scrisorile catolice apocalips

Upload: adriantodoran

Post on 07-Jul-2018

246 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    1/102

    SCRISORILE CATOLICE

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    2/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    3/102

    INTRODUCERE LA SCRISORILE CATOLICE 

    Scrisorile catolice (gr.: „katolikai epistolai”; lat.: „epistulæ catholicæ” = „scrisoriuniversale” sau „scrisori catolice”) formează un grup de șapte scrisori neotestamentare.Denumirea provine de la Eusebiu din Cezareea (începutul sec. IV) și este atestată încele mai vechi Codices (Vaticanus și Sinaiticus). Spre deosebire de Scrisorile lui Paul ,care își iau numele de la destinatarii probabili, Scrisorile catolice sunt numite dupănumele autorilor probabili: Scriroarea lui Iacob, 1-2Petru, 1-2-3Ioan și Scrisoarea lui

     Iuda. Denumirea „catolice” arată caracterul universal al conținutului lor, precum șifaptul că sunt adresate ca scrisori circulare Bisericii întregi, deși 2-3Ioan și 1Petru suntscrise pentru destinatari preciși.

    Scrisorile catolice (cu excepția lui 2-3Ioan și, parțial, Iacob și 1Petru) se ocupă dechestiuni referitoare la situația religioasă a creștinilor și a Bisericii din ultimele deceniiale sec. I d.C. Susțin în special lupta împotriva ereticilor (1Ioan, Iuda și 2Petru) care,făcând apel la întârzierea parusiei, caută să discrediteze tradiția apostolică și bisericească (2Petru) sau tratează problemele care derivă de aici, cum ar oboseala spirituală ( Iacob)și persecuția Bisericii (1Petru) care continua să aștepte o venire imediată a lui IsusCristos. Aceste scrieri fac apel în mod constant la autoritatea apostolică (1-2-3Ioan și1-2Petru) și apără tradiția și doctrina apostolică (în special, 1Ioan, Iuda și 2Petru).

    În urma examinării științice, s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere literarși al conținutului, în Scrisorile catolice se găsesc urme ale diferitelor curente. Primul,așa-numitul „curent petrin”, reectă cateheza palestiniană pre-sinoptică. Vocabularulsău, modul de exprimare și stilul pun în legătură 1Petru cu Iacob, iar 2Petru, cu Iuda.La această cateheză aparțin discursurile apostolului Petru din  Faptele Apostolilor  și,într-un anumit sens, și Evanghelia după sfântul Marcu; al doilea, numit „al sfântuluiIoan”, prin forma și conținutul său, reprezintă un fel de legătură între ecare scrisoarea lui Ioan, ca și între cele trei scrisori ale lui Ioan și A patra Evanghelie.

    Trebuie notat că cinci dintre Scrierile catolice aparțin scrierilor deutero-canoniceale Noului Testament . Numai 1Petru și 1Ioan au fost considerate de la început și fărădiscuții drept scrieri canonice, atât în Orientul, cât și în Occidentul creștin. Cu privire

    la canonicitatea celorlalte scrisori catolice, au fost dubii și discuții timp destul de înde-lungat. În cazul lui 2Petru, pentru faptul că nu prezintă o doctrină specică și se ocupăde probleme care, în perioada originii ei, n-ar mai fost actuale. Cu privire la Iacob,erau dubii dacă ar fost sau nu lucrarea unui falsicator care, sub numele apostoluluiIacob, ar pus în circulație o scriere apocrifă. În cazul Scrisorii lui Iuda, era vorba dedicultăți exegetice provenite din suspiciunea că scrisoarea ar depinde, într-o anumitămăsură, de Cartea apocrifă a lui Enoh. 2-3Ioan nu erau acceptate, pentru că erau preascurte, nu aveau aproape niciun conținut religios, nici nu erau sprijinite de mărturii dintimpurile vechi. Totuși, pentru că între scrierile Noului Testament  Scrisorile catolice au

    constituit întotdeauna o singură culegere, și Părinții Bisericii, la fel ca și Biserica, le-auacceptat fără distincție drept scrieri inspirate, au aceeași valoare ca toate scrierile ca-nonice Noului Testament .

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    4/102

    2902

    Din punct de vedere al criticii literare, un mare număr de cercetători consideră căScrisorile catolice aparțin scrierilor pseudo-epigrace. Conform acestei păreri, Bisericade la început, la sfârșitul sec. I, a pus în circulație scrieri sub numele apostolilor pentru

    a actualiza mesajul lor sau pentru a se întoarce încontinuu la izvoarele tradiției creștine.În acest fel, alături de Paul, și doctrina celorlalți apostoli a contribuit la rezolvareacorectă a problemelor noi pe care Biserica primară le întâlnea în drumul ei.

    Pentru a indica Scrisorile catolice, în literatura științică se utilizează termenulglobal „Corpus Catholicum”, în mod analog cu expresia „Corpus Paulinum” care desem-nează culegerea scrisorilor sfântului Paul.

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    5/102

    SCRISOAREA

    SFÂNTULUI APOSTOL

    IACOB

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    6/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    7/102

    INTRODUCERE

     Autorul și conținutul . Se întâlnesc în

     Noul Testament  diferite personaje care poartănumele de Iacob şi este greu de stabilit căruia dintre aceştia i se atribuie scrisoarea

    aceasta. S-ar putea exclude Iacob al lui Zebedeu, fratele sfântului Ioan evanghelistul,martirizat în anul 44 d.C.; la fel, Iacob al lui Alfeu, apostol care este rar menţionat în

     Noul Testament  şi în primele scrieri creştine. Părerea cea mai răspândită este că autorulacestei scrisori s-ar identica cu Iacob, „fratele Domnului” (ruda, verişorul), cunoscut înspecial pentru rolul pe care l-a avut în conducerea Bisericii din Ierusalim ca episcop,martirizat în anul 62.

    În afară de adresă şi salutul iniţial, nu mai există elemente ale genului epistolar.Elementele specice stilului retoric – ritmul, aliteraţia, repetiţiile, diatriba, întrebărileretorice, apostrofările, invectivele, dramatizarea şi personicarea etc. – arată că textuleste mai degrabă o predică scrisă decât o scrisoare. Limba greacă este bogată şi precisăîn termeni, corectă şi uentă în privinţa gramaticii şi a sintaxei, cu multe expresii teh-nice şi neologisme.

    Sfântul Iacob nu se adresează unei comunităţi anume, ci, aşa cum precizează laînceput, celor „douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora”, adică grupuri de creştinide provenienţă ebraică, dar obişnuiţi de mult cu temele culturii elenistice. Situaţia lorspirituală era caracterizată de o anumită delăsare morală, de o decădere a angajamen-tului şi entuziasmului iniţial şi de o evidentă diviziune între bogaţii prepotenţi şi ceisăraci.

    Imposibilitatea de a-l identica cu certitudine pe autorul acestei scrisori face castabilirea locului redactării să rămână incertă. Dacă este considerat drept autor sfântulIacob, episcopul Ierusalimului, atunci locul redactării este Palestina, iar datarea trebuiefăcută înaintea morţii lui (62). Cei care neagă apartenenţa acestei scrisori sfântuluiIacob consideră că datarea trebuie făcută după moartea sfântului Iacob, deci ultimeledecenii ale sec. I d.C.

    Teologia. Autorul nu prezintă un discurs teologic, ci o serie de îndemnuri pentruînsueţirea în credinţă şi viaţa creştină. Principiile de bază sunt puţine şi esenţiale:

     –  Dumnezeu, Creatorul lumii şi al oamenilor, autorul oricărui bine, în special almântuirii, le dă oamenilor harul, le ascultă rugăciunile făcute cu încredere şi le iartă

     păcatele; – Isus Cristos este văzut în rolul său soteriologic şi escatologic: este Domnul gloriei; – omul , deşi creat după chipul lui Dumnezeu, este păcătos, ind împins la rău de

     pofte şi de diavol, dar este renăscut prin evanghelie şi prin Botez, destinat vieţii veşnice; – viaţa creştină trebuie să e însueţită de înţelepciune, darul fundamental şi nece-

    sar pe care omul îl primeşte de la Dumnezeu. Fără o mentalitate inspirată de Dumne-zeu, omul riscă să facă apel la înţelepciunea pământească, instinctivă, demoniacă. Înţe-

    lepciunea de sus constă în capacitatea de a găsi în viaţa concretă o sinteză de acţiuneunitară. Conştient de situaţia sa de pelerin, omul trebuie să asculte de cuvântul luiDumnezeu şi să se roage, să înfrunte cu calm ispitele la care este expus, trebuie să se

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    8/102

    2906

    ocupe de ceilalţi, evitând răul şi promovând binele. Celor care suferă li se recomandăsacramentul Ungerii bolnavilor, prin care se obţine iertarea păcatelor şi chiar vindeca-rea. Meditând asupra fericirilor evanghelice, sfântul Iacob nu consideră desăvârşirea

    creştină o obligaţie chinuitoare şi apăsătoare, ci o bucurie cântată încontinuu prin psalmi. Bucuria creştină nu este un sentiment produs de succesul lumesc sau de pose-darea de bogăţii, ci de încrederea în Dumnezeu la care se face apel continuu prin rugă-ciune. O categorie de oameni denunţată de autor o constituie cei bogaţi. Împotriva lorse dezlănţuie cu o virulenţă ce depăşeşte orice luare de poziţie a profeţilor şi chiar seriade „vaiuri” rostită de Cristos în  Evanghelie. Pentru sfântul Iacob, condiţia rească acreştinului este aceea de sărac în faţa lumii, dar preferat de Dumnezeu, cel care îl îmbo-găţeşte cu credinţă şi îi oferă ca moştenire bogăţia cerească.

    După o scurtă introducere în care sunt precizaţi destinatarii şi autorul (1,1), sfântulIacob insistă asupra necesităţii acceptării cuvântului lui Dumnezeu şi a punerii lui în

     practică (1,2-27). Credinţa activă şi adevărata înţelepciune îl determină pe cel carecrede să-i primească pe cei săraci (2,1-13), să-şi manifeste credinţa prin fapte concrete(2,14-26), să evite vorba fără rost (3,1-12), să îndepărteze falsa înţelepciune şi să şties-o deosebească de cea adevărată (3,13-18). Alegerea între Dumnezeu şi lume trebuiesă e radicală (4,1-12). În continuare, autorul atrage atenţia asupra riscului unei falsesiguranţe a celor bogaţi (4,13–5,6) şi stabileşte norme pastorale pentru întreaga comu-nitate (5,7-20).

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    9/102

     In 7,35; Fap 15,23

     Rom 5,3-5; Înţ  3,5

     Mt  5,10-12;1Pt  1,6;4,12-13

    1Pt  1,7

     Mt  5,48

     Prov 2,3-6 Mt  7,7

     Mc 11,24

     Ef  4,14

    3,8.16

     Ps 102,5.11; Is 40,6-7;1Pt  1,24; Mc 4,6

     Dan 12,12;1Cor  9,25;2Tim 4,8;

    1Pt  5,4; Ap 2,10

    2,5; Rom 8,28

     Rom 7,7-11

    Gal  6,7-8

    2. a Lit.: „cădeţi”. b În v. 2 şi 12, încercările se referă la confruntări

    sau contestaţii care vin din exterior, în timp ce în v.13-14, cuvântul (provenind de la aceeaşi rădăcină)face aluzie la ispita care vine de la concupiscenţa

    interioară. Încercarea face parte din pedagogia divi-nă referitoare la creştini (cf. Iac 1,4; 2,21; 5,11), întimp ce Dumnezeu nu ispiteşte (cf. Mt 6,13).

