ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 349.6(478)(043.3)

IORDANCA – RODICA IORDANOV

FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTAREA NORMATIVĂ A DREPTURILOR ECOLOGICE ALE OMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public ( ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept)

AUTOREFERAT al tezei de doctor în drept

Chişinău, 2007

2

TTeezzaa aa ffoosstt eellaabboorraattăă îînn ccaaddrruull CCaatteeddrreeii DDrreepptt CCoonnssttiittuuţţiioonnaall şşii DDrreepptt AAddmmiinniissttrraattiivv aa FFaaccuullttăăţţiiii ddee DDrreepptt aa

UUnniivveerrssiittăăţţiiii ddee SSttaatt ddiinn MMoollddoovvaa

CCoonndduuccăăttoorr şşttiiiinnţţiiffiicc:: AAVVOORRNNIICC GGhheeoorrgghhee,, ddooccttoorr hhaabbiilliittaatt îînn ddrreepptt,, ccoonnffeerreennţţiiaarr uunniivveerrssiittaarr

RReeffeerreennţţii ooffiicciiaallii:: 11.. PPOOPPAA VViiccttoorr,, ddooccttoorr hhaabbiilliittaatt,, pprrooffeessoorr uunniivveerrssiittaarr

22.. NNEEGGRRUU CCrriissttiinnaa,, ddooccttoorr îînn ddrreepptt,, ccoonnffeerreennţţiiaarr uunniivveerrssiittaarr

SSuussţţiinneerreeaa vvaa aavveeaa lloocc llaa 77 mmaarrttiiee 22000077,, oorraa 1111..0000 ,, îînn ccaaddrruull şşeeddiinnţţeeii CCoonnssiilliiuulluuii ŞŞttiiiinnţţiiffiicc SSppeecciiaalliizzaatt DDHH

3300..1122..0000.. 0022 ––2200 ddee ppee llâânnggăă IInnssttiittuuttuull ddee IIssttoorriiee,, SSttaatt şşii DDrreepptt aall AAccaaddeemmiieeii ddee ŞŞttiiiinnţţee aa MMoollddoovveeii,, ccuu

ssuussţţiinneerreeaa llaa aaddrreessaa AAccaaddeemmiiaa ddee ŞŞttiiiinnţţee aa MMoollddoovveeii,, CChhiişşiinnăăuu,, ssttrr.. ŞŞtteeffaann cceell MMaarree 11,, ssaallaa 440088,, MMDD 22000011,,

RReeppuubblliiccaa MMoollddoovvaa..

TTeezzaa ddee ddooccttoorraatt şşii aauuttoorreeffeerraattuull ppoott ffii ccoonnssuullttaattee ppee ppaaggiinnaa WWeebb aa CCoonnssiilliiuulluuii NNaaţţiioonnaall ddee AAccrreeddiittaarree şşii

AAtteessttaarree ((wwwwww..ccnnaaaa..aaccaadd..mmdd)),, llaa BBiibblliiootteeccaa NNaaţţiioonnaallăă aa RReeppuubblliicciiii MMoollddoovvaa şşii llaa BBiibblliiootteeccaa ŞŞttiiiinnţţiiffiiccăă

CCeennttrraallăă aa AAccaaddeemmiieeii ddee ŞŞttiiiinnţţee aa MMoollddoovveeii..

AAuuttoorreeffeerraattuull aa ffoosstt eexxppeeddiiaatt llaa 33 ffeebbrruuaarriiee 22000077..

SSeeccrreettaarr şşttiiiinnţţiiffiicc

aall CCoonnssiilliiuulluuii şşttiiiinnţţiiffiicc ssppeecciiaalliizzaatt,,

ddooccttoorr îînn ddrreepptt,, ccoonnffeerreennţţiiaarr uunniivveerrssiittaarr CCoobbăănneeaannuu SSeerrggiiuu

CCoonndduuccăăttoorr şşttiiiinnţţiiffiicc,,

ddooccttoorr hhaabbiilliittaatt îînn ddrreepptt,, ccoonnffeerreennţţiiaarrrr uunniivveerrssiittaarr AAvvoorrnniicc GGhheeoorrgghhee

AAuuttoorr IIoorrddaannccaa –– RRooddiiccaa IIoorrddaannoovv

©© IIoorrddaannccaa –– RRooddiiccaa IIoorrddaannoovv,, 22000077

3

I. INTRODUCERE

Actualitatea şi gradul de studiere a temei. Drepturile ecologice se caracterizează prin faptul că

apar la interacţiunea societăţii cu natura. Ele sunt nu doar instrumente pentru satisfacerea necesităţilor

ecologice ale individului, dar şi instrumente pentru protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului în vederea

bunăstării omului. Nu este necesar să vorbim despre rolul mediului ambiant în viaţa omului şi a societăţii, în

opinia noastră, mediul este recunoscut drept sursă şi condiţie a vieţii şi bază a dezvoltării umane, deci, acest

fapt ne permite să susţinem că o astfel de categorie de drepturi trebuie să aibă un loc aparte în sistemul

drepturilor omului.

Problema respectării şi aplicării drepturilor ecologice ale omului se impune a fi foarte actuală şi

constă în faptul că acestea nu sunt recunoscute, şi nu sunt ştiute de către public. Prioritatea studierii acestui

subiect derivă în schimbările social - politice din ultimii ani şi apariţia activităţilor economice realizate cu

prejudiciu pentru mediul ambiant. Atât schimbările social politice, cât şi cele economice „au contribuit” la

apariţia necesităţii dezvoltării drepturilor ecologice ale omului.

Conferinţele internaţionale de după anul 1972 au avut menirea să atragă atenţia comunităţii

internaţionale în vederea recunoaşterii aplicării şi apărării drepturilor ecologice ale omului. Acelaşi scop, pe

plan intern, l-a avut şi art. 37 din Constituţia Republicii Moldova.

Totuşi, din complexitatea drepturilor ecologice, doar dreptul la un mediu sănătos prezintă o

dinamică pozitivă în practica legislativă, celelalte fiind ignorate şi necunoscute.

Deşi din 1972 (pe plan internaţional) şi 1994 (pe plan naţional) a trecut destul de mult timp şi, se

pare, drepturile ecologice ar trebui să fie aplicate pe scară largă, să fie protejate şi respectate atât de către

indivizi, cât şi de structurile private şi/sau de stat, totuşi, situaţia reală este departe de cea dorită. Foarte

puţine persoane îşi revendică dreptul la un mediu sănătos, din cauza că nu este cunoscută existenţa acestui

drept. La fel, autorităţile de stat şi locale (în special, cele abilitate cu funcţii de gestionare a resurselor

naturale), fiind instruite să aplice Legea privind accesul la informaţie, nu se grăbesc să furnizeze publicului

sau persoanelor interesate informaţii pertinente privind mediul ambiant, chiar dacă dispun de pagini web,

buletine electronice sau publicaţii periodice. Tot mai des sunt observate cazuri de încălcare a condiţiilor de

folosire a resurselor naturale, dar puţine din ele, până la urmă, ajung în instanţele de judecată, din cauza

lipsei sau imaturităţii normelor legislative. În ultimii ani, în ţară sunt adunate date despre nivelul de poluare a

mediului şi impactul acestuia asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei, dar acestea sunt foarte generale şi utilizarea

lor, în calitate de probe, în limitele unei cauze ecologice devine foarte anevoioasă şi chiar imposibilă,

deoarece sistemul de monitoring, testare şi analiză nu este modernizat.

Autorităţile publice locale, aflându-se în ipostaza de a cere sprijin de la diferite structuri donatoare

pentru realizarea unor proiecte sociale sau pentru reabilitarea valorilor ecologice afectate la nivel comunitar,

sunt obligate să prezinte Planuri locale de acţiune (în domeniul mediului) (P.L.A.M.), care, conform

cerinţelor donatorilor, trebuie să fie elaborate cu implicarea publicului. Ca rezultat al respectării condiţiei

date, în ultimul timp, a luat amploare participarea comunităţilor la acest tip de proiecte, ceea ce este extrem

de benefic. În virtutea acestui fapt, o analiză atentă scoate în evidenţă un şir de omisiuni şi greşeli care nu

sunt contestate de nimeni.

4

Drepturile ecologice ale omului nu sunt caracterizate doar prin funcţionalitate, ci şi prin aplicarea

acestora la nivel de comunitate, individ, structură privată ori de stat. Examinându-le din perspectiva

titularului de drepturi ecologice, o importanţă deosebită o are lipsa unor impedimente pentru realizarea şi

revendicarea lor.

Nu există o metodologie strictă de estimare a gradului de respectare şi revendicare a drepturilor

ecologice ale omului, care ar permite atât determinarea necesităţilor de modificare şi interpretare, cât şi

măsura în care cadrul normativ existent răspunde la aceste necesităţi. Analiza unor indicatori, cum ar fi

neconştientizarea de către populaţie a existenţei drepturilor ecologice ale omului, accesul limitat la

informaţia de mediu, neimplicarea publicului în luarea deciziilor de mediu, consecinţele lipsei educaţiei

ecologice etc., denotă că un număr considerabil de titulari de drept renunţă la revendicarea drepturilor sale

lezate, care, în consecinţă, au impact nu doar asupra mediului, dar şi asupra vieţii şi sănătăţii umane.

Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova s-au alocat sume mari de bani pentru

implementarea diverselor proiecte în domeniul mediului, inclusiv şi pentru sensibilizarea publicului faţă de

drepturile ecologice ale omului. Majoritatea au abordat însă tangenţial şi ineficient cercul vast de probleme

din domeniul respectiv, neatingând rezultatele scontate.

