CODUL DE DREPT CANONIC CONFERINTA EPISCOPAL ROMN Prot. nr. 141/20.10.2003 Conferinta Episcopal Romn, ntrunit n sesiune ordinar la Bucuresti, n data de 21.10. a aprobat traducerea si tiprirea n limba romn a Codului de drept canonic. Concordat cum originali a IOAN ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucuresti Presedintele Conferintei Episcopale Romne Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romniei Codul de drept canonic : textul oficial si traducerea n limba romn / trad.: pr. Ioan Tamas : - Iasi : Sapientia, 2004 ISBN 973-8474-47-7 I. Tamas Ioan (trad.) 348 2004 Editura SAPIENTIA Institutul Teologic Romano-Catolic Str. Th. Vscuteanu 6 700462 Iasi RO Tel. 0232/225228 Fax 0232/211476 www.itrc.ro e-mail slupu@itrc.tuiasi.ro

CUPRINS 15 Cuvntul traductorului 17 Constitutia Apostolic Sacrae disciplinae leges 25 Prefat 42 CARTEA I Normele generale (1-203 ) 44 Titlul I: Legile ecleziastice (7-22) 54 Titlul III: Decretele generale si instructiunile (29-34) 58 Titlul IV: Actele administrative particulare (35-93) 58 Capitolul I: Norme comune (35-47) 62 Capitolul II: Decretele si preceptele particulare (48-58) 66 Capitolul III: Rescriptele (59-75) 74 Capitolul IV: Privilegiile (76-84) 78 Capitolul V: Dispensele (85-93) 80 Titlul V: Statutele si regulamentele (94-95) 82 Titlul VI: Persoanele fizice si juridice (96-123) 82 Capitolul I: Conditia canonic a persoanelor fizice (96-112) 92 Capitolul II: Persoanele juridice (113-123) 100 Titlul VII: Actele juridice (124-128) 104 Titlul VIII: Puterea de conducere (129-144) 114 Titlul IX: Oficiile ecleziastice (145-196) 114 Capitolul I: Atribuirea oficiului ecleziastic (146-183) 118 Art. 1: Libera conferire (157) 118 Art. 2: Prezentarea (158-163) 122 Art. 3: Alegerea (164-179) 132 Art. 4: Cererea (180-183) 134 Capitolul II: Pierderea oficiului ecleziastic (184-196) 136 Art.1: Renuntarea (187-189)

138 138 140 142 144

Art. 2: Transferarea (190-191) Art. 3: nlturarea (192-195) Art. 4: Privatiunea (196) Titlul X: Prescriptia (197-199) Titlul XI: Calcularea timpului (200-203)

6 CODUL DE DREPT CANONIC 146 CARTEA A II-A Poporul lui lui Dumnezeu (204-746) 146 Partea I: Credinciosii crestini (204-329) 148 Titlul I: Obligatiile si drepturile tuturor credinciosilor (208-223) 154 Titlul II: Obligatiile si drepturile credinciosilor laici (224-231) 160 Titlul III: Slujitorii sacri sau clericii (232-293) 160 Capitolul I: Formarea clericilor (232-264) 180 Capitolul II: nscrierea sau ncardinarea clericilor (265-272) 188 Capitolul III: Obligatiile si drepturile clericilor (273-289) 198 Capitolul IV: Pierderea strii clericale (290-293) 200 Titlul IV: Prelaturile personale (294-297) 202 Titlul V: Asociatiile credinciosilor (298-329) 202 Capitolul I: Norme comune (298-311) 208 Capitolul II: Asociatiile publice ale credinciosilor (312-320) 216 Capitolul III: Asociatiile private ale credinciosilor (321-326) 218 Capitolul IV: Norme speciale pentru asociatiile laicilor (327-329) 222 Partea a II-a: Structura ierarhic a Bisericii (330-527) 222 Sectiunea I: Autoritatea suprem a Bisericii (330-367) 222 Capitolul I: Pontiful Roman si Colegiul Episcopilor (330-341) 222 Art. 1: Pontiful Roman (331-335) 226 Art. 2: Colegiul Episcopilor (336-341) 228 Capitolul II: Sinodul Episcopilor (342-348) 234 Capitolul III: Cardinalii Sfintei Biserici Romane (349-359) 242 Capitolul IV: Curia roman (360-361) 244 Capitolul V: Legatii Pontifului Roman (362-367) 248 Sectiunea a II-a: Bisericile particulare si gruprile lor (368-572 248 Titlul I: Bisericile particulare si autoritatea stabilit n ele (368-430) 248 Capitolul I: Bisericile particulare (368-374) 252 Capitolul II: Episcopii (375-411) 252 Art. 1: Episcopii n general (375-411) 256 Art. 2: Episcopii diecezani (381-402) 270 Art. 3: Episcopii coadiutori si auxiliari (403-411) 276 Capitolul III: Scaunul mpiedicat si scaunul vacant (412-430) 276 Art. 1: Scaunul mpiedicat (412-415) 280 Art. 2: Scaunul vacant (416-430) 286 Titlul II: Gruprile Bisericilor particulare (431-459) 286 Capitolul I: Provinciile ecleziastice si regiunile ecleziastice (431-434) 290 Capitolul II: Mitropolitii (435-438) 292 Capitolul III: Conciliile particulare (439-446) 298 Capitolul IV: Conferintele Episcopilor (447-459)

CUPRINS 306 Titlul III: Organizarea intern a Bisericilor particulare (460-527) 306 Capitolul I: Sinodul diecezan (460-468) 312 Capitolul II: Curia diecezan (469-494) 314 Art. 1: Vicarii generali si episcopali (475-481) 320 Art. 2: Cancelarul, ceilalti notari si arhivele (482-491)

326 328 334 338 340 366 370 370 374

Art. 3: Consiliul cu problemele economice si economul (492-494) Capitolul III: Consiliul prezbiteral si colegiul consultantilor (495-494) Capitolul IV: Capitlurile canonicilor (503-510) Capitolul V: Consiliul pastoral (511-514) Capitolul VI: Parohiile, parohii si vicarii parohiali (515-552) Capitolul VII: Decanii (553-555) Capitolul VIII: Rectorii de biserici si capelanii (556-572) Art. 1: Rectorii de biserici (556-563) Art. 2: Capelanii (564-572)

378 Partea a III-a: Institutele de viat consacrat si societtile de viat apostolic (573-946) 378 Sectiunea I: Institutele de viat consacrat (573-730) 378 Titlul I: Norme comune tuturor institutelor de viat consacrat (573-606) 394 Titlul II: Institutele clugresti (607-709) 394 Capitolul I: Casele clugresti, nfiintarea si desfiintarea lor (608-616) 400 Capitolul II: Conducerea institutelor (617-640) 400 Art. 1: Superiorii si consiliile (617-603) 408 Art. 2: Capitlurile (631-633) 410 Art. 3: Bunurile materiale si administrarea lor (634-640) 414 Capitolul III: Admiterea candidatilor si educarea membrilor (641-661) 414 Art. 1: Admiterea la noviciat (641-645) 418 Art. 2: Noviciatul si instruirea novicilor (646-653) 422 Art. 3: Profesiunea clugreasc (654-658) 426 Art. 4: Instruirea clugrilor (659-661) 428 Capitolul IV: Obligatiile si drepturile institutelor si ale membrilor lor (662-672) 434 Capitolul V: Apostolatul institutelor (673-683) 440 Capitolul VI: Separarea membrilor de institut (684-704) 440 Art. 1: Trecerea la un alt institut (684-704) 442 Art. 2: Iesirea din institut (686-693) 448 Art. 3: Eliminarea din institut (694-704) 454 Capitolul VII: Clugrii nltati la episcopat (705-707) 456 Capitolul VIII: Conferintele Superiorilor majori (708- 709) 458 Titlul III: Institutele seculare (710-730) 468 Sectiunea a II-a: Societtile de viat apostolic (731-746)

8 CODUL DE DREPT CANONIC 476 CARTEA A III-A Functia Bisericii de a nvta (747-833) 482 Titlul I: Slujirea cuvntului divin (756-780) 484 Capitolul I: Predicarea cuvntului lui Dumnezeu (762-772) 490 Capitolul II: Instruirea catehetic (773-780) 494 Titlul II: Activitatea misionar a Bisericii (781-792) 500 Titlul III: Educatia catolic (793-821) 502 Capitolul I: Scolile (793-821) 508 Capitolul II: Universittile catolice si alte institute de studii superioare (807-814) 510 Capitolul III: Universittile si faculttile ecleziastice (815-821) 514 Titlul IV: Instrumentele de comunicare social si n special crtile (822-832) 522 Titlul V: Profesiunea de credint (833) 524 CARTEA A IV-A

Functia Bisericii de a sfinti (834-1253) 528 Partea I: Sacramentele (840-1165) 534 Titlul I: Botezul (849-878) 534 Capitolul I: Celebrarea Botezului (850-860) 540 Capitolul II: Celebrantul Botezului (861-863) 540 Capitolul III: Persoanele care trebuie botezate (864-871) 544 Capitolul IV: Nasii (872-874) 546 Capitolul V: Dovedirea si nregistrarea Botezului administrat (875-878) 550 Titlul II: Sacramentului Mirului (879-896) 550 Capitolul I: Celebrarea Mirului (879-896) 550 Capitolul II: Celebrantul Mirului (880-881) 554 Capitolul III: Persoanele care trebuie miruite (889-891) 556 Capitolul IV: Nasii (892-893) 556 Capitolul V: Dovedirea si nregistrarea Mirului conferit (894-896) 558 558 560 564 570 572 574 578 Titlul III: Preasfnta Euharistie (897-958) Capitolul I: Celebrarea euharistic (899-933) Art. 1: Slujitorul Preasfintei Euharistii (900-911) Art. 2: Participarea la Preasfnta Euharistie (912-923) Art. 3: Riturile si ceremoniile celebrrii euharistice (924-930) Art. 4: Timpul si locul celebrrii Euharistiei (931-933) Capitolul II: Pstrarea si adorarea Preasfintei Euharistii (934-944) Capitolul III: Ofertele pentru celebrarea Liturghiei (945-958)

CUPRINS 586 Titlul IV: Sacramentul Pocintei (959-997) 586 Capitolul I: Celebrarea sacramentului (960-964) 590 Capitolul II: Slujitorul sacru al sacramentului Pocintei (965-986) 600 Capitolul III: Penitentul (987-991) 602 Capitolul IV: Indulgentele (992-997) 604 Titlul V: Sacramentul Ungerii bolnavilor (998-1007) 604 Capitolul I: Celebrarea sacramentului (999-1002) 606 Capitolul II: Slujitorul sacru al Ungerii bolnavilor (1003) 606 Capitolul III: Cei crora trebuie s li se dea Ungerea bolnavilor (1004-1007) 608 Titlul VI: Preotia (1008-1054) 610 Capitolul I: Celebrarea si slujitorul sacru al sacramentului Preotiei (1010-1023) 614 Capitolul II: Candidatii la hirotonire (1024-1052) 616 Art. 1: Conditiile necesare din partea candidatilor la hirotonire (1026-1032) 620 Art. 2: Conditiile necesare anterioare hirotonirii (1033-1039) 624 Art. 3: Iregularittile si celelalte impedimente (1040-1049) 630 Art. 4: Documentele necesare si investigatia (1050-1052) 632 Capitolul III: nregistrarea si certificatul efecturii hirotonirii (1053-1054) 634 Titlul VII: Cstoria (1055-1165) 638 Capitolul I: Grija pastoral si actele preliminare celebrrii Cstoriei (1063-1072) 642 Capitolul II: Impedimentele dirimante n general (1073-1082) 648 Capitolul III: Impedimentele dirimante n spet (1083-1094) 652 Capitolul IV: Consimtmntul matrimonial (1095-1107) 658 Capitolul V: Forma celebrrii Cstoriei (1108-1123) 666 Capitolul VI: Cstoriile mixte (1124-1129) 670 Capitolul VII: Celebrarea secret a Cstoriilor (1130-1133) 672 Capitolul VIII: Efectele Cstoriei (1134-1140) 674 Capitolul IX: Separarea sotilor (1141-1155)

674 678 682 682 684 688 688 690 692

Art. 1: Desfacerea legmntului (1141-1150) Art. 2: Separarea fr desfacerea legmntului (1151-1155) Capitolul X: Convalidarea Cstoriei (1156-1165) Art. 1: Convalidarea simpl (1156-1160) Art. 2: Convalidarea radical (1161-1165) Partea Titlul Titlul Titlul a II-a: Celelalte acte ale cultului divin (1166-1204) I: Sacramentaliile (1166-1172) II: Liturgia orelor (1173-1175) III: Funeraliile ecleziastice (1176-1182)

