drept international public i unitatea i

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALA ŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNV ĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FACULTATEA DE DREPT

JANA MAFTEI

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC I

Anul I, Semestrul I

Drept internaţional public I 2

CUPRINS

1. Consideraţii generale privind dreptul interna ţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

Definiţia şi obiectul dreptului internaţional public 10 Particularităţile dreptului internaţional public 12

Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor

13

Evoluţia dreptului internaţional 16

Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional 18

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 27

Teste de autoevaluare 27

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 32

Bibliografie minimală 33

2. Dreptul tratatelor interna ţionale

Definiţia, clasificarea şi funcţiile tratatului 35

Elementele tratatului internaţional 38

Încheierea şi intrarea în vigoare a tratatului 39

Rezerva la tratatul internaţional 42

Efectele tratatului. Aplicarea în timp şi spaţiu a tratatului 44

Încetarea efectelor tratatului 46

Interpretarea efectelor tratatelor 51


Rezumat 53



Lucrare de verificare 58



3. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan

Noţiune şi însemnătate 60

Caracterizarea principiilor fundamentale ale dreptului internaţional

61


Rezumat 67




4. Subiectele dreptului internaţional public. Teritoriul în dreptul internaţional

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Consideraţii generale privind subiectele dreptului internaţional public

72

Statul suveran şi independent 73

Organizaţiile internaţionale 75

Calitatea de subiect de drept internaţional a altor entităţi 77

Statul neutru ca subiect de drept internaţional 79

Recunoaşterea internaţională 81

Succesiunea statelor 84

Definiţia, natura juridică a teritoriului de stat şi componenţa teritoriului de stat

86

Frontierele de stat şi regimul lor 88

Modificarea teritoriului statelor 89

Fluviile internaţionale. Dreptul internaţional fluvial 90

Spaţiul aerian al statului 92

Dreptul mării 94


Rezumat 96



Lucrare de verificare 104



INTRODUCERE Modulul intitulat Drept internaţional public I se studiază în anul II semestrul I şi este conceput astfel încât să poţi dobândi cunoştinţe de bază în domeniul dreptului internaţional şi prin aceasta să contribuie la dezvoltarea gândirii tale juridice prin obiectivele pe care mi le-am propus.

Conţinutul informativ al acestui modul include atât noţiuni de drept internaţional public general, cât şi de drept internaţional special, menite să conducă la înţelegerea instituţiilor specifice acestei ramuri de drept în raport cu cele pe care le studiezi în cadrul celorlalte discipline din Planul de învăţământ.

Fiecare unitate de învăţare este un ansamblu de lecţii ce conţin secvenţe de învăţare, care asigură învăţarea progresivă şi structurată. Sarcinile de lucru formulate pe parcurs sunt menite să fixeze noile cunoştinţe şi să contribuie la formarea competenţelor asumate a fi dobândite de către studenţi. Testele de autoevaluare formulate la sfârşitul unităţilor de învăţare, cele două temele de control propuse la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4, alături de rezumat şi de concluzii, participă la consolidarea cunoştinţelor şi a competenţelor propuse.

Obiectivele cadru pe care ţi le propun sunt următoarele:

- selectarea informaţiilor esenţiale din curs şi din bibliografie; - explicarea şi descrierea principiilor fundamentale, ale normelor şi

instituţiilor juridice de drept internaţional public; - identificarea relaţiilor de drept internaţional public în sistemul

relaţiilor internaţionale; - definirea conceptului de izvor de drept internaţional public,

enumerarea şi caracterizarea izvoarelor de drept internaţional public; - precizarea importanţei codificării dreptului internaţional public; - prezentarea subiectelor de drept internaţional public şi a raporturilor

dintre ele; - analizarea statutului juridic al spaţiului terestru, acvatic, aerian şi

extraatmosferic din perspectiva dreptului internaţional public; - inventarierea principalelor instrumente juridice de drept

internaţional public în contextul evoluţiei acestor reglementări şi a relaţiilor dintre state şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional public;

- corelarea legislaţiei interne cu legislaţia altor ţări şi cu tratatele şi convenţiile internaţionale în vederea unei viziuni integratoare asupra fenomenologiei juridice a relaţiilor dintre state;

- capacitatea de a susţine un discurs logic, coerent, de a argumenta opiniile, de a formula concluzii originale, de a utiliza corect limbajul juridic;

- dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză, de evaluare şi autoevaluare, de adaptare la noi situaţii.


Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Consideraţii generale privind dreptul internaţional. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

- Dreptul tratatelor internaţionale - Principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan - Subiectele dreptului internaţional public. Teritoriul în dreptul

internaţional

În prima unitate de învăţare, intitulată Consideraţii generale privind dreptul internaţional. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional, vei regăsi operaţionalizarea următoarelor obiective specifice:

- să defineşti conceptul de drept internaţional public; - să identifici relaţiile de drept internaţional public în sistemul relaţiilor

internaţional; - să descrii particularităţile dreptului internaţional public; - să precizezi raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern

al statelor; - să inventariezi principalele momente din evoluţia dreptului internaţional

public; - să identifici izvoarele dreptului internaţional public; - să argumentezi importanţa codificării dreptului internaţional public.

După ce vei studia conţinutul acestei unităţi de învăţare şi vei parcurge bibliografia recomandată, pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.

Parcurgerea informaţiei esenţiale din a doua unitate de învăţare, Dreptul tratatelor internaţionale, îţi va permite achiziţionarea, odată cu cunoştinţele oferite, a noi competenţe. Astfel, vei fi capabil:

- să defineşti conceptul de tratat internaţional;

- să enumeri, să clasifici şi să caracterizezi principalele categorii de tratate internaţionale;

- să descrii elementele esenţiale şi pe cele accesorii ale tratatului internaţional;

- să precizezi etapele încheierii tratatelor

- să identifici elementele structurale ale unui tratat;

- să aplici regulile referitoare la încheierea, efectele, aplicarea, încetarea şi interpretarea tratatului internaţional;

- să elaborezi un eseu pe o temă dată.

Toate acestea îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare.

Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de


verificare, iar după corectarea acesteia, vei primi observaţiile adecvate şi strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

După ce ai parcurs informaţia esenţială din a treia unitate de învăţare, Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public, vei dobândi, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe care îţi vor permite:

- să defineşti conceptul de principiu fundamental al dreptului internaţional public;

- să descrii principiile fundamentale ale dreptului internaţional public;

- să analizezi particularităţile fiecărui principiu fundamental al dreptului internaţional public;

- să argumentezi din punct de vedere juridic raportul între principiile fundamentale ale dreptului internaţional public.

