asigurările de răasasspundere civilă- refacut

27
ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ 1. Necesitatea asigurărilor de răspundere civilă Categoria de asigurări de răspundere civilă este o categorie aparte, precizată în Legea nr.136 / 1995, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr.136/1995 abordează practic asigurările facultative practicate în România în trei mari categorii, respectiv asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, dezvoltând într-un capitol separat problematica asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule. Ca regulă generală, asigurările de răspundere civilă acoperă prejudiciile cauzate unor terţe persoane de fapta comisă din culpă de Asigurat, pentru care acesta răspunde civil, conform legii, faţă de persoanele păgubite. Asigurările de răspundere civilă trebuie privite cu multă responsabilitate, deoarece prejudiciile la care se referă pot acoperi întregul spectru de prejudicii ce ar putea fi cauzate şi în legătură cu care legea prevede antrenarea răspunderii civile, respectiv: daune provocate bunurilor; prejudicii cauzate persoanelor (răniri sau deces); prejudicii provocate intereselor unor persoane, fizice sau juridice (în care sunt incluse şi daunele morale); prejudiciile aduse mediului înconjurător; Instabilitatea şi incertitudinea care se manifestă în toate sferele vieţii economice, sociale, politice, religioase etc, impun, ca o necesitate stringentă, apelul la activitatea de asigurare că soluţie de transfer al riscului de la agenţii economici şi populaţie către companiile de asigurări. Într-o lume frământată de războaie, foamete, 1

Upload: vasilica-cioata

Post on 29-Jan-2016

224 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

asasas

TRANSCRIPT

Page 1: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

1. Necesitatea asigurărilor de răspundere civilă

Categoria de asigurări de răspundere civilă este o categorie aparte, precizată în Legea nr.136 / 1995, cu

modificările şi completările ulterioare.

Legea nr.136/1995 abordează practic asigurările facultative practicate în România în trei mari

categorii, respectiv asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, dezvoltând într-un capitol

separat problematica asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de

autovehicule.

Ca regulă generală, asigurările de răspundere civilă acoperă prejudiciile cauzate unor terţe

persoane de fapta comisă din culpă de Asigurat, pentru care acesta răspunde civil, conform legii, faţă

de persoanele păgubite.

Asigurările de răspundere civilă trebuie privite cu multă responsabilitate, deoarece prejudiciile la care

se referă pot acoperi întregul spectru de prejudicii ce ar putea fi cauzate şi în legătură cu care legea prevede

antrenarea răspunderii civile, respectiv:

daune provocate bunurilor;

prejudicii cauzate persoanelor (răniri sau deces);

prejudicii provocate intereselor unor persoane, fizice sau juridice (în care sunt incluse şi daunele

morale);

prejudiciile aduse mediului înconjurător;

Instabilitatea şi incertitudinea care se manifestă în toate sferele vieţii economice, sociale, politice,

religioase etc, impun, ca o necesitate stringentă, apelul la activitatea de asigurare că soluţie de transfer al

riscului de la agenţii economici şi populaţie către companiile de asigurări. Într-o lume frământată de

războaie, foamete, instabilitate economică, conflicte familiale, boli şi dezastre, oamenii au nevoie de

siguranţă, de speranţă. Sunt tot mai frecvente ştirile care anunţă diferite catastrofe naturale (cutremure,

poluare, incendii, taifunuri, inundaţii etc.) care se produc pe arii extinse în diferite ţări şi regiuni ale

Pământului.

Averea agonisită într-o viaţă de om poate fi distrusă într-un timp foarte scurt, cu urmări grave

asupra viitorului familiilor, agenţilor economici şi chiar a economiei naţionale. Luând în considerare

aceste evenimente producătoare de mari pagube, persoanele fizice şi juridice se îndreaptă cu multă

încredere către societăţile de asigurare, care oferă o gamă diversificată de produse de asigurare capabile

să satisfacă toate nevoile potenţialilor asiguraţi.

Fiecare asigurat trebuie să aibă în vedere factorii economici, sociali şi politici de risc din

economie, precum şi factorii de risc la nivel de agent economic. În orice economie de piaţă riscul şi

1

Page 2: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

incertitudinea sunt inerente, sunt componente de bază care însoţesc activitatea agenţilor economici.

Aceştia trebuie să cunoască şi să evalueze aceste riscuri pentru a putea să adopte măsuri concrete de

contracarare a lor.

Piaţa asigurărilor în România şi contractul de asigurare introduc pe potenţialul asigurat în

mecanismele şi evoluţia pieţei de asigurări, sensibilizându-l asupra activităţii desfăşurate în timp de către

societăţile de asigurări şi brokerii de asigurare, în fundamentele juridice ale contractului de asigurare.

2. Bază legală a acoperirii riscului

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, în secţiunea a 4 a, constituie

sediul materiei pentru toate tipurile de asigurări de răspundere civilă. Potrivit art. 41 din această lege în

asigurarea de răspundere civilă asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care

asiguratul răspunde, în baza legii, faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute în procesul

civil.

Asigurarea de raspundere civila legala acopera raspunderea reglementata de Codul Civil:

Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejuciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a

ocazionat, a-l repara.

Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat

prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

Un principiu important în asigurarea de răspundere civilă îl reprezintă cuprinderea în asigurarea de

răspundere civilă a altor persoane decât cele care au încheiat contractul. Astfel vor avea dreptul de

asiguraţi şi prepuşii agentului economic, cei care în exercitarea atribuţiilor de serviciu pot săvârşi fapte

ilicite ce aduc prejudiciu.