10 CODUL DE DREPT CANONIC 692 Capitolul I: Celebrarea funeraliilor (1177-1182) 696 Capitolul II: Persoanele crora trebuie s li se aprobe sau s li se refuze funeraliile ecleziastice (1183-1185) 698 Titlul IV: Cultul sfintilor, al imaginilor sacre si al relicvelor (1186-1190) 700 Titlul V: Votul si jurmntul (1191-1204) 700 Capitolul I: Votul (1191-1198) 704 Capitolul II: Jurmntul (1199-1204) 706 706 710 712 716 718 720 722 722 724 Partea a III-a: Locurile si timpurile sacre (1205-1253) Titlul I: Locurile sacre (1205-1243) Capitolul I: Bisericile (1241-1222) Capitolul II: Oratoriile si capelele private (1223-1229) Capitolul III: Sanctuarele (1230-1234) Capitolul IV: Altarele (1235-1239) Capitolul V: Cimitirele (1240-1243) Titlul II: Timpurile sacre (1244-1253) Capitolul I: Zilele de srbtoare (1246-1248) Capitolul II: Zilele de pocint (1249-1253)

728 CARTEA A V-A Bunurile materiale ale Bisericii (1254-1310) 730 Titlul I: Dobndirea bunurilor (1259-1272) 736 Titlul II: Administrarea bunurilor (1273-1289) 746 Titlul III: Contractele si, n special, nstrinarea (1290-1298) 752 Titlul IV: Vointele pioase, n general, si fundatiile pioase (1299-1310) 762 CARTEA A VI-A Sanctiunile n Biseric (1311-1399) 762 Partea I: Delictele si pedepsele n general (1311-1363) 762 Titlul I: Pedepsirea delictelor n general (1311-1312) 762 Titlul II: Legea penal si preceptul penal (1313-1320) 766 Titlul III: Subiectul pasibil de sanctiuni penale (1321-1330) 774 Titlul IV: Pedepsele si celelalte sanctiuni (1331-1340) 774 Capitolul I: Cenzurile (1331-1335) 778 Capitolul II: Pedepsele expiatoare (1336-1338) 780 Capitolul III: Remediile penale si penitentele (1339-1340) 782 Titlul V: Aplicarea pedepselor (1341-1353) 788 Titlul VI: ncetarea pedepselor (1353-1363) CUPRINS 11 796 Partea a II-a: Pedepsele pentru fiecare delict (1364-1399) 796 Titlul I: Delictele mpotriva religiei si unittii Bisericii (1364-1369) 798 Titlul II: Delictele mpotriva autorittii ecleziastice

si liberttii Bisericii (1370-1377) 802 Titlul III: Uzurparea de functii ecleziastice si delictele n exercitarea lor (1378-1389) 806 Titlul IV: Delictul de fals (1390-1391) 808 Titlul V: Delicte mpotriva unor obligatii speciale (1392-1396) 810 Titlul VI: Delicte mpotriva vietii si liberttii omului (1397-1398) 810 Titlul VII: Norm general (1399) 812 CARTEA A VII-A Procesele (1400-1752) 812 Partea I: Judectile n general (1400-1500) 814 Titlul I: Forul competent (1400-1416) 820 Titlul II: Diferite grade si specii de tribunale (1417-1445) 820 Capitolul I: Tribunalul primei instante (1419-1437) 820 Art. 1: Judectorul (1419-1427) 826 Art. 2: Judectorii de instructie si relatorii (1428-1429) 828 Art. 3: Promotorul de justitie, aprtorul legmntului si notarul (1430-1437) 832 Capitolul II: Tribunalul instantei a doua (1438-1441) 834 Capitolul III: Tribunalele Scaunului Apostolic (1442-1445) 838 Titlul III: Disciplina ce trebuie respectat n tribunale (1446-1475) 838 Capitolul I: Obligatiile judectorilor si ale functionarilor tribunalelor (1446-1457) 844 Capitolul II: Ordinea judecrii cauzelor (1458-1464) 848 Capitolul III: Termene si prorogri (1465-1467) 850 Capitolul IV: Locul judectii (1468-1469) 850 Capitolul V: Persoanele care trebuie admise n aul si modul de a redacta si de a pstra actele (1470-1475) 854 Titlul IV: Prtile n cauz (1476-1490) 854 Capitolul I: Reclamantul si prtul (1476-1480) 856 Capitolul II: Procuratorii si avocatii (1481-1490) 862 Titlul V: Actiunile si exceptiile (1491-1500) 862 Capitolul I: Actiunile si exceptiile n general (1491-1495) 864 Capitolul II: Actiunile si exceptiile n spet (1496-1500) 866 Partea a II-a: Judecata contencioas (1501-1670) 866 Sectiunea I: Judecata contencioas ordinar (1501-1655) 12 CODUL DE DREPT CANONIC 866 Titlul I: Introducerea cauzei (1501-1512) 866 Capitolul I: Cererea de chemare n judecat (1501-1512) 870 Capitolul II: Citarea si notificarea actelor judiciare (1507-1512) 874 Titlul II: ntmpinarea (1513-1516) 876 Titlul III: Instanta judiciar (1517-1525) 880 Titlul IV: Dovezile (1526-1586) 880 Capitolul I: Declaratiile prtilor (1530-1538) 884 Capitolul II: Dovedirea prin nscrisuri (1539-1546) 884 Art. 1: Natura si credibilitatea nscrisurilor (1540-1543) 886 Art. 2: Prezentarea nscrisurilor (1544-1546) 888 Capitolul III: Martorii si mrturiile (1547-1573) 888 Art. 1: Persoanele care pot fi martori (1549-1550) 890 Art. 2: Admiterea si excluderea martorilor (1551-1557) 892 Art. 3: Audierea martorilor (1558-1571) 898 Art. 4: Credibilitatea mrturiilor (1572-1573) 898 Capitolul IV: Expertii (1574-1581) 902 Capitolul V: Cercetarea la fata locului (1582-1583) 902 Capitolul VI: Prezumtiile (1584-1586) 904 Titlul V: Cauzele incidentale (1587-1597) 906 Capitolul I: Neprezentarea prtilor (1592-1595) 908 Capitolul II: Interventia unei terte persoane n cauz (1596-1597) 910 Titlul VI: Publicarea actelor, ncheierea cauzei

si discutarea cauzei (1598-1606) 916 Titlul VII: Deciziile judectorului (1607-1618) 924 Titlul VIII: Atacarea sentintei (1619- 1640) 924 Capitolul I: Contestatia n anulare a sentintei (1619-1627) 928 Capitolul II: Apelul (1628-1640) 934 Titlul IX: Lucrul judecat definitiv si repunerea n situatia anterioar (1641-1648) 934 936 940 940 944 952 952 952 952 954 954 956 Capitolul I: Lucrul judecat definitiv (1641-1644) Capitolul II: Repunerea n situatia anterioar (1645-1648) Titlul X: Cheltuielile de judecat si asistenta gratuit (1649) Titlul XI: Executarea sentintei (1650-1655) Sectiunea a II-a: Procesul contencios oral (1656-1670) Partea a III-a: Cteva procese speciale (1671-1716) Titlul I: Procesele matrimoniale (1671-1707) Capitolul I: Cauzele de declarare a nulittii cstoriei (1671-1691) Art. 1: Forul competent (1671-1673) Art. 2: Dreptul de a ataca o cstorie (1674-1675) Art. 3: Functia judectorilor (1676-1677) Art. 4: Dovezile (1678-1680)

CUPRINS 13 958 Art. 5: Sentinta si apelul (1681-1685) 960 Art. 6: Procesul pe baz de documente (1686-1688) 962 Art. 7: Norme generale (1689-1691) 962 Capitolul II: Cauzele de separare a sotilor (1692-1696) 966 Capitolul III: Procesul privind dispensa de cstorie ncheiat si neconsumat (1697-1706) 970 Capitolul IV: Procesul privind moartea prezumtiv a unuia dintre soti (1707) 972 Titlul II: Cauzele privind declararea nulittii hirotonirii sacre (1708-1712) 974 Titlul III: Modalitti de evitare a proceselor (1713-1716) 976 976 978 984 Partea a IV-a: Procesul penal (1717-1731) Capitolul I: Investigatia preliminar (1717-1719) Capitolul II: Desfsurarea procesului (1720-1728) Capitolul III: Actiunea pentru repararea daunelor (1729-1731)

986 Partea a V-a: Procedura privind recursurile administrative si nlturarea sau tr ansferarea parohilor (1732-1752) 986 Sectiunea I: Recursul mpotriva decretelor administrative (1732-1739) 992 Sectiunea a II-a: Procedura n nlturarea sau transferarea parohilor (1740-1752) 992 Capitolul I: Modul de a proceda n nlturarea parohilor (1740-1747) 998 Capitolul II: Modul de a proceda n transferarea parohilor (1748-1752) 1001 Indice analitic 1143 Mic dictionar juridico - canonic Cuvntul traductorului Traducerea unui text legislativ ecleziastic din limba latin n limba romn este un luc ru destul de dificil si, totodat, riscant. Este un lucru dificil, deoarece, prin natura sa, textul latin este concis si foa

rte exact, cu o terminologie proprie, deseori nesemnalat de dictionare. Unii termeni sunt intraductibili sau, dac totusi sunt tradusi, si pierd mult semni ficatia proprie. De aceea, am considerat c e mai bine s-i las n original. Cteva exem ple: ipso iure, ipso facto, ad limina, a latere, latae sententiae, ferendae sent entiae. Apoi, un text legislativ nu poate fi parafrazat sau tradus n mod liber. De aceea, m-am strduit s rmn ct mai fidel textului original. Asa se explic de ce uneori versiu ea romneasc pare greoaie, lipsit de elegant si chiar socant, ndeosebi pentru urechile mai putin familiarizate cu textele legislative. Pe de alt parte, traducerea unui text legislativ din limba latin n limba romn este si un lucru destul de riscant, deoarece foarte usor se pot strecura imprecizii si chiar erori de fond, alterndu-se astfel sensul voit de legiuitor. Precizia, att de necesar n drept, poate fi gsit numai n textul original, adic cel latin. Prezenta traducere este adresat tuturor celor care doresc s cunoasc legile universa le ale Bisericii Catolice Latine, dar mai ales viitorilor preoti, care nu cunosc suficient de bine limba latin, precum si tuturor celor care desfsoar activitate pa storal. S-ar putea s nu fie numaidect o traducere perfect. Cu toate acestea, o prezint cu m ult ncredere, fiind ncurajat si de afirmatia sfntului Toma de Aquino: melius enim ess e et esse minimum, quam omnino non esse (IV Sent., d. 50, q. 20, 1 gl. 3, arg. 1) . Preot Ioan Tamas CONSTITUTIA APOSTOLIC SACRAE DISCIPLINAE LEGES VENERABILILOR FRATI CARDINALI, ARHIEPISCOPI, EPISCOPI, PREOTI, DIACONI SI TUTUROR CELORLALTI MEMBRI AI POPORULUI LUI DUMNEZEU

