dogmatica curs 3

2
TEOLOGIE DOGMATICĂ CURS 03 04.03.2013 ÎNSUŞIREA MÂNTUIRII ÎN BISERICĂ Mântuirea se obtine exclusiv in Biserica, dupa cuvintele Sfantului Ciprian care spune extra ecclesiae nulla sallum. Cand vorbim despre Biserica, ne referim la o doctrina sociala. Odata cu secolul al XIX-lea s-au cautat fundamente soteriologice ale vietii religioase sau al aspectului comunitar, spunandu-se ca evolutia a mers in functie de capacitatea sociativa a omului, numai ca in istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade spune ca aceasta vocatie sociativa se datoreaza unui sentiment religios: nu e bine sa fie omul singur, sa-I facem lui ajutor. Daca intreaga sa existenta se desfasoara in plan comunitar, este bine ca aceasta sa se faca in iubirea fata de aproapele. Harul dumnezeiesc este expresia iubirii lui Dumnezeu varsata in inimile noastre prin Mantuitorul Iisus Hristos. Avem identificate mai multe lucrari ale lui Dumnezeui fata de noi, lucrare a Sfantului Duh prin harul dumnezeiesc. Se vorbeste de har dumnezeisc si sinonimia lui cu Duhul Sfant. Fundamentala lucrare exercitata asupra oamenilor a fost de a implementa harul si a de a-l extinde asupra umanitatii noastre, de a grefa persoanele noastre umane pe umanitatea Mantuitorului Iisus Hristos. Nu intamplator El spune eu sunt vita voi sunteti mladitele. Lucrarea de recapitulare se realizeaza prin persoana Duhului Sfant. De aceea spune daca nu ma voi sui la Tatal, nu veti trimite Duhul Sfant. Lucrarile sunt perihoretice, aceasta sesizandu-se si in lucrari. Cu inaltarea, ridica firea umana la Tatal, reactualizandu-o maximal cand este integrata complet in sanul Sfintei Treimi. Moartea fizica a Mantuitorului arata solidaritatea Lui cu firea umana nu numai in viata ci si in moarte. Duhul Sfant este cel care face ca umanitatea noastra sa se potriveasca cu umanitatea lui Hristos, de aceea striga cu suspine negraite Avva, Parinte ! Harul lui Dumnezeu este sesizarea lucrarii Sfantului Duh in om. Noi nu il sesizam pe Duhul Sfant ca persoana pentru ca nu avem constiinta suficient de deschisa. Noi il percepem doar ca pe ajutor (lucrare). Harul lui Dumnezeu este lucrarea lui Dumnezeu care se manifesta atat in plan subiectiv cat si in plan obiectiv, atat in plan 11

Upload: daniel-olteanu

Post on 10-Nov-2015

215 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Dogmatica Curs 3 Tache Sterea

TRANSCRIPT

TEOLOGIEDOGMATIC

CURS 0304.03.2013NSUIREA MNTUIRII N BISERIC

Mntuirea se obtine exclusiv in Biserica, dupa cuvintele Sfantului Ciprian care spune extra ecclesiae nulla sallum. Cand vorbim despre Biserica, ne referim la o doctrina sociala. Odata cu secolul al XIX-lea s-au cautat fundamente soteriologice ale vietii religioase sau al aspectului comunitar, spunandu-se ca evolutia a mers in functie de capacitatea sociativa a omului, numai ca in istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade spune ca aceasta vocatie sociativa se datoreaza unui sentiment religios: nu e bine sa fie omul singur, sa-I facem lui ajutor.

Daca intreaga sa existenta se desfasoara in plan comunitar, este bine ca aceasta sa se faca in iubirea fata de aproapele.

Harul dumnezeiesc este expresia iubirii lui Dumnezeu varsata in inimile noastre prin Mantuitorul Iisus Hristos.

