STANDARDUL INTERNAȚIONAL DE AUDIT 500

PROBE DE AUDIT

Introducere Domeniul de aplicare al prezentului ISA

1. Prezentul Standard Internațional de Audit (ISA) explică ceea ce constituie probe de audit într-un audit al situațiilor financiare, și tratează responsabilitatea auditorului de a concepe și desfășura proceduri de audit pentru a obține suficiente probe de audit adecvate pentru a putea ajunge la concluzii rezonabile pe care să își bazeze opinia auditorului.

2. Prezentul ISA este aplicabil tuturor probelor de audit obținute pe parcursul unui audit. Alte ISA-uri tratează aspecte specifice ale auditului (de exemplu, ISA 3151), probele de audit care urmează a fi obținute în raport cu un element specific (de exemplu, ISA 5702), procedurile specifice de obținere a probelor de audit (de exemplu, ISA 5203), și evaluarea măsurii în care au fost obținute suficiente probe de audit adecvate (ISA 2004 și ISA 3305).

Data intrării în vigoare 3. Prezentul ISA se aplică pentru auditurile situațiilor financiare pentru perioadele cu începere de la

sau ulterior datei de 15 decembrie 2009. Obiectiv

4. Obiectivul auditorului este de a concepe și desfășura proceduri de audit astfel încât să îi permită auditorului să obțină suficiente probe de audit adecvate pentru a putea ajunge la concluzii rezonabile pe care să își bazeze opinia auditorului.

Definiții 5. În contextul ISA-urilor, următorii termini au semnificațiile atribuite mai jos:

(a) Înregistrări contabile – Înregistrările contabile inițiale și documentele justificative, precum verificări și înregistrări ale transferurilor electronice de fonduri; facturi; contracte; registrul jurnal și jurnale adiacente; înregistrările în jurnal și alte ajustări ale situațiilor financiare care nu sunt reflectate în înregistrările în jurnal; și înregistrări precum documentele de lucru și foile de calcul care justifică alocările costurilor, calculele, reconcilierile și prezentările. (b) Grad de adecvare (al probelor de audit) – Măsura calității probelor de audit; mai precis, relevanța și credibilitatea acestora în justificarea concluziilor pe care se bazează opinia auditorului. (c) Probe de audit – Informațiile utilizate de auditor pentru emiterea de concluzii pe care se bazează opinia auditorului. Probele de audit includ atât informațiile cuprinse în înregistrările contabile pe care se bazează situațiile financiare, cât și alte informații. (d) Expert din partea conducerii – O persoană sau o organizație care deține experiență într-un domeniu altul decât contabilitate sau audit, a cărui activitate în acel domeniu este utilizată de entitate pentru a asista entitatea în întocmirea situațiilor financiare. (e) Suficiența (probelor de audit) – Măsura cantității probelor de audit. Cantitatea probelor de audit necesare este afectată de evaluarea de către auditor a riscurilor de denaturare semnificativă și de asemenea, de calitatea acestor probe de audit.

Cerințe Suficiente probe de audit adecvate

6. Auditorul trebuie să stabilească și să desfășoare proceduri de audit care să fie adecvate circumstanțelor în scopul obținerii de probe de audit suficiente si adecvate. (a se vedea punctele A1-A25)

Informații de utilizat drept probe de audit 7. În conceperea și desfășurarea de proceduri de audit, auditorul trebuie să ia în considerare

relevanța și credibilitatea informațiilor de utilizat drept probe de audit. (a se vedea punctele A26-A33)

8. Dacă informațiile de utilizat drept probe de audit au fost întocmite utilizând activitatea unui expert din partea conducerii, auditorul trebuie, în măsura necesității, ținând cont de importanța activității acelui expert în scopuri de audit: (a se vedea punctele A34-A36)

