Anul XXXI. — No. 35. 5 BANI IN T U A T A ŢARA S Duminică, 30 August 1913

UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL

L I I 2 , 6 0 A N U A L Abonamentele se 'ac

numai pe un an.

C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M À R

G. Vlădescu-Aîbeşti, Ioan Vasiliad, Leontin Iliescu, V. Alecsandri, C. Scurtu,

Stancu Alexandrascu, B. Lăutarul, L. Rebreanu, Sarlna Cassvan, Gulba-Rebianu

 N U N C I U R I

Linia pe pag. 7 ş i 8 - B A N I a o —

- 4 . -ЧЩ.

Comemorarea lui Vasile Alecsandri la Mirceşfi

2 . — No. 3 5 . UNIVERSUL L I T E R A t t Duminica 30 August 1915

Agii Sandi — O a m i n t i r e —

de (S. VLADESCU-ALBEŞTI

Doamnei Ecaterina lorga

Picătur i le de ploaie se cerneau m ă r u n t e şi reci.

Nouri groşi, pur ta ţ i de vânt, se rostogoleau în valuri uriaşe pe în­t insul nesfârşit al zării. Numai arareor i câte o şuviţă da raze, scă­p a pr in t re spăr tur i le de nour i , po-Icind cu pulberea ei albă, coperişul caselor aburi te. . .

In oraş zarvă mare . Pe fetele tu turor sta pironi tă

gr i ja zilei de mâne . Niciodată n 'au fost ca acum, frunţile încreţite, ochii plânşi şi gândur i l e obosite!..

Toti avem pe câmpul de luptă , u n dor, o nădejde sau o grozavă dure re , şi de fiecare e legată mân-gâerea cerească, de а-şi vedea bă­tând la poartă, birui tor , os t i su l patr iei şi s tâlpul casei !

L'am cunoscut şi noi pe Sandi ! Aşa cum era, cu chipul b lând,

cu ochii veseli şi senini , netezin-du-şi barba, de om învăţat cu gân­dur i mari .

Era o sară frumoasă de vară. Şoseaua Râşnovului , părea u n

aş ternut de lumină , îndoită pe poala dealuri lor verzi.

Din asfinţit se revarsă un potop de pulbere de aur , şi coperişul ca­selor din Predeal , erau fermecă­tor de frumoase.. .

Pe panta de jos a şoselei, spre Braşov, unde se deschide valea largă, cu nemărg in i tu l covor de u m b r e şi verdeaţă, ne-am aşezat pe o lespede de piatră .

— La Predeal plouă, peste vamă. şi nu-i decât o clipă de cale...

Ochii profesorului Sandi, s'au deschis mai n?ari, mai vioi. F run ­tea s'a încreţit m ă r u n t de tot. şi zâmbetul de pe buze a încreme­nit.

— La voi plouă şi cu soare şi cu tunet . La noi, plouă fără soare şi fără tunet . La voi p lâng nourii , la noi p lâng codrii şi isvoarele, p lâng sufletele noastre. . .

La „Klein ' 1 a m ciocnit paharele cu bere, şi am ascultat cântec de vioară, care se pierdea în largul văii, cu un gând venit de departe, obosit şj înfrânt...

Răşboiu. Lumea se s t rânge pr in răspânti i le străzilor pr iv ind regi­mentele .

O f luturare de bat is tă se agită d in balconul unei case. şi un co­pilaş cu pletele de aur . în t inde mânuţe le albe, neputincioase, peste m a r e a de oameni. . .

Regimentul se desfăşoară pe şo­seaua întinsă, şi r ândur i l e oame­nilor tivesc. în linii drepte , cuprin­sul văii...

Popas. Noaptea se fesă pe furiş, şi într is tarea îşi tese pânza ei nea­gră, peste fetele obosite dg d rum. .

Sublocotenentul Sandi , gus tă chutr 'un pachet eu ehoeolată, în­cearcă tăria une i sticluţe eu coniac, şi înfăşurat de gândur i le dornice, adoarme, cu capul în t re palme. . .

Un înger, cu aripioarele întinse, se apropie de capul lui, înt inde mâini le albe ca zăpada, şi priveşte, în ochii senini ai viteazului.

î n t r ' un ungher , o candelă pâl­pâie, sub icoana Preacurate i .

Sandi \ In-cru i scTótt din sân un inel

fbi aur . b;:: :f ' i ; ţă cu luare amin te în degetul lui Sandi , netezindu-i fruntea 1 rugă..

— i e vei i ' c r d i în curând. . . — Aici în 'Braşov ? — Nu. mai departe , depar te de

tot.. îngeru l i-a ?:ştzat o cunună de

verdeaţă pe frunte şi a început să se destrame, ca u n fum alb de tă­mâie , până a perit, ca o arătare.

Candela pâlpâia, sub r a m a i-eoanei

Lui Sandi i se părea, că u n o m

uriaş năvăleşte în cor tu l Iui. Un buzdugan se r idică năprazn ic dea­supra capulu i . O clipă şi va fi sdrobit!

Munţi i i se pă reau că se fac fă­râmele , fărâmele, şi apele au în­gheţat ca piatra.

Maica Precista, p lânge , mân-gâindu-şi p runcul . Candela pâlpâe încet şi se stânge fumegând...

Ochii mar i şi frumoşi ai lui Sandi , se deschid înspăimânta ţ i , şi m â n a lui s t rânge puternic l ama săbiei...

Pe frunte sunt picătur i de su­doare.

Stelele îşi cern l u m i n a lor slabă, învinse de văpaia roşiatică a zori­lor, ce se ivesc la răsărit , pe cul­mea dealului . . .

Regimentu l porneşte înainte.. . Sandi , merge î n g m d u r â t . îSbînd

cu enervare, cen tura săbiei. Razele soarelui, a lunecă mîngî-

etoare, pe înt insul fără sfîrşit al d r u m u l u i .

— Eşti obosit. Sandi d r a g ă ? îl în t rebau toti prietenii din re­giment , tu turor li era drag.

— Nimica n 'am. Mi-am gătat ciocolata!...

— Sunt ochii tu rbur i şi faţa pa­lidă !..

— După vreme îmi sunt şi ochii şi fa ta!

Sandi r ăspundea tu turor , cu o voce bună , chiar când de el se lega o durere , sau gândur i triste îi treceau prin mime .

La marginea unui sat, s'a oprit regimentul , sub coama unu i .dea l .

La dreapta , se vedea desluşit arti leria, iar înainte, nu departe, caii cavaleriei păreau nişte u m b r e mar i . care se mişcau în dreapta şi în stânga.

Şanţur i le pentru tranşee, s'au săpat într 'o clipă, şi fiecare şi-a luat. colţişorul lui de pământ , aco­peri ndu-l cu vreascuri şi paie uscate !

— Aici faci Crăciunul , măi si-liştene. ca orbeţii pr in pământ . .

— Cu voia împăra tu lu i , măi frate, şi pen t ru ţâră...

Glumele se tin-заи şir. P r i n tranşee nu se auzea decât zângă-nit de a r m e şi în fund de tot, iLipu u n d â m b mare de pământ , se vedeau focurile bucătăriilor. . .

Si 'iidi umblă , fără preget, cu ordine, şi cu gri ja cea mare , de a si face pe depl in datoria.. .

Scria pe un tăpşan de pământ , în t r ' un genunch iu . Noaptea, la lu­mina u n u i felinar mic, cetea slo­

vele unui ju rna l , cu ştiri înve­chite.

Noaptea treceau, pe deasupra , bucăţ i de foc apr inse şi u n miros de praf de puşcă, umplea şan­ţur i le .

Ploaia cădea tot mai tare, şi a-dâpostul fără putere , se prăbuşea peste fiinţele necăjite, ce stau zgribul i te , în dosul de pământ al tranşeelor.

Sandi stă gânditor , rezemat în tăpşanul de pământ . Ii t r emurau ochelari i pe nas , şi obraji i înfră-geziţi de răcoarea nopţii, păreau doi bujori învolburaţi- .

— N'ai nici o veste de-acasă ? — Nimic.

— La Braşov au porni t răniţ i , n'ai dat răvaş ?

—- Câteva rânduri . . . — Ce mai spune maiorul ? — Ii bolnav, mâne facem îna­

intări. . . — Să dea Dumnezeu biruinţă . . . O sticluţă cu coniac, merse din

m i n ă în mână. S'au săruta t şi s'au îmbrăţ işat pent ru u l t ima oră...

— Doar s'o ' ndura Dumnezeu. . . — Fiecare are pe cer o stea, —

răspunse un răşnovean voinic.. . Lui Sandi îi apăru înainte în­

gerul cu aripioarele albe... Şi ine­lul de aur . cununa de verdeaţă şi lacrimile Preacurate i , toate i-au veit;' aievea, ca în vis.

Uriaşul , i s'a oprit în lumini le ochilor. A stat o clipă pe loc...

Ceata şi picături le mărun te de ploaie, i-au încins capul într ' un cerc JE ce.

i l t g imen tu l e în formaţie de luptă. Sabia scânteiază în mâini le voinicului, l u l g e r i l e trec rând pe râ i r l , pe dinainte . . .

Un soldat cade în genunchi . Pieptul lui e înroşit de sânge, fat i albă şi buzele vinete...

— Cum te s imţ i? — înt rebă Sandi. . .

Soldatul stă mut . Ochii lu i se deschid însângeraţ i . . . Aghiotantul Sandi r idică sabia ! In faţa lui vede, ca în vis, chipul mamei. . . Ii mângâe obrazul şi o sărută...

învâr teş te sabia, repezindu-se înainte. . . Corpul lui se prăbuşeşte g r ă m a d ă ' . . . Ochii senini şi frun­tea brăzdată de atâtea gândur i mar i . s'au amestecat în pulberea pământului . . .

— S ă r m a n u l Sandi !... Zadarnic vor plânge codrii şi

izvoarele. Zadarn ic îl p lângem noi... Sufletul lui b u n şi mare

O faină p*Hdi 'oţjbeţmtâ, pe bolta cerului pustiu, Pria aer Stauda nşai, adene, f in i teci de-omăt scânteetoare,

£ moartă firea, « o i t e cerni »і 'н largi troène de ninsoare S'a îagzepat snrisul firii, ca visurile într'un sicriu!

Un nor, zăbranic negru 'ntimee şi somn de plumb îmbrobodeşte întinsul alb/ care s'aşterne pe faţa tristului pământ.

M i e gândul mort şi tot mai straniu se 'ncuibă 'n suflet dezolarea, Ca na linţoliu pus pe resiul speranţelor ce nu mai sînt.

In lumea mea de întuneric, un cânt de mort mi'ngână visul, Şi-atâta jale-mi cerne 'n suflet tristeţea nopţilor târzii,

Când ştiu că şters îmi e tracutul, păenjenit fără de vreme, , In cadrai vremii petrecută numai ш cânt şi poezii!

Lăsati-mă să nit... In van e!... Din lumea 'n care.am fost odată, Ca o vecernie de seară tresar domoale tânguiri,

Şi'n asfinţitul vietei mele îmi luminează noaptea min tei, Nimiccri dulci, reînviate, din cadrul şters de amintiri.

Lăsaţi să uit!... Zadarnic gândul îşi ţese vise înstelate... Lăsaţi să nit!... A fost odată... e iarnă şi-i târziu acum.

