marina calmic abstract

28
ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 340.12:340.132.83(478)(043.3) CALMÎC MARINA CONŞTIINŢA JURIDICĂ CA PREMISĂ A REFORMĂRII VIEŢII SOCIAL-JURIDICE A SOCIETĂŢII REPUBLICII MOLDOVA Specialitatea 12.00.01 TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI; ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI; ISTORIA DOCTRINELOR POLITICE ŞI DE DREPT Autoreferatul tezei de doctor in drept Chişinău, 2012

Upload: sergiu-murzac

Post on 02-Jun-2015

234 views

Category:

Business


0 download

DESCRIPTION

constiinta de drept

TRANSCRIPT

Page 1: Marina calmic abstract

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 340.12:340.132.83(478)(043.3)

CALMÎC MARINA

CONŞTIINŢA JURIDICĂ CA PREMISĂ A REFORMĂRII

VIEŢII SOCIAL-JURIDICE

A SOCIETĂŢII REPUBLICII MOLDOVA

Specialitatea 12.00.01 – TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI;

ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI; ISTORIA DOCTRINELOR

POLITICE ŞI DE DREPT

Autoreferatul tezei de doctor in drept

Chişinău, 2012

Page 2: Marina calmic abstract

2

Teza a fost elaborată la Secţia Drept Naţional a Institutului de Istorie, Stat şi Drept al

Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Conducător ştiinţific: SMOCHINĂ Andrei, doctor habilitat în

drept, profesor universitar

Referenţi oficiali: 1. AVORNIC Gheorghe, doctor habilitat în drept, profesor

universitar

2. POSTU Ion, doctor în drept, conferenţiar universitar

Componenţa consiliului ştiinţific specializat:

1. ARAMĂ Elena, preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor universitar

2. TAŞCĂ Mihail, secretar, doctor în drept

3. BALTAG Dumitru, doctor habilitat în drept, profesor universitar

4. GRAMA Dumitru, doctor în drept, conferenţiar-cercetător

5. NEGRU Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la ”26” ianuarie 2013, ora 10.00 în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat

D 15 12.00.01 -17 din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a

Moldovei, MD-2001, mun. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 1, biroul 408.

Teza de doctor și autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA (www.cnaa.md) , la

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a

Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Autoreferatul a fost expediat la „24” decembrie 2012.

Secretar ştiinţific al consiliului ştiinţific

Specializat, doctor în drept,

Conferențiar universitar Tașcă Mihail

Conducător ştiinţific,

doctor habilitat în

drept, profesor universitar Smochină Andrei

Autor, Calmîc Marina

© Calmîc Marina, 2012

Page 3: Marina calmic abstract

3

REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei. Actualitatea temei investigate este dictată, de importanţa teoretică şi

practică a fenomenului conștiinței juridice ca premisă a efectuării reformelor într-o societate

contemporană, de rolul său esenţial în formarea sistemului legislativ al statului şi în edificarea

unei societăţi democratice, precum și de natura sa socio-psiho-juridică.

Studiul evoluţiei conştiinţei juridice este necesar pentru înţelegerea corectă şi evaluarea

sub toate aspectele a rolului şi însemnătăţii acesteia în cadrul doctrinei de drept din ţară şi de

peste hotare. De-a lungul istoriei conceptul conştiinţei juridice a evoluat în strînsă legătură cu

conceptul statului şi dreptului, a cunoscut mai multe etape, fiecăreia dintre ele corespunzându-i o

anumită fază istorică. Fenomenul conştiinţei juridice este unul complex, iar importanţa acestuia

rezidă inclusiv în dezvoltarea societăţii umane, în formarea unui comportament al cetăţeanului

corespunzător cu normele juridice, unul nondelincvent. ”Dreptul apare incontestabil în conştiinţă

mai ales prin conflictele intereselor în societate.”[7, p.399]

În contextul celor enunţate mai sus, precum și în contextul desfăşurării reformelor de

drept, politice, sociale etc. studierea şi analiza aplicării în practică a fenomenului conştiinţei

juridice în vederea perfecţionării proceselor de elaborare şi realizare a dreptului, demonstrării

importanţei acesteia în procesele legate de consolidarea legalităţii, a ordinei de drept, a

drepturilor omului, a societăţii civile şi a statului de drept rămîne a fi actuală şi importantă sub

aspect teoretic, dar şi practic, ceea ce determină necesitatea cercetării ei în cadrul tezei de

doctorat.

”Conștiința este o formă superioară de reflectare a realității obiective, proprie numai

omului” [3, p. 450]. Fenomenul conştiinţei juridice este unul caracteristic persoanelor, societăţii

umane, prin intermediul căruia are loc perceperea normelor juridice, aprecierea acestora şi luarea

unei atitudini faţă de ele, de comportamentul social prescris de normele juridice. Totodată, prin

intermediul conştiinţei juridice a persoanelor se identifică necesitatea/modul reglementării unor

raporturi sociale, se percepe locul şi rolul individului în societate. Or, după cum afirma şi Alfred

Fouillee ”…conştiinţa este o forţă de reacţie care, prin reflexia asupra ei înseşi ca şi prin atenţia

în afară, modifică cursul anterior al lucrurilor. Conştiinţa este deci un mijloc de direcţie.”[2,

p.555]

De asemenea, studierea unui astfel de fenomen complex ca conştiinţa juridică este actuală

şi necesară în contextul şi în virtutea importanţei pe care aceasta o are la elaborarea şi realizarea

dreptului, la edificarea încrederii membrilor societăţii în autorităţile judecătoreşti, în

Page 4: Marina calmic abstract

4

îmbunătăţirea ordinei publice, în formarea la persoane a spiritului de libertate, egalitate, asigurat

prin intermediul normelor de drept.

În realizarea unui studiu complet şi multiaspectual al conştiinţei juridice sunt investigaţi

factorii de configurare a acesteia, „sursele de inspiraţie”, adică factorii ce influenţează formarea

şi dezvoltarea conştiinţei juridice a persoanelor. Astfel, conştiinţa juridică se află permanent în

proces de schimbare, modificare sub influenţa celor mai diverşi factori din societate: activitatea

judecătorească, modul de implementarea a legislaţiei, activitatea organelor de stat şi a celor de

ocrotire a normelor juridice, modul în care este reflectată informaţia de orice gen de către/în

mass-media etc.

În condiţiile în care tindem spre o societate liberă, modernă, deschisă, rolul conştiinţei

juridice devine tot mai evident, or anume prin intermediul acestui fenomen se conştientizează

necesitatea petrecerii reformelor în societate, se formează comportamentul social al persoanelor,

se formează respectul şi deprinderile de realizare a dreptului pozitiv.

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de

cercetare. Doctrina juridică conţine cercetări referitoare la fenomenul conştiinţei juridice din

cele mai îndepărtate epoci. Acest fenomen a fost cercetat de către savanţii străini şi autohtoni sub

cele mai diverse aspecte, fiind reflectat pe deplin și definit conceptul conștiinței juridice,

conținutul, formele, funcțiile acesteia, raportul direct cu procesele de elaborare și realizare a

normelor juridice, cultura juridică, studierea naturii fenomenului conștiinței juridice, a rolului

acesteia în asigurarea ordinii de drept etc.

Astfel, în vederea determinării scopului și a obiectivelor de studiu a prezentei lucrări, în

materia de studii privind evoluția conștiinței juridice, au fost studiate lucrările unor așa filosofi

ca: John Locke, G.W.F. Hegel, Alfred Fouillee, Giovanni Gentile, Arthur Shopenhauer, Giorgio

del Vecchio, Cantemir D. etc.

Lucrările iluștrilor savanți conțin reflecții cu privire la originea, natura, starea dreptului

(prin urmare și a conștiinței juridice), a statului, rolul și locul membrilor societății în raport cu

suprastructura juridică, modul de formare și realizare a dreptului etc. Urmărind evoluția gîndirii

juridice din operele filosofilor urmărim și evoluția fenomenului conștiința juridică.

Au fost studiate lucrările savanților români: Maiorescu T., Djuvara M., Boboș G., Humă

I., Dobrinescu I., Popa I., Craiovan I., Popa N., Cernea E., Molcuț E., Mihai Gh.C., Motica R.I.,

Dvoracek M., Lupu G., Ceterchi I., Luburici M., Stroe C., Georgescu A. etc.

Un interes deosebit a prezentat studierea lucrărilor cercetătorilor ruși, în materie de

conștiință juridică: Ильин И.А., Петражицкий Л.И., Рейснер М.А., Лазарев В.В., Алексеев

С.С., Мордовцев А.Ю., Тимошенко И.В., Любашиц В.Я., Певцов Е.А., Важенин А.Г.,

Page 5: Marina calmic abstract

5

Поляков А.В., Тимошина Е.В., Хропанюк В.Н., Венгеров А.Б., Нерсесянц В.С., Марченко

М.Н., Пиголкин А.С., Матузов Н.И., Малько А.В., Поляков А.В., Тимошин Е.В.,

Корельский В.М., Черданцев А.Ф. etc.

De asemenea, teza a fost inspirată din lucrările unor așa cercetători autohtoni ca:

Smochină A., Avornic G., Aramă E., Baltag D., Grama D., Costache G., Coptileț V., Zlobin S.,

Negru B., Poalelungi M., Rusnac S., Popovici T. etc.

