Itartea I

TEOI.O GIÀ DO GìrrATICl\ cI.:N Elll\l-AS^è\U PRIN CIPI.AI-A gI SIMBOI.ICT\

I . INTIIODU CI':I3E GIÌN I'll3^e\l.z\

l.l. NuraRr:.A Drì ,,îr:or,ocrn Docyrz-trrc^A $r Srxnolrc.r"

Q eligiacregtinà îmbràligeazàîntreaga existentà a omului, cu manifestàrile ei làuntriceI I gi cu cele din afarà. Càci Religia descoperità de Màntuitorul propovàduiegteun cer nou gi pàmànt nou, omtrl devenind în aceastà transformare o personalitatenouà, care nàzuiegte spre statura lui Iisus Hristos, Domnul qi Dumnezeul nostru.

In acest ràzboi vàzut gi nevàzut pentru transformarea cosmosului, ceea ce crede gimàrturisegte omul, regele creafiei, e de o însemnàtate capitalà pentru destinul sàusupranatural. Càci de ceea ce crede depinde în cea mai mare màsurà qi ceea ce face;sentimentuf voinfa gi ratiunea preced în mod natural acfiunea. Putem adàuga cà nutotdeauna ceea ce gàndim, dorim gi voim noi se traduce în faptà. Responsabilitateanoastrà ràmàne însà întreagà gi în cazul cànd am putut sà trecem la acfiune gi în cazcontrar, dupà cuvàntul Domnului (Mt 5, z8)

De aici, nevoia cunoagterii învà!àturii cregtine. Implinirea acestei nevoi însà nue cerutà numai de situalia specialà a teologilor sau de considerente de ordin speculativ.Ea e cerutà de însàgi màntuirea noastrà; e condifia màntuirii noastre.

Dacà pàgànii, cei ce nhu o Lege descoperità în chip suprafiresc, vor fi judecali

dupà legea naturalà scrisà în cugetele lor (Rm z, t4, t5), noi, care ne-am învrednicitsà primim lumina cea adevàratà gi sà aflàm credinla cea adevàratà, làsatà de Hristoslumii, prin Biserica Sa, nu ne putem màntui decàt pàstràndule gi experimentàndule.

Cànd Sfàntul Petru màrturisegte credinfa în dumnezeirea Màntuitorului, El îlfericegte, pentru cà a màrturisit adevàrata credin!à, cea descoperità de Tatàl prin Fiulgi nu nàscocità de oameni (Mt t6, z).

Fericil i sunt dar cei care tin adevàrata învàfàturà descoperità de Fiul luiDumnezeu; ei aratà astfel toatà preluirea cuvenità Celui ce Sh întrupat pentru a descoperitot adevàrul màntuitor: ,,Ett sunt calea, adeaàrul gi aia[n!" (In r4, 6).

Aceastà învàfàturà adevàratà gi singurà màntuitoare a fost predicatà de Bisericàgi apàratà cu prelul viefii lor de mii gi mii de martiri.

Aceastà învàfàturà se propovàduiegte cu timp gi fàrà timp prin predicà, princatehezà, prin scrierile bisericegti de tot felul, ba chiar gi prin slujbele sfinte, prin muzicàgi picturà.

Biserica, prin slujitorii ei, a formulat aceastà învàfàturà în scurte dreptare decredinfi atat de necesare pentru màrturisirea credinfei înainte de botez, apoi în aqanumitele simboale de credin!à din epoca patristicà gi mai ales în dogme.

Cu timpul, gtiinla teologicà dezvoltàndu-se, a luat nagtere în gcolile teologice odisciplinà care expune în chip qtiinfific, speculativ gi sistematic învà!àtura aceastaformulatà în diferite chipuri de fiecare confesiune cregtinà. Aceastà disciplinà e

Teologia'Dognatic ó l je nerc[à sau ?r in cip ia[ó si Simqofica

,,Teologia Dogmaticà". Atunci cànd aceastà expunere s'a fàcut în chip comparativprivind paralel învàfàtura celor trei mari confesiuni cregtine, ea s'a numit ,,TeologieSimbolicf'.

În aceastà primà parte, numità ,,Teologia Dogmaticà generalà sau principialàgi Simbolicf', vom aràta factorii care dau naqtere acestei discipline, gi fazele prin carea trecut Descoperirea dumnezeiascà pànà sà ajungà la forma din manualele de TeologieDogmaticà, diluatà, oarecum, pentru a putea fi înleleasà mai ugor. Dupà aceasta, întrba doua parte, numità ,,Teologia Dogmaticà specialà gi Simbolicl', vom expune învà!àturaBisericii creqtine Ortodoxe.

l.l.l. Defirrifia Teologiei Dognratice Ortodore Si a Sinrbolicii

Ce este Teologia Dogmaticà gi Simbolicà Ortodoxà? E numele disciplinei teologice,care expune în mod gtiinfific Ai sistematic învàfàtura Bisericii Ortodoxe, aràtànd gideosebirile fa!à de învàfàtura celorlalte douà mari confesiuni cregtine (romano-catolicismul gi protestantismul).

Propriu-zis aici avem combinate douà discipline: Teologia Dogmaticà Ortodoxàgi Teologia Simbolici prività din punctul de vedere ortodox. Cea dintài pune accentulpe învà1àtura Bisericii Ortodoxe gi gi-a luat numele de la ,,dogme", care forrneazà. parteacentralà a învà!àturii cregtine. Cea de-a dou4 dimpotrivà, pune accentul pe expunereacomparativà a învà!àturii Bisericii noastre qi a celorlalte douà mari confesiuni cregtinegi gi-a luat numele de la ,,càr1ile simbolice", adicà màrturisirile de credin!à în care eformulatà învà!àtura creqtinà gi sunt accentuate caracteristicile confesiunilor respective.

Sà làmurim însà amànunfit înfelesul cuvintelor care compun titulatura disciplineinoastre.

1.1.2. Iitirrrologia $i semnificalia curlirrtelor:r\. ,îeologie"; 13.,,Dognraticà"; C. ,,Ortodo6à"; D.

"Sinrbolicl'..r\. jfeologie"Despre cuvàntul Teologie se mai vorbegte gi la alte discipline; totugi socotim

necesare oarecare precizàri în strànsà legàturà cu disciplina noastrà.Originile lui se pierd în negura însemnàrilor precregtine, în ràstimp de milenii

gi în perindarea atàtor civilizalii pierdute, sensul lui a evoluat, schimbàndu-se cutotul. Astfel, de la ,,divinafie", ,,magie" ori ,,filozofie", cum îl înlelegeau cei vechi, Sipànà la ,,gtiin!à despre Dumnezeu" gi - prin extensiune -,,gtiinfà despre întreagacrealie în raport cu Dumnezeu" (Aó'yog neql tou @eou rcai neqì tóv 0eír^rv), ori pànàla sensul mistic al acestui cuvànt, e o mare depàrtare. De aceea este necesar sà-iprecizàm înlelesul în chip istorico-genetic.

a) In antichitatea pàgànà se vorbegte despre ,,Teologie" întrîn sens foarte largde ,,Mitologie" gi ,,Filozofie". Titlul de @eoz\óyoq era dat poelilor,,qui etiam theologidicerentur quonam de diis carmina faciebant'{, càntàre{iloq, marilor inspirafi, iubitorilorde înlelepciune ca Platon gi neoplatonicii, sibilele stoicii gi pitagoreicii... (gi aceastàconcepfie îndreptàfea pe unii dintre Sfinlii Pàrinfi - ca Sf. Iustiru de pildà - de a socoti

1 Fericitul Au gostin, De ciaitate De|XYlll,14.

8

1,: t roduccre generafà J,hmire a le,,'I'eolo,ie''I)oBfrrtticà jt Sin bolic'i''

pe un PIatorL Aristotel gi a[ii drept,,teologi". Bucuràndu-se de privilegiul unei quasi-inspirafii dumnezeiegti gi folosindu-se gi de împrumuturi din revelafia mozaicà, ei auintrevàzut - dupà acegti cregtini - unele dintre tainele cregtinàtàtii. Aga au putut sàpàtrundà pànà în tinda Bisericii cregtine, ajungànd uneori ca chipurile lor sà fiezugràvite pe sfintele làcaguri '). Stoicii chiar deosebeau trei ramuri principale ale,.teologiei" lor: ,,theologia mythica" (adicà teologia popularà), ,,theologia physica"rinvà!àtura despre fi infa zeilori ,,ql. i, ubi et unde sint dii", gi ,,theologia civil is"r invàtàtura despre cult):.

Preofii pàgàni dànd oracole (@eoÀoyelv) 9i ghicind viitorul dupà màruntaiele'ertfelor gi dupà zborul pàsàrilor, cum e cazul cu ,,teologi1" cultului imperial roman,ràceau ,,teologie" gi erau numili ca atare ,,teologi".

Aristotel însà socotea teologia ca o gtiinfà ,,prefilozof.icà" gi deci ca o treaptàrnierioarà filozofiei; aceeagi nuan!à de inferioritate i-o atribuiau filozofii naturaligti ginaterialigti ai antichità1ii (Thales, Anaximandru, Anaximene g.a.), socotind lumea nu:a o,,theogonie", ci ca o dezvoltare a stihiilor materiale; ca atare,,Teologia" era asimilatà,-u ,,Mitologia".

O nuan!à mai apropiatà de concepfia biblicà era fàrà îndoialà aceea dupà care:àntàrefii, autorii poeziei religioase, erau, gratie ,,inspirafiei" dumnezeiegti, ei îngigi:àtrungi de obiectul preocupàrilor gi ocupaliei lor, deci ,,teologi": ,,Càntà, zeilq mània ce:nrinse pe Ahil Peleianul, patima cruntà ce Aheilor mii de amaruri aduse", aga începe:lr-rnì€r lliada, aràtànd cà nu poetul e cel care càntà, ci zeifa care-l inspirà.

b) O concepfie asemànàtoare aflàm în Vechittl Testament unde rugàciunile sunt în:-.rmà de imne care se càntà, în general, cu acompaniament de instrumente gi dupà unele=.elodii cunoscute - podobii. Marii maegtri ai càntàretilor, care càntau spre lauda luiI'umnezeu gi sub inspiralia Lui, erau socotifi,,teologi" gi însugi David le-a închinat

-:. i i psalmi.Putemîncheia deci prin constatarea cà antichitatea abuza de termenul ,,teolog",

:'''ànd o conceplie foarte largà despre el; din aceastà pricinà cregtinismul manifestà::ecare rezerve fatà de acest termen.

c) Intr'adevàr, în epoca cregtinà, termenul acesta va intra în circulafie curentà:::a din veacul al III-lea, deoarece pe de o parte avea o rezonan!à de mitologie pàgànà.:t cregtinii accentuau cu putere caracterul istoric al Descope-ritorului gi al Descoperirii- : i t 9 i pe de al tà parte, pentru cà, ,entuziasmul teologi ior" pàgàni aràta adesea=iàtura cu demonii pàgànilor. De aceea, constatàm la unii dintre primii didascàli::estini o preferin!à pentrutermenul de ,,filozofie" în locul celui de ,,teologie".

Dar atunci cànd lupta împotriva pàgànismului gi-a pierdut din intensitate, în urma::. -rmfului Cregtinismului, termenul de ,,teologie" a început sà ocupe un loc din ce în:= naiproeminent, sfàrgind printrb biruin!à totalà.

In veacul al IIIlea avem la Origen ecoul conceptiei stràvechi, potrivit càreia:È!ìlogi" sunt cei care vorbesc despre Dumnezeu, plini f i ind de Duhul Sfànt, ca

l.1,ri>e gi profelii în general, dar mai ales Iisus Hristosa. Dupà Eusebtn ut aururu"ir, în

l: .a biserica,,Sfinfilor", din Capitalà, la Sucevila (Bucovina) etc.

-: Fenciful Augusnn, lbidem, Yl, 5.

J:rgen. Coxtra Celsum, Yll, 47.

!:-biu al Cezareei, Istoriabisericeascà,1,2,5: tlv uprvorq 0eoz\oyóv; Y,28,5: "6u

nfirlovT ou @eou rov-: -... L'uvoùow 0eoÀo.youvteg.

\'€dt-ùl al [\'-lea, nu numai psalmigtii, dar toli cregtinii sunt ,,teologi", întrucàt Îi càntà imnelui Dumnezeu. Dar mai ales didascàlii Bisericii sunt,,teologfl' fiindcà învàlau cunoagtereaader'àratului Dumnezeu,

Aceastà învà!àturà despre,,teologie" presupunea, de o parte, cà teologia se face,,în Duhul Sfànt"6, iar pe de alta, cà ea se referà numai la Dumnezeu cel închinat întrei Fe!e.

Aceastà circumscriere o aflàm gi la teologii de mai tàrziu, ca Fotie (în epistolacàtre papa Nicolae) gi e curentà la Sfinlii Pàrinli (ca Sf. Grigore de Nazianz, înprimasa Cuvàntare teologicà).

Treptat însà termenul de ,,teologie" a cuprins nu numai învàfàtura despredumnezeirea lui Hristos gi a Sfàntului Duh, dar gi întreaga lor ,,operà ad extra", giiconomia, adicà tot domeniul credinfei, laudele lui Dumnezeu gi rugàciunile càtre Elz.Iar Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul îl întinde gi asupra Vechiului gi Noului Testaments.

Astàzi, în înlelesul ei obignuit, Teologia a càpàtat o nuan!à intelectualà deumoagtere a descoperirilor Reuelaliei despre Dumnezeu (etimologic, teologia = @eog +/,óyoq) gi, prin extensiune, despre lucrarea Lui (inclusiv Soteriologia numità în epocapatristicà Oi.rcovopría), aga cum au fost ele formulate de Biserica cregtinà. E vorba decidespre o speculafie pe temeiul celor douà izvoare ale Descoperirii dumnezeiegti,Sfànta Scripturà gi Sfànta Tradifie.

Dar în sens clasic ortodor; @eoz\oyía e aderenfa la Dumnezeire în forma ei ceamai înaltà, e unirea sufletului cu Dumnezeu în procesul tainicei apropieri de El. Càndse zice cà ,,îngerii teologhisesc", nu înseamnà cà ei ,,fac speculafii teologice", ci cà,,vàd pe Dumnezeu": ,,@eoÀoyelv tov f[óv, 0eoz\o1eLv tò flvcùpa". E suprema treaptàa tràirii inefabile. ,,Teologi" în acest sens tainic au fost numifi de Bisericà: Sf. IoanEvanghelistul, Sf. Grigore de Nazianz gi Sf. Simeon Noul Teolog.

Ca sens derivat, ,,a face teologie" înseamnà a trài în Duhul lui Dumnezeu, înDuhul Adevàrului. În acest seng cel mai simplu cregtin, care tràiegte însà ce crede,poate fi mai ,,teolog" decàt cel mai învàlat ,,teolog", càci ,,nimic nu e mai sàrac decàtcugetarea care stànd afarà de Dumnezeu, filozofeazà. despre Dumnezeu'9.

Astfel de ,,teologi" qi o astfel de ,,teologie" recomandà giUrmarea lui Hristos(lmitatio Christi), cànd învalà: ,,Ce te folosegte pe tine a dogmatiza prin cuvinte înaltedespre Treime, cànd n'ai smerenie, fàrà de care nu pofi sà placi Treimii? Intr'adevàr,nu vorbele mari îl fac pe sfànt gi pe drept, ci viafa cea mai plinà de fapte bune Îi placelui Dumnezeu. Mai bine voiesc inimà înfràntà qi smerità decàt gtiinlà a hotàrî apos-

tolicegte ce este Treimea. De ai gti pe de rost toatà Biblia gi zisele tuturor filozofilor,

dar fi-ar lipsi dragostea qi darul, ce te-ar folosi? ,,Depertdciunea degertàciunilor, toate

sunt de1ertdciuni" (Ecc r, z), afarà, de a-L iubi pe Dumnezeu gi a-I sluji numaiLui..."to.

6 I co'] .2,3.7 Fericitul Teodoret, Asupra Genezei,l 9i 9; Fericitul Augustin, De ciaitate Deí, VIII etc.c

^. ^." Sf. Dionisie Pseudo-Areopagit:.:tI, Despre ierarhie,IV, V etc,e DiadohalFohceei,Cuaàntdespreainlamornlù.,desprecuno1tin!à6idespredreaptàsocotealdduhoaniceascà, cap.YII, în Filocalia. vol.I, (Sibiu, l9aQ, p. 341.70 Urmnren lui lisus Hristos,l,3; Sf. Mànàstire Neamfu, ed. a II-a (1927), pp.1,7-1,8.

10

)'l umirea cle',Ífeofoqie''Dogma ticà Si Símb oli c rt

B. ,Dognraticà"Cuvàntul Dogmaticà dateazà din veacul al XVII-lea; iar ceea ce numim noi astàzi

,,Teologie Dogmaticf' se numea altàdatà simplu,,Tèologie". În prima jumàtate a veaculuial XVIIIlea, teologii protestanli Pfaff gi Buddeus, introduc noliunea de ,,TeologieDogmaticà", apropiatà de a noastrà.

In cadrul disciplinei noastre, cuvàntul ,,Dogmaticà" e Lln adjectiv (derivat dela substantivul òóypra); el reprezintà diferenfa specificà fa!à de celelalte ramuri aleteologiei, precizànd cà e studiul care se ocupà cu expunerea sistematicà gi qtiinfificàa dogmelor Bisericii cregtine.

Dintre încercàrile patristice de a da o ,,Teologie Dogmaticà", prima e faimoasa

,,f leqf d.exu.v" a lui Origen, iar ult ima gi cea mai celebrà e ,,Expunerea precisà adreptei credin(e", ,,Ercòoolq"sau ,,ErcOeotq arcqrLprle trlq og@oòolov nioreog" aSf. Ioan Damaschinul. Aceastà titulaturà este gi azi valabilà pentru orice Dop;maticà,càci credinla Bisericii a fost formulatà în ,,dogme"; de aceea, aràtànd ce e dogma,descriem mai ales obiectul cercetàrii gtiin{ifice a Teologiei Dogmatice sau, pe scurt,al Dogmaticii Ortodoxe.

În sens cultic, ,,dogmatica" e càntarea care rezumà Teologia cregtinà cu privirela taina Întrupàrii din Sfànta Fecioarà, intonatà în cinstea Maicii Domnului, (la

sfàrgitul Vecerniei, de pildà).

C.,,Ortocloisà"A treia notà caracteristicà disciplinei noastre e aceea de ,,Ortodoxà"; ea forrneazà

diferenla specificà fa!à de Teologia Dogmaticà a altor confesiuni cregtine (eterodoxe).Facem,,Teologie Dogmaticà ortodoxà", deci nu protestantà, nici romano-catolicà.

Din punct de vedere etimologic, acest adjectiv este o combinafie a verbului òo1úogi a adverbului óqOr^rq; oq0r^4 òo1eiv gi înseamnà a crede drept, a avea o credinfà dreaptao pietate dreaptà, a fi pravoslavnig dreptcredincios. El e opus cuvànbului ÉtcqóòoEog(care are o altà credinfà, o credinlà stràinà de cea adevàratà).

Romano-catolicii, în general, ba chiar unii dintre teologii ortodocAi, pentrurafiuni deosebite, socotesc cà acest atribut nu se cuvine nici Bisericii Ràsàritene gi niciTeologiei ei.

Cei dintài îl socotesc uzurpat de Biserica gi teologia noastrà, iar cei din urmà îlsocotesc neprecisrt.

Noi însà suntem convingi cà nici o denumire nu este mai precisà gi, în acelagitimp, mai potrività Bisericii Ràsàritene gi Teologiei ei Dogmatice. Càci ea singurà tineneclintità adevàrata învà!àturà cregtinà, rod al celor dintài veacuri cregtine. Nu existàdecàt o singurà învàfàturà cregtinà adevàratà, iar aceasta nu poate fi nici cea nàscocità deReformàîn veacul al XVI-le4 gi de ralionalismul protestant de azi,încare ai,,quot capita,tot sensus...", gi nici aceea a romano-catolicismului, care este un rod al unirii Evan-gheliei cu fi lozofia pàgànà a lui Aristotel, f i lozofie cunoscutà în evul mediu prinmjlocirea arabilor.

Adevàrul trebuie màrturisit în smerenie, dar trebuie màrturisit.

11 Pr. M. Celzov, în art. ,,Despre epitetul <ortodox> adaptat credinfei noastre", Cazan,7907; apucl A. Palmieri,

Theologin Dogmatica ttrtodoxa Ecclesiae graeco-russicae, t.I., ,,Prolegomena", (Florenla, 1911), p 5, nota 3.

11

'Ieo[ogia lDogmaticà (jcnerafà sau ?rincipiafd ti Sím6o[icà

Romano-catolicii pretind cà titulatura de ,,ortodoxà" e uzurpatà, deoareceIstoria Bisericii gi a învà!àturii ràsàritene aratà nesiguran!à, oscilare între doi poli, romano-catolicism gi protestantism, deci eterodoxie. Astfel, învà!àtura Bisericii noastre ar fiînclinat în veacul al XVIIlea sppe Luteranism, prin gcoala ruseascà, spre Calvinismprintr'o càpetenie a ei (Chiril Lucaris), spre Romano-catolicism, prin alt patriarhecumenic (Dositei).

Cercetàtorii romano-catolici uità sà aminteascà ceva mai grav: întreaga ierarhiesuperioarà a Bisericii Ortodoxe a subscris odatà unirea cu Roma (la sinodul dinFerrara-Florenla) gi totugi unirea nu s'a fàcut; adevàrul a triumfat, iar Biserica aceastaa ràmas neîntinatà. Ea, în întregimea ei, ierarhie gi simpli credinciogi, formeazàTrupul tainic al Domnului; gi nici un patriarh, nici o Màrturisire, nici un catehism,nici un înger din cer, cu o nouà învà!àturà, nu pot forma ,,articulus stantis vel cadentisEcclesiae", nu pot întina mantia de aur gi purpurà, de sànge gi luminà inefabili cucare Iisus Hristos gia îmbràcat propriul Trup pe Golgota gi pe Tabor.

Acel flux gi reflux al diferitelor curente în gcolile teologice, ca gi la unii membriai ierarhiei, sunt recunoscute de cercetàtorii ortodocgi. Frumosul studiu al MitropolituluiGreciei, Hrisostom Papadopulos, cu titlul sugestiv: lnfluenlele din afarà asupra Teologieiortodoxe, mai ales de Ia luarea Constantinopolului, e stràlucit în aceastà privin!àr'z.

E vàdit lucru cà între Ortodoxia greacà 9i cea ruseascà existà unele deosebiri (darnici una nu atinge esenlialul: dogmele gi morala); e vàdit, de asemenea, cà numai omicà parte dintre punctele de credin!à sunt declarate solemn drept dogme, restulràmànànd sub fomà de dogme de fapt. (Dar posibilitatea altor sinoade ecumenice nue închi^sà: cele cu neputin{à la oameni sunt cu putin!à la Dumnezeu!).

In sfàrgit, în fafa prezumliosului edificiu al Teologiei apusene, mereu înnoitînprincipiu, prin acel ,,Io sono laTradízzione" al papilor (ca Pius al IX-lea), se ridicàmodestul templu înàlfat adevàrului de Sfinlii Pàrinli ai primelor opt veacuri.

Unii l-ar dori mai mare, mai cuprinzàtor, allii - mai stràlucitor. Dar Dumnezeuaga l-a vrut gi noi aqa l-am primit gi aga îl vom pàstra de-a pururi.

D.,,Simbolicà"Cursului de,,Teologie Dogmaticà Ortodoxl' i s'a adàugat gi disciplina,,Teologiei

Simbolice", sub formà prescurtatà, deoarece Tèologia Simbolicà este stràns înrudità cuTeologia Dogmaticà ortodoxà, fiind expunerea comparatà a învàfàturii de credintà acelor trei mari confesiuni cregtine (ortodoxà, romano-catolicà gi protestantà), sau,,gtiinfa confesiunilor", elaboratà pe temeiul principalelor Màrturisiri (càrfi simbolice)gi Simboale de credinfà oficiale ale acestor confesiuni (de la care gi-a luat gi numele).

Pentru a nu ne repeta fàrà folos, vom reveni asupra etimologiei TeologieiSimbolice cànd vom vorbi despre Màrturisiri de credintà'3.

În sfàrgif de pe acum putem spune cà ceea ce formeazà caracteristica generalàa Teologiei Dogmatice gi Simbolice ortodoxe, spre deosebire de aceea a romano-catolicismului gi a protestantismului e aceea cà Teologia Dogmaticà gi Simbolicà

12 Hrisostom Papadopulos, Mitropolitul Greciei, Die iiusseren Einflùsse auf die orthodoxe Theologie besondersseit der Eroberung Konstantinopels, în ,,Procesele verbale ale primului Congres de Teologie ortodoxà la Atena,29 nov. - 6 dec- 1,936" , pp. 193-208, extras.13 Pentru aceste paragrafè, expuse în acest capitol, vezr lntroducerlle diferitelor Dogmatici ortodoxe gieterodoxe.

L2

iucere genero[à 'I\ologia'I)oplmaticà ;i Sim6o[icà 5i ce{e{a[ta'lisripfine'teo[o11icÉ netola 1ì Jàlovl et

ortodoxà este eclesiologic-tradifionalistà, în timp ce cea romano-catolicà este scolasticà,

iar cea protestantà subiectivistà. Superioritatea Teologiei Dogmatice gi Simbolice ortodoxe

reiese chiar gi din acest singur fapt.

1.2. TnoloclÀ Docrtnrtcrr sI SIMBol.IcÀ

$I CEll'l.AljTlt DISCIPI.INT: TItOI.OGICD;

Ytnroprl $I rol.osul, EI

1.2.1. lSaportul Teologiei Dognratice gi Sirnbolicecu celelalte clisciplirre teologice

p aportul Teologiei Dogmatice gi Simbolice cu celelalte discipline teologice e và.zut

f\în chip deosebit de teologii ortodocgi gi romano-catolici în comparafie cu cei

protestanfi.Pe cànd pentru acegtia din urmà exegeza biblicà individualà e normativà pentru

toate disciplinele - Cuvàntul lui Dumnezeu adresàndu-se omului, care-l poate înlelegeprintr'o i luminare làuntricà a Duhului lui DumnezeLl'4 -, în Ortodoxie, ca qi înRomano-catolicism, Teologia Dogmaticà gi Simbolicà e gtiinla teologicà normativà,coloana vertebralà a întregului sistem teologic: ,,Dea divinarum scientiarum".

a) Întrhdevàr, punctul de plecare al dogmaticii protestante nu poate fi decàtceea ce insul singur înlelege din Sfànta Scripturà. Acest punct de plecare defectuos arerezultate atàt de neagteptate, încàt adeseori dogmatiqtii protestanli sunt foarte încurcafiatunci cànd trebuie sà pàstreze màcar o parte dinînvà!àturile tradifional-cregtine qi - înacelagi timp - sà accepte libertatea individualà în interpretarea Sfintei Scripturi. Astfel,teologul K. Barttu dupà ce aratà superioritatea exegezei biblice asupra Teologiei Dogmatice,numai cu greu poate sà apere acest punct de vedere în fala rezultatelor ,,gti infeiistorice moderne", adicà a exegezei libere. ,,Infeleg cu aceasta, scrie el, încercarea careconstà în a da afarà, în màsura în care e cu putin!à, din istorisiri le evenimentelortrecute, tot ceea ce în aceste istorisiri e partea povestitorilor qi în a degaja ceea ce-iformeazà cuprinsul ,;eal", adicà ceea ce au fàcut qi au experimentat oamenii. Se vaîncerca sà se facà sà iasà în relief acest cuprins, aplicànd textului categoriile relatiei qi

analogiei istorice. Dupà ele se va judeca fiecare istorisirq ele formeazà criteriuf sau maicurànd criteriul de probabilitate dupà care se vor deosebi gi se vor aprecia aceste

istorisiri. Se vor numi, dupà, caz, istorie sau mit, poveste sau legendà. Dacà istorisirea

nu corespunde criteriului, istoricul va vorbi de mit, de poveste, sau de legendà. În

qtiinla istoricà modernà, acegtia se dedau la un calcul de probabilitàli care se sprijinà

pe o noliune de adevàr cu limite foarte precise. Ideea despre Dumnezeu, care lucreazà gi

se manifestà în istorie, nu are loc printre categoriile acestei gtiinfe...". Concluzia acestui

paragraf al marelui teolog protestant contemporan e cu totul neagteptatà dupà cele

1a K. Barth, Credo, tradus de Pierre gi Jean Jundt, (Paris, 1936), p.223 sg

I3

'Ieo[ogia q)ognaticà lje rcrafà sau'?rinúpia[i I Sim^o[ica

spuse mai sus: ,,Totugi, zice el, nici o raliune de principiu nu opregte de a se aplicaBibliei metodele qtiinlei moderne. Biblia e gi ea un document omenesc..."15.

Punctul de vedere ortodox este altul: Biblia e un document divino-umanîncredinlat unei colectivitàfi, Biserica, gi nu ingilor singuratici. Sf. Irineu gi mai alesTertulian, în tratatul sàu De praescriptione haereticorum, au aràtat cà Biblia e un bun alBisericii, de care numai ea poate sà se serveascà cum trebuie. Aceastà Bisericà astabilit principalele sale învà!àturi în dogme, pe temeiul Bibliei gi al Sfintei Tradilii.Tratatele de Teologie Dogmaticà gi Simbolicà au tocmai misiunea de a expune, închip gtiinfific Ai sistematic, cuprinsul dogmelor. Interpretarea biblicà trebuie sà seîncadreze în chip desàvàrgit în învà!àtura tradifionalà a Bisericii expusà de TeologiaDogmaticà gi Simbolicà. Numai în acest caz qi-o însugegte Biserica gi rezultateleexegezei pot f i considerate ca ale unei gti inle auxil iare a Teologiei Dogmatice gi

Simbolice. Altfel ajungem la arbitrariul protestant care - chiar gi în cazul lui K. Barthcare este considerat astàzi drept un teolog relativ tradilionalist -, admite sà seînlàture din Credo nagterea din Fecioarà. Hermeneutica, în special, ne dà regulile deinterpretare a Bibliei, aga ca sà nu càdem în gregelile interpretàrilor protestante gisectante.

b) Dintre celelalte discipline teologice se gtie cà, Morqls a fost atàt de strànslegatà de Teologia Dogmaticà pànà acum càteva veacuri, încàt ambele au fost tratateîmpreunà. Cei vechi nu despàrfeau Dogmatica de Moralà, ele fi ind expresia acestuifenomen de osmozà a iubirii între Dumnezeu gi om (prin Dogmaticà) gi între om gi

semenji sài (prin Moralà), în acest organism diaino-u.man, care e Biserica.Invàfàturile cregtine, oricàt de înalte ar fi, ràmàn seci qi sterile, principii abstracte

gi reci, atàta vreme càt nu sunt puse în legàturà cu viala de dincoace gi de dincolo demormànt. Puse în legàturà cu viala însà, ele sunt zàmislitoare de via!à nouà, de via!àîmbunàtàtità. Aceste principii sunt expuse gi làmurite din punctul de vedere alvalori i lor intrinseci gi al legàturii logice dintre ele, de Teologia Dogmaticà qiSimbolicà gi - din punctul de vedere al valorii lor pentru viala individualà gi socialà -al manifestàrii lor prin fapte, de càtre Moralà; cea dintài expune principiile dependenleiomului de Dumnezeu, iar cealaltà pe cele izvoràte din libertatea luminatà de Har aomului. Credinfa gi faptele bune împletesc cununa cregtinului condus de învà!àturilecelor douà discipline.

Strànsa legàturà dintre ele a aràtat-o Insuqi Màntuitorul prin cuvintele'. ,,Nu celce-Mi zice Donmne, Doamne, un intra în împdrà[ia cerurilor, ci cel ce face aoia TatàIui Meu,care M's trimis" (Mt 7, zt); càci adevàrata credin!à e cea ,,Iucràtoare prin iubire" (Ga 5, 6).In privinla experimentàrii personale a tainelor expuse în Dogmatica cregtinà - punctede trecere de la aceastà disciplinà la Moralà -, Mitropolitul Filaret al Moscovei, autorulcelebrului catehism care-i poartà numele, a spus întrb predicà: ,,Nici una dintre taineleîn{elepciunii lui Dumnezeu, nici cea mai tainicà, nu trebuie sà ne aparà stràinà saucu totul transcendenta, ci, în toatà smerenia, trebuie sà adaptàm mintea noastrà lacontemplarea lucru rilor dumnezeiegti".

c) O legàturà foarte strànsà existà între Teologia Dogmaticd gi Simbolicà 9i Liturgicà.Slujbele bisericegti - cu deosebire încununarea lor, sàvàrgirea Sfintei Liturghii -sunt principiile dogmatice în acfiune; iar misterul liturgic explicit înseamnà expunereaDogmaticii cregtine. De aceea, Ortodoxia s'a recunoscut în aceste slujbe bisericegti,

15 lllident, pp. 223-224

14

: i r :a/e SeneÍa(à I'eo[ogit'lDogmaticà Íi Sím6o[icà ti cefr{a[te'liscip[ine'tcofogíce; mctola siJo[osu[ eí

care coboarà cerul pe pàmànt sau îl urcà pe om la cer ca pe o ,,scarà a lui Iacob", ale.àrei trepte sunt Sfintele Taine.

d) Dogmatica gi Simbolica au acelaqi rol deîndrumàtor gi de pàzitor al dogmelorsiinte gi fa!à de Omiletícà gi Apologeticà, care, expunànd atitudinea creqtinà în fafa:roblemelor actuale/ sau înfàliqànd gi apàrànd învàtàtura cregtinà, se sprijinà peizvorul lor comun, care e tezaurul dogmatrc.

e) Raportul de dependen!à alCateheticii fatà de Teologia Dogmaticà 9i Simbolicàe dovedit în chip stràlucit de cele dintài opere catehetice cregtine, printre care primulioc îl ocupà celebrele cateheze ale Sf. Chiri l al Ierusalimului, a càror substantà edogmaticà.

În aceeagi situafie se gàsegte lucrarea misionarà, sub formà de Misiologíe giPastoralà etc., gi legiferarea canonicà sau administrativà a Dreptului, cu aplicarea lalegàturile dintre membrii Bisericii.

f) In concluzie Teologia Dogmaticà fi ind în centrul disciplinelor teologice,unele dintre ele au un rol de gtiinle auxiliare fafà de ea, aga cum e cazul cu disciplineleexegetice qi istorice, (Exegeza, Teologia biblicà, Istoria Bisericii, a Dogmelor gi Patrologi4care pun la dispozilie materialul pe carel prelucreazà Teologia Dogmaticà gi Simbolicà),sau unul dependent de Teologia Dogmaticà, ale càrei principii ràmàn normative pentrutoate celelalte ramuri ale teologiei cregtine, unele (Liturgica) în virtutea acelei ,,Lexorandi, lex credendi", altele fiind practicarea principiilor date de Teologia Dogmaticà(disciplinele practice), iar altele, în sfàrgit fiind demonstrarea lor (celelalte din ramurasistematicà).

1.2.2. Metocla teologiei clognratice gi sirrrbolice

Vom aràta acum care trebuie sà fie metoda Teologiei Dogmatice qi Simbolice,atàt cu privire la propria-i organizare a materialului pe care-l expune, càt gi cu privirela atitudinea pe care o ia fa!à de învà!àtura eterodoxà.

a) Scopul pe care gi-l propune Teologia Dogmaticà gi Simbolicà este expunereagtiinfificà a dogmelor Bisericii noastre. Iar cànd spunem ,,gtiinfificà" nu înseamnà càefortul nostru va tinde cu toatà puterea càtre justificarea din punctul de vedere alexperienlei comune omenegti gi potrivit legilor cunoagterii naturale a temeiurilordogmelor cregtine. Aceasta ar f i gi de prisos, gi nefolositor, deoarece domeniuldogmelor depàgegte sfera naturalului qi ca atare gi pe a ralionalului, trecànd în acelaal supranaturalului, întocmai ca luminile reflectoarelor care, plecànd dintrîn punctminuscul, terestru, pàtrund în spafiile infinite ale cosmosului, dupà legi care depàgescputerea de vizibilitate normalà a omului. Prin urmare, calificativul de ,,gtiinfific" îndomeniul dogmatic e în strànsà dependen!à de domeniul credinlei.

Punctul de plecare al Dogmaticii ortodoxe în ce privegte metoda pentruorganizarea materialului e deosebit de acela al protestan!ìlor, ca gi de acela al romano-catolicilor. Cei dintài pornesc fie de la o interpretare individualà a Sfintei Scripturi înstabilirea dogmelor, fie de la experienfa comunitàlii - filtratà prin categoriile vreunuicurent f i lozofic, în general, cei de-al doilea pornesc adeseori de Ia învà!àturi noi,adoptate de papi, decretate de sinoade, adunate ,,ad-hoc", gi pe care teologii le justificà

post-factum.

t5

1'eofogia'Dogmaticù l jenet afà sau Qrincitl iofó ti Sim\oíicà

Numai teologii ortodocgi pornesc de la învà!àtura traditionalà cuprinsà în celedouà izvoare ale Descoperirii dumnezeiegti, pe care o expun în lumina credinlei,càlíruzIli de Màrturisirile de credinfà.

De aceea, expunerea Teologiei Dogmatice gi Simbolice nu se màrginegte nici laîngirarea a càt mai multe texte scripturistice împrejurul unei idei - cum au fàcutadeseori teologii protestanfi ,,bibliqti" -, nici la demonstrarea interminabilà, dupàmodelul dialecticii antice, a unei propozilii care cuprinde un adevàr dogmatic-, cumau lucrat scolasticii în special. Ci teologul ortodox cautà sà expunà în chip sistematicgi sà làmureascà învàfàturile cregting dàndu-le fundamentul tradilional necesar.

Expunerea sistematicà a dogmelor înseamnà expunerea lor într'o legàturàorganicà internà, în jurul unei idei centrale care s'o stràbatà ca un fir rogu de laînceput pànà la sfàrgit gi nu într'o formà de mozaic, în care fiecare pàrticicà esteindependentà de celelalte. Atet expunerea sistematicà, càt gi làmurirea lor, poateîmbràca uneori ,,haina unei f i lozofi i". Acest lucru e îngàduit în màsura în carecategoriile filozofice sunt de un real folos pentru a face mai acceptabile învà!àturilecregtine, care formeazà elementul principal.

Dovezile care se aduc din izvoarele Descoperiri i (Noul Testament, VechiulTestament gi monumentele Sfintei Tradilii), trebuie sà fie categorice gi decisive, iar nucontroversate. Se va aràta, de asemenea/ cà acestea nu contrazig ci depàgesc ratiuneaomeneascà.

În sfàrgit, unii dintre dogmatigti expun dogmele în chip ,,kerigmatic", adicà,,predicatorial", insistànd asupra aplicali i lor dogmei respective la via!à gi fàcàndanumite reflecfii în legàturà cu ele. Aceastà metodà are unele avantaje fiindcà faceexpunerea vie gi atractivà, dar în acelagi t imp aduce o confuzie între domeniulTeologiei Dogmatice gi acela al Omileticii gi Pastoralei, sau al Moralei, Filozofiei etc.

b) A doua problemà pe care o ridicà metoda acestei discipline e aceea a atitudiniifafà de celelalte confesiuni cregtine: Trebuie sà fie irenicà sau combativà, polemicà?Aceasta depinde mai întài de învà!àturile pe care le expune dogmatistul, ca gi deînclinàrile sale personale. În general, însà, nu trebuie sà se exagereze în nici un fel înacest domeniu: nici sco!àndu-se în relief în chip excesiv numai pàrli le slabe aleînvà!àturi i eterodocgilor, nici trecàndu-le cu vederea. Crit ica trebuie fàcutà cumoderatie gi cu argumente din autoritatea recunoscutà în comun (din Sfànta Scripturàla protestanfi, la care se adaugà gi Sfànta Tradil ie, pentru romano-catolici). Iarsuperioritatea punctului de vedere ortodox sà reiasà nu atàt din slàbiciuneaeterodocgilor, càt mai ales din tària gi înàllimea propriei învà!àturi dogmatice.

1.2.3. Îrnpàr$rea teologiei clogrnatice Ei sinrbolice

Împàrlirea Teologiei Dogmatice a variat în Ortodoxie, ea constituind un punctsecundar în ansamblul problemelor pe care le ridicà aceastà disciplinà.

Iatà càteva tipuri de împàrfire:a) Cea mai veche e cea folosità pentru prima datà de Mitrofan Critopulos în

Màrturisirea sa de credintà gi anume în douà pàrfi: @eoÀoyía anLì1 fieologia simplà)gi OeoÀoyía oircovoplrcrl (Teologia màntuirii). În prima parte, Mitrofan Critopulos tratadespre Dumnezeu în Sine gi în raportul Sàu cu creatura; în a doua parte vorbeadespre persoana gi activitatea Màntuitorului, despre Har gi Taine gi despre Eshatologie.Macarie al Moscovei a urmat aceastà împàrlire.

16

' lntrolucere 6enerafà 'leofogia 'I)ogmaticà si Sim6o[icó fi ce{e[afte liscipfineteo[ogice; metola siJi[osuf ei

b) Teofan Procopovici a fàcut altà clasificare, tot în douà pàr!i: în cea dintàitrata despre Dumnezeu în Sine (,,De Deo ad intra"), iar în cea de a doua desprelucrarea Lui în afarà (,,De Deo ad extra"), punend în aceastà parte tot ce se referàla raportul lui Dumnezeu cu creatura. Fiind mai logicà, aceastà împàrlire a fostadoptatà de mai tofi dogmatigti i ortodocgi, printre care îi citàm pe Silvestru deCanev Comorogan, Iosif Olariu.

c) Mitropolitul Ir ineu Mihàlcescu a împàrlit studiul Teologiei Dogmaticeîntrb parte generalà gi întrb parte specialà. Partea generalà sau filozoficà e identicàcu Teologia Fundamentalà, vorbind despre religia creqtinà în ansamblul celorlaltereligii, despre Revelalie, despre izvoarele ei, despre criteri i le Revelatiei gi despreargumentele rafionale pentru dovedirea existenfei lui Dumnezeu.

In cursurile pe care le profesa la Facultate, punea în aceastà parte gi capìtoluìdespre Dumnezeu, pe care, însà, în manualul sàu de Teologie Dogmaticà, l-a trecutîn partea a dou4 înaintea capitolului ,,Despre Sfànta Treime", începànd cu el ,,Dop;matìcaspeciall'.

Degi e logicà, aceastà împàrfire nu se mai poate face azi, càci ceea ce cuprindea

,,Dogmatica generalf'în cursurile Mitropolitului Irineu Mihàlcescu formeazà domeniulTeologiei Fundamentale sau al Apologeticir.

Asemànàtoare cu a lui Critopulos e împàrlirea teologului Hr. Andrutsos. Eldeosebegte douà pàrf i în Teologia Dogmaticà: , ,Premizele màntuir i i în Hr istos"(cuprinzànd învà!àtura despre Dumnezeu unul gi întreit, despre crealie gi providentà,despre lume gi om) gi ,,Màntuirea în Hristos" (cuprinzànd învà!àttrra despre persoanegi lucrarea Lui màntuitoare, condil i i le màntuiri i gi Eshatologiei).

d) Noi am adoptat altà împàrfire, tot în douà pàr!i: în prìma parte dàm noliuniintroduct ive la Studiul Teologieì Dogmatice; ea se numegte Partea generalà saupr incipìalà a Dogmatic i i g i Simbol ic i i ; ìar în partea a doua expunem chiar aceststudiu. In felul acesta, dupà o introducere de orientare generalà în ansamblul celorlaltediscipline gi a celorlalte confesiuni, aràtàm, în nouà capitole, obiectul acestui studiu,specificul cunoaqterii lui, mijloacele de exprimare ale cuprinsului dogmelor, izvoareleTèologiei Dogmatice gi Simbolice, càlàuzele ei, principiul ei subiectiv (credin{a), rostulei în cugetarea qi qtiinla teologicà, în Bisericà, sfàrqind cu un rezumat. Dupà aceastàparte principialà, generalà sau formalà, urmeazà a doua, un curs compìet asupraprincipalelor probleme ale Teologiei Dogmatice gi Simbolice.

1.2.4.. Necesitatea teologiei clogrrratice gi sinrbolice

Nevoia studiultri Teologiei Dogmatice reiese din însugi cuprinsul ei: expunereasistematicà 9i gtiinlificà a învà!àturii cregtine, care ràspunde întrb formà circumscrisàde Descoperirea dumnezeiascà încercàrilor omenegti de a pàtrunde tainele vietii dedincoace gi de dincolo de zarea acestei lumr.

Se cunoagte nàzuinla neostoità a omului de a càuta ràspuns marilor problemeale vie{i i qi morfi i, ale originii gi scopului creatiei vàzute ginevàzute: ,,àavrec oicivOqcrnor tou eiòÉvaL ògéyovtaL gúre( (,,To!i oamenii au din naturà o dorintà decunoaqtere")16.

16 Arlstotel Metnfizica,l, 7

L7

' [eotogia lDogmaticà $enera[à sau'Trincipialà | Sin6o[icà

Acest dor nestins nu poate fi potolit de speculaliile filozofiei omenegti: ,,Daswir nichts wissen kònnen, das will mir schier der Herz verbrennen" (,,Cà nu putemgti nimic, aceasta-mi pàrjolegte inima" a zis Goethe în ,,Faust"17). Dimpotrivà,vitalitatea învàfàturii evanghelice a aràtat-o Màntuitorul în cuvintele în care pune înparalel pàmàntescul cu aparenfa lui de necesitate absolutà gi cerescul cu aparenla luide lucru nefolositor qi chiar prisositor: ,,Nu numai cu pîine ua trài omul, ci cu totcuaàntul csre iese din gura lui Dumnezel' (Mt 4, 4\ ,,Cuaintele pe care ai le-sm spus suntduh6iaiatà" ( In6,@).

