liliana ciubuc abstract

26
ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT CENTRUL STAT ŞI DREPT Secţia Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale Cu titlu de manuscris CZU 341.231.14(043.3) CIUBUC Liliana DREPTURILE OMULUI: ASPECTE JURIDICO-FILOSOFICE Specialitatea 12.00.10 - Drept Internaţional Public AUTOREFERAT al tezei de doctor în drept Chişinău – 2006

Upload: horia-baca

Post on 25-Jun-2015

140 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Liliana Ciubuc Abstract

ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

CENTRUL STAT ŞI DREPT

Secţia Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale

Cu titlu de manuscris CZU 341.231.14(043.3)

CIUBUC Liliana

DREPTURILE OMULUI: ASPECTE JURIDICO-FILOSOFICE

Specialitatea 12.00.10 - Drept Internaţional Public

AUTOREFERAT al tezei de doctor în drept

Chişinău – 2006

Page 2: Liliana Ciubuc Abstract

2

Teza a fost elaborată la Catedra Drept Internaţional şi Relaţii Economice Externe a Facultăţii de Drept a

Universităţii de Stat din Moldova Conducător ştiinţific:

Nicolae OSMOCHESCU, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova

Referenţi oficiali:

Dumitru MAZILU, doctor în drept, profesor universitar, Bucureşti, România Oleg BALAN, doctor în drept, conferenţiar universitar, Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova

Susţinerea va avea loc la 25 noiembrie 2006, ora 10, în şedinţa Consiliului

ştiinţific specializat DH15.12.00.10–12, din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, MD 2009, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Al.Mateevici, 60, Bloc 4, sala de conferinţe 222.

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a CNAA

(http://www.cnaa.acad.md./theses) la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Autoreferatul a fost expediat la __________________________2006 Secretar ştiinţific al Consiliului ştiinţific specializat, doctor în drept Natalia CHIRTOACĂ Conducător ştiinţific, Doctor în drept, Conferenţiar universitar Nicolae OSMOCHESCU Autorul Liliana CIUBUC

Page 3: Liliana Ciubuc Abstract

3

DREPTURILE OMULUI: ASPECTE JURIDICO-FILOSOFICE

Caracteristica generală a lucrării Actualitatea temei cercetate şi gradul de investigare a problemei.

Poziţionarea problemei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pe prim-plan în lumea contemporană este o dovadă a marilor transformări politico-juridice ce au loc în comunitatea internaţională, a schimbărilor spirituale culturale şi morale ce se produc.

Acest proces de afirmare plenară a conceptului este consecinţa evoluţiei gândirii politice, în care tot mai clar se cristalizează ideea legăturii inseparabile dintre civilizaţie şi progres, pe de o parte, şi participarea reală a omului la soluţionarea problemelor politice, economice, social-culturale atât în interiorul statului, cât şi pe plan mondial, pe de altă parte. În accepţiune modernă, conceptul privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului implică transformarea imperativă a acestuia dintr-un observator pasiv într-un actor activ la toate evenimentele şi acţiunile ce au loc în lumea contemporană.

Concepţia drepturilor omului este rezultatul îndelungatei evoluţii a gândirii filosofice, politice, juridice şi sociale. Trăgându-şi rădăcinile din antichitate, consolidată ca platformă politică în timpul revoluţiilor burgheze, concepţia a primit o nouă dimensiune în perioada contemporană a afirmării ideilor şi valorilor general-umane.

Concepţia îşi are originea în doctrina dreptului natural, care porneşte de la premisa fundamentală că omul, prin însăşi natura sa, posedă de la naştere drepturi primare în raport cu cele acordate de către societate, ultimele fiind considerate drept derivate şi secundare.

Concepţiile unor mari filosofi ai timpului, cum ar fi Aristotel, Cicero, Grotius, Montesqueu şi jurişti de notorietate, şi-au găsit expresia în documente cu caracter instituţional, care au pus bazele normative privind drepturile şi libertăţile omului. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a ONU, a consfinţit într-un document politico-juridic cu caracter universal drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ca valori general-umane.

Drepturile omului devin o condiţie indispensabilă a statului de drept, a recunoaşterii sale ca stat democratic pe plan internaţional.

Afirmăm că omul–cetăţean şi personalitate are nevoie de un sistem de garanţii juridice - de garantare şi respectare de către stat a drepturilor sale. Aceste garanţii se realizează prin intermediul instituţiei drepturilor omului.

Republica Moldova s-a declarat, prin art.1 din Constituţie, un stat de drept, democratic, suveran şi independent, fapt ce a determinat alinierea Moldovei la standardele internaţionale în garantarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor omului.

Art.1 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, reprezintă valori

Page 4: Liliana Ciubuc Abstract

4

supreme şi sunt garantate”. Importanţa acordată problemei reiese şi din art.4 al Constituţiei privitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu standardele internaţionale. Această prevedere constituţională acordă prioritate reglementărilor internaţionale în domeniu.

Referindu-ne la gradul de investigare a problemei, menţionăm că instituţia drepturilor omului face obiectul de studiu şi este reflectată atât în literatura de specialitate, în literatura filosofico-socială, în diferite aspecte ale sale, mai puţin în aspectul comparat.

Pentru a înţelege fenomenele referitoare la originile şi evoluţia conceptului drepturilor omului analizăm evoluţia prin prisma evenimentelor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice. Analizăm evoluţia gândirii filosofice, a procesului de cunoaştere, aptitudinile caracteristice omului, fiinţă înzestrată cu raţiune şi morală, care pune problema menirii omului în lume.

Stoicii greci Poseidon, Seneca, Epictet au fost primii care au elaborat noţiunea de drept natural, potrivit căreia legile stabilite de om nu sunt decât replici imperfecte ale unui drept etern şi imuabil aplicabil Cosmosului, iar legea laică nu are valoare decât dacă corespunde legii universale.

Aristotel menţiona în lucrarea „Politica”, că numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc.

Putem afirma că „conceptul propriu-zis privind drepturile omului” s-a născut în perioada de pregătire a revoluţiilor burgheze din Europa, idee afirmată şi în practica socială.

În prezent drepturile omului reprezintă o instituţie complexă, ce ţine de ordinea juridică internă şi de cea internaţională.

Primele teorii coerente despre drepturile omului au apărut şi s-au cristalizat în sec. XVII –XIX. Primul document scris despre protecţia drepturilor omului - Magna Carta Libertatum - a apărut în Anglia la 1215, au urmat alte acte importante, analizate pe parcursul lucrării, reflectând tendinţele timpului de a proteja drepturile omului.

Un rol deosebit au avut ideile lui Montesquieu, adept al dreptului natural, care au contribuit la pregătirea Revoluţiei din 1789.

J.J.Rousseau în lucrarea sa „Contractul social” susţinea că „omul este născut liber, dar pretutindeni este în lanţuri”.

Lucrarea este o încercare de a aborda diferite aspecte ale problematicii drepturilor omului, supunând analizei comparate evoluţia drepturilor omului, precum şi reglementarea lor pe plan universal, regional şi naţional.

Drepturile omului este un domeniu vast de cercetare, identificarea unor criterii concrete de cercetare a lor a constituit o adevărată provocare pentru autorul lucrării.

Fiind o instituţie de proporţii mari, reglementarea juridică a drepturilor omului la diferite nivele generează probleme specifice şi dificile, astfel încât o abordare generală a acestora într-o singură lucrare este imposibilă.

Etapa modernă a drepturilor omului începe cu înfiinţarea în 1945 a ONU, care au proclamat necesitatea de a renaşte credinţa în drepturile omului.

Page 5: Liliana Ciubuc Abstract

5

Un aspect nu mai puţin important al lucrării îl constituie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului - ca principiu fundamental de drept internaţional. Consacrarea în dreptul internaţional a principiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale este dovada recunoaşterii politico-juridice universale de către state a importanţei drepturilor omului ca factor esenţial al păcii, securităţii şi cooperării internaţionale.