(a) Să evalueze competența, abilitățile și obiectivitatea acelui expert; (a se vedea punctele A37-A43) (b) Să obțină înțelegerea activității acelui expert; și (a se vedea punctele A44-A47) (c) Să evalueze gradul de adecvare al activității acelui expert drept probă de audit pentru afirmația relevantă. (a se vedea punctul A48)

9. Atunci când utilizează informații generate de către entitate, auditorul trebuie să evalueze dacă informațiile sunt suficient de credibile pentru scopurile auditorului, inclusiv, dacă sunt necesare în următoarele circumstanțe:

(a) Obținerea de probe de audit cu privire la corectitudinea și exhaustivitatea informațiilor; și (a se vedea punctele A49-A50) (b) Evaluarea măsurii în care informațiile sunt suficient de precise și detaliate pentru scopurile auditorului. (a se vedea punctul A51) Selectarea elementelor de testat pentru obținerea de probe de audit

10. În conceperea testelor controalelor și testelor de detaliu, auditorul trebuie să determine mijloacele de selectare a elementelor de testare care sunt eficace pentru a îndeplini scopurile procedurii de audit. (a se vedea punctele A52-A56)

Inconsecvența sau îndoieli cu privire la credibilitatea probelor de audit 11. Dacă:

(a) probele de audit obținute dintr-o sursă sunt inconsecvente cu cele obținute din altă sursă; sau (b) auditorul are îndoieli cu privire la credibilitatea informațiilor de utilizat drept probe de audit,

auditorul trebuie să determine ce modificări sau adăugiri sunt necesare a fi aduse procedurilor de audit pentru a rezolva acest aspect și trebuie să ia în considerare efectul acelui aspect, dacă există, asupra altor aspecte ale auditului. (a se vedea punctul A57)

***

Aplicare și alte materiale explicative Suficiente probe de audit adecvate (a se vedea punctul 6) A1. Probele de audit sunt necesare pentru a justifica opinia și raportul auditorului. Acestea sunt cumulative ca natură și sunt obținute, în principal, prin intermediul procedurilor de audit desfășurate pe parcursul auditului. Acestea pot, totuși, include de asemenea, informații obținute din alte surse precum din auditurile anterioare (cu condiția ca auditorul să fi determinat dacă au avut loc modificări de la data auditului anterior care pot afecta relevanța pentru auditul curent6) sau procedurile de control al calității ale unei firme pentru acceptarea sau continuarea relației cu clientul. În plus față de alte surse din interiorul sau din exteriorul entității, înregistrările contabile ale entității reprezintă o sursă importantă de probe de audit. De asemenea, informațiile care pot fi utilizate drept probe de audit pot să fi fost întocmite utilizând activitatea unui expert din partea conducerii. Probele de audit includ atât informații care justifică și completează afirmațiile conducerii, cât și orice informații care contrazic astfel de declarații. În plus, în anumite cazuri absența informațiilor (de exemplu, refuzul conducerii de a furniza declarația solicitată) este utilizată de către auditor, și în consecință, constituie de asemenea probe de audit.

A2. O mare parte din activitatea auditorului în formularea opiniei auditorului o constituie obținerea și evaluarea probelor de audit. Procedurile de audit în vederea obținerii de probe de audit pot include inspecția, observația, confirmarea, recalcularea, reefectuarea activității și proceduri analitice, deseori în anumite combinații, în plus față de interogare. Cu toate că interogarea poate furniza probe de audit importante, și poate genera chiar probe ale unei denaturări, doar interogarea nu furnizează suficiente probe de audit ale absenței unei denaturări semnificative la nivelul afirmațiilor, nici ale eficienței operaționale a controalelor.

A3. Așa cum se explică în ISA 2007, asigurarea rezonabilă este obținută atunci când auditorul a obținut suficiente probe de audit adecvate pentru a reduce riscul de audit (de ex., riscul ca

auditorul să exprime o opinie neadecvată atunci când situațiile financiare sunt denaturate semnificativ) la un nivel acceptabil de scăzut.