Nevoia Dogmaticii mai reiese qi din scopul suprafiresc al Descoperirii dum-nezeiegti cuprinsà de ea. Dogmele, adevàruri în aparen!à teoretice, dobàndesc ai oaplicare practicà pentru cei care vàd în ele normele unei vieli morale, generatoare desfinlenie, devenind astfel normatoare nu numai pentru cugetare gi credinfà, ci gipentru fapta moralà.

In acest sens, învà1àturi eminamente teoretice (Sfànta Treime, Intruparea,pàcatul stràmogesc etc,), devin izvoare de via!à sfàntà. Iatà de ce Însugi Màntuitorula spus: ,,Via[a aegnicd aceasts este: ca sd Te cunoascù pe Tine, singurul, adeaàratul Dumnezeu,gi pe Iistrs Hristos, pe care L-ai trimis" (In q, 3).

Cel ce recunoagte cà Iisus este calea, adevàrul gi viaf a (In t4,6), vede în El omulideal, pentru cà este Dumnezeu întrupat gi-gi conformeazà.viala dupà a Lui, nàzuindsà devinà o adevàratà personalitate cregtinà, càutànd adevàrul în smerenia gi iubireacregtinà.

Aceastà disciplinà îgi are de altfel stràvechi izvoare în polemica doctrinaràinauguratà chiar în veacul apostolic Ai continuatà cu atàta stràlucire de Sf. Irineu, Sf.Hipolit, Sf. Atanasie cel Mare, Fericitul Augustin, în catehezele gi motivele speculativecare au înflorit în marile opere ale epocii patristice, ca gi în expunerile de ansamblu aleînvà!àturi i cregtine din toate timpurile'8.

Teologia Dogmaticà nu face altceva decàt sà continue lucrarea acelora care audat odinioarà un vegmànt accesibil qi acceptabil adevàrurilor cregtine în fa[a con-temporanilor lor,,,fàcàndu-se tuturor toate"le.

Càci altfel gàndim gi altfel învà!àm decàt înaintaqii nogtri, alta fiind mentalitateanoastrà gi altele problemele pe care cregtinismul trebuie sà le dezlege astàzi: vorbimlimba timpului nostru, iar limba se schimbà, fiindcà preocupàrile se schimbà: ,,Quid-quid recipitur, modo recipientis reciptur...".

In aceastà evolufie, Dogmatica devine un ghid necesar gi nicidecum uninstrument de apàsare a congtiinfelor2o; ea apàrà de alunecàri de la calea cea dreaptà,làmurind punctul de vedere autentic cregtin, î l dovedegte gi-l expune în chipsistematic2l.

La aceste considerafii de ordin oarecum practic asupra necesitàlii TeologieiDogmatice adàugàm încà una de ordin mai mult teoretic.

Iacob Biltz, Einfúhrttng in die Dognntik,1935.

Emil Brunner, Die christliche Lehre oon Gott - Dogmatik, ZijrichV 7948, p. 104.

lbidem, p. IX, Vorworb cf. p. 79

Rev. Francis J. HaIl, Tlrcologicnl outlines, revizuite de rev. Frank Hudson Hallock, Londr4 1935, p.76.

Dr. fohannes Peter Junglag Die Lehre der Krche, Eine Laien Dogmatik, Bonn, 1936, p. 21 sq.

17

18

19

20

21,

18

. r1 genera[à 'I'eo{ogia'Dogmaticà Si Sim\oticd I ce{r{aheliscip[ineteo[ogice: uetola SiJ'o[osu[ ei

Filozofi ca Boutroux",E.le Roy'r, P. Ortegat2a etc., au aràtat strensa legàturà::tre gàndire gi acfiune: gàndirea e propulsoare de acfiune, iar acliunea e ge^neratoare de:àndire. ,,Ceea ce vezi gi gàndeqti nu e independent de ceea ce faci"'s.,,In actiune se:eterminà gi se realizeazà adevàrul. Adevàrul gi viala coincid cu atàt mai stràns, cu

--à: e vorba de un adevàr mai adànc qi de o via!à mai realà..."26.

,,Dogma cuprinde un element teoretic. In duhul însugi, slova e în potenfà. Or, e:,atural gi folositor ca slova sà fie scoasà în relief gi dezvoltatàl''7.

Evident cà shu formulat gi unele obieclii - de ordin teoretic - fafà de Dogmaticà,r-ai ales în lagàrul protestant. Le vom expune în treacàt:

Shr putea obiecta Teologiei Dogmatice în primul rànd cà e un studiu speculativ:rin excelen!à, pe cànd creqtinii sunt oameni de acliune - soldafi a càror credintà earmura în ràzboiul cel vàzut gi nevàzut (Ef 6, lo-17), colaboratori ai lui Dumnezeu (rCor 3,9), care lucreazà din ràsputeri pentru zdrobirea lanfurilor robiei gi pentrueliberarea firii de degertàciunea la care a fost supusà (Rm $ zo), în conformitate, dealtfel, cu nàzuinfele veacului nostru, de solidaritate gi de experienfà.

Mergànd pe aceastà cale, Tomy Fallot'8 face o deosebire între cugetare gicugetare sistematicà, admifànd-o pe cea dintài gi înlàturànd-o pe cea din urmà, submotiv cà cea dintài împlinegte acfiunea bunà, pe cànd cea din urmà nu face decàt sàreiasà din ea gi nu ajutà, prin urmare, la împlinirea destinului cregtinului.

Repetàm aici ce spune însà în privinla raportului dintre dogme qi tràire unmare ierarh al Bisericii Ortodoxe gi o autoritate în materie, Filaret al Moscovei:

,,Nici una dintre tainele înfelepciunii lui Dumnezeu, nici cea mai tainicà, nu trebuiesà ne parà stràinà sau cu totul transcendentà, ci în toatà smerenia trebuie sà adaptàmmintea noastrà la contemplarea lucrurilor dumnezeiegti"2e.

Deci Dogmatica ajutà la desàvàrgirea creqtinului, transformàndu-l dupà moduldivin prin expunerea dogmelor. Nu se poate despàrli domeniul cugetàrii, reflecfiei, decial teoriei, de credinfa vie, care e supunere gi comuniune ce ia nagtere în realitatea uneiîntàlniri a omului cu Dumnezeu3o.

O altà obiecfie e cà Dogmatica face aridó subtilà, teoreticà gi abstractà expunereavie, învioràtoare, a Cuvàntului lui Dumnezeu, intelectualizàndu-l în primul rànd,'printrb ,,sistematizare brutalà qi o analizà nemiloasl' gi ,,falsificànd" astfel spon-taneitatea Evanghelieirl. Un scriitor profan cercetànd Sumrna lui Toma de Aquino a

zz Emile Boutroux, Science et Religion dans ln Philosophie contetnltoraine, a 80-a mic., Paris, 1925, p.286 etc.;MoraLe et Religion,Paris,1925, pp. 19-23 etc.23 E. le Roy, Le problème de Dieu,Paris, 1929, pp.308-309 etc.24 Paul Ortegat. Philosophie de la Retigion, Paris, 1938, p.224sq.25 E' lo Ì?nw ,rn r i r n ?f l4

zo E. Boutroux, Morale et Religion, p.23.

27 Emile Boutroux, Science et Religion, p.286.

28 Tomy FaIlot, Le liztre de l'Action bonne, ed. a V-a, Paris, 7924, p.33.

2e Cf. Vl. Lossky, Essni sur la Théologie Mystique de l'Eglise d'Orient,Paris, 1944, p.6.

30 Obiecge înlàturatà chiar de E. Brunner, care o formule azà,, Op. cit., p.9

37 lbidem,pp.T-8.

19

'7eo[ogia 'Dognutk;r $cnera[à sau 'Princif id[ò ,i Sin6o[icà

exclamat: ,,Ce extraordinar de complicatà... gi cànd te gàndegti cà toatà aceasta aieqit din Evanghelie, care e atàt de simplà!'32.

Putem aminti însà qi de cuvàntul Domnului: ,,Te laud pe Tine, Pùrinte, DoamneaI cerului 5i al pàmóntului,'cd ai ascuns acestea de ceiîn[elepfi gi le-ai descoperit pruncilor"(Mt6, z).

La aceastà obiecfie ràspundem cà e gregit sà se compare Si sà se punà înopozifie Biblia cu Dogmatica. Disciplina aceasta nu cautà sub nici o formà sàia locul Descoperirii dumnezeiegti, ci dimpotrivà, ea îgi gàseqte temeiul,màndria gi rafiunea existenfei ei, chiar în aceastà Descoperire.

Se mai aratà cà Dogmatica ar interpune între credinciogi gi Cuvàntullui Dumnezeu autoritatea interpretativà sistematizatoare (Biserica) sau, laprotestanf i, dogmatistul însugi.

Dar aceasta e normal: subiectul gi spafiul Dogmaticii e Biserica; eatrebuie sà reflecte adevàrul primit gi pàstrat de Bisericà, propovàduit gi apàratde ea.

1.2.5. Irolosul Teologiei Dogrnatice Ei Sirnbolice

Folosul acestei discipline reiese cu prisosin!à din ceea ce ea îgi propune: sàlàmureascà învà!àtura Bisericij" sb fundamenteze cu argumente din Sfànta Scripturà,din Sfànta TradiEie gi din rafiune, apàrànd adevàrul dumnezeiesc Ai ferindu-l pecregtin de eroare. Ea îl face pe cregtin contemporan cu izvoarele Dogmaticii gi leîmb acà pe acestea cu veqmàntul contemporan lui. Ea pune în màna celor care stau înslujba învàfàtoare a Bisericii gi în a acelora care cugetà, un îndrumàtor, un luminàtor,a càrui luminà e cu atàt mai vie, cu càt ràspunde nevoilor sufletegti ale epocii, vorbindoamenilor limba lor33.

Dogmatica ne dà cunogtinfe despre învà!àtura Bisericii, ca îndrumàtor gi strajàa dreptei credinte, pentru toate celelalte discipline teologice, f i ind farul cel maiputemic, de a càrui luminà nu se poate lipsi nici una dintre ele.

Ea ràspunde din plin acelor credinciogi la care predominà setea de desàvàrgire,în care e gi unitatea de gàndire. $i aceastà unitate nb poate avea decàtîmbràligànd cuprivirea minlii un orizont nemàrginit, de pe piscul înalt al gàndirii, de unde poateavea o vedere de ansamblu.

Aceastà nevoie au simfit-o mai viu decàt oricànd cregtinii din epoca prigoaneipàgàne, care, prin cuvàntul genialului Origen au putut aràta superioritatea infinità aconcepfiei cregtine despre lume fa!à de cea a cugetàrii vechi.

Pe urmele lui au mers nenumàralii stràlucifi gànditori cregtini, ca gi smerifiidogmatigti ai tuturor timpurilor.

Munca lor nu a avut numai rezultate teoretic-speculative, ci ea a contribuit într'omare màsurà la desàvàrgirea cregtinilor - membri ai familiei gi ai statului -, care

32 Les souvenirs du peintre Foumier, crtatînQuestions actuelles,apud L. de Grandmaison,Le dogme chrétien,

sa flahÍe, ses fornrules, son déaeloppement; ed. a II-a, Paris, 1828, p. 67.33 Emil Brunner, op cit.,I, p.30.

20

- : i i . :e le Benerq[Li'[st ori a'Iè ologie i''D o|m s tu e ; i Sím6 o[i c e

au luptat pentru realizarea marilor comandamente sociale ale fiecàrei epoci, în spiritulReligiei desàvàrgite aduse de Însugi Fiul lui Dumrtezet), Màntuitorul lumil.

1.3. Isronur Tnolocrnr Doct-rl\îrcn Sr Srxsor.lcn

1.3.1. Irnpàrlirea istoriei Teologiei Dognratice

h"pa ce am và,zut ce este Dogmatica qi am avut o privire de ansamblu asupraL,f rostului ei în Teologie gi în viata cregtinà în general, se ridicà o serie de probleme:care sunt originile acestei discipline, în ce chip a evoluat ea pànà în vremea noastrà gisub înfluenta càror factori (mediul istoric, intelectual, raporturile cregtinismului cuStatul etc.)?

În schila pe care o vom înfàfiga 9i în care splendoarea unora dintre incomparabiliicorifei gi mari înaintagi ai dascàli lor de Teologie Dogmaticà de azi atinge zàrileDescoperiri i dumnezeiegti, trebuie sà notàm de la început cà dezvoltareagtiinleidogmatice are mai multe etape. Ele sunt însemnate în chip deosebit atàt dupàfeluritele confesiuni cregtine, càt gi în sànul aceleiaqi confesiuni.

La romano-catolici, de pildà, împàrfirea cea mai obignuità a acestei istori ia dezvoltàrii Teologiei Dogmatice cuprinde trei epoci: patristicà, scolasticà, modernàr4.

La ortodocgi nu aflàm o împàrlire acceptatà de toli teologii. Astfel, grecii35împart de obicei istoria Teologiei Dogmatice în douà perioade: a Sfinli lor Pàrin[ipànà la Sf. Ioan Damaschin gi cea de la Sf. Ioan Damachin pànà în zilele noastre.

Insà de la sfàrgitul epocii patristice gi pànà azi s'a întàmplat un eveniment deo însemnàtate deosebità, care poate fi considerat ca o piatrà de hotar între douàperioade dogmatice: aparif ia în veacul al XVII-lea a acelor Màrturisiri de credinlà,aprobate de întreaga Bisericà Ortodoxà gi care precízeazà învà!àtura dogmaticà aBisericegti de Ràsàrit. Aceste Màrturisiri, - gi îndeosebi aceea a Mitropolitului PetruMovilà - însemneazà o nouà etapà în istoria dezvoltàri i doctrinare a BisericiiOrtodoxe. Teologii grecii nu l in însà seama 69 sn3ó.portanfa acestei Màrturisiri î iîndreptàfegte pe teologii rugi37 gi pe teologii romànir8 sà împartà Istoria DogmaticiiOrtodoxe în trei perioade: prima pànà la sfàrgitul epocii patristice (pànà la Sf. Ioan

34 Cf. d. p. B. Bartmanry Précis de Théologie Dogmatique, frad. de Marcel Gautiet Mulhouse, 1938, ed. a ll-a,vol. I, p. 87 sq.35 Vezid.p.HristuAndrutsos,DtgmaticaBisericiiOrtodoxeRisàritene,had.rom.,Sibiu1930p.29-30.16

^.Jo Dimitrie Balanos, prof. la Facultatea de Teologie din Atena, 'H éM1vrrcr1 'ErcrÀ1oitr rcai ai o1é:oe rgtrìg Treoq rag úMaq 'ErcxÀqoíao în 'Entot4govrrcrl Enetrlqig tilc @eÀoyLrcr1c L1oÀr;c, 1939-40, Atena, înextras, p. 8, unde numegte Màrturisirea Ortodoxà: o simplà catehezà (Fia rcatqXrlorq).37 Macaire,ThéologieDogmatiqueorÍhodoxe,trad,.deunrusînfranfuzegte,t. I ,Paris, 1860,pp.43-81.38 Dr Iosif Ol aúu, Mnnual dc Teologie Dogmaticà, cit. pp.30-41 qi Curs de Teologie Dogmaticà pentru anu IIV de Prof. Ioan Mihàlcescu, Bucuregti 1936, dactilografiat, alcàtuit de studentul teolog Gh. T. Tilea (dupàprelegerile profesorului pp.53-60)

zl

1"eo[ogra' Dogmtticà le nera[à sa u 2rincipi, là t i Sim6o[icà

Damaschin); a doua pànà la Màrturisirea lui Petru Movilà; a treia pànà în zilelenoastre.

l.3.2,lterioada I(cle la l3àrba$i r\postolici pàrrà la Sf. Ioarr Danrasclrirr)

În aceastà perioadà nu poate fi vorba de o sistematizare aobiectului TeologieiDogmatice sau de o deosebire a lui de celelalte obiective ale cercetàrilor didascàlilorcregtini din acea vreme.

Totugi, gàndirea cregtinàîncepe sà se cristalizeze; prilejul e dat atàt de prigoane,de atacurile din partea iudeilor, càt mai ales din partea pàgàniloa iar dupà triumfulcregtinismului, de nevoia de catehizare gi mai ales de ereziile ivite.

Bàrba.tii Apostolici pregàtesc sintezele veacurilor urmàtoare, accentuànd cuvinteleScripturii gi aplicàndu-le la viafà. Apologe{ii tàlcuiesc doctrina filozoficà a Logosului,iar controversigtii (Sf. Irineu, Tertulian, Sf. Hipolit), au luptat mai ales împotriva falseiînfelepciuni profane.

Primele încercàri de sistematizare a gàndiri i cregtine le datoràm gcoli i dinAlexandria. Clement Alexandrinul (t zzo) este primul care aduce din pàgànism oformafie fi lozoficà (mai ales stoicà), cu care îmbràligeazà marile probleme alecregtinismului într'o trilogie celebrà: Aóyoq llqrotqrentrrcóq (cohortatio ad gentes, oApologie), l latòayr.ryóq (Logosul ca dascàl al Moralei) gi ltqrirpata (covoare,amestec, diversitate coloratà, treptele gnosticului cregtin). Dar capodopera încercàrilorde sistematizare din aceastà epocà gi una dintre cele mai însemnate ale creqtinismului,o datoràm marelui Origen (+ zSù cu scrierea lkgl aq1óv (De Principiis - Învà!àturilede temelie ale Cregtinismului), în care elementul filozofic are întàietate.

Aceastà operà genialà este precoce dintr'un punct de vedere: marile problemeîncà nu fuseserà fràmàntate gi Biserica nu se rostise încà prin sinoadele ecumenice.De aceea, o parte dintre învàfàturile sale nu au fost primite, ci au fost osàndite deBisericà (la Sinodul al V-lea ecumenic).

Acest tratat, operà genialà în unele privinfe gi defectuoasà în altelg e o adevàratà,,summà" în toatà puterea cuvàntuluiss. El cuprinde 4 càrfi: Cartea I trateazà desprepersoanele Sfintei Treimì, despre Angelologie, despre astrele însuflefite. Cartea a II-aexpune Cosmologia gi Eshatologia lui Origen. Cartea a III-a e închinatà Filozofiei salemorale, iar Cartea a IV-a vorbegte despre Revelafie, Inspirafie, Ermeneuticà. Lucrareaîncepe cu un Prolog gi se sfàrgegte cu o recapitulare generalà. Tot lui Origen i se datoreazàmarea operà apologeticà Katà KÉAoou (Impotriva lui Cels).

Dintre Pàrinfii gi Scriitorii bisericegti greci din epoca patristicà îi mai amintim peurmàtorii:

Sf. Atanasie cel Mare (+ lZù îi datoràm celebrele Cuaîntàriîmpotriua arienilorgi tratatul l legi" trlS evavOqrenioer^rv toù Aóyoq (De incarnatione), în care punetemelie tare hristologiei secolelor viitoare. Sf. Vasile cel Mare (+ lZù ne-a làsattratatele sale împotriva lui Eunomiu gi Despre Duhttl Sfînt càtre Amfilochie, Sf. Grigoriede Nyssa (t dupà 394), t\oyoc rcatr11ttrcòq ó p.éyag, (în care se ocupà de Sfànta Treime

3e Cf. F. Cayré, Précis cle Pntrologic.., t I, (Paris, 1927), p.190.

22

Tstoria 1'eo[ogiei 'Doam otice ti Simho[i. e

: r5rr€ crearea lumii, de hristologie gi de soteriologie. Din opera Sf. Grigorie de, t - . =.., Teologul nu vom aminti decàt cele cinci Cuaîntàri teòlogice (XXVúI-XXXD

:: -::a :roblemelor niceene. Sf. Chiri l al Ierusalimului (f 386) ne-a làsat celebrele sale:.j:=:Eze. z3 la numàr (18 càtre cei care se pregàteau pentru primirea Sfàntului Botez,

.'. t t,,-'túopévouq gi 5 càtre cei boteza$ de curànd Mu<rtayoymal nqroc veoQetíotouq- :=:= e\pune principalele învàfàturi cregtine. Sf. Chiril al Alexandriei, (t 444) a expus: - .,:.emele hristologice în 5 càrfi, Katà Neotoqriou, are 17 împotriva antropomorfigtilor,

- -: ::tlul lleqì. trle e v llveúprrtr rcaì. az\10e ía ngoarcuvrloeroq (Despre închinarea în

-"-.- si adevàr). Influenfa neoplatonismului s'a manifestat ptrternic în scrieri le lui: :=siu, episcop de Ptolemais ( t 4ro) gi mai ales în operele epocale pàstrate sub- -::"ele Sf. Dionisie Pseudo-Areopagitul, dar care dateazà de prin veacul al Vl-lea: ::a ;3o), dintre care amintim'. Despre numele diaine, Despre ierarhiq cereascà gi desTtre

,:--.,; in pùmànteascd, Despre Teologia misticù, etc.; de asemenea, s'a manifestat gi în:era neoplatonicului Nemesiu de Emesa (în Fenicia, tràitor la începutul veacului al

'. -.ea), în lucràrile sale: Asupra naturii omului gi Despre suflet.Aristotelismul s'a introdus în Teologia cregtinà mai ales cu scrierile lui Leontiu

:t Bizan! (t 542), care a avut o mare influenfà asupra Hristologiei; dar dintre lucràrile

--e nu putem aminti decàt cele Trei càrliîmpotriua Nestorienilor Ei Eutihienilor.

Prescurtàri ale dogmelor cregtine ne-au Iàsat: Fericitul Teodoret al Cirului- r3o) în cartea aY-a, dintr'o operà mare, impotriua erezii lor, gi intitulatà Expunere

:'--:cttrtatà a dttmnezeie7tilor dogme, în z3 de capitole; amintim gi pe Atanasie Sinaitul,:atriarhul Antiohiei (56r) cu asaExpunereprescurtatd a credinfei ortodoxe, în zo întrebàrir. ràspunsuri.

In Apus, vrednici de amintit sunt, din punctul de vedere al istoriei dezvoltàri iiogmatice, urmàtorii Pàrinli gi scriitori bisericegti: Sf. Irineu (t pe la zoz\, care a scrisE,\ey1o< rcai avatgonrì rrlq $reuòarvuprou yvóoec,.r (Argumentare qi respingere aqnozei mincinoase), în care formuleazà argumentul celebru al prescripfiei ereticilor,care va fi reluat de Tertulian qi chiar de un Bossuet, peste r5oo de ani, precum gi teoriarecapitulatiei, ,,avan<tQa\.ataotq tr.rv nóvtr.rv". Tertulian (i zzo-z3o), cel mai marepolemist din primele veacuri ale creqtinismului, ne-a làsat càteva dintre cele maiinteresante tratate din punct de vedere dogmatic, în formà polemicà, ca de pildàDe prescriptione haereticorum, De anima, De resurréctioue carrtis, De carne Christi,Adaersus Valentinianum, Aduerats Marcionem, etc. Sf. Ciprian (t 258), mare organrzatorgi mare conducàtor, accentueazà unitatea Bisericii (în De uni.tqte ecclesiae) etc. Spiritspeculativ, Sf. Ilarie de Poitiers, supranumit ,,Atanasie al Apusului" (t 166), compuneun tratat de rz càr[i, Adaersus Arianos de Trinitate sau De fide. Fericitului Augustin (l

43o) îi datoreazà cregtinàtatea càteva dintre operele dogmatice care au influenlat închip incomparabil întreaga Teologie apuseanà a evului mediu. Cele mai însemnatedin acest punct de vedere sunt càteva dintre scrierile sale antipelagiene (De nstura etgratia, De spiritr.t et l i tera), împotriva semipelagienilor (De gratia et l ibero nrbitrio,De corruptione et gratia, De praedestinatione Sanctorum), apoi un fel de catehism,Enchiridion ad Laurentíum siae de fide, spe et caritafe, precum gi un alt manual, Dedoctrina christiana, unul dintre cele mai mari tratate Despre Sfànta Treime (DeTrinitate libri XV), gi, în sfàrgit/ un mare tratat de filozofie a istoriei avàndu-l încentrul ei pe Iisus Hristos, De ciaitate Deí, în zz de cèrti (Amintim în treacàt cà ideeava fi reluatà de Bossuet; o regàsim la cronicarii noqtri gi la nenumàrafi cronografistràini, ba chiar la unii gànditori contemporani, ca Nicolae Berdiaev, în Der Sirut

23

'7'eo[ogia lDognariò (jenerah sau ?rincipio[à Íi Sin\otkà

der Geschichte, de pildà). Vincenliu de Lerini (t c. 45o) ne-a dat cele mai pàtrunzàtoareformule despre dezvoltarea adevàrului cregtin în celebrul sàu Commonitorium procatholicae fidei antiquitate et uniaersitate ada. profanas omnium haereticorum nouitates,unde gàsim gi renumita definilie a Tradiqiei cregtine: .quod semper, quod ubique,quod ab omnibus creditum est".

Acumîncep sà aparà acei compilatores sau sententiarii, care vor predomina înînvà!àmàntul evului mediu: Ghenadie Masil ianul (I +gù, cu tratatul De fide seudogmatibtts ecclesiasticis; la începutul secolului VI, Fulgenliu din Ruspe scrie De fide adPetrum seu de regula aerae fidei, iar dupà el, Isidor de Sevila (+ $6) compune Sententiarunrsiae de summo bono libri lII, luate mai ales din scrierile Fericitului Augustin gi ale Sf.Grigorie cel Mare, care vor ràmàne la temelia marilor tomuri de sentinte ale evuluimediu.

Cel din urmà dintre Sfinfii Pàrinli care sh ocupat de problemele dogmatice e gi celcare a sintetizat gi sistematizat gàndirea lor întraripatà: Sf. Ioan DamaschirL care abinemeritat supranumele de ,,Pàrintele Dogmaticii cregtine" S pela754).

Dogmatica sa e numai a treia gi ultima parte din marea sa lucrare intitulatàFînthna umogtinte|llrlyq yvcio€oq/ compusà din: r. Tà <pÀoooQrcc., z.lIe ql aiqéor^rv,gi 3. Dogmatictt, intltulafà de autor 'ErcòooLg àrcqrnfoD ntoîtr"i,q (Expunerea exactà a credinleiortodoxe, tradusà în latinà prescurtat prin De fide orthodoxa).

Cuprinzànd giCapitole (capete) filozofice, cate formeazà dialectica Aristotelicà gi apoiun tratat asupra ereziilor, Fàntàna cunogtinfei e o adevàratà ,,summa" a cugetàriipatristice ràsàritene gi cea dintài care apare în cregtinism, imitatà fiind apoi de-alungul întregului ev mediu.

In formule clare gi îmbinànd elementele filozofiei Aristotelice (predomi-nanteîn hristologia Sfinfilor Pàrin1i, pe care o dezvoltà în chip deosebit), cu cele platonice,consacrate de epoca patristicà, Sf. Ioan Damaschin reugegte sà dea o sintezà exclusivcregtinà, în care metoda qi terminologia filozoficà se profileazà foarte discret (spredeosebire de scolasticii apuseni, robifi filozofiei).

Iatà în càteva cuvinte cuprinsul acestei opere care a dominat toatàfbologiacregtinà a veacurilor urmàtoare qi e actualà gi azi în bunà parte: are 4 pàrfi. In parteaI trateazà. despre Dumnezeu în Sine gi în raport cu lumea; partea a II-a expuneCreatia, Angelologia, Antropologia, Providenfa; în partea a III-a dezvoltà Hristologiagi Soteriologia; iar în a IV-a chestiuni foarte variate, teologice gi cosmologice. Lipsesccapitolele despre Bisericà, despre har gi despre Taine (afarà de Botez gi Euharistie). Inafarà de Pàrinlii greci, a càror cugetare o expune magistral pe temeiul logicii (numetafizicii) lui Aristotel gi pe temeiul càtorva idei mari platoniciene, el se maifolosegte de un singur Pàrinte apusean (Sf. Leon cel Mare). In Apus a pàtruns printraducerea lui Burgundiu de Pisa, în Ràsàrit a fost tratatul principal de TeologieDogmaticà, care a stat Ia temelia cugetàrii qi vielii religioase cregtine, începànd chiardin veacul compunerii lui (cam la 5o de ani dupà moartea Sf. Ioan Damaschiry fiindtradus în limba slavonà pentru slavii din Miazàzi).

Dogmatistul Macarie socotegte pe drept cuvànt aceastà perioadà ca fiind ceamai însemnatà din istoria Dogmaticii cregtine, nu în toate cazurile din punctul devedere gtiinlific sau sistematig ci din acela al cuprinsului. Într'adevàr, in afarà defaptul cà în aceastà perioadà s'a fixat tradifia apostolicà gi s'a format limba teologicàîn lucràrile amintite, s'au cercetatîn amànunfime dogmele centrale ale cregtinismului.De acee4 aceastà perioadà a sinoadelor ecumenice qi a Patristicii, nu este numai perioada

24

' lstoria 7 eofogiei ' Fogmatictsi Smbo[ice

::: rnai stràlucità, ci gi perioada a càrei bogàlie de creafie gi a càrei adàncime nu vor: j:ea fi de-a pururi epuizate: e perioada care intrà în Tradil ia dumnezeiascà a::e=:inàtàfi i de pretutindeni, dar folosità cu predilectie mai ales în Dogmatica

-::stinà ortodoxà din toate timpurile.

1.3.3. Iterioacla a II-a(cle la Sf. Ioan Danrasclrirr

pàrrà la ìr'ràr'hrrisirea cle creclirr!à a lui Petr"u Yto{ilà)

Aceastà perioadà e dominatà din punct de vedere dogmatic de douà evenimente.-.stiel, cu sfàrqitul epocii patristice, coincide pregàtirea sfàgieri i unità!i i Bisericii=cumenice, începànd din veacul al lX-lea, cànd se proclamà ,,Fil ioque" în chip:-.rmal. Biserica Ortodoxà e obligatà apoi sà facà fa!à tuturor încercàrilor de unire, la.are o constràngea Biserica apuseanà sub ameninlarea refuzului oricàrui ajutor:npotriva turcilor cotropitori gi, în acelagi timp sà apere adevàrul Bisericii ecumenice.Scrierile de Teologie Dogmaticà, care au urmat în aceastà perioadà, reflectà aceastàErijà de apàrare a patrimoniului sfànt gi de autoapàrare.

Eutimie Zigabenul scrie la începutul veacului al XII-lea flavonÀ,ía òoypatLrcr1,publicatà în original o singurà datà în Jara Romàneascà, la t7ot. El combate toateereziile ivite pànà în vremea sa cu citate din Scripturi gi mai ales din Sfinfii Pàrinti,fàrà sà reugeascà a da legàtura organicà làuntricà gi precizia Dogmaticii Sf. IoanDamaschin, pe care o depàgegte ca întindere.

Niceta Choniatul sau Acominatul (t rzo6), în scrierea sa @rloauqròg Oneoóo€rxccombate acelagi gen de gregeli, adàugànd argumente din rafiune. (Din z7 de càrfi, numaicele dintài 5 au fost publicate în ,,Bibliotheca Patrum", t. XXV p. 54 sq.).

In prima jumàtate a veacului al XIV-lea se întàmplà al doilea mare eveniment,epocal din punct de vedere dogmatic: disputa isihasmului. Ea va provoca mai multesinoade de la Constantinopol sà ia pozi[ie în aceastà disputi care a despàrfit odatàmai mult cele douà pàrfi ale lumii cregtine, ràsàriteanà gi apuseanà. Sf. Grigore Palamaeste crainicul incomparabil al necreabil itàti i luminii Taborului, al energii lor divinecelor necreate qi al dumnezeiescului Har: punct de vedere care explicà putinfa deîndumnezeire a omului, pe care apusenii nu l-au înleles gi l-au combàtut prin VarlaamApostatuf Achindiru Gregora gi allii.

Dintre scrierile dogmatice ale Sf. Crigore Palama amintim: ,,Expunerea credinleiortodoxe", ,,Capitolele filozofice, Teologice.., etc.": cele trei triade de tratate împotriva luiVarlaam: ,,Tomul aghtioritic", ,,Dialogul Tèofanis", ,,Despre lucràrile dumnezeiegti qiîmpàrtàgirile de ele", cele patru ,,Tratate împotriva lui Gregora", etc.

Tot în acest veac scrie una dintre cele mai frumoase càrfi ale acestei epociNicolae Cabasila, Vialaîn listts Hristos. La începutul veacului urmàtor Sf. Simeon alTesalonicului compune Explicarea simboalelor sfinte ale uedinfei cregtine ortodoxe giDialogurile bisericegtiasupra unicei religii adeuùrate a lui I isus Hristos. La cererea luiMahomed al ll-lea, Ghenadie Scolarul scrie Mdrturisirea credinlei ortodoxe gi pure n luilius Hristos. Meletie Pigas ne-a làsat un Catehism, iar Ieremia al Illea al Constantinopoluluiscrie cele trei epistole dogmatice càtre teologii protestanti din Wittenberg (între r57rqi r58r).Amintim în treacàt unele scrieri speciale scrise în Ràsàrit pentru respingereacredinfei papistage gi protestante:

25

Teofogia /Dogmatic,i Scnerafà sau ?rinci?iù[ó Ji Sín6o[ícà

a) Împotriva învà!àturii Filioque au scris: Fotie al Constantinopoiuiui (veaculal lXlea), Eustratie al Niceei (sec. XII), Grigore Palama gi Nil Monahul (veac. aI XIV-lea).

b) Impotriva primatului papat avem scrierile lui Nil gi ale lui Varlaam Calabrihrl(care apoi a apostaziat), în veacul al XIVlea.

c) Impotriva erorilor latinilor în general au scris mai ales: Nichita Pectoratul(sec. XI), Gheorghe, Mitropolitul Corfului, (în veacul al XII-lea), Grigore al Ciprului(veac. al XIII-lea) 9i Macarie al Amirei (veac. al XV-lea).

d) Impotriva protestanlilor avem scrierile lui Gabriel, Mitropolitul Filadelfiei(sec. al XVI-lea) 9i Zenovie, monah din Novgorod (sec. XVl).Romano-catolicismul giprotestantismul au produs însà o tulburare aga de cumplità în Biserica Ràsàriteaníîncàt a fost nevoie de intervenlia ei energicà spre a stàvili atacul celor douà confesiunicregtine pentru càgtigarea sufletelor ortodocgilor.

Evul mediu nu e o epocà de întuneric complet pentru Biserica Ràsàriteanà.Dar pe cànd Biserica Apusului atingea culmea màririi ei, Ràsàritul ortodox agonizavitejegte, silit sà cedeze pas cu pas nàvalei turcilor. $i pànà în cele din urmà, toate

fàri le ortodoxe au fost cucerite cu sabia, afarà de pravoslavnica Rusie. Leagànulcregtinismului a fost devastat gi întreg Orientul cregtin trecut prin foc Ai sabie,depopulat gi descregtinat. E o minune dumnezeiascà supra-viefuirea acestei Bisericiaga de crunt lovità în însàgi inima ei. $i e vrednicà de aducere aminte dàrnicia TàrilorRomàne fa!à de tot Ràsàritul cregtin, ca gi faptul cà tiparnifele lor au dat càrfi tipàriteîn limba tuturor neamurilor ortodoxe, pànà gi pentru arabi gi georgieni. In sprijinulRàsàritului ortodox a venit apoi marea apàràtoare a Ortodoxiei, Rusia pravoslavnicà,ale càrei danii masive au màngàiat Bisericile Ràsàritului, pànà departe, ajutànduJesà se redreseze.

Atàt Biserica Protestantà càt gi cea Romano-catolicà mai ales, au càutat sàprofite de slàbiciunea Bisericii Ortodoxe, ai càrei fii formaseràzidul de apàrare alApusului, la adàpostul càruia acest Apus a putut sà propàgeascà în linigte gi belgugsub toate aspectele vielii, Iàsànd posteritàfii opere gi monumente care fac obiectul deadmirafie al lumii întregi.

Imprejurul Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol s'au format douà taberecare îgi disputau prada: de o parte partida romano-catolicà, în frunte cu ambasadorulFranlei, iar pe de alta cea protestantà, condusà de reprezentantul Olandei. Actiunealor de convertire cuprindea toate !àrile ortodoxe. Infiintarea ordinului iezuililor Í+So),care au împànzit Biserica Ortodoxà cu o retea de gcoli, ràspàndind nenumàrate tipàrituride propagandi institute de propagandà4o gi colegii4l pentru atragerea orientalilor gio acfiune condusà cu statornicie timp de veacuri a adus, cu încetul, în mrejele romano-catolice o parte dintre ortodocgi. Se gtie de pildà, cà mu\i dintre fiii Bisericilor Ortodoxedin Orientul apropiat, apoi rutenii (în sinoadele linute la Brest în anli ry93, r5g5, r.596gi 1599) ca gi o parte dintre romànii transilvàneni (la tToo), au primit unirea cu Roma.

Din partea 1or, protestanfi i nu s'au làsat mai prejos. Tragica istorie a viefi iPatriarhului Chiri l Lucaris care, pentru a putea sà lupte mai cu succes împotrivaromano-catolicismului, sh aliat cu protestantismul gi lipsa lui de curaj, în împrejuràriledate, de a lua atitudine hotàràtà împotriva Màrturisirii de credin!à calvinizante,apàrutà sub numele lui, la Geneva,în t6z9 - precum se gtie -, ca gi tulburarea din

De pildà faimoasa ,,Congregatio de propaganda fide", înfiinlatà de Grigorie al XV-lea în 1622.

De pildà ,,Collegium Graecorum", înfiin{at în 1577.

40

1I

26

Tntrolucere genera[r\ 'lst or i a Te ofogiei'I) ogm atic e Sì Sim6 o[k e

Biserica Ortodoxà, cu màsudle luate la sinoadele de Ia Constantinopol din 1639, t64o,de la Iagi dinú42 gi de la Ierusalim din16Tz,lor li se datoresc.

Prinsà între douà focuri, Biserica Ortodoxà sh apàrat cu îndàrjire, pàstràndu-gi nestricate învà!àturile gi cultul ei. În acest scop îi trebuiau gcoli $i tipàrituri, pentruca ea sà poatà înnoda firul cu vechile gcoli teologice, gi sà menfinà cugetarea ortodoxàaproape de culmile trecutului gi, pe de altà parte, pentru ca Biserica Ortodoxà sà-giprecizeze atitudjnea dogmaticà fa!à de romano-catolicism gi p otestantism.

Am amintit de corespondenla lui Ieremia al Illea cu teologii din Wittenberg.Amintim de asemenea Màrturisirea atàt de interesantà din unele puncte de vedere alui Mitrofan Critopulos (publicatà în 1625, în Helmstadt). Dar cel care avea sà împlineascàintegral programul de autoapàrare a Bisericii Ortodoxe, avea sà fie fiul de voievodromàn, Petru Movilà, Mitropolitul Kievului. El a redeschis gi reorganizat AcademiaTeologicà din Kiev, a înfiinfat o tipografie în oragul sàu de regedin!à, a reorganizatBiserica, avànd grijà de Biserica Ortodoxà de pretutindeni, gi a alcàtuit vestita

Màrturisire ortodoxà, primità apoi de întreaga Bisericà drept credincioasà.Întrucàt întàrirea Bisericii gi precizarea atitudinii ei dogmatice fafà de celelalte

confesiuni cregtine a însemnat un moment de renagtere a Bisericii noastre qi acugetàrii ei teologice, Màrturisirea Mitropolitului Petru Movilà e socotità dreptpiatrà de hotar a celei de a III-a perioade dogmatice.

1,3,4', l'erioacla a III-a(De la Ylàr'hrrisirea cle creclitr|à a lui Petnr Ylo.0ilà

pàrrà în zilele noastre)

Perioada a III-a a Istoriei Dogmaticii creqtine începe cu Màrturisirea de credinfàa lui Petru Movilà gi se continuà pànà în zilele noastre.

Nu dàm nici un fel de làmuriri despre cele douà Màrturisiri principale aleBisericii noastre, a lui Petru Movilà gi a lui Dositei, deoarece ne vom ocupa de eleîntrîn capitol special, închinat lor. Amintim numai cà prin Màrturisirea lui Dositei,Biserica ràsàriteanà ia cunogtin!à deplinà a depàrfiri i categorice de confesiuneaprotestantà; dar numai de ea, nu gi de cea romano-catolicà; pe cànd MàrturisireaOrtodoxà (a lui Petru Movilà) este oglinda vegnic credincioasà gi actualà a unei tràiriceregti pe pàmànt, integrànd Dogmatica în experien{a dumnezeiascà gi omeneascà,în acelagi timp prin încadrarea desàvàrgità a vielii ortodoxului în cele trei virtufiteologice: credinfa, nàdejdea gi iubirea! Dacà în Màrturisirea lui Dositei avem înscrisà

o paginà de slavà a Bisericii Ràsàritului are, fiind omul durerii, Iovit gi disprefuit detofi, a reac{ionaf totugi, ca un organism viu, atunci cànd cangrena ereziei protestantea ameninfat-o, gi care se reactualizeazà numai în momente asemànàtoare, în MàrturisireaOrtodoxà avem congtiin{a ortodoxà de ieri, de azi qi de totdeaun4 vegnic actualà, vegnicvie, oglindità sub specia eternitàfii gi în care e aràtatà poziliaei fa!à de oricare confesiune(ori cult) eterodoxà, dincolo e limitele de timp gi de spatiu'42.

42 N. Chilescu, prof. agregat la Facultatea de Teologie din Bucuregti, O disptLtù dogmaticà tlin secolul al

XVIII-lea, la care nu luat parte Dositei n lerusalimu.hLi, Constatin Brfurcoaennt si Antim Iztirennul, (extras din rev

,,Biserica Ortodoxà Romànà", an. LXIII, 1945, nr 7-8, iulie-augusf, pp.21-22)

27

Teo[ogia /I)ogmaticó $enua[à sau lPrincipidfà i Sim6o[icà

Lucràrile de Teologie Dogmaticà apàrute în Biserica Ortodoxà dupà Màrturisireade credinlà a lui Petru Movili unitare prin credinfa pe care o màrturisesc, leîmpàrfim,mai jos, dupà !àrile în care au fost scrise. Astfel avem;

a) Lucràri de Telogie Dogmaticà sau Simbolicà, rusegti, (care în bunà parte aufost compuse în latineqte, aga dupà cum va aràta titlul lor, învàfàmàntul teologic fiindpredat î:r Academiile Teologice rusegti exclusiv în latinegte, ì:rainte de Teofan Procopovicigi càtàva vreme dupà el)+1.

Iatà tratatele de Teologie Dogmaticà mai principale care au vàzut luminatiparului: Teofan Procopovici este, fàrà îndoialà, personalitatea cea mai proeminentàdin perioada veche a Teologiei rusegti, atàt prin rolul sàu în reformele bisericegti aleIui Petru cel Mare gi pentru noua direclie pe care a dat-o studiilor teologice înAcademia de la Kiev (dezrobindu-le de sub înràurirea scolasticii, care era tot atàt decurentà ca gi în gcolile apusene), càt gi prin schimbàrile pe care le-a introdus în studiulTeologiei Dogmatice propriu zise: a despàrlit aceastà disciplinà de Teologia Moralà,a fixat un nou plan Teologiei Dogmaticg dàndu-i o împàrlire valabilà pànà în zilelenoastre (în douà pàr[i: în partea I-a tratànd despre Dumnezeu în Sine Insugi, iar înpartea a II-a despre Dumnezeu în raport cu lumea, adicà De Deo ad intra qi De Deo adextra) gi, în sfàrgit în locul mozaicului de probleme tratate, a introdus metoda tratàriisistematice, în care chestiunile au o legàturà làuntricà, organicà.

Romano-catolicii nu-i iartà faptul de a fi pus capàt domniei scolasticii seci îngcolile teologice ruseqti; de aceea îl acuzà de protestantism, mai ales pentru motivulcà în vasta lui bibliotecà donatà Seminarului din Novgorod se gàseau în majoritatecàr!i protestante...4a

În Rusia este socotit drept ,,Pàrintele Teologiei Sistematice" rusegti4s. În cei 16ani de profesorat Ia Academia Teologicà de la Kiev $7rr-1726) el a làsat un mare tratatde Teologie Dogmaticà, terminat de Mitropolitul Samuil Mislavski al Kievului gipublicat la o jumàtate de veac dupà moartea lui (în r78z),laLeípzig.

Intre Teofan Procopovici gi Filaret Drozdov care înseamnà o altà etapà înistoria Teologiei Dogmatice ruse, avem de notat: tratatul lui Iacint Carpinski, publicatîn latinegte (Compendium orthodoxae doctrinae..., Lipsia ry86); al lui Silvestru Lebedinsky(publicat în q99 qiîn r8o5, cu titlul: Compendium Theologiae classicum didactico polemicumdoctrinae orthodoxae christianae..); al lui Irineu Falkovski (Christianae, orthodoxae, dogmaticopolemicae Theologiae, olim a clariss. airo Theoph. Procopot:icz ejusque continuatoribus adornatae,compendium..., Moscova, rgoz); al lui Teofilact Gorski, (Orthodoxae orientalis Ecclesiaedogmata, seu doctrina Christisna de credendis..., Petrog., r8r8); precum gi urmàtoareleIucràri publicate în rusegte: Prescurtare a Teologiei cregtine de Platon al Moscovei,(predatà mogtenitorului tronului rusesc Ai publicatà de mai multe ori), în 3 pàrfi,

43 O scurtà bibliografie: pentru epoca mai veche se poate consulta Macaire, Théologie Dogmatique orthodoxe,

pp. 65-81; A. Palmieri, Op. cit.,I, pp.138-180; Martin lugíe, Theologia Dognntica Christianorum Orientalium, t.

