Cuprins-Partea I:„Infinit, Infinit/Adună- i bol ile deodată!'-T Argheziț ț

Frescă la mal de searăde Alexandra Crinu

i înainte mi-era frică pentru că toate privirile scrutătoare seȘ agă au de mine de parcă ț eram un ora ce se scufundă doar spre adâncurile unui ultim cântecș de leagăn pentru paharele de whisky ciobite, motociclete care făcuseră pană sub o coroană din flori de mai. Dar am hotărât să plec în vacan ă deoarece refrenul sacadat alț tâmplei plină de furtuni i ș noroaie răsuna tot mai conturat i mirosea a mucegai i ochii îmiș ș coborau cu un semiton de parcă serile acelea îmi lăsau urme de ruj pe obraji i eram ca oș paia ă cu suflet de tinichea. ț Mi-am luat o hartă i am conturat un Canion al Tăcerii, Delte înș plină floare i mi-am luat ș i o chitară să scriu în fiecare depresiune lacustră un cântec celorș mul i afla i de-a dreapta mea ț ț căci acolo doar de erturile pă ind pe vârfurile picioarelor măș ș priveau cu col ii cât o ultimă serenadă. ț i tot rătăcind printre note arse de soare i partituri alergând cuȘ ș părul liber prin junglă m-am întrebat Cum miroase frica-a crini cu miez de toamnă sau sâmburi de iarnă tânără cu pome i îmbujora i ț ț Căci ultima oară când am văzut-o a demarat în trombă i am auzitș doar scâr ăitul unui suflet căruia ț timpul i se scurge prin pori. i se face că în acel moment mi-a optit o ultimă coardă de chitarăȘ ș că ziua î i incide pleopele i ș ș

încearcă să adorma cu ochii închi i în ea în timp ce focul meu deș tabără se stinge iar plumbul din coaste a teaptă să fie călcat deș picioarele unor fete tinere, să iasă ambrozie, să am peste iarnă. i a a m-am întors dragii mei acasă i am remarcat că totul eraȘ ș ș sub ape i în timp ce eu pă eam ș ș peste valuri i orioni îneca i înso ită de corul acelor refrene iș ț ț ș doruri răvă ite ș -eu-nu-mi-strivesc-coroană-de-ghimpi-a-celor-ce-nu- i-pot. ș

Muza de Bianca Badea

O chem în fiecare noapte. Uneori vine, uneori nu. Uneori mă cheamă înapoi doar pentru a-mi spune Nu acum. tiu totu i căȘ ș zâmbe te la capătul celălalt - o simt în vocea ei.ș

Uneori se opre te în fa a casei mele pentru o secundă iș ț ș a teaptă. Îmi trimite un sărut fugar i pleacă la fel de repede cum aș ș venit. Iar de cele mai multe ori asta e suficient pentru mine.

Câteodată am sentimentul că ar trebui să trec peste i să găsescș pe altcineva. Dar tiu că mi-ar fi imposibil. Nimeni nu măș cunoa te a a cum o face ea, nimeni nu mă iube te la fel de multș ș ș ca ea.

Uneori, când deschid u a, apare în prag cu o sticlă de ampanieș ș i cu acel zâmbet neastâmpărat mereu prezent pe buzele ei.ș

Niciodată nu dorm în nop ile acelea. În unele cazuri nici nu eț nevoie să o chem. Apare neanun ată, cu sticla în ț mână, gata să mi se arunce de gât. Alte dă i apare când sunt ț ocupat i spreș nefericirea mea, niciodată nu a teaptă până când termin.ș

În ultima vreme nu a mai venit. Nu îmi răspunde la chemări, pesemne că s-a plictisit în sfâr it de mine. Mă simt vinovat că nuș am apreciat-o suficient de mult. Am crezut că va fi întotdeauna a mea, oricât de greu ar fi fost de mul umit. Am decis să îi cautț prietenii, în speran a că voi afla ceva. Am vorbit chiar i cu sora eiț ș sau cu tipa aia pe care o ură te atât de mult.ș

Îmi place să-mi spun că a fost vina ei. Mă face să mă simt mai bine. Doar dacă ar fi fost un pic mai de încredere, dacă mi-ar fi întors zâmbetele, cadourile, sărutările, atunci nu am mai fi ajuns în situa ia asta. Venea la mine fix când eram cu oameni importan i iț ț ș rezultatul era mereu acela i. Renun am la ei, o luam de mână iș ț ș

mă plimbam cu ea colo i colo.ș

Dar am încetat să o mai chem acum. Îmi era mai u or. Într-unș final am observat că nimic nu ie ea bine. Totul era nesatisfăcător,ș dezamăgitor, inutil. A a că m-am descotorosit de orgoliu i amș ș chemat-o din nou. Cu toate astea, tot nu a răspuns.

