MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris CZU: 347.413 (478): 347.717

MÎŢU GHEORGHE

REPREZENTAREA ŞI INTERMEDIEREA – INSTITUŢII FUNDAMENTALE ÎN DREPTUL PRIVAT

SPECIALITATEA: 12.00.03 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU, 2010

2

Teza a fost elaborată în cadrul catedrei „Drept Civil” a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Conducător ştiinţific, Băieşu Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar. Referenţi oficiali,

1. ŢICLEA Alexandru, doctor în drept, profesor universitar, Rector al Universităţii Ecologice din Bucureşti, România;

2. VOLCINSCHI Victor, doctor în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Componenţa consiliului ştiinţific specializat:

1. COJUHARI Alexandru, preşedinte, dr. hab. în drept, prof. univ.; 2. ROŞCA Nicolae, secretar, dr. în drept, conf. univ.; 3. COJOCARU Violeta, membru, dr. hab. în drept, conf. univ.; 4. CHIBAC Gheorghe, membru, dr. în drept, prof. univ.; 5. PÎNZARI Veaceslav, membru, dr. în drept, conf. univ., Universitatea de Stat „Alecu

Russo”din Bălţi. Susţinerea va avea loc la 8 iulie 2010, ora 12.00, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 30 12.00.03 - 28, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD 2069, Republica Moldova, mun.Chişinău, str.G.Iablocikin, 2/1, Bloc 7, sala de conferinţe 103) Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la pagina Web a C.N.A.A. (http:www.cnaa.md) Autoreferatul a fost expediat la 7 iunie 2010 Secretarul ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, ROŞCA Nicolae, dr. în drept, conf. univ. Conducător ştiinţific, BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar Autor: Gheorghe MÎŢU

© Mîţu Gheorghe, 2010

3

REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei este determinată de schimbările radicale ce au avut loc în Republica

Moldova în ultimele decenii �i care şi-au găsit expresia în noua legislaţie civilă.

În contextul lipsei unor studii ample şi complexe ale instituţiilor reprezentării şi intermedierii

în lumina noilor reglementări ale relaţiilor de drept privat, pe care le regăsim cu preponderenţă în

Codul civil din 2002, dar şi în alte acte legislative şi normative, efectuarea unor studii al căror obiect

de cercetare îl constituie relaţiile de reprezentare şi intermediere în dreptul privat este nu doar

actuală, ci şi necesară pentru dezvoltarea ştiinţei civilistice în Republica Moldova. Un asemenea gen

de relaţii juridice, provoacă şi o serie de situaţii specifice, care necesită o reglementare la fel de

specifică, şi care vizează: a) problemele legate de reprezentarea legală şi convenţională; b) corelaţia

care există între contractele care generează efecte de reprezentare şi intermediere, calificarea lor

juridică; c) determinarea domeniilor de aplicabilitate a intermedierii (în asigurări, activitatea

bancară, transporturi); d) oferirea de soluţii pentru interpretarea optimă a prevederilor legale şi

propunerea modificărilor şi completărilor la cadrul normativ care reglementează instituţiile

nominalizate.

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare. Gradul de cercetare al temei investigate

reprezintă o premieră în Republica Moldova, deoarece pînă în prezent nu au fost realizate cercetări

speciale, multiaspectuale în domeniul reglementării juridice a relaţiilor privind reprezentarea şi

intermedierea la un nivel atît de complex. Desigur că unele investigaţii ale teoreticienilor în

domeniul dreptului civil privind tematica propusă au fost efectuate, însă acestea au un caracter

preponderent tangenţial. În majoritatea cazurilor, specialiştii autohtoni fie se referă doar la unele

aspecte cu caracter general, fie la unele aspecte specifice instituţiei reprezentării şi intermedierii,

fără a exista însă preocupări de a trata complex aceste instituţii în corelaţie cu altele similare.

Problema de cercetare a prezentei lucrări constă în analiza instituţiilor reprezentării şi

intermedierii prin prisma domeniilor de aplicabilitate ale acestora într-o manieră multiaspectuală şi

corelativă.

Scopul şi obiectivele tezei nu au fost de a cerceta în profunzime instituţiile reprezentării şi

intermedierii, ci acela de a demonstra că în condiţiile actuale de dezvoltare a relaţiilor economice,

instituţiile reprezentării şi intermedierii sunt atît de importante, încît ar putea fi calificate ca fiind

unele fundamentale, de la care s-au desprins şi au apărut unele instituţii noi ale dreptului privat sau

s-au dezvoltat subinstituţii anterior inexistente. Astfel, studiul s-a axat pe evidenţierea domeniilor de

4

aplicabilitate ale instituţiilor nominalizate, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe analiza

infrastructurii relaţiilor care apar în cadrul raporturilor de reprezentare şi intermediere prin prisma

efectelor pe care acestea le produc.

Întru realizarea scopului preconizat în această cercetare au fost prestabilite următoarele

obiective: cercetarea şi concretizarea noţiunii conceptelor de reprezentare şi intermediere; cercetarea

modului în care legiuitorul a reglementat juridic reprezentarea şi intermedierea, relevarea lacunelor

ce există în legislaţie şi propunerea soluţiilor pentru acoperirea acestora; analiza reprezentării legale

şi a domeniilor de aplicabilitate ale acesteia; analiza reprezentării convenţionale şi a contractelor de

reprezentare civilă şi comercială; analiza domeniului de aplicabilitate al intermedierii şi evidenţierea

particularităţilor intermedierii în cadrul raporturilor de asigurare, în sfera bancară, transport;

formularea recomandărilor de lege ferenda în vederea perfecţionării şi optimizării legislaţiei civile

în materie; promovarea noilor idei de modernizare şi eficientizare a structurii unor capitole din

Codul civil al RM (în continuare CC al RM), care au ca obiect de reglementare reprezentarea şi

intermedierea şi orientarea civiliştilor spre aplicarea acestor standarde.

Metodologia cercetării ştiinţifice. Pentru a face un studiu mai profund şi detaliat al

problemei, am folosit drept bază metodologică o serie de metode specifice de cercetare a

problemelor cu caracter socio-uman cum ar fi: a) metoda analizei istorice, utilizată pentru cercetarea

evoluţiei istorice şi filosofico-juridice a instituţiilor reprezentării şi intermedierii; b) metoda analizei

logice (analiza şi sinteza), folosită pentru efectuarea sintezei opiniilor diferitor savanţi care s-au

preocupat în studiile lor de problematica supusă cercetării; c) metoda analizei comparative, necesară

pentru studiul comparat dintre poziţiile diferiţilor specialişti din domeniu, dar şi între diferite acte

normative naţionale şi străine, convenţii internaţionale, etc.; d) metoda analizei dinamice (în

retrospectivă şi perspectivă), utilizată pentru observarea şi elucidarea evoluţiei acestor instituţii de-a

lungul istoriei, pentru a determina tendinţele dezvoltării lor ulterioare în Republica Moldova şi nu

numai; e) metoda clasificării, utilizată în evaluarea şi delimitarea diferitor tipuri de categorii

terminologice utilizate în lucrare; f) metoda de sinteză utilizată pentru a generaliza aspectele supuse

analizei şi pentru a stabili clar şi concis recomandările autorului şi propunerile de lege ferenda.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică rezidă în însuşi modalitatea de abordare a problemelor

ce ţin de reglementarea juridică a raporturilor de reprezentare şi intermediere, în conţinutul lui, a

cărui esenţă se exprimă, în fond, prin concluziile şi propunerile de lege ferenda înaintate spre

susţinerea prezentei lucrări, şi anume: 1. insuficienţa tratărilor doctrinaire ale savanţilor autohtoni a

5

instituţiilor reprezentării şi intermedierii, în contextul în care acestea sunt privite de majoritatea

specialiştilor în dreptul privat ca fiind unele fundamentale; 2. pentru prima dată a fost întreprinsă o

încercare de a realiza o cercetare teoretică sistematizată şi complexă a normelor juridice care

reglementează reprezentarea şi intermedierea în dreptul privat, fiind supuse cercetării domeniile de

aplicabilitate ale acestor instituţii juridice în dreptul privat; 3.sunt aduse critici justificate de ordin

conceptual şi tehnico-legislativ ce ţin de modalitatea de reglementare a instituţiilor reprezentării şi

intermedierii în Codul civil din 2002 şi se fac propuneri de lege ferenda pentru depăşirea

conflictelor dintre unele norme juridice şi optimizarea cadrului legislativ naţional în domeniul supus

cercetării; 4.sub aspect comparativ sunt formulate soluţii practice reglementate atît de dreptul civil şi

comercial al altor state, cît şi de actele normative internaţionale, specifice regimului juridic al

relaţiilor de reprezentare şi intermediere.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că a fost efectuată o

tratare multi-aspectuală a reglementărilor juridice ce ţin de regimul juridic al instituţiilor

reprezentării şi intermedierii prin prisma domeniilor lor de aplicabilitate în dreptul privat. În teză

este efectuată o analiză ştiinţifică complexă a opiniilor unor cercetători a căror autoritate ştiinţifică

este incontestabilă, cum ar fi spre exemplu: S. Baieş, N. Roşca, Gh. Chibac, D. Cimil, V. Cebotari,

I. Albu, Gh. Beleiu, M.D. Bocşan, C.P. Nistorescu, Fr. Deak, M.N. Costin, St. D. Cărpenaru,

E. Lupan, T.R. Popescu, I. Filipescu, P. Vasilescu, I. Turcu, A. Colin, H. Capitant,

M.В.Антокольская, M. И. Брагинский, В.В. Витрянский, С.Н. Братусь, E.В. Васьковский,

Ю.С. Гaмбaрoв, O.С. Йофе, Н.О. Нерсесов, В.A. Рясенцев, Г. Ф. Шершеневич şi alţii.

