Lucrare

pentru gradul didactic

I

Educatoare Cernăianu

Rodica

Educarea

creativităţii la vârsta

preşcolară

2

Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................3

Capitolul I. Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolari........................................................9

1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei esenţiale……………………........................9

1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii prescolarilor........…......................21

Capitolul II. Apecte teoretico-metodologice privind dezvoltarea creativităţii prescolariilor.......

…………….......……30

2.1 Repere psiho-pedagogice ale stimulării creativităţii în dezvoltarea personalităţii

prescolarilor.…………………...……………………………………………………….30

2.2 Eficentizarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativităţii…..

……………………………………………………………….………....41

2.3 Modalităţi de dezvoltare a creativităţii în cadrul activităţilor de literatură

artistică…………………………………………...……………………...……….……..45

2.4 Investigarea stimulării creativităţii preşcolarilor în cadrul activităţilor de formare a

reprezentărilor matematice elementare.……………………………………………...49

Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativităţii prescolarilor....…………………...…........54

3.1 Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii la copiii

preşcolari………………………...……………………………………………….…….54

3.2 Jocurile creative în educarea şi instruirea preşcolarilor…………………………………..

…59

3.3 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativităţii prescolarilor......…………...……64

Concluzii……………………………………………………..………………………...………..74

Încheiere…………………………..……………………………………………...……………..76

Bibliografie……………...............................................................................................................77

Anexe……………………………………...……………………………………………………..82

3

Introducere

Actualitatea temei :

Schimbările sociale din Romania şi în alte ţări europene au generat noi atitudini în procesul

de educaţie şi instruire a personalităţii. Reforma sistemului de învăţământ actual promovează noi

strategii didactice în scopul formării personalităţii începând cu vârsta preşcolară, care asigură o

adaptare la cerinţele curente ale realităţii.

Actualmente se intenţionează crearea unui nou model de educaţie reieşind din perspectiva

teoriilor noilor educaţii dinamic şi adaptabil la condiţiile sociale moderne. Stimularea şi

aprofundarea creativităţii, adaptarea la cerinţele teoriilor noilor educaţii devine un imperativ

pentru tara noastra.

Astăzi când se pune problema creării unei şcoli noi, devine tot mai clar, că aceasta trebuie să

fie o şcoală naţională, care poate fi creată numai de o generaţie de psihologi şi pedagogi

cunoscători profunzi a istoriei, culturii gândirii pedagogice româneşti. Dispunem de o vastă

experienţă şi înţelepciune pedagogică, care se cere utilizată cu chibzuinţă, grijă şi eficacitate în

activitatea educaţională cotidiană.

Asigurarea succesului la învăţătură al copiilor în funcţie de potenţialul lor biologic şi psihic,

pe de-o parte şi depăşirea eşecului pe de altă parte, se prezintă ca obiective educaţionale de mare

complexitate la etapa actuală de dezvoltare a teoriei şi practicii pedagogice.

Eficienţa activităţii preşcolarului depinde nu numai de capacitatea de asimilare a

cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate, în

particular de imaginaţia şi de creativitatea lui. Fără imaginaţie este imposibilă acumularea

cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, este cu neputinţă formarea structurii de personalitate

în ansamblu a preşcolarului mare.

Până în anii 1980 cercetarea asupra creativităţii a pus foarte mult accentul pe identificarea

tipurilor de personalităţi creatoare şi pe organizarea de cursuri care să predea tehnici de gândire

creatoare. Unii autori care fac ştiinţă la nivel de popularizare sugerează faptul că-ţi poţi aranja

întreaga viaţa astfel încât ea să fie o „colecţie” de creaţii alimentate de pasiune şi conduse de

viziune (Fritz, 1989).

4

Creativitatea deşi este cercetată de jumătate de secol, este încă o disciplină nematurizată

plină de controverse şi incertitudini. În prezent, unii specialişti ai domeniului încă mai discută

faptul dacă aceasta este într-adevăr o disciplină ştiinţifică.

În 1989, Teresa Amabile a publicat cartea „Creativitatea ca mod de viaţă” în care a propus

mai multe metode ce au pus accentul pe complexitatea modului în care unii factori de

personalitate, de mediu etc. se pot combina pentru a determina o persoană să îndeplinească o

sarcină într-un mod mai mult sau mai puţin creativ.

Un rol important, îl au arta plastică, literatura artistică, jocurile creative în dezvoltarea

capacităţilor creative la vârsta preşcolară mare. Dar e lucru ştiut că în multe din instituţiile

preşcolare nu se ţine cont de această conexiune dintre aceste activităţi şi dezvoltarea capacităţilor

creative.

Cauza esenţială fiind faptul că practica învăţării preşcolarilor mari în grădiniţă nu ţine cont de

specificul funcţionării şi dezvoltării capacităţilor creative, de relaţiile lui cu activitatea de creare.

La etapa actuală, rămâne nesoluţionată problema rolului artei plastice în dezvoltarea

capacităţilor creative, lipsa unor ghiduri metodice pentru psihopedagogii grupelor preşcolare

vizând dezvoltarea capacităţilor creative, reliefează actualitatea investigaţiei date.

Educatorii trebuie să dispună de măiestrie în formarea priceperilor şi deprinderilor necesare

dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul activităţii organizate, prin intermediul

creaţiilor literare.

Obiectul cercetării:

Este procesul de formare la copii a personalităţii, dezvoltarea capacităţilor creative prin

intermediul activităţilor de orice gen.

Educatorii trebuie să aibă răbdare în formarea priceperilor şi deprinderilor necesare

dezvoltării personalităţii copilului prin intermediul creaţiilor literare. Relaţia educator/copil şi

interacţiunea părinţilor favorizează o educaţie eficientă din perspectiva curriculară şi teoriilor

noilor educaţii.

Scopul investigaţiei :

Constă în determinarea particularităţilor specifice de dezvoltare a capacităţilor creative şi

elaborarea unui sistem eficient de activităţi care va facilita acest proces.

De a determina căile eficiente pentru evaluarea gradului dezvoltării creativităţii la o nouă

etapă superioară.

În conformitate cu obiectul şi scopul cercetării, au fost stabilite următoarele obiective:

Studierea lucrărilor ştiinţifico-metodice de specialitate;

Determinarea reperelor psiho-pedagogice al investigaţiei vizând dezvoltarea capacităţilor

creative la copiii de vârstă preşcolară ;

5

Constatarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la literatură artistică,

matematică, artă plastică, jocuri creative;

Diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităţilor creative la toate nivele cercetate.

Ipoteza cercetării :

Noi considerăm că in esenta, creativitatea copiilor preşcolari mari va evalua la o nouă treaptă:

Vom forma şi dezvolta priceperi şi deprinderi, capacităţi creative de alcătuire şi redare a

obiectelor.

Vom dezvolta priceperi, de redare corectă a formelor, de a aplica independent elemente,

forme, obiecte, deprinderea de a lucra cu acuarela, creioane, carioca şi paleta de culori.

Dacă în activităţile copiilor de artă plastică va fi o consecutivitate.

Dezvoltarea capacităţilor creative la preşcolarii mari ar produce progrese în dezvoltarea

potenţialului creativ.

Cu cât capacităţile creative vor fi mai dezvoltate cu atât potenţialul creativ al

preşcolarilor mari va fi mai înalt.

Potenţialul copiilor cu imaginaţie creatoare dezvoltată se va deosebi de potenţialul

copiilor cu fantezie mai puţin dezvoltată prin valorile indicilor de: expresivitate, coerenţă,

originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluenţă.

Baza metodologică:

Drept punct de reper al cercetării noastre au servit teoriile referitoare la activitate. Au fost

consultate sursele următoarelor autori ( I. Nicola, J. Piaget, Guilford J.P.,., Roşca Al., Teresa

Amabile).

Metodele de cercetare:

o În conformitate cu obiectivele investigaţiei au fost utilizate metode psiho-pedagogice.

o Metode teoretice – analiza, compararea şi generalizarea datelor din literatura ştiinţifică

la problema în speţă;

o Metode empirice – observarea, probe psiho-diagnostice, experimentul de constatare şi

formare;

o Metode statistice – analiza calitativă, cantitativă şi comparativă a datelor obţinute.

Demersul inovativ al cercetării :

În cercetarea noastră am creat un model de forme şi activităţi al educatorului inovator, dispus

de a aplica noi strategii în cadrul activităţilor de predare-învăţare în dezvoltarea capacităţilor la

copiii de vârstă preşcolară.

Am ajuns la concluzia, că reuşita dezvoltării creativităţii depinde mult de factorii :

cei care ţin de rolul familiei;

cei care ţin de receptivitatea copilului la dezvoltarea creativităţii;

6

educaţia pune în valoare potenţialul creativ al copilului;

dezvoltarea conştientă a potenţialului bio-psihic al copilului şi pregătirea lui pentru

integrarea activă în viaţa socială;

am demonstrat principiile educaţiei din perspectiva curriculumului educaţiei copiilor

în instituţiile preşcolare de diferite tipuri :

- principiul respectării particularităţilor de vârstă;

- principiul continuităţii;

- principiul accesibilităţii;

- principiul unităţii;

- principiul axării educaţiei pe copil;

- principiul cooperării şi participării în actul educativ;

- principiul individualizării şi diferenţierii procesului educativ.

am determinat obiectivele care pot fi realizate pe parcursul anului de învăţământ în

cadrul activităţilor dirijate de educatori;

am ajuns la concluzia că educaţia copiilor în grădiniţă se înfăptuieşte prin intermediul

activităţilor organizate de către maturi;

Au fost elucidate particularităţile dezvoltării capacităţilor creative la arta plastică,

lucru manual, matematică, literatură artistică, activităţile de joc;

S-au elaborat şi experimentat modele psiho-pedagogice pentru dezvoltarea

capacităţilor creative;

S-a dovedit că modelele implementate au contribuit la sporirea valorilor indicilor ce

indică dezvoltarea capacităţilor creative.

Am implementat metodologia de dezvoltare a creativităţii copiilor în cadrul

activităţilor dirijate de literatura artistică, artă plastică, formarea reprezentărilor elementare

matematice, jocurile creative. Activităţile la alegerea copiilor se organizează pe întreg parcursul

zilei, sub directa conducere a pedagogilor.

Am ajuns la concluzia că, eliminarea vechilor metode de învăţare mecanică şi

trecerea la învăţarea conştientizată, logică presupune şi noi forme de evaluare. Evaluarea este un

proces care implică în esenţă trei etape :

- obţinerea informaţiilor legate de obiectivele urmărite;

- formularea aprecierilor ce decurg din aceste informaţii analizate şi prelucrate,

interpretate din punct de vedere calitativ al semnificaţiei psiho-pedagogice;

- adoptarea deciziilor ce se impun în vederea eficientizării activităţii viitoare.

În funcţie de modul de integrare în activitatea didactică am conturat trei forme de evaluare :

a) evaluare iniţială (predicativă);

7

b) evaluare formativă (continuă);

c) evaluare sumativă (cumulativă).

Educaţia de calitate depinde mult de amenajarea spaţiului şi de folosirea suportului didactic.

Valoarea teoretică a investigaţiilor :

1) s-a intenţionat de a defini noţiunile de : „creativitate”, „euristică”, „stimularea

creativităţii”, „educaţie”, a cuvintelor cheie [vezi Anexa Nr 1];

2) au fost determinate reperele psiho-pedagogice ale creativităţii la copii preşcolari din

perspectiva pedagogică;

3) s-a întreprins consolidarea reperelor teoretice la baza proiectării strategiei didactice de

colaborare activă între educatori, părinţi şi copii în cadrul dezvoltării capacităţilor creative în

instituţiile preşcolare cu copii de vârstă mare şi pregătitoare;

4) au fost fundamentate condiţiile curriculare de aplicare a metodelor active în cadrul

activităţilor de diferite tipuri la dezvoltarea creativităţii.

Valoarea practică a investigaţiei :

Rezultatele obţinute întregesc dezvoltarea capacităţilor creative. Ele pot fi aplicate :

1) Elaborarea noilor sisteme ştiinţifice de organizare a activităţilor cercetate;

2) Elaborarea tehnicilor (metodelor, procedeelor de lucru), în cadrul activităţilor

propuse;

3) Elaborarea formelor şi strategiilor de lucru;

4) De a forma un volum de cunoştinţe, priceperi, deprinderi la preşcolarii mari, de a

aplica în practică acele metode, procedee, forme.

5) Formarea abilităţilor practice la copii.

6) Formarea deprinderilor tehnice şi grafice de lucru cu diverse materiale (creioane,

acuarele, carioca).

Această lucrare va fi de folos :

- managerilor preşcolari : director, metodist, educator;

- studenţilor facultăţilor pedagogie-psihologie, phiso-pedagogie;

- tinerilor specialişti la predarea cursului de „Psihologie”, „Pedagogie”, „Pedagogie

generală”.

Etapele cercetării :

2009 – 2010. Determinarea temei de cercetare, studierea literaturii de specialitate şi a experienţei

de lucru a educatorilor.

2010 – 2011. Elaborarea planului experimental de organizare a activităţilor comune, activităţile

la alegerea copiilor pentru dezvoltarea creativităţii copiilor preşcolari.

Baza experimentală:

8

Experimentarea conţinuturilor s-au efectuat în Gradinita Nr.1 Motru. La experiment au

participat 20 de copii ai grupei pregătitoare, educatorii grădiniţei de copii.

Capitolul I : Repere conceptuale ale creativităţii la preşcolari

1.1 Conceptul de creativitate şi delimitările ei esenţiale

Societatea contemporană, se caracterizează prin schimbări radicale care se petrec în ştiinţă,

tehnică şi cultură. Psihologii susţin că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat

realităţii.

A trăi într-o asemenea lume presupune un înalt grad de adaptare şi de curaj care este legat în

mare măsură de creativitate. Prin originea ei, natura umană este creatoare. Omul zilelor noastre

are nevoie de culturalizare în interiorul propriei fiinţe, justificându-se în faţa Creatorului nu

numai prin ispăşire ci şi prin creaţie.

După Rogere C. (1961), adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care

omul poate ţine pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condiţiile ratei actuale a

progresului ştiinţei, tehnicii şi culturii; un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură

limitată nu va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu vor

realiza ideii noi şi originale în adaptarea lor la mediu atunci popoarele lor nu ar mai fi

competitive în plan internaţional.

Psihologul Guilford J.P. în 1950 arată că creativitatea are în vedere abilităţile pe care le

întâlnim la majoritatea oamenilor, fiindcă acestea se referă de fapt la modul sui-generis în care se

reunesc însuşirile de personalitate la nivelul fiecărui individ. Trăsăturile de caracter fiind

specifice fiecăruia dintre noi, şi fiind interesat de felul în care personalitatea creatoare se

manifestă prin aptitudini, atitudini, calităţi temperamentale.

După Allport G.W. , creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de

manifestare a personalităţii : aptitudini, atitudini şi calităţi temperamentale.

Gallton F. (1869) consideră că oamenii geniali sunt înzestraţi cu aptitudini intelectuale sau

mentale excepţionale.

Cattell J.M. (1903) studiind viaţa şi activitatea a o mie de personalităţii eminente

consemnate în dicţionare, a ajuns la concluzia că aceştia se definesc prin calităţi intelectuale

remarcabile care sunt ereditare.

9

Ellis (1904), Cox (1926), White (1931), în diferite perioade au stabilit că între conştientul

intelectual (QI) şi realizările profesionale ale geniilor studiate de ei există corelaţii semnificative.

Weisberg R. apreciază, că toate persoanele creatoare („unde există creaţie există şi geniu”) au un

număr restrâns de trăsături comune printre care se numără : interesele de cunoaştere, inteligenţa

judecăţilor, încrederea în sine, intuiţia şi o fermă percepţie de sine ca individ creativ. El susţine

că în prezent se cunoaşte foarte puţin despre caracteristicile geniului, conceptul de geniu fiind un

mit. În sprijinul acestei opinii aduce următoarele argumente :

- se poate ca trăsăturile psihologice să nu relaţioneze cauzal cu activitatea creatoare;

- creativitatea nu se manifestă nici chiar la cei mai mari artişti sau oameni de ştiinţă,

ceea ce indică faptul că geniul nu este o caracteristică constantă;

- geniul este o caracteristică pe care societatea o atribuie rezultatelor muncii unui

individ [ 54, p. 14 ].

Interpretările psihologilor români referitoare la creativitate acoperă aproape toate direcţiile

consemnate în literatura mondială de specialitate.

Ralea M. consideră că originalitatea este mai mult dependentă de sentimente decât de factori

intelectuali.

Pavelcu V. aprecia că personalitatea creatoare integrează specific motivaţiile individului.

Odobleja Ş. a încercat în lucrarea sa Psihologia consonantistă 1938 să operaţionalizeze

componentele cognitive ale descoperirii şi invenţiei într-un model operaţional sui-generis ale

relaţiei, care posedă modelul tridimensional al inteligenţei elaborat de Guilford (1967) sau

modelul gândirii creative al lui Torrance (1974) [54, pag. 16].

Munteanu Anca în lucrarea sa „Incursiune în creatologie” oferă informaţii despre

creativitate în toate domeniile. Ea susţine că a fi creativ înseamnă a vedea acelaşi lucru ca toată

lumea, dar a te gândi la ceva diferit [Anca Munteanu, 1994, pp. 309-314].

Roşca Al. Este de părere că datorită complexităţii fenomenului creaţiei este puţin probabil să

se ajungă la o definiţie unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni

diferite. El arată ca, după unii autori „creativitatea este atitudinea sau capacitatea de a produce

ceva nou şi de valoare.”, iar după alţii ea constituie un proces prin care se realizează un produs

[56, pag. 16].

După Popescu – Niveanu P. (1987) „creativitatea presupune o dispoziţie generală a

personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”. El

consideră că personalitatea creatoare se caracterizează prin interacţiunea optimă între aptitudini

şi atitudini [51, pag. 52].

Boden Margaret A. (1992) consideră că creativitatea constă în „realizarea de combinaţii noi

originale, de ideii vechi”. Combinaţiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.

10

Fuster Michel şi Bernardette (1988) susţin că, creativitatea este un concept destul de vag şi

oarecum imprecis, arătând că în mintea omului obişnuit creativitatea este legată de expresii şi

creaţii artistice, de invenţii tehnologice sau descoperiri ştiinţifice, de comunicare interumană, de

educaţie, de comportamente personale şi de mişcările sociale. Ea semnifică : adaptări,

imaginaţie, construcţie, originalitate, evoluţie libertate interioară, talent literar, distanţare faţă de

lucrările deja expuse [55, pag. 19].

Barron F. (1963) introduce un criteriu dual pentru evaluarea creativităţii. El consideră că,

produsul creator trebuie să aibă un grad ridicat de neobişnuit, să fie rar întâlnit în colectivitatea în

care a apărut şi în acelaşi timp acest produs creator să fie adecvat realităţii. De multe ori,

răspunsurile neobişnuite provin din ignoranţă, confuzie, stări alterate de conştiinţă, ele fiind în

totală neconcordanţă cu realitatea [5, pag. 32].

Una dintre cele mai valoroase interpretări ale creativităţii pe care o regăsim în lucrările

contemporane, aparţine lui W. Duff şi a fost elaborată în sec. XVIII. Ipotezele teoriei sale au

fost formulate plecând de la analiza intelectului unor genii precum Platon, Shakespeare,

Descartes, Bacon, Newton sau Berkeley.

W. Duff a distins trei facultăţi ale minţii creatoare : imaginaţia, judecata şi gustul, pe care le

consideră principalele componente ale geniului.

Imaginaţia este facultatea mintală care elaborează o infinitate de asociaţii noi prin compunere şi

descompunere a ideilor, prin combinare şi recombinare a lor, creând în final obiecte care nu au

existat niciodată în natură.

Judecata permite combinarea ideilor elaborate de imaginaţie, observarea acordului sau

dezacordului dintre ele, reunirea în aceeaşi categorie a celor omogene şi respingerea celor

discordante, în final urmând să se determine utilitatea şi adevărul invenţiilor şi descoperirilor

produse prin puterea imaginaţiei.

Gustul este un simţ intern care permite delimitarea ideilor frumoase de cele urâte, acelor

decente de cele ridicole. El susţine că imaginaţia se aseamănă cu gândirea divergentă, iar

judecata cu gândirea convergentă. Gustul este abordat ca un supliment de judecată de factură

estetică, care conferă eleganţa gândurilor noastre.

W. Duff a considerat că cele trei facultăţi ale minţii umane implicate în creaţie sunt întâlnite

la toţi oamenii, fiind în special prezente la copii, la oameni cu realizări excepţionale. El a mai

intuit că anumite trăsături ale creativităţii cum ar fi spontaneitatea, asociativitatea, curiozitatea …

sunt specifice copiilor şi adulţilor înalt creativi [Duff, 1767, pag. 64; 51, pag. 15 ].

Teresa Amabile (1983) consideră că adoptarea deciziilor implică deseori creativitatea. Pe de

o parte, soluţiile creative asigură rezolvarea problemei cu o neaşteptată eficienţă şi, pe de altă

parte, dispun de eleganţă şi o uimitoare simplitate. Autoarea dă exemplu unui joc pentru

11

antrenarea creativităţii solicitând subiecţilor să arate : „cum se poate pune mâna stângă în

buzunarul drept de la pantaloni, iar cea dreaptă în buzunarul stâng, în acelaşi timp ?”.Răspunsul

fiind : „Punând pantalonii invers”.

După părerea sa a fi creativ înseamnă să elaborezi un anumit lucru (unealtă, idee, operă de

artă), care este absolut inovator şi valabil.

Ea structurează creativitatea în următoarele componente :

1. calificarea, gradul de specializare în domeniul respectiv. Sunt incluse

cunoştinţele obiective de specialitate, abilităţile tehnice, talentul special în domeniul respectiv.

2. abilităţile creative includ un set cognitiv şi unul perceptiv favorabile abordării

în rezolvarea unei probleme.

3. motivaţia intrinsecă, prevede realizarea unei activităţi pentru că ni se pare

captivantă, generându-ne bucurie şi satisfacţie.

Deci, ce este creativitatea, cum putem s-o cunoaştem şi stimula?

Răspuns la această întrebare o găsim în teoriile savanţilor (Kubie, Piercon, Bejan, Piajet J.,

Richard, Muchielli).

Creativitatea în viziunea autoarei este capacitatea de a produce lucruri care sunt atât noi,

originale, cât şi eficiente [Sternberg D. 1995, 1996, 1998; Lubart,1994, 1995; Feist şi Runco,

1993; 53 pp. 20-21].

Mai întâi, trebuie să fim conştienţi, şi să combatem anumite piedici în calea manifestării

imaginaţiei, creativităţii.

După Bonţaş I. şi Nicola I., creativitatea - este o capacitate (proprietate, dimensiune)

complexă şi fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în

îmbinarea cu investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoare şi edificienţă

ştiinţifică şi social-utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a

posibilităţilor (şi calităţilor) persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio-cultural [53,

pag. 17].

Ea poate fi considerată şi ca aptitudine, dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii,

modele noi originale. Gândirea este procesul cognitiv cel mai important, fiind apreciat îndeosebi

prin creativitate. „Gândirea ca o capacitate de prim ordin a personalităţii – există ca gândire

umană numai prin creativitate.” (I. Kant) [3 pag. 26 ; 53 pag. 32 ].

a) Structura creativităţii :

Cercetările făcute de Gollann (1963) remarcă că: noţiunea de creativitate are în vedere mai

multe accepţiuni:

creativitatea ca o caracteristică personală;

creativitatea ca produs;

12

creativitatea ca proces specific.

Problema dezvoltării creativităţii a fost cercetată în mai multe decenii. Odată cu dezvoltarea

învăţământului preşcolar o atenţie deosebită se acordă problemei dezvoltării creativităţii în

psihologie şi pedagogie. Ca şi la etapele de vârstă şcolară, procesul de dezvoltare a creativităţii la

preşcolari presupune aceeaşi structură. Această structură exprimă independenţa existentă între

produsul creator – procesul creator, personalitatea creatoare [16 pag. 28].

Produsul creator reprezintă, în esenţă, un element nou în raport cu experienţa socială

anterioară sau cu experienţa de viaţă a unui individ: criteriul originalităţii, un cadru de corelare

care reprezintă spaţiul ierarhic de manifestare a creativităţii, în plan individual sau social.

Conceptul pedagogic de creativitate propune un model teoretic adaptabil la condiţiile unui

„praxis” educaţional deschis autoperfecţionării permanente. În această accepţie, creativitatea

defineşte: un produs creator situat cel puţin la nivel inventiv; un proces creator orientat în

direcţia sesizării şi a rezolvării – problemă la nivelul gândirii divergente; o dimensiune

axiologică a personalităţii care valorifică resursele globale ale sistemului psihic uman, la nivelul

interacţiunii optime dintre atitudinile şi aptitudinile creative [16 pag. 33].

Florin Druţă – 1997, afirmă că până în anii ‘50 atenţia psihologilor era centrată pe analiza

procesului de creaţie, considerat ca un fenomen rar, prezent exclusiv la elitele ştiinţifice şi la

marii creatori de opere literare şi artistice. Cunoştinţele elaborate au rezultat în mod esenţial din

analizele biografice ale savanţilor L. Kubie, M. Bejan, H. Piercson, J. Piajet, E. Richard,

oamenilor de artă, sau din mărturiile pe care le-au lăsat unii dintre ei. După al doilea

război mondial, creativitatea apare ca o necesitate socială şi economică, devenind obiect

de cercetare de sine stătător. Conceptul de creativitate se aplică deja atât copilului care se

joacă cât şi inventatorului sau omului de artă [27 pag. 44].

Creativitatea este definită uneori ca fiind „procesul prin care un individ sau un grup

plasat într-o situaţie dată elaborează un produs nou original în conformitate cu

necesităţile şi scopurile situaţiei respective”. Alţii o definesc drept „capacitatea de a

organiza (reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ indiferent că este

vorba de joc, principii matematice sau cuvinte” [53 pag. 21].

Procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el poate fi învăţat şi dezvoltat la

un mare număr de oameni. La aceste idei se adaugă cele ale lui Osborn potrivit cărora

cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiţii, creativitate. Opinia lui Osborn, potrivit

căreia punctul de plecare al creativităţii este imaginaţia. Imaginaţia este definită ca aptitudine de

a reprezenta obiecte absente şi de a combina imaginile acestora între ele [5 pag. 18].

b) Etapele procesului de creaţie

Procesul creator presupune parcurgerea următoarelor patru etape:

13

Pregătirea – acţiunii complexă bazată pe următoarele operaţii: identificarea problemei în

termeni optimi (natură, specific, timp, etc.). Analiza datei problemei în vederea formulării clare

a acestora (premise, principii, resurse posibile şi necesare,), acumularea şi selecţionarea

informaţiei necesare pentru abordarea corectă a problemei; prelucrarea şi sistematizarea

informaţiei stocate, elaborarea strategiei de rezolvare a problemei la nivelul unui plan operativ

[54 pag. 100]. Deci creativitatea de la un loc gol, de la nimic, ea se bazează pe un fond ideatic şi

acţional aperceptiv, ea înseamnă şi învăţare nouă, prin documentare şi experimentare (analize,

sinteze, calcule), care se restructurează cu cele aperceptive; [18 pag. 153].

Incubaţia – o acţiune complexă realizabilă intensiv sau şi extensiv prin diferite operaţii de

organizare şi reorganizare a informaţiei pregătite anterior prin procesări care valorifică

experienţa individuală şi socială a subiectului la nivelul conştiinţei acestuia dar şi în planul

verigilor sale profunde, dependente de zona inconştientului dar şi a conştientului. Incubaţia

presupune asocieri, bisocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele. În

mod inconştient, sub conştient, preconştient şi conştient, care creează datele, ideile, structurile,

modelele, soluţiile noi cu asigurarea condiţiilor interne şi externe; [18 pag. 154].

