anu universul xxxi.—no. 34. 5 bani iln toat literaa tara … · nici un venit, dacă nu mă poate...
TRANSCRIPT
ANUL XXXI.—No. 34. 5 BANI IN TOATA TARA 5 Duminică 23 August Î315
UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL
L I 2 , 0 0 A N U A L Abonamentele se ac
rum a' pe un an.
C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M À R
Leontin Iliescu, G. Varoiie, Maria Hina, L. Rebreanu, Ana Godreanu, C. Giocazan, fi. Lăutarul, Ioan Scăenaru, Const. A. I. Chica, etc.
A N Ü N ß l ü R I
Linia pe pag. 7 şi 8
O scena din războiul franco-german
2. — No. 3 4 . UNIVERSUL LITER AH Duminică, 23 August 1915
De ee nu se 'nsoară de G. T. N. VARONE
E r a m s inguru l pasager în t ramvai . La un colt de s t radă s'au urcat doi inşi. După ce-au plăt i t taxa pent ru dis tanta ce tiveau să parcurgă , u n u l din ei începu:
— Mă 'n t rebi : ,,De ce nu te 'n-sori?" Voi încerca să-ti spun şi să-ti schiţez în câteva fraze ceeace gândesc şi cred despre căsătorie.
Mai întâi ce situaţie socială şi mater ia lă am pentru ea să fac pasul ăsta?
— Eşti funcţionar. — Da, un funcţionar c'o leafă
mică care-i ordonat, îşi face veşnic socoteli cum să-şi împar tă mai bine salariul şi care caută să •nu facă nici o cheltuială inut i lă şi deplasată. Trăesc ca vei de lume. Mă privez delà mul te . N'am datorii şi nici nu vreau să faci când ai datorii şi eşti cinstit ai şi gri ja că t rebue să le achiţi . îmi împer t leafa — s ingurul şi modestul meu venit pe care-1 am — în aşa fel să nu recurg la nimeni . D'aliia mi-s junge pent ru strictul necesar al t ra iului meu zilnic. Numai eu ştiu cum trăesc. Dar mi-te c ă mai mă şi însor.
Viaţa în doi, se ştie, e mai scumpa. Cheltuelile se dublează şi a-poi, ca măsură de prudenţă , trebue să ţii seama şi de cheltueli neprevăzute ce pot surveni ulter ior în căsnicie: copii, boală şi mul te altele.
In căsătorie ca şi în afaceri, negustorie sau la lotărie e o chestie numai de risc şi de noroc.
E uşor să zici: ,,mă 'nsor. dar când această hotăr î re o pui în practică atunci totul se sch imbă Şi afară de astea eu am o părere care nu-i deloc favorabilă femeilor. E drept că nu sunt toate la fel. Şi dacă femeia de astăzi e u-şurat ică şi egoistă, interesantă şi gata să cedeze la tot pen t ru bani , e — trebue să recunoaştem — că bărba tu l a contr ibui t şi contribue s'o facă aşa şi să lase să dăinuiască mereu această stare îngrij i toare de lucrur i .
Ara văzut şi cunosc mul te cazuri . Şi apoi mental i ta tea mea nu se mul ţumeş te cu oriee femeie,
Dar «'admitem c'am avut norocul — ceeace se în tâmplă foarte r a r — să întâlnesc o femei* cum se ef.de care-mi convine şi să m ă căsătoresc cu ea. Dar ce folos, toate acestea dacă dânsa n ' s re nici un venit, dacă n u m ă poate fajuta în căsnicie cu n imic şi care nu-mi poate da n imic mai mu l t decât pe ea, ceeace poate să-mi dea orice femeie.
Femeile, ca şi bărbaţi i , se deo-sibosc unele de altele numa i p r in frumuseţe, pr in inteligenţă şi pr in îmbrăcămine . la care se a-daogă sărăcia ssu bogăţia.
Atunci urinează ca modestul meu salariu să-l împar t cu ea. Şi. te asigur, aşi duce un frai ca vai de lume. s.ş t rage ..targa pe uscat" şi . .mâţa de coadă".
Câncl mă căsătoresc înţeleg că dacă nu s a r putea să-mi sch imb şi să-mi îmbunătă ţesc situaţia, cel уѵИпі materială, dar . în orice caz, îVas vrea să trăesc mai rău ca a-сшп şi asia numai de dragul de a avee veşnic lângă mine femeia care-mi place.
Iu tcîaî l caz când femeia are avere, atunci ai aproape to tdeauna m-\i mul te neplăceri . La orice o-cpzie şi la cea mai mică neînţelesele sau in terpre tare greşită dată UD'"" vorbe când ai discutat sau ai schimbat cu ea idei, îţi va spun e , Ai fost un golan şi eu te-am pricopsit". Şi chiar t ră ind bine î m p r e u n ă e de a juns o s ingură dată s'ai discuţie şi să te cerii cu ea c'atunci totul se schimbă.
Guy 'ie Maupassant în , Sur l'ai; ' scrie: „Dar o femeie e a ta vr 'odstă? Ştii tu ce gândeşte ea chiar dacă te iubeşte? Sărută-i carnea, dă-ţi sufletul pe buzele ei şi un s ingur cuvânt eşit din gura ta sau dintr 'a ei va fi deajuns să în t indă în t re voi o duşmăn ie fără marg in i " .
Şi afară de asta. viaţa modernă de m», roză socială şi de mihi l ism în domeniul moralei , oferă, în mod ire. . \ent , cazul femeiei care d u p ! o viaţă de onestitate conjugală, de ordine şi de îndeplinirea datoriilor, după un t imp, şi uneori chiar în toamna vieţei, femei" este apucată de o nebun ie pasională care face din ca o revoltată şi o imorală ce ignorează, batjcoreşte şi dis truge toate elementele normale ce alcătuiau viata ei anterioară.
Să-ţi spun un caz autent ic şi recent.
Am cunoscut o femeie mări ta tă de t ânără care t răia fericită alătur i de un soţ care o iubea şi era om de treabă crescându-şi cu dragoste şi cu grijă copiii ajunşi mari .
Această femeie face parte din galeria acelor nefericite pe cari săgeata lui Cupidon le atinge târziu, spre înserarea vieţei, atunci când pre ludiu l a m u r g u l u i se a-nrmţă în fire de a rg in t ce apar în păr şi 'n cutele obrazului cari încep să-şi accentueze indiscreţia şi provoacă o t u r b u r s r e a nervilor şi lasă şi u n pol sufletesc.
P rob lema aceasta psihologică cn repercuţi i le e i sociale t rebue să fie mai frecventă decât poate se crede.
Viaţa noastră modernă şi sub normele convenţionalului şi ale moralei curente satisface prea puţin nevoia sent imentală a femeiei a cărei imaginaţ ie şi nervi sunt
înflăcăraţi de o l i tera tură i r i tantă lângă care se adaogă şi ispitele şi viziuni le semzualităţei şi ddb ' . i l e adi. H i r u l u i .
1:1 lupta vieţei bărba tu l , concent ra t în %3f\3iunea c i r e t v e b u c s ă ducă lupta până la b i ruinţă , e înclinat, şi obosit de povara întregului edificiu famil iar în care soţia ocupă, de mul te ori, poziţiu-nea unei păpuşi în t r 'un altar, are prea puţ in t imp consacrat pent ru a l intarea soţiei.
Şi a tunci se găseşte sau îşi găseşte „un amic al casei" care să !r.locuiască pe bărba t ce I preocupat de grija casei.
In pr imii ani ai căsătoriei golul sufletesc şi atenţia soţiei sunt captivate de dragostea copiilor, de grija do a-i creşte şi de a le făuri fericirea. Dar odată copii ajunşi mar i ei rămîn prieteni unei m a m e încă tânără, soţul a junge un bun tovarăş de d r u m de cere ea s'a plictisit sau se va plictisi.
Şi atunci golul inimei se deschide, creşte şi ia proporţ i i , şi apoi îl umple gândur i le unei bătrâneţi care soseşte c'o impecabi-litate matemat ică şi fatală.
Atunci nervii ei liniştiţi se revoltă şi întreaga făptură femeni-nă, într 'o a rdentă matur i ta te îşi cere d rep tu l din nou la iubire.
Există o concepţie mora lă care pune , câteodată, stavilă aecstor pornir i primejdioase. E ideia religioasă care constitue, uneori , pent ru aceste suflete rătăcite o forţă reală, o directivă şi o sancţ iune .
Morala curen tă în loc de a o ţ ine în frâu, de a o disciplina şi de a o readuce la ordine şi la o-bligaţii sociale pent ru care i menită, îi dă brânci şi-o asvârlă în prăpas t ia clemenţei pasionale : nenorocirea şi nimicirea familiei.
Astăzi femeia trăeşte î n t r ' un mediu unde pr inc ip iu l fidelităţei este ignorat sau considerat neînsemnat . Femeile cele mai vir tuoase după câ tva t imp adoptă şi ele felul de viaţă ca al celorlalte ce vin în contact cu ea.
Una se învaţă pe al ta : „Când te-ai măr i t a t şi cât stai
l ângă bă rba tu l tău, el e s tăpân pe ccrpul tău, legea îi dă dreptu l , da r sufletul îţi r ă m â n e ţie şi sufleteşte eşti sau poţi fi a a l tuia şi te dai cui vrei.
„Trăeşteţ i viaţa cum e ea şi \n sensul firei tale. Luptă să-ţi realizezi d rep tu l de fericire. Dezvoi-tă-ţi personal i ta tea în mod complect şi in tegra l . Nesocoteşte şi calcă m picioare orice lege şi o r b e îndat ' jn re , convenţ iuni , prejudici i şi familie, ignorează soţul şi, da.-.ă sunt e şi copii, doboară tot ce se r idică ca o stavilă în calea feri-cirei tale".
Şi 'a vârs ta şi 'n faza când', făptura ei a a t ins exuberanta t inere-tei ?j e amenin ţa tă de p re luduu toamnei , femeia e apucată mai m u l t de furoarea nervi lor ser», zimli decât de nevoia sufletească, şi atunci n u m a i ţ ine seamă de nimen i şi de nimic, se dă cu totul altui, vi se asvârlă în dezastru şi când bărba tu l p r inde de veste—şi şsta e foarte rar—scandalul începe.
