Tehnici de cercetare în antropologia vizuală: fotografia

De la începutul secolului XX, antropologii au realizat că pentru a asigura valoarea

ştiinţifică a descoperirilor lor ei trebuie să studieze subiectele lor în acelaşi mod ca şi cercetătorii

din ştiinţele naturii, printr-o observaţie sistematică. Pentru a descrie culturile cât mai obiectiv şi

precis, ei trebuie să trăiască printre oamenii pe care îi studiază.

„Ca şi strategie de cercetare, munca de teren este pentru un antropolog esenţialmente

experimentală, pentru că antropologul îşi colectează datele trăind efectiv în cultura pe care o

studiază. Aceasta înseamnă că ei trebuie să înveţe şi să experimenteze noi moduri de gândire şi de

comportament.”1

Un element important în alegerea tehnicilor este receptivitatea oamenilor studiaţi, faţă de

o tehnică sau alta, iar cercetătorul trebuie să ţină seama de acest aspect, atunci când îşi planifică

cercetarea de teren. Un alt element important este flexibilitatea cercetătorului în alegerea

tehnicilor în culegerea diferitelor tipuri de date. În teren, antropologul trebuie să fie disponibil să

renunţe la o anumită tehnică, chiar dacă a planificat-o din timp şi a investit în ea, dacă constată că

datele obţinute nu sunt autentice şi relevante pentru scopul urmărit. În ultimă instanţă, indiferent

de tehnica aleasă, antropologul, pentru a asigura credibilitatea şi validitatea datelor, trebuie să

folosească o combinaţie de tehnici. Folosind mai multe tehnici, cercetătorul poate obţine tipuri

diferite de date despre aceiaşi problemă, care pot fi folosite ca elemente de verificare reciprocă.

Fotografierea

„Este o tehnică frecvent utilizată de antropologi şi foarte utilă, chiar şi pentru completarea

şi documentarea cartografierii etnografice a unei comunităţi. Fotografierea se poate face

panoramic (de exemplu din avion) pentru a cuprinde întreg spaţiul şi elementele culturale din

spaţiu, dar şi direct de la sol, utilizând aparatul de fotografiat sau camera de filmat pentru a

înregistra secvenţe (procese) din cultura comunităţii cercetate. Ca urmare a dezvoltării şi

perfecţionării tehnicilor de înregistrare video, antropologii se folosesc de filmele etnografice care

sunt deosebit de utile în analiza proximităţii (distanţa la care se plasează oamenii unii faţă de alţii,

1 Silviu Coposescu, Antropologie culturală, Ed. Editura Universității Transilvania Brașov, 2001, Brașov, p. 142.

în interacţiunile obişnuite) sau în analiza evenimentelor (documentarea unor evenimente cum ar

fi ceremoniile de înmormântare, căsătorie, iniţiere).”2 Antropologii apreciază în mod deosebit

aparatul de fotografiat ca tehnică de colectare a datelor. În primul rând este uşor de mânuit şi de

purtat pe teren. Cu ajutorul aparatului de fotografiat se pot obţine înregistrări cu privire la relaţiile

ecologice, dar şi cu privire la fixarea unor momente semnificative. Prin fotografie se poate

documenta tehnologia unei culturi (unelte, arme), modul de folosire a acestora (de către cine,

unde, când), etapele unui proces tehnologic, rolurile sexului (genului) etc. De asemenea,

fotografiile pot fi folosite ca probe pentru interviu. De exemplu, fotografia poate fi obiectul unei

discuţii în care informatorul se simte mai puţin subiect al discuţiei şi mai mult comentator expert

al discuţiei, atunci când descrie imaginea dintr-o fotografie. În sfârşit, fotografia poate fi folosită

şi pentru realizarea „diagramelor sociometrice”.

Desigur, fotografia are avantaje şi dezavantaje. Printre avantaje, putem evidenţia faptul că

aparatul de fotografiat ne permite să vedem fără să obosim. De asemenea, ultima expunere este

tot atât de clară ca şi prima. Mai mult, spre deosebire de ochiul uman, aparatul de fotografiat nu

este selectiv. Fotografiile reprezintă înregistrări care pot fi folosite mult timp după încheierea

campaniei de teren a cercetăorului. La acest avantaj am mai putea adăuga faptul că colectarea

datelor cu ajutorul aparatului de fotografiat este mai rapidă şi mai eficientă decât înregistrarea

datelor în scris.