Iluminarea – acţiunea complexă de asociere şi de combinare a informaţiei care declanşează

momentul inspiraţiei, respectiv al descoperirii soluţiei optime de rezolvare a problemei.

Inspiraţia este apariţia bruscă a noului, a creaţiei, a noilor ideii, modele, sisteme, structuri, teorii,

tehnologii, în mod inconştient, subconştient, preconştient şi conştient [18 pag. 154].

Verificarea – acţiunea complexă de evaluare finală a soluţiei adoptate anterior, realizabilă

prin operaţii de apreciere, validare, aplicare, în condiţii de amendare, finisare, ajustare,

reorganizare, perfecţionare permanentă. Procesul creator implică sesizarea şi rezolvarea unor

probleme, acţiune complexă bazată pe următoarele operaţii: definirea şi înţelegerea tipului

de problemă, avansarea unor soluţii virtuale, ipotetică a soluţiilor probabile,

(re)actualizarea – activarea cunoştinţelor şi capacităţilor necesare pentru alegerea soluţiei

optime, alegerea soluţiei optime pe criteriul originalităţii şi al eficienţei, aplicarea soluţiei

optime în cadrul specific definit de problema existentă; verificarea modului de rezolvare

a problemei în sens managerial (abordare sistematică – optimă – strategică) [54 pag. 101].

Verificarea constituie controlul creaţiei rezultată din factorii obiectivi şi subiectivi, autenticităţii

valorii, aplicabilităţii şi eficienţei în plan teoretic şi aplicativ. Acest control, făcut adesea prin

experimentări pe staţii (clase, eşantioane, etc.) pilot, probabilele erori sau neconcordanţe cu

cerinţele reale, evitând cheltuielile neeconomice sau eşecurile în condiţiile generalizării creaţiilor

[18 pag. 154] [vezi Anexa Nr. 2].

Aceleaşi idei le întâlnim la Nicola I., Bonţaş I.

14

Personalitatea creatoare reprezintă cea de a treia dimensiune a creativităţii, care evidenţiază

resursele sistemului psihic uman, capacitatea acestuia de a angaja un proces creator, susţinut la

nivelul conştiinţei individuale cu scopul de a produce ceva nou, original şi eficient. Trăsăturile

personalităţii creatoare pot fi grupate la nivelul următoarelor trei categorii de factori: intelectuali,

operaţionali, comportamentali. Funcţia pedagogică a creativităţii - orientează în mod special,

realizarea a două acţiuni complementare: elaborarea unui model de educare a creativităţii;

proiectarea unei învăţări creative [15 pag. 105].

Elaborarea unui model de educare a creativităţii presupune valorificarea, la diferite

niveluri de generalitate a raportului funcţional existent între comportamentul creativ şi

flexibilitatea gândirii creatoare .

Obiectivul general vizează formarea, dezvoltarea unei personalităţi capabile să se

angajeze creator în plan cultural, profesional, etic.

Reflexii identice referitor la factorii creativităţii găsim şi în cercetările pedagogului român

Nicola I. [75 pag. 19].

c) Niveluri ale creativităţii

A.L. Taylor propune să se distingă cinci niveluri de creativitate :

1. creativitate expresivă, atunci când are loc o liberă şi spontană exprimare a persoanei, fără

preocupări de utilitate sau valoare, ca în cazul desenelor realizate de copiii mici.

2. creativitate productivă, când persoana şi-a însuşit priceperi şi deprinderi care permit să

producă lucruri utile, dar în care specificul ei să fie slab exprimat.

3. creativitatea inventivă face posibile invenţiile îmbunătăţirile aduse produselor, aparatelor,

suficient de importante pentru a fi brevetate şi difuzate în producţie.

4. creativitatea inovatoare duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi

modalităţi de exprimare specifice talentelor.

5. creativitatea emergentă se manifestă la omul de geniu care revoluţionează un domeniu

ştiinţific, ori la creaţia artistică, deschizând căi noi de abordare [18 pp. 147-148].

d) Factorii creativităţii :

Formarea şi dezvoltarea potenţialului creativ este determinată de logica formării relaţiilor

fundamentale în societate: personalitate – colectiv (asociaţie de copii) – societate, familie.

J.P. Guilford a identificat şase factori ai creativităţii: fluiditatea gândirii, flexibilitatea acesteia,

originalitatea, elaborarea, sensibilitatea faţa de probleme şi redefinirea. Acestui model al

aptitudinilor creative i se aduce obiecţia că e lipsit de dinamism, întrucât nu cuprinde şi modul de

constituire a raporturilor dintre informaţii ,procesul creaţiei fiind determinat de motivaţii sau

influente externe. Mai complet este modelul elaborat de Gaugh (1957) care cuprinde 5 factori

incluzând şi aspecte comportamentale: aptitudini intelectuale, aptitudinea interogativă (de

15

căutare), flexibilitatea cognitivă, sensibilitatea estetică şi posibilitatea de sesizare a destinului, a

încrederii creatorului în viitorul său [54 pag. 100].

Creaţia este însă un proces complex la care participă întreaga personalitate, pe baza acţiunii

unitare a factorilor cognitivi, de personalitate şi sociali.

Există 3 factori care pot influenţa la reuşita preşcolarului:

Factorii cognitivi operaţionali (intelectuali)

Dintre aceşti factori cei mai importanţi sunt imaginaţia şi inteligenţa, întrucât ei au funcţia

de integrare a celorlalţi factori cognitivi ai creativităţii. Inteligenţa este forma superioară de

organizare a comportamentului creativ, care presupune sensibilitatea faţă de probleme apoi

fluenţa, flexibilitatea şi capacitatea de redefinire. Imaginaţia e un factor fundamental, întrucât

realizează fuziunea informaţiilor în structuri noi prin contopire, transformarea şi unificarea

imaginilor, a ideilor, a obiectelor şi fenomenelor într-o nouă semnificaţie. Un factor deosebit de

important e intuiţia. O forma superioară a imaginaţiei creatoare e ingeniozitatea, finalizată în

găsirea unor soluţii simple, surprinzătoare şi originale. Un alt factor al imaginaţiei creatoare e

originalitatea, caracterizată prin noutate, inventivitate [18 pag. 148].

În procesul creaţiei importante sunt reprezentările, cunoştinţele, lărgimea câmpului de idei şi

aptitudinile specifice.

Factorii de personalitate

Motivaţiile superioare, nivelul de aspiraţie, interesele personale, sentimentele şi atitudinile,

corelate cu temperamentul şi aptitudinile speciale orientează creativitatea mărindu-i eficienta [43

pag. 53].

Factorii caracteriali şi cei afectiv-motivaţionali

Suplinesc în creaţie un coeficient de inteligenta mai scăzut de 120. Atitudinea interogativă,

încrederea în forţele proprii, răbdarea, perseverenţa, entuziasmul, autoexigenţa, angajarea

socială, spiritul de grup pun în valoare capacităţile creative [18 pag. 149].

Factorii sociali

Activitatea creatoare este stimulată de exigenţa unui mediu social–economic şi cultural-

ştiinţific care asigura formarea unei personalităţi creative permite libertatea creaţiei, recunoaşte

şi aplică valorile create [2 pag. 217].

Factorii dezvoltării psihice pot fi externi şi interni.

Factorii interni pot fi de natură biologică, ereditară şi psihosocială.

Factorii externi: mediul şi educaţia.

Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalităţii (calităţi ale

proceselor psihice, trebuinţe şi motive interne ale acţiunii), apoi experienţa personală nemijlocită

şi concretă dobândită de fiinţa umană in cursul evoluţiei sale [6 pag. 66].

16

Factorii externi sunt alcătuiţi din ansamblul condiţiilor ale elementelor şi forţelor tuturor

influenţelor care se exercită din exterior în scopul formării şi dezvoltării personalităţii. În

cercetările psihologilor şi pedagogilor (I. Bonţaş, I. Nicola, I. Piajet, A. Galperin) găsim că în

procesul dezvoltării psihice, elementele celor două grupe de factori se intercondiţionează,

creează o anumită fuziune, o întrepătrundere care sporeşte potenţialul existent al individului şi

determină o permanentă restructurare a formelor de reacţie, realizând schimbări continue,

imperceptibile, dar care se acumulează în întreaga structură a vieţii psihice. Pe parcursul

activităţii, factorii interni şi externi se integrează în sisteme funcţionale unitare, dând naştere

unor produse şi structuri operaţionali cu calităţi noi şi cu eficienţă sporită [6 pag.67].

Elementele esenţiale prin care se poate constata existenţa creativităţii sunt: flexibilitatea,

noutatea şi originalitatea, fluenţa, senzitivitatea (sensibilitatea senzorială), ingeniozitatea,

expresivitatea.

Nonconformismul, tenacitatea, inteligenţa şi imaginaţia creatoare, profunzimea câmpului de

imagini şi idei sunt factori stimulatori şi ideile preconcepute, neîncrederea în sine, conformismul,

teama de a nu greşi şi lipsa de motivaţie sunt factori inhibitori [22 pag. 213].

c) Funcţiile creativităţii determină structura tridimensională a creativităţii, reflectă cerinţele

funcţionale ale creativităţii la nivel de produs, proces, personalitate.

a) Funcţia socială a creativităţii determină modul de realizare a produsului creator

stimulând şi dirijând acele comportamente ale personalităţii semnificative din perspectiva

perfecţionării raportului cognitiv , afectiv, motivaţional asumat faţă de realitatea economică

politică , culturală . În această accepţie, produsul creativ este cu atât mai elefant cu cât

este mai extinsă şi mai profundă structurarea posibilităţilor personalităţii de înţelegere a

realităţii sociale. Funcţia socială a creativităţii urmăreşte, însă , nu numai calitatea imediată

a produsului creator, ci şi efectele optimizante ale acestuia care au o sferă de acţiune

din ce în ce mai largă , la nivel temporal şi spaţial , mergând chiar până la nivelul

relaţiilor de macrosistem .Fiecare societate stimulează şi reflectă un tip aparte de

creativitate [51 pag. 134].

b) Funcţia psihologică a creativităţii determină modul de realizare a procesului creator

angajând toate resursele existente la nivelul sistemului psihic uman, cu unele accente

evidente care vizează: inteligenţa în calitate de aptitudine generală, care asigură premiza

sesizării, rezolvării, inventării de probleme şi de situaţii-problemă; gândirea, în calitate de

produs de cunoaştere logică, proiectată multifazic, pe baza unităţii informaţional –

operaţional, realizabilă în sens convergent, divergent; imaginaţia - în calitate de proces de

cunoaştere logică, specializat în (re)producerea noului prin (re)combinarea informaţiilor

dobândite anterior, aptitudinile speciale, în calitate de „vectori” ai acţiunii eficiente, reglatori

17

în anumite domenii de activitate; atitudinile (afective, motivaţionale, caracteriale), în calitate

de „vectori” ai acţiunii eficiente, autoreglatori în orice domeniu de activitate . Privite din

perspectiva funcţionalităţii lor creative, toate elementele sistemului psihic uman pot evolua

ca însuşiri generale ale personalităţii creatoare implicate de-a lungul întregului proces

creator [18 pag. 152].

c) Funcţia pedagogică a creativităţii determină modul de comportare a personalităţii

creatoare, angajată în proiectarea unor acţiuni educaţionale, didactice realizabile în condiţii

de transformare continuă a raporturilor subiect-obiect. Definiţia conceptului de creativitate

pedagogică presupune valorificarea deplină a componentelor structural-funcţionale, analizate

anterior, interpretabile şi realizabile în sens prioritar formativ. Structura creativităţii

pedagogice evidenţiază anumite caracteristici specifice, dezvoltate la nivelul: produsului

creator, procesului creator, personalităţii creatoare [18 pag. 153].

Fluiditatea – este posibilitatea de a-ţi imagina în timp scurt numeroase imagini sau idei,

unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţii căutate; [82 pag. 23].

Plasticitatea – este uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei

probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant; [82 pag. 23].

Originalitatea - este expresia noutăţii, a inovaţiei; când vrem să testăm această calitate la

cineva, ea poate determina prin rapiditatea statistică a unui răspuns. Anume originalitatea

garantează valoarea rezultatului muncii creatoare (Vîgotskii L. S., Psihologia artei).

Disocierea – este capacitatea combinatorie a două sau mai multe lucruri şi fenomene pe care

alţii nu au avut curiozitatea sau abilitatea de a le asocia. F. Bruner scrie „Orice formă de

creativitate, creşte dintr-o activitate combinatorie” [82 pag. 24].

Imaginaţia creatoare - constituie o aptitudine importantă care are la bază predispoziţii

ereditare, mai mult sau mai puţin dezvoltate. Însă dezvoltarea ei presupune multă muncă şi

exerciţiu.

Factorii aptitudinali include în sine aptitudinile speciale, nivelul gândirii şi inteligenţei [82 pag.

24].

Inteligenţa se explică ca o aptitudine asupra căreia au fost formulate variate puncte de vedere.

Dacă o definim ca o aptitudine generală care contribuie la formarea capacităţilor şi adaptarea

cognitivă a individului în situaţii noi, atunci ne dăm seama că posibilităţile de gândire ocupă

locul central în această capacitate complexă, influenţate de alte funcţii psihice.

Creativitatea ca trăsătură general – umană poate să se manifeste în decursul vieţii

personalităţii în mod spontan, întâmplător. Se are în vedere că este posibil contactul, „întâlnirea”

spontană a personalităţii cu obiectul şi acţiunea social - adecvată ei sau corespunzătoare tipului

specific de dispoziţie creativă. Însă acest contact poate sau nu poate avea loc [84 pag. 32].

18

În afară de faptul că este o capacitate şi aptitudine (dispoziţie) a personalităţii, a intelectului,

este în acelaşi timp, un produs şi un proces. Este un produs pentru că se dobândeşte ca realitate

de a realiza ceva nou (idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin activitate, prin

experienţă, necesitând foarte multă muncă.

În ce priveşte factorii creativităţii, se poate vorbi, mai întâi, de aptitudini pentru creaţie.

Există anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoaştem, care favorizează imaginaţia, ele

creând predispoziţii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totuşi e nevoie de

intervenţia mediului, a experienţei pentru ca ele să dea naştere la ceea ce numim talent [18 pag.

153].

Edison spunea: că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Este totodată şi

un proces, fiindcă necesită evoluţie în timpul dezvoltării şi, uneori, retrageri a factorilor şi

elementelor noi, necesită învingerea unor obstacole, etc. [55 pag. 74].

Viaţa, în toate domeniile ei, necesită ca aproape fiecare individ să realizeze unele operaţii

noi, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri etc., a datelor elementelor existente,

care se obiectivează în anumite soluţii (metode etc.) utile şi mai eficiente – de exemplu o

inovaţie care reprezintă unele elemente de creativitate. Conform opiniei lui Bontaş, Piajet,

creativitatea propriu – zisă necesită înzestrări şi capacităţi intelectuale etc., deosebite, care să se

obiectiveze în produse noi, originale, nemaiîntâlnite până acum şi care determină schimbări

calitative (de valoare şi eficienţă) într-un domeniu anumit [8 pag. 61].

Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoaşterii şi vieţii sociale: ştiinţifică,

tehnică, economică, artistică, organizatorică (management), pedagogică etc.

Creativitatea poate fi cunoscută, măsurată şi stimulată.

Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate.Creativitatea ca rezultat al stimulării şi

activităţii înseamnă acumulări de capacităţi, abilităţi şi posibilităţi de realizare a ceva nou,

original, în plan ideal – abstract ca şi, după caz, în plan practic, deci inventivitatea ideatică şi

practică. Autorii Bonţaş, Piajet, Nicola I., Comarova afirmă că: la naştere copilul posedă doar o

anumită potenţialitate creativă, evidenţiată de o anumită flexibilitate, fluenţă şi sensitivitate

(sensibilitate) a scoarţei cerebrale (şi a sistemului nervos în general) [56 pag. 93]. Ulterior, în

procesul educaţiei şi activităţii, al rezolvării unor probleme ridicate de viaţă, sporeşte

potenţialitatea menţionată (flexibilitatea, fluenţa, expresivitatea, sensitivitatea) desigur, în funcţie

de dezvoltarea şi manifestarea factorilor intelectuali, aptitudinali, caracteriali şi de mediu,

dezvoltându-se alte niveluri ale creativităţii – cum sunt originalitatea şi inventivitatea.

Pentru a asigura progresul uman şi bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor, este nevoie

de multă creativitate, de depistarea, stimularea şi de finalizarea ei în inventivitate ideatică şi

practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat şi valorificat acest potenţial.

19

Au studiat fenomenul H. C. Lehman, A. F. Osborn şi alţii. Creativitatea se poate manifesta în

toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieţii, însă vârsta cea mai productivă în creativitate este

între 25-40 ani.

Factorii creativităţii au asemănări cu cei ai învăţării eficiente. Au fost studiaţi de numeroşi

psihologi, printre care menţionăm pe (G. N, Allport, SUA, Caterina Cox). Pe lângă coeficientul

de inteligenţă, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacităţile intelectuale,

aptitudinile, caracterul, mediul socio-cultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie şi altele.

d) Procesele fundamentale ale imaginaţiei

Imaginaţia, componentă principală a structurii mentale creative, are la bază două procese

fundamentale : analiza şi sinteza.

Analiza – realizează o sfărâmare a unor asociaţii, o descoperire a unor reprezentări care

apoi, prin sinteză sunt reorganizate în alte structuri deosebite de cele percepute sau gândite

anterior.

Sinteza – are loc în diferite modalităţi numite de obicei „Procedeele imaginaţiei”.

a. Aglutinarea – se produce când părţi descompuse din diferite fiinţe sau obiecte sunt

recombinate, astfel dând naştere unor fiinţe sau obiecte cu aspect eterogen.

b. Modificarea dimensiunilor umane a dus la imaginarea de uriaşi şi de pitici.

c. Multiplicarea şerpilor a creat imaginea balaurului cu 7 capete.

d. Schematizarea feţei umane se realizează în caricatură, unde ies în relief anumite trăsături

dominante.

e. Analogia este un procedeu adeseori prezent în ştiinţă şi tehnică. Structura atomului a fost

imaginată similar cu aceea a unui sistem solar. Unii vor să explice întreaga sinteză creatoare prin

analogie, ceea ce este un procedeu foarte productiv [18 pp. 152-153].

1.2 Creativitatea – dimensiune a formării personalităţii preşcolarilor

Personalitatea copiilor se dezvoltă concomitent în mai multe direcţii : intelectuală, afectivă,

volitivă, morală şi fizică. Corespunzător obiectivului învăţământului preşcolar, şi anume,

dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, conţinutul acestui nivel de educaţie

instituţionalizată vizează formarea de cunoştinţe priceperi, deprinderi şi obişnuinţe [10 pag. 29].

C. Harly susţine că „Personalitatea este considerată ca ideal educaţional, drept o permanentă

aspiraţie a omului. Personalitatea desăvârşită se obţine prin activitate, în timpul căreia copilul

desprinde adevărul din experienţele proprii, fără ajutorul educatorului.”

20

În procesul de formare a personalităţii o importanţă deosebită revine educaţiei multilaterale,

bine orientate, în concordanţă cu vârsta copilului şi cu particularităţile sale individuale [59 pag.

72].

Tot ce acumulează copii în această perioadă – cunoştinţe, deprinderi, obişnuinţe, principii de

purtare, trăsături de caracter în formare, - se dovedeşte a fi deosebit de trainic şi constituie baza

pentru dezvoltarea în continuare a personalităţii. Fundamentul educaţiei se pune până la 5 ani, şi

ceea ce s-a făcut până la această vârstă constituie aproape 90 % din întregul proces educativ, iar

mai apoi educaţia omului doar continuă.”

O educaţie justă a copilului de vârstă preşcolară îi asigură dezvoltarea mai intensă a

perceperii mediului ambiant, a gândirii intuitiv - expresive, a imaginaţiei creatoare, atitudinea

emoţională faţă de oamenii din jur, compasiunea de nevoile şi suferinţele lor [ 66 pag. 23 ].

Capacitatea copilului de a percepe frumosul din natură, artă, realitatea înconjurătoare nu

poate să nu se răsfrângă asupra formării la el a priceperilor elementare de a înţelege frumuseţea

relaţiilor, acţiunilor oamenilor şi de a-şi aprecia propria purtare ca fiind frumoasă - de la

contemplarea şi înţelegerea frumosului spre crearea frumosului, spre tendinţa de a trăi după

legile frumosului [ 74 pag. 11].

În esenţă, creativitatea este o formă de rezolvare a problemelor. Dar este una specială

deoarece implică probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care

răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi

flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la

educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [69 pag. 47].

Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical. În

acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnică într-un domeniu

specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără însă

a reuşi să provoace emoţii sau, de exemplu, sentimentul că acea operă este unică. Este de

asemenea important să ţinem cont de faptul că creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă

şi scris ci în toate domeniile curriculare, în ştiinţa, dar şi în studiile sociale [76 pag. 8].

Despre importanţa creativităţii nu e nevoie sa spunem multe : toate progresele ştiinţei,

tehnicii şi artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur există mai multe trepte de

creativitate, C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativităţii :

a) Creativitatea expresivă se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile copiilor

mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este însă un mijloc

excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.

b) Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un olar sau o

ţesătoare de covoare produc obiecte a căror forma se realizează conform unei tradiţii, unei

21

tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul căruia accede orice om

muncitor.

c) Planul inventiv este accesibil unei minorităţi foarte importante. E vorba de inventatori, acele

persoane ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte, unui aparat, unei teorii

controversate. Într-o ţară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete

de invenţii, ceea ce asigura un progres vizibil al producţiei.

d) Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind "talente". Ei realizează

opere a căror originalitate este remarcata cel puţin pe plan naţional.

e) Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale,

revoluţionare, într-un domeniu şi a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor

generaţii [33 pag. 73].

În ultima analiză, societatea are o influenţă deosebit de importantă pentru înflorirea spiritului

creativ într-un domeniu sau altul. În primul rând, intervin cerinţele sociale. Strălucita epocă a

Renaşterii italiene, în domeniul picturii şi sculpturii, se explica prin îmbogăţirea negustorilor,

atrăgând după sine cerinţa construirii de palate împodobite cu picturi şi sculpturi, care a stimulat

talentele existând totdeauna într-un popor; s-au creat şcoli ilustre permiţând ridicarea acestor arte

pe cele mai înalte culmi. În secolul nostru, dimpotrivă, interesele societăţii s-au îndreptat spre

progresul tehnicii, aceasta cunoscând o dezvoltare fără precedent [62 pag. 91].

Rădăcinile creativităţii specifice adulţilor sunt evidente la copii.

De ce sa studiem creativitatea la copii?

Tot aşa cum nu toţi copiii sunt la fel de inteligenţi, ei nu sunt nici la fel de creativi. Dar în

acelaşi fel în care toţi copiii au manifestări de inteligenţă, încă de la naştere, ei prezintă de

asemenea şi manifestări care evidenţiază potenţialul creativ.

În esenţă, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una specială

deoarece implica probleme la care nu există răspunsuri simple, probleme pentru care

răspunsurile populare sau convenţionale nu funcţionează. Creativitatea implică adaptabilitatea şi

flexibilitatea gândirii. Acestea sunt exact acele abilităţi pe care multe studii referitoare la

educaţie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi [29 pag. 77].

Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat sunt

produse originale, semnificative şi de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe

proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei originale, care pare să fie baza potenţialului

creativ. În înţelegerea acestui fenomen, este util sa considerăm diferenţele dintre gândirea

convergentă şi cea divergentă. Problemele asociate cu gândirea convergentă au de obicei o

singură soluţie corectă. Gândirea divergentă, în schimb, cere celui care rezolvă problema

22

generarea mai multor soluţii, puţine dintre acestea fiind noi, de o calitate înaltă şi funcţionale -

într-un cuvânt, creative [56 pag. 69].

Pentru o înţelegere corectă a creativităţii copilului, trebuie să distingem creativitatea de

inteligenţă şi talent. S-a pus problema dacă într-adevăr creativitatea copiilor poate fi diferenţiată

de celelalte abilităţi cognitive. Studii recente, însă, au arătat că anumite componente ale

potenţialului creativ pot fi deosebite de inteligentă. Termenul "înzestrat" este utilizat de obicei

pentru a desemna un grad înalt de inteligenţă. Dar se pare ca inteligenţa şi creativitatea sunt

independente. Un copil foarte creativ nu este neapărat şi foarte inteligent [53 pag. 85].

Cele mai folosite metode de măsurare a creativităţii la copii sunt bazate pe fluenţa

ideaţională. Probele referitoare la fluenţa ideaţională cer din partea copiilor generarea cât mai

multor răspunsuri la un anumit stimul, într-un mod asemănător brainstorming-ului. În general,

fluenţa ideaţională este considerată o calitate critica a procesului creativ. Răspunsurile copiilor

pot fi populare sau originale, cele originale atestând potenţialul creativ [42 pag. 79].

Pe măsură ce copiii îşi dezvoltă abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor şi

generarea de soluţii devin din ce în ce mai importante. La aceasta vârstă, accentul ar trebui pus

pe evaluarea ideilor proprii, deoarece aceşti copii îşi explorează capacitatea de generare şi

evaluare ale soluţiilor problemei şi îşi revizuiesc ideile bazându-se pe această evaluare.

Evaluarea de către terţi şi criteriile pentru determinarea soluţiilor semnificative ar trebui folosite

numai în cazul adolescenţilor mari sau al adulţilor [10 pag. 42].

Pedagogii trebuie să ţină cont de faptul că structura răspunsurilor unui copil este foarte

subtilă. Anumite cercetări sugerează ca acei copii care par să fie creativi sunt adeseori implicaţi

în jocuri imaginative şi sunt motivaţi mai mult de factori interni decât de factori externi, cum ar

fi recompensele sau cointeresarea [56 pag. 39].

Cum pot adulţii încuraja creativitatea?

- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri

exagerate.

- Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se

potrivească cu cele ale adulţilor.

- Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta

rezolva o problemă.

- Folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în

viaţa de zi cu zi.

- Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la

ideile obişnuite la idei mai originale.

- Încurajând procesul, iar nu scopul.

23

Adulţii pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un

cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei

divergente. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a

risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere.

Pentru mulţi copii, grădiniţa reprezintă o „primă şansă”- ocazia de a căpăta un alt sentiment

al sinelui şi o altă viziune asupra vieţii, decât ceea ce li s-a oferit acasă. Un profesor care îi

transmite unui copil încredere în potenţialul şi calităţile sale poate fi un antidot puternic faţă de

familie în care o asemenea încredere lipseşte sau în care copilului i se transmite contrariul. Un

educator, tratând copiii cu egală consideraţie, poate să aducă o iluminare pentru copil care se

luptă să înţeleagă relaţiile umane şi care provine dintr-o casă unde o asemenea consideraţie este

inexistentă. Pedagogul care refuză să accepte concepţia negativă despre sine a unui copil şi care

promovează continuu o imagine mai bună despre competenţele acestuia are uneori puterea de a

salva o viaţă [10 pag. 8].

Dar pentru unii copii, grădiniţa este o întemniţare consolidată în mod legal în mâinile

educatorilor cărora le lipseşte fie respectul de sine, fie pregătirea, fie ambele, pentru a-şi face

meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimulează, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul

politeţii şi stimei, ci pe cel al ridiculizării şi sarcasmului. Prin comparaţii care stârnesc invidia, ei

laudă un copil, jignind un altul. Cu o nerăbdare necontrolată, asemenea educatori adâncesc frica

copilului de a greşi. Nu au nici o altă noţiune despre disciplină, în afară de ameninţările cu

pedeapsa. Ei nu reuşesc să motiveze oferind valori, ci făcând apel la teamă. Ei nu cred în

posibilităţile copilului; cred numai în limitele lui, aprinzând flăcări în minţile copiilor, ci

stingându-le [47 pag. 94].

