licenta finala

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUIŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SUCEAVA

SPECIALIZAREA:ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CUASTM BRONŞIC

COORDONATOR, ABSOLVENT, DOINA CHIRAP CIOTU DOMNICA

PROMOŢIA2013

1

MOTTO

„Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate ,şi astfel izbânda va fi deplină.”

Victor Babeş

2

MOTIVAREA LUCRĂRII

În tot acest timp, pe parcursul acestor ani de şcoală cât şi în practică mi-am dat seama ce mult înseamnă pentru ce-i din jur dar pentru noi să ne ajutăm dar mai ales pe cei care au mare nevoie de noi. Această profesie îţi acordă o împlinire sufletească, o imensă bucurie că poţi fi util şi de ajutor unei persoane aflate în suferinţă ce are nevoie nu doar de medicamente şi investigaţii ci şi de o persoană bine instruită ,cu respect de sine şi de semeni, ce ştie să ofere un zâmbet. O faţă senină transmite pe lângă linişte sufletească şi încredere dar şi profesionalism. Pentru mine tainele acestei meserii au început în copilărie mai bine zis în clasele primare, când am devenit o '' mică soră medicală'' ce avea grijă de două persoane vârstnice(unchiul şi mătuşa mea). Ceea ce s-a petrecut de-a lungul timpului au constituit un ghid pentru viitorul profesei mele şi totodată sunt foarte mândră şi multumită că pot fi de ajutor semenilor dar şi societăţii şi încerc să-mi fac datoria cu seriozitate , dăruire şi profesionalism M-am orientat asupra acestei lucrări, datorită dorinţeinde cunoaştere a întegului complex de simptome şi a etiologiei bolii de faptul că bunicul şi mătuşa mea a suferit de această boală ,ţinând cont de faptul că astmul este o boală cu teren genetic transmisibil doresc ca pregătirea mea toretică şi practică să-mi confere posibilitatea de a depista dacă apare şi la alţi membrii ai familiei în scopul aplicării corecte a tratamentului şi chiar în clinica unde voi practica această meserie. Astmul bronşic beneficiază astăzi de un arsenal terapeutic impresionant , atât prin eficienţă cât şi din păcate , prin utilizarea sa incorectă. Aici adaug relaţia cu lumea medicală, care reprezintă o importanţă deosebită în ceea ce priveşte cooperarea armonioasă pacient-cardru medical. Bine utilizat , acest arsenal permite bolnaviilor o viaţă normală care depinde în principal de o bună educare a bolnaviilor pentru aceasta trebuie însă educatorii-respectiv personalul medical de diverse trepte, care vine în contact cu bolnavii.

3

CUPRINS

CAPITOLUL I - INTRODUCERE

CAPITOLUL II - NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI RESIRATOR II.1.Componentele aparatului respirator II.2.Traheea II.3.Plamanii II.4.Pleura II.5.Mediastinul II.6.Fiziologia respiratiei

CAPITOLUL III - DESCRIEREA BOLII ASTMUL BRONŞIC III.1.Definiţie III.2.Etiologie III.3.Patogenie III.4.Simptomatologie III.5.Forme clinice III.6.Diagnostic de nursing III.7.Diagnostic diferenţial III.8.Diagnosticul unei alergii III.9.Evoluţie III.10.Complicaţii III.11.Prognostic III.12.Tratamentul infecţiei bronşice

CAPITOLUL IV - PROCESUL DE ÎNGRIJIRE CAPITOLUL V - CAZURI PRACTICE - ANEXE

- CONCLUZII CAPITOLUL VI - BIBLIOGRAFIE

4

Capitolul I

INTRODUCERE

5

Astmul bronsic este o entitate clinica cunoscuta cu aproximativ 1000 de ani i.e.n, el deriva de la un cuvant gracesc care inseamna “greutate respiratorie” , si este considerat un “brevet de viata lunga”. Indienii vechi socoteau ca astmul este produs de un principiu activ al toracelui, care impiedicat in trecere, cauzeaza greutatea respiratorie. Ei au introdus tratamentul cu Datura Strammonium in tigari astmatice. Se intalnesc referiri despre astm in Exod, Homer si Herodot. Hipocrate mentioneaza astmul in patru din aforismele lui .Este primul autor care ii recunoaste natura spasmodica (il compara cu epilepsia) si include intre cauze : frigul si excitantii de mediu . S-a crezut multa vreme ca astmul este o boala exclusiv alergica; mai tarziu s-a revenit la idea ca astmul reprezinta un sindrom de etiopatogenie complexa.Se pare ca atat in antichitate, cat si in evul mediu, sub numele de astm au fost clasate tulburarile cu cause diferite si fara rezultate terapeutice satisfacatoare. Hipocrate recunoaste totusi rolul mediului. Astmul bronsic este una dintre cele mai importante si raspandite afectiuni respiratorii cu o prevalenta de 3-6% din populatie.Lucrurile vor continua sa se inrautateasca, pana cand lumea va folosi mai bine mijloacele de care dispune , pentru a putea lupta in prevenirea acestei afectiuni.

6

Capitolul I

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞIFIZIOLOGIE A

APARATULUI RESPIRATOR

7

II.NOTIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

A APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator cuprinde organele prin care se realizează respiraţia pulmonară. O parte din organele aparatului respirator îndeplinesc şi alte funcţii decât respiraţia : - fosele nazale servesc la respiraţie, dar şi pentru miros - naso-faringele sau rino-faringele lasă să treacă aerul spre plămâni, dar ventilează şi urechea medie prin trompa lui Eustachio sau faringotimpaniera. - orofaringele sau bucofaringele : la nivelul lui se încrucişează calea respiratorie cu cea digestivă -laringele este un organ respirator, dar şi un organ al fonaţiei

9

Începand cu traheea , organele aparatului respirator au funcţii pur respiratorii.

II.1.COMPONENTELE APARATULUI RESPIRATOR:

- căile respiratorii superioare:

nas

cavitati nazale

laringe;

trahee.

- organele de schimb respirator, plămânul, cu arborele bronşic.

II.1.TRAHEEA:

-este segmentul aparatului respirator ,care cointinuă laringele , fiind aşezată inaintea esofagului si forma unui conduct cilindric.-este situată pe linia mediană a corpului şi se întinde de la extemitatea inferioară a laringelui ( C6) până la mediastin ,unde în dreptul vertebrei a 4-a toracale (T 4 ) se bifurcă în cele două bronhii principale sau pulmonare. Raporturile traheei: Traheei i se descriu două porţiuni :

a. traheea cervicală

10

b. traheea toracală

Traheea cervicală - vine in raport anterior cu glanda tiroidă, posterior cu esofagul si lateral cu pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotidă comună, vena jugulară externă, nervul vag) si cu nervii recurenţi. Traheea toracala - vine in raport anterior cu vasele mari de la baza inimii si timusul , posterior cu esofagul si lateral cu pleura mediastinală dreaptă şi stangă, vena cava superioară, crosa venei azygos si arcul aortei.

II.2.1 STRUCTURA ANATOMICĂ A TRAHEEI:

- este formată dintr-o membrană fibro-musculo-elastică, ce contine 15-20 inele cartilaginoase incomplete. - în partea posterioară, arcurile cartilaginoase lipsesc , iar membrana devine plată; ea vine în contact cu esofagul - musculatura traheei uneşte cele două capete ale arcurilor cartilaginoase - contracţia musculaturii uşurează diametrul traheei, apropiind extremitaţile arcurilor cartilaginoase. Mucoasa traheei este formată din: - din corion - glande mixte şi epiteliu pluristratificat - cilindric La nivelul limitei inferioare ( T4-T5 ), traheea se bifurcă în bronhiile principaledreaptă şi stangă

Vascularizaţia si inervaţia traheei : - arterială : prin ramuri din artera subclavie şi aorta toracală - venele urmează arterele cu aceleasi nume - limfatică este tribulară ganglionilor * traheal * traheo-bronşici - inervaţie prin : * nervii :- recurrent - vag * nervii din simpaticul:- cervical - toracal superior

Bronhiile principale, dreaptă şi stângă continuă - căile respiratorii inferioare de la bifurcaţia traheei până la plămâni. Bronhiile pulmonare ajung la hilul pulmonar, prin care patrund in plămâni, ramificându-se şi formând arborele bronşic. a. Bronhia principală dreaptă - are un traiect mai vertical , este mai groasă şi mai scurtă( 2,5cm). b. Bronhia principală stângă - are un traiect mai orizontal, este mai subtire si mai şi mai lungă (5 cm). Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar. Pediculul pulmonar cuprinde formaţiunile care intra şi ies din plămâni: - bronhia principală - artera principală - venele pulmonare - vasele şi nervii pulmonari

11

Structura bronhiei principale este identică cu a traheei, inelele cartilaginoase în număr de 9-12 , sunt incomplete posterior . Ele pot fi comprimate de : - adenopatii traheo-bronsice - dând tulburări de ventilaţie în teritoriul respective= atelectazie - tumori de vecinătate Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronsic. După pătrunderea în plamân, ele se ramifică , formând segmentul intrapulmonar al arborelui bronşic.

II.3 PLĂMÂNII:

Plămânii reprezintă organele în care se realizează schimbul de gaze : O2 si CO2. Sunt în număr de doi: drept şi stâng, fiind aşezaţi în cavitatea toracică , de o parte şi de alta a mediastinului în cele două cavităţi pleurale. Greutatea - plămânilor reprezintă a 50-a parte din greutatea corpului, plămânul drept fiind mai greu decat cel stâng. Capacitatea - plămânului , adica volumul de aer pe care îl conţine, este de aproximativ 4500-5000 cmc. Culoarea - plămânilor variază cu vârsta şi cu substanţele care sunt inhalate ,( la fumatori şi la cei care lucrează în medii cu pulberi, au o culoare cenuşiu- negricioasă; în timp ce la copii este roz).

12

Forma- plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con cu baza spre diafragm.

II.3.1 CONFIGURAŢIA EXTERNĂ:

Plămânul :- drept este format din trei lobi :- superior - mijlociu - inferior - stâng este format din doi lobi: - superior - inferior Lobii sunt delimitaţi de nişte sanţuri adânci = scizuri , în care pătrunde pleura viscerală .

Fiecărui plămân i se descriu :

- doua fete : - costală , in raport direct cu peretele toracic.

-mediastinală , la nivelul căruia se află hilul pulmonar.

- trei margini : anterioară , posterioară şi inferioară

- o bază sau faţă diafragmatică în raport cu diafragmul şi prin el cu lobul hepatic drept în

dreapta şi fundul stomacului în stânga .

- vârful este porţiunea situată deasupra coastei II . Are forma rotunjită , vine în raport cu coastele I si II ; corespunde regiunii de la baza gatului.

.

II.3.2 STRUCUTURA PLĂMÂNULUI:

Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un sistem de canale , rezultat din ramificarea bronhiei principale = arborele bronsic, şi un sistem de saci , în care se termină arborele bronsic = lobuli pulmonari. a. Arborele bronsic : totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale : bronhie principală > bronhii lobare (3 pentru plămânul drept şi 2 pentru cel sâng)->bronhii segmentare (câte 10 pentru fiecare plămân; cate una pentru fiecare segment pulmonar)->bronhii interlobulare->bronhiole terminale->bronhiole respiratorii->canale alveolare. b . Bronhiile intrapulmonare :au forma cilindrică , regulată. Peretele lor este format dintr-o tunică : - fibrocartilaginoasă, sub formă de inel incomplet - musculară (muschii netezi bronşici) - mucoasa : este formată dintr-un epiteliu pluristratificat, ciliat(a căror mişcare este îndreptată spre căile aeriene superioare) şi numeroase glande. c . Bronhiolele respiratorii si terminale sunt lipite de inelul cartilaginos, dar prezintă un strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ în modificarea lumenului bronhiolelor şi astfel în reglarea circulaţiei aerului în căilor pulmonare. Arborele bronşic poate prezenta dilataţi patologice sub formă de saci , în care se strâng secreţii , puroi= bronsiectazii. d. Lobulul pulmonar ( continuă ultimele ramificţii ale arborelui bronşic). Reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a plămânului , la nivelul căruia se face schimbul de gaze. Are forma unei piramide cu baza spre exteriorul plămânului şi varful spre bronhiolă.Lobulul pulmonar este constituit din : bronhiola respiratorie->canale alveolare ->alveole pulmonare -> împreună cu vase de sânge limfatice, fibre motorii nervoase şi senzitive.

13

e. Alveola pulmonară-peretele alveolar este format dintr-un epiteliu , sub care se gaseşte o bogată reţea capilară care provine din ramificaţiile arterei pulmonare ( ce aduc sângele venos din ventricolul drept ) Epiteliul alveolar formează cu epiteliul capilarelor alveolare o structură functională comună = membrana alveocapilară. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, intre –aerul din alveole, a cărui compoziţie este menţinută constantă prin ventilaţia pulmonară si sânge. Suprafaţa epiteliului alveolar este acoperită cu o lamă fină de lichid = surfactant.Distrugerea pereţilor alveolari = emfizem. Mai multi lobuli se grupează în unităţi morfologice şi funcţionale mai mari = segmente pulmonare. f. Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu anatomic cu limite precise, cu pediculi bronhovascular propriu si aspecte patologice speciale. Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume , fiecare plaman avand cate 10 segmente.

II.3. 3 VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA PLĂMÂNULUI:

La nivelul plămânului există două circulaţii sanguine :a. Circulatia functională : este asigurată de artera pulmonară care ia naştere din ventriculul

drept, se capilarizează la nivelul alveolelor pulmonare.Circulatia functională de întoarcere este asigurată de venele pulmonare, care se varsă in atriul stâng.Se incheie astfel circulatia mică ,în care artera pulmonară conţinând sânge neoxigenat , se încarcă cu O2 şi se întoarce din venele pulmonare care conţin sânge oxigenat, roşu, la atriul stâng.

b. Circulaţia nutritivă : face parte din marea circulaţie şi aduce plămânului sânge încărcat cu substanţe nutritive şi oxigen. Este asigurată de arterele bronşice, ramuri ale aortei toracice ; ele irigă arborele bronşic. O parte din sânge se întoarce în venele bronşice care se varsă în venele azygos şi acestea în vena cavă superioară şi atriul drept o altă parte din sânge se întoarce prin venele pulmonare în atriul stang .Cantitatea de sânge care trece prin anastomozele bronşice este 1% din totalul sângelui care irigă plămânul. În condiţii patologice(insuficienă cardiacă, bronşiectazii) debitul anastomotic poate ajunge la 80% din totalul sângelui care irigă plămânul. Circulatia limfatica este tributară: - ganglionilor hilari - ganglionilor traheo-bronşiciDe aici se varsă în final, în canalul toracic.

Inervaţia plămânului - este realizată de SNV printr-un plex pulmonar anterior şi altul posterior . Inervaţia este : - motorie, asigurată de simpatic (fibre postganglionare) şi parasimpatic (nervul vag )

Simpaticul are acţiune :

- bronhodilatatoare şi vasodilatatoare - relazează musculatura bronşică

Parasimpaticul are acţiune: - bronhoconstrictorie - vasoconstrictorie - hiperexcreţie de mucus -senzitivă ; anexată simpaticului şi parasimpaticului .

14

Cele mai multe fibre senzitive sunt în legatură cu nervul vag .

III.4. PLEURA :

La exterior plămânii sunt înveliţi într-o foiţă seroasă = pleura.Ea are rolul de a uşura mişcările plămânilor prin alunecare. Fiecare plămân este învelit de o pleură . Pleura la rândul ei, este formată din două foiţe : - pleura viscerală - care acoperă plămânul - pleura parietală – care acoperă pereţii cavităţii toracice. Între cele două pleure , există o cavitate închisă= cavitatea pleurală care în mod normal este virtuală şi care conţine o cantitate infirmă de lichid , care favorizează alunecarea. În condiţii patologice cavitatea pleurală poate deveni reală , putând fi umplută cu : - puroi( pleurezie ) - sânge (hemotorax ) - aer( pneumotorax ). Când cantitatea de lichid sau aer este mare, plămânul respectiv apare turtit spre hil ( colabat ) şi funcţia sa respiratorie este nulă.

III.4.1 PRESIUNEA ÎN CAVITATEA PLEURALĂ

Este negativă. Datorită presiunii negative, vidului pleural şi lamei de lichid interpleural , plămânul poate urma cu fidelitate mişcările cutiei toracice în inspir si expir. Totodată presiunii negative din cavitatea pleurală favorizează circulaţia venoasă de întoarcere, atât prin venele pulmonare, cât şi prin venele cava-superioară şi inferioară.

III.4.2. VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA PLEU REI

Inervaţia este vegetativă, simpatică şi parasimpatică. Pleura viscerală este aproape insensibilă ; ca şi plămânul , în schimb cea parietală are o sensibilitate marcată , fiind o zonă reflexogenă importantă. Iritatia ei in timpul unor manevre, de exemplu puncţia pleurală, poate determina şoc pleural cu moarte prin acţiune reflexă asupra centrilor respiratori şi circulatori.

III.5.MEDIASTINUL:

Toracele este impărţit din punct de vedere topografic: - într-o regiune mediană = mediastin - două regiuni laterale = pleuro-pulmonare

a. Mediastinul - regiunea mediană care desparte cele două regiuni pleuro-pulmonare. El corespunde : - în sens antero-posterior - spaţiului dintre stern şi coloana vertebrală - în sens supero-inferior - orificiului superior al toracelui şi diafragmului.

15

Mediastinul conţine organe aparţinând aparatului respirator, cardio-vascular şi digestiv.

b. Regiunile pleuro-pulmonare- sunt dispuse de o parte şi de alta a mediastinului şi conţin plămânul şi pleura respectivă.

III.6.FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI:

Respiraţia face parte dintre funcţiile vegetative, de nutriţie. Actul respirator este constituit din două etape fundamentale: - procesul de respiraţie externă sau pulmonară - prin care se face schimbul de O2 si CO2 la nivelul pulmonar. - procesul de respiratie interna sau celulară - prin care se face schimbul de gaze la nivelul celular. Procesul de respiraţie este continuu. Oprirea lui duce la scurt timp la moartea celulelor, deoarece organismul nu dispune de reserve de O2 , iar acumularea de CO2 este toxica pentru celule.

