1. Elemente definitorii: globalistica, globalizarea şi globalismul. Termenul „globalistică" provine de la cuvântul latin globus -sferă. Globalistică este un domeniu interdisciplinar al cercetărilor ştiinţifice, al căror scop este să determine esenţa,

tendinţele şi cauzele proceselor de globalizare, problemele pe care acestea le generează, căile de dezvoltare a tendinţelor pozitive şi de depăşire a impactului negativ al acestor procese pentru om şi pentru biosferă. în sens mai larg, termenul se utilizează pentru a desemna ansamblul investigaţiilor cu caracter ştiinţific, filozofic, culturologic şi aplicativ al diverselor aspecte ale globalizării şi ale problemelor globale, inclusiv activitatea practică de realizare a acestora în sfera economică, socială şi politică atât la nivelul unor state aparte, cât şi în plan mondial.

Globalistică reprezintă o sferă a cercetării şi cunoaşterii, în cadrul căreia diverse discipline, în strânsă colaborare, fiecare de pe poziţia obiectului şi metodei sale, studiază cele mai diverse aspecte ale globalizării, propun soluţii pentru problemele existente, pe care le analizează atât separat unele de altele, cât şi în calitate de sistem integral. Globalistică se ocupă de examinarea problemelor globale, care reflectă procesele sociale şi naturale ce au loc pe Pământ, şi anume:sporirea numărului populaţiei;creşterea deficitului de produse alimentare; epuizarea rezervelor de resurse nerecuperabile;sporirea necesităţilor de resurse energetice;neuniformitatea dezvoltării economice a regiunilor planetei;industrializarea rapidă şi progresul tehnico-ştiinţific;distrugerea mediului ambiant;dezumanizarea culturii;prognozarea şi modelarea viitorului planetei;crearea şi sporirea capacităţilor mijloacelor de distrugere în masă;cucerirea cosmosului.

Globalizare este numit procesul, început în ultimele decenii ale secolului trecut, de creştere a legăturilor reciproce dintre ţările lumii ca rezultat al unei integrări tot mai strânse a pieţelor naţionale, a mărfurilor, a serviciilor şi capitalurilor. Dezvoltarea comerţului internaţional şi creşterea investiţiilor străine constituie componentele de bază ale acestui proces, care include în sine, de asemenea, dezvoltarea tehnico-ştiinţifică şi colaborarea ţărilor în domeniul culturii, migrarea resurselor forţei de muncă, dezvoltarea turismului internaţional şi multe alte aspecte ale apropierii popoarelor din diferite ţări. Globalizarea este un proces de integrare a pieţelor naţionale, regionale şi ramurale în piaţa mondială.

Procesul de globalizare are o serie de trăsături diferenţiatoare. 1. Globalizarea are un caracter universal în sensul că a ajuns să afecteze structura tuturor componentelor

sistemului social global – subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc.2. civilizaţia industrială tehnogenă trece la o nouă strategie de dezvoltare - la civilizaţia informaţională (o

societate în care informaţia şi nivelul de utilizare a ei asigură dezvoltarea economică şi culturală). Tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale stimulează dezvoltarea statelor, schimbă sistemul de promovare a mărfurilor, la baza căruia se situează comerţul electronic.

3. devansarea creşterii volumului de fluxuri internaţionale comerciale, financiare şi investiţionale în raport cu producţia materială, extinderea nivelului cooperării mondiale şi a schimburilor, în primul rând, datorită dezvoltării lor mai intense în cadrul corporaţiilor transnaţionale.

4. în condiţiile globalizării acţionează tendinţe, care conduc spre uniformitatea economiei şi a culturii mondiale. Se formează nu numai reţele economice globale, care supun activitatea diverşilor subiecţi unor principii comune, dar are loc şi adaptarea socioculturală respectivă, care conduce spre lărgirea culturii mondiale generale.

5. creste brusc circulaţia de mărfuri şi mişcările de capital. Economia multor ţări a căpătat un aspect pronunţat de orientare spre export.

6. Politica externă este orientată spre dezvoltarea durabilă. Aceasta amplifică posibilităţile statului de drept, orientate spre prevenirea crizelor cu mijloace civile. Are loc consolidarea organizaţiilor multilaterale, care se ocupă cu problemele dezvoltării. Se creează sisteme globale de securitate colectivă.

7. Se creează condiţii pentru accesul liber pe piaţă, pentru realizarea libertăţilor politice şi economice, pentru instaurarea ordinii de drept în cadrul reglementării juridice internaţion

8. Sub influenţa globalizării în multe ţări se observă transformări importante în funcţionarea mecanismelor economice.

Globalismul exprimă un stadiu al evoluţiei interdependenţelor în care un actor al vieţii internaţionale are un rol preponderent în gestiunea resurselor (economice, culturale, militare, ştiinţifice, politice etc.) ale planetei. Globalismul ţinteşte situaţia în constituţia lumii în care există o singură supraputere, componentele sistemului internaţional fiind, în forme diverse şi subtile,dependente de deciziile, interesele, comportamentul şi evoluţiile supraputerii.

2. Aspectele pozitive şi negative ale globalizării.

Globalizarea are un caracter universal afecteză structura tuturor componentelor sistemului social global: subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc.

Avantaje al globalizării: 1. concurenţa. Procesul de globalizare duce la acutizarea concurenţei pe plan mondial. Concurenţa şi

extinderea pieţei duc la aprofundarea specializării şi la diviziunea mondială a muncii, care stimulează, creşterea volumului producţiei la nivel naţional şi mondial. Globalizarea contribuie la înăsprirea concurenţei internaţionale.

2. economisirea în conexiune cu creşterea dimensiunii producţiei, care contribuie la o posibilă scădere a cheltuielilor de producţie şi a preţurilor şi, în consecinţă, la o creştere economică durabilă. 3. câştigul provenit din comerţul reciproc avantajos.

3. Globalizarea contribuie la aprofundarea specializării şi diviziunii internaţionale a muncii, la repartizarea mai eficientă a mijloacelor şi resurselor, Globalizarea contribuie obiectiv la ridicarea productivităţii muncii cu ajutorul raţionalizării producţiei la nivel global şi prin aplicarea noilor tehnologii,

4. Globalizarea oferă posibilitate ţărilor să mobilizeze un volum mai important de resurse financiare, deoarece investitorii pot folosi un spectru mai larg de instrumente financiare pe un număr sporit de pieţe.

5. Globalizarea creează o bază solidă pentru rezolvarea problemelor comune ale omenirii, a celor ecologice, şi acest lucru poate fi realizat prin unirea eforturilor comunităţii mondiale, prin consolidarea resurselor şi coordonarea acţiunilor în diverse sfere.

Toate avantajele globalizării permit îmbunătăţirea propriei situaţii şi a situaţiei partenerilor, prin obţinerea posibilităţii creşterii volumului de producţie, sporirea salariilor şi a nivelului de trai. globalizarea trebuie să genereze sporirea bunăstării în întreaga lume.

Globalizarea aduce şi dezavantaje, care pot crea consecinţe negative şi sunt considerate ca o primejdie considerabilă pentru economiile ţărilor.

Dezavantaje ale globalizării.1. Repartizarea injustă a beneficiilor globalizării poate să ducă la conflicte de nivel regional, naţional sau

mondial. în urma globalizării se petrece o polarizare - ţările care se dezvoltă în ritmuri rapide se îmbogăţesc, iar ţările sărace rămân în urmă în dezvoltarea lor.

2. acutizarea instabilităţii regionale şi globale, ca urmare a interdependenţei economiilor naţionale la nivel mondial. Crizele economice dintr-o ţară sau oscilaţiile economice locale pot avea consecinţe nefavorabile la nivel regional sau global. Aceste efecte demonstrează vulnerabilitatea economiilor interdependente, riscând să provoace conflicte economice, care se pot transforma în războaie economice sau chiar impacturi militare.

3. Al treilea cerc de probleme create de globalizare este inspirat de teama trecerii controlului asupra economiilor naţionale ale unor ţări din mâinile guvernelor suverane în alte mâini, inclusiv în mâinile statelor mai puternice, corporaţiilor multinaţionale sau globale, ale organizaţiilor internaţionale. Din aceste considerente, unii cercetători văd în globalizare o încercare de subminare a suveranităţii naţionale.

4. consecinţele nefaste care poartă un caracter neeconomic: domeniul securităţii, crizele politice, ecologia,sănătatea etc. Ca exemple, pot fi menţionate consecinţele legate de încălzirea totală şi schimbarea climei şi de epidemiile de scară largă etc.

În concluzie, având în vedere plusurile şi minusurile globalizării, este necesar să se creeze un sistem coordonator al relaţiilor internaţionale, care ar permite minimalizarea consecinţelor negative şi maximalizarea efectelor pozitive rezultate din globalizare. Un astfel de sistem poate sta la baza colaborării dintre ţări, inclusiv la reformarea activităţii instituţiilor internaţionale, mondiale.

3. Rolul statului - naţiune în procesul globalizării Globalizarea are un caracter universal în sensul că a ajuns să afecteze structura tuturor componentelor

sistemului social global – subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc. În acest cadru, naţiunea sau statul naţional nu trebuie opus globalizării. Ele se regăsesc integrate în acest process. Globalizarea nu apare ca ceva distructiv, acel ceva care să anuleze specificul. Globalizarea nu mai apare ca o ameninţare la identitate, ci ca un fenomen care conservă, afirmă şi potenţează naţiunile. Cele două laturi ale raportului – globalizarea şi dorinţa de protejare a identităţii – pot fi complementare. în condiţiile globalizării politica statului trebuie să fie orientată spre lărgirea posibilităţilor poporului său de a se folosi de toate bunurile cooperării internaţionale şi spre reducerea urmărilor negative ale globalizării.

Sunt trei şcoli de interpretare a rolului şi a locului statului în ansamblul vieţii globaleTeza hiperglobalistă înţelege globalizarea şi o analizează din perspectivă economic, şi presupune dispariţia

statului este inevitabilă ca urmare a organizării globale a economiei, a apariţiei instituţiilor de guvernare globală, a hibridizării culturilor şi a contopirii lor într-un summum de valori universal acceptate.

Teoria sceptică înţelege globalizarea ca un fenomen exclusiv economic, care susţinând primatul occidental în afacerile mondiale nu face decât să adâncească discrepanţa dintre bogaţi şi săraci, ajungându-se la o marginalizare

economică accentuată a multor state din Lumea a III-a.Teoria sustine ideia ca internaţionalizarea depinde de acordul şi de sprijinul statului.

Teoria transformativistă pune în evidenţă nivelul de interconectare globală fără precedent istoric, în care: globalizarea devine interesată de toate domeniile existenţei; puterea guvernelor naţionale nu dispare, dar este aşezată pe principii noi, fiind reconstituită şi reconstruită; forţele motrice sunt cele specifice modernităţii; comunităţile sociale, inclusiv cele politice, se reordonează, ajungându-se la o nouă arhitectură a ordinii mondiale;

Teoria presupune ca globalizarea acţionează asupra puterii statale şi asupra celei politice mondiale, transformându-le. nStatul-naţiune este departe de a-şi fi utilizat forţa propulsivă, bună sau rea. Iar această forţă trebuie judecată prin prisma unui deficit de instituţii eficiente, unitare şi majoritar/unanim acceptate pentru gestionarea problemelor globale.

4 Statul naţional în epoca globalizării.Recunoscând rolul pozitiv al procesului de globalizare, trebuie menţionat faptul că globalizarea neoliberală, în forma ei actuală impusă, a tulburat procesul firesc obiectiv de dezvoltare a integrării economice. Punând fundamentul unei anumite societăţi globale noi, globalizarea neoliberală zdruncină baza ordinii statornicite în comunitatea mondială. Acest fapt, la rândul său, a condus la distrugerea hotarelor naţionale, la subminarea temeliilor suveranităţii naţionale, creându-se pericole serioase pentru comunitatea mondială.

Pericolul amplificării dezvoltării neomogene. Una dintre cele mai importante probleme ale procesului de globalizare este cea a distribuirii bunurilor. sunt în câştig de pe urma globalizării şi îşi primesc partea cea mai mare de bunuri anume ţările „bogate" -statele „miliardului de aur". în cursul globalizării are loc nu convergenţa şi egalarea veniturilor, ci polarizarea acestora. Drept rezultat, ţările cu dezvoltare rapidă intră în cercul ţărilor bogate, iar ţările slab dezvoltate rămân tot mai mult în urmă. Pericolul polarizării sociale a ţărilor. Problema constă în faptul că ţările dezvoltate interpretează această echitate ca pe un fenomen strict naţional, încearcă să ignoreze problemele ţărilor în curs de dezvoltare, ceea ce conduce la creşterea disproporţiei în ceea ce priveşte nivelul de viaţă al populaţiei din ţările „bogate" şi din cele „sărace". Pericolul pierderii specificului naţional şi cultural. Globaliza-rea neoliberală nu contribuie la procesul obiectiv de îmbogăţire reciprocă a culturilor, de formare a „societăţii civile globale", ci amplifică vrajba naţională şi religioasă, care ajunge la cote periculoase, ce pot avea urmări de proporţii catastrofale.Pericolul construirii unei lumi unipolare. Se manifestă evident procesul de westernizare a sistemului politic internaţional: Occiden- tul deţine rolul principal în determinarea caracterului de dezvoltare a sistemului mondial. Prin eforturile neoglobaliştilor se creează o lume a monopolismului economic şi politic, în care competiţia normală şi parteneriatul sunt înlocuite cu împărţirea în „miliardul de aur" şi periferia lipsită de drepturi.Pericolul crizelor financiare. întrucât are loc o interdependenţă crescândă a economiilor naţionale în plan mondial, se poate vorbi de o instabilitate regională şi chiar globală. Oscilaţiile economice sau crizele financiare într-o ţară au urmări regionale sau chiar globale. capitalul transnaţional de fapt reduce la zero încercările de a reglementa pieţele financiare în interiorul ţării, astfel că politicile monetare nu dau nici un folos.Pericolul pierderii suveranităţii. În procesul globalizării statul naţional îşi schimbă funcţiile şi nu este în stare, în deplină măsură, să păstreze suveranitatea în accepţia ei clasică. Există o îngrijorare întemeiată că controlul asupra economiilor unor ţări ar putea trece de la guvernele suverane în alte mâini, inclusiv în mâinile unor state mai puternice, sau ale corporaţiilor globale şi ale organizaţiilor internaţionale. în globalizare se întrezăreşte încercarea de subminare a suveranităţii naţionale, ceea ce poate conduce la un naţionalism extremist sau la xenofobie, poate determina creşterea mişcărilor politice extremiste, ceea ce, de asemenea, amplifică pericolul unor serioase conflicte.Potenţialul economic foarte mare şi mobilitatea corporaţiilor de proporţii globale subminează suveranitatea statelor naţionale. Guvernele pierd o bună parte a controlului asupra teritoriilor lor, fiind obligate tot mai mult să urmeze cerinţele lumii din afară. Puterea trece tot mai mult la corporaţiile transnaţionale necontrolate, precum şi la astfel de organisme politico-financiare ca FMI, BM, OMC şi altele.

