UNIVERSITATEA ,,GEORGE BARITIU” DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT STUDII UNIVERSITARE SPECIALITATEA ,, DREPT ” ZI

DREPT PENAL

INTERNAȚIONAL - NOTE DE CURS -

Braşov

2014

2

OBIECTUL

- Diferența dintre drept penal intarnațional și drept intarnațional penal -

Derptul internațional penal face parte din ordinea juridică internațională și apără

această ordine.

Dreptul penal internațional apără ordinea internă a fiecărui stat.

Dreptul internațional penal constituie un ansamblu de norme juridice, convenționale sau

cutumiare, stabilite sau acceptate de către state, ce făcănd parte din dreptul internațional penal,în

baza cărora este organizată încriminarea și reprimarea faptelor antisociale, prin care se aduce

atingere unor interese fundamentale ale comunități internaționale.

Obiectul de reglementare al dreptului internațional penal reprezintă relațiile (faptele)

penale prin care se adduce atingere relațiilor pașnice dintre popoare sau drepturilor

fundamentale ale omului, acesta prin săvărșirea unor infracțiuni cum ar fi: crime împotriva păcii,

crime de râzboi, crime împotriva umanități căt și fapte prin care sunt afectate sau tulburate

valori fundamentale pentru societatea umană, sau sunt afectate obiective importante privind

colaborarea internațională, în acceastă categorie intră infracțiunile de terorism, trafic de droguri,

trafic de persoane, pirateria, detrurnarea de aeronave.

Dreptul penal internațional reprezintă o ramură de drept în baza căruia statele își cer

reciproc sprijin pentru rezolvarea unor problem de drept penal intern.

În fapt dereptul penal internaționala cuprinde norme care reglementeazăformele de

cooperare și asistență judiciară intrenațională în materie panală cum ar fi: extrădarea, mandatul

European de arestare, transferul de procedurii în materie penală, recunoșaterea și executarea

hotârărilor penala, acte judiciare străine, transferul persoanelor condamnate, indisponibilizarea

bunurilor,ordinele de confiscare, etc.

Apariția dreptului penal internațional s-a datorat anumitor necesități, ea find determinată de

dezvoltarea fără precedent a criminalități organizate sub formele cele mai periculoase (terorism,

trafic de personae, de droguri etc.)

Toată acesată evoluție a impus o perfecționare în ceea ce privește domeniul legilor. Fiecare

stat intensificăndu-si eforturile de identificare și perfecționare a activități specific de prindere, de

tragere la răspundere penală a infractorilor care au comis fapte penale deosebit de grave

(infractori care au posibilitatea de a se ascunde pe terirtoriul altor state). Este posibil ca unele

dintre faptele enumerates fie sâvărșite pe teritoriul mai multor state, fapt care presupune o

cooperare între aceste state, prin organismele specializate, cooperare în vederea identificări,

prinderi și trageri la răspundere penală a autorilor acestor fapte.

Cooperarea judiciară internațională a cunoscut diverse forme,,unele dintre acestea

legiferate prin anumite convenți internaționale multi sau bilateral, dar în același timp legiferate

prin norme interne, norme prin care reglementările internaționale sunt implementate și în dreptul

intern.

Cooperarea judiciară internațională în materie penală are loc pe baza unor principia

generale, stabilite prin constituție, prin legile interne, prin convenți multi – bilateral.

3

PRINCIPIILE COOPERĂRII JUDICIARE INTERNAȚIONALE

1. Principiul legalității

2. Principiul ”non bis in idem”

3. Principiul confidențialității

4. Principiul recunoașteri și încadrării reciproce

5. Principiul necesității și proporționalității asistenței juridice internaționale

6. Principiul relevanței cooperării judiciare internaționale în materie penală

Principiul legalității

În cadrul cooperării internaționale în materie penală toate procedurile impuse de

instrumentele internaționale ce reglementează această activitate, trebuie desfășurate în strict

conformitate cu prevederile legilor în vigoare, astfel toate convențile, tratatele, protocoalele sau

alte instrumente internaționale ce prevăd responsabilitatea strict a celor care pun în aplicare

aceste convenți, respectarea strict a legi, dar și a drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului așa cum sunt stipulate în alte instrumente internaționale cum ar fi ”Declarația Universala

a Drepturilor Omului”, ”Carta drepturilor fundamentale a UE”, ”Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale”.

Principiul ”non bis in idem”

Se referă la faptul că orice persoană care a suferit o condamnare rămasă definitivă prin

epuizarea tuturor câilor de atac sau prin neexercitarea acestora se bucură de o autoritate de lucru

judecat, și are dreptul de a nu mai fi urmărit penal, judecat sau condamnat pentru acceași faptă.

Aplicarea acestui principiu în material cooperării juridice internaționale este foarte

important, întrucăt prin respectarea acestuiprincipiu autoritățile competente în formularea unor

astfel de acuzați sunt ferite a le mai formula împotriva unei persoane față de care sa pronunțat și

a rămas definitivă o sentință pentru aceeasi infracțiune.

Acest principiu se aplică în cooperarea internaționala în materie penală numai dacă sunt

întrunite cumulativ anumite condiți:

Existența unei hotărări judacătorești de condamnare penală sau achitare a persoanei

împotriva căreia autoritatea competent formulează o acuzație penală.

Potrivit legi și proceduri penale, arestatului a cărui autoritate competentă formulează

acuzarea penală, hotărărea judecătorească, fie de condamnare, de achitare, să fie definitivă, să se

bucure de autoritatea lucrului judecat.

O autoritate judiciară competentă a unui stat să formuleze o nouă acuzare cu privire la

aceleași fapte și privind aceeși persoană chiar dacă încadrarea juridică a faptei este diferită.

Principiul confidențialității

Autoritățile judiciare Române competente ,implicate în cooperarea internațională în

materie penală au obligația de a asigura pe căt posibil la cererea autorități judiciare competente a

alstui stat solicitant, confidențialitatea cererilor de asistență căt și a actelor anexe.

Statul Român la răndul său poate solicita prin autoritatea judiciară competent implicată în

cooperarea judiciară internațională pentru respectarea confidențialității cererilor de asistență și

anexelor care leînintează celorlate state member.

4

Confidențialitatea unei cereri de asistență judiciară în materie penală poate fi impusă și de

interese practice cum ar fi prinderea unui infractor, asupra unui stat căruia I se face

solicitare,situații în care confidențialitatea poeta fi solocitată expres chiar dacă textile de lege nu

o prevăd

Principiul recunoașteri și încadrării reciproce

În cadrul acestei cooperări judiciare internaționale în materie penală, recunoașterea

reciprocă a hotărârilor penala reprezintă piatra de temelie a acestei cooperări, adus în discuți la

Tampere, Finlanda în anul 1999, cuprins în tratatul de la Haga care urma să fie ratificat prin

tratatul de la Amsterdam, prin care s-au întărit mecanismele internaționale și al trei-lea pilon al

UE privind cooperarea polițienească și juridico-penală

Pentru favorizarea acestei cooperări s-a dat directivă Consiliului UE de a folosiîn locul

convențiilor, decizii cadreu căt și decizii care prezintă avantajul că nu mai este necesară

ratificarea de către statele UE.

Principiul necesității și proporționalității asistenței juridice internaționale

Presupune în primulrănd o asistență judiciară în materie penală trebuie să răspundă

solicitărilor autorităților competente și să nu aducă atingere intereselor fundamentale ale

României sau prejudici fundamentale de drept.

Astfel autoritățile Române competente se vor limita numai la ceea ce s-a solicitat, iar

atunci cănd aprecieazăcă rezolvarea cererii deasistențăjudiciară sunt necesare adte și informați

suplimentare să solicite transmiterea acestora. Râspunsul va cuprinde numaidatele solicitate de

autoritate, nu întreg dosarul.

Principiul relevanței cooperării judiciare internaționale în materie penală

În situați în care cooperarea internațională se efectuează în legătură cu un process penal

aflat în curs de desfășurare, atunci dispozițiileprivind cooperarea judiciară internațională în

materie penala prevalează.

EXTRĂDAREA

Reprezintă actul de asistență juridică, încheiat între două state, prin care un stat, statul

solicitat acceptă să predea unui alt stat, statului solicitant, o persoană care se află pe teritoriul

său trimisă în judecată pentru o infracțiune, ori care este căutată în vederea executării unei

pedepse sau măsuri de siguranță în statul solicitant.

În Europa extrădarea este reglementată prin Convenția Europeană de Extrădare, încheiată

la Paris în 13 decembrie 1957, și de protocoalele adiționale încheiate la Strasbourg în 15

octombrie 1975 și 15 martie 1978 care se referă la infracțiunile politice și la cele fiscale.

Există convenții bilaterale care nu au ca obiectiv extrădarea, dar au reglementare care

privesc și extrădarea.

Există o reglementare intrenă al extrădârii, care este reglementat prin prevederile ART. 9

din Codul Penal, conform acestori prevederi, extrădarea se acordă sau se poate fi solicitată pe

bază de convenție internațională, pe bază de reciprocitate și în lipsa acestora în temeiul legii

.(Legea 302 din 2004).

5

Ordinea de prioritate în ceea ce privește extrădarea este reglementă de ART. 5 din Legea

302 din 2004, care prevede că în lipsa unei convenții internaționale pentru cooperarea judiciară

internațională în materie penală se poate efectua prin curtoazie internțională, la cerere pe cale

diplomatică a unui stat solicitant și cu asigurarea strictă a recipricității.

PROCEDURA EXTRĂDÂRII

CLASIFICARA EXTRĂDÂRII

1. Extrădarea activă

2. Extrădarea pasivă

EXTRĂDAREA ACTIVĂ

Pentru a putea fi realizată trebuiesc îndeplinite anumite conditii:

Condiții în ceea ce privește persoana:

La cererea unui stat străin persoanele aflate pe teritoriul României, care sunt urmărite penal

sau sunt trimise în judecată pentru săvărșitrea unei infracțiuni, ori sunt căutate în vederea

executării unei pedepse sau unei măsuri de siguranță în statul solicitant, pot fi extrădate la

cererea statului solicitant.

Cetățeni Români:

- Nu pot fi extrădați, dacă nu există convenție multi sau bilaterală la care să fi aderat și în

care să existe o prevedere expresă privindu-i pe cetățeni Români.

- Nu pot fi extrădate persoanele cărora li s-au acordat dreptul de azil în România.

- Nu pot fi extrădate persoanele străine care au imunitate de jurisdicție conform legii.

- Nu pot fi extrădate persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părți,

martori sau experți, în fața unei autortăți Române.

De la această regulă se fac excepți în următoarele cazurii:

Cerățeni Români

- Pot fi extrădați din România în baza convențiilor internațional, multilaterale și pe bază

de reciprocitate, dacă este îndeplinit cel puțin una din următoarele condiți:

Persoana extrădabilă se află pe teritoriul statului solicitat la data formulării cereri de

extrădare

Persoana extrădabilă are și cetățenia statului care solicită extrădarea.

Persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul statului solicitant.

Extrădarea poate fi refuzată dacă:

- Predarea persoanei este susceptibilă să aibe consecințe de o gravitate deosebită.

- Să aibe consecințe datorate vârstei sau stârii de sănătate.

Condiții cu privire la faptă – sunt expres reglementate de către legea specială (Legea

302 din 2004).

Dubla incriminare - fapta pentru care se cere extrădarea să fie prevăzută în legea statului

solicitant căt și în ce a statului solicitat.