III.6.1. VENTILAŢIA PULMONARĂ

Aerul atmosferic este introdus în plămânii prin procesul de ventilaţie pulmonară, prin care se menţine constantă compoziţia aerului alveolar.

III.6.2MECANICA RESPIRAŢIEI

Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a două procese: - inspiraţia - expiraţia

a. Inspiratia - este un proces activ care se datorează contracţiei muşchilor inspiratori ducând la mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice.În timpul inspiraţiei aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare. Inspirul normal durează o secundă. În timpul inspirului forţat intervin şi muşcjii inspiratori accesori ( sternocleidomastoidian, pectoralul mare , dilanţul mare şi trapezul ).

b. Expiraţia normală - este un proces pasiv, care urmează fără pauză după inspiraţie . În expiraţie , o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Expiraţia durează aproximativ două secunde la adult. În timpul expiraţiei , cutia toracică revine pasiv la dimensiunile avute anterior . Cele două faze ala respiraţiei pulmonare se succed ritmic , fără pauză, cu o frecvenţă de 14-16/minut la bărbaţi şi 18 /minut la femeie. Frecvenţa respiraţiei creşte în funcţie de nevoia de O2 şi de prezenţa CO2. În timpul efortului fizic sau în caz de oboseală pe căile aeriene , expiraţia poate deveni activă prin inervaţia muşchilor expiratori. Conctracţia lor comprimă viscerele abdominale, care deplasează diafragmul spre cutia toracică şi apropie rebordurile costale, reducând volumul toracelui . În inspiraţie , prin creşterea volumului pulmonar , alveolele se destind ţi volumul lor creşte . Ca

16

urmare , presiunea aerului în regiunea alveolară scade. Se creează astfel o diferenţă de presiune intre aerul atmosferic ( unde presiunea rămâne schimbată )şi presiunea intramusculară (care scade ). În felul acesta aerul pătrunde prin căile respiratorii până la alveole, pe baya forţei fizice. În expiraţie, prin retracţia plămânului şi revenirea la forma iniţială a cutiei toracice, se întâlnesc două faze : - prima – în care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticităţii cartilajelor şi a ligamentelor ei ; - a doua - în care plămânul elastic, în tendinţa de a se retracta spre hil, exercită o presiune de aspiraţie asupra cutiei toracice.

Ciclul respirator( 1 inspiraţie+1 expiraţie ) are o durată de 3 secunde, ceea ce revine la 20 mişcări respiratorii/ minut( normal aproximativ 12-20 ) = frecventa respiratorie. În efort fizic, frecvenţa respiratorie poate ajunge la 40 – 60 / minut, de asemenea în condiţii patologice: febră, hipertiroidism, hipercapnie, hipoxie ( tahipnee ).

Volumele respiratorii(volumele de gaz) În condiţiile de repaus, fiecare respiraţie vehiculează un volum de circa 500 cmc aer, denumit volum curent (VC). Dar, nu tot acest volum de aer participă la schimburile respiratorii care se fac la nivelul alveolelor , deoarece o parte din aerul inspirat rămâne în căile respiratorii. Spaţiul ocupat de acest volum de aer, constituie spatiul mort anatomic şi are valori de aproximativ 150 cmc. Se mai utilizează noţiunea de spaţiu mort funcţional care defineşte volumul de aer, nu participă efectiv la schimburile pulmonare. În conditii normale, spatial mort anatomic coincide cu cel funcţional, dar în anumite condiţii patologice se produc decalaje între aceste volume. Peste volumul de aer curent, o inspiraţie maximă poate produce încă aproximativ 1500 cmc aer , care poartă denumirea de volum inspirator de rezervă ( VIR ) sau aer suplimentar, iar printr-o expiraţie forţată, după o expiraţie obişnuită poate elimina încă o cantitate 1000-1500cmc aer denumit volum expirator de rezervă ( VER ) sau aer de rezerva. VC + VIR + VER = capacitatea vitală (CV) se determină prin efectuarea unei expiraţii forţate după o inspiraţie maximă. Capacitatea vitală : - la bărbat este mai mare ( ≈4,8 l ) - la femei este mai mică ( ≈3,2 l )Capacitatea vitală pulmonară – valoarea fiziologică este de aproximativ 3600-4000 ml. CV creşte în timpul efortului fizic şi scade în timpul sedentarismului. Ea depinde de suprafaţa corporală, de varstă, de antrenament la efort. Volumele şi capacităţile pulmonare sunt importante pentru stabilirea diagnosticului şi prognosticului diferitelor boli pulmonare, totuşi ele nu dau indicaţii directe despre funcţia ventilatorie.

Schimbul alveolar de gaze Aerul atmosferic ajuns în plămâni prin ventilaţie este condus în alveole, unde are loc schimbul de gaze între aerul alveolar şi sânge, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest schimb se face prin difuziune, în funcţie de presiunea parţială a gazelor respiratorii- O2 şi CO2- de o parte şi de alta a membranei alveolo-capilare. Ventilaţia pulmonară normală sau normoventilaţia se realizează la concentraţii alveolare ale : - CO2 de 5-6% menţinute la o frecvenţă respiratorie normală, de repaus( 12-20/min. ) - O2 de 14%

17

Hiperventilaţia - când CO2 scade şi O2 creşte. Procesul este complexat reflex prin apnee şi bradipnee. Hipoventilaţia - când CO2 creşte şi O2 scade, compensate reflex prin polipnee. Presiunea parţială a unui gaz în amestec ( legea lui Dalton ) este proporţională cu concentraţia gazului în amestec şi este egală cu presiunea pe care ar exercita-o asupra pereţilor recipientului , un gaz, daca acesta ar ocupa singur recipientul. În aerul alveolar, presiunea partială este pentru : - O2= 100 mmHg - CO2= 40 mmHg În sângele venos, presiunea parţială este pentru : - O2 = 37-40 mmHg - CO2 = 46 mmHg Datorită diferenţei de presiune, CO2 trece din sângele venos în aerul alveolar, iar O2 trece din aerul alveolar în sângele venos. Schimbul de gaze se face cu viteză foarte mare. Dacă membrana alveolară este îngroşată ( edem pulmonar, emfizem ) schimbul de gaze este alterat , mai ales în ce priveşte CO2 şi se instalează hipoxemia.

Reglarea respiraţiei-o respiraţie se realizează prin intervenţia centrilor respiratori . Aceştia asigură o reglare automată a respiraţiei . Există centrii respiratori primari , situaţi în bulb, şi centrii respiratori accesorii ,localizaţi la nivelul punţii. Activitatea centrilor nervoşi bulbopontini este modificată atât în intensitate, cât şi în frecvenţă,Sub influenţe nervoase şi umorale. Influenţele bervoase pot fi de două feluri : - directe - de centrii nervoşi encefalici ( din hipotalamus şi scoarţa cerebrală ) sau de alţi centrii vecini .- reflexe – de la receptorii răspândiţi în organism. Influenţele nervoase direct corticale pernit controulul voluntar, în anumite limite , al mişcărilor ventilatorii. Ele explică modificărilr respiratorii în stări emoţionale .precum şi reflexele condiţionate respiraţiei. Sub influenţa scoarţei cerebrale are loc reglarea comportamentală a rspiraţiei . Respiraţia poate fi oprită voluntar ( apnee ) pentru câteva zeci de secunde sau 3-4 minute la cei antrenaţi. Actul ventilator se adaptează unor activităii psiho-sociale ( vorbitul, cântatul vocal sau la instrumente muzicale de sulfat ) sau psiho-fizice ( eforturi profesionale ). Expiraţia poate fi accelerată ( polipnee ) sau încetinită ( brahipnee) voluntar.

Reglarea umorală - a respiraţiei se datorează influenţelor exercitate asupra centrilor respiratori de către o serie de substanţe. Rolul cel mai important în această reglare îl joacă CO2 şi O2 şi variaţiile de pH ale sângelui şi ale LCR. Rolul CO2 este esenţial şi de aceea a fost denumită această substantă – hormonul respirator - el acţionează direct asupra centrilor respiratori. - creşterea presiunii de CO2 în sângele arterial ce numai 0,5 mmHg este urmatăde dublarea debitului ventilator pulmonar. - scăderea presiunii de CO2 determină rărirea repiraţiei şi chiar oprirea ei. Rolul O 2 este de asemenea important. Scăderea O2 din sângele arterial exercită chemoreceptorii vasculari şi determină intensificarea respiraţiei.

Respiratia in conditii de aer rarefiat si comprimat Respiraţia pulmonară se adaptează şi în funcţie de presiunile partiale ale CO2 din aerul inspirat. Când presiunea atmosferică este scazută ( hipolarism ) la altitudini de peste 8000 m, sau în cazul zborurilor la mare înalţime, scade presiunea O2 şi se produce hipoxemia.

18

În cazul respiraţiei de aer comprimat ( hiperbarism ) întâlnită la scafandrii, în submarine, se produce hipoxie şi rărirea respiratiilor: - la C%=33% CO2 în aer respirat , se produce narcoza - la C%=40% CO2 în aer inspirit, se produce moartea.

Fig.3 MECANICA RESPIRAŢIEI

19

Capitolul III

DESCRIEREA BOLIIASTMUL BRONSIC

20

Fig.4. SECŢIUNE BRONHEOLARĂ NORMALĂ ŞI ASMATICĂ

III.1. DEFINIŢIE

ASTMUL BRONŞIC - poate fi caracterizat ca o obstrucţie generalizată a căilor aerine, cu o etiologie multiplă, foarte variată, ca durată şi intensitate, care apare cu o hiperreactivitate bronşică la o multitudine de stimuli. Se manifestă clinic prin accese paroxistice de dispnee predominant respiratorie cu wheezing, tuse, raluri sibilante difuze şi este reversibil spontan sau prin tratament.

22

O astfel de definiţie include principalele elemente fiziopatologice ale astmului : hiperreactivitate bronsică, obstrucţia căilor respiratorii, marea ei variabilitate, reversibilitatea sa şi expresia ei clinica, accesul de astm. Astmul bronsic alaturi de bronsita cronica si emfizemul pulmonar constituie conceptul larg de bronhopneumopatie cronica obstructiva (BPOC) nespecifică. În populaţie incidenţa variază in funcţie de regiunea geografică fiind de 4%. Evoluția cunoştințelor privitoare la astmul bronşic în ultimele decenii, pe plan mondial apermisa permis o îmbunătățire semnificativă a metodelor de diagnostic şi stadializare a bolii la apariția unor scheme de tratament adaptabile la forma clinică de boală, într‐un cuvânt, la ameliorarea prognosticului rezervat alacestuia.

III.2. ETIOLOGIE

În apariţia astmului bronşic sunt incriminaţi factori : - predispozanţi - favorizanţi - determinanţi

a. Factorii predispozanţi pot fi : - factorul genetic – existând o predispoziţie familială faţă de afecţiunile alergice în astmul bronşic se întânlesc între 50 – 70 % din cazuri dacă ambii părinţi sunt astmici, sau 30 – 50% dacă este numai unul.

b. Factorii favorizanţi constau în existenţa alor afecţiuni : - pulmonare (bronşite cronice, scleroze pulmonare )

- extrpulmonare ( rinite, sinuzite , apendicite, colecistite ).

c. Factorii determinanţi sunt reprezentaţi de : 1. factorii alergici : aproximativ 30 – 40 % din cazuri de astm bronşic cu o etiologie alergică . Alergenii pot fi exogene sau endogene.

Alergenii exogenii pot fi delimitaţi în : inhalaţii : praf de casă, fulgi, polenuri, peri de animale, făină, subsanţe

profesionale. alimente : apa, căpuşuni, lapte.medicamente care produc reacţii alergene sunt : penicilina, acidul acestilsalcilic, aminofenazona.

Alergenii endogeni : microbi paraziţi hormoni substanţe stăine în organism ( proteze, plombe ).

23

2. Factorii infecţioşi : în numeroasele cazuri debutul astmului este precedat de infecţii acute sau cronice ale căilor respiratorii cu rol important la bolnavii predispuşi cu hiperactivitate bronşică. Astmul bronşic poate fi dat de o varietate mare de virusuri şi unele bacterii.

3. Factorii iritativi : - mişcări de aer - frig - ceaţă - umiditate

4. Factorii psihici : stări psiho-afective ce pot participa la declanşarea accesului astmatic.

5. Factorul endocrin : poate declanşa, agrava sau ameliora astmul bronşic. Tiroida şi pancreasul endocrin măresc sensibilitatea alergică, hipofiza, glonadele, corticosuprarenalele au o reacţie vagotonică, astmifilă.

III.3. PATOGENIE

Alergenele, la indivizi predispuşi ( atopici ), induc formarea de anticorpi ( imunoglobine ) în cazul astmului imunoglobine E ( lgE ) denumite şi ţesuturi în special la niveleul mucoaseleor, deci şi al bronhiilor. La recontactul cu alergenul, cuplul lgE celula bazofilă bronşică declanşează reacţia alergică ( antigen - anticorp ), cu eliberarea de mediatori chimici bronhoconstrictori ( acetilina, histamina, bradikinina ) şi aparişia crizei de astm. Terenul astmului ( atopic ) corespunde tipului alergic de hipersensibilizare imediată. Al doilea factor esenţial pentru astm este hipersensibilitatatea faţă de doze minime de mediatori chimici, incapabili la individul normal să provoace criza de astm ( boală a betareceptorilor adrenergici incapabili să răspundă cu bronhodilataţie pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatori chimici ). La început criza paroxistică este declanşată nemai de alergene. Cu timpul pot surveni şi stimuli emişionali, climaterici reflexi. În toate timpurile însă, criza apare mai ales noaptea, când domină tonusul vagal ( bronhoconstrictor ).

III.4. SIMPTOMATOLOGIE

În forma sa tipică, astmul este caracterizat prin : crize de intensitate şi durată variabilă , separate de perioada de acclamie ( astm paroxistic ). Prin accese astmatice între care urmează o stare asmatică a simptomelor precedenete ( astm cronic ). Prin crize continue de gravitate mare ( status asmaticus ) stadiul iniţial al bolii poate fi marcat de prodroame inconstante care preced criza de obicei cu câteva ore. Prodoamele se manifestă sub formă de : - hiperexcitabilitate - strănuturi repetate

24

- rinoree - tulburări digestive. Deseori criza urmează unei boli acute a aparatului respirator. Criza de astm se declanşează brusc, ziua sau mai ales noaptea în plin somn sau după perioadă prodromală. Subiectiv se manifestă prin frieda :

dispnee ( în faza uscată ). tuse şi expectoraţie ( în faza umedă ).

Bolnavul se trezeşte cu o stare de anxietate, are o sete mare de aer, ia poziţia verticală, apare cianoza şi uşoara exoltamie. Accesul durează aproximativ 30 – 60 minute,dar se poate prelungi până la 2 – 3 ore. Dispneea este bradipneică, expiratorie, zgomotoasă ( în expiraţie se aude o şuierătură ). Respiraţia este activă, bolnavul utilizează muşchii respiratori accesorii . Obiectiv se constată :

toracele este mobil, globular distins cu coastele orizontale, spaţiile intercostale mărite care se evidenţiază palpatoriu.

la percuţie murmurul vezicular este diminuat cu expiarţii prelungite , şuierătoare. În momentul în care criza trece de faza a doua, umedă subiectiv apare diminuarea

dispneei, tuse iniţial uscată şi dispneizantă productivă cu o expectoraţie caracteristică, concomitent apare o secreţie lacrimogenă şi nazală abundentă.

După trecerea crizei bolnavul nu prezintă nici un fel de simptom, nici subiective nici obiective. Crizele asmatice apar la interval neregulat, ciclul repetându-se.

Astmul cronic sau continuu este uşor de diferenţiat de astmul paroxistic prin simptomatologia lui, care este continuă şi care predomină de obicei semnele de hipersecreţie şi eventual infecţios .

Stare de rău asmatic are un aspect clinic, mai particular. Unul dintre aspectele caracteristice ale acestei stări este că nu cedează la medicamentele simptomatice. Dispneea şi cianoza sunt foarte accentuate : tusea este obositoare şi total indiferentă ( bolnavul nu poate elimina pe loc sputa ). Se constată tahicardie uneori. Poate apărea o stare de stupoare determinată de cefalee, greţuri, vărsături, paloare, transpiraţie, simptome care în mare parte ţin de medicamentele administrate. Obiectiv apar semnele unei obstrucţii bronşice.

25

Durata acestei stări este greu de prevăzut putând fi timp de zile sau săptămâni. Tensiunea arterială este normală. Fac excepţii crizele de astm bronşic complicate cu insuficienţă care reprezintă tahicardie. Explorarea funcţională pulmonară arată scăderea capacităţii vitale în criza ca şi scăderea volumului expirator maxim pe secundă. Presiunea venoasă este uşor crescută. Examenul electrocardiologic poate pune în evidenţă forţarea ventriculară dreaptă. Examenul radilogic în timul crizei arată semnele unei retenţii intraalveolare de aer. Examenul bronhografic funcţional arată bronhiole mult reduse de calibru, iar forţa aspirativă a plămânului este diminuată . Bronhoscopia pune în videnţă edemul şi congestia mucoasei precum şi eventuala hipersecreţie. Laboratorul pune la dispoziţie date utile. Astefel se constată cozinolie sanguină macată, iar în spută se găsesc cristale Chancat Lerden şi foarte multe euzinofile. În legătură cu euzinofilia din spută, trebuie să atragă atenţia asupra corelaţiei dintre acestea şi evoluţia bolii asmatice, deorece o euzinofilie mare înseamnă o lipsă de infecţie, ea are mare importanţă în conducerea tratamentului. Se ştie că bolnavii cu euzinofilie mare rîspund favorabil la tratamentul bronhodilatator şi cu cât euzinofilia scade, starea de rău asmatic se accentuează, înseamnă că a intervenit o infecţie de obicei cu stafilococ. Testele alergice care se practică în crize în vedera identificării alergenului în intradermo-reacţii făcute de alergene gata preparate. O reacţie pozitivă precoce sau tardivă, nu înseamnă neapărat că alergenul respectiv este cauza declanşatoare. În general, testările se vor face la alergene, care se pot deduce din anamneya bolnavului sau cele mai des întâlnite : praf, lână, bumbac, păr de animale, mucegai, iar în cazurile în care se observă semne de infecţie bronşică, la cele microbiene :streptococ, stafilococ.

