Anul XXXI. — No. 12. 5 BANI IN T O A T A T A R A S

UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL

L I I 2 , 6 0 A N U A L Abonamentele se 'ac

numay pe un an.

C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M À R

Mestugean, G. Rotică, D. Iov. I. Dragoslav, Leontin Iliescu, V. Anestin, C. Ciocazan, Căpitan A. G. Drăghicescu, etc.

A N Ü N C I Ü R I Linia pe pagina 7 şi 8

— s a n i a o —

Christos a înviatÏ

2. — No. Д2. ÜNIVJSIiSCL ЫТЕЙЛІІ Duminica, 2-2 Martie 19 t ô

Ecourile ЖШШ Kăzboîul anecdotic Marea sărbălmart e, creştinii «lei

a sosit. Clopotele tuturor bisericilor Ta­

vă azi re »ei« сгЫіѣсіо-şilor marea veste a lavier ci Mân­tuitorului.

Dar ce va vedea blândul Isus înviind din morţi? Acela? spectacol sângeros ca ţi in anii precedent?, «reCntţt штили de cadavre omeneşti pe câmpiile sterpe, arse de locul ucigător al tunurilor şi brăzdate de tranşee; el va auzi aceleaşi mele ieşite din piepturile răniţilor, sckdodtitivr şi ale eonilor şi văduvelor râmaţi de pe urma celor ucişi.

Ilar care o fi stare* sufletească u celor pe cari Peştele u surprin­de pe câmpul de bâluie? Ce se gândesc ei în această, zi solemna a tuturor creştinilor? Веіідегшціі, toţi creştini, -născuţi şi crescuţi în sfânta re//c/ie a Im Ism, trebuie să se masacreze între ei tocmai Ы ziua aceasta care e zimi cea mai glorioasă a propovM&iloruhn pi­céi şi iubirei între oameni.

Iu îşi vor aminti de zilele fru­moase pe cari le petreceau in sa­rud familiilor lor in oimtnut pltn de fericire.

Ce uragan niprazme a suflat asupra omenirei, pmtiind lotul, distrugând năpmzmc roadele tim­purilor de pace şi de munci. Bie-? fii soldaţi cari kipiâ în tranşee in loc să ciocnească tradiţionalele ouă roşii vor scJiimba gloanţe in­tre ei, iar stric/utul de „Christas a înviat" va fi înăbuşit de sgome-tuf infernal al tunurilor ţi mitra­lierelor.

Dar dacă Providenţa in înaltei înţelepciune n'ar fi amil gândul de regenerarea omenirei, n'ar fi în­găduit acest înfiorător masacru.

Căci e cert, ci răzbmuUm actual va. urma o lungă perioadă de pa­re. Războiul actual, să sperăm, va pune capăt multor nedreptăţit multor asupriri sub cari geme a-eum omenirea, şi va deschide m eră nouă pentru cei ce sufer.

Şi pentru. U amâni a războiul a-cesla va aduce v nouă viaţă. Ţara îşi va realiza idealul înlregirci neamului. Acestea nu sunt simple preziceri, ci certitudini bazate pe forţa armată a ţârei, a patriotit-mului fiilor ei şt spiritului de jert­fă de care sunt animaţi toţi ro­ia à mi de sus şi până jos.

Astfel, să fim convinşi că ht anul vom avea nespusa fericire de a sărbători învierea laolaltă cu toţii.

Tlomânii de pretutindeni, libe­raţi de jugul străin, vor da mâni cu mână, învârtind adevărata horă a Unir ei.

Şi atunci bucuria va fi mare pe plaiurile României Mari!

Ineheiând aceste rânduri, urăm din suflet, iubirilor noştri cititori sărbător fericite şi realizarea tu­turor idealurilor şi dorinţelor.

Mestagean.

O idilă. U n soldat fiind grav răni t , fu

dus la ambulanţ i i . Aici m u i n ­firmiere mai mul te doamne , foar­te frumoase şi de bune eondi t jum sociale. Hănilul era un voluntar lunar şi f rumos. Gratie îngri j i r i ­lor parin Ieşti, ce i s'au dat, răni ­tul mergea din ce în ce mai b ine , până s'a însănătoşit pe depl in . Dar dacă inf i rmiera se s imţea fe­ricită, ca pr in îngrij ir i le ei, bol­navul ei s 'a făcut bine; era totuşi destul de amărâ iă ca el v a ' t r e b u i să plece în c u r â n d din nou la front. I» sfârşit veni î î u a sort i tă , când soldalffll e r a sä p*ece. Bia ta . infirmier» fu cuprinsă de-o neli­nişte chmuiiesre . se duse şi-1 r u g ă s i mai stea o zi, cuci avea să-i я я п ш ж е ceva foarie impor tan t . Soldata! b ă n u i , că i s'a ascuns în timpul boalei vre-o veste tr ista de la familia sa, diritr'un sat d in sud. Mai pe urmă, in f i rmiera începu să plângă, căzându - i în genunchi, că nn- l va lăsa să plece. .

— De ce, în t rebă soldatul? — Mi-eşti draa; Şi pres imt , că

uu te vei mai întoarce. Soldatul se înduioşa o clipă, dar

avu un momen t de hotăr i re băr­bătească şi porn i la d r u m . I a des ­

părţire, spuse bunei şi nobilei in­firmière:

— l{\ sunt recunoscător, dar nu pot fi ingrat fată de datorii le mele ostăşeşti.

Zuavul şi fotograful. Un zuav se opri mi ra t în fata

vitrinei u n u i fotograf. Erau atâtea chpiuri frumoase de femei şi de copiii rji-a tot privit zuavul cea­suri întregi fotografiile expuse, ar fi voit să plece, da r par 'că îl piro­nise locului varietatea figurelor graţioase din fotografii.

f^etograful observa pe zuav şi se duse să-1 în t rebe :

— Prie tene, ai fi mulţumit să-ţi t r imi ţ i chipul familiei d-tale?

Zuavul se uită nedumerit, roşi $i r ă spunse :

— Ei, dar chipul meu nu poate fi niciodată aşa de frumos.

— Hai cu mine — spusa foto­graful şi-1 luă în atelier.

Peste câtva timp zuavul avea în m â n ă fotografia sa; iar altele e-rau trimise mamei sale. Care nu-i fu mirarea însă, când trecând a d o u a z i pe l a aceiaşi vitrină, îşi văzu fotografia sa mare, înconju­rată de jur împrejur d e nume­roase fotografii femenine.

_ 1 _

Ochilor mei dornici, ocMUar robiţi De-a nălţimei vrajă, daruri Je trimiţi Pulbere de raze din privirea ta. Farmece topite — depărtată stea.

Ochilor mei bolnavi tu de sus i e spui Că mai mull pe lume n'ai dat nimănui Că-mi trimiţi cu rata tat ce poate da Lumii pământene depărtarea ta.

Şi mă 'nlrebi cu milă când mă eexi mălţând Ocldi către tine, pulberea-ţi sorbind: Ochii mei de ce mi-s trişti ţi neder/niţi Când tu doar atAla pază & trimifi.

Raza din privire-ţi, drum atât de lung Face pin' lu mâne; nu auzi, n'ajung Pană sus la tine vorbele fierbinţi, Yojbefe ce v r o i pământeşti dorinii.

t*e o cale lungă, drum ce l-a deschis Lunecând spre mine raza unui vis, Sufletul meu pleacă, trist, neodihnit, 1-e o cate fonça, drum fără sfârşit.

Pe a cakt hmgé, dâră de senin Ce •> amâne "'n urma raselor ce vin. Stea din depărtare, ochii mx-i opresc Căutând odihna ce n'o mai găsesc.

Ыщіріе miloase, nopţile ce vin Şi ac'uc pe aripi somnul dulce, lut, Le 'ind răsăril-ai luminoasă, sus. Nopţile senine toate au apus.

6 . R o t i d

Trucul. La Frankfurt se joacă la teatre

piese scrise, — mai гіватаЬа con­fecţionate — ad-hoc, undi se vă<I soldaţii alieţilor sdrobiti de ger­mani şi Germania iese învingă­toare.

l*a aceste spectacole, soldaţii ră­niţi au pe rmi s iunea să nu plăteas­că taxa de in t ra re .

Un infanterist , acum în conva­lescentă dar care n u fusese nici o-dată răni t , tin&ndu-şi mâna stân­gă sub tunică şi lăsând să-i atarae mâneca goală, in t ră în teatru, fără să plătească.

i n cursul spectacolului , răni tu l nost ru se en tuz iasma de t r iumful camarazi lor săi de pe scenă şi ui­tând, că are o mână numai, scoa­s e ş i pe cealaltă de sub tunică s i începu s a aplaude frenetic.

Tin inspecta? de teatre Q văzu, й ceru biletul ş i S indcă , ,ranitaT negreşit Bu-l avea, fa pus plătească. N a i s'a luat in seamă nici scuza, c i era în convalescentă după o grea boală internă şi avea nevoie de d»tractie — patriotică.

* Intre copiii. Copiii se jucau pe stradă î m ­

părţiţi în două tabere. U n trecăter întrebă, cine dintre voi face pe germanii ?

— Nimeni, răspunde tairlos un copil, sunt numai francerii şi a ustriacii.

— Atunci, cine sunt austrieci f Copilul, sta pe gânduri, *e uită în jos, şi îngână-

— Nu se ştie. Trecătorul foarte curios conti­

nuă cu întrebarea: Cum tax s e stie?... Copii, s'au strâns în jurul curiosului şi vorbind cu toti de­odată l-au lămuri t

- - Noi, nu eram împărţiţi * n

tabere duşmane ci uni i dintre noi eram soldaţi activi s i alţii volun­tari. Iar au sir iacii tcebuia să fie a -ceia care în expédiai nostră ar fi rămas la urmă.

Afaceri-In Polonia, lângă Lovici. Se

înoptase. Soldaţii ruş i aşteptau ordinul de înaintare. Luminele erau stinse, n i » e n i nu mişca. Dmtr'odală se văizu pe cer, u n mic punct luminos mobil : era un Avion inimic, care îndată a ş i asvârlit o bomba. Bomba explodă 1

la o mică distanţă de trupele ru­seşti, şi n'avu nîciun efect, o nouă bombă urmă.

