Anul XXXI. - No. 2 1 5 BANI IN T O A T A ŢARA S Dumin ică , 24 Mai ±91*

UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL » || C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Ă R A N U N G I U R I

L I 2 , o o A N U A L j| Maria Al. Hina, I. Foţi, Constantin A. I. Ghica, C. Ciocazan, Romeo Lovera, Abonamentele se ac M i samarineann. Leontin Iliescu, etc. I a _ p e p a g , D a 7 Ş l 8

ruma pe un an. Щ

2 . — No. 2 1 . UNIVEftöUb LITERAR Duminică, 24 Main 191 ̂

Războiul anecdotic Solidaritate. Un tren care ducea răniţi şi bol­

navi se opreşte mu l t t imp Ia o gară. P r in t r e cei cari se dădeau jn< e ra un general , cu m â n a în e-şarpă, a ju tând să meargă pe un s implu soldat, care şchiopăta gro-«av.

— Gine-i rănitul? întrebă cineva. — E ordonanţa mea , răspunde

Ui blândeţe generalul .

Covorul irezistibil. La uşa u n u i magazin, se gă­

seşte un covor i m e n s «are serveşte la ştersul piciaareîor.

Pe acest cover însă щ е ar äst, original a picta i eapetefe crier mai pr incipal i membri m famb liei imperia le gerraaae.

Şi nu depar t e fie acolo acest- a-viz:

Mulţumesc. Graue acestui preş, toată lumea îşi şterge pteioarele înainte de a intra.

• Là spitalul 7піШвг. Doctorul e cât se peaie de gră­

bit: trece pe dinaintea maior ră­niţ i repede şi Ie s p a o * că-i та r e ­dea peste câ teva нидайе, dar нлиі dintre ei e mai nerăbdător:

— Domnule maiori — Ce-i? Ce-i? Unde ai fest atins* — La cap d- le maíer . — A, bine, b m e _ îmi pere сж

n 'are să fie neve ié ö t a

împăratul scntăfiumt. Bătrânul împerafc Franz losef

primeşte noutăp de p e câmpul d e luptă; i se citeşte си тосе ta ie depeşile:

— Sire, o sută de mi i de aus tri-1

aci sunt pe d r u m u l Moscovei — Bravo!... bravo, strigă împă­

ra tu l p lângând de Ьисшіе, ea un .copil.

Atunci aghiotantul explică: — Sire... sunt în calitate de

prizonieri .

* Răspunsul imui om deştept. — Cum, fu întrebat Mar ins , e-

rai să fii omorî t dfe 12 ori? — Hei răspunse Marius, puse­

sem m a n t a u a peste tranşeu să se usuce. Când o iau, era uscată, dar era găur i tă de 12 gloanţe. Ei, a-cuma , dacă eu eram îmbrăcat eu lea nu e ram să fiu omorît de 12 ori?

* Surdul.

Bravul general Z.... rezervist, nu pricepe de ce serviciile Iui nu se întrebuinţează mai bine.

Dar nu mărturiseşte nici cdată surzenia lui teribilă.

- - Da. domnilor, da.. . eram m front, mă găsea.m alături de cel Jnai mare t u n al nostru. Ei bine, domnilor , am auzit perfect detu­nătur i le , dar sunt departe, foarte depar te de a face sgomotul de care Re vorbeşte, de altfel, credţi-mă, ţ u n t bune în vreme de nevoe.

* Sentinelă (?) Balizaud pleacă să-şi ia în pr i ­

mi re postul de sentinelă: două ore de serviciu în timpul nopţei.

Un soldat îl întreabă: — Nu vrei să-ţi dau o cafea îna­

inte de plecare? — Mulţumesc, zice Balizaud...

cafeaua nu mă lasă să dorm!... — Cum, nenorocitule să dormi

când eşti de gardă? ori ai poftă să mori împuşcat?. .

Pronosticuri exacte. E r a î n t r ' u n a d in zile î n t r ' u n

t ramvai . O femee cu nişte colţi pe frunte aşezaţi în mod neobiş­nuit , care delà p r i m a vedere o cu-noşteai că-i căr turăreasă , vorbea în gura m a r e :

— Eu zic, că războiul se sfâr­şeşte în ziua de 15 Mai la ora 4 după amiazi .

Şi fiindcă eu r idicam din u-meri ta spatele ei, se întoarse că­tre mine şi zise în faţa publ icului cu gura căscată:

— Şi asta-i tot aşa de adevăra tă cum d-ta ai 51 de ani şi cum ai m epftevrnonaîe-ul d-tale şease femei şi şaizeci de bani .

Coborî imediat lăsând tot t ram­vaiul zăpăcit, mu t de admira ţ ie .

— Să m ă iertaţi, zisei vecinilor me i , mai întâi am 47 de an i şi în Ьешняаг a m 13 franci şi 40, şi a a &Sß ешга a ghicit dumneae i .

Cum a murit W anderbilt — Priatre victimele scufundării

transatlanticului ,,Lusitania" ser mimară şi de mai multe ori mili­onar»! Alfred Wancterbilt. Se cu nőse amănuntele acestei scufun­dări 9 a n se ştie ee va urma асМгиЕиіЬи de note protocolare în ­tre Ämeriea şi Germania. Este in-teresast de шгв^ттаа atitudinea етоіс* a Iva 'ШатЛвЛвіі în mo-menteié de paacă , ajutând cu desùttereattre safaarea de 1& moar­te a multor fesEsâ şe copii mai a-

Ежрісаіт se {seduse; ofiţerii au semnalat prisraefsz«; Wanderblit era ia. masă. E d e oeînchipeit pentru noi groaza, frământarea care se produse pe punte. Wan-derbüí a venit pe punte şi aici i se ofereau ш insistenţă, şalupe şi bărci de salvare; el însă le refuză cu încăpăţârnare. Copii, femei ş i bătrâni plângeau cu desperare rugându-se să fie ajutaţi să scape pe o barcă ori pe o şalupă; per­sonalul vaporului era însă insufi­cient. Atunci Wanderbilt şi came­rierul său se apucă de lucru, sco-

borând după vapor peste 80 de fe­mei şi copii în şalupele de salva­re.

Vaporul se scufunda din ce în ce, valurile se urcau tot mai a-meninţătoare şi în clipa când era să fie înghiţ i t Wanderb i l t îşi încinse centura de salva­re Nenorocire însă. Centura, se desfăcu, pr imejdia devenise aproa pe imediată . Dar îndrăzneţu l Wanderb i l t nu se dădu învins , înfruntă forţa valur i lor şi conti­n u ă să înoate. Era aproape de un m a r i n a r care înota disperat . W a n ­derbil t slăbit ceru ajutor. Mari­na ru l se apropie de el şi înt inse m â n a să-1 apuce. Era prea târziu. Wande rb i l t n 'avusese putere ca în chpa aceea măcar să fi înt ins m â n a măcar odată. Un val ur iaş îl plesnise în cap scufudându-1 în profunzimea apei.

Farse între camarazi. Un scoţian mare şi voinic, cu o

forţă muşchiulară considerabilă, s*3 înrolat voluntar în armata en­gleză. Soldatul fu trimis pe fron­tul de luptă. Aici, făcu impresie covârşitoare asupra camarazilor săi; de altfel şi scoţianului îi plă­cea sä se laude, povestind acte numeroase de lupte mari cu ani­naşi ele sau cu bande întregi de inamici pe care el s ingur putea aă-i răpună. In orele de răgaz ca­marazii îl ascultau şi mai în glu­mă, mai în serios au scos vorba că , . s i tuata aliaţilor e câştigată având u n feptător aşa de brav şi de voinic c a m e n scoţianul"'. Voi­nicul v o l n f a r însă era şfc suscep­tibil de glwsae. Intr'o zi primi c-telegramă o e rarmătorul cuprins; „Te felicit fcra* scoţian. Doresc să-ţi admir eroismul sfâşiind pe nemţi. 6есч5ВВ**. Scoţianul arătă telegrama t e t e e w spunând că s din partea regeim George al An­gliei. Au treeafi câteva zile numai şi voinicul sea&an primi o nouă telegramă, сяиіаіа prin semnătu­ra celui carele trimisese, „înro­larea ta, nenorocire pentru mine Rog rămâi neutre. Dumnezeu îţi va ajoi». W í U k u h " . A citit tele­grama ж*о4іап«і. Cel dintâi gând 4a fost către Kaiser. Dar cum era

Să-ţi aminteşti

лоо<ххх>о<х>о<><><><><><>̂ ^ o o o z o o o o o o o o o o o o o o z o s o o o

o o o o o z o o

o o o o

Să-ţi aminteşti de clipa în care-ai priceput Că mi-ai aprins in suitei ÜB dor nebun şi mat, Când na 'ndrăsneam privarea spre tine să ridic, Mergeam tăcuţi alâtnri şi ш vorbeam nimic.

Târziu, ca in uitare, şopteai* şi ochii tăi Se luminau în taină de-arzândele văpăi... Mă 'niiora plăcerea sândind că totnl ştii, Şi ne pierdeam ca visai pe-aleele pustii.

