Anul X X X I . — Nö., 37. 5 BANI IN TOATA T A R A 5 Duminică 13 Septembre 1M5

UNIVERSUL LITERAR I A B O N A M E N T U L

Li I 2,<>0 AiNTJAL I Abonamentele se 'ac I numaf pe un an.

C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Ă R

Const. A. I. Ghica. Gabriella L'A. Vuculescu, Maria Cuntan, Leontin Iliescu, C C . PetrovicK Victor Anestin, V. A. Pascal-Vinci, N. N. Beldiceanu, etc. '

1 A N Ü N G I Ü R I I Linia pe pag. 7 şi 8 1

Italienii Intărindu-şi poziţiile in munţii dela graniţa austriacă

2 . — No. 3 7 . UNIVERSUL LITERAR Duminică, 13 Septembrie 1915

S C R I S O A R E G Ă S I T A Ивтеіа de 6DY DE M A U P i S S A N T

Mă ііІГчЬаЦ, doamnă, dacă îmi ba t joc de d-voastră. Nu puteţi crede că un bă rba t să nu fi iu ibt vre-odată în viata lui . Ei b ine nu , eu n 'am iubit nici cînd, — nici cînd doamnă.

Cum se face asta. Nu pot să şt iu. Nici odată nu m'am simţit în starea aceia de exaltare a inimei care se numeş te dragostea ! Nici odată n 'am trăit în s tarea aceia de vise şi de nebunie în care ne a-runcă imaginea vreune i femei. N'am u r m ă r i t niciodată şi înfri­gurat de aşteptarea sau de posesi­unea fiinţei, devenită deodată pen­t ru mine mai poftitoare încă de cît toate fiinţele, de cît întregul univers . N'am plins niciodată, n 'am suferit niciodată din pr ic ina vre-unei scene de-a d-voastră. Nu mi-am petrecut nopţile cu ochii deschişi g înd ind la ea. Nu cunosc deşteptări le care i luminează cuge­tarea şi amint i rea ei. Nu cunosc e-nervarea chinui toare a speranţei cînd ea va veni si d ivina melanco­lic a regretului cî-id ea a plecai lă-sînd in odaie un mi res uşor şi vag de parfum.

N'am iubit nici odată ! .Şi eu m 'am întrebat de mul te ori

pent ru cc. Şi în t r 'adevăr nu ştiu. Totuşi am găsit unele motive ; dar prea sunt metafizice şi mă tem că nu le ve-ti gusta.

Cred că judec prea mul t femeia pen t ru ca să mă poată vrăji cu far­mecul ei. Vă cer ertare pentru cu-vintul acesta. II explic. In fiecare creatură se găseşte fiinţa mora lă şi cea fizică. P e n t r u a iubi mi-ar t rebui să întilnesc la aceste două fiinţe o a rmonie pe care n 'am gă-sit'o nici odată. Veşnic este o deo­sebire în t re moral şi fizic.

intel igenţa pe care avem d rep­tul s'o cerem unei femei, pentru a o iubi. n 'are n imic d in inteligenta virilă. E mai mult şi mai puţin totdeodată. Trebueşte ca femeia să aibă un spirit deschis, delicat, sensibil , fin şi impresionabil. N'are nevoie nici d e putere, nici de ini­ţiativă în gîndire, — dar este nea­părat trebuincios ca ea să fie, bonă elegantă, iubitoare;, cochetă ş i să aibă facultatea aceasta de asimi­lare care o face asemene» în pu­t ină v r e a » си acela cu eare îşi împar te viata.

Calitatea ei cea mai mare trebuie să fie tactul, sensul acesta subtil jcare este pentru spirit ceia ce este pipăi tul pentru trup. El îi destăi-nueşte mii de lucrări mici, contu­rurile, unghiurile şi formele în ordinea intelectuali.

Femeile frumoase, de cele mai dese ori n'au o inteligenţă în ra­port cu persoana lor. Ori cel m i i mic defect de concordantă m i izbeşte şi mă răneşte din prima, clipă. In prietenie, aceasta n'are nici o însemnăta te . Pr ie tenia este un pact. Poţi judeca un pr ieten sau o prietenă ţ in înd socoteală de tot ceia ce au b u n , negli j înd relele lor şi apreci ind exacta lor valoare, cu toată s impatia profundă, inti­mă şi încântă toare care te leagă de aceste fiinţe .

Pen t ru a iubi t rebuie să fii orb, să nu vezi nimic să n u raţionezi şi să nu pricepi. T rebu i e să poţi adora s lăbiciuni le tot atîta ca şi frumuseţile, să r enun ţ i la ori ce judecată, la ori ce reflecţie, la orice perspicacitate.

Sun t incapabil de această orbire şi rebel la ori ce seducere neraţi-onată.

Nu e totul. Am despre a rmonie o ideie atît de înaltă şi de subtilă în cât nimic, nici odată, nici odată nu va realiza idealul meu. Dar o să m ă faceţi nebun. Ascultaţi-măl O femeie, după pă re rea mea poate să a ibă un suflet delicios şi un trup îneîntător, fără ca acest ' t rup şi a-cest suflet să concorde perfect îm­preună . Vreau să spun că oameni i cari au nasul în t r 'un a n u m i t med nu trebuie să cugete într' anumit fel. Oamenii graşi n 'au dreptul să se slujească de aceleaşi cuvinte şi de aceleaşi fraze ca cei slabi. D-voastră, care aveji ochii albaş­trii , doamnă , nu puteţi să conside­raţi existenţa, să judecaţi lucrurile şi evenimentele ca şi cum i-aţi a-vea negri . Nuanţele priviri lor d-voastre t rebuie să corespundă fatal nuanţe lor cugetătorilor. O ! puteţi r îde. da r nu cred să. m ă 'aşi .

Am crezut totuşi că iubesc, t imp de o oră într 'o zi. M'am lăsat vră­jit prosteşte de influenţa mediului. M'am lăsat sedus de mirajul тиаі răsăr i t de soare. Voiţi să vă istori­sesc povestea aceasta scurtă?

Int î lnisem într 'o seară, o persoană frumoasă şi exaltata care voia, pr int r 'o fantezie poetică, să pe^ treacă o noapte cu mine, într'o

barcă pe o ap*. Aşi fi preferat o odaie şi u n pat ; am primit cu toate astea fluviul şi barca.

Era prin Iunie. Prietena mea alese o noapte cu lună ca să fie şi mai exaltată.

Am mîncat într'un han, la ma­lul apei, apoi pe la orele 10 ne-am îmbarcat . Găseam aventura foarte prostească, dar cum tovarăşa mea îmi plăcea nu m ' a m supărat prea mul t . M'am aşezat pe bancă în fata ei, a m lua t lopeti 'e. Şi am plecat.

Nu pu team tăgădui că spectaco­lul nu* era îneîntător. Am trecut pe l îngă o insuli ţă acoperită cu pă­dur i şi curentu l ne ducea repede pe r îul plin cu unde arginti i . Broaştele orăcăiau iar apa făcea ín jurul nostru un fel de zgomot confuz care arunca o umbră de nelinişte şi o senzaţie vagă de frică misterioasă în sufletele noastre.

• Farmecul dulce al nopţilor calde şi al fluviilor ce strălucesc în bă­taia lunei ne pătrundea. Era o ade­văra tă fericire să trăeşti şi să plu­teşti astfel şi să visezi şi să simţi în j u ru l tău o femeie tînără, visă­toare şi frumoasă.

Kram puţin mişcat, puţin tulbu­rat, puţin îmbătat de lamina pa­lidă a serei şi de prezenţa vecinei mele.

— „Aşează-te lîngă mine, îmi spuse ea.

M'am aşezat. Ea reluă : — „Spune-mi versuri. Găseam

că e prea mult . Am refuzat. Ea in­sistă. Voia desigur toată comedia iubirii, toată orhestra sentimentu­lui de la lună pînă la rimă.

0^<C>000000<><><><><>000<><><><><^^

RAMA! IN SFÂNTA DEPARTAGE Rămâi in sfânta depărtare, In care pan' acum ai stat, Iubirea împlinita moare, Prietene ş'ar fi păcat!

Noi na n e - a m povest i t iubirea Decât pria grai d e lungi r ă v a ş e ; N e - * m cunoscut prin e i e firea Ciadafă, v i e , păt imaşe .

N M ne -am statt decâ t dm Ş i ochB mef lacomi , setaş i , Nu s i -an răsfrânt adânc d e In o e t t m î s tuaeco ţ i . S $ i ш a » - * шшѣтг m raz*- i і і ш а , $ f a i c i a f l a m « c j n d l t p r i a grai Icoaae d o f d l c f - a m ptaaa tafa-tma bt aaafea serilor de MaL T * Ъ neclintita depărtare C e H l s t ă c a ne ind urată streajă. Eu, dragos tea mîsùritoare C e mi-a prins safletul în mreajă.

furtunoasă d e n a n ă ,

viaţă, păgână,

Şi a z i . Dorinţa Când vtserite cer Şi vor o dragoste

o

S

o 0 o o o o o

s s o o o o

In frâu sa ne 'ncătaşem firea Ce-amarnie drepturile-şi ţipă, S ă n e schimbăm „Nemărginirea" P e o dulce, dar fugară „Clipă"!

Iubirea să ne fie visul Din care ne-om trezi miraţi L/ am fost atât de depărtaţi Şi că ne-am cunoscut doar scrisul...

Gabriella I. Anasiasin-Vuculescu

o o o o o s s o o o s o s s

<>OOOC>00<>0<><''C><><>OCO<>OO00<>OC>0O<><>O0<>OC><X>C><><>0<><>C><><><>

I-am recitat atunci nişte versuri cam tari de Louis Bouilhet. Mă a-şteptam să se supere. Dar ea nu s'a supărat de fel. Barca noatsră se a-propiase acum puţin cite pufàn de ţărm, se lovi de o salcie şi se opri. A m luat pe prietena mea de talie şi uşor mi-am apropiat buzele de gîtul ei. Ea mă alungă cu o miş­care bruscă şi mîniată : „Ispră­veşte odată, obraznicule".

Am încercat s'o atrag iarăşi. Ea se zbătu, apucă o ramură a copa­cului şi fn cît p'aci să ne arunce în apă. Am judecat cu cale sä în­cetez jocul acesta. Ea spuse : „B aşa de bine aici. Visez. Apoi adă­ugă vicleană:

— Ai uitat, versurile pe care mi le-ai recitat.