Aşa este amoru l acelor „demi-vieilles" cari sunt surpr inse pe negândi te de fu r tuna pasională, ignorează u n trecut de linişte, de ordine şi prăbuşeş te în du re re , d isperare şi ru ş ine edificiul familiar sub care r ă m â n zdrobite o-noarea şi fericirea soţului şi a copiilor.
T rebue să fi un psiholog abil şi e rudi t să diseci cu măesir ie sufletul chinui t şi exasperat al femeiei ma tu re care se asvârlă într 'o a-ven tu ră amoroasă, nenorocită şi. a-normală .
După câtva t imp încep desilu-ziile, min tea rea cunoşt inţa realitáséi şi aşa se n u n t ă sfârşitul a-cestui amor fatal.
Şi toată această aven tură se încheie cu r enun ţa rea şi resemnarea , remuşcarea şi pocăinţa. Dar, mai to tdeauna e prea târziu.
Tote-acestea consti tuesc subiecte şi t rucur i dramat ice , sfori obişnu i t sau fire de ă t a s e d e cari u-zează autori i d ramat ic i .
— Bine. da r când vei fi bolnav şi tu eşti s ingur , cine te va îngrij i ? .
—- Nimeni . Dacă voi avea bani m ă voi căuta , dacă nu , m ă voi duce la spital . Dar ce-ţi poate face şi c u m te-ar pu tea a juta o femele — fie chiar nevasta ta—când eşti b o l n a v ? Poate să-ţi dea ea sănăt a t e?
- - Nu. Dar te îngrijeşte, îţi face mici servicii şi-ţi spune u n cuvânt de mângâ ie re care ţi-ar mai al ina poate durerea. In orice caz e alt fal
— E o iluzie. Nu-mi t rebue mic d in toate-sstea.
— Şi n 'ai să te 'nsori niciodată — Aşa cred. S ingur sunt şt
t răesc ma i liniştit . Fac ce vreau şi n ' am nici o obligaţie faţă de n i m e n i . Şi apoi dacă m'aş însura t rebue să văd de nevasta mea şi să m ă ocup mereu n u m a i de ea, căci altfel m ă va schimba.
Prefer mai bine să fiu şi să răm â n un străin rătăcit în l u m e a asta şi să mor ca u n câine decât să fiu înşelat de femeia care mi-ar fi soţie şi aş iubi-o.
De cele mei m u l t e ori aşa se în t âmplă : tu, bă rba t , eşti sincer, îi dai g â n d u l şi toată in ima ta, te sacrifici pen t ru o femeie şi 'n sch imb ea îţi r ă s p u n d e cu îngra. t i tudine şi se dă altuia.
Aceiaş l uc ru se în tâmplă şi cu une le femei de t reabă.
Şi a m observat că u n bă rba t b u n n 'a re par te de-o femeie cum se cade şi viceversa.
Iată, în rezumat , de ce nu mă însor.
Cei doi pr ie teni s'au da t jos şi s a u despărţ i t .
Reproduc şi publ ic această convorbi re aşa c u m a m auzit-o şi c red că ea poate va fie de folos la m u l ţ i : cit i toare şi cititori indiferen t dacă sun t sau n u căsătorite sau căsătoriţ i .
* + *
» <><>000О000О0О0О<Х><>0О0ОО<Х>О<><к>0<С<><><^^
P E M A R E
s <
o o o s o g 8 Piriül leneş curge în neştire, $ Cu apa — şi duce liniştit visarea, g Dă florilor o vorbă de iubire g Spimându-le că *n zare îi e chemarea.
^ Loveşte 'ncet de maluri unda lină g Când vrea sa 'ngânc-a frunzelor şoptire, S Suspina îndrăgostii când vre-o divîaă % Cântare, în drum, î! pane in uimire. o o Când luna se iveşte visătoare X 'Nălţând-a-şî după nouri faţa plină, g El prinde 'n valuri inagica-i splendoare ^ g Şi se frământă 'n ploaia de lumină. o o . o g Ai crede că, din zarea viorie, g g Un roi de licurici de pe aripe g o Au scuturat o pulbere-surie o g F e apa-i, in vräiirea unei clipe. g o o o Тгэжигаіог, în blânda înserare ó % El trece printre maluri liniştite л g Şi sub a lunei dulce sărutare g o începe iarăşi basme nesiârşiie. g o o % Dm fiecare strop se 'neneagă doruri g Si, tresărind ca o fiinţă vie, o Sinaţindu-şi pătruns sânul de îioruri, S Sclipeşte 'ntr'o lumină albăstrie.
g — Ea stau pe gânduri şi-1 privesc de-aproape S ŞLmi amintesc d e - o seară liniştită, X Iar ceaţa s e ridică, s ă mă 'ngroape, g Să-mi răcorească mintea rătăcita. g MARIA AL. HINA o O ОоОФОООООФОООООООФО^ОО-ООООООООООФООООООООЛФФО
Duminici. August 1915. UNIVERSUL LITERAR No. 34. — 3
R Ă Z B U N A R E A (Dupil Cchov'1
de L. REBREÂNU
Liov Savici T u r m a n o v , un burghez ca toată lumea, propr ie ta ru l unui capital frumuşel , al unei femei t inere şi al unei chelii zdravene, juca odată vint la u n prieten care-.ş' serba onomastica. După iui inintif binevenit , .lin p r i c u u că:uin i . îudaşire de frică, îşi aduse amin te deodată, că nu şi-a udat gutui cam dcmult işor . Re sculă, se strecură pr in t re rnese, în vârful picioarelor, cu mersu l legănat , trecu prin salon u n d e dansa tineretul (aici zâmbi prieteneşte şi bătu pe u m ă r păr in teş te pe u n spiţer tânăr şi foarte subţ i re) , şi apoi d ispăru pe o uşă mică ce ducea în bufet. Acolo p s o m e s c i o a r ă rotundă, se înş i rau sticle şi buteli i cu băutură. . . Lângă ele, în t re celelalte mâncăr i reci, pc o farfurie, garnisi t cu pă t run je l şi ceapă, un peşte sărat pe jumă ta t e mâncat. Liov Savici îşi t u r n ă u n păhărel, făcu cu degetele în aer u n gest, subi im, parcă s'ar fi pregăt i t să lină un discurs , bău şi se strâmbă ca un mar t i r ; pe u r m ă vâra furculiţa în peştele sărat şi.. Dar atunci se auzi ră glasuri în odah de-alăt.uri.
— Elue, fie..., zise dulce şi o-bra/nie o voce de femee. Dar când anume să fie?
— Uite, uite, nevastă-mea ! se gândi Liov Savici, care recunoscu glasul cu cine-o fi vorbind?
— Când vrei tu, puicuţă.. . , răspunse în odaia de-ală tur i o voce de bas adâncă şi pl ină. Azi n'a-vem prilej , mâ ine sun t ocupat toată ziua...
— Asta-i Dehtiarev! îşi zise Turmanov; recunoscuse în basul profund pe unu l din prietenii săi . Şi tu. Bru tus , umb l i pe d r u m u l acesta! Să-1 fi pr ins adică în laţ şi pe ăsta? Ce femee nesăţioasă, nu se mai a s tâmpără niciodată! Nu poate ea trăi măcar o zi făfff romane ?
— Da, mâine sunt ocupat, u r m ă vocea de bas. Dacă vrei, scrie-mi mâine... O să-mi faci mare bucurie, mă faci fericit... Numai să găsim o cale s igură pentru corest pondenta noastră . T rebue să născocim un şiretlic. Să ne t r imi tem crisori prin poştă nu e prudent . Dacă Hi scriu eu, se poate în tâmpla să iea zevzecul tău scrisoarea delà factor; iar dacă îmi seri tu, jumătatea mea p u n e m â n a pe scrisoare în lipsa mea şi o deschide cu sigurntă.
— Atunci cum să facem ? — Trebue să născocim un şi
retlic. Să no t r imitem scrisorile prin servitori iar nu merge, căci fftmptul tău de bărbat tine straşnic în frâu pe fata în casă şi рѳ slugi... Acuma desigur să joacă la cârti?
— Da mereu pierde, nătafleful; — Alunei o să aibă noroc în
draarosle! răspunse Dehtiarev râzând ascultă, fetiţo dragă, ce mi j loc minunat îmi vine în minte . Mâine seară, la ora şase fix, eşind delà biurou. trec pr in parcul oraşului unde nu să vorbesc ceva cu inspectorul. Vezi deci. puicuŞn. dragi' г'':са poţi смчіе o scrisovj • n ѵ~.л? de marmoră , ştii ta stâr..vi vi(ci de vie. dar în orice caz înainte fie ora şase, nu mai târziu.. .
— Ştiu. ştiu. — Asta e ceva poetic şi miste
rios şi apoi e şi ceva nou. Aşa nu va afla nimic nici bur tosu l tău şi nici venerbiia mea sotie. Ai înţeles, nu-i aşa?
Liov Savici mai bău păhăre l .şi se duse iar la masa de joc. Des-coerirea pe care o făcuse nu-1 mai surprindea, nu-1 mi ra şi nu-1 mişca deloc. Trecuse demul t v remurile pe când asemenea lucrur i îl mişcau, când făcea scene din pricina lor. când îşi în jura şi chiar îşi bătea nevasta pentru asemenea
M. S. Regina Maria, cu principesele Elisabeta şi Marioara. la mănăstirea Văratecu, în faţa atelierului de ţesătorie.
M A N D O L I N A T Ă
De sub dege te maestre mandolina fermecată Cântă dulce şi duioasă „Serenada de-altă dată", iar cu notele perlate 'n noaptea plină de mistere, Mi s e pare că-şi ia zborul şi întreaga mea durere. O, ce dulce-mi pică *n suîlet melodia asta sfântă! Uit de lume, uit de mine, uit ş! cine-i cel ce -o cântă Şi îmi pare cc un înger s'a lăsat din cer pe-aproape, Că sub dîilcea-i alintare s e închid a mele pleoape, Că pe inima-mi s e plimba două mâini catifelate Şi adorm plângând de dragul fericirii 'ntruchipate In dcî ochi ce numai mie гші zâmbesc cu raze line Şi într'o inimă ce bate numai, numai pentru mine !