Baza normativ-legislativă a tezei de doctor o constituie seria de acte normative naţionale cum

ar fi: Codul civil, Codul familiei, Codul de procedură civilă, Codul Navigaţiei Maritime Comerciale,

Codul muncii, Legea cu privire la asigurări, Legea instituţiilor financiare, Legea privind societăţile

pe acţiuni, Legea privind societăţile cu răspundere limitată, precum şi convenţiile internaţionale în

domeniu.

Valoarea aplicativă a lucrării se manifestă prin faptul că în teză este efectuată o analiză

ştiinţifică complexă a raporturilor de reprezentare şi intermediere, atît din punct de vedere teoretic,

cît şi practic; se utilizează cunoştinţe din domeniul ştiinţei dreptului, legislaţiei în vigoare precum şi

a legislaţiei internaţionale din domeniu. Concluziile şi propunerile formulate de autor pot fi utile în

procesul de perfecţionare a legislaţiei care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii,

pot fi utilizate în practica contractuală a societăţilor comerciale, precum şi în activitatea ştiinţifică şi

6

didactică în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Nu mai puţin important

este faptul că ideile şi concepţiile prezentate în teză pot servi drept imbold pentru efectuarea unor

noi investigaţii şi studii în domeniul supus cercetării.

Recomandările formulate vor servi cu precădere pentru perfecţionarea programelor de studiu

instituţiilor şi facultăţilor de drept, la predarea disciplinei drept civil, dreptul afacerilor, dreptul

familiei, la perfecţionarea specialiştilor din domeniu, la elaborarea cursurilor sau a manualelor de

drept civil şi comercial, la perfecţionarea legislaţiei de drept privat, în general.

Rezultatele ştiinţifice principale pot fi evidenţiate în compartimentul concluzii generale şi

recomandări al prezentului autoreferat cu eviden�ierea următoarelor teze: 1. Institu�ia reprezentării

în dreptul privat este una complexă, de la care s-au desprins �i dezvoltat ulterior unele subinstitu�ii

�i institu�ii noi. Pornind de la caracterul unitar al sistemului dreptului privat al �ării noastre, am

constatat existen�a atît a reprezentării civile, pure, cît �i a celei comerciale. Cu regret, legiuitorul a

reglementat superficial institu�ia reprezentării comerciale, fapt ce ne-a determinat să propunem

completarea Codului civil cu prevederi care să reglementeze particularităţile procurii comerciale�i

ale mandatului comercial. 2. În privin�a contractului de mandat, am constatat existen�a unei

varietă�i numite a acestuia, mandatul de brokeraj, care este aplicat pe pia�a financiară nebancară

�i cea a asigurărilor în calitate de instrument care asigură dinamica încheierii contractelor dintre

actorii care î�i desfă�oară activitatea pe aceste pie�e. 3. Am constatat caracterul complex al

contractului de comision, fiind de părerea că acesta urmează să-�i găsească o reglementare adecvată

în Codul civil, propunînd, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează statutul

juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar avea

următoarele Secţiuni: Secţiunea I – Dispoziţii generale, Secţiunea a II-a – Contractul de comision;

Secţiunea a III-a – Comisionarul profesionist; Secţiunea a IV-a – Contractul de consignaţie �i

abrogarea Hotărîrii Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele investigaţiei pot fi folosite pentru

perfecţionarea legislaţiei care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii, pot fi utilizate

în practica contractuală a societăţilor comerciale, precum şi în activitatea ştiinţifică şi didactică în

cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, la perfecţionarea specialiştilor din

domeniu, la elaborarea cursurilor sau a manualelor de drept civil, comercial, dreptul familiei. Nu

mai puţin important este faptul că ideile şi concepţiile prezentate în teză pot servi drept imbold

pentru efectuarea unor noi investigaţii şi studii în domeniul supus cercetării.

7

Aprobarea rezultatelor cercetării. Teza a fost elaborată la Catedra Drept Civil a Facultăţii de

Drept a Universităţii de Stat din Moldova, a fost discutată la şedinţa Catedrei Drept Civil, şi, ca

rezultat, a fost recomandată pentru a fi discutată şi aprobată la Seminarul Ştiinţific de Profil din

cadrul Universităţii de Stat din Moldova, la şedinţa căruia a fost propusă spre susţinere.

Publicaţii la tema tezei. Rezultatele obţinute în cadrul tezei de doctor au fost publicate în 11

lucrări ştiinţifice.

Volumul şi structura tezei. Structura, volumul şi conţinutul lucrării sunt determinate de

obiectul, scopul, sarcinile şi ansamblul metodelor folosite ale cercetării ştiinţifico-practice. Teza de

doctor este compusă din: introducere – care constituie o caracteristică generală a problemei

cercetate şi o iniţiere în studiu; patru capitole – în care sunt examinate problemele fundamentale ce

ţin de dezvăluirea detaliată a scopului şi obiectivelor enunţate în introducere; încheierea – ce

inserează concluziile generale şi recomandările; bibliografia – ce reprezintă suportul documentar şi

doctrinar al tezei; adnotările; lista abrevierilor, etc..

Cuvinte cheie: reprezentare, intermediere, act juridic, act material, societare comercială,

administrator, gestiune de afaceri, mandat, comision, agenţie, administrare fiduciară, expediţie,

natură juridică, drept privat.

CONŢINUTUL TEZEI

Introducerea reprezintă o caracteristică generală a temei investigate în care se subliniază, în

special, actualitatea temei investigate, gradul de cercetare al acesteia, scopul şi obiectivele tezei. De

asemenea, este identificat suportul teoretico-ştiinţific, metodologic şi baza normativ-legislativă a

lucrării; este argumentată noutatea ştiinţifică, semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a acesteia;

sunt expuse aprobările rezultatelor lucrării, structura şi volumul ei.

Capitolul I, intitulat „Analiza situaţiei ştiinţifice în domeniul relaţiilor privind reprezentarea

şi intermedierea”conţine analiza profundă a materialelor ştiinţifice la tema tezei: articolelor,

monografiilor, manualelor, etc., publicate în ţară şi peste hotare privind evoluţia istorică şi

filosofico-juridică a instituţiilor reprezentării şi intermedierii, explicaţii terminologice ale

conceptului de reprezentare şi intermediere şi tezele ştiinţifice supuse cercetării din perspectiva

dreptului civil. O atenţie deosebită se atrage publicaţiilor din ultimii ani. În rezultatul studierii

literaturii de specialitate, se efectuează analiza comparativă a situaţiei existente în domeniu, cu

descrierea avantajelor şi lacunelor, se formulează problema spre cercetare şi direcţiile de soluţionare.

Se descriu scopul şi obiectivele tezei.

8

Capitolul II, intitulat „Consideraţiuni generale despre reprezentare şi intermediere” are un

caracter teoretic şi este consacrat în special: definirii conceptelor de reprezentare şi intermediere;

analizei genezei evoluţiei instituţiilor reprezentării şi intermedierii din dreptul privat roman şi

culminînd cu cele mai recente reglementări în domeniu, cum este Codul civil român din 2009. În

cadrul acestui capitol sunt analizate legislaţiile statelor cu tradiţii seculare în dreptul privat, cum ar fi

Codul civil francez, Codul civil german, Codul civil olandez, Codul civil italian, Legea cu privire la

Obligaţii a Elveţiei, Codul civil al provinciei canadiene Qebeq, Codul civil al Federaţiei Ruse, Codul

comercial german, Codul comercial francez. Alegerea acestei metode de cercetare a fost determinată

de necesitatea evidenţierii elementelor comune de reglementare ale instituţiilor reprezentării şi

intermedierii şi dezvăluirii originii şi înţelesului exact al acestora. Iar în final, autorul supune

analizei modul de reglementare a instituţiilor reprezentării şi intermedierii în legislaţia civilă a

Republicii Moldova, cu evidenţierea lacunelor de drept şi propunerea soluţiilor concrete de

acoperire a acestora.

Aşadar, primul obiectiv supus analizei ştiinţifice a situaţiei în domeniu este de a defini

conceptele de reprezentare şi intermediere, de a scoate în evidenţă elementele care le conferă un

statut juridic distinct şi a formula propria părere faţă de analiza acestor concepte.

Analizînd literatura de profil la acest subiect, am constatat o abordare diferită a conceptelor

supuse studiului. În privinţa reprezentării, definirea acesteia a fost făcută, avînd în vedere faptul că

instituţia dată poate fi privită: a) ca procedeu tehnico-juridic, adică ca mecanism juridic ce permite

unei persoane numită reprezentant sa încheie acte juridice în numele şi pe contul altei persoane

numită reprezentat, astfel încît actul juridic încheiat de reprezentant produce efecte direct şi

nemijlocit în persoana şi patrimoniul reprezentatului. Acest sens al reprezentării îl regăsim în art.