A4. Suficiența și gradul de adecvare al probelor de audit sunt interconectate. Suficiența este măsura cantității probelor de audit. Cantitatea probelor de audit necesare este afectată de evaluarea de către auditor a riscurilor de denaturare (cu cât sunt mai ridicate riscurile evaluate, cu atât vor fi solicitate mai multe probe de audit) și de asemenea, de calitatea acestor probe de audit (cu cât calitatea este mai ridicată, cu atât vor fi solicitate mai puține probe de audit). Obținerea de mai multe probe de audit, totuși, nu poate compensa calitatea slabă a acestora.

A5. Gradul de adecvare reprezintă măsura calității probelor de audit; mai precis, relevanța și credibilitatea sa în furnizarea de justificări pentru concluziile pe care este bazată opinia auditorului. Credibilitatea probelor este influențată de sursa și natura lor, și depinde de circumstanțele individuale în care sunt obținute.

A6. ISA 330 prevede ca auditorul să exprime o concluzie privind măsura în care au fost obținute suficiente probe de audit adecvate . Măsura în care au fost obținute suficiente probe de audit adecvate pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut, și deci care îi permit auditorului să ajungă la concluzii rezonabile pe care să bazeze opinia auditorului, este un aspect ce ține de raționamentul profesional. ISA 200 discută unele aspecte precum natura procedurilor de audit, plasarea în timp a raportării financiare, și echilibrul cost-beneficiu, care sunt factori relevanți atunci când auditorul își exercită raționamentul profesional cu privire la măsura în care au fost obținute suficiente probe de audit adecvate. Sursele probelor de audit

A7. Unele probe de audit sunt obținute prin efectuarea de proceduri de audit pentru testarea înregistrărilor contabile, de exemplu, prin intermediul analizei și revizuirii, reefectuarea procedurilor derulate în procesul de raportare financiară și reconcilierea tipurilor și aplicațiilor aferente ale aceleiași informații. Prin efectuarea de astfel de proceduri de audit, auditorul poate determina că înregistrările contabile sunt consecvente pe plan intern și se reconciliază cu situațiile financiare.

A8. De obicei se obține o mai mare asigurare prin probele de audit consecvente obținute din diferite surse sau de natură diferită decât din elementele probelor de audit luate în considerare individual. De exemplu, confirmarea informațiilor obținute dintr-o sursă independentă de entitate poate întări asigurarea pe care auditorul o obține din probele de audit care sunt generate intern, precum probele existente în cadrul înregistrărilor contabile, minutelor întâlnirilor sau declarațiilor conducerii.

A9. Informațiile din surse independente de entitate pe care auditorul le poate utiliza drept probe de audit pot include confirmări de la părți terțe, rapoarte ale analiștilor, și date comparabile cu privire la concurență (date de referință).

Proceduri de audit pentru obținerea de probe de audit A10. Așa cum prevede, și cum se explică mai detaliat în, ISA 315 și ISA 330, probele de audit în

vederea formulării de concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia auditorului sunt obținute prin desfășurarea de:

(a) Proceduri de evaluare a riscului; și (b) Proceduri de audit ulterioare, care cuprind: (i) Teste ale controalelor, atunci când acestea sunt prevăzute de ISA-uri sau când auditorul a ales să le efectueze; și (ii) Proceduri de fond, inclusiv teste de detaliu și proceduri de fond analitice.

A11. Procedurile de audit descrise la punctele A14-A25 de mai jos pot fi utilizate drept proceduri de evaluare a riscului, teste ale controalelor sau proceduri de fond, în funcție de contextul în care acestea sunt aplicate de auditor. Așa cum se explică în ISA 330, probele de audit obținute în urma auditurilor anterioare pot, în anumite circumstanțe, furniza probe de audit adecvate atunci când auditorul efectuează proceduri de audit pentru a stabili continuitatea relevanței acestora8.

