Întrucât din activitatea practică am observat că în pofida unor experienţe pozitive există

încă dificultăţi în evoluţia schimbării acestor persoane, am ales să realizez această lucrare prin

care urmăresc o analiză a (problematicii consumului de alcool la persoanele supravegheate)

cazurilor în care alcoolul este o nevoie criminogenă, în vederea găsirii unei abordări cât mai

potrivite în lucrul cu aceste persoane.

Scopul lucrării este de a ajuta persoanele supravegheate cu consum problematic de alcool

să găsească alternative acceptabile pentru dependenţa lor, alternative încurajatoare care se pot

substitui obiceiurilor distructive care le pun viaţa şi libertatea în pericol. Necesitatea unei abordări

adecvate în lucrul cu aceste persoane am considerat-o utilă pentru activitatea de probaţiune, având

în vedere frecvenţa mare a cazurilor în care consumul de alcool este o nevoie criminogenă.

A. PERSPECTIVE TEORETICE

1) Introducere

Dependenţele sunt o problemă răspândită a societăţii în general şi a multora dintre

persoanele care s-au aflat în conflict cu legea în mod special, ele provocând dezordine la nivel

individual, familial şi comunitar. Durerea emoţională şi fizică resimţită de cei cu dependenţe şi de

familiile lor este incalculabilă.

Oamenii au capacitate de a fi parte în comportamente care oferă o plăcere de moment, doar

pentru a extrage un profit emoţional sau fizic. Comportamentele care anesteziază temporar durerea

şi anxietatea pierderii, dezamăgirii, separării, alienării, frustrării sau singurătăţii se pot transforma în

obiceiuri şi dependenţe care schimbă alinarea pe termen scurt cu suferinţa pe termen lung.

În încercarea de a-şi satisface nevoile de siguranţă, stimă de sine, gratificaţie senzorială, de

realizări materiale, oamenii dezvoltă obişnuinţe comportamentale.

De cele mai multe ori persoanele dependente pierd în faţa acestui „război cu alcoolul”pentru că nu

reuşesc să admită că duşmanul este un aspect ascuns ce ţine de ei înşişi, o pornire subconştientă de a

sacrifica liniştea de durată pentru o alinare de moment.

2)Alcool – Alcoolism terminologie, scurt istoric

Alcoolul face parte din categoria drogurilor tolerate de lege (droguri legale) în pofida acţiunii

lui psihotrope, a capacităţii sale de a da dependenţă şi în unele cazuri a efectelor vătămătoare pentru

individ şi societate. El este considerat alături de cafea, tutun şi ceai ca făcând parte din drogurile

recreative. Consumul de alcool, substanţă excitantă şi depresivă este o practică populară

caracteristică multor culturi. El reprezintă de asemenea un punct cheie în multe ceremonii şi ritualuri

religioase. Băutura are numeroase semnificaţii simbolice, fiind inclusă în numeroase ritualuri care

implică reciprocitatea, incluziunea şi excluziunea.

Alcoolul este un dezinhibant şi poate afecta discernământul , în cantităţi moderate primul din

aceste efecte are valoare socială, dar ultimul dintre acestea are implicaţii asupra sănătăţii şi asupra

creşterii accidentelor, infracţiunilor comise cu violenţă, a infracţiunilor sexuale.

Alcoolul consumat frecvent şi în cantităţi mari poate crea dependenţa numită alcoolism, fiind

drogul cel mai folosit în majoritatea ţărilor. Cauzele care îl fac atât de popular sunt reprezentate de

disponibilitate, costul scăzut, metodele de producţie facile şi empirice, acţiunea rapidă, efectele

euforizante iniţiale, scăderea tensiunii psihice, apariţia senzaţiei de putere, anihilarea durerii morale

sau fizice.

Termenul de alcoolism a fost inventat pentru a desemna o tulburare specială, diagnosticabilă

medical, ţinând de dependenţa gravă de alcool sau de fixaţia asupra acestuia. Termenul datează de la

jumătatea secolului al XIX-lea, acceptarea lui reprezentând piatra de temelie a grupurilor care susţin

filosofia lui „ajută-te singur”, precum Alcoolicii anonimi, întemeiat în Statele Unite în anii 1930.

Alcoolismul a fost descris în termenii unei boli, ai unei anomalii genetice, ai unei probleme

psihologice şi ca apanajul unei familii disfuncţionale. (Dictionar oxford)

Alcoolismul este o problemă majoră de sănătate publică, socială şi individuală. Înţelesul

cuvântului a evoluat de-a lungul timpului, termenul fiind aplicat diferit variatelor circumstanţe ale

consumului de alcool: a fi băut , a consuma excesiv, a consuma deviant, a consuma neobişnuit. Se

poate spune că evoluţia definiţiilor alcoolismului a urmat evoluţiei credinţelor laice şi ştiinţifice

asupra consumului de alcool şi, în general, răspunsului comunităţii faţă de alcool.(Poate fi scos)

Termenul de alcoolism a suferit critici îndreptăţite în ultimii ani: Organizaţia Mondială a

Sănătăţii ca şi alte organizaţii nu mai acceptă prezentarea lui drept o boală . O mulţime mai largă de

perspective , între care teorii sociale şi culturale inspiră cercetările asupra dependenţei de alcool.

Tendinţa globală de studiu a alcoolismului a condus la apariţia unui „statut global al

controlului alcoolului şi a consumului lui”. Pornindu-se de la constatarea că o politică adecvată de

control a alcoolului poate modifica consumul de alcool şi comportamentul consumatorilor dincolo

de tradiţiile culturale din diverse spaţii geografice, în cele mai multe ţări există o legislaţie şi o

politică a alcoolului privind vârsta limită de consum, taxele şi impozitele, modul de producere şi

desfacere, locurile de vânzare şi consum, reclama şi rolul mass-mediei.

3) Factori ai etiologiei dependenţei de droguri

Din punct de vedere moral, se consideră că persoana care consumă băuturi alcoolice o face

din proprie voinţă, iar dacă astfel îşi dăunează sieşi şi familiei sale, acţiunile sale sunt din acest

punct de vedere un rău, ce pleacă de la factorii comportamentului normal: impulsuri, influenţe

sociale, culturale, procese psihologice manifestate prin atitudini, credinţe şi aşteptări.

Înţelegerea etiologiei şi naturii consumului de băuturi alcoolice cunoaşte două direcţii de

abordare: prima se concentrează pe variabilele reprezentate de factorii psihologici, comportamentali

dar şi pe componenta socială şi de mediu, din a căror interacţiune rezultă abuzul sau dependenţa de

alcool; a doua linie cercetează mecanismele neurobiologice modificatoare sau modificate de acţiune

alcoolului;

3.1 Factori socioeconomici

Fiecare individ interacţionează pe de o parte cu familia, considerată microsocietate, care

funcţionează după caz la caz după regulile sale, dar şi cu societatea pe de altă parte. Unii din factorii

sociali şi familiali interferează cu structura psihică a individului. Pentru un individ care se simte

izolat în familie, într-un grup sau în comunitate, drogul (alcoolul) poate constitui un refugiu

temporar sau tragic. Atunci când au loc modificări ale structurilor sociale, care au constituit sprijinul

unor membrii ai societăţii, unii dintre ei pot fi incapabili să se adapteze şi vor căuta un liman fie şi în

droguri.

Lipsa unui loc de muncă, lipsa unei educaţii adecvate, distrugerea unei familii, sau diverse

alte probleme, pot împinge o fiinţă vulnerabilă spre consumul de drog. Factorii sociali influenţează

decizia de consum a unor substanţe psihoactive: alcool , tutun, ca mai târziu să se poată ajunge la

cocaină, heroină. Când un număr mare de consumatori de alcool trăiesc într-o anumită zonă se

dezvoltă o anumită subcultură care încurajează şi susţine începerea consumului. Cei care fac parte

din acel grup au propriile moravuri, propriu limbaj, propria scară de valori, chiar dacă este una

deformată.( „când munceşti trebuie sa bei ca să ai putere, îţi dă poftă de mâncare, un pahar de vin e

cel mai bun prieten la supărare”)

3.2 Factori psihodinamici

Psihologia consideră că persoanele care folosesc substanţe psihoactive în general suferă de

tulburări afective (depresie) sau o tulburare a controlului impulsului de a consuma, în care căutarea

plăcerii este dominantă. Factorii psihologici ar putea acţiona prin condiţionare şi reîntărire. Orice

eveniment care întăreşte un pattern comportamental anterior poate fi considerat o întărire a acestui

comportament. Alcoolul poate întări un comportament prin înlăturarea unor stări neplăcute ca

durerea, anxietatea sau depresia. La substanţele cu acţiune de scurtă durată cum ar fi alcoolul,

nicotina (şi chiar heroina) întăririle se produc de mai multe ori pe zi creând un puternic pattern de

întărire. Comportamentul asociat consumului de substanţă împreună cu elementele asociate –

disponibilitatea drogului pot deveni întăriri secundare, prezenţa lor ducând la apariţia dorinţei de a

relua consumul. Persoanele candidate la dobândirea dependenţei au prezentat în primii ani de viaţă

o dificultate a relaţionării apropiate, o izolare.

Se poate vorbi despre o vulnerabilitate psihosocială pe care o prezintă persoanele dependente

de alcool, având următoarele caracteristici: agresivitate, tolerare a comportamentului deviant, nivel

scăzut de religiozitate, nivel crescut de rebeliune, inadaptare socială, idei deviante privind

beneficiile consumului de alcool, motivaţie şi autorespect scăzut, dificultăţi majore de asimilare a

valorilor sociale. („am zis că nu mai beau dar eram prea supărat şi l-am văzut pe vecinu la bar, aşa

că am trecut să-l salut şi atunci el m-a cinstit ”)

3.3 Factori familiali

Este o constantă amestecul mamei în spaţiul psihic al candidatului la dobândirea dependenţei

, amestec care se opune tendinţei de separare, individualizare a subiectului, fapt ce va fi relevant în

momentul adolescenţei. Starea de confort psihic (exprimată în disponibilitate afectivă bună ) rezultă

din asocierea a numeroşi stimuli din ambianţă ce sunt implicaţi în satisfacerea trebuinţelor, printre

care şi nevoia de afecţiune, protecţie, siguranţă.

