AN LI. XXXI. — No. 33. 5 BANI IN T O A T A TAKA 5 Duminică 16 August 1911

UNIVERSUL LITERAR A B O N A M E N T U L

L I 2 , 0 0 A N U A L Abonamentele se 'ac

numa pe un an.

C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Á R

Const. A. I. Ghica, N. Davidescu, C. Niculescu-Novaci, Gabriella I. A. Vuculescu, Henry Lavedan, ß . Lăutarul, Al. Săvulescu, Ioan Scăenaru, Dady Vasiliad, etc.

A N U N G I U R I Linia pe pag. 7 şi

Soldaţi iranceji în tranşee

2 . — No. 3 3 . UNIVERSUL LITERAR, Duminica, 16 August 1У15

O v ă d u v ă • H S Ü * BUY K NAUMSSAir

Era pe vremea vânatului î n toamnă , l a castelul d e Bannevîile \ r c m e a era ploioasă şi t r is tă. Frunzele îngălbeni te î n ioc să scârţâe sub picioare putrezeau pe tcate ca iile d in pr ic ina ploilor m a r i .

Păou. ea aparoape desfrunzită, e ia uir.edă, asemenea unei sălid-з baie. Dacă te a ră ia i d in în tâm­p l a r e întrlnsa, sub arborii m a r i , u n »niios d e mucigai şi o u m e ­zeală adâncă t e împresura , iar vânătoi i plieüsit i de aceasta inun­daţia vecinieă împreună cu înso­ţitoarele lor. aie căror rochii sa l ipesn de t rup . se întorceau în -fiecare seară obosiţi ş i mai ales nespus de plictisiţi.

!:i marele salon, d u p ă masa de seară, se juca W o , fără plăcere, în vreme ce vântu l lovea putern ic uşile şi ferestrele castelului .

Oaspeţii se gândi ră a tunci sä po­vestească fiecare ceva; d a r nime­nea nu, inventa ceva frumos, şi interesant , vânător i i povesteau tot felul de lucrur i răsuflate, iar femeile se f rământau zadarnic , fără a descoperi însă imaginaţ ia Sceherajadei .

Fu cât. p 'sei să se r enun ţe la această distracţie când deodată, o t ânără femeie jucându-se , fără să se gândească cu m â n a unei mă­tuşe bă t r âne r ă m a s ă nemăr i ta tă , observă u n inel mic făcut din păr blond şi pe care îl observase de mai mul te ori, fără să se intere­seze de el.

Şi pe când se juca cu inelul în­t rebă :

— „Spune-mi t e rog ce e cu meiul acesta? Pare că e păr de copil ?"

Mătuşa se 'roşi, apoi păîî şi spu­se în sfârşit cu o voce care tre­m u r ă :— ..E u n lucru aşa de trist , aşa de trist încât nu vreau nici odată să vorbesc de» el. Toată ne­norocirea vieţei me le v ine de-aco-lo. E ram foarte t ânără pe atunci , şi amint i rea mi-a r ă m a s atât de durerosă în cât p l âng în fiecare dală ee mă gândesc".

Tvată lumea voia să afle fitur^ai de iul povestea; d a r mătus,* re­c i sfârşi p r i e a ceda.

M'ati auzit adesea or i vorbind despre familia de Santeze, s t insă azi. Am cunoscut p e eei trei din. u r m ă vlăstarî a i acestei casa.. Găte-şi trei au m u r i t în acelaşi chip; iată păru l celui d in u rmă . Avea trei spre zece a a i . când s'a sinucis pent ru mine . Vi se pa re curios aceasta, n u e s t e .aşa?

„O! era o rasă s t ră ină , d e nebuni clacă poftiţi, d a r de n e b u n i ' ш -patici şi încântători**:—ndbunidin dragoste. Toţi d in tetă î n fiu a-veau pas iuni violente, a v â n t a i mar i a întregei lo r fiinţe c a r e îi făceau să săvârşească cele ma i exaltate lucrur i . I n familia lor se spunea: „ îndrăgos t i t ca u n San-teze !"

„Bunicul ^acestuia d i n u r m ă după mul te aventur i şi due lu r i se îndrăgost i n e b u n p e Ia şease zeci şi cinci de an i , de fata fuxmerului său. I-am cunoscut pe amândoi . Ea era blonda, palidă, distinsă.. . Vorbea înceft si frumos şi avea o privire b lândă , o atât de b lândă încât ar fi zfe că e 'o madonă . Bă­trânul castelan o luă la el şi se îndrăgosti at&t "de mul t de dânsa încât nu se naâî pă lea lipsi o clipă de această fată. Rudele Iui caro locuiau cu el, găseau dragostea a-ceasta foarte firesscă. iubirea era doar în tradifea familiei.

„Ori. într 'o toamnă, un t â n ă r , d-1 de Gradelle, fiind imitai Ia vânătoare răp i fata.

„D-1 de San teze rămase liniştit ca şi cum nimic n n s 'ar fi petre­cut; clar într'o d imineaţă & fost găsit spânzura t î n parcu l caste­lu lu i .

„F iu l său a m u r i t nî acelaşi

Stăpâne, astăzi% fără sä vreau, din întâmplare^ Am dat la mine *n brassa de-o 'ntârsiatâ floare -Şi, cum dacă-aş lăsa-o s'ar veşteji deplin, Vin în spre tine iarăş ere gândul si ţi-o 'chin.

Aş vrea să-ţi aduc poale o jertfă mai bogată Decât o floare — aproape lipsită de vieaţă, Şi'n candeli adunate ca strugurii 'A cj»rchin Să-ţi ard miresme grele şi tainice de crin Şi fructe a căror carne puternică şi plină Să strălucească în vase zidite din lumină Şi 'n glorii adunate de păcătosu-mi lut.

Văd insă cu durere că 'ntregul mere artet Abea găsi'n cuprinsu-mi o floare să-ţi aducă Şi, dacă vei lăsa-o, şi asta se wmcă Şi piere ca o tristă zădărnicie 'n vânt; Prinosul meu e, însă, mai mult ca un cuvânt Şi, pentru că se 'nalţă purces din gânduri bune, Primeşte măcar gândul cel bun să te 'neimune. La mine, ca şi-aiurea, sunt vipere, sunt şerpi, Sunt fiare şi sunt arbori înfloritori sau sterpi, Dar ca şi aiurea pasări cu cântece, prin fiamuri De frunzătură saltă cu nişte note 'n ramuri Şi, dară în săracul şi tristul meu pământ, Sunt mai puţine, poate, nu 'nseamnă că nu sunt.

Voinţa la, stăpână pe yntregml rău şi bine, Atât a vrut, se rede, să hărăzească 'n mine, Jar eu nu-ţi aduc astâ-zi mai mult căci n'am găsit. Pământul meu e numai un petec de granit Sărăcăcios şi negru ea floarea de ritgină ; Pe el, doar ici si colo, cresc arbori de răşină Cu cozile brăzdate adâne de par'că-att plâns; Din lacrima lor bine — mirositoare — am strâns Cât am putut cu gândul ca să jertfesc o floare Găsită astăzi, fără să vremi, din întâmplare.

ЛІ. I>a vîrtescii

fel, în t r 'un otel Ia Par i s , In t impul unei călătorii p e care a făcut-o în i S i l , după ee a fost înşelat de o cântăreaţă d e k operă .

„Lăsase u n copil de doisprezece a n i , şi o văduvă sora mamei.. Dânsa veni să stea cu noi . îm­p r e u n ă cu copilul, la moş ia noas­t ră delà Berti l lon. Aveam pe- a-tunc i şeapte spre zece ani .

„Nu vă puteţ i închipui ce pre­coce era băia tu l acesta, au fi cre­zut că toate facultăţile de dragos­te, că toate exal tăr i le rassei lu i , au fos moşteni te d e еорііиі a-cesta. Visa mereu şi se preumbla singur, ceasuri întregi. în t r 'o atei» m a r e de u ü a ee ctacea deia castel la pădure-. Priveam. аеЫ fereastra mea pe bă ie ţase! acesta seatrme*-tal ca re s e p f i m b a gararr d e tot, ca mâini le Ы spete, eu fruntea, pieca-tă s i .care s e oprea, шіеогі pentru

ritliea p r iv i r i le d e pască ve ­dea, s i pricepea. s î resimte» luena-rile car© n o erau de vârsta ha

„Adesea ori după. masă, eâfcad noaptea exa raste-lată, bai spunea: „Hai să, mergem să visăm* veri-şoa ră_J M Ş i p lecam împrasaî . te pa rc . S e oprea brusc apoi ш fat» lunaimşeriloa; locurile acefea tai­nice afe pădurei p e care k m » Ы învăluieşte tntr'uia strat rnynr de Immată sMA st іші sponca, stiân-g â n d u - m i вв&як „Priveşte, pr i ­veşte. Bar rai m ă pr ieapi . © s imt prea bíuee* Bacă m'ai pricepe a m fi fericiţi'. T r e b u i e s ă iubeşti pen­t ru a s imţ i" . Râdeanu şr-I s ă ru t am pe băeţaşul acesta care m ă iubea Ia nebunie .

„Şi adesea ori după masă, se ducea să se aşeze pe genunchi i m a m e i : „Haide mătuş ica , spunea el, povesteşte-mi ceva de dragoste". Şi m a m a ca să r â d ă , îi spunea toate legendele din familia lui . toate aventurile pă t imaşe ale stră­moşilor lu i , căci s e citau mii ş i mîî, adevărate şî falşe chiar .

„Şi băeţaşul se exalta auzind

toate istorisirile acestea şi uneori dădea d in mâ in i repe tând : „Şi eu, şi eu şt iu iubi mai bine decât ei toţ i" .

„Atunci începu să-mi facă curie, în ch ipul cel mai sfios cu putin­ţă, încât r âdeam. In fie-care di­minea ţă îmi aducea flori, şi în Secare seară îna in te să se culce, îm i săru ta m â n a şopt inda-mî : T e iubesc".

„Am fost vinovată, foarte vino­vată şi p l âng şi azi necontenit şi de aceea a m rămas в-emăritată sau ma i d e g rabă am r ă m a s lo­godnică văduvă, văduva. Iui. Mă desf î tam d e dragostea aceasta co­pi lărească, î l a ţ â ţ am ch ia r ; a m fost cochetă, seducătoare, în tocmai ca. şi cu u n bărbat , şî perfidă o 1 m a i ales. E ra o desfătare p en t ru m i n e şi tot aşa ş i pen t ru m a m a l a i şi a mea. Avea doisprexece ani? Gândiţ i -vă şi d-voastră c ine ar fi pu tu t l u a in serios pa t ima asta a unui a tom. II s ă r u t a m de câte ori poftea ; îi scr iam chiar scrisori de dragos te pe c a r e ma­mele noas t re le citeau ; şi ei îmi seria scrisori înfocate pe c a r e le-am păstrat . Credea că e băr­bat . Uitasem că e r a un Santèze.

Lucru l acesta, d a r ă un an . în* tr'o seară , în pa re î m i căzu în ge­nunch i şi s ă r a t ându-юі rochia în t r ' un avân t рйв de patimă r e ­p e t ă : „Te iubesc, te iubesc l a ne­bunie . Dacă m ă vei anglia vre-o dată , auzi, dacă mă părăseşti pen­t ru un al tul , voi face c u m a făcut iata~." Şi adăugă cu o voce pro­fundă care m ă 'nfioră : „Tu şt i i doară ceea ce a făcut".