A12. Natura și plasarea în timp a procedurilor de audit care urmează a fi utilizate pot fi afectate de faptul că unele dintre datele contabile sau alte informații pot fi disponibile doar în format electronic sau numai la anumite momente sau perioade de timp. De exemplu, documentele sursă, precum

comenzile de achiziții sau facturile, pot exista doar în format electronic atunci când entitatea utilizează comerțul electronic sau pot fi înlăturate în urma scanării, atunci când entitatea utilizează sisteme de procesare a imaginilor în vederea facilitării stocării și efectuării de trimiteri la acestea.

A13. Se poate ca anumite informații electronice să nu poată fi recuperate după o perioadă de timp specificată, de exemplu, dacă fișierele sunt modificate sau dacă nu există fișiere de back-up. În consecință, auditorul poate considera necesar, ca urmare a politicilor de păstrare a datelor unei entități, să solicite păstrarea anumitor informații în scopul efectuării de revizuiri sau să efectueze proceduri de audit, la un moment la care informațiile sunt disponibile.

Inspecția A14. Inspecția implică examinarea înregistrărilor sau a documentelor interne sau externe, în formă

tipărită, electronică sau sub altă formă, sau o examinare fizică a unui activ. Inspecția înregistrărilor și a documentelor furnizează probe de audit cu grade variate de credibilitate, în funcție de natura și sursa acestora și, în cazul înregistrărilor și documentelor interne, în funcție de eficacitatea controalelor exercitate în timpul obținerii acestora. Un exemplu de inspecție utilizată ca test al controalelor îl constituie inspecția înregistrărilor drept probă a autorizării.

A15. Unele documente reprezintă probe de audit directe ale existenței unui activ, de exemplu, un document care constituie un instrument financiar, precum o acțiune sau o obligațiune. Inspecția unor astfel de documente poate să nu ofere, în mod necesar, o probă de audit cu privire la proprietate sau valoare. În plus, inspecția unui contract executat poate furniza probe de audit relevante pentru aplicarea de către entitate a politicilor contabile, precum recunoașterea veniturilor.

A16. Inspecția imobilizărilor corporale poate furniza probe de audit relevante cu privire la existența lor, dar nu neapărat cu privire la drepturile și obligațiile entității sau evaluarea activelor. Inspecția elementelor individuale ale stocurilor poate însoți observarea inventarierii stocurilor.

Observarea A17. Observarea constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri care este efectuată de alte

părți, de exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor de către personalul entității sau a efectuării activităților de control. Observarea furnizează probe de audit cu privire la efectuarea unui proces sau a unei proceduri, dar este limitată la momentul în care observarea are loc, și de faptul că actul de a fi observat poate afecta modul în care se desfășoară procesul sau procedura respectivă. A se vedea ISA 501 pentru îndrumări suplimentare cu privire la observarea inventarierii stocurilor.9

Confirmarea externă A18. O confirmare externă reprezintă proba de audit obținută de auditor drept răspuns scris primit

direct de la o terță parte (partea care efectuează confirmarea), în format hârtie, sau electronic sau prin alt mijloc. Procedurile frecvente de confirmare externă sunt relevante atunci când sunt abordate afirmațiile asociate cu anumite solduri ale conturilor și cu elementele acestora. Cu toate acestea, confirmările externe nu trebuie să fie restricționate doar la soldurile conturilor. De exemplu, auditorul poate solicita confirmarea termenilor acordurilor sau tranzacțiilor pe care o entitate le-a încheiat cu terțe părți; confirmarea solicitată poate avea scopul de a întreba dacă a fost adusă vreo modificare contractului și dacă da, care sunt detaliile relevante. Procedurile de confirmări externe sunt utilizate, de asemenea, pentru a obține probe de audit cu privire la absența anumitor condiții, de exemplu, absența unui „contract secundar” care poate influența recunoașterea veniturilor. A se vedea ISA 505 pentru îndrumări suplimentare.10

Recalcularea A19. Recalcularea constă în verificarea corectitudinii matematice a documentelor sau înregistrărilor.