Trupa rusă avea ordin să nu facă nicio mişcare. Avionul se învârti ici şi colo şi deodată d ă d u drumul la o ploaie de -cartoane. Ce erau? Cărţi de reclamă ale unei mari case de confectiuni d in Königsberg. Dacă a fost mirare, sau mdignre nu ne-a comunicat

împuşcaţi pe toţi. Un ordin de zi al generalului,

comandant al corpului a l IX de infnterie austriacă avea următo­rul cuprins :

„Operaţiile militare ne-au adus în tara шші duşmn care ne ură­şte cu f airaftsm.

î n această iară, pentru noi este o lege să omoram. Fată de popu-, latia acestei Sjkri. ori ce sentiment de umanitate sau de milă este o crimă. Soldaţi,, n u vă dau voie să îaceti prizonieri- Locuitorii pe care-i veti întâlni, sunteţi obligaţi să-i omorâţi. Iar dacă veti întâlni': oameni neînarmatî socoliţi-i drept bandiţi «are şi-au ascuns armele, şi fiindcă noi n'avem timp de an­chete îropuşcati-i deavalraa".

Acest ordin a fost păşit în Ser* bia, în buzunarul unui ofiţer au­striac făcut prizonier.

Duminică, 22 Mariié 10 15. I-'NI VEHS ÜL LITERA ti No. 12. — Л

PASTELE Li йс э . ш ѵ

In săptămânii pat imilor , liniş­tita capitală a Moldo-ei p r inde viaţa. .ŞeolHo s'au închis şi elevii forfotesc, pe slrítzi; magiisittelo sunt eloschise juma s -ara unziii , iar credincioşii ce i?s dein «ionii tu rbură pacea slrăziUv ú ^ a ' . t r . In amurgi t niai ales, când so vesteşte privegherea, Ц-i mai i . m r u dragul s'asculti îngânarea sulei ,r do elopole delà, toute bisericile-. în sâmbăta Paşt i lor mai cu son m ii <* pregăti re nic.io. Fa;i:. :iii!o se s tuese uiiiie sa eiocncu-:ca uiià ro. : i şi să 'nceapa. pasca. întocm- sc programul şi pe-a doua zi şi p;- a treia zi şi astenpiö r i t iu 4"-l.<U: • v o.;i 2 eu, síi м> ducă la Aîti•'»;» 'tiv !:i înviere. La hişi nu ie^e iuvi-.-rea la mezut nopţii. Dop.i i m vechiu opi-eiu învierea se :;і,ч- la ora doua din noapte când ! ic rare Săseşte ca o datorie sa asiste- la sfânta slujbă la Mitropofie. La ce­lelalte biserici doar • ai ele ma­halalelor şi moşnegii epiiropi do se duc.

Dacă c senin .şi Jini.-.te ihn dea­lul Trei -Erarchi lor - - Trei-S/cli-felor — se văd l u m i n t ' e la Cetă-ţuia pur ta te prin j u ru l vechei mă­năstiri ca nişte licurici şi se aude chemarea de ararea a clopotelor din tu rnur i l e GâkV.ei. T u n u r i l e izbesc în dealul elin spatele făbri-cei de cărămidă a iui (je.ian şi se sgâlţâe pămân tu l ca de cu t remur .

Delà Mitropolie familiile ce s'au înţeles, se întorc acasă şi fac masă mare până a doua zi la a doua înviere- Ciocnesc ouă înerisiaie, mănâncă din mielu rumen i t în gura cuptorului şi stropit cu v 'n negru şi piper mărunt , laudă pasca cu brânză de vacă sau cu smântână —şi golesc, sticle d e v i n de bucu r i a învierei. Mântui toru­lui. In Iaşi, ca şi în toată Moldo­va, nu e casă în care să nu fie poftit şi —un musaf i r la aseme­nea sărbători. Dacă Madam Bo­tez are ci-o Inul ne apoi, din în­tâmplare, în d r u m u l snre ca sase 'ntâlneşte cu Musiu Teodorescu :

— Hai la noi, te rog şi-i sta la masă...

Tânărul se codeşte, mai aşteap­tă кі fie rugat . . .

— Hai c ă i face mare plăcere Maruirâi...

Dacă-i vorba de Duduia Mari-cica. nu mai încape refuz. Şi ade­seori în îngânarea în tuner icu lu i cu zâmbetul zorilor, se bagă de seamă că invi tatul şi Duduia Ma-ric'ca lipsesc cam de mult delà masă'.-..

La a (loua înviere ieşenii sătui şi băuţi bine- uni i cu l u m â n ă r i mari în mână , alţii cu pancraşe aurite, se duc iar la Mitropolie. Ii vezi cum păşesc ra r , aşezat,

cu-n fel de tabiet în mişcări şi în întreaga ţ inută.

Dar locul de unde nu poate lipsi un ieşan e : Prrjoaia şi J.cn-aămil Piuturiilui.

A doua zi de Paşti n u găseşti om la casă: pre tu t indeni uşi în­cuiate şi fereşti perdelate.

Înainte, când nu era t ramvai electric, cei mai cu dare de m â n ă luau t răsuri ; cei mai mulţ i însă. arK»!'ileşie. Când îi vezi coborând pe strada Palat la vale. pe la Peştele <Jr .'iir. i[i fa» s impres ia unui îiL-Marţit convoi d.' emigran­ţi. Domni bătrâni şi tineri, cu­coane, eonii, .servitoare, toţi în­cărcaţi 'oi pachete cu i'tj-ale gur i i , cu feţele înveselite de-e, mu l ţumi ­re cum n u m a i în b-imaie mol­dovenilor ti'ae.şte la a-enir-u-a săr­bători. Poate -ă fie irisr. poate să geamă vântul , poate să te cbio-rascâ colbul. n ' ; mic nu-i împie­dică în d rum. Un popor întreg, ca la un iarmaroc , ce 'naintează snre PodvI-Iîoş. se măreş te cu cei ce vin din spre Socnh-i şi _ toţi, grămadă. înegresc strr.da Nicoti­nă. Delà barieră nană ia Per ioaia

cade Pa Ui Ü i Ü

Lăsaţi copiii să vină la mine.

nu mai e mul t . Cum încep casele să so rărească, urci puţ in până în tri în g răd ina Leagănul Flutu­relui. Aici e scânciob cu 6 scau­ne, c râşme improvizate în ba-ratce ele scânduri , plăcintăr i i , b ra­gagii, iar la dreapta l ivada cu iarba mărun tă , cu mese cu picioa­rele înfipte în p ă m â n t şi scaune de scândur i înegri te de ploi. Dar cine stă Ia masă în locurile aces­tea? Toţi roată, t re i -patru familii la un loc, s'aşează pe ia rba nouă , desfac pachetele şi le în t ind pe ziare a n u m e aduse. Mielu fript a lunecă pe gât împins de acreala v inului şi l imbele se desleagă. Glu­meşte leapădă frâul. Hârjoanele n u suferă pe nici unu l . Iar scrâncio­bul se 'nvâr te mereu , pu r t ând în braţele Iui de l emn şi ţărani şi panla lonar i şi mil i tar i , o ameste­cătură ce fură ochii- Când se o-preşte uneori , a u z i chemând: Hai la scaun, hai la scaun!

Dacă ai norocul să prinzi u n scaun, apoi nu-ţi ma i vine să te dai jos- De-aici se vede laşul ca 'nlr 'o oglindă. Departe Copoul, dealuri le Săreriei şi Chicvl şi Chircim şi Ţicăul în vale şi uliţa Păcurarilor şi împre ju r imele cu livez'a cu văi în verzi le şi cu mu' năşii rea Galata drept strajă. Când te ridici în . .cruce" vezi ca nişte pete mari vide delà Mania Roşă, <\v\[\Sncola, delà Tome şti şi şo­seaua ce se îndreaptă, ca un şer­vet nesfârşit de lung, spre Repe-<'rn <\ Pocni.

Delà Leagănul F lu tu ru lu i câţi­va, paşi pe şosea şi dai în Рет V Pe palma ele d r u m întâl-».i-jii bulgar i cu cafele, cu braga, eu tăvi. cu bomboane şi turci cu fel de iei de dulciuri- Iar înă­

un t ru , în grădină, nu poţi răzbate de oameni. Crâşme, popicarii , fo­tografia „Ideal" à In minvt scrân-ciepe cu cai vopsiţi c'o zi na in te , р . т а г к п н . sfâlni cu 'ncercarea pu­terii şi circuri cu ..ne mai văzut .şi ne mai existat până 'n 1 imnu l de falit: lot ce vedeţi afară. înă­

u n t r u viu şi na tura l" . Şi pe când cel vopsit pe obraz răcneşte în fata a sute de gură cască, de unde­va se aude : „Opt îs mar i I"

Aici se bea grozav. In l ivada uşor încl inată petrec ieşenii şi se veselesc. Dacă e vremea frumoa­să, soarele pluteşte deasupra ora­şulu i ca o plasă fină năvădi tă cu aur şi bă tu tă cu mătasă- Ia rba nouă miroase a p r imăvară şi toate livezile din împre ju r imi îmbălsă­mează aerul-

P â n ă noapea târziu se lungeşte cheful. Lăutari i îi zic şi de jale şi de veselie, glasuri din u m b r ă îi întovărăşesc şi cerul parcă lă­c r ămând clin ochii lui de foc, as­cultă.

Aşa petrec ieşenii sărbător i le Paşti lor. Când te gândeşt i la „Paş­te" şi la . ,Iaşi", n u se poate să nu-ti vie în min te şi Perjoaia.

Amint i rea aceasta m'a cupr ins şi pe mine şi mi-a 'nduioşat su­fletul ca o veste dureroasă pr imi­tă delà cineva cari îmi sunt dragi , da r cari îmi sunt forte îndepăr­taţi .

D I N A R D E A L In munţii noştri cresc stejarii Si pini înalţi cu dese cetini, Vulturii lor Ic c4t prieteni $i-ai (iniei noastre ei sini slrejarii.

In ţara noaslră-i tot necazul. Căci hunii vor să ne stârpească De când luptăm să se'mplinească Cn vis al lui Mihai Viteazul.

Se vn'mplini-oceî vis, pribeagul. Prin munţi cân năvăli-vor fraţii, Ne-om răscvla cu mic cu mare

Ş-i 'nalţi nu vor mai li Carpaţii, Când dorobanţi vor duce steagul Făcut din foc, din cer şi soare.