6

Excepția de la această condiție: extrădarea poate fii acordată și dacă fapta respectivă nu

este prevăzută de legea Română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei

incriminării. Exmplu: infracțiunile fiscal – legea Română nu impune accelași tip de texe și

impozite ca în străinătate.

Condiții cu privire la pedeapsă:

- Extrădarea este acordată din România numai pentru fapte pentru care atăt legea statului

solicitant căt și legea statului solicitat, prevăd pedeapsa închisorii de cel puțin un an.

- Pentru executarea unei sncțiuni penala, dar numai dacă această sancțiune este de cel

puțin patru luni.

- În cazul în care fapta pentru carea se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către

statul solicitant, extrădarea nu va fi acordată decăt cu condiția că status solicitant dă statului

Român asigurări considerate ca îndestulătoare, că pedeapsa cu moartea va fi comutată într-o altă

pedeapsă privativă de libertate.

- Este posibilă extrădarea și în caz de suspendare parțială a pedepsei, dacă fracțiunea de

pedeapsă ramasă de executat răspunde cerințelor legi Românești.

Condiții de procedură:

- În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane pentru executarea unei pedpse

pronunțate în lipsa sa, statul Român poate refuza extrădarea.

Motiv:

- Dacă statul Român apreciază că procedura în baza căruia a fost judecat, a încălcat

dreptul la apărare a celui ce urmează a fi extrădat, România nu va acorda extrădarea.

- Persoana ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal, care nu asigură garanții

fundamentale de procedură și de protecție a dretului la apărare, sau de un tribunal anume

constituit pentru cazul respectiv, dacă extrădarea este cerută pentru executarea unei pedepse

pronunțate de un asemenea tribunal.

- Extrădarea nu se acordă în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare numai la

plăngerea prealabilă a persoanei vătămate (fapte cu pericol social scăzut).

- Extrădarea nu se acordă pentru fapte amnistiate în România, pentru fapte prescrise sau

pentru pedepsele grațiate de legea statului solicitant.

EXTRĂDAREA PASIVĂ - se realizează în două etape

1. Etapa administrativă

2. Etapa judiciară

ETAPA ADMINISTRATIVĂ : în maximum 48 de ore de la formularea cererii de

extrădare din partea statului solicitant la Ministerul Justiției din România, trebuie sa ajungă la

procurorul general competent de soluționare a cererii de extrăre.

Ministerul Justiției este autoritatea centrală și în această calitate primește cererea de

extrădare , apoi examinează cererea și actele anexate acestuia, care trebuie să îndeplinească

anumite condiți de regularitate, întrucât Ministerul Justiției transmite apoi cererea și actele

7

anexate Procurului Genereal de pe lângă Curtea de Apel în a cărei circumscripție a fost

localizată persoana extrădabilă.

Restituirea motivate a cererii de extrădare și actelor anexate în cazul în care nu sunt

îndeplinite condițiile de regularitate.

Punerea în executare în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor a hotărării

prin care s-a dispus extrădarea.

Comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant al soluției cererii de extrădare.

În cazul în care există cererei de la mai multe state, Ministerul Justiției stabilește față de

cine acordă extrădarea, îl face având în vedere obligațile internaționale ale României, hotărările

definitive cu privire la cererile de extrădare, anumite criteria prevăzute de ART. 41 din legea 302

din 2004, gravitatea și locul săvărșiri infracțiuni, data depuneri cererilor, cetățenie persoanei

extrădabile, reciprocitățiile de extrădare, posibilitatea unei extrădării ulterioare către un alt stat.

ETAPA JUDICIARĂ

Competența teritorială: aparține Curți de Apel în a cărei circumscripție a fost localizată

persoana etrădabilă, în situația în care nu se cunoaște locul unde se află persoana,competența îi

aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Reținerea în vederea extrădării: aparține organelor de poliție judiciare, timp de 24 de ore

în primele 10 ore de la reținere, organele poliție judiciare trebuie să prezinte persoana extrădabilă

procurorului competent.

Compunerea completului: un judecător al secției penale.

Arestarea provizorie a celui reținut: este posibilă ca instanța să nu dispună arestarea

persoanei extrădabile din diverse motive privind regularitatea internațională ( cererea de

extrădare nu este însoțită de documentația necesară extrădării), în acest caz se acordă un termen

de două luni în care trebuie completate actele.

Judecata: este publică, orală și contradictorie. Se soluționează printr-o hotârăre, această

hotârăre pentru a fi pusă în aplicare trebuie sa fie însoțită de un mandat de arestare provizorie (pe

maxim 180 de zile), cu obligația instanței de a verifica periodic temeiniciea măsurii, nu mai

trărziu de 30 de zile. Hotârărea poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunțare, recursul

nu este suspensibil de executare. Măsura încetează la expirarea termenului potrivit legi ori la 30

de zile.

Arestarea provizorie în caz de urgență: autoritatea competentă poate cere arestarea

extrădabilului chiar înaintea formulării cererii de extrădare.

Cererea de arestare provizorie în vederea extrădări trebuie să indice:

- Existența unui mandat de arestare sau de executare.

- Instanța din oficiu ori la sesizarea procurorului competent, sau la cererea persoanei

extrădate poate dispune încetarea măsurii dacă in termen de 18 zile de la luarea măsurii arestării

provizorie, statul Român nu a fost sesizat oficial prin cerere de extrădare.

- Arestarea provizorie încetează de drept după 40 de zile dacă nu a fost depusă cererea de

extrădare.

Procedura în fața Curți de Apel

- Se ia declarație persoanei care urmează a fi extrădată.

- Se asigură interpret, asistență juridică.

- Este obligatoriu participarea procurorului

8

- Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală şi

contradictorie.

- Persoana extrădabilă poate să opteze pentru extrădarea voluntară sau urmarea

procedurii integrale de extrădare.

Procedura extrădării voluntare

Persoana extrădabilă are dreptul să declare în fața instanței că renunță la beneficiile care I

le conferă legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare și își dă consimțământul să fie

extrădată autorității competente din statulu solicitant.

Declarația este consemnată în procesul verbal care este semnat de președintele instanței, de

grefier, persoana exdtrădabilă, de avocet, interpret.

Se dă o sentință care este definitivă (în 24 de ore) și se trensmite Ministerului Justiției.

Regula specialității extrădării

Persoana care urmează a fi extrădată nu va fi urmărită penal decât pentru faptele săvărșite

și pentru cererea de extrădare.

Pentru ca statul Român să acorde extrădarea în cazul extrădării voluntare, statul solicitant

va prezenta o cerere de extrădare însoțit de un proces verbal.

Cel extrădat poate fi cercetat și pentru alte fapte în cazul în care după trecerea a 40 de zile

de la punerea în liberate în statul în care a fost extrădat, el nu părăsește teritoriul statului

respective, el va putea fi cercetat, arestat și pentru alte cauze după ce revine de bunăvoie pe

teritoriul statul respective.

Opoziția la extrădare

Atăt persoana etrădabilă cât și procurorul pot cere termen de maxim 8 zile pentru motive

justificate, motive care se pot întemeia pe două împrejurării:

1. Persoana extrădabilă nu este cea urmărită.

2. Nu sunt îndeplinite condițiile de extrădare.

Dacă informațile comunicate le sunt insuficiente instanța de judecată va solicita statului

solicitant complectarea informaților necesare într-un termen de două luni.

Hotărârea asupra extrădării

Se motivează în termene de cinci zile, poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la

pronunțare de procurer sau persoana extrădabilă. Recursul este suspensibil de executare.

Judecarea recursulu

Se face într-un termen de maxim zece zile de un complet de trei judecători de la Înalta

Curte de Casație și Justiție. Hotărârea se comunică procurorului general care transmite mai

departe Ministerului Justițieie , care prin organul său de cooperare polițienească pune în

executare hotărârea. Locul unde se va pune în executare hotărârea este de obicei un punct de

trecere a frontierei.

9

MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

Crearea Uniuni Europene a însemnat în fapt lărgirea spațiului, a teritoriului în care se

aplică principiile care stau la baza cooperării internaționale.

Prin această lărgire s-au creat condiții prielnice pentru amplificarea fenomenului

infarcțional, o creștere a criminalității.

Creșterea fenomenului criminalității în mod automat a determinat necesitatea de a se găsi

noi metode, noi procedure în ceea ce privește combaterea acestui fenomen și de asemenea

necesitatea unor noi procedure de predare a infractorilor între statele member, acest lucru a scos

în evidență necesitatea că prinderea și judecarea infractorilor să se facă în timp cât mai scurt,

pentru ca sancțiunea aplicată să aibe eficeență, pentru a combate și a preîntămpina fenomenul

criminalistic, concluzie la care a ajuns Consiliul European, la întălnirea de la Tampere din 1999,

prin care sa pus bazele cooperării judiciare între statele member, a recunoașteri hotărărilor

judecătorești emise de către orgenele judecătorești ale statelor member, în baza acestei hotărâri

sa convenit și asupra procedurii de extrădare. S-a convenit ca procedura extrădării să fie

eliminată și înlocuită cu un simplu transfer de persoană.

Principiul recunoașteri reciproce reprszintă piatra de temelie a cooperării internaționale.

Reglementarea acestui Mandat European de Arestare a fost publicat în data de 13 iunie 2002,

într-o decizie cadru al Consiliului Europei (200/584/JAI). Mandatul de arestare are la bază

această recunoaștere reciprocă valabilă în dreptul penal și în dreptul civil, această recunoaștere

reciprocă, care este obiectivul deciziei cadru presupune armonizarea legislației statelor member,

obiectiv cu care nu toate statele member au fost de acord (Marea Britanie).

Armonizarea nu atrage o modificare a legislației statului membru, pentru că dacă s-ar

întămpla ecest lucru ar însemna sfârșitul suveranității statului membru. Fiecare stat membru are o

legislație specifică, în Uniunea Europeană existănd state care au la bază o legislație bazată pe un

organ penal dar și state care au un sistem anglo-saxon.

Avantajele recunoașterii reciproce:

Vechiul sisteme de drepet se bazează pe o asistență juridică reciprocă, extrădarea în

reglementarea Consiliului European este în același timp un process judiciar și apoi un process

politic.

Orice stat membru suveran poate cere altui stat membru extrădarea unei persoane, statul

solicitat putând decide dacă admite sau nu cererea, persona extrădabilă fiind arestată numai dacă

se admitea cererea de extrădare. Mandatul de arestare este dat de către judecătorul delegate de la

Curtea de Apel, în a cărei circumscripție se află persoana extrădabilă, dosarul fiind transmis la

Ministerul Justiției.

În cazul recunoașteri reciproce este vorba despre o decizie - ordin și nu de o cerere.

Urmărirea penală pormită în baza unui Mandat European de Arestare, devine un proces judiciar

controlat, autoritate de executare a acestora nu este abilitată să examineze temeiurile deciziei și

trebuie doar să o recunoască și să o execute, se limitează rolul autoritățiă administrative, se reduc

termenele și complexitatea procedurii între statele member.

Reglementarea internă a Mandatului European de Arestare

Legea organică, de bază este Legea 304 din 2004, lege care reglementează Mandatul

European de Arestare.

Mandatul European de Arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea

judecătorească competentă a unui stat membru al Uniuni Europene solicită arestarea și predarea

de către un alt stat membru al uniuni europene a unei persoane în scopul efectuării urmăriri

10

penale, judecării sau executări unei pedepse ori măsuri privative de libertata sau de siguranță.

