Teoria generala a obligatiilor

Sistemul de drept romano-german cunoaste dihotomia clasica intre drepturi reale si de creanta.

Dreptul de creanta – beneficiaza de o reglementare cu caracter general, conceptualizata in teoria generala a obligatiilor si de o reglementare sociala concretizara in regimul juridic al contractelor, actelor juridice unilaterale, faptelor juridice licite si faptelor juridice ilicite.

Deci, reglementarea juridica generala a celor 4 categorii de izvoare ale raportului obligational este stabilit in teoria generala a obligatiilor.

Noul Cod Civil, comparativ cu vechiul cod civil, inoveaza si completeaza aceasta materie, valorificand doctrina si practica judiciara din Romania, reglementand o serie de institutii juridice, cu caractere de absoluta noutate pentru drpetul romanesc.

Izvoarele obligationale, comparativ cu reglementarea anterioara, Noul Cod Civil valorificand doctrina si practica romaneasca reglementeaza imbogatirea fara justa cauza ca izvor de obligatii, de asemenea, adauga o noua categorie de izvoare de obligatii – oricare alt act/fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii.

Contractul ca manifestare de vointa a 2 sau mai multe parti este reformat in NCC atat sub aspectul regulilor aplicabile oricarui contract, cat si la contractele speciale.

Actul juridic unilateral – NCC transeaza disputele doctrinare, de dinaintea adoptarii oferind o reglementare de principiu a acestui izvor obligational, reglementand o specie a actului juridic unilateral => promisiunea publica de recompensa.

Fapta juridica licita, cu cele 3 aplicatii (gestiunea de afaceri, plata indebitului si imbogatirea fara justa cauza), NCC reglementeaza imbogatirea fara just temei ca izvor de obligatii.

Fapta juridica ilicita, cu varietatile sale (raspunderea pentru fapta proprie, raspunderea pentru fapta altuia si raspunderea pentru fapta lucrului), spre deosebire de vechea reglementare, continuta de art 998-1001 Cod Civil se primeste o reglementare nuantata a acestei institutii.

Alt element de noutate – introducerea celei de a 5-a categorii de izvoare ale obligatiilor => orice alt act/fapt de care legea leaga nasterea unei obligatii, doctrina exemplificand pentru aceasta categorie actele juridice colective (contractul colectiv de munca).

Ca si in vechiul Cod Civil, in NCC se mentine criteriu delimitarii raporturilor obligationale dupa continutul acestora, facandu-se distinctia intre obligatie de a da (constitui sau transmite un drept real), obligatia de a face si obligatia de a nu face, statuandu-se in cuprinsul codului o raspundere specifica pentru neindeplinirea fiecarei categorii de obligatii in parte. De asemenea, codul distinge intre obligatii civile perfecte si obligatii civile imperfecte.

Obl civile perfecte – primesc o sanctiune

Obl civile imperfecte – nu primesc sanctiune directa, insa daca debitorul executa de buna voie obligatia nu mai poate cere restituirea (ex: un drept de creanta este prescris extinctiv, creditorul nu mai poate cere executarea obligatiei rezulta ca intr-un contract de imprumut in bani, dupa 3 ani de la data la care imprumutul era scadent, imprumutatorul nu mai poate cere restituirea banilor intrucat dreptul s-a prescir, daca insa imprumutatul, dupa implinirea termenului, de buna voie, restituie banii, nu mai poate cere restituirea acestuia => o obligatie civila imperfecta).

Se face distinctie intre obligatia de rezultat si obligatia pe mijloace, obl de rezultat fiind de ex „obligatia rezultata din contractul de transport”, obligatia de mijloace fiind de ex „obligatia medicului/avocatului de a depunde toate diligentele (mijloacele) in vederea salvarii bolnavului/castigarii procesului.

Daca pentru primul caz, neatingerea rezultatului atrage o sanctiune conform raspunderii contractuale – plata unor daune interese, in cazul al doilea nu atrage nicio sanctiune.

NCC consacra asa numita TEORIE MONISTA, propunand o abordare in mod unitar in raportul obligational, se renunta la diviziunea traditionala in raporturi civile si comerciale, ceea ce se reflecta in materia teoriei generale a contractului si a contractelor speciale. La contractele speciale, Codul reglementeaza o serie de contracte ce erau continute in codul comercial sau legi comerciale speciale (ex: contractul bancar, contract de asigurare).