I. Bicicia.

Sărbători le Paştelui cad d u p ă anumi te regul i bisericeşti, stabi­lite de concilii, şi e lesne ele înţe­les, că r a r se va în tâmpla ca Pas­tile ortodox să cază în aceleaşi zile cu Pasti le catolic, socotelile deosebindu-se. In 1916 se va în­t âmpla acest lucru , Pastile şi al orţodoxilor şi acela al catolicilor va cădea la 10 Aprilie stil vechiu, deci la 23 stil nou.

S'au învăţat creştinii să lege in min tea lor reînvierea lui lsu.% Gristos cu reînvierea naturel , dar deşi Pasti le are loc to tdeauna d u p ă ziua când începe p r imăva ra oficială, atmosfera nu vrea să t ina socoteală to tdauna de acest lucru, ma i cu seamă când Pastile cade prea de vreme. Anul acesta, în 1915, Pastile a căzut la 22 Mart ie , u n a din limitele sale, căci mai de v reme de această da tă e peste pu- t

t in ţă să avem Pasti le. De obicei însă, l una Mart ie ,

chiar dacă este mai friguroasă pn-t in, are un t imp mai aşezat, n u se înregistrează ploi mar i ca în Apri l , cel cântat de poeţi cam pe nedrept , l ună care, cel puţ in la noi, în general vorbind are vre-' mea foarte capricioasă.

Din acest an şi până în anu l 2000 Pastile cade în Mart ie la ur­mătoare le da te :

La 23 Martie în 1942, 1953; La 24 Martie în 1980; La 25 Martie în 1991; La 26 Martie în 1923, 1934; La 27 Martie în 1950, 1061,

1972; La 28 Martie în 1966, 1977, 19??. La 29 Martie în 1920, 1999. La 31 Martie în 1947, І058,

1969. In toţi ceilalţi ani cade în A-

pri l ie . Vedeţi deci din tabloul de ma i sus, că Pasti le , până în anul 2000 nu va mai cădea la 22 Mar­tie, anu l 1915 deci, din acest punct de vedere e o mare excepţie. Cel mai apropiat an, în trecut, în care s'a ma i în tâmpla t ca Pastile să cază aşa de t i m p u r i u a fost un an din veacul al 17-lea şi a n u m e ri­nu l Í668 şi ma i înainte, în an ni 1573 şi dacă doriţi să ma i ştiţi a-semenea ani excepţionali: 1478, 1383, 113G, 1041, 0*6, 851, şi în sfârşit anu l 604.

Odată cu ziua de Sf. Gheorghe, adică în p r i m a zi de Paşt i , va că­dea în 19-45 şi 1956, deci până în anu l 2000, n u m a i în două rân­dur i vor avea pri lejul , creştinii ortodoxi, să prăsnuiască acesta două sărbători în aceiaşi zi.

Sfântul Gheorghe va cădea a doua zi de Paşti în 1918 şi I92Ü, iar a treia zi de Paşti în anii 1075 şi 1936.

Observaţi că n u m a i de cât-э două ori până în anu l 2000 se va în tâmpla ca Sf. Gheorghe să cază în t r 'una elin cele trei zile ale Paş­tilor, dar acele două date sunt des­părţ i te pr in câte 11 ani . In t re 1945 şi 1056 sunt I I ani . între IHIS şi 1929- sunt I I ani şi între 1075 şi 1986 iar 11 ani . Cei care suntem în viaţă vom putea apuca ca Sf. Gheorghe să cadă a dona zi de Paşti, e mai greu însă să apucăm coincidenţa sfântului Gheorghe cu p r ima zi de Paşii , d e c — c e până la cea mai apropiată dată sunt 30 de ani .

In 1807 Sf. Gheovs?he a căzut a doua zi de Paşti , dar în pr ima zi do Paşti tocmai în 1 8 5 0 s'a în tâm­plat, ceia ce unii d in t re cititorii la

4 No. 12. UNIVERSUL LITERAEL Duminica, '22 Martie 1915

vârstă ar pu tea să-şi aducă a-minte , deoarece această potr ivire este destul de ra ră , după cum am văzut.

In ce priveşte coincidenta pr imei zile a Paşti lor evreilor cu Pastile creştinilor, va avea loc în 1930, dacă nu m ă înşel, data cea mai apropiată de noi, adică peste 15 ani .

Sărbători le Paştilo 1 ' au după cum se ştie, o mare însemnăta te d in punc tu l de vedere calenda­ristic, şi la evrei şi la catolici şi la ortodocşi, deoarece după ele se regulează celelalte sărbători mobile şi de aceia, cu formule pent ru calcularea datei Paştilor s'au ocupat până şi matematici-ani celebri ca Gauss, , ,principele matematicienilor", cum i se spu­nea.

De sărbători le Paştilor sunt le­gate mul te amint i r i în viata fiecărui om; în copilărie, clopo­tele acelea ce sună voios la mie­zul nopţii îti înt ipăresc bine în memor ie sunetu l lor.

Mi-aduc aminte de-o noapte de Paşt i , în Bucureşt i , pr in 1880 sau 1881, care m'a impresionat mul t , deoarece afară se deslăntuise o fur tună îngrozitoare tocmai la miezul nopţii , fulgerele şi trăsne­tele nu mai conteneau şi ghemui t în pat, puneam în legătură învie- . rea lui Cristos cu răsvrăt i rea a-ceia a elementelor. Când ai 5—6 ani ti-e min tea ca o nouă-nout-ă placă de fonograf, care i m p r i m ă lesne totul.

Dar îmi revin în minte alte nopţi , măreţe , cu atmosfera cu­ra tă cu totul, l iniştită, cu cerul plin de nenumăra t e stele. Un s ingur lucru t u r b u r a pacea.. . tu­nur i le delà arsenal . A fost un om foarte inteligent, care a oprit a-semenea manifestăr i sgomotoase

în mijlocul oraşului . Mai ales cei cari locuesc în j u r u l arsenalului , pe străzile Mihai Vodă, Sf. Apos­toli, Baterii , Cazărmii , etc., as­cultau câteva ceasuri o simfonie, care n u poate fi pr icepută decât de cei cari au făcut a rma ta în-t r ' im reg iment de art i lerie.

Dar tunur i l e mugesc acum pe fronturi de sute de ki lometr i în câteva tări mai culte decât a noa­stră şi m i cu praf de puşcă nu­mai , ci a runcă fier şi p l u m b ce s fă râmă şi nimiceşte tot ce întâl­nesc în cale. Pe lângă aceste bu­bu i tu r i , cele de cari mă plân­geam ma i sus, nu mai pot să pa ră decât jocuri de copii. Atât n u m a i că acolo n u se găseşte u n om in­teligent, care să le supr ime şi p e ele.

Victor Anestin

O familie fericită Poveste de Paşti —

de I. DRAGOSIi&V

A. apărut

IERUSALIM DE

V. MESTUGEAJN Descrierea comvleclà a oraşului

.sfânt şi împrejurimilor, cu nume­roase ilustraţii, pe hârtie velină.

P r e ţ u l 1 . 5 0

La librării, depozite principale de ziare şi la Administraţia ziaru­lui „Universul".

Căsuţa lui Vasile a Popii e pe deal, pe d â m b . Acoperită cu paie, cu ferestrele cât p u m n u l , şi cu paiele spânzurând pe streşini, pare un bă t rân buhos ce clipo­ceşte de somn.

Toată i a rna a fost bân tu i tă de viscole, de nămeţ i . Adesea când yiforinta era mare , se ştergea — în faţa nemeti lor . Un d r u m urca din vale şi ducea la ea, pe care umblau de obicei.ii Vasile a Popii şi nevasta lui Catrina. Şi mai umblau şi alti oameni din satul Soldăneşti , şi care aveau tre­bur i cu gospodarii . Rar, se vedeau pe afară copii, pa t ru la număr , de la un an la şase. Totuşi cei doi mai mărişor i Ion şi ТосЩа, u m b l a u ia rna cu picioa-

. rele goale pr in omăt- Gând era mai moloşag, omătu l în moină, şi soare, se furişau din Casă şi o a-pucau. la goană pr in nămeţ i , şi, roşii ca racul şi gâfâind se întur-nau t r e m u r â n d şi se doseau în­friguraţi după sobă, râzând ca de o mare ispravă sau poznă, şi povesteau Gatutei, sora lor de trei ani, isprăvile de pe afară, până unde au fost p r in nămeţi , şi cu atâta fală, ca şi u n hagiu, care s'ar fi întors de la Ierusal im.

Dar iată că Pastele se apropie, nămeţi i de pe d r u m u r i şi de pe case se şterg şi căsuţa lui Vasile Popa, capătă la soare o înfăţişare mai veselă. Soarele de sfârşit de iarnă par 'că e mai sus, mai sti-clitor, v remea dulce. P e un tei n u m a i crengi goale, din fata ca-lui Popa stau afară, răsuflă, se sei se sfădesc nişte vrăbii , copii înviorează de aerul curat .ce vine din toate părţi le pe înăl ţ imea lor, sfătuiesc, se joacă, fac tur te de

lut , cuptoare sub pereţi. P â n ă în vale în pâ râu se în t inde grădina lor, apoi în dosul casei un po­vârniş unde n u pasc de cât gâş­tele şi porcii şi u n d e creşte iarba moale şi se joacă copii din sat.

De la ei se vede cârc iuma, cu gr indeiul pen t ru scrânciob, sau du lap vechi, de ani acolo, şi pe care în fiecare an flăcăii sa tului , a tâ rnă hlobele scaunelor pen t ru dulap.

Mai încolo, se vede p r imăr i a cu o prăj ină înainte pen t ru steag, apoi împre jur imele satului cu ţa­rinele mărgin i te de răchiţ i .

,,Hi-hi ; cât de departe li se părea copiilor pe acolo.

— Dar la scrânciob, gândea Ion, băia tul cel mai mare , tot a m să mă duc.