Indiferent de natura asigurărilor, asigurătorul este chemat direct în judecată pentru paguba suferită

de asiguratul său. Despăgubirea poate fi plătită direct persoanei păgubite, în măsura în care acesta

justifică dauna suferită şi face dovada că nu a primit plata de la asigurat, iar asigurătorul va primi

indemnizaţia în momentul în care va dovedi că l-a despăgubit pe terţul păgubit.

Asigurările de răspundere civilă se împart în două categorii:

-Răspundere civila legală;

-Răspundere civilă contractuală (profesională).

Răspundere civilă legală - produse corespondent (exemple):- Răspundere civilă legală faţă de terţi;- Răspundere civilă legală a chiriaşului faţă de proprietar;- Răspundere civilă legală a proprietarului faţă de chiriaş.

Răspundere civilă contractuală - produse corespondent (exemple) :- Răspundere civilă profesională a medicilor, a farmaciştilor;- Răspundere civilă profesională a avocaţilor;- Răspundere civilă profesională a experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi;- Răspundere civilă profesională a arhitecţilor şi inginerilor constructori;- Răspundere civilă profesională a notarilor publici.

2

Page 3: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

3. Caracteristici ale asigurărilor de răspundere civilă

Caracteristici generale

Asigurarile de raspundere civila au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de un asigurat unor terţe persoane, în

condiţiile în care asigurătorul este răspunzător din punct de vedere legal.

Raspunderea civilă legală presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;

dovada existenţei unui prejudiciu;

existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;

constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.

Limita geografică - se despăgubesc daunele produse terţilor pe teritoriul României.

Riscuri acoperite:

- Pagube materiale;- Vătămări corporale;- Cheltuieli de judecată la care este obligat păgubitul.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea faţă de terţi pentru pagubele, prejudiciile sau vătămările

cauzate acestora:

• prin fapta asiguratului;• prin fapta altuia (prepus, copil etc.);• răspunderea pentru locul stipulat în contract şi aflat în paza juridică a asiguratului (de exemplu, pagube cauzate de ascensor într-un imobil - proprietatea asiguratului sau răspunderea pentru ruinarea edificiului etc.);

Spre deosebire de asigurările de bunuri şi de persoane, unde culpa asiguratului în producerea riscului asigurat duce la

decăderea acestuia din dreptul de a fi despăgubit şi-n unele cazuri la rezilierea contractului, la asigurările de răspundere

civilă culpa asiguratului este o condiţie de bază în angajarea răspunderii civile şi drept urmare a plăţii despăgubirii datorate

terţilor păgubiţi;

Beneficiarul este necunoscut în momentul încheierii asigurării;

Se acoperă pagubele, prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane numai dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii:

a) asiguratul a săvârşit o faptă care contravine unor norme legale, spre exemplu producerea unui accident de către

conducătorul unui autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulaţie;

b) trebuie dovedită existenţa unui prejudiciu, a unei pagube produse de asigurat terţei persoane;

c) se impune existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane

păgubite;

d) este necesar să se poată constata culpa, vinovăţia asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.

3

Page 4: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

Dacă una dintre condiţiile precizate mai sus nu este îndeplinită, înseamnă că nu sunt întrunite toate elementele ce definesc

răspunderea civilă, iar pagubele rezultate nu pot fi acoperite prin asigurare.

Vinovatia poate avea forma intentiei sau a culpei.

La randul lor:

- intentia poate fi directa sau indirecta;

- culpa poate imbraca forma imprudentei sau a neglijentei.

Analiza conceptului de vinovatie si definirea formelor posibile

Vinovatia Intentie Directa Autorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin

savarsirea acelei fapte

Indirecta Autorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu il urmareste, accepta

posibilitatea producerii lui

Culpa Imprudenta Autorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind, fara

temei, ca el nu se va produce

Neglijenta Autorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l

prevada

Este important sa se acorde atentie urmatoarelor aspecte:

- modul in care este definit Asiguratul, in cadrul fiecarui tip de asigurare de raspundere civila;

- faptul ca vinovatia Asiguratului trebuie sa poata fi stabilita in temeiul legii;

- faptul ca persoana prejudiciata, fie aceasta persoana fizica sau juridica, poate conveni cu

Asiguratul, prin buna intelegere, asupra cuantumului despagubirii, dar numai cu acordul

societatii de asigurare.

Asigurarea de răspundere civilă este „acea asigurare prin intermediul căreia se acoperă toate sumele pe care

asiguratul, conform legii, este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de

el unui terţ".

Termenii uzuali în cadrul asigurării de răspundere civilă sunt:

- asigurat: orice persoană fizică sau juridică;

- terţ: orice persoană fizică sau juridică alta decât asiguratul;

- eveniment asigurat: avarierea sau distrugerea unor bunuri care nu aparţin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub

controlul asiguratului, precum şi vătămarea corporală sau decesul oricărei persoane, produse în perioada de valabilitate a

poliţei.

4

Page 5: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

Suma asigurată pe perioadă sau agregat se stabileşte prin negociere, între o sumă minimă şi o sumă maximă,

propuse de asigurător. Ea reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului, pe perioada valabilităţii contractului de

asigurare.

