10

HUŞUL MEDIEVAL LA ÎNCEPUTURILE SALE

Costin CLIT

Aşezarea târgului Huşi

Din punct de vedere administrativ, localitatea Huşi făcea parte din ţinutul Fălciului,

ce se întindea pe ambele maluri ale Prutului, incluzând oraşele Reni şi Troian, la care se

adaugă Codrii Tigheciului1. Putem deduce apariţia târgului Huşi ca fiind ulterioară apariţiei

Fălciului, deoarece dacă primul ar fi avut întâietate atunci numele ţinutului ar fi derivat din

localitatea Huşi.

Chrografia Moldovei, publicată de Georg Reicherstorfer în anul 1541, enumeră

printre oraşele şi cetăţile mai însemnate: Soroca, Orhei, târgul Huşi, urmate de Trotuş,

Bârlad, Roman2. Miron Costin în Cronica Polonă, considerată a fi prima carte a unui român

destinată informării străinătăţii, oferă informaţii despre organizarea Moldovei şi remarcă

apartenenţa oraşelor Iaşi, Orhei, Chişinău, Lăpuşna, Huşi şi Bârlad la vornicia Ţării de Jos3,

iar în Poema polonă, scrisă la Daszow în 1684, enumeră ţinuturile Moldovei şi indică

existenţa a două oraşe în cel al Fălciului: Huşi şi Fălciu4, realitate ce va rămâne neschimbată

la începutul secolului al XIX-lea, reliefată și de Dionisie Fotino5.

Din punct de vedere geografic, localitatea este aşezată în depresiunea Huşi

mărginită la nord de depresiunea Răducăneni – Moşna, la sud cu depresiunea Elan – Sărata,

la vest este situată culmea dealului Lohan şi la est lunca Prutului6.

Oraşul, situat în mijlocul ţinutului Fălciu, este comparat cu o cetate apărată de

întărituri naturale. Astfel la nord-vest se găseşte dealul Lohan prelungit în continuare cu

dealul Rusca spre sud, la sud-est urmează dealurile cu trei vârfuri, Coţoiul, Vulpea şi

Voloseni, la nord-est se situează platoul Dricului7.

Dealul Coţoiul poartă numele unui vechi proprietar care slujise domnului Ştefan cel

Mare cu credinţă, iar potrivit unei alte opinii numele său se datorează formării unui cot în

raport cu celelalte dealuri.

Acest deal este intrat în legenda meleagurilor huşene, ca fiind locul de unde Ştefan

cel Mare a tras cu arcul o săgeată şi unde a căzut aceasta s-a zidit biserica „Sfinţii Apostoli

1 Miron Costin, Opere, București, Editura pentru literatură și artă, 1965, p. 325.

2 Călători străini despre țările române, București, Editura Științifică, 1968, I, volum îngrijit de Maria

Holban, p. 199; România. Documente străine despre români, Ediția a II-a, București, Direcția

generală a arhivelor statului din România, 1992, p. 63. 3 Miron Costin, op. cit., p. 236.

4 Ibidem, p. 323.

5 Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țerei Muntenesci și a Moldovei,

București, Imprimeria Națională a lui Iosif Romanov et Compania, tom III, 1859. 6 Ion Gugiuman, Depresiunea Huși, București, Editura Științifică, 1959, p. 18-26.

7 George Lahovary, general C.I Brătianu, Grigore C. Tocilescu, Marele dicționar geografic al

României, vol. III, București, Stabilimentul Grafic I.V. Soceccu, 1900, p. 756.

11

Petru şi Pavel”. Dealul mai este cunoscut sub numele de „Cerdacul lui Ştefan cel Mare” şi

era acoperit cu păduri, unde se pare că existau chiar hrube8.

Partea de răsărit este deschisă spre Prut şi de pe acest deal se putea observa venirea

tătarilor de dincolo de râul amintit.

Înălţimea dealurilor variază între 400-280 m., iar trecerea spre Prut se face printr-o

denivelare a reliefului de 200-150 m. către sud-est şi est. S-a pus un accent mare pe poziţia

strategică a oraşului. Ca punct de observaţie este foarte important deoarece de pe înălţimile

dealurilor se poate vedea dincolo de Prut, dar deschiderea spre răsărit îl face vulnerabil la

raidurile ce le întreprind tătarii, otomanii, cazacii. Din punct de vedere al observaţiei şi

retragerii în pădurile din jur se poate vorbi de un loc strategic, însă în ceea ce priveşte

apărarea către răsărit, locul este expus năvălirilor.

Vatra târgului este situată între două pâraie, anume: Răieştii format la rândul său din

Şara şi Turbata şi al doilea este pârâul Broşteni în care se varsă altele mai mici: Ochiul,

Schitul, Drăslăvăţul, Zavoti9. Pâraiele Răieşti şi Broşteni se unesc şi formează pârâul Huşi

care se varsă în Prut.

Caracterul depresionar al zonei, dealurile, denivelarea spre răsărit, afluenţii Prutului

vor marca pe înălţimi o atmosferă rece cu multe precipitaţii, iar în depresiunea şi lunca

Prutului întâlnim o scădere a precipitaţiilor cu circa 100 mm şi temperaturi mai ridicate.

Acest climat local va fi foarte prielnic dezvoltării culturii viţei-de-vie10

.

Denivelarea bruscă a dealurilor îl va face pe Melchisedec să vadă târgul

„înconjuratu cu munţii şi codri pe o parte”11

.

Deci, târgul Huşi este aşezat între dealuri, având spre nord un platou, spre sud-vest

coline prelungi cu o largă deschidere spre Prut în direcţia răsăriteană.

