Universitatea de Vest “Vasile Goldis” Arad

Facultatea de drept, sucursala Bistrita-Nasaud

ID

IMPOZITUL

Muresan Andrei

An III

1. Definitie si caracteristici

Impozitul reprezinta reprezintã o contributie bãneascã obligatorie si cu titlu

nerambursabil, datoratã, conform legii, bugetului de stat de cãtre persoanele fizice si persoanele

juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le posedã. Caracterul obligatoriu

al impozitelor reiese din faptul ca plata lui este impusa cetatenilor si agentilor economici prin

lege, cel mai frecvent – prin Constitutia tarii. Dreptul de a introduce impozite il au autoritatile

publice. Organului legislativ suprem (Parlamentului) ii revine prerogativa de instituire a

sistemului fiscal prin stabilirea sistemului de impozite, fondarea autoritatii fiscale, adoptarea

legislatiei fiscale, delegarea imputernicirilor privind stabilirea impozi-telor regionale si locale

autoritatilor subiectilor federatiei si celor locale si altele.

Caracterul definitiv al impozitelor indica asupra unui act juridic finalizat si incheiat, unei

hotarâri finisate si irevocabile, asupra unei decizii categorice si nestramutate privind actiunea de

impunere fiscala.

Titlul nerambursabil al impozitului semnifica faptul ca dupa incheierea operatiunii

financiare de prelevare a impozitului acesta nu mai poate fi restituit contribuabilului sau inapoiat

platitorului. Cu toate ca tehnicile operationale fiscale in unele cazuri prevad procedura

retrocedarii unor sume de bani (sumele platite peste cuantumul licit al impozitului, restituirea

sumelor transferate la buget in cazul aplicarii cotei zero etc.) catre contribuabili, aceasta nu se

refera la impozitele ce se inscriu in cadrul prevederilor legale.

Plata impozitului fara contraprestatie directa si imediata inseamna ca contribuabilul nu va

primi indata si nemijlocit careva bunuri sau servicii. Cu toate ca din contul impozitelor se

formeaza fondurile financiare publice utilizate pentru furnizarea catre persoanele fizice a

serviciilor gratuite din domeniul social-cultural, protectiei sociale, serviciilor publice generale,

apararii etc. si catre persoanele juridice sub forma de subventii, subsidii, dotatii etc., nu exista

nici o legatura directa cu caracter valoric sau de alta natura (marime, timp, oportunitate,

plenitudine etc.) intre achitarea impozitelor si beneficierea de bunuri publice.

Sarcina achitarii impozitelor revine tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza

venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege sau poseda avere impozabila. Sursele de venituri

sunt salariul, profitul, renta, dobânda, devidendele etc. La averea impozabila se refera cel mai

frecvent pamântul, imobilul etc.

In manifestarea lor impozitele exercita mai multe functii, efectele carora se resimt in toate

domeniile activitatii umane. Principalele functii ale impozitelor sunt cea fiscala si cea

reglementara.

2. Scurt istoric

Dreptul statului de a reglementa perceperea de impozite a fost interpretat si explicat in

diferite forme in doctrina. Astfel s-au exprimat o serie de conceptii primare cu privire la aceasta

problema. Una dintre ele se bazeaza pe faptul ca la inceput, impozitul era datorat si platit numai

de popoarele cucerite si era considerat semnul supunerii acestor popoare. Potrivit acestei

conceptii, obligatia de a plati impozite era dezonoranta pentru cetatenii liberi si apartinea numai

localnicilor din provinciile sau regiunile cucerite.  Alaturi de aceasta, la inceputul Evului mediu a

fost exprimata in Franta o alta conceptie primara cu privire la plata impozitelor. Astfel, potrivit

acestei conceptii, impozitul reprezenta “ajutorul” platit de cetateni la cererea regelui, pentru a

asigura resursele necesare satisfacerii unor nevoi publice.

O alta conceptie este reprezentata de teoria contractului social, formulata de J. J. Rousseau, care

sustine ca dreptul statului de a percepe impozite este rezultatul conventiei prin care cetatenii

renunta la o parte din libertatile lor in favoarea statului. 

Teoria care a fost formulata de Adam Smith si continuata de Montesquieu este cea a

echivalentei impozitelor, numita si teoria schimbului sau teoria intereselor. Aceasta teorie afirma

ca impozitele reprezinta pretul serviciilor prestate de stat supusilor sai, iar intr-o varianta mai

moderna, aceasta teorie arata ca statul acorda platitorilor de impozite, ca si un echivalent

protectia persoanelor, a proprietatii acestora, precum si toate avantajele publice, sociale si

culturale.

