Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Cu titlu de manuscris

CZU.:342.22.(0432)=135.1

TUTUNARU MIRCEA

PROBLEME TEORETICE ŞI PRACTICE ÎN EDIFICAREA STATULUI DE

DREPT

12.00.02 - Drept public (constituţional, administrativ, poliţienesc, militar, financiar, vamal, informaţional, ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

Autoreferat al tezei de doctor în drept

Chişinău, 2005

Teza a fost elaborată în cadrul catedrei de Teoria şi Istoria Statului şi Dreptului, a Departamentului Drept al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova

Conducător ştiinţific: Popa Victor - doctor habilitat în drept, profesor universitar,

Universitatea Liberă Internaţională din Molodva

Referenţi oficiali: Guceac Ion -doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar,

Academia de Drept din Moldova Arsene Alexandru – doctor în drept, conferenţiar universitar,

Universitatea de Stat din Moldova

Susţinerea va avea loc la data de „ ” 2005 în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 34.12.00.02-01 din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, or. Chişinău, str.Vlaicu Pârcălab nr.52

Teza de doctor în drept, lucrările ştiinţifice în baza cărora se susţine teza şi Autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii Libere Internaţionale din Moldova

Autoreferatul a fost expediat la „ ” 2005

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, Doctor în drept Sergiu Ţurcan Conducător ştiinţific Doctor habilitat în drept, prof. univ. Victor Popa Autor Doctorand Mircea Tutunaru

Actualitatea temei. Lucrarea propune o temă al cărei subiect este de o mare importanţă politico-juridică şi filosofică, deoarece problematica statului de drept este mereu actuală şi în dezvoltare.

Creaţie a spiritului raţionalist şi iluminist al epocii moderne, statul de drept a îmblânzit forţa statului leviathanic, a disciplinat şi normativizat activitatea politică. Diferitele forme concret-istorice ale statelor secolelor XIX şi XX s-au apropiat mai mult sau mai puţin de idealul statului de drept. Nevoia concilierii celor două forme ale existenţei de facto şi de jure (statul şi dreptul), a eliminării abuzurilor statelor nedemocratice despotice, a generat ideea statului de drept, a statului ce trebuie să-şi subordoneze conţinutul şi finalitatea normelor şi legilor dreptului universal.

Există opinii, care susţin că ideea statului de drept este mult mai veche decât elaborarea teoriei statului de drept la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în diferite variante exprimate de doctrinele germană, franceză, anglo-saxonă etc. Instaurarea „precoce” a statului de drept în Anglia vizează Magna Charta din 1215 şi principiile sale: „nimeni nu este mai presus de lege”, sau „domnia legii” şi sancţionarea pe baza unor reguli dinainte stabilite, aspecte prezentate cu ocazia expunerii lui „rule of law”.

Ideea de stat de drept este chiar mai veche decât propriul său nume, căci nu este deloc greu să se regăsească diversele elemente individuale ale statului de drept modern în diversele etape ale istoriei. Referitor la afirmaţiile cu privire la originea milenară a statului de drept sunt şi diverse păreri care susţin că ideea statului de drept este mult mai veche şi îşi află sorgintea antică în dreptul natural. Opinia că ideea statului de drept se află chiar în Biblie este identificată de unii dintre autori în diverse lucrări privind esenţa statului de drept (Cohen-Tanugi, Kriegel ş.a.) atunci când citează pasajul din Biblie unde se afirmă că „Omul trăieşte nu numai cu pâine, ci de asemenea şi cu legi” .

La o analiză mai aprofundată, problema statului de drept apare însă mult mai complicată ca urmare a faptului că statul ca organizaţie instituţionalizată, înzestrată cu suveranitate a populaţiei unui teritoriu determinat, nu acţionează niciodată ca atare în relaţiile interne şi externe, ci prin intermediul diferitelor lui organe care exercită sau participă la exercitarea suveranităţii naţionale.

1

România şi Republica Moldova sunt state de drept democratice şi sociale în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale popoarelor şi sunt garantate. România si Republica Moldova sunt state naţionale, suverane şi independente, unitare şi indivizibile, cu o democraţie specifică statului de drept în care poporul ca deţinător al puterii suverane trebuie să o exercite cât mai efectiv în scopul realizării binelui comun. Statul de drept trebuie considerat ca un simplu instrument în folosul oamenilor ce-l alcătuiesc. Pentru a fi în prezenţa unui stat de drept, pe care şi Constituţiile celor două state îl proclamă este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei şi de a-i crea condiţii optime de dezvoltare.

Pentru a exista un stat de drept considerăm că nu este suficient să se instituie un mecanism juridic care să garanteze respectarea riguroasa a legii, ci este necesar, totodată ca acestei legi să i se dea un anumit conţinut, inspirat de ideea promovării drepturilor şi libertăţilor umane în cel mai autentic spirit liberal şi al unei largi democraţii.

Scopul si obiectivele tezei. Specificând obiectul şi sarcinile lucrării am pornit de la studierea în doctrina juridică a diferitelor aspecte teoretice şi practice privind edificarea şi funcţionarea statului de drept. Obiectivele principale ale tezei sunt văzute în faptul că pe baza studiilor în literatura de specialitate autohtonă şi europeană să se efectueze un studiu complex asupra multiplelor probleme teoretice şi practice privind edificarea statului de drept.

