ofshore evaziune fiscala

EVAZIUNEA FISCALA

PRIN INTERMEDIUL

PARADISURILOR FISCALE

Introducere......................................................................................

................................4

Cap.1 1.Introducere în evaziunea

fiscala.....................................................................6

1.1. Consideratii

generale..................................................................................6

1.2. Definitia si clasificarea evaziunii

fiscale......................................................7

1.3. Formele evaziunii

fiscale..........................................................................12

1.4. Implicatii ale evaziunii

fiscale....................................................................14

1.5. Impozitele, presiunea fiscala si politica fiscala în perioada 2002

– 2006.16

1.5.1. Utilizarea impozitelor în vederea stimularii cresterii

economice.......16

1.5.2. Presiunea

fiscala..............................................................................18

1.5.3. Politica fiscala în perioada 2002 -

2006............................................21

Cap.2 Fenomenul

evazionist......................................................................................2

6

2.1. Factorii favorizanti ai fenomenului

evazionist...........................................26

2.2. Un posibil portret al

fraudatorului..............................................................31

2.3. Modalitati prin care se realizeaza evaziunea

fiscala.................................33

2.4. Evaziunea fiscala în

România..................................................................34

Cap.3 Paradisuri fiscale si tipuri de entitati juridice

offshore.................................38

3.1. Nasterea si evolutia paradisurilor

fiscale..................................................38

3.2. Caracteristicile paradisurilor

fiscale..........................................................40

3.3. Clasificarea paradisurilor

fiscale...............................................................41

3.4. Factorii de determina alegerea paradisurilor

fiscale.................................42

3.5. Forme clasice de entitati juridice

offshore................................................50

3.6. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activitatii

desfasurate………………………………………………………………………………….…

51.

3.7. Utilizari legale si ilegale ale jurisdictiilor

offshore......................................54

3.7.1. Practici legale de utilizare a juridictiei

offshore..................................54

3.7.2. Doctrine judiciare

cheie.....................................................................55

3.7.3. Utilizari imorale ale paradisurilor

fiscale............................................57

Cap.4 Utilizarea paradisurilor fiscale în criminalitatea financiara

international…58

4.1. Elemente generale……………………………………………………………58

4.2. Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore în montajele

financiare de

spalare a banilor.......................................................................60

4.2.1. Cazul Bancii Internationale de Credit si

Comert...............................60

4.2.2. Cazul Franklin Jurado 1990-

1996.....................................................61

4.3. Rolul zonelor offshore în mecanismele de spalare a banilor

murdar........62

4.4. Fraude si escrocherii offshore notorii

straine............................................63

4.4 .1. Cazul Natiunilor

inexistente..............................................................63

4.4.1.1. Regatul Enen

Kio........................................................................63

4.4.1.2. Principatul New

Utopia...............................................................63

4.4.2. Afaceri murdare cu proprietati imobiliare din Costa

Rica…..............64

4.4.3. Escrocherii cu titluri diplomatice si

nobiliare.....................................65

4.4.4. Ascunderea banilor

offshore..............................................................65

4.4.5. Seminariile

offshore...........................................................................66

4.5. Fraude si escrocherii notorii din

România.................................................66

4.1. Filiera "Dacia Felix" - Cadewell Virgin

Islands.......................................67

4.5.2. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus"

Cascadele.................................67

4.5.3 Sugativa - S.V. International

Tranzaction........................................69

4.5.4. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz

A.G.Switzerla.............70

4.5.5.Operatiunea"Valeologia"..................................................................70

4.5.6. Axa "ALRO-Slatina" - "ITC Management A.G.-Switzerland"

"Moscova"…………………………………………………………………………………...

….71

4.5.7. Spionajul rusesc mobilizat pentru

ALRO........................................72

Concluzii..........................................................................................

..............................73

Bibliografie......................................................................................

..............................76

Introducere

Impozitele sunt prea mari si încercati sa eficientizati o afacere?

Una dintre variantele la care puteti apela este înfiintarea unei firme într-un

asa-numit paradis fiscal. "Cel mai important avantaj oferit de companiile

înregistrate offshore este impozitarea atractiva a profiturilor - «low tax» sau

«no tax». Exista si alte argumente în favoarea firmelor offshore -

confidentialitatea asigurata beneficiarilor finali - proprietarilor, flexibilitatea în

conducerea operatiunilor companiei, promptitudinea cu care pot fi înfiintate

astfel de companii".1

Pentru înregistrarea unei companii offshore, de regula, este

necesara o copie de pasaport a persoanei care va fi actionar, director sau

împuternicit. "Doar în câteva jurisdictii (de ex.: Cipru) se cere si o scrisoare

de referinta bancara, factura de utilitati etc.".

Exista un numar infinit de combinatii pentru a obtine avantaje de

la o companie offshore. Astfel, societatile pot fi folosite pentru a reduce

profitul societatilor-mama situate în zone cu fiscalitate mare. De exemplu,

compania-mama vinde companiei offshore anumite bunuri la un pret minim,

iar compania offshore finalizeaza contracte pentru vânzarea acestor bunuri la

un pret mai ridicat. Societatea-mama, datorita pretului minim, va avea un

profit mai mic si, ca urmare, si impozitul pe profit se va micsora

considerabil".2 Prin aceste tranzactii, compania offshore va realiza un profit

considerabil.

Un alt motiv al înfiintarii unei firme offshore este legat de

reinvestirea capitalului, dar si de garantarea pastrarii confidentialitatii

tranzactiilor finalizate intre companie si clientii sai. în plus, proprietarii de

offshore-uri au avantajul de a transfera resursele de valuta disponibile fara a

incalca legile circulatiei monetare si cele fiscale. "Companiile offshore pot fi

utilizate pentru minimalizarea impozitelor societatilor mixte. În acest caz,

acelasi cetatean este proprietarul si administratorul ambelor companii

(offshore), una locala si una aflata în strainatate, care înfiinteaza împreuna

societatea mixta. Astfel se creeaza posibilitatea de a transfera, într-o a treia

tara, profitul companiei straine sub forma de dividende neimpozabile. Mai

târziu, banii pot fi returnati în tara în care societatea mixta este înregistrata,

sub forma de investitii si credite privilegiate". Pe lânga numeroasele avantaje

ale detinerii unei firme offshore trebuie tinut cont si de câteva dezavantaje.

"Între dezavantajele detinerii unei astfel de firme, probabil cel mai suparator

îl reprezinta «anathema» aruncata asupra firmelor înregistrate în

«paradisuri» fiscale de catre autoritatile statelor cu fiscalitate ridicata". Alte

inconveniente, ceva mai putin importante, sunt reprezentate de costurile de

întretinere a unei asemenea firme si de distantele destul de mari pe care le

are de strabatut un investitor pâna la cele mai multe dintre locatiile offshore.

O companie offshore se poate înregistra între o saptamana (Seychelles,

Delaware), 3 - 4 saptamani (Insulele Britanice Virgine, Belize, Bahamas, New

York) si 1-1,5 luni

1 Manaila A. - „Companiile offshore sau evaziunea fiscala legala", Editura C.

H. Beck, Bucuresti, 2006, pag. 26

2www.prezentonline.ro

(Marea Britanie, Hong Kong, Cipru). Exista însa si variante foarte rapide. "Noi

înregistram companii cu directori fiduciari (nominali) - asa-numitele ready

made sau shelf company - cu o procura în alb, companii care pot fi ridicate de

catre client într-o ora", explica reprezentantul LavecoGroup ltd.3

Cele mai importante jurisdictii offshore se gasesc în zona Caraibelor - British

Virgin Islands, Cayman Islands, Bahamas etc. O alta zona interesanta este

reprezentata de insulele britanice din Canalul Manecii (Guernsey, Jersey si

Sark). De asemenea, în Pacificul de Sud si în Oceanul Indian exista mai multe

jurisdictii care ofera posibilitatea înregistrarii unor companii cu regim

offshore. În total, la nivel mondial, exista peste 50 de state care ofera, partial

sau total, facilitati offshore. Analistii sunt de parere ca cele mai cautate

jurisdictii sunt însa cele din Marea Britanie, Noua Zeelanda, Seychelles, Cipru,

Delaware si Insulele Britanice Virgine. Taxele anuale care se platesc pentru

un offshore depind de locatia aleasa, variind între 1.500 si 3.200 de dolari.

Anumite state solicita ca taxele anuale pentru primul an de existenta a firmei

sa fie achitate înainte de înmatricularea firmei offshore.

Companiile offshore nu au facturi tipizate sau chitante.

"Formularele tipizate, facturile etc. se personalizeaza de catre fiecare client în

parte, noi le dam modele de facturi, iar ei le personalizeaza - cu denumirea

companiei, logo - si le înregistreaza sub un numar si în România, începând cu

acest an, oamenii de afaceri vor face cunostinta cu acest tip de facturi care

se foloseste în Uniunea Europeana", spune reprezentantul grupului Laveco

Ltd. Cât priveste modalitatea ca o companie offshore sa devina actionar într-o

companie româneasca, aceasta este similara cu aceea a unei companii

românesti care devine actionar într-o companie româneasca, doar ca pentru

compania straina se cer toate actele de înregistrare si certificatul constatator

(status letter) sa fie cu apostila.

De mentionat ca o companie offshore se preteaza pentru absolut

orice activitate. Potrivit reprezentantilor companiilor care intermediaza

înfiintarea de offshore-uri, cel mai des sunt folosite pentru comert, import-

export, dar si pentru servicii de orice fel. În ce priveste domeniul imobiliar, în

tara noastra, o companie offshore poate detine un imobil în proprietate, dar

nu poate avea proprietatea terenului de sub imobil.

Analistii considera ca, acum, o data realizata aderarea tarii

noastre la Uniunea Europeana, cei care vor sa "fenteze" Fiscul prin mutarea

afacerilor în zone offshore vor trebui sa dea dovada de mai multa atentie.

"Moda firmelor offshore va ramâne, dar metodele de evitare fiscala vor trebui

rafinate. Tarile din Uniunea Europeana au o experienta importanta în legatura

cu entitatile offshore care opereaza pe teritoriul lor, experienta materializata

în legislatie nationala si/sau comunitara. Vrând-nevrând, România va trebui

sa trateze mult mai strict comportamentul firmelor offshore. De altfel, am si

observat o anumita preocupare din partea Agentiei Nationale de Administrare

Fiscala (ANAF) referitoare la «preturile de transfer» pe care companiile

multinationale le utilizeaza, când este posibil, ca vehicule pentru exportul

profiturilor". româneasca, doar ca pentru compania straina se cer toate actele

de înregistrare si certificatul constatator (status letter) sa fie cu apostila.

www.offshor e.ro

Capitolul 1

INTRODUCERE ÎN EVAZIUNE FISCALA

1.1.Consideratii generale

Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico - sociale

complexe de maxima importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale

caror consecinte nedorite cauta sa le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind

practic impisibila. Efectele evaziunii fiscale se repercuteaza direct asupra

veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pietei si pot contribui

la inechitati sociale datorate „accesului" sau „înclinatiei" diferite la evaziunea

fiscala din partea contribuabililor.

Daca nu ar fi decât aceste cauze aduse de evaziunea fiscala,

statul ar trebui sa se preocupe sistematic si eficient de preîntâmpinarea si

limitarea fenomenului.5

Economia subterana ca forma de manifestare a evaziunii fiscale (munca la

negru, vânzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de noroc), este estimata

a fi 9% din PIB în Marea Britanie, 13% în Suedia, 15,5% în Italia, 9% în

Canada si Germania.

Semnificatia problemei este mai mare în tarile mai putin

dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultati în supravegherea

tranzactiilor care au loc în economie, frauda fiscala în aceste tari fiind

estimata între 4/5 si 9/10 din încasarile fiscale prevazute. Nici România nu

este departe de aceste estimari.

Cu toate acestea, statul prin puterile sale politice, poate sa incite

la evaziune fiscala urmarind în special doua scopuri:6

* Un scop „pozitiv" argumentat de intentia de a stimula formarea capitalului;

* Un scop „negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe

ori de tip mafiot, cu toate consecintele pe care le implica.

Decurge astfel rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau nu, al

politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalitatii în general. În Japonia,

formarea capitalului a fost influentata si de evaziunea fiscala care este

încurajata în mod oficial. Astfel, legal, un japonez adult este scutit de taxe

pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi

decât numarul populatiei.

„Interventia" statului în mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala,

trebuie analizata prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) si

eforturi (o mare risipa de resurse bugetare, crearea de inechitate în veniturile

disponibile ale contribuabililor etc.). Efectul benefic al interventiei statului sub

raportul legislativ este direct, imediat si vizibil, în timp ce efectele ei nefaste

sunt treptate, si indirecte,

5 Patroi D., - "Evaziunea fiscala între latura permisiva, aspectul

contraventional si caracterul infractional", Editura

Economica, Bucuresti, 2006, pag. 13

6 Olteanu I., Bistriceanu G. - "Evaziunea fiscala. Metode si tehnici de

combatere a evaziunii fiscale", Editura ASE,

Bucuresti, 2005, p.27

neperceptibile. Unul dintre aceste efecte este fenomenul coruptiei care este

practic inevitabil însotitor al evaziunii fiscale.

Raportul contribuabilului cu sistemul fiscal este înainte de toate

o problema de perceptie în legatura cu întreaga prelevare pe care el trebuie

sa o achite. Aceasta perceptie este caracterizata printr-un sentiment de

constrângere, chiar de o presiune, ceea ce explica permanenta opozitie la

impozit. Când este vorba sa se determine situatia juridica a contribuabilului,

prima idee care se impune este cea a subordonarii stricte a acesteia legii

fiscale. Fata de fisc, contribuabilul se afla într-o situatie legala si

reglementata. Contribuabilul nu participa la elaborarea regulilor fiscale,

acestea, de cele mai multe ori, sunt în contradictie cu ceea ce politicienii au

promis atunci când i-a solicitat votul. Caracterul legal al impozitului

determina natura raporturilor juridice existente între contribuabili si fisc,

fixând statutul contribuabilului care este de tip general si impersonal.

Acest caracter legal al impozitului implica consecinte si pentru

administratie care si se afla subordonata principiului fundamental si rigid al

legalitatii.

Exprimarea acestui fapt rezida prin aceea ca administratia nu dispune decât

de o competenta bine determinata care pentru contribuabili constituie, de

asemenea, garantarea drepturilor sale. Aceasta înseamna ca impozitarea

este unilaterala, dar nu si arbitrara. În plus, contribuabilul, gratie înmultirii

cabinetelor de consiliere fiscala si expertilor contabili, dispune de informare

fiscala la fel de abundenta si performanta ca si cele ale administratiei.

Contribuabilii resimt în mod necesare prelevarea fiscala ca pe o

amputare injusta, sau cel putin inoportuna a avutiei personale. Cel mai

adesea, impozitul este perceput ca un sacrificiu.

Chiar în forma sa cea mai putin conflictuala, impozitul este

întotdeauna resimtit ca o constrângere. O prima proba a acesteia o

reprezinta declaratia, contribuabilul aflându-se într-o situatie complexa si în

fata careia se afla adesea dezarmat, chiar incapabil sa faca fata dificultatilor

legate de obligatiile ce-i revin. La aceasta se adauga costurile psihologice

accesorii în cadrul carora complexitatea si instabilitatea textelor de lege

ocupa un loc important.7

O alta proba o reprezinta controalele fiscale. Pentru multi

contribuabili: comercianti, profesiuni liberale, întreprinderi, verificarea este

un calvar. Ministerul Finantelor Publice efectueaza controale peste controale,

influentând comportamentul contribuabililor.

1.2. Definitia si clasificarea evaziunii fiscale

Multitudinea obligatiilor pe care legile fiscale le impun

contribuabililor si mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze în

toate timpurile si ingeniozitatea contribuabililor de a inventa procedee

diverse de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost întotdeauna

în special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii si

averea lor, îl atinge în cel mai sensibil interes: interesul banesc.

În pofida a tot ceea ce se scrie despre cauze, modalitati,

amploarea, controlul si sanctiunile privitoare la evaziunea fiscala, nu exista o

definitie clara a acestei notiuni si a notiunii de frauda fiscala.

Economistul francez Jean - Claude arata în lucrarea sa „Le fraude

fiscale" ca: „Daca se vorbeste într-adevar de frauda, se vorbeste în aceaasi

masura de frauda legala sau legitima, frauda ilegala, de evaziune

internationala, de evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale

sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea

alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la

lege sau economia subterana."8

Cu privire la definitia evaziunii fiscale si a fraudei fiscale Frauda

fiscala desemneaza o infractiune la lege, si se distinge de evaziunea fiscala

care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege. Sunt însa

cazuri când anumite legislatii sau autori asimileaza în parte cele doua notiuni.

Evaziunea fiscala este minimizarea excesului de impozitare prin utilizarea

alternativelor acceptabile reale. Frauda fiscala este determinata de

contribuabili sau consilierii sai profesionisti, preocupati de a nu tine seama de

legea fiscala în vigoare.9

Frauda fiscala este o expresie metaforica si ambigua si este utilizata frecvent

în tari precum: Elvetia, Franta, Belgia, ea desemnând subestimarea materiei

impozabile prin anumite ramuri fiscale de favoare. Cel mai adesea frauda

legala desemneaza procedeele juridice care permit scaparea de impozitarea

fara a contraveni legii.

La noi în tara exista astfel de exemple notorii, prin care

procedeul a fost utilizat în scara larga. Una din acestea a fost înfiintarea de

societati comerciale în „lant" de catre acelasi patron sau grup de asociati

imediat dupa ce o societate iesea din perioada de scutire de plata a

impozitului pe profit, ajungându-se ca profitând de lacunele legii nr. 12/1991

privind impozitul pe profit, sa nu se plateasca de respectivii contribuabili

impozit pe profit de ani de zile, ceea ce a însemnat pierderea a aproximativ

doua bugete anuale în perioada 1991 - 1995.10 Lacuna a fost mentinuta si de

Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 care a prevazut ca societatile comerciale

care au fost înregistrate înainte de 1 ianuarie 1995 la Registrul Comertului

beneficiaza în continuare de scutire de impozit pe profit. Ordonanta a fost

publicata în Monitorul Oficial în data de 31 august 1994, astfel încât cei

interesati au avut la dispozisie 4 luni de zile pentru a-si completa „zestrea"

de societati comerciale.

Ca urmare a acestui mod lacunar de reglementare a impozitului

pe profit s-a dat economiei nationale o dubla lovitura:

1. nu si-a atins scopul instituirii dee facilitati fiscale din moment ce mai mult

de jumatate din societatile comerciale înregistrate la Registrul Comertului nu

au functionat;

2. a fost punctul de plecare al generarii si escaladarii fenomenului de

evaziune

fiscala în economia româneasca.

Un alt exemplu îl constituie zonele defavorizate care au creat

multiple facilitati fiscale societatilor comerciale care efectuau investitii în

aceste zone (scutire de la plata impozitului pe profit, reducerea impozitului

pe salarii pentru salariatii angajati din zonele respective etc.). Însa prin

aceste zone au fost derulate majoritatea importurilor din tara noastra, în

special produse alimentare si produse finite, ducând la falimentul

producatorilor autohtoni care nu au mai facut fata concurentei datorita

preturilor scazute pe piata si gauri importante bugetului de stat prin neplata

taxelor vamale si a impozitelor datorate.

Nici aceasta reglementare nu si-a atins scopul pentru care a fost instituita,

acela de a dezvolta economic zonele defavorizate si de a angaja forta de

munca disponibilizata.

Frauda ilegala desemneaza violarea directa si deschisa a legii

fiscale, o infractiune directa si deliberata a regulilor impuse pentru stabilirea

si plata declaratiei, prin operatiuni fictive sau de creare de societati fictive.

În ceea ce priveste definirea evaziunii fiscale opiniile specialistilor sunt

diferite. Astfel, în perioada dintre cele doua razboaie mondiale notiunea de

evaziune fiscala era inclusa în cea de frauda.

Autorii contemporani definesc evaziunea fiscala ca totalitatea

manifestarilor de „fuga" din fata impozitelor. Ei sustin ca evaziunea fiscala

poate fi:

* ilicita, având uneori un caracter fraudulos, si

* legala sau tolerata.

Prin evaziune fiscala ilicita se întelege actiunea contribuabilului care violeaza

prescriptiunea legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit. Evaziunea

fiscala este frauduloasa atunci când contribuabilul obligat sa furnizeze în

sprijinul declaratiei sale justificari, le-a stabilit într-un mod neregulat, cu

scopul de a însela fiscul sau când veniturile nedeclarate prin natura lor sa fie

justificate metarialiceste, insuficienta lor atinge un asa grad, încât vointa

fraudatorului sa apara evidenta.11

Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si

inadvertentelor unei legislatii imperfecte si mai greu asimilata, a metodelor si

modalitatilor defectuoase de aplicare, precum si neprevederii si nepriceperii

legiuitorului, a carui fiscalitate excesiva este tot atât de vinovata ca si cei

care îi provoaca prin aceasta evaziune.

Evitarea impozitelor poate avea loc prin trei modalitati:

a) legea fiscala asigura ea însasi evaziunea printr-un regim fiscal de favoare;

b) abtinerea contribuabilului de a îndeplini activitatea, operatiunea sau actul

impozabil (aceasta modalitate este frecventa în cazul unei fiscalitati excesive

deoarece rata marginala de impozitare devine foarte ridicata, evaziunea se

produce în acest caz prin substituirea timpului liber exonerat munci

impozitate;

c) folosirea lacunelor sistemului fiscal.

În literatura de specialitate exista opinii diferite asupra legalitatii

evaziunii fiscale. Una, care considera ca în materia fiscala atât evaziune

fiscala care consta în minimizarea obligatiilor fiscale, cât si evaziunea ilegala

sau neligitima, care este deifnita ca încercarea de a cauta eludarea legii. Alta

opinie se refera la faptul ca avem de a face numai cu evaziune fiscala ca

atare, adica contribuabilul respecta legea sau o violeaza. El datoreaza

impozitul sau nu îl datoreaza. Evaziunea fiscala este deseori rezultatul fraudei

fiscale. În functie de nedeclararea sau de declaratii false, materia impozabila

scapa fiscalitatii si nu da loc impozitarii, scapând astfel de impozitare sume

considerabile.

Principiile care clarifica domeniul evaziunii fiscale sunt cele ale

legalitatii si cel al libertatii de gestiune. Conform principiului legalitatii, în

materie fiscala contribuabilul dispune de o libertate de alegere a situatiei

celei mai favorabile din punct




de vedere fiscal, în special atunci când legea fiscala prezinta lacune sau

imprecizii. Conform principiului libertatii gestiunii economice,

contribuabilul poate opta pentru o cale mai putin impusa fiscal sau sa

interzica administratiei sa se amestece în gestiunea întreprinderii (aprecierea

riscului financiar, modul de finantare, practici comerciale sau de gestiune

contabila). Plecând de la cele doua principii de legalitate si libertate a

gestiunii fiscale, practica evaziunii fiscale trebuie sa beneficieze de o

prezumtie de legalitate pe care administratia va cauta sa o combata, fie

sustinând ca contribuabilul a comis o eroare de apreciere de fapt sau de

drept, fie precizând ca decizia de gestiune depaseste limitele evaziunii pentru

a se înscrie în practici frauduloase.

Desi deciziile pe care le ia contribuabilul în materie fiscala se pot

baza pe cele doua principii: principiul legalitatii fiscale si cel al libertaii de

gestiune, aceasta nu înseamna ca se poate face orice, ca libertatea deciziilor

pe care le ia în materie fiscala nu este într-un anumit fel supravegheata. În

aceasta zona neprecizata pe care imperfectiunea legii o lasa la latitudinea

contribuabilului, administratia nu ramâne imobila în cautarea de a stabili

anumite limite.

O alta forma de evaziune se poate insera între actul anormal si

eroarea contabila este decizia incorecta de gestiune, procedura prin care

contabilul actioneaza contrar regulilor fiscale (constituirea de provizioane

nedeductibile fiscal).

Descrierea evaziunii fiscale licita si ilicita este necesara si utila

pentru ca da posibilitatea, cel putin teoretica, estimarii marimii fenomenului

pe cele doua forme de manifestare. Aceasta disociere ajuta si la

sensibilizarea diferitilor factori de decizie politica si a celor administrativi în

cautarea si stabilirea mijloacelor adecvate de limitare si combatere a

evaziunii fiscale. De evaziunea fiscala licita ar trebui sa se ocupe îndeosebi

factorii de decizie politica si apoi a celor administrativi, iar de evaziunea ilicita

ar trebui sa se ocupe guvernul care raspunde de înfaptuirea politicii fiscale a

statului care poate fi compromisa daca fenomenul evaziunii scapa de sub

control.

În practica este dificil de a distinge eroarea contabila involuntara

de decizia luata constient în vederea diminuarii impozitului, limita trasarii

formelor evaziunii legale si ilegale nu poate fi jalonata decât de la caz la caz.

Sub unghiul fiscal si ce penal, delictul fraudei fiscale prezinta trei

elemente constitutive clasice:12

* elementul legal;

* elementul intentional;

* elementul material.

Elementul legal este o necesitate evidenta. Principiul

legalitatii incriminarilor ofera contribuabilului o garantie împotriva abuzurilor

posibile ale statului, condamnarea pentru frauda nu este posibila decât în

baza unui text legislativ.

Elementul intentional este elementul cel mai indicat al fraudei

fiscale, un punct de vedere comun nefiind înca stabilit între doctrina si

dreptul pozitiv. Pentru a dovedi intentia, trebuie ma întâi ca respectivul

contribuabil sa fi avut cunostinta ca el

violeaza o dispozitie fiscala legala sau ca el a actionat voluntar sau constient

în totala




cunostinta de cauza. Deci, trebuie demonstrat ca actul fraudei fiscale a fost

comis liber fara constrângere.

Elementul material presupune ca frauda nu trebuie sa fie considerata în

stare latenta. Pentru a fi condamnata trebuie dovedit un fapt exterior. În

legislatia multor tari si tentativa se pedepseste. Aceasta extensie pune

problema dintre tentativa si frauda consumata.

Clasificarea juridica a evaziunii fiscale

Exista diferite trepte de evaziune fiscala. Cel care comite o frauda ocazionala

este diferit de profesionist, primul invoca scuza obscuritatii textelor de lege în

timp ce al doilea manifesta o intentie frauduloasa. Politica represiva a

administratilor fiscale din mai multe state este fondata tocmai pe aceasta

distinctie între fraudele din neglijenta si fraudele manifeste. Prin amploarea

lor, prin repetare si natura mijloacelor folosite, acestea din urma sunt supuse

unor condamnari penale de care primele pot scapa.

Exista o distinctie clasica între frauda fiscala administrativa si

frauda fiscala penala. În timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale,

a doua suporta sanctiuni penale. O alta distinctie are la baza existenta

mijloacelor frauduloase pentru comiterea fraudei fiscale. Conform acesteia

exista frauda simpla si frauda complexa.

Frauda simpla este intermediara între evaziune si frauda fiscala

însotita de procedee frauduloase care stabileste vointa de a se sustrage

impozitarii. Ea se defineste ca orice actiune sau omisiune comisa cu rea

credinta pentru sustragerea de la impozite. Aceasta este o practica foarte

raspândita care furnizeaza majoritatea cazurilor de aplicare a penalitatilor

fiscale în materie de impozitare.

Frauda complexa este frauda tip prin excelenta, însa ea nu

reprezinta decât o proportie foarte mica din infractiunile fiscale.

Acest delict poate îmbraca mai multe forme:

* omisiunea voluntara de a face declaratia de impunere la termenele

prevazute;

* ascunderea sumelor supuse impozitarii;

* organizarea insolvabilitatii;

* piedicile puse încasarii impozitelor.

În Olanda, frauda fiscala este definita ca fiind faptul de a stabili în

mod intentionat o declaratie inexacta, de a prezenta documente false sau de

a nu respecta obligatia legala de a furniza administratiei anumite informatii

necesare controlului. Faptele sunt santionate cu închisoare sau amenzi

ridicate (20.000 dolari).

Conform legilor fiscale din Irlanda, frauda fiscala este definita ca

orice infractiune de a se sustrage impozitului. Legea irlandeza sanctioneaza

mai aspru delictele fiscale speciale care nu sunt proprii unei anumite

categorii de impozit, ci comune tuturor impozitelor si taxelor percepute de

administratia fiscala. Este vorba de infractiuni considerate ca foarte grave si

pasibile de sanctiuni severe. Dintre delicte enumeram:




1. stabilirea unei declaratii inexacte sau comunicarea de documente

inexacte;

2. opunerea la controlul fiscal;

3. refuzul de a pastra sau de a furniza documentele prescrise de lege;

În Germania, delictul de frauda fiscala este definit ca faptul de a

omite, în plina cunostinta de cauza, de a dovedi administratiei elementele

care conditioneaza stabilirea impozitului sau de a-i comunica informatii

inexacte sau incomplete, din moment ce aceste actiuni tind sa micsoreze

impozitarea sau de a procura avantaje fiscale nejustificate autorului lor sau

unui tert.13 Sanctiunile constau în amenzi care ajung pâna la 2 milioane de

euro sau pedeapsa cu închisoare pâna la 10 ani pentru urmatoarele fapte:

* vointa contribuabilului de a se îmbogati prin frauda;

* importanta impozitelor eludate;

* avantajele de a detine o functie politica sau complicitatea unui functionar;

În Japonia, unde onestitatea fiscala este în mod obisnuit ridicata,

frauda fiscala face obiectul reprobarii si este calificata ca si crima, ea fiind

cercetata nu numai de serviciile fiscale, ci si de parchet si politie.

