criminologie lucru individual

8/13/2019 Criminologie Lucru Individual

http://slidepdf.com/reader/full/criminologie-lucru-individual 1/16

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT PENAL ŞI CRIMINOLOGIE

VINOVĂŢIA VICTIMEI ÎN ASPECTUL PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

LUCRU INDIVIDUAL

Conducător ştiinţific : Negritu Ludmila

Autor : Slobodzean Iulia

Chişinău 2013



PLANUL LUCRĂRII:

1. Aspecte generale asupra victimei şi tipologiei acesteia.

2.

Rolul pe care îl are situaţia victimogenă la comiterea actului infracţional. Victima – caelement al determinantelor criminogene.

3. Probleme de prevenire victimologică a infracţiunii.

4. Aspecte generale cu privire la protecţia şi reintegrarea socială a victimei în urma actuluiinfracţional.



1. Aspecte generale asupra victimei şi tipologia acesteia.

Conform dicţionarului explicativ român, victimă este acea persoană care suferă un prejudiciu ori oatingere a vieţii, sănătăţii sau integrităţii sale fizice ca urmare a unei fapte ilicite săvîrţite de altcineva.Totodată, aceiaşi noţiune este explicată ca fiind persoana care suferă chinuri fizice sau morale caurmare a greşelilor sale sau ale altora.

Astfel, noţiunea de victimă nu se rezumă doar la persoana care a avut de suferit din urmaacţiunilor ilicite a unei persoane terţe ci şi din cauza greşelilor proprii, cu alte cuvinte -din vinovăţie proprie.

În doctrina autohtonă, se regăsesc diverse clasificări ale victimelor, o clasificare fiind specificatăde I. Ciobanu în cartea sa. Potrivit acesteia, după gradul de implicare şi de responsabilitate avictimelor , analizînd clasificările lui Mendelshohn, Fattah şi Lamborn, în final axîndu-se peclasificarea lui Sheley din 1979 se identifică următoarele raporturi infractor - victimă :

1. Infractor activ -victimă pasivă; 2. Infractor activă- victimă semiactivă;

3. Infractor activ -victimă activă; 4. Infractor semipasiv -victimă activă; 5. Infractor pasiv -victimă activă.1

Această tipologie, scoate în evidenţă mai mult rolul pe care îl poate juca victima, ca membru alcuplului penal în comiterea infracţiunii.La rîndul său, Stephen Schafer, în lucrarea sa „Victima şi criminalul ei” (1968) folosind drept criteriude bază gradul de participare şi de răspundere a victimei, diferenţiază următoarele tipuri de victime:

1. Victime, care anterior faptuluiinfracţional, nu au avut nici o legătură cu făptuitorul; 2. Victime provocatoare;3. Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorului 4. Victime slabe sub aspect biologic;5. Victime slabe sub aspect social;6. Victime autovictimizate;7. Victime politice.

Cercetătorul rus David Rivman , completînd clasificarea victimelor după comportamentul acestora,cudate referitoare la caracteristica socio-clasificarea a fiecărui grup diferenţiatprin clasificarea dată, aelaborat tipologia socio- psihologică a victimelor, constituită din şase tipuri şi 23 de subtipuri aleacestora :

1. Victime agresive - subtipuri: violent-agresive, provocatoare-agresive, cupidant-agresive, sexualagresive, victimă-huligan, răzbunătoare-negative-scandaliste, victime-despoţi, domestici, persoană psihic bolnavă sau care suferă de patologii ale sistemului nervos;

2. Victime active -subtipuri : instigator conştient, instigator din imprudenţă, persoană care conştinent provoacă dauna, persoană care singură din imprudenţă îşi cauzează dauna;

3. Victime cu iniţiativă- subtipuri : cu iniţiativă în virtutea funcţiei, cu iniţiativă datorită statutuluisocial, cu iniţiativă în virtutea trăsăturilor personale;

4. Victime pasive -subtipuri : obiectiv incapapbile de a opune rezistenţă, obiectiv capabile de a opune rezistenţă

1 Criminologie – I. Ciobanu



5. Victime necritice -subtipuri : cu nivel redus de studii şi intelect, minorul, , bolnavii psihic, persoanede vîrstă înaintată, victime necritice fără trăsături „formalizate” evident

6. Victime neutre.2

Astfel, analizînd tipologiilevictimei în funcţie de diferite criterii, putem observa, că în oricare din

clasificările enumerate anterior, se regăsesc victime active, victime provocatoare, victime cu iniţiativăceia ce crează un anumit grad de periculozitate.O clasificare sau otipologie victimală ştiinţific analizată, poate constitui şi un instrument deosebi

de util pentru prevenirea victimologică individuală, şi bineînţeles, din perspectiva dată, obţinerea,analiza şi utilizarea informaţiei victimologice devin deosebit de valoroase. Cu toate problemele pecare le ridică victima, numeroşi autori au încercat să realizeze diverse clasificări în funcţie de o seriede criterii varabile.

Ca premisă pentru diferite clasificări ale victimelor infracţiunilor deseori este chiar teoria rolurilor,ceea ce se explică prin importanţa rolului victimei în mecanismul infracţiunii, determinînd în mare parte de statutul, atitudinea şi comportamentul acesteia.

La baza clasificărilii pot fi puse şi unele trăsături ale laturii subiective a componenţei deinfracţiune. Astfel, deosebim victime după forma vinovăţiei ( persoane vătămate ale infracţiunilorcomise) sau motivul infracţiunii (persoane vătămate ale omorului din gelozie, răzbunare, interesmaterial ş.a.).