Uneori văd o bucată din rochia ei cu col ul ochiului i nu, nu e oț ș amintire. tiu că e acolo. Simt cum îmi zâmbe te cu întreaga eiȘ ș fiin ă de sub materialul fin i alb care o acoperă. Iar sticla deț ș

ampanie e nelipsită din mâinile ei - îi simt mirosul. Uneori chiarș o aud râzând. Râde de chestii pe care eu nu le pot vedea i dinș nou, nu, nu e o amintire. E prin preajmă i râde jucău , exact atâtș ș de tare cât să o aud. Iar parfumul ei amestecat cu cenu ă i floriș ș mă îmbată mai rău ca alcoolul. Pot chiar să o i gust, să o in înș ț bra e.ț

tiu că e lângă mine, dar când deschid ochii, nu-i pot vedeaȘ imaginea. Se întâmplă în fiecare noapte.

Acum e aici. Mă ademene te în camera alăturată, stă întinsă peș pat fără nimic să-i acopere pielea mătăsoasă, doar cu două pahare pline ce ne a teaptă pe masă. Zâmbe te răbdătoare. tiu că înș ș Ș noaptea asta nu va pleca.

Însă mai tiu i că e o aventură doar de o noapte. Mâine nu vaș ș mai fi. Nici poimâine, nici ziua următoare i nici după. Dar se vaș întoarce la sfâr itul săptămânii, în eleg asta din ochii ei. i nu îiș ț Ș va păsa dacă voi fi ocupat, dacă voi avea oaspe i, întâlniri sau dacăț va trebui să muncesc. Nu îi va păsa unde suntem i cu cineș suntem. i nici mie.Ș

Muza mea e o femeie ireată. Dar o iubesc din toată inima.ș

Murim pu ințde Gabriela Chiscari

Murim pu ințCând ne vedem:Bătaia cre te-n inimișCu 5%Pe minut,

i cum fiecare omȘAre un număr fixDe bătăiPentru o via ă întreagă,țFacem linie

i scădem:ȘDin tine,Din mine,

Pu in.ț

Murim pu ințCând ne vorbim.Cuvintele se luptăÎn corzi,Precipitat,

i cum fiecare gurăȘAre un număr fixDe cuvintePentru o via ă întreagă,țAdunăm

i tăiem:ȘDin mine,Din tine:Pu in.ț

Murim pu ințCând ne iubim.Emo iile cresc suflete,țPrea plin,Cu spor,

i cum fiecare omȘAre un singur sufletDe trăit,Pentru o via ă întreagă,țCalculăm

i murim:ȘDin tine,Din mine,Pu in.ț

Partea a II-a„Doar tu esti ceea ce rămâne/Restu abia-i putreziciune”-V. Tudor

Calculde Gabriela Chiscari

În fiecare minut,Cineva moare.Se sting cuvintele,Pe care nu le-a spus,Îmbră i ările,ț șPe care nu le-a dat

i toate iubirileȘPe care le-ar fi sim it,țTrăind.În fiecare minut,Moare un univers.

La fiecare 30 de secunde,

Cineva se na te.șSe nasc mâiniPentru mângâiere,Buze,Pentru adevăruri

i atâ ia ochi,Ș țPentru privit universuri,Prin filtru de copil,Frumos.La fiecare 30 de secunde,Se na te o lume.ș

La fiecare 20 de secundeO inimă cedează.Î i uită bătaia,șDin mijlocul cărnii,Ritmul,Din melodia sufletului

i toate amintirileȘPe care le-ar fi putut păstraPalpitând.La fiecare 20 de secunde,Cedează un cântec.

În fiecare secundă,Cineva trăie te.ș

[Supernova]

[de Diana Bucur]

Am iubit cândva toţi zarzării înfloriţi, fie tineri, fie prăfuiti. I-am iubit până mi-am amestecat sufletul cu seva lor, devenind la rândul meu un copac. O copăcea. Înfloream cu cât creşteam spre Soare, un Soare-albină care îmi răspândea Polenul-fericire prin toate potecile inimii năpădite de buruieni. Am iubit şi macii de câmp şi câinii cerşetori i-am iubit. Luminile oraşului, libelulele, cuvintele şi mucegaiul - toate mi-au fost dragi, şi-am zâmbit până şi Carului Mare. Pe oameni, însă, nu m-am priceput să-i iubesc.Buzele-mi au gust de coarne şi-mi place să mă îndrăgostesc de bucăţile de cer. Nopţi întregi mă uit la jocul hoţesc al celui ce-mi mută constelaţiile, iar dorinţele mele se joacă adesea cu stelele. Visez la o iubire pe-un bloc, la luminile oraşului şi la zile. Zile-nopţi şi nopţi-zile, zile în care pierzi tot şi zile în care te plimbi prin

