Liberul arbitru n teologia ortodox

UNIVERSITATEAVALAHIA TRGOVITE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX

SPECIALIZAREA:TEOLOGIE PASTORAL

Libertate i responsabilitate

Lucrare de seminar la Dogmatic

Coordonator tiinific:

Pr.Lect.univ.Dr. Sorin Bute

Susintor:

Ciprian erban

Anul IV,gr.II

TRGOVITE 2013Cuprins

I. Liberul arbitru n teologia ortodox

II. Alege viaa:libertatea n Dumnezeu

III. Libertate,responsabilitate,voin

Concluzii

Bibliografie

Liberul arbitru n teologia ortodoxCnd spunem c Hristos este Dumnezeu desvrit i om desvrit, negreit i atribuim pe toate cele fireti, att ale Tatlui ct i ale Mamei. S-a fcut om ca s nving pe cel nvins. Cci cel care poate totul nu era lipsit de puterea de a elibera pe om de tiran prin stpnirea i puterea Sa atotputernic. Aceasta ns ar fi dat motiv de acuzare tiranului, anume c omul a fost nvins de el, dar a fost silit de Dumnezeu. Dumnezeu cel milostiv i de oameni iubitor, ns, voind s arate biruitor pe cel czut, se face om, ca s ridice pe cel asemenea prin unul asemenea.

Nimeni nu tgduiete c omul este o fiin raional i gnditoare. Cum s-a fcut ns Cuvntul om, dac a luat un trup fr suflet sau un suflet fr minte? Unul ca acesta nu este om. Dar ce folos am fi avut din ntrupare, dac cel care a fost supus pentru prima dat patimii n-a fost mntuit, nici nu a fost rennoit i nici ntrit prin legtura cu Dumnezeu? Cci ceea ce n-a fost luat, n-a fost vindecat. Prin urmare Cuvntul ia pe om n ntregime i ia de asemenea i partea lui cea mai bun, care a czut sub boal, ca s dea mntuire omului n ntregime. O minte neneleapt i lipsit de cunotin nu poate s existe niciodat. Iar dac este inactiv i imobil, negreit este i neexistent. Aadar, Dumnezeu Cuvntul, voind s nnoiasc pe cea dup chipul lui Dumnezeu, s-a fcut om. Dar care era cea dup chipul lui Dumnezeu", dac nu mintea? A luat oare Cuvntul partea mai rea din om, lsnd partea mai bun? n adevr mintea este intermediarul ntre Dumnezeu i trup, al trupului ca mpreun locuitor, al lui Dumnezeu ca chip. Mintea, aadar, se amestec cu mintea i mintea este la mijloc ntre curenia lui Dumnezeu i grosolnia corpului. Dac Hristos a luat un suflet fr minte, atunci a luat sufletul unei fiine iraionale.Dac Evanghelistul a spus: Cuvntul s-a fcut trup, trebuie s se tie c uneori n Sfnta Scriptur omul este numit suflet, ca n urmtorul text: Iacov a intrat n Egipt cu 75 de suflete alteori este numit trup, ca n urmtorul text: Tot trupul va vedea mntuirea lui Dumnezeu. Aadar, Domnul nu s-a fcut trup lipsit de suflet, nici lipsit de minte, ci om. Cci nsui spune: De ce m loveti pe mine, omul care v-a vorbit adevrul? Aadar, a luat trup nsufleit cu suflet raional i cugettor, care conduce trupul, dar este condus de Dumnezeirea Cuvntului.Prin urmare a avut n chip firesc i ca Dumnezeu i ca om voin. Voina omeneasc urma i se supunea voinei Lui; nu se mica prin propria ei opinie, ci voia pe acelea pe care le voia voina Lui dumnezeiasc. Cci prin ngduina voinei dumnezeieti, suferea n chip firesc cele ale Sale. n momentul cnd a ndeprtat moartea, n chip firesc a ndeprtat-o, a trit clipe de agonie i s-a nfricoat pentru motivul c voina Lui dumnezeiasc a voit i a ngduit. Iar cnd voina Lui dumnezeiasc a voit ca voina Lui omeneasc s aleag moartea, atunci ea de bunvoie s-a supus patimii, cci s-a dat pe sine nsui de bunvoie morii, nu numai ca Dumnezeu, ci i ca om. Pentru aceea ne-a druit ndrzneal contra morii, nainte de mntuitoarea patim, Domnul spune astfel: Tat, dac este cu putin treac de la Mine paharul acesta. Din aceste cuvinte este clar c El avea s bea paharul ca om, nu ca Dumnezeu. Prin urmare, ca om voiete s

treac paharul, cci cuvintele pronunate de El exprim frica firii omeneti. Dar s nu se fac voia Mea, adic aceea potrivit creia sunt de alt fiin dect Tine, ci voina Ta, adic a Mea i a Ta, potrivit creia sunt deofiin cu Tine. Iar acestea sunt iari cuvintele ndrznelii. Cci sufletul Domnului, care a fost om adevrat, potrivit bunvoinei Lui, simind dragostea fireasc de fiina Sa omeneasc, a ncercat mai `nti slbiciunea firii Sale la gndul despririi de corp, dar fiind ntrit de voina dumnezeiasc, are iari ndrzneala contra morii. Pentru c acelai a fost n totul Dumnezeu mpreun cu omenirea Lui i n totul om mpreun cu Dumnezeirea Lui; acelai ca om a supus, n El i prin El, lui Dumnezeu i Tatlui ceea ce este omenesc i a fost asculttor Tatlui dndu-se pe El nsui exemplul i pilda cea mai bun.