În scopul prevenirii anumitor categorii de infracţiuni, sunt importante clasificările victimelor dupăo serie de particularităţi demografice sociale ale personalităţii lor : vîrsta, sexul, starea civilă, etnia,studiile, profesia, genul de activitate, funţia etc. În cadrul acestor clasificări trebuie evidenţiatevictimele care, în vedere profesiei sau a genului de activitate, devin obstacole în calea infractorilor. Laaceastă categorie de victime se referă colaboratorii organelor de drept, paznicii, funcţionarii organelor

de revizie şi control, casierii, businessmanii, taximetriştii, jurnaliştii ş.a. Cercetarea victimologică aactivităţii acestor persoane este utilă pentru elaborarea în bază ştiinţifică a măsurilor tactice, psihologice şi tehnice de asigurare a securităţii acestora.

Se impune şi evidenţierea a 2 categorii de victime, care îm viziunea mea, pot fi atît supusevictimizării cît şi pot fi determinante criminogene la săvîrşirea de infracţiune. Astfel, evidenţiem 2mari grupe de victime, a căror comportament diferă din punctde vedere al perceperii a unor problemeşi situaţii concrete, viziunii şi prezicerii ulterioare unei situaţii concrete şi ce consecinţe aceasta poateavea – acestea sunt : victima-copil şi victima femeie.

După cum am menţionat anterior, raportul infracţional are drept subiecţi infractorul pe de o parte şivictima pe de altă parte, de aici apăru-se şi conceptul de cuplu penologic.

Dacă e să privim victima drept un element al determinantelor criminogene, atunci este necesar defăcut referire la faptul că comportamentul şi reacţiile acestora faţă de anumite situaţii, diferăîndepenenţă de vărstă şi gradul de experienţă a acestora care ar putea fi numit şi “grad de maturitate”.

Astfel, considerăm necesar de a face referire la clasificarea victimelor după gradul enunţat mai sus,în conformitate cu care, acestea pot fi clasificate în:

2 Ривман,Д.В. Виктимологические факторы и профилактика преступлений. Учебное пособие.Ленинград, 1975



1. Victima – copil

Copilul face parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută, datorită particularităţilor psiho-comportamentale şi de vărstă specific; lipsiţi aproape complet de posibilităţi

fizice şi psihice de apărare, capacitatea redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii saual altora, în special al a dulţilor, capacitatea redusă de înţelegere a efectelor, imposibilitatea de adiferenţia intenţiile bune de cele rele ale altor persoane, nivelul înalt de sugestibilitate şi alecredulităţii, sinceritatea şi puritatea sentimentelor, gîndurilor şi intenţiilor.

Fiind uneori în imposibilitatea de a rezista unor promisiuni, recompense ş.a. oferite mai ales decătre persoane adulte, care aparent le inspiră încredere şi securitate emoţinală.

Forme foarte grave de victimizare a copilului se întîlnesc în cadrul familiei, cum ar fi bătaia şiincestul cu consecinţe extrem de nefavorabile pentru procesul de dezvoltare şi maturizare psiho-

comportamentală a acestuia.Totuşi, anume din motivul că copilul nu realizează în anumite circumstanţe gravitatea acţiunilor

sale, care aparent sunt inocente dar pentru viitorul infractor sunt provocatoare sau umilitoare sauofensatoare, victima copil, poate fi în unele situaţii determinanta criminogenă.

Drept element determinant poate servi atît nişte glume ironice sau fraze spuse într -o modalitate maispecifică, actfel că victimei nu-i trece prin cap posibilitatea survenirii unor consecinţe drastice pentruea. Per exemplu copilul care are o situaţie socială mai bună decăt altă persoană matură, îi spuneacesteia din urmă nişte fraze la prima vedere fără sens ofensator, dar într -o manieră mai obraznică,

astfel determinănd pornirea unor mecanisme de autoapărare a infractorului, care în final pot să ducă larealizarea actului infracţional.

2. Victima – femeie

Femeia prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, dat fiind caracteristicilor sale bio-constituţionale şi psiho-comportamentale. Prin tradiţie, feminitatea desemnează o serie de trăsături de personalitate specifice femeii, precum sensibilitatea, fineţea, activitatea ordonată, sentimentedeosebite, preocupări pentru frumos, emotivitate, inteligenţă analitică, aptitudini educaţionale.

Dar, tot prin tradiţie, imaginea femeii în raport cu cea a bărbatului a fost în general devalorizată,mai ales cei căsătoriţi, avînd drepturi depline, inclusiv de aplicare a sancţiunilor bazate pe agresiunefizică.

De-a lungul timpului, transformările sociale şi modificările în plan etno-cultural, au acţionat profund asupra feminităţii şi respectiv, asupra schimbării femeii în societate, precum şi a raporturilordintre feminitate şi masculinitate. Cucerirea unor drepturi egale cu bărbatul, accesul femeilor lasocializare şi cultură, exercitarea de profesii şi asumarea unor roluri care aparţin bărbaţilor, au redusdistanţele şi divergenţele dintre feminitate şi masculinitate, în sensul că feminitatea a cîştigat şi cîştigă pe linia unor caracteristici comportamentale : iniţiativa, independenţa, spirit de organizare,îndrăzneală, forţa, aptitudini de conducere ş.a.



Masculinizarea şi emanciparea femeilor a dus la schimbarea structurii speţelor de infracţiuni comisede femei cum ar fi : infracţiuni rutiere (comise de femei care conduc în stare de ebrietate), infracţiunide fals în actele publice, infracţiuni de participare la actele de terorism de mare violenţă şi cruzime.