În tara noatra, sanctiunile pentru evaziune fiscala sunt pedepsite cu amenzi

contraventionale, relativ scazute sau închisoare pâna la 10 ani pentru fapte

ca:

* sustragerea de la plata impozitelor;

* nedeclararea veniturilor;

* distrugerea evidentelor contabile;

* declararea fictiva a sediului social, etc.

1.3.Formele evaziunii fiscale

Dupa modul cum se procedeaza în activitatea de evitare a

reglementarilor fiscale se face diferentierea între evaziunea fiscala legala si

evaziunea fiscala ilicita.

a)Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli

legea, recurgând la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de

evaziune nu este posibila decât atunci când legea este lacunara sau prezinta

inadvertente. Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci când o anumita

parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este

sustrasa de la impozitare datorita modului în care legislatia fiscala dispune

stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace, si exploatând insuficientele legislatiei

le eludeaza în mod legal, sustragându-se în totalitate sau în parte platii

impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. În acest fel

contribuabilii ramân în limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa

ceva, iar statul nu se poate apara decât printr-o legislatie clara, precisa.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeaza de interpretarea

favorabila a legislatiei fiscale, în practica tarilor cu economie de piata, sunt:




1. constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, în cuantum mai mare

decât cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorând astfel

veniturile impozabile;

2. practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat

în achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda

reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sa stimuleze

acumularea;

3. asocierile de familie, precum si societatile oculte dintre sotia si copiii

întreprinzatorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre este

impunerea separata a acestora, repartizarea separata a veniturilor pe fiecare

asociat ducând la micsorarea sarcinilor fiscal;

4. venitul total al membrilor familiei poate fi împartit în mod egal între

acestia, indiferent

de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale obtinându-se o

diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului;

5. constituirea unor depozite de pastrare si administrare de catre parinte

(tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz desi venitul

aferent depozitului este supus impunerii, impozitul platit este mai mic în

comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;

6. folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor

filantropice,

indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei parti din

veniturile realizate de la impunere;

7. un contribuabil are posibilitatea sa opteze pentru impozitul pe venitul

persoanelor

fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporatie.

Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeaza o

importanta sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere

al corporatiilor cuprinde numeroase facilitati care duc la o substantiala

reducere a sarcinilor fiscale.;

8. luarea în considerare a unor facilitati legale cu privire la excluderea din

masa

impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionala si practica

în productie, a sumelor platite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect

programe prioritare de interes national;

9. scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau

publicitate,

indiferent daca au fost facute sau nu;

10. interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante

facilitati pentru

contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive.

Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991)

reglementeaza cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea

diminuarii profitului. Aceasta lista a fost modificata în anexa 1, la Hotararea

guvernului nr. 804 din 30.11.1991.

Interpretarea favorabila a acestor dispozitii ce acorda scutiri de

impozit pe diferite perioade de la înfiintarea societatii în functie de profil a

dus la înfiintarea unui numar deosebit de mare de societati cu profil

comercial în scopul evaziunii fiscale.

b)Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savârseste prin

calcarea flagranta a legii, profitându-se de modul specific în care se face

impunerea. În acest caz contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de

a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite

statului.

Evaziunea fiscala este frauduloasa când contribuabilul, obligat sa

furnizeze date în sprijinul declaratiei în baza careia urmeaza a i se stabili cota

impozitului, recurge

la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei

impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

În general este greu sa se determine toate formele de evaziune de

acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscala exista însa forme

care se regasesc mai frecvent:14

- întocmirea de declaratii false;

- întocmirea de documente de plati fictive;

- alcatuirea de registre contabile nereale;

- nedeclararea materiei impozabile;

- declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

- executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictive;

-diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin

înregistrarea în cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate în realitate;

- vânzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vânzare

efectiva, care

ascund operatiunile reale supuse impozitarii ;

- falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o

conventie

între patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru

fapta comisa.

Micsorarea încasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este în

mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind

deloc neglijabila.

1.4.Implicatii ale fenomenului evazionist

Incidenta fenomenului evazionist se face simtita pe plan financiar, economic,

social si politic.

În plan financiar evaziunea fiscala constituie o amenintare reala pentru

procesele de realizare a veniturilor publice, influentând pe aceasta cale

evolutia echilibrului bugetar. Prin actiunea sa în directia diminuarii veniturilor

bugetare, evaziunea fiscala contribuie la micsorarea posibilitatilor de

manevra ale statului în economie si în domeniul social.

Sub aspect economic, toate formele de evaziune fiscala

influenteaza asupra concurentei, în sensul distorsionarii acesteia. Societatile

care nu-si îndeplinesc obligatiile fiscale pot practica preturi mai scazute decât

cele care nu fraudeaza, în felul acesta putând patrunde mult mai usor pe noi

segmente de piata.

Datorita „accesului" si „înclinatiei" diferite la evaziune fiscala din

partea contribuabililor, fenomenul determina,sub aspect social, aparitia sau,

mai degraba, marirea inegalitatilor între contribuabili, determinând, în final

aparitia sau acutizarea unor tensiuni sociale.

Pierderile fiscale si sociale accentueaza degradarea aparatului economic si

financiar, privând de facilitatile cuvenite pe cei defavorizati (bolnavi,

pensionari, familiile sarace cu copii), compromitând ameliorarea sortii lor.

Incidenta activitatilor subterane asupra inegalitatilor sociale este ambigua:

daca unele activitati subterane avantajeaza clasele defavorizate, altele

contribuie la îmbogatirea gospodariilor cu venituri ridicate. Totusi, se pare ca

tendinta generala este de accentuare a inegalitatilor sociale.

În lucrarea „Economie si finante publice", profesorul N. Hoanta

arata ca, desi, de pe urma evaziunii fiscale, pe termen scurt, evazionistii au

de câstigat, în timp ce statul (bugetul acestuia) are de pierdut, pe termen

lung, perdanti sunt si ceilalti contribuabili care nu recurg la evaziune fiscala,

„prin ridicarea posibila a fiscalitatii pentru complinirea resurselor financiare

publice diminuate de evaziune"15.

Pentru puterea publica pierderea nu consta numai în nerealizarea

resurselor bugetare, ci si în nerealizarea programului politic de guvernare si

în împiedicarea îndeplinirii unor aspiratii firesti pentru puterea publica:

putere, glorie, credibilitate si alte avantaje materiale sau spirituale.

Cu toate acestea, statul, prin puterile publice, poate si sa incite la

evaziune fiscala urmarind, în principal, doua scopuri:

- un scop „pozitiv" argumentat de intentia de a stimula formarea capitalului.

Un exemplu în acest sens îl constituie cazul Japoniei care, scutind de taxe

conturile de economii medii, încurajeaza, în mod oficial, evaziunea fiscala.

Din acest motiv, Japonia are cea mai mare rata de formare a capitalului,

numarul conturilor de economii de acest tip depasind de cinci ori numarul

populatiei, inclusiv copiii:16.

- un scop „negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe

ori de tip

mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.

La nivel individual, când taxarea este perceputa ca excesiva,

contribuabilul are de ales între a nu muncii sau a evita plata impozitelor.

Dintr-o perspectiva personala, dar si sociala, decizia de a muncii si de a nu

plati impozitele este, în acest caz, mai eficienta. Individului îi este mai bine

iar guvernul nu pierde nimic deoarece nu ar percepe nici un fel de impozite

nici în situatia în care individul ar alege sa raspunda fiscalitatii ridicate prin

somaj.

Referitor la rolul pe care îl poate avea evaziunea fiscala în formarea

capitalului, în lucrarea „Capitalism si libertate", Milton Friedman aprecia ca

„Ocolirea impozitarii ar putea sa fi fost esentiala pentru bunastarea

economica." Cu toate acestea „daca lucrurile ar fi stat asa, câstigul a fost

obtinut cu pretul unei mari risipe si prin introducerea unei inechitati larg

raspândite"17.

Având în vedere cele de mai sus, o prezentare riguroasa, stricta a

efectelor fenomenului evazionist este dificil de realizat si în acelasi timp

foarte riscanta. "Probabil chiar frauda fiscala este sansa sistemelor fiscale ca

ele sa devina viabile. În aceasta privinta contrar ideii prea simple care

considera frauda un comportament antidemocratic, aceasta este mai curând

singurul mijloc modest al expresiei directe de încuviintare a sa din partea

contribuabilului. Departe de a fi contrara democratiei, frauda fiscala, nu este,

din contra, decât manifestarea bruta a vitalitatii sale".

Analiza fenomenului trebuie efectuata prin prisma raportului dintre

efectele sale benefice (formarea capitalului) si eforturile sau costurile

acestora (o mare risipa de resurse bugetare, crearea de inechitate în

veniturile disponibile ale contribuabililor, etc). De asemenea, trebuie sa se

tina seama ca „efectul benefic al interventiei statului (în sustinerea unui

anumit grad de evaziune fiscala), în special sub raport legislativ, este




direct, imediat si, ca sa spunem asa, vizibil, în timp ce efectele ei nefaste

sunt treptate si indirecte, neperceptibile..."18.

Contradictiile pe care acest fenomen le induce, mai ales într-un

sistem democratic (între nevoia generala de resurse financiare din impozite si

sustragerea

ilegala de la plata acestora; între contribuabilii care îsi achita constiincios

obligatiile fiscale si cei care urmaresc sustragerea de la plata acestora, ceea

ce conduce la marirea ecartului dintre veniturile disponibile ale primilor si ale

celor din urma, etc.) fac necesara „lupta" permanenta pentru prevenirea si

combaterea evaziunii fiscale.

1.5. Impozitele, presiunea fiscala si politica fiscala în 2002 - 2006

1.5.1. Utilizarea impozitelor în vederea stimularii cresterii economice

Pentru a se putea estima modul în care politica fiscala actioneaza, mai

curând activ decât pasiv, trebuie avut la dispozitie un element al acestei

politici care sa fie independent de faza ciclului economic.

Legislatia fiscala, în masura în care este fixa, constituie un stabilizator

automat care genereaza deficite în timp de recesiune si excedente în

perioade de expansiune.

Pentru a estima modul în care politica fiscala actioneaza mai curând activ

decât pasiv, trebuie sa se dispuna de un indice al acestei politici care sa fie

independent de faza ciclului pe care se situeaza.

Impozitele pot fi folosite ca instrumente de fundamentare a unei politice

conjuncturale: astfel, în perioade de depresiune, în scopul relansarii

economice, trebuie reduse impozitele.

Astfel, reducerea impozitului pe profit poate incita companiile de a-si extinde

activitatea, reducerea impozitului pe venit va încuraja persoanele fizice sa

lucreze mai mult.

În situatiile de inflatie, o metoda prin care masa monetara aflata în circulatie

poate fi restrânsa este si cresterea impozitelor directe.

De asemenea, obiectivelor conjuncturale li se poate suprapune si dorinta de a

modifica repartizarea veniturilor si/sau dorinta de a reduce presiunea fiscala,

evolutie ce se manifesta ca tendinta constanta în ultimii 20 de ani.

Stimularea investitiilor private: risc - incitatiile fiscale la investitii risca sa

afecteze alegerile strategice ale întreprinderilor care nu ar mai fi ghidate de

rationalitate economica. Frânarea investitiilor private în scopuri anti -

inflationiste are unele limite. Dupa unele opinii, în cadrul reformelor fiscale

care au avut loc în tarile dezvoltate, prin masurile luate s-a urmarit

deplasarea dinspre interventionismul prin impozite, catre neutralitatea

impozitelor.

Dar, însasi informatiile provenite din surse O.E.C.D. evedentiaza ca

majoritatea tarilor continua sa sprijine investitiile sau anumite ramuri /

activitati, prin intermediul sistemului fiscal sau prin subventii de la buget.

Astfel:

* în sapte tari O.E.C.D. se opereaza deduceri ale venitului impozabil cu o

parte mai mare sau mai mica din costul investitiilor realizate sau cu rezervele

constituite pentru finantarea investitiilor;

* se acorda reduceri ale impozitului pe profit (credit fiscal) în functiile de

investitiile realizate;

* subventii pentru finantarea masinilor, instalatiilor si cladirilor noi (în

Irlanda, în proportie de 25-35% din costul acestora);

* impunerea câstigului din capital cu cote reduse, pentru detinerea

capitalului fix un numar de ani;

* amortizarea degresiva a masinilor;

* amortizarea degresiva a constructiilor.

Dupa o perioada de stimulare prin fiscalitate a investitiilor se ajunge la

situatia de a se suprima aceste incitatii fiscale, tendinta existenta în tarile

O.E.C.D., deoarece:19

* stimularea fiscala a investitiilor nu are efecte pe termen lung, iar pe termen

scurt, deseori sunt la originea investitiilor în domenii de mic interes;

* costul incitatiilor este ridicat, în sensul renuntarii la venituri, de unde apare

necesitatea majorarii cotelor cedulare la niveluri mai ridicate decât ar fi

nevoie pentru

a spori acelasi cuantum de venituri;

* existenta unai game largi de incitatii conduce la sisteme multiple de

evaziune fiscala.

Impozitul asupra societatilor urmareste:

* stimularea investitiilor private cu scopul de a ameliora performantele

întreprinderilor poate fi obtinuta prin intermediul deducerilor fiscale în

favoarea investitiilor sau a facilitatilor acordate amortizarii. În conditiile în

care o întreprindere este incitata sa investeasca printr-un avantaj oferit, fiscal

sau de credit, trebuie sa îndeplineasca doua conditii :

* sa aiba un program de investitii pregatit sau rapid de pus la punct, pentru a

beneficia de astfel de oportunitati care au un caracter temporar;

* sa aiba o estimare a cererii interne sau externe pentru produsele sau

serviciile produse.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice influenteaza:

* stimularea dezvoltarii economice sau stabilizarea economiei (politica

conjuncturala) sau a ofertei (politica structurala); diminuarea generala a

impozitului pe venit este instrumentul esential al acestor obiective.

Combinate cu reducerea impozitului asupra companiilor (în special a

impozitului pe profit), care stimuleaza investitiile, aceste impozite determina

o crestere rapida;

* anumite masuri de modificare: de exemplu scaderea impozitelor aferente

veniturilor mici si cresterea progresivitatii impozitului pe venit atunci când

acestea asigura o redistribuire verticala pozitiva, permitând transferarea

veniturilor contribuabililor cu resurse ridicate la cei cu resurse mai modeste.

Acestia din urma având o propensiune pentru consum mai puternica decât

titularii veniturilor ridicate, proprietatea de consum a colectivitatii tinde sa

creasca;

* lupta contra inflatiei: în aceasta situatie, cresterea impozitelor are ca

obiectiv limitarea consumului si crearea unei economisiri monetare fortate. În

practica însa, aceasta

15 N. Hoanta, „Economie si finante publice", Editura Polirom, Iasi, 2000,

p.281

16 Peter F. Druker „Inovatia si sistemul antreprenorial", Editura

Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p.171,

17 Milton Friedam, „Capitalism si libertate", Editura Enciclopedica, Bucuresti,

1995, p. 193

prezumtie nu se verifica întotdeauna. În S.U.A. aceste masuri nu au avut

efectul

scontat. În Franta, în perioada 1981 - 1984, a fost impus un împrumut

obligatoriu pentru o treime din numarul menajelor (cu venituri mult mai

ridicate decât media pe economie) cu scopul de a contribui la finantarea

actiunilor angajate de catre stat în favoarea dezvoltarii îndustriale si a

sustinerii ocuparii;

* participarea la cheltuielile asigurarilor sociale.

1.5.2. Presiunea fiscala

Indicatorulpresiunea fiscala (sau rata fiscalitatii) reprezinta raportul

dintre încasarile fiscale (ale statului si ale colectivitatilor locale) si produsul

intern brut, exprimat în procente.

Acest indicator masoara ponderea impozitului în masa bogatiei

produse si permite astfel determinarea sarcinii (poverii) fiscale.

Unii autori prefera sa utilizeze denumirea de coeficient fiscal, cu

scopul de a evita conotatiile negative ale cuvântului presiune: acesta traduce

totusi corect ideea de obligatie, inseparabila de aceea de impozit.

Indicatorul presiune fiscala nu trebuie confundat cu un indicator mai

global, care include si cotizatiile sociale, care reprezenta raportul dintre

totalul impozitelor si cotizatiilor sociale, raportat la PIB si exprimat tot

procentual: Rata prelevarilor totale (calculata ca raport între nivelul total al

impozitelor si cotizatiilor sociale si PIB) exprima însa mai curând randamentul

sistemului de prelevari decât povara asupra contribuabilului, asa cum este,

de regula, în mod eronat interpretat acest indicator.

Aceasta povara ar putea fi exprimata mai corect prin ansamblul

tarifelor (cotelor) impozitelor componente ale sistemului fiscal, iar din acest

punct de vedere, nivelul impozitelor din România este comparabil cu acela

din alte tari care întra în categoria tarilor cu rata fiscalitatii ridicata.Din simpla

comparare a cotelor de impozitare ale principalelor impozite se poate

observa ca unele tari cu rata prelevarilor totale sau a fiscalitatii în PIB este

scazuta, în schimb "povara impozitarii" este foarte ridicata.De exemplu : În

statele membre ale Comunitatii Economice Europene, cotele de impozit pe

profit la societatile comerciale difera în functie de distribuirea sau

nedistribuirea profitului, dupa cum urmeaza:

Multe state, cum ar fi: Germania, Finlanda si Portugalia, au legiferat

evaluarea capitalului social în euro:

A. Beneficiul fiscal DISTRIBUIT (100%):20

1. Germania

a) 26,37% - impozit (korperschaftsteuer)

b) 15,53% - retinere ca sursa

c) 58,10% - diferenta distribuita

19 Economie en transition; L'impot sur les societes, OCDE, Paris, 1990

Taxa de 26,37% provine din majorarea taxei obisnuite de impozit de 25% cu

o cota de

5,5%, denumita taxa exceptionala (25% + 25% * 5,5% = 26,37%).

2. Austria

a) 34% - impozit (korperschaftsteuer)



Impozitul minim forfetar este 5% din capitalul social.

3. Belgia

a) 40,17% - impozit (vennootschamsbelasting)



Taxa normala de 39% se majoreaza cu taxa conjuncturasa de 3% pentru

beneficiile mai

mari sau egale cu 13 milioane franci francezi.

4. Danemarca

a) 30% - impozit (selskabsktg)



5. Spania

a) 35% - impozit (impuesco sobre sociedades)



6. Findlanda

a) 29% - impozit (zhteison tulovero ou samfunds inkomstskatt)

b) - retinere ca sursa

c) 79% - diferenta distribuita

7. Franta

a) 36,43% - impozit (taxa minima)



Taxa normala de 33,1/3% - majorata cu 10%, în anul 2000 (36,66%); cu 6%,

în anul

2001; cu 3%, în anul 2002 si în anul 2003, a ramas 33,1/3%, adica 33,33%.

De asemenea, se mai percepe o cotizatie sociala pe beneficiul de

baza de 1,10%, daca cifra de afaceri depaseste 50 milioane de franci, si a

rezultat, pentru anul 2001, o cota de 36,43%; pentru anul 2002, o cota de

35,43% si, pentru anul 2003, o cota de 34,43%.

20.www.prezentonline.ro

8. Grecia

a) 35% - impozit (taxa generala)



Cota 35% se plica pentru beneficiul obtinut de societatile comerciale din

Atena, iar pentru cele din afara Atenei, cota este de 40%.

9.Irlanda

a) 20% - impozit (corporation tax)



Exista si taxa de 12,5% progresiva, pâna la 200.000 lire irlandeze; 10% peste

250.000 lire irlandeze si 25% pentru beneficiile neindustriale sau comerciale.

10. Italia

a) 36% - impozit

b) zero - retinere ca sursa


11. Luxemburg

a) 30% - impozit (taxa minima a baremului progresiv)



Pâna la un beneficiu de 600.000 franci, baremul este progresiv de 20-30%.

12. Tarile de Jos

a) 35% - impozit


c) 48,75% - rest distribuita

Taxa este de 30% si se aplica pentru beneficiul mai mic de 50.000 de flucsi.

13. Portugalia

a) 35,2% - impozit (imposto sobre o rendimento das pessos colectivas)



Societatile de investitii imobiliare si agricole platesc o cota de 27,4% asupra

beneficiului.

14.Regatul Unit

a) 30% - impozit (corporation tax)



Baremul de impozitare este progresiv, astfel:

- 10% cota, daca beneficiul este mai mic sau egal cu 10.000 lire sterline;

- 10-20%, daca beneficiul este cuprins între 10.000 lire si 50.000 lire;

- 20% cota, pentru beneficiul cuprins între 50.000 lire, inclusiv si 300.000 lire,

inclusiv;

- 32,5% cota, pentru beneficiul cuprins între 300.000 lire, inclusiv si

1.500.000

lire, inclusiv;

- 30% cota, pentru beneficiul ce depaseste 1.500.000 lire.

15. Suedia

a) 28% - impozit (bolagsskatt)



Toate societatile pe actiuni suedeze trebuie sa constituie o rezerva

legala de 20% din capital.

Daca nu se constituie rezerva în mod obligatoriu, atunci se afecteaza

cu 10% rezultatul net, pentru constituirea de rezerve.

B. Beneficiul fiscal NEDISTRIBUIT:21

Impozitarea beneficiului nedistribuit, pe fiecare stat membru al CEE,

se prezinta astfel:

Germania (42,20% impozit si restul se reinvesteste - 57,80%);

Austria (34% impozit si 66% investitii);

Belgia (40,17% impozit si 59,83% investitii);

Danemarca (30% impozit si 70% investitii);

Spania (35% impozit si 65% investitii);

Finlanda (29% impozit si 71% investitii);

Franta (36,43% impozit si 63,57% investitii);

Grecia (35% impozit si 65% investitii);

Irlanda (20% impozit si 80% investitii);

Italia (36% impozit si 64% investitii);

Luxemburg (30% impozit si 70% investitii);

Tarile de Jos (35% impozit si 65% investitii);

Portugalia (35,20% impozit si 64,80% investitii);

Regatul Unit (30% impozit si 70% investitii);

Suedia (28% impozit si 72% investitii);

Din situatia prezentata se remarca faptul ca impozitul pe beneficii, în cazul

beneficiului distribuit, este sub 30% numai în 4 cazuri: Germania (26,37%);

Finlanda (29%); Irlanda (20%); Suedia (28%).

Media cotei de impozit pe profit în tarile nemebre ale CEE este de 35%

-36%.

1.5.3. Caracteristicile politicii fiscale în perioada 2002-2006

Perioada 2002 - 2006 a reprezentat o perioada decisiva pentru

accelerarea procesului de pregatire a aderarii României la Uniunea

Europeana. Guvernul si-a stabilit atunci ca obiective prioritare:


* îndeplinirea conditiilor necesare pentru ca România sa obtina calificativul de

economie de piatã functionala;

* accelerarea reformelor economice, astfel încât sa devina posibila finalizarea

negocierilor si semnarea Tratatului de aderare pe parcursul anului 2005.

Obiectivul principal pe termen scurt si mediu al politicii fiscal bugetare a fost

accelerarea procesului de reforme structurale, cresterea investitiilor si

îmbunatatirea corelatiei între resursele de care dispunem si modul în care le

utilizam cu obiectivele majore de politica economica pe care le avem de

atins. Pe termen lung, obiectivul politicii fiscale a fost consolidarea finantelor

publice cu scopul cresterii rolului stabilizator prin reducerea deficitelor

structurale si crearea conditiilor necesare pentru functionarea simetrica a

stabilizatorilor automati.

Reforma legislatiei fiscale impunea reducerea continua a scutirilor si

exceptarilor acordate la plata impozitelor si a taxelor cu scopul cresterii

transparentei mediului de afaceri, îmbunatatirii competitiei si largirii bazei de

impozitare.

Obiectivul principal al reformei administratiei îl constituia crearea unei

administratii fiscale unificate si reforma colectarii contributiilor de asigurari

sociale, care sa permita îmbunatatirea serviciilor de asistenta catre

contribuabili si sa conduca la cresterea conformarii voluntare a acestora.

Principalele caracteristici ale politicii fiscal-bugetare în perioada

analizata au fost subordonate obiectivelor de sustinere a cresterii economice

si de reducere a ratei inflatiei si se referea mai ales la:22

1. stabilirea deficitului bugetului general consolidat la un nivel corelat cu

obiectivele majore economice si diminuarea deficitelor cvasi-fiscale prin

accelerarea reformelor structurale, în vederea sustinerii într-un mod mai

eficient a eforturilor de reducere a ratei inflatiei;

2. sustinerea procesului de convergenta din punct de vedere nominal si real

al

economiei românesti;

3. armonizarea legislatiei fiscale cu normele Uniunii Europene;

4. reforma profunda a administratiei fiscale, în vederea îmbunatairii

colectarii si crearii

conditiilor necesare atingerii proiectiilor asumate prin cadrul fiscal pe termen

mediu si lung;

5. scaderea ratelor de taxare a contributiilor la asigurarile sociale în scopul

reducerii dezavantajului de competitivitate fiscala, reducerii înclinatiei

agentilor economici de a migra în economia subterana si pregatirii economiei

românesti pentru a face fata cresterii mobilitatii companiilor, a capitalului si a

fortei de munca;

6. accelerarea procesului de reforma institutionala în scopul implicarii mai

active a

comunitatilor locale în procesul de colectare si alocare a resurselor publice;

7. cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor de preaderare;

8. îmbunatatirea transparentei cheltuielilor publice.

22

"Evaziunea fiscala - prevenirea si combaterea spalarii banilor, prevenirea si

combaterea coruptiei", Editura

Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag. 78

Capitolul 2

FENOMENUL INFLATIONIST

2.1. Factorii favorizanti ai fenomenului evazionist

Factorii care genereaza si favorizeaza fenomenul evaziunii fiscale,

atât în forma sa „permisa" si nesanctionata de lege cât si în forma sa

sanctionata de lege, se pot grupa, pentru o mai buna sistematizare, în:

-factori psiho-sociali, care tin atât de pornirile si convingerile interioare ale

contribuabilului cât si de conduita generala si mediul social din care acesta

face parte;

-factori de natura economica, care tin de perceptia contribuabilului cu privire

la nivelul venitului ramas dupa plata impozitului si capacitatea acestuia de a

satisface nevoile individuale a contribuabilului;

-factori de ordin legislativ si administrativ, care tin, pe de o parte de

perceptia cu privire la modul de asezare a impozitelor, la echitatea sistemului

fiscal precum si de perceptia privitoare la destinatiile date, de stat, sumelor

colectate din impozite, iar pe de alta parte de perceptia contribuabilului cu

privire la modul în care organele statului aplica legea fiscala si eventualele

sanctiuni care decurg din nerespectarea ei.

Toti acesti factori prezentati au o actiune conjugata asupra deciziei de

sustragere fiscala, astfel încât trasarea unei demarcatii clare a actiunii

fiecaruia este atât dificil de realizat, cât si inoportun.

Prin urmare, consider ca recurgerea contribuabilului la evaziune fiscala sau

nu, reprezinta o optiune interna, proprie fiecarui contribuabil, care tine de

perceptia acestuia asupra unor variabile exogene lui, privite în ansamblul lor.

2.1.1. Factori psiho-sociali

Exista un factor originar al oricarei evaziuni fiscale: înclinatia

contribuabilului

(omului) spre evaziune fiscala23, chiar daca, nu întotdeauna, se da curs

actului de evaziune.

Marimea acestei înclinatii pare sa difere în functie de zona

geografica a tarii (înclinatia ar fi mai mare la tarile din sud fata de cele din

nord) si de fondul genetic al poporului respectiv (înclinatia ar fi mai mica la

anglo-saxoni fata de latini, spre exemplu). Caracteristici, precum: atitudinea

mult mai toleranta a populatiei fata de încalcarea reglementarilor si o

oarecare reticenta fata de disciplina, fac din popoarele latine principalele

candidate ale practicarii evaziunii fiscale. Astfel, Italia este o adevarata

campioana a tuturor activitatilor economiei subterane, într-o masura

apropiata si Spania, iar în Franta se recunoaste evaziunea fiscala ca fiind al

doilea „sport national":24.