Vedeam in trista viată un soare răsărit Ce-mi va conduce paşii spre-adâncul infinit... Prin sinceră'mi iubire speram că o s'ajung Să-mi pară 'n lume traiul un basm inimos şi lung.

înfiripam in mine poemul nesfârşit, In care cântam dorul ce glasul ţi-a vrăjit, Şi te simţeam aproape, pe umăru-mi plecat... — Dar ţi-a murit pe buze cavîntul aşteptat. —

Maria Al. Hina.

să afle acestea despre el? cr i cât de g lume ţ ar fi voit 5ă fie in l aude le lui, şi-a dat seama, că mai g lumeţ i au fost camarazii cu el, t r imi ţându - i cele două tela<r.v me.

* Surpriză. Acum vre-o t M l un i , doi ofiţeri

lup tau cot la cot în bătă l ia de la R. Unul dintre ei căzu; celălalt se plecă a supra camaradu lu i său, lovit de moarte , îi luă porte-feuiie-ul şi ceasul şi porni din nou la luptă . A doua zi, fu şi el grav răn i t şi fu nevoit să stea în spital două luni şi jumăta te . In cele din u r m ă vindecat, se întoarse la Pa­ris, unde era familia pr ie tenului său. E ra desigur o datorie pe care t rebuia cu du re re s'o împlinească faţă de soţia pr ie tenului său, adu­când odată cu vestea căderii ca­maradu lu i şi obiectele luate. A-junse la casa camaradu lu i , urcă scara, sună ca oarecare sfială. I sa deschiseş.

— A, iată pe veciul şi b u n u l m e u prieten.

E r a chiar amicul , pe care el U soeotia mort .

Rana nu fusese itrurtală. Cei doi prieteni s'an aşezat bt

vorbă şi s'au Ьоештй, căi s'a în­tâmplat aşa.

După câtva an pornit din nou voioşi pe frontnf dte leptă.

* Din cauza unei femei. Donra şi Gaube se eamoşteau de

mici, au eopitării împreună şi prietenia lor inspir» tutaror celor care-i cunoşteau, durata eee mai tainică. Au plecat ia războia împreună, făceau parte din ace­iaşi companie de infanterişti. Compania lor a dus invesşnnate lupte de tranşee, cei doi pneteni se simţeau bine mângâi nda-s» şt păzindu-se wnul pe altul. Іпйг 'вва din luptele delà Eparges au fast răniţi amândoi. De aci au fost transportaţi la Paris; în spital, pa­turile erau vecine, şf lucru ciu­dat amândoi erau răniţi la m â n a Stângă După îngrijirii serioase s a u făcut bine şi eşind « n spital au obţinut câteva zile d e libertate să îşi vadă familiile. In acest t i m p au cunoscut o fată. Olimpia care-i captivase p e amândoi. Şi dacă dragostea de patrie făcuse pe cei daţi preiteni inseparabili, dragostea « s e i femei i-a îndepăr ta t . în faţa fetei cu ochi duioşi , cu nurul hloBrf. Doura şi Gaube s imţeau că trebuie să d i spară unul de ei ca numai astfel fata sä fie a ace­luia care va rămâne . Pri lejul de ceartă s'a frit fără greutate în t re ei, înjrrrâturile au isbucmf ' a r Doura fiind mai slab a voit^ întrebuinţeze cuţi tul ca armă d e distrugere. -Gaube îi apucase mâi-nele şi când se pregătea si-1 runce delà etaj, Ol impia a lerga desperată în t re ei.

— Ce faceţi? Oare nu - i păcat s i moară v reunu l dintre voi. când ţara are nevoe de soldaţi?

In locul pr iv i r i lor înveninate de ură, acum cei doi prieteni se ui­tau u n u l la a l tu l pl ini de amără­ciune, i a r pe mc::4^nr i le frunţi­lor se verTëa ur rna regre tu lu i . 0 -l impia interveni , i-a împăcat să-ru tndu - i pe amândoi pe frunte şi iurându-le că amândo i îi sunt tot atât de dragi , i-a îndemnat să ple­ce numai decât pe frontul de îm>

ta.

^ О ^ Л Л О С О 0<>000<X>000<X><X>0<X><X><X><>0<X><><>0 C x X x > 0 0 O 0 0 0 O O

Duminică, 24 Main 1915, Mo. 21 . — 3 .

Locuitorii din Ypres fugind din oraşul lor bombardat de germani

PORTRETE LITERARE

D-ra Elena Văcărescn In t r ' una din cele mai frumoase

pofzii ale d-lui Coşbuc, int i tula tă „Ideal", găsim descrierea dragos­tei ce-o fată de împăra t a conce-put-o pentru un. fiu de craiu pribeag prin lume. Domnita , mer ­gând să-şi ump le urciorul la fân­tână, îtâlneşte pe ademeni toru l tânăr. De aci : draguste eternă, în­tr'o clipă zămisli tă.

Şi-a iurui t viata acestei iubi r i pătimaşe — mirag iu l artei — şi pimeni . nici t impul care sch imbă (toate, H ici tinereţea, nici dezilu­ziile realităţii n 'au putut-o abate din d r u m u l ei spinos şi dulce — şi

Treceau drumeţ i P e lâgă ea Şoptind, dar dânsa nu-i vedea Treceau şi zilele zourând . Treceau şi lumi . treceau pe r â n d Treceau şi ani. er nu-i trecea. Răbdarea aşteptând. Şi aşa până la moarte ; căci

dânsa nu putea să-şi ducă mai de­par te t raiul , fără această dragos­te, s ingurul ei rost pe pămân t — altfel totul i-ar fi păru t gol şi fără sens. i s'ar fi părut că existenţa ei este aceea a u n u i beduin, care în zarea depăr ta tă şi tu rbură toa re vede un cenuşiu amenin ţă tor , care prevesteşte s imunu l , iar nici pe aproape, şi nici pe depar te c 'un semn sau vre-o u r m ă de oază 4"erde ori de cisternă răcori toare. . .

Cam aceasta e concepţia vieţii din poeziile d-rei Văcărescu :

Vidé al m'a rempli l'âme de nostalgie, — ne spune ea însăşi Undeva.

La femee reali tăţ i le existenţei trec prin camera secretă a inirnei. Lu­mea pent ru dânsa nu e judecată decât pr in atmosfera de simpatie sau de ant ipat ie ambian tă . Din aceaslă cauză femeea o mai ca­pabilă de entuziasm şi de jertfă ca bărbatul ; şi de oarece elemen­tele judecăţii la ea sun t ant ipat ice sau simpatiee, va fi ma i pu ţ in sta­tornică în faptele ei .şi mai de loc cosecvcntă.

Numai cine în(elege toiul, iartă toiul.

Dar dacă nu intr i în logica lu-

d e 1 . F O T I

cruri lor , adică să stabileşti exact rapor tur i le d in t re luc ru r i şi n u pătunzj în psihologia persoanelor, mu l ţumindu- t e să-ţi faci convin­geri le după a n u m i t e a t i tud in i şi d u p ă anumi t e incidente, a tunci eşti condamnat să r ă m â i la supra­faţă. De aceea nu vom găsi femei cari să facă filozofie şi să ne des­crie evenimentele istorice fără păr t in i re . După c u m noi bărbaţ i i r ă m â n e m stăpân absoluţi în dome­niul realităţii fenomenale, sexul contrar iu nouă domină lumea sen­t imentală . Nu pu tem concepe ar ta fără rolul femei, nici u r a nici iubirea, nici u n fel de pa t imă so­cială sau individuală , fără par t i ­ciparea ei. Tot ce e voinţă, t rans­formarea imediată a voli ţ iunilor în fapte, adică politica, gen iu l mi l i tar , s tăpânirea e operă bărbă­tească; d impor t ivă tot ce-i profund omenesc, colţul de suflet u n d e stau pitite mila, iubirea, devota-lamentul , nobleţea şi jertfa sun t mai mu l t operă de femee. î n t r ' u n cuvânt, viaţa bărba tu lu i este voin­ţa, viaţa femeei este sen t imentu l .

De aceea cri ter iul pe care îl vom alege în judecarea operei d-rei Văcărescu va fi acea covârşitoare putere de a iubi de a îmbră ţ i şa de a da viaţa simpatiei la tot ce ne înconjoară, adică leliefrea unei calităţi pa r femenine.

* D-ra Elena Văcărescu se trage

din viţa bceri lor poeţi, cari au jucat u n rol cul tura l în istoria li­teratur i i noastre . P r in tradiţ ie de familie şi pr in educaţie a r ă m a s o bună româncă, de aci senzul versur i lor adresate ţării noastre: Come u n jet d'eau joueur , j ' épar ­

pille et j 'é tale Ton Orient, avec ma voix occiden­

tale. A scris în t r 'a l tă l imbă, fiindcă

a fost o falşă concepţie la o anu­mită clasă sup rapusă de la noi, mu l t ă vreme, că atât l imba româ-

*) Ult imul volum : La dormeuse éveillée.

nă, cât şi is toria noas t ră n ' a r pu­tea să mul ţumească ambiţ i i le li­terare ale unei persoane cu cul­t u r ă occidentală.

