CAPITOLUL I

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Referat:

Cooperare și armonizare fiscală

„banii nu se conduc singuri”

Walter Bagehot

Student : Ojog Alina

2

ContentsIntroducere:......................................................................................................................................2

Problema suveranităţii fiscale..........................................................................................................2

Influența regulilor internaționale.....................................................................................................3

Armonizarea fiscală :...........................................................................................................................3

Cooperarea fiscal..................................................................................................................................6

Dubla impunere.............................................................................................................................10

Necesitatea evitării dublei impuneri pentru dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale.......10

Introducere:In procesul construcției europene un rol deosebit de important l-au avut si IL au masurile privind adaptarea administrației publice centrale si locale ale fiecărui stat la mecanismele de funcționare specifice instituțiilor europene.

Fără a se reuși conturarea unui model unic, au fost stabilite câteva coordonate care se regăsesc la ora actuala, mai mult sau mai Putin, la nivelul fiecărei administrații publice naționale, coordonate pe seama cărora se concept, adopta si implementează politicile comunitare. Intre acestea, politica fiscala deține un rol deosebit de important, încă din timpul primilor pași, apoi pe parcursul constituirii Comunităților Europene si in final in conturarea Uniunii Europene.

Politica fiscala comunitara se impune însa cu dificultate in spațiul european, mai ales datorita obstacolelor pe care le întâmpina, mai ales a celor provocate chiar de către statele membre, reticente cu privire la aplicarea unor reguli comune privind mai ales eliminarea diferitelor forme de discriminare fiscala, dubla impunere sau evaziunea fiscala.

Principalele instrumente pe care Uniunea Europeana înțelege sa le folosească in vederea apropierii fiscalității tarilor membre sunt armonizarea fiscala si cooperarea fiscala dintre statele membre.1

Problema suveranităţii fiscaleDeterminarea reglementărilor fiscale ţine, am putea spune, de "prerogativele regale". Este

vorba, în principiu, despre una din expresiile majore ale suveranităţii naţionale. Expresia sa liberă poate, în mod legitim, să conducă la adoptarea unor reguli fiscale ce pot favoriza unele practici de concurenţă fiscală. În sens invers, ea este susceptibilă de a fi în mod limitat determinată, ba chiar împiedicată, de concurenţa fiscală exercitată de terţi. Pe scurt, coexistenţa suzeranităților fiscale, erijată în principiu, este susceptibilă de a produce o concurenţă fiscală care suprimă progresiv orice suveranitate.

Acest risc este totuşi apreciabil, foarte concret fiind vorba de prelevări asupra factorilor "mobili" (impozit pe societăţi, taxarea produselor economiilor etc.).

Pentru aceste categorii de impozitări, trebuie făcută o alegere între menţinerea absolută a suzeranităților naţionale şi deci acceptarea consecinţelor unei eventuale concurenţe fiscale, şi

1

3

atingerile aduse suzeranităților naţionale, care constau în adoptarea unor reguli internaţionale, mai mult sau mai puţin ambiţioase, adică limitând exerciţiul suveranităţii fiscale. 2

Influența regulilor internaționale Prin ea însăşi, edictarea regulilor internaţionale nu este incompatibilă cu prezervarea suveranităţii fiscale.

Dar două condiţii se impun pentru ca această compatibilitate de principiu să reziste în practică. Pe de o parte, trebuie ca aplicarea acestor reguli într-un stat să rezulte din decizia sa proprie şi, pe de altă parte, ca aceste reguli să limiteze până la un anumit punct capacitatea sa de a-şi modula deciziile fiscale.

Această ultimă condiţie trimite la problema influenţei regulilor internaţionale din domeniul fiscal, persistând de-a lungul anilor '90 cu ocazia negocierilor purtate în Europa în problema concurenţei fiscale.

La început, aceste negocieri vizau o armonizare a reglementărilor fiscale, cât mai completă posibil.

Blocajele întâlnite au incitat Comisia europeană să privilegieze o orientare mai modestă care trebuia să ducă la un "Cod al bunei concurenţe". Cu acesta, nu se mai pune problema stabilirii de reguli uniforme de constrângere, ci, inspirându-se din conceptul de "concurenţă loială", a eliminării practicilor celor mai excesive ale concurenţei fiscale.

