Amil BXXI. - No. 16. 5 BANI IN T O A T A T A R A S Duminica , 19 April ie 1915.

UNIVERSUL LITERAR A B O N A M E N T U L

L i I 2 , 0 0 A N U A L Abonamentele se 'ac

numa> pe un an.

C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Á R

Mestugean, Guy de Maupassant, Ana Codreanu, I. T Belamunte, C. Nicu-lescu-Novaci, Ileana, Petre Nicolaescu, C. Tonegaru, C. Ciocazan, Leontin

Iliescu, Căp. A. C. Drăghicescu, Albert, etc.

A N U N C I U R I Linia pe pagiua 7 şi 8

I I

Л !

â

Vizita Ţarului Rusiei la Przemysl.

2 . — -\'o. 16. UNIVERSUL L I T E R A R Duminică, 19 Aprilie 191!j

literatara franceza

MUSTAŢA de GUY DE MAÜPASSAMT

Castelul de Solles, L u n i , ' 3 0 Iulie 1883

Scumpa mea Lucia, nimic nou . Ne trecem t impul in salon pri­vind ploaia cum cade. Nu poţi dc loc ieşi pe acest t imp înspă imân­tător; atunci j ucăm comedii. Ohl draga mea, cât sunt de proaste pie­sele de sslon din repertoriul actu­al! Totul în ele e for(at, grosolan, greoiu. Nici un spirit, n imic natu­ral , nici o veselie, n imic elegant. Aceşti l i teraţi , într"adevăr, nu cu­nosc de loc lumea. Ei nu ştiu nici cum se gândeşte şi nici cum se vorbeşte la noi. Le-aşi permite să urească obiceiurile noastre, con-venţiunile noastre, apucătur i le noastre, dar nu le pe rmi t să nu le cunoască.

Pen t ru a fi spirituali, îi vezi fă­când jocuri de cuvinte cari ar fi b u n e să înveselească o cazsrmă; pen t ru a fi veseli, ne servesc nişte . spiri te, cari au t rebui t să le culea­gă pe înăl ţ imile bulevardului ex­terior, în acele cafenele zise de ar­tişti , unde se repelă, de vre-o cinci­zeci de ani , acelee.şi paradoxe de studenţi .

In sfârşit jucăm comedii. Cum însă nu sun tem decât două femei, bărba tu l meu împlineşte rolurile de subretă , şi pentru aceasta -s'a ras . Nu-ţi роЦ înebipui, scumpa mea Lucia, cum îl schimbă aceas­ta! Nu-1 mai recunosc... nici ziua nici noaptea. Dacă nu ar lăsa să-i crească imediat mustaţa, cred că i-aşi deveni infidelă, atât de mult îmi displace aşa.

Int r 'adevăr , un om fără mustaţă n u mai e un om. Nu 'rai place bar­ba; ea dă to tdeauna ші aer neîn­grijit , dar musta ţa , oh! mustaţa este indispensabilă unei fizonomii bărbăteşt i .

Nu, niciodată nu Ц-аі putea în­chipui cât este de folositoare ai­cea stă per iuţă de păr, ochiului şi. . . reiaţi unilor d in t re soţi.

Asupra acestei chest iuni , mi-au venit în gând o mulţime de re-flcxiuni, pe cari nu îndrăznesc să ţi le scriu. Ţi le-aşi spune cu р й -cere.. . la ureche. Dar cuvintele sunt a tâ t de greu de găsit pentru a expr ima unele lucruri ş i unele din ele, pe cari nu Ie poţi d e loc în­locui, au pe hărtie o faţă atât de urâtă , în cât n u pot să le seri». Şi pe u r m ă subiectul e atât de greu, atât de delicat, atât de scabros în-

;cât ar t rebui o ştiinţă infinită pen­tru a-1 t ra ta fără pericol.

In fine! cu atât mai rău, dacă n u m ă înţelegi. Da dragă, când am văzut pe bă rba tu l m e u ras, am în-înţeles imediat că nu aş avea nici odată s lăbiciune pen t ru u n cabo­t in, sau pen t ru un predicator , fie el chiar părintele Didon, cel mai seducător d int re toţi!

Pe u rmă , când m ' a m găsit, mai târziu, s ingură cu el (bărbatul meni a fost şi mai rău .

Oh! scumpa mea Lucia, n u te lă­sa nici odată îmbră ţ i şa tă de u n om fără mustă ţ i ; sărutăr i le Iui nu a u nici u n gust, absolut nici unul! Nu mai au acel farmec, acea moliciu­ne şi acea.... dulceaţă, da, acea dulceaţă a adevăratului sărut. Musta ţa e acea care face totul.

Inchipueşte-ţi că ţi-se aplica pe buze u n pergament uscat... sau u-med. Iată mângâ ie rea omulu i ras . De u n d e vine însă seducţ iunea

mustăţii, rni-ai spune? Ştiu eu? .Mai întâiu ea gâdilă într'un mod delicios. O simţi înaintea gurei şi ea face să-ti treacă în tot corpul, până în vârful picioarelor, un fior plăcut.

Ea este acea care mângâie, care face corpul să-se înfioare şi să tre­sară, care dă nervilor această vi-bratiune delicioasă care te face să scoţi un mic „ah"! ca şi cum ţi-ar fi frig.

Şi pe gât! Da! ai simţit vreodată o mustaţă pe gâtul tău! Te îmbată, te enervează, îţi trece în spate, a-Ieargă până în vârful degetelor.

Te svârcoleşti, îţi dai capul pe spate; ai vrea să fugi şi să r ămâ i ; e adorabi l şi i r i tant . Ohl dar ce bine e!

Şi pe urmă... dar n u mai îndrăz­nesc să-ţi spun.

Un bărbat care te iubeşte, şlie să găsească o muRime de colţişoa­re unde să-şi ascundă sărutările, colţişoare la cari nu te-ai gândi de loc singură. Ei bine, fără mustaţă, acele sărutări pierd foarte mult din farmecul lor, fără să mai so­coteşti că devin aproape neconve­nabile!

Explică-ti aceasta cum vei «oi. Cât despre nune, iată explicaţia pe care am găsi t-o. O buză fără mus­taţă este goală ca un corp firi ves­minte; şi, vestmintele trebuese tot­deauna, foarte puţin dacă vrei, dar trebue!

O gură rasă se aseamănă cu ua pom tăiat împrejurul unei fântâni unde mergi să bei şi să dormi.

Aceasta imi aminteşte o frază (a unş i ora politic} case îmi s u n i de trei luni In minie. Bărbatul care urmăreşte jurnalele, mi-a ce­tit, într'o seara, un discurs fear le curios al ministrului nostru de a-grteultură care se numea arin ci D. Méline. A fost înlocuit cu un al­tul? Nu ştiu.

Eu nu ascultam, dar numele a-cesta, Méline, m a frapat. SI mi-a amintit, nu prea ştiu peatruce, scenele din viata de boem. Am cre­zut că-i vorba de o grizetă. Iată c u m mi-au intrat în cap câteva ră­măşiţe din această bucată.

Acest domn Méline făcea locui­torilor d m Amiens, mi se pare, a-ceastă declaraţie, al cărei sens îl căutam până acuma: ,,Nu există patriotism fără agricultură". Ei bi ne, acuma i-am găsit înţelesul; şi ia rândul meu declar că n u există amor fără mustaţă.

Când o spui asta ţi se pare cu­rios, nu-i aşa?

Nu exist* amor fără mustaţă! „Nu există patriotism fără agri­

cultură", afirmă domnul Méline; şi deabia acuma, văd cât de mare dreptate avea!

Mustaţa mai este esenţială şi din alt punct de vedere. Ea determină fisionomia. Ea este aceea care îţi dă o înfăţişare dulce, duioasă, vio­lentă, întreprinzătoare!

Omul bărbos, Intr'adevăr băr­bos, acela care-şi păstrează tot pă­rul pe obraz, n'are nici odată fine­ţe în obraz, trăsăturile lui fiind as­cunse.

Şi forma bărbii spune multe a-celuia care ştie să vadă.

Omul cu mustaţă îşi păstrează atitudinea lui proprie şi fineţea sa în acelaş timp.

Şi câte înfăţişări deosebite au mustăţile!

Unele sunt Întoarse, frizate, eo-chete. Acestora le plac femeile în-nainte de toate.

Alteori ele sunt ascuţite ca nişte ace, ameninţătoare.

Acestea prefer viaul, caii şi lup­tele.

Uneori ele sunt enorme, lăsate In jos, înfricoşătoare. Acestea as­cund de obiceiu ші caracter bun, o bunătate care ajunge până Ia slă­biciune, şi o blândeţe care se apro­pie de timiditate.

Şi pe urmă, ceeace ador mai în-tăiu de toate la mustaţă este faptul că e franceză, intr'adevăr franceză. Ea ne vine delà părinţii noştri, da­lii, şi a rămas semnul caracterului nostru national.

E palavragie, galantă şi brava. Se udă drăguţ în vin şi ştie să râ­dă cu elegantă, în timp ce fălcile bărboase sunt greoaie în tot ceeace fac.

Iată, îmi amintesc un lucru care m'a făcut să plâng cu lacrimi şi care, deabia acuma îmi amintesc, ruja făcut să iubesc mustăţile pe buzele oamenilor.

Era în timpul războiului, la tala acasă. Eram o fetişcană, atunii. într'o zi-s'au bătut aproape de castel. Am auzit de dimineaţă tu­nul şi gloanţele şi seara, un colo. ari neamţ s'a instalat la noi. A do­ua zi a plecat. Au venit să vesteas­că pe tatăl meu că erau т и Ц і morţi pe câmp. El a poruncit să-i aducă la noi pentru a-i îngropa îm­preună. Ii culca» deahmgul aîeei de brazi p e măsură ce îi aduceau «à cum începeau să miroasă se a-runca pământ peste e i . Astfel nu se vedeau decât capetele, cari gal­bene ф ochii Închişi păreau că es am pământ.

am vrut să-i vM~, dar când am zărit acele două rânduri de figuri înspăimântătoare am crezut că voi leşina; în urmă am început să-i examinez, una câte una, căutând să ghicesc ce au fost aceşti oameni.

Uniformele erau acoperite, as­cunse sub pământ şi cu toate a-cestea, deodată, da, draga mea, de odată am recunoscut pe francezi, după mustaţa lor.

Unii din ei s'au ras chiar în l i u a bătăliei ca şi cum ar fi vrut să fie creheţi până în ultimul momeaţi Barba lor însă crescuse puţin, căci ştii că ea creşte şi după moarte puţin. Alţii păreau că o au de opt zile; dar, în sfârşit, toti purtau mustaţa franceză, foarte distincta, mândra mustaţă care părea că spune: „Nu mă confunda eu ami­cul meu bărbos, micuţo, suni s a frate".

Oh! şi cât am plâns! am piâns mai mult de cât nu i-aşi fi recu­noscut astfel, pe aceşti sărmani merţi.