Nu tot aşa g â n d i m noi cari cu­noaştem bine peripeţi i le eroice a-le vieţii noastre naţ ionale, acea fermitate fără pereche de a ne menţ ine intacţi în integri tatea noas t ră etnică, în mijlocul urgi i­lor ce s'au năpust i t d in toate păr­ţile; sun t em depar te de această concepţie, noi cari a d m i r ă m acea sforţare epică a strămoşilor de a scăpa de s u b jug străin lup tând fără preget, mai ales în epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, cu cele mai m a r i puter i mi l i ta re ale Europei , azi în contra tătari lor şi cazacilor, mâine împotr iva ungu­r i lor şi turci lor , veşnic birui tor i , câte odată învinşi , veşnic m â n d r i

şi neîduplecaţ i p recum romani i în v r emur i fercite ca şi în vre­m u r i de răstr işte.

Şi nici sp i r i tu l romant izmulu i , nici vr 'o slăbiciune patriotică, cu sub înţelesuri interesate, nu te va conduce la convigerea adâncă a sufletului care a vibrat p r in vea­curi pen t ru înfăptuirea acestui neam, ci răsfoirea documentelor neper i toare , cari vorbesc de două împără ţ i i româno-bulgare în Bal­cani, de vitejia fără seamăn a a-celuia care a îndrăzni t când toată Europa , i se închina ca în faţa u n u i zeu — viforului turcesc, de sub domnia celui mai mare din­tre Sul tani .

Chiar evoluţia l i terară, p l ină de jertfe şi de iubire de neam, a ace­lora cari au creat gra iu l româ­nesc de astăzi, e u n î n d e m n ne­preţui t la m u n c ă desînteresată şi u n prilej de entuziasm. De câte ori nu ne-am înduioşat, cetind viaţa lui Nicolae Bălcescu şi a lui Grigore Alexadrescu, de câte ori n ' am r ă m a s împriet r i ţ i de admi­ra re la vederea şi înţelegerea ope­rei t i tanice ce au săvârşit mode­ştii dascăli Heliade în Munten ia şi Asachi în Moldova'...

Şi cât eroizm nobil nu este în ar ta celor mai t ineri , ar tă impreg­nată de suferinţe, dispreţuiţ i şi nc-înţeleşi într 'o societate înapoiată, dar totuşi încrezători în ei şi în neamul lor! De pre tu t indeni se ri­dică un suflet românesc putern ic şi viguros, care vrea să trăiască pr in el însuşi, să apară la l u m i n ă ca acele plante , îngropate înc>

SU.'j zăpadă, cari pr in viaţa iraen-i sa ce le s t răbate şi p r in putereal iur s ingură se r idică de asupra ' intemperi i lor din aiară, înfrun-, tând fur tuna şi izbândind să tră­iască şi să se dezvolte mai depar­te.

încrederea această m a r e ce o a-vem în noi, n u e oare energie acu­mula tă a generaţi i lor trecute; n ' am moştenii oare de la s t rămoşi spe-j r -mţda lor. iluziile lor, dorinţele lor în pailfc, reai-i'/îm •d^vc/.-" Iată ceea ce ne face să credem că munca noas t ră a t u tu ro r este ma i rodnică mai demnă de recunoş-, t inţa celor cari vin după noi d e cât aceea a u n u i francez "sau a u-nul ge rman ; iar din deziluziile din durer i le , din puterea, din re­zistenţa şi îndoielile noastre de as­tăzi se vor naşte bucuri i le şi vii­torul s igur al u rmaş i lor .

Pen t ru cine are spirit ca să pă­t rundă lucruri le , peiitru cine are i n imă ca să înţeleagă aceleaşi lu­crur i , pen t ru acela nu mai puţ in nobil şi mai prejos de poezie este gestul ţ ă ranu lu i cincinatus, sfi­dând gloria la coarnele p lugului , d u p ă ce a avut-o, a lă tur i de cel mai superb dialog al lui P la ton . Iar noi nu ne vom ruşina, după ce am citit pe Sofocle şi pe Ra­cine, ca să re ţ inem cu drag atâtea şi atâtea bucăţ i l i terare ale mo­destei noastre l i tera tur i , când ace­ste bucăţ i sunt „ rupte din in ima noastră" , sunt mai aproape ele su­fletul nost ru de cât Eriniile lui Eshil şi mai inteligibile de cât ter-, tetele lui Dante . Comparaţi i le ex­t reme sunt ma i în totdeauna из-j cate şi cei ce le emit dau dovadă, de snobism şi de superficialitate, täte.

III

D-ra Văcărescu a s imţi t ргіи і іь tuiţ ia de adevărată poetă că artis-; tu l n u poate să descrie de cât;

ceea ce a simţit profund, şi ceea ce a văzut şi a voroit în patima* tinereţii , adică impresi i le de aca-ţ să, din familie, din ţară , din tre* cutul care-i vorbea aşa de cald şn expresiv în ochii propri i lor ei stră^ moşi, şi a tunci va scrie cea mai^ frumoasă, poate, din poeziile dsalei Et le arând moine attend, admi­rabi lă p r in simplicitatea ei clasică, p r in delicateţa infinită a senti-, meri tului , pr in vagul contur ац lucrur i lor trecute, cari se proec-lează în zare ca l umina unei can­dele dintr 'o veche mănăs t i re în­tunecoasă şi dărăpănată , imaginea clară a alergări i nesfârşite după ideal, ne simbolizează povestea po­pu la ră a Ileniei Cosinzene care a-şteaptă de ani pe Fă t -Frumosul ei,

dus pr in t re s t ră ini , care-1 aş­teaptă o viaţă, da r nu mai vine — termină cu splendidele stofe :

Et le grand moine attend, voüe, poigndat morne

Sa mitre de ténèbres erre au ras de l'azur?

Et l'horizon sans bride et le par­fum sans borne,

Tout semble me promettre: il re­viendra. C'est sur!

Mais moi connais bien la vie et les durées,

Et comment on oublie et com­ment on s'en va,

Je réponds: Tout ressemble a ces dalles dorées

O'ou nul beau voevode hélbs! ne seleva.

Pastelur i le d-rei Văcărescu sunt luate după tablourile ce le-a vă­zut în ţara sa de naştere:

La plaine au loinse roule entre. ses deux rivières.

Le mais crépitant heur te ses po­intes d'or

Ur chaint n o m b r e u x jaillit de l 'herbe et despoussicre

Ou la clartte stridente est. comme uncr i de cor.

4 — No. 2-1. Ш VERSUL LITERAR Duminică, 4 Maiu 1915

P o r u m b u l scârţâind- îşi clatină-vârfurile sale de aur , un cântec bogat izbucneşte d int re ierburi şi d intre p r u n d u r i , acolo unde lumi­na cotropitoare se aseamănă gla­sului de corn, departe pr in câm­pia care se desfăşoară în t re două. râur i . E ceva din Alexandri, ceva din Eminescu, e ceva din Coşbuc,

în t r ' un cuvânt e părticică - din suflet românesc care .vibrează în. tot ce scrie, iar l imba se modu­lează şi ea la puhoiu l intern al poetei, devine mai colorată, exală uri pa r fum exotic şi r a r ceva ase­mănă to r cu romanele d-lui Loti.

. J n t r ' a l t ă ppazie: .' Le bouleau dans la source aole

ses cheveux Et l'air d'argent parcourt l'eau

pleine de feuillage Sur le chemin qui dort un berger - ., est assis El l'on entend au fond du village

des crisi Au ciel dépouillé, seule une étoile

voyage

O redăm în româeşte ca să se vadă şi mai b ine coloarea imagi- ' nei neaoş romneşti şi suflul poe­tic al poeziei noastre populare , care le însufleţeşte. „Plopul şi-a azvârl i t păru l în izvor şi luminai) argintie s t răbate apa încărcată de frunze. P e cerul pustiu, s ingura­tecă, o stea pribegeşte; pe d r u m u l adormit stă întins u n păstor, şi d in înlunerecul satului se aud chiote".

în t reagă opera a poetei noastre e presăra tă cu asemenea tablouri fermecătoare ; , iar suflul tutu­ror -poezUor e românesc, se înfi­oară parca de acel dor. ne care 1-a încetăţenit în l imba franceză, vrăj ind totul, lucrur i le ca şi sen­timentele. In Rhapsode de la Dăm bovitza a t r ansmis în l imba d-?a 7e de preferinţă toată f rumuseţea poezii noastre, populare . Cetind a1

ceasta carte, simţi că poeta a sim­ţit şi a pă t runs aşa de bine sufle­tul poporului , în cât aceste mici poeme ne fac impresia că sunt bu­căţi originale, mici rraeme admi­rabile, cari au pr imi t , parcă u n nou farmec, trecând prin in ima bogată şi pr in fantezia puternică a ar t is tului . Din acest punct de ve­dere d-ra Văcărescu e o noetă na­ţională, cea mai mare din câte a m avut. De aci o aeosebire fun­damenta lă de d-na contesă de Noailles, tot o româncă . Pe când cea dintâi a adus în poezia fran­ceză puternica viată a u n u i popor tânăr , dând inflexiuni noi versu­lui francez, făcându-1 mai vigu­ros, mai tăiat, mai puţ in maniera t , dând l i teraturi i câteva bucăţi cari vor r ă m â n e : cea de-a doua cău­tând a coprinde un cerc mai larg, Întreg orientul , a devenit mai r>u ţ in preciza, mai nebuloasă — să ni se ierte t e rmenul — manifestând o putere de a reda uimitoare , fără să p r i n d ă însă nimic din e ternul clipei care trece, căci n u m a i ceea ce iub im adânc si păt imaş, o in­tuim p r in artă şi o redăm; senti­mente le de orice na tu ră ar fi ele, nii sut durabi le , dacă nu sunt pr inse în paroxizmul lor ; cine at inge această culme devine, fără voe a r t i s t : al!fel ne izbim de di­letanţi şi de inobi.

