Anul XXXI . —- No. 17. S BANI IN TOATA TARA 5 • ' 1 ^ „ u c A 2C> Apr i l ie 1915

UNIVERSUL LITERAR A B O N A M E N T U L

L I 2,($0 A N U A L Abonamentele se ac

nume' pe un an.

C U L A B O H A T O H 1 1 A C E S T U I - N U M Ă R

C. Ciocazan, I. C. Vissarion, Maria Al. Hina, Ioan Dragii, Em. M. Drossino,

V. Anestin, C. A. I. Chica, M. Strajanu, C. Scurtu, etc.

A N U N C I U R I Linia pe pagina 7 şi 8

Sentinela câzaceasra la graniţa austriaca

2 — No. 17 UNiyERSUL LITERAR Duminică, 26 Aprilie 19*5

Războiul anecdotic Gornisüd. Băiat în cofetărie înainte de de­

c lararea răzoiului , J ean a fost mo­bilizat ca gornist . Dela începutul ostilităţilor, Jean s 'a distins pr in eroismul lui, ceeace i-a adus me­dal ia mil i tară , fiind de 3 ori citat în ord inul de zi. Intâiaoară, a fost citat cu menţ iunea , că r ă m a s sin­g u r ca gornist, Jean a sunat cu îndâr j i re îna in tare şi a târâ t pe ca­marazi i săi la asalt.

A douaoară, o rd inu l de zi ci­tează, că Jean luând par te la u n atac, a sărit în t r ' un t ranşeu duş­man. Aici a omorî t 17 germani şi în. cele din u r m ă a scăpat de toate primejdii le, revenind între cama­razii săi.

A treia citaţie semnalează, că Jean t r imis în recunoaştere , a răbdat două zile şi două nopţi de foame şi de sete, aducând date foarte bine de utilizat de către co­m a n d a n t u l bata l ionului său.

Dar eroul gornist într'o lup tă a fost rănit la m â n a dreaptă. In spi­tal, s'a bolnăvit mai rău , de n e r v i cerând să fie t r imis d i n nou la front, fiindcă el nu poate sta bol­nav.. Fran ţa are nevoie de eroi.

Răzbunare. La coltul unei păduri lângă un

sat ocupat de germani , t rupele franceze au pr imi t o r d i n u l să facă u n popas. In t impul acosta, pe icând soldaţii mâncau, au văzut iapropiindu-se de ei un grup de [soldaţi ge rmani . Masa a fost în­t re rup tă , o g r ind ină de gloanţe a risipit pe to(i inimicii , din faţă şi de jur împre ju r nu se zăriau de cât cadavre. T rupa franceză şi-a stabilit aci cart ierul şi a doua zi scena s'a repetat.

Germani i îngroziţi de sigur de cele petrecute nu s'au mai arătat, i a r ţărani i au început t imid la în­ceput, ms i pe u r m ă cu cura j să iasă la munca câmpulu i . Peste o : lună, t rupele franceze au consr-derat că trebuie să-şi schimbe car­t ierul întrucât aci nu mai aveau nimic de făcut. Germani i au pân-

" d i t deplasarea t rupelor franceze cărora a căutat să le ia imediat locul şi ca să-şi r ăzbune , p r i m a gri je le-a fost să d is t rugă din te­melie satul, iar pe locuitori să-i •spânzure de câte un copac din pădure .

4-ОгйопгпЦа. Un t ânăr locotenent, în p r ima

bătălie la care lua parte voia să se avânte cu toată compania lui. de îndată ce a auzit bubuiturile de a rmă a inamicului . Ordonan­ţa lui însă. un h indus , îl apucă de mâin i , îl aşeză jos spunându-i:

— încă nu domnule . Gloanţele inimice şuerau deasu-

ipra capetelor lor; locotenentul ge­rn ia de enervare sub s tăpânirea bra ţu lu i viguros al h indusu lu i .

Dinţr 'odată însă- se auzi răsu­n â n d semnalul de încărcare. A-îunci ordonanţa l iberă pe locote­nent şi cura.ei osul h indus , el cel dintâi pomi în fruntea trupei str igând c a ! îl lua gura

— Inninte ' +

Cel/rea in sleie. Trupele h induse sosite în Fran­

ţa n u m ă r a în rândur i l e lor şi câţiva b r a h m a n i . Unul dintre ei, cel mai savant, se pare un bă t rân cu barba mare şi cu înfăţişare de ascet. Kaya Antira a făcut u rmă­toarea prezicere.

Citind în stele, Kaya Andra a spus, că W i l h e l m II este născut în constelaţia Vărsătorului , stea care însemnează: s ingurăta te , exil si boală. Al patruzeci lea an al domniei sale i-a fost apogeul (1899). .Sănătatea sa va fi grav a-menin ta tă între 53—58 ani. Anu l 1915 îi va aduce groaznice neno­rocire , ma i ales în Iunie, Iulie şi

Decembrie . Dar căderea definitivă îi va fi în p r i m a jumă ta t e din 1916.

Cursa. In t re tranşeele franceze şi cele

germane , distanţa era cam de 50 m. Francezii ştiau tot ce se petre­ce la inamici, graţ ie u n u i soldat alsacian, care ştia b ine nemţeşte.

lati'o zi franţuzii au auzit pe ge rman i vorbind între ei, că pâ-nea nu le ajunge şi e ele foarte rea calitate.

Ce şi-au zis, francezii? E pri­lejul de a le juca o farsă. Şi după îndemnur i l e unu i alsacian, în t re sârmele de fer d in t re cele două tranşee au aşezat o cursă de lup , î u n ă u n t r u l căreia au avut grija să aşeze o bucată de pâine proas­pătă şi albă.

Venind ora de repaos, fiecare d int re inimici căuta să ridice ca­pu l şi să privească în afară, de ju r împre jur . Un ge rman zări pânea şi fu ispitit să se chică s'o ia. P i anu l îi era cu atât mai surâ­zător, cu cât în t ranşeul francez se s imţea o linişte desăvârşită.

Să duse s ă rmanu l şi când să p u n ă m â n a pe pâine, fu p r ins cu putere de cursă, încât bietul ger­m a n scoase nişte urlete îngrozi­toare. Câţiva soldaţi francezi apă­r u r ă deasupra tt-anşeului şi ce­reau voe germani lor să le salveze camaradu l .

Tratat ivele au ţ inut prea mul t însă, p re lungind chinur i le neferi­citului pr ins până la ex tenuare .

* Comhionul. Trenul sanitar era gata de ple­

care, tocmai atunci însă se semna­lează, că un soldat rănit la picior venia cu greu, voind des igur să se urce şi el în tren.

— Un moment. Aşteaptă cheamă pe şeful de post, s m să-i dau un comision înainte de a pleca, stri­gă rănitul care îi dădea toate os­tenelile să ajungă mai repede la tren. Ы sfârşit, ajunse se duse la sergentul, şeful convoiului şi-i spune:

— Uite, în t impul unei lup te cu baioneta, am s t r ăpuns capul unui german . N'a căzut imedat . s'a_ ге^ pezit cu violenţă asupră-mi şi când mă pregăteam să-i mai aplic o lovitură, şi-a ridicat braţele în sus, să s tau. M'am oprit şi mi-a vorbit în cea mai aleasă franţu­zească să iau acest portret, cea­sornicul şi punga ca să le t r imet soţiei sale, pe adresa aci notată.

— Eu, domnu le sergent, poate voiu sta mu l t în spital şi n u voiu putea duce acestea Ia adresă, d-ta însă, fiind sănătos, vei fi bun să execuţi comisionul mor tu lu i .

* Mama. Având bărba tu l locotenent, u n

copil căpitan, u n al tul locotenent, şi u n altul soldat, toţi la front, fe­meia a plecat la un spital ca să îngrij iască de răni ţ i .

P r in t r e cei din u r m ă bolnavi era şi u n marocan , Ahmed.

Ahmed n u ştie n ic iun cuvânt franţuzesc şi caută să se înţeleagă cu cei din jur , mai mul t p r in ges­tur i .

în t r 'o zi, d-na m oferă l imona­da. Ahmed refuză. Ii oferă apoi o portocală. Alt refuz. D-na voi să ştie ce are Ahmed, de este aşa de hotărî t să nu pr imească nimic. Ahmed apucă m â n a d-nei, o duce la pieptul său, i-o aşeză pe ma-mele şi 'ncepu să .strige: pif, pif.

D-na a înţeles că e vorba de lapte şi lăsă pe Amed să sugă ca u n copil.

Mai târziu Ahmed explică unu i alt marocan, care ştia ceva fran­ţuzeşte că regretă mu l t că d-na — soţia locotenentului , pe care el o socoteşte ca m a m a lui. nu poate să-1 hrănească cu lapte.

re albă pe care s'a aşezat un că­răbuş galben, se înclină sub greu­tatea acestuia şi parcă ar zice Noapte bună...

M i m y F r e a m ă t .

Michiduţă L C. VISSARION.

P E Ï S A G I U Pe pajiştea verde îşi lungesc

umbrele sălciile bătrâne, ale că­ror vârfuri mângâiate de adierea înscrărei fac ca frunzele lor să tremure sfios...

Şoseaua croeşle peste câmpuri o panglică creme-murdară ce se perde în depărtare la poalele unui crâng1 albăstrui...

Dela baza stâlpilor de telegraf <ч' se Înalţă iu aer pornesc linii hing, de umbră ce taie şoseaua ne-a doua...

La apus. soarele este un cerc sb ulucilor ş.i incandescent, fără culcare definită, în mijlocul unei pânze enorme pe care sunt pic­tate toate nuanţele de roşu şi printre rupturile ei se vede nean­tul verzui. .

Colbul ridicat de pe o şosea ce nu se vede. luminat de ultimile raze ale soarelui ce salută pă­mântul, face să fie văzut ca o puz­derie de picături purpurii, cu stră­luciri de aur — in timp ce o f loa-

N'o rămânea nimic... Amestec bizar de su/erinfi mie- viata, De bucurii şi vise; Şi peste aceste toate, cădea-va ceata Citării, rând fruntea-mi rece voi. pune Sub piatra vecinică, de pe mormântul trist. N'o rămânea nimic, nimic, nici nvme Din cele astăzi scrise, Sici Ca trăit pe aici stingher, un suflet trist.

De m'ameţeşie cândva dorul, o clipă Şi-mi râde firea 'ntreagă. Mă atrage ca prin vrajă, ca o aripă Uşoară, suflarea poeziei şi scriu Lungi pagini după pagini şi vine visul Mereu înşelător, când frumos, când pustiu. M'alintă sau mă leagă Cu desnădejdea. pi adoarme vecinie visul.

Amestec bizar de suferinţi mie- viaţa. De bucurii şi vise; Şi peste «ceste toate, cădea-va ceaţa

Uitării, când fruntea-mi rece voi pune Sub piatra vecinică, de pe mormântul trist. N'o rămânea nimic, nimic, nici nume Din cele astăzi scrise, Nici c'a trăit pc aici stingher, un suflet trist.

Maria Al. Hina

Într 'o zi după prânz Michidu­ţă, diavolul cel mai poznaş d i n t r e diavolii cei mai mici, işise cuj maică-sa clin adâncat ura benlului; dela Podu-Tomii , şi pe mal, la adăpostul unor mărăcini , stau jos să se mai încălzească la soare.

I a rna şi-o petrecuseră în iad şi avusese foc şi că ldură din dăstul , dar în p r imăvară , viindu-le r în-du l să iasă pe coaja pământu lu i , veniseră o puzder ie în t rcsgă , şi

Michiduţă îşi alesese locul în apa bentu lu i , iar m a fiind încă rece şi pielea cam ne 'nvătata , diavo-liciul cam clănţănea de frig.