I, Paris, 1926, pp.546-630; Prof. Pr. P Svetlov, Ce sà cítimînTeologie? (Indicator sistematic), trad. de Prof.

Icon. Serghie Bejan 9i Const. Tomescu,716 p., publicat la sfàrgitut traducerii operei aceluiagi, Înaà!àtura

cregtirtù în exp urterea npologeticd, vol. I. Pentru epoca modernà, vezi Von Radlofl Russische Philosophie,

col. ,,Jedermanrrs Búcherei", Bressan, 1925. ,,Ostliches Christentum", Dokumente , 2 vol., col. ,,Unamsanctam", Paris, L939; etc., etc.4 D.T.c , Art. cit., p.3s7.4s Macarie, op. cit., l ,p.72.

za

'lstoria'[eo[ogiei'Dogmatice Si Simbo[ke

lintre care a II-a are cuprins dogmatic; gi Teologia creîtinù a ieromonahului juvenal

\fedveski (publicatà la Moscova, în 18o6), în care numai prima dintre cele 5 pàrli eloematicà.-

Î., acelagi spirif adicà în spiritul rafionalist gi scolastic, moderat, degi cu fond.-u desàvàrgire ortodox, au scris tratate de Teologie Dogmaticà Petru Ternovskt (Teologia

)ogmaticù, 1838), Antonie Amfiteaúov (Teologia Dogmaticà a Bisericii ort. catolice,.isúritene, Kiev 1848) etc.), publicatà de mai multe ori gi tradusà gi în bulgàregte gi

{recegte46, Macarie Bulgakov (Teologia Dogmaticà ortodoxd, z vol., 1848 1853, Petersburgetc., tradusà în romànegle, franluzegte etc., socotit ca manual clasic al Ortodoxieiràsàritene); Filaret Gumilevski, Mitropolitul Cernigovului (Teologia Dogmaticà ortodoxd,Cernigov, 1848 gi t865; al Il-lea tratat, cu aceeaqi reputalie ca a lui Macarie, care etradus în mai multe l imbi); Silvestru Malevanski (Teologia Dogmaticd ortodoxà, cu.xpunerea istoricd a dogmelor, în 5 vol., apàrutà între 1878-1898; tradusà gi în romànegte

;i mult apreciatà de romano-catolicul Palmieri)+z s16.Ni se pare potrivit sà amintim aici qi càteva tratate dogmatice gi polemice,

impotriva unora dintre învà!àturile deosebitoare ale romano-catolicilor gi ale protes-tanfi lor+8 în acelagi spirit ca gi tratatele de Teologie Dogmaticà îngirate mai sus:Impotriva învà!àturii despre Filioque, cele ale lui Ioanichie Galiatovski (l 1868), alelui Adam Zernicaviu (t t69z) gi Teofan Procopovici.

Împotriva primatului papal a scris Ioanichie Galiatovski; împotriva teorieianselmiene a Ràscumpàràrii au scris: Mitropolitul Filatret A. Homiacov gi MitropolitulAntonie.

De momentul prefacerii Sfintei Euharistii s'au ocupat doi greci, Ioanichie (t

t7t) gi Sofronie Lihudis (I r73o), (,,Acos, sau vindecarea de mugcarea garPelui"), Sf.Dimitrie al Rostovului(t r79o) gi renumitul profesor $tefan Iavorski (t tTzz).Impotriva

protestantismului au scris tratate: Teofan Procopovici, Teofilact Lopatinski g.a.

In sfàrgit, o magistralà expunere a dogmelor Bisericii noastre, în opozifie cu ale

celorlalte confesiuni, ne-a dat protoiereul prof. Petre Svetlov, în tratatul sàu, Inad!ùtura

cregtinàîn expunere apologeticà, tradus gi în romàneqte. Autorul, tràitor în prima jumàtate

a veacului nostru, a mai scris ,,Crucea lui Hristos", în care combate teoria anselmianà aRàscumpàràrii, care concordà cu o monografie asupra subiectului, de Istoria Dogmelor, aPr. I. Orfanilki qi cu o expunere sistematicà a Mitropolitului Antonie Krapovifki, ambii

contemporani cu el.Am amintit mai sus cà Mitropolitul Filaret Drozdov pune începutul unei noi

direclii a Teologiei rusegti. Aceastà direcfie fusese prevestità de un Teofan Procopovici,

de un Platon Levhin gi de all i càgiva i luqtri lucràtori în ogorul Bisericii. Acegtia,refuzànd sà mai primeascà ,,tale quale", exterior, acei ,,loci communes" ai dogmelor gi

nevoindu-se sà tràiascà adevàrurile cuprinse în ele, le-au expus potrivit nu cu raliunea

omeneascà, mai ales, ci cu experienfa celor tràitori în Duh, adicà cu a Sfinlilor Pàrinfi.

Filaret Drozdov este teologul rus care a ajutat cel mai mult gi în chipul cel mai

direct adàncirea sensului dogmelor noastre prin tràirea lor, din veacul al XIX-lea, atàt

A. Palmieri, op. cit.,I, p.174.

Idem, ibidem, pp. 176, 777.

Dupà I. Olartu, op. cit., p.40.

46

47

48

29

'I'eofogìa 'Dogmttìci Scncrafò sau ?rincipnllà Sí Sin6o[icó

prin scrierile sale càt gi prin viata sa, fiind considerat drept cel mai învàfat teolog dinepoca sa gi un adevàrat Sfànt+s.

Expunerea diferen[elor între Biserica Orientalà gi cea Occidentali scrisà în r8r3

n-a putut fi tipàrità din pricina cenzurii fariste, în Rusia, ci în Anglia, în r83o; iar în

rusegte, de abia în r87o. În ea Filaret combàtea mai ales juridismul romano-catolic în

ce privegte Ràscumpàrarea. Dar înràurirea lui a fost extraordinarà prin Catehismul

sàu, (tipàrit în peste roo de edilii în roo de ani gi tradus în nemfegte/ grecegte,franfuzeqte, polonà, georgianà, arabà., tàtarà etc.), gi mai ales prin predicile gi prinpersonalitatea sa adànc religioasà.

Mireanul Alexei Homiacov pe care unii îl socotesc drept ,,Pàrintele eclesiologieirusegti" gi care a influenfat eclesiologia cregtinà a veacurilor XIX gi XX prin scrierileIui'. ,,Biserica una"So gi ,,L'Eglise latine et Ie Protestantisme du point de aue de I'Eglise deI'Orient"S', a provocat o adevàratà revolulie în întelesul dogmei Bisericii Ia toate

confesiunile creqtine52, prin ideea centralà cà ,,Biserica e unitatea în iubire gi libertate...".

Cregtin cu preocupàri multilateralg vrànd sà cuprindà toate manifestàrile vielii omenegtiîn tràirea sa (gef al migcàrii slavofile etc.), Homiacov a datorat mult mai mult formaliasa Sfinlilor Pàrinli gi tràirii personale, decàt idealismul lui Scheling, Victor Cousin etc.,

cum afirmà unii romano-catolici:3.Cel mai stràlucit ucenic al sàu e Vladimir Soloviev ( f rgoo), care s'a ilustrat în

istoria gàndirii religioase prin problemele înalte tratate, dar care a combàtut ideeamagistrului sàu de libertate în iubire, ca apanaj aI Bisericii Ortodoxe, pentru aceea deautoritate, devenind un propagandist al papismului printre... romano-catolici (deoarece

cenzvra laristà nu i-a îngàduit nici lui propagarea ideilor în Rusia), mai ales prinpamfletul sàu împotriva Bisericii Ortodoxe, ,,La Russie et I'EgIise uníaerselle".

Sub influenla migcàrii religioase create, o seamà de mireni gi de clerici ilugtri,mistuili de focul acelei aynnl creqtine, au adus în centrul preocupàrilor intelectuale gi

sociale de azi ideile cregtine în hainà teologicà, mistic+ filozoficà, socialà. Ele au atrasatenfia teologilor apuseni gi formeazà obiectul de càpetenie al preocupàrilor cercurilorunioniste ale Bisericii romano-catolice, care accentueazà. duhul lor deosebit nunumai de al teologiei eterodoxe, ci chiar gi de acela al celei grecegti. Iatà cîliva dintreexponenlii ei cei mai alegi: Nicolae Arseniev5+, Pavel Florenski55 (nàscut în l88l); N.

4e A. Palmìeri , Op cit . , p.1,81.50 Publicatà în culegerea amintità ,,Óstliches Christentum", cit. supra, vol. If pp. 1,-27; text rusesc, în

,,Socienniia Alexia Stepanovicia Homiacova" (Petrograd, f.d.), pp. 32-50.s1 Publicatà dupà moartea autorului la Lausanne, în 7872.s2 Vezi Prof. N. Chilescu, Taina Bisericii în gîntlirea lui Alexei Homiacou, (1804-1860), în revista ,,BisericaOrtodoxà Romànà", anul LXVI, 1948, nr.5-8, mai-august.53 Yezi de pildà Gordillo, Art. cit., Russie, Les Acatlémics écclésiastiques,în D. T. C., vol. XIV 1, col. 361.54 Nicolae Arseniev a publicat, printre altele, Ostkirche und Mystik (Múnchen, 1943); Die Kirche desMorgenlnrLdas - Weltanschauung und Frttnùgkeitsleben, col. ,,Góschen" , nr. 918, Berlin, Leipzig, 1926).5s Stàlpul pi temelin adeaàrulul, scrisori asupra Bisericii; o parte din Fitozofa discontinuitàfii, în rtLsegte;Strinogii Filozofiei.

30

.:rclucUe Bencr^fà'lstor ia lfeo[ogiei'I)ogmatíce Si Sinîo[ice

Berdiaev56 (nàscut înú74); Serghierz (867-1944); Protoiereul Sergiu Bulgakovss (r87r-79 44), în sfàrgit Vladimir Lossky5o.

Toli acegti teologi, la care adàugàm gi mari literafi (ca Dostoievski, Tolstoi, Rozanov,C. Leontiev g.a.), au fràmàntat probleme ale existenlei omenegti, dàndu-le soluli icregtine, - sau discutànd aceste solufii, spre a face sà reiasà mai în relief sublimitatealor -, cei mai mu[i dintre ei slujindu-se de categoriile filozoficg dar mai cu deosebire deexperienfa duhovniceascà a marilor tràitori tainici ai adevàrurilor cregtine, marii maegtriai vielii duhovnicegti. De aceea, mersul lor se menfine pe culmile amelitoare ale celormai înalte speculafii sau se coboarà pànà în abisurile nebànuite ale acestei ,,fàntàni denelinigte", cum a numit Péguy pe om.

La aceste nume trebuie sà adàugàm pe ale càtorva, care s'au ilustratîn domeniulSimbolicii6o. În fruntea lor stau Adam Zernicaviu, cu tratatul sàu despre purcedereaDuhului Sfànt, Inochentie al Novgorodului (în rusegte)6', Ivantsov Platon6', NicolaeBielaev63, Alexandru Lebedev6a, Corzavin65, A. A. Golub1ov66, A. Petrovici Malgev6z,

ro Der Sinn der GuchichÍe;,,Uesprit de Dostoievski", trad. din rusegte de L. Julien Cain, Paris, 1932; Cùqueméditations sur I'existence, Parrs, 1936; Esprit et libertó, Paris,7936; De ln destùntion de l'honune, essni d'éthiqucparadoxale, Paris,7934; Essai de Métaphysique eschatologiques,Paris, l945 etc. Toate discutà la un nivel filozoficînalt, din punct de vedere cregtin, problemele ridicate de Dogmaticà, Filozofie gi de Filozofia Religiei.s7 Patriarhul Serghie, apàràtorul dreptei credinfe, a publicat, printre altele, ,,Qu'est ce qu'on nous separedes anciens catholiques?" (Revue internationale de Théoiogie, Berna,7904,pp.159-203); Are Flristos loctiitorînBisericà?, (trad. rom., Sibiu, 1945) 9i mai ales,,Învàfàtura ortodoxà despre mànhrire" (în rusegte).58 Din mul;imea studiilor Protoiereului S Bulgakov, amintim càteva dintre cele mai însemnate, menqionàndcà a rezolvat, pe culmile speculafiilor teologice - gi mai întotdeauna în sens just ortodox -, cele mai subtileprobleme ale Dogmaticii cregtine, fiind cel mai mare gi, în acelagi timp, cel mai discutat dogmatist ortodoxal epocii noastre: Religia Omului-Dumnezeu I.n L, Fen.en.bach (1905); Lumina cen neîn.scratà, contemplalie gi specula[itt(1917); Cercetàri asupra filozoJiei nurnelui, schi[e de filozolie treilnicà..., Schi[e de înuùlàtura Bisericii; 1-. Petru giIoan, cei doi apostoli mai bdtr6ni. 2, Dogma unticanà gi problenn reunirii Bisericilor. 3. Probluna Mnriologiai: Dognncatolicd despre neùúinnta zdmislire gi înuà!àtura ortodoxà (rugul cel nestins); 4. Despre ,,filozofia moaqtelor"; Dognoeuluristicù (trad. în romànegte), - toate în ruseqte. L"Orthodoxie (Paris, 1932, trad. în romànegte); ,,Mielullui Dumnezeu" (trad. în frantuzegte, Paris,7946);,,Paracletul" (trad. în franfuzegte, Paris,7946); Prie tenrlmirelui gi Scorn lui lacob, (în rusegte).s9 Lossky ne-a dat cel mai bine pus la punct tratat de Teologie Dogmaticà, sub titlul Essni stu'ln ThéoktgieMystique de l'Eglise d'Orient,Paris,1944 9i alte studii interesante.60 Vezi Pr. Prof. I. Mihàlcescu, La Théotogie Symbolique tlu point de oue orthodoxe, (Pais, Bucuregti, 1932)pp.297-298.67 Theologia Polemica,4vol., Cazan,1853, în rusegte.62 Despre Romano-cntolicism gi despre ruporturile lui ctt Biscrica Ortodoxà, Moscova, 1869, în rusegte; Desprcconfesiunile flpusene, ed. a IV-4 Moscova, 1906, în rusegte.Aa^or Principiul pelngian în cntolicismul roman, Ca2an,1.871..64 L. Despre neîntinatn zàntislire a St'intei Fecioare Maria,Yargovia, 1881, în lusegte; 2. Despre uLltul latin nlinimii lui lisus, St. Petersburg, 1866, în rusegte etc.6s Înadlàtura despre justífcare dupù cùrlile simbolice luterane, comparatà cu înaà[àtura ortodorà, (Moscova, 1887),în rusegte.66 Despre protestantism, compflrat cu Ortodoxia, Riga, 1889, în ruseqte.67 Dogmatische Erórterung zur Einfiihrung in das Verstiindniss tler orthod.ox-kntolischen Aufassung in ihrernVerhiiltniss zur rijmischen u. protestantischen,Berlin,lS93, trad. dupà rusegte

31

'7io[ogia.Dogmaticà (jencra[à sau,principio[à i Sin6o[i.à

vladimir Kerenski6s, N. uspenski6s,L.EpifanoviciTo, vasile BolotovT,, Al. Gusevz,,TerentievT3 etc.

E de observat cà în afarà de lucràrile lui Bolotov la care adàugàm punctele devedere originale ale operelor amintite mai sus ale lui Homiacov gi gànditorilorcontemporani, aceste ultime lucràri citate reprezintà punctul de veAere perfectortodox, susfinut de o erudilie remarcabilà; eleìnseamni totdeauna un progres fa!àde stadiul unora dintre problemele centrale cregtine, disputate în evul mediu celpulin din punctul de vedere al formei.

Asupra aspectului înnoit de cei trei corifei citati, vom avea prilejul sà maireventm.

b) Manualele de Teologie Dogmaticà gi Simbolicà scrise în grecegte vin imediatdupà cele rusegti ca numàr. Ele sunt în general cu totul deosebiie de cele rusegti, dinpricina tendinfei conservatoare, care predominà în Teologia greacà pànà în epocanoastrà7a' Aceastà Teologie are meritul de a fi obàrgia întregii Teologii Ortodoxe^de afi fost bunà càlàuzà gi, oarecum, o frànà pentru tendintele libàrale reprezentate de alteTeologii.

- Aceastà tendinfà este afirmatà exclusiv, mai ales în vechile opere dogmatice, care

dau aproape numai rezumate ale dogmelor gi o îngirare necontenità de citalii biblicesau patristice. Aga sunt: Dogmatica lui Nicolae Cursula $653)zs, a lui VincenfittDamodasT6, a lui Antonie Moscopulos e7:g-r188)77,a Iui Eugeni, Éiigur,-,t (r7r6_;;;{fEgi a lui Atanasie din Paros (rÌ:q,)zt.

68 vechi-catol icismul, istorialuigieuotul ialui làuntr icùrnaiales,priaitorlnexpunereauecl infei,Cazan,Tgg4,înruseqte; Chestiunea ucchi-catolicilor, ràsprms lui A, Kireea, St. Petersburg, tSo+, Ce a despàrtit 5i despnrte pànànctrm Bisericile ortodoxà-orientnlà gi ztechi-catol icà, lHarcov, I910.6e Teologia Polcmicù,ed a II-a, St. petersburg. 1g94, (în rusegte).70 Prelegeri de teologie polemicà, Novocercasc, Ig97 Q.nrusegte).7r Vasile Bolo tov, Thesen ilber Filioque aon einem rttssischen Theologen,(,,Revue internationale de Théologie,,,1898), pp. 664-71,2.72 Ràspuns profcsorului aechi-catolic Michaud, despre chestiunea lui Filioque gi trarrssubstarúiere,Harcov, 1g99.Ràspunsul oechi-catolic In tezele nonstre dtspre Filioque gi trnnssrùstanliere. Disertalie polenicd apologeticà, Cazary7903' Ulthnul nostru cuztànt despre uechi-catolicísm gi despre apotogefii lui nqi, Cazan,1904, în rusegte.73 Doctrina sistemotit:à a uedintei luternne dupà càrlile simbolice luterane, Cazan, I9r0,în rusegte.74 Bibliografie sumarà: Lo granclc Bíbliogrnphie hélenique du xv]I-e siècle, maiales vol. v, paris, 1903; A.Palmieri, op' cit', l, pp. 7M-157; Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodore Ràsàritene,cit., pp. 32-33;M' Jugie, op' cit', vol. I, pp. 526-546;Pr. I. Mihàlcescu,LaTheologie Svmbolique,paris-Bucuregti, 1932 etc. HrAndrutsos, Sintbolica, trad. de prof. I. Moisescu, 195575. N Crrrsulas, r'<irvo<pLc tf1c ícqac @coÀoyíaq cFrr\onovrl0ciocr eLc cl$ÉÀ,erav tòv òqrooòóÉ,a.rv c[r,À,o;raeriryedit. de Sergiu Raftaris, vol. I, II, Zacint,7g62.76 Vincengiu Damodas, @eía *ri iegà òLòaor<nÀía, rrtoL oqOoòo{oq òoygatrrcrl @eoÀoyÍa, p. 1230.z_ Antonie Moscopulos, 'Enrtoptl t{s aoy;ratrrcr1c rcai'Egrrcrlg @eo^oyíaq, publicatà de G. solomos(Chefalonia, 1851).78 @eoÀ,oyrrcóv, publicat de Arhim. Agatanghel Lontopulos, Venefia, 1g72.79 Atanasie din Paros,'Enttopr; eite m,ÀÀoyq @ríov trle níott-rq aoypótav petci nàoqc èntyeú,tnq;edit. de Macarie Notara (Leipzig, 1g06).

32

' : : ; : t . t 6enera[à Tstoria Teo[ogiei'I)ogm otrce si Sim\o[ice

În a doua jumàtate a veacului trecut, influen!ànd însà gi veacul nostru au scris:\. Damalasso, Zicu Rosiss'. Dintre aceste manuale, un caracter mai deosebit îl areacela al luiZicu Rosis, care îgi propune sà dezvolte învà!àtura sa în aga fel încàterplicatia gi demonstrafia sa sà scoatà în relief armonia deplinà între un principiu

-entral conducàtor în orice dogmà qi în Dogmaticà. El sh oprit însà la demonstrarea:rofiunii de dogmà, creafie gi providen!à, sco!ànd în relief ideea palamità a energieidumnezeiegti. Cel mai mare dogmatist grec al epocii moderne e fàrà îndoialà Hristu

-{ndrutsos. Dogmatica sa8', tradusà gi în romanegte, sistematizeazà problemele:mprejurul ideii de Bisericà gi le împarte în douà mari pàrfi (I-a despre premizelenàntuirii în Hristos, a II-a despre màntuirea în Hristos, cu trei sectiuni: Hristologia,:nsugirea màntuiri i gi desàvàrgirea màntuiri i). Alàturi de el, C. Diovuniotis a datcàteva monografii prefioasesl.

In grecegte au apàru! gi càteva tratate de Simbolicà: al lui Diomed Chiriacossa,al Iui Hristu Andrutsoss5, amintit, al lui H. Mesoloras6, N. AmbrozesT etc., precum gicàteva catehisme. Amintim pe al lui Constantin Economosss, pe al lui Nectarie Kefala

9i pe al lui Diomed Chiriacos.Simbolica lui Mesolora aduce mult material doumentar. Dar a lui Andrutsos e

incomparabil superioarà celorlalte, prin adàncimea expunerii sistematice a doctrineicelor trei confesiuni asupra principalelor lor învà!àturi.

c) Principalele lucràri dogmatice romànegti - dacà facem abstraclie de dogmatigtiiîncà în via!à - se datoresc lui Melchisedec al Romanuluiso, Mitropolitului SilvestruAndrievici al Bucovineieo, lui Alexiu Comoroganrt, Iui Iosif Olariue2 gi maialesMitropolitului Irineu Mihàlcescu, care s'a deosebit prin mulEimea studiilor dogmatice

9i simbolice, prin claritatea gi sistematizarea lor, în care exceleazà93,Ia care se cade sàadàugàm cà a publicat studii aproape în toate disciplinele teologice.

80 N. Damalas, fkqi àqy.rv, (Leipzig,1865), p. 3198l Zicos Rosis, tdlotrlpa AolgntrrcQc t46 Oq0oc\ó[otr xa0oÀLriq 'ErcrcÀr1oíac, Atena, 1903.82 Hr. Andrutsos, Ao'y;ratuol trlq'OQOoò(iEou AvrxtoÀírc1e 'ExxÀrlcrícrq, Atena, 1907.& Avt,n.rt,ra, Atena 1898; idem, @roÀo1r<ri òurtqLfìai, Atena 1898; Tri Mu<rtr)ur, Atena, 1912etc.8a luprpoÀrrcr1 Èé rrnóQetds òqOòóéou, Atena, 1901.85 luppoÀ1rcq, Afena,7907, (trad. cit., de Prof. Iustin Moisescu).86 I. E. Mesoloras, Luprpo,À.rrr1 t1s'Oq0oòóEou AvatoÀírcqq'ErcxÀr1oíac; Ta <ruprpoÀrrcà [ìLpAí.rx Atena, 2 vol.,1901, 1904.87 'H o90oòo6og'ErcxÀr1oía ev o1éoe r nqog tàc ó,A,Àrrc lqrttravtrcàc'Ercr<,\r1oír.rc eÉeta(opéra1, Atena, 1908.88 C. Ecoto-os, Katr]1qorq q ògOóòotoq òóacn<rÀra, Atena, 1814.89 Prot. Melchisedec, Teología Dogmaticà a Bisericii Ortodoxe , Cat. etc., Roman, 1855.90 Samuil Andrievici, Înaàldtura ortodoxd din religiunea cregtineascà, Viena, 1862.e1 Prelegeri Academice din Dogmatico Ortodoxà, partea specialà revàzutà gi redactatà de Prof. E. Voiufchi,Cemàufi, 1899.e2 Manual de Teologie Dogmaticà ortodoxù, Caransebeg, 1907; acest manual de peste 800 de pagini mari afost redus la o treime în ed. a II-a din 191t7.e3 Dintre operele sale citàm: @r;oaugòq tqe Og0oòo[Lc.q - Dic Bckcnntnisse und die zoichtigstenGlaubenszeugnisse der griechísch-orfuntalischen Kirche, Lipsca,7904. La Théologie Symbolique du point de uueorthodoxe... Paris, BucuregIi' 1932, trad. dupà romànegte cu textul revàzut 9i adàugit din 1902. Manual

33

' I 'eo[ogia'Dogmatk à $encr a[à sau ?r incipio[à ti Sin6o[kà

d) Teologia vecinilor ortodocgi delaMiazàzi e tot atàt de redusà, ca qi a noastrà(din pricina aceloragi vicisitudini ale Istoriei, fiind sub robia turceascà pànà la ú78).

Autorii principali bulgari sunte4: Raini Popovicie5, $tefanovicie6, P. Cerniaevrz,

$tefan Butevnicovgs, Cr. Pavlovee, Antim Chivacevroo, Diulgherov'o', gi $t. Tancovlo'.Indeosebi cel din urmà autor, specialist în Dreptul canonic, a reugit sà dea una dintresintezele cele mai atràgàtoare ale învà!àturi i Bisericii noastre/ pe temeiul unoradintre principalele scrieri rusegti/ manifestànd o tendin!à de adàncire teologicà.

e) Din Teologia Dogmaticà sàrbeascà menfionàm aici opera dogmaticà aArhimandritului Firmilian'o3, gi a prof. C. Teodorovicilo4 cum gi mai multe traduceridin lucràrile rusegti. La acestea se cuvine sà adàugàm lucràrile preotului romano-catolicRene Guettée (botezat ortodox cu numele de Vladimir), din oràgelul Blois (Fran[a),care, convertindu-se la Ortodoxie, a lucrat la ràspàndirea adevàrului cregtin ortodoxcu o competen,tà egalatà numai de zelul sàu apostoliclo5.

1.3.5. $colile Teologice îrr Biserica Ortoclorà

Cum a fost cu putin!à o asemenea operà uriagà într'o Bisericà stràmtoratà,prigonità, pe alocuri distrusà cu sabia gi apoi ràmasà, - în mare parte -, aproapecinci veacuri sub dominalie pàgànà?

Aceasta a fost cu putinfà mullumità credintei ei puternice; precum bradulînfruntà vijelii le pe crestele munlilor aga a înfruntat ea vitregiile vremurilor. Iaraceastà credin!à în unicitatea adevàrului absolut al Bisericii cregtine Ortodoxe, s'acultivat gi a îmbràcat hainà aleasà, a Teologiei, în gcolile din Biserica noastrà.

Nu existà o singurà operà dogmaticà independentà de gcolile teologice, de laprimele lor începuturi pànà azi. Inchiderea acestora a însemnat stagnarea Teologiei;redeschiderea lor a însemnat un nou avànt pentru Teologie. $i este firesc sà se fiîntàmplat aga. $colile teologice sunt creierul Bisericii, sunt modestele ei laboratoare,

de Teoktgie Dogmaticà, ed.l, 79'1.6, Dogtnn soteriologicà, Bucuregti, 1926; Catehetismul cre1tinului ortodox,Bucuregti, 1930 etc., etc.ea YeziM. Jugie, Op. cit., l, pp. 632-635.es Doctrina cregtinà 9i Morald, Pesta, 1837.e6 Catehismul cre€tin ortodox, Filipopoli, 1872.q7

'' Comperuliu dc înua!àt urà n credi nle i, Tàrnava, 190798 Teol ogia ortotloxà do gnntico-polem icà,Sofi a, I 909ee Teneliile Ortodoxiei, 1910.ton'"' ' Adeulrunle Bisericii orientalc,Soha,7977.101 Manual de Dogmnticà.I O) Dns ()rthodoxc Christerúum des Ostens, Berlin, 1928.103 Teologin Dogmaticà, Carlovif, 1900.r04 Dogmntica Bisericii Ortodoxe, Belgrad, 7923; cf. M. Jugie, Op. cit.,l, pp.635-637.10s Vezi regretul lui Palmieri, Op. cit., p. 183. Operele sale principale, foarte prefuite în Ortodoxie, traduseîn romànegte de fostul Mitropolit primat Iosif, sub numele de Vladimir Guettée: Exposotiom de la doctrinecle l'Eglise catholiquc orthodoxe..., Paris, 1868; ,,La papnuté schismatíEte ou Rome dans ses rapports aaes l'Egliseorientale", (Paris, 1865); La papauté hérétique; Exposé de hérésies erreurs et inouations de I'Eglise catholiqueau XIX-e sièclc..., Paris. 1834.

34

'? :atetula ' Istoria Teo[ogiei'-Dogmatice I Sin6o[i ce

j :de se dezbate, se decanteazà, se disti leazà, oarecum, adevàrul, prinzàndu-l în:-.rmulele, care apoi se pun în circulatie, etichetàndu-le ca bune, dupà cum se:::egorisegte eroarea ca primejdioasà pentru viata duhovniceascà a cregtinului.

Ele au pregàtit solufia problemelol, învestite apoi cu autoritatea sinodalà.In vremurile moderng gcolile de Teologie, întemeiate mai întài în Rusia gi apoi

:'.ai tàrziu în alte tàri ortodoxe, au fot centrul culturii gi dezvoltàrii gtiinlei teologice.. De obicei, autoritàlile bisericegti supuneau colegiilor profesorilor teologi studierea

-hestiunilor teologice gi bisericegti în general. Aceasta se mai face gi azi", scrie un:.are savant gi în acelagi timp càpetenie a unei Biserici Ortodoxelob.

Ele au fàcut adevàrurile tràite comprehensibile congtiintei creqtine qi sufletele,-regtine congtiente de superioritatea absolutà a acestor adevàruri descoperite. Ele,e-au fàcut iubite, fàcàndu-le cunoscute în toatà splendoarea lor. Membri ai ierarhiei:isericegti superioare, ca gi simplii mireni, s'au nevoit împreunà în aceste gcoli, timpJe aproape douà milenii, pentru descoperirea frumuselilor dumnezeiegti ale adevàruluirevelat.

Nu intrà în preocupàrile noastre istoricul acestor gcoli; dar pentru explicareaIstoriei Teologiei Dogmatice ni se par necesare càteva cuvinte despre vatra gi izvorulacestor lumini intelectuale.

Primele gcoli, cunoscute îndeosebi, sunt vestitele gcoli din Alexandria gi din-{ntiohia; ele sunt datorate zelului unor initiative particulare, nu oficiale: Un Panten,un Clement al Alexandriei, un Origen, au fost didascàli mireni (potrivit tradifieiapostolice de altfel.'o7 Ele au slujit Biserica mai presus de orice laudà; dar n'au fostgcoli de formare a clerului. (Se pare cà ,,gcoala" din Antiohia n'a fost o ,,gcoalà"organizatà,, cu continuitate, ci numai un curent gi cu anumiti profesori izolafi, uniliprin unitatea de direclie gti inlif icà a doctrinei profesate, în care se demonstrasublimitatea învà!àturii cregtine, în scop apologetic Ai propagandistic, în paralel gipentru subminarea vestitelor Academii pàgàne'o8.

La cursurile unor astfel de gcoli, care-gi propuneau numai promovarea cugetàriiteologice, se înfelege cà participau gi viitorii clerici; dar gcoli speciale pentru formarealor se pare a fi pomenite mai întài în Biserica siriano-persanà, atàt de înfloritoare înprimele veacuri (episcopale sau mànàstiregti, ca acelea din Nisibi, Seleucia, Ktesifon,Arbela gi Dorchena), alàturi de vestita ,,Academie persanà" din Edesa'oe.

Principalele gcoli ale antichitàfii cregtine sunt vestitele gcoli catehetice dinAlexandria gi din Antiohia.

Alexandria era unul dintre marile centre gtiinlifice gi filozofice din vechime,avànd gi cea mai mare bibliotecà a lumii vechi. Acolo au încercat iudeii din diasporasà interpreteze Vechiul Testament cu ajutorul f i lozofiei neoplatonice, acolo a fostIeagànul gnosticismului.

106 Vezi referatul Mitropolitului Greciei, Prof. Hrisostom Papadopulos, Despre gcolile teologice, clin Procès-Verbnux du premier congrès cle Théologie Orthod.oxe à Athènas; Atena,1939, p. 89 sc1.107 Fapte8,4;77,18-21;potr iv i tpr incipiuluidiv iz iuni imunci i (vezi 1Co14, 1sq);cf . 1Co72,4sq;28sq;Rm 12,6 sq; Ef4, 11 sq.108 y""i Dr. Robert Nelz, Die theologischen SchuLen der morgenllindischen Kirchen, wiihrcn.d der sieben erstenchristlichen lahrhunderte in ihrenBedeutungfiir die Ausbildung der Klerus, Bonn, 1916, pp 37,55.loe lbidem, p.76,81-83

35

'Ico[ogie î)ogmaticò Qerera[ó sau ?rincipia[ó | Sím6o[icà

De aceea, nu e de mirare cà gi cregtinismul primar a împlàntat Crucea în chiarcentrul gàndiri i pàgAne, ràscrucea tuturor marilor curente de cugetare ale lumiivechi.

$coala cateheticà din Alexandria a fost cea mai renumità gcoalà a antichitàgii cregtine.Pentru a atrage pe pàgàni, conducàtorii ei au tàlcuit învà!àturile lor cu categoriilefilozofiei la modà atunci, cea platonicà; iar înaltele lor speculalii au folosit metodaalegoricà. Cei mai de seamà reprezentanfi ai ei la început au fosl Panten, ClementAlexandrinul, Origen, mireni, precum gi ucenicii lui Origen: Dionisie, episcopullocului gi Sf. Grigore Taumaturgul, al Neo-Cezareei din Pont etc.

$coala antiohianà, dimpotrivà, dà o interpretare logicà, strict literalà gi istorico-gramaticalà Scripturii, ferindu-se de orice filozofie. Cei mai de seamà reprezentanliai ei, la început, au fost Teofil, episcopul Atiohiei, preolii Dorotei gi Lucian, morfi laînceputul veacului al lV-lea ca martiri gi care sunt socotifi întemeietorii ei.

In afarà de gcolile amintite, mai avem o gcoalà ,,africanà, una,,asiatict' etc...Ele aratà ardoarea cregtinismului primar pentru ràspàndirea luminii cregtine. Înprimele veacuri, institufiile acestea cregtine slujeau deci numai la dezvoltarea gtiinleicregtinilor deja formafi corespunzànd astfel universitàlilor de azi. Lor se datoregte înmare parte formarea agtrilor care lumineazà cerul gtiinfei teologice a epocii patristice.

Dupà decàderea gcolii antiohiene, dupà închiderea celebrei gcoli din Edesa -sub motiv de càdere în nestorianism - în 489, cum gi dupà închiderea vestitei gcolipàgàne din Atena (un fel de universitate la care predaserà vestili sofigti, gramatici,filozofi, filologi, ordonatà de,Justinian)llo în 529, unchiul împàratului Mihail al III-lea,Barda, organízeazà o gcoalà superioarà la Constantinopol.

Biserica îgi va forma, mai departe, slujitorii ei în chip modest pe làngà vechislujitori, sau prin gcoli mànàstiregti, mai ales; iar la înaltele focare de culturà se vaîmpàrtàgi de luminà toatà lumea, dupà posibil i tàfi, 9i deci gi oamenii Bisericii.Aceasta explicà faptul cà gi mai tàrziu a apàrut o întreagà pleiadà de teologi mari,care fac màndria Ortodoxiei în evul mediu.

Odatà cu intrarea arabilor gi a turcilor în arena istoriei Asiei Mici, orizontulBisericii noastre se întunecà. Nimic n'a putut opri catastrofa finalà.

Dupà cucerirea !àrilor ortodoxe gi mai ales dupà càderea Constantinopolului,refugialii din !àrile ocupate, grecii în spe!à au adus cu ei luminile care au îngàduitdeschiderea unei ere noi - a umanismului - în Apus; iar în Ràsàrit au ugurat deschidereagcoli lor teologice, începànd cu cele din pravoslavnica Rusie.

Astfel, în 1559 se deschide la Kiev gcoala ,,Fràtiei Epifaniei", care va fi organizatàpe temelii noi de Mitropolitul Petru Movilà (r@r). Dupà unirea cu Kievul/ mareaRusie deschide seminarii bisericegti în mai toate marile orage, cu cursuri de teologiemai dezvoltate, în principalele dintre ele, ca de pildà cele din Cazan, Novgorod,Marcov gi în lavra Alexandru Nevskil't'. Ea a avut patru mari Academii Teologice înoragele Kiev, Moscov4 St. Petersburg gi Cazan gi nenumàrate seminarii, cu peste unmilion de elevi, înaintea primului rànboi mondiall".

110 A.A.Vasi l iev Histoiredel 'enpirebyzantin,trad.dinrusegtedeA.Bourguina,cuoprefafàdeCh.Diehl,Paris,1932, pp. 125-728, 198.77r Russie, Les Academies ecclesiastiques, art. ir D.T.C., vol. XIV 7, co!,.334-75, de Gordillo.r72 lbidem, col.335.

36

'lsroria 'L'eofogiei ' olmtticP fi 5in6o[kd

In lara noastrà n'au existat gcoli teologice speciale pànà în veacul trecut, cànd.- rela de laTrei Ierarhi se transformàînSeminarul dinlagi (t8o4). Dupà ceRegulamentuì

--:qanic dispune (1853) înfiinfarea Seminariilor pe làngà Mitropolii gi Episcopii, ser:emeiazà Seminariile din Bucuregti, Buzàu gi Argeg (1836), cel din Ràmnic (1837):=. din Hugi (1852), cel din Roman (1858), cel din Ismail (1865), mutat în 1888 la Galali.'.:.

t"372, se adaugà trei clase la cele patru dinainte gi se înfiinleazà Seminarul ,,Nifon".- :r in veacul trecut au luat nagtere Academiile Teologice în Ardeal. In r88a se întemeiazà. :cultatea de Teologie pe làngà Universitatea din Bucuregti.

Astàzi, învà!àmàntul teologic ortodox din Romània dispune de douà Institute

-eologice de grad Universitar (la Bucuregti gi la Sibiu), cu douà centre de îndru-: are misionarà gi socialà a preolilor ortodocgi (Bucuregti gi Sibiu) cu gcoli de càntàreli

-. seminarii eparhiale.

Grecii au avutîncà din :.837 o Facultate de Teologie, iarînPatriarhatul de laJonstantinopol a luat f i in!à în ú44 o gcoalà teologicà Ia Halchi. $coli le celorlaltelatriarhate sunt 9i mai noi.

Inainte de primul ràzboi mondiaf Biserica Ortodoxà din Bulgaria avea o Facultate.ne Teologie qi un Seminar la Sofia, cea sàrbà o Facultate de Teologie la Belgrad gi mai::rulte Seminarii etc.

Romano-catolicii au adus învinuire unora dintre gcolile teologice ortodoxe de a filost mediul de propagare a unor idei ,,în marginea" Ortodoxiei.

Astfel se spune, de pildà, despre gcoala din Kiev dinainte de Teofan Procopovici,cà a fost supusà înràuririi romano-catolice gi cà Teofan Procopovici a avut tendinleprotestante.

Libertatea de gàndire în Tèologia ortodoxà e mult mai mare decàt în cea romano-catolicà. Ortodoxia admite un progres al dogmelor, în sensul unei aprofundàri a lor,potrivit vremii respective.

Astfel se gtie cà în evul mediu sau format douà tabere de teologi ortodocAi dintrecare una prefera, pentru explicarea dogmelor, f i lozofia platonicà, iar cealaltà pecea Aristotelicà'13.

În veacurile urmàtoare, au fost curente de apropiere de una au de aìta dintrecele douà confesiuni apusene, càrora, e drept, le-a càzut victimà Chiril Lucaris, (darnu Mitrofan Critopulos, Meletie Piga sau Dositei). Iar în vremea noastrà, unii teologirugi au propus o schimbare de atitudine fa!à de eterodocqi în privinla lui ,,Filioque",sau au difuzatînvàfàturi noi, cu privire la Sofiologie, (Sergiu Bulgakor4, de pildà).

Din acest punct de vedere avem de spus urmàtoarele: In gcoli se pot emiteanumite pàreri personale gi aceasta e o condilie a progresului dogmatic, din pricinadiculiilor la care dau nagtere, dar numai în învà!àturi în care autoritatea supremà nu

9i-a spus cuvàntul gi cu clauza ca orice pàrere individualà sà cedeze locul învàtàturiiformulate de autoritatea Bisericii. Pànà la pronunfarea Bisericii, libertatea BisericiiOrtodoxe admite qi teologumena gi pàreri personale (despre care vom vorbi). Eleformeazà un spaliu destul de larg, încàt teologii ortodocqi pot sà dea impresia uneoricà se apropie de puncte de vedere eterodoxe, deqi ràmàn credinciogi, de regulà,învàtàturii tradifionale.

113 Yezi Aussere EinJlùssen úber..., de Hrisostom Papadopulos, citat supra; extras din Anuarul qtiintific al

Facultdlii de Teologie de la Uniaersitatea din Atenn,1936-1937, p.2.

37

1.4.. Tr:or-ocrÀ Docr,Rrrc.,\ $r Srxsor.rca îNROì"IAN O - CAîOI.ICI Sll

1.4.. l. Introclucere: Specificul Teologiei Dogrrratice ronrano - catolice

Q ocotim cà este cazul sà înglobàm în Teologia Dogmaticà romano-catolicà, toate.rl scrierile apusene care apar îndatà dupà epoca patristicà. $i aceasta pentru motivulcà, odatà cu veacul al lX-lea, încep sà se defineascà deosebirile de învà;àturà întreBiserica ràsàriteanà qi cea apuseanà.

O privire de ansamblu asupra Teologiei Dogmatice apusene ne aratà cà ea aevoluat potrivit unei cerinle làuntrice a Bisericii romano-catolice gi anume:

a) Ca Bisericà autoritarà, ea gi-a formatîn dogme principalele puncte de credinfàîn cele 19 sinoade socotite - împreunà cu cele 7 ale întregii Biserici drept ecumenice"4, aimpus categoriile filozofiei Aristotelice drept haina cea mai potrività cugetàrii cregtinegi a dat ca normativ pentru orice încercare de sistematizare opera lui Toma de Aquinodin evul mediu, ev care, ipso facto, devine vàrsta de aur a Istoriei Dogmaticei,superioarà celei patristice...

b) Dogmatica romano-catolicà, întocmai ca gi Dreptul canonic Ai ca M orala, a evoluatîn sensul afirmàrii primatului 9i infailibiltàlii papale, dànd astfel càgtig de cauzàarbitrariului omenesc în formulàrile dogmatice, manifestate în întàrirea care depàgegteorice màsurà, a autoritàli i exterioare, juridice, a Bisericii gi în sfidarea Teologiei,,disidenli lor ràsàriteni" gi a,,eretici lor protestanfi".

c) Începuturile evului mediu sunt însemnate prin aceleagi culegeri de sentinlepatristice - florilegii -, care caracterizeazà gi în Ràsàrit sfàrgitul epocii patristice. Elearatà, pe de o parte admiralia pentru trecut gi respectul fa!à de autoritatea lui, iar pede altà parte, lipsa de orice sforlare pentru a mai crea ceva pe temeiul acestui trecut.Alquirg Raban Mauq, Agobard" Pashaz Radbert etc. (veacurile VIII-X) nu se deosebescprea mult în operele lor de acegti ,,sentenliari".

Singurul nume vrednic de pomenit, fiindcà a însemnat ceva în istoria gàndiriireligioase apusene a veacului al IX-lea, e Ioan Scot Erigen aa75, cate în una dintrelucràrile sale, ,,De divisione naturae", aratà mijloacele prin care omuf ,,natura creata",se întoarce la Dumnezeu, ,,natura increata et creans", folosindu-se de filozofia neo-platonicà.

1.4.,2. Scolastica gi rrotele ei caracteristice

Dupà acel ,,saeculum obscurum" (al X-lea) gi ca urmare a cruciadelor qi a aganumitei ,,Renagteri carolingiene", în care Teologia încununa toate gtiinfele timpului,metoda de predare a Teologiei se schimbà cu totul. Din practic, pentru împlinirea

114 I. Mihàlcescu, La Théologie Synbolique du poittt de uue orthodoxe,Paris, Bucarest, 7932, p 11,8.11s Vezi Dom. Maieul Cappuyns, O.S.B., Jean Scot Erigene; col.,,Universitas Catholica Lovaniensis",

Louvain qi Paris, 1933.