ANA CODREANU !
i t dar avere; ajunse să lase lucrurile în voia soartei şi să se uite p r in t re degete la aventuri le dră-gostoa.se le soţieai sale uşuratece. Dar totuşi istoria de azi îl necăjea. Expresi i , ca zevzec, tâmpit , burtos ş : celelalte, îl j icneau în o noare (i lui.
- - Co í-nnalie mai e şi Dehtiarev asia! se gândi dânsul în vreme ce îşi însemna minusur i l e . Când mă întâlneşte pe s t radă face parcă mi-ar fi cel mai bun p. ie-te;i. se prăpădeşte de bucur ie şi-mi m a r g â e burln: iar acuma— acuma se \ 0 ( ' L bine cum minte omul ăsta! In faţă m i e prieten, iar în spate ?r.ă face zevzec, şi burtos. . .
Cu cât se adâncea mai mul t în minusur i l e neplăcute, eu atât mai mu l t îl rodea necazul.
—- ?4i icosul! se gândi dânsul şi rupsei creta de mânie . Mălai a ta dracului! . . . n 'am nici o poftă să-mi pierd vremea cu dandana le d'as-tea, a l tmintre lea ţi-aş ară ta eu ţie cine-i tâmpit!
La masă nu fu în s tare să pr ivească în fată cu indiferentă pe Dehtiarev; acesta însă, ca *ntot-dca.ina, îl asedia cu întrebări stă
ru i toare : dacă a câştigat? că 'de ce fe aşa de posomorit? etc. Ba mai avu şi obrăznicia, ca fiind uri hun pr ieten al lui T u r m a n o v , să-i ocărescă cu glas tare nevasta pent rucă nu so îngrijeşte îndeajuns de sănătatea soţului ei. A-ceafta însă se uita la bă rba tu l său cu nişte ochi dulci, parcă nimic nu s a r fi în tâmplat , râdea veselă şi cirinea necruţat aşa că nici dracul însuşi n 'ar fi pu tu t bănu i că J'emeea asta ar putea fi necrediriciaosă:
După ce verii acasă Liov Savici simţi un necaz şi o neplăcere parcă la masă, în loc de fr iptură de viţel, ar fi mâncat o pereche de galoşi vechi. Poate că ar fi izbutit să uite tot; dar vorbăria şi zâmbetele soţiei sale îi aduceau mereu aminte de zevzecul şi burtosul.
— Câteva perechi de pa lme ar meri ta pungaşul. . . se gândi dânsul, bătut ar t rebui în fata lumi i întregi .
îşi zise că corect ar fi acuma să-i tragă un stoc bun d e b ă t a e l u i Deliii are v... sau să-1 împuş te în duel ca Pe-o vrabie... sau să-1 dea
afară din slujbă... sau să pun& ceva nepofticios, mirosi tor în vaz<\ de marmoră , — d e pi ldă un guz-c gan mort . Ar fi iarăş drăguţ dac8 ar lua el, în ascuns, scrisoarea, nevestei sale din vază p u n â n d în; loc câteva verur i necuviincioas» cu iscăl i tura „A ta Aculica".. sau altceva în felul acesta.
T u r m a n o v se p l imbă mul tă vreme de ici colo în odaia de culcare pierdut în asemenea p lanur i . Deodată se opri şi se lovi pesta frunte.
— Bravo! Am găsit! striga dânsul şi faţa-i t rălucea deabinelea de m u l ţ u m i r e .Minunată păcălea, lă! Mi-nu-na-tăl
După ce adormi nevastă-sa. sq aşeză Ь masă şi, după mul tă chibt zuire scrise următoare le cu o slovă schimonci tă şi cu greşeli ortogra« fice voite: „Domnulu i comersant Dulmov. MuH st imate Onnan dacă până astăzi. 12 Septembrie la ora şase seara nu puneţ i două sute da rub le în vaza de m a r m u r ă care este în g răd ina oraşului la stâmra viţei de vie, vei fi omorât, si РПІ-vălia d-tale va fi a runcată în văzduh" . Când sfârşi Liov Savici scrisoarea aceasta sări în sus da bucurie .
— Splendidă idee, ai? m u r m u r ă dânsul frecându-şi mâini le . Extraordinară! O răzbunare mai bună n 'ar fi născocit nici Satana! Fireşte că negustorul are să se sper ie şi să înştiinţeze politia, iar politia ЛГР> să ascundă înainte de ceasurile şease pr in boschete, si— haţ! apucă de guler pe onorabilul în clipa când înt inde m â n a după scrisoare! Atunci să vezi cum o să i se coboare i n i m a în pantaloni ! P â n ă să se lămurească afacerea, canalia va înghi ţ i sd ravăn în sec şi va sta niţel la răcoare!. . . Bravo t
Liov Savici l ipi o marcă pe scrisoare şi o puse cu mâna lui la cutie. Adormi apoi cu zâmbetul cel mai cucernic pe buze şi sforăi atât de dulce cum nu mai sforăise de mul t ă vreme. Când se trezi a doua zi şi-şi aduse amin te de p lanu l său înţelept, mormă i m u l ţ u m i t şi luă chiar de guşă рѳ necredincioasa-i soţie. In vreme ce se duse la serviciu şi apoi s tând în biurou, zâmbi mereu şi-şi închipui spa ima lui Deht iarew când va cădea în cursă.
înda tă ce trecu ora cinci, nu se mai pu tu s tăpâni şi alergă în parc ca să vază cu ochii lui si tuaţia disperată a v răşmaşulu i său şi să se bucure .
Aha. ! se gândi dânsul întâlnind u n vardJst.
Când ajunse l a vita de vie se r-itubi triir 'un tufiş şi aştaotă cu ochii pironiţ i la vază. Nerăbdarea lui era fără margin i .
Precis la ora şease apăru Deht iarew. Omul. după toate aparentele, era într 'o dispoziţie foarte bună . Jobenul îi stătea fudul pa ceafă; pardes iu! îi flutura în v â n t : părea că nu i se vede numai vesta ci chiar in ima. Fluora o melodie şi fuma o ţigară.
— Acuş o să vezi tu c i n e i zevzec şi tâmpit! se gândi Turmanov cu plăcere. Stai mimai niţel!
Deht iarew păşi la vază şi vârî m â n a cu o mişcare mândră. . . Liov Savici se r idică puţin şi nu-şi luă ochii delà el... T â n ă r u l scoase din vază un pacheţel. îl privi din toate păr ţ i le şi s t rânse din umer i ; pe fata lui se vedea o mare mirare ; în pacheţel erau două hârti i de câte o sută de rub le !
Deht iarew privi mul tă v reme bancnotele . In cele din u r m ă le puse în buzunar , s t rângând mereu din umer i şi zise tare : „Merci !"
Nefericitul Liov Savici auzi a-cest „Merc i" . Apoi toată seara stătu în faţa prăvăliei lui Duli-nov amen in ţând f irma şi m u r m u r â n d furios :
— Do-bi-to-cu-le ! Zevzeculel Măgarule ! Câine nemern ic ! La-ţu le ! Dobitocule Do-bi-to-cu-lel
4 . — No. 34 UNIVERSUL LJTERAU Duminică 23 August 191Ô
I c o a n e v i i
VASILE ALECSAN0RI S'a scris m u l t despre viata şi o-
pera mare lu i nostru Alecsandri da r oricâte comunicăr i s'ar face a-supra personali tătei acestui minunat cântăreţ , încă n u s'ar putea crede că s'a spus totul despre viata şi opera lui . Scriitorii şi mar i i artişti, oamenii celebrii , nu pot fi
potolită de a lbastru şi nemărg in i t . Pleacă, în u rmă , la Par i s unde ,
împreună cu Alexandru Ioan Guza şi alţii îşi ia bacalaureatul . Poetul era bine în toate, mai ales la latină, dar slab la retorică. A voit să u rmeze medic ina da r priveliştea cadavrelor în sala de disecţii 1-a
tâi în fsanţuzeşte poeziile noastre pepula re , făcând cunoscut s t răinilor geniul latin d int re Dunăre şi Cbipaţi .
Prefaţa acestei cărţi e scrisă de f i loromânul Ubicini, cu care Alecsandr i întocmeşte o gramat ică rom â n ă pent ru francezi, publ ica tă sub n u m e b de Vasile Mircescu.
Din î n d e m n u l generalului Flo-rescu scrie p r i m a carte de citire pen t ru soldaţi înainte de 1877. A lucra t în d ivanur i le Ad-hoc pen t ru
„Apa trece, pietrele rămân" era motto care însoţea p remiu l p r i n care Vasile Alecsandri a fost pro> clamat „Rege al poeziei în toata lumea unde soarele nu apune".
Spre sfârşitul vieţii, Alecsandri a fost senator şi minis t ru plenipo-lenţiar la Par i s , demni ta te pe care a păstrat-o până la moar tea sa, în ziua de 22 Septembrie 1890, la moşia sa Mirceşti din Roman .
Şi astfel stau în linii largi , l umi noasele sale fapte care, pe stânca
DOAMNA V. ALECSANDRI POETUL VASILE ALECSANDRI
cupr inş i în hotarul unor formule definitive pent ru că geniul lor n u 'ncape în hotarele desemnate de oameni .
Mă voi încerca să aştern noui linii despre viaţa şi opera mare lu i poet, amănun te une le necunoscute şi pe care le am fie din măr tu risir i le venerabilei doamne Alexandr i , fie din cercetările pe cere d. Al. T . Dumitrescu, biosrafis-
tul poetului , le-a făcut, în vremea d in u r m ă , la Mirceşti .
Vasile Alecsandri s'a născut în anul 1819 la Bacău, în luna florilor, pe cât se pare , şi după cum e trecut în matr icola Sobranei din Par i s . Copilăria şi-a peirecut-o în Iaşi, în căsuţele din strada care-i poar tă astăzi numele , lângă biser ica Sf. Iiie.
A copilărit cu Mihalache Kogâl-niceanu care era cu doui ani mai vârstnic ca poetul.