Cum stau ei pe mal . Michiduţă cu capul în poala masei, îi poves­tea din isprăvile lui diavoleşti, mă-sa r îdea şi se bucu ra în in imă de isprăvile d ibaciului ei copil. După fiecare poveste sfârşită. Mi­chiduţă mai adăoga şi câteceva observăr i par t icu lare d 'ale lui , până spuse şi u n a cu mul t înţeles pent ru n e a m u l diavolesc.

— „Dar acuşi mamă , m'am lă­sat de reutăţ i!

— Tu!? se m i r ă mă-sa — Eu... Mă-sa îi înfipse m â n a în lâna de

nor negru şi creţ şi-1 asvârl i ca Ia t rei paşi.

— Da ce faci mamă? — Păi dacă tu 'ncepi să fii bun ,

ce d rac ma i eşti?... Te faci duş-nranu nostru şi pr ie tenul lui EKzeu!...

• S iă i m a m ă să-ţi explic, că tot drac a m r ă m a s şi tot aşa mi-e g â n d u l să r ă m â i . Dacă eu gândesc altfel decât mu l ţ imea celorlaţi în­cornorat , e că n u ş t iu c u m s'a fă­cut, de a in t ra t mai m u l t ă min te în capul meu... Eu văz, că neamul diavolesc e u n neam de spiri te proaste, cu toată m a r e rău ta te a •diavolilor.

— Fugi . fugi!... proclete, auzi ce gându r i ! zise mă-sa.

— Ai r ă b d a r e maică... stăi. că de abia a m început. . . .

— Nu, nu... răcni mă-sa. — Stăi. stăi să-ţi dau pildă....

Er i , m ă aflam cu Scărăbuţă pe d r u m . Tocmai atunci Florea Tul -teanu venea beat dela câ rc iuma lui loni ţă Neacşu. Scărăbuţă , zor nevoie, să se ducă şi să-i încurce picioarele, să cadă ia noroi . Ce e drept , noroiul e ra c iu l ama cu ra t ă .

Eu i-am zis să-1 lase 'n pace, că tot al nos t ru e el; dar el, nu : sà-1 tăvălească p r i n noroi .

— Mă băete mă . i-am zis eu, nu mai face fleacuri d'astea, că îl înveţi să nu se mai îmbete. Şi dacă n'o mai mirosi a basamac , a vin, n'o mai sta bleg şi prost, cu ochii t u rbu r i în cap. D-zeu n'o să se mai scârbească de el. şi atunci ni-i ia din mână nouă.

El nu . că-i pune piedică şi bas-tal Şi s'a repezit, la el. a băgat coada pr in t re picioare-i şi când 1-a trântit odată, a săr i t noroiul în sus, de mi s'a pă ru t , că a secat la­cul. Când s'a scula t în sus, plin de sus până jos, a 'ncepul să ne 'n jure ne noi şi să zică:

— ,,Drace, drace, coada-U face: da şi eu dac'oi mai face. să mă chinui c u m ţi-o place".

— Ei şi ce te sperii de-o vorbă beţivească, îi r ă spunse mă-sa.

— Mă tem, fiindcă beţ ivul ăsta e om hotărât . A zis odată că nu va mai bea basamac şi ţuică şi n u mai bea decât vin. Dar dacă n u o m a i bea nici vin, a tunci nu ne scapă d in mâini? P e n t r u asta zis-am lui Scărăbuţă să nu-i mai facă nici u n rău .

D .m UNIVERSUL LITERAR No. 1 7 . — 3

Mă-sa îi r ăspunse : — Beţia este îndradevàr m a m a

răutăţilor, dar chiar dacă s'ar lă­sa el acum, tot se va apuca de alte rele începute de mul t : va j u r a strâmb, va înşela pe oricine ó pu­tea şi va băga zizanie în toţi. Şi pentru astea, tot în ghiare le noas­tre cade. T u însă, să gândeşt i ast­fel, să nu ma i faci rele oameni­lor!... Ce fel de diavol ai mai fi?

— Mamă, mamă, cântăr indu-mi coada în mul te zile de şedere, a m avut t imp să mă bat cu gându­rile, cum coşu cu fumuri le . Ü-mid până nu vede pe dracul , nu se închină la Dumnezeu . Ştii ori nu ştii asta?.-. Până hu se vede umflat de taica bătrânii , n u stri­gă: sări Doamne, că m 'a luat nai­ba!...

Nu e mai bine să lăsăm noi pe oameni în voia lor? Să ne tăgă-duim din răsputer i . Să nu vază nici într 'o parte, nici în alta exis­tenţa noastră.. . Numai aşa. văzân-du-se liberi, ne înfricoşaţi de ghia­rele noastre, n'o să ne s imtă nici pe noi şi nici pe Dumnezeu şi a-tunci cu câtă t ragere ele inimă, cu câtă dibăcie nu şi-ar face de cap!... Şi voi, diavolii ăştia mă­runţii, nici nu pricepeţi ce me­şteri sunt ei să-şi facă s ingur i de cap!...

In vremea asta se apropiase ele mă-sa şi iar îşi culcase capul în poala ei. Mă-sa acum părea că-l pricepe şi căzuse pe gândur i . Un copilaş cu păru l galben, şi inelat fugea naintea mă-sii pe d r u m u l delà sălcii. Michiduţă îşi a runcă ochii. îl văzu şi apoi se făcu că nu-1 vede.

— Uite nu copil... îi vorbi mă-sa.

— Ce-mi pasă, îi r ăspunse Mi­chiduţă, numa i sunt de părere ca dracul să se ţie morţ iş după co­pilul mic. Mie trosneşti-mi mă-treaţa mai bine .

Mă-sa începu să-i caute iar în cap şi el să-i- spuie, făcându-se că nici nu are grijă de copil: ba încă •să amăgească pe mă-sa, îşi u r m ă vorbirea înainte.

— Să vorbim de Laboşu Bu­zatului... Cât de lioţ nu e potlo­garul ăsta!... Câte h a m u r i nu le-a lăsat pusti i , câţi cai n 'a furci, câte case n'a spart ; câte brazele de' pământ n 'a furat. Boerul i-a

spus odată: nu e Dumnezeu! Un logofetel al sa tului , i-a spus altă­dată: nu e dracu. F r â u l lui s'a rupt. Nebun, prost şi lacom s'a repezit în lume: bate. în jură , fu­ră, ucide... E al nostru, ştiu. dar ia să se arate lui Scărăbută , şi atunci cu adevărat ne scapă din mână. Vă:;ând <ă noi diavolii suntem, popa o să-i spue că şi Dumnezeu este şi începe să se po-căiască. Cum Dumnezeu nu vrea moar t ea păcătosului, ci îndrepta­r e a lui, ce ne facem? Ne scapă, îşi asta nuami din pr icina prostii­lor u n u i a ca Scărăbută!

Ştiu gândur i l e botului ăsta Sunt ca aie tu tu ro r celor plini

'<le păcate: „Bine ar fi să nu fie Dumnezeu: că cie-o fi. ne-au luat diavolii" Ştiu că păcătoşi ele â.ş-tia. de le-ar sta în putere , ar u-'cide fie Dumnezeu , ca să scape de răspundere, dai- dp.că noi şi nu putem, dar ei?...

— Copilul se învârteşte pe lân­gă tulpina unei sălcii. îi .spuse mă-ss. Mama lui .•'dună lemne .

- - Da hisă-mâ, mamă. ee zor am... îi r ă spunse ir.r Michiduţă. Şi îşi • u rmă g â n d u l .

— Dracii ce se arată oamoniîo; ' sunt proşti... îi îi-.jiîcoşeazâ ile-i trimit pe toţi la Dumnezeu . D'aia eu nu mai vreau să fac rele oa­menilor şi acum, lasă-mă să aţi­pesc niţel.

El închise ochii si mă-sa se mise pe gândur i la ce vorbise fii-său. I se părea şi ei, că are drepta te în­cornoratul.

Trecură câteva momente , când deodată s'aiizi un răcnet scur t şi o bnfneală. 'Când se uită tartori ţa, văzu copilul înt ins lie jos sub

Infanteria germană aşteptând semnaţii! sie atac

salcie, iar mă-sa viind pe fuga să-1 ridice;.

— Maică, maică. Michiduţă, zi­se diavoloaica...

— Ce e mamă? — A căzut copilul elin salcie. — Treaba lui! Şi el închise iar

ochii, zâmbind foarte puţin. M u m a copilului ajunsese şi ri­

dicase copilul în sus, ce abia m a i gemea.

— Auliu, măicuţule. . . ce mai fu şi asta? Cine te puse să te urci sus, măicuţule? Dracu te învaţă, dracu tc urcă, dracu îţi făcu vânt?

Michiduţă deschise ochi. ascultă şi zise:

— Vezi fa mamă , auzi?... Dracul e negru , dar nu aşa de negru cât spun duşmani i lui. Auzi ce spune dobitoaca aie? Nu şezui eu ici, cu capul în poala ta. nu mă furase ciliar somnul?... De ce mă năpăs-tueşte?

Mă sa il privi cu dragoste şi-i răspunse :

-- Ei maică, lot dibăciile tale au fost şi acolo.... Te pricep a-cum!

Şi de bucurie , că a/e fecior aşa de dibaci, îi l u ă - c o d i ţ a - î n ghiare .şi i-o sărută în vârf, în vreme ce femeia, abia îşi d u c e a - î n braţe copilaşul căzut din salcie.

ÜJN „OCNAŞ" de IOAN DRAGU

Soklatul francez Paujölls, cel mai. tânăr invalid ; lângă el soldatul Robin intrat ia In-

yalizi în 1857

— Birjar! Birjar! — Poftim? — Liber? — Da, domnule , ureă-te.... După ce am schimbat dialogul

acesta cu au tomedonul unei birjí care staţiona în faţa unei case, unde lăsase de bună seamă pe cineva, m 'am urcat în vehiculul ce'mi era oferit, aşa de graţios, şi am pornit .

Era seară, o seară noroasă pe o s t radă cam lipsită de felinare; de aceia n u observai în p r i m a clipă nimic deosebit în ju ru-mi . Dar, când voii să mă înt ind în voe pe pernele t răsurei , mâna mea dreap­tă dete peste un obiect opac în forma unu i sul; îl r idicai şi îl a-propiai de unu l din felinarele tră­sur i i : da, era un sul de hârt ie .

îmi fac cinstea de a măr tu r i s i că în tâ iul meu imbokl fu să dau obiectul bi r jarului spre a-i îngă­dui astfel să-şi facă un titlu de glorie ducându-se să-1 predea po­litiei. Dar, curiozitatea, la r ându l ei. n u mă împiedeca să caut mai întâi să aflu ce cupr inde pachetul acela misterios. Pând ind dar , cli­pa când treceam pe sub un feli­nar, m 'am aplecat cât am pu tu t mai bine, ca să fur din goană, o rază de lumină . Am zărit scris pe sul un fel ele tilu; dar cum t răsura mergea destul de iute n 'am pu tu t deosebi decât .,In...".

..In..." ce? La al doilea felinar apucai sulul pe dos aşa că n 'am putut citi n imic; dar al treilea fe­l inar , coincidă cu o încurcă tu ră do I răsuri şi de t r amwaie , aşa încât mă simţii fericit că pot citi de la im capăt la celălalt inscrip­ţia de pe pachet:

, . l s i c ! 5 Í 8 « i i ' l k i m e ' » " '

,.1 nprt'siile lânii Silrio Pellico din strada Ronvană"

Nu mi-e ruş ine să spun că sim­ţii îndată dorinţa neînfrântă de a desface sulul . Der cum voiam să dau o dovadă ele eroism într 'o vreme când eroismul era încă scump, am răbdat până acasă. In clipa însă când mă aşezai la biroul meu, smulsei hâr t ia care învăluia sulul şi rămăsei cu un document foarte ciudat în mână . E ra oare

o fantezie sau r ezumatu l unei autobiografii? N 'am aflat nici p â n ă acum, de aceia m ' a m hotărât să publ ic manuscr i su l acesta în nă­dejdea că m ă vor l ămur i cititorii. Poate Chiar că rândur i l e acestea vor cădea s u b ochit domnulu i ca­re şi-a perdut manuscr isu l şi ca­re, în clipa când va veni să şi-1 ia delà mine , va avea bunăvoinţa să m ă lumineze p? deplin.