Mandatul European de Arestare se execută pe baza recunoașterii și încrederi reciproce.

Autoritățile Române competente să dispună emiterea sau să pună în executare un Mandat

European de Arestare sunt instanțele judecătorești, Ministerul Justiției, cel care ține evidența

mandatelor de arestare primite și are orice alte atribuții în ceea ce privește asistarea și sprijinirea

juridică internațională în domeniul dreptului penal sau civil.

Emiterea unui Mandat European de Arestare

Condiții:

Se emite ori de căte ori nu a intervenit potrivit legi o anumitîă cauză care să împiedice

tragerea la răspundere penală a infractorului, prescripția răspunderi penale, prescripția executări

pedepselor, amnistia, grațierea

Se va emite Mandat European de Arestare în vederea efectuării urmăriri penale, a

judecății dacă pedeapsa prevăzută de lege este de cel puțin un an, detențiune pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani.

Mandat de arestare pentru punerea în executare a măsurilor de siguranță, când pedeapsa

prevăzută este mai mare de 4 luni.

Scopul Mandatului European de Arestare:

Arestarea persoanei extrădate

Predarea persoanei extrădate.( persoane urmărite penal, ce urmează să fie trimise ăn

judecată, persoane față de care s-a aplicat o pedeapsă ce se impune a fi executată sau o măsură de

siguranță privativă de libertate).

Termenul de emitere: este de îndată ce apare necesitate emiteri, se emite doar de organele

competente (judecători). Mandatul de Arestare se emite la sesizarea procurorului în faza de

urmărirea penală.

În faza de judecată sau de executare a unei pedepse, mandatul se emite de către judecătorul

delegate de președintele instanței la sesizarea instanței care a dispus măsura arestări preventive

sau la sesizarea instituției de executare.

Hotărărea de emitere a mandatului se dă printr-o încheierea care poate fi atacată cu recurs

în termen de 3 zile de la comunicarere a Mandatului de Arestare Europeană, el este înregistrat

întrun registru de evidență care cuprinde anumite date pentru ca mandatul sa fie emis legal

(numele, prenumele, parchetul, număr dosar, instanța de executare, data emiteri mandatului,

informați despre executarea mandatului, motivele de executare.

Procedura emiterii Mandatului de Arestare European:

Procedura are un caracter confidențial.

După emitere se transmite autorității competente în circumscripția căruia a fost găsită

persoana.

Mandatul se transmite prin orice mijloc de comunicare care lasă urmă scrisă.

Autoritatea competentă trebuie să aibe posibilitatea autentificări Mandatului de

Arestare, trebuie să aibe toate datele necesare.

Transmiterea Mandatului European de Arestare în situația în care localizarea nu este

cunoscută se face printr-un sistem informatizat Schengen.

La nivel național pănă la data aderării României la sistemul Schengen, se folosea

sistemul național – SIMS, care echivalează cu un Mandat de Arestare International.

Pănă la adrerarea României la sistemul Schengen se emitea un Mandat de Arestare

Internațional și în același timp și un Mandat de Arestare European în limba Română.

11

Se poate solicita predarea temporară a persoanei de către autoritățile Române către

autoritățile judiciare din statul solicitant, înainte ca statul solicitat să se fi pronunțat asupra

predării definitive a persoanei, cu scopul audieri acestuia.

Rejudecarea persoanei predate: - reglementată de legea 302 din 2004

Reglementează situația persoanei predate și condamnate în lipsă, statul care predă persoana

trebuie să aibe în vedere ca presoana să fie prezentă Art. 522 CPCiv. – garantează că cetățeanul

Român extrădat are dreptul să fie judecat în prezența sa. Trebuie să se acorde o garanție

persoanei transferate, garanție dată de instituția emitentă, garanție care constă în asigurarea dată

de autoritatea judecătorească competentă, care a emis mandatul de arestare, că în situația în care

persoana este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, el va fi returnată pentru executare

în statul al cărui cetățean este.

Retragerea Mandatului European de Artestare:

Mandatul de Arestare European poate fi retras în cazul cănd nu mai există temeiul arestări

sau persoana a decedat. În exectutara mandatului sunt cuprinse faptele pentru care se cere

predarea, în legislația internațională sunt prevăzute un număr de fapte (32) pentru care este

obligatorie dubla incriminare, executarea se poate face numai dacă faptele sunt incriminate în

ambele legislații.

Motive obligatori de retragerea a Mandatului: ”non bis in idem”, amnistia, vârsta

persoanei.

Motive opționale de retragerea a Mandatului: lipsa dublei incriminări, urmărirea persoanei

în cauză în statul de executare.

Cănd Mandatul a fost emis în scopul executări unei pedepse cu închisoarea sau

privative de liberate, dacă persoana solicitată este cetățean Român și acesta declară că refuză să

execute pedeapsa ori măsura solicitată în statul membru emitent.

Cănd persoana solicitată a fost judecată, definitiv pentru acceasi infracțiune, într-un stat

terț care nu este membru al Uniuni Europene, cu condiția ca condamnarea să fi rămasă definitive

sau în curs de executare, să fi e prescrisă, amnistiată sau grațiată potrivit legi statului de

executare, statul terț poate refuza punerea în execuatare a Manadatului de Arestare.

Mandatul de Arestare se referă la infracțiuni care potrivit legii Române sunt comise pe

terirtoriul României.

Când Mandatul European de Arestare cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara

statului emitent și legea Română nu permite urmărirea acelor fapte, atunci când ele s-au comis în

afara teritoriului României.

Când potrivit legi Romăne pentru infracțiunea urmărită sau pentru pedepsele aplicate s-

a împlinit termenul de prescripție.

Când o autoritate judecătorească Română a decis neurmărirea penală, încetarea urmariri

sau suspendarea urmăriri penale, clasarea sau a pronunțat o hotărăre definitivă cu privire la

acceleași fapte.

Autoritatea judecătorescă de executare poate solicita anumite garanți statului emitent,

dacă persoana solicitată nu a fost citată personal, nu a fost informat în nici un alt mod cu privire

la data și locul ședinței de judecată care a condus la pronunțarea hotărării de condamnare, se pot

solicita garanții că persoana are posibilitatea să obțină rejudecarea în statul emitent, în prezența

sa.

Pedeapsa prevăzută de lege sau aplicată este detențiunea pe viață se pot solicita garanții

că va avea loc revizuirea sau că persoana va beneficia de liberare condiționată după 20 de ani

executați din pedeapsă, ori alte măsuri de clemență.

Returnare în statul de executare a persoanei urmărite, cetățean al acestui stat pentru

executare, ori pentru măsuri de siguranță privative de libertate

12

PROCEDURE PRIVIND PREDAREA PERSOANELOR

PROCEDURA PREALABILĂ – nu este publică

Ministerul Justiției transmite Mandatul European de Arestare parchetului de pe lăngă

Curtea de Apel în a cărui circumscripție se află persoana solicitată în termen de 24 de ore,

procurorul desemnat verifică mandatul de arestare, dacă este însoțit de traduceri în limba

română, engleză ori franceză, dacă nu ia măsuri pentru traducerea în limba română în 2 zile,

solicită organului emitent remiterea traducerilor.

Dacă Mandatul European de Arestare cuprinde toate datele, procurorul ia măsurile necesare

pentru identificarea persoanei, căutarea, localizarea și prinderea acestuia, dacă se constată că

persoana solicitată se află în circumscripția unui alt parchet, procurorul trimite de îndată

Mandatul de Arestare European și informează autoritatea judecătorească competentă, precum și

Ministerul Justiției.

Dacă în urma verificărilor reiese neîndoielnic că persoana solicitată nu se află pe teritoriul

României, procurorul clasează cauza.

Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri în curs pentru aceleași fapte, se

solicită procurorului de caz sau instanței competente să aprecieze și să comunice de urgență dacă

urmărirea penală sau judecarea pot fi suspendate pănă la soluționarea cauzei de către autoritatea

judecătorească română de executare.

ETAPA JUDICIARĂ PROPRIU-ZISĂ – Reținerea persoanei solicitate (procurorul

dispune sau organul de urmărire penală pentru a preîntâmpina dispariția) pentru 24 de ore numai

după ascultarea persoanei solicitate, obligatoriu în prezența apărătorului său. Reținerea se

dispune prin ordin , pentru maxim 24 ore.

Persoanei reținute i se aduce la cunoștință motivele și conținutul Mandatului Eropean de

Arestare și i se comunică o copie tradusă, persoana reținută poate să ceară să fie încunoștiințat

un membru al familiei sau o altă persoana, care poate fi refuzată de procuror.

Termenul de reținere pentru minori este 12 ore și dacă este necesar se poate prelungi prin

ordin cu 8 ore.

În cel mult 10 ore de la reținere, procurorul sesizează instanța privind arestarea și predarea

persoanei. Verifică dacă persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință după judecare motivele

extrădării, îi prezintă drepturile persoanei solicitate, persoana este cetățean român judecătorul îl

întreabă dacă este de acord să execute pedeapsa în statul solicitant.

Mandatul este pus în executare prin încheiere motivată, se dispune arestarea doar după

ascultarea persoanei în prezența apărătorului, acesta va fi semnat de președintele instanței,

grefier, interpret. Ședința în care se dispune arestarea, participarea procurorului este obligatorie,

încheierea se poate ataca cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Arestarea se dispune pe o perioadă de 30 de zile (maxim 180 de zile).

Se poate stabili un termen de 10 zile pentru obținerea informaților și garanțiilor, de la statul

solicitant.

13

RECUNOAȘTEREA RECIPROCĂ A SANCȚIUNILOR PECUNIARE ÎN CADRUL

UNIUNII EUROPENE

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE APLICATE

Reprezintă o altă formă de cooperare internaționale în materie penală.

A apărut în urmă unei decizii cadru, emise de Uninunea Europeană, decizia cadru

urmărește să garanteze că anumite fapte incriminate și comise de persoane fizice sau persoane

juridice, fapte care formează obiectul unei hotărării, date într-un stat membru al Uniunii

Europene, să fie pedepsit și în alt stat membru, unde persoana obține venituri sau deține bunuri.

Aceste prevederi privind recunoașterea sancțiunilor pecuniare în legea Română se regăsesc în

Legea 302 din 2004, lege care încă de la început definește termenele folosite în timpul aplicării

proceduri de recunoaștere reciproce a sancțiunilor pecuniare, cum ar fi:

Hotărâre

Pedeapsă pecuniară

Stat emitent

Stat de executare

Autoritate competentă să emită șă să pună în executare o hotărâre.

HOTĂRÂRE: reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a aplicat o

pedeapsă pecuniară, care trebuie să fie executată.

Această hotărâre a fost luată de instanța din statul emitent referitor la o infracțiune care este

prevăzută în legea statului emitent.

Poate fi emisă și de o autoritate a statului emitent, alta decăt o instanță, hotărâre dată în

legătură cu infracțiuni prevăzute de legea statului emitent.

Poate să fie dată de o autoritate a statului emitent, alta decăt o instanță de judecată, în ceea

ce privesc fapte care se pedepsesc conform dreptului național, fapte care constituie încălcâri a

normelor legale cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea

cauzei sale de către o autoritate competentă în materie penală.

PEDEAPSA PECUNIARĂ: Se întelege obligația de a plăti o sumă de bani ca urmare a condamnării.

