licenta finala

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE BRAŞOV

LUCRARE DE LICENŢĂ

Absolvent:EȘANU BOGDAN

Conducător ştiinţific:Prof. univ. dr. POPA M. EMIL

BRAŞOV2010

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE BRAŞOV

SPECIALIZAREA: ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE

TEHNOLOGIA INFORMAIEI ȘI COMUNICARII ȘI ROLUL

TURISMULUI INTERNAȚIONAL ÎN CADRUL ECONOMIEI

MONDIALE

Absolvent:EȘANU BOGDAN

Conducător ştiinţific:Prof. univ. dr. POPA M. EMIL

BRAŞOV2010

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE

INTERNAŢIONALE – BRAŞOV

Specializarea:ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE

ABSOLVENT:EȘANU BOGDAN

Forma de învăţământ: ZIDurata studiilor: 3 aniPromoţia: 2010

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Prof. univ. dr. POPA M. EMILVIZA FACULTĂŢII:

LUCRARE DE LICENŢĂ

1. TITLUL:

ROLUL INFORMAȚIEI ȘI COMUNICĂRII ȘI ROLUL TURISMULUI INTERNAȚIONAL ÎN CADRUL ECONOMIEI MONDIALE

2. CUPRINS:

CAPITOLUL 1 : ACTIVITATEA TURISTICA INTERNATIONALA – ACTIVITATE PRIN EXCELENTA GLOBALACAPITOLUL 2 : CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICECAPITOLUL 3 : PREMIZELE INCLUDERII TURISMULUI IN POLITICA ECONOMICACAPITOLUL 4 : TURISMUL CA FENOMEN CULTURALCAPITOLUL 5 :TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE

3. BIBLIOGRAFIE:

1. Arye Hillman: International Trade Policy, Circa 2000: Fundamental Ideas and Developments,

International Conference, University of Rome 3, November 1998;

2. Arvind Panagariya: Miracles and Debacles: Do Free-trade Skeptics Have a Case?, 2003

3. Bratucu, G.; Dima, D. – „Marketing în turism”, Psihomedia, Bucureşti, 2002;

4. BARTLETT, C. A., GHOSHAL, S. Managing across borders: new organizational responses,

Sloan Management Review 29, 1987;

5. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P. - Ecoturism, Bucureşti, Editura Economică, 2000;

4. APRECIEREA LUCRĂRII DE LICENŢĂ

Lucrarea de licenţă este/nu este unitară, are/nu are o structură corespunzătoare, rezolvă/nu rezolvă problemele enunţate în temă, este/nu este de nivel ştiinţific ridicat/mediu/satisfăcător/ nesatisfăcător, conţine/nu conţine contribuţii şi interpretări personale, nu este/este copiată după o altă lucrare similară, şi în consecinţă poate/nu poate fi susţinută în faţa comisiei de licenţă.

Nota acordată are la bază următoarele criterii de apreciere:

Nr. crt.

Criterii de apreciere

Calificative / Note acordate*

Foarte bine BineSatisfă-

cătorNesatis-făcător

10 9 8 7 6 5 41. Actualitatea, complexitatea şi originalitatea temei lucrării

de licenţă2. Documentarea din literatura naţională şi internaţională

3. Documentarea practică pentru realizarea studiului de caz

4. Utilizarea unor surse statistice din ţară şi din străinătate

5. Prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor din literatura de specialitate

6. Prezentarea informaţiilor şi rezultatelor în tabele statistice şi sub formă grafică

7. Elaborarea şi fundamentarea economică a propunerilor

8. Concluziile finale ale lucrării şi contribuţia personală a autorului

9. Utilizarea surselor bibliografice şi modul de trimitere la sursele bibliografice

10. Modul de tehnoredactare a lucrării şi utilizarea diacriticelor

Suma pe coloană a notelor acordate pe criterii:

Suma totală a notelor acordate:

Nota acordată**:

Semnătura conducătorului ştiinţific:

* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului şi notei acordate.** Nota acordată de conducătorul ştiinţific se calculează cu relaţia: Suma totală a notelor acordate / 10

5. Declaraţia pe proprie răspundere privind autenticitatea lucrării de licenţă

Subsemnatul / subsemnata ................................................................................................................... declar pe proprie răspundere, sub rezerva sancţiunilor legale şi morale, că la redactarea lucrării mele de licenţă nu am folosit decât sursele bibliografice menţionate în text şi în bibliografia de la finalul lucrării de licenţă. Declar că nu am mai prezentat această lucrare în faţa unei alte comisii de examen de licenţă.

Semnătura absolventului:


C U P R I N S

I N T R O D U C E R E.........................................................................................................................................1

1. ACTIVITATEA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ -

ACTIVITATE PRIN EXCELENȚA GLOBALĂ.......................................................................................3

1.1 IMPORTANTA ECONOMICA A TURISMULUI...................................................................................3

1.2 LOCUL SI ROLUL TURISMULUI IN ECONOMIE..............................................................................6

1.3 FLUXURI TURISTICE INTERNAȚIONALE..........................................................................................91.3.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale.............................................................101.3.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale.................................................................12

1.4. CEREREA ȘI OFERTA TURISTICĂ.....................................................................................................121.4.1 Creșterea dimensiunilor turismului mondial..........................................................................................131.4.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul mondial, în perioada 2003 - 2006..................................................................................................................................141.4.3. Oferta turistică mondială.......................................................................................................................20

2. CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE..........................23

2.1 TURISMUL - MIJLOC DE DIVERSIFICARE A STRUCTURILOR ECONOMICE ȘI DE VALORIFICARE A RESURSELOR............................................................................................................24

2.2 TURISMUL - CREATOR ȘI UTILIZATOR DE VENIT NAȚIONAL...............................................25

2.3. TURISMUL - CREATOR DE NOI LOCURI DE MUNCĂ..................................................................27

2.4. TURISMUL - STIMULATOR AL INVESTIȚIILOR...........................................................................29

2.5. TURISMUL - FACTOR DE ATENUARE AL FENOMENULUI INFLAȚIONIST..........................30

2.6. TURISMUL - MIJLOC DE VALORIFICARE A RESRSELOR.........................................................31

3. PREMIZELE INCLUDERII TURISMULUI ÎN POLITICA ECONOMICĂ.............................33

3.1.NIVELE DE IMPLICARE ALE STATULUI ÎN REGLEMENTAREA ȘI ORGANIZAREA TURISMULUI...................................................................................................................................................33

3.2. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A TURISMULUI................................................................................39

3.3. STUDIU DE CAZ / POLITICA ECONOMICA IN ACTIVITATEA HOTELIERA.........................42

4. TURISMUL CA FENOMEN CULTURAL............................................................................................55

4.1 CLASIFICAREA TURISMULUI SI LOCUL TURISMULUI CULTURAL ÎN CADRUL FENOMENULUI TURISTIC..........................................................................................................................55

4.2. EVOLUȚIA TURISMULUI ȘI A TURISMULUI CULTURAL ÎN SPECIAL..................................58

4.3. FLUXURI TURISTICE GENERATE DE TURISMUL CULTURAL.................................................604.3.1. Fluxuri turistice majore.........................................................................................................................604.3.2. Fluxuri turistice minore.........................................................................................................................63

4.4. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE -

BAZA DEZVOLTARII TURISMULUI CULTURAL.................................................................................64

5. TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE..................................................................69

5.1. SERVICII INTERNATIONALE.............................................................................................................695.1.1. Continutul si sfera de cuprindere a serviciilor......................................................................................695.1.2. Principalele grupe de servicii internationale.........................................................................................72

5.2. TIPOLOGIA TRANZACȚILOR CU SERVICII...................................................................................76

CONCLUZII.........................................................................................................................................81

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................83

ANEXE.................................................................................................................................................................85


I N T R O D U C E R E

“Un calator fara cunoaștere este ca o pasare fara aripi”1.

Turismul, la fel ca oricare altă ramură economică de servicii, are două componente:

componenta informatională si componenta fizică, dar în turism componenta informatională

este de cele mai multe ori cea mai importantă. Fiind o industrie intensiv bazată pe informatie,

turismul suferă schimbări rapide, radicale si sa dovedit a fi un mediu propice pentru

implementarea tehnologiei informationale (TI) datorită rolului acesteia privind furnizarea si

schimbul de informatii în lantul de productie si distributie.

Utilizarea eficientă a tehnologiilor informației și comunicării (TIC), impulsionată de

un acces mai bun la internetul de mare viteză (în bandă largă), este bine cunoscută ca un

factor esențial de creștere a productivității și de stimulare a inovării în Europa, inclusiv în

zonele rurale2. Utilizarea TIC poate juca un rol semnificativ în promovarea spiritului

antreprenorial și a progresului economic în zonele rurale, contribuind astfel la ameliorarea

competitivității agriculturii și silviculturii, a calității vieții și a diversificării economiei rurale.

Accesul la internetul de calitate înaltă poate contribui la descătușarea potențialului

zonelor rurale și la creșterea atractivității lor ca zone de locuit. TIC ajută întreprinderile

existente să-și desfășoare activitățile cu mai mare eficacitate și eficiență și răspunde nevoii lor

de a accesa rapid diverse tipuri de informații. Totodată, TIC creează perspective mai largi

pentru lansarea de noi întreprinderi și facilitează asigurarea unor servicii vitale și a unei mai

bune calități a vieții3.

La ora actuală, există diferențe importante între statele membre în ceea ce privește

furnizarea și adoptarea serviciilor electronice și accesul la internetul de mare viteză.

Decalajele dintre zonele rurale ale diferitelor state, ca și dintre zonele rurale și cele urbane

sunt încă și mai mari. Majoritatea populației rurale plătește mult pentru servicii de calitate

inferioară.

Planul european de redresare economică (PERE)4 subliniază importanța comunicațiilor

în bandă largă pentru economiile moderne și urmărește să asigure disponibilitatea acesteia

1 Kotler, P., Marketing Management: Analysis, Planning and Control, 1984.

2COM(2007) 803, 11.12.2007.3Discurs 07/311al comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală Mariann Fischer Boel.4COM(2008) 800, 26.11.2008.

1


pentru toți europenii până în 2010. În acest context, Comisia a propus o finanțare

suplimentară de 1 miliard de euro pentru eliminarea decalajelor în privința accesului la bandă

largă, ceea ce ar permite zonelor rurale să abordeze concret unele dintre problemele cu care se

confruntă ca urmare a crizei economice și financiare5.

Prezenta comunicare comună vine ca răspuns la cererea Consiliului (Agricultură și Pescuit),

care a solicitat Comisiei să studieze problema ameliorării accesului zonelor rurale la

tehnologiile moderne ale informației și comunicării, cu un accent special pe accesul la

internetul de mare viteză6. Comunicarea se alătură, totodată, dezbaterii strategice asupra

aportului dezvoltării rurale la strategia de la Lisabona și la politica comunitară în materie de

TIC. Un studiu privind „Disponibilitatea accesului la rețelele informatice în zonele rurale”,

comandat de Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală și finalizat în decembrie

2007, a fost utilizat ca document de lucru pentru elaborarea unor părți ale comunicării și

anexei7.

5 COM(2009) 36, 28.1.2009.6 Concluziile Consiliului 7085/07, 19 martie 2007.7 SAACNRA [SAACNRA = Study on the Availability of Access to Computer Networks in Rural Areas (Studiu asupra disponibilității accesului la rețele de calculatoare în zonele rurale)], 2007, http://ec.europa.eu/agriculture/analysis/external/index_en.htm.

2


1. ACTIVITATEA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ - ACTIVITATE PRIN

EXCELENȚA GLOBALĂ

1.1. IMPORTANTA ECONOMICA A TURISMULUI

La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important

generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie şi ca o

sursă principală de redresare a economiilor naţionale a acelor ţări care dispun de importante

resurse turistice şi le exploatează corespunzător.

Acţiunea sa se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea dezvoltării

economice la perfecţionarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor la

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un

element dinamizator al sistemului global. Desfăşurarea turismului presupune o cerere

specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora.

Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în

dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, şi indirect, în stimularea producţiei

ramurilor participante la : construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie,

modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii de agrement

etc.

În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării

turismului, rezultă din următoarele aspecte:

1. Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele

economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

2. Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare

eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului,

contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;

3. Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei

disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;

4. Turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al

sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o

3


creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii

sectoarelor economiei naţionale;

a) Infrastructura de transport:

- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri naţionale care să faciliteze circulaţia şi

accesul spre zonele de interes turistic;

- relansare şi dezvoltarea aeroporturilor şi a porturilor;

- modernizarea transportului pe căile ferate;

- dezvoltarea sistemelor de transport combinat ;

- programe de dezvoltare a flotei maritime şi fluviale, cu implicaţii în diversificarea ofertei de

servicii turistice şi valorificarea unor elemente ale potenţialului turistic al tarii aflate într-un

stadiu redus sau chiar inexistent de valorificare (cursul intern al Dunării, Delta, programe

turistice pe Marea Neagră s.a.).

b)Telecomunicaţiile - modificãrile la nivelul economiei digitale sunt esenţiale pentru

ca întreprinderile sã devinã şi sã se menţinã competitive.

Turismul şi cãlãtoriile, privite ca o industrie intensiv tehnologicã, pot ajuta România

sã obţinã şi sã aplice sistemele tehnologice ale informaţiilor şi telecomunicaţiile la un nivel

competitiv. O parte din ce în ce mai mare a operaţiilor turismului şi cãlãtoriilor - precum şi

toate operaţiile virtuale de vânzãri şi distribuţie - comunicã prin sistemele de telecomunicaţii.

E-marketing - pe o piaţã globalã competitivã şi din ce în ce mai dezvoltatã din ziua de

astãzi, existã o mare nevoie pentru un puternic branding naţional de conducere care sã

optimizeze resursele, sã concentreze într-un nucleu interesele - sectorul public şi privat,

naţional, regional şi local - şi sã capteze atenţia turiştilor. Aceasta va necesita un interes aparte

pentru o abordare coordonatã asupra marketing-ului şi distribuţiei prin internet în scopul de a

optimiza viziunea asupra României.

Desigur, dezvoltarea unei asemenea facilitãţi trebuie sã meargã în paralel cu

dezvoltarea internetului şi a telecomunicaţiilor la nivelul întregii tari. Recomandarea

Onsiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) este ca Guvernul României sã

urmeze, în continuare, politica unei pieţe deschise a telecomunicaţiilor, care va genera costuri

mici şi servicii de o mai bunã calitate pentru turişti şi companiile de turism.

c) Organizarea şi finanţarea activităţilor de comunicaţie - în multe cazuri o destinaţie

se compune din numeroşi ofertanţi diferiţi. Punerea în fapt a cooperărilor între aceştia şi/sau a

alianţelor strategice sunt un mijloc puternic de a face faţă concurenţei marilor întreprinderi

turistice cu sucursale sau activităţi în toata lumea. Sectorul public trebuie să furnizeze cadrul

organizatoric care să permită crearea şi buna funcţionare a unui organism pentru

4


comercializarea unei destinaţii în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a

comercializa regiunea sau ţara ca o destinaţie turistică şi de a-i ameliora global imaginea.

5. Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea

economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o

sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei.

Politica de dezvoltare regională urmăreşte în principal :

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea

dezvoltării echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare

întârziată);

preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces

la instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri

structurale şi de coeziune);

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea

cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la

dezvoltarea economică şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu

acordurile internaţionale încheiate de România.

6. Turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei

ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiţionale,

ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;

7. Diversificarea industriei locale prin susţinerea înfiinţării de IMM-uri.

8. Dezvoltarea industriilor nepoluante conexe turismului şi de bunuri de consum

(artizanat, mobilă, marochinărie etc.); 9. În condiţiile respectării şi promovării principiilor de

dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare al

potenţialului cultural, istoric, folcloric şi arhitectural al ţărilor;

10. Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor

măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră,

faună, ecosisteme, etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;

11. Pe plan social turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi ridicare a

nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului

liber al populaţiei.

Absenţa mecanismelor moderne şi competitive de creare a factorilor de producţie este

adesea una din slăbiciunile cele mai determinante ale unei destinaţii. Prin urmare, punerea în

funcţiune a mecanismelor de creare a factorilor - educaţie şi cercetare, programe de investiţii

5


în aceste domenii - este instrumentul cel mai important în obţinerea de avantaje concurenţiale

durabile.

Utilizarea şi noua valorificare a capitalului uman abundent poate a fi o strategie pentru

trecerea de la concurenta preturilor la concurenta calităţii.

12. Promovarea exporturilor, condiţionată de întărirea capacităţii industriei româneşti

de a exporta pe pieţele internaţionale.

1.2. LOCUL SI ROLUL TURISMULUI IN ECONOMIE

In noianul de transformari produse in viata social-economica dupa al II-lea razboi

mondial – introducerea automatizarii, folosirea ciberneticii si tehnicii de calcul in diverse

sectoare de activitate, industrializarea agriculturii, conturarea stiintei ca ramura de productie,

modernizarea mijloacelor de transport, – societatea omeneasca, indiferent de forma relatiilor

de productie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scara planetara.

Societatile industrializate, mai mult sau mai putin dezvoltate, au ca trasatura definitorie o

importanta concentrare a populatiei in centre urbane, in cadrul carora, pe suprafete restranse,

se inregistreaza aglomerari ale locuitorilor de scolarizare si de munca, ale cailor si mijloacelor

de transport, ale familiilor in blocuri de locuinte. Societatea industrializata ofera, prin

organizarea stiintifica a productiei si a muncii, prin tehnologia moderna si concentrarea

intreprinderilor producatoare, posibilitati nelimitate de crestere a productivitatii muncii, cu

multiple efecte pozitive asupra membrilor societatii, intre care : cresterea veniturilor si a

puterii de cumparare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei si a saptamanii de

lucru, prin marirea concediilor, cresterea sperantei de viata, dezvoltarea si modernizarea

mijloacelor de informare8.

Insa, in acelasi timp, societatea industrializata are si efecte negative asupra membrilor ei,

acestea manifestandu-se sub forma agresivitatilor biologice (poluare, lipsa de miscare),

precum si a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrangerile din viata sociala si

profesionala).

De aici, si nu numai, dorinta si tendinta oamenilor societatii contemporane de a-si petrece

timpul liber calatorind, cautand sau visand la colturi linistite din natura, vizitand orase si sate

pentru a cunoaste oameni si locuri, sau pentru a-si ingrijii sanatatea. Si cum numarul

populatiei a crescut considerabil in majoritatea tarilor, iar influenta factorilor distanta-timp a

fost diminuata simtitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate

8 www.ec.europa.eu/eurostat

6

http://www.ec.europa.eu/eurostat


de petrecere placuta si utila a timpului liber – a cunoscut o "explozie" fara precedent,

constituind una din cele mai remarcabile trasaturi ale epocii contemporane.

Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic

ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si

continutul complet, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii

importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.

Turismul prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, asa cum

apreciaza unii autori, intr-o ramura a economiei nationale, ramura care, prin specificul sau, se

integreaza in sectorul tertiar9.

Referitor la rolul turismului in cadrul economiei nationale, literatura de specialitate

evidentiaza faptul ca el are "un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si

culturilor diferitelor tari de referinta".

Turismul joaca un rol important in viata economica si sociala, actioneaza ca un element

dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii

economice, ca o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de

educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultura si civilizatie al oamenilor. Turismul

prezinta o complexitate in continua crestere, in plan economic sintetizeaza rezultatele unui

mare numar de activitati, in plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de

organizare a timpului liber.

Importanta sociala a turismului poate fi evidentiata sub urmatoarele aspecte:

Turismul contribuie la mentinerea echilibrului biologic si fiziologic al omului

contemporan, pentru care turismul ofera solutii la constrangerile de tot felul la care

acesta este supus.

Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultura, de instruire

si civilizatie al oamenilor in calitate de turisti, dar si a populatiei locale aflata in

zonele receptoare de turisti.

Turismul contribuie la mentinerea sanatatii omului contemporan prin faptul ca-i ofera

acesuia destinderea, refacerea fortei de munca prin odihna, miscare, tratamente

balneo-medical.

Turismul influenteaza calitatea vietii ata in mod direct (determina cresterea calitatii

vietii) cat si in mod indirect (determina cresterea altor ramuri economice care pot

influenta pozitiv nivelul calitatii vietii).

9 Minciu, Rodica, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 96

7


Turismul impune noi relatii interumane, faciliteaza schimbul de idei si consultarea de

opinii ceea ce conduce la desavarsirea formarii intelectuale, la largirea orizontului

cultural, iar pe de alta parte, la mai buna intelegere intre popoare, la apararea pacii in

lume.

Turismul international se afirma cat mai mult ca factor de intensificare a legaturii

dintre natiuni, contribuie la promovarea unei mai bune intelegeri intre popoare.

Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecintele de ordin social, ci si economic,

putand fi subliniate cu urmatoarele:

Turismul indeplineste o functie economica importanata intrucat contribuie la creearea

si utilizarea venitului national.

Turismul contribuie la ridicarea social-economica a unor zone, asigurand eliminarea

decalajelor interregionale.

Activitatea turistica face posibila preluarea unei parti a consumului intern casnic si

antrenarea circulatiei banesti, determinand atenuarea fenomenului inflationist.

Turismul valorifica zonele bogate in resurse turistice naturale si antropice neepuizand

"materia prima", valorifica acele elemente care n-ar fi putut fi puse in valoare in cadrul

altei activitati.

Turismul prezinta si vocatie ecologica intrucat, in strategia dezvoltarii turistice, se

impun masuri de protejare mediului, a valorilor fundamentale a existentei umane, a

peisajului, a apei, a aerului, florei, faunei.

Turismul se constituie intr-o importanta sursa de valuta fara a necesita eforturi

deosebite pe plan extern, o sursa de valorificare in conditii mai avantajoase a

resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului;

turismul se manifesta ca un important capitol al exporturilor denumit export intern10 ,

oferind piata de desfacere unei game variate de produse si servicii care, in alte conditii

nu se pot exporta sau se exporta in cantitati mai mici, cu eforturi si riscuri mai mari.

Aceasta forma de export, caracterizata prin consum la locul de productie si

eterogenitatea produselor si serviciilor solicitate este si foarte eficienta: ea presupune

costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovare, a taxelor

vamale, comosioanelor. Turismul international influenteaza balanta de plati prin

intermediul balantei valutare a turismului care, in functie de natura sa, poate

compensa, reduce sau agrava o balanta de plati deficitare.

10 Cristureanu, Cristiana, Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 35

8


Pe langa efectele economice si sociale directe, turismul determina obtinerea unor efecte

indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei (industriei,

agricultura, transporturi, etc.), in asa numitul efect mutiplicator.

1.3. FLUXURI TURISTICE INTERNAȚIONALE

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin

de cerere şi unul de ofertă” turistică11, iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt

condiţionate de caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare

diversitate, care determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.

Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea

fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti12.

Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având

economii dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de

mari pentru a-şi permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult

mai numeroase, cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.

Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din

punct de vedere economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi

pot permite să plătească preţul unor călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai

numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece călătoriile

rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod

similar cumpărării de bunuri din import.

Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice

(naturale şi antropice) deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt

considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de încasări

valutare din vânzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate în

ţările respective de către turiştii străini care le vizitează.

1.3.1. Motivaţii pentru realizarea călătoriilor turistice internaţionale

Există mai multe categorii de motivaţii principale pentru realizarea călătoriilor

internaţionale în scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării

fluxurilor turistice internaţionale.

11 Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992, p. 81 12 Minciu, Rodica, op. cit., p. 57

9


François Vellas clasifică aceste motivaţii în trei categorii principale13: cele motivate de

preţuri, de climat şi de diverse motive personale ale turistului.

a) Preţurile reprezintă motivaţii esenţiale în decizia turiştilor de a călători în afara

frontierelor ţării unde aceştia îşi au reşedinţa obişnuită. Diferenţele dintre nivelurile preţurilor

produselor turistice practicate în diferitele ţări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de

confort, diversitate a serviciilor şi calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al

salariilor din industria turistică, în unele ţări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă

ţinem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de lucru” (adică utilizează

un număr mare de lucrători, mulţi dintre aceştia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea

costurilor cu forţa de muncă în costurile totale fiind ridicată, atunci putem înţelege mai bine

de ce pot să apară diferenţe importante ale preţurilor unor produse turistice similare, în funcţie

de costul forţei de muncă utilizate în turism, în ţări diferite.

Acest „diferenţial al preţurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru

motivaţiile turiştilor nord-americani care vizitează Mexicul sau ţările Americii latine sau

pentru vest-europenii care îşi aleg ca destinaţii unele ţări din Asia de Sud-Est şi Pacific.

b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul

internaţional al turismului. O serie de ţări din Europa de Sud, precum şi insule din Caraibe,

din Oceanul Indian şi din Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind

„garanţia” că, acolo, turiştii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite şi posibilitatea de a face

baie, în mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie”.

c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii

principale:

- Loisir* şi vacanţe, aceasta fiind principala motivaţie pentru călătoriile realizate

în afara timpului obişnuit, afectat activităţilor profesionale. Motivele pot fi diverse:

odihnă, dorinţa de „smulgere” sau „evadare” din mediul său obişnuit, descoperiri

culturale, vizite la rude şi prieteni, practicarea unor sporturi etc.

- Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităţilor profesionale. În

această categorie sunt incluşi voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau

nave maritime care efectuează escale în diferite ţări, funcţionarii guvernamentali şi ai

organizaţiilor internaţionale aflaţi în misiune, salariaţii care lucrează la instalarea unor

utilaje sau echipamente în alte ţări (pentru durate de până la un an).

13 Vellas, François, op. cit., pp. 10-11

10


- Congrese şi alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la

congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferinţe, mese rotunde

etc.).

După alţi autori14, atât turismul de reuniuni, cât şi turismul practicat de

participanţii la manifestări expoziţionale (fie ca expozanţi, fie ca vizitatori profesionali),

precum şi călătoriile-stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.

- Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri

medicale, fie pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate, prin acţiunile ce ţin de medicina

profilactică (preventivă): „repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt

incluse, în această categorie, şi sejururile în staţiunile termale şi tratamentele terapeutice

de orice natură (oncţiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic

etc.).

- Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru

formare sau perfecţionare profesională, într-o instituţie de formare ale cărei cursuri pot

să dureze un întreg an şcolar sau chiar mai mult.

- Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau

pentru o vizită la un loc sfânt.

Într-o altă abordare, se poate aprecia că15 un turist îşi va alege o destinaţie turistică

internaţională în următoarele situaţii:

- oferta de vacanţă a ţării în care îşi au domiciliul obişnuit este limitată;

- produsele turistice oferite în ţara sa sunt inaccesibile, fie datorită preţurilor ridicate,

fie datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică

turiştilor străini;

- absenţa unor produse turistice din oferta internă a ţării de domiciliu (de exemplu,

posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a

sporturilor de iarnă etc.);

- cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu,

vizitarea Sfinxului şi a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a

Turnului Eiffel, la Paris etc.).

14* Timp liber, de care poate dispune o persoană, în afara ocupaţiei sale obişnuite (conform Lexiconului de termeni turistici – coordonator Gabriela Stănciulescu, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, p. 177)? Davidson, R., Business Travel, Pitman Publishing, Londra, 1994, p. 115 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, Economica, Paris, 1995, p. 28

11


În funcţie de aceste motive, corelate şi cu altele16, cum ar fi: existenţa unor factori

naturali deosebiţi, dorinţa de cunoaştere, participarea la evenimente cultural-artistice,

ştiinţifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii17:

a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiţii

naturale (existenţa zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de

destinaţii, principalele criterii de selecţie sunt preţurile şi distanţele.

b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaştere (având motivaţii culturale – de

participare la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor

monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în

alegerea destinaţiei este, în aceste cazuri, calitatea ofertei şi diferenţierea acesteia faţă

de ofertele interne, de produse similare.