P â n ă atunci, tac ca să las să vorbească domnul anonim:

.,E mul tă vreme decând sim­ţeam nevoia să protestez contra unei reputa ţ iun i care ne-a lipsit de prea mul te dovezi de simpatia şi căreia i s'a făcui, ciupa cât îmi pare, cinstea unei prea mar i mile.

„ încă din copilărie, mi s'au îm-puiat urechile cu nume le lui Sil­vio Pellico pe care lumea îl con­sideră ca prototipul mar t i r i lor închisorilor. Ei bine, cred că a sosit t impul să mă revolt contra credinţei acesteia.

Pe măsură ce treceau anii m 'am putu t convinge că cea mai mare parte din oamenii aşa zişi l iberi sunt supuşi unor încercări mul t mai grele ca cele suferite de prea celebrul i talian. Am făcut eu în­sumi experienţa aceasta; de aceia, în junuî zilei când îmi voi încheia bi lanţul definitiv al vieţii, căci am trecut de şaizeci de ani, mă hotăresc să scriu şi eu „închiso­rile mele", ca să umilesc puţin pe acel domn Silvio Pellico şi să-l silesc să se încline în faţa u-nui om mai nenorocit ca e!.

„încep dar prin a spune că am fost şi sunt încă un fel dc prizo­nier deosebit, care n'a păşit ni­ciodată pragul vreunei închisori în înţelesul strict al cuvân tu lu i . Şi tocmai de aceia am fost u n prizonier mult mai de plâns.

„Ia tă de ce: „Născut din părinţi cu oarecare

avere, mi ' am petrecut primii arai ai carieri i mele sub dominaţ ia ime­diată a două guvernante cari pre­t indeau că mă servesc şi cari, în realitate, făcuseră din mine prizo­nierul lor permanent .

Când şapte ani au bătut la oro­logiul copilăriei mele, tata mă luă înr 'o bună d iminea ţă de mână , şi mă băgă într 'o casă mare , nea­gră, înzestrată cu zăbrele la fe-

res t re şi cu u n gard foarte înalt , ma i îngrozitoare oa închisoarea veneţiană a lu i Silvio Pellico. Temni ţa asta se n u m e a „inter­nat" . Mi-ar t rebui un volum în­t reg ca să înşir toate dure r i l e pe cari a t rebui t să le î n d u r în t im­pu l celor unsprezece ani pe cari i-am petrecut în casa cu zăbrele şi zid înalt. Aşa încât, la vârsta de optsprezece ani când a m pără­sit-o, suferisem deja de zece ori m a i mu l t ca elegiacul deţ inut ca­re^ şi-a t ras povestea închisorilor lu i Дй câteva şute de mi i dé exem­p l a r e / 4

i :í^-"-,/UoeiiÏL; când m ă gândesc că '

s 'au găsiţi ţ ironici destul de feroci ca ./să-i numească . cea .mai. fru­moasă , epocă a vieţii! Liceul in­ternat! adică -œnjpresiune là vâr-£tax*cand totul ar t rebui să fié- ex--pans iùne ; adică până şi aer ui dă­ru i t cu d r a m u l p lămâni lor tine­reşti cari ar avea nevoë să se um­fle în toată voia; adică clasele în-tunecose şi curtea igrasioasă a tun­ci când t rupu l asemenea plantei care creşte are nevoe de soare. Liceul internat! ah! domnu le Sil­vio Pellico, înainte chiar de a fi major eu eram în stare să te las pe jos!

„Dar cum n u eram condamnat la m u n c ă silnică pe viaţa; veni un t imp când pedeapsa mea ex­piră. In aceiaşi vreme, tata se du­se să ţie tovărăşie mamei în ca­voul în c'ârê ea îşi ' luase locuinţă cu doi ani mai înainte; m ă găsii astfel deodată de două ori s tăpân pe mine însumi . - „Libertatea!... Da, credem în li­bertate. Ce naiv.

„ înse ta t de independentă în vir tutea legei reacţiunilor, şi sim-ţ indu-mă stăpân pe o avere fru­moasă, credeam că sunt alt om.

: Vai! rezul ta tul a fost că m ' a m m u t a t în t r 'a l tă închisoare. M'am aruncat cu totul în viaţa ineptă á mondeni lor inut i l i . Rezultatul? Pr izonier în trei Închisori: І) bu-duaru l unei femei proştuţe -care m ă ru ina bătânau-ş i joc de mine , ţ i c a r e căuta mereu sa mă dea' pe

. uşe afară ca'"să in t ru din nou pe fereastră; 2) gra jdur i le cailor mei de, curse u n d e îmi ' petreceam o

. b u n ă ,parte din ' t imp '.cu jocheii şi grăjdar i i ; ,3) clubul , unde îmi r is ipeam . nopţile, t ă rând d u p ă m i n e lanţul greoi al porkeru lu i şi eçar teului . Din deţ inut ajunsesem ocnaş, ce zici şi de ăsta, domnule Silvio Pellico? .

„Veni o clipă când nevoia îmi dovedi că t rebue să mă m u t cât mai degi'abă. Cu alte cuvinte, dacă nu voiam să mor sub lovi­tur i le cămătar i lor t rebuia să mă însor imediat . Am intra t astfel în a treia serie a închisorilor mele: вегіа mondenă .

„Mai întâi nevastă-mea, pe ca­re în tâmplarea mi-o dăruise foar­t e urâtă , erea geloasă, cochetă şi Xişurică. Nu-mi da voe să ies fără ea, dar m ă obliga să ies oridecâte-• o r i .vo ia ea. Oh! ocna balur i lor şi se ra te lo r ! 'A sta pe.' colţul u n u i scaun până la ora cinci .dimineaţa spre a privi pe doamna cum se învârteşte; , a te întoarce acasă zdrobit spre a reîncepe a doua zi la ora când ai da doi ani din viaţă pen t ru un pui de somn şi un cul­cuş moale! Oh! ocna seratelor!

Fă ră să mai vorbesc de ocna concertelor! Nevastă-mea pretin­dea că adoră muzica.... de cameră!

m u r i a după Wagner! ! Ia tămă fsecfestrat în sălile de concert, !ocne cu che ia . lu i sol. Nu mai era închisoare, domnule Silvio Pellico, ci tor tură inchizitorială.

„Am r ă m a s văduv. Credeţi că am. fost pus în libertate? Vă înşe­laţi. Inventar.iul făcut la moar tea nevestei dovedi ' că contr ibuisem amândo i ca să chel tuim zestrea ei p lus rămăşi ţele averii mele. Şi c u m t rebu ia su trăesc am profitat de recomandaţ ia u n u i domn care consumase în casa mea, niai m u l t e stite de îngheţate , şi in t ra i în zia­ristică.

- „ E r a m critic d rama t i c ; ce cu­vânt sunător şi a t răgător! Iată­m ă dar, t imp de trei luni , în fie­care seară, în pl ină vară, ducân-du ' ină să mă .închid în săli încăl­zite până la alb, în tovărăşia fo-toli uri lor goale; şi, ca să 'mi dea înfăţişarea unu i deţ inut , pompie­ru l care se plictisea în s ingură­tatea sălii venea să se aşeze la spatele meu. Avea aerul unu i temnicer care duce pe condamnat la locul supliciului. . .

„Când n 'am m a i pu tu t răbda, a m i'ugit, C iedeam că sunt liber. Vai! t rebuia să 'mi câştig viaţa. ,Am m i r a t . d a r ca funcţionar în t r ' un minister . Am rămas acolo două­zeci ile ani , domnu le Silvio Pelli­co. De-a fost ploaie sau cerul- se­nin, de-a fost ' primăvai;ă surâză­toare sau toamnă melancolică, eu irii-am petrecut şaizeci de mii de ore din, viaţă într 'o sală de patru metri pătraţi , între o sobă care scotea funiei u n coleg îndobito­cit care făcea spirite-.nesărate. _Ş.i d-ta, domnule Pellico, t e ; , m á i plângi de s ingurătate! Uite, zău, mi-e scârbă să te mai aud.

„După 20 de ani, am'eş i t la pen­sie. Mi-am luat o menajeră care m'a făeut imediat pr izonierul do­minaţ ie i ei. T i m p u l pe care isbu-tesc să-1 1ur de sub stăpânirea asta, îl petrec la cafeneaua vecină unde sunt legat cu lanţul întreit al tu tunu lu i , cafelelor şi donii-no-ului.

„Astfel, ramoli t , diformat de închisorile mele sucesive, mă n-ckept spre cl ipa d in . u rmă .

Iată viaţa mea, domnule Silvio Pellico. S p u n e , nu ţi-e r u ş i n e a-cum de tânguir i le d-tale; spune, nu o aşa că adevăraţi i ocnaşi sunt aceia pe cari îi în tâ lnim pe stră­zile oraşelor noastre moderne? Şi bagă bine se seamă că nu ţ i -am vorbit de t impul petrecut în în­chisorile acelea celulare numi te t ramwaie .

„Sfârşind, dă-mi voe, domnule Silvio Pellico să nu te salut. . ."

Iată manuscr isu l . Văd acum că ar fi fost mai delicat să nu-1 pu­blic fără autorizarea autorului Iui. Dar, fiindcă e prea târziu, fie ce o^fi!

I u b i r e v i n o v a t ă C O N V O R B I R I

Cu lantul robiei ai vrea O uită viată să-fi legi Şi ui(i o! sărmană femei*' Că pe-asta tu n'o înţelegi!

Cu Une doar patima naşte Şi^ totul îţi spune: „iubeşte ! Când pe-unul, săruţi cu ardoare, Un altul gelos te pândeşte.

Şi 'n teanra aceasta, o noapte Tu tremuri, d'extaz, fericită, Că sufej-ă,aj.tiil, ce^ţi pasă, Când ştii cât eşti de iubită?!

Dar iată bătrânul cu aur Şjt cumpere Corpul tău vrea; In sufieai-ţi luptă-i grozavă, Orbită de-ispita cea rea.

Dar traiid tău fi-va... infernul. Tovarăş?:., doar chinul cumplit; 'Nainiè-fi mereu va. apare Un alt chip prea draff şi iubit.

Iar Cr o/tos mereu'va aşterne Pe uineri-ţi. triste petale Şi setea iubirei nebune Usca-va mâin' buzele tale

Pe tine te mână destinul Spre altă viaţă, nu simli? 'Când Erps'te-aşteaptă cu loiba-i Pe cine pulea-vei să minţi?

Când flori parfumate răsar Şi păsări tot cântă 'n crâng Al dragostei imnul măreţ. De ce ochii tăi astă-zi 4 plâng?

Revino copilă iubirei Te-aşteapta iar Fătul-frumos In juru-ti n'auzi tinereţea? Te chiamă cu glasu-i, duios!

Em. M. Drossino Hazargic. Aprilie І915.

Generalul Dubois care a luat locul generalului Manoury, răni t mortal № aermani

Pe ce linie? Ce vă pasă,- domni-Jor şi doamnelor , pe o linie ferată carecare , în t r ' un accelerat.

T renu l a plecat încet, u i tându-şi apoi mersu l , iar nouă, încrezători în maşinist şi maş ina lui, ne ră­mânea dor să n u ne plictisim pâ­nă la locul de destinaţie. In tren n u ai nevoie să vorbeşti ; d in toate punctele de vedere e ma i intere­sant să asculţi , căci s i tuaţ ia ta de privitor şi ascultător îţi dă o su­periori tate neîntrecută, aceia de a n u spune prostii.