Olimp. Eu nu sunt eu. Sunt metaforele tuturor.Mă ascund în umbra umbrei tale, în negrul de sub unghie şi-n clăbucul săpunului. E toamnă şi-am gura aprinsă.

Vis-războide Emma Rotariu

Azi, război în vis : Războiul meu în tine, Războiul meu în lume. Pu ti defecte, ș baionete cu vârf de pix, oameni-marionete. Masca i. ț Arunca discuri de foc Necunoscutul, I-am spus mamei să plece. Voiam mănu i să prind discurile i să le arunc înapoi, ș ș N-aveam alte arme.

Cancerde Codruta Tudoriu

„Uite, el mai ine minte i acumț ș- Adevărat?"

în frizeria cu tapetul portocaliuaşteaptă întotdeauna un prunc gata să adoarmă,cântărind cu mirare ceasul în care trebuie tăiat până la pielese ridică solemn,porunceşte grav ritmul sufletului-şi îşi deschide braţele. între cotorul mărului şi pleoapele căzute în palmăe numai un gând de creiere putrede-stins cu miere şi nume simandicoase.avortat într-un eseu desculţ,nodul degetelor se face vinovat de nenoroc,carapace învârtită în osul broaştei de mareeu am fost la bancă şi am deschis conturile lui eros,ameţit de suspineluni,joi,miercuri sau vineri-fără marţi între orele cupidon şi thanatos.

e un soi de şmecherie în iubirile astea:aici vezi,aici nu mai vrei să vezi,cam atât.nu ştiu să cânt.am învăţat să desenez bastonaşe din burta câinelui"nu te sfii!tot suntem oameni.""credinţă ."

vis:11:50,cernealănume,haos,timp,fluture.-hei!ce a fost?-mmm.se putea mai bine.-ce spui?-ah!-asta numesc eu viaţă!motoare,pod,masă,lumină,stradă,felinar...aşa să fie,de azi in 16, 17, chair 19 zilede necondamnat-vis.

Anti-cafeade Gabriela Chiscari

Leac anti-depresiv:Se aga ă treisprezece boabe de cafeațDe-o cană cu lapte,Cu motive floralePe margini.Se amestecă bine,Până la uniformizare.Se pune zahărDupă gust.

Leac anti-somnolen ă:țSe macină optsprezece boabe de cafeaÎntr-o cană înaltă,Cu apă fierbinte,În cuprins.

Se mixează bine,Până se lasă za ul.țSe pune zahăr:Mult.

Leac anti-diminea ă:țSe fierb treizeci de boabe de cafea,În ibricul colegei,Care doarmePe tastatură.Se lasă la răcit,După ce dă în foc.Se pune zahărSau nu.

Leac anti-eu:Se strâng boabe de cafea fără numărÎn cana portocalie,Pe care o găse ti oricândșPe noptieră.Se bea cu lapte sau apă,Repetitiv,Cu zahăr brun

i ciocolată amară.Ș

A a e cafeaua anti:șSe-amestecă bineCu tine, cu mine

i cu toate eurileȘDe care ne izbimTrăind.

Vis

de Emma Rotariu

Mă urmărea un nebun. L-am fugărit pe tata ca să scape,

Nu tiu ce voia nebunul, ș Dar avea elicopter, Îmi survola via ă. ț L-am ucis cu din ii mei de vampir, ț Era i el. ș I-am scuipat sângele i a dispărut. ș Căutam bani într-o bibliotecă ce părea să fie biserică, Erau 100 lei într-un sertar. Nu mă puteam uita în altele, Nu mai erau scaune. Ochii mă scrutau. Era baia unui hotel, în col . ț

N-am intrat, M-a trezit un apel. tiam ce avea să urmeze...Ș

Mama, stare de veghe. O harta si un suflet de Codruta Tudoriu

"când el te va mângâia lin..."