Pentru atingerea obiectivelor e necesară realizarea următoarelor sarcini generale şi particulare:

- a prezenta consideraţiile teoretice privind statul de drept, istoria evoluţiei conceptului de stat de drept, premisele ideologice şi juridice şi componentele şi caracteristicile statului de drept;

- a evidenţia principiile necesare în organizarea statului de drept şi înfăptuirea puterii într-un stat de drept;

- a evidenţia faptul că separaţia şi echilibrul puterilor constituie mecanismul esenţial al statului de drept, a specifica activitatea autorităţilor

2

publice într-un stat de drept, suveranitatea şi controlul legalităţii, a specifica dificultăţile existente în perioada de tranziţie spre un stat de drept;

- a evidenţia faptul că voinţa şi puterea politică a poporului nu pot fi exprimate decât prin reprezentare, fiecare reprezentant al poporului exercitând puterea delegată numai în numele acestuia;

- a specifica garanţiile interne şi internaţionale privind satisfacerea exigenţelor statului de drept, în protecţia şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în conformitate cu documentele şi legile interne şi internaţionale;

- a demonstra necesitatea edificării statului de drept care se legitimează prin garantarea valorilor consacrate înainte şi în vremea lui;

- a învedera rolul statului de drept în contextul contemporan al globalizării şi extinderii economiei de piaţă.

Noutatea ştiintifică a rezultatelor obţinute. S-a argumentat din punct de vedere ştiinţific evoluţia statului spre un stat de drept, s-a arătat că naţiunile nu apar odată cu apariţia statelor, procesul de constituire al lor şi al statului de drept fiind unul îndelungat. S-a demonstrat că statul de drept îşi bazează încrederea în drept şi caută să evite violenţa. Statul de drept necesită o gândire sofisticată şi prin aceasta hrăneşte ideea unui proces continuu al conştiinţei şi se bazează pe necesitatea unei educaţii populare.

Statul de drept se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale. Se argumentează că statul de drept nu poate constitui o realitate atâta vreme cât prin constituţie se consacră absolutismul unuia dintre organele statului, fie acesta legislativ sau executiv. Statul de drept presupune existenţa unei aşezări politice ce se bazează pe separaţia şi echilibrul puterilor în stat pe un sistem capabil să împiedice organele publice să abuzeze de atribuţiile cu care au fost investite.

Se învederează faptul că în ţările ce se află în tranziţie către un stat de drept, există încălcări ale drepturilor omului şi corupţie în sferele înalte ale societăţii.

Se argumentează că pluralismul şi democraţia sunt specifice statului de drept, iar reprezentanţii aleşi ai poporului şi guvernanţii trebuie să

3

respecte legea şi să se supună acesteia. Parlamentul odată constituit ca organ reprezentativ al statului de drept trebuie să se manifeste ca un exponent al intereselor politice ale întregului popor, astfel fiecare parlamentar îşi îndeplineşte mandatul ca un reprezentant al poporului nefiind îndreptăţit să protejeze interesele personale, particulare, locale sau de grup care ar intra în contradicţie cu interesele generale ale societăţii.

Se evidenţiază faptul că principii precum, accesul liber la justiţie, egalitatea în drepturi, democraţia şi pluralismul politic, descentralizarea administrativă şi autonomia locală sunt principii inerente edificării unui stat de drept şi alături de alte principii constituie structura şi esenţa statului de drept.

S-au demonstrat principalele mecanisme juridice de înfăptuire a statului de drept, cum ar fi:

- controlul constituţionalităţii legilor; - controlul jurisdicţionalizat al legalităţii actelor administrative; - organizarea unei justiţii independente, etc. S-a argumentat rolul de garant al statului de drept pentru protecţia

juridică a drepturilor omului şi necesitatea integrării României ca stat de drept în organismele europene şi în procesul de globalizare.

Noutatea ştiinţifică se explică şi prin viziunile, concluziile şi recomandările făcute pentru optimizarea activităţii instituţiilor statului de drept, prin scoaterea în evidenţă a diferitor aspecte pozitive şi negative în edificarea statului de drept.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Tema investigată abordează cele mai pertinente probleme şi aspecte care se cer a fi explicate pentru a pune în evidenţă importanţa edificării statului de drept. Au fost evidenţiate problemele şi carenţele care există în activitatea practică şi în doctrina de specialitate, atât în România, cât şi în Republica Moldova.

Promovând o astfel de abordare s-a încercat să se avanseze şi idei, opinii, sugestii sau propuneri, unele chiar de „lege ferenda”, utile pentru:

- partidele politice; - funcţionarii publici din administraţia publică centrală şi locală; - reprezentanţii aleşi în autorităţile reprezentative ale statului;

- toţi cei interesaţi in organizarea statala a puterilor.

4

Rezultatele, concluziile şi recomandările pot fi utilizate în procesul de instruire juridică şi în popularizarea cunoştinţelor juridice.

Aprobarea rezultatelor. Teza a fost prezentată Seminarului ştiinţific de profil, în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova şi recomandată spre susţinere publică. Rezultatele investigaţiei au fost prezentate la Simpozioanele şi Conferinţele teoretico-ştiinţifice pe probleme de drept din ţară şi de peste hotare, în anii 2001-2004, cum ar fi:

1. Comunicarea „Statul de drept”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice – Universitatea Jiul de Sus din Târgu-Jiu, România, 2001,

2. Comunicarea „Rolul partidelor politice în organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, Conferinţa „Reforma economică şi juridică în contextul procesului de integrare europeană”, municipiul Târgu-Jiu, 22 aprilie 2002. Conţinutul lucrării.

