ACADEMIA DE ŞTIINŢĂ A REPUBLICII MOLDOVA INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris C.Z.U 349.6 (043.3)

TROFIMOV IGOR

RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN RAPORTURILE DE DREPTUL MEDIULUI

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public – (drept ecologic)

AUTOREFERAT al tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU 2006

1

Teza a fost elaborată la catedra “Drept public” a Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Conducător ştiinţific: Andrei Guştiuc doctor în drept, conferenţiar universitar

Referenţii oficiali: Ernest Lupan

doctor în drept, profesor universitar, Cluj-Napoca, România

Pavel Zamfir

doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea tezei va avea loc la “___” ____________ 2007, ora _________ în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat DH 15.12.00.02 – 16 din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (MD, 2012, Republica Moldova, municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 1, Sala mică) Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a C.N.A.A. (http://www.cnaa.acad.md), în biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Biblioteca Academiei Ştefan cel Mare a MAI al Republicii Moldova şi Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Autoreferatul a fost expediat la “___” ___________ 2006

Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat: Sergiu Cobăneanu, doctor în drept, conferenţiar universitar

________________

Conducător ştiinţific: Andrei Guştiuc doctor în drept, conferenţiar universitar

________________

Autor: Igor Trofimov

________________

© Igor Trofimov

2

CARACTERIZAREA GENERALĂ A TEZEI

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate Firea socială a omului generează nenumărate relaţii cu semenii săi. Întru

menţinerea şi dezvoltarea acestor relaţii omul creează diferite norme şi reguli de conduită. Toate aceste norme, fie că sunt de natură religioasă, fie că sunt de natură juridică sau de altă natură, au menirea de a-i crea omului o comoditate de convieţuire. Istoria dezvoltării societăţii umane a demonstrat nu doar o singură dată faptul că normele de convieţuire umană suportă diverse modificări care se datorează, de regulă, valorilor pe care le promovează societatea la o anumită etapă de dezvoltare. Cel mai însemnat loc în sistemul de norme sociale îl ocupă normele juridice care, comparativ cu celelalte categorii de norme, sunt instituite de puterea publică, iar respectarea lor este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului. De-a lungul secolelor, oamenii au depus eforturi ca normele juridice să formeze un tot întreg cu celelalte categorii de norme sociale (religioase, morale etc.), iar diferenţa dintre acestea să dispară, ele devenind un mijloc omogen de diriguire a raporturilor sociale. Până în prezent aceste eforturi nu s-au încununat, însă, de succes.

La ora actuală, protecţia mediului devine o problemă de importanţă majoră pentru societatea umană în condiţiile în care tehnologiile avansate implică utilizarea resurselor naturale în cantităţi imense, chiar exagerate. Atare situaţie condiţionează constituirea unor norme ce ar proteja mediul. În acest context, sarcina creării unui cadru unic şi omogen de norme sociale devine şi mai greu realizabilă. Problema constă în faptul că, în ultimele decenii, se conturează un cadru esenţial nou de norme juridice – normele de dreptul mediului, la constituirea cărora este necesar de a ţine deja cont de unele legităţi naturale, care nu suferă schimbări pe durata timpului, şi care există indiferent de voinţa umană. Acestea sunt legile naturii. În asemenea context, instituirea unor norme juridice care ar conduce la realizarea efectivă a scopului de protecţie a mediului, cere, uneori, de la noi chiar să ne dezicem de unele principii, promovarea în continuare a cărora, va împiedica realizarea sarcinilor propuse.

Prin urmare, ideea de la care pornim este că pentru soluţionarea unei probleme specifice societăţii umane, cum ar fi problema de protecţie a mediului, se cer aplicate şi reguli specifice, iar având în vedere faptul că fenomenele naturii decurg independent de voinţa umană şi că orice intervenţie a omului în mediu duce, inevitabil, la modificări, concluzionăm că şi procedeele utilizate la soluţionarea acestor probleme trebuie să fie tot categorice, drastice şi exclusive, astfel ca, în final, ele să excludă intervenţia sau să înlăture totalmente consecinţele acestei activităţi.

Unul din cele mai eficiente procedee de soluţionare a problemelor de ordin major, s-a dovedit de-a lungul secolelor a fi aplicarea măsurilor de răspundere juridică. Şi în compartimentul “protecţia mediului” problema răspunderii juridice şi-a găsit un loc important. Ba chiar mai mult decât atât, am vrea să spunem că şi-a găsit un “loc de rege”. Aceasta se manifestă prin prisma regulilor specifice conform cărora se aplică răspunderea în raporturile de dreptul mediului, precum şi prin prisma efectelor pe care le produce. De asemenea răspunderea juridică este, probabil, unicul subiect care se discută mai des în raport cu subiectul “protecţia mediului”.

Cel mai actual la acest capitol se impune, însă, problema răspunderii civile în

3

raporturile de dreptul mediului. Cu atât mai mult cu cât în prezent în doctrină se vorbeşte tot mai sigur în doctrină despre existenţa unei răspunderi specifice dreptului mediului, diferită de cea civilă. Într-adevăr, pentru victimele unei daune ecologice, faptul că persoana care a cauzat dauna a fost supusă răspunderii penale sau contravenţionale, va constitui o consolare morală, la direct însă victima va dori o reparare a daunei. Această reparare apare, de regulă, drept scop principal, iar uneori şi exclusiv. Prin urmare, am putea afirma că pentru situaţia în care s-a cauzat o daună ecologică, răspunderea penală şi contravenţională este subsidiară, iar cea patrimonială, care se manifestă prin obligaţia de reparare a daunei, este una principală.

Mai mult decât atât, răspunderea patrimonială pentru daunele ecologice obţine astăzi tot mai evidenţiat haina unei răspunderi de drept public. Acest fapt se conturează din regulile şi principiile care se aplică la repararea daunelor ecologice. Este vorba despre obligaţia de reparare a daunei ecologice şi nu de facultatea acesteia, este vorba de repararea integrală a daunei ecologice şi nu de posibilitatea de a negocia cuantumul despăgubirii, este vorba despre obligaţia de reparare a daunei de mediu în interes public, care nu este lăsată doar la latitudinea celui care a pătimit nemijlocit, victimă, în acest caz fiind recunoscută întreaga societate.

Actualitatea unui studiu ştiinţific în problema răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului este subliniată şi având în vedere existenţa unor divergenţe între tălmăcirea neoficială – judecătorească a ordinii şi condiţiilor de reparare a daunelor ecologice şi practica judecătorească existentă deja în aceste cazuri. Astfel, în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.18 din 10.07.1997 “Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei în domeniul protecţiei mediului înconjurător” este conturată ideea că pentru daunele cauzate drept rezultat al actului poluator se aplică răspunderea conform regulilor stabilite de Codul civil, fără a se face menţiune despre existenţa unor reguli specifice stabilite de Legea privind protecţia mediului înconjurător care, uneori, modifică esenţial natura regulilor aplicabile ordinii şi condiţiilor de reparare a daunei ecologice.

Actualitatea temei investigate rezultă şi din faptul că perfecţionarea relaţiilor sociale existente, legate de repararea daunelor cauzate mediului natural şi uman, generează recunoaşterea unor noi categorii de principii care nu au existat până la acest moment sau care nu au fost recunoscute, dar obiectiv se cer a fi recunoscute. Actualitatea temei de cercetare se manifestă şi prin faptul că problema răspunderii civile, deşi a constituit obiect al cercetării în diverse izvoare şi studii ştiinţifice, totuşi, din punctul de vedere al aplicării ei şi în privinţa principiilor şi condiţiilor în contextul reglementărilor de dreptul mediului, obţine caractere specifice, dictate de particularităţile domeniului respectivei ramuri de drept.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. La realizarea

prezentei lucrări ne-am bazat pe studierea materialului doctrinar-teoretic, normativ-legislativ şi practic, cu aplicarea metodelor: istorică, sistemică, analitică, juridico-comparativă şi logico-juridică, obţinând astfel, unele rezultate ştiinţifice al căror conţinut nu epuizează problema în cauză, dar prin care se pretinde crearea unei viziuni noi asupra acesteia.