m-a prins mama sub uşădesfăcându-mi cariile de maxilarul stâng al inimii,mi-a descântat trupul de sticlă.m-a găsit mama pe pragadusă în spate de fluturi şi jazz newyorkezba nu,era un soi de folk-încurcat cu oceane rotunjite în pântec.pe harta iubirii nu e scris "om bun","om rău" degrabăos în coasta furnicilor,bufniţe citind poeme nocturneai deşteptat veşnicii în cochilii de melci,pe care numai cu ochiul ascuns le zăreşti,atât de neînsemnate şi cuminţi,zgâriate fin pe harta sufletului.mi te-am imaginat în dreapta braţelor melepovestindu-mi despre filmul de joi seara,

despre albine în coji de portocală şi visele de dinainte de tine.ce putere fantastică în acel sfârşit de septembrie...

apa are un autobuz portocaliuîn întreaga sa existenţă de şoaptă şi neom.ciudate contradicţii în stare de veghe....

Gandde Codruta Tudoriu

macigeamuri pătrate în cerfummiez din pâine mansardăliterechitară pe jumătateordine-dezordinejurnal de carteei se mai dau cap în capclişeu despre tine joi după-amiazăluminătrup ghemuitaminfumvorbeşte-mi despre civilizaţiile Micenei,scrise de atâtea ori pe

genunchinoaptea trecută,cineva a uciso pasăre cu gâtul portocaliurolling stonessoldatpământefectul fluturehol întortocheat , candva.

[ Vorbesc despre Inimă şi Suflet, căci îmi lipsesc, probabil, cel mai mult ]Am iubit cândva toţi zarzării înfloriţi, fie tineri, fie prăfuiti. I-am

iubit până mi-am amestecat sufletul cu seva lor, devenind la rândul meu un copac. O copăcea. Înfloream cu cât creşteam spre Soare, un Soare-albină care îmi răspândea Polenul-fericire prin toate potecile inimii năpădite de buruieni. Am iubit şi macii de câmp şi câinii cerşetori i-am iubit. Luminile oraşului, libelulele, cuvintele şi mucegaiul - toate mi-au fost dragi, şi-am zâmbit până şi Carului Mare. Pe oameni, însă, nu m-am priceput să-i iubesc.

Buzele-mi au gust de coarne şi-mi place să mă îndrăgostesc de bucăţile de cer. Nopţi întregi mă uit la jocul hoţesc al celui ce-mi mută constelaţiile, iar dorinţele mele se joacă adesea cu stelele. Visez la o iubire pe-un bloc, la luminile oraşului şi la zile. Zile-nopţi şi nopţi-zile, zile în care pierzi tot şi zile în care te plimbi prin Olimp.

Eu nu sunt eu. Sunt metaforele tuturor.Mă ascund în umbra umbrei tale, în negrul de sub unghie şi-n

clăbucul săpunului. E toamnă i gura aprinsă.ș

Diana Bucur

Primăvarade Codru a Tudoriuț

uite,în palmele mele s-au aşezat pescăruşiidintr-o dată mi s-a făcut frig şi printre fluturii de martiemi-au rânjit strâmb faptele bune şi faptele rele,nu ştiam omulecă tu erai câmpul meu de bătaie,mi-a fost teamă să-ţi spun ce frumos îţi urcă umerii în vis.da,în visul meu cu bulevarde vechişi strada unde coboară pânzele şi motoareletoate închise în mine scăpătând pantofi de lac şi ziduri fabuloaseprintre hainele zdrenţuite.stă un urs stă,stă-aşteptândşi eu plec.frigiderele recită poeme cum o viaţă se deşteaptă printre cei viica o revelaţie a marilor pasiuni.ştiau că dorm şi mi-au spus pe nume"tu nu te mişti de aici,cum noi nu îi mişcăm pe ai tăi"

era ceva firesc,lin în acele tăceri

cu toate că nu de puţine oriîmi doream ca într-un univers ineditsă apară şi să îmi salveze gleznelee timpul lui Gatsby.

vis:..vamă"da...acolo.pânze şi fluturi.valuri,valuriprintre scoici şi ape marinesss... "

[salutări din lumea urşilor adormiţi]