A voit n chip liber prin voina dumnezeiasc i omeneasc. Voina liber este nnscut, negreit, n orice fire raional. Cci la ce va avea raiunea dac nu judec n chip liber? O dorin natural a sdit creatorul i n fiinele iraionale; aceasta le conduce n chip necesar pentru meninerea firii lor proprii. Cci cele lipsite de raiune nu pot conduce, ci sunt conduse de dorina natural. Pentru aceea la fiinele iraionale dorina i impulsul spre fapt sunt simultane, cci ele nu fac uz de raiune, de deliberare, de gndire sau judecat. Pentru aceea nu sunt ludate i fericite dac svresc virtutea i nici nu sunt pedepsite dac fac rul. Firea raional are n adevr o dorin natural care activeaz; n aceia, ns, care pzesc starea natural, este condus i ornduit de raiune. Cci aceasta este superioritatea raiunii: voina liber, pe care o numim o activitate fireasc n raiune.

Pentru aceea cnd svrete virtutea este ludat i fericit, iar cnd svrete viciul este pedepsit. Prin urmare, sufletul Domnului a voit micndu-se n chip liber, dar a voit n chip liber pe acelea pe care voina Lui dumnezeiasc a voit ca s le vrea. Trupul nu se mica la un semn al Cuvntului Moise i toi sfinii se micau la un semn dumnezeiesc ci acelai unul fiind i Dumnezeu i om a voit potrivit unei voine dumnezeieti i omeneti. Pentru aceea cele dou voine ale Domnului nu se deosebeau unele de altele n opinie, ci mai degrab n putere fireasc. Cci voina Lui dumnezeieasc era fr de nceput, a toate fctoare, era nsoit de putere i era impasibil; voina Lui omeneasc, ns, a luat nceput n timp i a suferit nsei afectele naturale i neprihnite. n chip natural ea nu era atotputernic; dar prin faptul c a fost cu adevrat i real voina Cuvntului lui Dumnezeu a fost i atotputernic.n concluzie ,Biserica Rsritului crede c liberul arbitru este darul supreme dat de Dumnezeu creaturilor sale.Mare bine este s te predai voii lui Dumnezeu.Atunci n suflet este numai Domnul i nu alte ganduri,i el se roag lui Dumnezeu cu minte curat,i simte iubirea lui Dumnezeu,chiar dac s-ar chinui cu trupul

Libertatea i responsabilitatea moral sunt dou realiti esentiale in viata crestin, druite omului pentru a continua dinamicaintruprii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in istorie si in acelai timp pentru a da un sens dumnezeiesc istoriei.Libertatea si responsabilitatea presupun recunoaterea a dou voine care se caut una pe alta i se intalnesc in spatiul tainic al iubirii, pentru ca numai in iubire alegerea este liber. n iubirea rstignit a lui Hristos se intlnete intr-un mod teandric voia lui Dumnezeu cu voia omului. Omul simte atunci ca implinind voia lui Dumnezeu se sporeste pe sine. Prin lucrarea Duhului Sfant, in comunitatea Bisericii, crestinii primesc harul ca pe o imputernicire spre libertate, iar faptele lor concrete trebuie s reprezinte o realizare a acestei liberti si in acelai timp o expresie a responsabilitii morale. In acest sens Biserica este chemat s constientizeze pe credinciosi c nu poate s existe libertate fr responsabilitate i responsabilitate fr libertate. Implinindu-se in spaiul iubirii lui Hristos, ele imbrac pe credincioi cu maximum de demnitate i valoare. De aceea ele nu trebuie sa rmn realitati formale si abstracte, ci trebuie trite intr-un mod plenar in iubirea comunitar a Bisericii, Trupul tainic al Domnului i templu al Duhul Sfnt.

Alege viaa: libertatea n DumnezeuPrin libertate i s-a dat omului capacitatea de a se forma singur ,de a-i alege singur cile i de a pi singur ,din propria decizie ,spre realizarea din ce n ce mai deplin a binelui,care realizare nseamn totodat propria desvrire i fericire suprem.Omul ajunge la forma desvrit a vieii sale,se realizea pe sine deplin,nu prin o cretere organic inconstient ,ci prin decizie libere a voinei sale.n aceasta const nobleea omului:el este chemat ca s+si faureasc singur viaa .

Libertatea uman este recunoscut att de contiina personal ct i de societate,ns natura sa profund, misterul ei, doar Hristos ni-l poate revela. Cuprins prin har nlibertatea dumnezeiasc, libertatea uman trebuie s fie, n Hristos, libertatea fiilor luiDumnezeu. Ea este un dar pe care ascultarea liber a lui Hristos, pn la moartea pe cruce,ni l-a oferit. Ea ne invit s-l urmm pe Hristos n ascultarea sa filial fa de Tatl i ea serealizeaz prin ascultarea fiilor de Cel care nu stpnete dect prin darurile iubirii salepaterne.Libertatea fiilor lui Dumnezeu nu suprim liberul arbitru, ci l presupune. n omentele decisive ale vieii sale, omul posed libertatea de a se decide pentru DumnezeusaumpotrivaLui.LibertateampotrivaluiDumnezeuneconducenslasclav-iapcatului. Omul czut n pcat este n acelai timp sclav i liber. Harul nu ne d un liber arbitru pe care l-am avut dintotdeauna i nu l-am pierdut, ci l elibereaz pe acesta desclavia pcatului i i red libertatea fiilor lui Dumnezeu.Libertatea fiilor lui Dumnezeu nu cunoate nici lege nici limit n afar de El. itotui ea nu este un capriciu. Libertatea uman cnd este autentic n desfurarea sa nueste supus unei presiuni sau unei constrngeri exterioare, ci se desvrete din interioruliubirii binelui, dup legea care-i are temeiul n sfinenia lui Dumnezeu (legea venic) isdit n natura nsi (legea moral natural). Legea este pentru libertate exigen dar, nacelai timp, i cea care conduce libertatea spre adevrata iubire a lui Dumnezeu i a semenilor.