Pericolul creşterii sărăciei. Corporaţiile cele mai mari, în condiţiile globalizării neoliberale, se sustrag de la reglementările impuse de stat şi de la controlul din partea institutelor democratice, în mare măsură, se eschivează de la programele naţionale de asigurare socială. Puterea nelimitată a corporaţiilor permite unor structuri transnaţionale puternice să exploateze deschis forţa de muncă în aceste ţări, în timp ce guvernele nu sunt în stare să susţină nici măcar la nivel minim infrastructura socială şi sunt nevoite să ia credite importante, situându-se astfel într-o poziţie de dependenţă financiară. globalizarea neoliberală este unul dintre factorii care contribuie la creşterea şomajului.

Pericolul pentru economiile naţionale. Temelia spaţiului economic mondial devin corporaţiile transnaţionale, în cadrul cărora producţia este subordonată planului. Ca rezultat, doar 1/4 din economia mondială funcţionează în condiţii de piaţă liberă. Are loc convergenţa inevitabilă dintre piaţă şi plan. corporaţiilor transnaţionale, Cele mai mari corporaţii, în condiţiile globalizării neoliberale obţin perspectiva de a crea noi centre ale puterii, de a forma viitoarele reguli ale jocului pe piaţă în plan global. Pericolul pentru securitate. Un alt domeniu îl constituie crizele politice, care din locale se pot transforma în crize de proporţii.Pericolul ecologic. Legăturile reciproce globale pot avea ca urmare cataclisme ecologice globale determinate de încălzirea totală şi de schimbările climaterice, epidemii de proporţii.Pericolul totalitarismului informaţional. în lupta pentru pieţele mondiale, în condiţiile globalizării,

ţările occidentale folosesc activ invazia forţată în spaţiul informaţional, asigurarea priorităţii informaţionale, prejudicierea subiecţilor concurenţi din sfera legăturilor economice.Pericolul pierderii orientărilor vitale ale personalităţii. globalizarea are un impact uriaş asupra mentalităţii, comportamentului social, asupra spaţiului vital al oamenilor, se schimbă motivele şi criteriile valorice ale oamenilor. Pericolul destrămării statelor. Globalizarea a acutizat puternic nemulţumirile sociale şi a activizat dispoziţiile naţionaliste. Acest fapt a determinat destrămarea multor state naţionale şi a consolidat tendinţa popoarelor de separare. Globalizarea neoliberală a condus la creşterea fără precedent a tuturor formelor cunoscute de inegalitate practic în toate sferele de activitate umană. în procesul globalizării are loc concentrarea bogăţiilor în cadrul unui grup redus numeric de ţări şi oameni, creşte numărul ţărilor sărace şi al oamenilor săraci. Creşte permanent decalajul economic dintre Nord şi Sud, dintre regiuni, dintre ţările bogate şi cele sărace, dintre oamenii bogaţi şi cei săraci. Decalajul veniturilor obţinute de a cincea parte a locuitorilor lumii, care sunt din ţările cu un potenţial mediu şi redus de dezvoltare, are o tendinţă constantă de creştere.

5.Factorul demografic: esenţa şi cauzele apariţiei problemei demografice.Ştiinţa demografică demonstrează că planeta noastră n-a cunoscut niciodată un astfel de ritm de creştere a

populaţiei ca în a doua jumătate a sec. al XX-lea. Pe viitor, savanţii demografi presupun că ritmul creşterii populaţiei planetei nu va fi mai mare decît cel actual. In unele ţări din Africa, Asia, America Latină numărul populaţiei s-a dublat în ultimii 20-25 de ani. în ultimii 35 de ani populaţia planetei s-a dublat. în prezent, ea depăşeşte cifra de 7 miliarde de oameni. Potrivit prognozelor, populaţia planetei va atinge către 2015 circa 7,5-8 miliarde de oameni, iar către 2050 - cel mai puţin 10-12 miliarde.

Consecinţele creşterii populaţiei pot conduce la inevitabilitatea ciocnirilor şi conflictelor între naţii pentru acapararea pămînturilor fertile, zăcămintelor minerale şi de petrol, rezervelor de peşte, pădurilor, apei potabile etc. Specialiştii presupun că 95% din creşterea populaţiei planetei va avea loc în ţările sărace din Africa, Asia şi America Latină. Explozie demografică, se datorează mai multor factori.

Evoluţia progresului tehnico-ştiinţific, şi care a contribuit considerabil la îmbunătăţirea nivelului de viaţă al populaţiei planetei. în al doilea rînd, succesele din medicină oferă posibilitatea de a combate astfel de maladii ca holera, tifosul, vărsatul, malaria etc. Unele dintre aceste maladii secerau în perioada epidemiilor sute de mii, chiar milioane de vieţi omeneşti. Medicina a contribuit la longevitatea vieţii.

Influenţa puternică a unor religii asupra procesului demografic. Canoanele religiei popoarelor din Asia de Sud

prevăd ca fiecare familie, indiferent de numărul copiilor, trebuie să aibă, cel puţin, un fecior. La musulmani, copiii se consideră egali cu bogăţia. Creşterea rapidă a populaţiei într-un şir de ţări din Africa şi Asia se datoreşte şi căsătoriei premature.

Capătă un caracter global pericolele legate de răspândirea sărăciei, creşterea fără precedent a tuturor formelor cunoscute de inechitate în toate sferele de activitate umană, se accentuează diferenţele foarte mari în nivelul de bunăstare al diferitelor ţări, regiuni şi popoare, factori care determină milioane de oameni să-şi părăsească locurile natale în căutarea unei vieţi mai bune.

In condiţiile creşterii permanente a numărului de victime ale subnutriţiei şi foamei, este inevitabilă migrarea populaţiei sărace în ţările „bogate". în afară de aceasta, asupra lărgirii proceselor de mig-raţie legală şi ilegală în condiţiile globalizării influenţează puternic numeroasele „conflicte regionale" şi „războaie interne".

În prezent, adâncirea disproporţiilor este cauzată de două tendinţe care se manifestă pregnant:în ţările dezvoltate se măreşte pătura constituită din grupurile de vârstă înaintată, datorită reducerii natalităţii şi creşterii duratei vieţii;în ţările în curs de dezvoltare se va mări ponderea populaţiei constituită din grupurile de vârstă mică, datorită menţinerii nivelului înalt al natalităţii şi reducerii mortalităţii printre copii.

Problemele demografice în condiţiile globalizării se caracterizeazăprintr-un şir de factori: creşterea rapidă a numărului populaţiei planetei în ansamblu şi în unele regiuni aparte, îmbătrînirea sa vertiginoasă, gradarea bruscă a proceselor demografice în diverse regiuni, schimbările cantitative şi calitative în afluxurile migraţioniste, urbanizarea comunităţii umane.

6.Esenţa şi trăsăturile de bază a problemei globale ecologice.Dezvoltarea vertiginoasă bazată pe succesele progresului tehnico-ştiinţific al ţărilor din cele trei centre

geopolitice poate fi stopată serios de problemele legate de sănătatea mediului ce prezintă un pericol extraordinar pe plan mondial. în primul rînd, menţionăm problema relaţiilor dintre om, stat şi natură. Cele mai primejdioase tendinţe în domeniul ecologic ce sporesc degradarea mediului ambiant sînt: defrişarea pădurilor, extinderea pustiurilor, poluarea aerului, apelor, solului, spargerea stratului de ozon, care apără viaţa de radiaţia ultravioletă dăunătoare, sporirea conţinutului de bioxid de carbon şi al altor gaze nocive în atmosferă, ce contribuie la ridicarea temperaturii pe planetă şi formarea aşa-numitului "efect de seră" etc.

Principalii indicatori globali care oferă informaţii despre profilul general al crizei ecologice cu care se confruntă omenirea pot fi prezentaţi sintetic astfel:Clima. Temperatura medie globală creşte cu 0,44°C, din cauza acumulării gazelor cu efect de seră, dacă se continuă tendinţa actuală, consecinţele pot fi catastrofale. Calitatea apei. Răspândirea contaminării chimice la nivelul pânzelor freatice şi deci a alimentării din puţuri.Suprafaţa agricolă. suprafaţa agricolă pe cap de locuitor s-a înjumătăţit, scăzând de la 0,24 ha la 0,12 ha. Viaţa plantelor şi animalelor-numărul speciilor de plante şi animale se reduce continuu. Distrugerea habitatului şi poluarea au ca rezultat distrugerea diversităţii biologice a planetei.Pădurile. în fiecare an, suprafaţa împădurită a Pământului se micşorează Producerea de cherestea şi lemn pentru foc depăşeşte capacitatea naturală de regenerare a pădurilor, iar poluarea şi ploile acide devin tot mai distrugătoare.Calitatea aerului-Poluarea atmosferei Reducerea biodiversităţii-declinul numărului speciilor cu care împărţim planeta, sunt ameninţate de dispariţie.

Problemele ecologice globale au unele trasaturi specifice,: manifestarea pe scara globala, care depaseste hotarele unui stat sau ale unui grup de state;acuitatea manifestarii ;caracterul complex (toate problemele sunt strins legate reciproc);esenta gineral umana , care le face întelese si actuale pentru toate statele si popoarele; posibilitatea de a fi solutionate doar prin eforturile întregii comunitati mondiale, ale tuturor tarilor si poparelor;

În viziunea unor specialişti, către anul 2050 se presupune o încălzire a climei planetei cu 1-3 grade Celsius. Aceasta ar însemna pieirea unor spcii de arbori, şi, în acelaşi timp, ar conduce la topirea gheţarilor şi ridicarea nivelului apei în Oceanul mondial cu 50-100 cm. Acest proces, ar contribui la ridicarea nivelului apelor subterane, nimicind o parte din flora pămînttilui şi, desigur, inundînd imense suprafeţe arabile, fapt ce ar aduce o daună extraordinară agriculturii. Efectul de seră se produce în legătură cu aruncarea în aer a bioxidului de carbon care formează în atmosferă un strat (înveliş) ce reţine căldura. Multe specii de copaci şi altă floră - principalul transformator al gazului bioxid de carbon în oxigen - pier din cauza temperaturii ridicate. Situaţia se agravează şi din cauza tăierii masive a pădurilor tropicale din Africa şi America Latină. Pe cale de dispariţie sînt aproximativ 10% din speciile de plante vivace şi un număr impunător de animale. Un fenomen dezastruos este şi degradarea pămînturilor. Aceasta are Ioc din cauza defrişării şi pieirii pădurilor, irigării neadecvate, folosirii iraţionale a îngrăşămintelor minerale a păşunilor, nerespectării asolamentelor, înaintării pustiurilor etc.

Această situaţie s-a creat ca rezultat al activităţii de producţie a omului şi aplicării iraţionale a realizărilor ştiinţei şi tehnicii. Progresul tehnico-ştiinţific a jucat şi joacă, deocamdată, un rol fatal în evoluţia societăţii, apropiind-o tot mai mult de catastrofa globală. Asigurarea securităţii ecologice cere o reorganizare cardinală a relaţiilor dintre societate şi natură, acordîndu-i naturii prioritate în toate aspectele. Este necesar de a schimba radical modul de conducere a economiei şi de folosire a progresului tehnico-ştiinţific, aducîndu-le în corespundere cu imperativele ecologice.

7. Aspectele economice şi sociale a problemei ecologice.

Ca urmare a cresterii economice generale, progreselor obtinute in toate domeniile vietii economice si sociale, omul a ajuns astazi sa dispuna de mijloace tehnice atat de perfectionate, incat consuma cantitati imense de resurse naturale regenerabile si neregenerabile, exploatand tot mai intens factorii de mediu si modificand natura intr-un ritm rapid.

Neimpunand insa asupra actiunilor sale un control adecvat si constient, omul lasa cale libera dezlantuirii unor dezechilibre economice, cu efecte negative asupra calitatii vietii sale cat si asupra evolutiei biosferei. Criza ecologica globala, ce se manifesta in diferite forme, a devenit o realitate. O problema ecologica centrala, indeosebi in tarile subdezvoltate, este apa potabila poluata. Aproape un miliard de oameni pe glob nu au acces la apa curata. Peste trei milioane de oameni, in majoritate copii, mor annual din cauza apei potabile poluate. Purificarea apei necesita resurse colosale, dar acest lucru este indreptatit si in toate tarile se iau masuri de constructie a sistemelor de purificare a apelor. Odata cu trecerea la economia de piata, o responsabilitate mare revine intreprinderilor din sectorul privat. Dauna ecologica in urma gospodaririi din fosta U.R.S.S. a transformat, conform constatarilor expertilor straini, pamanturile agricole intr-un adevarat pustiu. E nevoie sa treaca multi ani, pana cand statele noi constituite isi vor putea asigura populatia cu produse si pana cand se vor transforma in concurenti reali in domeniul agriculturii.Aplicarea pesticidelor in Moldova s-a facut de 13 ori mai intens decat pe celelalte teritorii ale fostei U.R.S.S. Activitatea de productie in extindere comporta pericolul efectului "de sera", si, in rezultat, supraincalzirea planetei noastre, ce ar putea avea consecinte ecologice imprevizibile. In tarile inaintate, indeosebi in S.U.A., cresc considerabil alocatiile pentru ocrotirea mediului ambiant. Rolul de baza in poluarea atmosferei revine evacuarilor de la transportul auto, cazangerii, centrale termoelectrice, intreprinderi industriale. Transportului auto ii revin 60% din volumul total al poluantilor atmosferei, industriei - 17%, sistemului energetic - 14%, arderea deseurilor - 9%. In afara de afectarea directa a sanatatii omului noxele, nimerind in mediul ambiant, apoi in produsele agricole le fac neconcurente la realizarea pe piata mondiala, ceea ce este foarte important pentru sectorul agrar din Moldova. In orase transportul auto este factorul principal al degajarilor toxice in atmosfera, inclusiv si al celor cancerogene.