Majoritatea pedagogilor doresc să-şi aducă o contribuţie pozitivă la dezvoltarea minţilor ce li

s-au încredinţat. Dacă uneori însă fac rău, aceasta nu este intenţionat. Astăzi majoritatea sunt

conştienţi că una dintre modalităţile prin care pot interveni este cultivarea respectului de sine la

copil. Educatorii ştiu că acei copii care au încredere în ei înşişi şi a căror educatori proiectează o

imagine pozitivă asupra potenţialului lor se descurcă mai bine la învăţătură decât copiii fără

aceste avantaje.

Poate un copil să aibă o reuşită scăzută la învăţătură şi totuşi să aibă un bun respect de sine?

Desigur. Există totdeauna motive pentru care un preşcolar oarecare nu are mari succese la

învăţătură, de la o stare de dislexie şi până la lipsa unei stimulări corespunzătoare. Să ne

reamintim că respectul de sine ţine de ceea ce se deschide alegerii noastre volitive . El nu poate

depinde de familia în care ne-am născut, de culoarea pielii sau de realizările strămoşilor [34 pag.

46].

24

Pe de altă parte, principiul împăcării cu sine poate avea aici o importantă ilustrare. Unii copii

care provin din culturi etnice diferite, dar care sunt nerăbdători să se „adapteze”, pot să-şi nege

sau să-şi denigreze contextul etnic propriu. În asemenea cazuri, evident că este bine să ajutăm

copiii să-şi aprecieze aspectele unice ale rasei sau culturii.

„Prin educaţie”, scria Carl Rogers în Devenirea persoanei, „avem tendinţa de a deveni

conformişti, stereotipi, indivizi a căror educaţie este „încheiată”, şi nu gânditori liberi, creativi şi

originali” [33 pag. 88].

Dacă obiectivul corect al educaţiei este acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce

priveşte nevoile esenţiale funcţionării eficiente în lumea modernă, atunci nimic nu este mai

important decât iniţierea în arta de a gândi critic. Iar dacă respectul de sine înseamnă încredere în

capacitatea noastră de a depăşi provocările vieţii, există ceva mai important decât a învăţa cum

să ne folosim mintea?

Activităţile educative şi social-culturale sunt deosebit de importante pentru democratizarea şi

progresul ţărilor; ele facilitează posibilitatea fiecărui om de a-şi completa studiile, de a se

perfecţiona în muncă, de a se policalifica sau de a-şi însuşi o cultură superioară, ca un bun al

vieţii personale şi sociale, necesar familiei proprii şi aspiraţiilor individuale. Şi totuşi mugurii

vieţii cultural-educative cresc prin motivaţii noi, prin tendinţa de a se forma culţi cu o

personalitate mai bogată şi mereu înnobilată [49 pag. 33].

În a doua jumătate a acestui secol au apărut numeroase lucrări despre creativitatea în

cunoaştere şi în acţiune, în ştiinţe şi în tehnologii .

Mult interes se acordă educaţiei pentru creativitate. Este creativitatea educabilă? Ce rol se

poate atribui unei metodologii a creativităţii?

Înainte de a identifica şi analiza cele mai importante aspecte intelectuale şi de etică, de

psihologie, sociologie şi pedagogie, vom puncta câteva conexiuni dintre creativitate şi educaţie

permanentă, formulate ca propuneri în direcţia ameliorării activităţii în învăţământ, în profesii şi

în activitatea instituţiilor de cercetare, ca şi în cea a întreprinderilor în general [39 pag. 239].

Atât în educaţia permanentă cât şi în creativitate trebuie să se îmbine studiul şi promovarea

calităţilor psihice-morale, între care nu pot lipsi: rigoarea argumentării logice şi slăbirea

entuziasmului „momentan”; acuitatea analizei şi sintezei bazate pe fapte reale şi pe idei variate;

capacitatea proiectării şi demersului concret „sistemic”; modelarea euristică tehnică; apelul

necontenit la faptele concrete. Dar în calităţile cercetătorului, ca şi ale învăţătorului sau

profesorului, nu putem uita calităţile morale şi cetăţeneşti care pot şi trebuie să susţină înclinaţia,

talentul şi încrederea în forţele emergente ale inovării şi descoperirii. Deci vom preţui onestitatea

muncii, demnitatea de a apăra adevărul, loialitatea faţă de colegi şi colaboratori, faţă de toţi

membrii societăţii în care trăim [7 pag. 69].

25

Creativitatea în toate domeniile, inclusiv în educaţie şi în didactică, se naşte şi se dezvoltă în

libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuală şi socială, în deplină concordanţă cu

actele sociale constitutive – politice şi economice, morale şi culturale – ale societăţii, care permit

şi asigură independenţa personalităţii în vocaţie şi în acţiune practică [45 pag. 118].

Studiul creativităţii şi măsura creaţiei omului nu sunt încă ridicate la valoarea şi eficienţa lor

culturală şi socială. Desigur, nu numai discursul generic şi abstract al creatologiei va produce

mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observaţie concretă şi fiecare act oferit

celui ce afirmă prin interes, motivaţie şi mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficienţa

reală, directă. Asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent şi propriilor calităţi

creative. Nu este suficient să îndrumăm pe copii la îndrumări şi invenţii; trebuie să însoţim

îndemnul cu exemplul, cu observaţia şi autoobservaţia copilului, pentru ca el să beneficieze de

marea putere a studiului şi exemplelor reale care să-l însoţească în propria sa devenire creatoare.

Talentul trebuie să fie însoţit de calităţile morale, de tăria caracterului etic al personalităţii

îndrumate spre creaţie [34 pag. 47].

Creativitatea este definită ca „o aptitudine complexă, distinctă de inteligenţă şi de

funcţionarea cognitivă şi existentă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de

calităţi perceptive şi de personalitate, ca şi în funcţie de inteligenţa divergentă în măsura în care

ea favorizează diversitatea soluţiilor şi rezultatelor” [7 pag. 82].

Dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii

Creativitatea gândirii este capacitatea proprie spiritului omenesc de a depăşi prezentul şi

faptele liniar constituite şi de a descoperi adevăruri şi realităţi noi. Un act creator este recunoscut

în măsura în care oferă soluţia unei probleme sau sugerează realitatea unui produs nou [26 pag.

172].

Conform pedagogiei Freinet, fundamentul creativităţii îl constituie libertatea de manifestare,

libertatea de gândire şi libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest

sens, sunt adecvate activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei în

gândire şi în acţiune [18 pag. 163].

Creativitatea solicită procese de combinare, de conversie, de imaginare şi restructurare

continuă a datelor, prin situarea celui care învaţă şi situaţii problematice care necesită rezolvare.

Învăţarea creativă formează copilul creativ. Ea pune accentul pe învăţarea prin cercetare-

descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, pe imaginaţie şi pe gândire creatoare.

Pedagogul trebuie să dispună de vaste cunoştinţe profesionale, să posede priceperi de

realizare a lor în practică, să manifeste aptitudini creative de îmbinare a cunoştinţelor concrete

ale procesului educaţional integral. Un pedagog creativ ştie cum să folosească întrebările pentru

a începe un act creativ, şi acestea trebuie să fie deschise şi să aibă sens şi să nu sugereze

26

răspunsuri predeterminate. Întrebarea operaţională provoacă conduita creatoare, pentru că ea

dezvoltă curiozitatea şi creativitatea [83 pag. 38].

Rolul pedagogului constă în stimularea efortului personal al copilului, stimularea tendinţei

acestuia de a aduce o contribuţie, de fi original, inventiv, creativ. Un rol important în crearea

unui climat propice stimulării şi dezvoltării unei învăţări interactiv-creative îl deţine atitudinea

pedagogului faţă de creativitatea copiilor şi de posibilităţile lor de a se descurca în situaţii

problematice [78 pag. 63].

Se practică diferite modalităţi de stimulare a creativităţii. Unele dintre ele se sprijină pe

antrenamentul imaginaţiei, altele activează gândirea creatoare prin procedee euristice sau prin

modelare.

Stimularea activismului şi a creativităţii în procesul de instruire presupune favorizarea unui

mediu de învăţare interactiv şi dinamic.

Suportul pedagogului la dezvoltarea creativităţii copiilor :

Sala de grupă este bine organizată pentru o formare creativă

Pedagogul stabileşte şi menţine o atmosferă de predare-învăţare creativă

Pedagogul investeşte timp în răspunsurile şi lucrările creative ale copiilor

Pedagogul îşi manifestă satisfacţia când copii desfăşoară o activitate creativă şi fac

progrese în formarea pentru creativitate.

Pedagogul este gata să accepte iniţial orice răspuns

Pedagogul stimulează operaţiile cognitive şi creative

Pedagogul creează condiţii pentru activităţi creative în grup

Pedagogul încurajează curiozitatea intelectuală

Pedagogul îi încurajează pe copii să iniţieze dialogul [63 pag. 112].

Activitatea pedagogică nu poate fi necreativă, deoarece irepetabili sunt copiii, condiţiile de

instruire şi de educaţie, personalitatea însăşi a educatorului şi orice decizie pedagogică trebuie să

ţină cont de aceşti factori ne standardizaţi.

Activitatea educatorului fiind un aliaj al ştiinţei şi artei, după ambele componente

întotdeauna presupune creativitate [12 pag. 9].

Creativitatea pedagogică constituie un complex de capacităţi, aptitudini şi însuşiri psihice

fundamentale ale personalităţii cadrului didactic care în condiţii favorabile îi permit să-şi

manifeste posibilităţile sale în elaborarea teoriilor, ideilor, tehnologiilor valoroase pentru

educaţie şi instruire.

Creativitatea pedagogică e considerată în psiho-pedagogie ca una dintre cele mai importante

aptitudini ale personalităţii didactice [58 pag. 122].

27

Printre trăsăturile personalităţii pedagogului creativ putem evidenţia : orientarea spre

formarea copilului ca personalitate creatoare, tactul pedagogic, empatia, imaginaţia pedagogică,

gândirea divergentă, aprecierea şi susţinerea de către educator a imaginaţiei copiilor, artistismul,

simţul dezvoltat al umorului, abilitatea de a crea situaţii de probleme, de a provoca întrebările

copiilor cât şi abilităţi creative [11 pag. 59].

Aşadar, creativitatea pedagogică spre deosebire de alte feluri de creativitate (artistică,

tehnică, etc.), reprezintă un act relaţional, realizat în activitatea cu copiii, care presupune

renovări, invenţii şi anticipări care să producă un salt calitativ în activitatea instituţiilor

preşcolare.

Randamentul preşcolar reprezintă nivelul, calitatea, valoarea şi eficienţa teoretico –

aplicativă la care a ajuns copilul la un moment dat (îndeosebi în momente finale), în procesul

învăţării (instruirii). Este o cerinţă a creativităţii în situaţia în care el este obţinut în condiţiile

preşcolarului ,,subiect al educaţiei” atunci când este bazat pe învăţătura euristică. Desigur şi

randamentul preşcolar depinde de un sistem de condiţii care favorizează ca atare şi creativitatea :

dezvoltarea gândirii independente şi creative în învăţare, evitând gândirea stereotipă;

metodologii problematizate : metodologii euristice – descoperiri şi redescoperiri; învăţarea prin

investigare, cercetare, rezolvarea de probleme concrete, legate de practică, şi altele [12 pag. 13].

Astfel concluzionez că cercetarea pedagogică evidenţiază că nu este întotdeauna concordanţa

deplină între randamentul preşcolar, inteligenţa şi creativitate. Unii profesori apreciază pe cei

inteligenţi şi mai puţin pe cei creativi. Se constata că cei inteligenţi nu obţin, în mod obligatoriu

şi randament maxim la învăţătura, mai ales dacă nu depun şi eforturi de învăţare.

Totuşi, cercetarea şi viaţa au arătat că atunci când inteligenţa este îmbinată cu eforturile de

învăţare, de aflare (căutare), creativitatea are un rol foarte important [24 pag. 57].

Dezvoltarea creativităţii contribuie la asigurarea autonomiei persoanelor, autonomia

înlesneşte şi îmbogăţeşte relaţiile sociale, iar o bună inerţie socială stimulează în acelaşi timp

responsabilitatea şi gustul creaţiei.

Creaţia este adierea blândă a vântului, imaginaţie, îmbrăţişarea călduroasă a soarelui care îţi

dă aripi.

A fi creativ înseamnă să-ţi faci timp să adaogi picături de avânt sălbatic personalităţii tale [61

pag. 70].

28

Capitolul II : Metodologia de dezvoltare a creativităţii preşcolarilor

2.1 Repere psiho-pedagogice ale creativităţii în dezvoltarea personalităţii preşcolarilor

Multă vreme creaţia a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse.

Distingând însă mai multe trepte calitative în creativitate şi observând cum şi eforturile de

gândire obişnuită implică ceva nou, cel puţin pentru persoana aflată într-un impas, astăzi nu se

mai face o separare netă între omul obişnuit şi creator. Orice om normal poate realiza o

îmbunătăţire în munca sa, o mică inovaţie sau invenţie. Ca dovada că, în multe ţări, numărul

inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor şi chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o

astfel de performanţă, e nevoie de preocupare specială, de condiţii favorabile dezvoltării

imaginaţiei. Şi, într-adevăr, asistăm astăzi la deschiderea unor ,,cursuri de creativitate’’ şi chiar ,,

şcoli de inventică’’. Ce se poate face deci pentru stimularea creativităţii? Mai întâi, trebuie sa fim

conştienţi, şi să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginaţiei, creativităţii.

Asemenea obstacole exterioare sau inerente individului sunt denumite, de obicei, blocaje [5, pag.

68].

a) Metode şi tehnici pentru stimularea creativităţii

Aspiraţia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o

parte, să combată blocajele, iar pe de alta, să favorizeze asociaţia cât mai liberă a ideilor,

utilizând astfel la maximum resursele inconştientului [18 pag. 154].

Metodele şi tehnicile de dezvoltare a creativităţii contribuie la dezvoltarea gândirii divergente

creative a copiilor şi a comportamentului lor creativ, ceea ce implică explorarea activă a

mediului şi găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă. Capacităţile creative ale copiilor

necesită o dezvoltare multilaterală. După Torrance „Indivizii creativi nu-şi pot înceta activitatea,

de oarece nu pot înceta să gândească. Ei nu se pot gândi la nimic altceva mai plăcut de cât la

muncă. Aici îşi pot pune în aplicare aptitudinile creative” [54 pag. 108].

Există variate modalităţi de stimulare a creativităţii. Unele se bazează pe dezvoltarea

imaginaţiei (brainstroming, sinectica), altele dezvoltă gândirea creatoare prin procedee euristice.

Îmbinarea celor două categorii de metode oferă cele mai bune şanse de stimulare a activităţilor

creative. Metodele de acest tip se aplică individual sau în grup. Aceste metode şi tehnici

instructive destinate să influenţeze dezvoltarea capacităţilor creative ale gândirii trebuie să

29

provoace nedumeri, să incite întrebări să creeze acea situaţie care îl îndeamnă pe copil la căutări,

la noi descoperiri, sugerând oportunităţi de creaţie [13 pag. 95].

Voi prezenta doar câteva dintre ele :

Brainstorming – o metodă de stimulare a creativităţii în condiţiile activităţii în grup.

Ideea de bază aparţine lui Alex Osborn care elaborează această tehnică încă la 1938. El

scoate în evidenţă importanţa imaginaţiei în toate domeniile vieţii şi a aplicării creativităţii în

toate fazele de rezolvare a problemelor, începând cu orientarea şi terminând cu evaluarea. Se

discută cu această ocazie blocajele perceptuale, emoţionale şi culturale ale gîndirii [27 pag. 36].

Brainstorming-ul prezintă o metodă de căutări şi creaţii individuale precum şi de confruntare şi

omologare a ideilor, soluţiilor descoperite în grup. Reprezintă o aplicare a dialogului euristic a

lui Socrate, cu o largă utilizare a mecanismului asociaţiilor libere ale colectivului optim pentru

învăţare prin creaţie. Geothe este de părere că, „ideile îndrăzneţe sunt ca piesele de şah în atac;

ele pot fi bătute, dar pot şi începe un joc câştigător.” Scopul major al brainstorming-ului este

enunţarea a cât mai multe puncte de vedere, de oarece nu calitatea contează, ci cantitatea, de

aceea sunt acceptate toate ideile, chiar şi cele bizare. Chiar şi Alfred North Whitehead susţinea

că „aproape toate ideile noi au un oarecare aspect de prostie când apar prima dată.” [21 pag.

173].

Etapele de desfăşurare a şedinţei de brainstorming :

- etapa de pregătire – selecţia membrilor grupului creativ.

- etapa productivă – anunţarea temei şi a problemelor ce trebuie dezbătute.

- etapa selecţiei ideilor emise – analiza de ideii

- stabilirea concluziilor de rezolvare a problemei.

Avantajele utilizări metodei brainstorming-ului :

obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor de rezolvare

aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile

stimulează participarea activă a membrilor

dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine

dezvoltă abilitatea de lucru în echipă [19 pag. 48].

Brainwriting (6-3-5) – asemănătoare cu brainstorming-ul, doar că ideile originale

sunt notate pe foile de hârtie care circulă între participanţi până când fierare grup primeşte foaia

sa proprie cu toate completările celorlalte grupuri.

Etapele metodei :

- împărţirea grupei în subgrupe a câte 6 membri

- enunţarea problemei şi explicarea modalităţii de lucru

- desfăşurarea activităţii în grup

30

- analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune [83 pag. 53].

Avantajele aplicării metodei :

oferă posibilitate celor timizi de a se exprima

stimulează construcţia de „idei pe idei”

sunt cumulate valenţele muncii individuale cu cele ale efectului de grup

se respectă ritmul celor lenţi, care au posibilitatea să participe la această acţiune de grup

[51 pag. 157; 55 pag. 121].

Starbursting (explozia stelară) – este o metodă nouă de dezvoltare a

creativităţii.

Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemenea exploziei

stelare. Scopul ei este de a obţine cât mai multe întrebări, cât mai multe conexiuni între concepte.

Este o modalitate de stimulare a creativităţii individuale şi de grup organizată în grup stimulează

crearea de întrebări la întrebări, dezvoltă construcţia de idei pe idei.

Etapele metodei :

- propunerea unei probleme

- colectivul se poate organiza în grupuri preferenţiale

- grupurile lucrează pentru a elabora un număr mare de diverse întrebări

- comunicarea rezultatelor muncii

- evidenţierea celor mai interesante întrebări şi aprecierea muncii în echipă.

Această metodă este uşor de aplicat la orice vârstă şi în mai multe domenii. Ea fiind o

modalitate de relaxare, dar şi o sursă de noi descoperiri [83 pag. 54; 84 pag. 48].

Sinectica – e o tehnică de creaţie în cadrul grupului şi este strâns legată de

descoperirea analogică, ce se bazează pe raţionamentul prin analogie.

Această tehnică a fost elaborată de W. J. Gordon. Scopul acestei tehnici fiind promovarea

rezolvării creative a problemelor [27 pag. 37].

Este un proces de rezolvare creativă a problemelor. Participanţii analizează unele probleme,

dezvoltă idei noi şi originale.

Etapele metodei :

- enunţarea problemei

- analiza problemei

- sugestii

- creşterea distanţei metaforice utilizând analogia directă, analogia personală sau

conflictul condensat

- generarea unor posibile soluţii [18 pag. 157].

Tipurile analogice ale sinecticii :

31

analogia directă – presupune căutarea unei probleme cu ajutorul unor date, fapte, situaţii,

etc.

analogia personală – înseamnă să te analizezi pe tine însuţi în miezul problemei.

analogia simbolică – presupune utilizarea imaginilor obiective şi impersonale pentru

descrierea problemei.

analogia fantezistă – presupune generarea celor mai bizare ideii [82 pag. 44].

Scopul sinecticii este de a elibera participanţii de orice constrângeri şi de ai face să-şi

exprime liber opiniile. Metoda incită la dezvoltarea de ideii noi şi originale şi la asociaţii de idei :

participantul transformă necunoscutul în cunoscut, favorizează emergenţa ideilor noi privind

problema abordată [6 pag. 40].

Investigaţiile realizate de diferiţi specialişti (J. Piajet, David Ausubel, Hans Aebli, Teresa

Engelman, Ion Berca, Robert Gagne etc.) susţin că condiţia fundamentală pentru randamentul

şcolar este caracterul conştient al învăţării.

Aptitudinile de învăţare conştientă se formează la copii treptat şi cu greu. O modalitate de

pregătire pentru activitatea de învăţare conştientă în preşcolaritate este activitatea verbal-

artistică. Ea corespunde particularităţilor de vârstă a preşcolarilor şi susţine curiozitatea lor.

Descrierea a celor observate în natură este şi ea o activitate verbal-artistică care are drept

suport cuvântul şi frumosul, artisticul din natură. Analiza elementară a unui tablou, lectura

imaginilor, interpretarea unui cântec pentru copii este de asemenea o activitate artistică, dezvoltă

spiritul de observaţie, îl obişnuieşte să audă, să vadă, să simtă şi să explice, îl familiarizează

frumosul [51 pag. 149].

Problema învăţământului preşcolar este discutată pe parcursul ultimelor secole (XIX - XX).

Savanţii nu au ajuns încă la un răspuns definitiv. Jean Piajet susţine că: Toate conduitele

comportă un aspect înnăscut şi unul dobândit, dar nu cunoaşte unde se află frontiera dintre ele,

ceea ce ne permite să afirmăm că savantul recunoaşte şi apreciază etapa învăţământului

preşcolar, în care copiii dobândesc, achiziţionează cunoştinţe şi îşi formează competenţe,

atitudini, comportamente [42 pag. 113].

Învăţarea în ciclul primar se întemeiază pe achiziţiile spontane ale preşcolarităţii. Practica de

instruire dovedeşte că o achiziţie nouă se clădeşte pe un sistem de cunoştinţe, competenţe

sedimentat deja, şi nu pe teren gol. Audierea şi repovestirea poveştilor, memorizarea şi recitarea

versurilor, însuşirea proverbelor, zicătorilor, ghicitorilor, şi utilizarea lor în vorbire, arta plastică,

comunicarea sunt momente necesare ale procesului de formare a personalităţii în devenire.

Acestea şi alte abilităţi obţinute la vârsta preşcolară prin intermediul activităţii artistice

(desen, modelare, aplicaţie, construire, lucru manual) permit copilului să deprindă la debitul

32

şcolar anumite competenţe care la rândul lor devin o garanţie a integrării sociale şi o condiţie a

dobândirii performanţei lingvistice, artistice plastice [12 pag. 63].

Activitatea verbal-artistică, integrată cu cea artistică plastică:

- ajută la însuşirea limbii literare şi la perceperea mediului ambiant;

- dezvoltă sensibilitatea;

- serveşte drept sursă principală de transmitere a experienţei sociale, şi a cunoştinţelor;

- contribuie la formarea competenţelor şi atitudinilor, la realizarea obiectivelor educaţiei estetice,

intelectuale şi morale;

- include elemente spirituale şi comportamentale în personalitatea copilului;

- serveşte drept suport pentru achiziţionarea valorilor sociale, naţionale şi general umane, morale,

stimulând acţiunile creative ale preşcolarilor şi elevilor mici.

Un obiectiv major al activităţii literar artistice este dezvoltarea creativităţii verbale şi

artistico – plastice [12 pag . 71].

b) Blocajele creativităţii

1) Mai întâi, sunt amintite blocajele culturale. Conformistul este unul din ele: dorinţa oamenilor

ca toţi cetăţenii să gândească şi să se poarte la fel. Cei cu idei sau comportări neobişnuite sunt

priviţi cu suspiciune şi chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea

persoane. Apoi, există în general o neîncredere în fantezie şi o preţuire exagerată a raţiunii

logice, a raţionamentelor. Dar, vom vedea când se va studia gândirea, că deducţiile riguroase nu

permit un progres real decât dacă fundamentează rezultatele unor construcţii sau ale unor operaţii

imaginare. Nici matematica nu poate progresa fără fantezie. Aceasta atitudine sceptică, observată

atât la oameni simpli, cât şi la cei cultivaţi, şi-ar putea avea originea în existenţa unor indivizi cu

imaginaţie bogată, dar comozi, leneşi, care nici nu-si fac cum trebuie obligaţiile serviciului, dar

să creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrecere [ 89, psihologie ].

2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire. Aşa e cazul rigidităţii

algoritmilor anteriori. Se numeşte algoritm o succesiune determinată de operaţii permiţând

rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi suntem obişnuiţi să aplicăm intr-o situaţie un

anume algoritm şi, deşi nu pare a se potrivi, stăruim în a-l aplica, în loc să încercăm altceva. De

asemenea, se observă cazuri de fixitate funcţională: folosim obiecte şi uneltele potrivit funcţiei

lor obişnuite şi nu ne vine în minte să le utilizăm altfel. Să dăm un exemplu simplu: în timpul

războiului, o grupă de soldaţi cartiruită într-o casă părăsită dintr-o localitate evacuată de inamic.

Acolo ramaseră mai multe scaune, dar nu exista nici o masă. Mai multe zile soldaţii s-au chinuit

să mănânce pe braţe, până când unuia i-a venit ideea să scoată uşa din balamale şi, punând-o pe

patru scaune, au avut o masa foarte comodă. Aceasta idee a venit foarte târziu, întrucât pentru

noi toţi funcţia uşii este de a închide o încăpere şi nu de a servi drept o scândură pentru masă. Tot

33

în aceasta categorie de blocaje găsim şi critica prematură, evidenţiată de Al. Obsborn, unul din

promotorii cultivării creativităţii. Atunci când ne gândim la soluţionarea unei probleme

complexe, spune el, sunt momente când ne vin în monte tot felul de idei. Dacă, îndată ce apare o

sugestie, ne apucăm să discutăm critic valoarea ei, acest act blochează venirea altor idei în

conştiinţă. Şi cum prima sugestie de obicei nu e cea mai bună, ne aflăm în impas. Când

imaginaţia trece printr-un moment de efervescenţă, să lăsăm ideile să curgă – doar să le notăm.

Numai după acest izvor de inspiraţie seacă, să trecem la examenul analitic al fiecăruia. Osborn a

intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce în traducere literară ar fi „furtună, asaltul

creierului” – în limba noastră îl caracterizăm ca „asaltul de idei” sau „ evaluarea amânată”.

Brainstormingul poate fi utilizat şi în munca individuală, dar el e cunoscut mai ales printr-o

activitate de grup, despre care vom vorbi imediat [31 pag. 32].

3) În fine, mai există şi blocaje emotive, întrucât, aşa cum se ştie, factorii afectivi au o influenţă

importantă: teama de a nu greşi, de a nu se face de râs, poate împiedica pe cineva să exprime şi

să dezvolte un punct de vedere neobişnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este

greşită, fiindcă rareori soluţia apare de la început. Unii se descurajează rapid, dat fiind că munca

de creaţie, de inovaţie este dificilă şi solicită eforturi de lungă durată. Şi tendinţa exagerată de a-i

întrece pe alţii implica evitarea ideilor prea deosebite şi dăunează procesul de creaţie [18 pag.

153].

Creativitatea şi elementele ei.

Există multiple posibilităţi de formare a unei personalităţi creative. Considerăm că una dintre

cele mai eficiente în vârsta preşcolară este familiarizarea copiilor cu textul literar şi dezvoltarea

creativităţii prin diverse exerciţii artistico – plastice: desen, pictură, modelare, aplicare.

Elementele de bază ale creativităţii sunt:

originalitatea flexibilitatea senzitivitatea fluenţa ingeniozitate expresivitatea

Originalitatea prevede capacitatea individului de a adopta atitudini personale fără tendinţa de

a copia sau a reproduce modul de gândire al altcuiva [31 pag. 94].

Flexibilitatea este capacitatea de a adapta gândirea la situaţii noi, uneori neprevăzute, cu

scopul de a căuta şi a găsi soluţii optime de rezolvare a problemelor ce apar în diverse domenii

de cunoaştere inclusiv în cel al cunoaşterii artistice.