Regimul juridic general al contractului

Reforma adusa de NCC are in vedere consacrarea in – teminis a principiului libertatii contractuale, nuantand si asupra limitelor exercitarii acesteia. Se consolideaza libertatea contractuala de pilda, cat priveste regimul juridic al nulitatii, fata de reglementarea anterioara, nulitatea relativa -> regula, nulitatea absoluta ->exceptia, un alt indicator este reglementarea nulitatii amiabile, in vechiul Cod Civil, nulitatea era declarata DOAR de instanta, acum partile pot declara prin simpla manifestare de vointa nulitatea.

Inainte de a cerceta efectele unui contract, intr-o speta trebuie analizate conditiile de valabilitate ale contractului (capacitatea, consimtamantul, obiectul, cauza, forma).

Capacitatea este data de legiuitor, sanctiunea neindeplinirii conditiei este nulitatea absoluta.

Consimtamantul este exprimat cu discernamant, cu intentia de a se obliga, sa fie exteriorizat si neviciat. Vicii de consimtamant ->NCC inoveaza syb aspectul erorii dispunand ca pentru orice caz de eroare, sanctiunea este nulitatea relativa. Dolul – reglementat in NCC este dolul prin reticenta. Violenta – nu exista element de noutate, insa in cazul leziunii, NCC prevede ca disproportia vadita intre contraprestatii, fara nicio ... atrage nulitatea contractului, spre deosebire de vechiul cod, unde leziunea putea fi invocata doar daca actul era incheiat de un minor si actul era de administrare.

Deci in prezenta NCC, chiar un act de dispozitie (vanzarea) poate fi anulat pentru leziune, adica, atunci cand s-a platit un pret vadit disproportionat fata de valoarea reala a bunului.

Cauza – pastrata in economia codului, fiind una din conditiile de valabilitate ale actului juridic. Nu a fost urmata de conceptia dreptului anglo-saxon in care teoria cauzei nu se regaseste, in dreptul respectiv operandu-se cu notiunea de consideration, relevanta fiind exteriorizarea vointei, iar nu motivul determinant ce a condus la incheierea actului. Reglementarea cauzei ca si conditie de valabilitate al oricariu act juridic are o importanta fundamentala, ea ramanand regula, exceptia fiind de stricta interpretare si aplicare, astfel in NCC se gasesc reglementate o serie de acte juridice abstracte sau acauzale: garantiile independente carora nu este necesar a se cerceta cauza.

NCC ofera o reglementare speciala etapelor pre-contractuale statuand asupra promisiunii unilaterale, pactului de preferinta asupra etapei ofertei si acceptarii acesteia. Cat priveste oferta si acceptarea se transeaza disputa relativa la momentul incheierii contractului agreandu-se de NCC ..., adica contractul se considera a fi incheiat in momentul si locul in care acceptarea ajunge la ofertant, indiferent daca acesta a cunoscut sau nu.

EFECTELE CONTRACTULUI

Producerea efectelor este guvernata de o serie de principii:

1) Pacta sunt servanda (contractul este legea partilor) rezulta ca numai partile sunt tinute de acel contract si indiferent de modificarea contextului general de derulare a contractului, partile vor fi tinute sa-si execute obligatiile.

Exceptie: Rebus sixtantibus => se structureaza in teoria impreviziunii, aceasta nu isi gaseste aplicare in multe sisteme legislative. Rebus sixtantibus, in contracte, a gasit aplicabilitate dupa primul razboi mondial, cand inflatia galopanta a determinat instantele sa pronunte hotarari prin

care partile nu mai erau tinute sa execute obligatiile din contractele incheiate inainte de razboi (ex: imprumut in bani sau inchirieri) unde imprumuturile sau chiriile erau stabilite inainte de razboi intr-un cuantum, insa in cond. inflatiei, asemenea contracte devenisera excesiv de oneroase pentru debitori. Aplicand exceptia, instantele au modificat contractele sub aspectul cuantumului.

NCC consacra interminis dispunand ca instantele de judecata pot modifica sau face sa inceteze contractul daca executarea acestuia a devenit excesiv de oneroase datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligatia debitorului la executarea obligatiilor. Impreviziunea isi poate gasi in conditiile actuale o larga aplicabilitate.

Conform NCC modificarea sau incetarea unui contract o poate face doar instanta, codul aratand procedura ce trebuie urmata, preliminar debitorul trebuie sa incerce intr-un termen rezonabil si cu buna credinta negocierea achitarii rezonabile a contractului. Dupa procedura preliminara poate cere instantei modificarea sau incetarea contractului.

Codul pune o conditie: debitorul sa nu-si fi asumat prin contract riscul schimbarii imprejurarilor. Daca creditorul ar avea interes sa modifice sau sa inceteze contractul pe motiv de impreziviune, caci codul face referire doar la debitor. Fata cu tacerea legii si creditorul ar putea invoca impreviziunea, acesra fiind un principiu de drept.