,

1.3.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaţionale

Fluxurile turistice internaţionale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente

ale schimburilor economice internaţionale. Ponderea cea mai mare, în circulaţia turistică

internaţională, o au fluxurile turistice interne şi cele intra-regionale (realizate între ţările

situate în aceeaşi regiune turistică).

Statisticile internaţionale arată că peste trei sferturi dintre voiajele internaţionale se

desfăşoară pe distanţe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau

între ţările cu economie dezvoltată, din Europa, America de Nord şi Asia18. Analiza fluxurilor

turistice internaţionale se realizează utilizând atât indicatori fizici (numărul de sosiri la

frontiere), cât şi valorici (încasări din turismul internaţional).

1.4. CEREREA ȘI OFERTA TURISTICĂ

Cererea turistică internaţională se măsoară, în principal, prin numărul de sosiri şi de

înnoptări (zile-turist), precum şi prin partea de încasările înregistrate în balanţa de plăţi a unei

ţări la capitolul „turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcţie de capacitatea de cazare

turistică, în principal, cea hotelieră, precum şi prin numărul de produse turistice oferite de

organizaţii de turism.

Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalităţi în repartiţia

internaţională a fluxurilor turistice19. Astfel, ţările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în

16 Minciu, Rodica, op. cit., p. 5717 Gray, P. H., International Travel – International Trade, Lexington Books, Londra, 1970, p. 117 18 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 11419 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 16

12


progres, nu deţin decât mai puţin de o treime din totalul sosirilor de turişti internaţionali, la

nivel mondial. Aceste evoluţii sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra-

regionale, care reprezintă mai mult de 30% din turismul internaţional, în lume.

1.4.1 Creșterea dimensiunilor turismului mondial

Evoluţia numărului de turişti, la nivel mondial, a cunoscut creşteri spectaculoase, în

ultimele trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.)

înregistra 222 de milioane de sosiri ale turiştilor internaţionali, numărul acestora a ajuns la

808 milioane, în anul 2005 şi la cca 842 milioane de sosiri, în 2006, conform estimărilor

provizorii ale O.M.T.20

Pe de altă parte, creşterea încasărilor obţinute din turismul internaţional s-a realizat

într-un ritm şi mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internaţional, la

nivel mondial, totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2005, acestea au atins,

conform estimărilor O.M.T., cifra de 662 miliarde de dolari SUA (iar aceste cifre nu includ şi

încasările din transporturile turistice internaţionale).

În tabelul nr. 3.1. este prezentată evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din

turismul internaţional, la nivel mondial, în perioada 1970 – 2005.

Tabelul nr. 1.1.: Evoluţia numărului de sosiri şi a încasărilor din turismul internaţional,

în perioada 1970 – 2005

Anul Nr. sosiri (mil.) Încasări (miliarde USD)1970 165 181990 457 2681995 551 4052000 698 4772004 766 6322005 808 682

Sursa: O.M.T., 2006

În privinţa volumului încasărilor din turismul internaţional, pe marile regiuni

turistice ale lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într-un ritm superior celui al numărului

de sosiri ale turiştilor internaţionali (de exemplu, în anul 2005, faţă de 2004, rata de creştere

a încasărilor a fost de 7,7%, faţă de 5,6%, rata de creştere a numărului de sosiri), remarcăm

primul loc deţinut de Europa, cu 51% din totalul de încasări (exprimate în $ SUA, urmată de

20 Organizaţia Mondială a Turismului, Comunicat de presă (“Un alt an record pentru turismul mondial”), Madrid, 29 ianuarie 2007, www.world.tourism.org

13


Americi, cu 21,3% şi de Asia de Sud şi Pacific, cu 18.9% din totalul încasărilor mondiale

(vezi tabelul nr.1.2.)

Tabelul nr. 1.2. : Încasările din turismul internaţional, la nivel mondial şi pe marile

regiuni turistice ale lumii, în anul 2005

- în miliarde $SUA –

Încasări

2005 % din totalul mondial

Total mondial 681,5 100

Africa 21,3 3,1

Americile 145,3 21,3

Asia de Sud şi Pacific 129,0 18,9

Europa 347,4 51,0

Orientul Mijlociu 28,6 4,2

Asia de Sud 9,9 1,5

Sursa : Prelucrare după „Turismul de la A la Z”, Turismul mondial, www.tourisme.gouv.fr

Se poate observa că Europa deţinea, în 2005, o pondere de 51% din totalul încasărilor

din turismul mondial, deşi, din punctul de vedere al numărului de sosiri, în acelaşi an, cota de

piaţă a Europei, la nivel mondial, era de peste 54,6%, în timp ce regiunea Americilor deţinea

21,3% din totalul încasărilor la nivel mondial, deşi cota de piaţă a acestei regiuni, ca număr de

sosiri ale turiştilor internaţionali, era de doar 16,5%. Aceasta evidenţiază faptul că, în medie,

încasările cele mai ridicate pe turist nu s-au înregistrat pe continentul european.

1.4.2. Evoluţia numărului de sosiri ale turiştilor internaţionali, în turismul mondial, în perioada 2003 - 2006

În anul 2003, turismul internaţional a cunoscut o nouă perioadă deosebit de dificilă,

după reculul înregistrat în 2002, datorat, în principal, atacurilor teroriste de la New York, din

11 septembrie 2001, n.n.), în principal, celor trei factori negativi, care au acţionat în mod

conjugat: conflictul din Irak, epidemia de SARS (virusul pneumoniei atipice) şi menţinerea

slăbiciunii economiei mondiale, declara într-un comunicat de presă al OMT21, secretarul

general al acestei organizaţii, dl. Francesco Frangialli. Conflictul din Irak şi climatul de

puternică incertitudine din perioada ce a precedat începerea acestui război au determinat

reducerea numărului de călătorii internaţionale pe primul trimestru al anului 2003. Apoi, 21 O.M.T., Comunicat de presă („Recul al turismului internaţional în 2003, revenire prevăzută pentru 2004”),

Madrid, 27 ianuarie 2004

14

http://www.tourisme.gouv.fr/


epidemia, cu totul neaşteptată, de SARS a întrerupt, brusc, perioada de creştere continuă, din

ultimii ani, a sosirilor de turişti în Asia şi Pacific, ajungându-se ca, în lunile mai şi aprilie să

se înregistreze mai puţin de jumătate din numărul de sosiri obişnuite, în multe dintre

destinaţiile turistice din regiune.

Datorită acestor cauze, volumul mondial al sosirilor de turişti internaţionali a scăzut, în

anul 2003, cu 1,2 %, ajungând la 694 milioane, respectiv cu 8,5 milioane mai puţin decât în

anul 2002, când s-au înregistrat 703 milioane de sosiri.

În Europa, numărul sosirilor a rămas acelaşi ca în anul 2002, în condiţiile în care

sosirile de turişti internaţionali în Europa Occidentală au scăzut cu 3,7 milioane (- 3 %), în

timp ce în Europa de Sud, numărul sosirilor a stagnat, iar în Europa Centrală şi de Est s-au

înregistrat creşteri asemănătoare ca şi în anul precedent.

În Asia de Sud şi Pacific, s-a înregistrat o scădere de 12 milioane de sosiri (-9 %) faţă

de anul 2002, în special datorită epidemiei SARS.

În privinţa Americilor, acestea au înregistrat un recul de 1 %, în privinţa sosirilor de

turişti străini, în anul 2003, America de Nord fiind singura regiune ce a înregistrat o scădere

(de 5%) pentru cel de al treilea an consecutiv, explicabilă, în principal, prin slăbiciunea

activităţii economice şi prin incertitudinile în materie de securitate, de după 11 septembrie

2001. Spre deosebire de scăderile înregistrate în cei doi ani precedenţi, zona Caraibelor, ca şi

America de Sud au cunoscut importante creşteri ale numărului de sosiri, datorită îmbunătăţirii

situaţiei economice a unor ţări mari, precum Argentina şi Brazilia, care au contribuit

substanţial la întărirea turismului intra-regional.

Orientul Mijlociu şi Africa, au înregistrat, în anul 2003, o creştere de cca. 5 %, în

special datorită călătoriilor intra – regionale din Orientul Mijlociu.

Creşterea s-a putut observa în toate marile regiuni turistice ale lumii, dar cea mai

importantă s-a înregistrat în Asia şi Pacific (+29 %) şi în Orientul Mijlociu (+ 20 %).

Creşterea a fost importantă (+10 %) şi în Regiunea Americilor, în timp ce în Africa a fost de

7%, iar în Europa de doar 4 %, regiuni ce au înregistrat rezultate inferioare mediei mondiale,

chiar dacă acestea au fost mult mai bune decât în anii precedenţi.

Anul 2004 a fost marcat de revenirea puternică din Asia şi Pacific, după reculul

înregistrat în 2003, datorat, în principal, virusului pneumoniei atipice (SARS), revenirea

Americilor la rezultate pozitive, după trei ani de scăderi importante ale numărului de turişti

străini înregistraţi şi printr-o nouă repartiţie a marilor fluxiuni turistice în Europa, ca şi în

America, datorită evoluţiei ratei de schimb între euro şi dolarul american.

15


Temerile privind impactul creşterii preţului petrolului s-au diminuat, pe parcursul

anului 2004, aceste creşteri fiind absorbite, datorită dinamismului economiei mondiale.

Creşterea numărului de sosiri internaţionale de turişti din 2004 a fost cea mai

importantă din ultimii 20 de ani, dovedindu-se, din nou, extraordinara elasticitate şi capacitate

a turismului mondial de a depăşi dificultăţile şi de a aduce o importantă contribuţie la

redresarea rapidă a ţărilor afectate de evenimentele negative cunoscute.

Europa este regiunea care a cunoscut cele mai slabe rezultate, comparativ cu celelalte.

Creşterea de 4 % a numărului de sosiri a făcut ca acestea să ajungă la 414 milioane, îndeosebi

datorită performanţelor înregistrate de ţările Europei Centrale şi de Est (+8%), dar şi din

Europa de Nord (+7%), în timp ce în Europa de Sud (mediteraneană), creşterea a fost de doar

3%, iar în Europa Occidentală de numai 2%. Destinaţiile turistice din ţările zonei euro, ajunse

la maturitate, au fost depăşite nu doar de cele din ţările europene din zona non-euro, dar şi de

cele din Africa de Nord (Maroc şi Tunisia) şi din Orientul Mijlociu (Egipt).

Cea mai importantă creştere au înregistrat-o ţările din Asia şi Pacific (+29%), zona

unde s-au înregistrat 154 milioane de turişti.

După 3 ani de rezultate mediocre, 2004 a fost anul care a adus, în sfârşit, creşteri ale

turismului internaţional în regiunea Americilor (după anul 2001). Chiar dacă numărul de

sosiri din 2004 (124 milioane) a rămas inferior recordului înregistrat în anul 2000 (128

milioane), creşterea de 10%, faţă de 2003, poate fi considerată ca excepţională, toate sub-

regiunile Americii înregistrând creşteri în 2004. Astfel, îmbunătăţirea situaţiei economice a

Argentinei şi devalorizarea monedei sale naţionale (pesos) au contribuit la creşteri importante

ale turismului în aceste ţări (+11%), dar şi la performanţele pozitive înregistrate de ţări vecine

ale acesteia, cum ar fi Uruguay (+28 %), Chile, Paraguay (15%), pentru acestea Argentina

fiind o ţară emiţătoare de turişti.

În Africa s-a înregistrat o creştere de 7 %, datorată, în special, ţărilor Africii de Nord

(+17%), în timp ce destinaţiile sub-sahariene au înregistrat doar o creştere de 1%.

În Orientul Mijlociu, creşterea înregistrată a fost de 20%, ajungându-se la un total de

35 de milioane de turişti, ceea ce înseamnă ca aceasta a devenit cea de a patra regiune a lumii,

dintre cele mai vizitate de către turiştii străini, depăşind, pentru prima dată, Africa (aceasta

înregistrând, în 2004, doar 33 milioane de turişti străini).

În anul 2005, turismul internaţional a progresat şi mai mult decât în anii precedenţi, în

special în Asia de Nord, în America latina şi în Africa.

Economia mondială şi-a păstrat dinamismul, în anul 2005. Astfel, conform statisticilor

culese de F.M.I., creşterea înregistrată de economia mondială a fost de 4,8% în 2005, cu puţin

16


sub cea înregistrată în 2004 (de 5,3%). Cele mai importante creşteri le-au înregistrat

economiile SUA şi ale unor ţări asiatice, precum China şi India, precum şi unele ţări din

Europa Centrală şi de Est.

Fără excepţie, ţările Europei Occidentale au cunoscut, în 2005, creşteri economice mai

modeste decât anul precedent. În privinţa turismului internaţional, acesta a beneficiat de

situaţia economică generală, anul 2005 fiind încă unul dinamic, după un an 2004 excepţional,

de avânt, care succedase altor trei ani (succesivi) dificili, marcaţi de factori ce au generat un

climat de insecuritate (declanşarea războiului din Irak, în 2003, epidemia de pneumonie

atipică – SARS, care a bântuit în Asia şi Pacific etc.

După estimările OMT, volumul turismului mondial a crescut, în 2005, cu 5,5% în

privinţa numărului de sosiri ale turiştilor, faţă de 766 milioane în anul 2004. Acest ritm de

creştere este inferior faţă de cel înregistrat în anul precedent (de 10%), dar poate fi considerată

o creştere puternică, dacă o comparăm cu creşterea medie de 4,3% pe an între 1990 şi 2000,

perioadă ce a fost urmată de trei ani „mediocri” (2001, 2002 şi 2003)22.

Contrastele dintre diferitele zone ale lumii s-au menţinut, în această privinţă, şi în

2005, ca şi în anul 2004. Astfel, creşterea cea mai rapidă a fost înregistrată de ţările din zona

Africa, cu un ritm de peste 10%, în special datorită ţărilor din Africa sub-sahariană.

În ciuda acestei creşteri, fluxurile turistice spre Africa rămân, încă, modeste ca

dimensiune, deţinând doar 4,5% din totalul sosirilor la nivel mondial.

Dezvoltarea turismului în zona asiatică a rămas foarte rapidă, în 2005, în special în

Asia de Nord. Catastrofa naturală ce a cuprins Asia de Sud (tsunami-ul din 26 decembrie

2004) a avut consecinţe negative puternice asupra turismului din zonă, în anul 2005, chiar

dacă s-au realizat lucrări importante de refacere a infrastructurilor turistice distruse, care au

permis atenuarea efectelor acestei catastrofe naturale. Astfel, numărul de turişti a crescut,

totuşi, în această zonă, în 2005, cu 4%, atât în Asia de Sud, cât şi în Asia de Sud-Est.

Încetinirea ritmului de creştere a fost, însă, evidentă, faţă de creşterile de 18% respectiv de

30%, înregistrate în anul precedent, în aceste două zone.

Zona Orientului Mijlociu a înregistrat o creştere de 6,9%, în 2005, considerabil mai

redusă decât cea din anul 2004.

Zona Americilor a înregistrat o creştere de 5,8 %, în 2005, mai redusă decât creşterea

înregistrată în anul precedent ( de peste 11 % ). Această încetinire a creşterii s-a produs, în

special, în America de Nord, în timp ce America Centrală şi America de Sud şi-au păstrat

ritmuri de creştere superioare, de 13,6 %, respectiv de 12,7 %.

22 O.M.T.,communicate de presă, www.world-tourism.org

17


Creşterea s-a dovedit puţin mai modestă, în medie, în Europa (de 4,3%), în 2005, dar

această zonă continuă să concentreze, încă, peste jumătate dintre sosirile mondiale de turişti.

Această creştere a fost, însă, diferită: pe de o parte, în Europa de Nord şi în cea de Sud

(mediteraneană), unde s-au înregistrat creşteri de peste 6% (respectiv de 7,1%, în Europa de

Nord şi de 6,2%, în Europa de Sud), iar pe de altă parte, creşteri de doar 1,7% în Europa

Occidentală şi de 3,6% în Europa Centrală şi de Est.

Cu cele 76 de milioane de sosiri ale turiştilor străini înregistraţi în 2005 (creştere cu

1,2% faţă de 2004), Franţa şi-a păstrat primul loc, ca destinaţie turistică mondială, urmată de

Spania, cu 55,6 milioane turişti în 2005 (înregistrând o creştere de 6% faţă de 2004) şi de

SUA, cu 49,4 milioane de sosiri (cu 7,2% mai mult decât în 2004) şi de China, cu 41,8

milioane sosiri în 2005 (creştere de 10% faţă de anul 2004)23.

Cu cele 842 milioane de sosiri înregistrate, conform estimărilor O.M.T., anul 2006 a

depăşit aşteptările în privinţa evoluţiei turismului internaţional, la nivel mondial,

înregistrându-se o creştere a numărului de sosiri de 4,5% faţă de 2005.

„În pofida riscurilor de scădere a activităţii, la care era expus turismul mondial în urmă

cu 12 luni, în special din cauza terorismului, a alertei sanitare, datorată gripei aviare şi a

creşterii preţului petrolului, 2006 a fost un nou an de creştere bună, depăşind ritmul de

creştere de 4,1%, prevăzut pe termen lung, graţie uneia dintre cele mai lungi perioade de

expansiune economică susţinută” afirma Secretarul general al O.M.T., dl. Francesco

Frangialli, într-un comunicat de presă din 29 ianuarie 200724.

Cifrele cele mai recente ale Barometrului O.M.T. al turismului mondial par să indice

că aceste rezultate se vor consolida şi că va fi un al patrulea an de creştere susţinută în acest

sector.

Una dintre caracteristicile anului 2006 a fost menţinerea rezultatelor pozitive

înregistrate de destinaţiile emergente, ceea ce subliniază, odată în plus, legăturile strânse

dintre turism şi progresul economic.

În urmă cu 3 ani, turismul atingea bariera celor 800 de milioane de sosiri

internaţionale şi intra, astfel, într-o nouă fază, istorică. De atunci, creşterea a fost de peste

20%. „Turismul continuă să transforme, sub presiunea mediului său”, arăta dl. Frangialli.

Pe marile regiuni turistice, evoluţia turismului mondial, în anul 2006, a fost destul de

diferită, deşi, în toate aceste regiuni, s-au înregistrat creşteri ale numărului de sosiri de turişti

internaţionali.

23 www.tourisme.gouv.fr., Les comptes du Tourisme, 200524 www.world-tourism.org/francais/newsroom/

18

http://www.world-tourism.org/francais/newsroom/

http://www.tourisme.gouv.fr/


Astfel, Africa, s-a situat în fruntea tuturor celorlalte regiuni turistice ale lumii, în

privinţa ritmului de creştere înregistrat (+8,1%) în anul 2006, adică aproape dublul ritmului

mondial de creştere, după un an 2005, deja foarte bun. Această performanţă, ieşită din comun,

este datorată, în principal, Africii sub-sahariene (+9,4%), dar şi Africii de Nord (+5,8%), care

a terminat anul 2006 depăşind ritmul mediu mondial de creştere. Marile destinaţii turistice

africane, precum Africa de Sud, Kenia şi Maroc, au continuat să înregistreze rezultate

excelente în 2006.

Asia-Pacific, cu o creştere de 7,6%, a reuşit să-şi menţină ritmul său extraordinar de

creştere, pe de o parte datorită redresării Thailandei şi Maldivelor, ţări care au surmontat

consecinţele tragice ale tsunami-ului din decembrie 2004, cât şi datorită remarcabilelor

rezultate ale noilor situaţii din această regiune a lumii. Sosirile de turişti internaţionali în Asia

de Sud au sporit cu 10%, în special datorită Indiei, destinaţie ce a înregistrat jumătate din

numărul sosirilor în această sub-regiune.

În anul 2006, Europa şi-a atins obiectivul previzionat, de creştere cu 4% a numărului

sosirilor de turişti internaţionali. Astfel, Germania a profitat din plin de organizarea Cupei

mondiale la fotbal, în 2006, iar Italia a revenit în forţă, în bună măsură, datorită găzduirii

Jocurilor Olimpice de Iarnă, la Torino. Soliditatea activităţii turistice în Spania a contribuit, de

asemenea, la atingerea rezultatelor pozitive în regiune. Totuşi, ar trebui remarcată creşterea cu

doar 1%, a sosirilor de turişti internaţionali, în sub-regiunea Europa Centrală şi de Est.

Conform estimărilor O.M.T., după rezultatele excepţionale înregistrate în 2004 şi 2005

şi în pofida situaţiei sale geopolitice generale, marcată, îndeosebi, prin criza dintre Israel şi

Liban, Orientul Mijlociu a reuşit să obţină o creştere de 4% a numărului de turişti

internaţionali, în 2006.

Chiar dacă, la prima vedere, creşterea de doar 2% a numărului de sosiri, în regiunea

Americilor pare a fi o decepţie, rezultatele variază într-un mod considerabil, de la o ţară la

alta. Astfel, creşterea activităţii turistice în SUA nu a fost suficientă pentru a compensa

evoluţia slabă din Canada şi Mexic. Pe de altă parte, rezultatele Americii Centrale (+6,1%) şi

ale Americii de Sud (+7,2%) arată că America latină îşi consolidează rezultatele pozitive

obţinute în ultimii ani. Ţări precum Chile, Columbia, Guatemala, Paraguay şi Peru au

înregistrat creşteri de peste 10%, în anul 2006, în privinţa sosirilor de turişti internaţionali.

1.4.3. Oferta turistică mondială

Oferta turistică se poate defini ca fiind cantitatea de bunuri şi servicii turistice ce pot fi

oferite pe piaţă, la un preţ dat, într-o anumită perioadă de timp sau ca „ansamblul serviciilor şi

19


bunurilor finale, propuse consumatorilor de către sectorul turistic”25 şi se măsoară prin

capacitatea echipamentelor, a structurilor de cazare turistică, de alimentaţie publică, a

mijloacelor de transport turistic etc.

Prin oferta turistică înţelegem atât potenţialul turistic, format din atracţiile turistice

(naturale şi antropice), cât şi de baza tehnico-materială specifică turismului (unităţile de

cazare, alimentaţie, agrement etc.), precum şi forţa de muncă din domeniul turismului şi

prestările de servicii ce alcătuiesc produsele turistice26.

Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii şi bunuri finale oferite de sectorul

turistic şi consumate pe parcursul unei perioade determinate şi se măsoară prin numărul de

vizitatori ai unui obiectiv turistic, numărul de înnoptări petrecute de turişti în unităţile de

cazare, numărul de pasageri transportaţi etc. sau poate fi exprimată valoric, ca cifră de afaceri

realizată de întreprinderile din acest sector.

Sfera de cuprindere a ofertei turistice este mai largă decât cea a producţiei turistice.

Dacă oferta turistică este de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, producţia

turistică nu poate exista în afara ofertei, este efemeră şi se materializează doar pe măsura

afirmării şi manifestării cererii.

Oferta şi producţia turistică prezintă o serie de caracteristici, printre care:

- o puternică eterogenitate;

- o creştere diversificată;

- rigiditate

- adaptare imperfectă la cerere

În opinia profesorului francez François Vellas27, cele mai importante caracteristici ale

producţiei turistice sunt următoarele:

1)- Cea mai mare parte a producţiei serviciilor turistice este sezonieră, ceea ce implică

necesitatea unei mari flexibilităţi a structurilor şi a gestionării ofertei;

2)- Producţia serviciilor turistice necesită utilizarea intensivă a forţei de muncă, ceea

ce agravează problemele provocate de caracterul sezonier al activităţii turistice,

determinând necesitatea utilizării, cu preponderenţă, a forţei de muncă sezoniere.

3)- Producţia serviciilor turistice (ca şi a altor servicii) este nestocabilă, ceea ce face

ca, de exemplu, orice loc de cazare turistică sau de transport neutilizat într-o anumită

perioadă, nu poate fi păstrat, pentru a fi oferit în altă perioadă, când ar exista cerere 25 Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique, Nouvelle edition, La documentation Française, Paris,

2002, p. 5726 Minciu, Rodica, Economia turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p.

15127 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 77

20


pentru acesta, iar capacităţile neutilizate generează costuri importante pentru

respectivii prestatori de servicii.

Principalele caracteristici ale ofertei turistice sunt urmatoarele:

Eterogenitatea ofertei

Produsele turistice sunt extrem de diversificate, ele reprezintă un „amalgam” de

prestări de servicii şi de bunuri diverse, furnizate turiştilor. Aceste bunuri şi servicii pot fi

grupate în două mari categorii28:

a) Resurse turistice, care, la rândul lor, pot fi:

- resurse naturale (peisaje, floră, faună, plaje, munţi etc.);

- resurse socio-culturale (monumente, muzee, manifestări artistice, folclorice, sportive

etc.);

- resurse tehnologice.

Forţa de atracţie a acestor resurse este diferită în timp (în funcţie de sezon) şi în spaţiu

(ştiut fiind faptul că o destinaţie mai îndepărtată este mai puţin frecventată, datorită costului

mai ridicat al călătoriei).

b) Echipamentele şi serviciile oferite turiştilor, care, împreună, fac posibilă

exploatarea resurselor turistice: mijloace de transport, unităţi de cazare şi de alimentaţie

publică, echipamente culturale, sportive, de agrement şi o serie de alte servicii, cum este, de

exemplu, cel de ghid turistic.

Creşterea diversificată a producţiei turistice

Capacităţile producţiei turistice (elemente atractive, mijloace, echipamente etc.)

înregistrează ritmuri diferite de creştere, datorate evoluţiilor şi repartiţiei clienţilor şi a

destinaţiilor turistice.

Rigiditatea ofertei turistice

Această rigiditate se datorează caracteristicilor produsului turistic29, respectiv:

- lipsa de mobilitate a acesteia, care nu se poate deplasa, fiind nevoie ca turistul, în

calitate de consumator, să se deplaseze la locul ofertei turistice;

- nestocabilitatea produselor turistice;

- caracterul inelastic al producţiei turistice, produsul turistic fiind, adeseori, puţin

adaptabil, în cazul schimbării cererii.

Dar această rigiditate nu trebuie să fie exagerată, deoarece unele componente ale unor

produse turistice se pot substitui între ele. Astfel, se poate înlocui, de exemplu, un tip de

28 Py, Pierre, op. cit., p. 5829 Idem, p. 123

21


unitate de cazare, cu un altul (un hotel cu o vilă sau o pensiune turistică), având aceeaşi

categorie de clasificare sau se poate înlocui trenul cu avionul, pe anumite distanţe ş.a.m.d.

Inadaptarea relativă a ofertei la cerere

Rigiditatea ofertei turistice şi condiţiile de utilizare a capacităţilor existente, în special

în privinţa unităţilor de cazare turistică, antrenează o serie de dezechilibre între ofertă şi

cerere. Aceste dezechilibre se manifestă în două moduri:

- în anumite cazuri, capacitatea de producţie există şi poate răspunde cererii, dar este

subutilizată;

- în alte cazuri, oferta nu corespunde cererii, nefiind adecvată acesteia sau fiind

insuficientă cantitativ. De exemplu, adeseori lipsesc produsele adaptate pentru tineri,

pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru amatorii de turism sportiv sau cultural.