242, alin. (2) Cod civil RM care prevede că actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în

numele unei alte persoane ( reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge

drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului; b) ca instituţie juridică reprezintă un grup de

norme juridice omogene care prin particularităţile lor se disting net de alte norme juridice civile şi

care privite în ansamblu formează instituţia reprezentării în dreptul civil. Din această perspectivă

privită, reprezentarea este reglementată în Capitolul V, Titlul III, Cartea I Cod civil (art. 242-258);

c) ca raport juridic adică acel raport social reglementat de normele dreptului civil care se manifestă

prin dreptul unei persoane numită reprezentant de a încheia, modifica, rezilia sau revoca în limitele

împuternicirilor conferite de o altă persoană numită reprezentat acte juridice civile, astfel încît

9

efectele actelor pe care le încheie, modifică, reziliază sau revocă reprezentantul se produc direct şi

nemijlocit în persoana şi patrimoniul reprezentatului.

Un aport consistent în ceea ce priveşte analiza conceptuală a instituţiei reprezentării îl are

savantul român Paul Vasilescu [16], care scoate în evidenţă două elemente ce conferă reprezentării

un statut juridic distinct, şi anume, sintagmele „în numele” şi „pe seama”. Problematica

controversată de analiză conceptuală a sintagmelor sus-menţionate este preluată de la savantul sus-

menţionat de către autorul prezentei teze, care, încearcă să dezvolte şi să se pronunţe asupra

dualităţii şi semnificaţiei sintagmei „în numele” şi „pe seama”. În rezultatul acestei analize, în

articolul său [7], autorul ajunge la concluzia că existenţa celor două elemente constituie criteriul cel

mai eficace de interpretare a unei convenţii sau raport juridic ca fiind de reprezentare perfectă. În

teză autorul îşi menţine aceeaşi poziţie.

Dacă referitor la definirea conceptului de reprezentare, literatura de specialitate este

suprasaturată, nu acelaşi lucru l-am putea spune în privinţa intermedierii. Totuşi, sintetizînd puţinele

definiţii ale conceptului respectiv, am ajuns la concluzia că intermedierea poate fi tratată atît în sens

economic, cît şi în sens juridic.

În sens economic intermedierea reprezintă o activitate desfăşurată în limitele prevăzute de lege

de către o persoană numită intermediar sau mijlocitor pentru a determina alte persoane să încheie un

contract sau să le indice ocazia încheierii acestuia.

În sens juridic instituţia intermedierii îmbracă forma contractului de intermediere, care nu a

fost reglementat în Codul civil din anul 1964, însă reglementarea căreia o regăsim în actualul Cod

civil. Problema acestei instituţii a fost integrarea ei alături de alte contracte de prestări servicii

similare cum ar fi: mandatul, comisionul, agenţia ş.a.

Un aport semnificativ în calificarea raporturilor de intermediere l-a adus savantul rus

Шершеневич Г. Ф. [20] care a specificat faptul că spre deosebire de alţi comercianţi care produc

bunuri sau prestează servicii generînd valori economice distincte, activitatea intermediarilor se

atribuie la categoria comercianţilor care facilitează dinamica circuitului comercial, de rînd cu

transportatorii, asiguratorii, comisionarii, agenţii comerciali.

Un alt aspect important în analiza conceptului respectiv, l-a constituit calificarea naturii juridice

a obligaţiei pe care o generează ca fiind una de rezultat sau de mijloace. Legiuitorii din diferite state

adordează diferit această problemă, unii stabilind obligativitatea plăţii remuneraţiei intermediarului

doar în cazul în care în rezultatul activităţii sale a fost încheiat un contract, pe cînd alţii, punînd

10

accentul pe activitatea propriu-zisă a acestuia, admit posibilitatea achitării unei remuneraţii chiar şi

în cazul în care părţile nu au ajuns la un acord. Avînd în vedere că o opinie în favoarea primei sau

celei dea doua poziţii nu poate fi expusă decît în contextul reglementărilor legale existente şi

pornind de la prevederile art. 1180 Cod civil, am ajuns la concluzia că legiuitorul moldovean

reglementează intermedierea ca obligaţie de rezultat.

�inînd cont de faptul că Codul civil al RM reglementează deopotrivă atît raporturi civile pure,

cît şi raporturi comerciale, am pus, după cum era şi firesc, întrebarea dacă instituţia intermedierii

reprezintă o instituţie specifică raporturilor comerciale sau poate fi aplicată şi în cadrul raporturilor

civile. Problematica respectivă nu a fost analizată de nici un autor pînă în prezent, astfel încît am

încercat abordarea acesteia în articolul Instituţiile reprezentării şi intermedierii în reglementarea

Codului civil din 2002 prezentat în cadrul Conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul « Codul

civil al Republicii Moldova 5 ani de aplicare - probleme, realizări, perspective », desfăşurată la

Chişinău în perioada 18-19 septembrie 2008. Autorul a ajuns la concluzia că aspectul comercial al

intermedierii nu ţine de esenţa, ci de natura acestei instituţii juridice, poziţie pe care şi-o menţine şi

în cadrul prezentei teze.

Al doilea obiectiv pe care ni l-am trasat în cadrul primului Capitol din teză a fost de a analiza

natura juridică a reprezentării �i intermedierii. Necesitatea tratării acestui subiect a fost determinată

de faptul că procesul individualizării unei anumite instituţii juridice se realizează prin intermediul

unui complex de mijloace, fapt care permite cel mai bine determinarea locului acesteia în sistemul

tuturor instituţiilor juridice ale unei ramuri de drept. Caracterizarea oricărei instituţii de drept

potrivit naturii sale juridice constituie un mijloc primar în analiza în integru a acesteia, deoarece

asigură cel mai bine stabilirea semnificaţiei sale şi a locului pe care-l ocupă în sistemul dreptului

civil. Referinţele efectuate în acest fel asupra naturii juridice şi a caracterelor unei instituţii vor

direcţiona în mod nemijlocit atît studiul teoretic al acesteia, cît şi aplicabilitatea sa practică. Acest

fapt se datorează nemijlocit detalizării conceptuale a propriei semnificaţii, ceea ce constituie desigur

o premisă necesară în analiza ulterioară a instituţiei în cauză.

Ultimul obiectiv în cadrul primului capitol a fost de a analiza modul în care legiuitorul nostru a

ales să reglementeze instituţiile reprezentării şi intermedierii. Vom scoate în evidenţă doar

principalele probleme în acest context, analiza mai detaliată regăsindu-se în teză. Sistemul dreptului

privat al Republicii Moldova este unul unitar, astfel încît în lipsa existenţei unui Cod comercial,

Codul civil este singurul act legislativ care reglementează atît relaţii civile, cît şi comerciale. Avînd

11

în vedere acest fapt, era şi firesc ca în ceea ce priveşte reprezentarea, legiuitorul să fi reglementat în

cadrul Codului civil atît reprezentarea de drept comun, civilă (art. 242-251 C.civ), cît şi

reprezentarea comercială (art. 258 C.civ.). Urmînd această logică, ar fi fost firesc ca legiuitorul să fi

reglementat într-un articol şi particularităţile procurii comerciale. Însă, cu regret, acordînd o atenţie

sporită procurii simple, civile, în art. 252-257 din Cod, legiuitorul s-a limitat în art. 258, alin. (5)

doar să specifice existenţa procurii comerciale (“...reprezentantul comercial este obligat să nu

divulge informaţile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după

încetarea procurii comerciale.” (s.n.)), fără a institui reglementări detaliate ale acestei instituţii

juridice, ceea ce ne determină să propunem de lege ferenda completarea Codului civil cu un nou

articol care să reglementeze particularităţile procurii comerciale. Reprezentarea comercială are şi ea

un domeniu de aplicabilitate destul de vast. Astfel, din prevederile art. 258, alin. (1) Cod civil

rezultă faptul că “reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sinestătător şi permanent

interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii”. În acelaşi

timp, Codul civil face referire în art. 1033, alin. (2) la mandatul profesional (“mandatul profesional

este prezumat cu titlu oneros”). Terminologia utilizată de legiuitor în acest sens nu este însă unitară.

Astfel, dacă art. 258 este intitulat “Reprezentarea comercială”, ar fi fost firesc ca legiuitorul să

utilizeze în cuprinsul art. 1033, alin. (2) din cod termenul de “mandat comercial”. Mai mult ca atît,

la fel ca în cazul procurii comerciale, legiutorul se limitează doar la specificarea existenţei instituţiei

mandatului profesional (comercial), fără însă a reglementa detaliat specificul acestei varietăţi a

contractului de mandat, fapt ce ne determină de lege ferenda să propunem completarea Codului civil

cu un articol nou cu denumirea “Mandatul comercial”.

În ceea ce priveşte intermedierea, legiuitorul a dedicat acestei instituţii un Capitol distinct –

XXII, care se regăseşte în Cartea a treia “Obligaţiile”, Titlul III “Categoriile de obligaţii”. Structura

acestui capitol cuprinde 4 Secţiuni: “Dispoziţii generale cu privire la intermediere”, “Intermedierea

închirierii de locuinţe”, “Intermedierea împrumutului”, “Intermedierea comercială”.