Compensație strabilită printr-o hotărâre judecătorească în beneficiul victimei, în situația

în care victima nu se poate constitui parte civilă în procesul penal, iar instanța acționează în

exercitarea competenței sale în materie penală.

O sumă de banii reprezentănd cheltuieli de judecată sau administrative.

O sumă de banii stabilită prin aceași decizie destinată unui fond public sau către o

organizație care sprijină victimele.

Nu sunt considerate pedepse pecuniare:

Dispozițile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracțiuni.

Dispoziți de natură civilă care decurg dintr-o acțiune de daune și restituire, cele care

sunt executorii în conformitate cu Consilul Europei privind competența judiciară, recunoașterea

și executarea hotărârilor în materie civilă sau comercială.

STAT EMITENT: reprezintă statul membru al Uniuni Europene, în care s-a pronunțat o

hotărâre în înțelesul deciziei-cadru.

STAT DE EXECUTARE: reprezintă statul câtre care s-a trensmis hotărârea.

AUTORITATE COMPETENTĂ SĂ PUNĂ ÎN APLICARE: este autoritate competenă

să aplice principiul recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, sunt instanțele de executare,

din statul unde urmează să se execute sancțiunea.

14

La nivel central este Ministerul Justiției, care primește aceste hotărârii de punere în

executare a sancțiunilor penale, care trimite la rândul lui spre organele competente pe care le

asistă și supraveghează ca acestea să fie puse în executare.

PROCEDURA DE EMITERE – a hotârilor către autoritățile judiciare Române

competente, începerea executării, consecințele și limbile folosite.

Hotărârea împreună cu certificatul aferent pot fi transmise de autoritatea judiciară Română,

emitente direct autorități de executare competente din statul membru al Uniuni Europene, în care

persoana fizică sau persoana juridică împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea are bunuri sau o

sursă de venit, domiciliul ori în cazul persoanei fizice unde își au sediul, transmiterea se face prin

orice mijloc care lasă o urmă scrisă și permite verificare autenticității.

Hotărârea împreună cu certificatul se transmit direct autorități competente din statul de

executare în condițile în care să permită statului de executare stabilirea autenticități acestei

hotărârii și a certificatului.

Dacă autoritatea competentă din statul de executare nu este cunosctută de autoritatea

judiciară Română, acesta va face toate investigațile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor

de contact ale rețelei judiciare europene pentru obținerea relațiilor necesare din statul de

executare.

Orice hotărâre sau măsură în urma căruia hotărârea încetează să mai fie executorie, sau

este retrasă din statul de executare din orice alt motiv este adusă la cunoștinț autorități

competente din statul de executare de către autoritățile judiciare competente ale statului emitent.

După transmiterea hotărârii către autoritățile competente ale statului de executare, statul Român

nu mai poate proceda la executarea hotărârii respective.

Statul Român redobăndește dreptul de executare dacă este informat de statul de executare

referitor la neexecutarea totală, parțială sau informat despre nerecunoașterea sau neexecutarea

deciziei privind executare, dacă hotărârea este retrasă din statul de executare.

Dacă după transmiterea unei hotărârii, o autoritate română primește orice sumă de bani pe

care persoana condamnată a achitat-o de bună voie în urma hotărârii, autoritatea română va

informa neîntrăziat autoritatea competentă din statul de executare.

CERTIFICATUL TRANSMIS AUTORITĂȚILOR ROMÂNE – trebuie să fie tradus

în limba română.

Statul Român traduce și transmite - procedura de recunoaștere și de executare de către

autoritățile judiciare Române competente precum și de cazurile de nerecunoaștere și de

neexecutare.

În conformitate cu legislația română, recunoașterea și executarea hotărârilor se face dacă se

referă la acele inrfacțiuni prevăzute de decizia – cadru, definite și pedepsite în legislașia penală a

staului emitent fără a fi necesară dubla incriminare.

Pentru alte infracțiuni executarea este subordonată condiției dublei incriminări.

MOTIVE DE NERECUNOAȘTERE – se regăsesc în prevederile legi 302 din 2004.

Dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut în decizia - cadru.

Dacă certifcatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu

hotărârea.

Dacă împotriva persoanei condamnate pentru aceași faptă s-a pronunțat o hotărâre în

România sau în orice alt stat decât cel emitent și hotărârea a fost executată.

Dacă executarea hotărârii este prescrisă conform legi române, iar hotărârea se referă la

fapte care intră în competența instanțelor Române.

Dacă hotărârea se referă la fapte care sunt considerate de legea română ca fiind comise

inegral sau parțial pe teritoriul României.

15

Dacă au fost comise în afara teritoriului României, iar legea penală Română nu permite

urmărirea aceluați infracțiuni atunci cănd este comisă în afara teritoriului României.

Dacă există imunitate conform legii române.

Dacă hotărârea a fost pronunțată față de o persoană care având în vedere vărsta,

conform legii penale române nu ar fi trebuit să răspundă.

Dacă conform certificatului, persoana respectivă în cazul unei proceduri scrise nu a fost

informat personal sau prin reprezentat referitor la dreptul său de a contesta cauza și nu a fost

informat cu privire la exercitarea căii de atac.

Dacă persoana nu s-a prezentat personal.

Dacă pedeapsa pecuniară este mai mică de 70euro sau echivalentul în lei.

STABILIREA SUMEI DE PLATĂ – ce urmează a fi plătită, legea care guvernează

executarea, înlocuirea pedepsei pecuniare, acordarea amnistiei și a grațierii, desfințarea

fondurilor rezultate din executare a hotărârilor și cheltuielilor făcute.

Când hotărârea se referă la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent,

autoritatea judiciară română de executare poate decide să reducă suma pedepsei executate la

suma maximă prevăzută de legea penală română pentru faptele similare.

Dacă este cazul schimbării pedepsei în moneda statului de executare.

În situația în care persoana condamnată poate face dovada plății totale sau parțiale efectuate

în orice stat, autoritatea judiciară română se consultă cu autoritatea judiciară a statului emitent

asupra ce au de făcut în acest caz.

Orice parte din pedeapsă recuperată în orice al stat trebuie dedusă integral din suma ce

trebuie executată în România.

Dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă fie total fie parțial , autoritatea judicară

română poate dispune înlocuirea pedepseii amenzii.

Autoritatea română de executare informează neîntărziat autoritatea competentă a statului

emitent prin orice mijloace care lasă o urmă scrisă despre trasnmiterea hotărârii, autorității

competente, despre orice recunoaștere sau nerecunoaștere, a hotărârii căt și motivele de

neexecutare totală sau parțială a hotărârii, despre executara hotărâri imediat după incheiera

hotărârii și despre înlocuirea sancțiuni pecuniare cu o altă pedeapsă.

ORDINUL DE CONFISCARE

CERTIFICATUL DE CONFISCARE ȘI AUTORITATEA ROMÂNĂ

COMPETENTĂ

Ordin de confiscare – hotărârea prin care instanța a luat măsura de siguranță a confiscării

speciale, cu menținerea definitivă, ori cu dispozitivul acestei hotărâri care cuprinde și dispoziția

de confiscare.

Certificatul însoțește ordinul de confiscare și trebuie să fie întocmit potrivit standardelor

impuse de lege, trebuie să fie semnată și ștampilată de autoritatea judiciară care o emite și să fie

certificată de autoritate judiciară Română.

Autoritățile Române competente să emită ordin de confiscare sunt instanțele judecătorești.

În cazul în care ordinul de confiscare privește mai mult bunuri mobile aflate în

circumscripția unor tribunale diferite, competența revine Tribunalului București.

În cazul în care ordinul de confiscare privește nu numai bunuri mobile, dar și bunuri

imobile competența aparține tribunalului unde se află bunul imobil.

În situația în care privește mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripția mai multor

tribunale , competența îi aparține tribunalului în a cărei circumscripție se află bunul imobil cu

valoarea cea mai mare.

16

În cazul ordinelor de confiscare multiple transmise de mai multe state membre emitente

pentru același bunuri, competența aparține tribunalului mai întăi sesizat.

Autoritatea centrală Română este Ministerul Justiției care are rolul de a asista instanțele

judecătorești competente și de a transmite sau a primii ordinele de confiscare.

Verificare dublei incriminări în cazul recunoașteri reciproce a Ordinului de confiscare între

statele membre, acesta se face numai dacă infracțiunea indicată în ordinul de confiscare nu face

parte dintre cele 32 de excepți din decizia-cadru, numai dacă este sancționată conform legi

penale Române .

Amnistia ordinelor de confiscare poate fi acordată atât de statul emitent cât și de statul de

executare.

Revizuirea ordinului de confiscare nu poat fii făcută decât de statul emitent.

PROCEDURA DE TRANSMITERE CĂTRE AUTORITĂȚILE ROMÂNE A

ORDINELOR ȘI CERTIFICATELOR DE CONFISCARE

Ordinul împreună cu certificatul de confiscare, însoțit de traducera în limba statului sau în

limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene de exceutare sau într-o altă limbă

acceptată de acesta, fiind trimis de autoritatea emitentă direct autorități competente să pună în

executare ordinul.

Originalul ordinului de confiscare cât și originalul certificatului de confiscare care î-l

însoțește, sunt trimise statului de executare la cererea acestuia, iar traducerea se efectuează prin

grija autorități judiciare a statului emitent.

Când autoritatea judicară emitentă nu cunoaște autoritatea competentă din statul de

executare acesta solicită statului de executare prin punctele de contact ale statelor membre la

rețeaua judiciară europeană să-i furnizeze datele necesare în acest sens.

Ordinul și certificatul de confiscare care-l însoțește pot fi trimise numai dacă au ca obiect

confiscarea unei sume de bani, sau dacă au ca obiect confiscarea unei părți dintr-un bun imobil.

În principiu ordinul de confiscare poate fi trimisă doar unui singur stat de executare, dar la

acest principiu există două excepți:

1. Ordinul de confiscare care privește părți dintr-un bun determinat, ordin care poate fi

transmis către mai multe state de executare în acelaș timp, atunci când autoritata judiciară

emitentă are motive întemeiate să creadă că anumite părți din bunul supus confiscării se află în

locații diferite din mai multe state de executare sau atunci când confiscarea unei anumite părții

dintr-un bun supus confiscării implică activități care presupun acțiuni din partea mai multor state

de executare, sau autoritatea emitentă are motive întemeiate să creadă că o parte dintr-un bun

supus confiscării se află în două sau mai multe state.

2. Ordinul de confiscare a unei sume de bani care poate fi trimisă mai multor state de

executare în același timp, atunci când autoritatea emitentă consideră necesară să transmită astfel.

EFECTELE TRANSMITERI ORDINULUI DE CONFISCARE: 1. Transmiterea unui ordin de confiscare aduce atingere dreptului autorități judiciare

Române de a dispune executarea confiscării potrivit Codului de Procedură Penală. În cazul unui

ordin de comfiscare privind o sumă de bani, valoarea ce decurge din executare nu poate depăși

suma maximă specificată în ordinul de confiscare.

2. Autoritea emitentă informează fără întărziere autoritatea competentă din fiecare stat de

executare despre ordinul de confiscare. Orice decizie de revocare a măsuri de confiscare sau de

retragere al ordinului de confiscare, indiferent de motiv este adusă imediat la cunoștința autorități

competente din statul de executare, se face prin orice mijloc ce permite înregistreaea scrisă.