Rul este fa de libertate ceea ce este boala fa de sntate ,sofismul fa de adevr .Aa cum raiunea este pentru adevr ,libertatea este pentru bine .Esena libertii ine capacitatea de a allege ntre mai multe posibiliti de realizare a binelui .Ea e ndreptat din fire spre bine .Ea funcioneaz normal cnd se deschide pentru bine .alegerea rului travestit in bine nu ine de esena libertii,ci este o deficien o imperfectie ,un abuz prin care voina(libertatea) este pervertit,fiind indreptat ,prin amgire sau nu ,ntr-o directie opus celei fireti care nu duce spre bine le dup care nzuieste fiina omului ci spre opusul acestuia.Auto determinarea spre bine este exerciiul normal al libertii,autodeterminarea spre ru este exercitiul anormal,pervertit al libertii.Una este plenitudine ,cealalt este ruin,una este fericire,cealalt,nefericire .Datorit celei dinti deficiene a libertii,pcatul strmoesc ,libertatea omului adamic care triete sub zarile istoriei nu mai este libertate spre bine ,cum este firesc ci libertatea oscileaz ntre bine i ru ,pstrndu-i tendina fundamental spre bine.

Omul neurmnd poruncii de a stpni asupra naturii, a renunat la libertate. A renunat la libertate ns prin libertatea nsi, ntr-un fel n care las omului oricnd posibilitatea s revin asupra acestei renunri mcar n parte, sau s doreasc s revin asupra ei.

Dac nu avea libertate s renune la ea n mod liber, nu i s-ar fi cerut s i-o afirme stpnind asupra naturii. Baza ntregii mreii a chipului dumnezeiesc al omului st n libertatea lui. Dar n ea a fost implicat i putina cderii, putina de a-i afirma libertatea renunnd n acelai timp la ea ntr-o anumit msur i de a aproba continuu, prin libertatea sa, renunarea la libertate.

Ca s poat mplini ordinul de a deveni dumnezeu cum zice Sfntul Vasile omul trebuie s-l poat i refuza.Dumnezeu Se face neatotputernic n faa libertii umane, pe care nu o poate nclca, pentru c ea provine din atotputernicia lui Dumnezeu.

Desigur omul a fost crea numai prin voina lui Dumnezeu, dar nu poate fi ndumnezeit numai prin ea. A fost necesaro singur voin pentru creaie, dar e nevoie de dou, pentru ndumnezeire. O singur voin, pentru a aduce la existen chipul; dar dou pentru a face chipul asemnare.

Iubirea lui Dumnezeu e aa de mare, c nu vrea s constrng pe om. Cci nu este iubire fr respect. Voina divin se va supune tatonrilor, ocolirilor, revoltelor nsei ale voinei umane pentru a o aduce la o liber constimire. Aceasta este providena divin.

Persoana uman e cea mai nalt creaie numai pentru c Dumnezeu pune n ea posibilitatea iubirii, cum i a refuzrii ei. Dumnezeu risc ruina etern a celei mai nalte creaii a Sa, ca s poat fi cea mai nalt. Paradoxul este ireductibil.

Chiar n mreia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil s poat cdea.

Din iubire Dumnezeu l-a creat pe om, dar tot din iubire fa de oameni, Creatorul nu-i prsete n aceast stare n care ei se aflau dup pcatul neascultrii. i face pe cea mai iubit Persoan, egal cu Sine, om, Care, meninnd i calitatea de Fiu, nu poate s nu iubeasc i ca om pe Dumnezeu, Tatl Su, i s nu comunice i oamenilor puterea acestei iubiri. Iubirea, care nu are margini, depete i hotarele morii, care, potrivit credinei cretine, nu poate desfiina legtura omului cu Dumnezeu. Fiindc, din punct de vedere raional, omul nu poate fi plasat n afara lui Dumnezeu, fiind creatura Lui. i este mult mai acceptabil nelegerea omului ca fptur sau creaia lui Dumnezeu, dect ca existen a unor legi naturale, n virtutea crora exist i moare. Cci dac e greu de neles c Fiul lui Dumnezeu Se poate face om i poate accepta moartea trupului omenesc asumat, dar e mai greu de neles c spiritele oamenilor sunt aduse la existen de o lege oarb, pentru a disprea rnd pe rnd. Mai raional e a cugeta c i moartea poate fi ncadrat ntr-un sens pozitiv al existenei, c oamenii nu mor definitiv cu fiina lor ntreag, ci numai cu trupul i pot fi readui la existen deplin, deci i cu trupul, prin iubirea lui Dumnezeu

n acest fel, putem nelege c relaia omului cu Dumnezeu nu se termin odat cu viaa aceasta pmnteasc. Raiunea nsi confirm aceast realitate, ntruct toat existena ar fi fr sens, n cazul n care moartea ar ncheia definitiv viaa oamenilor. Aceasta mai nseamn c n toate ar stpni fora negativ, care duce toate spre moarte, lsnd neexplicat rostul venirii lor la existen. Numai dac moartea persoanelor umane nu e definitiv, ci ele sunt destinate unei viei eterne, capt toate un sens. Dar dovada c moartea oamenilor nu e definitiv ne-a dat-o Hristos prin nvierea Lui.n acest fel, putem nelege c relaia omului cu Dumnezeu nu se termin odat cu viaa aceasta pmnteasc. Raiunea nsi confirm aceast realitate, ntruct toat existena ar fi fr sens, n cazul n care moartea ar ncheia definitiv viaa oamenilor. Aceasta mai nseamn c n toate ar stpni fora negativ, care duce toate spre moarte, lsnd neexplicat rostul venirii lor la existen. Numai dac moartea persoanelor umane nu e definitiv, ci ele sunt destinate unei viei eterne, capt toate un sens. Dar dovada c moartea oamenilor nu e definitiv ne-a dat-o Hristos prin nvierea Lui.