Un asemenea demers are, teoretic, merite importante. El respectă principiul nediscriminării, care este esenţial pentru funcţionarea armonioasă a pieţei unice şi păstrează, practic, un spaţiu pentru liberul exerciţiu al suveranităţii fiscale a statelor, interzicând "licenţa" fiscală. El respectă astfel, pe deplin, principiul subsidiarităţii care stă la baza construcţiei europene.

Totuşi, este dificil de a vedea în el soluţia care ar permite stăpânirea concurenţei fiscale între statele europene. Limitat la impozitarea beneficiilor întreprinderilor, el se bazează pe concepte ce rămân încă vagi şi nu mai este însoţit de nici o sancţiune.

Principalele instrumente pe care Uniunea Europeană înţelege să le folosească în vederea apropierii fiscalităţii ţărilor membre sunt armonizarea fiscală şi cooperarea fiscală dintre statele membre.3

Armonizarea fiscală :Ca un prim punct să definim armonizarea:

Armonizarea fiscala presupune un proces de compatibilizare intre normelor juridice naționale ale statelor membre, precum si intre normele juridice naționale si reglementările comunitare, ceea ce se traduce de fapt, prin obligația sistemelor fiscale naționale de a respecta regulile comunitare, obligație fundamentata pe principiul prevalentei normelor comunitare in raport cu cele naționale.4

Conceptul de „ armonizare fiscală ” a dobândit o importanță aparte o dată cu evoluțiile comunitare spre realizarea evoluției economice și monetare . Din 1962, Comisia a creat un Comitet fiscal și financiar însărcinat să definească principiile directoare ale unei politici economice si financiare

2 Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi ”Drept fiscal European” P363 ”Fiscalitate în Europa la începutul mileniului III ” Cosmin Flavius Costas ,Stefan Minea Ed, Rosetti , 2006 P 2664 ”ARMONIZAREA FISCALĂ ÎN CONDIŢIILE INTEGRĂRII ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ” Mădălin CINCĂ revista ”Finanţe – Provocările viitorului” , Craiova P45

4

comunitare. Principalul document elaborat de acest comitet este raportul Neumark, potrivit căruia perspectiva realizării unei pieţe unice presupune ca obiectiv principal stabilirea unor condiţii de fiscalitate proprii unui spațiu unificat din punct de vedere economic.

Raportul subliniază dificultatea realizării acestui obiectiv, datorită in principal diferențelor semnificative care există între legislațiile statelor membre. Din acest punct de vedere, autorii lui arată că nu este necesară crearea unui sistem fiscal comunitar, nu trebuie căutată unificarea si centralizarea impozitelor existente în Comunitate, ci trebuie să se recurgă la armonizare, permițându-se existenţa unor reguli particulare naționale care nu pun in pericol realizarea obiectivelor comunitare.5

Alt document care aduce importantele schimbări este tratatul CEE6. Obiectivul principal al tratatului CEE îl constituie crearea în cadrul unei uniuni economice a pieţei comune în cadrul căreia domină concurenţa loială şi ale cărei caracteristici sunt similare cu cele ale unei pieţe naţionale. Procesul armonizării impozitelor indirecte în cadrul Comunităţii, potrivit Art. 99 al Tratatului, cuprinde mai precis acele măsuri care sunt necesare pentru garantarea creării şi funcţionării Pieţe Interne, prin prevenirea distorsionării concurenţei şi desfiinţării obstacolelor din calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor.

Primul pas pentru realizarea acestui obiectiv a fost iniţiat în anul 1967, prin înlocuirea impozitelor cumulative în cascadă aplicate până atunci de Statele Membre cu o taxă pe valoarea adăugată, necumulativă, care se aplică în toate stadiile producţiei şi comercializării. Astfel, a fost introdusã o taxă generală de consumaţie în toate Statele Membre, care s-a bazat pe principiul că taxa pentru bunuri şi servicii este direct proporţională cu preţul, indiferent de numărul tranzacţiilor care au avut loc în procesul de producţie şi de distribuire înainte de faza în care taxa a fost percepută. Al doilea pas a fost abolirea controlului fiscal la frontierele interne ale Comunităţii .