În cazurile în care predomină atitudinea de rejecţie maternă, lipsa mamei se poate converti în

altă lipsă (lipsa de drog), situaţie întâlnită în abandonul matern. Se poate ajunge la consumarea de

substanţe (alcool) pentru a scăpa de probleme zilnice, divorţul părinţilor sau abuzul ori neglijarea

părinţilor putând fi factori care conduc la consumul de drog. Unii autori consideră că dependenţa

este un simptom care conduce la apariţia conflictelor putând juca un rol important în menţinerea

disfuncţionalităţilor în familie. Există situaţii în care din cauza consumului de alcool al unui membru

al familiei (părinte uneori chiar şi bunic) copilul devine al însăşi consumator, imitând modelul

parental.

3.4 Factori psihopatologici

Aceşti factori sunt implicaţi în motivaţia pentru iniţierea consumului de drog, în dependenţă

şi în recădere. Motivaţiile toxicomanilor sunt reprezentate prin revolta împotriva familiei, încălcarea

interdicţiilor, nevoia unei satisfacţii imediate, conduite de refugiu subliniate prin aportul de drog. Se

consideră că substanţele psihoactive ajută ego-ul în controlarea tulburărilor, iar consumul lor poate

fi văzut ca o formă de autoadministrare a medicaţiei.

Abuzul precum şi dependenţa sunt asociate deseori cu alţi indicatori de desocializare cum ar

fi: delincvenţa, agresivitatea, sexualitatea precoce, jocurile de noroc. Se pot face corelaţii între

abuzul de alcool cu tipuri de personalitate, abuzul sau dependenţa fiind mai des întâlnite la

personalităţi cu un control redus comportamental, incluzând hiperactivitate, impulsivitate, emoţii

negative. Frecvenţa abuzului este cunoscută la delincvenţi, persoane agresive, cu experienţe

negative care predomină în câmpul conştiinţei, cu nivel scăzut de empatie şi responsabilitate,

concluzionând că şi personalitatea joacă un rol important în etiologia consumului.

Asocierea frecventă a deficitului de atenţie, personalităţii antisociale şi a tulburărilor de

comportament cu abuzul sau dependenţa a condus la ipoteza conform căreia toate acestea se

datorează unei disfuncţii a lobului frontal(…„la mine în familie aşa obişnuiam să bem, acum ea îmi

spune dau prea mulţi bani pe băutură”).

3.5 Factori genetici

Vulnerabilitatea indivizilor la dobândirea dependenţei de droguri este diferită, astfel nu toţi

cei care consumă alcool devin dependenţi. Tendinţa individului este de a căuta mijloace de a obţine

plăcerea şi a evita neliniştea , neplăcerea anxietatea şi durerea este înscrisă în structurile genetice ale

personalităţii şi rezonează profund în tot comportamentul uman de-a lungul istoriei.

Substanţele psihoactive au o componentă eufomanică ce acţionează la scurt timp după

consumul lor prin influenţa exercitată asupra creierului, chiar dacă ulterior efectul lor este în mod

esenţial deprimant asupra substratului morfofuncţional cerebral.

Mecanismele genetice acţionează prin conferirea de sensibilitate diferită la influenţele de

mediu, precum şi prin schiţarea unui profil psihologic susceptibil, dependent de genotip.

4) Legătura dintre infracţionalitate şi consumul de alcool

Consumul de alcool se poate afla în relaţie cu infracţionalitatea în următoarele moduri:

Consumul de alcool este definit ca parte a infracţiunii (ex . conducerea autovehiculului sub

influenţa alcoolului);

Infracţiunea este facilitată de consumul de alcool prin reducerea inhibiţiilor

comportamentale;

Infracţiunea este indusă de consumul de alcool (se comite pentru a obţine în mod direct banii

necesari pentru cumpărarea lui, violenţele directe generate de consumul de alcool )

Teoretic există diferite modele care explică relaţia drog-criminalitate: modelul farmacologic

(intoxicaţia induce violenţă); modelul sistemic (mediul consumatorilor este un mediu cu

potenţial delictual); modelul economic (nevoia de bani pentru procurarea alcoolului), modelul

psihopatologic (tulburările de personalitate sunt responsabile sunt responsabile de delincvenţă şi

consum de drog), modelul psihosocial (un număr de factori psihosociali determină un „sindrom

de devianţă ”care ar fi responsabil de dependenţa de alcool şi delincvenţă ).

5) Dependenţă versus codependenţă

Dependenţa de alcool este starea de intoxicaţie cronică în care persoana simte nevoia

imperioasă de a ingera băuturi alcoolice. Ea îmbracă două forme: dependenţa psihică dată de

impulsul psihic imposibil de stăpânit al alcoolicilor cronici de a continua consumul de alcool şi

dependenţa fizică care însoţeşte dependenţa psihică, fiind urmarea menţinerii permanente a unei

concentraţii de alcool în sânge.

În urmă cu câteva decenii, în cadrul procesului de ajutor pe care specialiştii se străduiau să-l

acorde alcoolicilor şi familiilor lor au formulat conceptul de codependenţă. Ei au definit

codependenţa ca dependenţă de anumite persoane, comportamente sau obiecte. Codependenţa este

văzută ca nereuşita de a-ţi controla sentimentele, compensată prin controlul exercitat asupra

oamenilor, obiectelor sau evenimentelor exterioare. S-a observat că viaţa unor familii este străbătută

de nefericire şi de suferinţă nerostită ca de un fir roşu ce se întinde în subconştient, prinzându-l într-

o plasă de durere(apud labirintul codependentei). Le afectează judecata şi puterea de a hotărî, chiar

atunci când îşi închipuie că au luat o hotărâre bine gândită şi potrivită. Această stare a fost denumită

codependenţă. Pentru codependenţi controlul sau lipsa acestuia este elementul central al fiecărui

aspect al vieţii lor.

Cei din Organizaţia Alcolicii anonimi au observat că alcoolicii prezentau câteva trăsături

comune: aveau un nivel scăzut de religiozitate, erau rebeli(independenţi) şi în acelaşi timp erau

dependenţi de cei din jurul lor ca nişte copii.

Urmărind să-şi umple golul afectiv, persoanele codependente „absorb ” – devin dependente nu

numai alte persoane dar şi substanţe chimice (alcool, droguri) ori lucruri (bani, mâncare,

sexualitate, muncă).

Conceptul de codependenţă îi include totodată şi pe alcoolici. Nu numai partenerul de viaţă

al unui alcoolic poate fi numit codependent, alcoolicul însuşi este în stare de codependenţă activă.

S-a observat că în acelaşi mod în care alcoolicul era dependent de alcool, familia lui era

adesea la fel de dependentă de situaţia creată de alcoolismul unuia dintre membrii ei. În încercarea

de a-l integra pe alcoolic, membrii familiei sale îşi adaptează viaţa şi mai mult întreaga înţelegere a

vieţii pentru a-l integra pe acesta . Astfel se poate favoriza perpetuarea viciului acestuia devenind

într-un fel complici, care neagă, ignoră sau evită problema. Alcoolicul este dependent de alcool,

familia sa este codependentă de alcool alături de alcoolic.

Alcoolicul însuşi este în stare de codependenţă activă. Dependenţa sa se manifestă faţă de un

lucru – alcoolul. Partenerul său de viaţă este dependent de o persoană, alcoolicul, şi de un anumit tip

de relaţie, întrucât atitudinea sa încurajează dependenţa alcoolicului. Ambii sunt dependenţi unul de

celălalt şi în egală măsură codependenţi.

S-a observat totodată că problema codependenţei se perpetuează de-a lungul mai multor

generaţii, constituind o adevărată undă de disfuncţionalitate ce se propagă mai departe de-a lungul

anilor, chiar dacă tipul de dependenţă poate cunoaşte modificări. Având în vedere faptul că fiecare

alcoolic influenţează negativ viaţa mai multor persoane apropiate (cel puţin patru) fie soţi, copii sau

tovarăşi de muncă, putem avea dimensiunea extinsă a persoanelor codependente care suferă din

cauza dependenţei alcoolicilor.

Termenul opus codependenţei este cel de interdependenţă(legătura universală) . Fiecare om

se naşte cu dorinţa de a avea legături cu ceilalţi şi cu darul de a şti să-şi menţină echilibrul între

dependenţă şi independenţă în aceste relaţii.

Între cauzele codependenţei s-au identificat: nevoile afective neîmplinite, copilăria pierdută,

dorinţa obsesivă de a repara trecutul; ajutorul acordat persoanelor codependente vizează acceptarea

trecutului, analiza lui, descărcarea furiei pentru a ajunge să se împace cu el

5.1 Acţiunea codependenţei asupra personalităţii:

Codependenţa influenţează personalitatea astfel că în cazul personalităţilor grav afectate de

codependenţă reminiscenţele trecutului distorsionează realitatea.

Influenţa codependenţei asupra personalităţii se realizează la mai multe nivele:

- Nivelul de suprafaţă este reprezentat de simptomele vizibile, sub forma diferitelor tipuri de

dependenţă;

- Al doilea nivel este cel al relaţiilor, individul descoperă că toate relaţiile îi sunt afectate, alterate şi

distorsionate, din cauza a ceea ce s-a întâmplat înainte. Este ca un copac lovit de trăsnet;

- Al treilea nivel (trăsnetul, rădăcina răului) este reprezentat de orice formă de abuz. Aceste tipuri

diferite de abuz accentuează distorsiunea survenită în relaţiile interpersonale şi simptomele de

suprafaţă ale codependenţei.