„Apoi cum rămăsesem о а г е е я т nelinişti tă se sculă şi r id ieându -ee în vârful picioarelor ca să a j u n g ă până la urechea mea, căci e r a » mai Îna l tă decât el , îmi s e p i i : . .Geneviève" cu o voce care m ă cutremură.

î n g â n a m : „Hai să in t r ăm, ha i să in t răm!" El nu mai spuse n i ­

m i c şi veni după mane ; d a r cum eram s t u r c ă m treptele peronu­lu i , m ă opr i :

— „Ştii c ă dacă mă părăsest. m ă omor".

„ A m pr icepu t de dala asia ci1

am mers p rea depar te şi a m de­venit mai rezervată» Cum î m i fă eea într 'o si mus t r ă r i , i-am răs­puns : „Eşti p r e a m a r e acuma pent ru a g lumi şi prea copil pen. tru o dragoste serioasă. Aştept"

„Mă credeam scăpată. „La toamnă m a m a lui îl interna

la l iceu. Când se întoarse ín varr u r m ă t o a r e , aveam u n logodnic P r i cepu n u m a i decât şi t i m p d* opt zile luase o înfăţişare atât de gravă, încât mă s imţeam foarte neliniştită.

„In ziua noua, într 'o dimineaţă, a m observat o bucată de hâr t i i s t recurată pe uşa mea. Am l u a N аів desfăcut-o şi a m citit-o :

„M'ai părăsit , şi ştii ceeace ţi-aro spus . Mi-ai porunci t , aşa da r să m ă omor. Cum nu vreau să fi* erăsit decât de tine. v ino în parc. tocmai în locul u n d e ţi-am spin a n u l trecut că te iubesc, şi prives t» în sus".

„Simţeam că înebunesc. M'ani îmbrăcat repede şi a m alergat, a:îi alergat până să cad istovită, la locul, desemnat . Şapca lui dc- l i eeian, era pe jos, în noroi. Ploua­se toată noaptea. Am ridicat ochit şi am zărit ceva care se iegăa.i pr in t re frunze, căci afară sufla un vân t grozav.

,.Nu ma i şt iu ceace a m făcut îr u r m ă . Am trebui t să str ig ma. întâi , să leşin apoi. Ştiu doa r ata­că mi-am regăsit cunoşt in ţa îr pat cu m a m a la căpătâi .

„Am crezut că a m visat toata astea în t r ' un delir groaznic. Am îngânat : . D a r el. el. Gontran ?.. ' Nimeni n u mi-a răspuns . . . Ert deci adevărat .

„N'am ma i îndrăzni t să-1 revăd dar am cerut o smiţă lungă dir pă ru l lu i blond.. . Ia... Ia.. . tă-o.. ; '

Şî s ă r m a n a femee înt inse mâ na-i t remtr rândă într 'un gest des-nădă jdu i t .

Apoi îşi şterse ochii de m a mul t e ori şi re luă :

,.N*sm vru t să m ă ma i căsăto­resc ... Şi. . am r ă m a s mereu vă­duvă... măduva acestui copil cte treisprezece ani" .

Apoi îşi "'ăsa cepul în jos şi plăti­se preturi,*, lacr imi amare .

ş i curr: Voala l u m e a se ducea a-cum să se '.nlce. n vânzător gr».; căru ia îi rfipise toată liniştea, şop ti là urechea - e r inu lu i său :

— E o fiirfitd nenorocire să fii sent imental în halul acesta...

Tract, de Constantin A. L Ghisa

Eu nn ştiu care-ar fi cvânlul Mai dulce, de'nţeles mai ptin, Sé poarte'n el iubirea toată Ce numai tie ii-o închini...

Şi nu ştiv eacă'n iama nopţii Când vimrite mrii Se ţes 'pesie-obmite ploape. _ Pe-mipii de dor. la mine t>nf

DGT ştiu atât că fără tme O fiipâ n'as, putea să fiu ; — A'.eăsta doar & ştiu; iubito. Şi par'ee nici n*mş vrea. s'o şti**:

G. Ificmlescn-Keraei

P e n t r u O R Ï - c e R E E I M T M I F I E E Î s u i s c h i m b u r i «le » A r e s e , cVni l A K E N A F L S U I r u g a ţ i » attáfet ş i a n a <f&» b e n a t t c e u c a r e p r i a a e s e a i a a m l nü.nk>ermi Lrfetmr*, EO«lra«r„ г е « і * ш м і # * -» E & ааш I I afnnla-ii r • d e a» А г е я а вш v e r Ш reaetvaAe.

Dominica, l t j August 1У15 UNIVERSULXïTERAB

Nontăţl teatrale şi artistiee Spectacolele de vară.—Hoaa companie öe operă comică ori de

operă, de la Blandmia.—Elemente şi repertoriu.

De o varietate put/in obişnui tă spectacolele acestui sezon, în cea mai m a r e par te oferite de teatrele de vară. au pu tu t nu n u m a i să sa­tisfacă cerinţele publ icu lu i , da r să şi releveze. uneor i , adevărate tem­peramente de ar t iş t i .

D. Stănescu-Cerna

Iată deci încă o ut i l i ta te a tea­trelor de vară , cu atât ma i m u l t când e vorba de e lemente t inere, nedeprinse cu scena, şi care pe încetul, reuşesc pe asemeni scene să pr inză aripi şi să a ra te adevă­ratele lor însuşir i .

Din acest punct de vedere tea­trele de vară îşi împlinesc meni ­rea, dând ghes să se manifesteze

Baritonnl Tămăţescn

elementelor t inere şi formând, pe cât este cu put inţă , un publ ic , tot mai numeros , amator de tea t ru în genere şi de musică scenică, m a i ales.

Pr intre teatrele de vară ce s 'au impus publ icului , s tabi l indu-şi o faimă incontestabilă este şi o n o u ă companie de operă comică şi de operă, ale cărei spectacole au du­rat toată vara şi durează, încă, pe scena „Gradinei Blanduzia" .

! Ca ori şi ce t rupă nouă, înjghe­barea lirică delà „Blanduzia" a a-vut de luptat , la început, cu indi­ferenta publ icului , a tât de eviden­tă când e vorba de o formaţie ar­tistică, lipsită de pres t ig iul activi­tăţii trecute.

Dar în scurtă v r e m e d u p ă în-tâile reprezentaţii , noua t r u p ă li­rică s'a impus s impatiei tu tu ror , cu atât mai mult cu cât a venit cu o inovaţie şi d ispre ţul desăvârş i t

fată de reper tor iu l operetei — câr-nătăr ie — caffé concert vienez ! O'Debutul noui i t rupe l'a alcătuit „De-aşi fi rege" de Adam, în care s'au pu tu t aprecia deopotrivă, ca­lităţile unor voci şi t emperamente de cântăre ţ i ca tenorul Stănescu-

D-şoara Bodesca

până acum la noi; e cel puţ in la acela? nivel ar t is t ic cu „Тгг şi teslar" de Lovtzing. dat acum pa­t ru ani d e „ T r u p a Bărcănescu" şi cu acelaş m i n u n a t par tener Nicu-lescu-Bassu.

In „S t rade la" pe lângă elemente ca Niculescu-Basu, şi dis t insa so­p rană lirică Margare ta Rădules-cu, atât de apreciată şi în stagiu­nea de operă r o m â n ă delà Tea­trul Liric, au pu tu t fi preţui te şi calităţile alese vocale ale tenoru­lui d rama t i c Rabega, un e lement

D-şoara Mărgărea Rădulescu

No. 33 . — 3 . , , i I , -à

Nu pu tu trece cu vederea şi • unica încercare de a da o par te d in reper tor iul italian, înce rcă r i ce s'a bucura t de un strălucit suc­ces, gratie omogenităţ i i de ansam­blur i cu care s'au cântat .Cava» Ieri" lui Mascagni şi „Paaliacci 1* Lamcaral le , cea dintâi cu vocea mereu tânără a tenorului Băjena-ru , decanul pr imei noastre scene şi cea d'a doua cu tenorul polo­nez Schavdinsky, şi ambele c« bar i tonul Aurel Costescu-Duca, un

D. I. Niculescu-Basu

element de p r imo cartello în ase* men i lucrăr i .

D e m n ă de relevat şi in t ra rea ba r i tonu lu i Tămăşescu , care în' par tea episodică a lu i Silvio, în' Pagliaci , piesă atât de interesantă , ' ínusical, a venit să se i m p u n ă că u n cântăreţ exper imenta t şi în ori ce caz ca un e lement de m a r e străr lucire ,

V Baritonul Costescu-Duca

Nu pot încheia aceste pu ţ ine spuse asupra s tagiunei acestea a tâ t de b ine impuse , fără să amin­tesc şi pe maeştr i i cari au contri­bu i t la înfăptuirea acestor repre-sentati i alese — maeştr i i F ranck şi Scholter, c u m şi Mendelssohn, cunoscu tu l profesor de. vioară şi u n excelent conducător de orhes­tră.

Iată dece această s tagiune de vară a i m p u s publ icului noua formaţie l ir ică ale cărei represen-tat i i vor fi de aici încolo, pr i le jur i de adevăra te spectacole alese d e operă şi operă comică pen t ru toţi .

B. Lăutarul.

Cerna, bar i tonul Ghimpeteanu, ba­sul Niculescu-Basu şi apoi, o de­bu t an t ă d-na Fe ra ru , o voce de soprană dramat ică , pe cât de în­t insă pe atât de mlădioasă şi în stare să arate minunate le- i resur­se vocale în parti ţ i i le cele mai exi­gente.

A doua p remie ră a t rupei , „Dra-goni i" lui Mail lar t a în tăr i t b u n a reputa ţ ie a t rupei care se aşeză te­meinic pe activitate, i m p u n â n d încă un e lement nou a tenţ iuni i generale : D-şoara Bodescu, o vii­toare ar t is tă de operă comică şi de operetă, ce ne aminteş te de Nora Mar inescu , u n alt e lement ce a il­lus t râ t acum câti-va ani spectaco­lele de operetă franţuzească delà noi.

Acastă s tă ru in ţă în menţ inerea reper tor iu lu i de operă comică şi d e operă franceză n 'a fost în t re­r u p t deoât p r in execuţia magis­t ra lă a două al te opere comice vestite : „Armur i e ru l " , vestita par ­t i tu ră a lui Lortzing. a tât de m u l t î n r âu r i t ă de splendidele pagini de muzică i la r iantă din „Bărb ie ru l " lui Rossini, şi „Stradel la", capo­doperă de musică scenică a lui Flotow.

Cea dintâ i , dată cu concursul excelentului cântăreţ şi artist , ba­r i tonu l Aurel Costescu-Duca, p re ­cum şi cu acela al tot atât de ex­celentului bas Niculescu-Bassu, poate fi socotită ca cel ma i bun: spectacol de operă comică, da t

r idicat din clasa de eân t a maes­t ru lu i Popovici-Bayreuth, — do­vedind că-i vorba de încă u n ele­men t de viitor, a cărui evoluţie o aş teptăm cu încredere .

„Clareta 'n concent rare" şi „M-lle Ni touche" sun t două d in caii de bătaie ai t rupelor de operetă fran­ceză, ce ne vizitau odinioară, când n u era atmosfera noas t ră art ist i­că viciată de cremviş tănia de ope­re tă vieneză.