Procesul de armonizare fiscală în Uniunea Europeană a început din anul 1996 când Comisia Europeană a prezentat un program de acţiuni în vederea urgentării trecerii de la sistemul de tranziţie a TVA către un sistem comun definitiv. Acest program conţinea cinci faze referitoare la principiile generale ale TVA (obiectul impozitării, cota impozitelor, definiţia persoanei impozabile, excepţiile, aproximarea ratelor etc.), locul impozitării, adică principiul impozitării la locul de origine (scopul teritorial al TVA, locul impozitării şi controlul exercitat asupra persoanelor impozabile), măsurile pentru asigurarea tranziţiei la sistemul definitiv, menţinerea schemelor speciale şi procedura repartizării veniturilor fiscale între Statele Membre. Cu toate că ideea trecerii la sistemul definitiv a TVA, bazat pe principiul impozitării în ţara de origine a bunurilor şi serviciilor este o prioritate strategică a Comunităţii, s-a dovedit a fi foarte dificil de a găsi consens între Statele Membre în această privinţă. Din această cauză Comisia a propus la 14.06.2000 o nouă Strategie pentru asigurarea unei operări mai eficiente a sistemului TVA în piaţa comună . Prin această strategie, recunoscându-se imposibilitatea trecerii în scurt timp la sistemul comun definitiv al TVA, se identifică principalele activităţi ce urmează a fi întreprinse în vederea eficientizării sistemului existent: mărirea veniturilor fiscale prin îmbunătăţirea controlului şi cooperării administrative dintre autorităţi, combaterea fraudei, stabilirea ratei minime standard a TVA; micşorarea costurilor de administrare pentru subiecţii impozabili şi simplificarea procedurilor de plată, evidenţă şi restituire a TVA, stabilirea aranjamentelor speciale pentru unele categorii de bunuri şi servicii etc.

Un sistemul comunitar privind accizele a fost introdus la 1.01. 1993, ca parte a creării Pieţei Interne. Bunurile înglobate de sistemul comunitar al accizelor sunt: uleiurile minerale, produsele pe bază de tutun şi cele alcoolice. Legislaţia comunitară defineşte acele produse, pentru care pot fi percepute

5 ”Fiscalitate în Europa la începutul mileniului III ” Cosmin Flavius Costas ,Stefan Minea Ed, Rosetti , 2006 p 3166 Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene

5

accizele împreunã cu un sistem minim de rate pentru fiecare grup de produse. Statele Membre pot menţine sau introduce accize cu privire la alte produse, cu condiţia ca ele să nu presupunã formalităţi legate de trecerea frontierelor interne ale Comunitãţii şi în condiţiile obligaţiilor conforme cu Tratatul. Potrivit legislaţiei Comunitare privind accizele, bunurile sunt impozabile când sunt produse în Comunitate sau importate în Comunitate din terţe ţări, dar taxa trebuie plătită numai când bunurile sunt puse în circulaţie pentru consum. Astfel, accizele sunt plătite Statului Membru, în care bunurile sunt consumate şi la ratele care se aplică în acel Stat Membru.

În ceea ce priveşte accizele, principalele măsuri întreprinse după 1995 au privit apropierea continuă a structurii şi ratelor accizelor în Statele Membre, precum şi perfecţionarea controlului fiscal în vederea aplicării accizelor şi asistenţei mutuale a autorităţilor fiscale. La 14.03.2001 Comisia Europeană a prezentat propunerea pentru Directiva privind modificarea Directivei 92/79/EEC, Directivei 92/80/EEC şi Directivei 95/59/EC în ceea ce priveşte structura şi ratele accizelor aplicate produselor din tutun. Propunerea are drept scop minimizarea diferenţei dintre ratele accizelor aplicate la aceleaşi produse în diferite State Membre şi creşterea generală a ratei accizelor. Măsuri specifice în domeniul impozitării au fost adoptate în Uniunea Europeană în sectoarele transport şi energie în vederea promovării combustibililor biologici şi protecţiei mediului. Comisia Europeană a adoptat un program de acţiuni şi propuneri pentru două directive menite să impulsioneze utilizarea surselor alternative de combustibil în transport, apelând la promovarea normativă şi fiscală a combustibililor biologici. Acţiunile propuse vor coordona schemele naţionale de impozitare a combustibilului biologic şi vor ajuta Statele Membre să implementeze premise economice şi legale pentru reducerea emisiilor de bioxizi de carbon şi asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene. La 24.07.2002 Comisia a prezentat propunerea pentru Directiva Consiliului privind modificarea Directivei 92/81/EEC şi Directivei 92/82/EEC în vederea introducerii aranjamentelor fiscale speciale pentru carburanţii diesel utilizaţi în scopuri comerciale şi alinierea ratei accizelor la petrol şi carburaţi diesel. Această propunere are drept scop eliminarea concurenţei neloiale pe piaţa liberalizată a transporturilor auto, prin armonizarea ratelor accizelor la carburanţii comerciali.