La etapa actuală fenomenul conştiinţei juridice capătă o semnificaţie specială, în

contextul amplificării preocupărilor, atît pe plan intern cît şi internaţional, de consolidare a

democraţiei şi de modernizare a societăţii, de combatere a delincvenţei şi de dezvoltate a

societăţii informaţionale, prin asigurarea accesului la informaţie a tuturor membrilor societăţii.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul tezei îl constituie cercetarea multilaterală şi complexă

a fenomenului conştiinţei juridice în vederea reliefării aspectului acesteia de premisă a reformării

vieţii social-juridice a societăţii Republicii Moldova.

În realizarea scopului propus s-a întreprins segmentarea lui în următoarele obiective:

- Analiza retrospectivă a fenomenului conştiinţei juridice prin prisma operelor

doctrinarilor antici, medievali, moderni şi contemporani;

- Cercetarea factorilor de configurare ai conştiinţei juridice în societatea contemporană;

- Analiza diverselor abordări existente cu privire la conceptul conştiinţei juridice,

elementele, funcţiile, formele acesteia, în vederea elucidării naturii complexe şi

dinamice a conştiinţei juridice, precum şi sublinierea rolului sporit al conştiinţei

juridice în procesele de elaborare şi realizare a dreptului;

- Expunerea rolului conştiinţei juridice ca premisă, ca factor determinant, esenţial şi

primar în identificarea şi reglementarea noilor raporturi sociale, în realizarea noilor

norme juridice, în efectuarea reformelor din societate;

- Cercetarea elementelor de deformare ale conştiinţei juridice;

- Studierea rolului și a importanței activităţii judiciare în dezvoltarea conştiinţei

juridice a societăţii;

- Analiza contribuţiei conştiinţei juridice, ca premisă în realizarea reformei

instituţionale şi de drept în Republica Moldova, în baza normelor de drept naţional;

- Reflectarea importanţei educaţiei juridice în formarea conştiinţei juridice a

persoanelor;

- Analiza rolului implicării mass-media în formarea şi dezvoltarea conştiinţei juridice a

societăţii.

Page 6: Marina calmic abstract

6

- Formularea propriilor concluziilor teoretice orientate spre completarea studiilor

ştiinţifice existente cu privire la fenomenul conştiinţa juridică.

Astfel, lucrarea de față reprezintă un studiu compact, multilateral, evolutiv-istoric al

fenomenului conştiinţei juridice.

Metodologia cercetării ştiinţifice. Cercetările ştiinţifice în teză s-au întemeiat pe

principiul coraportului interacţiunii dintre diferite metode, procedee şi tehnici de investigare.

Baza metodologică a prezentei teze îl constituie principiile cunoaşterii fenomenelor

sociale examinate în evoluţia, legătura şi condiţionarea lor reciprocă, prin prisma legăturii dintre

teorie şi practică, dintre istorie şi actualitate.

Principala metodă folosită pentru găsirea surselor necesare studiului, precum şi pentru

interpretarea şi sistematizarea concepţiilor şi ideilor a fost metoda bibliografică, astfel,

cercetările întreprinse se bazează pe studierea materialului doctrinar teoretic, legislativ-

normativ.

Totodată, în cadrul cercetării au fost utilizate analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia,

generalizarea. Rezultatele obţinute în cadrul tezei dezvoltă şi completează studiile deja făcute de

tema emisă, dar nu finalizează aceste cercetări.

Metodologia cercetării include tehnici, procedee de investigare ca instrumente ale

cunoaşterii, dar şi principii, teze, postulate, ce au stat la baza studierii fenomenului conştiinţei

juridice şi la cunoaşterea ştiinţifică a acestui fenomen complex. Metodele dialectică, sistemică,

logică, istorică, comparativă, statistică şi interpretativă au fost aplicate în cercetarea aspectelor

tezei, investigarea conștiinței juridice ca premisă a reformării vieții social-juridice a societății

contemporane, cercetarea naturii conştiinţei juridice şi a corelaţiei dintre fenomenul conştiinţei

juridice şi drept, procedurile de formare şi realizare a dreptului, activitatea judiciară, mass-

media, educaţia juridică.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Caracterul novator al prezentei teze este

determinat de scopul şi obiectivele ei. În lucrare, conştiinţa juridică este examinată sub aspect de

premisă în declanşarea şi realizarea reformelor sociale şi de drept din societatea contemporană.

Totodată, reieşind din conţinutul bogat şi divers al fenomenului conştiinţa juridică, în

teză se face o analiză sistemică a esenţei şi a conţinutului conştiinţei juridice, se examinează

geneza şi evoluţia acestui fenomen în contextul evoluţiei istorice a statului şi dreptului din ţară şi

de peste hotare, se pune în evidenţă rolul educaţiei juridice, a activităţii organelor judecătoreşti în

dezvoltarea conştiinţei juridice a membrilor societăţii, se analizează factorii de configurare a

acestui fenomen, se relevă importanţa factorului mass-media în formarea conştiinţei juridice a

publicului larg.

Page 7: Marina calmic abstract

7

În baza analizei unui spectru larg de surse normative, conceptuale şi empirice, conştiinţa

juridică este analizată şi sub aspect de: componentă a conştiinţei umane; criteriu de dezvoltare a

persoanei; facultate proprie doar indivizilor şi determinantă a comportamentul social al

acestora,proces psihologic cognitiv, prin intermediul căruia persoana cunoaşte realitatea şi îşi

manifestă voinţa în realizarea activităţilor de care este interesat, precum şi capacitatea persoanei,

ca urmare a procesului de cunoaştere, înţelegere şi evaluare a normelor juridice, de a-şi impune

voinţa legislativului în vederea elaborării unor norme juridice considerate necesare (în măsura

conştientizării necesităţii reformării, modificării anumitor segmente ale vieţii social-juridice,

economice, politice, anumitor norme juridice).

Pe lîngă complexul de aspecte teoretice cercetate în prezenta lucrare, noutatea lucrării

mai este determinată şi de conţinutul concluziilor şi recomandărilor ştiinţifice, de sugestiile

propuse în vederea perfecţionării cadrului legislativ în vigoare.

În procesul de investigaţie au fost obţinute următoarele rezultate:

- S-a studiat şi analizat evoluţia fenomenului conştiinţei juridice, ca premisă în desfăşurarea

reformelor social-juridice din societate, la toate etapele istorice de dezvoltare;

- S-a determinat însemnătatea teoretică şi practică a fenomenului conştiinţei juridice în procesele

de elaborare, realizare şi aplicare a dreptului;

- S-a evidenţiat legătura dintre nivelul de dezvoltare a conştiinţei juridice a membrilor

societăţii,normele juridice adoptate şi nivelul de realizarea a dreptului, precum şi legătura

cauzală dintre conştiinţa juridică a persoanelor şi desfăşurarea reformelor în societate;

- S-a făcut o analiză structural-funcţională a fenomenului conştiinţei juridice în temeiul

concepţiilor şi ideilor doctrinare prin dezvăluirea esenţei conceptelor de structură şi funcţii;

- S-a evidenţiat rolul autorităţilor judecătoreşti şi a practicii judiciare în contextual dezvoltării

conştiinţei juridice a membrilor societăţii şi a îmbunătăţirii încrederii acestora în justiţie, precum

şi s-a dezvăluit raportul direct dintre conştiinţa juridică a persoanelor şi încrederea acestora în

activitatea judiciară, în ordinea de drept, în activitatea organelor de stat;

- S-a investigat şi s-a expus asupra rolul educaţiei juridice a populaţiei în formarea şi dezvoltarea

conştiinţei juridice a acestora;

- S-a elucidat contribuţia mass-media în formarea şi dezvoltarea conştiinţei juridice;

- S-au analizat factorii de configurare a conştiinţei juridice.

Problema ştiinţifică soluţionată în prezenta lucrare constă în scoaterea în evidenţă a

aspectului de premisă a fenomenului conştiinţa juridică în reformarea vieţii social-juridice a

societăţii Republicii Moldova, printr-o abordare sistemică şi multiaspectuală.

Page 8: Marina calmic abstract

8

Semnificaţia teoretică. Semnificaţia teoretică a lucrării rezidă în cercetarea fenomenului

conştiinţa juridică în calitate de premisă în realizarea reformelor social-juridice în societate.

Luînd în consideraţie actualitatea temei investigate, natura complexă a fenomenului conştiinţa

juridică, lucrarea conţine o analiză a diverse surse bibliografice ce prezintă evoluţia istorică a

fenomenului conştiinţei juridice, de asemenea, în lucrare se evidenţiază necesitatea formării,

dezvoltării unei conştiinţe juridice înalte a membrilor societăţii în vederea asigurării ordinii de

drept şi a consolidării unui stat democratic, necesitatea promovării educaţiei juridice în societate,

se elucidează rolul important al activităţii judecătoreşti, mass-media, factorilor politici,

economici, culturali, istorici etc., în dezvoltarea conştiinţei juridice a membrilor societăţii.