Toate i au sensul n Dumnezeu, Care este via, Care este iubire, buntate, existen, nu numai n Sine i pentru Sine, ci i pentru om. De aceea Patele, cea mai mare srbtoare a cretinismului, este o srbtoare prin excelen a vieii, este o explozie de bucurie, care perpetueaz explozia de bucurie a ucenicilor, care au vzut pe Domnul nviat. Iar prin srbtoarea nvierii se actualizeaz legtura omului cu Dumnezeu n chip palpabil, capt forme reale, concrete i totui deosebite, ieite din comun prin acele triri provocate de prznuirea nvierii, marcate de acelai entuziasm al ucenicilor Domnului n momentul acela istoric, triri transferate n prezent printr-un entuziasm care scoate omul din ineria vieii obinuite, pmnteti, i-l conecteaz la viaa divin. i toate acestea se datoreaz nvierii Domnului i permanentizrii ei prin prznuire. Iar bucuria aceasta pascal, zice Printele Dumitru Stniloae, are atta entuziasm, nct ea e ca o sfnt beie, de care vorbete Sfntul Grigorie de Nyssa, pentru c e produs de cea mai autentic, dar i cea mai minunat realitate, realitatea neasemuit de frumoas a vieii venice i plenare, mai frumoas i mai minunat dect i-o poate nchipui orice imaginaie, motiv pentru care Sfntul Printe amintit spune c ngerii nu pun n funcie nicio imaginaie, pentru c realitatea pe care o vd ntrece orice imaginaie...

Prin nviere toate capt sens, se umplu de sens, pentru c legtura omului cu Dumnezeu nu este desfiinat de moarte i pentru c atunci cnd o singur prticic din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de ea. Se umplu de acea singur fptur, care este umanitatea lui Hristos i prin care timpul devine un timp spre nviere i spre viaa de veci, iar lumina n care e pus aceast frntur e vzut de toate celelalte i devine o asigurare spre nviere i viaa de veci Este ca o scnteie care ia foc i se mprtie i cuprinde ntreaga fptur, rspndind lumin i difuznd cldur.

Evenimentul istoric al nvierii Domnului pune pe martorii lui n faa unei realiti necunoscute pn atunci. Iar prin bucuria trit de femeile mironosie la nvierea Domnului sau, mai bine zis, prin bucuria produs lor de nviere, li se pune nainte un alt plan de existen. Ele triesc cutremurarea acestui nou plan de existen, dar nu n sens negativ, nu ca o spaim, cci nu era produs de sentimentul golului, al nefiinei, ci era o cutremurare amestecat cu bucurie

Libertate,responsabilitate,voinn contextul actual al epocii noastre in care, pe baza unei viziuni integrative desprepersoana uman, se caut cu ardoare temeiurile unor noi relaii interumane i ale unor noi principii comunitare, problema libertii i, in strans legatur cu ea, problema responsabilitii morale, dobandete o importan deosebit.

n acest sens se impune cu stringenta o reconsiderare critic a acestor dou prerogative specific umane, pentru c cele mai mari contradicii dintre oameni s-ar putea sa fie condiionate de modul in care este inteleasa problema libertatii. Desigur c aspiraia spre libertate este un dat ontologic pentru fiecarecontiin uman, dar, in ceea ce priveste continutul si si caile actualizarii ei, parerile sunt impartite si de multe ori contradictorii.

Acest fapt ne demonstreaza ca atat libertatea cat si corolarul ei necesar responsabilitatea sunt realitati spirituale care nu pot fi definite decat in termeni antinomici. Fericitul Augustin a intuit in rnod magistral caracterul antinomic al libertatii umane cand a spus: "Iubeste si f ce vrei!. Dar paradoxul este c atunci cnd omul iubeste cu adevarat, el nu mai face ceea ce vrea, dupa bunul sau plac, ci face ceea ce trebuie pentru a ramane permanent in orizontultainic al iubirii. Este ceea ce insusi Mantuitorul a spus: "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste" (Ioan 14, 21).

In cele ce urmeaza vom incerca sa aratam care este sensul libertatii si responsabilitatii morale inspiritualitatea crestinsi in acelasi timp legatura profunda ce exista intre libertate si responsabilitate-din pespectiva sensului lor conceptual

Pentru a intelege mai bine libertatea siresponsabilitatea crestin, consideram c este necesar sa ne oprim mai intai asupra sensului lor conceptual. Din punct de vedere conceptual libertatea si responsabilitatea se implica in mod necesar. Intrepatrunderea lor simfonica ar putea fi numita "o buna intalnire intre necesitate si libertate". Cu alte cuvinte fara libertate nu exista responsabilitate si fara responsabilitate libertatea risca sa devina anarhie.