D-ra Văcărescu a iubit viaţa, ca şi decorul ei, în p r imu l rând ţara naşterii , cu pa t imă; de aci o supe­r ior i ta te asupra d-nei de Noailles. í ) r i cum e o mândr i e pent ru noi că doua poete române figurează astăzi p r in t re cele dintâi în Fran­ţa.

IV

Totalul operei d-rei Văcărescu îl formează poezia l ir ică dragos­tea. Iar în aceste două versur i parcă se descrie' pe sine :

1) Simon trouble te piser

Moi qui suis à la fois la fiere et la rebelle

Prête à tous les regrets, comme à tous les combats

In lupta aceasta dintre devota­mentu l complet pe care ' femeea vrea să-1 consacre fiinţei iubite şi tendinţa de individual izare , năs­cută din cul tură , stă o în t reagă tragedie. Iubirea în viaţa adevă­raţilor bărbaţ i este un incident , -pe când în existenta femeei e to­tul. Iub i rea la ele joacă ro lu l vo­inţei de la bărbaţ i . Tocmai acea­stă pa t imă le în tunecă s imţul măsur i i , se lasă în voia impresiu-nilor de o clipă, fără a se con­centra pr in voinţă asupra esenţei lucrur i lor , con templând ideea

platonică în sine — ca să devie impersonale — t in ta ar tei adevă­rate după teoria estetică a lui Schopenhauer . De aci scăderi mar i ; prea mul te lung imi , idei împrumuta t e , reminiscenţe lite­rare , în t r ' un cuvânt l ipsă de per­sonalitate propr ie .

Dar n imic n u împiedecă m a n i ­festarea anumi tor ascunzişuri ale inimei, pe cari noi nici n u le bă­n u i m să ne fie desvăluite p r in ar ta femeilor. E a tâ ta duioşie în sufeintele lor, în sbaterile aces­tea conitune ale pat imei , care do­reşte cu t i ranie să poseadă tot ce­eace iubeşte, să-1 mângâie pe cel iubit , să-1 aduleze ca o sclavă, să-1 considere ca pe s tăpânul ei! Bărbatu l e egoist, la el entuzias­m u l este de o clipă, pa t ima tre­cătoare; amoru l propr iu , lupta-pen t ru viată, ambi ţ iuni le lui în lume, putern ică voinţa care n u vrea să fie încătuşată n u m a i în lanţur i le s t râmte ale unor braţe

delicate de femee, îl r eaduce re­pede la reali tate şi-1 face mai ui-tător de alţii, mai sigur de sine, personali tatea lui îl scapă d in prăpast ia de a şi-o pierde la pri­mul pas către dragoste. Şi în via­ta lui rolul ei este mare , dar nu-i totul; aspectul vietei, veşnica cioc­nire cu oamenii , contactul cu lucrur i le , veşnica analiză a rapor­turi lor îl depăr tează de la o ţ intă unică. De aceea alt ideal avem la 18 ani , al tul la 25, altul la 30 şi aşa mai departe . Pe când ce s t râmt e orizontul unei femei! P â n ă la o anumi t ă vârstă i-se as­cunde totul, viaţa nu e atunci pent ru dânsa de cât*poezie, cum simte aşa gândeşte . Pen t ru o a-dolescentă bărbaţ i i — ma i ales cei t ineri , se împar t în gentili şi s impatici şi în antipatici . Dintre gentili îl va iubi pe cel care-i vor­beşte mai dulce. Mai târziu când cunoaşte viata, vede totul d intr 'a dată : prăpast ia sau fericirea. Dar e în zadar. Obligaţiunile curg, în­datorir i le cresc, convenienţele o s t râng din ce în ce mai tare . chiar dacă înt revede o cl ipă de a deveni individualistă, de a fi ea, această străfulgerare trece şi pomeln icu l începe acelaş, plictisitor, m o n o ­ton, ucigător. In această situaţie este ca u n fluture care aleargă după l u m i n ă şi soarta acestora se cunoaşte. La cea dintâi l icărire de fericire aleargă să se agate de a-ceastă fantasmă înşelătoare a mu­ri tori lor iar dacă a avut o clipă a-ceastă fericire, a tunci trăeşte din trecut, toate gândur i le , toate du­rerile ei năvălesc înspre acolo. Lupta vieţii face din bă rba t u n e-goist, u n luptă tor — e u n soldat

care îşi ia măsur i să suporte cu uşur in ţă toate intemperi i le . Şi os­taşul o duce cum poate, mai tot­deauna vesel şi tocmai că-i nesi­gur de ziua de mâine , e încrezător în s teaua lui şi pr imeşte ziua de azi ca b u n ă şi preferabilă.

Femeea dezarmată de legi, în­conjurată de prejudecăţi , cu un sâmbure de personal i tate incom­plet ia din viată partea ceioi slabi. Ca şi cei zdrobi ţ i de o m a r e nenorocire se leagă de un s ingur lucru , care este ţ in ta iubir i i lor. In această putere ur iaşă , în care îşi concentrează toată voinţa lor , stă intensi tatea vieţii şi ros tul existenţei. Astfel p r inzând cele mai mici nuan ţe ale sufletului iu­bit, îl vor analiza, îl vor mângâ ia cu cele mai delicate revărsăr i su­fleteşti, cu ochii ţ intiţ i veşnic spre el, învăluindu-1 ca o m a m ă pe copilaş într 'o ceată duioasă de s impat ie , cu pr iv i rea împăin jeni tă de lacr imi . . .

Aici ,,va a rde ca pe rug" , va fi un suspin, dincolo va t r e m u r a ca o romanţă , o vor p loua amintirile» Şi-şi va zice sie-şi:

Quoique donnent les jours, voyez je suis la mâme.

Quand j'attendais je ne sais quoi, je ne sais qui,

Je disais lentement: Venez! Il faut qu'on m'aime

Şi această iubire nouă, feme-nină , ar vrea să fie aceea a unei sclave: -

Tandisque d'autres vont dans un combat sonore.

Tendant leurs bras déserts Chercher le triste émoi d'être libre

j'adrS Ma faiblesse et mes fers.

Şi această iubi re n e b u n ă pen­tru o fiinţă care s'a p ie rdu t î n trecut, ar dori să fie aceiaşi p â n ă la moar te .

Toate poeziile sun t tu lbură toa­re, îmba tă pr in puterea lor de viaţă, p r in farmecul sincerii aţei, p r in forma dese ori b ine încătu­şată, p regnan tă şi p r in pa r fumul noutăţ i i lor exotice, parcă un ră­sărit într 'o l u m e care iubeşte m a i mu l t de cât noi, parcă sun t scrise sub cerul de foc a l sierelor ispa-niole sau în mijlocul atmosferei fierbinţi a Africei, depar te de bă­t râna si înfr igurata noas t ră Eu­ropă, de m â n a une i pr inţese pr i-bege, închisă î n t r ' un castel, cu gându l me reu la acela pe care 1-a iubi t odată, în t r 'o ta ră a cărei

imagine ne-o t r anspune în culori încântătoare.

Şi toate aceste dorinii pă t imaşe avute de „aceea care veghiază d o r m i n d " ni le redă în strofa:

O formes des beaux incendies, Ferventes que tient étourdies L'ineffable étourdissentent O les belles passionées, Bè qui par la tièdes soirées Nous vient le vertige émouvant

D-ra Văcărescu în prefaţa ver­sificată a p r i m u l u i d-sale volum , ,Chants d 'aurore" , p remia t de A-cademia franceză, promi tea că. ma i târziu va face versur i desă­vârşi te . S'a ţ inu t de cuvânt si li* t e ra tu ra franceză — noi, Români i , cu atât mai mul t — t rebue să-i fie recunoscători .

lin automobil mili tar englez, bombardând un aeroplan german în Flandra

Duminică, 24 Maiu 1915. UNIVERSUL LITERAR Л'о. 'г\. — 5

i n t r o luptă dată între Ypres şi Dixmunde, englezii capturează un detaşament german

VICTOR HUGO 9122 Maiu 1885

La da ta indicată aci d 'asupra a fost a 30-a aniversară delà moar­tea lui Victor Hugo, u n u l din cei mai autentici reprezentanţ i ai ge­niului francez, unu l din cei mai ardenţ i luptători ai civilizaţiei o-meneşti .