38

: , : . -? genef7[Li 'I eo[ogia' [)ogmaticà Si Simbo[ici în ronrauo'citolrct t h]

:ì€\-oilor Bisericii învàfàmàntul deveni gtiinlific Ai sistematic. Aceastà migcare gtiinfificà

,; sistematicà, pe care o luà învà!àmîntul în evul mediu, s'a numit ,,Scolastica", dupà

;colile" (scholae) pe care le-au format ,,gefii gcolilor" gi uceniciii lor, (scholastici). Iatà

:aracteristicile ei: r. ,,Philosophia, ancilla Theologiae", aga caracterizau scolasticii

:aportul dintre Filozofie gi Teologie. Realitatea este cà Teologia devenise mai mult un

lretext pentru dialectica Aristotelicà gi pentru plasarea categoriilor filozofice. Deci,

:rima caracteristicà este aplicarea Filozofiei la Teologie. z. A doua caracteristicà e

:netoda logicà, constànd în 3 etape: ridicarea de obiecli i (,,videtur quod non"),

opunerea unor argumente acestor obiecfii (,,sed contra") gi rezolvarea problemei în

sensul propus prin definil ia f inalà (,,responsum"). 3. A treia caracteristicà este

:ntàietatea credilei:,,fides praecedit intellectum"r'6.Punctul de plecare al disputelor scolastice l-a constituit un text din Isagoga lui

Porfir, o introducere la categoriile lui Aristotel, în care se puneau anumite întrebàri,

care îgi vor càuta dezlegarea în nesfàrgitele dispute de-a lungul întregului ev mediu,

privind existenfa gi raportul între lucruri gi speciile sau noliunile lor generale. Dupà

realigti, nofiunile generale sunt esenfialul gi au o existen!à realà înaintea existen{ei

lucrurilor (,,universalia ante rem" - Platon). Dupà nominaligti, numai individualul

are existen!à realà, pe cànd genurile gi speciile, sau noliunile generale, sunt simple

abstracli i ale minli i (,,universalia post rem"). Iar dupà Realismul moderat, generalul

e real numai în particular (,,universalia în re" - Aristotel). O mulfime de nuanle ale

acestor direcfii s'au produs în timpul disputelor. Iar aplicarea lor la dogmele cregtine

a dus la erezii mari. Astfel Roscelin (ro9z), aplicànd nominalismul la dogma Sfintei

Tremi, a càzut în triteism, osàndit fiind de sinodul de la Soisson (rogz); Gilbert de la

Porrée (rr5o) a ajuns la tetrateism aplicànd realismul absolut la persoane gi la substanfa

dumnezeiascà.De la începutul scolastici i gi pànà în veacul al XIII-lea, a domnit realismul

platonic, absolut; apoi prin Toma de Aquino, Realismul moderat al lui Aristotel

dobàndegte întàietatea, pentru ca prin Duns Scot sà se facà trecerea la nominalism"T.

1.4..3. Îrrceputul Scolasticii

Începutul scolastici i (sec. XI-XII) a fost stràlucit, datorità aparif iei unice a

,,Pàrintelui Scolasticii", Anselm de Canterbury (rc9), a càrui autoritate în problema

ràscumpàràrii n'a fost încà egalatà pànà în prezent, în Apus. El a pus principiul care

a biruit în Teologia oficialà a evului mediu, ,,fides quaerit intellectum". Principalul

sàu tratat este un dialog între autor gi ucenicul sàu Bozon din mànàstirea Bec, intitulat

Cur DeushomoT,la care întrebare el ràspunde prin celebra teorie a satisfactiei, oficialà

în romano-catolicism. ,,Monologion" sau ,,Soli loquiztm" trateazà despre fi infa lui

Dumnezeu, deducànd vestitul argument ontologic din ideea absolutului existentei

lui.

116 Bernard Bartmann, Précis deThé.ologieDogmatiqu.e, traclucere de Abatele Marcel Gautier, ed. a III-a, vo1.

I, Mulhouse, 1938, pp. 89-90; dupà F. Cayré, Précis de Patrologie,II, Paris, 1930, pp 466-7 , metoda constà în

lectio gi disputatio, care se împarte în obiecfii (opponens) 9i ràspuns (respondens)117 66t. Emst Luthard, Kompendium der Dogmatik, ed. a X-a, Leipzig,1900.

39

'I'eo[ogia I Do7mttìcà $ewra[ò sau 2 rincipi a[à ri Sift6ofkà

Bernard de Clairvaux (t rr55), socotit de romano-catolici drept ultimul Pàrinteal Bisericii, e însemnat mai mult pentru acliunile lui întreprinse cu succes spre arestabili credinta dogmaticà adevàratà, decàt pentru aportul sàu propriu, (care eexceplional numai în domeniul Mistici ir '8: combaterea realismului extrem al IuiGilbert de la Pore gi a teoriei morale a Ràscumpàràrii, a lui Abelard, pe care a izbutitsà-i condamne. (E adevàrat cà în ce privegte osàndirea acestuia din urmà, ea eregretatà de teologii romano-catolici moderni. Renumitul scolastic suslinea teoriazisà ,,morall', dupà care jertfa Màntuitorului constituie un simplu exemplu, pe càndBernard sustinea teoria,,Ràscumpàràrii de la diavolul"; Abelard pàcàtuia prin lipsà,iar Bernard însugi era gregit totallle.

Abelard (l tt4z), învingànd în disputà filozoficà publicà pe magistrul sàu,Guillaume de Champeaux, întemeietorul Universitàfii din Paris, susfinu cu o vervàgi cu un succes rar, realismul moderat al lui Aristotel, inversànd factorii în procesuldogmatico-îilozofic, adicà fàcànd sà atàrne credinla de cunoagtere: ,,intelligo utcredam", dànd o formulà treimicà nouà cu ajutorul realismului sàu (potenti4 sapientia,benignitas)"o, gi supunînd unei dialectici dizolvante dogmele Bisericiil'1.

Aceleiagi epoci aparfin vestifii Hugo de St. Victor (rl.4r)1'2 gi Richard de St.Victor (rr.73)12t. Dar cel mai însemnat magistru al acestei epoci e renumitul ,,magistersententiarum", care a dat manualul clasic al scolasticiil24, Petru Lombardul (r164).El a dominat Scolastica pànà în veacul al XVI-lea, cànd a fost înlocuit de SummaluiToma de Aquino. Este cea mai însemnatà Summa a epocii sale, în care trateazàtoate problemele însemnate ale Teologiei, expunànd pàrerile patristice ,,pro" qi

,,contra" gi làsànd pe cititor sà tragà concluzia. Manualul sàu are patru càr1i: r. DespreDumnezeu; z. Despre omj 3. Despre Hristos, gi 4. Despre Taine.

1.4'.4..I'lpoca de înflorire a Scolasticii

Epoca de înflorire a Scolasticii, (veacul al XIII-lea), se deschide cu cea mai mareSumma a evului mediu, degi neterminatà, aceea a franciscanului Alexandru deHalles, (tz+5), care a întrerupt-o în mijlocul tratatului despre penitentà125. (Se gtie cà,prin filozofii arabi, cugetarea ràsàriteanà a dechis noi orizonturi filozofiei apusenecare a dus Ia o întrecere între cele douà gcoli: franciscanà gi dominicanà).

1r8 Vezi E. Gilson, La Théologie Mystique de Saint Bernard, col. ,,Etudes de Philosophie medievale", Paris,7934.1'19 Yezi Scrisonrea lui Bernard cdtre papn lnocenliu 6i rnai ales scrisorile lui Abetard càtre Heloise, (Migne, P.L.CLXXXII, 1053-1072).r20 Vezi Introductio atl Tlheologiam, Migne,P-L. CLXXVIII, 879-1117; apoi De unitale et Trinitate etc.r21 Sic et non, Migne,P.L. CLXXVIII, 1339-1610; aici grupeazà o serie de màrturii patristice care spuneaugi da gi nu asupra aceleiagi probleme.122 De sncranentis chri.stianae fidei, PL. CLXXVI,773-678.123 p, Trinitate, în 6 càrli P.L. CXCVI, 887-992.124 SententiartLm Liltri, lY.125 Sununn uniaersalis Theologine, în 4 càrti, cea din urmà tratànd despre virfuti.

40

. . . Jt i letd[à 'Teo[ogia lL)ogmaticà $ Simbo[icà ît romqno-c qtn[irisrtt

Tot franciscan e Bonaventura(rz74), care pàràsegte pe Aristotel pentru Augustinsr e socotit, drept cel mai mare mistic speculativ al evului mediur26. Din punctul de'.'edere dogmatic e de asemenea însemnat127.

Albert cel Mare (rz8o) spiritul cel mai enciclopedic al evului mediu, e celebruaràt prin întinsa lui operà filozofico-teologicà''8, càt gi prin aceea cà a fost magistrul;elui mai mare scolastic, Toma de Aquino.

Toma de Aquino (tzz5-r274), e ,,prinful scolasticilor" gi cel mai sistematic dintre:eologi. Teologia lui e normativà în Biserica romano-catolicà; la sinodul de Ia Trident,:tmma Theologica a fost pusà pe altar, alàturi de Biblie. Ea e împàrlità în trei pàrlirrincipale: Pars I Despre Dumnezeu gi creafie; Pars II: Etica gi Antropologia, compunàndJouà pàrfi: Prima secundae, Secunda secundaei gi Pars III: Despre Hristologie,Soteriologie gi Misteriologiel'e.

Summa contra Gentes o completeazà, expunànd învà!àtura din punct devedere apologetico-rational. Ambele sunt împlinite de ,,Questiones disputatae"=i ,,Quod libeta".

Duns Scot (f r3o8) e màndria ordinului Franciscanilor, dupà cum Toma de

-\quino este a Tomigtilor. Scrierile sale principale sunt un comentariu al sentinfelor,Comentariul de la Paris gi Chestiuni ,,quodlibeticae"lso. Pe el l-au interesat mai alespunctele slabe ale învà!àturii tomiste, pe care le-a atacat, susfinànd teza contrarie.

Astfel, în Dumnezeu el accentueazà"nu substanfa absolutà, ci voinla (voluntas),yi-L concepe ca subiect liber; în Mariologie demonstreazà" ,,immaculata conceptio",pecare o combàtuse Toma; în,,Ràscumpàrare", buna plàcere a lui^Dumnezeu, împotrivateoriei satisfacfiei, pe care o suslinea marele dominican etc. In ce privegte raportul

dintre Religie gi Filozofie, el formuleazà principiul unui adevàr îndoit: ceva poate fiadevàrat pentru filozof gi fals pentru teolog. Interpretul adevàrului fiind Biseric4 trebuiesà-i dàm ascultare'3'. Cu el se prevàd deja nori deasupra scolasticii.

Roger Bacon (t ry24), franciscan învàfat qi spirit orginaf ucenic al vestituluiepiscop Robert Grosseteste, se ridicà împotriva scolasticii. In Opus Minus el face ocriticà aprigà scolasticilor, care au învà1at pe alfii, fàrà sà gtie ei: ,,ìmpossibile est reshujus mundi sciri, nisi sciatur mathematica". Nu conteazà decàt,,scientia experimentalis".În Opus Majus el demonstreazà primatul experienfei în qtiinlà: ,,Nullus sermo in hispotest certificare; totum enim dependet ab experientia". $i asigurà cà ,,si haberempotestatem super libros Aristotelis ego facererii omnes cremari-."'13'.

126 E. Gilsory La Philosophie de Snint Bonaaentura, ed. a II-a, Paris,1943.127 Vezi ltinerarium mentís ad Duun; Brez,iloqiunt (o Sunnna mai micà); gi tn ConrcntarhL la ccle pntru càr[i nlesentfulelor Iui Petru Lombardul.128 Summa t le creaturis qi SunmaTheologiae, care de alt fel nlr consti tuie partea cea mai însemnatà alucràrilor acestui spirit universal.12e Vezi E. Gilsory Le Thomisme, ed. a IV-a, Paris,7942; col. ,,Etudes de Philosophie Medievale".130 Questiones in libros IV sententiarum; Reportata Pnrisiensin qi Questiones quadl.ibelicae, XXI131 Luthard, Kompendium der Dogmatik, ed. a X-a, Leipzig,7910, pp.41-'42.132 Etienne Gilson, La Philosophie au Moyen Age, Paris, 1930, pp.204-220.

4T

'[eo[ogia'I)ogmatic à Qencra[à saw ? r incipi a[ò ti Sin^otkà

1.4..5. Decàderea Scolasticii:a) Norrrinalisrrrul; b) Misticisnrul g€rnran

Decàderea Scoldsticii (sec. XIV) se caracterizeazàprinexagerarea deosebirilorîntre gcoli gi mai ales a subtilitàlilor puse în disculie sub felurite forme, apoi prinspecula{ii le fàrà temeiul Revelafiei, prin influenle stràine de Teologia cregtinà,(averoismul)133, prin oboseala spiritelor gi întoarcerea càtre empiricu4, sau càtre opietate interiorizatà, departe de orice joc al dialectici i omenegti, dacà nu càtrenominalism.

a) NorninalisnrulWilhelm de Ockham (t qZl), cei mai de seamà reprezentant al nominalismului,

a formulat cele mai puternice critici la adresa Scolasticei, ajutat de o dialecticà îndàrjità.Ucenic al $colii din Oxford, el pleacà de la aceleagi principii: ,,Perfeta cognitio intuitiva

est illa de qua dicendum est quod est cognitio experimentalis...". Nofiuinile noastregenerale sunt doar ficliuni gi n'au nici un sprijin în realitate, în afarà de autoritate:cazul cu existenla lui Dumnezeu, care n-are alt temei decàt autoritatea Bisericiil35. Cuaceasta, arbitrariul imaginafiei nu mai avea nici o piedicà. $i totugi, atàt de mare afost oboseala de scolasticism, încàt noul nominalism se generalizeazà: la Paris (susfinut

de Pierre dAilly gi |ean Gerson), laLeípzíg, Túbingen etc.'r6b) Misticisnrul gernranExagerarea formalismului exterior a adus o interiorizare puternicà a pietàlii,

la sfàrgitul scolastici i. Ordinul dominican, care fusese în fruntea scolastici i, estecel dintài care se refugiazà la adàpostul misticii contemplativo-speculative.

Magistrul Eckhart Qz55-gz7)ttz dezvoltà ideea acelei,,deificatio" 9i autoizbàviria omului, din pricina unitàlii moniste a sufletului cu Dumnezeu, condilie pentru caîn stràfundul lui sà se nascà Divinitatealls.

133 E cazul lui Siger de Brabant (1235-1281 sau 1284), care interpretànd pe Aristotel prin prisma filozofului

arab Averoes, constata existenla a douà adevàruri: al Revelafiei gi al Filozofiei. Dumnezeu, dupà el, nu e

cauza eficientà a lucrurilor, ci cauza finalà etc.; vezi E. Gilson, La Philosophie au Moyen Age, col. ,,Payot",Paris, 1930, pp. 194-203.

13a Astfel se formase un curent mare de filozofie naturalà, avàndu-qi izvorul la Universitatea din Oxford,

cu doi corifei: Episcopul Lincolnului, Robert Grosseteste, care a atribuit luminii un rol capital în producerea

gi constituirea universului, 9i Roger Bacon, discìpolul lui. Vezi E Gjìson, Ln Phílosophie en Moqen Age,

pp.2o4-22o.135 Càrgle lui principale sttnt'. Qrrcstiones super. Libr. IV, Sentent gi Centiloquium Theologicum.136 Luthard, op c i t . ,p.42.

137 Bergmann, Geschichte der Deutschen PlLilosophie; L Deutsche Mystik, cap.,,Meister Ekhartund sein

System", Breslau, 1926, pp.24-47.

138 Vezi Maitre Eckhar! Troités et. Sermons, trad. din germanà, cu o introducere de M. de Gandiliac; col

,,Philosophie de l'esprit", Paris, 7942; cÍ. Bula lui loan al XX-lea,,,In agro Domini", din 27 martie 1339,

ibidem, pp.263-267

.+z

' . . ' : . iu.erd Beneî\ [à tfeo[ogio'Doryfraticà Si Simho[icd în romano'cato[icism

Din gcoala lui fac parte: Tauler î q;6r), care predicà cu putere izbàvitea suf letului,le tot ce e creatural, spre a deveni ,,deifoÍr1"13e, H. Suso Gj63)'4o, Joh. Ruysbroockr4:r;i autorul vestitei ,,Theologia Deutsch", pe care a prefuit-o atàt de mult Luther,riPàrind-o.

1.4'.6. Prerefornratorii

Prereformatorii au luptat în sànul Bisericii Romano-catolice, nu numai pentrureforma Bisericii ,,in capite et membris" pentru schimbarea raporturilor dintre Stat giBisericà, dar gi pentru introducerea unor învàfàturi dogmatice mai apropiate - dupàei de învà!àtura Bisericii primare. Astfel, Wiclif (+ 1384) are învà!àturi aproape de aleprotestanfilor în ce privegte unicitatea autoritàlii Scripturii, excluderea mijlocirii Sf inlilor

;i a faptelor bune142. Aceleagi idei le aflàm la Ioan Huss (r4r5) gi la Ieronim de Praga43.In special Huss afirmà cu tàrie predestinafiar++.

In fàrile de Jos, joh. van Goch (t 1475) manifestà aceleaqi idei pe baza Scripturii

;i a Fericitului Augustinl45. Despre Joh. v. Wessel (+ ra89) Luther a spus cà dacà l-arfi citit mai înainte, ar fi crezut cà a luat ideile de la el. Johann v. Wessel (t r48r) a luptatimpotr iva exceselor Biser ic i i Romano-catol ice pr in scr ier i accentuat dogmati-co-polemicer4b.

1.4'.7, Contra-refornra

Contra-Reforma747 se manifestà prin luarea unor màsuri de îmbunàtàlirea moravurilor în BisericS'+8 gi de a stabil i precis pozll ia Bisericii romano-catolicein fala atacurilor protestante, (la sinodul din Trident), ca gi de a se pune în mànatuturor preoli lor o Màrturisire de credin!à foarte dezvoltatà., de proporli i le unuitratat de Teologie Dogmaticà1ae.

Este epoca Teologiei Dogmatice de controversà împotriva protestanfìlor. Citàmnumai càteva nume: Petru Canisius (r5zr-r597), socotit sfànt la romano-catolici,

r3e VeziJohannesTauler,Predigten,publ icatedeWalterLehman,2vol . ,Jena,. lg l3.

1$ Vezi Le Bienhereux Hcnri Suse, opere, trad. de Jeanne Ancelet-Hustache, Paris, 1943.

ì'11 Vezi Wautier d'Aygallier, Ruy sbroock l' Admir nble, P aris, 1,924.r l?

- , . - ,vezt tnatoQus.

113 Hriet et monunenta l. Hrtss atque Hieronymi Pragettsis,7715.ls În scrierea sa De Ecclesn.ra5 it'r pr libertate christ gi Dialog de M enoribus.1t6 Ado.lndulgentias;Depotestateecclesiasticaetc.PentruparteaaceastaveziLuthard, op.cit.,pp.44-45.1{7 Pentru partea aceasta gi ceie care urmeazà a se vedea diferitele rezumate ale lstoriei Dogrnelor sau IstorieiDogmnticii romano-cntolice , de pildà din Bartmannm, op. cit., pp. 95-98 din vol. I, 9i F. Cayré, op. cif , vol II,pp 707 -862, dupà care ne-am condus gi noi.ls Vezi, de pildà, Scrisoarea pnpei Adrian VI cùtre rumliul pnpol Chieregati, drn 1522, publicatà de M. J. Congar,în Chrétienes désunis, col. ,,Unam Sanctam", Pais, 7937, pp. 355-356.119 ,,Catechismus ex decreto concilii Tridentini ad parochos" ,1,566.

+5

'I'eo[ogia 'Dogmatìcó $encra[à sau ?rincipiafó ti Sin6o[icà

celebru prin catehismele saler5o, Cajetan $468-ry$, cunoscut prin comentarii lesale la: Summa; Melchior Cario (r5o9 -156o), autoritate în romano-catolicism. Înce priveqte argumentele în Teologie, apoi Robert Belarmin (542-t6zt), care a îmbràtigattoate punctele de credin!ó atacàndu-le pe ale protestantilorl5l, Bossuetl5' gi jansenistulArnauldt53.

1.4'.8. Neo-Scolastica

Neo-scolastica veacului al XV[-Iea a reînnoit disputele dintre dominicani gifranciscani, la care au luat parte gi iezuili| încercànd o împàcare între cele douàpozili| mai ales privind raportul dintre Har gi libertatea omeneascà.

Din ordinul iezuifilor face parte Francisc Suarez (l t6r), care a comentat qi SummaTheologica a lui Toma'54.

Dominic Banez @528-;.6o4) a reprezentat punctul de vedere al dominicanilorîn Haritologier-55, împotriva iezuitului Ludovic Molina G536-r6oo[se .

Teologilor din Salamanca din gcoala strict tomistà, l i se datoregte o Summaîn rz sau zo volume'52, (dupà, edifia în care a apàrut).

Sub înràurirea umanismului, dogmele au început sà fie tratate în chip istoric,completàndu-se astfel metoda exclusiv scolasticà. Acest curent are doi reprezentanficelebri: iezuitul Dionisie Petaviu (f r65)1st gi oratorianul Ludovic Thomassin (i ú95)tst.

1.4'.9. leactrl enciclopecliEtilor

Veacul enciclopedigtilor, deismului gi naturalismului, are ceteva nume ilustre:Billuart (t rZgù, Tournely (r7z) gi cardinalul Gotti (f a7+z)'6,,. Dar spiritul vremii afavorizat curente care au adus o decàdere a Teologiei Dogmatice din care nu s'a mairidicat timp de un veac.

150 4t" trei catehisme: Summa, Paraus catechismus catholicorum gi Minimus.151 în Disputationes de controaersus christianae fidei adaersus hujus temporis haereticos.152 Histoirc d.es aar iations de l'Egtise protestante; Exposition de Ia foi catholique etc.7s3 La perpé t tùté de ta fo i cle t' E glise catlnliqu e to uchan t l' E ucharisti e.154 A scris gi marele tratat: De grntin diuina.155 Cu al sàu ,,Responsi nd 5 qtmestiones de eficacia gratiae diuinae",împotriva Molinismului.156

,,Concordialiberi orbitrii cum gratiae donis, diainapraescientia, prooidentia, praedestinatione et reprobatione"e principalul sàu tratat.157,,C urstLs Theolo gi cus Collegii S almant i cen s i s"158 Opus theologicorum dogmaticunt, în 5 tratate, care expLrne problemele pànà la capitolul Întrupare,inclusiv.

759 P, Deo uuo, De Incarnotione.160 Fiecate are càte o operà imensà.

44

'[eofogirt'I)ogm aticà Si Sim6o[icà în rcnano-crttolicìsu

1.4'.10. leacurile XIi( si KX

Din veacul al XIX-lea pànà astàzi, Teologia Dogmaticà romano-catolicà vàdegte:, intoarcere la izvoarele patristice gi la scolasticà. Datorità acestor izvoare, J. A. Moehler:S38) a làsat o Simbolicà'6' gi I. M. Scheeben, o Dogmaticà, neîntrecute pànà azi în

:L'ìmano-catolicism. Lieberman din Maienla Q8++) a avut o mare înràurire asupra;Lìn temporanilor prin lucrarea sa principalà'6'.

Pentru a se face fa!à diferitelor curente care minau Teologia romano-catoliciapoi aga numitului ,,Kultur-Kampf" gi Vechilor catolici, dupà idealismul germary careatràsese pe Gúnther gi Hermeg Piu al IX-lea a întocmit un,,Sillabus errorum'i iar Leon al\IIIlea a dat Tomismul ca normativ (prin encilica ,,Aeterni Paris" din 4 august 1874), iarPiu al X-lea a reînnoit aceastà poruncà prin enciclica ,,Pascendi" din 8 septembfie r9o7.

Acest spirit intolerant gi stràmt a avut ca urmare o adevàratà revolutie:\lodernismul care s'a ridicat împotriva tiraniei Bisericii.

Trei dogme noi au fost proclamate de papi: Imaculata conceplie (1854),Infailibilitatea papalà (r87o) 9i Inà\area cu Trupul a Sfintei Fecioare (r noiembrie r95o).Evenimentele acestea au adus un adevàrat potop de lucràri pentru fundamentareadogmelor respective; iar noua Eclesiologie a Teologiei rusegti, din veacul trecuf a aduso înnoire a Teologiei despre Bisericà la romano-catolici.

S'au publicat mai multe enciclopedií: ,,Dictionnsire de Théologie catholique",de Vacant-Mangenot gi ,,Dictiowtaire Apologetique de Ia Foi Catholique", de A. DAIés,în care se aflà pretioase studii dogmatice.

Cele mai cunoscute lstorii ale Dognrclor sunt cele de J. Schwanne, în germanà(trad. gi în francezà), 9i de J. Tixeront.

Cele mai cunoscute manuale de Teologie Dogmaticà sunt cele de Perrone, Ch.Pesch, Simar, Lercher, Tanquerey, Stolz-Keller, Pohle Scheeben (preferat azi tuturor),Verhoelst (primele în latinegte, penultimul în germanà gi ult imul în francezà) giB. Bartmanry în germanà, trad. în francezà (foarte mult pretuit de asemenea).

O direclie mai nouà sh desemnat printre grupàrile însàrcinate cu pro-pagandaprintre ràsàriteni împrejurul revistelor ,,Irénikon", ,,Echos d'Orient", ,,Ln aie spirituelle"etc., care au început vaste studii analitice asupra Patristicii gi spiritualità1ii ràsàritene.

Aceste izvoare patristice vor putea aduce, dupà expresia preotului romano-catolic

]. Congar, o reîntinerire a Teologiei Dogmatice, apusene.Tratatele romano-catolice'6r mai scot în relief atàt ,,înflorirea tomisului càt qi a

scotismului, ca urmare a întoarcerii laînvàfàtura Sfinfilor Pàrinfi (iniliatà de Moshler)ca gi la.filozofia anticà qi la scolasticà (inifiatà de Kleutgery t 1883).

Înflorirea tomismului se vàdegte în faptul cà el e dominant gi normativ în Teologiaromano-catolicà. Toate operele de învà1àturà oficialà, ca gi toate studiile dogmatice,sau filozofice, se stràduiesc sà dovedeascà acest,,conformism" pentru a obgine aprobareasuperiorilor. La ràndul lui, scotismul a putut sà afirme (prin MingeE în ,,Studiifranciscane

1'61 Trad. de F. Lachat, în 2 vol., sub titlul La Symbolique ou exposition des contrnriétés tl.ogrntiques ..,2 v<t|.,

Bruxelles, 1838.

162 htstittttiones Dogmaticae

163 Vezi, penhu partea aceasta, B. Bartmann, op. cit., vol. 1, pp. 97 -98.

45

1-eo[ogia /Dogmttìcci $eter a[à sau ?rincipidfó ti Sin6o[icó

germane", a9r4, p. 137^165) cà ,,nici o singurà propozitiune a scotismului n'a suferitniciodatà vreo cenzurà".

1.5. CunnNTn, :icol.r $r l.ucR.ARr DoGydffrcn $r srmr3ol.rcnI3I'PI3I'ZIìNTAîITOE N PEOTT:ST/-\NTISM

(paNÀ l.^À iNcnpurul. sucol;rJl.ur nr. XIX-r,na)

1.5.1. Ituncte cle plecare ale Teologiei Dognratice protestante

f aeea centralà, de la care pleacà Luther gi pe care apoi a îmbràligat-o Luteranismul eI aceea a màntuirii gi a siguranfei màntuirii prin credin!à, pe cànd Calvin va pleca dela voinfa abolutà a lui Dumnezeu, decretul Sàu cel vegnic.

Interpretarea individualà a Sfintelor Scripturi a fàcut ca îngigi marii reformatori- Luther, Calvin gi Zwingli -, sà nu se înfeleagà între ei.

Chiar veacul al XVI-lea dà màrturie despre diversitatea concepfiilor dogmaticeale ,,evangheliqtilor" - cum erau, numiti la început Luteranii - gi ale ,,reformalilor",cum au fost numili calviniqti i gi zwinglienii. Cu timpul, acea ,,magna confusio" deconceplii din sànul Dogmaticii protestante, s'a accentuat în aga màsurà, încàt cu dreptcuvànt gi se poate da caracterizaîea: Quot capita, tot sensus!

De aici marea greutate de a da o sintezà istorico-dogmaticà a unei opere uriage,care se construiegte de aproape o jumàtate de mileniu gi care este ,,una" numaifiindcà-gi zice ,,cregtinà", dar care e atàt de deosebità în pàrfile ei componente, încàtfiecare lucrare dogmaticà pare un gen gi f iecare autor un creator al unui sistemcregtin.

S'a afirmat cu màndrie de protestanfii îngigi gi nu fàrà dreptate, cà ,,întreagavibrare a lumii gi gti infei moderne s'a descàrcat asupra sistemelor de credinfàprotestantà""64. Aceastà tensiune, specificà dogmaticii protestante, se datoregte nevoiica, în l ipsa unei siguranfe legale gi a unei organizàri ierarhice corespunzàtoare,care s'o apere fatà de atacurile din afarà, gàndirea proprie, totdeauna în pas cuvremea, sà fereascà aceastà confesiune de lovituri mortale din partea dugmanilor ei.

Ea a luat nagtere gi s'a menfinut prin neîncetate lupte cràncene, împotrivaautoritàfii bisericegti ca gi împotriva autoritàlii statale.

1.5.2. Iàctorii cleternrirrarrfi îrr istoria Dognraticii protestarrte

În accastà luptà, protestantismul a càutat aliali în gàndirea timpului: înfi lozofie qi în qti infa istoricà. El a càutat sà le foloseascà, ca gi Teologia medievalà;dar, ca gi atunci, nu arareori rolul s'a schimbat, Teologia devenind ,,ar:.cilIa" gi pretextpentru curente filozofice sau scientiste gi nu rareori ea s'a scàpat cu mare greutatede ajutorul dat de fi lozofia gi de gti in{a istoricà a vremii.

164 Gass, Geschichte d.er prot. Dogm., in ihren Zusammenh. mit der Theol. úberh ,Yerl.I, 1854. Die Grundlegu der Dogmatism; apud Chr. Ernst. Luthard, Kontpendiun der Dogtnntik, Leipzig, 1900, p. 50.

46

: '? ie i ler | [à ( t reue,5co[ i 5i [ucror i Jogmatice; i snbo[kelefrczcnt i t ivdin Í t rct t ' t6 i l t is l l

Acegtia sunt, de altfel, polii între care a oscilat cugetarea protestantà, în celeiî:-rape cinci veacuri, làsatà în voia soartei de subiectivismul interpreiàrii Scripturii.

I.5.3. Dogrlratica feacultri refornlei

Luther a atins aproape toate problemele principalelor ramuri de Teologie gi a:":stemelii lenoiiDogmaticimaialesînceprivegtemàntuirea,,solafide",cuînlàturarea::--càror speculalii în cele 95 deteze, în cele trei mari Scrieri reformatoare (,,Deqtre:;':ititqtea babilonicà a Bisericii", ,,Despre libertatea cregtinù", ,,Împotriaa execrabilei btrle a.,: .\rrtichrist") în cele douà ,,Catehisme" ale salg în unele predici ale sale, ca aceea despre.':iltsrea Mariei" (din 1516), sau în unele tratate ca ,,De serao arbitro" etc. Dar acestea,

-:;càt de puternice ar fi, sunt opere de circumstan!à, a càror însemnàtate pàleqte fa!àje aceea a revolufiei religioasg pe care arealizat-o el. De aceea, împreunà cu protestanfii:rai noi, ca Maurice Goguef putem afirma cà nu în domeniul Teologiei trebuie càutatà,,riginalitatea lui Luther. ,,Revolufia pe care a sàvîrqit-o e de ordin religios. El a mutat:entrul de gravitate al pietàfii, punànd-o în congtiinfa individului gi nu în participarea.: organismu] bisericesc"t65.

Veacul reformatorilor este, din punct de vedere dogmatic, ilustrat de Melanchton

;i Chemnitz în tabàra lui Luther gi de Calvin gi Zwingli în afarà. Acest veac a pus:emeliile pentru viitorul Dogmaticii confesionale a celor trei ramuri protestante.

a) Melanchton e marele dogmatist luteran al acestui veac. Opera lui principalà.'r formeazà acei Loci communes rerttm theologicarum seu hypotyposes theologicae, al càrornucleu l-a dat în prelegerile linute de el în 1520 asupra ,,Epistolei càtre Romani'i cu unsucces pulin obignuit. Au fost tipàrite în aproape 8o de edilii germane gi latine din chiartimpul vielii autorului, fiind proclamate de însugi Luther drept ,,liber invictus, nonsolum imortalitate sed et canone dignus..." '66.

Melachton zàbovegte aproape exclusiv asupra învà!àturilor dogmatice care privescmàntuirea: asupra pàcatului, Harului, Legii gi-Evangheliei; de abia pomenegte decele despre Dumnezeu, crealie, despre modul Intrupàrii, socotind orìce speculalieasupra acestor subiecte drept,,stultae disputationes". Mai trateazà despre cele trei

','irtu!i teologice, despre justificare, despre Vechiul gi Norl Testanrcnt, despre omulvechi gi cel nou, despre cele trei Taine primite la început de protestanfi (Botez,Euharistie, Pocàin{à) etc. Chestiunile de Dogmaticà sunt tratate împreunà cu cele deMoralà, gi astfel vor ràmàne pànà la Calixt (1656).

O caracteristicà a Dogmaticii melanchtoniene e lipsa ei de stabilitate doctrinarà;de la o edilie la alta, el gi-a schimbat anumite pozilii ale învà!àturii sale, de pildà: asupradeterminismului, pe care pànà la urmà l-a primit, asupra exclusivitàlii lucràrii Haruluigi asupra Euharistiei, apropiindu-se din ce în ce de punctul de vedere calvin. Se gtie dealtfel cà aceastà tendin!à a lui Melanchton de a schimba învà!àtura unei càrli de la oedifie la alta s'a constatat chiar în privinla Màrturisirii Augustang pentru care Lutherl-a mustraf zicàndu-i: ,,Filipe, Filipe, nu faci bine cà schimbi aga de des confesiunea

165 Maurice Goguel, Luther, Tntroduction, traduction et notes, col ,,Les cent chefs d'oertvres étrangers",

Paris, 1925. pp.32-33; cf. în acelagi sens Karsten Klaehn, Martin LtLther, sa consepti.ort politíque, Paris,7947;

în Introducere, p. 7.

166 g6t. Emst Luthardt, Kontpenditun der Dogmntik, cit. supra, p. 45.

47

Teo[ogia'Dognaticé (jenerofà sau ?rincipìaln 7i Sim^oticò

Augustanà, pentru cà nu e cartea ta, ci e a Bisericii"r6T. (Multi teologi protestanfiau procedat, de altfel la fe| faptul acesta aratà càt de gubredà este temelia credinfeilor).

Loci lui Melanchton au fàcut gcoalà în veacul al XVI-lea ei au fost comenta{ide mai mulli dogmatigti ai acestui veag ca Victorin Strigel ( ry69), de Christof Pezel(1582) care e cel mai strict adept ai lui Melanchton; de fiul lui, Tobias Pezel, de Sohnius(1588) 9i de Selnecker $nr.573)'68.

Cel mai stràlucit ucenic al lui Melanchton gi unul dintre cei mai cu autoritatedogmatigti luterani din toate timpurile e însà Martin Chemnitz, superintendent înBraunschweig. Lui îi datoregte Teologia protestantà acel ,,Examen concilii Tridentini"(în 4 vol., a565-73), colaborarea la ,,Formula de Concordie", dar mai ales scriereaepocalà pentru aceastà teologie, De duabus naturis in Christo USZI) gi un comentar asupraacelor ,,Locti" ai lui Melanchton (publicat dupà moartea s4 în r59r). El are marelemerit de a fi dat acestei scrieri o interpretare în spirit strict luteran gi de a fi stabililmai ales prin Formula de Concordie, punctele de vedere dogmatice primite de toliluteranii. Mai amintim un Compendiu Teologic al lui Heerbrand, gi mai ales LociTheologici al lui Mathias Hafenreffer (16oo), care a ràmas cea mai ràspàndità carte deînvà!àturà luteranà atàt în Germania càt gi în fàrile nordice, pretuità mai ales prinprecizia logicà gi simbolicà a unei formulàri l impezi, încununare a unui veac deînnoitoare fràmàntàri doctrinare.

b) Ulrich Zwingli se deosebegte ca metodà gi ca scop în expunerea învà!àturilorsale dogmatice. Astfel, principala sa lucrare, Commentarius de aera et falsa religione(1525) î9i propune sà expunà sistematic învà!àtura cregtinà, începànd cu cea mai pulinaccentuatà de teologia luteranà contemporanà, despre fiinla lui Dumnezeu, sco!àndîn relief atributul ei de absolutà, de pildà.

Pàrerile cele mai libere sunt exprimate aici cu o certitudine dogmaticà.Zwingliaduce cu o egalà autoritate màrturii ale lui Platon gi Seneca, alàturi de ale lui Moiseori ale Sf. Pavel; în cer, alàturi de drepfii Vechiubti Testnment stau gi drepfii, înlelepfii,sau eroii lumii pàgàne: Herculg Tezeu, Socrate, Aristidg Antigona, Numa, Camilius,Catonii gi Scipionii, Aceste afirmalii l-au fàcut pe Luther sà exclame: ,,Hoc si verumest, totum Evangelium falsum est".

E cel mai opus dintre reformatori podoabelor cultice, dupà cum e cel maiîndepàrtat de întelegerea adevàratà a Sfintelor Taine. Inspirat e tot ce e adevàrat giSfànt pe lume'6e. Printre ucenicii credinciogi ai lui Zwingli se numàrà Petru MartyrVermilius cu ale sale Locii communes theologici (r58o) gi Bùllinger cu al sàu CompendiumReligion is Chr i s ti ana e Q556).

c) Ioan Calvin e cel mai mare dogmatist protestant al epocii sale. Principala safucrare e Institutio Religionis Christittnae (536);redactatà de elîn latinegte gi franfuzegte,a fost tradusà în majoritatea limbilor europene. Primele trei càrli trateazà desprearticolele simbolului apostolic, iar a IV-a, despre Bisericà. Compusà într'o formàliterarà clasicà, opera aceasta e socotità drept o capodoperà a genului, atàt prin

167 Citat clrrpà Prétre I. Mihàlcescu, La Théologie Symbolique au point de uue de l'Egtise orthodoxe, BucarestetParis,1932,p 214.168 Pentru informa{ii amànunlite asupra scrierilor dogmatice ale acestui secol, a se vedea, pdntre altiiLuthard, op. cit., p.47 sq.1óe Luthard, op. cit., p.48.

48

' : , : taère'generd[à [urente, 5coti ;í[ucróri logmttice'Si sitn\o[ícdftprezentatit,eîfl protestqktism

frumuse{ea qi càldura expunerii cet gi prin adàncimea, conciziunea gi simetria ei.Decretul veqnic al Predestinafiei gi acea soli Deo gloria, sunt cele douà coloane aleacestui edificiu dogmatic. Aproape tofi teologii reformali au fost calvinigti în acestveac; dintre ei amintim pe Ursinus gi Olevianus, autorii vestitului Catehism dinHeidelberg, pe Zanchi din Strassbourg (1590), a càrui scriere, De religione christianaíides afosl socotità ca o mostrà de,,teologie sistematicà ortodoxà calvinff"To.

1.5.4'. Dogrnatica protestantà ,,ortocloisà" a {eacultri al rr$0ll-lea.l.trcràri nrai de searrlà apàrute: a) În ltrteranism; b) l,a refornra[i

Dupà ,,destelenirea" de teren a înnoitori lor veacului al XVI-lea, a urmat,,consolidarea" lui în veacul urmàtor. Veacul a XVII-lea e veacul marilor sintezedoctrinale, veacul clasic al operelor dogmatice protestante.

Teologii acestui veac credeau în inspiralia Sfintei Scripturi - unii admiteauinspiralia literelor textului sfànt - gi agezau puncte de reper fixe în privin,ta tuturorcapitolelor dogmatice. Chiar ,,Màrturisiri le de credin!à" erau pretuite ca lucràrinormativg date cu asistenla Sfàntului Duh.

Unii dintre protestanli i de azi, gàsesc grave l ipsuri gi gregeli ,,ortodoxieiprotestante" din veacul al XVIIJea. Astfel, ea e socotità ca aflàndu-se tot pe liniaromano-catolicà, deoarece supunea congtiinta cregtinului unei autoritàti mediatoareîntre Dumnezeu gi om, Biserica obligàndu-l sà creadà în infail ibil i tatea acelorMàrturisiri, stabilite în unele sinoade protestante.

Iatà principalele crit ici formulate de unii teologi contemporani nouàI7r: r.Dogmatica ortodoxà protestantà a veacului al XVII-lea pàcàtuieqte printr'un exces depolemicà împotriva dugmanilor din afarà (romano-catolicii) gi a celor dinlàuntru(sinergigtii, cripto-calvinigtii, sincretigtii, arminienii, socinienii, secte mistice); z. Eamai gregegte socotind drept inspirate Màrurisirile de credin!à; 3. Luptànd împotrivaerorilor timpului, aràtate mai sus gi care se sprijineau tot pe Scripturà, ortodoxiaprotestantà a apelat la autoritatea ra{iunii. De aici a urmat caracterul formalist qi lipsade simf istoric care o caracterizeazà. Caracterul formalist sh vàdit în folosirea generalàa categoriilor filozofice Aristotelice - mai ales a Logicii -, începànd de la Melanchtonchiar, cu toatà opozilia inifialà, de proporlii vandalice, fàcutà de un Luther oricàruiamestec al filozofii:

,,Aristotel e meterezul impiu al papigti lor. El e pentru Teologie ceea ce eîntunericul pentru luminà. Morala lui e cel mai ràu dugman al Harului..., e o filozofieràncedà un gtrengar pe care sàl pui în porcàrie sau în grajdul de màgari, un calomniatorneruginat, un comedian, cel mai viclean stricàtor de minfi. Dacà n'ar fi existat înrealitate în carne gi oase, ar putea fi socotit, fàrà nici un scrupul, drept dracul înpersoanà!". Acesta e tabloul pe care-l face Luther, în mai multe împrejuràri, luiAristotel, temelia sistemului romano-catoliclT'.

În sfàrgit, din folosirea excesivà a filozofiei, ortodoxia protestantà a càzut, dupàmodernii ei critici coreligionari, întrb lipsà de sim! istoric.

lbidem, p.49.

Luthard, op. cit., p.50 sq. De la el împrumutàm gi informa[iile principale ale acestui capitol.

Citat dupà facques Maritain, kois reformateurs, (Paris, 7925), p.43.

t7D

777

772

49

1io[ogia'Dogmarkà $enera[à sau' Principìaló sì Sin6o[icà

Ortodoxia protestantà s'a dezvoltatîn trei direcfii, dupà cele trei universitàti care oreprezentau (Wittenberg, jena gi Helmstàdt): biblicà, istoricà, filozoficà.

a) In luteranisnrIatà principalele lucràri dogmatice apàrute în sànul luteranismului în acest veac:Leonhard Hutterus, sprijinindu-se pe ,,Formula de Concordie", a scris mai multe

càr(i, printre care gi ,,Libri Christ. conc. explicatio pl.ena et perspicua" (16o8). Dar carteasa principalà de Dogmaticà, scrisà din porunca prinlului Anton de Saxa este Compendiuttrlocorum Theol., ex Script. S. et Libro conc. (16;.o), editat de nenumàrate ori gi care a luatlocul acelor Loci aì lui Melanchton.

Se deosebegte prin scurtimea, claritatea gi prin aceea cà e scris în formà deîntrebàri gi ràspunsuri - acestea fi ind fragmente din Formula de Concordie, dinscrieri le lui Chemnitz gi ale altor teologi luterani, cu autoritate. Amplif icatà cucomentarii aceastà lucrare a fost publicatà dupà moartea autorului, de Universitateadin Wittenberg (r619). În introducere, dupà ce elogiazà marea personalitate a luiMelanchton, exprimà pàrerea de ràu cà acesta sh abàtut de la învà!àtura formulatà deLuther gi crede cà totugi, prin penitenla de la sfàrgitul viefii sale, va fi fost iertat deMàntuitorull73.

Ucenicul sàu Joh. Gerhard din jena (t ú37,la 55 de ani) pe care contemporaniil-au venerat pentru cele mai alese calitàfi, iar posteritatea luteranà l-a avut ca modelinimitabìl în aproape toate ramurile Teologiei, a làsat urmàtoarele lucràri dogmatice:Confessio cstholicaîn qua doctrina catholíca et eaangelica quam ecclesiae Augustanae confessionisa ddictae profitentur... (t6lò.

Aici Gerhard aduce toate màrturisirile veacului sàu în sprijinul credinlei luterane.

$i mai însemnatà gì mai vastà decàt aceastà lucrare este lucrarea'. Loci communes Theol.tum pro adstruenda aeritate, tum pro destruenda quorumais contradicentium falsitate solideet copiose expl.icati..., în 9 vol. (t6to-t6zr),la care a mai adàugat pe al ro-lea în úzg subtitlul de Exegesis.... Aici trateazà despre Dumnezeu-Unul, despre Iisus Hristos gi dàprincipii foarte amànunfite de tàlcuirea Scripturi i. E una dintre cele mai adànci 9itemeinice opere dogmatice Luterane din toate timpurile; ea a avut o înràurire deosebitàasupra celor care au urmat.

De acum urmeazà, în locul acelor Loci,lucràri sistematice, Systemata. Fiuldogmatistului Aegidius Frimus, (de la sfàrgitul veacului al XVI-lea), Nicolaca Hunius(t 1643), a scris despre deosebirile dintre luterani qi calvini în ALóorcerl.rtg theologíca...(626) qi a làsat un Epitome credendorum (r625) tradus în mai multe limbi.

G. Calixt (+ 1656) introduce o reformà în studiul Dogmaticii, despàrlind-o deMoralà gi îndulcegte qi slàbegte Dogmatica luteranà în monografiile sale dogmaticedespre Treime (1645), despre pàcat (1659), despre persoana lui Hristos (1663) etc., ca giîn al sàu Epitome Theol. (16r$.

johann Musaus (f 168r) de o formalie enciclopedicà, a scris în toate domeniileTeologiei, combàtànd gi curentele filozofice opuse confesiunii sale, ca spinozismufdeismul etc. In Dogmaticà a làsat mai mult monografii (asupra Predestinafiei, Cineietc) gi acele Prqelectiones ht Epitome Formulae Concordiae.Insemnàtatea sa stà mai alesîn atitudinea mai moderatà pe care a avut-o fa!à de tendinfele absolutiste ale veaculuisàu.