Cea de-a patra unitate de învăţare, intitulată Subiectele dreptului internaţional public. Teritoriul în dreptul internaţional, include informaţii ce te vor ajuta să dobândeşti noi competenţe. După însuşirea acestor cunoştinţe vei dobândi capacitatea:

- să defineşti conceptul de subiect al dreptului internaţional public;

- să enumeri şi să caracterizezi subiectele dreptului internaţional public;

- să analizezi particularităţile referitoare la neutralitatea, recunoaşterea şi succesiunea statelor;

- să defineşti noţiunea de teritoriu de stat;

- să explici condiţiile modificării teritoriului de stat;

- să clasifici frontierele de stat;

- să precizezi regimul juridic al spaţiilor internaţionale;

- să elaborezi un eseu pe o temă dată.

O a doua lucrare de verificare, referitoare la capitolele 3 şi 4 îţi va oferi posibilitatea să-ţi măsori gradul în însuşire a cunoştinţelor. După corectare vei primi recomandări pentru învăţare eficientă în vederea examinării finale.

Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

- citeşti modulul cu maximă atenţie; - evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le

adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii; - studiezi bibliografia minimală, cu un interval de pagini, pentru a-ţi

consolida cunoştinţele; - răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse; - mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără

să apelezi la suportul scris; - compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat

Drept internaţional public I

anumite secven- în caz de rezultat îndoielnic, reia întreg

Vei avea de rezolvat douunităţilor de învăţfolosindu-te de suportul de curs (autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat dupoperaţionalizezi competenmodul de prezentare informaţii suplimentare vecontinuă (cele două

anumite secvenţe; în caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.

Vei avea de rezolvat două lucrări de verificare pe care le vei regăilor de învăţare 2 şi 4. Trebuie să răspunzi în scris la aceste cerin

te de suportul de curs şi de resursele suplimentare recomanda(autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat după gradul în care ai reu

ionalizezi competenţele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvmodul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarit

ii suplimentare vei apela la tutore. 40% din notă provine din evaluarea (cele două teme de control) şi 60% din evaluarea finală.

7

ăţare.

ri de verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul spunzi în scris la aceste cerinţe,

i de resursele suplimentare recomandate gradul în care ai reuşit să

ţea rezolvării, de spunsului. Pentru neclarităţi şi

provine din evaluarea

Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului internaţional


1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL INTERNA ŢIONAL. IZVOARELE ŞI CODIFICAREA DREPTULUI INTERNA ŢIONAL

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să defineşti conceptul de drept internaţional public; • să identifici relaţiile de drept internaţional public în sistemul relaţiilor

internaţional; • să descrii particularităţile dreptului internaţional public; • să precizezi raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern

al statelor; • să inventariezi principalele momente din evoluţia dreptului

internaţional public; • să identifici izvoarele dreptului internaţional public..

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

1.1. Definiţia şi obiectul dreptului interna ţional public 9

1.2. Particularităţile dreptului interna ţional public 11

1.3. Raportul între dreptul interna ţional public şi dreptul intern al statelor

12

1.4. Evoluţia dreptului interna ţional 15

1.5. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional 17


Rezumat 26



Bibliografie minimal ă 32



1.1. Definiţia şi obiectul dreptului interna ţional public

1.1.1. Definiţia dreptului interna ţional public

Totalitatea statelor precum şi celelalte entităţi participante la raporturile ce iau naştere pe plan internaţional (de exemplu, organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi neguvernamentale), formează societatea sau comunitatea internaţională (Niciu, 2001, p. 5). În literatura de specialitate, uneori s-au trasat limite între aceşti doi termeni. (Constantin, 2004, pg. 46-56)

Raporturile stabilite în cadrul societăţii internaţionale cuprind o gamă foarte vastă şi diversificată de relaţii: raporturi între state, ca purtătoare de suveranitate; raporturi între state şi celelalte entităţi ale societăţii internaţionale, raporturi între persoane fizice şi juridice aparţinând diferitelor state, între instituţii şi organizaţii ale statelor, precum şi între organizaţii internaţionale. Aceste raporturi au fost denumite generic „relaţii internaţionale”. (Miga-Beşteliu, 2005, pg. 1-2).

Dreptul internaţional public constituie un ansamblu de norme juridice care guvernează raporturile care se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale. Procesul de constituire şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public în cadrul comunităţii internaţionale reprezintă ordinea juridică internaţională (Miga-Beşteliu, 2005, p. 2).

În literatura juridică de specialitate, s-au formulat mai multe definiţii pentru dreptul internaţional public. De exemplu, dreptul internaţional public a fost definit ca fiind:

"totalitatea normelor juridice, create de state pe baza acordului lor de voinţă, exprimat în forme juridice specifice, pentru a reglementa raporturile dintre ele privind pacea, securitatea şi cooperarea internaţională norme a căror aplicare este realizată prin respectarea de bună voie, iar în caz de necesitate prin constrângerea individuală sau colectiva a statelor" (Moca G. , 1983, p. 83);

"ansamblu de principiilor şi normelor create de către state, pe baza acordului lor de voinţă – exprimat în tratate sau cutumă – în scopul de a reglementa raporturile lor reciproce, precum şi raporturile lor cu alte entităţi internaţionale şi, în primul rând, cu organizaţiile internaţionale" (Popescu, Năstase, & Coman, 1994, p. 12);

"un ansamblu de reguli de drept care se aplică subiectelor societăţii internaţionale, adică statelor şi organizaţiilor internaţionale şi, în mod excepţional, indivizilor." (Ruzié, 2000, p. 1)

„ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte de drept internaţional public, norme care sunt create pe baza acordului lor de voinţă.” (Selejan-Guţan & Crăciunean, 2008, p. 6)



Sarcina de lucru 1

Identifică în cuprinsul definiţiilor prezentate mai sus elementele specifice dreptului internaţional!

Obiectul dreptului interna ţional public

Spre deosebire de dreptul intern, care reglementează raporturile sociale în cadrul statelor respective, obiectul dreptului internaţional este format din relaţiile internaţionale, în cadrul cărora relaţiile dintre state reprezintă domeniul cel mai cuprinzător (Mihăilă, 2001, p. 17).

Relaţiile internaţionale cuprind un domeniu vast şi diversificat al contactelor dintre state, ca raporturi de putere, prin care statele relaţionează în legătură cu probleme ale vieţii internaţionale. (Puşcă & Puşcă, 2004, p. 39)

Varietatea şi complexitatea legăturilor ce există între state conferă un conţinut deosebit de bogat relaţiilor internaţionale. (Takacs & Niciu, 1976, p. 5) Acestor relaţii li se mai adaugă numeroase raporturi care iau naştere între persoane fizice şi juridice aparţinând diferitelor state, între instituţii şi organizaţii de stat.