Suma asigurată pe eveniment reprezintă suma maximă pentru fiecare pagubă înregistrată în perioada de

valabilitate a poliţei din una şi aceeaşi cauză. Indiferent de valoarea prejudiciului produs de asigurat, societatea de asigurări

nu va plăti despăgubiri mai mari decât valoarea sumei asigurate pe eveniment. De asemenea, indiferent de numărul

evenimentelor produse în perioada asigurată, asigurătorul nu va acorda despăgubiri mai mari decât suma asigurată pe

perioadă. De obicei, suma asigurată pe perioadă reprezintă un multiplu al sumei asigurate pe eveniment.

Prima anuală de asigurare se calculează înmulţind cota de primă aleasă din tabelul asigurătorului cu suma sau

limita agregat.

Limita despăgubirii

Se stabileşte la valoarea solicitată de asigurat şi agreată de societatea de asigurare, separat pentru deces, vătămări

corporale sau pagube produse bunurilor;

In cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determină în funcţie de cifra de afaceri anuală, estimată la

încheierea contractului;

In cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode:

metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare;

metoda evaluării averii personale prezente;

metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces.

Constatarea şi plata despăgubirilor

Soluţionarea daunelor care decurg din răspunderea civilă depinde mai mult de lege decât de termenii contractuali ai

poliţei de asigurare, întrucât legile privind răspunderea civilă există separat de termenii poliţei de asigurare.

Contractele de asigurare de răspundere civilă îl protejează pe deţinătorul de poliţă împotriva consecinţelor financiare ale

legilor care reglementează răspunderea civilă.

In orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de daune trebuie să stabilească:

• acoperirea;

5

Page 6: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

• răspunderea;

• prejudiciul suferit;

• valoarea despăgubirii.

Prin asigurarea de răspundere civilă, va fi acoperit orice tip de vătămare corporală sau pagubă materială pentru care

asiguratul este răspunzător, cu excepţia situaţiilor prezentate ca excluderi.

Inainte de a stabili valoarea despăgubirilor, inspectorii de daună trebuie să determine mărimea pagubelor produse, acesta

bazându-se pe informaţiile furnizate de experţi, cu privire la mărimea daunelor produse, respectiv de medici, pentru

vătămările corporale, de evaluatori, antreprenori sau de unităţi de reparaţii pentru pagube prosuse bunurilor, sau de

contabili şi economişti pentru pierderile financiare.

Pentru cazurile de vătămări corporale, elementele de daună pentru care legea impune plata unei despăgubiri se referă la

cheltuielile medicale deja efectuate precum şi cele estimate pentru perioada următoare; ia pierderile de venit pe perioada în

care reclamantul a fost în incapacitate de muncă.

Despăgubirile pentru cheltuieli medicale şi pentru pierderi de venit sunt denumite despăgubiri de ordin special. în plus,

faţă de aceste despăgubiri de ordin special, reclamanţii pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. Acestea sunt

practic, compensaţii care se acordă pentru suferinţa fizică şi pentru consecinţele producerii unui eveniment. Toate daunele

de ordin special şi general sunt denumite daune compensatorii.

Contractul de asigurare de răspundere civilă este format, de regulă, din următoarele elemente:

- condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă;

- condiţiile specifice fiecărui tip de poliţă;

- cererea de asigurare;

- dovada efectuării plăţii primei de asigurare;

-poliţa de asigurare şi alte documente semnate de asigurat şi asigurător.

Etape care trebuie parcurse pentru subscriere

Contactarea potentiator asigurati sau, dupa caz, primirea unei solicitari / cereri de oferta din partea unui

intermediar (broker sau agent).

Solicitarea completarii Cererilor-Chestionar conform raspunderilor solicitate de catre potentialul Asigurat

si acordarea de asistenta pentru completarea acestora.

6

Page 7: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

Confruntarea elementelor din Cererile-Chestionar cu realitatea.

Subscrierea:

- negocierea;

- incheierea asigurarii in limitele competentei sucursalei sau, dupa caz, conform aprobarilor primite de

la nivelele ierarhice corespunzatoare (prin semnarea contractului, incasarea primei de asigurare sau a

primei rate a acesteia, emiterea contractului de asigurare).

- completarea Fisei de calcul a cotatiei tehnice si a reducerii comerciale.

Derularea contractului de asigurare (incasarea integrala si la termenele stabilite a primei de

asigurare, Ticheierea actelor aditionale daca este cazul, actionarea in conformitate cu drepturile

rezultate din polita, reinnoirea politei, etc.).

4. Tipuri de asigurări de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă cuprind o gamă diversă de acoperiri, în continuă extindere,

datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane şi datorită răspunderilor tot mai mari pe

care le au faţă de terţi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice.

Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt:

ü răspunderea angajatorului;

ü răspunderea producătorului şi a contractanţilor;

ü răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;

ü răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere personală);

ü asigurarea de răspundere a directorilor şi funcţionarilor;

Exemple - Asigurarea de răspundere civilă profesională:

- asigurarea de răspundere civilă profesională medicală (pentru medici, asistenţi medicali, furnizori de servicii de recuperare,

personal medical din laboratoare etc.);

-asigurarea de răspundere civilă profesională a farmaciştilor;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a medicilor veterinari, asistenţilor şi tehnicienilor veterinari;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaţilor;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a experţilor contabili, contabililor autorizaţi, cenzorilor autorizaţi,

cenzori externi independenţi, auditorilor financiari, a evaluatorilor şi experţilor tehnici, a consultanţilor fiscali;

- asigurarea de răspundere civilă profesională a notarilor publici, juriştilor, executorilor judecătoreşti, lichidatorilor şi

administratorilor judiciari;

- asigurarea de răspundere civilă profesională a executorilor bancari, a practicienilor în reorganizare şi lichidare;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a operatorilor de arhivă electronică de garanţii reale imobiliare; de

garanţii reale mobiliare;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a cadrelor didactice şi pedagogice;

7

Page 8: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

- asigurarea de răspundere civilă profesională pentru arhitecţi, urbanişti, ingineri urbanişti, geografi urbanişti, sociologi

urbanişti şi peisagişti urbanişti, proiectanţi, firme de consultanţă şi de proiectare;

-asigurarea de răspundere civilă profesională pentru organisme de certificare a calităţii şi conformităţii;

- asigurarea de răspundere civilă profesională a traducătorilor şi interpreţilor;

- asigurarea de răspundere civilă profesională a personalului vamal;

- asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare;

-asigurarea de răspundere civilă profesională a agenţilor de asigurare.

Exemple - Asigurarea de răspundere civilă a prestatorului de servicii:

- asigurarea de răspundere civilă a unităţilor turistice şi hoteliere;

- asigurarea de răspundere civilă a agenţiilor de turism;

- asigurarea de răspundere civilă a caselor de expediţie;

- asigurarea de răspundere civilă a unităţilor de service auto; a spălătoriilor auto;

- asigurarea de răspundere civilă a agenţilor imobiliari;

- asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de alimentaţie publică;

- asigurarea de răspundere civilă a constructorului;

- asigurarea de răspundere civilă a saloanelor de igienă, frumuseţe şi fitness;

- ~ asigurarea de răspundere civilă a societăţilor specializate în prestări servicii pază şi securitate, monitorizare/dispecerizare şi intervenţie pentru paza obiectivelor şi bunurilor;

- asigurarea de răspundere civilă a transportatorului pentru daunele produse călătorilor.

Alte asigurări de răspundere civilă:

- asigurarea de răspundere civilă a chiriaşului faţă de proprietar;

- asigurarea de răspundere civilă a proprietarului faţă de chiriaşi;

- asigurarea de răspundere civilă a chiriaşului faţă de terţi;

- asigurarea de răspundere civilă a angajatorului faţă de salariaţi;

- asigurarea de răspundere civilă a managerilor; administratorilor;

- asigurarea de răspundere civilă a silvicultorilor;

- asigurarea de răspundere civilă a autorităţilor portuare;

- asigurarea de răspundere civilă a organizatorilor de concursuri automobilistice sau karting

- asigurarea de răspundere civilă pentru activităţi conexe transporturilor rutiere;

- asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de câini;

- asigurarea de răspundere civilă pentru mediu;

8

Page 9: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

- asigurarea de răspundere civilă în cadrul asigurării complexe a gospodăriilor persoanelor fizice, a elevilor şi

studenţilor, a managerilor etc.

Asigurarea privind răspunderea publică constă în rambursarea unor sume necesare asiguratului

pentru compensarea unui terţ, în calitate de public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale

provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi. Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele

alunecoase, defecte ale scărilor, lifturilor sau scărilor rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau

din vitrine, uşi-capcană, parcuri, muzee, etc.

Asigurarea de răspundere a angajatorului oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile,

cheltuielile de stabilire a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa

angajatorului. Terţa parte este angajatul sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală sau o

îmbolnăvire datorită neglijenţei, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. În multe ţări,

asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie.

Prin această asigurare se oferă protecţie pentru asigurat în legătură cu pierderile, cheltuielile

necesitate de stabilirea despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa

angajatorului.Ca regulă, deteriorarea îmbrăcăminţii nu este acoperită chiar dacă angajatorul este

răspunzător de aceasta. În unele ţări legislaţia obligă şi la răspundere faţă de dependenţi în caz de deces al

angajatului.

Asigurarea de răspundere a angajatorului este una dintre cele mai vechi forme de răspundere

cunoscute şi datează de la începutul sec.XIX-lea. Industrializarea a adus cu sine aglomeraţia populaţiei în

oraşe în speranţa găsirii unor locuri de muncă în fabricile nou înfiinţate. Acestea erau întunecoase,

insalubre, sumbre, iar muncitorii petreceau multe ore muncind din greu nu fără întâmplări nefericite,

precum accidente de muncă. În acele vremuri asumarea acestor riscuri revenea integral angajatului,

nefiind în nici un fel răspunderea patronului. Pe de altă parte factori obiectivi ar fi împiedicat acţiunile în

justiţie împotriva patronului datorită lipsei de bani şi de educaţie a muncitorilor, dar şi datorită faptului că

prin legea de atunci, patronii erau absorbiţi de orice răspundere pentru accidentare sau rănire când acestea

erau produse de un angajat din vina lui sau din vina altui angajat.

La început această asigurare nu a fost primită cu entuziazm de asigurători deoarece s-a considerat

că li se puteau solicita foarte uşor compensaţii de către clienţi, fără ca asigurătorii să poată avea suficiente

instrumente de control al riscului, în acelaşi timp acesta putea avea drept consecinţă şi reducerea

interesului şi grijii angajatorilor faţă de angajaţi, deoarece asigurarea oferea sumele necesare pentru plata

compensaţiilor ce trebuiau plătite angajaţilor. Treptat legile s-au schimbat în favoarea angajaţilor, aceştia

având dreptul de a-şi da în judecată patronii pentru neasigurarea condiţiilor de muncă solicitate.