III.5. FORME CLINICE

Astmul bronşic se clasifică în : Alergic Infecţios Nealergic şi neinfecţios

1. ASTMUL ALERGIC – este determinat de obicei de un factor declaşant extrinsec şi mai este denumit astmul uscat.

2. ASTMUL UMED INTRINSEC SAU INFECŢIOS –este determinat atât de fenomene neuroalergice cât şi de infecţie cronică sau acutăa bronhiilor sau bronhiolelor care prezintă şi o stare de hiperexcitabilitate, reacţionând hiperactv la diverşi excitanţi nespecifici. În aceste forme poate exista o alergie microbiană după cum este posibil ca procesul infecţios să determine eliberarea de histamină sau prin acţinuea sa de iritaţie locală la indivizi cu teren alergic să atragă la nivelul arborelui bronşic anticorpi, prezenţi în organism, declanşând astfel fenomene alergice locale.

26

3.ASTMUL NEALERGIC ŞI NEINFECŢIOS – în care factorii detrminanţi pot fi de ordin psihic, neurovegetativ umoral, endocrin sau de origine locală pulmonară.

Prima formă are particularităţile astmului alergic cu antecedente alergice, crize tipice declanşate de caracterul cu alergenul respectiv.

A doua formă este aspectul unei bronhopatii cronice sau subacute, dispensate pe fonful căreia apar paroxisme dispneice. Astmul bronşic după evoluţie poate fi :

astm cu evoluţie uşoară astm cu evoluţie grea astm cu evoluţie lentă.

După teren astmul poate fi : astm la copii astm la sugar astm la adult

Astmul la copil are o serie de particularităţi asupra cărora să ne oprim. În general se cunosc două forme : a. prima este dominată de tuse persistentă, care separă copilul o perioadă îndelungată de timp şi care nu cedează la nici un sedativ;

b. a doua este prin crize bruşte de astm cu hipersecreţie. Semnul de bază este dispnee polipneică cu 40 – 60 respiraţii / minut cu dificultate respiratorie şi inspiraţie , tuse şi cianoză. În cursul crizei,căile aeriene sunt pline cu secreţie mucoasă care pot naştere la telectaziu. O importanţă deosebită o are astmul profesional şi dacă din punct de vedere clinic se aseamănă cu forma paroxistică sau cu astmul cronic, elementul caracteristic este reprezentat de apariţia epidemică, la locul de muncă sau în colectivităti şi dispariţia lui după ieşirea din mediul respectiv. Se insistă asupra astmului profesional, întrucât în prezent ca urmare a marii industrialiyări, frecvenţa lui creşte din zi în zi. O caracteristică a acstei forme o constituie faptul că acţiunea este procedată adesea de rinita spastică. În plus astmul profesional se instalează pe un font de bronşită cronică în special la morari, brutari, muncitori în silozuri. O altă particularitate a astmului profesional a fost observată la lucrătorii din filaturi care prezintă o stare febrilă şi crize de astm în ziua de luni, la începerea lucrului, după care apar semne de bronşită spastică, iar după un timp starea spastică se menţine şi după părăsirea locului de muncă. Simptomele se accelerează după masă. Diverse forme intermediare între astm şi bronşită spastică se pot observa la locuitorii dib industria de prelucrare a lemnului , la tipografii, alergenul este guma arborică, la personalul medical sau lucrătorii din industria farmaceutică se observă sensibilizarea la : penicilină, aspirină ,codeină. În concluzie menţionăm că astmul profesional poate fi :

27

a. pur – alergenul este profesional şi apare numai în timpul lucrului b. cauzele profesionale se intrigă cu altele c. profesiunea întreţine la un alergen manifestările alergice pulmonare

III.6. DIAGNOSTIC DE NURSING

Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza unei serii de elemente pozitive :1. Anamneza care scoate în evidenţă repetate antecedente alergice familiale sau personale.2. Caracterul tipic al crizei declanşat de o anumită cauză.3. Semne clinice caracteristice : expectoraţie prelungită.4. Caracterul expectoraţei : vâscoza , aderenţă redusă.5. Eventuala ameliorare obţinută după administrarea de bronhodilatatoarere.6. Eozonofilia sangvină şi tisulară.7. Semne radilogice de tip emfizematos.8. Examen funcţional .9. Examen bronhoscopic10. Examen bronhografic tipic.

III.7. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Trebuie făcut în special ăn cazurile cu evoluţie atipică sau rezistenţe la medicaţiile bronhodilatatoare. Se face cu dispnee respiratorie şuierătoare din bronşita cronică in stadiul obstructiv aflată în starea de rau bronşic, situaţie în care numai anamnza, absenta predispoziţiei şi a ternului atopic sunt argumente care sprijina diagnosticul de bronşită cronică. Recunoaşterea dispneiei paroxistice este înlesnită de unele detalii de anamneza, mărirea de volum a inimii, prezenţa ralurilor subcrepitante de staza, modificări electrocardiografice. În astmul cardiac dispneea este polipneică, predominant inspiratorie, tahicardie.

CRIZA DE ASTM BRONŞIC ASTMUL CARDIAC

- apare la orice vârstă ( dar mai ales la copii,

tineri, adulţi )

- apare mai ales dupa 50 de ani

- dispnee expiratorie suieratoare cu bradipnee - dispnee cu tahipnee

- accese frecvente în trecut - rare

- antecedente alergice - antecedente cardiovasculare( HTA )sau renale,

cardiopatie ischemica, valvulopatii

28

- anxietate - teama de moarte iminenta

- examen pulmonar: raluri sibilante şi

ronflante, expiraţie prelungită,Wheezing,

hipersensibilitate pulmonară

- raluri umede ce urcă de la baza spre vârf

-examen cardiac clinic normal -semne de leziune

cardiovasculară( valvulopatii, HTA )

III.8 DIAGNOSTICUL UNEI ALERGII

Anamneza este fundamentală diagnosticului. Se interoghează bolnavul asupra caracterului tulburărilor, dacă sunt sezoniere( febra de fân ), dacă apare acasă ( praf de cameră ), în legatură cu substanţele sau animalele ( pisici, caini) cu care vine în contact. Indexul leucopenic constă în numărul leucocitelor înaintea integrării alergenului bănuit ( bolnavul fiind pe nemâncate ) şi apoi de mai multe ori în ora care urmează ; diminuarea leucocitelor cu o mie ar indica o sensibilizare. Testele cutanate (cutireacţia şi intradermoreacţia ) sunt utile în decelarea alergenelor de contact, inhalate, bacteriene şi micotice. Sunt mai puţin utile în alergiile alimentare. Pot aparea reactii imediate (după 5 - 30 minute apare o papula urticariana) sau tardive (dupa 1 - 4 zile se iveşte o papula eritematoasă, fără reacţie urticariana).

III.9 EVOLUŢIE

Evoluţia este îndelungată, variată, capricioasă. Forma pură apare la copii şi are tendinţa să se diminueze la pubertate. Astmul adultului se vindecă dacă se aplică precoce tratamentul hipersensibilizant, patologic şi se îndepărtează alergenul, persistă timp de mai mulţi ani nemodicat ; evoluează favorabil şi anume agravează prin infecţie bronşică, insuficienţa respiratorie de tip obstructiv cu evoluţie spre cord pulmonar cronic urmată de moarte în coma asmatică sau subită ( mai ales la cei trataţi cu simpaticometice ).

29

III.10 COMPLICAŢII

Astmul bronşic se poate compilca cu :

infecţi bacteriene : bronşite acute sau cronice, bronşiectazie, pneumopatie. Hemoptizii de obicei foarte moderate determinate de tulburări vasomotorii care însoţesc

criza. Emfizem pulmonar care reprezintă complicaţia cea mai frecventă şi comună. Criza de astm bronşic este însoţită întotdeauna de emfizem. Pneumotorax spontan care apare ca urmare a ruperii alveolelor pulmonare din cursul

emfizemului interstiţial şi nu a pleurei. Hernii mai ales la barbaţi prin cedarea punctelor slabe ale peretelui abdomnial şi ale

orficilor herniare.

30

III.11. PROGNOSTIC

Este in general rezervat. El trebuie apreciat în funcţie de diverse condiţii :- vârsta- forma clinică- factori de agravare ( infecţioşi, cardiovasculari ).- reactivitatea bolnavului - răspunsul la tratament. Prognosticul este mai sever în formă cronică permanentă cu episoade repetate de rău asmatic Prezenţa complicaţiilor agravează tratamentul. Tratamentul astmului bronşic este:- profilactic - curativ

a. Tratamentul profilactic – se referă la înlaturarea şi evitarea alergenului ( alergenilor ) , schimbarea locului de muncă, uneori chiar al domiciliului, prevenirea crizelor paroxistice şi al infecţiilor intercurente.b. Tratamentul curativ – este patogenic şi simptomic şi se adreseză crizelor de astm cât şi a terenului, fondului asmatic.

31

Mijloacele de tratament sunt numeroase.Dintre medicamentele care se adresează crizei paroxistice fac parte : - betastimulantele - cortizonicele - atroventul - nedocromilil - oxigenul - hidratarea corectă - potasiul Pentru prevenirea crizelor se folosesc îndelungat cromoglicatul de Na şi nifidina . Injecţia se combate cu biseptol şi cu antibiotice : tetraciclină, vibramicina.Pentru prevenirea infecşiilor intercurente se practică vaccinarea antigriplă şi se administrezăşi se administrează medicamentele imunostimulente care conţin multe tulpini microbiene liofilizante .Dintre ele amintim : - Bronhovaxonul - Bronhovalul - Amphovacinul. În astmul infecţios se practică atât imunostimularea cât şi hipersensibilizarea cu vaccinuri stardandizante din care amintim : polidin, bronhodin şi paspat, ultimul preparat este din import. În astmul alergic tratamenul hiposensibiliyant apelează la preparate apoase de alergeni cu acţiune semiretând sau retând. Conţin poli sau monoalergeni. Cei mai folosiţi alergeni sunt : praful de casă, praful de stradă, polenuri, fulgi, peri de animale, mucegaiuri, microbi şi veninuri de insecte. Tratamentul crizelor de astm are ca obiectiv combaterea obstrucţiei, tratamentul infecţiei şi a insuficienţei respiratorii. Tratamentul trebuie individualizat în raport de gravitatea crizei, care poate fi uşoară, moderată sau severă. Crizele uşoare cu durata de 10 – 30 minute se asociază cu miofilin tablete de 100 mg de 3 ori / zi. Miofilinul inhibă fosfodiesteroza şi relaxează muşchii netezi contractaţi. În crizele moderate care depăşesc o jumătate de oră se preferă miofilinul injectabil,doza fiind de 1 – 3 fiole / 24 ore. Dacă atacul astmatic nu cedează la miofilinul administrat intravenos se poate asocia administra pereos de 1 – 3 tablete de betastimulante neselctive de tip bronhodilataţie, tubutalin şi din cele selective salbutanol sau fenoterol 1 – 3 tablete. Acestea din urmă nu produc tahicardie şi tremurături ale membranelor. Durata unei astfel de tratament combinat este de 3 – 5 zile dacă nu se mai repetă criza. Betastimulantele se pot da sub formă de aerosoli, câte 2 - 3 prafuri / zi singure sau asoiciate cu miofilin. Nu se abuzează de alupent, astumpent, berotec sau butanol prepartate sub formă de aerosoli deoarece sau oobişnuinţă. În administrarea dozeleor de miofilin trebuie să avem în vedere dacă bolnavul are pneumonie, suferinţa hepatică sau un ficat de stază. Apar aspecte nedoritre , traduse printr- p stare de excitabilitate , insomnii, tahicardie. De aceea doza trebuie redusă la jumătate. De asemenea metabolizaraea scade dacă se foloseşte concomitent, zanatavul sau contraceptivele orale. Tratamentul este derivat sintetic de atropină prevat de efecte nedorite ale atropinei. Se foloseşte sub formă de tablete sau aerosoli atât în tratamentul de atac cât şi de întreţinere. Doza este de 2 – 3 tablete / zi . În crizele severe de lungă durată şi în stare de rău asmatic se apelează la tratamentul intravenos cu miofilin, H.H.C., oxigen intermitent,hidratare şi aport de k pe cale orală. Se începe cu microperuzie cu 1 – 2 filoe de miofilin 150 glucoza 5% dată în 30 minute .

32

Apoi se montează o perfuzie lentă cu medrocomil ( medicament care împiedică şi degrenulează mastocitele ).Doza este de 1 tabete / zi, preparatul reprezintă o ascociere de cromaliu şi antiinflamator nespecific nesteroidic. Nifidina ca inhalator de Ca poate duce la ameliorări dacă se foloseşte în afara crizei şi pe termen lung. Tratamentul fond al astmului este de lungă durată şi necesită identificarea alergenului şi instituirea hiposensibilizării şi imunostimulării, prevenirea şi tratamentul infecţiei bronşice, viaţa linişită în aer uscat, gimnastica respiratorie, cure balneo-climaterice în staţiunile recomandate de medic : Govora.Stănic Prahova.

III.12 TRATAMENTUL INFECŢIEI BRONŞICE

Antibioticile se asociază în orice criză astmatică apărută în sezonul rece şi în tratamentul astmului infecţios(infecto-alergic). Antibioticele folosite sunt:-biseptol-tetraciclina-cefaloporenia-amoxicilina Hiperasensibilizarea face apel la extracte de alergeni. Toate preparatele pot da şoc anafilactic sau declanşeaza o criză de astm înainte de injectarea bolnavului primeşte o fiola de adrenalină 1% şi una de feneramin. Pentru imunostimulare pe cale orală putem folosii:-bronhovaxomulsan-bronhoneunal-drajeuri sau fiole

33

Doza în cura de întreţinere este de 1 tableta,capsulă sau fiolă/ pe zi timp de doua saptămanii în sezonul rece. În cura de atac doza este de 1-2 tablete/zi în asociere cu un antibiotic, timp de doauă trei săptămâni în limitele reci ale omului.Imunostimularea prin injectare cu vaccinuri microbiene(bronhodin) se începe tot cu testarea bolnavului.Imunostimularea cu bronhodin se începe cu oxigen din diluţia1/10, crescând progresiv la 0,3-0,4 pana la 1 ml. Ultima doză se repetă de 5 ori/săptamană timp de 1-2 luni. În acelaşi timp bolnavul primeşte oxigen intermitent, se hidratează corect cu 1,5/2 l ceai care are şi efecte fluidizante şi expectorante. Se da potasiu din soluţie de 5/6 grame/KCL la 200ml.Apa de mentă câte 3 linguri pe zi/.Se mai pot da şi 2-3 tablete de 0,5klc. Dacă bolnavul nu răspunde la acest tratament după 2-3 zile la terapie cu HHC asociat cu Miofilin sau Salbutanol. Doza iniţială de HHC este de 500mg în microperfuzie,urmată de administrarea de 6-8 ori a 250mg HHC intravenos.În 24 h se poate atinge doya de 1 gram. La tratamentul de atac cu HHC se asociaza oxigen, hidratare şi potasiu.Doza de miofilin este de 2-3 fiole/zi şi de salbutanol de 1-3 tablete/zi. Dacă după 72 de ore bolnavul este refractat,( obstrucţia, dispneea nu cedează se trece la terapie orală cu predinson ) .Prima doză este de 1 mg / kg corp după care se reduce treptat pentru a ajunge la 15 mg / kg corp / zi .Sunt bolnavi care după 2- 3 săptămâni de tratament nu se ameliorează şi trebuie ameliorat cu o doză minimă eficienţă 2- 3 tablete / zi timp de 4 – 6 săptămâni . În asemenea situaţii se preferă tratamentul alternativ o zi prednison, o zi bromoliu, pentru a preveni efectele nedorite ale corticoterapiei. De menţionat că prednisonul nu inhibă eliberarea mediatorilor chimici din mastocita şi bazorilie şi nu are acţiune antiinflamatoare nespecifică, restabileşte sensibilitatea betareceptorilor şi deprimă activitateaxlimfocitelor B şi T. Tratamentul preventiv al crizelor de astm beneficiază de bromoglicatulde sodiu ( Cromolin,Intal ) Ketotifen ( Zaditen ) singură sau asociate cu Nedicromil. Instatul se prezintă sub formă de capsule 20 mg de cromoglican de Na care se asministreză cu ajutorul unui aparat de inhalare. Doză de atac este de 3 – 4 capsule inhalate la intervale egale şi treptat se ajunge la 1 capsulă.Instalul îmdedică cuplarea antigenei cu anticorpi, fixarea pexmastocite, euzinofile cât şi degranularea mastocitelor. Se crede că inhibă reflexe anoxice locale şi scade tensiunea superficială a mucusului. Pentru corectarea terenului distonic neurovegetativ psihoterapia reprezintă un obiectiv important. Se recomandă în afara crizelor câte o tabletă de Bromoval, Nitroyepam, seara la culcare. Rezultatele tratamentului profilactice şi curative se apreciază pe baza unor criterii clinice spirografice. După tratamentul de atac şi fond scad sau dispar crizele de astm se ameliorează, parametrii spirografiei. La externareabolnavului trebuie făcut un bilanţ funcţionalapelţnd la sirometrie, gazometrie, ecografie toracică. Regimul de viaţă şi de alimenaţie, mediu familial şi cel de la locul de muncă au valoare cel puţin egală cu cea a medicaţiei folosită în scopul modificării terenului. Regimul de viaţă al astmaticului trebuie să fie astfel organizat încât să cuprindă săptămânal o plimbare de câteva ore în aer liber, cu eforturi fizice moderate proporţionale cu capacitatea funcţională. În programul zilnic se va untroduce gimbastica respiratorie efectuată în aer liber sau în cameră cu scopul antrenării bolnavului, pentru schimbarea completă a timpului respirator şi trecerea la timpul de respiraţie abdominală. Se pot face exerciţii care necesită un efort mare decât cele efectuate în vederea suprimării unui acces de astm o dată declanşat.