Şi tot de la casa lor, sub u n d â m b , spre amiază, se vede bi­serica cu t in t i r imul , în care sunt îngropaţ i bunici i băetilor. Biserica e de piatră, tur la e lemn vechi, ca şi cloptnita de la poartă. Ion şi Todijă au fost în biserică şi ştiu al tarul unde intră popa, icoanele cu rame şi stâlpi auri ţ i , şi can­delabrele galbene, în min tea lor au r ămas ca şi de aur. Ei ştiu ce e aceea biserică. Păr in ţ i i lor i-au învăţat că în cer e Dumnezeu , şi Domini Hristos şi Maica Domnu­lui, îngerii şi sfinţii. Ei ştiu că Isus Hristos e fiul lui D-zeu şi Maica Domnulu i m a m a lui , că sfinţii şi îngerii se roagă lui D-zeu pent ru băieţii cuminţ i şi care se închină dimineaţa, şi seara pentru „pâ inea noastră cea de toate zilele"; şi că biserica e casa lui D-zeu şi t rebue în fie ce zi Du­minica să meargă oamenii să se închine lui D-zeu, şi să asculte

Isus In grădina Ghetsemani

cum cântă popa. Ei au văzut pe popa. In fiecare an vine în aju-nu l Crăciunului şi în acel al Bo­botezei cu „Naşterea D o m n u l u i " şi cu botezul. Păr in ţ i i lor le-au spus, că popa e sfânt, că e tri-, mes de D-zeu să înveţe pe oameni , bune le poveti şi să-i înveţe cre­dinţa şi legea, lui D-zeu, şi i-a mai povăţuit de câte ori ar vedea un preot să-i sărute m â n a şi să-şi iee pălăr ia înaintea lui, oa D-zeu să-1 binecuvânteze.

Acum vin Pastele, ei 'şi a m i m tesc de oule roşii, de pască cu brânză şi stafide, de mâncare , bună, şi de biserică. O săptămânal înainte, sunt denii. In fiecare seară toacă şi slujeşte p r e ş u l la biserică, l umea merge de se în-cină şi biserica ѳ lumina tă . A-poi, iar u n t imp n u m a i sun t deni i .

Acum postesc, şi ştiu de ce pos­tesc. Păr in ţ i i lor le-au spus că postul e că a păt imi t D o m n u Hristos pe cruce, că Га răstignit; ovreii. Şi cine m ă n â n c ă b rânză o r i ' carne p â n ă la Paşti , se spurcă , şi e păcat. Acum, nu m ă n â n c ă de cât pâine, cu ceai, borş b u n cu fasole şi cartofi prăj i ţ i , p r u n e ; fierte, sarmale cu ulei , fasole pră­jită.

Nu doresc carne, nici brânză , nici lapte, d a r a r vrea câte u n ouşor roşu şi ar mânca o bu­cată de pască.

Abia aşteaptă să vie Paste le . Cât a fost v reme rea li s'a u r î t în casă aş teptând. Cu preves­t irea pr imăvere i au eşit afară, şi se gândesc n u m a i că t rebuie să vie „mâ ine" „po imâ ine" că aşa le-a spus şi m a m a lor că „ m â i n e vin Pastele". Şi aşteaptă pe acel mâine . Nu în ziua ce vine, ci u n „ m â i n e " oarecare. P e n t r u ei

„mâine" e o zi apropiată. Şi a^a s'au scurs zile luminoase

cu soare, după zile luminoase , zăpada s'a topit, d r u m u r i l e au început să se sghircească, câmpu­ri le să se îmbrace într 'o h a i n ă verde, ţă rani i să-şi dreagă p lugu l , şi un i i să-şi are gradinele-

Gospodarii au început a a d u n a gunoaiele de p r in curţ i , de a le arde , şi a le duce pe ţ a r in i . Gos­podinele au început a scoate de p r in case şi a le îngri j i . în t r 'o zi răchi tele d in s t ra tul gradinei lu i Popa au dat în u n verde, vioi, gălbui , păsări le au început să so­sească.

în t r 'o noapte, n u m a i cu stele se auzi ră pe sus t râmbi ţe : veniră co-coarele de peste nouă tări şi mă r i , să ne zică „b ine v ' am găsit" apoi veniră rândunele le . După asta în­floriră cornii, se îmbrăca r ă într 'o ha ină galbenă, apoi zarzări i în u n a albă. Mai dădu o viforniţă, zăpada meilor. Şi în adevăr pe dea lur i începură a m i ş u n a tur­me . P ă m â n t u l împrăşt ie u n aer de mort , de dospeală, ca re la rându- i avea să se ş teargă în fata înflorirei pomilor , în fata vântu lu i de p r imăvară . Mieii se a-uzeau behă ind şi ta lăngi le su­nând . Venea p r i m ă v a r a . Veneau Pastele, învierea pr imăvere i , î n ­vierea Domnulu i Hristos.

II

Vasile cu Ca t r ina ca de obicei s 'au dus în t r 'o zi de au cumpă­ra t d in t â rg făină pen t ru Paş t i , două zeci de kile, sau k i lograme şi drojdie de dospit. încă de la în­ceputu l postului Catrina a început a a d u n a ouăle de la gă in i . Acum aveau u n budă i pl in, pen t ru în­roşit şi pen t ru p lămădea la pasceL A doua zi de Flori i începu să gr i -jească de casă. Copiii, Ion, Todită' şi Gatuta cu cel m a i m ic I r ina , se coborîră pe t ăpşanu l înverzit .

Din par tea as ta se vedea t â rgu l

Duminică, 22 Martie 1915, UNIVERSUL U T E B A R No. 12. — 5

cu bisericile cu turlele albe şi coperişuri le roşii de tablă, cum e în târg. Copiii se uitau ade­sea şi gândeau „Cum e în t â rg"? Ion a în t rebat înlr 'o zi pe m a m a lui : . .Mamă, cum c în târg?"—,, In târg răspunse dânsa: sunt case mar i , dö piatră , biserici mul te , dughene cu p lugur i , coase şi acadele de vânzare, şi zi şi noapte u m b l ă oameni după cum­pără tu r i " .

ş i Ion vedea în min tea lui târ­gul şi nu-1 vedea şi s'ar fi d u s să-1 vadă. Şi s'a ruga t într 'o zi de m a m a sa. ,,Să m ă iei şi pe mine, când te-i duce în tâ rg" — ,,Când vei creşte mare i s'a răspuns .

Acum n u mai zicea n imic şi doar se m ă s u r a pe stâlpul hornu­lui zi cu zi să vadă cât a mai crescut şi lucru ciudat, i se părea ca creşte mereu.

Aici, pe tăpşan s'au aduna t mai mul(i copii şi s'au jucat. S'au cobo­rât până în vale la pârâiaşul cris­talin şi în care se scălda curcu­beul cu a u r u l soarelui, o nouă bucur ie pentru copii, care se ju­cară în apă, şi pr iveau pârâ iaşul ca pe un băieţaş vesel şi sfătuitor.

Pe tăpşan erau crescute păpă­die .şi viorele — florile Paştelui . Copii le aduna ră şi le s t rânseră cu d rag aninându- le pe la ureche.

Joi, în săp tămâna pat imilor casa era albă ca un obraz de neam mare , ferestrele şi pr ispele aveau brâuşoare a lbast re , uşa era gal­benă. In casă, de atâta albeaţă, parcă era mai mu l t ă lumină- Pe jos lipit, masa aş ternută cu fată nouă, laitele cu laicere noi, păli-tare şi şervete erau pr in cuie şi la icoană. Toate vasele pen t ru carne erau pregăt i te pen t ru Paşte şi aşezate în du lap , ca o podoabă, icoanele parcă râdeau în albeaţa pereţi lor.

Odată csaa grii i tă, începu a sa îngriji de ale Pastelor.

Vasile, bărbatu-său , i-a adus un car de l emne pent ru cuptor, a adus de Ia s tână doi mei. unul 'ele tăiat şi u n u l pentru joacă la copii. Apoi, s'a dus în târg de a c u m p ă r a t l u m â n ă r i pent ru sfânta Înviere. Joi seară s'a dus la sfânta Cruce, Vineri , la p rohodul sfân­tului aer. ' In sufletele oamenilor trăia ó nădejde, un vis, renăştea viata, viata care e în fire, viata sfântă a învierei Dumnezeu lu i om. Şi Va­sile şi Cat r ina s imţeau acea viată venind din necunoscut şi munceau să pr imească botezul ei, în noap­tea a şaptea de priveghere, sau în rioaptea învierei .

In tot satul era un ce neas tâm­părat , deava lma erau ră s tu rna te toate, nu era decât un gând: In-vierea-Paştele, jocul, du lapul , sau scrânciobul şi găteala fetelor şi a flăcăilor.

Copiii lu i Vasile, p â n ă la cel mai mic înţelegeau parcă farme­cul, îl aş teptau abea să vie. Să capete antereiaşe şi cămăşiuci noi, ba câte o pă lă r iu ţă şi să ciocnească ouă roşii.

Sâmbătă , m a m a lor găti de copt păsci rumen i t e şi calde care le gâ­di la pofta. înspre seară ea înroşi ouăle.

Vasile aduse de la târg un bu­toiaş cu vin, cumpărase la copii câte o pălăr ie şi opincuţe.

Iar Sâmbă tă seară se culcă, se sculă la 12 şi gât indu-se cu că­maşa nouă, cu s u m a n u l cel mai bun , cu ciubote noi, o porni lá , , înviere" , la biserică.

Aici tot satul era aduna t cu lu­m â n ă r i apr inse .

Ion şi Todita se culcară, aştep­tând să se ivească zorile, să vie tatăl lor de la înviere, sä poată ciocni ouă roşii şi să se joace cu oiţa pe tăpşan şi cu copii. Ca-ti'ina. în v remea asta frinsese în

Răstignirea lui Isus Cnristos

A R D E A L U L . Colon Ardeal, departe, p'al Turdei frumos plai

A tăbărât cu oastea, viteazul domn Mihai. E hotărât să moară, decât să'ngăduiască A stăpâni Ardealul kordia ungurească ! în corlu-i singuratic şi'n liniştea adâncă A unei nopţi fatale Mihai veghează încă ! Şi absorbit cu iotul în marea-i cugetare Nu se gândeşte-o clipă la groaznica trădare Ce se urzia 'mnotiioă i... Iar demonul în umbră Rânjia şi trădătorii, pândiau în noiplea sumbră!

Se 'ni/dnă zi cu noapte... eroul lot veghiază, La fericirea ţărei mereu el meditează ; Dar clipa, cea-din urmă s''apropie... a sosit. Acum ceata de unguri în cort s'a năpustit! Cel mai viteaz din lume acum este răpus Si stmua României in ceruri a apus .' Ea va apare insă mult, mai strălucitoare. Va lumina Ardealul, această mândră floare A Daciei Тгаіайе, al nostru scump pământ, Căci a sunat.în-céritri azi ceasul cel mai sfânt!