Este necesar sa luam un sir suplimentar de masuri ce constau in urmatoarele:Sa elaboram la nivel de legislatie asigurarea purificarii ecologice a mijloacelor de transport, Sa cream Centrul de diagnosticare si a sucursalelor lui in republica cu scopul verificarii transportului auto la corespunderea normelor standardelor de Stat, Sa asiguram controlul tuturor automobilelor aduse in tara in corespundere cu cerintele puritatii ecologice.In unele regiuni concentrarea elementelor chimice si impuritatilor din aerul atmosferic atinge un nivel periculos pentru viata. Cu "ploile acide", aceste substante dizolvate in apa ce cade pe pamant infecteaza apa si nimicesc vegetatia pe teritorii mari. In ultimul timp apare pericolul gauririi stratului de ozon al planetei, ce apara vietatile de pe glob de influenta distrugatoare a razelor ultraviolete. Avariile si acumularile de substante toxice in aer, apa, sol conduc la cresterea imbolnavirilor grave. Toate aceste probleme se pot rezolva prin stabilizarea unui echilibru intre activitatea economica umana si mediul ambiant, adica un echilibru optim in sistemul "om-natura". Cautarea solutiilor trebuie sa se desfasoare in doua directii:in primul rand, trebuie ca toate fortele umane mondiale sa colaboreze in sensul pastrarii si ocrotirii sistemelor biologice inca existente, sa nu se permita distrugerea florei si faunei de pe planeta Pamant; odata cu protejarea sistemelor biologice, e necesara elaborarea mecanismelor de reglare a industriilor biotehnologice. Omenirea trebuie sa aloce tot mai multe venituri provenite din activitatea economica, pentru a salva principalele resurse de viata ale sale - aerul, apa, solul.

Rezultatele economice si tehnologice obtinute de-a lungul deceniilor in tarile dezvoltate au creat un optimism robust in jurul sistemului de productie si tehnologie modern, incat legatura fireasca de interconditionare dintre cresterea economica si mediu fie ca a fost uitata, fie ca a creat o imagine falsa, potrivit careia natura generoasa se poate dispensa de toate bogatiile sale, pe care omul le poate obtine dupa bunul sau plac fara vreun control sistematic. Sistemul tehnologic modern il instraineaza pe om de natura in asa masura incat el actioneaza tot mai mult impotriva ei, contribuind la degradarea acesteia. Problema esentiala este de a face pe om un bun aliat si protector al naturii de a cauta si construi mecanismele economice si sociale, necesare care sa lucreze pentru protectia mediului in conditiile cresterii economice. Din punct de vedere al manierei generale a subiectelor tratate, se poate aprecia ca in acest domeniu sunt formate trei curente principale, care in general sunt dominate de viziunea a trei profesii: a) ecologi, care in general, pe baza unor studii ample si concrete a faptelor si fenomenelor, pledeaza in favoarea conservarii mediului natural, adeseori emitand ca solutie principala incetinirea sau oprirea cresterii economice. b) economisti, care pe baza cercetarilor concrete ale ecologilor, ca si a unor cercetari proprii, subliniaza compatibilitatea dintre cresterea economica si conservarea mediului, continand nu numai explicatiile ci si mecanismele economice sociale necesare pentru a asigura aceasta compatibilitate. c) matematicieni, care, de obicei, pe baza unor ipoteze, ca si a unor concepte elaborate fie de ecologi, fie de economisti, formeaza modele pentru a clarifica mai bine interdependentele, dintre variabile si pentru a desprinde unele tendinte, inclusiv cele pe termen lung.Potrivit parerii unor ecologi, imperativul mediului necesita oprirea cresterii economice ca o chestiune a supravietuirii. Dupa parerea multor economisti insa, imperativul socio-economic, dimpotriva solicita continuarea cresterii ca o problema a supravietuirii sociale.

8.Organizaţiile internaţionale şi problema globală ecologică.În documentele oficiale ale ONU se menţionează că primul pas important de colaborare la scara mondială

pentru protecţia mediului înconjurător este cel făcut de statele membre ale ONU, cu prilejul Conferinţei mondiale de la Stockholm (1972). Conferinţa a dovedit că omenirea a început să devină conştientă de pericolul prejudicierii mediului şi că este hotărâtă să acţioneze în consecinţă. Documentele finale aprobate -Declaraţia şi Planul Mondial de acţiune privind mediul ambiant - dovedesc acest lucru.

Adunarea generală a ONU (1972) a aprobat crearea UNEP/PNUE (ca agenţie specializată) (Programul Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului).Constituirea ei a fost finalizată prin adoptarea Declaraţiei şi Planului Mondial de acţiune de conservare a mediului înconjurător. Obiectivul fundamental al UNEP/PNUE îl constituie "protejarea, ameliorarea mediului înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare".

UNEP/PNUE a fost creat ca un organism coordonator al activităţilor desfăşurate în alte organisme şi instituţii specializate ale Naţiunilor Unite (FAO, UNESCO, ONUDI,OIM ).

Consiliul de Administraţie al UNEP/PNUE a stabilit că principalele obiective ale Programului sunt: aşezările umane;sănătatea omului şi igiena mediului; ecosistemele terestre; mediul şi dezvoltarea; oceanul; energia; catastrofele naturale.

Scopurile principale ale activităţii UNEP/PNUE sunt:asigurarea cadrului necesar cooperării internaţionale în problema protejării mediului;promovarea unor proiecte vizând o evoluţie normală a mediului;colaborarea cu alte instituţii specializate ale ONU şi cu guvernele ţărilor membre în vederea urmăririi constante a cauzelor care degradează mediul şi elaborarea unor programe de măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea acestora.

Funcţiile UNEP/PNUE. Evaluarea mediului. supravegherea continuă;cercetare;schimb de informaţii;evaluare;analiză. Gestiunea mediului:probleme care se pun cu această gestiune;cunoaşterea metodelor, concepte, instrumente;drepturile mediului înconjurător;acordurile între state în această problemă. Măsuri de sprijin:educaţie; formare de persoane; informaţii; asistenţă tehnică.

Pentru îndeplinirea acestor funcţii, au fost create organe cum sunt:sistemul mondial de supraveghere continuă a mediului (GEMS);sistemul internaţional de referinţă, centrul internaţional pentru industrie şi mediu.

UNEP/PNUE - este o organizaţie specializată în coordonarea activităţilor de conservare a mediului, desfăşurate în cadrul Sistemului Naţiunilor Unite, al unor instituţii specializate internaţionale, mondiale, precum şi un stimulator al cunoaşterii stării mediului de pe planetă, în general, al politicilor naţionale, internaţionale şi mondiale de protecţie a mediului ambiant. UNEP/PNUE acţionează în şase domenii de activitate:aşezările umane, sănătatea omului şi igiena mediului;ecosistemele terestre;mediul şi dezvoltarea;oceanul;energia;catastrofele naturale.

Cele mai importante reuniuni internaţionale, mondiale ecologiste menţionăm:Conferinţa Mondială din Argentina asupra Mediului şi Dezvoltării (1992), unde s-a dezbătut şi aprobat documentul intitulat "Agenda 21" - un plan de acţiune naţională şi globală pentru secolul XXI;Conferinţa ONU de la Copenhaga (1995) unde s-a precizat conceptul de dezvoltare durabilă, Reuniunea de la Kyoto (1997), unde reprezentanţii a 160 de ţări au abordat problema eliminării "efectului de seră".

9. Problema asigurării omenirii cu produse alimentare şi resurse de apă potabilă.Situaţia alimentaţiei pe glob nu este deloc liniştitoare, iar adâncirea decalajelor dintre ţările bogate şi ţările

sărace face ca problema alimentară să dobândească noi dimensiuni. dimensiunile problemei alimentare mondiale sunt determinate de proporţiile pe care le cunosc:foametea; subalimentaţia şi malnutriţia de pe glob. Unele statistici recente confirmă faptul milioane de oameni suferă efectiv de foame şi aproximativ tot aţâţi sunt malnutriţi.

La etapa actuală, pe plan mondial se proliferează două aspecte nutriţionale fundamentale:subalimentaţia (caracteristică ţărilor subdezvoltate şi unor pături sociale sărace din diferite ţări);supraalimentaţia (caracteristică ţărilor dezvoltate).

Cauzele crizei alimentare:starea înapoiată a agriculturii şi, în general, a economiei majorităţii acestora, interdependenţa cu alte probleme economice globale care joacă un rol important în determinarea dimensiunilor problemei alimentare mondiale. O influenţă negativă asupra situaţiei alimentare au avut şi factorii:reforma proprietăţii; liberalizarea economiei; de gen extraeconomic - războaie civile interetnice îndeosebi în ţările în dezvoltare.

Criza alimentară mondială a produs puternice tensiuni datorită:reducerii drastice a rezervelor alimentare mondiale, până dincolo de securitatea minimă; cresterii preţurilor produselor alimentare pe piaţa mondială;creşterii dependenţei alimentare a ţărilor în dezvoltare şi a altor ţări de exporturile americane de cereale şi soia, astfel devenind importatoare de produse agroalimentare; accentuării, pe termen lung, a crizei alimentare în unele regiuni geografice.

La etapa actuală căile principale de soluţionare a crizei alimentare sunt:Ajustarea structurală. Rezolvarea problemei alimentare, pe plan mondial, se poate realiza , în primul rând, pe calea dezvoltării şi modernizării economice şi sociale a fiecărei ţări. în acest scop, într-o serie de ţări în curs de dezvoltare, s-au iniţiat reforme şi adaptări (ajustări structurale) ale proceselor economice la exigenţele actuale şi la posibilităţile realeAjutorul alimentar. Formele principale ale acestui ajutor au evoluat în timp şi s-au diversificat (livrări gratuite de cereale., sau alimente, livrări de alimente în condiţii avantajoase, credite pe termen lung cu dobândă redusă, exporturi în condiţii de favoare efectuate de etc).Asistenţa tehnico-economică, urmăreşte înfăptuirea ajustării structurale în următoarele direcţii:iniţierea unor reforme în vederea sporirii investiţiilor în sectoarele de alimentaţie şi agricultură;elaborarea unor noi studii de urmărire, evaluare şi supraveghere nutriţională pentru a evita impactul negativ al ajustării structurale;perfecţionarea cooperării în producţie şi comercializarea produselor agricole.Apa si asigurarea ei ridica probleme de importanta strategica, de mare complexitate, in timpurile noastre. Cererea de apa a crescut enorm odata cu sporirea exploziva a populatiei, cu dezvoltarea activitatilor economice, cu accelerarea procesului de urbanizare si ridicarea confortului vietii moderne. Problema apei a capatat dimensiuni globale si un grad inalt de gravitate. 1,5 miliarde de locuitori ai planetei, adica un sfert din total, n-au acces la apa potabila, iar 2,6 miliarde, adica peste doua cincimi, n-au acces la salubritate. Apa dulce contaminata si rezervele de apa tinute in conditii neigenice sunt cauza a 10% din totalul imbolnavirilor din tarile in curs de dezvoltare. Agricultura reclama si ea cantitati foarte mari de apa, in functie de felul culturii, de perioadele de dezvoltare si de situatia climatica a unei regiuni. Apa pentru diversele sisteme de irigatii (canale, bazine, stropitori) poate fi luata din rauri, lacuri, bazine de retentie, ape subterane).O problema importanta in legatura cu folosirea apelor o constituie lupta impotriva poluarii lor:poluarea bazinului;poluarea albiei cursurilor de apa poluarea de origine termica, poluarea hidrobiologica (provocata de constituirea de intinderi de apa putin adanci unde creste o vegetatie abundenta);

10. Asigurarea securităţii umane – problemă globală contemporană.Un pericol real pentru securitatea omului este legat, în mare măsură, nu numai de agresivitatea unor state sau

grupări, ci şi de comportamentul a milioane de oameni, şi acest pericol poate lua cele mai diverse forme: sporire

necontrolată a numărului populaţiei, inegalitatea posibilităţilor economice,presiunea emigraţionistă (sporirea numărului populaţiei, posibilităţile reduse de a obţine un loc de muncă, pieţele internaţionale închise), distrugerea continuă a mediului ambiant (degradarea solurilor, nimicirea pădurilor, emanarea gazelor), traficul de droguri,terorismul internaţional, criza sistemului financiar mondial.

Securitatea umană include o serie de drepturi şi libertăţi prevăzute şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: drepturile individuale (dreptul la viaţă; protecţia faţă de discriminarea rasială, etnică, sexuală sau religioasă etc.), drepturile legale (protecţia faţă de arestul arbitrar, detenţie sau exil etc.), libertăţile civile (libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie etc.), drepturile de subzistenţă (dreptul la hrană), drepturile economice (dreptul la muncă, odihnă şi recreere;) şi drepturile politice (dreptul la alegeri).

Problema securitatii umane are 2 aspecte pe de o parte lipsa unor pericole (foametea, represaliile) iar pe de altă parte implică protejarea individului contra unor evenimente nedorite (imbolnaviri, accidente).Securitatea umana nu constă doar in grija de existent armelor, ci preocuparea fata de viata, demnitate.Prin securitat umana se subintelege un fenomen cu multe component: securitate economica, alimentara, ecologica, publica, politica.

Aspectele ce ţin de asigurarea securităţii umane sunt o problemă universală. Ea priveşte populaţia de pretutindeni, din ţările sărace, înainte de toate, dar şi din ţările bogate. Multe din ameninţările existente sunt comune tuturor popoarelor, putînd menţiona în acest sens violările drepturilor omului, crima, drogurile, poluareaşi şomajul.

Specialiştii consideră că există o serie de ameninţări care vizează atît statele puternice cît şi pe cele slabe: consecinţele negative ale globalizării economiei, soldate cu sărăcire a milioane de oameni; răspîndirea epidemiilor; proliferarea armelor de distrugere în masă; actorii non-statali capabili să-şi procure mijloace de luptă din această categorie; terorismul internaţional; conflictele locale şi interne, inter-religioase şi interetnice; sărăcia, epidemiile şi degradarea mediului ce stimulează războaie locale şi terorismul internaţional; reţelele crimei organizate care ameninţă stabilitatea internaţională.