4

Baza teoretică, metodologică şi impirică a tezei o constituie: legislaţia Republicii Moldova, literatura juridică autohtonă de specialitate şi lucrările unor savanţi din Rusia, România şi Franţa.

La baza elaborării tezei stau lucrările şi abordările doctrinale ale savanţilor consacraţi în domeniu: Bogoliubov A., “Эклогическое право” (Dreptul ecologic); Duţu M., “Dreptul Internaţional şi Comunitar al Mediului”; Duţu M., “Dreptul mediului”; Еrofeev B., “Экологическое право России” (Dreptul ecologic al Rusiei); S. Kravcenko, “Материальная ответственность в системе охраны природы” (Răspunerea materială în sistemul de protecţie a naturii; S. Kravcenko, “Имущественная ответственность за нарушение природоохранительного законодательства” (Răspunerea patrimonială pentru încălcarea legislaţiei de protecţie a naturii); O. Krasavcicov, “Возмещение вреда, причиненного источником повышенной опастности” (Repararea daunei cauzate de un izvor de pericol sporit); P. Zamfir “Dreptul mediului. Partea specială”; P. Zamfir, I. Trofimov “Dreptul mediului. Partea generală”; E. Lupan, “Dreptul mediului”, Partea generală; E. Lupan, “Dreptul mediului”; E. Lupan, “Dreptul mediului”; E. Lupan, M. Minea, A. Marga, “Dreptul mediului”, partea specială, vol. II; E. Lupan, “Dreptul mediului”; D. Marinescu, “Dreptul mediului înconjurător”; V. Petrov, “Экологическое право России” (Dreptul ecologic al Rusiei);

Scopul şi obiectivele tezei În lucrarea de faţă ne-am propus să analizăm raporturile juridice tradiţionale

de răspundere, precum şi a celora care, deşi conţin trăsături specifice domeniului dreptului civil, dar sunt supuse regimului juridic de dreptul mediului. Delimitarea raporturilor de răspundere juridică de dreptul mediului de alte raporturi juridice, în asemenea cazuri, nu constituie doar o problemă teoretică, ci şi una practică.

Scopul urmărit prin această lucrare constituie studierea concepţiilor doctrinare ce ţin de principiile şi condiţiile de răspundere civilă pentru daunele cauzate drept rezultat al poluării de mediu, analiza legislaţiei în contextul evoluţiei rapide a unor reglementări juridice necunoscute regimului sovietic, şi, respectiv, apariţia unor noi categorii de principii şi reguli deschise spre cercetare, dezvăluite şi incluse în circulaţia ştiinţei juridice naţionale, precum şi studierea profundă a concepţiilor doctrinare privind esenţa răspunderii în dreptul mediului.

Sarcinile trasate în atingerea acestui scop au fost de natură: - a identifica noţiunea şi esenţa răspunderii patrimoniale în raporturile de dreptul

mediului; - a face o analiză ştiinţifică şi a aprecia specificul şi particularităţile condiţiilor

răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului; - a evidenţia trăsăturile de bază a formelor răspunderii civile în dreptul mediului; - a releva unele aspecte particulare vizând aplicarea răspunderii civile pentru

daunele ecologice în unele ţări din spaţiul post sovietic. Obiectul cercetării îl constituie sistemul problemelor teoretice, metodologice

şi aplicative legate răspunderea civilă ce rezultă din dauna ecologică. Considerăm că o cunoaştere profundă a particularităţilor de aplicare a regulilor şi principiilor de răspundere civilă în raporturile de dreptul mediului va determina în mare măsură buna funcţionare a instituţiei de răspundere juridică în dreptul mediului, iar în

5

subsidiar, va face ca problema reparării daunelor ecologice să devină un lucru frecvent şi inevitabil atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autorităţile publice.

Actualmente la capitolul “răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului” apar un şir de întrebări fără un răspuns determinat asupra cărora urmează să-şi spună cuvântul ştiinţa dreptului. Dintre acestea am putea denumi: - cine este victima poluării: doar omul sau şi mediul natural? - care este diferenţa dintre dauna cauzată omului şi cea cauzată mediului? - care sunt limitele de aplicare a legii civile pentru dauna ecologică şi unde se aplică

regulile stabilite de legislaţia de mediu? - pot fi admise raporturi de răspundere specifice doar dreptului mediului? - care sunt criteriile de delimitare a măsurii de răspundere în cazul în care victima

daunei ecologice a contribuit la producerea ei?; - care este rolul autorităţilor publice, inclusiv a Statului în procesul de reparare a

daunelor ecologice?; Anume aceste întrebări, precum şi altele, ne-au determinat la alegerea temei de investigaţie.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Lucrarea de faţă abordează un subiect încă neelucidat în Republica Moldova,

dar care în momentul de faţă constituie unul “cheie” în discuţiile savanţilor din România, Federaţia Rusă, Ucraina şi alte ţări. Noutatea ştiinţifică a tezei include o serie de propuneri şi formulări originale care vin să completeze ştiinţa juridică la capitolul răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediului. Aceste propuneri ţin atât de dreptul material, cât şi de cel procesual.

Inovaţia determinantă a lucrării reprezintă ideile-cheie printre care am putea să le evidenţiem pe cele mal importante: - identificarea şi argumentarea ştiinţifică, logică şi legislativă a unei noi categorii de reguli specifice, care sunt aplicabile raporturilor de răspundere civilă în raporturile de dreptul mediului, reguli care rezidă în interesul public apărat, iar, prin urmare, apartenente dreptului public; - formularea ideii de instituire a unor reguli stricte privind răspunderea pentru daunele viitoare; - argumentarea necesităţii de a face diferenţiere între dauna civilă şi dauna de mediu ca elemente ale daunei ecologice rezultate dintr-un act poluatoriu; - argumentarea caracterului obiectiv al răspunderii pentru daunele ecologice – răspundere indiferent de vinovăţie; - relevarea spectrului de condiţii minime necesare angajării răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului; - determinarea condiţiilor pentru aprecierea calităţii de victimă a daunei ecologice; - argumentarea posibilităţii şi necesităţii de aplicare a răspunderii contractuale în raporturile de dreptul mediului;

Valoare de inovaţie se poate menţiona şi faptul că în literatura juridica autohtonă tema în cauză nu a fost abordată, aceasta fiind, practic, prima lucrare în domeniul dat.

6

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării Concluziile şi recomandările enunţate în teză vor permite dezvoltarea anumitor direcţii în ştiinţă, legislaţie şi practică. Aceasta, în opinia noastră, va constitui un prim pas în revizuirea opiniei tradiţionale privind condiţiile răspunderii juridice pentru încălcarea legislaţiei de mediu. Pe lângă faptul că în doctrină şi practică se va contura o ideie despre specificul răspunderii civile pentru daunele ecologice, specific relevat prin caracterul obiectiv al răspunderii şi prin apărarea intereselor de ordin public, aceasta va forma şi un prim-pas în consacrarea caracterului obiectiv al altor tipuri de răspundere juridică, cum ar fi cea penală şi contravenţională.

Lucrarea se caracterizează prin analiza concepţiilor doctrinare, iar tezele ştiinţifice ce se desprind de aici vor putea fi utilizate: la perfecţionarea şi dezvoltarea doctrinei juridice autohtone; la elaborarea noilor reglementări juridice; în procesul de instruire la cursul "Dreptul mediului".