Am tăcut. Avea dreptate. Ea reluă : — „Haide porneşte". Am început să lopătez. Găseam acum că noaptea e lun­

gă iar înfăţişarea, mea mi se părea nespus de caraghioasă. Prietena mea m ă întrebă: „Vrei să-mi fă-gădueşti ceva 2

— b a , dar c e t — Să-rai făgădueşti că ai să ră-

mîi liniştit, cuviincios şi mai ales discret cînd...

— Cînd... spune. — Uite. Vreau să rămîn culcată

pe spate, în fundul bărcei, alături de d-ta, privind stelele".

Am strigai: „Mă rog'"?... Ea reluă. „Nu mă pricepi. O să

stăm amîndoi culcaţi pe spate, unul lîngă altul. Dar nu-ţi d au voie să mă atingi, să mă săruţi ş i . . . în sfîrşit... să... să., mă . . . mîngîi".

I'am făgăduit. î m i spuse : ,,Dacă te mişti răstorni barca".

Şi iată-ne caîcaft unu l lîngă al tul , cu ochii spre cer, mergînd în voia apei . Mişcările încete ale bărcei ne legănau uşor. Zgomotele nopţei ne ajungeau acuma la ure­chi mai distincte şi ne făceau une­ori să tresărim. Şi simţeam cres-cînd în o emoţie stranie şi puterni­că, o înduioşare nesfîrşită, ceva ca o nevoio de a-mi deschide braţele, pentru a strînge pe cineva ai tot-

/ d o d t ă de a-mi deschide inima pen­tru a iubi pentru totdeauna.

Prietena mea şopti ca într'un vis: . .Unde snn t em. unde mergem? Mi se pare că părăsesc pămîntu! t Ce bine mi-e... O ! dacă m'ai iubi puţin" ! . .

Inima mea începu să bală. N a m putut să răspund nimic ; s e părea c i o iubesc. N u mai aveam niei o dorinţă violenţi . Eram aga de bine Bagă ea şi mi-era de-ajvas.

Şi am rămas ast-fel multă vrem o fără să ne miceam. Ne luară m mîini le ; o patere dulce ne făcea să stăm nemişcaţi. Era o рнівге ne­cunoscută, superioară, o pl iantă, caefiE, intimă, desăvirşită a fiinţe­lor noasta» care prin ele înse-le se aparţinea* de pe acuma.

Poate era dragostea, sentimen­tul acesta. Beate, dar nici eu nu şti».

Afră se lumină uşor de ziuă. Brau orele trei dimineaţa. încet o flacăra uriaşă năpădise cerul tot. Barca se lovi de o insulă. Mă scu­lai repede.

Dar am r ă m a s iacimiat, extasiât . In faţa noastră »nrreasga în t indere a f i rmamentului se lumina .

Era un amestec de colori roşii, albe şi viorii. F luviu l era de pur­p u r ă iar pe o coastă trei case pă­reau că ard.

M'am plecat spre tovarăşa mea . E r a m să-i spun : .Pr iveşte" . Dar am tăcut încremeni t şi n 'am mai văzut-o decît pe e, t Şi era roză,

Duminică, 13 Septembrie 1 9 1 5 . UNIVERSUL LITERAR No. 37. — 3 .

de u n roz de culoarea ceru lu i cînd a p a r zorile. P ă r u l ei e ra roz şi tot astfel ochii, d inţ i i , rochia, dante^ lele şi z îmbetu l ei. Şi a m crezut în t r 'adevăr , că aveam a u r o r a în fala privir i lor mele .

Ea se sculă uşor , în t inz îndu-mi buzele, iar eu îna in tam spre ea în­fiorai, zăpăcit căci s imţeam că voi săru ta cerul , că voi s ă r u t a ferici­rea, i ă voj săru ta visul deveni t femeie, că voi să ru ta idealul cobo­r î l pe pămîn t şi în t rupa t în t r ' o femeie.

Ea îmi spuse : ,,Ai o omidă în păr" ! Şi de-aceia z îmbea !

Mi s'a părut că m 'a lovit c ineva cu un ciomag în cap . Şi m ' a m simţi t deodată trist , ca şi cum aş fi perdut orice speran ţă în viată.

Aceasta e toată povestea d-nă. E copilăroasă, prostească, s tupidă. Dar cred că niciodată nu voi mal iubi . . . Totuşi . . . cine ştie. . .

Tinănil asupra căruia s'a găsit această scrisoare a fost pescuit en în Sena, între Bougival şi Marly. Un marinar care îl căutase prin buzunare pentru a-i afla numele, a adus hîrtia acesta.

TRAD. DO Constantin A. I. Ghioa

B O I O S T A Ş I Doi ostaşi încălecară Într'o zi pe negândite Armăsarii lor de pară. Cei cu fulgeri la copite.

Au plecat pe o cărare Fraţi de cruce şi de fire Spre strălucitoarea zare Amândoi într'o pornire.

Cel mai tânăr zise ,,vină" Spre'nverzitele ogoare De acolo din grădină

lPare c'a şi culege o floare.

Tu o floare, eu o fată Zise celălalt ca'n vis, Da* de zmei e apărată In castelul ei închis".

.„Floarea mea are tărie É vrăjită de noroc Ori şi cât de greu să fie Roibii noştri sunt de foc.

Mi-a cântat la leagăm tata De un crai învingător. Luăm şi floarea, luăm şi fata Vom »fi» grădina lor".

Atunci roibii albt de spume începură-a vărsa foc l-au strigat domini pe nume Pironifi au stat în loc".

„Pui de zmei, ne zic sub soare, Dacă suntem pui de zmei. Pentru'o fată pentru'o floare. Să mă depărtez de-ai mei"?

„Om cu om. fiară cu fiară Spune legea precum ştii. Vai de cei ce 'ncălecară fiu se mai întorc iar vii..."

Armăsarii cei de pară Vinovaţi sunt de omor Şi cu drept ar fi să piară De vr lumea şi din sbor.

Cei patru fii ai Kro-prinţnlui Бегшавіеі, militarizaţi

1 \ tfEEUJItlllE

E m i n e s c u s i A l e c s a n d r i

KÁRSA CNNFAN

Era pr in August І846, cînd visă­torul dela, Mirceşti împrăş t i a din l umea muzelor flori de l u m i n ă ca acestea :

Căci amorul e un soare, Şi-a mea inimă o floare, Şi-2 mea viaţă—un dulce vis.' Căci iubita mea Niniţă, Cu-ozîmbire, cu-o guriţă, Mie cerul mi-a deschis!

Inspi ra t de tărmii l Bosforului legănat de visur i , acolo de u n d e n e t r imetea versuri le amin t i t e , nu Ie putea împrăş t ia visuri le acestea d e cît d in t r ' un suflet t răi t în p u r u r e a lumină .

Şi tot acelaşi îi este visul cu cinci аді mai t î rz iu c înd, în sărbă­torescul Pa r i s , înt î lneşte pe vestita Dridr i pe care o c î n t ă :

Prin orice mişcare, Prin a sa cîntare,

Prin a sa fiinţa, vesela Dridri, Seamănă a floare Cu mici aripioare

Ce sbura prin aer ca un Colibri.

Inima-mi e plină De-amor, de lumină,

Şi vrea să iubească pînă ce-o muri; Sufletul meu rîdet

, Raiul se deschide, Şe deschide'n glasul veselei Dridri.

Acesta-i visătorul dela Mirceşti a şa cum răsare l impede d i n cînte-cele l u i , aşa c u m m i 1-a prins ad­mi rab i l in „Epigonii" gen iu l emi­nescian :

Şi acel rege-al poeziei, vecinie ttnâr si ferice.

Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluerul îţi zicet

Ce cu basmul povesteşte — veselul Alecsandri,

Inşirînd mărgăritare pe a stelei blândă rază.

Acum secolii străbate, o minune luminoasă.

Acum râde printre lacrimi cînd o cîntă pé Dridri.

A fost sufletul vesel al romînu-lui, în care vioiciunea dacHlică a la t inului e acordul covîrşitor. O z îmbi re îi deschide tainele ceru lu i şi-i era pl ină in ima de l u m i n ă şi iub i re iar sufletu-i trecea pr in viată rîzător. Şi vrea să iubească pînă ce-o muri!

Spovedan ia lui în s t ihur i lumi­noase e cea mai d reap tă mărturîe a vietei sale. De-aceia ne pa re atît de străin în Steluţa, unde totuşt dure rea visătorului nu e capătul de jos al zădărniciei ci suprafaţa uşoară, duioasă, a unei m î h n i r i :

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie.

Stea dulce şi iubită a sufletului meu,

Şi care-odinioară, luceai atît de vie

Pe cînd eram în lume tu singură şi eu...

Şi n ' au r ă m a s cîntece de acestea m u l t e dela Alecsandri . Spe ran ţa r îdea sgomotos în ochii lui m a r i şi adînci iar soarele-i năvă lea prin firea întreagă, îl făcea să vibreze de sănăta te ca o Rodieă chipeşă şi voinică din Mirceşti . In această a-t i tud ine i-a stat to tdeauna viata, în aceiaşi ipostasă îşi visează el n e a m u l şi ţa ra cînd îi cîntă măre -ţiile şi podoabele aşa c u m Emines ­cu 1-a înţeles par 'că pent ru toţi.

Sau visînd o umbră dulce cu de-argint aripe albe,

Cu doui ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe.

Cu zâmbirea de virgină, cu glas blind, duios, încet.

El îi pune pe-a ei frunte mîndru diadem de stele

O aşază yn tron de aur să do)nneaseă lumi rebele

Şi iubind-o.fără margini, scrie visul de poet. Sau visînd cu doina tristă f. voinicului de munte.

Visul apelor adânce şi al stâncelor cărunte,

Visul selbelor b&trîne de pe umerii de deal,

El deşteaptă 'n sinul nostru dorul ţârei cei străbune,

El evocă :n dulci icoane a istoriei minune,

Vremea lui Ştefan cel mare, zimbru sombra şi regal.

Şi i-a fost în puiere să facă a-, ceasta, să trăiască aşa cum a trăi t . VioK'ciunea sufletului său a găsit med iu l prielnic în care s'a pu tu t desfăşura cu loa 'ă p leni tudinea forţelor sale. Aceasta i-a ajutat ca, într 'o vreme tot atît de ne lămur i t ă ca şi zilele noastre, să creeze o

operă u r iaşă d u p ă o m u n c ă de ti* tan . Princeps interpares al une i pleiade de eroi, lu i Vasile Alecsan­d r i i-a slujit des t inul să vadă aie­vea roadele semănătur i lo r din ca­re făcea par te şi el, să binecuvin-teze, în zilele a m u r g u l u i său, ne-p r ihăn i r ea isvoarelor din cari au sorbit nemur i r ea contemporani i lui .