IOAN PAUL AL II-LEA SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU SPRE VESNICA AMINTIRE n decursul secolelor, Biserica Catolic a obisnuit s reformeze si s rennoiasc Legile disciplinei sacre, pentru ca pstrndu-senecontenit fidelitatea at de dumnezeiescul ntemeietor ele s fie mai conforme cu misiunea salvific ce i-a fost ncredintat. ndemnati si noi de ac elasi gnd si mplinind, n sfrsit, asteptarea ntregii lumi catolice, poruncim astzi, 25 ianuarie 1983, promulgarea Codului de Drept Canonic revizuit. Fcnd aceasta, gndul n ostru se duce napoi la aceeasi zi, din anul 1959, cnd naintasul nostru Ioan al XXII I-lea, de fericit amintire, a anuntat pentru prima oar n mod public c a luat decizia de a reforma Corpus-ul legilor canonice n vigoare, ce fusese promulgat n solemnit atea Rusaliilor din anul 1917. Decizia de a rennoi Codul a fost luat mpreun cu alte dou decizii, pe care acel Pontif le-a anuntat tot n aceeasi zi: celebrarea unui sinod al diecezei de Roma si conv ocarea unui conciliu ecumenic. Dintre aceste dou evenimente desi primul nu are o legtur strns cu reformarea Codului cel de-al doilea, adic celebrarea conciliului, este tot usi de o important deosebit pentru problema pe care o discutm si n strns legtur cu Dac se pune ntrebarea de ce a intuit Ioan al XXIII-lea necesitatea reformrii Codulu i n vigoare, rspunsul poate fi gsit chiar n Codul promulgat n anul 1917. Exist ns s alt rspuns, si acesta e cel principal: reformarea Codului de Drept Canonic aprea nt ru totul voit si cerut chiar de Conciliu, care si-a concentrat cea mai mare atenti e asupra Bisericii. Desigur, cnd a fost anuntat pentru prima oar necesitatea revizuirii Codului, Concil iul era o chestiune de viitor. Trebuie apoi adugat si faptul c actele magisteriulu i su, ndeosebi nvttura sa despre Biseric, au fost puse la punct abia n anii 1962-196 Cu toate acestea, toti vedem c intuitia lui Ioan al XXIII-lea a fost ct se poate de exact si trebuie afirmat pe drept cuvnt c decizia sa a privit n perspectiv la bine

le Bisericii. De aceea, noul Cod, care este publicat astzi, a avut absolut nevoie de opera Conci liului si, desi a fost anuntat mpreun cu Conciliul, din punct de vedere cronologic i urmeaz, deoarece lucrrile ntreprinse pentru pregtirea lui, care trebuiau s se baze e pe Conciliu, nu au putut ncepe dect dup terminarea acestuia. ntorcndu-se astzi gndul nostru spre nceputul acelui drum lung, adic la ziua de 25 ian arie 1959, si la persoana lui Ioan al XXIII-lea, initiatorul revizuirii Codului, trebuie s recunoastem c acest Cod a izvort din una si aceeasi intentie: necesitate a de a rennoi viata crestin. De fapt, ntreaga oper a Conciliului si-a extras normele si orientarea mai ales din aceast intentie. Dac lum n consideratie natura lucrrilor premergtoare promulgrii Codului, precum si mo ul n care ele au fost efectuate, ndeosebi n timpul pontificatului lui Paul al VI-le a si al lui Ioan Paul I, si de atunci pn azi, este absolut necesar s se scoat bine n evident faptul c aceste lucrri au fost duse la bun sfrsit ntr-un exceptional spirit d e colegialitate, si acest lucru este valabil nu numai n ce priveste redactarea ma terial a operei, dar chiar substanta nssi a legilor elaborate. Acest aspect colegial, care caracterizeaz ct se poate de bine procesul de formare a Codului, corespunde perfect cu magisteriul si spiritul Conciliului Vatican II. De aceea, Codul, nu numai n continutul su, dar si n nssi geneza sa, permite s se vad nspiratia ce vine din acest Conciliu, n ale crui documente Biserica, sacrament univ ersal de mntuire (cf. Const. Dogm. despre Biseric Lumen gentium 1,5,48), este preze ntat ca popor al lui Dumnezeu, iar structura ei ierarhic este ntemeiat pe Colegiul a postolilor mpreun cu Capul acestuia. Din acest motiv, Episcopii si episcopatele au fost invitati s colaboreze la pregtirea noului Cod, si astfel, pe parcursul unui drum att de lung, cu o metod ct mai colegial posibil, s se maturizeze, putin cte putin, formulele juridice, care apoi trebuiau sfie utilizate de ntreaga B iseric. n plus, n toate fazele acestei lucrri au participat si experti, adic persoane specializate n teologie, n istorie si , mai ales, n Dreptul Canonic, care au fost chemati din toate prtile lumii. Tuturor si fiecruia n parte le manifestm astzi sentimentele noastre de vie recunosti nt. n primul rnd, apar n fata ochilor nostri cardinalii rposati, care au condus Comisia pregtitoare: cardinalul Pietro Ciriaci, care a nceput lucrarea, si cardinalul Peri cle Felici, care ani de-a rndul a coordonat desfsurarea lucrrilor, aproape pn la term inarea lor. Ne gndim apoi la secretarii aceleiasi Comisii: mons. Giacomo Violardo , devenit ulterior cardinal, si printele Raimundo Bigador, membru al Societtii lui Isus, ambii oferindu-si darurile stiintei si ntelepciunii lor n ndeplinirea aceste i functii. mpreun cu ei, i amintim pe cardinalii, arhiepiscopii, episcopii si pe to ti aceia care au fost membri ai acelei Comisii, ca si pe consultantii fiecrui gru p de studii, care s-au dedicat n acesti ani unei activitti att de dificile, dar pe care ntre timp Dumnezeu i-a chemat la rsplata vesnic. Pentru sufletele tuturor aces tora se nalt la Dumnezeu rugciunea noastr. Dar ne place s-i amintim si pe cei care sunt n viat, n primul rnd, pe actualul presed inte al Comisiei, venerabilul frate Rosalio Castillo Lara, care foarte mult timp a desfsurat o munc remarcabil ntr-o functie att de important; apoi pe iubitul nostru fiu Wilhelm Onclin, preot care a contribuit enorm de mult, cu tenacitate si zel, la terminarea cu bine a lucrrii, si pe toti ceilalti care, n cadrul aceleiasi Com isii, fie n calitate de membri cardinali, fie n calitatea de Oficiali, consultanti si colaboratori n grupurile de studii sau n alte oficii, au avut o contributie fo arte valoroas la elaborarea si desvrsirea unei opere att de importante si complexe. Asadar, promulgnd astzi Codul, suntem pe deplin constienti c acest act provine din autoritatea noastr de Pontif si, prin urmare, mbrac un caracter primatial . Dar tot at de constienti suntem c acest Cod, n ce priveste continutul su, reflect grija colegi al fat de Biseric a tuturor fratilor nostri n episcopat; ba, mai mult, fcnd o anumit emnare cu Conciliul nsusi, acest Cod trebuie considerat ca fiind rodul unei colabo rri colegiale izvorte din eforturile convergente ale persoanelor si institutiilor specializate rspndite n ntreaga Biseric. Se pune o a doua ntrebare: ce este Codul de Drept Canonic? Pentru a da un rspuns corect la aceast ntrebare, trebuie s ne ntoarcem cu mintea la ndeprtata mostenire a d

eptului, continut n crtile Vechiului si Noului Testament, din care provine, ca de l a izvorul su principal, ntreaga traditie juridic si legislativ a Bisericii. De fapt, Cristos Domnul nicidecum nu a abolit mostenirea bogat a Legii si a profe tilor, care s-a format treptat din experienta istoric a poporului lui Dumnezeu n V echiul Testament, dar a desvrsit-o (cf. Mt 5,17), astfel nct s apartin ntr-o manier i mai elevat la mostenirea Noului Testament. De aceea, chiar dac sfntul Paul, preze ntnd misterul pascal, nvat c justificarea nu se dobndeste prin faptele legii, ci prin credint (cf. Rom 3,28; Gal 2,16), el totusi nu exclude obligativitatea Deca-logu lui (cf. Rom 13,8-10; Gal 5,13-25; 6,2) si nu neag Sacrae disciplinae leges importanta disciplinei n Biserica lui Dumnezeu (cf. 1Cor cap. 5 si 6). n felul acesta, scrierile Noului Testament ne permit s cunoastem si mai mult importanta nssi a disciplinei si s putem ntelege mai bine ct de strns unit te ea cu caracterul salvific al mesajului evanghelic. Astfel stnd lucrurile, apare destul de limpede c scopul Codului nu este nicidecum de a nlocui n viata Bisericii credinta, harul si, mai ales, carismele credinciosil or. Dimpotriv, Codul tinde mai degrab s creeze n societatea eclezial o ordine care, a cordnd iubirii primatul, de asemenea, harului si carismelor, s faciliteze totodat d ezvoltarea lor armonioas att n viata societtii ecleziale, ct si n aceea a fiecrui me u al acestei societti. Fiind Codul principalul document legislativ al Bisericii bazat pe mostenirea jur idic si legislativ a revelatiei si a traditiei, el trebuie considerat un instrumen t indispensabil pentru a se asigura ordinea necesar att n viata individual si social, ct si n activitatea nssi a Bisericii. De aceea, pe lng elementele fundamentale ale structurii ierarhice a Bisericii, stabilite pe dumnezeiesculntemeietor sau nrdci nate n traditia apostolic, sau, n orice caz, n traditia foarte veche, precum si pe ln g principalele norme privind exercitarea triplei functii ncredintate aceleiasi Bis erici, Codul trebuie s stabileasc si unele reguli si norme de comportare. Acest instrument, care este Codul, corespunde pe deplin cu natura Bisericii, ndeo sebi asa cum este ea prezentat de magisteriul Conciliului Vatican II, n general, s i de ctre doctrina ecleziologic a acestuia, n special. Mai mult, ntr-un anumit sens, acest Cod nou poate fi considerat ca un mare efort de a traduce n limbaj canonis tic nssi aceast doctrin, adic ecleziologia conciliar. Desi practic este imposibil s transpun n mod perfect n limbaj canonistic imaginea Bisericii, asa cum este ea pre zentat de nvttura Conciliului, totusi Codul trebuie s-si ndrepte mereu privirea spre a ca spre principalul su model, si din firea lui este tinut s redea continutul sau trsturile esentiale ale acestei imagini. De aici provin cteva criterii fundamentale dup care se ghideaz ntregul Cod, att n ce riveste continutul, ct si n ce priveste limbajul. S-ar putea afirma c de aici deriv acea not caracteristic n virtutea creia Codul este onsiderat ca o completare a magisteriului oferit de Conciliul Vatican II, ndeoseb i de constitutiile Lumen gentium si Gaudium et spes. Asadar, ceea ce constituie noutatea esential a Conciliului Vatican al II-lea n con tinuitate cu traditia legislativ a Bisericii mai ales cu privire la doctrina sa e cleziologic, constituie, de fapt, si noutatea actualului Cod. ntre elementele care redau imaginea adevrat si specific a Bisericii trebuie mentiona te mai ales urmtoarele: nvttura conform creia Biserica este popor al lui Dumnezeu (cf . Lumen gentium, 2), iar autoritatea ierarhic, slujire (cf. ibid., 3); apoi nvttura potrivit creia Biserica este comuniune, pe baza creia se stabilesc relatiile ce tr ebuie s existe ntre Bisericile particulare si Biserica universal, ntre colegialitate si primat; de asemenea, nvttura conform creia toti membrii poporului lui Dumnezeu s unt prtasi, fiecare n felul su specific, la tripla functie a lui Cristos: sacerdota l, profetic si regeasc; acestei nvtturi i se altur si cea referitoare la ndatoriri repturile credinciosilor crestini, ndeosebi ale laicilor; n sfrsit, interesul pe ca re Biserica trebuie s-l aib fat de ecumenism. Dac, asadar, Conciliul Vatican al II-lea a scos din tezaurul traditiei lucruri ve chi si noi, iar noutatea const tocmai n aceste elemente pe care le-am mentionat ma i sus, ca, de altfel, si n altele, atunci e limpede c si Codul trebuie s-si nsuseasc aceast caracteristic de fidelitate n noutate si de noutate n fidelitate, conformndu-s e ei att n ceea ce priveste continutul, ct si n ceea ce priveste limbajul. Noul Cod de Drept Canonic vede lumina ntr-un moment n care Episcopii ntregii Biseri