Cea dintâi învăţă tură a primit-o ,dela călugărul Gherman , care a a-dus din Transi lvania manuscr isul Cronicei lui Şincai spre a-1 tipări în ţara Moldovei. A intrat apoi în pensionul lui Quénin, un fost soldat în s rma ta marelui Napoleon,
în t r 'o notă autografă, poetul povesteşte cum cele dintâi impresi i din na tură , care au vibrat în sufletul său, le-a p r imi t pe ma lu l P r u t u l u i când dascălul Quénin i-a dus pe copii într 'o p ă d u r e de pe marg inea apei. Ii plăcea să s trăbată zările cu Drivirea în setea-i ne
înspă imânta t aşa că n 'a obţ inut nici un titlu academic.
In 1840 revine în tară şi a tunci începe activitatea sa l i terară. Bu-chetiera din Florenţa e cea dintâi scriere a poetului , — scrisă — d u p ă cum spune Kogâlniceanu — în cerdacul moşiei Râpele a cronicarului Enache Kogâlniceanu. • In această operă, poetul descrie,
fără să fi văzut-o Florenţa; cum a descris, de-altfel, şi episoadele luminoase din campan ia na tâ rnăre i . Avea intuiţ ia locurilor şi Kogâlniceanu l-a remarcat , cel d intâ i , ca poet naţional şi original , a ră tând că el se inspiră nu din operele altora ci din tradiţiile Tăi'ei şi isvos-rele sufletului, aşa că „Almanahul de petrecere" din 1844 publ ică pr imele sale compuner i sub titlul de „Poezii româneşti".
In 1842, moare Elena Alecsandri , născută Cozoni, m a m a poetului , care simte atât de puternic durerea despărţ i te i încât peste noap 'e iă i u-i albeşte, după cum asigură ve>"erebila sa văduvă. De-atunci şi până la 1848 s t rânge el doinele şi poeziile populare, localizează piese ca „lorgu dela Sadagura", ia parte în mişcarea revoluţ ionară a t inerilor moldoveni din 1848 şi spre a nu fi pr ins de oamenii ocâr-mnire i , fuge în Bucovina, u n d e '<•".'( Adio Moldovei.
Int re anii 1849—1856, sub Ghica-Voda, publ ică mai mul te volume si. în acest t imp , t raduce cel din-
Unire şi a scris Hora Vnirei în 1877.
Sub Ghica-Vodă a fost secretar de stat la externe iar, în 1889, e cel dintâi minis t ru de externe al Voevodului Cuza. Cu prilejul rec u n o a ş t e m Unirez, merge la Curtea lui Napoleon al III , la Curtea Reginei Angliei şi vede pe Cavour la Curtea regală a Italiei, pe lânsră toate având impor tan ta mis iuni diplomatice.
In a junul războiului din 1877— după măr tur i s i r i le d-nei Alecsandri , — poetul a fost consultat de domni to r dacă t r e b u i să declare războiu şi Alecsandri a fost pr i mul caro a răspuns af irmativ.
In t impul unei mese memorabile, — Domnitorul a ridicat un toast:
— „Tră iască Independenţa Român ie i " —
Lsscăr Catargiu r ă spunde : — „Tara e săracă"; iar Alecsan
dri a răspuns: — „Tara este cu Măria Ta!" Şi astfel s'a pregăti t războiul in
dependenţei noastre. Afacerile familiare însă, băt râ
neţea şi boala soţiei sale, l-au împiedicat să meargă pe c â m p u l de luptă dar a cântat mei b ine ca toţi eroismul vitejilor noştr i .
In 1879, Vasile Alecsandri obţine Cupa delà Montpell ier d in partea Societăţei felibrilor, în frunte cu Mistral , pen t ru poezia sa celebră : Ginta latină.
neclintită a latinitatei, au însemnat eternitatea une i vieţi eroice de om ales.
Leontin Iliescu
Gânduri triste mă furară, într'o scaiă. Şi mă duseră 'ntr'o lume Fără nume. într'o lume ideală. Lumea mea vizionară Făurită din trecut. Lume 'n care cu sfială
Am păşit tăcut.
Multe răni nevindecate Dar lasăle Sub pojghiţa nepăsării Şi-a uitării Sângerară atunci iară Peste sufletu-mi trudit Când le-atinse 'n acea seară
Gându-mi rătăcit.
Şi-am plâns de-alor durere Fără vrere Cum plângeam când toamna crudă Fără trudă. Desfrunzea, de frunze moarte Cuibul nostru de iubiri Şi le alunga, departe
Ca pe triste amintiri. M. G. Samarinean*
Duminică, :J3 August 1915. t
UNIVERSUL LITERAR
Noutăţi musicale şl teatrale Trupele noastre de operetă. -
Forţele t rupe i ; Dintre toate genur i le teatrale
acela ce s'a bucu ra t şi se bucură de mai mul tă simpatie, din par tea publ icu lu i mare este, fără îndoială, opereta.
De demul t opereta şi-a căpătat u n prest igiu, pe care n 'a p u t u t încă să-1 aibă nici un al t gen de tea t ru .
Mult au contr ibuit la acest succes al operetei, la noi, visitele cont inue ce ne făceau, pe v remur i , excelentele t rupe de operetă franţuzească, şi, mai încoace, acele de
D-ва EL Mavrcrti
operetă nemţească, bine înţeles e vo rba numa i de t rupele nemţeşt i de operetă : b ine alcătuite, iar nu de acele de ciurucuri ce.se învârteau vre-unei „Mizzi" oare care, d in t re celebrităţile v i r i e z 1 G i nulu i .
Baritonul Peîrovicescu
Alt fapt demn de amint i t în acest sens este pleiada de artişti de m â n a întâi ce-au alcătuit întâi le noastre t rupe de operetă.
A pomeni deci, de succesul operetei la noi, fără să aminteşt i pe un Anestin. Al. V. Cădicescu, Bo-bescu şi mai apoi Poanaru , Nora, Marinescu, N. Leonard, d-nele Brezeanu şi Ionaşcu şi în ' fine, t reimea ideală de comici : Carussy, Giucurete, Maximi l ian — a n u a-mint i aceste i lustraţ i i ale operetei la noi, ar fi o adevăra tă impietate .
De altfel genul operetei s'a bucurat de o mare s t ră lucire la Craiova, unde s'a în temeia t o t rupă
Compania lirică C. Grigoriu. — elemente noui. românească de operetă, bine alcătuită.
De aci au început, apoi, peregrinări le spre Capitală în spre cele Faite centre ale tării , în îemeindu-se, oare cum o tradiţie a acestui gen la noi.
Iar t rupa cea mai resistenfă în fata tuturor împre jurăr i lor rămâne, până acum, t rupa întemeiată de inimosul C. Grigoriu, răposat mai an, şi al cărui n u m e este păstrat pe frontispiciul ..Gom-
Comicul Cigatia
paniei lirice C. Grigoriu", în temeiată de el.
Ori şi ce lucrare , cât de bana lă ar fi fost, ca situaţie şi ca musică, t rebuia să t r iumfe şi să placă, gratie nesecatei puter i de invenţie ce întovărăşea activitatea trupei, din care făceau parte cei trei mar i comici : Maximil ian , Ciucurele, Carussy şi în care răsună glasul pu ru r i tânăr şi cuceritor al mu l t s impat isatului Leonard.
Şi deci, indiferent de repertor iu, alcătuit în mare parte din lucrările repertoriului de operetă vie-neză, compania aceasta a ajuns să se bucure da o popular i ta te ce naşte, uşor, invidii şi năzuint i de creare a altor t rupe de operetă.
Din vreme, în v reme s'a făcut apel şi nu fără succes la vechiul repertor iu de operetă franceză şi ge rmană realizându-se adevărate spectacole rare ale „Mascotei", „Vânzătorulu i de păsăr i" , „Voivodului ţ iganilor" şi a. a r ă ' â d conducătorii companiei că nu vor să fie cu desăvârşire copleşiţi de ingratul gen al operetei vieneze, atât de adesea creit pe calapodul unor situaţii quasi-identice şi, în orice caz, arareor i potrivite spiritului românesc .
Dar „perseverare diabol-cum", pe încetul genul acesta şi-a găsit a-depti şi admira tor i entusiaşt i , ceea-ce învederează şi frumoasele „afaceri" făcute de „Fabr ic i le de operetă vieneză" la noi în tară.
Autori de l ibrete croite, pe calapodul cel mai la modă cu ne-în lă turabi lu l efect al situaţii lor hazlii , — Oi, m a m ă ! — create unei familii aşa zise oneste în atmosfera unu i cabaret , sau caffe-chantant şi apoi compositori—pas-tişori de valsuri şi r o m a n ţ e tot atât de a la modă „ sun t angajaţ i ,
în bloc, cu anii pen t ru confecţionare de operete vieneze".
P e . l â n g ă aceste fabrici de operete trăiesc, ca în sânul lui Avram, o sumedenie de impresar i , agenţi , fabricanţi de decoruri şi celelalte soiuri de lăcuste ce huzuresc de bine pe u r m a traficului eno-m al mater ia lu lu i fabricat.
* Insă o companie alcătuită aşa
cum este şi acuma „Compania lir ică Grigoriu" t rebue să t r iumfe, indiferent de reper tor iu .
In fruntea lu turor distr ibuţi i lor se găsesc cei doi stâlpi si companiei : Maximil ian şi Leonard.
Cum să nu recunoască orice lucrare, ori cât de banală , când in-
Comicul C. Tănase
tervine spir i tul inventiv al acestor străluciţi r e p r é s e n t a n t ai operetei noastre ?
Vin apoi i lustrele proiagoni , de d-nele Mavrodi, J ippa şi Colórian — elemente de m â n a întâi , ce au prilejit mar i succese companiei , şi
Comicul Gheorghin
apoi, cântăreţi exper imentaţ i ea G. Nicolau, bar i tonul Petrovices-cu, tenorul lonescu-Buzău, şi în fine, comicii Cigalia şi Georghiu— două elemente tot mai puternice afirmate ca viitori stâlpi ai ori cărei t rupe de operetă.
Despre cea mai nouă şi valoroasă achiziţie a companiei — comicul Tănase — ce pu tem spune , decât că-i destul să apară , pe afiş, ori unde , pen t ru ca publ icul să dea năvală, fiind s igur că-i a m a-nun ţa t să... moară de râs .
Astfel constituită „Compania lirică C. Grigoriu" merge din succes în succes, fără să-i pese de u-
nele dislocări de elemente, ispitite de put in ţa ivirei unor noui formaţii s imilare.