"Nu exista in spiritul nostru - scrie Levy Buhl - o idee mai clara, in aparenta decat ideea de responsabilitate. Se pare ca ea ne este data, in chip imediat, de constiinta, odata cu ideea de liber arbitru; noi stim ca suntem responsabili asa cum stim ca suntern liberi, printr-o intuitie directa". Potrivit acestei afirmatii, principiul suprem al libertatii si responsabilitatii ar rezulta din natura noastra inteligibila, deci ar avea un temei ontologic, ceea ce pentru epoca noastra este deosebit de semnificativ.In aceasta ordine de idei ni se pare foarte important sa amintim distinctia kantiana intre caracterul inteligibil si caracterul sensibil alnaturii umane. Ea ne ajuta sa depasim o interpretare strict psihologica sau sociologica a libertatii si responsabilitatii morale. Distinctia lui Kant isi are temeiul in teoria sa ontologica despre cele doua planuri existentiale: phainomenon si noumenon. Caracterul poate fi el insusi: fenomenal (caracter sensibil) supus tuturor legilor determinarii cauzale; si noumenal (caracter inteligibil) gandit ca necesar, dar niciodata supus legilor cauzale. In primul caz libertatea vointei este o imposibilitate; in al doilea caz vointa este libera de orice constrangere a impulsurilor sensibilitatii, actionand numai dupa sfaturile ratiunii".Avand ca temei ontologic natura noastra rationala, libertatea si responsabilitatea se insereaza, in timp, unui demers cognitiv, rational. Daca sunt liber, atunci nu actionez dupa bunul meu plac sau dintr-o ascultare oarba, ci dintr-o adanca cunoastere a lucrurilor, care in final coincide cu necesitatea adevarului. Adevarul se impune constiintei morale ca un imperativ categoric, care cere din partea omului un efort sustinut de a-si depasi principiul subiectiv al comportamentului si a se inalta la nivelul obiectivitatii si universalitatii.Deci in orizontul conceptual kantian nu exista decat libertate in sens pozitiv, libertate sub lege. Cu alte cuvinte libertatea inseamna intelegerea necesitatii. De la Kant si pana astazi, dintre ganditorii care au dat o solutie temeinica problemei libertatii si implicit problemei responsabilitatii a fost Nicolae Hartmann. Asemenea lui Kant, Hartmann accepta un concept al libertatii negative, in sensul ca omul a s-ar gasi intr-o stare de indiferenta in fata unei situatii, neputandu-se determina intr-un fel sau altul. Indiferenta nu inseamna libertate de vointa, ci lipsa de vointa. "Vointa libera - afirma Hartman nu este o vointa nedeterminata, ci tocmai o vointa determinata si care alege in mod determinat".

Deci libertatea morala nu inseamna nedeterminare, ci determinare, libertate in sens pozitiv. Nu vom analiza aici modul in care Hartmann intelege determinarea in totalitatea existentei. Ne vom opri doar la determinarea care exista in lumea spiritului si care intereseaza in mod deosebit subiectul de fata.In lumea spiritului avem o determinare a valorilor, pentru care nu constiinta, ci persoana este subiectul. Persoana este chemata sa se decida in mod liber pentru lumea valorilor. Dar in sfera valorilor vointa umana nu se afla in fata unui determinism, asemanator cu cel al legilor existentei, ci tocmai in fata unui indeterminism.Observam de aici ca, spre deosebire de Kant, Hartmann accepta in campul valorilor o libertate negativa. Vointa poate sa primeasca o valoare sau poate sa o nege. Cu toate acestea, autorul amintit ramane la convingerea ca libertatea in sens negativ nu este libertate, pentru ca "vointa libera fata de valori nu este o vointa nedeterminata, ci complet determinata, dar nu determinata nemijlocit prin ele, ci o vointa care se determina singura fata de ele". Aici consideram ca se afla punctul nevralgic al conceptiei celor doi ganditori. Ei acorda autonomie absoluta ratiunii si vointei umane. Dar in orizontul unei experiente existentiale profunde omul traieste in subiectivitatea sa nostalgia originii si a vocatiei sale ultime in aceasta lume. Atunci el simte ca nu este liber si responsabil prin el insusi, ci printr-un temei transcendent. Cand ajunge sa constientizeze acest lucru atunci accepta o alta modalitate de "a fi" si anume o modalitate contemplativa. Ea este legata strans de notiunea de "templu", care dintotdeauna a insemnatlocuinta lui Dumnezeu. Deci modalitatea contemplativa de "a fi" in lume este aceea in care subiectul traieste in prezenta lui Dumnezeu "in locuinta Sa si in acelasi timp acceptarea subiectului de a fi judecat de Domnul Templului, care-i comunica prin aceasta misterul Sau".Aceasta modalitate de a cunoaste adevarul nu ca simplu obiect al cercetarii rationale, ci ca Persoana, ne ajuta sa depasim sensul pur conceptual al libertatii si responsabilitatii. In acest caz omul se simte liber si responsabil nu in fata unor concepte precum - Statul, Societatea - ridicate in mod artificial la rangul de absolut, sau in fata propriei sale ratiuni divinizate, ci in fata unei Persoane absolute, care-l cheama la o profunda transformare de sine, in perspectiva invesnicirii sale.Deci libertatea si responsabilitatea sunt realitati antinomice. Ele nu se pot obtine prin constrangeri ce vin din afara si nu pot fi planificate. De aceea nici nu se pot justifica in mod inductiv prin stiintele umaniste, deoarece "sociologul pune accent pe natura, lor sociala, psihologul pe trairea sentimentala, eticianul pe aprehensiunea fenomenologica, filosoful pe ideea de libertate, juristii si moralistii pe faptele libere si responsabile".Dincolo de toate aceste aspecte, temeiul libertatii si al responsabilitatii este subiectul constient, iar conditia unei libertati si responsabilitati integrale este postularea unei instante morale supreme, caci "dacaDumnezeu nu exist, totul este permis".Aceasta abordare antinomica ni se pare deosebit de importanta si poate constitui un punct de interferenta cu modul in care libertatea si responsabilitatea morala sunt intelese in spiritualitatea crestina.In spiritualitatea crestina libertatea si responsabilitatea morala sunt doua realitati fundamentale. Fara ele nu se poate intelege nici problema raului, nici mantuirea si nici vocatia creatoare si transfiguratoare a omului in lume. Dar pentru cel care traieste in orizontul crestin al existentei, izvorul libertatii si responsabilitatii nu se afla in vointa sa naturala pentru ca el nu este o fiinta absoluta. Izvorul libertatii si responsabilitatii este Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu este, noi nu suntem decat o parte a societatii si a universului, supusi determinarilor sale si in final mortii. Deci nu exista libertate si responsabilitate decat in Duhul lui Dumnezeu. Indepartandu-se de Dumnezeu omul pierde cele doua insusiri esentiale ale libertatii, cea in Dumnezeu si cea care-l orienteaza spre Dumnezeu.