Recalcularea poate fi efectuată manual sau electronic. Reefectuarea

A20. Reefectuarea implică executarea de către auditor, în mod independent, a procedurilor sau controalelor care au fost efectuate inițial ca parte a controlului intern al entității.

Proceduri analitice

A21. Procedurile analitice reprezintă evaluări ale informațiilor financiare efectuate prin intermediul unui studiu al relațiilor plauzibile dintre datele financiare și nefinanciare. Procedurile analitice cuprind, de asemenea, investigarea fluctuațiilor și a relațiilor identificate care nu sunt consecvente cu alte informații relevante sau care se abat în mod semnificativ de la valorile previzionate. A se vedea ISA 520 pentru îndrumări suplimentare.

Interogarea A22. Interogarea constă în căutarea de informații, atât financiare, cât și nefinanciare, la persoanele informate, fie din interiorul, fie din afara entității. In terogarea este utilizată extensiv pe parcursul auditului în plus față de alte proceduri de audit. Interogările pot varia de la interogări oficiale scrise la interogări neoficiale verbale. Evaluarea răspunsurilor la interogări reprezintă o parte integrantă a procesului de interogare.

A23. Răspunsurile la interogări pot oferi auditorului informații pe care nu le deținea anterior sau care se coroborează cu probele de audit. În mod alternativ, răspunsurile pot furniza informații care diferă în mod semnificativ de alte informații pe care le-a obținut auditorul, de exemplu, informații cu privire la posibilitatea de eludare a controalelor de către conducere. În unele cazuri, răspunsurile la interogări furnizează auditorului o bază pentru modificarea sau efectuarea de proceduri de audit suplimentare.

A24. Deși coroborarea probelor obținute prin intermediul interogării este deseori de o importanță specifică, în cazul interogărilor cu privire la intenția conducerii, informațiile disponibile care să susțină intențiile conducerii pot fi limitate. În aceste cazuri, înțelegerea modului în care conducerea și-a respectat în trecut intențiile declarate, a motivelor declarate pentru care conducerea a ales să întreprindă anumite acțiuni și a capacității conducerii de a urma o anumită serie de acțiuni pot furniza informații relevante de coroborat cu probele obținute prin interogare.

A25. În ceea ce privește unele aspecte, auditorul poate considera necesar să obțină declarații scrise din partea conducerii și, după caz, din partea persoanelor însărcinate cu guvernanța care să confirme răspunsurile la interogările verbale. A se vedea ISA 580 pentru îndrumări suplimentare.11

Informații de utilizat drept probe de audit Relevanța și credibilitatea (a se vedea punctul 7)

A26. Așa cum se menționează la punctul A1, cu toate că probele de audit sunt obținute în primul rând de pe urma procedurilor de audit efectuate pe parcursul auditului, acestea pot include, de asemenea, informații obținute din alte surse precum, de exemplu, auditurile anterioare, în anumite circumstanțe, și procedurile de control al calității ale unei firme pentru acceptarea și continuarea relației cu clientul. Calitatea tuturor probelor de audit este afectată de relevanța și credibilitatea informațiilor pe care acestea se bazează.

Relevanța A27. Relevanța tratează legătura logică cu, sau care afectează, scopul procedurii de audit și, după caz, afirmația luată în considerare. Relevanța informațiilor de utilizat drept probe de audit poate fi afectată de intenția testării. De exemplu, dacă scopul unei proceduri de audit este testarea existenței unei supraevaluări a existenței sau a evaluării datoriilor, testarea datoriilor înregistrare poate fi o procedură de audit relevantă. Pe de altă parte, atunci când se testează subevaluarea existenței sau evaluării datoriilor, testarea datoriilor înregistrate nu ar fi relevantă, dar testarea acelor informații precum debursările ulterioare, facturile neplătite, situațiile furnizorilor și rapoartele de primire fără facturi corespondente pot fi relevante.