Alt principiu ce guverneaza efectele oricarui contract este principiul relativitatii efectelor contractelor (res inter alias acta, allis neque nocere, neque prodesse et podes = un contract idi produce efecte doar intre partile contractante).

Printr-un contract, partile nu pot sa acorde drepturi si/sau sa oblige alte persoane.

Exista exceptii de la acest principiu; se pot acorda drepturi unui tert sub conditii acceptarii de catre tert , oricum ar fi, drepturile intra in patrimoniul tertului de la momentul stipularii de catre co-contractant, insa va fi un drept conditional. Principiul relativitatii nu se confunda cu principiul opozabilitatii (tertii sunt obligati sa respecte contractul, ca si cum ar respecta legea).

Reale exceptii pe latura activa:

1)stipulatia pentru altul

2)acte diverse

Stipulatia pentru altul este o conventie cu diverse aplicatii practice. Ex: conventia de asociatie in care stipulantul il obliga pe promitent sa presteze un serviciu unui tert ce nu este parte in contract; contractul de expeditie (un colet ttimis prin posta).

Principiul opozabilitatii cu exceptia: simulatia.

In cazul simulatiei sunt prezente 2 contracte: unul public dar mincinos, si unul secret dar real.

Avand 2 contracte, se pune problema de a sti care isi produce efectele intre parti si care fata de terti. Tertii pot avea interes sa le fie opozabil contractul public/secret, ambele parti contractante pot avea creditori proprii din alte contracte si/sau mosteniri, astfle pot aparea conflicte intre terti, unii au interes asupra contractului public, altii asupra contractului secret. Ca sa putem vedea ce contract va ramane, explicitam formele simulatiei (minciuna).

Simulatia poate fi sub forma:

1)actului fictiv, cand partile declara ca au incheiat un act, iar actul nu exista. (ex: o persoana incheie un contract de vanzare-cumparare care de fapt nu are loc pentru a se sustrage de la executare silita)

2)deghizarea totala, cand partile declara ca incheie un contract, dar defapt incheie un alt contract. (ex: un contract de vanzare-cumparare, dar de fapt este donatie)

3)deghizarea partiala, cand se simuleaza pe un element al contractului (ex: la contractul de vanzare-cumparare se pune un pret mai mic imobilului)

4)prin interpunere de persoane.

Proba simulatiei. Simulatia este un fapt juridic si nu un act juridic. Proba se poate face cu orice mijloace de proba, inclusiv proba cu martori si prezumtia.

Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice. In orice contract sinalagmatic, partile au atat drepturi cat si obligatii (contractul de vanzare-cumparare). Drepturile si obligatiile sunt interdependente si reciproce de unde rezulta ce neexecutarea sau executarea partiala genereaza dreptul celeilalte parti de a nu executa nici ea obligatiile ce-i revin. Neexecutarea sau executarea partiala poate fi determinata de una din parti sau de o cauza de forta majora. In prima situatie se pune problema exceptiei de neexecutare sau de reziliere a contractului, iar in situatia a doua se pune problema suportarii riscului contractului.

Exceptia de neexecutare a contractului este o exceptie de fond nu de procedura si opereaza atunci cand una din partile contractului sinalagmatic care isi declara disponibilitatea de a executa obligatia care ii revine , iar cealalta parte refuza executarea propriei obligatii. Exceptia de neexecutare nu are caracter judiciar, in sensul ca poate fi opusa chiar de parte fara a fi necesara interventia instantei. Daca exista un proces pe rolul instantei, judecatorul poate lua act de opunerea exceptiei consemnand-o intr-o incheiere. Exceptia de neexecutare are caracter personal si nu caracter real, de unde rezulta ca nu se confunda cu dreptul de retentie, acesta fiind un drept real, asimiliat unei garantii reale imperfecte, imperfectiunea fiind data de faptul ca, spre deosebire de o garantie reala perfecta (ipoteca, gaj) care are atributul urmaririi, dreptul de retentie nu are decat atributul preferintei. Ex: in cazul in care intr-un raport juridic de

reprezentare avocatiala in situatia in care clientul nu isi executa obligatia de plata a onorariului, avocatul nu are dreptul de retentie asupra actelor aduse de client ca probatoriu, insa el ii poate opune clientului exceptia de neexecutare, constand in refuzul de a se prezenta la un termen de judecata pentru a sustine cauza clientului.

Rezilierea si rezolutiunea contractelor

Rezolutiunea intervine in cazul contractelor cu executare dintr-o data (ex: contractul de vanzare cumparare), iar rezilierea in cazul contractului cu executare imediata (ex: contract de locatiune).