    5.  c  Ca să e în stare să interpreteze în modadecvat sensul şi valoarea tentaţiilor la care esteexpus şi, în general, pentru a menţine şi a dezvoltanivelul său de viaţă, creştinul are nevoie de înțelep-ciune. Aceasta reectă o mentalitate bazată pe prin-cipiile revelate de Dumnezeu, să favorizeze actua-lizarea realistă a voinţei Domnului după indicaţiilecircumstanţelor concrete. Aceasta este înţelepciu-

    nea creştină: este un dar al lui Dumnezeu care tre- buie cerut în rugăciune cu simplitate şi încredere.

    8. d Lit.: „cu suet dublu”. Expresia se referă lacreştinul în conict cu el însuşi, incapabil de o ale-

    gere denitivă. În acest context, „criza” spiritualănu poate o stare normală şi permanentă a celuicare, prin credinţă, a ales să-l slujească pe Dumnezeu.

    9. e Aici, Iacob dă un exemplu de înţelepciune practică. Ea este o răsturnare pe scara umană de

    valori. Săracul, întrucât este deschis şi disponibil înfaţa lui Dumnezeu, are o adevărată „măreţie a sa”de care se poate mândri. Bogatul, în schimb, este caatare numai în aparenţă: în realitate, este sărac, în-trucât toate averile şi câştigurile sunt trecătoare.Dacă devine conştient de această sărăcie a sa, tră-gând consecinţele practice în viaţa creştină, poateşi el să se mândrească.

    11. f  Lit.: „frumuseţea feţei sale”.12. g În multe manuscrise lipseşte: „Domnul”.14. h Dumnezeu nu poate să ducă în ispită: răul

    îi este străin şi el nu poate să condiţioneze pe cine-va ca să-l comită (cf. Sir 15,11-13).

    15. i Lit.: „zămisleşte”.

    Destinatarii scrisorii

    11 Iacob, slujitorul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezecetriburi care trăiesc în diaspora: salutare!

    Răbdare, credinţă şi înţelepciune2 Să consideraţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţia prin diferite încercări b, 3 ştiind 

    că încercarea credinţei voastre produce răbdarea, 4 iar răbdarea trebuie să ducă la desă-vârşirea faptei, ca să ţi desăvârşiţi şi neprihăniți, fără să vă lipsească ceva! 5 Dacă îilipseşte cuiva dintre voi înţelepciuneac, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cugenerozitate şi fără mustrare, şi i se va da! 6 Dar să o ceară cu credinţă, fără ezitare, indcă

    cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt şi aruncat de ici-colo. 7 Unastfel de om să nu-şi închipuie că va primi ceva de la Domnul, 8 pentru că este un omcu suet împărţitd, nestatornic în toate căile sale.

    9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălţarea luie, 10 iar cel bogat, de umi-lirea lui, pentru că va trece ca oarea ierbii. 11 Căci soarele s-a ridicat cu arşiţa lui şi auscat iarba, iar oarea ei a căzut, înfăţişarea ei frumoasăf  a pierit. Tot aşa şi cel bogatse va sfârşi în lucrările sale.

    12 Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va încercat, va primi coroanavieţii pe care a promis-o Domnulg celor care îl iubesc. 13  Nimeni să nu spună când este

    ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate ispitit la rău şinici nu ispiteşte pe nimeni. 14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage şi-lseduceh; 15 apoi pofta, odată încolţită, dă naşterei păcatului, iar păcatul, odată săvârşit,

     provoacă moartea.

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    10/102

    2908

     Mt  7,11

    3,15.17; In 3,3

     In 1,13

     Ps 119,43

     Ap 14,4

    3,1 ş.u.;Qoh 5,1; 7,9

    Sir  5,13; Mt  5,22; Ef  4,26

     Rom 1,17

     Lc 8,13; Evr  13,22

    4,11; Mt  7,21.26;

     Lc 11,28;12,47;

     Rom 2,13;1In 3,18

    1Cor  13,12

     Rom 8,2;1Pt  2,16

     Mt  7,24-27; Lc 10,37

     In 13,17

    3,2.6.8; Ps 34,14;

    39,2; 141,3;1Pt  3,10

     Mt  25,35-36; Mc 12,40

    2,9; Iob 34,19; Fap 10,34

    18.  a Sau „prin cuvântul adevărului”, expresiefolosită în tradiţia misionară şi catehetică a Biseri-cii pentru a indica evanghelia, vestea cea bună.

    20.  b Lit.: „face”.21. c Lit.: „abundenţa”.22. d Lit.: „ţi împlinitori!”.23. e Lit.: „faţa din naştere”.25. f  Lit.: „se apleacă”.g Lit.: „făcător al lucrului”.27. h Un manuscris foarte vechi ( Papirusul 74)

     prezintă următoarea variantă: „Să-i păzească pe ei[pe orfani şi pe văduve] nepătaţi!”. Varianta aceastaeste o mărturie a înţelegerii textului în perspectivăetico-socială: practicarea religiozităţii impune pro-

    tejarea şi asistenţa activă a celor nenorociţi.i Termenul grec „kosmos”, la sfântul Iacob, are

    semnicaţie etică negativă: lumea este înţeleasă caspaţiul în care domneşte logica puterii şi a arogan-

    ţei în toate modurile lor de manifestare şi ca atareeste opusă lui Dumnezeu.

    1.  j Termenul „glorie” poate înţeles ca apoziţie

    la Domn: „Domnul gloriei”, sau ca un calicativ:„Domnul nostru Isus Cristos glorios”.

    k  Verbul grec „prosopolimpteo”, din care provi-ne forma substantivală, traduce expresia ebraică „aridica faţa” celui care s-a prosternat înaintea regelui,în semn de favoare şi bunăvoinţă. De la acest sens  pozitiv s-a trecut la atitudinea reprobabilă de părti-nire şi favoritism, în special la judecată şi procese.

    2. l Inelul de aur era semnul clasei din care pro-veneau funcţionarii imperiali (la romani se numeau „equites”), iar haina luxoasă (lit.:  „strălucitoare”)

    este o aluzie la „toga” pe care o purtau atât bogaţii,cât şi autorităţile politice.

    3. m Lit.: „sub”.

    16  Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi! 17 Orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus,coboară de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare.18 El a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr a, ca să m începutul creaturilor

    sale.Primirea şi împlinirea cuvântului

    19 Să ştiţi, fraţii mei iubiţi: ecare om să e prompt la ascultare, încet la vorbire şilent la mânie, 20  pentru că mânia omului nu împlineşte b dreptatea lui Dumnezeu! 21 Deaceea, lăsaţi la o parte orice murdărie şi toatăc răutatea, primiţi cu blândeţe cuvântulcare a fost sădit în voi şi care poate mântui suetele voastre!

    22 Căutaţi să împliniţi cuvântuld, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă,23  pentru că, dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi

     priveşte propria faţăe

     în oglindă:24 

    s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era.25 

    Dacă cineva priveşte cu atenţief  la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultăca apoi să o uite, ci ca să o pună în practicăg. Astfel, acesta va fericit în lucrarea sa.

    26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi stăpâneşte limba, din contra, îşi înşalăinima, religiozitatea lui este zadarnică. 27 Religiozitatea curată şi fără pată înaintea luiDumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şia se păstra nepătaţih de lumei.

    Dragostea creştină nu admite discriminările

    21 Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul gloriei j, nu admite

     părtinirilek . 2 Căci dacă ar intra în adunarea voastră un om cu inel de aur, cu haineluxoasel, şi ar intra şi un sărac cu haine ponosite, 3 iar voi v-aţi uita la cel care poartăhainele luxoase şi i-aţi spune: „Luaţi loc aici”, iar celui sărac [i]-aţi spune: „Tu staiacolo!” sau: „Stai jos, lam picioarele mele!”, 4 nu aţi judeca în mintea voastră şi nu aţideveni judecători cu gânduri perverse?

     Iac 1,16

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    11/102

    2909

    1,9; Mt  5,3; Lc 6,20;1Cor  1,26-28; Ap 2,9

    1,12;1Cor  2,91Cor  11,22

    1Pt  4,14

     Lev 19,18; Mt  22,39; Mc 12,31; Lc 10,27

     Lev 19,15; Dt  1,17

     Mt  5,19

     Ex  20,13-14; Dt  5,17-18

    1,25

     Mt  5,7;

    18,29.34-35;25,45-46

    6. a Verbul „katadynasteueo” este folosit în Ve-chiul Testament   în special de profeţi, pentru a de-nunţa tirania celor bogaţi ( Ez  18,12; Am 4,1; 8,4).

    7.  b Lit.: „cel bun”. Este clară referirea la ritulBotezului.

    8.  c  În originalul grec, este un adjectiv: „legearegală”. Porunca dragostei faţă de aproapele este (caşi în Mt  25) criteriul intrării în împărăţia lui Dumne-zeu. Iac 2,8-12 face o echivalenţă între această „legeregală”, „ Legea” ( Iac 4,11) şi „legea libertăţii” ( Iac1,25). „Legea libertăţii” are antecedente în iudaism:

     Legea  îi făcea pe cei care o respectau i liberi ( In8,31-35). Dar Iacob intenţionează aici o interpretarecreştină a Legii; pe de o parte, aceasta se apropie decuvântul adevărului ( Iac 1,21-24) şi, pe de altă parte,lucrarea sa este, înainte de toate, iubirea faţă deaproapele (cf. Iac 1,26-27). Printre celelalte porunci,

    aceasta din urmă ocupă locul „regal” (această inter- pretare pare de preferat faţă de aceea care vede în ea„legea împărăţiei”). Aceasta este perspectiva lui  Mt19,18-19 (cf. Mt 5,21-48) şi poate apropiată de îm-

     plinirea Legii din Gal 5,14, de Rom 13,9-10 sau de„porunca nouă” din  In 13,34-35. Această lege este„desăvârşită” (cf. Iac 1,25), pentru că ea revelează pedeplin voinţa lui Dumnezeu spre care era deja orien-tată  Legea lui Moise: cel care o împlineşte, chiardacă încă ezită (cf. Iac 3,2), poate să nu ia în seamă judecata (cf. Iac2,13; 1In 3,14-20; Mt6,14-15; 18,2-25).

    9. d Lit.: „mustraţi”.10. e  Iacob preia aici un principiu al iudaismu-

    lui (cf. Gal 3,10, care citează Dt 27,16). A încălca„o singură poruncă” înseamnă a nu respecta voinţa

    celui care este autorul „întregii  Legi”. Totuşi, înacest context, poruncile sunt cele care se referă laiubirea faţă de aproapele.

