Robert LangisCÂND SĂ SPUNEM NU COPIILOR editura Polirom, Iaşi, 2010

S-a observat că dificultatea de a spune nu sau de a nu şti cum să spui nu provoacă probleme copiilor ceea ce induce repercursiuni asupra întregii familii. Aceşti copii dezvoltă următoarele probleme:- o cunoaştere insuficientă a valorilor;- aprecierea deficitară a lucrurilor pe care le facem pentru ei;- lipsa de respect;- tendinţa de a manipula;- înclinaţia de a fi capricioşi;- dispoziţii de violenţă verbală sau fizică în momentele în care nu le sunt satisfăcute capriciile;- înclinaţii pronunţate spre egoism şi indiferenţă;- ameninţări; - nevoia de a li se repeta fără încetare.

A arunca cu acuzatii nu ajuta la nimic atunci cand simţim că lucrurile ne scapă de sub control. Pentru a educa mai bine copiii este esenţial să ştim cum să le spunem nu. Cu cât copiii sunt mai inteligenţi, mai iuţi la minte şi reuşesc de la o vârstă fragedă „să ţină piept” adulţilor, cu atât mai uşor îşi vor manipula anturajul.

Faţă de generaţiile trecute, schimbându-se vremurile, s-a schimbat şi modul de educare a copiilor. Cei care au declanşat această schimbare îşi doreau să fie mai puţin autoritari cu copiii lor, în speranţa de a putea:

- să se apropie de copiii lor;- să se bucure de cele mai bune schimburi afective;- să trăiască alături de copii cărora să nu le fie mereu frică de bătaia părintească;- să aibi copii care se simt în largul lor alături de părinţi;- să dezvolte la maximum potenţialul copiilor lor; - să răspundă mai bine la nevoile copiilor în beneficiul unei mai bune dezvoltări a

inteligenţei acestora;- să aibă o relaţie frumoasă şi plină de învăţăminte.

În mod evident, fericirea copiilor noştrii este foarte importantă. Dorinţa de a ne îmbunătăţi modul de viaţă este lăudabilă, acest lucru vine de la sine şi este perfect normal.

De fapt, s-a trecut foarte repede de la o extremă la alta fără a se conştientiza că au fost neglijate mai multe nevoi fundamentale ale copiilor. Şi, ca o consecinţă, au apărut alte probleme familiale şi educaţionale.

Copiii, tinerii din ziua de azi nu se mai tem de autoritate şi îi rezistă cu putere. Există patru factori care determină acest comportament:

1. Copiii sunt din ce în ce mai inteligenţi şi au mintea foarte alertă, ceea ce le permite să înţeleagă mult mai repede:

care sunt slăbiciunile adulţilor; rupturile şi neconcordanţele mediului în care se ragăsesc; jocul manipulării pentru a obţine ce îşi doresc.

2. Din punc de vedere psihologic, copiii devin tot mai precoce. Sunt capabili, de la o vârstă foarte fragedă, să îşi arate aptitudinile şi să îşi demonstreze nivelul de inteligenţă. Astfel, chiar mici fiind, sunt capabili să exploateze punctele menţionate mai sus, surprinzându-i pe părinţi şi pe educatori.

3. Copiii sunt din ce în ce mai puternici pe plan psihologic. Chiar dacă au sau nu dreptate, ei sunt pregătiţi să ţină piept la tot ce nu face parte din sfera dorinţelor lor, printre care şi autoritatea.

4. Copii sunt tot mai greu de manipulate cu ajutorul emoţiilor. Chiar dacă manifestă emoţii, nu acceptă prea uşor să îşi schimbe comportamentul şi să facă ce le cerem, mai ales dacă invocăm motive de ordin emoţional. Iată de ce rezistă foarte bine la genul de educaţie care foloseşte culpabilizarea, care moralizează şi care face uz de prea multe raţiuni emoţionale, oricare ar fi acelea.

Educatorul canadian Daniel Kemp susţine că personalitatea copiilor s-a schimbat în jurul anilor ’60. El vorbeşte despre o mutaţie şi numeşte aceşti mutanţi “copii teflon” descriindu-i drept egocentrişti şi agresivi. Ei nu par să fie afectaţi de singurătate şi nu au sentimente de vinovăţie. Părinţilor le este greu să se facă ascultaţi, nici pedeapsa, nici recompensa neavând efecte semnificative.

În prezent, având în vedere că familiile sunt mai restrânse, copilul se bucură de mai multă atenţie. Trăieşte în propriul regat. Descoperă foarte repede că, acasă, părinţii îi sunt la dispoziţie. Observă că i se acordă multă importanţă, iar acest lucru îi dă o anumită forţă, putere chiar. Chiar dacă e mic, realizează deja acest lucru.

În plus, atunci când părinţii lucrează în afară, caută să îşi răsfeţe copilul pentru a compensa absenţa lor. Şi asta pentru că, dacă nu ar ceda în faţa dorinţelor lui, ar trăi cu impresia că nu sunt buni părinţi. Există şi un alt tip de părinţă, cei care nu au nevoie să fie absenţi pentru a-şi răsfăţa copiii, având o înclinaţie naturala spre satisfacerea capriciilor celor mici.