Formele de victimizare a femeilor sunt în primul rănd infracţiunile de viol, maltratare şi uciderea eide către soţ, tîlhăria, vătămarea corporală gravă, omorul, traficare ş.a.

Indicele de victimizare în rîndul femeilor este unul foarte înalt, însă nu putem ignora partea devinovăţie a acestora în cadrul unui act infracţional. În cazul analizei juridice a componenţei deinfracţiune, în cadrul cărea victimă este femeia, desigur acesteia i se acordă toleranţă şi compătimiredin partea organelor de drept şi a instanţei de judecată.

Însă, dacă este să analizăm comportamentul acesteia în cadrul actului infracţional, din punct devedere psihologic şi psihosocial, în unele cazuri este foarte probabil să realizăm existenţa unui rol pecare aceasta l-a purtat la săvîrşirea actului infracţional. Anume acest rol, care printre altele cîteodată poate fi doar o singură frază sau gest, poate servi drept determinantă criminogenă pentru viitorulinfractor.

Astfel, se impune precizarea, potrivit căreia, în cazul în care există o infracţiune, victima căreiaeste subiect special al infracţiunii (ca femeie, copil sau persoană vîrstnică pe lîngă analiza juridico- penală a componenţei de infracţiune să fie analizat şi comportamentul victimei, care în unele cazuri poate fi determinant. Deja, va fi luat în considerare acest element determinant sau nu va fi consideratîndeobşte drept element determinant al infracţiunii rămîne de a fi stabilit de instanţa de judecată.

Astfel, se impune precizarea clasificării efectuate de cătreH ans von H enting , care utilizînd dreptcriteriu factorii psihologici, biologici şi sociali, conturează 13 categorii de victime:

1. Victime nevîrstnice – care prin calităţile sale: neevoluare fizică, lipsă de experienţă socială, naivitate

în raporturile cu ambianţa, capacitatea redusă de a înţelege sensul şi consecinţele unor comportamenteetc., sunt supuse riscului din partea violatorilor, jefuitorilor, escrocilor.2. Femei ca victimă – ce apar mai ales în cazurile infracţiunilor sexuale şi de aplicare a violenţei.3. Vîrstnici – pot deveni victime maltratate, agresate sexual, sau al infracţiunilor materiale. Înultimul

timp s-au intensificat cazurile cînd devin victime ale escrocilor, fiind deposedaţi de bani, spaţiu locativ4. Consumatori de alcool şi stupefiante 5. Imigranţi/ minorităţi etnice – pot fi uşor victimizaţi, aceasta se referă în special la lipsa de mijloace

materiale în noua patrie, necunoaşterea limbii, precum şi ostilitatea băştinaşilor.6. Indivizi normali dar cu o inteligenţă redusă – în concepţia lui Henting, aceştia sunt născuţi spre a fi

victime datorită naivităţii li credulităţii lor.7. Indivizi (temporar) deprimaţi- singuratici sau cu „inima zdrobită” pot cădea uşor pradă hoţilor,

escrocilor etc.8. Indivizi achizitivi – adică cele care în orice împrejurare caută să-şi mărească bunurile. Această

tendinţă poate duce la crimă, căt şi victimizare.9. Indivizi destrăbălaţi şi desfrînaţi – expuşi pericolului atacurilor fizice, sexuale dar şi crimelor de ordin

material.10. Indivizi blocaţi de datorii – sunt de regulă, oamenii de afaceri sau bancheri faliţi care nu mai pot face

faţă situaţiei lor pe cale legală şi cad uşor pradă victime ale escrocilor.11. Chinuitori

12. Indivizi blocaţi şi cei „nesupuşi”.3

3 Igor Ciobanu – Criminologie



2. Rolu l pe care îl are situaţia victimogenă la comiterea actului infracţional. Victima – caelement al determinantelor criminogene.

Prof esoru l David Rivman , a elaborat o clasificare detaliată a situaţiilor după comportamentul persoanei vătămate,deosebind 5 tipuri :1. Situaţiile cu caracter impulsional, care obiectiv provoacă, îndeamnă infractorul la comiterea

infracţiunii. În caz de realizare ele se manifestă în calitate de pretext al săvîrşirii f aptei prejudiciabile.În aceste situaţii, comportamentul victimei poate avea forme diverse : atac, ameninşare, jignire,ofensă, umilire, provocare, instigare, rugăminte etc.

2. Situaţiile cu caracter impulsional, în care comportamentul persoanei vătămate este pozitiv, adică nueste provocatr, dar legat de întoarcerea asupra ei a acţiunilor de violenţă ale criminalului.

3. Situaţiile în care comportamentul persoanei vătămate, cu toate că nu se manifestă ca imbold, crează posibilitatea obiectivă de comitere a infracţiunii. De exemplu în cazul în care persoana vătămată esteaceia acţiunile căreia au dus la avarierea mijloacelor de transport.

4. Situaţiile de tip închis, în care acţiunile persoanei vătămate sunt îndreptate spre pricinuirea unei pagube ei înseşi, fără intervenţia altei persoane. De exemplu eschivarea de la serviciul militar prinautomutilare ş.a.

5. Situaţiile în care comportamentul persoanei vătămate este absolut neutral, adică nu are nici o influenţăasupra comportamentului infracţional şi pricinuirii de daune.