Apariţia pe scena internaţională a unor noi entităţi, respectiv a organizaţiilor internaţionale şi participarea lor la viaţa internaţională au făcut ca dreptul internaţional să dobândească noi dimensiuni, sfera relaţiilor internaţionale reglementate de dreptul internaţional îmbogăţindu-se şi cu acelea dintre state şi organizaţiile internaţionale, precum şi cu relaţiile între organizaţiile internaţionale.

Relaţiile internaţionale nu formează, însă, în totalitatea lor, obiectul de reglementare al dreptului internaţional, relaţiile internaţionale fiind deosebit de variate: politice, economice, juridice, culturale etc.

Dreptul internaţional are drept obiect de reglementare numai acele relaţii internaţionale în care statele acţionează ca purtătoare de suveranitate.

Relaţiile contractuale dintre un stat şi o persoană fizică sau o persoană juridică dintr-un alt stat, deşi includ elemente de extraneitate, nu cad sub incidenţa dreptului internaţional public. (Niciu, 2001, p. 7)



Sarcina de lucru 2

Identifică în ansamblul relaţiilor internaţionale pe acelea care intră în obiectul de reglementare a dreptului internaţional public!

1.2. Particularit ăţile dreptului interna ţional public

Sintetic, particularităţile dreptului internaţional public (Miga-Beşteliu, 2005, pg. 3-5) sunt următoarele:

a) În societatea internaţională nu există un for legislativ unic, similar parlamentului din dreptul intern şi supraordonat statelor, care să elaboreze o legislaţie internaţională.

Statele sunt cele care creează normele internaţionale, prin acordul lor de voinţă, exprimat în mod liber în tratate şi cutume şi tot statele sunt şi destinatarele acestor norme.

b) În societatea internaţională nu există organe executive, asemănătoare guvernului, care să asigure aplicarea normelor dreptului internaţional public în raporturile dintre subiectele acestuia.

Această atribuţie revine tot statelor.

c) În comunitatea internaţională nu există organe judecătoreşti cu competenţă generală şi obligatorie, care să intervină din oficiu instituind sancţiuni, atunci când normele de drept nu sunt respectate.

Există organisme internaţionale (precum Curtea Internaţională de Justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană de Justiţie), cu funcţii jurisdicţionale, a căror competenţă este stabilită prin acordul expres al statelor aflate în cauză.



Fundamentul juridic al dreptului internaţional public îl constituie acordul de voinţă al statelor suverane care compun societatea internaţională.

Statele suverane, în condiţii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ, în cadrul unui proces de coordonare, de punere de acord a voinţei lor, sunt creatoare directe ale normelor juridice ce aparţin dreptului internaţional public. (Scăunaş, 2007, p. 11)

Sarcina de lucru 3

Argumentează pe ce se întemeiază forţa obligatorie a dreptului internaţional, în lipsa unor autorităţi cu atribuţii legislative, administrative sau judecătoreşti suprastatale, prin intermediul cărora să se elaboreze, să se aplice normele de drept internaţional, să se controleze şi să se impună respectarea lor!

1.3. Raportul între dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor

Una dintre problemele controversate, care are mari implicaţii practice, este aceea a raportului care există între dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor.

Pe de o parte, trebuie subliniate deosebirile existente între dreptul internaţional şi dreptul intern referitoare la obiectul de reglementare, modul de elaborare a normelor, izvoare, subiectele, sistemul de aplicare a normelor şi de sancţionare.

Pe de altă parte, trebuie să precizăm că cele două sisteme normative se întrepătrund şi se intercondiţionează: norme de drept internaţional cuprinse în tratate internaţionale obligă statele părţi la aceste tratate să ia anumite măsuri în planul legislaţiei lor interne, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce le revin din aceste tratate (Miga-Beşteliu, 2005, p. 10); practica legislativă uniformă a mai multor state într-un anumit domeniu, care interesează dreptul internaţional (cetăţenie, extrădare, azil etc.) poate conduce la adoptarea unor reguli de drept internaţional public (Scăunaş, 2007, pg. 73-74).

d) Normele dreptului internaţional public nu prevăd în mod expres sancţiuni pentru cazul nerespectării lor.

Statele sunt cele care creează normele internaţionale, prin tratate sau cutumă şi se prezumă buna-credinţă a acestora în a le respecta.



În problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern s-au conturat în doctrina de specialitate două teorii opuse: teoria dualistă şi teoria monistă.

TEORIA DUALISTĂ

• consideră că dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte, autonome, normele fiecărui sistem au domenii diverse de aplicare, subiecte juridice diferite, condiţii specifice de validitate (Constantin, 2004, p. 77);

• aplicarea dreptului internaţional în ordinea juridică a statelor nu se poate face decât ca urmare a transformării normelor de drept internaţional în norme de drept intern (dualism atenuat) (Anghel I. M., Tratatul internaţional şi dreptul intern, 1999, pg. 17-18).

TEORIA MONISTĂ

• susţine că dreptul internaţional şi dreptul intern formează o singură ordine juridică, indiferent dacă normele juridice reglementează în planul realităţilor interne sau în planul realităţilor internaţionale şi cuprinde două variante:

Monismul cu primatul dreptului intern - susţine că normele dreptului internaţional practic nu există, ele fiind doar o proiectare în planul relaţiilor internaţionale a unor norme de drept intern.

(Combacau & Sur, 2004, p. 179)

Monismul cu primatul dreptului internaţional - susţine existenţa unei ordini universale, superioară ordinilor juridice interne, acestea din urmă bazându-se doar pe o competenţă atribuită statelor în cadrul ordinii universale. (Mihăilă, 2001, p. 16)

Niciuna dintre aceste două teorii, ce absolutizează poziţia dominantă a unuia dintre cele două sisteme, nu a fost confirmată de practică. (Miga-Beşteliu, 2005, p. 12)

Raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional este unul de o mare complexitate; cele două sisteme se intercondiţionează şi putem constata prevalenţa unuia sau altuia în anumite domenii sau momente ale evoluţiei istorice.

Se poate afirma că datorită dezvoltării extraordinare a relaţiilor internaţionale din ultimele decenii, precum şi a apariţiei unor probleme globale (combaterea terorismului, protecţia mediului, folosirea energiei nucleare etc.), ce necesită cooperarea tuturor statelor pentru soluţionarea lor, este necesar să se renunţe la astfel de ”formulări rigide” (Anghel I. M., Tratatul internaţional şi dreptul intern, 1999, p. 23).