Înclinatia spre evaziune fiscala exista în orice individ caruia i se ia, pe

cale de autoritate, o parte din venitul ce-i apartine de drept, si aceasta,

pentru ca, el percepe aceasta masura, în primul rând, sau mai întâi de toate,

ca pe un atentat la bunastarea sa, la libertatea de a se bucura de roadele

muncii sale. Omul rational si constient de propriile capacitati, dar si de

scurtimea vietii (cu precadere a celei active) nu poate renunta usor la ceea

ce considera ca i se cuvine, pentru niste scopuri publice nu întotdeauna

întelese de el, sau, în orice caz, de cele mai multe ori neevidente.

Constientizând necesitatea sacrificiului individual, în schimbul unei

existente sociale sigure si profitabile si pentru el, contribuabilul va consimti

deliberat la impozit, dar înclinatia spre evaziune nu va fi suprimata.

Integrarea imperfecta a impozitului în cadrul vietii sociale decurge, dupa unii

autori, din deficiente de educatie fiscala. Referitor la acest aspect, în anii '40,

C.N.Tautu25 scria despre educatia fiscala a românului din acea perioada:

„Educatia contribuabilului nostru este astazi atât de putin

formata, încât el nu are decât o preocupare: sa plateasca cât mai putin si,

daca s-ar putea deloc". Dupa parerea lui Virgil Cordescu26 „a însela

nr.5/1996 25 C. N. Tautu, „Evolutia si tehnica impozitelor directe din

România", Bucuresti, 1940, citat de N. Hoanta în lucrarea „Evaziunea fiscala",

Editura Tribuna Economica, 1997 26 Virgil Codrescu, „ Evaziunea fiscala în

România", Iasi, 1936, citat de N. Hoanta în lucrarea „Evaziunea fiscala"fiscul

se considera, în mentalitatea curenta, ca o proba de abilitate, nu de necinste;

a plati ceea ce fiscul pretinde este o dovada de naivitate, nu de integritate".

Din pacate, si astazi, mentalitatea contribuabilului român a ramas aceeasi.

Profesia, religia si starea civila pot avea, de asemenea, relevanta asupra

deciziei de

savârsire a evaziunii fiscale.

În ceea ce priveste profesia, aceasta infractiune poate fi savârsita

cu succes, de catre persoanele care ocupa un statut social elevat si detin

cunostinte de specialitate care sa le dea posibilitatea savârsirii actelor de

evaziune fiscala. Statutul social deosebit conferit de profesie duce, mai ales

într-un mediu social corupt, la îngreunarea masurilor de tragere la

raspundere a acestora.Ei beneficiaza de cei mai buni avocati, de mijloace

materiale cu care sa poata acoperi savârsirea infractiunilor si de o influenta

sociala deosebita, iar la toate acestea se adauga caracterul insidios al acestui

gen de infractiuni, care, de regula, nu se reclama.

De asemenea, este de remarcat ca persoanele casatorite se abtin , de regula

de la astfel de fapte în momentul în care constientizeaza ca poarta

responsabilitatea unei familii, dar sunt tentate sa le comita când situatia

economica precara a respectivei familii îi determina sa faca acest lucru.

Coruptia, existenta la nivelul unei societati, constituie un alt factor favorizant

al evaziunii fiscale. În acest sens, Adam Smith scria în „Avutia natiunilor" ca „

în acele guverne corupte unde exista cel putin o suspiciune generala cu

privire la o cheltuiala inutila sau o utilizare gresita a venitului public, legile nu

sunt respectate în totalitate". Mai mult decât atât, posibilitatea de eschivare

de la plata impozitelor, printr-o întelegere formala cu inspectorii fiscali, ridica

esential atractivitatea evaziunii fiscale.

Între coruptie si evaziune fiscala exista un raport de interconditionare, astfel

ca într-o economie cu un înalt nivel al coruptiei în rândul functionarilor

publici, penalizarile înalte pentru evaziune fiscala nu duc atât la reducerea

evaziunii fiscale cât la intensificarea coruptiei.

În ceea ce priveste coruptia existenta la nivelul aparatului fiscal, în România,

potrivit unor studii realizate de Banca Mondiala27, în anul 2005, aproximativ

27% din firmele românesti plateau mita inspectorilor fiscali .

Norma sociala constituie un alt factor important în definirea conformarii

fiscale a contribuabilului.

Într-o economie descentralizata sistemul de taxe se bazeaza pe

acordul voluntar al cetatenilor, stiindu-se ca, pentru propria lor stima, celor

mai multi oameni le place sa se considere onesti, pentru ca societatea nu ar

putea functiona altfel, niciodata nefiind destui politisti care sa supravegheze

pe toata lumea sau destui supervizori pentru cei chemati sa aplice legea.

„Acolo unde cetatenii constientizeaza ca taxa este, mai degraba, rezultatul

unui consens exprimat decât al unui decret 23 N.Hoanta, „ Fiscalitatea si

protagonistii ei ", Revista „Impozite si taxe", nr. 11-12/nov-dec 1997

24 V.Pop, M.Scarlat, „Veniturile statului - frauda si evaziunea fiscala", Revista

„Finante,

credit, contabilitate", arbitrar, constiinta lor îi va îndemna la conformare în

plata datoriilor catre stat"28.

Studii psihologice având ca subiect comportamentul platitorului de

taxe au concluzionat ca evaziunea fiscala creste atunci când oamenii percep

ca taxa este incorecta. În acelasi timp, nivelul evaziunii fiscale si echitatea

fiscala se interconditioneaza, astfel, daca nivelul evaziunii fiscale este prea

ridicat, cerintele echitatii fiscale sunt distorsionate ceea ce va face ca

participarea cetatenilor la plata impozitelor sa scada.

Prin urmare evaziunea fiscala poate fi o consecinta a sentimentului

oamenilor ca impozitele sunt prea mari si nedrepte pentru ei. Contribuabilii

pot avea impresia ca muncesc din greu pentru bani si ca guvernul ia prea

mult din veniturile câstigate de ei si ofera prea putin în schimb. Efectul poate

fi o norma sociala (conduita colectiva) de evaziune fiscala care depaseste

sistemul de valori personale apartinând individului si care în mod normal l-ar

conduce la plata onesta si constanta a impozitelor.

Atunci când norma sociala este cinstea, integritatea si

corectitudinea, sa fii gasit ca actor principal sau initiator al evaziunii fiscale

implica, pe lânga costul amenzilor si sanctiunilor aplicate, si un cost

irecuperabil al rusinii fata de sine si fata de ceilalti indivizi. Când norma

sociala este aceea de a se sustrage de la plata impozitelor, nu se constata

aceeasi stigmatizare a persoanei depistate rau platnic, în schimb cei care

recunosc ca-si platesc impozitele regulat ar putea capata oprobiul public de

la ceilalti (majoritari) care se conformeaza normei generale.

Amenintarea cu pedeapsa se dovedeste ineficace în tentativa de

prevenire a evaziunii fiscale, când conformarea fiscala este scazuta pentru ca

norma sociala este aceea de nerespectare a obligatiilor fiscale. În aceasta

situatie pedepsirea cuiva acuzat de evaziune fiscala este perceputa ca

arbitrara si injusta, acesta fiind sanctionat pentru a se fi comportat într-un

mod conform cu conduita atitudinala manifestata la nivel social. Pedeapsa

este, în acest caz, nepopulara.

Normele sociale sunt, prin urmare, instrumente care ajuta la

determinarea gradului în care un guvern se poate baza pe onestitatea

contribuabililor. De asemenea, normele sociale influenteaza gradul de

eficienta al actiunilor de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.

În anul 1996, Nicolae Hoanta aprecia ca, despre o înclinatie a contribuabilului

român spre evaziune fiscala, ca factor determinant al acesteia, nu se poate

vorbi „decât la o cota foarte redusa, datorita noutatii acestei „stari de spirit"

pentru el"29. Din pacate dupa înca 8 ani acest fenomen nu mai este deloc

nou si cu atât mai putin strain contribuabilului român. Astazi se poate aprecia

ca înclinatia spre evaziune fiscala a contribuabilului român a fost amplificata

de nemultumire generala privitoare la modul cum sunt utilizate fondurile

publice, de coruptia existenta în România, aceasta determinând în final,

instituirea unei norme sociale de evaziune fiscala, la nivelul societatii noastre.

2.1.2. Factori economici

Sunt opinii potrivit carora înclinatia spre evaziune fiscala este în

raport invers

proportional cu nivelul veniturilor impozabile si direct proportional cu rata

fiscalitatii.

În privinta raportului care exista între nivelul veniturilor impozabile

si înclinatia spre evaziune fiscala, se sustine ca, în tarile în curs de

dezvoltare, frauda fiscala atinge 80-90% din veniturile fiscale ce ar trebui

percepute de aceste tari30. În aceste tari, însa, nivelurile reduse ale

veniturilor supuse impunerii sunt acompaniate de sisteme fiscale în care

domneste dezordinea, atât în ceea ce priveste legiferarea fiscala, cât si în

urmarirea aplicarii legislatiei respective, cu efecte directe asupra proliferarii

coruptiei aparatului fiscal si marimii veniturilor fiscale atrase la buget.

Cu toate acestea nu trebuie înteles ca, dupa un anumit nivel al

veniturilor obtinute, înclinatia spre evaziune fiscala dispare, ca persoanele cu

patrimonii personale importante gasesc inutila (sau de o mai mica utilitate)

actiunea de a-si marii aceste patrimonii, inclusiv pe calea evaziunii fiscale (în

conditiile, de cele mai multe ori, ale unor riscuri mari). Însusirea care-i face sa

se sustraga esentei teoriei utilitatii marginale descrescânde este ca ei se pot

economisii, se pot investi, se pot schimba foarte usor contra oricaror altor

bunuri. Aceasta însusire a banilor împreuna cu caracterul, în fond, egoist, al

omului, care priveste cu ochi rai tot ceea ce i se ia prin forta (constrângere),

face ca în gândirea evazionistilor, actiunea de evaziune sa fie, daca nu

considerata legala, macar „morala", justificata.

În privinta relatiei care exista între nivelul evaziunii fiscale si rata

fiscalitatii, economistul canadian A. Laffer a enuntat teoria care-i poarta

numele, potrivit careia marirea prelevarilor fiscale instiga la mai putina

munca (descurajeaza anumite activitati) sau poate, mai curând, determina

disimularea unei parti din activitatea depusa si trecerea ei în sfera neoficiala.

Teoria lui este ilustrata de o curba ce evidentiaza grafic momentul ratei

ideale a fiscalitatii, în opozitie cu enuntarea binecunoscuta: „too much tax,

no tax".

Este posibil ca volumul încasarilor sa creasca, chiar prin

reducerea ratei de impunere însa aplicata la o masa mai mare a venitului

impozabil:31. Trebuie spus, însa, ca scenariul unei politici de relaxare fiscala,

de inspiratie liberala, poate conduce la doua impulsuri de sens contrar. Astfel,

reducerea fiscalitatii poate conduce la o reducere a economiei subterane, în

special a fraudei fiscale, muncii la negru si evaziunii sau, din contra,

dereglementarea, ca efect al unei politici de relaxare fiscala, poate conduce

la încurajarea practicilor subterane, mai putin încorsetate si controlate:32.

Desi, ca tendinta, gradul de fiscalitate, în România, s-a înscris în

trendul specific tarilor europene dezvoltate, acesta a avut o tenta

confiscatoare, pentru contribuabilul român cu venit mediu, în masura în care

sumele banesti disponibile dupa impozitare nu-i asigurau decât mijloacele

indispensabile subzistentei,si nu acoperirea într-un grad satisfacator a

nevoilor umane.

Aceasta stare de fapt a avut ca efect inhibarea motivatiei de a

muncii (în economia de suprafata) si orientarea contribuabilului catre

obtinerea unor venituri cu caracter ilicit. Prin urmare, gradul de fiscalitate din

România a fost doar aparent mai scazut, în comparatie cu media U.E., în

realitate pentru contribuabilii buni platnici acesta a fost mult mai ridicat,

deoarece aceasta cifra se formeaza ca o medie, în conditiile în care o parte

din contribuabili îsi achita obligatiile fiscale, iar cealalta nu.

De asemenea, nivelul scazut al produsului intern brut determina o anumita

maniera de judecata a unei presiunii fiscale de 30%, în cazul unei economii în

care cele 70 de procente de venit ramase nu-i asigura contribuabilului, poate,

nici mijloacele indispensabile de subzistenta, si în cu totul alta, într-o

economie în care, aceeasi parte de venit îi permite contribuabilului un trai

decent si poate, în plus, economisirea unei parti din venitul respectiv.

Decizia de a evaziona a contribuabilului are în vedere, însa, nu

presiunea fiscala generala, calculata la nivel macroeconomic, ci presiunea

fiscala resimtita la nivel individual, care a depasit, în perioada studiata, cel

putin la nivelul persoanelor fizice, cu mult media la nivel macroeoconomic.

Aceasta datorita modului în care factorul de decizie a înteles sa repartizeze

sarcina fiscala între contribuabili.

Si în mediul de afaceri, fiscalitatea a fost perceputa ca o

decapitalizare a agentului economic, fiind practic o forma de agresiune

exercitata asupra activitatii acestuia prin distorsiunile pe care le genereaza

privind nivelul si ritmicitatea fluxurilor de numerar.

De foarte multe ori, agentii economici din tara noastra au reclamat caracterul

excesiv al fiscalitatii, care nu corespunde cerintelor de capitalizare si

relansare economica, generând, în acelasi timp, o lipsa acuta de capital, cu

consecinte asupra amplificarii arieratelor întreprinderilor si generalizarii

blocajului financiar.

2.1.3. Factori de ordin legislativ si administrativ

Cu siguranta, cea mai importanta cauza a evaziunii fiscale este,

„însusi impozitul, mai corect sistemul fiscal în cadrul caruia se dezvolta, bazat

pe principiul declarativitatii contribuabilului ce beneficiaza de o prezumtie de

sinceritate si care este „o incitatie la disimulare". Tehnica impozitarii cu

numeroase derogari explica dezvoltarea fraudei. Altfel spus, fiecare impozit

contine el însusi bazele propriei fraude".33

Factorii economici si cei psiho-sociali sunt amplificati, întotdeauna de:

-o legislatia fiscala deficitara ;

- o fiscalitate excesiva (sub raportul numarului mare al obligatiilor fiscale si a

actelor

normative instituitoare si al deselor modificari ale acestora);

- existenta unui aparat fiscal ineficient, etc.

Cadrul legislativ deficitar este un factor important care contribuie la

amplificarea

fenomenului evazionist.

În lucrarea „Diviziunea muncii în societate"34, Emile Durkeim a

elaborat conceptul de anomie (de la grecescul „a nomos" - fara norma) care

desemneaza o stare obiectiva a mediului social caracterizata printr-o

dereglare a normelor sociale datorita unor schimbari bruste (razboaie,

revolutii, crize economice, etc.).

28 Nicolae D. Dinu, „Economia subterana în România în perioada de tranzitie

1990-1996",

teza de doctorat,

Academia de Studii Economice, Bucuresti, 2001, p.8

29 Nicolae Hoanta, „Evaziunea fiscala.Evaluari. Sanctiuni. Prevenire", Revista

„Impozite si taxe", nr. 5/mai 1996

Într-o astfel de stare se afla si societatea româneasca dupa revolutia din

1989, când începerea procesului de trecere la economia de piata a gasit

economia româneasca într-un vid legislativ, functionând o buna perioada de

timp în virtutea inertiei, viteza de reglementare a diverselor domenii din

economie fiind foarte lenta.

În domeniul sanctionarii sustragerii de la plata obligatiilor fiscale

catre stat, România a beneficiat de o lege a combaterii evaziunii abia în anul

1994 (Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale). Pâna în acel

moment, aparatul fiscal neavând instrumentul necesar pentru a actiona în

legalitate, pentru diminuarea fraudei fiscale, consecinta fiind amplificarea

fenomenului evazionist.

Mai mult decât atât, sanctiunile prevazute de Legea 87/1994 erau contrazise

în unele cazuri, de o serie de alte sanctiuni prevazute în legile instituitoare de

impozite si taxe sau chiar în legile bugetare anule, acest paralelism si

ambiguitatea privitoare la stabilirea sanctiunilor neputând decât sa

denatureze aplicarea echilibrata a legislatiei fiscale.

Un astfel de exemplu este cel în care bugetul de stat de anul 1997

prevedea ca „nevarsarea de catre platitorii de salarii a obligatiilor bugetare

calculate si retinute prin stopaj la sursa, din drepturile salariale respective, se

penalizeaza cu 20% din sumele retinute si nevarsate odata cu plata acestor

drepturi", în timp ce art. 18 din Legea nr 87/1994 preciza ca „în cazul în care

impozitele, taxele si contributiile datorate statului au fost diminuate prin

încalcarea dispozitiilor fiscale, persoana contravenienta va varsa pe lânga

impozitele, taxele si contributiile neachitate o suma egala cu diferentele de

impozite, taxe si contributii stabilite de organul de control".

Aceste dispozitii diferite prevazute pentru aceleasi fapte nu puteau

decât sa îngreuneze controlul, adâncind confuzia si ridicând un semn de

întrebare asupra corectitudinii si echitatii sanctiunilor. Dar fosta lege pentru

combaterea evaziunii fiscale continea ea, însasi, o serie de neclaritati, nefiind

facuta o delimitare clara a infractiunilor si contraventiilor, astfel ca unele

fapte puteau fi interpretate, în functie de dorinta sau pregatirea persoanei

care efectua controlul.

Nu mai putin adevarat este si faptul ca nu toate legile economice

au fost congruente cu ele fiscale, având loc confuzii chiar în rândul regulii

fiscale, dublate de un grad ridicat de fiscalitate pentru unii contribuabili

persoane fizice si juridice.

Cadrul legislativ este componenta esentiala a oricarui sistem

fiscal. De la elaborarea legislatiei fiscale începe construirea oricarui sistem

fiscal. Daca absenta unor legi fiscale, pentru reglementarea anumitor

impozite si taxe, este un factor major de incitare la evaziune si frauda fiscala

si existenta unor legi confuze, cu scapari mari, are, în mod categoric, acelasi

efect. De asemenea, nici elaborarea unui sistem fiscal prea complex si stufos

nu este o solutie în lupta dusa de administratie împotriva evaziunii fiscale. „A

plati sau a nu plati impozite"- aceasta este întrebarea de al carei raspuns,

mai ales în cazul tarii noastre, de cele mai multe ori, „depinde însasi

existenta si prosperitatea unor companii".35 Raspunsul este conditionat de

doi factori: iscusinta întreprinzatorului si performantele legiuitorului P.

Ngaoszvath, „ La fraude fiscale dans les Etats du tiers - monde ", p.61,

citat de N. Hoanta în „Evaziunea fiscala.Evaluari.Sanctiuni. Prevenire",

Revista „Impozite si taxe", nr. 5/mai 1996

31 M. Pestieau, „L'economie souterraine" Ed. Hachette, 1991, citat de

N.Craiu, "Relevanta practica a teoriei "too much tax, no tax"", Revista

"Finante Publice si Contabilitate„ , nr. 7-8/iulie-august 2003 32 N.Craiu,

„Politica fiscala din perspectiva economiei subterane", Revista „Finante

Publice si Contabilitate", nr.9/septembrie 2003

în emiterea de reglementari corespunzatoare.

În conditiile unor reglementari necorespunzatoare, cu prevederi

insuficiente, neclare, confuze, susceptibile de interpretari dintre cele mai

diferite, întreprinzatorii fie nu vor plati impozite, fie vor plati impozite

derizorii. Asemenea întreprinzatori care desfasoara activitati de evaziune

fiscala legala nu trebuie sanctionati, si, de fapt, nici nu pot fi sanctionati -

pentru abilitatea lor de a face bani „ la umbra legii", inclusiv pe seama unor

venituri care, în conditiile unor reglementari corespunzatoare s-ar cuveni

bugetului public.

În România, lipsa, pentru mult timp, a unei legislatii stricte în ceea

ce priveste documentele fiscale si cele de însotire a marfii a creat

posibilitatea circulatiei marfurilor si a deducerilor fiscale pe baza unor

documente ce apartineau altor societati comerciale sau erau emise în numele

unor societati comerciale fantoma.

O alta cauza a evaziunii fiscale, de data aceasta a celei realizate la

adapostul legii o constituie acordarea mult prea lejera si nefundamentata a

facilitatilor fiscale.

Sunt situatii în care introducerea sau modificarea unui impozit este

impusa nu numai de realizarea obiectivului financiar, dar si de realizarea unor

obiective economice sau sociale.

Masurile de ordin fiscal sunt folosite în orice tara ca unul din cele

mai importante instrumente de influentare a activitatii economice, în special

pentru stimularea dezvoltarii unor domenii de activitate, produse sau servicii,

inclusiv prin acordarea de facilitati fiscale.

Din anul 1990 si pâna în anul 2005, în România, s-a emis un numar

foarte mare de acte normative continând numeroase facilitati fiscale, în

scopul dezvoltarii activitatii economice, în special, prin atragerea de capital

strain. Aceste facilitati fiscale au fost folosite, din plin, ca veritabile

instrumente de evaziune fiscala „legala".

Opinia unor specialisti în evaziune fiscala „legala" este ca, în

România, în perioada 1990-2000 si, într-o oarecare masura, si dupa aceea, un

agent economic care a valorificat din plin scaparile legislative, confuziile,

ambiguitatile, interpretarile cele mai diferite, uneori diametral opuse, din cele

mai importante prevederi din legislatia fiscala, nu mai avea nevoie sa încalce

legea pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Singura conditie, pentru a

beneficia de aceste facilitati, este cunoasterea si valorificarea, din plin, a

neajunsurilor si ambiguitatilor legislatiei fiscala si a facilitatilor fiscale

acordate, în unele cazuri, pe „beneficiari".

Aceste facilitati fiscale au afectat substantial veniturile bugetare si

au stimulat efectiv indisciplina în achitarea obligatiilor bugetare, în special din

partea celor mai mari contribuabili, carora li s-au adresat cu precadere.

În conditiile acordarii unor asemenea înlesniri la plata obligatiilor

bugetare, cei mai dezavantajati au fost agentii economici corecti, care si-au

achitat integral si în termenul legal obligatiile de plata, beneficiarii fiind

agentii economici rau platnici, care nu si-au achitat, pe mai multi ani,

obligatiile de plata si care au folosit sumele datorate bugetului public ca

„surse atrase" pentru finantarea propriilor obiective. În timp, acestia

beneficiind, în plus, de o reducere, în termeni reali, a debitelor restante ca

urmare a deprecierii monedei nationale.

Multitudinea facilitatilor fiscale acordate, retrase si apoi iar în

aplicare, care, dupa o anumita perioada de timp, efectiv nu mai puteau fi

identificate, sistematizate si prezentate clar nici de cei mai buni specialisti în

domeniul fiscal, au facut din România un loc propice pentru desfasurarea de

diverse activitati de catre evazionisti si afaceristi dubiosi din toate colturile

lumii.

Afluxul acestora catre România a fost stimulat de neajunsurile din

legislatia fiscala, în special, dar si din reglementarile financiare, bancare si

valutare. Ca urmare a acestui fapt s-au înfiintat foarte multe societati

comerciale, fie cu „capital integral strain", fie „prin participarea cu capital

strain" la majorarea capitalului social al unei societati existente, în care

aportul investitorului strain era derizoriu, de ordinul a câteva zeci de dolari.

Dupa ce au facut afaceri dubioase, acesti „investitori straini" au disparut

lasând în urma datorii catre stat de multe milioane în echivalent euro.

Se poate afirma ca legislatia fiscala din România, de dupa anul

1989, a fost, pentru cea mai mare parte a acestei perioade, o legislatie

generatoare de evaziune fiscala legala, înfloritoare pentru marii contribuabili

si de crestere a poverii fiscale si a saraciei pentru alti contribuabili, persoane

fizice, cu posibilitati reduse de sustragere de la plata impozitelor, în special a

celor percepute prin stopaj la sursa.

Fiscalitatea exagerata din partea statului este o alta cauza

importanta care duce la evaziune fiscala. Din punct de vedere legislativ, o

fiscalitatea exagerata este înteleasa prin prisma numarului foarte mare de

obligatii fiscale la care a fost obligat contribuabilul român, în perioada

analizata, dar si al instabilitatii în timp a legislatiei instituitoare de impozite si

taxe.

Într-un studiu al Bancii Mondiale, dedicat analizei costurilor determinate de

initierea unei afaceri în 155 de tari ale lumii, se arata ca, în România anului

2005, o companie de marime medie, trebuia sa plateasca, într-un an, 62 de

impozite si taxe, operatie pentru care erau necesare 188 de ore. În acest

clasament, în care se situeaza pe locul 138, România, era devansata doar de

5 tari foste comuniste (Bosnia-Hertegovina, Ucraina Kyrgystan, Belarus,

Uzbekistan).36

În ceea ce priveste cauzele de ordin administrativ trebuie

precizate, aici, dotarea insuficienta cu mijloace materiale necesare

administratiei în vederea îndeplinirii atributiilor ce îi revin, personal

insuficient, numeric si calitativ, astfel, institutiile financiare având

posibilitatea de a controla eficient doar o mica parte a persoanelor fizice si

juridice, precum salarizarea inadecvata a organelor de control pe linia

depistarii si combaterii evaziunii fiscale, cu efect asupra raportarii corecte a

neregulilor constatate.

O alta deficienta pe linia controlului fiscal a constituit-o, în lipsa

unui corp unic de control, repartizarea activitatii de control între mai multe

directii si servicii, amestecându-se obiectivele controlului financiar cu cele ale

controlului fiscal, controlul

33 Dorin Clocotici, Gheorghe Gheorghiu, „Dolul, frauda si evaziunea fiscala",

Editura Lumina

Lex, Bucuresti, 1996, p.57

34 Balaban Cosmin, „Evaziunea fiscala. Aspecte controversate de teorie si

practica judiciara",

Editura Rosetti, Bucuresti, 2006, p.127

asupra capitalului de stat cu controlul asupra capitalului privat, etc. Aceste

organisme prin modul cum au fost organizate s-au dovedit total ineficiente în

fata evaziunii fiscale, a fraudei, coruptiei si criminalitatii economice. Ele nu au

reusit altceva decât sa sufoce contribuabilul român prin controale repetate.

Generata dupa 1990 si amplificata dupa 1996 situatia de mai sus are

drept cauza principala, lipsa de vointa politica în ceea ce priveste asezarea

pe criterii de eficienta si de profesionalism a activitatii organismelor de

control.

Solicitat sa-si exprime opinia asupra fenomenului evaziunii fiscale în

România, analistul economic Daniel Daianu declara37: „ O clasificare a

cauzelor evaziunii fiscale poate fi facuta, la noi, în functie de felul

întreprinderilor. Unele, structural nu pot plati. Fenomenele care au aparut

dupa 1989, între care liberalizarea preturilor, au figurat un alt context al

întreprinderii. Productia nu recupera cheltuielile, iar lupta pentru

supravietuire i-a împins pe unii spre evaziune fiscala.

O alta situatie este cea numita hazardul moral. Pe fondul inflatiei

unii au învatat sa nu plateasca sau sa amâne platile si usor, usor practica s-a

metamorfozat în evaziune fiscala.

Putem merge mai departe si sa vedem ca întreprinderile mari,

îndeobste, au fost privilegiate si prin natura vechilor relatii cu bancile. Practic,

bancile erau „prizonierele" marilor întreprinderi. Acum situatia s-a schimbat,

bancile sunt mai puternice, multe au nu numai capital, dar si management

strain. Deci, finantarea prin banci nu mai merge de la sine.

Oricum, însa, marile întreprinderi au si acum o mare forta de

negociere cu statul. Nu întâmplator este mult mai dificil de lucrat cu

întreprinderile mari. Ele sunt într-un razboi perpetuu cu autoritatea publica,

cu statul, care este nevoit sa accepte reesalonari la plata pentru ca nu le

poate închide. Si uneori mai intervin interese clientelare. Deci, pentru marile

întreprinderi evaziunea fiscala e mult mai subtila.

Întreprinderile mici sunt însa într-o situatie ingrata, ele au acces mai redus la

finantare, la creditare si pot negocia de pe o pozitie mai vitrega cu statul.

Este o diferenta între modul cum statul se poate întoarce împotriva celor mari

si a celor mici. Nu întâmplator la cele mici gasim evaziune fiscala. Statistic, se

verifica acest lucru".

Concluzionând, înclinatia naturala a contribuabililor catre

evaziune fiscala, amplificata de lipsa unei educatii fiscale, la care se adauga

dimensiunea presiunii fiscale si deficientele egislative si administrative ale

gestionarii impozitelor constituie cei mai importanti factori care favorizeaza

aparitia si proliferarea fenomenului evazionist, sub toate formele sale.