Valoarea aplicativă a tezei constă în faptul că aspecte analizate ale fenomenului

conștiința juridică, concluziile şi recomandările expuse în teză extind, îmbogăţesc cercetările

teoretice existente cu privire la conştiinţa juridică, şi ar putea fi utilizate în plan doctrinar-teoretic

la efectuarea unor investigaţii ştiinţifice ulterioare mai aprofundate. Materialele cercetării,

propunerile de lege ferenda făcute pentru legislaţia Republicii Moldova pot fi utilizate de către

factorii de decizie în elaborarea unor politici eficiente de perfecţionare a cadrului legislativ.

Rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere.

1. Fenomenul conștiința juridică constituie premisă în reformarea vieții social-juridice a

societății Republicii Moldova. Contribuția acesteia este esențială în identificarea și efectuarea cu

succes a reformelor în societate prin elaborarea și realizarea calitativă a normelor juridice, în

consolidarea și dezvoltarea unui stat modern și democratic.

2. Pentru dezvoltarea conștiinței juridice, ca parte a conştiinţei umane, ca proces psihologic

cognitiv, prin intermediul căruia persoana cunoaşte realitatea şi îşi manifestă comportamentul

civic, o atenție sporită necesită procesul educației juridice, și o importanță deosebită o constituie

activitatea judiciară, care asigură îmbunătățirea încrederii persoanelor în sistemul organelor de

ocrotire a normelor de drept și în dezvoltarea conștiinței juridice a membrilor societății.

3. În virtutea faptului că, conştiinţa juridică mijloceşte formarea opiniei publicului faţă de

anumite subiecte/situaţii din societate, inclusiv faţă de realizarea reformelor, dar și influenţează

procesul de elaborare a normelor juridice, rolul (contribuția) mass-mediei este deosebit de mare .

4. Conștiința juridică a persoanei se formează în temeiul cunoștințelor despre drept, a

experienței proprii (obținute în contextul participării persoanei ca subiect de drept la realizarea

dreptului) și exprimă starea spirituală (confortul interior) a persoanei față de dreptul pozitiv, în

conformitate cu care și adoptă comportamentul social, și care conține caracteristici, sentimente,

viziuni proprii referitor la conținutul și scopul normelor juridice.

Page 9: Marina calmic abstract

9

5. Conștiința juridică ca element al juridicului, ca fenomen inerent și concrescut cu dreptul

și statul îi sunt caracteristice aceleaşi etape istorice de dezvoltare.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Implementarea rezultatelor ştiinţifice s-a realizat

prin examinarea şi aprobarea lor în cadrul şedinţelor Secţiei Drept Naţional şi Seminarului

ştiinţific de profil al IISD al AŞM, au fost expuse la 4 conferinţe internaţionale şi au fost

publicate în 5 lucrări ştiinţifice. De asemenea, rezultatele cercetării pot fi utilizate în procesul

perfecţionării legislaţiei la elaborarea şi modificarea unor acte normative, ceea ce ar însemna

dezvoltarea conştiinţei juridice a membrilor societăţii şi respectiv consolidarea unui stat

democratic.

Aprobarea rezultatelor ştiinţifice.

Lucrarea a fost elaborată la Secţia Drept Naţional a Institutului de Istorie, Stat şi Drept al

Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Valoarea ştiinţifică a cercetării a fost aprobată în cadrul Conferinţelor teoretico-ştiinţifice

internaţionale:

1. Educaţia juridică – modalitate de formare a conştiinţei juridice. Conferinţă ştiinţifică

internaţională anuală a tinerilor cercetători „Republica Moldova în contextul geopolitic

contemporan şi perspectivele integrării europene”, 16 aprilie 2010, p.88-98, 0, 84 c.a.

2. Realizarea reformei instituţionale şi de drept prin prisma conştiinţei juridice. Conferinţa

ştiinţifico-practică internaţională „Respectarea drepturilor omului-condiţie principală în

edificarea statului de drept în Republica Moldova”, 17 septembrie 2010, p. 316-329, 0,75 c.a.

3. Conştiinţa juridică a judecătorului – factor subiectiv ce influenţează activitatea

judecătorească. Conferinţă ştiinţifică internaţională anuală a tinerilor cercetători

”Consolidarea şi dezvoltarea statului de drept în contextul integrării europene”, 31 martie

2011, p. 165-174 c.a.

4. Considerații cu privire la evoluția conceptului conștiinței juridice (epoca modernă și

contemporană). Conferinţă ştiinţifică internaţională anuală a tinerilor cercetători

”Tendințe contemporane în evoluția patrimoniului istoric și juridic al Republicii

Moldova”, 12 aprilie 2012, 0,78 c.a.

Publicaţiile la tema tezei. Cercetările realizate de autor, unele concluzii şi recomandări ale

investigaţiilor şi-au găsit reflectare în 5 articole la reviste ştiinţifice de specialitate:

1. Aspecte privind interacţiunea conştiinţei juridice cu dreptul şi rolul acesteia în

mecanismul de formare şi realizare a dreptului. În: Revista de studii şi cercetări juridice,

2009, nr. 3-4, p. 80-91, 0,85 c.a.;

Page 10: Marina calmic abstract

10

2. Abordări teoretice privind esenţa noţiunii de conştiinţă juridică. În: Legea şi viaţa, 2010,

nr. 6, p. 30-35, 0,77 c.a.;

3. Consideraţii cu privire la elementele deformatoare ale conştiinţei juridice. În: Legea şi

viaţa”, 2010, nr. 8, p. 26 -32 0,94 c.a.;

4. Factorii de formare a conştiinţei juridice în societatea moldovenească contemporană. În:

Revista naţională de drept, 2011, nr.12, p.45-48, 0,52 c.a.;

5. Reflecţii asupra corespondenţei fenomenului conştiinţa juridică cu mass-media. În:

Revista naţională de drept, 2012, nr.1, p. 35-39, 0,76 c.a.

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este întocmită din introducere, trei capitole,

concluzii generale şi recomandări, 147 pagini de text de bază, bibliografia din 189 titluri.

Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 9 articole publicate în culegeri şi reviste de

specialitate din Republica Moldova. Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de 7, 02 coli

de autor.

Cuvintele-cheie. conştiinţa juridică, educaţia juridică, elaborarea dreptului, realizarea

dreptului, practica judiciară, autorităţi judecătoreşti, elementul ideologic, elementul psihologic,

norme juridice, mass-media.

Page 11: Marina calmic abstract

11

CONŢINUTUL TEZEI

Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. Ea

conţine aşa compartimente ca: actualitatea şi importanţa temei investigate, gradul de cercetare a

temei, scopul şi obiectivele propuse spre realizare, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute,

importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, baza metodologică, modalitatea de aprobare

a rezultatelor şi concluziilor cercetării.

1. Analiza situației în problema conştiinţei juridice în contextul cercetărilor ştiinţifice

debutează cu „Abordări teoretice în evoluţia conceptului conştiinţei juridice” și reprezintă un

compartiment introductiv în care, urmare a investigațiilor și analizei lucrărilor cercetătorilor

expuse de-a lungul istoriei, sunt stabilite scopul și obiectivele prezentei lucrări, precum și

cercetate opiniile savanților referitoare la evoluţia istorică a fenomenului statului şi dreptului,

fenomene ce sunt direct legate de evoluţia conştiinţei juridice, și care au dictat apariţia şi

dezvoltarea conştiinţei juridice. Or, cum constată şi profesorul Smochină A. ”… dreptul, ca şi

statul, reprezintă o categorie istorică care apare pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii,

odată cu scindarea ei în clase antagoniste şi drept urmare a apariţiei proprietăţii private asupra

mijloacelor de producţie.”[12, p.21].

Conţine reflecţii privind dezvoltarea conştiinţei juridice pe etape istorice bine cunoscute:

perioada antică, medievală, modernă şi contemporană, în contextul analizei operelor savanților,

or după cum bine notează cercetătorul Grama D. ”Începând din epoca antică marii cugetători ai

Eladei şi ai Romei republicane au acordat o atenţie specială coraportului dintre stat şi drept. …

au fost elucidate conexiunea şi interdependenţa dreptului şi statului şi, în acelaşi timp au fost

elaborate categorii importante ale jurisprudenţei, inclusiv asemenea principii fundamentale ca

supremaţia legii, eligibilitatea, colegialitatea, libertatea, egalitatea, legalitatea, responsabilitatea

demnitarilor de stat etc.”[10, p.62].

„Factorii de configurare a conştiinţei juridice în societatea moldovenească la etapa

contemporană şi rolul acesteia în viaţa socială”. Sunt evidenţiaţi și analizați următorii factori

de configurare a conştiinţei juridice, valabili şi pentru etapa contemporană: cadrul istoric şi etnic,

cadrul politic, cadrul social-economic, cadrul internaţional, cadrul cultural [5, p.45]. Este

descrisă influența factorilor de configurare asupra formării și dezvoltării conștiinței juridice a

persoanelor, interacțiunea reciprocă dintre factori, precum și reflectarea ulterioară a acestor

procese în formarea unui sistem legislativ capabil să asigure egalitatea deplină a tuturor

membrilor societății.