Sun tem doui care nu prea vor­bim. Regăsisem un prieten de şcoală; ne revedeam d u p ă vre-o zece ani. Conversaţie scurtă, con­s ta tam amândoi că e r am doui s t ră ini .

In schimb, fată în fată, dou i că­lători care nu aveau desavaniajul sa se cunoască de mult . Unul era în vârstă, cu-ochi i vii, s impatic , vesel, vorbind cu expresiuni alese dar fără si l inţă. Celait, prea tâ­năr, cu buze dispreţui toare , anti­patic. Vorbeau. Arn vorbit trai cea­suri lungi . Cei doui inşi aşa de ne­potriviţi se înţelegeau admirabi l .

Bă t rânul cel simpatic era un provinciai; t ână ru l cel ant ipat ic era bucureşiean, dar ai fi ju ra t contrar iu vâzându-i şi auzindu-i .

In orice caz. făceau parte din clasa cea bună , cel bă t rân tutuia pe miniştr i i , ca şi pe actriţe, iar cel tânăr se văita că ârenckşi i mu­miilor sale întârziaseră cu plata a-lenzi i .

In acest caz u r m a să fie intere­santă conversaţia lor, doui oameni cu avere, două persoane deci foar­te culte, căci probabil , n u se poa­te să fii bogat, dacă n u eşti cult . Căci scrie în toate tratatele de mo­rală, că o m u l care înVaţă carte e răsplăti t în viaţă, câştigă avere — pr in muncă , bine înţeles, —_ e con­siderat, etc.

In adevăr, conversaţia a- fost foarte interesantă; am notat su­biectele.

Tema I. Care sun t cele mai bu­ne oteluri din Bucureşti , cu obat i -vaţii foarte interesante a~u>.>r.-. chelnerilor.

Tema II. Unde se niâiift-icd IK. -b m e ; de ce bucă ta ru l cutărui re­s tauran t a fugit la alt res taurant , unde au emigra t şi muşter i i .

„Ah, spunea b ă t r â n u l s impatic, la cutare res taurant , ini-a făcet impresia că sunt la Par is .

Tema III. Localurile de petre­cere afară din oraş, consideraţii : -ni istorice asupra originei firmei la Leul şi carnalul, pr ivir i gastro­nomice asupra mâncăr i lor de iţe­şte şi vaci de la herăs t rău.

Tema IV. Tea t ru l Naţional (pe scurt). Istoricul operetei române în Bucureşt i : t rupele Bobescu. Gr:-goriu, Poenaru , apoi celé de ari . A m ă n u n t e asupra 'nclritelor. Cum cutare actriţă şi-a lăsat bă rba tu l şi s'a mări ta t cu u n bogătaş.

Dacă la pr imele ferne bă t rânul domina, la această t emă şi mai a-les în ce pr iveau p.mănuntele a-supra actriţelor, t ână ru l da bătrâ­nu lu i zece înainte.

Ah, doamne , câte poveşti nu ani învăţat eu în acele trei- ore, cale cancanur i nu am auzit! Dar, in­grat ce sunt , azi ştiu la ce otel din Bucureşti aş pu tea să trag, dacă m ă voi m u t a în provincie, la ce birt se m ă n â n c ă mai bine cu o r t lei masa, cu care actri ţă să-mi pe­trec seara, bine înţeles, toate ace­stea, dacă aşi avea moşiile şi cul­tura clasei sociale de sus.

Dar mai presus de orice, ar tre­bu i să mul ţumesc acelor două per­soane, că .nu mi-am prăpăd i t ochii ci t ind vre-o carte ma i puţ in in­teresantă decât "conversaţia lor şi a m ajuns astfel la destinaţie, fără să ştiu când

Шшіціса, zo яргш* Î M 5 .

Veţi zice, ' că a m încercat oare­care plăcere ascultând acele amă­nunte! Nu vreau să vă contrazic, dar ani făcut constatarea, că cea mai ribbHă şi mai bogată din cla­sele noastre sociale, n u e cea mai

-eultă. Veti spune, că spun luc ru r i vechi. Se poate, da r acum le aflu, le văd şi le auz.

Mi-aduc aminte , că în copilărie, de câteori vedeam u n d o m n cu b a r b ă mare şi cu ochelari , deci şi cu pr ivi rea foarte severă, credeam eă e bu rduf de intel igentă şi de carte. Viata m ' a învăţat să n u mai uzez de acest cri teriu, acum li ascult pe oameni . Tot aşa îmi înch ipu iam că a fi bogat, manie­rat, bine îmbrăca t şi cu pretent iu-ni , însemnează a fi cult. Pe semne că această iluzie de copil a ţ inut mai mul t . Pac mea culpa, cei doui călători ' m 'au lămur i t . Oh! şi de-ar fi n u m a i ei doui .

Dar veţi spune că în t ren nu poţi să discuţi luc rur i serioase şi eă nu e dovadă de lipsă de cul­tură, laptùl că doui înşi,' t imp de Irei ore au vorbit de portari , chel­neri şi coriste de teatru! Se poate să aveţi dv. dreptate şi în acest c tz mă declar drept om ursuz .

V. A.

Unei àoamne. Ochii-ii negri, doamnă

De un farmec fin hni evocă lin Serile de toamnă; —

Serile tăcute Pline de regrete Când vorbesc discrete Visele trecute.

Serile de "jale Care pier uşor Ca un vis de dor In adâncuri pale,

Serile de vrajă Când pe cer stau blânde Triste şi -plăpânde Stelele de strajă,

Serile frumoase Când zefirii-şi spun Dorul lor nebun Florilor sfioasa, .

Serile în care Inima pustie Bate tot mai vie Cu înfiorare, —

Şi-mi evocă încă Ochii-ţi visători Şi tulburători, Dragostea-mi adâncă.

Şi care mai vie Ca odinioară Azi mă împresoară Pentru vecinicie....

Dar cu-a lor splendorin Dulcile-ţi priviri Câte amintiri 'Nu-mi evocă oare?...

Şi în clarul lor Càst şi diafan, —

Sufle tu-'mi sărman Plânge visător...

Constantin A , I . Gbica

Torpitoare tui ceşti m Bosfor, In aşteptarea unni atac al flotei ruseşti

Un minunat model de viaţa sociala î n t r ' o , z i mergând la nepotul

meu , magis t ra t l a . . t r ibuna l în Râmnicu-Vâlei i , văd în biblioteca lui , între al te cărţi, „Ca m o r t ' de Maeterlinck. Mi-o î m p r u m u t ă şi o eetii, însă fără interesul la care mă aşteptam. Să-ţi reco­m a n d e altă carte a lui Maeter­linck, ..La vie des abe i l les ' , — îmi zise dânsul , — cea mai frumoasă din scrierile lui. Cum el nu o a-veâ, o căutai la celo cinci l ibrăr i i din acest orăşel, şi o găsii, tra­dusă în româneşte , ,,Viaţa albi­nelor ' ' , o t raducere b u n ă de alt­fel^' fără neologisme şi a r c h a ï s m e ' netrebuitoare, însă cu unele for­me de l imbă greşite pe alocurea, t'jind t radusă , . cum se vede,-,|de,

un tânăr educat .în s t ră inăta te / O luai şi- o cetii cu mai "mare рДа-. cere decât un roman , decât b u n ă oară „Quo vaclis", pe care îl ceti­sem a doua oară în nemţeşte, tot,,, în >arnr. aceasta. Afară de nouţă-'-

. ţile zilei, . pe sca r i . în vreun.ea' ace­stor maii ' ' ' .evenimente, .destinate,- . cum .se;, pare , a .aduce o schimba-., re d*iuţă...de^.v.e:ac'uri ş i , în . , viaţa poporului român, le aşteptam îri iifec,arej d imineaţă cu .>erăbdai ioi.tă ziua' nu . - mai ceteam '...nit-, ceva. p â n ă . am. terminat '"cartea.

Dela Virgiliu, care în cartea a IV-a" a Georgicelbr a résumât tot ' ce ştia în vechime despre a lbine, şi care -îşi- explica v i a ţ a - l o r ' p l i n ă

.de.tayne a t r ibuindu- le o par te din mintea du m n ezei ascâ, pan ă & ş t ăz i ^ nu s'á scris o carte ' aşa de intere-, sania ; déspre. açest v subiect; intere-'r sântă- nu ; .a tâ t pr in Hnmnuhtele

de meserie 'ale cuiturei albinelor, cât prin spir i tul .filosofic şi * fru-uiuseh a formei. „Cel care va ceti" ."ari ea clei faţă — zice autorul , — •>u va fi în stare să conducă un ; v./ip; .dar.' va îsbuti să cunoască a-'л'оа1,е tot ce -se ştie ho tă r î t t i des-pro viaţa' curioasă, profundă ' şi tainică a.'"'albinelor".'' ' - . *

Instruct ivă pr in cunpşti inţele ce • cupr ind " începând ae pr in veacul 17 ş i ' 1 8 , -delà: S c h w a m m e r d a n , Réaumùr , Huber ş. a., d è când a început a se s tudia în mod ştiift- • ţîfic acest, subiect;, mu l t . má i * in- \ s tructiyă încă p r in refleximiile au to ru lu i despre aceste vietăţi ; ' a-t ingâhd cele m a i înalte proble­

me, de psihologie şi de morală ; şl desfătătoare pr in st i lul pl in d e farmec, cartea üoetühi i belgian

e o carte de ştiinţă, o operă filo*-sofieă şi, în acelaş t imp, o -admi- ' rabi lă poemă, cea mai răspândi tă din scrierile ele acest fel şi, după părerea mul to ra , cea mai "reuşi­tă din operele poetului .

Adevărata fiinţă a, indiv idului , om sau animal , e mai niul t în neamul sau în specia sa decât în sine însuşi. Acest adevăr, din care isvoreşte cea mai înal tă m o ­rală , omenească, se vede şi în iu­birea părinţi lor, mai ales á ma­melor pentru feţii lor, în sim­pa t ia pen t ru semenii noştri , în a d m i r a b i l u l . fenomen al. entuzias­mu lu i şi devotamentu lu i . pen t ru patrie, cârid onoarea sau existen­ţa ei este amenin ţa tă , şi se vede niai ales în pasiunea iubir i i se­xuale, în a cărei analiza făcuta* de Schope i fhauer í reaumi tu l poet si medic france?; pazal is (Jean Lahor) află o . adevărată revela-ţ lune ' morală . Dar riicăiri ' s t rânsa şi adânca legătură d int re individ şi neamul său ' nu se' vede mai l ămur i t ca în viata [albinelor. In această pr iv in ţă 7 societatea ome­nească este încă foarte ^depar te de a acestor mici ş i"curate vieţui­toare. ' • • / • " ' ' '" ' '

. „ . U n i i , . mai ales . filcYsofi şi scrii­tori din şcoală lüi Descartes care nega animalelor .neraţion.ale până şi simţirea, văd în lucrăr i le mi­sterioase ale albinelor mecanismul -u-nui instinct cristalizat în orga­n ismul lor, s i - inconşt ient , : aseme­nea somnambul i smulu i .