Între pâraiele Broşteni şi Răieşti se află Huşul secolelor XV-XVIII şi al primei

jumătăţi a secolului al XIX-lea la care mă voi raporta, în jurul său fiind satele Corni,

Cotroceni, Broşteni, Plopeni, care cu timpul au fost incluse în târg în funcţie de anumiţi

factori cum ar fi: creşterea demografică, colonizări, precum şi tendinţa Episcopiei de a-şi

mări suprafeţele de teren.

Vizita făcută în 1623 de către Andrei Bogoslavic, numit şi Andrei Apharia, urmată

de un raport în care face o prezentare a Huşilor, găseşte aici un sat foarte mare peste alte

sate,12

iar un alt misionar Baksic îl numeşte oraş datorită existenţei reşedinţei episcopale13

.

Dimitrie Cantemir realizând descrierea ţinuturilor şi târgurilor Moldovei va afirma:

„Departe, înlăuntrul ţării, se află Huşi, un târguşor, dar scaun al unui episcop, altfel prin

nimic deosebit, în afară de bătălia în care Petru cel Mare; stăpân al întregii Rusii cu oaste

8 George Aramă, Dealul Coțoiului, în „România Literară”, 24 august 1884.

9 Gheorghe Ghibănescu, Originea Hușilor, Bârlad, Tipografia Română, 1887, p. 10; Planul orașului

Huși, după inginerul Rantenberg întocmit în mod intuitiv de V. Săghinescu; litografiat de Al.

Roșculescu, Iași, 1889 (se află la Biblioteca Academiei Române din București). 10

Neamțu Ion, Moleavin V., Tudosie Avram, Monografia podgoriei Hușilor. Aspecte din viticultura

plaiurilor moldovene, Direcția agricolă județeană Vaslui, 1969, p. 5-7. 11

Melchisedec Ștefănescu, Chronica Hușilor și a episcopiei cu aseminea numire, Tipografia C.A.

Rosetti, București, 1869, p. 10. 12

Călători străini, V, p. 7. 13

Ibidem, p. 228-229.

12

puţină, a ţinut piept vitejeşte, timp de patru zile, atacurilor des înnoite ale turcilor în

1711”14

.

Misionarul F. Antonie Georgini în urma vizitei efectuate la Huşi, în 1688 ne face o

descriere a locului unde este aşezat oraşul. Astfel „in una bella valle che, ha do una parte,

una selva dell altra e dominata do alcune belle coline tutti vestite di vigne che producono

buonissimo vino, in mezza de questa valle si trova la citta di Usse”15

.

Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1866-1914), în vizita pe care o

efectuează în Moldova, imediat după sosirea sa pe tronul Principatelor, face constatarea că

chiar dacă localitatea reprezintă districtul ţinutului nu este decât un orăşel mic16

.

Nicolae Iorga îl consideră un oraş fără viaţă ce se termină cu căsuţe mărunte, un

imaş întins dar foarte bine îngrijit şi cu semănături apreciabile17

.

Principala bogăţie o constituie viile, despre care Pietro Diodato spunea că sunt pe

suprafeţe mari la care se adaugă cele domneşti. Descrierea sa lasă să se vadă abundenţa

pomilor fructiferi dintre care enumeră merii, perii, piersicii şi nucii, iar în „belisime selve”

animalele sălbatice sunt din abundenţă18

. Dimitrie Cantemir în clasificarea ce o face vinului

din Moldova aşează pe cel de Huşi pe locul doi după cel de Cotnari19

.

Documentele interne oferă informaţii din abundenţă în ceea ce priveşte existenţa

viţei de vie în regiune. Astfel putem exemplifica: la 20 mai 1617, Mitrofan, episcopul de

Huşi, dă o mărturie pentru cumpărarea unor vii de către marele vornic Dumitru Goia la

Huşi pe „dealul Dricului”20

. Ştefan Tomşa face o danie către logofătul al treilea Lupu, ce

cuprinde o falce şi jumătate de vie pe acelaşi deal al Dricului21

.

Printr-un act din 18 aprilie 163222

şapte meşteri ai Episcopiei sunt scutiţi de unele

obligaţii şi de munca la viile domneşti, fapt ce confirma existenţa acestor aici dar şi de

relatarea lăsată de Pietro Diodato.

Abundenţa vânatului și dulceaţa vinului de Huşi îi va îndemna pe domnii Moldovei

să-şi petreacă frumoase clipe aici. Ştefan cel Mare (1457-1504) va construi curţile domneşti

şi va ctitori biserica devenită mai târziu episcopală.

În ceea ce priveşte modalitatea scrierii în documente şi a pronunţării numelui

localităţii, se pot constata următoarele forme: Hus, Ghusi, Husse, Hussi, Hussmark, Kusso,

Khusso, Usei, Uscio, Usse, Us, Husah, Huseh. Pe o bederniţă donată de Vasile Lupu la

14

Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, București, Editura Minerva, 1986, p. 20. 15

V. Lascu, Documente inedite despre Țările Române din secolul XVIII, în „Anuarul Institutului de

Istorie din Cluj”, vol, XII, 1969, p. 257. 16

Memoriile regelui Carol I al României de un martor ocular, vol. I, București, Editura Scripta,

1992, p. 113. 17

N. Iorga, Drumuri și orașe din România, București, Editura Pavel Suru, p. 179; Idem, România

cum era până la 1918, vol. II, București, 1940, p. 199-200; Idem, De la Huși la Fălciu, în „Neamul

românesc”, nr. 24 din 12 iunie 1916. 18

Diplomatarium Italicum, M.O., București, Imprimeria Națională, IV, 1939, p. 108. 19

Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 34. 20

Documente privind istoria României, veacul XVII, A. Moldova, Editura Academiei, IV (1616-

1620), 1956, p. 165 (în continuare D.I.R.) 21

D.I.R, V, (1621-1625), p. 210-211. 22

DRH, A. Moldova, XXI, 1971, p. 20.