CAPITOLUL I: „Consideraţii teoretice privind statul de drept” cuprinde şase paragrafe. În primul paragraf intitulat „Noţiuni generale privind statul de drept şi relaţiile sale cu dreptul natural" se încearcă să se definească sensul şi conţinutul principalelor noţiuni şi concepte ce se referă la statul de drept.

Statul de drept reflectă coexistenţa celor două entităţi sociale distincte, dar nedisociabile care sunt statul şi dreptul, a raporturilor lor reciproce manifestate ca relaţii dintre putere şi normativitate. „Dreptul fără forţă este neputincios, dar forţă fără drept este o barbarie” (L.Duguit). Statul de drept este o noţiune care include domnia legii, care este adoptată de un parlament ce exprimă voinţa suverană a naţiunii. În paragraful al doilea denumit „Evoluţia spre un stat de drept” se reliefează evoluţia statului către statul de drept care impune supunerea faţă de lege. Statul fiind un regulator al activităţilor individuale trebuie să cuprindă toate domeniile noi de activitate ale omului. Statul trebuie să cuprindă în sfera sa orice activitate şi să încurajeze peste tot binele, dar întotdeauna în forma dreptului în aşa fel încât fiecare act al său să se întemeieze pe lege, care este manifestarea voinţei generale. În paragraful al treilea, denumit „Statul poliţist”, se face o analiză a statului poliţist în care autoritatea administrativă în mod

5

discreţionar poate să aplice cetăţenilor toate măsurile pe care le consideră utile, pentru a-şi atinge scopurile propuse. În realitate „statul poliţienesc” constituie una din formele statului de drept numai că într-un astfel de stat dreptul aplicabil este cel al guvernământului, al executivului, mai ales prin regulamente şi măsuri individuale, dreptul fiind impregnat de ideea inegalităţii părţilor în raportul juridic. Al patrulea paragraf, „Statul bunăstării” (Welfare state), este o sintagmă prin care se înţelege că statul îşi asumă responsabilitatea politică pentru asigurarea necesităţilor economice şi sociale de bază ale cetăţenilor. În paragraful al cincelea, „Statul legal şi statul constituţional”, se prezintă noţiunile referitoare la statul legal care în esenţă asigură domnia legii (rule of law) nu suveranitatea legii, făcându-se precizarea că legea este doar limita activităţii executive, dar şi condiţia acestuia, organele administrative mărginindu-se la executarea legilor. Separaţia puterilor este condiţia necesară a libertăţii. Perfecţionarea statului legal trece prin perfecţionarea instituţiilor reprezentative. Două fenomene contradictorii şi îngrijorătoare pot rezulta de aici: fie accentuarea suveranităţii parlamentului şi alunecarea sistemului spre un guvernământ de adunare, fie criza statului legal determinată de criza parlamentarismului, ceea ce s-a şi întâmplat în Italia, începând cu 1924, în Germania după 1933, în Spania din 1936, etc.

Statul constituţional s-a cristalizat ca formă modernă a statului de drept prin postularea şi aplicarea unor mecanisme adecvate de sancţionare a legii şi în primul rând a celei fundamentale. În paragraful al şaselea, “Premisele ideologice şi juridice ale statului de drept”, se fac referiri la raporturile dintre stat, dintre puterea de stat şi individ. O problemă primordială a statului de drept a fost a limitării acţiunilor statului în raporturile dintre stat şi cetăţean. Încercările mai noi de a fundamenta limitarea statului prin drept, de a admite într-o formă sau alta statul de drept, denumit adeseori stat legal sau stat constituţional valorifică idei din doctrina lui Leon Duguit

6

despre geneza dreptului, sau idei descinzând din teoria contractului social cu privire la originea contractuală a statului. Paragraful al şaptelea „Componentele şi caracteristicile statului de drept” condensează o viziune a raporturilor dintre stat şi drept care în ochii filosofilor prinde imaginea unui stat care se supune el însuşi legii, organizează bine societatea într-un cadru juridic şi protejează drepturile omului. Caracteristicile concret istorice şi formele de manifestare ale statului de drept pot fi sintetizate în următoarele componente :

a) componenta politică; b) componenta economică; c) componenta socială. CAPITOLUL II „Principii în organizarea statului de drept”

cuprinde 11 paragrafe şi conţine o analiză a principiilor pe care noi le-am considerat ca fiind relevante în edificarea statului de drept. În opinia noastră am considerat că acestea ar fi:

1. Principiul legalităţii în statul de drept; 2. Principiul egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor

cetăţenilor fără nici o discriminare; 3. Principiul prezumţiei de nevinovăţie în statul de drept; 4. Principiul democraţiei şi pluralismului într-un stat de drept; 5. Principiul accesului liber la justiţie în statul de drept; 6. Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în statul de

drept; 7. Principiul descentralizării administrative şi al autonomiei

locale în statul de drept; 8. Principiul independenţei justiţiei în statul de drept; 9. Principiul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale

ale cetăţenilor în statul de drept; Aceste principii reflectă şi consacră în formele politico-juridice

caracterul structurilor de guvernare şi relaţiile dintre ele în procesul exercitării puterii, stabilesc direcţiile generale de activitate a statului. Totodată unele dintre ele fixează cadrul general în care poporul, titularul suveran al puterii, exercită atributele acesteia. Desigur formularea lor diferă de la un stat la altul. În afara acestor principii care se regăsesc în formulări diferite în toate constituţiile moderne pot fi asimilate şi alte

