Figură de stilDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția

gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri. În prezentarea celor mai

importante figuri de stil se ține seamă de gradul lor de complexitate și de relațiile care se stabilesc

între ele.

Figurile de stil pot fi definite drept cuvinte sau grupuri de cuvinte (expresii) ce modifică raporturile firești

dintre semnificant și semnificat. Modificarea este înregistrată ca o deviere de la modul curent, „normal”

în care se realizează corespondența dintre obiectul desemnat și cuvântul ce-l denumește. [1]

Cuprins

  [ascunde] 

1   Clasificare

o 1.1   Figuri de stil

1.1.1   Alitera ț ia

1.1.2   Asonan ț a

1.1.3   Onomatopeea

1.1.4   Rima

1.1.5   Sincopa

1.1.6   Afereza

1.1.7   Apocopa

o 1.2   Figuri de stil la nivel morfologic ș i sintactic

1.2.1   Repeti ț ia

1.2.2   Enumera ț ia

1.2.3   Asident

1.2.4   Elipsa

1.2.5   Aposiopeza

1.2.6   Brahilogia

1.2.7   Anacolutul

1.2.8   Inversiunea

1.2.9   Hiperbatul

1.2.10   Apostrofa

1.2.11   Interoga ț ia (întrebarea) retorică

1.2.12   Invoca ț ia retorică

1.2.13   Eufemismul

1.2.14   Grada ț ia

1.2.15   Impreca ț ia

1.2.16   Invectiva

o 1.3   Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvânt

1.3.1   Compara ț ia

1.3.2   Metafora

1.3.2.1   Clasificarea metaforei

1.3.3   Epitetul

1.3.4   Metonimia

1.3.5   Sinecdoca

1.3.6   Personificarea

1.3.7   Hiperbola

1.3.8   Antiteza

1.3.9   Cuvinte ș i expresii la figurat

2   Referin ț e

[modificare]Clasificare

[modificare]Figuri de stil[modificare]Aliterația

Aliterația constă în repetarea consoanelor sau silabelor initiale

[modificare]Asonanța

Asonanța constă în repetarea unor vocale cu efect sonor.

„ Prin vulturi vântul viu vuia,

Vrun prinț mai tânăr când trecea. ”—Nunta Zamfirei, George Coșbuc

[modificare]Onomatopeea

Onomatopeea este un cuvânt alcătuit pe modelul armoniilor imitative, prin care se imită sau

sugerează sunete naturale.

Ex.:Tropotele de pe coridor i-au determinat să iasă din sala de ședințe.

[modificare]Rima

Rima este o potrivire a sunetelor de la sfârșitul a două sau mai multe versuri.

[modificare]Sincopa

Sincopa constă în eliminarea unui sunet sau grup de sunete în interiorul unor cuvinte.

Ex.: dom’le, mulțim (în loc de mulțumim)

[modificare]Afereza

Afereza constă în eliminarea unui sunet sau grup de sunete de la începutul unui cuvânt.

Ex.: ’nalt, ’ngrămădeală

[modificare]Apocopa

Apocopa constă în căderea unui sunet sau grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt.

Ex.: copilu’, săru’ mâna

„ Toate păsările dorm,

Numai una n-are somn. ”—În grădina lui Ion, din folclor

„

La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort

Un bătrân așa de simplu, după vorbă, după port.

- "Tu ești Mircea?"

- "Da-mpărate!"

- "Am venit să mi te-nchini,

De nu, schimb a ta coroană într-o ramură

de spini."

”

—Scrisoarea III, Mihai Eminescu

[modificare]Figuri de stil la nivel morfologic și sintactic[modificare]Repetiția

Repetiția constă în reluarea unui cuvânt sau a unei expresii în diferite poziții ale enunțului.

La rândul ei, poate apărea în forma de:

Anafora - care constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în propoziție și a unor

propoziții în frază, pentru a accentua o anumită idee.