Şi c u m n 'ar fi fost vesel şi fericit acest erou?

Potr iv i t în l umina faptelor saie, zilele lu i Alecsandri se confundă a-p roape cu zilele în care s'a făurit cel mă i s t ră luci t capital a l istoriei n e a m u l u i : înălţarea ale cărei bine­făcătoare roade le trăim în zilele noastre.

Iată pen t ru cei noi , epigoni}, t rebue să-1 vedem în nemur i r ea lui , aşa c u m i-a s t răluci t lui Emi­nescu în Epigonii.. Dest inul lut Eminescu a fost sbuc iuma t ca a-dâncu l măr i lo r da r g îndur i le lut m a r i au isbucni t din ta ine le geniu­lui aşa cum răsar mărgăr i t a re le d in fundul mări lor . . . Din ad ineul geniu lu i sbuc iumat , a r t i s tu l a cu­les mărgăr i t a re le cugetări i şi astfel a ars istovindu-se l u m i n a care і-а.ч ţ inut loc de viaţă :

Cînd de-odată tu 'mi răsărişi în cale,

Suferinţa ta, dureros de dulce, Pînă 'n fund băui voluptatea morţii

ne'ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i. Focul meu a-l stinge nu pot cu

toate apele mării.

Iată-1, încărcat de gândur i , vie* ţui tor înt r 'o v r eme care venea gre­oaie după gloria zilelor de m u n c ă ale pleiadei lui Alecsandri , v reme care părea obosită ea însăşi de po­vara u n u i t recut atît de solemn iată-1 pe Eminescu .

Luminos în negura g îndur i lor sale, mare în mic imea zilelor lui ,— boga t în sărăcia cont imporani lor săi,— Eminescu a fost u n întîr-ziat sau poafe că t rebuia să vină ma i t îrziu. De-aceea faptele lui sunt gândur i l e lui şî n u m a i gândi­torul viforelnic ea viată, răsvrăţ i t ea suflet, ne-a r ă m a s în versur i le lui rebele şi profunde ca el.

Nici odată g îndi rea lu i Alecsan­d r i n ' a r fi pu tu t a t inge cnlmi le e-minesciane pen t ru că socoteala vremei e ra a l t a ş i a l t u l tempera­men tu l u n u i a sau celuilal t .

Dacă Aíecsandri a fost vioiciu­nea la t ină a n e a m u l u i românesc , în Eminescu s'a sbuc iuma t visul lu i Galerius, Dacia lui Decebal.

Şi astăzi, în n e m u r i r e , ei s t ră lu­cesc deopotrivă ocrotitori ai patr iei p e care a m î n d o u i au cîntat-o cu s trălucire , iub ind-o cu înflăcărare.

Să d i spu tăm valoarea u n u i a sau a celuilalt e o impieta te . In p r i ­vinţa aceasta, mi-amintesc o po­veste a mare lu i Goethe care ave» un pr ieten în profesorul Ecker-m a n n d in W e i m a r . Acest Ecker-m a n n era un fel de ziar zilnic al lui Goethe care n'avea t imp să se intereseze s ingur de mărun ţ i şu r i l e contemporani lor săi:

— ,,Ce mai e nou, E c k e r m a n n , din Weimar'?" Şi pr ie tenul îi ser.* vea menu-u l de. ştiri al acelei zile.

Dar într 'o zi îi r ă s p u n d e Iul Goethe:

— ,,In -Weimar lumea se 'n t rebă: tu eşti mai m a r e sau Schiller?"

— ,,Ei, vezi, Eckormann dragă, cum recunosc eu pe contemporanii mei?"

— 1?

4 . No. 3 7 . UNIVERSUL LITERAR Duminică 13 Septembrie 191"

— ,,In Ioc să fie mul ţumi ţ i că n e au pe amîndoui , ei se 'n t reabă ci­ne e mai m a r e d in t re noi".

Acelaşi r ă spuns l-ar da, cred, as­tăzi, vreunui Eckermann al zilelor noastre, dacă ar trăi Emiaeseu sau Alecsandri .

Leont in Miescu 1915

- * ^ з а з ^ -<!•

Д f o s t o d a t ă . . . Mi-e dor su vád dia nou aurora îndepărtatului meu vis. Că vis a fost iubirea noastră In care viata ne-am închis.

Un vis ţesut in amăgirea Unor avânturi fără rost, O vecinică poveste veche Care începe cu «a fost».

E mult. e mult. sunt ani.de-aluncia Si totuşi, nu, nu am uitat f)e câte ori sub clar de lună Cu ochii plânşi le-am aşteptat.

Mai vin cu far mec u 'nserărci, Aducător ele indrăgiri, Ca să străbatem iar luiianul Ue ne'nlc/e*e ' nchipuiri. * îmi am'ntesc dc-aldlea zile, Trecute rând pe rând. Tn care ai trăit, icoană in bielu-mi suflet şi în gând.

îmi amintesc de ziua 'n care Inl'na.şi dală le-am văzut, Pe trandafirul rupt lui sinii-ţi fi de amorul meu pierdut.

•f izi sunt ca codrul care 'şi spune n freamăt jalnicul său cânt,

Ca pasărea ce părăsi/ă S'e stinge pun străin pământ.

Mi-e dor să văd din m,u aurora îndepărtatului meu vis, Că v,s a fost iubirea noastră In care viaţa ne-am închis.

V. G. VasAro-lct 'oii im

V a m p i r u l <LE . 1 F . V X X F . S U D A

Vaporul de plăcere ne t ranspor tă | je ţ ă rmur i l e insulei Pr inkipo , ипгЪз debarcarăm. Societatea era puţ in numeroasa : o familie polo­neză, tatăl, m a m a , f i c a lor cu lo­godnicul său, eu şi amicul j n e u . T rebue să adaog că se mai apropie tie noi un grec pe podul de lemn, 'care uneşte cele două malur i în t re Cornul de Aur şi Constantinopol. Acesta era un t înăr — probabi l ..yre'un pictor — judecind d u p ă car­tonul -pe care-1 ţinea subt braţ . A-vea un păr negru şi buclat , ce-i a-lingea umer i i , f igura pal idă şi o-, fchii negri intraţ i mul t în orbite . La început mă aprepiai de el, mai m u l t pen t ru g raba cu care voia să îie servească şi pent rucă cunoştea b ine acele locuri. Dar, văzînd că şedea prea retras , m ' a m depăr ta t cur înd de el.

Fami l ia poloneză îmi-era cu mui t mai s impatică. Păr inţ i i erau oa­men i oneşti şi blajini, iar logodni­cul ficei lor un t înăr elegant cu Vnaniere degajate. Veniseră in P r ink ipo pent ru a sta acolo lu­nile de vară din cauză că fica lor e ra suferindă. Probabi l că t inăra fată — frumoasă dar foarte pal idă — era a t insă de o boală foarte gra­vă sau — poate — în convalescenţă.

O tuse deasă şi seacă în t re rupea adesea vorbele ei, p ronun ţa te cu Tocea groasă.

De cîte. ori tuşea, tovarăşul său se oprea din convorbire, t ) pr ivea cu im fel de compăt imire iar ea îşi r i d i ca 1 către el ochii Săi frumoşi ca şi cum ar fi .-vrut să s p u n ă :

—- Nu-i n i m i c . . . eu sunt fericită! A-mindoi credeau prea m u l t hi

sănătate.Şi fer icire! ; După ' r ecomandaţ ia grec ului,-

care. sq despărţise d a noi înainte do a debarca, familia poloneză.ocupă un apar tament în t r 'un hotel aşe­zat pe ;o înăl ţ ime. Hotelierul era francez şi hotelül său aranja t după confortul şi gustul franţuzesc. >

Am luat masa împreună şi , de-' oarece căldura năbuşi toare delà- a-miază t recuse, ne u rca răm cu toţii în pădurea de stejari care acoperea î ălt.imea, pen t ru a respiră aerul proaspăt şi a ne bucura de o.prive­lişte încîntăloare.

Dar abia găsiserăm u n loc poiri.-vit cînd iată că apăru . . . Grecul. Sa­lu tă uşor, a runcă o privire în j u r u l său şi se aşeză la câţiva paşi de noi. Apoi deschise car tonul şi începu să schiţeze.

— îmi pa re că s'a aşezat aproape de stîncă, pent ru c'a noi să n u pu­tem vedea- :ce desemnează, z i s e i către tovarăşii-mei. . •'.'

- Nu-i nevoie să-1 ipr ivim răs ­punse t î hă iu l polonez, avem ' des­tule de văzut înaintea noastră şi fără a vedea ceace desemhează el.

După puţ in t imp adăugă : ..Cred că ne ia drept f iguranţi ,

dar puţin ne pasă" ! In adevăr avem destul de privi t . Nu sunt în toată lumea locuri

mai frumoase şi fericite ca această insa la Pr inkipo. Irene mar t i ru l politic al lui Carol cel Mare a stat aci o lună în exil. O ! dacă aşi pu­tea petrece aci o s ingură l u n ă din viaţa mea, amint i rea m 'a r face fe­ricit tot restul zilelor mele.

Cu toate acestea n u voiu ui ta niciodată s ingura zi ce am petre­cu t'o aici.

Aerul era t ransparen t ca d iaman­tul şi apoi a tâ t -de îmbătător , atât de dulce, încât sufletul se lăsa pu r t a t de dânsul spre „necunos­cut"!

In dreapta, de par tea cealaltă a mărei se r idicau înălţ imile a lbur i i ale Asiei; în stânga, foarte depar te se întrezărea par tea prăpăst ioasă a

Europei , Foar te aproape, Halki, u-na din cele nouă insule ale archi-pelagului , se înălţa cu pădur i l e sa­le de cipru cum se înajţă u n vis trist către azur. Ea era împodobi tă cu o clădire mărea ţă : Azilul alie­naţilor.

Apa murei de M a r m a r a , puţ in agitată," ca. 6'piaţfâ","preţioasă. In depăr tare era aifeă ca laptele, roşie

' în t re două insule d e ' c u l o a r e por­tocalie şi de desup tu l ' nos t ru avea culoarea unu i frumos verde albăs­triu, ca u n safir diafan. Nicăeri n u

-se zărea vreun bast iment mare . Două vapoare subt pavilion englez a lunecau uşor dea lungul ţ ă rmu­lui: unu l din "ele — un vapor mi-nuseul — - n u era mai m a r e decât ghereta unei santinele; celălalt era ocupat de 12 vâslaşi.