ci nu numai c i cer promulgarea, dar i-o cer cu insistent si chiar cu nerbdare. ntr-adevr, Codul de Drept Canonic este absolut necesar Bisericii. Fiind constituit ca un organism social si vizibil, Biserica are nevoie de norme p entru ca structura ei ierarhic si organic s fie vizibil, exercitarea functiilor ce i -au fost ncredintate dedumnezeiescul ntemeietor, ndeosebi puterea sacr si administra rea sacramentelor, s fie bine organizat, legturile reciproce dintre credinciosi s fi e reglementate dup dreptate bazat pe caritate, drepturile fiecruia s fie precizate s i garantate si, n fine, initiativele comune, asumate n vederea tririi desvrsite a vie tii crestine, s fie sprijinite, ntrite si promovate de legi canonice. n sfrsit, prin natura lor, legile canonice cer s fie respectate; de aceea, s-a depu s tot efortul ca, n ndelungata elaborare a Codului, normele s fie formulate cu grij si bazate pe un solid fundament juridic, canonic si teologic. Dup toate aceste consideratii, s sperm c noua legislatie canonic va deveni un mijloc eficient care s permit Bisericii s se dovedeasc din ce n ce tot mai capabil n a-si ini n lume misiunea salvatoare. Oferim tuturor cu plcere si ncredere aceste consideratii ale Noastre, acum, cu pri lejul promulgrii principalului Corpus de legi ecleziastice pentru Biserica Latin. S dea Dumnezeu ca bucuria si pacea, mpreun cu dreptatea si ascultarea, s fac s fie re pectat acest Cod, si ceea ce este poruncit de ctre cap s fie respectat si de ctre c orp. ncreztori, asadar, n ajutorul harului dumnezeiesc, sprijiniti de autoritatea sfintilor apostoli Petru si Paul, pe deplin constienti de ceea ce ndeplinim, acceptnd dorintele Episcopilor din lumea ntreag, care au colaborat cu no i cu afect colegial, n virtutea autorittii supreme cu care suntem nvestiti, prin ac east Constitutie a noastr, care s fie mereu valabil n viitor, promulgm prezentul Cod sa cum a fost el ntocmit si revizuit si, totodat, poruncim ca de acum nainte s aib pu tere de lege pentru ntreaga Biseric Latin si l ncredintm n paza si supravegherea tut r acelora care au datoria de a-l face s fie respectat. Si pentru ca toti s poat s se informeze cum trebuie si s cunoasc mai profund aceste disp ozitii nainte ca ele s intre n vigoare, declarm si poruncim ca ele s aib putere de le e din prima zi a Adventului din acest an 1983, n ciuda existentei oricror dispozit chiar vrednice de o semnalare special si particular si ii, constitutii, privilegii cutume contrare. Asadar, i ndemnm pe toti fiii Nostri preaiubiti s respecte cu sinceritate si bunvoint normele propuse, cu speranta c se va reintroduce n Biseric o disciplin activ si c, n nsecint, cu ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, va spori din ce n ce tot mai mult grija pentru mntuirea sufletelor. Roma, Palatul Vatican, 25 ianuarie 1983, al cincilea an al Pontificatului Nostru . PAPA IOAN PAUL AL II-LEA Prefat Chiar din primele veacuri ale Bisericii s-a introdus obiceiul de a aduna mpreun sf intele canoane, pentru a se facilita cunoasterea, aplicarea si respectarea lor, n deosebi de ctre clerici, deoarece, asa cum atrgea atentia papa Celestin ntr-o scris oare adresat episcopilor din Puglia si Calabria, nici unui preot nu-i este permis s ignore canoanele (21 iulie 429. Cf. Jaff 2, nr. 371; Mansi, IV, col. 469). n concordant cu aceste cuvinte este si Conciliul al IV-lea d in Toledo (a. 633) care, dup refacerea disciplinei ecleziastice n regatul vizigoti lor, eliberat de arianism, stabilea: Preotii s cunoasc Sfintele Scripturi si canoanele , deoarece ignoranta mama tuturor e orilor trebuie evitat mai ales de ctre preotii lui Dumnezeu (can. 25; Mansi X, col. 627). De fapt, n decursul primelor zece secole au aprut nenumrate colectii de legi eclezi astice, n cea mai mare parte alctuite de persoane particulare, care contineau cu p recdere normele date de concilii si de pontifii romani, precum si altele extrase din izvoare de mai mic important. Pe la jumtatea secolului al XII-lea, aceast acumul are de colectii si de norme, nu de putine ori n dezacord unele cu altele, a fost transformat tot din initiativ particular de ctre monahul Gratian ntr-o culegere un r de legi si colectii pe care a intitulat-o Concordia discordantium canonum . Aceast a rmonizare , care mai apoi a primit denumirea de Decretum Gratiani, a constituit pr

ima parte a acelei mari colectii de legi ecleziastice, care, dup exemplul lui Cor pus Iuris Civilis al mpratului Iustinian, a fost numit Corpus Iuris Canonici si cup rindea legile emise, timp de aproape dou secole, de autoritatea suprem a pontifilo r romani, cu ajutorul unor specia-listi n dreptul canonic, numiti glosatori . Pe lng D ecretum Gratiani, n care erau continute legile anterioare, acest Corpus const din Liber Extra al lui Grigore al IX-lea, Liber VI al lui Boni faciu al VIII-lea, Clementinae sau colectia lui Clement al V-lea, promulgat de Io an al XXII-lea, crora li se adaug Extravagantes ale lui Ioan al XXII-lea si Extrav agantes communes, adic decre-talii ale diferitilor pontifi romani, niciodat reunit e ntr-o colectie autentic. Dreptul ecleziastic care este continut n acest Corpus co nstituie dreptul clasic al Bisericii Catolice si poart n general aceast denumire. Acestui Corpus al Bisericii Latine i corespunde ntr-un fel Syntagma Canonum sau Co rpus canonum orientale din Biserica greac. Legile care au urmat, mai ales cele emise pe vremea reformei catolice nfptuite de Conciliul Tridentin si cele promulgate de diferitele congregatii ale Curiei roma ne, nu au fost niciodat adunate ntr-o colectie unic, si acesta a fost motivul pentr u care legislatia rspndit n afara lui Corpus Iuris Canonici a format, odat cu trecere a timpului, un imens cumul de legi suprapuse unele peste altele , n care nu numai de zordinea, ci si nesiguranta mpreun cu inutilitatea si lacunele multor legi, toate laolalt au fcut ca nssi disciplina Bisericii Catolice s fie pus din ce n ce mai mult -o situatie periculoas si critic. Ca urmare a acestui fapt, multi episcopi au cerut, chiar n perioada de pregtire a Conciliului Vatican I, aparitia unei colectii de legi, nou si unic, pentru a rezol va ntr-un mod mai clar si mai sigur problemele privind grija pastoral fat de poporu l lui Dumnezeu. Nefiind posibil realizarea acestei opere de ctre conciliu, Scaunu l apostolic, dup ce a reglementat doar chestiuni mai urgente considerate ca avnd o legtur mai strns cu disciplina, s-a gndit la o nou sistematizare a legilor. n cele urm, papa Pius al X-lea, chiar la nceputul Pontificatului su, s-a ocupat personal de aceast problem, lund hotrrea de a aduna si de a reforma toate legile ecleziastice, si a dat ordin ca lucrarea, sub ndrumarea cardinalului Pietro Gasparri, s fie dus la bun sfrsit. Pentru realizarea unei opere att de importante si anevoioase, a fost necesar, n pri mul rnd, rezolvarea problemei privind forma intern si extern a noii colectii. Aband onndu-se sistemul de compilare, adic reproducerea pe larg a fiecrei legi dup textul original, s-a adoptat metoda modern de codificare, si astfel, textele care contin eau si propuneau un precept au fost redactate ntr-oform nou si mai scurt. ntregul mat erial a fost apoi divizatn cinci crti, imitndu-se substantial sistemul institutiona l al dreptului roman: persoane, lucruri, actiuni. Opera a fost realizat n decurs d e doisprezece ani, contribuind la ea specialisti, consultanti si episcopi din ntr eaga Biseric. Trstura caracteristic a noului Cod este subliniat n preambulul can. 6: cele mai multe ori, Codul pstreaz disciplina n vigoare, desi introduce si unele sc himbri necesare . Deci nu este vorba de ntocmirea unui nou drept, ci mai degrab de as ezarea ntr-o form nou a dreptului n vigoare n acel moment. Decednd papa Pius al X-lea aceast colectie universal, exclusiv si autentic a fost promulgat de urmasul su, papa Benedict al XV-lea, n ziua de 27 mai 1917, si a intrat n vigoare la 19 mai 1918. Dreptul universal continut n acest Cod pio-benedictin a fost unanim recunoscut si a contribuit enorm de mult n timpurile noastre la promovarea eficient a activittii pastorale n ntreaga Biseric ce dobndea ntre timp noi dimensiuni. Cu toate acestea, a tt conditiile externe ale Bisericii n lumea contemporan, care numai n cteva decenii a cunoscut rsturnri foarte rapide si schimbri destul de grave n conduita moral, ct si reptatele transformri interne ale comunittii ecleziastice au fcut s fie din ce n ce t ot mai necesar si mai solicitat o revizuire a legilor canonice. De bun seam, aceste semne ale timpurilor au fost vzute cu claritate de ctre papa Ioan al XXIII-lea car e, anuntnd pentru prima oar, la 25 ianuarie 1959, convocarea sinodului roman si a Conciliului Vatican al II-lea, a afirmat, n acelasi timp, si faptul c aceste eveni mente constituiau pregtirea necesar pentru nceperea unei att de dorite rennoiri a Cod ului. n realitate ns, desi Comisia de revizuire a Codului de Drept Canonic fusese format l a 28 martie 1963 (Conciliul deja ncepuse), avndu-l ca presedinte pe cardinalul Pie tro Ciriaci, iar ca secretar pe preotul Giacomo Violardo, n reuniunea din 12 noie

mbrie a aceluia si an, membrii cardinali, mpreun cu presedintele, au ajuns la conc luzia c lucrrile propriu-zise de revizuire trebuiau s fie amnate si c puteau fi relua te numai dup terminarea conciliului. ntr-adevr, revizuirea trebuia s fie fcut n con mitate cu optiunile si principiile stabilite de conciliul nsusi. ntre timp, Comisi ei nfiintate de Ioan al XXIII-lea, succesorul acestuia, Paul al VI-lea, i-a adugat saptezeci de consultanti, iar ulterior a numit alti membri cardinali si a chema t consultanti din toat lumea, care s contribuie la realizarea operei. Dup promovare a preotului Giacomo Violardo n functia de secretar general al Congregatiei pentru disciplina sacramentelor, la 24 februarie 1965, Suveranul Pontif l-a numit pe pr intele Raimondo Bidagor S.J. n functia de secretar al Comisiei, iar n ziua de 17 n oiembrie a aceluiasi an, l-a numit pe preotul Wilhelm Onclin n functia de secreta r adjunct. Decednd cardinalul Ciriaci, la 21 februarie 1967, a fost numit n funct ia de pro-presedinte fostul secretar al Conciliului Vatican al II-lea, Arhiepisc opul Pericle Felici, care, n ziua de 26 iunie a aceluiasi an, a fost cooptat n Sac rul Colegiu al cardinalilor, primind deci functia de presedinte al Comisiei. Dup ce preotul Bigador a mplinit la 1 noiembrie 1973 vrsta de 80 ani si s-a retras din functia de secretar, la 12 februarie 1975 a fost numit n functia de secretar al Comisiei monseniorul Rosalio Castillio Lara S.D.B., episcop titular de Precausa si coauditor de Trujjilo n Venezuela, care, dup moartea prematur a cardinalului Fel ici, a fost numit la 17 mai 1982 pro-presedinte al Comisiei. Spre sfrsitul Conciliului Vatican al II-lea, mai precis n ziua de 20 noiembrie 196 5, a avut loc, n prezenta papei Paul al VI-lea, o sesiune solemn a Comisiei, la ca re au luat parte cardinalii membri, secretarii, consultantii si oficialii Secret ariatului (constituit ntre timp), prilej cu care au fost inaugurate n mod public l ucrrile de revizuire a Codului. n discursul Suveranului Pontif au fost puse ntr-un fel baz ele ntregii lucrri si s-a reamintit c Dreptul Canonic eman, de fapt, din nssi natura isericii, c rdcina lui se afl n puterea de jurisdictie pe care Cristos a acordat-o Bi sericii, iar scopul lui l constituie grija fat de suflete, pentruca ele s poat ajung e la mntuirea vesnic. n continuare este ilustrat caracterul specific al Dreptului B isericii, este revendicat necesitatea mpotriva celor mai rspndite obiectii, se vorbe ste n treact de istoria progresului dreptului si al colectiilor si, mai ales, este subliniat necesitatea urgent a noii revizuiri, pentru ca disciplina Bisericii s fi e adaptat cum se cuvine conditiilor schimbate ale realittii. Suveranul Pontif a indicat apoi comisiei dou principii caretrebuiau s cluzeasc ntreag munc de revizuire. n primul rnd, nu era vorba numai de o nou sistematizare a legilo r, cum se procedase n elaborarea Codului pio-benedictin, dar, mai presus de toate , si de o reformare a normelor, adaptndu-le noilor mentalitti si necesitti, chiar d ac vechiul drept trebuia s-i furnizezefundamentele. n al doilea rnd, n aceast munc d evizuire trebuia s se tin seama de toate decretele si actele Conciliului Vatican a l II-lea, deoarece n ele se gseau elementele de baz ale rennoirii legislative, fie p entru c au fost deja emise unele norme care se refereau direct la institutii noi si la disciplina ecleziastic, fie pentru c era necesar ca bogtiile doctrinale ale a cestui conciliu, care au contribuit att de mult la viata pastoral, s-si aib corolari ile si mplinirea necesar si n legislatia canonic. n anii care au urmat, Suveranul Pontif a repetat deseori membrilor Comisiei, prin numeroase discursuri, dispozitii si sugestii, aceste dou principii si el nsusi nu a ncetat nicicnd s dirijeze si s urmreasc ntreaga lucrare. Pentru ca subcomisiile si grupurile de studiu s poat ncepe aceast oper n mod organic, era, n primul rnd, necesar s fie clarificate si aprobate unele principii care s stab ileasc cu precizie calea de urmat n ntreaga munc de revizuire a Codului. Un grup cen tral de consultanti a pregtit textul unui document care, din ordinul Suveranului Pontif, a fost studiat de Adunarea General a Sinodului Episcopilor ce a avut loc n luna octombrie 1967. Episcopii au aprobat, aproape n unanimitate, urmtoarele principii: 1. Rennoind dreptul, trebuie s se pstreze ntru totul caracterul juridic al noul ui Cod, lucru impus de natura social a Bisericii. De aceea, Codul are datoria s d ea norme care s prevad ca toti credinciosii crestini, trind viata crestin, s devin p si ai bunurilor ce le sunt oferite de Biseric, si care s-i cluzeasc spre mntuirea ves ic. n vederea acestui scop, Codul trebuie s stabileasc si s apere drepturile si oblig

