BOBOTEAZA

Ajunul Bobotezei

Cea mai insemnata sarbatoare de iarna, dupa Sfantul Vasile sau Anul Nou, este Boboteaza,

numita in unele parti si mai ales in Transilvania si Banat, Boteaza, Botez, Botezul Domnului si

Apa – Boteaza.

De aceea Boboteaza, dupa Anul Nou e si sarbatoarea cea mai bogata in datine si credinte.

In ajunul Bobotezei nu se da copiilor paine ca sa manance pe afara, fiindca, dandu-li-se si

mancand, asa vor face tot anul, ceea ce nu e frumos.

Nu se bat in aceasta zi copii, ca apoi capata bube peste an.

Femeia, care se cearta cu barbatul ei in ziua de ajun, aceea se va certa si peste an.

In zilele ajunurilor Craciunului si Bobotezei nu se cerne faina, ca sa nu se faca pureci in casa.

In aceste zile nu se da nimic din casa, ca sa nu se imprastie gospodaria. Cine stranuta in ziua

de ajunul Bobotezei acela se zice ca traieste bine peste an.

Dimineata, in ziua de ajun, daca va intra vreun strain in casa, adica vreun cersetor sau

altcineva si daca respectivul e barbat, atunci se crede ca vacile, oile si toate celelalte animale

domestice, care sunt gestante vor naste in decursul anului pui de partea barbateasca; iar daca

strainul va fi femeie, se crede ca vor naste de partea femeiasca.

In amandoua ajunurile se scoala dis de dimineata si pe cine vad prima oara, de este

respectivul un om harnic, atunci si cei ce l-au vazut vor fi harnici.

Daca in ziua de ajunul Bobotezei este burnita pe pomi, vor fi poame multe; iar daca picura din

streasina, va fi vara ploaie.

Precum in preseara Craciunului, a Sfantului Vasile si a Pastelor, asa si in preseara

Bobotezei vitele vorbesc intre ele si-si destainuiesc unde se afla comori ascunse in pamant,

despre care se zice ca ard in preseara acestor zile.

Precum spre Anul Nou, asa si spre Boboteaza cerul e deschis. Deci, cine sta in ziua aceasta de

priveghi toata noaptea vede cerurile deschizandu-se si orice ar cere i se va da de catre

Dumnezeu.

1

In fine, exista in popor credinta ca in noaptea Bobotezei ouale de corb pleznesc sub puterea

gerului si puii de corb intind aripile si zboara.

Botezul

Preotii din Moldova si Muntenia indatineaza de a umbla la inceputul fiecarei luni cu crucea pe

la casele credinciosilor lor si a le stropi cu apa sfintita sau agheasma, pe care o duce palimarul

intr-o caldarusa.

In tarile Austro – Ungare locuite de romani datina aceasta e uzitata numai in ajunul

Bobotezei. Din cauza aceasta apoi romanii din unele parti ale Transilvaniei si ale Banatului

indatineaza de a numi ajunul Bobotezei si Ziua Crucii.

In ziua Bobotezei, dupa liturghie, fiecare preot face sfintirea apei in biserica si apoi se

porneste cu crucea sau, dupa cum spun muntenii, cu botezul pe la casele parohienilor sai,

incepand de regula de la casa parohiala, adica de la sine, sau de la cel ce locuieste mai aproape

de casa parohiala sau de biserica.

Si daca satul, respectiv parohia, e mare si parohului local nu ii este cu putinta sa umble pe la

toate casele, atunci isi mai ia un preot de ajutor; iar in lipsa acestuia il pune pe cantorul

bisericesc, precum si pe alti carturari ca sa umble si aceeia.

In unele parti din Transilvania, precum satul Paucenesti, cand umbla preotul cu crucea, atunci

umbla si mai toti oamenii din sat, fiecare cu cate un pom in mana, si fac deosebite ceremonii si in

urma se ospateaza cu totii.

In alte parti, tot in Transilvania, precum in comuna Ciclani, copiii, care umbla cu preotul din

casa in casa in seara Botezului Domnului, au datina de a ura celor din casa urmatoarele versuri:

Ciura – leşa, Vaci lăptoase,

Marga - reşa, Spic de grâu

Sîtă rară, Până-n brâu,

Ieşi afară! Secara

Sîtă deasă Cât scara,

Intră-n casă! Spicul

Oi lânoase, Cât voinicul!