În domeniul impozitelor directe pot fi evidenţiate următoarele măsuri în direcţia armonizării fiscale :

- propunerea cu privire la sistemul comun de impozitare a plăţilor de dobânzi şi redevenţelor efectuate între companii asociate din diferite State Membre, prezentată de Comisia Europeană în 1998 şi care are drept scop abolirea dublei impozitări a plăţilor de dobânzi şi redevenţe efectuate între companii asociate (inclusiv filialele) din diferite State Membre. Statele Membre în care sunt situate companiile (filialele) ce efectuează plăţile stipulate în directivă companiilor asociate situate permanent pe teritoriul altor State Membre urmează să se abţină de la aplicarea oricăror impozite şi reţineri acestor plăţi. Sumele respective se adaugă la baza impozabilă a societăţilor comerciale în folosul cărora au fost transferate, în vederea determinării impozitului pe venit;

- propunerea privind asigurarea impozitării eficiente a veniturilor persoanelor fizice sub formă de dobânzi de la depozite pe teritoriul Comunităţii, prezentată de Comisie în 1998, dar materializată sub formă de proiect în 2001. Directiva se bazează pe principiul conform căruia toate veniturile rezultate din plata dobânzilor cuvenite unei persoanei fizice rezident al unui Stat Membru urmează se fie impozitate în conformitate cu legislaţia acelui stat. Principalul mecanism, prevăzut de directivă în vederea atingerii scopului enunţat, este schimbul automat de informaţii între agenţii ce efectuează astfel de plăţi şi autorităţile fiscale ale statelor lor pe de o parte şi schimbul automat de informaţii între autorităţile fiscale ale diferitor State Membre. Realizarea acordului în privinţa acestei Directive a fost anevoioasă, deoarece implementarea ei şi protecţia intereselor economice a unor State Membre necesită adoptarea unor mecanisme similare de către statele ce nu fac parte din UE, dar pot să influenţeze scurgerea capitalurilor în rezultatul îmbunătăţirii transparenţei în scopuri fiscale în UE;

6

- prezentarea de către Comisia Europeană la data de 28.05. 2001 şi 23.10.2001 a comunicatelor „Politica fiscală în Uniunea Europeană. Priorităţi pentru anii următori”, respectiv „Către piaţa internă fără obstacole fiscale. Strategia privind asigurarea pentru companii a unei baze consolidate a impozitului corporativ pe activităţile cu dimensiune comunitară”. Primul comunicat a cuprins o strategie pentru viitoarea politică fiscală a UE în condiţiile celor stabilite de Consiliul European de la Lisabona privind transformarea UE în cea mai competitivă economie din lume până în 2010. Al doilea comunicat descrie necesitatea unei noi abordări a sistemului de impozitare a companiilor în Uniunea Europeană. Comisia Europeană a constatat că variaţia semnificativă (până la 30%) a ratelor impozitării societăţilor comerciale în diferite State Membre, constituie o barieră serioasă în calea activităţii economice transfrontaliere în cadrul Peţii Comune, fapt ce îndreptăţeşte intervenţia Comunităţii. În acest sens s-a stabilit drept perspectivă pe termen scurt adoptarea unor măsuri pentru extinderea sferei de acţiune a directivelor cu privire la dobânzi şi fuziuni şi a convenţiilor privind dubla impozitare. În acelaşi timp, Comisia consideră că veniturile companiilor, în perspectivă, urmează să fie impozitate conform unei baze fiscale consolidate pentru activităţile desfăşurate la nivelul Uniunii Europene pentru a evita ineficienţa şi pierderile curente, generate de existenţa unor seturi de reguli fiscale diferite.