    13. f  Lit.: „care nu face îndurare”.14. g  Iac 2,14-26 dezvoltă un din temele princi-

     pale ale întregii scrisori: credinţa şi faptele. Autorul pare să e împotriva principiului sfântului Paul cu privire la justicarea prin credinţă ( Rom 3,28; Gal2,16), întrucât armă că credinţa nu ar putea să mân-tuiască fără fapte şi că ea este moartă fără ele (cf. Iac2,17.26). Totuşi, faptele despre care vorbeşte Iacob nu sunt „faptele legii”, pe care le denunţă scrisorile pauline (cea către Romani şi cea către Galateni), cisunt roade pe care trebuie să le producă credinţa,după cum spune Paul însuşi (cf. Rom 2,6.15-16; Gal5,6; Ef 2,8-10; Col 1,10; 1Tes 1,3; 2Tes 1,11). Fără aechivala niciodată credinţa cu faptele, Iacob insistă

    asupra unei credinţe care se împlineşte în fapte, înspecial în iubirea faţă de aproapele şi în rugăciune.A-şi pune încrederea în cuvântul adevărului, care poate să-l mântuiască pe cel păcătos, înseamnă înacelaşi timp a se supune voinţei divine în tot ceea cese referă la viaţa proprie. Accentul pus pe un mod dea acţiona a celui care crede revelează un mediu iu-deo-creştin asemănător celui din  Mt 5,16.20;7,12-27; 12,50; 18,23-35; 25,31-46. Însă nu trebuieuitat că Dumnezeu este acela care dă naştere princuvânt şi îl încoronează pe cel drept: Iac2,22, armând 

    că faptele completează credinţa, nu a contrazis înesenţă poziţia lui Paul. E vorba de un punct de vede-re care pare a ulterior problematicii sfântului Paul.

    15. h Lit.: „goi”.

    5 Ascultaţi, fraţii mei iubiţi! Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii,dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îliubesc? 6 Dar voi l-aţi nesocotit pe cel sărac! Oare nu bogaţii sunt cei care vă asupresca 

    şi vă târăsc prin tribunale?

    Oare nu ei insultă numele cel sfânt

     b

     care a fost invocatasupra voastră? 8 Dacă voi împliniţi într-adevăr legea împărăţieic, potrivit Scripturii:«Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!», bine faceţi; 9 dar dacă sunteţi părtini-tori, faceţi un păcat şi sunteţi condamnaţid de  Lege precum cei care o încalcă. 10 Căcioricine ţine toată Legea, dar o calcă numai într-o privinţă, se face vinovat de toatee,11  pentru că cel care a spus „Să nu comiţi adulter !” a spus şi „Să nu ucizi!”, aşadar, dacănu comiţi adulter, însă ucizi, ai încălcat Legea. 12 Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi, ca nişteoameni care vor judecaţi după legea libertăţii, 13 căci judecata este fără îndurare pentrucel care nu este îndurător f ; dar îndurarea învinge judecata!

    Credinţa şi faptele14 Ce folos, fraţii mei, dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; oare poate

    credinţa să-l mântuiască?g 15 Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminteh şi de

     Iac 2,15

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    12/102

    2910

    1In 3,17

    2,20.26

     Mt  8,29; Mc 1,24; 5,7;

     Lc 4,34

    Gen 22,9-12

    Gen 15,6

     In 8,39; Rom 4,12

     Ios 2,4.15;6,17

    2,17.20

    1,19; 3,13

    Sir  14,1

    1,26

     Ps 32,9

    19. a Sunt multe variante în manuscrisele de bazăale textului grec: „Unul este Dumnezeu”; „Dumne-zeu este unul singur”; „că există Dumnezeu”.

    20.  b Lit.: „gol, nebun”.21. c La fel ca Paul ( Rom 4; Ga 3,6-9) şi cu re-

    ferinţă la aceeaşi problemă a credinţei şi a faptelor, Iacob face apel la Abraham, gură clasică a tradiţi-ei ebraice. El îi dă titlurile tradiţionale de „părinte”( Mt 3,9; Lc 16,24.27.30; In 8,39.53; cf. Rom 4,16-18) şi „prietenul lui Dumnezeu” (2Cr 20,7; Is 41,8;

    51,2;  Dan 3,35). El îşi sprijină argumentarea pesacriciul lui Abraham, interpretat ca lucrare a cre-dinţei – legând Gen 15,6 şi 22 – în timp ce Paulîncearcă, pornind de la primul text, să arate că cre-dinţa, la Abraham, a precedat circumcizia şi lucră-rile Legii (cf. Gen 17). Iacob reia astfel o exegezăebraică (cf. 1Mac 2,52; Sir 44,20; Evr 11,17) pen-tru a-i contrazice fără îndoială pe cei care făceauabuz de exegeza sfântului Paul.

    24. d La prima vedere, armaţia sfântului Iacob pare să e o contrazicere a sfântului Paul ( Rom 3,28; Gal  2,16). De fapt, sfântul Paul arată ineca-

    citatea „faptelor  Legii” pentru justicare, aceastadin urmă ind posibilă prin credinţă; sfântul Iacobnu se referă deloc la „faptele  Legii” (aşa cum s-ainterpretat uneori în mod greşit), ci arată că justi-

    carea este posibilă numai printr-o credinţă dovedită prin fapte, în special prin fapte de milostenie.

    25.  e  Rahab este lăudată pentru credinţa ei în Evr 11,31. Însă Iacob insistă pe ospitalitatea pecare ea le-a arătat-o israeliţilor (cf. probabil  Mt21,31). Chiar dacă iudaismul a considerat-o pe Ra-hab ca prozelită, asocierea cu Abraham este cevasurprinzător. Se explică probabil prin obiecţia ad-versarilor care argumentau, pe baza lui Ios 2,9-13,că Rahab s-ar mântuit datorită credinţei ei.

    1. 

     Comunitatea creştină îi numără pe învăţă-tori, printre cei care autorul se plasează, şi care este prezidată de bătrâni (cf. Iac 5,14). În timp ce aceş-tia din urmă duc cu gândul la epoca redactării Scri- sorilor Pastorale şi a Faptelor Apostolilor , învăţă-torii îşi fac apariţia în listele sfântului Paul ( Rom12,7; 1Cor 12,28-29;  Ef 4,11). Acest avertismentreferitor la învăţători pare să se prelungească înatragerea atenţiei cu privire la folosirea limbii. Dincauza funcţiei lor, ei au o responsabilitate mai gra-vă (cf. Lc 20,47 – cu privire la cărturari); cei careînvaţă trebuie să-şi stăpânească limba.

    g Lit.: „vom primi”.h Lit.: „mare”.3.  i  Unele manuscrise importante, în loc de

    „dacă”, au „iată!”.

    hrana de toate zilele 16 şi cineva dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şisăturaţi-vă!”, dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? 17 La fel şi credinţa,dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.

    18 Dimpotrivă, va spune cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţata fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa cu faptele mele!”. 19 Tu crezi că este un singur a Dumnezeu? Bine faci. Şi diavolii cred şi se cutremură. 20 Dar vrei să ştii – om fără deminte b – că credinţa fără fapte este zadarnică? 21 Oare Abraham, părintele nostru, nu

     pentru fapte a fost justicat, aducându-l pe Isaac, ul său, pe altarul [de jertfă]?c 22 Vezică credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin fapte credinţa este desăvârşită? 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „ Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat

     spre justicare” şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu. 24 Deci vedeţi că omul este justicat prin fapte, şi nu numai prin credinţăd. 25 Tot aşa şi Rahab, prostituata, a fost justicată prin fapte, pentru că i-a primit pe soli şi i-a trimis pe un alt drume. 26 Căci

    după cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.

    Stăpânirea limbii

    31 Fraţii mei, să nu e mulţi dintre voi care devin învăţătorif , ştiind că noi vom aveag o judecată mai asprăh. 2 Căci toţi greşim în multe privinţe. Dacă cineva nu greşeşte

    cu cuvântul, este un om desăvârşit, capabil să-şi înfrâneze tot trupul.3 Dacăi punem frâul în gura cailor ca să ne asculte, le conducem tot trupul. 4 Iată,

    chiar şi corăbiile, deşi sunt aşa de mari şi purtate de vânturi puternice, sunt conduse deo cârmă foarte mică, după cum vrea cel care le conduce.

     Iac 2,16

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    13/102

    2911

     Prov 16,27;Sir  5,13 gr.

     Mt  12,36-37;15,11.18.19

    Gen 9,2

    1,8; 3,16; Ps 140,4; Rom 3,13

    Gen 1,26-27; Mt  2,10

     Rom 3,14; Ef  4,29

     Mt  7,16-19;12,33

    3,1

    2,18

     Mt  11,29

    1Cor  3,3; Ef  4,31

    1,5.17;1Cor  2,14;1Tim 4,1

    1,8; 3,8

    1,5.17

     Is 32,17;

     Mt  5,9; Fil  1,11; Evr  12,11

     Rom 7,23;1Pt  2,11

     Mt  5,21-22;1In 3,15

     Mt  7,7

     Mt  6,24; Lc 6,26;1In 2,15

     Rom 8,7

    5. a Lit.: „membru”.6.  b  Lit.:  „roata vieţii”. Expresia provine din

    mentalitatea orientală, probabil o concepţie budis-tă, preluată de unele curente lozoce greceşti. Au-torul o foloseşte pentru a arăta dezordinea pe carelimba o poate aduce în relaţiile omeneşti şi în între-gul cadru al vieţii.

    7. c Lit.: „de natura omenească”.8. d Lit.: „aducătoare de moarte”.9. e Negativitatea limbii apare tocmai în această

    contradicţie: lauda lui Dumnezeu este anulată saudevine ipocrită; dacă în acelaşi timp se rostesc blas-femii, se doreşte răul cuiva, oamenii care sunt fă-

    cuţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26) nusunt imaginea acestuia.

    12. f  Lit.: „Nimic sărat”.15. g Termenul grec „psychikos” nu are în sine o

    semnicaţie negativă dacă este în opoziţie cu „soma”(= „trup”). Dar în contextul de față are o nuanţă pe-

    iorativă, descriind rea animalică, senzitivă, din om.4.  h  Lit.: „adulterilor”. Renunţând la cuvântul

    „fraţi”, redactorul foloseşte un ton violent, conside-rându-i adulteri pe păcătoşii şi pe cei care sunt încomuniune cu ei (cf. Iac 4,8-9), pe cei care creeazăconicte. Termenul „mohailis” (= „adulter”) adre-sat femeilor, aminteşte de invectivele profeţilor îm- potriva poporului indel faţă de alianţă (cf. Os 3,1)şi de cele ale lui Isus împotriva „generaţiei” carerefuză învățătura sa (cf. Mt 12,39; 16,4). Ar puteasă se refere atât la comunităţi, cât şi la indivizi. În

    acelaşi fel, faptele negative ale limbii sunt înţelese prin antiteză cu faptele înţelepciunii, întrucât cre-ează diviziuni în comunitate şi antagonism întreiubirea faţă de lume şi iubirea lui Dumnezeu.