Reprezenta te cu toa tă verva cuveni tă şi mai ales bucurându-se şi d e însuşir i le de subre tă ale d-şoarei Bodéscu, aceste două lu ­crări eminamen te franţuzeşti , ca muzică şi situaţii comice, au p u ­tut să reamintească bune le repre-sentări de odinioară ale acestor o-perete franţuzeşt i .

Iar cei sătui până 'n gât de ti­picul vienez al aceluiaşi senti­menta l i sm de berăr ie , complicat cu obişnui ta tentat ivă de încorno-rare , sau de adul ter , adus tot p e tipic, după calapodul consor ţ iului Berns te in-Bernard e t c . . de fabri-cat iuni de comedii moderne^ — toţi cei desgustaţ i de aceleaşi si a-celeaşi valsuri şi mazurc i , pe lân­gă o inevi tabi lă tentat ivă de i lus­t ra re coreografică a u n o r asemeni „per le" amicale, au avut cel puţin' mângâe rea câtorva spectacole de o-peră comică şi de operetă franţu­zească, reprezenta te cuviincios do t ână ra companie delà Blanduzia .

D E D O U Ă ЖЕ P L O U Ă D e două zile plouă şi fără încetare Pr ivesc lung norii negri pe cer călătorind, Şi vântul suîlă tare, ferestrele lovind, Zburând prin văi, pe dealuri perdu te 'n d e p á r b r e

D e două zile plouă şi eu aştept să vină, Cu inima străpunsă d'ai dorului fiori, Fiinţa drăgălaşă cu ochii zâmbitori, Ce 'mprăştie în jtiru-i a dragostei lumină.

D e două zile plouă şi eu , stând trist în casă, Aştept tăcut p'aceea c e încă n'a sosit , iar vântal mereu zboară departe spre-asîinţit , Ducând cu s ine gânduri c e suiletu-mi apasă.

Alexandru Săvuîesca

<a - - N o . 33 . UNIVERSUL LITERAR Duminică, IB.,August 1915

î n s e m n ă r i l e u n u i p r i b a a g

O noapte-în Bărăgan Când am a juns în gara Lehliu

atunci poposise şi 4 t răsura . Cerul së cam burzuluise . începuse, din broboada de noroi, să dest rame picătur i mascate şi reci. Se cer­neau stropii peste praful şoselei, potolihdu-1 grozav. Gavril vizitiul, un , u n g u r morăcănos;. „şi leneş la,, vorbă, s t runi caii, mangâindu- i abia cu sfârcul biciului. îna in te se lungea, la nesfârşit, d r u m u l prăfuit, ciupit ca de vărsat. Nu se z ă r e a sat, f rântură de deal ori ;

vre-un copac. Tovarăşul meu de d r u m . prie- ;

tenul Alexandru Peneseu, avea mâncă r ime de l imbă. începu să-1 , întrebe pe Gavril :

— D a ce-au slăbit aşa caii. mă ? - r Păi.. . — . P e 4 l a conac ce mai e, b ine? — Inhâ;.. — Da:săi)tămâna asta a mai plo­

ua t pe Ta i'oi ? — No... Plictisit de răspunsur i l e vizitiu­

lui pe cari parcă i le trăgea cu cârl igul , pr ie tenul meu tăcu. Ploaia se înteţise. In pod i tu l r idi­cat stropii ţ ineau tactul t răsuri i . Muzica aceasta are ceva clin m â n -gâerea unor şoapte de dragoste... Uneori vântul năpust ia stropii reci sub poclit de parcă ne lovea obrajii cu lapovită.

F r igu l se 'năsprise <i 'ncepurăm feă ne ghemuim cât mai tare în fundul t răsuri i . Pr in broboada deasă a stropilor se zărea un sat. Un iaz străjueşte casele. Cu toată ploia. câţiva ţărani se vârâseră în apă, la peşte. N'am văzut nimic însă în fundul crâsnicilor, de câte ori le-au ridicat.

Caii mergeau la pas. în t reb pe u n sătean ce ducea doi cai de d.âr-logi : Ce sat e ăsta, neică? — Ne-fliu...

— Da'şcoala-i depar te? — Nu mai e mult , la stânga...

Lehliu e un sat urât . Case mar i , tăbluite. frumoase. Dar nu vezi alt <;opac decât salcâmi. Şi nu vezi floare sau strat de legume pe lân-

.gă casă. Locuitorii le cumpără ca ţ i orăşenii. După ce vizitez şcoala. — o clădire impună toare — şi-fié poetul Gh. Vlădescu-Albeşti. în­toarcem t răsura şi-o pornim prin­tre ogoarele de p o r u m b mai 'nalt cât omul şi tot cu câte 4—5 ştiu-leti pe cocean.

In frunzele late bătea ploaia eue ; adâncur i le oftau sub lungi învăluir i .

— Asta r i p o r u m b u l boerului , mă 1?

- Г N O . . . .. • • ; " , ,

— Dar ăsta d in stânga de ce-i s aşa b u r u e n o s ?

— Păi... Degeaba, nu-i chip să-1 facem pe

Gavril să vorbească. Râpâe ploaia deasupra coşului

şi-un aer urr.jd, rece. parfumat nă­văleşte în pi;rit . In drepta se vede o pădure . în stânga alta.

Pe-aici pădur i mul te . în pâlcuri-pâlcuri şi bălti ce ţin lant pân ' la Dunăre . Din loc în loc zărim di­gur i mar i . întărite cu salcâmi, pent ru apărarea liniei ferate de zăpadă.

-Trecem linia ferstă şi-o luăm la tJre^" 4 F> Cele două paralele de f h r ; — şinele — luceau în ploaie de •păreau unse.

Când ani ajuns la conac, la „Profira" ploaia se mai ogoiasă. " Muzica enervantă , a ţânţari lor în­cepuse. Aici, în Bărăgan, ţânţari i şi păsările de vânătoare stăpânesc înt insuri le . Ba sunt îndeajuns şi j ivine. - Aşa ne spune Coana Ma­ria., prorietăceasă :

— La noi vin lupii şi să uită pe jţ-eam.".. Zilele t recute ne-au sfâr-tîcat o oaie... De vuloi nu mai v o r -

_ c L e D . I O V

besc! Gantonarul se plânge că nu i-a mai r ămas gă ină . .

încep să cercetez gazda. Ceea ce mă ur imeşte este munca care s'a încuibat în această numeroasă fa­milie. Cinci fete pentru care. ziua e prea mică ca să poată isprăvi câte. au de făcut. Aici іш mai sunt , ,domnişoare" de oraş. Au ui tat că sunt şi s tăpâne. Munca! Ce sfânt e crezul acesta şi ce meritoşi sunt oamenii în sufletele cărora po­goară!

Ploaia a 'ncetat; pr în t r 'o spăr­tu ră de nor, ça zidul unei cetăţi bombardate , .apusul t r imite săru­tarea lui de foc Atârn de frunzele de : salcâm d i a m a n t e orbitoare. Căldura din casă ne t r imite afară. In Bărăgan nu-i chip să stai cu uşile înlătur i . Năvălesc, roi, ţân­ţarii şi muştele, mai ales noaptea, atraşi de l umina lămpi i .

Afară aerul umed odihneşte pes­te răcoarea asfinţi tului. împre ju ­ru l conacului gem magaziile pline cu grâu. Lângă o gireadă maşina de treerat îşi odihneşte ciolanele de fer. Colindăm pre tu t indeni fă­când cunoşt inţa unei adevărate gospodării sistematice. Când s'a în tunecat a jungem iarăşi în faţa conacului, în grădini ţă . Sub ro­chiile de u m b r ă ce le aşterne sal­câmi, dorm stupii şi s traturi le cu flori. In îmbră ţ i şarea fagurilor vor fi adormind "albinele îmbăta te de m irez me...

Cerul e de-un albastru închis, curat. Parcă înadins Га spălat ploaia, ca să r ămâe limpezit, cu străluciri de safir. Nu departe se desluşesc corturi le ţ iganilor anga­jaţi la muncă . Docurile ur iaşe ne-strag. VătaVuVţiganilor, Iaman-di, ,,hăl cu cortul tablui t" ne dă unele desluşiri . Ne-apropiem de-u n cort aşezat pe mirişte . î năun ­tru trei, copii, d in t re care unu l plecau. T rebue să fi fost bohrov; avea ochii grămădi ţ i în fundul capului si obrajii supţi. Nu făcea altceva decât se vâre pae sub p i ­rostr i i le deasupra cărora clocotea ceaunul cu mămăl igă . Cortul în­desat cu pae;- câteva ţoale ghemui ­te în fund. Şi credincioşii câini, s inguri le lor animale. . .

După ce vătavul Iamandi ne lă­mur i rostul lor, după ce vorbi cu. părere de rău despre urşii cu cari nu mai au voe să umble , aduse vorba despre tu tun .

,,E greu de tot de tu tun , bolaru-Ie; nu se găseşte p'alcl..."

Văzând c'a greşit-o, u rmă : ,.Adică se găseşte, el în sat, da'

nu-s bani şi boierul nu ne dă p u n ' . - Dumineca" . L'am priceput . Ţiganul , chiar de l'ai alege pri­m a r în sat, tot ţigan rămâne , l i du câţiva gologani şi plec mai departe pr in t re corturile aliniete, ca la mili tărie.

Sus, pe gireada de pae adminis­tratorul Bucur ne-a pregătit cul­cuşul . Nu-i somieră în l ume să aibă moliciunea unor. pae abia tre-erate!... Şi mirosul de grâu!. . Şi mirezmele ce le- 'aduce vântul din lareul Bărăganului! . . . Deasupra ur iaşa umbre l ă albastră a cerului , pictată cu aur. Mă urc în vârful girezii şi m ă uit. Cât pr ind ochii, şes nesfârş i t Ogorele cu p o r u m b se desluşesc ea nişte stofe de ve­lur ; auritele mirişt i îmbrăţ işează clăile cu snopii grei. Câte-o pădu­rice întâlneşti , ca o cază. Ard fo­curi departe, în in ima Bărăganu­lui. Alte focuri la ..Cazacii" înco­lăcesc l imbi de aur . S'aude un h u ­rui t puternic , apoi u n gâfâit de maş ină şi doi ochi Injectaţi de sânge se văd apropiindu-se. Trece trenul. . . se pierde în adâncul de­şertului , — neobosit călător.

La corturi s'au notolit. focurile:

ceva din liniştea morţ i i a coborît pretut indehea. Rar s'au de, în o-col, clinchete de clopot: cling, cling!.. Doarme conacul, se odih­neşte patoza sătulă de snopii în­ghiţiţi o zi întreagă, doarme ma­şina ce ne-a dat gireada pe care ne od ihn im. Doar greerii se 'ntrec, care pe care. Şi ce plăcută e mu­zica lor! Сгьсгі... cri-cri... ca ne­număra te rotiţi de ceasornic. Cântă sub noi, în pae, a lătur i aproape.. . a l tarul lor în care slujesc e pretu­tindeni... Ca un bâzâit de d r â m b ă le 'n t re rupe ţânţar i i monotonul concert. S'a deşteptat u n vânt pu­ternic; şi ce 'nfiorător oftează sal­câmii!.. .

