arbitrajul international cadrul legal
DESCRIPTION
cadru legal arbitraj internationalTRANSCRIPT
CAPITOLUL X
ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL
Capitolul 1. Cadrul legal şi Curţi de arbitraj
Arbitrajul internaţional reprezintă modul de reglementare a diferendelor
internaţionale, în care părţile, printr-o convenţie formală, se supun deciziei unei
terţe părţi în urma unei proceduri contencioase din care rezultă o hotărîre
definitivă.
Scopul arbitrajului este acela de a hotărî pe baza aplicării regulilor convenite
anterior de părţi şi a dreptului internaţional soluţionarea într-un anumit mod a
conflictului ivit intre ele.
Conceptual, arbitrajul internațional constituie o formă de arbitraj care
conține un element de extraneitate,
determinat de legea națională. Arbitrajul internațional, care deține cea mai amplă
pondere în soluționarea litigiilor cu element de extraneitate, este reglementat atât
prin izvoare interne, cât şi prin izvoare internaționale.
Dreptul comun în materia arbitrajului îl reprezintă, ca urmare,normele
naționale, pe care se consolidează cele speciale aplicabile segmentului
internațional şi care dobândesc o reală utilitate şi
eficiență pentru cei implicați în angrenajul acestei justiții private
(arbitri şi părți), oferindu‐le suportul legal necesar fluidizării
demersurilor lor cu caracter litigious (Gabriel MIHAI,
arbitrajul internațional şi efectele hotărârilor arbitrale străine).
Se poate constata o influență inversă a normelor
speciale asupra celor de drept comun, generale, respectiv a reglementărilor internaț
ionale în domeniu asupra celor interne. Se recunoaşte şi se preia, astfel,
superioritatea experienței de mai lungă durată
a arbitrajului în arealul internațional decât în cel intern
(M. Sălăgean Ionaş, Arbitrajul comercial, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 16).
In materia arbitrajului sediul materiei l-au reprezentat, încă de la început,
codurile de procedură civilă adoptate în primii ani ai veacului trecut, impregnate de
liberalismul revoluţiei franceze. Chiar mai devreme de secolul trecut, prin Decretul
nr. 12 din 24 august 1790, arbitrajul era reglementat în termeni favorabili, fiind
considerat „mijlocul cel mai raţional de a soluţiona contestaţiile dintre cetăţeni", nu
prin intermediul judecătorilor, ci al unor persoane particulare învestite cu
încrederea deplină a părţilor. Codul francez de la 1807 oferă cadrul legal pentru
organizarea arbitrajului ad-hoc, prima dintre formele pe care le-a cunoscut
instituţia. Din el s-a inspirat Codul civil român de la 1865.
Ulterior, pe măsura dezvoltării interesului pentru această alternativă
particulară de judecată, au apărut instituţiile arbitrale, ca forme organizatorice şi
funcţionale, centre permanente având vocaţia de a soluţiona, în principiu, orice
litigiu cu care sunt solicitate, sesizate.
În 1892, din iniţiativa Corporaţiei Oraşului Londra, a fost înfiinţată Curtea
de Arbitraj Internaţional din Londra (LCIA), a cărei principală funcţie constă în a
asigura din punct de vedere administrativ realizarea procedurii arbitrale.
În prezent, deși are sediul în Londra, este o instituție internațională, non-
profit, care oferă arbitraj comercial, având reguli universale de arbitraj care pot fi
aplicate atât sistemului romano-germanic cât și celui anglo-saxon. Curtea are 35 de
membri.
În 1917 a fost înfiinţat Institutul de Arbitraj de la Camera de Comerţ din
Stockholm (SCC), care a fost organizat în mod oficial în 1949, propunându-şi ca
ţel rezolvarea disputelor din domeniul comerţului, industriei şi transportului.
Camera Internaţională de Comerţ (ICC), a fost înfiinţată în 1923, în temeiul
legislaţiei franceze din 1901 şi este singura instituţie arbitrată care activează strict
în sfera litigiilor internaţionale, având o structură organizatorică şi procedurală
adecvată.
Asociaţia Americană de Arbitraj, cea mai reprezentativă dintre instituţiile în
domeniu de pe continentul american, a fost creată în anul 1926 ca un serviciu
public, non-profit, în cadrul căruia rezolvarea litigiilor este asigurată de membrii
săi.
Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii (ICSID) de
pe lângă Banca Mondială, înfiinţat de către Convenţia de la Washington din 1965,
îşi propune să promoveze un climat de încredere reciprocă între state şi investitori,
care ar duce la o creştere a direcţionării resurselor către ţările aflate în curs de
dezvoltare. Spre a dobândi competenţă de soluţionare a litigiilor prin acest for, e
necesar ca disputa să fi apărut între două state contractante şi să fie determinată de
o „investiţie" . Incepand cu 1978 insa, Consiliul Administrativ al Centrului a
adoptat asa-numitele Aditional Facility Rules, prin care ICSID este autorizata sa
desfasoare anumite activitati pentru entitati ce nu cad sub incidenta Conventiei.