    5 Tot aşa şi limba: este un organa mic, dar se poate făli cu lucruri mari.Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare! 6 Şi limba este foc, o lume a

    nelegiuirii. Limba este printre membrele noastre aceea care pângăreşte tot trupul şiaprinde cursul existenţei b după ce a fost aprinsă de Gheenă. 7 Căci orice specie de ani-male, de păsări, de reptile şi [animale] de mare poate domesticită, şi chiar au fostdomesticite de oamenic, 8 dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domesticească:ea este un rău nepotolit, plină de otravă ucigătoared. 9 Cu ea îl binecuvântăm pe Dom-nul şi pe Tatăl şi tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumne-zeue. 10 Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea, şi blestemul. Nu trebuie să e astfel,fraţii mei! 11 Oare poate izvorul să reverse din aceeaşi vână apă dulce şi amară? 12 Fraţiimei, oare poate smochinul să facă măsline şi viţa-de-vie, smochine? Nici izvorul săratf  nu poate produce apă dulce.

    Adevărata înţelepciune13 Cine este înţelept şi învăţat între voi? Să-şi arate faptele printr-o purtare bună în

    modestia înţelepciunii! 14 Dar dacă aveţi gelozie amară şi rivalitate în inima voastră, nuvă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului! 15  Nu aceasta este înţelepciunea care vinede sus, ci este pământească, instinctualăg şi diabolică, 16  pentru că acolo unde este gelozieşi rivalitate, acolo se aă dezordine şi tot felul de fapte rele. 17 Dar înţelepciunea carevine de sus este, înainte de toate, curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şide roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie. 18 Rodul dreptăţii este semănat în

     pace pentru cei care fac pace.

    O alegere radicală: sau Dumnezeu, sau lumea

    41 De unde [vin] războaiele, de unde conictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftelevoastre care se luptă în membrele voastre? 2 Râvniţi, şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi,

    dar nu reuşiţi să obţineţi; vă luptaţi şi purtaţi războaie; nu aveţi pentru că nu cereţi; 3 cereţi,şi nu primiţi pentru că cereţi rău, pentru a risipi în plăcerile voastre. 4 Desfrânaţilor!h 

     Iac 4,4

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    14/102

    2912

     Ex 20,5

     Iob 22,29;1Pt  5,6

     Prov 3,34

     Ef  6,12;1Pt  5,8-9

     Zah 1,3; Mal  3,7

     Is 1,16

     Iob 5,11; Lc 5,11;

    1Pt  5,6

     Lev 149,16;

     Mt  7,1-5

    1,22

     Mt  7,1; 10,28

     Rom 2,1; 14,4

     Prov 27,1; Lc 12,18-20

     Mc 8,36

     Ps 39,6.12;90,5

     Fap 18,21

     Lc 12,47

     Lc 6,24

    Sir  29,9-11

     Is 30,27; Ps 21,10

     Lev 19,13; Dt  24,14-15;

     Mal  3,5

    Gen 4,10; Is 5,7

     Ier  12,1-3;25,34;

     Lc 16,19-255. a Încă din timpul Snţilor Părinţi, au existat

    două curente de interpretare: unul consideră că su- biectul este Dumnezeu, iar duhul este suetul ome-nesc, creat de Dumnezeu: „El iubeşte până la gelo-zie duhul care locuieşte în noi!” (BJ, RSV, TOB);altul, preferat în traducerea de faţă (împreună cuVg, TEV etc.), în care subiectul este Duhul Sfânt.

    14.  b Lit.: „nu sunteţi conştienţi”.c Multe manuscrise au: „cele ce vor mâine”;

    altele au numai: „nu ştiţi ziua de mâine”.d Unele manuscrise au: „Viaţa voastră va ca”.17. e Lit.: „este în el păcat”.

    3. f  Lit.: „veninul”.4. g Autorul exprimă acest concept despre plata

    nedată lucrătorilor, reluând o temă din Vechiul Testa-ment : strigătul celor oprimaţi, în special al muncito-rilor neplătiţi, ajunge până la Dumnezeu (cf.  Dt24,15;  Is 5,9;  Ier 22,13;  Mal 3,5), iar Dumnezeu,care este atotputernic (lit.: „Sabaot”, adică „Dumne-zeul oştirilor”), nu rămâne insensibil şi inactiv. El va

    interveni în „ziua sa” care, pentru cei bogaţi, va cao zi de măcel. Aceştia sunt asemănaţi cu animalelecare sunt îngrăşate pentru ziua măcelului.

    5. h Sau „înjunghierii”.

    Oare nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşadar, cine vrea săe prietenul lumii devine duşmanul lui Dumnezeu. 5 Sau credeţi că Scriptura spune înzadar: „Duhul pe care l-a pus în noi ne iubeşte până la gelozie”a? 6 Dar el dă un har şi

    mai mare; de aceea spune:„ Dumnezeu se împotriveşte celor mândri,însă celor smeriţi le dă har ”.

    7 Aşadar, supuneţi-vă lui Dumnezeu; împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi;8 apropiaţi-vă de Dumnezeu şi el se va apropia de voi! Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor!Puricaţi-vă inimile, voi cei cu inima împărţită! 9 Tânguiţi-vă, gemeţi şi plângeţi! Râsulvostru să se schimbe în plâns, iar bucuria voastră, în întristare! 10 Umiliţi-vă în faţaDomnului şi el vă va înălţa!

    11  Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine îl vorbeşte de rău pe fratele sau îl

     judecă pe fratele său vorbeşte de rău Legea şi judecă Legea. Dar dacă judeci Legea, nueşti un împlinitor al  Legii, ci judecător. 12 Unul singur este legiuitorul şi judecătorulcare poate să salveze sau să nimicească. Dar tu cine eşti că-l judeci pe aproapele?

    Denunţarea aroganţei celor bogaţi13 Ei, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine vom pleca în cutare cetate, vom sta acolo un

    an, vom face comerţ şi vom câştiga” – 14 dar nu ştiţi b ce va mâinec. Căci ce este viaţavoastră? – Voi sunteţid ca un abur care apare pentru puţin [timp] şi apoi dispare îndată.

    15 

    Dimpotrivă, ar trebui să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea, vom trăi şi vom facecutare sau cutare lucru”. 16 Dar acum vă mândriţi cu lăudăroşenia voastră. Orice astfelde laudă este rea. 17 Aşadar, cine ştie să facă binele, şi nu-l face, [comite] păcate.

    51 Ei, voi bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenoricirilor care vor veni pestevoi. 2 Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. 3 Aurul

    vostru şi argintul au ruginit, iar ruginaf  lor va o mărturie împotriva voastră şi va devoratrupurile voastre ca focul. Aţi adunat comori pentru zilele de pe urmă!

    4 Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au secerat ogoarele voastrestrigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului Sabaotg. 5 Voi aţi

    trăit pe pământ în lux şi în plăceri; v-aţi îngrăşat inimile pentru ziua tăieriih. 6 L-aţiosândit şi l-aţi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a împotrivit.

     Iac 4,5

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    15/102

    2913

     Lc 21,19; Evr  10,36-39

     Mc 4,26-29

     Dt  11,14; Ier  5,24; Il  2,23

    1Tes 3,13

     Fil  4,5

     Mc 13,29; Ap 3,20

     Dan 12,12

     Iob 1,21-22

     Ps 50,15

     Fap 16,25

     Fap 12,5

    1Rg  17,1;Sir  48,2

     Ap 11,6

    1Rg  18,42

    Gal  6,1

     Ps 51,15

     Ps 32,1

    7.  a  În multe manuscrise, textul este: „ca să o primească pe cea timpurie şi pe cea târzie”. Altele: „ca să primească rodul timpuriu şi cel târziu”. Cu privire la clima Palestinei, ploaia timpurie este cea

    din octombrie-noiembrie, iar ploaia târzie este înmartie-aprilie.

    14.  b Lit.: „prezbiterii”. Este vorba de cei care,în viaţa comunităţii, au o funcţie de responsabilitate,de conducere reală, chiar dacă este greu de precizatîn elementele sale concrete (cf.  Fap 11,30; 14,23;15,4.6.22.23; 16.4; 20,17; 21.18; 1Tim 5,1.2.17; Tit1,5; 2In 1; 3In). Bătrânii comunităţii nu se limitea-ză la o vizită de curtoazie: ei desfăşoară un ritualdetaliat, alcătuit din rugăciuni speciale şi din ungerisăvârşite „în numele”, „cu autoritatea” şi „cu pute-

    rea” proprie Domnului. Efectele acestui rit le depă-şesc cu mult pe cele descrise în ungerile iudaice:„rugăciunea credinţei”, însoţită de o credinţă cores- punzătoare, „îl va mântui” spiritual pe cel bolnav:

    adică „Domnul îl va mângâia”, aşa cum a făcut-odeja în viaţa sa pământească (cf.  Mc 1,31; 9,27; înambele cazuri este folosit acelaşi verb întâlnit şi în Iac 5,14 şi care poate să însemne şi „a învia”), dân-

    du-i o nouă energie zică şi morală în vedereamântuirii dobândite la învierea nală. O acţiune deacest fel este insinuată în ungerea pe care discipoliio fac la porunca lui Isus ( Mc 6,13). Dacă apoi –aceasta este o posibilitate – bolnavul are păcate; elevor iertate ca efect al acestei mântuiri, al acesteimângâieri. Textul din Scrisoarea lui Iacob are o în-cărcătură dogmatică specială: Biserica l-a pus cafundament biblic în practica sacramentului UngeriiBolnavilor.

    16. c Lit.: „cu putere”.

    17. d Lit.: „cu rugăciune”.18. e Sau „a făcut să încolţească”.20. f  O serie de manuscrise au: „să ştiţi!”.g Multe manuscrise au: „îşi va mântui suetul”.

    Îndemn la răbdare în aşteptarea Domnului7 Aşadar, fraţilor, ţi îndelung răbdători până la venirea Domnului! Iată că agricul-

    torul aşteaptă rodul preţios al pământului având răbdare ca să primească ploaia timpu-

    rie şi cea târziea! 8 Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venireaDomnului este aproape! 9  Nu vă plângeţi, fraţilor, unii împotriva altora, ca să nu ţi

     judecaţi; iată că judecătorul este la uşă! 10 Fraţilor, luaţi-i ca exemplu de suferinţă şi deîndelungă răbdare pe profeţii care au vorbit în numele Domnului!

    11 Iată, noi îi numim fericiţi pe cei care au fost perseverenţi! Aţi auzit de răbdarea luiIob şi aţi văzut [ce a făcut] Domnul pentru el în cele din urmă, pentru că Domnul estemilostiv şi îndurător.

    12 Înainte de toate, fraţii mei, să nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ şi nici vreun altfel de jurământ [să nu faceţi]! Pentru voi, „da” să e „da” şi „nu” să e „nu”, ca să nu

    cădeţi sub judecată!13 Este cineva dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi! 14 Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii b Bisericii şi ei să seroage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului! 15 Iar rugăciunea făcutăcu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; iar dacă a săvârşit păcate,i se vor ierta. 16 Aşadar, mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţiica să ţi vindecaţi! Rugăciunea stăruitoarec a celui drept poate înfăptui multe. 17 Ilie eraun om cu slăbiciuni, asemenea nouă, dar s-a rugat cu stăruinţăd să nu plouă şi nu a

     plouat pe pământ trei ani şi şase luni. 18 Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie, iar

     pământul a produse

     rodul său.19 Fraţii mei, dacă cineva dintre voi rătăceşte departe de adevăr şi un altul îl întoarce,20 să ştief  că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva suetulde la moarteg şi va acoperi o mulţime de păcate.