17

PROCEDURE DE EXECUTARE

Analizarea ordinelor de confiscare de către autoritățile Române competente constă din

următoarele:

Când instanța primește un ordin de confiscare , în termen de 24 de ore de la momentul

primirii, verifică ordinul dacă este însoțit de certificat și de traducerea în limba română, dacă nu

este însoțit de traducere instanța solicită autorități competente din statul emitent remiterea

traducerilor într-un termen de cel mult 5 zile.

Termenul de judecare nu poate fi mai mare de 5 zile.

Dacă instanța apreciează că nu este competentă să recunoască și să ia măsura necesară

pentru executare al ordinului de confiscare, trimite din oficiu ordinul de confiscare instanței

competente.

În situația în care ordinul de confiscare nu conține suficiente informați pentru

determinarea competenței, instanța poate solicita autoritatea competentă din statul emitent pentru

trimiterea de informați suplimentare, ori trimiterea certificatului dacă acesta nu a fost trimis

inițial (se fixează un termen de maxim 5 zile, termen în care autoritatea competentă din statul

emitent trebuie să remită astfel de documente).

Recunoașterea și executarea ordinelor de confiscare se face după reguli bine stabilite,

astfel:

Ordinul de confiscare emis de autoritatea competentă dintr-un sta membru al Uniuni

Europene se recunosc fără a fi necesară nici-o altă formalitate.

Recunoașterea acestor ordine se execută fără întărziere, cu excepția cazului în care este

incident unul dintre motivele de amănare.

În cazul refuzului recunoașteri unui ordin de confiscare, instanța audiează posibilitatea

de a consulta autoritatea competentă din statul de emitere. Consultarea devine obligatorie în

următoarele situații:

Certificatul nu este anexat, incomplet sau nu corespunde în mod evident cu ordinul de

confiscare.

Executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principiului ”non bis in idem”.

Din certificatul anexat la ordinul de confiscare reiese că persona față de care a fost

emis ordinul nu s-a înfățișat personal și nu a fosat reprezentat de un apărător în cadrul

procedurilor care au dus la dispunerea confiscării.

Ordinul de confiscare are la bază proceduri penale cu privire la infracțiuni care

conform legi Române sunt ptrivite ca fiind săvărșite în totalitate pe teritoriul României, sau

parțial pe teritoriul statului Român, sau a fost săvărși în afara teritoriului statului Român, iar

legea Română nu permite luarea unor măsuri față de infracțiunile care au fost săvărșite.

Executarea ordinului de confiscare aduce atingere drepturilor constituționale.

Executarea ordinului de confiscare aduce atingere oricărei părți interesate, inclusiv

dreptul terților de bună-credință

În cazul în care față de persoana de care s-a dispus confiscarea poate face dovada

confiscării în tot sau în parte într-un alt stat, instanța consultă autoritatea dcompetentă din statul

de executare.

Instanța poate dispune luarea de măsuri alternative la ordinul de confiscare, poate

dispune alternativa pedepsei cu închisoare sau pedepsei privative de libertaea numai dacă

autoritatea competentă din statul emitent și-a exprimat acordul în scris cu privire la aceste

măsuri.

Dacă ordinul de confiscare privește o sumă de bani supusă confiscării în moneda

națională statul poate converti suma de banii în moneda națională la cursul valutar existant în

momentul emiteri ordinului de confiscare.

18

În sitația în care executarea ordinului de confiscare implică cheltuieli ridicate, sau

confiscarea implică cheltuieli suplimentare autoritatea judiciară Română poate informa despre

aceasta autoritatea competentă din statul emitent și poate propune împărțirea cheltuielilor pe baza

unei fișe detaliate de plată întocmite în acest sens.

În procedura de executare a ordinelor de confiscare există și doua cazuri speciale de

confiscare:

1. Atunci cănd un ordin de confiscare privește o anumită parte dintr-un bun, în cazul

acesta autoritatea emitentă consimte și dacă o astfel de posibilitate este permisă de legeea

ambelor state, instanța poate să dispun confiscarea prin echivalent bănesc.

2. Dacă ordinul de confiscare privește o sumă de banii, în cazul în care suma de bani nu

poate fi obținută în totaliate, instanța poate dispune confiscarea orcărei părți dintr-un bun care

poate fi găsit disponibil.

Recunoașterea ordinului de confiscare poate fi refuzată în anumite situați:

Dacă certificatul nu este anexat, incomplet sau nu corespunde în mod evident cu

ordinul de confiscare.

Executarea ordinului de confiscare ar fi contrară principilui ”non bis in idem”

Legea penală Română prevede imunitate sau privilegi care fac imposibilă executarea

ordinului de confiscare,

Din certificatul anexat ordinului de confiscare reiese că persoana față de care s-a dispus

confiscarea nu s-a înfățișat personal și nu a fost reprezentat de un avocat în cadrul procedurilor

care au dispus la producerea confiscării.

Ordinul de confiscare are la bază proces penal cu privire la infracțiuni care au fost

săvărșite pe teritoriul României în totalitate sau parțial.

Executarea ordinului de confiscare poate fi amănată în anumite situații:

Ordinul de conficare privește o sumă de bani, se apreciază că riscul reprezentat printr-

un proces penal intern ca suma de bani să depășească suma specificată în ordin datorită executări

sale în mai multe state.

În cazul unor acțiuni în despăgubire.

Dacă se apreciează că executarea imediată a ordinului de confiscare ar prejudicia un

proces penal aflat în curs.

După ce aceste cauze care au determinat amănarea , au încetat instanța va lua măsura

necesară pentru executarea ordinului de confiscare.

Când instanța este pusă în situația de a instrumenta două sau mai multe ordine de

confiscare privind o sumă de bani, ordine care au fost emise împotriva aceleași persoane fizice,

iar persoana în cazuă nu prezintă suficiente mijloace în România în vederea executări ordinelor,

sau când instanța pusă în situația de a clarifica două sau mai multe ordine de confiscare privind

aceleași bunuri, va trebui să ia în considerare toate circumstanțele inclusiv bunurile

indisponibilizate, să ia în considerare gravitate și locul unde a fost săvărșită infracțiunea, data

emiterii și transmiterii ordinului de confiscare pentru a decide care ordin va fi executate.

În această situație statul Român dispune de sumele de banii obținute în urma executări

ordinului de confiscare.

Dispune în situația cănd după punerea în executare a ordinului de confiscare s-a obținut o

valoare mai mică de 10.000 de euro sau echivalentul în lei, acestea se fac venit la bugetul de stat.

În toate celelalte cazuri 50% din suma obținută în urma executări unui ordin de confiscare

va fi transferat statului emitent.

19

În cazul celorlalte bunuri – bunurile confiscate se pot valorifica prin vânzare, potrivit

dispoziților legale în vigoare iar sumele rezultate vot fi repartizate între state.

Bunurile pot fi transferate către statul emitent, se face doar cu acordul organelor

competente din statul emitent cînd confiscare nu se poate face în cele două moduri arătate mai

sus, se pot folosi orice alte metode conform legii penale Române.

INSTITUȚII ȘI PROCEDURI CE SE APLICĂ ÎN CADRUL ASISTENȚEI JUDICIARE

INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE PENALĂ ÎENTRU COMBATEREA

CRIMINALITĂȚI TRANSFRONTALIERE

Asistența judiciară internațională în materie penală, noțiuni, mod de solicitare, cererea de

asistență judiciar, conținut și transmitere.

Asistența judiciară penală este asistența pe care orgenele judiciare dintr-un stat o acordă în

cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc ativitatea juridică și care

constă în efectuarea, predarea sau comunicarea de acte procedurale necesare soluționări acelei

cauze.

Stricto sensu asistența judiciară internațională include ratificarea de acte judiciare, comisile

rogatorii, precum și mijloacele moderne de investigație: audierile prin video-conferințe, echipele

comune de anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de informații, supravegherea

transfrontalieră, etc.

Lato sensu din asistența judiciară în materie penală fac parte și transferurile de de proceduri

și recunoașterea hotărârilor.

În materia asistenței judiciatre internaționale au fost adoptate sub egida Consiliului Europei

și a ONU o multitudine de convenții multilaterale. De asemenea în aceași materie România a

încheiat peste 30 de tratate bilaterale.

Cea mai cunoscută convenție , și cea mai frecvent folosită de România este Convenția

Europeană de asistență judiciară în materie penală, care este aplicată de țara noastră în relațile cu

cele 45 de state membre ale Consiliului Europei și cu alte state care au ratificat-o.

Convenția este completată de Primul protocol adițional și de al Doilea Protocol adițional.

Primul Protocol adițional, lărgește sfera de aplicare a convenției la infracțiunile fiscale

pentru care se poate refuza asistența în baza convenției- mamă, precum, și la notificarea actelor

privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi, plata cheltuielilor de procedură și a

măsurilor referitoare la suspendarea pronunțării unei pedepse sau a executării sale, la liberarea

condiționată, la amănarea executări pedepsei sau la întreruperea executării sale.

Al Doilea Protocol adițional, modifică în mod sustanțial convenția, în sensul facilității

asistenței juridice . Conform acestui Protocol cererile de asistență juridică pot fi transmise direct

între autoritățile judiciare.

De asemnea acest Al Doilea Protocol adițional reglementează forme moderne de asistență:

audierea prin videoconferință și prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră,

transmiterea spontană de informați etc. și este transpus integral în Legea 302 din 2004.

Asistența judiciară intarnațională în materie penală poate fi solicitată în baza:

Tratatelor bilaterale.

Convenții multilaterale adoptate de Consiliul Europei și al ONU.

Pe baza reciprocității.

Când cerea este necesară datorită naturii faptelor sau când este necesară o luptă fermă

împotriva formelor grave sau foarte grave ale criminalității.

20

Când printr-o astfel de cerere i-se poate îmbunătăți situația inculpatului sau

condamnatului, ori contribuie la reintegrarea sa socială.

Când cererea servește la lămurirea situației judiciare a unui cetățean român.

Cererile de asistență internațională juridică în materie penală sunt formulate de către

autoritățile judiciare precum procuror, judecător însă pot fi formulate și de autoritățile

administrative.

Cererea de asistență judiciară trebuie să indice:

Denumirea autorități judiciare solicitante și denumirea autorități judiciare solicitate.

Obiectul și motivele cereri.

Calificarea juridică a faptelor

Datele de identificare a învinuitului, inculpatului sau condamnatului, după caz.

Încadrarea juridică și prezentarea sumară a faptelor.

La cere se anexează acte în sprijinul acestuia care trebuie să fie certificate de autoritatea

judiciara solicitantă.

Transmiterea cereri se face pe trei căi:

1. Transmiterea directă – între autoritățile judiciare ale statelor solicitate și solicitante

prin canalele OIPC – INTERPOL. O copie se transmite simultan la Ministerul Justiție sau

Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casație și Justiție.

2. Trensmiterea prin autorități centrale – Ministerul Justiției, Parchetul de pe lăngă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

3. Transmiterea pe cale diplomatică – se transmite la Ministerul de Justiție care o va

remite pe cale diplomatică statului solicitat. Acest mod de transmitere se practică în cazul în care

asistența este cerută unor state cu care România nu are tratate bilaterale, ori nu sunt parte la

tratatele multilaterale, indiferent de faza procesuală în care se găsește cazul.

Cererile de asistență judiciare – penale ce sunt adresate României și anexele acestora

trebuie să fie însoțite de traducerea lor în limba română, engleză sau franceză.