Sistemul propus de Comisia Europeană, cunoscut sub denumirea de Baza Unică Consolidată a Impozitului pe Profit (Common Consolidated Corporate Tax Base 'CCCTB') urmează a fi aplicat în paralel cu metodele de calcul existente în fiecare stat membru, companiile având posibilitatea de a alege să adopte sistemul pan-european sau să aplice în continuare regulile naţionale. Companiile care vor folosi formula unică vor calcula totalul profiturilor obţinute de pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi apoi le vor realoca ţărilor în care companiile au activitate economică, pentru a fi impozitate cu cota de impozit pe profit aplicabilă în ţările respective. Simplificarea sistemului de impunere a veniturilor companiilor ar permite investitorilor care operează în mai multe ţări ale Uniunii Europene să aplice aceleaşi principii pentru calculul impozitului pe profit ca şi în alte state, ceea ce ar însemna ca ar aloca mai puţin timp administrării fiscale.7

O politică a Comisiei Europene de realizare a unui baze comune consolidate corporatiste este motivată doar ca un prim pas spre un nivel fiscal corporatist armonizat. Astfel, corporaţiile care utilizează infrastructura europeană, serviciile publice şi angajaţii calificaţi nu vor putea evita contribuţia la finanţarea acestora.

Cooperarea fiscal

Sistemul de impozite al României a fost constituit timp de decenii şi s-a dezvoltat ca o componentă a modelului administrativ de conducere, construcţia şi structura sa fiind integrate într-un centralism excesiv tipic unei economii socialiste.Ca şi-n celelalte economii fost centralizate sistemul de impozite conţine încă o serie de imperfecţiuni din punct de vedere al funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească impozitele într-o economie de piaţă.

Obiectivele reformei fiscale sunt numeroase şi, desigur, nu pot fi înlăturate deodată toate neajunsurile existente. Aceasta şi din cauză că nu putem evalua exact conexiunile interne şi externe ale viitoarei noastre evoluţii economice, precum şi efectele introducerii mecanismului pieţei, în special în condiţiile în care vor persista şi vor dispărea lent instituţiile şi elementele vechiului mecanism administrativ de conducere.

7 ”Fiscalitate în Europa la începutul mileniului III ” Cosmin Flavius Costas ,Stefan Minea Ed, Rosetti , 2006 p 320

7

În timp ce economiile de piaţă dezvoltate îşi pot permite o armonizare fină a mecanismului impozitelor şi punerea acestora în concordanţă cu priorităţile politicii economice, noi suntem în situaţia opusă, principalele motivaţii ale reformei impozitelor fiind: asigurarea compatibilităţii sistemului de impozite cu mecanismul de piaţă (ceea ce suscită eliminarea impozitelor şi taxelor specifice economiei centralizate); asigurarea prin sistemul de impozite a liberei circulaţii a capitalurilor, produselor şi serviciilor; asigurarea unui raport echilibrat între PIB şi sarcina fiscală, care să favorizeze acumularea şi cererea agregată.8

În acest context, s-au produs următoarele schimbări generale:

tratamentul nediferenţiat al agenţilor economici indiferent de forma de proprietate; participarea tuturor agenţilor economici la formarea veniturilor bugetului de stat; introducerea impozitului pe profitul realizat de agenţii economici, prin eliminarea vechiului sistem de vărsăminte din beneficii; practicarea unui nou sistem de impozitare pe circulaţia mărfurilor, din care a crescut baza şi mărimea acestor venituri, introducându-se aspecte structurale care să faciliteze adăugarea taxei pe valoarea adăugată; modificarea unor taxe cu caracter fiscal şi nefiscal şi introducerea de noi taxe pe activităţile

desfăşurate în domeniul economico-social.9

Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii economice a statului, cuprinde ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, caracterizând opţiunile statului în materie. În acest context, politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conştientă a întregului ansamblu de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor obligatorii, operaţiile impozabile, al regimului exonerărilor şi al deducţiilor în procesul repartiţiei produsului social şi, în special, al venitului naţional pentru asigurarea rezervelor necesare la bugetul administraţiei de stat şi al administraţiilor locale, în scopul realizării obiectivelor politice, economice şi sociale din ţară.

Politica fiscală evoluează şi se perfecţionează continuu sub imboldul dezvoltării economice, ea nefiind stabilită o dată pentru totdeauna şi se adaptează corespunzător necesităţilor ivite într-o anumită etapă, în funcţie de obiectivele politice, economice şi sociale din ţară.