Senzitivitatea înseamnă facultatea de a simţi, de a fi sensibil. Profunzimea şi aria

sensibilităţii depind de spiritul de observaţie care poate fi format, educat la copii prin exerciţii

dirijate de pedagog [78 pag. 81].

Fluenţa este o proprietate a stilului şi se caracterizează prin cursivitate şi fluiditate în

exprimare (având ca suport limbajul şi fluenţa lui).

34

Ingeniozitatea indică spiritul inventiv, de iniţiativă - calităţi indispensabile creativităţii

umane.

Expresivitatea exprimă culoarea, forma, mărimea, ritmul, simetria, asimetria şi dinamica.

Cu cât este mai expresivă opera de artă cu atât mai mult ne place. Dezvoltarea creativităţii nu

poate fi dezvoltată fără a înţelege ce-i acela mijloc de expresivitate [32 pag. 90].

Însuşirea de a fi ingenios se impune ca un semn al unei minţi agere, capabile să găsească

soluţii neordinare în cele mai complicate şi surprinzătoare împrejurări. Ingeniozitatea permite

evitarea stereotipilor.

Sarcinile corpului didactic în scopul ridicării potenţialului creativ al copiilor şi stimularea lui

sunt:

reformulări într-o viziune personală;

clasificări de obiecte care posedă însuşiri similare;

evidenţierea particularităţilor unor clase de obiecte;

formulări şi explicaţii personale care se pretează la interpretări controversate;

comentarea unor opere artistice;

inventarea de jocuri şi soluţii de rezolvare a unor situaţii;

interpretarea de roluri ale unor persoane reale sau imaginare;

dramatizări ale episoadelor din creaţia literară, artistică [35 pag. 78].

Formarea creativităţii

Acesta este un proces complicat care se derulează în timp.

Progresul creativităţii poate fi considerat efectiv numai atunci când trece patru etape:

1. Etapa formativă presupune existenţa unor noi condiţii şi adaptarea la ele (pentru un pianist

acesta ar însemna însuşirea clapelor, pentru un elev din clasa I însuşirea vocalelor şi

consoanelor) [72 pag. 22].

2. Etapa normativă are drept scop integrarea fiecărui copil într-un grup (a nu se considera

diferit, aparte) deoarece colegii exercită influenţă şi cineva poate fi complexat din cauza

diferenţelor [18 pag. 158].

3. Etapa interogativă în care elevul nu mai găseşte că e plăcut să fie ca altcineva. Asemănarea

devine plictisitoare şi inutilă. Individul începe să aprecieze aceea ce deosebeşte de alţii şi ceea ce

este particularitatea altora. El îşi dezvoltă un simţ al mândriei pentru unicitatea sa şi o încredere

mai mare în eu-l său [66 pag. 57].

4. Etapa transformaţională în acest punct individul realizează că pentru a evolua, trebuie să se

schimbe şi schimbarea trebuie să fie majoră: “în viaţă şi în stilul de viaţă… pentru copil, elev”,

aceasta e o perioadă de criză când doreşte să se debaraseze de ceea ce era plăcut şi comod. La

35

această etapă individul îşi face drum înainte sau regresează literalmente. Este vorba de o

“transformare” [18 pag. 159].

Acţiunile de stimulare a creativităţii urmăresc să determine productivitatea acestor capacităţi

umane.

Ridicarea potenţialului creativ al copiilor începe de la munca creatoare a cadrului didactic

(pentru aceasta sunt necesare cunoştinţe multilaterale; eficienţa de muncă şi o bună pregătire).

Creativitatea în stilul de muncă al cadrelor didactice ţine de factorii psiho-pedagogici şi

reflectă un cuantum de capacităţi specifice şi generale [44 pag. 45].

Capacităţi generale:

1) Vocaţia profesională: predispoziţii, aptitudini literare, muzicale, artistice, simţul noutăţii;

2) Erudiţia: posedarea unui larg şi bogat orizont cultural în diferite ramuri – artă, filozofie,

psihologie, etică etc.;

Pasiunea pentru literatură şi artă.

Structuri fizice şi psihice cognitive, afective, motivaţionale, predominarea

semnificativului spre satisfacerea solicitărilor copiilor (elevilor, discipolilor). [87 Ştiinte socio-

umane]

Capacităţi speciale:

o Capacitatea intelectuală.

o Posibilitatea cadrului didactic de a reacţiona şi de a se adapta la nivelul diferenţial al

copiilor.

o Posibilitatea de a opera cu eficienţă în cadrul activităţilor teoretice şi practice în scopul

asimilării cunoştinţelor, al formării priceperilor şi deprinderilor necesare.

o Iscusinţa de a-i captiva pe copii, de a le trezi şi satisface interesul de cunoaştere.

o Capacităţi docimologice: evaluarea reală obiectivă, a nivelului de dezvoltare a

cunoştinţelor şi aptitudinilor copiilor.

o Capacitatea de generalizare a experienţei personale [59 pag. 110].

Prezenţa spiritului creativ ce persistă la toate disciplinele de studiu şi caracterul deschis şi

creativ la stilul profesorului.

Creativitatea ocupă un loc de cinste în sistemul de educaţie.Nu fiecare fiinţă umană are din

punct de vedere ereditar aceeaşi capacitate creativă. Coeficientul de inteligenţă joacă un rol

important în acest proces. Dincolo de acest nivel determinant sunt factorii de personalitate:

fluiditatea şi flexibilitatea gândirii, echilibrul afectiv, perseverenţa, originalitatea, capacitatea de

a rezista spiritului gregar etc. Un alt factor determinant îl reprezintă nivelul şi varietatea

cunoştinţelor, precum şi predominanta factorilor psihici non-verbali care îşi au sediul în emisfera

dreaptă a creierului [79 pag. 31].

36

Dat fiind faptul că este o caracteristică atipică şi calitativă, nivelul de creativitate al unui elev

nu poate fi determinat prin metode cantitative. Pentru evidenţierea lui trebuie utilizate teste

specifice, experienţe, şi chestionare adecvate.

În acelaşi timp însă, nivelul de creativitate al unui copil nu este o constantă absolută, ci el

poate creşte prin stimulare adecvată sau poate scădea prin neîntrebuinţare şi necultivare.

Creativitatea poate şi trebuie să fie cultivată, atât în activităţile preşcolare, şcolare, cât şi în cele

extra-şcolare [37 pag. 52].

Aşa cum spuneam mai sus, deşi există anumite înclinaţii şi înzestrări înnăscute în fiecare

dintre noi, creativitatea poate fi învăţată şi dezvoltată. Aceasta nu se poate realiza însă dacă

sistemul pedagogic dominant este unul care accentuează conformismul şi reproducerea servilă a

informaţiilor transmise de educator.

Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupun o serie

de riscuri pe care educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiindcă rezultatul final merită un

asemenea preţ. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o predă sau care are o

slabă imagine de sine se va simţi în general ameninţat de manifestările de conformism, implicite

comportamentului creativ şi va avea puţine şanse de a induce în copii o atitudine relaxată,

absolut esenţială în creativitate [35 pag. 76].

De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările şi în general

interacţiunea va induce la preşcolarii mari un sentiment de autoapărare şi va conduce la inhibarea

capacităţilor lor creatoare.

Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde şi restricţii nu este benefică pentru

stimularea şi cultivarea creativităţii, deoarece în asemenea condiţii copiii devin nesiguri şi

şovăitori, temându-se tot timpul că riscă să încalce vreo regulă necunoscută. Trasarea precisă a

limitelor şi explicarea raţiunii acestora va induce în mult mai mare măsură în copii o atmosferă

deschisă şi stabilă emoţional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului [59 pag. 92].

Pentru ca dimensiunea creativă a educaţiei să devină mai mult un ideal frumos, este imperios

necesară sacrificarea prejudecăţilor, eliminarea miturilor care au consfinţit şi au dat legitimitate

în ultimele secole unui învăţământ conformist, egalitarist şi uniformizator. Iată care sunt câteva

dintre aceste mituri:

1. Cultul copilului mediu – orientarea educaţiei la un nivel mediu, adeseori absolut teoretic,

în loc de a adapta şi a personaliza procesul de instrucţie la nivelul real al copiilor;

2. Exaltarea memorării şi a reproducerii fidele a cunoştinţelor memorate, (reprezentând

de cele mai multe ori opinia profesorului asupra problemei tratate) ca model suprem al scopului

educaţiei, în detrimentul aprecierii imaginaţiei şi a intuiţiei;

37

3. Valoarea de fetiş a programei, un loc de a privi programa ca un simplu cadru de

referinţă;

4. Încrederea exagerată în metodele tradiţionale, în paralel cu subestimarea şi suspectarea

din principiu a oricărei noi abordări în educaţie;

5. Supraestimarea valorii docimologice a notelor, ca formă supremă şi infailibilă de

evaluare a instruirii de către copii a cunoştinţelor predate [56 pag. 29].

Acestea, şi multe altele asemenea lor, sunt veritabile piedici în calea înnoirii unui sistem de

educaţie anchilozat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic, mai incapabil să se adapteze la

schimbările rapide cu care ne confruntăm în societatea globalizată în care trăim la ora actuală.

Momentul schimbării bate mereu la uşă.

Multă vreme imaginaţia a fost definită ca un proces de combinare a imaginaţiilor, ceea ce se

potriveşte numai imaginaţiei artistice. Azi putem defini imaginaţia ca fiind acel proces psihic al

cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv

sau motor [85 pag. 27].

Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face posibilă crearea de produse reale sau

pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta principală a creativităţii o

constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a

realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi , nu se obţine cu uşurinţă, o altă

componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări [73 pag. 61].

Imaginaţia, deci şi creativitatea, presupun trei însuşiri:

a. fluiditate

b. plasticitate

c. originalitate.

Fiecare dintre aceste trei Însuşiri are însemnătatea ei; caracteristica principală rămâne

originalitatea, ea garantând valoarea rezultatului muncii creatoare [55 pag. 83].

Câtă vreme creaţia era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, şcoala nu s-a

ocupat în mod special de acest aspect, deşi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale de

supradotaţi. De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc toate muncile

monotone, stereotipe şi deci omului îi revin mai multe sarcini de perfecţionare, de înnoire,

cultivarea gândirii inovatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor de masă. Pe lângă efortul

tradiţional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare şi ea ca un obiectiv major.

Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi în ce priveşte

metodele de educare şi instruire. În primul rând, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina

blocajele culturale şi emotive. Se cer relaţii distinse, democratice, între preşcolari şi educatori,

ceea ce nu înseamnă a coborî statutul social al celor din urmă. Apoi, modul de predare trebuie să

38

solicite participarea, iniţiativa elevilor, e vorba de acele metode active, din păcate prea puţin

utilizate. În fine, fantezia trebuie şi ea apreciată corespunzător, alături de temeinicia

cunoştinţelor, de raţionamentul riguros şi spiritul critic [77 pag. 42].

2.2 Asigurarea didactică a procesului instructiv-educativ în dezvoltarea creativităţii

Practica pedagogică a demonstrat că obiectivele educaţionale la această etapă se fac mai

efective prin utilizarea frecventă a diferitelor materiale didactice, care ar corespunde

particularităţilor de vârstă preşcolară. S-a presupus că operarea pe parcursul vârstei de grădiniţă

cu diverse jucării, caiete didactice, mini-manuale, seturi de teste formează atitudini pozitive faţă

de mediul înconjurător şi dezvoltă curiozitatea, creativitatea, intelectul, perseverenţa şi voinţa –

calităţi atât de necesare viitorului şcolar [79 pag. 34].

Materialele didactice elaborate respectă particularităţile de învăţare ale preşcolarilor, iar

ordinea logică a activităţilor de învăţare presupune respectarea condiţiilor în care materialele

didactice contribuie la :

1) Dezvoltarea capacităţilor psihomotorii

2) Dezvoltarea proceselor perceptive

3) Dezvoltarea proceselor cognitive superioare :

a. Educaţia limbajului : formarea pronunţiei corecte; completarea şi activizarea

vocabularului; dezvoltarea capacităţilor de descriere, povestire, creativitate verbală; evaluarea

competenţelor de creativitate verbală; educarea capacităţii comunicării culte.

b. Educaţia literar artistică : dezvoltarea capacităţilor de receptare; formarea perceperilor

elementare de analiză a textului literar; formarea competenţelor de reproducere expresivă

(recitare, repovestire, dramatizare); dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii elementare, a

perceperilor de comunicare [80 pag. 21] [AnexaNr. 16].

Prin conţinuturile materialelor didactice elaborate s-au urmărit scopul de a permite copiilor

să stabilească anumite relaţii de colaborare, spunând unele motive altora. În baza caietelor,

cărţilor didactice, testelor copiilor le vor fi formate şi dezvoltate motivele principale legate de

stabilirea şi păstrarea relaţiilor reciproce, pozitive cu semenii şi adulţii : motivul demnităţii

personale, al autoafirmării, motivele cognitive şi competiţionale. Este necesar de ai învăţa pe

copii să-şi aprecieze calităţile personale, capacităţile şi incapacităţile, succesele şi insuccesele

lor, folosind pe larg texte din literatura copiilor.

39

Prin folosirea corectă a materialelor didactice elaborate se vor pune accentul pe însuşirea

normelor etice, fiind deprinşi să fie sinceri, modeşti, oneşti, politicoşi, ne invidioşi. Cărţile,

textele literare, tablourile, imaginile şi jucăriile le vor ajuta să înţeleagă cum trebuie să fie

relaţiile interpersonale, cum trebuie să comunice, să se comporte [12 pag. 9].

În practica de lucru a grădiniţelor de copii s-au editat şi s-au implementat un set de materiale

didactice, culegeri de jocuri, seturi de imagini, antologii de texte, abecedare şi dicţionare

ilustrate, complete de tablouri, caiete didactice, etc.

Caietul preşcolarului. Aceste caiete pot fi folosite în multiple scopuri : dezvoltarea verbal-

artistică, formarea comunicării verbale elementare fluente, corecte, expresive şi creative;

dezvoltarea vorbirii şi dezvoltarea literară, fondarea priceperii de a învăţa prin intermediul

activităţii de joc în baza conţinuturilor propuse; familiarizarea cu folclorul şi literatura pentru

copii; dezvoltarea aptitudinilor de a organiza jocuri-dramatizări, jocuri-teatru în baza textelor

literare.

Abecedarul preşcolarului. Prevede nu numai învăţarea literelor şi a citirii, dar şi

dezvoltarea personalităţii copilului. Fiecare pagină este orientată spre dezvoltarea verbal-artistică

a copiilor, spre formarea competenţelor elementare de comunicare. Litera este însoţită de

imagini, texte din creaţia folclorică. Copii învaţă în baza Abecedarului să recite, să converseze,

să povestească, să compună poveşti, ghicitori.

Direcţiile principale ale activităţii urmăresc : familiarizarea cu mediul înconjurător, cu flora

şi fauna plaiului natal; extinderea şi aprofundarea cunoştinţelor despre viaţă, natură şi societate;

educaţia literar-artistică; formarea aptitudinilor de comunicare.

Cine le vede nu le crede, cine le paşte le cunoaşte … Această lucrare completează setul de

lucrări didactice pentru copii de 5-7 ani. Ea constituie partea a II-a a Abecedarului preşcolarului

şi este prevăzută pentru grupele pregătitoare. Materialul inclus în această carte vizează perioada

abecedară şi prevede continuarea lucrului început în Abecedarul preşcolarului. Principiul

fundamental este munca individual – diferenţiată cu fiecare copil. În vederea dezvoltării gândirii

verbal – logice şi creative a copiilor li se propune să rezolve integrame, să compună poveşti,

ghicitori.

Setul de caiete didactice „Ne pregătim de şcoală” pune un accent deosebit pe rolul adulţilor

(părinţilor şi cadrelor didactice) în procesul de activizare a structurilor mintale constructive şi

creative ale copiilor, pe realizarea unor conlucrări sistematice.

Caietul № 1 Comunicare şi dezvoltarea vorbirii are ca obiective majore : însuşirea,

formarea priceperilor elementare de comunicare orală şi pregătirea pentru comunicarea scrisă.

Conţinutul paginilor prevăd şi includerea treptată a copiilor în lumea literaturii şi a ştiinţelor.

Imaginile şi textele prevăd familiarizarea cu plaiul natal, natura şi dezvoltarea literar-artistică.

40

Lucrând independent cu copii, selectând poezii, poveşti, snoave, legende, ghicitori, proverbe,

adulţii le vor forma atitudini, cunoştinţe şi competenţe necesare, şi se vor realiza obiectivele

educaţionale.

Caietul № 2 Matematica. Conţinuturile incluse în caiet prevăd un mod neobişnuit de

dezvoltare matematică prin intermediul diverselor texte literare. Aici le permite copiilor să

rezolve probleme împreună cu eroii din poveşti, vor colora, vor haşura, vor încercui grupuri de

obiecte etc. Antrenamentul grafic v-a facilita şi dezvolta priceperi de a desena ornamente,

creativitatea fiecărui copil şi va evidenţia nivelul pregătirii mâinii pentru scriere.

Caietul № 3 Literatură şi desen. În elaborarea conţinutului acestui caiet se vor realiza o

serie de obiective educaţionale generale care creează bazele culturii spirituale ale omului. În

vederea dezvoltării creativităţii copilului adulţii trebuie să lectureze mai întâi conţinutul textului

ilustrat apoi să le propună copiilor să deseneze, să compună o poveste, etc. Se recomandă să se

respecte anumite tehnologii didactice; descrierea unor personaje, completarea textului,

schimbarea subiectului, alcătuirea independentă a sfârşitului, începutului, conţinutului textelor

literare, organizarea jocurilor cu subiect.

Caietul № 4 Creativitate. Prin acest caiet s-a făcut o încercare de integrare a obiectivelor

educaţiei artistico-plastice, literare şi muzicale. Scopul fiind dezvoltarea priceperilor elementare

ale copiilor de a crea ceva în mod independent; de a-şi forma unele competenţe de lucru manual.

Creativitatea este tratată ca o dimensiune psihologică ce angajează în procesul de creaţie întreaga

personalitate şi este considerată o performanţă originală şi de valoare a personalităţii.

Caietul № 5 Ştiinţe. conţinuturile incluse în acest caiet vin să faciliteze activitatea

educaţională de dezvoltare la copii a atitudinii pozitive faţă de om şi munca lui, faţă de flora şi

fauna plaiului, comunicarea cunoştinţelor despre mediul ambiant.

Setul de cărţi „Creşte-n casă scump odor”. Este destinat copiilor preşcolari, părinţilor şi

educatorilor din instituţiile preşcolare şi prevede educaţia literar artistică a copiilor. În

componenţa setului sunt incluse 4 cărţi (mini-antologii) ce conţin texte din folclor şi literatură

pentru folclor.

Setul de caiete „Lumea ce ne înconjoară”. Prezintă un material didactic prin intermediul

căruia se va face educaţia preşcolarilor pentru mediu.

Setul de teste „Cunoaşterea Mediului” prevede conţinuturi şi modalităţi de realizare a

obiectivelor curriculare. Înglobează conexiuni cu activităţile de educaţie a limbajului, educaţie

pentru ştiinţă şi elemente de matematică.

În scopul realizărilor obiectivelor curriculare au fost editate şi cărţile unite sub genericul „Să

colorăm, să ascultăm, să învăţăm”, în care adulţii concomitent vor realiza şi multe alte

obiective : ale educaţiei verbal-artistice, literare, muzicale, artistico-plastice, matematice, etc.

41

Hai să ne jucăm şi să învăţăm. Aceasta va contribui nu numai la dezvoltarea gândirii

creative, ci şi a mişcărilor mâinilor, urmând să haşureze, să contureze, să deseneze, să coloreze,

etc.

Realizarea itemilor solicită gândirea, atenţia, imaginaţia, creativitatea copiilor.

2.3 Modalităţi de dezvoltare a creativităţii în cadrul activităţilor de literatură artistică

Metodica literaturii ca ştiinţa studiază legităţile procesului pedagogic efectuat în scopul

dezvoltării literar artistice a personalităţii.

Psihologia preşcolară susţine, că gândirea preşcolarilor e concretă, intuitiv-imaginară.

Preşcolarii percep atât mediul înconjurător cât şi literatura mai mult prin intermediul senzaţiilor.

Familiarizându-i cu textele literare, la copii se dezvoltă emotivitatea, priceperile şi deprinderile

necesare activităţii date. Tot aici li se mai formează şi anumite modalităţi speciale şi generalizate

de acţiune : perceperea conţinutului emotiv şi de idei al textului; atitudinea individual –

diferenţiată faţă de conţinutul lui; interpretarea emotivă a conţinutului; alegerea de sine stătătoare

a mijloacelor de redare expresivă; priceperi elementare de creaţie (compunere) [2 pag. 289].

Scopul principal al dezvoltării literar – artistice este familiarizarea cu folclorul şi operele

literare create special pentru ei.

Scopul educativ prevede educarea la preşcolari a sentimentelor, formarea pe baza textului

concret predat a anumitor calităţi şi trăsături de caracter.

În pedagogia contemporană o atenţie deosebită se acordă metodelor instruirii şi educaţiei

copiilor, ele determinând modalităţi de activitate a pedagogului şi copilului, îndreptate spre

obţinerea anumitor succese în procesul de instruire şi educaţie, formarea anumitor calităţi ale

personalităţii [3 pag. 58].

În organizarea activităţii literar artistice se utilizează trei tipuri de metode pedagogice :

A. Metodele intuitive – se utilizează în procesul activităţii literar – artistice cu scopuri ca :

pregătirea copiilor pentru a percepe textul, lărgirea orizontului lor de cunoştinţe pe baza

conţinutului textului literar, consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor acumulate anterior despre

fenomenele naturii şi a vieţii sociale.

Observarea este una dintre metodele intuitive. În procesul observărilor copii acumulează

cunoştinţe atât despre însuşirile şi calităţile obiectelor şi fenomenele ce-i înconjoară, cât şi despre

legătura obiectului cu mediul ambiant [12 pag. 75].

O altă metodă este demonstrarea obiectelor, ilustraţiilor şi a tablourilor. Scopul utilizării

acestei metode poate fi : pregătirea copiilor către o percepere mai profundă a conţinutului

42

textului; formarea unor reprezentări concrete despre mediul ambiant şi obiectele, fenomenele

lumii înconjurătoare; consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor despre obiectele cunoscute;

sistematizarea cunoştinţelor copiilor la literatură [12 pag. 78].

O metodă eficientă este demonstrarea filmelor prin care le trezim copiilor un viu interes faţă

de conţinutul emotiv al textului le ajută mai uşor să înţeleagă conţinutul de idei şi limbajul operei

date, să le mărească volumul de cunoştinţe, să-şi imagineze personajele din text [89, pedagogie].

B. Metodele practice – aici pot fi utilizate exerciţiile, jocurile, experienţele elementare şi

modelarea. Suplimentar se introduc şi aşa metode ca : înscenarea, desenul, aplicaţia şi modelarea

lucrărilor colective (după conţinutul operei literare). Scopurile acestor metode sunt însuşirea

profundă a materiei de programă, consolidarea cunoştinţelor acumulate de către copii,

dezvoltarea imaginaţiei.

Metoda exerciţiilor – cere de la copii să pună în acţiune cunoştinţele acumulate în domeniul

literaturii pentru copii, adică aplicarea lor în practică. La activităţile de literatură se aplică

exerciţii :

Cu caracter imitativ – copiii se stăruie să alcătuiască povestirea sau povestea sa după

modelul educatorului sau al autorului.

Cu caracter creator – copiii singuri, după dorinţa şi posibilităţile proprii aleg, caută

mijloacele interpretării expresive; sau, alcătuind o povestire, poveste după modelul scriitorului

sau educatorului, compun o variantă proprie.

Cu caracter de joc mobil – copiii înscenează un text sau creează anumite situaţii de

joc şi acţionează din numele eroului literar, imită mişcările lui [47 pag. 33].

Metoda de joc – cere îndeplinirea diferitor acţiuni, imitarea mişcărilor personajelor din text,

recitarea poeziilor, demonstrarea teatrelor, repovestirea. Această metodă se foloseşte în cadrul

activităţilor pe roluri a poeziilor, de repovestire. Metoda jocului include în sine nu numai

consolidarea cunoştinţelor despre textele literare, dar şi a cunoştinţelor din domeniul literaturii,

dezvoltarea aptitudinilor creatore [12 pag. 69].

Modelarea ca metodă practică a căpătat o răspândire largă în cadrul activităţilor literar

artistice. Aici se pot folosi două tipuri de modelare : cu obiecte şi cu modele – scheme. Putem

utiliza jocul „Ghiciţi, ce v-am spus?” [23 pag. 118 ] [Anexa № 15].

Metoda înscenării – pregătim copiii către jocurile dramatice şi activitatea teatralizată, având

ca scop formarea atitudinii creatoare faţă de conţinutul operelor literare; dezvoltarea spiritului

creator; formarea priceperii de a înscena poveştile; educarea dorinţei de a organiza jocuri-

dramatizări [12 pag. 63].

C. Metodele verbale – metodele în cauză transferă copiii pe o treaptă nouă de dezvoltare.

Scopurile acestei metode : îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre mediul ambiant, viaţa

43

socială şi literară, formării atitudinii emotive faţă de textul literar, dezvoltarea imaginaţiei

creatoare.

Povestirea pedagogului este una dintre cele mai răspândite metode verbale în activităţile cu

copii. Cu ajutorul acesteia educatorul creează la copii impresii vii, trezeşte imaginaţia,interesul

faţă de textul literar contribuie la lărgirea cercului lor de cunoştinţe.

Metoda lecturii – trezeşte la copii interesul faţă de carte, faţă de conţinutul textului literar.

Apare dorinţa de a mai lectura încă o dată opera. Dacă educatorul sistematic va susţine această

iniţiativă a copiilor atunci el va educa interesul faţă de carte, dorinţa de a se adresa de sine

stătător cărţii şi de „a lucra” sistematic cu ea [68 pag. 38].

Povestirea artistică a textului – scopul acestor activităţi este de ai familiariza pe preşcolari

cu cele mai frumoase opere în proză din folclorul copiilor, de ai face să simtă frumuseţea operei.

Aceste activităţi sunt îndrăgite de copii, deoarece în cadrul lor ei au prilejul de a savura

frumuseţea cuvântului artistic, de a se familiariza cu viaţa socială şi cea a naturii, cu unii eroi

neverosimili. Copii de 6-7 ani încep a manifesta interes mai mare faţă de carte, de fiecare text

aparte. Lectura pentru ei devine o necesitate. Deseori terminând citirea textului ei roagă

educatorul să le mai citească. Aceasta ne vorbeşte nu numai de apariţia elementelor de dragoste a

copiilor faţă de carte ci şi faptul că la ei se dezvoltă atenţia voluntară [12 pag. 122].

Pentru activităţi se aleg poveşti populare cu animale, snoave, basme scurte. De asemenea se

povestesc şi unele povestiri cu tematică patriotică despre sărbători. Curriculum prevede

următoarele creaţii populare :

„Ridichea” – poveste populară rusă;

„Oul de aur” – poveste populară bulgară;

„Ursul păcălit de vulpe” – de I. Creangă [vezi Anexa № 6].

„Mioriţa” – baladă populară

„Moldova” – de D. Matcovschi

Un loc de seamă la activităţile de citire şi povestire artistică trebuie să le revină metodelor

intuitive.

Repovestirea – este o activitate de literatură având ca scop principal formarea la copii a

perceperii de interpretare expresivă a unui text [12 pag. 125].

La aceste activităţi în faţa copiilor se pun următoarele sarcini : de a asculta atent şi a reţine în

memorie conţinutul operei artistice, de a simţi conţinutul emotiv al textului, de a înţelege

conţinutul de idei, de a reproduce aproape un text.