Astfel, în baza ideilor metodologice regăsite în doctrină, distingem 4 tipuri generalizate de situaţiivictimogene după comportamentul victimei :

1. Situaţiile cu comportament provocator al victimei; 2. Situaţiile în care victima are un comportament uşuratic, riscant, neprevăzător, creînd condiţiiobiective

favorabile comiterii infracţiunii; 3. Situaţiile, în care comportamentul victimei este pozitiv, dar stîrneşte reacţie negativă, un

comportament ilegal din partea infractorului.4. Situaţiile cu comportament neutral al persoanei vătămate.4

În cele ce urmează, vom încerca a descrie situaţii victimogene după comportamentul victimei.

Astfel,

1. Situaţia în care comportamentul victimei este o provocare activă a atentatului criminal asupraei, este situaţia în care victima, prin comportamentul său creează direct şi nemijlocit o primejdiesporită pentru viaţa ori sănătatea sa. Deseori, acţionănd provocator, persoana vătămată consideră cădatorită statutului său social, educaţiei trăsăturilor de caracter sau puterii fizice insuficiente, nu vautiliza violenţă faţă de prima. Per exemplu, infracţiunile ce au loc în sînul familiei, deseori serealizează anume din cauza că persoana nu apreciază corect posibilitatea efectuării unor anumiteacţiuni viollente din partea membrului de familie provocat.

4 Gladchi Gh.Rolul situaţiei victimogene în sistemul cauzal al infracţiunii. În Analele

ştiinţifice ale USM. Facultatea de Drept. Serie Nouă, nr. 2. Chişinău, 1999



Provocarea activă se diferenţiază după gradul acesteia, astfel gradul acesteia se determină deintensitatea impactului asupra subiectului infracţiunii ( comiterea loviturilor sau jignirilor şi anume cătsunt acestea de grave).

Provocarea activă este caracteristică şi infracţiunilor de viol. Aceasta se manifestă prin

următoarele forme de comportament al victimelor : comportarea echivocă a femeilor, tendinţa de a petrece timpul cu persoane în cercuri puţin cunoscute, acceptarea invitaţiilor din partea persoanelor puţin cunoscute, consumul împreună cu infractorul a băutirilor alcoolice, izolarea cu viitorul violatorîn casa acestuia, comportamentul amoral sau provocator al victimei ş.a. Să nu uităm că în unile situaţii, comportamentul din partea femeii poate fi şi inconştient ca urmare alipsei de experienţă sau credulitatăţii exagerate.

2. Situaţia în care comportamentul victimei este o provocare pasivă a atentatului criminal asupraacesteia , este situaţia în care victima din anumite motive nu respectă sau nu îndeplineşte obligaţiunilesale sociale, de familie sau faţă de colegi. Aceste situaţii pot exista în cazul în care membrul de familieîşi neglijează familia din cauza consumului excesiv de alcool, nu introduce sistematic în bugetulfamiliei a banilor sau nu se preocupă de educaţia copiilor.

Spre exemplu, în cazul infracţiunilor de viol, comportamentul pasiv al persoanei vătămate se poatemanifesta în cazurile, cind aceasta nu se împotriveşte intenţiilor intime ale subiectului infracţiunii,înbrăţişărilor, săruturilor şi mîngîierilor ce servesc drept o aluzie la intenţiile sexuale ale acestuia faţăde victimă. Astfel, în momentul cînd victima la un moment dat începe a se împotrivi, instinctul sexualal viitorului violator, deja este perturbat şi nu mai există cale de întoarcere.

3. Situaţia în care comportamentul victimei are un caracter neatent, uşuratic, riscant,neprevăzător, creînd condiţii obiective favorabile pentru comiterea infracţiunii – aceastareprezintă situaţia în care comportamentul victimei nu este provocator, însă datorită caracteristicilormenţionate anterior, crează circumstanţe favorabile pentru tealizarea actului criminal.

Potrivit lui Holzst B., „Vi ctimele n- au prevăzut, că cunoştinţele întîmplătoare în restaurante,consumul de alcool cu persoane întîmplătoare, care au deseori o atitudine duşmînoasă faţă de ele,întreţinerea legăturilor cu un mediu periculos, sinceritatea cu diferite persoane despre sumele maride ban i pe care ele le posedă – toate acestea pot duce la consecinţe tragice ”.

Cu alte cuvinte, consider că rolul şi locul victimei în cuplul penologic, este asociat cu afirmaţia

potrivit căreia : „ aşa cum toţi autorii unor acte penale sunt vinovaţi, tot aşa nici toate victimele nusunt inocente”. Întrebarea care apare de la sine astfel, este : dacă victimele pot sau nu să împartă într -oanumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natură anticosială împotriva lor fiind pusă încă din antichitate în cadrul lucrărilor reprezentanţilor şcolii pozitiviste italiene.

Această întrebare este pusăîntr-un mod clar în lucrarea lui Hans von Henting „Criminalul şivictima sa), în care sunt evidenţate posibilităţile de interacţionare dintre infractor şi victimă, cu efectevictimizante asupra oricăruia dintre ceidoi parteneri ai cuplului interpersonal.

Introducînd noţiunea de „victimă activantă”, prin care înţelege rolul jucat de victimă în declanşarea

mecanismelor latente ale infractorilor, Hans von Henting, ajunge la concluzia ca direct sau indirect, şivictima poartă o parte din vină în desfăşurarea acţiunii infracţionale, apărut sub conceptul de„potenţial de receptivitate victimală” propus de Mendelsohn, care înseamnă gradul de vulneravilitate



victimală a unui individ, aceasta fiind condiţionat de o multitudine de factori, precum : vîrsta, sexul,aspect bio-constituţional, pregatire socio-culturală, IQ, caracteristici priho-comportamentale.

Putem astfel, concluziona, că raportul victimă-infractor este un raport complex, fiind necesară analizamecanismelor şi pîrghiilor de ordin psihologic şi psihosociali din cadrul relaţiei interpersonale, careajută mult mai bine la evidenţierea situaţiei reale decît analiza din perspectiva juridică.