Totuşi, fotografierea are şi dezavantaje, întrucât unii oameni nu vor să se lase fotografiaţi,

cât şi faptul că uneori realizarea fotografiilor este costisitoare.

În contemporaneitate, fotografia şi cercetările antropologiei, au un rol foarte important.

Esenţa acestuia este surprinsă în afirmaţia lui Susan Sontag ” Fotografia este de obicei

considerată ca un instrument util pentru a afla lucruri”.

Există mai multe instrumente pentru documentarea dinamicii societăţilor în lume.

Documentele oficiale şi neoficiale, izvoarele scrise şi nescrise, comunităţi şi indivizi, toate

acestea oferă materiale pentru artişti. Spaţiul artistic are nevoie de documentare şi înţelegere în

ceea ce priveşte funcţionarea mecanismelor şi resorturilor unor grupuri sociale, societăţi sau

culturi. ,, Obsesia „live show”, declanşată de apetitul consumerist al publicului şi trecută printr-o

metodologie de cercetare în spaţiul artistic, ajunge un produs al antropologiei vizuale”.3

2 Silviu Coposescu, op. cit., p.149.3 http://www.revistaarta.ro/fotografie-si-antropologie-imagine-si-fascinatie

„Fotografia este doar un mijloc pentru atingerea unui scop”4. Noi vedem doar ce vrem să

vedem, cum vrem să-l percepem. Învăţând să vedem cu precizie vizuală, să vedem cultura în

toate detaliile ei complexe, este o provocare.

În antropologia vizuală, oamenii şi spaţiiile cu care artistul interacționează devin evidențe

particulare și detalii culturale. Odată înţeleasă esenţa lucrurilor studiate, integrată în propriul

referenţial cultural, apare noţiunea de intimitate între fotograf şi subiect.

Momentul în care cercetătorul ajunge să aibă o relaţie bazată pe încredere cu subiectul său

şi poate pătrunde cu aparatul de fotografiat – care în această situație devine și un element

declanşator al reaţiei particulare dintre cei doi şi totodată al cercetării propriu-zise – se poate

observa o degajare şi o transformare a cercetării vizuale.

Atât în mediile academice din România cât şi Europa Occidentală, antropologia vizuală

este încă privită ca o disciplină misterioasă, admirată şi foarte vag definită. Chiar dacă nu se

conştientizează, piaţa ştiinţifică şi culturală românească produce şi consumă frecvent

antropologie vizuală (documentare, reportaje fotografice, eseuri de imagine), iar unele dintre ele,

sunt produsul exclusiv al talentului realizatorilor.

Ca mai toate disciplinele ştiinţifice umaniste în perioada postmodernă, şi antropologia

vizuală se află în continuă definire şi redefinire a teoriei, a graniţelor domeniului, a metodologiei.

„Antropologia apare ca o disciplină cu veleităţi holistice, atotcuprinzătoare, dacă nu chiar cu

tendinţe fagocitare; ea devine un căpcăun care înghite orice fel de date şi documentări, le digeră

cu metode specifice şi le transformă într-un soi de nouă hermeneutică a omului şi a lumii sale

(concretizată în limbă, structuri sociale, expresii estetice şi sisteme de credinţă)”.5 Punând

accentul în egală măsură asupra societăţilor primitive, rurale-tradiţionale, sau urbane-

industrializate, antropologia descrie şi analizează asemănările şi deosebirile între grupuri sau

indivizi.

Fotografiile sunt peste tot: pe internet; în ziare; la televizor; telefoane, și posterele

campaniilor politice; pe LED-urile ce luminează străzile din orașe cu evenimente recente sau

reclame. Fotografia face parte din o comunicare media vizuală la un anumit stadiu de producție.

Aceasta încă permite utilizatorilor de a contempla fără grabă o imagine nemișcată și poate să

4 John Collier și Malcom Collier, Visual Anthropology: Photography as a Research Method , Ed. University of New Mexico, 1986, Albuquerque, p. 5.5 http://www.muzeultaranuluiroman.ro/av/?p=64

înceapă să înțeleagă o mică parte din frumusețe și ceea ce înseamnă aceasta. Viața, mereu în

mișcare, permite foarte rar o așa vedere privilegiată.