Gradul de cercetare a temei. Subiectul drepturilor ecologice ale omului nu a constituit încă

obiectul cercetărilor ştiinţifice complexe în literatura de specialitate atât din Republica Moldova, cât şi din

ţările vecine (România, Rusia, Ucraina) şi ţările Uniunii Europene. Majoritatea autorilor abordează alte

aspecte ale sistemului drepturilor omului, cum ar fi aspecte generale, clasificarea acestora, premise pentru

dezvoltarea şi apărarea lor (T. Cârnaţ Protecţia Juridică a Drepturilor Omului, - Chişinău: Editura Reclama,

2006; Gh. Costache şi A. Potângă Asigurarea drepturilor omului în lume, - Chişinău: Editura Epigraf, 2003;

I. Guceac. Evoluţia constituţionalismului în Republica Moldova, Chişinău; Ion Creangă, Corneliu Gurin.

Drepturile şi libertăţile fundamentale. Sistemul de garanţii, Chişinău, 2005; Ion Moroşan, Nicolae Gîrbu.

Reglementarea juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Chişinău, 2003; Е. А.

Лукашева, Права человека, Москва -2003; Ion Diaconu. Drepturile omului, Bucureşti, 1993; A. Edel.

Some Reflections on the Concept of Human Rights ,- Amintaphil, 1971.

În cadrul dreptului constituţional şi al ştiinţelor politice, tema drepturilor fundamentale ale omului

îşi găseşte reflectare în câteva lucrări în contextul discuţiilor despre esenţa statului de drept: I. Muraru, S.

Tănăsescu. Drept constituţional şi instituţii politice, Lumina Lex, Bucureşti, 2001; T. Drăganu. Drept

constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998; Genoveva

Vrabie. Dreptul constituţional şi instituţii politice. Organizarea politico-etatică a României, vol. II, Editura

Virginia, Bucureşti, 1995; Ion Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti,

1977.

Sunt şi lucrări în care şi-a găsit reflectarea aspectul de interacţiune dintre drepturile omului şi

protecţia mediului, spre exemplu, Gh. Iancu. Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Bucureşti –

1998.

Un şir de autori abordează aspecte ale drepturilor omului prin prisma dreptului ecologic sau al

mediului (Daniela Marinescu. Tratat de dreptul mediului, Bucureşti, ALL BECK, 2003; V. Negruţ, A.

5

Zaharia. Dreptul mediului, Galaţi, 2003; Mircea Duţu. Dreptul mediului. Tratat, vol. I, Bucureşti, Editura

Economică, 1998,; Ernest Lupan. Dreptul mediului. Partea generală, Bucureşti, Lumina Lex, vol. I, 1996,

Emanoil Popescu. Dreptul mediului, Târgu Jiu, 2003; С. А. Боголюбова Экологическое право, , Москва,

Издательствово „Высшее образование”, 2006; M. Васильева. Публичные интересы в экологическом

праве, Москва,, 2003; М. М. Бринчук. Экологическое право, Москва, Юристъ, 2000).

Foarte puţine publicaţii sunt dedicate drepturilor ecologice ale omului (Alexandre Kiss. Définition

et nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement, U.N.E.S.C.O., 1987, Dumitra Popescu. Dreptul

la un mediu înconjurător sănătos, în contextul altor drepturi, în: Drepturile omului, nr. 1-4, 1991; C. D.

Stone. The Environment in Moral Thought, New York, 2002.

În plan internaţional, problema drepturilor ecologice ale omului este reflectată în literatura

dreptului internaţional al mediului (Mircea Duţu. Dreptul internaţional al mediului, Bucureşti, Editura

Economică, 2004; D. A. Kay, H. K. Jacobson. Environmental Protection. The International Dimension,

Allanheld, 1983; Ion Grigore Sion. Ecologie şi drept internaţional, E.S.E., Bucureşti, 1990.

În cadrul teoriei generale a dreptului, drepturile ecologice ale omului au fost doar sesizate în

contextul abordării principiului de stat de drept (B. Negru şi A. Negru. Teoria generală a dreptului şi

statului. – Chişinău, 2006; Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului. Chişinău 2004; G. Vrabie. Teoria

generala a dreptului, Iaşi, 1993), unele referinţe fiind întâlnite şi în contextul teoriei separării ramurilor

puterii de stat. Doctrina procesului civil şi a contenciosului administrativ analizează drepturile ecologice ale

omului sub aspect pur procesual de aplicare a principiului de acces la justiţie (I. Dolea ş. a. Drept procesual

penal. Chişinău, 2005; V. M. Ciobanu. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. I. – Bucureşti:

Naţional, 1996).

Caracteristic pentru toţi autorii numiţi este faptul că nici unul dintre ei nu a tratat „drepturile

ecologice” ca o categorie distinctă a drepturilor fundamentale. Cercetările şi teoriile propuse de aceştia se

referă fie la unul din drepturile ecologice, fie la anumite noţiuni aplicate în domeniul drepturilor

fundamentale sau al dreptului ecologic. Puţini autori înaintează propunerea de a uni toate aceste drepturi într-

o categorie aparte (A. Kiss, Définition et nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement,

U.N.E.S.C.O., 1987; P. Zamfir. Ghid National privind implementarea Convenţiei de la Arhus pentru

societatea civilă, - Kiev 2004; М. М. Бринчук. Экологическое право, Москва, Юристъ, 2000) şi mai

puţini încearcă să aducă argumente pentru derivarea unor drepturi ecologice noi, cum ar fi dreptul la apă (J.

Scanlon, A. Cassar, Whater as a human right?, IUCN, Cambridge, 2004). De aceea, putem afirma cu toată

responsabilitatea că prezenta investigaţie este o încercare de valorificare teoretică şi practică a categoriei

drepturilor ecologice. Considerăm că analiza teoretică a drepturilor ecologice şi elaborarea unor recomandări

de punere în aplicare a acestora vor contribui efectiv la recunoaşterea şi realizarea drepturilor respective în

situaţiile în care ele intră în joc (calamităţi naturale cu impact de mediu, catastrofe ecologice sau accidente

tehnice cu afectarea mediului, respectiv a vieţii şi sănătăţii persoanelor).

Obiectul cercetării: definirea şi aplicarea drepturilor ecologice ale omului în sistemul juridic al

Republicii Moldova.

6

Subiectul cercetării: aspectele teoretice şi practice ale instituţiei de drepturi ecologice ale omului,

categoriile de drepturi ecologice ale omului şi formele de realizare a acestora, cadrul normativ autohton,

internaţional şi de drept comparat, practicile cotidiene şi iniţiativele de reformă în domeniu din Republica

Moldova.

Ipoteza cercetării: drepturile ecologice ale omului nu sunt recunoscute, nu sunt delimitate şi

definite ca o categorie de drepturi fundamentale ale omului, nefiind asigurate în Republica Moldova, în

special, fiind necesare pentru păturile socialmente vulnerabile. Modificarea cadrului normativ, înlăturarea

unor bariere legislative ce împiedică aplicarea şi respectarea drepturilor ecologice ale omului, perfecţionarea

cadrului instituţional şi instituirea unui sistem efectiv de asigurare şi aplicare a drepturilor ecologice ale

omului. În acest context, se asigură una dintre premisele statului de drept, iar practicile actuale se racordează

la standardele internaţionale în domeniu.

Scopul şi obiectivele investigaţiei

Lucrarea îşi propune drept scop definirea şi analiza drepturilor ecologice ale omului,

incorporarea acestora într-o categorie independentă de drepturi fundamentale, relevând cadrul legal

existent în domeniul dat la nivel naţional şi internaţional.

Pentru atingerea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective:

• caracteristica stării calitative şi cantitative a mediului ambiant şi elementelor ce îl constituie;

• structurarea şi caracteristica sistemului de drepturi ecologice ale omului, ca bază pentru

reglementarea raporturilor din domeniul protecţiei mediului, şi fundamentarea necesităţii

implementării acestora în legislaţia naţională;

• sinteza gradului de elaborare a problemei investigate în mediul ştiinţific autohton şi de peste hotare;

• analiza problemelor conceptuale de dezvoltare a drepturilor ecologice ale omului în sistemul juridic

naţional prin prisma actelor internaţionale;

• dezvăluirea esenţei conceptului drepturilor omului şi clasificarea acestora;

• aprecierea eficacităţii reglementării juridice a drepturilor ecologice ale omului la nivel naţional prin

prisma particularităţilor formelor juridice de asigurare şi realizare a acestora;

• investigarea mecanismului de furnizare a informaţiei de mediu şi evidenţierea propunerilor de

perfecţionare a mecanismului pentru evitarea lezărilor de drepturi fundamentale;

• identificarea criteriilor şi crearea mecanismelor juridice reale de aplicare a normelor privind

implicarea publicului în luarea deciziilor de mediu la toate nivelele de administrare în Republica

Moldova;

• determinarea locului şi rolului actelor internaţionale de mediu în sistemul juridic naţional;

• evidenţierea contradicţiilor dintre reglementările naţionale în domeniul drepturilor ecologice ale

omului şi cele internaţionale;

• studierea rolului şi locului sectorului asociativ de mediu şi determinarea mecanismului juridic de

implicare în procesul de reglementare şi implementare a drepturilor ecologice ale omului;

• relevarea sistemului de mecanisme juridico-ecologice de acces la justiţie în materie de mediu;

7

• elaborarea concluziilor şi recomandărilor atât în vederea optimizării mecanismelor de recunoaştere,

reglementare şi aplicare a drepturilor ecologice ale omului, cât şi perfecţionării legislaţiei autohtone

în domeniul drepturilor ecologice ale omului.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei

Acest studiu teoretico-ştiinţific axat pe dreptul ecologic interacţionează cu mai multe domenii

extrajuridice: ecologic, politic şi social. Din aceste considerente, metodele folosite au fost diverse şi

combinate. Fundamentul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetărilor efectuate este constituit de lucrări

teoretice din domeniul dreptului şi din domeniile conexe indicate mai sus, precum şi de reglementări

internaţionale (de exemplu, Convenţia O.N.U. de la Aarhus privind accesul la informaţie de mediu,

participarea publicului la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie în materie de mediu), şi reglementări

interne (Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia ecologică).