Scot grozave gemete de răniţ i , oftări de. oameni bolnavi ce se mis-tuesc în la rgul fără marg in i . Şi totul, deodată, s'a t ransformat în­t r 'un cimitir în care se rog sal­câmii şi 'n care cor tur i le ţigăneşti pa r mormin te fără cruci...

Iată şi j umă ta t ea de lună!!! A crescu din pămân t şi acum alu­necă pe cristalul bolţii. Sub argin­tul ei se 'ngrop stelele firave. Veş­nicul amorezat , luceafărul îi ţ ine u rma . Plase de argint se urzesc în zare şi le f lutură vântul ca pe nişte albe năfrămi.

E târziu. Cel din u r m ă tren, de mezul nopţii , a trecut de mul t . Somnul mi-a fugit cu el. departe. Şi c u m privesc aşa, ameţi t de vra­ja ce-ó răsuflă Bărăganul , zăresc o u m b r ă târându-se pr in t re cortu­ri le ţ igăneşti . Nu după m u l t t imp, din dosul al tui cort, se despr inde ca o fantomă.

Nu ştiu de ce mi-a răsăr i t în min te chipul flăcăului bolnav, cu ochii grămădi ţ i în fundul capului . Doezia ţ inu tu lu i şi farmecul nopţii urzi n u m a i decât o idilă....

O, dragostea care 'nmişte pute­rile, o dr&gostea ce r aşterne balsa­m u l în sufletele bolnave.. .

Ea pogorîse în cimit i rul în care se rugau salcâmii, pogorîse sa îm­părtăşească un suflet bolnav, să­dind nădejdi de viată şi fericire...

Bărbaţii blonzi şi bruni Când stimatele cititoare vor ve­

dea acest t i t lu, p r imu l lor gând, de sigur că va fi : Aha ! Dar ele

•se înşală, căci de data aceasta nu este vorba despre ele, ci despre bărbaţ i .

Dar totuşi tema aceasta nii este fără valoare, şi dacă cele ce ur­mează nu vor fi suficiente, ne refe­r im la t ra ta tu l scri i torului ger­man Otto Hauser: Psihologia asu­pra blonzilor şi a bruni lor publi­cat, într 'o revistă politico-antropo-logică din Berl in.

Din -acest tratat reese mai întâi că bărbaţ i i blonzi în t inereţea lor încep să iubească mai târziu, de­cât cei b run i .

Din aceasta autorul trage con­cluzia că dsvoltarea mai îmbelşu­gată a facultăţilor spir i tuale este o condit iune a blonzilor.

Despre cei b r u n r d in contra, scri i torul francez citat de autor, Lsbouge dă u rmă to ru l certificat: Dacă bărba tu l b r u n este inteli­gent, a tunci el se mărgineşte a-şi coordona ideile, el însuşi însă nu produce nici una . Dscă el este pacinic, este fiindcă îi l ipseşte cu­rajul temerar , n u însă şl pofta după b u n u l ...deaproapelui său. Dacă el este munci tor , a tunci el crează mai puţin ca b ă r b s t u l blond şi un lucru de mai pu t ină valoare. Dacă el este econom, este fiindcă el se teme că nu-şi v a recâştiga banii , pe cari posibil că i-ar putea pierde -, economia sa dovedeşte că el este conştient de re­lativa sa capabilitate de a câştiga.

Astfel glăsueşte francezul La-bouge.

Otto Hauser este* de păre re că d in cult ivarea ma i pu te rn ică a süir i tului şi pr in u r m a r e şi a ca­

racterului rezul tă că blonzii în­zestraţi cu ta lent sun t cu m u l t mai mul t înclinaţi spre cele extre­me, decât bruneţ i i talentaţ i , a că­ror vioiciune proverbială este cu­rat exterioară. Ca pi ldă pent ru tendinţa pe lucruri le ex t raord inar care vietueşte în fiecare bărbat; blond înzestrat cu talent. Otto Hauser citează următoare le per-sonegii istorice cari au fost bărbaţi blonzii : Alexandru cel mare Oc. tavian August , Carol cel mare, Prideric Barbarosa, Gustav Adolf, Priederic cel mare . Napoleon Bo­napar te , împăra tu l Nero şi Cesare Borgia.

Despre bărbaţi i b runeţ i talen. tati autorul spune că ei au am, bi ţ iune, vor să a jungă ceva, la t i t luri , funcţiuni înalte, bani . De­spre bărbaţ i i blonzi talentaţi au­torul este ele părere că ei visează talent cari trec cu mul t peste li­mită . Acolo unde nu există sa tis. facţiune pentru bărba tu l blond el voeşte numai una. aceea pentru ca să nu găsească viata insupor­tabilă : l ibertate pent ru persona­litatea sa. Bărbaţi i b rune ţ i , duo.;} părerea autorului , năzuesc. s?"'** d i s t ingă ; ei sunt arivişti, şi foarte, mu l t ocupaţi- Bărbaţii blonzi sa pricep însă mai b ine la bonton .

Foar te remarcabi lă este carac­teristica în pr ivinţa artei . In ar­tă, ice Hauser, cel b r u n este cel mai defăimat bărba t СІР astăz;.

B runu l adună şi înregistrează orice ştire din gazetă, unde este t ipărit numele său. cel blond ştie prea bine. ceeace voeşte şi poate să fie nevoit să- consulte pă­rer i le-cont imporani lor săi din p r e cele cari în tâmplă tor îi cad în s ă ; el adică a runcă la coş criti­cele cari în tâmplă tor Si cad în mână , o"i că îe-a citit, ori că nu" .

In şti inţă se pefc-ece tot astfel, căci bărbaţ i i b run i sunt coriştii de ceea ce lucrează blonzii din contră sunt imitator" . . In eomunicaţ iune, eice autorul , bărbaţ i i b r u n i sunt mai uşor de înt revăzut şi de câştigat dar n u mer i tă atâta osteneală : bă rba tu l blond pr imeşte greoi şi adeseori cu repuls iun«, dar el pre lucrează şi aceea ce-t provoacă repuls iu-ne.

„Bărba tu l b r u n , este bun la i-n imă, el este altrufst, da r când se afla cineva în jenă de bani să nu se ducă la el ca să ceară îm­p rumut . In îmbrăcămin te bărba­tul b r u n este Giger cel blond din contra se poar tă plăcut chiar şi a-tunci când este s t răin în socié­té te.

Bărba tu l b r u n despretueşte for­mele, pen t ru cei blonzi ele sun t o s implă convent iune. l u i iî face plăcere de a le s tăpâni sau să le vadă n u m a i s tăpâni te" ,

Constatări le lui Hauser se re­feră fireşte a sup ra bărba ţ i lor c u i eu f o s t ' odinioară blonzi, chiar a tunci când cu anii se^a-propie de coloarea b r u n ă ; căci această pauză de metaformoză este n u m a i exterioară, l u m e a in­ternă, mrrocQsraUl, r ămâne în sânul l c \ acelaşi ca şi mai îna-

Cornel Scurta

(ХЗОСКЮОООССЗОЭОООСХЮОООСОО

A. ap&rut

IERUSALIM Dlî

V. MESTUGEAÏ4 Descrierea comolectă a oraşului

sfânt şi împrejurimilor, cu nume­roase ilustraţii, pe hârtie velină.

P r e ţ u l 1 . 5 0 La librării, 'depozite principali

de ziare şi la Administraţia ziaru­lui Universul".' ooaaaooQOOcocoGO зоооссссс

Duminică, 16 August 1915 UNIVERSUL LITERAR No. 33 . — 5.

IIlCcl minute! cinci de HENRY LAVEDAN

(Vara, pa t ru ore d iminea ţa o ce­lulă la Roguete. Directorul închi-soarei, judecătorul de instrucţ ie , comisarul de poliţie, u n duhov­nic, au intrat , ne îndrăzn ind să facă prea mul t zgomot, şi câte-şi pa t ru stau înaintea pa tu lu i în ca­re doarme greu, condamntu l Ma­rius) .

Directorul închisoarei , către cei lalţi, Haide, t rebue.

Duhovnicul, a t ingând uşor cu u m ă r u l pe osândit . — Dragă pri-ţtene.. .

Directorul închisoarei. — Ma­rius...

Marcus, adormit încă. — Ei! Directorul închisoarei. — Noi

sun t em. Marius. — Ah! D-voastră! Directorul închisoarei. — Da. Duhovnicul. — Curaj . Directorul închisoarei. — Ape­

lul d-tale a fost respins . Judecătorul de instrucţie. — A

sosit m o m e n t u l să ne arăţi că eşti bărbat .

Duhovnicul. —• Gândeşte-te , la domnul .

Directorul închisoarei. — Şi scoală-te.

Duhovnicul. — Doreşti ceva ? Marius. — Cum să n u doresc. Directorul închisoarei. — Spune

şi ti se va da. Marius. — Ei bine aşi dori...

Directorul închisoarei. — Vor­beşte.

Marius. — Să do rm încă cinci minu te .

One torul închisoarei. — E cu neput inţă .

Jvteiătorul. — Din nefericire. Directorul închisoarei. — A so­

sit ora... Marius. — Mă refuzaţi ?

Judecătorul de instrucţie. Nu tem.

Comisarul. — Haide scoală-te. (Marius .se scoală şi începe să se îmbrace) .

Judecătorul. — Ai comis o cri­m ă mare.. .

Duhovnicul. — care îţi va fi iertată.

Judecătorul. — Dacă ştii să mori f rumos.

Marius. — Voiu şti, da r . . . Directorul închisoarei. — Vo-

ieşti să te a jutăm. Marius. — Nu! Dar ori şi cum

puteaţi să-mi acordaţi încă cinci minute . — Nu, zău.

Directorul închisoarei. — Hei să ne grăb im.

Duhovnicul.. — Ţi-e foame. Marius. — Nu, 'mi aţi lua t toată

pofta de mâncare .

Duhovnicul. — Poate ţi-e sete? Marius. — Da. Duhovnicul în t inzându-i un pă­

hărel . — Poftim. Marius. — Ce e ? Duhovnicul. — Rom. Marius. ~ Nu, mu l ţumesc n u

îmi place. 0 | cât de m u l t aşi fi dorit să mai dorm încă cinci mi­nute .

Judecătorul. — Nu te mai gândi la asta.

Marius. — Cinci minute! Nu era cine ştie ce lucru imposibil . Dar n ' am avut nici odată noro". Nu p r e a ne avem bine patul şi cu mine . N 'am p u t u t dormi nici o-dată atâta cât voiam şi când eram mic şi mai târziu.

Vecinie am dormit fie sub un pod sau pe o bancă şi asta pe ori­ce t imp. Ah! ştiu că nu m 'au cos­tat mul te para le cearceafurile.

Judecătorul. — N'ai nici o co­munica re de f ăcu t?

Marius. — Cur? Directoml închisoarei. — Just i­

ţiei,

Şcoala pregătitoare de viitori ostaşi din comuna Moldoveni.

O00<><>0<><><><>0<><><>0<>̂ ^

( B 3 3 2 Í l in v is , când s e 'mplineşte, moare!. . . S ă nu în'aştepţi, căci nu mai viu... -. . .Prietene, c e mult mă doare Că trebue aşa să-ţi scriu...

Dar vezi , prea mi-ai turnat în suflet Fiori de dragoste nebună Si prea mi-e dor,—din clipa-aceia — D e seri de vrajă, seri cu lună...