Şi n u - i . d e : mi ra re astfel că singura companie de operetă serios cinsti tui tă şi condusă este şi r ămâne încă mul t ă v reme în fruntea tu turor companii lor lirice, graţia atât elementelor ce o c o n s t i t u e r — indiferent de reper tor iu — c u m şi mul tă milă tradiţiei formate „ la t rupa lirică C. Grigoriu se joacă bine !"
B. Lăntain
O F A M I L I E —Nuvelă de GUY DE MAUPASSANT—
Mă duceam' să văd pe pr ie tenul meu Simon Radevin pe care n u mai îl văzusem de vreo cinci spre zece ani.
Odinioară era cel mai bun prieten al meu, pr ie tenul gândire i mele, acela cu care petreci în t impul serilor liniştite şi vesele, -ve 'a căruia îi spui lucrur i le int ime ale sufletului tău, pent ru care găseşti, vorbind, ideile rare , fina, ingenioase, , delicate, născute clin însă-şi s impat ia care aţâţă spiri tul şi-1 face comunicat iv.
Mulţ i ani '"de-arâhdul nu ne-am părăsi t o clipă. Am trăit , am călătorit, am cugeiat şi am vis í t împreună , am iubit aceleaşi lucrur i cu o aceeaşi dragoste, am admirat aceleaşi cărţi, am priceput aceeaşi opere, am resimţi t acel? îşi senzaţii şi am râs de atâtea ori de aceleaşi fiinţe. încât ne pr icepeam doar dint r 'o s ingură privire.
Apoi el s'a însurat . Se căsătorise de-odată cu o fetiţă din provincie, venită la Par i s pent ru a-şi găsi un bărbat . Cum oare blondina aceasta slabă, cu ochii clar: şi fără vise, aproape şterşi, asemenea tu tu ro r fetelor care caută să so mări te , puse m â n a pe bais tul acesta inteligent şi fin. Oare îu-vrur i le acestea se pot înţeleg e '?
Nădăjduise fără îndoială că va găsi la dânsa fericirea, fericirea simplă, plăcută şi dulce în braţele unei femei b lânde , iubi toare şi credincioasă; şi el întrezăr ise toate astea în pr ivirea t ransparentă a acestei fetiţe cu pă ru l palid.
Nu se gândise că omul activ şi ai cărui nervi vibrează, se oboseşte de toate, n u m a i de cât ce a pr iceput s tupida real i tate; afară n u m a i dacă se abrut isează în aşa chip în eât să nu mai poată înţelege n imic .
Cum oare e ram să-1 regăsesc? Vecinie vioi, spir i tual , vesel şi entuziast, sau poate obosit de vata provincială ? Un om se poate sch imba în cinsprezece ani !
* Trenu l se opri într 'o ga ră
mică. Pe când m ă dam jos din vagon, un domn foarte gras. cu obrajii roşii, cu pântecele scos în afară, se repezi spre mine , cu braţele deschise, s t r igând : „George". L 'am îmbrăţ i şa t dar nu l 'am recunoscut . Apoi am îngânat, cupr ins de mi ra re :
— Drace, n'ai slăbit. El răspunse râzând :
— Ce vrei, viaţa regulată, masa bună , somnul înde lungat ! Să mănânc şi să beau, iată existenţa mea.
L'am contemplat , căutând în figura lui , t răsă tur i le iubite. O-chiul s ingur n u se schimbase ; dar n u mai regăseam privirea şi mi-am spus :
„Dacă este adevărat că pr iv i rea este răsfrângerea gândire i , gândirea capului acesta n u ma i este aceia de odinioară, aceia pe care o cunoşteam atât de b ine" .
Ochiul s t rălucea totuşi, vesel şi pl in de pr ietenie; dar n u m a i
6 — No. 3 4 , UNIVERSUL LITERAR Duminică, 23 August 1915
avea l icărirea aceia intel igentă ca re expr imă ca şi vorbele, valoarea u n u i spirit .
— De-odată S imon îmi spuse: Uite pe cei doi copii m a i m a r i
'ai mei . O fetiţă de pa t ru spre zece ani ,
aproape femee şi un băiat de trei-jspreze ani îmbrăca tă în uni formă, îna in tară spre mine cu u n aer sfios.
Am şoptit: — Ai tăi sunt? E l r ă spunse răzând . — Fireşte. — Dar câţi a i ? — Cinci. Trei au r ă m a s acasă. Răspunse cu u n aer mând r u ,
•mulţumit, aproape t r iumfător ; şi eu m ă s imţeam năpădi t de-o mi lă adâncă, amestecată cu un oare care dispreţ., faţă de reproducto-ru l acesta naiv şi m â n d r u care îşi petrecea nopţile să facă la copii, în casa lui de provincie, asemenea unu i epure într 'o colivie. . M'am suit într 'o t răsură pe care o conducea chiar el şi iată-ne s t r ăbă t ând oraşul , u n oraş trist şi somnoros şi şters. în care nu se vedea aproape nici o mişeare.
Din când în când pa t ronul vreunei prăvăli i , în poar ta casei, îşi scotea pălăria. Simon mul ţum e a Şi îmi spunea numele fie-că-r u i a ca să-mi dovedească fără îndoială ca soţia pe n u m e pe toţi locuitorii. îm i trecu pr in gând a-tunci că se gândeşte la deputăţ ie , Visul tu tu ror provinciali lor.
Am s t răbă tu t repede oraşul şi t r ă s u r a in t ră într 'o g răd ină care avea pretenţi i de parc. apoi se opri în faţa une i case cu vreo câteva turnule ţe şi care avea pretenţia de castel.
— Iată locuinţa mea, spuse Sim o n , pen t ru a obţine u n compliment .
Am ră spuns : — E admirab i l . P e peron, apă ru o doamnă, gă
t i tă pen t ru vizită, coafată pen t ru .vizită, cu fraze pregăt i te pen t ru vizită. Numai era fetiţa b londă şi l adă pe care o văzusem la biserică mai îna in te cu vreo cinci spre zece ani. dar o femeie grasă, u n a d in aceste femei fără vârstă, fără caracter, fără elegantă, fără spirit , fără n imic în sfârşit, din ceiace constituie o femeie. E ra o m a m ă î n t r ' u n cuvânt , o m a m ă , grasă şi banală , clocitoarea u m a n ă care procreiază fără altă prsocupaţ ie în suflet decât copiii ei şi cartea do bucate.
î m i ură b u n ă venire şj am intrai în vest ibul u n d e trei copilaşi aliniaţi d u p ă talie păreau aşezaţi acolo pen t ru o revistă, ca niş te pompier i în faţa p r imaru lu i
Am spus: • - A h ! ah! iată şi pe cei-i'alţi? Simon radios îi n u m i :
. — Jean. Sofia şi Gontian. Uşa salonului era deschisă. Am
Intrat î năun t ru şi am zări t în fundul unu i fotoliu ceva care trem u r a , u n bă t rân , un bă t r ân , paralizat.
D-na I ladevin, îna in ta : — Bunicul meu domnule , are
nouă zeci şi şapte de ani . Apoi strigă la urechia bătrâ
nu lu i . — Domnul e un pr ieten al lui
Simion. Bă t rânu l făcu o sforţare ca
să-mi spună b u n ă ztua da r n u făcu decât să îngâne :
— Ua, na, na, agi tându-şi mâna .
Am ră spuns : — Sunteţ i prea genti l , domnule ,
şi m ' am aşezat pe u n scaun. S imen in t ră ; râdea, — Ah! ah! ai făcut cunoşt inţa
moşu lu i . E s t raşnic; e distracţ ia copiilor. E lacom, d ragu l m e u în cât să te p răpădeş t i de r â s văzân-du-1 la masă. ÎNu-ţi înch ipu i ce a r m â n c a omul asta dacă l'ai lăsa. Dar ai să vezi. Face cu ochiul
prăj i tur i lor , de parcă ar fi fete. Da zău! Mă pr ind că n 'ai văzut In viaţa ta u n lucru mal ciudat şi mai caraghios.
Apoi am fost condus în odaia mea, ca să-mi fac toaleta, căci ora mesei se., apropia. Am auzit pe scară un tropăit puternic . M'am întors. Toţi copiii veneau d u p ă mine; negreşit că aceasta era un semn de înal tă favoare.
Odaia mea dădea în t r 'un câmp, un câmp nesfârşit şi gol, un ocean de ierbur i , de grâu şi de fân, fără nici un arbore, fără nici u n deal, icoană vie şi tr istă a vieţei pe care t rebuiau s'o ducă toţi ai casei.
Un clopot sună. Era pent ru masă . M'am dat jos.
D-na Revedin îmi luă b ra ţu l cu u n aer ceremonios şl t recurăm cu toţii în sufragerie. Un servitor a jută pe bă t rân să se aşeze, care imedia t începu să-şi p l imbe ochii
de colo până colo, cu o p r iv i re lacomă.
Atunci Simion îşi frecă mâini le : — Ai să te distrezi, îmi spuse el. Şi toţi copiii pr icepând că mi
se va da priveliştea bunicu lu i l a :
com, începură să r âdă în acelaşi t imp, în v reme ce m a m a lor zâmbea n u m a i dând din umer i .
Uodevin începu să ur le la urechia bă t rânu lu i .
— Avem diseară lapte cu orez vanilat.
Fa ţa încreţ i tă a bă t r ânu lu i se l umină de-odată. E ra semn că era mul ţumi t .
Masa începu. — Priveşte, m u r m u r ă Simon. Buniculu i nu-i plăcu supa şi
refuză s'o bea. Era totuşi silit s'o ia, aceasta pent ru sănăta tea lu i ; şi servitorul îi t u r n a cu sila în gură bul ionul , în vreme ce bă t r ânu l
sufla cu pu te re s t ropind pe toţi vecinii lu i .
Copiii n u mai puteau de bucur ie în vreme ce tatăl lor îngâna.
— Nostim mai ѳ şi bă t rânu l asta? • Şi 'n tot t impu l mesei, toa t i
lumea n u se ocupă decât de el. Devora cu ochii bucatele de pe masă.