Instituţia drepturilor omului a înregistrat o evoluţie dinamică şi interesantă. Conţinutul ei s-a modificat, s-a îmbogăţit în baza practicii acumulate de state, capătă noi valenţe.

Apare întrebarea: instituţia drepturilor omului poate ţine pasul cu evoluţia relaţiilor interstatale, care sunt modalităţile de performare, de conlucrare a instituţiei drepturilor omului cu alte organisme internaţionale?

Un lucru este cert. Fără realizarea în practică a principiilor fundamentale privind garantarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului declaraţiile rămân a fi deşarte. Fără acţiuni reale afirmaţiile şi promisiunile nu contează.

Importanţa deosebită pe care comunitatea internaţională o acordă garantării drepturilor omului este reliefată de sistemele instituite pentru asigurarea exercitării acestora în conformitate cu standardele internaţionale prin implementarea în dreptul intern a respectivelor reglementări, prin crearea unor mecanisme internaţionale, cu scopul de a interveni în situaţiile în care se produc încălcări, iar statul în cauză nu asigură o protecţie efectivă a acestora.

În lucrare s-a încercat o analiză privind reglementarea juridică a drepturilor omului în Republica Moldova. Integrarea în procesul european, în rândul statelor moderne are şi aspect de dimensiune umană. Având în vedere că în Republica Moldova, practic, nu există investigaţii complexe şi temeinice referitoare la aspectele juridico-filosofice ale drepturilor omului, prezenta lucrare este o încercare de a realiza o investigaţie teoretică complexă asupra problemelor ce ţin de domeniul drepturilor omului.

În lucrare sunt prezentate principalele aspecte ale drepturilor omului şi tendinţele din domeniu, tratate în diferite surse, precum şi unele lacune, sunt sugerate unele soluţii şi formulate unele concluzii cu scop de recomandare.

Necesitatea majoră de efectuare a studiului în domeniul ce reflectă instituţia drepturilor omului, originile, evoluţia şi dezvoltarea ei sub diferite aspecte, au determinat alegerea şi actualitatea temei de cercetare.

Scopul şi obiectivele tezei. Teza îşi propune drept scop cercetarea şi analiza concepţiilor doctrinare, analiza reglementărilor juridice naţionale şi internaţionale în domeniul drepturilor fundamentale ale omului.

Autorul şi-a propus de a lăsa fiecare capitol deschis pentru analiză şi concluzii teoretice, precum şi de a formula recomandări de ordin practic. Instituţia drepturilor omului defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi, libertăţi şi obligaţiuni ale oamenilor, unii faţă de alţii, intenţia statelor de a apăra şi a promova aceste drepturi, de a veghea respectarea lor în cadrul fiecărei ţări, intervenind prin mecanismele de protecţie în situaţiile în care ele sunt încălcate.

În lucrare instituţia drepturilor omului este abordată sub mai multe aspecte:

Page 6: Liliana Ciubuc Abstract

6

- din perspectiva filosofiei juridice, a cărei evoluţie a condus la afirmarea individului ca fiinţă umană, îndreptăţită să beneficieze sau să fie investită cu drepturi proprii opozabile, în primul rând statului căruia îi aparţine;

- din perspectiva cadrului juridic, în acest scop ideile privind drepturile omului fiind transpuse în instrumente juridice generatoare de drepturi şi obligaţii, pe plan naţional şi apoi pe plan internaţional;

- din perspectiva cooperării dintre state la nivel internaţional, care intervine mult mai târziu pentru drepturile dobândite, prin intermediul unor instrumente juridice specifice sau chiar prin identificarea unor noi drepturi.

Obiectul cercetării îl constituie: - originile, conceptul şi evoluţia drepturilor fundamentale ale omului; - extinderea acestei instituţii în principalele regiuni ale lumii şi în ansamblu în lume; - aspectul filosofic al drepturilor omului; - studierea şi analiza principalelor instrumente cu caracter universal, regional,

naţional, în domeniul protecţiei drepturilor omului; - mijloace de protecţie juridică în domeniul drepturilor omului şi evaluarea

activităţii acestor instituţii ale drepturilor omului; - cercetarea mecanismelor în domeniul drepturilor omului şi instituţia

ombudsmanului; - eficienţa legislaţiei naţionale, perfecţionarea şi ajustarea ei la standardele

internaţionale; - informarea şi instruirea juridică a populaţiei în domeniul drepturilor omului. În procesul efectuării cercetărilor la temă obiectivele propuse au determinat

necesitatea soluţionării unor sarcini concrete şi anume: - studierea principalelor etape istorice ale evoluţiei instituţiei drepturilor

omului pe plan universal şi regional; - afirmarea instituţiei drepturilor omului pe plan naţional; - analiza premiselor instituirii mecanismelor de apărare a drepturilor omului; - evaluarea activităţii instituţiei ombudsmanului în Republica Moldova,

importanţa acesteia pentru Republica Moldova; - analiza unor instrumente cu vocaţie universală şi regională din domeniul instituţiei

drepturilor omului (ratificarea şi aderarea RM la ele); - elaborări şi propuneri pentru perfecţionarea cadrului legislativ în vederea

realizării, respectării şi asigurării drepturilor omului în Republica Moldova; Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al investigaţiilor. Urmărind

cercetarea cât mai complexă a obiectului investigat, în dorinţa atingerii graduale a obiectivelor enunţate, drept bază metodologică a cercetărilor au servit metoda dialectică, metoda istorică şi filosofico-juridică, metoda sociologică, metoda sistematică, metoda de analiză şi sinteză, metoda comparativă şi alte metode general ştiinţifice, utilizate în ştiinţa dreptului internaţional ca sistem de drept.

Utilizarea metodelor enunţate mai sus a făcut posibilă analiza fenomenelor filosofico-juridice de drept internaţional şi drept naţional, cadrului normativ universal, regional şi naţional în materia drepturilor omului, elaborarea unor concluzii şi recomandări în materia drepturilor omului.

Page 7: Liliana Ciubuc Abstract

7

Drept punct de reper a servit în realizarea prezentei lucrări Constituţia Republicii Moldova, intrată în vigoare la 27 august 1994, actele naţionale şi internaţionale (universale şi regionale) în materia drepturilor omului.

Autorul s-a condus de o bogată bază bibliografică formată din lucrările savanţilor în dreptul internaţional din diferite ţări, printre care menţionăm: Irina Moroianu Zlătescu „Protecţia juridică a drepturilor omului", D. Mazilu „Drepturile omului”, V. Duculescu „Protecţia juridică a drepturilor omului”, A. Năstase „Drepturile omului - religie a sfârşitului de secol” precum şi V.T. Biurghentali „The effect of the European Convention on Humman Rigts in the international Law”, Ives Madiot „Droit de l”homme”, Georges Bourdeu „Les libertes publiques” etc. Din autorii autohtoni putem menţiona: D. Sîrcu „Accesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: condiţii de admisibilitate”.

Menţionăm că un important suport metodologic, ştiinţific şi teoretic în realizarea prezentei teze au servit lucrările autorilor ruşi, care constituie opere de referinţă în domeniu: И.И.Лукашук «Основные принципы международного права», Г.И.Тункин, В.А.Карташкин «Права человека в международном и внутригосударственном праве».

În aceeaşi ordine de idei menţionăm şi analiza diferitelor documente ale ONU, tratatelor internaţionale.

S-a încercat efectuarea unui studiu complex sub aspect filosofic, de la origini până în prezent, al drepturilor omului, analiza reglementărilor juridice ale drepturilor omului la diferite nivele. Rezultatele obţinute în acest domeniu sunt interpretabile. Sperăm că problema propusă spre examinare va cunoaşte noi abordări, va genera noi idei şi opinii, menite să perfecţioneze instituţia drepturilor omului din Republica Moldova.

Noutatea ştiinţifică şi valoarea practică a cercetărilor. Drept imbold pentru cercetarea acestei teme şi efectuarea acestui studiu a servit nivelul şi gradul relativ redus de cunoaştere în ţara noastră a instituţiei drepturilor omului în aspectele sale de drept internaţional.