Am făcut rău că U-am povestit ' aceasta. lată-mă acuma tristă şi in­capabilă de a mai palavragi mult. Haide, adio, scumpa mea Lucia, te Îmbrăţişez din toată i n i m a

Trăiască mustaţa! Jeana

Pentru copie conformă G U T i e MttnfKUsaat

Traducere de H. Cauhj.

ELISABETH Când uneori un dor ascuns tëmbie Să rătăceşti prin largul necuprins Al lumii, tu să nu te'ntrebi, — adins,— Cc dor nebun a început să-ti vie ;

Ci lasă-ţi (fundurile să-şi urmeze, In siama lor necercetatul drum, Că'n urma $i 'лаШеа lor e scrum Când sufletul incepe să viteze.

Şi dacă se întâmplă ca in minte Să se ivească vre-o icoană, tu Să n'o alungi cu ciudă, ci acu De vremi uitate tă-ti aduci aminte.

І T. Delamante

In război de A N A CODREANU

Cinci feciori s'au pornit odată din casa mamei Sorinca; cinoâ brazi, nădejdile, sprijinul bietei văduve. Cu cât greu i-a crescut, cu cât amar! Numai Dumnezeu Sfântul ştie, de câte ori nu şi-a legumit ultimul dumicat de mă­măligă, ca să-i ajungă ce bruma de bani câştiga să-şi crească fecio­rii, să-i ţie în şcoli!

Vroia să-i facă „domni" eăci dacă n'aveau pământ, la ce i-ar fi ţinut pe lângă vatră? Ca să argă-ţească toată viata lor pe moşia „Solgăbiroului". a cutărui ori cu­tărui strănepot de-al lui Arpsd?

Ba! Una ca asta n'o vrea mama Sorica odată cu capul. Că de i-a murit bărbatul şi i-au luat ungu­rii ce brumă de avere le-a rămas, de au lăsat-o pe drumuri aproape, cu cei cinci băeti nevârstnici, ea n'a şovăit nici o clipă, nici o clipă n'a ascultat poruncile, nici s'a în­fricoşat de ameninţările şi perse­cuţiile ungurilor, să-i dea pe băe­ti la şcolile ungureşti.

Când a fost să închidă ochii de veci fie iertatul Gheorgbe Sav el, bărbatul său, i-a lăsat cu l imbă do moarte lozinca: „Română «şti. Română să rămâi şi tu şi fee*»-rii".

Şi Română a rămas. Băeţii i-a trimes, rtmiî câte li­

nul în ţară. Şi au învăţat, bieţii, au răzbit

s'ajungă cum a visat mama, „domnişori", Ovid, œJ mai mare, a făcut dreptul şr a ajuns advo­cat; Marius şî Vasile, gemenii, au intrat amândoi odată la o şcoală de agricultură şi au fost Isaţi în­grijitori de moşie la un boer mare. Al patrulea, Nerva, e scrii­tor într'un birou comercial.

Numai Silviu cei mal june, s'a întors acasă, lângă mama Sortea, fiindcă l-au luat la cătănie.

„îşi face şi el râitriul. ca şi cei­lalţi şi apoi se întoarce In ţară, cu bătrâna cu totf.

Acesta e gândul tuturor. Şi Sorica trăeşte numai cu nă­

dejdea că m curâiid feciorii ei ati să încheie ca totei cu ţara ungu­rească.

Dar, într'o dimineaţă trâmbiţa sună alarma de război, Ia primă­rie un clocot гаеяа ai pomenit „Război! război.'..."

Toţi tinerii musai să se prezinte la regimente şi să-şi fecă datoria. Mama Sorica e pierită de frică f i de crudă.

Feciorii ei, cinci odată trebue să se facă şi ei cătane ungureşti, să-şi dea viaţa, sângele... pentsu cine? Pentru împăratul?

Pentru apărarea unui pământ, din al cărui rod se îngraşă, un­gurii şi cei osândiţi lor!

Sărace bătrâneţe! Amar v'a mai fost ursita să vă

petreceti! Şi-au venit tus patru feciorii

mamei Sorica! au lăsat slujbele, au dezbrăcat hainele de domni­şori şi s'au strâns în mmdiri le de honvezi ale stăpânirei.

De la Sibiu unde e reghimen-tul, până la căsuţa lor din Să-lişte, e o bucată de drum. Şi drumul ăsta îl bate mama Sorica îu fiecare dimineaţă.. Stă la poarta eazarmei de honvezi, doară-doară o putea vorbi cu vre-unul din fe­ciori. Seara se 'ntoarce înapoi şi plânge, plânge toată noaptea.

Nu doară că-i e atât frică de băeti, că or fi răpuşi; bun e Dum­nezeu, poate să şi scape... cine ştie! Dar dacă ar fi să se bată împotriva câinilor de unguri, să pună peplurile şi braţele fn sluj­ba regelui şi a tarei româneşte, ca să scape Ardealul şi pe toţi ro­mânii de jugul care le-apasă pe grumazi! O! cu câtă bucurie na şi-ar fi petrecut feciorii până unde' ar fi putut s'o poarte bătrânele ei picioare! Ce mândră ar fi fost ea,

DomiDÎcă, 19 Aprilie Ш 5 . UNIVERSUL LITERAR No. 1&. — 3 .

4~ л o , c **i

Roşii îa Gaîîţia. — Bn serviciu divin sub serul liber

Soriea, văduva lui Gheorghe Sa-vel, că are cinci, cinci feciori cari să se bată pentru p ă m â n t u l hräpit de veneticii cari se p u r t a u mai r ău de cât ar iciul în casa so­bolului.

.Şi 'ntr 'o d iminea ţă , eând a a-juns la poar ta r egh imen tu lu i , a aflat că îi pornise. Plecaseră că-tanele împărăteş t i . Plecaseră cei cinci brazi.

F rân tă de du re re se ' n t u rna mama Sori ca la căsuţa ei din Sä­usle.

Acum, ce va vrea Domnul Sfântul!

Au trecut o lună, două... In fiecare dimineaţă , bă t râna a

oătut d rumul până la pr imăr ie , unde se afişau, pe uşă, listele cu numele celor morţi „pent ru îm­păratul".

Nici unu l de-ai ei... Ca grăuntele de. l umină dintr 'o

candelă pslpăin, în pe-ptul bătrâ­nei nădejdea că i se vor întoarce flăcăii...

Intr 'o dimineaţă însă îi citi u n fătăjel de la pr imăr ie n u m e l e lui Marius şi Vasile.

Gemenii! Se duseseră! Băt râna căzu g r ă m a d ă la pă­

mânt... Când îşi veni în fire, era în casa ei. unde o duseseră, leşi­nată, nişte neveste, românce.

Nici o lacr imă nu i se ivi în ochi...

Durerea le secase izvorul. Peste câteva zile, în gara Si­

biului sosi un tren cu răniţi', fură internaţ i în spital.

M a m a Soriea pr imi o carte de \n Nerva. al pa t ru lea , că e rănit , rlar că îndată ce î se vor scoate r loanţele d i n ' nuî v )a oiciorului drept, va fi iarăş porni t la Prága .

Vrea să zică. şi pe el i-1 ciopâr­tiseră duşmani i ! ..Ce-o fi, Doam­ne, ce-o fi cu Ovid .şi Silviu?" se nt iob« băi rana.

De ei nu putea afla nimic, de când înee juse războiul. Pi vor în viată? liilregi? Ciopârtiţi şi ei? Ori poate de mul t . subt glie?

A! nu. nu! De-.ir fi fost răpuşi , i ar fi spus-o la pr imăr ie .

Se dir<e biata m e m ă iarăş la Sibiu şi se rugă de toţi să-i facă rost să-şi vadă pe bietul Nerva; măcar pe el!

Şi f.fât se rugă, şi atât plânse m d n r e r a l a mr mă până unu i doctor i so făcu milă şi o luă înăuntru

I so făcuse in ima cât o alună, cânt- se văzu pe sălile cele reci, cu c iment pe jos. F u r n i c a u infir­mieri, femei, suror i le de caritate, cu lie+iene roşii ele sânge. Un mi­ros acru (i se urca în gât şi ţi se zbâiiee pă ru l de gemete.

Când se in t re în salonul u n d e i se spusese că-1 va vedea pe Ner­va, zări doi inf i rmeri cari duceau iarăş o biată cătană, cu ochii ră­tăcit; cu straele rup te , cu păru l , sălbatic, neîngriji t , vâtvoi,

- - „ N e b u n u l " şopti o servi­toare . .

Serica se 'nchină... . „Să /acu l" făcu dânsa.

— E u n român, îi explică servi­toarea, româncă ş» *a... A 'nebu­nit de groază.

Soriea a r fi v ru t să intre m a i în grabă să-şi vadă feciorul. Dar s e n i t o a r e a o ţ inu pe loc.

•— „Să-ţi s p u n c u m s'a în tâm­pla»... Era gata să intre în Cer­năuţ i , u n d e era tocul mai mare , împotr iva Ruşilor.

Cum e rau aşezaţi, că tocmai în spatele lui , bietul băiat avea p e frate-său, mai june . Când să in t re în oraş, o zbu ră tu ră de ghiulea izbi drept în cap pe cel de la spa­te, retezându-i-1 de la gât, ca o lovitură de satâr.

T r u p u l fără cap, ma i făcu un pas doi înainte şi ca şi cum ar fi v ru t să-şi caute reazăm, se agaţă cu mâin i le de fratele clin nain tea lui. s t rângându-1 cu putere de umăr . Fra te le se 'ntoarse văzu grozăvia din dă răp tu l său şi , o-dată cu t rupu l lipsit de cap se p răbuş i la pământ .

Când s'a trezit, în ambulan ţa , u n d e l'au dus. era, s ă rmanu l cu n u n t e a rătăcită. De atunci , tre­m u r ă mereu , cu ochii măr i ţ i , ră­tăciţi de groază... Nu vorbeşte ni­mic de cât geme mereu :

- - „Capul.. . Caput... „Doamne apără , zise înfiorată,

m a m a Soriea. De u n d e o fi, bie­tul?

— Din Săliste... au fost cinci fraţi, feciori eie văduvă. . .

Vtsma Sórica se repezi spre bol­nav şi căzu, g r ă m a d ă Ia pământ . Groaza şi dure rea o uciseseră pe când Silviu, n e b u n u l continua să geamă...

- „Capu... espu!..."

A. apArut

ERUSALIM DE

V . M E S T U G E A N Descrierea eomvlectá a oraşului

sfânt şi împrejurimilor, ca nume­roase ilustraţii, r.e hârtie velină.

F r e | i ï î 1.50 La fierării, depozite principale

de ziare .şi la Administraţia ziaru­lui r,Universul'*.

DORINŢĂ Mă urmăresc doi ochi albaştri. Ca fafa mării liniştite. — Doi ochi cu seânteeri de aştri Ce-aprind în suflete ispite.

In nopţi tăcute şi senine. Privesc luminile de stelcr — Si'n fiecare din himine Văd mimai ochii dragii mele.

Aş vrea să-i vit; dar ei într'vna Mă urmăresc şi nu-mi dau pace, Se sbate inima-mi, nebuna, Şi-un dor năprasnic nu mai tace!