Analiza profundă a problemei crizei globale prin prisma perspectivei de promovare a securităţii umane ne pune în situaţia de a clasifica posibilele pericole pericolele externe, venite din partea altor sisteme şi pericolele interne, ce ţin de elementele interioare ale unui system.

Perspectiva conceptului de securitate umană pune în evidenţă următoarele sale caracteristici:securitatea umană este o problemă universală; componentele securităţii umane sunt interdependente; securitatea umană se asigură mai uşor prin măsuri de prevenire decît prin intervenţii ulterioare; securitatea priveşte modul în care individul este integrat în societate, de cîtă libertate dispune pentru a-şi exercita dreptul la opţiune într-o multitudine de posibilităţi.

Neproliferarea armelor nucleare şi de distrugere în masă - element esenţial pentru creşterea securităţii şi menţinerea păcii. în ultimii câţiva ani s-a înregistrat reducerea cheltuielilor militare, a producerii, comercializării şi desfăşurării armelor, precum şi a efectivelor forţelor armate. Se depun eforturi în prezent pentru intensificarea programelor de cooperare internaţională, pentru reducerea bugetelor militare naţionale şi a activităţilor nucleare.

Ideea esenţială a conceptului de securitate este acel caracter comun al securităţii, conform căruia securitatea este comună dacă toate statele sau indivizii dintr-o regiune se simt în siguranţă şi nu sunt ameninţaţi. Totodată, asigurarea securităţii comune nu se reduce numai la aspectele militare, ci implică şi alte aspecte, cum ar fi: inegalităţile sociale, sărăcia, degradarea mediului şi presiunile migratoare care constituie factori cel puţin la fel de importanţi ca cei militari, prin potenţialul conflict.

NATO - principala structură internaţională de securitate. NATO este alianţa internaţională de apărare între ţări suverane şi independente, al căror interes comun este de a garanta pacea şi de a-şi apăra libertatea, prin intermediul solidarităţii politice şi al menţinerii unui nivel militar care să le asigure împotriva riscurilor care ar putea să le ameninţe securitatea.

Structuri de securitate regională. OSCE reprezintă un forum pentru consultare şi negociere între statele membre. Uniunea Europei Occidentale (UEO Membrii Uniunii Europene sunt angajaţi la obiectivul realizării unei Politici Externe şi de Securitate Comune, care va cuprinde toate chestiunile relative la securitatea Uniunii.

11. Globalizarea economiei mondiale.

Globalizarea poate fi considerată, pe bună dreptate, ca un stadiu superior al internaţionalizării economiei mondiale. Integrarea economică este o parte a procesului de globalizare, constituind nucleul ei, iar globalizarea însăşi reprezintă un stadiu mai avansat al internaţionalizării, dezvoltarea ei de mai departe, când schimbările cantitative acumulate timp îndelungat conduc la un salt calitativ. Globalizarea economiei mondiale poate fi caracterizată drept amplificarea interdependenţei şi a interacţiunii diferitelor sfere şi procese, care se manifestă în transformarea treptată a economiei mondiale într-o piaţă unică de mărfuri, servicii, capital, forţă de muncă şi cunoştinţe.

Procesul globalizării cuprinde toate sferele economiei mondiale:comerţul extern, internaţional, mondial cu mărfuri, servicii, tehnologii, proprietate intelectuală;mobilitatea internaţională a factorilor de producţie (a forţei de muncă, a capitalului, a informaţiei);operaţiunile financiar-creditare şi valutare cu caracter internaţional (ajutorul şi finanţarea gratuită, credite şi împrumuturi pentru subiecţii relaţiilor economice internaţionale, operaţiuni cu hârtiile de

valoare, mecanisme şi instrumente financiare speciale, operaţiuni valutare);colaborarea în domeniul producţiei, în plan tehnico-ştiinţific, tehnologic, informaţional şi de inginerie.

Globalizarea contemporană a economiei mondiale se manifestă în următoarele procese:1. Aprofundarea şi, în primul rând, internaţionalizarea producţiei, iar nu a schimburilor, cum se întâmpla mai

înainte. Internaţionalizarea producţiei se manifestă în faptul că în realizarea produsului finit, în diferite forme şi la diferite etape participă producători din multe ţări ale lumii. Mărfurile intermediare şi semifabricatele ocupă o parte tot mai mare în comerţul internaţional şi în transferturile intercorporative. Ca forme instituţionalizate ale internaţionalizării producţiei se prezintă corporaţiile transnaţionale.

2. Aprofundarea procesului de internaţionalizare a capitalului, care constă în creşterea circulaţiei internaţionale de capital între ţări, în primul rând, sub forma investiţiilor directe (mai ales că volumurile investiţiilor directe străine cresc mai repede decât comerţul extern şi producţia), internaţionalizarea pieţei de capital.

3. Globalizarea forţelor de producţie prin intermediul schimbului în domeniul mijloacelor de producţie, al schimbului de cunoştinţe de ordin tehnico-ştiinţific şi tehnologic, precum şi prin intermediul specializării şi cooperării internaţionale, care leagă unităţile de producţie în sisteme de producţie şi consum unice; globalizarea se produce şi prin intermediul colaborării în sfera producţiei, prin deplasarea resurselor de producţie.

4. Formarea unei infrastructuri globale de ordin material, informaţional, economico-organizaţional, care asigură organizarea colaborării internaţionale.

5. Intensificarea internaţionalizării schimbului pe baza aprofundării diviziunii internaţionale a muncii, creşterii proporţiilor şi schimbării caracterului tradiţional al comerţului internaţional de mărfuri.

6. Creşterea proporţiilor migraţiei internaţionale a forţei de muncă. Cei care provin din ţări relativ sărace îşi găsesc aplicare în calitate de forţă de muncă necalificată sau puţin calificată în ţările dezvoltate, în acest caz ţările care folosesc forţa de muncă străină pentru aumple anumite goluri pe piaţa muncii, încearcă să reţină imigrarea înanumite limite. în acelaşi timp, tehnologiile moderne de telecomunicaţii deschid noi posibilităţi în acest domeniu şi permit limitareaproceselor de imigrare fără un impact prea dur.

7. Internaţionalizarea impactului producţiei şi a consumului asupra mediului ambiant, fapt care conduce la necesitatea colaborării internaţionale pentru rezolvarea problemelor globale ale contemporaneităţii.

8. o trăsătură caracteristică a globalizării economice devine îmbinarea proceselor de autonomizare cu cele de integrare

Spaţiul economic mondial rămâne unul complet neuniform datorită măririi decalajului tehnologic dintre ţări, în comparaţie cu perioada incipientă a erei industriale. în ţările dezvoltate predomină ordinea tehnologică de nivelul patru şi cinci, în ţările cu nivel mediu de dezvoltare - nivelul trei şi patru, iar în ţările periferiei mondiale se păstrează tehnologiile preindustriale. Pe această bază, ţările care au ieşit înainte, utilizând tehnologiile mai eficiente, exportă mărfuri şi servicii cu un volum mare de realizare ştiinţifică (de exemplu, computere, asigurarea cu programe, telefoane celulare, servicii de legătură cosmică ş.a.m.d.) în ţările cu un nivel mediu de dezvoltare şi capătă în felul acesta profituri uriaşe.

12. Rolul şi locul companiilor transnaţionale în procesul globalizării economiei mondiale.Societăţie transnaţionale reprezintă entităţi economice care şi au extins activităţile economico/financiare dincolo

degraniţele ţării de origine. Sunt compuse dintr o firmă mamă şi filiale implantate în mai multe ţări. Internaţionalizarea producţiei are la bază accesul facil la resurse umane, materiale şi financiare la nivel internaţional. Strategic, societăţie transnaţionale se axează pe valorificarea oportunităţilor oferite de mediul economic global

La nivel microeconomic globalizarea se manifestă în lărgirea activităţii companiilor peste hotarele pieţei interne. Majoritatea corporaţiilor transnaţionale trebuie să activeze în plan global: piaţa lor devine orice raion cu un nivel înalt de consum, ele trebuie să fie capabile să satisfacă cererea consumatorului oriunde, indiferent de graniţe şi apartenenţă naţională. Companiile judecă în categorii globale despre consumatori, tehnologii, cheltuieli de producţie, livrări, alianţe strategice şi concurenţi. Diferite verigi şi stadii de proiectare, producere şi desfacere a producţiei se amplasează în diferite ţări, unificându-se în plan internaţional. Crearea şi dezvoltarea firmelor transnaţionale permite depăşirea multor bariere (datorită utilizării livrărilor prin transferi, datorită preţurilor, condiţiilor favorabile de reproducere, unei mai bune evaluări a situaţiei de piaţă, a acumulării veniturilor ş.a.m.d.).

Luând în considerare faptul că pentru corporaţiile transnaţionale activitatea economică externă în majoritatea cazurilor are o importanţă mai mare decât operaţiunile interne, anume ele apar, în fond, ca subiecţi ai proceselor de globalizare. Corporaţiile transnaţionale sunt baza globalizării, principala ei forţă motrice.

Analiza situaţiei şi dezvoltării corporaţiilor transnaţionale, ca purtători transnaţionali ai globalizării demonstrează că ele, dau tonul şi formează baza economică, fundamentul economic al globalizării. Ofensiva lor de proporţii a început la mijlocul secolului XX la iniţiativa structurilor corporative ale SUA, Japoniei, Germaniei, Marii Britanii. Expansiunea economică a corporaţiilor transnaţionale s-a amplificat în mod deosebit în anii 90 ai secolului XX. După destrămarea URSS, corporaţiile transnaţionale „şi-au descoperit" o piaţă cu un teritoriu de aproape 30% din cel mondial, spaţiu ocupat de URSS şi ţările blocului socialist.

Aşa-numita globalizare economică reprezintă o strategie pe termen lung a corporaţiilor transnaţionale, îndreptată spre depăşirea restricţiilor legate de graniţele naţionale şi de economiile naţionale. Această depăşire are loc, în principal, prin transferarea producţiei în alte ţări, prin lărgirea pieţelor de desfacere şi prin viteza electronică de circulaţie a resurselor financiare. Ca rezultat al realizării acestei strategii, corporaţiile ating proporţii globale, ies de sub controlul statului, preiau controlul economiei statelor în care se află, folosesc forţa statelor proprii pentru expansiunea de mai departe, acţionează în comun, creează o nouă economie globală autonomă [36].

Este evidentă necesitatea formării unui spaţiu mondial global economic, juridic, informaţional, cultural pentru activitatea liberă şi eficientă de întreprinzător desfăşurată de toţi subiecţii economici, e necesară crearea unei pieţe unice planetare de mărfuri şi servicii, de capital şi fora de muncă, precum şi apropierea şi unirea diferitelor ţări într-un complex economic unic la scară mondială.

13. Locul organizaţiilor internaţionale în procesul globalizării economice.Organizaţia internaţională este definită ca fiind juridică creată de state (sau de organizaţii internaţionale) într-un scop

anumit şi care are o voinţă autonomă, exprimată prin organe proprii şi permanente. Esenţiale trăsături: asociere de state,având o bază convenţională - constituţia organizaţiei,cu organe proprii şi cu personalitate juridică distinctă de aceea a statelor membre care o compun fiind astfel subiect de drept internaţional.

Organizaţiile economice interstatate au proliferat după cel de-al doilea război mondial, fiind expresia tendinţelor de regionalizare şi globalizare, apărute la nivel global. Organizaţiile economice interstatale includ atât organizaţiile cu vocaţie universală, cât şi organizaţiile de tip integraţionist.

Cele mai reprezentative organizaţii cu vocaţie universală cuprinse în sistemul ONU, care în prezent are în componenţă 20 de astfel de instituţii specializate, sunt următoarele:Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrial, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, creată în 1964. Programul Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Organizaţia Mondială a Comerţului

Organizaţiile economice interstatale de tip integraţionist, reprezintă o formă complexă de cooperare internaţională între un grup de state, care pe plan regional adoptă o serie de principii comune, cu privire la desfăşurarea relaţiilor economice. Exemple sunt nenumărate, de la Uniunea Europeană, care a atins cel mai înalt grad de integrare regională–uniunea economică şi monetară , la acordul de liber schimb încheiat în America de Nord (NAFTA) între Statele Unite, Canada şi Mexic, care se restrânge la crearea unui spaţiu economic unic.

În general organizaţiile economice interstatale urmăresc stimularea comerţului reciproc, prin crearea unei zone de liber schimb. Abordarea procesului de integrare regională distinge două concepte, integrarea economică şi integrarea politică şiinstituţională.Se pleacă de la ideea creării unui spaţiu economic unic, care are la bază libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor şi libera circulaţie a factorilor de producţie (capital,forţă de muncă), abia ulterior punându-se problema aspectelor politice şi de apărare comune.

Din punct de vedere al graduluide integrare, se disting următoarele forme: zona de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică şi monetară şi uniunea politică. Cele mai importante organizaţii economice de integrare regională sunt:Uniunea Europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Acordul Nord-American de Liber Acordul Central-European de Liber Iniţiativa de Cooperare Asia Piaţa Comună a Americii de Sud, Asociaţia Statelor din Sud Estul Asiei, Comuni tatea Economică Africană.