7

reguli imperative înscrise în constituţii cum ar fi, de pildă, dispoziţia înscrisă în art. 13 alin(2) din Constituţia României. Textul prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile . Referitor la acest text, Curtea Constituţională a României a apreciat că după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, neretroactivitatea legii a devenit un principiu constituţional de la care nici legiuitorul nu poate deroga.

CAPITOLUL III „Organizarea şi înfăptuirea puterii într-un stat de drept” cuprinde şase paragrafe.

În paragraful I, „Puterea politică şi puterea de stat”, se arată că puterea de stat este forma oficială constituită a puterii politice, forma publică sub care se organizează şi funcţionează această putere.

Puterea de stat are ca atribut unicitatea. Nu se confundă puterea statului de a comanda în nume propriu, puterea de voinţă şi de comandament (după expresia profesorului Constantin Rărincescu) cu puterea suverană a poporului, care este permanentă şi indestructibilă. Puterea de stat este o putere derivată şi condiţionată de puterea politică deţinută de popor.

Paragraful al II-lea, „Puterea de stat – formă instituţionalizată a puterii politice”, ne prezintă faptul că puterea instituţionalizată apare sub forma puterii de stat şi este exercitată de acesta in întregul său, şi în mod specializat şi distinct de diverse organe ale sale. Statul apare deci ca titular exclusiv al forţei de comandă şi dominaţie. Indiferent din ce unghi de vedere ar fi studiată, puterea se raportează în mod necesar la un titular căruia îi sunt recunoscute anumite prerogative. Poporul sau naţiunea este titularul absolut al puterii politice, adică al suveranităţii, pe când statul, (autorităţile + puterile publice) reprezintă titularul exerciţiului puterii de stat încredinţate în mod legitim de popor. Între popor şi stat se stabilesc anumite relaţii pe baza cărora ciclul putere politică (originară) - putere de stat (derivată) se reia la nesfârşit, cu condiţia respectării principiilor democratice.

Paragraful al III-lea, „Metoda puterii - constrângerea”, reliefează faptul că puterea de stat are ca metodă de conducere un factor de acţiune în cadrul sistemului social. Această metodă este

8

constrângerea. Ceea ce distinge constrângerea ca atribut al puterii de stat, de toate celelalte forme de constrângere instituite în cadrul organismului social, este faptul statuării ei printr-un anumit tip de norme (norme juridice) instituite sau sancţionate de către puterea publică. Normativitatea socială dobândeşte astfel relevanţă juridică şi pe acest temei şi în limitele prescrise prin normele juridice, constrângerea statală este sinonimă constrângerii juridice.

Paragraful al IV-lea, „Suveranitatea calitate a puterii de stat”, ne prezintă faptul că puterea de stat este o putere suverană. În legătură cu fundamentarea şi legitimitatea suveranităţii s-au confruntat două teorii principale: teoria teocratică şi teoria democratică.

Teoriile democratice privind suveranitatea sunt: suveranitatea populară şi suveranitatea naţională. Conceptul de suveranitate populară este atribuit filosofului Jean Jaques Rousseau. Potrivit acestei concepţii titularul suveranităţii este poporul, noţiunea de popor fiind înţeleasă ca totalitate a indivizilor pe un anumit teritoriu.

Având în vedere integrarea României în Uniunea Europeană facem precizarea că tot ce s-a realizat şi urmează a fi perfecţionat pe planul integrării europene presupune exercitarea în comun a atributelor suveranităţii de stat, pe de o parte şi exercitarea unor astfel de atribute de către instituţiile Uniunii Europene, ca urmare a delegării lor de către statele naţionale. În felul acesta putem afirma că naţiunile integrate rămân suverane, ele vor decide dacă vor înainta pe drumul integrării până la federalizare sau dacă vor acţiona în alt sens. Suveranitatea este un drept natural, este un drept imprescriptibil şi inalienabil. El poate fi confiscat temporar, dar titularul poate oricând să-l revendice.

În paragraful al V-lea, „Integrarea europeană şi suveranitatea de stat”, se arată că viitoarea construcţie politică şi teritorială a Uniunii Europene se va face în acelaşi timp, la nivel local de bază, la nivel intermediar regional, la nivelul statului naţional şi la nivel regional european.

Toată construcţia europeană complexă, de la nivelul local de bază şi până la nivelul suprastatal unional alcătuind un bloc public complex, este centrată pe ideea afirmării şi a apărării drepturilor omului.

9

În paragraful al VI-lea, „Autorităţile publice în exercitarea suveranităţii”, se scoate în evidenţă faptul că acestea sunt dependente direct sau indirect de instanţa politică, juridică şi morală absolută: poporul.