Eu, ce-mi credem iubirea moartă, Acuma numai îmi dau seamă. Că paşii-mi tot spre ea mă poartă Si glasul meu pe ea o chiamă.

Ci astăzi, dacă n'am puterea Să-mi irit icoana adorată, Aş vrea măcar să-mi uit durerea Si s'o iubesc ca altă dată!

C. Nicnlescn-Novaci

F a p t ă !$ m i i f% Schi : a de ШНТіШЕіШ

Lui B. M.

Aşteptând ora de cancelarie, George Nuceanu, mic funcţionar, rătăcea, într 'o după amiază, pe străzi , căscâneţ gu ra pe la vitr ine.

Int ră , apoi , ' în t r 'o s t radelă cu gându l de a face un ocol mai l ung şi a n u a junge prea de vreme la slujbă.

Asta nu înseamnă, însă, că era nemul ţumi t de slujbuli ţa sa. Din potrivă, era chiar prea mul ţumi t . E adevărat că p r imea o leafă prea mică, dar, graţie chipului cum ştia să-şi adminis t reze venitul , t ră ia liniştit , fără să fie supăra t ele creditori .

In ziua sceea, tot mergând , îşi făcea miciîe-i socoteli cari, şi de astă dată, îi ieşeau de minune . A-vea tocmai cât îi t rebuia până la sfârşitul lumei , fără să se lipsea­scă de n ic iuna din micile-i pla­cer.: trei pol i în hâr t i i de bancă păstraţ i cu sfinţenie în portofelul său.

* Pe la j u m ă t a t e a d r u m u l u i în­

tâlni pe un vechiu pr ieten al său pe care nn-1 văzuse de mul t .

Niculescu, aşa îl chema pe prie­ten, se însurase de câţiva ani şi, de a tunc i , deda t , îndatorir i lor casnice, se depăr tase cu totul de

amicii săi de odinioară, r ă m a ş i holtei.

Dar Niculescu părea schimbat . Avea faţa descompusă şi mergea încet, îngândura t ca u n om bol­nav.

Nuceanu. totuşi, îl recunoscu numaidecât , îl opri şi-i s t rânse m â n a cu putere :

— Ce b ine îmi pare că te întâl­nesc, îi zise.

Apoi, observând m u t r a desolată a pr ie tenului său, edaogă îngri­jorat :

— Dar ce-i cu tine? Parcă ai fi lovit de o m a r e nenorocire.

— Intr 'adevăr , dragă prietene, sunt un nenorocit si chiar un des* nădăjdui t . Mi-e fetiţa grav boP navă, e în ' primejcTte de moar te şi nu o pot seăpa ned i spunând de mijloace. Uite, n 'am nici cu ce să fac reţeta doctorului şi alerg ca un nebun; nu ştiu ce să mă fac... şi..., câte şi mai cate!....

Nuceanu încremeni în fata si­tuaţiei precare a pr ie tenului său, pe care îl ştia atât de vesel altă dată.

— Ce bine că nu m 'am însura t^ se gândi el; uite hat ele om fami-* list,...

Dar reflecţiile acestea nu pu­teau de loc să amelioreze situaţia lui Niculescu şi nici să salveze pe fetita lui bolnavă.

Niculescu îşi păs t ra mina-i dez­nădăjdui tă , frângându-şi mâini le .

Fa ţă de si tuaţia p r ie tenu lu i său, Nuceanu n u stătu n ic iun momen t pe gândur i . îşi scoase portofelul din b u z u n a r şi puee cele trei hâr­tii de câte 20 lei în m â n a lui Ni­culescu.

— Ia banii ăştia şi scăpaţi co­pila. D-zeu să te ajute.

Bietul tată, su rpr ins , nu găsea cuvinte să mul ţumească . In fine, el d ispăru a lergând în t r 'un suflet la cea mai apropiată farmacie.

Nuceanu, r ă m a s fără nici u n ban, îşi cont inuă d r u m u l spre bi­roul său. Toate socotelile 'i se pră­buşiseră într 'o clipă. Ce era să facă el până la sfârşitul lunei? Nu numai că era să fie lipsit de mi ­cile lui plăceri , o ţuică ici, o hal­bă colo, ascul tând o muzică, da r n u avea nici ceeace ii t rebuia pen­t ru str ictul necesar existenţei.

Şi se gândea la ideia c iudată ce o avusese de a trece pr in stradela aceea, pe unde nu-şi aducea a-minte să fi mai t recut vreodată. O forţă misterioasă parcă fi îm­pinsese pe acolo...

— Dacă aş fi mer s pe d r u m u l meu ob işnu i t n u l 'aş fi în tâ lni t , se gândi el ; norocul lui Nicur lescu.

Ceeace i se părea însă din cale

t . — ІЧО. 10 . UNIVERSUL LITERAR Buminicà, 19 Aprilie 1915

afară de curios .e.xă, cu toate re­flecţiile acestea, nu-i părea câtuş de puţ in rău de a fi ajutat pe Ni-culescu în t r 'un asemenea mo­ment .

Din contră, sufletul i se uşurase odată cu punga. Int re grijile vagi ce i lé inspira lipsa în care că­zuse din senin, întrezărea figura pal ida á fetiţei lui Niculeşcu şi mânuş i ţa cu care lua ea doctoria cumpăra t ă din banii săi. Şi, a-poi. veciea pe fetiţa însănătoşită ca prin m i n u n e cu acea doctor ie , Îmbujorată, vioaie, a runcându-se la gâtul părinţ i lor ei fericiţi. El, Nuceanu, cu cele trei hârt i i ale lui , scăpase deci o fetiţă de moar­te şi o familie de doliu. Ce bu­cur ie !

— Ce . inspiraţie fericită am a-vut de a in t ra în. stradelă! se gând i Nuceanu.

Şi se simţi atât de uşor, atât de l iber cu sufletul in cât rămase u imi t şi încântat în acelaş t imp.

Fapta bună ce o săvârşise îl Înălţase în propri i săi ochi. Se sim­ţea m â n d r u şi mare . Niciodată nu şi-ar fi închipui t ca un act de binefacere să poată da unu i om o fericire atât de superioară şi de curată. îşi închipuia până atunci că fericirea consta în sănătate, în descoperirea unu i vin bun , în

'lipsa oricărei griji serioase, în ti­nereţe sau în deliciile dragostei. (Şi iată că gusta un deliciu necu­noscut pentru el până acum şi care parcă avea un gust ceresc.

— De s igur că D-zeu m'a t r imis în calea lui Niculeşcu, se gândi Nuceanu, căci altfel nu se ex­plică.... [ Şi, u rmându-ş i d r u m u l , se sim­ţea fericit că Providenţa îl ale­sese tocmai pe el ca să scape o viaţă. Niciunul clin sutele de tre­cători ce îi ieşeau în cale şi cari, poate, d ispuneau de averi, nu simţea, desigur, nespusa fericire în care înota întreaga-i fiinţă.

Ajunse, în fine, cu aceste gân­dur i , la b iuroul său şi-şi ocupă locul obişnuit. îşi deschise regis­trele, dar nu pu tu să lucreze.

Privirei sale fixe i se présenta cu îndărătnicie tas loul delicios ce şi-1 imaginase, compus din fetiţa însănătoşită îmbră ţ i şând pe pă­r inţ i i săi fericiţi.

In zadar căuta să-şi încordeze câtuşi de puţ in atenţia asupra lu­crului ce avea de făcut. Se simţea t ransporta t într 'o altă lume, mai presus de tot c e l înconjura în a-cea încăpere.

Şeful, în cele din u r m ă , sur­pr ins de at i tudinea contemplat ivă a subal te rnulu i său, a cărui fi­gură părea lumina ta de o rază de nespusă beati tudine, îi observă cu blândeţe:

- - Dar ce ai, Nucene, nu cumva te-ai făcut poet?

Nuceanu, la r ându l său, îl privi cu u n inexplicabil surâs de feri­cire şi-i zise:

— Ceva mai mult , şefule, m ' am făcut înger!

FRAMOMLIA IN 1870

GLUME La un bal. — D-şoară d-ta eşti steaua a-

cestei seri. — Ah, d-ta eşti cel dinlâi care

o spune aceasta! — Atunci meri t răsplata unu i

as t ronom descoperitor; permite­mi ca să-ţi dau numele meu!

Desele asigurări de fidelitate şl 'dragoste, sun t cu t r emure cari Ie zgudue.

• ***

mm і м і м п ш і а (AMINTIRI)

Se declarase războiul franco-. german. Nu se vorbea decât de asta şi orice in imă românească bătea îndurera tă pentru Franţa . Nu erau 12 ani de când Napoleon III ne înlesnise, pr in protecţia sa, înfi inţarea visului nostru cel mai sfânt „Unirea Principatelor" .

Apoi. mai toţi, cari pe vremea aceea, însemnau ceva în ţara noa­stră, se adăpaseră la isvorul cu-Tioştinţelor franceze.

Nimeni nu se îndoia de izbânda armatei franceze. Toţi se m i r a u de îndrăsneala Germaniei . „Vor fi zdrobiţi la p r ima ciocnire". Pr i ­mele înfrângeri ale francezilor ne s t răpunseră in ima ca nişte săgeţi înveninate.

Aveam o guvernan tă ce se zi­cea prusacă. Tata, franco-fil până în m ă d u v a oaselor, venia în casă cu faţa lumina tă : „Francezii au fost învingători , germani i sunt bătuţ i , atâţia "şi atâţia prizonieri , atâţia morţ i" . Astea după jurna­lele noastre, cari reproduceau şti­rile date de gazetele franceze.

Guvernanta ne lua cu dânsa şi mergea cu noi la M-zelle Louiza, un tip al Craiovei de atunci. Pră­vălioara ei din s t rada Unirei, era ca să zic aşa Clubul guvernante­lor". Acolo se vindeau mărgele , fir, perine, pungi , papuci, gente de vânătoare de sfoară înodată, bente de tras clopotul (soneria e-lectrică nefiind încă int rodusă la noi), laviţe de lână înşirate cu mărgele de pus sub sfeşnice, în sfârşit tot felul de lucrur i de m â n ă ce erau la modă pe vremea aceea. La ea zic, se în tâ lneau gu­vernantele după ce eşiau delà bi­serică. Ea era abonată la mai mul­te gazete nemţeşti , î m p r u m u t a câ­teva n u m e r e fiecăreia şi aici se discuta asupra războiului ; dar mai toate ţ ineau cu germani i . Guver­nan ta nostră lua delà dânsa „All­gemeine Zei tung" sau „Nord­deutsche Zei tung" de nu mă înşel, şi seara în odăiţa noastră de stu­diu, noi trei în j u ru l mesei, la lu­mina a două lumână r i de sper-manţet , ascultam la ea cum ne citea tare.

Aici frneezii erau veşnic bătuţ i , in jurnale le noastre se povestea despre cruzimile barbare ale ar­matei ge rmane , aici se desfăşura pur ta rea franc-tirorilor cari, as­cunşi pr in copaci, pr in poduri le caselor, t răgeau de acolo, delà a-dăpost, pr ic inuind atâtea victime.