Libertatea care-l orienteaza pe om spre Dumnezeu tine de structura sa ontologica, dechipul lui Dumnezeudin el.Sfantul Maxim Marturisitorulscrie in acest sens: "Omul a fost facut la inceput dupa chipul lui Dumnezeu ca sa se nasca cu vointa din Duh si sa primeasca asemanarea adusa lui prin pazireaporuncii dumnezeiesti ca sa fie acelasi om faptura a lui Dumnezeu si Dumnezeu prin duh, dupa har". Deci calitatea de faptura o are omul in chip necesar.

Calitatea de fiu si de dumnezeu prin har o dobandeste printr-un efort liber, constient si responsabil, pentru a primi asemanarea, ajutat desigur de harulDuhului Sfnt, caci nu era cu putinta - afirma mai departe Sfantul Maxim - ca omul creat sa se arate astfel fiu al lui Dumnezeu si dumnezeu prin indumnezeirea din har, daca nu se nastea mai inainte cu vointa din Duh, datorita puterii de sine Miscatoare si libera aflata in el prin fire.

Observam din acest text ca SfantulMaxim Marturisitorulafirma deplina libertate a primei miscari a vointei in afara de orice constrangere si cauzalitate, putinta ei fireasca de a ramane in orizontul harului. Dar aceasta putinta nu este pur umana, ci este teandrica. Harul insa nu se substituie niciodata libertatii. Inceputul de a voi apartine omului (Marcu 9, 24), care, dupa expresia sugestiva a aceluiasi Parinte "are doua aripi pentru a atinge cerul: libertatea si harul. La orice efort liber al vointei raspunde harul pentru a o ajuta. Este deci o interpatrundere simfonica si nu o relatie cauzala intre creatura si Dumnezeu. Harul, in adancul sau, este mediul in care se intalnesc in mod tainic chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului, dar el nu este daruit decat daruirii totale din partea omului. "Dumnezeu face totul in noi - afirma Sfantul Maxim - virtutea si gnoza, victoria si intelepciunea, bunatatea si adevarul, fara ca noi sa aducem nimic altceva decat buna dispozitie a vointei".

Aceasta buna dispozitie a vointei Sfintii Parinti o considera proprie naturii umane, care tinde in mod firesc spre Bine. DarSfintii Parintidisting vointa naturala de vointa gnomica proprie persoanei, ca ipostaza a naturii, si care cauta sa aleaga intre bine si rau. Ea poate sa renunte la bine si sa faca raul, dar libertatea autentica inseamna a alege binele, inseamna buna intrebuintare a liberului arbitru, a aptitudinii de autodeterminare a persoanei. Am putea spune caliberul arbitrueste forma negativa a libertatii, iar libertatea, ca odihna in Dumnezeu, este forma ei pozitiva. Libertatea in sens negativ, pe care Fericitul Augustin o numeste "libertas minor", a condus pe om la pacat, dar in spiritualitatea crestina, ea este la fel de importanta pentru ca prin ea omul se apara de constrangere si-si afirma personalitatea. In libertatea negativa inca nu se afirma si cea pozitiva, dar aceasta o include si si o pastreaza pe prima.

Am vazut in capitolul anterior ca Immanuel Kant si N. Hartmann nu recunoasteau decat libertatea in sens pozitiv. De fapt si Socrate si grecii nu cunosteau decat libertatea care ne-o da ratiunea, adevarul. Si in Noul Testament exista libertatea in adevar. Este libertatea care se naste din drumul parcurs spreasemanarea cu Dumnezeu. Dar daca acceptam numai aceasta libertate si inlaturam libertatea de alegere si de primire a adevarului, atunci facem loc tiraniei si inlocuim, libertatea duhului cu autoritatea lui. Libertatea reala este in Dumnezeu, dar omul trebuie sa fie liber pentru a-L primi. "Dumnezeu - scrie un teolog contemporan - l-a creat pe om liber, pentru a-l chema la indumnezeire, la o conditie divino-mnana. Aceasta chemare cere un raspuns liber... Adam a trecut prin exercitiul libertatii pentru a ajunge la o iubire constienta. Omul nu poate sa iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu decat pentru ca el poate sa-l refuze".