Fabrica de imperfec iunițDe Alexandra Crinu

În anii păpu ilor cu inimi de vată i ai soldă eilor de plumb auziseș ș ț un sfat pe care avea sa îl analizeze i disece în fiecare zi-Un om nuș este ceea ce crede că este ci este ceea ce crede că ascunde. Poate faptul că acestea erau ultimele cuvinte pe care le-a auzit au dus la reflexul de a le repeta continuu i de a i le imagina spuse deș ș persoanele pe care le întâlnea. A a tindea ca uneori să se gândeascăș ce aveau de ascuns în afara unor inflexiuni a decibelilor i înainte deș

a se culca le recompunea în minte tremurul pleoapelor i al genelor iș ș visa că deschideau un cufăr mare, prăfuit, din care scoteau pe rând pelicule de film, hăr i sau caiete cu coper i lucioase. ț ț i acum, pentru a face a teptarea să pară mai scurtă, i-l imaginaȘ ș ș pe doctorul chiop îmbrăcat într-un halat spălăcit urcând un ir deș ș scări întortocheate spre mansarda unei case cu vedere spre mare. Scâr âitul încuietorii cufărului se asemăna cu un reflux întârziat sauț cu un ecou grav i apăsat. Încă nu s-a hotărât dacă merită săș răscolească printre amintiri a a că speran a că timpul nu a ros doarș ț lemnul putred îl face să împingă u or capacul lăzii. Până la urmă ceș s-ar putea ascunde în cufărul unui doctor de imperfec iuni având înț vedere că el este cel care îi face pe oameni să nu mai fie ceea ce ascund? În ultimii ani vestea unei fabrici a imperfec iunilor s-aț răspândit repede, aproape la fel de repede cum nop ile de vară începț să crească, auzeai la fiecare col câte o oaptă cum că „i i spun doarț ș ț ie că am fost acolo să..” iar ziarele povesteau în fiecare zi despreț

misteriosul chirurg ce i i adjudeca în palmares o nouă opera ie peș ț cord deschis de sec ionare a temerilor sau a orgoliului. Având înț vedere că din ziua în care a surzit a încetat să mai numere zilele i aș continuat să spună că are 10 ani parin ii lui s-au hotărât să îl ducă laț o consulta ie sperând că îl pot repara. Aparent i defectele fizice erauț ș imperfec iuni iar corectarea lor era iminentă. Ei nu in elegeau insă căț ț el s-a resemnat i a învă at să ia pulsul altor vibra ii deoareceș ț ț timpanul său se arcuia acum când detecta o senza ie compusă dinț toate cele 5 sim uri: îi place mai mult să se întrebe cum ar suna unț obiect aspru, de culoare ro ie decât să tie. A a găsise el rostulș ș ș tuturor acestor abilită i inexplicabile, bâjbâind,conturând, observând,ț mirosind. i la ce îi mai trebuia auzul când putea să le adune pe toateȘ acestea, să deschidă cufărul, să sufle praful i să zâmbeascăș încrezător în faptul că doar el tie tot.ș Când în cele din urmă o asistentă l a condus spre o cameră de intreven ii deoarece unele din rezultatele analizelor sale ridicauț probleme a început să î i piardă pu in din convingere. Privind orbiteleș ț secate de via ă ale celorlal i pacien i a început să îi vadă pe to i caț ț ț ț un tot sinistru ce î i încolăce te viscerele iroind a puroi-de parcăș ș ș timpul frământa cu mâinile pline de noroi bra e pline de licheni ca săț indice nordul unei maladii i diverse forme col uroase amintind aș ț fructe roase de mucegai menite să ină loc de cap, buze sau urechi.ț

Picioarele erau probabil cel mai grotesc element al acestui ansamblu date fiind scâr ăitul mu chilor rugini i, cresta i din loc în loc deț ș ț ț protuberan e gata să erupă i trosnitura seacă a articula ilor tocite.ț ș ț Iar gâtul era precum un trunchi de copac pe jumătate retezat cu seva prelingându-se peste alte tăieturi abisale brăzdate de noduli. Oare nu vezi cum se apleacă într-o ultimă încercare de a î i clăti fa ă însăș ț doar i-o afundă în mâlul unor delte muribunde-e un clopot de sticlăș sau poate o Atlantidă cu plămâni de fumător care se zbate să î iș descoasă baionetele catargelor ce i s-au prins între branhii? ipă caȚ să spargă nenorocitul de clopot i ca odată cu febră să scadă iș ș bătaia accelerată a ultimelor firimituri de boală. ipă iar tot ce simteȚ este un junghi în torace, de parcă două faleze de marmură se crapă atunci când Atlantida face un ultim efort de a se ridica i se agă ă deș ț coastele lor. Celelalte sim uri s-au innecat i de data aceasta cândț ș sirenele încearcă să î i deschidă cufărul acesta se afundă din ce în ceș mai mult în nisip. * De abea se trezise i încerca să descifreze ceea ce doctorul spunea-șmaxilarul i se mi ca lent de parcă î i măsura cuvintele de teamă de aș ș nu ajunge la o concluzie eronată. Isprava de mai devreme probabil că nu îi fusese iertată i era acum pusă pe lista simptomelor. Ce nuș în elegea era de ce în loc să se uite la el măsura un punct fix aflatț undeva la mijlocul distan ei dintre dulapul cu medicamente i paharulț ș cu apă. Dădea impresia că filtra fiecare indiciu i punea cap la capș cu lejeritate faptele. Însă doar faptul că nu se oprea din a bate din picior îi atrăgea aten ia-era prea insistent i prea des ca să fie unț ș simplu reflex sau tic nervos, nu păstra un ritm constant. După cum zvâcneau mu chii vedea că împinge piciorul mai tare sau mai încet,ș fără să ia pauze sau să dirijeze caden a. ț A revenit la a î i imagina ce s-ar putea afla în cufărul doctoruluiș însă îi era greu deoarece nu putea să descifreze ce fel de persoană era. Atunci când întâlne ti un idealist adesea observi cum îi strălucescș ochii i cum tinde să aibă tendin e de a monopoliza fiecare situa ie,ș ț ț un la se întoarce mereu la instinctul primordial al abandonului însăș persoanele diluate, incapabile de a afi a emo ii sunt cele care î iș ț ș sfidează natura. i astfel sfidează i expansiunea sim urilor i seȘ ș ț ș asigură că î i in cufărul încuiat cu un lacăt conducându-l astfel spreș ț punctul în care e nevoie de un al 6-lea sim , cel al vizionarilor.ț Adeseori îi înjură în gând pe insipizii ă tia, la ce bun să ascunzi cevaș