Poate avea un caracter conventional sau judiciar. Conform NCC, spre deosebire de vechiul Cod Civil, rezolutiunea are caracter conventional. Rezolutiunea intervine in situatia cand una din parti isi executa obligatia, iar cealalta parte refuza sa-si execute obligatia, astfel creditorul are dreptul de optiune si anume sa activeze conditia raspunderii contractuale si sa introduca o actiune in executarea contractului, trebuind sa dovedeasca existenta unui prejudiciu, unei fapte ilicite, unui raport de cauzalitate, vinovatie, 4 conditii fundamentale, precum si o a 5-a conditie si anume inexistenta unei clauze de neraspundere. Rezolutiunea poate opera fara interventia instantei. In cadrul rezolutiunii pot fi activate, daca exista in contract, asa-numitele pacte comsiorii => clauze care in cazul unei actiuni in justitie accelereaza pronuntarea unei hotarari de desfiintare a contractului. Pot fi de 4 graduri:

1)pactul comisoriu de gradul I indrituieste instanta sa pronunte rezolutiunea daca constata indeplinirea conditiilor;

2)pactul comisoriu de gradul II stipuleaza clauza conform cu care instanta nu mai poate acorda termen de gratie;

3)pactul comisoriu de gradul III – stipuleaza clauza conform cu care entru a se pronunta rezolutiunea nu mai este necesara punerea in intarziere;

4)pactul comisoriu de gradul IV - stipuleaza clauza conform cu care instantele nu se pot pronunta asupra oportunitatilor.

Efectul rezolutiunii: desfiintarea contractului si repunerea partilor in situatia anterioara. In cazul in care avem un contract cu executare succesiva, rezolutiunea opereaza doar pentru viitor, nu si pentru trecut.

Rezolutiunea se asemana cu nulitatea, insa daca in cazul nulitatii contractul se considera ca fiind inexistent, constractul este valabil, dar desfintarea lui opereaza ca efect al neexecuarrii oblig. a uneia din parti. In cazul nulitatii functioneaza principiile cunoscute.

Riscurile contractului. Daca in cele doua cazuri anterioare, neexecutarea este imputabila partilor, in cazul riscului, neexecutarea este generata de un caz fortuit sau forta majora.

In materie contractuala, forta majora intotdeauna exonereaza de obligatii, iar in cazul fortuit, doar daca partile stipuleaza. In materie delictuala, in unele cazuri amandoua exonereaza de obligatii, iar in alte cazuri doar forta majora.

Riscul contractului in materie contractuala este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat. In materia contractelor translative de proprietate, inainte de NCC, riscul contractului era suportat de proprietar, idee exprimata prin sintagma „res perit don”. Si in contractele translative de proprietate se aplica regula :”riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat”. O dispozitie tranzitorie din NCC prevede ca regula res perit don contractelor incheiate inainte de acesta.

In momentul in care partile incheie raportul juridic obligational, la momentul nasterii acestiua, ele au reprezentarea producerii efectelor adica au reprezentarea drepturilor subiective si a obligatiilor continute de raportul juridic in cauza. De asemenea au reprezentarea ca respectivele drepturi si obligatii si le vor exercita repsectiv le vor executa de buna voie. Este posibil insa, ca la nasterea acestui raport obligational, sau pe parcursul existentei acestuia, una ori toate partile raportului sa aiba o reprezentare defectuoasă în ceea ce priveşte executarea propriilor obligatii. Este posibil ca pe parcursul raportului obligational sa apara diverse cause exterioare care sa nu corespundă asupra a ceea ce partile au vrut la momentul nasterii acestuia. Daca raportul juridic obligational traieste in mod sanatos, adica asa cum partile s-au inteles de la inceput, executarea obligatiilor va fi una naturala fara sa fie nevoie de interventia unui terţ, instant judecatoreasca sau arbitrala, care sa aplice santiunea neexecutarii obligatiilor partilor acelui raport. In acest caz se numeste ca partile au facut plata. In cea dea doua situatie in care, fie la inceput, fie pe parcursul existentei raportului obligational, existA respective parte incidente determinate de catre insasi partile ori de catre o cause exterioara, este necesara interventia instantei pentru a face in asa fel incat obligatiile partilor sa fie executate asa cum ele s-au inteles de la inceput. In materia civila functioneaza principiul fundamental potrivit caruia partile au dreptul de a face in asa fel incat sa aleaga in primul rand daca se va aplica o sanctiune, iar in al doilea rand, daca acea sancţiune va fi de o natură ori alta. Prin urmare, relativ la dreptul substantial pe care partile si l-au creat la momentul nasterii raportului obligational functioneaza principiul fundamental al disponibilitatii. Oricum ar fi, in caz de renuntare la dreptul subiectiv, aceasta renuntare trebuie sa fie intotdeauna expresa, caci renuntarile la un drept nu se prezumă.