Prof. D. D. Saguna releva ca “dincolo de aceste teorii mai mult sau mai putin filozofice,

cert este ca impozitul reprezinta o contributie obligatorie pentru toti cetatenii unui stat, fara a se

avea in vedere interesele fiecarui contribuabil in parte, ci numai interesele colectivitatii, luate ca

un ansamblu de entitati independente”.

Din punct de vedere terminologic, cuvantul impozit sugereaza ideea de a impune, a

obliga. Aceeasi idee de obligatie este consacrata si in Constitutia Romaniei, in Art. 53(1).

Consacrand aceasta obligatie, Constitutia a prevazut si limitele sale, care reprezinta garantii

constitutionale ale dreptului de proprietate, ale averii cetatenilor in general, orice contributie la

cheltuielile publice constituind o sarcina ce afecteaza exercitiul acestui drept   . Limitele

respective sunt urmatoarele:

- contributia cetatenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor si a

taxelor, iar acestea se pot stabili doar prin lege sau, in ceea ce priveste impozitele si taxele locale,

de consiliile locale si judetene, in conditiile legii, orice alte prestatii fiind - potrivit art.53 (3) -

interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

- sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, adica sa aiba la

baza principiul echitatii, al egalitatii de sanse, cu excluderea oricarui privilegiu sau discriminare   .

3. Clasificare

a. Impozite directe

Caracteristic acestora este faptul cã acestea se stabilesc pe baza unor criterii exterioare care

dau o anumitã imagine despre materia impozabilã, dar nu si despre puterea economicã a

subiectului. Impozitele directe pot fi reale (impozitul funciar, impozit pe cladiri, impozit pe

activitati industriale, impozit pe activitati comerciale si profesii libere, impozitul pe avere) si

personale (impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatiuni, impozitul pe suflet – capitatia,

impozitul pe obiecte de consum).

b. Impozite indirecte

Acestea se realizeazã sub forma impozitelor pe consum, percepindu-se la vinzarea anumitor

mãrfuri sau la prestarea anumitor servicii. Ele se realizeazã de la toti cei care consumã bunuri din

categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personalã a acestora.

Impozitele indirecte sunt : taxele de consumatie (accize) pe obiecte de lux, impozitul pe cifra de

afaceri, taxele vamale (de import/export/tranzit), alte taxe (de timbru, de inregistrare, de

circulatia averii etc.)

4. Functii ale impozitelor

Functia fiscala sta la originea impozitelor si taxelor, fiind, in asa mod, cea mai veche,

indisolubila de organizarea societatii umane si mereu persistenta in orice sistem economico-

social. Datorita acestei atributii, impozitul furnizeaza permanent resurse financiare publice.

Functia de reglare economico-sociala, fiind cunoscuta din antichitate, a fost valorificata la

justa sa valoare abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Gratie insusirilor impozitului de a

influenta procesele economice si relatiile sociale, in prezent el a devenit instrumentul cheie de

dirijare macroeconomica.

Rolul impozitelor se manifesta in plan financiar, economic si social, iar modul concret de

manifestare a acestuia se diferentiaza de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. In

majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar si

social deoarece acestea reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor financiare

necesare acoperirii necesitatilor publice.

In plan financiar impozitele sunt mijlocul principal de procurare a resurselor financiare

publice. In tarile dezvoltate pe seama lor revin 80%–90% din totalul resurselor financiare ale

statului. In tarile in curs de dezvoltare ponderea impozitelor si taxelor in resursele financiare

publice este mai modesta, variind intre 50% si 80%. O caracteristica aparte a evolutiei

impozitelor la sfârsitul secolelui al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea este sporirea lor ca

marime si ca pondere in produsul intern brut PIB. Majorarea incasarilor fiscale s-a realizat prin

extinderea bazei impozabile, diversificarea impozitelor, cuprinderea mai ampla cu impozite a

cetatenilor si agentilor economici, sporirea nivelului cotelor impozitelor, diminuarea evaziunii

fiscale etc. Concomitent s-a produs mutatia incasarilor fiscale spre impozitele directe si

deplasarea poverii fiscale in directia persoanelor fizice.

In plan social impozitele reprezinta instrumente de redistribuire a unei parti din produsul

intern brut intre grupuri sociale, indivizi, agenti economici, regiuni etc. In tarile dezvoltate prin

intermediul impozitelor si taxelor statul preia la buget 30%–40%, si chiar mai mult, din produsul

intern brut, iar in tarile in curs de dezvoltare – 20%–30%. Aceasta valoare este utilizata ulterior

in scopul protectiei materiale a grupurilor sociale respective, al finantarii actiunilor de protectie

sociala, a institutiilor specializate in furnizarea serviciilor sociale etc. Efectul major al rolului

impozitelor pe plan social il constituie cresterea normala pentru munca, incurajând munca “la

negru” si frauda fiscala.