     Iac 5,20

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    16/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    17/102

    SCRISOAREA ÎNTÂI

    A SFÂNTULUI APOSTOL

    PETRU

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    18/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    19/102

    INTRODUCERE

     Autorul şi conţinutul . Informaţiile din scrisoare (1,1; 5,12-13) şi din tradiţia vechea Bisericii arată că scrisoarea a fost redactată de sfântul Petru cu ajutorul lui Silvan

    (numele latin al lui Sila din  Fap 15,22.40; 18,5). Indicaţia autorului potrivit căreia eleste ajutat în redactare de „fratele del” Silvan, ucenic de-ai lui Petru, anulează oriceforţă a tendinţelor de negare a apartenenţei scrisorii apostolului Petru, pe motiv că

     pescarul galileean nu ar poseda o greacă atât de evoluată.Lucrarea se prezintă ca o cateheză baptismală cu multe îndemnuri şi fragmente litur-

    gice care evocă Paştele şi exodul şi diferitele etape ale celebrării Botezului. Limba folo-sită este greaca, iar autorul dovedeşte o cunoaştere profundă a Bibliei în limba greacă.

    Datele conţinute în scrisoare permit identicarea destinatarilor: sunt creştinii dincele cinci provincii romane din nord-vestul Asiei Mici: Pont, Galaţia, Capadocia, Asiaşi Bitinia. Aceşti creştini erau de origine păgână care cunoşteau bine Biblia greacă.Erau de condiţie socială modestă: meşteşugari, servitori şi sclavi. Ei sunt ameninţaţi de

     persecuţii, cu posibile aluzii la persecuţia lui Nero.Locul redactării este indicat de autor care scrie din „Babilonia”, pseudonim pentru

    capitala Imperiului Roman. Data probabilă este anul 64, deşi cei care neagă apartenenţascrisorii apostolului Petru consideră că redactarea s-a făcut după distrugerea Ierusali-mului sau spre sfârşitul sec. I d.C.

    Teologia. Pentru autorul scrisorii, iniţiativa procesului de mântuire îşi are origineaîn iubirea gratuită a lui Dumnezeu, care îşi găseşte împlinirea istorică în Isus Cristos,„Slujitorul credincios”, prin care mântuirea este inaugurată deja în credinţa de la Botezşi îşi va găsi împlinirea deplină în viitor. Pentru a explica realitatea mântuirii în caresunt introduşi credincioşii prin Botez, autorul face apel la imaginile exodului şi îi invită

     pe destinatarii creştini să trăiască în modul pelerinilor ieşiţi din sclavia păcatului, răs-cumpăraţi şi eliberaţi prin moartea salvică a lui Isus, noul miel pascal. În el creştiniigăsesc motive pentru încredere şi statornicie chiar în mijlocul încercărilor. Urmându-l

     pe Cristos, creştinii trebuie să răspundă cu o dragoste activă chiar şi în situaţia uneinedreptăţi violente. Mântuirea dăruită de Dumnezeu şi realizată în Cristos are drept

    scop nal „moştenirea” sau „coroana gloriei”. Aceasta este deja prezentă în experienţaBisericii: autorul o vede realizându-se prin Botez, ca „baie puricatoare” şi renaştere, caun ediciu spiritual care îşi are temelia în Cristos, „piatra cea vie”. Împreună cu el, ceicare cred, ca „nişte pietre vii”, formează noul templu în care se celebrează cultul spiri-tual. Această experienţă eclezială presupune relaţii fraterne caracterizate prin iubire, încare se actualizează darurile spirituale şi misiunile de slujire. Această stare a creştini-lor, chemaţi să e templu spiritual pentru a vesti lucrările măreţe ale lui Dumnezeu

     prin darul Duhului Sfânt, îi determină să se adreseze ambientului înconjurător printr-omărturie curajoasă şi coerentă.

    În introducere, sunt indicaţi autorul şi destinatarii (1,1-2), după care sunt expuseunele principii fundamentale ale vieţii creştine: chemarea, mântuirea, viaţa divină, rapor-tul dintre prezent şi viitorul escatologic (1,3-12). Toate acestea cer de la creştin o viaţă

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    20/102

    2918

    trăită în snţenie (1,13-25). Uniţi cu Cristos, creştinii constituie un templu spiritual(2,1-10). De aici urmează raporturi de tip nou cu semenii: cu autorităţile civile, cusclavii şi cu stăpânii, cu soţia şi cu soţul (2,11–3,12). Chiar şi suferinţa are valoare

     pentru creştin (3,12-22), când este acceptată în spirit de credinţă şi trăită astfel în oricecircumstanţă (4,1-19). Apoi autorul face unele recomandări pentru tot poporul luiDumnezeu (5,1-10). Urmează salutul nal (5,12-14).

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    21/102

     Rom 8,29

    2Tes 2,13

     In 3,3-5;1In 3,9

     Mt  6,19-20

     par.

     In 17,11

    4,12.13; In 16,20; Evr  12,11; Iac 1,2

     Iac 1,3

     Zah 13,9; Mal  3,3; Ps 66,10; Înţ  3,5;1Cor  3,13

     In 20,29;

    2Cor  5,71. a Identicarea între „Simon” şi „Petru” trece printr-o formă intermediară: „Kefas”, o simplătransliterare cu terminaţie greacă a termenului ara-maic. Această formă se întâlneşte de 4 ori în 1Co-rinteni, de 4 ori în Scrisoarea către Galateni şi osingură dată în  Evanghelia după sfântul Ioan.Această evoluţie lingvistică arată conştiinţa pe carecomunitatea primară a avut-o despre funcţia speci-că a lui Petru în locuri şi în situaţii diferite. Din„Simon”, prin intervenţia directă a lui Cristos ( In1,42), devine „Kefas” şi apoi „Petru”. Numele, în

    special un nume nou impus, indică – în ambientulcultural semit – o proprietate a persoanei căreia îieste atribuit. Aşadar, Petru este perceput de comu-nitatea creştină primară în rolul său de „stâncă”,fundament referitor la poporul lui Dumnezeu.Acest lucru este valabil chiar în cazul ipotezei căautorul  Primei Scrisori a lui Petru nu ar Petruînsuşi.

     b Lit.: „împrăştiere”. A devenit un termen teh-nic pentru a-i indica pe evreii din afara Palestinei,deportaţi sau exilaţi de puterile ocupante. Aceşti

    evrei nutreau speranţa să se întoarcă în patrie. Cutimpul, se formează comunităţi bine structuratecare păstrau legătura cu templul şi naţiunea. Totuşi,aici Petru se adresează creştinilor proveniţi dintre

     păgâni, cărora le aminteşte că locuinţa lor pe pă-mânt este trecătoare.

    2. c Puricarea prin sângele lui Isus Cristos facereferinţă precisă la Ex 24,3-8, când, prin stropirea cusânge într-un context de cult, poporul încheia alianţacu Dumnezeu. Tot la fel, noul popor al lui Dumne-zeu încheia alianţa cea nouă printr-o astfel de stropi-re cu sângele lui Cristos. Expresia, care este ritualăşi, în parte, simbolică, arată că există un raport con-stitutiv între moartea lui Cristos (care îşi dă pe cruceviaţa, sângele) şi noul popor al lui Dumnezeu.

    6. d Unele traduceri moderne (TOB, TEV) folo-sesc imperativul: „Bucuraţi-vă!”.

    7. e Lit.: „încercarea, aprecierea”.f  Lit.: „să e aată”.8. g Unele manuscrise au: „fără să-l cunoscut”.h Lit.: „vă veseliţi”.9. i Este greu de dat o interpretare precisă a ex-

     presiei „mântuirea suetelor”. În Biblie, concepţii-le antropologice sunt relativ nedeterminate şi nu auo semnicaţie lozocă precisă. În general, „sue-tul”, sub inuenţa ebraică, se referă la omul întreg,

    cu o accentuare aparte a calităţilor sale spirituale.În unele situaţii, se sesizează inuxul dualismului„suet-trup” tipic mentalităţii greceşti. În contextulde faţă, expresia „mântuirea suetelor” se înţelege

    Destinatarii scrisorii

    11 Petrua, apostol al lui Isus Cristos, către cei aleşi care trăiesc ca străini în diaspora b

     

     – înPont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia – aleşi 2 după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl,

     prin snţirea Duhului, pentru a asculta de Isus Cristos şi a stropiţi cu sângele luic, harvouă şi pace din belşug!

    Speranţa creştină3 Binecuvântat [să e] Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în

    marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos dinmorţi, 4  pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, neolită, păstrată pentru voi în

    ceruri! 5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuireacare este gata să e manifestată în timpul de pe urmă. 6 Pentru aceasta vă bucuraţid, deşiacum, pentru puţin timp, trebuie să vă întristaţi de felurite încercări 7  pentru ca valoa-reae credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să eun motivf  de laudă, glorie şi cinste la arătarea lui Isus Cristos.

    8 Pe el, fără să-l văzutg, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând în el, tresăltaţih de o bucurie negrăită şi gloricată, 9 încredinţaţi că veţi ajunge la ţelul credinţei voastre:mântuirea suetelor i.

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    22/102

    2920

     Mt  13,17 par.

     Is 52,13– 53,12;

     Lc 18,31;24,26.27

     Rom 16,25.26

     Fap 1,8;1Cor  2,4;

    1Tes 1,5

    4,3; Ef  2,1-3;

    4,17-18

     Lev 11,44.45;19,2

     Ps 62,13; Ier  17,10; Rom 2,6; Ap 2,23;

    22,12

     Is 52,3

     Ef  4,17

     Fap 20,28; Evr  9,12

    Gal  4,4

     Rom 4,24;

    10,9

     In 13,34; Rom 12,10

     Iac 1,18;1In 3,9

     Evr  4,12

     Is 40,6-8

    în sensul unei mântuiri care îl introduce în împără-ţia lui Dumnezeu pe omul întreg, îi asigură depăşi-rea morţii într-o supravieţuire fără riscuri, propriementalităţii greceşti a suetului separat de trup.

    12. a Lit.: „au slujit”.13.  b Lit.: „încingeţi-vă şoldurile minţii!”. Ima-

    ginea evocă ţinuta cerută pentru celebrarea  Paşte-lui ( Ex 12,11) şi disponibilitatea pentru slujire ( Lc12,35) în aşteptarea revenirii lui Cristos. Expresiaface aluzie la practica orientalilor care se pregăteaude drum sau de muncă prin legarea hainelor lungi şi

    largi la mijloc pentru a le uşura mişcarea. Practicaaceasta devine aici un simbol al atitudinii spiritualede vigilenţă şi angajare creştină pentru a depăşi pe-ricolul realinierii la ambientul păgân, hedonist.

    14. c Lit.: „călăuziţi de ignoranţă”.18. d Termenul „mataios”, în greaca biblică, de-

    semnează condiţia idolatrică a păgânilor care vene-rează nişte „nulităţi”: zei morţi şi nefolositori ( Ex 20,7.8; Lev 17,7; Fap 14,15).

    19. e  Legea lui Moise prescria ca victima pentrusacriciu să e „fără meteahnă”, fără niciun defect(„amomos”). Termenul „aspilos” (care nu se găseș-te în LXX, deşi are o semnicaţie apropiată de„amomos”) adaugă o nuanţă spirituală care se po-triveşte mai bine jertfei personale a lui Isus Cristos.