În Constituţia României, Titlul III este numit Autorităţile publice şi nominalizează aceste autorităţi într-o ordine corespunzătoare principiului separării puterilor, stipulat în art.1 alin (4): puterea legislativă (Parlamentul) puterea executivă (Preşedintele şi Guvernul) şi puterea judecătorească (instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public).

Autorităţile publice îndeplinesc în general toate funcţiile statului, iar separat fiecare autoritate publică – o funcţie bine determinată. Funcţia politică a statului de drept, în mod direct o realizează în primul rând autorităţile publice reprezentative: Parlamentul, Preşedintele şi Autorităţile publice locale, toate fiind alese prin intermediul votului universal, direct, secret şi liber exprimat.

Capitolul IV „Garanţii privind satisfacerea exigenţelor statului de drept” cuprinde patru paragrafe. Primul paragraf, „Garanţii interne”, scoate în evidenţă rolul de garant al statului de drept faţă de cetăţean şi faţă de valorile democratice. Cetăţeanul nu există decât în cadrul statului de drept care-i apără drepturile, regimurile autocratice neavând decât supuşi. Statul de drept nu permite doar o libertate participativă, ci o face aproape obligatorie. El caută legitimarea puterii bazată pe respectarea şi garantarea drepturilor omului. Garanţiile interne privind satisfacerea exigenţelor statului de drept”, prezintă garanţiile prevăzute de Constituţia României din anul 1991 şi specifică trei categorii :

1. reglementarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale dreptului pozitiv, constituind o măsură de protecţie a individului în raporturile sale cu autorităţile publice ale statului de drept;

2. controlul constituţionlităţii legilor (art,1(3) şi art. 146 din Constituţie);

3. dispoziţia expresă a legii care creează în sistemul românesc un mecanism original de protecţie a drepturilor omului prin:

10

- asumarea obligaţiei de a crea compatibilitatea sistemului juridic românesc cu cel european în domeniul drepturilor omului;

- interzicerea revizuirii dispoziţiilor constituţionale dacă aceasta are ca scop suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (art.152(2) al Constituţiei).

Paragraful al II-lea, „Controlul general al aplicării Constituţiei şi al legilor”. Acest control constituie condiţia esenţială a existenţei statului de drept. Controlul constituţionalităţii legilor este organizat în două mari sisteme:

a) controlul printr-un organ jurisdicţional, denumit şi sistemul american şi este folosit în statele americane;

b) controlul printr-un organ special şi specializat, denumit sistemul european.

În România Constituţia din 1991 a introdus un sistem mixt, în cadrul căruia controlul constituţionalităţii anterior promulgării legilor şi cel posterior înfăptuit pe cale de excepţie sunt cumulate în mâinile aceluiaşi organ – Curtea Constituţională. În România Curtea Constituţională realizează controlul de constituţionalitate, de revizuire a Constituţiei.

În ceea ce priveşte controlul la sesizarea unor subiecte expres limitate (Preşedintele României, unul din preşedinţii celor două camere, Guvernul şi un număr de 50 deputaţi sau cel puţin 25 senatori), în opinia noastră considerăm că ar trebui lărgită sfera acestor subiecte aşa cum susţine şi prof. Ion Deleanu prin includerea şi a Curţii de Conturi, a persoanelor fizice sau morale (ca în Austria şi Germania), precum şi a Consiliilor Judeţene, întrucât în esenţă valorile democraţiei ar fi astfel aprofundate şi dezvoltate.

Paragraful al III-lea, „Controlul jurisdicţional al actelor administrativ-normative într-un stat de drept”, porneşte de la ideea că ori de câte ori se invocă în faţa judecătorului o normă juridică ce contravine alteia, el va trebui să prefere în soluţionarea procesului norma investită cu cea mai mare forţă juridică. Aşadar când în cursul

11

unui proces o parte susţine că actul administrativ invocat de celaltă parte este ilegal, judecătorul va fi obligat să dea întâietate legii şi să înlăture din soluţia procesului actul administrativ normativ.

Controlul jurisdicţional al actelor administrative normative şi-a găsit concretizarea în art.11 al Legii contenciosului administrativ. În sensul acestui articol instanţele de contencios administrativ sunt competente să anuleze actele administrative individuale, dar atunci când se regăsesc în prezenţa unui act administrativ normativ, vor trebui să se limiteze să pronunţe ilegalitatea lui şi deci să soluţioneze litigiul ca şi când nu ar exista.

În aplicarea dispoziţiilor Constituţiei, Legea nr.35 din 1997 a reglementat atribuţiile Avocatului Poporului în România, în aşa fel încât ele nu fac referire decât la activitatea autorităţilor administrative publice, fără să poată să se extindă la activitatea instanţelor judecătoreşti sau la cea a camerelor Parlamentului. Deşi lipsită de tradiţie în sistemul juridic al ţării noastre, instituţia Avocatul Poporului, aşa cum este reglementată în Constituţie şi în Legea nr.35/1997, vine să adauge încă un pilon de rezistenţă la edificarea statului de drept în România.