- Al patrulea nivel, cel de bază este tocmai nevoia de afecţiune, având în vedere că o persoana cu

carenţe serioase în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor sale afective va căuta permanent să-şi

umple golul afectiv.

5.2 Negarea trăsătură de bază a codependentului

Persoanele codependente care au suferit o gravă privare de afecţiune sunt adevăraţi maeştri

ai negării. Negarea îi însoţeşte mereu pentru că au trăit o viaţă în minciună, dorindu-şi şi

închipuindu-şi ca vieţile lor să fi fost frumoase, când în realitate au trecut prin suferinţe grele

(privare de afecţiune, violenţă fizică). Ele încearcă să ascundă această parte întunecată a existenţei

lor (mizerie), de aceea negarea e un obstacol major în calea vindecării. Vindecarea are şanse de

reuşită atunci când se abordează corect problema negării.

Tratarea simptomelor vizibile, deşi foarte importantă, poate fi doar o măsură cosmetică, ce

nu ajută la rezolvarea problemelor de adâncime. Acest lucru se întâmplă şi în cazul persoanelor

supravegheate, care au o motivaţie predominant extrinsecă în reducerea consumului de alcool

(pentru respectarea regulilor de conduită care le-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul verbal de

primă întrevedere). De asemenea ambivalenţa persoanelor supravegheate care au obligaţia de a urma

un tratament medical prin hotărârea judecătorească, nu permite implicarea lor conştientă în procesul

de schimbare, astfel încât cura de detoxifiere nu are rezultatele scontate, ei revenind la consumul

anterior.

Tratarea relaţiilor de zi cu zi cu alte persoane nu este nici ea suficientă , ajutând doar într-o

anumită măsură. Comportamentele dependente şi alcoolul sunt văzute ca substitute slabe pentru

iubirea ce izvorăşte din relaţiile de suflet. Atunci când învaţă să vindece aceste relaţii şi cultivă

abilităţi de comunicare conştientă, persoanele dependente îşi pot găsi pacea interioară, care elimină

nevoia de a consuma alcool.

De obicei persoanele cu probleme legate de consumul de alcool se concentrează cu precădere pe

tratarea unei anumite relaţii (vreau să meargă relaţia cu soţia sau cu fiica), fiind necesară însă o

tratare sistemică a acestor relaţii. (poţi renunţa)

Esenţial în procesul de vindecare este abordarea nivelelor de bază (abuzurile şi nevoile

afective nesatisfăcute) pentru că numai atunci când acestea vor fi dezvăluite şi tratate cu grijă

personalitatea va deveni armonioasă.

5.3 Aspecte multiple ale abuzului:

A recunoaşte existenţa abuzurilor poate fi primul pas spre vindecare.

Abuzul activ: sub forma abuzului activ pot apărea diferitele afecţiuni fizice evidente, bătăi,

molestări, abuzuri sexuale de orice fel, violenţă verbală sau emoţională (”nu poţi face nimic ca

lumea„ , „dacă n-ai fi tu aş fi fericit„). O altă formă de agresiune mai subtilă, dar la fel de nocivă

este privarea de afecţiune.

Abuzul pasiv:

Abuzurile universal recunoscute sunt generate de alcoolism şi stupefiante. O formă de abuz

pasiv o exercită părinţii când sunt atât de ocupaţi încât nu sunt la dispoziţia copiilor lor nici fizic şi

nici afectiv. Alte forme de abuz pasiv pot fi : abandonul, divorţul, absenţele îndelungate ale unui

părinte care lucrează departe de casă, moartea prematură a unui părinte, părintele care-şi

îndepărtează în permanenţă copilul „Nu acum, fiule , poate mai târziu”, „jucaţi-vă afara , copii”,

„nu-mi mai staţi în cale”.

Incestul emoţional, văzut ca o inversare extremă de roluri, în care copilul este obligat să devină

părinte părintelui său, poate fi o formă de abuz. Chiar dacă nu se referă la abuzuri sexuale este

vorba tot de o perversiune, de nerespectare a rolului pe care trebuie să-l aibă fiecare membru al unei

familii.

Visele neîmplinite devin forme de abuz pasiv sub forma dorinţelor sau ideilor obsedante ce se

transmit copiilor (tatăl nu a reuşit dar succesul îi aşteaptă încă pe fii lui).

Abuzul sub forma mesajelor existenţiale negative se referă la mesajele implicite sau explicite

primite de copii de la părinţii lor cu privire la ei înşişi şi la lumea înconjurătoare: „mai bine nu te-i fi

născut”, „nu eşti bun de nimic”.

5.4 Ciclul dependenţei versus ciclul codependenţei

Ciclul dependenţei este văzut ca unul dintre cele mai nocive cicluri . În cadrul acestui model al

ciclului în spirală, subiectul este marcat de o anume suferinţă, are prea puţin respect faţă de sine, are

sentimentul de culpabilitate, se simte nemulţumit sau pur şi simplu plictisit de viaţă.

El îşi anesteziază acest sentiment cu alcool, dar beţia şi ameţeala care urmează generează efecte

secundare: remuşcare, amplificarea sentimentului de vinovăţie, chiar mai multă durere. Deoarece

subiectul a găsit deja alinare şi consolare în anestezicul lui se întoarce mereu la el. Efectele negative

se multiplică şi se agravează : depresie, pierderea sănătăţii, poate chiar pierderea slujbei sau a

familiei, conflicte cu legea penală. Mai multă vinovăţie şi ruşine, mai multe remuşcări, mai mult

anestezic. Leacul s-a transformat în stimulent. Repetarea ciclului vine acum de la sine, fără a mai

avea nevoie de impulsul suferinţei iniţiale.

Ciclul codependenţei

În cazul soţiei unui alcoolic, există acelaşi ciclu, cu aceleaşi mecanisme, dar cu elemente diferite.

Există un punct de pornire comun: suferinţa. Pe lângă suferinţa firească a fiinţei umane, ea simte

durerea neîmplinirii de a trăi alături de un bărbat alcoolic. Anestezicul ei – factorul de dependenţă –

e mai greu de identificat (el nu apare sub forma unei sticle cu etichetă). El poate fi un lucru de care

nici măcar ea să nu fie conştientă şi nici nu-şi dă seama că-i anesteziază sufletul rănit. Anestezicul

durerii ei poate fi nevoia de sacrificiu. Dacă s-ar concentra exclusiv pe trăsăturile de caracter

negative ale soţului, sacrificiul ei poate apărea într-o lumină mai puţin strălucitoare.

Negarea devine tranchilizantul care îi alină suferinţa, pentru că refuză să recunoască existenţa

unei probleme. Ea îşi poate spori încrederea în sine sărind în ajutorul soţului ei . Poate simţi

satisfacţie prin sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a ţine familia unită. Invariabil urmează

consecinţele negative, iar rezultatele sunt la fel de triste ca şi în cazul soţului.

Prin tot ceea ce face pentru a veni în ajutorul soţului , prin atitudinea tolerantă faţă de viciul

lui(care îi alimentează încrederea în sine şi sentimentul că este necesară, contribuie la agravarea şi

amplificarea dependenţei lui). Când curăţă după el şi-l duce în pat îl împiedică să vadă efectele

dezgustătoare ale viciului său. El se poate complăcea în dependenţă, fiindcă soţia va avea grijă de el.

Ea trebuie să-şi respingă cu stoicism suferinţa, inclusiv partea bună a mâniei, a cărei existenţă nu

îndrăzneşte să o admită.

II. Aplicarea teoriilor cognitiv comportamentale în addicţii

1. Prezentare generală: Abordarea cognitiv comportamentală acreditează importanţa

lucidităţii conştiinţei, a judecăţii şi capacităţii subiectului de a testa realitatea. Are ca obiectiv

principal diminuarea şi înlăturarea anxietăţii prin învăţarea subiectului să identifice, să evalueze, să

controleze şi să modifice gândurile sale negative legate de pericolele potenţiale, precum şi

comportamentele asociate cu aceste gânduri. Nivele gândirii negative, generatoare de anxietate, care

se au în vedere se referă la:

- gândurile şi imaginile negative care apar în mod automat atunci când subiectul trăieşte starea de

anxietate;

- afirmaţiile şi regulile cu caracter disfuncţional care reprezintă seturi de atitudini şi credinţe pe care

le împărtăşesc unii indivizi în legătură cu ei înşişi şi cu lumea înconjurătoare şi care-i determină să

interpreteze anumite situaţii într-un mod negativ. (Ex. dacă nu mă agreează toată lumea înseamnă că

sunt lipsit de valoare).

Situaţiile de dificultate cu care se confruntă persoanele consumatoare de alcool aflate în

supraveghere sunt semnul că ei trebuie să înveţe ceva nou – fie să înţeleagă ceva nou pentru prima

dată, fie să înlocuiască o neînţelegere cu cunoştinţe mai folositoare (aceşti oameni au neînţelegeri

legate de natura afecţiunii lor).

În cazul consilierii cognitiv comportamentale, toate aspectele procesului respectiv îi sunt

descrise în mod explicit subiectului, acesta fiind solicitat să colaboreze cu consilierul în planificarea

unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Atmosfera va fi de încredere

reciprocă. Subiectul va fi informat că activitatea desfăşurată îl va ajuta să se ajute singur, iar

consilierul îl va învăţa să dobândească abilităţi prin care să rezolve atât problema prezentă cât şi alte

probleme similare în viitor. Esenţa schimbării constă în transformarea dialogului interior de tipul

„sunt un dependent fără nici un control asupra deciziilor mele ” la mesajul „sunt o persoană capabilă

să-mi folosesc darul liberului arbitru”.