2. CONTRIBUTIA TURISMULUI IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE

Creşterea rolului serviciilor în viaţa economică şi socială pe plan

mondial, în special pentru ţările dezvoltate, a fost interpretată de sociologi

ca o înlocuire a “civilizaţiei primare” cu “civilizaţia terţiară”, deoarece

societatea în care predomină serviciile au ocupat, treptat, locul celei în

care domina agricultura.

Procesul de diversificare şi extindere a serviciilor este rezultatul

amplificării activităţilor de informatizare a societăţii, de ocrotire a mediului

ambiant sau a extinderii accentuate a urbanizării (gospodărie locativă,

distribuţia energiei şi a apei, transport, telecomunicaţii), a celor privind

creşterea timpului liber al individului (spălătorii, curăţătorii forme moderne

de comerţ, întreţinerea aparatelor de uz casnic şi gospodăresc), precum şi

a serviciilor legate de utilizarea timpului liber (turism, cultură, sport).

Constituit, în principal, din prestaţii de servicii, turismul reprezintă

astăzi una din componentele esenţiale ale sectorului terţiar, apartenenţa

la acest sector derivând din modul de realizare a unora din trăsăturile sale

22


definitorii ca mobilitate, dinamism sau capacitate de adaptare la

exigenţele fiecărui turist, precum şi din particularităţile produsului turistic,

acesta fiind rezultatul combinării armonioase a mai multor servicii cu

trăsături specifice şi mecanisme proprii de utilizare.

Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizaţia

Mondială a Turismului (într-un studiu

realizat în anul 1980) împarte aceste efecte în trei categorii, respectiv:

- efecte globale: asupra economiei naţionale, în general, stimulării

producţiei, folosirii forţei de muncă;

- efecte parţiale: asupra echilibrului balanței de plăţi, nivelul ratei

de schimb, masei monetare şi circulaţiei băneşti, modului de distribuţie a

veniturilor, dezvoltării regionale, mediului rural, mişcării demografice;

- efecte externe: asupra calităţii mediului, formării profesionale,

obiceiurilor de consum, instruirii şi educaţiei, schimbărilor sociale şi

culturale. Ţinând cont de toate aceste aspecte, se impune o abordare

multifuncţională a turismului (Cosmescu Ion, 1998), care poate fi

prezentată schematic astfel: Dimensiunile fenomenului turistic,

prezentarea multifuncţionalităţii acestuia, evidenţiază interdependenţa

dintre dezvoltarea turismului şi creşterea economică, proces care

intensifică şi antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care

altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Structura cheltuielilor turistice

reflectă impulsul pe care aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce concură la

realizarea produsului turistic, procesul de creştere a veniturilor având loc

cu precădere în aceste sectoare dar şi în alte sectoare ale economiei, prin

intermediul input-urilor (intrărilor) succesive de bani, încasaţi de la turişti,

încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare.

Importanţa economică a turismului, evidenţiată de implicaţiile şi

considerentele acestui domeniu, este argumentată astfel:

2.1 TURISMUL - MIJLOC DE DIVERSIFICARE A STRUCTURILOR

ECONOMICE ȘI DE VALORIFICARE A RESURSELOR

Diversificarea structurilor economice presupune pe de o parte dezvoltarea celor

existente ca urmare a derularii activitaților turistice cu implicații directe sau indirecte asupra

23


lor prin cresterea dimensiunilor sectoarelor economice destinate să satisfacă cererea turistică

iar pe de altă parte crearea altor ramuri datorată apariției unor noi activitați specifice

turismului: agrementul, transportul pe cablu, si altele. La nivel mondial s a remarcat chiar

aparitția unor subramuri cu destinație specifică de turism care cuprind decorațiuni interioare

pentru hoteluri si restaurante in cadrul indusriei textile si a sticlei, a mobilei, a artizanatului,

echipamentelor sport (corturi, schiuri, produse cosmetice - uleiuri de plajă, creme, etc.)

Nevoia de adaptare permanentă ofertei turistice la cerintele turistilor constituie

fundamentul procesului de diversificare a structuri economiei oricarei țări.

Implicațiile economice ale turismului cuprind si elemente care vizează o valorificare

superioare a resurselor implicate in derularea activitații turistice , cum sunt: peisajul, clima,

apele, flora, fauna, sau resursele antropice

Activitatea turistica asigură, de asemenea, și dezvoltarea unor zone mai sărace în

resurse, prin realizarea unor amenajări turistice, favorizând utilizarea pe plan local a

diverselor resurse, a forței de muncă si creând condiții de viată mai bune rezidenților. Se

conturează, astfel, rolul turismului in dezvoltarea economico-culturală a regiunilor

respective,determinând chiar mutații in evoluția acestora.

Treptat, ca urmare a derularii activitaților turistice in zonele sărace din punct de vedere

al resrselor naturale, s-au creat condițiile atenuării dezechlibrelor la nivel interregional dar si

intraregional, precum sila scara locala, națională sau mondială.

Valorificarea resurselor presupune nu numai defașurarea activitaților care sa cuprindă

activitați de amenajare sau reamenajare turistica a zonei, dar și o utilizare echilibrată și

adecvată a celor existente sau concepute și executate in condițiile protejării mediului pentru o

dezvoltare durabilă.

2.2 TURISMUL - CREATOR ȘI UTILIZATOR DE VENIT NAȚIONAL

Antrenarea si stimularea producției turistice, determină un spor de producție care se

regasește ca aport la crearea produsului intern brut. Efectul favorabil al turismului asupra

venitului național, este evidențiat de procesul prin care exportul de turisti asigură valorificarea

mai avantajoasă a resurselor naționale si a muncii interne. Aplicarea de tarife si prețuri

comparabile cu cele practicate pe piața externă, compensatorii și superioare celor utilizate în

turismul intern, economisirea de cheltuieli cu transportul, cu ambalarea, asigurarea etc.,

cheltuieli substanțiale in cazul exportului de mărfuri, posibilitatea de a folosi (in special la

pregătirea preparatelor culinare) materii prime agricole obișnuite și nu neapărat de calitate

24


superioară sunt câteva din mijloacele ce permit turismului sa elimine exportul de muncă

internă fară acoperire in valută si, in consecintă,să majoreze venitul național al țarii.

Din punct de vedere procentual, valorii adaugate din turism atât in raport cu PIB, cât și

cu valoarea adaugată pe total ramuri îi corespund valori foarte reduse. In perioada 1995 -

2005 ponderea valorii adaugate din turism in PIB inregistrează o evoluție oscilatorie de la un

an la altul cu creșteri si descreșteri foarte reduse, de la 1,84% (1995) la un maxim de 2,54%

plasat la nivelul 1998. Pe ansamblul perioadei se observă tendința de creștere procentuală a

valorii adugate obținută din turism. Tot o evoluție oscilatorie in creștere s-a stabilit și in cazul

ponderii valorii adaugate din turism în valoarea adaugată pe total ramuri. Fata de 1995, în

urmatorul an se înregistrează o pondere mai scazută reprezentând cel mai redus aport al

valorii adăugate din turism la cel pe total ramuri fiind doar de 1,18%. In următorii ani vor fi

creșteri/scăderi procentuale , astfel încât la nivelul anilor 2000 si 2005 se stabileste cel mai

ridicat procent din perioada analizată, atingând valoarea de 2,68%.

Efectele de antrenare si stimulare pe care dezvoltarea turismului le are în cadrul

economiei naționale se concretizează într un spor de producție semnificativ, rezultat atât al

economiei naționale se concretizează într-un spor de producție semnificativ, rezultat atât al

creșterii producției industriei turismului cât și a celei realizate de ramurile care participă direct

sau indirect la crearea produsului turistic. O foarte bună ilustrare a acestor efecte o oferăre

pondea pe care turismului intern si internațional o deține in crearea produsului mondial brut.

Astfel la nivelul anului 2005 industria turismului a asigurat obtinerea unui spor

semnificativ de producție care însuma 4217,7 miliarde dolari, respectiv 10,4% din produsul

mondial brut. Totodată, trebuie evidențiat faptul ca aportul turismului la realizarea PIB diferă

sensibil între statele lumii în funcție de dezvoltare și structura economiei respective, putând

ajunge la cote de circa 80- 90%, până la 1-2%. Dacă în țarile mici tributare turismului, cum

sunt cele din Caraibe ca de ex. Insulele Virgine Britanice: 95,2%, Burbada: 82,1%, sau

Insulele Maldive 74,1%, Bahamas 56%, această cotă este, așa cum se observă, foarte ridicată,

în țările care alaturi de o bogată activitate turistică înregistrează și o economie dezvoltată

aceasta variază între 4 - 20%, de exemplu: Spania 19,9%, Italia 14,7%, Franta 12,6% .La

acestea se aduga o serie de țări in care turismul este mai slab dezvoltat, ca urmare, aportul

acestuia la crearea PIB-ului fiind mai modest de 1-2%.

Această analiză se impune a fi continuată si prin evidențierea aportuli în valoare

absolută a fiecărei tari la realizarea produsului mondial brut. Astfel, este important de

semnalat faptul că 10 țări realizează 74,8% din contribuția industriei călătoriilor și turismului

la produsul mondial brut. Între acestea pe primele locuri se situează Statele Unite care

25


contribuie la realizarea acestuia cu aproape 30%, urmate de Japonia cu aproximativ 10%,

Franta si Germania cu aproape 6%, Marea Britanie cu circa 5% ndar si Spania si China cu o

contribuție în jurul a 4-5 %.

Turismul contribuiela producerea de venit național și prin valorificarea resurselor

nevalorificate, exploatarea suplimentară a celor ce aparțin altor domenii, sau a creațiilor

realizate în alte scopuri. Pentru populație, cheltuielile turistice reprezintă cheltuieli peste cele

legate de satisfacerea nevoilor elementare, astfel turismul constituind instrumentul de

regularizare a circulației banești. Cu ajutorul său , statul nostru readuce în circulație o parte

din economiile bănești ale populației, acționând, totodată, asupra realizării echilibrului

necesar între cantitatea de mărfuri și servicii oferite populației și instituțiilor și

cerereasolvabilă a cumpărătorilor.

Turismul intern intern se înscrie, în prezent, caun capitol important al balanței de

venituri și cheltuieli ale populației. Importurile de turism afectează balanța de plați și situația

economică, în general. Printre obiectivele strategice de dezvoltare a turismului se plasează

tocmai exportul de servicii, deoarece situația favorabilă a balanței de plați prin care exportul

este mai mare decât importul influențează pozitiv indicatorul sintetic de la nivel național

2.3. TURISMUL - CREATOR DE NOI LOCURI DE MUNCĂ

Activitațile și operațiunile specifice turismului sunt supuse procesului de automatizare

și tehnicizare într un ritm mult mai redus comparativ cu cel din celelalte domenii de activitate.

De asemenea, acest domeniu, are o capacitate deosebită de a capta excedentul de muncă vie

din celelalte ramuri și sectoare de activitate.În acest context, turismul este desemnat ca fiind

cel mai mare consumator de forță de muncă, implicit de creare a noi locuri de muncă.

Stabilirea relației de turism - forță de muncă reprezinta esența confirmarii rolului

acestui domeniu în ceea ce privește:

-ocuparea și redistribuirea forței de muncă

-nivelul de instruire și calificare a forței de muncă,care trebuie să:

atingă un nivel de pregătire multilaterală

aiba o viziune largă asupra problemelor lumii și vieții

posede un vast orizont cultural științific

cunoască cel puțin o limbă ce circulație internațională

fie un bun psiholog

26


știe să recomande un produs turistic

stimuleze cererea

-readucerea șomajului din celelalte sectoare de activitate

Turimul este apreciat ca fiind cel mai dinamic sector , prin prisma creării de locuri de

muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea următoarelor tipuri de angajări:

Angajare directă - persoanele care lucrează într-o înteprindere turistică,

precum

hoteluri, restaurante, magazine pentru turiști, agenții de voiaj, tour-operatori

Angajare indirectă - locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare cu

mărfuri alimentare și nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură

Angajare indusă - personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câstigurilor

salariale realizate de angajații direcți și indirecți

Angajare în domeniul construcțiilor - locuri de muncă în domeniul construcției

infrastructurii și capacitații de turism, acestea, de regulla, sunt temporale, dar

pot dura o perioadă mai indelungată în acele zone unde are loc o dezvoltare

continuă a turismului.

Specifitatea munciiacestui sector, favorizează forța de muncă feminină caracterizată

prin aptitudini necesare acestui domeniu: abilitate, întelegere, bună dispoziție, răbdare, etc.

În funcție de gradul de dezvoltare a turismului și de structura specifică a economiilor

țărilor lumii, ponderile populației ocupate în turism oscilează între 1% si 15% în totalul

populației ocupateț

Un aspect interesant al analizei îl poate reprezenta evoluția forței de muncă ocupate în

turism în perioada 1999-2004 la nivel internațional atât din punct de vedere al impactului

economic direct cât și indirect,în relație cu realizarea PIB. Astfel, dacă până în 2003 se

constată o scădere a numărului de persoane ocupate în turism paralel cu o creștere a

contribuției turismului la realizarea PIB-ului, începând cu 2003 asistăm la o creștere a ambilor

indicatori ceea ce evidențiază dezvoltarea industriei turismului și călătoriilor atât sub aspect

cantitativ cât și sub aspect calitativ al diversificării și îmbunătățirii calitații produselor

turistice:

Impactul direct și indirect al industriei asupra ocupării forței de muncă1999 - 2014

Anul 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2014

Impact Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind. Dir. Ind.

27


Lucr. în turism 3095 12586 3016 12765 2981 12301 2903 12065 3029 12443 3230 12995 3654 15464

PIB ( mld. USD ) 17,8 67,81 18,26 73,6 20,02 80,73 21,67 88,02 26,89 107,8 31,85 126 61,98 255,6

Sursa:WTTC/Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor,Martie 2007

Totodată trebuie evidențiat faptul că analiza forței de muncă ocupate în turism nu se

face numai din punct de vedere cantitativ ci și calitativ. Din acest punct de vedere relația

turism - forța de muncă poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care : nivelul

de calificare al celor ocupați în turism și structura forței de muncă pe trepte de pregătire,

raportul între ceiangajați cu timp total și timp parțial de muncă, proporția angajaților sezonieri

și flutuațiilepersonalului, costul formării profesionale.

Efectele pozitive care se remarcă în ceea ce privește utilizarea forței de muncă, sunt

datorate și faptului că activitatea turistică, devenind un fenomen de masă, solicită o paletă

largă de meserii,îcepând de la munca mai puțin calificată până la experți și specialiști în

turism. Structura personalului angajat în turism se poate prezenta sub forma unei piramide a

cărei bază aste formată din personal fără calificare sau cu calificare medie sau scăzută. Din

punctul de vedere al fluctuației, se apreciază cî, in medie, 35 - 40%din totalul lucrătorilor în

turism (cu variații ajungând până la 60% în hotelărie) sunt angajați temporar. Aceasta situație

influențează negativ atât nivelul satisfacției lucrătorilor din turism (nu există garanția unui loc

de muncă, câștigurile salariale sunt mici), cât și calitatea servicilor. De regula, față de un

angajat sezonier, exigența în ceea ce privește pregătirea profesională este mai redusă și, de

asemenea, acesta nu este interesat în ridicarea calificării. Caracterul temporar al angajarii

lucrătorilor în turism, dar și alte aspecte, deja menționate, ale muncii în acestdomeniu își pun

amprenta costului relativ ridicat al creării unui loc de muncă în turism și întreținerii acestuia.

2.4. TURISMUL - STIMULATOR AL INVESTIȚIILOR

Turismul reprezintă u domeniu prielnic în ceea ce privește relansarea si modernizarea

oricărei economii, deoareceafacerile sunt de dimensiuni reduse iar necesitațile de capital sunt

mici imprimând investiților un ritm rapid.

Investițile din turism antreneaza investițile din acele domenii care își desfașoara

activitatea în strânsă corelație cu turismul. Se exercită, în acest mod, o influență favorabila

asupra zonei în care a fost plasat obiectivul amenajat prin veniturile generate de exploatarea

acestuia, prin consumul de bunuriși serviciiprecum și prin salariile acordate angajaților.

28


Investițiile realizate în turism le influențează nemijlocit atât pe cele din sectorul terțiar cât și

pe cele de la nivel național, astfel evidențiindu-se dublul rol stimulatoral turismului:

stimulator al investițiilor specifice turismului, stimulator al investițiilor naționale. Pe plan

mondial investițiile din turism reprezintă 7% din totalul eforturilor investiționale.

Contribuția turismului la PIB este din ce în ce mai importantă și în continuă creștere,

atât ca industrie cât și ca economie turistică.

Pentru 2013 se estimează la 62% în consumul turistic, respectiv 43% în cererea

turistică cedând în favoarea turismului de afaceri și a exportului către vizitatori. Deși în

ultimii 5 ani creșterile sunt destul de mici - totuși creșteri, în pofida influenței puternic

mediatizatului și intens valorificatului atac la 11 septembrie 2001, a intensificării activitații

teroriste pe fundalul a două războaie (Afganistan și Irak), a instabilitații din Balcani, Cecenia,

America Centrală, etc. - pentru urmatorii ani se prevede un salt important.

Aceste rezultate n-ar fi fost posibile fără un efort investițional consistent. Deși

industria turistică necesită în mare parte capital de tip snuk (costuri obligatorii care odată

făcute nnu mai pot fi recuperate și nici micșorate) preluate de regula de stat, investițiile de

tip ,,,hit and run,,,(,,,lovește și fugi,,,,)sunt importante și rezervate de regula investitorilor

privați, mari sau mici. Lipsa unor cheltuieli snuk este dezastruasă pentru turismul țării sau

destinației respective: operatorii turistici, cei care pun în mișcare clienții, nu numai că nu sunt

interesați să facă investiții în acestscop, dar vor șterge dintre destinații pur și simplu zona

respectivă. De exemplu, promovarea generală trebuie făcută de receptor numaicând destinația

are o imagine bună, iar atuncieste inclusăși în programele e promovare pentru piață. Spre

exemplu, cnalulde televiziune CNN face continuu o promovare pentru anumite destinații,

pentru a le realiza o percepție favorabilă. Tour - operatorii însă, nu le preiau decât după ce

aceasta și-a făcut efectul. Capitalul privat sau mai precis operatorii privați - fie ei intermediari

sau prestatori - vin în zona loveste si fugi,,,,,,,,de regulă numai dupa ce investițiile tip snuk au

fost deja făcute.

2.5. TURISMUL - FACTOR DE ATENUARE AL FENOMENULUI

INFLAȚIONIST

Practicarea turismului intern şi internaţional permite asigurarea unei circulaţii băneşti

echilibrate. Contribuţia turismului la echilibrarea cererii solvabile cu oferta turistică este

sesizată prin cheltuielile pe care le efectuează turiştii pentru procurarea de bunuri şi servicii,

acestea determinând o atenuare a presiunilor inflaţioniste.

29


Aspecte inflaţioniste în turism sunt semnalate la nivelul zonelor supuse dezvoltării

turistice, printr-o condensare mai mare a cererii turistice care determină o accentuare a

fluctuaţiilor sezoniere ale preţurilor, o discrepanţă semnificativă între puterea de cumpărare a

rezidenţilor şi cea a turiştilor printr-o creştere a preţurilor la alimente, spaţii de cazare pentru

turişti, investitori sau angajaţi externi etc.

Ritmul ascendent înregistrat de turismul internaţional în ultimele două decenii este

evidenţiat de volumul încasărilor din turism care reprezintă mai mult de 623 miliarde dolari

obţinute în 2005, faţă de 401 mld încasate în 1995, 266,2 mld în 1990, sau 102,4 mld $

înregistrate în 1980),8 înregistrând în ultimii 10 ani ritmuri medii de creştere de aproximativ

8%, după ce în perioada 1985-1990 acestea au fost de 18.1%.

Realizând o analiză comparativă a evoluţiei numărului de turişti (Grafic 1) şi a

volumului încasărilor din turismul internaţional în perioada 1995-2005 se poate observa că

cea mai mare pondere, atât în ceea ce priveşte numărul de turişti înregistrat cât şi cel al

încasărilor valutare obţinute, o deţine Europa cu 54% din totalul circulaţiei turistice

internaţionale şi 52,2 % din volumul încasărilor valutare realizate în 2005. Totodată trebuie

evidenţiată o uşoară scădere a ponderii circulaţiei turistice, (în 1995 aceasta fiind de 60%) ca

urmare a apariţiei şi dezvoltării unor noi destinaţii turistice în Asia şi Pacific şi în Orientul

Mijlociu, ponderea acestora înregistrând creşteri în 2005 faţă de 1995 de la 13,1% la

20% în cazul Asiei şi Pacificului şi de la 2,2% la 4,6 în zona Orientului Mijlociu.

In ceea ce priveşte evoluţia încasărilor valutare, ponderea acestora a rămas relativ

constantă înregistrându-se uşoare oscilaţii de la un an la altul. Analizând dinamica circulaţiei

turistice şi a încasărilor realizate în perioada analizată (2005 faţă de 1995) se poate observa o

dinamică mai accentuată a volumului încasărilor valutare faţă de cea a numărului de turişti , la

nivel mondial aceasta fiind de 228,1% faţă de a 173, 2% ceea ce evidenţiază o creştere a

calităţii şi o diversificare a produselor şi serviciilor oferite.

La nivel naţional şi mondial este sesizat fenomenul presiunii inflaţioniste prin preţul

pământului din zonele cu destinaţie turistică. În aceste regiuni, preţul pământului a crescut

rapid pentru că turiştii ajung să-şi cheltuiască banii investindu-i în economia zonei gazdă,

astfel creându-se o sensibilă presiune inflaţionistă.

Analistul fenomenului inflaţionist al turismului, Lundberg, preciza că “pe măsură ce

industria turistică se dezvoltă într-o zonă, urcă abrupt preţul pământului. Într-o zonă

subdezvoltată turistic, nivelul investiţiei în pământ reprezintă doar 1 % din investiţia totală

pentru un hotel, în timp ce acest procent creşte la 20% într-o zonă în care turismul este deja

30


subdezvoltat. Cu o asemenea creştere la preţul pământului, ne putem aştepta ca rezidenţii

locali (cu venituri scăzute) să fie efectiv “vânaţi” pe piaţa liberă a locuinţelor într-o zonă

turistică dezvoltată.”. În ceea ce priveşte turismul internaţional, relevant este procesul de

consolidare a monedei naţionale, a liberei convertibilităţi, spre care se tinde prin realizarea

unor încasări valutare cât mai ridicate, ceea ce ar contribui la atenuarea deficitului balanţei de

plăţi. Măsurile antiinflaţioniste care pot fi adoptate trebuie să cuprindă propuneri privind

adoptarea unei politici a cursului de schimb ridicat, de impozitare a veniturilor, deflaţionistă,

sau a practicării unei dobânzi ridicate.

2.6. TURISMUL - MIJLOC DE VALORIFICARE A RESRSELOR

Implicaţiile economice ale turismului cuprind şi elemente care vizează o valorificare

superioară a resurselor implicate în derularea activităţii turistice, în special a celor naturale

(peisaj, climă, ape, floră, faună), dar şi antropice, turismul fiind pentru multe dintre acestea

singura modalitate de valorificare.

Activitatea turistică asigură şi dezvoltarea unor zone mai sărace în

resurse, prin realizarea unoramenajări turistice, favorizând utilizarea pe

plan local a celor existente, a forţei de muncă, astfel creându-se condiţii

de viaţă mai bune rezidenţilor (un exemplu în acest sens fiind turismul

rural, care nu pune accent neapărat pe confort şi agrement, ci pe

asigurarea unui cadru natural nealterat pentru turist, precum şi pe tradiţii,

obiceiuri şi activităţi desfăşurate în aceste areale). Se c dezvoltarea

economico- culturală a regiunilor

respective, determinând chiar mutaţii în evoluţia acestora.

Treptat, ca urmare a derulării activităţilor turistice în zonele sărace

din punct de vedere al resurselor naturale, s-au creat condiţiile atenuării

dezechilibrelor de la nivel interregional, dar şi intraregional, precum şi la

scară locală, naţională sau mondială.

31


3. PREMISELE INCLUDERII TURISMULUI ÎN

POLITICA ECONOMICĂ

3.1.NIVELE DE IMPLICARE ALE STATULUI ÎN REGLEMENTAREA ȘI

ORGANIZAREA TURISMULUI

Concurenţa internaţională, interesele naţionale şi trăsăturile specifice industriei

turistice, ca ramură integrată economiei, necesitatea comunicării şi cooperării pe plan

internaţional sunt tot atâtea argumente care pledează pentru creşterea intervenţiei statului în

acest domeniu de activitate. În plus, imaginea unei ţări se confundă, de cele mai multe ori, cu

imaginea acesteia în calitate de destinaţie turistică. De aceea, statul este primul interesat în a

32


construi în jurul industriei turistice un mediu atractiv, nu numai pentru vizitatori, dar şi pentru

investitori şi parteneri politici şi comerciali. De asemenea, statul trebuie să concilieze

interesele, de multe ori divergente, ale mediului de afaceri cu cele ale mediului social, natural,

cultural şi politic care se configurează o dată cu dezvoltarea industriei turistice. Dezvoltarea

turismului, la nivel naţional şi/sau regional trebuie să se bazeze pe o politică unitară şi

coerentă, care să includă numeroase elemente calitative, prognoze pe termen lung ale

ritmurilor de dezvoltare, cunoaşterea aprofundată a mutaţiilor şi evenimentelor de pe plan

mondial, toate incluse în mai multe variante de scenarii care fundamentează un plan.

Rolul statului în turism trebuie apreciat în funcţie de posibilitatea sa de a obţine,

prelucra şi utiliza informaţiile referitoare la componentele menţionate şi de a le integra în

strategia dezvoltării economiei, în ansamblu. Nu în ultimul rând, statului îi revine şi funcţia de

finanţator şi principal investitor în infrastructura turistică şi uneori chiar în structurile

materiale care valorifică patrimoniul turistic naţional.

Pe parcursul evoluţiei turismului internaţional, în perioada postbelică, diferenţiat de la o ţară

la alta, în funcţie de obiectivele urmărite, statului i-au revenit diferite funcţii în domeniul

politicii turistice2, după cum urmează:

FUNCŢIA PROMOŢIONALĂ

În îndeplinirea rolului de promotor al ofertei turistice, statul a debutat încă de la

începutul deceniului şase. Dezvoltarea oarecum anarhică a turismului a determinat creşterea

exponenţială a ofertanţilor, implicit a concurenţei pe piaţă, incluzând în oferta mondială tot

mai multe ţări, produse turistice, alte subramuri ale economiei, diversele categorii ale

organizării administrativ-teritoriale. Recunoscând importanţa turismului, ca domeniu de

activitate, precum şi rolul propagandei pentru promovarea imaginii turistice, unele state şi-au

asumat rolul de a face investiţii în propaganda turistică externă şi internă. De multe ori, în

cadrul aceleiaşi funcţii, statul poate aloca fonduri pentru activitatea de cercetare şi de

elaborare a strategiei de marketing pentru a sprijini agenţii economici. Obiectivul urmărit este

reţinerea cererii interne pentru micşorarea consumului outbound (în exterior) şi creşterea celui

inbound (interior) prin mărirea numărului de vizitatori din străinătate. Succesul acţiunilor

întreprinse de stat în acest scop este reflectat de modificarea veniturilor procurate de industria

turistică, respectiv de randamentul efortului financiar depus de instituţiile publice abilitate pentru

aceste acţiuni. De la o ţară la alta există o foarte mare diversitate a modului în care statul îşi

concretizează implicarea promoţională. De exemplu, în privinţa fondurilor alocate bugetului de

marketing, statul poate antrena în finanţarea acestora şi alţi parteneri care să aparţină industriei

turistice sau altor instituţii private. Desigur că volumul cheltuielilor promoţionale şi de cercetare

33


va fi direct proporţional cu importanţa acordată de către factorii de decizie guvernamentali

obiectivului de dezvoltare a industriei turistice ca ramură de export şi invers proporţional cu forţa

şi posibilităţile sectorului privat de a suporta costurile din categoria celor obligatorii, dar

nerecuperabile (sunk costs) aşa cum sunt, de exemplu, cheltuielile de marketing.