Obiectul investigaţiei l-a constituit analiza conceptului, naturii juridico-filosofice a drepturilor omului, precum şi argumentarea necesitaţii de a acorda o atenţie mai mare problemei drepturilor omului în societatea civilă.

Noutatea ştiinţifică a lucrării rezidă în faptul că s-a făcut o analiză comparată între aspectele filosofic şi juridic ale instituţiei drepturilor omului în vederea evidenţierii elementelor care individualizează aceste metode de protecţie a drepturilor omului. Lucrarea se remarcă nu numai prin noutatea problematicii abordate, dar şi prin formularea unor propuneri privind unele aspecte ale domeniului investigat.

În procesul de cercetare au fost analizate cele mai recente opinii expuse de specialişti în dreptul comparat.

Un aspect nou îl constituie analiza reformei sistemului CEDO prin adoptarea Protocolului 14, care a amendat sistemul existent în trei etape: consolidarea capacităţii Curţii de filtrare a numeroaselor cereri nefondate, aplicarea noilor

Page 8: Liliana Ciubuc Abstract

8

criterii de admisibilitate pentru cazurile minore, care nu necesită examinarea acestora în fond de către Curte; aplicarea unei proceduri simplificate pentru cazurile repetitive. Un accent considerabil se pune pe sistemele juridice naţionale, inclusiv prin filtrarea cazurilor pe plan naţional.

Cercetarea temei s-a încheiat cu formularea unor concluzii şi idei, care pot fi utile pentru ştiinţa dreptului, legislaţia şi practica naţională în materia drepturilor omului.

În baza referinţelor teoretice sunt înaintate propuneri în vederea perfecţionării cadrului normativ naţional referitor la drepturile omului.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a rezultatelor cercetării. Valoarea aplicativă a cercetării efectuate se manifestă prin următoarele aspecte esenţiale:

- Fundamentarea doctrinar-filosofică se caracterizează în esenţă prin natura juridică a instituţiei drepturilor omului, asigurarea şi garantarea lor.

- Fundamentarea normativ-legislativă este bazată pe analiza stipulărilor normativ-legislative pe plan naţional şi internaţional în vederea garantării şi aplicării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

- Fundamentarea juridică prevede analiza comparativă a instituţiei drepturilor omului de la origini până în prezent, ţinându-se cont de reglementările actuale la diferite nivele.

Rezultatele lucrării pot contribui la cercetarea mai profundă a problemelor ce ţin de instituţia drepturilor omului. Aspectul teoretic al lucrării poate servi drept bază de argumentare a evoluţiei instituţiei drepturilor omului şi, nu în ultimul rând, la conştientizarea importanţei problematicii instituţiei drepturilor omului.

Lucrarea se adresează învăţământului juridic şi cercetării ştiinţifice. Acest studiu s-a efectuat în speranţa că va aduce o mică contribuţie la

cercetarea, analiza şi înţelegerea importanţei instituţiei drepturilor omului, precum şi că va contribui la procesul de perfecţionare a legislaţiei naţionale în acest domeniu.

Aprobarea rezultatelor cercetării. Lucrarea a fost elaborată în timpul studiilor la doctorat în cadrul facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Lucrarea a fost examinată la catedra „Drept Internaţional şi Dreptul Relaţiilor Externe”. Aspectele teoretico-practice abordate în lucrare au fost prezentate şi examinate la conferinţele ştiinţifice ale corpului didactic al Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova, unele aspecte făcând obiectul unor publicaţii ştiinţifice ale autorului.

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este structurată în: - Introducere, care reprezintă o caracterizare generală a problemei cercetate şi o

iniţiere în studiu; - patru capitole, în care sunt examinate problemele fundamentale ce ţin de

domeniul drepturilor omului, complexitatea lor; - încheiere, unde sunt evocate concluziile şi recomandările autorului; - bibliografie, în care este prezentată baza doctrinară; - cuvinte-cheie, care facilitează orientarea generală cu privire la subiectele analizate; - lista abrevierilor utilizate;

Page 9: Liliana Ciubuc Abstract

9

- anexă, ca suport schematic; - adnotare, prezentată în limbile română, rusă şi engleză. Conţinutul lucrării. În introducere sunt expuse actualitatea, scopurile şi sarcinile

cercetării, baza metodologică şi ştiinţifică a tezei, noutatea ştiinţifică şi însemnătatea lucrării, semnificaţia şi valoarea aplicativă a rezultatelor cercetărilor, aprobarea lor.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Capitolul I. Fundamentele filosofice şi evoluţia conceptului drepturilor

omului. În acest capitol este examinată originea şi evoluţia conceptului drepturilor omului în operele marilor gânditori ai trecutului, sunt analizate primele instrumente juridice de protecţie a drepturilor omului.

În paragraful unu, intitulat „Originile şi evoluţia conceptului drepturilor omului în operele marilor gânditori ai trecutului: aspecte juridico-filosofice” este arătat caracterul incontestabil al faptului că în ultimele decenii dezbaterile internaţionale privind drepturile şi libertăţile publice ale omului au căpătat o amploare deosebită. Organismele internaţionale şi regionale specializate, organizaţiile guvernamentale specializate, precum şi numeroasele organizaţii neguvernamentale au acordat şi acordă o atenţie deosebită problematicii drepturilor omului, punând accentul pe:

1. Explicarea conceptului; 2. Analiza exigenţelor pe care le implică promovarea conceptului drepturilor

omului; şi 3. Examinarea relaţiilor în acest domeniu în diferite zone şi regiuni ale lumii. Abordat din diferite unghiuri de vedere, conceptul drepturilor omului este

receptat de societate şi de către fiecare membru al acesteia ca o instituţie firească, care permite:

a. - înţelegerea mai completă şi mai exactă a statutului fiinţei umane în cele mai diferite ipostaze ale vieţii sale;

b. - cunoaşterea pârghiilor politice, juridice, sociale şi economice necesare pentru asigurarea respectării acestui statut;

c. - garantarea cerinţelor pe care le implică acest statut prin măsuri adecvate de sancţionare a celor vinovaţi de încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Fundamentarea ştiinţifică a drepturilor omului ca fenomen juridic îşi are originea în antichitate în doctrina dreptului natural, care porneşte de la ideea că omul, prin însăşi natura sa, beneficiază în orice loc şi în orice moment de drepturi, care sunt anterioare şi primare în raport cu cele acordate de către societate. Aceste drepturi sunt recunoscute de dreptul natural ca fiind drepturi superioare necondiţionate, indiferent de voinţa statului în diferitele etape şi forme de existenţă şi evoluţie istorică a acestuia.

În paragraful doi, intitulat „Primele instrumente juridice pentru protecţia drepturilor omului: apariţie şi evoluţie”, sunt analizate primele documente privind protecţia drepturilor omului, apariţia şi evoluţia lor. Primul document scris consacrat protecţiei drepturilor omului este atestat în Anglia şi este vorba de vestita “Magna Carta Libertatum din 19 iunie 1215”, dată de Ioan fără de Ţară, prin care

Page 10: Liliana Ciubuc Abstract

10

baronii şi episcopii englezi au obţinut o serie de privilegii şi garanţii procedurale de la rege. Acest act epocal a avut o influenţă definitorie asupra tuturor celorlalte acte, atât de importante pentru întreaga populaţie, elaborate în acest domeniu în întreaga lume de-a lungul timpului. Ulterior, tot în Anglia, au apărut o serie de documente importante privind drepturile omului, “Petiţia drepturilor” din 7 iunie 1628, “Habeas Corpus Act” din 26 mai 1679 şi “Bill of Rights” din 13 februarie 1689, prin care s-a format sistemul Parlamentar al Marii Britanii.

Pe alt continent, în America, la 12 iunie 1776, în statul Virginia, a fost adoptată “Declaraţia drepturilor din statul Virginia”, care prevedea că “toţi oamenii sunt de la natură egali, liberi şi independenţi şi au anumite drepturi inerente naturii lor, respectiv dreptul la viaţă şi libertate, dreptul de a dobândi şi a dispune de proprietate, precum şi de a căuta să obţină fericirea şi siguranţa.