Faţă de o asemenea reglementare juridică a relaţiilor de intermediere avem însă unele rezerve,

fiind de părerea că intermedierea închirierii de locuinţe şi intermedierea împrumutului nu trebuiau să

fie reglementate special, în Secţiuni distincte, ci doar să se specifice în Secţiunea I din Capitolul

XXII „Dispoziţii generale cu privire la intermediere” particularităţile intermedierii respective în

articole distincte. Dacă ne conducem după tehnica legislativă adoptată de legiuitor, atunci Capitolul

XXII ar fi trebuit să aibă atîtea Secţiuni, cîte domenii de aplicabilitate ale intermedierii există în

12

general.

Capitolul III, intitulat „Domeniul de aplicabilitate al reprezentării” reprezintă alături de

Capitolul IV un compartiment central al tezei. Obiectivul de bază al acestui capitol îl constituie

argumentarea poziţiei formulate în chiar denumirea tezei, şi anume, că reprezentarea este o instituţie

fundamentală în dreptul privat. Autorul demonstrează că domeniul de aplicabilitate al reprezentării

este atît de vast şi diversificat, încît această instituţie se atribuie la categoria celor fundamentale în

dreptul privat.

Capitolul con�ine analiza ştiinţifică a modului în care sunt reprezentate legal persoanele

fizice şi juridice, particularităţile reprezentării societăţilor civile, reprezentarea în cadrul raporturilor

patrimoniale dintre soţi, reprezentarea legală în materia obligaţiilor şi cel al gestiunii de afaceri fără

mandat, dar �i studiul contractelor de reprezentare perfectă şi a celor de reprezentare imperfectă. În

privinţa reprezentării succesorale am constatat, de rînd cu alţi autori [12, p. 20] că aceasta este o

instituţie juridică aparte, care afară de rezonanţa comună a denumirii, nu are nimic de a face nici cu

reprezentarea convenţională a mandantului de către mandatarul său, nici cu reprezentarea legală.

Primul obiectiv în cadrul acestui capitol l-a constituit determinarea aplicabilităţii instituţiei

reprezentării legale a persoanelor fizice: a) reprezentarea persoanelor fără capacitate de exerciţiu; b)

reprezentarea persoanelor care au capacitate de exerciţiu restrînsă; c) reprezentarea persoanelor care

au capacitate de exerciţiu deplină.

Din analiza literaturii de specialitate raportată la prevederile legale pertinente, putem conchide

că dacă în privinţa persoanelor fără capacitate de exerciţiu, instituţia reprezentării se aplică deplin, în

cazul minorilor cu vîrsta cuprinsă între 14 şi 18 ani reprezentarea legală nu se aplică, reprezentanţii

legali avînd rolul unor terţi a căror acord urmează a fi obţinut pentru încheierea actului juridic (art.

202 Cod civil). Totuşi, în privinţa acestei categorii apare întrebarea dacă poate fi reprezentant legal

părintele acestuia care la rîndul său este minor. De exemplu, părinţii minori ai unui copil care nu

sunt căsătoriţi. Deoarece aceste persoane nu au încheiat căsătoria, ele nu dobîndesc capacitate

deplină de exerciţiu. În această situaţie apare o dilemă care constă în aceea că, pe de o parte,

drepturile părinţilor minori trebuie apărate, iar pe de altă parte, interesele copilului determină

necesitatea educării lui de către persoane care au atins un anumit nivel de maturitate. O minoră poate

da naştere unui copil la vîrsta de 14 ani, iar în unele cazuri chiar şi la 13 sau 12 ani. Astfel, ea însăşi

nu dispune de capacitate deplină de exerciţiu (nici chiar restrînsă). A o recunoaşte cu capacitate

deplină de exerciţiu pentru a-şi exercita drepturile părinteşti este practic imposibil. În doctrina de

13

specialitate [17, p. 205] s-a afirmat că cea mai optimă soluţie a acestei probleme ar fi modificarea

legislaţiei civile, prin includerea în lista temeiurilor în baza cărora persoanele fizice pot dobîndi

capacitate deplină de exerciţiu anticipat şi a temeiului naşterii unui copil de către un minor. Suntem

de acord în principiu cu această părere şi propunem, de lege ferenda, în această ordine de idei

modificarea art. 20, alin. (3) Cod civil. Astfel, propunem următoarea redacţie a acestui alineat:

(3) « Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu

deplină, dacă lucrează în baza unui contract de muncă, sau cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau

curatorului practică activitate de întreprinzător sau este părintele unui copil, fapt confirmat în modul

corespunzător, în condiţiile prevăzute de lege, şi nu este căsătorit ».

Persoanele cu capacitate de exerciţiu restrînsă încheie actele juridice de sine stătător, dar

numai cu acordul curatorului. În cazul în care actul juridic este încheiat de persoana limitată în

capacitatea de exerciţiu fără acordul curatorului, atunci acest act juridic poate fi declarat nul de

instanţa de judecată, la cererea curatorului (art. 224, alin. (1) Cod civil).

În doctrina de specialitate [13, p. 10] s-a afirmat că ocrotirea familiei ar justifica de asemenea

restrîngerea capacităţii de exerciţiu a persoanei care risipeşte patrimoniul său, deoarece ea este

posedată de demonul jocurilor de noroc. Există cazuri cînd mania jocului are aceleaşi efecte ca şi un

drog şi o terapie se impune. Autorul citat ridică întrebarea dacă nu ar exista interesul de a proteja de

asemenea şi celibatarul ce riscă a se ruina. Faţă de o asemenea idee avem însă rezerve, deoarece

raţiunile care au determinat legiuitorul să instituie posibilitatea limitării în capacitatea de exerciţiu a

persoanei fizice au fost dictate de faptul că consumul abuziv de alcool sau de droguri şi de alte

substanţe psihotrope să constituie temei pentru înrăutăţirea stării materiale a familiei sale şi nu a lui

însuşi. Ori celibatarul nu are o familie.

Totodată, ne-am exprimat critic faţă de conceptul de limitare în capacitatea de exerciţiu, fiind

de părerea că într-un Cod civil bazat pe principii moderne şi progresiste, instituţia limitării persoanei

fizice în capacitatea de exerciţiu nu ar trebui să se regăsească, cu siguranţă. Astfel, am propus

excluderea art. 25 din Codul civil şi operarea modificărilor corespunzătoare şi în Capitolul 27 din

Codul de procedură civilă.

Cel de-al doilea obiectiv pe care mi l-am trasat în cadrul acestui capitol a fost de a cerceta în

profunzime mecanismul de reprezentare legală a persoanelor juridice.

Pornind de la prevederea cuprinsă în art. 61, alin. (1) Cod civil conform căreia persoana

juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator, s-a

14

impus în vedrea atingerii scopului propus, analiza următoarelor aspecte: natura juridică şi conţinutul

atribuţiilor administratorului; particularităţile reprezentării societăţilor comerciale de persoane;

particularităţile reprezentării societăţilor comerciale pe capitaluri; răspunderea administratorilor;

încetarea activităţii administratorilor; reprezentanţele societăţilor comerciale.

Particularităţile reprezentării societăţilor comerciale de persoane şi capitaluri, răspunderea

administratorului faţă de terţi şi persoana juridică, încetarea activităţii administratorului sunt

abordate de autorul prezentei teze, Gheorghe Mîţu în articolul Aspecte teoretice şi practice privind

reprezentarea societăţilor comerciale [8].

Cel de-al treilea obiectiv în cadrul acestui capitol din teză a fost de a scoate în evidenţă

particularităţile reprezentării legale în raporturile patrimoniale dintre soţi. Acestea sunt guvernate de

prezumţia mandatului tacit reciproc dintre soţi. După cum am menţionat în alt context [9] rolul şi

justificarea prezumţiei legale de mandat tacit se fundamentează pe traiul comun al soţilor şi dă

expresie, pe de o parte, unor principii progresiste ca egalitatea în drepturi şi obligaţii a soţilor,

întemeierea relaţiilor de familie pe sentimente de prietenie, afecţiune şi încredere reciprocă, iar pe de

altă parte, necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a circuitului civil şi de apărare a intereselor

legitime ale terţilor care intră în raporturi juridice cu soţii. Prezumţia mandatului tacit reciproc are

un domeniu de aplicabilitate îngust, sub incidenţa sa nefiind incluse actele de dispoziţie cu privire la

imobile.

Al patrulea obiectiv din cadrul Capitolului III a fost de a scoate în evidenţă particularităţile

reprezentării legale în materia obligaţiilor civile. După cum am mai menţionat [10] reprezentarea

legală în cadrul raporturilor juridice obligaţionale se manifestă în următoarele situaţii: a) în cadrul

obligaţiilor cu pluralitate de subiecte; b) în mecanismul de exercitare a acţiunii oblice. Reglementînd

în art. 529 Cod civil prezumţia dreptului de reprezentare mutuală a creditorilor solidari, legiuitorul a

recunoscut fiecărui creditor solidar dreptul de a pretinde şi a primi plata întregii creanţe în temeiul

unei prezumţii legale de împuternicire a lui într-un atare sens din partea celorlalţi creditori solidari.