Nelămuritul gând de-alt'dată S e 'nfiripează hotărît Şi ştiu c e vreau — şi mă cutremur Că pot să te iubesc a tâ t . .

Nu... Visul trebue sa crească Frumos ca 'n basmele din vremi Deş i te-as vrea mereu alături Eu nu mai viu, să nu mă chemi!. . .

Păstra-voi amintirei tale Şi azi, şi mâini şi ori şi când Prinosul dragostei senine Ce mi-ai sădit, ca'n vraje 'n gând...

Tu ai fost soarele ce 'n raza-i Puternică a luminat Zădărnicia vieţei mele -Şi un suflet neînţeles ciudat.

Gabriella I. Anastasin-Vacnlescu Brezoaia-Dâmboviţa.

'ОЪ&>Ь<><><><><><><><><><>0<>0<><><><><><><><>^^ *

Marius. — Am spus tot ceea ce aveam de spus.

Duhovnicul. — Te căeştj de cri­m a pe care ai săvârşit-o ?

Marius. La drept vorbind da. Am omorât pe nevasta l ibraru lu i din Autenil şi regret. P u t e a m să îi l uăm banii şi fără să o omo­ram. Insfârşit nu sunt s ingurul vinovat.

Judecătorul. — - Ş i ? Marius. — Fireşte că nu sunt

s inguru l vinovat. Armand m'a în­demnat . El a avut ideia asta care m'a înebuni t . El m 'a îndemna t să fac vărsare de sânge.. . Dsr, mii de draci , îmi închipui că el n 'a fost graţ ia t şi că a fost deaseme-nea osândit la moar te ca şi mine . Nu ? spune-ţi nimic. Carë va să zică el a fost graţ iat . Ah ! tâlha­rul

(Marius e legat). Directorul închisoarei. — Şi a-

cuma destul. Să mergem. Marius. — Să mergem. Şi el

doa rme la ora asta. Ah ! ce ticălos şi omul acesta. Şi eu care ceream ia ră cinci minu te de odihnă b u :

nă... Ah! păr in te ce să-ţi mai spun : desigur nu există D-zeu.

Duhovnicul. — Ra da, dragul meu, existaşi ai să-l vezi.

''.clorul închisoarei către Ma­r i u s . — Vrei să te spri j inim.

MOTIVS. — Nu. m ă atingeţi . ÍToaleta ş'a sfârşit. Pr izonierul

e dus afară. Călăul ^ merge înain­te. Porţ i le închisoarei se deschid la trecerea cortegiului . Mar ius e galben. înaintează cu greu spriji­nit de u m ă r u l duhovnicu lu i şi niecaniceşte nu repetă decât ace<

ste două cuvinte, expresia incohe. rentă a ultimei lu i cugetăr i :

— Cinci minute . Nici chiar cinci minu te !

Cortegiul a ajuns în faţa ghilo­tinei. S imte pe buze, un crucifix rece de metal şi două braţe vân-joase care îl ridică. Moare in­sfârşit...

In u r m ă se deşteaptă. P r i m u l lucru pe care îl văd ochii lui a^ cum, e un câmp plin cu ierbur i mirosi toare. Razele soarelui ce ră­sare s t răbat frunzişul des al co­pacilor delà Bois de Boulogne.

Deschide ochii şi zăreşte po pr ie tenul său A r m a n d surâzând . Atunci loveşte pămân tu l cu mâi­nile şi scoate un suspin adeânc de bucur ie .

Armand.— Ah! dar ce ai? Marius.— Nimic. -Armand.— De u n d e . v i i ? Marius.— De depar te . Ajmand.—. Ţipai s traşnic. Marius.— Aveam şi de 'ce. Armand.— Ia te uită ce vreme

frumoasă e afară. Nu ţi se pare oare că toată firea e în sărbătoare?

Marius. -, Da, e adevărat . Pă­sările căută. . .

Armand.— Asta înseamnă no­roc. Atunci tot pent ru diseară a r ă m a s hotărâ tă • afacerea delà au-tanul?

Marius— Nevasta l i b r a ru lu i de-acolo?

Armand.— Da. Diseară îi facem o vizită.

Marius.— Nu. A rmand.— G1U m eşti ? Marius— Nu! Dar n u vreau cu

nici un preţ în astă seară. Armand. — Atunci când? Marius.— Nu ştiu... mai târziu., Armand. — Sau nici odată. Marius.— Sau nici odat.ă Cum

vrei. Armand- Fricosule! Dar eri ai

p r imi t cu m u l t ă plăcere. Aşi fi curios să ştiu care sunt cauzele care te îndeamnă, să refuzi un lu­cru pe care îl primiseşi eri . Mai spune-mi u n a măcar.

Marius. — Am visat ceva urâ t . Şi apoi lasă-mă în pace. vreau să mai dorm încă puţ in .

Armand.— Mult? Marius.— Cinci minute . N u m a i

cinci minute . (Se întoarce).

6. — No. 3 3 . Ш І VERSUL LITERAR Duminică 16 August 4915

Pamafiíul se distruge dl DADY TA8ILIAD

Totul e ' î n mişcare, totul se transformă.

Aceasta e lege fatală a vietei pe pământ şi de pe alte plante dacă şi acolo vor fi fost condiţiu-ni analoage de aer, apa şi lumină.

Aşa că nimic din ce vedem noi azi, ca având o culoare, o formă, un contur deosebit, fie cât pri­veşte fiinţele, fie cât priveşte lu­crur i le peste jumătate sau chiar un secol întreg, ceiace ne desfată ochii, ne aţâţă curiositatea sau ne cădea numai sub simţuri, va a-jvea alt aspect, alte contururi; Multe lucruri nu vor exista, multe fiinţe se vor transforma, multe in­sule vor dispare, golfuri noi vor ! apărea . Şi omul se transformă. S u n t e m azi alţii de ce-am fost eri. Nimic aproape d in ce ne compu­nea a c u m un an, nu se află acum în noi. Şi aceasta, dacă ne privim cu ochiul fiziologistului care ştie că până şi în u l t ima celulă a de­getului celui mic s'au făcut atâ-tatea schimbăr i în consti tuţia ei, că azi e al ta de ce-a fost, n u m a i că forma, calpodul e acelaş.

Aceasta e atât de adevărat , că u n avocat a dovedit foarte sincer că un individ — care furase cu u n an mai înainte de a fi p r ins , — ar fi al tul cel adus înaintea instan­ţei judecătoreşti , că adică deşi seamănă, dar ştunţificeşte e al tul .

Aspectul p ă m â n t u l u i pe supra­faţa sa, p recum şi în consti tuţia coajei sale s'a schimbat atâta, că iun geograf din evul mediu n 'ar pricepe sau mai b ine n ' a r da cre-zământ , hăr ţ i lor noastre geogra­fice.

Au d i spă ru t continentele „At­lan t i s" şi „Lemur i a " p r i m u l ocu­pat azi de în t insul apelor oceanu­lu i at lantic, cel de-ia doilea de apele oceanului Indian . Câte ţi­n u t u r i noi însă nu s'au descoperit?

Câte nu au răsăr i t în loc? Câte n u vor mai dispare? ! Orizontul geogranc s'a lăsat imens de mul t . Nu mai vorbesc de descoperirea Americei care e lucru vechi, dar descoperirile de ţ inu tu r i din regiuni le ambi lor poli , măresc zilnic cunoştinţele noas t re asupra uscatului planetei noastre .

Para le l însă cu descoperriea de noi ţ inu tur i , la poli. în. Africa şi Austral ia , a mers şi exploatarea crescândă a bogăţiilor p ă m â n t u l u i . La aceasta a mai contr ibui t şi or­ganizaţ ia socială a oamenilor fiecă ea a fost cauză, fie efect.

Omul pr imi t iv se m u l ţ u m e a cu puţ in , a lerga d u p ă h rană , vâna s ingur animale le din a căror carne se h rănea şi din a căror piei

i îşi făcea îmbrăcămin tea . Evul ant ic cu castele preoţeşti , ca şi evul mediu cu cavalerii săi avea ma i mul te nevoi. Nobilul lăsa pe castelana acasă şi şerbii munceau pămân tu l . Apare burghez ia har ­nică care pune în lucru produsele p ă m â n t u l u i în chip mai larg.

In viaţa m o d e r n ă cu mul t ip le le ei forme pr in maş in i smul atât de desvoltat şi necesităţi a tât de vari i , va face comerţul in terna­ţ ional în anu l 1789 devine în ianul 1900 la s u m a de 90 de mil i-îarde de Iei.

Arg in tu l a crescut în 50 de ani Ta 454% ca producţ ie ceia ce a adus o scădere a pre ţului la 42% ş i pr imejdia e de a dispărea ca meta l mone ta r de pe listele de cote ale burselor europene şi a-mer icane . /

Din p ă m â n t s'a scos decând fierul a devenit metal uzual , atâ­tea cantităţi , că ai face m u n ţ i ca Ceahlăul şi poate nu s 'ar între­vedea vii torul industr iei în t r ' un alt metal : Aluminiul, apoi a tunci ar fi u n viitor cam negru pen t ru indus t r ie .

S'au scos pen t ru încălzire şi conducerea maşini lor cantităţi co­

losale de cărbuni. Aceste enorme mormane de cărbuni, au făcut ca oraşele să se mărească iar din i-diiicele locuri unde oile păşteau în tihnă, azi s'au făcut locuri unde se depun resturi de cărbuni.

Apele râurilor de o limpezime de cristal, azi sunt negre ca cer­neala iar albastrul cer e negru de fum.

Statistica dovedeşte că s'au scos din mine în anul 1800 abia 10 mi­lioane tone de cărbuni, iar azi mai mult de 100 milioane tone.

Temerea cea mare, după ingi­

nerii chimişti e că această bogăţie a pământului s i nu se sfârşească peste 500 de ani prefăcându-se tot cărbunele care se află la supra­faţa şi în adâncimea scoarţei, în fum.

Aceiaşi soartă o va avea petro­lul, care cunoscut abia ca medi­cament şi vândut cu gramul în spiţerii, a deventt de un uzagiu imens.

Delà anul 185Ѳ când s'a săpat primul put de petroi până azi s'a scos din scoată pământului atâta petrol că ar putea fi umplută

• "Шш

o

O

Ei vin şi se 'nşiră şi groaznic huesc Şi munţii se clatină groaznic.

Se-aşează pe creste şi n'şesuri privesc, Cum şesurUe in soare, cu grâne sclipesc.

Stând par'că gătite praznic.

Şi ochii, s'aruncă privind cu nesaţ, Şi ochii le scapără ură.

Şi 'n spaimă grozavă, ei brat, lângă brat, Se 'ndeasă, ca cei ce surprinşi întrun laţ.

Zadarnic, mai cat'o spărtură.

Căci negre prăpăstii, se 'ntind fără fund, In faţă-le acuma şi 'n spate;

Iar mor(ii,s'adună mereu, şi pătrund Pe vârful ce 'ntr'una se face mai scund.

Şi geme din băerile-i toate.

Şi vin... şi se 'ndeasă... şi 'ntr'una sosesc Şi valea vueşte {ntr'una,

Copacii prin codrii sinistru trosnesc Şi clocotul creşte... şi spaimele cresc

Şi groaznică creşte furtuna.