34

În acest scop sunt recomandabile mişcările care cresc durata expiraţiei sau care obligă la respiraţie abdominală ( în decubit dorsal cu o greutate pe piept, înconjurarea toracelui cu un material putin sau deloc extensibil pe toată înălţimea lui). Regimul alimentar al astmaticului va fi astfel întocmit să îndepărteze alimente cu potenţial sensibilizant. Când se bănuişte existenţa unui alergen de originie alimentară se recomandă timp de 1-10 zile regim de crudităţi sau chiar un post relativ compus din ceaiuri, compoturi şi zeama de la lămâie. Introducerea progresivă a alimentelor permite în unele cazuri decelarea alimentului responsabil de manifestări alergice. Acest regim de excludere are valoare diagnostică limitată, deoarece rareori este posibilă evidenţierea alergenului alimentar. Tratamentul balneo-climatic este foarte util în tratamentul de fond al astmului bronşic . Acţioneză prin mai multe mecanisme :

Scoaterea bolnavului din mediul familial şi de activitate, repaos fizic şi psihic ( lipsa factorilor traumatizanţi psihici ) şi atmosfera mai puţin iritantă pentru mucoasa aparatului respirator, mai săracă în factori poluanţi şi în alergene.

Este posibil ca rarefierea alergenelorcdin atmosferă să fie numai o componentă a modificării climatice care acţioneză asupra terenului. În privinţa altitudinii la care se face cura climatică a bolnavului asmatic, constatările sunt aproape unanime ; astmaticii beneficiază de cură de atitudine în localităţile situate între 1000 şi 1500. Majoritatea bolnavilor de astm beneficiază de cure de ape minerale alcaline, cloruro-sodice, arsenicale şi chiar cabro – gazoase.

Capitolul IV

35

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

IV.1. DEFINIŢIE

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE – este un proces clinic în rezolvarea problemelor, iar aplicarea să permită identificarea necesităţilor persoanei îngrijite şi de a răspunde prin îngrijiri adaptate în scopul de a ajuta persoana să-şi recapete autonomia.

Procesul de îngrijire se bazează pe : 1. O înţelegere metodologică şi logică a situaţiilor privind în cadrul unui proces de intersecţie cu pacientul sau cu familia sa. 2. Intervenţii determinate plecându-se la observare şi analiză. Un rol important îl ocupă individualizarea, adică centrăm atenţia pe persoana îngrijită şi împreună cu bolnavul stabilim priorităţile

36

Înţelegerea bolnavului că o persoană cu complexitate de necesităţi de ordin fizic, psihic şi social constituie principiul de bază care după asistenta de îngrijiri de sănatate oriecări. Pentru aceasta este necesar să se cunoască necesităţile fundamentale oricărei persone, factorii şi stările patologice care le pot influnţa şi totodată să stabilească necesiţăile într- o situaţie dată. În elaborarea procesului de îngrijire este necesar să se cunoască bolnavul din punct de vedere medical ( simptome ) şi alte necesităţi specifice bolnavului . Recunoaşterea acestor necesităţi şi stabilirea priorităţilor în satisfacerea lor este desigur cea mai dificilă şi ea se face prin observare atentă şi organizată a bolnavului prin discuţii purtate cu acesta sau aparţinătorii mai ales când posibilităţile de comnunicare sunt reduse ( copii, inconştienţi ).

Etapele procesului de îngrijire sunt : I. Culegerea datelor II. Identificarea problemelor de îngrijire III. Planificarea îngrijirilor IV. Aplicarea procesului de îngrijire V. Evaluare.

I. CULEGEREA DATELOR

CULEGEREA DATELOR –constă în culegerea informatiilor pe care le obţinem prin: - discuţii cu bolnavul sau aparţinătorii şi permit obţinerea de date privind perioada de dinainte de internare - observarea pacientului - atitudinea - comportamentul - stare generală - stadiul documentelor cu date medicale - schimburi de opinii cu membrii echipei de îngrijiri

37

Pentru a ajunge la o interpretarea corectă a datelor este necesar să distrugem elemente obiective de cele subiective. a. Datele obiective – sunt cele care le culegem prin simţul nostru sau cu ajutorul instrumentelor. b. Datele subiective - sunt cele prezentate de bolnav sau aparţinători. Culegerea datelor se efectuează la internare şi se continuă pe întreaga perioadă cât bolnavului i se acordă îngrijirir .

II. IDENTICAREA PROBLEMELORDE ÎNGRIJIRE

Identificarea problemelor de îngrijire constau în :

1. Interpretarea datelor – această etapă este în mod deosebit un proces divizat în două faze :

a. examenul datelor culese şi interpretarea lor care constă în stabilirea unei legături între faptele obervate şi încercarea de a le aplica ;

38

b. enunţarea unei judecaţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate. Aceasta conduce asistenta medicală la identificarea că pacientul este capabila să utiliteze propriile resurse, fie că o spune o problemă actuală .

2. Problemele de îngrijire Problemele clinice care decurg din natura problemelor medicale în care asistenta şi medicul acţionează împreună.

a. diagnosticul asistentei este modul de a defini problemele de sănătate ale persoanei îngrijite. b. problema actuală este simptomul pe care bolnavul îl prezintă, iar problema potenţială este o problemă care semnalizează alterarea stării de sănătate şi care poate apărea în absenţa îngrijilor preventive

3. Componentele diagnosticului asistentei :

* enumerarea manifestărilor de dependenţă grupate sau ale pacientului ; * enumerarea cauzei sau sursei de dificultate. Cele două părţi unite prin cuvinte „în legătură cu „

Trebuie cunoscută ca problemă de dependenţă şi de sursa de dificultate se constituie la enunţarea diagnosticului asistentei. Indiferent că este o problemă clinică enunţul trebuie făcut de o manieră precisă :

care este dificultatea şi maifestările sale care este etiologia şi factorii favorizanţi.

Problema trebuie să fie delimitată şi este important să formulăm cauza şi apoi trebuie să alegem intervenţia. În cazul în care etiologia nu este cunoscută, anunţul problemei trebuie să fie urmat de menţionarea „ în legătură cu o cauză cunoscută „ . În concluzie diagnosticul asistentei este enunţat cu problemele de rezolvat ; este bazat pe persoana îngrijită şi de datele subiective ; este concluzia rezultată din analiza datelor ; este un enunţ din două părţi : problema şi cauza. El trebuie validat cu o persoană îngrijită când este posibil. Clasificarea diagnosticului asistentei se bazează pe modul conceptual al Virginei Henderson făcând o listă de 60 de diagnostice ale asistentei , iar pentru fiecare sursă de dificultate au fost specifice , iar textul simplu şi concis dă asistentei termeni siguri care uşurează identificarea manifestărilor de dependenţă , surselor de dificulatate trăite în legătură cu aceste modificări.

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRIOLR

Cuprinde două etape : 1. Stabilirea obiectivelor 2. Intervenţia asistentei

39

1. Stabilirea obiectivelor

Obiectivele permit nu numai să orienteze intervenţile asistentei ci să si controleze dacă rezultatele sunt obţinute . Obiectivele pot fi subdivizate în : a. obiective privind starea fizică sau fizilogică care descriu starea aşteptată căreia pacientul are control voluntar, prevenirea sau amelorarea unor disfuncţii :felsa vertij- b. Obiectivele privind comportamentul , ce poate fi : - motor, adică capacităţi care sub control voluntar al pacientului ;- cognitiv, se descriu dacă pacientul va fi capabil să înteleagă, recunoască, amintească.- afectiv, care privesc emoţiile, sentimentele pacientului privitor la starea sa de sănătate.- social, interactiv presupune obiectivele legate de activităţile sociale şi relaţiile

Pentru ca obiectivele să corespundă criteriilor de evaluare enunţul trebuie să respecte următoarele reguli : - să fie centrat pe pacient descriind starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu activitatea asistentei; - obiectivul să fie realist ţinând cont de starea şi posibilităţile pacientului; - observabil formulându-l de o manieră concretă şi specifică adică în termeni precişi care evit evaluarea şi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficaciate , enunţul trebuie să corespundă limitei măsurabile exprimate în termene ce privesc distanţa sau valoarea.

2. Interventiile asistentei

După ce s-a precizat problemele de îngrijire şi obiectivele, asistenta alege intervenţiile în ceea ce priveşte îngrijirile adecvate pentru a preveni, reduce sau elimina modificările ce pot apărea. Alegerea intervenţiei poate fi făcută în funcţie de situaţia pacientului şi de consecinţele mai mult sau mai puţin dorite. Alegerea intervenţiei este în funcţie de gradul de dependenţă şi posibilităţile pacientului, încţt intervenţia nu trebuie să se limiteze în acţiuni de ajutor parţial sau complet, ci de supraveghere. Enunţul intervenţiei asistentei cuprinde data indicând acţiunea. Ce , unde, când , de câte ori, în cât timp .

IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE

Prin plan de îngrijire întelegem elaborarea detaliată a unei programe de îngrijire al asistentei Organizată corespunzător necesităţilor specifice bolnavului care permit îndeplinirea obiectivelor propuse. Planul de îngrijire permite asistentei să desfăsoare o muncă organizată şi planificată, sî înteleagă baza stiinţifică a efectuării unei tehnici de îngrijire să evalueze în funcţie de bolnav ansamblul tehnicilor aplicate, având obilgaţia să comunice bolnavului, planul de îngrijire fiind un instrument de lucru şi de comunicare între toţi membrii echipei sanitare.

40

Scoplul procesului de îngrijire este de a asigura o prelucrare a tuturor datelor obţinute de către asistentă. Aplicarea în practică a planului de îngrijire se realizează ăn funcţie de modul de execuţie şi supraveghere , iar delegarea unei sarcini nu trebuie să le influenţeze calitatea îmgrijirilor, ele rămânând sub responsabilitatea asistentei care le programează, le realizează sau face să fie realizate şi controleză buna lor execuţie . Dacă sursa de dificultate este lipsită de forţa fizică, asistenta decide să ajute persoana îngrijită complet sau pentru a-şi regăsi energia fizică. Ea poate să încredinţeze unele acţiuni ajutoarelor sale, dar trebuie să verifice rezultatele obţinute . Dacă sursa de dificultate este lipsită de informaţie asistenta va ajuta persoana îngrijită să ceară informaţii medcicului dacă răspunsul relevă singurul rol medical. Dacă sursa de dificultate este o problemă psihologică asistenta va stabili o relaţie de ajutor individual sau în grup cu o persoană îngrijită, iar utilizarea planului de îngrijire oferă asistentei posbilitatea unei perfecţionări continue. În cadrul elaborării planului de îngrijire asistenta are următoarele îndatoriri :

descoperirea necesităţior şi resurselor fiecărei persoane . analizarea problemelor puse de boală ( probleme de dependenţă, independenţă, sursa de

dificultate , diagnosticul asistentei ) . analizarea posibilităţilor de soluţionare. comunicarea în acest sens dacă este posibilă cu persoana bolnavă şi membrii echipei. stabilirea îngrijirilor necesare. organizarea tururor acţiunilorî în timp. coordonarea muncii în echipă evaluarea rezultatelor acţiunilor pentru a stabili noi acţiuni. În concluzie planul de îngrijire este alcătuit din două părţi :a. îngrijirile asistentei în funcţie de necesităţile bolnavului cât şi rezultatele obţinute ;b. acţiunile precise de medic ( delegate ) : tratament, explorări funcţionale .

V. EVALUAREA REZULTATELOR

Evaluarea rezultatelor reprezintă o descriere precisă şi o înterpretare a rezultatelor îngrijirilor la pacient în funcţie de obiectivele stabilite . Ea constată în a observa starea pacientului ca urmare a îngrijirilor acordate şi să se compare cu criteriile obiectivelor. Enunţul trebuie să conţină ce, cum şi în ce interval. În cazul în care obiectivele sunt atinse putem modifica planul de îngrijire, dacă este necesar formulând noi obiective şi programând noi invenţii adaptate, la caz.

41

Dacă obiectivele nu sunt atinse va trebui să revizuim procesul şi să aducem modificările necesare atât la nivelul culegerii de date, a interpretărilor, a obiectivelor şi a intervenţiilor asistentei. În prctică fazele se suprapun, iar cercetarea sistematică a iformaţiilor primite să descoperim aspecte noi la problemele puse. Procesul de îngrijire este un proces care este permanent reînnoit.

Capitolul V

42

PLAN DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR

CU ASTM BRONŞIC

CAZUL I

I. Culegerea datelor Nume: C Prenume : V Sex : F Data naşterii : 07. V .1963

43

Domiciliul : Slatina, Suceava Data internării :15.03.2013 Dats externării :22.03.2013 Diadnostic de internare : astm bronşic infecto-alegic în criză.

Motivele internării : - dureri toracice ; - tuse ; - cefalee, vertij - dispnee expiratorie; - transpiraţie .

Anamneza: a. antecedente heredo colaterale: mama, tata – cadiatici b. antecedente personale ( fiziologice, patologice ) APF : S = 1, N =1 APP : - pleureuzie stângă; - pneumonii repetate; - hepatită cronică din 2009 - hepatită virală – 2010 - astm bronşic din 2011c. condiţii de viaţă şi muncă : bune d. comportarea faţă de mediu : orientată temporo spaţial

Istoricul bolii: pacienta se internează în secţia noastră cu dureri toracice, tuse, dispnee, cefalee, vertij, simptomatologie apărută după un episod gripal, pe care bolnava l-a avut în luna septembrie.

Examenul clinic general: Tegumente şi mucoase : normal colorate Ţesut adipos : normal reprezentat Sistem osteoarticular : integru, mobil Sistem ganglionar limfatic : nepalpabil Sistem nervos : reflexe osteotendinoase prezente, psihic orientată temporaro – spaţial. Aparat respirator : torace normal conformat, mişcări respiratorii simetruce, sonoritate pulmonară normală, raluri ronflante şi sibilante bilateral. Aparat cardio – vascular : TA = 12 / 8 cm Hg AV = 86 min, motitate cardiacă în limite normale zgomote cadiace ritmice fără sufluri, artere periferice pulsatile . Aparat digestiv : abdomen depersibil mobil, cu mişcări respiratorii, sensibil la palpare în hipocondrul drept ; ficat ; splină în limite normale; Aparatul urogenital : micţiuni fizilogice, loje renale nedureroase.

2. Identificarea problemeleor de îngrijire ( probleme legate de cele 14 nevoi fundamentale în prima zi de internare )

Nevoia Independenţa Dependenţa

44

1. A respira

------------------------

- Dispnee- Tuse cu expectoraţie

2. A se alimenta şi hidrata Bolnava se alimentează singură

3. A elimina - Bolnava elimină independent- Micţiuni fiziologice, tranzit intestinal normal

-------------------------

4. A se mişca şi a-şi menţine o bună postură

- Poziţie ortopnee

5. A dormi şi a se odihni------------------------

- Bolnava prezintă dispnee datorită căruia nu se poate odihni

6. A se îmbracă şi dezbrăca Bolnava se poate îmbrăca singură

-------------------------

7. A-şi menţine temperatura corpului în limite normale

T = 36,4 C

-------------------------

8. A fi curat , a-şi proteja tegumentele şi mucoasele

Îşi poate efectua zilinic toaleta -------------------------

9. A evita pericolele - Bolnava s-a adaptat cu uşurinţă la condiţiile intraspitaliceşti -------------------------

10. A comunica Comunicativă

11. A acţiona după credinţele şi valorile sale

Îşi poate practica religia -------------------------

12. A se recrea Pacientul este optimist -------------------------

13. A se realize Independent

14. A învăţa Independent -------------------------

3. Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităti :

- combaterea dispneei;

- combaterea tusei şi expectoraţiei;

- combaterea complicaţiilor.

4. Realizarea îngrijirilor în perioada de spitaliazare 15.03. 2013 - 22.03. 2013

5. Evaluarea rezultatelor în aceeaşi perioadă în cadrul următorului tabel:

45

Data Problema Intervenţii proprii Intervenţii

delegate

Evaluare

15.03 Dispnee paroxistică bradipneică- Tuse seacă - Cefalee- Vertij Dureri toracice- Transpiraţii

- Bolnava este primită în secţia medicală şi instalată în salon ; I se crează un microclimat confortabil - Bolnava este aşezată în poziţie semişezând, se linişteşte bolnava .- I se explică tehnicile de îngrijire măsurarea TA, pulsului, temperaturii, respiraţiei.

-Miofilin FII /zi I.V.- H.H.C.IV f. 100 mg / zi I.V.

- Starea generală alterată, afebrilă prezintă dispnee paroxistică bradispneică, tuse seacă.- Bolnava este cooperantă, se poate ţine un dialog cu ea în

46

TD=36,7C Ts=36,4CTAD=13/7 cm Hg; TAS=14/9cm Hg;PD= 76 b / min; PS= 80 b / minRD= 14r /min ; RS = 15 r / min - Se supraveghează în permanenţă bolnava, se aeriseşte salonul, poziţia ortopneică la marginea patului .- Se şterge bolnava de transpiraţii, se acordă lenjerie curată şi uscată.

care să-şi exprime sentimentele, probelemele în legătură cu boala sa .- Tranzit intestinal normal ,micţiunile sunt fiziologice - G = 60 Kg

16.0317.03

- Dispnee paroxistică bradipneică- tuse seacă- cefalee - vertij - dureri toracice - transpiraţii

Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative.TD=36,5C Ts=37CTAD=12/6 cm Hg; TAS=14/9cm Hg;PD= 80 b / min; PS= 82 b / minRD= 15r /min ; RS = 16 r / min -Se administrează tratamentul prescris de medic.- Poziţia ortopneică la marginea patului, aerisirea salonului.- Se încurajează bolnava în ceea ce priveşte boala sa ( dispnee ).-Alimentaţia :regim complet,se serveşte bolnava între mese cu ceai neîndulcit

Miofilin f.II/zi I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante.VI tb.

- Starea generală alterată, afebrilă, acuză dureri toracice, tuse, cefalee, vertij.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

47

18.03 - Dispneeparoxisticăbradipneică- Tuse cu expectoraţie perlată ;- Somnul este intrerupt din cauza tusei.

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,8C Ts=37CTAD=12/7 cm Hg; TAS=13/8cm Hg;PD= 82 b / min; PS= 80 b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se pregăteşte fizic şi psihic, bolnava, pentru analize de laborator ;- Se învaţă bolnava să colecteze sputa;- I se dă o cană de lapte cald şi 1 / 2 tb Romergan, din cauza tusei.

Miofilin f.II/zi I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante VI tb.- Se recoltează probe de sânge :HLG (sânge capilar), uree sangvină, glicemie, TGP,TGO;- Se recoltează sputa pentru enzinofilie;- Se recomandă examen de urină ;- EKG

- Starea generală alterată, afebrilă, acuză dureri toracice, tuse, cefalee, vertij.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal.