O idee general acceptată este că oamenii care nu sunt pregătiţi să se schimbe, nu o vor face,

însă atunci când oamenilor le este clar că îşi doresc o viaţă nouă, nimic nu le stă în cale pentru a o

crea. O caracteristică a persoanelor care suferă de dependenţă este faptul că se îndoiesc că au

resursele interioare necesare vindecării. Consilierul ajută persoana supravegheată să devină

conştientă de propria capacitate de a trăi viaţa aşa cum şi-o doreşte.

Oamenii creează în conştiinţă o lume exterioară ce nu poate fi măsurată obiectiv sau

ştiinţific, dar care pentru fiecare este foarte reală. Pentru persoanele aflate în supraveghere a învăţa

să-şi co-creeze o nouă realitate înseamnă să se poată deschide către posibilitatea că indiferent de ce

s-a întâmplat până acum, au capacitatea de a crea ceva nou.

Cei care au probleme cu alcoolul au trăit la un moment dat o experienţă cu alcoolul pe care l-

au interpretat mai degrabă plăcut decât dureros. În conştiinţă impresiile (gândurile) dau naştere la

dorinţe şi la un moment dat dorinţele te stimulează la acţiune, în încercarea de a retrăi experienţa

plăcerii. Cu fiecare cedare, experienţa cucereşte o reţea tot mai mare la nivelul creierului, ceea ce

consolidează tiparul. Relaţiile şi activităţile care întăresc obiceiul, devin mai dominante asupra

acelora care nu-l întăresc.

De exemplu persoana consumatoare de alcool alege să petreacă tot mai mult timp în locuri

unde obiceiul este întărit (baruri, cazinouri) în funcţie de impresiile care dau naştere dorinţelor

(poftelor - duc la sentimente). În acest fel experienţele generează tipare psihologice care adâncesc

obiceiurile comportamentale. Pentru a ieşi din acest labirint este necesară o nouă perspectivă în care

să-şi extindă conştientizarea prin cunoaştere şi experienţă. Transformarea vechilor tipare de

comportamente condiţionate într-un câmp de conştientizare poate ajuta persoana să vadă vechile

probleme într-o lumină nouă.

În abordarea cognitiv comportamentală evaluarea persoanei supravegheate se face prin :

Interviul cu privire la comportamentul persoanei supravegheate;

Automonitorizare,

Autoevaluare (prin chestionar, scale de evaluare, informaţii de la alte persoane);

Observarea directă a comportamentului

Vechiului model al adicţiei în care cei dependenţi erau definiţi ca suferind de o boală, care le

limitează controlul propriei individualităţi asupra acţiunilor proprii a fost înlocuit cu un model de

autocontrol, care pune accent pe contribuţia individuală prin intermediul propriei gândiri şi a

propriilor acţiuni la instalarea şi menţinerea dependenţei de drog. (poate să renunţ la ele)

Teoriile cognitiv comportamentale în adicţii au la baza mai multe principii: adicţiile sunt

mediate de procese cognitive şi comportamentale complexe; adicţiile şi procesele cognitiv

comportamentale asociate sunt procese învăţate într-un grad destul de mare şi pot fi modificate prin

abordări de tip cognitiv comportamental; un obiectiv major este acela de a facilita achiziţia de

abilităţi specifice pentru a rezista uzului de substanţe psihoactive şi a face faţă problemelor asociate

acestuia; în timpul consilierii este necesar să se acţioneze în cadrul unei relaţii suportive şi

colaborative, acest tip de abordare necesită o conceptualizare comprehensivă a cazului, utilă

pentru selectarea tehnicilor cognitiv comportamentale;

2) Etapele consilierii cognitiv comportamentale în adcţii vizează următoarele etape:

2.1 Stabilirea unei relaţii profesionale în care consilierul va evita moralizarea, va evita să se

prezinte ca expert, va fi flexibil, de încredere, îl va lua în serios pe client. Următorul pas va urmări

ca dependenţa de alcool să fie definită ca problemă în consiliere.

Se va urmări consacrarea mai multor întrevederi pentru angajarea, orientarea şi instruirea

persoanei supravegheate cu privire la abordarea cognitiv comportamentală. Pe timpul interviului

consilierul rezumă şi parafrazează cuvintele persoanei dependente subliniind ambivalenţa, furnizând

informaţii numai când acesta o cere.

2.2. Evaluarea motivaţiei pentru schimbare

Evaluarea motivaţiei este esenţială pentru abordarea ulterioară a clientului. Motivaţia pentru

schimbare prezintă fluctuaţii în timp. Sistemul de evaluare al motivaţiei elaborat de Prochaska –

DiClemente cuprinde următoarele stadii:

- în stadiul precontemplativ – aspectele negative ale adicţiei sunt ignorate. Interviul motivaţional se

poate folosi ca modalitate de intervenţie;în această etapă numai o presiune din afară îl determină pe

beneficiar să fie prezent în faţa consilierului – hotărârea de condamnare;

- în stadiul contemplativ conştientizarea problemelor legate de uzul de substanţe. Balanţa

decizională se foloseşte ca metodă de intervenţie, clientul evaluează în mod pasiv arumentele pro şi

contra consumului de alcool;

- stadiul preparativ (decizie) – angajarea în mici comportamente de schimbare(reduce cantitatea de

alcool consumată, nu consumă nimic într-o anumită perioadă). Persoana afirmă că doreşte să devină

abstinent în viitor. Ca modalitate de intervenţie se poate elabora un plan de acţiune (unde şi când);

- în stadiul acţiunii – optează pentru detoxifiere, apar schimbări care durează 24 de ore. Planul de

acţiune va fi implementat, persoana face eforturi pentru a-şi modifica deprinderile adictive,

rezultatele fiind evidente. În această etapă el se simte mândru şi încrezător în forţele sale, chiar dacă

se menţine vulnerabilitatea la recăderi. Se vor însuşi noi abilităţi de coping şi se vor aplica

strategiile cognitiv-comportamentale;

- în stadiul de menţinere – schimbările durează minimum 6 luni şi se observă o modificare a stilului

dezadaptativ de existenţă. Procesul nu este unul liniar ci ciclic, producându-se progrese dar şi

recăderi.

Evaluarea stadiului motivaţiei pentru schimbare poate permite selecţia tehnicilor de abordare

a clientului, precum şi prognosticul. Se urmăreşte o prevenţie a recăderilor şi elaborarea unor

strategii de abordare a situaţiilor de risc crescut şi a craving-urilor.

2.3 Interviul motivaţional este în sine o metodă clinică abilitată, un stil de consiliere directiv

centrat pe beneficiar, având ca scop central examinarea şi rezolvarea ambivalenţei. Se urmăreşte

creşterea conştientizării problemei, în contextul amplificării sentimentului de autoeficienţă.

Responsabilitatea pentru schimbare aparţine clientului. Strategiile interviului motivaţional sunt mai

mult persuasive decât coercitive, sunt suportive şi nu argumentative.

Fazele interviului motivaţional sunt construirea motivaţiei pentru schimbare şi consolidarea

angajării în schimbare.

În prima fază a interviului motivaţional - construirea motivaţiei pentru schimbare vor fi

folosite strategii cu rolul de a ajuta persoana supravegheată, dependentă de alcool să-şi exploreze

ambivalenţa şi să găsească motivaţii pentru schimbare: întrebări deschise, ascultare reflectivă,

suport, inventarul rezumativ din finalul şedinţei de consiliere. Ca strategie de integrare şi ghidare a

strategiilor amintite mai sus menţionate se foloseşte extragerea declaraţiilor motivaţionale.

În cursul interviului consilierul extrage aceste declaraţii motivaţionale (utilizând cele 4 tehnici), el

va încuraja persoana supravegheată, le va sublinia şi rezuma. Se mai pot folosi ca tehnici pentru

extragerea declaraţiilor motivaţionale: balanţa decizională, utilizarea extremelor, evocarea

perioadelor în care problema nu apăruse şi comparaţia cu timpul prezent, prospectarea viitorului

În a două fază a interviului motivaţional – consolidarea angajării în schimbare există

câteva indiciile care ne arată că persoana supravegheată este gata pentru schimbare: scade rezistenţa,

nu mai neagă, nu mai contraargumentează sau obiectează; întrebările legate de problema lui devin

mai rare, pare să aibă suficientă informaţie despre problema lui; rezolvări – pare că a găsit o soluţie

şi este mai liniştit relaxat, calm; declaraţiile motivaţionale sunt făcute direct: recunoaşte problema,

îşi exprimă îngrijorări legate de ea, exprimă intenţii pentru o schimbare şi optimism; apar întrebări

despre o eventuală schimbare, ce ar trebui să facă cu problema lui, ce au făcut alţii în situaţia lui;

prospectare – începe să vorbească despre cum ar fi viaţa lui după schimbare, anticipează dificultăţi

şi discută avantajele; experimentează mici schimbări (bea mai puţin, îşi petrece câteva zile în

abstinenţă).

Această etapă se începe printr-un scurt rezumat al stării prezente a beneficiarului incluzând

propria percepţie a problemei, ambivalenţa prezentă – evocând cea a mai rămas pozitiv sau atractiv

în problema lui şi care sunt riscurile sau aspectele negative, un rezumat al declaraţiilor

motivaţionale, aşa cum au fost ele extrase în cursul interviului.

Următorul pas constă în negocierea unui plan (se stabilesc obiective, considerarea opţiunilor,

conceperea unui plan).

