negocierea

1
Negocierea este o discuție între doi sau mai mulți parteneri care încearcă prin acest proces de comunicare să rezolve conflicte de interese existente între ei. Este o comunicare interpersonală sau intergrup care are loc pentru că o decizie afectează și alte părți sau pentru că este nevoie de rezolvarea unei dispute. Este un proces dificil care necesită insușirea unor tactici bine definite și abilități de comunicare. In lucrarea "Ghid de Negociere", Zeno-Daniel Șuștac și Claudiu Ignat definesc negocierea ca fiind o "modalitate alternativă de soluționare a conflictelor bazată pe comunicare bidirecțională în care părțile implicate își modifică pe parcurs pretențiile și conlucrează pentru a genera o soluție mutual acceptată, urmând o anumită strategie și folosind anumite tehnici și tactici". Acestia considera ca negocierea este un proces structurat în care părțile, prin concesii reciproce, identifică o cale de compromis, în vederea stingerii unei dispute sau a rezolvării unei situații. Negocierea presupune implicarea a două sau mai multe părți în discutarea unui contract sau avantaj. În vederea unei negocieri cât mai eficiente, părțile trebuie să comunice cât mai bine. Printre aspectele ce trebuie urmărite pentru o comunicare eficientă: Fiecare din părți trebuie să știe de ce s-a întâlnit și să aibă pregătite temele discuției. Pentru eficientizare se va folosi un limbaj deschis și direct.

Upload: magdalena-sviriniuc

Post on 16-Nov-2015

214 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

dd

TRANSCRIPT

Negociereaeste o discuie ntre doi sau mai muli parteneri care ncearc prin acest proces decomunicares rezolveconflictede interese existente ntre ei. Este o comunicare interpersonal sau intergrup care are loc pentru c o decizie afecteaz i alte pri sau pentru c este nevoie de rezolvarea unei dispute. Este un proces dificil care necesit insuirea unor tactici bine definite i abiliti de comunicare.In lucrarea"Ghid de Negociere",Zeno-Daniel utaciClaudiu Ignatdefinesc negocierea ca fiind o "modalitate alternativ de soluionare a conflictelor bazat pe comunicare bidirecional n care prile implicate i modific pe parcurs preteniile i conlucreaz pentru a genera o soluie mutual acceptat, urmnd o anumit strategie i folosind anumite tehnici i tactici". Acestia considera ca negocierea este un proces structurat n care prile, prin concesii reciproce, identific o cale de compromis, n vederea stingerii unei dispute sau a rezolvrii unei situaii.Negocierea presupune implicarea a dou sau mai multe pri n discutarea unuicontractsau avantaj.n vederea unei negocieri ct mai eficiente, prile trebuie s comunice ct mai bine. Printre aspectele ce trebuie urmrite pentru o comunicare eficient: Fiecare din pri trebuie s tie de ce s-a ntlnit i s aib pregtite temele discuiei. Pentru eficientizare se va folosi un limbaj deschis i direct.