Aprobarea rezultatelor lucrării s-au realizat sub diferite forme, şi anume: prin predarea cursului “Dreptul mediului” la Facultatea de Drept şi la studiile de masterat al Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI a Republicii Moldova, prin elaborarea programelor analitice la cursul universitar la disciplina Dreptul mediului; prin publicarea manualelor “Dreptul mediului. Partea generală” (Chişinău, 1998, în coautorat cu P. Zamfir), “Dreptul mediului. Partea specială” (Chişinău, 2000) şi “Dreptul mediului” (Chişinău, 2002), unde în capitolele “Răspunderea juridică pentru încălcarea prevederilor legislaţiei de mediu”, pe lângă enunţarea conţinutului răspunderii penale şi contravenţionale se relevă specificul răspunderii patrimoniale pentru daunele ecologice. Rezultatele studiului ce formează obiectul lucrării au fost prezentate în cadrul diverselor conferinţe ştiinţifice şi seminare ştiinţifico-practice, cum ar fi: seminarul ştiinţifico-practic internaţional “Particularităţile investigării infracţiunilor ecologice” (Kiev, mai 2000 şi Chişinău, noiembrie 2000), unde în cadrul seminarului din noiembrie 2000 (la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de protecţie a mediului din peste 11 ţări ai lumii, inclusiv SUA, Norvegia, Germania, Ucraina, România etc.) autorul a prezentat un raport privind problema aplicării prezumţiei nevinovăţiei pentru infracţiunile ecologice şi a ţinut o lecţie privind ordinea şi condiţiile de evaluare a daunelor ecologice, la care au participat lucrători practicieni din cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova, procuraturilor de sector, reprezentanţii inspectoratelor ecologice, lucrători de poliţie etc. De asemenea, rezultatele lucrării au fost oglindite într-un şir de publicaţii (articole ştiinţifice) în presa periodică de specialitate din ţară şi din străinătate precum “Crima contra mediului: cifra albă–cifra neagră.”, Legea şi viaţa nr. 10/1997; “Răspunderea ecologică – concepţie contemporană”, Legea şi viaţa nr. 11/1997; “Recuperarea prejudiciului cauzat sănătăţii prin poluare de mediu” Legea şi viaţa nr. 8/1998; “Răspunderea de dreptul mediului”, Fiat jujstitia, nr. 1, (revistă semestrială de studii juridice a Universităţii “Dimitrie Cantemir”), România, Cluj-Napoca 1998; “Crima contra mediului: aspecte privind manifestarea acesteia în perioada contemporană”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice republicane „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, 1999; “Răspunderea pentru crima contra mediului: perspectiva conferirii caracterului obiectiv”, Analele ştiinţifice ale Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare”, seria Drept

7

public, Chişinău 2002. “Vinovăţia mixtă în dreptul civil”, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Rolul pedepsei în societatea de tranziţie”, Chişinău, 2002; “Implicaţii asupra formelor de răspundere în dreptul contemporan”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.1, Chişinău 2003; “Prezumţia vinovăţiei în dreptul civil”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.1, Chişinău 2003; “Coraportul daună de mediu şi daună civilă”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.1, Chişinău 2003; “Formele şi gradele vinovăţiei în dreptul civil şi în dreptul mediului”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.2, Chişinău 2003; “Determinarea făptuitorului în raportul juridic de răspundere în dreptul mediului”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.3, Chişinău 2003; “Vinovăţia pentru cauzarea de daune civile prin poluare de mediu”, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.4, Chişinău 2004.

Structura lucrării a fost determinată de marea diversitate a problemelor teoretice şi aplicative ce apar în legătură cu relevarea conţinutului problemei răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului, precum şi de natura scopului şi sarcinilor trasate. Astfel, teza este compusă din:

Introducere Capitolul I. Noţiunea şi principiile răspunderii civile în dreptul mediului Capitolul II. Condiţiile răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului Capitolul III. Formele răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului Încheiere Toate elementele structurii sunt indisolubil legate între ele şi corespund

cerinţelor logice ale conţinutului lucrării. Drept sursă de inspiraţie au fost utilizate peste 180 de surse bibliografice şi acte

legislative.

CONŢINUTUL LUCRĂRII Introducerea reflectă întregul spectru de probleme ce relevă actualitatea

lucrării, fundamentul ei ştiinţific, importanţa ştiinţifică şi aplicativă a lucrării. În introducere se reflectă de asemenea obiectivele, sarcinile şi căile de realizare a sarcinilor trasate.

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA ŞI PRINCIPIILE RĂSPUNDERII CIVILE ÎN DREPTUL MEDIULUI conţine două secţiuni care, prin conţinutul lor sunt menite a aborda problema, creând totodată un platou pentru abordarea problemelor ce constituie obiectivul tezei.

Astfel, în prima secţiune se reflectă definiţia răspunderii civile care, tradiţional, este privită sub două aspecte – în sens larg şi în sens restrâns. O problemă nu mai puţin importantă ţine de răspunderea pentru o daună viitoare, dar care se va produce cu certitudine. Anume în acest context problema determinării naturii răspunderii juridice se cere a fi privită sub două aspecte şi anume ca una pozitivă ce se referă la

8

acţiuni sau abstenţiuni ce urmează a fi comise în viitor şi drept una negativă - pentru faptele ce au fost comise în trecut.

Se menţionează, de asemenea că problema răspunderii juridice în raporturile de dreptul mediului este abordată tot mai frecvent în ultimul timp. Uneori tradiţionalismul cedează totuşi puţin câte puţin şi avem prilejul de a ne bucura de unele reglementări „netradiţionale”, dar care în scurt timp îşi afirmă superioritatea şi eficacitatea. Am putea aduce drept exemplu principiul răspunderii obiective pentru daunele de mediu, care este consacrat în articolul 3 al Legii Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător. În acest sens, un loc deosebit în cadrul raporturilor de răspundere juridică în dreptul mediului îl are aplicarea măsurilor de răspundere juridică civilă, întrucât sarcina principală a dezdăunării de mediu este pusă tocmai pe seama răspunderii juridice civile reparatorii. Aplicarea măsurilor de răspundere civilă în acest caz urmăreşte drept scop nu doar condamnarea faptelor prin care s-a realizat o abatere de la norma juridică, ci şi asigurarea unei stabilităţi a mediului iar, prin urmare, obţine noi trăsături.

Totodată, aplicarea răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului presupune considerarea unor cerinţe specifice, care rezidă în interesul public şi natura valorilor protejate. Astfel, au aplicabilitate nu doar regulile de răspundere enunţate de legea civilă, dar şi de legislaţia de mediu. Argumentăm ipoteza inaplicabilităţii tuturor regulilor de drept civil pentru daunele de mediu, fundamentându-ne pe următoarele argumente, enumerate mai jos: • În cadrul unui proces civil, într-o cauză de „drept comun”, procedura este iniţiată

doar de către partea care a avut nemijlocit de suportat o daună de natură patrimonială. În cazul daunei de mediu, procedura de examinare a problemei cu privire la despăgubire poate fi iniţiată atât de către cel care a avut de suferit o daună de natură patrimonială, cât şi de către o autoritate publică căreia îi revin atribuţii şi exercită anumite funcţii în domeniul protecţiei mediului. Acest drept la acţiune – actio popularis – este fundamentat prin consacrarea dreptului constituţional al persoanei la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic. • În procesul civil comun, partea care a pricinuit dauna poate fi exonerată de la

răspundere sau părţile pot negocia cuantumul despăgubirilor spre diminuarea acestora în raport cu valoarea reală a daunei. Într-un proces civil care are ca obiect o cauză de despăgubire ca urmare a unei daune de mediu, posibilitatea de a diminua prin negocieri sau de a opera exonerarea de la răspundere pentru dauna de mediu este exclusă, întrucât legislaţia de mediu instituie principiul „poluatorul plăteşte” şi principiul „despăgubirii integrale a daunei cauzate mediului”. Acest fapt este îndreptăţit pornind de la interesul pe care-l urmăresc părţile în acţiunea de despăgubire. Astfel, dacă într-o cauză de drept comun este pusă pe cântar o problemă ce priveşte doar interesul privat al pârâtului şi reclamantului, atunci în cadrul procesului declanşat la o cerere de dezdăunare ca urmare a unui prejudiciu de mediu, problema unui interes public trece în prim-plan, lucru care reiese cu pregnanţă din conţinutul raporturilor de dreptul mediului şi natura obiectivului apărat. • Dacă într-un proces civil obişnuit în instanţă urmează a fi examinată problema

vinovăţiei persoanei ce a cauzat dauna, în procesul de dezdăunare de mediu problema vinovăţiei nici nu se pune în dezbateri, întrucât răspunderea pentru daunele de mediu are un caracter obiectiv.