Spania, Portugalia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Austria sunt exemple de ţări în care

statul s-a implicat în cercetarea de piaţă şi în elaborarea strategiei de marketing pentru turism,

iar rezultatele obţinute au fost pe măsura efortului depus. Aceiaşi situaţie o întâlnim în Canada

şi Noua Zeelandă. În toate aceste ţări, sectorul consultanţei în turism este deosebit de

dezvoltat, fiind o sursă de venit şi datorită reputaţiei internaţionale pe care şi-a câştigat-o pe

piaţa mondială a serviciilor de consultanţă.

De obicei, acţiunea propriu-zisă de promovare turistică este încredinţată unui organism

guvernamental care colaborează cu firmele din turism în acest scop. De capacitatea

instituţională de a utiliza resursele statului în mod eficient depinde, în cea mai mare parte,

succesul acţiunii de implicare guvernamentală în susţinerea turismului. Desigur, şi aici se

înregistrează diferenţe între ţări, în funcţie de profesionalismul şi calificarea funcţionarilor

publici.

FUNCŢIA DE STIMULARE

Statul poate face o serie de investiţii în infrastructura turistică, precum şi cheltuieli care

acoperă costurile de întreţinere a structurilor publice utilizate de vizitatorii unei ţări, cum ar fi

cele de protecţie şi securitate, de funcţionare a unor instituţii culturale (muzee, teatre, sit-uri

arheologice, expoziţii etc.), de acordare a asistenţei medicale etc. De asemenea, pentru a

satisface şi cererea turistică internă, dar şi pentru a stimula exporturile de turism, este evident

necesară construirea unei oferte turistice proprii accesibile, atractive, moderne şi competitive.

Aceste cerinţe presupun cheltuieli şi investiţii substanţiale, în special în domeniul

infrastructurii. Iată câteva exemple:

Tabel 8 Cheltuieli guvernamentale şi

investiţii în turism ŢARA CHELTUIELI

GUVERN. mln. USD

%CHELTUIELI GUVERN.

INVESTIŢII CAPITAL mln. USD

SUA JAPONIA

84.692 29.640

5,0 4,0

204.874 44.259

FRANŢA ANGLIA

11.298 9.702

3,2 2,9

26.652 27.219

ITALIA GERMANIA

9.061 8.918

3,7 2,9

22.056 36.506

SPANIA CHINA

8.441 7.469

6,8 3,8

27.741 55.831

CANADA MEXIC

5.771 3.551

4,0 4,9

10.408 16.583

34


POLONIA 1.039 2,6 4.850 CEHIA

UNGARIA 465 330

3,6 5,1

2.857 1.167

SLOVENIA ROMÂNIA

221 92

4,2 1,4

599 676

BULGARIA 81 3,3 338

Tunelurile între Elveţia şi Italia, Italia şi Franţa, aeroporturile, căile ferate modernizate

(TGV), dar mai ales marile autostrăzi internaţionale au mobilizat, atât eforturile financiare

singulare, cât şi cele cumulate ale guvernelor respective.

Subvenţionarea de către stat a unor obiective turistice de mare anvergură, politica fiscală şi de

credite adoptată în favoarea investitorilor mici şi mijlocii au accentuat rolul statului ca

„protector” al industriei turistice.

FUNCŢIA DE INTERVENŢIE

Trecerea spre turismul de masă, creşterea în fiecare ţară a populaţiei turistice au făcut

necesară intervenţia statului pentru protejarea atât a consumatorilor de turism, a poziţiei

competitive a propriilor producători, cât şi a mediului social, cultural şi natural. Elaborarea

unor reglementări privind preţurile şi tarifele practicante de ofertanţii din turism, metodologia

determinării claselor cantitative pentru hoteluri şi mijloace de transport şi chiar ale activităţii

tour operatorilor şi agenţilor de voiaj reprezintă o implicare şi mai pronunţată a statului în

trasarea coordonatelor de dezvoltare a turismului. Aceste acţiuni au marcat trecerea statului de

la politica turistică cu accent pe latura cantitativă, la politica turistică cu accent pe aspectele

structurale – de fond. Creşterile volumului fizic şi mai ales valoric ale circulaţiei turistice

internaţionale au generat perturbări ale balanţelor de plăţi, respectiv creşteri ale soldului

negativ al balanţei turistice. Ţările mai puternic afectate au fost Germania, SUA, Ţările

Scandinave, Olanda, Marea Britanie, Canada şi, recent, Japonia. Guvernele acestor ţări au

decis, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, să limiteze ieşirile de valută în

scopuri turistice, să crească investiţiile în oferta internă pentru a atrage cererea turistică

externă şi chiar să acţioneze, prin modificarea cursului valutar, în direcţia scumpirii

importului de turism. Iniţiativele în acest domeniu au fost adoptate direct de către stat şi

aplicate prin pârghiile economice ale acestuia. Dacă în ţările dezvoltate, al căror potenţial

economic susţinut de soldul pozitiv al balanţei comerciale şi de resurse furnizate de

activităţile economice, statul se implică în rezolvarea dezechilibrelor din balanţa turistică, cu

atât mai necesară pare intervenţia statului în ţările care se confruntă cu probleme similare fără

a avea însă soluţii oferite de nivelul dezvoltării economice. Este cazul ţărilor cu economie în

35


tranziţie, în general, al României în speţă, precum şi al altor ţări din regiunile slab dezvoltate

ale lumii.

FUNCŢIA DE COORDONARE

Impactul major, previzibil, dar de multe ori şi imprevizibil, al implementării

turismului în economia unei ţări a făcut necesară antrenarea statului, prin diferite căi, în

trasarea unei politici coerente în domeniul turismului.

Criza energetică şi criza economică a anilor ’70 au demonstrat fragilitatea industriei

turistice, care a avut de suferit în special în ţările în curs de dezvoltare. În ţările cu o

pronunţată specializare în turism, în care creşterea economică era condiţionată de situaţia

sectorului turistic, dependenţa acestuia de importurile de completare, pe de o parte şi

dependenţa balanţei de plăţi de exportul de turism ca având cea mai ridicată pondere în

exporturile acestor ţări, pe de altă parte au dus, pe fondul crizei energetice, la cea mai

spectaculoasă prăbuşire economică. Această experienţă, la care s-a adăugat pericolul pe care îl

prezintă industria turistică pentru mediul înconjurător, a conştientizat statele asupra necesităţii

de integrare a strategiei turismului în strategia economică de ansamblu a ţării.

Natura imprevizibilă a turismului internaţional, vulnerabilitatea sa faţă de

evenimentele politice, calamităţi naturale, conflicte sociale, influenţe de natură psihologică

care scapă controlului şi care, de cele mai multe ori, nu pot fi anticipate au determinat multe

state să-şi îndrepte eforturile spre o mai strânsă conlucrare internaţională. Acţiunile de

colaborare se pot concretiza de la schimbul de informaţii turistice, protecţia concertată a

mediului înconjurător sau măsuri comune de combatere a terorismului şi a unor manifestări

antisociale care afectează circulaţia turistică până la un planning multinaţional al valorificării

unei anumite resurse turistice sau chiar a unei regiuni, în ansamblul ei.

Uniunea Europeană oferă astăzi un cadru optim de fructificare a rezultatelor unei

astfel de cooperări.

Aşa cum am mai arătat, specificul turismului nu permite delimitarea cu precizie a

poziţiei sale în raport cu alte ramuri şi nici a competenţelor care ar trebui să revină unei

structuri administrative specializate în coordonarea turismului pe plan naţional.

De obicei activităţile turistice sunt împărţite între departamente, ceea ce, în fapt,

dizolvă responsabilităţile, creează confuzie, atât pe plan legislativ, cât ţi pe planul alocării

resurselor bugetare. Mai mult chiar există şi riscul ca să fie emise legi şi să fie elaborate

politici economice sectoriale, contradictorii.

Administraţiile turistice internaţionale (NTO – National Tourism Organizations)

cunoscute şi ca Oficii de Turism în unele ţări, reprezintă una din soluţiile la care au recurs

36


unele guverne pentru a avea un organism specializat pentru politica turistică, evitându-se

astfel fragmentarea organizatorică a sectorului. Structura instituţională poate avea şi rang de

minister sau de departament dar, dat fiind că NTO-urile au debutat ca entităţi de marketing,

ele continuă să aibă în principal atribuţii din acest domeniu în special pentru a veni în sprijinul

sectorului privat şi pentru a promova imaginea de ţară şi imaginea regiunilor turistice.5

Activităţile tradiţionale de marketing ale NTO cuprind de obicei:

• Marketingul şi promovarea naţiunii, ca suport al competitivităţii turismului naţional,

contribuind la consolidarea pe piaţa mondială a imaginii ţării ca destinaţie turistică alături de

alte destinaţii.

• Încurajarea sectorului privat şi sprijinul acestuia prin cooperarea în activităţi

promoţionale şi prin participarea la elaborarea politicii turistice şi a măsurilor de

implementare a acesteia.

• Reprezentarea ţării la târguri şi expoziţii internaţionale.

• Realizarea şi distribuţia de broşuri, casete video şi alte categorii de materiale

promoţionale.

• Promovarea şi realizarea de evenimente speciale.

• Realizarea sau contractarea de analize de piaţă.

• Întreţinerea unei reţele de oficii de informaţii turistice în ţară şi în străinătate.

UNWTO a structurat funcţiile NTO-urilor6 în cinci grupe:

▫ Administrarea generală a sectorului de turism şi călătorii

▫ Planificarea şi dezvoltarea turistică

▫ Cercetare

▫ Educaţie şi calificare

▫ Marketing şi promovare.

Fiecare ţară în care NTO exercită funcţiile amintite îşi alocă din fondurile publice un buget care să

acopere activităţile NTO7. Repartizarea pe diferite poziţii abugetului aflat la dispoziţia acestui organism

depinde de priorităţile naţionale, de rolul pe care îl joacă turismul, de abilitatea profesională a

angajaţilor. De altfel, acest ultim aspect se reflectă şi în indicatorii de randament ai cheltuielilor cu

promovarea, respectiv în rezultatele privind numărul de turişti primiţi de o ţară şi încasările din

turism obţinute ca urmare a eforturilor promoţionale. Subliniem faptul că indicatorii de randament

nu au decât o semnificaţie relativă, pentru compararea între ţări şi că analiza lor trebuie să fie

făcută cu prudenţă şi cunoaştere a tuturor condiţiilor în care se desfăşoară circulaţia turistică spre

o ţară sau regiune.

Structura bugetelor NTO în unele regiuni (%)

37


Tabel 9 Structura bugetelor NTO în unele

regiuni (%) REGIUNEA PUBLICITATE PRESĂ şi PR PROMOVARE

AFRICA CELE DOUĂ AMERICI

29,67 46,41

10,75 7,26

41,90 31,00

ASIA DE EST şi PACIFIC EUROPA

42,96 40,52

12,82 6,32

37,24 31,04

ORIENTUL MIJLOCIU ASIA DE SUD

9,90 41,45

8,04 2,31

69,21 49,73

Sursa: Benchmarking Study on NTO Budgets: A Comparison between budgets of NTO in Europe and

some other countries, WTO, 2004

Randamentul bugetului promoțional al NTO în unele țări(%)

Randamentul bugetului promoţional al NTO în unele ţări

(%) ŢARA

BUGET PROMOŢIONAL/

SOSIRE

BUGET PROMOŢIONAL

1000 EURO ÎNCASARE

ÎNCASĂRI 1 EURO DE

PROMOVARE

AUSTRALIA MAREA BRITANIE

23,32 3,47

12,80 4,50

78 222

SPANIA FRANŢA

1,74 1,20

3,10 2,70

319 375

SINGAPORE TAILANDA

8,35 7,42

7,10 6,80

141 148

Sursa: NTO Marketing Activities – Guidelines for Evaluation, World Tourism Organization, 2004

Mai jos sunt menţionate câteva exemple evidente de valorificare ale unor oportunităţi

oferite de specificul unei ţări de destinaţie. În Belgia, ţară care nu s-a specializat pe piaţa

turistică din lipsa resurselor naturale şi care este şi un mare importator de turism, numărul

mare de vizite este motivat de participarea la diferitele reuniuni şi evenimente ale unor

organizaţii internaţionale, precum sediul Uniunii Europene, iar încasările din turismul

profesional şi de participare la întruniri sunt comparabile cu cele ale unei ţări turistice. Un alt

exemplu ar putea fi cel al ţărilor care dispun de resurse turistice naturale şi care şi-au câştigat

o poziţie importantă pe piaţa turistică Elveţia, Franţa, Austria, şi au dezvoltat o ofertă de

turism cunoscută sub denumirea de MICE (Meetings, Incentives, Conferences & Exhibitions)

pentru a-şi mări volumul de încasări din turism, pentru a-şi valorifica în extra-sezon baza

materială eficientizându-şi astfel investiţiile în infrastructura turistică creată de stat şi

promovând totodată turismul bazat pe resurse naturale.

De altfel, caracteristicile cererii MICE definită prin o elasticitate scăzută la preţ, prin

etalare în extra-sezon sau în contratimp cu cererea pentru turism recreativ, precum şi structura

consumului îndreptat cu predilecţie pentru componentele de înaltă calitate ale ofertei turistice

38


(hoteluri de 5 stele, clasa business în transportul aerian), fac din această formă de turism o

marfă cu valoare unitară ridicată ce a fost creată pe parcursul uni lung lanţ de activităţi

creatoare de valoare.

3.2. IMPORTANȚA ECONOMICĂ A TURISMULUI

La sfârşitul acestui secol şi mileniu industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe

plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important

generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie şi ca o

sursă principală de redresare a economiilor naţionale a acelor ţări care dispun de importante

resurse turistice şi le exploatează corespunzător. Acţiunea sa se manifestă pe o multitudine de

planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecţionarea structurii sociale, de la

valorificarea superioară a resurselor laîmbunătăţirea condiţiilor de viaţă.

Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un

element dinamizator al sistemului global. Desfăşurarea turismului presupune o cerere

specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei

acestora.Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în

dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, şi indirect, în stimularea producţiei

ramurilor participante la : construirea şi echiparea spaţiilor de cazare şi alimentaţie,

modernizarea reţelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalaţii deagrement

etc.

În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării

turismului, rezultă din următoarele aspecte:

1. Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele

economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

2. Exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare

eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului,

contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;

3. Turismul reprezintă o piaţă sigură a forţei de muncă şi de redistribuire a celei

disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;

4. Turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al

sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii care antrenează o

creştere în sfera producţiei acestora, contribuind în acest mod, la diversificarea structurii

sectoarelor economiei naţionale;

39


a) Infrastructura de transport:

- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri naţionale care să faciliteze circulaţia

şi accesul spre zonele de interes turistic;

- relansare şi dezvoltarea aeroporturilor şi a porturilor;

- modernizarea transportului pe căile ferate;

- dezvoltarea sistemelor de transport combinat ;

- programe de dezvoltare a flotei maritime şi fluviale, cu implicaţii în diversificarea

ofertei de servicii turistice şi valorificarea unor elemente ale potenţialului turistic al tarii aflate

într-un stadiu redus sau chiar inexistent de valorificare (cursul intern al Dunării,Delta,

programe turistice pe Marea Neagră s.a.).

b)Telecomunicaţiile - modificãrile la nivelul economiei digitale sunt esenţiale pentru

ca întreprinderile sã devinã şi sã se menţinã competitive.

Turismul şi cãlãtoriile, privite ca o industrie intensiv tehnologicã, pot ajuta România sã obţinã

şi sã aplice sistemele tehnologice ale informaţiilor şi telecomunicaţiile la un nivel competitiv.

O parte din ce în ce mai mare a operaţiilor turismului şi cãlãtoriilor - precum şi toate operaţiile

virtuale de vânzãri şi distribuţie - comunicã prin sistemele de telecomunicaţii. E-marketing -

pe o piaţã globalã competitivã şi din ce în ce mai dezvoltatã din ziua de astãzi, existã o mare

nevoie pentru un puternic branding naţional de conducere care sã optimizeze resursele, sã

concentreze într-un nucleu interesele - sectorul public şi privat, naţional, regional şi local - şi

sã capteze atenţia turiştilor. Aceasta va necesita un interes aparte pentru o abordare

coordonatã asupra marketing-ului şi distribuţiei prin internet în scopul de a optimiza viziunea

asupra României.

Desigur, dezvoltarea unei asemenea facilitãţi trebuie sã meargã în paralel cu

dezvoltarea internetului şi a telecomunicaţiilor la nivelul întregii tari. Recomandarea

Onsiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) este ca Guvernul României sã

urmeze, în continuare, politica unei pieţe deschise a telecomunicaţiilor, care va genera costuri

mici şi servicii de o mai bunã calitate pentru turişti şi companiile de turism.

c) Organizarea şi finanţarea activităţilor de comunicaţie - în multe cazuri o destinaţie

se compune din numeroşi ofertanţi diferiţi. Punerea în fapt a cooperărilor între aceştia şi/sau a

alianţelor strategice sunt un mijloc puternic de a face faţă concurenţei marilor întreprinderi

turistice cu sucursale sau activităţi în toata lumea. Sectorul public trebuie să furnizeze cadrul

organizatoric care să permită crearea şi buna funcţionare a unui organism pentru

comercializarea unei destinaţii în ansamblul său. Sarcina principală a acestuia este aceea de a

comercializa regiunea sau ţara ca o destinaţie turistică şi de a-i ameliora global imaginea.

40


5. Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea

economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o

sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei.

Politica de dezvoltare regională urmăreşte în principal :

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea

dezvoltării echilibrate şi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare

întârziată);

preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la

instrumentele financiare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi

de coeziune);

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea

cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la dezvoltarea

economică şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu acordurile

internaţionale încheiate de România.

6. Turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale, prin extinderea ariei

ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediu rural altele decât cele tradiţionale,

ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;

7. Diversificarea industriei locale prin susţinerea înfiinţării de IMM-uri

8. Dezvoltarea industriilor nepoluante conexe turismului şi de bunuri de consum

(artizanat, mobilă, marochinărie etc.);

9. În condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul

constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare al potenţialului cultural, istoric,

folcloric şi arhitectural al ţărilor;

10. Prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor

măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră,

faună, ecosisteme, etc.), turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;

11. Pe plan social turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare şi ridicare a

nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului

liber alpopulaţiei.

• Învăţământ şi cercetare

Absenţa mecanismelor moderne şi competitive de creare a factorilor de producţie este adesea

una din slăbiciunile cele mai determinante ale unei destinaţii. Prin urmare,punerea în

41


funcţiune a mecanismelor de creare a factorilor - educaţie şi cercetare, programe de investiţii

în aceste domenii - este instrumentul cel mai important în obţinerea de avantaje

concurenţiale durabile. Utilizarea şi noua valorificare a capitalului uman abundent poate a fi o

strategie pentru trecerea de la concurenta preturilor la concurenta calităţii.

12. Promovarea exporturilor, condiţionată de întărirea capacităţii industriei româneşti

de a exporta pe pieţele internaţionale.

3.3. STUDIU DE CAZ / POLITICA ECONOMICA IN ACTIVITATEA HOTELIERA

1. Politica tarifara.

2. Coeficienţi şi indici de rentabilitate

3. Sisteme de gestiune a veniturilor(Yield Management )

4. Politici de promovare a produsului hotelier

1. Politica tarifară

Politica tarifară [sau politica de preţuri] trebuie stabilită înainte de orice strategie

comercială (la fel, bugetul decurge din planul marketing, şi nu invers).

Ea va putea şi va trebui să fie flexibilă în timpul aplicării strategiei (adaptare la

schimbarea rapidă a preţurilor), dar nu va putea să devieze de la linia sa de bază.

De fapt, politica tarifară este un element primordial: ea integrează politica comercială

şi de marketing şi este supusă unor constrângeri (expuse în schema de mai jos).

42


Constatare marketing. Reprezintă dubla analiză a ceea ce există atât în termeni de realizare

(buget previzional precedent/activitate constatată), cât şi în termeni de impact al acţiunilor

întreprinse (adecvaţia mijloace/rezultate).

Nivelul preţurilor pe piaţă. Este o constatare care depinde de mai mulţi factori:

- Piaţa ofertei: cunoaşterea ofertei tarifare a concurenţei, poziţionarea obiectivă în ce priveşte

prestaţiile şi nivelul calităţii. Prevederea iniţiativelor şi capacitatii de reacţie a hotelurilor

concurente din zona de deservire.

- Piaţa cererii: evaluarea (prevederea) nivelurilor de preţ acceptabile pentru clientelă.

Segmentarea cererii. Este analiza clientelei deja formate, prospectarea zonei de deservire şi

stabilirea unor ţinte prioritare pentru activităţile următoare.

Politica tarifară. Este un nivel de preţ segmentat şi atractiv pentru toate tipurile de clienţi

definite de hotel:înseamnă a şti să oferi un preţ pe care clientul este dispus să-l plătească.

Politica tarifară se gândeşte din timp (cu vreun an înainte) pentru a avea o reactivitate şi o

difuzare rapidă printre anumiţi intermediari (tur-operatori, agenţii de turism, congrese etc.).

43

Nivelul preturilor pe piată

Politica tarifară

Obiective pentru anul următor

Segmen-tarea cererii

Buget venituri

Plan de activităti comerciale

Buget de exploatare

A măsura

Constatare marketing


Constrângeri:

- se cuvine să nu măriţi prea mult numărul de tarife (regrupaţi-le după aşteptări, necesităţi şi

cerinţe);

- se cuvine să respectaţi nivelurile de comision pentru diferiţi parteneri şi, deci, să le prevedeţi

(clientul final nu poate să plătească mai mult decât tariful afişat);

- nivelul de preţ este total independent de orice stabilire bugetară în termeni de rentabilitate

finală. Constrângerile de piaţă sunt de aşa fel (lanţuri, organisme financiare, investitori,

niveluri de rentabilitate), încât este imposibil de separat politica tarifară şi nivelul de marjă:

ele sunt interdependente. Astfel, are loc o căutare permanentă de echilibru între activitate şi

rentabilitate.

Obiective pentru anul ce urmează. Este urmarea logică a operaţiilor precedente.

Formularea obiectivelor ce urmează să fie atinse (optimizarea nivelulului de activitate, fie ca

număr, fie ca volum al cifrei de afaceri, fie ca volum de performanţe) fără dezvoltarea, la

această etapă, a mijloacelor şi acţiunilor comerciale şi de marketing.

Exemple: • Evoluţia REVPAR cu 8%

• Dezvoltarea activităţii week-end: 25% din gradul de ocupare sâmbăta şi duminica

• Dezvoltarea activităţii week-end: 30 înnoptări/camere

Buget venituri. Este exprimarea sintetică în cifre a obiectivelor în termeni cantitativi (număr

de înnoptări pe segment) şi a nivelului de preţ ce le corespunde.

Plan de activităţi comerciale. Acestea sunt mijloacele prevăzute pentru a atinge obiectivele

fixate. Trebuie stabilite: • activităţile prevăzute (vizite, promovare, publicitate etc.)

• cronologia şi durata lor

• bugetele necesare pentru aceste activităţi.

Buget de exploatare. Este adaptarea mijloacelor de producţie, în termeni financiari, la

acţiunile stabilite mai sus (în plan).

A măsura. Măsurarea se efectuează la două nivele:

44


• în dependenţă de rezultatele şi de nivelurile de marje previzionale obţinute, o readaptare a

obiectivelor, a politicii tarifare etc. se va dovedi necesară pentru a atinge o rentabilitate

stabilită (a se vedea constrângerile politicii tarifare);

• o modulare eventuală şi permanentă în curs de realizare (adaptarea la piaţă, care evoluează

uneori foarte repede), totodată fără a devia de la linia stabilită iniţial.

Elaborarea preţurilor

Se stie ca tarifele sunt proprii serviciilor. Un produs hotelier este o combinatie de

produse si servicii, caruia, usual, i se asociaza un pret forfetar.

Dimensiunea pretului este influentata de serviciile de care beneficiaza consumatorul:

-servicii de bază, care definesc activitatea hotelieră: cazare, divertisment,

alimentaţie, informare,

-servicii complementare: schimbul valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul şi călcatul

lenjeriei clientului, curăţirea hainelor şi a încălţămintei, transportul bagajelor, parcarea

automobilelor, dotarea camerelor cu inventar suplimentar etc.,

Ne vom limita, în acest cadru, la două situaţii distincte ale vieţii unui hotel (deschidere

şi faza de exploatare) şi la diferite metode de fixare a preţurilor.

Este evident că în niciun caz o oarecare perioadă din viaţa unui hotel sau metodă de

fixare a preturilor nu trebuie aplicată fără a lua în considerare constrângerile pieţei, care se

descompun în mai multe variabile.

45


• Piaţa ofertei: a se vedea Nivelul preţurilor pe piaţă mai sus.

• Piaţa cererii: este nivelul de preţ acceptabil pentru clientelă.

Atenţie !

Trebuie de ştiut să oferi clientului preţul pe care el este dispus să-l plătească. Preţul

este un factor determinant al actului de cumpărare.

Tipul de produs: este totalitatea parametrilor care definesc exploatarea (situaţie,

clasament, capacitate etc.).

46


Imaginea produsului: este expresia modului în care este perceput hotelul pe piaţă

(clienţi şi alte instituţii). Ea depinde de caracteristicile proprii ale întreprinderii, de politica sa

de comunicare, precum şi de notorietatea întreprinderii sau a mărcii (lanţuri voluntare sau

integrate).

Stabilirea de facto a nivelului preturilor(tarifelor) se face prin intermediul metodelor

formale si neformale.

Metodele neformale :

-stabilirea intuitiva a tarifului afisat, neprecedata de o analiza a pietii

-in functie de tariful concurentei, copierea tarifului concurentei. Hotelul in cauza trebue sa

beneficieze de aceleasi facilitati ca hotelul concurent.

-in functie de hotelul leader, scazind putin tariful si... atacind piata.

-prin incercari repetate, aplicand diferite tarife si urmarind reactia clientilor. Se ignora

concurenta, ca si perioadele si segmentele de clientela marginale, nereprezentative pentru

activitatea de ansamblu a hotelului.

Metode formale: se bazeaza pe criterii obiective:investitia in hotel, gradul de ocupare,

costurile viitoare, asteptarile cu privire la recuperarea investitiei.

Formula lui Hubbart: sau „de jos in sus”-ia in considerare toate informatiile

importante:volumul investitiei, gradul de ocupare,cheltuelile aferente fiecarui departament,

marja neta pentru fiecare departament(incasari minus cheltueli directe)ect. Punctul de plecare

il constitue rezultatul ultim, adica profitul net, de unde si denumirea „de jos in sus”.

Regula miimii (1/1000, 1/700)

Această metodă este folosită de mai multe ori ca indice de referinţă în faza de pre-

deschidere a unui hotel, decât în calitate de regulă absolută. Ea constă în a fixa preţul camerei

împărţind mărimea totală a investiţiei pe unitate globală cameră la 1000.