Speranţă, dragoste, credinţă şi ideal şi lnmea toată, In trista mea singurătate, sunt pentru mine nori de fum!...

IOAN VASILIAD

o

< • •

s'a stins, jertfindu-se pe nedrept Peste grămada de pământ, fără

cruce, fără tămâie, ş i fără prie­teni, se lasă întunericul nopţii.-

O stea se prăvăleşte, pierzân-du-şi lumina în umbra nopţii.

De-acum pentru fiecare stea, ceasurile sunt scurte şi zilele în» numărate !...

C U M L ' A M C U N O S C U T P E A L E C S A N D R I

Era în 1873. In saloanele d-lui Pe t re Grădişteanu, se aduna , o-da tă pe săp tămână , S î m b ă t a seara, societatea Revistei Contim­porane, condusă de i lus t ru l avocat şi finul amator de l i te ra tură pe care ' l n u m i r ă m . Se citise, cu câte­va săp tămâni mai înainte, lucra­rea satir ică a poe tu lu i Mihail Zamfirescu în t i tu la tă „Muza delà Borta-rece". In t r ' însa era repre­zentată, cu umor , o şedinţă lite­r a ră a „ J u n i m i i " din Iaşi, care lupta cu vrednicie la o mai de­par te desvoltare a l i tera tur i i ro­mâneş t i , avînd însă şi c iudata boală d 'a voi să nimicească tot co se scrisese îna in te de în temeerea Convorbirlor literare şi tot ce se mai scria în afară de cercul „,lu-n imei" .

Boala aceasta o biciuia Mihai l Zamfirescu în noua sa lucrare . Şi mul tă vreme Bucureşt i i , ţa ra în­treagă, s'a desfătt ci t ind „Muza delà Borta-rece". In S îmbă ta la care mă refer se p lănu ia conti­nua rea lucrăr i i lui Zamfirescu.

Apăruse n u m a i actul întâi al co­mediei , după care t rebuia să ur­meze şi actul al doilea care să o în-chee. Şi dup'aceea, piesa înche­iată — căci sub formă dialogată de piesă de tea t ru îşi făcuse Zam­firescu lucrarea lui satirică — va fi pusă pe scenă, spre a se da, sub hohotele de r îs ale u n u i publ ic amuza t , o duşă răcori toare prea înfierbîntaţi lor scriitori delà „Con-vorbir i le l i terare" .

In saloanele d-lui Pet re Grădi­ş teanu, în seara aceea, se discuta deci cu m u l t ă veselie întocmirea finală a celebrii Muze, care cele­b ră ajunsese. Dar iată că uşa de in t ra re a salonului se deschide şi 'n p rag se ara tă u n o m d'o sta­tu ră potrivită, cu pă ru l negru, cu fruntea lată şi ochii cu deosebire luminoşi .

D l Grădiş teanu îi «se înainte spunându-ne u n cuvînt care pe toţi ne ridica în picioare emoţio­naţi :

— Poetul Vasile Alexandri ! El era. Veni 'miş t i t şi senin de se

aşeză în t re noi. î n t r e b â n d despre ce d iscutam fu т-us în cu ren t cu da ravera noast ră , cu p lanur i l e noastre . Ascultă zâmbind şi apoi zise cu glas potolit :

— Nu, să nu ticluiţi nici actul final al doilea, nici să puneţ i „Muza delà Borta rece" pe scenă. Ce aţi făcut p în ' a cuma e destul . Să mergeţ i mai depar te a r fi prea mul t . Ar creşte excesiv u r a în t re două tabere l i terare şi ar da naş­tere la reciprocităţi ur î te . Ca să mai mergeţi înainte pe ^ această cale, ar fi să vă coborâţi mai mult. decât n u s'au p u t u t r idica ei. Mărgini ţ i -vă în critici obiective şi 'ncolo, lăsaţi ' i să meargă îna in te cu înch ipu i rea că ei creiază ce_ e de m u l t creat, iar d-voastră păşiţi cu s iguran ţă pe potecile deschise şi bătă tor i te de predecesori .

Cuvântu l lui Alexandri ni se impuse . Şi iată de ce nost ima „Muză delà Borta rece" a lui Mi­hail Zamfirescu a r ămas aeter-mina tă .

De atunci , Vasile Alexandri veni ma i de mul te ori, cu faţa'i senină şi ochii-i luminoş i în cer­cul Revistei contimporane a d-lui Pe t re Grădiş teanu. Şi de câte ori se a ră ta b a r d u l delà Mirceşti eră sărbătoare în cercul numite i rer vis te . N. Ţ.

Duminici, 30 August 1915. teaaügga-g-gaa Ü — i

UNIVERSUL LITERAR No. 35. — 3

Sărbă toa rea de la Mirceş t i

EVOCAREA PRIVIGHETOAREI Cuibul privighetoarei s'a înfio­

rat iarăşi de cântece sărbătoreşti . Nu erau tr i lur i le măiestrei păsări din Mirceşti, cari înviorau lun­cile, dădeau glas isvoarelor şi freamăt dulce copacilor bătrâni. . . Lume mul t ă venise însă ca în ma­rile sărbători ale neamulu i : Sfet­nici ai Măriei Sale, cântăreţ i vi­sători, căr turar i din toate unglvtu-

flori IFI p lângă pe sicriul marelui lor pr ie ten.

Del-îpaţiunea societăţei Scriitori­lor a adus şi ea prinosul ei de l audă ; iar Suverani i Tarei au de­pus o coroană in cavou, statorni­cind şi mai mult înălţarea acestei sole «unităţi.

Mirceştii se 'mpodobise ca'n săr­bători : r:u era oare sărbătoarea

acolo iar, lângă stejarii înfrăţiţi din luncă, acei ce vor trăi în zi­lele acelea, vor juca Hora Unirei, cu sufletul lumina t de apoteoza unu i vis înfăptuit.

Vedenia marelui patriot şi cân­tăreţ se va s trecura atunci pr in t re pelerinii acelei zile iar m a r m o r a ce i se va înăl ţa la Mirceşti va părea însufleţită aievea de viaţa sublimei privighetori .

Impădur i te lor lunci li se va pă­rea că le-a revenit pr ivighetoarea şi soarele va lăsa pe p ă m â n t acea-iaşi măreţ ie de raze cu care se'n-carnează eroii epocelor mari . . . Cântăreţii cc ne vor u r m a , gene-

Şi astfel, tot în zile l umina te de soare, din şir în şir de ani , se va p r e a m ă r i gloria lui Vasile Ale-csandri , ca şi a celorlalţi eroi ai neamulu i , căci numa i astfel se păstrează necurmat firul eare ne leagă de cei cari ne-au precedat şi pe cei de m â n e îi leagă de zilele noastre. Trad i ţ ia va r ă m â n e stan-ca neclintită de care se vor sparge zadarnic valuri le d u ş m a n e ce vor voi să ne soarbă în adîncul lor.

Alexandr i , Costache Negri, Ko-gălniceanu, a lă tur i de celelalte icoane d e lumină , vor sta pe s tânca destinelor noastre asemeni unor ur iaşe semnale d e foc.

Şi nu moare ginta care rezervă atâta l u m i n ă în u r m a ei.

Mirceşti, 22 Avqust

Leontin Iliescu

Casa Iui V. Alecsanüri din Mirceşt

rile ţărei şi popor delà ţară. Era evocarea privighetoarei şi ploaea măruntă care s 'abătuse asupra Mirceştilor erau, poate, laerămi de păreri de r ă u . cu care luncile dintre Moldova şi ö i re t p lângeau pe cenuşa privighetoarei lor.

Ministrul ţărei a vorbit în nu­mele ei şi a socotit că-i vrednică cinste să vorbească i run taş în t re fruntaşi pen t ru că ţara cea dintâi datorează recunoşt inţă mare lu i vi­sător naţ ional . . . Fapte le lui , în linii largi, le-am povestit tot în a-ceste coloane... Vorbitorii delà Mirceşti le-au încadrat în l umina elocinţei, dând cul tu lui amint i r i ­lor toată solemnitatea ce i se cu­venea. A vorbit d. I. G. Duca, mi­nunat, art ist al verbului cald şi colorat, a vorbit P . S. S. Episcop al Romanulu i , d. dr. C. I. lătraţi , în nume le Academiei Române , luminată de personali tatea mare ­lui Alexandri ; au vorbit d-nii G. Mârzescu, s tudentulPopa, poetul Mihail Godreanu şi aceasta din urmă, în fraze lapidore, în linii largi de cugetări maest re , a rostit cu glorie cuvântu l de omagiu al piesei neamulu i , cetind şi un so­net impecabil , o statue închinată stiäliu .tutui cântăreţ.. . D. Mihail iSadGveami a vorbit în numele tc-ctrub.'ii din Iaşi, P . Locusteanu i/i numele ,v\\ din Bucu­reşti, a ră tând m u n c a pent ru teatru a lui \ ! e . andr i , întemeietorul t s i i r u k u „crrunesc . A vorbit .şi veteranul s e r o n t din Vaslui, cave a inspirat poetului u s t i t u l „Peneş Cnrcanv I", î n . c a r e stau slove de piatră din cartea neamulu i glo­rios.

Şi câtă i u m e n ' a fost S â m b ă t a trecută la Mirceşti . Marele Not-tara şi celebra Aristizza Romanescu , ambii createii ai eroilor tea t ru lu i Alexandri, au venit cu je rbe de

Iui, în p r imul rând a l u i ? Pla­carde pe tot d rumul , cu inscripţii despre faptele şi operele marelui Alexandri : Desrobirea Ţie/anilor, „Mărgăritarele". „Steluţa", „De­şteptarea României" — nimic nu lipsea. — piedestalul de mar ­moră îl vedeam aievea, tăiat lapi­dar , impunător . . .

Şi pelerinii coborau, pe rând, în cavou unde sicriul metalic le spu­nea cât au pierdut şi ce a pierdut un neam. P a n a h i d a a fost înălţă­toare, muzica mil i tară cânta, ru­găciuni , cerul lumina t lăsa as t rul zilei să se 'mprăşt ie glorios peste tot cupr insul . Soarele îşi aducea aminte că nu l'a îndrăgost i t ni­men i atât de mul t şi revărsa dar­nic gloria lui în amint i rea celui adormit .

Şi l umea a vizitat casa veche şi moldovenească din Mirceşti, Camera lui ele lucru unde pluteau încă amint i r i le lui Ioan Gbica şi Costache Negri, a lui Alexandru Ioan, Cuza şi Kcgălniceanu, a strălucitei pleiade care a dat fi­inţă României de azi.

Au fost mul t admira te şi tablo­uri le pictorului Crudu dola Iaşi care a pictat casa lui Alexandri , fraţii stejari din luncă, chimii venerabilei Doamne şi are de gând să facă o galerie artistica din opera marelui nostru poet dând pasteluri lor sale însufleţirea de culori a pânzei .

Academia Română nu-şi uită nemuri tori i . . . Peste patru ani, când va fi centenarul poetului , vom găsi la Mirceşli u n m uzau al mare lu i Alexandri , o capela lângă cavoul străjuit de sălcii şi lăcră­mioare iar parcul visătorului , cu pădur icea , cu superbele-i alei de liliac, îl vom găsi aşa c u m ni 1-a lăsat cântăreţul .