Dar iată că freamăt străbate prelung Imensul norod de schelete

Şi tei de pe urmă sunt gata şi-ajung lJe cei dinainte sosiţi, şi 'i străpuny

ln două, pe taberi şi cete.

Ici sunt cei ce-acasă rămaşi au pierit, Cât fuse războiul, de foame;

Dincolo cei carer'narmafi au pornit Să moară apărăndu-şi pământul iubit

Şi azi, prefăcuţi în fanloame,

O parte, se uită la grâne urlând, Şi 'nalţă jelanii prin aer.

Cealaltă, pierită 'n război, cercetând ln zare ajutorul, dar şi ea plângând,

Şi-umplând tot văzduhul de vaer:

„Voi care, ne spuneţi, înlr'una, că fraţi Ne sunteţi — dar numai cu zisul,

Voi care, flămânzi, să pierim ne lăsaţi, Şi mâna sgârcită, v'o ţineţi şi staţi,

ln pace, torcându-vă visul,

.Nu credeţi, c'Ardealul, vreodată la voi, Veni-va el singur, de-a gata.

De vreţi întregire, porniţi la război, Şi sângele curgă, cum curse din noi,

Şi-atuncia vedeave-ţi răsplata".

Ег zic — şi sinistru, din oase sunând. Pornea hohotind ca nebunii...

Şi 'n albe şireaguri, prin văi coborând. Cu ochii la şesuri într'una calând,

Se 'ndreaptă spre noaptea genunii...

• •

t I <5> '> -•>

lem Scaenaiu

Marea Neagră şi când ne gândim că numai în Pensilvariia, Romă-nia ,şi Caucaz, se găseşte până a-cum, ne punem întrebarea: Oare nu se va sfârşi odată stocul de petrol înmagazinat In subteranele pământului?

Cu bogăţiile în lemn, aceleaşi lucruri s'a întâmplat. Despăduri . rile se fac pe o scară întinsă. Şi cu toate că după a r ta si lviculturei multe păduri renasc acolo unde cu 20—30 ani s'a ferestruit sau tăiat e totuşi o scădere în cantitatea de lemnării de pe pământ. Unde s'au dus aceste lemne? S'au prefăcut în fum.

Ba chiar mul te specimene din domeniu l botanicei au d i spăru t .

Aşa că azi se găsesc n u m a i în at lasur i le de botanică.

Chiar acum, n u de mul t , s'au format în Elveţia şi Aust r ia socie­tăţi pen t ru protejarea Edeleveissu-lui (floarea reginei). Aceasta de­notă că t indea să dispară. Cine n u ştie că Elefantul alb e azi o rar i ta te . El care e o podoabă a r eguu lu i an ima l p r in inteligenţa şi pu te rea Iui. II vânează oamenii să se folosească de dinţ i i lui (ivo­riu) din care să facă — aţi crede cine ştie ce lucrur i uti le. Se fac din ivoriu, bile de bi l iard , zauri , sau jucăr i i pen t ru copii. Bourul (bzonul) ră tăcia în cirezi prin Rusia -şi America, azi poate mai sunt u n u l sau doi în vre-o gră­d ină zoologică sau oasele de bour montate la ore-un muzeu .

Balena care popula oceanul Atlantic şi se pescuia chiar pe ţăr mul Franţei azi abia pr in mări i polare se găsesc de mâna t .

Ravagiile a supra bogăţiilor na­turale ale pămân tu lu i e complec­ta tă cu pieirea de specii etnice, g ra ţ ' e pieirei încete şi istorice aşa cum s'a în tâmpla t cu Sirienii , A-maleci tü . Babilonenii , ci graţ ie rapaci tă ţe ţ rasei u m a n e în special celei europeneşti .

Au pieri t pieile roşii din Ame­rica. Azi, când şi când se aude că dn s tăpâni tor i i de odinioară a A-meri celor se mai află câte un gru­puleţ ascuns în ver -un în tuner ic de pădure , fugind de Europeni .

Mauri i sunt u n popor care şt im că au existat dar azi, u n d e e vre-un reprezentant de ai lor?

Popu ia ţ iun i d in Argent ina cu caractere etnice apar te , au pierit d in cauza tendinţei de extermi­na re din par tea Spanioli lor asu­p r a popula ţ iuni lor indigene. Se v indeau ha ine de spital cu boli infecţioase în sch imbul auru lu i şi pietrelor preţioase. O epidemie dc variolă in t rodusă pr in ha la tur i spitaliceşti a d is t rus peste 500 niii de oameni!. . . Dar r is ipa bogăţi i lor p ă m â n t u l u i n u s'a opri t aici; s'a exploatat şi atmosfera. Aceasta din cauză că suprafaţa pământu­lui arabi l se micşorează din zi în zi, cant i tatea de grâu consu :

m a t ă de locuitorii pămân tu lu i creşte pe fiecare individ eu un procent crescând. Recoltele se sol­dează, cu deficit, în milioanele de hectolitri de grâu produs căci pă­m â n t u l e sărac în azot. P e n t r u a înlocui ni tratele de care a re nevoie p ă m â n t u l se scoate pa r t e d in guano, par te d in băl igare de ani­male, par te din azotul din aer.

S'a calculat că peste vre-o 15 ani vor t rebui 12 mi l ioane de tono de n i t ra te p e n t r u ca câmpii le sü poată p roduce g râne necesar bo-pulaţiei de 1 mi l ia rd de oameni cât sunt pe pămân t .

S'au făcut la cascada Niagara (America) uz ina conduse de pu­terea căderei apei pen t ru extrage­rea azotului din aer. Toate aceste date ne conduc la ideia că până la u n cataclism care va dis t rugă în cine ştie ce depăr ta t vi i tor pă< mân tu i , el se sfârşeşte şi aşa« pierzând din f rumuseţea sa, diu bogăţia sa şi mai ales d in hrană care o aduce oamenilor.

Dar cu toate că în societatea oameni lor dreptul de a trăi e pu>

Dominica, i 6 Augast 1915 . UNIVERSUL LITERAR No. 33 . — 7

tm(a de a trăi şi l a banchetul na­túréi nu ѳ tacâm pentru cel ce nu ştie a viola cu forţa pâinea de toate zilele, să sperăm totuşi că pe d-eoparte ştiinţa, va .realiza progrese care să umple lipsurile rezultate dintr'o exploatare aproa­

pe neumană bogăţiilor pământu­lui, iar progresul moral, va aduce o îndulcire asupra nevoiaşilor, că­rora parcă H se ordonă să plece din societate, căci s'au născut în­tr'o lume deja posedată....

CAMPANIA DIN 1913

A l-iului Divizion din Regim. 5 Roşiori d è C . CIOCAZAN

— U R M A R E —

După o zi de pat scăpând şi de congestia bazei plămânului drept am fost la Tecuci şi la înapoiere am întâlnit în tren pe d. Negro-ponte care-mi istorisea cum din ^15 vaci, i s'au rechiziţiorat 2LC lără a voi să ia şi viţeii care erau

" expuşi morţii, precum şi modul barbar cum se făcuse rechiziţiona­rea averei celor plecaţi la mobili­zare şi teama nemulţumirilor ce se vor produce. Aceste fapte m'au îndrituit a scrie articolul din „U-niversul" de la 26 August 1913 după demobilizare, când pe lân­gă expropiere şi votul universal, ceream legi contra funcţionarilor necinstiţi şi propuneam cum să se facă plăţile bonurilor de re-chiziţie.

In acest drum am încrucişat trenurile demobilizaţilor.

Erau aceiaşi Aceiaş veselie ca la plecare, cea ce m'a mirat când am auzit la înapoierea mea acasă, de suferinţele lor. Aceiaş regulă a direcţii căilor ferate române ca la mobilizare. Erau trenuri lungi şi multe, pentru că se luase mă­sură lăudabilă de a se transporta şi viteie cu trenu.

In Bucureşti în ajunul împlini-rei celor 4 zile, am văzut traseul jnouei frontarii. Am plecat spre jTurtucaia prin Olteniţa, însă în-|barcându-mă eu si d-nul coman­dant al regimentului la Gara de Nord, astfel că sprea ajunge la gara Obor, am înconjurat Bucu­reştii spre est, parte ocupată a-proape peste t o t a l e fabrici mai toate pentru fabricarea matereale-lor de construcţiuni, fabrici care cadrează foarte urât cu construc-ţiunile, joase, vechi şi aproape în ruină din mahalaua Oborului. Lângă lacul Florescu se văd, bine conservate, ruinele unei biserici care mi se spunea a fi fost dărâ­mată de turci la 1821.

Ajunşi la Turtucaia la 6 August, găsim cartierul diviziei plecat la Ostrov şi d-nul general Istrate ne comunică că s'a dat ordin de demobilizare, iar că eu va trebui să fac carantina la Tecuci, cea ce nu-mi convenea.

Am preferat să însoţesc pe d-nul lt. col. Hereseu la Dobrici după ce se oprea la Akandâlnlar unde erea divizionul căruia eram ataşat. Trecând prin Uzundze-Orman, Tatar Atmadza am rămas noap­tea Ia Haskôy găsduiţi de preotul satului a cărui casă, cu pardosea­la de blăni, era foarte bună. Preo­tul tânăr ne explica prin tălmaci, că drept leafă are 50 lei lunar, dar din plăţile delà botez, moarte, cununie etc. îi vine lunar 250 la 300 lei. In localităţile prin care am trecut, am găsit mai multe mori cu aburi şi lângă Hasköy moara avea 2 etaje, cu 80 cai putere, putând fabrica diferite calităţi de făină, pe lângă măcinatul locui­torilor. Tocmai când soseam noi, jandarmii noştri făceau cercetare asupra unor bătăi. Turcii supă­raţi că bulgarii le luau rândul la moară şi tari prin perderea auto-rităţei Îmigrilor le a dat o straj-nică bătae ca pe tot locul unde se afla că nu mai e stăpână Bul­garia. La Tatar-Admdja am găsit un turc tânăr „Tetec" din Cerna-Vodă care venind la rude. rămă­

sese cioban şi care ne spunea că dacă nu intram noi Vineri 28 Iunie, înainte de prânz în Silis-tra, s'ar fi trimes contra sârbilor 7 până la 800 de turci delà 18 la 50 de ani.

Cum însă au aflat prin fuga ofiţerilor de jandarmi şi a jan­darmilor, nimeni nu s'a mai dus.

Ajunşi la Akadânlar unde d-nul il. col. Bălăceanu făcuse ordine, luase măsuri ca firmele să fie scrise în româneşte şi curăţenia era exmplară, am găsit că de­mobilizarea fusese dată pe ziua de 31 Iulie de şi venise la 3 August, chestiune de economie pentru a nu se plăti solda de campanie pe August.

Plecând spre Dobrici şi pentru a nu rătăci drumu am ocolit spre Arfatlar ţinând astfel şoseaua care delà Artfatlar spre Dobrici scebora în o vale înconjurată de stânci, care formează ca şi delà Mundzilar spre Zavet un splen­did amfiteatru.