13

1630, găsim forma Huşii. Unii autori au demonstrat că din secolul XV, limba română

cunoaşte forme de singular şi plural23

.

Toponimie şi origini

Referitor la toponimia şi originea localităţii Huşi există mai multe puncte de vedere.

Astfel unii misionari catolici ce ajungeau şi în aceste locuri, dintre care a-şi aminti pe

Bogdan Petru Baksic24

, Pietro Diodato25

, Bandini26

, Wolf Andreas27

, lansează ipoteza

originii husite. Dar să lăsăm sursa să vorbească în persoana lui Pietro Diodato: „Questa

luogo si chiama Usc essendo stati primo questi cristiani della setta, avvero heresia Uscita

anzi (29 septembrie 1641 – n.a.) hoggidi si trovano cinque, sei, vecchi, che demandono la

sac (ra) communione sub utraque spetie et sacerdoti per farsi grati lo facevomo”28

.

Opinia aceasta va fi îmbrăţişată de o serie de istorici români şi străini. Primul care o

face este Bogdan Petriceicu Haşdeu29

urmat de Gheorghe Ghibănescu30

, Ioan Bogdan31

,

Ştefan Ciobanu32

, I. Dumitriu-Snagov33

, Iosif Makurek34

, Cezare Alzati35

. Considerăm

ipoteza originii husite ca fiind îndoielnică.

În ţară există mai multe localităţi care se numesc la fel sau sunt în legătură cu acest

nume. Astfel, avem un sat cu acelaşi nume în comun Preoteşti, judeţul Suceava, altul în

comuna Priponeşti, Galaţi, un sat Husia ce aparţine oraşului Jibou, judeţul Sălaj, Husăscau

de Criş în comuna Ineu, judeţul Bihor, Huscăria localitate în fostul raion Fălciu şi în sfârşit

Husnicioara, sat şi comună în judeţul Mehedinţi. Întrebarea pe care ne-o punem şi şi-au pus-

o şi alţii: oare toate aceste localităţi au fost întemeiate de husiţi? Se cunoaşte că aceştia îşi

numeau localităţile întemeiate de ei cu un nume biblic sau cu nume de botez ale şefilor lor36

.

23

I. Bărbulescu, Formele scrise și pronunțarea numelor orașelor Iași și Huși din vechile texte, în

„Arhiva, Revista de Istorie și Cultură Românească”, Iași, 1938, pp. 108-109. 24

Călători străini, V, p. 229. 25

Diplomatarium Italicum, IV, p. 107. 26

V.A. Urechea, Codex Bandinus, Memoriu asupra scrierii lui Bandinus de la 1646, Lito-Tipografia

Carol Gobl, 1895, p. 23. 27

Wolf Andreas, Beitrage zu ciner statisch historichen Beschreibung der Furstenstums Moldau,

Sibiu, 1805, p 154; Apud Marele dicționar geografic al României, vol. III, p. 758. 28

Diplomatarium Italicum, IV, p. 108. 29

B.P. Hașdeu, Istoria toleranței religioase în România, (fără an), p. 131, Idem, Ioan Vodă cel

Cumplit, București, Editura Minerva, 1989, p. 124. 30

Gheorghe Ghibănescu, op. cit., p. 45, Rectificându-și opinia va considera că târgul Huși își are

originea în boierul Husul (Idem, Surete și izvoade, Tipografia Dacia D. Iliescu, Iași, 1912, VII, p.

XXXVI). 31

Ioan Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare. Artele Grafice Socec, II, 1913, p. 191. 32

Ștefan Ciobanu, Istoria literaturii române vechi, București, Editura Eminescu, 1989, p. 88. 33

I. Dumitriu Snagov, La aniversarea bisericii creștine bimilenare din România, în „Academica”, nr.

5 (77), 1997, p. 13. 34

Iosif Makurek, Husitstvi v Rumunskych zernich, Brno, 1927, p. 8 (informația am prelut-o după

recenzia făcută de P.P. Panaitescu în „Revista Istorică”, an XIV, nr. 10-11, 1928, p. 406). 35

Cezare Alzati, Terra romena, tra oriente e occidente chiese et etnie nel tardo 500, Milano, Editura

Jako Book, 1982, p. 251. 36

Iosif Gabor, Dicționarul comunităților catolice din Moldova, Bacău, Editura „Conexiuni”, p. 135.

14

Ipoteza aceasta este demonstrată de întemeierea unor sate în Basarabia aproape de

Ciubărciu: Sfântul Petru, Sfântul Ioan, Sfântul Anton şi chiar în apropierea oraşului Huşi,

localitatea Sfântul Ieronim, de către husiţi37

.

Cea mai veche informaţie despre prezenţa husiţilor în Moldova este oferită de

Cronica din Levoce, datată la 1420, căreia i se adaugă o scrisoare a regelui polon Vladislav

II Jagello (1386-1434) către Alexandru cel Bun (1400-1432) din 6 aprilie 1431 prin care îl

îndeamnă pe domnul moldovean să pună capăt toleranţei sale faţă de husiţi38

.

