În procesul civil poartă denumirea de parte persoanele care au un litigiu cu privire la un drept civil, dedus în faţa şi asupra cărora se răsfrâng

efectele hotărârii judecătoreşt. În raportul juridic civil litigios, ce constituie chiar obiectul procesului civil, sunt implicate două subiecte: subiectul

activ, respectiv titularul dreptului civil care formează conţinutul raportului juridic civil şi care pretinde că acel drept civil material care i-a fost încălcat

sau contestat de către cel căruia îi incubă obligaţia civilă corelativă şi care este subiectul pasiv.

Pentru fi parte într-un proces civil, indiferent de etapa sau faza de desfăşurare a acestuia, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ

condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, şi anume: să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă capacitate procesuală şi calitate procesuală.

Datorită faptului că aceste condiţii au fost prezentate deja pentru exercitarea acţiunii civile, ne vom limita în cele ce urmează numai asupra unor

considerente esenţiale asupra fiecăreia. Dreptul pe care o persoană tinde să-l valorifice pe calea acţiunii civile trebuie să fie recunoscut şi ocrotit de

lege, să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive. Totodată, interesul trebuie să fie născut şi actual, ca şi dreptul, şi

personal, independent de faptul că acţiunea a fost exercitată personal ori prin reprezentant (legal sau mandatar). Capacitatea procesuală de

folosinţă, legitimatio ad processum, – prevăzută de art. 41 alin.1 Codul de procedură civilă –reprezintă aptitudinea generală a persoanelor de a

dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, pe plan procesual. Capacitatea procesuală de exerciţiu reprezintă capacitatea unei persoane, care are

folosinţa drepturilor procesuale de a angaja şi conduce personal procesul, realizându-şi drepturile şi îndeplinind obligaţiile procesuale.  Calitatea

procesuală legitimatio ad causam, presupune să existe identitate între persoana care reclamă încălcarea dreptului şi persoana care este titularul acelui

drept, în raportul juridic dedus judecăţii.

Litigiul dintre cele două persoane presupune cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume una care formulează pretenţii (reclamantul) şi

alta împotriva căreia se formulează pretenţia (pârâtul). Dacă persoana care se adresează instanţei nu are o pretenţie faţă de altă persoană se spune că

aceasta are o cerere care urmează să se soluţioneze pe cale necontencioasă.

Denumirea de părţi este valabilă atât pentru faza judecăţii, cât şi pentru faza executării silite. În cadrul etapelor procesual civile, părţile poartă

denumiri specifice.

• Astfel, la prima judecată părţile se numesc reclamant şi pârât.

• În faza de judecată a apelului, părţile se numesc apelant şi intimat.

• La judecata în recurs, părţile se numesc recurent şi intimat.

• În contestaţie în anulare, părţile poartă denumirea de contestator şi intimat.

• La judecata unei cereri de revizuire, părţile se numesc revizuent şi intimat.

• În cazul executării silite, părţile poartă denumirea de creditor şi debitor.

În procesul civil poartă denumirea de parte persoanele care au un litigiu cu privire la un drept civil, dedus în faţa şi asupra cărora se răsfrâng

efectele hotărârii judecătoreşt. În raportul juridic civil litigios, ce constituie chiar obiectul procesului civil, sunt implicate două subiecte: subiectul

activ, respectiv titularul dreptului civil care formează conţinutul raportului juridic civil şi care pretinde că acel drept civil material care i-a fost încălcat

sau contestat de către cel căruia îi incubă obligaţia civilă corelativă şi care este subiectul pasiv.

  INTERVENTIA VOLUNTARA

Interventia voluntara este cererea unui tert de a intra intr-un proces, pornit de alte parti, pentru a-si apara un drept propriu al sau ori pentru a

apara dreptul uneia din partile din proces . Acest timp de intervenţie se poate clasifica în:

Interventia voluntara principala

Interventia principala este forma de participare a tertului in procesul civil prin care el tinde sa-si apere un drept al sau – de aceea se mai

numeste interventie in interes propriu – si apare atunci cand procesul este deja pornit. Vorbim practic de o cerere de chemare in judecata, care ar putea

avea o existenta de sine-statatoare, tertul tinzand sa castige pentru sine, cel putin in parte, obiectul procesului.

O astfel de intervenţie se poate face numai in fata primei instante si pana la inchiderea dezbaterilor si, in mod exceptional, direct in apel, dar numai cu

invoirea tuturor partilor din proces.

Interventia voluntara accesorie

Interventia voluntara accesorie este o forma de participare voluntara a tertului in procesul civil, prin care acesta urmareste apararea drepturilor

partii in favoarea careia a intervinit si de care il leaga un anume interes juridic. Cererea de interventie voluntara accesorie trebuie sa indeplineasca

toate conditiile cererii de chemare in judecata, dar se timbreaza cu o taxa fixa.Interventia voluntara accesorie se poate face fara restrictii, atat la fond,

cat si in apel sau recurs.