Metodele de investigaţie ştiinţifică au fost selectate ţinând cont de particularităţile studiului

respectiv: atât generale, care sunt aplicate în toate ştiinţele sociale, cât şi specifice ştiinţei dreptului.

Metoda interpretării istorice – evidenţierea acelor premise istorice, evoluţiniste care au dus la

apariţia instituţiei drepturilor ecologice ale omului;

Metoda comparativă – metodă cu un important potenţial cognitiv – permite relevarea deosebirilor

şi asemănărilor juridice în actele naţionale şi internaţionale cu privire la subiectul vizat, pentru selectarea şi

analiza celor mai eficace reglementări în perspectiva aplicării lor în legislaţia R. Moldova. De asemenea, ea

dă posibilitatea să facem comparaţii în timp şi spaţiu, adică pe verticală şi orizontală;

Metoda statistică – cercetarea indiciilor, datelor din punctul de vedere cantitativ, dar şi calitativ, cu

ajutorul următoarelor tehnici: sondaje, chestionare;

Metoda logică (analiză şi sinteză) – generalizarea opiniilor diferitor autori, a prevederilor din

actele legislative internaţionale şi naţionale, studierea punerii în practică a drepturilor ecologice ale omului,

argumentarea tezelor şi concluziilor din lucrare;

Metoda procesual-dinamică – evidenţierea şi analiza progreselor înregistrate în recunoaşterea şi

aplicarea drepturilor ecologice ale omului;

Metoda sociologică – scoaterea în evidenţă a esenţei fenomenelor juridice ca fenomene socio-

umane, deoarece nu este posibil să cercetăm drepturile omului fără a lua în consideraţie „dimensiunea

umană” a acestora;

Metoda tipologizării – studierea trăsăturilor tipice ale drepturilor ecologice ori relaţiilor reciproce

dintre diversele categorii de drepturi ale omului.

Metodele de investigaţie folosite au facilitat includerea în studiu a unor propuneri de lege ferenda,

care au drept scop atât perfecţionarea legislaţiei naţionale în domeniul vizat, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor

de protecţie a drepturilor ecologice ale omului.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Prezenta lucrare este primul studiu complex efectuat

în Republica Moldova cu privire la drepturile ecologice, categorie aparte a drepturilor fundamentale ale

omului, conţinutul lor şi modalităţile de aplicare. Cercetarea comparativă a reglementărilor interne în materie

cu cele internaţionale ne-a permis să identificăm esenţa drepturilor vizate, tendinţele şi particularităţile

8

doctrinare, variaţia spaţială şi temporală a formelor îmbrăcate. În plus, am stabilit anumite perspective ale

dezvoltării şi aplicării acestei instituţii fundamentale a drepturilor omului.

Lipsa legislaţiei speciale în domeniul accesului la informaţia de mediu ne-a condus la definirea

noţiunii de informaţie de mediu de importanţă publică, deosebind-o de informaţie oficială, noţiune reflectată

în legislaţia autohtonă.

Procesul de implicare a publicului în luarea deciziilor de mediu, este privit, deseori, doar din

punctul de vedere sociologic, al comunicării. Noi am evidenţiat şi analizat însă, metodele de implicare a

publicului ca institut de drept şi am dedus recomandări ce pot fi folosite pentru fiecare caz de implicare a

publicului atât în discutarea proiectelor economice cu impact asupra ambientului, cât, şi în luarea deciziilor

de mediu.

Pe baza experienţei altor state (Norvegia, Germania, Regatul Ţărilor de Jos), s-a analizat

posibilitatea recunoaşterii unui nou drept – dreptul la apă ca drept al omului.

Prezenta lucrare este importantă prin introducerea în circuitul teoretic şi în practică a noilor noţiuni

sau doctrine din domeniul vizat, fiind şi o sursă de informaţii şi metode ce pot fi folosite pentru informarea

publicului larg cu privire la posibilităţile legale de apărare a drepturilor ecologice ale omului. Nu pretindem

că studiul dat este complet şi că oferă răspunsuri la toate întrebările apărute pe parcursul cercetărilor. Mai

mult decât atât, considerăm că el a deschis uşile în faţa unor noi aspecte care merită o atenţie deosebită din

partea doctrinei (de exemplu, obligaţiile ecologice, responsabilităţile autorităţilor statului în domeniul

respectării drepturilor ecologice ale omului, mecanismele de implementare a drepturilor ecologice ale

omului, dreptul la apă – drept al omului etc.).

Argumentul forte în favoarea caracterului inovator al lucrării este tratarea drepturilor ecologice

ale omului drept o categorie separată în tipologia drepturilor fundamentale ale omului – abordare pentru

prima dată propusă într-o teză de doctorat – şi analiza unui cerc mai restrâns de drepturi ce sunt incluse în

această categorie.

Noutatea ştiinţifică a lucrării constă în:

• analiza detaliată a unei noi categorii de drepturi fundamentale ale omului;

• analiza profundă a tipurilor de drepturi ecologice ale omului (în dimensiuni materiale şi

procedurale);

• investigaţia complexă a principalelor aspecte ale realizării drepturilor ecologice ale

omului;

• elaborarea unor concluzii şi recomandări care ar putea servi cadrului teoretic, practic şi

normativ al drepturilor ecologice ale omului din Republica Moldova.

În concluzie, contribuţia originală a acestei lucrări se exprimă atât prin noutatea nemijlocită a

subiectului, cât şi prin modul de abordare a problemei. Recomandările propuse sunt argumentate şi bazatepe

o vastă experienţă de lucru a autoarei în domeniul protecţiei mediului: implementarea a trei proiecte cu

durata de cinci ani în domeniul aplicării prevederilor Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie,

participarea publicului şi accesul la justiţie în materie de mediu, realizate atât la nivel naţional, cât şi

internaţional.

9

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Fiind primul studiu juridic dedicat

problemei recunoaşterii unei astfel de categorii de drepturi fundamentale ale omului cum sunt drepturile

ecologice ale omului, (dreptul la apă, dreptul la un mediu sănătos, accesul la informaţie de mediu, accesul la

justiţie în materie de mediu şi participarea publicului la luarea deciziilor de mediu), el constituie un spărgător

de gheaţă şi un imbold pentru continuarea cercetărilor în acest domeniu cu intenţia de a se elucida toate

aspectele. Studiul dat a abordat teme noi de cercetare, cum ar fi dreptul la apă prin prisma asigurării dreptului

general de folosire şi beneficiere de resursele naturale, mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale

omului etc.

Valoarea aplicativă rezidă în importanţa acestei lucrări atât pentru practicieni (magistraţi, avocaţi,

consilieri juridici, inspectori ecologici ş. a.) care, în activitatea lor, din ce în ce mai des, apelează la legislaţia

ecologică, cât şi pentru membrii asociaţiilor obşteşti de mediu, care veghează asupra respectării drepturilor

ecologice ale omului. Materialele tezei pot servi drept suport real pentru instruirea la diferite nivele (cursuri

şi ateliere de educaţie civică, educaţie ecologică etc., cursuri universitare de drept ecologic, de protecţie

juridică a drepturilor omului, de drept internaţional ecologic). Recomandările pot contribui la luarea unor

decizii adecvate de către autorităţi, decizii capabile să amelioreze situaţia ecologică din republică.

Tendinţele politice şi economice din Republica Moldova sunt îndreptate spre realizarea

conceptului proeuropean de dezvoltare, fapt ce stimulează respectarea legislaţiei ecologice şi aplicarea acelor

principii şi condiţii care sunt examinate în studiul dat. Propunerile de lege ferenda avansate în teză pot fi

utilizate în procesul de elaborare a unor acte normative şi de ajustare a legislaţiei naţionale la standardele

aprobate de Uniunea Europeană.

În concluzie, subliniem că valoarea teoretică şi aplicativă a tezei este determinată de scopul şi

obiectivele ei, de concluziile şi recomandările înaintate cu privire la sfera drepturilor ecologice.

Aprobarea lucrării

Lucrarea a fost realizată şi prezentată la Catedra Drept Constituţional şi Drept Administrativ a

Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, unde a fost discutată şi înaintată spre susţinere

publică. Rezultatele investigaţiei au fost publicate sub formă de articole ştiinţifice: Dreptul fundamental al

omului la informaţia de mediu, - Revista Naţională de Drept, nr. 12, 2006; Cadrul legal naţional referitor la

caracteristicile procedurale ale drepturilor ecologice ale omului, - Revista Naţională de Drept, nr. 11, 2006;

Dreptul fundamental la un mediu sănătos, - Legea şi Viaţa, nr. 12, 2006. Aspecte ale studiului dat au fost

prezentate în comunicări la două conferinţe ştiinţifice: I. Raportul ICT tool for trained in field of Access to

Justice in environmental matter în cadrul şedinţei Task Force Meeting, Geneva, O.N.U., 16-17 Februarie

2006;II. Raportul Participarea publicului – condiţie determinantă în promovarea drepturilor ecologice, –

Conferinţa Internaţională Spre o societate civilă democratică prin drept, 2 decembrie 2006, Chişinău. La

baza tezei au stat şi lucrările elaborate de autoare pe parcurs: Managementul O.N.G. de mediu, Chişinău

2004; capitolul Procedura în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în manualul Instruirea în

Clinica Juridică Chişinău 2004; Ghid Naţional privind implementarea Convenţiei de la Aarhus pentru

societatea civilă, Kiev 2004. Cercetarea a fost stimulată şi bazată pe activităţile extracurriculare ale autoarei

şi implicarea sa în promovarea dreptului ecologic în cadrul Grupului de Lucru în domeniul accesului la

10

justiţie în materie de mediu, creat pe lângă Secretariatul Convenţiei de la Aarhus, cu sediul la Geneva,

începând cu februarie 2006. Experienţa în calitate de formator internaţional în cadrul proiectului TACIS

Instruirea ecologică, informarea şi participarea publicului, implementat în Moldova în perioada 2002 –

2004, a permis să fie posibilă aplicarea practică a majorităţii conceptelor tratate în studiul respectiv.