2.2. Un posibil portret al fraudatorului

Având în vedere înclinatia, în general, a oricarui contribuabil spre

evaziune fiscala, ca factor originar al fenomenului, este interesant de vazut

care sunt trasaturile caracteristicile ale persoanelor care practica frauda

fiscala. În acest sens, dl. N. Craiu, subsecretar de stat - Oficiul National pentru

Combaterea si Prevenirea Spalarii Banilor, realizeaza, în articolul „Politica

fiscala din perspectiva economiei subterane", publicat în numarul din

septembrie 2003 al Revistei „Finante Publice si Contabilitate", un posibil

portret al fraudatorului, folosindu-se de trei metode de investigatie specifice

cunoscute în literatura de specialitate, si anume:

- anchetele de opinie;

- testele de psihologie economica;

- tratarea datelor de care dispun administratiile fiscale prin metode statistice

adecvate.

Urmare a anchetelor de opinie, au fost desprinse principalele

motivatii si caracteristici socio-economice ale contribuabililor fraudatori.

Astfel, un studiu întreprins în S.U.A., în anii '80, arata ca un contribuabil din

cinci fraudeaza impozitul pe venit. Din totalul fraudatorilor, o treime îsi

supraestimeaza cheltuielile profesionale, doua treimi sustragând o parte din

venituri prin nedeclararea lor.

Contribuabilii care declara ca practica frauda fiscala au urmatorul profil:

* se gasesc în principal în clasa de vârsta de la 25 la 54 de ani;

* au pregatire scolara si venituri relativ ridicate;

* au o profesiune care se preteaza la o umflare a cheltuielilor profesionale

sau la

omiterea unor venituri.

În plus, acestia se disting de restul populatiei prin conceptia foarte

„elastica" privind cinstea si printr-un profund scepticism privind integritatea

oamenilor. Aceste trasaturi sunt, firesc, completate de o atitudine de revolta

sociala - fraudatorul fiind, de cele mai multe ori, „anarhistul", protestatarul,

cel care nu se supune „exploatarii" de orice fel, inclusiv celei fiscale.

A doua metoda utilizeaza tehnicile psihologiei experimentale, fiind, în

esenta, o cercetare „de laborator": se cere unui grup de persoane sa se

imagineze în postura de contribuabili, având anumite caracteristici de

venituri, ocupatie, vârsta si familie. Participantilor la experiment li se cere sa

actioneze la variante diferite de politici fiscale.

Principalele concluzii ale acestor teste au fost:

* probabilitatea de a frauda creste o data cu venitul si descreste pe masura

ce

controlul fiscal este mai probabil;

* tentatia de a frauda descreste pentru cei aflati în situatia de a beneficia, în

schimb,

de cheltuieli bugetare;

* rata presiunii fiscale nu influenteaza semnificativ decizia de fraudare.

Relatia dintre rata impozitarii, nivelul veniturilor, ocupatia

profesionala si probabilitatea controlului este scoasa în evidenta cel mai bine

prin intermediul prelucrarii statistice a datelor de care dispun administratiile

fiscale.

În acest context, semnificativa este frecventa controalelor fiscale,

care joaca un rol determinant în atenuarea fraudei. De asemenea, mai

curând tipul ocupatiei si mai putin nivelul veniturilor reprezinta conditii de

influentare a frecventei si marimii fraudei.

Exista si studii detaliate privind portretul practicantului de munca la

negru. Concluziile acestor studii arata ca muncitorii „la negru" sunt:

1. persoane tinere, cu nivel redus de calificare, care nu gasesc loc de munca

pe

piata oficiala si sunt constrânsi sa accepte slujbe la negru;

2. persoane care nu pot fi angajate oficial: imigranti cu situatia

nereglementata si

personae care beneficiaza de prestatii sociale permanente;

3. persoane care lucreaza la domiciliu sau în mici ateliere cu localizare

discreta.

36www.prezentonline.ro

Modul în care este perceputa munca la negru separa „moralistii" (persoane

mai în vârsta, inactivi, provinciali, functionari, proprietari) de „toleranti"

(tineri, eventual chiriasi care locuiesc în orase mari si au o pregatire

universitara) si ilustreaza categoriile de persoane care ar accepta mai repede

pozitia de practicant al muncii la negru.

Fraudatorul are, cel putin, urmatoarele trasaturi caracteristice: este

independent, casatorit, are 3 copii, a împlinit 50 de ani, are o diploma

universitara. În Franta, o astfel de persoana, ascunde circa 18% din veniturile

sale totale, de altfel ridicate.38

Anchetele realizate în tarile occidentale releva ca persoanele care comit

fraude sunt:39

- în proportie de 30% femei;

- cu o situatie familiala stabila;

- în general, persoane casatorite;

- putin probabil sa fie credinciosi;

- putin probabil sa aiba cazier;

- este mai putin probabil sa abuzeze de alcool;

- bine educati;

- mai optimisti, mai motivati si cu mai mult respect de sine decât ceilalti;

- tind sa para mai stapâni pe situatie, amabili si empatici, decât ostili,

impulsivi si

insensibili;

- profilul se potriveste cu cel al angajatilor care sunt suprasolicitati.

Salariatii, ale caror impozite sunt retinute la sursa, pot cu mare

dificultate sa se sustraga obligatiilor fiscale - una din posibilitati fiind aceea

de a creste în mod fals cheltuielile lor profesionale sau sa aiba o ocupatie

suplimentara nedeclarata.

În ceea ce priveste independentii de toate genurile, acestia au

obligatia de a declara un venit cât de cât plauzibil, adica un venit care sa

corespunda mediei pe care o câstiga similarii lor, care sunt deja în evidenta

fiscului. Cu cât acestia câstiga peste medie, cu atât mai mult le va fi la

îndemâna sa eludeze impozitul.

2.3. Modalitati prin care se realizeaza evaziunea

Taxa pe valoarea adaugata se spune ca este unul din impozitele mai

putin predispuse a fi obiectul evaziunii fiscale. Se are în vedere, când se face

aceasta afirmatie, ca T.V.A., fiind înscrisa obligatoriu în documentul care

atesta transferul proprietatii unui bun, prezinta posibilitatea controlului

încrucisat în vederea stabilirii realitatii operatiunii impozabile (la vânzator si

la cumparator).

Cu toate acestea, chiar în tarile cu sisteme fiscale solide, evazionistii

nu pierd din vedere nici acest impozit. Este vorba, de exemplu, de `institutia`

taxi-ului. `Taxi` este un `mandatar` a carui unica functie este de a fi înscris la

Registrul Comertului pentru a emite, sub acoperirea antetului sau, facturi de

vânzare fictive. Altfel spus, el conduce o firma de fatada, însarcinata sa emita

documente comerciale corespunzatoare operatiunilor fictive desfasurate de

firme reale si în aparenta, ireprosabile în ceea ce priveste activitatea

desfasurata. Prin aceste facturi se permite societatilor comerciale

37 „Adevarul economic", nr. 41/octombrie 2003

beneficiare (reale) sa obtina rambursari de T.V.A..

Cu atât sunt mai mari posibilitatile de evaziune fiscala, în materie de

T.V.A. la noi, unde sistemul fiscal fragil este dublat de un aparat fiscal nu

tocmai performant.

Cel care îsi propune sa verifice daca agentul economic a stabilit o

suma corecta privind T.V.A. pe care el trebuie sa o suporte pentru activitatea

unei anumite perioade, nu are decât sa calculeze valoarea adaugata prin

însumarea elementelor componente si sa-i aplice cota de T.V.A. Deoarece

T.V.A. calculata ca diferenta între taxa aferenta iesirilor (facturarilor) si cea

corespunzatoare intrarilor (cumpararilor) nu este taxa aferenta valorii

adaugate pentru productia realizata într-o anumita perioada, trebuie mai întai

facute unele corectii atât la T.V.A. colectate, cât si a celei deductibile pentru

a exista comparabilitate între cele doua metode de calcul. Conditiile se refera

la:

* scaderea din T.V.A. deductibila a taxei aferente cumpararilor de active

imobilizate

* influentarea T.V.A. deductibila cu taxa aferenta diferentelor dintre soldul

final si cel

initial al stocurilor; se scade taxa aferenta soldurilor finale si se adauga cea

aferenta soldurilor initiale

* influentarea T.V.A. colectata cu taxa aferenta diferentei dintre soldul final al

iesirilor

si cea aferenta soldului initial al iesirilor; se adauga taxa aferenta soldului

final si se scade cea aferenta soldului initial.

Folosind metoda de determinare a T.V.A. pe baza aplicarii cotei de

impozitare asupra valorii adaugate obtinuta prin însumarea elementelor

componente ale acesteia se poate verifica daca agentul economic în cauza a

efectuat vreo evaziune fiscala prin:

1. înscrierea în registrul de cumparari a unor facturi fictive pentru a majora

T.V.A.

deductibila si a micsora sau elimina datoria agentului economic fata de

bugetul de stat privind acest impozit;

2. neînscrierea în registrul de vânzari a unor facturi emise de agentul

economic sau

neîntocmirea unor documente legale privind vânzarile agentului economic

Verificarea concordantei taxei datorate pentru activitatea

desfasurata de un agent economic, stabilita prin cele doua metode se poate

face pe diferite perioade de timp, mergând de la o luna la un an de zile.

În cazul unui agent economic care are si activitate de export este

necesara o corectie suplimentara a taxei calculate pentru a exista o

comparabilitate cu taxa calculata pe baza de valoare adaugata. De

asemenea, verificarea este îngreunata în cazul agentilor economici care

lucreaza cu mai multe cote, deoarece ajustarile se complica.

2.4. Evaziunea fiscala în România

Evaziunea fiscala în România a devenit motiv de preocupare pentru

specialistii în domeniu, administratia fiscala si factorul politic, imediat dupa

unificarea sistemelor fiscale în urma unirii provinciilor românesti din 1918,

proces care a avut loc

concomitent cu modernizarea sistemului fiscal, prin raportaarea la tarile

Europei Occidentale, între anii 1923-1927. Desi referiri la evaziunea fiscala,

precum si


39.www.wall-street.ro

includerea de sanctiuni împotriva celor care erau depistati ca evazionisti au

avut loc prin legile fiscale (Legea contributiilor directe din anul 1923).

Totusi, prima lege care se ocupa exclusiv de evaziune fiscala a

aparut în România în anul 1929. Este vorba de „Legea pentru represiunea

evaziunii fiscale la contributiile directe" din 1929, care vorbeste numai de

întârzieri în depunerea declaratiilor de impunere, de diminuarea veniturilor

decalarate, de tinere în ordine a carnetului de contribuabil, de registre duble,

de bilanturi false, etc., adica de nereguli cu caracter administrativ sau de

fraude cu caracter penal.

Însa nici aceasta lege si nici celelalte legi care privesc impozitele si

taxele si au prevazut sanctiuni pentru fraudele fiscale propriu-zise, nu rezolva

si nici nu pune problema evaziunii fiscale.

Legea pentru represiunea evaziunii fiscale la contributiile directe

nu da definitia explicita a evaziunii fiscale, iar în cuprinsul ei nu se pomeneste

niciodata cuvântul „evaziune fiscala". Dintre fraudele comise în perioada

interbelica în România, prin importanta sumelor, se detasau cele comise de

întreprinderile cu capital strain, elementele favorizante se refereau la regimul

rezervelor si amortizarilor, impunerea complementara dupa rentabilitate si

regimul dobânzilor la împrumuturile din strainatate.

Evaziunea fiscala, alaturi de coruptie, este fenomenul economic si

social cel mai vehiculat în perioada actuala, începând cu cetateanul de rând,

în dubla sa ipostaza, de contribuabil si de alegator, si pâna la sfera politicului

de la vârful societatii românesti. Evaziunea fiscala în tara noastra a devenit

un fenomen atât de real si vast, încât nu pare sa mai deranjeze pe nimeni

prezenta sa cotidiana în toate sferele aducatoare de venit (mai putin poate

salariul platit de catre stat).

Daca este sa receptam ideea ca existenta evaziunii fiscale ca

fenomen este un semn de democratie, atunci tânara democratie din România

a anilor 1990 s-a manifestat din plin, lasându- i acestui fenomen câmp larg de

actiune, iar daca factorii de decizie, legislatia fiscala si cei pusi sa o aplice nu

l-au sprijinit explicit, atunci cel putin încercarile delimitare, a proportiilor sale

au fost destul de ineficiente. În sprijinul acestor afirmatii vin urmatoarele

argumente, cauze care au condus la amiplificarea si mentinerea evaziunii

fiscale la proportii relativ ridicate în masa PIB si a veniturilor fiscale.

1. elaborarea greoaie a unei legislatii fiscale care s-a dovedit plina de lacune,

de incoerenta si imprecizie, mai ales în cadrul legislatiei din domeniul

impozitarii veniturilor agentilor economici;

2. aparitia târzie a legii pentru combaterea evaziunii fiscale (în anul 1994),

precum si o anumita inertie în litera si sprijinul impus de ea;

3. lispa unui cod fiscal, indispensabil activitatii de aplicare a legislatiei fiscale

în

vederea limitarii evaziunii fiscale;

4. o fiscalitate relativ ridicata în comparatie cu posibilitatile reale ale

capacitatii contributive ale contribuabililor, precum si cu scopul formarii în

mod cinstit a capitalurilor de care se duce lipsa acuta în rândul agentilor

economici;

5. numarul destul de restrâns al specialistilor adevarati din domeniul fiscal la

care se adauga o salarizare si o dotare mediocra. La acestea se adauga

pregatirea necorespunzatoare a juristilor din instantele judecatoresti în

domeniul dreptului comercial si fiscal.

Ideea, neexprimata public, conform careia prin evaziune fiscala se

poate acumula capital financiar privat, poate fi profund daunatoare pentru

societatea româneasca în cazul pierderii de sub control a fenomenului. Asa

cum impozitul prin el însusi contine germenul „omorârii" venitului prin

impozite, tot asa evaziunea fiscala continea în ea însasi germenul haosului

fiscal cu repercursiuni directe asupra economiei, mai ales prin intermediul

deficitului bugetar. În aceasta perioada, datele privid evaziunea fiscala sunt

ca si inexistente. Ministerul Finantelor Publice trebuie sa ofere periodic date

cât mai exacte, fiind necesare, totodata, existenta unei structuri

organizatorice în cadrul ministerului care sa permita culegerea de date din

teritoriu despre evaziunea fiscala si prelucrarea statistica a acestora.40

Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale

sunt în cazul

impozitului pe profit care se refera la:

* reducerea bazei de impozitare;

* neînregistrarea integrala a veniturilor;

* transferul veniturilor impozabile la societatile nou create în cadrul grupului;

* încadrarea eronata în perioadele de scutire.

Evaziunea fiscala la TVA s-a produs prin:

* aplicarea eronata a regimului deducerilor;

* necuprinderea unor operatii ce intra în sfera TVA în baza de calcul a taxei;

* neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor încasate de la clienti;

* aplicarea eronata a cotei zero.

La accize, modalitatile de evaziune au cuprins:

1. micsorarea bazei impozabile;

2.utilizarea unei cote inferioare celei legale;

3. nedeclararea corecta a operatiunii reale în cazul unor produse ale caror

preturi

purtatoare de accize (mai ales în cazul alcoolului) etc.

Motivele evaziunii fiscale sunt complexe si greu de identificat. Printre

acestea

enumeram:

* nerecunoasterea, ignorarea sau aplicarea eronata si abuziva a legislatiei

fiscale;

* rezistenta contribuabililor la impozite ca un aspect ce tine de civismul fiscal;

* modificarile intervenite în legislatia fiscala, complexitatea acesteia, precum

si

unele imperfectiuni în textele elaborate care au determinari subiective si

chiar abuzive în special în ceea ce priveste avantajele fiscale în favoarea

anumitor categorii de contribuabili.

Printre cauzele evaziunii fiscale sunt si problemele privind dotarea cu

mijloacele necesare cu care se confrunta administratia în vederea îndeplinirii

atributiilor ce îi revin (personal insuficient numeric si calitativ, tehnica de

calcul, alte mijloace informative, structura organizatorica actualizata la noile

evolutii ale sistemului fiscal, mijloace juridice, proceduri, etc.), salarizarea

inadecvata a organelor de control pe linia depistarii si combaterii evaziunii

fiscale.

Tehnicile de sustragere la plata a impozitelor sunt de la cele mai

simple la cele mai complexe. Cea mai simpla o reprezinta neînregistrarea în

parte sau în întregime a veniturilor realizate sau serviciile prestate. Acest

fenomen este foarte greu de controlat deoarece ulterior nu se poate dovedi

aceasta, ci numai daca faptuitorii sunt prinsi în flagrant. O alta tehnica este

folosita de importatorii sau producatorii de marfuri. Acestia subevalueaza

marfurile prin declararea unor valori foarte mici, uneori chiar a zecea parte

din valoarea reala. Ulterior acestea sunt facturate catre o societate fictiva sau

catre engros-ist la un pret apropiat de pretul de piata. Engros-istul, care de

obicei, este una si aceeasi societate cu importatorul vinde, de asmenea, cu

un profit foarte mic. În acest fel, sunt sustrase sume importante reprezentând

TVA, impozit pe profit sau accize.

Multe societati comerciale înregistreaza debite mari la bugetul de stat pe

care nu le achita în timpul activitatii comerciale, ulterior acestea sunt

concesionate la persoane fizice straine devenind astfel si aceste asocietati

„fantoma". Aceasta este o alta tehnica de evaziune fiscala. Metoda este

folosita de producatorii sau comerciantii de alcool, cafea, tutun sau produse

petroliere, îndeosebi produsele accizebile. În acest fel, bugetul de stat a fost

prejudiciat cu sume uriase.

Aceste tehnici de evaziune fiscala au fost stopate în tarile dezvoltate din

vestul Europei, fiind „importate" la noi în tara, iar din punct de vedere

legislativ nu s-a întreprins nimic în acest domeniu. De exemplu, în anul 1997,

toti importatorii de cafea (SUPERBRAZILIA PRODCOM, BUENO FOOD, LAMA

GROUP, ELITE etc.) au fost verificati asupra modului de aprovizionare cu

cafea verde. Din verficarea facturilor fiscale de aprovizionare s-au constatat

urmatoarele:

* distribuitorul de facturi atribuise facturile altor societati comerciale;

* societatile nu au fost identificate la sediul social declarat;

* asociatii sau administratorii societatilor nu au fost în tara în momentul

derularii

activitatii economice;

* facturile nu au fost completate cu toate datele de identificare privind

furnizorul,

beneficiarul si datele privind expeditia;

* societatile furnizoare nu au depus bilanturi, declaratii de impozite si taxe la

organele fiscale teritoriale;

* nu s-a putut prezenta înstiintarea de platitor de TVA a furnizorului;

* contravaloarea marufilor a fost achitata în numerar sau prin conturi

deschise la

banci cu credibilitate redusa.

În urma controalelor au fost calculate diferente de impozit pe profit,

TVA si majorari de întârziere în suma de 17 miliarde lei, pâna în prezent

nefiind recuperata nici o suma deoarece acestea au fost contestate, iar pe

durata solutionarii contestatiilor societatile au fost cesionate, neputându-se

identifica faptuitorii fradei fiscale, desi au fost sesizate organele de cercetare

penala.

În anul 1999, societatile de transport international de persoane cu capital

turcesc (MURAT si TOROS ) au încheiat contracte de leasing cu societati din

Turcia pentru autocarele destinate activitatii de transport. Pentru aceste

contracte de leasing

societatile de transport din România erau obligate sa calculeze, sa

înregistreze si sa vireze la bugetul statului impozit pe redeventa (pentru

veniturile realizate în România de persoane nerezidente) si TVA. În urma

controlului s-au stabilit diferente de impozite si majorari în suma de 33

miliarde lei la nivelul anului 1999. Nici aceste sume nu au fost recuperate

deoarece organele de executare silita nu au avut pe ce face poprire,

40

"Evaziunea fiscala - prevenirea si combaterea spalarii banilor, prevenirea si

combaterea coruptiei", Editura

Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag.95

autocarele fiind trasferate în Turcia, conturile bancare au fost închise, iar

mijloacele fixe cesionate.

Societatea comerciala GRETZA SRL a exportat produse finite în

Cipru, la o societate offshore. Veniturile obtinute din vânzarea produselor au

fost mai mici decât cheltuielile efectuate pentru obtinerea productiei. În

realitate, marfurile erau exportate în Belgia la un pret de trei ori mai mare

decât pretul de vânzare din România (diferenta fiind impozitata în Cipru,

unde impozitul pe venit este de numai 4 %). În urma verificarilor efectuate s-

a constatat ca atât societatea din Belgia, cât si cea din Cipru aveau acelasi

asociat. A fost recalculat impozit pe profit în suma de 6,2 miliarde lei.

Capitolul 3

PARADISURI FISCALE SI

TIPURI DE ENTITATI JURIDICE OFFSHORE

3.1. Nasterea si evolutia paradisurilor fiscale

Evaziunea fiscala internationala, stimulata de existenta unor mici

entitati juridice cu statut special sau de tip statal, numite în literatura

secolului XX paradisu ri sauoaze fis cale, nu este un fenomen caracteristic

lumii contemporane. Acestea au existat din vechime.

Astfel, în Grecia antica, insulele din vecinatatea Atenei erau

utilizate de catre comercianti pentru stocarea marfurilor, în felul acesta

evitându-se un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor si

exporturilor.

În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât

comertul efectuat prin porturile sale era supus la obligatii fiscale si restrictii

minore. În anul 1889, The Bank of Nova Scotia din Canada, a doua ca marime

din tara, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul caruia clientii bancii

beneficiau de avantajele fiscale si financiare acordate de aceasta tara pentru

operatiunile de comert international.

Momentul care a marcat cresterea importantei paradisurilor fiscale

l-a reprezentat sfârsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, când a crescut

numarul filialelor unei societati - societate mama.

Initial, aceste filiale au servit extinderii societatilor mama în

strainatate, în tari care le acordau facilitati fiscale, si ca loc de refugiu pentru

capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, filialele straine

au început sa fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscala.

Pentru a servi acestui scop, filialele au început sa fie implantate în

tari cu moneda stabila, care nu exercitau un control asupra schimburilor,

aveau un sistem bancar fiabil si un guvern care încuraja investitiile straine pe

teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor straini sau beneficiile

societatilor rezidente, precum si dividendele varsate de filiale societatii

mama.

Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capata, astazi, o rezonanta din ce

în ce mai profunda, atât în lumea marilor giganti ai mapamondului, cât si în

tari cu niveluri de trai mult sub cel al subzistentei, ele multiplicându-si

simultan numarul si complexul de avantaje oferite investitorilor straini, în

speta corporatiilor multinationale. Pentru sustinerea celor de mai sus se pot

prezenta o serie de date relevante.

Astfel, daca în 1978, corporatiile americane transferau catre paradisurile

fiscale, sub forma investitiilor straine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde

dolari USD, iar corporatiile Europei Occidentale avansau resurse financiare

estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul secolului al XXI-lea, volumul

operatiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt evaluate la 1600

miliarde dolari USD, asa cum afirma reprezentanti ai Organizatiei Natiunilor

Unite:41.

În prezent, în lume exista mai mult de 50 de regiuni considerate

paradisuri fiscale. Acestea sunt situate pe arhipelaguri (ex.Insulele Britanice

Virgine), în republici

insulare ( ex.Republica Nauru) sau tari mici (ex. Panama).

Unele tari, precum Elvetia, au o lunga istorie în pastarea secretului

bancar, pe când altele (Bahamas, Liechtenstein, Delaware) au dorit sa le

imite pe cele mai dezvoltate.

Legislatia independenta a acestor tari sau teritorii încurajeaza

investitorii straini în înfiintarea companiilor pe teritoriul respectiv.

În majoritatea zonelor respective, functionarea companiilor,

securitatea investitiilor straine si protectia secretului informatiilor sunt

garantate prin lege. (de exemplu, Adunarea Legislativa din Insulele Britanice

Virgine a votat un astfel de cod de legi în 1984 sub numele de Ordonanta

Companiilor de Afaceri Internationale).

Daca obligatiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin

legislatia elaborata la nivelul fiecarei tari sau entitati juridico-administrative

independente si daca nimeni nu este obligat sa plateasca ceea ce legea nu-l

obliga, rezulta ca oricine poate sa caute solutii pentru a se apara împotriva

unei impuneri pe care o considera excesiv.

Evaziunea fiscala internationala este, deci, o forma a evaziunii fiscale

licite, iar

paradisul fiscal o solutie de realizare a acesteia.

Ceea ce este însa cu adevarat grav, în legatura cu existenta paradisurilor

fiscale, este faptul ca, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile

„off-shore" recurg la spalarea banilor proveniti din frauda fiscala nationala, de

foarte multe ori evaziunea fiscala, derulata prin intermediul companiilor „off-

shore" împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasa, contrabanda si

spalarea banilor. Si în România, „speriati" de marimea exagerata a unor

impozite si taxe, oamenii de afaceri, în special importatorii si exportatorii, si-

au înregistrat, într-un ritm ametitor, în ultimii 15 ani, companii „off-shore",

prin intermediul carora statul român este prejudiciat de importante fonduri

banesti.

3.2. Caracteristicile paradisurilor fiscale

În primul rând, aceste entitati juridice ofera avantaje fiscale, comparativ cu

alte entitati juridice, societatilor care îsi stabilesc sediul social sau

persoanelor fizice care îsi au rezidenta pe teritoriul acestora. Scopul îl

constituie atragerea societatilor în expansiune, atragerea de capital si

stimularea aparitiei de activitati necesare asigurarii echilibrului economic si

social. Facilitatile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii scopului urmarit sunt

multiple: scutirea de impozit a veniturilor/profiturilor realizate sau aplicarea

unor cote extrem de reduse. O alta caracteristica esentiala o consituie

protectia prin lege a operatiunilor financiare sau comerciale realizate de

persoanele fizice sau juridice.

Avantajele fiscale legate de delocalizarea operatiilor si profiturilor

din onshore în offshore sunt usor de înteles.42 Profitând de legislatia fiscala

favorizanta a acestor state speciale, companiile offshore si implicit

proprietarii lor pot obtine economii considerabile de la plata taxelor si

impozitelor datorate statului/statelor (sursa a veniturilor). Exista însa si alte

tipuri de beneficii ce pot fi accesate în zonele offshore:

1.eliminarea controlului schimbului valutar- de regula, companiile offshore îsi

pot

derula tranzactiile financiare în orice valuta si-si pot pastra rezervele

financiare în orice moneda, fara o permisiune speciala;

2.lipsa obligativitatii tinerii evidentei contabile- multe parasiduri fiscale nu

cer

companiilor offshore sa tina evidente contabile, ceea ce conduce la economii

substantiale;

3.consideratii legate de prestigiu- de multe ori, si mai ales în economiile de

tranzitie sau în curs de dezvoltare, o companie straina poate beneficia de

termeni si conditii avantajoase decât o companie nationala autohtona.

Prezenta capitalului strain într-o societate nationala conduce la obtinerea

unei mai bune imagini a acesteia, putând asigura în unele cazuri chiar si

anumite scutiri de impozite si taxe.

În ceea ce priveste centrele offshore, în afara legislatiei stabilite si

a fiscalitatii avantajoase, alte posibile avantaje ale utilizarii acestor zone sunt:

* exploatarea posibilitatilor oferite de evolutia sistemelor de tratate si

acorduri fiscale

internationale (asa numitul „treaty shopping");

* utilizarea facilitatilor oferite de unele state privind neimpozitarea dobânzilor

platite

nerezidentilor si protejarea activelor ( mai ales în SUA);

* utilizarea celor aproximativ 1500 de zone de comert liber din lume.

În vederea asigurarii unui regim fiscal privilegiat, aceste entitati îsi

adapteaza mereu legislatia fiscala în concordanta cu evolutia ei pe plan

international. Unele paradisuri fiscale dispun de acorduri fiscale pentru

evitarea dublei impuneri a veniturilor cu tarile industrializate.

Astfel, se urmareste asigurarea reducerilor impozitului aplicat în

mod normal

investitiilor straine fata de cel din tarile semnatare.

Paradisurile fiscale mai prezinta o serioe de caracteristici, printre care:

* dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementari restrictive si

constrângeri,

care asigura rapiditatea operatiunilor în interiorul si în afara granitelor;

* absenta sau limitarea unui control asupra schimburilor valutare, cu exceptia

operatiunilor legate de devize straine;

* asigurarea unor mijloace de comunicare (telefon, conexiuni internet, servicii

aeriene) la un înalt nivel functional.

Toate aceste caracteristici ale paradisurilor fiscale contribuie la

crearea unui cadou propice dezvoltarii operatiunilor economice cu sau fara

motivatie fiscala, singura conditie fiind compatibilitatea cu legislatia acestor

entitati teritoriale.

3.3. Clasificarea paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale se pot împarti în: principale si secundare.

În cadrul paradisurilor fiscale principale se pot identifica sapte tipuri de tari:

1) tari care nu aplica nici un fel de impuneri asupra veniturilor si cresterilor

de capital numite „zero heavens" sau „pure heavens"): Anguilla, Aruba,

Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Insulele Marshall, Mauritius.