Ochiul critic al aparatului de fotografiat este un instrument esențial în colectarea de

informații vizuale precise, pentru că noi, modernii, suntem adesea observatori săraci. Obiectivul

său ascuțit ne-ar putea ajuta să vedem mai mult și cu o precizie mai mare. Explorăm fotografia ca

un instrument de cercetare, asociată cu metodologiile aferente, care extinde percepțiile noastre

dacă o vom folosi cum se cuvine.

În concepția modernă există anumite probleme, care trebuie să fie recunoscute dacă

suntem pe punctul de a face observații sigure despre cultură. Numai în domeniile de specialitate

vedem cu precizie netulburată. Noi vedem doar ce vrem să vedem, așa cum vrem să percepem.

Ar fi o provocare pentru noi să învățăm să vedem cu precizie vizuală, să vedem cultura așa cum

este ea.

În schimb, percepțiile altor oameni sunt legate de interacțiunea cu mediul lor înconjurător.

Persoanele care posedă tehnologie limitată trebuie să trăiască în armonie cu natura

înconjurătoare. Ei trebuie să fie observatori abili ai lumii lor sau vor pieri. Forțele naturale le

înconjoară, și luptă în mod constant luptă pentru a supraviețui acestor forțe. „Când un eschimoș

pleacă de acasă ca să pescuiască, trebuie în primul rând să aibă de-a face cu fiecare element care-l

înconjoară și să fie maestru pentru fiecare tehnică disponibilă pentru a face față cu ea.ˮ6

În schimb, dezvoltarea noastră culturală a fost orientată spre a comanda natura prin super-

tehnologie, realizate în comun prin intermediul super-organizațiilor și specializărilor, făcând

dificil pentru noi să relaizăm înșelegera holistică. Doar de câteva ori în viață trebuie să luăm

decizii de supraviețuire bazându-ne doar pe simțurile noastre.

Este adevărat că în anumite domenii noi suntem analiști vizuali dornici. În propriile

noastre domenii de specialitate vedem cu precizie extremă, deși atunci când vom părăsi aceste

zone am putea fi analfabeți din punct de vedere vizual. „ Radiologul poate diagnostica

tuberculoza la o radiografie, bacteriologul poate recunoaște bacili în microscop. Cu toate acestea,

atunci când acești tehnicienii pleacă din laboratoare lor, vor găsi drumul spre casă conduși

eficient prin multe semne rutiere. Nu există nici un motiv să se uite pe cer pentru a vedea dacă

vor fi prinși de ploaie. Impermeabilele lor au fost lăsate în urmă, pentru rapoartele radio ”în seara

asta echitabil și mâine, vor fi vânturi blânde de vest.ˮ7

6John Collier și Malcom Collier, op. cit., p. 6.7John Collier și Malcom Collier, op. cit., p. 6.

Viziunea asistată instrumental ne-a permis să vedem elemente microscopice în apropiere

și cele telescopice departe, prin abstracții de lumină, căldură și frig.

Camera este o altă extensie instrumentală a simțurilor noastre. Aparatul de fotografiat,

prin caracterul său optic, are toată vederea. Camera înregistrează fidel un anumit subiect de

specialitate și, de asemenea, toate celelalte elemente asociate din centrul său și pâna la sfera de

aplicare a obiectivului său. Această capacitate face camera un instrument valoros pentru

observator.

Ajutorul primit de la aparatul de fotografiat pentru observație nu este o noutate, Leonardo

da Vinci descriind principiile sale. Lumina intră într-o gaură mică în peretele unei camere

întunecate formează pe peretele opus o imagine răsturnată a ceea ce a fost afară. ”Camera

obscură”, a fost primul aparat de fotografiat în care artiștii ar putea studia realitatea proiectată,

caracterul luminii, delimitarea de perspectivă.