Constituţia României în forma revizuită (2003) stabileşte coordonatele raportului dintre dreptul intern şi cel internaţional în cuprinsul art.11, art. 20, art.148.

Sarcina de lucru 4

Constituţia României (2003) stabileşte:

ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern

(1) Statul roman se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului

1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Care din cele două teorii este reflectată în reglementările constituţionale prezentate? Argumentează!



1.4. Evoluţia dreptului interna ţional public

Dreptul internaţional public (sau dreptul ginţilor – jus inter gentes, jus gentium – cum a fost numit în trecut) a devenit ramură autonomă a dreptului odată cu apariţia statelor naţionale în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea.

Unele instituţii ale acestui drept au fost create încă din Antichitate (Lauterpacht, 1955, p. 2). Cu titlu de exemplu menţionăm următoarele:

- încă din sec. al VI-lea î.Hr., statele Chinei antice au încheiat un tratat referitor la renunţarea la război şi rezolvarea diferendelor dintre ele cu ajutorul unui arbitru;

- în India, Legile lui Manu (elaborate în sec. al V-lea î.Hr.) consemnează existenţa unor misiuni diplomatice ad-hoc, iar tratatele erau considerate sacre, încheindu-se cu pronunţarea unui jurământ religios (Singh, 1972, p. 25 şi urm.);

- din Egiptul Antic amintim Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional,un tratat de prietenie şi alianţă, încheiat în 1296 î.Hr. între Ramses II şi Hattusil III, regele hitiţilor (Glaser E. , 1967);

- Grecia Antică a rămas în istorie printr-o serie de instituţii rudimentare ale dreptului internaţional public (solii erau inviolabili, războaiele erau precedate de o declaraţie şi de anumite forme solemne, proxenia, ca germen al protecţiei consulare (Burian & Maftei, 2004, p. 15) etc.);

- Roma antică a exercitat o influenţă profundă asupra istoriei dreptului internaţional; exista, de exemplu un drept roman al păcii şi al războiului; Imperiul Roman a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe (tratate de prietenie, de ospitalitate sau de alianţă) ce conţineau adesea clauze de reglementare a diferendelor; exista ius gentium ca ansamblu de norme juridice care reglementau relaţiile sociale dintre cetăţenii romani şi peregrini (Moca & Duţu, 2008, p. 17).

În Evul Mediu:

- se dezvoltă practica tratatelor internaţionale şi folosirea arbitrajului;

- se stabilesc unele reguli referitoare la purtarea războaielor (Chilea, 2007, p. 8).

În Europa secolului al XV-lea apar primele misiuni diplomatice permanente (în 1455 a avut loc desemnarea de către ducele de Milano, Francesco Sforza, a unei misiuni diplomatice permanente la Genova (Anghel I. M., Dreptul diplomatic şi consular, vol.I, 2002, p. 4).



Odată cu formarea statelor moderne (sec. al XVI-lea), se conturează dreptul internaţional clasic, ca drept interstatal, expresie a suveranităţii statelor.

Un rol important în dezvoltarea dreptului internaţional l-au avut lucrările lui Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele dreptului internaţional modern [lucrarea sa „De iure belli ac pacis” constituie o sinteză fundamentală a dreptului internaţional clasic (Grotius, 1968)].

Evenimente istorice importante au influenţat dezvoltarea dreptului internaţional, până la dreptul internaţional contemporan:

- PACEA DE LA WESTPHALIA – a pus capăt războiului de 30 de ani (1618-1648) şi a stabilit un sistem de pace şi cooperare în Europa, bazat pe tratate între state suverane; acest moment este considerat punctul de plecare al dreptului internaţional modern, ce are ca fundament principiul suveranităţii (Dinh, Daillier, & Pellet, 2002, p. 52);

- REVOLUŢIA FRANCEZĂ (1789) a exercitat, la rândul său o mare influenţă asupra dreptului internaţional; prin „Declaraţia asupra dreptului ginţilor” redactată de abatele Grégoire se afirma dreptul fiecărei naţiuni de a-şi organiza şi schimba forma de guvernare, dreptul de a-şi hotărî soarta (Puşcă & Puşcă, 2004, p. 24);

- DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A S.U.A. din 1776 constituie un alt moment important prin care se realizează prima afirmare explicită a dreptului popoarelor de a-şi hotărî singure soarta (Pivniceru, 2006, p. 15);

- ACTUL FINAL AL CONGRESULUI DE LA VIENA (1815) a pus capăt războaielor napoleoniene; reprezintă un document de mare importanţă pentru dreptul internaţional; prin acest document s-a stabilit un sistem politic şi economic de cooperare în Europa; Actul Final conţine şi un ansamblu de reguli privind dreptul diplomatic, condamnarea comerţului cu sclavi, a proclamat principiul libertăţii navigaţiei pe fluviile internaţionale, a recunoscut neutralitatea permanentă a Elveţiei etc. (Popescu, Năstase, & Coman, 1994, p. 16)

- CONGRESUL DE LA PARIS (1856) realizează prima codificare a normelor juridice relative la războiul maritim, stabileşte regimul juridic al Dunării, ca fluviu internaţional şi consacră neutralizarea Mării Negre (Geamănu, 1981, p. 26);

- apariţia în secolul al XIX-lea a primelor organizaţii internaţionale sau uniuni administrative, iar în secolul al XX-lea crearea celor două organizaţii universale, Societatea Naţiunilor (1920) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (1945), cu funcţii şi competenţe multiple, cu organe şi organisme, acoperind prin activitatea lor zone importante ale



dreptului internaţional contemporan şi contribuind substanţial la dezvoltarea sa, îndeosebi prin codificare şi jurisprudenţa tribunalelor internaţionale. (Mihăilă, 2001, p. 110)

În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter umanitar, s-au dezvoltat norme privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, eliminarea diferitelor discriminări între oameni, garantarea drepturilor minorităţilor etc.

Dreptul internaţional este chemat să reglementeze domenii noi ale activităţii umane, cum sunt folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, activitatea spaţială, protecţia mediului înconjurător sau explorarea şi folosirea resurselor naturale ale spaţiilor submarine din zona internaţională.

Sarcina de lucru 5

Apreciază dacă cele două afirmaţii de mai jos sunt adevărate sau false!

1. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional din China antică, era un tratat de prietenie şi alianţă încheiat în 1296 î.Hr. între Ramses II şi Hattusil III, regele hitiţilor.

2. Primele misiuni diplomatice permanente apar în Europa secolului al XV-lea.

1.5. Izvoarele şi codificarea dreptului internaţional

1.5.1. Izvoarele dreptului internaţional

Izvoarelor dreptului internaţional public sunt:

- forme specifice de exprimare a normelor acestui drept, care rezultă din acordul de voinţa al statelor;

- surse ale normelor dreptului internaţional public, mijloace juridice de exprimare a acestora.