3. Probleme de prevenire victimologică a infracţiunii

Dreptul penal şi criminologia, la diferite etape, influenţate de anumite idei erau orientate fie faţăde fapta infracţionlă, fie asupra infractorului, lăsînd în umbră victima şi interesele acesteia. Cu atît maimult, cu cît grija de a proteja drepturile fundamentale, exclusiv, sau preponderent, ale infractorului a

adus la un deyechilibru procesual, victima cu nevoile ei fiind, practic, uitată.Dacă e să analizăm chiar şi reglementarile legale a Republicii Moldova, atît în Codul penal cît şi înCodul de Procedură Penală, privitor la raportul infractor -victimă, atenţia este concentrată maximalasupra celui care săvîrşeşte fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă direct efecteleinfracţiunii comise, mai ales ale infracţiunilor de violenţă (omor, vătămări intenţionate a integrităţiicorporale, viol, tîlhărie ş.a.). Este dat uitării faptul că misiunea organelor de drept nu este lupta contracriminalităţii şi lupta contra infractorului, ci constă, în primul rînd, în asigurarea securităţii persoaneiinfracţionale, a intereselor celor care suferă pagube de pe urma infracţiunilor.

Astfel, pentru asigurarea unei activităţi eficiete de prevenire a criminalităţii este necesarădesăvîrşirea permanentă a sistemului existent de măsuri respective. În acest scop, este importantăopinia noastră, a cetăţenilor, ca la elaborarea măsurilor de prevenire, paralel cu particularităţile

individuale a infractorului, să se acorde o atenţie cuvenită şi situaţiei concrete de viaţă în care a fostsăvîrşită infracţiunea. Totodată, menţionăm că procesul de victimizare nu este determinat doar de factorii personali ci şi

de cei exteriori în raport cu victima, iar comportamentul persoanei vătămate esteun produs alinteracţiunii complicate dintre personalitateaei şi ansamblul circumstanţelor obiective în care animerit.

De faptul cît de adecvat a fost comportamentul lor într-o anumită situaţie depinde mult. Însă celcare atentează ş i persoana vătămată nu acţionează, de regulă, în corespundere cu “protosituaţia”reală, ci cu situaţia psihică.

După cum am mai menţionat relevarea situaţiilor victimogene, tipice anumitor categorii deinfracţiuni şi descrierea lor ştiinţifico- populară este deosebit de necesară pentru instruireavictimologică şi educarea juridică a cetăţenilor. Rezultatele studiilor respective sunt importante laelaborarea diferitor variante de strategii şi tactici pentru persoanele care, în virtutea unor factoriobiectivi sau subiectivi, pot nimeri în situaţii victimogene. Un interes vădit pentru prevenireainfracţiunilor prezintă şi pronosticarea situaţiilor victimogene, precum şi schimbarea evoluării lor îndirecţia dorită, restructurînd atît coportamentul eventualei victime, cît şi al victimizatorului ei posibil.

Aşadar, cercetarea criminologică a personalităţii victimei, a comportamentului ei şi a particularităţilor victimogene, tipice anumitor categorii de infracţiuni, precum şi utilizarea datelorrespective la elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire, orientate asupra unor grupuri ori persoaneconcrete, care se evidenţiază printr -o vulnerabilitate victimală sporită, reprezintă un potenţial alactivităţii de prevenire a criminalităţii.

În centrul atenţiei victimologiei se află întotdeauna persoana care a suferit în urma infracţiunii.Victima fiindcercetată în contextul adevăratului său rol în mecanismul infracţiunii şi nu sub aspect procesual-juridic. În realitate, în unele cazuri persoana devine victimă fără vreo contribuţie din parteasa, iar în alte cazuri, dimpotrivă, devine victimă provocînd activ infracţiunea. Între aceste extreme sunt posibile diferite situaţii victimogene, care diferă după impactul lor asupra personalităţiiinfractorului.De aceea, sporirea eficacităţii procesului de prevenire a criminalităţii poate fi asigurată atunci cînd seiau în consideraţie toţi factorii victimogeni (personali şi exteriori), precum şi îmbinările lor tipice,caracterictice unor sau altor categorii de infracţiuni.

Astfel, victimologia devine un factor deosebit de important al organizării practice a preveniriişicombaterii criminalităţii, precum şi al consolidării întregii ordini de drept, deoarece este chemată săelaboreze măsuri de protecţie pentru cetăţeni, ce ar permite evitarea situaţiilor în care este posibilă

victimizarea lor.Eficienţa prevenirii victimologice este determinată, în mare parte de asigurarea informaţională aactivităţii respective. În acest context, o importanţă deosebită revine evidenţei multilaterale atît a



factorilor criminologici generali, cît şi a cauzelor şi condiţiilor infracţiunilor concrete. L a adoptareaunor decizii raţionale în domeniul prevenirii victimologice sunt necesare, în special, date despre părţile vătămate şi despre alte victime ale infracţiunilor şi, în general, date despre consecinţele socialeale criminalităţii şi ale anumitor categorii de infracţiuni, despre atitudinea cetăţenilor faţă deconsecinţele sociale ale criminalităţii şi ale unor infracţiuni concrete, despre gradul de vulnerabilitatevictimală a diferitor grupuri de populaţie, despre gradul fricii şi insecurităţii populaţiei în raport cu

criminalitatea.Prevenirea victimologică poate fi atît generală, cît şi individuală.Astfel, estimarea comportamentului victimei nu este unica măsură, dar serveşte ca început pentru

măsurile întreprinse ulterior. Pentru elaborarea unui sistem de acţiuni profilactice asupra unui individeste necesar de a avea cunoştinţe despre personalitatea acestuia. Asemenea cunoştinţe sunt acumulatefiind relevate trăsăturile pozitive şi negative ale persoanei şi estimată victimitatea generală şi particulară a acesteia. Adică cum se pot manifesta negativ calităţile personale în situaţiilevictimogene.