De câte ori se r idicau vâslele în cadenţă, do atâtea ori apa se pre­lingea pe ele ca argintul topit.

Delfinii — foarte pu ţ in sălba­tici — se r id icau printre bărci şi se a runcau cu t r a t ă forţa ca să sboa-

, r e . . â f a i ă din 'apă . In înă l ţ imea azurie p lanau din t imp în timp.

' vul tur i , m ă s u r â n d spaţiul în t re cèle două părţ i ale lumei . De de-şuptul nostru, coasta munte lu i e-r a acoperi tă de t randafir i în floa­re, al căror par fum u m p l e a aerul .

Din cafeneaua, s i tuată aproape de mare , veneau cântece, cari abia se. auzeau din cauza distanţei .

Impres i era.,.- 1:.în adevăr — în­cântătoare. Noi tăceam şi ne con­fundam cu toată fiinţa noastră în acest tablou do Parad is . T â n ă r a poloneză şedea culcată pe iarbă, cu capul pe pieptul logodnicului său. Ovalul decolorat al dulce.i sale fi­gur i căpătase pu ţ ină frăgezizme şi ochii ei albaştr i se u m p l u r ă de la­cr imi.

Tânăru l o îr.ţelesese, se plecă deasupra ei şi cu sărutăr i le sale îi şterse una câte una lacrimile. M a m a fetei începu să p lângă şi chiar eu fui p rada unor s imţimin-te destul de r.eobişnuite.

— Şi spir i tul şi corpul se vinde­că aci, m u r m u r ă tânăra fată. Ce fericită ţară!

N 'am nici un duşman ; da r chiar de aşi avea, aş fi în stare să-i iert aci, spuse tatăl fetei, cu 6 voce ce vibra de emoţ iune.

Şi iarăşi t ăcurăm, cu topi . Totul era atât de frumos, atât de nespus de dulce! Fiecare s imţea o l u m e de fericire aşa că n imen i nu voia să-şi t u rbure tovarăşii.

După o oră de lucru văzu răm că grecul se scuiă, îşi închise carto­nu l şi plecă sa lu tând uşor.

Rămăsese răm singuri . In sfârşit d u p ă câteva ore, când

în depăr ta re totul lua acea culoare violetă-închis, atât de frumoasă la amiază, m a m a fetei n e anun ţ ă că este t impul de plecare.

Ne scularăm şi coboram către h o t e l / т е і ц і ш і cu un pas de:copii

-IAU a* GRIJI: • "Л . - ; Ajunşi,, l ua răm loc pe frumoasa

ve randă a hotelului . Abia ne aşezarăm, când auz im

dedesubtul verandei o discuţie a-pr insă şi apoi... în jură tur i .

E r a grecul nostru, care se certa cu hotelierul . . Noi ne desfătam ascultând cear­ta lor.

Dar această desfătare nu du ră mul t t imp.

— Ţi-aşi a ră ta eu dacă n'aşi avea alţi clienţi aci. s t r iga hotelierul ur­când scările şi apropi indu-se de noi. '

— Spuneţ i -mi, domnule , dacă voiţi, cine este acest om?

— Cum se numeşte? în t rebă tâ­năru l polonez.

— Eh! domnul m e u . Cine ştie cum se numeşte acest prost, striga el a runcând o privire furioa-ă în josul scării; noi îl n u m i m .Vam­pi ru l " .

— El, pictorul? — F rumos meşteşug acela! El

nu pictează decât cadavre! Dacă cinéva moare la Constantinopol sau aci în împre ju r imi , por t re tu l defunctului este gata în aceaşi zi. Şi acest ş t t e i u ; R i merge pînn a picta mâi înainte — şi el nu se în-şală niciodată; este „s igur" ca vul turu l !

Băt râna poloneză scoase un ţi­păt de groază. lia ţ inea în brate pe fiica sa, pal idă ca ceara Şi de ncre-cunoscut.

Logodnicul se şi dăduse jos de pè verandă şi cu o mână apucase pe grec de piept, în t imp ce cu cealaltă se t indea să-i ia car tonul . Numai dec; 1 i-t »oîmrîrăm şi noi.

Grecul şi t ânăru l polonez se ha­leau pe nisip!

Cartonul era desctiis şi foile îm­prăştiate. Pe una clin ele era de­semnat cu creionul capul t inerei poloneze, cu ochii închişi şi cu a coroană de mi r t î n ' j u r u l frunţei!

Trart. de C, C. Petrovici

B0AL1 ŞI LEACUL Sînt bolnav, şi suferinţa

mi-o cunosc eu foarte bine; Tot aşa şi leacul boalei

de-o potrivă bine 4 ştiu. Sînt bolnav, findcă departe

mă văd singur fără line, Şi mi-ar trece cînd alături

aş putea iarăşi să 'ţi fiu.

Trupe compuse din negri din Sudan

Dumimeă,' l&.Septembrie 1915. UNIVERSUL &1TERAR No. 37.

Rochia ,,à la Mode" Nuvelă după GEORGES JARDIN

Doamna Presles , cu ochii visă­tori , înt insă pe sofaua d in camera ei de culcare, lăsă să cadă, cu u n mic gest de minie , luxosul j u r n a l de mode, pe care'l avea în m â n ă . Văzuse un model de rochie foarte f rumos şi pe care ar fi voit să-1 aibă.

De o lună , era a doua pe care şi-o comanda . Putea , la d r ep t vor­bind, să-şi pe rmi t ă o asemenea fan­

tezie. Era foarte bogată. Mări ta tă foarte t î nă r ă cu u n pro­

pr ie tar de cai de curse care n u că­u ta de cît zes t rea .e i , fusese neno­rocită şi obţ inuse divor ţul cu toate avantajele de par tea ei. Ea t ră ia acum într 'o casă m a r e , instalată cu gust şi care era o adevăra tă bombonie ră , împodobi tă cum era cu o rnamen te , cu tablour i fru­moase, cu dantele scumpe, cu mă­tăsur i preţioase. Luciei îi p lăceau şi toaletele, şi era u n a din plăceri-!le ei. de'a poseda un costum pe plac şi care ştia că-l va sta b ine .

— Ar fi o nebun ie , îşi zise ea, În t r 'un m o m e n t în c«re at î ta l u m e are nevoe de ban i , de-a ma i co­m a n d a o roche. Şi totuşi . . . dacă mi-ar plăcea o s 'o am! La u r m a u rme i , n ' am n imic a-mi reproşa . Fac at î ta b ine cît pot. Dacă la toate .societăţile, a m organizat pe soco-jteala mea un spital auxil iar . Nu, 'în adevăr , n ' am nimic a-mi re­proşa. Atunci de ce să nu-mi plă­tesc fantezia a s t a ?

Ea luă j u r n a l u l şi pr ivi modelu l de a privi mode lu l care-i atră-care-i atrăsese atenţia.

In sfîrşit se sculă. Deciziunea fu luată. Chemă camerista şi se îm­brăcă spre a eşi.

— Doamna va lua automobilul? în t rebă servitoarea.

— Nu, zise ea, voi merge pe jos . Sun t . enervată astăzi, t rebue să u m b l u .

Era o frumoasă zi de Iun ie : soarele nu era prea arzător . Flo­r i l e din Bois de Boulogne îmbăl­s ămau aerul .

Lucienne Pres leş fu iute gata şi n u întîrizie de a eşi spre a se duce la croitorul din Avenue des

'Champs Elysées. Ea se în t rebă văzînd atî ţ ia răni ţ i

cari profitau de t impu l f rumos îpentru a se p l imba .

In m o m e n t u l în care era să in t re ţla croitor fu apucată de u n fel de remuşcare . Ea văzuse un soldat, fcu un picior amputa t , decorat cu 'medalia militară, spri j in de cîrje.

Cu spr inceni le încrunta te , ea avu o mişcare de energie, t recu de poar ta croi torului fără să in i re ; apoi se apropie, foarte s implu , cu . un fact perfect, de gloriosul mu­tilat.

La pr imele cuvinte s o l d a t u í s u -rîse. El avea un cap de Christ, cu o barbă neagră bine tăiată, care a-t î rna pe "peptul lui. Ochii îi erau cam trişti . " "•

El pă ru a esita, apoi zise : — Doamnă, vă asigur că n ' am

nevoe de n imic . Vă mul ţumesc ."de a voi a-mi da bani ; păr inţ i i mei nu sunt prea bogaţi, e adevărat , însă cea ce-mi t r imet îmi ajunge pen t ru modestele mele necesităţi.

Lucienne Pres les se temu că-1 mîhnise şi se crezu obligată de a face să fie er tată. Ea începu deci ă-i vorbi în chip amical . Fu sur­pr insă că el se exp r ima foarte co­rect şi-1 în t rebă care-i era meser ia

Generalii Foch şi Fayolle urmăresc cu luneta peripeţiile unei lupte

a s

• s •

D-nei E. B.

Ai părul blond ca raza lunii pline Şi ochii-ţi sunt albaştri cum e zarea, — Privirea ta-i mai blândă ca visarea Şi-ascunde 'ntrânsa farmece divine.

Eşti visul întrupat într'o f e m e e ; — Pe-obrajii tăi an înflorit bujorii, P e buze-ai pus purpura aurorii Şi 'n glasul tău o caldă melopee .

E ca un cântec mersul tău agale Şi maes tos ca valul mării, doamnă! T e văd... şi par'că... nu ştiu c e mă 'ndeamnă Cu flori» şi ramuri v e r z i să-ti ies in ca le !

C. Nicnlescn-Novaci

înainte de război . T înă ru l r ă spun­se cu o pr ivire p l ină de ironie.:

— Impiegat în o casă de comer-ciu, Doamnă. Cum era acum cu totul decisă de a nu-şi ma i co­m a n d a rochia, ea îi propuse:

— Ascultă, a m să spun adevărul . In m o m e n t u l î n care. voiam să

in t ru la croitor, te-am văzut. M'am decis să economisesc acei opt. sute de lei pen t ru un 'nou cQstum, pën"-' t ru a-1 pune la dispoziţia d-ţale, De oarece refuzi, şi n u insist, t e - rog să-mi indici cîţî-va nenorociţi . La spitalul , ! unda eşti îngrijit , t rebue sa cunoşti camarazi cari n 'au pă­r in ţ i , cari nu pr imesc nimic de la ai lor, prea săraci -pentru a le чепі în ajutor. Consimţi a servi de in­termediar ? Y V r V

Cu cea mai mare b u n ă voinţă .""el p r imi .