Art.38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie1 prevede:

Curtea, a cărei funcţie este să soluţioneze, în conformitate cu dreptul internaţional, diferendele ce-i vor fi supuse, va aplica:

a) convenţiile internaţionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de către statele în litigiu;

b) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul;

c) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate; d) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai

diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.

Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona o cauză ex aequo et bono, dacă părţile sunt de acord cu aceasta.

Tratatul Interna ţional

a) Definiţie

Art.2, Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969:

„prin expresia „tratat” se înţelege un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument sau în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor particulară.”

Art.1 din Legea nr. 590/2003, privind tratatele

Pentru scopurile prezentei legi, prin:

„a) tratat se înţelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în

1 Curtea Internaţională de Justiţie este instituită prin Carta Naţiunilor Unite ca organ judiciar principal al Organizaţiei . Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie face parte integranta din Carta. Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Organizaţia internaţională şi a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945).

Izvoarele dreptului internaţional public

principale tratatul internaţional

cutuma internaţională

principiile generale de drept

auxiliare hotărârile judecătoreşti

doctrina

alte izvoare actele organizaţiilor internaţionale

actele unilaterale ale statelor

echitatea



scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau mai multe instrumente conexe.”

b) Tratatele licite şi tratate ilicite ”

Tratatul licit este cel încheiat cu respectarea normelor dreptului internaţional public.

Tratatul ilicit este acel tratat care încalcă norme de drept internaţional imperative (de “jus cogens”), sau este nul, ca urmare ca urmare a existenţei unor vicii de consimţământ al părţilor

Numai tratatele licite şi aflate în vigoare pot să constituie izvoare de drept internaţional public.

c) Tratate-legi şi tratate-contract (Anghel I. M., 2000, p. 7)

În doctrina dreptului internaţional apare distincţia între tratate-legi şi tratate-contract, considerându-se că numai prima categorie constituie izvor de drept internaţional public.

Tratatele-legi – izvoare de drept cu caracter multilateral care stabilesc norme juridice ce reglementează raporturi cu un anumit grad de generalitate.

Tratatele-contract – dispoziţii cu caracter „contractual”, conţinutul lor fiind de contract civil, comercial sau administrativ.

d) Avantajele tratatului:

- concretizează cu precizie acordul de voinţă al statelor, stabilind drepturile şi obligaţiile juridice ale acestora;

- permite adaptarea dreptului internaţional la dinamica schimbărilor ce intervin în cadrul comunităţii internaţionale operativ şi eficient;

- oferă stabilitate relaţiilor internaţionale;

- facilitează proba datorită formei scrise. (Puşcă & Puşcă, 2004, pg. 50-51)

Cutuma

a) Definiţie

Cutuma reprezintă o practică generală, relativ îndelungată şi repetată a statelor, considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forţă juridică obligatorie. (Năstase, Aurescu, & Jura, Drept internaţional public. Sinteze pentru examen, Ediţia a III-a, 2002, p. 31)



b) Elementele cutumei

- elementul material – practica generală, comună a mai multor state, relativ îndelungată constând din acte repetate

- elementul subiectiv (opinio iuris sive necessitatis) – recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare. (Miga-Beşteliu, 2005)

c) Reguli referitoare la normele cutumiare

- normele prevăzute de tratate pot fi acceptate şi aplicate de alte state terţe sau pot fi impuse ca reguli cutumiare;

- tratatele şi cutumele care au acelaşi conţinut pot să existe în paralel;

- în caz de îndoială, tratatele se interpretează potrivit dreptului cutumiar, ale cărui norme, dacă au caracter imperativ, vor avea prioritate faţă de tratat;

- normele cutumiare se aplică, în special, în acele domenii ale relaţiilor internaţionale care nu sunt reglementate prin norme convenţionale. (Chilea, 2007, pg. 37-38)

Principiile generale de drept

Principiul de drept interna ţional = prescripţie normativă ce se caracterizează printr-un înalt grad de abstractizare, dând expresie unei valori internaţionale, universal acceptată şi care guvernează conduita subiectelor de drept internaţional. (Năstase, Noţiunea de principiu în dreptul internaţional, 1985, p. 358)

Sistemul principiilor de drept internaţional cuprinde:

- Principiile generale de drept = art.38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie – mijloc pe care aceasta îl poate utiliza în soluţionarea diferendelor ce-i sunt supuse judecăţii (ex. autoritatea lucrului judecat, nimeni nu poate fi şi judecător şi parte, dreptul la apărare etc.)

- Principiile fundamentale ale dreptului internaţional = norme de aplicaţie universală cu grad mare de generalizare şi un caracter imperativ, care protejează valori fundamentale internaţionale (ex. egalitatea suverană a statelor, neamestecul în treburile interne etc.)

- Principiile specifice ale dreptului internaţional = norme care dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional (ex. principiul libertăţii navigaţiei din dreptul mării, principiul inviolabilităţii personale din dreptul diplomatic şi consular etc.)



Izvoarele Subsidiare (Auxiliare)

a) Hotărârile judecătoreşti interna ţionale constituie acte de interpretare şi precizare a tratatelor sau cutumelor în scopul aplicării normelor de drept la o speţă determinată. Ele nu constituie precedente de natură să determine apariţia de noi norme ale dreptului internaţional public (Niciu, 2001, p. 23)

Jurisprudenţa internaţională nu poate îndeplini în procesul normativ un rol creator, ea nu se constituie, prin ea însăşi, într-o sursă distinctă şi independentă de cutuma internaţională. (Rousseau, 1987, pg. 84, 87)

b) Doctrina cuprinde opiniile, analizele exprimate de jurişti a căror competenţă este recunoscută pe plan internaţional şi poate să constate existenţa şi să explice conţinutul unor norme de drept internaţional.

Ea nu este izvor formal al dreptului internaţional public, nu este o sursă obligatorie şi nici nu poate fi considerată un factor creator de drept. (Ecobescu & Duculescu, 1993, pg. 66-67)

Alte Izvoare ale Dreptului Internaţional Public

a) Actele organizaţiilor interna ţionale

Majoritatea autorilor consideră aceasta categorie de acte ca reprezentând un izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public, decurgând din faptul că organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept, fiind creaţia statelor. (Niciu, 2001, p. 24)

Categorii:

- actele constitutive ale organizaţiilor (Carta O.N.U., Statutul Consiliului Europei etc.)