Şi în t regul neam va fi a tunci

raţiile care vor trece pr in viaţă după noi vor găsi acolo, în lunca şi în parcul din Mirceşti-Alexan-dri , isvoarele de rouă din care ei vor bea l umina zilelor de mâne...

Şi g in ta lat ină va tresări înfio­rată.. . Evocarea privighetoarei îi va aduce amin te de cupa felibri-lor mare lu i Mistral .

Dragostea Ini Alecsandr i c ă t r e ţ ă ran i i români

In „Români i şi poezia lor", Va*, sile Alecsandri zice. în t re altele:

„...Mi-e d rag Românul , şi ştiu a pre ţu i bunătă ţ i le cu care l'a dă­ruit natura. Mi e d rag să-1 privesc şi să-1 ascult, căci e s implu şi fru­mos în înfăţişarea lui ; căci e curat , înţelept, vesel şi poetic în gra iul lui .

„ îmi plac obiceiurile sale patri­arhale , credinţele sale fantastice, dantur i le sale vechi şi voiniceşti, por tul său pitoresc care, la Roma, se vede săpat pe coloana lui Tră­iau, cîntecele sale jalnice şi melo­dioase şi mai ales poesiile sale atât de armonioase !

„Eu f.l iubsc, şi a m mul t ă spe-ra re într 'acest popor plin de sim­ţire, care respectează bătrîneţele, сэге-şi iubesc pământu l , şi care fiind m â n d r u de numele său de Roman îl dădu ca un semn de cea mai m a r e laudă ori cărui om vrednic, ori cărui viteaz, fie mă­car de sînge străin.

„...Cine, a jungîna Ja o casă ţă­rănească a întrebat ' : bucuros la oaspc(i ? şi n 'a auzit îndată : bu­curos ! sau t recând pe lângă o masă de ţărani . a zis : masă bună! fără a fi poftit înda tă la d â n s a ? sau fiind faţă la o nun tă din sal, n'a fest cinstit de cuscrii voioşi, şi nu s'a în t redinţa t de respectul tineilor către bătrâni ?

Cei doi stejari cântaţi de V. Alecsandri

3 5 . UNIVERSUL LITERAR

„Cine a in t ra t la vorbă frăţeşte cu locuitorul delà câmp şi nu s'a mira t de ideile, de judecăţi le lui, şi nu a găsit o mare plăcere a as­culta vorba lui împodobi tă cu fi­gur i originale? De pildă:

Vrea să grăiască da un om bun? el zice: E bun ca sânul mamei .

De un om înal t şi frumos? E înalt ca bradul şi frumos ca luna lui Mai.

De un om rău? Are mate pes­triţe.

De un om urât? Urât tată a a-vut .

De im prost? El socoate că câte păsuri zboară, toate să mănâncă .

De un ist el? Scoate pe dracu clin pământ .

Do o femeie f rumoasa? E rup tă din soare.

Le u n în t rebuin ţa i m ic? Om cu trei parale în pungă şi cu piept de o r.iîe de lei.

Пс un lăudăros ? In t ră în doi ca în douăzeci, şi n u : l scoate nici douăzeci ş i ' pa t ru . '

De un tânăr cu părul alb ? La n ins de vreme. Si celelalte şi cele­lalte.. .

-„Cine.s 'a amestecat pr intre flă­căi şi fete la clacă sau la şezătoare şi n!a petrecut ceasuri de mul ţu­mire auzind glumele tinerilor, păcălirile lui Păcală şi Tândală , poveştile lui Sfăr îmă Pia t ră , S t râmbă-Lemne şi ale lui Statu-P a l m ă Barcă-cbt, istoria văcaru­lui care s'a mânia t pe sat, cimili-t ir i le-propuse'-fetelor ca să le gâ-ciască ?

„...Cine a văzut o horă veselă, învârt indu-se pe iarbă la u m b r a unu i stejar, sau danţu l vestit al căluşăilor, sau munteneasca, sau Voiniceasca, şi s'a putut, : opri cu sânge rece în fata acestor veselii a poporului atît de vii atît de ca­racteristice ?

„Şi mai cu seamă, care Român nu şi-a dorit patr ia cu lacrămi. când s'a găsit în s t ră inăta te? şi care nu se simte pă t runs de o jale tainică şi nesfârşită, când aude buc iumul şi doinele delà m u n t e ?

„O ! t rebue să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o seîntee de simţire în inimă, pentru ca să nu se înduioşeze la priveliştea patriei sale şi ' să nu iubească pe fratele său, poporul Român !

V. Alecsandri.

Duminică, 3Ü August 1915

D. NICULESCU-NOVACI, colaboratorul nostru.

S i m p t o m e île STANCU ALEXANDRESCU

...„Izbăvitorul V aşteptăm In orice prunc se naşte"...

Sunt trei ani acum. Delà revizo­ra iu l şcolar al judeţului Olt am cumpăra t o carte venită din Buco­vina, „Jalea Satelor", scrisă de Ion Cocârla-Leandru şi t ipări tă la Suceava, la tipografia societăţii Şcoala Română.

Pachetu l cu cele 20 de exem­plare fusese t r imis , însoţit de o scrisoare către revizor, prin caro autorul îşi expunea motivele cari l-au hotărât să facă apel Ia fraţii din regat să-i cumpere cartea.

Am citit scrisoarea aceasta cu mul t interes, şi fiindcă m'a miş­cat coprinsul ei, am copiat-o ca s'o păstrez pentru totdeauna între hârt i i le meie :

şi am scos la iveală pre­zentul volum, ea pr in el să pot fi folositor neamulu i nostru iobag' stăpânit de mâini rapace. Chellu-elile de t ipar au fost mari , aşa că am vândut u l t ima văcuţă.. unicul sprijin al bătrâneţ i lor mamei mele văduve, da r cu drag şi din toată in ima pentru fraţii mei de pretut indeni" . . . .

Iată ce zice în t r ' un loc din scri­soarea sa. iubitul nostru frate clin îns t re inata Bucovină. Iată senti­

mentu l nobil, măr tur i s i t cu atâta seninătate de suflet ; iată de cât s imt imânt national sunt capabili fraţii noştr i . — chiar acolo, unde însăşi l ibertatea gândir i i te poate a runca oricând în puşcărie.

Tocmai pent ru aceasta am şi pu tu t da eu cu toată dragostea ş i . voioşia cei 2 franci (2 coroane) pent ru „Jalea Satelor" din Buco­vina.

Şi de trei ani încoace, a m ci­tit-o odată, de 2 ori, de 3 ori — de trei ani încoace, aproape neîntre­rup t am citit şi recitesc cartea a-ceasta de poezii, — de lacrămi — ,,Jalea Satelor", toată, este o în­treagă doină — durerea r amure i răslui te de către vitregia vremu­rilor delà tu lp ina neamulu i . . .

Şi iată pentruce simt acum, — după ăşti trei ani , — o plăcere ne­asemănată de mare să prezint cu o mândr i e prea justificată înain­tea tu turor români lor in ima şi su­fletul prea iubi tului frate bucovi­nean. Leandru, care pr in cartea sa ne aduce plânsul tu turor celor subjugaţ i .

In p r i m a poezie, care tine şi lo­cul de prefaţă a cărţii, poetul ne arată, mai întâi , clin ce a pu tu t isvorî cîntarea sa :....

Din amarul gloatei, Din suspin de mamă Cântecul meu jalnic Astăzi se înlramă...

In . .Soarelui", care este a doua bucată din ..Jealea Satelor", după ce arat?, înspă imântarea chiar a soarelui de câte vede în lume . în­durera t de asupr i rea streinilor, po­etul e\cif,mă :

....Aş-vrea să ştiu în calea lui de vede

Un neam mai bun, dar frânt fără de vină

Da-asupritori, ce nu-şi cunosc păcatul

Din falnica şi veşnica-i tulpină... Şi adresfindu-se acestui soare. —

sol al cerului a lbastru, — zice în­duioşat :

De ce nu spui paterii ce te. poartă Pe necuprinsa bolta sa albastră, Cât de înjosiţi, suntem, noi obidiţii Şi cât de indurerată-i jalea noas­

tră?

Iar mai departe, îi iune astfel:

face o rugă-

0, spune-i să se îndure să ne scape

De ruginitul lanţ. a noastră mână. Să poată fi pe văile străbune Aşa cum a m a i fost — s tăpână!

Un mai înalt sentiment u m a n ca acela care a s tăpânit pe poel. când a scris p r ima sa poezie, nu se poale concepe,

O măr tur i s i re mai sinceră — fă­cută chiar de u n român, subjuga t — ca măr tur is i rea s imţământului unităţ i i de neam şi a aspiraţi i lor sale naţionale, nici măcar nu se putea bănui .

Iar un curaj al rostirii unei ex-presiuni atât de energice ca ce i făcută în bucata „celor veni ţ i" de la pagina 12, nu ne poate ară ta pe poet de cât aşa cum poate fi cu a-devărat românul din Bucovina.

Intr 'adevăr . când poetul nostru poate zice:

„Cine poarta ţării noastre V'a deschis să treceţi voi, N'a deschis-o să nu mergeţi Nici odată înapoi.. . .

nu te poţi opri să nu ai un motiv de admiraţ ie .

De asemenea e de admira t ame­nin ţarea aceea eroică ce o face „autohtonul" , „veneticilor" când, postându-se în apărător al rodului munci i şi sudorii celor obidiţi, zi­ce în aceeaşi bucată.

...„Daţi în lături şi n'atingeţi Ce din târna lor culeg.

Căci blestemul vă aşteaptă In arma unui neam întreg! Sau când, în „Să fim pe pază" delà pagina 22, exclamă:

...„Streinilor, voi vă feriţi, Cum aţi venit, aşa porniţi. Că El în Putna doarme, Lui nici. un înger nu i-a spus, Că doarme în ţărna Sa supus, Căci daCar şti. of, Doamne!...

Şi nu mai puţin plin de simţi-mân tu l national apare poetul ca­re, trei ani acum, pres imţ ind par­că clipele ce le t ră im astăzi, p u n e îndemnul patrioc:

Pe unde sunt bătrâni stejari — Preoţi rămaşi din zile mari,—

Culegeţi copii ghindă. Căci vremurile vechi iar vin Şi iar ne îndeamnă ce-i strein

S'o punem să se prindă

Şi, cu încredere că desigur e-coul durer i i lui cântate în acea „Jalea satelor" a pu tu t răsbate până la urechea fraţilor săi din regat, cheamă, în chip figurat, pe îndreptători spre ţintă, astfel:

„Veniţi la noi din răsărit Voi magi cu steaua sfântă Si în bestia nopţii luminaţi Şi ne'ndreptaţi spre ţintă.

Manifestându-şi nerăbdarea ca­re-1 stăpâneşte laolaltă cu fraţii săi. că izbăvitorul întârzie, spune:

Izbăvitorul Vaşteptăm In orice p runc se naşte...

Si totuşi, până l a ivirea mân tu i ­

torului , s imte poetul că o mic? mângâe re este de t r ibumţă! zice

...Ştergeţi lăcrăma din faţă Să nu-ţi scuture bujorii! Nici s'opreşti Lenuto, Leană Dm cosiţa-ţi glasul florii!... Eu aştept numai din zare. Un roib bun de voinicie Şi fierarul să-mi sleiască Buzdugan de criţă vie.... Se va lumina cuprinsul Cât se vede în larga zare Şi ьа tremura pământul Cdntí porni-voi de-a călare'

Cnde ne apare ac»st poet com­plet, unde-1 găs im în în t regul lui sulietesc, vajnic este în poezia „Când privesc pămân tu l tăr i i" , în cară zice hotărî t :

„Când privesc pământul ţării Un gând negru mă înfioară, Geana mi-se îngreunează, Foaie verde lăcrămioară

Doamne, dac'ar suna toba Trâmbiţa sus pe o colină. Neamu întreg să mi-l adune, —• Foaie verde şi-o sulcină.