Page 12: Marina calmic abstract

12

Conştiinţa juridică ca fenomen juridic caracteristic societăţii umane, ca emiţător de aspiraţii,

sentimente şi idei parvenite din partea subiecţilor de drept, (în special din partea celor implicaţi

în activitatea de creare a normelor juridice şi care se admite că sunt purtători ai conştiinţei

juridice la nivel de societate sau al unui grup social) în temeiul cărora se elaborează normele

juridice este supusă influenţei unor factori de configurare de natură diversă. Or, ”Înainte de a fi o

realitate normativă, dreptul este o stare de conştiinţă, în sensul că nevoile schimbătoare ale

societăţii, care-şi reclamă reflectare într-un sistem de norme, nu se transpun tale quale în

limbajul şi în conţinutul dreptului; ele trec prin conştiinţa legiuitorului…, urmînd un proces de

evaluare, valorizare şi valorificare finală prin normele de drept.”[14, p.24]

Fiind un fenomen adiacent dreptului, emanat din societate, conştiinţa juridică cu

componentele sale ideologice şi psihologice cunoaşte influenţa factorilor specifici mediului

natural (care include aria geografică, factorii biologici, fiziologici, demografici, caracteristici

unei naţiuni), mediilor social şi politic, economic, cultural şi ideologic.

Element al juridicului – conştiinţa juridică este una flexibilă, mijlocită de ipostazele ce

provoacă evoluţia dreptului, a societăţii umane.

Influenţa factorilor de configurare a conştiinţei juridice ar trebui să rezide în formarea unui

sistem legislativ capabil să asigure egalitatea deplina a tuturor membrilor societăţii, precum şi

posibilitatea de manifestare nestingherita a fiecărui subiect de drept în parte, în temeiul libertăţii

şi demnităţii.

Factorii de configurare a conştiinţei juridice cu diferită intensitate amprentă conştiinţa

subiecţilor de drept, fapt reflectat în comportamentul acestora, iar în fine şi în legislaţia statului.

2. Cercetarea fenomenului conștiința juridică ca dimensiune a juridicului începe cu

„Esenţa noţiunii conştiinţei juridice şi rolul acesteia în procesul de elaborare a dreptului” și

sunt prezentate succint teze ştiinţifice relevante referitor la tema cercetată. Este pusă în discuţie

natura fenomenului complex conştiinţa juridică, se accentuează importanţa majoră a acesteia în

dezvoltarea societăţii umane, la iniţierea reformelor şi crearea sistemului de drept.

Ca fenomen social conştiinţa juridică este influenţată de opinii filosofice, politice şi

ideologice, precum şi de necesităţile obiective ale societăţii, cum ar fi cele social-politice,

economice şi culturale. Ea serveşte drept filtru între realitatea socio-juridică şi reflectarea

acesteia în normele de drept.

Ca fenomen absolut indispensabil subiecţilor de drept, conştiinţa juridică se află în

permanentă evoluţie şi influențează, impulsionează procesele de reforme din societate, or orice

normă juridică este trecută prin conştiinţa juridică (cel puţin) a persoanelor implicate în procesul

Page 13: Marina calmic abstract

13

de creare a dreptului, adică este formată de indivizi şi pentru indivizi, şi este logic că trebuie să

reflecte aspiraţiile trecute prin conştiinţa juridică a societăţii civile.

”Prin conştiinţă juridică se înţelege o parte componentă a conştiinţei sociale apărută în

procesul de elaborare şi realizare a dreptului în societate vizînd un ansamblu de reprezentări,

idei, concepţii, tradiţii, emoţii, retrăiri, iluzii şi, în special, cunoştinţe cu privire la drept ca

fenomen social.”[1, p.245] În conştiinţa juridică se reflectă întreaga gamă a normelor juridice,

prin intermediul ei se formează atitudinea şi comportamentul individului referitor la normele

juridice. Se conţin reflecţii şi analize cu privire la definiţiile şi caracteristicile specifice ale

conştiinţei juridice.

Conştiinţa juridică este un fenomen complex care reprezintă totalitatea ideilor, aspiraţilor,

sentimentelor persoanei referitor la sistemul de drept în ansamblu, contribuie la formarea unui

anumit comportament al acesteea în societate şi reflectă nivelul de dezvoltare al societăţii şi al

normelor juridice.

Conştiinţa juridică se reflectă în normele juridice şi constituie criteriu de estimare a nivelului

de dezvoltare a societăţii. Ea are un rol semnificativ în procesul de realizare a dreptului, or

comportamentul social, pe lîngă mulţi alţi factori, este determinat şi de nivelul conştiinţei

juridice a individului, de cultura acestuia şi în mare parte de deprinderile formate ale acestuia.

Realizarea dreptului depinde de cunoştinţele în domeniul dreptului, a legislaţiei de care

dispun membrii societăţii, de nivelul şi calitatea informaţie care ajunge la ei, de educaţia care au

primit-o în vederea formării deprinderilor de respectare a normelor juridice, or exceptînd forţa de

constrîngere a statului, pusă în aplicare urmare a emiterii horărîrii judecătoreşti, realizarea

dreptului depinde de voinţa indivizilor şi de moralitatea şi raţionalitatea conţinutului normelor

juridice.

Conştiinţa juridică şi dreptul sunt două fenomene socio-juridice ce se află într-o

interdependenţă şi evoluţie permanentă, ce au înscris aceeaşi cale de evoluţie şi au aceleaşi

premise pentru dezvoltare. Dreptul este produsul conştiinţei juridice sociale şi realizarea acestuia

se petrece tot prin intermediul acesteia. Conştiinţa juridică socială „fixează” necesităţile sociale

ale cetăţenilor şi le incorporează în normele legislative. „Fiind o reacţie subiectivă a omului la

realitatea juridică, conştiinţa juridică, pe de o parte reprezintă forma (tipul) conştiinţei sociale (de

rînd cu cea morală, politică, religioasă, estetică etc.), iar pe de altă parte – element important al

sistemului de drept.”[15, p. 487]

Conştiinţa juridică este indispensabilă proceselor de elaborare şi realizare a dreptului şi de

nivelul de dezvoltare a acesteia depinde calitatea normelor juridice elaborate şi gradul de

realizare în practică a dreptului pozitiv.

Page 14: Marina calmic abstract

14

”Elementele, funcțiile și formele conștiinței juridice” începe cu analiza ştiinţifică a

elementelor conştiinţei juridice, or, „Conştiinţa juridică – este o formă de conştientizare a

dreptului, ca fenomen specific al realităţii sociale. În conştiinţa juridică se îmbină strîns şi

interacţionează trei componente: cognitiv, estimativ (valoric) şi regulator (practic).”[16, p.267]

Sunt aduse în discuţie opiniile a diferitor autori (I. Humă, Mihai Gh.C., Motica R.I., Dvoracek

M., Lupu Gh., Dobrinescu I., Craiovan I., Stroe C., Smochină A., Avornic Gh., Baltag D.,

Costache Gh., Zlobin S., Aramă E., Negru B., Costaş R., Popovici T., Ильин И.А., Мордовцев

А.Ю., Тимошенко И.В., Любашиц В.Я., Певцов Е.А., Важенин А.Г., Поляков А.В.,

Тимошина Е.В., Алексеев С.С., Венгеров А.Б., Нерсесянц В.С., Марченко М.Н., Пиголкин

А.С., Матузова Н.И., Малько А.В., Поляков А.В., Тимошина Е.В. etc.), studiate şi expuse

tezele cu privire la funcţiile şi formele conştiinţei juridice şi formulate propriile convingeri.

„Consideraţii cu privire la elementele de deformare ale conştiinţei juridice” conţine

investigaţii privind elementele cu caracter deformator ce inhibă dezvoltarea conştiinţei juridice a

indivizilor, or, conştiinţa juridică, ca fenomen psiho-socio-juridic, este supusă deformărilor ca

rezultat al influenţei primite de la un şir de factori externi şi interni. „Conştiinţa juridică a unei

personalităţi nu tot timpul convine cerinţelor general recunoscute, ea (conştiinţa juridică) poate

avea diferite devieri, care în ştiinţa juridică se divizează în defecte şi deformări.”[17, p.170].

De asemenea, sunt definite cauzele apariţiei şi favorizării dezvoltării elementelor de

deformare ale conştiinţei juridice, precum şi propuse unele soluţii de diminuare a acestor

fenomene negative [4, p.32]. Conştiinţa juridică ca fenomen juridic exprimă starea spirituală a

indivizilor, care se formează ca rezultat al asimilării unor cunoştinţe juridice, şi care reflectă

atitudinea individului referitor la sistemul de drept, la modul în care sunt reglementate raporturile

juridice, la activitatea organelor de stat şi de drept.

Elementele de deformare ale conştiinţei juridice reprezintă ipotezele, ideile (frustrările),

convingerile individului, vădit greşite, referitor la normele juridice, la modul în care acestea

reglementează raporturile sociale, la felul în care este aplicat/realizat dreptul. Ele îşi au originea

în evoluţia istorică a respectivului popor, în logica tradiţională, formată de veacuri, de abordare

şi/sau viziune a lucrurilor, fenomenelor sociale, ele sunt provocate de legislaţia imperfectă, de

lipsa educaţiei juridice, de necunoaşterea şi neînţelegerea normelor juridice de către subiecţii de

drept.