Cuvintele – cheie: drepturile fundamentale ale omului, drepturile ecologice ale omului, dreptul la

un mediu sănătos şi ecologic echilibrat, dreptul la beneficierea de resurse naturale, dreptul la apă – ca drept

al omului, standardele naţionale şi internaţionale privind calitatea mediului, dreptul de acces la informaţie de

mediu, dreptul de participare în luarea deciziilor de mediu, dreptul de acces în justiţie în materie de mediu,

jurisprudenţa C.E.D.O. în materie de mediu, Convenţia de la Aarhus, dezvoltarea durabilă.

II. CONŢINUTUL LUCRĂRII

Structura şi volumul lucrării. Teza este formată din: introducere, trei capitole, divizate în 9 titluri

ce cuprind 27 paragrafe, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare,

cuvinte-cheie, lista abrevierilor, 6 anexe.

În Introducere sunt redate actualitatea şi gradul de cercetare a temei investigate; sunt formulate

scopul şi obiectivele lucrării; este specificat suportul metodologic şi cel teoretico-ştiinţific; se evidenţiază

noutatea ştiinţifică, valoarea teoretică şi aplicativă a rezultatelor cercetării şi este descris contextul de

aprobare a rezultatelor lucrării.

Capitolul I - Consideraţii generale privind drepturile ecologice ale omului – reprezintă

fundamentul teoretic al întregii lucrări. Aici se elucidează aspectele generale privind drepturile fundamentale

ale omului, caracteristicile acestora şi coraportul istoric al reglementărilor normative în domeniul dat.

În ansamblul complex de realităţi, probleme şi deziderate ce preocupă astăzi omenirea, s-a

constatat că drepturile şi libertăţile omului, examinate în cadrul lucrării, au un loc central. Cristalizarea şi

afirmarea conceptului de drepturi ale omului constituie rezultatul unui proces dinamic îndelungat, în cursul

căruia ideea respectului faţă de drepturile omului şi-a găsit consacrarea, depăşind concepţiile totalitare, care

se opun atât recunoaşterii egalităţii dintre oameni, cât şi apărării şi promovării drepturilor omului.

Datorită importanţei lor deosebite, drepturile fundamentale ale omului (numite şi naturale) sunt

stipulate în acte legislative speciale: declaraţii, pacte privind drepturile omului, convenţii, legi fundamentale.

Aceste drepturi beneficiază de o ocrotire juridică aparte.

În diferite epoci au existat diverse criterii de clasificare a drepturilor. Iniţial, se distingeau trei

categorii de drepturi: private, publice şi politice. Ulterior, drepturile fundamentale au fost grupate, în baza

criteriilor egalităţii civile şi libertăţii individuale, în drepturi primordiale (primare) şi secundare

(complementare).

Mai târziu, pornind de la criteriile naturii exerciţiului, s-a impus împărţirea drepturilor în drepturi

individuale (dreptul la proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea conştiinţei etc.) şi drepturi

colective (dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul de asociere, egalitatea naţională, egalitatea între

sexe etc.). În fond, toate drepturile sunt concomitent individuale (prin titularul lor) şi colective (prin

interdependenţă şi corelare).

11

Toate drepturile şi libertăţile fundamentale constituie un corp unic, nefiind posibilă ierarhizarea

sau divizarea lor după importanţă. În dependenţă de specificul pe care-l au, ne referim la clasificarea pe

categorii de drepturi, pot fi considerate drepturile ecologice ale omului, ca grup deosebit. Ele sunt acceptate

doar în calitate de drepturi colective, deoarece au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor şi

sărăciei, fenomene care au atras atenţia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace, la un mediu sănătos,

la asistenţă umanitară etc. Această categorie de drepturi s-a impus, mai ales, sub influenţa vădită a

destrămării sistemului mondial al colonialismului, care a avut drept urmare apariţia unui număr mare de state

noi, ce şi-au căpătat independenţa, dar nu dispuneau de potenţialul economic şi militar necesar pentru a

ocupa un loc alături de statele istorice. Astfel, neavând întotdeauna posibilităţi reale pentru a asigura

drepturile omului din primele două generaţii, tinerele state independente au insistat asupra realizării acelor

drepturi ale omului care presupun o largă cooperare între state, în special, în aspecte ecologice.

În opinia noastră, drepturile ecologice se caracterizează prin următoarele criterii: satisfacerea

necesităţilor individului cu ajutorul resurselor naturale, ocrotirea sănătăţii de efectele negative ale influenţei

asupra mediului, asigurarea drepturilor generaţiilor viitoare şi asigurarea respectării drepturilor.

Dezvoltarea istorică a acestei categorii, în viziunea noastră, poate fi împărţită în două etape. Prima

etapă (1972 – 1992) este marcată de cele două Conferinţe ale Miniştrilor de Mediu, de la Stockholm şi de la

Rio de Janeiro. În Declaraţiile acestor două conferinţe pot fi găsite principiile care au pus baza discuţiilor

privind garantarea unui mediu sănătos şi implicarea publicului în luarea deciziilor de mediu. A doua etapă se

caracterizează prin includerea drepturilor ecologice, ce s-au dezvoltat în baza principiilor sus-numite, în

constituţiile statelor şi în actele normative naţionale. Spre exemplu, Constituţia Republicii Moldova, fiind

adoptată în 1994, a inclus în art. 37 „dreptul la un mediu sănătos”. Apogeul acestei perioade a fost adoptarea

Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie în

materie de mediu, în 1998, ratificată şi de Republica Moldova.

Adoptarea Constituţiei şi, ulterior, ratificarea Convenţiei de la Aarhus au contribuit la dezvoltarea

aspectului juridic al recunoaşterii drepturilor ecologice ale omului, prin includerea drepturilor date în mai

multe acte normative din domeniul dreptului ecologic. Pentru titularul drepturilor ecologice aceasta

înseamnă:

a) libertatea acţiunilor realizate de individ în limitele prevăzute de norma de drept;

b) posibilităţi acordate individului prin beneficierea de anumite resurse naturale;

c) mandatul de a realiza anumite acţiuni şi de a cere realizarea anumitor acţiuni de la alte subiecte;

d) posibilităţi de a acţiona în justiţie în cazul lezării acestor drepturi.

Având în vedere aspectele enumerate mai sus, considerăm că drepturile ecologice ale

omului sunt aspiraţiile individului privind natura sau componentele acesteia, recunoscute prin lege,

legate de satisfacerea necesităţilor (sau de posibila lor satisfacere) prin interacţiunea cu natura şi

asigurarea unei astfel de satisfaceri.

Recunoaşterea drepturilor ecologice ale omului este importantă nu doar pentru individ (titularul

dreptului), dar şi pentru societate şi stat. Într-un stat de drept, recunoaşterea drepturilor ecologice poate servi

ca instrument important pentru ridicarea nivelului de realizare a funcţiei ecologice a statului.

12

Capitolul II - Reglementări normative în materie de drepturi ecologice ale omului în

dimensiune materială şi procedurală – reflectă exigenţele legislaţiei naţionale şi prevederile internaţionale

în domeniul drepturilor ecologice ale omului.

Supremaţia actelor internaţionale faţă de actele naţionale, conform sistemului normativ naţional,

poate avea loc numai în cazul actelor internaţionale ce ţin de drepturile omului. În această ordine de idei,

Convenţia de la Aarhus, deşi a fost adoptată de miniştrii de mediu în cadrul Conferinţelor de Mediu, este act

internaţional în domeniul drepturilor omului şi, în baza art. 4 alin. (2) al Constituţiei Republicii Moldova, se

aplică direct de către structurile statale şi judecătoreşti.

Majoritatea actelor normative de drept ecologic este reglementată superficial, puţine aspecte fiind

formulate aprofundat.

Formulând dreptul omului la un mediu sănătos, ne bazăm pe valorile ce ţin de om şi privim omul

ca parte a sistemului ecologic. Există însă şi alte componente ale mediului la fel de importante. Această

abordare are ca suport principiul conform căruia omul nu beneficiază de un statut superior faţă de alte

componente ale naturii, care i-ar permite să exploateze întreaga biosferă pentru necesităţile proprii în

detrimentul şi spre distrugerea acesteia. În viziunea modernă asupra Naturii, omul nu este decât o parte

componentă, egală cu celelalte părţi componente ale biosferei Pământului. Desigur, omul este veriga

superioară a evoluţiei, însă, această poziţie îl învesteşte doar cu o responsabilitate mai mare pentru

componentele neumane ale familiei ecologice. Fiind agentul lor moral, omul are obligaţia de a apăra

drepturile celorlalţi locuitori ai planetei. (Unii ar putea să nu fie de acord ca mediul să fie plasat într-o

dimensiune homocentrică.)

Dreptul la un mediu sănătos are un anume specific, concretizat în câteva trăsături particulare care,

alături de cele generale deţinute de oricare drept fundamental, îi conturează personalitatea. Aceste trăsături

particulare sunt: caracterul pozitiv, nu este un drept la un mediu ideal, este singurul drept fundamental care

necesită existenţa unui element temporal, protejarea unui asemenea drept presupune un anumit specific,

calitatea subiecţilor acestui drept fundamental.

Satisfacerea necesităţilor este unul dintre elementele care stau la baza argumentării unui alt drept

din categoria drepturilor ecologice ale omului şi anume – dreptul la beneficiere de resursele naturale. Pentru

a satisface necesităţile elementare economice, recreative, estetice este instituit dreptul de beneficiere general.

Pentru a nu provoca insuficienţa sau epuizarea resurselor naturale a fost instituit dreptul de beneficiere

special, bazat pe principiul folosirii raţionale a apei, solului, pădurilor etc.