Totuşi, sub dubla influenţă a scăderii costurilor de construcţie (evoluarea tehnicilor,

standardizare modulară) şi a concurenţei de pe piaţă (dezvoltarea ofertei etc.) această regulă a

fost adusă la 1/700.

S-a considerat că preţul astfel obţinut va permite acoperirea totalităţii cheltuielilor

întreprinderii (exploatare şi amortizări) şi va genera o rentabilitate suficientă pentru a asigura

existenţa întreprinderii şi totodată finanţarea investiţiilor ulterioare.

Exemplu:

Hôtel des Trois Canards, 50 camere, 3 stele, situat în provincie

47


Unitate globală cameră 50 m2

Mărimea totală a investiţiei: 1 883 K€

Fie: cost unitate globală cameră: 37 660 € (1 883/50)

Fie: aplicând regula miimii, preţul unei camere: 38 € (37,66 €) (puţin credibil)

Fie: aplicând regula 1/700, preţul unei camere: 54 € (53,8 €).

Pragul de rentabilitate

El este stabilit în momentul în care cifra de afaceri acoperă totalitatea cheltuielilor

hotelului. El depinde direct de volumul de activitate (gradul de ocupare) şi de nivelul preţului.

Cheltuielile sunt repartizate astfel:

- cheltuieli variabile: totalitatea cheltuielilor legate direct de nivelul de activitate (produse de

recepţie, spălătorie etc.),

- cheltuieli semivariabile: totalitatea cheltuielilor care au un caracter fix pe de o parte

(cheltuieli de personal cu contract pe durată nedeterminată, energie etc.) şi un caracter variabil

pe de altă parte (dincolo de un anumit nivel de activitate);

- cheltuieli fixe: totalitatea cheltuielilor ce nu depind de nivelul de activitate (asigurare,

publicitate etc.).

Această metodă este aplicată în perioada de deschidere (bilanţ previzional), precum şi în

timpul exploatării (bilanţ şi cont de rezultate).

Exemplu:

Hôtel des Trois Canards, 50 camere, 3 stele, în provincie

Pragul de rentabilitate este stabilit la 472,6 K€

Nivelul de activitate corespunzând pragului de rentabilitate: direcţia întreprinderii a fixat

pretul de vanzare a cameri de cazare(dupa studii de fezabilitate) 54 euro :

472 633/54 (50 # x 365 j) x 100 = 47,96% din gradul de ocupare

(orice camera vinduta superior acestui prag este direct productiva de marjă).

Nivelul de pret corespunzator pragului de rentabilitate : direcţia întreprinderii a

fixat ca nivel de activitate 60% din gradul de ocupare:

472633/(50#*365)*60%=43,16euro

(orice euro superior acestui nivel este productiv de marja)

Abordarea bugetară

48


Este o metodă utilizată în general în cursul exploatării. Ea corespunde aplicării uneia

sau a câtorva din constrângerile următoare:

- fixarea unui rezultat de exploatare (obiectiv empiric, dispoziţie a unui lanţ sau a unui

organism financiar) fie în termeni financiari, fie în procentaj al rezultatului în raport cu o cifră

de afaceri determinată. În acest caz, se va calcula preţul de vânzare „crescând” rezultatele

pentru a atinge o activitate şi un preţ mediu de vânzare, ţinând cont de imperativele pieţei

(ofertă şi cerere);

- aplicarea unui procentaj de evoluţie minimum a preţului mediu de vânzare a camerelor

ţinând cont de profitul mediu obţinut anul trecut, de inflaţie, de situaţia de pe piaţă, de

imaginea întreprinderii sau de politica tarifară generală a lanţului.

Niciuna din aceste metode, aplicată de una singură, nu este pe deplin valabilă. Ele sunt

corecte doar aplicate în mod conjugat (control, corelaţie, verificarea uneia în raport cu alta),

arbitrul final rămânând totuşi piaţa cererii.

Aplicarea politicii tarifare

Nivelul de preţ nu este preţul afişat şi, cu atât mai puţin, preţul de vânzare a unei

camere pe segment. Prin urmare, pentru fiecare din segmentele stabilite anterior trebuie

stabilite tarifele corespunzătoare şi modalităţile de aplicare(Vezi anexa 1).

Note:

Procentajele de reduceri sunt arătate cu titlu indicativ, ele depind de cadrul contractual

stabilit de fiecare hotel (volum de activitate, perioada de ocupare etc. ). Astfel:

- reducerea contract corporativ este de 10-25%,

- reducerea congres, uneori, va fi nulă în caz de perioadă de activitate intensă sau de

cerere superioară capacităţii hotelului,

- reducerea TO30/ IT şi grup de serie ar putea varia de la 30 la 50%.

Procentajele de comision de asemenea sunt variabile în dependenţă de situaţie.

2.Coeficienţi şi indici de rentabilitate

Un coeficient este o mărime ce exprimă raportul dintre doi indicatori redat în procente sau

prin raport la o bază stabilită.

Coeficienţii şi indicatorii de performanţă scot în evidenţă o evoluţie sau un regres în raport

cu un obiectiv ori servesc drept bază de comparare în raport cu o normă profesională.

3.Sisteme de gestiune a veniturilor(Yield Management )

30 TO – Tour Operator (engl.)

49


Yield managementul (Y.M.) este o practică care a început să fie aplicată acum câteva

decenii de companiile aeriene, iar către sfârşitul anilor ‘80 a fost adaptată la hotelerie. Ea

constituie o continuare logică a dezvoltării GDS-urilor (Global Distribution Systems).

Nesigur în primii ani, yield managementul a luat un avânt considerabil astfel încât

majoritatea lanţurilor îl practică şi o nouă funcţie, un nou post a apărut – Revenue Manager.

În fapt, nu este o referinţă exclusivă şi atotputernică, ci un instrument bazat pe indicaţiile

încrucişate pe care „revenue manager” i le furnizează. Yield managementul constituie un

ajutor în luarea deciziilor de către responsabilul pentru rezervări, şeful de recepţie sau

director.

„Este un model de fixare a preţurilor fondat pe previziunea cererii care permite elaborarea

şi gestiunea unor oferte tarifare multiple şi modificarea lor în timp real.” (Jean Thibaud,

vicepreşedinte „Tims” in „L’entreprise”, dec. 1997).

„Adaptarea preţurilor la cerere şi ofertă astfel încât să nu scăpăm din vedere şi să nu

subestimăm nicio glisare potenţială a cifrei de afaceri.” (A.C. de Parcevaux in in

„L’entreprise”, dec. 1997) .

„Yield managementul este o totalitate de tehnici puse în serviciul unui principiu: gestiunea

capacităţilor în scopul de a maximiza venitul global al unei întreprinderi prestatoare de

serviciu.” (In „Le Yield management”, InterEditions, 1989).

Pentru a înţelege bine ce înseamnă yield managementul, vom adăuga că nu este vorba de

grilele „Blanc-Rose-Rouge” sau „Bleu-Blanc-Rouge”, practicate de numeroase hotele sau

lanţuri hoteliere timp de mulţi ani, ci de analiza, schematizarea, modelizarea a ceea ce fiecare

hotelier făcea până azi în mod empiric : să prevezi cererea, să o gestionezi atât în ce priveşte

capacităţile, cât şi în ce priveşte tarifele sau cheltuielile ce le corespund.

În fine, este vorba de a adapta tariful potrivit la clientul potrivit la momentul potrivit.

Si dacă vorbim despre yield management în acest capitol [„Comercializarea unei

întreprinderi hoteliere”], şi în plus la sfârşit de capitol, aceasta se justifică deplin dacă îl

considerăm o aplicare directă a unei politici de marketing structurată: este un cadru, un calc

pus pe fiecare acţiune de marketing, în scopul de a optimiza cererea, de a o stimula. Nu este

centrat doar pe preţuri (chiar dacă este axa sa principală), deoarece reprezintă în acelaşi tip:

• gestiunea capacităţilor şi a prestaţiilor,

• previziunea cererii cu ajutorul schematizării,

• publicitate (în sensul difuzării mesajului),

• şi, desigur, tarificare adaptată la o optimizare a rentabilităţii hotelului.

50


Yield management asigură o abordare sistematică pentru atingerea obiectivului major,

acela al profitabilităţii pe termen lung.

Yield management poate fi rezumat astfel :

utilizarea informaţiilor vechi şi actuale împreună cu strategiile, procedurile şi

statisticile;

ameliorarea posibilităţilor hotelului cu scopul adaptării la lumea de afaceri;

creşterea veniturilor, dar şi creşterea capacităţii de servire a clienţilor .

Aceste practici cuprind:

• instaurarea unei structuri de preţ mai precisă ;

• limitarea numărului de rezervări pe fiecare noapte sau pe fiecare tip de cameră şi pe

segmente;

• reexaminarea activităţii de rezervare cu scopul determinării necesităţii şi luării unor

măsuri privind gestiunea stocurilor;

• negocierea preţurilor pentru cantităţi mari cu grosiştii şi grupuri de intermediari şi

gestiunea mai fermă a contingentelor;

• oferirea produsului pe care clientul îl aşteaptă;

• oferirea posibilităţii agenţilor de rezervări să devină vânzători eficienţi şi nu doar

angajaţi care preiau rezervări, orice rezervare fiind un act comercial.

Cu cât hotelurile capătă mai multă experienţă în ceea ce priveşte yield management, în

fiecare an va creşte gradul de ocupare şi cifra de afaceri.( se estimeaza o crestere a cifrei de

afaceri in mediu cu 7%.)

Demers şi utilizare

Vom porni de la un postulat simplu şi evident: yield managementul este greu de

imaginat/planificat sub formă scrisă. Sunt atâtea variabile, modele „matematice” şi logice

aplicate, încât metoda „creion-radieră-hârtie” ar fi greu de aplicat în cadrul unei exploatări

pentru fiecare cerere de rezervare.

Yield managementul este o funcţie relativ simplă ca formă, stabilită în lucrarea „Le Yield

management” (InterEditions). Ea arată astfel:

Pr (x) = ∑i Wi (x)

unde: Pr = preţ

∑i = indicele atributului

Wi = valoarea atributului

x = oferta considerată.

51


Prin urmare, totul rezidă în atribute şi în punerea lor în funcţiune convergentă. Deci,

este necesar ajutorul unui pachet de programe specifice.

Demers şi mod de operare

Introducerea şi exploatarea unei proceduri de yield management, cronologic, se

stabilesc astfel: (vezi anexa 4)

Principala dificultate constă în a doua etapă: segmentarea cererii. Aici nu e posibil să

dezvoltăm toate elementele referitoare la criteriile de selecţie a segmentelor, atât din punct de

vedere constitutiv, cât şi din punct de vedere tarifar. Segmentarea cererii ajunge la ceea ce se

numeşte „clasele tarifare”.

Acestea sunt bazate pe comportamente (prin asta ele corespund segmentelor stabilite

anterior), pe cantităţile de camere şi pe un nivel de preţuri (fixate în raport cu o marjă

previzională), care va influenţa, va defini o nouă politică tarifară.

La această etapă, se poate insista asupra unei necesare „etanşeităţi” între diferitele

segmente şi nivelurile de preţuri, la fel de diferite între ele, ceea ce este caracteristic pentru

politica de marketing structurată: preţurile trebuie să fie clare şi etanşe între diferite segmente.

Totodată, din cauza aplicaţiilor particulare legate de yield management, acest ansamblu

trebuie ajustat şi extins integrând două elemente complementare.

Capacităţile alocate pe segment (Câte camere aş acorda unui sau altui segment de

clientelă?)

În acest caz, trebuie stabilit un număr de camere evolutiv pentru un segment dat.

Cantitatea dată decurge direct din planul de marketing în baza previziunilor de ocupare şi a

REVPAC-ului, care sunt actualizate. În ce priveşte evoluţia (pozitivă sau restrictivă), ea va fi

direct dependentă de:

• conjunctură (se va face o readaptare automată a capacităţilor pentru a dezvolta

contingentul de camere al segmentului sau ale segmentelor ce prezintă o cerere

crescândă);

• gradul de materializare previzională: printr-o evaluare exactă a ocupării şi, deci,

reducerea „navigaţiei cu orientare vizuală”, neprezentărilor (no-shows) şi anulărilor

tardive li se va opune o politică de over-booking justificată repartizată pe segmente, în

loc de a fi generalizată asupra exploatării.

Capacităţile alocate pe segment (vezi anexa 5)

Avertizare: Notăm în prealabil că este vorba de alocarea unei capacităţi fixate conform

planului marketing şi scopurilor alese etc. Se cuvine de prevăzut condiţiile de depăşire a

52


capacităţii fiecărui segment în raport cu altele pentru a adapta în permanenţă şi imediat

comercializarea întreprinderii.

Suma alocaţiilor pe segment corespunde capacităţii totale a întreprinderii (20 + 40 + 70 +

30 + 40 = 200). Fiecare segment cunoaşte un procent de materializare a rezervărilor sale

specific, care permite să stabilim o capacitate de over-booking (ex.: segmentul C: Procent de

materializare a rezervărilor: 85,714%. Posibilitate de over-booking pentru a-mi atinge

obiectivul maximal de 100% de ocupare a capacităţii alocate pe segment: +14,286%, deci 10

rezervări suplimentare).

Totalul de over-bookinguri estimate pe segment va permite stabilirea unui procent de

over-booking general: 10 + 12 + 10 + 6 + 15 = 53. Procent de over-booking total: 26,5%.

Criteriile de variabilitate a tarifelor

(Ce tarif aş aplica pentru un segment de clientelă sau altul?)

Tarifele sunt direct influenţate de astfel de elemente de apreciere ca: data rezervării: în

funcţie de caz, vom putea privilegia rezervarea anticipată aplicând un preţ ce stimulează actul

de cumpărare anticipat sau, dimpotrivă, vom putea aplica un tarif majorat ce corespunde

asumării unui angajament securitar pentru client, REVPAC-ul: se ia în consideraţie totalitatea

potenţialului de venit pe tip de segment, perioada: centru de convergenţă între cerere şi

capacitatea de cazare a zonei în care este amplasat hotelul, etc.

A implementa o politică de yield management nu înseamnă doar să decizi o nouă

politică de comercializare. Cu siguranţă, aceasta înseamnă, într-un prim timp, dotarea cu

mijloacele necesare pentru a gestiona oferta şi a optimiza veniturile, însă impacturile şi

implicaţiile merg mai departe în exploatare; ele influenţează direct politica de personal în

termeni de:

- gestiune a efectivelor (previziune ajustată de cerere, deci adaptare a efectivelor),

- competenţe cerute (în sfera comunicare cu clientul şi utilizare calculator),

- organizare (se impune o nouă organizare funcţională).

Precizăm, totodată, că aceste efecte nu se datorează lui revenue manager: acesta nu este decât

un „expert”, cel care alimentează sistemul, analizează rezultatele sale şi preconizează politica

de rezervare şi de ocupare.

El va fi, fără îndoială, viitorul responsabil pentru rezervări, însă nu va putea să

înlocuiască un director de cazare sau chiar de exploatare în rolul acestuia de factor de decizie

al politicii de ocupare. Directorii respectivi sunt singurii care iau decizii, dar se sprijină în

luarea deciziilor pe elementele furnizate de către revenue manager.

Yield management: comercializare şi limite

53


O nouă politică de comercializare trebuie pusă în aplicare, la fel – o nouă comunicare.

Vor trebui stabilite noi inventare, personalul de la recepţie şi rezervări va trebui format. Se

poate prelua din practica lucrului de la recepţie (descris la cap. 3.5) referitor la procedurile de

primire: cum să anunţi un client că nu mai sunt camere disponibile la tariful 1... dar că aceeaşi

cameră la tariful 2, mai ridicat, este accesibilă?

Dar şi aici se impun câteva limite:

yield managementul este un element de politică marketing şi, aşa cum am arătat mai sus,

clasele tarifare trebuie să fie „etanşe”. De asemenea este indispensabil de avut o anumită

flexibilitate: capacităţile de camere alocate trebuie numaidecât adaptate la variaţiile cererii; un

număr excesiv de segmente, de clase tarifare intermediare (în termeni de capacităţi şi tarife) se

vor autoconsuma, amestecând transferurile de clientelă de la un nivel de preţ la altul şi

anihilând orice efect scontat.

În fine, yield managementul poate constitui şi o unealtă de comercializare structurată:

prin evaluarea ocupării, a neprezentărilor, a anulărilor (a se vedea mai sus), prin oferte de

surclasare [trecere într-o categorie superioară] punctuale adresate celor mai buni clienţi, de

exemplu, etc.

Vom cita un pericol inerent yield managementului, la care trebuie să fim extrem de

atenţi: există riscul de deviere de la normal a sistemului atunci când un anumit număr de

clienţi este dirijat către intermediari care beneficiază de tarife privilegiate şi de capacităţi

(disponibilităţi) crescânde.

Yield management: costuri, adaptabilitate şi limite Yield managementul este o

politică, dar şi un software, care are un preţ:

110 euro/cameră; 13 721 euro cheltuieli pentru consulting şi lansare (stabilirea segmentelor,

claselor tarifare, modelelor statistice etc.).

Totuşi, yield managementul pare să fie mai puţin util pentru următoarele întreprinderi:

cu mai puţin de 40-50 de camere (aspectul gestiune al capactăţilor este greu de utilizat, cu

excepţia cazului în care acest hotel are un grad de ocupare deosebit de înalt în timpul anului),

care au o activitate mai mică de 60% (la acest nivel, hotelierul are tot interesul să accepte

toate cererile). Notă, că, în acest ultim caz, yield managementul, eventual, ar putea să

gestioneze PMC-urile31 şi/sau perioadele de „complet”, însă recuperarea investiţiilor va fi

lungă şi aleatorie (incertă): yield managementul nu este soluţia problemelor privind preţurile

de vânzare.

31 PMC – prix par mille contacts (preţ pe mia de contacte), este un coeficient pentru a compara capacitatea cu care un media atinge 1000 de persoane.

54


4.Politici de atragere si fidelizare a clientilor.

Elaborarea politicilor privind atragerea si fidelizarea clientilor se bazaeaza pe doua

nivele:

-discriminare prin prêt;

-remunerarea “in natura” a clientilor fideli.

Politica de discriminare prin prêt prevede stabilirea unui bussines-mix si diferentierea

preturilor pe baza de elasticitate a acestuia fata de pretul ofertei.

4. TURISMUL CA FENOMEN CULTURAL

4.1 CLASIFICAREA TURISMULUI SI LOCUL TURISMULUI CULTURAL

ÎN CADRUL FENOMENULUI TURISTIC

Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii

diferite: motivaţia, potenţialul turistic, durata desfăşurării fenomenului turistic. Una dintre

cele mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu

(2002) care disting tipuri şi forme de turism. Pentru aceşti autori există 4 tipuri de turism:

de recreere şi agrement;

de îngrijire a sănătăţii (curativ);

cultural;

polivalent;

Este evident faptul ca aceste tipuri de turism se întrepătrund şi ca încadrarea unei

deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivaţia determinantă,

dar nu singura. Motivaţia culturală de exemplu poate să fie prezentă în toate tipurile

menţionate la un moment dat.

Cea mai recentă clasificare din literatura geografică românească aparţine geografilor

ieşeni I. Muntele şi C. Iaţu (2003) şi propune următoarele tipuri şi criterii de clasificare a

turismului:

criteriul temporal: week-end, sejur, tranzit, croazieră;

criteriul localizării şi al motivaţiei: turism literal, turism alpin, turism lacustru, turism

fluvial, turism citadin, turism rural-etnografic, turism cultural, turism frontalier;

55


criteriul agregativ: turism solitar, turism familial, turism de masă, turism expediţionar,

turism cinegetic, pelerinajul, turism cultural-sportiv;

criteriul geografic: tipuri de turism specifică climatului temperat, polar sau tropical.

Se observă aşadar că, indiferent de clasificarea la care ne raportăm, turismul cultural

apare ca un tip de turism clar diferenţiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin

motivaţie. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este

lărgirea orizontului de cunoştinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau

arhitectural şi al teritoriilor în care acesta se înserează. Conform Micului Dicţionar

Enciclopedic, cultura reprezintă expresia civilizaţiei materiale şi spirituale generate a unui

popor. În sens larg cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale şi tehnicile

necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei, literaturii,

artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor

antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi turismul citadin şi

turismul rural-etnografic. Turismul cultural trimite obligatoriu la noţiunea de patrimoniu, care

reprezintă componentele materiale şi imateriale ale identităţii oricărei societăţi, elaborate, apoi

transmise şi reactualizate în teritoriu. Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele,

ansamblurile arhitectonice, oraşele de artă, satele cu tradiţii bine păstrate, siturile arheologice,

grădinile, edificiile de natură religioasă sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile

şi manifestările culturale, tradiţiile şi aptitudinile creative acumulate în timp.

P. Origet de Cluzeau sintetizează, în lucrarea sa ,,Le tourism culturel” principalele teme ale

turismului cultural şi formele de manifestare turistică pe care le generează astfel:

TEMA FORMULA TURISTICĂ EXEMPLE

ReligioasăPelerinaj, întâlniri

carismaticeLourdes, Taize

Descoperirea de oraşe,

regiuni, ţăriCircuit, sejur cu excursii Bruges, Bretagne, Italia

Istorică Circuit, vizitarea sitului Napoleon în Corsica

Amintire Circuit şi excursieCircuitul Debarcării în

Normandia

Etnică Circuit, sejurVizita canadienilor la „verii”

lor acadeeni din Poitou

56


Artistică Circuit, stagiuValea Loirei, stagiu muzical

la Arc et Senans

Artizanat / IndustrieCircuit tematic, excursie în

situri industrialeVizitarea centralelor nucleare

Parcuri şi grădini Circuit, sejur, excursieCircuitul parcurilor şi

grădinilor din Normandia

Festivaluri, manifestări

culturaleSejur

Expoziţia de pictură de la

Paris

Gastronomic Sejur, circuit, stagiu culinar

Circuit – degustare în

Burgogn

Stagiu „canard” în Dordogne

Cumpărături Sejur în oraşCumpărături de obiecte de

artă şi de lux

Lingvistică Sejur în şcoală, în familii Marea Britanie, Germania

Pedagogia culturii Ore în afara şcoliiOre de patrimoniu.

Călătorii de studiu

Acelaşi autor identifică o serie de caracteristici ale turismului cultural, pe care le

prezentăm în continuare.

Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o

clientelă proprie care poate fi fie specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă

distanţe impresionante pentru a surprinde încă o faţetă a pasiunii lor), fie atrasă de tot ce este

cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară şi se constituie din cei care, aflaţi în

concediu sau vacanţă în scopul odihnei şi recreerii, vizitează şi obiectivele turistice antropice

din spaţiul în care se află. O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea

turismului cultural o reprezintă apartenenţa participanţilor la categorii socio-profesionale

superioare sau cu un nivel de educate mediu şi ridicat: elevi, studenţi, intelectuali şi de aceea

caracterul sau de masă este incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este

populaţia urbană.

Practicile turistice culturale sunt şi ele destul de diferite, variind de la vizitarea

muzeelor şi monumentelor în scopul cunoaşterii efective a patrimoniului acestora, la simpla

lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat

în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, şi o diferenţiere a

57


practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice şi de arhitectură,

dominând net mişcările turistice culturale; bărbaţii preferă siturile tehnico-ştiinţifice, tradiţiile

şi artele populare. În general există o preferinţă pentru siturile culturale în aer liber, ruinele

atrăgând mai mulţi vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.

Practicile culturale se pot deosebi şi în funcţie de specificul mental şi comportamental

al unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franţa, principala destinaţie a turismului

cultural mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferinţă a

germanilor pentru artă romană sau Evul Mediu, dorinţa nord-americanilor de a-şi regăsi

rădăcinile culturale, atracţia olandezilor pentru spaţiile rurale, interesul britanicilor pentru

descoperirea monumentelor şi a locurilor care evocă relaţiile franco-engleze, în timp ce

italienii preferă sanctuarele şi locurile de cult.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult,

luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogăţirea ofertei turismului

cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios şi exigent

şi atitudinea comunităţilor locale care doresc să obţină beneficii de pe urma activităţilor

culturale pe care le finanţează.

Eficienţa turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar

dezvoltarea sa prezintă şi o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă,

solidă şi nu ţine cont de modă, aşa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potenţialul

de extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula

Paştelui nu mai sunt aşa de îndepărtate.

4.2. EVOLUȚIA TURISMULUI ȘI A TURISMULUI CULTURAL ÎN

SPECIAL

Despre călătorii în scop de agrement sau din curiozitatea de a vedea şi descoperi locuri

şi edificii celebre se poate vorbi încă din Antichitate. Aşa cum afirma C. Iaţu şi I. Muntele,

Antichitatea a inventat toate marile forme actuale de turism, iar turismul cultural în

forma actuală îşi are începuturile tot atunci. P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002)

disting trei perioade în evoluţia fenomenului turistic:

Etapa turismului incipient, care, din punct de vedere istoric, se suprapune Antichităţii

Etapa pseudo-turistică, suprapusă Evului Mediu timpuriu şi mijlociu

Etapa turismului modem şi contemporan

58


Turismul cultural apare ca fiind predominant în primele două perioade menţionate, el

dezvoltându-se mai mult în Antichitate şi mai ales sub forma pelerinajului în Evul Mediu.

Turismul modem este marcat de turismul balnear, de preferinţă pentru potenţialul

natural, iar turismul contemporan, care este un turism de masă, se remarcă printr-un relativ

echilibru între cele două componente ale potenţialului turistic.

A) În perioada turismului incipient marile oraşe ale Antichităţii – Roma, Atena,

Cartagina, Tir, Sidon – atrăgeau călătorii prin edificiile lor. Centrele de pelerinaj, precum şi

manifestările cu caracter sportiv constituiau de asemenea atracţii pentru călătorii vremii.

Misterele de la Eleusis, oracolele din Delfi şi Dodona, agora Atenei, jocurile de la Olimpia,

Nemeea, Istm şi Delfi, jubileele regale din Egipt constituiau tot atâtea pretexte pentru

călătorii. Motivaţia acestor călătorii le include, aproape în totalitate, în sfera a ceea ce azi se

numeşte turism cultural. Se pot delimita chiar câteva regiuni care polarizau mişcările de

populate cu caracter turistic din această perioadă. Se impune în primul rând regiunea Mării

Mediterane, suprapusă arhipelagului grecesc, Asiei Mici, Egiptului şi Peninsulei Italice.

Grecia antică atrăgea mai ales prin edificiile sale cu funcţie culturală sau religioasă:

complexul arhitectural de pe Acropole, Corint, Teba, Micene, labirintul din Cnossos. În Asia

Mică erau vizitate oraşele greceşti şi elenistice, Milet, Efes, Smirna, Halicamas. Egiptul antic

era vizitat pentru vestitele construcţii mortuare de la Luxor şi Kamak, pentru Alexandria, cu

renumita sa bibliotecă, precum şi pentru jubileele regale care aveau loc o dată la 3-4 ani. Şi

Peninsula Italică, prin principala sa atracţie Roma, dovedeşte amprenta culturală pe care o

aveau călătoriile turistice din Antichitate.

O a doua regiune care atrăgea călători cu motivaţie culturală o constituia Orientul Mijlociu,

regiune suprapusă Câmpiei Mesopotamiei şi Podişului Iranian, unde se găseau unele dintre

cele mai vechi oraşe din lume: Ur, Uruk, Nipur, Babilon, Persepolis, Ispahan. Asia de Est şi

Sud-Est impunea în lumea antică prin frecventele călătorii întreprinse de călugării budişti

chinezi spre India şi Indonezia.