dacă până la urmă îl ascunzi i de tine? i la ce bun să vrei să vezi ceș Ș ascund ceilal i când tu nu e ti dispus să la i garda jos? ț ș ș Doctorul s-a ridicat i a avut impresia că i-a auzit gândurile. I-a datș o hârtie i a a teptat să o citească: ș ș ”Sa nu mai repe i ce ai făcut înainte aici, nu apreciez să te dai înț spectacol în fa a pacien ilor mei. Acum cred că tu i-ai vindecat i nuț ț ș pot permite să se întâmple alte incidente”.Confuz a recitit biletul în timp ce o voce aspră mima tiparul acelor câteva cuvinte. Cufărul a răbufnit la gândul că doctorul nu era perfect vindecat a a cumș sus inea. Atunci a putut face conexiunile: mersul chiopătat, bătutulț ș din picior, răceală i calmul aparent. L-a văzut a a cum încerca dinș ș răsputeri să se ascundă-cu bra ele deformate brăzdate de veneț străvezii, fa a alungită, lipsită de via ă. Picioarele unite îl făceau săț ț pară că este un Poseidon plin de alge i larve, gata să împungă cuș tridentul grani ele Atlantidei. Cufărul s-a închis i tridentul a lovitț ș clopotul de sticlă-atunci a auzit, i a ipat mai tare ca niciodată cândȘ ț a putut să audă. Nu sunetul în sine îl speria, ci întunericul, nu putea completa imaginea -putea atribui unei forme un sunet dar nu putea atribui unui sunet o formă. Stările i senza iile lui erau cameleoniceș ț

i de i nu avea o busolă care să îi indice nordul ci mai degrabă oș ș imagina ie compusă din rime de irate putea să î i închidă pleoapele,ț ș ș să adoarmă în el ca să fie cel pe care îl ascunde dar era peste puterile lui să îi ascundă pe al ii în el. I se părea că odată cu spargereaț clopotului branhiile Atlantidei se vor desfunda i a a va începe via aș ș ț din nou, de parcă în cufere s-ar fi aflat un vârtej gata să golească fiecare suflet de ascunzi uri- i oare câte suflete i-au a ezat acoloș ș ș ș caietele lucioase, rolele de filme vechi sau discurile de vinil, câte casete avea să vadă derulate înapoi că să îi poată cuprinde pe to i, caț fiin a aceea monstruoasă de pe hol să poată rena te? Minunile nuț ș aveau nevoie de dalii, seri calde de iunie sau rodii, aveau nevoie doar de for a ca acele bă ici, tăieturi i protuberan e să dispară-cumț ș ș ț mama î i sufla peste genunchi atunci când erai mic i te loveai sauț ș cum tu mângâiai capul păpu ii cu inimă de vată i încercai săș ș îndrep i baioneta soldatului de plumb, a a au nevoie i minunile de oț ș ș scânteie de via ă să î i oblojească umerii obrajilor ar i de boală. ț ș ș