Consecinţele care decurg din principiul consacrat în art. 529 Cod civil sunt următoarele: creditorii

sunt consideraţi că se reprezintă reciproc numai în privinţa actelor ce le sunt profitabile, cum ar fi

punerea în întîrziere a debitorului, întreruperea prescripţiei extinctive sau realizarea creanţei, nu însă

şi în privinţa actelor ce le sunt păgubitoare, ca remiterea de datorie sau tranzacţia. Totodată, relaţiile

dintre codebitorii solidari sunt guvernate de principiul consacrat în art. 549 Cod civil potrivit căruia

debitorul solidar îi reprezintă pe codebitorii lui în toate actele îndreptate spre stingerea sau reducerea

15

obligaţiei. Astfel, efectele favorabile ale actelor unuia dintre debitorii solidari vor produce efecte şi

pentru ceilalţi debitori solidari. În toate cazurile în care unul dintre debitorii solidari întreprinde

acţiuni menite să stingă sau să diminueze obligaţia solidară, se va prezuma că el acţionează în

numele tuturor debitorilor solidari şi, deci, de efectele acestor acte profită şi debitorii solidari care

nu au participat la încheierea actelor respective.

Există reprezentare legală şi în cazul în care unul dintre creditorii chirografari apelează la

mecanismul juridic al acţiunii oblice. Prin acţiunea oblică, creditorul poate proceda la valorificarea

unui drept care aparţine debitorului său. Această acţiune se mai numeşte indirectă sau subrogatorie,

pentru că deşi este exercitată de creditor în numele debitorului său, va duce la acelaşi rezultat ca şi

cum ar fi fost exercitată de către debitor. Referitor la acţiunea oblică putem trage cîteva concluzii:

acţiunea creditorului chirografar exercitată în numele şi pe contul debitorului este o veritabilă

operaţiune de reprezentare în care creditorul este reprezentantul, iar debitorul reprezentatul, în

persoana căruia se vor produce toate efectele acţiunii oblice. Considerăm că acţiunea oblică, deşi

prezintă o serie de deosebiri faţă de mandatul cu reprezentare, totuşi include în funcţiunea ei

raporturi de reprezentare faţă de debitor, dar spre deosebire de reprezentarea de la mandatul

convenţional, al cărui izvor este contractul, izvorul reprezentării din acţiunea oblică este legea. De

aceea, am putea încadra această reprezentare între formele reprezentării legale.

Următorul obiectiv a acestui Capitol a fost de a analiza reprezentarea convenţională. Pornind

de la clasificarea reprezentării în perfectă �i imperfectă, am divizat obiectivul nominalizat în două

păr�i: studiul contractelor de reprezentare perfectă �i a celor de reprezentare imperfectă.

Un loc central în categoria contractelor de reprezentare perfectă îl ocupă contractul de mandat

şi varietăţile acestuia. Supranumit în doctrină [15, p. 221] „contractul cu o mie de feţe”, mandatul

constituie unul din cele mai răspîndite contracte de reprezentare, consideîndu-se a fi fundamentul

relaţiilor de reprezentare convenţională. În acest context ne-am propus să scoatem în evidenţă

corelaţia ce există între instituţia reprezentării şi contractul de mandat, fiind de părerea că

reprezentarea ţine de natura şi nu de esenţa contractului de mandat, astfel încît există reprezentare

fără mandat (reprezentarea legală), cît şi mandat fără reprezentare (contractul de interpunere de

persoane – de prete-nom).

Pentru a evidenţia locul contractului de mandat în cadrul contractelor de reprezentare s-a

impus necesitatea delimitării acestuia de alte construcţii juridice asemănătoare, în special, contractul

de comision, agenţie, administrare fiduciară, expediţie, gestiunea de afaceri fără mandat, autorul

16

ajungînd la concluzia că contractul de mandat în cadrul tuturor contractelor civile de reprezentare

prezintă cele mai autentice elemente de reprezentare manifestate în conduita părţilor contractante.

De asemenea, au fost analizate particularităţile unor subinstituţii specifice care se manifestă în

cadrul raporturilor generate de încheierea contractului de mandat cum ar fi, spre exemplu, actul cu

sine însuşi şi dubla reprezentare, mandatul în interes comun şi substituirea mandatarului.

Un loc aparte în cadrul prezentei analize l-a avut cercetarea ştiinţifică a particularităţilor

contractului de mandat comercial (profesional, cum îl numeşte legiuitorul), nominalizat, dar

nereglementat detaliat în articolul 1033, alin. (2) Cod civil. Autorul a ajuns la concluzia necesităţii

completării Codului civil cu prevederi care ar reglementa detaliat regimul juridic al acestei varietăţi

a contractului de mandat.

O problemă distinctă abordată în cadrul tezei s-a referit la determinarea conţinutului

conceptului de mandat aparent, condiţiile, domeniul de aplicabilitate şi a efectelor pe care acesta le

produce. Analizînd doctrina de specialitate [14, p. 121; 3, p. 920], am ajuns la concluzia că

reprezentarea aparentă reprezintă acea instituţie juridică care există atunci cînd împrejurările de fapt

determină o terţă persoană să creadă în mod legitim, fără să se reţină vreo culpă în sarcina ei, că cel

cu care tratează a fost împuternicit de prezumantul reprezentat să încheie acte juridice, deşi nu există

nici un contract de mandat sau orice alt temei juridic care generează efecte de reprezentare sau actul

juridic este încheiat cu depăşirea puterilor atribuite de reprezentat.

Analizînd activitatea desfăşurată de către anumite categorii de mandatari profesionişti pe

anumite pieţe (financiară, de asigurări), am constatat existenţa unei specii a contractului de mandat

în general, şi a celui comercial, în special, şi anume, contractul de mandat de brokeraj. Menţionăm

că noţiunea de mandat de brokeraj nu este străină peisajului juridic autohton, deoarece acesta este

definit în art. (1) din Legea cu privire la asigurări [4]. Ţinînd cont de elementele definitorii prescrise

de legiuitor în actul legislativ citat ale conceptului pus în discu�ie, dar al cărui domeniu de

aplicabilitate vizează piaţa asigurărilor, am definit [11, p. 60-64] contractul de mandat de brokeraj

pe piaţa valorilor mobiliare: mandatul de brokeraj pe piaţa valorilor mobilare este contractul de

mandat profesional încheiat între client şi broker, participant profesionist pe piaţa valorilor

mobiliare, prin care se încredinţează acestuia din urmă negocierea încheierii şi încheierea propriu-

zisă a contractelor de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare din numele şi pe contul clientului

său, precum şi acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor respective. Poziţia

respectivă o menţinem şi în cadrul prezentei teze. Avînd în vedere că legea se rezumă la a preciza

17

doar denumirea contractului încheiat între broker şi client, fără a-i conferi o reglementare proprie, se

impune concluzia că îi vor deveni aplicabile regulile aferente contractului de mandat prevăzute în

art. 1030-1052 Cod civil. Totodată, vor deveni aplicabile, corespunzător, normele juridice care

reglementează reprezentarea comercială (art. 258 Cod civil), şi reprezentarea, în general (art. 242-

257 Cod civil), în consecutivitatea enunţată.

Un alt aspect supus cercetării l-a constituit reprezentarea în domeniul proprietăţii intelectuale,

autorul bazîndu-se pe prevederile pct. 5 al Regulamentului reprezentanţilor în proprietatea

industrială, a ajuns la concluzia că şi în acest caz relaţiile dintre reprezentantul în proprietatea

industrială şi clientul său au la bază contractul de mandat.

În cadrul acestui capitol au fost analizate şi evidenţiate cu lux de amănunte elementele de

reprezentare în cadrul contractelor de administrare fiduciară şi agenţie, precum şi corelaţia între

aceste contracte cu altele similare sau conexe.

Analizînd contractele de reprezentare imperfectă, am ajuns la concluzia că locul central în

cadrul acestora îl ocupă contractul de comision şi varietăţile sale (contractul de consignaţie,

comisionarul profesionist, contractul de expediţie). Menţionăm că spre deosebire de contractul de

mandat unde legiutorul a omis să reglementeze detaliat mandatul comercial, în materie de comision,

există reglementări atît ale aspectelor civile, cît şi comerciale. Totuşi, avînd în vedere faptul că

tendinţa de reglementare a varietăţilor comisionului la moment este de a reglementa în Codurile

civile şi contractul de consignaţie (spre exemplu, noul Cod civil român), propunem completarea

Codului civil cu o nouă secţiune – contractul de consignaţie şi abrogarea Hotărîrii Guvernului RM

cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie nr. 1010 din 31.10.1997 [2]. O asemenea

tehnică legislativă ar corespunde exigenţelor de codificare cărora legislaţia noastră civilă trebuie să

le corespundă.