2) tari în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus (rate fixe stabilite

de autoritati sau în combinatie cu scutiri sau reduceri provenite din tratatele

de evitare a dublei impuneri): Cipru, Liechtenstein, Malta, Elvetia, Jersey,

Insulele Britanice Virgine.

3) tari în care impozitul este stabilit pe o baza teritoriala: Costa Rica, hong

Kong, Liberia, Malaezia, panama, Filipine, Marea Britanie (pentru societatile

nerezidente). Contribuabilii beneficiaza de o exonerare a beneficiilor obtinute

prin operatiuni realizate în afara teritoriului.

4) tari care ofera tratamente speciale companiilor offshore si companiilor

holding:

Austria, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Singapore, Thailanda.

5) tari în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export:

Irlanda si

Madeira.

6) tari în care sunt oferite avantajele fiscale companiilor de afaceri

internationale - companii orientate sau nu spre investitii, dar care se califica

drept companii financiare offshore privilegiate: Antigua, Bahamas, Bermude,

Insulele Britanice Virgine, Montserrat, Nevis.

7) tari care ofera avantaje fiscale specifice societatilor bancare sau altor

institutii financiare cu activitati offshore: Hong Kong, Madeira, Malaezia,

Filipine, Singapore, Thailanda, Vanuatu.

Aceasta clasificare are la baza principalele dispozitii legale, însa în

realitate multe tari apartin mai multor categorii de mai sus.

Marea majoritate a acestor state reprezinta foste colonii ramase fara

suportul financiar al Coroanei dupa spargerea imperiului colonial britanic.

Fiind tari mici din punct de vedere geografic, cu populatie restrânsa si în

general fara prea multe resurse naturale, aceste state s-au orientat catre

exploatarea frumusetilor naturale, turismul si serviciile diverse jucând cel mai

important rol în economia lor.

Companiile offshore asigura acestor tari venituri substantiale prin:

* crearea de locuri de munca pemtru persoane superior calificate, deci salarii

si

* impozite pe salarii mai mari;

* existenta unor firme de avocatura, institutii de stat de înregistrare, banci si

institutii financiare înregistrate pe aceste teritorii.

Chiar si în situatia unor sume modeste, taxele obligatorii catre stat:

taxe de înmatriculare si reînmatriculare si impozitele contrbuie la obtinerea

unui venit considerabil pe cap de locuitor.

De exemplu, Insulele Britanice Virgine au 17.000 de locuitori. În

anul 2003, erau înmatriculate în aceasta tara aproximativ 460.000 de

companii offshore. Înmultind acest numar cu impozitul anual platit de o astfel

de companie ( 300 USD), reiese ca taxele platite de companiile offshore

„aduc" 8.000 USD pe cap de locuitor.

În ceea ce priveste paradisurile fiscale secundare, tarile din cadrul

lor, caracterizate printr-o suprafata mica si o populatie redusa numeric, fara a

îndeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, fie nu aplica nici

un fel de impunere fiscala, fie nu impun anumite venituri realizate de

persoane fizice sau de societati. Uneori acorda exonerari pentru activitatilr

desfasurate de anumite societati sau reduc mult cotele de impunere.

Exista însa multe insulite si tari în curs de dezvoltare deficitare la

nivelul mediului economico - social, dar care nu prevad impozite si taxe

pentru entitatile offshore. Ele nu sunt calificate drept paradisuri fiscale

eficiente deoarece nu ofera celelalte facilitati cerute de aceasta industrie. De

exemplu, Tonga, în Oceanul Pacific, nu impoziteaza profiturile, ci impune

numai o taxa anuala platita de companii; acest stat este însa practic

inaccesibil pentru afaceri.

41. Ledoran Serge, Rose Philippe, „ Cyber - Mafia hackerilor, Securitatea site-

urilor comerciale", Editura Antet, Bucuresti, 2006

În Marea Nordului, pe coasta germana, în statul Schleswig Holstein, se afla un

satuc de aproximativ 50 de locuitori, utilizat în scopuri fiscale de aproximativ

70 de companii. Relaxarea fiscala a existat aici de aproximativ 300 de ani, de

când un duce german i-a eliberat de taxe pe locuitori în schimbul construirii

unui dig pentru prevenirea inundatiilor. Dupa ce, din 1996, satul a început sa

fie cautat pentru a beneficia de avantajele sale fiscale, autoritatile au

încercat sa stavileasca profitorii fiscali conditionând facilitatile fiscale de

derularea operatiunilor societatii din satul respectiv si de tinerea evidentei tot

acolo. Rezultatul s-a materializat în introducerea de noi linii telefonice si în

demararea afacerilor.

3.4. Factorii care determina alegerea paradisurilor fiscale

Indiferent de natura juridica a unui investitor si de motivatia acestuia, în

cadrul deciziei de a apela la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema

primordiala este aceea a obiectivelor de realizat si a costului acestora.

Factorii care determina alegerea paradisurilor fiscale s-ar putea împarti în

doua categorii: factori generali si factori principali.

Factorii generali

1. Garantiile guvernamentale în privinta protectiei împotriva expropierii si

nationalizarii.

Fluxul de bani se aseamana ciclului hidrologic în care apele se

îndreapta inevitabil catre mare. Apa este folosita, refolosita si în final ajunge

în rezervoarele oceanelor. Pe de alta parte, exista aproximativ 250 de tari si

teritorii în lume si numai o singura tara (cea de rezidenta fiscala) nu poate fi

considerata un potential refugiu offshore. Numai un guvern care a ajuns cu

spatele la zid (fortat de împrejurari) va confisca investitiile straine; o astfel de

actiune va duce la încetarea investitiilor straine pentru o lunga perioada de

timp.

În 1959, americanii au pierdut aproximativ 7 mld. De USD prin

neasigurarea investitiilor americane în Ciba (condusa de Fidel Castro la acel

moment), Cuba fiind totodata un paradis fiscal în acei ani. Paradisurile fiscale

care au constientizat din timp importanta acestui element au avut numai de

câstigat. Cayman Islands si Antilele Olandeze au introdus în legislatiile lor

garantarea împotriva riscului de expropriere sau nationalizare, ele

numarându-se la ora actuala printre cele mai renumite paradisuri fiscale.

2. Tratament nediscriminatoriu al investitiilor straine

La ora actuala, în zonele offshore, cu cât restrictiile investitional,

sunt mai neînsemnate, cu atât paradisul fiscal este mai flexibil si mai

atragator. Prin acest tratament obiectiv se urmareste contracararea limitarii

libertatii societatii la un moment dat sub un anumit pretext, prin schimbarea

brusca a legislatiei fata de capitalul strain. Sunt evitate tarile în care

guvernele limiteaza participarea capitalului strain, în care se detine în

întregime controlul asupra unor domenii de activitate sau se stimuleaza

proritar investitiile nationale.

3. Stimularea investitiilor straine

Guvernele din întreaga lume se lupta pentru atragerea de investitii

internationale. Chiar si o tara cu fiscalitate excesiva, precum Marea Britanie,

exclude de la impozitare dividendele, dobânzile si câstigurile de capital din

vânzarea activelor fixe obtinute de catre investitorii straini care s-au instalat

la Londra si care actioneaza pe pietele internationale. Guvernul britanic e

constient ca daca ar supune impozitarii acesti investitori cu siguranta ei se

vor muta într-o tara cu un mediu de afaceri mai lejer din punct de vedere

fiscal, iar bugetul national ar pierde veniturile realizate din comisioanele de

transfer de proprietate si din impozitele platite pe proprietatea imobiliara.

Imaginea Irlandei de tara „favorabila investitiilor straine directe" se

datoreaza mentinerii unei strategii fiscale competitive mai bine de 40 de ani.

Înca din 1950, Irlanda oferea o scutire de impozite pentru profiturile din

export pe o perioada de 15 ani, în conditiile în care nivelul mediu de

impozitare existent în Europa la acea data era de 50%.

4. Impozitarea redusa

În toate paradisurile fiscale, avantajele fiscale au o baza legala.

Companiile offshore înregistrate în Insulele Britanice Virgine nu platesc alte

tipuri de impozite în fara unui impozit anual în valoare de 300 USD,

independent de cifra de afaceri. Pentru Belize si Seychelles, aceasta taxa

anuala se ridica la „impresionanta" suma de 100 USD, în timp ce în Panama,

este de 150 USD. Este evident de ce aceste avantaje fiscale sunt alese în

schimbul unor cote de impozit pe profit de 20-50%.

5. Stabilitate politica si economica

Un investitor care e dispus sa abordeze zona offshore este

interesat de doua elemente extrem de importante: profit si siguranta

investitiei, iar ultimul element este în directa dependenta de stabilitatea

statului-gazda. Decizia guvernelor unor tari de a proceda la nationalizari si

exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat.

6. Sistemul legislativ

În general, majoritatea paradisurilor fiscale sunt tari care

functioneaza pe baza dreptului cutumiar anglo-saxon, unde precedentele

juridice (solutiile anterioare ale instantelor pentru cazuri similare) au o

importanta foarte mare.

7. Portofoliul de Tratate de Evitare a Dublei Impuneri

Acordurile bilaterale pentru evitarea dublei impozitari (si pentru

împiedicarea evaziunii fiscale) pot fi benefice, deoarece pentru anumite tipuri

de venit se aplica reguli de impozitare care sunt mai atractive decât acelea

care s-ar fi aplicat daca venitul ar fi fost impozitat în doar una sau în ambele

tari implicate. Tipurile de venit aplicabile sunt în mod obisnuit, veniturile din

dobânzi, dividende si redevente.

8. Secretul bancar

Prevederile legale ale Common Law-ului dispun uneori amenzi mari

si ani grei de închisoare pentru angajatii din domeniul bancar ce încalca

principiul confidentialitatii activitatii clientilor. Pe de alta parte, SUA si

organismele internationale exercita presiuni asupra jurisdictiilor offshore în

cadrul luptei împotriva evaziunii fiscale si spalarii banilor murdari. Prinse între

ciocan si nicovala, bancile ce nu dezvaluie informatiile solicitate pot suporta

amenzi usturatoare în tarile în care au filiale deschise si în care autoritatile nu

primesc informatiile solicitate, mai mult sau mai putin diplomatic.

În Europa, la un moment dat, relatiile diplomatice între Franta si

Elvetia s-au deteriorat, datorita încercarilor unor vamesi francezi (ulterior

condamnati penal) de a viola secretul bancar elvetian.ca urmare a acestui

conflict, Consiliul National al Elvetiei a refuzat sa mai aprobe un protocol, prin

care se modifica un tratament existent între aceste tari.

9. Cooperarea guvernamentala

Venezuela si-a pierdut statutul de paradis fiscal deoarece a ales

calea unei politici nationaliste în defavoarea unei cooperari cu companiile

straine de comert international. Insula Norfolk a fost un paradis fiscal cu o

reputatie în cresetere pâna în 1974, când Australia a amendat aceasta

situatie, considerând-o parte a sa din punct de vedere al tratamentului fiscal.

Numai rezidentii nativi ai insulei si companiile înmatriculate aici si care sunt

în întregime detinute si controlate de rezidentii insulei pot obtine facilitati

fiscale.

10. Taxe vamale minimale

La nivelul statelor ce permit activitati offshore, în unele cazuri este

compensata taxarea minimala a importurilor cu taxe pe vânzari; în alte cazuri

(Bermuda, Liberia, etc.) se practica taxe mari pe import, contrabalansând

taxe foarte mici pe vânzari.

11. Localizarea economica a jurisdictiei

Multe companii s-au orientat catre paradisurile fiscale ce se aflau în

centrul unor piete comune regionale pentru a benficia de reducerile de tarife

vamale, restrictii comerciale minime, armonizarea legislativa si piete

potentiale mai vaste.

Beneficiarii principali ale acestor relocari au fost Belgia în CEE, Costa Rica în

Piata Comuna din America Centrala si Jamaica în Asociatia de Comert a

Caraibelor. Ca urmare a cererilor statelor membre UE, Belgia si-a crescut

taxele astfel încât în prezent nu mai este un paradis fiscal, pastrându-si totusi

o serie de avantaje. Jamaica si-a pierdut si ea din autoritate, de data aceasta

nu ca urmare a modificarilor fiscale, ci datorita recesiunii sale economice,

pozitia sa fiind uzurpata de Barbados si Sf. Vincent.

12. Oportunitatile oferite pe termen lung

Profesionistii din domeniu sunt interesati de speranta de viata a

reducerilor fiscale oferite în conditiile schimbarii guvernarii acestor tari. În

Bahamas, respingerea zvonurilor referitoare la o posibila reforma fiscala a

dus la o deblocare masiva a intrarilor de investitii din exteriorul tarii în zona

libera a acestei regiuni.

13. Inflatia si politica de creditare

O politica pertinenta de creditare a Bancii Centrale este un element

vital pentru corporatiile ce nu detin suficiente resurse financiare si doresc sa

apeleze la credite locale pentru finantarea operatiunilor lor. Elvetia reprezinta

numarul 1 în lume din acest punct de vedere, pe când Bahamas, Jamaica,

Hong Kong si Vanuatu au fost criticate pentru insuccesul lor în a adopta

politici antiinflationiste si de creditare eficiente.

14. Disponibilitatea capitalului local

Infrastructura financiara a unei jurisdictii offshore ar trebui sa aiba

la dispozitie capitaluri necesare atunci când acestea sunt cerute. Panama a

avut o evolutie fulminanta în ultimii ani datorita faptului ca a actionat pentru

a pune la dispozitia companiilor straine fonduri pentru sustinerea

operatiunilor lor internationale. Prin legislatia bancara adoptata de aceasta

tara, au fost atrase filiale a sute de banci importante ale lumii.

Elvetia a fost cunoscuta initial ca un paradis bancar datorita

imenselor resurse financiare disponibile în bancile sale. Secretul operatiunilor

bancare derulate prin Panama, Bahamas, Luxemburg si Elvetia a reprezentat

si reprezinta un argument important pentru transferul fondurilor în aceste

state.

15. Resursele umane disponibile

O companie care doreste sa-si stabileasca sediul într-un paradis

fiscal solicita informatii cu privire la structura juridica, bancara, hoteliera si

calitatea vietii din zona respectiva. Exista un pronuntat interes, pentru

existenta unui nivel de educatie ridicat al personalului angajat autohton si

pentru asigurarea unor conditii de viata si de instruire a copiilor angajatilor

din tara de origine, la un cost care sa nu fie exagerat de ridicat.

16. Pozitia geografica, sistemul de comunicatii si de transport

Existenta unui sistem de comunicatii prin telefon, fax este

esentiala în desfasurarea unei afeceri. Deplasarea si stocajul bunurilor

comerciale sunt influentate de existenta unui transport comod si rapid,

aerian, terestru si maritim. Urmatorul factor este proximitatea resurselor

naturale, asezarea geografica, retelele de telecomunicatii, utilitatile si

sistemele de transport disponibile.

Un amplasament favorabil pentru transbordarea marfurilor sau

bunurilor este absolut necesar pentru un centru offshore unde se

depoziteaza, manufactureaza, eticheteaza si pentru astfel de operatiuni.

Elvetia nu ofera posibilitatea transportului naval, dar totusi detine o pozitie

importanta, pe când Vanuatu este taxat de insuficienta facilitatilor de

transport naval.

17. Obligatiile managementului

Multe companii au renuntat la stabilirea de baze în strainatate

pentru ca legislatiile tarii vizate nu permiteau un managemenr adecvat si

eficace. Putine paradisuri fiscale sunt însa caracterizate de diferebnte majore

între obligatiile managementului local si cele ale managementului strain. În

acelasi timp, e imperativ pentru o societate-mama sa permita companiilor

înfiintate în strainatate suficienta autonomie pentru a îndeplini conditiile de

calificare ca entitate juridica distincta din punct de vedere juridic, fiscal si

contabil.

18. Respectarea cu sfintenie a întelegerilor contractuale

Normalitatea operatiunilor într-un paradis fiscal tine de hotarârea

guvernului-gazda de a consfinti si respecta întelegerile contractuale ce se

realizeaza pe teritoriul sau. Cu toate ca dreptul international nu poate ataca

suveranitatea si autonomia fiecarui stat, majoritatea companiilor

multinationale îsi investesc banii acolo unde contractul are valoare de lege si

unde, în cazul violarii lui de catre guvern, se acorda compensatii corecte,

acceptabile de catre partea vatamata.

19. Respectarea dreptului de proprietate

Corelata cu resaectarea contratelor, respectarea proprietatii este

dorinta oricarui agent economic, oriunde s-ar afla acesta. Dupa Panama,

Elvetia are cel mai mare numar de companii offshore înregistrate, ca urmare

a importantei acordate de acest stat drepturilor nerezidentilor în tratarea

redeventelor, licentelor, si, în general, a tuturor drepturilor intelectuale. Orice

centru offshore care se respecta ar trebui sa aiba o astfel de legislatie de

ocrotire a proprietatii (intelectuale sau materiale).

20. Situatia si istoricul datoriei externe

În conditiile accentuarii schimburilor comerciale internationale se

amplifica si transferurile financiare internationale, iar marile companii cauta

acele zone care se bucura de cea mai mare credibilitate internationala în

calitate de debitor. Când rating-ul unui guvern înregistreaza evolutii negative,

companiile înmatriculate în zona lui de influenta au de suferit si cauta locatii

cu pozitii mai sigure. Astfel de miscari de capital se înregistreaza acum în

Indiile de Vest.

21. Existenta unor tratate internationale

SUA si multe dintre statele puternic industrializate au încheiate

Tratate de Parteneriat, Comert si Navigatiile cu majoritatea paradisurilor

fiscale, astfel încât multe dispute referitoare la derularea afacerilor pot fi

teoretic eliminate. Totusi, aparitia a noi paradisuri fiscale implica abordarea

prudenta a riscurilor ce pot aparea ca urmare a inexistentei acestor tipuri de

acorduri (sau similare).

22. Delegatiile oficiale si de afaceri

Când un guvern strain doreste sa atraga investitori straini în tara sa,

va trimite delegatii oficiale pentru a promova avantajele oferite de tara sa.

Acest gen de abordare s-a dovedit foarte eficace în cazul Bahamas (1960),

dupa ce Fidel Castro a preluat Havana si multe companii si-au relocat sediile

în afara Cubei.

23. Promovarea guvernamentala

Majoritatea statelor paradisuri fiscale finanteaza deschiderea de

birouri de promovare a lor în SUA, Europa si Orientul Îndepartat; prin acestea,

firmele multinationale intra în contact cu facilitatile oferite de respectivele

guverne. Pe lânga împartirea de brosuri si pliante informative, aceste agentii

de promovare aranjeaza si vizite ale reprezentantilor guvernamentali

familiarizati cu mediul economic si juridic promovat.

Factori particulari:

Factorii particulari care influenteaza alegerea unui paradis fiscal sunt

determinati de motivatia si situatia individuala a persoanelor fizice si juridice

implicate în proiect. Acestia privesc:

1. Domiciliul sau rezidenta persoanelor fizice si influenta schimbarii acestora

În principiu, statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în

functue de domiciliu sau de rezidenta (Marea Britanie, Franta) sau în functie

de nationalitate. Avantajele fiscale pe care contribuabilii urmaresc sa le

obtina vor fi influentate de prevederile legale si vor influenta deciziile

investitorilor.

Un cetatean american care traieste un timp îndelungat în afara SUA

si are rezidenta fiscala în Australia, Anglia, Franta sau oricare alta tara va

datora în continuare impozite pentru toate veniturile sale, mai putin cele

exceptate - deoarece exista o exceptie asupra veniturilor mai mici de 80.000

USD obtinute din afara SUA, în situatia în care persoana respectiva nu sta pe

teritoriul SUA cel putin 330 zile în ultimele 12 luni consecutive. Prin urmare,

când se doreste ascunderea profiturilor în offshore, paradisurile fiscale nu

sunt refugii fiscale legale pentru cetatenii americani. SUA este una din

putinele state care taxeaza pe criteriul rezidentei sau cetateniei. Exista alte

trei state care au adoptat aceeasi practica: România, Filipine si Eritreea (estul

Africii).

2. Sediul societatii si transferul acestuia

Din punct de vedere comercial, o companie înmatriculata într-o insula mica,

necunoscuta creeaza o cu totul alta impresie daca aceasta poate da o adresa

din Zurich sau New York.

Schimbarea sediului unei societati comporta riscuri legate de

evolutiile politice si economice. Aceste atrebuie evaluate în consecinta. La

aceste evolutii se adauga evaluarea reglementarilor fiscale. Transferarea

sediului social în tari precum canada si Liechtenstein trebuie aprobata de

guvern, în timp ce în Elvetia trebuie acceptul persoanelor creditoare. În

aceste tari, transferul se realizeaza prin dizolvarea societatii, cu toate

consecintele fiscale prevazute de lege.

3. Transferurilor capitalurilor

Exista tari (Australia) care nu permit transferul caputalurilor spre paradisurile

fiscale decât dupa obtinerea unei declaratii de la autorul transferului si

aprobarea administratiei fiscale.

Abordarile sunt diferite:

* În tarile ce practica dreptul anglo-saxon, cerintele sunt mult mai flexibile. În

Bahamas, capitalul - standard înregistrat de o companie este de 5.000 USD,

dar conform legilor acestor tari, aceasta suma nu este obligatoriu a fi

„varsata" efectiv. Aceeasi regula se aplica si în insulele Britanice Virgine,

unde capitalul, standard înregistrat este de 10.000 USD, dar nu este

obligatorie varsarea acestuia. Prin urmare, în aceste tari, companiile pot fi

înfiintate având formal un capital de câteva mii de doalri, dar fara ca în

realitate sa implice vreun flux de numerar sub forma de investitie externa.

* În tarile ce practica dreptul continental, modalitatea de plata a capitalului

înregistrat este precis definita si urmarita. În tari precum Elvetia,

Liechtenstein si Andora, capitalul social subscris de proprietari trebuie varsat

într-un cont special al companiei, iar orice alta contributie în natura trebuie

pua la dispozitia companiei (asa cum se practica si România).

4. Accesibilitatea paradisurilor

Complexitatea acestui factor este determinata de necesitatea

analizarii mai multor elemente. Acestea tin de posibilitatea obtinerii vizei de

intrare (în Andora, rezidentele se aproba numai în functie de plecarile si

decesele rezidentilor straini), posibilitatea de a cumpara sau închiria o

locuinta, conditii de viata convenabile (costul vietii este ridicat în Bahamas,

Cipru, Costa Rica, Irlanda, Sri Lanka), costul operatiunilor de stabilire,

mijloace de transport rapide la preturi care sa nu fie prohibitive, limba

vorbita/utilizata.

5. Asigurarea secretului operatiunilor

În unele situatii, proprietarii unei companii offshore nu doresc

dezvaluirea identitatiilor. Motivele ce duc la aceasta dorinta sunt diverse,

pornind de la intentia asigurarii confidentialitatii totale asupra unor demersuri

de afaceri perfect legale pâna la evitarea oricarei conexiuni între derularea

unor afaceri ilegale si persoanele care se afla în spatele întregului montaj.

Astfel, companiile offshore se delimiteaza în trei categorii caracterizate de:

*Anonimat total- identitatile directorilor si proprietarilor nu sunt verificabile,

dat

fiind ca aceste detalii nu trebuie raportate autoritatilor din acele taru (Insulele

Britanice Virgine, Belize, Seychelles, Niue, etc). Din datele vehiculate în

mediul consultantilor în domeniu, se pare ca importanta anonimatului în

afacerile internationale este destul de mare (în 2000, au fost înregistrate în

insulele Britanice Virgine aproximativ 62.000 de companii noi).

* Publicitate partiala- porprietarii unei companii nu figureaza în Registrul

Companiilor, în timp ce toate detaliile privind directorii sunt disponibile

publicului.

*Publicitate larga- informatii detaliate privind actionarii si directorii

companiilor

sunt accesibile în Registrul Companiilor. De exemplu, în Cipru, sunt

disponibile detaliile privind proprietarii si directorii (nume, nationalitate,

numar de pasaport, data nasterii, domiciliul permanent, etc.).

6. Rezidenta fictiva

În biroul unui jurist, contabil, banci sau a unei institutii specializate

dintr-un paradis fiscal se pot înfiinta societati fictive. Utilizate ca societati

releu de tip „sham companies" sau „cutie de scrisori", aceste aservesc la

fixarea beneficiilor realizate în tari unde impunerea nu exista, e slaba sau nu

se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor înasare în strainatate.

Utilizatorul unei astfel de societati trebuie sa gaseasca tara în care sa o

implanteze si sa evite riscul de a fi contestata existenta societatii. Se

considera ca este necesara existenta unei activitati de conducere si control

stabile si nu stabilirea sediului într-un biroz al unui jurist local.

7. Restrictii de organizare

De regula, sunt instituite doua tipuri de restrictii:

* numarul minim de directori si actionari (în Panama o companie trebuie sa

aiba

cel putin trei directori);

* nationalitatea directorilor - cel putin unul sau toti directorii trebuie sa fie

cetatean/cetateni ai statului de înmatriculare - are ca scop principal crearea

de

locuri de munca pentru cetatenii jurisdictiei offshore.

8. Costuri de operare

Costurile de operare ce caracterizeaza activitatea unei companii

înmatriculate într-un paradis fiscal pot fi structurate astfel:

Costuri obligatorii:

*Taxe si impozite guvernamentale anuale- o suma anuala fixa, forfetara sau

un

procent din profit;

*Taxe platibile pentru agentul si sediul înregistrat- agentul reprezentant este,

în

general, o firma de avocatura, care asigura adresa si reprezentanta pentru

companiile înregistrate în schimbul unei taxe anuale.

Costuri operationale (în functie de dorinta proprietarului):

*Remuneratii platibile directorilor si proprietarilor nominali- o suma anuala

fixa, plus o suma mica pentru fiecare serviciu prestat în numele companiei;

*Cheltuieli de reatransmitere a corespondentei- pentru retransmiterea

corespondentei primite pe adresa înregistrata (stabilita anual sau pe

operatiune);

*Costuri de administrare pentru furnizarea spatiului pentru sediu, utilizarea

telefonului si faxului;

* Taxe platibile pentru emiterea diferitelor documente.

Taxele totale de înmatriculare si operare în primul an ale unei companii

offshore

variaza între 2000 si 4000 USD, în functie de firma de consultanta si locatia

dorita, putând ajunge pâna la 7000-8000 USD în tari precum Malaezia si

Madeira. Taxele anuale de retransmitere a corespondentei si apelurilor

telefonicce sunt de ordinul sutelor de dolari (500- 700), aceste acrescând

proportional cu volumul serviciilor efectuate.

3.5. Forme clasice de entitati juridice offshore

Jurisdictiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate te o tipologie

variata a entitatilor posibil de înmatriculat în acest locatii. Exista însa câteva

forme clasice de companii offshore:

1. Compania exceptata (Exempt company)

Este compania scutita de la plata obligatiilor fiscale normale, sub rezerva

respectarilor anumitor conditii. În situatia în care nu ne referim la activitati

offshore, aceste companii pot foarte bine functiona în jurisdictii cu un regim

fiscal normal, ele beneficiind însa de un set important de facilitati fiscale.

2. Compania nerezidenta (Non - Resident Company);

Este cea mai putin pretentioasa entitate, utilizata în special în zona de

influenta a legilor britanice. O companie nerezidenta va fi înregistratp într-un

anumit centru offshore (Cayman Islands, Marea Britanie, Cipru, etc.) si va

avea rezidenta fiscala într-un alt stat, în functie de interesele actionarilor sai.

Rezidenta fiscala poate fi modificata o data cu modificarea elementului de

atribuire a rezidentei, de regula, locul de unde se face administrarea

acesteia.

Într-o asemenea situatie, obligatiile fata de statul de încorporare sunt reduse

considerabil: se evita obligatia de a mentine un sediu si personal în statul de

încorporare, nu este necesara depunerea bilantului contabil, iar obligatiile

fata de autoritati constau într-o taxa anuala care se poate ridica la câteva

sute de dolari.

Pentru a evita presiunile fiscale, de obicei companiile offshore

nerezidente sunt domiciliate fiscal tot în jurisdictii offshore; printre cele mai

cunoscute se numarar Insula Sark si Cipru. Se apreciaza astfel ca asemenea

companii sunt înfiintate pentru a beneficia de imaginea si caracteristicile

oferite de o anumita jurisdictie onshore sau offshore, fara a-si asuma

costurile administrative si de operare exagerate, aferente si direct

proportionale cu nivelul jurisdictiei de înregistrare.

3. Compania de Afaceri Internationale (International Business Company)

Reprezinta o categorie relativ noua, foarte asemanatoare cu cea a

companiilor exceptate, fiind un produs foarte apreciat si frecvent utilizat de

comunitatea oamenilor de afaceri din zona Caraibelor si Asia Pacific.