A28. Un set dat de proceduri de audit poate furniza probe de audit care sunt relevante pentru anumite afirmații, dar nu pentru altele. De exemplu, inspectarea documentelor aferente colectării creanțelor ulterior sfârșitului perioadei poate furniza probe de audit cu privire la existență și evaluare, dar nu neapărat cu privire la data situațiilor financiare. În mod similar, obținerea de probe de audit referitoare la o afirmație specifică, de exemplu, existența unui stoc, nu reprezintă un substitut pentru obținerea de probe de audit referitoare la o altă afirmație, de exemplu, evaluarea acelui stoc. Pe de altă parte, probele de audit obținute din diferite surse sau de natură diferită pot fi, deseori, relevante pentru aceeași afirmație.

A29. Testele controalelor au scopul de a evalua eficacitatea operațională a controalelor în prevenirea, sau detectarea și corectarea, denaturărilor semnificative de la nivelul afirmațiilor. Conceperea de teste ale controalelor în vederea obținerii de probe de audit relevante include identificarea condițiilor (caracteristici sau atribute) care indică efectuarea unui control, și a condițiilor de deviere care indică abaterile de la efectuarea adecvată. Prezența sau absența acestor condiții poate fi testată de către auditor.

A30. Procedurile de fond au scopul de a detecta denaturările semnificative de la nivelul afirmațiilor. Acestea cuprind teste ale detaliilor și proceduri de fond analitice. Elaborarea procedurilor de fond include identificarea condițiilor relevante în scopul testului care constituie o denaturare a afirmației relevante.

Credibilitatea A31. Credibilitatea informațiilor de utilizat drept probe de audit, și deci a probelor de audit înseși,

este influențată de sursa și natura lor, și de circumstanțele în care sunt obținute, inclusiv de controalele aferente întocmirii și păstrării lor, dacă acestea sunt relevante. Așadar, generalizările cu privire la credibilitatea diferitelor tipuri de probe de audit fac obiectul unor excepții importante. Chiar atunci când informațiile de utilizat drept probe de audit sunt obținute din surse externe entității, pot exista circumstanțe care ar putea afecta credibilitatea lor. De exemplu, informațiile obținute dintr-o sursă independentă externă pot să nu fie credibile dacă sursa nu este în cunoștință de cauză, sau dacă un expert din partea conducerii este lipsit de obiectivitate. Cu toate că se recunoaște existența excepțiilor, următoarele generalizări cu privire la credibilitatea probelor de audit pot fi utile:

yCredibilitatea probelor de audit este mai mare atunci când acestea sunt obținute din surse independente din afara entității. yCredibilitatea probelor de audit care sunt generate intern este mai mare atunci când controalele aferente, inclusiv cele cu privire la întocmirea și păstrarea lor, impuse de entitate sunt eficiente. yProbele de audit obținute direct de auditor (de exemplu, observarea aplicării unui control) sunt mai credibile decât probele de audit obținute indirect sau prin deducție (de exemplu, interogarea cu privire la aplicarea unui control). yProbele de audit în format documentat, fie în format hârtie, electronic, sau pe alt suport, sunt mai credibile decât probele obținute verbal (de exemplu, o înregistrare scrisă concomitentă a unei întâlniri este mai credibilă decât o reprezentare verbală ulterioară a aspectelor discutate). yProbele de audit furnizate de documentele originale sunt mai credibile decât probele de audit furnizate prin intermediul fotocopiilor sau facsimilelor, sau a documentelor care au fost filmate, transpuse pe suport digital sau transferate pe alt suport în format electronic, a căror credibilitate poate depinde de controalele asupra întocmirii și păstrării lor.