- rezoluţiile Consiliului de Securitate al O.N.U., care sunt obligatorii pentru statele membre O.N.U.;

- decizii, regulamente, directive cu caracter obligatoriu adoptate de organele Uniunii Europene;

- recomandări adoptate de Adunarea Generală O.N.U. şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei etc.

b) Actele unilaterale ale statelor = anumite acte ale statelor pot produce efecte juridice în planul relaţiilor internaţionale (Miga-Beşteliu, 2005, pg. 79-81):

declaraţia actul prin care un stat face cunoscută altor state poziţia sa în legătură cu o anumită situaţie şi care este



în măsură să angajeze acel stat pe plan extern;

recunoaşterea actul prin care un stat constată apariţia unui nou subiect de drept internaţional (un alt stat, o organizaţie internaţională, un guvern, naţiune care luptă pentru dobândirea independenţei sau insurgenţii dintr-un război civil) şi prin care îşi manifestă dorinţa de a stabili cu acestea relaţii oficiale;

protestul o formă a demersului diplomatic prin care un stat ia poziţie împotriva acţiunilor unui alt stat care încălcă drepturile sale legitime, atrăgându-i atenţia asupra responsabilităţii sale sau solicitându-i reparaţii pentru prejudiciile cauzate;

renunţarea actul prin care un stat abandonează voluntar, total sau parţial, anumite drepturi pe care le dobândise în baza unor tratate internaţionale.

c) Echitatea

Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie prevede dreptul acestei instanţe de a soluţiona un litigiu în conformitate cu principiul echităţii (“ ex aequo et bono”), dacă părţile la acea cauză sunt de acord.

Conform acestei prevederi, echitatea apare ca o posibilitate acordată de părţile într-un diferend judecătorului internaţional de a judeca acel diferend şi de a propune soluţia pe care o consideră justă şi conformă intereselor părţilor în cauză. (Chilea, 2007, p. 49)

Poate fi aplicată în domenii ale dreptului internaţional în care nu sunt reguli precise.

Nu este izvor formal al dreptului internaţional, ci un sistem de soluţionare a diferendelor internaţionale.

Izvoarele dreptului internaţional au trăsături specifice ce decurg din particularităţile relaţiilor internaţionale care fac obiectul reglementarii juridice.

Spre deosebire de dreptul intern în care izvorul principal este legea, ca act al unui singur stat, în dreptul internaţional sunt mai multe state implicate în formarea normelor juridice, deci izvoarele trebuie să exprime convergentă a voinţelor exprimate de aceste state într-o formă determinată.

Statele ca subiecte suverane şi egale creează şi dezvoltă dreptul internaţional, determinând, prin acordul lor, atât regulile juridice ce urmează a fi aplicate, cât şi forma lor de exprimare.



Sarcina de lucru 6

Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? Argumentează!:

Articolul 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie:

a) stabileşte o ierarhie a izvoarelor de drept internaţional public;

b) nu stabileşte o ierarhie a izvoarelor de drept internaţional public;

c) este incomplet.

1.5.2. Codificarea dreptului internaţional

În doctrină s-a apreciat referitor la codificare că:

- are rolul de a constata normele de drept în vigoare, fără a se preocupa dacă ele formează un sistem coerent, aplicabil în raporturile internaţionale reale (concepţie împărtăşită în general de jurişti americani şi englezi); - constituie nu numai o prezentare şi sistematizare a normelor, ci şi o operă în cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau abrogate şi se pot crea norme noi, astfel încât să se realizeze un ansamblu coerent de norme care să corespundă nevoilor şi realităţilor epocii (concepţie împărtăşită de jurişti din ţările Europei continentale). (Crăciunescu, 2004, p. 47)

Codificarea a fost impusă de:

- diversitatea izvoarelor dreptului internaţional; - imprecizia unor norme de sorginte cutumiară; - necesitatea precizării şi sistematizării normelor juridice de drept

internaţional în instrumente juridice clare şi fără echivoc; - existenţa în anumite domenii a unor norme incomplete.

Codificarea asigură:

- precizia normelor de drept; - întărirea coeziunii şi unităţii dreptului internaţional; - evitarea conflictelor posibile între normele acesteia, - adaptarea reglementărilor juridice la evoluţia rapidă a relaţiilor

internaţionale; - participarea tuturor statelor la opera de legiferare.



După crearea O.N.U., procesul de codificare a dreptului internaţional a cunoscut o perioadă mai fertilă (Moca & Duţu, 2008, p. 52) şi s-a impus concepţia potrivit căreia codificarea are atât scopul de a constata, de a formula mai precis şi sistematiza normele de drept internaţional în care există deja o practică constantă a statelor, precedente şi opinii doctrinare (codificare de lege lata), cât şi pe cel de a dezvolta progresiv dreptul internaţional prin elaborarea de noi norme (codificare de lege ferenda). (Pivniceru, 2006, pg. 302-303)

Codificarea dreptului internaţional poate fi clasificată în:

a) codificarea oficială, realizată prin acordul statelor (are caracter obligatoriu) şi codificarea neoficială, efectuată în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică desfăşurată de organizaţii naţionale sau internaţionale, de oameni de ştiinţă în mod individual (nu este obligatorie) (Chilea, 2007, p. 37);

b) codificarea generală, priveşte ansamblul normelor dreptului internaţional, şi codificarea parţială, pe anumite ramuri ori domenii ale acestuia;

c) codificarea principiilor generale şi codificarea amănunţită;

d) codificarea universală, a normelor de drept cu aplicabilitate pentru toate statele lumii şi codificarea regională, care cuprinde numai normele aplicabile unei anumite zone geografice. (Creţu, 2006, pg. 58-59)

Preocupări de codificare a normelor dreptului internaţional:

- deşi germeni ai preocupărilor privind codificarea au apărut încă din antichitate (exemplu, Codul lui Hammurabi), de-abia în societatea modernă s-au înregistrat încercări ale unor filozofi şi teoreticieni de a sistematiza norme ale dreptului internaţional (exemplu, Jeremy Bentham, O introducere la principiile morale şi legislaţiei, 1781, John Bluntchli, Dreptul internaţional codificat, 1868);

- o contribuţie semnificativă în ce priveşte codificarea dreptului internaţional au avut Institutul de Drept Internaţional (înfiinţat în 1873), Asociaţia de Drept Internaţional (creată tot în 1873) şi Institutul de Drept Internaţional, (fondat în 1912), care au elaborat unele proiecte neoficiale de codificare pe domenii ale dreptului internaţional;