Ex.: Era casa pe care și-o dorise din copilărie, casa pe care o visase de atâtea ori, casa pe care de

atâtea ori o desenase, casa perfectă; casa pe care nu și-o putea însă permite.

Epifora - care constă în reluarea unui cuvânt la sfârșitul unei propoziții sau a unei propoziții la

sfârșit de frază.

Ex.: În guvern se fură, în parlament se fură, în justiție se fură, până și din Biserică se fură.

Anadiploza - care constă în reluarea ultimei părți dintr-o propoziție în propoziția următoare.

Ex.: Au năpustit în biroul directorului angaja ț ii , angaja ț i  care nu și-au primit salariile de trei luni.

Antanaclaza - care permite realizarea unor jocuri de limbaj prin repetarea unui cuvânt, figură

de stil bazată pe polisemie și omonimie.

Ex.: În acestă problemă ar trebui să arate că este mo ț  și nu cu mo ț .

[modificare]Enumerația

Enumerația constă în prezentarea succesivă a unor fapte sau aspecte. Relația ce se stabilește între

termenii enumerării este una de coordonare.

Enumerarea poate fi întâlnită sub formă de:

Polisident - enumerație în care elementele enunțului sunt legate prin conjuncții.

Ex.: Nici nu mai vrea să locuiască împreună cu părinții, nici singură nu vrea să stea.

Epimona – constă în utilizarea în mod excesiv a conjuncțiilor coordonatoare.

Ex.: Fata asta este ș i  inteligentă, ș i  frumoasă, ș i  harnică, ș i  tot ce-ți poți dori.

[modificare]Asident

Asidentul constă în suprimarea conjuncțiilor coordonatoare dintre cuvinte sau dintre propoziții.

Ex.:Toți, politicieni, manifestanți, polițiști, au cântat împreună până au răgușit.

[modificare]Elipsa

A nu se confunda cu elipsa, o curbă geometrică plană.

Elipsa constă în suprimarea unei părți din enunț, pentru că este neesențială sau se poate deduce

din context.

Ex.: Primul motiv vi l-am explicat. Iar al doilea derivă direct din primul. (se evită repetarea

cuvântului motiv).

[modificare]Aposiopeza

Aposiopeza este procedeul de întrerupere a enunțului, parte omisă fiind considerată de prisos

sau subînțeleasă.

Ex.:Banca i-a anunțat de furtul din conturi. Cine însă le va da banii înapoi...

[modificare]Brahilogia

Brahiologia constă în evitarea reluării în enunț a unor termeni exprimați anterior.

Ex.:Unii studenți au lipsit de la conferință, al ț ii  au fost prezenți și foarte activi.

[modificare]Anacolutul

Anacolutul este o construcție gramaticală greșită, ce ilustrează lipsa de cultură sau lipsa de

logică ale unor enunțuri formulate de unele persoane.

[modificare]Inversiunea

Inversiunea constă în răsturnarea cuvintelor în propoziție, pentru a pune în evidență un anumit

termen. Exemple:

„

Dați-mi voie! Dați-mi voie! (...) Din doua una,

dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar sa

nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiască

primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo,

și anume în punctele esențiale. Din această dilemă

nu puteți ieși... Am zis!

”

—O scrisoare pierdută, I.L.Caragiale

Impertinentul participant a fost scos afară din sala de conferințe.

Desteptul copil a luat nota 10.

[modificare]Hiperbatul

Hiperbatul este o inversare în topica normală prin care termenul asupra căruia se dorește

atragerea atenției este plasat în final.

Ex.:Cine până la ora aceasta nu știe despre ce e vorba, va afla acum: discutam despre rolul

Bisericii în stat.

[modificare]Apostrofa

Apostrofa este o întrerupere a expunerii în care vorbitorul adresează unui interlocutor (prezent

sau absent) o întrebare, afirmație sau exclamație.

Ex.:Campania lor a avut rezultate foarte bune, dar cred oare domnii directori ai companiei că ne

pot min ț i pe fa ț ă ?