Al IV-lea paragraf, „Garanţii externe privind statul de drept”, scoate în evidenţă controlul realizat de organisnmele internaţionale (Comisia Europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comitetul Miniştrilor, Consiliul Europei, N.A.T.O., etc.) privind respectarea legislaţiei şi a drepturilor omului şi necesitatea intervenţiei atunci când se constată încălcări grave ale acestora. România, ca fostă ţară comunistă aspirantă la un destin capitalist, aflată în plin proces de integrare în structurile politico-economice şi militare occidentale, dar în acelaşi timp în plină criză a tranziţiei, resimte acut problemele majore şi nevoia unui sistem coerent instituţionalizat de abordare a acestora, nevoia unui stat de drept, un stat al bunăstării de tip modern eficient, ca răspuns la criza socială generată pe fondul costurilor mari ale tranziţiei.

Măsurile pe care trebuie să le ia România în perioada următoare trebuie să îmbine priorităţile legale de problematică internă specifică, de problemele sociale majore, anterior ignorate sau rezolvate prost, cu priorităţile legate de integrarea sa treptată în spaţiul nou european şi

12

mondial marcat de alte reguli la care de asemenea trebuie să ne adaptăm.

Există forme regionale de reprezentare politică (Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri al U.E., Parlamentul European) sau mondiale (O.N.U.), organisme financiare regionale sau mondiale (B.E.R.D., F.M.I., Banca Mondială), forţe militare regionale (N.A.T.O., viitoarea organizaţie militară a U.E.) cu misiuni de intervenţie (de ex. în Kosovo, Afganistan etc.) din partea O.N.U în ţări din lumea întreagă, tribunale regionale sau mondiale şi legislaţie internaţională care prevalează celei naţionale în anumite domenii.

ÎNCHEIERE. Sinteza rezultatelor obţinute. Nici o ţară nu-şi poate atribui prioritatea absolută şi monopolul exclusiv al fundamentării conceptului statului de drept, în fizionomia pe care o are astăzi. Conţinutul acestui concept include azi într-o sinteză filosofică, juridică şi politologică trăsăturile esenţiale ce i s-au conferit în diverse şcoli naţionale de drept pe parcursul unui îndelungat proces istoric. Din multitudinea caracteristicilor concret istorice şi a formelor de manifestare ale statului de drept, ce diferă de la o ţară la alta şi de la o etapă la altă a dezvoltării sociale a fiecăreia dintre ele pot fi sintetizate trei mari componente ale acestuia: componenta politică, componenta economică şi componenta socială. Ideea statului de drept este înscrisă în natura fiinţei umane, nu aparţine unui individ, grup sau popor. Nu trebuie uitată niciodată ideea justei măsuri, a justului raport dintre public şi privat, dintre general şi individual, căci individualul exacerbat poartă cu el pecetea absolutismului şi totalitarismului. Omul este şi trebuie să fie fiinţa justei măsuri. Nu trebuie să uităm că statul de drept nu se cerşeşte ci se cucereşte cu credinţa în om, prin muncă, cu prudenţă şi demnitate, prin perfecţionarea individuală şi colectivă, este autocreaţie interioară şi exterioară, o realizare prin noi înşine. În prezent, conceptul statului de drept este revendicat de întreaga comunitate internaţională, fiind consfinţit expres sau consacrat indirect în documente de drept internaţional, cum ar fi: Charta de la Paris pentru o noua Europă (1990), Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei pentru dimensiunea umană a O.S.C.E. (1990) şi respectiv, Convenţia

13

Europeană pentru Drepturile Omului (1950). În Documentul Reuniunii de la Copenhaga din iunie 1990 se menţionează expres că statul de drept nu înseamnă numai o legalitate formală care asigură regularizare şi coerenţă în instaurarea şi punerea în aplicare a ordinii democratice, ci şi o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii supreme a persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un cadru pentru exprimarea sa cea mai complexă. Aceste documente au fixat ansamblul conotaţiilor conceptului statului de drept, în raport cu realităţile politice, social-economice si culturale actuale. Aceste documente au, după părerea noastră, marele merit că îmbină într-o sinteză unitară atributele statului de drept bazate pe doctrina juridică engleză şi americană, pe şcoala juridică şi filosofia germană şi pe teoria dreptului din Franţa. Importanţa unor concepte, teze, cum ar fi: statul de drept şi societatea civilă, principiile de guvernare şi de conducere socială întemeiate pe separaţia puterilor, pe pluralismul politic, pe existenţa şi funcţionarea eficientă a mecanismelor de opoziţie parlamentară şi guvernamentală, etc., este cu atât mai evidentă astăzi, îndeosebi în condiţiile în care România, ca şi alte state situate geopolitic în Europa răsăriteană, s-a delimitat ferm de ţările unui sistem politic dictatorial fundamentat în bună măsură pe o opera filosofică şi teoretico-politică contradictorie şi inconsecventă prin unele enunţuri ale sale.

CONCLUZII. 1. Statul de drept în plan teoretic este un concept integrator ce

vizează corelaţia politic-juridic. El reprezintă un anumit stadiu şi o expresie a relaţiei dintre conducerea socială şi normativitate, dintre putere şi normativitate.

2. Statul de drept este un concept politico-juridic ce defineşte o formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat şi drept, dintre putere şi lege prin asigurarea domniei legii şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea puterii.

3. Corolarul statului de drept trebuie să îl constituie consacrarea, garantarea şi promovarea drepturilor omului la nivelul

14

standardelor internationale, realizarea climatului favorabil manifestării şi valorificării persoanei umane; statul şi dreptul trebuie să lucreze în mod efectiv pentru om. Statul de drept trebuie să acţioneze pe baza dreptului şi să respecte forma acestuia ca expresie a voinţei generale.