Elementele de deformare ale conştiinţei juridice reprezintă o platformă pentru

comportamentul social periculos al indivizilor, fapt ce impune instruirea juridică obligatorie a

populaţiei, ca instrument legal de inhibare a delincvenţei juvenile, dar şi a criminalităţii în

general, sporirea transparenţei în activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept.

Page 15: Marina calmic abstract

15

Elementele deformatoare ale conştiinţei juridice instrumentează voinţa individului (atitudinile,

interesele, aspiraţiile) şi îi împiedică să îşi realizeze de deplin drepturile şi libertăţile sale

fundamentale.

Societatea reprezintă un conglomerat de idei, aspiraţii, viziuni, interese, emoţii, sentimente

parvenite din partea membrilor ei şi e evident că normele juridice emise în această societate nu

pot să corespundă, să convină intereselor tuturor persoanelor, or dreptul, ca fenomen social,

exprimă esenţa generală, necesară reglementării raporturilor juridice, recepţionată prin

intermediul conştiinţei juridice a societăţii. Cu toate acestea, persoanele a căror interese, aspiraţii

nu corespund dreptului pozitiv nu sunt îndreptăţite (nici prin acte legislative, nici prin regulile

morale) să adopte un comportament ostentativ faţă de normele juridice, de ordinea de drept din

societate. Prin urmare fenomenele distructive de deformare a conştiinţei juridice sunt blamate,

condamnate în societate.

În „Conştiinţa juridică şi activitatea judiciară” este studiată conştiinţa juridică profesionala

– conştiinţa juridică a persoanelor ce au studii juridice, în special noţiunea de conştiinţa juridică

a judecătorilor, ca categorie profesională aparte, în virtutea dependenţei fixate dintre conştiinţa

juridică a judecătorilor, actelor judiciare emise de ei, calitatea conştiinţei juridice a cetăţenilor,

încrederea acestora în sistemul judiciar al statului şi chiar imaginea statului pe plan internaţional.

Este analizată activitatea judiciară, activitate remarcată de o conştiinţă juridică deosebită a celor

ce o practică, în virtutea faptului că aceste persoane dispun de o instruire juridică specială şi de

un grad de responsabilitate deosebit de ridicat.

„Fiecare profesie juridică îşi lasă amprenta asupra sferei intelectuale, emoţionale şi altele ale

conştiinţei individului, formînd astfel conştiinţa juridică individuală, care joacă un rol hotărîtor

în realizarea activităţii profesionale.”[20, p.44] Conştiinţa juridică a persoanelor cu studii

juridice, numită şi conştiinţă juridică profesională, este un factor destul de important pentru

jurisprudenţă şi pentru educarea juridică a indivizilor. Ea stă la baza hotărîrilor pe care

judecătorii le pronunţă, constituie fundamentul intim al acestora, şi implică convingerile şi

sentimentele proprii, afecţiunea şi voinţa magistraţilor, la luarea deciziilor concrete. ”Fiind

actorul principal în marea operă de interpretare juridică și de aplicare a normelor de drept,

…judecătorul, prin definiție, este chemat să asigure echilibrul dintre interesele motrice, uneori

sincrone, ale jurisprudenței și doctrinei..” [9, p.26]

Conştiinţa juridică a judecătorilor se reflectă pe deplin în practica judecătorească şi este

emanarea valorilor umane, a bunei credinţe, a adevărului bazat pe fapte concludente.

Practica judecătorească este o sursă importantă pentru formarea, educarea unei conştiinţe

juridice înalte la indivizi, este un izvor de inspiraţie în adoptarea unui comportament legal.

Page 16: Marina calmic abstract

16

3. Aspecte în evoluția conștiinței juridice ca premisă a reformării vieții social-juridice a

societății Republicii Moldova debutează cu ”Rolul conștiinței juridice în realizarea reformei

instituţionale şi de drept în societatea moldovenească” și conține reflecţii asupra fenomenului

conştiinţei juridice ca premisă în contextul realizării reformelor instituţionale şi de drept.

Conştiinţa juridică condiţionează, impulsionează şi direcţionează cursul reformelor în societate,

dar totodată și exprimă (este expresie) realizările reformelor în domeniul dreptului.

Sistemul juridic al unui stat democratic trebuie să reflecte suveranitatea acestuia, să fie

flexibil şi adaptabil noilor dimensiuni sociale, identificate prin intermediul conştiinţei juridice a

subiecţilor de drept. „Justiţia a fost şi trebuie considerată ca bază a societăţii, iar realizarea ei –

cea mai înaltă expresie a dreptului. Iată de ce, în orice societate, opera de justiţie este de interes

naţional, care trebuie sprijinită din plin, doar în ultima instanţă cetăţenii ţării beneficiază de

serviciile ei.”[13, p.41] Racordarea sistemului juridic al Republicii Moldova la standardele

internaţionale, gradul de democratizare a societăţii, virtulitatea stabilirii unor mecanisme viabile

privind protecţia drepturilor omului, de manifestare a fiinţei umane ca valoare supremă sunt

valori care se află în dependenţă directă de conştiinţa juridică a legislativului şi de cea a

populaţiei.

”Procesul de reformare a justiției naționale reprezintă una dintre multiplele sarcini, orientate

spre modernizarea și democratizarea perpetuă a regimului politic al statului și spre promovarea

valorilor statului de drept.” [11, p.19] Urmărind evoluția reformelor social-juridice din societatea

Republicii Moldova, din perspectiva cercetării conștiinței juridice ca premisă în desfășurarea

reformelor, sunt evidente schimbările care s-au produs, precum este remarcată și tendința

absolută de dezvoltare și modernizare a sistemului juridic.

Astfel, rezultat al dezvoltării conștiinței juridice a societății, în sfera juridică s-a produs

reformarea (în repetate rînduri) sistemului judecătoresc, a organelor de ocrotire a normelor de

drept, s-a schimbat concepția de activitate a acestor organe, s-a schimbat modul de gîndire,

abordare a problemelor și de soluționare a conflictelor, s-au schimbat mecanismele de realizare a

drepturilor și libertăților persoanelor. Ținînd cont de legătura indispensabilă și reciprocă de

impulsionare în dezvoltare dintre conștiința juridică și dreptul pozitiv, este evident faptul că

avînd rolul de premisă în desfășurarea reformelor în societate conștiința juridică prin aceasta ea

însăși se dezvoltă și se modernizează.

În „Importanţa educaţiei juridice – modalitate în formarea conştiinţei juridice” sînt

analizaţi factorii care influențează formarea şi dezvoltarea conştiinţei juridice, este reflectată

importanţa educaţiei juridice, cercetate metodele de lucru utilizate în procesul de instruire.

Educaţia juridică este prezentată ca o „varietate” a educaţiei generale, o modalitate prin

Page 17: Marina calmic abstract

17

intermediul căreia se fundamentează valorile juridice în societate, prin intermediul căreia se

îmbunătățește nivelul de cultură juridică a persoanelor, se formează conştiinţa juridică.

„Conştiinţa juridică dezvoltată a maselor, conştiinţa juridică matură şi activismul juridic al unor

cetăţeni constituie temelia supremaţiei dreptului într-o societate civilizată, temelia statului de

drept. Educarea conştiinţei juridice a cetăţenilor – este o parte componentă necesară de profilaxie

a infracţiunilor, a luptei cu infracţionalitatea.”[19, p.578]

Educaţia juridică are ca obiect de studiu – cunoştinţele în materie de drept, deprinderile

conforme normelor juridice, conştiinţa individului, iar în calitate de subiect apar toţi indivizii,

indiferent de vîrstă şi statut social. Esenţa educaţiei juridice se regăseşte în formarea şi

dezvoltarea conştiinţei juridice a individului.

„Educaţia juridică reprezintă activitatea bine determinată a statului, a organizaţiilor obşteşti,

a unor cetăţeni, de transmitere a experienţei juridice; influenţă sistematică asupra conştiinţei şi

conduitei omului, în scopul formării unor închipuiri pozitive determinate, a opiniilor, orientărilor

valorice, deprinderilor care vor asigura respectarea, realizarea şi utilizarea normelor

juridice.”[18, p.623] Educaţia juridică, privită prin prisma valorilor juridice, serveşte ca

instrument în profilaxia delincvenţei juvenile şi a altor fapte social periculoase. De asemenea ea

poate fi privită şi ca o atribuţie, chiar sarcină de bază a statului modern. Educaţia juridică este o

verigă obligatorie a procesului de formare şi dezvoltare a conştiinţei juridice.

Educația juridică este un proces bine definitivat, continuu, ce are ca scop instruirea

persoanelor în materia dreptului pozitiv, în explicarea necesității cunoașterii legislației, spre

beneficiul persoanei, a mecanismelor de realizare și apărare a drepturilor și obligațiilor prescrise

persoanelor prin normele juridice; în formarea aptitudinilor de a percepe și respecta norma și

ordinea de drept.

În societatea contemporană educaţia juridică devine deosebit de importantă şi necesară în

consolidarea poziţiilor şi al respectului dreptului pozitiv, în formarea cetăţenilor cu un dezvoltat

simţ al responsabilităţii, al bunei convieţuiri în societate, cu o conştiinţă juridică înaltă.