19.03 - Dispneeparoxisticăbradipneică;- Tuse cu expectoraţie perlată ;- Somnul este intrerupt din cauza tusei.

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=37C Ts=36,4CTAD=11/8 cm Hg; TAS=13/9cm Hg;PD= 76 b / min; PS= 80 b / minRD= 15r /min ; RS = 16 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se aeriseşte salonul ;- Pentru combaterea tusei, se serveşte bolnava cu o cană de lapte cald;- I se explică tehnicile de

gimnastică respiratorie

Miofilin f.II/zi I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante VI tb.- Rezultatele analizelor :TGP = 22,7u.iTGO = 14,6 u.iFibrinogen=334mg /dlMg = 1,94 mg /dlCa = 1,11 nr. 27 Mol/lGlicemie = 74mg/ dlU,sg = 27mg/ dlHb = 13,6/ sL=6500/ mmTr = normal / mmEx. urină-Normal

- Starea generală alterată, afebrilă, acuză dureri toracice, tuse, cefalee, vertij.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal.

20.03 - Dureri Miofilin f.II/zi . - Starea

48

toracice;- Tuse cu expectoraţie perlată ; - cefalee - vertij

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=37C Ts=36,7 CTAD=12/7,5 cm Hg; TAS=13/8cm Hg; PD= 78 b / min; PS= 80 b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se aeriseşte salonul; Bolnava face gimnastică respiratorie.

I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante VI tb.- se recoltează probe de sânge VSH;- Spirograma.

generală alterată, afebrilă, acuză dureri toracice, tuse, cefalee, vertij.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

21.03 - Dispnee uşoară

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=37C Ts=36,6 CTAD=12/7,5 cm Hg; TAS=14/9cm HgPD= 78 b / min; PS= 75 b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se aeriseşte salonul;- Bolnava face gimnastică respiratorie.

Miofilin f.II/zi I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante VI tb.- Rezultatele analizelor:VSH = 32 minAlgocamin tb.II.

- Starea generală alterată, afebrilă, acuză dureri toracice, tuse, cefalee, vertij.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

22.03 - Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=37C Ts=36,6 CTAD=12/7,5 cm Hg; TAS=14/9cm HgPD= 78 b / min; PS= 75 b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Educaţie sanitară;- Se administrează tratamentul prescris de medic;

Miofilin f.II/zi I.V.- H.H.C. IV f. 100 mg / zi I.V- ampicilină 2g- tablete expectorante VI tb.- Algocamin.

- Bolnava se externează în stare ameliorată.

49

EPICRIZA

Bolnava, în vârstă de 50 ani,este cunoscută cu astm bronşic de aproximativ 2 ani .S- a internat în secţia medicală pentru crize de dispnee paraxistică bradipneică, tuse seacă, cefalee ,vertij, dureri toracice. Se externează în stare ameliorată.

50

CAZUL II

II. Culegerea datelor

Nume: S Prenume : A Sex : M Data naşterii : 07. VI.1955 Domiciliul : Slatina, Suceava Data internării :25.04.2013 Dats externării :01.05.2013 Diadnostic de internare : astm bronşic ( criză) .

Motivele internării : - dispnee expiratorie, paroxistică; - transpiraţie; - tuse; - febră

Anamneza: a. antecedente heredo colaterale: neînsemnate clinic b. antecedente personale ( fiziologice, patologice ) - astm bronşic cunoscut de 8 anic. condiţii de viaţă şi muncă : bune d. comportarea faţă de mediu : orientat temporo- spaţial

Istoricul bolii: bolnavul este cunoscut cu crize repetate de bronhospasm din copilărie şi s-au accentuat la adolescenţă . De aproximitiv un an ,apar din nou crize nocturne de dispnee paroxistică de tip expirator cu emisie de spută vâscoasă . Se internează pentru tratament.

Examenul clinic general: Tegumente şi mucoase : normal colorate Ţesut adipos : normal reprezentat Sistem osteoarticular : integru, mobil Sistem ganglionar limfatic : nepalpabil Sistem nervos : reflexe osteotendinoase prezente, psihic orientat temporaro – spaţial. Aparat respirator : torace normal conformat, sonoritate toracică crescută , murmurul vezicular înnăsprit. Aparat cardio – vascular :

51

TA = 13 / 6 cm Hg Zgomote cardiace ritmice , şoc apexian sp. V.I.C stâng , artere periferice pulsatile.

Aparat digestiv : abdomen suplu , nedureros, ficat ,splină în limite normale, trantit intenstinal normal.

Aparatul urogenital : normal clinic

52



1. A respira

------------------------




-------------------------


- Poziţie ortopnee


- Somnul este interrupt din cauza tusei.- Bolnavul prezintă dispnee datorită căreia nu se poate odihni

6. A se îmbracă şi dezbrăca Bolnavul se poate îmbrăca singură

-------------------------


T = 37,7 C

- Bolnavul este şters de transpiraţie, se acordă lenjerie curată şi uscată




10. A comunica - Bolnavul este cooperant , se poate ţine un dialog cu el , în care să-şi exprime sentimentele , problemele în legătură cu boala sa .






53





4. Realizarea îngrijirilor în perioada de spitaliazare 25.04 2013 - 01.0. 2013


54


delegate

Evaluare

25.04 Dispnee paroxistică bradipneică- Tuse Dureri toracice- Transpiraţii

- Bolnavul este primit în secţia medicală şi instalată în salon ; I se crează un microclimat confortabil .- Bolnavul este aşezată în poziţie semişezând, se linişteşte bolnavul .- I se explică tehnicile de îngrijire măsurarea TA, pulsului, temperaturii, respiraţiei.TD=37,7C Ts=37,4CTAD=12/7 cm Hg; TAS=13/9cm Hg;PD= 100 b / min; PS= 96 b / minRD= 12r /min ; RS = 15 r / min - Se supraveghează în permanenţă bolnava, se aeriseşte salonul, poziţia ortopneică la marginea patului .- Se şterge bolnavul de transpiraţii, se acordă lenjerie -curată şi uscată.- I se administrează tratamentul prescris de medic

- Clorfenirmin III tb./ zi - Ampicilină2g /zi-Miofilin II f /zi I.V.- H.H.C.IV 100 mg / zi I.V.

- Starea generală alterată, afebril prezintă dispnee paroxistică bradispneică, tuse seacă.- Bolnavul este cooperant, se poate ţine un dialog cu ea în care să-şi exprime sentimentele, probelemele în legătură cu boala sa .- Tranzit intestinal normal ,micţiunile sunt fiziologice - G = 70Kg

26.04 - Dispnee paroxistică bradipneică- dureri toracice

Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative.TD=36,6C Ts=36,8CTAD=13/7 cm Hg; TAS=14/9cm Hg;PD= 90 b / min; PS= 86 b / minRD= 12r /min ; RS = 14 r / min -Se administrează tratamentul prescris de medic.- Poziţia ortopneică la marginea patului, aerisirea salonului.- I se explică tehnicile de gimnastică respiratorie- Se încurajează bolnava în ceea ce priveşte boala sa ( dispnee ).- Bolnavul este educat să-şi menţină tegumentele curate, prin măsuri de igienă corporală.- Se pregăteşte psihic şi fizic bolnavul, in vederea recoltării de analize pentru examenul de laborator .

- Clorfenirmin III tb./ zi - Ampicilină2g /zi-Miofilin II f /zi I.V.- H.H.C.IV 100 mg / zi I.V.- Se recoltează probe de sânge :VSH, HLG , uree , glicemie- se recoltează examenul sumar de urină

- Starea generală alterată, prezintă dispnee paroxistică, tuse - Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

55

27.04 - Dispneeparoxisticăbradipneică- Tuse cu expectoraţie perlată ;

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,5C Ts=36,7CTAD=130/75 cm Hg; TAS=135/80cm Hg;PD= 96 b / min; PS= 89 b / minRD= 13r /min ; RS = 15 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se pregăteşte fizic şi psihic, bolnavul , în vederea explorărilor funcţionale .- I se dă o cană de lapte cald şi 1 / 2 tb Romergan, din cauza tusei.- Evitarea eforturilor mari.- Regim alimentar normal.

- Clorfeniramin tb. III/ ziMiofilin f.II/zi I.V.- ampicilină 2g / zi- H.H.C. IV f. 200 mg / zi I.V- Rezultatele analizelor:VSH=12mmHLG=19,8Usg=36mg/dlGlicemie=74,g/dlExamen urină-NormalRx toracicEKG

- Starea generală alterată, afebril, acuză dureri toracice, tuse.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal- Somnul este intrerupt din cauza tusei.

28.04 - Dispneeparoxisticăbradipneică;- Tuse cu expectoraţie;

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,2C Ts=36,4CTAD=12/6cm Hg; TAS=13/8cm Hg;PD= 92b / min; PS= 88 b / minRD= 13r /min ; RS = 14 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se pregăteşte fizic şi psihic, bolnavul , în vederea explorărilor funcţionale . -Se încurajează bolnavul în vederea expolorărilor funcţionale;- Se aeriseşte salonul ;- Se învaţă bolnavul să colecteze sputa.

- Clorfeniramin tb. III/ ziMiofilin f.II/zi I.V.- ampicilină 2g / zi- H.H.C. IV f. 200 mg / zi I.-EKG- Spinograma

- Starea generală alterată, afebril, acuză dispnee paroxistică, tuse cu expectoraţie.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal.

29.04 - Dispnee . - Starea

56

paroxistică bradipneică;- Tuse cu expectoraţie ;

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,2C Ts=36,4 CTAD=12/6 cm Hg; TAS=13/8cm Hg; PD= 92 b / min; PS= 88 b / minRD= 13r /min ; RS = 14 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se aeriseşte salonul;- Se învată bolnavul să colecteze spută.

- Clorfeniramin tb. III/ ziMiofilin f.II/zi I.V.- ampicilină 2g / zi- H.H.C. IV f. 200 mg / zi

generală înbunătăţită, afebril.- Bolnavul prezintă tuse cu expectoraţie;- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

30.04 - Dispnee bradipneică

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,4C Ts=36,5 CTAD=12/7,5 cm Hg; TAS=14/9cm HgPD= 90 b / min; PS= 85 b / minRD= 14r /min ; RS = 16 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Regim alimentar normal.


- Starea generală bună , afebril..- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

01.05 - Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,7C Ts=36,7 CTAD=13/7 cm Hg; TAS=12/7cm HgPD= 82 b / min; PS= 80b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Educaţie sanitară- Se administrează tratamentul prescris de medic;


- Bolnavul se externează în stare ameliorată.

57

EPCRIZA

Bolnavul se internează pentru dispnee paroxistică de tip expirator cu emisie de spută vâscoasă , cu apariţia, în special , nocturnă. Se impune tratamentil bronhodilatator şi mucolictic care ameliorează simptomatologia.

Recomandări: - va evita expunerile în aer rece şi umed; - va urma tratament conform reţetei prescrise.

58

CAZUL III

III. Culegerea datelor

Nume: C Prenume : M Sex : M Data naşterii : 07. XI.1967 Domiciliul : Grăniceşti, Suceava Data internării :28.03.2013 Data externării :06.03.2013 Diagnostic de internare : astm bronşic infecto- alergic - pneumonie inerstiţială .

Motivele internării : - dispnee expiratorie, - transpiraţie; - tuse productivă; - febră.

Anamneza: a. antecedente heredo colaterale: mama – astm bronşic, tata-BPOC b. antecedente personale ( fiziologice, patologice ) - astm bronşic din 2008c. condiţii de viaţă şi muncă : muncă fizică în condiţii de frig şi umezealăd. comportarea faţă de mediu : orientat temporo- spaţial

Istoricul bolii: bolnavul este cunoscut cu astm bronşic de trei ani, cun repetate suprainfecţii bronşice în sezonul rece, pentru care a făcut tratament ambulator .De două săptămâni tusea se intensifică şi sputa devine mucopurulentă. Face tratament ambulator cuEfitard, 10 yile , şi Miofilin , dar simptomele nu se ameliorează. De 10 zile face febră până la 39 C, motiv pentru care este trimis pentru internare.

Examenul clinic general: Stare generală: moderat alterată Tegumente şi mucoase : facies cianotic, limba saburală Ţesut celular subcutanat : în exces pe abdomen şi torace Sistem osteoarticular : integru, Sistem ganglionar limfatic : nepalpabil Sistem nervos : psihic orientat temporaro – spaţial.

59

Aparat respirator : torace cu diametru mărit, hipersensibilitate pulmonară , murmurul vezicular aspru cu expir prelungit, raluri sibilante diseminate, câteva subcrepitante bayal drept. Aparat cardio – vascular : - TA = 120 / 70 cm Hg - AV = 120 b/min, şoc apexian în spaţiul V.I.C stâng, artere periferice pulsatile.

Aparat digestiv : abdomen normal conformat mobil cu mişcările respiratorii, depresibil, ficat şi splină nepalpabile , tranzit intestinal normal;

Aparatul urogenital : loje renale libere, nedureroase , micţiuni fiziologice.

60



1. A respira

------------------------




-------------------------


- Poziţie ortopneică


- Somnul este interrupt din cauza tusei.- Bolnavul prezintă dispnee datorită căreia nu se poate odihni

6. A se îmbracă şi dezbrăca Bolnavul se poate îmbrăca singură

-------------------------


T = 38,9 C

- Bolnavul este şters de transpiraţie, se acordă lenjerie curată şi uscată




10. A comunica - Bolnavul este cooperant , se poate ţine un dialog cu el , în care să-şi exprime sentimentele , problemele în legătură cu boala sa .






61





4. Realizarea îngrijirilor în perioada de spitaliazare 25.04 2013 - 01.0. 2013


62


delegate

Evaluare

28.03 Dispnee paroxistică bradipneică- Tuse expectoraţie- Febră- Transpiraţii

- Bolnavul este primit în secţia medicală şi instalat în salon ; I se crează un microclimat confortabil .- Bolnavul este aşezat în poziţie semişezând, se linişteşte bolnavul .- I se explică tehnicile de îngrijire măsurarea TA, pulsului, temperaturii, respiraţiei.-Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=38,9C Ts=38,5CTAD=12/7 cm Hg; TAS=13/8cm Hg;PD= 120 b / min; PS= 100 b / minRD= 13r /min ; RS = 14 r / min - Se supraveghează în permanenţă bolnava, se aeriseşte salonul, poziţia ortopneică la marginea patului .- Se şterge bolnavul de transpiraţii, se acordă lenjerie -curată şi uscată.- I se administrează tratamentul prescris de medic

- Ampicilină2g /zi-Miofilin II f /zi I.V.- H.H.C.IV 50 mg / zi I.V.- Brofimen cp.IV / zi - Paracetamol cp.III/zi- Tablete expectorante VI/zi- Ser fiziologic 250 ml I.V.

- Starea generală alterată, afebril prezintă dispnee paroxistică bradispneică, tuse cu expectoraţie.- Bolnavul este cooperant, se poate ţine un dialog cu ea în care să-şi exprime sentimentele, probelemele în legătură cu boala sa .- Tranzit intestinal normal ,micţiunile sunt fiziologice - G = 80Kg

63

29.03 - Dispnee paroxistică bradipneică-Tuse cu expectoraţie- Dureri toracice

Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative.TD=36,8C Ts=36,7CTAD=12/8 cm Hg; TAS=13/9cm Hg;PD= 100 b / min; PS= 90 b / minRD= 13r /min ; RS = 15 r / min -Se administrează tratamentul prescris de medic.- Poziţia ortopneică la marginea patului, aerisirea salonului.- I se explică tehnicile de gimnastică respiratorie- Se încurajează bolnava în ceea ce priveşte boala sa ..- Se pregăteşte psihic şi fizic bolnavul, in vederea recoltării de analize pentru examenul de laborator .

- Brofimen cp.IV / zi - Paracetamol cp.III/zi- Tablete expectorante VI/zi- Ser fiziologic 250 ml I.V.- Se recoltează probe de sânge :VSH, HLG , uree , glicemie,acid uric ,fibrinogen- se recoltează examenul de urină

- Starea generală alterată, prezintădureri toracice , tuse cu expectoraţie -dispnee paroxisticăMicţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

30.03 - Dispneeparoxisticăbradipneică;- Tuse cu expectoraţie productivă;- Somnul este intrerupt de tuse.

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,5C Ts=36,9CTAD=120/75 cm Hg; TAS=135/80cm Hg;PD= 96 b / min; PS= 90 b / minRD= 14r /min ; RS = 15 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se învaţă bolnavul să colecteze sputa - Alimentaţia : regim normal- Se pregăteşte fizic şi psihic, bolnavul , în vederea explorărilor funcţionale .

- Ampicilină 2g / zi- Miofilin f II /zi - H.H.C. IV f. 50 mg / zi I.V- Brofimen cp.IV / zi - Paracetamol cp.III/zi- Tablete expectorante VI/zi- Ser fiziologic 250 ml I.V.- Romergan ½ tb./zi- Rezultatele analizelor:Glicemie =83mg/dlUsg=49mg/dlGlicemie=74,g/dlFibrinogen=356/dl

- Starea generală alterată, afebril, acuză dureri toracice, tuse.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal- Somnul este intrerupt din cauza tusei.

64

28.04 - Dispneeparoxisticăbradipneică;- Tuse cu expectoraţie;

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,2C Ts=36,4CTAD=12/6cm Hg; TAS=13/8cm Hg;PD= 92b / min; PS= 88 b / minRD= 13r /min ; RS = 14 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se pregăteşte fizic şi psihic, bolnavul , în vederea explorărilor funcţionale . -Se încurajează bolnavul în vederea expolorărilor funcţionale;- Se aeriseşte salonul ;- Se învaţă bolnavul să colecteze sputa.

- Clorfeniramin tb. III/ ziMiofilin f.II/zi I.V.- ampicilină 2g / zi- H.H.C. IV f. 200 mg / zi I.-EKG- Spinograma

- Starea generală alterată, afebril, acuză dispnee paroxistică, tuse cu expectoraţie.- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal.

29.04 - Dispnee paroxistică bradipneică;- Tuse cu expectoraţie ;

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,2C Ts=36,4 CTAD=12/6 cm Hg; TAS=13/8cm Hg; PD= 92 b / min; PS= 88 b / minRD= 13r /min ; RS = 14 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;- Se aeriseşte salonul;- Se învată bolnavul să colecteze spută.