Ziua venea tata pela 2—3 după prânz cu Gh. A.... cu Gh. C... şi alţii, in t rau în salon, desfăşurau pe masă o har tă mare a teatrului războiului , аюоі cu ace cu gămă­lie, înfipte în deosebite puncte, discutau şansele a rmate i franceze, şi-i auzeai zicând: „Sunt aici, a-colo e cutare detaşament, gene­ralul cutare dincolo, germani i ve-ninid pe aici vor fi înconjuraţ i , sau luaţi pe la spate, sau u rmă­riţi , goniţi", şi în sfârşit plecau mul ţumi ţ i .

Dar vai! peste câteva zile, ga­zetele soseau, şi cu o laconică cru­zime, sfărâmau din nou iluziile făurite cu atâta drag!

Căderea Sedanului! P redarea lui Napoleon, toate aceste eveni­mente ne sdrobeau in ima şi erau considerate aproape ca doliu na­ţional!

Ah! dacă a r şti F ran ţa cât au suferit români i de înfrângerea ei, ne-ar r ă m â n e în veci recunoscă­toare, căci cei ce suferă cu noi, în t impur i de grea încercare, ne de­vin de drept de două ori mai scumpi. Nimic nu apropie, nu ci­mentează inimile, ca lacrimile vărsate împreună .

Seara, în toate casele, se strân­geau cucoanele, copiii chiar, şi toţi făceau scamă pent ru a se tri­mite fraţilor francezi. E ram, deci, într 'o seară, la m a m a mare , cu toţii, adică: Tant i Lizabeta, o grea­că cu profil antic, în vârstă, dar încă frumoasă, tanti Marghioli ta, art ista familiei, „Regina Regentă a Fran ţe i" cum 'i zicea m a m a mare în g lumă, mai era încă şi cocoana Sita B... o vecină, prietenă a cocoanei Lisabeta, apoi nenea Ia,ncu D..., cu g iubeaua îmblăni­tă, cu şalul turcesc învârt i t împre­ju ru l taliei, în loc de brâu , pur­ta, spre marea noastră mirare , ve­chiul costum boeresc, cu nedespăr­ţitele lui mătăni i în m â n ă şezând în t r 'un jilţ şi ascultând, în sfâr­şit, iubi ta noastră vară Marie, gu-veranta şi noi. Se lucra fără pre­get la scamă, şi când degetele e-rau obosite de tras atâtea fire, se

începea par t ida de „loton", c u m ziceair cocoanele.

Conversaţia nu se învâr tea de cât în j u ru l războiului .

Deodată auz i răm în ant reu niş­te paşi pripi ţ i , uşa se deschise şi nenea Alecu, fratele cel mai m a r e al m a m i i mar i , tatăl Măriei, in t ră galben la faţă. Toate priviri le se aţ int iră a sup ra lui. Ce se în tâm­plase? Sigur o nouă înfrângere a frneezilor. Nimeni însă, nu-şi închipuia tragica noutate ce ne-o aducea nenea Alecu. El se t rânt i pe u n colţ al canapeli i şi, abia aşezat, zise cu un oftat adânc , ce nu-1 pot u i ta nici azi:

„Astăzi a început bombardarea Par i su lu i !"

De-ar fi căzut bombele germa­ne pe clopotniţa Mântulesei, bise­rica de lângă noi, consternarea n 'ar fi fost mai mare . Nimeni nu îndrăsnea să rupă tăcerea ce ur­mase acestor cuvinte fatale.

Tr is ta nouta te sdrobise inimile, mâini le se împreunară , oc'hii se umpluse ră de lacrimi.

„Unde şi când ai aflat cumna­te?" se auzi în sfârşit în t rebând.

Era tata mare care îşi revenise cel dintâi în fire. Lui nenea Iancu, deşi nu cunoşte Par isu l , îi căzură mătăni i le din mână . Cocoana Sita aruncase sacul cu jetoane, şi nu se mai jucă în seara acea. La­crimile curgeau, inimile sângerau de răni le surorei celei mar i . Gu­vernanta tăcea, dar ni se părea că vedem o l icărire de tr iumf lumi-nându- i faţa, şi, pen t ru u n mo­ment , un sent iment de u r ă ne co­pleşi in ima! Căci şi noi, deşi co­pile încă, crescute până atunci de guvernan te franceze, p lângeam cu cei bătrâni pe ruinele acestui Pa­ris, pe care-1 cunoşteam n u m a i din auzite, din cărţi, dar pe care îl iubeam atât!

F u o seară memorabi lă , care se înt ipăr i în min tea noastră frage­dă şi pe care n'o vom ui ta nici­odată!

Craiova. Ileana

l-OS F I T U ? Povesteşte-se c'odată, — Vremuri vechi — o mândră fată într'o ţară, 'ndepărtată

Se născu,

Păru-i blond, raze de soare. Ochii ei. două isvoare De lumină orbitoare.

N-oi fi tu?

Fafa-i roză zâmbitoare Să i-o vază fiecare Dintre vechile popoare

Se 'n trecu.

Şi mulţimea adunată Să mai plece, niciodată N-ar fi vrut... era ,ncântală.

N-oi fi tu?

Dar — o tristă întâmplare, într'o zi de sărbătoare, Când eşise la plimbare,

Se pierdu.

Fata cu aur pe spate Nti se mai găsi.. Uitate Toate-au fost de-atunci, deci poate.

Să fii tu!

Şi-ai umblat, divinitate, Prin acea singurătate Şi'ochii tăi, câte sunt, toate

Le văzu.

Şiai venit, superbă floare, Pân'aici, din depărtare... Mi se pare, mi Sb pare

Că eşti tu!

Petre Nicolaescu

Husari germani spionând poziţiile inamicului în Prusia orientală

Dummică, 1!) Aprilie 191 î. UNIVERSUL LITERAR

Din necaiuriie gasstăriei

Orice s'ar zice, gazetăria ai c ris­curile şi accidentele ei, cari so în­t âmplă mai ales celor îndrăgos­tiţi de această profesiune, doritori de a servi publicului ul t imele noutăţ i şi ,,fapte inedite".

Nu t rebue să luăm însă in nu­me de rău aceste accidente, i'ind-că, la drept vorbim!, ziaristul mo­dern munceşte cinstit şi este, mai ales, de bună c redinţă în tot ceea ce el împărtăşeşte iubiţ i lor săi cititori.

Iată, de pilda, în afacerea cri­mei din s t rada Zorilor, reprezen­tanţii presei au munc i t zi şi noap­te ca să îndestuleze pe acest u-r iaş F lămânz i l ă care se numeşte opinia publică. Câte nopţi ne­dormi te , câtă t rudă, câte sforţări intelectuale reprezintă , de pildă, art icolul de reportaj pe care citi­torul îl savurează, d imineaţa , în pat, între o ţ igară şi o cafea cu lapte!

Iată, însă. păţania u n u i a din a-ce.şfi apostoli écart- s'a zorit în ex­punerea împre jurăr i lor în cari s'a comis cr ima din s t rada Zorilor. Este un confate delà un ziar din Capitală. Articolul său, publ icat In n u m ă r u l 92 cu data de 0 Apri­lie, ediţia specială a acestui ziar, In ziua crimei şi când atenta torul nu era pr ins , poartă t i t lul: „Asa­sinarea lui Al. Davila" şi în pri­mele r â n d u r i ne aduce la cuno­şt inţă că d. Davila ,,a fost asasi­na t în apa r t amen t id său din str. Zori lor" iar câteva r â n d u r i mai

jos ne vesteşte că d. Davila, care fusese asasinat, ..a fost t ranspor­tat în stare gravă la spitalul Colţea".

Mai depar te ni se spune că „fe­ciorul dispărut, m a m a lui şi şo­ferul au fost arestaţi şi tr imişi la prefectura politiei". Este un re­cord, desigur, să aduci la poliţie pe un fecior dispărut!

Reporterul năzdrăvan delà zi­sul ziar ştia, cu 5 zile înainte de pr inderea a tenta torului , că aces­tuia „i se pătase manşetele de Sânge".

Groaznică este însă descrierea cr imei . Reporterul ştia, în amă­nun ţ imi , toate gesturi le cr imina­lu lu i :

„Asasinul a desfăcut cure luşa p u m n a l u l u i , l'a scos clin tocul de piele şi ascunzându-1 sub ha ină a in t ra t în bi rou".

Ce s'a în tâmpla t în momen tu l când asasinul s'a apropiat de vic­t ima sa? Să vedeţi:

„Ucigaşul s'a apropiat de pat. Atunci adormitul a făcut o uşoa­ră mişcare.... Să fi fost instinctul care Va făcut să tresară la apro­pierea morţii?"

Dacă autorul reportajului n'a fost complice cu asasinul apoi, de sigur, că este năzdrăvan. R ă m â n e fca cititorii să hotărască.

Şi fiindcă veni vorba de acci­dentele cari se în tâmplă , uneori , ziarişti lor prea zeloşi, să povestim ,două în tâmplăr i autentice, petre­cu te acum câtva t imp:

Era pe vremea afacerii Cătărău. In u r m ă r i r e a p resupusu lu i aten­tator delà Dobi-ifin. sosiseră în Capitală mai mul ţ i reprezentanţ i ai unor ziare din Budapesta. Că­tărău, se aflase, plecase spre Plo-eşli cu u n automobil condus de u n şofer a n u m e Covaci. Un zia­r is t clin Budapesta şi un confrate delà u n ziar de dimineaţă , au ple­cat într'o zi, în căutarea lui Co­vaci, spre a-i lua un „ in te rv iew" . In cest scop ei s'au suit în t r 'un ' au tomobi l d i n piaţa tea t ru lu i şi au plecat pe la diferite adrese un­de Ii se spusese că poate fi găsit

t şoferul Covaci. Cercetările însă au rămas infructuoase şi cei doui : ziarişti s'au înapoia t după patru ceasuri de u m b l e t zadarn ic , în piaţa teatrului . Acolo, când să plătescă şoferului care-i pur tase

Citirea ziarelor pe câmpul de luptă

prin oraş, acesta văzându-i con­trar iaţ i , îi în t reabă:

— Mă rog, domnilor , pe cine aţi căutat d-voastră şi nu l'aţi gă­sit?

— P e un şofer a n u m e Covaci, care a dus pe Cătărău la Ploeşti, — îi răspunse descurajat , un con­frate.

— Apoi, m ă rog, Covaci sunt eu! — replică, numaidecâ t şofe­rul!

Tablou!! Alta. Un negustor umbla , ne­

as tâmpărat , într 'o zi, pe la amia­ză, să afle unde se în tâmplase , în centrul Capitalei, o explozie, des­pre care auzise pe nişte trecători şi despre care la poliţie n u pu tuse lua nici o l ămur i re . După vreo oră de umble t zadarnic se duce la sergentul postat la în t re tăerea bulevardulu i cu calea Vicoriei şi-1 în t reabă, dacă n u cumva, ştie el, despre o explozie în tâmpla tă pr in apropiere.

— Da, îi r ă spunde sergentul , s'a produs o explozie la motoarele maşini lor delà ziarul X...