În aşa mod, estimarea persoanei după comportamentul său, este o metodă de stabilire a tipului psihologic al persoanei. Astfel, elaborarea planului de prevenire individuală a victimizării poate aveaurmătoarele etape :

1. Determinarea unei anumite persoane drept obiect al prevenirii individuale după comportaentulacesteia şi stabilirea tipului de victime la care aparţine individul dat 2. Realizarea măsurilor primare, orientate spre neutralizarea influenţei negative externe şi a

manifestărilor negativeîn comportamentul persoanei3. Studierea individului la nivel psihologic şi stabilirea tipului psiho-social la care aparţine acesta 4. Elaborarea unei viziuni complete despre personalitatea celui supus prevenirii şi realizarea măsurilor

profilactice, ţinînd cont de trăsăturile individuale a persoanei.

Precum s-a menţionat, prevenirea individuală, întotdeauna, este orientată spre o persoană concretă.Din acest motiv, clasificarea victimelor după comportament serveşte drept bază petru elaborarea unorscheme tactice de prevenire victimologică. În baza acestei clasificări, poate fi exercitată activitatea de prevenire faţă de persoanele care pot deveni victime ale atentatelor criminale. Astfel, prevenireavictimologică individuală, în raport cu victimele agresive, are multe tangenţe cu măsurile care seîntreprind în cazul potenţialilor infractori. Acestea au drept scop determinarea respectivului să refuze la intenţiile sau acţiunile lui agresive. În calitate de măsuri practice pot fi aplicate atît influenţa, prindiverse moduri, asupra potenţialei victime, cît şi măsuri de izolare şi tragere la răspundere a acesteia.

Specialiştii consideră, că la activitatea de prevenire a victimizării, pot contribui următoarelemăsuri:

1. Politica penală trebuie să fie orientată spre aplicarea unor măsuri drastice faţă de infractorii periculoşişi spre admiterea formelor alternative ale procesului penal pentru infracţiunile cu gradul prejudiciabilredus, adică lărgirea măsurilor alternative privaţiunii de libertate. Ar f i binevenit ca, în asemeneacazuri, procedura să fie intentată doar la cererea victimei şi să fie intentată la orice etapă a procesuluiîn baza cererii victimei/părţii vătămate, în caz de împăcare a părţilor, în caz de restabilire a intereselorligitime or i în caz de reparare a daunei morale şi materiale. În cazurile cînd legislaţia prevede modalităţi alternative de rezolvarea conflictelr de drept penal şi posibilităţi de aplicare a măsurilor neprivative, trebuie ca aceste modalităţi să se anexeze pe personalitatea victimei şi să se restabilească drepturile şi interesele sale legale. În acest caz, victimavafi sigură că infractorul nu va suporta o pedeapsă prea drastică şi i se va ţine cont de interesele legale.

2. Modalităţile de asigurare a securităţii victimei trebuie să fie prevăzute în legi şi realizate defacto.Aceste prevederi trebuie să fie extinse şi asupra martorilor şi persoanelor ce deţin informaţii privitor la

cauza respectivă. În prezent, măsurile de protecţie sunt doar declarative.3. Repararea pagubei victimei, trebuie să fie printre indicii principali ai înfăptuirii justiţiei. Actualmente,repararea daunei, practic în toate cazurile, este tărăgănată în timp de luni sau chiar ani. Ar fi de dorit



ca paralel cu restituirea să fie prevăzută şi compensarea. Restituirea trebuie aplicatăîn toate cazurilecînd cererea victimei este întemeiată. Compensarea trebuie acordată de către stat, cînd nu ste posibilărestituirea, acest fapt ar convinge persoanele că statul poartă răspundere în faţa cetăţenilor săi, apărădrepturile şi interesele lor.

4. Funcţionarii organelor de ocrotire a ordinii de drept, în special al poliţiei, trebuie să fie accesibili populaţiei. În acest context, este important ca aceşti funcţionari să fie capabili să acorde ajutor de

diferită natură solicitanţilor.5. Organizarea evidenţei cererilor ce parvin organelor de drept din partea cetăţenilor în aşa mod, ca să seexcludă atitudinea sceptică a populaţiei faţă de perspectivele soluţionării problemelor vizate înadresările respective.

În condiţiile în care apar noi forme şi tendinţe ale criminalităţii, în special profesionalizarea,organizarea şi internaţionalizarea acesteia, iar infracţiunile cunoscute iau amploare, este deosebit deimportantă utilizarea tuturor posibilităţilor şi a potenţialului nerealizat al sistemului de prevenire şicombatere a infracţiunilor, precum şi crearea sistemelor interstatale de protecţie a valorilor socialeîmpotriva atentatelor criminale. De aceea, elaborările teoretice privind victima infracţiunii, perfectareareglementărilor juridice a prevenirii infracţiunilor şi preluarea experienţei avansate din domeniul dat,trebuie să devină, un suport serios al activităţii organelor afacerilor interne şi a statului, lărgindconsiderabil posibilităţile acestora de prevenire şi combatere a criminalităţii.