9

În concluzie, se formulează o definiţie a răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului, ca fiind acea formă a răspunderii juridice, care priveşte obligaţiile izvorâte din cauzarea de daune mediului şi care constă în înlăturarea consecinţelor provocate de fapta cauzatoare de daune şi a acelor condiţii ce favorizează provocare acestora, precum şi prin repararea sau despăgubirea prejudiciilor cauzate persoanei şi mediului, indiferent de vina autorului faptei.

Din startul lucrării se formulează câteva ipoteze de lucru, care vor constitui

punctul de pornire pentru dezvoltarea acestei teme, şi anume: - Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului are caracter obiectiv,

aplicându-se indiferent de vinovăţie; - Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului are loc doar sub formă de

răspundere patrimonială, fiind exclusă o răspundere pentru daunele morale; - Răspunderea civilă în dreptul mediului se aplică doar pentru fapte poluante: - Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului apare atât sub formă

delictuală cât şi contractuală; - Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului se aplică pentru două

categorii de daune: daune de mediu, care se exprimă în degradările aduse factorilor de mediu sau schimbările în mediu ce pot avea sau au consecinţă dăunătoare; şi daune civile, care sunt exprimate în consecinţe de ordin patrimonial suportate de către persoanele fizice şi juridice drept rezultat al degradării mediului sau acelor schimbări în mediu ce au consecinţe dăunătoare. Ambele aceste categorii de daune formează dauna ecologică.

În secţiunea II este relevată importanţa şi conţinutul principiilor care guvernează răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului. Astfel este indiscutabil atât rolul lor interpretativ, cât şi cel aplicativ al principiilor. Facem referinţă doar la acele categorii de principii care sunt proprii răspunderii civile pentru daunele ecologice.

Din categoria principiilor propriu-zise fac parte: • principiul reparării integrale a prejudiciului; • principiul reparării în natură a prejudiciului, • principiul răspunderii fără considerarea vinovăţiei; • principiul poluatorul plăteşte.

Un rol nu mai puţin important le aparţine principiilor-prezumţii. Concluzia despre veridicitatea şi corectitudinea prezumţiilor este bazată pe practica cotidiană a vieţii, iar metoda de creare a acestei practici se bazează pe probabilitatea generalizărilor prezumtive. Afară de fundamentarea logică a probabilităţii există şi o altă fundamentare şi anume acea care se bazează pe experienţă şi legitate şi care poate fi exprimată prin frecvenţa, adică în calitate de caracteristică numerică a posibilităţii desfăşurării fenomenului. Forţa prezumţiei se manifestă prin aceea că faptul prezumat, în realitate, are loc cel mai des.

Capitolul II “CONDIŢIILE RĂSPUNDERII CIVILE ÎN RAPORTURILE DE DREPTUL MEDIULUI”

În acest capitol se determină spectrul de condiţii ale răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului. Sarcina principală în realizarea efectului răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului este de a stabili existenţa unui număr-limită concret de condiţii, care ar permite să afirmăm, că în prezenţa acestora vom putea

10

discuta despre aplicarea efectivă a măsurii de răspundere civilă în raporturile de dreptul mediului. Combinaţia de condiţii diferă în funcţie de faptul dacă răspunderea civilă este fundamentată pe greşeală (răspunderea subiectivă) sau pe risc (răspunderea obiectivă). Evident, aceste condiţii vor avea aplicabilitate şi în raporturile de dreptul mediului, cu considerarea unor particularităţi ce ţin de specificul raporturilor din acest domeniu. Deci, condiţiile răspunderii civile pentru daunele ecologice sunt:

• persoana faţă de care se aplică răspunderea să aibă capacitatea de a răspunde sau, cu alte cuvinte să aibă calitatea de subiect al răspunderii; • să existe o faptă ilicită; • să existe un prejudiciu; • să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

În secţiunea 1 sunt relevate principalele probleme referitoare la subiectele răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului.

În majoritatea surselor de specialitate, problema legată de capacitatea de a răspunde (delictuală sau contractuală) în cadrul răspunderii civile este examinată în cadrul problemei vinovăţiei. Având în vedere principiul răspunderii obiective pentru daunele ecologice, în materia răspunderii juridice civile, dimpotrivă, problema vinovăţiei este examinată doar prin prisma problemei capacităţii de a răspunde, iar în ce priveşte vinovăţia – doar în ceea ce priveşte vinovăţia victimei. Acest fapt se datorează regulii generale aplicabile răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului, unde persoana va răspunde chiar şi dacă a acţionat fără discernământ. În acest sens, utilizând termenul de subiect al răspunderii juridice, se delimitează două categorii principale de subiecte ale acestor raporturi - făptuitorul şi victima.

Este semnificativ faptul că victima dunei civile ca rezultat al actului poluator este neapărat şi victimă a daunei de mediu, pe când victima daunei de mediu nu este neapărat şi victimă a daunei civile.

În concluzia celor expuse mai sus, determinăm trei categorii mari de persoane care pot fi încadrate în grupa victimelor daunelor ecologice:

• persoanele cărora li s-a cauzat o daună sănătăţii prin actul poluator; • persoanele cărora li s-a adus o scădere de patrimoniu sau venit nerealizat datorită actului poluator; • persoanele care nu au avut de suportat vreo daună sănătăţii sau patrimoniului, dar cărora li s-a încălcat dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic. • Persoana căreia i s-a lezat un interes general de siguranţă de mediu.

Un subiect relativ ne discutat este acel ce ţine de succesiunea răspunderii pentru fapta poluatorie. Posibilitatea de a succeda obligaţia de dezdăunare este oferită de către legislaţia în vigoare, însă apar o serie de chestiuni legate de faptul întinderii categoriei de succesori ai obligaţiei de reparare a daunei, efectele căreia au survenit în momentul când făptuitorul nu mai exista.

Am putea în acest sens să vorbim despre două categorii de succesori: 1) Persoanele care au moştenit o parte sau întregul patrimoniu al făptuitorului, după moartea acestuia, în cazul persoanei fizice. 2) Persoanele juridice succesoare ale drepturilor persoanei juridice reorganizate sau statul, în cazul persoanei juridice lichidate.

11

Pentru ca succesorul drepturilor şi obligaţiilor făptuitorului ce nu mai este prezent în momentul în care urmează să răspundă, să fie pasibil de atragere la răspundere, este necesară respectarea următoarelor condiţii: 1. Fapta licită sau ilicită cauzatoare de prejudiciu să fi fost comisă de persoana

drepturile şi obligaţiile căreia sunt succedate de către succesor; 2. Prezenţa prejudiciului; 3. Prezenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; 4. Prejudiciul să fi fost cauzat de o altă persoană decât victima şi decât cel ce

răspunde; 5. Succesorul să fi acceptat moştenirea sau să fi succedat drepturile în condiţiile legii

În aceste situaţii putem vorbi despre succesiunea obligaţiei de a răspunde pentru dauna ecologică doar în limita valorii patrimoniului moştenit. În secţiunea 2 este relevată noţiunea, elementele şi clasificarea daunei ecologice drept condiţie a răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului.

În ceea ce priveşte definirea prejudiciul ca temei al răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului, doream să menţionăm că în literatura juridică de specialitate, este în unanimitate recunoscut că acesta reprezintă un rezultat de natură patrimonială a încălcării prevederilor legislaţiei de mediu, care cuprinde atât pagubele suferite prin poluare de către mediul natural, cât şi cele suportate de om şi bunurile sale. Acest prejudiciu a primit denumirea de daună ecologică. În acest sens, ajungem la concluzia că prin daună ecologică s-ar putea înţelege acea daună cauzată mediului, exprimată prin poluare sau utilizare excesivă a factorilor de mediu – dauna de mediu, pasibilă să aducă daune patrimoniului persoanei sau persoanei nemijlocit (sănătăţii sau vieţii), precum şi dauna care este cauzată omului sau patrimoniului său drept rezultat al daunei de mediu – dauna civilă. Prin urmare, la aprecierea daunei ecologice este necesar a ţine cont de prezenţa a două elemente: dauna de mediu şi dauna civilă.