Etapele in care se ajunge la crearea echilibrului pe care partile, respective legea, le-au avut ca reprezentare în momentul nasterii raportului obligaţional se concretizează din punct de vedere procedural în doua mari etape: etapa dezbaterilor care se finalizează cu pronunţarea de către instanţa a unei hotarari judecatoresti ori arbitrale definitive. Cea de-a doua etapa este cea a executarii silite. Trebuie retinut faptul ca in ambele etape, in materie civilă functioneaza

acelasi principiul, anume al disponibilitatii; partile putand face in asa fel incat raportul juridic obligational dedus judecatii sa se stinga si aceasta poate avea loc in 3 modalitati: renuntarea creditorului la dreptul sau, executarea obligatiei de catre debitor ori incetarea raportului prin modificarea fie in faza judecatii, fie in faza executarii silite a raportului juridic obligational născut anterior interventiei instantei.

Fie ca este vorba despre o executare naturala, adica fara interventia instantei, fie ca este vorba de o executare silita, legea impune anumite reguli, respectiv mai ales in ce priveste prima modalitate, solutii pe care partile le pot adopta in cazul in care raportul obligational s-a desfasurat altfel decat partile au inteles la inceput. De exemplu, cat priveste executarea naturala a obligatiilor, Codul Civil (noul si vechiul) reglementeaza asa-numita imputatie a platii care are loc in situatia in care intre doua sau mai multe parti exista o multitudine de raportul obligationale, ceea ce se intampla mai alea in materie comerciala. Astfel, daca un debitor are mai multe datorii, sa presupunem in banca, fata de creditorul sau, neputand achita decat o parte dintre ele se pune problema imputatiei partii si daca partile vor amiabil sa impute Codul Civil arata regulile imputatiilor. Astfel, daca totalul debitului este 100.000 RON, rezultat din doua debite din care unul de 60.000 iar celalalt de 40.000 RON, primul fiind garantat de debitor cu o ipoteca, iar cel de-al doilea chirografar, Codul Civil arate regulile imputatiei. Daca partile nu vor decide care datorie se va stinge prima, debitorul ne avand la dispozitie decat 70.000 RON, Codul Civil arata ca se va imputa mai intai asupra datoriei mai oneroase, adica in speta, asupra datoriei garantate. Prin urmare din 70.000 se va stinge datoria de 60.000 iar restul vor stinge proparte datoria de 40.000 RON. Prin urmare, iata, o norma subiectiva continuta de lege care vine in sprijinul partilor in a regal disfunctionalitatea raportului obligationale aparuta pe parcursul derularii acestuia. Evident ca regulile imputatiei partilor, ar putea fi aplicate decatre instante atunci cand executarea nu se mai face natural, ci se face silit (prin interventia instantei).

Executarea pe cale litigioasa a obligatiilor se face in natura ca regula, iar ca exceptie, atunci cand obiectul obligatiilor nu mai poate fi executat in natura, executarea se face prin echivalent. In cea de-a doua situatie, se face vorbire

despre asa numita substituire pe cale judecatoreasca a vointei partilor initiale cu o alta vointa impusa de catre instant. Se face distinctive de asemenea intre felul obligatiei ce se executa silit. Distinctia este ca la executarea silita in natura, daca la obligatiile de a da, acestea pot fi executate in toate cazurile , cat priveste obligatiile de a face, nu intotdeauna creditorul are interesul ca acestea sa fie executate in natura, de exemplu obligatia unui artist de executa o lucrare; in acest caz daca artistul nu o executa, mai degraba executorul ar alege executarea prin echivalent.

Daca executarea silita in natura nu mai este posibila, executarea obligatiei se va face prin echivalent. Pentru a se executa silit o obligaţie trebuiesc indeplinite cumulativ 4 conditii fundamentale:

1) Sa existe un prejudiciu

2) Sa existe o fapta ilicita

3) Un raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu

4) Vinovatia

Cele 4 conditii sunt comune indiferent de izvorul raportului juridic obligational. Cand izvorul raportului obligational este contractul, pe langa cele 4 conditii enumerate, mai este necesar a se indeplini inca 2, anume punerea in intarziere a debitorului si inexistenta unei clauze de neraspundere. Evident ca, primele 2 conditii generale, prejudiciul si fapta ilicita, vor avea un continut specific dat de natura izvorului raportului obligational. Prin urmare, preliminar angajarii raspunderii este necesar a se stabili izvorul care a dat nastere obligatiei la dezdaunare. Cat priveste conditiile raspunderii contractuale, prejudiciul evident consta in ceea ce creditorul din raportul contractual ar fi trebuit sa primeasca de la debitorul sau. Fapta ilicita consta in neexecutare sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor de catre una din parti.