O atenţie deosebită e necesar să se acorde metodicii organizării aceste activităţi care are

următoarele etape : citirea expresivă a textului de către pedagog, conversaţia în legătură cu

44

conţinutul, citirea repetată de către pedagog, repovestirea de către copii, organizarea jocurilor pe

baza textului [24 pag. 67].

Se aleg pentru repovestire următoarele creaţii :

„Ce este mai tare de cât cetăţile ?” – legendă populară

„Capra cu trei iezi” - de I. Creangă

„Păcală şi zarzărele” – snoavă populară

„Punguţa cu doi bani” – de I. Creangă

„Motanul, vulpea şi cocoşul” – poveste populară rusă

„Ulciorul cu galbeni” – poveste populară

Copiii povestesc aproape de conţinut, expresiv, utilizează cuvinte din text, expresii literare,

observă ce a fost bun în povestirea sa.

Memorizarea – se începe încă din fragedă copilărie. Copiilor li se spun poezii hazlii se

organizează jocuri amuzante în timpul cărora memorizează poezioare [12 pag. 52].

În grupa pregătitoare se folosesc poezii cu un volum de 2-3 strofe. Memorizarea textului se

începe cu o conversaţie introductivă în legătură cu conţinutul textului. Copiilor li se spune o

ghicitoare, li se arată un tablou, jucărie, obiect. Se recită poezia de către educator (de 2-3 ori),

apoi memorizarea ei de către copii. Ei memorează poezia, o recită pe rând, o înscenează (dacă

conţine dialog.). Trebuie atrasă atenţia la recitarea expresivă a poeziei.

Poeziile se memorează în întregime şi nu pe strofe, se recită individual şi nu în cor. Pentru

recitare la etapa de bază se invită copiii înzestraţi cu o memorie bună, ceea ce permite la ceilalţi

copii să înţeleagă şi să însuşească mai bine textul. Trebuie de atras atenţia la conţinutul poeziei :

solemn, liric [12 pag. 56].

Compunerea (crearea textelor) - dezvoltarea imaginaţiei creatoare, a priceperii de a compune

este una din sarcinile supreme ale activităţii literar artistice. Pentru realizarea cu succes a acestei

sarcini o importanţă deosebită o au următorii factori : conţinutul bogat al vieţii copiilor acasă şi

la grădiniţă, activităţile bogate după conţinut la grădiniţă, îmbogăţirea cunoştinţelor despre viaţă,

literatură, scriitori, carte [12 pag. 56].

În grupele pregătitoare copii învaţă a compune ghicitori, poveşti după modelul educatorului,

după conţinutul unui tablou cu subiect, compun împreună cu educatoarea poezioare scurte de 2-3

rânduri.

Formarea priceperii de a crea independent texte de mic volum este scopul final al activităţilor

de povestire creatoare, ce se organizează în grădiniţă [12 pag. 57] [Anexa № 18; Anexa № 19].

45

2.4 Cercetarea creativităţii copiilor în cadrul activităţilor de formare a reprezentărilor

matematice elementare

Epoca contemporană formulează multiple exigenţe faţă de personalitatea umană. Ea are

nevoie de un om inventiv, explorator neobosit, îndrăzneţ, cu o gândire creatoare.

Matematica a devenit unul din cele mai importante instrumente ale cunoaşterii.

În instituţiile preşcolare formarea reprezentărilor elementare matematice ocupă un loc

important în ansamblul problemelor instructiv-educative, avându-se în vedere atât obiectivele pe

care le urmăreşte grădiniţa în pregătirea copiilor pentru şcoală şi implicit pentru viaţă, cât şi

influenţa pe care o exercită însuşirea noţiunilor matematice asupra dezvoltării lor generale [50

pag. 12].

Cercetări experimentale organizate pe plan mondial au demonstrat că teoria mulţimilor, chiar

sub forma ei elementară din activităţile matematice din grădiniţă, constituie o bună călăuză a

copilului preşcolar în matematica modernă, iar primii paşi sunt favorizaţi de utilizarea frecventă

în activitatea preşcolarilor a jocului didactic matematic [76 pag. 8].

Activităţile matematice au un rol deosebit în cadrul învăţământului preşcolar, care are scop

de a contribui la formarea personalităţii copiilor de 6-7 ani. Ele vizează stimularea dezvoltării

intelectuale a preşcolarilor, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la

gândirea abstractă, pregătind copii pentru înţelegerea şi însuşirea matematicii în clasa I.

E. Bernard, consideră că, la intrarea în şcoală, personalitatea copiilor trebuie să se

caracterizeze prin: maturitate fizică - rezistenţă la efort ; maturitate mentală; capacitatea de

analiză şi planificare, înţelegerea normei, a regulii, a cantităţilor; maturitate volitivă - capacitatea

de autoreglare, de a-şi inhiba impulsurile şi de a-şi regla trebuinţele ; maturitate socială -

trebuinţa de apartenenţă la grup, conduita socială adecvată în grup; maturitate morală -

sentimentul datoriei şi al responsabilităţii, conştiinţa sarcinii ; maturitate pentru muncă -

capacitatea de concentrare, atenţia şi perseverenţa, trebuinţa de performanţă [28 pag. 45].

Achiziţionarea unor capacităţi şi abilităţi intelectuale, care să-i înlesnească munca de

învăţare, îl face pe copil apt pentru şcoală şi nu însuşirea unui volum mare de cunoştinţe. Pe

lângă un volum corespunzător de reprezentări asupra mediului înconjurător, copilul trebuie să

posede, la intrarea în şcoală operaţii intelectuale necesare actului de cunoaştere.

46

De îndată ce copiii au căpătat o iniţiere, chiar sumară, asupra formelor, mărimii şi culorilor

mai importante, ei pot primi trusele pentru a-şi desfăşura unele activităţi la liberă alegere [50

pag. 14].

Cercetările în domeniul formării reprezentărilor matematice la preşcolari, câştigă în ultima

vreme tot mai multă importanţă, devin mai riguros fundamentate din punct de vedere ştiinţific.

Aceasta deoarece reprezentările matematice constituie baza intuitiv concretă a noţiunilor

matematice şi a operaţiilor logico-matematice ce se dezvoltă succesiv în operaţiile gândirii şi

inteligenţei preşcolarului şi apoi a şcolarului [23 pag. 113].

Printre diversitatea jocurilor folosite în instituţiile preşcolare un rol aparte îl ocupă jocurile

didactice. Particularitatea caracteristică a jocurilor didactice constă în conţinutul lor instructiv şi

educativ, ele fiind special create de adulţi în baza diverselor materiale ilustrative. Fiind create în

scopuri didactice, ele păstrează esenţa activităţii de joc : regulile şi acţiunile de joc.

Sarcina didactică e rezolvată de către copil cu succes, atenţia lui fiind spre desfăşurarea

acţiunilor şi regulilor de joc [50 pag. 13].

Jocurile didactice incluse la activităţi prin acţiunile lor implică instruirii un caracter atractiv,

emoţional, stimulează atenţia voluntară la copii, creează premise pentru asimilarea mai profundă

a cunoştinţelor priceperilor şi deprinderilor.

În procesul jocului copilul trăieşte diverse emoţii, se nelinişteşte se bucură, capătă încredere

în puterile sale intelectuale. Fundalul emoţional al jocului, izvorât din caracterul lui creator, din

diversitatea materialului didactic, din bucuria câştigului comun este un factor important în

dezvoltarea personalităţii, a spiritului colectivist [25 pag. 25].

În jocul „Găseşte o piesă” de aceeaşi formă, copiii îşi formează reprezentările despre figurile

geometrice. Învăţând să deosebească formele: cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi. Comparând

obiectele după diferitele lor însuşiri, copilul învaţă să cunoască dimensiunile de mărime şi

grosime [Anexa № 12].

Jocul „Săculeţul fermecat” le dă copiilor posibilitatea să descopere forma, mărimea şi

grosimea piesei numai prin simţul tactil; culoarea poate fi doar ghicită sau spusă prin scoaterea

piesei din săculeţ. Treptat însă, li se oferă procedee şi pentru deducerea ei în anumite situaţii [23

pag. 73].

În procesul formării reprezentărilor matematice, copiii îşi exersează vorbirea, îşi însuşesc o

terminologie adecvată, îşi dezvoltă vocabularul matematic. Ei se obişnuiesc să exprime corect şi

cu uşurinţă ceea ce gândesc şi rezolvă practic, să stabilească o legătură firească între cuvânt şi

semnificaţia sa. Copilul îşi exprimă gândurile şi sentimentele cu ajutorul cuvintelor, deci el

trebuie antrenat să le folosească pentru a-i forma deprinderi corecte de gândire şi de limbaj [50

pag. 15].

47

Pe măsură ce copilul devine stăpân pe aceste jocuri, el este în stare să acţioneze şi în mod

independent, activitate de mare importanţă în pregătirea pentru şcoală, unde începe munca

intelectuala independentă.

Organizarea echipelor permite copiilor să se obişnuiască cu cerinţa de a munci în colectiv, de

a cultiva relaţii interpersonale corecte între copii, cu organizarea schimbului de experienţă; în

cadrul echipelor trebuie antrenaţi si cei mai timizi. Astfel se formează spiritul de echipă, fiecare

copil luptând pentru câştigarea competiţiei de către echipa sa. Educatoarea are rol de organizator,

de îndrumător, de arbitru imparţial [vezi Anexa № 7].

Paralel cu jocurile sunt binevenite şi diverse exersări, situaţii cu elemente de problematizare.

E necesar să se creeze şi diverse situaţii neforţate de învăţare cu utilizarea diferitelor materiale

didactice. Bine venite sunt diverse fişe cu conţinut matematic şi caietul „Matematica” din setul

„Ne pregătim de şcoală”. Cu ajutorul acestui caiet copiii însuşesc volumul necesar de cunoştinţe

prevăzut de curriculum [11 pag. 54].

Obiectivele curriculare vor fi realizate prin intermediul tehnologiilor moderne a metodelor

active, a exerciţiilor permiţând copiilor să rezolve probleme împreună cu eroii din poveşti :

Tema : Unu-mult „Pupăza din tei ” de I. Creangă.

Tema : Mulţimea „Crăiasa Broască” poveste populară.

Tema : Numărul şi cifra 2 „Păcală şi Tândală” snoavă populară.

Tema : Pus-adunarea „Doi ursuleţi lacomi” poveste populară ungară.

Tema : Numărul şi cifra 3 „Păcală şi cârnaţul” snoavă populară.

Tema : Semnul minus. Scăderea. „Spicul de grâu”.

Tema : Numărul şi cifra 4 „Păcală şi luna” snoavă populară.

Tema : Figuri geometrice „Oul de aur” poveste populară bulgară.

Tema : Numărul şi cifra 5 „Păcală turc” snoavă populară.

Tema : Ovalul. Adunarea a 3 numere. „Capra cu 3 iezi” de I. Creangă.

Tema : Numărul şi cifra 6 „Ciocârlia, vulpea şi ogarul” poveste populară.

Tema : Evaluare. Plus, minus, egal. „Gogoaşa” poveste populară.

Tema : Numărul şi cifra 7 „Păcală şi pisica” snoavă populară.

Tema : Componenţa numărului 7 „Cizmele ogarului” poveste populară bulgară.

Tema : Numărul şi cifra 8. Banii şi valoarea lor. „Cinstea lui Păcală” snoavă populară.

Tema : Evaluarea. Banii şi munca. „Punguţa cu 2 bani” de I. Creangă.

Tema : Consolidare. Componenţa numerelor în limita lui 9 „Când îşi face câinele

casă” poveste populară.

Curriculum preşcolar prevede următoarele compartimente în care sunt utilizate jocurile :

a) Mulţimea, numărul

48

Jocul „Cât mai adăugăm ?”

Obiectivele :

- consolidarea cunoştinţelor de numărare în limita 10;

- dezvoltarea competenţelor de rezolvare a unor situaţii problematice; a priceperii de a

aprecia vizual numărul obiectelor. Formarea capacităţii de a se concentra la conţinutul propus

pentru rezolvare.

Desfăşurare : Copiii formează numărul 10 din unităţi mai mici. Pe casetă se plasează 8

pătrate, copiii le numără şi determină de câte pătrate e nevoie pentru a forma numărul 10. Copiii

numără figurile şi pun cifra corespunzătoare lor [50 pag. 87].

Jocul „Floricica magică”

Obiectivele :

- Alcătuirea şi descompunerea mulţimilor după anumiţi indici : culoare, formă, mărime;

- Stabilirea egalităţii şi inegalităţii numărului de elemente;

- Determinarea componenţei numărului.

Materiale : Set de floricele de diferite culori.

Desfăşurare: Copiii determină numărul de floricele de aceiaşi culoare, formă, mărime şi

indică numărul corespunzător. Apoi stabilesc egalitatea şi inegalitatea numărului de elemente

folosind semnele convenţionale : <; >; = [50 pag. 103].

b) Dimensiunea

Jocul „Cine va reuşi mai repede ?”

Obiectivele :

- exersarea în aprecieri vizuale a dimensiunilor, în utilizarea riglei sau a centimetrului ca

unitate de măsură;

- să poată folosi măsura convenţională în diverse situaţii;

Materiale : Rigle, panglici centimetrice şi fâşii de hârtie.

Desfăşurare : Copiii cu ajutorul riglei şi panglicii centimetrice vor măsura fâşiile de hârtie

determinând lungimea lor. Ei pot să măsoare la dorinţă proprie orice obiect [46 pag. 69].

c) Figuri geometrice

Jocul „Chibzuieşte şi construieşte”

Obiectivele :

- evidenţierea componenţelor de a uni corect figurile geometrice, înălţimea, lăţimea;

- dezvoltarea gândirii logice, a imaginaţiei, atenţiei voluntare, a priceperilor de orientare pe

suprafaţa plată;

Materiale : Set de figuri geometrice.

49

Desfăşurare : Copiilor li se propune seturi de figuri geometrice din care vor construi diverse

imagini, apoi conştientizând unde pot fi ele folosite [50 pag. 102].

d) Orientarea în spaţiu

Jocul „Cu ce se aseamănă ?”

Obiectivele :

- dezvoltarea gândirii logice, a imaginaţiei, a fanteziei;

- evaluarea capacităţii de orientare pe foaie de hârtie;

- utilizarea corectă a semnelor, adecvat siluetei : la stânga, la dreapta, sus, jos.

Desfăşurare : Se demonstrează o imagine pe care sunt redate diferite figuri geometrice însă

ne finisate. Copilul este solicitat să termine de desenat figurile geometrice alcătuind o imagine

[46 pag. 72].

În urma investigaţiilor realizate am concluzionat că influenţa jocului logic asupra comportării

copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului şi a voinţei este permanentă, directă

şi de o mare intensitate, ceea ce îi măreşte considerabil valoarea educativă.

Deci, jocul logic exercită o influenţă multilaterală asupra dezvoltării psihice a copilului,

aducând un spor de eficienţă în pregătirea acestuia pentru şcoală.

50

Capitolul III. Activitatea de cercetare a creativităţii preşcolarilor

3.1 Rolul activităţilor artistico-plastice în stimularea creativităţii la copiii preşcolari

“Frumosul se educă prin frumos”(Platon)

Educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor morale prin trăiri

afective în faţa operelor artistice , în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ceea ce

este corect şi frumos în comportarea şi activitatea celor din jur.

Activitatea artistico-plastică este un cadru ideal pentru dezvoltarea aptitudinilor , este o

activitate care produce , place şi care îi ajută pe copii să vadă frumosul [24 pag. 81].

Atenţia copiilor trebuie să fie îndreptată asupra valorilor: aspecte din natură, tradiţii, folclor,

artă etc. Astfel ei trebuie învăţaţi să nu treacă pe lângă valorile frumosului din viaţa

înconjurătoare fără să le observe.

Desenul este unul din mijloacele cele mai apropiate şi mai potrivite pentru educaţia estetică,

la rândul ei educaţia estetică fiind o parte principală a educaţiei multilaterale ce trebuie începută

încă de la cea mai fragedă vârstă. Dar după cum spunea Aristotel ”desenul trebuie să fie studiat

pentru dezvoltarea sentimentului frumosului şi să nu devină o meserie” [ 88, pedagogie ].

Desenul constituie un mediu propice posibilităţilor de creaţie ale copilului. Viaţa

preşcolarităţii permite formarea şi dezvoltarea creativităţii, educatoarei revenindu-i sarcina de a

găsi activităţi caracteristice preşcolarilor care să constituie o formă de expresie a imaginaţiei şi

creativităţii. Există, după A.L. Taylor, cinci niveluri ale creativităţii dintre care la vârsta

preşcolară singurul nivel ce poate fi atins este cel al creativităţii expresive. Acest tip de

creativitate se caracterizează printr-o exprimare liberă şi spontană a persoanei fără ca aceasta să

fie preocupată de produsul activităţii sale să aibă un anumit grad de utilitate şi valoare. La

vârsta preşcolară creaţia are importanţă majoră în devenirea umană, în formare şi dezvoltarea

personalităţii copilului, chiar dacă pentru omenire creaţia copilului nu are valoare [vezi Anexa №

8]. Pentru a pune în valoare potenţialul creativ al copiilor educatoarea trebuie să folosească acele

metode active, asociative care pun accentul pe libertatea asociaţiilor în care copiii devin

participanţi la găsirea răspunsurilor, pot avea iniţiativă, pot pune întrebări, pot da soluţii [23 pag.

92].

51

Ca formă de expresie a imaginaţiei şi gândirii, activitatea artistico-plastică este atât activitate

de joc dar şi formă de obiectivare al celor două procese psihice [vezi Anexa № 9]. Trăsăturile

creativităţii (fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea) pot fi testate cu uşurinţă prin intermediul

unor parametri ai desenului. Se ştie că o componentă vitală a creativităţii o constituie însăşi

dorinţa de a crea, curiozitatea, necesitatea lăuntrică a afirmării. Ca factor intelectual la

creativităţii, imaginaţia cunoaşte la vârsta preşcolară o adevărată „explozie “, ea fiind acum la

apogeu şi pentru că gândirea se află la un nivel de dezvoltare cel mai are de străbătut alte stadii

importante de dezvoltare, imaginaţia completează astfel întru-un fel slăbiciunile gândirii. Chiar

dacă imaginaţia se află la apogeul manifestărilor sale, totuşi ea nu se află şi la apogeul calităţii

sale [25 pag. 17].

Referindu-se la activitatea artistică M. Ralea consideră că psihologia artistului este

psihologia anumitor trăsături, abilităţi, atitudini caracteristică tuturor oamenilor, manifestate însă

într-un grad mai înalt şi îmbrăcând forme extreme de personalitate. Influenţa artei asupra

proceselor de cunoaştere constă în primul rând în dezvoltarea capacităţilor senzorio-perceptive.

Formele artei se manifestă în conştiinţa copiilor îndeosebi pe calea simţurilor. Apelând la

afectivitatea copilului, la emoţiile sale faţă de tot ceea ce este frumos, cunoaşterea prin artă

devine mai accesibilă, mai largă. Vizitele făcute la diferite expoziţii de desen şi pictură,

vizionarea unor documentare de artă sau prezentare unor albume tematice ajută copiii să observe

aspecte ale realităţii pe care nu le-ar fi sesizat dacă acestea nu ar fi fost oferite sub formă

artistică. Coloritul armonios al unui tablou îl stimulează pe copil să îl transpună în desenul său.

Primele lucrări ale copiilor sunt de cele mai multe ori combinaţii de imagini din basme , poveşti

ilustraţii cunoscute anterior. Prin educaţie copiii învaţă să perceapă , să observe şi să aprecieze

frumosul din lumea înconjurătoare. Apoi în desenele lor vor exprima trăirile lor în faţa acestor

frumuseţi. Percepţia vizuală trebuie îmbogăţită printr-o educaţie corect îndrumată. Activităţile

artistico-plastice pot veni în sprijinul copiilor prin exerciţii de antrenament pentru a privi, a

vedea, a căuta şi înţelege o informaţie despre culoarea şi forma obiectelor din jur. În grădiniţă

sunt multiple posibilităţi de a pregăti copilul să recepţioneze şi să vibreze în faţa frumosului , să

creeze frumosul şi să-l introducă în viaţa sa personală. Activităţile artistico-plastice constituie un

cadru eficient în acest sens şi un mijloc de stimularea creativităţii copiilor [29 pag. 89].

Obiectivele specifice prevăzute în programa de învăţământ vizează formarea unor capacităţi,

priceperi, deprinderi şi aptitudini ca:

- realizarea de compoziţii plastice şi redarea expresivă a unui obiect;

- respectarea proporţiilor unui obiect sau între două obiecte;

- aşezarea în pagină a elementului temei;

- mânuirea corectă a pensulei şi folosirea acuarelelor sau a altor culori de apă;

52

- familiarizarea copiilor cu elemente de limbaj plastic şi tehnic de realizare practică a acestora

[64 pag. 8].

Strategia didactică este direct responsabilă în mare parte de stimularea potenţialului creativ al

copilului preşcolar. În acest sens ea vizează stimularea curiozităţii şi a trebuinţei de cunoaştere

la copii, declanşarea motivaţiei pozitive şi afective, asigurarea unui climat educaţional

dezinhibant, folosirea unor metode pedagogice adecvate dar şi o conduită didactică flexibilă.

Activitatea plastică este şi o formă de echilibru între lumea interioară a copilului şi

solicitările lumii exterioare. Astfel, desenul constituie când o cale de pregătire a imaginii mentale

când o rezultantă a acesteia [30 pag. 88].

A fi creator în sens general, înseamnă a fi capabil să stabilească legături artistice noi,

neaşteptate între cunoştinţele dobândite sau între acestea şi cele noi, a face combinaţii cu o

anumită intenţie întrucât activitatea creativă are întotdeauna un scop clar conturat. Dar orice

activitate creatoare, presupune mai întâi un bagaj de cunoştinţe temeinic însuşite. De aceea

copilul trebuie lăsat să exploreze lumea înconjurătoare ca apoi să poată să utilizeze ideile sale

originale. Educatoarei îi revine sarcina de a încuraja orice încercare a copilului, utilizând metode

de stimulare a creativităţii, folosind cât mai multe procedee de obţinere a unor forme spontane.

Pentru a ţine trează curiozitatea şi interesul copiilor trebuie ca materialul pe care se lucrează să

fie cât mai diversificat atât ca formă şi mărime dar ca şi compoziţie. De asemenea folosirea

diferitelor unelte de lucru (pensula, creta ) pot lărgi orizontul copiilor şi dau frâu liber

imaginaţiei [63 pag. 71].

Activităţile artistico-plastice contribuie în mod deosebit la educarea gustului pentru frumos şi

trezesc interesul copiilor în a-şi compune singuri modelele determinându-i să-şi exprime ideile

originale şi să-şi pună în practică iniţiativele.

Imaginaţia este unul din indicii după care I.P. Pavlov îi raporta pe oameni la tipul artistic sau

gânditor. Desenând, copiii operează în special cu imagini (vizuale, auditive, motorii). Aceasta

vorbeşte despre rolul mare în activitatea lui, a primului sistem de semnalizare, a reflectării

plastice, a lumii. Gândirea plastică însă, este doar o parte a gândirii artistice [75 pag.52].

Creaţia este strâns legată cu însuşirile personalităţii (caracterul, capacităţile, interesele), este

nivelul superior al cunoaşterii şi nu se poate produce fără acumularea prealabilă a cunoştinţelor.

În variantele de abordare şi analiză a creativităţii putem delimita trei direcţii:

- accentuarea produsului creator;

- accentuarea procesului creator;

- accentuarea personalităţii creatoare.

Tratând creativitatea ca produs ne referim la rezultatul procesului de creaţie – el se

concretizează prin ceva material: desene, aplicaţii, invenţii din material natural. Produsul este

53

apreciat drept creativ dacă poate fi caracterizat prin originalitate şi utilitate socială. Originalitatea

se exprimă prin noutate şi unicitate [9 pag. 7].

În grupele unde sunt create condiţii psihologice optime centrate pe dezvoltarea personalităţii

armonioase, creativitatea copiilor se dezvoltă mai intens. Creativitatea bazată pe învăţământul

formativ stimulează îndeosebi originalitatea, ca cel mai important indice definitoriu de

creativitate şi elaborarea ca indice a creativităţii care ne indică capacitatea de a utiliza multiplele

detalii necesare expresiei creative.

Educaţia intelectuală a copiilor preşcolari conform prevederilor curriculumului preşcolar este

orientată spre formarea comportamentului cognitiv şi verbal. Acest program prevede ca în acest

scop educatorii şi părinţii în procesul educaţiei artistico-plastice să-şi orienteze eforturile spre

rezolvarea următoarele obiective generale ale educaţiei intelectuale prin intermediul operelor de

artă plastică :

o dezvoltarea proceselor psihice cognitive; a senzaţiilor, percepţiilor, gândirii,

limbajului, memoriei, atenţiei voluntare şi a imaginaţiei;

o formarea abilităţilor intelectuale, a deprinderilor de a observa, a sesiza, a

compara, a analiza, a trage concluzii, a lua decizii.

o dezvoltarea curiozităţii, a capacităţilor intelectuale.

o formarea celor mai elementare procedee ale activităţii cognitive

o dezvoltarea spiritului inventiv şi creativ [64 pag. 18].

Dezvoltarea operaţiilor gândirii (analiză, comparaţia, sinteza, clasificarea, etc.), atât în

familie cât şi în cadrul grădiniţei fac posibilă evoluţia gândirii copiilor, trecerea ei de la cea

intuitivă la cea abstractă.

Obiectivul general ce trebuie urmărit şi la activităţile de artă plastică vizează formarea

culturii vorbirii şi a competenţelor de comunicare.

Despre importanţa factorilor afectivi şi intelectuali în procesul educaţiei artistice şi cel al

dezvoltării creativităţii se vorbeşte pe parcursul a mai multor ani în lucrările semnate de : J.

Guilford, N. Maier, Al. Roşca, E. Postolache [26 pag. 168].

Conform convingerilor acestor cercetători, printre factorii afectivi şi intelectuali ai educaţiei

artistico plastice şi ai dezvoltării creativităţii, un rol decisiv îi revine gândirii divergente rezidată

de următoarele caracteristici : originalitatea, flexibilitatea, fluenţa, inventivitatea, fluxul

informativ.

I. Piaget, A. Osborne la gîndirea divergentă adiţionează şi alte variabile cognitive cum ar fi :

spiritul de observaţie, emotivitatea, imaginaţia constructivă, gândirea imaginativă [23 pag. 95].

Conform convingerilor altor cercetători (D. Berlyne, J. Maltzman, L. Thurstone, A. Toffler )

pentru realizarea cu succes a dezvoltării creativităţii nu mai puţin importanţi sunt şi factorii

54

adiţionali : dorinţa de a crea, impulsul, curiozitatea, tendinţa de afirmare şi autorealizare

personală.

În ultimul timp se simte o tendinţă de a lăsa copilul liber să facă diverse,mâzgăleli spontane

urmând ca apoi să caute cu ce sar potrivi unele elemente şi în baza acestora să iniţieze un subiect.

Fantezia la copil este ca o arena de lansare către creaţia plastică. Prin imaginaţie copilul

realizează diverse comparaţii, asocieri combinări, sporindu-şi capacităţile creatoare [23 pag. 64].

Copiii pot crea poezii, povestiri, muzică, dar posibilităţile care le oferă activitatea artistico-

plastică sunt mult mai vaste. Folosind plăcerea copilului de a se exprima, de a se realiza prin

mijloace artistice, dezvoltăm aceste capacităţi care vor deveni comori de mare preţ pentru viitor.

Capacitatea de a percepe, compara, transforma, modela noi forme, mijloace materiale, artistice şi

spirituale este produsul capacităţilor creatoare [vezi Anexa № 10 ].

Educaţia artistico plastică este una din cele mai importante activităţi ce poate asigura o bună

şi valoroasă dezvoltare a personalităţii [64 pag. 39].