. - Starea generală înbunătăţită, afebril.- Bolnavul prezintă tuse cu expectoraţie;- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

30.04 - Dispnee bradipneică

- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,4C Ts=36,5 CTAD=12/7,5 cm Hg; TAS=14/9cm HgPD= 90 b / min; PS= 85 b / minRD= 14r /min ; RS = 16 r / min - Se administrează tratamentul prescris de medic;


- Starea generală bună , afebril..- Micţiunile sunt fiziologice- Tranzit intestinal normal

65

- Regim alimentar normal.

01.05 - Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative:TD=36,7C Ts=36,7 CTAD=13/7 cm Hg; TAS=12/7cm HgPD= 82 b / min; PS= 80b / minRD= 16r /min ; RS = 15 r / min - Educaţie sanitară- Se administrează tratamentul prescris de medic;


- Bolnavul se externează în stare ameliorată.

66

Tehnici de îngrijire a pacientului cu amigdalită cronică

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Definitie

Medicamentele sunt substante extrase sau sintetizate din produse de origine minerala,

vegetala, animala utilizate cu scopul de :

- profilaxia imbolnavirilor;

- ameliorarea bolilor;

- vindecarea bolilor.

Doza de administrare

In functie de doza administrata , acelasi produs poate actiona ca aliment, medicament sau

toxic, astfel se pot diferentia :

- doza terapeutica=doza administrata in scop terapeutic fara efect toxic;

- doza maxima=doza administrata in cantitatea cea mai mare fara actiune toxica asupra

organismului;

- doza toxica=doza administrata care provoaca fenimene toxice grave pentru organism;

- doza letala=doza care conduce la decesul pacientului .

Prescrierea medicamentelor

Medicamentele sunt prescrise de medic si notate in foaia de observatie a pacientului internat

sau pe retete in cazul pacientului ambulator.

Prescrierea consta in :

- numele medicamentului;

- concentratie si cantitati;

- doza unica sau pe 24 h;

67

- mod de administrare;

- orarul administrarilor;

- administrare in raport cu servitul meselor.

Cunostinte pentru administrarea medicamentelor

Asistenta medicala trebuie sa cunoasca si sa controleze:

- medicamentul prescris de medic sa fie administrat pacientului respectiv;

- doza corecta de administrare;

- timpii de executie;

- actiunea farmacologica a medicamentelor;

- frecventa de administrare si intervalul de dozare;

- efectul ce trebuie obtinut;

- contraindicatiile si efectele secundare;

- interactiunea dintre medicamente.

Asistenta medicala verifica si identifica:

- calitatea medicamentelor;

- integritatea medicamentelor;

- culoarea medicamentelor;

- decolorarea sau supracolorarea;

- sedimentarea, precipitarea sau existenta flocoanelor in solutie;

- lichefierea medicamentelor solide;

- opalescenta solutiilor.

Asistenta medicala respecta:

- calea de administrat prescrisa de medic;

- dozajul prescris, orarul de administrare si somnul pacientului;

- incompatibilitatea de medicament;

- administrarea rapida medicamentelor deschise;

- ordinea de administrare a medicamentelor

(tablete,solutii,picaturi,injectii,supozitoare,ovule vaginale);

- servirea pacientului cu doza unica de medicamente pe cale orala.

Asistenta medicala informeaza si anunta :

- pacientul pentru medicamentele prescrise, in ceea ce priveste modul de administrare,

cantitatea, efectul scontat si eventualele reactii secundare;

- medicul asupra efectelor secundare si eventualelor greseli de administrare a

medicamentelor.

68

Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii de igiena, asepsie,

dezinfectie, sterilizare si mentinere a masurilor de supraveghere si control a infectiilor

nosocomiale sau intraspitalicesti.

Mod de administrare

- calea digestiva=oral, sublingual, gastric,intestinal,rectal;

- calea respiratorie;

- calea percutanta=tegumente si mucoase;

- calea urinara;

- calea parentrala;

- modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic pe urmatoarele

consideratii:

starea generala si toleranta individuala a pacientului;

particularitati anatomice si fiziologice ale pacientului;

capacitatea de absorbtie si timpul acesteia;

efectul asupra caii de administrare(mucoase,tegumente);

interactiunea dintre combinatiile de medicamente administrate;

scopul urmarit si evolutia bolii pacientului.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

Definitie

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezinta introducerea medicamentelor

gazoase si volatile pruin mucoasa respiratorie cu absorbtia acestora la nivelul alveolelor

pulmonare.

Indicatii

Vascularizatia intinsa si suprafata mare a alveolelor pulmonare constituie factori favorizanti

pentru absorbtia gazelor, substantelor gazificate, lichidelor sub forma de vapori sau fin

pulverizate,instilatie, injectie intratraheala, ca si a prafurilor nedizolvabile.

Mod de administrare

Administrarea oxigenului:

Inhalatia:

- anumite substante medicamentoase pot fi inhalate cu ajutorul vaporilor de apa, in stare

pulverizata (amestec de gaz cu medicament dispersat in particule sferice de ordinul

micronilor-aerosoli) sau sunt arse intr-un vas de metal;

69

- inhalarea substantelor medicamentoase cu ajutorul vaporilor de apa au scopul de a

dezinfecta si de a descongestiona mucoasele inflamate ale cailor inflamatorii;

- nu se aplica pacientilor inconstienti, astenici, adinamici sau la copii;

- pozitia pacientului este sezand avand vasul in care s-a fiert apa asezat in fata;

- pacientul se apleaca deasupra vasului, acoperindu-se cu un cearceaf si respira cu gura

deschisa;

- inhalatia vaporilor amestecati cu medicamentul volatilizat are o durata de maximum 5-10

minute, iar pentru a evita inspirarea vaporilor in stare pura se pot utiliza esente aromate,

antiseptice sau substante minerale alcaloide;

- dupa inhalatie pacientul este sters si uscat, asigurandu-i-se repaus la pat 2-3 ore;

- inhalarea de aerosoli asigura depunerea pe suprafata cailor respiratorii de antibiotice,

bronhodilatatoare, anesteziante, antialergice, fluidificante, expectorante, etc., care

actioneaza local sau dupa resorbtie general;

- pregatirea prealabila a pacientului nu este necesare, explicandu-i-se doar modul in care va

respira:

inspiratie prin amboul de utilizare;

expiratie pe nas.

- amboul indiferent de forma sau mod de folosire este obligatoriu a fi sterilizat pentru

fiecare pacient;

- partile componente ale unui aparat generator de aerosoli sunt: generatorul de particule

dispersate, sistemul de incalzire, selectorul, sursa de presiune, amboul de utilizare;

- pozitia pacientului este sezand sau semisezand;

- sistemul de incalzire asigura prin reglare temperatura optima, iar generatorul de presiune

este reglat in functie de marimea particulelor si viteza de dispersare prescrisa;

- in general cantitatea de aerosoli introdusa in organism se distribuie astfel:

40% ajunge in alveolele pulmonare;

35% se dispune in caile respiratorii superioare si mijlocii;

25% se elimina prin expiratie.

- in cazul utilizarii flaconului personal, educam pacientul pentru respectarea urmatoarelor

etape:

- tuse, expectoratie si agitarea flaconului inainte de utilizare;

- rasturnarea flaconului si adaptarea buzelor in jurul piesei bucale a

inhalatorului cu inclinarea capului usor spre inapoi;

- expiratie lenta cat mai mult cu putinta pentru golirea plamanilor de aer;

- inspiratie profunda cu activarea flaconului cu aerosoli, pastrand limba

70

apasata;

- oprirea respiratiei 10-15 secunde si expiratie pe nas, urmata de clatirea

gurii cu apa calda;

- pentru inhalatoarele cu capsule instruim, educam pacientul pentru :

- tuse, expectoratie si fixarea capsulei in inhalator;

- expiratie lenta si golirea plamanilor de aer cat mai mult posibil;

- asezarea buzelor strans in jurul piesei bucale a inhalatorului, cu inclinarea

capului usor spre inapoi;

- inspiratie adanca prin inhalator cu oprirea respiratiei 10-15 secunde;

- expiratie pe nas si clatirea gurii cu apa

OXIGENOTERAPIA

Definitie

Oxigenoterapia reprezinta administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, in scopul imbogatirii

aerului inspirat cu oxigen in concentratii diferite, putandu-se ajunge pana la 100%.

Scop

Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a mentine pragul de saturatie arteriala in limite

fiziologice 95-96% si a combate hipoxia determinata de alterarea urmatorilor factori ce

conditionea trecerea oxigenului de la nivelul alveolei pulmonare in sange :

- presiunea partiala a oxigenului in amestecul gazos de respirat (in sangele arterial

presiunea oxigenului este de 100 mm Hg, iar in sangele venos 65-70 mm Hg);

- coeficientul de solubilitatea al oxigenului:

- cantitatea de hemoglobina existenta (oxihemoglobina este rezervorul care cedea za

oxigen);

- starea parenchimului pulmonar;

- starea peretelui alveolar.

Tipuri de hipozie

Hipoxie=scaderea oxigenului din sangele circulant;

71

- hipoxie anemica ;

- hipoxie circulatorie;

- hipoxie hipoxica;

- hipoxie histotoxixa.

Surse de oxigen

- statie centrala de oxigen-amplasata in afara cladrii spitalului, conform normelor

metrologice;

- microstatie-statie improvizata din 2-3 tuburi cuplate in serie;

- butelie de oxigen-tuburi de oxigen care se gasesc in anestezie-terapie intensiva.

Mod de administrare al oxigenului

Sonda nazala : metoda simpla, comoda, care consta in introducerea unei sonde de cauciuc sau

plastic prevazuta cu orificii la extremitatea pe care o introducem in nara-sonda Nelaton;

- poate fi utilizata pe termen lung cu interzicere la pacientii ce prezinta afectiuni ale

mucoasei nazale;

- oxigenul are presiunea redusa la 1-2 atmosfere si este obligatoriu trecut prin umidificator

sau nebulizatori;

- oxigenul va fi umidificat 2/3 apa si 1/3 alcool etilic si de preferat sa treaca printr-un

vaporizator care sa-l incalzeasca;

- in umidificator bulele de oxigen barboteaza in lichid.

Cateter nazal sau nasofaringian- este confectionat din plastic sau cauciuc si prazinta numeroase

orificii laterale.

Ochelari pentru oxigen-constituie un mod eficace de administrare al oxigenului, mai ales la

pacientii agitati sau copii care-si indeparteaza cateterul , chiar daca acesta este fixat cu

leucoplast.

- este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se introduc in nari pentru administrarea

oxigenului, iar ochelarii se fixeaza dupa urechi.

Masca

- masca simpla – nu poate fu utilizata din cauza imposibilitatii eliminarii de dioxid de

carbon(se poate instala hipercapneea-cresterea gazului);

- masca cu balon – permite i reinhalare partiala, fiind prevazuta cu orificii pentru

eliminarea gazului expirat in exterior, insa debitul de oxigen este reglat ca in timpul

inspiratiei,balonul sa nu se goleasca sub ½ din capacitatea sa;

- masca fara reinhalarea gazului expirat- este prevazuta cu un sistem de valve care dirijeaza

fluzul de gaz; masca realizeaza concentratie de 100% oxigen;

72

- cortul de oxigen- este format dintr-o manta de plastic de preferinta transparent, sustinut

pe un suport si care cuprinde patul pacientului, avand dimensiuni variate:

- ultimele modele au refrigerator si o circulatie a aerului mai buna;

- corturile pot fi pentru fata, pentru cap si ienuri;

- concentratia oxigenului poate depasi 50%;

- circulatia aerului sub cort este deficitare si duce la incalzirea pacientului.

- camere pentru oxigenoterapie – camerele Barach , camere transportabile, sunt reactualizate

datorita metodei hiperbare.

Atitudini si interventii

Oxigenoterapia depinde de :

- varsta;

- temperatura corpului;

- echilibru acido-bazic;

- tensiunea dioxidului de carbon in sange si tesuturi;

- activitatea sistemului limfatic.

Asiguram pregatirea pacientului si mentinem masuri generale de supraveghere :

- administrarea de oxigen si efectueaza la indicatia medicului in mod continuu sau

discontinuu;

- asiguram pregatirea psihica a pacientului;

- asezam pacientul corespunzator si daca este posibil si diagnosticul permite, asiguram

pozitia semisezanda pentru favorizarea expansiunii pulmonare(presarcina este scazuta);

- fixam sonda, cateterul sau masca si urmarim reactia pacientului;

- supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuatiile acestuia;

- in caz de terapie indelungata, alternam sonda cateterul de la o nara la alta pentru a nu

provoca leziuni de decubit ale mucoasei nazale;

- cateterul si sonsa se introduc pana in caverne .

Observam starea generala a pcientului su supraveghem functiile vitale

-Anuntam de urgenta medicul daca pacientul este :

- alert, confuz, somnolent, dispneic,cianotic, anxios,nu raspunde la stimuli.

-Observam si controlam caile aeriene, deoarece oxigenoterapia nu poate fi eficienta decat

daca acestea sunt libere.

-Recunoastem efectele oxigenoterapiei prelungite si in concentratii mari:

- scaderea hemoglobinei; induce hipotensiune arteriala, colaps.

-In cazul folosirii mastilor, evitam fixarea incomoda pentru a nu incomoda si agita pacientul.

73

-Atunci cand pacientul varsa si are masca de oxigen, instituim de urgenta masurile pentru a

preveni regurgitarea.

-In cazul corturilor de oxigen, vom ridica cortul la un interval regulat de timp pentru a

mentine contactul cu pacientul (orice deschidere a cortului duce la scaderea concentratiei de

oxigen si controlam debitmetrul pentru realizarea concentratiilor de gaz dirite).

-Nu confundam afectiunile abdominale insotite de dispnee cu insuficienta respiratorie acuta.

-Instituim masuri de ordin general, atunci cand este cazul:

- repaus obligatoriu la pat, regim alimentar;

- cantarind zilnic pacientul, efectuam balanta volumica.

-Cunoastem ca o buna oxigenare este demonstrata clinic de coloritul rozat al tegumentelor

care devin uscate si calde.

Complicatii posibile

- introducerea sondei si cateterului profund (in faringe) ca si administrarea unui debit mare

duce la patrunderea oxigenului on esofag, chiar stomac si intestin;

- rezulta distentia abdominala care creste rapid cu mari dificultati de eliminare a gazului si

disconfort exacerbat, durere pentru pacient;

- in acest caz, introducem urgant tub de gaz si sonda gastrica pentru golirea stomacului;

- in caz de fisura a mucoasei nazale la administrarea de oxigen, acesta patrunde si se

infiltreaza la baza gatului, rezultand emfizemul subcutanat , iar pacientul se sufoca;

- intrerupem imediat oxigenoterapia si cautam a elimina partial gazul din tesuturile

infiltrate;

- oxigenoterapia prezinta si efecte toxice, pulmonare si nervoase;

- administrarea timp de 4-16 ore a 70% din oxigen, produce actiune iritativa la nivelul

alveolei :otravirea cu oxigen sau pneumonia de oxigen;

- in administrarile hiperbare (greutate specifica mai mare decat a mediului ambiant) pot

apare:

- crize convulsive;

- agitatie;

- sindrom de decompresiune;

- embolii gazoase in marea circulatie.

PERFUZIA

74

Generalitati

- calea intravenoasa, denumita „LINIA VIETII”, consta in introducerea solutiilor de

perfuzat direct in circulatia sanguina, picatura cu picatura, pentru reglarea echilibrului

apei si eletrolitilor(corectie si conservare), alimentatie parenterala partiala sau totala,

administrare rapida cu efect imediat a medicamentelor sau ca singura cale de

administrare a unor medicamente, reglarea echilibrului acido-bazic, diluarea si

favorizarea excretiei din organism a unor produsi toxici, precum si mentinerea caii de

acces venoasa;

- in functie de scop, solutie si cantitate poate fi de scurta durata sau de lunga durata;

- dupa ritmul perfuziei poate fu : jet continuu= perfuzie rapida fara intrerupere si picatura

cu picatura=perfuzie lenta.

Alegerea si pregatirea materialelor

- pansamente adezive tip tip folie sau plasa, solutii dezinfectante;

- camp steril, manusi sterile;

- tampoane de vata, comprese sterile;

- garou elastic, masca;

- musama, aleza;

- tavita renala, foarfece;

- pensa hemostatica;

- romplast,fesa;

- solutie perfuzabila;

- perfuzor, piese intermediare(robinete);

- stativ, canula i.v.,fluturas;

- seringi si ace de diferite dimensiuni, sterile.

Solutia de perfuzat

- inainte si dupa efectuarea perfuziilor este obligatoriu spalarea cu apa curente si sapun a

mainilor si folosirea solutiilor dezinfectante;

- controlam:

- ca solutia sa fie cea prescrisa de medic;

- aspectul solutiei sa fie limpede si sa nu prezinte particule solide in suspensie;

- etanseitatea sacului prin comprimarea acestuia;

- incadrarea in termenul de valabilitate.

75

- solutiile perfuzabile indiferent de prezentare, flacoane, saci PVC, sunt sterile, apirogene, dar

trebuiesc administrate numai daca sunt usor incalzite sau la temperatura corpului, cu exceptia

solutiei hipertonice 10-20% de Manitol, unde este obligatoriu incalzirea sacului, cand acesta

prezinta cristale, pana la disparitia lor, deoarece solutia este suprasaturata.

Perfuzor

Perfuzorul are urmatoarea alcatuire:

- trocar acoperit cu carcasa transparenta;

- tubulatura din material plastic;

- camera de vizualizare a picaturilor prevazute cu filtru;

- clema sau robinet de inchidere;

- manson din materail plastic, elastic, galben-brun;

- port-ac cu carcasa protectoare.