* Nu s-au mai auzit de atunci pe la col uri pove ti despre fabrica deț ș

imperfec iuni iar băiatul nu a mai ipat niciodată. S-a hotărât să î i iaț ț ș propriul cufăr i să se ocupe să îl umple în fiecare zi cu fiecare nimicș

pe care îl găsea, să ascundă. Nu a vrut să mai vadă, atingă, miroasă sau să guste a a că i-a petrecut tot timpul într-o mansardă păzindș ș cufărul. Se vedea de la fereastra casei lui cum marea cre te pu in înș ț

fiecare zi a a că trebuie să î i apere secretele de ea, de ora ele de subș ș ș apă. tia că doctorul nu l-a iertat i că Posidon va veni să în epe cuȘ ș ț

tridentul i cufărul lui i va auzi din nou acel sunet nenatural. De câteș ș ori se gândea la asta mai îndesa câte ceva în ladă i o încuia încă oș dată căci valurile răspundeau vestea că undeva, departe ascunsă de

orice ochi sau ureche curioasă, se înăl ase o altă fabrică ț

Partea a 3-a„A picta cerul albastru pentru că tu e ti cea mai mare crea ie aș ș ț

mea”-Jay Z

Frig stacojiuDe Adriana Petrescu mi-aş ţine inima într-un borcan de dulceaţă de gutui şi sufletul proptit în cui, sub umbra unui palton colorat cu lămâi decojite, şi iubirea în ploaie,o pisică albă hăituită de câini şi salvată de nimeni. mi-aş ţine ochii în palmele

făcute cupă stacojie şi tălpile în preajma frigului cu dinţi umezi şi sânii sub povara unui motor antrenat de roşu fierbinte. mi-aş ţine umerii sub cerul

pictat de un poet nebun şi gâtul în strânsoarea unei promisiuni de sărut şi genunchii într-o cadă plină cu violet,crini,răspunsuri. mi-aş ţine buzele pe o plită cu săritoare franjuri pe margini şi spatele arcuit sub rafala unei neaşteptate ploi de aprilie şi mâinile împreunate prin patul cu arcurile într-o simfonie. mi-aş ţine întreaga fiinţă într-o cutie, să uit,să şterg,să mă îmbăt

cu vid.

Credit: fotograf/model Nicholas Max, Marissa Bolen, Maxwell Runko

Se fini la comedieDe Alexandra Crinu

A murit omul i arta a înnebunit! șVă rog, de nu mă crede i, țdoar ridica i-vă privirea! ț

Acolo sus, pe cablurile de electricitate dansează o balerină-piruetele ei sfâ ie ultimele semitonuri de apus șo doare o cheie sol undeva

în coastele cu smal ul de dantelă țîi tremură pasul, nu-i hotărât de asta ea doar picură pliuri largi nesigură căci linia se sub iază țse-agată de fire în timp ce taplile-i zvâcnesc

i o privesc to i hipnotizan i-dar uite tu Ș ț țcum fulguie peste mul ime sonetul ei țde parcă poalele-i sunt ca o matriosca

i cad ca ridurile unui boboc de toamnă șfâ ii mari de lumină. ș

Doar un nebun mai mătură străzile i bate din u ă ș șîn u ă-oare nu tie că to i privesc la balerină? ș ș țDar oh, săracul, el caută un bun străin cu inimă caldă să îi deschidă u a, să îi calce pragul șsă-i cânte la pian balerinei o roman ă ț

Fracturi tăcutede Adriana Petrescu mi-am adunat toate durerile într-un prieten imaginar şi apatic, un prieten pe care-l car cu mine

printre fâşii de zi şi de noapte, un prieten pe care alţii nu-l văd şi nu-l ating. îmi vorbeşte adesea în limbi străine şi mă muşcă de genunchii neunşi cu iubire în mijlocul mulţimii de priviri încă adormite. când nu sunt atentă,îmi stâlceşte zâmbetul în linii frânte urâte şi-mi înţeapă ochii cu ace minuscule

şi-mi şopteşte scenarii apocaliptice în creierul deja obişnuit cu ciuperci fumigene. e bine să ai un prieten, chiar dacă acel suflet e doar un paragraf din tine, scos şi editat să fie într-o logică perfectă cu acea lume ireală şi stacojie de care fugi din nebunie, spre nebunie... mi-am adunat toate prostiile într-un prieten cu buze larg deschise...