Căpilan Л. O. Drrtghîceseu

o t ingire mare mielul ş r pregătise şi alte mâncăr i .

In ziua când zorile începură a miji la orizonturi , clopotul singu­ratec al bisericei sună , văzduhu l răsuna" şi preotul str iga din al tar : „Hris tos a înviat!" ;

O înfiorare pă t runse pe toţi creştinii , o înviorare, ceva tainic ca o trezire din somn se lipi p e genele lor, şi toţi r ă spunse ră : ,,A-devărat a înviat!"

Apoi, veni împăr ţ i rea anaforei şi t inerii , se plecară înaintea celor bă t r ân i , să ru tându- le m â n a şi u-rându- le viată lunga , duşman i i se ier tară în t re ei, sune tu l sărută­rilor curate se auzeau ca picătu­rile ra re de apă pe piatră , şi r â n d pe rând şoptind tainic, fericiţi, ca

botezaţi d in nou, cu lumânăr i l e apr inse plecară spre casă. -. Copiii lui Vasile dormeau dulce,

visând clădări i de ouă, şi de pască, când tatăl lor Vasile veni cu uiî ,,Hristo3 a înviat" ei t resăr i ră plini pl ini de o bucur ie neaşteptată. ' Răsăr i tu l începu a se vopsi cu roşu, şi care înroşea toate în fire şi pereţii casei de pe d â m b . Lui Ion şi lui Todi ţă şi Galutei, m a m a lor le-a pus în t r ' un l ighean apă de s'au spălat . Şi erau aşa de gră­biţ i şi aşa fericiţi, că n u şt iau u n d e se află, şi-ce au căpă ta t

I i i In z iua de Paşt i , soarele e ra

sus, spre amiază. Pomi i parcă erau ninşi de floare şi casele albe

râdeau în a u r u l soarelui şi ar­gintul copacilor. F i rea par 'că a-vea o ha ină nouă, înviase, lăutar i i luncilor , mierlele , gaiţele şi florinii îşi făceau de urâ t . Satul era pl in de suflet. Feţe de rochii albastre, albe, catrinţe, tulpane, ş tergare, pe ch ipur i t inere se iveau pe uliti pe la por{i, şi râdeau în soare. Dulapul era gata, doar să trecă amiază şi în cântec de scripci să se învâr te , iar flăcăi cu cămăşi albe peste iţar, cu anteree noi, şi cu p ă u n i în pă lăr ie se p l imbau făloşi pe ul i ţe şi g lumeau cu fe­tele.

Iar sus în d â m b casa lui Vasile parcă le vedea pe toate, r âdea cm paiele "sborşite în soare, veselă. Pe când pe pr ispă, Vasile şi Catr ina încă t ineri pr iveau în zare, cu co­pii mici pe brate, şi parcă în în­vierea na ture i ca şi învierea Dom­nulu i vedeau şi învierea unei noi nădejdi în viată, al u n u i viitor bun , mai înbelşugat şi mai feri­cit.

Ion şi Todita cu oiţa l ângă ei, erau pe tăpşanul din vale şi se munceau cum să-şi spargă u n u l al tuia al zecelea ou c e l mâncau în dimineaţa , ceea.

La r â n d cucul , cu veşnicul ti­pic par 'că str iga Hristos a înviat t Hristos a înviat"! „Adevăra t a în­viat" ?

шп şi швоіиі Î n t r u n a din revistele l i terare a

apaiéit un articol, p r in care au­torul (numele e indiferent) , cu o indignare nemaipomeni tă şi cu u n curaj demn de lucrur i mai serioase, se revoltă în contra şti­inţei , acuzând-o că ea, în semetia ei, e cauza actualului război eu­ropean.

l -am putea spune delà început:.. , .Domnul meu , cauza acestui răz­boi e faptul că l umea actuală e guverna tă de "ignoranţi , de artişti pen t ru care un gest măre ţ e admi­rat , de esteti, de patr iotarzi , dacă n u vă e cu supărare , de oameni care iau drept bune n u lumea care îi înconjoară, ci propri i le lor imaginaţ iuni-

A acuza şt i inţa că ea e" cauza acestui nou măcel , e ma i m u l t de cât o c r imă, e o m a r e greşeală. Mai întâi , acei care acuză şt i inţa că e autoarea măcelur i lor actuale, n u ştiu ce va să zică ştiinţa, nu-şi dau seamă, că adevăra tu l progres al omenirei nu se datoreşte decât acestei biete oropsite, care n u e cunoscută, decât d u p ă mut re le şi mani i le câtorva învăţaţ i , ceia ce lesne pot fi r idiculizate.

Pe ce se întemeiază această a-cuzaţiune? P e faptul că în pre­zent, oameni i se bat şi în aer şi sub apă, ceia ce n u făceau îna­inte. Revista în chest iune e con-diisă de u n u l d in t re istoricii noş­tri de frunte, un om căruia nu-i e s t răin nici cel ma i mic a m ă n u n t din istorie. Să spună acel istoric autorulu i ar t icolului în ches t iune, cât de m u l t s'au asemăna t s t rămo­şii europeni lor actuali cu fiarele sălbatice, în nenumăra te l e răs-boaie ce le-au dus uni i contra al­tora, din motive ce nu totdea­u n a ţ ineau de apărarea patr ie i . Să-i aducă amin te de cruciate, când zeci de mii de copii au că­zut şi ei vict imă zeului războiu­lui , să-i aducă aminte de războa­iele lui Ludovic XIV, Carol XII , ale revoluţ iunei franceze, ale lu i Napoleon, şi să-i facă o socoteală exactă de sutele de mil ioane de oameni care au căzut pe câmpu l de război , fără cnocursul şt i inţei .

6. — No 12. UNIVERSUL LITERAR Duminică, 2<> Martie 191'}

„РДСЕ VOUA I..."

Coborârea de pe cruce a lai Isus. (După o sculptură din muzeul naţional flin Florenţa)

Dar nu. t rebuia ca ştiinţa să-şi facă apar i ţ ia pe pământ , t rebuia să nu se invente chimia şi fizica, mecanica şi celelalte toate ştiinţe, sub cuvânt , că artiştii d in întrea­ga lume, fie ei încoronaţi , sau nu , să nu o p u n ă în serviciul războ­iu lu i .

In adevăr, ş t i inţa e o a r m ă pe­riculoasă pen t ru copii şi majori­tatea oamenilor, din cauza edu-catiunei lor pu r artistice, sunt încă nişte copii, care în t rebuinţea­ză ştiinţa pent ru jocurile lor o-morî toare . Da, aşa e, ştiinţa a in­ventat şi aeroplanul şi submar i ­nele cu torpile şi fulmico'tonul şi t unur i l e 420 m m . , ilar vina nu e a ei, ci a celor fără minte , care se folosesc de cea mai frumoasă 'comoară a omenire i , pent ru a o p u n e în serviciul unei cauze rele.

Şi dacă vă aruncaţ i în contra ştiinţei, pen t ru ce nu săriţi cu in-'dignare in contra aţâţătoarei arie, pusă în serviciul măcelului . Cu­rioasă mental i ta te mai e aceia a celor care urcă în slava cerului i m n u r i l e patriotice, glorificarea cr imei în massa, care laudă pe iMureşianu că a scris* Deşteaplă-le române, pe Iosif că a scris la Ar­me, pe Rouget de l'Isle că a scris Jşi compus Marseilleza, şi în ace-jlaşi t imp, c o n d a m n ă pe u n biet a-liat fără voia lui . i Şt i inţa are, în adevăr u n alt scop, mu l t ma i nobil, mu l t mai frumos, ea se adresează omenirei îîntregi, n u u n u i s ingur popor, ea ifaee ca să profite de binefacerile iei tot ceia ce e fiinţă omenească [pe acest pămân t , ca ne face să ne d ă m socoteală de tot ceia ce ne înconjoară , ne r idică deasupra tu-Ituror pat imilor ; ea e isvorul ade-•vărat şi de filosofie şi de poezie. ! Şi cu toate acestea oamenii o jinsultă. Aceasta e în adevăr cul-jmea ingrat i tudinei , căci până şi maş ina tipografică, cucare s'au ti-

jPărit sent imental i tăt i le literar-fi-ilosofice ale au to ru lu i în chestiu-fne, tot ştiinţei îşi datoreşte exiş-i tenta.

Şi cerneala în t rebuin ţa tă la acea maş ină şi motorul care a pus ma-jşina în mişcare, tot ştiinţei îi ela­borează existenţa şi dacă vreo da-ită d o m n u l cu pr ic ina se va îmbol-|năvi de vreo boală de nervi depil-dă, tot ştiinţa îl va scăpa de pri­mejdie .

Dar tocmai s tăpânirea aceasta îi exasperează pe toţi. tocmai a

: totputernicia ştiinţei îi sperie. E drep t şi cei care nu o iubesc, ca şi cei care o iubesc, prevăd u n viitor, care se va a semăna m u l t cu acela întrezări t ele scriitori şi filosofi ca Renan, de pi ldă. Nu, modu l de conduecre din prezent n u e cel ideal. Tră im d u p ă vechi tradiţ i i care sun t condamnate să piară , t ră im cu a îu torul legende­

lor istorice şi artistice, t ră im o viaţă cu totul artificială, pe care nu o va sfărâma de cât şt i inţa vii torului şi acel viitor n u e prea îndepăr ta t .

Războiul actual a dovedit că şti inţa în adevăr e o a r m ă peri­culoasă, e o a r m ă cu care copii e-ducaţi istoriceşte şi îmbrobodi ţ i în scutecele artei , n u t rebue să se joace. E periculoasă jucăr ia ştiin­ţei pe mâini le celor care n u ştiu să pretuiască viaţa semenilor lor, în mâini le copiilor care cont inuă vechile t radi ţ i i de a se juca de-a războiul, când meni rea fiinţelor omeneşti e cu totul alta.

Nu, nu e de loc supărător că ştiinţa îşi ara tă puterea; autori ta­tea ei va spori. Poate să fie te­mută, poate să fie insul ta tă , da r va fi şi respectată, va t rebui să ţii socoteală de acest explosibil foarte delicat, cu care n u t rebuie să umbli de cât a tunci când eşti priceput .