In acest context consideram ca este bine sa subliniem faptul ca intraditia crestin, mai ales apuseana, s-a pus uneori accentul numai pe libertatea pe care ne-o da adevarul. Fericitul Augustin nu recunostea decat libertatea in Dumnezeu. Libertatea initiala a fost dupa el total pierduta prin pacat. Aceasta diminuare a libertatii de alegere a condus la constrangere in domeniul credintei. Toma d'Aquino a neglijat si el problema libertatii.Iubirea fata de Dumnezeueste pentru el o necesitate. Nicolae Berdiaev a analizat, cu un profund spirit de patrundere, erorile care se pot naste dintr-o abordare rationalista a problemei libertatii.

Libertatea de alegere - spune el - nu garanteaza ca omul va urma calea binelui, ca va ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. El poate alege calea urii, a separarii si a raului. Dar slujind raul, omul nu ajunge la libertate, ci cade sub legile necesitatii naturale. Libertatea in adevar are si ea dialectica sa interioara. Ea poate sa se transforme in contrariul sau, intr-un bine sau o virtute impusa, intr-o organizare tiranica avietii umane.

Si acum o intrebare fireasca se impune. Cum se poate salva libertatea reala a omului si odata cu ea si responsabilitatea si demnitatea umana? Pentru ca atunci cand omul, prin libertatea de alegere, renunta la libertatea creatoare sau, prin libertatea in adevar, distruge libertatea de alegere, in constiinta sa se diminueaza si simtul responsabilitatii. Raspunsul la aceasta intrebare il daMantuitorul Iisus Hristospentru ca este Dumnezeu si om in acelasi timp. Hristos Fiul lui Dumnezeu intrupat, nu constrange pe nimeni sa-L cunoasca, Puterea lui se manifesta in actul smerit si responsabil al credintei si al iubirii libere si creatoare. Venirea lui Hristos in lume nu poate fi inteleasa decat ca o continuare a creatiei, ca o manifestare a iubirii lui Dumnezeu si ca o noua treapta a libertatii si responsabilitatii umane. PentruSfantul Apostol Pavel, Hristos esteNoul Adam. Daca vechiul Adam a trecut prin proba libertatii si nu a raspuns chemarii lui Dumnezeu printr-o iubire libera, Noul Adam raspunde prin jertfa acestei chemari, descoperind tuturor celor care vor crede in El calea acestui raspuns.

Deci in spiritualitatea crestina, libertatea si responsabilitatea apartin orizontului tainic al iubirii dintre om si Dumnezeu. A fi liber, pentru crestin, inseamna a cunoaste si a raspundeiubirii rastignite aFiului lui Dumnezeu. De aceeaiubirea lui Hristosdevine "spatiul libertatii si responsabilitatii autentic umane.

Experienta iubirii este aproape identica cu experienta suferintei. A intra in orizontul iubirii inseamna a te expune suferintei, refuzului din partea celor pe care ii iubesti. Prin actul intruparii, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se autolimiteaza si se expune in mod liber acestui refuz. InHristos se descoperun adevar existential necunoscut lumii vechi; adevarul ca nu numai omul ii cauta pe Dumnezeu, ci si Dumnezeu il cauta pe om. In Hristos, Dumnezeu a iubit si iubeste pe oameni cu o iubire nesfarsita. Aceasta este marea taina a iubirii interpersonale. Iubirea omului este deci iubire raspuns, care "presupune - dupaSfantul Vasile cel Mare- o dispozitie proprie naturii create, o samanta sau o putere de iubire in fiinta omului, chemat sa ajunga la desavarsire prin iubire". Dariubirea crestinnu este un simplu sentiment nebulos afectiv, ci implica si un demers congnitiv. Sfantul Maxim Marturisitorul il surprinde astfel: "Daca fiinta intelegatoare se misca, ea intelege desigur. Daca intelege, iubeste pe cel pe care-L intelege... Daca il iubeste, desigur ca si patimeste tensiunea spre El. Si nu se opreste pana nu e invaluita de El intreg, primind, de buna voie, intreaga, prin libera alegere, imbratisarea mantuitoare, ca sa fie strabatuta intreaga de Cel ce o imbratiseaza, incat nici nu mai vrea sa se cunoasca din sine insasi, ci din Cel ce o imbratiseaza". "Aceasta - scrie Sfantul Maxim mai departe - este poate suprema supunere cu care Apostolul spune ca Fiul va supune Tatalui pe cei ce primesc sa se supuna de buna voie (I Corinteni 15, 26). Pentru ca vointa noastra de a fi stapani pe noi insine, adica libertatea, prin care moartea si-a facut intrare la noi si prin care stapanirea stricaciunii s-a intarit asupra noastra, a cedat cu totul locul lui Dumnezeu, imparatind cum se cuvine, prin faptul ca se lasa imparatita si inceteaza sa mai vrea ceva deosebit de ceea ce vrea Dumnezeu".