[modificare]Interogația (întrebarea) retorică

Interogația retorică este o întrebare la care nu se așteaptă răspuns, acesta fiind evident și

cuprins sau sugerat în enunț.

Ex.:Poate cineva învăța într-o zi ceea ce noi studiem de ani buni?

[modificare]Invocația retorică

Invocația retorică este o rugăminte adresată divinității, muzelor sau unor persoane reale pentru

a cere ajutor.

[modificare]Eufemismul

Eufemismul - constă în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare, prin înlocuirea ei cu alta.

Ex.: și-a pierdut via ț a , în loc de a murit.

[modificare]Gradația

Gradația - constă în trecerea treptată,ascendenta sau descendenta, de la o idee la alta și prin

care se urmărește scoaterea în evidență a ideii sau nuanțarea exprimării.

„Cum nu vii tu Țepes Doamne, ca punând mâna pe

ei

Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei

”

—Scrisoarea III, Mihai Eminescu

[modificare]Imprecația

Imprecația - figură de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorința pedepsirii unei

persoane.

[modificare]Invectiva

Invectiva - Exprimarea violentă, apostrofă necruțătoare la adresa unei persoane etc.

„

Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn

Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn;

Pe copite iau în fuga fața negrului pământ,

Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în

vânt;

Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni,

Orizontu-ntunecându-l, vin săgeți de

pretutindeni...

”

—Scrisoarea III, M. Eminescu

„

Te blestem sa te-mpuți pe picioare.

Să-ți crească măduva, bogată și largă,

Umflată-n sofale, mutată pe targă.

Să nu se cunoască de frunte piciorul,

Rotund ca dovleacul, gingaș ca urciorul.

Oriunde cu zgârciuri ghicești mădulare,

Să simți ca te arde puțin fiecare.

”

—Blesteme, Tudor Arghezi

[modificare]Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvânt[modificare]Comparația

Comparația este una dintre cele mai frecvente figuri de stil și constă în alăturarea a doi sau mai

mulți termeni cu scopul evidențierii primului termen.Dar nu se poate scrie decat sub forma

epitetului personificator pentru a se alatura figurii de stil.

Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil în operele literare,

poate fi realizată în următoarele tipuri de comparații, determinate de natura termenilor care se

compară:

un termen concret cu altul tot concret: „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic“ (M.

Eminescu, Călin - file din poveste)

un termen abstract cu altul concret: „Trecut-au anii ca nori lungi pe ș esuri “ (M.

Eminescu, Trecut-au anii)

un termen concret cu unul abstract: „Soarele rotund și palid se prevede printre nori | Ca un vis

de tinere ț e printre anii trecători “ (V. Alecsandri, Iarna)

un termen abstract cu altul abstract: „Anii tăi se par ca clipe | Clipe dulci se par ca veacuri“ (M.

Eminescu, O, rămâi)

Expresivitatea unei comparații este și în funcție de caracterul cât mai diferit al domeniilor din care

provin termenii ei. O asociere între uman și vegetal întâlnim în poezia „Dar ochii tăi?“:

„

Prea v-ați arătat arama, sfâșiind aceasta țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!

”

—Scrisoarea III, Mihai Eminescu

[modificare]Metafora

Pentru detalii, vezi: Metaforă.

Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin

intermediul unei comparații subînțelese. Procesul de realizare a metaforei constă în „punerea

semnului identității între două obiecte diferite (lucruri, ființe, persoane) prin numele lor, pe baza

unei analogii“.

Să urmărim exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:

Această metaforă presupune o comparația inițială: „luna ca o regină moartă a nopții“, comparație

bazată pe două similitudini: paloarea astrului și a unei ființe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopții

și prezența ei dominantă față de celelalte corpuri cerești, însuși care apare și în alte poezii ale lui

M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:

În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparația apare prescurtată, în lipsa adverbului

de comparație (cu valoare de prepoziție) ca și a termenului lună, în acest mod realizându-se

concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului poetic. Contextul ne ajută

„Prin ce minuni ciudate și zămisliri încete

S-a săvărșit în sâmburi asemenea scumpete?