14. Globalizarea financiară şi aspectele ei.

Globalizarea financiară are multe beneficii potențiale: protecția împotriva șocurilor naționale de alocare mai eficientă, la nivel mondial, a resurselor și îmbunătățirea standardelor internaționale de trai. Cu toate acestea, interconexiunea stimulată de globalizare crește expunerea participanților la șocurile financiare și reală și a riscului ca reluări bruște de capital pot traduce în scară largă perturbări economice. Această conferință zi-și-o jumătate va reuni un număr mic de cercetători distinși, care vor prezenta lucrări care explorează și să evalueze beneficiile și vulnerabilitățile care decurg din mobilitatea internațională de capital. Subiecte specifice de interes includ tendințele recente în fluxurile internaționale de capital, factorilor determinanți ai acestora, precum și implicațiile acestora; fricțiuni în, și obstacolele în calea integrării, creșterea globală; calendarul, amploarea și metodele de adaptare la șocuri macroeconomice internaționale și dezechilibrele susținute comerciale; și reproiectarea instituțiilor pentru a servi mai bine pe piețele mondiale de capital.Literatura de specialitate cu privire la beneficiile și costurile de globalizarea financiară pentru țările în curs de dezvoltare a explodat în ultimii ani, dar de-a lungul mai multe canale disparate, cu o varietate de rezultate aparent contradictorii. Noi încercăm să ofere un cadru conceptual unitar pentru organizarea acestui literatură vastă și în creștere. Acest cadru ne permite să ofere o perspectivă proaspătă sintetic cu privire la efectele macroeconomice ale globalizării financiare, atât în ceea ce privește creșterea și volatilitatea. În general, lectura critică a literaturii empirice recent este faptul că dă un oarecare sprijin calificat pentru că țările în curs de dezvoltare pot beneficia de pe

urma globalizării financiare, dar cu multe nuanțe. Pe de altă parte, există puține dovezi sistematice în sprijinul afirmațiilor larg citate, care globalizarea financiară de la sine conduce la profunde și mai costisitoare crize în curs de dezvoltare din țările de creștere.Valului recent de globalizării financiare au început în serios în mijlocul anilor 1980, în creștere cu transfrontaliere fluxurilor financiare între economiile industriale, precum și între industriale și dezvoltarea economiilor. Acest lucru a fost impulsionată de liberalizarea controlului asupra capitalului, în multe dintre aceste țări, în anticiparea beneficiilor pe care fluxurile transfrontaliere ar aduce în termeni de o mai bună alocare globală a capitalurilor și îmbunătățite internaționale de partajare a riscurilor posibilități. prezumție puternică a fost că aceste beneficii ar trebui să fie mari, în special pentru dezvoltarea țările care tind să fie relativ capital săraci și creșterea veniturilor au mai volatile. Cu creșterea fluxurilor financiare, cu toate acestea, a venit un val de crizele valutare și financiare în la sfârșitul anilor 1980 și 1990. Există o percepție larg răspândită că țările în curs de dezvoltare, care deschis la fluxurile de capital au fost mai vulnerabile la aceste crize decât industrială economiilor, și au fost mult mai afectate. Aceste evoluții au stârnit o dezbatere acerbă între cele două cadre didactice universitare și practicieni cu privire la costurile și beneficiile financiare globalizării. Această dezbatere a intensificat și a devenit mult mai polarizată a lungul timpului, în contrast la dezbaterea privind liberalizarea comerțului, care a mai mult sau mai puțin mutat spre un consens. Unii economiști academice vizualiza creșterea liberalizării contului de capital și neîngrădit fluxurile de capital ca un impediment serios pentru stabilitatea financiară la nivel mondial (de exemplu, Rodrik, 1998; Bhagwati, 1998; Stiglitz, 2002), ceea ce duce la apeluri pentru controalele de capital și impunerea unor fricțiunile, cum ar fi "taxe Tobin" asupra comerțului internațional activ. Alții susțin că a crescut deschiderea față de fluxurile de capital are, în general, dovedit esențială pentru țările în vederea upgrade- de la mic la statutul de venituri de mijloc, în timp ce creșterea în mod semnificativ stabilitatea în rândul țările industrializate (de exemplu, Fischer, 1998; Summers, 2000). Acest lucru este în mod clar o chestiune de relevanță politică considerabilă, în special cu economiile majore, cum ar fi China și India, recent, luarea de măsuri pentru a deschide conturi de capital. În timp ce un consens poate fi prea mult să sper, unele claritate asupra a ceea ce teoria și date nu ne-si spune ceea ce ei nu ne spun, este important pentru informarea dezbaterea în curs de desfășurare.

15. Cauzele apariţiei si esenţa antiglobalismului.Globalizarea neoliberală în forma ei agresivă şi expansionistă faţă de toate domeniile vieţii sociale şi de stat a

determinat apariţia unei reacţii obiective de răspuns sub forma unei mişcări de protest cu caracter internaţional şi obştesc, numită mişcare antiglobalistă.

Antiglobalismul este un proiect de alternativă democratică pentru globalizarea neoliberală şi este îndreptat spre construirea unei civilizaţii noi, echitabile, bazate pe egalitate şi colaborarea reciproc avantajoasă dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare; acest proiect prevede ocrotirea mediului ambiant în interesele actualelor şi viitoarelor generaţi ale omenirii, pledând pentru o informaţie obiectivă şi corectă, pentru respectarea valorilor naţionale şi lărgirea posibilităţilor de dezvoltare a omenirii. în opinia antiglobaliştilor, este nevoie de schimbarea modelului de liberalizare neoliberală care domină în prezent şi trecerea la un model de alternativă, ale cărui priorităţi vor fi bazate nu pe duşmănie şi confruntare, ci pe colaborare şi ajutor reciproc în plan global.

O trăsătură distinctivă a mişcărilor antiglobaliste este organizaea lor după principiul de reţea: neierarhizarea, cooperarea pe orizonală a participanţilor, flexibilitatea şi rapiditatea creării şi dizolvăriistructurilor, caracterul deschis pentru „intrare" şi „ieşire", accesibilitatea generală a resurselor (în primul rând, a reţelei informaţionale),egalitatea în drepturi a participanţilor, indiferent de rolul şi volumulresurselor, caracterul secundar al formelor şi structurilor faţă de conţinutul activităţii.

Antiglobalismul se manifestă în mod pluralist atât ca formă stihinic şi organizat, spontan şi dirijat, protestatar şi constructiv, tolerant şi violent), cât şi în ceea ce priveşte lozincile înaintate, care demulte ori nu coincid (condamnarea globalizării, chemarea de a o realiza prin metode corecte, înaintarea unor propuneri de colaborare înacest domeniu cu autorităţile şi organismele internaţionale).

Antiglobalismul este o mişcare obştească internaţională de protest, a cărui esenţă se manifestă în alternativa intelectuală şi organizatorică de globalizare neoliberală şi în practica de construire a lumii unipolare. în baza esenţei multiaspectuale a antiglobalismului, el poate fi interpretat ca o alternativă politică pentru globalizarea neoliberală, având drept scop construirea unei civilizaţii noi, echitabile.

Esenţa antiglobalismului se manifestă în protestele împotriva diferitelor aspecte de globalizare a vieţii - agravarea problemelor sociale şi a inegalităţii sociale, fundamentalismul de piaţă şi concurenţa globală, lipsa preocupării pentru problemele ţărilor în curs de dezvoltare, degradarea mediului ambiant. Fenomenul antiglobalismului constă în activizarea şi mobilizarea organizaţiilor obşteşti, orientate spre realizarea unui anumit proiect social-politic internaţional.

MIşcarea antiglo-balistă contemporană interpretează din punct de vedere filozofico-politic, practic, toate direcţiile de bază ale vieţii mondiale, inclusiv aspectul geopolitic, economic, politic, umanitar, informaţional şi ecologic. în activitatea sa mişcarea antiglobalistă apără principiile şi idealurile universal-umaniste, în conformitate cu care fiecare om, indiferent de apartenenţa sa la un anumit grup etnic, este egal în drepturi, libertăţi şi obligaţiuni. La

baza cerinţelor înaintate de antiglobalişti stau orientările valorice general-umane: munca liberă; bunăstarea materială, care să asigure nivelul contemporan de confort; învăţământul şi posibilitatea de dezvoltare spirituală şi intelectuală a personalităţii, în baza folosirii libere a realizărilor culturii; familia şi copiii; sănăttea şi ocrotirea ei temeinică; securitatea şi respectarea demnităţii persoanei; garantarea bunăstării la bătrâneţe.

Formele de bază ale activităţii mişcării antiglobaliste în domeniul economiei, finanţelor, politicii, ecologiei, în sfera umanitară sunt reprezentate prin acţiuni de masă şi particulare, manifestări şi mitinguri, acţiuni de protest şi boicotare, acţiuni informaţionale împotriva activităţii promotorilor de bază ai globalizării - organismele financiare internaţionale şi corporaţiile transnaţionale, organizarea propriilor summit-uri şi conferinţe, scoaterea la iveală a contradicţiilor şi defectelor globalizării, elaborarea unor variante de alternativă pentru dezvoltarea comunităţii mondiale, activitatea informaţională şi de agitaţie pentru propagarea ideilor umanismului.

Organizaţiile antiglobaliste sunt deschise pentru reprezentanţii oricărui grup etnic, care împărtăşeşte scopurile şi sarcinile programatice ale mişcării antiglobaliste în numele păcii, prosperităţii şi progresului.

Există cauze serioase de ordin economic, politic, ecologic, intern şi internaţional , care servesc drept bază atât pentru apariţia, cât şi pentru activizarea mişcării antiglobaliste.

1. Antiglobalismul ca mişcare obştească internaţională de protest a fost generat nu de o oarecare globalizare abstractă, ci de complexul de probleme, dintre care cele mai importante sunt cele politice, economice, sociale şi ecologice, probleme care au apărut în procesul de promovare subiectivă a politicii de globalizare neoliberală.

2. Globalizarea neoliberală a condus la creşterea fără precedent a tuturor formelor de inegalitate, practic, în toate sferele de activitate umană. In procesul globalizării are loc concentrarea bogăţiilor într-un cerc restrâns de ţări şi persoane, creşte numărul ţărilor sărace şi a oamenilor săraci. Se aprofundează în permanenţă ruptura economică dintre regiunile de Nord şi Sud, dintre ţările bogate şi cele sărace, dintre oamenii săraci şi cei bogaţi. Aceste procese constituie baza crescândă a mişcării antiglobaliste de protest.

3. Are loc împărţirea lumii. După terminarea perioadei „războiului rece", s-au agravat contradicţiile dintre ţări. Cele „Şapte mari puteri", marile elite internaţionale şi naţionale duc o luptă dură, apelând inclusiv la acţiuni militar-politice şi geopolitice, pentru a acapara cele mai profitabile şi influente capete de pod din lume. Metodele politice agravează procesele negative ale globalizării şi conduc la lărgirea şi activizarea mişcării internaţionale antiglobaliste.

4. Apariţia antiglobalismului este, de asemenea, legată de agravarea problemelor ecologice - una dintre cele mai serioase urmări ale amplificării procesului de globalizare. Dacă în anii 70 ai secolului XX principalul pericol era considerat epuizarea resurselor energetice şi de materie primă, în timpul de faţă omenirea începe să conştientizeze pericolul real al unei catastrofe ecologice, care ameninţă existenţa sa ca specie.

5. Mişcarea antiglobalistă a fost generată şi de apariţia masivă a unor organizaţii nonguvernamentale (ONG). Societatea civilă nu mai consideră statul drept formă principală şi de neînlocuit a organizării sociale. Influenţa organizaţiilor nonguvernamentale este în permanentă creştere. Autoritatea lor morală, larga susţinere din partea societăţii şi baza materială în creştere constituie cauzele care contribuie la limitarea factorului statal şi la extinderea mişcării antiglobaliste.

16. Antiglobalismul: esenţa şi formele de bază: economic, financiar, politic, informaţional, umanitar, ecologic, etc.

Antiglobalismul este un proiect de alternativă democratică pentru globalizarea neoliberală şi este îndreptat spre construirea unei civilizaţii noi, echitabile, bazate pe egalitate şi colaborarea reciproc avantajoasă dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare; acest proiect prevede ocrotirea mediului ambiant, pledând pentru o informaţie obiectivă şi corectă, pentru respectarea valorilor naţionale şi lărgirea posibilităţilor de dezvoltare a omenirii. În opinia antiglobaliştilor, este nevoie de schimbarea modelului de liberalizare neoliberală care domină în prezent şi trecerea la un model de alternativă, ale cărui priorităţi vor fi bazate nu pe duşmănie şi confruntare, ci pe colaborare şi ajutor reciproc în plan global.

O trăsătură distinctivă a mişcărilor antiglobaliste este organizaea lor după principiul de reţea: neierarhizarea, cooperarea pe orizonală a participanţilor, flexibilitatea şi rapiditatea creării şi dizolvăriistructurilor, caracterul deschis pentru „intrare" şi „ieşire", accesibilitatea generală a resurselor, egalitatea în drepturi a participanţilor, indiferent de rolul şi volumulresurselor, caracterul secundar al formelor şi structurilor faţă de conţinutul activităţii.

Antiglobalismul se manifestă în mod pluralist atât ca formăstihinic şi organizat, spontan şi dirijat, protestatar şi constructiv, tolerant şi violent), cât şi în ceea ce priveşte lozincile înaintate, (condamnarea globalizării, chemarea de a o realiza prin metode corecte, înaintarea unor propuneri de colaborare înacest domeniu cu autorităţile şi organismele internaţionale).

Antiglobalismul este o mişcare obştească internaţională de protest, a cărui esenţă se manifestă în alternativa intelectuală şi organizatorică de globalizare neoliberală şi în practica de construire a lumii unipolare. în baza esenţei multiaspectuale a antiglobalismului, el poate fi interpretat ca o alternativă politică pentru globalizarea neoliberală, având drept scop construirea unei civilizaţii noi, echitabile.

Esenţa antiglobalismului se manifestă în protestele împotriva diferitelor aspecte de globalizare a vieţii - agravarea problemelor sociale şi a inegalităţii sociale, fundamentalismul de piaţă şi concurenţa globală, lipsa

preocupării pentru problemele ţărilor în curs de dezvoltare, degradarea mediului ambiant. Fenomenul antiglobalismului constă în activizarea şi mobilizarea organizaţiilor obşteşti, orientate spre realizarea unui anumit proiect social-politic internaţional.

MIşcarea antiglobalistă contemporană interpretează din punct de vedere filozofico-politic, practic, toate direcţiile de bază ale vieţii mondiale, inclusiv aspectul geopolitic, economic, politic, umanitar, informaţional şi ecologic. în activitatea sa mişcarea antiglobalistă apără principiile şi idealurile universal-umaniste, în conformitate cu care fiecare om, indiferent de apartenenţa sa la un anumit grup etnic, este egal în drepturi, libertăţi şi obligaţiuni.