A32. ISA 520 furnizează îndrumări suplimentare cu privire la credibilitatea datelor utilizate în scopurile conceperii de proceduri de fond analitice drept proceduri de fond.12

A33. ISA 240 tratează circumstanțele în care auditorul are motive să creadă că un document poate să nu fie autentic, sau se poate să fi fost modificat fără ca acea modificare să îi fie prezentată auditorului.13

Credibilitatea informațiilor emise de un expert din partea conducerii (a se vedea punctul 8)

A34. Întocmirea situațiilor financiare ale unei entități poate solicita expertiză într-un domeniu altul decât contabilitate sau audit, precum calcule actuariale, evaluări, sau date tehnice. Entitatea poate angaja sau contracta experți în aceste domenii pentru a obține expertiza necesară întocmirii situațiilor financiare. Neluarea acestor măsuri atunci când o astfel de expertiză este necesară crește riscul de denaturare semnificativă. A35. Atunci când informațiile de utilizat drept probe de audit au fost întocmite utilizând activitatea unui expert din partea conducerii, se aplică cerința de la punctul 8 din prezentul ISA. De exemplu, o persoană sau o organizație poate deține expertiză în aplicarea modelelor de estimare a valorii juste a titlurilor de valori pentru care nu există nicio piață observabilă. Dacă persoana sau organizația își exercită expertiza în realizarea unei estimări pe care entitatea o utilizează în întocmirea situațiilor sale financiare, persoana sau organizația este un expert din partea conducerii și se aplică punctul 8.

Dacă, pe de altă parte, persoana sau organizația furnizează puține date privind prețurile tranzacțiilor private care nu sunt disponibile prin alt mijloc entității, pe care entitatea le utilizează în propriile sale metode de estimare, astfel de informații, dacă sunt utilizate drept probe de audit, fac obiectul punctului 7 din prezentul ISA, dar nu reprezintă utilizarea unui expert din partea conducerii de către entitate.

A36. Natura, plasarea în timp și amploarea procedurilor de audit în raport cu cerința de la punctul 8 din prezentul ISA, pot fi afectate de astfel de aspecte, precum:

yNatura și complexitatea aspectului cu care are legătură expertul din partea conducerii. yRiscurile de denaturare semnificativă aferente aspectului. yDisponibilitatea de surse alternative pentru probele de audit. yNatura, domeniul de aplicare și obiectivele activității expertului din partea conducerii. yDacă expertul din partea conducerii este angajat de către entitate sau este o parte contractată de aceasta pentru a furniza servicii relevante. yAmploarea cu care conducerea poate exercita control sau influență asupra activității expertului din partea conducerii. yDacă expertul din partea conducerii este subordonat unor standarde tehnice de activitate sau altor cerințe profesionale sau aferente sectorului de activitate. yNatura și amploarea oricăror controale din cadrul entității cu privire la activitatea expertului din partea conducerii. yCunoștințele și experiența auditorului cu privire la domeniul de expertiză a expertului din partea conducerii. yExperiența anterioară a auditorului cu privire la activitatea acelui expert.

Competența, capacitățile și obiectivitatea expertului din partea conducerii [a se vedea punctul 8 litera (a)]

A37. Competența face referire la natura și nivelul de expertiză al expertului din partea conducerii. Capacitatea face referire la abilitatea expertului din partea conducerii de a își exercita acea competență în cadrul circumstanțelor. Factorii care influențează capacitatea pot include, de exemplu, locația geografică, și disponibilitatea timpului și resurselor. Obiectivitatea se referă la efectele posibile care influențează, conflictele de interese sau influența pe care alte părți o pot avea asupra raționamentului profesional sau de afaceri al expertului din partea conducerii. Competența, capacitățile și obiectivitatea unui expert din partea conducerii și orice controale din cadrul entității cu privire la activitatea acelui expert, reprezintă factori importanți în raport cu credibilitatea oricăror informații emise de un expert din partea conducerii.

