îndepărtarea ţesuturilor lezate, necrozate prevenirea complicaţiilor (în acest caz

cele pulpare) prepararea unei cavităţi care va primi o

obturaţie ce reface morfologic şi funcţional dintele lezat.

1. timpul chirurgical cuprinde:pătrunderea în procesul cariosîndepărtarea ţesuturilor alterate până la ţesut sănătosprepararea cavităţii apte pentru a primi obturaţia.2. timpul medicamentos cuprinde:tratarea plăgii dentinare (plagă infectată şi supusă direct acţiunii factorilor excitanţi din mediul bucal)3. timpul ortopedic cuprinde:refacerea morfologiei funcţionale a dintelui prin aplicarea unei obturaţii în cavitatea preparată.

După Black, în funcţie de topografie, formă şi localizare, cavităţile se clasifică în 5 tipuri:

1. Cavitatea de clasa I rezultă din tratarea cariilor din:

şanţurile şi gropiţele de pe feţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor

şanţurile şi gropiţele de pe feţele vestibulare şi orale ale molarilor

fosetele orale supracingulare ale dinţilor frontali superiori.

2. Cavitatea de clasa a II-a rezultă din tratarea cariilor de pe:

feţele proximale (meziale şi distale) ale molarilor şi premolarilor.

3. Cavitatea de clasa a III-a rezultă din tratarea cariilor de pe:

feţele proximale ale dinţilor frontali, cu unghiul incizal păstrat.

4. Cavitatea de clasa a IV-a rezultă din tratarea cariilor de pe:

feţele proximale ale dinţilor frontali, cu unghiul incizal distrus

5. Cavitatea de clasa a V-a rezultă din tratarea cariilor din:

treimea cervicală a feţelor vestibulare şi orale ale tuturor dinţilor

Sunt regulile lui Black şi anume:1.deschiderea cavităţii carioase2.exereza dentinei alterate3.extensia preventivă4.forma de retenţie a cavităţii5.forma de rezistenţă a cavităţii6.finisarea marginilor cavităţii7.curăţirea (toaleta) finală.

Este calea de abordare a cariei dentare.Există cazuri în care caria:oferă un orificiu mare de deschideredacă orificiul este mijlociu sau mic trebuie realizată lărgirea acestora, proces ce se numeşte uşurarea accesuluiaccesul nu se poate realiza direct, ci de pe altă faţă a dintelui (acces indirect).

Din punct de vedere al modalităţii de deschidere avem 4 situaţii clinice:deschiderea este dată de evoluţia cariei – acces direct. Acestea sunt procese carioase cu deschidere largă.Deschiderea este dată de evoluţia cariei, dar trebuie lărgirea ei. Sunt procese punctiforme sau cu deschidere mică.Deschiderea este dată de evoluţia cariei, dar trebuie uşurarea accesului şi lărgirea deschiderii. Acestea sunt marmoraţiile din şanţuri şi gropiţe, cariile proximale incipiente la nivelul dinţilor frontali.Accesul la procesul carios se face de pe alt perete dentar decât cel cu procesul carios (indirect).

La cavitatea de clasa I accesul este întotdeauna direct. Dacă procesele carioase

sunt mici, punctiforme este necesar accesul şi lărgirea deschiderii.

La cavitatea de clasa a II-a există acces direct când este interesată creasta marginală sau este absent un dinte vecin sau există o tremă. În caz contrar se face acces indirect (cel mai frecvent de pe faţa ocluzală).

La cavitatea de clasa a III-a poate fi acces indirect dinspre faţa orală dat de întreruperea crestei marginale de către carie sau intenţionat de medic. Poate fi acces indirect dinspre faţa vestibulară sau poate fi acces direct dacă dintele vecin lipseşte, este diastemă, tremă sau se utilizează metoda de separare a dinţilor.

La cavitatea de clasa a IV-a sunt aceleaşi situaţii ca la cavitatea de clasa a III-a sau se mai poate pătrunde prin spaţiul dat de distrugerea unghiului incizal.

La cavitatea de clasa a V-a este acces direct de pe faţa dintelui unde este localizat procesul carios.

Constă în îndepărtarea în totalitate a conţinutului procesului carios şi a ţesuturilor dentare afectate vizibil. Se evită astfel apariţia recidivei de carie sau a complicaţiilor pulpare

La procesele carioase superficiale exereza se face în totalitate, până la ţesut sănătos dur, cu aspect normal.

La procesele carioase medii se procedează la fel ca mai sus, dar pentru a nu transforma o cavitate medie în una adâncă se opreşte exereza la întâlnirea cu dentina dură (chiar pigmentată).