Se ajunge la o definiţie conform căreia drept daună de mediu este necesar de considerat orice impact, care a avut drept rezultat stabilirea unui dezechilibru de mediu şi care a ieşit din limitele necesităţii de a fi utilizat.

Dauna civilă ca element al daunei ecologice nu constituie altceva decât o vătămare cauzată omului sau patrimoniului acestuia, care rezultă dintr-un act poluator. Aceasta cuprinde pierderea suferită – damnum emergens şi beneficiul de care s-a lipsit persoana – lucrum cessans.

Despăgubirea daunei ecologice poate avea loc pe următoarele căi, şi anume: În funcţie de modul în care se realizează:

- pe calea reparării în natură; - pe calea reparării prin echivalent; - pe calea compensării. - pe calea încetării actului dăunător

În funcţie de procedura în care se realizează repararea sau compensarea, deosebim: - procedura benevolă de despăgubire; - procedura judiciară de despăgubire:

Compensarea presupune o despăgubire aplicată în cazul în care nu este posibilă repararea în natură sau prin echivalent a daunei ecologice.

Având în vedere faptul că repararea daunelor ecologice cade sub regimul de

12

reglementare atât a legislaţiei civile cât şi a celei de mediu, atunci regula care se cere a fi impusă în ce priveşte prescrierea dreptului la acţiune în justiţie pentru daunele ecologice este că „dreptul la acţiune pentru daunele ecologice este prescris în condiţiile generale stabilite de legislaţia civilă, dacă legislaţia de mediu nu stabileşte altceva”. În acest context, ţinem să menţionăm că termenul general la acţiune pentru despăgubirea daunelor cauzate este de trei ani. De asemenea, îl constatăm şi pe cel de-al doilea moment – legislaţia de mediu, nici a Republicii Moldova, nici a României, nici a Rusiei, nici a Ukrainei şi nici a altor ţări nu stabileşte un alt termen de prescripţie extinctivă în privinţa daunelor ecologice.

Nu mai puţin importantă este problema evaluării daunelor ecologice. Ea priveşte estimarea a două elemente: 1) Componentele ce aparţin daunei de mediu, care cuprind:

• dauna cauzată nemijlocit obiectivului natural (sectorului de teren, obiectivului acvatic, masivului forestier etc.) prin deteriorare, scăderea calităţii, scoaterea din circuitul natural etc.;

• dezechilibrarea mediului (schimbarea raportului numeric al reprezentanţilor speciilor de animale, micşorarea volumului de oxigen livrat în atmosferă etc.);

• cheltuielile de refacere a factorilor de mediu; • suma de compensare în cazul imposibilităţii de reparare în natură a

daunei. 2) Componentele ce aparţin daunei civile, care cuprind:

• dauna cauzată patrimoniului persoanei (scăderea valorii patrimoniului, inclusiv pieirea bunurilor, deteriorarea sau modificarea calităţilor acestuia etc.);

• dauna cauzată omului (înrăutăţirea stării sănătăţii, inclusiv pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, decesul persoanei etc.);

• cheltuielile de refacere a stării iniţiale a sănătăţii omului, a bunurilor acestuia sau a valorii lor;

• suma de compensare a pierderilor care nu pot fi reparate în natură (decesul persoanei etc.).

În secţiunea 3 ne referim la fapta cauzatoare de prejudiciu ecologic, care este definită drept o conduită a subiectului de drept – persoana fizică sau juridică – , concretizată printr-o acţiune sau inacţiune prin care se încalcă dispoziţiile privind protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului.

În legătură cu problema ilicitului faptei cauzatoare de daune ecologice este pusă în discuţie chestiunea privitoare la aceea dacă poate fi aplicată răspunderea civilă şi pentru fapte licite sau doar pentru cele ilicite. Având însă în vedere faptul că din starea lucrurilor reiese că omul, pentru a-şi asigura existenţa, este nevoit să utilizeze factorii de mediu, această utilizare nu poate fi considerată o intervenţie dăunătoare, ci una necesară. În acest sens problema-cheie privind aprecierea ilicitului sau mai corect spus limitei după care s-ar constata ilicitul utilizării factorilor de mediu, constatăm că acesta se evaluează direct proporţional cu aprecierea necesităţii de utilizare a factorilor de mediu. În aşa fel ajungem la concluzia că dincolo de necesitatea obiectivă de utilizare a factorilor de mediu stă utilizarea ilicită a acestora.

În secţiunea 4 se relevă esenţa raportului de cauzalitate. În doctrina juridică s-au propus diverse sisteme de reguli de stabilire a legăturii de cauzalitate. Astfel,

13

enumerăm următoarele sisteme pentru stabilirea legăturii de cauzalitate: Sistemul echivalenţei condiţiilor, care presupune, că în cazul în care nu se poate determina cu precizie faptul cauzal, toate faptele, în absenţa cărora prejudiciul final nu ar fi survenit, au aceeaşi valoare cauzală, adică sunt echivalente. Sistemul cauzei proxime, care presupune, că se consideră cauză a prejudiciului numai fenomenul, fapta sau împrejurarea imediat anterioară producerii acestuia, apreciindu-se că în lipsa ei, chiar dacă ar fi existat celelalte împrejurări, prejudiciul nu s-ar fi produs. Sistemul cauzei adecvate, care presupune, că sunt considerate cauze acele fenomene, fapte sau împrejurări, anterioare, care în mod normal, obişnuit, conform experienţei umane, produc asemenea prejudicii sau consecinţe, fiind previzibile, iar fenomenele, faptele sau împrejurările care numai accidental au determinat producerea daunei nu sunt considerate cauze ale acesteia. Sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii, care presupune, că fenomenul-cauză nu acţionează singur şi izolat, ci în anumite condiţii, care fără a produce ele înseşi efectul păgubitor, au favorizat totuşi producerea acestuia. În asemenea condiţii, toate împrejurările ce au contribuit la producerea daunei obţin un caracter cauzal, şi prin urmare, pot fi considerate cauze ale daunei. În Republica Moldova, ţinem să menţionăm că anume sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii constituie sistemul de reguli, prin prisma căruia se stabileşte legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În secţiunea 5 ne referim la cauzele care exclud răspunderea civilă pentru daunele ecologice. Dacă în ce priveşte răspunderea civilă, în general, drept condiţii ce la prezenţa prejudiciului exclud răspunderea juridică sunt lipsa culpei, caracterul licit al faptei şi lipsa raportului de cauzalitate, în privinţa raporturilor de răspundere civilă pentru daune ecologice, răspunderea civilă este exclusă doar în cazul în care se constată caracterul licit al faptei şi lipsa raportului de cauzalitate. Din cele expuse, reiese că lista categoriilor de condiţii care exclud răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului sunt: - cauzele ce exclud caracterul aparent ilicit al faptei sunt: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei îndatoriri legale sau ordinului legal dat de o autoritate competentă, consimţământul victimei şi exercitarea unui drept; - cauzele ce exclud existenţa raportului de cauzalitate sunt: forţa majoră şi cazul fortuit, fapta terţei persoane şi fapta victimei.

Deşi vinovăţia nu apare drept condiţie a răspunderii civile în dreptul mediului, totuşi am decis să consacrăm în secţiunea 6 un loc şi problemei vinovăţiei. Astfel, după cum am putut constata, regula generală aplicabilă răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului este că răspunderea se angajează indiferent de vinovăţie, nu ne putem totuşi permite să afirmăm că în raporturile de răspundere civilă pentru daunele ecologice problema vinovăţiei nu-şi găseşte aplicabilitate. Aceasta îşi găseşte aplicabilitatea la compartimentul vinovăţia victimei, pornind de la ideea că victima daunei ecologice poate contribui la producerea daunei, generând o vinovăţie mixtă.