Obiectivele sunt întotdeauna ale persoanei consiliate şi nu ale consilierului. Consilierul nu

poate impune obiectivele lui, întrucât confruntările şi tentativele de a face presiuni nu duc decât la

apariţia unei poziţii defensive. Chiar dacă obiectivele persoanei consiliate nu sunt cele mai bune,

simplul fapt că se angajează este un progres. Pentru a ajuta persoana consiliată să evalueze

validitatea obiectivului i se poate cere să verbalizeze despre consecinţele alegerii Ex. Dacă vei reuşi

să atingi acest obiectiv, ce crezi că se va întâmpla? Ce se întâmpla pozitiv şi ce aspecte negative poţi

vedea?

Pentru considerarea opţiunilor consilierul prezintă opţiunile şi-l ajută pe client să evalueze

decizia. Chiar dacă uneori clientul poate să recadă în ciuda eforturilor conjugate consilier-client,

recăderile sunt interpretate ca un proces de învăţare, făcând parte din recuperare., (conform ciclului

schimbării).

Conceperea unui plan: planul va fi conceptualizat în funcţie de câteva repere (când, unde

persoane de contact, căi posibile)- exemplu plan fără alcool în anexă.

În finalul interviului motivaţional, când s-a ajuns la acest punct este de ajutor ca

angajamentul să fie adus la cunoştinţa familiei (cu consimţământul persoanei consiliate), pentru a-l

consolida. În acest moment clientul se află în faza de acţiune a ciclului Prochascka – DiClemente.

3) Prevenirea recăderii – modelul Marlatt şi Gordon

În perspectiva comportamentelor adictive recăderea este o revenire la nivelul de funcţionare

şi activitate anterior unei tentative de a opri sau reduce comportamentul adictiv. Recăderea poate fi

văzută ca un eşec în atingerea obiectivelor stabilite. O alunecare este orice violare a unor reguli

autoimpuse pentru a menţine un comportament de abstinenţă sau a reduce un patern adictiv.

Prevenirea transformării unei alunecări într-o recădere reprezintă un obiectiv major al

programului de prevenţie al recăderilor. Vechile concepte legate de prevenţia recăderilor

presupuneau identificarea situaţiilor de risc şi evitarea lor, de aceea eficienţa lor a fot limitată.

Modelul Marlatt şi Gordon defineşte situaţiile de risc crescut ca „triger-i ai recăderilor”-

situaţii care ameninţă percepţia de autocontrol şi cresc riscul recăderii, cele mai comune situaţi de

risc fiind: stările emoţionale negative, conflictele interpersonale, presiunea socială . Marllat

consideră că dacă indivizii au răspunsuri eficiente de coping (de confruntare) vor dezvolta

convingeri de autoeficienţă (ca de ex. încredere în sine) referitoare la capacitatea de a se abţine de la

consum. Autoeficienţa descreşte probabilitatea recăderii iar la indivizii fără răspunsuri eficiente de

coping, scade nivelul percepţiei de autoeficienţă în ceea ce priveşte capacitatea de a rezista

consumului. Autoeficienţa scăzută asociată cu aşteptări pozitive de la consum duc la efectul de

violare al abstinenţei. Acest efect reprezintă o disonanţă cognitivă rezultată ca urmare a discrepanţei

dintre angajamentul pentru abstinenţă şi uzul subsecvent (am violat abstinenţa, deci nu pot să fac

nimic).

Pentru identificarea situaţiile de risc crescut s-au dovedit eficiente abordările care privesc:

circumstanţele ultimei recăderi; experienţe de craving recente şi monitorizarea lor, provocarea

pulsiunilor şi evaluarea cogniţiilor asociate, interviul aparţinătorilor.

B PARTEA PRACTICĂ

I . PROIECTAREA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

II. ETAPELE POSIBILE ALE UNUI PROGRAM DE CONSILIERE INDIVIDUALĂ SPECIFIC

PROBLEMATICII CONSUMULUI DE ALCOOL ÎN PROBAŢIUNE

METODOLOGIA CERCETĂRII

Stabilirea temei de cercetat

În lucrarea de faţă îmi propun să urmăresc modul în care factorii sociali(de mediu), factorii

individuali şi stilul de consiliere interacţionează în formarea(generarea) unei direcţii de acţiune

care să urmărească reintegrarea socială a acestor persoane. S-a avut în vedere modul în care

fiecare stadiu motivaţional al persoanei supravegheate ne permite abordarea unui anumit stil de

intervenţie.

Universul cercetării este reprezentat de persoanele aflate în supravegherea Serviciului de

Probaţiune Olt, care au comis una sau mai multe infracţiuni şi la care în urma evaluării realizate

în baza instrumentului de colectare de date şi diagnoză a fost identificat ca factor criminogen

consumul de alcool.

Acest studiu va urmări specificul intervenţiei în cadrul fiecărui stadiu motivaţional în care se

află persoana supravegheată şi modul în care consilierul de probaţiune poate influenţa creşterea

motivaţiei pentru schimbare, identificarea convingerilor de viaţă negative care le impun acestor

persoane limite în schimbarea modului de viaţă şi înlocuirea lor şi totodată contribuţia pe care o

poate aduce consilierul în menţinerea unui stil de viaţă acceptat social la care se angajează

persoana supravegheată.

Motivaţia alegerii temei

Alegerea temei a pornit pe de o parte de la ideea că alcoolul reprezintă un factor criminogen

în cadrul multora dintre infracţiunile pentru care persoanele condamnate ajung în supravegherea

serviciului de probaţiune, iar pe de alta parte luând în considerare dificultăţile pe care consumul

problematic de alcool îl creează acestor persoane atât în procesul de supraveghere (respectarea

măsurilor de supraveghere) cât şi în procesul de reintegrare socială (în găsirea şi menţinerea unui

loc de muncă, în relaţionarea cu familia şi alţi membri ai comunităţii, în scăderea riscului de a

mai comite alte infracţiuni). Motivaţia pentru schimbare pe care o au aceste persoane poate fi

considerată „motorul” care pune în mişcare schimbarea urmărită şi poate permite adăugarea pe

parcursul acestui drum a altor metode de intervenţie menite să aducă persoanelor supravegheate

o nouă perspectivă asupra vieţii.

Obiectivele cercetării:

Realizarea unei cercetări aplicative orientate spre rezolvarea sau ameliorarea problemei

legate de consumul de alcool, văzut ca factor criminogen în cazul persoanelor aflate în

supravegherea serviciului de probaţiune ţinând cont de abordarea unei consilieri care are în prim

plan principul responsivităţii. Se urmăreşte totodată testarea eficienţei unor metode de

intervenţie în lucrul cu persoanele dependente de alcool aflate în supraveghere şi analiza

implicaţiilor consumului de alcool asupra calităţii vieţii acestor oameni;

Contribuţia la fundamentarea procesului decizional

Documentarea prealabilă

Documentarea livrească a avut în vedere literatura de specialitate, manualele aplicative de

probaţiune, legislaţia în vigoare.

Documentarea de teren a avut în vedere trei categorii de surse de informare:

Populaţia studiată: persoanele aflate în supravegherea serviciului de probaţiune Olt, care au

comis o infracţiune având ca factor criminogen consumul de alcool ;

Realitatea socială, definită ca evenimente în desfăşurare, analizată prin observaţie

participativă, în cadrul serviciului de probaţiune Olt

Documentele sociale prin realizarea unei analize statistice şi de conţinut a documentelor din

Serviciul de probaţiune: dosare de supraveghere, dosarele de asistenţă şi consiliere, planul de

supraveghere, planul de asistenţă şi consiliere, fişele de observaţie din cadrul întrevederilor,

instrumentul de colectare de date şi diagnoză baza de date informatizată aflată la nivelul

serviciului, chestionare, .

Universul cercetării este reprezentat de persoanele aflate în supravegherea serviciului de

Probaţiune de pe lângă tribunalul Olt, condamnate pentru comiterea unei infracţiuni ce a fost

determinată sau a fost în legătură cu consumul prealabil de alcool. Unele dintre aceste persoane au

mai fost în contact cu serviciul de probaţiune fie pentru întocmirea referatelor de evaluare

presentenţiale fie pentru o altă condamnare.

Elaborarea ipotezelor

1)Unele persoanele supravegheate dependente de alcool au primit în mediul în care s-au dezvoltat

mesaje depreciative cu privire la propria persoană pe care şi le-au însuşit, cauzându-le o stimă de

sine scăzută şi influenţându-i în compensarea golului interior dat de nesatisfacerea anumitor nevoi

prin dezvoltarea dependenţei de alcool.

2) Cu cât consilierul de probaţiune are o atitudine mai suportivă în relaţia profesională cu persoana

supravegheată cu atât cresc şansele ca motivaţia lui intrinsecă să crească ;

3) Dacă persoanele dependente îşi extind conştientizarea asupra consecinţelor deciziilor, atunci ei îşi

pot permite să facă alegeri mai conştiente (atunci când văd încercările vieţii într-o perspectivă mai

extinsă)

4) Dacă oamenii reuşesc să găsească surse alternative de alinare a durerii, atunci ei îşi dezvoltă

motivaţia intrinsecă de schimbare a obiceiului cu consecinţe potenţial distructive.

5) Atunci când reuşesc să-şi înlocuiască convingerile negative de viaţă şi renunţă la rezistenţa de a

înfrunta adevărul, persoanele dependente pornesc pe cale rezolvării conflictelor interioare şi pot face

alegeri care să le aducă un beneficiu durabil;

6) Cu cât învaţă să-şi vindece relaţii de suflet din care izvorăşte afecţiunea şi cultivă abilităţi de

comunicare conştientă cu atât persoanele dependente îşi pot găsi liniştea (pacea) interioară, care

elimină nevoia de a consuma alcool;

7) Pentru ca oamenii să renunţe la comportamentele toxice au nevoie de şansa de a găsi ceva cu care

să le înlocuiască.