O distinctie fundamental exista intre raspunderea delictuala si cea contractuala, si anume o distinctie in planul probelor. In materie delictuala, culpa trebuie dovedita de catre creditor, pe cand in materie contractuala, dovedindu-se

existent prejudiciului si a faptei ilicite, culpa este prezumata, regula “omus probandi incubid actori” aplicandu-se de asta data debitorului (cel ce afirma ceva in fata judecatii, trebuie sa dovedeasca), adica debitorul trebuie sa dovedeasca o cauza exoneratoare de raspundere adica cum ca nu este vinovat.

Cauzele care exclude vinovatia:

1) Culpa creditorului

2) Cazul fortuit

3) Forta majora

Punerea in intarziere dă asa numita exigibilitate a creantei sub aspectul daunelor moratoria cand e vorba de obligatii banesti, a daunelor compensatorii si moratorii cand e vorba de obligatii care nu au ca obiect banii. Punerea in intarziere face sa curga dobanda.Punerea in intarziere ia forma unei notificari prin executor judecatoresc prin cerere de chemare in judecata, iar … chiar o notificare private. O creanta trebuie sa fie certa, lichida (determinata), exigibila, determinabila(cuantificabila), sa nu fie discutabila din punct de vedere juridic.

Sa nu existe o clauza de neraspundere. In contract poate fi pusa clauza potrivit careia, nu raspund daca nu e culpa mea, sau daca e culpa mea sa existe neglijenta. Clauza este nula de drept (clauza conditie pur potestativa).

Este posibil sa pui o clauza in contract prin care sa precizezi ca atat cazul fortuit cat si forta majora sunt suportate de creditor.

Un creditor prevazator si logic cu sine insusi, la nasterea raportului juridic obligational, isi va asigura creanta sa cerandu-i debitorului ca el sau un tert sa aduca un bun mobil sau imobil care in caz de neexecutare a obligatiei principale sa poata fi executata. De asemenea, creditorul poate sa-i ceara debitorului ca una sau mai multe persoane sa se oblige alaturi de debitorul principal cu intreg patrimoniul. In prima situatie se numeste ca debitorul constituie o garantie reala iar in cea de-a doua o garantie personala. Sunt insa si situatii in care creanta nu este insotita de o garantie. Creditorii ce nu beneficiaza de garantii, numindu-se creditori chirografari. Ei au o pozitie inferioara fata cu creditorii garantati in

intelesul ca in caz de urmarire ei trebuie sa astepte ca mai intai creditorii garantati sa-si indestuleze creanta si numai dupa aceea isi vor indestula si ei creanta lor din ceea ce ramane dupa executarea bunurilor imobile si/sau mobile constituite ca garantii reale.

Cu toate ca pozitia creditorilor chirografari este una slaba raportata la creditorii garantati, ei beneficiaza totusi de diferite mijloace prin care isi pot proteja creanta. Se face vorbire astfel despre drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului sau. Unele dintre aceste mijloace sunt apartinatoare dreptului substantial, iar altele dreptului procesual. Toate au ca scop conservarea patrimoniului debitorului numindu-se masuri conservatorii. Apartin dreptului procesual fiind reglementate de Codul de procedura Civila asa-numitele masuri asiguratorii. Avand o creanţă si observand ca exista pericolul ca debitorul sa incheie acte de dispozitie asupra bunurilor din patrimoniul sau ce ar putea fi executate de catre creditor, acesta poate solicita instantei de judecata sa pronunte o hotarare prin care sa se instituie sechestrul asigurator asupra bunurilor debitorului si/sau o poprire a asiguratorului. Tot o masura de conservare este si asigurarea dovezilor (probelor). Deasemenea, creditorul, in numele si pe contul debitorului poate solicita indeplinirea unor formalitati legate de publicitate si de informare in asa fel incat daca, de pilda, debitorul dobandeste un bun, insa omite efectuarea publicitatii dobandirii in cartea funciara existand astfel pericolul imposibilitatii de executare de catre creditorul chirografar, creditorul poate cere el judecatorului delegat la Cartea Funciara sa efectueze intabularea acelui imobil pe numele debitorului. Creditorii chirografari au deasemenea la indemana, pentru a desfiinta actele juridice pe care le considera ca fiind prejudiciabile lor, actiunea in simulatie. In fine, apartin dreptului substantial doua importante actiuni pe care legiuitorul le pune la indemana creditorilor chirografari in vederea protejarii creantei lor. Aceste doua actiuni au ca fundament doua categorii de atitudini ale debitorului. Prima dintre ele vizeaza neglijenta creditorului, iar cea de-a doua frauda pe care acesta o comite dinpreuna cu un terţ. In prima situatie creditorul chirografar poate introduce o actiune la instanta de judecata, actiune care se numeste oblica sau indirecta ori subrogatorie. Se numeste subrogatorie intrucat creditorul chirografar se subroga