Montarea perfuziei

- indepartam ambalajul solutiei perfuzabile si armatura metalica badijonand dopul gumat

cu solutie dezinfectanta si fixam pe stativ flaconul sau punga P.V.C.;

- indepartam ambalajul trusei de perfuzat si acolo unde perfuzorul permite fixam pensa

hemostatica sub trocar si inchidem clema sau robinetul de fixare al numarului de picaturi;

- indepartam carcasa protectoare de pe trocar si il introducem prin dopul gumat in flacon

fara a atinge trocarul cu degetele;

- indepartam pensa hemostatica si umplem camera de vizualizare a picaturilor

213(niciodata complet pentru a putea observa numarul de picaturi/minut);

- eliberam clema pentru umplerea intregii tubulaturi a perfuzorului cu solutie fara a scoate

carcasa protectoare de pe port-ac pe care il mentinem deasupra nivelului solutiei din

flacon-sac si coborarea lui progresiva pe masura umplerii tubulaturii eliminand astfel

complet bulele de aer;

- in cazul flacoanelor de sticla sau plastic folosim tubul-filtru de aer prevazut la un capat cu

trocar.

Pregatirea pacientului

- dupa pregatirea psihica a pacientului, pozitia in pat este decubit dorsal cat mai comod cu

membrul in care se va efectua perfuzia in abductie si instalarea la indemana a obiectelor

utile, ca de exemplu soneria;

- atunci cand este necesar se efectueaza depilarea zonei interesate si chiar anestezie locala.

Loc de electie si punctia venoasa

- loc de electie-venele de la plica cotului;

76

- dupa executia punctiei venoase indepartam garoul elastic si carcasa protectoare de pe

port-ac pe care il fixam la canula i.v., fluturas fixand cu benzi de romplast atat amboul

acului, cat si mansonul perfuzorului;

- la executia punctiei venoase cu ac, aceasta se efectueaza cu acul deja montat la port-acul

perfuzorului;deschidem imediat clema pentru a evita refluarea prin ac, canula, perfuzor a

sangelui si reglam viteza de scurgere in functie de scop si solutie perfuzabila;

- schimbarea sacilor P.V.C. sau a flacoanelor se efectueaza fara introducerea de aer in

vena;

- dupa terminarea administrarii cantitatii prescrise, se inchide clema inainte ca solutia sa o

goleasca complet, exfoliem romplastul si exercitam presiune asupra venei punctionate cu

tamponul imbibat in solutie dezinfectanta;

- retragem acul printr-o miscare brusca in directia axului venei(numai pe DIRECTIA DE

INTRODUCERE) si aplicam un pansament steril.


- frison si stare febrila= in cazul numarului mare de picaturi/minut sau utilizarea solutiilor

expirate, nesterile, etc.;

- embolie gazoasa insotita de sincopa cardiaca=patrunderea aerului in cantitate mare in

circuitul circulator;

- dispnee si dureri precordiale=supraincarcarea inimii la introducerea brusca de cantitati

mari de solutie; intrerupem perfuzia si asiguram ritm lent al picaturilor;

- hranirea indelungata prin perfuzie creste riscul la infectii prin aspiratie si diaree;

- compresia vaselor sau a nervilor=datorita folosirii diferitelor aparate sau obiecte de

sustinere a bratului;

- pentru a preveni complicatiile toate solutiile folosite i.v. le etichetam cu : data, ora,

medicatia adaugata si doza;

- flebita si necroze=in cazul revarsarii solutiilor hipertonice in tesuturi perivenoase;

- coagularea sangelui pe ac=datorita infundarii acestuia sau bizoul calca pe peretele venei;

scoatem acul;

- tromboza=prin mobilizarea cheagului sanguin;

- limfongita=aparitia traiectului dureros, colorata in rosu si cald la atingere, datorita

intolerantei la solutii si cateter sau greseli de asepsie;

- refluare masiva sanguina=punctionarea unei artere;

- embolie de cateter partiala sau totala= prin fixarea neglijenta a acestuia;

77

- administrarea de glucoza, indiferent de valoarea calorica, impune pentru a preveni

modificarea glicemiei tamponarea flacoanelor/sacilor P.V.C. cu insulina atat pentru

pacientul cu diabet, cat si pentru pacientul cu valori normale ale glicemiei.

ANEXA NR.4

INJECTIA INTRAVENOASA

Generalitati

- calea intravenoasa este aleasa atunci cand trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor

medicamentoase sau cand acestea pot provoca distructii fisulare;

- injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice sau hipertonice

in circulatia venoasa.

Loc de electie

- pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut rapid ca si

pentru corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o importanta deosebita

in cadrul diverselor conduite terapeutice;

- abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;

- abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala sau medic, iar cel central

numai de catre medic;

- alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de :

- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;

78

- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;

- cantitatea de administrat, durata tratamentului.

- pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent ambele brate ale

pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a venelor;

- evitam regiunile care prezinta ;

- procese recuperative;

- piadermite;

- eczeme;

- nevralgii;

- traumatism,etc.

- examinarea o efectuam in urmatoarea ordine;

- plica cotului;

- antebrat;

- fata dorsala a mainilor;

- vena maleolara interna;

- venele epicraniene la sugari si copii;

- la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se anastomozeaza

dand nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.

Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor

- aplicam garoul elastic si inclinam bratul pacientului in jos, abductie si extensie maxima;

- solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida pumnul de mai

multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;

- masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;

- tapotam locul pentru punctie cu doua degete;

- incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin introducere in apa calda;

- efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;

Utilizarea garoului

- garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru plica cotului la

nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;

- strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si controlam pulsul

radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt circulatia arteriala a bratului prin

comprimarea arterei;

- in timpul recoltarii sanguine este recomandata a se slabi garoul;

ATENTIE ! daca staza venoasa este prea lunga poate modifica parametrii biologici

(determinarea potasemiei, probe de coagulare, etc.);

79

- daca intre garou si extremitatea bratului apare cianoza, slabim sau detasam garoul pentru cca 3

minute, apoi repunem garoul;

- daca pacientul prezinta frison, slabim si detasam garoul care a fost prea strans sau mentinut

timp indelungat.

Efectuarea injectiei

- injectia intravenoasa consta in punctia venoasa si injectarea medicamentului;

- injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.

Punctia venoasa

- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;

- aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen mai mic si aplicam

garoul;

- alegem locul punctiei si il dezinfectam;

- interzis a palpa vena dupa dezinfectare;

- mentinem bratul pacientului inclinat in jos;

- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea

extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,

exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;

- patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;

- dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de aspirare pentru a

verifica pozitia acului;

- desfacem garoul cu mana stanga.

Injectarea substantei medicamentoase

- mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele seringii, iar cu

policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand pentru control la nevoie

cateterizarea corecta a venei prin aspirare;

- in afara acelor pentru patrundere in lumenul vasului, in special in cazul investigatiilor cu

substante de contrast, in cazul pacientilor agitati, sau perfuzii inseriate folosim catetere

intravenoase cu canula si valva, fluturas, etc.

Reguli generale

- abordul venos periferic este realizat de o singura persoana;

- manusile folosite sunt sterile;

- venele de la plica cotului sunt pastrate pentru prelevari sanguine, iar pentru perfuzii se incepe

cu venele cele mai distale (venele dorsale ale mainii si antebratului);

80

- abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in cazuri de urgenta

majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile tromboembolice si septice;

- pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal, Trendelenburg

150° cu capul intors contralateral;

- tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena la locul de

incrucisare cu marginea externa a muschiului sternochidomastoidian;

- abordul venos profund este realizat de catre medic in conditii tip protocol-operator:

- vena jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.


- durere=la inteparea pielii, avem grija ca pacientul sa nu miste bratul;

- gazoasa embolie =introducerea de aer in cantitate mare duce la decesul pacientului;

- hematom si revarsari sanguine=prin strapungerea venei sau retragerea acului mentinand

staza venoasa datorita garoului nedesfacut;

- interzis a se punctiona vena din nou dupa formarea hematomului;

- vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;

- tumefierea brusca a tesutului perivenos si paravenos= revarsarea substantei in afara

venei; pot rezulta necroze in regiunea injectarii;

- flebalgia=injectarea rapida sau efectul iritativ al solutiei injectate asupra endovenei; se

manifesta prin durere vie;

- valuri de caldura si senzatia de uscaciune in faringe=solutii injectabile ca Ca,Mg vor fi

introduse foarte lent;

- hipotensiunea pe cale reflexa=injectarea prea rapida a solutiei medicamentoase;

- ameteli, lipotimie,colaps=intrerupem imediat injectarea si se anunta imediat medicul;

- embolie grasoasa=injectari de solutie uleioasa duce la decesul pacientului;

- paralizia nervului median=consecinta injectarii paravenoase a substantelor cu actiune

neurolitica; la indicatia medicului se vor administra solutii neutralizante;

- punctionarea si injectarea unei artere produce necroza totala a extremitatilor cu

urmatoarea simptomatologie: durere exacerbata pana la albire a mainii si degete

cianotice-se intrerupe de urgenta injectarea.

81

RECOLTAREA SPUTEI

Definitie

Sputa este un amestec de saliva, secretii maso-faringiene si bronho-alveolare.

Pregatirea materialelor

Materiale nesterile:

- masca de protectie, tavita renala ;

- vase colectoare bine spalate, uscate fara sa contina substante antiseptice si cu capac.

Materiale sterile:

- cutii Petri, manusi chirurgicale, apa distilata;

- vas de 200-300 ml cu solutie Ringer lactozata sau apa peptonata 1%, sterila, prevazuta cu

capac.

Pregatirea pacientului

- instruirea eficare, cooperarea si supravegherea competenta a pacientului constituie

elemente indispensabile pentru o recoltare corecta;

- anuntam pacientul ca sputa se recolteaza dimineata, pe nemincate pentru a evita

amestecul cu resturi alimentare;

- educam pacientul pentru a-si clati gura si faringele cu apa inainte de a expectora;

- solicitam pacientului :

- sa indeparteze proteza dentara;

- sa nu inghita expectoratia;

- sa nu scuipe in batista sau servetele de hartie;

- sa expectoreze numai in vasul colector sau cutia Petri;

- sa nu murdareasca exteriorul vasului;

- sa nu expectoreze in vasul colector saliva din gura.

Tehnica de lucru

- solicitam pacientului sa expectoreze conform instruirii efectuate si in cazul secretiilor

nasofaringiene abundente, sa se spele bine pe dinti cu periuta si apa fiarta si racita, dar

fara pasta de dinti;

- pacientul , in continuare, isi va clati repetat gura si va tusi pentru prelevarea secretiei in

vas colector, cutii Petri sau vas steril;

82

- o cantitate de 2 ml de secretie bronhoalveolara- nu saliva – este suficienta pentru

examenele ulterioare.

Alte metode de recoltare:

- biopsie sau punctie pulmonara;

- punctie traheala;

- bronhoscopie;

- frotin faringian si laringian;

- spalatura gastrica;

- spalatura bronsica.

ANEXA NR.6

TEHNICA RECOLTARII SANGELUI

PENTRU EXAMENELE DE LABORATOR

Recoltarea sangelui

Asistenta medicala va anunta bolnavul cu o zi inainte ca i se va recolta sange pentru analiza.

In acest scop, in dimineata respectiva, va trebui sa nu manance. Recoltarea sangelui se face

respectand normele de asepsie, atent, fara a provoca reactii neplacute bolnavului:

83

- este foarte importanta spalarea pe maini inaintea efectuarii tehnicii;

- pentru a preveni autoinfectarea este foarte important ca asitenta medicala sa-si protejeze

tegumentul cu ajutorul manusilor sterile;

- in cazul in care unii pacienti sunt anxiosi, acestia vor fi linistiti si incurajati de catre

asistenta medicala;

- pregatirea materialelor necesare(tampoane de vata, ace sterile, seringi de unica folosinta,

tuburi Vacutainer, solutie dezinfectanta, tavita renala, manusi sterile);

- pregatirea bonurilor pentru analiza pe care se vor trece:numarul salonului si patul

bolnavului, numele acestua si analiza ceruta;

- dupa recoltare, produsele vor fi duse imediat la laborator;

- asistenta medicala are obligatia de a lua rezultatele analizelor si de a le trece in foaia de

observatie a fiecarui bolnav in parte.

Recoltarea sangelui venos cu trusa Vacutainer

Sistemul Vacutainer de recoltare a sangelui venos, constituie o tehnica simpla si sigura.

Etapele prelevarii:

- recoltarea sangelui prin punctie venoasa pentru investigatii de laborator se practica

dimineata pe namincate, in timpul frisoanelor sau la indicatia medicului indiferent de ora;

- pregatirea psihica si instalarea pacientului pentru recoltare;

- verificarea si completarea datelor privind probele sanguine de recoltat indicate de medic;

- alegerea si pragatirea materialului pentru punctia venoasa;

- alegerea locului pentru afectuarea punctiei venoase;

- aplicarea garoului;

- dezinfectarea locului de electie;

- efectuarea punctiei venoase;

- efectuarea recoltarii;

- aplicarea pansamentului adeziv;

- reorganizarea mediului (eliminarea materialelor utilizate) ;

- transmiterea tuburilor la laborator;

Pregatirea materialelor

Materiale necesare:

- holder;

- ac in carcasa sa protectoare; verificam integritatea benzii de siguranta si valabilitatea

termenului de utlizare;

- garou elastic;

- solutie dezinfectanta;

84

- tampoane de vata, comprese sterile, pansament adeziv;

- tuburi Vacutainer pentru analizele indicate de medic;

- ordinea prelevarii in tuburi este : flacoane pentru hemocultura → tuburi fara

aditivi→tuburi pentru determinari de coagulare- citrat de Na, diatube-H →tuburi cu

aditivi=E.D.T.A.,heparina, trombina.

Montare holder-ac:

- tinem acul cu ambele maini;

- efectuam o miscare de rasucire dintr-o parte spre cealalta avand loc astfel ruperea benzii

de siguranta;

- indepartam carcasa protectoare de culoare alba;

- se insurubeaza capacul liber al acului in holder.

Punctia venoasa:

- in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;

- alegem locul punctiei si il dezinfectam, interzis a palpa vena dupa dezinfectare;

- mentinem bratul pacientului inclinat in jos cu pumnul strans;

- intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea

extremelor in mana stanga, in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei,

exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesuturilor vecine;

- holderul trebuie sa formeze cu bratul pacientului un unghi de 15°;

- detasam carcasa colorata a acului;

- introducem acul in vena cel putin 1 cm.

Efectuarea recoltarii in tuburi:

- introducem tubul in holder, apucand aripioarele laterale ale holderului cu indexul si

mediusul, iar cu policele impingem tubul;

- presiunea de impingere se efectueaza numai asupra holderului, nu si asupra acului aflat in

vena;

- capatul captusit al acului insurubat in holder strapunge diafragma gumata a capacului

tubului Vacutainer, iar sangele va fi aspirat in tub;

- cand sangele nu mai curge in tub, acesta va fi scos din holder printr-o usoara impingere a

policelui asupra aripioarelor;

- holderul este mentinut stabil;

- calea venoasa o curatam dupa recoltare prin injectare a 10-20 ml de NaCl 0,9%;

- acul utilizat , carcasaele sunt puse in recipientul pentru deseuri;

85

- dupa recoltare, comprimam locul punctiei 3-5 minute cu un tampon steril imbibat in

solutie antiseptica, iar la pacientii cu tratament anticoagulant sau antiagregante

plachetare, durata compresiei trebuie marita si aplicam pansament adeziv.

Complicatii posibile:

- punctia alba(imposibilitatea de cateterizare a venei);

- introducerea paravenos a substantei cu formarea unui edem sau hematom sau chiar a

necrozei ulterioare;

- embolie gazoasa=introducerea de aer in cantitate mare duce la decesul pacientului;

- hematom si revarsari sanguine=prin strapungerea venei sau retragerea acului mentinand

staza venoasa datorita garoului nedesfacut. Interzis a se punctiona din nou vena dupa

formarea hematomului; vom comprima cu un tampon steril 3-5 minute;

- tumefierea brusca a tesutului perivenos si paravenos= revarsarea substantei in afara

venei; pot rezulta necroze in regiunea injectarii;

- flebalgia=injectarea rapida sau efectul iritativ al solutiei injectate asupra endovenei; se

manifesta prin durere vie;

- valuri de caldura si senzatia de uscaciune in faringe=solutii injectabile ca, Ca,Mg vor fi

introduse foarte lent;

- hipotensiunea pe cale reflexa=injecftarea prea rapida a solutiei medicamentoasa;

- ameteli, lipotimie,colaps=intrerupem imediat injectarea si se anunta medicul;

- embolie grasoasa=injectarea de solutie uleioasa duce la decesul pacientului;

- paralizia nervului median=consecinta injectarii paravenoase a substantelor cu actiune

neurolitica;

- punctionarea si injectarea unei artere produce necroza totala a extremitatilor cu

urmatoarea simptomatologie: durere exacerbata pana la albirea mainii si degete cianotice-

se intrerupe de urgenta injectarea;

- daca sangele nu este aspirat in tub, controlam ca acesta sa fie corect impins in holder;

- daca sangele nu curge, nu am punctionat corect vena si impingem sau retragem acul fara

a-l scoate din vena;

- atat timp cat acul se gaseste sub piele, tubul este vidat, iar sangele va fi aspirat imediat ce

am punctionat corect vena.

86

ANEXA NR.8

ELECTROCARDIOGRAMA

- E.C.G. -

Definitie

Este inregistrarea modificarilor de potential electric care insotesc activitatea miocardului.

Inregistrarea se poate face la suprafata inimii sau a toracelui.

E.C.G. reprezinta metoda cea mai folosita pentru a investiga activitatea cordului.

E.C.G. consta in UNDE (deflexiuni de amplitudini variabile, exprimate in mv, dispuse

deasupra sau dedesubtul liniei izoeletrice); SEGMENTE(liniile orizontale dintre doua unde

vecine) si INTERVALE (distanta intre inceputul unei unde si inceputul alteia).

E.C.G. normal este format dintr-o - unda P - deflexiune pozitiva

- corespunde activarii atriale

- un”complex QRS” si o unda T

- unda P

- segmentul PQ

5.1.Alimentaţia bolnavului

Alimentaţia bolnavului este una din cele mai importante problem ale îngrijirii bolnavului.

Alimentaţia bolnavului urmăreşte:

87

să acopere cheltuielile energetic de bază ale organismului,cele necesare creşterii,cât şi

cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;

să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurarii normale a

metabolismului,creşterii şi delorlalte funcţii ale organismului;

să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare,cruţând organelle îmbolnavite şi

asigurând un aport de substanţe necesare organismului bolnav.

să prevină o evoluţi nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente,să împiedice

transformarea bolilor acute in cornice,precum si apariţia recidivelor.

să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.