Capitolul III “FORMELE RĂSPUNDERII CIVILE ÎN DREPTUL MEDIULUI” cuprinde subiectele care ţin de răspunderea delictuală şi cea

14

contractuală în raporturile de dreptul mediului. Fiecare dintre secţiuni priveşte o formă a răspunderii delictuale sau contractuale. Una dintre aceste forme este RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE. Răspunderea în majoritatea cazurilor o poartă anume acel care a realizat fapta, iar, prin urmare, este angajată o răspundere pentru fapta proprie.

Modalităţile de manifestare a faptei (acţiunilor sau inacţiunilor) cauzatoare de daune ecologice, sunt destul de diverse. Acestea ţin de următoarele domenii:

- dauna cauzată printr-un act administrativ; - daunele cauzate în condiţiile legitimei apărări sau ale extremei necesităţi; - daunele ce rezultă din folosirea excesivă (supranormă, peste termen, contrar

destinaţiei) şi neraţională a resurselor naturale; - daunele ce rezultă din distrugerea sau degradarea resurselor naturale; - daunele ce rezultă din neexploatarea resurselor naturale; - daună ce rezultă din exploatarea mijloacelor de transport auto, feroviar, navelor

aeriene, fluviale sau maritime; - daunele ce rezultă din neexecutarea contractului ce are drept obiectiv folosirea,

protecţia şi conservarea factorilor de mediu; O altă formă de răspundere civilă pentru daunele ecologice este

RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA TERŢULUI. În acest sens, deosebim patru modalităţi „tradiţionale” şi cea de-a cincia, rezultată din prevederile articolului 1414 al Codului civil al Republici Moldova, care instituie răspunderea solidară în cazul pluralităţii de autori:

• Răspunderea instituţiei de învăţământ pentru fapta elevului aflat sub supravegherea acestei instituţii; • Răspunderea pentru fapta minorului; • Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; • Răspunderea persoanei în favoarea căreia s-a acţionat în condiţiile legitimei apărări sau extremei necesităţi; • Răspunderea pentru cofăptaş în cazul pluralităţii de autori;

• Un subiect deosebit de important este cel care se referă la daunele cauzate de

lucruri. Având în vedere faptul că daunele civile ca element al daunei ecologice sunt cel mai adesea ori rezultatul daunelor de mediu, răspunderea pentru dauna civilă se încadrează, de regulă, în compartimentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri şi animale, acestea formând factorii de mediu.

Astfel, referindu-ne la particularităţile răspunderii pentru daunele ecologice cauzate de lucruri, vom concretiza, că ele se referă, în fond, la două aspecte, şi anume:

La răspunderea pentru daunele ecologice cauzate de lucrurile ce nu formează categoria factorilor de mediu (resurselor naturale şi condiţiilor naturale). Aceste daune sunt rezultatul utilizării diferitelor mecanisme, utilaje sau procese, care cauzează schimbări în mediu şi produc dauna ecologică. Aceste categorii de lucruri nu sunt pe lista resurselor naturale.

La răspunderea pentru daunele ecologice cauzate de lucrurile ce formează grupul factorilor de mediu. În categoria acestor lucruri intră înseşi resursele naturale, utilizarea cărora provoacă daune ecologice.

15

Alături de aceste două aspecte expuse mai sus, la prima vedere, s-ar cere în acest grup de împrejurări şi o a treia categorie, care ţine de răspunderea pentru daunele civile rezultate din daunele de mediu ca urmare a folosinţei abuzive şi degradării factorilor de mediu de proprietarii sau de posesorii acestora. În aşa fel, proprietarul sau un alt posesor, realizând folosinţa de mediu, nu acţionează direct în ce priveşte cauzarea daunei civile (patrimoniului, sănătăţii terţelor persoane etc.). Pornind de la cele enunţate mai sus, ajungem la concluzia că drept condiţii ale răspunderii pentru daunele ecologice cauzate de lucruri în raporturile de folosire şi protecţie a componentelor mediului sunt:

• Prezenţa daunei ecologice; • Dauna ecologică să fie rezultatul faptei lucrului; • Existenţa unui raport de cauzalitate între fapta cauzatoare de daună şi daună; • Persoana care duce responsabilitatea urmează să aibă calitatea de păzitor (proprietar sau posesor) al lucrului;

Răspunderea pentru daunele ecologice cauzate de animale. Alături de răspunderea pentru daunele cauzate de lucruri, răspunderea pentru daunele cauzate de animale apare ca o modalitate a răspunderii obiective civile. Astfel, la acest compartiment se prezintă trei subiecte ce au interes major:

• ce înţelegem prin animale care produc daune ecologice; • care sunt modalităţile prin care se produc daunele ecologice de animale; • care este persoana ce răspunde de daunele ecologice cauzate de animale.

O deosebită importanţă o are problema legată de răspunderea pentru daunele cauzate de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţii de răspundere. Conform prevederilor articolului 1404 al Codului civil al Republicii Moldova, dauna, cauzată printr-un act administrativ ilegal, sau nesoluţionarea într-un termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţii de răspundere din cadrul ei, se repară integral de autoritatea publică.

Un moment specific, care considerăm că va necesita reflectare în legislaţia în vigoare, ţine de procedura în care se va examina legalitatea actului administrativ privind folosirea, conservarea şi protejarea mediului. Astfel, contestarea actului administrativ, conform legislaţiei în vigoare se realizează după regulile contenciosului administrativ. Aceasta presupune că termenul de adresare în instanţă începe a curge din momentul emiterii actului administrativ sau din momentul aducerii la cunoştinţă a acestuia. Faptul aducerii la cunoştinţă a actului administrativ prezumă că persoana interesată poate aprecia just toate consecinţele acestuia.

În contextul celor spuse mai sus, este important să determinăm care sunt categoriile de acte, activităţile care pot servi drept sursă de cauzare a daunelor mediului, iar ca rezultat şi daunelor civile. Actele administrative de autorizare a folosinţei. Actele administrative de limitare a folosinţei. Actele administrative de prescriere a activităţilor. Actele administrative de gestiune.

Subiectul “RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ ÎN RAPORTURILE DE DREPTUL MEDIULUI” include referirile la argumentele ce fundamentează necesitatea şi raţionalitatea recunoaşterii şi consacrării răspunderii contractuale în

16

raporturile de dreptul mediului. Aidoma răspunderii delictuale şi răspunderea contractuală în raporturile de dreptul mediului are o rezonanţă nu mai puţin importantă. Cât despre spectrul sancţiunilor contractuale caracteristice cazurilor de producere a daunelor ecologice ţinem să menţionăm că lista acestora este destul de limitată în momentul de faţă. Am putea propune ca în materie de lege ferenda să fie examinată posibilitatea aplicării unor atare sancţiuni contractuale cum ar fi instituirea unei obligaţii de a face, de exemplu, obligarea părţii de a realiza lucrări de îmbunătăţire a teritoriului, lucrări de dezactivare a teritoriului poluat radioactiv, sădirea unui masiv forestier, precum şi alte modalităţi de sancţiuni, care considerăm că de fiecare dată spectrul acestora va rămâne la latitudinea părţilor.

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE Cercetările efectuate au demonstrat că este necesară:

1. Enunţarea expresă în actele legislative în vigoare, în special în Legea privind protecţia mediului înconjurător şi în Legea privind plata pentru poluarea mediului a principiilor care să reflecte politica de protejare a mediului prin prisma răspunderii juridice reparatorii;

2. Elaborarea şi introducerea într-un capitol al Codului de procedură civilă a unor reguli speciale legate de procedura examinării cauzelor civile privind repararea daunelor ecologice;

3. Definirea şi expunerea în mod expres în legislaţia de mediu a noţiunilor de daună de mediu, daună civilă rezultată din dauna de mediu şi, în special, a noţiunii de daună ecologică.

4. Pornind de la specificul daunelor ecologice, care uneori au o durată mare în timp, se cere reflectarea în mod expres a regulilor de determinare a raportului de cauzalitate în cazul daunei ecologice.