Poet plin de imaginaţ ie , bogat şi scăpărător de culori vii, cugetă­tor profund care se expr imă cu cerimoniozitate ieratică, r oman-ţier bombast ic şi l ung vorbitor, da r v ibrând de s imţir i generoase, scriitor de tragedii t ră ind afară din reali tate da r făcând să t resară i n ima sub clocotirea pasiuni lor nobile, Victor Hugo nu pare pr in această că e prea depar te de noi. ca şi cum ar face par te d in t r ' un apIt ciclu istorico-artistic a cărui esenţă in t imă n'o ma i înţelegem azi b ine .

Gravele probleme economice şi sociale care s'au înfăţişat vieţii în cele din u r m ă decenii, noile căi bă tu te de ar tă cu neînlăturabi le le ei ră tăci r i , o concepţiune a lumi i f ragmentat idealistă, ne-au îndru­ma t spre noi directive, încă ne­desluşit delineate, da r care de si­gu r n u mai sunt căile romant i s ­mu lu i . ;

Totuşi e în opera l i terară a ma­relui t recut din viaţă o comoară bogată de adevăra tă poezie, de care vor ţ ine mai mul t seamă pos­teriorii , a tunci când vor fi dispă­r u t norii cari ne împedecă să-i a-precidm . înal ta valoare.

Dar, în tragicul momen t p r in care trecem, în zăngăni tu l a rme­lor care se lovesc şi lângă învăl­măşeala cea mai mare şi cea mai grozavă care s'a văzut vreodată pe l ume , dacă s'a întunecat amin­t irea aceluia care personifică, în secolul trecut. F r a n ţ a l i terară, tră-ţean, a fiorosului cântăreţ al poe­melor Châtiments, a lui L'année mlero Châtiments, al lui Vannée terrible, b ic iui torul societăţii im­periale şi al războiului d in 1870.

ШВЩЕА ГѴЛЕН L I E I

Iubirea mea, frumoasă Lia, a fost un val uriaş de mare Ce tot mai sus vrea să se 'nalte în larga nesfârşită zare Şi tocmai ca şi valul murei iubirea-mi se izbi de-o stâncă Şi 'nvăluită 'n nmbra morţei îşi plânge jalea ei. adâncă.

, Iar azi sărmana mea iubire mi-o spun şi florile din drum, . O ! florile acelea pale ce-şi pierd suavul lor parfum

Şi rând pe rând îşi pleacă faţa îndurerată la pământ, In timp ce vântul rece-al toamnei îngână jalnicul lui cânt.

Iubirea mea, frumoasă Lia, n'a fost un vis din cele care r Răsar şi pier apoi pe data în noaptea fără de hotare,

Ci visul blând ce luminează pustiul unei vieţi stinghere Şi pentru care ochi-ţi negri i-au fost suprema mângâere.

; O ! visul meu sfios întocmai ca dorul meu înfrigurat, • ; De câte ori n'qm plâns dejßluncea ca un copil, nemângâiat '.. Că n'am să vot să-ţi spun vre-odată tot dorul care mă frământă 1 In nopţile târzii în care singurătatea mă'nspăimântăî

Şi-acum când nu mai sper când cerul îmi pare că-i pe veci închis Aş vrea ca într'o noapte lină să pier uşor ca într'un vis,

; Să nu mai simt meăeu în suflet cum piere totul rând pe rând Şi să visez mereu o! Lia, la chipid tău senin şi blând. .

Constantin A. I. Ghica

Dar iată că un nou război s'a descătuşat, şi mai teribil încă de­cât acela d int re cele două naţ iuni cele mai înaintate de pe continent, şi s'a înt ins peste m ă s u r ă câmpul luptei cupr inzând pe mai toată Europa, aşa că răsună şi astăzi ca ieri, ba chiar mai mul t decât ieri, adevărate şi prevesti toare cuvin­tele poetului profet:

Aimer les Allemands? Cela viendra, le jour

Où par droit de victoire on aura droit d'amour.

La déclaration de paix n'est jamais franche

De ceux qui, terrassés, n'ont pas pris leur revanche;

Attendons notre lour de barrer le chemin.

Mettons-les sous nos pieds, puis tendons-leur la main.

Momentul invocat şi aşteptat de poet a venit , în fine. Noii fii ai Franţe i , ai F landre i , ai Argonu­lui , ai Vosgilor opresc d r u m u l i-namiculu i secular; curagioşi, tar i , gata de lup tă , . cu sufletul reînoit şi curăţ i t de focul dragosti i pă­mân tu lu i de naştere , s imt că sbu rdă în ei spir i tul îndemnător al geniului lor tutelar .

Când apoi va fi venită ora păcii , când revendicăr i le naţ ionale vor fi satisfăcute şi r ana veche închi­să, când l ibertatea va domni ia­răşi în patri i le complet reconsti tu­ite şi oamenii se vor întoarce la lu­crări le lor obişnuite, poetul va rupe arcul şi săgeţile şi se va apu­ca, p recum a făcut Victor Hugo, să cânte concordia, drepta tea ,bucu-r ia şi să potolească durer i le ome­nir i i .

In adevăr , d u p ă strofele răsbu-

nătoare ale dureroaselor Châti­ments şi Vannée terrible, u r m a r ă duioasele Contemplations şi s tu­diile generoase asupra societăţii o-meneşt i cu scopul d 'a o Î m b u n ă ­tăţi şi de a o ridica.

Invectivele lui violente n u m a i sun t îndrepta te a supra oameni lor , ci lovesc în societate şi în inst i tuţ i -uni . Aşa că ul t imii treizeci de ani de viaţă ai aeestùi foarte deosebit geniu sunt u n apostolat civil de care istoria va t rebui să ţ ină n dreau tă socoteală.

Cu toate exageraţ iuni le gândi r i i şi bombast ic i ta tea vorbiri i çate-dratice, cu toată a t i tudinea şi ae­ru l de profet ce. adesea şi le luase , s imţ im n u n u m a i venera t iune pen t ru el, ci chiar iubi re , p e n t r u că a şt iut să p ă t r u n d ă în sufletele noastre şi să facă să r ă sune în ele coardele cele ma i înal te ale senti­men tu lu i . Pa t r ie , l ibertate , dra­goste de ce e frumos, de ce e ade­vărat , de ce e b ine sun t cuvintele temeinice înscrise pe steagul său ca şi pe a l nost ru .

De aceea nume le lu i n u va per i . La Pincio, m a r e a şi desfătătoa-

rea g răd ină publ ică din Roma, se înalţă statuele lui Victor Hugo şi a lui Goethe, reprezentanţ i i geniu lu i francez şi cel ge rman . Şi este b i n e că o soartă bine-voitoare i-a adu­na t î m p r e u n ă pe p ă m â n t u l i talic, în Roma eternă. Să se mai pue în­să lângă ei şi Dante , geniul i talic al neamulu i nost ru protector.

Şi ne vom duce acolo să ne po­văţu im şi să a d m i r ă m pe cele t re i m ă r i m i : pr iv ind pe Dante cu umi ­l inţă religioasă, cu venera t iune pe colosul ge rmanic care a t ras braz­de şi'n ştiinţa pozitivă, cu dragos­te şi devoţiune pe geniul francez care a răspândi t în j u r u l său mu l ­tă l umină de demni ta te , de înf r i r ţ i re şi de mi lă .

Romeo Lovera

6. — No. 2 1 . UNIVERSUL LITERAR Duminică, 24 Maiu 1915

D. Petre Locusleanu noul sub­director general al teatrului Na­tional din Bucureşti.

Această numire a făcut o exce­lentă impresie, dat fiind că d. Lo-custeanu prin calităţile d-sale ofe­ră garanţii mai mult ca suficiente pentru îndeplinirea importantu­lui post la care e chemat.

GROAZA Nuvelă de GUY DE M A U P A S S A S T

Noaptea caldă cobora încet pe p ă m â n t .

Doamnele rămăsese în salonul vilei. Bărbaţii, aşezaţi sau călări pe scaunele din grădină, fumau In faţa uşei îngrămădiţi în cerc, în j u r u l unei mese rotunde, în-icărcată cu ceşti şi cu păhărele.

Ţigările lor străluceau în u m b r ă asemenea unor ochi în întunere-cul oare din clipă în cl ipă deve­nea tot mai negru. Se povestise tocmai un accident mare, petre­cut în a jun: doi bărbaţi şi trei femei înecate sub priviri le invi­taţilor, într 'un r âu din împre ju­r ime.

Generalul G. rosti : — Da, lucrur i le acestea te miş­

că, dar nu sunt groaznice. Groaza, cuvântu l acesta vechiu

Înseamnă ma i m u l t de cât îşi poate închipui cineva. Un acci­dent ca acesta mişcă, te t u r b u r ă , te zăpăceşte ; nu te îngrozeşte în­că. Ga să resimţi groaza, trebue mai mul t decât emoţia sufletu­lui şi mai mu l t decât prive­liştea u n u i accident mare , tre­bue fie un fior de taină, fie o senzaţie de spa imă anormală , ne­n a t u r a l ă aproape. Un om care imoare, chiar în condiţiile cele Tnai dramat ice , nu inspiră groază; um câmp de luptă nu e îngrozitor; eângele dea.semenea, crimele cele imai josnice sunt r a re ori grozave.

l a tă două exemple personale care m'au făcut să pr icep ceeace ке poate înţelege pr in cuvântu l grozav.