Să mă pun pe-un roib călare, Roib neîntrecut în goană, Unei oşti române n frunte, — Foaie verde sânziana.

Şi pornind de la Suceava Ca un leu turbat prin ţară Sub tăiuşul speciei mele Toată lifta rea să piară!

Şi încă tot atât de-hotărî t aflăm pe poet, în poezia „La oaste", când feciorii, cari porn ind la oaste, văd că datoria aceas ta-nu e a neamu­lui І т , zic mâhn i ţ i :

Acolo nu-i doina noastră Şi nici hora n'o întâlneşti. ..

dă" cuvânt dascălului Arsinte. ca­re, spre a-şi mângâ ia feciorii. îi î ndeamnă :

Mergeţi, dragii mei. cu bine; Nu Li poţi cu legea mine! — Ma geţi şi deprindeţi arma Cum se poartă în război, Căci nu ştim, când vine vremea. Ca s'o frângeţi pent ru noi!...

Datoria celor 7.500.000 să „scr ie" astăzi „ răspuns" la poezia „Scri­soare" a poetului Leandru care cu u l t ima lacr imă atât de dureros îi imploră pentru cele încă 7.500.000 spunându-ne din adâncul inimei sale:

...Şi de-a merge aşa înainte Cei rămaşi, în scurt morminte N'or avea unde să-şi sape.

Câţi suntem dacă ne-am duce. N'a mai face nime cruce Pc-ir.i pământ cu ăl nostru nu­

me ; Si. ne-or blestema şi sfinţii Că lăsăm în el părinţi i Şi ce-aveam mai scum pe lume .

F r i m s e f e a ţăranului român Aruncă-ti ochii la oricare român

şi-1 vei găsi to tdeauna vrednic de figurat î n t r ' un tablou.

De va şedea lungi t pe iarbă, la poalele u n u i codru de va sta pe picioare, rezemat în t r 'un toiag, l ângă o t u r m ă de oi ; de se va co­borî pe o cărare de munte , cu d u r d a pe spinare ; de se va a-runca voiniceşte pe un cal salba-. Ile ; rie va c î rmui o pl u t ă de ca-ia'-p/uri pe Bistriţa sau pe Olt, i. 1., oricum l'ô.r p i ivi . fie ca plugar, fie ca cioban, "ie ca poştaş, fie ca plutaş , te vei m i n u n a de fireasca frumuseţe a pozei lui, .şi te vei în­credinţa că un zugrav n 'ar putea nicăeri să-şi îmbogăţească albu­m u l mai mul t , şi totodată mai lesne decît în ţări le noastre.

V. Alecsandri.

Duminică, 30 August 1915 . UNIVERSUL LITERAR No. 35. — 5 .

Noutăţi musical© şl teatral® 0 nouă companie de operetă şi operă. — Dumitrescu—Sylva,

Ciucurette—Florica Florescu. — Schimbări în alte teatre.

Pe cât se pare succesele t rupe­lor de operetă existente dau ghies, din ce în ce mai mult , la forma­rea altor companii lirice, porni te cel puţ in tot cu aceiaşi sorti de i sbândă.

Noua formaţie de care-i vorba se întemeiază pe trei reputa ţ i i bine stabilite, trei elemnte ce fac cinste, pe te renur i deosebite, l ir i­cei noastre scenice : Florica Flo­rescu, Ciucuret te şi Dumitrescu-Sylva.

De n u m e l e celei dintâi , de a-

TENORUL DUMIT RESGU-SYLVA

ajung să întemeieze reputaţ ia unor t rupe cu mul t inferioare, sub toate rapor tur i le , celor delà noi.

Cel d'al doilea conducător al nouii companii de operetă, este o altă garant ie a succesului—incom­parabi lu l comic Ciucurette—o altă simpatie a publ icului nostru iubi­tor de teatru.

Şi Ciucurette ca şi Florica Flo­rescu şi Carussy, represintă , pen­tru opereta noastră, u n u l din cei mai puternici spri j ini tori , grat ie unu i t emperament de comic, până

G. C1PRIAN

doua bucurându-se de un r enume neobişnuit . în principalele oraşe din Italia şi Spania , pe unde s'a im­pus cu câteva creaţii de soprană dramatică,—cum sunt : „Aida". „Norma", „Tosca", „Gioeonda" etc.

Mai e vorba apoi, de două voci şi două t emperamente de artişti, de puterea bar i tonului Aurel-Cos-tescu-Duca şi de acea a basului ' Niculeseu-Basu, ambii deopotrivă de apreciaţi şi simpatisaţi , de pu­blic, şi apoi de un excelent element de operetă, comicul Kaner.

Mai.ţirtînd seamă, în fine că tru­p a se bucură, : şi de spr i j inul apre­ciabil al dist insului musical Al. Bărcănescu, a cărui conducere efec­tivă—se va aprecia, pr in calităţile superioare de stăpîn al baghetei şi a unu i enorm repertoriu—cu care

COMICUL

gajarea Ia „Comp. Voiculescu-Bu-landra" a d-lui G. Ciprian un ele­ment neîndestulă tor apreciat Tea­trul National.

De data aceasta mai în reg is t răm o schimbare cu atât mai interesan­tă, cu cât este vorba de aceea de la direcţia generală a Teat ru lu i Na­tional, care de la A. Davila şi Pom-piliu Eliade, zică-se orice s'ar zice, nu s'a mai bucura t de o conducere cu adevărat ca lumea .

Interesele politice au a juns din nefericire să predomine şi în ce priveşte direcţia Teat ru lu i Naţio­nal .

Şi din pr ic ina acestei pecingini ce bân tu ie din cale afară le noi , s'au pu tu t socoti câţiva directori împrovisaţi la Tea t ru l Naţional.

Dacă s'ar trece definitiv direcţiu-

C0M1CUL CIUCURETTE

cela al subretei Florica Florescu se leagă cele mai frumoase suc­cese obţinute, încă de la înteme­iere, de „Compan ia lirică C. Grigoriu".

A amin t i , cât se n u m ă r succe­sele acestui element de operetă de m â n a întâi, a r fi să înş i răm aci cele mai reuşite spectacole ale ve-chei companii de operetă, de pe v remea c â n d distr ibuţ i i le îi cu­pr indeau pe toţi cei bun i : Leonard, Carussy, Ciucurette, Florica Flo­rescu şi Maximil ian.

Hotărît acest excelent element de operetă t rebu ia să aibă mai de m u l t o parte cu atât mai însemnată în conducerea efectivă a unei t rupe, cu cât asemenea e lemente , aiurea,

acum cu neput in ţă de asemănat cu ori care al tul .

Al treilea conducător al compa­niei este tenorul Dimitrescu-Sylva, care a repur ta t atâtea succese re­marcabile , în s t ră inăta te şi la noi, în reper torul de operă.

Graţie acestui: e lement pu te rn ic de operă nu—încape îndoială că noua formaţie l ir ică va reuşi să o-fere publ icului şi câteva alese spec­tacole de operă, în t ru cât e vorba să fie secundat şi de alte e lemente de valoare.

Aşa e vorba de două cântăreţe de frumoasă faimă: sopranele Chri-stoforescu şi I r ina Iliescu, în tâ ia mul t apreciată în representaţi i le operetei Grigoriu, iar cea de-a a

s'a manifestat acest excelent mu-sicant şi când conducea compa-nia-i proprie de operetă.

Cu concursul atâtor e lemente b u n e şi cu dragostea de m u n c ă cu care au pornit , nu-i de mi ra t că această nouă companie l ir ică va t r iumfa la Tea t ru Modern, u n d e s'au şi început repetiţi i le pen t ru s tagiunea viitoare.

Din parte-ne nu pu tem să le dor im de cât cel mai depl ină suc­ces, cum li se şi cade unor elemen­te de puterea şi faima celor amin ­tite. . . /

Sch imbăr i mai m a r i „ s ' a u mái mici se operează, de obiceiu, toam­na, aproape în toate teatrele şi n u n u m a i la noi. Semna lăm astfel an-

nea teatrelor în mâin i le scriitorilor, cum se încearcă acum—şi c u m s'a constatat că duce la cele ma i b u n e resultate , ţ inând seamă de Tea t ru l Naţional din Iaşi, condus de scrii­torul Mihai Sadoveanu, c u m şi de cel din Craiova, care şi-a căpătat o însemnăta te şi u n prest igiu c u m n 'a pu tu t avea de a l tu i sub condu­cerea altui scriitor — regre ta tu l Gărleanu—de scriitor — regre ta tu l avea n imen i n imic de spus. • F i e deci, ca venirea mare lu i pro­zator I. Al. Brătescu-Voineşti, în fruntea T e a t r u l u i Naţional din Ca­pitală, să însemneze o eră de noui progrese pen t ru în tâ ia scenă a ţări i!

B. Lăntarnl.

Somnii! ceI de veci — Legendă germană —

Aceasta este o istorie care se va petrece Ia două sau la trei săptă­m â n i d u p ă z iua judecăţi i şi a tunci І tovarăşii lui Lucifer o vor auzi din igura maes t ru lu i lor. i Evlavioşii şi d rep t credincioşii Jn t r a se ră în bucur i a Domnulu i lor •şi ei gus tau din bunătă ţ i le Raiu­lui s t rălucire şi splendoare mare , dolce farniente, fericire nemărg i ­ni tă . Uitate erau toate necazuri le de pe pământ , u i ta te războaiele cu grozăviile sale, ui tate grijile şi supărăr i le , u i ta tă chiar şi pa t ima.

Şi această existenţă dobândi tă p r in rugăc iun i şi supunere în t r 'un scur t pelerinagiu pe pământ , a-ceasfă splendidă existenţă nu era să a ibă nici odată sfârşit !

In adevăr h a r u l lui Dumnezeu era nemărg in i t de mare ! Şi feri­ciţii t ră i ră această viaţă o zi şi mai m u l t e zile, t ră i ră o săptămâ­nă — nu se poate spune tocmai exact căci în cer n u era de loc noapte fiindcă soarele n u apunea nici odată. In zilele dintâi n u se mai t e rmina cântarea psalmilor de bucu rie, d a r cu încetul pauzele de-veniră mai lungi si cântecul nu

mai era aşa de a rmonios p â n ă când în fine amuţ i şi el cu totul.

Faptu l acesta u imi pe a rhanghe­lul Gavril , el zbu ră încet acolo şi în t rebă :

— Cum se în tâmplă că nu mai aud nici un cântec? S'a uscat gât lejul cântăreţ i lor noş t r i? S'au rup t coardele harpiş t i lor noştri 1

Nici u n răspuns , ci n u m a i u n gemet uşor şi dureros. In fine se

înfăţişă u n u l d in t re ei, care şi în cer îşi mai păstrase ceva din ve­chea inimoşie şi zise :

— Spune tot ceeace voeşti să spui.