Dacă copilul este obişnuit să primească multă atenţie şi dacă părintele nu ştie cum să refuze unele cereri sau cum să gestioneze un anumit comportament al copilului, acesta va descoperi rapid că el este, în felul lui, regele şi stăpânul

Dacă ştiţi să îi spuneţi nu copilului dumneavoastră, atunci acesta va putea: să conştietizeze că nu totul e gratuit; să descopere caracterul oamenilor; să aprecieze cât de valoroşi sunt părinţii lui; să realizeze ce se face pentru el; să înţeleagă bogăţia materială; să îşi facă o idee despre valoarea banilor.Nimic nu este gratuit, orice are un preţ. Iar acest preţ se plăteşte cu bani, efort sau timp, în

funcţie de situaţie. Însă întotdeauna există un preţ, iar copilul trebuie să descopere foarte repede acest principiu. Dacă nu este conştient de acest lucru, nu va putea să perceapă valoarea lucrurilor şi să le respecte adevărata însemnătate.

Copiii înţeleg foarte repede ceea ce li se explică în mod corect. Odată ajunşi la vârsta la care înţeleg cuvintele, putem începe să le arătăm valoarea lucrurilor din jur. În acelaşi timp, copilul nostru ne va respecta dacă în primul rând ne conştientizăm propria valoare. Odată ce am reuşit să o facem, va fi destul de uşor să i-o comunicăm şi copilului nostru.

Să ştiţi cum şi când să îi spuneţi nu copilului implică, în primul rând, ideea că nu sunteţi obligaţi să îi spuneţi de fiecare dată da. Mai ales când nu prea apreciază ce facem pentru el şi când adoptă o atitudine necorespunzătoare faţă de noi.

Pe deasupra, acest refuz îi permite să înţeleagă că nu totul i se cuvine.Odată stabilite, aceste două principii pregătesc deja terenul pentru inducerea respectului

la copil.

Când explorează lumea, copilul ne descoperă limitele psihologice, astfel că trebuie să îi arătăm clar: da, cu acest lucru sunt de acord; nu, acesta nu e bine. Şi trebuie să ne menţinem poziţia atât timp cât suntem îndreptăţiţi s-o facem.

Dacă noi ne cunoaştem foarte bine limitele, atunci şi copilul le va cunoaşte foarte bine pe ale sale în cadrul familiei.

Pentru a-l determina pe copil să ne respecte limitele, trebuie să începem printr-un nu convingător şi perspicace, care va fi luat în serios de acesta.

Cele trei reguli de respectat pentru ca un copil să se deprindă să aprecieze:1. copilul nu trebuie să creadă niciodată că lui i se cuvine totul;2. trebuie să îl învăţăm pe copil valoarea lucrurilor;3. copilul trebuie să fie “convins” că suntem capabili să spunem nu.

Permisivitatea nu ne garantează dragostea lor. Dacă nu le spunem nu copiilor acasta nu înseamnă că ne vor iubi mai mult.

Există două tipuri de părinţi prea buni: părinţii “bombonică” şi părinţii “prea indulgenţi”.Părinţii “bombonică” sunt cei care îşi răsfaţă în mod exagerat copiii, fie cumpărându-le prea multe jucării, cadouri sau bomboane, fie acordându-le prea multe favoruri. Vorbim aici despre părinţii care le dau prea multe copiilor lor din simpla bunătate.

Părinţii “prea indulgenţi” sunt cei care îşă răsfaţă copiii pentru că sunt incapabili să spună nu. Şi pentru ca sunt prea permisivi cu copiii lor, îi lasă să facă orice vor ei sau aproape orice. Există numeroase motive care ne pot împiedica să spunem nu devenind astfel părinţi “prea indulgenţi”:

vrem să le câştigăm afecţiunea, lăsându-i să facă orice; ne este greu să suportăm anumite reacţii din partea lor (durere, lacrimi, crize, ameninţări

etc.); ne este greu să suportăm anumite decizii care ar putea să ne facă să părem severi sau să îi

facă pe copii să creadă că suntem părinţi răi.Putem să ne iubim foarte mult copiii, dar într-un mod mai mult sau mai puţin bun. Pentru o

educaţie mai bună şi pentru o dragoste mai sănătoasă, este nevoie să ştim să le spunem nu.

Potenţialul pozitiv al lui nu

Dacă ştim să-l folosim corect, cuvântul nu reprezintă: un instrument esenţial ce permite unei autorităţi să nu fie abuzivă, precum cea din

vremurile trecute, ce încă mai există; un instrument esenţial care permite impunerea unei autorităţi eficace, nu prin teama

suscitată copiilor, ci prin respectul pe care îl inoculează;

este necesar pentru ca unii copii să conştientizeze că au partea lor de sarcini de îndeplinit atât în casă, cât şi în afara ei;

se dovedeşte fundamental pentru descoperirea de către copii avalorii oamenilor şi a lucrurilor;

ajută la construirea unei relaţii copil-părinte echitabilă, în care nimeni nu pierde; le permite copiilor să ne cunoască în mod clar limitele, pentru a le putea respecta mai

bine; îi ajută pe copii să descopere valoarea lucrurilor pe care le fac părinţii pentru ei, pentru a

le aprecia corespunzător; îi învaţă pe copii valoarea lui da, pentru a-l putea aprecia; generează o exteriorizare mai sănătoasă a dragostei; contribuie la formarea unui caracter sănătos la copii; întăreşte buna conduită şi o disciplină sănătoasă, pentru fericirea întregii familii.