Răspunsul la cererile primite de România se redactează în limba română nefiind obligatorie

traducerea acestuia în limba oficială a statului solictat sau în una dintre limbile engleză sau

franceză.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

COMISIEI ROGATORII INTERNAȚIONALE

Comisia rogatorie internațională în materi penală este acea formă de asistență judiciară care

constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unui autorități din alt

stat, mandatată să îndeplinească în locul și în numele său unele activități juridice privitoare la un

anumit proces penal.

Obiectul cererii de comisie rogatorii îl constituie cu precădere următoarele:

Localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor, audierea inculpatului, audierea

părți vătămate, a celorlalte părți, a martorilor și experților, precum și efectuarea percheziției,

ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea specială, cerecatarea la fața locului și

reconstruirea, expertizele constatatoare, technico-ștințifice și constatările medico-legale,

transmiterea de informați necesare într-un anumit proces, interceptării și înregistrarea audio și

video, examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor speciale și alte asemena acte de

procedură.

Transmiterea mijloacelor materiale de probă.

Comunicarea de dosare sau documante.

21

Dacă statul solicitant dorește ca martorii sau experți să depună jurământ va cere acesta în

mod expres.

Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau

dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale se

va da curs în măsura posibilități acestui cereri.

În cazul comisiilor rogatorii care au ca obiect perchezițiile, ridicarea de obiecta și

înscrisuri, sechestrul trebuie respecate următoarele condiții:

Infracțiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la

extrădare în România ca stat solicitant.

Îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului Român.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE AUDIERILOR

PRIN VIDEOCONFERINȚĂ

Este o formă nouă de asistență judiciară fiind reglementată pentru prima dată în Legea 303

din 2004 și are la bază prevederile din aquis-ul comunitar din ultima vreme.

Martorul sau expertul va fi citat potrivit legii române iar autoritate a competentă pentru

audierea prin videoconferință sunt curțile de apel în cursul judecății, respectiv Parchetul de pe

lăngă Înalta Curte de Casație și Justiție în cursul urmăriri penale.

Audierea prin videoconferință se defășoară potrivit următoarelor reguli:

Audierea are loc în prezența judecătorului sau procurorulul român competent,după caz,

asistat de un interpret dacă este necesar.

Autoritățile judiciare române competente și cele ale statului solicitant convin după caz

asupra măsurilor de protecție a martorilor sau experților.

Audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului

solicitant sau sub coordonarea acestuia potrivit legi sale interne.

Martorul sau inculpatul va fi asistat după caz de un interpret, potrivit legii române.

Persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie

care îi este conferit fie de legea română fie de legea statului solicitat.

Autoritatea judiciară română întocmește un proces verbal în care consemnează data și locul

audieri, identitatea persoanei audiate, informații privind depunerea jurământului și condițiile

technice în care audierea s-a desfășurat.

În același mod se procedează și în cazul audierii învinuiților sau inculpaților.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

TRANSMITERI SPONTANE DE INFORMAȚI

Este reglementată prin Legea 302 din 2004.

Implică următoarele aspecte:

Statul român impune anumite condiții privitoare la modul de utilizare a informațiilor

transmise.

Statul destinatar este obligat să respecte condițiile impuse.

Al doilea Protocol adițional dă posibilitatea statelor cosemnatare ca în orice moment să se

adreseze printr-o declarație secretarului general al Consiliului Europei și să precizeze că își

rezervă dreptul de a nu se supune condițiilor impuse de partea care furnizează informația cu

excepția cazurilor în care a fost înștințată în prealabil despre natura informației și a acceptat ca

aceasta să fie transmisă.

22

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

LIVRĂRILOR SUPRAVEGHEATE

Livrările supravegheate desemnează metodele care constau în permitera trecerii prin

teritoriul uneia sau mai multor țării a stupefiantelor sau substanțelor pshiotrope ori a substanțelor

cărora le sunt substituite, expediate în mod ilicit sau suspectate de acesta cu ștință sau sub

controlul autorităților competente ale țărilor indicate în scopul identificării persoanelor implicate

în comitera infracțiunilor.

În altă ordine de idei, prin livrarea supravegheată se înțelege metoda care constă în

permiterea ieșirii din teritoriu, trecerii prin teritoriu sau intrării pe teritoriul uneia sau mai multor

state a unor expedieri ilicite sau suspecte de a fi ilicit, cu ștință și sub controlul autorităților

competente ale acestor state în vedera identificării persoanelor implicate în comiterea sa.

Într-un alt sens fiecare stat membru se angajează ca la cererea unui alt stat membru livrările

supravegheate să poate fi autorizate pe teritoriul său în cadrul anchetelor penale relative la

infracțiuni susceptibile de a da loc la extrădare, ori părțile se angajează să ia măsuri pentru a

putea permitea efectuarea unor livrării supravegheate în traficul de drogurii.

Conform Protocolului statele membre pot da curs cererilor pentru livrării supravegheate

dacă sunt îndeplinite următoarele condiții generale:

Fiecare stat membru se obligă ca la cererea unui alt stat parte să autorizeze livrările

autorizate pe teritoriul propriu în cursul anchetelor penale ce privesc infracțiuni care pot da loc la

extrădare.

Decizia de a aproba livrările supravegheate este luată în fiecare caz în partede către

autoritățile competente ale statului parte solicitant cu respectarea reglementărilor în dreptul său

național.

Dreptul de a acționa, de a ascunde și de a controla livrările supravegheat aparțin

autorităților competente ale statului solicitat.

În România autoritatea competentă care autorizează cerera este Parchetul de pe lăngă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Procurorul competent autorizează livrările supravegheata prin ardonanță motivată care

trebuie să cuprindă data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea acelui care o

întocmește, cazua la care se referă, obiectul actului, temeiul legal, semnâtura celui care o

întocmește, dar și alte mențiuni precum:

Indicii temeinice care justifică necesitate livrărilor supravegheate și motivele pentru

care se solicită această cerere de asistență internațională.

Detaliile bunurilor care fac obiectul livrărilor supravegheate.

Timpul și locul, precum și itinerariu, parcurs dacă sunt cunoscute.

Datele personale ale lucrătorilor ce sunt autorizați să supravegheze livrarea.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

ANCHETELOR SUB ACOPERIRE

Anchetele sub acoperire ca formă de asistență juridică reciprocă sunt efectuate întotdeauna

potrivit legii și procedurilor naționale ale părții pe teritoriul căreia se defășoară iar părțile

implicate vor coopera pentru a asigura pregătirea, conducerea și securitate agenților sub

acoperire.

Autoritatea competentă – Parchetul de pe lăngă Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea

trebuie să fie autorizată de procurorul numit în acest sens.

23

Autorizarea pentru folosirea polițiștilor sub acoperire se dă de cătra procurorul desmenat de

procurorul general al Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casașie și Justiție, sau după caz de

procurorul general al Parchetului de pe lăngă Curtea de Apel, prin ordonanță motivată care va

cuprinde următoarele date:

Indicii temeinice care justifică ancheta sub acoperire și motivele pentru care este

necesară.

Identitatea sub care va lucra polițistul sub acoperire.

Numele persoanei de legătură cu polițistul sub acoperire.

Activitățile autorizate ce le poate desfășura polițistul sub acoperire.

Perioada în care poate desfășura ancheta sub acoperire.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

ECHIPELOR COMUNE DE ANCHETĂ

Echipele comune de anchetă reprezintă o altă formă de asistență juridică internațională în

materie penală și o modalitate eficientă de contracararea a acțiunilor desfășurate în mai multe

țării de către grupurile organizate de infractori.

Organizarea și funcționarea echipelor comune de anchetă este și în atenția instituțiilor

europene care au adoptat o legislație corăspunzătoare în acest sens. Astfel autoritățile competente

a cel puțin două state membre pot de comun acord să creeze o echipă comună de anchetă, cu un

obiectiv precis și pentru o durată limitată care poate fi prelungită cu acordul tuturor părților

pentru a efectua anchete penale în unul sau mai multe state membre care crează echipa.

Constituirea echipelor comune de anchetă și procedura de funcționare a acestora în

România este prevăzută de lege, care prevede că în vederea facilitării soluționării unei cereri de

comisie rogatorie se pot constitui echipe comune de anchetă cu un obiectiv precis și cu o durată

limitată care poate fi prelungită prin acordul statelor implicate.

O echipă comună de anchetă poate fi creată în special cănd:

În cadrul unei proceduri în curs în statul solicitant se impune efectuarea unor anchete

oficiale și care implică importante mijloace umane și de altă natură, care privesc ambele state.

Mai multe state efectuează anchete care necesită o acțiune coordonată și concretă în

ambele state.

Activitatea echipei comune de anchetă pe teritoriul statului român se desfășoară potrivit

următoarelor reguli generale:

Conducătorul echipei este un reprezentant al autorității judiciare române competente.

Acțiunile echipei se desfășoară conform legii române. Membri echipei și membri

detașați ai echipei își execută sarcina sub responabilitatea conducătorului echipei.

În ceea ce-i privește membri detașați pe lăngă echipa comună de anchetă trebuie făcute

unele precizări:

Sunt abilitați să fie prezenți la efectuarea oricăror acte procedurale, cu excepția cazului

când conducătorul echipei decide contrariul.

Atunci când echipa comună de anchetă urmează să efectueze acte de procedură pe

teritoriul statului solicitant, membri detașați pot cere autorităților lor competente să efectueze

actele respective.

Un membru detașat pe lăngă echipa comună de anchet poate, conform dreptului său

național și în limitele competențelor sale să furnizeze echipei informațiile care sunt la dispoziția

statului care l-a detașat în scopul derulării anchetelor penale efectuate de echipă.

24

Informațiile obținute de un membru sau un membru detașat pot fi utilizate în următoarele

scopuri:

În scopul pentru care a fost creată echipa.

Pentru a descoperi, a cerceta sau a urmări alte infracțiuni, cu consimțământul staului pe

teritoriul căruia au fost obținute informațile.

Pentru a preveni un pericol iminent și serios pentru securitatea publică.

În alte scopuri, cu condiția ca acest lucru să fie convenit de către statele care au format

echipa.

INSTITUȚIA ȘI PROCEDURILE

SUPRAVEGHERI TRANSFRONTALIERE

Supravegherea transfrontalieră este forma de asistență judiciară internațională în materie

penală introdusă și reglementată de Convenția de aplicare a Acordurilor Schengen.

Agenții de poliție ai unei părți contractante sunt autorizați să continuie, pe teritoriul unei

alte părți contractante supravegherea unei persoane suspectată că a participat la sâvârșirea unei

fapte penale care poate atrage extrădarea, dacă această parte a autorizat supravegherea

transfrontalieră pe baza unei cereri prealabile de asistență judiciară.

Cererea de asistență judiciară va fi trimisă Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casație

și Justiție și va cuprinde informațile pertinente în cauză, în conformitate cu prevederile

convențeie aplicabile.

Atunci când din considerente de urgență, autorizarea perealabilă a statului român nu poate

fi solicitată agenții străini care acționează în cadrul anchetei judiciare aflate în faza de urmărire

penală sunt autorizați să continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bănuite că

a comis una din următoarele fapte:

Omor, omor calificat sau omor deosebit de grav.

Infracțiuni grave de natură sexuală, inclusiv violul, abuzul sexual asupra minorului.