Ca trasaturi se pot enumera:

* Flexibilitate si operativitate la încorporare;

Admiterea companiilor cu un singur actionar (care poate fi si singurul

director);

Posibilitatea emiterii de actiuni la purtator;

Obligatii sumare de asigurare a sediului.

4. Asociatia cu Raspundere Limitata (Limited Liability Company)

Este un parteneriat în care raspunderea actionarilor este limitata si este

definita superior de cota de participare la capitalul social. Este practic, o

structura hibrid a doua tipuri fundamentale ce caracterizeaza sistemul

economic anglo-saxon: parteneriatul si compania.

5. Compania hibrida

Este compania ce are doua categorii de sustinatori: actionarii si membrii

garanti. Acestia din urma sunt alesi în aceasta pozitie de catre directorii

societatii cu conditia unei garantii asupra datoriilor societatii pâna la nivelul

unei sume specificate (de regula 100 USD sau mai putin). Astfel, un membru

garant detine o datorie contingenta, spre deosebire de actionar care detine

un activ, mai exact actiunile.

6. Fundatiile Anglo-saxone

Pentru o perioada destul de lunga, fundatiile din Liechtenstein si Panama au

fost instrumentele preferate ale rezidentilor tarilor bazate pe Codul Civil, în

scopul protejarii averilor în favoarea operatiunilor viitoare. Common Law-ul

britanic nu recunoaste conceptul specific de fundatie, dar creeaza un tip de

organizare similar, cunoscut sub denumirea de fundatuie anglo- saxona.

Aceasta este creata de un fondator, transferând active care fundatie (ce nu

are actiuni) ca o subscriere.

3.6. Tipuri de companii offshore din punct de vedere al activitatii

desfasurate

1. Companii de comert exterior

În tranzactiile comerciale internationale se practica destul de des

introducerea unei companii offshore în mijlocul tranzactiei, între vânzator si

cumparator, companie ce va retine cea mai mare parte a profiturilor reale ale

tranzactiei. În acest fel, profiturile taxabile sunt transferate dintr-o jurisdictie

c taxe ridicate într-un cu taxe scazute sau chiar fara taxe. Spre exemplu, o

firma din UE poate importa prin offshore subansamble din China si poate

vinde produse finite pe piata din UE (cu pret foarte mare). Un ziar din UK îsi

pastreaza angajatii acolo, dar creeaza offshore, o companie de vânzari si

distributie care se ocupa de restul procesului si pastreaza profitul offshore

etc.

Compania offshore va fi cea care va intra în relatii contractuale cu vânzatorul

si

cumparatorul, iar bunurile vor continua sa circule de la producator/vânzator

la cumparator.

Aceasta interpunere a companiei offshore în lantul comercial poate

fi facuta atât de vânzator cât si de cumparator, fiind avantajoasa atât pentru

cel care vinde bunurile, cât si pentru cel care le cumpara. Exportatorul poate

folosi schema de mai sus pentru a transfera profitul care provine din

diferenta dintre costul bunurilor vândute de el si pretul de vânzare.

Importatorul poate folosi compania offshore pentru a evita plata taxelor pe

diferenta dintre pretul de achizitionare a bunurilor si pretul cu care bunurile

vor fi vândute în tara sa.

Unele paradisuri fiscale încurajeaza activitatile de comert prin

oferirea unor zone duty - free, facilitati de depozitare etc. Acest lucru este

imporant mai ales atunci când se încearca avitarea crearii unui „sediu

permanent" în tara de destinatie (prin stocarea bunurilor înainte de livrare).

Ca o regula generala, aceste companii trebuie create în jurisdictii cu

sisteme de comunicatii eficiente, ce permit procurarea facila a documentelor

de transport, cum este: Cipru, Hong Kong, Bahams, Barbados, Caymans

Islands, Costa Rica, Jersey, Luxemburg, Malta, Panama, etc.

Exemplificam o companie offshore înmatriculata în scop comercial:

Se presupune ca pentru marfuri achizitionate cu valoarea de 5.000

Euro, exportatorul (A) gaseste un client intern/extern (B) dispus sa îi

plateasca 10.000 euro. Cota de impunere a profitului obtinut de o companie

offshore este de 10%, în conditiile în care cota de impunere a profiturilor în

onshore este de 25%. Utilizând compania din tara C, exportatorul are

posibilitarea de a-i vinde acesteia marfa cu 6.000 euro, marfa ce va fi

revânduta ulterior la valoarea la care importatorul este dispus sa

oachizitioneze, respectiv 10.000 euro.

În cazul neutilizarii offshore:

Profit impozabil: 10.000 - 5.000 = 5.000 euro

Impozit pe profit: 25% * 5.000 euro =1.250 euro

În cazul utilizarii offshore:

Profit societate A : 6.000 - 5.000 = 1.000 euro

Impozie pe profit societate A : 25% * 1.000 = 250 euro

Profit societate C : 10.000 - 6.000 = 4.000 euro

Impozie pe profit societate C : 10% * 4.000 = 400 euro

Impozit pe profit A+C = 250 + 400 =650 euro

În varianta utilizarii companiilor offshore, de cele mai multe ori transportul se

face direct de la exportator la importator, existând totusi documente de

„atestare" a legaturii cu jurisdictia C.

2. Companii de investitii

Zonele offshore ofera deseori un mediu excelent pentru companiile

de investitii sau fondurile de investitii. Ratiunea acestei activitati este ca

profiturile din aceste investitii vor fi netaxabile (sau foare putin taxabile), iar

reglementarile legale sunt mai blânde decât în tarile cu fiscalitate mare, unde

detinatorii fondurilor investite sunt localizati.

O companie offshore poate cumpara actiuni, obligatiuni si poate de

asemenea sa le vânda în mod liber. Daca analizam rapoartele majoritatii

burselor importante ale lumii (New York, Londra) putem observa ca

majoritatea actiunilor aflate în ciculatie sunt în mâinile companiilor offshore si

ca se schimba între aceste companii. Companiile offshore sunt principalii

pioni ai proprietatii în pietele de capital dezvoltate, fiind prezente si pe

pietele unor materii prime si combustibili.

Deoarece fondurile offshore ofera un câstig (si un risc) mai mare

decât cele onshore, multe tari au restrictionat investitiile în astfel de tari

pentru cetatenii lor, precum si marketingul acestor fonduri pe teritoriul lor

sau catre rezidentii lor. SUA este foarte stricta în aceata privinta, iar fondurile

de investitii offshore se feresc sa încalce legea Statelor Unite si nu accepta

investitii din partea unor cetateni americani. Regimul fiscla din Marea Britanie

e mai permisiv, dar totusi inflexibil.3. Companii holding

În general, multinationalele utilizeaza paradisurile fiscale pentru

înmatricularea companiei ce detine actiunile celorlalte companii ale grupului.

La acest nivel trebuie analizate avantajele si oportunitatile fiscale accesibile,

în contrapartida cu costurile suplimentare, dificultatea si riscul unei astfel de

optiuni.

Compania holding este compania a carei activitate se limiteaza la a detine si

conduce investitii sau proprietati fara a avea activitati comerciale obisnuite.

Cerintele de încorporare si utilizare a acestui tip de companii difera de la stat

la stat (în special în Liechtenstein, Luxemburg, Nauru si Olanda). Pentru a

avea maximum de eficienta fiscala, compania holding va fi încorporata într-

un din jurisdictiile offshore potrivite si utilizata pentru finantarea firmeloe

localizate în zone cu impozitare ridicata.

Danemarca este un stat european frecvent utilizat în strategii de

înfiintare de companii holding ale companiilor din afara Europei. Legislatia

daneza are doua avantaje majore:

* Nu sunt retinute impozite la sursa pe dividendele distribuite în exteriorul

tarii;

* Nu sunt impozitate dividendele primite de la o subsidiara straina, în

conditiile în

care sunr detinute cel putin 25 de procente din capitalul social al acesteia pe

o

perioada de cel putin un an.

În acest fel, în Danemarca nu sunt impozitate dividendele - ele vor fi

taxate, eventual, numai în celalalt stat. Pentru simplificarea calculelor, se

presupune ca numai compania A distribuie dividende de 20.000 euro (5%

retinere la sursa pentru plata catre jurisdictia offshore, 10% pentru

persoanele juridice autohtone). Pentru compania B - dobânzi platite în

valoare de 30.000 euro, cota de retinere la sursa - 10%. Pentru compania C -

redevente platite în valoare de 10.000 euro, cota de retinere la sursa - 8%.

Pentru compania D - servicii de management facturate în valoare de 15.000

euro (deductibile fiscal în întregime). Cota de impunere în onchore - 20%, iar

în offshore 0%.

În cazul înmatricularii companiei holding în onshore:

Impozit pe dividende primite = 20.000 euro * 10% = 2.000 euro

Impozit suplimentar = (30.000 + 10.000 + 15.000) * 20% = 11.000 euro

Impozit total = 2.000 + 11.000 = 13.000 euro

În cazul înmatricularii companiei holding în offshore

retinere la sursa = 20.000 * 5% = 1.000 euro

retinere la sursa = 30.000 * 10% = 3.000 euro

retinere la sursa = 10.000 * 8% = 800 euro

Impozit total = 4.800 euro

4. Companii pentru evitarea autentificarii testamentului si pentru camuflarea

proprietatii O persoana care detine active într-unul sau mai multe state poate

apela la varianta detinerii lor prin intermediul unei companii holfing personala

astfel încât dupa decesul sau autentificarea testamentului sa nu se realizeze

în fiecare tara în care detine averi, ci în statul de încorporare a companiei

respective. Utilizarea unei astfel de societati poate oferi o serie de beneficii,

pornind de la economisirea taxelor de succesiune enorme - în unele tari),

simplificarea procedurilor legale si terminând cu evitarea publicitatii nedorite.

Persoanele care nu doresc, din motive fiscale sau de evitare a publicitatii, sa-

si divulge proprietatea asupra activelor lor, se pot folosi cu succes de

avantajele acestor societati, datorita intimitatii pe care aranajamentul

offshore îl ofera. Jurisdictiile caraibiene sunt recomabdate pentru

încorporarea de astfel de companii.

5. Companii pentru detinerea de proprietati

Avantajele unei astfel de companii sunt:

* evitarea taxelor de mostenire;

* evitarea taxarii câstigurilor de capital;

* usurinta vânzarii (prin transferul actiunilor si nu a activelor propriu-zise);

* reducerea costurilor de achizitie etc

În lipsa unei astfel de strategii, în Portugalia, o taxa de mostenire (la

decesul proprietarului) poate urca pâna la 50%, taxarea câstigului de capital -

pâna la 20%, iar costurile ocazionate de vânzare - pâna la aproximativ 13%.

Din aceste motive, o astfel de metoda de detinere a proprietatii si de transfer

al acesteia este foarte des întâlnita în Portugalia, iar cumparatorii prefera sa

achizitioneze imobile utilizând avantajele oferite de zonele offshore.

De exemplu, daca valoarea actiunilor ar fi de 1.000.000 euro

(contravaloarea imobilelor), transferul dreptului de proprietate asupra

imbilelor în onshore se taxeaza cu 30% (impozitul ar fi de 300.000 euro).

Transferul actiunilor societatii offshore se taxeaza în offshore cu 0% (deci 0

euro impozit).

6. Companii pentru servicii hoteliere

în situatia în care se doreste implicarea oportunitatilor offshore în proiectele

hoteliere, activitatea trebuie structurata astfel încât o companie offshore sa

fie proprietatea cladirii, imobilul fiind apoi închiriat unei alte companii ce se

va ocupa de conducerea hotelului. Este posibil sa se evite impozitarea

câstigurilor de capital la vânzarea unei cladiri prin detinerea hotelului

offshore, iar societatea înregistrata local este necesara pentru derularea

activitatii hoteliere.

Operatorul hotelului va fi impozitat pe profiturile obtinute din

functionarea unitatii, dar exista variate modalitati ce pot fi utilizate pentru a

tine aceste profituri la minimum. Una dintre ele si cea mai la îndemâna este

plata unei chirii mari (care sa acopere partial profitul fiscal ce ar fi fost

obtinut în lipsa ei) catre detinatorul hotelului. Mai exista si varianta facturarii

(tot din offshore) a unor servicii de reprezentare internationala, marketing,

management strategic, software etc.

Alte tipuri de companii offshore mai sunt:

* Companii pentru servicii profesionale - pentru activitati retribuite la nivel

superior: avocati, designeri, consultanti financiari, ingineri, autori sau artisti)

* Companii pentru transporturi navale (cele mai cunoscute sunt în Liberia si

Panama, Cipru, Bahamas, Malta)

* Companii pentru drepturi de autor (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie,

Irlanda, Gibraltar, Luxemburg)

* Companii pentru servicii bancare (Anguilla, Bahamas, Bahrein, Insulele

Cayman, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Singapore)

* Localizarea cartierelor generale ale companiilor multinationale

* Companiile pentru asigurari care poti fi:

Companii de asigurari (Saint Vincent si Seycelles)

Companii captive de asigurari (Insulele Bermude, Insulele Cayman,

Luxemburg, Vanuatu)

* Trust-urile

3.7. Utilizari legale ale jurisdictiilor offshore

3.7.1. Practici legale de utilizare a jurisdictiilor offshore

Firmele pot folosi centrele financiare offshore si secretul bancar

existent în acestea ca parte a efortului deliberat de a mentine secretul

operatiunilor si avantajele concurentiale într-un mediu de afaceri în care

secretizarea informatiilor strategice a devenit aproape obligatorie.

Tari precum Cayman Island (al cincilea centru financiar al lumii)

sunt atractive datorita facilitatilor fiscale si bancare acordate, nefiind

necesara nici publicarea situatiilor financiare. Aici au rasarit peste 600 de

banci si institutii financiare, incluzând 47 din cele mai mari 50 de banci ale

lumii; totusi numai 50 de banci au o prezenta efectiva aici si numai 31 sunt

autorizate sa desfasoare operatiuni cu rezidentii din Cayman. În portofoliul

insulei exista aproximativ 45.000 de companii ce-si desfasoara afacerile în

afara taroo.

Monaco este tara marilor milionari. Nu exista impozit pe averea

personala so evaziunea fiscala nu este considerata un delict. Este aproape

imposibil de urmarit cele 340.000 de conturi bancare detinute aici,

autoritatile mentinând o strictete absoluta în privinta secretului bancar.

Strategiile financiare ce vizeaza Monaco determina o pierdere anuala pentru

Marea Britanie de aproximativ 1 miliard Lire sterline prin neîncasarea unor

impozite cuvenite Inland Revenue.43

Belize, o alta jurisdictie notorie, este cunoscuta ca fiind resedinta lordului

Michael Ashcroft, membru al Camerei Lorzilor din Anglia. Belize a acordat o

„vacanta fiscala" de 30 de ani companiei conduse de lordul Ashcroft - Carlisle

Holdings. Aceasta societate are însa o slaba activitate în Belize - asigura

servicii de aprovizionare, curatenie si paza pentru companii si autoritatile

municipale, având însa relatii de afaceri cu câteva studiouri de la Hollywood.

Facilitatile fiscale acordate i-au generat o economie de impozit de

aproximativ 13,7 miloarde lire sterline din 1997 pâna în 2002.

În US Virgin Islands si Barbados exista aproximativ 3.600 de companii

americane înmatriculate ce pastreaza aici câteva zeci de angajati (ce se

ocupa de facturare). În felul acesta capata rezidenta fiscala si-si reduc

considerabil taxele si impozitele platite. Si alte companii foarte mari

utilizeaza zonele offshore pentru cresterea competitivitatii lor internationale:

Boeing, Caterpillar, Chevron, Daimler-Chrysler, Easteman-Kodak, Exxon,

General Motors, Microsoft, etc.

Informatii despre paradisurile fiscale sunt greu de gasit. Companiile

nu publica modul în care fac evaziune, iar autoritatile fiscale pastreaza

investigatiile fiscale confidentiale. În urma unor cercetari, s-a constatat ca o

firma este mai înclinata sa faca evaziune fiscala atunci când este mare,

auditata de o firma care nu este din esalonul firmelor de audit si care are

tendinte de cresetere (cheltuieli cu cercetarea si dezvoltarea mari si o

atractivitate mare pe piata).

3.7.2. Doctrine judiciare cheie

De-a lungul anilor, în procesele cu conotatie fiscala din SUA, s-au

dezvoltat cinci doctrine judiciare complementare destinate contracararii

strategiilor de evaziune fiscala: Doctrina tranzactiei simulate Instantele din

SUA nu accepta urmatoarele doua tipuri de stranzactii simulate:

* Simulari în fapt- se refera la pseudotranzactii, la tranzactii care nu au loc

niciodata;

*Simulari în substanta- sunt tranzactii care au loc, dar, în absenta obiectivelor

fiscale, nu au o substanta economica sau un motiv real de afaceri.

Guvernul american nu a avut mereu succes în aplicarea doctrinei

tranzactiei simulate. De exemplu, în cazul United Parcel Service of America,

INC (UPS) Vs. Commisar: UPS s-a angajat într-un program cu o companie a

grupului (înregistraa în Bermuda) prin care UPS asigura pachetele clientilor

sai pâna la 100 USD fara cost suplimentar si oferea de asemenea clientilor

posibilitatea de a achizitiona acoperire aditionala. Înainte de încheierea

acestui aranjament, UPS prelua în întregime riscul transportului acestor

mesagerii.

O data cu aparitia companiei din Bermuda, UPS a continuat sa

administreze toate aspectele asigurarii, dar printr-un aranjament de

reasigurare semnat cu o companie de reasigurare independenta. UPS platea

toate primele firmei din Bermuda, care, la rândul ei, reasigura riscul la

compania de reasigurari independenta.

Curtea a considerat ca acest transfer de venit era o simulare în

substanta si a transferat tot venitul din prime înapoi la UPS din motive fiscale.

Totusi, o instanta superioara a anulat aceasta decizie, considerând ca

aranajamentul avea substanta economica, în parte deoarece UPS nu mai

putea folosi venitul pe care îl câstiga când prelua singura riscul mesageriei.

Doctrina substantei economice

În SUA, reglementarile fiscale cer ca tranzactiile sa aiba un

fundament economic separat si distinct de beneficiul economic obtenabil

printr-o economie fiscala. Compania Colgate - Palmolive a intrat într-un

parteneriat offshore cu o sucursala a Merrill Lynch (spornosrul strategiei) si

ABN-AMRO. Partenriatul s-a angajat într-o serie de tranzactii cu active

financiare, care au avut ca efect realizarea unei pierderi de capital scriptice

(substantiale) pentru Colgate44. Tranzactiile realizate au exploatat aplicarea

unor reguli speciale de recuperare a bazei impozabile sub o reglementare

temporara. Curtea a gasit platile facute în cadrul strategiei ca lipsite de sens

din punct de vedere economic. Merrill Lynch si concurentii sai au promovat o

strategie similara si altor firme, inclusiv Allied Signal Inc., American Home

Products Corp., producând cu mult peste 1 miliard USD ca pierderi fiscale.

Doctrina motivului de afaceri

Doctrina motivului de afaceri priveste motivatia platitorului de taxe în

momentul în care intra într-o tranzactie. Aceasta doctrina testeaza daca, la

intrarea în tranzactie, platitorul de taxe era motivatd e alt scop de afaceri

decât acela de a obtine beneficii fiscale.

Spre deosebire de doctrina substantei economice, doctrina motivului

de afaceri este mai profunda, cercetând daca platitorul de taxe a intentionat

ca tranzactia sa serveasca un motiv non- fiscal cu adevarat util. Adesea, o

companie va încerca sa faca o tranzactie cu un presupus motiv de afaceri

pentru a satisface doctrina, dar pastrând tratamentul fiscal al strategiei. De

exemplu, Colgate a încercat fara succes sa argumenteze ca parteneriatul

offshore si tranzacsiile sale au servit la aranjarea gradului de îndatorare al

companiei.

Doctrina prevalentei substantei asupra formei

Aceasta doctrina considera ca doua sau mai multe tranzactii ce

formeaza o „cale ocolita" nu ar trebui taxate diferit (la nivel cumulat) fata de

cazul în care tranzactia s-ar fi impozitat urmând calea directa.

Aceasta doctrina permite guvernului sa refuze beneficiile fiscale

ocazionate de un platitor de taxe care face miscari economice auxiliare sau

circulare, chiar daca aceste miscari (luate individual) sunt tratate fiscal în

mod corespunzator.

Doctrina tranzitiei în etape

Aceasta doctrina sustine ca fiecare tranzactie separata într-o serie

de tranzactii relationale (etape) trebuie sa aiba un motiv economic

independent, altfel tranzactiile pot fi lipite în scopul stabilirii bazei impozabile.

Companiile mari sunt mult mai tentate sa faca evaziune fiscala,

dispunând de serviciile unui departament de planificare fiscala. Companiile

profitabile sunt si ele predispuse la evaziune, ca o consecinta a valorii mari a

impozitelor ce trebuie platite.

Firmele cu optiuni de crestere, cheltuieli mari de cercetare si

dezvoltare sau operatiuni în strainatate sunt destul de interesate sa utilizeze

evauziunea fiscala. În final, firmele cu auditori mari si recunoscuti sunt mai

putin înclinate sa practice strategii de evaziune fiscala.

3.7.3. Utilizari imorale ale paradisurilor fiscale

Luând în considerare declinul rapid al platilor din impozitarea

profitului din ultimul deceniu, exista posibilitatea ca paradisurile fiscale sa fie

o problema foarte raspândita si din ce în ce mai serioasa. Utilizarea

paradisurilor fiscale actioneaza atât asupra statelor dezvoltate, cât si asupra

celor în curs de dezvoltare, acestea din urma fiind în mos special afectate de

imposibilitatea colectarii de taxe la bugetul national si de realizarea de

investitii în infrastructura si servicii sociale. În acelasi timp, prin utilizarea

zonelor offshore, companiile multinationale dobândesc un avantaj

concurential neloial fata de compatitorii nationali sau firmele care nu-si

permit astfel de optiuni. Evaziunea fiscala organizata permite fotbalistilor,

vedetelor de cinema, milionarilor în Euro si companiilor sa „fenteze"

fiscalitatea, pe când persoanele cu venituri medii (profesori, muncitori si

doctori) platesc Fiscului o cota importanta din veniturile lor.

Detalii privitoare la strategiile de evaziune fiscala sunt rareori

facute publice de companii sau de marile firme de consultanta. Companiile

multinationale, precum Boeing, Caterpillar, Coca Cola, Daimler-Chrysler,

General Motors, Kodak, Intel, Microsoft, NewsCorp, detin companii offshore

înmatriculate în paradisuri fiscale pentru a facilita ocolirea taxelor.45

O serie de cercetatori au citat surse conform carora, în anul 1999, liderii

politici corupti au ascuns aproximativ 20 miliarde USD în conturi elvetiene

secrete. În 1997, autoritatile pakistaneze au încercat sa retina active ale

fostului prim-ministru în valoare de aproximativ 940 milioane USD si

raspândite în aproximativ 9 tari (inclusiv Elvetia). O parte a banilor se

presupune a fi mita, încasata de la o corporatie elvetiana - Cotecna

Inspection SA, o subsidiara a Societe Generale de Surveillance, companie

care ajuta tarile în curs de dezvoltare sa evite fraudele si evaziunea fiscala.

Spalarea banilor este conditionata de pastrarea secretului bancar.

Desi fondurile ilicite se spala foarte bine si în onshore, rezultatele operatiunii

de „legitimizare" a provenientei banilor se pastreaza de regula în offshore.

Conform presei britanice, mafia rusa a utilizat confidentialitatea bancara a

statului Monaco pentru a spala aproximativ 6 miliarde de lire sterline.

Conturile bancare offshore sunt folosite si pentru a plati în mod inteligent

sumele cuvenite înaltilor functionari guvernamentali, asa cum s-a întâmplat

în Marea Britanie, când conturi din Gibraltar si Elvetia au fost alimentate

pentru a asigura obtinerea unor contracte de instalare a unor cabluri

subterane de telefonie.

Tot de aceasta maniera, fostul dictator nigerian, generalul Sani

Abacha, si-a creat o rezerva personala de aproximativ 4 miliarde USD în banci

elvetiene si londoneze.46

În anii '70, ''regele regilor'' din Etiopia, Hadlé Sélassié, si sahul Iranului au

detinut probabil în conturile elvetiene miliarde de dolari. Dar acesti bani nu

au fost niciodata gasiti, deoarece la acea vreme autoritatile elvetiene nu au

dat curs cererilor de returnare depuse de catre statele victime. Alte conturi

celebre au devenit ulterior, datorita lipsei unei legi împotriva spalarii banilor,

nesemnificative. Printre acestea figureaza si conturile lui Nicolae Ceausescu,

ale lui Manuel Noriega (Panama), Jean-Claude Duvalier (Haiti), Siad Barre

(Somalia). Marile scandaluri de coruptie care s-au succedat în anii '90, în care

au fost implicate persoane precum Moussa Traoré (Mali), Mobutu Sese Seko

(Zair), Benazir Bhutto (Pakistan), Noursoultan Nazarbaev (Kazakhstan), Sani

Abacha (Nigeria), José Edouardo Dos Santos (Angola), Carlos Menem

(Argentina), i-au determinat pe elvetieni sa îsi revizuiasca radical politica

bancara si sa adopte finalmente o lege împotriva spalarii banilor.

Desi operatiunile offshore sunt departe de ochii publicului larg, ele joaca un

rol deosebit de important în fuga capitalurilor, în ceea ce priveste crizele

financiare globale, transferul averii, cresterea saraciei si a inegalitatilor

sociale.

45www.miscarea.com/golea-pana-unde.htm

CAPITOLUL IV

UTILIZAREA PARADISURILOR FISCALE ÎN CRIMINALITATEA

FINANCIARA INTERNATIONALA

4.1. Elemente generale

Evolutia catre ceea ce numim noi astazi "economie globala

speculativa" a fost facilitata de aparitia si dezvoltarea noilor tehnologii, care

permit transferuri financiare extraordinar de rapide. Exodul de capital,

profiturile obtinute din activitati ilicite, banii care cauta dobânzi preferentiale

sau cursuri de schimb favorabile, combinate cu viramente contractuale si

achitarea datoriilor bancare se combina într-un flux vast al tranzactiilor

financiare, naucitor de rapid si complex.

Într-adevar, Sistemul Financiar Global reprezinta suportul

comertului international si al investitiilor, într-o lume caracterizata de

globalizarea comertului, de dezvoltarea masiva si raspândirea corporatiilor

multinationale si transnationale, precum si de rapiditatea miscarilor de

capital si a investitiilor.

Globalizarea serviciilor financiare a devenit una dintre cele mai

importante dimensiuni în procesul general de globalizare. Alimentata de noile

descoperiri ale tehnologiei si comunicatiilor, infrastructura financiara s-a

transformat într-un sistem care uneste tari si institutii financiare, case de

brokeraj, burse, piete valutare si portofolii de investitii într-un mecanism

global de schimb care functioneaza 24 de ore pe zi.

În acelasi timp, dezvoltarea monedei electronice - bani sub forma

de simboluri pe monitoarele calculatoarelor - face posibil transferul rapid si

usor de fonduri aproape oriunde în lume. În ultima vreme, un procent din ce

în ce mai mare a miscarilor mondiale de bani se realizeaza prin tranzactiile

electronice, în detrimentul tranzactiilor în numerar.

Cresterea masiva de plati electronice a fost posibila datorita dezvoltarii

mecanismului de transfer electronic pus în functiune de Societatea pentru

telecomunicatii Financiare Interbancare prin Clearing (SWIFT), de Rezerva

Federala (Fedwire) si de Sistemul de Plati Interbancare prin Clearing (CHIPS).

Acest sistem este visul oricarui spalator de bani, oferind multiple

alternative de a imita caracteristicile si tipicul tranzactiilor legale, în felul

acesta respectându-se una din legile fundamentale ale spalarii banilor -

aparenta legitimitate. În realitate, nu exista nici o separare functionala si

institutionala evidenta între transferul legal de bani si transferul câstigurilor

obtinute din traficul de droguri sau din alte fraude.

Diferentierea este practic imposibila, în felul acesta confruntându-

ne cu o alta piesa de baza a spalarii de bani: abilitatea de a introduce

tranzactii si câstiguri ilicite într-un volum mare de tranzactii licite.

O alta cerinta a spalarii eficiente de bani este ca raportul între

fluxurile financiare ilegale si cele legale sa fie relativ mic.Înca o data, sistemul

electronic se dovedeste a fi perfect pentru aceste strategii.

Potrivit unui raport, facut de fostul Birou de Evaluare a Tehnologiei

din SUA, se presupune ca 0,05% pânala 0,1% din cele aproximativ 700.000

de transferuri electronice zilnice contin fonduri spalate care ating o valoare

de aproximativ 300 milioane USD. Aceasta suma paleste în comparatie cu

cele peste doua miliarde de USD care sunt transferate electronic în medie pe

zi, complicând eforturile de depistare a actiunilor de spalare a banilor.