Era tocmai ziarul la care com­bătea confratele!

Din cafeneaua portului în care se re t rag pe t imp u râ t mar ina r i i , cei doi prieteni admi rau furia şi mugetele măre i .

— Auzi ce fur tună e afară... — O să treacă ş'asta! — răspunse

celait m u t â n d cu socoteală pionii jocului de şach.

A doua zi fur tuna se potolise. Soarele acelei dimineţ i de pr i ­

măvară îşi revărsa cele dintâi ra­ze pe epavele corăbii pe care cei doi bun i tovarăşi o văzuse cu o zi înainte cu pânzele bomba te de vânt. bun , p lu t ind pl ină de viaţă pe dunga albastră a orizontului .

în t r 'o zi, după mul ţ i ani petre­cuţi împreună , u n u l din cei doi prieteni , acela care aproape la orice vorbă, conchidea cu o să treacă ş'asta! îmbolnăvindu-se r ău şi s imundu-ş i sfârşi tul , a ruga t pe nedespăr ţ i tu l său tovarăş, ca pe cruce, în loc de orice epitaf, să 'i scrie doar cuvintele: să treacă ş'asta!

B.

0 să treacă ş'asta! — POVESTE —

C. Tonegaru.

Trăiau odată în t r 'un port doi piloţi harnic i şi buni prieteni încă din copilărie.

P l i m b â n d u - з ѳ î m p r e u n ă pe ma lu l măre i îşi istoriseau câte-, ceva din multele n imicur i ale lumei şi de câteori u n u l dintr ' în-şii t e rmina , celait r ă spundea prin-t r 'un l u n g oftat: o să treacă ş'asta!

în t r 'o zi pe când stăteau de vorbă, o corabie cu toate pânzele întinse, d 'abia se zărea venind din spre larg.

— Uite o corabie colo! — O să treacă ş'asta! — Şi ce m a r e lină... — O să treacă ş'asta! — răspun­

dea celait, c lă t inând încetişor capul .

* Peste noapte s'a ridicat un vftnl

cu furtună şi vijelie mare. Valurile se ridicau ca nişte

munţi uriaşi şi prăbuşindu-se de cheu scoteau zgomote îngrozi­toare.

Cel rămas în viaţă, sdrobit de dure re s'a îmbarca t pe u n vapor şi a luat largul lumei .

Astfel ar fi voit să-şi ui te în­tr is tarea pr ic inui tă p r in pierde­rea bunu lu i său amic.

î n t âmp la r ea însă a făcut ca a-cel vapor după mul ţ i a m de înde­păr ta te călătorii să se reîntoarcă pr in acele locuri.

Cu barba acum albă, bietul pi­lot s imţindu-se dator să se roage la m o r m â n t u l fostului său tova­

răş , a porni t spre cetatea celor morţ i , încărcat de flori. . Când ajunse în poarta vechiu­lui cimitir , picioarele i se s lăbiră şi o adâncă într is tare i s'a revăr­sat iar în suflet.

Marea, n e b u n a mare , rosese coasta c imi t i ru lu i , formând un lac! verzui pe care p lutea o cruce de lemn. -

D'abia se ma i putea distinge pe l emnu l . învechit , u r m a unor slove scrise cu negru :

O SA TREACĂ Ş'ASTA!

CRONICA VESELA

POLITICA EXTERNA — Ce zici de rezultatul" războ-

iu lui.' — O să bată nemţii? — Crezi? — Fireşte; nu vezi ce lari suntr — Ce tari, domnule, au început

să mănânce paie. — Asta încă dovedeşte tăria lor. — O să vezi când flota franco-

engleză va intra în Dardanele... — Greu... — Greu, dar o să fie. Aşteaptă

numai să debarce corpul expedi-ţionar din Egipt...

— Sunt tari, ascultă-mă pe mine....

— Cine? — Nemţii. — Nu vezi că şi ruşii îi bat de-i

sting? într'o săptămână-două ei vor ţi trecut lanful Carpaţilor şi se vor revărsa în câmpia Unga­riei...

— Grea afacere, trecălorile sunt inexpugnabile.

— Dar, mon cher, cum poţi sim­patiza cu nişte oameni, cari au distrus Louvainul, au dărâmat bi­serici şi au săvârşit în calea lor cruzimi neauzite.

— Şi ruşii au făcut, la fel, ori pe unde c.u trecui. Francezii ar face acelaş lucru dacă ar pătrunde în Germania.

— Crezi? — De sigur că crez. — Dar parcă acum câteva săp­

tămâni erai cu totul de altă pâ~ rere.

— Eu? —- Da, tu; tunai şi fulgerai con­

tra nemţilor. — Atunci era altceva... — Cum altceva? — Nu înţelegi? -'- Câtuşi de puţin.... — Atunci află că sunt... amo­

rezat. — Ce-are aface? ••- Are aface mult, căci daca ai

şili, mi-ai da dreptate. — Spune.... — Sunt amorezat nebun. . — De cine? — De o... nemţoaică... — Ah!

V. M.

e — No. 15. UNIVERSUL LITERAR Duminică, 19 Aprilie Ш 5

CAMPANIA DIN 1113

A Myiui Divizion din Regim. 5 Roşiori d e C. CIOCAZAN

U R M A R E

riul bulgar, pentru care se or­dona".

„Un detaşament din 1/36.1/35,2 escadroane din regimentul 5 ro­şiori, trupe de acoperire din sec­torul Ostrov şi Emiserlia întărite cu regim. 23 Ialomiţa şi regim. 40 Călugăreni trecute delà Călăraşi la Ostrov, au însărcinarea să ocu­pe, prin surprindere, în zorii zi­lei, Silistra şi teritorul Ia sud şi vest clé acest punct".

„Acţiunea asupra Silistrei va fi

Când a început debarcarea re- după ce ar f fost echipaţi şi înar-gnnentului de infanterie, noi am maţi, trebuia să fie trimeşi în de-primit ordin să mergem dealul taşament, în război. Almalău, lângă artileria noastră Numărul căruţelor trimise spre susţinuta "de monitorul Alex. La­de poziţie, unde urma să primim Ostrov era de 40—50 şi în fiecare hovari de pe Dunăre" ordinal de luptă pentru înaintare, căruţă 6—8 turci.

In drum spre poziţia artileriei, Iată, că soseşte şi ordinul de i) Divizionul din 5 roşiori se va am trecut la oarecare depărtare luptă, pe care-1 aduce It. Petrescu, concentra pe zona frontierei, co­de cel dintâi pichet al Bulgarilor, d-lui lt. col. Herescu. Comandan- prinsă între Dunăre şi satuí Es-pichet ce se afla pe şoseaua Os- tul descăleca şi făcând cerc ofiţe- c hio i , de unde va începe imediat trov-Silistra. rii şi plutonierii ne citeşte ordinul, cercetarea şi exploatarea terenului

Trecând adăpostiţi de o culme Momentul era suprem. delà sud şi sud-vestul oraşului Si-de deal, santinela pichetului nu Din acest ordin se putea vedea, ijsfra, spre satele Kalipetrovo şi ne-a văzut, iar noi care încă nu că eram supuşi Ia o grea în cer- Aidemir acoperind mişcarea de primisem ordinul de luptă, Fam care, că vom avea o rezitenţă şi înaintare a detaşamentului, care lăsat m pace că lupta avea să fie crâncenă. va ataca Silistra pe 2 direcţii, dintre

Comandantul regimentului lt. Mergeam la luptă, aceasta era Ostrov şi Almlău, spre est şi su-col. Herescu s'a exprimat zicând: impresia, ce ne lăsase străşnicia dul oraşului Silistra" Acest pichet trebue atacat prin acestui ordin. ,„ ^ я „ . . . , . .

I , . , ; , , 2) Până la sosirea regimentului Ordm de lupta pentru atacul 23 Ialomiţa şi reg. 40 călugăreni,

Silistrei batalioanele din reg. 35 şi reg. 36, „Conform ordinului Marelui S e vor concentra repede la capul

Cartier General, Ia 28 Iunie, tru- văii satului Almalău, la vestul viei pele din corpul 5 armată, care din această vale, rămânânl aco-sunt în apropierea frontierei vor perite cu posturile, ce se găsesc pătrunde în zorii zilei, pe terito- acum pe teren, din malul drept

surpr indere , când va începe ata­cul, s'ar evita astfel pierderi delà început; şi ar fi bine să se cruţe viaţa câtorva oameni .

Am înaintat pe costişe, pe cul­m e a dealu lu i Almalău, p r in g r â n e şi po rumb, până ce am găsit ba­teria de pozifie, care t rebuia să susţie infanteria noastră în luptă . Această baterie de t u n u r i cal ibru S7 era comandată de căpi tanul de réserva Vartanovici. Toti servanţii erau şi ei reservişti . îmbrăcaţ i ci­vil. Am trecut de baterie şi ni s'a dat un mic repaos.

Am plecat iarăşi la colţul unei pădu r i din vecinătate, loc care ni se destinase de comandan tu l t ru­pelor şi unde t rebuia să aş teptăm ord inu l de luptă .

Atacul pichetelor si escorta grănicerilor Bulgari din

• pichete Sosiţi lângă pădure , am văzut

şi infanteria, u n batalion sub co­m a n d a maioru lu i Oprescu.

Batal ionul era adăposti t în lu­crări de sapă. executate de bata­lion d u p ă sosire.

Lt. col. Bălăceanu a executat dispoziţia de a se ataca pichetul şi a face prizonieri pe grănicer i bulgar i . Subt. Slăvescu, cu pluto­nu l său la care s'a ataşat şi ser­gentul reservist Radovici, un a-devăr erou, porneşte scoborând valea, pen t ru ca apoi în galop să ridice culmea spre pichet. In a-celas t imp. divizionul schimba poziţia trecând pe lângă seceră-tori , care văzând mişcări le t rupei r ămese nedumer i ţ i . Soldaţii au descăiieat şi au început să cânte d in frunză, p a r c ă aveau aerul să mea rgă într 'o manevră şi nu la război. Peste un sfert de oră, 5 gră­niceri bulgari sunt aduşi sub es­cortă la divizion. Unul din ei tre­m u r a ca. varga. Grăniceri i au fost

j găsiţi luând ceaiul , î năun t ru în pichet şi n'au făcut nici o rezis­tenţă.

Al doilea pichet a fost făcut pri­zonier de către sergentul Radovi­ci, care s'a repezit cu sabia asu­p r a unu i grănicer care par 'că ar fi voit să ia a r m a îa ochi. Celelal­te pichete au. fost făcute prizonie­re, toate, până la Dunăre .

înaintasem cu divizionu pe mu­chia dealului , care comandă şo­seaua Şumla-Sil istra.