— Ah, strălucite, zise el încă e dată, nu te mân i a dacă îndrăz­nesc să-ţi spun tot ce a m pe ini­mă. Am gustat o fericire nemăr ­ginită, da r cu toate aceste, ne l ip­seşte ceva în cer.

— Nenorocitule ! zise îngerul cu voce mânioasă .

— Da, ceva ne lipseşte, con t inuă omul , şi vorba-i e ra l impede ca şi apa u n u i pâ râu de m u n t e . Ne l ip­seşte aceea că soarele nici odată n u apune , ne lipseşte noaptea în tune -cosă, care ne aducea pe p ă m â n t a tâ ta recrea ţ ie . Acum sun t em obo­siţi de atâta splendoare şi podoabe. De aceea te r u g ă m străluci te : Dü­te înaintea lui Dumnezeu şi roa-gă-1 să ne împl inească dorinţa . A-ceasta este ce ne apasă in ima, a-ceasta este ceeace avem să-i spu­n e m lui Dumnezeu . Dă-ne somnl

Când îngerul auzi aceasta, plecă supăra t d a r lui Dumnezeu nu- i spuse nici o vorbă.

Şi iarăşi t recură opt zile ; mereu aceiaşi splendoare ! Fericiţi i n 'o mai pu teau supor ta ; ei se aduna­ră şi plecară în t r 'un l u n g convoi până la t ronul Celui Atotputernic .

— P e n t r u ce veniţi înaintea mea? îi în t rebă Domnul cu o voce b lân­dă.

— Doamne, tu cunoşti gândur i ­le noastre, zise cel in imos, tu ştii ce ne lipseşte.

— Vă lipseşte ceva în Cerul m e u ! esclamă Domnul .

— Da, Doamne, n u pu tem su­porta ma i mul t , avem c oroare da

gooooooooo<>o<>oo<>oooooo<>^<><>o<><>o<>o<>oo^o<><x><>o

O X ° s

Eu nu mai văd acum de loc, iubito, Şi lotus sunt atât de fericit! Cărarea fericirii am dibuit-o, Căci azi iubesc şi ştiu că sunt iubit.

Iţi simt pe-aproape foşnetul de rochii ; Ô, adă-mi, aclă-mi gura să ţi-o sorb, Cu patimă!.. . Căci dacă orbi mi-s ochii, Să ştii că şi amorul meu e orb !

C. Niculescn-Novaci

OOOOOOOOOOÔÔÔôôôOOOOôOOOO <**>d<X>OOOöOOOOO<X>

No. 35. UNIVERSUL LITERAR Duminică, 30 August 1915

fericire. Fă ca să putem să fugim •pentru câtva timp de splendoarea i Gerului şi să putem uita, o, Doam­ne, dă-ne somn t

\ Şi corul fericiţilor repetă şi un glas de milioane răsună delà stea Ia stea: Dă-ne somn, dă-ne somn. Doamne Dumnezeule !

Domnul trăgăna cu răspunsul. Se făcu o tăcere atât de adâncă în Cer, în cât se auziau vuind gân­durile lui Dumnezeu, i; După câtva timp Cel Atotputer­nic zise:

— Vi se va face pe voie, nebuni copii de oameni ce sunteţi încă, veti avea somnul pe care-1 doriţi. • Dormiţi cât voiţi, nu voi trimite

nici un înger care să vă trezească. Dormiţi !

Zicând aceste, mâna lui Dumne­zeu stinse lumina soarelui şi se făcu întuneric în Cer.

Fericiţii se duseră să se odih­nească şi pe ochii lor se lăsă som­nul cel mult aşteptat. Dar fiindcă la căpătâiul lor nu străjuia nici o grijă şi fiindcă nu veni nici un înger ca să-i deştepte, nici unul nu se gândi ca să se ridice, căci uitarea este mai dulce ca toate bucuriile Raiulu.

Astfel se prefăcu din viata veci-nică, somnul cel de veci 1

Cornel Scurtu

Biletele vă rog, domnilor! ( d u p n C o u r t e l i n e )

d e X , . ИШВШ&ЛЯІѴ

' — Domnule Smithson, zise pre­şedintele din Egreville către ame­r icanul Smithson (care se sculase şi răspunsese la întrebări le obiş­nuite) , sînteti acuzat de lovituri şi răn i r i care au pr ic inui t o in­capacitate de m u n c ă de aproape cincisprezece zile. La 23 Februa­r ie trecut eraţi în expresul de Marseille care pleacă din Par i la orele l i şi 55 seara. La Moret, unde t renul se opreşte, un func­ţ ionar de serviciu al companiei Paris-Lyon-Mediterana. d. Brune , a deschis pe dinafară geamul compar t imentu lu i de clasa întâi pe care-1 ocupaţi şi, cu o politeţe pe care o recunosc toţi tovarăşii d-voastră de d r u m . v'a cerut bi­letul. D-voastră v'aţi sculat de pe bancheta pe care stăteaţi culcat...

Dormeam, creau că trebue să lămurească Smithson.

— ...Şi, fără să spuneţi o vorbă şi, în brutal i tate, cu o răceală bruscă (şi dealtfel absolut neînţe­leasă) l'aţi lovit peste fată cu p u m n u l aşa de puternic încât ar fi doborât un bou. D. Brune şi-a pierdut cunoştinţa şi, în vreme co comisarul de s iguranţă proce­da la arestarea cl-voastră, el fost t ransportat la domiciliu, pl in de sîngele care-1 podidise pe gură. A stat în pat două săptămâni . Res­tabilit pe deplin astăzi se consti­tue par te civilă şi cere două suie de franci daune şi interese. Pre­tenţiile sale.. .

— ...Sînt prea modeste, în t re­rupse Edgar Smithson. Nu mi-am închipui t că-1 izbesc aşa d e , tare şi-mi pare rău că am avut m â n a aşa de grea. Dar fiindcă totuş aşa este. înţeleg să plătesc d-lui Brune o indemnizaţ ie echitabilă. Sînt deci gata să vărs în -mâinile apără torului d-sale o sumă de două sute de dolari , adică. în bani francezi, ceva mai muH de 1000 franci. . — Iau act de cuvintele preve-Initului. Clientul meu, vorbind (prin mine . primeşte oferta ce i sa •face şi declară că-şi retrage plân­gerea.

Smithson credea dezbaterile în­chise .şi duse mena la buzunar . Rămase însă foarte surpr ins vă­zând pe preşedinte- intervenind 'cu un gest : * — Păstraţ i -vă banii , domnule Smithson. Tr ibuna lu l va (ine seama de generozitatea d-voaslrä spontană şi de depistarea părui civile ; dar în sfârşit delictul sub­sista, prevăzut şi pedepsit pr in legea care nu se désista niciodrtă. Informaţii le culese asupra dum­neavoastră vă sunt foarte favora­bile. Colonia amer icană vă reven­dică cu căldură şi vă prezintă ca pe un gent leman desăvârşit , plin de educaţie şi de curtoazie. Cău­tăm deci zadarnic mobi lu l căruia at i cedat dedându-vă. în persoana u n u i biet funcţionar, la un act de bruta l i ta te incalificabil care. vă

aduce astăzi în faţa t r ibunalu lu i . Vă rog să ne daţi desluşiri .

— Am cedat, r ăspunse Smith­son, unei mişcări de nerăbdare ; era pen t ru a cincea oară că mi se cerea b i le tu l ! . . . Credeam că banii mei, vărsaţi în mâini le Companiei îmi as igură nu numai t ranspor­tul, da r un t ranspor t în condiţii absolute de confort şi de linişte. M'am crezut, foarte sincer, jicnit în dreptul meu de-a dormi şi am relevat abuzul acesta cum l'ar fi relevat, în locul meu, oricare din compatrioţi i mei. In fond, toată afacerea e dmtr 'o neînţelegere. Alle ţări. alte obiceiuri.

Şi r u m preşedintele din Egre­ville îl privea cu aerul unu i om care nu pricepe. Smithson, în sprij inul spuselor sate şi pent ru a-şi dovedi bunacredinţă . povesti u rmătoarea t răsătură d r ă s u ţ ă a moravur i lor americane. Mie mi se pare minuna tă şi vrednică de-a fi cunoscută, fiindcă sitetisează tot mis terul acelei simplificări a vietei care înlocueşte în Statele Unite odioasa dragoste de zmân-găl i tură din Fran ţa .

Smithson zi«e : - - Ce fel de oameni sânteţi

d-voastră de vă t rebue atâtea complicaţii pentru a ajunge la acest lucru atât de simplu : a lua t r enu l ? La ce sunt bune toate a-lergările funcţionarilor şi contro-luri le acestea veşnice? E absurd. La noi nici pomeneală de aşsceva!

„O pildă. ,,Iacă îmi închipui d r u m u l de

fier delà Dayton la gurile lui Missisipi. Asta înseninează jumă­

tate din America de Nord, stră­bătută vertical, aproape şase zile de drum.

„La Dayton gara e la marginea oraşului ; e un fel de hangar des­chis de toate părţile şi tuturor părţilor.

„Poţi intra şi eşi în toată voia ; poţi traversa liniile sau să umbli printre trenuri. Dacă cumva vre-o maşină ce manevrează te prinde şi te stâlceşte, ei Doamne, atât mai rău, e ceva regretabil, dar treaba d-tale era să te fereşti. Viaţa nu e atât de puţin preţioasă încât să nu merite să deschizi bine ochii.

„Deci vrei să te duci în cutare loc. sau în cutare oraş, sau aiurea, indiferent. Nimic mai simplu. Găseşti un tren care te aşteaptă. Cu bilet sau fără — amănuntul n'are importantă — lai loc în col­ţul unui compartiment pe care ai vrut să-1 ocupi. Alături de tine, cu picioarele în văzduh, prietenul credincios, oare te-a însoţit), as­cultă cu luare aminte ultimele tale instrucţii.

„Deodată observi că trenul s'a pus în mişcare.

„Spui prietenului : „Grăbeşte-te" ! şi-i dai un shakehands de adio. Prietenul îţi urează călătorie bună , sare pe scară şi de-acolo se aruncă jos şi-şi turteşte nasul. Ce vrei să-i faci ? N'avea decât să se dea jos mai devreme.

„îndată ce eşi din oraş vine câmpia, un peisaj extraordinar , de o sălbătăcie grandioasă, şi imediat o viaţă care se organi-sează. Se alcătuesc societăţi, se angajează convorbiri . Noi suntem oameni politicoşi şi sociabili între noi, cu felul nostru de-a pur ta revolverul în buzunaru l delà spate .şi de-a trage, fără şovăire, în cei cari te plictisesc. In vreme ce unii joacă whis t , alţii în pi­cioare, la spatele 1er, urmăresc iocul şi-1 judecă. Alţii se pl imbă, fumează, scuipă, flueră. ies în ga­leria exterioară a vagonului de unde împuşcă păsările în zbor, sau trec d in t r 'un vagon într 'al-lul. Aceasta, fireşte, pe riscul şi socoteala lor. Compania, foarte cuminte, nu răspunde de nimic şi nu plăteşte despăgubir i celori ne-dibaci. Cu un cuvânt te foloseşti de tren parc 'ar fi al tău.