4. Din perspectiva practicii, subliniem că funcţionalitatea şi optimizarea relaţiei politică-drept în edificarea statului de drept se realizează treptat confruntând şi depăşind mereu contradicţiile vieţii sociale. Statul de drept este un concept cu caracter perfectibil,deschis ştiinţei şi practicii sociale. Statul de drept se confruntă cu o diversitate de probleme în contextul globalizarii, iar dezvoltarea viitoare a democraţiei statelor ar putea fi mult întarită prin costrucţia unor fome transnaţionale de democraţie.

RECOMANDĂRI În urma analizei investigaţiilor efectuate sunt propuse

următoarele recomandări ştiinţifice pentru îmbunătăţirea reformei jurisdicţionale, a cadrului legislativ şi a eficienţei statului de drept:

1. Pentru asigurarea unui climat de ordine socială de legalitate şi de bună funcţionare a puterii statale, considerăm că este necesară adaptarea sau modificarea unor legi. Astfel pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei şi eficienţa Curţii Constituţionale, să fie prevăzută posibilitatea sesizării din oficiu a autorităţii de justiţie constituţională asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora.

2. Pentru asigurarea supremaţiei Constituţiei şi în îndeplinirea rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării să se stabilească un termen limită în care Camerele Parlamentului din România să reexamineze legea declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

3. Deoarece controlul constituţionalităţii legilor se exercită numai la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ arătate propunem ca sfera acestor subiecte să fie lărgită prin includerea şi a Curţii de Conturi şi a consiliilor judeţene.

4. Întrucât scopul Curţii Constituţionale este de a garanta supremaţia Constituţiei, opinăm că este necesar să se recunoască acesteia dreptul pentru sancţionarea omisiunii de a legifera a

15

Parlamentului, în cazurile potrivit cărora legea fundamentală prevede expres.

5. Noua lege electorală privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare să prevadă un nou sistem de scrutin şi anume cel majoritar uninominal.

6. Având în vedere că pluralismul politic si reprezentativitatea trebuie să asigure şi o stabilitate a regimului democratic adică un Parlament capabil să răspundă nevoilor societăţii prin stabilirea principalelor direcţii ale activităţii social-economice, culturale, statale şi juridice este necesară adoptarea în România, după exemplul Republicii Moldova a unui Cod electoral.

7. Pentru dezvoltarea unei administraţii publice locale eficiente în România, considerăm că ar fi necesară permisiunea cumulului între mandatul de consilier local şi mandatul de consilier judeţean pentru a permite o mai bună colaborare între autorităţile respective şi totodată reglementarea prin lege a instituţiei oficiilor prefecturale ca formă de desconcentrare administrativă a administraţiei teritoriale de stat.

8. Stoparea şi eliminarea corupţiei, acest flagel care a pătruns până în sferele cele mai înalte ale societăţii trebuie să se facă prin măsuri concrete şi legi viabile care să implementeze cu rigurozitate principiile statului de drept în care toţi cetăţenii trebuie să respecte legile şi să se supună acestora indiferent de funcţia pe care o deţin în stat.

9. Întărirea economică a statului prin creşterea veniturilor bugetare şi a autonomiei locale, lucru ce se poate realiza prin înlăturarea practicilor de scutire sau de reeşalonare a datoriilor la buget, sporirea ponderii economiei fiscalizate aşa cum este în statele occidentale, în detrimentul economiei subterane şi pedepsirea evaziunii fiscale ca infracţiune economică.

10. Statul de drept prin organele sale trebuie să reglementeze printr-o legislatie adecvată situaţia proprietăţii, combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru şi depolitizarea activităţii de control prin eliminarea controalelor comandate politic.

11. Integrarea europeană a României şi aplicarea strategiei naţionale de aderare la Uniunea Europeană este un proces complex ce

16

presupune nu numai progrese în direcţia democratizării societăţii şi aplicarea principiilor statului de drept, ci şi eficientizarea structurilor guvernamentale.

12. Este necesară dezvoltarea pe criterii economice sănătoase a statului de drept şi respectarea valorilor fundamentale ale democraţiei reprezentative, a preeminenţei dreptului şi a garanţiilor drepturilor omului precum şi racordarea legislaţiei naţionale la dreptul comunitar.

13. Noi considerăm că interpretarea corectă a unor dispoziţii constituţionale şi aplicarea fermă a legii trebuie să o readucem în faţa unor slujitori ai justiţiei, a acelora care, deşi puţini la număr, au încălcat în activitatea lor principiul „Nimeni nu e mai presus de lege”, pentru că numai aşa se poate explica spiritul de favorizare a marilor infractori şi hotărârile netemeinice pronunţate în cazul acestora. Independenţa şi inamovibilitatea nu trebuie să fie pentru judecător un mijloc de eludare a legii.

14. Se impune instituirea controlului permanent asupra structurilor care actionează pentru asigurarea legalităţii. Referitor la judecătorii Curţii Constituţionale considerăm ca aceştia ar trebui să fie aleşi prin vot din corpul magistraţilor în condiţiile stabilite prin lege şi nu numiţi, (aşa cum se procedează în România). În opinia noastră considerăm că nu trebuie să se urmărească numai modul de respectare a legii şi a drepturilor fundamentale ale omului, ci şi creşterea încrederii în instituţiile statului de drept.