    22. f  Unele manuscrise adaugă: „prin Duhul”.g Unele manuscrise importante, în loc de „cura-

    te”, au: „adevărate”, iar alte manuscrise au numai:„din inimă”.

    10 Această mântuire au căutat-o şi au cercetat-o profeţii care au profeţit despre harul[pregătit] pentru voi. 11 Ei au cercetat când şi în ce vremuri avea în vedere Duhul luiCristos, care era în ei, atunci când dădea mărturie de mai înainte despre suferinţele lui

    Cristos şi gloria de după ele.

    12 

    Acestora le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcuta ei acestea care acum vă sunt vestite prin cei care v-au adus vesteacea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar îngerii doresc săle privească.

    Mărturisirea speranţei printr-o viaţă sfântă13 De aceea, ţi cu mintea clară b, cumpătaţi în toate; puneţi-vă toată speranţa în harul

    care va dat când se va revela Isus Cristos! 14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţiduşi de poftele de mai înainte, când eraţi în ignoranţăc, 15 ci, aşa cum este sfânt cel care

    v-a chemat, deveniţi şi voi snţi în toată purtarea voastră,16 

     pentru că este scris: „ Fiţi snţi, pentru că eu sunt sfânt !”.17 Şi dacă îl numiţi Tată pe cel care, fără părtinire, judecă fapta ecăruia, purtaţi-vă cu

    teamă în timpul înstrăinării voastre! 18 Voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare, argint sauaur, aţi fost răscumpăraţi din purtarea voastră fără sensd moştenită de la părinţi, 19 cicu sângele preţios al lui Cristos, care, ca un miel fără cusur şi neprihănite, 20 era cunos-cut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit pentru voi în timpurile de peurmă. 21 Prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşaîncât credinţa şi speranţa voastră să e în Dumnezeu.

    Îndemnuri la dragoste fraternă22 Deoarece, prin ascultarea de adevăr f , v-aţi curăţat suetele în vederea unei dragoste

    fraterne fără ipocrizie, iubiţi-vă cu înăcărare unii pe alţii cu inimi curateg, 23  pentru căaţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul lui Dum-nezeu, cel viu şi care rămâne, 24 căci:

    „Orice om [este] ca iarba şi toată gloria lui, ca oarea ierbii:

    1Pt  1,10

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    23/102

    2921

     Iac 1,21

     Mc 10,15 par.

     Ps 34,9

    1Cor  3,16; Ef  2,20-22

     Rom 12,1;

     Evr  13,15

     Is 28,16

     Ps 118,22

     Is 8,14

     Ex  19,5.6; Is 43,20.21

     Fap 26,18;Col  1,12.13

    2. a Lit.: „prunci”.5.  b  Termenul „casă spirituală”, împreună cu

    verbul „a construi” este folosit în expresiile care sereferă la templul lui Dumnezeu sau la comunitateacreştină, noul templu-sanctuar în care locuieşteDomnul pentru totdeauna ( Mc 14,58; In 2,19; 1Cor  3,16.17). În textele de la Qumran, comunitatea este prezentată ca o „casă sfântă” construită pe piatraunghiulară „pentru a oferi o mireasmă plăcută”.

    c  Cuvântul grec „hierateuma” nu se referă lafuncţia preoţească, ci la comunitatea-grup a celorcare îndeplinesc slujirea preoţească şi se bucură deo calitate specială.

    d Este vorba de sacricii proprii  Noului Testa-ment , care constau în totalitatea vieţii creştine, tră-ite şi oferite lui Dumnezeu în diferitele ei aspecte:credinţa ( Fil 2,17), slujirea celorlalţi în iubire ( Fil

    4,18), rugăciunea ( Evr 13,15), convertirea păgâni-lor ( Rom 15,16), toată viaţa apostolică ( Rom 1,9;2Tim 4,6), totă viaţa în general ( Rom 12,1).

    7. e Lit.: „piatra din capul unghiului”; cf. nota la Ps 118,22.

    8. f  Această expresie redă o concepţie teologicăce subliniază iniţiativa radicală a lui Dumnezeu că-reia nu i se poate sustrage nici măcar libera deciziea omului rebel. Nu este vorba de o predestinare ri-gidă, ci de stăpânirea suverană a lui Dumnezeu,demonstrată de-a lungul istoriei, care dă încrederecredincioşilor în faţa apostaziei şi ostilităţii uneilumi care nu crede. Cuvintele sfântului Petru s-ar

     putea referi aici la evreii care l-au refuzat pe Mesia,cel destinat lor ca popor ales.

    9. g Creştinii sunt noul popor al lui Dumnezeu,care trăieşte şi actualizează în sine caracteristicile

    iarba s-a uscat 

     şi oarea a căzut ;25 dar cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci”.

    Acesta este cuvântul care v-a fost vestit prin evanghelie.

    Comunitatea creştină: construcţie spirituală şi popor sacerdotal

    21 Aşadar, îndepărtând toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi oricevorbire de rău, 2 ca nişte copiia de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca

    să creşteţi prin el spre mântuire 3 dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul.4 Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de

    Dumnezeu! 5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spirituală b pentru o preoţiesfântăc, ca să aduceţi jertfe spiritualed plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. 6 Căci

    este scris în Scriptură:„ Iată, pun în Siono piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă,

     şi cine crede în ea nu va făcut de ruşine!”.7 Aşadar, cinste vouă care credeţi, dar celor care nu cred:

    „ piatra pe care au dispreţuit-o constructorii,aceasta a devenit piatra unghiularăe”8 şi:

    „ piatră de poticnire şi stâncă pentru cădere”.

    Ei se poticnesc, pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiţif .9 Dar voi [sunteţi] o „descendenţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt,

     poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu] ca să vestiţi faptele măreţe” ale celui care v-achemat din întuneric la minunata sa luminăg.

    1Pt  2,9

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    24/102

    2922

    Os 1,6.9;2,1.25

     Ps 39,13

    Gal  5,17.24

    3,16

     Mt  5,16

    3,16

     Ef  6,5;1Tim 6,1;

    Tit  2,9

    3,14.17;4,14

     In 13,15

     Mt  16,24 par.

    2Cor  5,21;1In 3,5

    fundamentale ale poporului vechi: alegerea din partea lui Dumnezeu, preoţia, snţenia, faptul căeste dobândit în totalitate de Dumnezeu, rolul şimărturia față de celelalte popoare. Toate acestea

    sunt exprimate de Petru prin trei citări biblice uni-te: Ex 19,6; Is 43,21; Os 2,23. Organismul sacerdo-tal regal vrea să spună: creştinii sunt o locuinţă re-gală pentru Dumnezeu. Prezenţa divină comunică poporului lui Dumnezeu un caracter permanent desacralitate, calicându-l astfel pentru o misiune sa-cerdotală care cuprinde întreaga viaţă.

    12. a Lit.: „vorbesc împotriva voastră”. b Expresia aceasta poate înţeleasă în relaţie cu

    ziua judecăţii de pe urmă ( Is 10,31) sau în relaţie cumomentul în care Dumnezeu oferă darul mântuirii

    ( Lc 1,68; 19,44).13. c Lit.: „creaţii”.14. d Lit.: „să se răzbune”.17. e Autorul este atent la distincţia dintre cinsti-

    rea datorată lui Dumnezeu (teama evlavioasă) şi as-cultarea respectuoasă faţă de autoritatea civilă, întru-cât în Orient exista tendinţa divinizării împăratului.

    18. f  Lit.: „casnicilor”. Nu sunt muncitorii plă-

    tiţi, nici sclavii folosiţi pentru munci grele, ci scla-vii din familii, dintre care mulţi erau educaţi şiaveau responsabilităţi importante în administraţiacasei. În această perioadă, comunitatea creştină serăspândise în oraşe, iar îndemnurile apostolului sereferă la această categorie de sclavi.

    19. g Nu este vorba de acceptarea pasivă şi liniş-tită a unei nedreptăţi sociale, nici de căutarea maso-chistă a suferinţei ca atare. Suferinţa, din punct devedere uman nedreaptă, suportată în virtutea „conşti-inţei” pe care cineva o are despre Dumnezeu şi des-

     pre planul său de mântuire realizat în Cristos, este unsemn al bunăvoinţei divine pentru că-l asociază înmod direct pe creştin cu planul general de mântuire.

    21. h Unele manuscrise au: „a murit”.

    10 Voi, care odinioară nu eraţi popor,acum sunteţi poporul lui Dumnezeu;voi, care nu aveaţi parte de îndurare,acum aţi obţinut îndurare.

    Modul de a trăi creştineşte în societate11 Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini şi peregrini, să vă feriţi de poftele trupeşti

    care se luptă împotriva suetului! 12 Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru ca, încazul în care vă calomniazăa ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-lglorice pe Dumnezeu în ziua vizitării b!

    13 De dragul Domnului, supuneţi-vă oricărei autorităţic omeneşti, atât regelui, ca dom-nitor, 14 cât şi guvernatorilor, ca trimişi de el, ca să-i pedepseascăd pe cei care fac răul şi

    să-i laude pe cei care fac binele!15 

    Căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu: făcând binele,să închideţi gura neştiinţei oamenilor fără minte! 16 Purtaţi-vă ca nişte oameni liberi, darnu precum cei care fac din libertate o acoperire a răului, ci ca slujitori ai lui Dumnezeu!17 Cinstiţi-i pe toţi, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, respectaţi-le pe rege!

    Supunerea servitorilor după exemplul lui Cristos18 Servitorilor f , ţi supuşi cu toată teama stăpânilor voştri, nu numai celor buni şi

     blânzi, ci şi celor nedrepţi. 19 Căci este un har dacă cineva, din conştiinţă faţă de Dum-nezeu, suportă necazuri suferind pe nedreptg. 20 Într-adevăr, ce onoare ar să suportaţi

     pedeapsa dacă aţi păcătuit? Dar dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta esteun har înaintea lui Dumnezeu. 21 De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferith  pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui.22 El, care nu a săvârşit păcat 

     şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui,

    1Pt  2,10

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    25/102

    2923

    3,9; Mt  5,39

     Ier  11,20

     Evr  9,28

     Is 53,6; Ez  34,6; Mt  9,36

     Ef  5,22;Col  3,18;Tit  2,5

    1Tim 2,9

     Mt  6,4.6.18

    Gen 18,12

     Ef  5,25;Col  3,19

     Rom 12,14-18

    1Tes 5,15

    2,23

     Lc 6,28

    1,4

     Ps 34,13-17

    25. a Lit.: „episcopul”.2.  b Lit.: „în teamă”.c  Trăind în mod integral în conduita practică

    evanghelia, femeia se prezintă soţului ca un evanghe-lizator mut, fără cuvinte, dar care poate să-l câştige lacredinţă, în sensul misionar al cuvântului, făcându-l

     părtaş la bunurile mesianice ale răscumpărării.3. d Lit.: „îmbrăcarea ordonată”.4. e Lit.: „omul ascuns al inimii”.6. f  Lit.: „de teama nimănui”.