Metodologia cercetări:

Cercetarea are la bază modelul calitativ, utilizând metode şi tehnici nestructurate: studiul de caz,

observaţia participativă, studiul documentelor (analiza de conţinut).

4 studii de caz cu persoane aflate în precontemplare, contemplare, decizie, acţiune faţă de

consumul de alcool

Program de consiliere individual pentru persoane cu consum problematic de alcool

Acceptarea problemei – slăbiciunea în faţa alcoolului şi consecinţele negative asupra vieţii

Această etapă presupune autodescoperirea, renunţarea la o falsă senzaţie de control şi acceptarea

conştientă a faptului că eul condiţionat este o aparenţă care te convinge. Eul condiţionat, imaginea

de sine a egoului nostru poate fi slab în faţa dependenţei, dar există o altă parte din noi asupra căreia

comportamentul dependent nu are nicio putere.

Eul imaginii de sine sau al egoului, se formează din feedback-urile pe care le primim încă din

copilărie. Prin intermediul poziţiilor sociale şi al posesiunilor noastre (achiziţii şi realizări)ne

dezvoltăm o personalitate şi proiectăm această imagine pe tot parcursul zilei în relaţiile cu noi şi cu

ceilalţi. Acest Eu poate să decidă că dorim să ne schimbăm anumite comportamente pentru că s-a

creat o oarecare disonanţă între ceea ce suntem şi ceea ce dorim să fim.

Există o dimensiune mai puternică a fiinţei umane, sinele (sufletul), ca expresie a unui câmp de

inteligenţă universal care stă la baza a tot ceea ce există în lumea obiectivă (de forme şi fenomene )

şi în lumea subiectivă (gânduri, sentimente, amintiri, dorinţe).Discuţie asupra felului în care

persoana percepe dependenţa sa ca o boală asupra căreia nu are control sau ca un comportament

condiţionat care poate fi schimbat prin intenţie şi voinţă.

Acceptarea ideii că există şansă de reuşită - să ajungem să credem că o putere mai

mare decât noi înşine ne-ar putea ajuta

Aşa cum din cauza obiceiurilor de gândire şi comportament oamenii au tendinţa de a se

autoexprima în moduri predictibile, ei au şi posibilitatea inerentă de a se exprima în moduri fără

precedent. Incertitudinea este un principiu fundamental al vieţilor noastre. Singurul lucru asupra

căruia oamenii au control este următoarea lor alegere. Lupta de a impune certitudine în lume şi

imposibilitatea acesteia de a ceda generează anxietate. Oamenii încearcă să se elibereze de această

anxietate prin obiceiuri şi comportamente care pot calma temporar temerea, dar au consecinţe

negative pe termen lung.

Pe măsură ce ne obişnuim cu cedarea în faţa ariei de posibilităţi şi incertitudini, nevoile

noastre de control, manipulare , seducţie şi impunere slăbesc şi creşte capacitatea noastră de

relaxare, creaţie, cedare, bucurie. Dacă prezentul este dureros ca urmare a alegerilor din trecut, să

înfrunţi realitatea prezentului este modalitatea cea mai eficientă de a începe procesul de vindecare.

Ideea de bază este un angajament de extindere a punctului intern de referinţă de la un ego întrupat în

căutare de control şi aprobare la o expresie unică a Fiinţei universale. (Identificare în viaţa reală a

momentelor de incertitudine care l-au condus către consum);

Recunoaşterea naturii exacte a greşelilor în faţa ta şi a oricărei fiinţe – introspecţie şi

descoperire (să treacă dincolo de negare)

Fiecare om are o poveste proprie pe care o relatează diferit în funcţie de persoana căreia o

împărtăşeşte. Când purtăm în noi îndoială sau dispreţ de sine, spunem povestea într-un fel care

neagă adevărul , din teamă că adevărul atrage critică şi judecare(aşa ne justificăm nouă de ce

ascundem adevărul, dar adâncim şi mai mult problema în umbră). Atunci când persoana dependentă

găseşte o persoană faţă de care să poată fi absolut sinceră şi căreia să-i poată spune povestea fără

teama de a fi judecat sau criticat poate face lumină printre aspectele întunecate pe care le negase.

Prin relatare poveştii consilierea îi poate ajuta să realizeze două lucruri: primul se referă la

elementele de dependenţă, celălalt se referă la diversele forme de abuzuri (copilăria pierdută).

Simplul fapt de a povesti creează o breşă în zidul negării, o spărtură în stratul de ruşine. De cele mai

multe ori un copil care a crescut într-o familie cu un tată alcoolic, nu a povestit niciodată nimănui

despre asta. Familia sa a avut acest secret de care el se simte responsabil, sentimentul de ruşine

unind membrii acestei familii. Pentru că nu i s-a îngăduit să discute pe faţă subiectul respectiv, chiar

dacă adultul povesteşte aspecte din copilărie, el tinde să elimine anumite părţi.

Se pot reintegra astfel părţile respinse şi persoana se poate simţi din nou în siguranţă .

Regretele şi dezamăgirile din cauza celorlalţi sau din propria vină se hrănesc cu vitalitate şi

creativitate. Lupta pentru a ascunde secrete regretabile duce la anxietate şi depresie. Dependenţa de

alcool serveşte scopului de a anestezia durerea, conflictul şi autoînvinuirea ce însoţesc secretele

adăpostite. Este necesară găsirea unui debuşeu sigur în faţa acestor emoţii toxice. Problemele care

generează cea mai intimă ruşine şi suferinţă sunt universale – îndoiala de sine, regretul şi teama de

eşec. Recunoscând că suntem oameni şi în acelaşi timp căutând divinul din noi, ne putem elibera de

povara vinovăţiei.

Controlul dependenţei – când se preia controlul asupra dependenţelor şi se fac primii paşi

spre stăpânirea lor (să treacă dincolo de negare)

Orice dependenţă majoră duce la o imensă lipsă de concentrare, este ca un mesaj hipnotic pe

care-l auzi toată ziua, pentru că dependenţele sunt forme de autohipnoză profundă. Mesajul pe care-l

aude persoana dependente de alcool putând fi „eşti un nimic. Mai trage o duşcă”. Pentru a fi scos

din cercul de fier al dependenţei el trebuie să devină conştient de mesajele interne negative pe care şi

le autoadministrează(să fie tras din transa hipnotică). În perioada consilierii persoana trebuie să se

abţină cel puţin temporar de la consumul agentului de dependenţă (alcool), chiar dacă anterior e

nevoie de internare şi dezintoxicare. Numai atunci când persoanele se abţin de la agentul de

dependenţă se poate lucra şi se pot face progrese.

Inventarul relaţiilor (să treacă dincolo de negare)

În această etapă se urmăreşte întocmirea unui inventar atent al relaţiilor. Se urmăreşte

identificarea persoanelor din trecut sau din prezent, care dintr-un motiv sau altul au exercitat o

influenţă evidentă asupra vieţii persoanei .În realitatea oricărei familii, fiecare dintre membrii ei

stabilesc legături şi fac sau nu schimb de hrană afectivă cu toţi membrii familiei extinse . Relaţia

primordială cu familia în care creşti se perpetuează.

Atunci când există o problemă dată de consumul de alcool va fi afectată fiecare „familie” din care

persoana face parte (familia de provenienţă, familia pe care şi-a întemeiat-o, familia de la serviciu,

familia de la biserică, familia obştească incluzând prieteni, rude şi alţi membrii ai comunităţii) . Va

determina apartenenţa la un anume grup sau va afecta relaţia cu diferite grupuri. De obicei persoane

dependente se concentrează pe schimbarea unei anume relaţii „Vreau să fac să meargă numai relaţia

asta. Dacă m-aş înţelege mai bine cu soţul/soţia/copilul, dacă el,/ea s-ar schimba, totul ar fi bine”.

Schimbarea pe care o suferă membrul unei familii se repercutează asupra tuturor. Familia , oricare

dintre ele, trebuie abordate ca o unitate. Când ajutăm o persoană dependentă să-şi facă o

autoevaluare se stârnesc valuri în toate domeniile vieţii persoanei respective.

Inventar amănunţit al propriei persoane – să recunoşti , să accepţi şi să integrezi

părţile din umbră nu pentru a arăta slăbiciune ci pentru a deveni întreg

Fiecare suflet(persoană )are părţile sale luminoase şi întunecate. Fiecare dintre noi poate fi

curajos - laş, generos - zgărcit, înţelegător - insensibil. Eul din umbră conţine aspecte secrete ale

naturii noastre pe care încercăm să le ţinem ascunse de noi înşine şi de alţii. Oamenii se implică în

comportamente dependente pentru a se anestezia în faţa conflictului dintre aceste calităţi opuse, în

măsura în care acestea se luptă pentru a se exprima. Impulsurile care ne mână să ne comportăm în

moduri care provoacă durere şi suferinţă sunt îngropate în dimensiuni ascunse ale sufletului nostru.

Voinţa de a explora ceea ce este în umbră ne extinde creativitate şi libertatea. Recunoaşterea,

acceptarea şi integrarea părţilor noastre întunecate nu ne face slabi, ne face întregi. Ştiind că toată

lumea are slăbiciuni şi virtuţi, poţi accepta dualitatea fiinţei umane, eliberându-te de tensiunea auto-

importanţei şi auto-compătimirii.

Nicio putere din exterior nu ne poate scăpa de neajunsurile noastre, mai mult decât putem

noi înşine să ne luminăm partea întunecată. Coexistenţa valorilor opuse este însăşi esenţa

universului. Singurul mod de a trăi o viaţă autentică este de a explora, a accepta şi a cuprinde

aspectele întunecate ale sufletului său care te silesc să faci alegeri care generează greutăţi şi

suferinţe. Acceptând că poţi fi arogant, egocentrist, dornic de afecţiune, autoîndreptăţit şi vrednic de

milă, reuşeşti să-ţi dai seama când exprimi aceste trăsături şi să explorezi modalităţi mai creative de

a-ţi îndeplini nevoile.