Un aspect important al preocupărilor noastre l-a constituit şi analiza statutului juridic al comis-

voiajorilor. Pornind de la prevederile art. 697 Cod civil, am ajuns la concluzia că aceştea reprezintă

o categorie specifică de comisionari profesionişti a căror activitate are la bază principiul mobilităţii,

caracterul mobil deosebindu-i de comisionarii profesionişti. Totuşi, statutul comis-voiajorilor

independenţi este apropiat de cel al comisionarilor profesionişti, cu care se aseamănă pînă la

identitate. În acelaşi timp, remarcăm cu regret un haos în ceea ce priveşte reglementarea juridică a

contractului de comision şi a varietăţilor acestuia. Astfel, contractul de comision este reglementat în

Capitolul XV al Titlului III din Cartea a III-a din Codul civil (art. 1061-1074), comisionarul

18

profesionist – în Capitolul XXIII care are denumirea „Agentul comercial. Comisionarul

profesionist” şi care este plasat imediat după Capitolul XXII consacrat reglementării contractelor de

intermediere, contractul de consignaţie care nu este reglementat de Codul civil, ci de Hotărîrea

Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie, iar art. 697 doar în

denumirea sa menţionează despre comis-voiajori fără a reglementa statutul juridic al acestor

comercianţi. Deci, propunem, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează

statutul juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar

avea următoarele Secţiuni: Secţiunea I – Dispoziţii generale, Secţiunea a II-a – Contractul de

comision; Secţiunea a III-a – Comisionarul profesionist; Secţiunea a IV-a – Contractul de

consignaţie. Prin urmare, acreditînd ideea că contractul de comision este unul cu multiple varietăţi,

considerăm că acesta urmează să-şi găsească o reglementare adecvată în cod. Menţionăm totodată că

analiza juridică a contractului de comision şi a varietăţilor acestuia nu a putut trece cu vederea şi

activitatea comisionarilor pe piaţa financiară nebancară şi în domeniul activităţii vamale, fiind vorba

despre brokeri. Reieşind din prevederile art. 3 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare,

rezultă că activitatea de brokeraj este activitatea de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare,

desfăşurată de broker în calitate de mandatar sau de comisionar ce activează în baza contractului de

mandat sau de comision. Dacă în privinţa situaţiei cînd brokerul activează ca mandatar al clientului

său, ne-am pronunţat deja, fiind de părerea că este vorba despre un mandat de brokeraj, atunci în

situaţia cînd brokerul activează în baza unui contract de comision, considerăm că acestor categorii

de relaţii li se potriveşte, mai degrabă, schema relaţiilor ce rezultă din contractul de comision

profesionist. Astfel, din prevederile art. 1212, alin. (1) Cod civil, rezultă că comisionarul

profesionist este persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia

de a încheia contracte cu mărfuri sau cu titluri de valoare (s.n.) în nume propriu, dar pe contul unei

alte persoane (comitent).

O ultimă varietate a contractului de comision este contractul de expediţie. Menţionăm că în

cadrul contractului de expediţie pot să existe atît relaţii contractuale bazate pe mandat, în cazul în

care expeditorul acţionează în numele şi pe contul clientului său, dar totodată, şi relaţii contractuale

bazate pe comision, în cazul în care expeditorul acţionează în nume propriu, dar pe contul clientului

său, fapt ce ne determină să calificăm acest contract ca fiind atît unul de reprezentare directă, cît şi

indirectă, în funcţie de circumstanţele în care acţionează expeditorul. Totuşi, contractul de expediţie

are un obiect specific, şi anume, acordarea serviciilor în domeniul transportului. Prin urmare, dacă în

19

cadrul contractului de consignaţie obiectul acestuia vizează încheierea contractelor de vînzare-

cumpărare din nume propriu, dar pe contul comitentului, în contractul de expediţie obiectul acestuia

îl constituie încheierea de contracte de transport şi efectuarea actelor necesare în vederea efectuării

transportării. Obiectul contractului de comision este cu mult mai larg, comisionarul putînd încheia

orice acte juridice, pe cînd expeditorul poate încheia doar contracte de transport. În acelaşi timp, din

definiţia legală a contractului de expediţie rezultă că în obiectul său se includ şi faptele materiale

(expeditorul se obligă să efectueze actele necesare în vederea efectuării transportării), pe cînd

obiectul contractului de comision include doar actele juridice, iar cele materiale au un caracter

accesoriu. Ţinînd cont de cele expuse, putem afirma că între contractul de comision şi cel de

expediţie există o corelaţie de tipul întreg-parte sau gen-specie, unde comisionul este întregul sau

genul, iar expediţia partea întregului sau specia genului.

Contractul de expediţie urmează a fi delimitat şi de contractul de intermediere comercială în

domeniul transportului. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1190, alin. (1) Cod civil este

intermediar comercial persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără

împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor … de transport de

bunuri…Pornind de la principiile şi sensul conceptului de intermediere, putem deduce că

intermediarul comercial care desfăşoară activitate de intermediere a contractelor de transport de

bunuri, nu participă la încheierea acestora cum o face expeditorul, ci doar facilitează încheierea lor.

Totodată, intermediarul comercial acţionează, după cum ne spune chiar legiuitorul, fără

împuterniciri permanente, în bază de contract, pe cînd expeditorul poate acţiona şi în baza

împuternicirilor primite de la clientul său, caz în care relaţiilor dintre aceştea li se aplică regulile

care guvernează mandatul. Mai mult ca atît, obiectul juridic al activităţii intermediarului, îl

constituie actele materiale, pe cînd expeditorul poate să încheie atît acte juridice (contracte de

transport), cît şi să efectuieze şi operaţiuni materiale necesare transportării.

În Capitolul IV, intitulat „Domeniului de aplicabilitate al intermedierii” autorul şi-a propus

să demonstreze că şi această instituţie alături de cea a reprezentării este una fundamentală în dreptul

privat. Pentru atingerea acestui obiectiv s-a recurs practic la aceiaşi metodă de cercetare care a avut

ca finalitate evidenţierea domeniilor de aplicabilitate ale instituţiei nominalizate. Pe lîngă domeniile

specificate de Codul civil, al intermedierii închirierii de locuinţe şi a împrumutului, o atenţie

deosebită am atras cercetării domeniului de aplicabilitate al intermedierii comerciale. Reieşind din

prevederile art. 1190, alin. (1) Cod civil, rezultă că această instituţie se aplică în activitatea de

20

intermediere a contractelor de achiziţionare de bunuri sau de titluri de valoare, intermedierea în

asigurări, intermedierea de operaţiuni bancare, intermedierea în transportul de bunuri, intermedierea

închirierii de bunuri ale circuitului comercial. Avînd în vedere tehnica legislativă la care a recurs

legiuitorul, putem afirma că Secţiunea a IV-a din Capitolul XXII are vocaţie generală de

aplicabilitate, iar în acte legislative speciale urmează să regăsim reglementări detaliate a activităţii

intermediarilor comerciali. Menţionăm, că în prezent, unicul domeniu care sub aspectul

reglementării juridice corespunde standardelor menţionate este cel al asigurărilor, unde legiuitorul a

reglementat distinct în Legea cu privire la asigurări din 21.12.2006 statutul juridic al intermediarilor

în asigurări. De altfel, intermedierea în asigurări este cunoscută peisajului juridic autohton cu mult

timp înainte de adoptarea Codului civil din 2002, Legea nr. 1508-XII din 15.06.1993 cu privire la

asigurări (abrogată), fiind primul act legislativ în Republica Moldova, care a menţionat despre

intermedierea afacerii.

Referitor la intermedierea de operaţiuni bancare, atragem atenţia că în Legea instituţiilor

financiare [5] nu există prevederi care ar reglementa activitatea intermediarilor bancari, legiuitorul

limitîndu-se doar la enumerarea în art. 26, lit. « i » la categoria de activităţi financiare permise

băncilor activitatea de acordare de servicii ca agent.

Am atras atenţia, cu acest prilej asupra unei lacune imense în legislaţia noastră care constă în

lipsa unor reglemntări a activităţii intermediarilor de operaţiuni bancare. De aceea, ar fi binevenit ca

în actuala Lege a instituţiilor financiare să fie introduse completări în acest sens. Totodată,

considerăm binevenită adoptarea unei legi care să reglementeze creditul de consum, în care este

necesar de a include un capitol care să reglementeze activitatea intermediarilor bancari pe piaţa

creditelor de consum. În acest fel, legislaţia Republicii Moldova se va alinia standardelor impuse de

Uniunea Europeană în acest domeniu cuprinse în Directiva nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986

pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de reglementare privind creditul pentru

consum [1].

Referitor la alte acte legislative care reglementează activitatea de intermediere comercială,

menţionăm şi Codul Navigaţiei Maritime Comerciale, care în art. 121-124 reglementează

agenturarea maritimă. Cu regret, deşi legiuitorul nostru « a preluat », ca să nu spunem altfel, multe

norme juridice din Codul Navigaţiei Maritime Comerciale a Federaţiei Ruse, el a omis să

reglementeze activitatea intermediarilor maritimi (brokeri şi agenţi maritimi). Reieşind din aceste

considerente, propunem revizuirea radicală a Capitolului V, Secţiunea IV-a din Codul Navigaţiei

21

Maritime Comerciale al RM. Acesta ar urma să aibă denumirea « Intermediarii maritimi » şi să fie

structurat în trei Secţiuni : Secţiunea I : « Dispoziţii generale privind intermedierea în transportul

maritim», Secţiunea II-a – « Brokerul maritim », Secţiunea a III-a – « Agentul maritim ». La

elaborarea acestuia, legiuitorul urmează să se conducă după modelul pe care-l regăsim în Legea cu

privire la asigurări, cu derogările determinate de specificul activităţii intermediarilor maritimi. În

acest fel, se va realiza unificarea conceptuală a reglementărilor privind statutul intermediarilor pe

diferite pieţe. Atragem atenţia în acelaşi timp, şi la tehnica legislativă cam stranie la care a recurs

legiuitorul, Secţiunile fiind împărţite în Capitole, şi nu invers, aşa cum prevede art. 33 din Legea

privind actele legislative nr. 780 din 27.12.2001 [6], fapt ce ridică serioase semne de întrebare vis-a-

vis de calitatea actului legislativ nominalizat.