Antiglobalismul economic. Manifestările de bază ale antiglobalismului economic sunt:lupta împotriva guvernelor care susţin interesele corporaţiilor transnaţionale în pofida intereselor naţionale;lupta împotriva activităţii organismelor internaţionale care promovează politica de globalizare;organizarea propriilor summit-uri şi conferinţe, elaborarea teoriei (ideologiei) rezistenţei, în scopul de a atrage noi adepţi;a acţiuni îndreptate împotriva corporaţiilor transnaţionale (acţiuni de forţă, judiciare, boicotarea mărfurilor şi serviciilor).Forma cea mai cunoscută de opinia publică a antiglobalismului economic sunt mitingurile, demonstraţiile şi manifestările care însoţesc, în primul rând, summiturile celor „Opt mari puteri" şi Forumul economic mondial, întrunirile Fondului monetar internaţional şi ale Băncii mondiale.

Antiglobalismul financiar. este îndreptat împotriva sistemului financiar mondial existent, care aduce profit unui număr mic de persoane, din contul deprecierii nivelului de trai al unei părţi considerabile a populaţiei. Programa antiglobalismului financiar se pronunţă împotriva capitalismului, în general, şi împotriva globalismului în particular.

Cerinţele formulate de antiglobalişti pentru domeniul financiar sunt anularea datoriilor ţărilor în curs de dezvoltare;elaborarea unor noi reguli de creditare internaţională, înlocuirea FMI şi a Băncii mondiale cu un sistem de bănci regionale, create pe bază democratică şi responsabile în măsură egală faţă de toate ţările participante; impozitarea speculanţilor financiari; majorarea salariilor.

Antişlobalismul politic. antiglobaliştii critică pe drept urmările negative ale globalizării: reducerea sferei de influenţă a statelor naţionale, precum şi minimalizarea rolului instituţiilor statale naţionale şi supra-naţionale. Corporaţiile transnaţionale sunt capabile să-şi asigure reprezentanţa în parlamentele şi guvernele multor state, consolidându-şi astfel poziţiile, obţinând controlul asupra resurselor ieftine şi posibilitatea de a influenţa asupra situaţiei politice şi economice din lume.Pot fi identificate următoarele forme de bază ale antiglobalismului politic: dezvăluirea contradicţiilor şi a neajunsurilor globalizării în sfera politică şi aducerea faptelor la cunoştinţa opiniei publice mondiale;„acţiunile moleculare"; elaborarea unor scenarii de armonizare a relaţiilor politice în lume.

Antiglobalismul informaţional. Controlul asupra mijloacelor de informare în masă în ţările în curs de dezvoltare se află în mâinile unor mari oligarhi autohtoni şi ale corporaţiilor transnaţionale, ceea ce permite, de exemplu, mani-pularea poziţiei alegătorilor. Sub influenţa tehnologiilor informaţionale, are loc erodarea culturilor naţionale şi a modului tradiţional de viaţă, se distrug valorile sociale şi economice.

Cele mai răspândite forme de antiglobalism informaţional sunt:acţiuni informaţionale îndreptate împotriva companiilor transnaţionale (inclusiv cu ajutorul hakerilor);propaganda şi agitaţia informaţională proprie;utilizarea Internetului pentru organizarea acţiunilor de masă în diverse ţări.

Antiglobalismul umanitar. antiglobalismul este determinat de laturile negative ale globalizării în sfera umanitară şi anume: standartizarea care aprofundează concurenţa inechitabilă în sfera economică şi conduce la nivelarea diversităţii spirituale, pericolele crescânde care ameninţă integritatea culturilor şi suveranitatea ţărilor. Globalizarea, cu tot caracterul ei contradictoriu, poate şi trebuie să acţioneze în folosul omenirii, iar nu doar în interesul celor „aleşi", înţelegerea globalizării ca o caracteristică esenţială a civilizaţiei contemporane,

Antiglobaliştii susţin:dreptul ţărilor la neamestecul în viaţa lor internă, indiferent de voinţa organismelor economice globale;dreptul popoarelor la propria cultură şi la caracterul specific;dreptul de a participa în spaţiul mediatic liber, dreptul la protecţia împotriva tehnologiilor pi ar;dreptul la democraţie populară globală - participarea directă la luarea celor mai importante decizii politice.

Antiglobalismul ecologic. Esenţa antiglobalismului ecologic se reduce la faptul că toate ţările lumii sunt obligate să acţioneze împreună, recunoscându-şi atât responsabilităţile comune, cât şi pe cele diferenţiate în ceea ce priveşte asigurarea creşterii economice, care nu ar duce la degradarea mediului ambiant în detrimentul generaţiei actuale şi al celor viitoare.

17. Globalizarea şi procesele de integrare. Internaţionalizarea, globalizarea şi mondializarea.

Globalizarea acţionează ca un factor de stimulare a regionalismului, după cum urmează:- Adâncirea integrării creează probleme care cer management colectiv. Aceasta reprezintă un stimul pentru regionalism având în vedere că este mult mai viabilă construirea unor asemenea instituţii la nivel regional decât la nivel global. În acest context, comunitatea de cultură, istorie, omogenitatea sistemelor sociale şi de valori, convergenţa intereselor politice şi de securitate, precum şi caracterul coaliţiilor interne, facilitează enorm identificarea formei adecvate de management, atât în ceea ce priveşte elaborarea legislaţiei cât mai ales implementarea acesteia.

- Caracterul global al multor probleme este deseori exagerat. Deşi există probleme cu adevărat de nivel global (schimbarea climatului, probleme legate de biodiversitate) şi deşi alte probleme (problema mediului pentru refugiaţi) reprezintă aspecte de importanţă globală, efectele acestora se simt mai direct la nivelul unor regiuni şi atunci este mai degrabă util să se acţioneze zonal decât la nivel global. Echilibrul intereselor şi facilităţilor existente la nivel regional exercită o presiune mai eficientă asupra statelor pentru a găsi un răspuns politic în cauză.- Regionalismul reprezintă cel mai viabil model la care se reconciliază piaţa integrată şi presiunile tehnologice spre globalizare şi integrare, pe de o parte şi tendinţa vizibilă către fragmentare, pe de altă parte.- Integrarea globală poate acţiona ca un puternic stimul pentru regionalismul economic prin intensificarea competiţiei economice. Schimbările din tehnologie, din comunicaţii, din funcţionarea pieţelor globale şi din creşterea sistemelor globale de producţie au avut un profund impact asupra căilor în care guvernele au definit cele două obiective fundamentale ale politicii externe – dezvoltarea economică şi autonomia politică – şi stabilirea unui raport între ele. Pe de o parte, globalizarea înseamnă că statele se confruntă cu puternice presiuni spre armonizarea politicilor economice în scopul atragerii investiţiilor străine şi noilor tehnologii. Aceste presiuni pentru o politică de piaţă liberală a condus la creşterea importanţei expansiunii exportului şi a liberalizării comerţului atât la nivel global, cat si la nivel regional. Pe de altă parte, natura competiţiei presează spre formarea unor „unităţi” mai mari atât pentru eficienţa economică cât şi pentru a asigura puterea politică necesară aplicării regulilor şi creării instituţiilor care guvernează economia mondială. În cadrul acestui tablou, statele încetează să mai reprezinte singurii actori importanţi.- Dacă privim strict în domeniul liberalizării comerţului multă vreme s-a susţinut că regionalismul poate compromite ideea de liberalizare globală a acestuia. În practică, însă, că acordurile regionale de liber schimb au devenit un instrument important al obiectivului principal menţionat în acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ (GATT) vizând liberalizarea comerţului. Explicaţia este relativ simplă, şi anume, este mult mai uşor să se procedeze la o liberalizare, în prima etapă, a comerţului la nivel regional având în vedere numărul mai restrâns de state decât la nivelul OMC, la care participă ca ţări membre peste 140 de state. Totodată, interesele comune în plan regional ale ţărilor participante facilitează încheierea acordurilor de liber schimb la nivel regional. În final, proliferarea acestor acorduri regionale conduce la realizarea obiectivului global de liberalizare a comerţului internaţional.Este neîndoielnic faptul că cea mai recentă fază a globalizării economice este propulsată de progresele revoluţionare din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, asociate cu schimbările de mare anvergură în planul abordărilor naţionale vizând politicile de reglementare şi de liberalizare a regimurilor comerciale si investiţionale.Reducerile substanţiale de costuri şi creşterile remarcabile de productivitate pe care le antrenează noile tehnologii, coroborate cu mutaţia dinspre condiţiile economice „închise” înspre condiţii economice „deschise”, ca urmare a liberalizării pieţelor de mărfuri şi de capitaluri, reconfigurează nu numai harta industrială, ci şi cea a relaţiilor economice internaţionale. În contextul acestor procese deosebit de dinamice, numeroase dintre graniţele care în trecut delimitau produsele comercializabile de cele necomercializabile se estompează, liniile de demarcaţie dintre sectoarele economice tradiţionale devin mai difuze, structura produselor se schimbă, iar relaţiile de interdependenţă dintre sectoarele producătoare de bunuri si cele furnizoare de servicii se adâncesc. Se schimbă fundamental structurile de producţie şi modelele organizaţionale, se petrec bulversări de ierarhii şi de moduri de viaţă şi, nu în ultimul rând, se produc schimbări in structura relaţiilor economice internaţionale şi în configuraţia competiţiei în plan global.

18. Aspectele politice ale globalizării. Conceptul unei noi ordini politice internaţionale.Aspecte politice ale globalizarii • Sfarsitul Razboiului Rece, revolutiile anului 89, caderea URSS-ului, au fost evenimente care l-au facut pe

Francis Fukuyama sa anticipeze un sfarsit al istoriei prin triumful democratiilor de tip liberal.• El a prevazut ca toate tarile vor imbratisa principiile democratiei si vor strabate drumul anevoios al tranzitiei

catre economia de piata si pace. Victoria transmisiilor in direct, libera circulatie, viteza cailor de comunicare si multiplele alegeri impun un stil de viata omului contemporan, o uniformizare ce-l face sa creada ca totul este dictat de o instanta a organizatiilor internationale guvernate de invingatoarea Razboiului Rece, care acum isi culege roadele. Stransoarea firelor economice, politice, culturale care unesc tot mai mult cele mai indepartate zone ale lumii se confrunta cu dorinta de a pune in practica concepte precum “identitate”, “diferenta” si “independenta. O Uniune Europeana pe ale carei intentii sta scris “Uniti in diversitate”, iar ale carei state nu sunt generoase in a oferi cetatenia, trebuie sa-si gaseasca compatriotii care sa accepte convietuirea si comunicarea interculturala. Cetatenia In ultimele decenii, problema cetateniei a capatat o atentie deosebita, iar interesul este generat de interrelationarea unor factori: geopolitic (sfarsitul blocurilor ideologice, migrarea internationala, o Europa a regiunilor, terorismul, razboaiele culturale), teoretic-ideologic (dezvoltarea unor noi modele ale cetateniei: multiculturalism, postnationalism, transnationalism), si nevoia de integrare sociala si politica a imigrantilor.

• Eticheta ilegal

Cum in marile orase ale SUA puteam distinge in trecut “Mica Italie ”, Mica Odessa” sau China Town la fel si romanii care au emigrat masiv formeaza astfel de comunitati in cadrul unor state, exemplele cele mai in voga fiind Italia, Spania si romii din Franta. Despre felul in care “romanii” isi castiga existenta in aceste tari sunt discutii controversate, dar in general lor li se atribuie eticheta ilegal. Cuvantul ilegal a capatat valoare de substantiv. La mijlocul sec XIX a fost folosit cu referire la evreii care emigrau in diverse locuri, iar din 1960 defineste persoanele care locuiesc fara forme legale in cadrul unei tari, fiind un stereotip pentru cei care muncesc la negru, comit fapte antisociale si trebuie expulzati. Imigrantii care sunt amenintari sociale si economice sunt luati in evidenta dupa nationalitatea lor, iar comportamentele lor sunt generalizate unei categorii nationale.

• Conflictele interetnice Se pare ca sfarsitul razboiului rece nu a adus pacea si victoria democratiei, dar putem vedea o noua dezordine mondiala provocata de globalizare, terorismul fundamentalist si dificultati in a mentine ordinea si instabilitatea politica la nivel international sau cum spune S.Huntington “Ciocnirea civilizatiilor”. Violenta organizata este prezenta sub forma “razboaielor noi” care se petrec cu regularitate in Africa si Europa de Est. Aceste conflicte se deosebesc de cele din trecut si sunt consecinta unor neintelegeri dintre conducerea politica si unele grupuri de interese sau crima organizata care urmaresc putere financiara si teroroare in randul populatiei civile. Explicatiile acestei situatii impartasesc faptul ca nevoia de deosebire etnica exacerbata este un efect al globalizarii actuale, si de multe ori e folosita drept cauza pentru conflictele interetnice in cadrul aceleiasi formatiuni teritoriale, sustinute de economii subterane si scopuri politice. “Noile razboaie sunt rezultatul a doua procese ale globalizarii: accsebilitatea pietii globale a armelor, si incapacitatea guvernelor de a detine monopolul asupra violentei”. Care este rolul etnicitatii in conflictele internationale? 3. In multe tari economia globala a dus la formarea unor minoritati care sa detina controlul economic, acestea fiind vazute ca principal vinovat pentru saracia existenta la nivel national. Exemplu: Antreprenorii chinezi si-au extins afacerile si in Asia de S-E unde etnicii chinezi detineau suprematia economica in tari precum Tailanda, Malaezia si Filipine. Pe teritoriul acestor tari s-a dezvoltat o ura fata de chinezi care in 1998 a dus la organizarea unor atentate care i-au vizat pe etnicii chinezi si familiile lor. La fel sunt cazurile evreilor in Rusia, Spaniarzilor in Bolivia, albii in Zimbabwe sau Ibo in Nigeria, si alte minoritati care au avut succese economice de pe urma globalizarii, dar care au cauzat saracia majoritatii entice. Idealurile nationaliste si extremismul politic ce au urmat destramarii “imperiilor” este cauza acestor conflicte. Nu deosebirile etnice in sine sunt neaparat cauza conflictelor, ci exluderea politica si discriminarea care se face in numele acestora. Deciziile extremiste ale elitelor politice care au trecut de la dependenta coloniala la stat natiune au dus la conflictele dintre Hutsu si Tutsi in Rwanda, evrei si palestinieni in Israel, sunitii si siitii musulmani, nu deosebirile etnice. Filosofia politica vorbeste de o era a unui modus vivendi, ale carui pledoarii sunt pentru pluralitatea modurilor de viata, concilierea rationala (civilizata) a conflictelor de valori si toleranta. Modus vivendi e necesitatea diversitatii modurilor de viata din cadrul aceleasi societati, ai caror membri doresc si sunt indreptatiti sa traiasca, fara a-i deranja pe ceilalti in moduri diferite, urmand propriile modele culturale. Pluralitatea modurilor de viata scoate in evidenta faptul ca valorile nu pot fi raportate la o masura generala, unica, ca binele dorit se poate realiza prin modalitati contrastante, dintre care unele cu neputinta de comparat. Prietenia si iubirea, iubirea si datoria, libertatea si securitatea, pacea si independenta etc. sunt valori incomensurabile, lucruri ce nu pot fi comparate ca valoare, in general, ci doar, uneori, relativ si contextual. Ce este toleranta? Definitiile tolerantei date de dictionarele politice disting intre sensul tolerarii ca practica de a suporta fara a protesta o atingere a drepturilor, a accepta anumite derogari, a nu interveni in credinte, atitudini sau actiuni in pofida lipsei de simpatie sau a antipatiei, si toleranta vazuta ca “dispozitie a spiritului sau regula de conduita constand in a lasa fiecaruia libertatea exprimarii opiniilor, chiar atunci cand nu le impartasesti” sau "alegerea deliberata de a nu prohibi, împiedica sau interveni dezaprobator chiar daca ai puterea si capacitatea sa o faci" .