Cea ce însă am remarcat, în­cepând după plecarea din Akan-dâlar până pe lângă Dobrici, e că pământul e puţin mai fertil şi mult mai relucrat, parte acoperit de păduri care nu au putut, după tăere a creşte, pentru că vitele păşunau în ele şi chiar caprele, cea ce era obiceiu cum ne spunea o mocancă la Vadzdarmak unde venise de vr'o 27 de ani. Tot ea ne spunea că bulgarii nu cred ca să rămânem, ci c'am venit doar să-i speriem. De aci delà Hadz-darmak şoseaua nu mai ѳ înpie-trită de cât pe alocurea, fără însă a fi dată circulaţiei, dar armata pusese indicator la întortochiatele drumuri, aşa că nu ne mai folo­seam de greşită hartă ce aveam şi nu ne-a fost greu să ajungem la Kurtbunar unde am petrecut noaptea.

Aci am găsit bivacuat batalio­nul 9 vânătoij^ comandat de dnul col. Nedeianu, azi colonel la a că­rui popotă ne am ospătat.

Kutbunar • Este un târgirleţ. Are câteva case

frumoase, construcţiuni moderne, chiar cu 2 etaje.

In una care odinioară era ocu­pată de o bncă, se dedese d-lui lt. col. Nedeianu o cameră în care îşi aşezase patul de campanie, cea ce denotă buna purtare a armatei cu locuitorii, cărora nici mobi­lierul nu le cerea de si era ocu-patori.

Propietara acelei case, văduvă, spunea într'o perfectă românească că-şi va creşte copii la Sofia. Nu vrea ea să-şi vadă copii Români.

'Noi am fost încartieraţi de d-nul căpitan Velescu, Craiovean, în o casă din nou clădită în care se instalase d-sa.

Atmosfera care de vr'o 2 zile era greoae a fost temperată de o ploaie torenţială prin care se în­greuna puţin drumu prin pădurile mărunte, care prin acea parte,, ocupă mari întinderi de pământ.

Lângă Konak Kujudzuk găsim iar o moară mare, iar la Kara Pelit o companie de pionieri co-mndată de ofiţeri de réserva, in­gineri, ocupaţi cu complectarefaJ şoselei Dobrici-Silistra,

In fine am continuat drumul cu căruţa Regimentului până dincolo de Kara Murat, după care, încălecând am intrat în Do-brici-Bazardzik mergând direct la cazarma ocupată de divizionul comandat de d-1 Maior Popp, un­de după o sumră inspecţie făcută de d. Iordan Kiselecob, bancher, care ca mulţi bulgari, era rănit tot la mână. Citeam de ună zi ex­plicarea acestor răni : Culcarea pe pământ şi ridicarea mâini stângi în sus, care fiind lovită o-mul era scos din rânduri.

Nu ştiu ce să cred dar prea am găsit mulţi răniţi în mâna stângă.

Dobrici-Bazardzik

Venind fie din spre Silistra, fie din spre Balcic, sau Varna priveliştea e frumoasă, pentru că fiind aşezat în vale, de odată se descoperă ochiului, altfel ca con­strucţie nu impune deşi are câ­teva case stil secesion.

Primăria frumoasă, gara ca ex­terior drăguţă, dar nelocuibilă cum spunea d-1 col.- Toplicescu, din cauza insectelor. Cazarma o-cupată de divizionul 2 al regi­mentului 5 roşiori în aproape ru­ină, grajdurile din timpul turci-Ioi, cu quasi etaje.

Hotelul comercial unde descin­sesem întâi, lasă mult de dorit ca orice han bulgăresc. Restaurante şi cafenele destule, multe maga­zine şi în special vr'o 2 strede mi­mai cu încălţăminte delà opincă şi pantof turcesc şi până la ghete moderne. Stradele madacamisate bine, caldarâmul însă mizerabil. O moară a fostului prim-ministru bulgar Daneff căruia îtrebue să fim foarte recunoscători ca şi M. S. Ţarului Ferdinand, altfel rămâneam numai cu Silistra pen­tru care poate mai plăteam vr'o

-5 milioane pentru răscumpărări. O fabrică de ţiglărie, cinemato­grafe printre care. pentru unul se făcea o clădire nouă, proprie.

Şcoală divizionară, pepinieră, în fine un oraş lipsit de viaţă din cauza izolărei lui şi unde admi­nistraţia ar putea face ceva folo­sitor.

Profitând de prezenţa d-lui Lt. Col. de Stat Major Stavarache care fiind cu automobilul mi-a promis a mă lua a doua zi la Constanţa; am fost cu o trăsură pe o bună şosea la Balcic, distanţă de vr'o 32 de klm. Cum sui coasta pentru a eşi din Dobrici care e în vale (trebue să sui în orice di­recţiune pleci) am dat de un mo­nument rusesc din timpul răz­boiului din 1878, iar terenul con­tinua a fi foarte fertil ca şi acela ce văzusem până la Akkandânlar.

In drum spre Balcic am făcut cunoştinţă cu Iacob Zecheria Ibraim, absolvent al Seminarului musulman din Meajidia, care că­lătorind într'o căruţă, a preferat a călători în trăsură cu mine.

D-sa 'mi spunea cum Hogea din Medjidia a început să-şi ducă ne­vasta în societate, cum e tendinţa a se ridica femeea turcă din scla­via de până acum, aşa că ceeace susţinea d-1 Lt. Col. Bălăceanu de a se trimete fete şi băeţi de mu­sulmani la scoale, s'ar putea uşor executa cu ajutorul preotului musulman. Tot seminaristul mi-a explicat cele cinci rugăciuni pe zi în t impul ramazanului în care erau şi în care rugăciuni se face multă gimnastică corporală.

In această direcţiune Dobrici-Balcic . precum şi şi Dobrici-Con-stanţa sau mai bine zis Dobrici-Cara-Omer, apa se extrage delà foarte mari dâncimi, 60—80—100 metri prin ajutorul burdufului ri­dicat, fie prin vârtejul rudimen­tar, fie prin angrenaj sistematic tras de cai.

Balde Ajuns în culme de unde şo­

seaua scoboară, Balcicul începe să se zărească.

E aşezat pe o coastă calcaroasă

până lângă mare, având construeţ ţiunj drăguţe şi în spécial o fru­muşică grădină plantaţi pe plat­formă formată din ziduri tari şi de unde ai o privire frumoasă, a-tâi pe mare cât şi pe coastele aco­perite ici colea de case şi vii, în care cresc smochini. Stradele foarte întortochiate atât de obi­ceiurile orientale, cât şi de nece­sitatea impusă de coaste pe care ѳ clădit "rasul. Cum vântul e mai continuu, atmosfera e încărcată de un praf calcaros, nisipul dealuri­lor. Lângă debarcader» de u n i e pleacă luntrile spre vapoarele care nu pot a se apropia de mal, e o mare moară pe acţiuni. Magasine drăguţe şi o populaţiune care pă­rea a nu avea încredere în noii stăpâni.

Aci am întâlnit pe d-1 Agraru, senator de Prahova, apoi Prefect al judeţului Prahova care venise în escursiune din Constnţa cu d-1 dr. Teohari şi Lt. farmacist Parss-chivescu trimeşi în combaterea holerei.

A doua zi dimineaţa luându-mi rămas bun delà d-1 Lt. Col. He­reseu în plăcuta căruia societate petrecusem zilele în care am cău­tat să-mi servesc ţara, cel puţin cu braţele, am plecat cu d-1 Lt. Col. Stavarache şi d-1 Bădescu membru în comisia civilă, din care ziarele scriau că d-1 Pălti-neanu demisionase şi în 2 ore ju­mătate am parcurs 113 klm. dis­tanţa Dobrici-Constanţa.

Din Dobrici drumul trece pe lân­gă ferma model pe care d-1 Bă­descu care făcea studii asupra regiunei, nu o prea găsea bine şi după vr'o 18 klm. de drum, şo­seaua ne mai fiind înpietrită, con­tinuăm terasamentul, sau pe lân­gă el până la Kara-Omer, vechia frontarie, de unde începe o şosea, cu oare care mici întreruperi, pâ­nă la Constanţa-

La 8 klm. de Dobrici e înmor­mântat Stanciu Ion din 6 călăraşi, care la o recunoaştere în faţa Şumlei a fost împuşcat de trei gloanţe şi adus la ambulanţa divi­ziei a 10-a şi şi-a dat eroicul sfâr­şit, unde a şi fost înmormântat,

Din Dobrici spre Constanţa, am trecut prin satele fost bulgăreşti Kara-Durmuz şi Ciufut-Cmus a-poi cele " româneşti Kara-Omer, Mustafa, Aci-Amzacea, Topraisar şi Abdulah pe care le enumăr nu­mai pentru a spune câtă diferenţa este între celé foste bulgăreşti şi cele vechi româneşti. Pe când la cele româneşti, se vede orându-iala case drăguţe, bine întreţinute şi în general biserici frumoase, dincolo, l a acelea ce ne-au revenit prin pământul luat, case mici, nici o ordine, nici o curăţenie L adevărat că după numirea lor sate­le par a fi locuite de turci, dar^ to-*usi ca şi acelea ce văzusem pană aer au fost completamente negli­jate. Admiri 'traţnle comunale bu^gnrp având scopul nura i u a r m i e i , s'au tcnpat şi de j c o a K înnolc, afară de farmaciile -эгз de­notă că au avut în vedere şi sănă­tatea, nimic.

(Va urma).

Nevralgii ffipnă

DURERI DE CAP, DURE­RILE DE DINŢI eele mai tari, mai

j " " iles nevralgic», piecâm ?i orieft durer ^ovenite din ră­ceală, sunt combătute ca

PASTILELE !>EYR\LliI!>iE JIRIST Un flacon Lei 2.50» o doşa 50 bani.

N.B. — Оюог. publie e nagat a cere am* Magiul original aci arătat. ••- .. ' >

8 No. 3 3 . U W E R S U b Ь Г Ш І А Н Duminica,. 16 Augast 1945

LJl 18 JLNI d e OSCAR METENIER

— D-nă Massabi elle iţi adue un chiriaş !

Doamna Massabielle, o fe­meie grasă de aproape 50 de ani, cu buza de sus umbrită de un puf negru, cu braţele împodobite cu giuvaricale, e-zamină o clipă pe tânărul ce i se prezenta ! Satisfăcută de acest examen preliminar, ia moţăi uşor din cap noului venit, cercând zadarnic să-şi încovoaie enorma talie, în semn de salut.

— D-nă Massabielle, conti­nuă abatele Bernadet, îţi pre­zint pe d. Viconle de Vitresac, un compatriot, care vine ia Paris ca să studieze dreptul. Până azi, eu personal am în­grijit de educaţia sa, dar cum d. Viconte trebuie să-şi treacă exarnenile, familia sa m'a în­sărcinat să-1 conduc până la Paris. Ţi-1 recomand, doamnă Massabielle, este un suflet de elită ; nădăjduesc că se va bucura de toată atenţia şi în­grijirea dv. :

— îngrijirea unei mame, d-le abate, mormăi d-na Ma­ssabielle, cu vocea sa te con-traltă răguşită. D-1 Viconte va putea să se creadă aci ca şi în sânul familiei. Cunoşti casa mea, d-le abate, nu e de eri, d'alalteri ! M u l ţ u m e s c lui D-zeu, se bucură de o bună reputaţie ! D. de Vitresac va găsi în casa mea şi liniştea ne­cesară studiilor şi un adăpost contra Babylonului Modern. D-nei Massabielle, când vor­bea de Paris, îi plăcea grozav să 'ntrebuinteze acest termen 1 Or de câte ori avea prilejul să

.tune şi să fulgere contra stri­căciunilor din timpurile de fată şi când rostia aceste cu- ,• vinte Babylonul Modern, îşi da ochii peste.cap, făcând să i se vază albul ochilor şi-şi strâmba gürá' ct f scârbă şi dispreţ 1, Continuând discuţia, ia intră în vorbi" cu abatele Berhadf, asupra conditiunilor de instalare a vicontelui Paul de Vitresac'! , Pensiune. 1ТЮ de franci.