Toate aceste exemple dovedesc faptul că această primă etapă de dezvoltare a

fenomenului turistic s-a caracterizat prin orientarea cererii spre obiectivele şi activităţile

antropice, ceea ce corespunde definiţiei turismului cultural în accepţiunea actuală.

B) În Evul Mediu timpuriu şi mijlociu, deplasările care pot fi asimilate celor turistice

de astăzi se restrâng din cauza fanatismului religios şi a instabilităţii politice care făcea

drumurile foarte periculoase. Marile invazii sunt şi ele răspunzătoare de scăderea frecvenţei

deplasărilor comparativ cu Antichitatea. Cu toate acestea, deplasările cu tentă turistică nu

lipsesc în totalitate, ele desfăşurându-se mai ales sub forma pelerinajului spre locurile sacre

59


ale marilor religii: Roma şi Ierusalim pentru creştini, Mecca şi Medina pentru musulmani,

Lhasa sau sanctuarele din India şi Indochina pentru budişti, muntele Fuji pentru japonezi. Alte

deplasări cu motivaţie culturală sunt semnalate acum spre marile universităţi europene care

apar în această perioadă: Bologna (1119), Ravenna (1130), Sorbona (1200), Cambridge

(1209), Oxford (1214), Padova (1222), Napoli (1224), Pisa (1346), Praga (1348), Cracovia

( 1364), Viena (1365), Heidelberg (1386), Koln (1388).

C) Etapa turismului modem şi contemporan este divizată, de autorii menţionaţi, în trei

subperioade: subperioada secolelor XV-XVII inclusiv, subperioadă ce cuprinde secolele al

XVIII-lea, al XIX-lea şi jumătate din secolul al XX-lea şi subperioada de după 1950.

Prima subperioadă este marcată de marile descoperiri geografice şi de înflorirea culturii şi

artelor specifică Renaşterii. Obiectivele de provenienţă antropică sunt în continuare preferate

de călătorii vremii, care sunt atraşi în număr tot mai mare de forfota marilor capitale şi curţi

regale. Din această perioadă datează celebrele ghiduri Arte Peregrinandi care conţineau

informaţii valoroase despre limba ţării vizitate şi despre atracţiile acesteia.

A doua subperioadă, marcată de rcvoluţia industrială şi de înflorirea romantismului şi

expresionismului pe plan cultural, se caracterizează prin reîntoarcerea omului spre natură,

potenţialul turistic natural fiind din ce în ce mai clar preferat în faţa celui antropic. În această

perioadă apar primele agenţii de voiaj, datorate lui Thomas Cook (1851) şi se pun bazele

infrastructurii turistice propriu-zise. Tot acum în Germania este tipărit primul ghid de

călătorie în sens modern, cunoscut sub numele Baedecker, după editorul său. În 1800 apare, în

Marea Britanie, cuvântul turist, pentru a-i desemna pe cei care făceau marele tur pe continent,

călătorie absolut necesară pentru desăvârşirea educaţiei. Această călătorie avea ca destinaţii

principale regiunile mai exotice ale Europei: Italia Meridională, Spania, Grecia şi păstrau încă

o tentă culturală.

După 1950, turismul devine un fenomen de masă, amploarea deplasărilor turistice,

care antrenau, în 2000, peste 698 milioane persoane, făcând din turism prima activitate

economică mondială. Se apreciază că circa 14% din P.I.B. mondial este asigurat de turism, iar

circa 200 milioane persoane lucrează în acest sector. (I. Muntele, C. Iaţu, 2003). În perioada

contemporană se poate spune că asistăm la o revenire a turismului cultural faţă de perioada

anterioară, marcată de turismul balnear.

60


4.3. FLUXURI TURISTICE GENERATE DE TURISMUL CULTURAL

4.3.1. Fluxuri turistice majore

Fluxurile turistice spre sudul Europei

Aceste fluxuri sunt cele mai importante la nivel mondial, antrenând anual circa 185

milioane turişti internaţionali, concentraţi mai ales în sezonul estival. Repartiţia acestora pe

ţările primitoare este următoarea: 48,5 milioane în Spania, 41,2 milioane în Italia, 35 milioane

în sudul Franţei, 21,8 milioane în Portugalia, 15,7 milioane în Grecia, 5 milioane în Croaţia,

1,5 milioane în Malta, în 2000. (I. Muntele, C. Iaţu, 2003). Fluxurile dirijate spre sudul

Europei au o dublă geneză: pe de o parte climatul blând şi plajele însorite, pe de altă parte

bogatul patrimoniu cultural din această regiune. Este greu de realizat o distincţie clară între

cei care sosesc aici atraşi de potenţialul natural şi cei care sunt atraşi de resursele antropice.

De altfel, foarte frecvent, cele două componente ale potenţialului turistic al zonei

beneficiază de aceeaşi clientelă, secvenţa culturală fiind prezenta printre practicile turistice ale

celor care vin aici pentru soarele şi mondenităţile de pe Coasta de Azur, de exemplu. Originea

acestor fluxuri se află în Europa de Nord-Vest, America de Nord, estul Asiei, iar atracţiile de

ordin cultural care le generează se constituie în oraşe-muzeu, monumente, festivaluri şi

congrese prestigioase.

Centrele urbane din Europa sudică, cu bogatul lor patrimoniu cultural, concentrează o

mare parte a turiştilor sosiţi aici. Trebuie menţionate, în acest context, oraşele italiene –

Veneţia, Florenţa, Pisa, Roma, Siena, Verona – cele spaniole ( Madrid, Barcelona, Granada,

Sevilla, Cordoba, Toledo), dar şi cele din sudul Franţei – Avignon, Narbonne, Aries, Nimes

sau din Grecia – Atena, Salonic.

Fluxurile dirijate spre centrele urbane menţionate sunt alcătuite dintr-o clientelă foarte

cosmopolită, care se deplasează cu cele mai diverse mijloace de transport: autoturism,

autocar, avion, pacheboturi de lux. Se pot identifica câteva itinerarii privilegiate, dispuse axial

(I. Muntele, C. Iaţu, 2003):

axa mediană Rin – Ron – Mediterana, folosită cu precădere de turiştii scandinavi,

olandezi, belgieni, germani, britanici, francezi şi elveţieni care pot alege între

destinaţiile din Franţa şi Italia, sau, într-o anumită măsură, din Peninsula Iberică.

axa occidentală – se desprinde, în zona Parisului, din cea mediană, orientându-se spre

sud-vest, spre Ţara Bascilor, sau traversând Pirineii spre interiorul Spaniei.

61


axa orientală – care se formează în Germania, canalizându-se în bazinul superior al

Dunprii, de unde străbate Elveţia şi Austria, pentru a dirija turiştii spre ruinele italiene.

axa sud-estică ce corespunde mişcărilor care au ca destinaţie Grecia sau coasta

dalmată;

axa nord-sud care se conturează în Europa de Est, având ca puncte de plecare în

principal Polonia şi Rusia, iar ca destinaţii favorite Grecia şi Turcia.

Fluxurile spre Europa Atlantică

Europa Atlantică atrage anual circa 100 milioane turişti, care se îndreaptă fie spre

plajele şi oraşele litorale, fie spre oraşele din interior, care dispun de un potenţial antropic

imens. Cea mai atractivă pare a fi Franţa de nord-vest, care polarizează aproximativ 30

milioane turişti anual, regiune urmată de Marea Britanie (25 milioane turişti anual), Germania

(17,5 milioane turişti anual), Belgia (14 milioane), Olanda (7 milioane). În ultima vreme s-a

impus şi Irlanda, prin fluxuri ce totalizează 6 milioane turişti anual.

Între componentele fluxurilor turistice ce se dirijează spre această regiune, fluxurile

turistice urbane se remarcă prin importanţă şi perenitate. Ele se îndreaptă spre Paris, Londra,

Bruxelles, Amsterdam, Hamburg, Copenhaga, Berlin, Helsinki, Viena, Munchen. La acestea

se adaugă oraşele cu vocaţie turistică deosebită, ce polarizează mare parte din fluxurile acestei

regiuni: Bruges, Gand, Anvers (Belgia), Aachen, Lubeck (Germania).

Fluxurile turistice spre Valea Loirei reprezintă o altă componentă importantă a

fluxurilor ce ajung în Europa Atlantică, prin cei peste 7 milioane turişti pe care îi antrenează

anual. Dimensiunea acestor fluxuri este legată şi de apropierea Parisului, care furnizează o

mare parte din clientelă. Fluxul renan, ce se îndreaptă spre oraşele cu tradiţii culturale Mainz,

Freiburg, Heidelberg şi Koln prezintă asemănări cu cel anterior, dar este de mai mică

amploare.

Fluxurile spre Europa Central-Estică

Ca urmare a istoriei recente, marcată de impunerea unor limite destul de rigide

circulaţiei persoanelor, fluxurile generate de atracţiile antropice din această regiune sunt mult

sub nivelul celor din Europa Sudică sau Vestică. În cadrul acestor fluxuri se disting cele care

se dirijează spre oraşele şi capitalele cu un patrimoniu important şi cu un rol istoric major în

trecut: Budapesta, Praga, Cracovia, Varşovia, Moscova, St. Petersburg, Kiev. În afara acestor

oraşe mari, foste sau actuale capitale, există şi o serie de oraşe mai mici care, prin patrimoniul

lor bogat, uneori parte a patrimoniului mondial protejat de UNESCO, sunt capabile să

62


polarizeze fluxuri relativ importante. Se pot menţiona: Sighişoara, Braşov, Sibiu (România),

Czestochowa, Torun, Poznan (Polonia), Vac şi Esztergom (Ungaria). Castelele Boemiei şi

mănăstirile Bucovinei constituie alte obiective generatoare de fluxuri turistice după 1990.

Fluxurile nord-americane

America de Nord şi Centrală împreună cu arhipelagurile caraibiene constituie a doua

mare destinaţie pentru turiştii actuali şi polarizează circa 150 milioane turişti anual, dintre

care peste 50 milioane originari din Europa, urmaţi de cei proveniţi din America de Sud sş

Asia. La acest flux extern se adaugă circa 450 milioane persoane anual care participă la

fluxurile turistice interne. Regiunea are însă o participare mult mai modestă la constituirea

fluxurilor exterioare, numai 25 milioane turişti nord-americani venind anual în Europa.

Destinaţiile predilecte ale fluxurilor exterioare sunt Marea Britanie, Franţa, Germania,

Italia şi cu siguranţă ca motivaţia culturală este una importantă în constituirea acestor fluxuri.

În ultima vreme se constată un progres evident al fluxurilor dirijate spre Asia care antrenează

peste 8 milioane turişti, dirijat mai ales spre Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan sau

Hong Kong.

Dintre fluxurile care se conturează pe continentul nord-american se remarcă, ca având

motivaţie culturală, fluxul nord-estic, dirijat spre zona Marilor Lacuri şi al litoralului estic al

SUA, având ca puncte nodale oraşele New York, Washington, Quebec, Montreal, Chicago şi

fluxul mexican care a totalizat, în anul 2000, circa 20 milioane turişti, flux general atât de

atracţiile naturale (Acapulco, Cancun), cât şi de cele culturale ( Pen. Yucatan, Ciudad de

Mexico).

Fluxurile japoneze

Japonia reprezintă o regiune emiţătoare importantă în turismul mondial, mai ales în

ultimele două decenii, de când legislaţia privind concediile a devenit mai permisivă. Dacă în

1961 numărul japonezilor care părăseau ţara în scopuri turistice era de doar 100 000, în 1998

numărul acestora ajunsese la 17 milioane. În ceea ce priveşte turismul cu motivaţie culturală

se distinge fluxul nipon dirijat spre Europa (care a beneficiat, în 1998, de peste 3 milioane

turişti japonezi), îndeosebi spre Franţa şi Italia. Japonezii constituie şi principala clientelă

turistică în China, printre motivaţii aflându-se, cu siguranţă, şi cele culturale.

4.3.2. Fluxuri turistice minore

63


Acestea sunt fluxuri de dată mai recentă, dirijate spre statele în curs de dezvoltare,

care prezintă avantajul unor servicii turistice mai ieftine şi al exotismului.

FLUXURILE SPRE MEDITERANA MERIDIONALĂ (cf. I. Muntele, C. Iaţu, 2003)

Sunt fluxurile care se îndreaptă spre statele Maghrebului şi spre Egipt şi care s-au

format ca urmare a potenţialului natural şi antropic important din regiune, datorită apropierii

de Europa şi, nu în ultimul rând, pe baza unei infrastructuri puse la punct în perioada

coloniala. Deşi regiunea ar fi putut să intre în circuitul turistic mondial încă din secolul al

XIX-lea mai ales ca urmare a patrimoniului cultural al Egiptului, lucrul acesta nu a fost

posibil din cauza instabilităţii politice a zonei, care pune probleme şi în prezent. Principala

destinaţie din zonă a constituit-o multa vreme Egiptul, care, în 2000, a primit 5,5 milioane

turişti. În ultimii ani Egiptul a cedat locul statelor din Maghreb, în special Marocului, care a

atras, prin monumentele maure de la Fes, Marrakech şi Meknes, peste 6 milioane turişti.

FLUXURILE SPRE ASIA ANTERIOARĂ

Asia Anterioară înglobează Peninsula Arabică, Iranul, Turcia şi Levantul, regiuni ce se

remarcă printr-un potenţial turistic deosebit, datorat în primul rând succesiunii unor civilizaţii

cu rol capital în devenirea umanităţii. Fluxurile care se îndreaptă spre această zonă sunt

constituite predominant din europeni şi au totalizat, în 2000, circa 35 milioane persoane. Deşi

au toate premisele să devină majore, fluxurile turistice din această zonă se confruntă cu

aceeaşi problema ca şi cele anterioare: instabilitate politică şi ameninţarea terorismului.

Turcia este destinaţia predilectă, polarizând circa 12 milioane turişti anual. Turismul cultural

se datorează obiectivelor de la Catal Huyuk, Troia, Milet, Pergam, Istambul.

În Orientul Apropiat turismul cultural se desfăşoară sub forma pelerinajelor care dau

naştere unor fluxuri foarte importante: 3 milioane turişti spre Israel, spre oraşele sfinte

Ierusalim, Bethlehem şi Nazareth, 4 milioane turişti spre Arabia Saudită, spre Mecca şi

Medina. La fel de importante au devenit, în ultimul deceniu fluxurile dirijate spre Iordania (4

milioane turişti), Siria (2,5 milioane), cu numeroase vestigii care s-au succedat aici timp de

peste 5 milenii – Gerash, Petra, Damasc, Palmyra, etc.

Libanul, cunoscut altădată drept „Elveţia Orientului” se reface greu după războiul civil

care i-a distrus aproape întreaga infrastructură turistică şi l-a scos din circuitul turistic

mondial.

64


4.4. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE - BAZA DEZVOLTARII

TURISMULUI CULTURAL

Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivaţiei

care îl generează, deosebindu-se, prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ.

Criteriul care a stat la baza individualizării acestui tip de turism îi conferă şi o altă

caracteristică, şi anume aceea că utilizează sau este generat numai de resursele antropice care

au suscitat întotdeauna curiozitatea, dorinţa de cunoaştere şi admiraţia umană. Faptul că

turismul cultural utilizează doar resursele turistice antropice derivă chiar din denumirea sa:

prin cultură, indiferent de controversele care însoţesc definirea sa, se înţelege, în sens larg,

totalitatea creaţiilor umane, materiale sau spirituale. Din acest punct de vedere este foarte clar

faptul că turismul cultural este tipul de turism care foloseşte, prin excelenţă, resursele

antropice. În forma lor materială (edificii şi elemente cu funcţie turistică) sau imaterială

(activităţi antropice cu funcţie turistică).

Geografii P. Cocean, Gh. Vlăsceanu şi B. Negoescu (2002), definesc resursele

turistice antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu funcţie recreativă, create de om; nu

întotdeauna aceste elemente au fost create în scopul valorificării turistice, ci ele au dobândit

această funcţie după ce au îndeplinit alte atribuţii: economice, strategice sau culturale.

Aceeaşi autori au identificat principalele atribute recreative ale obiectivelor de provenienţă

antropică care le conferă atractivitate turistică. Este vorba despre vechime, unicitate, inedit,

dimensiune şi funcţie.

Vechimea unui obiectiv construit de om poate reprezenta uneori singura calitate care

atrage vizitatori, chiar dacă dimensiunea, fizionomia, estetica sau funcţia obiectivului

respectiv nu-l particularizează prin nimic. Cel mai elocvent exemplu este cel al atracţiei pe

care o exercită uneltele de silex sau os, foarte simple de fapt şi fără nimic deosebit din punct

de vedere estetic sau dimensional, dar care continuă să uimească omul contemporan prin

faptul că reprezintă o mărturie a unor vremuri despre care se ştie foarte puţin. În contextul

turismului cultural vechimea este un atribut foarte important, căutat în special de turiştii

avizaţi, care preţuiesc, mai mult decât orice, autenticitatea.

Unicitatea anumitor obiective, edificii sau activităţi umane constituie, de asemenea, o

sursă importantă de atractivitate. Acest atribut provine fie din intenţia autorului de a crea ceva

unic – exemple în acest sens fiind Turnul din Pisa sau defilarea gărzii engleze cu ceremonialul

care o însoţeşte – fie din distrugerea sau dispariţia obiectelor de acelaşi gen.

65


Ineditul obiectivelor de provenienţă antropică poate fi de natură fizionomică (ca în

cazul catedralei din Chartres, celebră prin asocierea celor două turnuri cu arhitectură şi

înălţimi diferite), poziţională (complexul de la Mont Saint Michel, Franţa) sau structural-

compoziţională (Turnul Eiffel, Centrul George Pompidou).

Dimensiunea se transformă în atribut de atractivitate turistică atunci când este vorba

de una din manifestările sale extreme: foarte mare sau foarte mic. Versailles rămâne cel mai

impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova şi Toronto impresionează prin

înălţime, muzeele Louvre şi Ermitage sunt vestite şi pentru numărul mare de exponate, iar

unele cărţi sau unelte sunt cunoscute pentru miniaturizarea lor.

Funcţiile anterioare sau actuale ale unor obiective constituie uneori singurul element

de atractivitate, care atrage însă mase imense de turişti. Regăsim acest element în motivaţia

vizitării Bastiliei, a Casei Albe sau a Palatului Buckingham.

În categoria elementelor şi edificiilor cu funcţie turistică (varianta materială a resurselor

turistice antropice) se includ, conform autorilor menţionaţi la începutul acestui capitol,

următoarele obiective: construcţiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase,

edificiile culturale şi sportive, o serie de edificii economice si monumentele, statuile şi plăcile

comemorative.

Construcţiile megalitice atrag turişti prin vechime, inedit şi prin aura de mister care

le înconjoară. Ele sunt legate de spaţiul vest european şi datează din mileniile III-IV î.Hr. Se

prezintă în trei forme distincte: menhiri – blocuri de piatră necioplite înfipte vertical în

pământ – dolmeni – blocuri sau plăci de piatră orizontale sprijinite pe doi menhiri şi

cromlechiuri – menhiri dispuşi în cerc sau semicerc. Ca localizare aceste construcţii

megalitice se găsesc în număr mare în Bretania, Anglia şi Spania, iar cele mai renumite sunt

cele de la Camac Menec (Bretania) – complex format din peste 3.000 de menhiri şi

Stonehenge (Anglia) – care se pare că a avut şi rol de observator astronomic şi care cunoaşte

cea mai complexă valorificare turistică.

Edificiile istorice însumează o gamă variată de construcţii aparţinând timpurilor

trecute şi răspândite cu predilecţie în regiunile de afirmare a marilor civilizaţii. În această

categoric sunt incluse: castrele, forturile, cetăţile, castelele şi fortificaţiile. Castrele romane

sunt specifice spaţiului european şi reprezintă puncte întărite, construite în scopuri militare la

graniţele Imperiului Roman. Ca urmare a vechimii lor, aceste construcţii şi-au păstrat în foarte

puţine cazuri un aspect care se apropie de cel iniţial. Un exemplu în acest sens este cel al

castrului roman de la York, la care zidul şi porţile de intrare s-au conservat aproape în

întregime, împrejmuind centrul oraşului actual. Castrele de pe teritoriul României, deşi foarte

66


numeroase, nu mai păstrează aproape nimic din înfăţişarea iniţială. Cu toate acestea ele

constitute încă obiective de atractivitate turistică mai ales pentru o clientelă avizată,

specializată: elevi, studenţi, profesori. În România pot fi menţionate castrele de la Micia,

Breţcu, Gilău, Bologa, Buciumi, Românaşi, Gherla, Căşei, etc.

Forturile se aseamănă cu castrele prin funcţia îndeplinită, aceea de apărare. Ele

datează însă dintr-o perioadă mult mai recentă şi sunt caracteristice continentului nord-

american. Vechimea lor descreşte de la estul spre vestul Americii, în sensul de avansare al

colonizatorilor. Forturile sunt frecvente în Noua Anglie, în Ontario, Quebec, pe litoralul

californian şi şi-au pus amprenta şi asupra toponimiei locurilor: Fort St. John, Fort Worth,

Fort Lauderdale, etc.

Castelele sunt locuinţe fortificate ale seniorilor feudali, răspândite în spaţiul

euroasiatic şi, mai recent, în America. Deşi funcţia de apărare nu lipseşte, ea nu mai este

dominantă, ca în cazurile anterioare, locul ei fiind luat de funcţia rezidenţială. Totuşi existenţa

funcţiei de apărare şi-a pus amprenta asupra arhitecturii lor, caracterizată prin prezenţa

zidurilor, crenelurilor, contraforturilor, a turnurilor şi şanţurilor de apărare. În majoritatea

cazurilor şi poziţia acestor castele derivă din caracterul lor defensiv, ele fiind amplasate pe

promontorii stâncoase sau pe falezele surplombate ale unor versanţi abrupt. Exemple în acest

sens sunt castelele de pe valea Rinului, din Tirol, de la poalele Alpilor sau Pirineilor. În cazul

în care castelele au fost constitute în centrul unor domenii de vânătoare, arhitectura lor ţine

mai mult cont de estetic. Adesea ele sunt înconjurate de parcuri sau grădini care le sporesc

atractivitatea turistică actuală. Din această categorie fac parte celebrele castele de pe valea

Loirei, risipite între Angers şi Burges pe o distanţă de peste 200 km., cele mai cunoscute fiind:

Chambord, Chenonceaux, Amboise, Blois, Angers. Aceste castele îşi datorează faima, nu de

puţine ori, personalităţilor care le-au trecut pragul, printre care se numără: Leonardo da Vinci,

Caterina de Medici, Francois Villon, Ludovic al XIV-lea, Moliere. Aceeaşi grijă pentru estetic

se regăseşte şi în cazul castelelor construite în perioada modernă, când funcţia strategică a fost

total înlocuită de cea rezidenţială sau administrativă. Elocvente în acest sens sunt castelele

Versailles, Schonbrunn sau Palatui Buckingham. Castelele pot să atragă turişti şi prin aura de

mister care le înconjoară, situaţie frecventă în Marea Britanie (Warwich), Spania şi Elveţia.

Cetăţile se detaşează prin complexitatea construcţiilor, prin funcţiile multiple

îndeplinite şi prin concentrarea unei populaţii numeroase. Şi cetăţile au avut un caracter

puternic defensiv, motiv pentru care sunt însoţite de ziduri de apărare, şanţuri periferice şi

bastioane. Sunt renumite cetăţile greceşti ale Antichităţii, prezente în spaţiul

circummediteranean şi circumpontic (Gela, Micene, Histria, Tomis, Callatis), ale căror ruine,

67


deshumate, atrag un număr important de turişti ce fac parte fie din categoria avizaţilor, fie din

cea a ocazionalilor. Ca şi în cazul castelelor, istoria cetăţilor este uneori un element de mai

mare atractivitate decât cetatea însăşi, prin arhitectura ei, iar Troia este poate cel mai elocvent

exemplu. Cetăţile medievale constituie şi ele elemente de atractivitate turistică mai ales atunci

când au şi o poziţie defensive şi pitorească. Este cazul cetăţii San Marino, amplasată pe un

pisc ocrotit din trei părţi de abrupturi de peste 100 m. înălţime. Cetăţi medievale intrate în

circuitul turistic există şi în România: Suceava, Neamţ, Prejmer, Feldioara, Râşnov, etc. Unele

dintre marile oraşe ale Europei au avut drept nucleu iniţial incintele întărite ale cetăţilor antice

sau medievale. Pot fi menţionate în acest sens Moscova, Kiev, Sankt Petersburg, Veneţia sau

chiar Parisul, care a evoluat pe Ile de la Cite.

Fortificaţiile sunt destul de diverse în funcţie de regiunea sau de epoca în care au

apărut. Se includ în această categoric zidurile şi turnurile în măsura în care nu sunt elemente

constructive ale ansamblurilor arhitecturale analizate deja. Cel puţin două exemple celebre de

fortificaţii pot fi date în acest context, generatoare de fluxuri turistice importante: Marele Zid

Chinezesc şi Tumul Londrei. Marele Zid Chinezesc, cu lungimea sa de peste 5.000 km. este

singura construcţie vizibilă de pe Lună şi a fost construit ca o stavilă în calea barbarilor.

Vizitarea sa nu poate lipsi de pe agenda niciunui turist care ajunge ‚n China. Turnul Londrei

este de fapt un castel construit în secolul al XI-lea de către Wilhelm Cuceritorul şi fiul său.

Culoarea albă a pietrei de construcţie i-a atras şi denumirea de White Tower, iar noţiunea de

turn este improprie fiind atribuită de fapt unui ansamblu arhitectural de tip castel cu mai multe

turnuri interioare.

68


5. TURISMUL IN TRANZACTIILE INTERNATIONALE

5.1. SERVICII INTERNATIONALE

5.1.1. Continutul si sfera de cuprindere a serviciilor

Serviciile pot fi privite ca ocupaţii, îndatoriri ale unor persoane ca funcţii, acţiuni sau

munci prestate în folosul cuiva, ca organisme sau subdiviziuni care fac parte dintr-un

ansamblu administrativ sau economic.

Totodată termenul de servicii este asociat şi ideii de terţiar sau sector terţiar cu 2

accepţiuni:

Ansamblu de meserii (contabil, secretar, vânzător) care se exercită în societăţi de

servicii (bănci, companii aeriene) sau în întreprinderi industriale ori agricole;

Ansamblul unităţilor de producţie a căror activitate principală constă în oferirea de

servicii şi care corespunde noţiunii statice de ramură.

Ca termen de specialitate, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns

delimitat de sensul de utilitate, de valoare de întrebuinţare. În acest context, serviciile sunt

definite ca activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Abordarea serviciilor ca o

categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi ce implică anumite relaţii

speciale de producţie. Pentru a defini serviciile este necesar să se aducă în discuţie elemente

suplimentare de identificare, de delimitare a lor în raport cu celelalte activităţi din economie.

Cele mai multe din definiţiile din literatura de specialitate au drept obiect separarea serviciilor

de bunuri, determinarea conţinutului serviciilor ca sector distinct al economiei.

Pentru o strictă delimitare între servicii şi bunuri, teoreticienii mobilizează unul sau mai

multe criterii ce reprezintă conţinutul activităţii sau rezultatul acesteia:

forma de exteriorizare a serviciilor;

particularităţile realizării actului de vânzare – cumpărare;

relaţia dintre producţie şi consum etc.