„Astfel trece o zi. apoi două. Trenu l aleargă mereu nebuneşte . Rând pe rând fuge pe lângă fluvii şi le trece, se strecoară prin­tre munţ i , dispare pe subt păduri sălbătăcite. Oh ! vă asigur, sunt peisagii foarte curioase pe care după câmpii le cl-voastră din Nor-

o

o o z o o

>оооооооооооооооооооооооооо<хюоооооооооо<><><><> o o o o o o o 0 o o

PASTORALĂ

o o o o

o o o o o o o o <> o o o o o o o o

o o o

o o o

Sarâd prin Iarba ѵггсіс mulatni de ftorîcete CQ le s i r a i ă 'n taină toi fluturai voioşi;

îimgHe răsună din dealuri în vălceîe, • prin dumbrăvi se jjna?ă cop i i s ra îăgieş i .

oiße^te ff-'tnza °n codru un câni de priorâva poarta unda Ivi,

лnăştea de seara, тіщіт] Ы târlă vir?,

far:? aura îsvorul cs-şj

îădî i re şl Î I Î Î Î I "

n a» •-•-iU'-pare Lenini! re vi £- ргікзаѵага Cà í i ínü с«л

рагЬгг şi ча<» ' Í J ѵлі йг сгасй, d prin *зг, cum rând рз Ф\а 'и crânguri şi o atâta ѵ ? ? $ û&cûntà mii dos mi te uwtlna.

!аяа , p ă d u r e a 'я Шсагі c a r e , Privighetori se 'ngână prin iuncils d-з Ізс; ! Î Î sat câinii i c i l a t ră , pa dram zgomot de care

ŞFn margiai casa noastră,—epre ea mă 'ndrept cu d» "o;.

C. CULBA-REBiANO

o o o o o o o o o o o o o o o o o o o o o o o o <> o o o o o o o o o s

mandia şi din Bretania nici nu vi le puteţi închipui.

într'o bună zi se deschide brusc uşa şi apare şeful trenului.

— „Biletele, vă rog, domnilor. „Or, iată — iau un exemplu —

trei gentlemani stau de vorbă cioplind cu bricegele nişte bucă­ţele de lemn.

„Cel dintâi dintre domnii a-ceştia îşi pune la oparte uneltele, îşi scoate ticketul din pocket-book şi-1 prezintă funcţionarului care controlează şi mulţumeşte.

„Al doilea zice : — „Eu n'am bilet. — „E dreptul d-voastră, răs­

punde funcţionarul. Unde mer­geţi ?

— „In eut*re loc. — „Face atât. — „Poftim. — „Mulţumesc. „Vine rândul la al treilea. — — „Biletul, vă rog, domnule. — „N'am.. — „E dreptul d-voastră. Unde

mergeţi ? — „In cutare loc. — Face atâta. — „N'am atâţia bani. — Perfect, domnule : nu face

nimic. „Apoi funcţionarul ridică bra­

ţul şi trage semnalul de alarmă. „Trenul se opreşte. — „Vă rog să vă daţi jos". Aceasta zăpăceşte de mirare pe

preşedintele din Egreville. — Să se dea jos? Şi unde? — Unde se nimereşte. — Pe câmp ? — Sau a iurea, depinde.

— Bine. dar asta-i nebun ie i strigă magis t ra tul după ce tace o clipii Asfa-i u l t imul cuvânt al săl-bătăciei, al ferocităţei şi al extra­vaganţei !

— Extravagantă? ferocitate? săl­bă tăc ie? repetă S m i t h s o n ; de ce?

Ş; liniştit, p l imbându-şi împre­j u r ochii miraţ i , emise acest ade­văr care închise gura judecăto-rulu.' :

— Când n'ai parale să te urci în tren, nu te urci ; e foarte sim­plu.

Reprezentantul minis teru lu i ne-cerând decât o aplicare uşoară a legii, Smithson fu condamnat la 16 franci amendă .

Prin împrejurimile Sovejei — Impresii —

do SARINA CASSVAN

Sunt câteva zile de când mă aflu în Soveja şi abia astăzi, am găsit pri lejul să mă asigur că ce se petrece cu mine nu e un vi?, că toate aceste comori , p e car? ochiul nu se satură -ă 1? pri­vească, nu sunt de do iner in ! *an-taziei, ci aparţ in acestei i " cd i ! ă ţ i

a-n-ui re ce m •ât

Q O O O C O O O O < X > O < X > < X > < > O O < > O C K > O O < > < > ^

pline de farmec şi poe-zir. O • z iune fericită mijloceşte să nv tregesc impresii le şi graţie o Mărgări t , p icheni l fabrice:, ne-a pus la dispoziţie trenul serveşte Societate 1 . Tişiţn.''. pu tu t face o excurr iune pe de frumoasă, pe atâi de in.'e-e-santă pâ.oă Ia „Ca.-.aria P r ' n . i ' ' pe care nimic n'o întrece în nui-reţie.

Maşina, care poarta , .--!поч . ,и1 n u m e de . .Lionel ' ' seamănă c u nn samovnr măricel . Ne а . - гхаш în­tr 'un vagonét ataşat anume pen­tru noi. Suntem în n u m a i - de patru şi n e ocupăm locurile ne vagonéiul aş ternut cu o vei m ţa. T renu l începe să înainteze tras de locomofiva-samovar. M í i g e a Vin şi am fi putut crede ' ă plu­tim în aer, dacă nu am fi simţit asprimeg nemiloasă a scânduri­lor.

Vagon etul nostru lăsa în urmă-i pădur i de b rad şi urce. sus tot mai sus. Câte un pârâ iaş neastânipă-rat m u r m u r a nu ştiu în ce l imbă necunoscută nouă şi se încolăcea

Duminici, 30 August 1915 UNIVERSUL LITERAR Ne. 35. — 7 .

mereu în jurul unor pietre adu­nate de copii în forma de zăgaz. Privind tot înainte , vedeam răsă­rind u n u l după altul vârfuri le munţilor, cari mai de car i mai falnici cu coastele acoperite d e păduri de brazi.

Ne aflam la 400 met r i înălţime. Deasupra noastră, vedeam m u n ţ i ca acela zis : „Şeaua lu i Ştefan cel mare" şi care privit de aproa­pe are forma unei şele, apoi ,,Co-za" cu piscul ascuţit şi înconjura t de un brâu lat de pământ, care îi scoate şi mai mult în relief fru­museţea : iar In vale se vade le­gendarul platou al „Bârseştilor", unde s'a odihnit Ştefan cel mare când i-au venit în ajutor cei şap te vrânceni cu braţele vânjoase şi sângele clocotind, ga t a să izbuc­nească pent ru apărarea n e a m u l u i .

Intrăm într'un tunel. Strângem cu toţii picioarele, ea

nu cumva să le lăsăm agăţa te de vre'o stâncă, ce stă gata să' ne înhaţe. Apoi. eş im în t r 'un c â m p presărat cu o s u m e d e n i e de flori pestriţe cari ne răsplăteşte pen t ru timpul cât am fost siliţi să stră­batem prin beznă.

Văzându-mă gata să fac o săr i­tură pent ru a culege din florile ce mă ispiteau, d o m n u l Mărgă­rit, dădu ordin să se pregătească pentru întoarcerea noastră câteva buchete şi t renul porni înainte . Privelişti d in ce în ce ma i var iate ni se per indau pe d ina in tea ochi­lor. O tăbliţă înfiptă în vârful unui par . indica d r u m u l spre cascadă. P o r n i m pe o potecuţă îngustă.

Coborâm tot mai jos pe o cără-ruşă întor tcchiată şi u n u l câte |unul ne s t recurănv pr in t re arbori , 'conduşi de sgomotul ce se aude 'din ce în ce. mai l ămur i t în vale. O piatră imensă, pe care se afiă

lîncrustate numele prefectului ju-jdeţului .şi data vizitei sale, ne ţin-Itueşte locului. încă un pas şi ne aflam lângă cascada porni tă cu ;furîe.

In faţa noastră spuma albă, dantelată, ia forme bizare şi cată să ne uimească încolăcindu-se în

•jurul pietrelor prea adânc înrădă-jcinate, ca să se l a se ' r ăp i t e de fu-! r ia ei. Dintre ele unele au forma ;unei balene din ale cărei urechi 'ţâşneşte o apă l impede şi argint ie . Sgomotul nesfârşit te goneşte îna­inte, unde vezi cu mi ra re că d in vâltoarea aceea nu r ă m â n e decât 0 apă liniştită, inconştientă parcă de tot ce se petrece la câti-va paşi depărtare . P r iv ind o t rebue s'o compari cu u n copil zvăpăiat , care s'a potolit de odată şi a căzut pe gânduri . Cu o ironie, ţâşneşte

iîn_ partea opusă o albă cascadă micuţă zisă „Ursoaica". 1 Cu sufletul înălţat de cele mai jsublime impresi i , l ua răm d r u m u l ,înapoi. Făcu răm o b u n ă buca tă pe jcs, până la l in ia ferată undo aş teptarăm încărcarea vagoanelor cu pietre. Văzurăm zeci de brate puternice agi iându -se . zeci de umeri opinfindu-se sub greuta tea pietrelor. Un furnicar de oameni •muncitori, mişcându-se de colo până cclo şi în mai pu{in de 20 minute, vagoanele gemeau. în-cărcate cu piatra necesară, iar muncitorii eu fruntea îmbrobo-nata de sudoare, t răgeau câte un gât de rachiu din sticla care tre­cea din mână în m â n ă ca o răs­plată pentru t ruda lor.

La un ordin al d-lui Mărgări t , locomotiva începu să gâfâe în vreme ce o ploaie mărun tă cer­nea ca p r i n ^ i t ă . Ploaia se înteţea. Aiunşi la p r imul canton, evita­răm un accident eare era să ne coste viaţa, căci d in negl i jenţă nu se anunţase la t imp cantonie­rului sosirea unei al te maşini por­nite pe a.ceeaşi linie şi o ciocnire s'ar fi produs cu s iguran ţă de n'ar fi fost ochiul d e „a rgus" al d-lui Mărgăr i t , care în lă tură primejdia Ia vreme. La Tulinci (o staţie par t iculară) ploua cJeabi-nelea. Şeful staţiei ne dădu fie

căruia câte o manta înverzită de vreme şi astfel înveliţi, ne îngră­mădirăm cum puturăm în loco­motiva în care se afla pe lângă mecanic şi u n focar, făcând strâmtoarea de nesuportat.

Ploaia pătrundea prin deschi­zăturile locomotivei care ţineau loc de ferestre şi se depunea în

stropi mari. pe feţele şi mâinile noastre şi pe când trenul gonea, mă gândeam la locurile minu­nate, de care mă îndepărtam în-dreptându-mă s p r e sgomotul groaznic al oraşului în care am fost sortită să trăese.

Soveja 4 Iulie 1915.

CAMPANIA SIN 1913

A Ha la l Divizion din Regim. 5 Roşiori — U R M A R E

d e C. CIOCAZAX

5118 Iulie 1913 Când se svonise că am fost rănit,

ba omorât, ba că Ы curând se va aduce cadavrul meu

„Pr iv i to r la ceeace se svoneşte de pr ie tenul nos t ru , n 'aveţi tea­mă : el e protejat de noi mai în tâ i , apoi de steaua sa cea b u n ă , căci el o a re . Este sănătos şi ch ia r în clipa asta se gândeşte la voi, la casa lui care e a voastră pen t ru momen t şi care va mai fi, mul ţu ­mită lui D-zeu, pen t ru încă m u l t t imp a noastră, a lui şi a voastră.