Să dăm un exemplu. Sunt multe cazuri de îmbolnăvire a persoanelor, în special a femeilor şi

copiilor, din cauza calităţii joase a apei folosite în alimentaţie sau igienă. La fel, din cauză că sursa de apă

este plasată la distanţe sau adâncimi mari, aducerea sau extragerea de apă duce la epuizare fizică a

persoanelor. Din aceste motive, comunitatea internaţională în ultimii ani tinde să declare dreptul la apă ca

drept ecologic al omului. Necesitatea declarării acestui drept mai are şi un suport ecologic: tentativa de a

reduce procesul de epuizare a resurselor de apă, nu numai a apei potabile, dar şi a celei folosite în scopuri

agricole, industriale, de agrement etc.

13

Dreptul la apă oferă oricărei persoane accesul la apă suficientă, acceptabilă din punctul de vedere

calitativ, accesibilă fizic şi economic. Accesul la apă calitativă este o necesitate vitală a omenirii, astfel fiind

un drept fundamental al omului. Apa contaminată pune în pericol atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică a

tuturor oamenilor. Ea este o insultă în adresa demnităţii umane. Accesul la aprovizionare regulată cu apă

calitativă nu numai potabilă, dar şi pentru îngrijire este un drept fundamental al omului, analog dreptului de

acces la hrană ecologic pură.

Dreptul de acces la informaţie, dreptul la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie în materie

de mediu sunt recunoscute ca drepturi cu dimensiunea procedurală, deoarece, în esenţă, au scopul de a

garanta realizarea tuturor drepturilor din categoria drepturilor ecologice ale omului.

Accesul la informaţie are două componente. Prima vizează posibilitatea cetăţeanului de a obţine

informaţii de interes public. În această categorie se includ şi informaţiile care trebuie aduse la cunoştinţa

opiniei publice din oficiu de către instituţii, autorităţi publice şi regii autonome care utilizează banii publici,

cu privire la organizarea, funcţionarea şi activitatea lor. A doua componentă este informarea publicului de

către instituţii publice sau private în chestiuni care îl interesează.

În primii ani de tranziţie, a devenit clar că democratizarea unei societăţi nu este deloc o misiune

uşoară şi trebuie să fie bazată pe anumite principii. Un astfel de principiu este cel al participării publicului în

procesul decizional de mediu. Puterea publicului sau gradul de implicare al acestuia în procesul decizional

reprezintă, de fapt, garanţiile legale – materiale şi procedurale – pe care sistemul normativ le oferă cetăţenilor

prin prisma a trei piloni procesuali – accesul la informaţie, accesul la procedurile de participare a publicului

şi accesul la justiţie.

Un rol deosebit şi nou în doctrina juridică a Republicii Moldova este oferit, în aspect aplicativ

organizaţiilor neguvernamentale. Organizaţiile neguvernamentale de mediu au un rol din ce în ce mai

important în societatea modernă: informează, educă, conştientizează problemele de mediu şi sensibilizează

opinia publică. ONG-urile, prin mijloacele specifice (campanii de conştientizare, publicaţii, lobby, proteste)

implementează, practic, principiile participării publice.

Prevederile naţionale în domeniul participării publicului menţionează cazurile de implicare ale

cetăţenilor şi ONG-urilor în luarea deciziilor de mediu, şi anume fac referinţă la discuţiile pe marginea

„deciziilor de valoare ecologică”, care presupun aprobarea în baza activităţilor economice ale oamenilor,

activităţi ce pot avea un impact considerabil asupra mediului, şi în consecinţă pot afecta drepturile ecologice

ale omului.

Accesul la justiţie este acel drept care garantează prin dimensiunea sa procedurală revendicarea

drepturilor care au fost lezate atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, inclusiv de structurile statale.

Astfel, în sensul drepturilor ecologice ale omului, accesul la justiţie înseamnă, în opinia noastră, că

reprezentanţii societăţii civile deţin mecanisme legale (un recurs efectiv), care pot fi folosite de aceştia pentru

revendicarea drepturilor ecologice lezate (cum ar fi dreptul la informaţie, participarea publicului la luarea

deciziilor de mediu ş. a.).

14

Accesul la justiţie în materie de mediu este aplicat în calitate de drept ecologic prin faptul că se

oferă posibilitatea revendicării dreptului lezat: dreptul de acces la informaţie, dreptul de a participa la luarea

deciziilor de mediu şi în cazurile în care a fost încălcată legislaţia ecologică.

Acţiunile în judecată privind protecţia mediului, îndeosebi cele vizând dreptul de participare la

luarea deciziilor de importanţă naţională, nu sunt răspândite în ţara noastră. Cetăţenii din Republica Moldova

îşi revendică destul de rar în instanţă drepturile lor ecologice. Acest lucru este condiţionat de mai mulţi

factori: în primul rând, de procedura prea îndelungată (ne referim la procedura extrajudiciară),

supraaglomerarea instanţelor şi lipsa de încredere în sistemul judiciar. Un alt impediment major sunt

cheltuielile semnificative necesare pentru ducerea unui proces, mai ales, în cazul necesităţii unor experţi. În

pofida acestor greutăţi, în ultimii ani, în instanţele de judecată ajung tot mai multe dosare privind contestarea

deciziilor organelor guvernamentale. Avantajul acestor dosare constă în termenele mai scurte de examinare,

precum şi în cheltuielile mai reduse pe care le cer.

Capitolul III - Mecanismele de garantare şi apărare a drepturilor ecologice ale omului –

reprezintă o fundamentare teoretică a mecanismelor de garantare a drepturilor ecologice.

Natura, prin esenţa sa, ca sursă a resurselor naturale este veşnică. Prin urmare, conform teoriilor

evoluţioniste, în „sânul naturii” se vor naşte noi şi noi generaţii de oameni. În acelaşi timp, bunurile sociale

au o valoare trecătoare, în dependenţă de valorile societăţii la moment. De aceea, societatea trebuie să decidă

cui aparţin resursele naturale, cine poate să le gestioneze corect şi echitabil, ca să satisfacă necesităţile

societăţii actuale şi ale viitoarelor generaţii. Din aceste considerente, regimul juridic al resurselor naturale

trebuie să fie deosebit de regimul juridic al bunurilor materiale. Teoretic, el trebuie să fie formulat în aşa

mod ca, pe de o parte, să satisfacă volumul optimal al necesităţilor omului şi, pe de altă parte, să asigure

conservarea naturii într-o stare favorabilă pentru dezvoltarea umană. Ţinând cont de poziţia omului în natură,

de rolul resurselor naturale în dezvoltarea omenirii, de responsabilitatea omului pentru calitatea mediului

ambiant, este oportun a dezvolta conceptul dreptului ecologic în limitele sensului resurse naturale – „bunuri

publice”.

Administrarea eficientă a resurselor, declarate bunuri publice, poate fi efectuată de stat prin

realizarea funcţiei sale ecologice. Statul are un sistem echilibrat de organe legislative, executive şi judiciare,

care sunt chemate succesiv să soluţioneze, în interesul societăţii, problemele legate de regimul juridic al

resurselor naturale.

Mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale omului sunt reglementate prin acte normative

şi pot fi clasificate în patru grupe:

I. Mecanisme juridice de asigurare a calităţii;

II. Mecanisme juridice informaţionale privind calitatea mediului înconjurător şi folosirea

resurselor;

III. Educaţia şi cultura ecologică;

IV. Controlul şi răspunderea ecologică.

Subliniem că legislatorul a reglementat mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale

omului, şi anume realizarea dreptului de participare în luarea deciziilor de mediu prin intermediul Evaluării

15

Impactului asupra Mediului Înconjurător (EIMÎ) şi Expertizei Ecologice Obşteşti (EEO). Acestea fiind

apreciate ca mecanisme formale (cele prevăzute expres de legislaţie, atât procedura, cât şi condiţiile etc.), de

exemplu referendumul, EIMÎ, EEO, audierile publice etc. În practică, pe lângă mecanismele formale, sunt

aplicate şi alte modalităţi de implicare a publicului, care nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, numite de

noi neformale (neincluse în legislaţie). În cazul mecanismelor neformale nu sunt prevăzute procedurile şi

condiţiile de aplicare, la fel nu sunt prevăzute nici structurile responsabile, acestea fiind lăsate la discreţia

autorităţilor locale sau a ONG-urilor care intenţionează să implice publicul. Opinia publică în materie de

mediu exprimată prin accesul la informaţie ecologică şi participarea publicului în luarea deciziilor de mediu

sunt elemente ale democraţiei – baza statului de drept.

Un element fundamental al statului de drept este şi accesul la justiţie. Inclusiv şi aplicarea condiţiile

de realizare şi apărare a drepturilor ecologice este posibilă prin implementarea dreptului de acces la justiţie în

materie de mediu în practica naţională. Accesul la justiţie în materie de mediu, în esenţă, îi oferă fiecărei

persoane dreptul de a apela la prevederile normative atunci când celelalte drepturi ecologice (dreptul la un

mediu sănătos, dreptul la informaţie ecologică, dreptul la beneficiere de resurse naturale etc.) i-au fost

încălcate. Astfel, în sensul drepturilor ecologice ale omului, accesul la justiţie înseamnă, în opinia noastră, că

reprezentanţii societăţii civile(persoane fizice şi O.N.G.) deţin mecanisme legale (remedii efective), care pot

fi folosite de aceştia pentru revendicarea drepturilor ecologice lezate (cum ar fi dreptul la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziilor de mediu ş. a.).

Dacă în ce priveşte persoanele fizice legislatorul a creat condiţii pentru acces la justiţie în materie

de mediu prin prevederile art. 30 al Legii privind protecţia mediului înconjurător: „dreptul de a se adresa,

direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu,

administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului...”, atunci pentru

O.N.G.-uri aceste condiţii nu sunt indicate. Legislatorul a stabilit că „cetăţenii pot acţiona prin intermediul

O.N.G.-urilor” sau acestea acţionează în instanţă ca persoane juridice dacă le-a fost lezat un drept al său.