Cu regret, alte acte legislative care reglementează activitatea în transport nu conţin prevederi

care ar reglementa activitatea intermediarilor în transport, fapt ce ne determină să propunem

completarea acestora în acest sens.

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Efectuînd un studiu complex al reglementărilor juridice privind reprezentarea şi intermedierea,

în cele ce urmează vom formula unele concluzii şi vom face recomandări:

Instituţiile reprezentării şi intermedierii reprezintă în prezent nişte instituţii fundamentale în

dreptul privat. Aceasta deoarece domeniul lor de aplicabilitate este foarte vast, iar utilitatea cotidiană

ne permite să afirmăm că acestea sunt indispensabile vieţii juridice moderne. Prezentul studiu a avut

ca scop analiza conceptuală a instituţiilor nominalizate, analiza sistemică a acestora pentru a scoate

în evidenţă domeniile lor de aplicabilitate şi a determina corelaţia ce există între contractele civile de

reprezentare şi intermediere. Deşi tradiţional se consideră că locul central în sistemul dreptului civil

continuă să-l ocupe aceleşi probleme asupra cărora s-a concentrat doctrina civilistică a epocilor

istorice precedente: capacitatea de a fi subiect de drept, dreptul de proprietate şi instituţia

contractului, am demonstrat că instituţiile reprezentării şi intermedierii reprezintă la etapa actuală a

dezvoltării ştiinţei civilistice nişte instituţii fundamentale, de la care s-au dezvoltat alte instituţii sau

subinstituţii juridice.

Pornind de la cele expuse, am considerat necesar să ne oprim detaliat asupra modului în care

legiuitorul nostru a reglementat juridic reprezentarea şi intermedierea, formulînd în acest sens mai

22

multe propuneri de lege ferenda, dar şi de interpretare şi aplicare a normelor juridice deja existente.

De lege ferenda propunem:

1. Completarea Codului civil cu un nou articol care să reglementeze particularităţile procurii

comerciale, avînd în vedere faptul că legiuitorul se limitează doar la nominalizarea acesteia în art.

252, alin. (5) Cod civil fără a-i conferi o reglementare distinctă.

2. Completarea Codului civil cu un articol nou cu denumirea “Mandatul comercial”, deoarece

legiutorul se limitează doar la specificarea existenţei instituţiei mandatului profesional (comercial),

fără însă a reglementa detaliat specificul acestei varietăţi a contractului de mandat.

3. Completarea art. 20, alin. (3) Cod civil, în sensul admiterii dobîndirii anticipate a capacităţii de

exerciţiu de către mama minoră necăsătorită. Astfel, propunem următoarea redacţie a art. 20, alin.

(3) Cod civil:

(3) « Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu

deplină, dacă lucrează în baza unui contract de muncă, sau cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau

curatorului practică activitate de întreprinzător sau este părintele unui copil, fapt confirmat în modul

corespunzător, în condiţiile prevăzute de lege, şi nu este căsătorit ».

4. Propunem excluderea art. 25 din Codul civil şi operarea modificărilor corespunzătoare şi în

Capitolul 27 din Codul de procedură civilă, deoarece instituţia limitării în capacitatea de exerciţiu

este depăşită şi nu ar trebui să se regăsească într-un Cod civil bazat pe principii moderne şi

progresiste.

5. Avînd în vedere faptul că tendinţa de reglementare a varietăţilor comisionului la moment este

de a reglementa în codurile civile şi contractul de consignaţie (spre exemplu, Codul civil român din

2009), propunem completarea Codului civil cu o nouă secţiune – contractul de consignaţie şi

abrogarea Hotărîrii Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie nr.

1010 din 31.10.1997 [2]. O asemenea tehnică legislativă ar corespunde exigenţelor de codificare

cărora legislaţia noastră civilă trebuie să se ralieze.

6. Remarcînd, cu regret, un haos în ceea ce priveşte reglementarea juridică a contractului de

comision şi a varietăţilor acestuia în Codul civil (contractul de comision este reglementat în

Capitolul XV al Titlului III din Cartea a III-a din Codul civil (art. 1061-1074), comisionarul

profesionist – în Capitolul XXIII care are denumirea „Agentul comercial. Comisionarul

profesionist” şi care este plasat imediat după Capitolul XXII consacrat reglementării contractelor de

intermediere, contractul de consignaţie care nu este reglementat de codul civil, ci de Hotărîrea

23

Guvernului RM cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de consignaţie, iar art. 697 doar în

denumirea sa menţionează despre comis-voiajori fără a reglementa statutul juridic al acestor

comercianţi), propunem, de lege ferenda, unificarea dispoziţiilor legale care reglementează statutul

juridic al comisionarilor în dreptul civil într-un singur Capitol din cod – Comisionul care ar avea

următoarele Secţiuni: Secţiunea I – «Dispoziţii generale», Secţiunea a II-a – «Contractul de

comision»; Secţiunea a III-a – «Comisionarul profesionist»; Secţiunea a IV-a – «Contractul de

consignaţie». Prin urmare, acreditînd ideea că contractul de comision este unul cu multiple varietăţi,

considerăm că acesta urmează să-şi găsească o reglementare adecvată în cod.

7. Completarea Legii instituţiilor financiare [5] cu un capitol distinct în care să se reglementeze

activitatea intermediarilor bancari, dar şi adoptarea unei legi care să reglementeze creditul de

consum, în care este necesar de a include un capitol care să reglementeze activitatea intermediarilor

bancari pe piaţa creditelor de consum. În acest fel, legislaţia Republicii Moldova se va alinia

standardelor impuse de Uniunea Europeană în acest domeniu cuprinse în Directiva nr. 87/102/CEE

din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de

reglementare privind creditul pentru consum [1].

8. Propunem revizuirea radicală a Capitolului V, Secţiunea IV-a din Codul Navigaţiei Maritime

Comerciale al RM. Acesta ar urma să aibă denumirea « Intermediarii maritimi » şi să fie structurat

în trei Secţiuni: Secţiunea I : « Dispoziţii generale privind intermedierea în transportul maritim»,

Secţiunea II-a – « Brokerul maritim », Secţiunea a III-a – « Agentul maritim ». La elaborarea

acestuia, legiuitorul urmează să se conducă după modelul pe care-l regăsim în Legea cu privire la

asigurări, cu derogările determinate de specificul activităţii intermediarilor maritimi. În acest fel, se

va realiza unificarea conceptuală a reglementărilor privind statutul intermediarilor pe diferite pieţe.

Atragem atenţia în acelaşi timp, şi la tehnica legislativă cam stranie la care a recurs legiuitorul,

Secţiunile fiind împărţite în Capitole, şi nu invers, aşa cum prevede art. 33 din Legea privind actele

legislative nr. 780 din 27.12.2001 [6], fapt ce ridică serioase semne de întrebare vis-a-vis de calitatea

actului legislativ nominalizat.

Cu regret, alte acte legislative care reglementează activitatea în transport nu conţin prevederi

care ar reglementa activitatea intermediarilor în transport, fapt ce ne determină să propunem

completarea acestora în acest sens.

Totodată, statuînd în art. 121 CNMC faptul că agentul maritim este o persoană juridică,

legiuitorul a omis să reglementeze în Codul Navigaţiei Maritime Comerciale statutul juridic al

24

personalului agentului maritim, fapt ce ne determină să propunem, de lege ferenda, completarea

actului legislativ citat, cu un nou articol, care să reglementeze activitatea subagentului maritim, ca

fiind o persoană fizică, alta decît conducătorul agentului maritim persoană juridică, avînd calitatea

de angajat cu contract de muncă încheiat cu un agent maritim, care acţionează în numele acestuia şi

sub acoperirea contractului de răspundere civilă a agentului maritim persoană juridică. În acest fel,

se va crea o unificare a reglementărilor regimului juridic al angajaţilor intermediarilor în domeniul

transportului maritim, asigurări şi activitatea vamală.

BIBLIOGRAFIE

1. Directiva nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative,

administrative şi de reglementare privind creditul pentru consum. Jurnalul Oficial al Comunităţii

Europene (JOCE) nr. L42 din 12 februarie 1987.

2. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor comerţului de

consignaţie nr. 1010 din 31.10.1997. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.79-80/814 din

02.12.1997.

3. Ionaşcu Tr. Ideea de aparenţă şi rolul său în dreptul civil modern. Bucureşti: Editura cursurilor

litografiate, 1943. 1043 p.

4. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări nr. 407 – XVI din 21.12.2006. Monitorul

oficial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007.

5. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995. Monitorul oficial al Republicii

Moldova nr. 1/2 din 01.01.1996.

6. Legea Republicii Moldova privind actele legislative nr. 780 -XIV din 27.12.2001. Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr. 36-38/210 din 14.03.2002.

7. Mîţu Gh. Noţiunea şi elementele definitorii ale reprezentării convenţionale. În: Rezumatele

comunicărilor conferinţei ştiinţifice internaţionale cu genericul „Învăţămîntul superior şi

cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere”, dedicată jubileului de 60 ani ai

Universităţii de Stat din Moldova, 28 septembrie 2006. p. 423-424.

8. Mîţu Gh. Aspecte teoretice şi practice privind reprezentarea societăţilor comerciale. În: Revista

25

Naţională de Drept. 2008, nr 10-11, p. 59-65 (nr. 10); p. 64-69 (nr. 11).