Sprijinul de care se bucură este adeverit şi de scrisoarea episcopului de Cracovia

Sbignew Olesniecki către cardinalul Cezarini din ianuarie 143239

. După arderea pe rug a

liderului mişcării husite, Jan Hus de la 6 iulie 1415, are loc un exod şi o penetrare a ideilor

husite atât spre răsărit cât şi spre apus, iar la 1420 ajung şi în Polonia unde se pare că există

sentimentul comunităţii slave40

.

Atacul lui Iacob, reprezentantul husiţilor, faţă de catolicism se bucură de adeziunea

domnului moldovean şi se pare că husitismul obţine ajutorul Bisericii Ortodoxe

Răsăritene41

.

Poziţia lui Alexandru se poate explica prin încercările de apropiere faţă de cneazul

lituanian cu scopul respingerii încercărilor de suzeranitate ale Ungariei şi Poloniei asupra

Moldovei.

După moartea lui Alexandru cel Bun urmează luptele dintre fiii săi, soldate cu

plecarea unei mari părţi de husiţi spre Banat, Cenad, Oradea. Răscoala de la Bobâlna,

urmată de organizarea clasei politice din Ardeal în Unio Trium Nationum duce la

intensificarea persecuţiilor împotriva husiţilor, fapt ce va determina o nouă migrare în

Moldova42

.

Cezare Alzati, citând pe B. P. Haşdeu, considera că la 1460 Ştefan cel Mare ar fi

primit un grup de refugiaţi husiţi cărora le-ar fi îngăduit să se se aşeze lângă Prut şi să

întemeieze localitatea Huşi43

.

Secretarul episcopului de Cameniţa, Gheorghe Vasari, scrie la 1571 nunţiului papal

Vicenzo Portico că Tabuk Seghedin ar fi convertit la catolicism circa 2000 unguri din Huşi,

Roman şi satele din jur de la erezia husită44

.

Andrei Boguslavic la 1623 considera că în Huşi toţi erau eretici husiţi şi în timp de

patru ani i-ar fi readus la credinţa catolică,45

ceea ce este greu de crezut. După 18 ani Baksic

găseşte la Huşi un număr mic, cam 6 bătrâni husiţi, ce trăiau după legea catolică şi cereau

euharistia „sub utraque specie”, aceste cereri fiindu-le satisfăcute de preoţii catolici46

.

37

C. Auner, Episcopia de Baia, în „Revista Catolică”, nr. 1, 1915, p. 118-119. 38

Șerban Papacostea, Știri noi cu privire la istoria husitismului în Moldova în timpul lui Alexandru

cel Bun, în „Studii și cercetări științifice”, an XIII, 1962, Extras, București, Editura Academiei, p.

253. 39

Ibidem, p. 254. 40

Joseph Macek, Jan Hus et les tradition hussites (XV-XIX) siècles, Plon, 1973, p. 223. 41

Șerban Papacostea, op.cit, p. 255. 42

Cezare Alzati, op. cit. p. 255. 43

Ibidem, p. 251. 44

Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu Hurmuzachi, vol. II, partea V (1552-

1575), București, 1897, p. 698. 45

Călători străini, vol. V, p. 7. 46

Ibidem, p. 228.

15

Această realitate este consfințită de Pietro Diodato care ajunge aici în acelaşi an cu Baksic şi

după cum am văzut mai sus confirmă cele relatate de acesta.

Întrebarea care se pune de ce totuşi husiţii care se presupune că ar fi întemeiat o

localitate, prigoniţi de catolicism, primiţi şi ajutaţi de domnii moldoveni, sprijiniţi chiar de

biserica ortodoxă, e drept în anumite condiţii istorice, se vor fi întors înapoi la confesiunea

catolică şi nu au ales ortodoxismul. Totodată se pare că husiţii au hotărât la Praga în 1450 să

creeze relaţii bune cu Biserica Ortodoxă în scopul organizării unei ierarhii proprii47

.

O primă explicaţie o găsim în faptul că Biserica Ortodoxă nu s-a implicat în acţiuni

de prozeletism de mare amploare. Se cunosc cazuri individuale de trecere la ortodoxism a

unor evrei, catolici, protestanţi, dar de o acţiune de prozeletism în masă din partea Bisericii

Ortodoxe nu ştim.

După opinia lui Joseph Macek există o legătură foarte strânsă între erezia husită şi

misiunea pornită de Martin Luther48

. Bazaţi pe deducţiile logice ale acestui proces am putea

afirma că şi în Huşi au avut loc treceri de la husitism la protestantism într-un număr foarte

mic. Paulo Bonici într-o relatare din 1632 va situa numărul caselor din Huşi la 300 dintre

care 120 aparţin luteranilor care ar putea fi readuşi la catolicism49

. Este primul document

care îi aminteşte pe luteranii din Huşi, însă cifra este exagerată în mod intenţionat.

Măsurile luate la iniţiativa papalităţii împotriva husiţilor vor determina aşezarea

acestora în Moldova unde vor fi favorizaţi de domnii ortodocşi ce le asigură libertatea de

mişcare50

şi vor întemeia chiar sate.

Se caută atragerea de negustori, meşteşugari, meseriaşi. În prima jumătate a

secolului al XV-lea Boemia este o ţară cu o bază economică constituită din mine de argint,

producţie agricolă, viticultură dezvoltată, comerţ înfloritor, precum şi o dezvoltare urbană

puternică51

.

Putem conchide că în Huşi s-au aşezat lucrători viticultori pricepuţi şi negustori.

Poziţia localităţii Huşi în apropierea căilor de comunicaţie pe care se practica comerţul de la

Marea Neagră spre Polonia, dar şi spre răsărit va favoriza localitatea de aici care va fi

transformată în târg.