Era pe vremea războiului d in 4870. Ne re t răgeam în spre Pont-£u Dem er, d u p ă ce a m străbătut! h.ouen-ul. Armata , alcătuită din aproape douăzeci de mi i de oa­meni în re t ragere , adevărată hoardă de oameni demoralizaţ i şi istoviţi , pleca să se întâlnească cu alt corp de a rmată , la Havres.

P ă m â n t u l era acoperit cu zăpa­dă. Noptea începea să învăluias-i că zarea. Nu mâncasem n imic din a jun. F u g e a m repede căci Prusieni i erau în apropiere .

în t reaga câmpie n o r m a n d ă , ne­sfârşită, pă ta tă de u m b r e l e copa­cilor cari înconjurau fermele, se

întindea sub e n cer negru, greu şi sinistru.

Nu se auzea nimic altceva în întunericul şters al amurgului de cât un zgomot confuz p n c n u i t de paşii acestei turme de oai ieni , un tropăit nesfârşit, a, .restent fu un zăngănit nelămurit de game­le sau de spade. Bărtnţî: întov >-ia[i, cocoşaţi аргоарэ, >.чкг.1'.п. zdrobentuiţi, unii din ei, se târau se grăbeau în zăpadă, cu un pas greoi, istovit.

Era un frig straşnic în noaptea aceea şi din când în c â n i vedeam câte un biet soldat scoţându şi în­călţămintea, ca să meargă ca pi­cioarele goale, atât de mult îl du­reau ; şi el lăsa în fiecare urmă a picioarelor sale, o dâră de sânge. Apoi, peste câtva timp, se aşeza pe pământul îngheţat pentru a se odihni câteva clipe, şi nu se mai sculă. Fiecare om care se aşeza era un mort mai mult.

Câţi n'am lăsat în urma noastră sărmanii soldaţi istoviţi, cari se bizuiau să plece îndată ce-şi vor desmorţi picioarele lor îngheţate. De-abia încetase să mai facă vre-o mişcare, să facă să circule, în trupul lor îngheţat sângele aproape inert, o amorţeală de ne­învins îi lipea, îi culca la pământ, le închidea ochii, paraliza într'o clipă maşina aceasta omenească o-besită peste măsură.

Şi noi ceştilalţi, mai voinici, înaintam mereu, îngheţaţi până în măduva caselor, înaintând prin-în măduva oaselor, înaintând prin tr'o forţă de mişcare dată, în noa­ptea aceasta, în zăpada aceasta, în câmpul acesta rece şi ucigător, doborâţi de durere, de înfrângere, de desnădejde şi mai ales cople­şiţi de senzaţia neplăcută a pără-sirei, a sfârşitului, a morţei, a neantului.

Am văzut deodată doi jandarmi cari ţineau de braţ pe un bărbat, de statură mică, straniu, bătrân, fără barbă şi de-o înfăţişare în-tr'adevăr surprizătoare.

Soldaţii căutau pe-un ofiţer, crezând c'au pus mâna pe un spion.

Cuvântul „spion" alergă numai decât din gură în gură şi toţi în­conjurară prizonierul.

O voce strigă: — „Trebuie împuşcat! Şi toţi

soldaţii aceştia cari cădeau de o-boseală, şi se ţineau pe picioare numai prin faptul că se rezemau de puştile lor, avură deodată fio­rul acesta de mânie furioasă şi bestială care împinse mulţimile Ia omor.

Am voit să vorbesc. Eram ma­ior pe atunci, dar nimenea nu mai dădea acum atenţie şefilor; pe mine însu-mi m'ar fi împuşcat.

Un jandarm îmi opuse : — Iată vre-o trei zile de când

ne urmăreşte. Cere tuturor a-mănunte despre artileria noastră.

A m încercat să iau un intero­gatoriu acestei fiinţe ciudate:

— Ce faci? Pentru ce te ţii du­pă noi.

îngână câteva cuvinte într'un dialect de neînţeles.

Era într'adevăr o fiinţă ciudată, cu umerii strâmţi, cu ochii vi­cleni şi atât de turburat în faţa mea în cât nu mai puteam avea nici o îndoială asupra omului a-cesta — care nu era de cât un spion. Părea foarte bătrân şi slab. Se uita pe ascuns la mine, cu un aer umilit, prostesc şi şiret.

Soldaţii din jurul nostru stri­gau:

— „La zid, la zid!" Am spus jandarmilor : — Răspundeţi de prizonier. Nu isprăvisem de vorbit că o

înghesuială puternică mă trânti jos, şi, am văzut într'o clipă, spio­nul înhăţat de către soldaţii fu­rioşi, trântit, aruncat, târât la marginea drumului şi izbit de un arbore. Murise aproape în ză­padă.

Şi numai decât a fost împuşcat.

Q luptă între germani şi indieni

Soldaţii trăgeau asupra lui, îşi în-cărcau armele, trăgeau din nou cu o înverşunare de brute. Se bă­teau ca să-şi aibă rândul, defilau în faţa cadavrului şi trăgeau me­reu într'ânsul, cum defilezi ínam-tea unui cosciug ca să arunci apă sfinţită.

Dar deodată se auzi un strigăt* — Prusienii! Prusienii 1 Şi am auzit trecând prin aer

zgomotul imens al armatei înebu-nită de spaimă, care fugea.

Panica născută din aceste îm­puşcături asupra vagabondului, speriase pe executorii înşişi, cari, fără să priceapă că spaima venea tocmai din pricina lor, fugiră şi dispărură în umbră.

Am rămas singur în faţa tru-, pului cu cei doi jandarmi, pe cari datoria lor îi reţinuse lângă mine.'

Ridicară carnea aceasta, sfărâ­mată, măcinată aproape şi plină de sânge.

— Ar trebui să-1 percheziţio năm, am spus.

Şi întinsei unuia o cutie de chi­brituri, pe care o aveam în b u ;

zunar. Eram în picioare, între cei doi jandarmi.

Sodatul care precheziţiona tru­pul declară:

. — Spionul poartă o bluză al­bastră, o cămaşă albă, un pantalon şi o pereche de ghete.

Primul chibrit se stinse; jan­darmul aprinse un al doiiea şi reluă cercetându-i buzunarele.

— Un cuţit, o batistă cu picăţele, o tabacheră, un căpăţel de sfoară, o bucată de pâine.

Chibritul al doilea se stine. Jan­darmul aprinse un a treilea şi declară, după ce pipăi multă vreme cadavrul:

— Atâta tot. Am spus: — Desbrăca{i-1. Vom găsi ceva

încă. Şi pentru ca cei doi soldaţi să

poată proceda mai uşor la dez­brăcarea lu i , chiar eu aprindeam chibriturile. Ji vedeam, la lumina pripită şi repede stinsă a chibri­tului, scoţând hainele, una câte una, despoind, pachetul acesta de carne sângerândă, «aldă încă.

Şi deodată unul din ei îngână; — Ei drăcie! E r a o femeie, dom­

nule maior . N'aşi pu tea să vă spun ce stra­

nie şi dureroasă sensaţia de groa­ză îmi năpădi sufletul. Nu puteam crede cele ce mi s'au spus şi am îngenunchia t în zăpadă, în faţa acestui t r up înform, pentru a ve­dea: era o femeie.

Cei doi j a n d a r m i zăpăciţi şi demoral izaţ i , aş teptau să-mi d a u părerea .

Dar nu ş t iam ce să cred, ce să presupun.

Atunci u n u l din ei rosti încet. — Poate că venise să-şi caute

copilul care era soldat în art i lerie şi despre care nu avea nici o şt ire .

Şi cel-alt răspunse : — Se poate şi asta. Da! Da! Şi eu care văzusem m u l t e lu

crur i triste, a m început să plâng. Şi a m simţi t în faţa acestei)

moarte , în noaptea asta în ghe« ţaţă, în mjiocul acestei câmpi i negre în faţa acestei ta ine şi a ne­cunoscutei asasinate, ce înseam-. nă cuvântu l : „Groză".

Ori, am avut aceiaşi senzaţie, anu l trecut, pe când a m luat un interogatoriu, u n u l soldat, s ingu­rul care a supravie ţu i t , dn mi­s iunea Fla t ters , mi t ra l ior a lger ian.

Cunoaşteţ i amănun te le acestei d r a m e grozave. Există totuşi u n u l pe care desigur nu-1 ştiţi.

Colonelul pornise în Sudan pr in deşer t şi s trăbătea, imensu l teri­tor iu al Tuaregi lor , cari sunt, în acest în t reg ocean de nis ip care se în t inde delà oceanul Atlant ic p â n ă în Egipt şi delà Sudan p â n ă în Algeria, u n soi de p i ra ţ i ase­menea acelora cari p r ă d a u măr i ­le odinioară.