atiile fiecruia fat de altii si fat de societatea ecleziastic, n msura n care ele au gtur cu cultul adus lui Dumnezeu si cu mntuirea sufletelor. 2. ntre forul extern si forul intern distinctie care este specific dreptului eclezial si care dureaz de secole s existe o strns coordonare, pentru a se evita ast fel orice conflict ntre ele. 3. Pentru a promova ct mai mult posibil grija pastoral fat de suflete, n noul d rept, pe lng virtutea drepttii, s se tin seama si de caritate, temperant, bunvoint deratie, favorizndu-se astfel echitatea nu numai n aplicarea legilor de ctre pstorii de suflete, ci si n nssi elaborarea legislatiei; de aceea, s se renunte la legile p rea severe, ba chiar s se recurg la ndemnuri si recomandri n cazurile n care nu exist ecesitatea respectrii stricte a dreptului, impus de binele public si de disciplina general a Bisericii. 4. Pentru ca legiuitorul suprem si episcopii s desfsoare o activitate armoniz at n grija fat de suflete, iar functia pstorilor s apar ntr-o form mai pozitiv, fa referitoare la dispensa de la legile generale, care pn acum erau considerate facu ltti extraordinare, s devin facultti obisnuite, rmnnd rezervate autorittii supreme ericii universale si altor autoritti superioare numai acele facultti care, pentru binele comun, cer o exceptie. 5. S se acorde o atentie special principiului care deriv din cel anterior, adi c principiului subsidiarittii, care n Biseric trebuie aplicat mai mult, deoarece oficiul episcopilor, mpreuncu puterile ce i sunt anexate, este de drept divin. n virtutea acestui principiu, mentinndu-se unitatea legislativ, precum si dreptul universal si general, s fie aprate oportunitatea si necesitatea de a se prevedea mai cu seam binele fiecrei institutii prin drepturile particulare si printr-o autonomie sntoas a puterii executive particulare recunoscu t lor. Bazndu-se, asadar, pe acest principiu, noul Cod s ncredinteze fie drepturilor particulare, fie puterii executive, chestiunile care nu sunt necesare pentru un itatea disciplinei Bisericii universale, astfel nct s se instaureze la momentul pot rivit o asa-zis descentralizare sntoas, evitndu-se totusi pericolul dezagregrii si rmrii de Biserici nationale. 6. Datorit egalittii fundamentale a tuturor credinciosilor crestini si datorit diversittilor oficiilor si functiilor, diversitate ce si are fu ndamentul n nssi ornduirea ierarhic a Bisericii, este bine s fie stabilite cum se cuv ne si ocrotite drepturile persoanelor. Acest lucru va scoate mai bine n evident fa ptul c exercitarea autorittii este o slujire si nssi autoritatea va fi ntrit si se v evita abuzurile. 7. Pentru ca toate acestea s fie puse cum trebuie n practic, este necesar s fie reglementat cu deosebit grij procedura privind aprarea drepturilor subiective. De a ceea, n elaborarea noului drept s se acorde atentie acelor chestiuni din acest sec tor, care erau foarte mult dorite pn acum, adic recursurilor administrative si admi nistrrii justitiei. Pentru a se obtine acest lucru, este necesar s se fac o distinc tie clar ntre diferitele functii ale puterii ecleziastice, adic functia legislativ, administrativ si judiciar, si s se stabileasc cu precizie de ctre cine trebuie exerci tat fiecare functie. 8. ntr-o anumit msur, trebuie s fie revizuit principiul pstrrii criteriului ter rialittii n exercitarea conducerii ecleziastice; se pare c cerintele apostolatului din zilele noastre recomand si existenta unor unitti jurisdictionale personale. D e aceea, n elaborarea noului drept s se stabileasc principiul conform cruia, ca regu l general, jurisdictia asupra unei portiuni a poporului lui Dumnezeu s fie determin at de teritoriu. Dar aceasta nu nseamn c, acolo unde se consider c este util, nu ar p tea fi admise, mpreun cu criteriul teritorial, si alte criterii pentru a stabili o comunitate de credinciosi. 9. Ct priveste dreptul coercitiv, la care Biserica, ntruct este si societate e xtern, vizibil si independent, nu poate s renunte, pedepsele s fie n general ferendae sententiae, aplicate si iertate numai n forul extern. Pedepsele latae sententiae s fie reduse la putine cazuri si s fie impuse numai mpotriva unor delicte foarte gr ave. 10. n sfrsit, dup cum toti recunosc, noua sistematizare a Codului, cerut de renno ire, poate fi schitat chiar de la nceput, dar nu poate fi precizat si decis cu exact itate. De aceea, ea va fi efectuat numai dup o revizuire suficient a fiecrei prti, ba

chiar dup ce ntreaga oper va fi aproape terminat. Din aceste principii care trebuiau s traseze calea revizuirii noului Cod rezult cl ar necesitatea de a se aplica ntotdeauna doctrina ecleziologic a Conciliului Vatic an II, care ntr-adevr stabile ste c trebuie s se acorde atentie nu numai aspectelor externe si sociale ale Trupului mistic al lui Cristos, dar si si aceasta mai nain te de toate vietii lui interne. ntr-adevr, n elaborarea noului text al Codului, consultantii s-au cluzit ndeaproape d p aceste principii. ntre timp, printr-o scrisoare datat 15 ianuarie 1966 si adresat de cardinalul presedinte al Comisiei presedintilor conferintelor episcopale, tot i episcopii catolici au fost rugati s fac propuneri si s ofere sugestii cu privire la nssi codificarea dreptului si la modul cum ar trebui initiate legturile ntre conf erintele episcopale si comisie pentru a exista o cooperare ct mai mare n aceast pri vint, spre binele Bisericii. S-a cerut apoi s fie trimise Secretariatului Comisiei numele specialistilor n dreptul canonic, care, dup apreci erea episcopilor, n regiunile respective sunt cei mai competenti n aceast materie, indicndu-se totodat si ramura juridic n care sunt specializati, astfel nct din rndul r s poat fi alesi si numiti consultanti si colaboratori. De fapt, chiar de la ncepe rea lucrrilor, ca si pe toat durata lor, pe lng membrii cardinali, au fost cooptati n rndul consultantilor Comisiei episcopi, preoti, clugri si laici din ntreaga lume ca tolic, specialisti n dreptul canonic, n teologie, n pastoral si n dreptul civil, pent u a contribui la elaborarea noului Cod de Drept Canonic. Pe toat durata lucrrilor au contribuit n cadrul Comisiei, n calitate de membri, consultanti si colaboratori , 105 cardinali, 77 arhiepiscopi si episcopi, 73 preoti seculari, 47 preoti clugri , 3 clugrite, 12 laici provenind din cele cinci continente si din 31 de tri. Deja nainte de ultima sesiune a Conciliului Vatican al II-lea, mai exact n ziua de 6 mai 1965, consultantii Comisiei au fost convocati ntr-o sesiune privat, n care, cu consimtmntul Sfntului Printe, presedintele Comisiei le-a ncredintat spre examinare trei chestiuni fundamentale, si anume: dac trebuie elaborate dou coduri, unul lat in si unul oriental, sau un singur Cod; ce ordine de lucru trebuie s fie urmat n re dactarea lui, sau, cu alte cuvinte, cum trebuie s procedeze Comisia si organismel e ei; n sfrsit, care ar trebui s fie modalitatea cea mai potrivit de mprtire a muncii ce trebuie ncredintat diferitelor subcomisii ca s lucreze simultan. Trei grupuri, s pecial constituite, au ntocmit relatri despre aceste chestiuni, care au fost trans mise tuturor membrilor. La 25 noiembrie 1965, cardinalii membri ai Comisiei au tinut o a doua sesiune, n care au fost rugati s rspund la anumite dubii referitoare aceleasi chestiuni. La cererea membrilor grupului central de consultanti, care s-au reunit ntre 3 si 7 aprilie 1967, a fost redactat un text cuprivire la mprtirea sistematic a noului C od, spre a fi propus Sinodului episcopilor. Dup sesiunea Sinodului, s-a considera t c e bine s fie format, n noiembrie 1967, un grup special de consultanti care s stu dieze distribuirea sistematic. n cadrul sesiunii acestui grup, care a avut loc la n ceputul lunii aprilie 1968, toti strict liturgice, nici normele si canonizare, si nici cele referitoare la raporturile externe ale Bisericii. De asemenea, toti au fost de prere ca, n partea chestiunea privind statutul personal al tuturor credinciosilor crestini si s se vorbeasc separat despre puterile si faculttilereferitoare la exerc itarea diferitelor oficii si functii. n fine, toti au fost de acord c, n noul Cod, nu mai poate fi pstrat n ntregime structura crtilor Codului pio-benedictin. n cea de a treia sesiune a cardinalilor membri ai comisiei, care a avut loc n ziua de 28 mai 1968, a fost aprobat n esent o ordine provizorie, dup care, grupurile de studiu, constituiteanterior, au primit o nou repartizare: mprtirea sistematic a Codul ui , Normele generale , Ierarhia sacr , Institutele de perfectiune , Laicii , Persoan si morale n general , Cstoria , Sacramentele, cu exceptia cstoriei , Magisteriul ec eptul patrimonial al Bisericii , Procesele , Dreptul penal . Temele examinate de ctre grupul Persoanele fizice si juridice (asa a fost dup aceea numit) au fost introduse n cartea Normele generale . De asemenea, s-a crezut c este o portun s se constituie grupul Locurile si timpurile sacre si cultul divin . n vederea unei competente mai ample, au fost schimbate denumirile altor grupuri: grupul La icii a fost numit Drepturile si asociatiile credinciosilor, si laicii ; grupul Clugrii

