Poema chiuvetei

-Mircea Cartarescu

POSTMODERNISM

Introducere:

Mircea Cartarescu este un poet de seama al generatiei ’80 si al postmodernismului , obtine in 1999 teza de doctorat, avand ca tema postmodernismul romanesc. Poezia ‘’Poema chiuvetei’’ este publicata pentru prima oara in anul 1982 in volumul comun ‘’Aer cu diamante’’,’’microantologic’’ de poezie romana, republicata ulterior in alte volume de poezie.

Postmodernism definitie:

Postmodernismul este o miscare, o orientare in cultura universala, manifestata in a doua jumatate a secolului al xx-lea, constientitazata si accentuata in anii ’80, desi termenul de postmodernism a fost utilizat inca din deceniul al iv-lea. Postmodernismul se defineste prin raportare la modernism, atat ca o continuare a acestuia, cat si in opozitie fata de anumite tendinte ale acestuia. In timp ce modernismul se rupe de traditie, postmodernismul o inglobeaza ca experienta estetica anterioara.Operele postmoderiste au caracter hibrid, se adreseaza minoritatii cunoscatorilor, dar atrag si publicul larg.

Introducere poem:

Parodiind bine-cunoscutul mit al iubirii imposibile, poezia ‘’Poema chiuvetei’’ se inscrie programului propus de Cartarescu, acela al recuperarii vechiilor stiluri ale lirici erotice.

Titlul este alcatuit in maniera postmodernista, prin alaturarea unui cuvant expresiv, preponderent poetic, cu un cuvant nepoetic, din afara spatiului prozaic.

Tema este aceea a iubirii imposibile, abordata insa intr-o maniera inedita,postura de indragostit fiind preluata de o chiuveta de bucatarie.

Spatiul claustrat al apartamentului este animat de obiecte care cunosc o stranie metamorfoza: chiuveta, musamaua, borcanul de mustar, tacamurile ude. Steaua la care priveste chiuveta reprezinta si ea un alt univers, situat extrem de departe.Versurile stabilesc o distanta enorma intre lumea uranica a stelei, univers inaccesibil si centralele electrice din subsoluri, ‘’pline de becuri’’.

Invocatia poetica adresata stelei implica un magnetism erotic al intregii fiinite a chiuvetei: stea mica, nichelul meu te doreste.Stea devine astfel, in lumea moderna a artefactelor, un Hyperion degradat, care isi risipeste lumina pentru obiectele unei lumi fara stralucire, in case, in medii ce contin toate aceste resturi metalice, deseuri ale unei lumi Kitsch, surogate ale unei civilizatii lipsite de spiritualitate. Totusi tensiunea lirica se simplifica, determinand si aspiratiile stelei galbene care iubeste o ‘’strecuaratoare de supa /…/ asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa isi puna intrebari cu privire la sensul existentei si la obiectivitatea ei ‘’.

Iubirile se consuma intr-un univers derizoriu, ca niste tranzactii pur mercantile: ‘’ si intr-un foarte tarziu ii facu o propunere musamalei’’ . Atat steaua cat si chiuveta sunt de gen feminin, ca de altfel

toate perechiile din poem: steaua si strecuratoarea de supa, chiuveta si musamaua, gaura din perdea si Dacia crem, ceea ce constituie o indepartare de la cuplul traditional.

Chiar daca este construita sub forma unei fabule, personajele lui Cartarescu nu sunt nici animale,nici fiinte umane, ci diferite obiecte de uz casnic. Poetul reuseste sa ilustreze una din crizele postmoderne, imposibilitatea comunicarii, criza limbajului, care nu-si indeplineste in totalitate rolul. Daca in Luceafarul eminescian, chemarea fetei –‘’ Cobori in jos Luceafar bland/ Alunecand pe-o raza’’ , se repeata ritualic, in sensul ca intalnirea se infaptuieste, codul comunicarii fiind cunoscut de cei doi, in poezia lui Cartarescu comunicarea este imposibila. De aceea, nu se precizeaza nici daca mica stea galena a intrat in posesia mesajului transmis de chiuveta. De altfel, nu functioneaza nici seductia, obiectele au acelasi statut, nu au identitate. Tot ceea ce pot acestea obiecte sa faca este sa doreasca sa fie iubite, sa tanjeasca. Concluzia este exprimata de gaura din perdea, cea care este investita in rolul de narator – ‘’tot ce a fost mi se pare un vis’’ .