Şi cu m â n a lui t remurătoaree încerca să le ia. Mâncări le erau aşezate chiar în p r ea jma lui, a-ceasta pentru a se vedea sforţările lui zadarnice, avân tu l lui tremură tor , chemarea desnăjdui tă a întregei sale fiinţe,
Şi bietul bă t rân avea numa i spumă la gură şi din când în când ar t icula câteva vorbe neînţelese.
In sfârşit îi se servea o porţie mică pe care o mânca cu o lăcomie bolnavă.
Când sosi laptele en orez. ani avut aproape o convuls iune. Gemea de dorinţă .
Gontian îi strigă: — Ai mânca t prea mul t . n'o să
ţi se dea nimic . Şi toţi se prefăcură că n'o să-i dea.
Atunci începu să plângă. Plângea şi fata lui t r emura , iar toţi copiii râdeau .
Ii se dădu în sfârşit, o bucăţică mică de tot pe care o mâncat repede pentru a mai dobâ rd i încă una .
Cuprins de mi'.ă în fata c h i l u lui acestui tantal duios şi ridicol, m ' a m rugat pen t ru el:
— Haide, mai dă-Î puţ in lapte cu orez.
— Simon răspunse : O! n u dragul meu, daca ar
m â n c a prea m u l t la vârs ta lui. înţelegi că îi s 'ar putea în tâmpla vre-un rău.
Am tăcut, gând indu -mă mul tă v reme la aceste cuvinte. O! morală, o logică, o înţelepciune ! La vârsta lui. Deci era lipsit de sing u r a plăcere, pe care putea s'o guste încă. aceasta pen t ru sănătatea lui. Sănătatea lui, dar ce ar face cu ea, rămăş i ţa aceasta de oase care de-abia se mai putea mişca. Dar cât era să mai trăiască. Vre-o câte va zile? O! n imenea nu se gândea la viaţa Iul decât pent ru a păs t ra familiei priveliştea lăcomiei lui neputincioase.
Numai avea n imic de făcut în viaţa asta. 0 s ingură dor inţă îi mai r ămânea , o s ingură fericire. De ce să n u îi se dea oare aceasta fericire?
Apoi d u p ă o l ungă par t idă d a căr ţ i , m ' a m sui t în odaia m e a
(Legendă)
% S'a oprit drumeţul şi-a bătut în porţi, t Şi-a strigat: „Dă-tni drumul, căcî mă vor ucide. Ф „Mă gonesc din urmă, legiuni de morţi; % „Haide, frate-odată vino şi-mi deschide". • ^ Au trosnit de smucet grelele ţâţâni, • Şi-au gemut amarnic fiarele atârnate. t — »Dar de ce , drumeţe, încleştat în mâini, I Ţii cuţitul par'că gata d'-a te b a t e ?
ţ Si să-mi spui, drumeţe, hainele-fi acum, I Pentru ce cu sânge sunt aşa pătate? • De ce , nici-o c a s ă n'ai găsit pe drum « Care să-ţi deschidă?. . . Spune ce păcate
• Ispăşeşti de nimeni nu vrea să ie-asculte?. . . • Ce-au cu tine morţii de te fugăresc? % O, drumeţe, case întâlnit-ai multe, f Insă să-ţi deschidă e le nu ' n d r ă z n e s c ,
t Spune, de c e nimeni nu vrea să te-asculte?".. .
Ş l striga drumeţul, hâfânind din porţi, Ş i smucea zadarnic clanţele rigide: „Mă gonesc , din urmă, legiuni de morţi, „Haide, frate-odaiă, v ino de-mi deschide!"
ION SCAENARU
învoiţi de pe front după douăsprezece luni de război. Û sosire la gara de Est d n Pa r i s .
Duminica, 2'â August 1915 UNIVERSUL LITERAR Tio. П. — T.
să mă cuie ş i e r a m trist , tr ist , tr ist . Şi m ' a m due la fereastră. Afară
nu se аивеа de cât cir ipi tul du lce , nespus de dulce al unei . păsăr i . Păsăr i ca aceasta t rebu ia să cânte astfel, uşor în noapte pen t ru a ş i legăna soţia adormi tă pe ouă.
Şi mă gândeam l a cei cinci copii ai bietului meu prieten care trebuia să sforăie acuma lângă urâta lui nevastă.
Xra-d. * G*asíaatin A. L Gliica
CAMPANIA SIN Ш З
A l-iuliii Divizion din Regim. 5 Roşiori «le C. CSOCAZAM
— U R M A R E —
FRAGMENTE DIN COMUNICĂRILE S P I R I T I S T E
22 Februarie^ Martie 1912 Vorbind de un domn general ,,E încă îngri ja t pen t ru că do
rinţa lui , în ceeace priveşte ideile şi preocupăr i le a sup ra a rmate i care e aşa de scumpă n u se acomodează încă cu voinţa sa.
Dar va veni m o m e n t u l când va vedea că forţa şi pu t in ţa sunt u n a şi s ingura pen t ru voi Români i d e astăzi' 1.
9IS2 Noembrie 1912 „Scumpi i mei . Auro ra zilei ce
va apărea , vă aşteaptă să fiţi în puternică activi tate, ceeace însemnează că voi toţi Români i t rebue să aşteptaţi acea zi care va veni, cu armele în mâ in i şi credinţa în destinul pe care ţara voastră '1 are aci la noi.
,,Să nu credeţi că ajunge a vă văifa a supra micilor defecte şi l ip-î u ' i de ma i şt iu eu ce pe care le vt ţ i observa, dar t rebue pe l ângă aceasta ca fiecare în cercul său, să facă tot posibilul de a atrage a tenţ iunea asupra unu i punct s lab, pentru a sch imba sentinela obosită, d in t r 'un pest înaintat , sau de a da o m â n ă de a jutor u n d e t rebue . Sar,teţi chemaţi Ia frumoase destine, încrederea în vi i torul Ţărai voastre n u poate fi amăgi toare , n u , din contră încrederea voastră va fi justificată p r in ceeace veţi a j u r u e a vedea chiar cu ochii voştri.
„Dar pent ru u n viitor ca al vostru se cuvine şi o dator ie care n u e ca ori care al ta.
„E o dator ie de a lucra , de a progresa cont inua lmente , de a se zice. : „Nu lrebue ! să stai de-o par te mul ţumi t de soarta ta modestă, d u r trebue ca fiecare să gândească că e u n mic inel al l an ţu lu i care îl leagă de concetăţenii lu i , de conaţionalii lui şi că e u n u l ca toţi fraţii aceleiaş Ţăr i .
„Vă va părea pcate puţin curios consiliile ce vi se dau d in par tea unuia de dincolo de m o r m â n t , din ţara care nu are fruntar ie nici d i versităţi de l imbi, sau re.se ; totuşi nu pot pita că voi sunteţi pământeni şi că perspectiva voastră do acolo nu e aceea de aici şi nu uit de a vă spuno luc ru r i pe rare trebue să le priviţi d i n punc tu l vostru de vedere, cu perspectiva voastră".
1U24 Ianuarie 1913
„Pen t ru vi i torul tarei şi în speriai pentru dv. n u t rebue să credeţi că veţi avea luc ru r i a supra cărora puteţi compta fără a vă înşela. Noi, adică acei care vă t ransmit aceste indicaţ iuni , pot câte o-dată a se înşela, cum singuri explicaţi mai adineauri, încetaţi d a r cu întrebări prea precise şi de detalii şi mai ales fiţi parc imonicş i şi In chestiuni individuale .
„Aveţi fiecare dator ia voastră de îndeplinit , îndepliniţ i-o b ine şi n'aveţi teamă de viitor. Ţ s r a voastră are u n frumos viitor, aceasta pot să o v'o certific, şi voi veţi t răi pen t ru a vedea îndepl ini tă o parte din întemeiatele voastre revendicări ideale.
„Să nu aveţi grije de asta. Lăsaţi t impului şi înalţ i lor păzitori s i tarei voastre, sa facă ceeace t rebue să facă, d u p ă porunca Celui prea mere cerc".
18І31 Ianuarie 1913 „Scumpi i mei , fructul nu are
gust decât atunci când e copt. „ P r i n u r m a r e r ăbda re ca să fie
compleclamenie copt. „Poporu l vostru este fructul ca
re s'a desvoltat dar nu e complec-t amen te copt şi când ce va coace, recolta va fi măreaţă .
„V 'am spus'o şi v'o repet, mâi a-les că văd că aceasta vă face mare plăcere.
„Vii torul care surâde Ţăre i voastre este d in t re cele ma i frumoase.
„Fi ţ i convinşi de aceasta. Fie ca încrederea în voi înşivă să vă în-pingă către dest inul vostru, având în totdeauna, speranţa şi credinţa în Acela care guvernă Toate lumile, în Prea îna l tu l Dumnezeu" .
21 Iuniehi Iulie 1913 Când am plecat la gară, spre a mă
duce la regiment „ T e r m i n şedinţa cu satisfacţiu-
nea ce am că vă voi vedea pe toţi î m p r e u n ă peste pu t ină vreme, a-dică de a ne găsi ca as tăseată cu toţii, cont inuându-vă în curând cursul .
„Vă t r imet îmbrăţ işer i din partea tufulor şi punându-vă crucea la gât ţineţi seamă să o păstraţi şi la înapoiere mi-aţi face mare plăcere de a le vedea în ju ru l port retului meu, când voi face şedinţe solemne.
„Trebue de asemenea să aveţi toţi credinţă în proiecte -, ii voş'ri care vă conduc.
2* Iunie111 Iulie 1913 Când intrasem în Silistra
„Cu o nespusă plăcere descind între voi prea scumpii mei prieteni dragi . Nu sunteţ i decât şease, dar ceilalţi sunt şi ei aici, toţi cu in ima şi sufletul, căci inimile lor vibrează la fel cu inimile celor de aici, cu alc voastre, sunt şi ale lor, răci inimile lor bat pentru aceeaşi Patrie mare, pentru acclaş tel ideal care e gloria Neamulu i Românesc .
„Aşa să ne ajute D-zeu, fie voia Lui, şi cu ajutorul Mari lor Pu te r i care au luat parte Tarei voastre. Voi, Români lor , fiţi t a r i , fiţi m a r i , fiţi puternic i , căci aşa e o rd inu l providenţei şi m ă r e ţ este des t inul vostru pe acest p ă m â n t n n d e să-lăslueşte şi binele şi r ău l .