fost denumit Institutele de perfectiune , iar ulterior, Institutele de viat consacra t prin profesiunea sfaturilor evanghelice . Trebuie amintite pe scurt aspectele mai importante ale metodei folosite timp de saisprezece ani n munca de revizuire a Codului. Consultantii fiecrui grup si-au ndeplinit remarcabila lor munc cu cea mai mare druir e, avnd n vedere numai binele Bisericii. Ei au pregtit n scris propunerile referitoare la fiecare parte a schemei ce le-a f ost ncredintat, au participat la dezbaterile din timpul sesiunilor ce se tineau la Roma la intervale stabilite si au examinat observatiile, propunerile siprerile d espre schem, care soseau la Comisie. Procedura era urmtoarea: tuturor consultantil or, care ntre opt si paisprezece insi constituiau un grup de studiu, li se prezen ta un subiect bazat pe Codul n vigoare, ce trebuia supus revizuirii. Dup ce chesti unea era examinat, fiecare trimitea n scris propria prere la Secretariatul Comisiei , iar un exemplar era nmnat raportorului si, dac era timp, tuturor membrilor grupul ui. La sesiunile de studiu, care se desfsurau la Roma dup un calendar de lucru, lu au parte consultantii grupului si, la propunerea raportorului, erau examinate cu atentie toate chestiunile si opiniile, pn cnd textul canoanelor, chiar pe prti, era acceptat prin vot si introdus n schem. n timpul sesiunii, raportorul era ajutat de un oficial care ndeplinea functia de grefier. Numrul de sesiuni al fiecrui grup era mai mare sau mai mic, n functie de subiectele tratate, iar lucrrile se prelungeau ani de zile. Mai ales n anii care au urmat, au fost constituite cteva grupuri mixte pentru a se da posibilitatea unor consultanti, apartinnd diferitelor grupuri, s dezbat mpreun su biecte care interesau direct mai multe grupuri si care trebuiau rezolvate de com un acord. Dup ce grupurile de studiu au terminat elaborarea unor scheme, Legiuitorul suprem a cerut indicatii concrete referitoare la calea ce trebuie urmat n continuarea lu crrilor, care, dup normele date atunci, era urmtoarea: Schemele, nsotite de un raport explicativ, erau trimise Suveranului Pontif care h otra dac trebuia s se procedeze la consul-tare. Dup ce se obtinea aceast permisiune, schemele erau tiprite si supuse spre examinare ntregului episcopat si celorlalte o rganisme consultative (Congregatiile Curiei romane, Universittile si Faculttile ec leziastice si Uniunea superiorilor generali), care trebuiau ca, ntr-o perioad de t imp nu mai mic de sase luni, s-si exprime prerea. Totodat, schemele erau trimise si cardinalilor membri ai Comisiei, pentru ca, ncepnd din aceast faz a lucrrii, s fac o rvatiile lor, att de ordin general, ct si particular. Iat ordinea n care schemele au fost trimise spre consultare: n 1972 a fost trimis schema Procedura administrativ ; n 1973, Sanctiunile n Biseric Sacramentele ; n 1976, Procedura privind aprarea drepturilor, sau procesele ; n 1977, titutele de viat consacrat prin profesiunea sfaturilor evanghelice , Normele generale , Poporul lui Dumnezeu , Functia Bisericii de a nvta , Locurile si timpurile sacre si c ul divin , Dreptul patrimonial al Bisericii . Fr ndoial, revizuirea Codului de Drept Canonic nu ar fi putut fi fcut cum se cuvine f olaborarea incalculabil si continu a episcopilor si a Conferintelor episcopale, ca re au prezentat Comisiei observatii numeroase si foarte pertinente, mai cu seamde natur pastoral. nt r-adevr, episcopii au fcut foarte multe observatii scrise, att generale, cu privire la scheme, ct si particulare, cu privi re la fiecare canon. n afar de aceasta, de mare utilitate au fost observatiile trimise de congregatiile , tribunalele si celelalte organisme ale Curiei romane, observatii bazate pe exp erienta acestora n conducerea central a Bisericii, precum si ideile de ordin stiin tific si tehnic si sugestiile prezentate de Universittile si Faculttile ecleziasti ce apartinnd diferitelor scoli si moduri de gndire. Studierea, examinarea si discutarea colegial a tuturor observatiilor generale si particulare, care au fost trimise Comisiei, a nsemnat, de fapt, o munc imens si ane voioas, prelungit pe o durat de sapte ani. Secretariatul Comisiei a avut o grij deos ebit ca toate observatiile, propunerile, sugestiile s fie asezate n ordine si redac tate pe scurt, iar dup ce erau studiate cu atentie de ctre consultanti, erau dezbtu te din nou n sesiunile colegiale de lucru tinute de ctre cele zece grupuri de stud

ii. PREFAT 37 Nu a existat observatie care s nu fi fost evaluat cu cea mai mare grij si srguint. Se proceda astfel chiar si atunci cnd era vorba de observatii contradictorii (lucru care se ntmpla deseori), tinndu-se seama nu numai de importanta lor sociologic (adi c de numrul organelor consultative si al persoanelor care propuneau aceste observatii), dar mai ales de valoarea lor doctrinal si pastoral, ca si de c oerenta lor cu nvttura si cu normele aplicative ale Conciliului Vatican II si cu magisteriul pontifical; de asemenea, n ce prives te modalittile specific tehnice si stiintifice, de concordanta lor cu sistemul ju ridic canonic. Mai mult, ori de cte ori era vorba de vreun dubiu sau erau dezbtute chestiuni cazuri, avndu-se n vedere materia specific asupra creia se discuta, erau consultate si Congregatia pentru doctrina credintei, ca si altecongregatii ale Curiei romane. n sfrsit, la cererea sau la sugestia episcopilor si a altor org anisme consultative, s-au efectuat multe corectri si modificri n schemele precedent e, asa nct unele scheme au ajuns s fie complet rennoite sau corectate. Dup ce au fost revizuite toate schemele, Secretariatul comisiei si consultantii a u nceput o nou munc anevoioas. Trebuia efectuat coordonarea intern a tuturor schemelo , trebuia asigurat uniformitatea lor terminologic, mai cu seam din punct de vedere tehnico-juridic, trebuiau redactate canoanele n formule scurte si bine stilizate si trebuia stabilit definitiv mprtirea sistematic, pentru ca toate schemele si fieca re n parte, pregtite de diferitele grupuri, s fie mbinate ntr-un singur cod coerent n fiecare parte a sa. Noua mprtire sistematic, aprut aproape spontan o dat cu naintarea lucrrii, se bazea ou principii, dintre care unul are n vedere fidelitatea fat de criteriile generale stabilite anterior de ctre grupul central de studiu, iar cellalt, utilitatea pract ic, pentru ca noul cod s fie nteles cu usurint si folosit nu numai de ctre specialist i, ci si de ctre pstori, ba chiar de ctre toti credinciosii. CODUL DE DREPT CANONIC Noul cod cuprinde sapte crti care sunt intitulate astfel: Normele generale, Popor ul lui Dumnezeu, Functia Bisericii de a nvta, Functia Bisericii de a sfinti, Bunur ile materiale ale Bisericii, Sanctiunile n Biseric, Procesele. Deosebirea dintre c odul vechi si codul nou este destul de evident, chiar din felul cum este intitula t fiecare dintre crtile n care aceste dou coduri sunt divizate, dar mai ales prin de numirea pe care o au prtile, sectiunile, titlurile si capitolele lor. Cu sigurant, noua mprtire sistematic nu numai c este mai conform, n comparatie cu cea veche, cu m teria si caracterul specific al dreptului canonic, dar, ceea ce este mai importa nt, se adapteaz si mai mult ecleziologiei Conciliului Vatican al II-lea si princi piilor care deriv din ea si care au fost propuse chiar la nceputul revizuirii. n ziua de 29 iunie 1980, n solemnitatea sfintilor apostoli Petru si Paul, schema t iprit a ntregului cod a fost prezentat Suveranului Pontif care a poruncit s fie trimi s tuturor cardinalilor membri ai comisiei pentru a o examina si a-si da prerea def initiv. Si pentru a se scoate si mai mult n evident participarea ntregii Biserici, chiar si n faza final a lucrrilor, Suveranul Pontif a decis ca n cadrul Comisiei s fa c parte si alti membri, cardinali si episcopi, alesi din ntreaga Biseric la propune rea Conferintelor sau Consiliilor episcopale sau a grupurilor de Conferinte epis copale, si astfel, de data aceasta, ea a atins numrul de 74 de membri. Acestia a u trimis la nceputul anului 1981 foarte multe observatii, pe care apoi Secretaria tul Comisiei le-a supus unei examinri si studieri atente, precum si unor dezbater i colegiale, cu sprijinul unor consultanti deosebit de experti n fiecare materie luat n consideratie. Sinteza tuturor consideratiilor, mpreun cu rspunsurile Secretari atului si ale consultantilor, a fost transmis n luna august 1981 membrilor Comisie i. ntre 20 si 28 octombrie 1981, n aula Sinodului episcopilor, a avut loc o sesiune p lenar, convocat de Suveranul Pontif, cu scopul de a se lua o hotrre asupra ntregului text al noului cod si de a fi votat definitiv. Cu acest prilej, au fost discutat e n special sase chestiuni de o pondere si important mai mare, dar si altele, la c ererea a cel putin zece printi sinodali. La sfrsitul sesiunii plenare, printii sino dup ce a dali au fost ntrebati dac accept sau nu ca schema Codului de Drept Canonic ost examinat n Plenar mpreun cu amendamentele deja fcute, dup ce vor fi introduse n

i amendamentele care obtinuser n Plenar majoritatea voturilor, dup ce se va acorda o atentie deosebit si observatiilor care au fost fcute si dup ce va fi efectuat si o finisare a stilului si purittii limbii latine n care a fost redactat (toate aceste sarcini fiind ncredintate presedintelui si secretariatului) * s fie considerat vrednic de a fi prezentat ct mai curnd posibil Suveranului Pontif spre a o promulga la timpul si n modul pe care el le va crede de cuviint , si toti au rspuns n unanimitate: se accept . Dup ce a fost corectat si aprobat astfel, dup ce i s-au adugat si canoanele schemei referitoare la legea fundamental a Bisericii si dup ce a fost finisat si n ce priv este puritatea limbii latine, textul integral al codului a fost n cele din urm ret iprit, iar la 22 aprilie 1982 a fost nmnat Suveranului Pontif ca s se poat proceda de ja la promulgare. ns Suveranul Pontif, ajutat de ctiva specialisti si ascultnd prerea presedintelui Com isiei pontificale pentru revizuirea Codului de Drept Canonic, a reexaminat perso nal aceast ultim schem si, evalund totul cu chibzuint, a decis ca noul cod s fie prom lgat la 25 ianuarie 1983, adic n ziua aniversrii primului anunt fcut de papa Ioan al XXIII-lea cu privire la revizuirea codului. Dup aproape douzeci de ani, Comisia pontifical, special nfiintat, si-a dus la ndeplin re cu rezultate fericite misiunea ce i-a fost ncredintat. Iat, acum se afl la dispoz itia pstorilor si a credinciosilor dreptul cel mai nou al Bisericii, un drept car e se remarc prin simplitate, claritate, elegant si o adevrat stiintjuridic. n plus, iind lipsit de caritate, echitate si bunvoint si fiind profund ptruns de adevrat spi rit crestin, el ncearc s rspund naturii externe si interne date de Dumnezeu Bisericii si, totodat, doreste s fac fat conditiilor si necesittilor ei n lumea de azi. Dac, datorit rapidelor tran rmri ale societtilor umane contemporane, unele norme preau a fi mai putin perfecte chiar n perioada elaborrii noului drept, iar n viitor vor avea nevoie de o nou reviz uire, Biserica are suficiente forte, asa cum a avut si n decursul secolelor, de a -si rennoi propriile legi. Acum legea nu mai poate fi ignorat; pstorii dispun de no rme sigure pentru a-si ndeplini corect slujirea sacr; de acum nainte, toti pot s-si cunoasc propriile drepturi si ndatoriri si poate fi mpiedicat orice arbitrarietate; abuzurile, care eventual au ptruns n disciplina ecleziastic din cauza lipsei de leg i, vor fi mai usor extirpate si mpiedicate; n sfrsit, ntreaga activitate apostolic, a tt cea care deja s-a consolidat, ct si cea care este nceput, dispune de acum nainte d e baze solide pentru a progresa repede si pentru a fi promovat, cci existenta unor norme juridice sntoase este absolut necesar pentru consolidarea, cresterea si nflor irea comunittii ecleziale. S dea Dumnezeu acest lucru prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, a sfntului Iosif, patronul Bisericii si a sfinti lor apostoli Petru si Paul.