Recapitularea văzută ca o metodă de trecere în revistă a propriei fiinţe poate deveni un

puternic instrument de vindecare. Se urmăreşte recapitularea acţiunilor pentru observarea

momentelor când s-a răspuns mai degrabă din frică decât din înţelepciune, pentru a învăţa din trecut

şi a recunoaşte natura tranzitorie a reacţiilor emoţionale. Se reiau întâmplările unei zilei (ca şi când

te-ai uita la un film al propriei vieţii). Se urmăresc anumite imagini care generează sentimente

dureroase şi se analizează ce anume a creat disconfortul. Se folosesc semnalele fizice interne

(respiraţie accelerată, bătăi accelerate ale inimii, gol în stomac, înroşirea feţei) pentru concentrarea

pe detaliile unui episod pentru a vedea ce anume a creat disconfortul. Dacă se identifică un rezervor

de experienţe nerezolvate, se încurajează spre a începe eliberarea de orice durere, regret, insultă,

supărare, pentru a aduce pace(liniştea) în viaţa sa (să dea un telefon, să scrie o scrisoare, să

stabilească o întâlnire). Principiul este să se elibereze de sentimentele negative, pentru a nu mai fi

mânat de regret, furie, umilinţă, dezamăgire sau supărare. Alegerile pe care le va face vor avea cea

mai mare probabilitate de a-i aduce starea de bine fizică, emoţională şi spirituală.

Despărţirea de trecut(despărţirea de casă) – se urmăreşte să treacă dincolo de negare

În această etapă se porneşte de la ideea că trecutul nu poate fi schimbat dar poate fi

reinterpretat.

Se urmăreşte eliberarea de acele lucruri din trecut care ar putea fi obstacole în calea schimbării –

sentimentele de regret şi ruşine. Ultimul şi cel mai important stadiu al separării de părinţi se referă

la independenţa afectivă, pentru a ieşi din umbra familiei în care ai crescut şi a ajunge la statutul de

adult independent. Yung afirmă că , „mai întâi omul trebuie să se despartă de casa părintească,

desprinzându-se emoţional şi spiritual de mamă şi tată. Numai după aceea el se poate mişca liber,

într-un univers mai profund, mai bogat spiritual, alături de Dumnezeu”. Renunţarea la falsele

simboluri protectoare ale siguranţei şi despărţirea de casa părintească este o etapă dificilă, dar

necesară în procesul de schimbare. A-ţi lăsa în urmă părinţii şi problemele din mediul în care ai

crescut reprezintă un act simbolic important pentru că aşa reuşeşti să laşi în urmă copilăria şi

gândirea magică cu care ai crezut că-i poţi schimba pe ceilalţi. (…dacă eu aş fi mai bun, tata nu ar

mai bea).

Analiza pierderilor – mecanisme de apărare

Oamenii mobilizează mecanisme psihologice de apărare pentru a evita confruntarea cu

problemele care le provoacă suferinţa. Se urmăreşte: identificarea acestor mecanisme, cum îl ajută şi

cum îi dăunează aceste mecanisme, dacă s-ar slăbi aceste mecanisme de apărare care ar fi

consecinţele anticipate.

Într-o familie cu probleme în care un părinte este dependent de alcool , acesta emite unde de şoc

care se revarsă asupra celorlalţi membrii din familie de fiecare dată când dependenţa lui face ca

situaţia să iasă din normalitate: nu este disponibil afectiv sau fizic, e cuprins de furie. Consecinţele

vor fi relaţii distorsionate pentru că membrii familiei vor încerca să evite sursa tensiunii, fiecare

dezvoltând mecanisme de apărare (formează în jurul lor ziduri sau cochilii) care îi împiedică să

stabilească relaţii normale chiar şi cu alţi oameni. Mecanismele de apărare necesare în propria

familie le ridică obstacole în viaţa socială şi fac rău persoanelor care le-au dezvoltat. Astfel de

mecanisme de apărare sunt comportamentele dependente, obsesiile, răceala afectivă, autoînşelarea,

negarea.

Fiecare procedeu aplicat până în acest moment în etapele precedente urmăreşte ca subiectul

să treacă dincolo de negare. Mânia urmează procesul spontan după şoc şi negare. În cazul

persoanelor ale căror emoţii sunt profund reprimate, este dificil să-i ajuţi să-şi descarce mânia. Poate

fi recomandată o activitate fizică intensă (cum ar fi lovirea unui sac de box, săriturile în sus şi în jos,

lovirea mingilor de tenis cu racheta . Furia este mecanismul natural şi sănătos pentru a face faţă

suferinţelor şi pierderilor. Numai având de-a face cu furia poţi s-o laşi în urmă. Un alt motiv pentru

care trebuie să te confrunţi cu mânia şi s-o laşi deoparte este depresia, care seamănă cu un sindrom

secundar de şoc. Depresia este mânia interiorizată.

Modalităţile prin care se exprimă durerea: ea poate fi prompt abordată şi poate fi transformată în

furie extravertită. Sau poate fi interiorizată şi întoarsă asupra ta. Astfel îngropată ea se va manifesta

într-un fel sau altul sub formă de depresie, dependenţă sau alte mecanisme autodistructive. Procesul

de vindecare implică şi el o etapă de depresie, ce urmează furiei, dar este una temporară ce trece de

la sine.

Să facem o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit şi să fim dornici să îndreptăm

răul făcut (inventarul relaţiilor) eu sau ceilalţi versus eu şi ceilalţi

Se urmăreşte asumarea responsabilităţii pentru alegerile pe care le-a făcut şi care au avut

consecinţe neintenţionate, inclusiv de a provoca durere altora şi sieşi.

Conversaţiile interioare despre sentimente şi insuficienţă conduc oamenii prin intermediul ego-ului

către alegerile făcute. Vocea interioară poate spune„nu mă simt împlinit şi am nevoie de ceva din

afară a mea pentru a mă completa”. Pentru a-mi satisface dorinţele acţionez (fac paşii necesari

pentru împlinirea nevoilor. În satisfacerea nevoilor nu se mai ţine seama de disconfortul creat

celorlalţi. Cu cât e mai acută nevoia cu atât e mai probabil să nu se ţină seama de modul în care

alegerea îi afectează pe ceilalţi. Dacă nevoia unui alcoolic de a-şi alina anxietatea cu alcool devine

mai importantă decât nevoia de a primi atenţie şi apreciere din partea celor din jur acesta va face tot

ceea ce e necesar fără să-i pese prea mult de ceilalţi. Nevoile lui sunt mai prioritare decât nevoile

celorlalţi. Când conştientizarea este restrânsă la îndeplinirea nevoilor lui, acestea intră în conflict cu

nevoile altora. Când conştientizarea se extinde înţelegem că suntem legaţi unii de alţii ca într-o

reţea.

Prin recapitulare regulată se pot observa momentele în care acţiunile dependentului

tulbură pacea celor din jur. Dacă retrospectiv se poate imagina o soluţie mai creativă decât cea la

care s-a recurs în acel moment, se poate folosi această oportunitate pentru schimbare (vindecare şi

transformare).

Se analizează consecinţele alegerilor făcute în trecut şi se explorează alegerile din prezent la

aceeaşi situaţie, în urma înţelegerii şi experienţei acumulate.

Este încurajat către o implicare în discuţii deschise nondefensive cu oamenii care au fot

afectaţi de alegerile sale anterioare. Discuţiile pot fi mai semnificative atunci când ai un istoric al

schimbărilor din viaţa ta, care au contribuit la comportamentul supărător.

Prin procesul de identificare, cuprindere şi vindecare a părţilor întunecate ale naturii noastre

putem reuşi să ne vindecăm şi să ne transformăm relaţiile.

Se urmăreşte asumarea responsabilităţii pentru alegerile pe care le-a făcut şi care au avut

consecinţe neintenţionate, inclusiv de a provoca durere altora şi sieşi.

O nouă imagine de sine

Etapele anterior amintite pun persoana în contact cu propriile sentimente, îl fac conştient de

ele. Următoarele etape urmăresc umplerea golurilor lăsate de gândurile şi ideile vătămătoare. Dacă

golul ar rămâne el se poate umple cu atitudini şi gânduri negative, pentru că persoanele cu

comportament dependente au tipare de gândire negativă şi distructivă: nu sunt iubit, nu sunt demn

de a fi apreciat, sunt răspunzător de durerea şi suferinţa fiecăruia, nu merit.

Inventarul vechilor percepţii se poate face prin tehnica asociaţiei libere sau brainstorming, nicio idee

nu e prea extravagantă, orice subiect este suficient de demn pentru a nu fi respins. Se începe prin a

scrie într-un caiet începutul câtorva fraze: toţi bărbaţii sunt, după vreo două pagini scrii toate femeile

sunt…, dumnezeu este…, toţi oamenii sunt…, un cămin trebuie să fie.. pe măsură ce lista se umple

se descoperă ceea ce este acea persoană. Lisa cuprinde mesaje ce se referă la tine, la Dumnezeu,

univers, sex opus, oameni în general. Vechile mesaje negative ale percepţiei de sine ies la suprafaţă.

Afirmaţiile despre Dumnezeau sunt revelatoare pentru mesajele despre eu.

Cine vreau să fiu? Se urmăreşte întocmirea unei liste complet opuse cu mesaje pozitive, sănătoase,

echilibrate pe care persoana codependentă să şi le transmită. Majoritatea persoanelor codependente

pot avea dificultăţi aici pentru că nu au fost învăţaţi să gândească pozitiv despre sine. Astfel se

întocmeşte o listă cu ce văd ceilalţi la ei, întrebându-i pe cei din jurul lor ce calităţi văd la ei.