19. Aspectele sociale ale globalizării. Creşterea importanţei aspectelor sociale în procesele globalizării.

Globalizarea are multe fețe. Acesta este procesul prin care oamenii din diferite părți, cunormele culturale diversificate sunt unite într-o singură entitate. Globalizarea este considerată ca o conducereforța de a dezvoltării socio-economice.Conceptul de afaceri a fost remodelat din cauzaglobală sat sistem.Cel mai important punct al impactului globalizării este socio45Relațiile economice ale diferitelor părți interesate.Dezvoltarea socio-economică a unei țăride mult depinde de aceste relații. Ea are atât efecte pozitive, cât și negative. Pe de-o modul în care aceasta areremodelat lumea ca un sat global. Dimpotrivă, le-a împărțit lumea în douăcategorii și anume lumea dezvoltată și subdezvoltată.Mai slab va fi mai slabă din cauzalimitate a resurselor disponibile. Având în vedere că mai puternică are capacitatea de a devia de la lucrurile saleeliminare proprie. Economia pakistaneză este pierderea motiv în comparație cu alte țări dinregiune. Ca urmare, rupie pakistaneză este pierderea credibilității împotriva valută străină.prețurile ridicate ale combustibilului au împiedicat dezvoltarea socio-economică a păturilor comune alesocietate.Decalajul dintre bogați și săraci este prea mare din cauza presiunii globalizării.Globalizarea este un proces social și cultural, în care indivizii din medii culturale diferite interacționează unele cu altele, în toate sferele vieții mai intens decât înainte. Această integrare este din ce în ce expune oamenii la diferite moduri de gândire, valorile culturale și noile forme ale vieții de familie. Femeile ies din casa familiei, copiii sunt educați să ia parte într-o altă lume decât cea a părinților lor.Tendințele globale, cum ar fi cooperarea în aceeași producție sau rețelele de comerț permit societăților și persoanelor fizice să știe mai multe unul de celălalt.Una dintre cele mai interesante fenomene ale globalizării este formarea de comunități online. Acest proces a condus la evolutia identități noi pentru oameni din întreaga lume, în timp ce fără a ține seama unde trăiesc și ce naționalitate este. Aceasta este o nouă etapă de aculturație. Idei noi, metode noi de muncă și de viață bună și de guvernare sunt partajate la nivel mondial, chiar și în locurile cele mai retrase ale globului.

20. Aspectele culturale şi spiritual-morale ale globalizării. Despre cultura globalizării. Necesitatea unei noi mentalităţi.

Cultura este un fenomen universal explicită la om, precum și un proces carepoate cuprinde grupuri mici, mijlocii sau vast de popoare.Din perspectiva globalizării, cultura ar trebui să fie văzută caProcesul de cultivare a unei vieți interioare complicat care ia privind forma șiîn sensul în acțiune socială pe o scară globală. Viața interioară, în acest context,s-ar referi la cunoașterea omenirii ca o unică și inseparabilăspecii comune de pe pământ. Acest lucru poate fi înțeleasă caînțelegerea realității omului și a mediului înconjurător. dintr-oglobală perspectivă, viața interioară ar putea lua în formă și sens numaiprintr-o acțiune, în special de acțiune socială, deși importanțaacțiune personală nu poate fi subestimată. Deși viața interioară se referă lacunoaștere a realității percepute omenirii, este în sine unprocesa și este cultivarea acestui proces și realizare e înlumea concretă printr-o acțiune socială, care ne dă cultura reală la nivel mondial.Din perspectiva globalizării, individuală și umanitate pe unnivel colectiv, este reprezentat o provocare, pentru a înțelege omeniriiinterconectate realitate la un nivel universal și să coopereze pentru a cultivaaceastă diversitate pentru a servi umanitatea pe o scară globală.Mai accentuată percepție a realității, mai probabil rezultatul este un lungfenomen de durată în loc de o expresie temporară a unei "sub" -cultură.Percepție a realității trebuie să se schimbe, să evolueze, să cadă sau să avanseze.Carrithers subliniază în ce oamenii au culturi, că "... de învățareși stăpânirea sunt foarte aproape de procesele subiacente care facvariabilitate socială posibil. Gândiți-vă la procesul de o generațieîn urma pe de alta. Un marker de înțelegere reală este posibilitatea dede a face ceva nou cu ceea ce este învățat, nu doar pentru a copia orbește ceea ce au făcut alții "(Carrithers 1992,!).. Din acest punct este ușor deînțeleagă că cultura și înțelegere a culturii este într-ostare continuă de fluctuație, schimbare și dezvoltare.Cum oamenii să înțeleagă ei înșiși și împrejurimile într-o mereu in schimbarelume, care este din ce în ce inter-dependente și internaționale,este punctul central al acestui studiu. Este evident că lumea a devenitpolitic inter-dependente.

21. Impactul problemelor ecologice globale asupra omenirii.Problemele mediului ambiant nu pot fi abordate în întreaga lor profunzime şi complexitate, iar soluţiile cele mai viabile nu pot fi formulate decât prin referire directă şi permanentă la problematica vastă a dezvoltării societăţii în ansamblul ei. Mediul ambiant şi dezvoltarea economică sunt indisolubile, primul reprezintă locul în care trăim cu toţii, iar dezvoltarea este ceea ce noi facem cu toţii pentru a îmbunătăţi soarta noastră în acest mediu.1. Problema ecologică – o problemă globalăDacă cea mai mare parte din istoria societăţii oamenii au văzut în dominaţia asupra naturii un semn distinct esenţial al progresului tehnic si economico-social, abia la sfârşitul secolului trecut omenirea era dispusă să admită ca această dominaţie a avut nu de puţine ori un caracter consumptivo-distructiv. Una dintre cauzele principale o reprezintă atitudinea agenţilor economici faţă de mediul înconjurător, atitudine potrivit căreia trebuia urmărit „profitul imediat, protecţia naturii fiind lăsată pentru mai târziu"[1].

Tipul de dezvoltare economică preponderent cantitativă care a cunoscut, timp de secole, o extindere exponenţială în întreaga lume, se bazează pe tehnologii liniare, mari consumatoare de materii prime şi energie. "Accelerarea degradării naturii, arată Jacques Attali. Ea este datorată naturii dezvoltării societăţilor cele mai dezvoltate. Fiecare din caracteristicile lor provoacă un tip de agresiune contra mediului". Dintre aceste caracteristici prezentate de ce doi economişti enumerăm: o societate de competiţie ce presupune acumularea crescândă de bunuri de producţie, sporirea productivităţii şi deci, utilizarea accelerată a resurselor naturale disponibile, dintre care unele sunt din ce în ce mai rare; o societate de consum, în care bunurile cele mai folosite au durata de viaţă din ce în ce mai scurte, ceea ce provoacă acumularea de deşeuri şi stimularea artificială a procesului de producţie; o societate de concentrare unde puterea politică se concentrează, în timp ce unităţile economice creează condiţiile aglomerărilor umane, îndepărtării omului de natură, agravează riscurile de penurie şi de ruptură a sistemului; o societate inegalitară, în care bogaţii şi săracii resimt destul de diferit consecinţele creşterii şi, în particular, degradarea mediului şi a condiţiilor de viaţă.

Legătura dintre dezvoltarea economică şi mediul ambiant a fost percepută şi, mai ales luată în calcul destul de greu, întrucât reprezenta o faţă nevăzută a lucrurilor ce intră mai puţin în sfera preocupărilor curente, a căror efecte erau pe termen mediu şi lung. Aceasta a generat şi apoi a accentuat antagonismul dintre om şi mediul natural, a produs dereglări în ciclul de creare şi consumare a bunurilor obţinute. În condiţiile actuale putem vorbi de o contradicţie tot mai evidentă dintre o anumită orientare a dezvoltării economice şi cerinţele menţinerii echilibrului mediului ambiant.

Cu toate că industrializarea a exercitat de-a lungul timpului influenţe favorabile incontestabile asupra progresului economico-social al popoarelor, aceasta, treptat, a generat şi o serie de consecinţe negative, neprevăzute şi neluate în calcul. Aceste consecinţe au devenit mai evidente în ţările în care tipul respectiv de creştere a depăşit faza de dezvoltare matură, iar poluarea tinde să atingă pragul de tolerabilitate al echilibrului mediului ambiant. Practica a demonstrat că între o anumită manieră de concepere a industrializării şi de stimulare a progresului tehnic şi progresul economico-social nu numai că nu există o concordanţă efectivă, ci, cel mai adesea, într-un fel sau altul, se opun. Argumentul cel mai convingător este faptul că deşi acestea au condus la performanţe tehnice şi tehnologice importante, au antrenat, în acelaşi timp şi consumuri mari de materii prime şi energie, cu efecte grave asupra mediului ambiant.

22. Sistematizarea şi clasificarea problemelor globale contemporane.

Trăim într-o lume guvernată de minciuni şi false aparenţe. Oamenii au ajuns să vieţuiască mecanic, trăind repetitiv şi gândind standard. Privesc în oglindă şi în jurul lor, luând umbrele drept adevăruri. De multe ori le place ce văd şi se mulţumesc cu atât. Banii au ajuns să guverneze viaţa, se crede chiar că sunt aducători de fericire. Pe când filosofia nu îmbogăţeşte material o persoană, nu pune mâncarea pe masă, nu rezolvă problema surselor de energie şi nici nu îi spune unui bolnav de cancer că este vindecabil.

Dacă am încerca să ne trezim din starea de dependenţă faţă de nevoile vieţii, după cum spunea Jaspers, am filosofia, am ajunge la suflet, la esenţă. Însă foarte mulţi oameni se gândesc că asta nu le asigură o pâine pe masă şi renunţă.

N-am vrea să se intimple că Platon şi scrierile sale sa fie înlocuite astăzi de Christian Dior şi ultimele sale creaţii vestimentare, că lui Aristotel, dacă ar dori să filosofeze i s-ar oferi o masă la Mc Donald’s pentru a-şi aşeza gândurile şi chiar mai mult, Nietzsche ar fi înconjurat într-o încăpere de postere cu Madonna şi Jennifer Lopez. Doar aşa, poate ar avea mai multă inspiraţie. Şi totuşi, chiar aşa este. Lumea se află într-un imens pericol. Acela de a se pierde pe ea însăşi, de a deveni o lume fără problematizări, fără legitimarea conduitei raţionale, fără ierarhizări valorice. Iar omul nu mai este fiinţa raţională ce tinde spre înţelepciune, ci devine, după cum se remarcă într-un manuscris eminescian „cimpanzeu dotat cu intelect”.(Alexandra Mortzun).

Omenirea in istoria sa se ridica de la o treapta inferioara la alta superioara.La origine, viata omului se gasea la o treapta extrem de inferioara,era o viata a unei fiinte biologice,dominata de instincte.Treptat,intr-o evolutie fireasca apare o forta cu totul deosebita,ratiunea,odata cu care viata omului dobindeste un sens,devine capabila de a urmari un scop superior.In noile conditii de existenta,omul isi pune problema alegerii mijloacelor atingerii scopului suprem,a obiectivelor prioritare.Deoarece,scopul suprem,pe care ar trebui sa-l evidentieze astazi societatea este supravietuirea. Omul are şansa de a realiza cât de mult s-a pierdut legătura sa cu Universul şi să redevină fiinţa raţională ce tindea spre înţelepciune.Omul inca nu cunoaste multe fenomene care se petrec in jurul lui si in sine insasi,dar cu toate acestea ele se intimpla,fara voia noastra.

23. Terorismul ca problemă globală.

Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluţie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi contra normelor internaţionale.

Terorismul a fost şi rămâne una dintre ameninţările cele mai grave, atât la adresa cetăţeanului, a stabilităţii şi ordinii publice interne a statelor, dar şi la adresa păcii şi securităţii mondiale. De la caracterul său naţional, astăzi Terorismul a devenit un fenomen global, manifestându-se şi afectând în forme şi intensităţi diferite toate statele şi comunităţile umane. Cunoaşterea şi înţelegerea Terorismului, însăşi combaterea acestuia impune precizări cât mai obiective şi realiste privind definiţia sa, cauzele care îl generează şi-l activează, precum şi măsurile pentru limitarea şi eradicarea sa.

Terorismul nu beneficiază de o definiţie general acceptată. Această dificultate provine atât din complexitatea fenomenului, a modului diferit de percepere şi înţelegere a noţiunii de terorism. Cea mai simplă definiţie a terosrismului este cea etimologică, noţiunea venind din latinescu ”teror”, ”teroris” şi înseamnă groază, frică, spaimă provocată prin ameninţare, intimidare şi forţă.

Alex Schimdt şi Jangman A.P. definesc terorismul ca ”utilizarea ilegală a violenţei sau ameninţarea cu violenţă a persoanelor, proprietăţilor acestora, a statelor pentru atingerea unor obiective politice sau sociale.