Maeter l inck, . în temeia t ne obser-vaţ iumle făcute de .dâm;ul în t imp de douăzeci de ani asupra pro­prii lor săi stupi, I c a t n b u e o bu-n ă d o z ă de inteligenţă '• şi conşti­inţă. Dar ţn mici», conşti inţă a al­b ine i individualitatea:, ei nu în­semnează nimic , în t reaga ei exis­tenţă este închinată ^neamulu i şi patriei sale, care este s tupul . Din această cauză poate ele, cari sunt aţâţ de solidare î n t r e , spie, când t r ebue să se apere : în contra u-nu i duşman , n u . s e mai '< intere­sează de tovarăşele lpr< răni te şi mur ibunde . ' Dacă • a t ingi pe una în s tupină, o mie se" jertfesc pen­t ru a-i Văăbuna vă tămarea . Iar când vine v r e u n a de pe câmp răni tă , o scot fără mi l ă afară din s tup . Ele s u n t - „ o r g a n e îna­rmate" , m e m b r e ale m i n u n a t u l u i

o rgan ism al s tupului . Pen t ru des-voltarea şi înflorirea s tupulu i şi pent ru vii torul lui lucrează ele din zori până seara, dé cum so despr imăvăreaza până . târziu toamna, când frigul le. sileşte a se închide în adăpostul lor, pen­t ru a petrece tristele şi p r imej ­dioasele zile ale ie rn i i - în ' ' somn. "Unei a lbine i-ar a junge pu ţ ină hrană," din două-trei flori; cu toa­te acestea ea aleargă şi ' cercetea­ză mii de flori, şi de sute de ori pe zi f se reîntoarce şi îşi descarcă iii faguri guşa de miere şi săcu­leţele de polen. '

Că s ă ' p o a t ă jertfi în t reagă c-xistenţa lor n u m a i binelui publ ic al republicei ; a lb ine le a junse pe o , t r eap tă mai r idicată a desvol-lării ca apis mellifica :din s tupi­nele noastre, spre deosebire de strămoşii lor, de albinele sălba­tice, r ă m â n toată viaţa fecioare, afară de câteva pe cari ele însele ie cresc ca să fie regine sau m a m e ale generaţ iuni lor vii toare; pre­cum cresc şi 4 nutresc pent ru acest scop şi pe t rântor i , cari, nu fac de cât consumă; iar când a _ t recut t impul de rodire a reginei , îi u-cid şi-i stârpesc ca pe nişte m e m ­bri ne mai folositori societăţii.

Când poporaţ iunea s tupulu i s'a înmul ţ i t p rea tare, când m u l t e albine, venind seara de pe c â m p găsesc culcuşuri le lor cupr inse de altele şi ele s u n t silite să petreacă noaptea la uşa s tupului , u n d e a-deseori pier cu sutele d in cauza frigului; a tunci o t u r b u r a r e » se simte în tot s tupul , şi matca se f rământă îngri ja tă pen t ru viito-riul gintei şi pregăteşte o colo­nie; şi într 'o zi frumoasă: cu soa­re, zi de sărbătoare pen t ru «le, ese cu o mare .parte din genera-ţ iunea veche şi pleacă să afle aiu­rea loc pent ru o nouă cetate.

• Aceasta se în tâmplă când câm­pul şi gradinele sunt pline de flori, aerul cald şi senin, şi când

-stupul; pe care o mare par te cu regina în frunte se hotar esc a-1 părăsi şi a face marea jertfă pen-tr vii torul seminţiei , are asigura­tă existenţa generaţ iuni lor vii­toare. Celulele fagur i lor sunt pli­ne de miere d m Aprilie şi Mai,

' m i i - d e alte celule sunt pl ine de ouăle depuse de matcă, alte mii sunt cuprinse de larvele 'ş i nimfele nu t r i t e de mii de doice din albi­nele lucrătoare. S tupul é în p l ină prosperi tate , şi nici odată n u e m a i m u l t belşug şi mai mu l t ă viaţă în el ca în a junu l roirei .

Când s tupu l e sărac d e ; miere ,

6 . — No. 17 . UNIVERSUL LITERAR Duminică, 26 Aprilie 1915

eau când din felurite împrejurări nu e speranţă de v nouă regina,, albinele nu-şi părăsesc stupul. Şi, ca o dovadă ca roirea nu se face n u m a i dintr'un imbold incon­ştient al instinctului, ele nu roesc nici a tunci , când stupul 'e în sta­re înfloritoare, însă stupariul a avut gri jă să nimicească noile regine încă înainte de a se naşte, în nimfele lor, şi să pună noui faguri , unde să se poată adăposti toţi membrii fericitei societăţi. Atunci matca bătrână rămâne lo­cului , şi continuă a depune ouăle sale, câte 600 până Ia 3000 pe zi, în celulele goale din noii faguri meni te pentru acest scop; iar lu­crătoarele continuă activitatea lor îndat ina tă hrănind larvele şi n im­fele, speranţa generaţ iuni i vii­toare, şi îmbogăţ ind magazi­nele ele miere şi de polen.

Roirea este astfel o t rebuinţă inevitabilă, născută din înmulţ i ­rea s tupulu i şi d in gri ja pent ru viitorul lui. Roiul este o jertfire, pe care vechia regină cu o însem­nată par te a poporaţiunii -sale o face pent ru noua generaţ iune. E-le părăsesc cu o vie însufleţire ve­chia lor cetate, întemeiată şi îm­bogăţită cu mul t ă m u n c ă , ' c a ur­maşele lor să se poată desvolta şi t răi în linişte. T impu l roi tului e-ste epoca cea mai fericită din via­ţa albinelor, ceeace se vede din viile lor mişcări şi din bâzbăietul lor ce pare a fi un cântec de ve­selie. Când a sosit momentu l şi s'a dat semnalu l emigrăr i i , es toate deodată, pe câte trei-patru deschizături , şi u m p l u aerul din-pre jur , u r m ă r i n d pe matca lor. Câteva minu te plutesc deasupra s tupului , în o deasă reţea, până când ma tca se lasă pe arborele cel ma i de aproape, ca şi cum n 'a r îndrăsni a se avânta mai depar te în aer; căci delà roirea de an, ea n'a mai văzut l umina zilei şi în­cărcată de ouă, cum e, pare că a

• uüa t depr inderea sporului . î nda tă ce regina s'a aşezat pe

o cracă a arborelui , toată colonia se a d u n ă în j u r u l ei şi se a tâ rnă de ea formând un s t rugure ur iaş .

• Şi uupă sgomotul şi neas tâmpă­r u l dinainte u rmează o linişte a-tiâiică, în care ele aşteaptă cu ne-r.âhaar? întoarcerea cercetaşilor,

•plecaţi î i căutarea unu i adăpost, a unei scot bure de arbor sau a u-nei creţ. a turi de stâncă, unde să-şi poată încep noua locuinţă.

Stupar iul , »după ce s'a aşezat în t reg roiul , pune sub arbore o coşniţă cu gura în sus; îşi aco-pe ie capul cu o largă pălărie de paie, ca albinele să nu se încurce în păru l capului , căci a tunci , cre-zându-se pr inse în cursă, devin periculoase; îşi udă mani le cu a-pă rece, şi apoi scu tură creanga, şi s t rugurele de albine cade greoi în coşniţă. El o face aceasta li­niştit şi fără temere de albinele, cari îi acoper faţa şi mâini le ; pen-t rucă el ştie, „că în această zi tainicele lucrătoare sunt s tăpânite de încredere şi de un spirit săr­bătoresc, pe care nimic nu-1 tur­bură . Ele s'au despărţi t de bu­nur i le , pe cari aveau datoria să ,le apere, şi nu mai recunosc vrăş­maşi. Acum -sunt blânde, căci sunt fericite.

(Va urma)

A. zi TI skr ut

IERUSALIM D R

V. MESTUGEAN Descrierea conwlectâ a oraşul u1'

sfânt şi împrejurimilor, cu nume' rease ilustraţii, pe hârtie velină.

P r e t a i 1 . 5 0 La librării, depozite principale

de ziare si la Administraţia ziaru­lui ,,Universul"-.

CIHPAHIA DIN 1913

A l-iiilui Divizion din Regim. 5 Roşiori d e C. C 1 0 C A Z A N

— U R M A R E —

In acest t imp, soseşte u n călă­reţ aducând un om ce se afla la t u r m a de oi şi care zicea, că e r omân , întrebat , a spus că-1 chea­m ă Ştefan Nicolae şi că este d in Silistra, că este cu nevaeta şi co­pii lui, la s tâna de oi şi că în Si­l is tra nu este a rma tă regulată.

I se pune în vedere să nu min­tă, penru că va fi cel întâi împu­şcat

Lt. col. Herescu ordonă înain­tarea spre Silistra şi încercând revolverul noi l-am imita, acesta a fost s ingurul foc ce a m dat în această campanie . Focul avea de scop mai mul t să dovedească lui Ştefan Nicolae, că de va fi minţ i t va fi înpuşcat. P lecăm; ciobanul Nicolae era lângă mine. înain­tând vedem pe versantul opus, cam la 3—4 kil. oameni parcă scoboram! pe lângă liziera pă-durei spre şo^ea.

Un momen t cu toţii a m crezut că soldaţii bulgar i voesc să deschi­dă focuri de pe lizieră. După pă­rerea emisă de căpitan Paplica, divizionului s'a oprit u n moment adăpostit de o cută de teren.

Pr iv ind cu binoclu observăm bine că oamenii care scoborau li­ziera, erau fără a rme .

îna in tând , în t â ln im o pa t ru lă de-a noastră, care escorta 9 gră­niceri prizonieri . Ei ne spun . că în vale, la pichetul românesc, sunt mul ţ i turci , care ne aşteaptă să in t răm în Silistra.

Po rn im mai repede şi într 'ade-văr găsim la pichetul românesc, mul te căruţe cu turci, t răsur i de piaţă, biciclişti care toţi ne pr i­mesc s t r igând , ,Trăiască Româ­nia" şi toţi ne-au declarat, că în Silistra nu este a rma tă regula tă bulgară şi se roagă să li se facă cinstea de a ne conduce în Silis­tra.

Comandantu l reg imentu lu i dă d r u m u l lui Ştefan Nicolae şi ale­ge conducători dintre turci , — a-ceştia inspi rând toată încrederea. . E ram siguri, că aceşti oameni nu se vor sacrifica pent ru a ne trage în cursă.

Intrarea în Silistra Int re turci era adevărat entu­

ziasm, entuz iasmul care ni s'a comunicai de îndată , grija noastră de mai înainte se t ransformase în­tr 'o satisfactiune sufletească. îna­in t ă r i în t rap mare . eP şosea în­tâlnim un bă t rân -jandarm bul­

gar călare ne un căluţ. Era încăl­

ţat cu opinci, şi pur ta sabia în bandul ieră . Ne-a vorbit româneşte.

Un moment , am crezut într 'o cursă, da r expresiunea s inceră a turci lor ne dădea toată încrede­rea. Am continuat d r u m u l însoţiţi de j a n d a r m şi la ora .11 şi 10 mi­nute , am intra t în Silistra.

In s tradă, mu l t ă lume , două femei ne au dat flori.

Din Silistra lt. col. Herescu, co­m a n d a n t u l reg imentu lu i se pre­gătea să raporteze comandan tu lu i trupelor, când iată că se vede so­sind în galop un călăreţ p u r t â n d u n p l i c . Acest plic conţinea ur­mătoru l ordin.

Comandautul Detaşamentului către

Comandantul Cavaleriei Trimete ţ i imediat două recu­

noaşteri de ofiţeri, în direcţia Si­listra, Calipetrovo şi satele Caraor-man , Bracina şi Babuc cu misiu­nea precisă de a culege ştiri des­pre inamic, de orice na tu ră va afla şi cât mai repede- a le t rans­mite d-lui minis t ru de război, ca­re le aşteaptă la Ostrov.

Să se adpcă câţi oameni bul­gari s'ar găsi pe câmp, sau p r in satele notate mai sus.

Comandan tu l de taşamentu lu i (ss) Colonel Simionescu

La acest ordin, comandantu l ca­valeriei a raportat :

Am ocupat Silistra. Trupe le pot înainta, nu vor în­

tâmpina nicio rezistenţă. Am ocu­pat telegrafu pentru a împiedica t r imiterea telegramelor. Am ocu­pat fortul Medjidia-Tabia şi ca­za rma infanteriei.