Văzându-se mai mul te căruţe, care mergeau şore Silistra, lt. col, Bălăceanu a dispus, ca ele să fie aduse pe deal. Era greu urcuşu l , pan ta fiind repede. Gând însă li s'a spus conductori lor , care erau turci şi care mergeau la Silistra, că sunt l iberi şi ca vor merge la Ostrov, spre români , dealul deve­nise o şosea plană pentru, ei, iar căruţele sburau trase de căişori mici, cărora parcă Ie crescuse aripi. Turcii s t r igau ura f}i cei care şt iau româneş te : Tră iască România. Erau fericiţi bieţii turci. Ei veneau la Silistra, de u n d e

Mi-apari ca o nimfă sub cerul Ilelladei Şi amfora vieţii mi-o umpli cu vin-.— Cu vinul iubirii aprins şi divin Ca spuma de mare pe sânul naiadei.

In ochii tăi visuri de dor se adună Şi 'n horă nebună prind sufletul meu Ce nu mai e singur şi trist şi ateii l>c când tu eşti zâna lui blândă si bună.

Desmiardă, iubită, şi viaţa mi-alină Cu flacăra dorului tău visător in care suspină isvoare de dor Şi râde o lume de flori şi lumină!...

Ce dulce, ce blândă te simt, ce aproape]— Cum tremur sub focul albastrei priviri Ce-mi leagănă viaţa în vis de zefiri Şi 'n cântec de valuri pe 'ntinsele ape!

O lume de visuri tu porţi sub pleoape;— Sunt zile cu soare si nopţi de suspin, Sunt fluturi morţii pe sânuri de crin, E blestem de ră şi murmur de ape.

Şi astfel trec anii, ca umbre fugare, Când dorid dă vieţii aripi de zefir. Şi astfel se duce al anilor şir Când sufletul cântă iar dorul nu moare..

Dc-aceia, in ochii tăi mari, fericirea E cântec ce-mi place mereu să-l ascult Căci el din adâncuri de valuri e smult, Creat să 'nfioare cu lacrimi iubirea.

E taina în care te 'nvălui ca mitul Cetăţilor antici, e vis de noroc... Cu ele trăi-vei în-versuri de foc Tu, rouă ce'n tine restrângi infinitul!..

Leontin Iliescu.

I) Muzica de d-na Maria Ghefaliady.

ВоооообооосооооооооооооооооосюсооооооооссЯ

al Dunărei până la sudul satului Alamaîău".

„Nu se va trece frontiera înainte ca reg. 23 Ialomiţa şi reg. 40 că­lugăreni nn vor fi sosit pe câmpul de luptă la înălţimea satului Al­malău, câini se va da ordin de trecerea frontierei şi atacul Si­listrei spre est şi sud". 1)

„Detaşamentele vor ataca înain­tând pe patru coloane, 2 centrale şi 2 laterale. Regimentul 35 şi 36 vor forma réserva de taşamentu lu i , îna in tând înapoia aripei s tângi , coloana din dreapta, comanda tă de col. Negruţi , i-omndantul reg. 23 Ialomiţa, iar cea din stânga de colonelul Petala".

Monitorul Alex. Lahovarii , cu vedetele sale se va apropia cât mai mu l t de botul nord-vest al Ostrovului Pas t r amag iu Mare. de unde va t rage asupra marg ine i de est a Silistrei. sau va combate art i leria din fortul Medjidis , sb ia îna in tând apoi dacă nu este bă­tut, până în fata oraşului , pent ru îna in tarea infanteriei despre est şi sud de oraş" .

, ,Trenul reg imentar va r ă m â n e la Ostrov".

„ T r u p a va consuma h rana , ce o va avea asupra ei".

„Artileria de poziţ iune delà cota 135 va susţine acţ iunea infanteriei pu tând sch imba poziţ iunea pe mă­sură , ce atacul înaintează".

„Comandan tu l de taşamentu lu i (ss) colonel Simionescu".

După ce a te rmina t de citit or­d inu l şi a dat desluşiri le cerute de împre ju ra re , comandan tu l regi­men tu lu i adresându-se către noi zice":

„Care d in d-voastrâ voeşte să a ibă onoarea de a face recunoaş­teri către Silistra? Fără să mai aş­tepte v reun Tăspuns, dă această cinste lt. Timotei , cel m a i vechi ofiţer care şi pleacă imedia t cu plu tonul său, şi t r imete în u r m ă pa t ru le de recunoaşter i către Kali Pefrovo, către Medjidia-Tabia cu ins t ruc ţ iuni precise".

'Va urma).

Principele Nicolas ca cerceta?

i ) Sublinierile pentru a explica ocuparea Silistrei, înaintea ordb nulu de trecerea frontarii.

Damifiiea, 10 Aprilie lVííu fJNIVERSüL LITERAR He. 46. — 7

Războiul Paravanul. Lupta era pe sfârşite. Căpi tanul

unei companii franceze zăcea la pământ, s t răpuns de două gfoan-ie, — u n u l în piept; şi al tul î n pi­ciorul stâng.

Hol daţii totuşi t r ebu iau să ur­meze ordinele genera lu lu i . Atunci

. 3 dintre ei, au ridicat pe căpitan, l-au aşezat — fiindcă n u era răn i t mortal — după o pia t ră m a r e şi i a u dat un pic de apă. Çi ea să evite o allă lovi tură în corpul căpi tanului , până fa sosirea bran­cardierilor, s'au aşezat ei trei la rând ca paravan în faţa căpita­nului . Focuri le con t inuau nă­prasnic si d int r 'o parte şi din-tr 'alla. Doi d in t re soldaţii cari fiiccau pa ravanu l nu căzut, până să sosească brancardier i i , iar cel caro nu fusese atins, s'a repezit îndată în rândur i .

Englezoaica. Fata unu i lord era de ß lun i la

ambu lan ta franceză cea mai îna­intată. Îmbrăca tă bărbăleşte, um­hin din t ranşeu în frarrşeti să în­grijească de sănătatea soldaţilor. Era pe cât de atenfă şi veghe­toare, pe atât de frumoasă. Pre­feraţii ei însă erau infanterişt i i , fiindcă aceştia ţinteau bine.

Infr'o Fuotă de lângă Dixmun-dc. era înainte eu bata l ionul cel mai avansat . Gr ind ina de gloanţe cădea potop, soldaţii r ă m â n e a u pe d rum, răni ţ i , sdrobiţ i , ori morţ i . Ëa a scăpat feafără şi a luat cu eroism par te ta atacul piept la ptVpt cu duşman i i . încura jând pe camarazii ei.

+ Ihn parttá logodnicei. În t r ' un spital. Soldatul se simte rău; n 'o să-şi

mai vadă satul. Cu blândeţe , o infirmieră se apropie de el, a-ci­tit numele delà capul pe turn i şi ţine 'n m â n ă u n pachet. Pache tu l le pe adresa bolnavulu i . Inf i rmi-eia s'a apropiat eu u n z â m b i t de m a m ă bună , soldatul a deschis o-chii şi i-a pi roni t a s u p r a pache­tului.

- - E pent ru tine, dragul meu ; e din satul tău t r imis .

O sudoare rece cupr inde pe bolnav, care încearcă să surâdă, dar n 'are putere să ţ ină 'n m â n ă pachetul.

Inf i rmiera a deschis euUu. sol­datul a pu tu t să m a i surâclă. In pachet era fotografia une i fete de ţară, du rdu l i e şi frumoasă, era o pa&că de Paşt i şi u n bileţel. „Te-sptept, să vii sănătos".

Soldatul le-a privit pe toate, da r surâsu l i-a s b u r a t de pe buze, i s 'au umplut . însă ochii r le . l s -cr&mi. Şi-a stat aşa, mişcând ne i -vos d in m â n ă . Şi-a reveni t apoi şi ceru să vadă fotografia.

— Ce fată b u n ă e, - - spuse el inf i rmier i i . Te rog să mi-o Iaşi, i a r pasca dă-o unu i să rac .

Spre miezul nopţei а m i : d t , s t rângând cu pu te re fbtjgrafît la piept.

* Cimpanzeul. Un matelot ge rman avea u n

cimpanzeu, pe care t rebuia sa-1 lase la Anvers, când s'a declarat mobilizarea. D u p ă câtva t i rap, malelofol crezând eă і*іпх;-ікѵшх\ i-a fost omorît , se pregătea să ceară d a u n e interese, când tot : n-teresândti-se află, eă с і т р л п і в и і trSeste şi e foarte bine îngri j i t în grădina zoologică. Matelotul a ră­mas tare m u l ţ u m i t de această veste şi a exclamat :

— Totuşi noi ce r ău ПЗ-ШГІ pur-fat írt Belgia, pe c â n d ei se poar tă blno şi cu cimpanzeii .

Pionierul cu sapa. In Argonne, tranşee-'e franceze

şi cele ge rmane sunt aşa de apro­piate, în cât lup ta se u rmăreş t e

anecdotic de obiceiu cu bombe şi grenate a runca te cu mâna .

S ingu ră sapa poate să câştige teren. P ionier i i s a p ă şl înaintează.

E ra decis u n atac Împotr iva tranşeelor g e r m a n e din această regiune. Fuseseră prepara te 7 găur i pen t ru mine . în t r ' o zi, sol­d a t u l francez care aşeza mina cea mai înaintată , auzi deocamdată pe u n soldat g e r m a n cân tând şi fluerSnd, pe u r m ă auzi pe subofi­ţer, care-i spunea să lucreze ma i repede, ca я dona zr totul să fie gata.

In zorii zilei,, mine le franceze au explodat şi t ranşeul ge rman fu ocupat de francezi. In alt t ran­şeu, sé î nâmpla altceva. Şi din­tr'o parte şi d in t r ' s l ta se săpa în aceiaşi direcţ iune, la o lungă ga­lerie subterană . Şi u n u l şi celă­lalt săpător au s imţ i i aeelaş zgomot şi s'au opri t d in lucru . Germanul însă d u p ă câtva t imp re luă lucrul şi d u p ă câteva săpă­tur i s'au văzut fafă în faţă, doi duşman i . Ce să faeă? Germanul r idicase sape să dea; francezul l'a deza rmai şi- i-a oferit o ţ igară. După câtva t i m p d e vorbe înşi­ra te fără să se înţeleagă, t ranşeul g e r m a n se prăbuş i , o m o r â n d pe toţi soldaţii.

Scăpase doar cel care sta de vorbă cu francezul.

Ultima vrere. Un soldat era dus aproape mor t

la inf irmerie Căpi tanul său eând îl văzu opri p e Dranirarderi: şi spuse r ăn i tu lu i câteva cuvinte de î t ieurajare.

Soldatul dând din cap răspunse : — Ştiu, d o m n u l e căpi tan , că

sun t aproape dus , d a r nu m ă plâng. Sun t atâţia morţ i înaintea m e a şi vor fi şi alţii d u p ă mine, să rmani i !

Iar după un moment de şovă­ială, spuse cu t imid i ta te :

— Vrei să, m ă îmbrăţ işezi , căpi­tane? Ca să m o r liniştit .

Căpitanul , cu lacrimile 'n ochi, l 'a sărutat .

SâsuBê alamei Sub steaguri alergaţi, capii, Cu al patriei dar sfânt.' E clipa ca, prin vile/ii. Să daţi iubitei Românii

întregul ei pământ

Aii ora duleei deşteptări In ceruri a sunat ; S'aratë *n nie .toartei -éri Că lor de frunte intre ţâri

Ne este rezervat.