În perioada anilor 1950-1970, ţările dezvoltate au aplicat o politică fiscală care a contribuit în mare măsură la atingerea unei creşteri economice şi a unui nivel scăzut a şomajului. Dar, în ultimul timp, încrederea în politicile fiscale practicate a manifestat o tendinţă de regres. Experienţa a arătat că inflaţia apare mai devreme şi este mai greu controlabilă decât s-a prevăzut; de asemenea, dezechilibrele balanţei de preţ au devenit supărătoare şi de aceea, în prezent, se acordă o mai mare atenţie fenomenului şi politicii monetare în stabilizarea economică.

În acest context atât ţările dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare manifestă o reacţie împotriva bugetelor supradimensionate şi a fiscalităţii excesive.

În condiţiile unei economii de tranziţie, cum este şi cea din ţara noastră, unde imprevizibilul sau factorii aleatorii influenţează conjunctura internă, este dificil de a trasa un model economic real al politicii fiscale, care să ţină seama de multitudinea parametrilor ce pot interveni.

8 ”CONSIDERAŢII PRIVIND POLITICA FISCALĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE” Marcel DRĂCEA,Dan Florentin SICHIGEA revista ”Finanţe – Provocările viitorului” , Craiova. P 769 ARMONIZAREA FISCALĂ ÎN CONDIŢIILE INTEGRĂRII ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ” Mădălin CINCĂ revista ”Finanţe – Provocările viitorului” , Craiova.P 55

8

Un asemenea model sau teorie a politicii fiscale, şi implicit bugetare, trebuie să aibă, de asemenea, un caracter flexibil, capabil a reflecta modificările multiple şi rapide care pot apărea chiar la intervale scurte de timp.

Stabilizarea balanţei de plăţi a fost recunoscută ca un factor strategic pentru ţările în curs de dezvoltare. O politică de stabilizare adecvată pentru ţările slab dezvoltate necesită o echilibrare în timp a veniturilor din import şi evitarea erodării interne a economiei. În ţările dezvoltate, o politică fiscală compensatorie adecvată determină creşterea nivelului mediu al activităţii economice şi a veniturilor reale prin contrabalansarea efectelor fluctuaţiilor în investiţii şi exporturi de produse industriale asupra cererii agregate.

Astfel, în ţările dezvoltate valabilitatea impozitului fiscal este dată tocmai de efectele acestuia, care sporesc la fel de rapid sau mai rapid ca venitul naţional, prin introducerea şi aplicarea unor noi tipuri de impozite care au devenit rentabile şi operaţionale pe măsura dezvoltării economice şi a accentuării elasticităţii impozitelor, ale căror efecte cresc automat ca răspuns la creşterea economică.

Impozitul afectează direct sau indirect orice sursă de venit – avere sau cheltuială. Impactul impozitării asupra economiilor băneşti ale populaţiei şi agenţilor economici ar trebui să reţină atenţia specialiştilor în mod deosebit.10

Politica fiscală trebuie să urmărească accelerarea şi aprofundarea, în mod coerent a reformei în acest domeniu, aceasta concretizându-se în reducerea gradului de fiscalitate, atât prin desfiinţarea contribuţiilor la unele fonduri speciale, cât şi prin reaşezarea sarcinii fiscale şi a raportului dintre impozitele directe şi indirecte, în vederea stimulării muncii, economisirii, investiţiilor, întreprinderilor mici şi mijlocii şi a exporturilor, prin:

o scutirea integrală de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru importul de

utilaje şi echipamente, materii prime şi materiale destinate modernizării întreprinderilor mici şi mijlocii;

o eliminarea impozitării cu 10% a profitului net utilizat de către agenţii economici pentru

creşterea capitalului social;o reducerea impozitului pe profit pentru societăţi comerciale din sectoare industriale cu larg

impact asupra dezvoltării procesului de industrializare a materiilor prime autohtone;o revizuirea tranşelor şi cotelor de impozitare a veniturilor băneşti ale populaţiei atât pentru

stimularea procesului de muncă, în scopul creşterii şi consolidării clasei de mijloc, cât şi în vederea sporirii puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri reduse;

o acordarea unor deduceri personale la impozitul pe venitul global al populaţiei pentru cheltuieli

destinate construirii, extinderii şi modernizării locuinţelor, deţinute în proprietate prin utilizarea materialelor autohtone;

o scutirea de la plata impozitului agricol, măsură aplicată începând cu anul 2001, pentru

proprietarii de teren arabil sau echivalent arabil până la 10 hectare;o diferenţierea impozitelor plătite de populaţie pentru clădiri şi terenurile aferente acestora, prin

reducerea impozitelor pentru posesorii unei singure locuinţe şi aplicarea unor cote progresive pentru posesorii mai multor locuinţe;

o aplicarea unei cote reduse, cu până la 9% la taxa pe valoarea adăugată pentru: pâine şi lapte de

consum, energie electrică, gaze naturale, lemne de foc, cărbuni pentru populaţie şi medicamente de uz uman din producţia internă, compensate de la buget, concomitent cu majorarea TVA la unele produse, respectiv cele de lux şi care nu sunt de strictă necesitate pentru populaţie;