— E hotărît , doamnă , însă "iiu. vă pot da satisfacţie n u m a i de cît. Ne-am putea da un „rendez-vous".

Ea se gîndi cîte-v-a secunde, apoi zise :

— Cu plăcere. Vino mî ine după pr înz là mine .

A doua zi după masă, pe la trei,

cameris ta se pres intă cu o carte de vizită în mînă .

— Acest domn ar voi să vadă pe doamna, zise servitoarea.

Lucienne Presles examina bris* tolul gravat şi citi : - Viconte Henr i de Rouyenel .

— Nu cunosc pe acest domn , zise ea. De altfel îi vei spune că n u pri-

1 mese' pe n imeni astăzi. Aştept un solda't mut i la t despre care ţi-am vorbit. _

- Servitoarea cu un surî; pun'r e : , '

ras-

— Doamna ...trebue să se înşele. .Acest domn é un soldat şi are un. ' p i c io r tăiat. ""•' » ••" T înă ra femee roşi şi m u r m u r ă : -

— Atunci spune-i să in t re . Pe p ragu l uşei el surise, văzînd

aerul mi ra t al Lucienei . —. M'ai minţ i t eri, zise ea. Nu e

bine. El se scuză : Nu ştiu ce m'a împ ins să fac

.asta. Mă veţi erta nu-i a şa? Ea începu să r îdă . Recunoşti că înşelarea m e a e

cu totul comică. E adevărat că, în uniforma mil i tară , toţi oamenii se

aseamănă. Totuşi , t r ebue să adaog, mă cam... îndoiam.

— Nu vă puteţ i închipui , d-iiă, cît am fost de mişcat de proposai-unea pe care mi-aţi făcut-o eri ! Am ţ inu t deci să fac cunoştinţa d-voastră. Bunăta tea d-voastră.. .

.— O h ! vă rog, în t re rupse ea, confusă, nu-mi faceţi compl imente .

Vorbiră-toată după-masă . A doua zi vicontele reveni şi, în zilele ur­mătoare de asemeni . Lucienne se o-b i şnu i de a-1 avea l îngă dînsa. Era u n bun camarad căruia îi cerea sfaturi . E a îi spuse toate din viaţa ei şi aflase tot ce-1 privea.

în t r ' o după masă , pe cînd vor­beau , t înăru l , î n t r e rup înd conver­saţia începută asupra u n u i subiect anodin, care tă răgănea de un sfert de oră, zise cu t imidi ta te :

— Luciene ! Vrei să-mi permiţ i ^să te numesc astfel ? De ce să ne în­şelăm pe noi înşine şi să ne ascun-dem, rec ip roc sent imentele . Ne iu­b i m şi n u îndrăzn im să ni-o spu­nem, îmi pe rmi ţ i să fac p r i m u l pas şi consimţi a deveni soţia mea ? - Ea n u răspunse , însă, apropi in-du-se de el, ea îi înt inse amln-două mîini le . El le str înse cu căl­d u r ă şi , sărut îndu- le , m u r m u r ă :

— Lucienna mea, soţia mea < Te iubesc şi te voiu iubi în totdtiuna.

Feme ia s imţi , că spne adevărul şi că găsise în fine fericirea.

G. Toussaint Ree. 112 de Infanterie

I r t P a r c Lăsasem oraşul depar te şi pă<

t runsesem în parcu l pus t iu la a-cea oră. Tot aş teptam parcă, i a fiecare clipă, să văd la o cot i tură a vreunei aiei, r idicându-se şi car­telul . Dar nu , parcu l Bibescu din Crăiova n u are nici u n castel. Are însă u n tu rn , u n pod, u n ..zoo" în formaţie şi în mod neevitabil... u n res tauran t

Vântu l ce bătea cu putere în-creţec apa lacului . Malur i le lacu­lu i , c a . şi aleele. erau, pust i i . Ni­men i . P u t e a m să-mi fac" iluzia că măre ţu l parc era al m e u .

Am scris o dată a iurea despre ce credeau craiovenii pe v remur i cu pr ivire la acest parc ce n u e-xista pe a tunci decât pe hâr t ie şi în min tea d-lui N. Romanescu. Vizita pe care am făcut-o zilele t recute în f rumosul parc , îmi dă pr i le jul să reviu asupra acestei chestiuni .

Credeam parcul pust iu , când, după ce-1 vizitai în l u n g ş i i n lat, iată că la res tauran t ;,văzui pe în­suşi creatorul parcu lu i , actualul p r imar , cu doui consilieri.

Nici că se pu tea să n u vorbim despre opera d-lúi Romanescu, când ne găseam în mij locul ei.

— E r a m adolescent, spunea pr i ­m a r u l Craiovei, când venind o-da tă cu m a m a pr in aceste locuri , şi văzând frumoasa perspect ivă ce se deschidea în spatele fostei gră­dini Bibescu, am declarat, că voiu t ransforma grăd ina în t r 'un parc când voiu fi p r imaru l Craiovei.

Mi s'a obiectat că t rebue să fiu ales întâi consilier şi mul te altele, dar eu aveam ideia mea la care ţ inem morţiş . Şi-au trecut anii . Fu i ales consilier comunal . înce­pui să studiez p lanul parcului meu ; m ă adresai câtorva peisa-gişti din Germania , Elveţia, da r în F ran ţa găsii pe f l e d o n t . Ah ! bie­tul Redont, am auzit zilele trecu­te, că l 'au omorât Nemţii în Re­ims !

P l a n u l ce mi-1. présenta el era cel de pe care a şi fost pa rcu l în­tocmit.

Ii obiectai că are prea mul t e linii curbe . „ î m i obiectezi că ѳ prea m u l t ă a rmonie" , spuse el. Şi

6 _ No. 37. UNIVERSUL L l T E l t A R Duminică, 13 Septembrie 1915

in adevăr, une i adevărate opere de ar tă , ce ai să-i ceri altceva decât a rmonie 1

Când fui ales p r imar , p r i m a mea grije fu să-mi realizez ideia şi o realizai , cu toate împre jură­r i le financiare defavorabile de pe atunci.

O h ! câte a m ă n u n t e interesante mi-a povestit d. Romanescu cu a-cest pr i le j . Alături de viitorul parc e ra u n cart ier de ţ igani. Nu voiau ţ iganii eu nici u n prêt să se m u ­te de acolo. I-a înşt i inţat că va da trei premii , de 100, 50 şi 25 lei, pr imi lor trei care se vor m u t a În­tâi.

S'au présentât \oii ţ iganii . E r a un eârc iumar caro făcea a-

faccri bune în cel cart ier şi care do asemenea nu voia să se m u t e şi cerea o s u m ă colosală pent ru expropriere. Când însă a văzut că e cart ierul pus t iu , că nu mai avea c â r c i u m a muşter i i , a t r ebu i t să plece Şi aşa. încetul cu încetul, parcul s'a în t ins . /Acolo u n d e .odi­nioară erau maidane m u r d a r e , azi sunt alei.

Ceeace m ă interesează pe mine , e tenacitatea cu care autoru l ope­rei şi-a apăra t ideia. O lumo în­treagă îl desaproba, pr iv ind ideia înfiin{ărei parcului , ca un vis ne­bunesc. Şi iată că acea idee s'a concretizat peste ani de zile. Arta de a voi n u arc o mai frumoasă apl icare ca aceasta.

Dacă cineva nu-.şi • realizează toate ideile, e faptul că nu vrea să şi le realizeze. Nu e nimic care să resiste în fata voinţei. Când toti celilalti te dezaprobă, tu s ingur să susţii morţ iş o idee, e un fapt ce e considerat ca o nebunie . Dar ia­tă eă toti ceilalţi nu văd şi n u m a i tu s ingur ai văzut, l impede. Azi, după atâţ ia ani de zile, existenţa celui mai frumos parc din ţară e i m simplu fapt. banal . Cel care ştie insă cât a avut de luptat , pent ru a da Craiovei acest dar împără­tesc, v ine însă şi azi, sub u m b r a băt râni lor arbor i , ca să-şi recree­ze sufletul, en tempiând o măreaţă în t rupa re a unei idei.

Victor Anestin

Dc cc »i-ai rasant îs eaie • int, r'o noapte de iarnă

O Rieb mir al les wider Oiob nttes mir zurück; Die Hoffnung und die

Trünnte. Den Glauben und das

Gliklc...

'J'u regină eare'n noapte Cerni stelufe aurii, Şi eu limpezile raze Bucuri iaime pustii.

Cerne.i ţi inimei melc Vilul tiu fermecător ; Ca, in via fa mea pribeagă. Să na mm am nici un dor.

Emilia T. Dingann '

de N. N. BELDIGEANU

De cc mi-ai răsărit in calc Cdn miez dc noapte-un meteor De ce mi-ai pus in ochi din aştrii Sclipiri şi'n sufletul meu dor?..

Dc. ce nii-ai răsărit n cale0. Făptură dragă din poveşti, Cu cehii mari plini de miste, e, Al sfintei dragoste sol eşti?

Dc eşti tu sol trimes din-ceniri, Cu bttcuric eu ţi-asi da, Pentru-o clipită de iubire Norocul şi viaţa mea...

V. A. Pascal-Vinci

Noul director general al Teatre­lor, ri. Al. Mavrodi a fost sărbăto­rit de confraţii săi din presă prin-tr'un banchet la Boulevard. Vor­bitorii au arătat importanţa pe ca­re, în sfîrşit, cîrmuitorii mari al ţărei încep s'o dea presei şi repre­zentanţilor ei.

D. Mavrodi a răspuns celor car! l'au sărbătorit printr'o scurtă cu-vîntare în care a ţinut să arate că, nu se pleacă din presă spre a nu reveni în sînul ei. Ca director ge­neral al Teatrelor va da importanţa ce i se cuvine liferalurei dramatice româneşti.

Ningea şi viscolea de-o săptă-mînă de nu se mai vedea nici in cer, nici în pămînt.