Aşezarea husiţilor în Huşi se va desfăşura într-un mediu catolic, fapt ce va favoriza

reîntoarcerea la catolicism. Biserica Ortodoxă din Huşi nu este preocupată de acest lucru.

Asupra numărului lor nu ne putem pronunţa, dar erau destul de numeroşi ceea ce explică şi

tradiţia întemeierii localităţii de husiţi precum şi a perioadei lungi de convertire, prezenţa

unora fiind semnalată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi la începutul secolului al

XVII-lea.

Populaţia ortodoxă este cea mai numeroasă, fapt dovedit şi de ctitorirea Bisericii

„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de Ştefan cel Mare în 1495.

Ar fi fost împotriva firii ca un lăcaș ortodox să fie construit într-o localitate cu

populaţie catolică, biserica presupune totuşi, în primul rând, o masă de credincioşi care să

meargă acolo pentru rugăciuni.

Un punct de vedere opus celui prezentat mai sus este al Episcopului Melchisedec

Ştefănescu, considerat cel mai plauzibil. Toponimia localităţii este legată de numele unui

47

C. Auner, op.cit., p. 112. 48

Joseph Macek, op.cit., p. 224. 49

Călători străini, vol. V, pp. 22-27. 50

Joseph Macek, op.cit. p. 223. 51

Ibidem, p. 15.

16

boier Husu sau Husea, cu moşii în apropiere, care ar fi întemeiat localitatea52

. Remarcăm

poziţia istoricului Gheorghe Ghibănescu, aderent al ipotezei husite la început, care-şi va

schimba punctul de vedere într-o nouă lucrare de surse documentare unde arată originea de

la boierul Husul, nefăcând comentarii cu privire la modificarea survenită53

.

Episcopului Melchisedec i se vor ralia şi alţi autori cum ar fi: Nicolae Iorga54

,

Constantin C. Giurescu55

, Iorgu Iordan56

, Al. Ciurea57

, Scarlat Porcescu58

, Virgil Caraivan59

,

Aurel Sava60

, Theodor Codreanu61

.

Boierul Husul a avut moşii dincolo de Prut, fapt atestat şi de un document din 28

martie 1538, prin care boierul Mihu şi nepoţii săi se plâng domnului de unele privilegii ce

le-au avut pe o jumătate din satul Vâscoaia şi pentru un loc de sat la fântâna Huşului62

.

A existat şi tradiţia că toponimul Huşi s-ar trage de la cuvântul maghiar hus care

înseamnă carne. Toţi care s-au ocupat de stabilirea toponimiei localităţii Huşi l-au considerat

hazardat.

Cu cea mai mare probalitate preotul Iosif Gabor derivă numele târgului de la

substantivul slav hus care înseamnă gâscă şi aduce ca dovadă în afirmaţia sa, existenţa în

toponimia românească a unui număr mare de toponime formate cu nume de păsări, peşti şi

patrupede63

.

O lucrare recentă pune în evidenţă existenţa a 11 puncte de vedere privind

toponimia localităţii Huşi64

. Mai putem aminti şi opinia lui Petru M. Pall, inspirat de Veress

Endre, atribuie Huşilor o origine cumană65

.

Primele menţiuni documentare

Potrivit Calendarului franciscano-iulian, tipărit în Iaşi la 1854 de episcopul Antonio

de Stefano, fost preot la biserica catolică din Corni, astăzi cartier al oraşului Huşi, s-ar fi

52

Melchisedec, op. cit. p. 9. 53

Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. VII, Iași, Tipografia Dacia – D. Iliescu, 1912, p. XXXVI. 54

N. Iorga, Dări de seamă, în „Revista istorică”, an XI, nr. 4-6, 1925, p. 115; Idem, Notițe istorice,

în „Revista istorică”, an XVI, nr. 7-9, 1930, p. 187. 55

Constantin C. Giurescu, Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul

secolului al XVI-lea, București, Editura Academiei, 1967, p. 239. 56

Iorgu Iordan, Toponimie românească, București, Editura Academiei, 1963, p. 169. 57

Al. Ciurea, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Huși, în volumul colectiv; Monumente

istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei,

1974, p. 93. 58

Scarlat Porcescu, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie, Editată de Episcopia Romanului și Hușilor,

1990, p. 17. 59

Virgil Caraivan, Hușii, în „Răzeșul. Revistă de cultură lunară”, Bârlad, an. I, nr. 1, Bârlad, 1926, p.

10. 60

Aurel Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușnei, București, 1937, p.10. 61

Istoria Hușilor, volum îngrijit și coordonat de Theodor Codreanu, Galați, Editura Porto-Franco,

1995, p. 42-56. 62

Aurel Sava, op. cit., p. 8. 63

Iosif Gabor, op. cit., p. 135. 64

Istoria Hușilor, p. 50-51. 65

Iosif Petru M. Pall, Originea catolicilor din Moldova și franciscanii păstorii lor de veacuri,

Săbăoani, Roman, Tipografia „Serafica”, 1942, 86.

17

păstrat un registru de botezaţi, cununaţi şi înmormântaţi din anul 143766

. S-a pus în discuţie

înregistrarea unui student Johannes Mathie la Facultas Artium din Cracovia67

. Actul de

întemeiere al Academiei din Cracovia a fost promulgat de regele Cazimir cel Mare la 12 mai

1364,68

instituţie frecventată între 1405-1502 de 21 şcolari din Ţările Române (moldoveni şi

transilvăneni )69

, printre care unii istorici nu identifică niciunul din Huşi70

.