În pleoape, ca petala de floare de gutui.

”

—Dar ochii tăi?, Tudor Arghezi

„ Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,

Prin care trece albă regina nop ț ii moartă . ”—Melancolie, Mihai Eminescu

„ Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci. ”—Scrisoarea I, Mihai Eminescu

să intuim primul termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că,

în înțelegerea metaforei, nu putem face abstracție de suportul contextului.

Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt

personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.

[modificare]Clasificarea metaforei

Clasificarea, după Ortega y Gasset, - în metafora conștiinței-tablă (metaforă simplă cu o

singură semnificație; sens denotativ - propriu) și metafora conștiinței-vas(metaforă complexă

cu mai multe semnificații; sens conotativ)

Clasificarea, după Tudor Vianu, - în metaforă explicită și metaforă implicită - in

absentia (alcătuită dintr-un singur cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe lângă o

construcție verbală; se aseamănă cu simbolul)

Clasificarea, după Lucian Blaga, - în metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie.

[modificare]Epitetul

Pentru detalii, vezi: Epitet.

Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv,

adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum

se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului.

„Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume

predicativ sau circumstanțial de mod este numit epitet când conține în același timp o metaforă, o

metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el însuși să apară o asemenea figură.

Dacă nu cuprinde așa ceva, atunci el nu este epitet.“

Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situații ca cele din textele de

mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea

imaginației sau afectivității scriitorului:

„[...] și părinții, și frații, și surorile îmi erau sănăto ș i .“ (I. Creangă, Amintiri din copilărie)

„Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna [...].“

(Ionel Teodoreanu, La Medeleni)

Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul „închise“ ar

fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi „zăvorâte“, atunci termenul câștigă în

expresivitate și devine epitet.

În versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:

„În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine

[...]

Durerea noastră surdă ș i amară “,

epitetul „răzvrătită“ presupune la bază o personificare, iar epitetele „surdă“ și „amară“ sunt

rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză.

Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum și cel de atragere a

cititorului.

[modificare]Metonimia

`Metonimia`-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect, a

efectului prin cauză, a operei cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a concretului

cu abstractul etc., pe baza unei relații logice:

Ex:”La noi sunt cântece și flori,

Și lacrimi multe, multe…” Goga

Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea

recipientului în locul conținutului 4) Semnul în locul obiectului semnificat.

[modificare]Sinecdoca

Sinecdoca este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui

cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul

generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. Astfel, în

expresia „50 de capete de vite“, „capete“ este folosit pentru a desemna animalele cu

totul. În propoziția „Această firmă deține cele mai bune creiere din țară.“, „creiere“

desemnează oamenii cu cele mai strălucite minți.

[modificare]Personificarea

`Personificarea` este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se

atribuie însușiri umane (exemplu: norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele

șoptesc; vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbește lin).

[modificare]Hiperbola

Pentru detalii, vezi: Hiperbolă (figură de stil).

Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează intenționat, mărind sau

micșorînd, trăsăturile unei ființe, ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i

impresiona pe cititori.

Ex: "Gigantică poartă-o cupolă pe frunte," ( G.Coșbuc "Pașa Hassan")

[modificare]Antiteza

`Antiteza` este o figură de stil care constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte,

personaje, idei, situații. În creația lui M. Eminescu antiteza apare și în formularea unor

titluri: Venere și Madonă, Înger și demon, Împărat și proletar.

Exemplu

„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;

Ea o inima de aur – El un suflet apostat.” (M. Eminescu)

[modificare]Cuvinte și expresii la figurat

Figuratul este o modificare a valorii semantice a cuvântului sau expresiei, utilizată în

anumite împrejurări. Înțelesul devine altul decât cel uzual, propriu-zis.

Exemple

s-a dus de râpă, cu semnificația: s-a pierdut, s-a stricat, a eșuat

i-a pus coarne (= l-a înșelat)

a cincea roată la căruță (= inutilitate)

valurile vieții (= întâmplările vieții)