La o casă răzleţită de ss lul buco-vineanu Gheorghiţeni, la o margine de codru, în p rea jma apei Bisui -tei, licărea o rază de lumină. E ra casa pădurarului Gavril Odochia-nu, plecat tn războiu în Galiţia. Acasă rămăsese numai femeea sin­gură, cu doi copii mărunţi. E ra în dricul nopţii, şi Garofina lui Ga­vril Odochianu nu se culcase încă. . Copiii dormeau pe cuptor, înve­liţi c'o pocladă mitoasă ca o sari­că; şi femeea çîrpea o rochiţă, în lumina opaiţului de pe prichiciul hornului.

Câteodată, viforul sguduia casa, s'o smulgă şi s'o z v h i e în Bistriţa ca pe un fulg de zăpadă. De de­parte, din inima pădurei, răzbă­teau împuşcături, cînd r a r e , c înd mai dese, ca nişte pîrîituri, de vreascuri.

Femeea lăsa uneori, rochiţa pe genuchi şi asculta, c'o mînă la gură, cu chipul veştejit. Auzise azi în sat, că ruşii au ajuns aproape de D o r n a ; şi asculta, cu in ima înghe­ţată, împuşcăturile îndepărtate, a-duse de vifor. Cînd v ru să se culce, i se pă ru c'aude nişte paşi ; ascultă încordat, înăbuşindu-se de zvîrco-Urile inimei: a 'auzeau nişte paşi grei, ca de cizme,, scrîşnind pe o-m ă t u l îngheţat din pădure . Sări , cu t împlele asudate , şi luă cofa de d u p ă uşă, ş'o goli peste focul de pe vatră, suflînd în opaiţ. întune­ricul căzu ca din pod, de parcă s'ar şi desfăşurat dintr 'un sul din­tre grinzi. Numai luminiţa cande­lei de subt icoană a rdea m ă r u n t ă ca un sîmbure de vişină, înviind ochii Maicei Domnului ş'ai Prun­cului sfînt. '

Femeea îngenuGhe şi p r inse a se ruga p l îngînd încetişor ; şi, în tre­săririle luminiţei din candelă, o-chii din icoană s'plecară par 'că cu milă, spre Garofina lui Gavril Odachiami. •

Paşii răsunară în spatele.casei ; scrîşniră pe subt straşină, dupăiră pe prispă şi se opriră în dreptul unei f e res t r e ; o mînă mare ceo-căni de trei ori şi se şterse de la geam ca o pasăre ce şi-ar fi luat sborul.

Femeea se repezi, îşi luă în brate copii adormiţi şt eşi ln tindă, eu

gînd să se urce în pod, şi. deaeolo, să se cobbare, pe subt s traşină, p r in spatele casei, şi să fujgă'n sat. Copiii se treziră şi- începură a plînge. Bă tă i l e p i rnseră a r ăsuna în uşa tinzii; întîi mai domoale, a-poi din ce în ce mai în tărâ ta te , mai mînioase, gata să zvîrle din t ' -ţîni uşa şubredă de b r a d .

Femeea atunci t rase zăvorul şt se pomeni în faţa r n e i nami le e'a cuşmă cit o căldare. In l u m i n a candelei zări o faţă bă rbo i să şi o lucire de puşcă ; şi Înţelese că-i un oştean rus . Omul îi arătă , du-cînd mâin i le la gură , că-i mor t de foame ; şi femeea intră îa casă şi apr inse opaiţul .

Rusul se scu tură de omăt , îşi scoase căciula şi-o bătu de genuchi ; şi încovoindu-se ca la uşa u n u ! bordeiu, păşi p ragu l cu cizmele lui mar i .

Era u n cazac, cu barba şi mustă­ţile încărcate de chiciură, cu faţa vînătă de ger, cu nasul tur t i t şi eu doi ochi albaştri Ca două mărge le . Cizmele rup te îi e rau legate cu sfori; man taua su ră îi era p l ină de petici, de părea un cerşetor îmbră­cat soldăţeşfe, şi nu un ost3ş.

Garofina lui Gavril Odochianu Încremenise cu copiii — ln braţe, în mijlocul casei. Copiii pl îngeau răguşit , îngrămădindu-ş i capetele speriate în pieptul ei, vr înd parcă să Ie vîre, p e gu ra cămăşei, în sî­nul femeii.

Cazacul îşi luă carabina din spate şi şi-o rezemă într 'un unghe r cu un oftat ; îşi scoase de după gil sabia încovoiată şi şi-o aşeză lîngă puşcă ; pe u r m ă cartuşierele cari i se îcrucişeau pe piept şi sacul de mer inde , şi le puse j>e Iaiţă, l îngă puşcă şi sabie ; şl, desbrăe îndu se de m a n t a u a r u p t ă şi plină de glod, r ămase în t r 'un cojocel scurt. Aşa ar fi pă ru t un pescar Lipovean, dacă nu i s 'ar fi zări t lucirea pin­tenilor.

Cazacul se apropie şi-şi trecu încet o m î n ă pr in părţii lor bă­lan. Pe buzele fără de sînge ale femeii înflori un aslmbet şters ; şi oşteanul , coborîndu-şi p a lm a dreaptă spre pămîn t , răşchira în lumină, patru degete dé la mîna stîngă, şi Garofina lui Gavril Odo­chianu p r icepu , că are şi dînsul, departe în ţara lui, copii mărunţi : patru copii.

Coph'i eu încetul se ogoiră $t

Fabricarea muniţiilor în Franţa t t

Duminică, 13 Septembrie 1915 UNIVERSUL LITERAR No. 87 . — 7 .

femeea îi aşeză pe pat, lingă cup­torul cald, dîndur-le In mînă cîte-o bucăţică de aahăr ; şi, ciuchinduse la vatră, aţită repede focul, puse pe pirostrii ceaunul de mămăligă, dădu fuga afară : s'auzi un cîrîit; şi intră, e'o gă ină boghetă, şi l-o întinse oşteanului. Cazacul zîmbi. e'o gu ră m a r e pînă la urechi, şi scotîndu-şi din carîmbul cizmei un cuţit vîrît într'o teacă de l e m n , îl cercă cu buricul degetului celui mare, luă găina subsuoară şi eşi pe prispă.

Cînd se întoarse, se aşeză pe lai-tă, lîngă foc, cu coatele pe genuchi, cu capul în pa lmele mari, cu ochii trişti Ia copii. Avea o fată osoasă, brăzdată adine şi arsă de ger, şi o privire de cîne rătăcitor ; şi, d in cînd în cînd, îi cutremura tot tru­pul un fior ca de friguri şi se apro­pia mai tare de foc.

Femeea se cinchi, lîngă vatră, pe scăunaşul cu trei picioare, şi prin­se a-învîrli încet, ne ţigla de lemn, găina grasă. Şi cazacul sta acum cu ochii ţintiţi îa găină, adulme­ci nd, cu un tremur în toată fiinţa.

Garofina aşternu pe masă un ştergar alb cum e ghiocul, răstur­nă într'o strachină nişte scrob, puse un bot de brînză de oi pe ştergar, răsturnă pe un fund cu­rat mămăliga care aburea pînă'n grindă, aduse pe-o farfurie încon­deiată cu flori roşii, găina friptă, şl aşeză a lă turea un clondir c'oleacă de rachiu de izmă ş'un păhă re l greş de sticlă verzue; şi zise dre-gindu-şi t u lpanu l pe după urechi:

„Poftesc frumos şi-ti ospăta o Ură". Cazacul se scidă şi făcu trei u u c i mari, pină la paftaua de a-lamă a cingătorii şi se şeză la masă e'o înfăţişare plină de cucernicie.

Dar, la ceadintîi îmbucătură, i se şterse de pe fată toată evlavia.

Mincă încovoiat asupra farfuriii, acoperindu-şi rmnearea cu mîinile mari, cu unghi i le crescute ca nişte ghiare negre, aruneînd priviri pie­zişe, gata să-1 sfîşie parcă pe-acel care s'ar fi apropiat.

Rupea cu furie din friptura fer-binte,. cu ochii aprinşi subt părul vîlvoiu ; şi dinţii îi luceau în lu­mină ca nişte dinţi de lup.

Cînd nu mai ramase un fir de mămăligă, se ridică, cu chipul din-tr'o da tă liniştit şi făcu iar trei eraei mari cu fata spre icoană.

K luă apoi pe copii pe genuchi, ii sărată în creştet; şi începu a-1 juca şi a le cînta, în l imba lui, cu glas gros şi răguşit.

Copiii se uitau miraţi la barba cazacului, îhălţîndu-şi năsuşioarele cîrne.

Pocul de pe vatră lucea pe cape­tele lor crete şi pe barba bălană şi încîlcită a oş teanului , $i femeea privea din umbră, de pe marginea patului, şi plîngea încet gîndindu-se la omul ei de pe cîmpiile Gali-ţiei.

într 'un tîrziu, cazacul se culcă pe laită.-Viforul zguduia u ş i şi fe­restrele, vr înd, parcă, să dea nă­vală în casă, la că'dură ; spu lbera nămeţii ca pe nişle p u m n i de pleavă. — şi feluritele lui glasuri, păreau nişte urlete de lupi , cînd mai p.ţjropiate, cînd mai depărtate .

Femeea sta ghemui t ă pe cuptor, lingă copiii adormiţ i ; şi n'o pu­ica fura s e m n u l . Se ui ta la oştea­nul străin, care dormea greu, ge-mînd prin somn.

Focul de pe vatră îi lucea pe paftaua de a lamă şi pe cluriţile pintenilor; l icărea pe oţelele puşti i , şi dezvâlea, din în tuner ic , faţa bărboasă a Cazacului, mai ostenită

prin somn, mai brăzdată şi mai îmbătrînităi

Garofina fui Gavril Odochîanu se dădu încet jos de pe cuptor, păşi în vîrful picioarelor, luă de pe laiţă mantaua ruptă şi plină de peteci a oşteanului ; şi, Iuînd dintr'un pă-retar un ac cu aţă, s'aşeză pe mar­ginea patului şi începu s'o cîr-pească la lumina focului de pe va­tră.

Tip de semât Haoussas din armata calonlală engleză

Viaţa artistica şi literară Pictorul Troteanu îşi va deschi­

de expoziţia artistică ia str. Co­răbiei 2. Expoziţia va tine delà 26 Septembrie Ia 26 Octombrie.

• D-na Marioara Cinsky a con­

tractat u n angajament în compa­nia lirică Grigoriu.

* La Tteatrul National din Capi­

tală vor fi reluate în curînd : Pâianffenul d-lui Herz, Câinii dJui Lecca şi Bujoreşln d-lui Ca­ton Teodorian.

» Tânăru l compozitor Ionel G.