  Competenta de solutionare a cererii apartine instantei sesizata cu cererea principala. Instanta asculta partile si se pronunta in principiu asupra

admisibilitatii cererii de interventie. Pentru ca cererea de interventie sa fie admisa in principiu trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

Sa existe interes din partea tertului care intervine

Cererea de interventie sa aiba legatura cu cererea principala

1

În cazul inverventiei principale, aceasta sa fie formulata in termen.

Prin admiterea in principiu a cererii de interventie, tertul devine parte in proces, luand procedura in starea in care se afla; intervenientul principal

are o pozitie independenta, putand face orice acte de procedura, in timp ce, intervenientul accesoriu nu poate face decat actele care profita partii

pentru care a intervenit.

INTERVENTIA FORTATA

Interventia fortata consta in introducerea intr-un proces deja pornit a unei terte persoane, impotriva vointei acesteia, ca urmare a cererii

formulate de una din partile in proces. Interventia fortata are trei forme:

Chemarea in judecata a altor persoane

Chemarea in judecata a altor persoane este o formă de atragere a terţilor în judecată presupune chemarea în judecată a altor persoane prin care

una dintre părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Indiferent dacă terţul este chemat în judecată de reclamant sau de pârât acesta dobândeşte calitate de intervenient în interes propriu, iar

hotărârea îi va fi opozabilă. Cererea prin care se doreşte ca un terţ să fie atras în proces trebuie făcută în condiţiile de formă prevăzute de lege pentru

cererea de chemare în judecată iar, în plus, trebuie să ofere date şi cu privire la procesul care deja să află pe rol.

Pârâtul este în măsură să cunoască persoanele care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul doar după ce i s-a comunicat cererea de

chemare în judecată, legea a stabilit ca acesta să depună o asemenea cerere de chemare în judecată a altor persoane o dată cu întâmpinarea sau, când

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu prima zi de la înfăţişare.

  Chemarea in garantie

Această formă de intervenţie forţată este posibilă ori de câte ori partea care ar putea pierde procesul poate să cheme în garanţie o altă persoană

împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere de garanţie sau în despăgubire.

Legea permite ca terţul chemat în garanţie să cheme în judecată, la rândul lui, o altă persoană. Posibilitatea chemărilor în garanţie este limitată

la două, adică prima chemare făcută de unele dintre părţile iniţiale şi a doua cerere făcută de cel astfel chemat în garanţie. Când vorbim de chemare în

garanţie vorbim practic de un proces civil aflat în prima instanţă. Între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie trebuie să existe o legătură

de dependenţă astfel încât soluţia ce se va da în cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie.

Aceasta este necesar să fie întocmită cu respectarea cerinţelor pentru cererea de chemare în judecată, formulată o dată cu întâmpinarea, sau

cel târziu la prima înfăţişare. Se va judeca ulterior, o dată cu cererea principală, dar dacă soluţia acesteia din urmă este întârziată din cauza cererii de

chemare în garanţie, instanţa poate dispune disjungerea, judecarea lor separată.

Arătarea titularului dreptului

Această formă de intervenţie forţată poate fi făcută numai de către pârât şi numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui

drept real, în măsura în care între pârât şi terţul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu privire la lucrul de formează obiectul

cererii.

Legea nu impune, însă, pârâtului obligaţia de a indica pe adevăratul titular al dreptului. Vorbim de o astfel de intervenție doar atunci când între

pârât şi cel arătat de pârât s-a încheiat un contract de locaţiune, un contract de depozit etc. Cererea se poate face la momentul depunerii întâmpinării

sau, cel mai târziu la prima yi de înfățișare, în cazul în care aceasta nu este obligatorie.

Cererea va fi comunicată persoanei indicată ca titular al dreptului real împreună cu copiile de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile

depuse la dosar. Această cererea va fi admisă şi reclamantului întrucât scoaterea din proces a pârâtului nu se poate face decât cu încuviinţarea

acestuia.

2

Intervenția forțată

Printre “manifestările de voinţă” ale noului Cod de procedură civilă se regăseşte şi instituţia introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor

persoane. S-a definit introducerea forţată în cauză ca fiind instituţia procesuală care, în situaţiile determinate de lege, impune soluţionarea procesului

civil şi în raport cu o terţă persoană asupra căreia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti.

Sediul materiei are următorul conţinut:

“Art. 78 - (1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în

cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va

pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar

judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond. (3)  Introducerea în

cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.

(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea

părţilor.

Art. 79 - (1) Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citaţia comunicându-i-se, în copie, şi încheierea prevăzută la art. 78 alin. (3), cererea de

chemare în judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora. Prin citaţie i se va comunica şi termenul până la care va putea să arate

excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească, termen care nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată

acordat în cauză. (2) El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanţa, la cererea celui introdus în proces, va

putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de acesta.”

Legiuitorul, prin această creaţie legislativă, doreşte să consolideze practica instanţelor, urmărind evitarea pronunţării unor hotărâri care să

afecteze drepturile unor terţe persoane neintroduse iniţial în procesul civil. Practic, instituţia creează posibilitatea limitării principiului disponibilităţii

procesuale, statuat în nenumărate rânduri.

3