La 14 iunie 1776, a fost adoptată la Philadelphia “Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americei”, care prevede că „toţi oamenii se nasc egali, cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea regăsindu-se dreptul la viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Una din ideile valoroase, a acestui document, este aceea că toate guvernările au fost stabilite de către oameni anume pentru a garanta aceste drepturi consfinţite “Atunci când o formă de guvernare devine contrară acestui scop, poporul dispune de dreptul de a o schimba sau de a o aboli şi de a institui o nouă guvernare”.

Mijlocul sec. al XIX-lea a înregistrat un fenomen nou în domeniul drepturilor omului şi în abordarea acestora pe plan internaţional. Au fost adoptate un număr impunător de acte internaţionale multilaterale cu caracter universal.

După crearea Societăţii Naţiunilor Unite, au fost elaborate patru mari categorii de norme de protecţie a unor categorii de drepturi ale omului: norme referitoare la problemele legate de muncă, la problema protecţiei popoarelor din colonii, a minorităţilor etnice şi religioase şi a străinilor, considerate ca fiind foarte importante pentru omenire.

După cel de-al doilea război mondial, la 10 decembrie 1948, a fost adoptată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Acest act consfinţeşte o serie de drepturi fundamentale – “un ideal comun ce trebuie împlinit”- pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, sex, limbă, religie, opinie politică, origine etnică sau socială, bunuri, naştere sau situaţie materială. Având la bază ideile juristului Rene Cassin (1887-1976), acest document a fost adoptat de statele membre ale ONU, cu excepţia a opt abţineri (Africa de Sud, Arabia Saudită, URSS şi cinci democraţii populare).

Ca urmare a faptului că statele au considerat necesară adoptarea unui document, cu forţă juridică, în perioada 1948-1966 s-au purtat negocieri pentru adoptarea unui document în acest sens. Astfel, la 16 decembrie 1966 Adunarea Generală a ONU a adoptat două documente distincte:

- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în vigoare din 23.03.1976; şi

Page 11: Liliana Ciubuc Abstract

11

- Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale în vigoare din 03.01.1976 (ambele ratificate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.217-12 din 28.07.1990, în vigoare 26.04.1993).

Aceste trei documente reunite, plus Protocolul nr. 1 facultativ, constituie Carta internaţională a Drepturilor Omului care a inspirat elaborarea şi încheierea unei întregi serii de instrumente complementare privind reglementarea drepturilor omului în unele domenii speciale şi concrete.

Capitolul II „Protecţia drepturilor omului la nivel universal: instrumente juridice şi organisme” este conceput din perspectiva dezvoltării continue a instrumentelor juridice şi organismelor internaţionale, având la bază principiul universalităţii drepturilor omului, conceptul de clasificare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prin care drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt tratate ca principiu de drept internaţional public Astfel în paragraful unu, „Universalitatea, indivizibilitatea şi interdependenţa drepturilor omului“ se dovedeşte că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt universale ca fiind inerente naturii umane. Pot exista deosebiri de reglementare, dar esenţa lor rămâne aceeaşi: libertatea persoanei umane. Universalitatea drepturilor omului nu înseamnă neapărat că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile, ci că toţi oamenii se nasc liberi şi rămân liberi şi egali în drepturi. Drepturile omului se aplică tuturor fiinţelor umane. Acest universalism, promovat de liberalismul individualist al Declaraţiei de la 1789, a fost puternic contestat chiar de la bun început.

Biserica catolică a contestat acest nou “catehism”, care tindea să-l substituie pe al său. O tendinţă contrară celei universaliste a fost dezvoltată de filosoful şi esteticianul german Herder. El a fundamentat conceptul de spirit al poporului, de geniu naţional. Această doctrină ducea la „naţionalizarea” drepturilor omului.

Recunoscut chiar de la bun început în cadrul Naţiunilor Unite, principiul interdependenţei şi indivizibilităţii drepturilor omului a fost adoptat efectiv şi oficial şi stipulează că “exerciţiul libertăţilor civile şi politice, ca şi a drepturilor economice, sociale şi culturale este interdependent”, subliniind, totodată, că “în cazul în care individul este privat de drepturile sale economice, sociale, culturale, el nu mai reprezintă persoana pe care Declaraţia o consideră ca ideal al omului liber”.

Paragraful doi, „Concept şi clasificare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, conţine o analiză a conceptului şi clasificării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Pentru o abordare efectivă a elementelor esenţiale ale complexului conceptual a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, se impun a fi precizate unele aspecte de ordin terminologic.

Într-o primă etapă drepturile omului erau denumite “drepturi naturale”, formularea “drepturi ale omului” fiind mai recentă. S-a apreciat că expresia “ rights of man”, utilizată iniţial în limba engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicând printr-o interpretare defectuoasă doar drepturile bărbatului. În perioada celui de-al doilea război mondial a început să fie folosită formula “human rights”, care presupune un cerc mai larg de drepturi ale persoanei.

Page 12: Liliana Ciubuc Abstract

12

În ciuda expunerii exhaustive a termenilor referitori la sfera drepturilor omului în materia de specialitate, este rezonabil de amintit doar noţiunile cel mai des utilizate în acest domeniu.

Pe plan conceptual menţionăm că în documentele internaţionale, ca şi în actele interne normative de drept, sunt utilizate, de regulă, două noţiuni – “drepturi” şi “libertăţi”. Şi în lucrările de specialitate întâlnim o terminologie diferită „drepturile omului”, „libertăţile publice”, de „drepturile omului şi ale cetăţeanului”. Este de remarcat, totuşi, că se face o distincţie între “drepturi” şi “libertăţi”. Noţiunea de “drepturi” se utilizează pentru a desemna drepturile omului în general, iar sintagma “libertăţi publice” - pentru a desemna drepturile cetăţeanului în general. Unii autori, cum ar fi C.A.Colliard, I.Morgan, V.Duculescu, consideră că aceste noţiuni nu au acelaşi conţinut. Potrivit conceptului dreptului natural, drepturile şi libertăţile publice sunt considerate universale, imuabile, imprescriptibile şi inalienabile. În realitate, până la crearea garanţiilor juridice ale drepturilor omului, distincţia dintre “drepturile omului” şi “libertăţile publice”, având un oarecare sens, este astăzi depăşită, ea instituind adevărate „creanţe” ale omului faţă de stat:

- pentru considerentul că drepturile omului, consacrate în documentele internaţionale, pot şi sunt apărate prin intermediul unor organisme noi, create pe plan internaţional;

- pentru considerentul că drepturile omului sunt recunoscute astăzi ca având forţă juridică directă pe plan intern, în virtutea principiului priorităţii dreptului internaţional.

Din punct de vedere juridic, dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept. Între aceste două concepte nu există deosebiri de natură juridică şi avem de-a face, de fapt, cu o singură noţiune juridică. Între drept şi libertate există o sinonimie din punct de vedere juridic.

În paragraful trei, “Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului – principiu fundamental de drept public internaţional şi organisme pentru protecţia lor”, este analizată în special formarea acestui principiu.

În Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa din 1975 şi în Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile reciproce dintre statele participante se menţionează că statele participante îşi exprimă hotărârea de a respecta şi a pune în practică, fiecare dintre ele în relaţiile lor cu toate celelalte state participante, indiferent de sistemul lor politic, economic sau social, precum şi de mărimea lor, situaţia lor geografică sau nivelul lor de dezvoltare economică, principiile care guvernează relaţiile lor reciproce.

Unul din cele 10 principii de bază ale dreptului internaţional este principiul respectării universale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Constituirea şi stabilirea lui s-a produs în epoca contemporană.

Constituirea conlucrării internaţionale pentru favorizarea respectării drepturilor omului este legată de fondarea şi activitatea ONU ca organizaţie cu vocaţie de universalitate. Astăzi este un fapt recunoscut de toţi că principiul respectării

Page 13: Liliana Ciubuc Abstract

13

universale a drepturilor omului a fost implementat în dreptul internaţional actual de Carta ONU, intrată în vigoare la 24.10.1945.