4. Aspecte generale cu privire la protecţia şi reintegrarea socială a victimei în urma actuluiinfracţional.

În rezultatul comiterii infracţiunilor împotriva anumitor persoane concrete, acestora li se cauzeazăo daună morală, fizică sau materială. Paguba morală este practic, o consecinţă inevitabilă oricăreiinfracţiuni, iar cauzarea prejudiciului fizic sau mater ial depinde de caracterul faptei penale. În toatecazurile apare însă problema necesităţii reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune şi protecţieivictimei în genere.

Protecţia juridică şi ajutorul acordat victimelor infracţiunilor cuprinde, în opinia doctrinarilor,repararea prejudiciului materialcauzat prin atentatele contra patrimoniului şi acţiunile violente(infracţiunile contra vieţii, sănătăţii persoanei), compensarea daunei morale (atît prin achitărimateriale cît şi prin alte forme de r eparare a daunei), reabilitarea moral- psihologică a persoaneivătămate, precum şi apărarea fizică a acesteia împotriva victimizării repetate.

Repararea pagubei produse victimei prin infracţiune este o problemă internaţională, soluţionareacăreia, în fiecare ţară concretă, caracterizează, de fapt, nivelul dezvoltării unui sau altui sistem dedrept. Repararea prejudiciului are un rol importantîn restabilirea echităţii sociale constituind bazasistemului judiciar.5

Legislaţia tuturor ţărilor care realizează programe privind compensarea de către stat a prejudiciuluicauzat victimei stabileşte (cu unele nuanţe) că o condiţie obligatorie a compensaţiei este contribuţia persoanei vătămate la cercetarea şi exainarea judiciară a cauzei penale, comunicarea oportună aacesteia despre infracţiunea comisă precum şi comportamentul ei pozitiv.

Este necesar a menţiona că apariţia programelor privind repararea prejudiciului cauzat prininfracţiuni a semnalat de fapt, începutul tranziţiei de la justiţia represivă spre justiţia de restabilire.Potrivit concepţiei justiţiei de restabilire, în socializarea delincventului trebuie să participe grupurilesociale în cadrul cîrora acesta trăieşte şi acţionează. Victima şi infractorul trebuie să se împace prinrepararea pagubei cauzate victimei.

Deşi este deosebit de complicat, în condiţiile actualei Republici Moldova, totuşi este necesar, după

părerea noastră, să ne orientăm spre realizarea treptată a sistemului compensării statale a prejudiciuluicauzat victimelor prin infracşiune şi crearea fondului de compensaţie. Trebuie create centre specialecare ar acorda victimelor infracţiunilor de violenţă nu numai susţinere materială dar şi asistenţă şi protecţie psihologică.

De-a lungul secolelor au existat mai multe modele ale justiţiei. La sfîrşitul anilor 70 ai sec XX-leas-a contur at şi a început să se dezvolte o nouă tendinţă în justiţie. Tendinţa dată este denumită îndoctrină – justiţia restaurativă. Aceasta presupune readucerea la starea iniţială a delincventului şi avictimei, adică restaurarea relaţiilor dintre părţi, existente pînă la conflict. Mai întîi de toate, justiţiarestaurativă reformulează noţiunea de infracţiune : infracţiunea este o violenţă, jignire, cauzată unei persoane, dar nu un atentat împotriva intereselor statului. Infracţiunea aduce daune unei anumite persoane, unui grup social concret şi ca urmare apare obligaţia de a repara dauna, anume în aşa mod

este tratată noţiunea de răspundere. În consecinţă, se schimbă şi scopul justiţiei penale : nu pedepsirea persoanei, dar împăcarea, repararea prejudiciului şi restabilirea relaţiilor sociale existente pînă lacomiterea infracţiunii.

Restabilirea nu trebuie tratată ca o noţiune formal – juridică, potrivit căreia pedeapsa serveşte omodalitate de restabilire a dreptului încălcat, dar trebuie tratată ca o categoie „umană”, ca o „echitate”.Subiecţii de bază ai acestei proceduri sunt înşişi participanţii conflictului – infractorulşi victima,deoarece principiul de bază al justiţiei restaurative este de a împuternici părţile în scopul soluţionăriiconflictului.

Un moment primordiasîn metoda restaurativă de soluţionare a conflictelor de drept penal constă înconţinutul răspunderii : nici tolerare sau iertare, nici răzbunare. Împăcarea are loc doar în cazul în careinfractorul recunoaşte vinovăţia sa şi este de acord să recupereze dauna. Învinuitul sau inculatul care

5 Gladchi Gh., S poială A. - Repararea prejudiciului cauzat victimei prin infracţiune. Publicaţie ştiinţifico- practică, nr. 3



şi-a recunoscut vina nu mai este subiect pasiv, care suportă constrîngerea statală, dar devine subiectactiv al răspunderii.Aceasta va permite, o soluţionare mult mai eficientă a conflictelor de drept penal. Modalitatea dată, desoluţionare a conflictelor, realozează resocializarea atît a infractorului cît şi a persoanei vătămate.Trecerea la noua formă de justiţie va avea, de asemenea, o deosebită importanţă si la prevenireainfracţiunilor.

Există anumiţi paşi efectuaţi de către anumite organe ce au ca scop elaoprarea noilor idei şi politicide prevenire a sîvărşirii de infracţiuni şi resocializare a persoanelor ce au avut de suferit prejudiciumoral sau fizic în urma unei infracţiuni.Astfel, a fost elaborată Strategia Europeană al Republicii Moldova, de către experţii din structurile destat şi organizaţiile neguvernamentale, coordonate de Ministerul Afacerilor Externe al RepubliciiMoldova.