~r Oh 1 mâi nimic, dragă d-le abate. Ştii : ciirn îmi hrănesc eu pensionarii : supă, mâncăruri de toate felurile, •; fripturi cari mai. de cari mai „/ame", legume atât cât pot să mănânce, pâine "la discreţie, cafea, — fără cogriac însă ! — çï. câte şi mai câte 1-Deocam-; dată am numai trei preoţi ;..d. ; de.Vitresac va mânca cu e i ! Şi apoi unde măi pui că'n ăştia ©/sută de lei intră şi serviciul! . - 4 iar camera: 60 de francit Dar ştii ce cameră ?! O cameră ' de toată nostimada ! Nu e " mare, e chiar mică, dar,...

ßi în timp ce femeia asta ne-<A)işnuit dé grasă şi abatele discutau, tânărul, în picioare, -aproape de fereastră, care dă­dea în piaţa Saint - Sul plice, ' fâçéa criyind afară. Un omni- * bus cu'trei cai, venind dinspre strada Willetee, traversa în grabă piaţa, zguduind clădi­rile, aïë; c&ror geamuri tremu< . rau ; acum s'a oprit şi călă­torii scoborâră, îndreptându­

se, unii spre strada Saint Sul-plice, altÜ spre strada Vieux-Colombier. Vicontele urmărea cu privirea, rând pe rând, pe toţi aceşti călători, pierdut în lumea unor gânduri nedeslu­şite, — când vocea d-nei Mas­sabielle răsună din nou, adre-sându-i-se lui de data asta.

— D. Viconte binevoieşte să vadă camera?

Ia luă din cui o cheie şi pofti pe noul său chiriaş. Casa era situată în strada Canettes, colţ cu piaţa Saint-Sulplice. Afră, o firmă mare şi prăfuită : — Hotel Navarre — şi dedesubt : Pensiuni, pre-turi modeste. Văzând casa asta, cu ziduri negre şi vechi, cu poartă de stejar, având ţâ­ţâni enorme, grea şi veşnic în­chisă, aveai impresia că te aflii în făta unei puşcării.

D-na Massabielle porni cea dintâi ca să urce scara, care ducea la etajele de sus., O scoarţă cam destrămată acope­rea treptele. La primul etaj, d-na Massabielle se opri, gâ­fâind. Scoase un suspin de uşurare şi deschise o uşă.

— Iată sala de mâncare, zise ia cu vocea tremurătoare.

O cameră spaţioasă^ cu o masă lungă, o.fereastră mare, împodobită cu draperii verzi ; pe ziduri un tapet galben cu dungi şi. în fund, un Christ cu braţele întinse,şi cu capul plecat. Jos, o ramură de me-rişor uscat ; într'un colt dula­pul cu şervete şi tacâmuri. Mirosea a pâine rece, un mi­ros caracteristic sufrageriilor do pensioane !

Abatele îşi scoase pălăria, e-xamină în fugă odaia şi dădu din cap în semn dé satisfacţie, — în timp ce tânărul viconte îşi plimba distrat, de jur îm­prejur, privirile indiferente.

Continuară cu urcatul, un urcuş tot aşa,de lung şi de pe­nibil. Sprijinindu-se de ba­lustradă şi ţinându-şi rochia cu m â n a stângă, d-na Massa­bielle mergea mereu înaintea vizitatorilor săi ; spatele său gros şi rotund, se diforma parcă, din ce în ce mai mult ; la fiecare pas tânărul viconte se tepiea să n'o vadă împiedec cându-se şi rostogolindu-se de-a berbeleacul până jos.

Nepăsător, sau făcând pé ne­păsătorul, abatele o urma. pri­vind în tavan, urcând încet Ca să nu întreacă gazda. . Ajungând Ia al treilea etaj, pt-na Massabielle, se opri ! Cu o mână apăsă asupra j n i m e i ,

oprindu-i z v â c n i t u r i l e violente; '!'•••"

— In fine, iătă-ne, bălbăi ea, a treia cameră.... la. stânga!

După ia, intrară abalei şi' vi-contele. Mai mult lungă decât lată. camera tapetată în verde se termina în fund, printr'un alcov ; la capul patului un cru­cifix şi o altă ramură de me-rişor uscat ; la dreapta şi la stânga, oglinzi ; deasupra că­minului, , două tablouri : La sainte famille, şi „Sacre Coeur de Jésus ; în fată o gravură, încadrată în negru, reprezen­

tând Copiii lui Eduard. D-na Massabielle căzu pe un scaun şi dădu vizitatorilor explicati-unile cuvenite.

— 60 de franci, d-le a b a t e ! Când îţi spuneam eu că e o nimica toată ! dar numai pozi­ţia şi face mai mul t ! Zău aşa 1 de aici se văd perfect de bine leii delà „Fântâna Episco­piei" 1

Şi pe urmă unde mai pui a-erul 1 Nici o casă în faţă I Ne-mai pomenit, d-le abate, ne-mai pomenit 1 Tot confortul la 'ndemână, o sonerie pentru servitori şi ce pat 1 O somieră şi două mindire I

— lată-te în odaia ta, dra­gul meu copil, zise abatele. Aci, între äste patru ziduri trebuie să-ţi petreci viata de acuma înainte. Rolul meu é terminat. ~ Voiu ruga pe bu­nul D-zeu pentru tine, îi voiu cere ca grijile mele să nu ră­mână zadarnice şi ca tu să te păstrezi şi d'aci încolo, tot aşa de curat şi de^ cinstit, după cum ai fost până acuma. Iată-te stăpân pe tine însu-ţi, În­tr'un oraş în care prilejurile păcatului sunt nenumărate...

— Oh! Babylonul m o d e r n , ' suspină d-na Massabielle.

— ar tu vei rezista, dragul meu viconte, sunt sigur de asta. Alegeţi cu băgare de seamă prieteni ! Nu e vorbă vei; găsi în această casă pilde v

frumoase şi îndemnuri sănă­toase. De asemenea, vei lua din. frumoasele precepte ale sfintei noastre religii puterea trebuincioasă ca să rezişti ispi­telor şi mai ales, adaogă aba­tele, ridicând ochii către cer, ispitelor cărnei. • — Ah I ispita asta, ispita asta, aprobă onorabila d-na Massabielle, iată cine pierde şi nenoroceşte, pe tinerii de azi, Dar aici la mine, mulţu­mesc celui de sus, n'aveti să vă temeti de aşa ceva!

— Este de prisos, dragul meu, de a-ti reocmanda regu-. laritate ; de alt-fél é un prin­cipiu de higiena.

— Şi.... exactitatea, zise d-na Massabielle, e o regulă a casei. Şi ia arătă cu degetul un afiş, lipit pe uşe.-Abatele se apropie şi citi : „Poarta va fi închisă şi lampa stinsă la ora 11 seara. D-nii locatari vor anunţa din vreme dacă au intenţia să se .'ntoarcă acasă mai târziu".

După ce citi acest anunţ, 4

fără să răspundă d-nei Massas bielle, abatele continuă :

— E bine, dragul meu, ca un tânăr să se şi distreze.- T u ' n u vei putea însă găsi o distracţie potrivită în cafenele şi în lo­calurile de desfrâu, în cari ti­nerimea desfrânată a veacului Îşi cheltueşte viaţa şi vlaga. Când, obosit, vei simţi nevoia de ă da spiritului tău puţină odihnă, du-te la teatru, la Comedia franceză, în zilele când se joacă cap'o d'operile nemuritorilor noştri clasici ; dar numai acolo, căci teatrul, scumpul meu copil, nu e pre­tutindeni şi totdeauna- şcoală adevărată şi sănătoasă. Câşti­gat ridendo m o r e s , z i c e a u ^ bătrânii noştrii ; astă-zi; de' foarte multe öri, nü este decât un loc de pierzare, un locaş al conruptiei, de unde ieşi cu simţurile aprinse şi cu sufle­

tul pângărit de. stricăciune şl depravare. ....

Vicontele de Vitresac as* culta, foarte nepăsător, f&r! să răspundă.

— Tătă-tău, continuă aba* tele, a hotărât o sumă îndes* tulătoare pentru nevoile tale» In toate lunile d-na Massa, bielle va primi costul pensfc unei şi în plus, 50 de lei, pe cari dânsa ţii va înmâna, când vei avea nevoie, pentrtt micile tale plăceri şi distrac* tii. Este de prisos a-ti r e c o manda cea mai perfectă bună cuviinţă faţă de persoanele ce vei întâlni aci şi cea mai res­pectuoasă stimă pentru exce­lenta d-nă Massabielle.

D-na Massabielle se mişcă cu nervozitate în scaun şl lăsă să se înţeleagă prin câte­va mişcări mimice, expresive şi caraghioase, că emoţia sin­gură o împiedeca să confirme prin viu graiu, spusele abate­lui Bernadet.

— Şi acum, dragă copile, după ce te-am orânduit aşa cum trebuie, să plecăm! Am să-ţi fac cunoştinţă <ju acest colos care e Parisul, în care vei locui de aci înainte!

Şi când, după ce vizitară timp de patru zile toate bise-ricele Parisului, abatele îşi luă rămas bun de la elevul său, Paul de Vitresac, ... îşi sărută profesorul, fără prea mult re­gret, dar nici cu bucurie. Ră­mase singur! îşi lipi faţa pali-dă de geamurile ferestrii, cari tremura or de câte ori un om­nibus trecea pe stradă.

Paul de Vitresac ávea 18 a n i ! Născut în plini Pirinei, într'un casteu de tară, d in care nu ieşise decât pentru a merge la Montpellier ca să-şi treacă examenele, el nu cu­noştea Parisul decât din cele ce putuse să afle din manua­lele de geografie^ încredinţat de mic copil abate'ui Benca-det, intră în viaţă slab şi fără putere. îmbuibat cu prejude­căţile cele mai bizare, cu dog­mele religioase ale catouciz-mului, credincios hotărît, tâ­nărul nu-şi putea da seama de lumea în care trăia şi nu-şi închipuia că mai sunt pe lu­me oameni, atât de îndrăzneţi încât să încerce a se sustrage îndatoririlor bisericeşti. Nici o pildă rea nu întinase „acest suflet de elită", cuth zicea a-batele Bernadet şi de sigur, nu pensionarii d-nei Massa­bielle aveau să-i redeştepte simţurile adormite şi .să dea zbor inteligentei lui înlănţu­ite. Mai puţin ca oricând el n'avea să fie liber; cu voinţa tatălui său şi cu învoială şl Complicitatea abatelui Berna­det, gazda sa, d-na Marsabi-elle, devenea un fel de temni-ceră. In aceste culoare lungi, sumbre, cari semănau: a mă­năstiri, unde nici odată nu răsună un glas vesel, nu se auzea decât faşăiful" robelor negce. preoţeşti sau câte oda­tă, mormăiturile vre. .unui w bate, ce-şi' îngână .rugăciu* nile, ciitréerând coridoarele.

- (Va urma).