in drepturile debitorului. O astfel de actiune nu poate fi inadmisibila pe considerentul ca creditorul nu are interes, caci interesul consta tocmai in creanta pe care el o are impotriva debitorului. Practica judiciara a statuat astfel ca este admisibila actiunea prin care creditorul dintr-un contract de imprumut in bani introduce o actiune in raspundere civila delictuala, recuperand astfel prejudiciul pe care debitorul sau l-a suferit ca urmare a unei fapte ilicite. Creditorul chirografar, intr-o actiune oblica, nu dobandeste o pozitie privilegiata fata cu ceilalti creditori chirografari. S-a statuat astfel in practica judiciara ca creditorul care introduce o actiune in revendicarea unui bun imobil care era in pericol a se pierde prin uzucapiune de catre debitorul sau nu va putea invoca in fata celorlalti creditori chirografari decat un drept real de preferinta, relativ la cheltuielile de judecata, nu insa si un drept real ipotecar. Prin urmare, in urma obtinerii unei hotarari judecatoresti favorabile debitorului sau, bunul astfel dobandit in patrimoniul debitoriul va servi in mod egal satisfacerii tuturor creantelor chirografare. Creditorul ce introduce o actiune oblica trebuie sa mai faca dovada pentru ca actiunea sa-i fie admisa a certitudinii lichiditatii si exigibilitatii creantei sale. De principiu este ca nu are importanta natura juridica a creantei pe care creditorul o are fata cu debitorul sau. Cu toate acestea nu va fi admisibila actiunea oblica pentru satisfacerea unor creante ale debitorului daca aceste creante au o natura strict personala; de pilda, nu este admisibila actiunea prin care debitorul are putea sa-si apropie pensia de intretinere, caci aceasta are o natura strict persoanala. La fel actiunile in stare civila.

Actiunea pauliana sau revocatorie. Sunt foarte multe situatii in care debitorii, observand pericolul unor executari silite, incheie acte juridice ... prin coniventa cu terti, cu intentia vadita ca creditorii pe care ii are (cei chirografari) la momentul executarii silite sa gaseasca patrimoniul golit de elemente active. Astfel se numeste ca debitorul comite o frauda pauliana. Este ca si in cazul simulatiei o minciuna. Se deosebeste insa frauda pauliana de simulatie prin elementul intentional prin participarea vadita a tertului la frauda si mai ales prin anterioritatea creantei pe care titularul actiunii pauliene (creditor chirografar) o are fata cu creanta nou nascuta a tertului debitor al creditorului. Creditorul chirografar care constat incheierea unor astfel de acte, le poate desfiinta prin

intermediul acestei actiuni. Desfiintand actul juridic fraudulos aceasta desfiintare ii profita insa numai lui, nu si celorlalti creditori chirografari. Terţul participant la frauda nu va fi astfel obligat sa restituie in integrum debitorului pentru a-l satisface pe toti creditorii chirografari, ci sa restituie doar partea de credit pe care titularul actiunii pauliene o are fata cu debitorul. Prin urmare actiunea pauliana nu este o actiune in nulitate caci daca ar fi o actiune in nulitate, intregul bun instrainat de debitor s-ar intoare in patrimoniul sau. Ea este doar o actiune in inopozabilitate; adica actul fraudulos ii este inopozabil creditorului chirografar titular al actiunii pauliene.