Asigurătorii au impus şi ei la rândul lor anumite măsuri de management al riscului pentru acest tip

de asigurare cum sunt : dotarea cu echipament şi asigurarea unui loc de muncă adecvat, pregătire

9

Page 10: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

profesională necesară pentru folosirea maşinilor şi instalaţiilor, supravegherea permanentă a procesului de

muncă.

Terţa parte poate fi un angajat sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală sau o

îmbolnăvire datorită neglijenţei, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. În multe ţări

asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie.

Asigurarea de răspundere a producătorului este practică datorită faptului că toţi cei care vând

o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. Prin utilizarea ei se pot produce

vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale. În ţările dezvoltate

reglementările sunt puternic protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate. În

Marea Britanie această răspundere există chiar dacă mărfurile se vând în altă ţară, iar în Statele Unite ale

Americii răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită reglementărilor stricte privind protecţia

consumatorilor.

Asigurarea de răspundere a directorilor este o formă de protecţie specializată care acoperă

răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea

unei companii. De asemenea, poate fi acoperită, printr-o poliţă asemănătoare, şi răspunderea altor

categorii de personal. Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui client, funcţie de nevoile acestuia,

pe criterii de activitate, nivel de răspundere, şi altele. Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu

avocaţii pentru apărarea în proces şi compensaţiile financiare pe care directorul său funcţionarul ar trebui

să le plătească.

Exemplu :

Directorul economic al S.C. X S.A. încheie o asigurare de răspundere civilă a managerului, cu o

sumă asigurată pe perioadă de 10.000 u.m şi, respectiv pe eveniment de 2000 u.m.

În urma încheierii unui contract de livrare de mărfuri, asiguratul înregistrează o întârziere de două

săptămâni la livrarea acestora, situaţie care a generat beneficiarului o pierdere de 2500 u.m datorită

întreruperii de stoc. Partea prejudiciată hotărăşte că va solicita despăgubiri în valoare egală cu prejudiciul

suferit.

Cum va fi împărţită despăgubirea între asigurat şi asigurător ?

Rezolvare

Răspunderea maximă a asigurătorului, pe eveniment, este de 2000 u.m., ceea ce presupune că

orice daună care depăşeşte această valoare va trebui să se suporte de către asigurat. În acest caz,

asiguratul va suporta diferenţa de 500 u.m. faţă de suma maximă asigurată pe eveniment de 2000 u.m. şi

franşiză de 200 u.m. (10%). Diferenţa de 1800 u.m. va fi acoperită de asigurător, asiguratul fiind obligat

să acopere cei 700 u.m.

Răspunderea civilă auto se referă la responsabilitatea legală legată de vătămarea corporală sau

de distrugerea proprietăţii ca urmare a deţinerii, întreţinerii şi folosirii unui autovehicul. Aceasta îmbracă

10

Page 11: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

două forme: asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie şi asigurarea de răspundere civilă pentru

pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai în afara teritoriului României.

Asigurarea de răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie. Ca regulă generală,

răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determină în funcţie de

legislaţia existenţi în statul în care s-a produs accidentul său în cel care are cea mai mare legătură cu

accidentul produs, cu excepţia cazului în care există tratate de colaborare internaţionale care

reglementează acest aspect. Asigurarea de răspundere civilă de aviaţie oferă deţinătorului de poliţă de

asigurare protecţia împotriva reclamanţilor care au suferit vătămări corporale sau daune (respectiv

vătămări sau pagube provocate: echipajului, pasagerilor, alte persoane decât pasagerii, administratori de

hangare, bunuri diverse).

Asigurarea de răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă. În cadrul acestui tip de

asigurare sunt cuprinse: răspunderea pentru vătămarea, îmbolnăvirea sau decesul membrilor echipajului,

muncitorilor portuari, pasagerilor sau altor persoane aflate la bord, personalului care nu se află la bordul

navei; răspunderea pentru avarierea altor nave, bunuri existente pe alte nave, inclusiv a încărcăturii

acestora, a podurilor, docurilor, ecluzelor navigabile şi a altor structuri; răspunderea civilă pentru

prejudiciile produse de poluare.

Asigurarea de răspundere personală este necesară datorită faptului că orice persoană fizică are

obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări corporale terţilor sau pagube proprietăţilor lor. Astfel,

persoanele fizice răspund faţă de terţi prin activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o

anumită răspundere (sport, plimbatul animalelor, etc). poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea

familiei.

Asigurarea de răspundere civilă legală a chiriaşului faţă de proprietar.Asigurat poate fi

persoana fizică sau juridică care deţine dreptul de folosinţă temporară a unui bun imobil (spaţiu închiriat)

sau mobil în baza unui contract de închiriere încheiat cu un proprietar, şi care plăteşte chirie/redevenţă.

Prin spaţiu închiriat se înţelege o clădire (construcţie) sau numai o parte a acesteia (apartament, cameră,

garaj, depozit, magazin) inclusiv instalaţiile şi dotările acestora precum: calorifere, sobe, instalaţii de aer

condiţionat/ventilatoare etc.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de daune pentru prejudicii provocate din

culpă sa proprietarului, prin vătămări corporale şi pagube la bunurile aparţinând acestuia, ca efect al

unor fapte prin care încalcă obligaţiile asumate prin contract;

cheltuieli de judecată făcute de asigurat în proces civil, dacă a fost obligat la dezdăunare.

Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube

materiale sau financiare din vina anumitor profesionişti, apărând ca o necesitate impusă de implicaţiile

practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube provocate din neglijenţă în exercitarea

11

Page 12: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

profesiei. În această categorie se încadrează profesiile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu

specializat, cum ar fi: constructorii, arhitecţii, avocaţii, contabilii, economiştii, medicii, consultanţii şi în

general, orice profesie sau meserie care presupune o mare răspundere. Prin activitatea desfăşurată, aceste

categorii de persoane pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă, omisiune sau orice culpă proprie să aducă

prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terţi.

ü Asigurarea de răspundere civilă profesională a experţilor contabili şi contabililor

autorizaţi, a evaluatorilor şi experţilor tehnici

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

sumele pe care asiguratul (expert contabil sau contabil autorizat) este obligat să le plătească cu titlu

de daune pentru prejudicii materiale provocate din culpă sa clienţilor, prin neexecutarea sau executarea

necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii valabil încheiat cu aceştia.

cheltuielile de judecată făcute de asigurat în procesul civil.

În asigurarea de răspundere a contabililor, experţilor contabili sau controlorilor financiari, ei pot fi

asiguraţi pentru prestarea următoarelor tipuri de activităţi :

- întocmirea, supravegherea, certificarea sau controlul contabilităţii sau a bilanţului contabil

- efectuarea de analize economico-financiare, de control financiar-contabil

- realizarea de evaluări patrimoniale

- întocmirea unor lucrări de organizare administrativă şi informatică

- efectuarea de expertize contabile

- executarea de lucrări cu caracter contabil

- consultanţă economico-financiară şi/sau contabilă

- prestarea unor activităţi de cenzorat la societăţile comerciale

-orice pierdere cauzată de vreo eroare, greşeală , neglijenţă sau omitere a unui partener, director

sau angajat al asiguratului, în directă legătură cu activitatea de expertiză contabilă şi contabilitate şi care

este descoperită şi avizată asigurătorului în perioada de asigurare

- orice daună ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor şi/sau suporturilor

magnetice necesare înregistrării şi prelucrării datelor contabile, financiare sau manageriale ca urmare a

furtului prin efracţie sau a calamităţilor independente de asigurat ( incendiu, inundaţii, cutremur, alunecări

de teren, căderi de corpuri, etc.).

Pe întreaga perioadă de asigurare, răspunderea asigurătorului nu va depăşi limita răspunderii civile

conform contractului.Asigurătorul va despăgubi şi toate celelalte cheltuieli efectuate de către asigurat cu

consimţământul scris al asigurătorului, cheltuieli legate de orice daună avizată şi aprobată de către

asigurător, cu condiţia ca în cazul în care costurile totale depăşesc limita răspunderilor civile să se

despăgubească o anumită proporţie a acestora.

12

Page 13: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

Exemplu :

Un expert contabil, membru CECAR doreşte să încheie o asigurare de răspundere civilă

profesională pe o perioadă de un an. Solicitantul a optat pentru o sumă asigurată pe eveniment de 5000

u.m. şi, respectiv, pentru o sumă asigurată pe perioadă de 1500 u.m.

La trei luni de la încheierea asigurării, asiguratul este chemat ăn instanţă de către unul din clienţii

săi, în urma unui control efectuat de Garda Financiară la sediul clientului. Garda financiară a constatat

anumite nereguli în balanţa de verificare, iar clientul a primit o amendă de 5000 u.m.

Clientul prejudiciat va recurge la acţiunea ăn justiţie. Aceasta presupune că asiguratul va trebui să

suporte şi cheltuielile de judecată, în valoare de 1000 u.m. Instanţa dă o hotărâre prin care asiguratul este

obligat la acoperirea prejudiciului cauzat, în valoare de 5000 u.m.

Cum se va împărţi despăgubirea între asigurător şi asigurat?

Rezolvare

Poliţa de asigurare oferă o acoperire de 5000 u.m pe eveniment, ceea ce înseamnă că, indiferent de

valoarea prejudiciului produs de asigurat ca urmare a aceluiaşi eveniment, societatea de asigurări nu va

acorda despăgubiri mai mari de 5000 u.m.

Conform condiţiilor contractului de asigurare societatea de asigurări poate acorda o despăgubire

maximă de 5000 u.m. din care se deduce franşiză de 10% (500 u.m.). Prin urmare, asigurătorul va plăti o

despăgubire de 4500 u.m., iar asiguratul va suporta franşiză, precum şi cheltuielile de judecată, în

total1500 u.m.

ü Asigurarea de răspundere civilă decurgând din practica medicală

Asigurătorul acoperă prejudiciul adus de medic pacientului său că urmărea unor fapte săvârşite

din culpă (neglijenţă, imprudenţă, omisiune), şi pentru care devine răspunzător în baza legii, a normelor şi

statutului profesiei, a regulilor de conduită, etică şi deontologie profesională.

Asigurarea poate fi încheiată de:

medici cu autorizaţie de liberă practică medicală;

asistente, surori şi orice personal medical autorizat;

unităţi medicale (spitale, creşe, maternităţi, staţii de ambulanţă, sanatorii), în nume propriu,

pentru toţi angajaţii şi colaboratorii.