Într-un document datat între 20 decembrie 1418-aprilie 1419 este atestat pârâul

Drăslaviţa pe cursul căruia domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) acordă danie satele

Crăiniceşti şi Leucuşeşti zugravilor Nichita şi Dobre. „Iar hotarul acestor două sate să fie

începând din deal, la doi stejari îngemănaţi de la pământ şi de acolo, drept la deal, peste

pârâu, la stâlp, şi de acolo, drept la stejar, la dumbrăviţă, şi de acolo, drept peste pârâul lui

Dobrotici, la stejar, la marginea pădurii, şi de acolo, drept la deal, la stâlp, apoi drept pe

deal, la stejar, la Crida, apoi la fântânile de la pârâul lui Ivan şi de la fântâni, drept la deal,

la Dodul, la movilă, apoi, drept peste pârâul lui Dodul, la dealul Prutului, la movilă, apoi

unde coboară către drumul Răbaiei, şi de acolo, pe dealul Prutului, la movila Rusului, apoi,

pe acest deal, la a patra movilă mică, iar de la acestă movilă, de-a curmezişul, la dealul lui

Dodul, la un stâlp, şi de acolo, de-a curmezişul, la dealul lui Dodul, la un stâlp, şi de acolo

de-a curmezişul, peste pârâul lui Ivan, la deal, la stâlp, şi de acolo la stâlpul care este între

Crăiniceşti şi Fetoieşti, şi de acolo, peste pârâul Crainicului, la deal, la un stejar, şi de

acolo, pe deal în sus, până la pădurea Lohanului. Acesta le este tot hotarul, pe unde le-a

fost făcut de Dolh Dragomir, trimis de domnia mea”71

. Documentul menţionează o serie de

toponime legate de târgul Huşi şi localităţile vecine, pârâul lui Ivan, Dodul, pădurea

Lohanului, movila Rabâia, Dolh. Pârâul lui Ivan izvorăşte din panta estică a dealului Lohan,

străbate Valea lui Ivan şi se varsă într-un lac din apropierea localităţii Gura Văii, situată la 5

km de oraşul Huşi, iar de aici în râul Prut.

Alexandru cel Bun (1400-1432) întăreşte la 3 iunie 1429 lui Lazăr, Stanciul şi

Costea, fiii vornicului Ion, numit în documente şi Oană, „peste Prut, la Derenice, zece

locuri, unde a aşezat sat Stanco, la Cornul Lacinului, şi Fântâna Rece, şi unde este Andriaş

şi Bahmatăuţi şi pe Ciuhru, sub Horodişte, şi Suhoverhul, unde este Ion a lui Filea; să-şi

întemeieze zece sate; şi satul Spărietului,la obârşia Dobromirei, cu vechile şi dreptele

66

Dumitru Zaharia, Sud-Estul Moldovei zonă de stăveche civilizaţie şi cultură romănească, în

„Cronica Episcopiei Hușilor (CEH)”,IX, 2003, p. 504, 562; Idem; Episcopul De Stefano autohtomia

catolicilor moldoveni în „C.E.H.”, V, 1999. p. 344-348. 67

Ştefan Bârsănescu, Academia domnească din Iaşi,1962, p. 162; Antoni Karbowjack, Studii

statistice în Istoria universităţii iagellonice, 1433-1509, în Arhiva de istorie a literaturii polone, vol.

III, Cracovia, 1910, p. 36; Apud, Theodor Codreanu (coordonator) Istoria Huşilor, Galați, Editura

Porto-Franco, 1995, p.37. 68

Franciazek Ziejka, Universitatea Jagiellona –calea spre viitor a ştiinţei poloneze în Cracovia,

Pagini de cultură europeană, volum coordonat de Constantin Geambaşu, Bucureşti, Editura Paideia,

2002, p. 30. 69

Mihai Mitu, Cracovia şi relaţiile culturale româno-polone în Cracovia, p.245; B.P. Haşdeu,Unde

învăţau românii vechi? Şcoalele polone în privinţa românilor (o schiţă) în „Anuariul general al

instrucţiunii publice pe anul şcolariu,1864-1865”, anul al II-lea, Bucureşti, p.XVI-XIX; vezi şi

Cracovia, p. 215-219. 70

P.P.Panaitescu, Oraşe în Moldova în „Magazin istoric”, anul III, nr. 9 (30), septembrie,1969, p.14. 71

DRH A Moldova (1384-1448), I, p. 56, nr. 39, DIR. A Moldova, veacul XIV-XV, I, p. 35-36, nr. 41

(datat în 1415); Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, I, p. 121-

124; Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol.XXII, p.86-89 (datat cca 1416).

18

hotare; şi pe Prut, zece locuri, să-şi întemeieze zece sate de această parte a Prutului; iar

hotarul acestor sate care sânt pe Prut să fie anume de la Unghiul Strâmt, care este mai sus

de satul lui Ivan Şurinschi, apoi, în jos pe Prut, până la balta ce se cheamă Ochiul, apoi

drept la Pârâul Sărat, apoi, în sus pe Părăul Sărat, până la pârâul ce se cheamă Dobromira

în sus, până la Unghiul Strâmt, pe Prut”72

. Satul Spărieţi a fost situat pe Valea Sărăţii lângă

Cârligaţi (astăzi Pădureni) în a cărui componenţă a intrat,73

Dobromira fiind identificată cu

actualul pârâu Voloseni,74

iar Unghiul Strâmt este amplasat în zona actualului sat Gura

Văii75

sau pe vechea albie a Prutului din secolul al XV-lea76

. În timp, toponimul evoluează

de la Unghiul Strâmt la Unghiul Stejarului, Cotul Stejarului, învecinându-se spre apus cu

Movila Pascarului, de la care începe hotarul dintre moşiile Voloseni şi Plopeni77

(sat iar

ulterior cartier al oraşului Huşi). Locul pustiu întărit fiilor vornicului Oană la 1429 pentru

întemeierea celor zece case, de forma aproximativ dreptunghiulară, are ca limită de nord

pârâul Voloseni de astăzi (Dobromira). Pârâul Dragomira, menţionat într-un document din

jurul anului 1780, astăzi Cârligaţi, afluent al Sărăţii, este identificat cu Dobromira de la

142978

.