- până la crearea O.N.U., eforturile comune ale statelor manifestate în cadrul unor congrese sau conferinţe internaţionale au condus la realizarea unor codificări oficiale în domenii precum: regimul fluviilor internaţionale şi rangurile diplomatice (Actul final al Congresului de la Viena, 1815), dreptul maritim (Conferinţa de la Paris, 1856); Conferinţele internaţionale de la Haga din 1899 şi 1907 au codificat regulile privind mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale, privind legile şi obiceiurile războiului terestru şi



maritim referitoare la ostilităţile armate, beligeranţi, mijloace permise sau interzise în ducerea războiului, regimul juridic al prizonierilor de război şi alte persoane protejate în timpul conflictului armat (Pivniceru, 2006, pg. 16-18); Convenţia de la Geneva din 1864 pentru îmbunătăţirea soartei militarilor răniţi din armatele în campanie şi Declaraţia de la Petersburg din 1868, prin care s-a interzis folosirea proiectilelor explozive sau încărcate cu substanţe inflamabile au prefigurat constituirea dreptului umanitar modern (Cloşcă, 1978, pg. 25-27)

- O.N.U. a atribuit Adunării Generale obligaţia de a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui (art.13 din Carta O.N.U.); în acest scop, prin Rezoluţia 174 (II) din 21 noiembrie 1947, a fost creată Comisia de Drept Internaţional, ca organ subsidiar al Adunării generale, având ca obiect promovarea unei dezvoltări progresive a dreptului internaţional şi a codificării acestuia (art.1 din Statutul Comisiei de drept internaţional) (Puşcă & Puşcă, 2004, pg. 52-53);

- Comisia de Drept Internaţional, ce şi-a început activitatea în 1949, a contribuit la elaborarea a numeroase proiecte de convenţii de codificare a dreptului internaţional, devenite ulterior tratate multilaterale, dintre care menţionăm ca mai importante: Convenţia de la Viena din 1961, privind relaţiile diplomatice, Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare, Convenţia de la Viena din 1969, privind dreptul tratatelor, cele 4 convenţii de la Geneva din 1958 şi Convenţia de la Montego Bay din 1982, privind dreptul mării, Convenţia de la Viena din 1986, privind tratatele încheiate între state şi organizaţii internaţionale, Statutul Curţii Penale Internaţionale, 1998 etc. (Moca & Duţu, 2008, pg. 52-53)

Procesul de codificare este un proces continuu, nevoile raporturilor internaţionale aducând în atenţie noi domenii în care sunt necesare sistematizări şi dezvoltări ale dreptului internaţional.

Sarcina de lucru 7 1. Menţionează două avantaje, efecte pozitive ale

codificării normelor de drept internaţional!

2. Precizează 5 convenţii prin care s-au codificat norme

aparţinând dreptului internaţional public.

Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul interna


Teste de autoevaluare

Alege varianta corect

1. Potrivit teoriei moniste:

a) dreptul intern

b) dreptul intern juridică;

c) forul legislativ al unui stat este unicameral.

Rezumat

Dreptul internaţional public este un ansamblu de norme juridice exprimate în forme juridice specifice (tratatacordului lor de voinpublic, şi care au ca scop reglementarea relasecuritatea şi cooperarea internaprin respectarea de bunindividuală sau colectivinternaţional este constituit de relaacţionează ca purtinternaţional public dualistă şi teoria monistautonomă a dreptului odatal XVII- lea. Numeroase evenimente istorice au marcat evolude drept. Dreptul internaactivităţii umane precum: folosirea energiei nucleare în scopuri paprotecţia mediului înconjurpublic se înţeleg mijloacele juridice în care sunt exprimate normele juridice internaţionale: tratatul celelalte izvoare auxiliare.conţine o enumerare a acestor izvoare. Tratatul, considerat cel mai important izvor de drept internaale dreptului internaCutuma reprezintconsiderată de state ca având fordrept sunt reguli de baza fi aplicate şi în ordinea juridiccodificare, normele cutumiare se transformconvenţionale, se asigurreglementărilor juridice la evol

ii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului interna

Teste de autoevaluare

Alege varianta corectă!

Potrivit teoriei moniste:

dreptul intern şi dreptul internaţional sunt sisteme juridice distincte;

dreptul intern şi dreptul internaţional formează o singur

forul legislativ al unui stat este unicameral.

ţional public este un ansamblu de norme juridice exprimate în forme juridice specifice (tratat e, cutumă), create în principal de acordului lor de voinţe, dar şi de celelalte subiecte ale dreptului interna

i care au ca scop reglementarea relaţiilor dintre ele privind pacea, i cooperarea internaţională, norme a căror aplicare este realizat

rin respectarea de bunăvoie, iar în caz de necesitate, prin sanc sau colectivă a statelor. Obiectul de reglementare al dreptului

ional este constituit de relaţiile juridice internaţionale în care statul ca purtător de suveranitate. Problema raportului dintre dreptul

ional public şi dreptul intern a generat două teorii opuse: teoria monistă. Dreptul internaţional public a devenit ramur

a dreptului odată cu apariţia statelor naţionale în sec. al XVIlea. Numeroase evenimente istorice au marcat evoluţia acestei ramuri

Dreptul internaţional contemporan reglementează domenii noi ale ii umane precum: folosirea energiei nucleare în scopuri pa

mediului înconjurător etc. Prin izvoare ale dreptului internaţeleg mijloacele juridice în care sunt exprimate normele juridice

ionale: tratatul şi cutuma, ca izvoare principale tradiţionale, precum celelalte izvoare auxiliare. Art. 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justi

ine o enumerare a acestor izvoare. Tratatul, considerat cel mai important izvor de drept internaţional, constituie un acord scris încheiat între subiecte ale dreptului internaţional public în scopul de a produce efecte juridice. Cutuma reprezintă o practică generală, relativ îndelungată ş

de state ca având forţă juridică obligatorie. Principiile generale de drept sunt reguli de bază ale sistemelor juridice contemporane suscep

şi în ordinea juridică internaţională contemporancodificare, normele cutumiare se transformă în norme juridice interna

ionale, se asigură precizie normelor de drept rilor juridice la evoluţia rapidă a relaţiilor internaţionale.

i codificarea dreptului internaţional

26

ional sunt sisteme juridice distincte;

o singură ordine

ional public este un ansamblu de norme juridice exprimate în ), create în principal de state, pe baza

i de celelalte subiecte ale dreptului internaţional iilor dintre ele privind pacea,

ror aplicare este realizată voie, iar în caz de necesitate, prin sancţiunea

a statelor. Obiectul de reglementare al dreptului ionale în care statul

uveranitate. Problema raportului dintre dreptul teorii opuse: teoria

ional public a devenit ramură n sec. al XVI-lea şi ţia acestei ramuri ă domenii noi ale

ii umane precum: folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, Prin izvoare ale dreptului internaţional

eleg mijloacele juridice în care sunt exprimate normele juridice ţionale, precum şi ţionale de Justiţie

ine o enumerare a acestor izvoare. Tratatul, considerat cel mai important ional, constituie un acord scris încheiat între subiecte

ul de a produce efecte juridice. , relativ îndelungată şi uniformă, obligatorie. Principiile generale de

ale sistemelor juridice contemporane susceptibile de contemporană. Prin

în norme juridice internaţionale precizie normelor de drept şi adaptarea

ţionale.