Aceasta elucidează problematiicile existente la acest moment în Republica Moldova şi identificăanumite tactici de acţiune ce trebuiesc a fi implimentate pentru a echilibru legislativ din perspectiva prevenirii victimilor infracţiunilor.

În Titlul al II-lea al Constituţiei include, practic, toate drepturile şi libertaţile recunoscute decomunitatea internaţională. Cetăţenilor Republicii Moldova li se garantează dreptul la viaţă, laintegritate fizică şi psihică, libertatea opiniei şi exprimării, dreptul la informare, libertatea conştiinţei,un şir de drepturi şi libertăţi politice,dreptul la proprietateşi la viaţă privată, dreptul la protecţiesocială, dreptul la educaţie, dreptul la ocrotirea săătăţii ş.a.

Constituţia stipulează în calitate de obligaţie primară a statului respectarea şi protecţia persoanei,respectarea principiului egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără odeosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex,opinie, apartenenţă politică ş.a. Legea supremă prevede, de asemenea, că normele internaţionale cu privire la drepturile omului au prioritate faşă decele interne. Astfel de legi ar fi :Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi aaltor persoane care acordă ajutor în procesul penal, nr. 1458-XIII din 28.01.1998.

Potrivit studiului care a stat la bazaelaborării Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturiloromului, principalele drepturi ale căror încălcare poartă un caracter de masă sunt :1. Dreptul la viată, integritatea fizică şi psihică; 2. Dreptu la muncă şi la protecţia muncii; 3. Dreptul la protecţia social 4. Dreptul la ocrotirea sănătăţii 5. Dreptul la mediu sănătos 6. Dreptul la educaţie 7. Dreptul la informaţie, libertatea opiniei şi exprimării.

În Republica Moldova continuă să existe un şir de categorii sociale, respectarea drepturiloe cărăr anu se bucură de atenţia cuvenită a statului. Acestea sunt copiii, femeile,persoanele cu deficienţe fiziceşi psihice, deţinuţii, militarii, refugiaţii, precum şi persoanele cu orientare sexuală netradiţională.Alte probleme care periclitează respectarea drepturilor omului constau în :- Interesul scăzut al statului în vederea combaterii traficului de fiinţe umane; - Gradul redus al accesului la justiţie; - Tergiversarea examinării dosarelor în judecată; - Executarea lentă sau chiar neexecutarea deciziilor judecătoreşti.

Astfel, priorităţi al acesteia ar fi trebuit să fie : crearea condiţiilor favorabile exercităridrepturilorlor de către grupurile social-vulnerabile, persoanele cu deficienţe fizice sau psihice, persoanele careîntr-un fel sau altul au fost afectate prin săvîrşirea unei infracţiuni al cărei victimă sunt ş.a.

Deasemenea, o acţiune adecvată ar fi studierea posibilităţii de aderare la Convenţia europeană cu privire la compensarea pagubelor cauzate victimelor acţiunilor violente; adoptarea unei Legi conform

proiectului de Lege privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane;şi deasemenearealizarea unor programe pentru asigurarea asistenţei sociale şi protectiei victimelor traficului de fiinţeumane, reintegrării lor sociale şi economice.



O importanţă majoră ar fi asigurarea respectării cu putinţă maximă a principiului egalităţiigender,care este garantat prin legi organice şi ordinare ca : Legea cetăţeniei Republicii Moldova;Codul familiei; Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificare familială.Deasemenea seste garantată şi printr -un şir de intrumente internaţionale în domeniu ca :- Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii; - Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei;

- Convenţia OIM privind discriminarea în domeniului ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei;- Convenţia OIM privind egalitatea de remunerare a mîinii de lucru masculine şi a mîinii de lucru

femininePrincipalele probleme cu privire la problematica respectarii principiului egalităţii între sexe sunt

lipsa unui real interes din partea statului pentru asigurarea egalităţii genurilor, subreprezentareafemeilor în viaţa politică şi în administraţia publică locală; rata înltă a şomajului între femei;fenomenul violenţei faşă de femei; fenomenul hărţuirii sexuale; inexistenţa unor reglementări juridicespeciale cu privire la acest tip de discriminare.

Respectarea anumitor paşi precum şi implimentarea unui cadru normativ corect formulat şiinterpretat, ar putea aduce în timp, la reducerea problemelor cu privire la rata de victimizare a persoanelor ce fac parte din categoriile social vulnerabile şi nu numai. Astfel, putem spune că lamoment, Republica Moldova merge în direcţia corectă însă foarte lent.



Bibliografie:

1. Igor Ciobanu – Criminologie.2. Ривман Д.В.- Виктимологические факторы и профилактика преступлений.

Учебное пособие. Ленинград, 1975. 3. Gladchi Gh. -Rolul situaţiei victimogene în sistemul cauzal al infracţiunii. În

Analele ştiinţifice ale USM. Facultatea de Drept. Nr. 2. Chişinău, 1999.4. Hotărârea Plenului Cur ţii Supreme de Justiţie cu privire la practica judiciar ă de

aplicare a legislaţiei despre repararea daunei materiale cauzate prin infracţiuni,nr.5 din 17 aprilie 1995 (cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr.38din 20 decembrie 1999). În Culegere de hotărâri ale Plenului Cur ţii Supreme deJustiţie (1974-1999) Chişinău, 2000.

5. Gladchi Gh., S poială A. - Repararea prejudiciului cauzat victimei prininfracţiune. Publicaţie ştiinţifico- practică, nr. 3 (147) 2000.

6. Gladchi Gh. – Victimologie criminologică, Chişinău 2005.

criminologie lucru individual

Documents