69


Cele mai multe definiţii pun accent pe faptul că serviciile sunt activităţi al căror rezultat

este nematerial şi prin urmare nestocabil, nu se concretizează în produse cu existenţă de sine

stătătoare. Prin comparaţie, în cazul producţiei materiale a bunurilor, rezultatul se poate

separa de procesul de creare având o existenţă spaţială şi temporală distinctă. Bunurile pot fi

deplasate în spaţiu, pot fi stocate iar consumul lor se realizează de regulă în alte locuri şi

momente decât cele în care au fost produse. În practică este foarte dificil a distinge serviciile

de bunuri deoarece în mod frecvent achiziţionarea unui bun include şi un element de serviciu

după cum în mod similar un serviciu presupune cel mai adesea prezenţa unor bunuri tangibile.

Ex. automobilul este considerat un bun deşi el este achiziţionat pentru serviciul pe care îl

oferă – deplasare dintr-un loc în altul. Totodată acesta este însoţit la cumpărare de servicii

cum ar fi garanţia sau facilităţile financiare. Pe de altă parte un serviciu reprezentat de un

pachet de vacanţă include multe componente tangibile:

folosirea unui mijloc de locomoţie până la locul de sejur;

o cameră de hotel;

o masă la restaurant;

Toate activităţile pot fi plasate pe o scală undeva între a fi un serviciu pur (rezultate

intangibile) şi un bun pur (nici un serviciu intangibil adăugat bunului tangibil) ceea ce face

aproape imposibilă delimitarea lor. Sfera serviciilor include dar nu se limitează la:

contabilitate

publicitate

servicii financiare şi bancare

comunicaţii

servicii de informaţie şi prelucrarea datelor

educaţie

angajare

construcţie

franchising

îngrijirea sănătăţii

asigurări

închirieri

management consulting

cinematografie

turism

justiţie şi alte afaceri

70


servicii profesionale şi tehnice

Serviciile reprezintă o activitate umană cu un conţinut specializat având ca rezultat efecte

utile imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unor nevoi sociale. Totodată serviciile sunt

activităţi de sine stătătoare autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi

sunt organizate distinct într-un sector numit sector terţiar.

Caracteristicile serviciilor

1. Imaterialitatea

Serviciile se caracterizează prin forma lor nematerială. Munca prestatoare de servicii nu se

concretizează de regulă în bunuri cu existenţă obiectuală ci se manifestă sub forma unor

activităţi sau faze ale unor procese fie de producţie fie de consum. Caracterul nematerial al

serviciilor argumentează pentru acestea şi denumirea de invizibile, comerţul cu servicii fiind

echivalat cu accepţiunea comerţ invizibil.

2. Nestocabilitatea

Serviciile nu pot fi stocate şi păstrate în vederea unui consum ulterior.

3. Intangibilitatea

Ele nu pot fi percepute şi/sau evaluate utilizând unul din simţurile fizice. Absenţa unor

proprietăţi tangibile face dificilă aprecierea şi verificarea calităţii unui serviciu înainte de

cumpărare sau chiar de consum.

4. Inseparabilitatea

Reprezintă coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului. Se mai numeşte şi

indivizibilitate. (ex. serviciile de transport). Prin modul de desfăşurare, serviciile sunt

inseparabile de persoana prestatorului, ele încetând să mai existe în momentul încheierii

acţiunii acestora. Ex. serviciul pe care îl prestează medicul, actorul, profesorul nu are o

existenţă de sine stătătoare separată de persoana celui care îl execută. Din această

caracteristică rezultă o serie de particularităţi referitoare la organizarea şi comercializarea

serviciilor.

Comercializarea serviciilor presupune contactul direct între producător/prestator şi

beneficiar şi o participare nemijlocită activă a clientului care este consumator la

realizarea serviciului. Această condiţie reclamă pe de o parte un efort continuu de

adaptare a prestatorului la cerinţele, la personalitatea fiecărui client şi pe de altă parte

un sistem adecvat de comunicare între cele 2 părţi.

71


Fiind strâns legată de prezenţa şi participarea lucrătorului, calitatea serviciului este

determinată de nivelul pregătirii profesionale, de talentul, îndemânarea, corectitudinea,

pasiunea cu care-l execută rezultând dificultatea standardizării serviciilor.

Sunt limitate posibilităţile de diversificare a serviciilor astfel încât o întreprindere sau

un lucrător nu pot executa de regulă decât un număr redus de operaţiuni/servicii,

fiecare necesitând nu doar calificare specială ci şi mijloace de producţie adecvate.

5. Eterogenitatea/variabilitatea

Înţeleasă atât în raport cu sectorul terţiar privit în ansamblul său cât şi cu fiecare

serviciu în parte ca variaţie dependentă de specificul prestatorului şi/sau utilizatorului.

Cele mai multe materiale de specialitate prezintă faptul că economia poate fi împărţită

în 3 sectoare cu comportament economic diferit:

Sectorul primar ce cuprinde agricultura, vânătoarea, pescuitul şi industria extractivă

(conform unor accepţiuni mai recent este inclusă în sectorul secundar);

Sectorul secundar ce cuprinde activităţi ale industriei prelucrătoare şi potrivit unor

opinii şi construcţiile;

Sectorul terţiar ce înglobează toate celelalte activităţi desfăşurate în economie, sector

care corespunde sferei serviciilor.

Dezvoltarea fără precedent a sectorului serviciilor constituie o trăsătură a evoluţiei

majorităţii ţărilor lumii. Creşterea ponderii şi importanţei acestora în schimburile economice

internaţionale a determinat preocupări sporite în definirea comerţului internaţional cu servicii.

În rândul acestora se desprinde decizia de a negocia problema serviciilor sub auspiciile

GATT. Ef 19219t197 torturile s-au concentrat întâi în direcţia termenilor de comerţ şi import

de servicii, adică de vânzări şi cumpărări ce depăşesc efectiv frontiera vamală a ţării.

Însă în multe situaţii vânzarea sau cumpărarea serviciilor în străinătate presupune

deplasarea în acest scop a producătorilor, deci mişcarea factorilor de producţie şi în principal

a muncii şi a capitalului sau alteori a consumatorilor.

5.1.2. Principalele grupe de servicii internaţionale

Serviciile de telecomunicaţii cuprind acele servicii care permit transmiterea electronică a

sunetelor, imaginilor şi informaţiilor dintr-un punct în care sunt emise spre un alt punct în

care sunt recepţionate pentru a fi utilizate sau difuzate. Aceste servicii participă cu 1,5% până

la 2,8% la formarea PIB şi cuprinde:

- servicii de telecomunicaţii de bază sau clasice: telefonie, telegrafie, telex.

72


- servicii cu valoare adăugată sau ameliorate: servicii pentru transmiterea informaţiilor,

telecomunicaţii mobile, activităţi care utilizează modalităţi moderne de accesare a

reţelelor clasice (cartelele telefonoce) sau cu funcţionalitate complexă (teleconferinţele,

videoconferinţele, etc.), adică "acele servicii care implică utilizarea calculatorului pentru a

prezenta, prelucra, modifica aspectul analog şi conţinutul informaţiei transmise de un

abonat sau stat care furnizează unui abonat informaţii adiţionale, diferit organizate sau

structurate de cele pe care le-ar fi obţinut prin contactul direct cu stocul de informaţii"

(Computer Inquiry II, Federal Commmunications, Washington, 1980). Nomenclatorul

serviciilor de telecomunicaţii cu valoare adăugată este în continuă diversificare şi

ponderea lor în cadrul sectorului telecomunicaţiilor, reflectă gradul de dezvoltare al

acestuia.

Serviciile financiare internaţionale cuprind servicii de plată, servicii fiduciare, servicii

de creditare pentru public şi societăţi, preluarea şi emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, servicii

imobiliare, servicii de asigurare şi gestiune a riscurilor, etc. Aceste servicii reprezintă între 5-

7% din PIB-ul ţărilor dezvoltate din punct de vedere industrial. Sectorul financiar a evoluat

spectaculos în ultimele decenii, alături de instrumentele tradiţionale devoltându-se "agresiv"

instrumentele derivate, care oferă posibilitatea de acoperire şi arbitraj a riscurilor de preţ.

Piaţa serviciilor financiare este deosebit de dinamică, informatica contribuind la obţinerea de

noi produse financiare sau la înnoirea celor existente. În cadrul acestei pieţe se pot deosebi

mai multe subpieţe, după cum urmează:

Piaţa serviciilor de credit, cea mai extinsă componentă a pieţei financiare constituie piaţa

tradiţională, cea mai importantă funcţie fiind cea de intermediere: mobilizarea de

disponibilităţi de la autorităţi, firme şi populaţie şi transformarea lor în credite; servicii de

plată şi administrarea sistemelor de compensare a plăţilor; operaţii de capital şi alte servicii

care decurg din cele de mai sus.

Piaţa serviciilor auxiliare financiare, constituie componenta cea mai dinamică a pieţei

financiare, fapt datorat multiplicării fuziunilor şi alianţelor strategice care au contribuit la

creşterea Cererii pentru aceste servicii, considerate a fi suportul pieţei mondiale a

capitalurilor. Formele concrete de manifestare a acestei pieţe sunt:

- piaţa monetară (instrumente pe termen scurt: împrumuturi de o zi, depozite la vedere,

conturi curente) şi de capital (termen lung: valori imobiliare, credite, împrumuturi);

73


- piaţa financiară primară (emisiuni de titluri);

- piaţa financiară secundară instituţionaliaztă (burse) şi neinstituţionalizată;

- piaţa la vedere.

Serviciile de asigurare, au rolul fundamental de a crea o contrapartidă pentru risc, adică

de a-l garanta. Serviciul oferit de asigurător (cel ce preia asupra sa riscurile cu care se

confruntă un agent economic în schimbul unei sume de bani) este un serviciu de intermediere

în cadrul căruia ciclul de producţie este inversat, plata efectuându-se înaintea prestării

serviciului care este aleator. Există trei mari segmente de piaţă:

- asigurările de viaţă, în cadrul cărora interesul asigurabil este eventualitatea, logic

previzibilă, a unei pierderi pecuniare în cazul decesului persoanei asigurate, deşi viaţa

unei persoane nu se poate cuantifica în bani (prin urmare riscul este aproape imposibil de

cuantificat). În cadrul acestor asigurări întâlnim: asigurări de sănătate, asigurări în caz de

accident, boală, rănire.

- asigurările generale sau de bunuri, în cadrul cărora interesul asigurabil se referă la orice

interes pecuniar legat de garantarea integrităţii bunurilor respective. În acest

caz, dimensiunea riscului este de cele mai multe ori cuantificabilă şi utilizată ca reper

pentru fixarea limitei maxime a despăgubirii pe care asiguratul o poate pretinde în cazul în

care suferă o pierdere.

- reasigurările, reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă şi

reasigurător prin care prima consimte să cedeze şi cea de-a doua acceptă să preia o parte a

riscului (uneori întregul risc) conform condiţiilor stabilite în acord, în schimbul plăţii de

către compania cedentă reasigurătorului a unei sume de bani numită primă de asigurare ce

reprezintă o cotă din prima originală de asigurare.

În cadrul tranzacţiilor internaţionale cu asigurări sunt incluse atât activităţile de asigurare

cât şi cele de reasigurare. Internaţionalizarea serviciilor de asigurare are drept cauze: -

incapacitatea societăţilor naţionale de a asigura un anumit risc;

- domicilierea riscului asigurabil în altă ţară decât cea de reşedinţă a

agentului economic;

74


- exportul mărfurilor în condiţia CIF, asigurarea căzând astfel în sarcina

exportatorului.

Serviciile de reasigurare prin natura lor sunt internaţionale iar rolul lor a crescut în

condiţiile în care s-au bucurat de o libertate sporită în comparaţie cu asigurările directe. Şi în

sectorul serviciilor de asigurare se poate vorbi de o concentrare, cu toate că pe măsură ce

sectorul de asigurări se dezvoltă creşte numărul societăţilor de asigurare şi ponderea primilor

operatori pe piaţă este mai mică.

Turismul internaţional. Din punct de vedere economic, turismul reprezintă ramura

sectorului terţiar în cadrul căruia activitatea economică prestată are ca scop organizarea şi

desfăşurarea călătoriilor şi sejururilor de agrement şi recreere, cu scop profesional sau cu alte

scopuri incluzând toate prestaţiile necesare satisfacerii nevoilor turiştilor pe perioada când se

află în afara reşedinţei lor obişnuite.

Dicţionarul de relaţii economice internaţionale defineşte turismul internaţional ca fiind

totalitatea tranzacţiilor comerciale care rezultă din călătoria persoanelor (turişti) peste

graniţele ţării de reşedinţă. Scopul călătoriei este considerat turistic atunci când spre şi la locul

destinaţiei are loc un consum turistic, subvenţionat din veniturile obţinute în ţara de reşedinţă

a turistului.2 Ţările de reşedinţă al rezidenţilor în străinătate, devin ţări importatoare de turism. Ţările cu

destinaţie turistică încasând valută ca urmare a prestărilor de servicii şi vânzării de mărfuri către turişti devin ţări

exportatoare de turism. În calitate de act de consum, turismul este o marfă complexă cuprinsă în cadrul

circuitului economic mondial în comerţul invizibil sau comerţul cu servicii. Evidenţa plăţilor şi încasărilor pentru

şi din turismul internaţional este cuprinsă în contul "turism" sau "călătorii" din balanţa de plăţi a fiecărei ţări.

75


Figura nr. 1 – Structura balanţei de plăţi externe

Activitatea turistică s-a intensificat continuu, concurenţa a crescut diferitele destinaţii

disputându-şi atât turiştii dar mai ales veniturile lor. Dacă în anul 1950, numărul sosirilor în

circulaţia turistică internaţională era evaluat la 25,3 milioane, în anul 2000 acesta a atins

692 milioane sosiri, ceea ce înseamnă o creştere de peste 27 de ori. Potrivit datelor OMT

repartiţia pe continente este următoarea:

– Europa 59,4%;

– Americile 19,7%;

– Asia de Sud-Est şi Pacificul 14,9%;

– Africa 3,5%;

– Orientul Mijlociu 2,5%.

Primele 10 destinaţii turistice concentrează peste 50% din volumul mondial al fluxului

turistic. Ţările receptoare de turism (exportatoare) sunt ţări cu un potenţial turistic deosebit şi

în nici un caz nu sunt ţări slab dezvoltate. Încasările din turism au fost estimate de surse OMT

la 550 mld. U.S.D. la nivelul anului 2000. Sectorul turistic se va dezvolta în continuare într-un

ritm susţinut, estimându-se pentru anul 2020, 1602 milioane de sosiri de turişti internaţionali

şi circa 2000 miliarde U.S.D. încasări din turism.

5.2. TIPOLOGIA TRANZACȚIILOR CU SERVICII

Din punct de vedere al necesităţii proximităţii furnizorilor şi consumatorilor,

tranzacţiile cu servicii pot fi clasificate astfel:

Tabel nr. 2

Consumatorul

nu se deplasează

Consumatorul

nu se deplasează

76


Producătorul nu se deplasează

A B

Producătorul se

deplaseazăC D

– tipul A, cuprinde serviciile transferabile (comercializabile), adică serviciile

încorporate în bunuri sau care pot fi transmise cu ajutorul unor suporturi materiale;

– tipul B, care au ca exemplu tipic turismul internaţional;

– tipul C, implică mişcarea internaţională a factorilor de producţie (investiţie de

capital în principal);

– tipul D, întâlnit de pildă în cazul unui turist care-şi petrece sejurul într-un hotel aparţinând unei corporaţii transnaţionale dintr-o a treia ţară.

Tot în acelaşi sens larg este definit comerţul internaţional cu servicii şi de către GATS (General Agrement on Trade in Services) prin instituţionalizarea următoarelor modalităţi de livrare a serviciilor în schimburile comerciale internaţionale:

1. Transfrontiere (cross-border supply) – este vorba de servicii transferabile;

2. Consumul în străinătate (consumption abroad) – exemplul clasic fiind turismul internaţional;

3. Prezenţa comercială (commercial presence) – prezenţa în străinătate a persoanelor juridice pentru furnizarea serviciilor;

4. Prezenţa persoanelor fizice (presence of natural person) în străinătate ca furnizori de servicii.

După acelaşi criteriu, al modalităţilor de furnizare, serviciile internaţionale pot fi:

– servicii factor, care se referă la veniturile provenite din mişcarea peste graniţă a

factorilor de producţie (ex: veniturile din investiţii, redevenţe şi venituri din

muncă);

– servicii non-factor sau comercializabile care includ trei categorii: transporturi;

călătorii (turism); alte servicii (servicii de comunicare, financiare, asigurări non-

marfare, reparaţii, servicii culturale, leasing, consultanţă, servicii informatice,

construcţii şi inginerie, redevenţe şi venituri din licenţe).

În tranzacţiile internaţionale cu servicii, cea mai activă componentă a fost grupa "alte

servicii", cu diferenţe semnificative de la o ţară la alta şi de la o regiune la alta. Conform

77


datelor statistice, ţările dezvoltate sunt în mai mare măsură exportatori şi importatori de

servicii decât de mărfuri, în timp ce ţările în dezvoltare înregistrează în comerţul cu servicii,

un ritm de creştere mai înalt decât a ţărilor dezvoltate (datorat în special ţărilor din Asia de

Sud-Est). Dinamica exporturilor şi importurilor de servicii comerciale din Asia nu a modificat

locul ocupat de aceste ţări pe piaţa bunurilor materiale, mai important decât cel ce le revine pe

piaţa mondială a serviciilor.

În cadrul comerţului internaţional cu servicii se remarcă o puternică tendinţă de

concentrare. Astfel un număr restrâns de ţări (15 în anul 1994, de exemplu) deţin o pondere

majoritară în comerţul cu servicii (circa 70%, în anul 1994). Atât la export cât şi la import,

primele locuri sunt ocupate de ţări membre OECD şi ţări recent industrializate din Asia

(SUA, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Belgia-Luxemburg, Olanda, Spania, Japonia,

Republica Coreea, Singapore, Thailanda).

În ceea ce priveşte structura comerţului cu servicii:

- la export, pentru ţările dezvoltate, principala sursă de venit o reprezintă grupa alte servicii

şi venituri, iar pentru ţările în dezvoltare, grupa călătorii (îndeosebi turism internaţional);

- la import, atât pentru ţările dezvoltate cât şi în dezvoltare, predomină grupa alte servicii şi

venituri.

Conducerea activităţilor de turism servicii

Activitatea turistică, în întreaga ei complexitatea, privită ca un întreg – iar în acelaşi

timp – proiectat prin prisma spaţialităţii, conduce la constatarea că structura sa proteiformă,

este datorată:

multiplelor fragmente din care este compusă,

ca şi mozaicului de caracteristici,

ce-i conferă nu numai specificitatea de existenţă şi manifestare (ramură de interferenţă şi

sinteză), ci şi o atractivitate incontestabilă cauzată de diversitatea prestaţilor din cuprinsul ei.

Apartenenţa turismului la sfera terţiarului este incontestabilă (probată cel puţin prin:

diversitatea şi eterogenitatea activităţilor turistice; trăsăturile comune cu activităţile din sfera

serviciilor; tendinţele în evoluţia acestora şi dinamica sub impulsul aceloraşi grupe de factori-

cauză); însă el prezintă o particularitate care-l face să fie şi inconfundabil. Este vorba de

asocierile şi interdependenţele care se realizează între resurse (patrimoniu) şi servicii;

78


resursele luând forma diferitelor produse turistice numai prin intermediul testării serviciilor

specifice.

Practica a dovedit că existenţa unui patrimoniu turistic valoros nu conduce automat la

manifestarea unui turism profitabil decât dacă acesta este însoţit de servicii corespunzătoare

care să le facă accesibile turiştilor şi să le pună în valoare. Astfel ţări cu potenţial turistic

relativ modest (exemplu Cehia, Slovacia, Germania, Anglia ş.a.) au ajuns la o activitate

turistică importantă datorată investiţiilor în domeniul serviciilor.

Specificitatea activităţilor turistice constând şi în neoperarea cu servicii pure, ci cu

asocieri de elemente cu caracter diferit, produsul turistic reprezentând unitatea organică a

efectelor patrimoniului, bunurilor şi serviciilor. Pe de altă parte fiecare componentă are

propriile trăsături specifice, mecanisme de funcţionare şi o mare varietate de forme de

manifestare ori concretizare.

Toate acestea fac ca odată în plus activitatea managerilor din sfera turismului să fie nu

numai incitantă, lipsită de monotonie ci şi plină de responsabilităţi. Responsabilităţile

managerilor activităţilor turistice sunt legate în egală măsură de:

visurile de vacanţă şi prestaţiile turistice dorite de către clienţi,

pentru cei aflaţi în subordinea lor,

imaginea firmei pe care o reprezintă,

şi nu în ultimă instanţă faţă de imaginea personală, care nu în puţine cazuri se

suprapune sau subpune imaginii firmei ce-o reprezintă.

Responsabilitatea fiind asociată autorităţii – dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de

a controla executarea lor – implică asumarea riscurilor privind consecinţele variantei de

decizie aleasă. Responsabilitatea managerului se manifestă pe multiple planuri/domenii:

- juridic – respectarea legilor, a regulamentelor şi normativelor din aria sa decizională

stabilită prin regulamentul de organizare şi funcţionare (fişa postului);

- profesional – corectitudinea soluţiilor date din punct de vedere tehnic, economic şi

financiar. Managerul nu poate fi specialist în toate

aceste domenii dar el trebuie să aibă o foarte bună echipă de specialişti pe care să o

consulte sau există şi soluţia serviciilor de consultanţă externă, în cadrul căreia trebuie să

asigure un climat motivant şi creativ;

- social – în centrul preocupărilor este poziţionat omul, ca subiect şi ca obiect. Drept

urmare managerii trebuie să aibă cunoştinţe de psihologie umană (studiul personalităţii,

motivarea în activităţi, comportament organizaţional şi relaţii umane) pe care le vor utiliza în

scopul realizării obiectivelor proprii şi ale organizaţiei. Succesul în acest domeniu se bazează

79


şi pe planificarea, recrutarea, selecţionarea personalului, respectiv repartizarea sa judicioasă

pe locurile de muncă, în concordanţă cu aspiraţiile acestora şi dorinţa de integrare. Motivarea

şi satisfacţia în muncă, joacă un rol deosebit în cadrul oricărei organizaţii constituind unul din

suporţii activităţii de management Este cunoscut că orice decalaj existent între aspiraţii şi

satisfacţii produce o scădere a interesului, urmată de reducerea randamentului. Creşterea

gradului de satisfacţie se obţine prin asigurarea condiţiilor de autorealizare şi afirmarea

capacităţilor fizice şi intelectuale;

- moral – în faţa subordonaţilor şi a propriei conştiinţe privind obligaţia creerii unui

climat psiho-social corespunzător unei activităţi calitative şi performanţei, rezolvând

problemele de viaţă şi de muncă ale salariaţilor.

Cumulativ putem afirma că managerii sunt răspunzători de tot ce se petrece în

organizaţie, atât legat de munca lor cât şi de cea a angajaţilor pe care-i conduc. Nici măcar

deciziile colective nu absolvă managerii de responsabilităţile personale ce le revin.

Putem spune că în această zonă aparent imaterială a fabricării prestaţiilor turistice,

responsabilităţile şi funcţiile celor care conduc – la diverse niveluri – sunt multiplicate ori au

suprapunerea mai multor planuri ale complicatului ansamblu pe care-l reprezintă turismul,

sfera sa precum şi prestaţiile din/pentru aceste activităţi.

Fără a exagera cât de puţin putem afirma că setul relativ complex de roluri jucate de

manager (realizat de Henry Mintzberg) este valabil şi pentru sfera noastră de interes; însă dată

fiind poziţia echidistantă a managerului activităţilor turistice faţă de “cele două linii ale

frontului” (turiştii şi angajaţii firmei) considerăm că cel puţin teoretic autoritatea formală şi

poziţia sa se află permanent într-un foarte fragil echilibru.

În sprijinul afirmaţiilor vă rugăm să priviţi şi să analizaţi aspectele schemei care

înfăţişează rolurile manageriale, neuitând însă să luăm în considerare faptul că dacă în

producţia de bunuri activitatea/fabricare/tratarea acţionează asupra materiilor prime, în

situaţia serviciilor aceste activităţi se produc majoritar asupra clientului, cu care nu ne

întâlnim numai în actul final al consumului ci pe întreg parcursul “procesului de fabricaţie”.

80


Rolurile manageriale ale lui Mintzberg

(preluare din: Gary Johns – Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti,

1998, pag. 14)

81


CONCLUZII

Cu toate ca are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are si o contributie

aparte la realizarea valorii adaugate. Având ca specific consumul mare de munca vie, de

inteligenta si creativitate, turismul participa la crearea valorii adaugate într-o masura mai mare

decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antreneaza si stimuleaza productia din alte domenii. Studiile de

specialitate au evidentiat faptul ca activitatea unor ramuri este determinata în mare parte de

nevoile turismului.

Turismul reprezinta totodata un mijloc de diversificare a structurii economiei unei tari.

Astfel, necesitatea de adaptare a activitatii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai

complexe ale turistilor determina aparitia unor activitati specifice de agrement, transport pe

cablu.

Pe lânga toate acestea, turismul reprezinta si o cale (în unele cazuri chiar singura) de

valorificare superioara a tuturor categoriilor de resurse si în special a celor naturale:

frumusetea peisajelor, calitatile curative ale apelor minerale sau termale, conditiile de clima.

Exista tari care realizeaza pâna la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistica,

dar si tari cu o economie dezvoltata (Franta 7.3% PIB, Elvetia 7.7% PIB) care au ponderi

ridicate ale activitatii turistice în PIB. Fata de aceasta situatie, în România, turismul contribuie

cu 2-3% la realizarea PIB.

Pentru tara noastra - în etapa actuala, ca urmare a prezentei unor resurse turistice

neexploatate si insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramura cu posibilitati

însemnate de crestere si deci ramâne o sfera de activitate care poate absorbi o parte din forta

de munca ramasa disponibila prin restructurarea economica.

Trebuie mentionat si faptul ca turismul este capabil sa asigure prosperitatea unor zone

defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin

dezvoltarea unor zone mai putin bogate în resurse cu valoare economica mare, dar cu

importante si atractive resurse turistice naturale si antropice. Datorita acestui fapt el este

considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

82

http://www.eu-turistul.ro/


O alta forma de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezinta

contributia sa la asigurarea unei circulatii banesti echilibrate, realizata deopotriva pe seama

turismului intern si international.