Obiectivele conceptuale ale educaţiei artistico-plastice pun accentul atât pe conţinuturi,

tehnologii orientate spre dezvoltarea gândirii în imagini, creativităţii, cât şi spre descoperirea,

favorizarea, protejarea şi cultivarea dorinţei de activitate artistico-plastică, îmbogăţirea nivelului

spiritual prin dirijarea procesului de percepere, provocarea curiozităţii, interesului faţă de

conţinutul identico-semnificativ, dezvoltarea simţului de frumos, armonie, perfecţiune la copii [9

pag. 18].

3.2 Jocurile creative în educarea şi instruirea copiilor

Jocul reprezintă o activitate deosebită care înfloreşte în anii copilăriei şi îl însoţeşte pe om pe

parcursul întregii sale vieţi.

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.

Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire

intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului [36 pag. 89].

O importanţă decisivă pentru dezvoltarea imaginaţiei o constituie jocurile de roluri. În

activitatea de joc copii învaţă a substitui un obiect prin altul, a-şi asuma cele mai diverse roluri.

Această capacitate şi stă la baza dezvoltării imaginaţiei. În jocurile copiilor de vârstă preşcolară

superioară obiectele substituente nici nu sunt obligatorii, tot aşa cu nu sunt obligatorii nici multe

din acţiunile de joc. Ei învaţă a identifica obiecte şi acţiunile cu ele, creând noi situaţii de joc în

imaginaţie. Jocul în acest caz se poate desfăşura în plan intern. Ana (o fetiţă de 6 ani) priveşte

fotografia unei fetiţe, care şi-a sprijinit obrazul în palmă şi contemplă păpuşa, ce stă lângă

55

maşina de cusut. Ana zice : „fetiţa se gândeşte cum păpuşa coase”. Prin explicaţia dată ea îşi

dezvăluie, modul ei personal de a se juca [71 pag. 134-134].

În joc copilul pătrunde semnificaţia specifică a două tipuri de simboluri : simbolurile

individual – convenţionale, cât şi cele iconice îşi asumă pe parcursul jocului funcţia obiectului

lipsă, pe care ele îl înlocuiesc. Gradul diferit al apropierii dintre obiectul – simbol (ce înlocuieşte

obiectul lipsă) şi obiectul substituit contribuie la exercitarea funcţiei simbolice a vorbirii;

legătura reciprocă intermediată dintre „obiect – simbol şi denumirea lui ” îmbogăţeşte latura

semantică a cuvântului ca simbol [90].

Acţiunea de substituire contribuie la dezvoltarea capacităţilor de a acţiona liber cu obiectele,

utilizându-le nu numai conform destinaţiei, pe care a însuşit-o în primii ani de viaţă, dar şi în alt

mod (o băsmăluţă poate înlocui o bucată de tifon).

Ca activitate primordială, jocul are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea gândirii

reflexive. Reflexia condiţionează comportamentul adecvat al omului printre ceilalţi semeni.

Jocul contribuie la dezvoltarea reflexiei, deoarece în cadrul lui apare posibilitatea reală de a

controla, cum se execută acţiunea ce face parte din procesul comunicării. Astfel jucându-se de-a

spitalul, copilul plânge şi suferă aidoma unui pacient, fiind totodată mulţumit de sine că a

executant al rolului pe care şi l-a asumat [67 pag. 28-29].

În jocul cu roluri apar premizele reflexiei, ca o capacitate pur umană de aşi conştientiza şi

compara propriile acţiuni, necesităţi şi trăiri cu acţiunile, necesităţile şi trăirile altor oameni.

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi

mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi bucurie, de

destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii [70 pag. 41].

Psihologul şi filosoful Wund V. la începutul sec. XX afirmă că, : „ jocul este copilul muncii”.

Originea jocurilor de copii (conform acestei teorii) nu este doar în necesitatea „arderii”

surplusului de energie, deşi acest lucru este recunoscut drept condiţie necesară educaţiei. Jocurile

sunt nişte pre-exerciţii de iniţiere şi antrenare, exerciţii pregătitoare pentru viaţa socială de mai

târziu. În joc, copilul repetă acţiunile utile pe care le-a îndeplinit ori el, or le-a văzut la alţii.

Copilul simulează în joc acţiunile omului. Jocurile copiilor au un caracter social permanent [26

pag. 184].

Ap. D. Culea în lucrările sale susţine că : „ca şi orice formă de activitate suspusă evoluţiei,

jocurile se schimbă odată cu obiceiurile, dispar ca să apară altele în conformitate cu noile stări

sociale” [4 pag. 57 ].

J. Locke a fost unul dintre primii pedagogi care a dezvăluit rolul jocului în educaţia copilului.

56

Prin joc se asigură dezvoltarea la copii a capacităţii de orientare în problemele şi motivele

activităţii umane şi însuşesc metode de activitate în comun. El fundamentează ideii importante

despre activitatea de joc a copilului ca suport al activităţii de învăţare [28 pag. 51].

Jocurile facilitează dezvoltarea creativităţii la copii. Creativitatea este un proces care constă

în utilizarea potenţialului personal cu scopul de a dezvolta abilităţile de generare a noilor ideii şi

concepte originale şi utile, dar şi pentru soluţionarea problemelor practice.

Vom examina jocurile creative care, reprezintă o formă foarte actuală de auto afirmare a

copiilor.

Datele obţinute prin cercetările experimentale au demonstrat că jocurile de creaţie se

dezvoltă odată cu dezvoltarea psihică generală a preşcolarilor pe măsură ce ei acumulează o

experienţă tot mai bogată. Jocurile au particularităţile lor specifice, condiţionate de diferite faze

ale copilăriei [4 pag. 49].

La vârsta preşcolară mare jocul de creaţie atinge un nivel superior de dezvoltare în ceea ce

priveşte tematica şi conţinutul său, modul de transfigurare a realităţii, structura, relaţiile dintre

copii, precum şi raportul dintre real şi imaginar.

Un rol important în desfăşurarea organizată a jocului îl are modificarea raportului asumat şi

regulile care decurg din el.

Stăpânirea unor cunoştinţe mai precise şi a unor deprinderi adecvate îl ajută pe copil să

asigure mai deplin concordanţa cu realitatea, aceasta constituind regula de bază a oricărui joc.

Existenţa scopului în joc atrage după sine elaborarea unui plan care se realizează în cadrul

discuţiilor şi al acţiunilor de organizare a jocului [4 pag. 57].

Aceste elemente de planificare şi organizare influenţează structura jocului. Se diferenţiază

treptat momentele jocului, pregătirea jocului, desfăşurarea propriu-zisă şi încheierea lui.

Jocurile creative sunt variate şi multe. Ele pot fi clasificate în câteva grupe. După conţinut

sunt jocuri care reflectă munca, traiul celor adulţi, reflectă evenimente din viaţa socială.

Deosebim şi jocuri după modelul de organizare al lor : jocuri individuale, jocuri în grupe mici şi

jocuri în colectiv, jocuri-dramatizări (poveste, povestirea), jocuri de construcţie sau constructive

[81 pag. 11].

Jocurile creative au trăsături comune, copiii aleg singuri tema jocului, ei dezvoltă subiectul

jocului, repartizează rolurile, aleg rechizitele necesare.

Jocul creativ este o formă de activitate independentă în care apar şi se desfăşoară calităţi

creative variate. Componenţi obligatorii ai jocului creativ sunt : rolul, situaţia inspirată şi

subiectul jocului [86].

Conform acestor componenţi voi argumenta metodica jocului creativ :

57

a. Alegerea subiectului acţiunii (tema) în jocul creativ este determinată de scopul

educativ.

b. Pregătirea copiilor pentru joc. Comunitatea intereselor de joc este o condiţie de

promovare a jocului creativ. Este necesar ca toţi copiii să fie cointeresaţi de subiectul jocului

care va urma, şi să dorească să se joace. Alegerea subiectului depinde de conţinutul acelor sarcini

educative de gradul cărora se introduce jocul. Copiii trebuie pregătiţi pentru aceasta.

c. Distribuirea rolurilor în jocurile creative se face la începutul jocului. Se aplică

câteva procedee de împărţire a rolurilor : distribuirea liberă de către copii, distribuirea rolurilor

pe rând [14 pag. 3].

Cel care organizează jocul urmăreşte ca în planul jocului să fie introduse situaţii adecvate de

comportare a copiilor. Acesta este o condiţie a efectuării pedagogice de aplicare a jocului.

În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că există necesitatea de a introduce termenul

de „Jocul creativ artistic”. Prin aşa termen voi menţiona acele jocuri, care prin conţinutul său

sunt legate de dezvoltarea creativităţii artistice a copilului.

Unele jocuri au luat naştere în anumite localităţi şi circulă doar aici. Dar cele mai multe se

întâlnesc în toate satele moldoveneşti.

Jocurile îmbină mai multe elemente : mişcare, poezie, cântec, numărătoare – toate

contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor, rolul lor instructiv-educativ [13 pag. 22].

Din jocuri copiii află lucruri interesante despre lumea vegetală şi animală, despre traiul şi

munca oamenilor.

Multe jocuri conţin lupte competitive. Există aici un scop asupra căruia e concentrată toată

atenţia jucătorilor. De exemplu, în jocul „Gâştele şi lupul” gâştele trebuie să fugă să nu le prindă

lupul [vezi Anexa № 11].

Jocurile dezvoltă aşa însuşiri ca : spiritul de observaţie, isteţimea („Culorile”, „Inelul

ascuns”) [Anexa № 17].

Un mare efect au căpătat jocurile cu caracter sportiv (jocuri cu împărţire pe echipe) : „Podul

de piatră.” [vezi Anexa № 11].

Unele jocuri controlează capacitatea copiilor de a cunoaşte uşor şi exact obiectele, a

determina calităţile lor caracteristice (formă, gust, miros, etc.) „Ghici cine e ” [vezi Anexa №

11].

Metodica aplicării şi promovării jocului creativ depinde de măiestria pedagogică a

pedagogului, de cunoaşterea de către el a particularităţilor de vârstă. Jocul creativ artistic este cea

mai bine venită formă de muncă educativă. Metodica promovării acestor jocuri conţine câteva

etape:

1) Pregătirea pentru joc

58

2) Promovarea jocului

3) Generalizarea jocului

Pregătirea de joc prevede : procedee anumite de conducere cu jocul; promovarea preventivă a

unor activităţi artistice [25 pag. 19].

Dirijarea jocurilor poate fi clasificată :

1. dirijare directă – dirijarea directă este participarea nemijlocită a educatorului în

joc, explicaţiile pe care le dă copiilor, ajutorul, povaţa pe parcursul jocului, propunerea unei noi

teme de joc.

2. dirijarea indirectă – este efectuată pe calea îmbogăţirii cunoştinţelor copiilor

despre lumea înconjurătoare şi formarea noţiunilor în baza acestor cunoştinţe [24 pag. 38].

Victoria Rotaru afirmă că jocul copilului nu constituie doar reflectarea lumii înconjurătoare

ci şi o posibilitate de pătrundere a copilului în viaţa maturului.

În activitatea de joc putem evidenţia două particularităţi importante ale jocului. În primul

rând jocul se distinge prin caracterul său neproductiv, adică este orientat spre procesul jocului şi

trăirile celui ce se joacă. În al doilea rând în cadrul jocului, planul imaginar predomină asupra

celui real [34 pag. 77].

J. Piaget, în cadrul cercetărilor a stabilit etapele dezvoltării jocului în legătură cu formarea

intelectuală. Conform rezultatelor lui J. Piaget, citat de D. Elkonin, 1978, este evidentă

deosebirea dintre activitatea intelectuală şi cea de joc. Jocul nu se caracterizează prin adaptare,

adică această activitate nu serveşte drept sarcină de adaptare.

Într-un şir de cercetări fenomenul studierii jocului ca formă specifică de activitate a copiilor

cuprinde multitudinea problemelor existente în formarea personalităţii copiilor prin activităţi de

joc şi ponderea lor în dezvoltarea proceselor psihice superioare [48 pag. 91].

Jocul este o şcoală a sentimentelor pentru copil. Rolul ce şi-l atribuie îl antrenează,

influenţează sentimentele lui. Intrând în rol el se poartă corespunzător : manifestă bunătate,

atenţie, gingăşie, amabilitate sau cruzime, brutalitate. De aceea e important ca copilul să-şi

asume roluri pozitive, acumulând astfel experienţă morală. Jocul trebuie să trezească în copil

sentimente frumoase. Numai în aşa caz el poate să exercite o influenţă binefăcătoare. Jocurile au

pentru preşcolari o importanţă excepţională : jocul este pentru dânşii şi învăţătură şi muncă [80

pag. 27].

Copilul se manifestă în joc aşa cum este adevărat : unul poate să arate bun, săritor, disciplinat

capabil să accepte părerea majorităţii; altul, dimpotrivă, se manifestă ca un încăpăţinat, pretenţios

[27 pag. 69].

Jocurile contribuie şi la cultivarea unor norme morale. Îi învaţă pe copii să fie buni

colectivişti, binevoitori, cinstiţi, principiali.

59

3.4 Metode psihodiagnostice de cercetare a creativităţii preşcolarilor

Schimbările ce au loc în procesul educaţional oferă suficiente puncte de reper şi pentru

cadrele didactice din instituţiile preşcolare. Este necesar de a cunoaşte modalităţile de realizare a

educaţiei preşcolare, a formelor învăţării specifice vârstei, proiectarea didactică, selectarea şi

construirea conţinuturilor accesibile, efectuarea evaluării (iniţiale, continue şi finale) atât prin

intermediul jocurilor cât şi a exerciţiilor, activităţilor individuale şi colective [11 pag. 6].

În viziunea lui J. Dewey, proiectul nu poate fi scopul final al procesului educaţional, ci o

învăţare integrată în efortul constructiv de realizare a proiectului, după cum numeşte autorul –

„învăţare prin / din acţiune” (learning by doing) [45 pag. 24].

După cum susţine W. H. Kilpatric : „Proiectul nu este o întreprindere a copilului, ci o

întreprindere comună a educatorului şi a copilului”.

În aria preocupărilor directe privind problema proiectului se înscriu investigaţiile

cercetătorilor M. Knoll, M. Minder, V. Cojocaru. Ei consideră că proiectul este o construcţie

mentală care poate fi valorificată prin : anticiparea, ceea ce am vrea să realizăm în viitor;

reprezentarea unei activităţi pe care avem intenţia să o realiză. Alţii susţin că proiectul este o

investigaţie amănunţită, desfăşurată de copil; este o acţiune practică de cunoaştere, cu caracter de

învăţare prin descoperire, care presupune un efort deliberat de cercetare al copilului, o

investigare a unui subiect către care copilul îşi îndreaptă întreaga atenţie [45 pag. 26].

O proiectare bine realizată permite asigurarea eficienţei activităţii, sistematizarea şi evaluarea

formativă ce conduc la ameliorarea şi perfecţionarea procesului de instruire şi educaţie [63 pag.

107].

Obţinerea performanţelor înalte în activităţile cu preşcolarii depinde de modul în care

educatoarea conduce operaţiile şi procesele de cunoaştere şi acţiune, ceea ce presupune în timp,

proiectarea lor riguroasă, anticiparea cu cât mai multe şanse de realizare practică a demersurilor

educative [63 pag.109 ].

Eficienţa proiectării depinde de respectarea unor principii şi a unor cerinţe principalele, fiind:

- O proiectare eficientă este condiţionată de o pregătire temeinică, de cunoaştere a

tuturor aspectelor : nivelul copiilor, documentele de proiectare elaborate de minister.

- Proiectarea este o activitate continuă, etapizată în care educatorul deţine toate

datele necesare şi poate lua deciziile corecte.

- A stabili toate elementele esenţiale şi relaţiile dintre ele, a ţine cont de toţi

factorii ce pot influenţa demersul educativ, situaţia de învăţare [45 pag. 75].

60

Proiectarea vizează obiectul muncii de recuperare, sarcinile de lucrul pentru copii, materialul

utilizat, procedeele de muncă individualizată. La baza proiectării va sta cunoaşterea copilului

prin discuţii cu părinţii, observarea zilnică a comportamentului, studierea rezultatelor activităţii

copiilor respectivi şi corelarea acestor informaţii într-o fişă de analize psiho-pedagogică [63 pag.

112].

Autoanaliza activităţii educative este sursa de bază a perfecţionării activităţii cadrului

didactic, a acumulării de experienţă pozitivă, a evitării greşelilor şi lipsurilor, în dobândirea

măiestriei didactice.

Cercetarea pedagogică este o activitate ştiinţifică de investigare a sistemului sau a procesului

de învăţământ, sau unor aspecte particulare ale acestora, cu scopul de a le constata utilitatea,

eficienţa neajunsurile, de a le ameliora, de ale moderniza, de a asigura educarea şi formarea,

instruirea tinerii generaţii în condiţii sporite de randament şi calitate.

În practica cercetării intră o gamă variată de aspecte, de fenomene, de componente ale

sistemului de învăţământ sau ale procesului de predare-învăţare, constituind baza cercetării

pedagogice fundamentale [63 pag.114].

Cercetarea pedagogică aplicativă se referă la aspecte mai concrete ale procesului de

învăţământ cu aplicabilitate în practica şcolară şi preşcolară, cu rezultate ce pot fi aplicate foarte

curând în activitatea didactică, în predare şi învăţare.

O altă clasificare a cercetării se referă la criteriul numărului de discipline ştiinţifice implicate:

Cercetări pedagogice propriu-zise (abordare didactică unidisciplinară);

Cercetări psihopedagogice (transdisciplinare, presupunând viziune psihologică şi

pedagogică).

În literatura de specialitate se mai întâlnesc o serie de alte taxonomii ale cercetării

pedagogice : cercetare normativă – cercetare operaţională, filosofică – acţiune, prospectivă şi

retrospectivă, dar ele pot fi raportate la clasificarea fundamentală aplicativă [G. de Landsheere,

1992, pag. 254-259].

Desfăşurarea cercetării pedagogice impune parcurgerea unor etape, respectarea unor cerinţe

şi utilizarea unor metode şi tehnici specifice :

1. Etapa formulării problemei are următoarele cerinţe :

Exprimarea clară;

Delimitarea şi alegerea surselor;

Stabilirea tipului de investigaţie;

Angajarea inovaţiei.

2. Etapa proiectării cuprinde :

Alegerea metodei;

61

Stabilirea clară a obiectivelor cercetării;

Formularea ipotezei cercetării ce urmează a fi verificată experimental sau

prin observare sistematică;

Definirea operaţionalizarea conceptelor pedagogice fundamentale utilizate în

cercetare.

3. Etapa realizării presupune :

Alegerea metodelor, tehnicilor, mijloacelor de cercetare;

Organizarea cercetării, determinarea echipei;

Prelucrarea datelor prin mijloace clasici sau cu ajutorul calculatorului;

Redarea grafică a rezultatelor;

Evaluarea rezultatelor cercetării.

Redactarea unor concluzii preliminare.

4. Etapa finală presupune :

Prelucrarea şi analiza pedagogică a rezultatelor statistice;

Stabilirea relaţiilor dintre ipoteze şi rezultate;

În caz de incertitudine cercetarea se reia şi se compară rezultatele obţinute cu

datele iniţiale;

Elaborarea unor studii, a unei lucrări de cercetare;

Extinderea rezultatelor, generalizarea experienţei pozitive rezultate în urma

cercetării [63 pp.117-118].

Metodologia cercetării reprezintă un ansamblu de tehnici, metode, procedee, instrumente de

investigare supuse atenţiei cercetătorului.

Cele mai cunoscute şi aplicate metode sunt :

Observarea copiilor în grădiniţă în mod spontan şi sistematic.

Experimentul ce aparţine în egală măsură tuturor cercetărilor ştiinţifice, numit şi observare

dirijată.

Ancheta poate fi în formă scrisă sau orală.

Analiza produselor activităţii a lucrărilor, a activităţii creative.

Analiza rezultatelor şcolare (fişe de evaluare, fişe de observare).

Studiul documentelor de programare emise de minister.

(Auto)biografia : curriculum vitae, convorbiri [ 63 pag. 119]. Principalele metode de

cercetare sunt : observaţia şi experimentul.

Observaţia are aceleaşi reguli ca şi metoda observării. Observarea copiilor în timpul

activităţilor, în activităţile alese, la joacă, în mediul familial aduce informaţii despre

personalitatea în formare, despre nivelul cunoaşterii, despre aptitudini, temperament, trăsături de

62

caracter. Cercetarea pedagogică apelează la observare mai cu seamă că aceasta nu presupune

aparataj, instrumente costisitoare.

Observarea sistematică serveşte şi pentru întocmirea fişei psihopedagogice a copilului care

poate fi considerată o mică cercetare psihopedagogică.

Experimentul presupune să se înceapă cu o ipoteză experimentală apoi se aleg metodele

potrivite fiecărei etape.

Experimentul poate fi abordat cu succes, şi de educator sau institutor cu condiţia pregătirii

prealabile în domeniul etapelor, metodelor, tehnicilor experimentale, a sprijinului dat de

colectivul din care face parte, cu precauţii deontologice [63 pag. 220 ].

Învăţământul contemporan este centrat pe copil şi pe formarea de competenţe. Folosirea

testelor, jocurilor logice, evaluărilor contribuie la sporirea calităţii instruirii. [Anexa № 14]

Evaluând gradul de dezvoltare a unei persoane, trebuie să ia în calcul nu numai calităţile formate,

ci şi cele în formare. Tot el susţine că „ instruirea este eficientă doar atunci când precede

dezvoltarea şi nu-şi are rostul dacă nu constituie un imbold spre evoluţie, izvorul apariţiei

noului” [11 pag. 36].

În cercetare au fost utilizate următoarele metodici :

1. Metode proiective „Desenul familiei”, „Testul arborelui”, care au avut drept scop

determinarea particularităţilor de personalitate, de percepere şi trăire emoţională a relaţiilor

interpersonale în familie, determinarea autoaprecierii copilului şi a imaginii de sine.

2. Teste de personalitate : metodele „Scăriţa” şi „Cum sunt eu ?” orientate la studierea

auto aprecierii copilului şi a imaginii de sine.

3. Pentru determinarea fricii la copii a fost utilizat „ Ce-ai face dacă …?”.

Cercetările empirice New Look au introdus în metoda proiectivă noi categorii „control” şi

„stil cognitiv”.

Din grupul metodelor proiective au fost utilizate „Metode de studiere a produsului

activităţii”.

1. Tehnica „Desenul familiei”

Scopul : determinarea particularităţilor relaţiilor în familie şi a locului său între adulţi.

Aplicarea testului : Copilului i se propune să deseneze pe o foaie A4 familia sa, astfel încât

membrii ei să fie preocupaţi de lucrul casnic. În timpul desenării se fixează consecutivitatea

desenării elementelor, comentariile, reacţiile emoţionale.

După realizarea desenului copiii au fost intervievaţi cu scopul obţinerii informaţiei

suplimentare. [vezi Anexa № 3]

Au fost fixate particularităţi ale desenului ca :

- consecutivitatea desenării elementelor

63

- componenţa familiei desenate

- consecutivitatea desenării membrilor familiilor

- stilul comunicării în familie

- gama culorilor

- plasarea desenului pe foaie.

2. Teste de personalitate

a) Testul „Scăriţa”

Scopul : studierea autoaprecierii copiilor de 6-7 ani.

Aplicarea testului : copilului i se oferă foaia cu o scăriţă desenată cu 5-7 trepte şi se explică

semnificaţia treptelor, după care se adresează întrebările : „Pe care treaptă tu te vei plasa?, Pe

care treaptă te va plasa mama?, Dar tata?, Pe care treaptă te va plasa educatoarea? ”, răspunsurile

se înregistrează.

Analiza rezultatelor :

dacă copilul se plasează pe I-a, a II-a treaptă – subapreciază;

dacă pe treapta a III-a, a IV-a, a V-a – autoapreciere adecvată;

dacă pe treapta a VI-a, VII-a – supraapreciere.

În rezultatul cercetării am obţinut următoarele rezultate care le-am prezentat în tabelul № 1.

şi graficul № 1.

Tabelul № 1 „Rezultatele autoaprecierii copiilor după metoda „Scăriţa””

Nivele de autoapreciere Supraapreciere Apreciere adecvată Subapreciere

№ total copii (%) 42 % 25 % 33 %

Datele din tabelul № 1 indică lipsa unei autoaprecieri adecvate la respondenţi : 42 % au

prezentat o supraapreciere vădită, plasându-se în toate situaţiile pe prima treaptă. 33 % din copii

s-au văzut plasaţi pe treapta de jos, şi 25 % s-au apreciat la justa lor valoare. Astfel a ajuns la

concluzia că numărul mare de copii care se subapreciază ne vorbeşte despre faptul că aceştia duc

lipsa unei comunicări cu adulţii care-i influenţează la formarea unei autoaprecieri adecvate.

Diagrama № 1 Vizualizarea datelor „Autoaprecierea copiilor după metoda „Scăriţa””

64

Metoda „Cum sunt eu ?”

Rezultatele obţinute sunt prezentate în :

Tabelul № 2

Nivele de

autoapreciere

Foarte înalt Înalt Mediu Scăzut Foarte

scăzut

№ total copii (%) 36 % 13% 23 % 28% 0

Aceste cifre ne indică că la copii aceştia este tendinţa de supraapreciere peste 45 % şi sub

apreciere 28 %, iar nivelul de autoapreciere adecvată este minim 23 %. În timpul sarcinii de

lucru la copii cu autoaprecierea cu nivel scăzut s-a observat manifestarea unei stări încordate,

agitaţie în timpul sarcinii de lucru, acestea fiind manifestări tipice ale subaprecierii.

Diagrama № 2 comparativă a autoaprecierii copiilor

Datele din tabel prezintă rezultatele similare la fiecare nivel de autoapreciere. Analiza

comparativă a rezultatelor obţinute la aceste două metode confirmă ultima parte a ipotezei

cercetării.

În urma cercetărilor efectuate asupra principalelor ipoteze care menţionează formarea şi

dezvoltarea priceperii şi deprinderii, capacităţi creative de alcătuire şi redare a obiectelor, redarea

corectă a formelor, de aplicare independentă a elementelor se reflectă în capacitatea de

autoapreciere adecvată aplicarea metodei şi a chestionarului „Ce ai face dacă…?” [Anexa № 13],

am obţinut următoarea informaţie :

Copiii cu capacităţi înalte de creativitate, au tendinţa de a se sub şi supra aprecia.

La copii se manifestă accentuat elementele afectivităţii negative : anxietate, frica,

neliniştea, atitudine pasivă, aceste manifestări ne fiind specifice vârstei lor.

65

Pentru cercetarea evaluării nivelului de dezvoltare a comportamentelor : social şi cognitiv am

folosit o serie de teste, unde am determinat gradul de apreciere a evaluărilor atât iniţial, formativ

cât şi finale. Aici constat că nivelul dezvoltării copilului a crescut.

Proba № 1 Comunicarea „Este corect ?”

Testul № 1 „ Este corect ? ”

Obiective. Consolidarea competenţelor referitoare la poveşti, texte literare. Dezvoltarea

atenţiei a promptitudinii, a vorbirii coerente.

Materiale. Imagini (personaje dintr-o poveste) : capra, lupul, vulpea,iezii, pădurea, masa de

ceară.

Regulile jocului. Copilul ce depistează erorile, se anunţă, făcând apoi precizările respective.

Episoadele improvizate să fie cât mai variate.

Desfăşurarea. Jucătorii trebuie să depisteze imaginea personajului ne corespunzător, să

spună din ce text face parte şi să povestească anumite fragmente.

Barem :

Nivel inferior – a numit un singur fragment de poveste.

Nivel mediu – a numit 2-3 fragmente de poveste.

Nivel superior – a numit toate fragmentele din poveştile cunoscute [14 pag. 53].

Proba № 2 Imaginaţia „Compune o povestire”

Testul № 1 „Imaginează-ţi şi construieşte ”

Obiectiv : dezvoltarea imaginaţiei vizuale şi a creativităţii.