Lucrarea conţine o analiză a organismelor instituite în sistemul Naţiunilor Unite şi a obiectivelor puse în faţa lor.

Ca organ reprezentativ al ONU, Adunarea Generală are şi atribuţia de a iniţia studii şi a face recomandări în scopul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi (art.13, par.1 lit.a). Problemele privind drepturile omului sunt preluate din rapoartele Consiliului Economic şi Social, (art.62), din rezoluţiile Adunării Generale, fie sunt propuse de către alte organe importante ale ONU, de către un stat membru sau de Secretarul General.

Concomitent cu adoptarea unor instrumente juridice adecvate, comunitatea internaţională s-a concentrat asupra constituirii unor organisme şi mecanisme eficiente pentru protecţia şi garantarea drepturilor omului:

- Comisia pentru Drepturile Omului - Subcomisia pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor - Comitetul Drepturilor Omului - Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale - Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale - Comitetul pentru Eliminarea discriminării împotriva Femeii - Comitetul Împotriva torturii - Comitetul privind Drepturile Copilului Capitolul III cuprinde analiza trăsăturilor definitorii ale sistemelor regionale

de protecţie şi garantare a drepturilor omului, particularităţile lor, precum şi sistemul european de protecţie şi garantare a drepturilor omului.

Paragraful unu, “Trăsături definitorii ale protecţiei regionale a drepturilor omului”, conţine o analiză a ideilor caracteristice şi definitorii ale protecţiei regionale a drepturilor omului.

Astfel, protecţia internaţională a drepturilor omului, ca instituţie a dreptului internaţional public, prezintă anumite trăsături specifice, care o particularizează în raport cu acestea. Prin consacrarea şi garantarea internaţională a drepturilor omului se ajunge uneori la excluderea competenţei naţionale exclusive în materia drepturilor omului şi, în consecinţă, la limitarea suveranităţii statului.

Esenţa constă în acceptarea de către state a faptului că drepturile omului nu mai pot fi lăsate la discreţia fiecărui stat în parte, care să poată acţiona în deplină libertate, într-un domeniu pe care şi-l rezervă total. Conştiente de necesitatea reducerii riscului unor violări grave, masive şi sistematice ale drepturilor omului la nivel intern, sub acoperirea unei suveranităţi statale absolute, statele au convenit să coopereze la nivel internaţional pentru a asigura promovarea şi respectarea drepturilor omului.

Statul nu mai dispune de puteri absolute asupra indivizilor aflaţi sub jurisdicţia sa, ci, dimpotrivă, este obligat să respecte drepturile acestora, consacrate prin norme internaţionale. Suveranitatea statului este, limitată de normele juridice internaţionale în materia drepturilor omului, pe care statul este obligat să le respecte. Este important de

Page 14: Liliana Ciubuc Abstract

14

remarcat faptul că, în acest domeniu, limitarea suveranităţii unui stat nu se face în favoarea unui alt stat, ci doar în favoarea indivizilor şi a drepturilor acestora.

Sub aspectul consacrării şi sub cel al garantării drepturilor omului, nivelul internaţional de protecţie reprezintă un standard multinaţional.

În paragraful doi, “Sisteme regionale de protecţie şi garantare a drepturilor omului, particularităţile lor” sunt examinate sistemele regionale de protecţie a drepturilor omului, inclusiv sistemele: European, American (acoperind America de Nord şi America de Sud) African, Asiatic şi Islamic.

Sistemul interamerican de protecţie a drepturilor omului are la bază Convenţia interamericană a drepturilor omului, care a fost concepută după modelul Convenţiei europene a drepturilor omului Reafirmând valorile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţia conţine prevederi detaliate privind dreptul la viaţă, libertatea persoanei, garanţii judiciare, libertatea de conştiinţă şi confesională, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, protecţia familiei, dreptul de proprietate, drepturile copilului, drepturile politice, economice, sociale şi culturale, alte drepturi şi libertăţi, consacrate şi în alte documente universale. Convenţia cunoaşte două tipuri de jurisdicţie, au fost create două organe: Comisia Interamericană a drepturilor Omului (art.33,lit.a) şi Curtea Interamericană a Drepturilor Omului (art.33,lit.b).

Atribuţiile Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului şi modul de funcţionare sunt asemănătoare cu cele ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului, existând doar câteva particularităţi specifice. Sub jurisdicţia Comisiei interamericane a drepturilor omului intră toate statele membre O.S.A., nu numai acele care au ratificat Convenţia interamericană a drepturilor omului. Curtea Interamericană a Drepturilor Omului nu poate fi sesizată decât de statele părţi la Convenţie sau de către Comisie, cu condiţia susţinerii în faţa Comisiei a unei proceduri prealabile non-jurisdicţionale (art.61).

Sistemul African de protecţie a drepturilor omului are la bază Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, adoptată de Organizaţia Unităţii Africane (O.U.A) în iunie 1981 la ce-a de 18-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern la Nairobi şi intrată în vigoare în 1986. Carta a prevăzut, în special, înfiinţarea unor organe de promovare şi protecţie a drepturilor omului şi popoarelor: libertatea, egalitatea, dreptatea şi demnitatea sunt obiective esenţiale pentru realizarea aspiraţiilor legitime ale popoarelor africane.

Întru realizarea prevederilor Cartei a fost înfiinţată Comisia Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, alcătuită din 11 persoane (art.31), aleşi de Conferinţa şefilor de stat şi de guvern ai statelor care intră în componenţa O.U.A.(art.33) pentru un mandat de şase ani (art.36).

În comparaţie cu sistemele european sau american, sistemul african al drepturilor omului, în accepţiunea Cartei africane, proclamă nu numai drepturi, ci şi îndatoriri ale omului (cap.II, art.27-29).

Referindu-ne la sistemul regional asiatic de protecţie a drepturilor omului, vom menţiona că acesta se bazează pe Declaraţia îndatoririlor fundamentale ale popoarelor şi statelor asiatice, adoptată la Djakarta - Indonezia la 9 decembrie 1983 de Consiliul Regional asupra drepturilor omului din Asia.

Page 15: Liliana Ciubuc Abstract

15

Declaraţia recunoaşte tuturor persoanelor drepturi individuale şi colective fundamentale, drepturi pe care persoanele şi statele sunt obligate să le respecte.

Sistemul Islamic are la bază Declaraţia Islamică Universală a Drepturilor Omului. Textul Declaraţiei a fost publicat la 19 septembrie 1981 de către Consiliul Islamic, organizaţie neguvernamentală.

Deşi această declaraţie are la bază o serie de precepte religioase - legea fiind considerată o emanaţie a divinităţii, totuşi, prin reglementările sale concrete, ea răspunde unei nevoi de reglementare socială, din care drepturile omului se consideră a face parte integrantă.

În paragraful trei, intitulat “Sistemul European de protecţie şi garantare a drepturilor omului”, sunt examinate şi analizate instrumentele juridice de protecţie şi garantare a sistemului european în domeniul drepturilor omului. După cum sugerează însuşi titlul, paragraful trei are ca obiect analiza instrumentelor juridice ale Consiliului Europei.

La 5 mai 1949, la Strasbourg, a fost semnat Statutul Consiliului Europei, care a intrat in vigoare la 3 august acelaşi an. Statutul punea bazele unei organizaţii politice de cooperare interguvernamentală si parlamentară. El a fost ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.522-XIII din 12.07.1995 şi a intrat în vigoare din 13.07.1995. Scopul declarat al Consiliului este, in conformitate cu art.1 din Statut, realizarea unei uniuni mai strânse intre membrii săi, în scopul apărării si promovării idealurilor şi principiilor care constituie „moştenirea lor comună”.

Principiile pe care îşi axează activitatea Сonsiliul sunt: democraţia pluralistă, respectarea drepturilor omului şi statul de drept.

Convenţia, semnată iniţial de reprezentanţii a treisprezece guverne, reuneşte astăzi toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.