    7. g Lit.: „vas mai slab”. Termenul grec „skeu-os” este folosit în sens metaforic pentru a indicatrupul uman creat de Dumnezeu din lut „ca un vasce conţine suetul”.

    h Lit.: „împeună-moştenitoare”.i Motivul profund al respectului bărbatului pen-

    tru soţia lui constă în faptul că amândoi au primitaceeaşi chemare. Este subliniată importanţa vieţiide rugăciune pentru unitatea familiei.

    10.  j Lit.: „să-şi odihnească”.

    23 el care, insultat ind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încre-dinţat [în mâna] celui care judecă cu dreptate. 24 El însuşi, pe lemn, a purtat păcatelenoastre în trupul său, pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prinrănile [lui] aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la

     păstorul şi supraveghetorula suetelor voastre.

    Mărturia creştină în viaţa de căsătorie

    31 Tot aşa, femeile, să e supuse bărbaţilor lor, pentru ca, dacă unii nu ascultă cuvân-tul, prin purtarea soţiilor, fără cuvinte, ei să e câştigaţi 2 la vederea purtării voastre

    respectuoase b şi curatec. 3 Podoaba voastră să nu e exterioară: împletitura părului, biju-teriile de aur, etalaread hainelor, 4 ci interiorul inimiie, cu [podoaba] nepieritoare a unuiduh blând şi liniştit care este plăcut lui Dumnezeu. 5 Căci aşa se împodobeau, odinioară,femeile snte care îşi puneau speranţa în Dumnezeu, ind supuse soţilor lor: 6 astfel,Sara a ascultat de Abraham, numindu-l stăpânul ei. Voi aţi devenit icele ei dacă faceţi

     binele şi nu vă lăsaţi speriate de nimicf .7 Tot aşa şi voi, bărbaţilor, trăiţi împreună cu soţiile voastre ţinând cont că ele sunt

    făpturi mai slabeg şi arătându-le preţuire, întrucât sunt părtaşeh, împreună cu voi, laharul vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu e tulburatei.

    Atitudini faţă de aproapele8 În sfârşit, ţi toţi într-un gând, compătimitori, [plini] de iubire faţă de fraţi, milos-

    tivi şi smeriţi.

     Nu întoarceţi rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântaţi, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea!10 Într-adevăr, „cine vrea să iubească viaţa

     şi să vadă zile bune să-şi ferească j limba de la rău şi buzele sale să nu vorbească cu înşelăciune,

    11  să evite răul şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmeze;

    12  pentru că ochii Domnului [sunt] peste cei drepţi

     şi urechile sale[sunt atente] la rugăciunile lor,iar faţa Domnului[este] împotriva celor care fac rele”.

    1Pt  3,12

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    26/102

    2924

    2,20;4,14;

     Mt  5,10 Is 8,12.13

    2,12

    2,15

    2,20

     Rom 6,10; Evr  9,26-28

     Ef  2,18

    Gen 6,1–7,24;2Pt  2,5

     Evr  10,22

    1,3

     Ps 110,1; Fap 7,56

    2,21

     Rom 6,2.7

    2,11;1In 2,16-17

    1,14; Ef  2,1-3;

    Tit  3,3

    2Tim 4,1

    15.  a  Participarea la suferinţele lui Cristos, ac-ceptată în intimitatea conştiinţei, îi situează pe creş-tini pe acelaşi plan cultual cu sacriciul lui Cristos.El s-a snţit pe sine, oferindu-se Tatălui pentru alţii(cf. In 17,19). Continuă acum această lucrare de ofe-

    rire-snţire în oferta pe care creştinii o fac prezen-tându-se pe ei înşişi uniţi cu el. Această unire esteatât de strânsă, încât permite expresia curajoasă a luiPetru: oferindu-se lui Dumnezeu pe ei înşişi şi sufe-rinţele lor, „îl snţesc” de-a dreptul pe Cristos.

     b Lit.: „apologie”.16. c Lit.: „teamă”.d Unele manuscrise încep aici v. 16.e Lit.: „bună”.17. f  Lit.: „vrea voinţa lui Dumnezeu”.18.  g  Unele manuscrise adaugă: „în favoarea

    noastră”, altele au: „pentru păcatele voastre”.h Unele manuscrise au: „să ne ducă”.19. i Textul este greu de interpretat. Există două

     posibilităţi de traducere: 1) dacă v. 19 este o propozi-

    ţie relativă care se referă la suetul lui Cristos, în-seamnă că între moarte şi înviere suetul lui Cristosa mers între suetele morţilor, interpretare condiţio-nată de mentalitatea antropologică greacă; 2) dacă v.19 este o propoziţie temporală, expresia „en ho” în-

    semnând „atunci”, predica lui Cristos către cei morţieste în relaţie cu misterul pascal în totalitate. Întretextele indicate în sec. al IV-lea pentru denirea dog-mei de credinţă „s-a coborât în iad”, textul din 1Pt  nueste citat, deşi se referă la aceeaşi tradiţie creştină.

    21.  j Lit.: „antitip”.k   Sau „murdăriei”. Aluzie e la practicile de

     puricare din misterele păgâne, e la circumciziaebraică (cf. Col 2,11), e la numeroasele rituri de puricare din iudaism (cf. Num 8; 19).

    l Lit.: „bune”.

    22. m Lit.: „a mers în cer”.1. n Unele manuscrise adaugă: „pentru voi”.o Lit.: „a încetat cu păcatul”.3.  p Lit.: „făcând”.

    Suportarea persecuţiei după exemplul lui Cristos13 Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi zeloşi pentru bine? 14 Şi chiar dacă veţi suferi

     pentru dreptate, fericiţi sunteţi! Nu vă lăsaţi cuprinşi de frică din cauza lor şi nici să nu

    vă tulburaţi.15 

    Dimpotrivă, snţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastrea

    , gata oricândsă daţi răspuns b oricui vă cere cont de speranţa voastră, 16 dar cu blândeţe şi bună cuvi-inţăc, avândd o conştiinţă curatăe, ca tocmai în ceea ce sunteţi calomniaţi să e ruşinaţicei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos! 17 Căci este mai bine să suferiţi făcând

     binele, dacă aşa vrea Dumnezeuf , decât făcând răul.18 Căci şi Cristos a suferit o dată pentru păcateg, el, cel drept, pentru cei nedrepţi, ca

    să vă ducăh la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce priveşte trupul, dar înviat cu duhul,19 în carei a venit şi a predicat suetelor care erau în închisoare, 20 celor care odinioarănu au voit să asculte, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, pecând se construia arca în care puţini, adică opt suete, au fost salvate prin apă. 21 Aceastaeste o imagine j a Botezului care vă salvează acum pe voi nu ca o ştergere a necurăţieik  trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei conştiinţe curatel prin învierea lui IsusCristos, 22 cel care, după ce s-a înălţat la cer m, este la dreapta lui Dumnezeu şi [căruia]îi sunt supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile.

    Ruptura cu păcatul şi administrarea darurilor de la Dumnezeu

    41 Aşadar, deoarece Cristos a suferit în trupn, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod degândire: cel care a pătimit în trup a terminat denitiv cu păcatulo, 2  pentru a nu mai

    sluji poftelor omeneşti, ci voinţei lui Dumnezeu, în timpul care rămâne de trăit în trup.3 Destul timpul care a trecut împlinind p voinţa păgânilor, petrecând în desfrâuri, pofte,

     beţii, chefuri, benchetueli şi cultul nelegiuit al idolilor. 4 De aceea li se pare ciudat căvoi nu mai alergaţi împreună cu ei spre acest dezmăţ şi vă defăimează. 5 Dar ei vor dacont celui care este gata să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. 6 Căci pentru aceasta a fost

    1Pt  3,13

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    27/102

    2925

     Rom 13,11-12

     Prov 10,12 Iac 5,20

     Rom 12,6-8;1Cor  12,4-7

     Lc 12,42-48

     par.

    1Cor  10,31

    Col  3,4

     Ps 89,51-52;1Pt  2,20;3,14.17

     Ier  25,29; Lc 23,312,8;2Tes 1,8

     Prov 11,31 gr.

     Ps 31,6; Lc 23,46

    6. a

     Sau „judecaţi”. b  Sunt trei interpretări posibile: a) acest verseteste concluzia întregului pasaj care începe la 3,18.Chiar dacă gândirea este mai generală decât în 3,19,este vorba mereu despre chemarea la mântuire adre-sată acelora care, după modul uman de a vedea, suntcondamnaţi la moartea denitivă; b); v. 6 este legatde v. 5 şi se situează într-o altă perspectivă decât3,19. Fără a se pronunţa cu privire la comentariu,versetul ar avea în vedere acţiunea universală a luiCristos însuşi în favoarea celor care nu l-au cunos-cut; c) interpretare mai puţin probabilă: sfântul Petru

    vrea să-i asigure pe creştini cu privire la soarta fraţi-lor lor morţi înainte de parousie (1Tes 4,13-18).

    7. c Sau „ţi cumpătaţi [ind] în rugăciune!”.12. d Expresie metaforică ce indică o situaţie ur-

    gentă, deosebit de gravă, pe care trebuie să o suportecreştinii. Se referă, fără îndoială, la o stare de tensiunecu mediul unde trăiesc credincioşii. Probabil e vorbade persecuţiile organizate ocial sub Domiţian.

    16. e Termenul „creştin” este rar în Noul Testament(cf. Fap 11,26; 26,28). Indică numai o apartenenţă ge-nerică: „discipol al lui Cristos”, „aderent la Cristos”.Însă în curând a dobândit o valoare lingvistică deplină.În 1Petru, „creştin” indică o apartenenţă la Cristos însens total. Numele rezumă şi exprimă tot ceea ce undiscipol al lui Cristos este şi trebuie să e. De aceea,Dumnezeu poate gloricat prin acest nume.

    18. f  Lit.: „unde se vor arăta?”.1.  g  Nu este vorba de persoane de o anumită

    vârstă, în opoziţie cu membrii mai tineri ai comuni-tăţii, ci de o autoritate eclezială în sensul propriu al

    vestită evanghelia şi celor morţi, pentru ca, deşi condamnaţia  în trup după judecataoamenilor, să trăiască în duh după [judecata] lui Dumnezeu b.

    7 Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Aşadar, ţi înţelepţi şi ţi cumpătaţi ca săvă puteţi rugac! 8 Mai presus de toate, să aveţi o dragoste statornică între voi, pentru cădragostea acoperă o mulţime de păcate! 9 Practicaţi ospitalitatea unii faţă de alţii, fără plângeri! 10 Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, ecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii! 11Dacă cineva vorbeşte, cuvin-tele lui [să e] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după puterea pecare i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să e preamărit Dumnezeu prin IsusCristos, căruia să-i e gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.

    Fericirea promisă creştinilor12 Iubiţilor, să nu vă miraţi de focul care a izbucnit între voi ca o încercared ca şi cum

    vi s-ar întâmpla ceva ciudat, 13 dimpotrivă, întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la revelarea gloriei lui! 14 Dacă sunteţi batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul gloriei şi al lui Dum-nezeu se odihneşte peste voi! 15 Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş sau hoţ saurăufăcător sau ca intrigant; 16 în schimb, dacă [suferă] ca un creştine, să nu se ruşineze,ci să-l glorice pe Dumnezeu pentru acest nume! 17 Este timpul să înceapă judecata dela casa lui Dumnezeu; dar dacă începe de la noi, care va sfârşitul celor care nu seîncred în evanghelia lui Dumnezeu?18 

    Şi „dacă cel drept cu greu se va mântui,nelegiuitul şi păcătosul unde vor ajungef ?”.