„Dragi i mei prieteni , cont inuaţ i a vă îndepl ini cinstit şi régule t m u n c a voastră de toate zilele, pen­tru că vă puteţi servi aşa Pa t r i a şi chiar omenirea , r ă m â n â n d totuşi acasă cum aţi r ămas voi.

. .Munciţi cum se cuvine şi siliţi-vă cu hotărâre a vă îndrepta şi cu cugetul şi cu fapta în spre bine. Faceţi-vă o mai b u n ă educaţie a Eului vostru interior , adică de-deprindeţ i-vă a n u gândi altfel şi altceva decât ceeace vă socotiţi de dreptul şi de datoria voastră a pu­tea rosti în faţa celorlalţi- Faceţi ca cuvintele ce vă ies d in gură , să fie ceeace ese din judecata voastră şi nimic ?ă nu vă treacă pr in min­te, care nu poate fi spus în gura maro şi înaintea ori cui.

„Cătaţ i a vă aduce aminte de regula aceasta : e un ordin precis şi forma! pe care îl supun reflexiu-nei voastre.

„Acela care ar fi fost în stare să 1 pună in practică, \ a f; făcut mai mu l t de jumăta te d r u m u l spre Roma. Să luaţi aminte .

„Scumpi i mei amici, entuzias­m u l de care v â m vorbit, adică nu eu ci Marele Admirabi l , pen t ru că aicea la noi sus, este un fel de comuni ta te de sent imente , de idei ;

entuz iasmul este forţa care saltă inimile şi care p u n e în mişcare re­sortul fragetului i n s t rumen t care e t rupu l omului în par te , scelaş resort care p u n e în mişcare şi o mare colectivitate de persoane, o a rmată bunioară . Mulţumită unei mari doze de entuziasm, brava voastră oştire înaintează pe cafea ci de succese, peste plaiurile pe care odinioară le-a ilustrat prin bărbăţia sa, şi pe care le-a imorta­lizat prin înaltele srde fapte da arme.

..Ea a t recut Dunărea şi a pern.it pe im d r u m care, fără a fi acoperit cu florile en tuz iasmului ce m â n ă această forţă în mişcare caro este brava voastră oştire. O a rmată e o mul ţ ime, şi pr in definiţie, mul ţ i ­mea nu o totdeauna conştientă ; a-dese ori e jucăr ia vânturi lor . Dar de astă dată, această forţă colecti­vă este o forţă pe deplin conştien­tă, ea are conşti inţa datoriei sale, a acţiunei sale şi a scopului său, căci ea are un scop aproape provi­denţial de îndeplinit pe acest pă­mânt.

26 Iulie, 8 August Prăbuş i rea unui potior d in eale

afară de trufaş va fi o p i ldă pe care dest inul o înscr ie în pa­ginile cont imporane , pen t ru a da un exemplu de ce va să zică a n u şti să-ti stăpâneşti pornir i le la t impul potrivit şi să le opreşti a-tuncea^ când t rebue şi de ce va să zică să fii necuviincios şi câinos cu cei care se găsesc într'o situa­ţie de inferioritate faţă de tine.

Această pi ldă e bună pen t ru toti acei care a r putea, în t r 'un momen t dat a l cursulu i istoriei lor, să se privească în oglindă în care să se vadă reflectată calea în viitor.

Nu înt inaţ i nici o da tă copii ai României l u m i n a acestei oglinzi, care este acea a Ţăre i noastre .

Luciul ei să r ă m â n ă întotdea­una fără pată şi in imele voastre să nu bată prea repede de cât pentru o cauză nobilă şi măreaţă.

2115 August 1913 Voi puteţi deveni factorii unei

mişcări spiri tuale care. ar putea fi în stare să mărească forţa Ţărei voastre şi să facă în acelaş timp şi perfecţionarea voastră".

Căci voi înţelegeţi foarte b ine că nu e vorba n u m a i de voi per­sonal aici, dar de întreg neamul vostru pe care t rebue să-l r idicaţi m d r u m â n d u - l pe calea ce soarta, i-a scris, în Cartea cea mare a vi­i torului popoarelor Europei .

16129 August 1913 După înapoierea din campanie înainte de a pleca în străinătate

„Profitaţi de ocaziune că şedin­ţele noastre se vor în t re rupe pr in forţa lucruri lor , ca să vă fortifi­caţi p r in lecturi adhoc şi pentru a vă face fiecare în parte , un fel -de examene de conşti inţă. Să nu vă închipui ţ i că e vre unu l care să nu a ibă nici cea mai mică vină pe sufletul său, căci chiar acela care are mai puţ in păcate, tot are destule ca să-şi poată avea întrânsele pr ic ina de a m a r ă pocăinţă şi prilej de a învăţa să se desbare de ele.

Dragii mei prieteni , aţi avut toţi ocaziunea de a vedea ce e războ­iul. Nu e vesel, n u e a şa? Aţi avut de asemenea la u r m ă şi pri­lejul de a vă putea face la o laltă. neamul întreg ca Români , examenul de conştiinţe de care vorbeam pentru individ.

Pen t rucă cea ce individul e dator a face fiecare în parte, co­lectivitatea e eu atât mai vârtos datoare.

Aţi putut vedea ce vă lipseşte, cum şi cusurur i le ce veţi fi >t-vând. Ei bine, băgaţi bine de seamă, legaţi-vă rănile, îmbărbă-taţi-vă şi speraţi.

1'ief/ătiţi-vă pentru ziua cea mare care va să vie peste puţină vreme, pentru ca zorile acelei zile să vă afle tot aşa de plini ar aiânf, de entuziasm cum ati fost eri şi mai mult de cât atâta : să aveţi jçata cea ce v 'a l ipsit astăzi. Băgaţi b ine de seamă. S u n t însă sigur şi convins că aceasta nu va putea r ă m â n e fără u r m a r e . Voi să zic că veţi şti să reacţionaţi şi să găsiţi leac pen t ru micile voas­tre Ipsuri.

20 Sept. 3 Oct. 1913 După înapoerea mea din străi­

nătate Vă găsiţi,- încă într 'o v reme

turbure a t î t în ţa ra voastră cât şi a iurea . Ştiţi b ine că în vremea unei vijelii cerul nu se înseni­nează dinr'o d a t ă şi că atmosfera se res imte încă câtva timp în u r m ă . Aşa e şi cu Ţara voastră şi cu celelalte.

Nu pu tem zice : Odihniţi-vă scumpii mei copii ai „Pa t r ie i " gloria încă nn a sosit ! Mai de grabă vă vom spune : Nu vă o-priţi pe calea ce aţi fi p u t u t l u a , adică acea de a vă pregăti mereu pentru ziua de mâine, care va fi peste o zi, peste un an sau şi mai târziu poale, dar într'un viitor foarte apropiat, vă încredinţez. Munciţ i deci toţi pentru a face ca Ţ a r a voastră să meargă tot înainte. Strădui ţ i-vă cu toţi pen­tru a da credinţa în idealul social ce t rebue să aibă, căci pent ru mulţime, idealul social p r imează în to tdeauna idealul naţional .

Cum ѵоіЦ voi oare ca ţ ă ranu l să vrea să lucreze pen t ru Ţară care nu vrea să-l ajute î

El trebue să aibă mai întâi mica sa patrie înainte de a «-junge să înţeleagă ce este cea mare.

Idealul de dreptate socială este pen t ru voi toţi, şi mai ales pen­tru oameni i cei ma i luminaţ i , a-cela care în Ţ a r a voastră trebui ' să pr imeze idealul revendicări­lor nat ionale.

Şi pentru că sunteţi destinaţi să realizaţi idealul vostru naţi­onal trebue să vă faceţi demni de el şi trebue să puteţi apropia acel m o m e n t lucrând a face pr in os­teneala voastră să răsară în prea iubi ta ta ră a voastră soarele drep-tăţei sociale. Văd, s imt că această idee e înţeleasă de mul ţ i şi d in t re cei mai bun i şi că Just i ţ ia soci­ală e pe d rum de zi la voi.

Articolul pr ie tenului Ciocazam) e o dovadă de aceasta şi cea mai apropiată de voi.

Se vor găsi, des igur că se vor găsi de cei care să ia şi să înalţe tseagul acestei mişcări pentru cu­cerirea dreptăţ i i de care vorbesc. Şi pe care o veţi avea, adică veţi fi demni şi capabili în acelaş timp de a cuceri cea ce vedeli acum ca scop al revindecărilor voastre.... al idealului nostru na­ţ ional în sfârşit.

Iacă, iubiţ i amici, câteva idei expr imate în grabă . Ele n 'au alt mer i t de cât acela de a fi formu­late mai înaintea voastră, de a fi pus pe hâr t ie cea ce voi toţi jude­caţi şi a tâ ta tot..

Viaţa artistică şi literară D. Al. Mavrodi, confiatele nos­

t ru dela '„Viitorul", a fost numi t director general al teatrelor.

Această n u m i r e u m p l e de bu­curie pe toţi ziariştii. D. min is t ru I. G. Duca dă dovadă de conside-ra ţ iunea deosebită ce are pent ru presă şi reprezentanţ i i ei.

J Distinsa noastră colaboratoare, d-na Ana Codreanu va prezenta comitetului de lectură al Teatru­lui Naţional o piesă originală, în trei acte, înt i tulată : Dura lex. *

Societatea scriitorilor români a lansat un manifest p r in care a-ra tă că nu s'amestecă în luptele care se duc astăzi în chestiunea externă. lăsând membr i lo r ei toată l ibertatea de gândi re în a-ceastă direcţ iune.

\J Aseară s'a deschis s tagiunea teat rului Naţional d in Capitală cu d r a m a istorică „Ovidiu" a ne­mur i to ru lu i Vasile Alexandri .

i) Articolul publ icat în Universul de ia 26 Augus t 1913 No. 234.

8. — No. 35. UNIVERSUL LITERAR Duminică, 30 August 1915

LA. ÎS JLJMI de OSCA M METENIER

—Gustav, mi-e sete i — sise ea.

— Oh ! dar unde mai bagi atâta băutură, fetică !

— Ei, asta-i acum I Dar eu nu te-am întrebat asta ! Ţi-am spus numai că mi-e sete. — răspunse ea.

— Bine, dacă ţie sete, hai eă luăm ceva ! Tu mergi, Vi-tresac ?

— Eu.... da... nu ! Vezi că... ar trebui... ştii.... să mă duc acasă. E târziu.

— Haide ! Nu e 11 ! D-na Massabielle poate să mai a-ştepte.

— Haidem la Chanette, zise Leontina.

— Haidem la Chonette!, făcu Gustav, resemnat.

Câte şi trei se'ndreptară epre strada Champollion. In­trară în berăria propusă de Leontina.

— O berărie cu femei! mă duc, murmură Vitresac la ure-ehia lui Daltin; dar era prea iârziufi Leontina deschisese brusc uşa şi împinse înăuntru pe cei doui însoţitori ai săi.

— Bună ziua Popo, bună s iua copii!

— Ei Leontina ! Ura ! Şi u n grup de studenţi, aşe-

taţi la o masă'n colţ, se ridi­cară; ovaţionând pe noua ve-jnită.

— Ah, copii, ce cald e la voi, eise Leontina, desbrăcându-se repede de haină şi dându-şi jos pălăria. Ia vezi Popo, a-ranjează-mi bine lucrurile !