Bră t ianu a prezentat companiei Grigoriu noua sa operetă Dra­gostea, Corinei — după l ibretul d-lui Herz.

* Compania de operete şi opere

comice „Gabrielescu" a semnat contractul—de anga jament al dom­nişoarei E lena Drăgul incscu.

Viitoarea p remie ră a tea t ru lu i „Regina Marja" va fi îndrăgostita cu domnioşara Marioara Ventura şi Tony Bulandra .

* D. profesor univers i tar D. On-

ciul şi-a t ipări t conferinţa ţ inu tă acum câteva luni , la Ateneu asu­p ra Trecutului Bucovinei

Revoluţi* este titlul unei lucrări dramatice a d-lui Gabriel Fulger care tratează în patru acte, un episod istoric din timul revolu­ţiei Iui Horia, Cloşca şi Crişan.

* In urma întâmpinărilor diferi­

ţilor scriitori — S. S. R. pregăteşte un nou comunicat cu privire b>. atitudinea în chestiunea externă.

Şi astfel, scriitorii s'au aruncat în vârtejul treburilor diplomatice.

+ Scluptorul Filip Marin, care era

de câtva timp suferind, e pe de­plin restabilit acum şi şî-a reluat lucrul în atelier, consacrându-se operei emineseiane despre care ara mai vorbit aci.

Cele trei marmore statuare vor fi terminate la primăvară după toate probabilităţile şi atunci se

va vedea opera realizată de arti» tul atât de nedreptăţit până maî ieri.

0 expoziţie de machete, schiţe şi desenuri în jurul trilogiei lui Eminescu, va edefica pe toată lumea care judecă fără ură opera unui artist,

L I. *

Marţi, 8 Septembrie, Uniunea culturală a femeilor române a dat la Ateneul Român, un festival pentru scriitoarea Maria Cunţan.

Veche scriitoare apreciată pen­tru sinceritatea inspiraţiei ei şi exprimîndu-se simplu şi direct, Maria Cunţan poate pentru prima, oară a simţit până acum de câtă simpatie se bucură în publicul ci­titor de literatură senină.

Războiul anecdotic Teatrul şi războiul. Lumea cheltueşte mai ріДіп pen­

tru teatru şi acei cari citesc cer să li se dea ceva în schimb. Pentru ex­perimente nu dă nimeni bant a-cum. Cine obicinuia înainte să se ducă de două ori pe săptămînă la teatru, se duce acum odată la două s ăp t ămîn i . Pen t ru banii lui cere ceva deosebit.

In afară de unele succese excep­ţionale, nici o piesă nu mai face serie. Se impune directorilor să cheltuiască cît mai puţin cu mon­tarea pieselor şi să vie mereu cu piese noui . Teatrale din Londra vor trebui să se t ransforme, dacă nu din consideraţ iuni artistice d a r cel puţ in din eonsideraţ iuni finan­ciare, în teatre de repertoriu. De altfel în totdeauna teatrul de re­pertoriu a fost impus de necesităţi financiare. Succesul teatrelor de varieteu se datoreşte mai cu seamă faptului că oferă în fiecare săptă­mînă un program nou.

Teatrele din Londra au p i e rdu i în u l t imii ani caracterul lor spe­cial. Amatorul de teatru nu se mal duce la teatru său, fiindcă nu mai ştie ce-i va oferi. Acele teatre cari au menţinut un anume gen n'au mers prost nici pe timpul acesta de criză. Specializarea este pentru teatrele din Londra o necesitate tot atît de imperioasă ca şi pen t ru magazinele acestui oraş.

O curioasă schimbare psihologi­că s'a produs cu amatorii de teatru. In primele luni ale războiului ni­meni nu se simţea îmboldit sS meargă Ia teatru. Cînd au început Insă să şe reîntoarcă soldaţii răniţi din Flandra ş i Franţa şi şi-au ex­primat dorinţa să vadă. teatru şi-au zis şi ceilalţi: D a c i oamenii cari au înfruntat moartea luni de zile, cari au văzut cum cad prietenii şi ca­marazii lor, alături de dînşiî, socot că se pot duce la teatru, de ce n ' am merge şi noi? Şi au început să meargă . A fost salvarea teatrelor.

Altă caracteristică a războiului este că lumea care se duce la tea­tru vrea să se amuzeze, ca să ui te de grijile şi grozăviile războiului . Lumea trăeşte într'o stare de conti­nuă surescitare. Valorile s'au schimbat . Un d r a m a t u r g ca să vor­bească publ icului a c u m t rebue să cunoască s imţimintele acestuia din prezent şi să le redea cît mai sim­plu posibil. Problemele vechi n u mai interesează.

Deaceea directorii de teatru în aşteptarea mare lu i d r a m a t u r g care să fie in terpre tul marei d r ame ce se desfăşoară, fac bine că oferă pu­blicului lor comedii si farse.

Distribuirea premiilor şcolare ІА Paris.

In luna Iulie, d u p ă sf irşitul cur-, suri lor în l icee, d is t r ibui rea pre-, mii lor s 'a făcut cu un fast deose-^ bit; deosebit p r in d iscursur i le cari s ' au pronunţa t . Lipseau de pe străzi profesori mul ţ i , şi mul ţ i dini foştii elevi ai liceelor şi-au înscris) nume le în paginele glorioase ale: războiului actual .

Profesorii s 'au prezintat elevilor, şi păr inţ i lor sp re a-şi uni sufletul cu pă tur i le adînci ale populat iunei şi mîng î ind durer i le lor propr i i să consoleze sufletele frînte de dure ro ale celor cărora războiul le-a r ăp i t spr i j inul , speranţa , poate orgoliul părintesc, Lacrimele cari a b u n d ă în ochii celor cari ascultă elogiul în­flăcărat al unui erou mor t pen t ru pat r ie fost elev al acestor institu-t iuni , parcă n ' ar mai fi lacr imi de durere , ci par'că ar izvorî d i n t r ' u n sen t iment de mînVIrie.

La u r m ă , un fost elev, în unifor­m ă de erou, mil i tar , sprijinit în cîrje, l ivid, cu ochii mari şi cu me­dalia s t răluci toare pe piept, e invi­tat pe es t radă. Toate inimile bat şl privir i le u rmăresc pasul greu al soldatului rănit pe care îl ajută cu un devotament neînvins o infirmie­ră. Mulţimea tace, se s imte o com­pasiune fierbinte în toate sufletele, cari ar voi să răsplătească sacrifi­ciul sublim al soldatului printr'o expresie de^profundă afecţiune. Şi profesorul H arată apoi elevilor, săi ca o pildă : padinile au păs­trat în l i tere strălucitoare nu­mele acestui elev care a tre­cut anii de studiu în liceu, ca un model de hărnicie, de voinţă, de aspiratiune înaltă; aceste însuşiri au plămădit elanul patriotic, care l'a de te rmina t pe cîmpul d e ' b ă t a e să împlinească u ir act de sub l imă b ravură .

In numele profesorilor m înd r î de elevul lor, în numele sutelor de elevi mîndr i de predecesorul lor i lustru, în nume le Patriei, acade­mia i-a decernat o c u n u n ă care sa adaogă mai s t ră luci toare la cete obţ inuse în v remea studi i lor şi cînd soldatul se r idică ia r în cirje spre a p r imi cununa , profesorul îl îmbrăţ işează îndelung; iar l umea p ie rdu tă de emoţie îşi s imte ochii în lacr imi. Marsil ieza accentueazö apoi şi împietreş te în minţ i , cea mai duioasă scenă pe care o poate produce răspla ta e ro ismului .

SL —„No. 37 . UNI VERSUL LITERAR Duminică,. | 3 SetVpfflbrie 194ô

ÎS A.INI d e OSCAR METJEN1JBR

5)

— Hai, zise ea. Găsiră o comeră goală! Se

instalară înăuntru, unul lin­gă altul; erau singuri.

Li se servi stridii şi saladă. Mîncară în linişte, fără ca să s e privească. Din timp în timp Leontina, oarecum stin-cherită, z icea cîte un cuvînt;

— E bun? — D a ! E bun. La cafea, nu schimbară

nici 10 cuvinte. Deodată, L.e-ontin i păru că- ia o liotărîre gravă. Îşi culcă încetişor ca­pul pe umărul lui Paul, care tremura — deodată, brusc:

— Culcă-te la mine noap-itea asta..

Tânărul sări ca ars! — Evident, ăsta era desno-dămâiitul fatal al aventurei sa le ! S imţea bine asta şi îi era teamă să se gândească măcar .

— Spune, vre i? La mine a-c a s ă ?

N u ! hctărît": nici prin gând nu-i trecea aşa ceva!. S ă se cu lce aiurea' Oh! asta nici­odată-!

Ce o să zică părintele Ju­vigny, abatele Bernadet ? D-na Massahiel le! Nu! Nu! Cu neputinţă.

— Atunci nu mă iubeşti ! Mi-ai spus numai "minciuni" şi eu, ca o proastă, te-âfh ere zut. S ă ştii că ni am supărat! Du-te ş i . l a să -mă în pace.

Ş L e a şe depărta niţel. - n Dar şi eu... aşi vrea..:

nu pot, Te rog să mă crezi! E сц. neputinţa!,

— A t u n c i a l t c e v a : , , du^rnä la tine ! : .— La mine? In casa d-nei"

Massabie l le? Odată cu ca-pul! ], .

D e data asta. Leontina. îşi pierdu răbdarea.

—, Ce ai rămas a ş a ? Par­c ă e ş t i o -curcă plouată! C e ? " Ea- t ing .acasă! N'ai atîziţ .bi­n e ? Ce sie năruie cçr.ui? Ş i pe u r m ă c e - t i pasă? O să an* eu grijă să nu: m ă vadă irimeni. Ai să vezi ,

t - Nu, nu, răspunse Paul, e >de prisos sa mai stărui-. E cu-neputinţă.

Leontina-, însă . stăiui m e ­reu. Nu se da ea bătută, cu lina cit douăf • ..rr"Vre'aúí 1 Ou-mă la tine!. . •— Vrei tu? zise Paul. ; — p a ! Vreau! — Ëi bine, haidem. Şi pentru ca să n'aibă

timp de răsgandire, sé ridi­că în grabă, îşi luă parde-. síül, plăti şi s» îndreptă tute, cu Leontina, fără s mai scoa­te un cuvânt măcar, spre"Io-; ciiînţa sa. Inima-r bătea cu putere, când ajunse "în strada Canettes . Sună! . Poarta - s e deschise! , ~ '

Dacă s'o întâlni cu й-щ Massabiel le !. Dar culuarui e-' i a "gol Î .Paul intră cel dintâi;-după el, se strecură şi Leon­tina. In itimp c e e a se pitise Jos $i m e r g e a deabuşelea pentru ca să hu fie zărită de losepb, care moţăia pe un scaun în odaia lui, — Paul

trânti cu zgomot uşa, . in tră ' înăuntru şi luă cheia, aprin-zând o lumânare.