9. Mîţu Gh. Reprezentarea legală în raporturile patrimoniale dintre soţi. Mandatul tacit reciproc al

soţilor în regimul comunităţii de bunuri. În: Rezumatele comunicărilor conferinţei ştiinţifice a

masteranzilor şi doctoranzilor « Cercetare şi inovare – perspective de evoluţie şi integrare

europeană », Chişinău, 23 septembrie 2009. p. 180-181.

10. Mîţu Gh. Reprezentarea legală în materia obligaţiilor. În: Revista Naţională de Drept nr. 10-

12/2009. Ediţie Specială. Conferinţa Internaţională ştiinţifico-practică « Educaţie şi cercetare într-

un stat bazat pe drept », Chişinău, 16 octombrie 2009, pag. 171-172.

11. Mîţu Gh. Intermediarii pe piaţa valorilor mobiliare. În: Revista Naţională de Drept nr. 7/2008, p.

60-64

12. Neaga E. Reprezentarea şi transmisia succesorală: delimitări şi tangenţe (comentariu la noul Cod

civil al Republicii Moldova). În: Revista Naţională de Drept. 2005, nr. 4, pag. 20-22.

13. Sprick C., Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova. În: Revista de drept privat, anul 2,

nr. 4, 2002, pag. 5-50.

14. Stegărescu V. Mandatul aparent. În: Studia Universitatis Babeş-Bolyai, nr. 1-2/2004, pag. 121-

156.

15. Toader C. Contractul de mandat. Aspecte din dreptul intern şi de drept comparat. În: Pandectele

Române. Supliment. 140 ani de la naşterea lui Constantin Hamangiu. Bucureşti, 2003, p. 221-

238.

16. Vasilescu P. Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie a actului de drept

privat. Bucure�ti: Rosetti, 2003. 326 p.

17. Антокольская M.В. Семейное право: Учебник. – Изд. 2-e, перераб.и дoпoлн. Mосква:

Юристъ, 2000. 336 с.

18. Безбаха В.В., Пучинский В.К. Гражданское и торговое право зарубежных стран: Учебное

пособие. Moсквa: MЦФЭР, 2004. 896 с.

19. Гражданское и торговое право капиталистических государств. T. I. Под ред. Васильева

E.A., Комаровa A.С. Mocквa, 2004. 556 с.

20. Шершеневич, Г. Ф. Курс торгового права. Т. I: Введение. Торговые деятели. Серия

Классика российской цивилистики. Москва: Статут, 2003. 480 с.

26

ADNOTARE Mîţu Gheorghe, Reprezentarea şi intermedierea – instituţii fundamentale în dreptul privat,

teză de doctor în drept, Chişinău, 2010

Structura tezei: introducere, patru capitole, concluzii, bibliografia din 332 denumiri, 181

pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 11 lucrări ştiinţifice. Cuvinte cheie:

reprezentare, intermediere, administrator, persoană fizică, persoană juridică, mandat, comision,

expediţie, agenţie, administrare fiduciară, broker, agent.

Domeniul de studiu al prezentei lucrări este analiza instituţiilor reprezentării şi intermedierii

în dreptul privat prin prisma domeniului de aplicabilitate ale acestora. Principalele obiective

prestabilite întru realizarea acestui deziderat au fost analiza apariţiei şi evoluţiei acestor relaţii şi ale

reglementărilor lor, definirea conceptelor supuse studiului şi evidenţierea domeniilor lor de

aplicabilitate pentru a demonstra că instituţiile reprezentării şi intermedierii sunt unele fundamentale

în dreptul privat.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei se manifestă prin formularea anumitor concluzii

de ordin teoretic şi practic, elaborarea recomandărilor necesare optimizării interpretării şi aplicării

normelor juridice care reglementează instituţiile reprezentării şi intermedierii şi a celor tangenţial

legate de acestea, înaintarea propunerilor de lege ferenda care rezultă logic din investigaţiile

realizate, contribuind la completarea doctrinei în problemele vizate, la perfecţionarea legislaţiei în

vigoare, astfel încît aceasta să corespundă relaţiilor sociale pe care o economie de piaţă le reclamă,

dar şi standardelor uniforme în materie de drept privat recunoscute de organismele internaţionale

competente. Metodologia cercetării tezei constă în folosirea metodei analizei istorice, logice,

comparative, sistemice, dinamice, de sinteză, etc.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că în lucrare se încearcă

o tratare multi-aspectuală a reglementărilor juridice a instituţiilor reprezentării şi intermedierii. În

teză sînt formulate concepte, noţiuni, teze, sînt sugerate recomandări de actualitate în lumina

realităţilor economice, sociale şi juridice actuale şi de perspectivă: reprezentare legală, reprezentare

convenţională (mandat, comision, administrare fiduciară, agenţie, expediţie), intermediere

comercială, etc. Teza poate servi drept suport didactic pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii

facultăţilor de drept, precum şi pentru specialiştii din domeniu. De asemenea, lucrarea se adresează

persoanelor din învăţămîntul juridic şi cercetătorilor ştiinţifici. Rezultatele tezei au fost

implementate cu succes în Curriculum-urile universitare şi la elaborarea manualelor de drept civil.

27

АННОТАЦИЯ Mыцу Георгe, «Представительство и посредничевство – основные институции в

частном праве», диссертация на соискание ученой степени доктора права, Кишинёв, 2010

Структура работы состоит из введения, четырёх глав, заключений и библиографии.

Результаты работы были опубликованы в 11 научных статей.

Ключевые слова: представительство, посредничевство, администратор, физическое

лицо, юридическое лицо, поручение, комиссион, транспортная экспедиция, доверительное

управление, коммерческий агент, брокер.

Область изучения данной работы является существенный анализ правовых норм регулирующих общественные отношения, касающиеся правового режима представительства и

посредничевства в области частного права с точки зрения сферы их применимости. Главные

цели поставленные для реализации этого изучения были, в особенности, анализ появления и

развития этих отношений и их правовых регулирований, определение концепта 

представительства и посредничевства и выявление областей их применения, чтобы

продемонстрировать, что институты, представительства и посредничества являются

основные в частном праве.

Существенная научная новизна, а также оригинальность диссертации состоит из того

что в работе делаются конкретные теоретические и практические выводы, и предлагаются

определённые изменения в законодательстве. Это существенно способствует обогащению

доктрины, совершенствованию законодательства, делая её более совместимой с уже

существующими международными и национальными нормами.  Методически в основе

работы состоят следующие научные методы: исторический, сравнительный, системный,

логичный, и.т.д.

Теоретическое и применительное значение темы исходит из того что в работе

пробуется сделать многовидовую трактовку правовых норм регулирующих общественные

отношения касающиеся правового режима представительства и посредничевства в области

частного права с точки зрения сферы их применимости. В этом контексте в работе

совершается комплексный научный анализ этих институтов права, как с точки зрения

теоретической, так и с практической; используется знания из области юридической науки,

национального законодательства и законодательства других стран, а также международного

законодательства в этой сфере.  

28

ANNOTATION Mîţu Gheorghe, „Representation and intermediation – the fundamental institutions in private

law, Doctoral thesis in law, Chişinău, 2010

Structurally, the paper consists of the introduction, four chapters, conclusions and the

bibliography with 332 references, 181 pages of basic text. The obtained results were published in

11 scientific works.

Key words: representation, intermediation, administrator, natural person, legal entity,

mandate, commission, forwarding agent, agency, trust management, broker, agent.

The studying field of the present work consists in analyzing the essence of the legal

regulations of the social relationships regarding representation and intermediation in private law in

terms of their scope of applicability. The main objectives for acquiring this aim, were to analyze the

appearance and the evolution of these relationships and their regulations, the definition of concepts

under study and identification of its place in system of legal protection in order to demonstrate that

these institutions are fundamental in private law.

The scientific novelty, as well as originality of this work consists in trying to elaborate

theoretical and practical conclusions, and to present certain proposals of lege ferenda that would

logically result from the investigation applied in the work, contributing in this way to the enriching

of the doctrine, the perfection of the legislation, making it more compatible and logically linked with

the existing national and international regulations. Research methodology of the thesis consists in

using of the historical analysis, logical, comparative, systemic, dynamic, synthetic methods.

The theoretical importance and the applicative value of the work reside in the fact that it tries

to treat multi-aspectualy the legal regulations of the social relationships regarding the institutions of

representation and intermediation. In this context, in the work, it is made a complex scientific

analysis of the representation and intermediation instututions in terms of their scope of applicability

both, from the theorethical and practical point of view. In the work are used concepts, theses,

recommendations are suggested in light of current economic and social realities. The paper can be

used as a teaching support for the students, masters or researchers of the law faculties, for other

specialists, etc. The obtained results have been implemented successfully in university curricula and

to develop manuals for civil law.

29

MÎŢU GHEORGHE

REPREZENTAREA ŞI INTERMEDIEREA – INSTITUŢII FUNDAMENTALE ÎN DREPTUL PRIVAT

SPECIALITATEA: 12.00.03 – DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

Bun de tipar „7” iunie 2010. Formatul 60x84 Coli de tipar 1,0

Comanda . Tiraj 50 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM Str. Al.Mateevici, 60, Chişinău, MD, 2010