173 Luthard, op cit . ,p.52

50

- .4cneralà furnte yof i ; i krcrór i logmrrt ice' ! s im\of ice'rrprezentLt i re i r ' r ' r . ' . j i , r i , , - r j / l

Ginerele sàu, Baier (+ 1695) a làsat un Compendiwn Theologiae (686), care poate- :-tit gi azi cu folos pentru cunoagterea Dogmaticii timpului.

Incepànd din a doua jumàtate a veacului al XVII-lea, scolasticismul protestant

-. :.centuea zà din ce în ce mai mult. O excepfie de la aceastà direcfie o formeazàr=.:,;ogul-poet Dannhauer (t t666), în a sa Hodosophia Christ. (t6+g), în care expune::imele în cadrul simbolic al unei càlàtorii la cer.

Hùlsemann din Wittenberg $66t), a làsat un Breainrium Theologiae dezvoltat;:,r i în Extensío Breainri i, iar Kónig (t 1664), Theologia positian aulatnatica i66r);-:ercàri mai prescurtate au làsat Scherzer (t 1686) gi Kromayer (t 167o).

Abr. Calov (+ 1686) din Wittenberg a dat în al sàu Srlstema locorunt Theol. (rz

-:.., t65i-77) o vastà expunere în formà polemicà a luteranismului ortodox strict,-:.Dotriva tuturor curentelor opuse ale timpului sàu (arminieni, socinieni, Bóhme etc.)

-: .uprinzànd cunogtinlele tuturor domeniilor teologice.In sfàrgit, Quenstàdt (1688), a dat o expunere obiectivà a Dogmaticii ortodoxe

: -..eacului al XV[-lea în a sa Theologia didactico-polenica Q685). Hollaz (+ t7g) e socotit::ept ultimul dogmatist luteran ortodox, cu al sàu Examen theologicunt... (r7o7); dar el=>tegte deja Pietismul, care va domni în curànd în teologia protestantà.

b) l.a refornraliVeacul al XV[-lea e dominat în Dogmatíca refonrntà de problema predestinaliei,

.:ecif icà ei.Specialigtii constatà'74 cà, pe cànd luteranismul s'a dezvoltat în aceastà perioadà

:sroape exclusiv în granilele Germaniei, reformalii au avut drept centre principale.:.e gcoli lor dogmatice Elvelia (Basel, Berna, Zùrich gi mai ales Geneva), Germaniai-{eidelberg), Jàrile de Jos (Frencker, Utrecht, Crónin6;en 9i mai ales Leyda), 9i Franla

>aumur, Montauban qi Sédan). E de observat cà în aceastà ramurà protestantà,:bertatea a fost ceva mai mare (ca o reacf ie împotr iva theocrat ismului calv in din

','eacul precedent).Aga se explicà de ce un Keckermann din Heidelberg a putut sà expunà nesupàrat

modalismul treimic Qn Syntagma theol, ú7o).Wendelin (t 165r) a scos un Comp. Christ. Theol. (6y),în care combate ,,absurdele

opinii luterane".Elvetianul Wolleb din Basel, a dat un Compend. Theol (t625), mai putin predes-

tinafianist decàt Pictet din Geneva, cu a sa Theol. Christ. (t696).În Jàrile de |os s'au manifestat cele douà direcfii opuse, în ce privegte învàfàtura

despre predestinafie: ,,Arminianismul", reprezentat de Episcopius cu ale sale Instit.Theol (1643), de Grotius (Opp. theol., în patru volume, gi De ueritnte relig. Clrist., t639),

;i mai ales de Limborch (Theol. Christ., :.686).Predestinalianismul (supralapsar) e reprezentat de Gomar din Gróningen (t

164r) cu ale sale Loci Theol. (164$ de Maresius (Foederatum Belgium orthodoxum...eregesis, t65z) gi mai ales de Bóetius din Utrecht (Selectarum dispr.Ltatiónum, 5 vol,1648-164).

Cqrtezianismul a fost îmbràfigat, printre altii, de Wittich (i67r), care a afirmat càclaritatea e scara de màsurat adevàrul.

Idem, op. cif ., p.56 sq.

57

lîeo[ogia lDogmtticd $enera[ò sau ?rìncipie[ó i Sìft\o[icò

Coccejus (Koch) din Bremen (t ú59), care a profesat la Frencker gi Leyda, a tinsla regenerarea metodei Dogmaticii, devenità scolasticà, prin Scripturà, întemeindastfel direcfia biblicà (în Summa doctrinae de foedere et testamento Dei, 1648). Aceastàdirectie fu urmatà în Utrecht de Burmann (în a sa Synopsis Theologiae..., r.674 deLeydecker, care înva!à treí iconomii ale màntuirii, dupà cele trei Persoane ale SfinteiTreimi (Oeconomia trium Persoitarum, în negotii salutis humanae, 168z), ca gi de van Tildin Leyda (cu ...Compendium Teol..., r7o3), care - de altfel - e mai sincretist.

$coala francezà a Amiraldigtilor din Samur a evoluat împotriva predestina-

lianismului absolut:Moyse Amyrault (+ 166$ slàbi doctrina calvinistà pànà la a o face arministà 9i

pelagianà în tratatul De la Predestination (t6l+).Sinoadele franceze se aràtarà mai moderate în definitiile lor dogmatice, decàt

canoanele de la Dordrecht. Împotriva acestei moderafii se ridicà în ElvEia Heidegger(Zúrich, t 1698), prin al sàu Corpus Theol Christ, (r7oo), gi mai ales prin Formulaconaensus Helaeticsrum (t ryt4), în care afirmà inspiratia punctualiei masoretice, printrealtele. Dar discipolui sàu Pajon (+ 1685) ca gi ucenicul acestuia Papin (7o9), se depàrtaràprogresiv de acest determinism predestinafianist.

1.5.5. Itietisrnrrl :5i clirecfiite: biblicà, istoricà Ei filozoficà

Obosità de încordarea grozavà la care o supusese o luptà intensà în domeniulcircumscris al ortodoxiei prin metoda scolasticà, aplicatà gi împotriva dugmanilor dinlàuntru ca gi împotriva celor din afarà, teologia protestantà abandoneazà càile rafiuniigi le însugegte pe cele ale sentimentului. Lacob Spener (t ryo) e cel care încununeazào serie de sfor!àri fàcute pentru a se pune accentul nu pe învàfàturà, ci pe tràireapersonalà a adevàrurilor cregtine. El a scris Allgemeine Gottesgelahrth. t66o) gi EaangelGlaunbenslehre in einem lahrgang aon Predigten, t658. Un partizan ilustru al acesteiînclinàri a fost Breithaupt care a scris lnstitut. Theol.Iibb. duo... (t695), în care militapentru o pietate practicà. Urmarà Theses creden.dorum et agendorum fundamentales Q7t8),care stau la temelia acelui Collegium antithetiumt uniuersale Q7t8-t7rg), publicat în 1732,al lui Anton.

Urmàrità de masa mare cu simpatie, migcarea pietistà a fost atacatà cu învergunarede o seamà de teologi protestanfi: Bened. Carpzov, din Leipzg, cu scrierile sale Ad sacrapentecostes $69r). lmago Pietisixri (169r) etc., Deutschmann, cu Christluth. Vorstellung indeutl aufrichtigen Lehrziitzen (Expunere cregtin-luteranà în forma sincerà, clarà...) etc.;Schelwig, cu al sàu Itinerarium antipietisticttm Q699); dar mai ales Val. Loscher cu alsàu Thimoteus Verinus (z vol. r7r8).

Pietismul îgi urmà calea sa mai departe. Antipietigtii numili erau ultimiireprezentanfi ai vechii ortodoxii protestante. Ei au dispàruf dar nu aveau sà supra-vieluiascà mult nici reprezentanfii pietismului. Erau reprezentanfii unui curent carenu putea înlocui vechea ortodoxie, ci pregàtea numai calea altor gcoli. Càci o direcliepracticà, de tràire duhovniceascà, nu e de ajuns în viafa unei Biserici. Ea trebuie sàgàseascà gi suportul intelectual, care sà facà fafà problemelor pe care le ridicà cugetareavremii, în cadrul Descoperirii dumnezeiegti gi al etosului vremii.

Aga se explicà faptul cà nici lucràrile lui Freylinghausen ca Grundlegungder Theologie (Temelia Teologiei, ryo4) q.a. nici ale lui Rambach (t r7l), cuDogmatica

52

. - : t 'a t : l iaralà furente, Sco[i ;i [ucràri logmattce I shn6o[i.drlprezentatit eîn protestontism

..i: :.a., sau ale lui Lange (t ry44), Oeconomia salutis ellangelica (728) etc., în care pietismul a:i;ut maximum de efort pentru a menline, na oprit înlocuirea repede a lui prin trei:.oi direclii: cea biblicà, cea istoricà, cea filozoficà. In timpul sàu, Dogmatica a càgtigat.:r càldurà religioasà, dar a pàgubit în adàncime, în exactitatea gi plinàtatea ei adeseori:àzànd în predicà sau meditatie'75.

a) Directia biblicà s'a dezvoltat în Universitatea de la Wittenberg; principalul:: reprezentant e Bengel, care, degi dorea un cregtinism practic, totugi nu era mullumit:.;ci cu realizàrile ,,teoretice" ale pietismului, nici cu cele ,,practice" ale ,,Comunitàfii:rà!egti" a \ui Zinzendor f .

El n'a scris opere de Dogmaticà, dar a influentat profund aceastà disciplinà prin:deea de împàràlie a lui Dumnezeu, pe care a scos-o în relief prin lucràrile sale exegetice.ideile sale au fost folosite de Crusius în Hypomnemata ad Theologiam propheticnm Q764),le Fried. Roos (r8o3) în Doctrinae Christ., pars theoretica e sacris litteris repetita (t7g) gi înCfuistl. Glaubenslehre nach der heil. Schrift aerfertigt, publicatà din nou în 1845 9i de mullialt i i .

b) Direcfia istoricà e o contrabalansare a subiectivizàrii excesive a pietàlii gicugetàrii cregtine; ea tinde sà valorifice aspectele obiective ale credintei cregtinel76.

Principalul ei reprezentant a fost Buddeus din Jena (7zg), cu ale sale Instit. Theol.Dogm. Q74) g.a.; dintre ceilalli dogmatigi ai vremii, G. Walch (+ VZ) a accentuatindeosebi aceastà nuan!à în al sàu Comp. Instit. Theol. breaiorihus obsrztnt. il.lustratum

11748).Tot acestei direclii aparlin exegefii Ernesti (t t78r), care a scris De officio Christilriplici (t76) gi Michaelis din Góttingen/ care a scris Comp. Theol. Dogm. (76o) 9.a.,încare se expune una dintre cele mai liberale Dogmatici protestante (acelagi liberalismse observà de altfel gi în alte scrieri ale sale).

c) Dar acest ,,istoricism" excesiv a obosit la ràndul sàu repede teologia protes-tantà. Wolff, profesor la Halle din 17o6, a pus la contribulie mai ales filozofia pentrudemonstrarea limpede gi ugoarà a adevàrurilor Teologiei, încàt sà nu se mai poatàridica vreodatà obieclie împotriva ei.

Aceastà direclie ini{iatà de el e rodul f i lozofiei carteziene, crescut la gcoalaspinozistà 9i încàlzit la aceea a lui Leibnitz.Wolff nu dorea confuzia Telogiei cufílozofia, dar faptul cà Teologia nu se rezumà numai la ceea ce a adus Descoperirea,justif icà recurgerea la ajutorul f i lozofiel; cu timpul se întelege cà Descoperirea adevenit un pretext pentru filozofie, care a expropriat Teologia. Wolff a expus învà!àtura saînVernúnft. Gedanken aon Cott, der WeIt und der Seele des Menschen (ryzo) 6i în Theologianaturalis, methodo scientifico pertracta (z vol., r73g).

Dintre numerogii urmagi ai lui Wolff amintim pe Siegm. |ak. Baumgarten dinHalle (1753) cu a sa Eaang. Glaubenslehre, în 3 vol., (publicatà de Semler în 1759) 9i peTollner GZZ4), care demonstrànd cà cineva se poate màntui gi prin Descoperireanaturalà, a dizolvat învà!àtura despre Ràscumpàrare - degi în acelagi timp a mentinut

,,oboedientia activa" a lui Iisus Hristos -, qi a fàcut din inspirafie numai o asistentàdumnezeiascà generalà în ale sale Das System der dogm. Theol., a7T5 Qi Die góttlicheEingebung der Schrift (t77r) etg.'zz.

Ibidem, p.59 sq.

Ibidem, p.61, sq.

Pentru toatà aceastà parte a se vedea Chr. Ernst Luthard, Konryerùiunt der Dogrnatik,pp.59,64.

175

176

177

53

1'eo[ogid 'Dognutià l jnenfà sau ?rincìf id[ó tì Sin6o[kà

Ei reflectau de altfel unele tendinte ale epocii luminilor, ale aga numitei

,,Aufklarung".

1.5.6. Specificul .0eacttlui al l(r0lll-lea,ralionalismrul $i srrpraraîionalisnrul

cle la Inceputul .Oeacului al XIX-lea

În veacul al XVlil-lea domnegte, din punct de vedere religios, Deismul în !àrileîn care se ràspàndise Protestantismul. Deismul susfine existenla Iui Dumnezeu,nemurirea sufletului gi practica virtulii ca gi înlocuirea religiei supranaturale prinmarea afirmare a existenlei unei Fiinle supreme, care a dat legile guvernàrii lumii etc.

Aceasta este concepfia despre religie a lordului Herbert de Cherbury (+ r6a8)expusà în De aeritate (624) etc. In afarà de Tindal, ,,marele apostol al Deismului" auurmat aceeagi direclie Lessing, care vede în religia naturalà termenul final al dezvoltàriiomenirii (Die góttliche Erziehung des Menschengeschlechtes, tToo), Rousseau în a saProfession de foi du Vicaire de Saaoy, Diderot, dAlembert, Helvetius, Voltaire, Friedrichal ll lea, etc.

Bahrdt (792) încearcà în nenumàrate scrieri sà facà ,,biblicà" Dogmaticacregtinà (Bibl. System der Dogm., 1768), redànd învàfàtura bisericeascà de nerecunoscut;apoi încearcà sà facà Scriptura de prisos (Die neuersten Offenbarungen in Briefen t .ErzÌihlungen, 77Zz\ dupà care fàcu din Moralà temelia oricàrei religii. Reimarus,în ale sale Betrschtungen Llber die uornehntsten Wahrheiten der natural Relig., t766,combàtu gi ateismul ca gi existenfa lui Dumnezeu gi atributele Sale apoi gi Deismul...,în aga numitele Wolfenbùttler Fragmenten $774-t778).

Biserica oficialà protestantà sh apàrat ,,ralionalizànd" conceplia ei, fapt caredezgustà pe un Lessing.

Aceastà tendinfà de concesii e vizibilà înTheologia Dogm. polemica a lui Seiler,(tTZ+),înlnstitutio theolog christisni nostris tenrporibus accommodata de Dóderlein, (178o), înEpitome Theol. Christ. (tZ8g), a lui Morus gi mai ales în Lehrbuch des christ. Glaubens(176$ gi în ReLg. der Volkommener $7gz) ale lui Teller.

Kant a dat un sprijin puternic protestantismului, aràtànd cà, dacà raliuneapurà nu poate demonstra existenla lui Dumnezeu (Kritik der reinen Vernuft, r.78r),aceasta e postulatà de raliunea practicà.

Urmarea acestui vàlmàgag de idei a fost crearea unui ralionalism vulgar, ceamai decàzutà treaptà a istoriei dogmaticii protestante. El urmàrea unirea Religieiralionale, deiste, cu Protestantismul'78. E reprezentat de Tieftrunk cu a sa Censur desprotest. Lehrbegriffs $ vol., r79r-r795), de Hènke, în ale sale Lhrcamenta institutionum

fidei christianae historico-criticarum GZgt-tZgS). El blameazà trei superstilii în Dogmaticatradifionalà: Hristolatri4 Bibliolatria gi onomatolatria... Aceeagi linie o pàstreazà StàudliruEckermanry I. E. Chr. Schmidt din Gessen, Róhr q.a. Dar dogmatistul ralionalist prinexcelentà e Wegscheider, care, în ale sale lnstit. Theol. Christ. Dogm. G8U) a ralionalizattoate punctele de credin!à ale Dogmaticii cregtine.

Hase (1834) a judecat asupru acest ralionalism vulgar, împàrtàgit în diferitegrade gi de alfi teologi protestan{i.

r78 lbidem, p. 66 sq

54

- : : . lucete gei let4[à furentei Scofi Si [ucròri lo6m otice I sim6oú.cd re?rczentqilve în prcte stqntkill

A urmat aga numitul supraralionalism, care, în fafa dilemei: Descoperire oriratiune, pune la temelia credintei nu rafiunea, ci Descoperirea, (dar interpretatà... totde rafiune). Acestui început îi aparlin: F. V. Reinhard (cu Mùrturisirile gi Predicile sale,pe la rSro), Knapp $ t8z5), (cuVorles. i.tber die christl. Glaubensl. nach dem Lehrbegr. der:t'ang. Kirche, r8z7-t828), qi Storr (t r8o5) (cu Doctrina christ. pars theoreticse ss. Iitt. repetita,dínry93).

Ca o reacfie împotriva amestecului filozofiei în ale credintei, avem lucràrile luiSteudel (t r83fl, (mai ales Lehrbegr. der ea. protest. Kirche, 1834) gi ale lui Beck (1878),care reprezintà ideile ortodoxiei wùrtemburgheze în operele sale: Einleitung in das Syst.-ler Christl Lehre, $838), qiVorlesungen iiber Christl. Glaubenslehre, zvol., (1886) publicatedupà moartea autorului.

Aga s'a încheiat perioada vechii Dogmatici protestante.Momentele ei de decàdere se datoresc faptului cà a pus centrul echilibrului ei

:ru în Descoperirea dumnezeiasci ci în raliunea omeneascà gi cà a urmàrit umbrelegàndirii 9i gtiinlei omenegti ca pe nigte realitàli dumnezeiegti. $i cànd a dat întàietateRevelafie gi i-a supus raliunea omeneascà, a stabilit o incompatibilitate între ele, degiautorul ambelor e Dumnezeu.

Aceastà evolufie atàt de tragicà nu sh oprit însà aici. Ea îgi deapànà necontenitiirul. Mai departe o vom urmàri, în liniile ei generale, pànà în zilele noastrelTe.

1.6. Cunr:NTI-:, :icol,r:ir l,ucRARr DoGyrATrcD $r srxBol,rcr:IIIÌPRI.:ZDNT.ATII'I' ÎN T'ROTT:STANTISM

(pu r.."r îN cspuru l. sncol.u l,u r .Al. XIX-r.r:rrpÀnÀ LA TUMATATT-:A sucol,ul,ur al X[-lr:a)

f nfàligarea acelui veritabil labirint al Dogmaticii protestante pànà la începutulI veacului al XIX-lea am sfàrgit-o cu ideea centralà a unei lupte, congtiente sau nu,pentru întàietate, a factorului dumnezeiesc (Descoperirea) cu factorul omenesc (simplaratiune, ori filozofia, metafizica, ori cercetàrile critico-istorice ale Bibliei, care-gi impunconcluziile lor doctrinei...), luptà care a culminat în douà sisteme: cel rafionalist gi celsupraralionalist.

Influenfa lui Kant, care demonstrase cà religia nu line de domeniul speculativintelectual al filozofiei, ci de cel practic-moral al tràirii, sh resimlit din ce în ce maimult, îndepàrtànd o parte dintre teologii protestanli de la deismul filozofic, dar gide la ralionalismul teologic.

Ca urmare, unii dintre gànditorii protestanfi au pàràsit axa rafiune-Descoperire;i au fàcut sà intervinà nu ratiunea practicà ,,ci credinla qi intuilia care ne dauL-unoagterea nemijlocità a realitàlii lor supraralionale". Aga a fàcut Fries urmat, în

- Dupà cum s'a vàzut, în cuprinsul acestui capitol am apelat de mai multe ori la substantialul rezumat

:- lui Chr. Emst. Luthard, Op. cit., pp.45-68.

55

' I 'eo[ogia'Dognutkù Qcncra[ò sau'Prinupiq[à ti Sin6o[kà

vremea noastrà de Rudolf Otto (prin Kantisch-Friesische Religionsphilosophie u. ihreAnwendung atf die Theologie, Túbingen, tgog; Das Heilige..., Gotha r.9t7) etc., apoi deF. Bousset gi de allii'8o.

Dar un mare ràsunet a avut în veacul trecut Teologia lui de Wette gi a luiSchleiermacher, care au adoptat acest punct de plecare.

1.6. l. Teologia sentinrertului

Teologia sentimentului a mai avut precursori pe Lessing gi pe lacobi; dar a fostformulatà gi dezvoltatà sistematic de W. de Wette gi mai ales de Schleiermacher.

Wilhelm de Wette $78o-r849), a dezvoltat în scrierile sale (mai ales în UeberReligion und Theologie, t8t5, gi Lehrbuch der christliche Dogmatik, r8r3) ideea cà religia etràirea însufletità de sentimentul prezenlei lui Dumnezeu gi al responsabilitàfii noastrefa!à de El 9i de semenii nogtri.

Pe cànd fi lozofia se exprimà prin concepte, religia ne vorbegte în l imbajulsimboalelor, pe care le scoate din toate capitolele Dogmaticii traditionale.

Aceastà directie nouà este expusà în toatà claritatea ei de Fr. Schleiermacher (t1834), care a tras 9i toate consecinfele din premisele ei. Mai întài în ale sale Reden iiberdie Religion 0Zgù Ai apoi în Dogmatica sa (Der Christliche Glatrbe, r8zr), el aratà càreligia nu e nici un act de cunoagtere, nici unul de voin!à" ci stà în congtiinla nemijlocitàgiîn sentimentul de dependen!à fafà de infinit.

Dogmatica gàsegte, prin urmare, temeiul gi norma ei în congtiin!à. Ea descrieaceastà dependenfà pe care o aflà în congtiin!à gi se vàdegte astfel ca o qtiinfà descriptivàgi nu normativà. Deci cuprinsul ei nu e dogma tradifionalà, ci ceea ce experimenteazàconqtiinta cregtinà. De aceea Schleiermacher procedeazàprinmetoda inductivà, plecàndde la citatele analizei acestei congtiinfe, ca sà ajungà la Dumnezeu gi la voia Lui fa!àde om, concretizatà în persoana lui Iisus Hristos care e în centrul Dogmaticii sale.

Cu multà dreptate sau întrebat unii protestanti: Care poate fi valoarea obiectivàa unei asemenea experiente subiective? $i atunci, la ce mai servegte Descoperireadumnezeiascà?'6'. Principiul experienfei subiective a fost foarte rodnic în protestantism.

Totugi, ca urmagi ai ,,Dogmaticii sentimentului", nu sunt socotiti decàt Nitsch(System der Christliche Lehre, Bonn, r8z9) gi Twesten (Vorles. ilber die Dogmatik, 18z6).

1,6.2. Teologia speculatiità: Hegel, adep$í gi aclr0ersarii lui

Contemporan gi coleg de profesorat la aceeagi Universitate, (Berlin), cu Schle-iermacher, Hegel îgi dezvoltà acolo sistemul sàu filozofic dupà care istoria lumii gi aomului stà în evolulia ideii pure care tinde sà treacà din incongtienfà la congtiintadesàvàrgità. Astfel, fiinfa absolutà ajunge la congtiinfa de sine în congtiinla omului gi,pe màsurà ce acesta se ridicà la congtiinla infinitului, ea càgtigà cunogtinla de sine ca

180 Vezi R. Otto, Le sncré (L'Element non-rationnel dans l'idee du divin et sa relation avec le rationnel),

trad. francezà de André Jundt, Prof. la Facultatea de Teologie Protestantà din Paris, Paris,1929;în prefata

traducàtorului, pp. 7 -15.181 Vezi Andre Jundt, Le r6le de In Métaphysique et de l'Histoire dans Ia Dogmatique protestante rtoderne; essaisur les principes de I'école de Rlfscftl (Montbeliard, 1920), pp. 15-18.

56

"lttrolucere 6cxera[à (urente Sco[i Si [ucrtuí [ogmatice';i sim\o[icereprczeiltotileîil [totestontisn

spirit infinit. La aceasta omul ajunge pdn artà, religie revelatà qi, în supremul grad,prin gtiinfà.

,,$tiinfa" e realizatà prin rafiune, iar metafizica e încoronarea ei.Ca de obicei, teologii protestanti s'au entuziasmat de aceastà filozofie, dupà

care ,,ceea ce e rational/ e real gi invers...".Karl Daub Q765-t$6),în Catehetica sa (r8or) se aràtase kantian convint pentru ca

apoi sà fie tot atàt de convins discipol al lui Fichte apoi sà se alipeascà de filozofia luiSchelling cu gi mai mare entuziasm (cu ale sale Theologumena, 18o6, qi Einleitung in diechristliche Dogmatik, r8o9), apoi sà se màrturiseascà partizan al lui Bóhme (cu al sàu

ludas Iscarioth, r.8r:6), pentru ca într'un tàrziu sà sfàrgeascà, ca hegelian (cu ale saleProlegomena, r83r, gi cu al sàu System der christlichen Dogmatik, publicat dupà moartealui, în r84r).

Aceeagi peregrinare filozoficà o practicà 9i Philipp Manheineke (78o-t846),care, în edifia I-a a Dogmaticii sale, Die Grundlehren der christl icherr Dogmatik nlsWissenschaft (r8r9) exprima punctul de vedere al filozofiei lui Schelling, pentru ca înedilia a II-a (din t8z7), sà îmbràligeze teoria lui Hegel.

Toate nofiunile Dogmaticii protestante ortodoxe sà regàsesc îmbràcate însistemul hegelian: Tatàl (Fiinfa absolutà), Fiul (aceastà fiin!à coboràtà în finit) DuhulSfànt (spiritul finig care se ridicà la congtiinfa Spiritului infinit..) etc.

D. F. Strauss demonstra cu mare vervà absurditatea pretenfiei de a se fi descoperifîn fine, în filozfia hegelianà, formula cregtinismului, formula gtiinfificà, càreia nu-i ràmàne decàt sà se dizolve în filozofie gi anume, în filozofia panteistà. (Der alte undder neue Glaube. Ein Bekenntnis, r87z).

Un punct de vedere asemànàtor îmbràfigeazà gi Bruno Bauer, L. Feuerbach,Bidermann, (Christliche Dogmatik, în 1855) 9i al!ii.

Impresia làsatà de aceastà nereugità de a sprijini Teologia pe filozofie a fost deastàdatà mult mai durabilà. Teologii gi-au revizuit pozifiile gi s-au depàrtat de speculafiilefilozoficg adàncind problemele practice, de o însemnàtate socialà, mai ales.

. Primejdia ca Teologia cregtinà sà se pràbugeascà odatà cu întreaga ei speculaliedoctrinalà a impus,,o luare de distan!à" necesarà fa!à de fíJozofie gi a readus pe primulplan, cu o mai mare îndàrjire decàt oricànd, problema raportului învàtàturii cregtinecu speculafiile filozofice gi cu studiile istorice, ca gi aceea a echilibrului diferifilor factoriconstitutivi ai operelor dogmatice în gàndirea protestantà.

1.6.3. Teologia nreclitatiei

Prima formà a acestei rezolvàri a dat-o aga numita ,,Teologie a mediafiei", care acàutat sà reducà elementul fllozofic, în aga fel, încàt sà se producà un echilibru întreacest element gi cel descoperit, iar pe de altà parte, alàturi de elementul rafional sà-giaibà partea lui de cinste gi cel sentimental. Unul dintre primii reprezentanfi maimoderali ai acestui curent e Hase, care a îmbinat în a sa Eaangelische Dogmatik (;.826,ed. a VI-a, r87o) qi în a sa Gnosis, (3 vol., ;.829, ed. aIII-a, 1893), speculalia idealìstà maislabà, cu Revelafia (accentuatà în Rede ilber die Entwicklung des Protest., 1855). Maiaproape de Schleiermacher se situeazà Schenkel (cu a sa Christl iche Dogmatik aontStandpunkt des Gezuissens aus dargestellt, zvol., 1858) gi ucenicul sàu Schweizet (ChristlicheGlsubenslehre nachprotest. Grundsiitzen dargestellt, zvol., r86j. Weise a încercat un eclectism

) /

'I'eo[ogia lDogmatìcó $enera[à sau ?rìncipiq[à ,i Sin6o[icà

din diferitele curente ale veaculuiîn Philosophische Dogmatik Q vol., 1855-1862), iarRothe a càutat sà combine elementele schleiermachiene cu cele hegeliene, în ale saleTeologische Ethik $ vol., 1845) gi Zur Dogmatik (:.862).

I. P. Lange a dat o formà apologetic-spiritualistà operei sale (PhilosophischeDogmatik, 1849, Positia. Dogmatik, r85r gi Angewendete Dogmatik, t85z). O Hristologiemai aproape de cea a Ortodoxiei protestante a dat Liebner în Christologie oder diechristologische Einheit des dogm. System, 68+g), pe cànd |. A. Dorner a dat o sintezàmult prefuità a tuturor curentelor de pànà la el în System der Christlichen Glaubenslehre(z vol., r87).Fàrà speculafie filozoficà se prezintà Christliche Dogmatik (z vol., r85r) alui Ebrard. De qcoala biblicà din Wùrtemberg !in: Reif| (Die christliche Glaubenslehreals Grundlage der christlichenWeltanschauung, 2vol., t873), Kùbel, (Das christliche Lehrsystemnach d.h. Schrift dargestellt, t874), 9i Laichinger (System der christlichen Glaubens undSittenlehre, 1876).

$colii mistico-teosofice aparline Schoberlein (Die Grundlehren des Heils, t848;Die Geheimnisse des Glaubens, Heidelberg, t87z; Die Prinzip. und Syst. d. Dogm. Einleitungin die christliche Glaubenslehre, Heidelberg r85r'8'.)

1.6,4'. Terrclinle corrfesiorrale

Paralel cu aceste încercàri de mediafie, s'au dezvoltat unele tendinte confesionaleexpuse de numerogi dogmatiqti de frunte din diferitele tàri protestante. Specialigtiiîmpart în douà categorii lucràrile dogmatice cu un accent confesional particular maipronunlat: unele sunt o expunere istoricà a Dogmaticii confesiunii respective, dupàmodelul celor clasice, iar altele au un caracter mai independent,rnenlinànd totugipunctele deosebitoare de învàfàturà mai ales calvine sau luterane. In prima categoriese numàrà: Hase (Hutterus rediaiaus, Leipzig r8z8), H. Schmidt (Dogmatik der eaang.Iuth. Kirche, Frankfurt, 1883), Heppe (Dogmatik des deutschen Protestantismus im t6laththundert, Gottingen, 1857,3 vol.; Dogmatik der eaang. reformierten Kirche aus denQuellen, Elberfuhrf 186r), Schneckenburger (autor al unei Simbolici interprotestante) înarticolele publicate de Gùder în Stuttgart, 1855, giîn Zur Kirchl. Christologie, Pforzheim,í848 etc.

Din a doua categorie de lucràri independente, fac parte: Dogmatica lui Martensen(r85o, Leipzig), scrisà în spiritul apologetico-spiritualist gí Die heilige Liebe $84o) aluiSartorius, deosebità prin càldura inimii, în care a învàluit problemele dogmatice.

Dar a doua parte a veacului trecut a fost ilustratà de càteva nume de dogmatigtide o valoare exceplionalà în protestantism, din acelagi curent. Dintre acegtia Thomasiuss'a distins prin erudilia saîn ...Christliche Erlosung, în 3 pàr{i (1852 sq). El accentueazàpunctul de vedere luteran gi dezvoltà pentru prima oarà teoria kenozei care va aveaun viitor stràlucit în Dogmatica cregtinà. În acelagi spirit mai ortodox înfà;igeazàDogmatica sa Philippi, împàrlità în 6 volume sub titlul general de Kirchliche Glaubenslehre(r. Proleg.; z. Ursprúgliche Gottesgamsch. 3. Storrung.4. Wiederherst. 5. Zueignung.6. Vollendun& Gùttersloch, ;.854 sq.). Hofmann a luat ca punct de plecare gàndirealui Schleiermacher, în care a încadrat toóte rezultatele progresului gtiinfei Scripturilor,accentuate potrivt tendinfelor gcolii wúrtemburgheze gi devenind unul dintre cele mairodnice sisteme ale epocii sale (cu Schriftbew.3 pàrli, Nordl., r85z-r855 gi Schutzschriften,

182 Pentru aceastà parte, vezi Chr. E. Luthard, Kompendium der Dogmatik, cit. supra, pp.73-74.

58

i t ;ere 3ei lcrd[à Cqrente, {o[i Í fucrfu i lo?matice I sim^o(ice rc?rÈzentoúve în protestafltístl

r5,;6-59). Tot în spirit luteran, deqi liberal scrisà, e Lutherische Dogmatik, histor.-genet..;.;rgestellt (Leipzig, ;.86t), Der Kirchglaube in s. geschtl. Entwicklung, (1868) 9i Das System...,f i74), ale lui Kahnis. $i Vilmar a accentuat în Dogmatica sa notele caracteristice

-.rtodoxiei luterane. O putere deosebità, speculativà, vàdegte ucenicul lui Hofmanry Fr.H. R. Franck (din Erlangen) în tri logia System der christl ichen Gezttissheit, (z vol.,Erlangen, t87o), System der Christl Wahrheit Q. vol., r878-8o) qi System der Sittlichkeit (zr-o1., Erlangery 1884), care formeazàunadintre expunerile apologetic-speculative celerrai însemnate din întreaga Istorie a Dogmaticii protestante. Deosebit, printrb putererrare de concizie gi cuprinzànd toate elementele speculative gi istorice ale uneiDogmatici protestante, cu tendinfe ortodoxe e acel Kompendium der Dogmatik al luiLuthardt (Leipzig, 1865), care - refàcut de mai multe ori - e mult folosit Qi aziagt .

O tendin!à strict confesionalà neo-calvinistà s'a manifestat în Olanda prinpastorul Krop g.a. gi în Franta prin gruparea împrejurul revistei ,,Foi et vie" condusàde pastorul Doumergue gi mai ales prin acela al profesorului Auguste Lecerf, care afost marele teoretician apologist al ei, prin cele douà scrieri principale ale sale de:introducere la Dogmatica reformatà (De Ia natuire de la connaissance religieuse, rg3r, giDu fondement et de Ia spcification de la connqissance religieuse, Paris, rg33). Tendinfesimilare, speculativ conservatoare, dar deschise spre orice spiritualitate regeneratoarede tràire làuntricà a reprezentat piosul profesor luteran André ]undt, în mai multedin scrierile sale.

O tendin!à asemànàtoare a însemnat pentru Teologia reformatà Prof. HenriMonnier (La mision historique de lesus, ed. a II-a, Pais, rgty La notion de I'Apostalnt, Paris,r9o3 gi Essai sur la Redemption, Paris, r9z9). Gaston Frommel, profesor, e dogmatistulelvefian de o autoritate deosebità, prin adàncimea cu care a tratat problemele Dogmaticiisub un aspect nou, Ea trebuie sà descrie experienla comu-nitàfii cregtine. L'experiencechrètienne, un cours de Dogmatique, 3 vol., Neuchàtel, t9r6; La Psychologie du Pqrdon et IqCroix, Sainte Croix, r9o5).

1.6.5. l3aliorralisrnul mo cl€rn : $coala ltri l3its clrl

O a treia metodà de a càuta iegire din pràbugirea care ameninfa teologiaprotestantà în veacul trecut a fost aceea a ralionalismului modern, polarizat degcoala lui Albrecht Ritschl. El contestà Dogmaticii cregtine caracterul de gti infàspeculativà, neadmi!ànd ca ea sà se serveascà de un sistem oarecare spre a-gi formulapropriile învà!àturi. Cu aceasta el se opune gcolii hegeliene. Dar, în acelagi timp el seopune gi tendinfei sistemului lui Schleiermacher de a pune la temelia Dogmaticeiexperienla religioasà personalà, intimà, a teologului; aceasta ar avea o valoareredusà, str ict personalà. In aceastà gregealà a cózut gi Richard Rothe gi mulf ialfii. Richard Adalbert Lipsius (r83o-t892), împàrtàgind aceleaqi idei, dàduse urmàtoareasolufie impasului: dogmatistul trebuie sà ia ca punct de plecare congtiinta cregtinàcolectivà (Glaube und Lehre, teologische Streitschriften, Kiel, r87y Lehrbuch der eaang.protest. Dogm., Bratmschweig, t876 etc.). Dar tot congtiinla personalà a teologului ràmànearbitrul în alegerea elementelor componente ale acestei experiente; deci metoda sereduce la aceea a lui Hofmann si a atàtor altora.

183 Lui îi datoràm, în general, 9i informafiile asupra acestui capitol.

59

Ttofogia 'Dogmaticd $tncra[à sau ?rin.ipia[à ti Sin6o[icà

Albrecht Ritschl va da o altà solufie: Dogmatica cregtinà trebuie sà se plasezepe tàràmul obiectiv al istoriei gi sà formuleze învà!àturi universal valabilg sco!àndprincipiile ei din cregtinism ca religie pozitivà gi istoricà gi anume din manifestàrilelui colective, la care iau parte toate funcliunile sufletegti, nu numai sentimentul.Comunitatea reflecteazà persoana gi activitatea Intemeietorului ei, Iisus Hristos.

Dogmatica are un rol normativ: pe temeiul principiului formal al vechiiortodoxii protestante, Scriptura Sfàntó nàzuiegte sà arate nu ceea ce Dumnezeu e în SineInsugi, ci în raport cu comunitatea celor credinciogi, mai ales cu aceea a primilorcregtini, ale càror experiente sunt normative (iubirea). Preexistenla qi dumnezeireavegnicà a lui Iisus Hristos sunt excluse de experienla comunitàfii ca gi învà!àtura despreSfànta Treime. Ritschl se opune în acelagi timp întemeierii Dogmaticii pe metafizicà gi pedatele gtiinfei istorice.

Trebuie sà se facà o'reformà a Dogmaticii, atribuindu-se doctrinei cregtinecaracterul specific de cunoagtere religioasà,,sui generis". Principalele sale scrieri în carea expus aceste idei program pentru gcoala sa sunt: Die christliche Lehre der Rechtfertigungund Versoehnung, 3 vol. (Bonn, t87o-r87$; Die Christliche Vollkommenheit, (Góttingen,t874); Theologie tmd Metaphysik, (Bonn, r88r).

Cu problemele ridicate de Albrecht Ritschl, gco^ala càreia i-a dat nagtere el seplaseazà în centrul Dogmaticii protestante moderne. Intr'adevàr, aceastà Teologie afost îmbràfigatà" cu un entuziasm excepfional, de protestanfii din toate !àrile. Astfel,Aguilera o anun!à protestantismului francez ca ,,La Thologie de l'avenir", (Paris, 1885);iar Harnack îl prezenta pe Ritschl drept ,,ultimul Pàrinte" al Bisericii luterane.

In acelagi timp se ridica împotriva ei o pleiadà de teologi de màna întài. Dargcoala formatà de ritschlianism a cuprins tot ce a avut mai ales protestantismul depretutindeni.

Vom aminti numele celor mai reprezentativi din acegti ,,ucenici" în ,,feluritegrade" ai acestei gcoli:

Cel dintài, Wilhelm Herrmann, a aràtat $nDie Metaphisikin der Theologie, Halle,r87o; Die Religion im Verhaeltnise zum Welterkennen und zur Síttlichkeit, Halle, :.879)18+,cà religia e necesarà vietii morale gi cà Apologetica se întemeiazà pe Moralà, cà întrecunoagterea gtiinlificà gi cea religioasà nu e nici o legàturà - fapt absolut nesatisfàcàtorpentru om -, pentru care a fost aspru criticat de cugetàtoÀ ca Boutroux'85 gi de alliprotestanfi, ca Maurice Goguel'86.

Iuliu Kaftan în Das Wesen der christlichen Religion, Basef r88r; Die Wahrheit derChristlicfun Religion, Basel 1888 giDogmatik..., r8g7), a manifestat tendinle mai ortodoxe însànul acestei gcoli, crit icànd dualismul cunoagterii religioase gi al celei gti infif ice;aratà apoi nevoia dogniei gi a Dogmaticii pentru Bisericà, tàgàduità de Ritschl,Harnack 9i altii...

Aceleagi tendinle le are teologia lui H. H. Wendt (înDer Erfahrungsbeweis fiir dieWahrheit des Christentums, Góttingen, 1897 giîn System der christlichen Lehre, z vol.,Gottingen, 19o6-19o7), cu toate cà nu din acelagi punct de vedere.

18a Vezi Maurice Goguel, Wilhelm Herrnnnn et le probléme religieux actuel (Paris, 1905), gi Emile Boutroux,Science et Religitnt dans Ia Philosophie contempornine, edifia a 80-a (Paris, 1925), pp.209-227.185 Emile Boutroux, op. cit., p.224 etc.186 Maurice Goguel, op. cit.,p.224etc.

60

'In tr olu ce r e ge n e r a[ ir (urente, Sco[i Si [ucr,iri logmatíce Si sim\o[ice reprezentot ive' îfl protestailtisnl

Astfel el criticà argumentarea speculativà gi dà o nouà interpretare ideii deRevelatie. A. V. Harnack (mai ales în Das Wesen des Christentums, Leipzig rgoo),Lehrbuch de Dogmengeschichte (3 vol., Tùbingen, 1909) gi Dogmengeschichte, Grundgrissder TeoloegischEn Wissenschaften..., (Freiburg im B., 1893), deosebegte în toate fenomenele,gi în cele religioase, ceea ce e esential gi permanent de ceea ce e trecàtor: ,,DumnezeuPàrintele, Providenla, fericirea, valoarea infinità a sufletului omenesc, aci e Evangheliaîntreagà"182. El aratà cà ideea de ,,dogmà" e stràinà cregtinismului primar gi ease datoregte intervenfiei spiritului grec, deci Dogmatica n'are ce càuta într'o BisericàEvanghelicà; ea trebuie înlocuità cu o altà disciplinà care sà arate confinutul Evanghelieigi în acelagi timp s'o punà în legàturà cu gàndirea contemporanà. P. Lobstein (Essnid'une Introduction à Ia Dogmatique Protestante, Paris, t896; La notion de la preexistence duFiIs de Dieu, Paris, 1883), aratà cà ,,credinla" (la foi), implicà gi o cunoagtere; filozofiaugureazà împàrtàgirea cu putere gi luminà a adevàrurilor luate din Evanghelie. El aratàcum se împacà pozllia lui Ritschl gi a lui Kaftan, de o parte, a lui Herrmann gi a luiHamach de alta, ìr privinla ,,dogmei": Prin,,dogmà" nu trebuie sà se înteleagà o formulàdatà de autoritatea bisericeascà (Hermann gi Harnack), ci ,,traducerea autenticà aexperienlei religioase a lui I isus, care-qi trage substanta din Evarrghelia tràità giproclamatà de comunitatea cregtinà, corespunzànd nevoilor epocii actuale"'88. TheodorHaering, la ràndul sàu a aràtat cà temeiul obiectiv al credinfei e Descoperirea. E odeosebire între aceastà credin!à gi dogmaticà; gtiinla aceasta teologicà are un caractersimbolic (Der christlíche Glaube - Dogmatik, Stuttgart, t9o6; Die Lebensfrage dersystematischen Theologie, Die Lebensfrage des chrisLichen Glaubens, Túbingen, 1895). Iatàcàteva cuvinte despre problemele ,,gcolii lui Ritschl".

Amintim cà aceastà gcoalà numàrà printre adep$ o seamà de apologefi (Schultze)de nou gi vechi-testamentarigti etc. Impotriva ei s'a ridicat o altà qcoalà, dupà carecunoagterea cregtinismului nu e cu putin!à decàt în lumina legilor generale ale studiuluicomparativ al Religiilor, (Die religionsgeschichtliche Schule, sub influenta unui Usener,Mommsen, Schwartz, Norden, Reizenstein, Wellhausen..., care sunt departe depreocupàrile propriu zis cregtine); ini! iatori i acestei gcoli sunt: Wilhelm Bousset,r865-t9zo; Hermann Gunkel gi Ernst Troeltsch, (to{i profesori de Teologie). Contraatacurilor ei, pe làngà multi altii, au replicat: Friderich Traub (Theologie und Philosophie,Túbingen, r9r9), Georg Vobbermin (Geschichte u. Historie in der Religionszaisseinschaft,TúbingeO rgrr) etc.

In Franfa, aceastà gcoalà a avut mulli adepli însemnafi: amintim pe AugusteSabatier (Exquisse d'une Philosophie de la Religion d'après Ia psychologie et l'histoire, Paris,1897; La doctrine de I'expiatiott et son eaolutiort historique, Paris, t9o3; Les Religiort d' nutoritéet Ia Religion de I'esprit, Paris, r9o3), gi càruia i se datoregte în special distirrctia între,,foi" qi ,,croyarrce" a protestantismului francez.