Scandalurile financiare au demonstrat ca spalatorii de bani,

proveniti din droguri, arme, coruptie, prostitutie, contrabanda sau evaziune

fiscala, au utilizat, în genere, urmatoarea structura financiara:

* companie de afaceri internationala (IBC) sau un trust înmatriculat într-o

jurisdictie de convenienta, permisiva;

* Conturi bancare deschise de aceste entitati la banci din jurisdictia

respectiva;

* Transferuri de fonduri din aceste banci catre institutii financiare

internationale

care, la rândul lor, transfera aceste fonduri oriunde în lume.

Pe o lista a bancilor care au fost antrenate de-a lungul timpului în

operatiuni de spalare a banilor întâlnim nume de rezonanta precum: Bank of

America, Bank of New York, Barclay's Bank, Citibank, Credit Suisse,

Deuthschebank. În unele cazuri a fost vorba de neglijenta sau comportament

infractional al unor angajati, în alte cazuri însa procedurile ilicite s-au derulat

în

conditiile respectarii în totalitate a regulamentelor existente la data

respectiva.

Desi infractorii ameninta sistemul financiar global, ei o fac mai

degraba printr-un proces de erodare a normelor, a standardelor decât printr-

un proces distructiv. Infractorii sunt mult mai interesati în exploatarea

sistemului decât în dezbinarea lui, paradisurile fiscale si bancile fictive fiind

de cele mai multe ori elemente componente ale sistemului, acestea fiind

atragatoare pentru teroristi si grupurile rebele care cauta sa spele banii

obtinuti din afacerile murdare, create pentru a sustine atacurile armate sau

pentru a cumpara aremele necesare în continuarea campaniei de violenta.

4.2. Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore în montajele

financiare de spalare a banilor

A ne gândi la centrele financiare offshore doar ca mijloc de spalare a banilor

murdari ar fi o greseala. Ele sunt folosite ca baze pentru comiterea unei

game largi de infractiuni si pentru a asigura acoperirea a numeroase

tranzactii financiare ilicite si dubioase.

4.2.1. Cazul Bancii Internationale de Credit si Comert

În iulie 1991, peste 12 miliarde USD - reprezentând active ale

BCCI - au fost confiscate dupa ce investigatorii au descoperit probe despre

raspândirea fraudei. Colapsul bancii nu a constituit însa o surpriza, el fiind

deja prevazut. Verificari asupra conducerii fusesera facute de câtiva ani în

SUA si Marea Britanie, însa actiunile întreprinse de inspectorii bancari si

colapsul bancii au generat unde mari de soc în întreg sistemul financiar.

Pe masura ce rezultatele investigatiilor erau facute publice,

faptul cel mai socant nu a fost falimentul în sine, ci faptul ca acestei banci i-a

fost permisa atâta vreme functionarea fara nici o interventie din partea

guvernelor si a inspectorilor bancari. Banca nu a facut discriminari în ceea ce

priveste clientii sai, furnizând servicii pentru traficanti de droguri, dictatori,

teroristi, comercianti fraudulosi, traficanti de arme si multi altii. Mai mult,

BCCI nu numai ca a functionat pe un sistem bazat pe confidentialitate si

înselaciune, dar îl si vindea în mod deliberat clientilor, ca parte esentiala a

serviciilor bancare.53

Înfiintata de Agha Hasan Abedi ca banca destinata tarilor în

curs de dezvoltare, BCCI la momentul colapsului era cunoscuta în anumite

cercuri ca banca a escrocilor si a criminalilor internationali - „Bank of Crooks

and Criminals International".

Prin fractionarea structurii corporatiei, a evidentei contabile, a controalelor

regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurilor interne a

grupului BCCI, acesta a fost capabil sa ocoleasca în mod frecvent si rutinier

restrictiile legale cu privire la miscarea capitalului si bunurilor.

BCCI a fost capabila sa comita sau sa faciliteze o serie de

infractiuni prin intermediul a numreoase mijloace, inclusiv utilizarea

companiilor de acoperire „shell companies" (scopul acestor companii este de

a actiona ca modalitate de a spala bani sau de a-i ascunde de inspectorii

fiscali), exploatarea centrelor financiare offshore si a paradisurilor bancare si

diversitatea structurii corporatiei sale.

Desi avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care a fost

înfiintata BCCI (stimularea economiilor în curs de dezvoltare) a facut ca

aceasta sa nu fie responsabila fata de o anumita jurisdictie sau supusa unui

anumit set de reglementari nationale.

Sistemul de supraveghere era slab la momentul respectiv si

aceasta slabiciune a fost pe deplin exploatata de banca, ce si-a împartit

operatiunile între doi auditori, nici unul dintre acestia neavând acces la

imaginea totala a activitatilor sale, pozitie din care ar fi fost capabila sa dea

un sens adevarat implicarii bancii în spalarile de bani si în alte forme de

frauda si coruptie. Suplimentar, BCCI a folosit Insulele Cayman si Antilele

Olandeze pentru a crea un labirint de companii de fatada care sa formeze o

cortina de acoperire a deponentilor si activitatilor acestora. Desi autoritati

precum banca Angliei au aflat despre activitatea infractionala a BCCI, timp de

doi ani nu s-au facut demersuri pentru închiderea ei.

Majoritatea transferurilor de bani s-a realizat prin BCCI

Overseas, autorizata în Grand Cayman. Atunci când autoritatile new-yorkeze

au somat BCCI sa prezinte datele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de

un adevarat zid de piatra, pe motivul respectarii secretului bancar.

În cele din urma, autoritatile americane au facut progrese importante în urma

întaririi relatiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecatorul

general al Grand Cayman, un avocat din Midlands - Anglia, numit în functie

de catre guvernul britanic, a facut o vizita „colegiala" oficialilor new-yorkezi,

acestia primind însa doar o parte din informatiile cerute.

4.2.2. Cazul Franklin Jurado 1990 - 1996

Una dintre ceke mai interesante condamnari din SUA a fost cea

a lui Franklin Jurado, un economist columbian, absolvent al Hravardului, care

nu numai ca a spalat sume importante de bani pentru Jose Santacruz

Londono, exponent de marca al Cartelului Cali, dar a dezvoltat o foarte bine

gândita schema de spalare a banilor54. Jurado a fost arestat în 1990 la

Luxemburg, unde organele de control au confiscat câteva dischete cu date

despre 115 conturi bancare din 16 locatii (de la Luxemburg la Budapesta) si

detalii despre o vasta schema de spalare a banilor.55

Cele cinci faze ale schemei au fost create pentru a legaliza

sumele obtinute din traficul de droguri si a le feri de confiscare. Desi nu

exista decât o varianta a ciclului clasic de spalare a banilor, în strategia lui

Jurado, fazele spalarii erau atent create, pentru ca bunurile sa treaca de la un

nivel înalt de risc la unul mai mic. Cele cinci faze erau:

*Depozitul initial- faza cea mai riscanta - pentru ca banii sunt înca aproape de

originea lor si deci foarte „fierbinti" - se realiza în Panama;

* Transferul banilor din Panama în Europa. De aproape trei ani, Jurado

coordona

transferul dolarilor americani din bancile panamaneze în mai mult de 100 de

conturi din 69 de banci din noua tari: Austria, Danemarca, Marea Britanie,

Franta, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg si Monaco, cu depozite între

50.000 si un milion de dolari.

*Transferul banilor în conturi deschise în numele unor cetateni europeni-

pentru

ascunderea nationalitatii detinatorului contului, deschise sub nume europene

cum ar fi: Peter Hoffman si Hannika Schimdt, pentru a îndeparta

supravegherea sporita alocata conturilor deschise în numele unor hispanici

sau columbieni.

* Transferul catre companii de fatada europene

* Întoarcerea fondurilor în Columbia - prin investitii realizate de companiile de

fatada în afacerile legale ale lui Santacruz, cum ar fi: restaurante, companii

de

constructii, companii farmaceutice si imobiliare.

Potrivit unui raport ulterior, Jurado a spalat aproximativ 30 de

milioane de franci francezi prin intermediul conturilor deschise la marile banci

din Franta. El a precizat ca Franta a meritat atentia sa si a identificat institutii

financiare franceze care erau accesibile spalarii de bani. Cel mai mare

punctaj l-a obtinut Austria, apoi Ungaria (pentru ca dorea capital vestic) si

insulele Canalului (care erau un paradis fiscal).

4.3. Rolul zonelor offshore în mecanismele de spalare a banilor

murdari

Jurisdictiile utilizate pentru spalarea banilor sunt reprezentate

atât de statele din onshore (state cu diverse nivele de dezvoltare), cât si de

teritorii offshore. Atractivitatea fiecarei categorii deriva din caracteristicile

sale:

Statele onshore dezvoltate:

* Locul, valoarea si ritmicitatea obtinerii câstigurilor ilegale;

* Posibilitati extinse de a masca legalizarea banilor în cadrul tranzactiilor

multiple

ce au loc în zona respectiva;

* Supravegherea stricta a tranzactiilor cu offshore-ul de catre autoritati

Statele onshore mai putin dezvoltate:

* Multitudinea posibilitatilor de a spala bani în apropierea locului de obtinere

(sistem legislativ si executiv incoerent);

* Coruptie ridicata a autoritatilor;

* Lipsa cunostintelor necesare utilizarii unor metode mai rafinate

Paradisurile fiscale:

* Secretul bancar, posibilitatea ascunderii identitatii si secretul operatiunilor

desfasurate;

* Concursul voluntar / involuntar al unor astfel de state în facilitarea

procesului de

spalare a banilor;

* Gradul de adecvare al serviciilor financiare oferite de acestea;

* Impozite foarte mici sau nule.

În România, sistemul economico-financiar a fost suficient de vulnerabil pentru

ca cei care doreau sa spele bani sa nu se complice prea mult cu utilizarea

unor paradisuri fiscale:

1. privatizari dubioase,

2. lipsa/nerespectarea unui sistem de raportare a tranzactiilor suspecte,

3. controlul unor institutii financiare de grupuri mafiote,

4. utilizarea societatilor-fantoma,

5. sisteme paralele de transmitere a fondurilor,

6. abundenta cazinourilor,

7. lipsa de supraveghere a afacerilor imobiliare etc.

Un exemplu frecvent întâlnit de utilizare a firmelor offshore în

România - folosirea unor facturi de import supraevaluate pentru scoaterea

din tara a unor sume obtinute ilicite: se introduc în tara produse din

contrabanda, care se comercializeaza prin intermediul unui lant de firme-

fantoma, fara documente de import nu se pot transfera partenerilor straini

fondurile obtinute ilegale. Pentru a se realiza aceste transferuri de valuta se

folosesc documente vamale aferente unor produse importate legal, însa cu

preturi supraevaluate.

Pentru a evita plata unor taxe vamale ridicate se aleg acele produse fara taxe

vamale sau cu taxe foarte mici. Beneficiarii acestor facturi supraevaluate

sunt tot firme fantoma, iar transferurile valutare se efectueaza în firme

offshore apartinând exportatorilor de marfuri de contrabanda"56.

Spalarea propriu-zisa este foarte usor de realizat prin achizitii

repetate de active financiare, imobiliare si apelând la facilitatile internetului.

Reintegrarea fondurilor, ca de altfel întregul proces, tine de „finetea"

reciclatorului, fiind practicata o gama larga de procedee:

* utilizarea de facturi false de import - export;

* vânzarea - cumpararea unor servicii sau active necorporale;

* împrumuturi din partea unor terti interni-externi;

* tranzactionarea unor imobile sau afaceri neprofitabile si obtinerea unor

valori adaugate prin „management performant", know-how, manopera;

* câstiguri la cazinouri, pariuri, loterii;

* producerea unui eveniment „nefericit" si încasarea asigurarii, etc.

4.4. Fraude si escrocherii notorii straine

4.4.1. Cazul natiunilor inexistente

4.4.1.1. Regatul Enen Kio

Pretins a fi localizat în apropierea insulelor Marshal, regatul Enen

Kio este condus de o persoana pe nume Robert Moore, care s-a

autoproclamat ministru plenipotentiar al regatului, dar nu si-a trecut adresa

din Enen Kio pe dosarele de tribunal (aceasta neexistând de fapt), ci „casuta

postala 8441, Honolulu, Hawaii 96830".57

Se pare ca aceasta jurisdictie falsa a declansat un proces la Curtea

de Apel din Enen Kio împotriva SUA pentru posesie abuziva, la cererea regelui

Hermios al arhipelagului Rakatul de Nord, cerând totodata si despagubiri în

valoare de 170 milioane de USD plus dobânda. R. Moore a înregistrat dosarul

la tribunalul SUA pentru districtul Hawaii, dorind sa primeasca aprobarea

judecarii procesului de catre un tribunal american. Tribunalul a introdus un

ordin de prezentare a cauzei, dupa care R. Moore si-a retras imediat si

voluntar cererea de demarare a procesului.

Studiind cu atentie site-ul acestei jurisdictii, remarcam modul în

care organizatorii strategiei vor sa faca bani: prin emiterea „actiunilor" de aur

în valoare totala de 500milioane USD, fiecare cu o valoare de tranzactie de

250.000 USD si o valoare nominala de 500.000 USD

- suma, care, bineînteles, nu poate fi colectata, deoarece regatul nu exista si

nici nu poseda

bunuri de valoare semnificativa, doar respectivele false revendicari de

teritoriu.

4.4.1.2. Principatul New Utopia

S-a ales varianta înfiintarii unei noi jurisdictii pe baza construirii

unor piloni uriasi în nisipurile Caraibelor, intentionându-se si oferirea de

servicii de zbor (furnizate de liniile aeriene utopiene) si de dirijare a traficului

aerian.

Serviciile educationale nu sunt nici ele lasate la o parte: aici va fi înfiintata

Universitatea

din Utopia, cu o scoala medicala specializata în cercetarea longevitatii. În

domeniul longevitatii se pare ca principatul se bazeaza pe experienta

fondatorului, Howard Turney, acesta având în trecut o serie de probleme

legate de afaceri dubioase cu elixire ale tineretii si longevitatii.

SEC (Securities and Exchange Comision) a devenit interesata de persoana lui

Turney, datorita eforturilor sale de a vinde obligatiuni ale Utopiei, proiectul

enuntat urmând a fi finantat din resursele financiare obtinute pe aceasta

cale.

Judecatorul M. Burrage a aprobat cererea comisiei de emitere a

unei hotarâri judecatoresti de stopare a unei scheme frauduloase apartinând

unei jurisdictii virtuale care promoveaza si vinde titluri financiare false în

valoare totala de 350 milioane USD.58 Potrivit plângerii comisiei, H. Turney,

reprezentând Nwe Utopia, a creat un site pe Internet numit „New Utopia"

pentru a atrage fonduri cu scopul dezvoltarii unui presupus paradis fiscal

numit New Utopia. Aceasta noua tara va fi localizata la 115 mile vest de

insula Cayman. Si va fi o tara ce se va ridica din Caraibe pe uriase platforme

de beton construite la suprafata oceanului.

Vânzarea de titluri fara valoare nu este singura înselatorie a

principatului. Pentru 35.000 USD se putea achizitiona licenta pentru o banca

de clasa A, pentru 5.000 USD - o licenta pentru o banca virtuala, iar cu

10.000 USD se putea cumpara o licenta pentru înfiintarea unui trust (daca

principatul se va forma). Totusi, se pare ca cineva si-a irosit timpul si în

proiectarea unui pachet complet de legi privind companiile si trusturile, în

speranta ca cineva va fi atât de naiv încât sa cada în aceasta plasa.

Principatul New Utopia este una din cele doua natiuni false care se ridica de

sub apa,

singurul loc unde poate fi vizitat Principatul fiind doar la adresa de

web:www.new-utopia.com.

54www. money.howst uffworks.com

55www.un.org

4.4.2. Afaceri murdare cu proprietati imobiliare din Costa Rica

Cu o periodicitate de câtiva ani, Costa Rica urca în vârfurile

topurilor offshore si apoi se prabuseste din nou. Deoarece Costa Rica este din

nou în voga în mediul international, un mare numar de persoane sunt

interesate de constituirea de structuri juridice în Costa Rica pentru a evita

plata impozitelor si în alte scopuri, decizie determinata în mare masura si de

sfaturile prietenilor care au avut succes cu aceste structuri. O mare parte din

ei doresc sa înfiinteze structuri în Costa Rica pentru a evita plata impozitelor

si sa utilizeze sumele obtinute din activitatea acestor companii petru

achizitionarae de proprietati în Costa Rica. Practic, de aici începe sa

functioneze afacerea murdara.

Fara îndoiala, Costa Rica este un loc exotic, frumos, care abunda în

oportunitati profesionale si de afaceri; totodata, este unul din cele mai

importante jurisdictii în care se stabilesc expatriatii americani. Din pacate, cei

mai multi dintre expatriati sunt aici pentru ca au fost nevoiti sa paraseasca

SUA ca urmare a savârsirii unor înselatorii, fraude sau evaziuni fiscale. Deci

Costa Rica este o tara cu multiple pericole de acest gen, cu cel putin la fel de

multi infractori financiari ca în Belize, Antigua sau Nevis.

Escrocheria începe cu investitori de succes care cred ca le stiu pe

toate. Din punctul lor de vedere este foarte simplu: înfiintezi o companie în

Costa Rica cu actiuni la purtator, depui o suma mare de bani într-o banca

offshore, apoi folosesti companie pentru a cumpara o frumoasa proprietate

imobiliara din Costa Rica la preturi foarte avantajoase, iar la pensie îti

transferi toti banii din statul de rezidenta si te retragi în Costa Rica pentru a

trai fericit pâna la adânci batrâneti. Costa Rica are legi care acorda intrusilor

drepturi imediate si ferme, neexistând nici o forma de a-i mai evacua de pe

proprietate o data ce s-au instalat. De exemplu, un agent imobiliar din Costa

Rica determina câtiva straini bogati sa vina în Costa Rica, le arata câteva

proprietati frumoase si libere si îi convinge sa-i plateasca o suma importanta

pe ele. Apoi, dupa ce s-au urcat în avion, agentul muta câtiva intrusi pe acele

proprietati, iar când strainii se întorc, ei detin imobile pe care nu le pot folosi

datorita intrusilor.

În acel moment intervine vânzatorul, care le spune ca, din

nefericire, au aparut acesti intrusi pe proprietate, si ca nici el, nici tribunalul

nu pot face nimic pentru a-i evacua, dar din generozitate, se ofera sa

cumpere de la acestia imobilul la o valoare nominala de 10% din suma cu

care pacalitii cumparasera activul. În final, proprietarul fara proprietate

accepta, deoarece cu acei intrusi pe ea, proprietatea nu valoreaza nimic. Apoi

vânzatorul îi scoate pe intrusi de pe proprietate, lasând capcana deschisa

pentru a repeta acelasi proces. Aceasta escrocherie functioneaza de foarte

multa vreme si dispare sau renaste pe masura trecerii timpului.

4.4.3. Ascunderea banilor offshore

Deseori întâlnita sub denumiri similare (conturi bancare secrete,

conturi offshore, conturi anonime, conturi bancare elvetiene), acest tip de

frauda reprezinta teama primara a oricarei persoane care se gândeste sa

sondeze în mod practic lumea offshore.

Schematic, filmul operatiunii se deruleaza astfel: investitorul îsi

plaseaza banii sub controlul unor entitati offshore, acestea declara ca banii le

apartin, investitorul neaga posesia fondurilor, sumele se înmultesc fara a fi

supuse impozitarii, iar creditorii nu se pot îndrepta asupra lor, având în

vedere ca nu mai exista nici o legatura oficiala între investitor si banii sai.

Problemele ce pot aparea sunt reprezentate de disparitia

persoanelor sau companiei careia i-au fost încredintati banii sau refuzul

acesteia de a-i mai înapoia. În aceste situatii, investitorul nu poate sa depuna

plângere la autoritati pentru a nu se descoperi ca a comis evaziune fiscala.

Lucrurile pot lua o turnura mai grava în situatia în care investitorul este

santajat, stors de sume suplimentare, pentru a nu se afla despre evaziunea

fiscala comisa.

4.4.4. Escrocherii cu titluri diplomatice si nobiliare

La ora actuala, exista câteva companii care au pus în vânzare

diferite titluri diplomatice sau nobiliare, cu mentiunea ca acestea pot genera

importante facilitati fiscale. Acest lucru nu este adevarat. În majoritatea

cazurilor, rezidentii fiscali ai unei tari, atât ai celor dezvoltate, cât si cei ai

celor mai putin dezvoltate trebuie sa plateasca impozitele atribuite lor,

indiferent de titlurile care îi caracterizeaza.

Achizitia acestor titluri poate facilita accesul la anumite

evenimente, poate îmbunatati imaginea în societate, urgenta o serie de

proceduri administrative, poate salva o serie de cheltuieli marunte, însa

avantajele se limiteaza la aceasta arie. În afara acestor avantaje, aceste

titluri nu folosesc la nimin, poate doar ca subiecte de conversatie.

4.4.5. Seminariile offshore

În strainatate, la preturi începând de la câteva zeci de dolari pâna

la 7.000 USD (într-un loc exotic cum ar fi Aruba), se poate participa la

seminarii despre protectia bunurilor si planificarea fiscala offshore, care

promit reduceri dramatice de taxe prin folosirea paradisurilor fiscale.

În cele mai multe astfel de prezentari, moderatorii le vor spune

celor interesati ca toate strategiile derulate de ei sunt în conformitate cu

legea, dar în acelasi timp vor face aluzie la posibilitatea unei consulatii

private, unde în schimbul unei taxe (ce variaza în functie de experienta si

renumele consultantului) le vor arata caile îmbogatirii rapide si protectie

totale prin plasarea banilor lor în conturi secrete ale bancilor offshore sau

orice alta structura controlata de ei - în cele mai multe cazuri, aceasta

strategie presupune nedezvaluirea de catre proprietari a existentei si

localizarii banilor lor.

4.5. Fraude si escrocherii notorii din România

Desi privesc domenii de afaceri diferite, "bufurile mascate" au

câteva trasaturi comune, si anume: existenta participarii, complicitati sau

acoperiri politice. În multe dintre cazuri pot fi detectate relatii la cele mai

înalte niveluri cu structuri politice sau de informatii ale diverselor state

interesate de suprimarea economica a României (cum e cazul privatizarii

Petrom). Desi foarte multe anchete desfasurate în astfel de cazuri prezinta un

început promitator, nici unul dintre marii beneficiari nu ajunge sa fie

pedepsit; în putine cazuri sunt efectuate arestari si foarte rar condamnari, de

obicei numai executantii de rangul doi sunt cei care viziteaza sediile

procuraturii. Toate prejudiciile sunt suportate în final de contribuabilul român,

iar peste scandalul de presa - numai în cazul în care acesta a existat - se

asterne tacerea, semn ca "toata lumea a fost multumita".

Paradisurile fiscale sunt teritorii cu un nivel fiscal foarte scazut,

secretul bancar si comercial este politica de stat, iar circulatia fondurilor nu

este supusa nici unei restrictii. Practic, pot fi transferate sume enorme fara ca

acestea sa fie monitorizate, fara a se urmari traseul banilor - de unde vin si

unde se duc. Majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, cu o locatie

exotica si populatie redusa. O alta caracteristica esentiala este data de

existenta unor guverne invulnerabile la presiunile comunitatii internationale,

care garanteaza secretul bancar si în mod special ascund adevaratii actionari

ai societatilor înmatriculate în astfel de "state sursa". În economia

româneasca prezenta societatilor de tip Offshore s-a amplificat considerabil în

ultimii ani, în mod special dar nu întâmplator - în relatiile cu statul român.

Diferite S.R.L.-uri românesti cu un actionariat compus din persoane juridice

înmatriculate în diferite "insule si insulite" de pe tot globul, au relatii de tot

soiul cu institutiile de stat, iar în unele cazuri întreprinderi întregi au fost

privatizate catre "investitori straini - strategici" de origine exotica. În astfel de

situatii autoritatile române cunosc foarte putin despre activitatea societatilor

straine; în cele mai multe paradisuri fiscale chiar si actionariatul fiind strict

secret - în spatele acestor firme putând fi atât oameni de afaceri dornici de

profituri cât mai mari dar si organizatii teroriste, retele internationale de

spalare de bani, agentii ale diferitelor servicii secrete straine.

Cel putin pâna în prezent autoritatile statului român n-au luat în

consideratie pericolul pe care-l reprezinta aceste societati offshore, mai ales

în ca a fost realizata integrarea în Uniunea Europeana începând cu 1 ianuarie

al acestui an si al noilor standarde de securitate internationale impuse de

Statele Unite ale Americii partenerilor N.A.T.O. Nu întâmplator, agentiile

guvernului american au facut presiuni pentru blocarea anumitor conturi din

diverse paradisuri ficale, dupa evenimentele petrecute la 11 septembrie 2001

pe teritoriul american. În cei 16 ani de "tranzitie prelungita", din economia

româneasca au fost drenate miliarde de dolari, redirectionate ulterior catre

diverse conturi si societati apartinând paradisurilor fiscale de pretutindeni.

Nimeni nu si-a pus problema stoparii acestui flagel, nimeni nu s-a întrebat

cine se ascunde în spatele "casutelor postale" desi cazuri au fost si sunt înca

destule.

Doua dintre cela mai odioase caracatite financiare puse la punct

pe teritoriul României si executate din exterior, sub anonimatul parolelor si al

actiunilor la purtator sunt:

4.5.1. Filiera "Dacia Felix" - Cadewell Virgin Islands

Cu sprijinul direct al celebrei Bancorex, Sever Muresan a devenit

actionarul majoritar al bancii clujene "Dacia Felix", dupa ce în anul 1990 si-a

organizat societatea "Paniro Bucuresti", în asociere cu "Croassant de France".

Ingineria financiara a început atunci când Bancorex a creditat societatea

"Paniro" cu suma de 16,6 milioane franci francezi iar Sever Muresan i-a

transferat la Banca Dacia Felix sucursala Cluj, sub titlul de contributie la

capitalul social. Si astfel grupul de firme controlat de Sever Muresan a

acaparat 68% din actiunile Dacia Felix.

Acelasi Sever Muresan, în complicitate cu vice-presedintele bancii

Dacia Felix, Mircea Horia Hossu, a primit un credit ilegal de 334 miliarde lei,

destinat achizitionarii de otel-beton, care ar fi urmat sa fie exportat societatii

Cadewell din Insulele Virgine Britanice (paradis fiscal international). Mircea

Hossu a întocmit documente bancare din care sa rezulte ca Sever Muresan

restituise catre Dacia Felix contravaloarea bunurilor exportate, acoperindu-l

astfel, fictiv bineînteles, pentru o parte din suma deturnata. Actele utilizate în

acest scop fusesera emise de "Fondo Sociale di Cooperazione Europeea", cu

sediul la Milano, care nu avea însa dreptul sa efectueze operatiuni bancare.

Fondo Sociale apartinea de fapt lui Ini Muresan si Hossu, nefiind altceva decât

o firma-ecran înfiintata pentru afacerile oculte ale celor doi escroci.

Prejudiciul adus Daciei Felix de cei doi, prin ingineria financiara Cadewell -

Insulele Virgine: nici mai mult nici mai putin de 1000 miliarde lei.

4.5.2. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus" - Cascadele

Celebrul print al Banatului Zaher Iskandarani s-a nascut la 1

ianuarie 1958, în Siria. Ca cei mai multi sirieni, beneficiari ai relatiei de

strânsa prietenie dintre Ceausescu si liderul sirian Hafez Al-Assad. Sosit în

România pe filiera serviciilor siriene, Zaher Iskandarani s-a instalat la

Timisoara. Oficial student, anul I, la cursurile Facultatii de Constructii din

Timisoara; neoficial: traficant si om de legatura al serviciilor siriene cu cele

sovietice (prietenii nostri). Secondat de fratele sau Maher, pune pe picioare

sistemul operatiunilor în "cascada". În 1992, Zaher primeste cetatenia

româna, devenind mai român ca oricine. Tot în 1992, firma sa "Rami S.R.L."

figura pe primul loc în topul societatilor comerciale timisorene. Ulterior, în

perioada anilor 1994-1995, o serie de firme avându-l actionar tot pe Zaher -

prosperau în jurul societatii "Rami", având nume dintre cele mai ciudate:

Bloody Fox (Vulpea Sangeroasa), Kiss and Kill (Saruta si Ucide) sau Black

Baron (Baronul Negru). În Timisoara însa, reteaua comerciala a lui Zaher,

demarase în tromba cu un capital subscris de 100 de milioane lei ("Rami" cu

doar 28 milioane), atingând urgent, performante impresionante, observate si

de Garda Financiara si de Inspectoratul General al Politiei Timisoara.

Numai în perioada martie 1994 - aprilie 1995, firmele lui Zaher

au introdus în România 209 transporturi de tigari si cafea, însumând 294 000

de baxuri si 575 tone de cafea. Toate aduse din Belgia si Elvetia cu

documente, de regula, false. Mecanismul în "cascada" pus la punct de Zaher,

de contrabanda economica cu tigari si cafea, transpare cel mai bine din

consultarea dosarelor 4945/95 si 4946/95 ale Tribunalului Judecatoriei Timis.