Nu învăţaţi i au declarat războiul şi dacă ei ar fi fost consultaţi , francezi, englezi, sau germani , ei nu ar fi pus să se sune t r âmbi ­ţele a larmei şi ale dezolărei, nu ar fi pus să se cânle imnur i l e război­nice, nu ar fi dă râma t cetăţi, nu ar fi lăsat să se violeze femeile şi să se masacreze copii. Un învăţat are prea mul tă moral i ta te , pen t ru a face ceea ce nu pot să facă de cât cei pen t ru care gesturile fru­moase sunt cele care ignorează morala .

Un învăţat adevărat , un repre­zentant sincer al ştiinţei, n u poa­te să î ndemne pe conpatriotii săi la jaf ş la omor, de oarece şt i inţa are principi i n u m a i în conformi­tate cu acelea ale na ture i şi na­tura nu e imorală .

Poeţi i ge rmani , francezi, en­glezi şi ruşi , istorici care au veş­nic ceva de revendicat cu a r m a în mână , romancier i i care trebu-esc să fie la modă, oamenii po­litici care n u pot să trăiască dacă l imp de 24 de ore nu se va spune ceva de ei, în bine, sau în rău , a-ceştia toţi la un loc, sunt cei care t râmbi ţează războiul pe toate to­nur i le , foarte bucuroşi că pot jura ştiinţei mijloace noui de luptă , de masacru.

E o complectă aberaţ ie să acuzi şt i inţa de rezultatele detestabile la care a dus guvernarea celor care drept educaţie nu au decât istoria, l i teratura şi a r ia şi care pentru a t r imite fiinţele omeneşti la ma­sacru, fură ştiinţei descoperirile ei, descoperiri ce ar fi avut foloa­se, nu pagube pent ru omenire , insul tând în u r m ă tot pe singu­ra binefăcătoare a omenirei .

Victor A??estio.

O, Crist, şi noi ca tine pătimim!... Creştinii tăi se prăpădesc prin castre Iar lumea ta e-o lume de dezastre Căci am vitat de mult să ne iubim.

lubindu-ne pe tine te-am iubi Şi 'n suflete ar fi de-apururi soare... Pământ şi cer ar fi o sărbătoare De imnuri ce pe tine te-ar slăvi.

Ce zâmbitor a vieţii primăvară Ne-ar desmierdà în zilele 'nvierii iar zâmbetul de flori al primăverii Ne a- legăna ca visul de vioară!

O, Tatăl nostru care eşti în cer Şi pe pământ, ascultă-ne rugarea Şi peste noi revarsă-Ц îndurarea. Tu, ce-ai sfinţit al dragostei mister!

Cobori la noi ca lacrimă de rouă Ihn necuprinsul slavei tale haos Şi dă-ne iarăşi setea de repaos, Şraprinde visul tău de „Pace-Vouă"!

Să piară toate duhurile rele, Să moară Cain ce ne ţine încă In iadul urii — ura lui adâncă — Şi né'ncovoaie sub gândiri rebele!

Şi iartă, Doamne, iarlă-i de păcate Pe cei ce mor eroic prin străini; Ei mor zâmbind, spre cer cu ochi senini, lisând o lume nouă de dreptate!

In sufletele mândre de eroi O singură nădejde le rămâne: Ca învierea zilelor de mâne Va înfrăţi pe cei de după noi...

Şi-atuncia se va face voia ta, Şi vor gusta sublimele ei roade. De rele bântuitele noroade, Şi slava ta vor binecuvânta.

Leontin Ііівйсп 1915 Martie.

Patimile Mântuitorului, după un tablou de Giotto

Duminică, 22 Kartie 1915 . tJNIVLîHU'L LIT КНЛ H No. i-J. — 1f.

Ш Ш М 1 DIN 1913

A Halai ітая din Regim. 5 MM de C

— 13 I!W Л R E -Mult au aşteptat tecucenii îna­

poierea acestui b rav r eg imen t . Cu ioţii voiau să glorifice acţiu­

nea lui războinică. I Nu ş t i u «dacă d a r i i î t a l o r se va Îndeplini.

Ştiu însă că ei sufăr -şi î n d u r ă toate pr iva ţ iun i le acum. 'Fană la І5 Octombrie escadroanele aces­tui regiment au umbla t ca j idovu rătăcitor, fiind t r imese din sat în sat, suferind jrigarile аг$ІЦі soare­lui, umezeli le -ploilor .şi pr ivaţ iu­nile de iot felul.

, Ofiţerii stăteau p r i n cart iere în case turceşti, culcândii-se pe jos, deoarece turcii nu au patur i , nici scaune în cafele lor.

Masa lo r era în to tdeauna f ru ­gală, compusă din ouă şi pu i şi acestea când le găseau.

Nu p r imeau corespondenţa de­cât la opt zile odată. 'Ziarele r a r i astăzi sunt fot atât de necesare ca şi mâncarea , l e l ipseau. £11 ţotii a rdeau de -dorinţa de a -şti ce se pe t rece în ţară . Când venea 'câte rm ju rna l , era citit d in c a p până la cea din u r m ă l i teră.

Nu puteau obţ ine permisie , -pentru .că présenta • lo r l a t rupă era în ioi m o m e n u l necesară., situaţia fiind încă p reca ră î n noul ter i toriu.

T r a p a d s r m i a ca santinelele, .totdeauna gata a hui a rmele , !tot-deauTia cu o m â n ă pe diirlogi şi alta p e carabină.

Numai după 15 Octombrie re­g imentul a fost instalat .cu 3 es-cadreane l a 'Bobr-ici ^\ 1 .escadron jla Biricic. Dar fji aioi l ips i ţ i de toate. Nici g ra jdur i , nioi cazar-'mă, « ie i fu ra j , n ic i m â n c a r e .

Câta soîici tndine t rebue să aibă comandantul acestui regiment pentru oameni i şi caii l u i ! Cu câ'tă abnegaţie t remie să muncească o-fiţerii şi gradele escadroanelor!

Această act ivi ta te de adna imt este «caracteristică ай tenului .dev.o-'tat şi conştient de nobi la rae-serie a armelor, a ofiţerului convins ca având în per-feciă atar-в .ma teri a-lul ce-i este îacredia&bt, va avea victoria.

La întoarcere afinam înghesui t cum e a . p u i u ţ în t r 'u i î vagon de clasa I I s i s tem vechi.

Am ce ru t p e d r u m s ă ni «e dea n a a l t vagon, da r zadarn ic .

Orice .s'ar zice insă , Di rec ţ ia Căilor F e r a t e «s ie -mai p r e s u s Se .orice l a u d ă . Conducerea Căflor Ferate de căt re directerral ei, d. Cotescu a fost d e -admirat. Rc-gulă şi ordine perfectă. Nici un accident la sutele de t renur i ce circulau î n toate direrfi-rte, -tre­nuri luate cu asdtt, în care nici generalul mi-şi piftea găsi lec de cât ca anevoie .

Am vimrt pe Generalul 'Viişo-reanu din j-azervă, s tând în pi­cioare în t r ' un ïragrm «de marfă în­conjurat de razervi^îi care neîn-căpand nici pe -acoperiş îneăle-cau p e p l u g u l maşinei . 'Dar i>er-sonalîfl gări lor? Axknirabiî.

Drila di reci or genera l — Inspec­tor de mişcare, tcaaţ iune şi în­treţinere pîmă t a fr&rrari şi acari , toţi t rebueec .felicitaţi.

Entuziasmul MobiUzărei Nu ştiu dacă în istoria vreu­

nei naţ iuni se va putea găsi en-tuzismul naţiunea române . Decre­

tarea mobil izărei a fost satisfacţia dorită (lela începutu l anu lu i lüili când fiecare român dorea să-şi măsoa re p u t e r e a ca. a vrăş­maşu lu i : Iti inim;' fiecăruia din noi c'locolea dor in ţa de a în f rân­ge seuicţia poporulu i care vorbea cu dispreţ de Român ia .

Şiiarn cu. toţii că i n .şcolile .bul­gare copiii învăţau geografia ra care Dobrogea nostră, l ace "parte din .Bulgaria.

In şcolile bulgăreşt i se a runca vrajba m e i .contra -noastră.

Dobrogea ие e ra s c u m p ă л о и а , ea a fest r ecompensa bravi lor noştri .

Ddbrogea rre-a -fost da tă î n schrmbm. Basarabie i , n rp tă á m t rupu l 'României p e n t r u a fi afi-pilă 'Rusiei.

IncUgnacea Români lor а с ш п tara şi mai m a r e când î a loc -de ireou-no.şHnţă p e n t r u că m räafooiul dk l 1877 a r m a t a r o m â n ă a -sacrificat viata a zeci de mii -rte -oameni, pen t ru a scăpa pe Bulgar i i de sub jugul 'Turcilor, consta tau ingra­t i tudine.

Nimic nu .ar fi p u t u t .înfrâna a-rest .sent iment de indigrauic, Bul­garii t rebuiau să plătească semeţia lor, a r m a t a -română t rebuia să-i îngenunche şi i-a -mgeminchiat .

T renur i l e erau înţesate de regi­mentele active şi de rezervişti , de ţă rani cari la p r i m a chemare s'au năpuotit să plece -cât mai repede la corpuri le loi'. Şi toii erau vese­li, toţi cân tau şi .chiuiau р а г л а г ш şi-ar i i l ă sa t sógorul neseceraţ, p a r c ă .n'ar i i lăsat tsotie, copii, unii .chiar capiii tiară m a m ă , p ă ­rinţi feelnavi seci ibăerimi. C a •şiim amfl -І877 -şi a c u m Alexandr i -a r i i putaf ^огіе .^La min tă m e r g e ţ i űm-gii ш з і ? Jkfu! »La ]щАя síaaiá" Plecase •ornşamil. iPieeaae löegus-forul cu toa ie -că -cerea n tâ iaa'an­garale m ă r i t e pr in criza "provo­cată fie războiul Ъаісяпіс.

Plecase p r o l e t a r u l , p lecase in-dusfa-iagul, шсшгаигі iahricfile, plecase -tineri de 17 ani *i b ă t r â n i de Ѳ0. «Plecase t o ţ i m чйопіи^а sfàrffa să apere ţara m primejdie.

Cine a -vazttt cum s'a făcut t a noi mobil izarea, va crede în veci în devotamentul pariotic al 'ţăra­nului, rpmţm, p e caro -smtucar i i '1 bănu iau a n u fi cea ce -a arăta t că E.