Prin Convenţie a fost creat un mecanism de control internaţional, care se adaugă mecanismelor naţionale, toate statele membre acceptând competenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca instituţie comunitară. Acest organism de apărare a drepturilor omului la nivel internaţional şi regional are rolul unei instanţe de jurisdicţie internaţională cu caracter subsidiar căilor interne de atac.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este un organ statutar al Consiliului Europei, ci unul convenţional, instituit în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, ea nu poate fi separată de sistemul organelor Consiliului Europei, fiind creată în cadrul acestuia, preluând aceleaşi principii şi având chiar acelaşi buget. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg din 21 ianuarie 1959, odată cu acceptarea jurisdicţiei sale de către opt state, este elementul principal mecanismului de control supranaţional al aplicării Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, denumită apelativ Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau prin sigla CEDO.

Protocolul nr.11 este conceput ca un protocol de amendament, intrarea lui in vigoare fiind condiţionată de obligaţia tuturor statelor părţi de a-şi exprima consimţământul de a fi legate prin acest Protocol. Protocolul nr.1l a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1998, la 4 ani după semnarea sa de către statele membre.

Page 16: Liliana Ciubuc Abstract

16

Protocolul reglementează restructurarea mecanismului de control, stabilit de Convenţie, în sensul reîmpărţirii responsabilităţii controlului, care anterior era deţinut de Comisie, Curte şi Comitetul de Miniştri, Consiliului Europei. Scopul urmărit era de a se conferi noului mecanism un caracter obligatoriu.

Având în vedere importanţa deosebită a respectării principiilor fundamentale ale dreptului internaţional în domeniul drepturilor omului, precum şi necesitatea reprezentării opiniei oficiale a Guvernului Republicii Moldova în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea organică cu privire la agentul guvernamental nr.353-XV din 28.10.2004 (MO nr.208-211/932 din 19.11.200), care a fost abilitat cu un şir de atribuţii de informare şi reprezentare.

Este de remarcat că Convenţia Europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cele 14 protocoale adiţionale, care au dimensiunile unor acte normative şi instituţionale, servesc drept puncte de referinţă pentru Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului.

Analizând reforma sistemului Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionăm că prin adoptarea Protocolului 14 s-a amendat sistemul jurisdicţional existent în trei etape: consolidarea capacităţii Curţii de filtrare a numeroaselor cereri nefondate; noile criterii de admisibilitate pentru cazurile minore, care nu necesită examinarea lor în fond de către Curte; instituirea unei proceduri simplificate pentru cazurile pozitive.

Capitolul IV reflectă un subiect ce ţine de Protecţia drepturilor omului în Republica Moldova. Aici au fost analizate reglementările constituţionale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, organismele şi mecanismele de control naţionale şi, nu în ultimul rând, obiectivele trasate în procesul de protecţie a drepturilor omului în Republica Moldova.

În paragraful unu, intitulat „Reglementări constituţionale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, sunt analizate reglementările constituţionale referitoare la domeniul drepturilor omului.

O problemă de o importanţă majoră este garantarea şi protecţia constituţională a drepturilor omului şi adoptarea în baza Constituţiei a unor legi speciale în acest domeniu.

Pe bună dreptate, drepturile omului se află la baza constituţionalismului, iar principalul scop al unei Constituţii este de a garanta sub toate aspectele libertatea şi securitatea fiinţei umane. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum şi consacrarea lor juridică constituie una din problemele fundamentale ale secolului.

Prin aderarea şi ratificarea de către Republica Moldova a tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor omului a fost pus fundamentul unui nou sistem juridic, care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare impresionantă în statul nostru.

În preambulul Constituţiei „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane sunt proclamate drept valori supreme, iar prin art.1 alin. 3 ele sunt garantate.

Page 17: Liliana Ciubuc Abstract

17

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt consfinţite în art.24-54 din Constituţie.

În paragraful doi al lucrării, intitulat „Organisme şi mecanisme naţionale pentru protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale”, sunt analizate formele de control şi protecţie a drepturilor omului, rolul organismelor şi mecanismelor naţionale în apărarea şi protejarea drepturilor cetăţeanului.

În acest context, prin Constituţie sunt recunoscute o serie de drepturi şi exercitarea lor liberă, cum ar fi: dreptul de petiţionare, libertatea expresiei, libertatea mitingurilor, demonstraţiilor, întrunirilor, dreptul la apărare, dreptul la grevă. Aceste drepturi sunt legate între ele în măsura în care sunt iniţiate pentru garantarea şi realizarea unor alte drepturi sau libertăţi fundamentale.

În situaţia când o autoritate publică violează prevederile constituţionale şi legale, exercitându-şi prerogativele cu încălcarea principiilor şi regulilor stabilite apare problema apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin formele şi procedeele juridice stabilite prin lege. Atunci când sunt stabilite încălcările drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ele urmează să fie reparate, iar uneori şi sancţionate. Bineînţeles, instanţele de judecată reprezintă principala instituţie în materie de protecţie a drepturilor omului. Există însă şi alte forme prejurisdicţionale de control şi protecţie a drepturilor omului.

În opinia noastră, formele de control şi protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pot fi clasificate astfel:

a) juridico-politic: exercitate de Parlament, Guvern şi de Şeful statului. Este un control al celor două ramuri ale puterii - legislativul şi executivul, care, potrivit Constituţiei, au o competenţă generală, în care se încadrează şi competenţa în materia drepturilor omului.

b) administrativ: exercitat de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale în interiorul lor şi iniţiat de ele înseşi sau la sesizarea cetăţenilor. Este un control de competenţa departamentală, special şi limitat în spaţiu şi cercul de subiecţi;

c) jurisdicţional: - exercitat de instanţele judecătoreşti, atunci când formele prejurisdicţionale de control şi protecţie nu au dat rezultate concrete, încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a avut loc şi prejudiciile nu au fost înlăturate, reparate. Este un control de competenţă generală şi este exercitat din exteriorul celor două ramuri ale puterii.

Analiza funcţiilor, atribuţiilor şi competenţelor instanţelor judecătoreşti în materie de protecţie a drepturilor omului nu face obiectul prezentului studiu, dat fiind faptul că acestea sunt studiate în cadrul ramurilor respective de drept: constituţional, civil, administrativ, penal.

O altă problemă pe larg discutată şi examinată la toate nivelurile de instituţiile publice şi politice, de instituţiile ştiinţifice şi de opinia publică este iniţiativa de a acorda persoanei fizice, indiferent de statutul său juridic şi social, dreptul de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea Constituţională a înaintat Parlamentului Republicii Moldova iniţiativa legislativă cu privire la modificarea alin.1 al art.38 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale şi art.25 din Legea cu privire la Curtea

Page 18: Liliana Ciubuc Abstract

18

Constituţională. Plenul Parlamentului a respins însă în decembrie 2005 acest proiect de modificare aducând argumentele sale.

Practica internaţională demonstrează că în ţările în care cetăţeanul are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională, ca de exemplu practica Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt respectate şi protejate la un nivel mai înalt.

În opinia noastră, acordarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale şi cetăţenilor Republicii Moldova ar avea un efect pozitiv asupra protecţiei drepturilor omului. Această modificare reprezintă, de fapt, un angajament, pe care Republica Moldova şi l-a asumat la momentul ratificării Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului. După părerea noastră, aceasta este însă o procedură complicată, deoarece Curtea Constituţională nu are un mecanism de constrângere, şi va fi nevoie de retrimitere a cazului instanţelor clasice. Importantă în acest sens este instituţia specializată a avocaţilor parlamentari, neprevăzută de Constituţia Republicii Moldova, dar instituită prin lege organică.

În anul 1997 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind avocaţii parlamentari, reafirmându-şi adeziunea la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la alte acte internaţionale cu privire la drepturile omului şi ţinând cont de faptul că, în conformitate cu Carta ONU, statul este obligat să stimuleze respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, să garanteze tuturor cetăţenilor Republicii Moldova posibilitatea de apărare a drepturilor şi libertăţilor lor constituţionale.

Dreptul de a sesiza Avocaţii Parlamentari îl au nu numai cetăţenii Republicii Moldova, dar şi cetăţenii străini şi apatrizii, care locuiesc permanent sau temporar pe teritoriul statului nostru, ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate în Republica Moldova (art.13 din lege).