Astfel, societatea comerciala "My San S.R.L." - avându-i ca asociati pe Zaher

Iskandarani si Cornelia Pomana - a derulat un import de tigari Bastos, Assos si

LM de la firma "Ram Thade Ltd Cyprus" (paradis fiscal utilizat cu succes si de

afaceristul Sorin Ovidiu Vantu), pe baza contractului cu numarul 327/1993, la

un pret de achizitie greu de imaginat: 8.25 USD baxul, fata de aproximativ

60.00 USD, practicat pe piata internationala în acea perioada. Ordinul

13/1994 al Directiei Generale a Vamilor si Ordonanta 26 impuneau majorarea

taxelor vamale conform preturilor internationale. Zaher, utilizând contractul

din 1993 încheiat cu partenerul sau de la "Ram Trade Ltd - Cyprus", a

contestat însp în instanta, solicitand recalcularea taxelor vamale. Si, fara nici

o coincidenta, de fiecare data romano-sirianul a câstigat, invocându-se fie

caracterul "abuziv" al ordonantelor, fie virtutea "libertatii contractuale".

Si astfel, afacerile lui Zaher si oamenilor sai - Mujea Marcelini, Jabri

Tabrizzi sau Abdul Lazkani mergeau "ca unse", când, în 1995, filmul afacerilor

în "cascada" s-a rupt brusc. Asa se face ca, în mai 1995, doi politisti români

sosesc subit în Cipru, dornici sa-l întâlneasca pe partenerul "cipriot" al

revolutionarului "Print al Banatului".

La Camera de Comert a Ciprului, prima surpriza; nu exista nici o

firma înregistrata sub numele "Ram Trade Company", ci doar una "Rami

Trade Company Ltd", înregistrata sub numarul 54146 din anul 1993. A doua

surpriza: firma cipriota îi avea ca actionari chiar pe Zaher Iskandarani (cu 900

actiuni) si pe Cornelia Pomana (cu 100 actiuni). A treia surpriza: firma cipriota

nici macar nu avea ca obiect de activitate comertul cu cafea sau tigari. Pe

scurt: româno-sirianul Zaher importa tigari si cafea de la "partenerul cipriot"

Zaher. Afaceri derulate în cascada, între o firma-fantoma si una înregistrata

în România, contravenind astfel principiului libertatii contractuale, prevazute

de Codul Comercial si Codul Penal. Zaher brichisise în Cipru un adevarat

paienjenis de societati, care, chipurile, derulau afaceri cu "My San SRL" si

"Ram Trade SRL" din România, în calitate de exportatori. Asa cum parea sa

fie si în cazul firmelor cipriote "ETS Andreas Kallis Ltd" ori "Silver Coast

Resources Ltd", conform documentelor celor doua societati din Timisoara ale

lui Zaher (My San si Ram). Tranzactii despre care, însa, firmele din Cipru -

partenerele lui Zaher - "nu stiau nimic": în plus, nu-si recunosteau antetul, iar

semnaturile erau falsificate. Politistii români nu au descoperit ca tranzactiile

din Cipru figurau pe numele firmei-fantoma "Ram Trade Company", cu

conturile deschise la Bank of Cyprus . În România, Zaher a sustinut în cadrul

procesului ce i-a fost intentat, prin avocatii sai, ca în sentintele prin care

fusese scutit de taxele vamale se strecurase o eroare: în loc de "Rami Trade

Company Ltd", se trecuse "Ram". Lipsea practic o litera! Ca dovada, s-a

prezentat completului de judecata un certificat de înmatriculare al firmei

"Rami", cu motivatia ca greseala apartinea partenerului "cipriot". Cine era

"cipriotul", nu s-a mai amintit în instanta (adica tot Zaher). În cadrul

cercetarilor, în depozitele firmelor lui Iskandarani, Garda Financiara a

descoperit tigari, fara documente legale, în valoare de 70 miliarde lei. A fost

identificat si sistemul prin care Zaher le introducea în tara: importa tigarile

din Elvetia printr-o societate de tip offshore si le vamuia în Ungaria, dupa

aceea, le introducea în România cu acte false. Prin acest sistem, Zaher

pagubise statul roman cu 10 milioane de dolari.

Desigur, nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile daca de pilda, cu

ocazia Forumului "Crans Montana" de la Bucuresti, din aprilie 1994, "Printul

Banatului" nu s-ar fi numarat printre sponsorii oficiali ai manifestarii,

orchestrate din umbra de abilul guzgan Viorel Hrebenciuc. Omul care il

întrodusese si pe spionul palestinian Kamel El-Kader în mediul prezidential de

la Palatul Cotroceni, ori în cel guvernamental de la Palatul Victoria, în calitate

de consilier.59

4.5.3. Sugativa - S.V. International Tranzaction

Echipa de aur, Sever Muresan-Hossu a drenat 17,5 miliarde lei, plus alte 160

milioane de dolari de la celebra banca Dacia Felix în anul de gratie 1990.

Actiunea s-a derulat dupa urmatoarea reteta; Bancorex, diamantul mafiei

financiare, a emis o scrisoare de garantie în favoarea "firmei franceze" S.V.

(adica Sever Muresan) International Tranzaction, în baza unui ordin emis de

firma de comert exterior Terra. Înainte de 1989, societatea Terra derula

afaceri fantoma pentru regimul Ceausescu, dar sub stricta coordonare a

serviciilor secrete. În conditiile date, Sever Muresan a utilizat ilegal scrisoarea

de garantie, prin intermediul complicelui Mircea Hossu - de credite în valoare

însumata de 17,5 miliarde lei, la care s-a mai adaugat o alta lipitoare, de doar

160 milioane de dolari, din contul bancii Daciei Felix - care formeaza obiectul

unui dosar de cercetare penala distinct.

Implozia acestor credite neperformante a condus la falimentul acestor banci

românesti, înghitind totodata economiile a milioane de români. Si în acest

caz, justitia româna, obedienta si impotenta, s-a trezit ca mai mereu cu

sireturile legate. Dar în cazul omului de afaceri român Sever Muresan, în

noiembrie 2000, Curtea Corectionala de la Geneva a facut dreptate

românilor, condamnând acest escroc international la trei ani si jumatate de

închisoare si cinci ani de interzicere a sejurului în Elvetia (asta da problema),

într-un caz de escrocherie în valoare de numai 25 milioane de dolari în dauna

bancii clujene Dacia Felix.

Si în felul acesta, sub o forma sau alta, tot elvetienii cu paradisul

lor au rezolvat (într-un fel) problema justitiei, dar nu si a banilor. Întelegerea

era de fapt una foarte simpla; statul român îl pierde pe Muresan, banii se

depoziteaza în Elvetia, iar

Curtea de la Geneva se ocupa cu priponitul infractorului român, si asta pentru

ca "baietii destepti" sa aiba timpul necesar sa cheltuiasca banii furati de la

poporul român prin mâna lui Muresan.

4.5.4. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz A.G.-Switzerland

Manevra financiara de la Columna Bank, putin mai sofisticata în

raport cu altele similare, a beneficiat de o reteta dulce-elvetiana. Schema, de

import, apartinea partiturii mafiei financiare internationale. Povestea începe

scurt: Columna Bank a aparut pe piata româneasca prin asocierea a patru

persoane fizice din România, având fiecare un aport la capitalul initial de 120

milioane lei, cu un cetatean german având un aport de 300.000 de dolari

americani, si firma elvetiana Manel Finanz A.G., societate care, cu un capital

social de 7,7 milioane de dolari, a devenit proprietara bancii în proportie de

93%.

Societatea Manel Finanz A.G. avea profil de societate offshore,

fara sa desfasoare vreo activitate reala în Elvetia. Administratorul la vedere al

firmei, Josef Fessler, a recunoscut ulterior ca avea un contract cu câteva

persoane din România pentru investirea banilor. În legatura cu aceasta

situatie inedita, fostul sef al Inspectoratului General de Politie, Pavel Abraham

(zis si Generalul Cocaina), a dezvaluit ca banii proveneau, în realitate, din

România. Într-un mod similar, Urf Von Daniken, seful politiei elvetiene, a

declarat saptamânalului "Cash", care apare la Berna, ca "în spatele bancii

Columna se afla servicii secrete românesti". Desigur, ce nu stia Von Daniken

era tocmai deosebirea dintre fosta si actuala Securitate. Elvetianul, si el ca

mai toti europenii, era victima serviciilor de dezinformare ruse, care si-au

dorit mai mereu ca distinctia dintre "fosta" si "actuala" sa nu se realizeze.

Ingineria de la Columna

59http://dobrogeazonainterzisa.ro

Bank - proprietatea societatii Manel Finanz A.G., care rula fonduri provenite

chiar din România - s-a dovedit profitabila dar numai pentru grupul de firme

satelit Euro-Columna (columnele europene). Cu creditele acordate fara

restrictii de banca Columna, firmele Euro-Columna au achizitionat pachetele

majoritare de actiuni de la toate societatile de stat din domeniul

îngrasamintelor, operatiune în care a fost implicat si fostul presedinte al FPS

(Fondul Proprietatii de Stat) Emil Dima.

De altfel, pentru o buna cooperare, F.P.S. a deschis la Columna

Bank un cont în valoare de 64 miliarde lei si unul de numai 10 milioane de

dolari. C.E.C.-ul "românesc" s-a grabit si el sa deschida un cont de 30 miliarde

de lei, iar compania de stat RENEL a mai adaugat alte câteva miliarde în

conturile Columna Bank.

Doamna Ortansa Niculescu, cea care a mostenit presedintia bancii de la

Vasile Bostan, a recunoscut târziu ca banii au fost orientati, sub forma de

credite, catre firmele-satelit Euro- Columna. Ulterior, F.P.S. nu si-a mai putut

retrage fondurile decât apelând la interventia Bancii Nationale a Romaniei si

la serviciile Ministerului de Interne. Pe scurt: banii murdari, proveniti din

diverse operatiuni speciale, au fost spalati, via Elvetia (paradis fiscal), prin

intermediul Columna Bank si reinvestiti ulterior sub forma de credite speciale,

în firme satelit interesate sa acapareze industria îngrasamintelor din

România.

4.5.5. Operatiunea "Valeologia"

Bancorex a acordat, în perioada 1992-1993, credite în valuta

societatii Valeologia, cu toate ca firma din Chisinau nu era autorizata sa

efectueze operatiuni de comert pe teritoriul România. În iulie 1997, Curtea de

Conturi a constatat aceasta operatiune financiara a Bancorexu- ului. Desi

cunostea acest lucru, presedintele Bancorex din acea perioada Dan Pascariu

a aprobat creditele. Cu banii de la Bancorex, societatea Valeologia a

achizitionat autoturisme marca ARO (românesti), pe care le-a revândut în

spatiul ex-sovietic.60

Conform Directiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul

Inspectoratului General al Politiei Române, prejudiciul adus Bancorex prin

aceasta operatiune ilegala a fost de numai 3,9 miliarde de lei si 137 milioane

de dolari. În cadrul cercetarilor, în afara de Dan Pascariu, au mai fost acuzati:

Razvan Temesan, Gheorghe Carabasan, Adrian Constantinescu, Petre Dima,

Daniel Ionescu, Nicu Stan si Nicolae Voiculet. Imediat dupa momentul

deschiderii anchetei a intrat în actiune mafia politica autohtona - teleghidata

de la Apus, interesata direct de musamalizarea dosarului. Astfel, propunerea

I.G.P. de trimitere în judecata a lui Dan Pascariu a fost refuzata de procurorul

Alexandru Tuculeanu din Parchetul General, care a dispus neînceperea

urmaririi penale (celebrele N.U.P.-uri). Drept pedeapsa, procurorul Tuculeanu

a fost avansat director-adjunct. Asta desi, ulterior, Parchetul General a

infirmat solutia data de procurorul Tuculeanu. Pe scurt, acordarea de credite

ilegale societatii private Valeologia din Chisinau (paradis fiscal al serviciilor

secrete sovietice), a reprezentat o operatiune acoperita a mafiei ruse.

4.5.6. Axa "ALRO-Slatina" - "ITC Management A.G.-Switzerland" - "Moscova"

Alro, lider national în productia de aluminiu, era una dintre

putinele mari întreprinderi românesti profitabile si competitive pe piata

europeana. La sfârsitul aniulor 90, combinatul avea o cifra de afaceri de

aproximativ 300 de milioane de dolari si un profit de 50 de milioane.

Guvernul condus de Adrian Nastase a propus privatizarea societatii Alro

apelând la cea mai slaba metoda, evident în defavoarea statului român,

respectiv majorarea capitalului social. în perioada respectiva, Grupul "Marco

International" achizitionase de pe Bursa un pachet semnificativ de actiuni

ALRO. În vara anului 2001, Ovidiu Musetescu a lasat practic grupul rusesc sa

devina actionar majoritar

printr-o majorare de capital social. Banii respectivi, n-au intrat în bugetul

statului român, ci au ramas în societate, adica în cele din urma la dispozitia

noului proprietar (Marco International).

Numai dupa presiunile Bancii Mondiale, procesul a fost stopat.

Cu toate interventiile europene, privatizarea s-a produs totusi pe 1 mai 2002,

dar între timp Grupul Marco International ajunsese sa detina nici mai mult nici

mai putin de 42% din actiunile Alro, cumparate direct de pe piata de capital.

În aceasta situatie delicata, statul român a negociat cu spatele la zid, pentru

ca nici un alt investitor nu s-ar fi încumetat sa achizitioneze pachetul

majoritar stiind ca are în spate un actionar semnificativ care i-ar fi putut bloca

orice decizie. În final, Alro a fost vândut pentru numai 11,4 milioane de dolari,

valoarea a 10% din actiuni, aceeasi cu care concernul Marco International

devenea actionar majoritar.

Daca pachetul majoritar ar fi fost vândut la licitatie (de

exemplu), statul român ar fi putut încasa cel putin 50 de milioane de euro,

dar suma putea fi cu mult mai mare, tinand cont de profitabilitatea societatii

românesti. Se poate constata astfel, înca o data, ca ministrul privatizarii,

Ovidiu Musetescu a facut o alta afacere proasta pe banii cetatenilor români.

4.5.7. Spionajul rusesc mobilizat pentru ALRO

Milcprile de culise au îndepartat alti pretendenti la ALRO, între

care se numara si companiile Pechiney (societate franceza, în acel moment

cel mai mare producator european de aluminiu), Balli Metal si Glencore.

Reprezentantii Pechiney l-au însotit chiar si pe premierul francez din acea

perioada, Lionel Jospin, într-o vizita oficiala la Bucuresti, unde si-au exprimat

intentiile clare de preluare a combinatului ALRO-Slatina, însa se pare ca rusii

aveau înca de atunci prioritate.

Iar ca reteta sa fie completa, rusii au înfiintat si o firma Offshore la

Zug, în Elvetia - înainte de privatizare. Societatea, denumita ITC Management

A.G., a început sa cumpere imediat dupa înfiintare cantitati masive de

aluminiu de la ALRO, si asta doar pentru a obtine cât mai multe informatii

despre combinatul românesc.

Conform documentelor solicitate de C.R.J.I. de la Registrul elvetian al

companiilor, firma ITC Management A.G. a intrat în proces de lichidare

imediat dupa ce Grupul Marco International a cumparat ALRO - misiunea fiind

îndeplinita cu succes. O alta societate utilizata în acest joc rusesc este

compania Dover Resources Ltd, înmatriculata în Marea Britanie.

60ht t p://dobrogea.zonainterzisa.ro

Documentele obtinute de C.R.J.I. de la englezi arata ca din

actionariatul Dover Resources Ltd fac parte Krasner si Vasily Semivolkov,

directorul firmei rusesti Raznoimport U.K. (Londra)

Concluzii

Pentru a ne da seama de ce este avantajos sa înfiintam o companie

offshore pentru a ne putea conduce mai bine afacerile este suficient sa

studiem avantajele pe care le au aceste companii. Aceste avantaje sunt:

* anonimitate si confidentialitate;

* suporta taxe reduse si ajuta la o mai buna planificare internationala a

taxelor;

* lipsa controalelor valutare;

* opereaza într-un sistem economic si politic stabil;

* opereaza într-un sistem bancar bine organizat si dezvoltat;

* posibilitatea diversificarii obiectului de activitate fara nici o restrictie;

* regulamente lejere;

* posibilitatea de expansiune mult mai buna;

* ascunderea provenientei marfurilor prin prelucrarea în zonele libere

adiacente altor centrefinanciare offshore;

Anonimatul si confidentialitatea sunt invocate ca principale

avantaje ale companiilor offshore, dupa taxele scazute sau chiar lipsa

acestora. Printre motivele care determina o asemenea alegere se numara:

* în cele mai multe cazuri compania offshore este folosita ca o a treia parte

desfasurând

tranzactii pe piata locala. În acest caz, cele 2 companii nu trebuie sa aiba

acelasi director întrucât aceeasi persoana nu poate semna un acord între 2

companii în calitate de director al amândurora;

* în multe tari obligativitatea de a plati taxe este legata de locatia

administratiei companiei.

Daca este evident ca directorii si actionarii unei companii straine

sunt înregistrati pe piata locala, veniturile companiei straine vor fi

considerate ca venituri ale unor proprietari locali si vor fi, în consecinta,

taxabile;

* oamenii de afaceri doresc sa mentina anonimatul în ceea ce priveste

activitatile

desfasurate, profiturile acumulate, investitiile;

* anonimatul nu poate fi obtinut odata ce compania a fost înregistrata cu

detinatorii ei reali, iar documentele în care sunt consemnati actionarii si

directorii sunt îndosariate. În contrast, când compania este înregistrata ca

anonima, iar proprietarii, la un moment dat, nu mai doresc acest lucru,

structura nu poate fi oricând schimbata;

* publicul are acces la dosarele ce contin certificatele de actionar,

documentele de

constituire ale unei companii etc.

Pe plan mondial peste 95% din detinatorii de companii offshore

folosesc o structura de anonimat, restul preferând o structura deschisa.

Angajatii sunt obligati prin juramânt sa pastreze secrete numele

beneficiarilor nerezidenti. Doar datele generale sunt prezentate din când în

când pentru a informa guvernul si publicul cu privire la evolutia în acest

domeniu. în functie de dorinta beneficiarului companiei, identitatea acestuia

poate fi cunoscuta doar de cei cu care lucreaza în mod direct, cum ar fi

directorul general si adjunctul.

Jurisdictiile fiscale existente pe plan mondial se împart în doua

categorii: cele caracterizate de un nivel ridicat al taxelor (taxa pe venit, TVA,

taxa pe salarii, taxa pe dividende, taxe municipale, taxe de drumuri, taxe

imobiliare etc.) si cele care nu percep taxe deloc sau acestea sunt foarte

mici. În jurisdictiile care nu percep taxe, cum ar fi Bahamas, Gibraltar nici una

din taxele mentionate mai sus nu este perceputa. O companie înregistrata

într-o astfel de jurisdictie nu plateste nici o astfel de taxa.

Daca luam în considerare o jurisdictie cu taxe scazute, vom vorbi de taxa pe

profitul companiei. O jurisdictie cu astfel de taxe este Ciprul, unde se aplica o

taxa de 4,25% pe profit brut. Profitul brut este calculat prin scaderea din

venit a tuturor cheltuielilor facute de o companie pentru desfasurarea

afacerilor. Aceasta include costul bunurilor vândute, salariile cheltuielile de

calatorie, cazare si protocol, taxe profesionale, comisioane si asa mai

departe. Nu exista limite în ceea ce priveste aceste cheltuieli decât bunul

simt. Mai mult, salariile nu sunt taxabile. Totusi, alte jurisdictii, de exemplu

Insula Man, impun o taxa fixa (750 lire sterline, sau 1200$ în cazul Insulei

Man) oricarei companii, indiferent de profiturile sau pierderile acesteia.

Cât despre planificarea internationala a taxelor, companiile

internationale folosesc entitatile offshore pentru a-si dirija profiturile catre

acestea si pentru a-si desfasura activitatea astfel iîcât sa plateasca cât mai

putine taxe. Nu este de mirare ca mii de oameni de afaceri si companii

folosesc companii offshore pentru planificarea internationala a taxelor,

printre acestea numarându-se firme renumite în întreaga lume precum Pepsi

Cola, Tetra Pak, Barclays RJR Nabisco si altele. Existenta unor tratate de

evitare a dublei impuneri internationale împreuna cu taxele scazute ofera

posibilitati imense pentru planificarea taxelor.

Multi oameni de afaceri încearca sa evite stabilirea unei baze

straine acolo unde exista controale valutare sau sunt intentionat complicate

formalitatile ce privesc aceste operatiuni.

Companiile offshore nu sunt supuse controalelor valutare de nici

un fel. Ele pot primi fonduri fie în cash, fie sub alta forma, în orice tip de

valuta si de asemenea pot face plati catre orice persoana în orice tara, sau

pot face retrageri de fonduri fara nici o explicatie sau documente cerute de

banca. Astfel, compania opereaza într-un sistem bancar nerestrictiv.

Companiile offshore pot mentine conturi în orice tip de valuta, sub

forma de conturi curente, conturi cu preaviz, sau depuneri la termen fix, iar

dobânzile platite sunt similare cu cele practicate la nivel international.

Fondurile din aceste conturi pot fi transferate în strainatate fara nici un fel de

restrictie si fara solicitarea unor documente sau a unor permise.

Orice om de afaceri, orice investitor îsi doreste sa îsi desfasoare

activitatea într-o tara ce are aceste caracteristici. Nimeni nu doreste sa îsi

vada banii pierduti din cauza schimbarii guvernelor, sistemului de guvernare

sau din cauza instabilitatii economice ce poate aduce cu ea inflatie, regresie

economica si multe alte probleme.

Dupa aparitia noilor state independente din fostul bloc sovietic

procesul de restructurare economica a dus inevitabil la crize financiare

(falimente bancare, jocuri piramidale etc.) care au însemnat pentru populaie

pierderea economiilor.

Unul din cele mai mari avantaje ale Ciprului, ca centru offshore

este stabilitatea economica si politica într-o regiune vulnerabila în aceasta

privinta. Razboiul

61http://clusterro.tri pod.com/offshore

civil din Liban i-a conferit Ciprului primul avantaj în 1970, urmata de Razboiul

din Golf

din 1990 si colapsul Iugoslaviei. Multe companii care au venit pentru un

refugiu temporar au ramas atunci când au vazut ca aceasta tara le oferea

mai mult de atât.

Aceasta este una din prioritatile pe care orice centru financiar

offshore le are de îndeplinit. La aceasta au contribuit si marile banci ale lumii

ce si-au stabilit centre de operare în aceste zone si au ridicat astfel

standardul de desfasurare al acestei activitati.

Având în vedere modul în care se desfasoara afacerile astazi este

de neconceput ca un centru financiar offshore sa nu aiba un sistem bancar

bine dezvoltat.

Centrele financiare offshore permit în mod frecvent diversificarea

obiectului de activitate al unei companii, operatie care nu este posibila în tara

de origine a investitorului. Companii cu impuneri si restrictii dureroase în tara

lor de origine pot gasi nenumarate solutii comerciale în centre offshore,

scapând astfel de multe din probleme. De exemplu, bancile japoneze sau

americane nu se pot angaja în unele chestiuni legate de titlurile de valoare

prohibite de lege în tarile lor, intra pe acest delicat domeniu cu ajutorul

entitatilor offshore. Trebuie mentionat si faptul ca formalitatile de

diversificare a activitatii unei companii sunt îndeplinite fara prea multa

birocratie. Frica de regulamente excesive este o atractie majora spre acest

domeniu si este motivul pentru care înregistrarea de banci, societati de

asigurari sau societati de transport maritim a devenit un pilon important al

industriei offshore. Un nou val de instrumente financiare se deplaseaza spre

domeniul offshore pentru acelasi motiv. Acest val include fonduri de investitii

închise, instrumente de plataa comertul cu Eurodolari.

Marile corporatii vad centrele offshore ca pe ceva indispensabil

pentru expansiunea lor pe noi piete la costuri competitive. De exemplu,

centrele financiare offshore domina câteva activitati internationale cum ar fi:

shippingul, transportul aerian, domeniul financiar si al societatilor de

asigurari captive. În ultimul timp au fost înregistrate, aproximativ un milion

de companii offshore în toata lumea, iar multe din corporatiile de rasunet de

pe piata mondiala opereaza prin aceste centre. Amintim aici IBM si Microsoft

în Dublin, Orient Express si American Airlines în Bermude, De Burs în Insula

Man, GE si CNN în Cipru.

Astfel, o firma va putea intra mai usor pe o piata sau îsi va putea

deschide o filiala sau o sucursala într-o anumita tara pentru ca va fi privita ca

o firma straina si va putea beneficia de facilitati acordate de guvernul tarii

respective. Putem da aici ca exemplu de tara România care acorda facilitati

investitorilor straini ce îsi plaseaza banii în tara noastra.

Oamenii de afaceri pot ascunde provenientai marfurilor pe care le

comercializeaza cu ajutorul zonelor libere. Astfel, ei pot introduce marfurile în

zonele libere unde le pot schimba ambalajul, le pot prelucra si le pot ascunde

provenienta pentru ca marfurile vor avea ca provenienta apoi zona libera, si

implicit tara care a organizat aceasta zona libera si astfel marfurile pot fi mai

usor alese de consumatori.

BIBLIOGRAFIE

1. Anton C.-,,Delaware, mai bun decat un offshore''. Editura Anton

Publishing House, Bucuresti, 2006

2. Antonescu C.-,,Economie subterana:fenomen obiectiv,derapaj

temporar de la normalitate la flagel cronic''. Editura Economica,

Bucuresti,2005

3. Balaban C.-,,Evaziunea fiscala.Aspecte controversate de teorie si

practica judiciara'', Editura Rosetti,Bucuresti,2006

4. Bisa C.-,,Utilizarea paradisurilor fiscale.Intre evaziune fiscala si

frauda fiscala'', Editura BMT Publishing House, Bucuresti,2005

5. Bisa C.-,,Delaware,un paradis fiscal in SUA'',Editura

Teora,Bucuresti,2005

6. Birle V.-,,Frauda fiscala'',Editura Teora,Bucuresti,2006

7. Burciu A.-,,Economie comerciala'',Editura Universitatii Suceava,

Suceava,2001

8. Clocotici D.,Gheorghiu G.- ,,Dobul, frauda si evaziunea fiscala'',Editura

Lumina Lex, Bucuresti,1996

9. Costea C.- ,,Bazele administrarii afacerilor comerciale'', Editura

ASE,Bucuresti,2007

10. Craiu N.- ,,Economie subterana intre DA si NU'',Editura

Economica,Bucuresti,2006

11. Friedman M.- ,,Capitalism si libertate'', Editura

Enciclopedica,Bucuresti,1995

12. Hlaciuc E.- ,,Contabilitate financiara armonizata cu directivele

contabile europene si standardele internationale de contabilitate'',

Editura Didactica si Pedagocica, Bucuresti,2002

13. Hoanta N.- ,,Economie si finante publice'', Editura Polirom,Iasi,2000

14. Horatiu S.- ,,Evaziunea fiscala legala prin intermediul firmelor

offshore:privire asupra fenomenului'', Editura Teora, Bucuresti,2004

15. Ledoran S.,Philippe R.- ,,Cyber-Mafia hackerilor.Securitatea site-

urilor comerciale'', Editura Antet,Bucuresti,2006

16. Manaila A.- ,,Companiile offshore sau evaziunea fiscala legala'',

Editia a-II-a, Editura C.H.Beck,Bucuresti,2006

17. Martinez J.C.- ,,Le fraude fiscale'', Paris,1990

18. Nautu C.N.- ,,Evolutia si tehnica impozitelor directe din Romania'',

Bucuresti,1990

19. Olteanu I.,Bistriceanu G.- ,,Evaziunea fiscala.Metode si tehnici de

combatere a evaziunii fiscale'', Editura ASE,Bucuresti,2005

20. Patroi D.- ,,Evaziunea fiscala intre latura permisiva,aspectul

contraventional si caracterul infractional'', Editura

Economica,Bucuresti,2006

21. Pop V.,Scarlat M.- ,,Veniturile statului-evaziunea si frauda fiscala'',

Editura Teora,Bucuresti,2005

22. Popa S.,Cucu A.- ,, Economie subterana si spalarea banilor'', Editura

Expert,Bucuresti,2006

23. Revista ,,Adevarul economic''

24. Revista ,,Finante,contabilitate''

25. Revista ,,Impozite si taxe''

26. www.123start.ro

27. www.prezentonline.ro

28. www.offshore.ro

29. www.worldbank.org

30. www.wall-street.org

31. www.zf.ro

32. www.miscarea.com

33. www.clustera.tripod.com

34. www.un.org

ofshore evaziune fiscala

Documents