Femand Ménégoz (Le christianisme: aie nouaelle,Pais, 1943), împreunà cu Sabatiermagistrul sàu, gi cu alli mari corifei ai migcàrii liberale protestante din ultima vreme,au pàstrat numai vocabularul tradifional; gàndirea lor e cu totul stràinà de ceea ceexprimà cuvinte ca: Treime, Màntuitor, Fiul lui Dumnezeu, Duh Sfànt, màntuire,ràscumpàrare etc.

187 A. v. Harnack, Das Wesen des Christentums, Lerpzig, 7900, p. 44.I88 André;undt, Le r6te de Ia Métaphysique et de I'Histoire dans ln Dognmtique protestante moderne..., p.1,77

67

Teo[ogio 'Dogmaticà lenera[à sau ?rincipia[à i Sím6o[icà

1.6.6. Cauzele, obiectir0ul gi corifeii teologiei dialectice sau a ,cr-tzei"

Marile fràmàntàri sociale, mondiale, de tot felul la care a dat nagtere primulràruboi a pus problema religioasà în fala congtiinfei cregtine, într-o formà mult mai acutàdecàt oricànd în perioada contemporanà.

Bisericile protestante qi-au stràns ràndurile pentru a face front comun înrezolvarea marilor probleme sociale ridicate de vremuri; ba au fàcut apel gi la celelalteconfesiuni cregtine, cea ortodoxà gi cea romano-catolicà pentru a se uni cel pufin închestiunile sociale (Stockholm, gz5); dacà nu gi în cele de credin!à (Lausanne, tgz7,Amsterdam, r.947 etc.). Sfàgierea lor làuntricà era una din piedicile la aceastà unire. Segtie rezultatul: apropierea gi unirea lor.

Dar o altà urmare a marilor fràmàntàri mondiale de dupà primul mare ràzboi,care sunt departe de a se fi potolit în vremea noastrà, a pus Germaniei protestante,atàt de încercatà în acegti ultimi 35 de ani, dilema hamletianà: ,,a fi sau a nu fi"!Rezolvarea a dat-o, radical, pe cu totul alte baze decàt cele tradifionale, ,,Teologiadialecticà" sau,,a crizei".

Miqcarea ce va fi schifatà aici a fost comparatà de un profesor protestant, A.Mùller, cu mustul care fierbe gi din care va iegi vinul cel limpede giîntàritor.

Pozilia ortodoxà fafà de aceastà rnigcare a fost definità de profesorul Braliotisde la Atena, în chipul urmàtor: ,,Ea e vrednicà de multà atenlie gi e nevoie sà fieurmàrità cu atentie încordatà... nu numai fiindcà (ortodocgii) avem ceva de învàfat de laea ci fiindcà avem temeinicà nàdejde cum cà dezvoltarea ei mai departe ar aduce-omai aproape de Ortodoxie'a8e.

,,Teologia Dialecticf' (numità astfel dupà metoda folosità în demonstrarea tematiciiei), ,,a cuvàntului lui Dumnezeu", ,,acrizei" (provocatà de congtiinfa pàcàtogeniei sau,,a judecà!ii"), e cel mai puternic curent religios contemporarL care a impresionat nunumai protestantismul de pretutindeni, ci gi romano-catolicismul (printr-un iezuitca Przwara), ba încà, precum am amintit, gi gànditori ortodogi (ca Nicolae BerdiaevP. Braliotis g.a). Acest curent a reugit sà zdruncine pozifiile protestantismului dizolvantde azi în care predominà liberalismul gi criticismul ralionalist (ca metodà biblicà 9idoctrinarà), psihologismul gi ralionalismul (materie gi formà a învà!àturii - rezultateale experienlei strict individuale).

Corifeii acestei migcàri" care a cuprins lumea protestantà de pretutindeni gi carene intereseazà qi pe noi, ortodocgii, prin aceea cà reprezintà o nàzuin!à de apropiereîn puncte de doctrinà gi de spirit înrudite cu cele patristice, sunt Karl Barttu Fr. GogarteryEmil Brunner qi Ed. Thurneysen - toli de aceeagi vàrstà. Karl Barth (nàscut în 1886 înBasel), a fost discipol al lui Herrmann la Marburg; a evoluat prin principalele gcoli gicurente ale Protestantismului germarL luàndu-gi apoi alt punct de plecare în mareacrizà. care a urmat dupà primul Èzboi mondial, manifestatà prin sentimentul unuiadevàrat faliment al principiilor conducàtoare ale colectivitàfilor gi indivizllor, aIe

18e Vezi Prof. N. Chifescu, Ortodaxie pi Protestantistn, stud\u pttblicat în ,,ftodoxia", rev. Patriarhiei Romàne,anul lf nr. 3, iulie-septembrie 1950, nota de la pp. 433-437, notà în care se rezumà mai ales studiul citatal lui Brafiotis gi reprodusà aici. Se poate afirma cu Barth cà opozitia lui îrnpotriva celorlalte confesiuni,începànd cu romano-catolicismul, se rezumà Ia refuzul primirii ideii de ,,analogia entis" care apropiepe Dumnezeu de om gi-i acordà participarea la sfinfenia divinà prin har (cf. Dogmatik, vol. I, p. VIII,Mùnchen, 1932).

62

' I ttrolucere genera[à furette, sco[i Si hrcràri logmttice;i sim\o[icereprezentoti@ht protestdnusm

istoriei însàgi - arena pàcatului gi osàndei. Toate ideile curente ale protestantismuluicontemporan, vàrsau în subiectivism gi relativism. Din labirintul 1or, Karl Barth seîntoarce la unitatea Cuvàntului lui Dumnezeu, la unica ac{iune obiectivà - aban-donànd astfel pozifia secularà a Dogmaticii protestante, care pornea de la experienlaindividuali de la subiectivismul antropocentric. Teocentrismul acesta se afirmà cuputere înDer Romerbrief (ed. I-a, Mùnchen, r9r8) iar în anul urmàtor, la Congresul dela Tambach-Tirringia, Barth anunfà protestantismului german noul sàu mesaj, careare sà punctul de plecare al unei migcàri asemànàtoare, gi mai durabilà decàt, a luiSchleiermacher sau a lui A. Ritschl, din veacul trecut. Profesor pe rànd gi doctor

,,honoris causa" la mai multe universitàli, invitat în toate pàrlile lumii, spre a làmuripropriul sistem, schilat prin predicile sale (Vom christlichen Leben, Mùnchen, r9z8),prin diferite comentarii biblice (Vorlesung iiber t Kor. ry - Die Auferstehung der Toten",Múnchen, 19z6, ed. aII-a; Erklarung der Philipperbríef, Mijnchen, r9z8), prin feluritetratate (Das Wort Gottes und die Theologie, ry29; lbidem, a III-a ed.), dar gi mai ales deDogmaticà (de pitdà Prolegomena zu einer christlichen Dogmatik, ibdem, 1927, Credo,edifie francezà, trad. de Pierre gi |ean Jundt Paris, 1936; Gotteserkenntnis und Gottesdienstnach reformatoirischen Lehre (ZoIl ikon-Zùrich, 1938) gi mai ales marele sàu tratatde Dogmaticà, în curs de aparfie, - Barth apare ca personalitatea cea mai de vazà aprotestantismului de azí.

Friderich Gogarten, paroh, ca gi Barth, la început, apoi profesor la Iena, sereleveazà ca un mare pioner al noii migcàri paralel qi independent la începtrt - prinoperele sale de càpetenie, (Diereligióse Entscheidung,lena, r9z7,Von Glauhen u. Offenbarung,lena r94; lch glaube nn den dreieinigen Gott, ib., 19z6; Glaube und Wirklichleit, ib. r9z8).

Emil Brunner, profesor laZùrich, (despàrlit de Barth prin studiul sàu Natur urtdGnade, la care acesta a ràspuns scurt prin: ,,Nein! Antwort an E. Brunner"), are caprincipale opere: Erlebnis, Erkenntnis und Glsube, (Túbingen, ry4); Die Grenzinder Humanitrit, (1b., rgzz); ReligonsphíIosophie eaang. Theologie (1b., r9z7); Der Mittler, (ib.,

t9z9); The Theology of Crisis (ib.); Das Grundprobem der Ethik, (1b., t93r) qi, de asemeneamarele sàu Tratat de Dogmaticó în mai multe volume etc.

Ed. Thurneysery paroh în Basel gi marele prieten al lui Barth gi colaborator Ia maimulte dintre operele acestuia are càteva scrieri dintre care amintim: Das Wart Gottes u.die Kirche (Mùnchen, 9z), Díe Aufgabe der Theologie (1b.).

Inconjurali de simpatia unei imense pàrli a teologilor protestanti de astàzi, întàriliprin atitudinea antihitleristà qi antinazistà a corifeilor migcàrii gi secundafi de o pletoràde discipoli gi admiratori, dialecticienii au dat nagtere unui sistem încà nestabilit asupraunor puncte.

Dàm aici un rezumat extrem de sumar al principalelor idei ale TeologieiDialectice, amintind cà unele critici ce s-au formulat asupra lor în Ortodoxie - gi decare noi ne-am slujit pe alocuri în prezenta notà - se gàsesc în studiile Die Krisis desProtestantismus u. die russische Orthodoxie, de Nicolae Berdiaev în caietul r din revista

,,Orient u. Occident" gi 'H ALau\erctLrcl1 OtoÀoyía Karl Barth rcaí t(.rv negi autov -

extras din vol. omagial închinat Arhiepiscopului Atenei, Hrisostom (Atena, tgia), p.

r87-2r9, de Panait Braliotis.Metoda dialecticà, care a dat numele principal acestei migcàri religioase, se

caracterizea zà, prin aceea cà orice afirmaf ie religioasà e consideratà ca antiteza altei

afirmafii, prin faptul cà adevàrata Teologie face deosebire netà între ceea ce afirmà

63

Teo[ogia'Dogmaticd Qtncra[à sau ?rincipin[à i Sin^otkà

omul despre sine, despre Dumnezeu gi despre raportul sàu cu Dumnezeugiceeace reveleazà Insugi Dumnezeu omului în aceastà privin!à.

Aceastà dualitate de conceplii - mod antinomic al Revelaliei gi al reflectàrii ei îninima omului gi rezultat al confruntàrii realitàli lor din douà domenii, despàrtiteprintrb pràpastie de netrecut: cel cosmic Ai umary cel transcendent gi divin - se topegte înunitatea fir i i divino-umane, necuprinsà de mintea omeneascà. (Ex.: Hristos: Om?Dumnezeu? - Dumnezeu-Om! - Întruparea: Monofizitism? Nestorianism? - Theantro-pie! Harul? Omul? - Colaborarea! Pàcatul? Harul? - Ambele!..). Iar antinomiile dialecticiicregtine sunt cu atàt mai adevàrate, cu càt par mai paradoxale minlii omenegti (ex.:Trei Persoane, o Fiin!à!), ele nefiind paralogice gi nerafionale, ci supralogice gi supra-rafionale.

Càt despre obiectul noului sistem de gàndire al Teologiei dialectice, s'a observatcà el a luat nagtere din intenfia autorilor sài de a corecta, numai, vechile sisteme.

a) Cel dintài punct de învàtàturà caracteristicà îl constituie ideea despreDumnezeu gi despre raportul lui cu lumea.

Dumnezeu ràmàne cu totul de nepàtruns pentru om: ,,finitum non capax infiniti"(formula calvinà, opusà celei luterane: ,,finitum capax Infiniti"). Dacà nu s'ar descoperipe Sine prin Cuvàntul Sàu, ar ràmàne pentru om cu totul ascuns. Dar chiar descoperit,EI ràmàne mai departe tot acel ,,Deus absconditus".

Singura atitudine în fafa abisului care desparte pe om de Dumnezeu este smerenianimicnicei omenegti... (Din punct de vedere ortodox, amintim cà ambele formule,completàndu-se, sunt adevàrate luate separat: ,,finitul nu e capabil de Infinit" gi ,,fini-tul e capabil de Infinit". Intr'adevàr, prin Intrupare, Infinitul s'a încadrat în finit:Dumnezeu sh fàcut omi ,,cel ce n aàzut pe FiuI n aàzut pe Tatà|" (In t4,9). Dacà, dupàFiinta Sa, Dumnezeu ràmàne transcenden{a absolutà, energile Sale cele necreate suntfafa imanentà a lui Dumnezeu, aplecatà càtre lume gi în contact cu ea, sensibilà ei).

Càt despre lume gi istorie, dialecticienii deosebesc douà veacuri, sau lumi:una, prezentà, a timpului, a istoriei, a càderii, a catastrofei, a stàrii de pàcàtogenie, încare domnegte coruplia gi totul se terminà cu moarte; alta, cea viitoare, a vegniciei, asupraistoriei, a nestricàciunii, a lui Dumnezeu, încununatà de via!à veqnicà. (Dinpunct de vedere ortodox, observàm cà lumea aceasta gi istoria au fost sfinlite 9itransfigurate în supra istorie gi vegnicie, prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, care afàcut tràsàtura de unire între temporal gi veqnic, istorie gi supraistorie, dànd un sensdivin-umanului însugi).

b) Aga cum reiese din unele studii ale teologilor dialecticieni, ca Offenbarung,Kirche, Theologie al lui Barth (Mùnchery ry34), ei iau ca punct de plecare realitatea,,obiectivà", care e ,,Descoperirea dumnezeiascà", cuprinsà în ,,Sfànta Scripturà" gi în,,Iisus Hristos".Ea ,,e istoria" neistoricó supraistoricà (,,unhistorisclf', ,,ùberhistorisch"),care descoperà nu ideile oamenilor despre Dumnezeu, ci pe ale lui Dumnezeu despreoameni g^i càtre oameni.

c) In ce privegte Persoanele Sfintei Treimi, Teologia Dialectic4 spre deosebirede cea a lui Ritschl, sau Schleiermacher, pleacà de la necunoscut la cunoscut, spre areda adevàrata idee despre Dumnezeu: de la Treime, la Persoanele Treimice gi apoi laom, gi nu invers (Der Mittler, de Brumrcr).

In jertfa de pe Golgota, dialecticienii nu vàd gi triumful iubirii lui Dumnezeu,ci numai judecata groaznicà a Judecàtorului nemitarnic Ai neîndurat... Iar Înviereaeste evenimentul ,,supraistoric", care explicà întreaga viatà istoricà a Domnului.

64

' Introlucere gcnera[à (-urcnte, Sco[i y [\cràri logmnicel simbo[ice'reprezentdtiue'ît ?rot'estqntism

d) Credinga nu mai e o stare evanghelicà de siguran!à $i pace a încrederii fiuluiîn fàgàduielile pàrintegtr, o aruncare în brafele pàrintegti, ci o stare de fràmàntare gi

de zbucium, în care se experimenteazà cuvintele: ,,Cred, Doamne, ajutà necredinfeimele!".

- Întreaga credin!à se preface în nàdejdea eshatologicà a definitivei biruinle a

Impàràliei lui Dumnezeu la sfàrgit - acest ,,sfà,rgit" f i ind hotarul dintre timp gi

vegnicie (v. art. ,,Ortodoxie gi Protestantism", citat de noi mai sus, în notà.

1.6.-/. Cele rrrai însenrnate tratate de clognraticà protestantà

Iatà cele mai însemnate tratate de Teologie Dogmaticà ale protestatismului'eo:Fr. H. R. Frank, System der christlichen Wahrheit, i.878 etc.; M. Kàihler, Die Wissenschnftder christlichen Lehre, 1883 etc.; Fr. Nitzclu Lehrbuch der eaang. Dogmatik, prelucrat de H.Stephan, ed. a III-E r.gtz;J. Kaflan, Dogmatik, t897 etc.; Th. Haering, Der chrilstlicheGlaube, 19o6 etc.; H. H. Wendt, Sqstem der christl. Lehre, r.go6-t9o7; A. Schlatter, Daschristliche Dogma, :.gtt etc.; G. Wobberin, Systematische Theologie nach religiottspsychologischer Methode, tgt3-r926; L. Lemme, Christl. Glsubenslehre, tgzS; H. Stephan,Glaubenslehre, rgzt etc.; H. Lùdemann, Christl. Dogmatik, 1924-25; R. Seeberg, ChristlicheDogmatik,Tgz4sq.; E.Troeltsch, Glaubenslehre (prelegere), r9z5;C. Stange, Dogmatik,I,t9z7; K. Bartku Die Christl. Dogmatik, l, t9z7 etc.; Die Kirchliche Dogmatik, l, 1 93t; K.Heim, Der eaanghelische Glaube tL. das Denken der Gegenzuart, I. Glaube u. Denken, t934etc.; Schaeder, Theozentrische Theologie, r.gzS; Fr. Gogarten, Glaube und Wirchlichkeit,Iena, r9z8; E. Brunner, Dogmatik, (Zúrich, 1934), mai multe volume; Erkenntnis undGlaube (ed. II-a), Tùbingen, t923, W. Koepp, Einfilhrttng in die Eaang. Dogmatik.

Rezumate: Chr. E. Luthard, Kompendium, ed. XIil, t933. Aqanumitele Grundrisse:H. Schultz, r.Sgz; O. Pfleiderer, 1898; M. Reischle rgoz; O. Kirn, tgzr; Th. Bachmann,1908; R. Heim, ry4;K.Dunkmann.n, M. Schultze, r9r8; R. Girgensohn, gz8;W.Hermannr9z5; R. Seeberg, 1932.

Pentru vechea Teologie luteranà: H. Schmidt, Dogmatik der ea. luter. Kirche, 1893;K. A. Hase, Hutterus rediaious-Dogmatik der ea.-luther. Kirche, 1883; R. H. Grùtzmacher,Textbuch zur System, Theologie u. ihrer Geschichte, 1923.

Pentru vechea Teologie calvinà: Calvin, Institutíons de Ia religion chrétienne, ed.Pannier, (P aris, t939).

Textele Màrturisirilor de credinfà se gàsesc, în limba originalà pentru celeluterane, la J. T. Múller, Die symbolischen Bucher der eaangelisch-lutherischen Kirche, cu ointroducere de Th. Kolde ed. XI, Gùterslotu tgrz; qi mai ales Die Bekenntnisschriftender eaangelisch-Iuterische Kirche, ed. a II-a, (Góttingen, t955) în z vol.

Pentru cele reformate, E. F. Karl Múller, Die Bekenntnisschriften der reformiertenKirche, cu textele în limba originarà, însofite de introducere istoricà gi un registru(Leipzig, rgq).

Simbolice: H. Mulert, W. Gass, F. Kattenbusch etc.

1{ Mai ales dupà Paul Althaus, profesor la Erlangen, Grundriss der Dogmatik, partea I, ed. a II-a, Erlangen,

1936, p.1t0.

Teofogia ''Doguaticà $eneratà sau ?rincipia[a 5ì Sin^o[ica

Enciclopedii: Realencyclopàdie fúr protestantische Theologie und Kirche (ed. a 3-a,Leipzig, r89z).

Inlimbafrancezd a.vem ca introducere la Dogmatica Prot.: P. Lobstein, Essald'une Introduction la Dogmatique Protestqnte, Paris, 1896); apoi G. Frommel, L'expriencechrétienne, un cours de DogmatiEze, (Neuchtel, tgr6,3 vol.), H. Monnier, La missionhistoriqtre de Jesus, Paris, t9t4, M. Vaucher, lntrod. à la Dogmatique luthérienne, (Paris,rgzr).

Pentru Teologia neocalvinistà: August Lecerl Introduction une Dogmatiquereforme (z vol., Paris, 1932, t938).

Enciclopedii: Uencyclopedie des sciences religieusees a lui Lichtenberg (Paris, r87&etc), Le Dictionnaire de la Bible, al lui A. Westphalf 3 vol. (Parig r.932, etc.).

1.7. OBrncrul. Tr:ol.ocrnr Docxarrcr: $r SrvBol.rcr:.DOcr,r\ :iI TIIOI.OGUMDNÀ

l.aucla dognrei

lfl eologia Dogmaticà se poate defini pe scurt: ,,expunerea sistematicà a dogmelor";'I 'de aici nevoia de a descrie pe larg obiectul acestei discipline teologice. Dogmadefinegte gi închei Descoperirea, fiind ca un ,,terminus ad quem" al ei.

La obàrgia ei stà de-a pururi nesecatul izvor vital al cunoagterii celor dum-nezeiegti, stau stràvechile experienfe inefabile ale unui proces teogonic Ai cosmogenicîn congtiinfa omeneascà, al Revelaliei primordiale'e'. Tainele viefii intradivine însegiconsemnate în Revelatia dumnezeiascà, cu cele douà izvoare ale ei, îgi aflà aici expresiaautentificatà de infailibilitatea Bisericii. E ca gi cum Biserica ar primi valul Revelafiei,care-i inundà aria cunoagterii qi l-ar indigui parte cu parte, stabilindu-i albia, pentruca sufletele cercetàtoare de adevàr sà ancoreze drept la limanul adevàrului, nemaiplutindla întàmpare. E ca gi cum Biserica ar primi piatra nestematà a adevàrului gi ar cizela-o,ar polei-g pentru a-i scoate în relief stràlucirea unicà.

Biserica nu pàràsegte tàràmul Revelafiei dumnezeiegti formulànd dogm4 ci ca gicum ar primi nigte energii luminoase supracosmice, le proiecteazà dinîngustul spaliual temporal-spalialului în imensitatea vegniciei.

De aceea, Sfinlii Pàrinli au asemànat dogmele cu nigte turnuri de apàrare aadevàrului, iar pe cei ce le propovàduiesc i-au asemànat cu candelele care proiecteazàlumina lor asupra icoanelor, în fala rugàtorilor prosternafi.

Sf. Maxim Màrturisitorul vorbind despre poarta Bisericii care duce la màntuire,spune cà ,,aceastà poartà este înconjuratà de turnuri, adicà de întàriturile dogmelordumnezeiegti..., aràtànd cà cei ce vor sà creadà drept, trebuie sà intre înlàuntrulunghiului, adicà în Bisericà, prin întàriturile acestea gi sà fie apàrali de ele.

1e1 Cf. F. Schelling, Introductiorr à la Philosophie cle Ia Mythologie, Paris, 7945, 2 vol., trad., introducere qi

note de S. Jankelevisch.

66

t,;rrolsccre Benera(à 06rcauf'ft o[ogicì CDogm atice ;i Sin6o[ie-.DoBmri ti lfcol o qu, r : t:,;

Càci cel ce e asigurat de turnurile dogmelor dumnezeiegti ca de nigte întàrituriale adevàrului, nu se teme de gàndurile gi de dracii, care-l amenintà cu pìerzarea,,1e,.

Tot el aratà de asemenea cà ,,candelele care ard toatà viafa în Bisericà, ràspàndindlumina màntuirii, sunt gi treptele care suslinbuna ei rànduialà. De pildà, învà1àtorulînfelept al dumnezeiegtilor gi înaltelor dogme gi taine e o candelà care descoperàînvà!àturi necunoscute înaintea mulfimii. Deci aceastà luminà preface qi pe celìe oprimegte într'o candelà"ae3.De aceea, mare este osànda celui ce ,,dogmatizeazà",adicà vorbegte despre Dumnezeu gi cele în legàturà cu EI, fàrà pregàtirea moralà gireligioasànecesaró precum amvàzut, din cele gràite de Sf. Diadoh al Foticeei desprecei care ,,filozofeazà despre Dumnezeu stànd în afarà de Dumnezeu,,.

Iar fafà de cei ce nu recunosc dogmele, Sf. Antonie cel Mare recomandà mila:,,Nu trebuie sà uràm pe cei ce au uitat de vietuirea cea bunà gi plàcutà lui Dumnezeugi care nu recunosc dogmele drepte gi iubite de Dumnezeu, ci mai vàrtos sà ne fie milàde eL fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile"le4.

l.-/.l.Definifia gi istoricul ei

Douà sunt caracteristicile esenfiale ale dogmei: Ea este mai întài un adevàrdescoperit qi apoi formulat de Bisericà. Ambele acte care caracterizeazà o dogmà,descoperirea gi definirea, s'au sàvàrgit prin împreunà-lucrarea Duhului Sfànt, càre ainspirat pe profeli gi a asistat sfintele sinoade în formularea ei. Astfel, nu se poategtirbi nici unul dintre aceste privilegii ale dogmei de care fin de altfel toate noiele eicaracterisice, càci nu poate fi învestità cu caracterul de dogmà o învàfàturà care nu edescoperità în Sfànta Scripturà gi în Tradilia dumnezeiascà. Dar, în acelaqi timp nu edogmà, stricto-senstl o învà!àturà care se gàsegte în izvoarele Descoperirii cregtine,fàrà sà fi fost definità ca atare de Bisericà, ci e numai o învàtàturà descoperità. $iaceasta pentru douà motive: Întài pentru cà o învàfàturà descoperità în Revelaqfudumnezeiascà, dar nedefinità de Bisericà, poate fi înteleasà în mai multe feluri; în aldoi lea r înd, pentru cà dacà ident i f icàm învàtàtura descoper i tà cu dogma, atunciexcludem putinla oricàrei precizàrigi tàlcuiri din partea Bisericii, aceste lucràri fiindlàsate pe seama insului singuratic.

S'a observat cà, pe cànd rolul Sfàntului Duh în inspiratia profeticà e mult maiintim, mai làuntric Ai, în acelagi timp creator, asistenta Duhului Sfànt îmbràligeazàdefinirea gi proclamarea unei dogme, învestind-o astfel cu un caracter extern $ijuridicrrs.

. Se gtie cà dogma a mogtenit acest caracter din antichitatea pàgànà, pàstràndu-l$i în cregtinism. originea etimologicà are o nuan!à mai pufin trangàntà: dogma vinede la òorcÉro care înseamnà,,apàrea", deci ar avea primul sens de ,,opinie;, ,,pàrerepersonalff'; aceastà nuan!à a pàstrat-o òóéa. Dar òóypra a càpàtat chiar la vechii elini

1e2 Sf.MaximMàrturisitoruf RàspunsuricdtreTalasie,întrebareaXLWI!Filocalia,vol. lISibiu, 1943,p.169.193 ldem,ràspuns la întrebarea LXIil; ibidem, p. 369.194 Sf' Antonie cel Mare, Înoà!àturi despre aiata ntorald a oamcnilor gi despre purtore,în 170 de capete, înFilocalia, vol. I, Sibiu, 7946,p.19.195 B. Bartmann, Précis tle Théologie Dogmatique, cit. supra, vol I, p 22.

67

1'co[ogia'Dognatìcà Qenera[à sau ?riKipia[à ti Sin6o[icà

pe aceea de pàrere bine întemeiatà care se pronuntà, pentru ca sà evolueze repede

spre sensul de ,,hotàràre fotmalil', ,,poîLtîcà", ,,decret" sau ,,lege.Putem deosebi douà sensuri principale ale cuvàntului òóypa la greci gi la

romani: a) un înfeles politic, de poruncà, decret, lege, emanatà de la autoritateacompetentà4ó; b) unul filozofic ca adevàr fundamental filozofic, principiu logig teorie,sistem, filozofie, sentin!à etc.197.

În Vechiul Testament gàsim numai sensul de poruncà, decret, emanat de laautoritatea politicà (Daniil z, tj,), sau porunci ale lui Dumnezeu (Iez zo, z5) ori, însfàrqit

^decret cu cuprins religios (z Mac 75, j6).

In Noul Testament aflàm pe làngà sensul politic Ai pe cel religios, care este celde azi al Bisericii Ortodoxe a Ràsàritului. Avem cinci locuri în care gàsim cuvàntul:În Luca 2, 1 sens politic: ,,poruncà de la Cezarul August"; în Fapte r7 7 (acelagi sens);în Coloseni z, r4 (sens religios); în Efeseni z, 15 (sens religios).

In al cincilea loc, gi anume în Fapte t4, 4 gàsim sensul clasic, însuqit de Teologiacregtinà ortodoxà, de adevàr revelat, formulat în sinod: ,,$i cànd treceau prin orag, ledàdeau în grijà sà pàzeascà dogmele hotàràte de Apostolii gi de bàtrànii din lerusalim".Este vorba despre cele hotàràte la Sinodul Apostolic, cu privire la condiqiile ce trebuiauîndeplinite de pàgànii care treceau la creqtinism. Aceste hotàràri s'au luat pe temeiulrevelafiei vechitestamentare; cele care desàvàrgesc aceste descoperiri sunt hotàràtepe temeiul unei descoperiri specialg fàcutà Sf. Ap. Petru (Fapte rq ro sq.).

In Sfànta Tradifie se precizeazà din ce în ce mai mult însemnàtatea acestuiadevàr descoperit gi formulat de Bisericà, mai ales în veacul al IV-lea, la càfiva dintrereprezentanfii lui cei mai de seamà. Sf. Chiril al Ierusalimului scrie: ,,Fiinfa religieiconstà din aceste douà lucruri: din dogme pioase gi din fapte bune; nici dogmele fàràde fapte bune nu sunt plàcute lui Dumnezeq nici faptele nu se primesc de Dumnezeu,fàrà de dogme pioase; càci ce folosegte a gti dogmele despre Dumnezeu gi a viefui înnecuràfie, fàrà de rugine?"1e8. Sf. Grigore de Nyssa împarte întreaga învàfàturà cregtinàîn,,învàfàturà dogmaticà gi moralà"'os, iar Sf. Grigore de Nazianz numegte ,,dogme"adevàrurile centrale de credinfà, pe care cregtinii, ca pe o temelie, sà zideascà viafalor virtuoasà'oo. Din veacul al Vlea, sensul de ,,adevàr de credinfà" se generalizeazàpentru ,dogme", regulile practice de via!à, numindu-se ,,caîoarte"; sinoadele ecumeniceau contribuit întrb mare màsurà la aceastà generalizare.

Teologi ortodocgi moderni dau diferite definilii dogmei: ,,definifia de credin!à"'o',,,adevàruri descoperite, pàzite, definite gi explicate de sinoadele ecumenice"'o',

1e6 PlatoryDespreLegi,I ;XenoforuAnabasis,I l l ,3,S;cf.Pol ibiu, lstoriageneralà,II I ,27,7.7e7 Marcu Aureliu, lleqrl e autóv, II, 3; III, 6; cf. Seneca, Epist. XCV; Cicero, Quaestiones academicoe,lY,9; cf IIL 10.1e8 Sf. Chiril al lerusalimului, Cú.IV,nr.2; PG XXXIII, col.456.lry Sf. Grigotie de Nyssa, Epistota V W, XXIV etc.; Migne, P.G. XLry col. 1089 etc.200 51. Grigorie de Nazianz, Cuoîntul XL asupra Botezului, nr. 45207 Zicos Rosis, Sistem de dogmnticà al Bisericii sobornicepti ortodoxe, Atena, 1903, p. 92.2o2 M. Malinovskì , Expwtereo Dogmnticii Ortodoxe, Serg. Posad, 1910, t. IL ed. a II-4 p. 74; citat dupà Th.Spacil S.J., DoctuinaTheologiac Orientis separatí, de Reoelatione, fde, dogrnatc...,ìn rev ,,Orientalia Christiana".

68

'Introlucere gencra[à 06iear['I'eo[ogiei /Dogmatice' I Simho[ice'Dogmà ;ì llologumen a

,,adevàruri propuse omului de Insuqi Dumnezeu, prin mijlocirea Bisericii"2o3, ,,pto-iectarea logicà a unui principiu supralogic2o+, ,,învàfàturi teoretice de credinfà, carese gàsesc în Scripturà 9i Tradilie Ei se definesc qi se dezvoltà de Bisericà gi în speciaise expun în sfintele ei sinoade"to5 etc.2o6.

Noi socotim cà o definilie mai cuprinzàtoare este aceea care dà notele carac-teristice sau pàrlile constitutive ale dogmei gi anume: un adevàr teoretic, revelat deDumnezeu, formulat de Bisericà, neschimbabil gi predicat creqtinilor în vedereamàntuirii.

l.-/.2. Delirrritarea noliurlii Ei a ntrnrànrlui clogrnelor

Una dintre problemele cele mai grele privitoare la dogmà este aceea-a unui felde inventar al dogmelor. Unde le gàsim? In Dogmaticà? Dar Dogmatica nu se limiteazànumai la expunerea gti inlif icà gi sistematicà a dogmelor, ci expune qi învà[àturicuprinse în Revelafia dumnezeiascà, cate n'au fost proclamate ca dogme; acelagilucru putem spune gi despre învà!àturi le cuprinse în Màrturisiri le de credin!àaprobate de întreaga Bisericà Ortodoxà" adicà despre Màrturisirea lui Petru Movilàgi aceea a lui Dositei. Càci ele nu sunt un bun al întregii Biserici, din epoca ecumenicitàtiiei, ci s'au dovedit necesare tocmai din pricina despàrlir i i Bisericii apusene de cearàsàriteanà.

Unii dintre teologi socotesc cà tocmai recunoagterea tacità a unor învàfàturi,întemeiate pe ambele izvoare ale Revelatiei, de càtre Bisericà, ar fi criteriul dogmelor.In acest fel, acest criteriu se acoperà cu semnele deosebitoare ale însàgi Tradifieidumnezeiegti, stabilite de Vincenliu de Lerini, în al sàu Commonitorium, adicà. vechimea,universalitatea gi consensul unanim (Id teneamus quod semper, quod ubique, quodab omnibus creditum est).

Dar se amintegte cà nici o dogmà, nici chiar cele centrale ale creEtinismului nuîndeplinesc toate aceste condifi i cerute de acel Commonitorium.Istoria sinoadelorecumenice ne dà o dovadà zdrobitoare despre acest adevàr.

Pe de altà parte noi gtim cà, dimpotrivà, caracteristica dogmelor e proclamarealor solemnà de càtre Bisericà, ,,stàlpul gi temelia adevàrului (r Tim 3, r5) prin glasul ei giprin suprema autoritate din ea, sinoadele ecumenice"'o7.

Acestea sunt dogmele Bisericii noastre, stricto-sensu. Un compendiu al lor îl

aflàm în simbolul niceoconstantinopolitan care a devenit de altfel temelia tuturor

catehismelor Bisericii noastre.Dar, dupà sinodul apostolic, istoria Bisericii înregistreazà numai la 275 de ani

primul sinod ecumenic; iar în total, înainte de marea schismà, epoca patristicà

vol. XXXI, 2, nr. 88, sept. 1933, Iìoma, p. 333.203 Prot. P Svetlov, apud Th. Spacil, iltid.204 Prot Sergiu Bulgakov, apud Spacll, ibid., p 33420s Vezi Andrutsos, Dogmntica, apud Th. Spacil, op cit., p 335.206 A se vedea definifiile principalelor tratate de Dogmaticà ale teologilor ortodocEi în studiul citat aliezuituìui Th Spacil, pp.332-337.207 Cf . Protoiereul P Svetlov, profesor la Universitatea imperialà Sf. Vladimir din Kiev, Lnaldturn crcgtina în

expunerc apologeticd, trad. de Pr. Serghie Bejan 9i Constatin N. Tomescu, voi. I, pp. 272-273.

69

1 eo[ogìa ' Dognatka $enera[; sru 'Prntyafi I Sir6o[ità

stràlucegte prin cele 7 sinoade ecumenice. Lucrarea lor dogmaticà e de o însemnàtatevitalà pentru Biserica ecumenicà.

Atunci shu precizatîndeosebi dogmele centrale ale cregtinismului, despre SfàntaTreime gi despre Hristologie.

Iar cercetàrile mai noi au aràtat cà însugi simbolul niceoconstantinopolitan are latemelie alte simboale mai vechi. Mai mult, lp unele sinoade ecumenice s'au recunoscutîn mod oficial unele formule de credinfà ale sinoadelor locale (ca de pildà în canonulal Il-lea al Sinodului trulan), ba gi unele simboale ale unor personalitàifi proeminentedin istoria gàndiri i, cregtine'n8.

Acest fapt este un luminig în întunericul în care ne lasà istoria dogmelor în privinlacelor aproape trei veacuri cregtine primare, care au precedat veacul de aur al cregtinàtàlii"ca qi celor douàsprezece veacuri care ne despart de epoca patristicà, în care nu s'auproclamat dogme în chip public, în sinoadele ecumenice.

In ce chip a fàcut fa{à Biserica cregtinà nevoilor noi create atàt de ereziile ivite,càt gi de dezvoltarea viefii cregtine, sub toate aspectele ei: religios, moral, de cugetaregi de tràire?

Duhul Sfànt a càlàuzit spre tot adevàrul qi a însuflelit Trupul cel tainic alDomnului, asistàndul în aga fel încàt a pàstrat fafa Bisericii fàrà patà $i fàrà zbàrcituri,potrivit fàgàduinlelor Màntuitorului Insugi (Mt 16, In 4, 9).

In primele veacuri gàsim unele màrturisiri de credin!à extrem de scurte,numite dreptare de credin!à (rcavòv'rr1g níoterog; regula fidei), pe care trebuiau sà lerosteascà neofilii; ele îqi aflà temeiul în însegi formulele scripturistice (Rm rc, 9 sq.);cuvintele gi actele liturgice - aceastà Dogmaticà în acfiune -, propagau de asemeneaformulele Dogmaticii tràite, împreunà cu predicile gi catehezele.

Dar dupà sfàgierea mantiei celei fàrà cusàturà a Domnului, Sfàntul Duh a asistatBiserica în lucrarea de formulare a credinlei, prin aga numitul ,,consensus Ecclesiaedispersae". Acest consens avea totdeauna la temelia lui consensul, absolut sau relativ,al Sfinfilor Pàrinfi între ei gi cu Sfànta Scripturà, adicà tària celor douà izvoare aleDescoperirii dumnezeiegti.

Grave qi mari probleme s'au pus atunci Bisericii Ortodoxe lipsità de posibilitatea

finerii unui sinod ecumenic. Atacurile romano-catolicismului, la care s-au adàugat giale protestantismului, probleme neprecizate îndeajuns de Descoperire, ca: numàrulSfintelor Taine, raportul lor cu ierurgiile, natura dumnezeiescului Har gi raportul luicu Fiinfa dumnezeiasci modul prefacerii Sfintei Euharistii..., iatà càteva exemple deastfel de probleme dogmatice pe care Biserica Ortodoxà le-a dezlegat fàrà sinoadeecumenice. ($i ele se ridicà neîncetat pe màsurà ce trece vremea). Ele au fost rezolvatedatorità acelui consens al Bisericii de pretutindeni; vehiculele acestor ràspunsuridate de Bisericà au fost càrlile liturgice, catehismele gi màrturisirile, iar laboratoareleîn care s'au experimentat gi s'au formulat au fost: tràirea cregtinà, gcolile teologice qisinoadele locale.

Ce valoare au aceste învà!àturi stabilite astfel? Sunt ele, toate, dogme?La aceste întrebàri trebuie sà se ràspundà separat: Le numim adevàruri de

credintà, revelate; ele au valoarea unor dogme, deoarece Biserica noastrà aga lepreluiegte, de fapt; de drept, ele însà nu sunt dogme, deoarece nu s'a îndeplinit formaproclamàrii lor ca atare de un sinod ecumenic.

208 lbidem, p.273, c.t unele exemplificàri.

70

'lntrolucerd genera[à O6ìectu['I"eafo7ici'Do7mqtkl li Siffiboúce'I)ogmò Si 1 eologwnen à

Ih practicà nimeni nu face vreo deosebire ca tàrie de nezdruncinat între o dogmà

proclamatà de un sinod ecumenic, privind Hristologia de pildà qi între capitole,- uneori centrale -, ale învàfàturii Bisericii noastre, privind Eshatologia, ori numàrul

Tainelor, ori màntuirea, dintre care unele n'au fost Proclamate ca dogme de un sinod

ecumenic, ràmànànd adevàruri de credin{à, reveìate.Are consensul Bisericii împràgtiate aceeagi putere ca un sinod ecumenic? - Da,

deoarece nu-i lipsegte decàt definirea ei formalà, càci precum am spus, învà!àturile

nedefinite de sfintele sinoade ecumenìce nu sunt dogme, din pricina acestei lipse.

l.-/.3. Categoria teologunrenelor

Ce sunt ,,teologumenele"? Unele învà!àturi cregtine, care-gi aflà temelie în

Revelalia dumnezeiascà, dar care nu au consensul unanim al Bisericii, degi pot fi cu

o largà circulalie, au fost numite teologumene (de la OeoÀoyoÚprevov ceea ce poate fi

obiect al Teologiei, ceea ce poate forma obazà a învà!àturii teologice), de pildà timpul

creàriiîngerilor, crearea sufletului din al pàrin{ilor lor etc. Teologumenele sunt curente în

Teologia ruseascà mai nouà.S'a stabilit'oe cà. teologumena e pàrerca teologicà cu temei în Revelafie, în specia I

cu temei în scrierile acelor,,òLòóotcaÀot trlg olrcouprtvrlq"zto. Cu càt el realizeazà mai

desàvàrgit consensul Bisericii împràgtiate, cu atàt se apropie mai mult de ,,dogml',din punct de vedere formal.

Se înfelege de asemenea cà este indiscutabilà autoritatea învà!àturilor care îgi

au un temei evident în ambele izvoare ale Revelafiei dumnezeiegti.

1.7.4.. Opirriile particulare ale teologilor

Altfel, o justificare insuficientà pe temeiul Revelaliei, e qi lipsa oricàrei astfel dejustficàri, face ca pàrerea expusà sà ràmànà o simplà pàrere particularà.

,,Pàrerile particulare" sunt admise în Teologia Dogmaticà numai în màsura în

care ele nu contrazic dogmele qi se apropie de,,teologumene".Dogmele gi teologumenele sunt,,necesaria"; pàrerile particulare, ,,dubla": ,,In

necesariis, unitas, in dubiis, libertas, in omnibus, caritas"" ', iatà ce a cerut Tradilia

venerabilà a Bisericii ecumenìce autoritàlii bisericeqti qi teologilor.La ràndul lor, teologii ortodocgi nu trebuie sà se lase condugi de spiritul

luciferic, încercànd sà înfàligeze simple opinii personale drept teologumene/ datorità

darului speculativ, ci sà fie stàpànili de smerenia Sfinlilor Pàrinli care au subliniat

209 Marele istoric al Bisericii, rusul Vasile Bolotov, a stabilit cu prilelul disputelor iscate de conferinfele

unioniste cu vechii catolici, în ale sale Thesen tipàtite mai întài în nemfegte în ,,Revue Internationale

de Théologie" (Caiet24,682 sq.) 9i mai tàrziu cu mari adàugiri în rusegte, în Lecturi cregtine (1913, anulY,

p. 525 sq.), deosebirea între ,,dogmà" 9i ,,teologumenon" pe care o reproducem clupà $tefan Zancov, Dns

Orthodoxe Christentum des Ostens, Berlil, 1928, p.38-39, nota 6, clegi nu sunt primite încà de toti dogmatigtii

ortodocAì.

210 Se socotesc patru mari dascàli ai Bisericii latine (Sf. Ambrozie, Fer. Ieronim, Fer. Augustin, Sf Grigorie

cel Mare) 9i patru ai Bisericii ràsàritene (Sf. Atanasie * pe care càrlile liturgice ràsàritene îl omit -, Sf. Vasile,

Sf. Grigorie de Nazianz gi Sf. Ioan Curà de Aur).

277 $tefan Zancov, op cit., p.19, scrie: Dogmele sunt ,,necesaria", teologumenele sunt ,,dubia".

77

Tco[ogfu 'I)ogmaticà $enera[à sou'lrl i lc ipMIà si Sim6o[icà

unele pàreri ca fiind ale lor proprii gi nu ale întregii Biserici. ,,Aga Sf. Vasile cel Mareqi Sf. Ioan Gurà de Aur deosebesc cele spuse òorcprarrKog, de cele ayarvrotrrcóq iarFericitul Ieronim îgi exprimà ideea cà în operele Sfinlilor Pàrinfi totdeauna trebuiedeosebit ceea ce dàngii au scris òLaÀ,erctLrccoq, de ceea ce au expus ca adevàr"27'.

l.-/.5. Impàrfirea dognrelor:la ortoclocgi, la roflrono-catolici gi la protestanli

Dogmele au fost împàrfite în mai rnulte feluri în tratatele de Teologie Dogmaticàortodoxà2r3. Cele mai obignuite sunt urmàtoarele împàrtiri:

al Dupà obiectul lor, dogmele erau împàrlite altàdatàîn dogme de credin[à giîn dogmede moraouri; gi unele gi altele sunt revelate, dar numele de ,,dogme" s-a rezervat pànàla sfàrgit numai adevàrurilor de ordin speculativ, teoretic.

b) Dupà raporttú lor u mintea noastrd, dogmele au fost împàrfite în dogme puresau ,,misterii", cate nu pot fi înlelese cu mintea (de pildà dogma Sfintei Treimi) gidogme mixte, care se cunosc Ai din Revelafie, dar gi din raliune (dogma despre existenlagi fiinla lui Dumnezeu, despre existenla sufletului, etc.).

c) Dupà legàtura dintre ele, dogmele sunt generale (aga cum sunt expuse de uneleMàrturisiri din epoca patristicà qi de simbolul niceo-constantinopolitan), gi speciale(de pildà cele douà firi ale Màntuitorului etc.).

d) Dupà raporturile interconfesionale, avem dogme comwle tuturor confesiunilor(a Sfintei Treimi), gi deosebitoare (despre purcederea Sfàntului Duh, despre modulprezenlei în Sfànta Euharistie etc.).

e) Unii dintre teologi admit 9i împàrfireaîn dogme explicite (cele definite deBisericà) gi implicite (cele nedefinite sau nedezvoltate), precum se precizeazà desprecàderea demonilor etc..."4. E o influenfà de nomenclaturà romano-catolicà, careprivegte domeniul teologumenelor gi al pàrerilor particulare. Ea nu e primità de uniiteologi ortodocgi'r5 gi nu trebuie primità decàt cu condilia ca dogmele respective sànu fie numai aparent,,implicite", ci sà aibà gi temeiuri în Revelalie.