83


BIBLIOGRAFIE

1. Arye Hillman: International Trade Policy, Circa 2000: Fundamental Ideas and

Developments, International Conference, University of Rome 3, November 1998;

2. Arvind Panagariya: Miracles and Debacles: Do Free-trade Skeptics Have a Case?, 2003

3. Bratucu, G.; Dima, D. – „Marketing în turism”, Psihomedia, Bucureşti, 2002;

4. BARTLETT, C. A., GHOSHAL, S. Managing across borders: new organizational

responses, Sloan Management Review 29, 1987;

5. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P. - Ecoturism, Bucureşti, Editura Economică, 2000;

6. Bran P. – Economica valorii, Editura Economică, Bucureşti, 1995;

7. Brilman, J. - Gagner la competition mondial, Paris, Les Editions d’Organisation, 1991;

8. Cristureanu, C; Neacşu, N; Baltăreţu, A. - „Turism internaţional. Studii de caz”, legislaţie,

Editura Oscar Print, 1999;

9. Cristureanu, C. – „Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional”, Bucureşti, Editura

Beck, 2006;

10. Cristureanu, C. – „Economia invizibilului”, Bucureşti , Editura Beck, 2004;

11. David Dollar, Aart Kraay: Trade, Growth, and Poverty, Development Research Group,

The World Bank, March 2001;

12. Davidson, R. - , „Canalele de distribuţie pentru călătoriile de afaceri”, 2001;

13. David A. Wolfe, Ph.D.: Globalizarea, tehnologiei informatiei si comunicatiilor şi local şi

sistemele regionale de inovare;

14. Kotler, P. – „Managementul marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 1997;

15. Lehnissch J. P, – Creation d’entreprise, Les Editions d’Organisation, Paris, 1990;

16. Moise, Z – „Marketing prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor”, Editura All Education

SA, 1997;

17. Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978;

18. Nedelea Al. – Piaţa turistica, Editura Didactică şi pedagogică, Bucucreşti, 2003;

19. Snak, O. - „Marketing in industria turismului”, Institutul de management şi turism Eden,

Bucureşti, 1991;

20. Snak O. – Economia şi organizarea turismului şi Turismul în economia naţională, Editura

Sport–Turism, Bucureşti, 1975 respectiv 1981;

21. Rodica Minciu, „Economia Turismului”, Bucureşti, Editura Uranus, 2000;

84


22. Nicolae A., Lecţia egipteană http://www.gandul.info/2005-07-08/turism/lectia_egipteana;

23. O. Şuta, „Economia turismului, Caiet de lucrări practice”, Cluj Napoca, Editura

Universităţii Creştine D. Cantemir

24. Romain Wacziarg, Karen Horn Welch: Trade Liberalization and Growth: New Evidence,

Stanford University, November 2003;

25. Virgil Gheorghiţă, „Economie mondială” Bucureşti 2002, Ed. Economică;

26. V. Olteanu, I. Cetina, "Marketingul serviciilor", Ed. Marketing & Expert, Bucuresti, 1994,

pag. 119 ;

27. V. Olteanu, "Sezonalitatea activitatii turistice si caile atenuarii ei", teza de doctorat, ASE,

1984, pag. 20 ;

85

http://www.gandul.info/2005-07-08/turism/lectia_egipteana


ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

1. Coeficienţii şi indicatorii operaţionaliVom descrie în continuare diferiţi coeficienţi care sunt absolut necesari pentru gestionarea unităţii de

cazare.

Coeficienţi şi indicatori operaţionali Tabelul nr. 1: statistici privind activităţile

DenumireDocument

suport

Funcţie Frecven-ţă Respon-sabili

Informaţii cerute

Mod de calcul Analiză

Grad de ocupare (GO) Situaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Indicator al nivelului de activitate, permite o comparaţie internă (evoluţie sau regres) sau externă (mai multe hotele)

ZilnicSăptămânalLunarAnual

Night audit sub controlul şefului de recepţie, cu destinaţia direcţie pentru a se difuza tuturor serviciilor

Capacitatea hoteluluiNr camere disponibileNr camere închiriate

Nr # închiriate x 100 / nr # disponibileRezultat: % camere vândute

Criteriu de performanţă a unei unităţi de cazare în zonă concurenţială. Acest indicator poate fi utilizat doar în raport cu o zonă şi cu o conjunctură anume. El constituie un element de apreciere a dinamismului comercial al

86


unui hotel (normă profesională: rentabilitate potenţială dincolo de 60% din GO anual). Atunci când GO este ridicat, trebuie de încercat de îmbunătăţit nivelul PMC-ului; şi invers, atunci când GO este mic, trebuie de vândut „la orice preţ”; GO nu poate fi analizat fără o corelare cu PMC (a se vedea mai jos).

Rata frecventăriiSituaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Este vorba de rata ocupării clientelă


Night audit sub controlul şefului de recepţie, cu destinaţia direcţie pentru a fi difuzat serviciilor

Capacitate de cazare (număr de paturi potenţiale, în afară de paturile de bază)Număr de clienţi

Nr clienţi x 100 / capacitatea de cazareRezultat: % paturi ocupate

Indice de frecventareSituaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Indicator al numărului mediu de clienţi pe cameră închiriată


Night audit sub controlul şefului de recepţie, cu destinaţia direcţie pentru a fi difuzat diferitor servicii (etaje, altele)

Număr de camere închiriateNumăr de clienţi

Nr clienţi / nr # închiriateRezultat: număr mediu de clienţi pe cameră

(Acest indice, în niciun caz, nu poate fi mai mic de 1 !). El permite analizarea nevoilor clientelei în ce priveşte echiparea camerei (lenjerie, produse de primire etc.), precum şi organizarea lucrului cameristelor.

Durată medie a şederiiSituaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică

(...) ZilnicSăptămânalLunarAnual

Night audit sub controlul şefului de recepţie, cu destinaţia direcţie

Nr de sosiri pe perioadă (zi, săptămână, lună, an)Număr de înnoptări pe perioadă

Nr de înnoptări / nr de sosiriRezultat: număr mediu de zile pe şedere

(Acest indice, în niciun caz, nu poate fi mai mic de 1 !). Are o importanţă deosebită, deoarece cu cât clienţii rămân

87


lunar şi cumulat, PAM şi PAC

pentru a fi difuzat diferitor servicii

mai mult, cu atât cheltuielile variabile vor fi mai reduse (lenjerie, timp pentru curăţenie, proceduri de primire etc.). Este important pentru un hotel să facă eforturi pentru a mări acest indice sau, uneori, să privilegieze clientela care contribuie la aceasta.

Indice de captare mic dejunSituaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Determină numărul de clienţi care au luat sau plătit micul dejun


Night audit sub controlul şefului de recepţie, adresat direcţiei pentru a fi difuzat serviciilor

Nr de clienţi pe perioadă (zi, săptămână, lună, an)Număr de mici dejunuri pe perioadă

Nr de mici dejunuri x 100 / nr clienţi Rezultat: % de clienţi cazaţi care iau micul dejun

Acest indice dă o măsură a atractivităţii comerciale a serviciului mic dejun, a prestaţiilor sale, a promovării (informare clienţi şi recepţie) şi a calităţii oferite de el. Pe de altă parte, el permite măsurarea eficacităţii procedurilor de facturare şi de circulaţie a informaţiei (oare ne putem baza doar pe întrebarea: „Aţi luat micul dejun azi?”).

Rata materializării rezervărilorPAM şi PAC

Măsoară performanţa rezervărilor

LunarAnual

seful de recepţie, cu destinaţia direcţie, cu scopul de a fi difuzat serviciilor (comercial ş.a.)

Pe segment de clientelă (sau pe contract): număr de camere rezervate.Pe segment (sau pe contract): număr de camere închiriate

Nr # închiriate x 100 / nr # rezervateRezultat: % de rezervări concretizate

Acest coeficient luat în totalitatea sa pe segment permite evaluarea unei „rate a neprezentărilor şi anulărilor tardive”. Deosebit de important în yield management (previziuni şi alocări de capacităţi pe

88


over-booking segmentat), el trebuie ajustat pentru fiecare tip de contract (rata materializării grupurilor punctuale, a unui contract corporate anume etc.). El va servi de asemenea drept bază ulterioară pentru negocierea unor noi contracte, tarife etc.

Coeficienţi şi indicatori operaţionaliTabelul nr. 2: aspecte financiare

DenumireDocument

suport


Informaţii cerute


Preţ mediu camerăSituaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

(...) ZilnicSăptămânalLunarAnual

Night audit sub controlul şefului de recepţie, cu destinaţia direcţie pentru a fi difuzat tuturor serviciilor

Cifra de afaceri totală fără TVA pe camere închiriateNumăr de camere închiriate

Cifra de afaceri fără TVA # / nr # închiriateRezultat: în euro

Permite situarea în raport cu un loc din una sau mai multe categorii de hoteluri. Totodată acest indicator rămâne relativ limitat, el nu poate fi deconectat de GO (un PMC foarte ridicat nu este în mod obligatoriu o performanţă, dacă sunt puţine camere vândute şi invers). În fine, el reflectă direct segmentarea clientelei. Situaţia „ideală” este un PMC apropiat de rack rate [tariful de bază, normal] afişat.

Indicele activităţii de cazareSituaţie zilnică,

El „nivelează” influenţele uneori opuse exercitate de GO şi de PMC


Night audit sub controlul şefului de recepţie,

Cifra de afaceri pe cameră (excluzând orice alt venit)

GO x PMCRezultat: în euro

Acest coeficient deseori este confundat cu REVPAR (vezi mai jos). Spre

89


registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

(GO înalt şi PMC mic / GO mic şi PMC înalt).

cu destinaţia direcţie pentru a fi difuzat tuturor serviciilor

Grad de ocupare

diferenţă de ultimul, el nu ia în considerare decât cifra de afaceri pe camere. Elaborarea sa se justifică în calitate de element de comparaţie între diferite exploatări ale aceluiaşi loc, pentru că el moderează elemente subiective (nivelul gradului de ocupare în raport cu nivelul de PMC) şi urmează să fie interpretat în corespundere cu mijloacele puse în funcţiune (personal etc.) pentru un nivel de activitate dat.

REVPAR („Revenue per available room”) Situaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Venit pe cameră disponibilă


Night audit sub controlul şefului de recepţie cu destinaţia direcţie pentru a fi difuzat tuturor serviciilor

Cifra de afaceri fără TVA totală pe cazare (incluzând prestaţiile aferente unei camere (aşa ca spălătorie etc., în afară de mini-bar şi mic dejun). Număr de camere din hotel

Cifra de afaceri fără TVA totală săptămânală / nr camere disponibileRezultat: în euro pe cameră disponibilă

Adevărat indicator al activităţii, REVPAR este criteriul de comparaţie a performanţei între unităţi de cazare de la un an financiar la altul. Este cifra de afaceri cazare generată de orice cameră deschisă pentru închiriere.

REVPAC(„Revenue per available customer”)Situaţie zilnică, registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat, PAM şi PAC

Cifra de afaceri generată de fiecare din clienţii cazaţi

LunarAnual

seful de recepţie cu destinaţia Direcţie, cu scopul de a fi difuzat serviciilor (comercial ş.a.)

Orice cifră de afaceri înscrisă pe facturile clienţilor hotelului Număr de clienţi cazaţi

Cifra de afaceri fără TVA facturată pe nota de hotel / nr de clienţiRezultat: în euro pe client cazat

Acest coeficient este o referinţă indispensabilă pentru urmărirea unui segment, stabilirea ofertelor şi ţintelor prioritare şi, în fine, aplicarea yield managementului

90


într-un hotel. Este o unealtă decizională de primă importanţă, dat fiind că el cuprinde toate potenţialităţile de consum ale clientelei. Urmărirea sa permanentă permite implementarea unei politici de marketing adaptate atât ca ofertă de prestaţie (vânzări adiţionale), cât şi ca ofertă tarifară, precum şi verificarea coerenţei şi aplicării acesteia.

Marja pe departament Registrul de evidenţă analitică lunar şi cumulat

Rezultatul operaţional al unui departament sau serviciu. Nu ia în considerare decât cifra de afaceri a departamentului sau serviciului respectiv, cu deducerea cheltuielilor directe induse. Este exprimat la fel de bine în valoare (K€), ca şi în %.

LunarAnual

Contabil, pentru Direcţie, cu scopul de a fi difuzat către servicii (toate)

Cifra de afaceri fără TVA a serviciului sau departametului vizat. Cheltuieli directe de exploatare (cheltuieli de personal, materiale consumate etc.) fără cheltuieli neoperaţionale (mentenanţă, energie, comercial, administraţie)

Cifra de afaceri fără TVA a

serviciului sau departamentului

vizatminus

cheltuielile directe

Rezultat: va fi exprimat în %

din cifra de afaceri fără

TVA a serviciului sau

departamentului vizat

Această marjă se va calcula atât pentru departamentul cazare, cât şi pentru telefon etc. În primul caz, va fi vorba de cifra de afaceri fără TVA săpt. cu deducerea cheltuielilor de personal cazare (recepţie şi etaje), pentru uniforme, produse de primire şi de întreţinere, imprimate (documente clienţi şi administrative), pentru material mărunt de exploatare (scrumiere în camere etc.), spălătorie, comision de agenţie şi alte cheltuieli de

91


rezervare, decorare (flori etc.), ziare şi alte cheltuieli diverse (taxă de şedere). Este elementul de comparaţie financiar între doi bilanţuri financiare sau două exploatări. Exprimată în procente, ea este indicatorul financiar al rentabilităţii (ea trebuie să fie mai mare de 65% pentru departamentul cazare).

Coeficienţi şi indicatori operaţionali Tabelul nr. 3: Urmărire debitori şi gestiunea cheltuielilor

DenumireDocument

suport


Informaţii cerute


Rata de credit acordatAnexă la registrul de evidenţă analitică lunar, Pam şi PAC

Permite măsurarea raportului dintre creditele acordate clienţilor şi cifra de afaceri cu TVA

Lunar Contabil sau responsabil pentru diverşi debitori (de exemplu şef de recepţie), în adresa direcţiei sau a secţiei comerciale

Mărimea cumulată a plăţilor decalateCifra de afaceri cu TVA cumulată pentru aceeaşi perioadă

Suma debite diverse x 100 / cifra de afaceri cu TVA cumulatăRezultat: % din cifra de afaceri aflată în mâna debitorilor

Acest indicator trebuie urmărit cu stricteţe, deoarece de el depinde echilibrul vital al stării financiare: un hotel nu este bancherul clienţilor săi.

Termen de încasare Anexă la registrul de evidenţă analitică lunar, Pam şi PAC

Pune în evidenţă numărul mediu de zile de încasare decalată (mijloace financiare aflate în mâinile clienţilor !)

Lunar Contabil sau responsabil pentru diverşi debitori (de exemplu şef de recepţie), în adresa direcţiei sau a secţiei comerciale

Suma numărului de zile de credit clienţi (factură cu factură)Număr de facturi debitoare achitate în perioada dată

Suma zile deb. div. / nr facturi deb. div. achitate Rezultat: în zile

Explicaţie: se vor aduna, pentru fiecare factură în parte, zilele de credit în curs. Această sumă va fi împărţită la numărul de facturi achitate, ceea ce va permite stabilirea unui termen mediu de încasare exprimat în număr de zile.

92


Cu cât acest termen va fi mai mare, cu atât procedurile de încasare vor trebui intensificate. Ideal este să se tindă spre 0 (!) cu o normă acceptabilă de 15-20 de zile.

Produse consumate pe cameră închiriată Anexă la registrul de evidenţă analitică lunar

Permite urmărirea costurilor produselor consumate (produse de primire, de întreţinere, spălătorie, energie) legate de ocuparea camerei.

LunarAnual

Contabil, pentru direcţie, cu scopul de a fi difuzat către servicii (cazare şi altele)

Produse consumate într-o anumită perioadă (luna şi suma)Număr de camere închiriate

Prod. primire / camere închiriate.Prod. într. / camere închiriate.Spălăt. / camere închir.Energie săpt. / camere închiriate.Suma celor 4 / camere închiriate

Rezultat: în euro pe cameră închiriată

Acest şi aceste coeficiente permit urmărirea regulată a unui ansamblu de costuri care are o incidenţă directă asupra marjei. Este dificil de citat aici o normă comparativă a unei unităţi de cazare cu alta, într-atât de variabile sunt componentele acestor costuri de la o unitate la alta (mod de spălare, politică comercială, structura întreprinderii, capacitate şi amplasament etc.). Totodată, aceste coeficiente se justifică prin urmărirea lor comparativă chiar în cadrul întreprinderii de la o perioadă la alta.

ANEXA 3Coeficienţii şi indicatorii de control al performanţelor şi de gestionare a

cheltuielilor

Vom expune în continuare diferiţi indicatori indispensabili de măsurare a performanţei referitori şi la piaţă. Demersul calitate în sine presupune propriul control exprimat prin urmărirea documentaţiei şi a procedurilor în ce priveşte realizarea lor corectă şi la timp.

93


Coeficienţi şi indicatori de control al performanţelorTabelul nr. 1: Gestiunea cheltuielilor de personal

DenumireDocument

suport


Informaţii cerute


Turn-overBilanţ social şi documente anuale pe serviciu şi evaluările şefilor de serviciu + direcţie

Indicator al rotaţiei efectivelor de personal care măsoară reînnoirea acestuia.

Anual Contabil, în atenţia direcţiei pentru a fi difuzat şefilor de servicii

Număr de persoane angajate pe an Număr de angajaţi plecaţi într-un anEfectiv la început de an financiar

Total mişcări(Intrări+Ieşiri) x 100 / Efectiv cumulat (efectiv la început de an financiar+intrări +ieşiri)

Rezultat: % din reînnoirea medie de efectiv

Acest coeficient permite analizarea politicii generale a hotelului în termen social: un turn-over ridicat poate fi o alegere (reînnoire regulată a personalului) sau o urmare (indicator al motivării sau demotivării: personalul nu vrea să rămână).Nu există un ideal sau o regulă: un turn-over (rotaţie) prea des: personalul nu are timp să capete experienţă (respectiv, o productivitate satisfăcătoare); un turn-over slab: întreprinderea riscă să suporte o piramidă inversată de vârste, fără un aport de „sânge proaspăt” (risc de sclerozare).

Rata cheltuielilor de personalRegistrul de evidenţă analitică lunar şi cumulatDocument de analiză specifică cazare

Evaluarea cheltuielilor de personal în raport cu cifra de afaceri fără TVA

Lunar Anual Contabil, în atenţia direcţiei pentru a fi difuzat şefilor de servicii

Masa salarială a departamentului cazare (etaje şi recepţie) Cifra de afaceri fără TVA

Masa salarială x 100 / CA fără TVA

Rezultat: % din cifra de afaceri fără TVA

Acest coeficient permite stabilirea unui nivel de performanţă şi urmărirea bugetară cu privire la cheltuielile de personal. Se consideră, pentru o unitate de cazare din mijlocul gamei, că acest procentaj trebuie să se apropie de 20%.

Coeficienţi şi indicatori de control al performanţelorTabelul nr. 1 bis: Performanţa personalului

94


DenumireDocument

suport


Informaţii cerute


Cheltuieli pe oră pe angajat de la recepţieCheltuieli pe oră pe angajat de la etajRegistrul de evidenţă analitică lunar şi cumulatDocument de analiză specifică cazare

Stabilirea acestor cheltuieli este o bază necesară pentru a măsura productivitatea pe cameră. Pe de altă parte, ca o completare a situaţie de turn-over, aceste cheltuieli permit aprecierea politicii sociale şi salariale a întreprinderii.

SăptămânalLunar Anual

Contabil, în atenţia direcţiei pentru a fi difuzat şefilor de servicii

Masa salarială a serviciului pe o perioadă dată (şef de serviciu inclus)Număr de ore lucrate în cadrul serviciului pe aceeaşi perioadă

Masa salarială / număr de ore

Rezultat: cheltuieli în euro pe oră de lucru efectivă

O analiză justă şi raţională va încorpora cheltuielile de subantrepriză în stabilirea acestor coeficienţi. În primul rând, se cuvine de precizat că aceste cheltuieli sunt dificil de comparat (fără o analiză explicativă anexată) între două întreprinderi: ele sunt dependente de politicile sociale, dar şi de nivelul de activitate (o întreprindere cu un GO înalt poate să-şi adapteze mai bine mijloacele umane de producţie). Evoluţia acestor cheltuieli (creştere sau scădere) se apreciază comparând perioadă cu perioadă şi an financiar cu an financiar.

Cheltuieli la recepţie pe cameră închiriată Cheltuieli la etaje pe cameră închiriatăRegistrul de evidenţă analitică lunar şi cumulatDocument de analiză specifică cazare

Stabilirea acestor cheltuieli este o bază necesară pentru a măsura productivitatea pe cameră. Este o rată sergmentată a cheltuielilor de personal.



Masa salarială a serviciului pe o perioadă dată (şef de serviciu inclus)Număr de camere închiriate

Masa salarială / nr camere închiriate

Rezultat: costuri în euro/ pe cameră închiriată

O analiză justă şi raţională va încorpora cheltuielile de subantrepriză în stabilirea acestor coeficienţi. Analog cheltuielilor de mai sus, comparaţiile nu se pot efectua decât în interiorul unei întreprinderi (cel mult – între diferite

95


întreprinderi ce funcţionează după aceleaşi reguli de exploatare după exemplul lanţurilor integrate). Aceste cheltuieli permit analizarea organizării interne a unei întreprinderi şi eventualele carenţe de organizare: la nivel de proceduri, de ierarhie (delegare etc.), de motivare etc.

Productivitatea orară pe cameră la recepţieProductivitatea orară pe cameră la etajeRegistrul de evidenţă analitică lunar şi cumulatDocument de analiză specifică cazare

Aceste rate sunt adevăraţi indicatori de productivitate. Ele stabilesc numărul mediu de camere făcute sau tratate (la recepţie) pe oră de muncă efectivă.



Cheltuieli orare ale serviciului (etaje sau recepţie) Cheltuieli pe cameră închiriată (etaje sau recepţie)

Cheltuieli orare pe serviciu / cheltuieli pe cameră închiriată

Rezultat: număr de camere pe oră de muncă efectivă

Această rată, de prea multe ori calculată doar pentru etaje, reprezintă factorul-cheie al productivităţii serviciului. Ea serveşte la stabilirea performanţei echipelor prin deducerea numărului mediu de camere închiriate sau făcute pe oră de muncă/serviciu. Ea va permite stabilirea unei scări de performanţă şi urmează să fie apreciată în corespundere cu activitatea (un recepţionist trebuie să fie prezent la postul său chiar dacă sunt sau nu camere vândute; dimpotrivă, într-o exploatare performantă este perfect posibil de adaptat numărul de cameriste la numărul de

96


camere de făcut).Acest indicator repune în discuţie indicatorii de productivitate pe angajat. Aşa cum am expus deja, astăzi se raţionează mai mult în termen de productivitate orară decât în termen de post de muncă.

Cifra de afaceri pe oră de muncă efectivăRegistrul de evidenţă analitică lunar şi cumulatDocument de analiză specifică cazare

Permite stabilirea cifrei de afaceri generată pe o oră de muncă

SăptămânalLunarAnual

Contabil, în atenţia direcţiei, pentru a fi difuzat şefilor de servicii

Cifra de afaceri fără TVA cazare (inclusiv telefon, spălătorie etc.; mini-barul şi micul dejun se inclus dacă se află în sarcina etajelor)Număr de ore de muncă recepţie

Cifra de afaceri fără TVA cazare / număr de ore

Rezultat: în euro pe oră de muncă efectivă

Această rată reflectă dinamismul comercial al echipei de recepţie (din această cauză nu poate fi stabilit pentru etaje, căci acestea au o influenţă puternică asupra „calităţii” şi relativă asupra comercializării).Este un element de apreciere al politicii de marketing (în special, prin intermediul yield menagementului), pentru că aceasta influenţează direct preţurile de vânzare, acordă orientarea gestiunii capacităţilor şi condiţionează nivelul cifrei de afaceri.

Coeficienţi şi indicatori de control al performanţelorTabelul nr. 2: Performanţe în raport cu piaţa

DenumireDocument

suport


Informaţii cerute


Cota de piaţă disponibilăDocument de analiză specific cazare

Permite repartizarea, pe întreprindere, a capacităţii de ofertă pe o

Lunar Anual

Șef de recepţie, cu destinaţia direcţie, pentru a fi

Date privind hotelurile din zona de deservireNumăr de camere

Sumă camere disponibile x 100 / sumă camere disponibile pe zonă

Această rată permite stabilirea, hotel cu hotel, a cotelor de piaţă disponibilă exprimate în

97


piaţă difuzat serviciilor (comercial şi altele)

disponibile pe hotel pe o piaţă

Rezultat: % din cotele de piaţă aferente fiecărui hotel

procente. Rezultatul obţinut are puţină valoare în sine dacă nu este corelat (comparat) cu următoarele.

Cotă de piaţă efectivăDocument de analiză specific cazare

Permite calcularea, pe întreprindere, a cotei de cerere captată pe o piaţă

Lunar Anual

Șef de recepţie, cu destinaţia direcţie, pentru a fi difuzat serviciilor (comercial şi altele)

Date privind hotelurile dintr-o zonă de deservireNumăr de camere vândute, hotel cu hotel, pe o piaţă

Sumă camere vândute pe hotel x 100 / sumă camere vândute pe zonă

Rezultat: % din cotele de piaţă captată aferente fiecărui hotel

Acest coeficient permite stabilirea, hotel cu hotel, cotele de piaţă captate exprimate în procente. Rezultatul obţinut are o valoare informativă privind repartizarea cererii şi aşteptările clientelei. Pentru o analiză ajustată, el trebuie combinat cu precedentul pentru a stabili nivelul de performanţă al hotelului în zona sa. (Cifrele de ocupare, în general, sunt disponibile la Camera de Comerţ şi Industrie, la grupurile hoteliere etc.)

Indice de performanţă de activitateDocument de analiză specific cazare

Permite situarea nivelului de performanţă de activitate al fiecărui hotel în raport cu alte hoteluri, în corespundere cu potenţialul său.

Lunar Anual

Șef de recepţie, cu destinaţia direcţie, pentru a fi difuzat serviciilor (comercial şi altele)

Indicele cotelor de piaţă disponibilăIndicele cotelor de piaţă efectivă

Cota de piaţă efectivă / cota de piaţă disponibilă

Indicatorul astfel determinat permite analizarea nivelului de captare a cererii şi a dinamismului comercial al unui hotel.Dacă acest indice este mai mic de 1, aceasta înseamnă că hotelul are o pătrundere mai mică pe piaţa cererii decât i-ar permite potenţialul său. Dacă acest indice este mai mare de 1, aceasta ar

98


indica un dinamism comercial puternic, pentru că un hotel ia cote de piaţă de la concurenţii săi.În fine, justa repartiţie medie se situează la 1 (cota de piaţă efectivă egală cu capacitatea disponibilă). Precizăm că acest indice are o limită: el nu integrează decât elemente de ocupare fără a ţine cont de tarifele practicate (preţurile medii sunt generalizate hotel cu hotel, corectitudinea lor este uneori incertă, şi un indice determinant cu REVPAR-urile aferente ar trebui segmentat pentru o analiză valabilă).

99


ANEXA 4

100


ANEXA 5

ANEXA 6 /Criteriile de variabilitate a tarifelor

SegmentA

Segment B

Segment C

Segment D

Segment E

Total

Camere disponibileNumăr camere închiriateProcent de materializare rezervăriProcent de over-booking posibilNumăr camere ce trebuie comercializateGrad de ocupare (GO) pe segment, în %Contribuţie la GO, în %Preţ de bazăProfit mediuCheltuieli de exploatareMarjăContribuţie la marjăCifra de afaceri fără taxeCriteriu de variabilitate reţinut: termen de rezervare Client care a rezervat cu 60 de zile înainteClient rezervare 30 zileClient rezervare 20 zileClient rezervare 10 zileClient rezervare 5 zileClient rezervare 2 zileTermen mediu de rezervareVariaţia preţului de bază pentru fiecare segmentRezervări 60 zile înainte

101


Rezervări 30 zileRezervări 20 zileRezervări 10 zileRezervări 5 zileRezervări 2 zile

CA fără taxe segmentProfit mediu obţinutMarja obţinutăContribuţia la marjă

Optimizarea tarifelor poate fi facuta in baza curbelor de rezervare. Pe axa abcisei se

depune perioada anticiparii rezervarilor, numar de zile pina la data realizarii rezervarii. Axa

ordonatelor contine date privind gradul de ocupare a hotelului. Curba cu denumirea de

“conturul rezervarilor” arata valoarea cantitativa a rezervarilor pe perioade de timp pina la

data efectiva a rezervarii.

102

licenta finala

Documents