Un cabinet particular constituit din doi medici autorizaţi şi două asistente încheie o asigurare de

răspundere civilă, cu următoarele limite de eveniment:

- suma asigurată maximă pentru deces de 25000 u.m.

- suma asigurată maximă pentru vătămări corporale 25000 u.m.

- suma asigurată maximă pentru pagube materiale 1250 u.m.

13

Page 14: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

La trei luni de la încheierea asigurării, una din asistente este chemată în instanţă pentru prejudicii

materiale de 1000 u.m. şi pentru vătămări corporale în valoare de 10000 u.m., cauzate unui pacient, ca

urmare a îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor profesionale.

Conform hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, valoarea totală a prejudiciului pe care

trebuie să îl acopere asiguratul este de 16000 um (1000 um prejudicii materiale, 10000 u.m. vătămări

corporale, 5000 u.m. cheltuieli de judecată).

Care este valoarea despăgubirii suportate de către societatea de asigurări şi cât trebuie să suporte

asiguratul pe cont propriu?

Rezolvare

Conform condiţiilor de asigurare, asiguratul s-a obligat să suporte franşiză de 10 % din valoarea

prejudiciului cauzat.

10%X1000+10%X10000+10%X5000 = 1600 u.m.

Având în vedere că despăgubirile solicitate se încadrează în limitele pe eveniment stabilite la

încheierea contractului, societatea de asigurări va plăti în totalitate diferenţa de 14400 u.m.

ü Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaţilor

Asiguratul este persoana care practică profesia de avocat în conformitate cu prevederile legii, într-

una din următoarele modalităţi:

avocatul titular (poliţa se încheie în numele avocatului titular);

cabinete individuale de avocatură;

cabinete grupate;

cabinete asociate;

societăţi civile profesionale.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

- sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de daune pentru prejudicii

materiale, din culpă sa, clienţilor prin neexecutarea obligaţiilor de mijloace asumate prin contractul de

asistenţă juridică încheiat în scris cu clientul, referitoare la activităţile specifice profesiei, cum ar fi:

consultanţă şi cereri cu caracter juridic; asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de jurisdicţie, a celor de

urmărire penală sau în faţa notarului public, în raporturile cu autorităţile publice etc;

-cheltuieli de judecată în procesul civil;

-sumele cheltuite în vederea reconstituirii, refacerii sau înlocuirii înscrisurilor lăsate de clienţi în

grija avocatului în vederea folosirii lor ca probe (ex: înscrisuri autentice, înscrisuri eliberate de autorităţi

publice etc.) dacă acestea s-au pierdut sau s-au deteriorat din vina asiguratului.

ü Asigurarea de răspundere civilă profesională a arhitecţilor şi inginerilor constructori

Asigurat poate fi:

14

Page 15: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

persoana fizică autorizată să exercite cu drept de semnătură profesii de felul: arhitect, inginer

constructor, expert tehnic, proiectant, designer etc, nerestrictiv într-una din formele următoare: autorizat

independent, angajat la o societate comercială său asociat într-o societate cu obiect de activitate în

domeniul arhitectură-urbanism;

persoana juridică care desfăşoară activitate în domeniul proiectare şi arhitectură, în numele şi

beneficiul angajaţilor săi, încadraţi în una din profesiile amintite, precum şi orice uniuni sau asociaţii

profesionale pentru membrii lor.

Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească pentru prejudicii datorate încălcării

obligaţiilor ce se referă la atribuţiile specifice domeniului său de activitate: execuţie, avizare, supervizare

şi coordonare de proiecte de arhitectură şi urbanism, asistenţă şi consultanţă, elaborări de caiete de sarcini

etc;

cheltuieli de judecată făcute de asigurat în procesul civil;

sume cheltuite în vederea reconstituirii, refacerii sau înlocuirii documentelor originale, dacă

acestea s-au pierdut, distrus sau deteriorat din vina asiguratului.

Conform contractului, de regulă, asiguratul nu are dreptul să accepte răspunderea, să negocieze

sau să efectueze o plată sau o cheltuială fără acceptul scris al asigurătorului, care în mod normal are

dreptul ca, pe cheltuiala sa să preia şi să conducă în orice moment în numele asiguratului rezolvarea

oricărei cereri de despăgubire şi să primească în orice moment sprijinul acestuia.

Asigurătorul nu este răspunzător faţă de asigurat în următoarele situaţii:

a) activităţi desfăşurate de asigurat în afara unui contract încheiat cu clientul său

b) cereri de despăgubire ca urmare a unui deces sau a unei vătămări corporale

c) pretenţii de despăgubire pentru pierderea sau distrugerea unor proprietăţi, pierderi comerciale

sau datorii ale asiguratului, ca urmare a unei vânzări, cumpărări, subscrieri sau efectuării unor investiri în

calitatea de mandatar, agent său principal, pierdere, distrugere sau daună a unei proprietăţi sau orice

cheltuială de orice natură sau cu orice consecinţă

d) pagubele care au fost produse cu intenţie de către asigurat, beneficiarul asigurării, un membru

din conducerea asiguratului

e) pretenţiile referitoare la răspunderea asiguratului angajată pentru pagube produse hârtiilor de

valoare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor, manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor cu

valoare artistică, ştiinţifică sau istorică, mărcilor poştale precum şi pentru dispariţia sau distrugerea