Este importat a se distinge la momentul introducerii actiunii intre frauda si iliceitate; introducand o actiune in nulitate pe motiv de cauza ilicita, creditorul chirografar va trebui sa produca mijloace de proba, in principal inscrisuri. In cazul actiunii pauliene, fapta fiind un fapt juridic, ea poate fi dovedita cu orice mijloc de proba inclusiv martori si prezumtii. O alta deosebire este aceea ca in cazul nulitatii debitorul nu poate pastra bunul oferind altceva in schimb, pe cand in cazul actiunii pauliene, tertul dobanditor al bunului poate arata instantei si sa produca dovada ca-i ofera creditorului o suma de bani echivalent al bunului astfel dobandit. Instanta nu se poate opune chiar daca creditorul nu ar fi de acord, caci finalmente pe el nu il intereseaza sau nu ar trebui sa il intereseze bunul privit individual ci doar contravaloarea acestuia. Este adevarat ca in caz de executare silita creditorul poate adjudeca in contul sau bunul vandut silit, dar asta nu inseamna ca aceasta ar fi de natura ca exceptia pe care creditorul titular al actiunii pauliene i-ar opune tertului ce-i ofera altceva in schimb creditorul decat bunul dobandit ar fi de natura sa-l oblige pe judecator sa adminta o asemenea exceptie.

Spre deosebire de actiunea oblica, in cazul actiunii pauliene, cat priveste creanta, creditorul titular al actiunii nu trebuie sa faca decat dovada certitudinii, adica, creanta sa să nu fie discutabila din pucnt de vedere juridic. Nu se cere conditia lichiditatii si nici aceea a exigibilitatii. Totodata, nu se cere a se dovedi ca incheind actul fraudulos, s-ar fi produs un prejudiciu direct al creditorului titular al actiunii, suficient fiind sa se dovedeasca doar cresterea starii de insolvabilitate a debitorului, adica, cum ca instrainand bunul valoarea activului patrimonial al debitorului a scazut simtitor punand astfel in pericol satisfacerea creantei. Nu este

neaparat ca debitorul sa fie declarat falit. Intre insolventa si insolvabilitate existand diferente in intelesul ca insolventa inseamna imposibilitatea debitorului de a mai face fata platilor, pe cand insolvabilitatea care intradevar genereaza insolventa, nu inseamna decat ca pasivul intrece activul.

Creditorul titular al actiunii trebuie sa mai dovedeasca reaua credinta debitorului si a tertului deopotriva, caci daca nu face dovada participarii tertului la frauda, actiunea sa va fi respinsa. Dovada se face prin orice mijloc de proba.

Transmisiunea obligatiilor

Pe parcursul infiintarii unui raport obligational, partile pot decide schimbarea unuia sau mai multor elemente ale raportului juridic in cauza. Aceasta schimbare poate avea loc prin incetarea vechiului raport si incheierea in acelasi timp a unui nou raport obligational caz in care se numeste ca raportul obligational se transforma sau schimbarea poate avea loc continuandu-se vechiul raport obligational, insa intr-o alta forma.

Este important a se califica daca raportul este transmis sau transformat; daca opereaza o transformare aceasta inseamna ca daca de pilda vechiul raport era insotit de garantii acestea se sting, iar noul raport obligational va fi unul nepurtator de garantii.

Modurile de transformare a obligatiilor sunt novatia si delegatia, iar modurile de transmisiune a obligatiilor sunt cesiunea de creanta, subroganta personala, cesiunea de datorie si cesiunea de contracte.

Novatia poate avea loc prin schimbarea obiectului obligatiilor, poate avea loc prin schimbarea creditorului. La fel in cazul cesiunii de creanta se schimba creditorul, cedentul instraineaza creanta sa cesionarului, debitorul numidu-se debitor cedat. Se deosebeste insa cesiunea de creanta de novatia prin schimbare de creditor, la fel cesiunea de datorie se deosebeste de novatia prin schimbare

de debitor. Data fiind natura juridica diferita a celor doua operatiuni si formalitatile de publicitate difera. In cazul transformarii necerandu-se de catre lege formalitati de publicitate, nici pentru validitate, nici pentru opozabilitate. In cazul transmisiunii obligatiilor, pentru opozabilitatea pentru terti, legiuitorul cere inscrierea cesiunilor de creante de datorie si de contracte in Arhiva de garantii reale imobiliare.

Inainte de adoptarea Noului Cod Civil, cesiunea de datorie si cesiunea contractului nu aveau o reglementare expresa, fiind insa recunoscute ca valabile de catre doctrina si practica.

Cesiunea de datorie si cesiunea contractului apar ca fiind foarte utile in practica. De pilda, Fondul de Comerţ, definit ca fiind ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si incorporale aflate in patrimoniul unei societati comerciale, inainte de adoptarea Noului Cod Civil se statuase in practica ca poate fi cedat cat priveste latura activa sub forma cesiunii de creanta, iar cat priveste latura pasiva, sub forma novatiei prin schimbare de debitor. Avand reglementata cesiunea de datorii si cesiunea contractului, actualmente cedarea Fondului de comert se poate realiza integral sub forma cesiunii de contract, iar partial imbinand regulile cesiunii de creanta cu cele ale cesiunii de datorii.