Organizaţii teroriste Ce sunt organizaţiile şi structurile teroriste? Cum au apărut ele? Apariţia şi proliferarea lor răspund unor necesităţi? Sunt adică produsul unor legităţi sociale, politice, economice sau militare? Cu alte cuvinte, organizaţiile teroriste sunt un accident social, o anomalie socială sau se constituie într-un fenomen specific unei anumite perioade a dinamicii evoluţiei societăţii omeneşti, comportându-se semper ubique ca un fel de „viruşi sociali“ care se caracterizează prin acţiuni şi reacţii violente şi imprevizibile.Din punctul de vedere al anomiei sociale, organizaţiile teroriste reprezintă modalităţi de polarizare şi de exprimare organizată, comună a violenţei, de selectare a indivizilor violenţi sau predispuşi la violenţă (din varii motive, unele patogene, altele de sorginte socială, altele subiective) şi de grupare a lor pe motivaţii şi sisteme de reacţie. Ar fi însă o mare greşeală dacă s-ar reduce fenomenul terorism şi, respectiv, organizaţiile teroriste la necesitatea organizării şi regrupării violenţei sociale şi individuale în poli de violenţă sau în mici nuclee de violenţă.

Terorismul este, în primul rând, o mişcare politică, un fenomen politic, mai precis, un mijloc de punere în operă a unor politici. De aceea, Terorismul nu poate fi privit doar ca lucrare a unor criminali,a unor descreieraţi. Criminalii şi descreieraţii pot fi instrumente (nu cauze) ale terorismului. El trebuie considerat, cel puţin în această etapă a analizei fenomenului, ca un sistem (aparent haotic) de mijloace de realizare a unor scopuri şi obiective foarte bine gândite, în majoritatea lor de natură politică. În acest sens, terorismul are valoare strategică, principalele sale funcţii fiind: funcţia de ameninţare; funcţia de descurajare; funcţia de pedepsire (funcţia punitivă); funcţia de răzbunare; funcţia de atragere a atenţiei[5].Aproape toate actele teroriste au fost revendicate. Excepţie face cel din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, dar lucrurile nu sunt încă foarte clare în legătură cu autorii acestui atentat fără precedent în istoria terorismului. Faptul că majoritatea actelor teroriste au fost revendicate dovedeşte că, deşi Terorismul loveşte din umbră, organizaţiile respective doresc să se ştie că ele există, că ameninţă, că nu glumesc, că au capacitatea de a lovi oriunde şi pe oricine şi, ca atare, trebuie luate în seamă.

24. Asigurarea securităţii umane în contextul globalizării.

Generaţia actuală este martora proceselor de transformare care, în ultimele trei decenii ale sec. al XX-lea, au adus societatea postindustrială la societatea informaţională de la începutul sec. al XXI-lea. Forţa motrice a acestor procese a devenit informatizarea: pătrunderea rapidă a tehnologiilor informaţionale şi telecomuni-caţionale în toate sferele vieţii şi activităţii umane.

In mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţiei şi introducerea calculatoarelor în toate sferele vieţii au generat multiple schimbări în societatea contemporană. Lumea se transformă treptat într-un sat global, unde nu mai există graniţe pentru afaceri, comunicaţii sau comerţ.

In societăţile din cel „de-al treilea val", societăţi postindustriale, materia primă este informaţia, produsul este cunoaşterea, maşinăriile sînt calculatoarele, iar munca manuală este înlocuită de efortul intelectual[1].

Se recunoaşte că mulţi factori joacă un rol important în stabilirea trendului globalizării, dar specialiştii sistemelor informaţionale globale consideră că tehnologiile informaţionale se află printre factorii dominanţi.

In lumea contemporană, obiect al concurenţei este nu doar baza materială; acum cheia succesului este managementul eficient al resurselor şi posibilităţilor informaţionale[2].

La începutul mileniului III, în epoca informatizării globale, îndeosebi devin actuale cuvintele lui Winston Churchill, care afirma că cel ce „posedă informaţia, stăpîneşte lumea"[3]. Intr-adevăr, informaţia este unul dintre principalele active ale business-ului contemporan şi ale administrării de stat, activ care necesită protecţie.

Astăzi este evident că sfera informaţională, ca factor de organizare a societăţii contemporane, influenţează activ situaţia politică, economică, de apărare şi alte componente ale securităţii statului. In mare parte, integritatea lumii contemporane, ca societate globală, este asigurată de schimbul informaţional.

Globalizarea, fenomen amplu dezbătut, nu putea să nu influenţeze aspectele legate de securitatea naţională, de ameninţările privind siguranţa oamenilor şi informaţiilor, a instituţiilor naţionale şi internaţionale. Extinderea la scară globală a utilizării diferitelor mecanisme de prelucrare şi comunicare a informaţiilor, de control al activităţilor a condus şi la apariţia nevoii de a lua în considerare noile aspecte ce influenţează securitatea spaţiului cibernetic global.

Implementarea activă şi multilaterală a tehnologiilor informaţionale a determinat transformarea structurii societăţii mondiale, conducînd treptat spre dispariţia frontierelor naţionale. In toate domeniile de activitate au apărut noi structuri funcţionale, la baza cărora se află Reţeaua. Acestea sînt şi corporaţiile transnaţionale, şi economia electronică (e-economia), şi asocierea colectivelor ştiinţifice, care lucrează asupra unor probleme comune, dar se află în diferite regiuni ale planetei. Insă aceste schimbări au atins şi partea negativă a vieţii umane. Structurile de reţea au devenit baza criminalităţii mondiale.

In lume s-a creat spaţiul informaţional global unic, în care s-a manifestat o confruntare geostrategică informaţională între marile puteri, pentru atingerea superiorităţii în spaţiul informaţional mondial, în special în megapolisuri, centre-cheie ale societăţii informaţionale globale. Aceasta însă provoacă frecvent situaţii critice, deoarece omul de astăzi este practic permanent supus stresului.

In condiţiile interacţiunii cu noile provocări şi ameninţări ale naturii, la care omul încă nu a reuşit să se adapteze şi să elaboreze contramăsuri, o actualitate deosebită capătă activitatea de asigurare a securităţii activităţii sale vitale - securitatea în sensul larg cuprinzînd toate domeniile activităţilor umane.

Economia şi securitatea naţională sînt total dependente de tehnologiile informaţionale şi de infrastructura informaţională. In centrul infrastructurii informaţionale, de care depinde omenirea, se află Internetul. Cea mai importantă problemă care preocupă utilizatorii Internetului este problema securităţii informaţionale. Folosirea de către criminali a tehnologiilor informaţionale şi telecomunicaţionale, în primul rînd a reţelei Internet, prezintă un pericol serios în promovarea securităţii societăţii la nivel global.

Extinderea utilizării tehnicii de calcul în aproape toate domeniile vieţii, precum şi conectarea calculatoarelor în reţele internaţionale a făcut ca infracţiunea comisă cu ajutorul sau prin intermediul calculatorului să fie mai diversă, mai periculoasă şi mai prezentă la nivel internaţional. O analiză a factorilor generatori de acţiuni criminale a arătat că reţelele de comunicare şi calculatorul modern prezintă caracteristici specifice care sînt de mare utilitate pentru criminali şi implică serioase dificultăţi pentru potenţialele victime şi pentru aplicarea legii (probleme complexe de securizare a sistemelor, diversitatea sistemelor hard şi soft, lipsa de experienţă a multor utilizatori, anonimatul comunicării, criptarea şi mobilitatea internaţională). Grupuri care activează în domeniul crimei organizate, profesionişti în spionajul economic şi serviciile secrete din întreaga lume exploatează deja aceste noi caracteristici ale acţiunilor criminale cibernetice. Multe guverne, mulţi oameni de afaceri, mulţi utilizatori particulari nu realizează pericolul la care sînt expuşi prin aceste noi condiţii de comitere a crimei, nici semnificaţia protecţiei împotriva crimei cibernetice şi nici căile tehnice şi legale de contracarare a ameninţărilor infractorilor.

25. Locul şi rolul Republicii Moldova în procesele globalizării.În condiţiile procesului de globalizare, pentru fiecare stat devine importantă nu atât menţinerea unor ritmuri înalte ale dezvoltării economice, cât realizarea unei creşteri economice stabile. Această stabilitate presupune minimizarea riscurilor cauzate de factorii interni şi externi. Pentru atingerea acestui obiectiv, trebuie să se ţină cont de criteriile securităţii naţionale şi ale securităţii economice ca componentă de bază a acesteia.

În traducere din limba greacă, termenul „securitate” înseamnă „a deţine controlul asupra situaţiei”. Securitatea poate fi definită ca o situaţie în care orice subiect se află în deplină siguranţă şi protecţie, fiind ferit de influenţa anumitor factori. În sens larg, securitatea presupune protecţia nevoii evidente, fiziologice, social-economice, spirituale şi situaţionale de resurse, tehnologii, informaţii şi idealuri morale, necesare activităţii vitale şi prosperării populaţiei.

Un loc deosebit printre diferitele tipuri ale securităţii (socială, ecologică, demografică, politică, militară, ştiinţifico-tehnologică, informaţională, energetică, culturală, de drept, umanitară, psihologică) îl ocupă securitatea economică,

datorită faptului că toate tipurile de securitate nu pot fi realizate în măsură deplină, fără asigurarea securităţii economice. Esenţa securităţii economice reprezintă acea stare a economiei şi a instituţiilor puterii, când este garantată protecţia intereselor naţionale, dezvoltarea socialmente orientată a ţării în ansamblu, fiind asigurat un potenţial de apărare suficient chiar şi în condiţiile cele mai grele ale evoluării proceselor interne şi externe.

Până în prezent s-au afirmat două direcţii principale în abordarea fenomenului de securitate economică: anglo-americană şi asiatică. În conceptul anglo-american scopul fundamental al sistemului economic constă în asigurarea standardelor înalte de viaţă pentru cetăţenii ţării. În viziunea asiatică securitatea economică înseamnă, în primul rând, creşterea puterii economice naţionale pe plan extern. Indiferent de viziuni, este imposibilă abordarea dimensiunii economice a securităţii naţionale separat de cea politică, militară, informaţională etc.

În această ordine de idei, prin securitate economică naţională a Republicii Moldova se are în vedere situaţia în care nu există bariere interne sau externe pentru asigurarea intereselor naţionale în domeniul economic. Pentru securitatea economică naţională este important ca cetăţenii, agenţii economici privaţi şi societatea civilă în ansamblu să înţeleagă şi să susţină interesele economice naţionale şi politicile economice, financiare, fiscale, bancare, monetare, comerciale, investiţionale etc. Totodată, promovarea de către stat a unor politici de utilizare a resurselor economice nu trebuie să contravină principiilor de liberă iniţiativă şi concurenţă, de intangibilitate a proprietăţii private şi nu presupune implicarea statului în domeniile în care mecanismele de piaţă pot funcţiona mai eficient în absenţa intervenţiei guvernamentale.Indicatorii securităţii economicePentru aprecierea riscurilor şi consecinţelor acestora sunt utilizate criteriile securităţii economice, care pot fi exprimate prin anumiţi indicatori. Pentru securitatea economică a ţării, o importanţă primordială o au nu atât indicatori înşişi, cât valorile lor extreme, care pot împiedica dezvoltarea normală a factorilor de producţie, pot conduce la formarea unor tendinţe negative cu efect distructiv asupra securităţii economice a ţării.

Unii din principalii indicatori ai securităţii economice ai Republici Moldova vor fi analizaţi în continuare.

Produsul intern brut (PIB) - volumul global al mărfurilor şi serviciilor din economie, exprimat în valoare bănească şi realizat într-o anumită perioadă de timp. Pentru ţările cu o economie de piaţă dezvoltată, se consideră normale ritmurile anuale de creştere a PIB de 2,7-4%. Pentru perioadele de formare a economiei de piaţă şi de reforme radicale, ca acceptabili pot fi consideraţi parametrii negativi ai acestui indice sau o mică creştere de 0,5-1,5% pe an. Perioada de descreştere nu trebuie să depăşească 2-3 ani.

Începând cu anul 2000 economia Republicii Moldova a revenit pe traiectoria creşterii, şi doar ca urmare a crizei economice mondiale în 2009 s-a înregistrat o scădere a PIB-ului. În conformitate cu Raportul Băncii Naţionale a Moldovei, produsul intern brut estimat în preţuri curente pentru anul 2009, a constituit de 60043 milioane lei, înregistrînd o reducere cu 6,5 % faţă de anul 2008, rezultat mai bun decât cel estimat – o reducere de circa 8-10%.

Rata inflaţiei. Se consideră normal o rată anuală a inflaţiei de circa 5-6%, specifică ţărilor dezvoltate care elaborează şi utilizează măsuri speciale de stopare a inflaţiei în cazul depăşirii cifrei de 10% anual. Conform Raportului Băncii Naţionale a Moldovei, rata inflaţiei la 31 decembrie 2009, a constituit 0,4 la sută comparativ cu 7,3 la sută înregistrat la finele anului 2008. Acest indice record de mic în 19 ani de independenţă este explicat de efectele crizei asupra reducerii consumului şi a preţurilor, astfel că în 11 luni ale anului 2009 a fost înregistrată de deflaţie de 0,5% şi doar în decembrie a fost înregistrată o inflaţie de 0,9%.

Balanţa de plăţi sintetizează situaţia relaţiilor economice externe ale ţării dintr-o anumită perioadă. Anul 2009 s-a caracterizat prin instabilitate pe principalele pieţe internaţionale, înregistrindu-se creşteri şi scăderi considerabile ale preţurilor la resursele energetice şi fluctuaţii ale principalelor valute. Balanţa de plăţi a Republicii Moldova şi în anul 2009 înregistrează un deficit. Astfel, deficitul contului curent al balanţei de plăţi, conform Băncii Naţionale, a constituit 317,71 mil.USD în primele 9 luni ale anului 2009, comparativ cu 987.40 mil.USD în anul 2008. Îmbunătăţirea situaţiei contului curent a fost determinată de reducerea deficitului comercial, care s-a redus cu 59,9 la sută faţă de anul precedent, constituind 1980,6 mil.USD. Şi totuşi această ameliorare a situaţiei se datorează nu majorării exporturilor şi creşterii competitivităţii produselor autohtone pe pieţele externe, ci reducerii importurilor ca urmare a diminuării cererii şi a remitenţelor