GalU eu:a în tren, da r mai x d d cnÎ4iziasmul măr i t p r in crrages-tea.«e '»e asiUa m u l ţ i m e a pr in ură­rile calde, p r in inoura jer i le fier­binţi «ale tora-vei femei române , care şi iea -ca şi fcărfeaţii ar f ivj i i t să ве ' înscrie -voluntară ^ i să p i i -mească a r m a pent ru a i u p t a . .in-cui'ajarea femei din toate t i m ­purile, a 7os1 un « t imuien t }эеп-Iru bă rba t .

Jua in iea t renur i lor , care 'tre­ceau p r i a gări eşeau cetăţeni, a-ducând soldaţi lor fructe şi apă. Femei le , -bătrâni şi cdpii , fiecare avea -câte -un vas cu apă şi mare era recunoşt inţa soldaţilor -pe a-cele m a r i şi năbuş i toare săklur i .

Мі-атіис amin te cu â'ecunoş-t iniă că la ga ra Vam€şş, -doi oa-meîii au adus în v a g e e u l mostru un -coş în ср"й e v pu ou» • pte, vas m a r e cu o -excelentS brânză cu smân tână , lămâi , pa­ne, sticle cu \ i.u

Ac«st ^dejţm -ferne venit зіе-а fost t r imes <#e d-nu ѴгевитасЬііае, căruia am mriltimiTt prhit-r'e ern­te poştală p e r a r e ne -am iscălit cu toţlL

La găi'.i, se .ofereau SDlda ' ibr

flori în profuziune. Am trecut In

Brăiia, І^ііш-еі. І я această j^ai;ă, mâncarei-oarte

proastă aşa că me ^ à s i n d n imic bun am fă?tft d in n<nu apel ld Col. Here"ci! p- ev. . .

am fost pi In de-.ttin. В-тга Tierc-icu ^gr-'ijise a-i -da

tot Telul de merinüle. Odată .stomacul pus Ja cale a m

început a л е g'mcTi şl p e n t r u ю-dihnîi, chestie foarte grea de re­zolvat 'îritf'un vagon üe dlasa I I formal vechi, în acare n u m ă r u l persoanelor era mái m a r e ca al locurilor-

Găpiiaaul Papl ica m i - a oferit u n l o c î n JWagfm L'ît" i n vago­nu l •UE i u r a j s'au aştermft p ă t u r i . Am p u t u t -chiar şă-ліі fac pansa-meak i l Ja p ic ior . Laba piciorului mi «era umf la tă i a c ă din Mai . înarirate tue <a i i -ítperat de ш an-tracoid. Cisma ania t o s sşi inswa i ă -cut "O rană , de чягл <т\іюп pu tu t scăpa decîft dirpă vre-e "?0 -ie -zile de p a n s a m e n t .

Dimineaia în ^ a r a Sáfrgni, ne«na -üpälai §i am debarcat vo­ioşi .la Medj idia .

1̂ )1 СоІопеі іШуевси, вошашіап-tul toigăaei S :тоэіаи * 'a . îndi^ptat spre 'Gemetmiţa p e n t r a <a se pre-

senta cörptflui ;^te armafeă, i » i , divizionul, т те -ат "ínűrepttift врге OsJxôv, Лаг cüvramoűl a l йойеа sub comanda d-lui Maior P o p spre Cară teer..

Marşul spre (Qslmv Ші mai călăr isem de 15 -гті. Autist, лаіій m e u , era bă t r ân şi

p ioiaereleă erau s labe, de câteva ori áa íteap -ma. să pot icnească din care catrcă t r e b u i a să i i u ou m i r e băgare de scamă.

ТЭюатпеЧ greu mi-a 'fest. Căl-f \ ira tropicală cu car-e nioi m ci­vil n u m ă împac , î n mi l i t a r mollis la ^ â t , £u p i c io ru l răni t pe şea s t ra iaa , p e u n cal de t rupă , cu u n t rap greoi , slab de picioare şi tare în gură ! Ah ce supliciu !

T3-1 Colonel îleresom - т ь а -dat conducerea o rară a marşu lu i . Re­g imen tu l t r ebu ia să facă І 0 m i ­nute repaos.

(Va urma)

***

Un tânăr S tuden t ce învă ţa la Universi tatea din Djdord (Aaglii,\ era fo£j"te t r i s t -că n u primsie, <іѳ. şase fluni nici >ѳ şt ire de -acasă. Dar într 'o b u n ă zi u n ser-viitor aie* al casei se p r ç w w t a i a «Й-

— C e n o u t ă ţ i ? mi aduci? таіге^ bă sratlenhfl.

Nici-una, conaşule . Studentul. — Papaga lu l meu

ce iaca? Sem. — f a p a g a l u l a m u r i t . Situűenttd. — ü e ce a muri t? Serv. — Din »prea m u l t ă зсатше. Staueraul. — De œ i-aiţi da t ат

tata сатпе? 'Serv. — Юіп carrza mor ţe i -cai­

lor. SMdejUul. — Cum а$а! ^ i caii

au unurit? ^şi Miû ле? Äeui". — Dea p r e a -multă apă, Stuäeataei. — Şi -Ae ce & t rehni t

а Ш а -apă^ S c r r . — Spre a stinge incendiul

din casă. StuăcntuL — Oum'! rasat casa

noastră! £І diu ce cauză? £erv~ — H i n n e b ă ş a r e a x l e seamă

a -slu-gilsr xaiítí d u c a a u l u m u n ă r i p r in casă.

SludmimL. — i fe -oe nevoie au avut ca -să peai+te і а т а п й т і iprin casă?

S a r i ' . — 'Ca să conducă rămă-şilele p ă m â n t e ş t i ale p r e a irimtet d-tâle m a m e .

StudenuiL — £ u m : Maeia! ma­m a mea a aeer i t? # i din ce cau­ză?

Sere. — 'Be in ima rea, Tona-şirle.

StvAevhil. — De in imă retí? Serv. — Din cauza Trroi*ţei ta­

tălui d-tale '(Iubitul j ioStra stă^ pan}..

JUmflemtui. — С ш ш ^ і T a t a a muri t?

Seri:. — ©ar a soăg«t p e d-ra sora dv .

Stutfentîtl. — Şi n n d e Ч вюй.оа-ra mea?

Sen-. — E în agonie, l a spital . Slu'l/'nlul. — Şi tu ai scăpat, '

f u g : ; i ? Ï • Serv. — Am stat -de-o parte , ca

să pot i i de to tes -onaeiMr*i. * * *

X. — De -ce-ţi e pa l tonul a ş a de scurt??

Y. — Am iritat să-1 măsor când 1 a m , ,cnr8ţat".

7) na X. — Spnne-mi -tlragS, ce faci d ta de ai mâini le aşa de moi şi F.lbe?

O na. — Nu fac „n imic" d raga mea-

8. — flo. U. LN1 VERSUL LITERAR Duminică, 22 Martie 1915

ADALBERT DE CHAMISSO

Păţaniile lui Peter Schlemihl S o m w i trad-лз.» d e S . Ь*£а.ЖХа. ЬТ

- URMARE -

Trebuii sä mint iar: „într'o zi, Нви mojic mi-a călcat cu atâta fcedibăcie umbra încât i-a făcut » gaură mare... Am dat sä mi-o шшв&, căci cu bani pott face ce trei, şl ieri trebuia s* mi-o adu-

— Bine, domnul meu, foarte Э*пе! răspunse inspectorul, vrei Bă iei pe fiica mea, şi nu *eti singurul. Ca tată, trebue să mă îngrijesc de soarta ei. T i ífctu trei iile răgaz' ca "să-ţi "gă­teşti o umbră; dacă până atunci • i i cu o umbră care să-ţi şeadă •ine, vei fi binevenit pentru mi-, me; dar m ziua a patra — s'd ştii bine — fiica mea va fi ne­fasta altuia".

Voii să încerce să mai spue eeva Minei/dar ea se ascunse of­tând şi mai tare la pieptul ma­n e i sale, iar aceasta din urmă *mi făcu semn să mă îndepăr­tez. Plecai clătinându-mă şi mi ee părea că fusesem alungat * n rai. :

- Departe de supravegherea lui Bendel, cutreerai te întâmplare j>.- ej с.чтріі. Fruntea-mi na brotxmită de sudoare, rece, •coteam gemete surde, 'mi ye-віа nebunie...

Nu ştiu câtă vreme am umblat In bntui "ăsta când mă simţii t r p - і"-^огЯ pe nişte bălării luminate de soare.

Statui locului şi mă intorsei... F "' 'u haina cenuşie, ca­te părea.că abia 'şi mai trăgea sufletul de când fugea dup* mir

'ne. El începu tndată:, „Te vestisem că mă voiu în­

toarce astăzi, dar n'ai avut răb­dare. Nu fere nimic insă, ur­mează-mi sfatul, răscumpără-ţi Umbra pe care ţi-am adus-o 1ц-dnrgt. si îitonrce-te numai de *ât. Vei fi binevenit în grădina Inspectorului, şi totul nu va fi fes* rtprtit o glumă. Cât despre Rascal, çare *e-a dat de gol şi vrea să-ţi ia logodnic* lasă-1 pe seama mea, li viu eu de bac".

Credeam că visez. — '„Mi vestise întoarcerea pe

astăzi?..." Socotii din nou tim­pul. Avea dreptate, greşisem nereu cu o zi. Căutai cu mâna Ireaptă săculeţul în sân; el îmi ţhiri gândul şi se dădu cu dbi » i ş înapoi.

— Nu, d-le conte, săculeţul « <n mâînî bune. păstrează-1.

'L privii ţin*ă, uimit. El urmă: „Nu cer decât un hi-

eru de nimic ca amintire; fii a-,tât de bun şi tecăleşte-ті bile­ţelul ăsta".

Pe pergament erau următoa­rele cuvinte:

„Subsemnatul las stăpânului' •cestui act sufletul meu după Oespăţirea sa firească de trup".

Mut dé mirare, priveam rând pe rând hârtia şi pe necunoscut. Intr'aceştea.cu o pană nouă el *mi luase din mână o picătură 'de sânge dintr'o zgârietură ce mi-o făcuserfi тйгасіпіі, şi mi-o întinse.

Dar cine esti d-ta? îl între­bai în sfârşit.