Comandantu l cavaleriei L t . 'Co l . Herescu

Am traversat oraşul şi am îna­intat până spre Pariera despre Ostrov. Aveam intenţ iunea să adă-p ă m caii. care încălecaţi la ora 2 şi jum. dimineaţa , n u băuse apă deşi alergase până la ora 12 din zi, pe o căldură straşnică.

Am descălecat cu această i n - ' tenţie. Dunărea fiind în apromere . Recitind însă ord inu l de luptă, a m început a fi îngrijati .

In acest ordin se ordona: Monitorul „Alex. Lahovar i " cu

vedetele sale se va э,ргоріа cât mai mul t de botul nord vest al Ostro­vului Pas t ramagiu Mare. de unde va t rage asupra margine i de est a Silistrei sau va combate ar t i ler ia din fortul Medjidia Tabia, înain­tând apoi dacă nu este bătut până

Delà manevrele sanitare ale cercetaşilor din Buzău, unui răni t de către cercetaşii poliţişti

Găsirea

în fata o raşu lu i , pen t ru îna in ta rea infanteriei noastre .

P e n t r u a preveni această în tâm­plare , care ar fi p u t u t să ne fi* dezăstroasă, d-1 lt. col. Herescu a t r imes ştire pr in t r 'o barcă, moni ­torului „Alex. Lahovar i " să nu deschidă focuri, Sil istra fiind o-cupată de t rupele române .

Am porn i t cu divizionul şi ne­a m opri t în piaţa din faţa cazăr­mii .

Aici a m pr imit o rd inu l coman­dan tu lu i de regiment să p u n e m stăpânire pe cazarma veche, să p u n e m santinele, iar căp i tanu l Pre tor ián a p r imi t ordin să p u n ă s tăpânire pe cazarma nouă. Am luat un pluton, comandat, de şlt. de rezervă Eremia Ovidiu; ajuna la cazarmă a m scos pe toţi soldaţii bulgar i , d in t re care mai toţi ră­niţi şi a m spus că cei rău răni ţ i vor fi pansaţi de medicul regi­men tu lu i nostru, când va sosi am­bulanţa , iar ceilalţi sunt t ibe t ! să plece unde vor vres .

Sit. Eremia însoţit de sergentul rezervist Radovici a început să ia în p r imi re camerile şi a r m ă t u r a , punând santinele. Eu ocolind ca­zarma, observ o sant inelă cu a r m a la picior. Fără să cunosc consem­nul lie care nu-l a m . aflat decât mai târziu delà comandantu l ce-tăţei Silistra, am făcut greşnlă să mă duc către bu lgar şi să-i cer arma- Erau momente , în cate ju­decata rece te părăseşte. Deşi nu luptasem, dar intrasem în Silis­tra pen t ru atacul cărei făcusem aşa de serioase preparat ive. Sol­datul bu lgar zăpăcit de apari ţ ia noastră fără veste, a r ă spuns ceva. datul bulgar zăpăcit de aparat ia nostră fără veste, a r ă spuns ceva. Ce, nu ştiu; ştiu n u m a i că fiind călare am pus m â n a pe a r m a lui . In acest t imp , el a voit să r idice a r m a pent ru a m ă împuşca proba­bil, gestul lui însă a fost văzut de u n u l din călăreţii mei, care s'a repezit cu lancea la el, au lipsit 5—G cent imetr i ca să n u l stră­pungă.

Fie frica, fie zăpăceala in care se găseau toţi la in t ra rea noastră, fie în fine sclipirea lăncei clin cau­za reflexului soarelui , n u ş t iu , dar a lăsat arma, pe care luând 'o . am dat 'o unu i soldat, fără să mă gândesc a o lua eu. deşi aş fi avut drept , şi ar fi fost o frumoasă a-mint i re .

Arborarea drapelului român pe pe geamia din Silistra

chiar de Hogea In acelaş t imp, se petrece o scenă

mişcătoare în piaţă- Scenă care mi-a fost povestită de d-1 lt. col. Bălăceanu.

Gând plecasem ci in Ostrov, d-1 lt. col. Bălăceanu a rup t cefe z drapele, ce e rau la suprefectură, la poartă, şi le-a năgat în eobu-rul şeii.

"Jând l-am văzut, rupându- ie nu mi-am dat seama cu ce scop le rupe şi cum altfel urau perocupă-îlle noastre, nu l-am mai întrebat .

Pr in t re populaţia care se s t rân­sese în piaţă unde rămăsese ambi i lt. coloneii, venise şi Hogea, căru­ia d-1 lt. col. Bălăceanu i-a dat unu l d in t re cele 2 drapele.

Hogea primindu-1 1-a sărutat , apoi dueându-1 la cap şi la in imă, a început să plângă s t r igând cu glas tare: „Mulţumescu-ţ i Doamne, că m'ai învrednici t să trăesc să văd acest oraş scăpat de barbar i i de bulgari şi pus sub s tăpânirea unu i ponor civilizat. Să trăiască Regele Carol. să trăiască llom.â-nia".

Apoi. ca şi cânii ar ii iost în-pins de un resort, s'a întors pe loc şi-a pornit repede la geamie unde lumea 1-a văzut cum s ingur a arborat drapelu l ; a rborarea a fost sa lu ta tă cu urale .

Comandantul Silistrei Pe când eram ocupat cü cons­

tatarea aşezărei santinelelor, mi se comunică, că comandan tu l Silis­trei a venit la cazarmă şi m ă aş­teaptă *n fan^fln'iç» \ щ dat ordin

Duminică, 26 Aprilie 1915. UNIVERSUL LITEBAR No. 17. — 7.

tik vină afară, eram călare şi «după oarecare tergivisar* ese ua. bă­ute, cu près tastă militară, care se prEisată la uşa de intrare, unde mă aflam, salutându-mă ; jaili-tăreşte-

iRăspunsând salutului, i-ara ce­rut sabia, pe care cfupă ce am re­petat dia nou ordinul mi-a dat'o, şi cum căpitan Paplica venise cu restul eseadronului, ce comanda să mă asiste; i-am dat d-sale sa­bia. Comandantul Silistrei m'a. ru­gat prin interpret să vorbesc.

Am deseălicat şi am mers a-mândoi în cancelaria cazărmea.

Aci, rămânând singuri, m'a ru­gat în l imba germană pe care o vorbea puţin, să-i dau sabia: Mi-e ruşine să plec delà cazarmă fără sabie şi vă dau cuvântul de onoare, că voi intra acasă unde o voi lăsa.

,.Sunt om bătrân de 55 de ani, îmi tin cuvântul".

M'am gândit, că pot să-i satis­fac rugăciunea, şi în consecinţă cerând sabia delà căpitan Paplica i-am rcmis-o. Mi-a dat apoi toate cheile şi consemnul pentru ridi­carea santinelelor şi a plecat, pen-trueă n'am arestat pe nimeni. Am auzit, că infanteria 1-a făcut pri­zonier.

(Va arma).

EX-L1BR1S Adieri, poezii, Alexandru Mur-

găşeanu. P e zi ce trece, mă încre­dinţez, că există un delir poetic, care se manifestă în special la ti­nereţe. Unii se vindecă, sunt imu­ni toată viaţa lor, alţii însă grav atinşi, rămân bolnavi d e ' poezie toată viaţa lor. Să sperăm că d. Alexandru Murgăşeanu va căpăta dorita imunitate, deoarece e peste putinţă să capeţi nemurirea cu versuri ca:

Of noapte — eternă Cât aţi dori eu; Să dorm pierdut in haos Iubind pe Dumnezeu. Punctul şi virgula după acel

superb eu sunt tot ale autorului, nu e o greşeală de tipar a culegă­torului nostru, care e om deştept.

Pe ici pe colo, câte o imsgînă mai frumoasă, dar pierdute şi eie într'un întuneric de nepătruns. Nu, nti e poezie, e delir poetic.

* Războiul sub apă, pe înţelesul

ituturor, de căpitan A. Negulescu din marină. Preţul 1 leu. Această carte se vinde în folosul flotei na­ţionale şi tot ce am mai bun de făcut e să reperoduc apelul d-sale

Embjicat înainte de tipărirea căr­ei.

Putem să adăugăm că d. Ne­gulescu, cunoscut ca scriitor sub pseudonimul î l . B. Delamare, * un popularizator de seamă. Articolele pe care te-a publicat în Ziarul Ştiinţelor populare şi în Univer­sul au fost apreciate mult de ci­titorii acestor publicatiuiii şi chiar ín prezent d-sa publică în cel din-;tâi orefacerea unui m m an fran­cez, de maiorul Dan rit, fitul' fiind i,Cu submarinul la atac.

Dar ifiă apelul: ..Dacă în generala măcelărire ac­

tuală popoarele se războesc în aer, pe pământ, pe sub pământ, pe npă .şi pe sub apă, — nimic nu poate fi mai îngrozitor şi mai in­teresant în acelaş timp ca războiul care se dă sub apă.

Cuirasatul francez .,Bouvet", crucişetorul german , , Y orck" de mii de tone, cu sute de oameni e-chipaj şi costând zeci de milioa­ne, s'au dus la fund, loviadu-se de câte o mină submarină, care nu costă decât câteva sute de lei. Un singur submarin german dădu la fund drntr'odaţă trei crucişe-toare engleze! Şi câte altele, şi cât se vor mai auzi!

îngrozită de asemenea fapte, mintea oricărui străin de marină

două. f e b m de întrebări îşi pune: i . Cum se dă războiul sub apă? Cum merge un submarin la a-

tac? Nu e nici un mijloc de apă­rare?

II. Ţara noastră nu are nici un submarin? Ue rol ar jnca de ar a-vea?

La prima întrebare cerc a răs­punde, într'un stil uşor, pe înţe­lesul tutulor, c u lucrarea de popu-laritare „Războiul sub Apă" a subsemnatului şi care cuprinde :

Ştiinţa şi luptele navale în de­cursul veacurilor;

Minele submarin»; Torpile purtate ţ i automobile; Un atac cu rorpiloareîe; istoricul, problema şi rolul sub­

marinelor; Un atac cu submarinele. La a doua, oferind câştigul ce

se va realiza din vânzarea lucra­re? fondului flotei naţionale spre a ajuta în limitele puterilor în­făptuirea cât mai grabnică a pro­gramului marinei.

Am convingerea că lucrarea va fi primită cu bunăvoinţă în vede­rea scopului şi interesului cestiu-nei, satisfăcând în acelaş timp cu­riozitatea fiecăruia. Ea va avea 120—150 pagini format mare, pes­te o sută de gravuri, din cari una în culori şi nu va costa decât un leu, — mulţumită ziarului „Uni­versul" şi al „Ştiinţelor populare", cari au oferit clişeele.

Pentru autorităţi şi biblioteci costul va fi de doi lei, iar un nu­măr restrâns se va trage pe hâr­tie velină pentru amatori şi va costa cinci l e i "

Cartea a apărut şi sfătuim pe toţi cititorii noştri să şi-o procure, deoarece vor afla multe lucruri interesanta

Albert.

Т * Ш ШШІ I! şifratetesaB гаагвіе dtce George

Una dintre multele tragedii cari s'au petrecut la Curtea din Petersburg a fost şi moartea ma­relui duce moştenitor George,

fratele Ţarului Nicolae II. Ni­meni n'ar fî crezut că acest băr­bat robust să aibă un sfârşit atât de trist. Mulţi sperau că va a-junge la domnie, din cauză că actualul tar era foarte debiL

Marele duce George er o fire autocrată şi foarte agreat de par­tidul panslovist şi reacţionar, care a încercat de mai multe ori să-1 aducă pe tron. Cu toate a-cestea actualul ţar iubea foarte mult pe fratele său.