5. Pornind de la efectul care poate fi produs prin cauzarea daunelor ecologice prin actele a două sau mai multe persoane, pe plan legislativ se cere declararea principiului solidarităţii în răspunderea pentru cauzarea daunei ecologice.

6. Pe plan organizaţional se cere crearea unui proiect în vederea implementării practicii relaţiilor contractuale în raporturile de dreptul mediului, un compartiment al căruia ar fi fost crearea practicii unei răspunderi contractuale pentru daunele de mediu.

7. De asemenea pe plan legislativ se cere declararea caracterului imprescriptibil al obligaţiilor ce rezultă din cauzarea daunelor ecologice.

8. Constatând frecvenţa cazurilor de poluare de mediu, se impune implementarea unui sistem unic şi operativ de evaluare a daunelor ecologice, un compartiment important al căruia ar fi evaluarea daunelor viitoare rezultate din acte poluatorii, efectul cărora nu este sesizat în momentul poluării.

9. Se constată, de asemenea, necesitatea creării unui sistem de monitorizare a realizărilor altor state în domeniul legislaţiei de mediu şi, în special, în problema răspunderii juridice.

10. Nu în ultimul rând, în contextul prevederilor Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la procesul adoptării deciziilor şi accesul la justiţie privind problemele de mediu din 1998, de la Arhus, se cere realizarea unui sistem de

17

informare sistematică a populaţiei nu doar despre informaţia privind calitatea de mediu, ci şi despre cauzele civile care au ca obiect repararea daunelor ecologice. Aceasta ar fi un mijloc efectiv de încurajare a populaţiei în ce priveşte adresarea în instanţă în legătură cu protecţia dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ŞTIINŢIFICE

Cercetând problemele legate de răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului, ne-am străduit să redăm în cadrul prezentei teze de doctorat o expunere cât mai completă şi obiectivă a aspectelor teoretice şi practice în baza cărora sunt formulate anumite concluzii şi recomandări.

Deşi în conţinutul lucrării am subliniat concluziile la care putem ajunge, ţinem totuşi să menţionăm o dată în plus despre cele de esenţă, care reflectă rezultatul şi importanţa studiului.

În plan doctrinar-teoretic a fost relevată ideea de bază conform căreia răspunderea civilă pentru daunele ecologice are un caracter specific, dictat de natura publică a interesului apărat prin utilizarea procedeelor de răspundere reparatorie. Din aceasta rezultă că vorbim despre reguli specifice de aplicare a răspunderii civile pentru daunele de mediu. Aceste reguli îşi găsesc sediu în legislaţia de mediu şi sunt reflectarea interesului public – protecţia mediului.

În acelaşi sens este relevată esenţa noţiunii răspundere juridică civilă în raporturile de dreptul mediului, iar prin prisma acesteia – dauna ecologică cu elementele sale – dauna de mediu şi dauna civilă rezultată din dauna de mediu - ca noţiuni foarte apropiate, dar nu şi identice, precum şi alte noţiuni ce ţin de specificul subiectului cercetat.

În acest sens se propune ca asemenea definiţii să-şi găsească, în esenţă, reflectarea în conţinutul legislaţiei de mediu în vigoare sau chiar într-un Cod de legislaţie ecologică.

S-a evidenţiat importanţa aplicativă a consacrării exprese a principiilor de răspundere civilă pentru daunele ecologice. În atare sens se propune declararea legislativă a principiului răspunderii solidare pentru daunele ecologice cauzate în comun de două sau mai multe persoane.

Subliniind necesitatea determinării stricte a unei limite între o răspundere civilă pură şi una proprie raporturilor de dreptul mediului pentru daune ecologice, considerăm la fel de importantă şi problema relevării normelor aplicabile în asemenea cazuri, fapt ce este posibil a realiza prin prisma criteriilor de diferenţiere relevate în lucrare. Este vorba despre interesul urmărit la aplicarea normelor de răspundere civilă, posibilitatea de a formula o acţiune în interes public, posibilitatea de a negocia cuantumul despăgubirilor şi de aprecia posibilitatea exonerării de la răspundere etc. În acest sens se propune elaborarea şi adoptarea unei legi aparte, care în mod clar ar evidenţia separat şi distinct aceste reguli. Aceste propuneri ar putea obţine forma propunerii de lege ferenda făcută în cadrul acestei teze (proiectul de Lege privind răspunderea pentru daunele ecologice).

S-a pus sarcina, în plan teoretic, de a găsi un numitor comun atât la clasificarea categoriilor de subiecte pasibile răspunderii, printre care statul urmează să ocupe unul dintre cele mai însemnate locuri, cât şi la aprecierea în diversitatea de forme ale

18

răspunderii juridice pentru daune ecologice, fapt care are şi o mare însemnătate practică. În acest sens se propune adoptarea unor norme legislative care, în mod expres, ar stabili succesiunea la raporturile de răspundere pentru daunele ecologice, precum şi a unor norme care ar stabili cazurile în care Statul va răspunde pentru dauna ecologică oricând nu este identificat făptuitorul.

În plan normativ-legislativ, considerăm că ar fi benefic pentru legislaţia naţională, preluarea practicii unor state europene, cum este România, Franţa, precum şi a reglementărilor din Federaţia Rusă, în ce priveşte principiile de aplicare a răspunderii juridice pentru daunele de mediu o dată cu consacrarea lor într-un cod de legislaţie ecologică. Acest lucru ar putea fi realizat prin declararea expresă într-un act legislativ a mecanismului de realizare a răspunderii obiective pentru daunele ecologice, iar, considerăm, că într-un nu prea îndepărtat viitor – şi declararea caracterului obiectiv al răspunderii penale şi contravenţionale pentru aceleaşi daune.

De asemenea ar fi deosebit de benefică implementarea propunerilor de lege ferenda formulate în anexa prezentei lucrări, prin prisma căreia s-ar concretiza o serie de probleme de ordin major, cum ar fi: a) Principiul reparării obligatorii a daunei cauzate mediului; b) Principiul reparării în natură şi integrale a daunei cauzate; c) Principiul răspunderii solidare în cazul comiterii faptei cauzatoare de daună de mai multe persoane; d) Principiul răspunderii obiective, fără considerarea culpei făptuitorului pentru cauzarea daunei de mediu şi daunei civile rezultate din daună de mediu; e) Principiul răspunderii statului pentru daunele cauzate de subiectele încetate şi inexistente în momentul producerii efectelor dăunătoare de mediu, activitatea cărora a fost autorizată; f) Persoanele ce au dreptul de a sesiza instanţele în caz de constatare a daunei ecologice; g) Temeiurile de formulare a cererilor de reparare a daunelor ecologice şi altele.

Fiind conştienţi de faptul că şi concluziile investigaţiei efectuate, inclusiv recomandările propuse sunt susceptibile de noi meditaţii, nu tindem să fim trataţi, în exclusivitate, cu împărtăşire a ideilor enunţate în lucrare şi cu ideea că dăm de fiecare dată soluţie cea mai corectă. Sperăm, totodată, că prin prezenta teză de doctorat am contribuit, în forma cea mai modestă la realizarea sarcinilor reformei de drept, la examinarea problematicii juridice a unei importante materii din dreptul civil şi dreptul mediului - cum este cea a răspunderii juridice civile pentru daune de mediu.