Prin instituţiile pe care le-a creat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale asigură o protecţie eficace a drepturilor omului. Drepturile ecologice ale omului nu sunt

consfinţite în Convenţia Europeană, din motivul că la momentul elaborării acesteia nu existau riscuri acute

pentru mediu, pentru viaţa şi sănătatea omului în urma folosirii neraţionale a resurselor naturale. În cele din

urmă, Curtea a constatat că preia spre examinarea cazurile în aspectul dreptului la un mediu sănătos, în latura

sa procedurală, aplicând prevederile art. 8 al Convenţiei.

IV. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În acest capitol se face totalul cercetării. Analizând condiţiile normative, organizaţionale şi

funcţionale ale drepturilor ecologice ale omului în Republica Moldova am tras următoarele concluzii.

1. Drepturile omului sunt valoarea recunoscută de comunitatea internaţională şi de fiecare stat de drept,

însă, în unele cazuri, încălcarea drepturilor omului duce la degradarea mediului înconjurător, iar

degradarea mediului înconjurător duce la încălcarea drepturilor omului.

16

2. Consecinţele severe, din ultimii ani, cauzate de prejudicierea mediului din motivul sărăciei,

ajustărilor structurale şi programelor de împrumut, precum şi regimurilor de comerţ internaţional şi

de dezvoltarea abundentă a industriei, agriculturii şi transportului, ireversibilitatea potenţialului

prejudiciului adus mediului duce spre afectarea drepturilor omului respectiv au provocat condiţiile

de dezvoltare a reglementărilor internaţionale şi naţionale în domeniul interacţiunii drepturilor

omului şi mediului.

3. Prevederile Declaraţiei Conferinţei Naţiunilor Unite de la Stockholm privind mediul uman, Carta

Mondiala pentru natura, Declaraţia de la Rio privind Mediul şi Dezvoltarea, Carta Organizaţiei

Naţiunilor Unite, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactului privind Drepturile

economice, sociale şi culturale, Convenţia de la Arhus privind accesul la informaţie, participarea

publicului şi accesul la justiţie în materie de mediu şi alte instrumente relevante a dreptului

internaţional ecologic, am determinat cercul drepturilor omului care au menirea să asigure condiţii

decente şi ecologice pentru realizarea dezvoltării persoanei umane ca subiectul central al dezvoltării.

4. Istoric fiind incluse în categoria drepturilor sociale, drepturile ecologice ale omului sunt în perioada

de maturizarea şi sunt unite într-o categorie independentă de drepturi ecologice, caracterizate prin

universalitate, indivizibilitatea şi interdependenţă.

5. În legislaţia naţională se fac anumite referinţe la drepturile omului în sensul protecţiei mediului, deci,

sunt destule premise normative pentru ca un şir de drepturi (dreptul la un mediu sănătos, dreptul la

beneficiere de resurse naturale, dreptul la apă, dreptul de acces la informaţie ecologică, dreptul de a

participa la luarea deciziilor de mediu, dreptul de acces la justiţie în materie de mediu, etc.) să fie

unite într-o categorie nouă independentă de drepturi fundamentale – drepturile ecologice ale omului.

6. Drepturile ecologice ale omului sunt fundamentate pe următoarele principii: Toate persoanele au

dreptul la un mediu sigur, sănătos şi ecologic, fiind libere de orice formă de discriminare în ceea ce

ţine de acţiuni şi decizii ce afectează mediul. Toate persoanele au dreptul la un mediu sănătos şi

ecologic echilibrat ce ar satisface echitabil necesităţile generaţiilor actuale şi nu diminuează

drepturile generaţiilor viitoare de a-şi satisface necesităţile sale.

7. Pentru a avea condiţii sigure de trai persoanele au dreptul la protecţia şi conservarea aerului, solului,

apei, florei şi a faunei, precum şi procesele esenţiale şi ariile necesare pentru menţinerea diversităţii

biologice şi a eco-sistemelor, acestea fiind elementele esenţiale ale dreptului la un mediu sănătos şi

ecologic echilibrat.

8. Pentru garantarea acestui drept statul trebuie să aplice diverse mecanisme juridice, participative,

informative etc. În acest context R. M. a înregistrat unele succese în ceea ce priveşte supravegherea

stării mediului ambiant: a fost extinsă reţeaua de observaţie a calităţii apelor de suprafaţă şi a început

monitorizarea unor metale grele şi POP în sedimente, soluri şi în precipitaţiile atmosferice; a fost

reactivată singura staţie transfrontalieră de monitorizare a aerului. În pofida acestora, sistemul actual

de monitorizare a mediului nu este încă suficient pentru a răspunde cerinţelor legislaţiei naţionale şi

obligaţiilor internaţionale asumate de Republica Moldova. Nu sunt monitorizate surse punctiforme

importante de poluare a apelor subterane, nu este urmărită poluarea difuză a apelor de suprafaţă şi nu

17

există nici o staţie de monitorizare a condiţiilor de fond. Aceste observaţii, şi multe altele trasate în

lucrare, denotă ideea că dreptul la un mediu sănătos şi ecologic echilibrat deşi este expres stipulat în

Constituţia R.M., la moment, nu este întru totul aplicat în ţară.

9. Republica Moldova a semnat Protocolul privind Registrele de Emisii şi Transfer al Poluanţilor la

Convenţia de la Arhus, adoptat la Kiev în 2003, care, la ora actuală, nu este încă ratificat de

Parlamentul Republicii Moldova. Dar, considerăm că procesul de pregătire trebuie să presupună

implicarea instituţiilor de monitorizare, autorităţilor de control ecologic, ministerelor de ramură,

mediului de afaceri, întreprinderilor industriale şi ONG-urilor, în elaborarea unui plan de acţiuni

pentru crearea cadrului juridic, instituţional şi tehnic în scopul implementării R.E.T.P. la nivel

naţional.

10. Fiecare fiind în drept să beneficieze echitabil de conservarea şi utilizarea durabilă a naturii şi a

resurselor naturale pentru scopuri culturale, ecologice, educaţionale, de sănătate, de întreţinere, de

recreaţie, spiritual şi alte scopuri. Aceasta include acces ecologic la natură. Pentru atribuirea

drepturilor la categoria celor ecologice este adecvată aplicarea criteriului satisfacerii necesităţilor

omului prin intermediul resurselor naturale. De asemenea, considerăm că drepturile universale ca

dreptul la un mediu sănătos şi dreptul la beneficiere de resursele naturale se încadrează în mod logic

şi argumentat în această categorie.

11. Apa fiind sursa vieţii omeneşti şi “aurul albastru” al omenirii este tot mai mult folosită nu numai în

scopuri de a satisface necesităţile vitale, igienice, industriale etc, dar totodată a devenit şi sursă

pentru manipulări economice, politice şi duce adesea la lezarea drepturilor omului. Includerea

dreptului la apă în categoria drepturilor ecologice este argumentată de criteriul apartenenţei apei la

categoria de resurse naturale epuizabile, şi de faptul că apa este atât sursă pentru a satisface

necesităţile materiale, spirituale, recreative, culturale etc., cât şi sursă pentru depozitarea deşeurilor.

În acest context, managementul durabil al resurselor naturale şi reglementările în acest domeniu, în

special al apei trebuie să fie bazat pe criteriile ce ţin de calitate, accesibilitate, disponibilitate,

siguranţă şi condiţiile de nediscriminare şi asigurare.

12. Dreptul de acces la informaţia ecologică este garantat tuturor persoanelor. Aceasta include

informaţia redactată sau combinată în orice formă despre acţiuni sau conduită ce pot afecta mediul,

precum şi informaţia necesară pentru a autoriza o participare eficace a publicului în procesul de luare

a deciziilor de mediu. Această informaţie trebuie oferită la timp, să fie clară, înţeleasă şi accesibilă

fără nici o obligaţie financiară asupra solicitantului.

13. Opinia publică este unul din criteriile statului de drept, oferirea dreptului de acces la informaţia

ecologică duce la recunoaşterea pentru toate persoanele a dreptului să aibă şi să exprime propriile

opinii şi să disemineze ideile sale şi informaţia ecologică.

14. Participarea activă, liberă şi semnificativă în planificare, în activităţi şi procese de luare a deciziilor

ce ar avea impact asupra mediului şi a dezvoltării este unul din drepturi ecologice. Aceasta include

dreptul la evaluare prealabilă a consecinţelor acţiunilor propuse pentru mediu, dezvoltare şi

drepturile omului.

18

15. Legislaţia Republicii Moldova conţine prevederi generale vizavi de asigurarea participării publicului

la procesul decizional în domeniul mediului, în ceea ce ţine de elaborarea legilor, regulamentelor,

standardelor, autorizaţiilor, planurilor şi programelor de mediu. Procedurile nu sunt totuşi suficient

de detaliate pentru ca aceste prevederi să fie aplicabile. În general, publicul nu participă la expertiza

ecologică de stat. Regulamentul privind antrenarea publicului în elaborarea şi adoptarea deciziilor de

mediu nu este aplicat.

16. Atât persoanele direct sau prin intermediul asociaţiilor obşteşti, structurilor abilitate au dreptul la

remedii efective şi dreptul să acţioneze în proces administrativ sau judiciar pentru prejudiciu adus

mediului sau pentru pericolul producerii unui astfel de prejudiciu.

17. Republica Moldova este prima ţară care a ratificat Convenţia de la Aarhus. Ea a adoptat o serie de

acte juridice şi acte reglementare care prevăd lărgirea drepturilor cetăţenilor în ceea ce priveşte

accesul la informaţia de mediu şi asigurarea participării publicului la luarea deciziilor în domeniul

mediului. Drept concluzie considerăm că Republica Moldova trebuie să-şi dezvolte în continuare

cadrul legislativ şi normativ pentru implementarea mai eficientă a cerinţelor Convenţiei de la Arhus.