Marele duce George, după moartea Ţarului Alexandru III,

avansase la rangul de moştenitor al tronului şi după ce căsătoria lui Nicolae II nu aduse multă vreme, pe mult doritul moşteni­tor, reacţionarii snerau că marele duce va ajunge pe tron.

Dar cât de eapritioasă este soarta ! Abia se urcă pe tron slă­bănogul Nicolae când de odată •sănătatea robustului George, în care se puneau atâtea speranţe, începu să dispară.

Pentru ce? Mai cu seamă pen­tru aceea fiindcă marele duce George nu era acel uriaş crezut de Rusia, şi de el însuşi.

într'o bună zi fură chemaţi în ajutor medicii, cari declarară că marele duce este bolnav.

Acesta însă le râse în nas şi se crezu şi mai departe a fi un u-riaş. Nici un vin nu era pentru el prea tare, nici un sport prea primejdios, el credea că poate su­porta cel mai teribil ger, tot aşa, ca şi cea mai grozavi arşiţă. Când puterile nu-1 mai ajută, el făcu prostia care-1 costă viaţau: voia ca să silească corpul său pe jumătate ruinat ca să reia ve­chiul mod de viaţă.

P e vremea aceea N k o l a e II se supăra foarte mult. Fratele său gonise pe medicii pe care-i trimi­sese. El era ca '.•şi. tatăl său,-Ale­xandru III un despreţaitor al me-dicinei. Marele duce George era atins de o crudă boală de piept, dar el totuşi nu credea că e bol­nav. Se spune că această boală a căpătat-o într'o lungă călătorie

prin India, China, Japonia şi Si­beria, pe care a făcut-o cu fratele său Nicolae. Curtea Я înconjura cu toata îngrijirea şi Nicolae II se străduia mereu să-1 înduplece să ducă o viaţă raţională. Dar marele duce nu-î ascultă. Numai când boala se agrava, el dădu ascultare medicilor la sfatul că­rora se duse Ia Abbar Tuman-dan, pe coastele mărei Meditera-ue. Dar era prea târziu. Deoarece marele duce $üa cum că este bol-n»v incurabil, fu cuprins de me­lancolie, dar din când în când simţindu-se mai bine bea vinuri tari... fuma Ugari tari şi se deda la dragoste nebună cu femeile.

ÎJupă aceasta venea reacţiunea, în care marele duce era cuprins de o mare deprimare, când foar-" te des murmura: ,,Lăsati-mă să mor. Oh, de s'ar isprăvi odată".

In ziua de 28 Iunie 1899 sosi din Ábbas Tuma, unde locuia marele duce George, o telegramă a adjutantului său Boissm&n Ţa­rului Nicola« 11 care anunţa moartea marelui duce moşteni­tor. Telegrama avea următorul

cuprins : „Majestăţei Sale Nicolae II, Pe­

tersburg. La 28 Iunie, ora 9 di­mineaţa.

A. S. I. Marele duce moştenitor făcu o preumblare cu o motoci­cletă . delà Abbas Taine.

După ce A. S. I . parcuse cu cea mai mare viteză distanţă de două verste, el se reîntoarse. O femee de pe şosea observă că marele duce venea încet şi tuşea scuipând sânge. îndată după aceea marele duce se opri şi femeea observă că el dându-se jos începu să se cla­tine pe picioare. Ea alergă Ia el, îl sprijini cu brateîe şi fără să-1 cunoască îl întrebă: Ce ai? Marele duce răspunse: Nimic? Când ţă­ranca îi oferi apă, marele duce îi mulţumi cu un gest. După aceea ţăranca culcă pe marele duce jos şi-i stropi fruntea şi gura cu apă. Liniştit şi fără dureri, marele duce îşi dădu sufletul. Rămăşiţele pă­mânteşti fură aduse la palat. Lo­cul, unde a murit marele duce moştenitor a fost împrejmuit.

ROSSMAN Cu greu îşi poate cineva face

o idee despre groaza pe care a pricinuit-o această ştire în Peters­burg şi Peterhotf. Mai desperat era Ţarul Nicolae П care nu se putea împăca cu ideea că fratele său George a murit departe în braţele unei ţărance, ca un sărman pri­beag. O hemoragie a pus e capăt vietei sale.

Cornel Scurtn

Viaţa artistică şi literară Noul cerc literaro-artistic „Mol­

dova" care a subliniat ziua de ieri cu un admirabil succes, va porni să dea câteva şezători şi în pro­vincie. E un mijloc sănătos de a rupe monotonia târgurilor noastre unde viaţa se risipeşte de-asurda între zidurile unei cafenele sau în jurul unor mese cu cărţi de... joc.

# Maestrul George Eenescu va da

o serie de concerte la Paris, în be­neficiul Crueei, Roşii a celor trei aliaţi dând astfel obolul recunoş­tinţei patriei ssle adoptive care 1-a consacrat ca un artist al lumei în­tregi. ^

D. ministru I. G. Duca,'n'a uitat pe artişti. A reţinut mai multe

pânze s i sculpturi delà expoziţia „Tinerimei Artistice* pentru pina­coteci. „Tinerimea" a avut, deal-mintrelea, şî anul acesta un succes frœnos.

* Artisa Floriça Floreseu a demi­

sionat din compania de operă „Grigoriu". D-sa щ п е că nu mai putea suporta situaţia umilitoare ia cai* era pusă delà ua timp. E, desigur, o pierdere pentru această companie. S i sperăm însă că di­recţiunea se va gândi mai matur la artiştii eî.

Se redeschide chestia artiştilor* pe câmpul de războiu. Un grup de pictori au intenţiimea să solicite autorităţilor superioare favoarea ca să fie ataşaţi Statului major ge­neral, în scopul ca la eventuale lupte, aceşti artişti să aibe inspi-raţiuni direce pentru crearea pânzelor care vor forma educaţiu-nea artistică patriotică a viitoare­lor noastre, generaţiunî.

Ideea nu se pare rea mai ales că străinătatea, încă de acum câte­va decenii-, a dat această nobilă pildă. Un artist pe calea aceasta îşi poate sluji neamul mai mult decât pe oricre altă cale.

Dacă intervenţiunea anunţată. se va face, e cuvânt să credem că rezultatul ei va fi un succes şi pentru ţară şi pentru artişti, cu condiţiunea însă că triajul artişti­lor să se facă în chip serios.

* Ideea înfiinţărei unui nou cer»

de pictori şi sculptori, pe care am anuntat-o de curând, denotă oare cari nemulţumiri Intre pictorii şi sculptorii noştri. Aceasta se expli­că şi prin aceea că unii din ei n'au expus la „Tinerimea'" şi nu vor expune nici la Salonul oficial care se va deâcide peste eâteva zile. E eurioiit&te foarte puţin artistică şi care în străinătate s a se- întâl­neşte aproape de loc. Ce admira-bilă pleiadă de revelatori ai subli­mului ar împodobi artele ţărei noastre dacă preoţii artei ar fi Ia noi— şi mă gândesc că avem şi fericite exceptioni — putiii mai mult artişti şi mult mai puţin oa-meni. ^ t

S a c u l c u g l u m a — Ai putea să'mî explici, doc­

tore, întreba un client pe un me­dic vestit, cum se face că, pe când părul eapului mi-e încă tot negru, barba a început să'mi albească.

— Pe semne, răspunse omul de ştiinţă, că, în viaţa d-taîe. ai lu­crat mai mult cu fălcile decât cu capul.

* — Ce fel de catalog e ăsta, ex­

c lamă'un onorabil băcan din pro­vincie, intrând într'o expoziţiuno artistică delà Ateneu: nu însem­nează preţurile tablourilor!

— Nu cumva ai de gând să cum­peri vre unul? îl înrebâ nevas-tă-sa speriată.

— Ba nu, ferească D-zeu. Dar, cum o să ştiu eu care e tabloul ăl mai de valoare, dacă nu-i însem­nează preţul?...

La luarea localităţii Epinal, lupta cea mai grea a germanilor a fost la ocuparea unui deal. In mo-menul cel mai critic, generalul trimese ordin unui regiment. Care pân'atnncî stătuse în rezervă, să dea asalt dealului. Şi. ca să'l în­demne la luptă, crezu că e bine să facă şi un compliment colone-lului:

— Vă dau această sarcină, pen­tru că ştiu că regimentul d-tale e cel cTintâi din lume.. .

— Şi în curînd. adosse colonelul cu gravitate germună, va fi cel dlntî i şi pe lumea cea Faltă.

LWtVËHSÏSi ÜTERAR Duminică^ 26 Ap«.u>

Ifcf © C T E S X X a ^ - F J R I E S X I = S d e ÄbECSIU POPLACENEL =

. . . .Eram-щ Mediaş. Nu mai aveam nici o plăcere de lucru ţji stăm ca pe -spini. Lucram la un sas şi deşi trăiam bine

v l a el, fiind bine tratat, totuşi, jnn ceva, ce nu mi-1 pot ex­plica Inascut şi desvoltat din1

mersul războiului acesta, mi-1 făcea nesuferit.

planuri, închipuiri; par că-1 vedeam momentul acela ao-

•fitú: фвіі^кае^іф. '• dorul de li­bertate, ce -sunt - întrupate în ói iée naţiune, îmi: striga me­r e u hţ ureche; , ; (> ia şte -ta &

.a,sosit"! şi atunci mă yedeam îacăerat cu e l ; (cu sasul), zdrp-blndùrl' întins la pământ. Iar, ' in furia mea, o viaţă mă în-épnjura,-,îii care nimic nu mai vedeiam î n jurul meu decât cei- trei eopilaşi ai-Iui şi ne­vasta»- -întinşi- peste dânsul,

plângândud.'.v rămaşi; pe dru­muri. -• •- V. . £•::

Si - im.er t J U ' , « л - л ^ • gcozeari-singur, -de'' ' e e : ~, de închipuirile ,ce mi-le fău­rea mintea mea," pwn care şe perindau astfel "de tablouri, diferite,* ça mtr'un film cine-màtqgpafic.. ' - - < - . . .

Treceau zile. una după; alta; aceleaşi ablouri. Şid «\ream înaintea mea, privinaşM • în -

faţă fără - vreo răutate' în mo­mente, când uitam furia de

răzbunare! ; — .Oare> ce mi-a făcut oniul

acesta** îmi-z iceam în mine, de-mi închipui astfel d e por­niri barbare contra lui? " Cu ce-mi este el m i o vmova*. 'de , caut; răzbenare asupra ' lui? El, 1 care-mi ' .vorbeşte îototr ,•' deauna fţumos, spuindu-mi ' şi poveştta:. el,., tocmai el e , vinovatul?

Şi lpcram şi noaptea numai să-1 pot mulţumi, să - vadă . сач vreau binele. El încă se ; purta foarte bine cu noi (e-ram mai mulţii. Ved^"«4-.fă ; , nu e - u n prefăcut. Vorbeam, , p~vesteam foarte 'iristineşte : în Ire noi ' ; . o ă ţ e w chinurile, suferinţele; nóás* : tre şi-mi ziceam în mine: , ,Până- când; » Doamn e, " strei i In Іцте,- strein acasă, strein '. ţ i ; , serv.-între streini?!'- Şi-1 pătrundeam pe ;şas cu orivi-rea, par'că până 'n. suflet, şi

'vedeam la , e l aceeaşi pornire, acef aşi - ură de naţie-; strină. :

Era, tocmai pe timpul când '., ruşii înaintară până la Bis­triţa. O. frică îi cuprinse pe

#toţi saşii şi-şl făceau- ' mulţi "planuri şi chiar pregătiri de refugiu, .La câteva zile veni ştirea că ruşii au fost distruşi, alungaţi af8"ă dm Ungari.».