Avocaţii Parlamentari au dreptul să sesizeze Curtea Constituţională în vederea supunerii controlului constituţionalităţii a legilor şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului (or, acestea pot leza nu numai drepturile propriilor cetăţeni, ci şi drepturile străinilor şi apatrizilor) asupra corespunderii acestora prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi principiilor general-acceptate şi actelor juridice internaţionale cu privire la drepturile omului (art.31 din lege).

Paragraful trei, intitulat „Realizări şi perspective în procesul de protecţie a Drepturilor Omului în Republica Moldova”, conţine o analiză a cadrului juridic în domeniul drepturilor omului, în el sunt trecute în revistă realizările în acest domeniu.

Exprimându-şi ataşamentul faţă de principiile şi normele universale ale dreptului internaţional şi disponibilitatea de a asigura respectarea drepturilor omului, Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărîrea nr.217-XII din 28 iulie 1990, a consfinţit aderarea Republicii Moldova la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, a ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptate de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966, prin Hotărîrea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 a ratificat Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor

Page 19: Liliana Ciubuc Abstract

19

fundamentale încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, de asemenea a ratificat alte acte internaţionale ce reglementează standardele de bază ale drepturilor omului în unele domenii, cum ar fi drepturile femeii, copilului, refugiaţilor, minorităţilor naţionale, precum şi un număr considerabil de convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

Republica Moldova depune eforturi considerabile pentru ca legislaţia naţională în domeniul apărării drepturilor omului şi aplicarea acesteia să corespundă standardelor şi normelor stabilite în documentele ONU, OIM şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Consiliului Europei. Consiliul Europei este de neconceput fără cadrul său juridic, normele sale creând un spaţiu comun de acţiune pentru statele membre în cele mai diverse domenii. Republica Moldova nu a rămas izolată de acest spaţiu, ci s-a integrat prin ralierea (semnarea sau ratificarea) la peste 80 de Convenţii, dintre care peste 60 sunt deja în vigoare pentru ţara noastră. Este vorba de convenţiile europene, a căror semnare şi ratificare a constituit una din condiţiile de acceptare a ţării noastre ca membru al Consiliului Europei. Astfel, în baza Opiniei 188 (1995) a APCE cu privire la cererea de aderare a Republicii Moldova la Consiliul Europei, ţara noastră şi-a asumat angajamente convenţionale, care se subscriu convenţiilor prioritare ale Consiliului Europei, ce ţin de esenţa lui.

Un pas important pentru Republica Moldova de trecere la acţiuni şi realizări concrete l-au constituit elaborarea şi aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului. La 24 octombrie 2003 Parlamentul Republicii Moldova a aprobat prin Hotărârea nr.415 –XV Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008 (nr.235-238/950 din 28.XI.2003). Proiectul Planului Naţional a fost elaborat de Comitetul Coordonator pentru elaborarea şi realizarea Planului Naţional, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.415 -XV din 28 decembrie 2001.

Una dintre modalităţile de ameliorare a situaţiei din domeniul drepturilor omului constă în îndeplinirea Planului naţional de acţiuni recomandat în documentele Conferinţei mondiale pentru drepturile omului (1993) - Declaraţia de la Viena şi Programul de acţiuni.

Investigaţia efectuată se încheie cu compartimentul Concluzii şi sunt formulate o serie de recomandări.

Studiul a avut drept obiectiv aprofundarea cunoştinţelor despre instituţia drepturilor omului şi despre evoluţia acesteia.

Analiza cercetărilor efectuate ne-a permis să conchidem că instituţia drepturilor omului, cu toate aspectele sale, se caracterizează, totuşi, printr-un anumit grad de adaptabilitate. Buna ei organizare şi reglementările juridice judicioase sunt o garanţie a funcţionării ei cu succes, mai ales, în ţările dezvoltate, în statele în care omul se află pe primul plan.

Este de remarcat, totodată, că extinderea acestei instituţii, în particular în Republica Moldova, a fost determinată de două categorii de factori: interni şi externi.

Page 20: Liliana Ciubuc Abstract

20

Factorii interni sunt cei ce au determinat crearea sau apariţia acestei instituţii pe plan naţional (proclamarea independenţei şi suveranităţii statului Republica Moldova), reglementările actelor internaţionale (Declaraţia Universală Drepturilor Omului, pactele şi convenţiile internaţionale), aderarea la ele, protecţia drepturilor fundamentale ale omului, dezvoltarea instituţiei ombudsmanului în Republica Moldova.

Factorii externi i-au constituit organizaţiile internaţionale, care au susţinut instituţiile naţionale de protecţie a drepturilor omului prin organizarea diferitelor conferinţe, proiecte, seminare, în cadrul cărora erau abordate probleme privind instituţia drepturilor omului cu toate aspectele sale. Aceste activităţi au trezit interesul politic şi ştiinţific pentru fondarea, promovarea, cunoaşterea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Revenind la studiul realizat în prezenta lucrare, ne permitem să tragem câteva concluzii, care, în opinia noastră, sunt recunoscute în doctrina dreptului internaţional public şi ar putea să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea instituţiei drepturilor omului ca mijloc eficient de garantare şi protecţie a drepturilor fundamentale ale omului:

- garantarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului a evoluat pe parcursul anilor de la o idee filosofică abstractă la o normă fundamentală –principiu fundamental al DIP – recunoscut şi codificat în Actul Final de la Helsinki, Carta din Paris pentru o nouă Europă, reafirmată în majoritatea tratatelor internaţionale;

- drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în perioada contemporană au format o nouă ramură a Dreptului Internaţional Public - Drepturile Omului, principalele acte de codificare la nivel internaţional fiind:

a. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1945; b. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16

decembrie, 1966; c. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din

1966 etc. - anumite succese au fost înregistrate şi la nivel regional, în special prin

încheierea Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma în 1950 şi protocoalelor ei adiţionale, la care şi Republica Moldova este parte ca stat european membru al Consiliului Europei din 13 iulie 1995;

- majoritatea statelor şi-au exprimat ataşamentul faţă de drepturile omului ca valoare general umană şi principiu de Drept Internaţional Public, consacrâdu-l în Constituţiile lor. Printre acestea se numără şi Republica Moldova (art.4 din Constituţie);

- reafirmâdu-şi ataşamentul faţă de valorile democratice, Republica Moldova prin art.4 din Constituţie a acordat prioritate normelor şi tratatelor internaţionale în materie de drepturi ale omului în raport cu normele legislaţiei naţionale.

Studiul efectuat ne permite să facem şi câteva recomandări, care, în opinia noastră, ar putea fi realizate:

Page 21: Liliana Ciubuc Abstract

21

- art.4 alin. 2 al Constituţiei Republicii Moldova stipulează că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. Astfel, aderând la documentele internaţionale, Republicii Moldova îi revine obligaţia de a adopta legi şi de a lua măsuri care să garanteze şi să protejeze drepturile şi libertăţile omului, în special al copilului,tineretului,persoane cu dezabilităţi,pensionari. Legislaţia Republicii Moldova nu este nici pe departe perfectă în ceea ce priveşte reglementarea acestei instituţii. Acest fapt poate fi explicat prin perioada relativ scurtă, care a trecut de la de aderare şi adoptarea legislaţiei, precum şi prin cunoaşterea insuficientă a instituţiei date.

- instituţia drepturilor omului are misiunea de a contribui la apărarea drepturilor persoanei contra abuzurilor din partea organelor de stat, de a promova asigurarea unor condiţii decente de trai, dezvoltarea multidimensională a persoanei umane. În acest sens un rol important şi eficient în garantarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului revine instituţiei Avocatului Parlamentar, motiv pentru care pledăm pentru modificarea denumirii Legii cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII –1997 în Legea cu privire la avocatul poporului (ombudsmanul) din Republica Moldova, deoarece denumirea legii trebuie să rezulte din scopul şi conţinutul ei. Scopul este cunoscut – garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice. Instituţia avocatului parlamentar se află la dispoziţia oamenilor, şi nu a Parlamentului.