TEMATICA TEZEI ESTE REFLECTATĂ ÎN URMĂTOARELE PUBLICAŢII

MONOGRAFII ŞI MANUALE

1. Dreptul mediului. Partea generală, Curs de lecţii, Chişinău, 1998 (în coautorat cu Pavel Zamfir); 2. Dreptul mediului. Partea specială, Curs de lecţii, Chişinău, 2000; 3. Dreptul mediului, Chişinău, 2002

ARTICOLE ŞTIINŢIFICE

4. Crima contra mediului: cifra albă–cifra neagră., Legea şi viaţa nr. 10/1997;

19

5. Răspunderea ecologică – concepţie contemporană, Legea şi viaţa nr. 11/1997; 6. Recuperarea prejudiciului cauzat sănătăţii prin poluare de mediu, Legea şi viaţa nr. 8/1998; 7. Răspunderea de dreptul mediului, Fiat jujstitia, nr. 1, (revistă semestrială de studii juridice a Universităţii “Dimitrie Cantemir”), Cluj-Napoca 1998; 8. Crima contra mediului: aspecte privind manifestarea acesteia în perioada contemporană, Materialele conferinţei ştiinţifico-practice republicane „Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova”, Chişinău, 1999; 9. Răspunderea pentru crima contra mediului: perspectiva conferirii caracterului obiectiv, Analele ştiinţifice ale Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare”, seria Drept public, Chişinău 2002. 10. Implicaţii asupra formelor de răspundere în dreptul contemporan, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.1, Chişinău 2003. 11. Coraportul daună de mediu şi daună civilă, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.1, Chişinău 2003. 12. Formele şi gradele vinovăţiei în dreptul civil şi în dreptul mediului, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.2, Chişinău 2003. 13. Determinarea făptuitorului în raportul juridic de răspundere în dreptul mediului, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.3, Chişinău 2003, 14. Vinovăţia pentru cauzarea de daune civile prin poluare de mediu, Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.4, Chişinău 2004. 15. Reflecţii privind succesiunea răspunderii penale a persoanei juridice Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr.4, Chişinău 2004 16. Principiile răspunderii civile în raporturile de dreptul mediului Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr. 5, Chişinău 2004; 17. Cauzele care exclud răspunderea civilă pentru daunele ecologice Analele ştiinţifice ale Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, seria Drept privat, nr. 5, Chişinău 2004;

20

ADNOTARE

Trofimov Igor: Răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului. Teza de doctor în drept la specialitatea 12.00.02. – Drept public (dreptul ecologic)

Prezenta lucrare este consacrată unui subiect deosebit de actual, constituind la ora actuală unul dintre cele mai eficiente mijloace de soluţionare a problemei ecologice. Actualitatea temei investigate rezultă şi din sarcinile majore pe care şi le pune astăzi ştiinţa dreptului în vederea soluţionării problemei de protecţie a mediului.

În conţinutul acestei lucrări se face sinteza unui complex de probleme teoretico-practice şi aplicative, cu enunţarea celor mai noi idei în materie de răspundere pentru daunele ecologice. Crearea unui sistem unic de aprecierea a naturii şi conţinutului daunei ecologice va permite să utilizăm efectiv normele de protecţie a mediului şi, în special, a acelora ce ţin de aplicarea răspunderii cu caracter patrimonial. În contextul acestor idei, în conţinutul lucrării este relevată esenţa la aşa noţiuni cum ar fi: răspunderea civilă în raporturile de dreptul mediului, dauna ecologică, dauna de mediu, dauna civilă. De asemenea sunt elucidate regulile de reparare a daunei ecologice, iar în acest context, şi particularităţile de natură procesuală în materie de reparare a daunei civile rezultată dintr-o daună de mediu, precum şi a daunei de mediu. Ideea de bază relevată în conţinutul lucrării este că deşi pentru daunele ecologice se aplică regulile de reparare prevăzute de legislaţia civilă, totuşi la utilizarea acestor reguli se constată anumite particularităţi care sunt condiţionate de specificul scopului de protecţie a mediului, care este unul de interes public, precum şi de faptul că regulile de dreptul mediului sunt condiţionate inclusiv şi de legităţile fenomenelor naturale. În procesul de enunţare a conţinutului juridic al acestor particularităţi este utilizat un şir de surse de specialitate din Republica Moldova, România, Federaţia Rusă şi Ucraina. În lucrare sunt expuse o serie de concluzii care au menirea să asigure mai întâi de toate o simplitate a realizării măsurilor de răspundere, şi nu în ultimul rând, o eficacitate a raporturilor de răspundere. Aceste concluzii ţin atît de plan interpretativ, cât şi de planul legislativ. Rezultatele acestei lucrări pot servi atât pentru eventualele modificări în legislaţie, cât şi în calitate de materiale de instruire pentru specialiştii în domeniul dreptului, inclusiv specialiştii nejurişti ce activează în domeniul protecţiei mediului.

CUVINTELE CHEIE: răspundere civilă în raporturile de dreptul mediului; dauna ecologică; dauna de mediu; dauna civilă ce rezultă din dauna de mediu; interes public, răspundere obiectivă; condiţii ale răspunderii; forme ale răspunderii; repararea daunei ecologice.

21

АННОТАЦИЯ

Трофимов Игор: Гражданская ответственность в рамках экологических правоотношениях. Диссертация на соискание степени доктора права по специальности 12.00.02 – публичное право (экологическое право).

Настоящая работа посвящена особо актуальному вопросу, который на

сегодняшний день является самым эффективным способом разрешения задач связанных с охраной окружающей среды.

В содержании данной работы рассматривается целый комплекс научно-практических задач, следствие которых являются целый ряд рекомендаций связанных с применением мер гражданской ответственности в целях охраны окружающей среды.

Создание единой системы оценки природы и содержания экологического вреда, позволит нам применить эффективно природоохранные нормы, и в частности нормы в области имущественной ответственности.

В этом смысли содержание работы отражает сущность таких понятий как: гражданская ответственность в области экологического права, экологический вред, вред нанесенный окружающей среде, гражданский вред. Также отражены правила возмещения экологического вреда, и в этом контексте и процессуальные особенности возмещения экологического вреда.

Основная идея которая развивается в данной работе состоит в том, что несмотря на то что при возмещении ущерба нанесенного окружающей среде применяются гражданско-правовые нормы, все же констатируется особенность в их применении. Эта особенность продиктована публичным интересом – защита окружающей среды.

Изложения юридического содержания этих особенностей имеют основанием ряд научных источников изданных в Республике Молдова, Франции, Румынии, Российской Федерации и Украине.

В работе изложены ряд выводов, которые имеют цель обеспечить более упрощенное применение норм ответственности, а этим самым придать этим нормам эффективность. Эти выводы касаются как в области толкования, так и в области законотворчества.

Результаты данной работы могут служить руководством для внесения изменений в действующие законодательные акты, а так же для использования в процессе обучения юристов или специалистов в области охраны окружающей среды.

КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА: гражданская ответственность в экологических правоотношениях; экологический вред; ущерб окружающей среде; гражданско-имущественный ущерб причиненый вследствии ущерба окружающей среде; публичный интерес, объективная ответственность; условия ответственности; формы ответственности; возмещение экологического вреда.

22

ANNOTATION Igor Trofimov: Ph.D. Autoreport on the topic “Civil Responsibility Regardering Environment Law” to obtain Ph. Degree in Law, Public Law Department on the Speciality 12.00.02 (Environment Law)

This scientific work is devoted to a very actual subject which represents one of

the most effective means of solving ecological problems. Actually investigated theme results from the major charges of modern law

science in order to solve the problems of environment protection. This thesis expresses the synthesis of theoretical and practical set of problems

by presenting the newest ideas about the responsibilities for ecological damages. Making a particular estimation system of nature and ecological damages will

allow the use of properly environment protection standards and especially the responsibilities with a patrimonial character.

In this context the thesis reveals the following terms-civil responsibility related to environment law, ecological damage and civil damage.

The rules of removing economical damage are elucidated as well as peculiarities of processual character of civil damage elimination which result from environment damage.

The main ideas of thesis deals with rules of removing ecological damage which is presented in the civil legislature and their particular use that is challenged by the typical task protection of the environment/one of the public interest as well as the rules of environment law which are conducted by natural phenomena.

In the process of the present paper a lot of sources from Republic of Moldova, Romania, Russia and Ukraine are used.

The conclusions of the thesis assure the simplicity of achieved measures of responsibilities first of all and the efficiency reports of responsibilities.

The results of this scientific work can be used in the legislative alter and as instruction materials for experts in law field and non-experts who work in environment protection field.

KEY-WORDS: civil responsibility in the juridical relations of ecological law;

ecological damage, environment damage, civil damage issued from an environment damage, public interest, objective (without guiltiness) responsibility, juridical responsibility conditions, responsibility forms, the repair of ecological damage.