Astfel, ICSID poate fi implicat in: (i) expertize vizand stabilirea unei situatii de
fapt; (ii) conciliere si arbitraj in legatura cu dispute intervenite intre parti din care
una nu este (sau nu provine) dintr-o tara membra a Conventiei; (iii) conciliere si
arbitraj pentru solutionarea disputelor aparute intre parti din care macar una este
semnatara a Conventiei, dar care nu sunt neaparat legate de investitii (nu sunt
admisibile insa tranzactiile comerciale obisnuite).
Secretarul General al ICSID poate actiona si ca Autoritate de Nominare in
arbitrajele ad-hoc. In aceasta calitate, Secretarul General alege presedintii sau alti
membri ai unor tribunale arbitrale ce trebuie constituite pentru solutionarea unor
arbitraje care nu sunt institutionalizate, in situatia in care partile nu se inteleg
asupra numirii lor.
Dintre toate aceste activitati insa, arbitrajul este de departe cea mai uzitata
forma de solutionare a disputelor ce cad sub incidenta Conventiei ICSID.
Şi, în sfârşit, cel mai recent set de reguli în domeniu este promovat de
Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL).
Comisia a fost înfiinţată de Către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în
decembrie 1966 cu scopul de a asigura „armonizarea progresivă şi unificarea
legislaţiei comerţului inter naţional”. Aşa cum am aminteam în cele expuse
anterior, în iunie 1985 organismul a adoptat legea model UNCITRAL pe care
multe state au preluat-o direct, încorporând-o în propriul sistem legislativ, altele,
cum este şi cazul ţării noastre, au utilizat-o ca sursă în elaborarea propriei legi,
însuşindu-şi-o astfel indirect.
Instituţiilor menţionate, cu tradiţie în domeniu (deşi nu sunt singurele), li se
adaugă categoria celor mai nou apărute, dar care pun în evidenţă aria de
aplicabilitate tot mai întmsă a arbitrajului. Aparţin acestui nou val centre ca:
Centrul Regional de la Cairo pentru Arbitrajul Comercial Internaţional, Centrul
internaţional pentru reglementarea diferendelor în materie de proprietate
intelectuală. Primul a fost înfiinţat în 1978, din iniţiativa celor 44 de state asiatice
şi africane participante la a 19-a Sesiune a Comitetului Legal Consultativ Africano-
Asiatic (AALCC). Iniţial, sediul Centrului a fost experimental stabilit la Cairo,
pentru doar trei ani, pentru ca în 1983 să fie permanentizată funcţionarea sa în
capitala Egiptului. Este apreciat ca având un rol esenţial în promovarea relaţiilor
economice dintre ţările din zonă. Derulează un program foarte generos de pregătire
şi instruire, a contribuit la adoptarea noii legi egiptene în domeniul arbitrajului .
Cel de-al doilea exemplu, Centrul OMPI, este o instituţie de organizare sau de
administrare a arbitrajului comercial internaţional, specializat în arbitrajele din
domeniul proprietăţii intelectuale. Este unitate administrativă a Biroului
Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale - OMPI cu sediul
în Elveţia, la Geneva şi administrează patru proceduri de reglementare
extrajudiciară a litigiilor: medierea, arbitrajul, arbitrajul accelerat şi o procedură
combinată de mediere, urmată, în caz de nereuşită, de arbitraj. Dispune de
regulamente distincte pentru fiecare din aceste proceduri, remarcabile pentru
claritatea şi precizia lor.
United Kingdom Center for Effective Dispute Resolution - este o
organizație non-profit, înființată în 1990 de Confederația Industriei Britanice. Își
desfășoară activitatea la nivel internațional având ca scop reducerea costurilor
conflictelor prin mediere și arbitraj.
World Intellectual Property Organization înființat în 1994, cu sediul în
Geneva, Elveția, rezolvă disputele internaționale pe probleme de proprietate
intelectuală.
Centre de Mediation et d'Arbitrage de Paris înființat în 1995 de Camera de
Comeț și Industrie din Paris, este unul din principalele centre din Europa de
gestionare și de rezolvare a conflictelor comerciale.
Association for International Arbitration (AIA) - promovează modalitățile
alternative de soluționare a disputelor, în particular prin arbitraj, și încearcă să
înființeze comunitatea globală în domeniul arbitrajului. Nu este o instituție de
arbitraj.
.