Suretul din 10 septembrie 1452 de pe un uric de la Alexandru cel Bun (1400-1432)

prin care este miluit şi i se întăreşte postelnicului Ignat moşii şi sate, menţionează toponimul

Vadul Ruşilor, identificat cu probalitate cu Vadul Huşilor, dar şi existenţa unor silişti pe din

sus, la gura Sărăţii, „silişte Buvina, i us…os<e>bit alte săleşti, ş(i) pe din sus de Husova”79

.

În textul original era expresia „mai sus de Husul”.

Între 29 mai 1484 – 14 septembrie 1486 nu mai întâlnim nici un hrisov emis de

Ştefan cel Mare, printre cauze fiind identificate, campania sultanului Baiazid al II-lea din

1484 asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, pregătirea atacului nereuşit asupra Cetăţii Albe,

insuccesul atacului şi reacţia otomană, raziile otomane. Tratatul cu Poarta Otomană a fost

semnat la 14 octombrie 148680

.

La 17 decembrie 1487 Ştefan cel Mare scria braşovenilor din Huşi „Iohannes

Stephanus woyewoda, Dei gracia dominus heresque terre Moldaviae. Famosis dominis,

iudici et iuraris civitatis Brassoviensis, vicinis et amicis nostris, amicicie incrementum.

Ffamosi domini vicini et amici nostril dilecti. Rebus et negociis vobis per Nicolaum

concivem et iuratum vestrarum ffamositatum insinuates plane et clare inthelleximus per

eundem, quod iterum ad vestras quedam nostre mentis desideria intimamus ffamositates.

Cui in his referendis fidem vestre velint adhibere ffamositates”81

.

72

DRH A Moldova, I, p.135, nr. 90; DIR A Moldova, I, p. 82-84, nr. 93; Mihai Costăchescu, op. cit.,

p. 279-282. 73

Corneliu Istrati, Adrian Macovei, Descălecătorii de sate. Un studiu de caz, în „Arhiva

Genealogică” II (VII), nr. 1-2, 1995, p. 104. 74

Ibidem, p.106 75

C. Istrati, Vechi sate din ţinutul Fălciului în „AIIAI”, XXIII, 1986, 1, p. 310. 76

Corneliu Istrati, Adrian Macovei, op. cit. p. 106. 77

Ibidem, p. 106-107. 78

Ibidem, p. 107. 79

DRH A Moldova, II, p. 22, nr. 20; DIR AMoldova, p. 251-252, nr. 303. 80

Nicoară Beldiceanu – Nădejde, Ştiri otomane privind Moldova ponto- dunăreană în „AIIAI”,

XXIX, 1992, p. 99. 81

Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, p. 379, nr. CLXVIII.

19

Hotarnica Vasluiului din 15 octombrie 1491 menționează printre punctele de reper

şi „drumul ce merge de la Vasluiu la Huşii” 82

.

Ştefan cel Mare întăreşte la 22 ianuarie 1495 lui Neagul Dumia şi fratelui său Băloş,

a patra din satul Budzeştii, pe Sărata, unde a fost Bericica, cu 25 zloţi tătărăşti de la Nastea,

nepoata lui Mihăilă Budzea, şi Mărina, fiica lui Husul, nepoata ei83

.

La 23 ianuarie 1495 Ştefan cel Mare emite un uric de vânzare, scris în Huşi, de către

diacul Şandru, prin care Nastea, nepoata lui Mihail Buză, şi nepoata ei, Mărina, fiica lui

Husul, de a lor bunăvoe, de nimene silite nici asuprite au vândut a lor dreaptă moşie din

dret strămoşescul lor uric, din uricul … o bucată de pământ pe Sărata, parte ce iaste pe

Drislăveţu, aceia au vândut-o slugilor noastre Leoa şi fratelui său, lui Petru, dreptu 40 zloţi

tătărăşti. Şi sculându-se slugile noastre Leo şi fratelui său, Petru, au plătit acei bani de mai

sus arătaţi, 40 zloţi tătărăşti, în mâinile Nastei, nepoatei lui Mihail Buză, şi a nepoatei ei

Marinei, fiicii Husului, înaintea noastră şi înainte boierilor noştri şi a Moldaviei. / Deci noi,

văzând între dânşii bună învoială şi tocmală şi plată deplin, aşajderea şi de la noi le-am dat

şi le-am întărit slugilor noastre, lui Leoa şi fratelui său, lui Petru, de mai sus arătată o

bucată de pământ ce iaste pe Sărata, parte ce iaste din Ialan şi ce iaste pe din gios de

hotarul târgului nostru Huşii, pe Drăslăvăţ. Hotarul proprietăţii vândute pornea din acel al

târgului Huşi „valea, dar de printr-alte părţi după hotarul cel vechiu, pe unde au apucat de

au stăpânit din veci”84

. Formula „după hotarul cel vechi” implică, conform unor păreri,

amintirea a trei generaţii: bunicul, tatăl, nepotul, aşadar un răstimp de circa un secol85

. Dacă

ar fi să facem un calcul simplu ajungem la anul 1395.