Astfel a voi ceea ce voieste Dumnezeu inseamna a ne voi pe noi insine, a voi intarirea firii noastre in vederea vesniciei in Dumnezeu. Deci libertatea ne este data ca sa alegem ceea ce duce la cresterea firii noastre. Iar ceea ce promoveaza cu adevarat firea noastra este armonia ei cu Dumnezeu, arhetipul ei, si cu voia lui Dumnezeu, care doreste ca omul sa ajunga la vesnica existenta fericita. In concluzie libertatea si responsabilitateamorala a crestinuluise misca in orizontul de taina al iubirii lui Hristos si consideram ca aceasta este singura cale prin care omul se elibereaza de necesitatea naturala. Este calea nasteriiomului in Dumnezeuprin IisusHristos in Duhul Sfant. De aceea, nu este o cale usoara pentru ca se desfasoara in umbra crucii si se implineste in comunitatea eclesiala. Experienta istorica ne-a demonstrat ca nu este usor sa fii liber. Libertatea poate sa-si piarda sensul fie din vina proprie, fie din vina societatii. Dar ea a fost inteleasa gresit si in viata crestina, fie prin ideea de autoritate, inteleasa ca o constrangere exterioara spre mantuire, pe care s-a intemeiat inchizitia (Luca 15, 27), fie prin ideea de libertate intemeiata doar pe puterile omenesti. Aceste devieri ne demonstreaza odata in plus ca problema libertatii si responsabilitatii morale inviata crestinanu poate fi rezolvata printr-o filosofie rationalista. Ea scapa categoriilor ratiunii si nu se dezvaluie decat in atmosfera duhovniceasca a comu- nitatii Bisericii, care este trupul tainic al Domnului si templul Duhului Sfant. Ea presupune solidaritate si infratire intru aceeasi credinta si in acelasi timp o mare raspudere unul pentru altul si pentru intreaga creatie. Ca suprema raspundere pentru altul, iubirea comunitara, izvorata din iubirea rastignita a lui Hristos, este asezata deSfantul Ioan Scararulpe ultima treapta a realizarii umane. "Dragostea este un foc al inimii indreptat catre toate fiintele... cand (omul) le priveste si-si aminteste de ele, lacrimile curg din ochii sai dintr-o mila mare si puternica ce-i cuprinde inima...".

Numai in spatiul iubirii jertfitoare a lui Hristos, libertatea si responsabilitatea morala a omului raman in dimensiunile autentice pentru ca in acest spatiu fiecare om este privit ca purtator al chipului vesnic al lui Dumnezeu, pentru care a murit si inviat Hristos si cu care el se identifica pana la sfarsitul veacurilor. Libertatea si responsabilitatea ni s-au daruit de Dumnezeu, ca sa fim veghetori si sa lucram in istorie in asa fel incat trebuie sa ne intoarcem acasa in camara de nunta a imparatiei sale, dar nu singur, ci impreuna cu intregul cosmos, care suspina dupa mantuire. Crestinul este chemat sa traiasca in aceasta perspectiva a libertatii si responsabilitatii ceasului de nunta. Daca raspunde liber la aceasta chemare timpul nu mai este pentru el "o clepsidra ce-si curge nisipul, ci un semanator ce-si leaga snopul", in asteptarea binecuvantarii finale.

ConcluziiDin toate cele spuse pan aici putem s tragem cateva concluzii.:

Libertatea si responsabilitatea moral sunt dou realitati esentiale in viata crestin, daruite omului pentru a continua dinamicaintruparii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, in istorie si in acelasi timp pentru a da un sens dumnezeiesc istoriei.. Libertatea si responsabilitatea presupun recunoasterea a doua vointe care se cauta una pe alta si se intalnesc in spatiul tainic al iubirii, pentru ca numai in iubire alegerea este libera. In iubirea rastignita a lui Hristos se intlneste intr-un mod teandric voia lui Dumnezeu cu voia omului. Omul simte atunci ca implinind voia lui Dumnezeu se sporeste pe sine. Prin lucrarea Duhului Sfant, in comunitatea Bisericii, crestinii primesc harul ca pe o imputernicire spre libertate, iar faptele lor concrete trebuie sa reprezinte o realizare a acestei libertati si in acelasi timp o expresie a responsabilitatii morale. In acest sens Biserica este chemata sa constientizeze pe credinciosi ca nu poate sa existe libertate fara responsabilitate si responsabilitate fara libertate. Implinindu-se in spatiul iubirii lui Hristos, ele imbraca pe credinciosi cu maximum de demnitate si valoare. De aceea ele nu trebuie sa ramana realitati formale si abstracte, ci trebuie traite intr-un mod plenar in iubirea comunitara a Bisericii, Trupul tainic al Domnului si templu al Duhul Sfant.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfnta Scriptur,Ed, IMBOR,Bucureti,2006

2. Sfntul Ioan Damaschin,Dogmatica,trad.de D.Fecioru,Ed. Apologeticum,20043. Pr.prof.Dr. Dumitru Stniloaie,Teologie Dogmatic Ortodox,editia aII-a,Ed.IMBOR,Bucureti,1996

4. Mitropolit,Dr. Nicolae Mladin,Teologie Moral Ortodox,vol I,Ed.Reintregirea,Alba Iulia,2003

5. Sfntul Siluan Athonitul,Dumnezeu este iubire,de Jean-Claude Larchet,traducere din lb francez de Marilena Bojin Facere I,26

Ioan I,14

Facere XLVI,27

Sfntul Ioan Damaschin,Dogmatica,p.116-117

Sfntul Siluan Athonitul,Dumnezeu este iubire,p.50

Mitropolit Dr.Nicolae Mladin,Teologie moral ortodox,vol.I,p.266

Pr.prof.Dr.Dumitru Stniloaie,Teologie Dogmatic Ortodox,vol I

Idem, Dogmele, expresii ale iubirii divine, nOrtodoxia, nr. 4/1991, p. 3.

Ibidem, p. 4

Idem, Creaia ca dar i Tainele Bisericii, nOrtodoxia, nr. 1/1976, p. 12.

Mitropolit.Dr.Nicolae Mladin,Teologie Moral Ortodox,p280

PAGE 11