2

Deoarece fiecare stie ca preotul umbla cu crucea si are sa se abata si pe la dansul, de aceea

nimeni nu mananca nimic pana ce nu soseste preotul ca sa ii stropeasca casa cu agheasma si sa ii

binecuvanteze masa.

Altii insa nu mananca nimica pana ce se insereaza, crezand ca, daca vor posti, va fi bine

pentru casa, vor fi feriti de vrajmasi si de paguba.

Pentru fetele cele mari, ajunarea aceasta este chiar foarte bine venita, pentru ca se crede ca

cine posteste in ajunul bobotezei, acela isi capata consoarta frumoasa.

Gospodarul de casa, cum aude ca preotul nu e departe, pune pe unul dintre membrii casei ca

sa il pandeasca atunci cand iese din casa vecinului, iar cand I se da de stire ca a iesit si vine acum

la dansul, aprinde degraba o lumanare, cu care iese in pragul usii in intampinarea preotului.

In acelasi timp fetele, daca sunt fete mari iau degraba margelele de la gat si cerceii, precum si

sase boabe de cucuruz, si le aseaza sub pragul usii, astfel ca venind preotul cu crucea, sa treaca

atat el cat si ceilalti insi peste ele, dar sa nu le observe, caci facand aceasta se vor marita.

Gospodina de casa pune cateva boabe de cucuruz sub asternut si in locul unde are sa seada

preotul, anume ca sa cloceasca clostile vara.

Farmece si vraji

Se stie ca tineretul roman de pretutindeni indatineaza a se casatori mai cu seama in cîşlegile

( interval de timp intre doua posturi ortodoxe) de iarna.

In aceste caslegi se fac de regula cele mai multe si mai insemnate nunti si asta din cauza ca in

aceste perioade poporul nu are asa mult de lucru si pentru ca in rastimpul acesta fiecare om ce

doreste si vrea sa se casatoreasca are tot ce ii trebuie pentru incheierea si serbarea unei casatorii.

Fiecare fata mare, care doreste sa se marite, cauta de prin postul Craciunului ca sa ii fie

zestrea asezata si in cea mai buna randuiala, ca sosind caslegile sa n-o afle petitorii nepregatita.

Cand sosesc caslegile, fiecare fata, cand matura casa, incepe totdeauna de la prag, crezand ca

facand asa, ii vor sosi mai curand petitorii.

Cum au sosit caslegile, incep si feciorii, care vor sa se insoare a merge in petit, asa ca pana la

Boboteaza, cei mai multi oameni sunt deja logoditi si data nuntii stabilita, ceea ce se poate vedea

si din urmatoarea doina populara din Transilvania:

3

Colea-n postul lui Craciun Si din grai asa graieste:

Toate fetele-s de rand - O! amar, maica, de maine,

Candu-i pe la Boboteaza, Ca iara raman cu tine.

Se vede care-i viteaza Batrana sunt ca si tine,

Ca se uita pe fereastra Nici un petitor nu vine.

Fetele mari, carora nu le-au sosit inca petitorii, in rastimpul de la Craciun si pana la

Boboteaza, si mai cu seama cele batrane care nu se pot marita, isi fac in ziua precum si in ajunul

acestei zile pe dragoste si pe ursita, anume ca sa fie cautate, iubite si jucate de feciori si ca sa se

poata cat mai degraba marita.

Asa fetele din Bucovina, care vor sa fie cautate, iubite si jucate de feciori se duc seara spre

Boboteaza si aduc apa neinceputa de la fantana. Dupa ce au adus-o pun in ea cateva fire de

busuioc si apoi o aseaza intr-un loc unde sa o bata soarele, cand va rasari a doua zi dimineata.

A doua zi dimineata, adica in ziua de Boboteaza, cum se scoala incep a descanta apa aceasta

in urmatorul mod:

Dimineata m-am sculat,

Pe obraz ca m-am spalat,

La biserica m-am gatat,

La icoane m-am inchinat,

Lui Dumnezeu m-am rugat;

Iar dupa ce m-am rugat,

La biseric-am plecat

Pan’ nu era popa-n altar

Nici pasarea sculata din cuibar,

Pe bura nescuturata

Si pe cale necalcata.

Dupa ce rostesc cuvintele acestea, se spala cu apa in care se afla busuiocul si care a fost astfel

descantata. Apoi se imbraca frumos, se duc la biserica si dupa amiaza la joc.