Ioseph se deşteptă. — D-ta eşti d-le de Vitre-

s a c ? — D a ! — Ai petrecut b ine? — Da, s lavă domnului, nu

tocmai rău. Bună seară. Paul găsi pe Leontina, ca­

re urcase deja primul etaj. — V e z i ? ' Nimic mai uşor

ca asta! — Ss t ! Taci! Qhetele 'tale

scârtăie! Dar Leontina nu vrea de

loc să tacă ; ajungând la eta­jul al treilea, întrebă: - — A cui e odaia as ta?

— A părintelui Juvigny. — Dar as ta? — A abatelui Brecard. — Dar a s t a ? ! — A noastră! Paul băgă- cheia în uşă, o *

răsuci de două. ori, descrffse şi închise apoi cu grijă-uşar

— Uf! zise L e o n t i n a ! - D e ~ intrat am intrat! Să v e d e m c u m ies d'aeU , ,

— Vederii---noi m\\ ^e' zise Paul nerăbdător, '..•'.:;.*>•

— Leontina4şiRl:i iubă. pri­virile în jurul ei; examina tablourile cu lumânarea. -.

— Numai . s f i n ţ i ! — - z ise ea, D-zeule ce casă stupidă.

Şh începu din nou să râdă; dar Paul , care prinsese c e - '

. va* curaj, o apuca cu putere" 4

în braţe ş b î înăbuşi râsul c u • sărutări. '.

: ~ B r r r î D a r ştii că-i frig ocnă la tirie!? Hai să ne cul-i cam. repede-; o să nc încăi-

• îuri> noi." T ?

' Hai, dă- î -zor . 1

- . - - T e iubesc! - Şi "ea, là rândul еі 2 îşi îm­

brăţişa amäntui! r :-_ ' -- Cel- puţin' lasă-jiiă .'să

mă desbracl " ' , . ' : ' Pavl vroi să-i ajute: : j ' - .

•'• -: Nu, mi; lăsă-niă în pa- ' ce Г Stă ' desbrac :jH s ingură. .

Paul s e a ş e z ă într'un foto-" liu. Urmăria cu atenţie to^fe mişcările amanter sale, ca-re-şi arunca, în dreapta şi în' stânga, vestmintele. Când văzu alunecând pe gâtul

; Leontiriei o şuviţă de păr-. negru şi buclat;;.când văzu

ărătându-se sub cămaşa s u i * tire „de nansuc, Împodobită cu dan teluri şi funde, corpul,

„ace'a delicat, ca de ,m armii-, ră, — nu mai putu sa se stă-

,'pàrieasca şi îmbrăţişa cu fu­rie, ca un nebun,, pe tânăra fa,îă. '

".Ea izbuti" în cele din urmă să, scape, sări repede în pat şi se vâră tremurând sub pla^ pomă. ' ' , • ?

-, — Vino odată, hai vino, zi­cea ea.

Dintr'o mişcare Paul îşi le-», pădă hainele, suflă în lumâ--

, nare şi nu se mai-auzi în ca-J meră decât un zgomot înăV

; Kţieit de sărutări şi din când înecând, câte un-„te iubesc'\ pătimaş şi tremurător.

La 6 dimineaţa, abatele Brecard se deşteptă. Dormi­

se rătl de tot. D e mai mähe óri în timpul nopţii f u s e s e , deşteptat de nişte zgomote

neobişnuite, pe cari nu şi le putea explica.

1 se păruse că aceste z g o ­mote proveneau din camera vicontelui de Vitresac.

— D-zeule tot nu-i e bine! S e sculă, ieşi afară, ascul­

tă o clipă la uşa vicontelui şi s e frecă la ochi, încremenit. I se păruse că aude două voci . S e duse la părintele Ju-vigny, care era sculat şi ga ­ta să plece la biserică. In câ­teva cuvinte îi făcu cunoscut bănuelile sale. Părintele Jti-vigny nu răspunse nimic.

— Trebue să vest im pe d-na Massabielle.

Dânsa dormea încă. Anun­ţând-o Ioseph, s e sculă repe­de şi se îmbrăcă cum putu mai în grabă, ifăra corset d-na Massabielle; nu mai era fiinţă omeneaseâ . Era c è v a cu adevărat fenomenal sa vezi m a s s a ast£ informă de grăsime şi саггіё fleşcăită, ur- < căndu-se .pe scări. *''• •

Joseph, c e j e ^ a t , ş ^ jură eă d. viconte, ş'a î n t o r s acasă singur, spre,"Stuă.

D-na Massabielle urcă în­cet, d^oafëcé emoţia îi tăia­se'respiraţ ia; ÂjunsŞ în faía uşei'uicoiiteluî • de Vitresac, trase cu ureclna. S e auzeau doiiăi voci ! Atunci, iuându-şi inima în" din(i, în p r e z e n t a : celor dom preoţi şi à celor­lalţi Chiriaşi, bătu la uşă <ie trei ófi. 1"acer|. -

— D-lb de ;;Vitresac eşti bo lnav? f í;'

Deodată, iztíucni dinăun­tru щк râs puternic, z g o m o ­t o s /

— Ioseph, dă-mi legătura de cheL z i s e 'd-ltă Massa­bielle.

Patfl a u z i s e : tot şt se gân- • dea că ar fi nfult mai bine să deschidă de bunăvoie uşa. " Vru să se rjdjce,. dar Leon ti- -na îl opri. ;

— Laşă, s !o' deschid e u ! — zise ea, — şi o; să: vezi ce frunftrsel"te-;'scap еіГ de ma* . trfele astea nesuferite!

Şi-, sarînd din pat, dădu fu­g a Ia u.$ă şi-o deschise brusö. ' Era ziiiă deabinelea! Raze le .. palide ale soarelui dădeau :

feţii Leontinei reflecţii aú^ . fii — şi prin cămaşa s trăve- ; zie, carpul său superb se o- ' feri privirilor inocentei asis^ t e n j e w . - ' -ş .

In iemeia?,asta voinică şi , voluptoasă, puţin aplecată î - " nainte, cu braţele întinse şi cu şanurile fari şi rotunde, părintele Brecard crezu că vede pe însuşi demonul căr-nei. Dete fug-a înapoi, îngro- " zit, mormăinij rugăciuni.

Părintele Juvigny a c o p e r i , cu mânecile" sale largi fata ,

elevului său, pe care-l duse cu deasila în camera sa .

— Du-te fiule, du-te! E în­grozitor.

Ioseph era cit p'aci să ine-bunească dè groază. Simţind . că ceva îngrozitor îl aş teap- . tă, dete fuga pe scară în jos şi s e ascunse în odaie , ca un ;

căţeluş în cuşcă. Cât priveşte ' pe d-na Massabiel le , prăpă­dită de emoţie , bombănea vorbe fără de înţeles , stră-

'Шфл-ёь- S$-şi împrei mâini le , - in s e m n de /dezeft* dejdé.

— Ahl Ce casă idioată şi ce mutre, strigă Leontina, râzând din ce î n c e r n a i tare.

Rămasă singură pe. c â m ­pul de bătaie, d-na Massa ­bielle îşi adună tot curajul şi înainta:

— D-ră cu c e drept?. . . — Ştii că eşti n o s t i m ă ? !

Sunt la Paul acasă ! El işi plăteşte camera , nu-i a ş a ? ß stăpân. Prin urmare te reg să mă slăbeşti.

— Dar... — Nimic, răspunse L e o n ­

tina. Lasă-mă să m ă îmbrac . Şi în timp ce Leontina îşi

aduna lucrurile şi se îmbrăca, d-na Massabiel le arunca pri­viri severe şi fulgerătoare* chiriaşului său.

Culcat în pat, cu capul spri jinit în mâini, Paul, fără să s e s inchisească măcar de gazda saTnu slăbea deloc din ochi pe -Leontina.

/ A c e a s t a tocmai îşi termi­nase toaleta. Întoarse ; spate ­le d-nei Massabielle- s e .apro­pie de pai, sărut» cu patima şi zgomotos pe Paul şi s e î» -dreptă spre uşă. înainte de a ieşi s e mai întoarse odată şi-i trimise cu amândouă mâinile un sărut:

• — L a revedere Paul ! — D-le viconte de Vitre­

sac, începu d-na Massabiel ­le, cu vocea tremurătoare, mi-aţi necinstit ca sa ; o casă cinstită, d-le! D a cinstit*!.. . . părintele Bërnadet. . . era... ştia perfect de bine...

Dar Paul nu auzea nimic. S e gândea la Leontina. P e

-scară, 'afară s e auzea z g o ­motul paşilor ei . S e dădea jos. Din eè în c e zgomotul s lăbea, pe urmă răsună o lo ­vitura puternică; Leontina închisese poarta. La z g o m o ­tul acesta, Paul sări din'pat, îmbrăcă pantalonii, haina, î « -căită ghetele , în grabă. Fă­ră să-i pèse de d-na M a s s a -bielle, s e îndreptă spre uşă.

— D- le viconte. — Ia lasă-mă m a d a m e în

Р й с е ^ zbieră el cu furie la gazda; sa:'- ; - ' •

-^- U n d e te duci, z i s e /d -na Massabiel le , care vroia să i s e pună în drum. >

Unde-mi p lace! Nu e treaba d-tale!

Şi Paul ieşi d i n o d a i e , ş c o -Jbprî scara ca o yi ie l ie . fără să se Uite niăcar- înapoi. :

D*'na -Massabielle, zăpăci-tö, căzu pe o canapea, fără putere. In acest moment in­tră şi părintele Juvigny.

— Ah .părinte, cine ar fi crezut! Un băieţaş- aşa. de drăguţ, aşa de bine crescut!

A h ! Babilonul Modern! ! ! Unde s'o fi d u s ? !

— Fii pe pace d-nă, zise preotul o să se4nţoarca . Căr­ţile sfinte au spus-o de mult, adaogă el. a i mult înaintea noastră: Mens fortis, caro autem infirme!

— Sftrsit —

V. Garnfac, Caracal