In plan economic rolul impozitelor se manifesta sub diverse aspecte: mijloc de

interventie a statului in activitatea economica; instrument de stimulare sau frânare a unor

anumite activitati; mijloc de crestere sau de reducere a productiei sau a consumului unui anumit

produs; instrument de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior. In prezent, autoritatile

publice din toate tarile valorifica ma-siv impozitele si taxele in calitate de instrument pentru

reglamentarea economica. In asa mod, fara sa inceteze de a fi mijlocul principal de colectare a

resurselor financiare publice, impozitul a devenit principalul mijloc macroeconomic de

interventie in derularea proceselor economice si sociale.

5. Teorii privind impozitele

a. Teoria impozitului-schimb

Aceasta conceptie a impozitului-schimb, cunoscuta si ca impozit-asigurare, impozit-

contrapartida sau teoria beneficiului, a predominat in adoua jumatate a secolului al XVIII-lea si

in cursul secolului al XIX-lea sieste fundamentul doctrinei liberale. Ea se bazeaza pe

presupunerea caimpozitul impozitul este pretul patit de fiecare contribuabil pentru securitatesi

serviciile (adica beneficiile) primite din partea statului.

Teoria aceasta trebuie sa fie privita in corelatie cu curentele contractualiste (cele ale

contractului social) conform carora intre individ si stat a fost incheiat un pact tacit prin care

primul accepta sa renunte la o parte din libertatea sa si din veniturile sale in schimbul unei

garantii de securitate. Se poate deduce existenta unui fel de “contract fiscal” care se prezinta fie

ca un contract de asigurare, fie ca un contract de inchiriere a rezultatului muncii.

In secolul XX, aceasta teorie a fost numita teoria beneficiului. Conform acestei teorii, daca

o persoana este de doua ori mai avuta decât alta, atunci contributia ei la stat pentru protectie

trebuie sa fie de doua ori maimare. Impozitele sunt private deci, ca plata pentru valoarea primita

si ca reflectare a cererii pentru serviciile publice.

Criticii acestei teorii au argumentat ca, in primul rând, trebuie masurat ceea ce nu se poate

masura (spre exemplu, serviciul pe care cheltuielile militatre il aduc contribuabilului) si, in al

doilea rând, ca ea este incompatibila cu justitia sociala, deoarece cea mai mare nevoie de

avantaje (beneficii) o au cei care au capacitate foarte redusa de contributie prin intermediul platii

de impozite (vârstnicii, somerii etc).

In ultimii ani, teoria avantajului (beneficiului) a recâstigat un anumit sprijin. Se poate

argumenta ca, pe termen lung, majoritatea cetatenilor dintr-o societate democratica nu vor tolera

un sistem fiscal de pe urma caruia nuvor avea nici un beneficiu.

b. Teoria surplusului economic

Aceasta teorie a fost aplicata in cazul fiscalitatii de catre J.A.Hobson(1857-1940).

Conform acestei teorii, trebuie taxat ceea ce depaseste “ce estefizic si moral necesar pentru a

garanta utilizarea factorului de productieproducator de venit pentru proprietarul acestuia”.

De exemplu, dacaproprietarul pamântului se asteapta sa dea in arenda loturile cu 500 mii lei pe

an, iar el primeste efectiv 600 mii lei, atunci surplusul de 100 mii lei trebuie

impozitat.

c. Teoria impozitului-solidaritate

Ca o reactie la teoria impozitului-schimb, principiul solidaritatii are la baza ideea ca o

societate formeaza un tot, ale carui elemente sunt interdependente. Daca unul din aceste

elemente cunoaste anumite slabiciuni, atunci acestea se regasesc si la nivelul societatii.

Impozitele sunt vazute drept sacrificiul pe care trebuie sa-l accepte contribuabilii pentru ca

societatea sa fie in armonie si statul sa-si poata indeplini rolurile. Cei cu posibilitati contributive

mai mari trebuie sa faca un sacrificiu mai mare, platind impozite mai mari, pentru mentinerea

pacii sociale.

d. Teoria tranzactionala

Aceasta teorie argumenteaza ca statul si cetatenii se afla in raporturi comerciale. Din ea

reiese ca exista o invoiala, un contract neanuntat intre autoritatile publice si particulari privind

comercializarea serviciilor publice si avantajelor. Aceste idei nu rezista la nici o critica, deoarece

impozitul este o prelevare obligatorie catre stat, impusa fara corelarea cu viitoarele “furnizari”.

Bibliografie

1. Finante publice si teorie fiscala, Dr. Mariana Cristina Cioponea

2. Drept financiar public, I. Bostan, A. Morariu, I. Costea

3. Drept financiar si fiscal, Dan-Drosu Sagun

4. Fiscalitate. Concepte, modele, teorii, mecanisme, politici si practici fiscale, Breazeanu

Petre