4

In Banat este datina ca, in ziua de Boboteaza, mama care vrea ca feciorul sau, dar mai ales

fiica sa, cand vor iesi in lume, sa fie bine vazuti, sa fie iubiti si cautati de toata lumea, cu un

cuvant sa fie tuturor dragi, luand unsoare, se duce si o pune sub treasc (tun mic, primitiv,folosit

in trecut pentru a produce focuri de artificii sau pocnituri la petreceri) ce va pocni prima data la

inceperea slujbei mari (liturghie), zicand:

Cum se vesteste, Prin oboare

Cum rasuna si pocneste Prin ogoare

Asta piva, Pe la joc,

Asa sa fie vestita Peste apa, peste foc,

Sa se pocneasca-n lume despre dansa Peste tari

In toate casele, Si peste mari.

La toate mesele,

Dupa ce treascul a pocnit, se ia unsoarea si se pastreaza pana la Pasti. In seara de Pasti se

leaga in carpa, se leaga sub aripa cocosului din curte si se zice:

Cum cocosul din aripi o pălăpăi, Şi cu toţi s-or veseli,

Lumii Paştile-o vesti, Aşa să fie vestită,

Din somn toţi s-or pomeni, De toată lumea iubită.

La biseric-or veni

Dimineata luandu-se de sub aripa cocosului, se pune la brau si mergand, ocoleste biserica la

Inviere. Aceasta unsoare se pastreaza apoi in casa peste intreg anul, ungandu-se pe sprancene si

pe dosul mainilor cel ce vrea a fi iubit si vazut cand merge la joc ori locuri publice.

5

Boboteaza

Boboteaza sau Botezul Domnului este ziua pana cand dureaza datinele si petrecerile cele mai

insemnate, care au inceput in ziua de Craciun si de Anul Nou, precum: colindatul, irozii, steaua,

turca sau cerbusorul, papusile, vergelul.

In unele parti ale Transilvaniei se obisbuieste de a umbla in ziua aceasta cu ceterea de-a

lungul si de-a curmezisul satului, in semn ca datinele si petrecerile incepute in ziua de Craciun si

Anul Nou s-au sfarsit si ca de acum inainte incep iar jocurile si petrecerile uzitate si in celelalte

caslegi de peste an.

La Boboteaza se deschide cerul si ingerul pazitor ii spune celui insurat sau celei de maritat

incotro ii va fi norocul.

Cine va vedea cerurile deschise in noaptea de Boboteaza va fi drept inaintea lui Dumnezeu.

Cine moare in aceasta zi, sufletul aceluia merge de-a dreptul in cer, care sta toata ziua deschis

spre aducerea aminte despre prezenta spiritului sfant la Botezul Domnului.

Daca in ziua de Boboteaza, dimineata inainte de sfintirea apei, un flacau sau o fata aluneca si

cade, se crede ca respectivul sau respectiva se va insura sau marita in acel an.

Altii, din contra, cred ca cine cade in ziua de Boboteaza, pana la anu’ moare.

Cele mai multe fete mari merg in ziua de Boboteaza la biserica, mai cu seama de aceea ca sa

calce in urma preotului cand iese acesta cu procesiunea spre a sfintii apa, crezand ca, daca vor

calca in urma lui, atunci se vor marita mai degraba.

Datina cea mai insemnata, care e pretutindeni folosita in aceasta zi, este sfintirea cea mare a

apei sau Iordanul.

Pe cand sfintirea cea mica a apei sau agheasma mica se face in biserica, Iordanul sau sfintirea

agheasmei mari se face de regula intr-un loc public, pe o piata mare, langa o fantana din centrul

orasului, respectiv a satului, sau la o apa curgatoare din apropierea acestuia.

Daca sfintirea se face pe o piata sau langa o fantana, atunci palimarul, impreuna cu epitropii

bisericii precum si alti oameni, se scoala dis de dimineata si, mergand la fata locului, pregatesc

terenul, duc o masa si o aseaza la un loc potrivit, astern pe ea putin fan si apoi o acopera cu o fata

de masa frumoasa, pun de-a dreapta si de-a stanga ei cate o cada mica sau alte vase de lemn, pe

care le umple cu apa curata. La vreo 50 m pun alti oameni sa faca un foc mare si sa aseze mai

6

multe săcăluşuri (tun mic primitv cu tragere directa, folosit in evul mediu ca arma de lupta) in

rand, anume ca sa aiba din ce impusca in decursul sfintirii.

Daca sfintirea se face la un fluviu, rau sau alta apa curgatoare din apropiere, atunci nu numai

ca fac o copca mare in gheata apei respective, din care scot apa trebuincioasa, dar fac si o cruce

mare de gheata pe care o posteaza in apropierea copcii.

7