Uimirea a ceea ce descoperă însoţeşte revelaţia că există atâtea lucruri bune de spus despre un om al

cărui respect de sine a fost aproape inexistent.

Noi mesaje - Un adult imatur, cu tulburări afective grave are nevoie de o scară a valorilor.

Multe dependenţe printre care şi consumul de alcool sunt în fapt o sinucidere lentă, lucru recunoscut

în cele din urmă de persoana dependentă însăşi. Noul lor mesaj poate afirma dreptul lor de a trăi:

„Am dreptul la viaţă. Există ceva sfânt în fiecare viaţă inclusiv în a mea”, „Sentimentele mele sunt

justificate şi e bine să le am”, „sunt responsabil pentru felul în care mă simt”. Noua imagine de sine

care se construieşte este extrem de fragilă, astfel că va fi nevoie de întărire permanentă a acestor

mesaje pozitive.

Fixarea unor noi limite corecte

Pentru că sunt tot mai înclinate spre resentimente aceste persoane nu prea ştiu să ceară

lucrurile de care au nevoie. Ei ajung să urască ideea de a fi refuzate, încetează de a mai cere şi îşi

asumă refuzul - „N-o să obţin niciodată ce vreau, aşa că de ce să mă mai deranjez să cer”şi trec

direct la resentimente. Nici nu le mai trece prin mite să ceară ceva şi ajung să urască faptul că nu

obţin niciodată ceea ce vor. Schimbarea mesajului : „Câteodată, când cer, obţin ceea ce vreau”.

Un scop important al persoanelor dependente este de a-şi manifesta încrederea în mai mulţi

oameni, nu numai în cei apropiaţi. A cere şi a accepta ajutorul bisericii, comunităţii, rudelor

îndepărtate necesită un înalt grad de încredere şi siguranţă. Un mesaj des întâlnit „Mi-e frică să cer

pentru că s-ar putea să mă ignore”. Oamenii afirmă uneori că un pahar de vin este cel mai bun

prieten al lor. A învăţa să relaţionezi mai strâns cu ceilalţi necesită vindecarea problemelor legate de

încredere. (întrebări la care să reflecteze).

Stabilirea unor noi puncte de reper, o imagine corectă despre sine sunt absolut necesare

pentru ca schimbarea să apară.

Renunţarea la găsirea de scuze – justificarea raţională a comportamentelor

Oamenii atribuie conştient noţiunea de adevăr la ceva în care cred cu tărie. Adevărul se

poate modela adesea pentru a justifica raţional comportamente născute din nevoi. Chiar dacă pot să

recunoască faptul că dependenţa de alcool nu-i ajută nici pe ei şi nici pe cei din viaţa lor, persoanele

dependente pot să-şi justifice raţional alegerile, chiar şi atunci când acestea le provoacă suferinţă

celorlalţi, pentru că ele le atenuează măcar temporar durerea.

Numai atunci când se îndreaptă către o înţelegere mai adâncă a ceea ce sunt, când îşi dau seama că

nu pot găsi împlinire în afara lor , comportamentele lor devin mai puţin disperate şi au mai puţină

nevoie de a le justifica raţional. Numai de pe această platformă de responsabilitate personală şi pace

interioară sunt pregătiţi să-şi vindece relaţiile. Pe măsură ce identitatea lor devine mai mult

universală ei ajung să-i trateze pe ceilalţi aşa cum şi-ar dori să fie trataţi ei. Egoul pune perpetuu

întrebarea: şi eu cu ce mă aleg?, sufletul întreabă cum pot să ajut?

Extinderea conştientizării înseamnă dorinţa de a înţelege că fiecare evoluează în ritmul său şi

că nimeni nu-i poate impune altuia propria schimbare. Dacă în mediul de viaţă al persoanei

dependente, în ciuda bunelor sale intenţii, cineva nu este pregătit să facă faţă schimbărilor sale,

informaţia trebuie acceptată şi reţinută iar experienţa folosită ca o ocazie de a învăţa.

Întoarcerea acasă

În această etapă se urmăreşte alegerea unor substitute simbolice de părinţi care să ocrotească,

să protejeze, să călăuzească. Funcţia de ocrotire şi călăuzire poate fi asumată de persoana

dependentă sau de o persoană apropiată aleasă (persoană de suport), care va funcţiona în

următoarele direcţii:

ca sistem de rezonanţă, ascultător şi consilier nespecializat; ca prieten pentru contact zilnic, ca

sursă de sprijin necondiţionat, care nu te judecă (cineva din afara familiei), ca oponent blând dar

ferm (el te va avertiza când eşti gata să intri în bucluc), ca ajutor şi confident când trebuie să

traversezi din nou anumite etape ale vindecării pentru a soluţiona problemele nerezolvate, ca a treia

parte sănătoasă în relaţia de codependenţă cu altcineva (tutorele poate abate ceva din tensiunea

relaţiei, distrăgându-ţi atenţia cu ocupaţii sănătoase).

Persoana dependentă însăşi poate fi propriul său părinte. Fiind crescut într-o familie cu

probleme poate recurge cu uşurinţă la autocritică, se poate înjosi în proprii ochi. Este necesară

dezvoltarea unei noi voci interioare, pozitive, prin înlocuirea vechilor mesaje negative cu altele noi.

Pe măsură ce se va maturiza părintele interior, nu va mai fi nevoie să caute persoane din afară care

să-şi asume acest rol.

Analiza personală şi recunoaşterea neîntârziată a greşelilor

Etichetarea perpetuă a oamenilor, situaţiilor, circumstanţelor perpetuează conflicte între

indivizi, comunităţi, naţiuni. Dialogul interior care separă lumea în corect şi greşit este incompatibil

cu pacea. Dacă te prinzi în dialogul permanent dintre corect şi greşit vei continua obiceiul restrictiv

sufleteşte de a te autoeticheta ca bun sau rău în funcţie de istoricul alegerilor tale. Se încurajează

gândirea în termenii alegerilor făcute cu mai multă sau mai puţină conştientizare (prin raportare le

ego sau la suflet). Se urmăreşte explorarea impulsurilor hrănite de frică şi se caută căi de a le furniza

mai multă iubire. Pe măsură ce ne extindem simţul eului, nevoie de apărare sau de protecţie scade.

Paradoxal, pe măsură ce ne acceptăm vulnerabilitatea inerentă, devenim mai puţin vulnerabili la

afronturile şi insultele triviale care ne contestă importanţa personală. Când în urma reflecţiei ne dăm

seama că o alegere anterioară a provocat altcuiva o suferinţă inutilă sau un conflict putem face ceva

pentru a restabili pacea şi armonia fără un simţ inflamat de autoimportanţă.

Analiza Relaţiilor prezente

Şi în această etapă persoana de suport are un rol important. Obiectivul este de a atenţiona

asupra unei posibile probleme pe care cel din afară o sesizează într-o fază incipientă şi de a o

îndrepta înainte de a se agrava. Este necesar un inventar al relaţiilor prezente, care va cuprinde

prieteni şi cunoştinţe din prezent şi felul cum se raportează la ei. Acest inventar pune în evidenţă

orice tipar de codependenţă , chiar în momentul în care se face simţit în relaţie şi urmăreşte evitarea

capcanelor dureroase în clipele de vulnerabilitate. Mecanismele de autoapărare (autoînşelarea,

negarea) sunt la pândă gata să iasă la iveală când li se oferă ocazia. Persoana de suport (o persoană

confidentă şi de încredere) va verifica lista relaţiilor pentru a fi mai puţin susceptibil de a te angaja

în relaţii de codependenţă.

Necesitatea continuităţii

Schimbarea nu este un lucru garantat, astfel că este necesar un proces de întreţinere fiind

atent la viaţa de zi cu zi, pentru a obţine rezultatele schimbării. Prima formă de întreţinere se referă

la rutina zilnică, o a doua formă o reprezintă persoanele de suport, iar a treia formă poate fi

reciclarea, atunci când suferinţele şi amintirile îl trimit înapoi, când este nevoie în una sau alta

dintre etape precedente.

Vindecarea şi transformarea necesită reprezentarea unei vieţi echilibrate , în care faci alegeri bune,

trăieşti în armonie cu oamenii şi cu celelalte elemente din jurul tău. Sunt încurajaţi să-şi imagineze

viaţa dacă ar trăi în folosul său şi al celor din jur.

Concluzii: Prin înţelegerea preţului pe care dependenţa îl pretinde de la viaţa oamenilor şi de la

societate este important ca din rolul de consilieri de probaţiune să urmărim în cazul persoanelor cu

care lucrăm, acordarea unui ajutor specializat pentru înlocuirea obiceiurilor care deteriorează

existenţa, cu unele care o alimentează, fără însă a neglija aspectul că „Şi în bine, şi în rău, uşa

schimbării se deschide din interior”(Rumi). Schimbarea de sine necesită renunţarea la anumite

credinţe şi îmbrăţişarea altora. Una dintre credinţele la care-i încurajăm pe cei aflaţi în

supravegherea serviciului de probaţiune să renunţe, este aceea că nu şi-ar putea gestiona singuri

dependenţa, comportamentul şi viaţa. Ei pot învăţa să facă asta din momentul în care îşi însuşesc

ideea că să ceri ajutor atunci când ai nevoie nu e semn de slăbiciune, ci este un semn de recunoaştere

a interrelaţionării şi interdependenţelor dintre oameni. A învăţa să faci alegeri care îţi aduc o plăcere

durabilă poate fi secretul pentru o viaţă de armonie şi bunăstare. Experienţele personale au de regulă

cel mai mare impact asupra alegerilor viitoare.