— Ce te priveşte, 'mi răspnnse el; şi-de altfel nu se ved? cine sânt? Un nevoiaş, un fel dp în­văţat şi fizician, care nu ranălă nici un pic de recunoştinţa-dela prietenii săi pentru maestria ui mitoare cu care le aduce foloase un nenorocit care n'are altă des­fătare pe lume decât experienţe­le чяір. . Par iscăleşte, te rog, Colo jos, In <V<vtp'a. Pfirr .Ş<~hlc

Clătinat din cap şi zisei: — Iartă-mă, d-le, dar asta nu

iscălesc. — Nu? repetă el mirat, si de

ea nu? — Fiindcă mi ge pare că e ce­

va ce nu se poate face aşa în pripă, să-mi răscumpăr umbra vânzându-mi sufletul.

— Aşa, aşa! repetă el, trebue să te mai gândeşti, şi izbucni într'un hohot de râs. §i ceri, mă rog sufletul d-tale? L-ai vá­zul vr'odată oare, şi ce ai de gând să faci cu el, după ce vei muri?. Fii. mai bine bucuros că ai găsit pe cinea care, cât eşti încă în viaţă, vrea să-ţi dea în schimbul acestui X, al ace­stei puteri galvanice eau de po-

. larizare, al acestui fleac oricare . ar fi, să-ţi dea, zic, în schimb

umbra d-tale, cu care poţi că­păta mâna iubitei şi s'ajungi la împlinirea tuturor dorinţelor. Vrei mai bine să dai chiar d-ta pe biata copilă acelui pungaş neruşinat de Rascal? — Uite, asta trebue s'o vezi chiar cu o-chii d-tale; haide, îţi împrumut, tichia asta (el scoase ceva dtá. buzunar) şi ne ducem nevăzuţi în grădina inspectorului.

Trebue să mărturisesc că-mi era ruşine că omul ăsta râdea de mine! D. uram din fundul sufletului, şi cred că ura asta, mai mult decât principiile sau prejudecăţile mele. mă îndem* . na să nu-mi răscumpăr cu i r eălitura mea umbra de care veam atâta nevoie. Apoi îmi era silă gândindu-mă să fac drumul ăsta hr tovărăşia lui. ... Mă înfuria gândul că voi ve­dea pe acest făţarnic, pe acest moroi batjocoritor trăgând cri urechia între mine şi iubit»-mea, două inimi zdrobite. So-cotii ca ceva fatal ce se pe" trecuse, nenorocirea mea dé ne- • înlăturat, şi întorcându-mă spre omul acela, îi zisei:

— Domnule, ţi-am vândut um- -, bra pentru acest săculeţ ferme* V cat, şi m'am căit destul. Nu se poate strica învoiala noastră, tn numele lui Dumnezeu!

El dădu din cap şi încrunt* faţa. Urmai: „Ei bine! n'o să-ţi mai vând nimic din ce-i al meu, chiar cu preţul umbrei mele, • şi nu voi iscăli deci nimic. Câţ despre travestirea cu care mă lmbiezi, vei recunoaşte chiar si d-ta că ar fi mult mai desfătă­toare pentru d-ta decât pentru ' mine. -

Iartă-mă deci, şi fiindcă na ee poate altfel,... să ne des­părţim !

— îmi pare foarte rău, d-le Schlemihl, că te încăpăţânezi á nu primi târgul pe care ţl Vam oferit prieteneşte. Dar poate că voi fi altădată mai fericit La revedere în curând! Fiindcă W ni vorba dé asta, mai dă-mf voe săţi arăt că nu las nicide­cum să mucegăî'ască lucrurile pe care le cumpăr, ci le ţiu bine şi le păstrez cum trebue.

El scoase tndată umbra mea din buzunar şi, desfăşurând-o cu dibăcie, o întinse la soare la picioarele sale, aşa că I ur­mau două umbre — a mea şi a lui; căci umbra mea i se su­punea şi se lua după toate miş­cările lui.

Când rpvăzuî după un răs-tjmp a'rit dp lung biata mea lîTm'-r'i, înjosită la o slujbă a-tv.t de cîrşearfă, torm-n când T I n '-mi itAt r!p chinuit d !n nri-

cina ei, mi se frânse inima de durere şi începui să vărs lacri­mi amare. Omul urât, fălindu-se cu prada sa. îşi reînoi cu aeruşinare propunerea:

Atârnă de d-ta ca s'o recapeţi; ő trăsătură de condei şi scapi pe nenorocita Mina din ghia-rele nemernicului spre a o strânge la pieptul d-tale... Cum ţi-am mai spus, numai o iscălitură.

Lacrimile mă podidiră cu şi mai multă putere, dar mă In­torsei şi-i făcui semn să plece.

Intr'acestea sosi Bendel care, foarte îngrijat, îmi luase urma până acolo. . Când bunul băiat mă găsi plîngîng, şi văzu umbra mea — căci nu se putea să n'o recunoască în stăpânirea ciu­datului necunoscut, cenuşiu, — hotărî îndată să mă facă să re­capăt lucrul meu, fie " çhiàr şi cu sila. Nedeprins să facă mul­te mofturi, şi fără să mai între­be ceva, el porunci îndată ace­lui om să-mi înapoeze fără în­târziere ce era al meu. A-cesta din urmă, drept orice ră­spuns, întoarse spatele - bietului băiat şi plecă, dar Bendel ridi­că bâta, pe care o avea, şi u r marin du-1 de aproape îl făcu să-i simtă tăria braţului său poruncindu-i mereu să dea um­bra înapoi. Celait ca şi când ar fi fost deprins cu astfel de pă­ţanii, lăsa capul în jos, înco­voia umerii şi-şi văzu liniştit şi tăcut de drum, ducând după el şi umbra mea şi pe credincio­sul meu . servitor. Mai auzii multă vreme răsunând un zgo­mot surd până când se pierdu în depărtare.

Rămăsei, ca şi mai înainte, singur cu nenorocirea mea.

VI.

Rămas singur pe acel pus­tiu, lăsat să-mi curgă lacri­mile în voe, uşurându-mi bia­ta inimă de o greutate nespus de mare. Nu vedeam totuşi ca­re ar putea fi sfârşitul nenoro­cirii miele şi sorbi am noua c travă 'ţ>e care o ^ turnase necu­noscutul în rănile mele. Când îmi adusei aminte de înfăţişa­rea Minei şi mi se arătă faţa-i blândă şi iubitoare, palidă şl

• scăldată în lacrimi, precum o văzusem cea din urmă oară spre ruşinea mea, deodată nă­luca obraznică şi batjocoritoa­re a lui Rascal se furişă printre noi. Atunci îmi ascunsei faţa şi începui s'alerg ca un nebun prin pustietate; dar scârboasa nălucă пц-ті da pace, ci mă nrmăria în fugă, până ce căzu gâfâind udând pământul cu la­crimi noui.

Şi toate astea pentru o um­bră! Şi umbra asta aş fi pu­tut-o recăpăta printr*o singură trăsătură de condei. Mă gândii la ciudata propunere şi la şovă­iala mea. Simţeam un gol su­fletesc, nu mai puteam nici să judec, nici să cuget.

Ziua trecu. îmi potolii foa­mea cu poame sălbatice, iar se­tea la cel mai apropiat şivoiu de munte; înoptă, mă întinsei sub un copac. Umezeala dimi­neţii mă trezi dintr*un somn greu, în care m'auziam eu însumi horcăind ca de moar­te. Bendel trebue să-mi fi pier dut urma, şi-mi părea bine. Nil mai voiam să mă întorc prin­tre oameni, de cari fugiam cu groază ca vânatul fricos din munţi. Aşa am trăit trei zile de nelinişte.

In dimineaţa celei d'a patra mă aflam pe un şes nisipos, scăldat în lumină, şi stam pe sfărâmături de stâncă, deefă* tându-mă cu lumina soarelui de care fusesem linei t atâta amar

de vreme. 'Mi hrăniam în tăcere sufletul cu desnădejdea lui. De­odată mă speria un zgomot mic; aruncai, gata de fugă, o privire împrejurul meu nu văzui pe ni­meni; dar trecu pe dinaintea mea pe nisipul luminat de soare o umbră omenească sămănând cu a mea. Ea umbla singură, părând că şi-a perdut stăpânul.

Atunci se trezi în mine o poftă nebună: „Umbră, 'mi ai* ceam, 'ţi cauţi stăpânul? Să-ţt fiu eu stăpân". Şi mă repezii la ea ca s'o iau. Mă gândiam în-tr'adevăr că dacă aş izbuti eă-i ating urmele în aşa chip în cât Bă-mi ajungă până la picioare, ar rămânea alipită de trupul meu şi ar sfârşi prin a se o-bişnui cu mine.

La mişcarea mea, umbra o luă la fugă şi trebui să dau o goană aprigă după fugarul uşor, goană pentru care 'mi da puterea tre-buinciasă numai gândul ' de a scăpa din grozava- strâmtorare în çare mă aflam. Umbra fugea spre o pădure destul de înde J

părtată încă, în umbra căreia aveam s'o perd •.. bine înţeles. La gândul ăsta, inima mi se frânse de durere, 'mi aţâţă. pof­ta, mă făcu să grăbesc goana; acum mă apropiasem vădit de umbră, din ce în ce, mai mult, şi trebuia s'o ajung. Deodată se opri şi se întoarse către mine. Cum se azvârlă leul asupra pra-dei sale, m'aruncai cu o săritură asupra ei cá s'o prind... şi dă­dui pe neaşteptate, peste o împo-dui pe neaşteptate peste o împo­trivire trupească. Un braţ ne­văzut 'mi da în coaste lovituri sdravene nemai pomenite încă.

Groaza pricinuită de acest a-tac neaşteptat avu de urmare săi mă facă s'îmbrăţişei cu furie piedica nevăzută din faţa mea. Deodată căzui jos; dar la spate, sub mine, zăcea un om, acum văzut, pe care îl strângeam vârtos. , ', '

Acum înţelesei. îndată toată întâmplarea. Omul ăsta trebue să fi avut faimosul cuib care face invisibil pe acela care o are; nu însă şi umbră lui; el trebue să fi purtat cuibul, apoi '] va fi; aruncat 'Mi aruncai privirile împrejur, descoperii numai de-, cât şi umbra nevăzutului cuib. Mă sculai şi mă repezii să. pui mâna pe preţioasa pradă. Ţi-nftnd cuibul în mâini, mă fă--, cusem şi eu nevăzut, dar fără umbră.

(Va urma).

f l o r a : măreşte efectele^

FLORA SAPUMoe .