18. Dreptul la educaţie ecologică şi la educaţie în domeniul drepturilor omului la fel ca şi dreptul la

asociere liberă şi paşnică cu scopul de a proteja mediul sau drepturile persoanelor afectate de către

prejudiciul adus mediului trebuie să fie garantat şi apărat de către stat. Acceptând principiile

dezvoltării durabile şi calea Proeuropeană, Republica Moldova trebuie să includă în educaţie

aplicarea şi respectarea drepturilor ecologice ale omului, inclusiv curricule obligatorii de studiu la

facultăţile de drept şi în cadrul cursurilor de reciclare a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor.

19. Teoria drepturilor omului prevede şi mecanismul de apărare a acestora în cazul în care au fost lezate.

Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale

ale omului şi procedura de apărare a acestora în caz de lezare. Curtea a statuat că revendicarea unui

drept la un mediu sănătos, ce a fost lezat, prin intermediul jurisprudenţei sale este posibilă prin

aplicarea art. 8 al Convenţiei şi anume dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de

familie, a domiciliului său şi a corespondenţei. Curtea nu are o experienţă bogată în acest domeniu,

dar recomandările înaintate de ea sunt obligatorii de a fi aplicate de statele membre.

20. Republica Moldova asumându-şi anumite angajamente internaţionale în domeniul mediului, la fel

trebuie să respecte şi să asigure dreptul la un mediu sănătos şi ecologic echilibrat. Prin urmare, statul

trebuie să întreprindă măsuri administrative, legislative sau alte măsuri necesare pentru

implementarea efectivă a angajamentelor internaţionale şi apărării drepturilor ecologice ale omului.

Aceste măsuri trebuie îndreptate spre prevenirea prejudiciului potenţial pentru mediu, prevederea

remediilor adecvate şi spre utilizarea durabilă a resurselor naturale şi trebuie să includă inter alia:

• colectarea şi diseminarea informaţiei ecologice;

• evaluarea prealabilă şi control prealabil, licenţierea, reglementarea sau interzicerea activităţilor şi

substanţelor potenţial dăunătoare pentru mediu;

• participarea publicului în luarea deciziilor ecologice;

19

• remedii administrative şi judiciare efective şi repararea daunelor cauzate de către prejudiciu adus

mediului şi de către pericolul producerii unui astfel de prejudiciu;

• monitorizare, management şi distribuirea echitabilă a resurselor naturale;

• măsuri de reducere a proceselor de producere şi a modelelor de consum ce duc la epuizarea

resurselor naturale şi poluarea mediului;

• măsuri îndreptate spre a asigura că agenţii economici, indiferent de teritoriu unde activează, să-şi

îndeplinească obligaţiile de protecţie a mediului, a dezvoltării durabile şi de respectare a drepturilor

ecologice ale omului.

RECOMANDĂRI

Racordarea legislaţiei Republicii Moldova la prevederile internaţionale din domeniu, în special, la

prevederile Convenţiei de la Arhus privind accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie

în materie de mediu inclusiv prin:

• înlăturarea impedimentelor legislative de acces la justiţie în materie de mediu, în special

prin determinarea mai clară a statutului de locus standi pentru organizaţiile

neguvernamentale de mediu;

• simplificarea procedurilor de acces la informaţie şi procedurilor judiciare în materie de

mediu;

• aplicarea mai strictă a criteriului de examinare în termeni rezonabili a cauzelor ecologice;

• furnizarea, colectarea şi distribuirea informaţiei, aplicând tehnologii moderne şi condiţii

mai favorabile de implicare a publicului;

• asigurarea stabilităţii normative şi coerenţei juridico–normative, sistematizarea cauzelor

Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce ţine de revendicarea drepturilor ecologice

ale omului.

În Republica Moldova este relevantă corelaţia dintre încălcarea drepturilor omului, inclusiv şi cele

ecologice (încălcările de ultimă oră se depistează, în special, la accesibilitatea la studii, informaţie, mediu

natural favorabil, ocrotirea sănătăţii, participarea la dezvoltare, lipsa securităţii ecologice, economice, sociale

etc.), pe de o parte, şi dezvoltarea nedurabilă a ţării (tehnologii poluante, exploatarea zăcămintelor naturale,

persistenţa sărăciei etc.), pe de altă parte. Pornind de la această realitate, se propune elaborarea unei Strategii

regionale în domeniul respectării drepturilor ecologice ale omului. Acest document ar obliga guvernele

ţărilor din regiune să se racordeze atât la standardele regionale în domeniul utilizării resurselor naturale şi

protecţiei mediului, cât şi la respectarea drepturilor ecologice ale omului.

Elaborarea de prevederi normative noi care ar veni în suportul realizării drepturilor ecologice ale

omului, aşa cum sunt:

Legea privind protecţia mediului înconjurător – trebuie să includă şi prevederile:

„art. 30 lit. î) dreptul de acces la justiţie a asociaţiilor obşteşti de profil în domeniul protecţiei

mediului, pentru a revendica drepturile lezate prin încălcarea legislaţiei ecologice în numele unui grup de

persoane nelimitat sau pentru cauzare de prejudiciu mediului;

20

Reieşind din propunerea înaintată considerăm că este necesar să fie prevăzute următoarele condiţii în

Codul de Procedură Civilă: - Caracterul exclusiv nepatrimonial al pretenţiilor materiale înaintate; -

Pretenţiile să fie limitate la obligaţiile de a face (împădurirea terenurilor, curăţirea solului de substanţe toxice

etc.) sau de a nu face (stoparea acţiunilor de poluare sau de defrişare etc.); - Să fie aplicat mecanismul de

scutire de cheltuieli de judecată la momentul depunerii acţiunii; - Neadmiterea posibilităţilor de încheiere a

tranzacţiilor de împăcare; - Neadmiterea refuzării acţiunii depuse.

„art. 30 lit j) dreptul de a beneficia de resursele naturale în scopurile de satisfacere a necesităţilor

vitale”.

Legea privind resursele naturale, trebuie să conţină un articol suplimentar care ar prevedea

următoarele:

„ (1) Cetăţenii, în condiţiile prezentei legi, au dreptul de a beneficia de resursele naturale

(păduri, ape, produse nelemnoase etc.). Folosirea gratuită a resurselor naturale de către cetăţeni are loc în

scopuri de recreere, agrement, recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor şi a altor

produse ale pădurii şi a apelor (lacurilor, râurilor), şi a terenurilor riverane cu excepţia cazurilor în care

recoltarea se efectuează fie pe sectoare ameliorate sau artificiale, fie în locuri special amenajate.

Modul şi condiţiile de beneficiere de resursele naturale în scopurile menţionate se stabilesc de

Guvern.

(2) Dreptul de a benefica de resursele naturale poate fi limitat sau interzis de către organele

protecţiei mediului, prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul prevenirii incendiilor,

poluării şi în alte scopuri. În zonele ariilor naturale protejate de stat care au regim special de protecţie,

limitarea dreptului de a beneficia de resursele naturale poate avea loc în legătură cu stabilirea unui regim

special.

(3) Cetăţenii care folosesc resursele naturale cu scopuri de beneficiere generală sunt obligaţi să

respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu comită tăierea şi vătămarea arborilor şi arbuştilor,

să nu folosească resursele în scopuri ce ar duce la poluare, epuizare sau distrugere şi să nu facă uz de

metode care prejudiciază regenerarea acestora.”

Propunem ca actele normative de mai jos să fie completate cu prevederi specifice:

Codul Apelor – să fie completat cu prescripţii în vederea recunoaşterii dreptului la apă ca drept

al omului, ţinând cont de criteriile determinate în studiul de faţă: accesibilitate (fizică şi economică),

cantitate suficientă, siguranţă, nedescriminare, disponibilitate, acces la informaţie;

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat – nu prevede dreptul de acces la informaţie

de mediu şi dreptul de a acţiona în justiţie. Astfel, propunem perfectarea legii prin menţiunile:

„Art.17 f) să primească informaţii despre mediu şi să efectueze investigaţii în domeniul ariilor

naturale, coordonate cu autoritatea centrală pentru mediu;

art. 16 h) şi art. 17 g) să acţioneze în justiţie în cazurile de încălcare a legislaţiei privind regimul

juridic al ariilor naturale protejate de stat”.

În scopul promovării respectării drepturilor ecologice ale omului şi eficientizării procesului de

aplicare a legislaţiei ecologice, se propune ca volumul foarte mare de acte normative (mai mult de 250 de

21

acte normative ecologice) să fie structurat într-un Cod Ecologic, în care un capitol va fi dedicat Drepturilor

ecologice ale omului.

Pentru respectarea şi aplicarea dreptului de acces la informaţie de mediu se propune elaborarea în

baza Legii cu privire la informaţie a unui Regulament privind metodologia de furnizare a informaţiei

ecologice. Acest regulament trebuie să fie bazat pe prevederile Convenţiei de la Aarhus.

În aceeaşi ordine de idei, este oportun să promovăm aprobarea proiectelor de legi care ar constitui

cadrul legal al problemei: Legea privind transparenţa în procesul decizional; Legea cu privire la medierea în

cauze civile; Legea cu privire la protecţia solului.

În secolul al XXI-lea diferite regiuni ale lumii se lovesc de diferite probleme ecologice care trebuie

soluţionate. Populaţia planetei împărtăşesc o viziune comună în ce priveşte această situaţie dificilă: cetăţenii

doresc ca guvernele lor să întreprindă mai multe măsuri de protecţie a mediului. Ei cer acest lucru pentru

binele lor şi al copii lor –pentru viitorul planetei, viitoarea generaţie. Luând în consideraţie riscurile

extraordinare în probleme de mediu, începutul acestui secol poate fi cel mai oportun pentru a ne asuma

această obligaţie –spre o conservare şi administrare nouă a mediului. De aceea suntem convinşi că

recunoaşterea, respectarea şi aplicarea în practică a drepturilor ecologice ale omului este acea treaptă care

trebuie să fie realizată pentru a avea un prezent şi viitor mai bun.