Desfăşurarea. Copilului i se propune să deseneze cât mai multe obiecte, utilizând figurile

geometrice de pe desenul propus (în partea de sus a desenului se propun modele de construcţie)

[vezi Anexa № 4]. Unele figuri pot fi utilizate de mai multe ori, altele nici o dată. Dimensiunile

pot varia.

Condiţia de bază: Se interzice de a utiliza figuri ce nu sunt indicate pe desen.

Barem :

1. Nivelul inferior – dacă a desenat o singură imagine.

2. Nivel mediu – a desenat 2-3 imagini.

3. Nivel superior – a desenat mai mult de 3 imagini [46 pag. 71].

Proba № 3 Gândirea „Integrarea noţiunilor”

Testul № 1 „ Integrarea noţiunilor ”

Obiectiv: Dezvoltarea agerimii gândirii, capacitatea de a generaliza, raportarea noţiunilor

integratoare la semnificaţia obiectelor ce le reprezintă.

Desfăşurarea: Copiilor li se propune un grupaj de noţiuni aparţinând aceleiaşi categorii

integratoare şi li se cere cât mai multe obiecte, fiinţe, lucruri :

66

1. Numeşte toate animalele care trăiesc la casa omului.

2. Toate animalele care trăiesc în pădure.

3. Tot ce poate zbura.

4. Tot ce poate înota.

5. Tot ce poate fi confecţionat din lemn.

6. Toate fructele care se pot consuma.

7. Toate hăinuţele de care ai nevoie.

8. Toate obiectele care fac zgomot.

9. Tot ce se poate deplasa cu ajutorul roţilor.

10. Toate legumele care se pot consuma.

Barem :

1. Nivelul inferior – dacă copilul a dat 3 răspunsuri din 10.

2. Nivel mediu – dacă a dat 4-5 răspunsuri din 10.

3. Nivel superior – dacă a răspuns la toate 10 întrebări [46 pag. 15].

Rezultatele obţinute în urma cercetării :

Tabelul № 3

Evaluare iniţială Evaluare formativă Evaluare finală

Comunicarea 35 % 38 % 43 %

Imaginaţia 28 % 33 % 41 %

Gândirea 25 % 34 % 42 %

Diagrama № 3 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor

Valorile medii calculate la 3 probe a evaluării : iniţiale, formative şi finale la comunicare,

imaginaţie şi gândire privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o uşoară creştere.

Proba № 4 Perceperea „Completează figurile”

67

Testul №1 : „Sesizarea spaţială”

Scopul : Dezvoltarea percepţiei spaţiului (la stânga, la dreapta, în faţă, în spate).

Materiale : Corpuri geometrice.

Desfăşurarea : Sunt aranjate corpuri geometrice în faţa copilului, la spate, la stânga, la

dreapta lui la o distanţă de 40 – 50 cm. Propunem să spună unde se află fiecare obiect. În

continuare copilul stând în centrul camerei, trebuie să numească ce corpuri geometrice se găsesc

în faţa lui, la spate, la stânga la dreapta lui.

Barem : Se consideră nivel superior cazul când copilul a rezolvat toate însărcinările timp de

45 – 60 sec. [46 pag. 57].

Proba № 5 Atenţia „Compară desenele”

Testul № 1 „Transcrie punctele”

Obiectiv : Dezvoltarea atenţiei voluntare, capacităţii de a respecta instrucţiunea.

Desfăşurarea : Copilului i se propune să copie modelul expus pe desen [vezi Anexa № 5].

Examinând rezultatele, important e să se ţină cont de :

numărul de puncte copiate;

aranjarea punctelor pe foaie în corespundere cu modelul.

Se admite mărirea/micşorarea dimensiunilor desenului (nu mai mult de 2 ori).

Barem : Pentru apreciere se ia în consideraţie timpul consumat în întregime la realizarea

modelului propus (20 sec.) [46 pag. 29].

Proba № 6 Memoria „Desenează silueta unui copil după memorie”

Test №1 „Memorează enunţul”

Obiectiv : Dezvoltarea memoriei logice.

Desfăşurarea : Se citesc următoarele enunţuri :

1. Primăvara se topeşte zăpada.

2. Vişinele sunt dulci.

3. Corabia pluteşte pe mare.

4. Soarele are formă rotundă.

5. Bunica poartă ochelari.

6. Cerul este albastru.

Copilul trebuie să repete enunţurile pe care le-a memorat. Nu este obligatoriu să reproducă

propoziţia integral, important e să reţină sensul ei.

În caz dacă copilul nu reuşeşte să memoreze, enunţurile se mai repetă încă o dată.

Barem :

Pentru fiecare răspuns corect copilului i se acordă câte un punct. Este considerat nivel super

al memoriei care a numit toate enunţurile corect [46 pag. 49].

68

Rezultatele obţinute în urma cercetării :

Tabelul № 4

Evaluarea iniţială Evaluarea formativă Evaluarea finală

Percepţia 32 % 39 % 45 %

Atenţia 23 % 37 % 43 %

Memoria 27 % 35 % 46%

Diagrama № 4 Indicii progresului de dezvoltare a copiilor

Valorile medii calculate la 3 probe a evaluării : iniţiale, formative şi finale la percepţie,

atenţie şi memorie privind indicii de dezvoltare a copiilor atestă o creştere substanţială.

În concluzie analiza teoretică şi conceptualizarea creativităţii în dezvoltarea personalităţii

copiilor de 6-7 ani ne-au permis să deducem următoarele repere şi concluzii :

1. Creativitatea este de natură socială, şi apare ca o componentă a sistemului social, cu o

structură, cu un conţinut şi o logică specifică, având funcţii de realizare şi transformare a

raporturilor subiect-obiect.

2. Ridicarea nivelului de dezvoltare a creativităţii copiilor trebuie realizat pentru integrarea

lui în viaţa socială.

3. Educarea creativităţii copiilor este un proces continuu care pune în valoare potenţialul

creativ al acestuia.

4. Creativitatea poate fi încurajată prin :

a. adaptarea la ideile copilului;

b. acceptarea ideilor neobişnuite ale copiilor;

c. încurajarea procesului.

5. Personalitatea mare este vârsta formării unor importante orientări valorice ale copilului şi

aceasta se realizează în procesul socializării sale.

69

Concluzii :

Creativitatea prin bogăţia conţinuturilor îl ajută pe copil să perceapă, să descopere, să creeze,

să însuşească cunoştinţe, să-şi formeze competenţe şi aptitudini. E cunoscut sloganul „Creaţia e

necesară, deoarece fără ea nu există prezent şi viitor. În decursul vieţii pe pământ omul a tot

creat, el fiind tot o creaţie, a lui Dumnezeu. O adevărată creaţie este aceea prin care autorul îşi

exprimă trăirile interioare.” În psihopedagogie e demonstrat că literatura pentru copii, folclorul,

jocurile artistice creative îmbogăţeşte lumea interioară a copiilor, le trăiesc emoţii, trăiri care îi

sensibilizează. Astfel de trăiri care adesea nu pot avea loc în realitate îi permit copilului să-şi

creeze un anumit comportament, o anumită atitudine faţă de ceea cel înconjoară.

Având succes la operele literare, la bogăţia spirituală a poporului, copilul îşi formează la

baza celor audiate, învăţate, anumite norme morale. Compătimirea şi înţelegerile manifestate pe

parcursul operelor literare le ajută copiilor să perceapă evenimentele din viaţa personajelor

descrise în text, astfel ei învaţă a aprecia faptele, însuşesc normele morale acceptate de societate.

Pentru a uşura receptarea operelor literare de către copil este important să se respecte

următoarele condiţii :

adultul să prezinte textul într-un mod captivant;

ascultătorul (copilul) să se încadreze nemijlocit ca participant activ la cele expuse în

text;

în scopul de a evidenţia nivelul de percepere a operelor literare de către copii, să

organizeze convorbiri speciale în baza textului.

Fiecare individ acumulează şi posedă un anumit volum de cunoştinţe, o anumită experienţă

de viaţă care contribuie la formarea intelectului şi personalităţii lui.

Artele constituie factorul cel mai important în procesul de formare, de cultivare a calităţii

nobile omeneşti. Educatorul în procesul organizării activităţilor trebuie să folosească cele mai

moderne tehnologii educaţionale, mijloace, forme de organizare a procesului de învăţământ în

instituţiile preşcolare pentru a stimula şi dezvolta creativitatea la copii. În faţa educatorului sunt

înaintate următoarele cerinţe : participarea şi implicarea motivaţională în actul educativ;

crearea soluţiilor şi abordarea a unor atitudini creative în faţa realizărilor problemelor de zi cu zi

în cercetarea creativităţii; reflexivitatea pentru că trebuie să considere şi să reconsidere

permanent ceea ce observă la copii şi să analizeze cu atenţie datele; deschiderea trebuie să

70

accepte permanent noul, soluţiile variate şi flexibile care să corespundă nevoilor copiilor,

parteneriatul, lucrând împreună cu colegele sale, cu părinţii, cu specialiştii şi cu membrii

comunităţii care îi pot sprijini efortul educativ; empatia, presupune că în orice decizie educativă

ţine seama de trăirile copiilor şi îşi aduce permanent aminte că a fost şi ea copil; flexibilitatea în

planificare, decizii şi activităţi; facilitatea constructivă, oferind opţiuni diferite copiilor şi

lăsându-i pe ei să aleagă materiale diverse.

Educatorul trebuie să planifice jocuri artistice creative, activităţi cu conţinut creator,

distracţii, sărbători conform cerinţelor curriculare reieşind din teoriile noilor educaţii.

În partea teoretică a lucrării ne-am oprit asupra analizei a concepţiilor diferitor autori cu

referinţă la creativitate : Guilford J.P., Alport G.W., Rogere C., Weisberg R., şi alţii. Toţi aceşti

cercetători susţin că creativitatea este o necesitate socială, fiind principala condiţie a progresului

economic şi social, a calităţii vieţii şi a existenţei societăţii. Ei consideră că supravieţuirea

omului depinde de dimensiunea creatoare a factorului uman.

Pe parcursul cercetărilor am stabilit unele progrese în dezvoltarea creativităţii la copii, dar

mai apar încă dificultăţi în auto aprecierea adecvată.

Ţinând cont de primele ipoteze putem vorbi despre :

- formarea şi dezvoltarea priceperii şi deprinderilor la copii, a capacităţii de a fi creativ

la alcătuirea şi redarea formelor, obiectelor;

- la copii se dezvoltă valorile fundamentale ale omenirii : binele, adevărul, frumosul,

libertatea.

Din ultimele ipoteze putem concede, cu cât capacitatea creatoare va fi mai dezvoltată cu atât

mai mult potenţialul creativ va fi mai înalt prin valorile indicilor de : expresivitate, coerenţă,

originalitate, variabilitate, flexibilitate, fluenţă.

Adulţii trebuie să contribuie la încurajarea copiilor în exprimarea emoţiilor, propunerilor,

sentimentelor :

1. Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi folosească imaginaţia în exprimarea emoţiilor;

2. Copilul trebuie să fie apreciat pentru efortul pe care la depus în realizarea sarcinilor.

Astfel capătă o doză de încredere în sine şi fiecare următoare sarcină o va realiza cu mai multă

ardoare.

3. Să li se ofere posibilităţi de câte ori este posibil pentru a-şi da părerea, a-şi expune toate

ideile.

Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ la copii, dar se simte necesitatea de a

modifica destul de mult modul de gândire şi stilul de lucru.

71

Încheiere

Cercetările au fost realizate în contextul reformei curriculumului naţional reieşind din

perspectiva noilor educaţii. Conţinutul de bază a educaţiei constituie :

operele literare – având ca scop formarea personalităţii

arta plastică – dezvoltarea capacităţilor creatoare

jocurile creatoare – dezvoltarea creativităţii artistice.

Reperele teoretice şi experimentale ne-a permis să desfăşurăm următoarele activităţi :

familiarizarea cu mediul înconjurător

arta plastică

lucrul manual

reprezentări elementare matematice

activităţi de educaţie muzicală

activităţi de educaţie fizică

dezvoltarea vorbirii

literatura artistică.

În cercetare sunt arătate principiile, metodele, formele, au fost elaborate proiecte didactice,

jocuri creatoare, teste.

Modelul elaborat va fi de folos managerilor preşcolari : director, metodist, educatorilor, şi

desigur studenţilor la specialitatea pedagogie/psihologie, psiho-pedagogie, şi nu în ultimul rând

va fi bine venită tinerilor specialişti la predarea cursului de Pedagogie preşcolară, Teoria

educaţiei, Psihologie.

72

Bibliografie

1. Albu Gabriel - Introducere într-o pedagogie a libertăţii, Polirom, Iaşi, 1998.

2. Andre de Peretti. Educaţia în schimbare. S.H. Iaşi. 1986.

3. Barron Frank and David M. Harrington. "Creativity, Intelligence and Personality."

(varianta electronică).

4. Bădina Ovidiu, Neamţu Octavian „Mecanismul cercetării. Consideraţii psihologice

asupra scientismului. Contribuţii la teoria şi practica organizării ştiinţifice”. Bucureşti Ed.

Politică, 1970.

5. Bontaş Ioan, „Pedagogie”, Ed. ALL Educational S.A. 1998

6. Claparedé E, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală , E.D.P.,1975.

7. Cojocaru C., Creativitate şi inovaţie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

8. Constantinescu, Stoleru P.(1974) – Creativitatea – Cunoaşterea şi stimularea potenţialului

creativ (implicaţii practice, psihologice, psihoeducaţionale), Tipografia Universităţii, Bucureşti;

9. Cosmovici A. Iacob L. Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi, 1999

10. Cristea Sorin – Dicţionar de termeni pedagogici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

11. Cucoş Constantin - Pedagogie, (Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită), Ed. Polirom, Iaşi.

12. Cucoş Constantin - Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale.

Polirom, Iaşi, 2001

13. Cucoş Constantin - Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,

Polirom, Iaşi, 2008.

14. Druţă M. E. Cunoaşterea elevului, Aramis, Bucureşti, 2004

15. Elconin D.V. „Psihologia jocului.” Bucureşti 1975

16. Ezechil L.; Păişi Lăzărescu M. (2001) - Laborator preşcolar, Editura V& I Integral,

Bucureşti

17. Fleorina E.A. „Jocul şi jucăria.” Bucureşti 1976

18. Garboveanu Maria – Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţămînt, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

19. Golu P.; Zlate M.; Verza E. (1992) - Psihologia copilului, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti

73

20. Groves Melissa M., Janet K. Sawyers, and James D. Moran, III. "Reward and Ideational

Fluency in Preschool Children.", 2003

21. Horst Schaub, Karl G. Zenke - Dicţionar de pedagogie, Polirom, Iaşi, 2001

22. Îndrumări metodice „Desenul, modelajul şi lucrul manual în grădiniţa de copii.”

Bucureşti 1965

23. Joiţa Elena - Pedagogie. Ştiinţa integrativă a educaţiei. Polirom, Iaşi, 1999

24. Macavei E. Pedagogie, Aramis, Bucureşti, 2001

25. Moran James D. III, Roberta M. Milgrim, Janet K. Sawyers, and Victoria R. Fu.

"Original Thinking in Preschool Children." 2001

26. Nestor Iacob Marius, „Creativitatea”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1980

27. Oprea Nicolae. Colaborare şi educaţie. Lumina, 1991

28. Păun Emil, Dan Potolea - Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative,

2002, Polirom, Iaşi

29. Popescu – Niveanu P. Psihologie, Editura Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1991

30. Roco Mihaela, „Creativitate şi inteligenţă emoţională”. Polirom, Iaşi, 2004

31. Stoica A. (1971) - Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

32. Şchiopu U., Psihologia Copilului, Educaţia Didactică şi pedagogică, 1967

74

AnexeAnexa № 1

Cuvinte cheie :

1. Atenţie – Însuşire care constă în orientarea şi în concentrarea activităţii psihice într-o

anumită direcţie.

2. Capacitate – Proprietate de pătrundere în esenţa lucrurilor; competenţă. Îndemânare,

abilitate, aptitudine, forţă de a face ceva într-un anumit domeniu.

3. Creativitate – Însuşirea de a fi creator; putere creatoare. Capacitate de a crea, de a

produce valori.

4. Dezvoltare – Acţiunea de a (se) dezvolta şi rezultatul ei; creştere, evoluare; amplificare.

5. Evaluare – Acţiunea de a evalua şi rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, preţuire.

6. Gândire – Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat

realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, teorii etc. 2. Factor ideal care constituie reflectarea

realităţii obiective; spirit, conştiinţă.

7. Imaginaţie – Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza

percepţiilor, reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; închipuire, fantezie.

8. Instruire – Proces de predare a cunoştinţelor şi deprinderilor într-o instituţie de

învăţământ; instrucţie.

9. Joc – Activitate fizică sau mintală desfăşurată din plăcere. Acţiunea de a se juca şi

rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă.

10. Memorie – Proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea

senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu

al procesului de memorare).

11. Metodologie – 1) Compartiment al filozofiei care se ocupă cu studiul metodelor de

cercetare proprii unei ştiinţe. 2) Metodă de cunoaştere caracterizată printr-un grad maxim de

generalizare.

12. Percepere – Acţiunea de a distinge şi rezultatul ei.

13. Personalitate – Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca

individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană;

felul propriu de a fi al cuiva.

75

14. Proces – Acţiune în justiţie făcută pentru soluţionarea unui diferend între două părţi care

sunt în litigiu sau pentru constatarea şi sancţionarea călcării legilor statului; acţiune

judecătorească; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei acţiuni.

15. Proiect – Text iniţial al unui plan de activitate socială care urmează să fie discutat,

completat, aprobat şi apoi pus în aplicare.

16. Euristică - Metodă de studiu şi de cercetare bazată pe descoperirea unor fapte noi; arta de

a duce o dispută cu scopul de a descoperi adevărul.

17. Educaţie - Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi

dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale tineretului sau, ale

oamenilor, ale societăţii etc.; rezultatul acestei activităţi pedagogice; bună creştere, comportare

civilizată în societate.

18. Stimulare – Acţiunea de activare; îndemn, însufleţire.

76

Anexa № 2

Bazele psiho–pedagogice de dezvoltare a capacităţilor creative

Creativitatea

Factorii creativităţii

Dinamica creativităţii

Condiţiile

Elementele ale mediului care pot frâna creativitatea

77

Mediului ambiant natural

Mediului ambiant educaţional

Mediului ambiant social

Preparaţia Incubaţia Inspiraţia Verificarea

EducaţionaliEreditariSociali

Flexibilitatea, fluenţa,

senzitivitatea cerebrală.

Originalitatea,

Inerţia de gândire şi acţiune

Rigiditatea în aprobarea problemelor

Descurajarea, resemnarea, timiditatea,

inhibiţia

Expresivă Productivă Inovativă Inventivă Emergentă

Metode şi procedee creative

Procedee de stimulare a imaginaţiei

78

Brainstorming-ul Sinectica

Utilizarea Analogia ModificareaAdaptarea

Amplificarea Substituirea Inversarea

Brainwriting Starbursting

Anexa № 3

Chestionar la testul „Familia mea”

1. Pe cine ai desenat aici ?

2. Unde se află ei ?

3. Ce fac ei ?

4. Lor le este vesel sau trist ? De ce?

5. Cine din toţi oamenii desenaţi este cel mai fericit ? De ce ?

6. Cine din toţi oamenii desenaţi este cel mai nefericit ? De ce ?

Informaţii suplimentare

1. Dacă pe acest desen ar fi o pasăre, iar în locul ei ar fi desenat un om, cine ar fi acesta ?

2. Cine ar cîştiga în întrecerile dintre tine şi sora / frate ? De ce ?

6 situaţii

1. Imaginează-ţi că eşti invitat la teatru, dar sunt doar 2 bilete, pe cine ai lua cu tine ?

2. Întreaga familie trebuie să plece în ospeţie, dar mama se simte rău. Cine va rămînea cu ea

acasă ?

3. Tu construieşti o maşinuţă din cutioare, iar roţile din roticele de morcov, pe cine îl vei

chema în ajutor ?

4. Imaginează-ţi că ai nimerit pe o insulă ne populată. Cu cine ai vrea să locui acolo ?

5. Tu ai primit în dar un constructor interesant. Toată familia se joacă, dar unui membru nu

i-au ajuns detalii. Cine nu se va juca ?

6. Tu ai bilete la cinema (cu unul mai puţin decît numărul membrilor familiei). Cine va

rămînea acasă ?

79

Anexa № 4

Testul № 1 „Imaginează-ţi şi construieşte”

80

Anexa № 5

Testul № 1 „Transcrie punctele”

81

Anexa № 6

Proiect didactic (literatura artistică)

Grupa – pregătitoare

Compartimentul – literatura artistică

Tema – „Ursul păcălit de vulpe”

Tipul activităţii – predare, învăţare, evaluare

Forma de organizare – integră

Obiective generale

Dezvoltarea perceperii artistice, a receptivităţii, formarea cunoştinţelor elementare despre carte,

scriitori şi specii literare, organizarea jocului – dramatizări în baza textului însuşit.

Obiective de referinţă

O1 familiarizarea copiilor cu procedeele de lucru asupra textului literar ( în scopul perceperii

emotive a conţinutului artistic şi ideatic).

O2 consolidarea priceperii de a efectua analiza elementară a textului, a desena tablourile descrise

în text.

O3 dezvoltarea priceperii de a dramatiza unele scene din poveste, utilizînd cuvinte şi expresii din

text, sau însuşite anterior.

Obiective operaţionale

O1 să asculte atent şi să conştientizeze despre cine se vorbeşte în conţinutul textului;

O2 să perceapă conţinutul ideatic al textului literar;

O3 să poată evidenţia personajele principale din text;

O4 să-şi cultive capacitatea de a caracteriza eroii pozitivi şi cei negativi;

O5 să poată să-şi expună atitudinea proprie faţă de personaje;

O6 să organizeze jocul-dramatizare în baza textului împărţindu-şi în mod independent rolurile;

O7 să utilizeze expresii frumoase audiate din textul dat;

O8 să manifeste interes faţă de teatru;

O9 să recunoască cartea, denumirea ei după ilustraţia de pe copertă;

O10 să recunoască chipul scriitorului după portret

O11 să deseneze în caiet tablourile descrise în text;

82

O12 să poată numi în ce texte au întîlnit fragmentele date;

O13 să înţeleagă şi să lămurească învăţămintele proverbului;

O14 să numească şi alte proverbe ce se potrivesc textului dat.

Strategii didactice

Metode şi procedee : demonstrarea, explicarea, citirea, exersarea, jocul – dramatizare, întrebări,

răspunsuri, analiza, generalizare, lucrul individual în caiet.

Forma de organizare – frontală, individuală;

Resurse materiale : portretul scriitorului, expoziţia de carte a scriitorului, cartea ilustrată a lui I.

Creangă „Ursul păcălit vulpe ”, măşti pentru dramatizare.

Vocabular: caţaveică, a-şi pune pofta-n cui.

Secvenţele activităţii Activitatea educatoarei O Activitatea copiilor Evaluarea

Et.I (pregătit.)

captarea atenţiei

Excursie în ungheraşul de

literatură a grupei.

Demonstrarea portretului

scriitorului.

O9

O10

Observă şi numesc cărţile

expuse.

Recunosc şi numesc

scriitorul dat.

Apreciere orală

Verificarea

cunoştinţelor

Povestesc alte fragmente

din poveştile cunoscute

scrise de I. Creangă.

O1 Ascultă atent şi numeşte

în ce poveste au întîlnit

această scenă sau aceşti

eroi.

Urmăresc

răspunsurile

complete,

corecte.

Et.II(însuşirea temei

noi)

Citirea expresivă a textului.

Întrebări la baza

conţinutului textului.

Lămurirea cuvintelor şi a

expresiilor noi. Deosebirea

părţilor textului.

O1

O3

O7

O4

O5

O6

O7

Audiază atent textul,

conştientizînd despre

cine se vorbeşte în text.

Povestesc textul pe părţi,

folosind în vorbire

cuvinte şi expresii noi.

Numesc şi caracterizează

eroii pozitivi şi negativi.

Îşi expun atitudinea

proprie faţă de personaje.

Aprecieri prin

calificative

83

Organizarea jocului –

dramatizare (scene de

poveste)

Îşi aleg în mod

independent rolurile.

Dramatizează folosind

expresii, cuvinte,

mimicile adecvate scenei

date.

Urmărirea

reacţiilor afective

Minutul fizic Citirea proverbului „Unde

nu-i cap vai de picioare ? ”

Lucrul cu caietul.

Desenarea corectă a

imaginilor

O11

Explică proverbul şi mai

adaugă proverbe ce se

potrivesc textului dat.

„Prietenul bun la nevoie

se cunoaşte”.

Desenează tabloul descris

în text.

Apreciere scrisă.

Et. III obţinerea

performanţelor

- Spune-ţi cum era

ursul cînd a rămas fără

coadă? De ce?

- Ce ne învaţă I.

Creangă prin această

poveste?

- Reproduceţi unele

dialoguri dintre urs şi

vulpe.

O8

Răspund la întrebări.

Reproduc scurte

dialoguri dintre urs şi

vulpe.

Aprecieri

prin calificative.

84

Anexa № 7

Proiect didactic (formarea reprezentărilor matematice)

Grupa – pregătitoare

Compartimentul – matematică

Tipul activităţii - predare, învăţare, evaluare

Forma de organizare – integră

Subiectul – Victorină matematică „Numărul şi cifra cinci”

Obiective generale

Dezvoltarea operaţiilor gîndirii (analiza, comparaţia, clasificarea), a calităţilor gîndirii

(independenţa, corectitudinea, reversibilitatea operaţiilor intelectuale), a deprinderilor elementare

de activitate intelectuală.

Obiective de referinţă

O1 efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere cu obiectele orientîndu-se la însuşirile lor (formă,

culoare).

O2 identificarea soluţiei unei probleme pe baza condiţiilor date în formă intuitivă.

Obiective operaţionale

O1 să verbalizeze consecutivitatea zilelor săptămînii

O2 să conştientizeze vecinii numerelor

O3 sa compare numerele folosind corect simbolurile : >; <; =

O4 să efectueze operaţii simple de adunare şi scădere cu ajutorul figurilor geometrice.

O5 să rezolve probleme simple indicînd răspunsul cu numărul necesar

O6 să construiască obiecte la dorinţă (mare, mic, egal), comparîndu-le folosind simbolurile

necesare.

O7 să dramatizeze cîntecul „Doi răţoi şi un cocoş” de Gr. Vieru.

Material didactic

Setul de citire (1-5), foi cu imaginea brăduţului, minge, capac, sferă mică, fişe colorate, creioane

colorate, beţişoare, foi cu exerciţii, măşti pentru dramatizare, castane, fluturaşi, buburuze, covrig.

85

Strategii didactice

Metode şi procedee : demonstrarea, lămurirea, conversia, exerciţiu, problematizare, descoperire,

algoritmul, întrebări, răspunsuri, interpretare, recitare.

Forma de organizare

Frontală individuală, în grup.

Secvenţele

activităţii

O.O Activitatea educatorului Activitatea copiilor Metode şi

procedee

Evaluarea

Et. I pregătitoare

Captarea atenţiei

Verificarea

cunoştinţelor

O1 Jocul „Mingea veselă”

Organizează salutul

echipelor.

Echipa „Fluturaşii”

Echipa „Buburuzele”

Formează un cerc.

Aruncă mingea unul

altuia numind

consecutivitatea

zilelor săptămînii.

Suntem micii

fluturaşi, Frumuşei

şi drăgălaşi, Astăzi a

venit aici, Să ne-

ntrecem dragi amici,

cu aceste buburuze,

Frumuşele şi ursuze

„Salutare

Buburuzelor”

Buburuze ne numim

Şi vrem să vă

dovedim, Cît de

agere, isteţe, Şi în

fapte şi-n poveţe,

Ne-om întrece în

Conversaţia

Exersarea,

Lămurirea

Recitare

Urmăresc

reacţiile

afective

86

mulţi paşi, Cu

frumoşii fluturaşi.