Un singur dar şi-o cugetare Avem in astă lume : Să concentrăm, inlr'o grupare, Pe toii din Tisa pân'la mare

Cepoartă-al nostru nume.

Să înfăptuim ce-au visat, In vremuri legendare, Strămoşii noştri ce-au păstrat Ast petec de pământ, prădat

De hoardele burbare.

O, sfânt amor de neam şt ginte Reinviază azi în no-t Simţirile cele mai sfinte. Să sune alarma ! Înainte

Spre tâmpul de război !

Ţintiţi privirea ta drapel, Al patriei Onor, Cu inimi, braţe de oţel Să-l apărăm să fie el

In veti triumfător f... Căpitan. A .G. Drăghicescu

EX-LIBR1S Păcatele Sfinţiei sale, nuvele , Al.

Caza ban. Unul d in t re cei m a i d in t r e povestitorii noştr i e d. Ca-aabau. 'Dacă reuşeşte în tot ce scrie, dacă t ipur i le sale trăiesc, e faptul că toate acele t ipur i trăes'c. ŞJ eu nvcn i întâlni t cu domnul care are o boală interesantă şi care a fost căutat de doctorul Ma-riaescu, dar fiind că nu scriu nu­mere, n u mi-a dat pr in minte , că acest individ poate fi eroul unei schiţe măcar . Cazaban şi-a notat in te resantu l monolog al t ipului şi a făcut o schiţă pe care o citeşti cu plăcere, chiar dacă nu ştii că t ipul trăeşte.

E ma i mul t ca s igur , d. Cazaban îşi ia t ipuri le din viaţa de toate zilele, căci le vezi t ră ind, ţi-aduci aminte • de expreshmile lor. îi auzi g lumind , sau povestind. Când îţi iei subiectele din viaţa de toate zilele şi ai talent, e peste pu t in ţă să nu faci o operă bună.

Dar Cazaban iubeş te na tura . Fi­rea lui de vânător pasionat 1-a făcut să iubească câmpul şi pădu­rea, animalele, şi păsăr i le şi dacă mî-e ciudă că face uneori să tacă cir ipi tul unei păsăr i din crâng, în sch imb mă b u c u r că îndelet­nicirea de Nemrod. 1-a făcut să iubească natura . Şi de aceia e sincer în e-eia ce scrie, de aceia nu exagerează niciodată, de aceia are şl succes, ca re poate i-I invidiază cei care cred că pot să cunoască na tu ra şi viaţa numai din odaia lor cu cărţi si fişe, sau cei de pe Ia berari i şi cafenele.

Cazaban iub ind n a t u r a întrea­ga, iubeşte şi p e oameni , dar a-eretsta n u 4 împiedică să vază de mul te ori par tea eomieă. să

scoată la iveală fără m u l t ă si l inţă defectele şi. viciile celor pe care-i descrie.

Nu poţi să găseşti ceva mai na­tural , m a i nesilit, mai plăcut , ca , . .UH şef de tren", care n u e de mi­r a r e să fi existat. Cazaban cu­noaşte maha laua eu toate t ipuri­le e i , cum cunoaşte şi pe ţă ran i . Dacă nu cunoaşte pe cei din so­cietatea ,,snobilor", nu-i descrie, dar a r t rebui să-i cunoască, ar trebui să caute să-i studieze, pen­tru că sfârcul salivei ar fi o ne­cesitate pentru aceşti domnişori , care simt mai puţ in inteligenţi de eât lacheii loi-.

O s ingură imputa re : sunt unele schiţe, care te fac să vezi n u m a i decât că nu au fost scrise pent ru un volum, ci pentru o revistă. Ştiu bine, a fost nevoit cândva să le scrie, dar ar pu tea să Ie . înlăture d in t r ' un volum. Aşa, pr in t re alte­le „Fără er tare" , „Afacerile de o-noare" , „Pa l tonu l lu i Mavr ighi" . Sun t şi în acestea observaţi uni juste, clar lipseşte ceva.

In orice caz, ele nu împiedică constatarea, că noul volum de nu ­

ve le al d-lui Al, Çazaban, este u-nul dintre cele rhai interesante dii câte au apărut în ultimul timp sil aceasta na poate'decât să bucure pe eei care-î urmăresc desvoltarea talentului său.

Albert

Viaţa artistică ţi literară Conceptul t enoru lu i R. Con»

s tan t ino a fost fixat pen t ru ziu« de 25 Aprilie a. c. La acest cort cert va da concursul ş-i maestru ' George Enescu.

* D>. G. Momuleanu a fost nu-ţ

mi t m e m b r a în corrsJïiul de ad-. ministrafie al Tea t ru lu i Naţional din laşi, ca reprezentant al socie­tarilor, îrţ locui d-lui Pella, al căru i m a n d a t a expira t iar d. I, Petrovici, profesor univers i tar , a fost n u m i t m e m b r u tn comitetul de lectură al aceluiaşi teatru, ca' reprezen tan t al societarilor în lo» cui d-hii State I>ragomir, al că­ru i m a n d a t a expirat .

* • • .

. D/. min i s t ru I. G. Duca a vizitai zilele t recute , expoziţia de pictură şi scu lp tură a societate* ..Tinerii mea artistieă".

Dv min i s t ru a reţ inut , pen t ru minis ter , d in pic tur i le maeştrilor S-trâmbu, Kimon Loghi, Pal lady, Steriarle, Artaehine etc. cum şi sculptur i de Fr . Storck şt Oscar Spätbe.

Casa de cetire ..Petre Liciu" va da, Miercur i 22 April ie a. c . în sat Ioanele ..Eintraftl", o serată dan­santă, în folosul bibîiotecei sale publice.

i * Aseară a fost la Ateneu, con ceri

tu l societăţei corale „Cercul, ari fistic muzical", de sub direcţ iunea d-lui M. Tănăsescu. eu concursul d-nei Rodigo, a bar i tonulu i Atha-nasiu şi a altor artişti .

* Cu pri le jul aniversarei de 90 a^

ni delà înfi inţarea g imnaz iu lu i din Târgovişte, d. minis t ru V. G. Mor ţun a donat 500 Tei pentru bi­blioteca acelui liceu.

+ Zilnic se văd numeroş i artişti

?i literaţi, mai cu seamă artiste, solicitând aud ien ţe min i s t ru lu i

industr ie i şi comerţului . Nu ştm ce legătură poate fi în-!

tre l i tera tură , artă şî acest mini­ster. Or. au ajun.; l i te ra tura şi ar ta fot un fel de industrie.. . na­ţională?

f Şi moldoveni i au înfiinţat un

salon l i terar — .,Moldova", care ne anunţă o serie de şezători lite­r a re cu Mihail Cedreanu, Topîr-ceanu şi alţii.

Credem că e vorba do u n salon foarte serios.

L. I.

l 'e i i lru o r r - c e r e c l a m a íj i n n i s a u .sf*fiÍ!iil>í»i*T d e a d r e s e » d-n i ï 'slîonsifï *Hiit v t»«a ï ï si a t a ş s t ş i u m d i u ЬепэгііЛ с ц «•are p r î m e s » z i a r u l «Universul Liferar», e o n t r a r . r e c ï a m s i l lu­n e a s a u s c h i m b a r e a d e іъ d r e s ă ii H î ' o r f i r e z o l v a t e .

,4. _ і\о. ІЬ. UNIVERSUL LITERAR Duminică, 19 Аргіне 1915

ADALBERT PE CHAM1S80

Păţaniile iui Peter Schlemihl S o m a n t r a d u s de S . іч<£ 'A.JRI^. ЬТ

— URMARE ŞI SFÂRŞIT -

Trecui In Europa pe la coloa­nele lui Hercule şi după ce-i cercetai ţinuturile delà miază-zi ml miază-noapte, trecui din Asia ÜB Nord prin gheţurile delà pol fel Groenlanda şl America, cu-•reierai amândouă părţile a-eeotui continent; dar iarna, care f i Începuse la Sud, mă alungă Inte înapoi delà capul Horn •pre miază-noapte.

Mă oprii până se iacu ziuă In Asia de R&s&rit şi-mi urmai •otindările după 6 mică odihnă. Ы cele doulă Americi mergeam •Talungul şirurilor de munţi cari cuprind vârfurile cele mai AMU te cunoscute pe globul no-*tru. Umblam încet, şi cu băga­te de seamă din culme în culme, eând pe vulcani arzători, când pe vârfuri acoperite de zăpadă, adesea abia trăgându-mi sufle­tul. Ajunsei la muntele Sf. Ilie fi aurii peste strâmtoarea de Behring în'Asia. O luai pe созд-Me ei răsăritene cu multele şi Meritele ei cotituri şi cercetai tu "cea mai mare luare-aminte acele insule de care mă puteam apropia. De pe peninsula Malac-ea cizmele mele mg duseră tn Sumatra, Java, Bali şi Lamboc. Am încercat, trecând adesea prin mari primejdii şi lotuşi mereu în zadar, să-mi croc sc peste micele insule şi stânci, de sari e presărată această mare, o trecere nord-vestică spre Bor-Mo şi alte insule ale acestui ar­hipelag. Trebuii sa mă las de gândul ăsta. Mă aşezai ta «fâr-•Ц pe marginea insulei Lamboc, •Д cu faţa întoarsă spre Sud ţ i Răsărit plânsei ca şi când» aş fi atât înaintea zăbrelelor temni-fei mele, fiindcă dădusem atât de iute peste o piedică a colin-darilor mele. Noua-Olandă, a-tat de trebuincioasă spre a în­ţelege sistemul pământesc în în­tregul Noua-Olandă cu Hora şi fauna ei, şi marea de Sutd ca insulele ei de mărgean, toate acestea 'mi erau închise, aşa că delà început încă tot ces trebuia siă adun şi-sä alcătuesc •ra osândit să rămâe doar erftmpeie.

O, scumpul meu Adalbert, la ee bun toată tnidia oameni­lor!

Adeseori, în ţoiul iernii din Australia, mă repeziam dala ca­pul Horn şi Tăceam dintr'o sări­tură cele două sute de paşi ce mă deepărţiau de Tasmania şi dte Noua-Olandă, păsându-mi prea puţin cum mă voi întoarce, chiar dacă aceasta ţară neprimitoare ar fi trebuit să se închidă peste »ine ca un capac de sicriu; în­fruntam frigul şi furtunile mă­rii, încumetându-mă bărbăteşte pe gheţurile polare. Dar în za­dar, căci mi fusesem încă în Noua-Olandă. Mă întorceam me­reu la Lamboc,. mă aşezam pe marginea sa cea mai îndepărta­tă şi plângeam iar. cu faţa în­toarsă spre Sud şi Răsărit, ca m feţe zăbrelelor temniţei mele.

Mă zmulsei din acel loc şi cu fnima îndurerată mă inapoiai in lănntrul Asiei, străbătui păr­ţile ei pe cari nu le cunoşteam, armând revărsatul zorilor spre Apus, şi ajunsei chiar în acea . mară la TbebaMa ia locuinţa hot&rtta. de mai mainte, unde foeeeem îi! sfue trecută după' *-miazi.