În 1837 Louis Daguerre a introdus în lume, relativ ieftin, rapid, imagini, care au schimbat

caracterul de comunicare vizuală. Acum, nu era doar punctul de vedere și principiile luminii care

au fost înregistrate pentru studiu, ci și imaginea omului, o amintire precisă și exactă a modului în

care o anumită persoană arată, care putea fi examinată iar și iar, de către un anumit număr de

observatori, acum sau ani mai târziu. Datorită acestei facilități, imaginea camerei a inaugurat într-

o nouă etapă de înțelegere umană, care continuă să extindă gândirea noastră socială.

Problemă persistentă în secolele trecute și în relațiile noastre umane de astăzi este de a

vedea pe alții așa cum sunt ei în realitate. Înainte de inventarea fotografiei, conceptul despre

umanitate , floră și faună a fost de multe ori unul fantastic. Acesta este motivul pentru care

aparatul de fotografiat cu viziunea sa imparțială a fost, încă de la început, ceva care modifică și

clarifică înțelegerea ecologică și umană. Omul a folosit întotdeauna imaginile pentru a da formă

conceptelor sale despre realitate. „Imaginea artiștilor a fost cea care a definit raiul și iadul, forma

răului, și sălbăticia amenințătoare în imagini despre oameni care au fost atât de uimitor de

diferiți.ˮ8 Entuziasmul datorat inventării fotografiei a fost în sensul că omul, pentru prima dată

putea vedea lumea așa cum este ea. În ciuda a toate, fotografia chiar a schimbat gândirea

modernă. Ne-am schimbat viziunea despre lume cu ajutorul vederii pe care camera ne-o dă.

Vizualizările fotoreporterilor sunt cu siguranță unele editate. Cel mai important element al

acestor înregistrări este că, din cauza procesului imparțial al viziunii camerei, chiar și aceste

8Ibidem, p. 8.

documente editate conțin adesea un număr suficient de adevăruri non-verbale, care permit

publicului să reconstruiască realitatea și să formeze concepte care au schimbat dramatic modul de

gândire social, demonstrând adevărata valoare a camerei. „Înregistrările documentare ale lui

Mathew Brady, solicitat de Abraham Lincoln, au fost printre primele vederi fotografice de război.

Nu au fost instantanee pripite, dar expunerea în timp a înregistrărilor corpurilor căzute, resturile

arse de clădiri, și chipurile celor schilozi și capturați.ˮ9 Prin urmare acesta a înregistrat ce efecte

are războiul, nu doar acțiunile sale dramatice.

Efectul fotografiei ca aspect al realității este simțită de-a lungul vieții moderne. Într-un

sens, putem spune că gândim și comunicăm fotografic. Fluența de recunoaștere este motivul de

bază pentru care aparatul poate fi atât de important în comunicarea și analiza antropologică.

Fotografia este foarte valoroasă pentru antropologie. Aparatul de fotografiat este un

instrument care este foarte sensibil la atitudinea operatorului său. Utilitățile camerei ne permit să

vedem, fără oboseală, că ultima expunere este la fel de detaliată ca și prima. Memoria filmului

înlocuiește carnețelele de notițe și asigură citate complete în toate situațiile. Funcționarea fiabil

repetitiv al camerei permite observații comparabile de un eveniment ca de multe ori și de nevoile

cererii de cercetare. Aparatul de fotografiat ne ajută să vedem fotografiile de la un anumit

eveniment de câte ori o cercetare cere lucrul acesta.

Fotografia este un proces abstract de observare, de asemenea fotografia adună informații

selective, care sunt specifice, informații pe care nu le poți afla din notițele dintr-un carnet.

Fotografiile sunt înregistrări precise ale realității materiale.

Aparatele de fotografiat sunt fundamental limitate de cei care le folosesc. Antropoligia,

dintre toate domeniile, este cea mai conștientă de acest lucru. Sociologii apreciază că sunt puține

lucruri pe care le putem vedea care sunt cu adevărat libere de părtinire sau de proiecție personală.