10 ”ARMONIZARE SI COMPETITIE FISCALA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE ” Dănuţ Chilarez, George-Sebastian Ene P 56

9

o revizuirea sistemului de accize în vederea creşterii randamentului fiscal şi a eficienţei

administrării acestei taxe de consumaţie;o reorganizarea sistemului jocurilor de noroc şi alocarea integrală a sumelor reprezentând

profitul companiei de profil a statului în vederea finanţării construcţiei de locuinţe sociale pentru tineret şi săli de sport;

o îmbunătăţirea organizării şi stimulării aparatului fiscal la nivel central şi local în scopul

reducerii evaziunii fiscale şi a contrabandei;o stoparea acordării în mod arbitrar de scutiri şi reduceri la plata impozitelor şi taxelor, ceea ce

va permite manifestarea unei concurenţe loiale, îmbunătăţirea mediului de afaceri autohton şi creşterea atractivităţii acestuia pentru investitori;

o întărirea disciplinei financiare, atât prin stimularea achitării la timp şi în cuantumul legal a

obligaţiilor bugetare ale agenţilor economici, cât şi prin sancţionarea fermă a contribuabililor răuplatnici;

o creşterea transparenţei şi solicitudinii administraţiei fiscale faţă de contribuabili prin

simplificarea procedurilor şi documentaţiei de impunere, precum şi a îmbunătăţirii informării contribuabililor.11

Tratatul UE conţine câteva dispoziţii de natură fiscală cu scopul de a interzice diferenţele de tratament fiscal faţă de unele produse naţionale şi produsele similare ce provin din alte state membre:

este interzis statelor membre să supună, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natură superioare celor care vizează produsele naţionale;

sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sau cele impuse înfiinţării de agenţii, sucursale sau filiale de către cetăţenii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru;

Consiliul poate adopta în unanimitate decizii privind armonizarea dispoziţiilor legislative referitoare la taxele asupra cifrei de afaceri, la accize şi la alte impozite indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru realizarea şi funcţionarea pieţei comune;

o viitoare armonizare şi în privinţa impozitelor directe, conferind Consiliului posibilitatea de a promova directive pentru apropierea dispoziţiilor legislative, reglementare sau administrative din statele membre care au o incidenţă directă asupra realizării şi funcţionării pieţei comune. Se are în vedere realizarea unei cooperări prin stabilirea de către Uniunea Europeană a unei baze de impozitare consolidate comune care să se aplice întregii activităţi a unei companii indiferent unde îşi desfăşoară activitatea în cadrul Uniunii Europene, numai aşa putându-se elimina toate obstacolele financiare ascunse .

statele membre pot recurge la negocieri, în caz de nevoie, pentru a asigura resortisanţilor lor eliminarea dublei impuneri în interiorul Comunităţii Europene.12

Concluzie: Integrarea fiscală la nivelul Uniunii Europene se realizează prin raportare la cele patru libertăţi fundamentale reglementate de Tratatul Uniunii Europene, respectiv libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Armonizarea cotelor de impozitare a profiturilor companiilor europene este un subiect disputat şi discutat. Guvernele ţărilor care optează pentru creşterea competitivităţii şi atractivităţii economiilor lor naţionale prin politici fiscale de tipul cotei unice de

11 ”ARMONIZAREA SI TENTATIA COORDONARII FISCALE ÎN UNIUNEA EUROPEANA” Condea Bogdan-Virgil Cluj-Napoca 2014 P 3412 ”DREPT FISCAL COMUNITAR” Ionel Bostan , Iaşi P 35