După ce mă odihnii puţin şi se fntnină de ziuă în Europa, în­

tâia mea grijă fu să dobândesc toate câte 'mi trebuiau. Mai în­tâi piedici de încălţăminte, căci văzusem cât de plictisitor e sa 'mi scot eternele ori de cate ori vream să-mi încetinesc mereul sau dóriam să fac vreo obser­vaţie. Nişte pantofi încălţaţi pes­te cizme avură pe deplin efectul dorit şi mai târziu purtam tot­deauna două perechi, fiindcă mi ee Întâmpla adesea să fiu silit e'arunc o pereche nemai având vreme s'o ridic când lei, oameni sau hiene mă speriau pe când a-dunam plante. Ceasul meu foar­te bun era un cronometru minu­nat în repezile mele colindări. A-f&ră de astea, 'mi mai trebuiau un sextant, unele instrumente de fizică şi câteva cărţi.

Ca să. capăt toate acestea, am făcut câteva drumuri primejdi-oaee la Londra şi Paris, ocrotit de o ceaţă prielnică. Când sfâr­şii restul aurului meu vrăjit, plătii cu dinţi de elefanţi pe cari 'i găsiam uşor. Aveam bine în­ţeles grijă s'aleg dinţii cei mei mici a căror greutate nu trece» peste puterile mele. După puţin timp avui tot ce-mi trebuia,

şi-mi începui îndată viaţa nouă de învăţat amator.

Cutreerai astfel pământul, măsurând ba înălţimea munţi­lor, ba temperatura izvoarelor şî a . aerului, când observând fiare sălbatice, când cercetând plante; delà eţruator mă dusei la pol, din lumea veche in cea noua, comparând experienţele şi observaţiile mele. Ouăle struţi­lor africani sau ale pa ir i lor mă­rilor nordice şi poame, mai ales curmale şi banane, erau hr-мпа mea obişnuită. Tutunul 'mi în-dulcia soarta şi spre a mă mân­gâia de prietenia şi compătimi­rea oamenilor, aveam un credin­cios câine cu părul flocoe, care 'mi păzea peştera din Thebafcbi. Când mă întorceam împovărat de comori noi, săria vesel pe mine şî bucuria luî mă *ăcea să simt că nu sunt singur pe lume.

A mai trebuit ,o întâmplare ciudată care Să mă întoarcă printre oameni.

XI

Odată, pe când cu cizmele împiedicate culegeam pe coae-tele Norvegiei alge şi lichen, un' urs alb ieşi pe neaşteptate de după o stâncă şi veni drept spre mine. După ce-mi azvârlii pan­tofii, voii să sar pe o insulă din apropiere către care 'mi înlesnla calea o stâncă pleşuvă ce ieşi» din valuri. Pusei eu un picior pe stâncă, dar pe d'altă parte căzui în mare, fiindcă din nebă­gare de seamă păstrasem un pantof în piciorul célalt.

Frigul cel mare mă pătrunse şi abia scăpai de această pri­mejdie. Cum mă văzui pe uscat, alergai cât putui mai iute spre deşertul Libiei ca să mă usuc acolo la soare. Dar cl mă dogo-ria atât de tare la cap, încât foarte suferind mă întorsei ame­ţit spre miazănoapte. Căutai să pus la răsărit şi delà răsărit la şi alergai la întâmplare delà a-pus la răsăritşi delà răsărit la apus, trecând iute delà zi la noapte, delà vară la gerurile iernei.

Nu ştiu câtă vreme am colin­dat astfel pământul. Nişte friguri puternice 'mi ardeau vinele, sim-

ţiam cu tiare spaimă că mă sfâr­şesc. Spre nenorocul meu, în goana mea nebună, mai culcai pe cineva pe picior. Trebue să-i fi pricinuit durere mare, căci primii o lovitura puternică şi căzui.

Când 'mi revenii în fire, ză­ceam liniştit într'un pat bun, ce sta într'o sală mare şi frumoasă intre multe alte paturi. Cineva sta la căpătâiul meu; prin sală umblau oameni delà uto pat la autul. Veniră şi în faţa patului meu şi vorbiră despre mine. Mă mxraiau însă numÄruI doispre­zece, iar pe perete la picioarele mele sta scris bine şi foarte la> murit — nu mă înşelam, căci îl putui ceti foarte bine — pe o ta­blă de marmoră neagră cu slove mari aurite numele meu

PETER SCHLEMIHL

Pe tablă mai steteau sub nu­mele meu încă două şiruri de li­tere; eram însă prea slab ь<рге a le ceti, şi închisei deci iar ochii.

Aurii rostindu-se lămurit şi tare un fel de cuvântare 'n care era vorba de Peter Schlemihl, dar nu puteam înţelege ce se spunea; văzui un bărbat prieti-nos şl o femee foarte frumoasă îmbrăcată în negru apropiindu-ee de patul meu. Fetele lor nu-mi erau străine, dar nu-i putui re­cunoaşte.

Trecu câtva timp şi mă mai lnadrăvenii. ,'Mi ziceau tot »m-mărul doisprezece, şi, din pri­cina bărbei sale lungi, numărul douisprezece trecea drept evreu, colace nu-1 împiedica de a fi tot atât de bine îngrijit ca ceilalţi. Parcă nu se băgase de seamă că el n'avea umbră. Fui încredinţat Că cizmele cu toate celelalte lu­cruri găsite asupra mea, când fusesem adus acolo, erau bine păstrate şi-mi vor fi înapoiate după ce mă voiu vindeca. Lo-a-hű, unde zăceam bolnav, se nu-mia SCHLEMILITJM. Ce se ci­tea zilnic acolo era un îndemn către lume de a se ruga pentru' Peter Schlemihl, întemeietorul şl binefăcătorul acel/ui aşeză­mânt Bărbatul prietenos, pe . care-1 văzusem te, patul meu, era Bondel; femeia frumoasă era Mina.

Mă vindecai necunoscut în ScMemihlium, după ce mai a-flai multe alte lucruri. Mă aflam în oraşul natel al lui Bendel. Din rămăşiţa aurului meu bles­temat ei înfiinţase acél ospiciu cu numele meu, unde mă bine­cuvântau nefericiţii, şi e! '1 su-praveghia. Mina era văduvă-un nenorocit proces criminal costase viaţa pe domnul Rascal, iar pe dânsa cea mai mare parte a a-verii. Părinţii li muriseră. Ea trăia acolo ea văduvă cu frica Tui D-zeu şî făcea binefaceri.

Ea vorbia într'o zi cu domnul Bendel la patul numSinil două­sprezece:

— De ce vii atât de des în ae­rul necurat al acestei săli, no­bilă doamnă? Soarta d-tale e oa­re atât «*e amară ca să doreşti moartea?

— Nu, domnule Bendel, de când m'am trezit din lungul meu vis şi m'am recules, mă simt bine; de atunci nu mai doresc, nici nu mă mai tem de moarte. De atunci privesc cu voie buna trecutul şi viitorul. D-ta nu ser­veşti oare cu plăcere într'un chip atât de nobil pe stăpânul şi prietenul dk-tale ?

— Slavă Domnului, da, nobilă doamnă. Soarta noastră a fost din cele mai ciudate. Am sorbit, până 'n fund, fără să băgăm de seamă, o cupă amestecată de a-mărăciune şi dulceaţă. Acum e goală. S'ar putea crede că totul n'a fost decât o înscenare meni­

tă să ne iacă să pricejrem cum trebue să înţelegem . adevărata viaţă. Dar viata ni se araiâ sub cu totul altă înfăţişare, şi n'am vrea să mai trecem prin acele necazuri. Suntem totuşi feri­ciţi că am cunoscut acele amă­giri. Sunt d'asemenea pe depiin încredinţat că vechiul rmstru prieten duce acum o viaţii n.ai fericită decât altădată.

— Şi eu o cred, răspunse fru­moasa văduvă ; apoi porniră mai departe.

Convorbirea asta făcuse adân­că întipărire asupra mea; dar stăm pe gânduri dacă trebuia să arăt cine sunt sau să plec ne­cunoscut d'acolo. Mă hotărîî. Cerui hârtie şi creion, şi scrisei cuvintele:

,,Şi vechiului d-voastrâ prie­ten i! merge acum mai bine ra mai înainte, şi dacă 'şi ispăşeşte greşala, o face după ce şi-a Im păcat cugetul."

După aceia voii să mă îmbrac, simţindu-mă înzdrăvenit. Se a duse cheia dulăpiorului, ce sta lângă patul meu. Acolo 'mi găsii toate lucrurile. Mă îmbrăca! ; pestem an tau a mea neagră 'mi atârnai cutia de botanică, la car? patul meu. încălţai cizmele şi d'abia deschisei uşft. când nies ei aflai departe pe drumul The baidei.

Pe când mergeam d'alungul coastelor Siriei, drum parare mă îndepărtasem cea din urma oară de casă, văzui pe bietul meu Figaro ieşindu-mi înainte. Acest căţel minunat păr?a fi căutat urmele stăpânului să,T, a cărui întoarcere trebue s'o fi aşteptat multă vreme. Mă opri? ca să i chem. El alergă cfttnţ mine lătrând, arătându-mi prin mii de desmierdări mişcătoare bucuria sa nemărginită. 7. )uaî sub braţ, căci nu m'ar ti putut urma, şi-1 adusei acasă. Acolo găsii totul în regulă. Puţin, câte puţin, pe măsură ce-mi recăpă­tăm puterile, mă întorsei u în­deletnicirile şi la felul de viaţă de mal înainte; dar un an de zile trebuii să mă feresc de nesuferitul frig delà poli.

Şi astfel, iubitul meu C.ha misso, trăiesc şi azi încă. Ciz mele nu mi se rup în craîa te­merilor ce-mi insuflase la în ce' put faimoasa carte a lui Tie-ckius. De rebus gestis PoliciHi. Trăinia lor rămâne aceiaş, nu­mai puterile mele scad: am to­tuşi mângâierea că le-am între­buinţat într'un ţel nobil, şi nu fără roade. Atâta cât mi-au în­găduit cizmele.am cutreiera» pă­mântul, i-am studiat forma, munţii, temperatura, schimbă­rile atmosferei, manifestările puterii sale magnetice, viaţa răs­pândită pe suprafaţa lui, mal ales printre plante; am pătruns cu deamănuntul toate acestea mai bine decât oricare altul. Am arătat în mai multe cărţi faptele constatate, cu cea mai mare preciziune cu putinţă şi foarte lămurit; Iar în mai multe broşuri încheierile şi ' vederile mele.

CASA de S Ă N Ă T A T E - SPECIALA PENTRU -

— B O A L E DE FEMEI — - SUB DIRECŢIA -

D O C T O R U L U I Ï. K I R 1 A C Chirurg primar ; Şeful serv. de gynécologie

al Spitalelor Eforiei SlCţlE SEPARATA PENTRU BĂRBAŢI (hemoroide. hernii, tumori, calcule vesicala

stricturi nretrale, etc.). Strada Sf. lonioa 8, in dosul Teatrului National

— TELEFON 2 96 —