A38. Informațiile referitoare la competența, capacitățile și obiectivitatea unui expert din partea conducerii pot proveni dintr-o varietate de surse, precum:

yExperiența personală în activitatea anterioară a acelui expert. yDiscuțiile cu acel expert. yDiscuțiile cu alte părți care sunt familiarizate cu activitatea acelui expert. yCunoștințe referitoare la calificările acelui expert, calitatea sa de membru al unui organism profesional sau asociație din cadrul sectorului de activitate, autorizația de a exercita activitatea sau alte forme de recunoaștere externă. yArticole publicate sau cărți scrise de acel expert. yUn expert din partea auditorului, dacă există, care îl asistă pe auditor în obținerea de suficiente probe de audit adecvate cu privire la informațiile emise de expertul din partea conducerii.

A39. Aspectele relevante pentru evaluarea competenței, capacităților și obiectivității unui expert din partea conducerii includ măsura în care activitatea acelui expert este subordonată unor standarde tehnice de lucru sau altor cerințe profesionale sau aferente sectorului de activitate, de exemplu, standarde etice sau alte cerințe ce decurg din calitatea de membru al unui organism profesional sau asociație din cadrul sectorului de activitate, standarde de acreditare ale unui organism de autorizare, sau cerințe impuse prin legi sau reglementări.

A40. Alte aspecte care pot fi relevante includ:

yRelevanța competenței expertului din partea conducerii pentru aspectul pentru care va fi utilizată activitatea acelui expert, inclusiv orice specializări din cadrul domeniului acelui expert. De exemplu, un anumit actuar se poate specializa în asigurări de proprietate și în caz de accidente, dar poate avea o expertiză limitată în ceea ce privește calculul pensiilor.

Competența expertului din partea conducerii cu privire la cerințele contabile relevante, de exemplu, cunoștințe ale ipotezelor și metodelor, inclusiv ale modelelor acolo unde sunt aplicabile, care sunt consecvente cu cadrul general de raportare financiară aplicabil. Dacă evenimentele neașteptate, modificările condițiilor sau probele de audit obținute în urma rezultatelor procedurilor de audit indică posibilitatea necesității de a reconsidera evaluarea inițială a competenței, capacităților și obiectivității expertului din partea conducerii pe măsură ce auditul avansează.

A41. O serie largă de circumstanțe poate amenința obiectivitatea, de exemplu, amenințările generate de interesul propriu, amenințările generate de reprezentare, amenințările generate de obișnuință, amenințările generate de autorevizuire și amenințările generate de intimidare. Măsurile de protecție pot reduce astfel de amenințări, și pot fi create fie de structurile externe (de exemplu, profesia expertului din partea conducerii, legi sau reglementări), sau de mediul de activitate al expertului din partea conducerii (de exemplu, politicile și procedurile de control al calității).

A42. Cu toate că măsurile de protecție nu pot elimina toate amenințările la adresa obiectivității unui expert din partea conducerii, amenințările precum cele generate de intimidare pot fi mai puțin semnificative pentru un expert contractat de entitate decât pentru un expert angajat de entitate, și eficiența măsurilor de protecție precum politicile și procedurile de control al calității poate fi mai ridicată. Din cauză că amenințarea la adresa obiectivității creată prin faptul de a fi un angajat al entității va fi permanent prezentă, un expert angajat de entitate nu poate fi considerat, în general, ca fiind mai obiectiv decât alți angajați ai entității.

A43. Atunci când se evaluează obiectivitatea unui expert contractat de entitate, poate fi relevantă discutarea cu conducerea și cu acel expert a oricăror interese și relații care pot crea amenințări la adresa obiectivității expertului, și orice măsuri de protecție aplicabile, inclusiv orice cerințe profesionale aplicabile expertului; și evaluarea măsurii în care sunt adecvate măsurile de protecție. Interesele și relațiile care generează amenințări pot include:

Interesele financiare. Relațiile de afaceri și personale. Furnizarea de alte servicii.

Obținerea înțelegerii activității expertului din partea conducerii [a se vedea punctul 8 litera (b)] A44. O înțelegere a activității expertului din partea conducerii include o înțelegere a domeniului de expertiză relevant. O înțelegere a domeniului