Avem identificate mai multe lucrari ale lui Dumnezeui fata de noi, lucrare a Sfantului Duh prin harul dumnezeiesc. Se vorbeste de har dumnezeisc si sinonimia lui cu Duhul Sfant. Fundamentala lucrare exercitata asupra oamenilor a fost de a implementa harul si a de a-l extinde asupra umanitatii noastre, de a grefa persoanele noastre umane pe umanitatea Mantuitorului Iisus Hristos. Nu intamplator El spune eu sunt vita voi sunteti mladitele. Lucrarea de recapitulare se realizeaza prin persoana Duhului Sfant. De aceea spune daca nu ma voi sui la Tatal, nu veti trimite Duhul Sfant. Lucrarile sunt perihoretice, aceasta sesizandu-se si in lucrari. Cu inaltarea, ridica firea umana la Tatal, reactualizandu-o maximal cand este integrata complet in sanul Sfintei Treimi. Moartea fizica a Mantuitorului arata solidaritatea Lui cu firea umana nu numai in viata ci si in moarte. Duhul Sfant este cel care face ca umanitatea noastra sa se potriveasca cu umanitatea lui Hristos, de aceea striga cu suspine negraite Avva, Parinte !

Harul lui Dumnezeu este sesizarea lucrarii Sfantului Duh in om. Noi nu il sesizam pe Duhul Sfant ca persoana pentru ca nu avem constiinta suficient de deschisa. Noi il percepem doar ca pe ajutor (lucrare).

Harul lui Dumnezeu este lucrarea lui Dumnezeu care se manifesta atat in plan subiectiv cat si in plan obiectiv, atat in plan sesizabil cat si in plan insesizabil. Sentimentul absentei lui Dumnezeu este data de extrema proximitate a lui Dumnezeu.

Participarea oamenilor la harul Duhului Sfant se realizeaza prin implinirea poruncilor. Harul lui Dumnezeu este lasat ca sa coparticipam la el, este o invitatie dumnezeiasca si omeneasca. Prin intermediul harului, Dumnezeu isi face simtita vointa Lui cu noi. Exista o logica care aprtine planului material (caracterul practic al lucrurilor, cf. Immanuel Kant). Valoarea tine de contextul in care este plasat lucrul respectiv.

Participarea noastra la har este un raspuns care se solicita fiintei noastre, imprimandu-I si o nuanta daca participa sau nu participa la harul dumnezeiesc. Cum intre da si nu nu exista o stare intermediara (pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar). Coparticiparea la harul lui Dumnezeu se realizeaza fara echivoc, de aceea si in constiinta se remarca ca un fel de imperativ moral. Dumnezeu este o valoare care nu poate fi infirmata.

Harul lui Dumnezeu se manifesta in Biserica. In afara Bisericii nu exista un har mantuitor, ci doar un har de subzistenta biologica.

Harul lui Dumnezeu este absolut necesar pentru mantuire. Fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nus e realizeaza, nici macar sentimentul de virtute nu se face fara ajutorul lui Dumnezeu.

Harul se ofera gratuit.

Harul nu forteaza libertatea omului, in sensul radical, incat nici macar nu ti se arata, ci se lasa doar la un nivel ascuns. De aceea nu toti il vad pe Dumnezeu.

Mntuirea i sensurile ei. Se dezvolta mai multe sensuri ale mantuirii in scrierile Sfintilor Parinti: obiectiva si subiectiva. Mantuirea obiectiva este lucrarea lui Dumnezeu. Mantuirea subiectiva este efortul de a colabora cu aceasta lucrare a lui Dumnezeu.

Vorbind despre mantuirea subiectiva, Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca cel care vrea sa se mantuiasca, trebuie sa isi omoare propriile pofte, subminare a propriei sale vointe. Taierea voii se resimte la nivel interior.

Etapele mantuirii: 1) pregatirea renasterii (consrtinentizarea faptului ca esti cufundat in patimi); 2) renasterea propriu-zisa (faptuiesti) 3) progresul omului in viata cea noua (epectaza Sf Grigorie de Nyssa). Omul trebuie sa se dilate la infinit pentru ca Dumnezeu sa incapa in tine (Pr. Dumitru Staniloae).12