La procesele carioase profunde (apropiate de camera pulpară) exereza se va face cu izolarea dintelui.

Îndepărtarea dentinei alterate se va face dinspre periferia procesului carios spre centru pentru a proteja camera pulpară.

Exereza se execută cu instrumente bine ascuţite, preferabil de mână. Dacă se folosesc instrumente rotative, sunt indicate frezele sferice cu diametru cât mai mare. Se începe de pe pereţii laterali şi numai la sfârşit se acţionează pe peretele în contact cu camera pulpară.

După exereză se obţine conturul primar al cavităţii.

mijloc de prevenire a apariţiei cariilor secundare. Ea constă în amplasarea marginilor cavităţii în zonele de autocurăţire şi curăţire artificială în plin ţesut sănătos (pante cuspidiene, feţe orale şi feţe vestibulare).

La cavitatea de clasa I = scoaterea marginilor în zonele de curăţire artificială şi autocurăţire, desfiinţarea marmoraţiilor, desfiinţarea punţilor de smalţ subţiate.

La cavitatea de clasa a II-a avem extensia cavităţii verticale şi extensia cavităţii orizontale.

Pentru cavitatea verticală: în plan transversal (vestibulo-oral) se

desfiinţează contactul cu dintele vecin (marginile vestibulară şi orală ale cavităţii verticale vor fi plasate 1-2 mm în afara contactului cu dintele vecin) sau mai departe dacă punctul de contact a fost desfiinţat de carie.

în plan vertical: pragul gingival va fi plasat întotdeauna la minim 2 mm sub punctul de contact.

La cavitatea de clasa a III-a: se fac concesii în favoarea factorului estetic (conservare strictă a ţesuturilor dure dentare). Se îndepărtează în totalitate ţesuturile alterate.

La cavitatea de clasa a IV-a: ca mai sus. La cavitatea de clasa a V-a: îndepărtarea în

totalitate a ţesuturilor alterate.

Se urmăreşte realizarea unor cavităţi pentru asigurarea menţinerii (în sens vertical) şi stabilităţii (în sens transversal) a obturaţiei coronare.

Cea mai frecventă modalitate de retenţie este frecarea dintre pereţii cavităţii şi faţa internă a obturaţiei. De aceea este necesar un contact pe o suprafaţă cât mai întinsă, iar zonele de interes să fie cât mai rugoase.

Alături de frecare contribuie la retenţie şi forma generală a cavităţii şi conturul cât mai neregulat.

Cea mai utilizată metodă de obţinere a retenţiei este dată de o anumită orientare a pereţilor verticali în raport cu peretele pulpar sau parapulpar şi de o anumită formă a peretelui pulpar.

Se pot executa şi cavităţi suplimentare de retenţie (cozi de rândunică, trifoi).

Cavităţile preparate trebuie să aibă pereţi capabili să facă faţă forţelor care se exercită asupra suprafeţelor dinţilor şi forţelor centripete dezvoltate de masa obturaţiei.

Forţele ce solicită dintele sunt de-a lungul axului lung al acestuia, deci orientarea pereţilor cavităţii trebuie să fie paralelă sau perpendiculară pe direcţia de transmitere a forţei.

Pereţii pulpari şi cervicali sunt perpendiculari. Pereţii verticali sunt paraleli. Peretele pulpar trebuie să fie sub joncţiunea

smalţ-dentină (carii superficiale). Pereţii prea subţiri trebuie scurtaţi. Bolţile cuspidiene vor fi căptuşite cu ciment.

Aspectul marginilor cavităţii pentru a asigura un contact intim între pereţii cavităţii şi materialul de obturaţie, acesta fiind inserat uşor în cavitate şi bine susţinut de ea.

Se îndepărtează toate anfractuozităţile smalţului de la nivelul conturului exterior.

Se rotunjesc unghiurile externe. Se realizează un unghi de întâlnire între pereţii verticali

şi suprafaţa smalţului cât mai apropiat de 90. Se face bizotarea (la clasa I şi a II-a), adică secţionarea

puţin oblică a prismelor de smalţ de la marginea cavităţii.

Se face sub un unghi de 30-35 pentru obturaţiile cu amalgam.

Se face sub un unghi de 45 pentru incrustaţii. Nu se face bizotare pentru materialele compozite.

Constă în:îndepărtarea pulberii de dentinăîndepărtarea resturilor de sânge, salivăuscarea cavităţii în vederea aplicării obturaţiei sau a tratamentului plăgii dentinare.