22

Conţinutul de esenţă al lucrării a fost reflectat în următoarele publicaţii:

1. IORDANOV I.-R. Introducere în drepturile ecologice // Buletinul Asociaţiei Tinerilor Jurişti, Nr. 6

(19), 1999, p. 56 – 60.

2. IORDANOV I.-R., GARABA V., ARIONESCU S., MOSCAL N. et. al Managementul ONG de

mediu,– Chişinău: Reclama, 2004, p.141-146 (168 p).

3. IORDANOV I.-R., ZAHARIA V., VIZDOAGĂ T., GANEA D. et.al, Instruirea in Clinica Juridică, -

Chişinău: C.E.P. U.S.M., 2004, (293 p).

4. IORDANOV I.-R., GARABA V., TROMBIŢCHI I., et.al. Executarea prevederilor Convenţiei de la

Arhus în Moldova. Manual pentru reprezentanţii societăţii civilă, - КИЕВ: СП «ИНТЕРТЕХНОДРУК

ПОЛИГРАФСЕРВИС», 2004 (153 p).

5. IORDANOV I.-R.,SANDU M.,GARABA V., TROMBIŢCHI I., et. al. Executarea prevederilor

Convenţiei de la Arhus în Moldova. Manual pentru funcţionarii publici”, - КИЕВ: СП

«ИНТЕРТЕХНОДРУК ПОЛИГРАФСЕРВИС», 2004. (152 p).

6. IORDANOV I.-R., M. TOHG-NAGY, K. TINGAS, M.BOLSHAKOVA, P. ANTONOV.

Implementing the Aarhus Convention: A User Guide for Civil Society in the Eastern Europe and

Caucasus Region, Manual - Kiev :REC CEE, 2004 ( p. 168)

http://www.rec.org/REC/Programs/PublicParticipation/PublicAwareness/pdf/RUG_CS-Eng.pdf

7. IORDANOV I.-R. Cadrul legal naţional referitor la caracteristicile procedurale ale drepturilor

ecologice ale omului // Revista Naţională de Drept, nr.11 – Chişinău, 2006, p. 52 – 55.

8. IORDANOV I.-R. Cadrul normativ naţional privind dimensiunea procedurală a drepturilor ecologice

ale omului. // Revista Naţională de Drept nr.1 – Chişinău , 2007 p. 59 - 65

9. IORDANOV I.-R. Istoricul şi dezvoltarea conceptului de drepturi ecologice ale omului // Legea şi Viaţa

Nr.2 – Chişinău, 2007 p.24 – 28.

10. IORDANOV I.-R. Основы права на благоприятную окружающую среду // Закон и жизнь Nr.2 –

Chişinău, 2007 p.28 - 32

11. IORDANOV I.-R. ICT tool for trained in field of Access to Justice in environmental matter //

Conferinţa Internaţională Task Force on Acces to Justice, Geneva 16-17/02/2006.

http://www.unece.org/env/pp/a.to.j.htm#Meetings

12. IORDANOV I.-R. Participarea publicului – condiţie determinantă în promovarea drepturilor ecologice

// Conferinţa Spre o societate civilă democratică prin drept 2 decembrie 2006, USM // Ediţie specială,

Revista Naţională de Drept, nr.12 – Chişinău, 2006, p. 67- 70.

23

ANNOTATION

to the PhD in Law thesis

“Scientific basis and normative regulation of environmental human rights

in Republic of Moldova”

written by Iordanca – Rodica Iordanov

Specialty 12.00.02: Public Law (environmental); organization and functioning of law bodies.

Present scientific research has a new approach to environmental human rights, being the first

research realized in Moldova on defining the notion and content of environmental human rights, their

incorporation in a new independent category of fundamental human rights, at the same time underlying the

existent national and international legal framework in this domain.

The investigation of environmental human rights issue as an independent category of rights is

performed in the present work through analysis of national legislation, procedural aspects, interpretation

aspects, as well as application in order to determine the main criteria of respecting and realizing of each right

that enters into this category. According to the evolution of human rights, environmental rights, due to their

historic aspect, are included in the third generation rights. At the beginning of ‘70 of last century,

environmental rights were considered collective rights. Last years, by virtue of increasing number of

ecologic crisis or technical accidents that led to a big impact on environment and people’s heath and life,

environmental rights were recognized as individual rights.

These rights are divided in rights of substantive dimension (right to a healthy environmental, the

right of beneficiary of natural resources etc.) and rights of procedural dimension (the right to access to

information, the right to access to justice on environmental matter, the right to public participation on

decision making process).

The study’s object is the recognition and realization of environmental human rights in the system of

Republic of Moldova. The domain of research was approached through a synthesized perspective of

environmental law in order to underline the public’s interests, its aspiration to application of their

environmental rights, public’s involvement in the decision-making process on environmental issues, real

application of democratic principles. Disclosing the essence of this category of rights, evaluation of the type

of the rights from this category, diachronic analysis (in accordance with historical evolution) and synchronic

analysis (from aspect of comparative law for the period of recognizing environmental rights) is done within

the framework of environmental law.

The starting point in the elaboration of study were the works of national and foreign scholars in the

related fields as: human rights law and in other relevant domains as law on beneficiary of natural resources,

impact’s assessment on environment, civil associations etc.

Promotion of a category of human rights supposes a fundamental scientific analysis of problems,

context and their systemic interferences, drafting of solutions and assessment of the eventual impact of the

new models and mechanisms upon the order and social harmony. By means of complexity, scientific

24

novelty, methodological diversity of investigation, theoretic conclusions and practical recommendations, this

work supplies a void area and it is useful in the scientific-educational process and is applicable in the context

of legal practice.

Key words: basic human rights, environmental human rights, the right to a healthy environment, the

right to benefit by natural means, the right to water as a human right, national and international standards

concerning environmental quality, the right to access to information, the right to access to justice on

environmental matter, the right to public participation on decision making process, jurisprudence of

European Court of Human Right on environmental matter, Aarhus Convention, sustainable development.

25

АННОТАЦИЯ

К докторской диссертации на соискание ученой степени доктора право

по специальности 12.00.02: Публичное право (экологическое); организация и функционирование

правоохранительных учреждений

По теме «Научное обоснование и правовое регулирование экологических прав

человека в Республике Молдова», выполненной

Иорданкой - Родика Иорданов

Данное исследование представляет собой новый подход к изучению проблемы экологических

прав человека. Будучи первой работой в своём роде выполненной в Республике Молдова, в данной

диссертации определяется и анализируется содержание экологических прав человека, их внедрение в

отдельную категорию основных прав, выявляя национальные и международные правовые рамки

данной области.

Исследование экологических прав человека в качестве отдельной категории основных прав в

данной работе реализуется посредствам анализа законоположений, процессуальных аспектов,

аспектов интрепретирования и внедрения, для того, что бы установить критерии осуществления

каждого права из данной категории. Согласно эволюции прав человека, экологические права

включены в третью категорию прав человека. В начале семидесятых годов прошлого века,

экологические права считались коллективными правами. В последние годы, из-за увеличивающегося

числа экологических катастроф и технических аварий провоцирующих ухудшение состояния

окружающей среды и здоровья людей, экологические права были признаны в качестве

индивидуальных прав. Данные права разделяются на права материального измерения (право на

благоприятную окружающую среду; право пользования природными ресурсами и т. д.) и права

процессуального измерения (право на доступ к информации; право на доступ к правосудию по

экологическим вопросам; право на участие граждан в принятии решений, касающихся окружающей

среды).

Предметом исследования является признание и осуществление экологических прав человека в

Республике Молдова. Предмет исследования анализируется с синтезированной перспективы

экологического права для выявления интересов общественности, стремление общественность к

реализации собственных экологических прав, вовлечение общественности в процесс принятия

решений, касающихся окружающей среды, для осуществления демократичных принципов.

Раскрытие смысла данной категории прав, их освоение, диахронический анализ (по историческим

этапам) и синхронный анализ (аспект сравнительного права на период признания экологических

прав) проводится в рамках экологического права.

Стартовой точкой для осуществления такого анализа являются работы как национальных, так

и зарубежных авторов в областях, косвенно связанных с анализируемой темой: права человека, право

26

пользования природными ресурсами, оценка действия разных факторов на окружающую среду и на

здоровье людей и т. п.

Реформирование любой системы предполагает фундаментальный научный анализ проблем, в

контексте их взаимосвязи в рамках системы, формулирование решений и оценка возможного влияния

новых моделей и механизмов на социальный порядок и гармонию. Посредством комплексного

научного новаторского подхода, различных методов изучения, теоретических выводов и научно-

практических рекомендаций, работа заполняет собой неизученное пространство и полезна в научном

и учебном процессах, а также обладает прикладным характером.

Ключевые слова: основные права человека; экологические права человека; право на

благоприятную окружающую среду; право пользования природными ресурсами; право на воду –

право человека; национальные и международные стандарты качества окружающей среды; право на

доступ к информации; право на доступ к правосудию по экологическим вопросам; право на участие

граждан в принятии решений, касающихся окружающей среды; юриспруденция Европейского Суда

по Правам Человека по экологическим вопросам; Оорхуская Конвенция; долгосрочное развитие.

27

IORDANCA – RODICA IORDANOV

Fundamentarea ştiinţifică şi reglementarea normativă a drepturilor ecologice ale omului în Republica Moldova

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public (ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

AUTOREFERAT al tezei de doctor în drept

bun de tipar 29.01.2007. Coli de autor 1 Comanda___ Tirajul 80

Primex Com Str. Bucureşti, 59, Chişinău, MD 2009