Distrugere și distrugere calificată, sâvârșit prin incendiere, explozie sau prin alte

asemenea mijloace.

Contrafacerea și falsificarea mijloacelorde plată.

Furt și tâlhărie în formă calificată, precum și primirea de bunuri furate,

Delapidarea.

Lipsirea de liberate în mod ilegal.

Infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane.

Infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori.

Infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiilor

explozive, materialelor nucleare și a altor materi radioactive.

Transport ilegal de deșeuri toxice și atomice.

Trafic de migranți.

Șantaj.

Agenți internaționali care acționează în cadrul anchetei judiciare aflate în faza de urmărire

penală sunt autorizați să continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bănuit

numai dacă respectă anumite condiții:

Trecerea frontierei va fi comunicat imediat în timpul supravegheri, Parchetului de pe

lăngă Înalta Curte de Casație și Justiție și va fi comunicat structrurilor Poliției de Frontieră.

Se face cere de asistență judiciară îm care sunt expuse motivele ce justifică trecerea

frontierei fără autorizație prealabilă.

25

Supravegherea transfrontalieră nu se poate desfășura pe teritoriul României decăt în

condițile legi române.

Agenți care pot supraveghea de regulă sunt agenți de poliție judiciară dar și cei vamali,

aceștia având o arie mai restrănsă.

INTERCEPTAREA ȘI ÎNREGISTRAREA

CONVORBIRILOR ȘI A COMUNICAȚILOR

Acestă formă de asistență judiciară în materie penală constă în obținerea de dovezi ale

participării unor persoane la pregătirea sau comiterea unor fapte penale grave, care este

reglementată într-o serie de documente juridice încheiate la nivel internațional.

În România inetrceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicaților este reglementată

prin legea care prevede că în vederea soluționări unei cauze penale autoritățile judiciare ale

statului solicitant sau cele competente desemnate în acest sens de statul solicitant pot adresa

autorităților române o cerere de asistență judiciară având ca obiect interceptarea

telecomunicaților și transmiterea lor imediată către statul solicitat sau interceptarea înregistrării

și transmiteri ulterioare a înregistrării telecomunicaților către statul solicitant, în cazul în care

persoana urmărită:

Se află pe teritoriul româniei iar aceasta are nevoie de asistență technică pentru a putea

înregistra.

Se află pe teritoriul statului solicitant și acesta are nevoie de asistență technică pentru a

putea intercepta comunicațile.

Se află pe teritoriul unu stat terț care a fost informat și dacă statul solicitant are nevoie

de asistență technică pentru inetrceptarea comunicaților.

Cererile trebuie să îneplinească următoarele condiți:

Să indice și să confirme emiterea unui ordin sau a unui mandat de interceptare și

înregistrare, în cadrul unui proces penal.

Să conțină informații care să permită identificarea persoanei.

Să menționeze durata interceptării.

Dacă este posibil, să conțină suficiente date technice care să permită înregistrarea sau

interceptarea.

PROCEDURA ÎNFĂȚIȘÂRII

MARTORILOR ȘI EXPERȚILOR

Este o formă de asistență juridică internațională reglementată la nivel internațional și

european.

Convenția Europeana de cooperare judiciară în materie penală, convenție în care sunt

stipulate regulile privind martorii și experți care nu se află pe teritoriul satatelor care îi citează în

mod legal, modalitat de înfățișare a martorilor și reguli privind reprezentarea martorilor sau

refuzul de a depune mărturie și alte reguli privind nivelul cheltuielilor de călătorie și de ședere

care sunt rambursabile.

Autoritatea judiciară română care a dispus chematrea va putea solicita statului solicitat prin

cerere acordarea unui avans martorului sau expertului, rambursarea urmănd a fi efectuată din

fondul cheltuielilor judiciare special alocate.

26

Indemnizațile cuvenite și cheltuielile de transport și de ședere rambursabile martorului sau

expertului de către statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reședință al acestuia și

vor fi acordate la nivelul cel puțin egale cu cele prevăzute de tarifele și reglementările în vigoare

în statul în care audierea are trebuie să aibe loc.

Martorul sau expertul care nu s-a prezentat în urma citației de înfățișare a cărui comunicare

a fost cerută nu poate fi supus, chiar dacă citația va cuprinde un ordin categoric, niciunei

sancțiuni sau măsuri de constrăngere, în afară de cazul în care el va reveni din proprie inițiativă

pe teritoriul statulu român solicitant și dacă va fi citat din nou aici în mod legal.

Dacă un martor dă curs citației și se prezintă în fața autorități judiciare române dar refuză

să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei măsuri de restrăngere a

libertății sau împiedicat în alt mod să părăsească România.

Un astfel de martor sau expert beneficiază de anumite imunității:

Nu pate fi urmărit nici reținut, nici supui vreunei restricți pe teritoriul României pentru

fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriului României.

Dacă în timpul procesului ar putea fi dispusă arestarea unui martor care este bănuit că a

săvărșit o infracțiune în legătură cu mărturia sa în fața autorităților judiciare ale statului român

solicitant, altele decăt refuzul de a depiune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă

interesele justiției nu ar fi mai bine protejate prin încredințarea urmăririi, dacă este posibil, către

statul străin solicitat.

Nici o presoană nu va putea fi urmărită, nici deținută, nici supusă vreunei alte măsuri

de restrăngere a libertății în România pentru fapte sau condamnării anterioare plecării sale de pe

teritoriul statului străin solicitat și care nu sunt menționate în citație.

Imunitățile încetează dacă martorul, expertul sau persoana urmărită având posibilitatea să

părăsescă teritoriul României în termen de 15 zile consecutive după ce prezența sa nu mai este

cerută de autoritățile judiciare Române, va rămăne totuși sau se va întoarce după ce îl va fi

părăsit.

TRANSFERUL TEMPORAR AL PERSOANEI DEȚINUTEPE TERITORIUL

STATULUI SOLICITANT

Această formă de asistență este prevăzută în al III-lea protocol adițional la Convenția

Europeană de cooperare și asistență judiciară.

O persoană deținută a cărei prezență ca martor este cerută de autoritățile judiciare

solicitante va fi transferat temporar pe teritoriul acelui stat cu condiția reîntoarceri sale în

momentul imediat următor momentului când prezența sa nu mei este necesară pentru continuarea

proceduri penale.

Persoanei deținute i se face cunoscut obiectul cereri statului solicitant, și acesta trebuie să

se declare dacă este de acord cu transferul temporar ca martor. Declarația este consemnată în

proces verbal și semnată de președintele instanței, grefier, inculpat.

Dacă persoana deținută refuză, instanța dispune prin încheiere expedierea cereri de transfer,

ea este definitivă și se comunică în 48 de ore de la pronunțare Ministerului Justiției. Se poate

face recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare, recursul se soluționează în maxim 3 zile,

încheierea se comunică Ministerului Justiției în 24 de ore de la pronunțare, care va comunica

statului solicitant decizia organului judiciar român.

Autoritățile judiciare pot refuza transferul temporar al persoanei deținute pe teritoriul

statului solicitant, dacă:

Prezența persoanei deținute este necesară într-un proces penal aflat în defășurare pe

teritoriul României.

27

Dacă transferul persoanei deținute este susceptibil să-i prelungească detenția.

Alte motive.

Persoana transferată va rămăne în detenție pe teritoriul statului solicitant și eventual pe

teritoriul statului de tranzit, cu excepția cazului în care autoritățile judiciare române au cerut

punerea sa în libertate.

Perioada de detenție pe teritoriul statului solicitant se va deduce din durata detenției pe care

trebuie sau va trebui să o efectueze persoana respectivă pe teritoriul României.

Comunicarea actelor de procedură privind asistența judiciară

Actele de procedură:

Citație către părți sau martori.

Actul de inculpare

Alte acte de urmărire penală.

Hotărările judecătorești.

Cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar.

Alte acte care privesc executarea unei pedepse.

Plata unei amenzi ori cheltuielilor de procedură.

Comunicarea și dovada comunicări se face:

Prin simpla lor transmitere către destinație.

Prin poștă, dovadă comunicări prin documentul semnat și datat de destinatar.

Declarație judiciară prin care se constată comunicarea, forma și data efectuării

comunicării.

Actul sau declarația se transmite de îndată statului solicitant la cererea acestuia, statul

român va preciza dacă notificarea a fost făcută în conformitate cu legea română.

Citația pentru înfățișare destinate unei persoane urmărite care se află pe teritoriul României,

se transmite autorităților române competente cel mai tărziu cu 40 de zile înainte de data fixată

pentru înfățișare.

Comunicarea actelor de procedură și hotărărilor judecătorești se pot transmite direct prin

poștă persoanei care se află pe teritoriul unui stat străin, dacă prin instrumentul juridic

internațional aplicabil în relația cu acel stat se precede astfel.

Actele de procedură și hotărările judecătorești sunt însoțite de o notă care indică faptul că

destinatarul poate obține de la autoritatea judiciară emitantă informații asupra drepturilor și

obligațiilor sale.

Comunicarea cazierului judiciar:

Când autoritățile judiciare ale statului străin solicită pentru o cauză penală cer extrase

de pe cazierul judiciar și orice alte acte de pe acesta, statul român le comunică în măsura în care

ele pot fi obținute.

Statul român transmite cel puțin odată pe an statului interesat informații despre

hotărările penale și măsurile ulterioare care se referă la cetățenii statului străin și care au făcut

obiectul unei mențiuni în cazierul judiciar.

În cazuri speciale la cererea statului străin interesat, statul român transmite câte o copie

de pe hotărările și măsurile amintite mai sus, precum și orice altă informație referitoare la acesta

pentru a-i permite să examineze dacă ele necesită măsuri pe plan intern.

Toate acestea se transmit și se cer prin intermediul Ministerului Justiției.

28

ORDANIZAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STRUCTURI ROMÂNEȘTI FOLOSITE ÎN

COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA

INFARCȚIONALITĂȚII TRANSNAȚIONALE

Necesitatea cooperării polițienești între state este dată de repercursiunile internaționale pe

care le pot avea unele infracțiuni, care au caracter internațional, în funcție de circumstanțele în

care s-au comis (faptele comise în mai multe țării sau fuga infractorilor în străinâtate, ori

consecințele acestora).

Criminalitatea internațională este definită ca fiind: ”Totalitatea actelor infracționale

determinată intr-o perioadă de timp bine determinată pe teritoriul statelor din comunitatea

internațională sau pe teritoriul statelor dintr-o anumită zonă geografică, de către persoane fizice”

Obiectul cooperării internaționale în domenilu polițienesc cuprinde probleme referitaore la:

Prevenirea și reprimarea infracțiunilor cu caracter internațional.

Schimbul rapid de informații privind infractorii internaționali.

Transmiterea unor documente cu caracter polițienesc.

Audiera unor persoane suspecte ori a martoriilor.

Supravegherea informativă a activității unor persoane suspecte aflate pe teritoriul altui

stat le cererea unor state interesate.

Efectuarea de investigații pentru identificarea unor autorii de infracțiuni sau a unor

bunuri , produs al infracțiuni.

Efectuarea de arstării și extrădării ale infractorilor dați în urmărire intarnațională.

Asistența de specialitate în diferite domeni infracționale.

Schimburi de experiență, specializări, școlarizare dotări cu technică de spacialitate etc.