Romano-catolicii au urmàtoarele împàrfiri principale:a) În raport cu proclamarea lor de cdtre Bisericà, ei admit dogme formale (dogmata

formalia quoad nog revelata et proposita) gi dogme materiale (dogmata materialia, in serevelata, sed non proposita)"6.

Cele dintài se mai numesc Ai ,,de credin!à definità", iar cele de al doilea ,,decredinfà dumnezeiascà"tl7.

2r2 P Svetlov, Înaàtàtura crestinù în expunere apologeticd, trad. de prof. icon. Serghie Bejan gi Constantin

Tomescu, 1935, pp. 29I-292.

273 Vezi Macaìre, Thcologíc Dogrnntique orthodoxe, traduite par un russe, t. I, Paris, pp 27-28,9i aproape

toate manualele de Teologie Dogmaticà.214 Macaire, ib., pp.27-22.

215 Cehanovsky, de pildà, vezi Spacil, op. cit., p.3472t6 Bernard Bartmann, Précis de Th.éologie Dogmatique, trad. de Marcel Gauthier, t. I, ed. III-a, (Mulhouse,

7938), p.25.

277 Vezi Léonce de Grandmaison. Le dognrc chrètien, ed. II-a (Paris,1928), p.278.

72

lntroluceft Benera[à ?{otu{e c qr s cter i s tí c e afe logm e t

b) O a doua categorie de învà{àturi de o autoritate mai micà e aceea a,,adevàrurilorcatolice" sau ,,învàfàturilor bisericegti'2'8, gi anume: r. ,,Concluziile teologice" (adevàrurideduse din z premise, dintre care una revelatà: ,,virtual revelatà"); z. ,,adevàrurifllozofice" (ca unele privitoare la existenta gi atributele lui Dumnezeu); 3. fapteledogmatice (ca episcopatul lui Petru la Roma, validitatea proclamafiilor,,ex cathedra",originalitatea textului Vulgatei etc.). Deqi nu sunt considerate ca revelate, totugi auautoritatea dogmelor în romano-catolicism.

Protestanf ii vechi deosebeau:al dogme esen[iale (necesare pentru màntuire), gib) neesenliale (care nu sunt

necesare pentru màntuire). Dar din punctul de vedere al adevàrului religios, toatedogmele sunt esenfiale; de aceea sinodul al VII-lea ecumenic a anatematizat pe cei care nudau cinstea cuvenità sfintelor icoane gi moagte.

Încheiere. Dupà cum s'avàzutdin cele spuse, noliunea de,,dogmà" aratà roluldecisiv al Bisericii în opera de ,,traducere" a adevàrurilor revelate în adevàruriacomodate minlii noastre, ea înlàturà arbitrariul individuar în întelegerea Revelafiei,dar ea asigurà gi l ibertatea spiritualà a omului în ecuagia inefabilà a adevàrurilorrevelate cu rafiunea omeneascà.

Din momentul dogmatizàrii de càtre Bisericà a unui adevàr de credin!à dinmoment ce capàtà làmurirea bisericeascà gi devine dogmà, cu el se produce o esenlialàmodificare: adevàrul Revelaliei dumnezeiegti din obiect de credinfà revelatà setransformà în dogmà, prin actul cugetàrii sobornicegti, al Bisericii, prin explicarealui logicà're.

l. B. N orr-:l.r: c.AnÀcrr-:l3rsrrcri Àl.r-: Docmnr

Introclucerea generalà asupÍa problenrei

[\efinifia dogmei include gi notele ei caracteristice; de aceea, vom càuta acum sàL,l dezvoltàm gi sà precizàm gi mai bine aceste note caracteristice ale ei.

a) Am afirmat anume cà dogma e un adevàr descoperit de Dumnezeu oamenilor;acest atribut al dogmelor cregtine le deosebegte atàt de învàfàturile religiilor pàgàne,càt gi de învà!àturile Íllozoîice, fiindcà acestea nu sunt descoperite.

b) Al doilea atribut al dogmei e constituit de faptul cà adevàrul ei revelat eformulat, predicat qi impus de Bisericà. Aceastà notà o deosebegte de concepliaprotestantismului gi a altor culte cregtine despre învà!àtura revelatà, deoarece ea nu elàsatà la arbitrariul individual, ci e formulatà gi apàratà de întreaga Bisericà. Acestedouà note caracteristice ale dogmei sunt esenfiale; ele fixeazà locul ei în ansamblulînvà!àturilor religiilor lumii gi în fafa protestantismului.

218 Bernard Bartmaffr, op cit.,7,p.25.

219 Pentru capitolul acesta vezi Prof. N. Chifescu, Fin(a dogmei, în rev. ,,Studii Teologice", seria nouà, anul

V, 7953, nr 3-4, pp 188-209

73

'1 eo[ogia rl)ogmaticà ljencra[à sau 'Principio[à ti Sinl;o[icà

c) În general, tratatele de Teologie Dogmaticà ortodoxà mai amintesc caracterulteoretic, care deosebe$te dogma de învà!àturile morale, gi

d) cel imutabil, care e un corolar al noliunii de Revelafie Dumnezeiascà. Pelàngà acestea, trebuie însà sà precizàm gi faptul cà dogma nu satisface o curiozitatedegartà, ci e datà:

e) în vederea màntuirii.În cele ce urmeazà, vom dezvolta aceste cinci note caracteristice ale dogmei

pentru a preciza mai bine rostul ei în cugetarea gi viafa cregtinà.

1.8.1. Dognra, acl'à0àr rerOelat

Prima notà caracteristicà a dogmei e de a f.i tn adeaàr revelat, cu alte cuvintede a fi un adevàr mai mult sau mai pulin làmurit expus în cele douà izvoare aleRevelafiei creqtine. Aceastà afirmafie nu trebuie înfeleasà în sensul cà învà!àturilecuprinse în Sfànta Scripturà sunt ipso facto ,,dogme", ci numai în sensul cà toatedogmele trebuie sà-gi afle un temei oarecare în ea. Dacà am zice cà toate învà!àturileSfintei Scripturi sunt ipso facto dogme, am càdea în protestantism, càci numaiBiserica poate proclama o învà!àturà revelatà ca domà - oricàt de làmurità s'ar pàreaea în Biblie credinciosului siguratic"o.

Acestui caracter revelat datoresc dogmele supranumele lor de dogme ,,ale luiI isus Histos" (amintit la Efeseni z, t5 gi Coloseni z, 74), ,,dogme dumnezeiegti",,,dogme cregtine", ,,dogme ale Domnului", ,,dogme evanghelice", ,,dogme apostolice",date de Sfintii Pàrin{i de-a lungul epocii patristice"'. Nu e de mirare, de asemenea,cà acolo întreaga învà!àturà cregtinà este socotità, în chip hiperbolic, dogma ba chiarcà îngigi Evangheligtii gi Apostolii sunt ,,învà!àtorii dogmei"zzz. Aceste exageràri devorbire se datoresc în unele cazuri gi faptului cà încà nu se precizase îndeajuns nofiuneade ,,dogmà", mai ales la începutul epocii patristice.

Iatà de ce de asemenea, suntem întru totul opugi concepliilor moderniste oriprotestante, rationaliste, ori sentimentaliste (datorite gcolilor lui Schleiermacher; Ritschl giSabatier) dupà care dogmele n ar fi decàt nigte formulàri exterioare, dar de origine cutotul subiectivà ale sentimentului religiog ori ale experienfelor intime, religioase. Elerr'aÍ fi, în acelagi timp, decàt acomodarea Evangheliei cu vremurile pe care le stràbateBiserica"l.

Dimpotrivà, dogma e o învà!àturà cu cuprins obiectiv, revelat omului.Proclamarea dogmelor de càtre Bisericà a fost precedatà de anumite experiente

adànci, de anumite lupte chiar, care au stabilit adevàrul ca într'un fel de decantare gidupà aceea dogmele au devenit izvoare nesecate de intensà tràire a misterelor cregtine.

Aceste fapte fac pe unii teologi ortodocgi, care privesc dogmele ca învàfàturicare modeleazà viala noastrà dupà modul divin, ca fermentul qi dreptarul neasemànatal ei, sà vorbeascà despre Revelafie ca despre ,,un fapt viu", sà. constate cà dogmele,,nu se cunosc prin intelect întrhtàt càt se primesc cu inima care crede" (Malinovschi)

Cf. Petru Svetlov, op. cìt.,I, p.267.

Vezi Macaire, op c i t . , l , p.2.

lbidem.

Cf. Theophi l lus Spaci l , op. c i t . , p.339

220

221

222

/+

'htrolucerd gexero[ò Xotdd cnocterr stice'a[e dogmci

sà socotescà dogma drept ,,un fapt al Revelafiei, exprimat într'o formà teologicà"(Svetlov), gi, în sfàrgit, sà spunà cà ,,dogma presupune o exerien!à religioasà"(Florovski)"+.

Asemenea expresii sunt înfelese de unii teologi ortodocgi ca qi cum ar tàgàdui

obiectivitatea absolutà a domelor.Dar aceastà obiectivitate e garantatà în Teologia Dogmaticà ortodoxà de concep{ia

ei despre dogmà ca adevàr revelat. Experienfele care au precedat gi care urmeazà

de-a pururi dogmelor dumnezeiegti, nu gtirbesc nicidecum, ci amplificà însemnàtatea

acestui atribu! adevàrul revelat vegnic reflectàndu-se în forme infinite, în sufletele

trecàtorilor pe acest pàmànt, dar adevàrul ràmànànd acelagi.

1.8.2. Ifurnrtrlat cle l3isericà

Dogma este un adeaàr formulat, apdrat gi impus de Bisericà; aceasta e nota cea mai

specificà a conceptului de dogmà. Càci ea deosebegte dogmele de interpretàri le

arbitrare ale protestanlilor gi ale neoprotestan{ilo{, date textelor scripturistice. Mai mult

ea deschide orizonturi largi minlii omenegti limitate, care astfelîntrevede ,,luminiguri" în

domeniul transcendentului gi metanoeticului gi umple inima credinciosului celui mai

simplu de o luminà inefabilà.În sfàrgit, aceastà notà aratà cà Biserica are în ea puterea creatoare de via!à

duhovniceascà religiosà, prin faptul cà Duhul Sfànt o asistà gi o însuflefegte.

Biserica este coloana qi temelia adevàrului (r Timotei, 3, r5);ea pàstreazà ca gi

Maica Domnului dupà Buna Vestire, adevàrul în inima ei, apoi, la nevoie îl vesteqte, îl

tàlcuiegte sub asistenla Sfàntului Duh. Ea nu poate gregi gi nici nu poate îngela pe

nimeni. Dreptul de a formula dogme nu are decàt Biserica lui Hristos. A formula

dogmele individual însemneazà sà tàlcuiegti arbitrar Sfànta Scripturà qi eventual chiarSfànta Tradilie. Toate gregelile protestantismului se datoresc încrederii excesive înputerile individuale de a înlelege Revelafia; dar numai Biserica în totalitatea ei esteinfailibilà, ca Trup tainic al Domnului, asistatà gi însuflelità de Duhul Sfànf care semanifestà viu în experientele, în congtiinfa gi în viala ei duhovniceascà"5.

Màrturisitoarele gi interpreli i acestei congtiinfe qi experienle, tràmbileleadevàrului revelat, sunt sinoadele ecumenice.

Adeseori acest nume a fost uzurpat de sinoade care nu erau glasul Bisericii gi nuerau buciumele adevàrului vegnic (sinodul tàlhàresc de la Efes sau cel de la Ferrara-Florenta); Biserica nu le-a recunoscut ca ale sale qi sinoadele sau vàdit infailibile numaiîn màsura în care au exprimat adevàrul pàstrat în chip tainic în congtiinta vie a Bisericii"de la moartea ultimului Apostol, cànd s'a încheiat Revela{ia.

Romano-catolicii au càzut întrîn individualism excesiv, care a favorizat nagtereaprotestantismului pe meleagurile sale. El aînvestit pepapacu puteri quasidivine, ràpindîntregii Biserici, prin sinodul ecumenic, dreptul de a formula dogmele gi limitàndasistenla Duhului Sfànt la persoana papei, cànd acesta defintgte dogmele ,,excathedra".

lbidem, pp.339,34O.

Th. Spacil, op. cit., p.245.

224

225

75

Teo[ogia /Dognaticà $cnerafà sau'Pîif lciph[ò Ji Sìn6o[kà

Biserica noastrà a pàstrat adevàrata practicà a formulàrii dogmelor în sinoade,de la Sfinfii Apostoli"6. Din pricina acestei a doua note caracteristice, Sfinlii Pàrinli aunumit dogmele,,cuvintele bisericegti",,,Dogmele Bisericii" etc227.

1.8.3. Teoretic

Dogma e un adevàr teoretic. E nevoie sà accentuàm acest lucru 9i sàl explicàm,pentru a deosebi dogmele de învàfàturile morale cregtine, de canoane etc. Indeosebiînvà!àturile morale au stat pànà în evul mediu alàturi de dogme - dogmata fidei qidogmata morum - deoarece qi unele gi altele sunt descoperite de Dumnezeu gideoarece sunt douà aspecte ale uneia gi aceleiagi tràiri cregtine. Morala însàgi erapropusà în gcolile teologice în continuarea Teologiei Dogmatice, pànà în evul mediu.Odatà cu progresul gi cu dezvoltarea studiilor teologice, ele s'au separat gi dogma gi-apàstrat nota caracteristicà de adevàr teoretic228.

Dogmele nu diferà din punctul de vedere al structurii logice, de afirmafiileIogicii omenegti. Dimpotrivà, oricàt de adànc ar pàtrunde în tainele dumnezeiri i- cazul aga numitelor,,dogme pvre" -, ele ràmàn, dupà o expresie amintità de noi"

,,proiecfii logice, ale unor principii supralogice", e adevàrat, dar tot logice.Biserica îgi însuqegte astfel adevàrul revelat, trecàndu-l prin filiera congtiinlei

gi mai ales a raliunii omenegti, gi dà astfel o explicalie care devine obiect al gtiinfei,cugetàrii gi experien,tei cregtinilor gi o nouà treaptà a cunoagterii cregtine. Càci dincolo deformulele dogmatice pulseazà viafa divinà perceptibilà nu prin cuvànt ci prin tràire.Dar ea ne este revelatà pe càile accesibile spiritului omenesc Ai cunoagterea prin dogmàe unul din mijloacele cele mai experimentate în cregtinismul ràsàritean; în acest sensvorbim de caracterul teoretic al dogmei.

,,Tèoretizarea" oricàrei tràiri e un fapt care nu poate fi neglijat. Insàgi simlireareligioasà trebuie polarizatà gi dirijatà de rafiune.

In felul acesta dogma, adevàr prin excelen!à teoretic, devine generator detràire cregtinà, iar aceasta devine la ràndul ei aplicarea gi ridicarea la o intensitatemaximà a principiilor teoretice oferite de Dogmaticà.

,,Tradilia ràsàriteanà, scrie Vladimir Lossky22e, n'a fàcut niciodatà deosebirenetà între... experienta personalà a misterelor dumnezeegti gi dogma afirmatà deBisericà."

Cuvintele spuse, e un veac de atunci, de un mare teolog ortodox, mitropolitulFilaret al Moscovei, exprimà în chip desàvàrgit aceastà atitudine, exemplificatà de

26 La începutul expunerii hotàràrilor Sinodului apostolic din Ierusalim s'a dat formula colectivà de sinoadele

ecumenice: éòoÉtvyàqt{ I lveúyatt tQAyi lo rcai r jgLv (FA15,28).Vechi letraducer i înfols in}à pànàazí

tàlmàcesc aceste cuvinte astfel: ,,Pàrutu-s-a Duhului Sfànt 9i nouà!". Fafà de sensul de azi,al cuvàntului

,,a se pàrea" , aceastà traducere nu mai corespunde tàlcului dintài Càci s'ar putea socoti chiar o blasfemie

ideea cà Sfàntului Duh ,,i se pare". De aceea se impune altà tàlmàcire: ,,Duhul Sfànt 9i noi am hotàràt...",

sau ,,am hotàràt sub adumbrirea Duhului Sfànt...", formule care ar reda ideea formulàrii doctrinale sub

egida Duhului Sfànt. Adàugàm cà în Sfànta Scripturà hotàràrile acestui Sinod se gi numesc: rabóygara

tà rcercqrpÉva. onò tòv ànootóÀrov rcai nqreoputéqr<^ru (FA 15,4).D7 Macaire, op. cit.,I, p.1 9i notele.

228 y""i Prof. Pr. I. Mihàlcescu, Cttrs de Teologie Dognnticù, predat studenfilor de anul IV în 1931-1932.22e Vl. Lossky, Essni stLr ta Théologie Mystique de I'EgIise d'Orienf, (Paris, 19M), pp. 6-7

76

Tnnolucere geteru[ó N o rc{e c a rccter i s t i ce a[e log m e i

Lossky: ,,Nici unul dintre misterele înfelepciunii lui Dumnezeu nici cel mai secret nutrebuie sà ne aparà stràin sau cu totul transcendent, ci în toatà umilinfa trebuie sàadaptàm mintea noastrà la contemplalia lucrurilor dumnezeieqti". Cu alte cuvinte,dogma exprimànd un adevàr descoperit care ne apare ca un mister de nepàtruns,

,,trebuie tràit de noi într'un proces în cursul càruia, în loc de a asimila misterul lamodul nostru de în{elegere, va trebui, dimpotriv4 sà veghem la o schimbare adàncà,la o prefacere làuntricà a minfii noastre, pentru a ne face apti pentru experien!à...".

Deci, dogm4 adevàr teoretig trebuie sà fie zàmislitoare de tràire intensà; altfelar ràmàne asemenea florilor artificiale, lipsite de via!à, de miros gi mai ales de rod.

1.8.4.. Nesclrirnbabil

Dogma e un adevàr neschimbabil, dat odatà pentru totdeauna. O dogmà, odatàformulatà de sinodul ecumenic nu se poate schimba în veacul veacului; nici nu sepoate adapta mediului secular. Antinomiile credinfei formulate în dogme, se rezolvànumai în contemplatie, care e adevàrata ,,teologhisire". (Se gtie cà chiar Luther ainterzis lui Melanchton sà tot modifice confesiunea Augustanà, fiindcà odatà formulatà,zicea el, nu mai e a unui particular, ci a Bisericii).

Neschimbabil itatea dogmei impune menlinerea tale-quale a fondului gi aformulei, deoarece dupà cuvintele lui Vincenliu de Lerini dogma nu e o invenlie aminfii omenegti (,,philosophicum inventus"), ci un depozit dumnezeiesc (,,divinumdepositum")'3o nu se pot primi nici formulàri de dogme care ar rectifica pe cele vechi,printrb nouà Revelafie.

Dar nu e vorba totugi de o stagnare fiindcà, dacà dogmele au o neschimbabilitateabsoluti în acelagi timp ele au o perfectibilitate în înlelegerea pe care o putem aveadespre cele dumnezeiegti, potrivit ideii exprimate de acelaqi Vincenfiu de Lcrini,dupà care dezvoltarea unei dogme se face ,,in eodem scilicet dogmate, eodem sensu,eademque sententia"23r.

Se vorbegte despre o istorie sau despre o dezvoltare a dogmelor, dar e maidrept sà se vorbeascà despre o istorie a Dogmaticii. Càci în ce privegte conlinutuldogmelor nu se poate vorbi de o istorie, el f i ind revelat, ci se poate vorbi de opreistorie a dogmei, a formulàrii ei; din clipa în care a fost formulatà, nu mai poatefi vorba decàt despre o istorie a însugirii ei subiective: ,,progressus fidelium in fide".Nu numai un cuvànt, dar chiar o prepozil ie a putut forma ,,articulus stantis velcadentis Ecclesiae" (cazul prepozifiei òtà la Sinodul de la Ferrara-Florenfa). Mareaschismà a fost pricinuità mai ales de cuvàntul ,,Filioque". Unii protestanfi, vrànd sàaducà schimbàri de dogme, le-au sàràcit de formule gi de cuprins în anarhia doctrinalà:

Quot capita, tot sensus.

1.8.5. Dat îrr',0eclerea màrrttririi

Dogma e un adevàr ce duce la màntuire. Dogmele nu sunt date pentru satisfacereacuriozitàfii omenegti. (Luther, dupà Fericitul Augustiry a ràspuns unuia care-lîntrebase:

Vincenliu de Lerini, Cornmonitorium,I, nr.21; Migne, P.L., L, col. 666

Ibidem.,ll,28;P.L.,L, col.668; apud H. Pinard, art. Dogme,înD.T.C., col.7123

230

77

' I 'eo[ogia.Dogmaficà $erctafà sau,Pilf l cipit là t i Siff i\ohcà

,,Ce fàcea Dumnezeu înainte de crearea lumii?" - ,,pregàtea pedepse pentru cei cepierd timpul cu întrebàri degarte!").

Dogmele sunt date cu un anumit scop: acela de a màntui pe oameni. $i nu sepoate ajunge la màntuire fàrà credinfà; obiectul acestei credinle sunt dogmele. Pentruca sà fie dreaptà, credinta trebuie sà aibà ca obiect dogmele adevàrate.

Dogmele stau la temelia întregii tràiri a cregtinului, la temelia relafiilor lui cuTatàl sàu ceresc qi cu frafii sài, semenii sài.

Ele exprimà principiul viefii duhovnicegti qi dau specificitatea lor. De aceea,ele au o însemnàtate covàrgitoare pentru tràirea noastrà crègtinà: doctrina Întrupàriideterminà concepfia noastrà despre putinla activismului omului, depre perfectibiliiateanoastrà pànà la treapta îndumnezeirii noastre.

Nu ne e indiferentà existenfa lui Dumnezeu sau Învierea Domnului, chezàgiaînvierii noastre qi a altor evenimente suprapàmàntegti, dar care zguduie pàmàntui gide care depinde destinul nostru aici gi dincolo de zarea acestei lumi, în vegnicie...

Din acest punct de vedere întelegem càt de îndrep!àtità e pàrerea celor carecred cà criteriul adevàrului dogmelor nu e identitatea iugetàrii cu ea însàgi (acelcriteriu formal imanent), ci,,vitalitatea lor, adicà tocmai ceea ce e temelia definitiei eigi ea numai o proiecteazà în cuvinte gi judecàfi. De aceea, cànd e vorba de dogme...trebuie sà càutàm... reflectarea ei vitalà, care e temelia ei"r3r, pe làngà temeiul eiobiectiv, descoperit.

Existà o deviere cumplità: ruperea de la viafa unicà a Bisericii, ruperea de lacomuniunea credintei gi iubirii a Trupului tainic, depàrtarea de Duhul Sfànt, esteerezia. Este erezia, congtientà gi voità, ,,negarea sau pervertirea dogmei, adicà aadevàrului sau a învàtàturii clar formulatà de Bisericà gi cunoscutà fiecàrui membrual ei..."'33.

De aceea Biserica, potrivit cuvàntului Màntuitorului (Mt 5,3o: ,,Dacà,màna tacea dreaptà te smintegte...") a proclamat ca decàzuli din ,,preolia obgteascà" pe cei ces'au depàrtat de la ea, pe eretici, anatematizàndu-i: ,,Dacà cineva nu va gine gi nu vaîmbrà{iga dogmele numite mai sus, - poruncegte canonul I al sinodului al Vlleaecumenic, ci se va aPuca sà unelteascà împotriva lor, anatema sà fie dupà rànduialacea de acum agezatà de càtre Sfinlii Pàrinfi aràtafi mai sus gi sà se scoatà ca un stràindin cartea cregtineascà gi sà cadà...",:+.

O învàfàturà adàncà a Patericului ne aratà cà erezia e un pàcat mai mare gi maiprimejdios decàt toate celelalte, fiind contagios ,,Zis-a Avva TÀeodor iaràgi: de ai unprietequg cu cineva gi se va întàmpla sà cadà el în ispita curviei, de po!i, dà-i lui mînagi trage-l în sus. Iar de va càdea în eres gi nu se va pleca gie, sà seìntoarcà degrab4taie-l pre el de la tine, ca nu cumva zàbovindu-te sà cazi împreunà cu el în groafà,;:.

Încheiere. Din expunerea noastrà s'a putut vedea cà specifice dogmei suntmai ales primele douà atribute ale ei: acela de a fi adevàr rèvelat de Dumnezeugi de a fi formulat de Bisericà. Celelalte trei sunt corolare ale acestor caracteristice.

Sergiu BulgakoV apud Spacil, op. cit., p.340.

P. Svetlov, op. cit.,p.269.

Dr. Iosif Olariu, Manual de DogrLaticd, (Caransebeg l90T), p.6.Patericul, (ed Ràmnicul Vàlcea, 1932), p. 88, nr.4.

232

233

?34

235

78

, t t t r r lqcere Benera[à 'Dogmà Si rasiune,logmd J;aidli

Din caracterul de adevàr ,,îevelat" decurge acela de ,,neschimbabil" gi de

,,necesar pentru màntuire", pe cànd caracteristica ,,teoreticà" decurge din aceea de

,,formulat de Bisericl'. De aceea nu se gàsesc la tofi dogmatigtii ortodocgi expuse. Totugi

suntîndreptàlite toate gi se întregesc în chip fericit'r6.

1.9. DOci-,rr SI RÀTIUNE, DOGìriÀ $I !I.r$i\

l)m vàzut cà dogma este adevàrul revelat de Dumnezeu gi formulat de Bisericà. Sà

l'lvedem acum, mai departe, ce rol are rafiunea în formularea dogmei qi în înlelegerea

ei? Ce legàturà are dogma cu viafa?

1.9.1. Dognra e acoÍnoclarea acle{àrului re{elat la ptrterea cleîrrlelegere a ofltului

În procesul formulàrii dogmei, rafiunea, càlàuzità de credin!à gi încàlzità

de iubire, a dat adevàrului revelat o formulà logicà, mai precisà, pentru înfelegerea

omeneascà. În felul acesta, adevàrul revelat a trecut, în prezenfa Sfàntutui Duh prin

congtiinla colectivà, vie, a Bisericii, reflectatà în aceea a sinodului ecumenic qi s'a

produs un fel de decantare a unicului adevàr de toate ,,impuritàfile" simplei cugetàri

omenegti, atàt de diversà în manifestàrile qi roadele ei.

În felul acesta, adevàrul revelat, care, dnpà càderea în pàcat, poate fi înfeles în

mai multe feluri de rafiunea omeneascà individuali capàtà noi contururi gi delimitàri,

potrivite minlii omeneqti; este, ca sà zicem a$a, turnat în tiparele mai acomodate

umanului.Prin aceastà operalie, necesarà în starea de dupà càdere, a omului, adevàrul

revelat nu a pierdut nimic din valoarea lui intrinsecà, ci numai a càgtigat o precizie

mai mare în pàtrunderea din sfera dumnezeiescului în aceea a omenescului. Càci,

dupà cum am amintit, el ràmàne tot o proiecfie logicà a unor adevàruri care depàgesc

logicul. Dar, în acelagi timp, el devine obiect de gtiinfà, de cugetare omeneascà, ca gi

obiect de noi experienfe, de tràire duhovniceascà.

1.9.2. Datul rerOelat nu trebuie nici corrfttnclat cu clognra,clar rrici sepal?t cl€ ea

Acest fapt ne aratà gregeala celor are identificà datul revelat cu dogma, sau

care le separà. Ele nu pot fi identificate aga cum vor chiar unii dogmatigti ortodocqi237,

deoarece a intervenit un element nou, care s'a adàugat datului revelat: elementul

236 Pentru capitolul acest4 vezi Prof. N. Chilescu, Fiinla dogmai, în rev ,,Studii Teologice", seria nouà,

anui V 1953, m. 3-4, pp. 188-209.237 11" piidà Macarie, op, cit.,I,p.10.

79

'I'eo[ogia 'Dognatrcò ljencra[à sau ?nncipnfa si Sinlio[ìca

rational, logic. Ele nu pot fi însà nici separate, aga cum vor ralionaligtii protestanfi,sau modernigtii, deoarece fondul revelat e acelagi. Duhul Sfànt, care a insuflat peprofeli în Revelalie, e acelagi care a prezidat la destinele dogmei, asistànd Biserica înformularea ei. Ele sunt numai deosebite, sfera dogmei fiind mai întinsà în formulareaei, decàt aceea a datului revelat.

1.9.3. Dogrrra dà ràspturs nàzuinl€lor strfletultrigi cerirrlelor ralirlrlii

Dacà intervenfia Bisericii pentru formularea dogmelor a fost pricinuità de cele maimulte ori de erezii, totugi, dogma dà gi un ràspuns multumitor nàzuinlelor sufletuluiomenesc dupà adevàrul absolut, ràspunzànd însà în chip satisfàcàtor gi raliuniiomenegti.

Aceastà raliune omeneascà n'a fost niciodatà nici disprefuità nici làsatà înpàràsir e în creg tinism, ci totdeauna ajutatà gi îndrumatà de credin!à.

$i dacà cregtinismul ortodox n'a mers pànà la idolatrizarea raliunii omenegti,ca protestantismul rafionalist, sau ca romano-catolicismul, în care sh pus alternativaacelor formule: ,,fides quaerens intellectum" gi ,,intellectus quaerens fidem" (cu toatàacea,,Philosophia ancilla Theologiae"), totugi teologia ortodoxà nh neglijat acest dardumnezeiesc care face podoaba fàrà de pre! a sufletului omenesc.

1.9.4.. I'la e nràrturia er0iclerrtà a creclintei îrr iubire

Acest ajutor nepreluit îl dà dogma sufletului doritor dupà adevàrul absolutprin însàgi acomodarea acestuia la puterea receptivà a sufletului gi prin dislocarealui dintr'un ansamblu de interpretàri posibile.

Faptul cà acest adevàr vine ca impus din afari nu-i scade întru nimic valoarealui absolutà. Infailibilitatea Bisericii e o garanfie a acestei valori; drepturile rafiuniiau fost respectate în procesul acestei proclamàri a adevàrului. Iar libertatea congtiinfeinu e diminuatà de faptul cà ea se acordeazà cu o eviden!à cernutà printrb màrturiecolectivà a credinleiîn iubire, evidenfà condilionatà de gradul de integrare a credinciosuluiîn aceastà colectivitate (Biserica), prin însàgi aceastà credinli în iubire.

L.9.5, Însugirea clognrelor nu clà clecàt o pàtrtrnclere r€latirOàa nristerelor cuprinse în ele

Cu aceasta n'am înfeles cà formularea dogmelor cu ajutorul raliunii faceadevàrul dumnezeesc descoperit cu totul inteligibil; acest dar nu e dat omului. Càciînlelegerea omeneascà ràmàne aici de-a pururi acoperità de un vàl - pe acest tàràmvedem ,,ca prin ghiciturà", ca o arvunà, în o vedere anticipatà.

De aceea dogmatiqtii'r8 accentueazà cu dreptate îndeosebi faptul cà adevàruriledogmatice îgi primesc sprijinul lor exclusiv de la autoritatea dumnezeiascà, ra{iunearàmànànd organul formulàrii, însugirii gi justificàrii lor.

238 Vezì Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Rùsdritene, (Slbiu,1930), p. 12 sq

80

'Introlucere gerera[à lI)ogmà Si raliune logflà ti\iotà

Càt privegte pàtrunderea lor, ea poate fi deosebití dupà felul sfor!àrilor carese fac pentru adàncirea adevàrului descoperit prin ele. Dogma rrvepvizeazà niciodatàsubiectul sàu, fiind ajutatà gi completatà de o Liturghie, de practicile Pioase, deînlelegerea comunà a credinciogilor: acea ,,Lex orandi", ajutà la determinarea acelei

,,Lex credendi"'3e.Cu aceasta am ajuns la a doua parte a expunerii noastre.

l.9.6..Acei ,,nlaiores", dascàli propu$i pentru a îrr{à}a pe allii'le îrrleleg gi le expun Ínai eNplicit,

dar aclàrrcirea lor e rezerf,atà tràirii lor cle cei cu itritrra curatà

Dogma poate avea o însemnàtate realà în viala creqtinà, în màsura în care eapreface aceastà via!à dupà modul divin. Altfel ea poate ràmàne o simplà cunogtin!à,ca multe altele, fàrà nici o legàturà cu nàzuinlele qi cu sfor!àrile noastre.

Prività din acest punct de vedere, dogma poate ridica probleme cu aspecte maiapropiate de cei ce împàrtàgesc Ai se împàrtàgesc din bunurile acestei ,,Alma Mater",Teologia.

$i anume, e un adevàr comun cà dogma este cunoscutà în chip mai explicit înBisericà de ai sài ,,majores", dascàli care înjugà zilele cu noplile pe tomuri bràcuite;dar e pàtrunsà mai adànc de cei cu inima curatàz4o.

Avem de o parte o cunogtin!à mai explicità, iar de alta o pàtrundere maiadàncà. Sunt douà lucruri total deosebite, dar în cea mai strànsà legàturà una cu alta.În cazul dintài avem o cunoagtere intelectualà, însà extrinsecà, fàià aderenfà intimàevidenti pur intelectualà; în cazul aI doilea e vorba de o cunoagtere dobàndità printràire, prin experientà personalà, e vorba de ,,grtozà", în care subiectul se identificàcu obiectul cunoagterii.

$i totugi, aceste douà feluri de cunoagtere, precum am spus, sunt întrb inter-dependenfà desàvàrgità: formularea dogmei e îndelung pregàtità de tràirea ei;cunoagterea explicità a dogmei e cunoagterea ei intelectualà; iar prefacerea ei îngnozà e în funclie de chiar aceastà cunoagtere intelectualà (,,nihid volitum, nisipraecognitum").

1.9,-/. IÌxenrpliflcare

Cregtinismul poate fi definit ca o via!à în Hristos. Aceastà via!à în viala Trupuluitainic al Domnului îgi are începutul în credinfà; iar obiectul credinfei, dar supranaturaf eugurat în înfelegerea lui de cunoagterea doctrinei dogmatice. Se poate ca aceastàcunoagtere sà evolueze în chip fericit spre ,,o vedere mai presus de vedere'i pentrucel ce o are, sau pentru cel ce o primegte de la altul. În acest caz, Duhul Sfànt dàadeziunii noastre un caracter supranatural, adaptànd mintea noastrà la întelegereadogmelor.

23e Léonce de Grandmaison, op. cit., p.323.240 Léonce de Garrigou-Lagr ange, Le sens commtm, la Phitosopie de t'Etre et les formules dogmatiques; a cincenmie, (Paris, 7936), pp.388, 394.

81

Teotogia lDogmaticd $enera[à sou Qrincipio[à ti Siníoticà

Tradifia Bisericii cregtine de totdeauna a dat un loc de cinste învàfàturii - punct deplecare al oricàrei experienle cregtine: ,,O Timotee, îndeamnà Sf. Apostol Paael, Iucrul ceI-am încredinlat lie pàzegte-\, depùrtàndu-te de glasurile degarte, cele spurcate gi de aorbelecele potrianice ale gtiinlei cu nume mincinos" (r Tim 6, zo; cf.. Rm ro, 9 sq.). Iar lui Tit îisPune cà episcopul trebuie sà aibà anumite calitàti, printre care nu cea mai micà e aceeade a {ine ,,cuaàntul cel credincios al înaàfàturii, ca puternic sù fie a îndemna cu înuà!àturacea sùnùtoasà..." (Tit r, g).

Fericitul Augustin descrie doctrina ca izvor al viefii religioase: ,,Huic scientiaeattribuitur illud quo fides saluberrima gignitur, nutritur, defenditur et roboratur'z4l.

Marii maegtri ai vielii duhovnicegti deosebeau înfelepciunea speculativà(Teologia) de cea experimentalà (darul înfelepciunii). Iar Dionisie Pseudo-Areopagitulscrie cà Ierotei e desàvàrgit în cele dumnezeiegti nu numai învàfànd, ci gi pàtimind celedumnezeiegti'42.

Agadaq, fàrà sà se tàgàduiascà valoarea obiectivà a adevàrului revelatîn dogmà,conceplia Bisericii noastre despre acest adevàr socotegte cà formularea lui în dogmà edatorità gi unor experienle fàcute prin lucrarea Duhului SfànU iar pàtrunderea lui,dupà expunerea lui explicità de cei pregàtifi întru aceasta, nàzuiegte la nagterea unorexperienfe intimg similare, prin lucrarea aceluiagi Sfànt Dutg care a insuflat pe proorocigi a ferit Biserica de gregealà la formularea dogmei: ,,Mintea începànd sà filozofeze dela credinla cea apropiatà, sfàrgegte cu Tèologia (cunogtinfa de Dumnezeu) de dincolo deorice minte, care e credinfa ce nu se uità qi vederea celor nevà2ute"243.

Explicafia lor se cere îmbinatà cu însàgi tràirea lor de una gi aceeagi persoanà.

1.9.8. Nici ertrinsecisnl, nici inranentisnr rroral,ci colaborare teandricà

În Dogmatica ortodoxà nu s'a pus problema extrinsecismului gi a intrin-secismului, sau imanentismului, sau dogmatismului moral244. Càci dogma n-a fostprività ca o sumà de precepte exterioare, care se valorificà prin tràirea lor (pozifia luiEd. Le Roy)z+s, nici o Revelalie pur exterioarà, care se valorificà numai prin gàndire(pozifia romano-catolicismului), càci în acest caz dogma ar ràmàne pur exterioarà,extrinsecà, dar nici nu trebuie prività numai ca ràspunsul la un proces làuntric(imanentismul lui Laberthonnière)'aó - càci atunci dogma ar ràmàne un processubiectiv; ci este înleleasà ca un produs teandric, al cooperàrii omului cu Dumnezeu,izvor de nouà cooperare a omului cu Dumnezeu spre apropierea creaturii de Creatoq,cunoscànd gi iubind, iubind qi cunoscànd prin libertatea omeneascà gi dumnezeiescul

241 Fer. Augustiry de Trinítate,XlY,l.242 Sf. nionisie Areopagitul, Despre numele dhsine,ll, 4, apud Rég. Garri gott-Lagrnge, op. cit., supra, p.392.243 Thalasie Libianul, Capete despre dragoste, înftànare gi petrecerea dupù minte,IY,78;în Filocafta, IV, (Sibiu1944), p.33.24 Vezidogmatismul moral al lui Laberthonnière, în multiplele lui publicafii.2as Edouard LeRoy, Dogme et uitique, (Paris), 1907.2& Yezi Pages Choises du P. Lnberthonnière;introducere 9i note de Thereze Friedel, (Paris, 1931).

82

lxtrolucere generafà 'DoBnà i rutiune: aa6nú ;t '":t:-t

Har. Înlelegerea dogmei gi a tradiliei implicà o via!à religioasà care are vatra ei însufletul credinciogilor gi principiul în prezenla vie a lui Dumnezeu în el. De aici,rezultà stagnarea dogmei în perioadele în care credinta e pulin vie qi dizolvareaBisericilor cànd credinla moare.

Darurile Sfàntului Duh gi virtufile... care sunt înflorirea harului sfinlilor, facsufletul în stare sà stàpàneascà obiectul sàu dumnezeiesc prin înfelegere gi iubire.Ridicat la ordinea supranaturalà el devine din ce în ce mai dependent de prezenlaactivà a lui Dumnezeu în ea, prezen!à nu numai creatoare gi cauzalà, ci obiectivà gipersonalà, prin care, cum spun teologii: ,,Domnul se comunicà H Însugi gi desàvàrgegterealitatea în sine a creaturii, fàcànd-o în stare de a poseda în chip actual Infinitul".

Aceste daruri ale Persoanelor dumnezeiegti introduc de asemenea pe credinciosîntrîn regim de prietenie cu Ele gi în comuniunea pe care o aduce prietenia:

,,...Adevàrata înfelegere a dogmei cheamà unitatea eului întrb via!à profundà.Prietenia lui cu Dumnezeu, aceastà comunitate de har gi înfelepciung e unicul mijloc ala similàrii spirituale integrale a do gmei..."2 47.

1.9.9. r0iafa cre$tinà ajtrtà la îrrlelegerea clognreigi e transfiguratà de aplicarea ei la propriile-i situalii eiscepîionale

Aceastà conceplie làmuregte chipul în care stau dogmele la temelia întregiiviefi cTgtine pe care o însuflefesc prin credin!à gi moralà.

Intr'adevàr, aceastà via,tà însàgi ne ajutà la aprofundarea principiilor càlàuzitoareale ei; chiar dacà nu sunt întelese pe deplin, ele pot fi tràite pe deplin: ,,A pàstracuvàntul lui Dumnezeu, înseamnà sà-l practici mai întài.

Lucrarea credincioasà e aceea a alianlei în care sàlàgluiesc confidenfeleoluiDumnezeu, tabernacolul în care se perpetueazà prezen\a gi învàfàturile Sale'"".

Tràirea totalà duhovniceascà, aplicarea învà!àturii dogmei în via,ta de toate zilele,de clipà cu clipà, nu numai în ascensiunile vertiginoase pe piscurile ei însorite sauzguduite de furtuni, ci gi în trepàdul anonim, ori în marasmul vàilor ei, face întelegereaei mai ugoarà gi pàtrunderea ei mai adàncà.

1.9. 10. Flrenrplificare

Dar în ce chip o dogmà, rezultatul colaboràrii teandrice, poate fi aplicatà laprozaica via!à omeneascà? - Tot printrb colaborare teandricà.

Dogma inspirà gi conduce pe cregtin în via!à; între dogmà gi tràirea cregtinà sepetrece un neîncetat proces de osmozà" în care învàfàtura are întàietatea.

Cu aceasta nu suslinem un utilitarism sau un pragmatism sub vreo formàoarecare. Fiindcà din acest punct de vedere ar urma o prefuire mai micà a unora dintremisterele centrale ale dogmelor creqtine (,,Purcederea" d.p) gi, ipso factq shr introduce, ojudecatà omeneascà a valorii adàncilor taine ale dogmelor cregtine, fàcàndu-ne judecàtori

2M E.I. Chevalier, Essai d'unz critique de la connaisance théologique,în,,Cahiers de Philosophie", nr. 1 (L homme,metaphisique et transcendence), (Neuchàtel, 1943, pp. 1,1,6, 1,I7, 118).248 p'1. Blondel, Histoire et dogme, p.57; apud Léonce de Grandmaison, op. cit., pp. 154-155.

83

'Teofogia'Dogmat ic it $tncrafà sau'Princi\d[à ti Sin6o[icà

ai celor mai presus de noi. Ori nu judecàlile omenegti caduce pot fi sentinle în celedumnezeiegti pentru om cànd învinge pe alt om zice Fericitul Augustin'4e ,,dar e unbine pentru el cànd îl învinge adevàrul cu adeziunea lui qi e ràu pentru un om, càndîl învinge adevàrul fàrà sà-l convingà. Càci e necesar ca el (adevàrul) sà învingà".

Cu aceste rezerve fàcute, trebuie precizat cà dogma este un adevàr descoperitca sà fie tràit gi cà în tainele ei se pàtrunde din ce în ce mai adànc prin experimentareaei: ,,Gustafi gi vedeli cà bun este Domnul", ne înva!à càntarea liturgicà.

Aceastà tràire a dogmei aduce o îndoità transformare: aceea a cregtinului giaceea a societàfii, prin cregtinul îndumnezeit prin Har. Se poate urmàri aceast înràurirepànà gi în specificul cregtinismului ràsàritean gi al celui apusean.

Douà exemple ne vor fi deajuns, pentru a înlelege influenla dogmelor asupraconfesiunilor cregtine.

Invàtàtura Bisericii noastre despre dumnezeiescul Har, d. p. ca energii necreate,nedespàrfite, dar deosebite de fiinla dumnezeieascà, imanente creaturii, aratà specificulpietàfii ortodoxe, ca gi atitudinea acestei Biserici fa!à de Stat.

Astfel, în aceastà concepfie Harul cel necreat nu se separà de creaturà, ci îi esteimanent în lucrarea lui. Aceastà concepfie se reflecteazà în pietatea ràsàriteanà, alecàrei experienfe profunde nu lasà invizibile energiile cele necreate, precum vizibilàa fost lumina de la Invierea Domnului gi de la Schimbarea Ia Fafà. Ea se reflectà înMisteriologia ortodoxà, în care formulele lucràtoare ale mijlocirii preo(eqti reliefeazàlucrarea dumnezeiascà prin intermediul preotului: ,,Boteazà-se robul...", ,,Doamne,cela ce...", ,,Cununà-se..." etc. Iar în ce privegte raportul Bisericii cu Statul, ea seconcretizeazà în exemplul plastic evanghelic al aluatului care dospegte fràmàntàturagi în acela patristig al altoiului.

In Apus, conceptia despre Har ca lucrare creatà, accidentalà etc., separà divinulde uman, reliefànd exclusiv transcendenfa lui Dumnezeu. Aceastà concepfie se reflectàîn pietatea romano-catolicà, mulatà de ,,exerciliile spirituale" gi în care omul se gàsegtesingur în fafa glacialitàfii imensitàlii spaliilor cosmice, Dumnezeu ràmànànd ,,Deusabsconditus. ..".

Formulele Tainelor scot înainte lucrarea preotului, nu pe a lui Dumnezcu (,,Egote baptizo...", ,,Signo te signo crucis..." etc.), ba chiar pe a mirenilor, la sàvàrgireanunfii.^

In ce privegte relati i le Bisericii cu Statul, ea nu se integreazà ca aluatul înfràmàntàturi ci ràmàne separatà, ca împàràlie a lui Dumnezetq nu în cele pàmàntegti,ci deasupra lor.