Este foarte important ca bolnavul să nu consume alte alimente decât cele prescrise.Asistenta

trebuie să explice şi să imprime bolnavului şi aparţinatorilor necesitatea menţinerii prescripţiilor

medicale relative la alimentaţia terapeutică,pentru ca aceasta să nu pretindă servirea unor

alimente interzise.

Alimentarea bolnavilor trebuie făcută,dacă este posibil,pe cale natural.Sunt însă cazuri când

aceasta nu poate fi rezolvatăşi este necesar ca alimentele să fie introduse în organismul

bolnavului prin mijloace artificial.Alimentarea artificială poate fi efectuată prin sondă

gastric,duodenală sau intestinală,prin fistulă stomacală sau pe cale parenterală intavenoasă.

alimentarea prin sondă se face în general la bolnavii inconştienţi,negatizişti,precum şi la

cei cu tulburări de deglutiţie

În aceste cazuri,nu trebuie,nu trebuie încercată alimentarea pe cale natural,chiar dacă bolnavul

încearcă în unele cazuri să înghita,căci bolul alimentar paote pătrunde în căile respiratorii.dând

naştere la accidente sau complicaţii grave.Amestecurile preparate pentru alimentarea prin sondă

trebuie să fie lichide şi lipsite de grunji sau alte conglomerate care ar astupa sonda.

Alimentaţia prin fistulă stomacală.

În acest caz folosim aceleaşi principia ca şi la alimentarea prin sondă

Alimentaţia parenterală

Dacă introducerea alimentelor prin tubul digestiv nu este posibilă,se recurge la alimentarea

parenterală,aceasta poate să fie completă,când toate necesităţile calorice ale bolnavului trebuie

asigurate pe cale parenterală sau parţială,când bolnavul încă poate fi alimentat intr-o oarecare

măsură per os,dar insufficient,motiv pentru care aportul de completare trebuie asigurat pe cale

parenterala.Pentru această alimentare utilizăm calea intravenoasă,cum ar fi:glucoza,fructoza,

xilina şi sorbitolul.

Alimentarea bolnavilor inapetenţi constitui pentru asistentă una din nenumăratele

posibilităţi de a-şi afirma măiestria profesională.Pentru aceasta ea trebuie să cunoască

factori precum:

88

-durerea

-discomfortul general

-greţuri,diferite forme de vertij

-senzaţia de gust neplăcut în gură

-tulburări de transit

-condiţii neadecvate de consum a alimentelor

-mirosurile neplpcute în saloanele cu mai multe paturi

-anturajul neobişnuit în care se gaseşte bolnavul în spital

-obiceiurile alimentare ale bolnavului

-stari stresante

-mediul social şi familial pe care-l părăseştebolnavul la internare.

Asistenta trebuie să lupte pentru a acoperi necesităţile calorice ale bolnavului inapetent.

5.2. Exudatul faringian

Exudatul faringian este un lichid produs în procesul inflamator faringian. Recoltarea

secreţiilor faringiene se realizează în cazul anginelor (inflamaţia faringelui şi amigdalelor) şi în

boli declanşate de infecţia faringiană (reumatism articular acut, nefrite, etc.).

Scopul recoltării exudatului faringian este de a depista germenii patogeni la nivelul

faringelui, în vederea stabilirii tratamentului, precum şi a depistării persoanelor sănătoase

purtătoare de germeni.

Recomandări : este indicat ca bolnavul să fie "a jeun" sau la câteva ore după masă.

Recoltarea se realizează înaintea administrării antibioticelor.

Materiale necesare: tăviţa renală, spatula linguală sterilizată, eprubeta sterilă prevăzută

cu port tampon cu vată (sterile), lampa de spirt, chibrituri.

Etape de lucru:

a) Pregătirea materialelor necesare : după pregătirea materialelor enumerate mai sus,

acestea se transportă lângă pacient.

b) Pregătirea fizică şi pshică a pacientului :

89

se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea analizei;

se recoltează înaintea începerii unui tratament cu antibiotice sau cu sulfamidă;

se anunţă bolnavul ca înainte de recoltare să nu mănânce, să nu bea apă sau alte lichide,

să nu facă gargară, să nu-şi instileze picături în nas, iar dacă este fumător să nu fumeze;

se invită pacientul pe scaun, nefiind o pregătire fizică specială a acestuia.

Tehnica:

spălarea pe mâini cu apă curată şi săpun;

se aprinde lampa de spirt, se flambează gura eprubetei, fără să scoatem port tamponul;

se invită pacientul să deschidă gura; cu spatula linguală sterilă se apasă limba;

se scoate port-tamponul din eprubetă şi se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale;

se flambează gura eprubetei fară port-tampon;

se introduc în eprubetă port-tamponul cu produsul recoltat;

se flambează din nou gura eprubetei;

se etichetează cu următoarele date: numele şi prenumele pacientului, locul recoltării, data

recoltării;

se completează biletul de trimitere către laborator, care se trimite imediat cu produsul

recoltat;

se spală mâinile cu apă şi săpun.

Observaţii:

Înaintea recoltării, se observă atent zona de unde urmează să se facaă recoltarea;

În timpul recoltării, tamponul nu trebuie să se îmbibe cu salivă şi nici să atingă dintii

care, având floră microbiană, ar putea influenţa rezultatul.

5.3. Tehnica măsurării şi notării pulsului

Pulsul este senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficial,comprimată

incomplete pe un plan rezistent.

Materiale necesare:ceas cu secundar,fişă de temperatură,pix cu roşu

Timpii de execuţie:

se pregătesc materialele necesare

se pregăteste bolnavul psihic şi fizic,explicând-ui tehnica şi menşinându-l în repaus fizic

5-10 – minute.

se reperează şantul radial pe extremitatea distală a antebraţului

90

se fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi se uneşte cu valoarea

anterioară ,pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii.

5.4 Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arterelor.

Materiale necesare:

taviţă pentru instrumentele medicale ,tensiometru ,stetoscopul biauricular ,creion albastru şi roşu

foaia de temperatură ,tampon cu alcool.

Timpi de execuţie:

se pregătesc materialele necesare

se pregăteşte bolnavul explicându-i scopul măsuratorii şi se menţine în repaus timp de 5-

10 minute.

se aşează manometru pe noptieră sau într-un loc fără vizibilitate pentru bolnav la nivelul

cordului.

se aplică manşeta pe braţul pacientului.

se fixează membrana stetoscopului sub manşetă pe artera humerală .

se pompează aer în manşetă cu ajutorul perei de cauciuc până la valoarea mai mare decât

cea măsurată anterior sau aproximativ până la 300 mmHg la prima determinare a TA

91

se decomprimă progrsiv aerul din manşetă ,privind mamometru se memorează valoarea

tensională obţinută la auzirea primului zgomot pulsatil (tensiunea maximă)şi apoi se

decomprimă in continuare până la dispariţia ultimei unde pulsatile când se memorează

din nou valoarea obţinută (tensiunea minimă )

se scoate manşeta tensiometrului.

se dezinfectează stetoscopul

se notează valoarea obţinută in foaia de temperatură în chenarul albastru haşurat cu

culoare rosie ,socotind pentru fiecare linie orizontală o unitate coloana de mercur

5.5. Tehnica măsurării şi notării temperaturii

Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldură,

prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Scop: descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.

Locul de măsurare: cavităţi semiînchise (axila, plica inghinală, cavitate bucală) sau

cavităţi închise (rect, vagin).

Materiale necesare: termometru maximal, casoletă cu tampoane de vată şi tifon, prosop

individual, săpun, pahar cu soluţie de cloramină 1-5%, sticlă cu alcool medicinal.

Etape de executie:

a) Pregătirea materialelor necesare:

se verifică integritatea şi funcţionalitatea termometrului şi dacă mercurul este coborât în

rezervor;

se şterge termometrul de soluţia dezinfectantă, pentru a evita iritarea tegumentelor

pacientului.

b) Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:

se anunţă pacientul;

se aşază pacientul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă, sau în poziţia şezând

pe scaun.

Tehnica:

a) Măsurarea în axilă:

92

se ridică braţul bolnavului;

se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului, evitând frecarea, care poate duce

la ridicarea temperaturii;

se fixează termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei paralel cu

toracele, evitând contactul termometrului cu lenjeria de corp a bolnavului;

se apropie braţul bolnavului de trunchi cu antrebatul flectat pe suprafaţa anterioară a

toracelui;

se menţine termometrul timp de 10 minute;

se recuperează termometrul din axilă, se şterge cu o compresă uscată (evitând frecarea),

apoi se citeşte valoarea temperaturii indicată pe scara gradată.

b) Măsurarea în cavitatea bucală:

se realizează cu termometrul folosit numai în acest scop;

termometrul se scutură cu mişcari rapide (departe de obstacole), apoi se verifică dacă

mercurul a coborât în rezervor;

se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă;

se atenţionează bolnavul să păstreze gura închisă timp de cinci minute şi să nu spargă

termometrul cu dintii;

se recuperează termometrul şi se citeşte valoarea indicată.

c) Măsurarea temperaturii în rect:

se lubrefiază termometrul cu ulei de vaselină;

bolnavul trebuie aşezat în decubit lateral, i se departează fesele pentru a evidenţia

orificiul rectal, după care se introduce uşor, cu mişcări de rotaţie bulbul termometrului în

rect, pe o distanţă de 4 - 5 cm;

se menţine trei minute;

se recuperează termometrul, care se şterge cu tampon de vată cu alcool şi se citeşte

temperatura.

Notare cifrică:

se notează într-un caiet de observaţii medicale numele bolnavului, salonul, data şi

valoarea cifrică a temperaturii citite.

Notare grafică:

se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperatură pe verticală

corespunzătoare datei şi timpului (dimineaţa, seara). Pentru fiecare diviziune a foii se

socotesc două diviziuni de grad, se uneşte cu valoarea anterioară printr-o linie albastră,

obţinând astfel curba termică.

Reorganizarea locului de muncă:

93

după citire se scutură termometrul, până ce mercurul coboară în rezervor;

se spală termometrul cu apă şi săpun;

se spală paharul şi se înlocuieşte soluţia dezinfectantă (cloramina 1-5%), apoi se introduc

termometrele.

Observatii:

Termometrul se menţine 10 minute (respectiv 5 şi 3 min.), altfel înregistrarea nu este

reală.

Dacă axila bolnavului nu este uscată, umiditatea influenţează valoarea temperaturii.

Este contraindicată:

măsurarea temperaturii în cavitatea bucală la bolnavii agitaţi şi copii care nu cooperează

sau bonlavi cu respiraţie nazală dificilă şi inflamaţii bucale ;

măsurarea rectală la bolnavii agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale sau la cei cu operaţii

rectale.

5.7.Injecţia intramusculară

Locul injecţiei îl constituie muşchii voluminosi, lipsiţi de trunchiuri

importante, de vase şi nervi a căror lezare ar putea provoca entenente.

În muschi se evită lezarea nervului sciatic:

cadranul superoextern fesier rezultă din antretăierea unei linii orizontale, care

trece prin marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra şantului

interfesier, cu alta vertical, perpendiculară pe mijlocul celei orizontale;

când pacientul e culcat, se caută ca repere punctele Smirnov şi Barthelmy

(punctul Smirnov la un lat de deget deasupra şi înapoia

marelui trohanter; punctul Bartelmy este situat la unirea treimii externe cu cele

două treimi interne a unei linii care uneşte splina iliacă anterosuperioară cu

extremitatea şanţului interfesier);

când pacientul este în pozitie şezând, injecţia se poate face pe toata regiunea

fesieră, deasupra liniei de sprijin.

Materiale necesare:

ace şi seringi sterile;

tampoane sterile de vată şi tifon;

94

solutie dezinfectantă şi alcool;

pile pentru deschiderea fiolelor;

medicamentul de administrat;

tăviţa renală.

Pregatirea psihică a bolnavului:se informează privind scopul şi locul injecţiei

şi eventualele reacţii pe care le va prezenta în timpul injectiei.

Pregatirea fizică:

se aşază în poziţie confortabilă - decubit ventral;

se dezbracă regiunea.

Tehnica:

asistenta îşi spală mâinile, încarcă seringa, dezinfectează locul injectiei;

se întinde pielea între indexul şi policele mâinii stângi şi se înţeapă

perpendicular pielea cu rapiditate şi siguranţă, cu acul montat la seringă;

se verifică poziţia acului prin aspiraţie, se injectează lent soluţia;

se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul;

se masează uşor locul injecţiei pentru a activa circulaţia,

favorizând resorbţia;

bolnavul se asază în poziţie comodă, rămânând în repaos fizic 5-10 minute;

reorganizarea locului de muncă.

Accidente şi incidente:

durere vie, prin atingerea nervului sciatic;

paralizia prin lezarea nervului sciatic;

hematom prin lezarea unui vas;

ruperea acului;

supuraţie aseptică;

embolie, prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase.

95

5.8.Injecţia intravenoasă

Injecţia intravenoasa constă în introducerea substanţelor medicamentoase în organism direct

în torentul circulator prin intermediul unui ac adaptat la seringa.

Scop: terapeutic, exploratory

Tehnica:

psihică:explicând-ui necesitatea acestei tehnici pentru ,tratarea boli sale ,locul injectări şi

eventualele reacţii pe care le va prezenta în timpul injecţiei

fizică:se aşează bolnavul în poziţie confortabilă de decubic dorsal sau pe scaun cu spătar

protejat de un prosop şi o aleză

Materiale necesare:

seringi de unică folosinţă în ambalaj original ,steril,integru.

ace sterile de unică folosinţă pentru aspirarea medicamentelor (L=38mm,D=1mm cu

bizoul lung)şi injectarea soluţiei medicamentoase cu (L= 25mm,diametru=6/10-7/10 si

bizoul scurt)

soluţie sterilă de injectat ,izotonă sau hipertonă ,ce se reabsoarbe instantaneu în

circulaţie,în fiole integre ,care mai intâi se identifică .

garou,tampoane sterile de vată şi tifon ,mănuşi sterile .

soluţi dezinfectante sterile (alcool sanitar rectificat la 70°)

pile din metal pentru deschiderea fiolelor

lampă spirt pentru flambare

tavită renală.

muşama şi aleză.

Tehnica propriu-zisă:

se spală pe măini cu apă şi săpun.

se verifică ambalajul seringiilor şi acelor.

se verifică termenul de valabilitate a seringiilor.

96

se verifică integritatea fiolelor sau flaconului ,eticheta ,doza ,termenul de valabilitate ăi

aspectul soluţiei.

se indepartează ambalajul seringii se ataşează acul pentru a aspira soluţia,acoperit cu

manşoul de protecţie şi se aşează pe o compresă sterilă.

se procedează la aspirarea conţinutului fiolei după golirea lichidului din vârful fiolei prin

mişcări de rotaţie ,dezinfectarea gâtului fiolei prin flambare sau stergere cu un tampon

imbibat in alcool,după care se flambează pila de oţel şi se taie gâtul fiolei apoi se

deschide fiola astfel ,cu mâna stângă se ţine fiola ,iar cu policile şi cu indexul mâini

drepte protejată cu o compresă sterilă se deschide partea subţiată a fiolei ,se trece gura

fiolei deasupra flăcări,apoi se introduce acul in fiola deschisă ţinută intre police,indexul

şi degetul mijlociu al mâini stângi ,seringa fiind ţinută in mâna dreapăt.

se aspiră soluţia din fiolă, retrăgănd pistonul cu indexul şi policilele mâini drepte ,având

grijă ca bizoul acului să fie permanent acoperit ,cu soluţia de aspirat ,fiola răsturnându-se

progresiv cu orificiul .

se indepărtează aerul din seringă ţinută în poziţie verticală cu acul in sus ,prin

impingerea pistonului până la apariţia primei picături de soluţie prin vârful acului.

se schimbă acul de aspirat cu cel pentru injectarea soluţiei medicamentoase.

Pentru procedarea pulberilor se procedează astfel:

se aspiră solventul in seringă (ser fiziologic,apă distilată,solvent special).

se indepartează căpăcelul metalic al flaconului ,se dezinfectează dopul de cauciuc şi se

aşteaptă evaporarea alcoolului .

se patrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent prescrisă.

se scoate acul din flacon se agită până la completa dizolvare a pulberilor.

Pentru aspirarea soluţiei din flacon inchis cu dop de cauciuc se procedeaza astfel:

se dezinfectează dopul de cauciuc şi se aşteaptă evaporarea alcoolului,

97

se incarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi

expirată

se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon până la nivelul dopului şi se introduce

aerul.

se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului in seringă sub

acţiunea presiunii din interiorul flaconului.

acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injectarea soluţiei

medicamentoase .

se alege locul puncţiei venoase .

se aplică garoul pe braţul bolnavului la unirea a două treimi superioare cu treimea

inferioară a acestuia pentru a evidenţia vena de puncţionat .

se dezinfectează locul injectiei.

se efectuează puncţionarea venei cu acul introdus in direcţia fluxului sanguin ,perforarea

tegumentului făcându-se in direcţia uşor oblică ,până simţim senzaţia unui gol

elastic ,după care se schimbă acul in direcţia acului in sensul axului longitudinal al venei

şi se inaintează in interiorul ei încă 1-1,5 cm.

se controlează dacă acul este în venă prin aspiraţie .

se desface garoul.

se injectează lent,sprijinind seringa cu mâna stângă şi impingând pistonul seringii cu

policile mâini şi indexul mâini drepte .

se verifică periodic prin aspirare ,dacă suntem în venă .

la terminarea injectării soluţiei se retrage brusc acul din venă pe direcţia pe care l-am

introdus .

se aplică tamponul imbibat cu alcool pe locul injectării efectanduând o uşoară

compresiune ,dar fără a flecta braţul .

se supraveghează bolnavul un timp variabil după injectare în raport cu starea lui generală

şi soluţia injectată..

Incidente şi accidente:

98

flebalgie :prin introducerea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante.

periflebita prin inflamatia tesutului perivenos .

hematom.

embolie gazoasă :prin introducerea aerului în vena .

embolie gazoasă prin introducerea de substanăe uleioase ,ambele ducând la embolie

pulmonară şi deces ,şoc alergic ,colaps.

99

licenta finala

Documents