banilor

f) pretenţiile referitoare la pagube provocate de război, invazie, acţiunea unui duşman extern,

război civil, rebeliune, dictatură militară, confiscare, expropiere, naţionalizare, rechiziţionare, sechestrare,

distrugere sau avariere din ordinul oricărui guvern sau autorităţi publice

15

Page 16: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

g) răspunderea civilă legală directă sau indirectă cauzată sau apărută ca urmare a : radiaţiilor

ionizate, contaminării radioactive, poluare, unde propagate de aeronave şi altele, după caz

h) orice cerere de despăgubire ca urmare a desfăşurării unei activităţi de expertiză contabilă,

contabilitate sau audit care nu are la bază un contract de orice natură între asigurat şi clienţii acestuia

i) orice cerere de despăgubire pentru pierderea sau distrugerea unei proprietăţi, pierderi,

distrugerii sau deteriorării hârtiilor sau titlurilor de valoare nominale sau la purtător

j) orice cerere de despăgubire ca urmare sau în legătură cu pierderi comerciale, răspunderi

comerciale sau datorii ale asiguratului sau în calitatea sa de manager, cu excepţia cazurilor normale de

lichidare sau dizolvare

k) consecinţele oricăror circumstanţe, notificate sau nu la asigurătorul precedent, care duc la o

cerere de despăgubire ca urmare a unei activităţi desfăşurate înaintea începerii prezentei asigurări

l) orice cerere de despăgubire ca urmare a cumpărării, vânzării, subscrierii sau efectuării unor

investiţii în calitate de mandatar, agent, precum şi în cazul garantării unor beneficii a unui portofoliu de

investiţii

m) orice pierdere, distrugere sau daună a unei proprietăţi sau orice cheltuială de orice natură sau

cu orice consecinţă sau orice răspundere civilă legală directă sau indirectă cauzată de sau ca urmare a :

- radiaţiilor ionizate sau contaminării radioactive provenite de la orice combustibil nuclear sau

deşeu radioactiv sau din combustia nucleară

- exploziei toxice radioactive sau ansamblului nuclear exploziv de orice natură

- poluării şi/sau contaminării, de orice tip, natură sau din orice cauze

n) distrugerea, dauna directă ocazionată de presiunea exercitată de unde propagate de aeronave

sau orice alte mijloace de zbor care călătoresc cu viteze sonice sau supersonice.

Este important de menţionat că atât acoperirea prin asigurare, cât şi excluderile nu se regăsesc în

mod identic la toate societăţile de asigurare, fiecare dintre ele având libertatea de a include şi respectiv de

a exclude acele riscuri şi răspunderi pe care le consideră utile, în funcţie de nevoile şi interesele

asiguratului dar şi de cele ale societăţii de asigurare. În afara unor condiţii generale, fiecare tip de contract

de asigurare de răspundere profesională pentru oricare dintre profesiile enumerate cuprinde riscuri

specifice legate de fiecare activitate în parte ( erori de proiectare la arhitecţi, erori de execuţie în cazul

constructorilor, tratamente inadecvate prescrise pacienţilor în cazul medicilor, pierderea oportunităţii de

afaceri, pierderea de profit din cauza unor recomandări greşite date de către consultanţi, etc.).

Ca în orice contract de asigurare sunt incluse şi limitele răspunderii ( a despăgubirii maxime pe

care o va suporta asigurătorul) şi primele aferente ce vor fi plătite de asigurat.

Acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării şi primele tind să fie

mari pentru această asigurare. Este o piaţă restrictivă deşi există scheme de acoperire pentru majoritatea

profesiilor.

16

Page 17: Asigurările de Răasasspundere Civilă- Refacut

Pentru obţinerea despăgubirii ca şi în alte forme de asigurare, asiguratul are datoria de a aviza în

scris asigurătorul pentru :

a) orice pretenţie de despăgubire împotriva asigurătorului

b) orice înştiinţare primită de la terţe persoane care intenţionează să înainteze o cerere de

despăgubire

c) orice pierdere suferită de către asigurat care intră sub incidenţa asigurării din partea unui

angajat şi care poate fi urmată sau nu de o cerere de despăgubire

În consecinţă:

a) asiguratul are datoria să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea apariţiei şi/sau

diminuarea pagubei

b) la cererea asigurătorului, asiguratul va lua toate măsurile în vederea recuperării contravalorii

daunei da la persoană sau persoanele care au condus la apariţia prejudiciului.

În general, contractul prevede anumite sume ce vor fi scăzute din cadrul oricărei plăţi, cum ar fi:

datoriile asiguratului în favoarea persoanelor care au condus la apariţia daunei, sumele reţinute de

asigurat care aparţin persoanelor responsabile de daună, precum şi orice sume recuperate de la cei

responsabili de producerea daunei.

Asigurătorul îşi declină orice răspundere în cazul în care au loc daune din cauza oricăror persoane

şi care apar după ce a fost confirmată în scris suspiciunea asigurătorului asupra activităţilor respectivelor

persoane.

În cazul în care asiguratul beneficiază de despăgubiri din orice alte surse pentru o daună ce se

încadrează în condiţiile prezentului contract, asigurătorul este răspunzător numai pentru valoarea daunei

care depăşeşte cuantumul recuperat din aceste surse. Dimensiunea despăgubirilor, care includ şi

cheltuielile de judecată, se stabileşte în limita sumei asigurate menţionate în contractul de asigurare.

17