„Calea ce se deschide sub paşii
voştri ѳ ealea Ce d u c e l a p r o g r e s mater ia l da r ma i ales la progresul mora l şi spir i tual al Ţârei.
„Dee Domnul ca oameni i de mâ ine ai Ţărei noastre să înţeleagă că opera ce le va fi sort i t să îndeplinească va fi cu atât. mai mare , cu cât mai mare va fi Ţara voastră.
Dee Domnul să vă osteniţi toţi, după puter i le voastre., pen t ru fericirea voastră a tutulor Români lor căci acela care lucrează pentru Patria sa în mic, lucrează in mare pentru omenire.
„Dorobanţu l eare s'a avântat, cu căciula pe o ureche, în 1878, se va înapoia şi de data asta ca atunci : iar voi veţi aşterne flori sub paşii lor şi cununi de laur i pe C F p e t e l e lor veti pune .
,,Şi le vor merita cu prisosinţă, voinicii, cari vor fi părăsit căminele lor sburând spre Dunărea albastră.
^S& nu vă fie feűmé, valuriu Dunărei nu se vor înroşi de sân. tgeSe tor; te »a fi dat doar acestor vnduri a purta faima acestor Dorobanţi şi a spune Mării Negre că pentru un moment acolo 'şi vor lărgi orizontul , şi că nu va treca mul t până să vie vremea să se în< tindă încă peste alte hotare, în spre care dreptele lor aspirajiuni îi îndreaptă.
„Ce să ma i vă spui a l t ? Nădejde şi credinţă în Dumnezeu şi în înaltul destin al Ţărei voastre.
„Scumpi i mei amici, aţi făcu» b ine că aţi venit, căci a veni a c J este a vă r u g a şi a vă r u g a este a spri j ini m a r e a voastră cauză.
„Dacă n u o serviţi toţi cu armele în mână , veţi şti totuşi să o apăraţi şi să r "iţi pen t ru ea, pen t ru Pa-tri- Í .
(Va urma).
Războiul anecdotic ln tranşeele din Alsacia. Sub brazii Vosgilor alsacieni,
vânăh r îj alpini au săpat cu grijii, au_ r ându i t cu dibăcie, au mobilat chiar cu gusl. tranşeele, unde şi-au făcut domiciliu provizoriu. — la depărtare de câteva sute ' de metr i de u u ş m a n .
Nimeni Î ar fi crezut, că soldaţii aceştia de munte , aşa de sprinteni, vor m â n u i lopata şi sapa cu atâta meşteşug.
Copiii i t a l ia , spunaa un căpitan, au lucrat cu sapa, cu o admirabi lă pricepere. S'ar părea că lucrăr i de soiul acesta au făcut totdeauna. Ei se folosesc de ce le cade în mână . ca să perfecţioneze instalaţ iunea lor provizorie şi S'G înfrumuseţeze. In aceste t ranşee, trăeşte atâta veselie încât e peste pu t in ţă să n u se uite, că s tau între părefi de pământ , cu acoperiş de frunze şi în miros de paie u mede.
Cameri le soldaţilor sunt aşa de frumos rândui te , încât se dovedeşte o r a ră grijă de elegantă.. lai sub amenin ţa rea cont inuă a obuzelor şi a bombelor , e leganţa este, fără îndoială, u n raf inament de eroism. Soldaţii g lumesc între ei cu voioşie şi aşteaptă cu tenacitatea matur i tă ţe i , căci sunt hotărâţi să înfrunte, dar, ma i ales sunt înfierbântaţ i de ambi ţ iunea de ä n u ceda. Ei spun cu u n fel de indiferenţii su rpr inză toare : ,.Q-boseală? Dar .ce - i s tarea aceasta? Există poate cuvân tu l ; dar noi nu cunoaştem decât încordare la lucru"
S'a înoptat, în tuneric complect. Vântu l a început să bufniască. l una înaintează sfioasă din ascunzişul brădeiu lu i negru. E o tă cere majestoasă. Inamici i sunt desigur impresionaţ i şi ei de liniştea aceea sacră şi dau d r u m u l u n u i proectil v ră jmaş ca un gând pr ibeag de ură , căci nu pot pă t runde faina frumuseţi i . Francezi i au auzit vueful dârz al proecti lului .şi r ă spund cântând cu vehemenţa nădejdii lor de triumf „Marseilleza".
Notele fulgerătoare ale acestui imn, vestitor de isbânzi şi omenie, par încărcate de e lanul d u m -nezeesc al sub l imulu i . Soldaţii a-cum înţeleg, că e un cântec de mântu i re , d u p ă ce a fost o chtj mare războinică. Şi depar te , departe imnu l acesta loveşte coasta munţ i lor , repercutându-se î n unde de sfântă nădejde, potolind aspr imea dârză a celor cari ar cuteza să m a i răpeadă u n proectil.
* O scrisoare. (După Le Figaro) . Vă mul ţumesc nesfârşit pen t ru
îmbrăcămin t ea t r imisă . — îmij era cu atât mai necesară cu cât
t impul s'a răcorit. Pen t ru momen t sun t perfect de bine; mul ţ i ca; na razi însă au răcit .
Acum, nu s u n t lupte m a r i . au fos' câtva t imp în u rmă , îngrozitoare. Ziua şi noaptea, t unu l bubuia fără încetare. Lucrăm acum terasamente §i galeri i subterane . Azi d imineaţă a m părăsit lucru l ; am fost la douăzeci d e met r i de pr imele lor tranşee. Ziua, îndată ce vedem pe vreunul de-ai lor scoţând capul , t r agem drept la ţ intă câte u n glonţ. Vânători i alpini sunt ingenioşi. Au instalat' un p iano mecanic, care merge toată z iua. Germani i au adus şi ei u n u l şi când francezii isprăvesc o bucată , ge rman i i îucep alta.
Dar am avut şi pierder i . Luam masa. când u n obuz căzu drept la mijloc. Vagmistrul a fost rănit morta l , s ă rmanu l . Peste noapte a m plătit pierderea.
Surorile de caritate. (Povestirea unu i răni t ) .
„Regimentu l nostru trecea pent ru a doua oa ră pe l in ia de urmăr i rea germani lor , care se retrăgeau. Medicul-major este înşt i inţat că trei răni ţ i de-ai noştri se refugiaseră la p r imăr i a satului din vecinătate. Doctorul, însoţit de brancard ie r i plecă imediat şi găsi la p r i m ă r i e pe cei trei ră-nţi . t ransporta ţ i aolo de două su-, ror i de acaritate. A doua zi satul acela fu bombarda t , incendiat , mai mu l ! de jumăta te nimicit . Toţi locuitorii au fugit, a fără do cele două surori de caritate, care nu şi-au părăsit bolnavii .
în t reba te mai târziu, cum au r ă m a s eîe în p răpădul acela de bombardă r i şi foc, ele au răspuns cu s impli tate:
— Nu puteam pleca; cum era să ne lăsăm bolnavii?
Alături de surori le de caritate sunt. infirmicrile, care cu un admirabi l devotament îngrijesc, de răni ţ i .
P e n t r u © r ï - c e r e c l a m a g i u l ) » s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e i d -n ï ï a l l o u a i t s u n t r u g a ţ i a a t a ş a ş i u n a dî t ) benz i l e* c u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Literar», c o n t r a r , r e c l a m a i i u -n c a s a u s c h i m b a r e a d e a« d r e s ă n u v o r f i r e z o l v a t e .
8. — No. 34. UNIVERSUL LITERAR Duminieă, 23 August 1915
LA 13 A.N1 de OSCAR JUETE1V 1ER
Alunecând ca umbre le , ai fi putut crede că pensionari i d-nei Massabielle, se temeau ea n u cumba şă t u r b u r e părea locatarilor, p r in v reun zgomot oarecare. Tot aşa şi Iosif, •ervitorul, căruia vechile le* ga tur i cu aceşti clienţi ecle* siaşti, îi dăduseră înfăţişarea unui adevărat frate laic. Faţa 8a slabă, lungă, spre cer, îl făcea să semene de m i n u n e cu acei Francois d'Assieses, cu mutre le pocăite, cu mâini le împreuna te , cari împodobesc galantarele străzii Bonapar te .
P a u l de Vitresac era singur u l s tudent în drept al pen-eiunei; doui t ineri ceva mai în vârstă decât el, formau, d i m p r e u n ă cu vicontele, clientela laică. Unul , funcţionar într 'o l ibrăr ie cu cărţi religioase, nu venea decât seara; celălalt îşi aştepta admi terea In seminaru l Saint Sulplice şi s tudia teologia în tovărăşia păr in te lu i Juvigny.
Ce om de ispravă, păr intele Juv igny !!! El predica în fiecare an la Saint-Sulplice, în postul Crăciunului şi al Paşte-lui . Mic de s tatură, grăsul iu , voios şi b l ând ca u n copil, a-eest dominican cum se cade, făcea b u n ă impresie , sub roba ea albă, cu mâneci largi . Independent ca mai toti coreligionari i săi, refuza to tdeauna propuner i le ce i se făceau pent ru a locui în mânăs t i r i sau Ia preoţii la ic i ,—rămânând u n u l din oaspeţii credincioşi ai d-nei Massabielle.
Acolo, cel puţ in era ca la el acasă şi pu tea să stăpânească, delà înăl ţ imea reputaţ iei sale de orator şi de om de spirit , pe toţi pensionari i hotelului . A-colo el era. Dumnezeu şi şase luni, cât lipsea, era aşteptat
şi dorit de toată lumea . Un alt pensionar era abatele
Brecard, preot l iber. Acesta, căruia averea îi îngăduia să
n u primească nici o slujbă o-ficială, îşi consacrase întreaga viaţă studiului de drept canonic. In toţi anii, petrecea săptămâna sfântă la Roma şi apoi se'ntorcea în Par i s , cu-fundându-se din nou în studiu.
Deocamdată lucra la un tratat, în latineşte, De catsitate, ~ u n fel de compendiune , în care adunase şi s tudiase tot cea ce scriseseră alţii înaintea lui sup ra acestui subiect.