În „Consideraţii asupra implicării mass-media în dezvoltarea conştiinţei juridice” sunt

expuse opiniile referitor la interferenţele mass-media cu conştiinţa juridică a membrilor

societăţii. Mass-media are un mare aport la formarea conştiinţei juridice a publicului larg,

deoarece în ”puterea” ei stă difuzarea către populaţie a informaţiei, inclusiv şi a celei cu caracter

juridic, reflectarea realităţii juridice, a activităţii organelor de stat, a celor judecătoreşti, de aceea

mass-media nu trebuie să ignore dreptul persoanelor la o informare calitativă, veridică, or, ”… o

presă liberă, neîngrădită nu poate avea audiență constantă decât în funcție de credibilitatea ei.”

[6, p.220]. Sunt enumerate funcţiile sociale ale mijloacelor de comunicare. Conştiinţa juridică, ca

Page 18: Marina calmic abstract

18

fenomen psihologic moderator de conduită este influenţată în mod direct de informaţiile

prezentate de mass-media, iar în condițiile în care ”Opinia publică se formează greu chiar în

condiţiile unei mass-medii supratehnicizate, dar acţionează cu mare forţă şi nu uşor poate fi

dislocată atunci cînd a reuşit să se impună.”[8, p.121] apare responsabilitatea mass-mediei de a fi

corectă cu publicul larg.

Rolul mass-media este deosebit de important și în contextul calității de sursă de diseminare a

normelor juridice, de reflectare a activității organelor ocrotirii normelor de drept, a instanțelor

judecătorești.

Page 19: Marina calmic abstract

19

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Sarcina principală a cercetării este studierea fenomenului conștiința juridică ca premisă a

reformării vieții social-juridice a societății Republicii Moldova. De asemenea pentru atingerea

scopului propus, fenomenul conștiinței juridice a fost analizat complex şi multilateral, fiind

studiat din diferite aspecte, inclusiv și ca fenomen important în dezvoltarea sistemului juridic al

statului, ca promotor al reformelor din societate, factorii de configurare a conștiinței juridice,

importanța educației juridice și impactul mass-media la dezvoltarea conștiinței juridice etc.

Urmare a cercetării efectuate și generalizînd diversele opinii expuse în doctrina juridică și

abordate în teză, formulăm următoarele concluzii:

1. Conștiința juridică este parte a conștiinței umane care se formează în temeiul

cunoștințelor despre drept, a experienței proprii (obținute în contextul participării la

realizarea dreptului) și exprimă starea spirituală (confortul interior) a persoanei față de

dreptul pozitiv, în conformitate cu care adoptă comportamentul social, și care conține

caracteristici, viziuni proprii referitor la conținutul și scopul a unor norme juridice

ulterioare.

2. Conştiinţa juridică s-a realizat ca urmare a legăturii incontestabile a acesteia cu statul şi

dreptul. Analiza teoretico-istorică a conceptului de conştiinţă juridică expusă de savanți

de-a lungul secolelor ne permite să concluzionăm că conştiinţa juridică a cunoscut

aceleaşi etape de dezvoltare ca şi statul şi dreptul: epoca antică, evul mediu, epoca

modernă și contemporană.

3. Prin conștiința juridică persoanele își formează propria opinie faţă de un anumite

subiecte/situaţii din societate, inclusiv față de necesitatea realizarea unor reforme social-

juridice și poate să influenţeze procesul de elaborare a normelor juridice

4. Prin intermediul conştiinţei juridice se poate aprecia, evalua nivelului de dezvoltare a

persoanei, a societăţii, iar prin urmare și calitatea normelor juridice elaborate, precum și

nivelul de realizare a acestora, or urmare a proceselor de percepere și evaluare a normelor

juridice – procese ce se petrec prin intermediul conștiinței juridice – persoana manifestă

un comportament social legal (ilegal).

5. Conștiința juridică este un fenomen de natură psihologică, o facultate intelectuală proprie

indivizilor prin intermediul căruia se fundamentează valorilor juridice, se consolidează

ordinea de drept în societate, se conștientizează necesitatea elaborării a unor noi norme

de drept, menite să reglementeze noi raporturi sociale.

Page 20: Marina calmic abstract

20

6. Conștiința juridică se formează, dezvoltă, urmare a expunerii influenței unui șir de factori

de cea mai diversă natură (istorică, culturală, economică, politică etc.), urmare a

procesului de educație juridică, a activității mass-media.

7. În lipsa unei educații juridice, a unei bune informări, a mediului social adecvat, a

influenței factorilor istorici, culturali, etc. factori, fenomenul conștiința juridică poate

suferi unele deformări, normele juridice fiind percepute și evaluate incorect, distorsionat,

iar comportamentul social fiind adoptat/expus unul inacceptabil, provocator, ilegal.

8. Prin intermediul conştiinţei juridice, urmare a educației juridice, se educă deprinderea,

abilitatea persoanei de respectare necondiționată a normelor de drept, se previne și

combate comportamentul antisocial al persoanei.

9. Conştiinţa juridică este un fenomen psihologic și juridic complex prin intermediul căruia

realitatea socială își găsește reflectare în normele de drept.

10. În virtutea conștiinței juridice, persoanele sunt apte să identifice necesitatea reformării

vieții social-juridice a societății, precum și situațiile/momentele cînd aceasta ar fi

binevenită.

11. Conștiința juridică este premisa, receptorul, elementul primar care înregistrează și prin

intermediul căruia persoana conștientizează și acționează în vederea reformării anumitor

situații, raporturi juridice, segmente ale vieții social-juridice.

Avantajele elaborărilor propuse, reiese din importanța conștiinței juridice ca premisă a

reformări societății contemporane, din natura socială, psihologică şi juridică a fenomenului

conştiinţei juridice, din diversele modalităţi de abordare a esenţei şi importanţei teoretice şi

practice a acestui fenomen pentru dezvoltarea unei societăţi cu o conştiinţă şi cultură juridică

înaltă.

Menţionăm faptul că studiul fenomenului conştiinţei juridice este necesar pentru înţelegerea

corectă şi evaluarea multilaterală a rolului acestuia în cadrul doctrinei juridice autohtone.

Recomandări:

1. Modificarea Legii nr. 514 din 06.07.1995 cu privire la organizarea judecătorească,

publicată în Monitorul Oficial Nr. 58 din 19.10.1995 prin instituirea birourilor de informaţii în

judecătoriile de toate nivelele, pentru a eficientiza comunicare dintre publicul larg și instanțele

de judecată, pentru a ridica nivelul cunoștințelor cetățenilor în materie de drept.

Aceste birouri ar fi responsabile de relaţiile cu publicul în cadrul fiecărei instanţe de

judecată. Ar avea competențe să ofere informaţii necesare, solicitate de populaţie; să conlucreze

și să furnizeze către reprezentanţii mass-media informația solicitate de aceștia din urmă; să

organizeze periodic întîlniri de lucru între reprezentanţii justiţiei şi reprezentanţii mijloacelor de

Page 21: Marina calmic abstract

21

informare, precum și manifestări de genul ”ziua ușilor deschise” sau seminare de informare și

instruire pentru studenți, persoane interesate de activitatea autorităților judecătorești.

Astfel se recomandă:

- excluderea lit.m) art. 39 ”desemnează în curtea de apel un judecător responsabil pentru relațiile

cu mass-media”;

- completarea art. 45 alin. (1) după cuvîntul ”arhivă” cu sintagma ”biroul relații cu publicul”, în

continuare după text;

- completarea titlului III, capitolul 7 cu un articol nou 471 ”Biroul relații cu publicul

(1) Biroul relații cu publicul este reprezentantul oficial al instanței de judecată în relațiile cu

persoanele fizice, juridice și mass-media.

(2) Serviciile de informare sunt exercitate de către consultanți.

(3) Modul de organizare a activității biroului, drepturile și îndatoririle consultanților biroului se

stabilesc în condițiile legii.”

2. Elaborarea unei ideologii juridice la nivel de stat, care să reflecte politica statului în

dezvoltarea sistemului juridic, să statueze valorile sociale, să formeze o conștiință juridică înaltă

a membrilor societății, atitudini corecte, de respectare a dreptului pozitiv, să mobilizeze

comportamentul civic al persoanelor, să conțină descrierea conceptuală a coordonării și îmbinării

intereselor sociale în vederea consolidării statului democratic, bazat pe înalte valori morale,

spirituale şi culturale, capabil să asigure prioritatea drepturilor și libertăților persoanei,

independenţa justiţiei, echitatea legilor, pluralismul politic.

3. Crearea unui organ specializat în domeniul pregătirii actelor legislative necesare pentru

dezvoltarea societăţii (sau revizuirea competenței Centrului de Armonizarea a Legislației), care

ar avea în competenţă şi identificarea ideologiei juridice a statului. Acest organ ar putea fi creat

pe lîngă Ministerul Justiţiei, cu statutul unui centru de creare a legislaţie, scopul fiind studierea

experienţei altor statelor în sfera activităţii normative şi legislative, determinarea raporturilor

sociale necesare a fi supuse reglementării, consultarea opiniei societăţii civile la etapa elaborării

proiectelor de acte legislative, elaborarea proiectelor de legi, promovarea informaţiei juridice în

rîndul subiecţilor de drept etc.