CARTEA I NORME GENERALE Can. 1 Canoanele acestui Cod privesc doar Biserica Latin. Can. 2 n general, Codul nu stabileste riturile ce trebuie respectate n celebrarea actiunilor liturgice. De aceea, legile liturgice, care sunt n vigoare pn n prezent, si pstreaz obligativitatea, n a cazul cnd vreuna dintre ele este contrar canoanelor Codului. Can. 3 Canoanele Codului nu abrog conventiile ncheiate de Scaunul Apostolic cu sta tele sau cu alte societti politice si nici nu modific ceva din continutul lor. De aceea, ele continu s fie n vigoare ca si pn n prezent si nu se opun nicidecum dispozi iilor contrare acestui Cod. Can. 4 Drepturile cstigate si, de asemenea, privilegiile acordate pn n prezent perso anelor att fizice, ct si juri-dice de ctre Scaunul apostolic, care sunt n uz si nu sunt revo-cate, rmn neatin se, n afar de cazul n care sunt revocate n mod expres de canoanele acestui Cod. Can. 5 1. Cutumele, att cele universale ct si cele particulare, n vigoare n prezent dar contrare acestor canoane, care sunt dezaprobate de ctre canoanele acestui Co d, sunt complet suprimate si este interzis reaparitia lor n viitor. Si celelalte s fie considerate suprimate, n afar de cazul cnd este prevzut n mod expr s altfel de ctre Cod, ori dac sunt centenare sau imemoriale; totusi, acestea din u

rm pot fi tolerate dac, potrivit aprecierii Ordinariului, nu pot fi abolite datori t circumstantelor locurilor si persoanelor. 2. Cutumele din afara dreptului, fie universale, fie particulare, care sunt n vig oare n prezent, sunt pstrate. Can. 6 1. Prin intrarea n vigoare a acestui Cod, se abrog: 1 Codul de Drept Canonic promulgat n anul 1917; 2 celelalte legi, att universale ct si particulare, contrare dispozitiilor acestui Cod, n afar de cazul cnd este prevzut n mod expres altfel cu privire la legile partic ulare; 3 toate legile penale, att universale, ct si particulare, promulgate de Scaunul apo stolic, n afar de cazul cnd sunt reluate de acest Cod; 4 celelalte legi disciplinare universale care se refer la o materie ce este rnduit n tregime de ctre acest Cod. 2. n msura n care reiau dreptul vechi, canoanele acestui Cod trebuie interpretate t inndu-se seama si de traditia canonic. Can. 7 Legea ia fiint cnd este promulgat. Can. 8 1. Legile ecleziastice universale sunt promulgate prin publicarea lor n Mo nitorul oficial Acta Apostolicae Sedis, cu exceptia unor cazuri particulare cnd e ste prescris un alt mod de promulgare, si intr n vigoare numai dup trecerea a trei luni de la data cnd au fost publicate n Acta, n afar de cazul cnd din nssi natura lu rilor oblig imediat, sau chiar n lege a fost stabilit n mod special si expres o vaca nt mai scurt sau mai lung. 2. Legile particulare sunt promulgate n modul stabilit de legislator si ncep s obli ge dup o lun de zile de la data promulgrii, n afar de cazul cnd chiar n lege este st lit un alt termen. Can. 9 Legile privesc viitorul, nu trecutul, n afar de cazul cnd n ele este specific at n mod nominal trecutul. Can. 10 Trebuie s fie considerate anulante ori incapacitante numai acele legi n ca re este stabilit n mod expres c un act este nul sau c o persoan este incapabil. Can. 11 Legile exclusiv ecleziastice i oblig numai pe cei botezati n Biserica Catol ic sau primiti ulterior n snul ei, care se bucur de uzul suficient al ratiunii si, d ac nu este pre-vzut n mod expres altfel de ctre drept, au mplinit vrsta de sapte ani. Can. 12 1. Legile universale i oblig pretutindeni pe toti cei pentru care au fost date. 2. Sunt scutiti de la legile universale, care nu sunt n vigoare ntr-un anumit teri toriu, toti cei ce se afl de fapt n acel teritoriu. 3. Sunt supusi legilor create pentru un anumit teritoriu cei pentru care ele au fost date si care si au acolo domiciliul sau cvasidomiciliul si, totodat, locuiesc de fapt n acel teritoriu, rmnnd neschimbat can. 13. Can 13 1. Legile particulare nu sunt presupuse a fi per-sonale, ci teritoriale, n afar de cazul cnd se constat altfel. 2. Cltorii nu sunt obligati: 1 la legile particulare din propriul teritoriu ct timp ei absenteaz de acolo, n afar de cazul n care nerespectarea acestor legi este duntoare n teritoriul propriu sau cnd legile sunt personale; 2 nici la legile din teritoriul n care se afl, cu exceptia acelor legi care au n ved ere ordinea public sau stabilesc formalittile actelor sau privesc bunurile imobile ce se afl pe acel teritoriu. 3. Pribegii sunt obligati s respecte legile, att cele universale, ct si cele partic ulare, care sunt n vigoare n locul unde ei se afl. Can. 14 Legile, chiar cele anulante si incapacitante, n dubiul de drept nu oblig; n dubiul de fapt, Ordinariii pot s dispenseze de la ele, cu conditia ca, atunci cnd este vorba de o dispens rezervat, autoritatea creia i este rezervat s obisnuiasc s orde. Can 15 1. Ignoranta sau eroarea cu privire la legile anu-lante si incapacitante nu mpiedic efectul acestora, n afar de cazul cnd este stabilit n mod expres altfel. 2. Ignoranta sau eroarea cu privire la o lege sau la o pedeaps sau la un fapt per sonal sau la un fapt strin notoriu, nu se presupune; cu privire la un fapt strin n enotoriu, se presupune, pn se dovedeste contrarul. Can. 16 1. Legile sunt interpretate n mod autentic de ctre legislator si de ctre ce

l cruia legislatorul i-a acordat puterea de a le interpreta n mod autentic. 2. Interpretarea autentic prezentat n form de lege are aceeasi putere ca si legea ns si trebuie s fie promulgat; dac declar numai cuvintele legii, n sine clare, are valoare retroactiv; dac restrnge au extinde legea sau o explic pe cea nesigur, nu este retroactiv. 3. Interpretarea n form de sentint judectoreasc sau n form de act administrativ, caz particular, nu are putere de lege si oblig numai persoanele si afecteaz numai lucrurile pentru care a fost dat. Can. 17 Legile ecleziastice trebuie ntelese conform sem-nificatiei proprii a cuvi ntelor, considerate n text si n context; dac aceasta rmne nesigur si neclar, trebuie s se recurg la locurile paralel dac exist, la scopul si circumstantele legii si la intentia legislatorului. Can. 18 Legile care stabilesc o pedeaps sau cele care limi-teaz libera exercitare a drepturilor sau cele care contin o exceptie de la lege trebuie interpretate n sens strict. Can. 19 Dac, referitor la o anumit materie, nu exist o dispozitie expres a legii uni versale sau a legii particulare sau o cutum, cauza, dac nu este penal, trebuie solu tionat tinndu-se seama de legile date pentru cazuri similare, de principiile gener ale ale dreptului, aplicate cu echitate canonic, de jurisprudenta si practica Cur iei Romane si de prerea comun si constant a expertilor n drept. Can. 20 Legea nou abrog legea precedent sau derog de la ea, dac mentioneaz acest lucru n mod expres sau dac este direct contrar l gii precedente sau dac reglementeaz din nou si n ntregime materia legii precedente; totusi, legea universal nu derog ctusi de putin de la dreptul particular sau specia l, n afar de cazul cnd este prescris n mod expres altfel n drept. Can. 21 n dubiu, revocarea unei legi preexistente nu se presupune, dar legile pos terioare trebuie s fie apropiate de cele anterioare si, pe ct e posibil, trebuie s fie puse de acord cu ele. Can. 22 Legile civile, la care face trimitere dreptul Bisericii, trebuie s fie re spectate n dreptul canonic cu acelea si efecte, numai s nu fie contrare dreptului divin si dreptul canonic s nu prescrie altfel. TITLUL II Cutuma Can. 23 Numai acea cutum are putere de lege, care, introdus de o comunitate de cre dinciosi, a fost aprobat de legislator, n conformitate cu canoanele care urmeaz. Can. 24 1. Nici o cutum contrar dreptului divin nu poate dobndi putere de lege. 2. Nu poate dobndi putere de lege nici cutuma contrar dreptului canonic sau n afara lui, dect dac este rational; ns cutuma dezaprobat n mod expres de ctre drept nu es tional. Can. 25 Nici o cutum nu dobndeste putere de lege dac nu a fost respectat de ctre o c munitate capabil cel putin s primeasc o lege si cu intentia de a introduce un drept . Can. 26 Dac nu a fost aprobat n mod special de ctre legislator, o cutum contrar dre lui canonic n vigoare sau una n afara legii canonice dobndeste putere de lege numai dac a fost respectat n mod legitim timp de treizeci de ani continui si completi; n schimb, o cutum contrar legii canonice, care contine clauza interzicerii cutumelor viitoare, poate fi valabil numai dac este centenar sau imemorial. Can. 27 Cutuma este cea mai bun interpret a legii. Can. 28 Rmnnd neschimbat dispozitia can. 5, cutuma contra legii sau cea n afara legi este revocat printr-o cutum contrar sau printr-o lege; dac nu le mentioneaz n mod ex res, legea nu revoc cutumele centenare sau imemoriale, si nici legea universal nu revoc cutumele particulare. TITLUL III Decretele generale si instructiunile Can. 29 Decretele generale, prin care legislatorul competent d dispozitii comune pentru o comunitate capabil s primeasc o lege, sunt legi propriu-zise si sunt regle mentate de canoanele despre legi. Can. 30 Cine detine numai puterea executiv nu poate s dea un decret general, despr

e care vorbeste can. 29, dect dac, n cazuri particulare, legislatorul competent i-a acordat n mod expres acest lucru conform dreptului si respectndu-se conditiile st abilite n actul de concesiune. Can. 31 1. Cei care detin puterea executiv pot s dea, n limitele competentei lor, d ecrete generale executive prin care sunt stabilite cu mai mare precizie modalitti le ce trebuie respectate n aplicarea legii sau prin care se solicit cu insis-tent r espectarea legilor. 2. Ct priveste promulgarea si vacanta decretelor despre care este vorba n 1, s se r especte prevederile can. 8. Can. 32 Decretele generale executive i oblig pe cei care sunt tinuti la respectarea legilor crora aceleasi decrete le stabilesc modalittile de aplicare sau le solicit respectarea. Can. 33 1. Decretele generale executive, chiar dac sunt publicate n ndreptare sau cumente care poart alte denumiri, nu derog de la legi, iar eventualele lor prevederi contrare l egilor sunt lipsite de orice valoare. 2. Decretele generale executive si pierd valabilitatea prin revocarea explicit sau implicit, efectuat de ctre autoritatea competent, precum si prin ncetarea legii pent ru executarea creia au fost date; nu nceteaz, ns, prin ncetarea dreptului celui care e-a dat, n afar de cazul cnd este prevzut n mod expres contrarul. Can. 34 1. Instructiunile, care exprim prevederile legilor si clarific si stabiles c modalittile ce trebuie respectate n aplicarea acestora, sunt adresate celor crora le revine obli-gatia de a se ngriji ca legile s fie aplicate si i oblig la execu-ta rea lor. Cei ce detin puterea executiv le public n mod legitim n cadrul propriei com petente. 2. Dispozitiile instructiunilor nu derog de la legi, iar dac unele sunt n contradic tie cu prevederile legilor, sunt lipsite de orice valoare. 3. Instructiunile si pierd valabilitatea nu numai prin revocarea lor explicit sau implicit de ctre autoritatea competent care le-a dat sau de ctre superiorul acesteia , dar si prin ncetarea legii pentru a crei clarificare sau executare au fost date.