Antropologi moderni folosesc, în general, fotografiile strict ca ilustrații. Cei mai mulți

antropologi sunt de părere că înregistrările fotografice sunt bune, dar în ochii multor cercetători

sunt „prea bune, cu mai multe informații decât ne putem rafina.ˮ10 Probabil acesta este unul

dintre motivele pentru care cercetările antropologice sunt bazate pe date fotografice. Într-o altă

dimensiune, antropologii, nu în mod nejustificat, nu au avut încredere în mecanismul aparatului

de fotografiat. Numai antropologii fizicii cu măsurători ale corpului lor, și arheologi cu

9John Collier și Malcom Collier, op. cit. , p.9.10John Collier și Malcom Collier, op. cit. , p. 10.

mormintele lor și construcțiile lor antice au avut încredere în aparatul de fotografiat pentru a face

înregistrări de cercetare.

În domeniul mai puțin controlabil, al comportamentului uman, probabil, cel mai intens

lucru cu fotografia a fost al lui Arnold Gesell, director al Clinicii Yale de dezvoltare a copilului.

Acesta s-a bazat pe înregistrările fotografice a multor copii, zi de zi și la intervale regulate, pe

parcursul mai multor ani, Gesell a elaborat un calendar al procesului de dezvoltare socială. Acest

lucru a influențat profund psihologia copilului, atât ca știință, cât și ca practică de către părinții

copiilor din cultura noastră. Richard Sorenson, antropologul fondator al Arhivelor de cercetare

naționale de film, a publicat în 1976 ”Pe marginea pădurii”, o cercetare fotografică pe

dezvoltarea copilului în Noua Guinee.

Paul Byers, combină aptitudinile de fotograf profesionist, cu formarea antropologică, a

lucrat spre o înțelegere mai clară a fotografiei ca un proces cu trei căi de comunicare care implică

fotograful, subiectul, și vizualizatorul, fiecare într-un rol activ și extensibil și a făcut studii de

pionierat despre sincronizare în comunicarea nonverbală

Alți fotografi și lucrători de teren au efectuat investigații organizate cu aparate de

fotografiat, de film și video în antropologie. Dar, în antropologie ca un întreg, fotografia rămâne

încă o metodă de cercetare neobișnuită.

Antropologia este deja un domeniu clasic cu sisteme de credință stabilite, despre

popoarele băștinașe. Imagini fotografice pot dezvălui sensibilitatea și umanitatea localnicilor care

provoacă textele clasice etnografice, metodele și conceptualizarea.

Aparatul de fotografiat poate fi folosit pentru a explora și analiza, astfel încât să putem

folosi fotografia nu numai pentru a arăta ceea ce am aflat deja prin alte mijloace, dar, și să

extindă procesele noastre vizuale pentru a afla mai multe despre natura umanității și a culturilor

sale multiple.

Antropologie vizuală: locuințe mici în natură

Scopul acestei cercetări antropologice este explorarea varietății date de ingeniozitate și

materialele avute la îndemână pentru construirea locuințelor compacte în diferite locuri. Aceste

fotografii pot fi baza unei documentări interesante și pentru cei care explorează casele ecologice

și economice sau viața în natură.

http://stillahouse.tumblr.com/page/2

Lacul Sfânta Ana, județul Harghita.

http://stillahouse.tumblr.com/page/2

Colibă lângă Lacul Sfanta Ana din Harghita.

http://stillahouse.tumblr.com/page/2

Casă cu vedere către lacul din Moacșa, județul Covasna.

http://stillahouse.tumblr.com/page/3

Lacul Roșu, județul Harghita.

http://stillahouse.tumblr.com/page/5

Clădire în pădurea de lângă Pietrele lui Solomon, județul Brașov.

http://stillahouse.tumblr.com/page/5

Căsuță sub formă de butoi în Padiș, Munții Apuseni, județul Bihor.

http://stillahouse.tumblr.com/page/4

Chioșc în Sinaia, județul Brașov

http://stillahouse.tumblr.com/page/4

Căsuță fără geamuri în Scărișoara, Munții Apuseni, județul Alba.

Bibliografie

Coposescu, Silviu, Antropologie culturală, Editura Univeristății Transilvania Brașov, Brașov,

2001.

Collier, John și Collier, Malcom, Visual Anthropology: Photography as a Reseaech Method, Ed.

University of New Mexico, Alburqueque, 1986.

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/av/?p=64 accesată 19 mai 2013.

http://www.revistaarta.ro/fotografie-si-antropologie-imagine-si-fascinatie accesată 19 mai 2013.

http://stillahouse.tumblr.com/ accesată 21 mai 2013.