4. Elaborarea de către Ministerul Educației în comun cu Ministerul Justiției şi monitorizarea

la nivel naţional a programelor de instruire juridică obligatorie, ce ar avea ca obiectiv educația

juridică a tinerei generații, prin intermediul căruia persoanele să obţină cunoştinţe minime în

domeniul dreptului, a legislaţiei în vigoare, să îşi formeze deprinderi fireşti, mecanice de

respectare a normei de drept, să fie capabile să-şi apere drepturile şi libertăţile, să-şi expună

propria viziune, să participe activ la procesele de elaborare şi realizare a dreptului, precum și

Page 22: Marina calmic abstract

22

organizarea unor lecții publice cu participarea persoanelor ce activează în sistemul judiciar în

vederea îmbunătățirii și consolidării încrederii persoanelor în instanţele de judecată, organele de

ocrotire a normelor de drept, cu iniţierea unor dialoguri în scopul aflării opiniei, aspiraţiilor

cetăţenilor vis-a-vis de normele legislative, de procedurile judiciare, de mecanismele de apărare

a drepturilor, de condiţiile de realizare a obligaţiilor etc.

5. Elaborarea cursurilor specializate în domeniul dreptului pentru jurnalişti, care ar avea ca

scop iniţierea acestora în terminologia, noţiunile şi procedurile juridice (elaborarea unui program

special de familiarizare a jurnaliştilor cu activitatea instanţelor de judecată, cu activitatea tuturor

organelor de drept, cu activitatea organelor de stat. Acest program ar putea fi implementat prin

organizarea unor seminare, mese rotunde în cadrul instituţiilor sistemului judiciar cu participarea

reprezentanţilor mass-media şi a lucrătorilor justiţiei. Organizarea unor astfel de măsuri ar avea

ca scop instruirea şi informarea jurnaliştilor cu normele şi practicile judiciare (poate chiar ar fi

binevenită specializarea jurnaliştilor pe domenii, pentru o prezentare veridică şi clară a

evenimentelor), ar contribui la stabilirea unui dialog constructiv între magistrați/puterea judiciară

şi mass-media.

Planul de cercetări de perspectivă. În contextul luării de amploare a fenomenului de

globalizare, tendință înregistrată în ultimii ani, necesitatea studierii fenomenului conștiinței

juridice devine chiar inevitabilă.

Astfel, conștiința juridică urmează a fi studiată în contextul schimbului de culturi,

intensificării comerțului internațional, al activităților umane ce se situează la un nivel mult mai

mare decît cel național, inclusiv apariția unor noi provocări: organizații criminale și rețele

teroriste internaționale, corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-

guvernamentale etc., precum și în contextul devenirii ineficiente a normelor juridice naționale,

dar și a necesității de identificare, definire a unor noi reguli, principii de reglementare a

situațiilor noi apărute.

De asemenea, în cadrul unor lucrări viitoare se înscrie și cercetarea fenomenului conștiinței

juridice în contextul extinderii și diversificării mijloacelor de comunicare, inclusiv prin rețelele

de socializare, impactul acestora asupra formării și dezvoltării persoanei (inclusiv și a conștiinței

juridice), asupra comportamentului social, asupra dezvoltării întregii societăți.

La fel, prezintă interes studierea conștiinței juridice a persoanelor cu un comportament

social deviant, or comportamentul social deviant este un indicator, o replică la modul de

reglementare juridică a raporturilor sociale.

Page 23: Marina calmic abstract

23

BIBLIOGRAFIE

1. Avornic G. Tratat de teoria generală a statutului şi dreptului (în două volume), vol.II.

Chişinău: Tipografia Centrală, 2010. 580 p.

2. Bagdasar N., Bogdan V, Narly C. Antologie filosofică. Filosofi străini. Chişinău: Ed.

Uniunea Scriitorilor, 1996. 655 p.

3. Baltag D. Teoria generală a dreptului. Chișinău: Tipografia Centrală, 2010. 536 p.

4. Calmîc M. Consideraţii cu privire la elementele deformatoare ale conştiinţei juridice. În:

Legea şi viaţa, 2010, nr.8, p. 26-32.

5. Calmîc M. Factorii de formare a conştiinţei juridice în societatea moldovenească

contemporană. În: Revista Naţională de Drept, 2011, nr. 12, p. 45-48.

6. Cheagă D. Libertatea de exprimare și limitele criticii admisibile în cazul magistraților și

funcționarilor publici în lumina jurisprudenței curții europene a drepturilor omului. În:

Dreptul, 2009, nr. 11, p. 209-220

7. Djuvara M. Teorie generală a dreptului. Dreptul raţional, izvoare şi dreptul pozitiv.

Bucureşti: ALL Beck, 1999. 608 p.

8. Dobrinescu I. Dreptatea şi valorile culturii. Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1992. 166 p.

9. Furdui S. Activitatea practico-științifică a judecătorului – parte componentă a activității

judecătorești. În: Revista națională de drept, 2012, nr. 3, p. 20-27

10. Grama D. Aspecte din istoria elaborării doctrinei statului de drept. Probleme ale edificării

statului de drept în Republica Moldova. Chişinău: Tipografia centrală, 2003. 540 p.

11. Negru A. Valorificarea capacității societății civile în procesul de reformare a justiției. În:

Revista națională de drept, 2011, nr.10-11, p. 19-23

12. Smochină A. Istoria universală a statului şi dreptului. Chişinău:Bons Offices. 2006. 552 p.

13. Şterbeţ V. Reforma judiciară şi de drept în Republica Moldova. Realizări. Probleme.

Perspective. Chişinău: Editura Tipografia Centrală, 2005. 311 p.

14. Uglean G. Dreptul constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Ed. Fundaţiei România de

mâine, 2007. 568 p.

15. Мордовцев А.Ю., Тимошенко И.В., Любашиц В.Я., Теория государства и права. Р-на-

Дону: Издательский центр Март, 2002. 507с.

16. Нерсесянц В.С. Общая теоря права и государства. Москва: Издательство Норма, 2000.

539 c.

17. Певцов Е.А., Важенин А.Г. Теория государства и права. Р-на Дон, Феникс, 2003.

523 с.

Page 24: Marina calmic abstract

24

18. Теория государства и права. Курс лекций. Под редакцией Матузова Н.И. и Малько

А.В. Москва: Юристь, 2000. 771с.

19. Теория государства и права. Под ред. Марченко М.Н. Москва: Зерцало, 2000. 611с.

20. Черданцев А.Ф. Теория государства и права. Москва: Юрайт, 2002. 429 с.

Lista lucrărilor publicate la tema tezei:

Participări la foruri ştiinţifice internaţionale:

1. Educaţia juridică – modalitate de formare a conştiinţei juridice. Conferinţă ştiinţifică

internaţională anuală a tinerilor cercetători „Republica Moldova în contextul geopolitic

contemporan şi perspectivele integrării europene”, 16 aprilie 2010, p.88-98, 0, 84 c.a.

2. Realizarea reformei instituţionale şi de drept prin prisma conştiinţei juridice. Conferinţa

ştiinţifico-practică internaţională „Respectarea drepturilor omului-condiţie principală în

edificarea statului de drept în Republica Moldova”, 17 septembrie 2010, p. 316-329, 0,75

c.a.

3. Conştiinţa juridică a judecătorului – factor subiectiv ce influenţează activitatea

judecătorească. Conferinţă ştiinţifică internaţională anuală a tinerilor cercetători

”Consolidarea şi dezvoltarea statului de drept în contextul integrării europene”, 31 martie

2011, p. 165-172, 0,8 c.a.

4. Considerații cu privire la evoluția conceptului conștiinței juridice (epoca modernă și

contemporană). Conferinţă ştiinţifică internaţională anuală a tinerilor cercetători

”Tendințe contemporane în evoluția patrimoniului istoric și juridic al Republicii

Moldova”, 12 aprilie 2012, 0,78 c.a.

Articole in reviste recenzate:

5. Aspecte privind interacţiunea conştiinţei juridice cu dreptul şi rolul acesteia în

mecanismul de formare şi realizare a dreptului. În: Revista de studii şi cercetări juridice,

2009, nr. 3-4, p. 80-91, 0,85 c.a.;

6. Abordări teoretice privind esenţa noţiunii de conştiinţă juridică. În: Legea şi viaţa, 2010,

nr. 6, p. 30-35, 0,77 c.a.;

7. Consideraţii cu privire la elementele deformatoare ale conştiinţei juridice. În: Legea şi

viaţa”, 2010, nr. 8, p. 26 -32 0,94 c.a.;

8. Factorii de formare a conştiinţei juridice în societatea moldovenească contemporană. În:

Revista naţională de drept, 2011, nr.12, p.45-48, 0,52 c.a.;

9. Reflecţii asupra corespondenţei fenomenului conştiinţa juridică cu mass-media. În:

Revista națională de drept, 2012, nr.1, p. 35-39, 0,76 c.a.

Page 25: Marina calmic abstract

25

ADNOTARE

Calmîc Marina. ”Conştiinţa juridică ca premisă a reformării vieţii social-juridice a

societăţii Republicii Moldova”. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept.