Voinic, cu u n nas ca de vultur , to tdeauna cu ochielarii în nas , cu mâin i le lungi , picioarele cam butucănoase, pă ru l l ins, lipit la tâmple şi tuns înt r 'un chip cu totul neobişnuit , pă r ând că are n u m a i 35 de ani , o pr ivi re mistică şi o înfăţişare de pustnic . Astfel era abatele Brecard. In afară de aceşti pensionari statornici , clientela se ma i compunea şi din preoţi , în trecere pria Par i s .
P a u l de Vitresac se scula de diminea ţă la 7, se ducea 1» Saint-Sulplice ca să asculte lit u rgh ia făcută de păr in te le
Juv igny şi se 'ntorcea acasă pen t ru a p repara cursur i le . La ora i i , un clopot, aşezat în podul casei şi a cărui frânghie a t rna tocmai într 'o cămăruţă de sub scară, anun ţ a pensionarilor că era ora p rânzului. Toţi eşiau din camerile lor şi se a d u n a u în sala de mâncare. Fiecare se 'nch ina în tăcere şi se aşeza la masă , la u n semn făcut cu m â n a de păr intele Juvigny. D-na Massabielle sta 'n capul mesei, ceilalţi la dreapta şi la stânga. Şi 'ncepea discuţia.
Păr in te le Juvigny povestea câte şi mai câte despre odoa-rele bisericeşti şi în t reaga asistentă se topia de plăcere ; sau spunea anecdote contra iezuiţilor şi capucinilor, din cari se pu tea vedea câtă u r ă şi duşmănie poar tă u n suflet un domin ican , care se respectă, cont ra acestor două vestite ordine religioase.
Şi d-na Massabielle, r âzând cu hohote, exclama :
— Ah ! păr inte , destul ! încetează ! P rea e prea !
încura ja t de succesul povestirilor sale, păr inte le Juvigny cont inua, până când abatele Brecard scandalizat , lua cuvântu l :
— Ei păr in te ; aibi milă ! Cari tate !
— Ei, asta-i acuma ; cea ce vă spus să r ă m â n ă între noi ! Trebu ie să mai r âdem niţel , ce na iba ! Altădată, discuţiu-nile lua o în torsă tură gravă, serioasă.
Elevul păr in te lu i Juvigny începea discuţii cu caracter religios, p e cari de regulă păr intele Juv igny le susţinea cu o vervă îndrăci tă , în t imp ce abatele Brecard le combătea cu obişnuită sa vechemenţă .
— Am s tudiat această ches-i m e în car tea m e a ,,De cari
tate", striga acesta, şi cu „Sf. Augus t in" în m â n ă pot să-ţi dovedesc...
— Nu poţi dovedi nimic d-ta!, întrerupse părintele Juvigny, sau chiar dacă poţi, fii sigur că nu mă vei convinge niciodată. Veacul nostru este conrupt până 'n m ă d u l a r e !
Toate tratatele din lume n u vor pu tea în l ă tu ra acest adevăr . Spir i tul e tare, e pu te rn ic ; carnea-i slabă !
— Cu alte cuvinte, să l inguşim, să ap robăm pat imi le o-menire i ! Niciodată, r iposta a* bâtele Brecard, cu hotărâre . Ah ! Vorbeşti de carne, patimi le t rupeşt i au p ie rdu t lu
mea. Carnea, iată d u ş m a n u l ce t rebuie să combatem fără încetare, fără odihnă.
Şi abatele fericit că poate să-şi a ra te părer i le într 'o chest iune ce-i era dragă, t u n a şi fulgera contra desfrâului care cangrenează clasele de sus ale societăţei şi care amenin ţă să facă din omenire o cloacă In care sufletile şi virtuţile se vor prăbuşi, în timp ce ea «ingurtfc, carnea, infamă şi strălucitoare, se va ridica triumfav toare, amen in ţ ând lumea şi t răgând-o spre pieire
Pen t ru ca s'o isprăvească păr in te le Juv igny se ridic%, spunea cuveni ta rugăc iune şi discuţ iunea nu reîncepea de* cât seara, la cină.
P a u l de Vitresac n u se a-mesteca niciodată în discuţie; el asculta cu atenţie, s t răduin-du-se, fără însă a izbuti , să-şi facă o ideie jus tă a supra subiectului ce sfâşia pe cei doui preoţi , asupra cărnei . Seara, după ce-şi petrecuse ziua înt reagă cu nasul In cărţi sau în societatea celor doui apostoli ai bisericei, când se afla singur în odaie, s imţea un fel de indispoziţie, de nelinişte, care câteodată, semăna a frică.
T â n ă r u l acesta, crescut în mijlocul munţ i lor sălbatici, o-bişnui t cu s ingurăta tea cura tă şi l inişti tă a sudu lu i , t r e m u r a când venea seara, în casa asta m a r e şi tăcută. F lacăra lămpi i făcea să joace pe pereţi u m b r e şi figuri fantastice, misterioase — şi a tunci , fără să vrea, da fuga la fereastră şi pr ivea a-fară.
Pr iv ind piaţa, întunecoasă, l umina t ă pe alocurea, se l iniştea pu ţ in ; ceva neînţeles îi ţ in-tuia ochii asupra lanternelor roşii şi verzi delà omnibuzele ce s t răbăteau în tunecimea stră
zilor învecinate, d i spărând brusc pela colturi .
Trecători i aceia grăbi ţ i ce m e r g de-alungul trotoarelor, sub l u m i n a vie a becuri lor de gaz sau cari dispar în u m b r a ziduri lor delà biserică, îl interesau fără să ştie cum şi pent ru ce! Atunci , fără vreun scop precis^ n u m a i pent ru a-şi învinge reaua dispoziţie, Pau l ieşea. La r ându l său, t raversa piaţa Saint-Sulplice şi o lua pe bu leva rdu l Saint-Germain, a-poi da în răspânt ia Odeonului. I se părea că merge pe u n păm â n t mişcător; avea senzaţia ce încearcă un călător care pune p r i m a oară piciorul pe un vapor.
Pe m ă s u r ă ce se apropia de răscruciul celor două bulevarde, Saint-Germain şi Saint-Michel, se s imţea orbit de luminile vii ale galantarelor , asur* zit de s tr igătele şi cântecele lucrători lor de fabrici, p ie rdu t \n acest dute-vino de trăsuri şi pietoni.
Cu toate acestea, turburarea ce simţea îi făcea bine, îl fermecase!
Simţea bine asta şi se silea din răsputer i să p u n ă frâu a-cestui început de beţie sufletească! Ce b ine înţelegea el 9 -cuma pe d-na Massabielle! Ce dreptate avea dânsa când nu mea Par i su l : Babilonul Modern!
Nu, zău aşa, femeea asta gra-: să, avea uneor i şi drepta te!
P a u l de Vitresac, urcă bule^ vardul , mergând iute.
— D-le, nu-mi dai un аіч rop!.. .
— Drăguţule , ha i cu mine! Ce? Nu vrei?!
F ă r ă să j ă spundă , tânărul îşi grăbea pflşii, dezgustat , s t rângând Ju putere mă tăn i i i e din buzunar , pe cari i-le dădu* se abatele Bernadet. N'avea dreptate bietul abate când B recomandase să nu se lase Ы voia ispiteior; de fapt nu meritau a tâta grije şi atenţie.
Când Paul de Vitresac, er*
când >*e d o u ă sau trei ori bu .e vardul , îşi obişnui pr iv i r i le specia olul străzii , când simtf asfaltul m a i solid s u b picioarele saie şi cân^ se ma i l in.şu puţ in , e aşeză Ія ' m a s ă pe fcî-' а ьа c&ienelei Vachette şi luă u n sirop. D-na Massabielle îl povăţuise să n u se ducă nicioda tă în cafenelele u n d e femeile, singure, sunt îngădui te .
— Aci, d ragu l meu , la Vachette, se a d u n ă t ineri i de seam a d-tale şi c u m se cade!
Şi pe u r m ă , n u vin c rea tur i d in celea nenorocite şi depra* vate!
La ora 11 se întorcea acasă, obosit, dar uşura t , sau aproape , d e acea greu ta te ce i se punea pe suflet, zilnic, la aceiaşi oră!
In acest t imp , anul nou se a-propia . Pau l se p l imba , ca de obicei, pe bu leva rdu l Saint-Michel; aşezate d in d is tantă în dis tanţă, ş i rur i întregi de barăci se în t indeau dea lungul bu leva rdu lu i până în spre grăd ina L u x e m b u r g u l u i . Se oprise în loc ca să asculte pehlivan niile u n u i negustor a m b u l a n t , „negus to r de şerpi" , când auzi că-1 str igă cineva. Se întoarse! E ra Gustav Dalt in, un tânăr pe care-1 întâlnise Ia facultate. Dalt in, u n vechiu elev al le-suiţilor, plăcuse d e l a început lu i P a u l de Vitresac. De atunci u n fel de prietenie sinceră se legase în t re cei doi t ineri . Ză-r indu-ş i pr ie tenul , Pau l se înroşi până în vârful urechi lor . Daltin e r a la brat cü o femee.
— Nu te scandaliza, mon cher, îi zise acesta, în t inzân-du-i m â n a , este o pr ie tenă a mea, Leont ina Negro. . .
P a u l de Vitresac salută; foarte stânjenit de altfel. De abia p u t u să a runce o pr ivi re asup r a nouei sale cunoştinţ i . Nu semăna de loc cu celelalte pe cari le întâlnise pe la colţuri de s t radă sau pr in beră r i i . E ra o fată b ine făcută, cu talia sub-iţre şi cu şolduri le f rumos rel iefa te ; faţa sa, fragedă şi cura tă , pă rea a n u cunoşte nici p u d r a de orez şi nici laptele antephel ic ; buzele cărnoase, roşii , de u n roşiu sângeros, o-chii căpru i şi mar i , un nas drep t cu năr i le diletate, ceeace da u n farmec răp i tor feţei sale.
De s u b b o r d u r i l e pălăr ie i ţ ă răneş t i , r id icată într 'o par te , î n ch ip ş trengăresc, a t â rnau câteva fire de păr creţ, negru ; mâin i le însă, împodobite cu fel de fel de inele, păreau ceva cam m a r i . Din făptura aceasta, exalta un fel de par fum de sănătate şi de pu t e r e : părea o fată dela m u n t e sau dela ţară, ră tăc i tă p r i n cartieru l lat in.
(Va urma).