    19 Pentru aceasta, şi cei care suferă după voinţa lui Dumnezeu să-şi încredinţezesuetele Creatorului credincios făcând binele!

    Datoriile creştinilor în cadrul comunităţii

    51 Aşadar, pe prezbiterii care sunt între voi, eu care sunt prezbiter ca şi eig şi martor alsuferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care se va arăta, îi îndemn: 2 Păstoriţi turma

    1Pt  5,2

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    28/102

    2926

     In 13,15-17;2Cor  1,24

    1,4;1Cor  9,25; Iac 1,12; Ap 2,10

     Prov 3,34 gr.

     Iob 22,29

     Ps 55,23; Mt  6,25-30

    1Tes 5,6

     Ef 6,11-13;

     Iac 4,7

    1Tes 2,12

     Rom 8,17-18;2Cor  4,17

    4,11

    termenului. Petru, care s-a prezentat la începutulscrisorii ca apostol, se denește acum prezbiter îm- preună cu prezbiterii, cărora li se adresează, dacăeste un cuvânt de umilinţă din partea Apostolului,este un cuvânt de glorie pentru prezbiteri. Sunt puşialături de apostoli: misiunea lor se poate comparacu cea a apostolilor.

    2. a Lit.: „care este printre voi”. b Lit.: „conform cu/după”.3. c Lit.: „sortiţi”.d Lit.: „tipi”.9. e Lit.: „împlinesc, completează”.10. f  În multe manuscrise lipseşte: „Isus”.g În unele manuscrise lipseşte: „vă va face ne-

    clintiţi”.11. h Unele manuscrise au: „mărirea şi puterea”.i În câteva manuscrise se găseşte formula dez-

    voltată: „în vecii vecilor”.12.  j Acest har a fost prezentat în toată scrisoa-

    rea şi mai ales în 5,10. Este vorba de chemarea luiDumnezeu şi harul statorniciei pe care el îl dă creş-

    tinilor persecutaţi.13.  k   Interpretarea acestui nume, „Babilon” , 

    este dicilă, întrucât poate considerat un numesimbolic sau un oraş real: a) în cunoscutul şi vechiul

    Babilon de pe Eufrat este atestată, încă din sec. I, ocomunitate ebraică înoritoare care dispare în anii41-46 d.C., în urma intervenţiei romane. Nu existăniciun indiciu că apostolul Petru ar avut contactecu această comunitate; b) se mai menţionează o for-tăreaţă cu acelaşi nume lângă Cairo. Deşi Marcus-a aat la Alexandria, nu există dovezi în favoareaunei activităţi misionare a lui Petru în această loca-litate. c) foarte probabilă este interpretarea simboli-că, cunoscută din literatura apocaliptică iudaică şi

    creştină, în care Babilonul reprezintă cetatea ido-latrică şi coruptă şi locul de exil al diasporei. Astfel,Babilonul este criptograma oraşului Roma ( Ap 14,8;17,5).

    l  Nu este vorba de u în sens zic. Expresiaindică doar un raport de familiaritate spirituală pro-fundă. Acest fapt corespunde cu toate celelalte in-formaţii despre Marcu: provine de la Ierusalim( Fap 12,12), îi este cunoscut lui Petru, este tovarăşal lui Paul şi Barnaba ( Fap 12,25; 15,37-39), îl în-soţeşte pe Paul în închisoare (Col 4,1; 2Tim 4,11;

     Fm v. 24) şi este numit de Papia „interpretul luiPetru” şi „autorul celei de-a doua evanghelii”.

    14. m Manuscrise importante adaugă: „Isus sauDomnul Isus”, altele adaugă: „Amin!”.

    lui Dumnezeu [care v-a fost încredinţată]a, supraveghind-o nu cu silă, ci de bunăvoie,aşa cum vrea b Dumnezeu, nu pentru un câştig necinstit, ci cu bunăvoinţă; 3 nu ca şi cumaţi stăpâni peste cei care v-au fost încredinţaţic, ci făcându-vă modeled pentru turmă.4 

    Iar când va apărea păstorul suprem, veţi primi cununa gloriei, care nu se veştejeşte.5 Tot aşa şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbiterilor. Îmbrăcaţi-vă toţi în umilinţă uniifaţă de alţii, pentru că:

    „ Dumnezeu se împotriveşte celor mândri,însă celor smeriţi le dă har !”.6 Aşadar, umiliţi-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalţe la

    timpul potrivit! 7 Încredinţaţi-i lui toată îngrijorarea voastră, căci el se îngrijeşte de voi!8 Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale

    căutând pe cine să înghită! 9 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri

    răspândiţi în lume îndurăe aceleaşi suferinţe! 10 Iar Dumnezeul oricărui har, care v-achemat la gloria sa veşnică în Cristos Isusf , după ce veţi suferit puţin, el însuşi vă vadesăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţig. 11 Lui să-i e putereah învecii! Amin!

    12 V-am scris pe scurt prin Silvan, pe care îl consider un frate credincios, ca să văîndemn şi să dau mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu j; să rămâneţi în el!

    13 Vă salută comunitatea din Babilonk , aleasă ca şi voi, şi Marcu, ul meul.14 Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei! Pace vouă tuturor care sunteţi în

    Cristos!m

    1Pt  5,3

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    29/102

    SCRISOAREA A DOUA

    A SFÂNTULUI APOSTOL

    PETRU

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    30/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    31/102

    INTRODUCERE

     Autorul şi conţinutul . Se prezintă de la început ca „Simon Petru, slujitorul şi apos-tolul” lui Isus Cristos (1,1), participant la scena schimbării la faţă a Domnului (1,16)

    anunţându-şi moartea ca ind apropiată. Totuşi, încă de la început au existat dubii în privinţa apostolicităţii acestei scrisori. Cu siguranţă, redactorul este diferit de cel din prima scrisoare, dar cunoaşte foarte bine discursurile sfântului Petru, pe care le-aexpus în formă de scrisoare.

    Lucrarea are caracter epistolar, conţinând la început adresa şi salutul şi terminându-secu o doxologie. Limba este greaca literară elenistică folosită în cadrul religios şi lo-zoc. Vocabularul nu conţine semitisme; uneori este preţios şi căutat, alteori dur. Unele

     părţi au caracter de testament şi discurs de adio.Destinatarii sunt indicaţi în mod generic, dar din text reiese că ar creştini de ori-

    gine ebraică ce trăiesc într-un mediu inuenţat de cultura elenistică. Printre ei au apă-rut învăţători falşi de inuenţă gnostică, ce strecoară învăţături incompatibile cu tradi-ţia apostolică. În mijlocul comunităţii domneşte un fel de delăsare din cauza întârzierii

     parousiei. Scopul autorului este acela de a apăra învăţătura sănătoasă şi de a-i însueţi pe credincioşi în trăirea vieţii creştine.

    Teologia. Fundamentală este învăţătura că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mân-tuitorul oamenilor, este aşteptat la sfârşitul timpurilor ca judecător şi Domn al istorieişi al lumii. Criteriul pentru a deni adevărata credinţă concentrată în persoana lui IsusCristos este autoritatea tradiţiei provenită de la profeţi şi de la apostoli. Scripturile nu

     pot interpretate în mod subiectiv, pentru că atât profeţii, cât şi apostolii au scris prininspiraţia Duhului Sfânt. Interpretarea lor se face numai în acord cu tradiţia şi credinţacomună mărturisită şi trăită în comunitatea de credinţă. Întârzierea parousiei nu tre-

     buie să creeze neîncredere şi delăsare. Fundamentul speranţei escatologice este cuvân-tul profetic şi „gloria Domnului Isus” pe care au experimentat-o apostolii şi au trans-mis-o celor care cred. Toată tradiţia biblică conrmă certitudinea judecăţii luiDumnezeu. Întârzierea venirii Domnului nu contrazice cuvântul lui Dumnezeu, ci areo funcţie pedagogică salvică, îndemnându-ne la perseverenţă activă şi la veghere.

    După salutul iniţial (1,1-2), autorul face apel la o serie de învăţături pe care le-a predicat sfântul Petru (1,3-11). O serie de pericole se abat asupra comunităţii şi autoruleste preocupat de ceea ce se va întâmpla după moartea lui Petru (1,12-21). De aceea îiînfruntă direct pe învăţătorii falşi care au apărut în comunitate (2,1-22). Problema decare se leagă învăţătorii falşi – răstălmăcind chiar învăţătura sfântului Paul – este adoua venire a Domnului. Petru explică semnicaţia acestei veniri (3,1-13). Urmează oserie de îndemnuri şi doxologia nală (3,14-18). Deşi nu există indicii în text, se pre-supune că redactarea a fost făcută la Roma spre sfârşitul sec. I d.C.

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    32/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    33/102

    Tit  2,13

     Iuda 2;1Pt  1,2

    1Pt  2,9

    Gal  5,22-23

     Iuda 5

    2Cor  5,1; In 21,18-19

     Mc 9,2-8

    1.  a  Unele manuscrise au varianta aramaică: „Simeon”.

     b În limba greacă, repetarea articolului indică olegătură strânsă între doi termeni legaţi prin con- juncţie, referindu-se astfel la acelaşi subiect. În acestcaz o traducere posibilă ar mai :  „prin dreptateaDumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”.

    3. c Unele manuscrise au: „prin propria lui”.d Lit.: „virtute”.

    5. e Lit.: „grija”.10. f  Multe manuscrise adaugă: „ca prin fapte bune”.13. g Lit.: „cort”.14. h Lit.: „carne”.

    15. i Lit.: „ieşirea”. j Lit.: „să faceţi memorie!”.16. k  Lit.: „mituri”. Sensul cuvântului este dife-

    rit de cel al „mitului” folosit de lozo şi de istori-cii religiilor. Aici se referă la legendele mitologicesau cosmogonice şi la oracolele din lumea greacă.Autorul vrea să condamne cţiunile fără sens aleereticilor în opoziţie cu soliditatea mărturiei apos-tolice. Expresia nu este numai polemică, dar pare

    să vizeze și interpretarea Scripturilor din parteaadversarilor, adică a acelora care iau Scripturile caşi cum ar un text mitic sau interpretează Scriptu-rile cu ajutorul miturilor (probabil, gnosticii).

    Destinatarii scrisorii

    11 Simona Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţătot aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitoru-

    lui Isus Cristos b, 2 har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a luiIsus, Domnul nostru!

    Chemarea creştinului3 Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele [necesare] spre viaţă şi evlavie prin

    cunoaşterea celui care ne-a chemat lac propria lui glorie şi putered. 4 Prin acestea, ne-adat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale

    dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. 5 Tocmaide aceea, daţi-vă toată silinţae să adăugaţi la credinţa voastră virtutea; la virtute, cunoaş-terea; 6 la cunoaştere, stăpânirea de sine; la stăpânirea de sine, statornicia; la statorni-cie, evlavia; 7 la evlavie, iubirea de aproapele; la iubirea de aproapele, dragostea!

    8 Într-adevăr, dacă aces