Specialitatea 12.00.01 – Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria

doctrinelor politice şi de drept. Chişinău, 2012.

Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia

din 189 numiri, 147 pagini de text de bază. Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 9

articole publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova. Volumul total al

publicaţiilor la tema dată este de 7,02 coli de autor.

Domeniul de studiu: teoria şi istoria statului şi dreptului.

Cuvinte cheie: conştiinţa juridică, educaţia juridică, elaborarea dreptului, realizarea

dreptului, practica judiciară, autorităţi judecătoreşti, elementul ideologic, elementul psihologic,

norme juridice, mass-media.

Scopul şi obiectivele lucrării: cercetarea multilaterală şi complexă a fenomenului

conştiinţei juridice în vederea reliefării aspectului acesteia de premisă a reformării vieţii social-

juridice a societăţii Republicii Moldova.

Noutatea şi argumentarea ştiinţifică: este determinată de scopul şi obiectivele ei. În

lucrare, conştiinţa juridică este examinată sub aspect de premisă în declanşarea reformelor

sociale şi de drept din societatea contemporană. De asemenea s-a realizat un studiu complet şi

complex privind natura conştiinţei juridice, conţinutul acesteia, rolul conştiinţei juridice în

procesele de elaborare şi realizare a dreptului, importanţa procesului de educaţie juridică în

formarea unei societăţi moderne.

Semnificaţia teoretică: cercetarea complexă, multilaterală a fenomenului conştiinţei

juridice, ca premisă a efectuării reformelor în societate, ca fenomen juridic, psihologic şi social,

indispensabil persoanei, esenţial în determinarea comportamentului social, în formarea şi

realizarea necondiţionată a normelor juridice.

Problema ştiinţifică soluţionată: constă în evidenţierea aspectului de premisă a

fenomenului conştiinţa juridică în reformarea vieţii social-juridice a societăţii Republicii

Moldova, printr-o abordare sistemică şi multiaspectuală.

Valoarea aplicativă a lucrării: aspecte analizate ale fenomenului conștiința juridică,

concluziile şi recomandările expuse în teză extind, îmbogăţesc cercetările teoretice existente cu

privire la conştiinţa juridică, şi ar putea fi utilizate în plan doctrinar-teoretic la efectuarea unor

investigaţii ştiinţifice ulterioare mai aprofundate. Materialele cercetării, propunerile de lege

ferenda făcute pentru legislaţia Republicii Moldova pot fi utilizate de către factorii de decizie în

elaborarea unor politici eficiente de perfecţionare a cadrului legislativ.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: Implementarea rezultatelor ştiinţifice s-a realizat

prin examinarea şi aprobarea lor în cadrul şedinţelor Secţiei Drept Naţional şi Seminarului

ştiinţific de profil al IISD al AŞM, au fost expuse la 4 conferinţe internaţionale şi au fost

publicate în 5 lucrări ştiinţifice. De asemenea, rezultatele cercetării pot fi utilizate în procesul

perfecţionării legislaţiei la elaborarea şi modificarea unor acte normative, ceea ce ar însemna

dezvoltarea conştiinţei juridice a membrilor societăţii şi respectiv consolidarea unui stat

democratic.

Page 26: Marina calmic abstract

26

АННОТАЦИЯ

Марина Калмык. «Правовое сознание в качестве предпосылки

реформирования социально-правовой жизни общества Республики Молдова».

Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук.

Специальность: 12.00.01 – Теория государства и права; История государства и

права; История политических и правовых учений. Кишинэу, 2012.

Структура диссертации: Диссертация состоит из введения, трех глав, общих

выводов и рекомендаций, списка библиографии, включающего 189 наименований, 147

страниц основного текста. Основные положения диссертации отражены в 9 научных

статьях, опубликованных в сборниках и журналах рецензируемых в Республики Молдова.

Общий объем публикаций по теме составляет 7,02 п.л.

Область исследования: теория и история государства и права.

Ключевые слова: правовое сознание, юридическое образование, формирование

права, реализация права, судебная деятельность, судебные власти, идеологический

элемент, психологический элемент, правовые нормы, средства массовой информации.

Цели и задачи диссертационного исследования: многосторонние и комплексное

исследование правового сознания в виду выявления предпосылки для проведения

социально-правовых реформ в Республике Молдова.

Новизна и актуальность исследования: определены целью и задачами

диссертации.

Правовое сознание рассматривается с точки зрения предпосылки в инициировании,

провоцировании социальных и правовых реформ в современном обществе. Также,

проводилась полное и комплексное исследование природы правосознания, содержания и

значения этого феномена в процессах разработки и реализации права, роль юридического

воспитания в формировании современного общества.

Теоретическая значимость диссертации: комплексное и многостороннее

исследование явления правосознания, как предпосылка в инициировании и проведении

реформв обществе, как правовое, психологическое и социальное явление неотъемлемое

личности, основное в определении социального поведения, в формирование и

необусловленной реализации правовых норм.

Решенная научная проблема: заключается в выделении аспекта предпосылки для

проведения социально-правовых реформ в Республике Молдова.

Практическая значимость диссертационного исследования:

проанализированные аспекты правосознания, выводы и рекомендации, изложенные в

диссертации, расширяют, обогащают существующие теоретические исследования о

правовом сознание, и могут быть использованы в теоретическом и доктринальном плане

для проведения дальнейших, более углубленных научных исследований. Материалы

исследований, предложения о внесении поправок в законодательство внесенные для

законодательство Республики Молдова могут быть использованы в разработке

эффективной политики по улучшению законодательной базы.

Применение результатов диссертационного исследования: Внедрение научных

результатов было достигнуто путем рассмотрения и утверждения их на заседаниях

Секции Национальное права и заседания научного Семинара ИИГП АНМ, изложены на 4-

х международных конференциях и опубликованы в 5-ти статьях. / Результаты

исследований могут быть использованы в совершенствование законодательства в

разработки и изменении законодательных актов, что будет означать развитие правового

сознания общества и консолидация демократического государства.

Page 27: Marina calmic abstract

27

ANNOTATION

Marina Calmic. “Legal consciousness as a premise for the social-legal reform of the

society of the Republic of Moldova”. Thesis for the degree of Candidate of Legal Sciences.

Specialty: 12.00.01 – Theory of State and Law; History of State and Law; History of

political and legal studies. Chisinau, 2012.

Structure of the thesis: The thesis consists of the introduction, three chapters,

conclusion and general recommendations; the list of bibliography consisting of 189 items, 147

pages of the basic text. Dissertation fundamentals have been reflected in 8 scientific articles

published in collections of articles and journals, issued in Republic of Moldova. The total

volume of publications on the subject constitute 7,02 printed sheets.

Study domain: Theory and History of State and Law.

Key words: legal consciousness, legal education, definition of law, realization of law,

judicial practice, judicial authorities, ideological element, the psychological element, legal rules,

the media.

The goal and objectives of the dissertation: multilateral and complex research of the

phenomenon of legal consciousness to reflect its appearance as a premise for socio-legal reforms

in the Republic of Moldova.

Scientific novelty and relevance of the research: is determined by the goal and its

objectives. Legal consciousness is examined in terms of premise in triggering social and legal

reforms in contemporary society. A comprehensive and complex study on the nature of legal

consciousness and its content has been conducted along with the role of legal consciousness in

the processes of development and implementation of law, the importance of the legal education

in the formation of a modern society.

The theoretical significance of the thesis: The complex and multilateral research of

phenomenon of legal consciousness as premise of applying reforms in the society, as legal,

psychological ,and social phenomenon indispensable from the person, essential in determining

social behavior information and unconditional implementation of legal norms.

The solved scientific problem: consists in highlighting the appearance of premise of the

phenomenon of legal consciousness in reforming the socio-legal aspect of society in the

Republic of Moldova, via a systemic and multidimensional approach.

The practical significance of the research: the analyzed legal consciousness

phenomenon aspects, conclusions and recommendations expressed in this thesis, extend, enrich

existing theoretical research on legal consciousness, and could be used in theoretical and

doctrinal plan to carry out further scientific investigations. The materials of the research, the

suggestions for law modification to be applied to Moldovan legislation can be used by policy

makers in developing effective policies to improve the legislative framework.

Scientific results of dissertation work: The implementation of the scientific results was

achieved by their examining and approval at National Law Section meetings and profiled

Scientific Seminar of IHSL of ASM, their exposal to 4 international conferences and published

in 5 scientific articles. Also, research results can be used in improving and modification of

legislation acts, which would mean the development of society legal consciousness and the

consolidation of a democratic state.

Page 28: Marina calmic abstract

28

CALMÎC MARINA

CONŞTIINŢA JURIDICĂ CA PREMISĂ A REFORMĂRII

VIEŢII SOCIAL-JURIDICE

A SOCIETĂŢII REPUBLICII MOLDOVA

Specialitatea 12.00.01 – TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI;

ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI; ISTORIA DOCTRINELOR

POLITICE ŞI DE DREPT

Autoreferatul tezei de doctor in drept

Aprobat spre tipar: 17.12.2012 Formatul hîrtiei 60х84 1/16

Hîrtie ofset. Tipar ofset. Tiraj 50 ex.

Coli de tipar: 2,0 Comanda nr. 163/12