„Salutare

Fluturaşilor !”

Et. II însuşirea temei

noi

O4

O7

O5

O2

I pas. „împodobirea

brăduţului cu ajutorul

figurilor geometrice”.

1. Desenăm un romb de

culoare roşie în vîrful

bradului.

2. pe creanga de jos din

dreapta două cercuri de

culoare verde.

3. pe creanga de sus din

stînga desenăm tot atîtea

pătrate cît şi cercuri, doar

cu unu mai mult.

4.La mijloc desenăm

triunghi tot atîtea cît şi

pătrate, doar cu unu mai

puţine.

Joc didactic „Roata

norocului”. Bila se învîrte

pe capac, în dreptul cărui

copil s-a oprit ea, citim

indicaţia de pe săgeată.

Joc mobil „Degeţelele”

II pas. Probleme – poezii:

1. Măi cucoş, mai cucoş

Cîţi covrigi mai ai în coş?

Îndeplinesc lucrul

individual după

sarcinile date.

Interpretează

cîntecul „Zilele

săptămînii”.

Răspunde la

întrebarea înscrisă

pe săgeată.

Interpretează

cîntecul, îndeplinind

mişcarile

Ridică fisa cu cifra 1

.

Explicarea,

Problematiza-

rea

Exersarea

Interpretare

Explicare,

Descoperire

Interpretare

Întrebări,

Urmăresc

lucrul

copiilor

Apreciez

prin

calificative

Aprecieri

prin

calificative

87

Doi dar unu-i dau lui

bunu, Şi rămîn numai cu

(1-unu).

2. Bună ziua, ciupercuţe

Două mari şi trei micuţe

Bună ziua, mai pitici

Spune-ţi cîte suntem?

1. Trei păuni dorm în

pruni, Unul jos îşi face

patul, Cîţi păuni de toţi

sunt?

2. Am 3 floricele de 2

culori, Una-i galbenă ca

luna, Cîte roşii flori sunt

(1)

Joc mobil „Ursul în

pădure”.

Ridică fisa cu cifra 5

.

Ridică fisa cu cifra 4

.

Ridică fisa cu cifra 1

.

Cîntă şi imită

mişcările.

răspunsuri

Interpretare

Urmăresc

reacţiile

copiilor.

Et. III obţinerea

performanţelor O6

O3

O7

Împarte beţişoare,

constructoare.

Lucrul căpitanilor

„Compară numerele”.

Cînecul „Doi răţoi şi un

cucoş ”.

Juriul face bilanţul

Construiesc obiecte,

imagini de diferite

mărimi şi le

compară.

Compară numerele

şi scriu simbolul

necesar >; < ; = .

Dramatizează

cîntecul „Doi răţoi şi

un cucoş” de Gr.

Vieru.

Sunt premiaţi copii

Exerciţiu

Exerciţiu

Interpretare

Urmăresc

lucrul

copiilor

Urmăresc

lucrul

copiilor

Apreciere

88

activităţii. conform

răspunsurilor date.

Învingătoare au ieşit

ambele echipe.

prin

calificative

Anexa № 8

Proiect didactic (arta plastică)

Grupa – pregătitoare

Compartimentul – desenul decorativ

Tema – „ portul naţional”

Tipul activităţii – predare, învăţare, evaluare

Forma de organizare – integră

Obiective generale

Formarea reprezentărilor despre unele aspecte din ornamentica naţională, redarea formelor,

elementelor decorative specifice pentru ornamentare.

Obiective de referinţă

O1 familiarizarea cu arta decorativă naţională a poporului nostru

O2 alcătuirea şi aplicarea ornamentelor specifice portului naţional

O3 redarea expresivă a formelor, elementelor decorative specifice ornamentării

O4 dezvoltarea sentimentelor estetice, a imaginaţiei creatoare.

Obiective operaţionale

O1 să poată numi piesele unui costum naţional (bărbaţi, femei)

O2 sa poată alcătui şi reda în desen ornamentele specifice portului naţional

O3 să deosebească culorile cromatice, folosindu-le corect în desen

O4 să creeze imagini plastice din puncte, linii, figuri geometrice de culori cromatice

O5 să posede modalităţi de plasare a formelor în spaţiul plastic

O6 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor

O7 să-şi dezvolte sensibilitatea estetică, imaginaţia creatoare

O8 să manifeste interes şi dragoste faţă de frumuseţea costumului naţional

Strategii didactice

Metode şi procedee : conversaţia, demonstraţia, explicaţia, exersarea, joc didactic, lucrul

individual.

Tema de organizare : frontală şi individuală. Materiale : expoziţii de cărţi cu imagini ale

costumului naţional, desene, broderii, mileuri, ţesături ale meşterilor populari, păpuşă îmbracată

89

în costum naţional, bondiţă aplicată, creioane colorate, carioci, exemplul educatorului, fetiţă

îmbracată în costum naţional.

Vocabular : ie, catrinţă, brîu, basma, bondiţă, pînză, stofă, opinci.

Etapa activităţii O.O Activitatea Educatorului Activitatea

copiilor

Metode şi

procedee Evaluarea

Momentul

organizatoric.

I. Etapa

introductivă

Organizarea primirea

momentului de surpriză

(intră Lenuţa cu păpuşa

Anişoara îmbracată în

costum naţional).

Efectuăm o mică

excursie prin micul

muzeu al grupei.

Se salută cu

oaspeţii. O invită

pe Lenuţa cu

păpuşa să participe

la excursie.

conversaţia Evaluarea

orală

1. Momentul de

surpriză

O1

Ce obiecte sunt în

muzeul nostru ? Din ce

piese este alcătuit

costumul naţional? Cum

este îmbrăcată Lenuţa?

Dar păpuşa? Ce uzoare

sunt folosite la

înfrumuseţarea

costumului?

Ascultă atent

întrebările şi

răspund corect.

Numesc corect

părţile costumului.

Demonstrare

a

Întrebări şi

răspunsuri

Urmărirea

corectitudinii

gramaticale

2. Verificarea

cunoştinţelor

O4

O9

Ce culoare are bondiţa?

Ce culori au ozoarele de

pe ea?

Cine poartă costume

naţionale? Cînd sunt ele

îmbrăcate? Sunt

explicate cuvintele noi.

Lenuţa le povesteşte

despre bondiţa sa şi

interpretează cîntecul

Copii îndeplinesc

unele mişcări de

dans. Apoi

dansează la mesele

de lucru.

Chestionarea

orală.

Evidenţierea

perceperilor

acumulate.

Urmărirea

gradului de

îndeplinire a

exerciţiilor.

90

„Mi-am cusut bondiţă

nouă”.

II. Etapa de

bază (predarea

cunoştinţelor) O2

O7

O4

Ce activitate avem?

După ce cunoaşteţi că

avem desenul? De ce

materiale avem nevoie

pentru activitatea de

desen?

(copiii pe mese au

bondiţă confecţionată

din hîrtie).

Astăzi vom înfrumuseţa

bondiţa în stil naţional

cu diferite ozoare.

Joc „Ghici ghicitoarea

mea”.

Cerul e plin cu stele

Cîmpul e plin cu

viorele. Spune-ţi, ce

culori au ele?

Soarele cît e de mare.

Spune-ţi ce culoare are?

Şi pămîntul este mare,

Ne hrăneşte pe fiecare

Spune-ţi, ce culoare

are?

Buburuza-i mică tare.

Spune-ţi, ce culoare

are?

În pădure creşte-un

brad. Foarte mîndru şi

înalt.

Spune-ţi, cum e colorat?

La copac tulpina-i mare.

Spune-ţi, ce culoare

Copiii răspund la

ghicitori şi ridică

creionul de

culoarea cerută

Albastru

Galben

Negru

Roşie

Verde

Cafeniu

Copiii spun cu ce

elemente şi cu ce

Joc didactic

Joc didactic

Valorificarea

răspunsurilor

corecte şi

complete.

Evidenţierea

cunoştinţelor

acumulate.

Verificarea

nivelului de

cunoştinţe

91

are?

Lămuresc copiilor cu ce

elemente s-ar putea

înfrumuseţa bondiţa.

culori vor lucra

asupra bondiţei.

Copiii lucrează la

bondiţe.

Lucrul în caiete O5

O3

Se duc observări şi

lămuriri individuale

fiecărui copil

Jocul „Morişca” sub

acompaniment muzical

sunt efectuate mişcările.

Copiii

înfrumuseţează

bondiţa în partea

din faţă şi din

spate.

Copiii cîntă şi

îndeplinesc

mişcările

Explicare,

Exersare.

Joc didactic

Urmărirea

îndeplinirii

mişcărilor.

Etapa de

consolidare.

Asigurarea

reţinerii şi a

transferului.

O5

O6

O8

O9

Le atrage atenţia

copiilor asupra alegerii

în continuare a

ornamentelor (linii,

puncte, figuri

geometrice).

Petrec analiza lucrărilor.

Copiii se aşează la

locurile lor şi-şi

continuă lucrul.

Bondiţa este

ornată la poale,

mîneci, gît, pe

piept, străduindu-

se să aibă un

aspect estetic.

Redau frumuseţea

costumului

naţional.

Copiii fac analiza

propriilor lucrări şi

a semenilor lor.

Întrebări,

răspunsuri,

demonstrarea

lucrărilor.

Verificarea

nivelului de

cunoştinţe.

Etapa de

încheiere

Sunt apreciate toate

lucrările, cele mai bune

sunt luate la expoziţia

92

grupei.

Anexa № 9

Proiect didactic (arta plastică)

Grupa – pregătitoare

Compartimentul – muncă artistică

Tema – „Învaţă jucîndu-te”

Tipul activităţii – mixtă

93

Forma de organizare – integră

Obiectiv general

Perfecţionarea deprinderilor de lucru manual, educarea dragostei faţă de muncă, a dorinţei de a

duce la bun sfîrşit lucrul început.

Obiective de referinţă

O1 formarea deprinderilor de confecţionare a jucăriilor din diverse materiale.

O2 consolidarea cunoştinţelor în obţinerea obiectului dorit.

O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul confecţionării jucăriilor.

Obiective operaţionale

O1 să se poată exprima corect cu ce se vor ocupa.

O2 să aranjeze corect penele şi să le vopsească la dorinţă.

O3 să confecţioneze din cutioare jucării la dorinţă.

O4 să aranjeze corect aţă de diverse culori pentru canafuri şi răsucirea aţei.

O5 să înşire mărgelele în ordinea corespunzătoare : mare, mijlocie, mică.

O6 să aleagă modul de executare pentru crearea compoziţiei din plante.

O7 să dezvolte spiritul inventiv şi creativ, şi a gustului estetic.

O8 să recite mici poezioare despre jucăria dată.

O9 să ia parte la jocul colectiv.

O10 să poată povesti despre lucrarea sa.

Strategii didactice

Convorbirea, întrebări, răspunsuri, explicaţii, jocul, lucrul în grup şi individual, demonstrarea,

analiza, evaluarea.

Materialul didactic

Plastilină, planşete, cuţite, pene, bastonaşe, cutioare, clei, morcov, aţă de diferite culori, sîrmă

moale, seminţe, hîrtie de staniol, carton colorat, foarfece, plante uscate, jucării.

Reguli

Pentru a obţine o lucrare reuşită este necesar de a ţine cont de simetrie, orientarea pe foaie,

folosirea corectă a obiectelor.

Vocabular

Creaţia lui, viaţă veşnică.

Secvenţele activităţii Activitatea educatorului O Activitatea copiilor Evaluarea

94

Et.I(pregătitoare),

captarea atenţiei

Verificarea

cunoştinţelor

Organizează o mică

excursie în ungheraşul de

lucru al grupei.

Demonstrează obiectul şi

numeşte copilul care a

efectuat lucrarea.

O1

Observă expoziţia de lucrări

confecţionate de copiii mai

mari.

Numesc obiectele şi

lămuresc din ce materiale

sunt confecţionate.

Urmăresc

răspunsurile

Et.II însuşirea temei

noi

Minutul fizic

Ştiţi ce domnul ne-a lăsat

Pe acest pămînt bogat?

Ne-a lăsat cîmpii cu flori,

Livezi cu pomi roditori.

Rîuri multe şi izvoare,

Şi grădini înfloritoare,

Şi lumina soarelui

Tot e creaţia lui.

Animale păsări mii

Peşti, insecte prin cîmpii

Astea domnul ne-a lăsat

Şi la cer s-a înălţat.

Şi ne-a mai rugat ceva

Să-ngrijim cum vom putea

Pămîntul care-l călcăm

Viaţă veşnică s-avem

Noi să ne rugăm mereu

Doar bunului Dumnezeu.

Organizarea jocului –

„Degeţelele”

Lămuresc şi demonstrez

lucrul pe care îl vor efectua

la fiecare masă.

1.Confecţionarea

bastonaşelor „fermecate” cu

ajutorul penelor.

O1

O7

O9

O2

Audiază atent textul,

conştientizînd despre cine şi

despre ce se vorbeşte în text.

Numesc şi caracterizează tot

ce e descris în text.

Îşi expun atitudinea proprie

faţă de tot ce ne înconjoară.

Îşi pregătesc mînuţele pentru

lucrul pe care îl vor efectua.

Atrag atenţia fiecărui detaliu

Aranjează penele, păstrînd

simetria, distanţa.

Aprecierea

prin

calificative

Urmărirea

reacţiilor

afective

Urmăresc

lucrul copiilor

95

2.Confecţionarea jucăriilor

din cutioare, tăind din

morcov roticele.

3.Confecţionarea

canafurilor şi răsucirea aţei.

4.Confecţionarea colierului

folosind sîrma moale şi

hîrtia de staniol.

5.Confecţionarea

echibanelor din seminţe şi

plante uscate.

O3

O4

O5

O6

O7

Unesc detaliile cu ajutorul

bastonaşelor.

Răsucesc aţa în direcţia

corespunzătoare şi leagă

canafurile.

Mărgelele sunt înşirate în

ordinea corespunzătoare :

mare, mijlocie, mică.

La dorinţă îşi

înfrumuseţează echibana.

Audiază o melodie populară

la casetofon.

Urmăresc

reacţiile

afective

Et.III Obţinerea

performanţelor

Efectuarea analizei

lucrărilor

O8

O10

Cercetează cu atenţie

lucrările efectuate. Recită

mici poezioare despre

jucăria sa.

Povestesc despre lucrarea pe

care au efectuat-o.

Aprecierea

prin

calificative.

Anexa № 10

Proiect didactic (arta plastică)

Grupa – pregătitoare

Compartimentul - Artă plastică

Tema – „Zi de iarnă”

Tipul activităţii – mixtă

96

Forma de organizare – integră

Obiectiv general

Dezvoltarea capacităţilor creatoare, formarea sensibilităţii artistice.

Obiectivele de referinţă

O1 formarea deprinderilor de prezentare a propriilor idei, sentimente, stări.

O2 consolidarea cunoştinţelor în obţinerea imaginii plastice prin intermediul punctelor, liniilor :

drepte, oblice, întrerupte, verticale, orizontale.

O3 utilizarea creativă a materialelor în procesul creării formelor volumetrice.

Obiectivele operaţionale

La sfîrşitul activităţii copiii vor fi capabili :

OO1 să utilizeze creativ punctul şi linia în propriile lucrări

OO2 să posede modalităţi de plasare a imaginilor în spaţiu.

OO3 să experimenteze în crearea formelor volumetrice cu ajutorul diverselor materiale.

OO4 să utilizeze creativ culorile în funcţie de mesajul artistic.

OO5 să numească culorile cu ajutorul ghicitorilor.

OO6 să-şi dezvolte sensibilitatea estetică, imaginaţia creatoare .

OO7 să manifeste interes faţă de activitatea plastică.

Strategii didactice

Metode şi procedee : conversaţia demonstrarea, povestirea, explicarea, exersarea, joc didactic,

lucrul individual evaluarea.

Forma de organizare : frontală şi individuală.

Material didactic

Tablouri cu imagini despre iarnă, creioane colorate, lipici, şerveţele din hîrtie, vată, caiete de

desen.

Cuvinte cheie

Zimţi, nea, gene, zare.

Etapele

activităţii

O.O Activitatea

educatorului

Activitatea

copiilor

Metode şi

procedee

Evaluarea

Momentul

organizatoric

Captarea atenţiei OO5

Citirea ghicitorilor :

Omăt argintiu, Gheaţă

pe rîu, Des viscoleşte ,

Ce anotimp este?

Ghicesc ghicitorile

/iarna/

Conversaţia

Aprecierea

orală

97

Et.I (introductivă)

Verificarea

cunoştinţelor

OO6

Petale de flori coboară,

din nori, Cu zimţi de

argint, De gene se

prind.

Convorbire despre

iarnă cu ajutorul

tablourilor, recitarea

unei poezii : pastelul

lui V. Alecsandri

„Iarna” fragment.

„Din văzduh cumplita

iarnă, Cerne fulgii de

zăpadă, Lungi troiene

călătoare, Adunate-n

stol grămadă.”

/fulgii de nea/

Povestesc după

tablou

Analizează

fragmentul dat

Recită o poezie

despre iarnă

Povestirea

conversaţia

Urmăresc

răspunsul

copiilor

Et.II însuşirea

temei noi

Minutul fizic

OO1

OO3

OO4

OO2

OO6

Explic şi demonstrez

cum trebuie desenată

imaginea tabloului.

(zi de iarnă).

Lămuresc cum să

aplice, omuleţul de

zăpadă şi fulguşorii

prin rupere a

şerveţelului.

Atrag atenţia asupra

amplasării imaginilor

în spaţiu (pe foaie)

Joc didactic „Morişca”

Duc observări

asupra modelului

educatorului.

Desenează tabloul

Prin rupere aplică

omuleţul de

„zăpadă” şi

fulguşorii.

Amplasează

imaginile

fulguşorilor pe

desen

Îndeplinesc

mişcările

Explicarea,

demonstrarea,

lămurirea

Lucrul

individual

Lucrul

individual

exersarea

Urmăresc

lucrul

copiilor

Urmăresc

lucrul

copiilor

Urmăresc

reacţiile

afective

98

Et. III Obţinerea

performanţelor

OO7 Efectuarea analizei

lucrărilor

Cercetează cu

atenţie toate

lucrările, cele mai

reuşite sunt

apreciate.

Interpretarea

cîntecului „ Iarnă -

frumoasă mireasă”

Aprecierea

prin

calificative.

Anexa № 11

Jocuri artistice creative

Ghici ce e ?

Jucătorii se împart în două grupuri. Copiii dintr-un grup îşi leagă ochii şi fiecare primeşte de la

jucătorii celuilalt grup cîte cinci frunze, flori sau tulpiniţe de plante. Cei cu ochii legaţi trebuie să

determine, prin pipăit ori miros, ce plante li s-a adus. Pentru fiecare denumire corectă primeşte

un punct. Apoi grupurile de jucători se schimbă cu rolurile : legîndu-şi ochii cei din grupul doi.

99

Cîştigă grupul ce a acumulat cele mai multe puncte.

Podul de piatră

Doi copii se apucă de ambele mîini, ridicîndu-le în sus şi stînd faţă în faţă. Acesta e „Podul

stricat”. Ceilalţi copii se apucă de mîini, formînd un rînd („Apa”) şi trec pe sub „Pod”. Toţi

cîntă :

Podul de piatră s-a stricat

A venit apa şi la luat

Cine trece pe aici, Stai !

La care copil s-a sfîrşit cîntecul, acesta e prins între mîinile lăsate în jos şi-şi alege : mar-prună şi

trece corespunzător la copilul respectiv. La sfîrşit un grup şi altul se apucă unul de altul şi se

întrec cine e mai puternic.

Gîştele şi lupul

Un grup de jucători („Gîştele”) stau într-o parte : „Mama” le stigă :

- Gîşte, gîşte !

- Ga - ga - ga.

- Vreţi mîncare?

- Da, da, da !

- Veniţi acasă !

„Fiica” (ea paşte „Gîştele”) răspunde :

- Este lupul după deal !

- Cum este, cum este ?

- Alb cu negru şi tărcat.

- Gîsculiţa mi-a mîncat.

În timpul acesta toate „gîştele” o iau la fugă spre „casă”, iar „lupul” din urma lor.

Anexa № 12

Construcţia unei figuri-siluetă în formă de iepuraş

Scopul : A învăţa copiii să analizeze metoda de amplasare a părţilor, să construiască o figură

siluetă, orientându-se după model.

Materialul : copiii au un complet de figuri pentru jocul „Tangram”, un model.

100

Desfăşurarea activităţii : educatorul arată

copiilor un model de figură-siluetă, în formă de

iepuraş, şi spune „Priviţi atent iepuraşul şi

povestiţi, cum e construit. Din ce figuri

geometrice este construit capul, corpul, picioarele

iepuraşului ?”. Numiţi figura şi mărimea ei,

deoarece triunghiurile din care e alcătuit

iepuraşul, sunt de diferite dimensiuni.

Anexa № 13

Chestionar

CE-AI FACE DACĂ . . .

Obiective. Dezvoltarea creativităţii verbale, a gândirii, imaginaţiei, a vorbirii coerente.

Activizarea verbelor la modul condiţional.

101

Desfăşurarea

Se propun copiilor diverse întrebări, de genul: Ce ai face dacă:

- ai locui singur?

- ai avea un avion?

- ai fi mare?

- ai prinde un iepure cu coada lungă şi fără urechi?

- ai avea un car condus de un melc?

- ai avea în sân o albină bolnavă?

- ar exista pastile pe care dacă le înghiţi, devii cel mai puternic?

- ar veni la tine Făt - Frumos? etc.

Notă : Pe cât sânt mai variate întrebările, pe atât stimulăm creativitatea copiilor, a limbajului.

Anexa № 14

Testul înţelegerea sensului

Obiectiv: Evaluarea gândirii verbal-logice.

Materiale: Un set de întrebări la care copilul trebuie să răspundă.

Desfăşurarea:

Întrebările Răspunsurile corecte

1. Care animal este mai mare: calul sau câinele? 1. Calul.

102

2. Cerul e albastru, iar iarba e.....................? 2. Verde.

3. Dimineaţa servim ceai, iar seara................? 3. Seara servim cina.

4. Ziua e lumină, iar noaptea.......................? 4. întuneric.

5. Caisele, vişinele, merele, gutuile - ce sunt.........? 5. Fructe.

6. De ce se lasă bariera la căile ferate, înainte de a sosi

trenul?

6. Ca trenul să nu se ciocnească cu

autobusul.

7. Oradea, Timisoara, Targu - Jiu, Bucureşti, ce sunt? 7. Oraşe.

8. O văcuţă mică o numim viţeluş, dar un câinişor mic?

O oiţă mică?

8. Căţel, miel.

9. Cu cine seamănă mai mult câinele cu pisica ori cu

găina? Prin ce se aseamănă?

9. Cu pisica, deoarece au câte patru picioare,

blană, coadă, gheare

10. La ce-i foloseşte automobilului frâna? 10. Se consideră corect orişice răspuns ce

indică necesitatea scăderii din viteza

automobilului.

11. Prin ce se aseamănă grebla cu hârleţul? 11. Sunt unelte de muncă.

12. Prin ce se aseamănă pisica cu veveriţa? 12. Sunt animale care se caţără pe copaci, au

labe, coadă, blană etc.

13. Prin ce se deosebeşte cuiul de şurub? 13. Cuiul este neted, şurubul - filet, cuiul se

bate, şurubul se înşurubează.

14. Fotbal, sărituri în înălţime, hochei, tenis - ce sunt? 14. Probe sportive.

15. Ce mijloace de transport cunoşti? 15. Trebuie să numească minimum 3

varietăţi.

16. Prin ce se deosebeşte un om bătrân de unul tânăr? 16. Să numească minimum trei

particularităţi.

17. De ce oamenii se ocupă cu sportul? 17. Ca să fie sănătos, puternic, frumos etc.

18. De ce considerăm că nu este bine când cineva nu

vrea să muncească?

18. Nu va primi salariu ca să procure produse

şi îmbrăcăminte.

19. Cât e ora? (Copilul trebuie să privească la ceas şi să

numească ora)

19. Răspuns corect - indicarea corectă a orei

şi minutei.

20. De ce este obligatoriu să aplicăm pe plic timbrul? 20. în felul acesta se achită plata pentru

expediere.

Pot fi considerate răspunsuri corecte nu numai cele indicate mai sus,ci şi alte variante: dacă sunt

logice şi corespund sensului întrebării.

Barem: Nivel superior de gândire verbal-logică este considerat cazul când copilul a răspuns

corect la 15-16 întrebări.

103

Anexa № 15

Jocul "Ghiciţi ce v-am spus"

Materiale: Imaginile – simboluri ce reprezintă diverse genuri şi specii literare.

Obiective: Se evaluează cunoştinţele copiilor din domeniul literaturii, priceperea de a recunoaşte

textul; competenţele de reproducere acumulate; priceperea de a recunoaşte după unele semne

caracteristice: povestea, poezia, povestirea, ghicitoarea, snoava, proverbul etc.

104

Desfăşurarea jocului: Cu ajutorul unei numărători se alege copilul care va spune o poezie, un

fragment dintr-o poveste, snoavă, povestire etc. Ceilalţi răspund prin demonstrarea imaginii -

simbol. Dacă li se spune o ghicitoare, arată imaginea pe care e reprezentată vulpea, dacă au

ascultat o poezie — ridică imaginea fetiţei etc.

Sarcini: Ascultaţi textul, ghiciţi ce vi s-a spus, căutaţi imaginea cu simbolul respectiv, spuneţi ce

aţi auzit prin demonstrarea simbolului; explicaţi de ce credeţi că aţi răspuns corect.

Aprecieri: Pentru fiecare răspuns corect copiii primesc câte un jeton. învingători vor fi

consideraţi acei copii care vor acumula mai multe jetoane. Testul 2. Educaţia muzicală. Jocul "La

concert"

Materiale: Diverse jucării muzicale (tobă, tamburină, pian, trianglu, vioară etc.) imagini cu

vieţuitoare (din setul "Hai să ne jucăm) sau din alte cărţi.

Obiective: Se verifică cunoştinţele copiilor despre instrumentele muzicale şi felul cum sună ele;

despre cântecele învăţate; priceperea de a cânta independent un cântec din cele învăţate.

Anexa № 16

Jocul popular “Paparuda”

Acest joc are drept scop de a determina combinarea culorilor, varietatea şi frumuseţea formelor,

elementelor decorative, specifice pentru ornamentare.

Regula jocului:

Fiecare obiect desenat să aibă ceva specific, ce-l deosebeşte de celelalte obiecte.

105

Desfăşurarea jocului:

Copiii adunaţi în cerc cântă, sar în sus, iar “Paparuda-regină” trece pe la fiecare – imitând

acţiunea – udatul cu ulciorul; în acest moment copiii cântă:

“Paparudă-rudă,

Vino de mă udă.

Udă cu ulciorul

Să crească feciorul,

Udă cu găleata

Ca să crească fata”.

Apoi, după ce s-au jucat, li s-a propus să deseneze ulcior pentru paparudă.

Anexa № 17

Jocul popular “Culorile”

Acest joc are drept scop de a învăţa culorile, nuanţele culorilor.

Reguli de joc: copiii trebuie să numească numai acele culori care sunt pe îmbrăcămintea,

încălţămintea lor. Dacă nu are culoarea numită de un copil şi tocmai el este întrebat, atunci iese

din joc. Acel copil rămâne învingător, care a rămas în joc ultimul.

Desfăşurarea jocului:

106

Un copil spune:

- “Am o călimară cu trei culori: albastru, alb, negru;

Dar, tu alb, ai în călimara ta?

- Da, am!”

Jocul continuă de la acel copil care a zis că are culoarea albă în călimara lui.

“Am o călimară cu cinci culori: roşu, galben, verde, alb, sur;

- Dar, tu galben ai în călimara ta?

- Galben, n-am!”

În aşa mod jocul continuă.

107

109