Călăuzele cari conduceau co Ioana apar ţ ineau t r ibulu i Cham-

UNIVERSUL LITERAR No. 21 . — 7.

baa din Ourg la , or i î n t r ' o zi ta ­băra se stabili în plin pust iu şi arabii declarară că, izvorul fiind încă puţ in cam depar te , vor mer­ge să caute apă, î m p r e u n ă cu toate cămilele. Un s ingur om pre­veni pe colonel că era t rădat . Flat-ters nu voi să creadă şi însoţi con­voiul cu inginer i i , medicii şi a-proape toţi ofiţerii lui. Au fost ucişi , în j u r u l izvorului şi toaie cămilele captura te .

Căpi tanul b i roulu i a rab din 0 -urgla , r ă m a s în tabără , luă co­m a n d a celor cari t ră iau spahii şi t iraliori , şi se începu re t ragerea , lăsând în plata domnu lu i bagaje le , şi mer indele din pr ic ina că n o mai erau cămile care să le ducă . P o r n i r ă deci la d r u m în s ingu­ră ta tea asta, fără u m b r ă ş i fără sfârşit, s u b soarele arzător care îi frigea de d iminea ţă până seară.

Un trib de arabi veni să se pre­dea şi aduse curmate . Erau storâvi-te. Aproape toti francezii m u r i r ă şi, p r in t re ei, u l t imu l ofiţer.

Nu ma i rămăsese decât vre -o câţiva spahii , d intre cari subloco­tenentul Pobéguin , din cavalerie şi câţiva tiraliori indigeni din t r ibu l Chambaa. Două cănile în­soţeau acest convoi; d i spă ru ră însă într 'o noapte împreună cu doi arabi .

Atunci cei cari mai t ră iau, îşi d ă d u r ă seamă că t rebu iau să se mănânce în t re ei ; şi înda tă ce descoperiră fuga celor doi sol­daţi şi a cămilelor, cei cai r ămă­sese se despăr ţ i ră şi începură să u m b l e u n u l câte u n u l în nis ipul moale, în bătaia dogoritoare a soarelui , fiecare la «j d is tanţă de mai bine d e o bătaie de puşcă de cel'alt. Mergeau astfel toată z iua şi, când dtedeau de-un izvor, fie­care venea să bea la r â n d u l lui .

Mergeau astfel toată ziua, ri­d icând d in loc în ioc, în înt in­derea arzătoare şi plată a pust iu­lui , coloanele acestea mici de tori într'uib pustiu.

Dar într 'o zi, u n u l din călători se apropia deodată mai m u l t de cât t rebuia , de vecinul lui . Şi toţi se opriră ca să privească.

Omul în spre care venea solda­tul f l ămând nu fugi, da r se a run­că la pămân t , ochind pe acela care se aprcpia . Trase clar nu-1 nimeri ceia ee făcu pe celait să-1 ochiască la r ându l lui . II ucise.

Atunci de pre tu t indenea toţi a-lergară să-şi ia par tea . Şi acela care ucise în părţ i cadavrul mor­tului. Şi din nou aliaţii aceştia cari nu se puteau împăca îşi re-luară locurile, pâna la vi i torul omor care era să-i apropie din nou. T i m p de două zile, t ră i ră din t rupul tovarăşului lor ucis. Apoi foametea revenind, acela care u-cise p r i m u l , ucise din nou. Şi din nou, ca un măcelar , tăia ca­davru l şi-1 împăr ţ i tovarăşilor, nepăs t rând decât porţia lui .

Şi astfel u r m ă re t ragerea asta de antropofagi.

Cel clin u r m ă francez, Poléguin a fost masacrat , lângă u n puţ în ajunul zilei când sosiră a jutoare .

Pricepeţi a euma ce înţeleg pr in cuvântul : „Groază ?"

Iată ceia ce ne povesti, în t r 'o seară, generalul G....

Trad. de Const. A. I. GMca

CAIPAK1A Dffl !9I3

Regim. 5 Roşiori d e C. ( i O t ' A Z . W

Const. — »í* * ^ •

e a »

Mary D'Ange De cânt dm când în când, iubito, Y, fac ca să-mi alung amarul; Cântând imi năbuşe sc durerea vi-mi pare mai uşor calvarul.

De lac când tu îmi mângâi fruntea Şi-mi dai uşor părul pe spate, E semn cal uncia dom-mi tace Şi uit de chinurile toate.

Iar când prin ţărmuri rătăcite Imi port truditu-mi pas agale, Să ştii c"atunci truesc viata Speranţelor iubirci tale.

Ш. Samarineanu

E r a m însă şi {ilor. Astăzi spir i tu l de camarade­rie a d i spă ru t aproape. Sergentul n u ma i vrea să ştie d e soldat; eât p e n t r u sergentul plutonier , ve-cbiul vagmish'u de pe vremea mea, nici nu vrea să stea de vor­bă cu soldaţii. Dar această l ipsă de camarader ie am observat-o pr in t re ofiţerii unui escadron, ei nu se ma i a d u n ă d u p ă serviciu. Observaţia mea s'a făcut numai ea 2 escadroane, a căror ofiţeri, luaţi î n par te , sunt toţi, îmi place să o spun, bun i . Aci ar t r ebu i m u l t lucrat , bine înţeles când n u se va putea vorbi n imic contra v reunu i ofiţer care ar t rebui să fie sub toate rapoartele, ca femeia Iui Cé­sar, fără nici chiar bănuia lă . Când însă auzi pe u n u l spunând că celait a făcut cutare lucru repr i ­mat de morală , eă a l tu l a scăpat de consiliul de război n u m a i pen­tru că a cerut d isponibibta tea , când în fine comandan tu l regi­mentu lu i în s tradă, indignat şi ne mai pu tând suferi, s tr igă unui o-fiter in faţa altor camarazi: D-ta d-le cutare sa taci, m'am convins personal că eşti incorect, şi oftţeru vizat tace, nu-şî svarle sabia, n u cere repairatiune, ba încă vine seara la comandant şi vorbeşte d e ce a r fi bine să se facă a doua zi, e că stăm rău; că e ceva pu t red care t rebue tăiat din rădăcină.

Şi am văzut chiar fapte con­crete dintre care voi marca rmul.

Se dispusese a se face aprovizi­onarea pe escadroane şi celor 45 de oameni de la Statu Major li se dase pen t ru mânca re 2 gâşte. Cura acela care dăduse acele 2 gâşte cn gâtu sucit,, dar nejumulite, nu era Mântuitorul nostru eare cu cinci pâini şi 2 peşti a săturat 5000 de oameni , soldaţi i au re­clamat colonelului, care bine în­ţeles a lua t imedia t măsur i . Aces­t e fapte se petrec sub severul con­trol a l d-lui Lt.-Col. Herescu. Ce poa te fî în alte păr ţ i ! Se ştie că Divizionul nostru n u a suferit de-ale mâncăre i , nici oamenii nici caii.

Aud însă că t rupele de infante­rie fără să infere în foc, au mân­cat trei zile, n u m a i câte u n p u m n de grâu fiert şi slavă Domnu lu i aveam cuptoare de campanie şi au tomobi le camioa­ne . Ce va fi adevărat? Nu ştiu. Aud că, în lipsa mea la Aix-la Chapelle şi a n u m e de Ia 15 Au­gust la 10 Sep tembr ie 1913 s'a cleslănţuit m a r i polemici în zia­re a supra l ipsuri lor , nepreveder i -lor şi mal t ra tăr i lor . Acest fapt a fost criticat adăogându-se că p r i n acele polemici s'a insul ta t a rmata . Nu cunosc acele polemici , dar dacă ele vor fi fost obiectiv făcu­te, cred că pe viitor greşelile să fie îndrep ta te .

Chiar în t r 'un mar ş forţat care a s târni t fireşte admira ţ ia , să se ia măsur i de prevedere. Dar afară de asta dacă nereguli le se vor fi făcut şi cu rea credinţă, des­tă inuir i le vor folosi pen t ru a se face d repta te , care de nu se va fa­ce, apoi răspla ta va fi mai grea pen t ru că mu l ţ imea pedepseşte şi mulfi nevinovaţ i .

Aci e locul să trec imedia tu l

— U R M A R E — camaradu l solda- strigăt de a l a r m ă din „ Impres iun i

şi aprecieri din t impu l acţ iunei i n Bulgar ia de Profesor Dr. Gerota crae la pagna Ш scrie.

Şefii de guvern , min i ş t r i şi de­putaţ i , t ravesti ţ i-vă şi coborâţ i-vă în mijlocul masei poporului pe care'I înşelaţi cu discursur i le voastre mmemoase , vedeţi i gno ran ţ a şi neşt i inţa lui de carte, vedeţi abu­zuri le şi apucă tur i le subal terni lor veştri politici şi ai protejaţilor voştri şi mu l ţumi ţ i Iui D-zeu că r ăbda rea românu lu i e mare! D a r dacă nu vă plăt i ţ i pielea voastră apoi desigur vor plăt i copii voştri , efectul ignoranţei şi nedreptăţe i in care aţi ţ inut cele 0 mil ioane de fii ai ţărei ne care i-aţi speculat". „Faceţ i şcoli şi luminaţ i - i ca să

poată să-şi cunoască n u n u m a i datorii le ci şi dreptur i le lor, căci poate a tuncea vor înceta furturi le şi i legalitatea de astăzi".