- raportul anual privind situaţia cu Drepturile Omului prezentat de Avocatul Parlamentar Parlamentului să fie nu numai publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ci distribuit tuturor instituţiilor de stat, organizaţiilor nonguvernamentale etc.

- aliniidu-se standardelor internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor omului, Republica Moldova, edificând un stat de drept, promovând politica de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul diminuării cazurilor de încălcare a drepturilor omului, depune eforturi pentru a elabora mecanisme şi pârghii ce ar asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, consfinţite în Constituţie şi în alte acte juridice. În acest scop, pentru cunoaşterea şi informarea în materia drepturilor omului este necesar de a introduce în instituţiile de învăţîmânt preuniversitar şi universitar disciplina ce studiază protecţia şi reglementările drepturilor omului.

La ora actuală democraţia în ţara noastră este încă fragilă, nu există o mentalitate modernă formată, iar în lipsa unor norme riguroase care să asigure drepturile politice, sociale, economice şi culturale ale omului, este necesară consolidarea instituţiilor sociale şi a întregii societăţi civile.

La fel este necesară o colaborare amplă a tuturor organizaţiilor implicate în procesul de democratizare a societăţii şi de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Această colaborare este necesară şi pentru a imprima perioadei de tranziţie un caracter mai puţin anevoios.

Page 22: Liliana Ciubuc Abstract

22

Cuvinte-cheie: drepturile omului, libertăţi fundamentale, Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Consiliul Europei, principii ale dreptului internaţional public.

Page 23: Liliana Ciubuc Abstract

23

PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI:

1. Ciubuc Liliana Educaţia şi cultura în domeniul drepturilor omului. Analele Ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socio-umanistice, vol. I. - Chişinău, 2000, p.522-524. - ISBN 9975-917-67-4. (0,1 c.a.).

2. Ciubuc Liliana. Demnitatea umană în domeniul drepturilor omului. Analele Ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socio-umanistice, vol. I. - Chişinău, 2000, p.236-237. - ISBN 9975-917-67-4. (0,1 c.a.).

3. Ciubuc Liliana. Originile, evoluţia, conţinutul drepturilor naturale. Analele Ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socio-umanistice, vol. I. - Chişinău, 2001, p.524-526. - ISBN 9975-917-67-4. (0,25 c.a.).

4. Ciubuc Liliana. Viziunilor filosofice asupra drepturilor omului. Analele Ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socio-umanistice, vol. I. - Chişinău, 2002, p.54-59. - ISBN 9975-917-67-4. (0,36 c.a.).

5. Ciubuc Liliana. Recrudescenţa problematicii drepturilor omului. Materialele conferinţei ştiinţifice a corpului profesoral-didactic UCCM. - Chişinău, 2003, p.181-186. - ISBN 9975-70-319-4. (0,30 c.a.).

6. Ciubuc Liliana. Evoluţia conceptului de drepturi ale omului. Analele Ştiinţifice ale USM, seria ştiinţe socio-umanistice, vol. I. - Chişinău, 2003, p.32-33. - ISBN 9975-917-4. (0,5 c.a.).

7. Ciubuc Liliana. Reflecţii asupra drepturilor omului. Materialele conferinţei ştiinţifice a corpului profesoral-didactic UCCM. - Chişinău, 2004, p.127-130. (0,1 c.a.).

8. Ciubuc Liliana. Cadrul normativ universal şi regional de reglementare a drepturilor omului. Revista Naţională de Drept. - Chişinău, nr.6, 2006, p.57-61. (0,30 c.a.).

9. Ciubuc Liliana. Consideraţii teoretice privind corelaţia dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Revista Naţională de Drept. - Chişinău, nr.4, 2006, p.86-89. (0,25 c.a.).

Page 24: Liliana Ciubuc Abstract

24

ANNOTATION Ciubuc Liliana. Human rights – juridico-philosophical aspects. The thesis presented for obtaining the title of Doctor in Law, specialty 12.00.10 –

International Public Law, the State University of Moldova, Chisinau 2006, manuscript. Key-words: the human rights, fundamental freedoms, the Universal

Declaration of Human Rights, the Convention of the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, the European Court of Human Rights, the European Council, the principles of international public law.

This paper which is the form of scientific investigation suggests for discussion one

of the most complex problems faced by the society – the problem of human rights, the aspects of human rights and, particularly, juridical regulation of human rights in the Republic of Moldova.

Making reference to the research level of many aspects linked with the problem of human rights we can annotate that the human rights became one of the central ideas of this time, accepted by all the states beyond the historical, economic and cultural differences.

Analyzing the problems which are being discussed, the purpose of this paper consisted in: research and analysis of human rights from the origin, the evolution, till nowadays.

There were especially emphasized the complex research of philosophical visions on natural rights materialized in juridical philosophy, later to be analyzed from the standpoint of international law, human rights becoming principle of international public law.

In order to develop entirely the title of this paper, there was done an analysis of regulating of human rights in the Republic of Moldova, constitutional previsions of human rights and fundamental freedoms, there was researched and analyzed the juridical normative framework of regulating the human rights in the Republic of Moldova, the institutions and the mechanisms of defending the human right, which is the perspective of the National Plan of actions for human rights.

Especially the elaboration and application of efficient mechanisms of control on implementing the norms of European Convention of Human Rights in a modern society, including applying this on the whole territory of the Republic of Moldova.

This paper can be considered useful for many readers who are interested in cultivating the proper juridical culture.

Page 25: Liliana Ciubuc Abstract

25

РЕЗЮМЕ Чубук Лилиана. Права человека – философско-правовые аспекты. Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности

12.00.10 – Международное публичное право, Молдавский Государственный Университет, Кишинэу 2006. Рукопись.

Ключевые слова: права человека, основные свободы, Всеобщая

Декларация Прав Человека, Конвенция о Защите Прав Человека и Основных Свобод, Европейский Суд по Правам Человека, Совет Европы, принципы международного права.

Настоящая работа как научное исследование рассматривает одну из самых

актуальных и сложных проблем, с которыми сталкивается общество – проблема прав и основных свобод человека и, в частности, правовое регулирование прав человека в Республике Молдова.

Учитывая степень исследования различных аспектов, связанных с проблемами прав человека, следует отметить, что права человека стали одной из главных идей наших времен, признанной всеми государствами, независимо от исторических, политических и социально- экономических, культурных особенностей.

Целью настоящей работы является правовое исследование и сравнительный анализ проблем прав человека, в процессе их возникновения, эволюции, до настоящего времени.

Особое внимание уделяется комплексному исследованию философских воззрений на естественные права, конкретизирующиеся в юридической философии, для дальнейшего анализа с точки зрения международного права, до формирования основных прав человека как один из основных принципов современного международного публичного права.

С целью более полного раскрытия темы был также осуществлен анализ правового регулирования прав человека в Республике Молдова, конституционных норм о правах человека и основных свободах, были проведены исследования и анализ правовых основ регулирования прав человека в Республике Молдова, учреждения и механизмы защиты прав человека, перспективы Национального Плана действий по правам человека.

Особое внимание уделено, разработке и применению эффективных механизмов контроля по поводу применения норм Конвенции о Защите Прав Человека и Основных Свободы в современном обществе, включая ее применение на всей территории Республики Молдова.

Настоящая работа может быть полезной студентам, аспирантам, широкому кругу читателей, заинтересованных в формировании собственной правовой культуры, практическим работникам, в первую очередь государственным служащим.

Page 26: Liliana Ciubuc Abstract

26

Liliana CIUBUC

DREPTURILE OMULUI: ASPECTE JURIDICO-FILOSOFICE

Specialitatea 12.00.10 - Drept Internaţional Public

AUTOREFERAT

al tezei de doctor în drept

Comanda: /06. Format: 60x84 1/16.

Coli de tipar: 1,0. Bun de tipar: 19.10.2006. Tiraj: 40 ex.

Centrul Editorial-poligrafic al USM

str. Al.Mateevici, 60. Chişinău, MD 2009