Can. 35 Actul administrativ particular, fie c este un decret sau un precept, fie c este un rescript, poate fi emis de ctre cel care detine puterea executiv, n cadrul propriei competente,rmnnd neschimbat dispozitia can. 76 1. Can. 36 1. Actul administrativ trebuie nteles conform semnificatiei proprii a cuv intelor si uzului comun al limbii; n dubiu, actele care se refer la litigii sau au n vedere pedep-sele ce trebuie impuse sau aplicate sau limiteaz drepturile persoa nei sau lezeaz drepturile cstigate de altii, trebuie inter-pretate n sens strict; t oate celelalte, n sens larg. 2. Un act administrativ nu trebuie extins la alte cazuri, ci s se refere numai la cele ce sunt luate n consideratie. Can. 37 Un act administrativ care priveste forul extern trebuie s fie dat n scris; tot astfel, si actul executrii lui, dac este dat n form comisorie. Can. 38 Un act administrativ, chiar dac este vorba de un rescript dat Motu propri o, nu este valid dac lezeaz un drept cstigat de altcineva sau este contrar unei leg i sau unei cutume aprobate, n afar de cazul cnd autoritatea competent a adugat n mod xpres o clauz derogatorie. Can. 39 ntr-un act administrativ, conditiile sunt consi-derate ca fiind adugate pe ntru validitate numai atunci cnd sunt exprimate prin conjunctiile si, nisi, dummodo (dac, n afar de cazul cnd, nu mai s). Can. 40 Executorul unui act administrativ si ndeplineste n mod invalid mandatul, da c mai nti nu a primit documentele si nu le-a verificat autenticitatea si integritat ea, n afar de cazul cnd autoritatea competent care a emis actul l-a nstiintat n preal bil despre aceste documente. Can. 41 Executorul unui act administrativ, cruia i este ncredintat numai misiunea ex ecutrii, nu poate refuza exe-cutarea acestui act, dect dac reiese clar c actul este nul sau c nu poate fi acceptat dintr-un alt motiv grav sau cnd con-ditiile puse n a ctul administrativ nu sunt ndeplinite; totusi, dac se consider c executarea actului administrativ este inoportun datorit circumstantelor persoanei si locului, exe-cut

orul trebuie s ntrerup executarea; n astfel de cazuri, executorul va informa imediat autoritatea care a emis actul. Can. 42 Executorul unui act administrativ trebuie s pro-cedeze conform normei pre vzute n mandat; dac nu a nde-plinit conditiile esentiale cuprinse n respectivul docum ent si nu a respectat forma substantial a procedurii, executarea este nul. Can. 43 Executorul unui act administrativ poate, dup aprecierea sa prudent, s pun pe altcineva n locul su, dac nlocuirea nu a fost interzis sau dac persoana nu a fost al as datorit calittilor sale personale sau dac nu a fost stabilit dinainte persoana nlo uitorului; n aceste cazuri, executorul poate totusi s ncredinteze altcuiva actele p regtitoare privind executarea. Can. 44 Un act administrativ poate fi executat si de ctre succesorul n functie al executorului, n afar de cazul cnd persoana a fost aleas datorit calittilor sale perso -ale. Can. 45. Dac executorul a comis o eroare n executarea actului administrativ, poate s execute din nou acel act. Can. 46 Actul administrativ nu nceteaz prin ncetarea dreptului celui care l-a emis, dect dac este prevzut altfel n mod expres de ctre drept. Can. 47 Revocarea unui act administrativ printr-un alt act administrativ al auto rittii competente dobndeste valoare numai din momentul n care acest nou act este no tificat n mod legal persoanei creia i-a fost dat. CAPITOLUL II Decretele si preceptele particulare Can. 48 Decretul particular este actul administrativ emis de autoritatea executi v competent, prin care, n conformi-tate cu normele dreptului, ntr-un caz particular, se d o decizie sau se acord un oficiu, care prin natura lor nu presupun o cerere fcut de cineva. Can. 49 Preceptul particular este un decret prin care se impune, n mod direct si legal, unei persoane sau unor persoane determinate de a face sau de a omite ceva , mai ales pentru a se solicita respectarea legii. Can. 50 nainte de a da un decret particular, autoritatea trebuie s cerceteze cu at entie informatiile si dovezilenecesare si, pe ct este posibil, s-i audieze pe cei ale cror drepturi ar putea fi lezate. Can. 51 Decretul s fie dat n scris, iar dac este vorba de o decizie, s se expun, cel putin n mod sumar, motivatiile. Can. 52 Decretul particular este valabil numai pentru chestiunile pe care le sta bileste si pentru persoanele pentru care este dat; dac nu se constat altfel, el ob lig pretutindeni aceste persoane. Can. 53 Dac decretele sunt contrare ntre ele, cel special, n chestiunile care sunt exprimate n mod special, preva-leaz asupra celui general; dac sunt deopotriv special e si generale, cel emis ulterior l abrog pe cel anterior, tocmai pentru c i este con trar. Can. 54 1. Un decret particular, a crui aplicare este ncredintat unui executor, are efect din momentul executrii, altminteri, din momentul n care este intimat persoa nei de ctre autoritatea care l-a dat. 2. Pentru a i se putea cere ndeplinirea, un decret particular trebuie s fie intima t printr-un nscris legal conform dreptului. Can. 55 Rmnnd neschimbat dispozitia cann. 37 si 51, cnd un motiv foarte grav mpiedi rea n scris a textului decretului, decretul va fi considerat intimat dac este citi t destinatarului n fata unui notar sau a doi martori, redac-tndu-se un proces verb al ce trebuie semnat de ctre toti cei prezenti. Can. 56 Dac destinatarul, chemat n mod legal s primeasc decretul sau s-i asculte cit rea, fr un motiv just nu s-a prezentat sau a refuzat s semneze, se consider c decretu l este intimat. Can. 57 1. Ori de cte ori legea impune emiterea unui decret sau persoana interesa t prezint n mod legal o cerere sau un recurs pentru a obtine un decret, autoritatea competent s-l emit n termen de trei luni de la data primirii cererii sau a recursul ui, n afar de cazul cnd legea prescrie un alt termen. 2. Expirnd acest termen, dac decretul nu a fost nc emis, rspunsul se presupune a fi egativ, iar cel interesat poate nainta un ulterior recurs. 3. Presupusul rspuns negativ nu scuteste autoritatea competent de obligatia de a e

mite decretul si chiar de a repara eventuala daun cauzat, asa cum prevede can. 128 . Can. 58 1. Decretul particular si pierde valabilitatea n cazul n care este revocat mod legal de ctre autoritatea competent, precum si n cazul cnd nceteaz legea pentru crei executare a fost dat. 2. Preceptul particular care nu este impus printr-un nscris legal si pierde valoar ea prin ncetarea dreptului celui care l-a ordonat. Can. 59 1. Rescriptul este actul administrativ dat n scris de ctre autoritatea exe cutiv competent, prin care, din nssi natura sa, la cererea cuiva, se acord un privile giu, o dispens sau o alt favoare.

TITLUL IV: ACTELE ADMINISTRATIVE PARTICULARE 71 2. Prevederile stabilite pentru rescripte sunt valabile si pentru acordarea unei permisiuni (licentia), precum si pentru acordrile de favoruri fcute oral, dac nu s e constat altfel. Can. 60 Orice rescript poate fi obtinut de toti cei care nu sunt opriti n mod exp res. Can. 61 Dac nu se constat altfel, un rescript poate fi cerut si pentru alt persoan, chiar fr consimtmntul ei, si are valoare nainte ca ea s-l accepte, dac nu exist cla ontrare. Can. 62 Rescriptul pentru care nu este desemnat nici un executor are efect din m omentul semnrii actului; celelalte, din momentul executrii lor. Can. 63 1. Validittii unui rescript i se opune pstrarea sub tcere a adevrului (subr ptio), dac n cerere nu au fost expuse acele lucruri care, potrivit legii, stilului si practicii canonice, trebuie s fie expuse pentru validitate, n afar de cazul cnd este vorba de un rescript de favoare dat Motu proprio. 2. De asemenea, validittii unui rescript i se opune expunerea falsului (obreptio) , dac nici unul dintre motivele prezentate nu este adevrat. 3. n cazul rescriptelor care nu au nici un executor, motivul trebuie s fie adevrat n momentul emiterii decretului; n cazul celorlalte, n momentul executrii lor. Can. 64 Fcnd exceptie dreptul Penitentiariei pentru forul intern, o favoare negat d e oricare congregatie a Curiei Romane nu poate fi acordat n mod valid de ctre o alt congregatie a aceleiasi Curii s au de ctre o alt autoritate competent inferioar Pontifului Roman, fr consimtmntul c gatiei creia cel interesat s-a adresat initial.

Can. 65 1. Rmnnd valabile prevederile din 2 si 3, nimeni nu poate s cear de la Ordinariu o favoare negat de Ordinariul propriu, fr s fie mentionat rspunsul negativ; dac ns a fost fcut mentiunea, Ordinariul s nu acorde favoarea dect dup ce a primit a primul Ordinariu motivele refuzului. 2. O favoare negat de vicarul general sau de vicarul episcopal nu poate fi acorda t n mod valid de ctre un alt vicar al aceluiasi Episcop, chiar dac vicarul care a re fuzat-o a expus motivele refuzului. 3. O favoare negat de vicarul general sau de vicarul episcopal si obtinut ulterior de la Episcopul diecezan, fr s fi fost mentionat refuzul, este invalid; o favoare n egat de ctre Episcopul diecezan nu poate fi obtinut n mod valid, chiar dac a fost men tionat refuzul, de la vicarul su general sau de la vicarul episcopal fr consimtmntul Episcopului. Can. 66 Un rescript nu devine invalid din cauza unei erori cu privire la numele destinatarului sau al persoanei care l emite sau al localittii n care destinatarul locuieste sau cu privire la obie ctul favorului, cu conditia ca, dup aprecierea Ordinariului, s nu existe nici un d ubiu cu privire la destinatar sau la obiectul favorului. Can 67 1. n cazul n care, privitor la unul si acelasi lucru, s-ar obtine dou rescri pte contrare ntre ele, cel special, n chestiunile care sunt exprimate n mod special , prevaleaz asupra celui general. 2. Dac sunt deopotriv speciale sau generale, cel anterior prevaleaz asupra celui ul terior, n afar de cazul cnd n cel ulterior se face n mod expres mentiune despre cel a nterior, ori cnd primul beneficiar, din dol sau din neglijent mare, nu s-a folosit de rescriptul su.

3. n caz de dubiu cu privire la validitatea rescriptului, s se recurg la persoana c are l-a dat. Can. 68 Un rescript al Scaunului Apostolic, n care nu este desemnat nici un execu tor, trebuie s fie prezentat Ordinariului persoanei care l obtine numai n cazul cnd acest lucru este prescris n acelasi document, cnd este vorba de lucruri publice sa u cnd trebuie s fie confirmate conditiile. Can. 69 Rescriptul pentru prezentarea cruia nu este sta-bilit nici un termen poat e fi prezentat executorului n orice moment, cu conditia s nu existe rea-credint si dol. Can. 70 Dac ntr-un rescript nssi concesiunea este ncredintat executorului, este de oria acestuia s acorde sau s refuze favorul, potrivit aprecierii sale prudente si propriei constiinte. Can. 71 Nimeni nu este obligat s se foloseasc de un rescript acordat exclusiv n pro priul avantaj, n afar de cazul cnd este tinut la aceasta de o alt obligatie canonic. Can. 72 Rescriptele acordate de Scaunul Apostolic, dar care au expirat, pot s fie prorogate de Episcopul diecezan, dintr-un motiv just, numai o singur dat, pentru o perioad nu mai mare de trei luni. Can. 73 Nici un rescript nu este revocat printr-o lege con-trar, n afar de cazul cnd este prevzut altfel chiar n lege. Can. 74 Desi o persoan se poate folosi n forul intern de o favoare acordat prin viu grai, este totusi tinut s dove-deasc n forul extern ori de cte ori i este cerut acest lucru n mod legal. Can. 75 Dac rescriptul contine un privilegiu sau o dispens, s se respecte n plus si prevederile canoanelor care urmeaz. CAPITOLUL IV Privilegiile Can. 76 1. Privilegiul, adic favoarea acordat printr-un act special n folosul unor persoane fizice sau juridice determinate, poate fi acordat de ctre legislator, pr ecum si de ctre autoritatea executiv creia legislatorul i-a dat aceast putere. 2. Posedarea centenar sau imemorial produce prezumtia c privilegiul a fost acordat.

Can. 77 Privilegiul trebuie interpretat n conformitate cu can. 36 1; ntotdeauna, ns trebuie adoptat acea interpretare potrivit creia beneficiarii privilegiului s dobnd easc ntr-adevr o favoare. Can. 78 1. Dac nu se dovedeste contrarul, se presupune c privilegiul este perpetuu . 2. Privilegiul personal, adic cel care urmeaz persoana, nceteaz o dat cu persoana. 3. Privilegiul real nceteaz prin disparitia absolut a lucrului sau a locului; totus i, privilegiul local reapare dac locul este reconstituit n rstimp de cincizeci de a ni. Can. 79 Privilegiul nceteaz prin revocarea lui de ctre autoritatea competent n confo mitate cu prevederile can. 47, rmnnd neatins dispozitia can. 81. Can. 80 1. Nici un privilegiu nu nceteaz prin renuntare, n afar de cazul cnd aceas a fost acceptat de autoritatea competent. 2. Orice persoan fizic poate s renunte la un privilegiu acordat exclusiv n favoarea ei. 3. Persoanele individuale nu pot s renunte la un privilegiu acordat unei persoane juridice, ori acordat datorit demnittii unui loc sau lucru; nici persoana juridic n ssi nu este liber s renunte la un privilegiu ce i-a fost acordat, dac renuntarea aduce un prejudiciu Bisericii sau altora. Can. 81 Un privilegiu nu nceteaz prin ncetarea dreptului celui care l-a acordat, n a far de cazul cnd a fost dat cu clauza ad beneplacitum nostrum sau cu o alta echiva lent. Can. 82 Un privilegiu care nu comport o povar pentru altii nu nceteaz prin nefolosir e sau prin folosire contrar; n schimb, privilegiul care se transform ntr-o povar pentru altii nceteaz, dac interv o prescriptie legal. Can. 83 1. Pr