Fiind conştienţi de faptul că aceste concluzii ale investigaţiei efectuate şi recomandările propuse sunt susceptibile de noi meditaţii, nu tindem că vom fi trataţi în exclusivitate cu împărtăşirea ideilor enunţate în lucrare şi cu ideea că dăm soluţia cea mai corectă.

Publicaţii la tema tezei:

1. M. Tutunaru, „Noţiunea de stat”, Revista „Scientia” nr. 2/2002 a Universităţii Independente Jiul de Sus Tg-Jiu,

2. M. Tutunaru, „Statul de drept”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice - Universitatea Jiul de Sus, Tg-Jiu, 2001

17

3. M. Tutunaru, „Partidele politice - condiţie de bază a pluralismului politic în statul de drept”, Sesiune de comunicări ştiinţifice organizată de ULIM la Tg-Jiu, 2003,

4. M. Tutunaru, R. Morega, Gh. Tobă şi Corina Popescu, „Caleidoscop cetăţenesc”, Editura Ager, Tg-Jiu, 2002

5. M. Tutunaru, „Drept Constituţional – breviar”, Editura Ager, Tg-Jiu, 2004

6. M. Tutunaru, „Consideraţii privind principiul independenţei justiţiei în statul de drept”, Revista „Scientia” nr.8/2004 a Universităţii Jiul de Sus, Tg-Jiu,

7. M. Tutunaru, „Principiul separaţiei puterilor într-un stat de drept – Sesiune de comunicări ştiinţifice la Universitatea Jiul de Sus, Tg-Jiu, 2004

8. M. Tutunaru, „Constrângerea - Forma de realizare a puterii de stat”, Revista „Legea şi viaţa”, nr.6/2004, Chisinău

9. M. Tutunaru, „Premisele ideologice şi juridice ale statului de drept”, Revista „Legea şi viaţa”, nr.7/2004, Chişinău

Cuvintele cheie:

Română: Stat de drept, separaţia puterilor, autorităţi publice, autonomie locală, garanţii juridice, democraţie constituţională, putere de stat, drepturi fundamentale, principii constituţionale, suveranitate, constituţie, integrare europeană, descentralizare administrativă. Rusă: Правовое государство, разделение властей, публичные власти, местная автономия, юридические гарантии, конституционная демократия, государственная власть, основные права, конституционные принципы, национальный суверенитет, конституция, европейская интеграция, административная децентрализация. Engleză: Law state, division of authorities, public authorities, local autonomy, legal guarantees, the constitutional democracy, the state powres, fundamental rights, the constitutional principes, the sovereignty, the constitution, the European integration, administrative decentralization.

18

РЕЗЮМЕ

Tutunaru Mircea Диссертация на соискание ученой степени доктора права

Тема диссертации: Теоретические и практические проблемы построения правового государства Специальность:12.00.02 – Публичное прво (конституционное право, административное право, военное право, финансовое право, полицейское право, таможенное право, информационное право, экологическое право) организация и функционирование правовых институтов.

Международный Независимый Университет Молдовы (ULIM)

Кишинев 2005 В работе рассматривается теоретические и практические проблемы построения правового государства, содержание и сущность правового государства, специфические проблемы построения правового государства, отношение между правовым государством и демократией, а также разделение властей в государстве, основные права человека (субъективные и естественные права человека ), которые являются существенными элементами правового государства.

Правовое государство по своей природе является динамичным, еволютивным и уравновешенным в рамках конкретных параметров, которые хранят свою сущность и специфику ровно столько сколько существуют. Идея правового государства вписана в природу человеческого существа, она не принадлежит одному индивиду, группе либо всему народу. Это то, что мы могли бы назвать «Духом (сутью) мира». В результате изучения разных научных работ, была внесена доля ясности в некоторые понятия, сделаны определённые выводы и даны рекомендации, которые оценены нами как скромный вклад в реализацию задач, касательно правовых реформ, анализа теоретических и практических проблем в построении правового государства.

19

SUMMARY

Tutunaru Mircea Thesis for degree of PhD in Law

Theme: Some theoretical and practical aspects of the State of right

Professional Code: 12.00.02 – Public right (constitutional right, administrative right, a military right, the financial right, the police right, the customs right, the information right, the ecological right) the organization and functioning of legal institutes. International Free University of Moldova (ULIM) Chisinau 2005.

The study deals with a very fashinable topic, that is some theoretical and practical aspects of how to build the state of right, the content and the essence of the state of right, the specific aspect of how to build the state of right, the balance between the state ogf right and democracy, as well the separation and the equilibrum between the power in the state, the fundamental rights of human beings (subjective right and natural rights of a human being ) these are some essential and controversed aspects of the state of right.î

The state of right, through its own nature is a dynamic evolving and well-ballanced state, between some parameters, which, as long as they are preserved keep their own essence and specific features. The idea of state of right is part of human nature, it doesn′t belong to only one individual group or people, i tis a manifestation of what we could call „The Spirit of the world”

As a result of studying different scientific works, the share of clearness has been brought in some concepts, the certain conclusions are made and recommendations which are appreciated by us as the modest contribution to realization of problems, concerning to legal reforms, the analysis of theoretical and practical problems in construction of a lawful state are given.

20