Se pote susţ ine şi vers iunea ce pare întemeiată , că mar şu l t ru­pelor t r ebund să fie extrem de repede, era imposibil ca subzis­tentele să-i u rmeze şi se adaogă: Oare dacă m a r ş u l n u erea aşa de repede şi bu lgar i i p r indeau de veste, nu ni se făcea opunere Ia trecerea Dunărei? Şi m acest caz, mi m u r e a mul t m a i rrraltă l u m e de cât a m u r i t a c u m ? Da,, este exact dar pe lângă că e alta moar-tea glorioasă în l up t ă cu inaraicu şi acea preveni tă d i n boale, apoi dacă oda tă Dunărea t recu tă şi a-junş i aproape de Sofia ar fi t rebui t să lupte cu s tomacul gol , ar fi putut? Ni s'ar fi în­t âmpla t şi nouă ceaece s'a în tâm-tuti de bulgar i , ci de l ipsuri le de care sufereau ?

Ia r m'am îndepăr ta t iartă-mi-se rog, sunt prea indignat ca u n a-semenea avânt al poporului ro­m â n a fost înt inat cu neşti inţă, s au cu rea voinţă, găsindu-se mo­m e n t u l poprice pen t ru câştig.

In t impu l p â n ă a se înapoia că-pitantr l Papl ica , ora 12 noaptea, toţi aş teptam pen t ru că t rebuia poate să plecăm. D-sa sosind spune că e l inişte. C u m erea târ­ziu, ora 12 d in noapte nu v r eam să supăr pe biata femeie unde-mi alesesem cartier, destul erea de a-mărâfă.

M'am d u s la câ rc iumă unde se stabilise d-nii căpitan Pre to r ián şi locot. dr. Dinulescu şi nevoind să-i deranjez, am pus o t a rga a ambulan ţe i în pfivdor şi pen t ru că erea cam răcoare, m ' a m cul­cat îmbrăcat . A doua zi 1 Iunie s 'au t r imes recunoaşter i , spre Rus-eiuc, Sit Slăvescu, spre gara Cer-na-Vodă dune îrnra Rusciuc Ras-frrad, Lt. T imote i , şi în direcţia Rasgrad, Sit Cil iman şi toată z iua ne -am odihni t . Dimineaţa fiind frumoasă mi-am repetat Mon System care a fost găsit, foarte ut i l de lt. dr. Dinulescu u n t ână r de valoare, cult şi modest şi fă-cându-mi pansamen tu l pic iorului , a m avut plăcerea să văd pe căpi­tanul Papl ica care ttuzind că n u sunt m u l ţ u m i t de Artist mi-a p ropus un alt cal foarte bun zi­cea d-sa, pe Rahat.

E a m m u l ţ u m i t sperând că Ra­hat va fi mai b u n de cât Artist, dar din contră din cauza bă t râne­lelor şi mai r ău . Bine că nu a m avut nevoie de v r ' un atac sau de vr 'o re t ragere în m a r ş m a r ş că r ă m â n e a m în u rmă , pe când con­form g radu lu i ce am, t rebuia să fiu în frunte :

Ba cu s iguranţă aş fi fost făcut prizonier de cea ce s ingur m ă te­

meam. In Staro-Selo, sat d răgu ţ cu fântâni cu cumpână j buna ra destule, oameni paşnici', dar s u b povaţa preotului , o m rău , n u vreau nici a ne r ă s p u n d e la între­bări , aşa că fără voie în t rebuin­ţam şi răst i tu . Mulţ i ştiu româ­neşte, îii..d în aprop ie re de Tur tu -caia şi cum spusei m a i sus, sunt chiar români , ca gazda d-lor co­loneii. Din cauza marşur i lo r mar i forţate ce a m făcut de la Medji-dia până acum, s'au îmbolnăvi i mu l ţ i cai de furbură .

(Va arma).

Viaţa artistică şi literară In seara de 18 Mai a. c. s'a în­

chis, Ia Ateneu, expoziţia candida­telor Ia catedra de ar tă decorativă delà şcoala de arte frumoase din Capitală. Sun t candidate care se prezintă la această catedră pent ru a treia oară.

In s t rada Corăbiei este deschisă expoziţia de desenur i şi scu lp tu ră a d-lor Van Saanen-Algi şi Jalea. Sun t lucrăr i interesante şi care mer i tă să fie cercetate d e iubi tor i i artelor noastre.

* Zilele trecute s'a deschis, în ro­

tonda societăţei „Tinerimea artis­tică", in teresanta expoziţie de pic­tură a d-lui Marinescu-Vălsan.

* Preşedintele republ icei franceze

a inaugura t zilele trecute,, la Pa­ris o expoziţie a oper i lor datori te art işt i lor cari au m u r i t sa fost ră­niţi sau au căzut pr izonier i în ma­rele războiu european.

0 admirab i l ă pi ldă pen t ru câr-muitor i i noştri şi u n ne încerc i t pri lej de speranţe p e n t r u tineri» noştri artişti .

* Zilele trecute s'a i naugura t noui-

le pictur i bisericeşti executate da pictorul Belisarie la mănăs t i rea Căldăruşani . Solemnitatea se va face în prezenata comisîunei mo­numente lo r istorice.

* Pictorul bizant inis t Norocea lu­

crează la reconstruirea vechilor picturi delà catedrala domnească din Curtea de Argeş.

* In seara zilei de 3 Iunie se va

închide Salonul oficial şi se crede că tot a tunci se va face dis t r ibui­rea recompenselor la artişli.

, I n c u r n d se va inaugura , la Giurgiu, — bus tu l de m a r m o r ă al fostului p r imar George Par te -nescu.

Bustul este executat de sculpto­ru l George Dimi t r iu .

* D. G. Georgescu Teologu a a-

juns acum autorul u n u i m a r e nu­măr de i m n u r i armonizate de compozitori r enumi ţ i . Credem că ar fi b ine să s t rângă toate aceste i m n u r i într 'o culegere de poezii vitejeşti.

CASA de S Ă N Ă T A T E - SPECIALA PENTRU -

— J S ß Ä L E D E F E M E I - -- SUB DIRECŢIA —

D O C T O R U L U I I. K I R I A C Chirurg primar ; Şeful serv. de gynécologie

al Spitalelor Eforiei

SECŢIE SEPARATĂ PEIÎTRU BĂRBAŢI (hemoroide, hernii, tumori, calcule vesicale

stricturi nretrale, etc.). Strada Sf. Ionica 8, în dosul Teatrului National

— T E L E F O N 2.96 —

». — No. 2 1 . IN i VERSUL J U T E R A ' Duminică, 24 Maiu 1915 ;

H O T Ă R Â T E b k ftf W ï * А Ю Т Т farmacist, JFurnisor лі Curţii » « ' . I l ţ U M I U Renale Montane

Sunt n e i n t r c e u t e p e u i . r u î n f r u m u s e ţ a r e a o b r a z u l u i aceasta o dovedeşte cu prisosinţă succ sul mereu crescând al acestor pre­parate, cu toate că pe zi ce trece se ivesc noui articole similare.

Onor. Public e rugat a refuza ca neveritabile dacă aceste preparate i s'ar da in cantităţi mai mici, sau altfel decât în embalagiul original a-rjjtatacf. Crema „FLORA" se vinde cü Lei 1.50 ; Pudra „FLORA" cu W'b.y 1 leu şi 2 lei şi Săpunul „FLORA" cu Lei 1.25:

: Orice cremă care se vinde sub denumirea de „FLORA" m cutii ro­tunde-de lemn sau in cutii şi borcane de porcelan, cari nu sunt la fel ca celé arătate aci şi pe un preţ mai mic de Lei t .50 nu este adevărata cremă „FLORA" ci o imi'atie.

A?* ud pár

U n sfert din mfrime*'- naturală

PlStă de dinii Ш de gură

pentru îngrijirea raţională .a paiului ,

Capilogen FLORA Sticla, mare Lei 3.25, mica Le/ 2.50. Pomăda FLORA, borca­nul mare Lei 2.50 ; mic 1 75

întreţin gura şi dinţii ia cea mai perfectă stare.

Pasta BUCÖL Lei 1.25 — Apa de gură BUOOL Lei 1 50

Săpun ile Laote de Crin şi

Lapte de Crin FLORA

unragezesc pielea, imatura petele ei coşii de pe obraz, netezesc tenul şl mâinile. Laptele de crin FLORA sg recomanda tn special persoanelor efa bişnuite a întrebuinţa eosmetice 11« chide. Preţul: Lapte de crin Lei 2.— SS pun Lei 1.2Fi

L a n e m u l ţ u m i r e s e r e s t i t u e c o s t u l p e n t r u o r i c a r e d i n a e e s t e p r e p a t a t e D e v â n z a r e l a d r o g u e r i i , f a r m a c i i ş i g a l a n t e r i i

Se caută depozitari in toate comunele rurale din ţară pentru vânzarea preparatelor .,FLORA'* tai condiţiuai foarte avautagioase : A se adresa depozitului general, L . L I N D E N B E R G .

Bucureşti, Strada Stelea No. 23