10

impozitare, sunt în polemică cu guvernele ţărilor care mizează pe o rată înaltă a fiscalităţii, pentru a putea asigura resursele necesare finanţării “statului bunăstării generale”. Propunerea Comisiei Europene de a lua măsuri în vederea impozitării veniturilor societăţilor de capital conform unei baze fiscale consolidate pentru activităţile desfăşurate la nivelul Uniunii Europene şi-a găsit numeroşi adepţi, atraşi de posibilităţile oferite de un sistem de impozitare mai clar şi o mai bună planificare a afacerilor ce ar rezulta în urma aplicării unei astfel de formule. Această măsură va reprezenta un pas important în procesul de îmbunătăţire a mediului de afaceri, prin consolidarea Pieţei Unice şi creşterea concurenţei. Din cele 27 de ţări membre, Irlanda, Malta, Marea Britanie, Estonia şi Slovacia, s-au opus ideii de armonizare fiscală în domeniul impozitelor pe profit susţinând ca stabilirea impozitelor trebuie sa rămână o decizie a guvernelor naţionale.

Bibliografie :

Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi ”Drept fiscal European” P35 ”Fiscalitate în Europa la începutul mileniului III ” Cosmin Flavius Costas ,Stefan Minea Ed,

Rosetti , 2006 ”CONSIDERAŢII PRIVIND POLITICA FISCALĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE”

Marcel DRĂCEA,Dan Florentin SICHIGEA revista ”Finanţe – Provocările viitorului” , Craiova.

”ARMONIZAREA FISCALĂ ÎN CONDIŢIILE INTEGRĂRII ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ” Mădălin CINCĂ revista ”Finanţe – Provocările viitorului” , Craiova.

”ARMONIZARE SI COMPETITIE FISCALA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE ” Dănuţ Chilarez, George-Sebastian Ene

”ARMONIZAREA SI TENTATIA COORDONARII FISCALE ÎN UNIUNEA EUROPEANA” Condea Bogdan-Virgil Cluj-Napoca 2014

”DREPT FISCAL COMUNITAR” Ionel Bostan , Iaşi http://europa.eu/

11

Anexa

Dubla impunereDubla (sau multipla) impunere internaţională se produce atunci când autorităţile fiscale a două sau mai multe state încasează concomitent impozite având aceeaşi bază sau aceeaşi incidenţă, în asemenea mod încât o persoană suportă o obligaţie fiscală mai grea decât dacă ar fi fost supusă unei singure autorităţi fiscale.

Dubla impunere internaţională poate îmbrăca două forme :

a) dubla impunere economică - adică impunerea în cadrul unui stat a aceluiaşi venit sau a aceleaşi averi ia mai multe impozite;

b) dubla impunere juridică - adică impunerea aceleaşi materii impozabile, de două ori în state diferite.

Caracteristica dublei impuneri constă în aceea că apare numai în cazul impozitelor directe (impozitul pe venit şi impozitul pe avere), nu şi a celor indirecte.

Apariţia dublei impuneri internaţionale este posibilă datorită folosirii unor criterii de impunere, şi anume:

A. Criteriul rezidenţei (domiciliului fiscal);

B. Criteriul cetăţeniei;

C. Criteriul teritorialităţii.

Necesitatea evitării dublei impuneri pentru dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale

Dubla impunere afectează eficienţa exportului şi competitivitatea externă a mărfurilor, deoarece sarcina fiscală este mai mare decât dacă venitul sau averea ar fi supuse numai legislaţiei fiscale dintr-un singur stat. În aceste condiţii, dubla impunere devine un obstacol în calea dezvoltării comerţului exterior şi a cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, dacă nu se creează instrumente juridice prin care statele interesate să se oblige reciproc la măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea sau micşorarea efectelor dăunătoare ale acestui fenomen.

Eliminarea dublei impuneri internaţionale reprezintă o necesitate pentru a asigura dezvoltarea nestânjenită a relaţiilor economice internaţionale. Este necesară clarificarea şi garantarea situaţiei fiscale a contribuabililor (persoane fizice şi juridice) care sunt principalii „actori" ai activităţii economice, financiare etc.

Limitarea şi combaterea fenomenului de dublă impunere internaţională au devenit probleme importante şi pentru România, mai ales după 1989.

În acest scop sunt utilizate atât instrumente juridice interne (unilaterale) cât şi instrumente juridice externe (internaţionale), constând în convenţii pentru evitarea dublei impuneri cuprinzând prevederi de natură fiscal.