PRINCIPII ALE COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI

INTERNAȚIONALE

1. Principiul respactării suveranității naționale

Acest principiu se bazezaă pe toate relațiile fundamenatel care există între state conform

dreptului internaționale. Potrivit acestui principiu cooperarea polițienească internațională se

bazazeă pe acțiunile reciproce ale orcăror servicii de poliție care, în interiorul granițelor naționale

sunt obligate să respecte constituțiile și celelate legi proprii.

2. Principiul primârii numai a infracțiunilor de drept comun

Cooperarea polițienescă internațională are drept scop final, prevenirea și reprimarea cu

maximă eficiență, a infracțiunilor de drept comun, incriminate în legislațiile tuturor țărilor.

3. Principiul universalității cooperării polițienești internaționale

Comform acestui principiu , cooperare polițienească trebuie organizată în așa manieră,

încât o țară să poată coopera cu oricare alta țară, fără a ține seama de considerații politice,

lingvistice sau geografice, pentru că infractorii internațional folosec facilitățiile de intarea și

ieșire a cetățenilor strâini în scopuri turistice sau comerciale nu sunt opriți în activitate lor

infracțională nici de limba pe care o folosesc , nici de orientarea lor politică și nici de limitele

geografice ale teritoriului unui stat.

Astfel cooperarea polițienesc, din acest punct de veder, trebuie să fie flexibilă, să permită

atât relații bilaterale , cât și relații regionale, continentale și mondiale în domeniul combaterii

criminalității internaționale.

29

4. Principiul egalității de tratament

Acest principiu presupune că toate țările care s-au angajat prin documete internaționale în

lupta împotriva prin dosumente internaționale , beneficiază de servicii polițienețti identice

indiferent de mărimea lor ori de aportul financiar din cadrul cooperării.

5. Principiul extensiv al cooperării

Potrivit acestui principiu de cooperare polițienească internațională este deschisă mai multor

autorității cu sarcini polițienești naționale și cu misiuni de luptă împotriva criminalități, repectiv,

poliție, jandarmerie, vamă, garda financiară, organe de justiție, etc.

6. Principiul supleții cooperării polițienețti internaționale

Acest principi presupune că în cadrul cooperări polițienești la nivel internațional este

interzisă formalismul, superficialitatea, ori lipsa de responsabilitate, care ar avea impact asupra

opertivității și eficienței luptei împotriva criminalității internaționale.

În legislația românească în afară de aceste principii care reglementează cooperarea la nivel

mondial mai sunt prevăzute și următoarele principii:

1. Principiul reciprocității cooperării polițienești internaționale Conform acestui principiu, schimbul de date și informați de interes operativ necesar

combateri infracționale se realizează în condiții de recipricitate. Potrivit legii, schimbul de

informații operative reprezintă transferul efectiv al acestora de la autoritatea solicitată cu

respectarea condițiilore convenite între autoritățile respective și a prevederilor legale în materie.

2. Principiul legalității cooperării

Orice schimb de date și informații operative de interes polițienesc se realizează numai la

cererea autorităților competente și numai potrivit dispozițiilor legale.

Potrivit legii, datele și informațiile operative, de interes polițienesc sunt orice informații,

documente, evidențe, activității sau rapoarte indiferent de suport, format, mod de exprimare sau

punere în circulație care sunt destinate utilizării de câtre autoritățiile competente în prevenirea și

combaterea criminalității.

3. Principiul confidențialitățiim în cadrul ooperării

Conform acestui principiu, autoritățile române implicate în cooperarea polițienească

internațională au obligația de a asigura pe cât posibil, la cerera autorității altui stat solicitant,

confidențialitatea cererilor de asistență formulate.

4. Principiul specialității

Acest principiu obligă autoritatea competentă română să nu folosească datele și informațiile

primite de la o altă autoritate în cadrul cooperării internaționale în alte scopuri ci numai pentru

îndeplinirea obiectului cereri de asistență polițienească solicitată.

Organizarea internațională a poliției criminale – OIPC – INTERPOL instituție

pentru combaterea infracționalității la nivel mondial și structurile corespondente din

EUROPA și ROMÂNIA

OIPC – INTERPOL – scurt istoric

INERPOL este o organizație internațională inetrguvernamentală, care conform statului

asigură și dezvoltă asistență reciprocă între autoritățile de poliție ale tărilor membre în prevenirea

și reprimarea crimninalității de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare țară și în spiritul

Declarației Universală a Drepturilor Omului.

INTERPOL este un intermediar în colaborarea practică a poliției criminale a diferitelor

țări și acționează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii și tactici polițienești

comune de combatere a criminalității internaționale.

30

Etape de dezvoltare INTERPOL

În anul 1888 trei state europene, Austria, Belgia, Olanda, printr-un acord, și-au unite

forțele în domeniul luptei cu criminalitatea și au decis să pună bazele unei forme de cooperare în

materie de luptă împotriva criminalității.

În anul 1905 la Hamburg, în cadrul ședinței Uniunii Criminaliștilor, a fost lansată o

adresă câtre toate statele, cu propunerea de a forma în departamentele polițienești naționale

unele servicii speciale pentru combaterea criminalității internaționale.

În 1910 la Buenos Aires propunerea de constituirea a Uniunii Mondiale Polițienești.

În anul 1914, la sugestia prințului Albert de Monaco, în Principatul Monaco a avut loc

primul Congres Internațional al Poliției Judiciare în cadrul câruia cele 27 de țării participante au

subliniat necesitatea înfințării unui organism internațional care să contribuie la ameliorarea

cooperării între polițiile naționale în lupta comună împotriva fenomenului criminal.

În septembrie 1923 la Viena au loc lucrările celui de al doilea Congres Internațional al

Poliției Judiciare aici s-a hotărât crerarea Comisiei Internaționale a Poliției Criminale – C.I.P.C –

denumire inițială a viitorului INTERPOL.

Între data de 9 și 12 iunie 1938, la București s-au desfășurat lucrările celui de a 14-a

sesiune ordinară a Comisiei Internaționale ale Poliției Criminale când s-a încercat transferarea

sediului C.I.P.C de la Viena la Lousanne pentru a garanta neutralitatea și a o salva de la

evenimentul ce urma să vină ca urmare a anexării (la 12 martie 1938) Austriei la Germania.

După declanșarea celui de al Doilea Război Mondial la conducerea C.I.P.C au fost puși

reprezentanți ai Reich-ului german, sediul a fost mutat la Berlin, iar rolul ei a fost extrem de

dimuniat, asigurând doar unele măsuri de asistență, de colaborare polițienească tărilor aflate sub

ocupație nazistă ori statelor progermane.

La date de 3 iunie 1946 a fost adoptat un nou statul al C.I.P.C, noul acronim

ITERPOL, iar sediul a fost mutat la Paris.

În anul 1950 România și-a declarat retragerea oficială din acestă organizație.

În anul 1956, Comisia Internațională de Poliție Criminală s-a transformat în Organizația

Internațională de Poliție Criminală - INTERPOL al cărei Secretariat Genarala, 10 ani mai târziu

și-a mutat sediul în Franța la Saint-Cloud.

În anul 1989 sediul a fost mutat la Lyon.

În primăvara anului 1994, la Sinaia au avut loc lucrările celui de-a 23-a Conferințe

Regionale Europene, la care au participat delegați din 47 de țării.

Scopul O.I.P.C. – INTERPOL

Scopul principal este crearea cadrului propice în care autoritățile de poliție naționalesă

coopereze pentru respingerea și combaterea cu eficacitate mai mare a criminalității de drept

comun.

Statutul acestei organizații internaționale de poliție arată scopurile pentru care a fost

înfințată și funcționează astfel:

Asigurarea și dezvoltarea celor mai largi asistențe reciproce a tuturor autoritățiilor de

poliție criminală în cadrul legilor existente în fiecare țară și în spiritul Declarațeie Universale a

Drepturilor Omului.

Stabilirea și dezvoltarea tuturor instituților capabile să contribuie în mod eficace la

prevenirea și reprimarea infracțiunilor de drept comun.

Tot din statut rezultă că O.I.P.C. – INTERPOL acționează între anumite limite, respectiv

”orice activitate sau intervenție în probleme sau cazuri care prezintă un caractre politic, militar,

religios sau rasial, este în mod riguros interzisă organizației”.

În prezent 186 de state de pe cele 5 continente au organe de poliție care sunt membre

O.I.P.C. – ITNERPOL.

31

Domeniile în care acționează O.I.P.C. – INTERPOL

Cooperarea internațională între state prin O.I.P.C. – INERPOL se realizează în principal în

următoarele domenii:

Infracțiunile internaționale;

Terorismul internațional;

Pirateriea sau brigandajul maritim și aerian;

Scalvajul sau traficul de sclavi;

Traficul ilicit de stupefiante;

Crima organizată;

Falsificarea de monedă și traficul internațional de monedă falsă;

Extrădarea infractorilor internaționali.

Instrumentele folosite de O.I.P.C. – INTERPOL pentru prevenirea și combaterea

infracționalității la nivel mondial

În activitatea de cooperae polițienească internațională O.I.P.C. – INTERPOL folosește mai

multe feluri de instrumente fără de care acesată activitate ar fi imposibilă.

Unul dintre instrumente este rețeaua de telecomunicați cu ajutorul căruia este asigurată

legătura între Secretariatul General al O.I.P.C. – INTERPOL și Birorurile Naționale, legătură

care este esențială pentru o cooperare rapidă și eficientă:

O stație centrală situată la sediul Secratariatului Genaral;

Șapte stații regionale care asigură traficul de informații între Birourile Centarle

Naționale legate la ele și restul rețelelor de stații naționale la nivelul fiecărui Birou Central

Național.

Sistemul de transmisie folosit este radiotelegrafie în Morse;

Pentru transmiterea fotografiilor se folosește foto-telegrafia;

Pentru secretizarea unor informații care se transmit prin telex, radio, etc., se folosesc

coduri de condensare și coduri de criptografie. Un alt instrument aflat la dispoziția O.I.P.C. – INTERPOL este sistemul informatic.

Secratariatul O.I.P.C. – INTERPOL dispune de fișiere informatice care cuprind: numele și

amprentele infractorilor internaționali, infracțiunile internaționale clasate pe mod de operare, loc

de comitere și gen , confiscările de stupefiante și monedă falsă, furturile de opere de artă și

obiecte din patrimoniul cultural național, fotografiile infractorilor internaționali recidiviști și

modurile de operare deosebite și ale persoanelor dispărute.

În activitatea de cooperare, O.I.P.C. - INTERPOL folosește ca instrument difuzările

internaționale, care nu sunt altceva decât niște notițe internaționale de mai multe categorii.

Pentru atingerea scopului prevăzut în statutul O.I.P.C. – INTERPOL mai folosește ca

instrumente circularele, sintezele și broșurile cu caractre technic, în care se găsesc sinteze

asupra unor infractori, ca hoți de buzunare, escroci, traficanți de droguri, etc.

O.I.P.C. – INTERPOL desfășoară activități de stocare a unor date menite să faciliteze

identificarea persoanelor și a instrumentelor folosite de infractori în pregătirea și comiterea

faptelor. Astfel este editată o broșură care prezintă o metodă de transcrierea în cifre a numerelor

de origine chineză, un manual pentru identificarea cadavrelor și victimelor catastrofelor, broșuri

pentru identificarea cartușelor, a țării de origine și a unității producătoare și o colecție de modele

de numere de înmatriculare a autovehiculelor în diferite țării, cu reproducerea în culori.