Bucuria saşilor. Şi ne 'nvinU-- iau pe noi românii, că -noi sun­tem trădători de patrie ş i . că noi am fi dorit să-, f i-ocupe t

'ruşii tortă Transilvania,. Ii ve­deam că ne-ai- fi -sorbit în o l insura dp ..drao-î ce ne a v e a u - • *

V Câţ-se iasă s e a r a . învelind, "cu ..întunerecuî său. toate în-

"prèjurjLrnîle., issând... privirei Vftoàstré, numei- .nişte , con ture

perdu te în umbre negre, se lştr,ân,g.eau saşii în jurul sobei.

Acolo pp vestea ti desnre bra­vuri de ale armatei austro-ungare, compusă din diferite-,

. :ie *èi nai^onaiităti, (in deose­bi trăgând focul la oala lor în care n u lipsea u n ciolan s î . pentru Tisza Picta) bravuri çç ; Ie, sjenroeatt «iarelfc ftngurjgti $i cári foarte ra se adevereau de drept. In faţa lor, le apro­

bam şi eu. Vorba ceea. ..Tră-eşti cu lupii, trebue,să urli ca ei, dacă vrei să nu l e sfâr-şie". In mine însă mă gân­deam la ce trebue să cugete orice bun român.

Şi, lucru de mirare, ei ştiau cam ce ţinută o să-şi ia mâine-poimâine România. Simţeau! cum, printre noi românii, se strecoară murmure înăbuşite, şoapte tainice, mişcări neobiş­nuite lor, în stetrea lor de* „stăpâni", de „jupani". Ve­

deau că noi, obişnuiţii cu griji, necazuri nu purtam, a'ât g^ije de înaintarea ruşilor; de soar-> ta femeii ; bolnave" (A. U.), căci ştiau şi aceia că femeia ce träge de moarte nu ne-a fost decât o mamă vitregă, cè ne-a hrănit mai mult cu fiere decât eu lapte. Ne-a învăţa;! numai să luăm bătui pribe­giei, căutând un codru de

• pâine prin ţări streine şi în­depărtate, urgisiţi şi schin­giuiţi veşnic sub biciul з.іеі-nilor.

Ei ştiu că noi oropsiţii încă avem o mamă bună ce ne vor­beşte în l imba noastră; o mamă bună, d in familie de

. erçà. m a m ă a cărei soră mai mare e în luptă grea tocmai cu

'. aceia,' pe care noi de silă o numim mamă şi de care ne-a despărţit prin hotar răpindu-ne limba şi liberatea.

Nu mai putem răbda. îmi trebuia loc mai larg, liber şi eu mă simţeam strivit de toţi» ;din toate-;păţiler. „Da!... trebue,:;- oh. Doamne - !,.-.:. :cu

- orice preţ ' . : Osândească-niă cine cum o- vrea, dar eram hotărît"» * v 1

Era într'o Duminecă, 5 Oc-tombre: Plecai • lá biserică, unde m ă întâlnii cu mai mulţi prieteni. Din una alta,

- l e spusei cS ;nu -o să mai r â -mân prin Mediaş, dar pen-

„tru ee, nu. Spusei, că ajtemo-dive sunt cauza plecărei mele.

• , I n astfel de cazuri, nu poţi. da adevărul л ici chiar ' c e l u i mai bun prietep. Ei vorbeau numai de cum ar putea trece

: în-România . Erau vreo şase inşi, unii deja , pregătiţi să plece cât'mai curând.

—. Nu mergi cu noi? întrebă : unul adresânduţse mie . . ---

— Öa... nu. ştiu... să văd... poate, răspunsei eü. Pe unde nu ştiam nici noi. Ştiam că, dacă vom ţrece munţii, sun-

, . t,em în România... scăpaţi... -Doamne,, ce bucurie! Ne sim­ţeam de pe atunci trecuţi pe-, ste creştetul Carpaţilor, în mijlocul fraţilor noştri, la a-

. c?ăpost de- orice primejdie' "Neam despărţit cu cuvintele: „La. revedere m Bucureşti".

Л doua zi Luni, plecai cu trenul de 1-1 din gara Mediaş. Mişcare mare peste tot locul. Primiseră on lin de plecare husarii din uîediaş, honvezii delà Făgăraş si infanteria re­zervă delà Braşov, aproape numai români. Toti mergeau către... nici ei nu ştiau unde. Nu, căci nu le era ertat să ştie ei... ei osândiţii, câinii de valachi ! Trişti, amărâţi, mergeau la moarte aproape sigură, lăsând' .soţii, copii, fraţi şi părinţi amărâţi pe acasă, fără «per antă că-i vor-шаі vedea.

; în Gopşa mică (Kiskapus) •X â trebuit sa »Ца - deţa, on,

- 1 până la 8 seara.- Aşteptam trenul să plec mai iute către Sibiu pe când gândurile m ă

transporau pe alte" : locuri. Mă vedeam departe, ín tim­puri trecute. Pe ţărmurile Ri­nului, privind vapoarele cum alunecau pe-talazurile cari, de. uleiurile de prin tebrici, se vedeau în diferite culori la reflexul- luminei . TotuT îmi trecu pe dinainte, viata pe­trecută între diferite naţii pe acolo, momente de plăcere şi zilele de suferinţe. Agitaţia jurnalelor, manifestaţiile pe străzi până n miez de noapte cu cântece ' patriotice „Die wacht am Rhein" etc. Mobili­zarea, îmbulzeala . nebună pe la consulatul în Koeln, pregă­tirea de drum şi plecarea, so­sirea în fericita Ungarie, unde mă aştepta o altă soartă: Viaţă fără nici un farmec, -рйпа de zbucium, viaţă fără nici un rost. In veci tot pribeag, cum e dat românului transilvă­nean, strein chiar şi în satul lui !

Mă vedeam ca un câine a-' lungat de ici-colo, picat ca. din cer, singur pë lume.,

Toate astea-mi trecură ca o ceaţă prin creerul meu, zbu­ciumat de grija zilei de mâine

Mă trezii din astea când un pintenat (ungur) de" la c. f. maghiare veni Să arate la al­ţii zicând că el ar ypdea o lu--mină în direcţia Făgăraşului,' ca o stea mişcându-se în toate', direcţiile, dispărând şi iar ă r ,

,părând departe în zare. Unii ziceau c'ar fi un,aeroplan ro-. mânesc cu reflector ce face observaţii pe. munţii Oltului. .

In"fine, : plecail La Sibiu m'am întâlnit c run coleg con­sătean; care' îmi spune că ,a voit să plece în România, să treacă' peste'munţi,' dar i-a;". fost frică să nud .prindă.

— Las' că mai vorbim noi, zic_ eu. Doamne, ajută; „„frate

' Nicolae." . — Noroc, frate; la revedere!

Ne-am despărţit Viu .acasă. Tatălui meu îi scrisesem de mai.înainte până nù plecasem din Mediaş, că vreau să plec, pe cărarea ursului, că vreau libertatea dorită de toţi: Cât mă văzu; îmi zise : ', •— „Noa. iute, iute. piicea nu-i de a mi sta.'Vezi-ţi de ' potecă. Să nu te-afle cumva,-că,eşti. acasă, că s'o isprăvit. Mă, i-o adunat pe toţi câţi! i-o ', găsit. Dacă .te întâlnea jandaţ-. mii oe. drum, nu te'ntreba de ce ţi pielea, făr' hi! inente (înainte). I-o adunat pe toţi, tineri* bătrâni, că lor Ii tot una." ; . . .

Doar - seara^ sosisem" şi dimi­neaţa, în zori, ,arh şi plecat. Parcă-1 văd pe bietul tata, éum à rămas privind lung şi cu durere după mine, până in'a pierdut din ochi. L'a m lă-s - i plângând. Când mă întor-sei din Germania şi m'â vă­zut, a plâns de bucurie făcân-du-şi cruce şi zicând: ,,Doam­ne, multâmescu'-ţi, că cel pu­ţin i e ăsta 1 a m mai văzut o-dată".. Şi acum??.. Doamne!.. Sărmanul tain ce va fi gân­dit ?

— Doamne. Doamne, ce zile, ce timpuri am mai ajuns să

. petrecem! "Un biet om bătrân, ce trebue să apere şi pe alţii, a rămas departe fără nici un •flit «пгііір ^ o i > â* sirfTvrilc forţe. Căci satul e aproape gol şi codrii chiar se simt pustii ; au strâns pe toţi. pân' şi cbnii, şi-au dus şi vita din ocol... Doamne, ce s'a face mâine, poimâne când vor năvăli bar­barii de unguri prin satele noastre româneşti de sub munte, unde în timpuri d* pace răsunau, In amurg, pe 1ţine\e, şi prin crânguri, doine

-fermecătoare,' duioase.- ta l i m ­ba noastră strămoşească ro­mânească, în care simţi cum

îşi plânge, de secdit,' viata ua. popor sub jugul Străin ? Fe4 tiţe rumene, îmbujorate de a-erul curat, de munte, drăguţe, în costume friimoase româ­neşti, trecând- prin codrul ver­de, şvelte, vioaie, veşnic vese­le, vorbăreţe ca eiripitul de rândunele, de rămânea şi co­drul încântat şi fermecat în urma -lori de atâta " - gingăşie ! Mâine-poimâine cu fiorul morţii în sân, vor trebui să fie martorii oculari ai groză­viilor făptuite de „hunii din Pesta", cari sunt capabili de orice. МаіПе-poimâine... ştie D-aeu ce va mai fi dat să vadă părinţii şi fraţii noştri rămaşi acasă !

— Ѳ, codrule, tu ai'început a întineri ca - în- (totdeauna. Dar, în Ioc de cântece vesele, vei auzi tunetul ucigător de tunuri, în loc de a-ţi- mai cu­lege florile ca altădată., te va despuia şi de crengi fără mi­lă, rvei fi pustiu; zdrobit şi părăsit pu. groază de toţi; doar câte Q. fiinţă.- ou haina cernită, trecând în grabă spre adăpos­turi, te va mai vizita! r ;

— Te voiu щаі vedea eu oare, tată sau voiu , găsi ur­mele călăilor pe acolo unde tu m'ai învăţat să fiu român, cu suflet, cu inimă?... Va fi groaznică răszbunare fiilor şi

' fraţilor noştri, tată. Aduceţi-vă aminte, că unii veghiază; nu n e vor lăsa p â n ă j n sfârşit!

„Când cotii după moară, 'a fost ultima clipă când m-ai mái văzut; o ţii minte, tată dragă? Mi-am întors capul şi te-am ; văzut stând tot acolo, undé te-am lăsat, cu ochii după mine.... „Va fi ultima!

întrevedere?.... Dar ce?.... înainte! Un ideal

pe este. ţihţa noastră şi trebue săd ajungem.. chiar de ar cere ori "câte jertfe, ,Vqm muri şi' fiii noştri rie vor împodobi mormântul cu flori.

S'a umplut sacul...; ne a-junge de, veacuri robia.

Plec pe jos până^: în Sebe­şul mic, pesté Olt. unde ştiam un o m care învjşnea trecerea la mulţi în România, peste munţi. Trecând prin sat, m'am dus la popa- d'acolo pe care'l cunoşteam. Ce sa vezi? Ii spun eu popii"că ce-i şi cum. cam de ce am 'venit eu pe', acolo, <că aş vrea să vorbesc cu omul acela şi nu' ştiu unde locueşte şi mai multe. El mi-á răs­puns: .

(Va urma).

. * + * •

G A S M e S Ă N Ă T A T E — SPECIALA PENTRU —

— B O A L E D E F E M E I -- SUB DIRECŢIA -

D O C T O R V L U I L K I R Í A G Chirurg primar ; Şeful ierv. de gynécologie

al Spitalelor Eforiei, SECŢIE SEPARATĂ PENTRU BĂRBAŢI (hemoroide, hernii tumoííi calcule vesicate

- stricturi uretrale,: etci). Stnda Sf. hmlea.8, in dosul TáatfUhfF NaUonai

• T. —TlîLEFON'3.96' —

***-