Ochi care să vadă,ochi care să răneascăde Adriana Petrescu

îmi ridic palmele să acopărdouă fântâni goale ce domnescpeste centrul fe ei mele,țpeste centrul creierului meu,miezul sistemului meu legat de imagine.se scurg căprui

i se umflă dureros,șcăci ziua este lungă,iar oamenii î i ascund ghimpiișîn spatele mătasei trandafirii...iedera stacojie se împlete te cu buruienișîn jurul acestor două relicve

ale unui timp fluid i ale unui trupșobosit-amintirile din spatele lor sunt insipide,canceroase,bolnave...îmi încle tez degetele ca să reînsufle escș ț

apele ro ii ce pândescșîn bârloguldin rău imaginatal acestei lumi cu susul în jos-două fântâni care se revarsă,care îmi desenează orizontul,care mă fac reală,care pot să închidă por ilețIadului...

Oameni frumo ișde Bianca Badea

Oameni frumo i, îi vezi i îi crezi,ș șDar sunt bolanvi, ca omizile-n livezi,

i urlă i ipă i vor să acceptȘ ș ț și umblă târâ cu găuri-n piept.Ș ș

Încearcă să tragă, încearcă să împingăDe-oroarea ce-o au vor să te convingăSe uită la tine cu scârbă ascunsăVino-î i zic cu oroarea lor plânsăț

i tu îi admiri nu ai nici o bănuialăȘCă sub pielea lor albă se ascunde o crudă boală

i viermi lipicio i ce intră-n a lor carneȘ șPutredă, stricată i plină de larve.ș

Te înva ă să trăies ti ca i cum ai fi ca eiț ș șDar respira ia lor strică limpezimea apeiț

Închi i ăn oglinda sufletelor spurcateșÎngropa i în boala numită vanitate.ț

Te zba i, te agi i, din cursă vrei să ie iț ț șprezen a lor sumbră vrei să o ocole tiț șDar deja te afunzi în smoala cea neagră

i via a ă i devine o dulce corvoadă.Ș ț ț

Rebeli-manifest de Victoria Red

De multe ori spunem "rebeli" si ne gandim ori la personajele din Star Wars, ori la niste copii imbracati goth care incinereaza cimitire.Nu-i asa.Rebel esti atunci cand nu urmezi regulile,iar in cazul nostru,in lumea nostra exista o serie de reguli dupa care societatea cauta sa ne modeleze caracterul,astfel incat de multe ori ne uitam in jur si parca vedem o lume de clone desi peste tot auzim ca "fiecare e diferit".Noi suntem rebelii.Noi suntem cei care odata razvratiti au fost dati la oparte,aruncati ca niste rebuturi,niste gunoaie ale societatii parca nedemne de a traii,de parca am fii niste paraziti care injecteaza venin in societate,cand defapt singurul mesaj pe care il imprastiem in jurul nostru este mandria noastra de afi noi insine.Aceeasi poveste mereu: ne

alegem un stil si suntem mandrii sa fim diferiti de ceilalti ( la imbracaminte,haine,machiaj,muzica,preferinte etc ) iar odata afisata mandria noastra pentru propria persoana in public toti cauta parca sa ne striveasca sub talpi individualitatea.Am observat ca lumea practic n'are nimic cu tine pana in momentul in care ai decis sa afirmi tare si clar ( si cu mandrie) cine esti.Atunci incepe bataia de joc,glumele proaste,ura,marginalizarea.Dar noi ramanem tari in sinea nostra si poate ca nu suntem tot timpul chiar atat de puternici incat sa trecem peste toate fara sa ne pese,poate uneori cadem,uneori plangem,uneori suferim,dar e ok pentru ca asta nu inseamna ca suntem slabi,ci doar ca am ajuns in ora nostra de slabiciune (* our weakest hour* ).Dar ne ridicam,ne stergem lacrimile,luam mp3-ul,iPod-ul sau chiar si un Cd player si pornim muzica.Acel sunet dulce care ne bandajeaza ranile atunci cand suntem la pamant.Adevarul e ca puterea este in noi.Mereu am crezut ca muzica imi da putere ca sa lupt dar am realizat mai tarziu ca defapt puterea este in mine iar muzica imi da doar vointa.Asa ca in numele rebeliunii ma ridic de fiecare data si proclam libertate rebelilor de fii cine vor ei sa fie,de a asculta ce vor ei sa asculte,de a simtii ce vor ei sa simta.

@Tinerimea literara, numarul 1, 4 iulie 2013Redactor, editor si art director, editor foto si creative director: Alexandra CrinuSursă fotografii: tumblr/#art, exhibition-ism.comDacă vrei să faci parte din echipa Tinerimea literară trimite-ne materialele tale la adresa alexaa_12@ymail.com până la data de 23 iulie i po i avea ansa să apari în următorul număr.ș ț ș

Secret