Dar chiar dogmele cele mai specifice dumnezeirii au o reflectare pozitivà asupracregtinului gi asupra cregtinismului. Astfef dogma Întrupàrii, a enipostaìiei celor dóuàfiri, aratà cà religia cregtinà cere, nu desfiintarea omenescului în legàturà cu dumne zeireaci, dimpotrivà, dezvoltarea lui pànà la limita de sus a îndumnezeirii...'5o.

Aceasta ne aratà cà dogmele nu sunt învà{àturi sterpe, ci dàtàtoare de roadebogate, care se valorificà în qiprin tràirea lor'51.

2ae Fericitul Augustin, Epistola 238, Migne, P.L. t. XXXIII, col. 1M9.2s0 61. Printre alte exemple,art. Pr. Prof. D. Belu, Ortodoxia gi actiztismul omului,în ,,Studii Teologìce", anulll, nr. \-2, ian-febr., 7950, pp.65-79.zs"L Pentru prelegerea aceasta, vezi Prof. N. ChiEescu, Dogma gi ainla cregtinà, în rev. ,,Studii Teologice",seria a II-a, anul VI, nr 7-2, pp 39-64.

84

I . I 0. Ironr,aRr;cr poGxcr252

l.l0.l. Iàctorii gi elenrentele care colaboreazàla fornrarea clogrrrelor

l. l0.l. l . Micà introducere generalà: Dognrele cregtirre n'au lualnagtere datorità rrritologiei ori cugetàrii cregtirre

f\ in expunerile anterioare a reiegit limpede cà la formarea unei dogme colaboreazà

lqf mai mulfi factori permanenti, alàturi de uneleîmprejuràri, care pot fi deosebite, de lacazla caz.

Astfel, factorii principali sunt Biserica gi Sfàntul Duh sau mai bine zis, SfàntulDuh care lucreazà în Bisericà, spre a o conduce spre tot adevàrul, ferind-o de oricegregalà. Dar de obicei, în aparenfi Biserica a fost determinatà la formularea dogmelorde alte elemente unele de ordin pozitiv, ca nevoia de a pàtrunde càt mai adànc întainele învà!àturii màntuitoare, sau ca nevoia de a da o explicatie teoreticà practiciipreceptelor morale gi rànduielilor simbolice liturgice; iar din punct de vedere negativereziile au avut o însemnàtate deosebità

Vom aràta foarte Pe scurt cum au actionat acegti factori gi elemente, insistàndmai mult asupra celui principal, care este Sfàntul Duh.

Înainte de aceasta se impune o ,,curàtire de teren", càci unii protestanti gi uniirafionaligti au socotit cà dogmele n'ar f i decàt rezultatul întàlniri i Evangheliei cufilozofia greacà sau rezultatul influentelor mitologiilor pàgàne prin noii convertiti.

Vom reveni pe larg asupra acestui aspect al problemei.Deocamdatà amintim cà dogmele cregtine au primit de la Filozofia greacà nu

fondul acestei Filozofii, ci terminologia, acolo unde Biserica nu gi-a creat una proprie(aetnaqOévog etc.) pe de altà parte, e evident cà Filozofia greacà n'a influen{at dogmeleci mai ales erezii le, deoarece acestea au comun cu elenismul logica desàvàrqità,omeneascà (Monofizitismul, Nestorianismul), pe cànd cregti-nismul a fost de celemai multe ori supralogica dumnezeiascà (o persoanà în douà firi, trei ipostase gi ofiintà etc...).

Càt despre influenlele Mitologiei pàgàng care shr fi exercitat dupà unii orientaliqti(ca Reitzenstein g.a.) în special în Mariologie (cultul zeitei Astarte, al Dianei din Efes,etc.), dacà ar fi fost o realitate n'ar fi làsat acest capitol printre cele nedezvoltate pànàîn zilele noastre în Biserica ecumenicà.

Factorii reali ai formàrii dogmelor sunt cei aràtafi mai sus.Cum au ac{ionat ei?

252 Pentm cadrul pàrfii acesteia a se vedea, în afarà de dogmaticile ortodoxe, art. ,,Dogme", al lui H. pinardîn Dictionnaire Apologétique de lo foi catholique, t. I, (paris, 1925). col. 1,1,65-11,69.

85

Teo[ogia (Dogmaticà Senerc[à sau Qrin.ipio[ó ti Sin6o[icò

l.lO.l.2. Ne,loia fireascà a îrrlelegerii re.0elate

Cel dintài factor gi cel mai însemnat din domeniul naturalului este nevoiafireascà de o pàtrundere càt mai adàncà a adevàrului revelat.

Psalmistul fericegte pe acel care cugetà ziua gi noaptea la Legea Domnului"descoperità oamenilor (Ps r, z).

Dar începànd chiar cu generafia Apostolilor (Sf. Pavel în Areopag d. p), (FAr7), misionarii cregtini, pentru a face fafà nevoilor apologetice gi mai apoi catehetice,au trebuit sà mediteze gi sà adànceascà Scripturile dàndu-le o hainà nouà, uneorifilozoficà., potrività timpului. Vestita gcoalà cateheticà din Alexandria, d. p, gi-apropus demonstrarea superioritàlii gàndirii cregtine asupra celei filozofice, pàgàne.

$i astàzi, gcolile teologice au ràmas laboratoarele în care se elaboreazà cugetareacregtinà.

Înlelegerea lumii prin prisma Descoperirii, precum gi învegmàntarea acesteiaîn haina aleasà a cugetàrii timpului, ca gi punerea de acord a acestei cugetàri cuadevàrurile dumnezeiegti, seamànà în aria Bisericii atàtea concepfii gi idei noi, încàt pànàla urmà Biserica se vede silità sà ia pozifie în amalgamul produs de elg însugindu-gipe cele adevàrate, înlàturànd gi orànduind pe cele false.

1.10.1.3. Ylorala gi l.iturgica

Morala gi Liturgica cregtinà constituie al doilea factor puternic de ordin pozitiv,care a dat un impuls creàrii dogmelor.

Viafa primilor cregtini ca gi cultul lor erau pline de seva incomparabilà aDescoperirii dumnezeiegti. Aceastà sevà gi-o însugeau progresànd neîncetat de laîmplinirea acelor porunci - ,,mandata" - prin iubire, la gnoza cea mai înaltà. Ajunqila aceste culmi în care ,,cregtinii sunt pe pàmànt dar tràiesc în cer", dupà expresiaEpistolei càtre Diognet ei gustà armonia naturii lor, îndumnezeite prin hat cu aceeaa lui Dumnezeu, precum gi armonia poruncilor Sale avànd izvorul lor în Dumnezeu,adicà în iubirea intratrinitarà cu iubirea fa!à de creaturà. În înalta tensiune a acesteiiubiri gustate, experimentale, toate învàfàturile scripturistice capàtà noi aspecte carese cer exprimate în vorbire omeneascà, làmuritg definite. Astfel de probleme moraleau adus mari progrese în formulàri dogmatice privitoare la Ponirologie, Antropologieetc.

Acelagi circuit se observà în privinla învà!àturilor liturgice. Ele purced dinînvà!àtura revelatà 9i o cuprind în chip simbolic sau implicit în practicile pioase gi însentimentul comun care le însuflefegte. Ele sunt tràiri intense ale acestei învà!àturi,momente de aprofundare tainicà a lor, care se cer explicite în lumina Descopeririidumnezeiegti: ,,Lex orandi" duce la acea,,Lex credendi".

1.10.1.4.. t)reziile

Din punct de vedere negativ, ereziile au constituit unul dintre imboldurile celemai puternice ale formàrii dogmelor. Într'adevàr, nevoia de apàrare a credinlei a

86

'Ixtrolucere gexero[à formarea logmei

zguduit totdeauna sufletele credinciogilor, fapt stabilit de Sfinfii Pàrinti'53 gi atestatde însugi Sf. Ap. Pavel (r Co n, r.9).

$i atunci au fost cercetate învà!àturile în toatà adàncimea lor, s'au adus toateargumentele pentru consolidarea qi apàrarea lor gi s'au primit gi unele din parteaadversarilor sau chiar create ad-hoc de apàràtori. Pànà întru sfàrgit s'au precizatîndeosebi învà!àturile atacate, formàndu-se totugi un curent eretic destul de puternic,încàt Biserica sà se vadà nevoità sà consacre adevàrul, proclamàndu-l în mod solemn.

Însugi Sf. Ap. Pavel dà anumite povele, càtre sfàrgitul viefii sale, despre felulcum trebuie sà lucreze paznicii dreptei credinle. Astfel, el înva!à pe Timotei: ,,...Te-amrugat sà ràmàiîn Efes, cànd mergemîn Macedonia, ca sd poruncegti unora sà nu înoe[eîntr'altchip... Acestea toate de le aei spune fralilor, bun slujitor aei fi lui lisus Hristos, hrànindu-te cucuaintele credinlei gi ale bunei înaàlàturi, cùreiq ai urmat... O, Timotee, lucrul cel încredinlat

fie pdzegte-\, depdrtàndu-te de glasurile cele spurcate gi de aorbele cele potrianice ale gtiinleicelei cu nume mincinos"254.

1.10. 1.5. Sfàrrttrl Dtrlr

Dar lucrarea Sfàntului Duh în Bisericà pentru formarea dogmelor, are un rolincomparabil în aceastà direcfie.

Descoperirea dumnezeiascà a fost primità de Sfinlii Apostoli de-a dreptul dela Descoperitorul, care este dupà Sfinlii Pàrinfi Descoperirea însàgi. $i toli puteauspune ca Apostolul iubirii: ,,Ceea ce era dintru început, ce am auzit, ce am vàzut cuochii nogtri, ce am privit gi màinile noastre au pipàit, despre Cuvàntul viefii; ceeace am vàzut gi am auzit spunem vouà, ca $i voi împàrtàgire sà avefi cu noi gi împàrtàgireavoastrà este cu Tatàl gi cu Fiul Lui, Iisus Hristos" (r ln 1 r, 3).

Dar a venit clipa despàrfirii lui Iisus de ucenicii Lui. Ce avea sà se întàmple cu ei?Ce urma sà se întàmple cu Biserica Lui? Ei nu aveau sà ràmànà orfani, iar Biserica nuavea sà ràmànà nemàngàiatà, pàràsità. Càci dupà înà\area la cer a Màntuitorului aveasà coboare asupra ei potrivit profeliei Vechiului Testament, (Ioil3, r sq) Sfàntul Duh,învà!ànd-o gi pàzind-o de orice gregealà.

Sf. Ioan ne-a pàstrat toate cele privitoare la lucrarea Sfàntului Duh în formareadogmelor. El avea sà vinà în locul Màntuitorului (In t4, l.6), tàlcuindu-le ceea cei-a învàlat Domnul (In 14, z6) gi conducàndu-i astfel spre tot adevàrul (In 4, g).

Cum a sàvàrgit Sfàntul Duh aceastà lucrare? Multe gi nenumàrate sunt càileProvidenlei dumnezeiegti, prin care Sfàntul Duh aprinde inima apàràtorilor drepteicredinfe prin Harul gi virtufile supranaturale, încàt sà retràiascà experienlele uniceale Apostolilor: ,,Cele ce ochiul n'a aùzut, nici urechea n'a auzit, ttici la inima omului nu s'ausuit, acestea a gàtit Dumnezeu celor ce îl iubesc pe Dînsul lar nouà ne-a descoperit Dumnezeuprin Duhul Sdu; cà Duhul toate le cearcà gi adîncurile lui Dumnezeu ca sà gtim cele ce suntde Ia Dumnezeu ddruite nouù. Care gi gràim, nu în urcinte înz:dlate ale înfelepciunii omenegti,ci în cele înaùlate ale Duhului Sfànt..."zss.

2s3 Sf. Ioan Gurà de Aur, Omilia XVII, nr. 4, asupra lui loan; Migne, P.S.E., LIX, col. 112; Fericitul Augusrin, De

Genes; contra Manich, carteal, nr.2, Migne, PL., t. XXXV col. "173, 174 etc.; apud H. Pinard, op. cit., co|1166.254 1Tim1,3; lY,6sq.;V[,20;cÍ .ZTim1, 13-14;111,74,1v,3,sq. ;Ti t1 ' ,9,74sq.; I I , 1etc.255 go 2,9-10, 12-73;cf. 1rn2,20,27.

87

Teo[o6ia'Do6manc à $enerafò sau ? rincipi 6[à ti Sin6o[icà

Ca gi trupul omenesc care persevereazà în aceeagi via!à, Trupul tainic alDomnului continuà aceea$i viatà, Duhul Sfànt sufletul ei, menfinàndu-l în unitateade credin!à gi iubire gi amintindu-i neîncetat învà!àturile làsate de Domnuf consemnateîn Scripturi gi în Predania Sfàntà; pe de altà parte El stà împotriva celor màndri, carese opun adevàrului, sau îl dilueazà gi-l stricà cu meqtegugite speculalii omenegti.

Duhul lucreazà prin cei alegi ai sài, care nu sunt totdeauna gi cei mai învàfafi,ci totdeauna cei mai curafi: ,,Cunogtinfa exactà a cuvintelor Duhului, scrie Sf. MaximMàrturisito.rl's6, se descoperà numai celor vrednici de Duhul, adicà numai aceloracare, printrb îndelungatà cultivare a virtufilor, curàfindu-gi mintea de funingineapatimilor, primesc cunogtinla celor dumnezeiegti care se întipàregte gi se aqeazà în eide la prima atingere asemenea unei fefe întrb oglindà curatà gi stràvezie".

1.10.2. I'ltapele formàrii dognrelor

Specialigtii sunt de acord în a afirma cà existà hei etape principale ale formàrii dogmei:r. Posesiunea pagnicà a adevàrului descoperit mai mult sau mai pufin làmurit;z. Discufia acestui adevàr (fermentarea lui);f. Definifia'?rz.

l.l}.2.l. Întàia etapà: primirea pa$nicà a acle,làrului; caracteri'zare.bogà|ie, neclet€rxliflare

În prima etapà adevàrul revelat e primit de-a dreptul din Revelalia scrisà, sauprin mijlocrea altui adevàr revelat.

Ceea ce-l caracterizeazà e pe de o parte bogàlia lui, iar pe de altà parte starealui receptivà de tàlcuiri felurite'58. Aga avem în Sfànta Scripturà dogma euharisticà (In6 etc.) învà!àtura kenoticà (Flp z, 5 sq.), cea despre Bisericà (Ef 5 etc.) g.a.m.d.

E învà!àtura martorilor oculari ai Întrupàrii Cuvàntului care, coplegili parcà deimensitatea prezenlei Sale, nu gàsesc cuvinte spre a exprima unicitatea experienlei gispre a vesti bucuria cea mare a contactului duhovnicesc Ai fizic cu izvorul vie{ii:,,Ceea ce era dintru început, ce am auzit, ce am aàzut cu ochii nogtri, ce am priait gi màinilenoastre au pipàit, despre Cuaàntul uie[ii (6i aiala s'a ardtat gi o am aàzut gi màrturisim giaestim aouà aiala cea aegnicd, care era Ia TatàI gi s'a ardtat uoud); ce am oàzut gi am auzitspunem aoud, ca gi aoi împàrtdgire sà aaeli cu noi, gi împàrtàgirea ooastrd este cu Tatdl gi cuFiul Lui, lisus Hristos. $i acestea scriem ooud ca bucuria aoastrà sd fie deplind. $i aceasta este

2só Sf. Maxim Màrturisitorul, Ràspunsuri cdtreTatnsie,laîntreb. 65, în Filocalia rom. vol. III, trad. cit., p.240.257 Introducem acest paragral precizànd cà e valabil pentru istoria dogmelor în trecut gi cu încredintareacà nu va fi dezminfit nici în viitor, cànd Dumnezeu va îngàdui Bisericii din nou formularea lor. Vezi,din altpunct de vedere. învàfàtura teologilor greci moderni, la capitolul despre ,,dogmà". E. J. Chevaliey Op. cit.,p.75, are etapele: Fermentarea, fructificarea, exploatarea datului revela! canonicul F. Verhoelst, Op. cit.,pp.1,79-120: posesiunea pagnicà sau explicità, controversà propozifiunea explicità, cf. H. Pinard, ,,Dogme"din ,,Dictionnaire apologetique de la foi catholique", p. 1770, ca în tex! A. Gardeil, Le donné rnélé, cit.supra/ pp. 762-184 etc.258 A. Gardeil , Le donné reuélé, pp, 166-1,67.

88

'Introlucere generafà Jormarea dogmei

aestirea care am auzit de la Dànsul gi aestim aouà cà Dumnezeu este lumind gi nici unîntunericîntru Dànsul nu este..." (r In r, r-5).

Dar în Sfànta Scripturà aflàm gi unele màrturisiri de credinfà extrem de scurte,declarafii de primirea cuprinsului acelei rcllguypa apostolice: ,,Acesta este cuoîntulcredinlei, pe care-Ipredicùm, zice Sf. Ap. Paoel: Dacà màrturisegti cu gura ta cà lisus este Domnulgi creziîn inima ta cà Dumnezeu L-aîrciat pe El din morfi, zsei fi màntuif'r (Rm to,8-9).

Aceste formule s'au prefàcut apoi în dreptar de credin!à rcavòv trlc níotqc.rg(regulà fidei)2sr 9i în sfàrgit în Simboalele de ciedin!à, ce se màrturisesc la Botez d.eneofili. Numele de,,Simbol apostolic" ne aratà cà au existat asemenea formule chiar dinvremea Apostolilor. Aceste simboale au slujit ca temelie a întregii dezvoltàri ulterioarea învà!àturii cregtine, dezvoltare necesarà mai ales din pricina ereziilor qi a contactuluicu gàndirea filozoficà contemporanà.

Multe sunt problemele pe care le ridicà adevàrul descoperit, ràspunsurile pe carele dà sunt noi, învà1àtura lui e bogatà gi depàgegte puterile omului. Omul singur înfala Descoperirii are vàrtejul marilor altitudini. Adeseori, încercànd sà înainteze,simte cà pierde poteca adevàratà gi se poate pràvàli în hàul fàrà fund, aga cum aufàcut gi allii. Nesfàrgite pot fi potecile, dar calea cea adevàratà este una. Toate puterileomului, liber sb ia spre stànga sau spre dreapta, sunt puse în migcare în càutareaadevàrului.

1.10.2.2. ̂A dotra etapà: contrortersa, fernrentafia clattrltri rer0elah cei cegre$€sc nu sunt r0inorCali înainte de a se pronunîa l3iserica

A doua etapà a formàrii dogmelor e aceea a fermentàrii adevàrului revelat, însufletul credinciogilor, a controversei, a discufiilor, provocate de felul deosebit încare omul, fiinfà autonomà, reaclioneazàîn fafa unicului adevàr, care pànà la sfàrgitbiruie.

În aceste dispute simte nevoia ca unele nofiuni sà fie mult mai precizate; elesunt vechiculele adevàrului revelat: persoanà, ipostas, ngóoronov, enipostasie etc...;uneori o simplà prepozilie sau un singur cuvànt, adàugate, la simbol, fac sà cadàlumi gi împàràlii (Filioque, òLa avti). De aceea Sf. Grigorie Teologul a scris despredisputele hristologice din timpul sàu, cà ,,pu!in a lipsit ca, despàrfind silabele, sà nuse rupà lumea în douà'/2óo.

Insegi formulele dogmatice au o soartà foarte schimbàtoare. Astfel, Sinodul dinAntiohia (din 269) osàndegte formula ópooúoroq, pentru ca Sinodul I ecumenic sbprimeascà drept formula care salveazà Ortodoxia. flqóoc.rnov, din pricina reminiscenteisale scenice fu înlàturat de Capadocieni pentru cà pàrea cà favorizeazà Sabelianismufdar fu primit pànà la urmà. O confuzie îndelungatà a învàluit înfelesul cuvàntuluioúoia primit cànd ca fiin!à, cànd ca persoanà; ba încà Sf. Dionisie al Alexandriei a gifost învinuit de erezig fiindcà-l folosea în sensul adevàrat, care a prevalat (fiinfà, esen!à,substanfà).

2s9 y"rl De praestiptione haereticonrm, de Tertulian.

260 91. Grigorie de Nazianz, CuaîntarenXXI,35; Migne, P.G. XXXV, col. 1126.

89

'Ilofogio 'Dogmatià lenua[à sau ?rincipia[à ,i Sin6o[icà

Deosebirea de sens provenea, fàrà îndoialà, gi din pricina categorilor filozoficedeosebit folosite adeseori.

În acest stadiu, de fràmàntare teologicà, avem rareori un consens absolut alreprezentanlilor Tradiliei dumnezeegti.

Situafia aceasta este explicabilà prin faptul cà Biserica nu se pronunfase încàasupra punctelor respective de credintà. De aceea nu e de mirare cà Sf. Iustin sau Sf.Irineu, cu afti sfinli gi scriitori bisericegti, au adoptat hiliasmul, dupà cum nu e demirare cà un Sf. Grigore de Nyssa îmbàlipazà, dupà Origen gi altii teoria apocatastazeigi cà, sub o formà practicà sau retoricà, teoria ,,Ràscumpàràrii de la diavolul" a fostexpusà de Sfinfii Pàrinfi. Biserica nu se pronunlàse. În perioada efervescenfei dogmatice,în care fiecare aduce obolul sàu la làmurirea unui adevàr de credin!à, pànà la definirealui de Sinodul ecumenic, disculiile nu sunt numai îngàduite, ci chiar de doril pentrua se da putinfà de a se face luminà.

De aceea, dacà gregelile doctrinale, premergàtoare definiliilor sinoadelor, suntîngàduite de Bisericà, din clipaîn care se proclamà adevàrul, degiîn contrast cu el, cei ces'au supus autoritàfii sinodului, n'au fost osàndifi. Rareori au fost condamnafi cei ceau gregit înainte de pronunfarea Bisericii ecumenice gi dupà moartea lor. Cazul luiOrigen se explicà, poate, prin uriaga lui personalitate gi prinînràurirea lui prelungitàpeste veacuri, spre paguba Bisericii din unele puncte de vedere. Dar marele alexandrinera deschizàtor de drumuri, cu congtiinfa cà lucreazà spre folosul Bisericii gi potrivitînvàfàturii ei, în aria ei. Fericitul Ieronim a accentuat lipsa de precizie a învà!àturilortradifionale, chiar, scriind: ,,Scrutànd vechile istorisiri, nu pot gàsi pe nimeni care sàfi sfàgiat Biserica gi sà fi ràtàcit popoarele departe de casa Domnului, în afarà de chiarcei pe care Dumnezeu i-a ridicat preofi gi profeli ai3àr"26r.

Masa largà a poporului dreptcredincios a luat, uneori, în epoca sinoadelorecumenice gi ea parte activà la aceste controverse, degi ele sunt apanajul celor învàfafi,al profesorilor, al dascàlilor de teologie, de regulà.

Càci gi poporul, prin evlavia sa, mai ales, manifestà adeseori dreapta credinfà.Dar uneori pietatea lui poate sà devieze, datorità îndrumàrii gregite a condu-

càtorilor sài: poporul iudeu gi-a fàcut idoli qi li s'a închinat în lipsa lui Moise, urcat pemunte, condus fiind gregit de Aaron. Duhul Sfànt are grijà atunci sà ridice conducàtoricare sà readucà pe linia de plutire salvatoare o pietate deviatà. Se gtie cà, corifeiiProtestantismului au ridicat masele de credinciogi împotriva practicilor din Bisericaromano-catolicà, fàrà temei în Sfànta Scripturà, ca indulgenfele, cinstirea a tot felulde relicve etc. Multe dintre ele îgi au obàrgia într'o evlavie popularà, deviatà.

1.10,2.3. A treia etapà: Definifia Bisericii

A treia etapà e aceea a proclamàrii noii dogme de càtre Bisericà. Pregàtireaacestei proclamàri s'a fàcut în etapa precedentà; fructul e copt, el trebuie cules givalorificat.

Desigur, disculiile nu înceteazà, mai ales dacà ereticii se împietresc în gregealalor; sinoadele ecumenice ne dau triste màrturii despre astfel de situatii.

261 Fe.icitol leronim, In Osenm, lX, 8-9; Migne,P.L., t. XV col. 895.

90

Tntrclucerd 6enero[àrDogmà

Si lo7maticà

Dar cuvremea Duhul Sfànt amufegte glasurile celor cebàrfesc; lumina adevàruluistràlucegte din ce în ce mai vie, mai puternicà: Lux inter umbras et tenebras!

El devine atunci capitol al Dogmaticii, punct de plecare al dezvoltàrilor teologice

9i temei de noi experiente duhovniceqti.

l.ll. Docma gr DoGYrATrc^A

l.l1.l. Dogrnatica, gtiinfà a clognrelor

fl m amintit cà Teologia Dogmaticà îpi trage numele de la ,,dogme" gi cà de aceeal'lmai poate fi numità chiar gi ,,expunerea gtiinfificà gi sistematicà a dogmelor".

Zicem cà este o ,,expunere gtiinfificf', deoarece în làmurirea pe care o dà fiecàreidogme, ea îi face analiza, finànd seama de tofi factorii gi de toate elementele care iauparte la formarea ei; zicem de asemenea cà e o expunere ,,sistematicà" a dogmelor,deoarece toate învà!àturile dogmatice sunt expuse avànd ca puncte de reper càteva ideicentrale ca: Descoperirea, Biserica, iubirea dumnezeiascà etc.

Nu înseamnà însà cà noi vom expune aici numai dogmele ,,stricto-sensu", adicàcele care au fost formulate ir sinoadele ecumenice sau sunt cuprinse în Simbolul niceo-constantinopolitan" ori primite prin consensul Bisericii de pretutindeni; ar însemnasà reducem aria Dogmaticii la aceea a dogmelor. Ori noi am vàzut cà în TeologiaOrtodoxà, în afarà de dogme, mai avem qi teologumene gi pàreri teologice; Dogmaticanu le înlàturà pe acestea din urmà din càmpul ei vizual.

Ar însemna, de pildà, sà nu dea ràspuns marii majoritàli a problemeloreshatologice, dacà excludem cu totul aceste douà din urmà categorii.

Dacà însi aria Teologiei Dogmatice e mult mai întinsà decàt aceea a dogmelor,de ce atunci una dintre definifile Dogmaticii poate fi ,,expunerea gtiinfificà gisistematicà a dogmelor"? Ea poate fi definità astfel din pricinà cà partea principalà aei e formatà din ,,dogme" - pars pro toto -, celelalte învàfàturi tinzànd sà devinàdogme, sau càpàtàndu-gi adevàrata lor însemnare gi însemnàtate numai la lumina giîn apropierea lor de dogme.

Aici vom càuta sà precizàm mai mult raportul între ,,dogme" gi TeologiaDogmaticà, pentru a înlelege care e lumina în care e pusà ,,dogma" cànd devineobiect de învàfàturà într'un tratat de Teologie Dogmaticà.

l.ll.2. Între clogme gi Dogmaticàelcistà o legàturà ca cle la cauzàla efect

Din punct de vedere logic, e evident cà Teologia Dogmaticà e o nofiune mailargà decàt aceea de ,,dogmí', aceasta cuprinzàndu-se în cea dintài, alàturi gi maipresus de celelalte învàfàturi expuse în ea. Dar între ele existà un raport de între-pàtrundere, de ajutorare gi de inifiere, dacà nu de generare.

Orice dogmà are un temei general mai îndepàrtat gi unul mai apropiat. Sà luàmde pildà dogma Ràscumpàràrii. Simbolul niceo-constantinopolitan proclamà: ,,Care

97

'Ieofogia (Dogmatìcà Senera[à sau ?rin.ipiofa ti Sim\o[icd

pentru noi oamenii, gi pentru a noastrà màntuire...". Temeiul mai îndepàrtat al dogmeiRàscumpàràrii e iubirea dumnezeiascà; temeiul mai apropiat al ei e întruparea.

Avem apoi faptul istoric al dogmei gi, în sfàrgit, formularea lui.Ce cunoagtem prin formula dogmaticà a Simbolului amintit, din taina Ràscum-

pàràrii lumii de la începutul pànà la sfàrgitul ei, prin întruparea, viafa" învàfàtura,patimile, moartea, învierea gi proslàvita înàllare la cer a Domnului nostru IisusHristos?

- Numai faptul simplu, redus la cea mai simplà expresie. Dogma nu se întindeasupra expunerii premiselor logice sau teologice sau divine ale Ràscumpàràrii, nuvorbegte despre ,,sfatul voii Lui" etc.., adicà despre temeiul îndepàrtat al dogmei. Earàmîne însà la orizontul acestei scurte, extrem de scurte, reduse la esenfial, expuneria motivului Ràscumpàràrii gi apoi enun!à tot aga de lapidar motivul ei apropiat, pentru atrece imediat la înregistrarea faptului istoric. Atàt.

Ce gàsim în tratatele de Teologic Dogmaticà asupra acestei dogme, care în textuloriginal al simbolului nu cuprinde mai mult de 4o de cuvinte? - Volume întregi discutà:Dacà planul Ràscumpàràrii a fost stàbilit înainte sau dupà cunoaqterea faptuluicàderii omului, din vegnicie; de ce era mai convenabil ca Fiul lui Dumnezeu gi nu altàPersoanà treimicà sà se întrupezei dacà Ràscumpàrarea dovedegte iubirea sau iubireagi dreptatea (Anselm), ori înfelepciunea (mai multi Sfinti Pàrin!i), ori adevàrul (Sf.Atanasie) etc.; apoi diferitele aspecte ale Ràscumpàràrii etc.

Din càteva f.raze, au iegit volume întregi.$i invers: Formulele dogmelor, adicà, precum am spus, càteva fraze, au iegit

din biblioteci întregi, în care, timp de veacuri, Sfinlii Pàrinfi au discutat cuprinsulviitoarelor dogme.

Iatà raportul dintre ,,dogmà" gi Dogmaticà" în linii mari; în dogmà aflàmesenfialul, formularea faptului, dar toate celelalte dezvoltàri ale Dogmaticii sunt înstrànsà legàturà cu ea, avànd la temelie ansamblul Revelaliei.

l.ll.3. PAnà b pronurrfarea Bisericíipoate exista o confw,ie între,,dogme' si ùrr0àfàturile teologice

O oarecare stare neprecisà a raportului dintre Teologia Dogmaticà qi,,dogme"este implicatà în faptul cà o parte dintre învà!àturile acestei discipline au valoare dedogme, degi nu sunt proclamate oficial ca atare, precum gi în faptul cà nu s'auinventariat toate dogmele, toate teologumenele gi toate simplele pàreri particulare înTeologia ortodoxà, din pricinà cà ,,dogmele generale" sunt socotite ca fiind cuprinzàtoarea mai toatà esenla Dogmaticii cregtine. De pildà, a fost posibilà o oarecare confuzieîntre ,,Taine" gi simplele ,,slujbe bisericegti", ,,ierurgii", pànà ce s'a stabilit defintivdeosebirea dintre ele. (Dacà numàrul de ,,gapte Taine" s'a stabilit tàrziu, temeiurilelor sunt scripturistice gi domnegti, aga încàt nu a fost greu Bisericii sà ia o atitudineprecisà în aceastà privinfà la ivirea Protestantismului).

In schimb unii teologi cred cu valoare de,,dogmf ideea inspirafiei Septuagintei,gi deci gi a càrfilor cuprinse în ea (inclusiv cele din categoria celor ,,bune de citit",,,avaywoorcó1)Eva" degi unele hotàràri ale Bisericii (Sinodul din Laodiceea, dela 365),ca gi unii dintre Sfinfii Pàrinfi dintre cei mai cuvazà (Sf. Atanasie, Sf. Ioan Damaschin)iau atitudine hotàràtà în aceastà problemà. De aceea, Biserica va trebui sà purceadà

92

" . . . -1uceÈ Bef lerafà 'Dogmà | logmatic,i

pànà întru sfàrgit la o discriminare a lor, întrucàt se citeazà ,,càr1ile bune de citit", ca

;i cum ar avea aceeagi autoritaie ca gi cele canonice, iar cele ,,apocrife" sunt tipàriteacolo fàrà nici o indicafie deosebitoare.

Deci, pànà la pronuntarea Bisericii, unele puncte de credinfà sau chiar depractic4 ràmàn încà neclare din punctul de vedere al autoritàfii 1o1, contrariu aparentelor.In acest caz, tratatele de Teologie Dogmaticà le pot prezenta ca dogme cuprinse îndogmele generale, sau le pot prezenta ca opinii teologice sau ca abuzuri, datorità uneisituafii neclarificate de Bisericà, dupà temeiurile lor în cele douà izvoare ale Des-coperiri i .

Iatà de ce vom aminti, pe scurt ceea ce caracterizeazà ,,reflectia teologicà", adicàsimpla învàfàturà a Teologiei Dogmatice, fafà de dogme:

1.11.4.. Dogrna Ei refleclia teologicà se caracterizeazà pvin:a) ceea ce dau ele: de o parte ,,datul revel at", de alta explicitarea prin deducfie

a celor cuprinse în dogmà;b) caracterul cuprinsului lor: absolut qi definitiv în dogme, relativ gi provizoriu

in Teologia Dogmaticà;c) caracterul universal al dogmelor Ei cel particular al gtiinfei dogmatice;d) asistenla Sfàntului Duh întrb parte/ lipsa lui în cealaltà;e) mulfi autori colaboreazà la dogmà, dar numai dascàli i de Teologie la

operele dogmatice;f) lipsa spiritului de sintezà în dogmà qi abundenfa lui în Teologie.

a) Ceea ce dau ele: de o parte ,,datul revelat", de alta explicitarea prin deducfiea celor cuprinse în dogmà.

Dogma e un adevàr revelat; învà!àturile Teologiei Dogmatice, precum am spus,cuprind dogme, teologumene gi opinii particulare. Cum le cuprinde, adicà cum leexpune cànd e vorba despre dogme qi teologumene? - Ea le ilustreazà., le dllweazà.,oarecum; e ca qi cum esenta învà!àturi i dogmelor, grea de înleles gi mai grea depàtruns, ar avea nevoie de un catalizalor în prezenfa càruia sà se poatà petreceasimilarea.

Din exemplul cu Ràscumpàrarea, în dogmà gi în Teologia Dogmaticà s'a putut

,,intu1" mai mult acest proces. Sà încercàm a-l analiza'6': Teologia Dogmaticà expuneadevàrurile cuprinse în dogme gi teologumene (ajungànd rareori la ,,pàreri personale'iacolo unde Revelalia tace). Pe calea deducfiilor ralionale ca qi pe calea meditafiilor, aadevàrului Descoperiri i , dogmatistul cautà sà scoatà toate învà!àturi le cuprinseacolo în stare virtualà, toate consecinfele, toate raporturile, pe care le au adevàrurileaflate acolo. Acest proces poate avea un caracter mai mult logic, sau poate avea uncaracter mai mult meditativ, se poate reduce adesea la repetarea unor adevàruriprestabilite, pe temeiuri mai mult sau mai pulin dezvoltate, sau poate lua contururide speculalii înalte, din care nu lipsesc nici cadre gi nici categorii filozofice.

Care e criteriul care stabilegte omogenitatea acestor concluzii scoase de teologdin adevàrurile revelate, în chiar aceste adevàruri? - Este acceptarea lor de càtreBisericà; ea ràmàne judecàtorul ,,reflecliei teologice", precum a fosigi acela al ,,datului

262 V. A Garderl, Le donné rnéIé, p.790 sq.

93

l[eo[ogid Dognttió $enera[à sau ?rincipìa[à ,i Sin^oftcà

revelat'; cànd l-a formulat în dogme. Ea gi le însugegte din momentul în care elecorespund în chip real dogmelor pe care se întemeiazà263.

Dogmele cuprind adevàrul obiectiv revelat, luat în sine; concluziile teelogicesunt adevàrul însuqit devenit subiectiv gi trebuie sà reprezinte tot adevàrul dumnezeiescreflectat în congtiinfa creqtinà, caraza de luminà ce trece prin prismà.

b) caracterul cuprinsului lor: absolut gi definitiv în dogme, relativ qi provizoriuÎn Teologia Dogmaticà;

De aici reiese deosebirea caracterului cuprinsului lor: absolut gi definitiv îndogme, relativ gi provizoriu în Teologia Dogmaticà" fie cà e vorba de pàreri ale unoradintre Sfinfii Pàrinli, fie ale unor Bisericii localg fie cà e vorba de acelea ale simplilordascàli de Teologie'óa.

E drept cà posibilitatea finerii unor noi sinoade ecumenice nu exclude giposibilitatea unor noi formule dogmatice pentru adevàrurile descoperite gi încàneformulate de Bisericà sau pentru cele formulate prea general, chiar.

Dar ,,datul revelat ràmàne identic cu el însugi gi în felul acesta neschimbabilitateaRevelafiei garanteazà pe aceea a Revqlafiei formulate de Bisericà, ,,stàlpul gi temeliaadevàrului".

Modernigtii ca preotul englez Tyrell, (autorul càrfii,,Through ftyla and Carybda)dupà Gùnther (t 1863) au vrut sà demonstreze schimbabilitatea formulelor dogmatice,potrivit progresului filozofiei gi gtiinfei omenegti gi a întelegerii noi a dogmelor. Loisy (în,,Autour dîn petit livre" gi în ,,lJEvangile et l'Eglise) a aràtat cà religia fiind un fenomende ordin subiectiv, credinfele se schimbà dupà oscilaliile sentimentului religios gi înfuncfie de adàugire de forme noi gi de influenle exterioare.

Aceastà conceplie gregità a lor provenea din faptul cà ei socoteau Revelafia însàgidrept o creafie subiectivà, omeneascà.

In realitate existà un progres al dogmelor, dar de altà naturà, el privindexplicitarea formulelor dogmatice ca sens gi în unele cazuri ca formà.

c) caracterul universal al dogmelor gi cel particular al gtiinfei dogmatice.Din cele expuse mai rezultà gi faptul cà, pe cànd dogma are un caracter general

sau universal, în unicitatea formulei ei, fi ind recunoscutà de Biseria ecumenicà,reflecfia teologicà nu este în chip obligatoriu aceeagi în toatà Biserica: forma, adàncireadogmelor, gi informafia depinzànd de autorii respectivi.

d) asistenfa Sfàntului Duh întrb parte,lipsa lui în cealaltà.Refleclia teologicà se mai deosebegte de dogmà gi prin aceea cà, pe cànd aceasta

e formularea adevàrului revelat, prin asistenla Sfàntului Dutr, Teologia Dogmaticàdimpotrivà construiegte edificiile doctrinare dezvoltànd prelungirile probabilesau sigure ale datului revelat fàrà aceastà asisten!à specialà.

e) mulfi autori colaboreazà la dogmà, dar numai dascàlii de Teologie laoperele dogmatice.

Factorii care lucreazà la pregàtirea gi formularea dogmelor sunt mai mul|i- nelipsind Sfàntul Duh în sinoadele ecumenicc; pe cànd autorii de Tèologie Dogmaticà

263 lbidem, p. 196 sq.2@ Cî. P. Svetlov, op. cit ,1,p.289.

94

lntrolucerd genera[à

sunt dascàlii de Teologie care, în generaf n'au lipsit nici de la

dogmelor.f) l ipsa spiritului de sintez în dogmà 9i abundenfa lui

În unele cazvÍi fericite, expunerile dogmatice reprezintàîn Teologie.adevàrate sisteme

de cugetare cregtinà.

l.ll.5. Cele clotrà tenclinfe,al l3onrano-catolicilor gi Itrotestarrtilor,

pril0itoare la raporttrl clintre elenrentul rerOelatgi aporttrl ontului îrr Teologie

Ca o concluzie generalà asupra felului cum trebuie sà fie dozate cele douà

elemente, dumnezeiesc (obiectiv) 9i omenesc (subiectiv), în Teologia Dogmaticà,

amintim cà ele trebuie sà fie întrb armonie desàvàrgità; nu trebuie prefàcut totul în

dogmà, dupà cum nu trbuie sà reducem totul la treapta unei pàreri teologice'

Cea dintài tendin!à e a romano-catolicismului; cea de a doua a protestantismului.

E de dorit ca aceste douà elemente (adevàrul revelat gi participarea teologului

la expuncrea lui) sà se armoniz eze pe deplin în aga fel încàt sà se îndeplineascà

dezideratul Fericitului Augustin, dupà care ,,Teologia este gtiinla prin care se naqte,

se hrànegte, se apàrà gi se întàregte credinfa màntuitoare, care duce la adevàrata

fericire" (Theologia est scientia, qua fides saluberrima, quae ad beatitudinem veram

duci! gignitur, nutritur, defenditur, roboratur " )265.

1.11.(r. Corrcliliile unei btnle Teologii Dogrrratice

Care sunt condiliile unei bune Teologii Dogmatice? -La aceastàîntrebare se pot da

mai multe ràspunsuri:a) Trebuie sà avem o temelie gtiingificà adecvatà, adicà: criticà, istoricà etc..., atàt

a datului descoperif primar, càt gi a celui derivat. (Este necesag dat trebuie accentuat

împotriva protèstanfilor, cà nu este deajuns, deoatece atunci n'am mai face Teologie

Dogmaticà, ci criticà, istorie, exegezà etc').Teologia Dogmaticà e ,,Deascientiarum theologicarum", e coloana vertebralà

a Teologiei. De aceea dupà ea se centreazà celelalte discipline teologice qi nu ea

dupà elè, avànd în centrul preocupàrilor ei însàqi esenla Teoogiei creqtine, dogmele.

(se gtie, de pildà, cà Teologia protestantà are în centrul ei Teologia biblicà).

De aceea ajutorul pe care-l ia de la celelate gtiinfe auxiliare - 9i de la raliune -, nu-i

mai poate pàgubi cànd pleacà de la datul revelat 9i formulat'66'-

b) Sà exprime cu fidelitate învà!àtura descoperita, potrivit tradiliei dogmatice

de totdeauna a Bisericii.

26 Ferici tulAugustiry DeTiinit t t te,carteaXlVcap. I ;apud.P.Svetlov, op.cit ,Lp 296;ct. Pentrutotacesta\niat, ibid., p.292 sq.'2Í6 Vezi A. Gardeil, Le donné rnéIé, p.198 sq.; a se observa exageràrile în sensul paragrafului 5, în concluzie:

,,qtiin{a e o învàfàturà supranaturalà", ,,doctrìna sacra" (p. 249 sq.).

'Dqma 5i dogmaticà

lucrarea de pregàtire a

95

Teo[o6ia'Dogmancà $enerafà sau ?riflcipiatà ti Sin6o[ig

c) Dar conditia primordialà pentru a da un adevàrat tratat de Teologie Dogmaticàeste intenlia de a exprima cu adeaàrat înuàldtura de totdeauna, teologul nelàsàndu-sesedus de propriile speculafii, nevoind sà punà în locul adevàrului Bisericii ecumenicepropriile pàreri; mergànd pe aceastà cale, credinfa tare, întàrità de rugàciune gi luminatàde informatiile necesare din toate domeniile Teologiei, îi va fi farul care va împràgtiaîntunericul ce învàluie adevàrul màntuitor.

Scriptura însàgi ne amintegte acest adevàr: ,,De nu aeli crede, zice profetul lsaia, nuaeliîn!elege!". Iar Sfinlii Pàrinfi au deplàns pe cei care vorbesc despre Dumnezeu, fàràde Dumnezeu fiind: ,,nimic nu e mai sàrac decàt cugetarea care, stànd afarà de Dum-nezen, fllozofeazà despre Dumnezeu!", zice Diadoh al Foticeii'67.

L.ll.-(. Dognratisttrl ader0àrat

Dogmatistul grec Hristu Andrutsos scrieîn Dogmatica sa cà cercetarea teologuluinu poate sà ducà la descoperirea adevàrurilor mai înalte, nici sà prefacà credinfa încunogtin!à, total sau în parte'68. In legàturà cu aceasta noi vom adàuga numaiurmàtoarea làmurire:

Teologii expun dogmele gi cele cuprinse virtual în ele prin deducfii; iar acesteexpuneri pot forma punctul de plecare al unor experien{e analoage acelora care au dus laformularea dogmelor ce stau la temelia lor. Aceste experiente nu le fac cei mai învàfafi,ci cei cu inimà curatà, dupà însàgi învàfàtura Màntuitorului. Dar cei mai învàlali nusunt exclugi de la ele. Ci, dimpotrivà, tràirea cregtinà este o condilie pentru ca ei sà poatàscrie cu desàvàrgit folos despre adevàrul revelat. De aceea de la înlelegerea mai explicitàa dogmei, ei trebuie sà treacà la pàtrunderea ei mai adàncà, de la credinla simplà la gnozà,cum vorbeau cei vechi.

Atunci vor putea spune cu Învàfàtorul dinPedagogul lui Clement Alexandrinul:,,Pentru mine a venit clipa sà sfàrgesc aceastà pedagogie, pentru voi a venit aceeasà ascultali pe Învàfàtorul. El và va primi, và va hràni cu o învà!àturà frumoasà, vàva face sà auzifi cuvintele Lui. Biserica e gcoala Lui; unicul Magistru e soful, voinlasfàntà a unui Pàrinte, sfànt, înfelepciune adevàratà,, sfinfenie a cunogtin!ei...'6r.

Diadoh al Foticeii, Cuoùnt ascetic, cap. VII, cit. supra; în Filocalia,l, p.347.

Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe risdritene, pp.73-74, traducerea romàneascà citatà.

Clement al Alexandriei, Pedagogul,lfi, 12,99.

267

268

269

96