Paulina, — prescurtat: Popo •—prietena Leohtinei servea la berăria Chionette. Era o fe­tiţă de tót după 'nfăţişare, cu ochii ajbaştrii, pieptănată ca o fecioară. Gustav dăduse mâna cu toată lumea şi Vitre-, sac, foarte 'ncurcat răspunse,, , dând uşor din cap, saluturilor tinerilor studenţi, cari aproape toţi îl "cunoşteau. din vedere ; pe urmă s'aşeză la o masa, în fund, pe' marginea unei bănci, Beştiind. precis .ce trebuia să facă.

— Leontino, puiule, vino • l ingă mine, zise Daltin.

—-. N i c i o d a t ă ! Adinea­uri ţi-ai bătut joc d e . m i n e ţ nu te mai iubesc. Şi ca să te lac să turbezi de necaz, am de gând să fac curte; prietenu­lui tău.

Şi Leontina căzu molatic pe bancă, foarte aproape de Paul; se aplecă asupra lui, îşi spri­jini încetişor capul pe umărul lui şi privindu-1 drept în ochi, Începu să râdă, lăsând să i se vază un şir regulat de dinţi albi, mici.. .

— Ia spune ! Vrei să-ţi fac curte? Să-1 facem să turbeze!

Paul de Vitresac, înfrico­şat şi năucit, nu ştiu ce să răspundă ; bombăni câteva cuvinte :

— D-ră... ! Şi asta fu tot. — Daltin, ia spune-mi ce

ere prietenul tău!? E nărod ori ѳ bolnavt

— Nu, răspunse Daltin, răr îftnd pe sub mustaţă, e... tfc mid.

Leontina s'apropie din nou!

de Paul, care se făcuse galben ca ceara.

— Suferi ? Ce ai ? — Da ! Nu ! Da, e prea cald

aici. — Oh aşa e! , e adevărat!

Şi nu-i nimic de băut 1 Ei Da­tin, un pahar cu bere, ca să se răcorească.

— Ai să vezi, continuă Le­ontina, ce bine o să-ţi facă

băutura ! Paul asculta, dar nu auzea

nimic. I se părea că se'nvâr-teşte casa cu el. Cu toate că nu băuse nimic încă, era pră­pădit. Pentru prima dată mi­rosul acela fin şi pătrunzător de femeie, care se dégagea din vecina sa, îl învăluia, punân-du-i creerul pe foc. Suferea, dar în chiar această suferinţă găsea o voluptate nemărginită, neînţeleasă, care-1 făcea să tre­sare ordecâte ori suflarea cal­dă a tinerei fete îi atingea ceafa sau când simţea mâna ei punându-se pe braţul său. O clipă şi fu apucat de ame­ţeli ; atunci se aplecă şi îşi luă capul între mâini. Cântecile începură şi după comandă, fiecare băutor îşi goli clondi­rul.

— Aşteaptă, zise Leontina, In momentul când vor începe să cânte, fii gata.

Fără să-şi dea seama, Paul r d i c ă paharul şi după semna­lul hot<ir,A,t. îş- mu.ă buzele *H fcpumr beie' d»r imediat trw r ui.sâ se opreasá şi sä'nchijl* ochii. Capui ii vAjia! într'un vai vârtej nebunesc, el veci-i dansând impie juml său : * Dai tiu, Pofjo berntina şi рч toţi ceilalţi.

— Bea odată, ce naiba! — Nu pot!.,. Mi-e rău. El îşi duse mâna la inimă,

care bătea cu violenţă- Daltin se ridică îl scuză cum putu mai bine şi luându-1 d,e braţ, ieşi cu el afară şi-1 duse cü tiăsura până acasă.

— A h ! Ce tip idiot, zise Popo, după сѳ-şi veni I n fire.

— Ia spune Leontino, unde l'ai întâlnit? •

— Nu-1 cunoşteam, răspunse Leontina, este un prieten al lui Daltin. Dar ce dracu o fi avut.

Nu băuse nimic ! Cînd se'ntoarse, Daltin hăr­

ţuit cu întrebările, trebui să povestească tot ce ştia cu pri­vire la caracterul şi obiceiu­rile lui Paul. Destăinuirile lui Daltin provocară un haz de nedescris. Popo numai tă­cea : Vai ce tip idiot, vai !

Numai Leontina nu luă par­te la hazul ăsta general şi ră­mase pe gânduri.

— Ia spune, adaogă Daltin râzând, tu ştii că el e îndră­gostit de tine?

— Şi cam de ce nu, mă rog? răspunse frumoasa fată ! De-altmintreli şi mie îmi place băiatul ăsta !

Se mai discută în urmă şi de alte lucruri, dar Leontina era cu trupul în berărie şi cu sufletul aiurea. Ea rămase cea din urmă, cu Popo şi când Daltiu vroi să o ia cu el acasă.

ia îl luă la o parte şi-1 întrebă: — Sunt adevărate toate cele

ce mi-ai spus pe socoteala lui Vitresac ?

— Da... dar de ce? — Aşa !... bună seară, mul­

ţumesc ! Şi Leontina plecă în grabă !

Paul de Vitresac petrecu noaptea aceia în prada celei mai teribile agitaţii. A doua zi de dimineaţă, se simţea încă obosit. Mii de senzaţii confuze îi răpeau огсѳ noţiune exactă asupra naturei indispo­ziţiei sale. I-ar fi fost cu ne­putinţă să spună cum sufe­rea : trupeşte sau sufleteşte ? Nu se dete jos la masă.

îngrijorată, d-na Massabie­lle se urcă până la etajul tână­rului său pensionar.

— Eşti bolnav, d-le Paul?, întrebă ea pe tînăr, care era încă culcat.

— Da ! Eri m'am întors puţin cam indispus. Dar nu e nimic. Puţină odihnă şi totul va trece, doresc să nu fiu tur­burau de nimeni, răspunse cam înţepat Paul.

— Dar poate doriţi ceva! Poate vă e foame?

— Nu vreau nimic 1 —O supă cel puţin !

— Nu vreau nimic absolut! Şi Paul se'ntoarse cu faţa la

perete. D-na Massabielle se dete jos, cufundată în gân­duri. Ce-o fi având oare tână­rul ăsta atât de cum se cade, atât de politicos de obiceiu.

La masă se discută numai de asta ; fiecare îşi da câte o părere !

— La ce oră s'a 'ntors? între­bă părintele Juvigny.

Iosef fu interogat şi răs. . punse că a deschis uşa d-lui

Viconte de Vitresac pe la 10 jum. şi că cu ocazia asta nu a putut observa nimic deose­bit la dînsul.

— Poate că s'o fi întînit cu vre-o...! Ar trebui să ştiu mă­car, insistă părintele Juvigny. De altfel de! are 18 ani şi dra­gă părinte, cum îţi spuneam mai dăunăzi, carnea-i slabă.

— D-na Massabielle, declară ; abatele Brecard, n'ar trebui să

mai laşi pe d. de Vitresac să . iasă seara,

— Ai dreptate d-le abate, zi­se d-na Massabielle. î m i în­carc sufletul cu păcate; am' făgăduit să fiu ca şi o mamă pentru dînsul şi m ă voiu ţine

c de cuyînt. Voiu veghia. In timpul zilei, Daltin veni

să yază pe Paul. D-na Massabiele se urcă In

urma tînărului, pretextînd oa­reşicare treburi prin odaia lui

, de Vitresao. Dînsa voia să ştie . ceva sigur, de oarece fără în­

doială, ceva, ceva se petrecu­se cu tînărul ei chiriaş.

Paul întinse, surîzând, mi­ne, lui Gustav, pe urniă, adre-i sîndu-se d-nei Massabielle:

— Dacă sunteţi bună, lăsa-ţi-ne un moment singuri!

~- Dar d-le Viconte poate aveţi nevoie de ceva!

— Voiu suna pe Iosef. Cu degetul, Paul arătă uşa

d-nei Massabielle. — Ia dă fuga Daltin, vezi, t

plecat? Să n'asculte la uşe! Şi cînd fu sigur că d-na M a *

sabielle a scoborît scara, exela-mă plictisit:

— Ce scaiu de nesuferit! O să-mi erţi, dragă prietene, în-tîmplarea de eri seara; nici eu nu pot să-mi dau seama de ceeace s'a petrecut cu mine! Dar ia spune-mi: cine e Leon­tina asta?

— O fată foarte drăguţă şi foarte... prostuţă!

— Prostuţă? — Ca o gîscăl Niţel cam din

topor! Dar e bine făcută! Par-că-i tăiată 'n marmoră; în colo, tot aşa de rece ca şi marmora. In fond însă, fată foarte c u m se cade! Un trup frumos şi de dorit. Asta-i tot! înco lo—, ni­mic.

— Tu o vezi deseori? — Cîte odată! De două ori p e

rînd te plictiseşte! Prea-i gîscă! — Atunci.. . nu-i amanta ta! — Haidade! Pentru nimic în

lume! Ai trebui să fiu nebun! E cu neputinţă să stai două ore cu ea, fără să-ţi ceară lu­cruri imposibile. Alaltăeri sea» ra îi venise pofta să 'ncalece pe mine şi să o port aşa pe bulevard ! Ah! De orice nebu­nii aşi fi în stare, numai de asta nu. Dar de ce m ă 'ntrebi tu toate astea? A? Nu cumva. . . mă 'nţelegi... ceva cu dum­neaei? A?

— Oh! făcu Paul scandali­zat, eu? Te 'ntrebam aşa, ca să avem ce vorbi, ca să ştiu şi eu, aşa din curiozitate.

El se roşi şi schimbă vorba. După ce plecă Daltin, Paul

se sculă din pat. îşi aduse a-minte că nu şi-a făcut rugă-! ciunea şi se puse în genunchi , la marginea patului , cu capul în mîini ; dar, cu ochii închişi , el revedea dinţii albi ai Leon-tinei şi buzele sale roşii şi poftitoare', acel parfum ame­ţitor de femeie, respirat cu atît nesaţiu seara trecută, î l s im­ţea din nou, inăbuşindu-1. D-zeule? pentru ce oare fe­meia asta?? Mereu femeia asta ? Şi se sculă fără să fi pu­tut să-şi termine rugăciunea. Vroi să se apuce de lucru. Citea fără să'nţeleagă şi pe fiecare pagină întîlnea imagi­nea ispititoare a Leontinei. Cu toate acestea însă era sigur că n'o iubeşte.

Vedea bine că e la mij loc numai o aţîţare trupească şi nimic mai mult . Ii plăcea însă să se gîndeaseă mereu acolo !

Un moment, avu intenţia să mărturisească totul părintelui Nu îndrăzni însă ; vroia să uite femeia asta şi cu toate a-eestea simţea u n farmec deo­sebit, aducîndu-şi aminte de timbrul glasului ei , cînd îi zisese în ajun : Vrei să-fi fac curte ?

Ora cinci sună ! Paul mîncă singur, la el în pdae. Mîncînd se gîndea : să iasă în oraş ? Sau să nu iasă ? Dacă s'ar du­ce s'o întîlnească, n'ar însem­na oare că dă el fuga în bra­ţele pericolului ş i păcatului? Nu, nu va ieşi ! Oh ! dar ce va face el noaptea asta, s ingur, în prada chinurilor ce-1 fră-mîntă ? Avea nevoie de aer ! Se'mbrăcă şi se dete jos.

La poartă se'ntîlni eu d-na Massabielle.

(Va urma)