2. Teoria monistă are :

a) o variantă;

b) două variante;

c) trei variante.

3. Teoria monistă cuprinde:

a) teoria singularităţii ini ţiale şi teoria diversităţii;

b) teoria separaţiei puterilor în stat şi teoria unicităţii puterii;

c) teoria priorităţii dreptului intern asupra dreptului internaţional şi teoria priorităţii dreptului internaţional asupra dreptului intern.

4. Potrivit art.20 din Constituţia României revizuite:

a) statul român de obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte;

b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;

c) tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

5. Potrivit art.11 din Constituţia României revizuite:

a) în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei;

b) dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;

c) dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţie sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.



6. Dreptul internaţional public a fost numit în trecut:

a) jus gentium privatum

b) jus inter gentes;

c) ars aequi et boni;

7. Tratatul sublim, cel mai vechi tratat internaţional, a fost încheiat:

a) în India Antică;

b) în China Antică;

c) în Egiptul Antic.

8. Tratatul sublim era:

a) un tratat de prietenie şi alianţă;

b) un tratat comercial;

c) actul de constituire al unei societăţi internaţionale secrete.

9. Imperiul Roman:

a) a dezvoltat considerabil practica tratatelor cu naţiunile terţe;

b) nu a contribuit în nici un fel la dezvoltarea dreptului internaţional;

c) a contribuit în mică măsură la dezvoltarea dreptului internaţional.

10. Primele misiuni diplomatice permanente apar:

a) în Europa secolului al XV-lea;

b) în Asia secolului al XVI-lea;

c) în Europa secolului al XVI-lea.

11. Părintele dreptului internaţional modern este considerat:

a) Talleyrand;

b) Metternich;

c) Hugo Grotius.

12. În prezent, dreptul internaţional public are un profund caracter:

a) belicos;



b) umanitar;

c) comercial.

13. Art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie consideră mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept:

a) hotărârile judecătoreşti şi doctrina specialiştilor celor mai calificaţi ai diferitelor naţiuni;

b) principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;

c) cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul.

14. Instituţia tratatului internaţional este reglementată prin:

a) Convenţia de la Viena din 1961;

b) Convenţia de la Viena din 1963;

c) Convenţia de la Viena din 1969.

15. Cutuma internaţională:

a) este izvor de drept;

b) nu este izvor de drept;

c) nu prezintă importanţă pentru dreptul internaţional.

16. Cutuma internaţională are:

a) un element;

b) două elemente;

c) trei elemente.

17. Elementul material al cutumei internaţionale constă în:

a) recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;

b) practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată constând în acte repetate în timp;

c) atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în relaţiile dintre ele.



18. Elementul subiectiv al cutumei internaţionale constă în:

a) recunoaşterea de către state a obligativităţii normei cutumiare;

b) practica generală comună a mai multor state, relativ îndelungată constând în acte repetate în timp;

c) atitudinea de cooperare a statelor, ca purtătoare de suveranitate, în relaţiile dintre ele.

19. Principiile generale de drept:

a) sunt norme juridice de aplicaţie universală, cu rol maxim de generalitate şi cu un caracter imperativ, care dau expresie şi protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre subiectele de drept internaţional;

b) sunt prescripţii normative cu caracter mare de generalitate care stau la baza funcţionării sistemelor de drept naţionale, fiind transpuse apoi în dreptul internaţional;

c) dau expresie şi reglementează o valoare specifică şi au acţiune limitată la o ramură ori mai multe ale dreptului internaţional.

20. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional:




21. Principiile specifice ale dreptului internaţional:






22. Majoritatea autorilor consideră actele organizaţiilor internaţionale ca reprezentând:

a) un izvor secundar, derivat al dreptului internaţional public;

b) un izvor principal al dreptului internaţional public;

c) o categorie fără valoare normativă internaţională.

23. Echitatea:

a) reprezintă o posibilitate acordată de părţile într-un diferend judecătorului internaţional de a judeca acel diferend pe baza bunului-simţ şi spiritului de dreptate, cu scopul de a atenua aplicarea riguroasă a dreptului;

b) constituie un izvor formal al dreptului internaţional public;

c) se aplică, de regulă, în acele domenii ale dreptului internaţional în care există reguli precise.

24. Potrivit concepţiei împărtăşite de jurişti din ţările Europei occidentale, codificarea:

a) are rolul de a constatata normele de drept în vigoare, fără a se preocupa dacă ele formează un sistem coerent, aplicabil în raporturile internaţionale reale;

b) constituie o operă în cadrul căreia unele norme pot fi modificate sau abrogate şi se pot crea norme noi, astfel încât să se realizeze un ansamblu coerent de norme care să corespundă nevoilor şi realităţilor epocii;

c) nu contribuie la asigurarea preciziei normelor de drept şi nu contribuie la întărirea coeziunii dreptului internaţional.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

1-c, 2-a, 3-b, 4-b, 5-a, 6-b, 7-b, 8-a, 9-a, 10-b, 11-b, 12-c, 13-b, 14-a, 15-b, 16-c, 17-a, 18-a, 19-a, 20-c, 21-b, 22-a, 23-c, 24-a, 25-b, 26-b, 27-a, 28-b, 29-a, 30-c, 31-a, 32-a, 33-b.

Jana Maftei Consideraţii generale privind dreptul interna


Bibliografie minimal

Miga-Beşteliu, RalucaAll Beck, pp. 1-17

Puşcă, Benone; PuFundaţiei Academice „Danubius”, pp.

Selejan-Guţan, Bianca; Crpublic. Bucureşti:

ii generale privind dreptul internaţional. izvoarele şi codificarea dreptului interna

Bibliografie minimal ă

teliu, Raluca (2005). Drept internaţional public. vol. I. Bucure17.

, Benone; Puşcă, Andy (2004). Drept internaţional publiciei Academice „Danubius”, pp. 11-74.

Bianca; Crăciunean, Laura-Maria (2008). Drept internaşti: Ed. Hamangiu, pp. 1-37.

i codificarea dreptului internaţional

32

Bucureşti: Ed.

ional public. Galaţi: Ed.

Drept internaţional

drept international public i unitatea i

Documents