Costea, fiul lui Oană Dvornicul (vezi documentul din 3 iunie 1429 ) are trei copii,

Toma, Ilca şi Nastea, cea care apare în documentul din 23 ianuarie 1495 ca mătuşa Mărinei,

fiica Husului. Lazăr, fratele lui Costea, are pe Ana şi Sima86

. Gheorghe Ghibănescu

consideră pe Ilca, fiica lui Costea, nepoata lui Oană Dvornicul, ca fiind probabil soţia

boierului Husul. Mărina, fiica Husului este şi nepoata lui Mihail Buzea, care a trăit în timpul

domnului Alexandru cel Bun, de la care îşi are originea toponimul Buzeştii de Sus şi Jos87

.

Satul Buzeşti, astăzi dispărut, este localizat la sud de oraşul Huşi, între localităţile Căpoteşti

şi Ivăneşti88

. Documentul din 23 ianuarie 1495 este datat eronat la 7010 (1501-1502)89

,

menţiunea fiilor domnului Bogdan - Vlad şi Alexandru, ultimul mort la 25 iulie 1496, dar şi

documentul din 22 ianuarie1495, demonstrează contrariul90

.

Potrivit documentului din 23 ianuarie 1495 târgul Huşi este proprietatea domniei

fapt demonstrat de formula „ce iaste pe din gios de târgul nostru Huşii, ce iaste pe

82

Ibidem, I, p.483; Constantin C.Giurescu, Târguri sau oraşe, p. 247. 83

DRH A Moldova, III, p. 313, nr. 171, Melchisedec Ştefănescu, op. cit. p. 7, 14-15, Ioan Bogdan, op.

cit., II, p. 54-56, nr. XXIX; DIR A Moldova, XV, II, p. 230-231, nr. 213. 84

DRH A, III, p. 316 - 317, nr. 173; Melchisedek Ştefănescu,Cronica Huşilor, p.16 -17; Gheorghe

Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. I, p. 71-72, nr. 13; DIR A, XV, II, p. 232-233; Ioan Bogdan,

Documentele lui Ştefan cel Mare, II, p.189-190; Melchisedec Ștefănescu, Gheorghe Ghibănescu, Ioan

Bogdan, autorii D.I.R datează greşit documentul la 23 ianuarie 1502. 85

Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 73. 86

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, I, p.75. 87

Ibidem, p.76. 88

Istoria Huşilor, p. 46, nota 57. 89

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. I, p. 71. 90

DRH A, III, p. 318.

20

Drislaveţu”. Moşia vândută fraţilor Leoa şi Petru este situată la sud de târgul Huşi „pe

Sărata, parte ce iaste din Ialan”91

.

Unii istorici admit înrudirea dintre cumpărătorii de la 23 ianuarie 1495 cu Husul. De

la Leoa s-a păstrat toponimul Leoşti, aşezare rurală situată între satele Pădureni (fostul

Cârligaţi) şi Văleni (fostul Şchiopeni). Potrivit unor spiţe de neam Petru are un fiu Gherman,

acesta pe Lupul, care are pe Hiloteia, Mirăuţ şi Ghervasă Gânscă (Husul). Ghervasă Gânscă

are pe Sohiica şi Toader Gânscă, din care s-ar trage Gânsculeştii din regiune. Sohiica s-a

căsătorit probabil cu Andrei, fiul lui Coman şi Drăguşei, nepot şi strănepot al lui Stan

Polova, proprietar în Făureşti (Şchiopeni, astăzi satul Văleni), Berehoi, Stan Polova şi

Vlaşca Brumariu (trupuri de moşie în zonă). Pavăl Mutul, fiul lui Andrei şi Sohiica, se

căsătoreşte cu Ana, fiica lui C. Focşa, are două fete, una dintre ele Maria, căsătorită probabil

cu Gavril Bădărău, înrudit cu Patraşcu şi Gligorie Bădărău, care vor avea pe Irina, Ion şi

Constantin Bădărău. Neamul Bădărău îşi are originea în sudul Bugeacului, Chilia, și s-a

stabilit pe la 1700 în părţile Fălciului, Iaşului şi Dorohoiului. Urmaşii proprietarilor din

secolul al XV-lea se regăsesc în familiile Gânscă, Focşa şi Bădărău92

. Gheorghe Ghibănescu

admite în acelaşi timp apariţia Bădărăilor ca răzeşi în localitatea Corlăteşti, „la Tutova, în

faţa Crasnei”, de unde „trec prin căsătorie cu Maria, fata Mutului, strănepot a lui Leoa şi

Petru, urmaşii Husului, la Cârligaţi în Fălciu şi dau naştere ramurei Fălciene”93

.

Dintr-o însemnare de pe un Tetraevanghel în manuscris, ce se găseşte la schitul

Maicii Domnului de la Muntele Athos aflăm că a fost scris pentru biserica cu hramul „Sfinţii

Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi în anul 7001, deci la 1493 sau 149294

. Construirea

bisericii era terminată până la 30 noiembrie 7003 aşa cum reiese din pisania ce se păstrează

şi astăzi al cărei text îl redăm ׃„Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan voievod, din

mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod a început a zidi această

casă întru numele sfinţilor slăviţilor şi de toată lauda apostoli fruntaşi, Petru şi Pavel, care

<este> în Huşi pe Drăslăviţe; şi s-a sfârşit în anul 7003<1495>, iar al domniei sale anul 38

curgător, luna noiembrie 30”95

.

91

DRH A, III, p. 316-317. 92

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. I, p.76-77. 93

Gheorghe Ghibănescu, Spiţe de neam, în „Theodor Codrescu”, Anul I, nr. 2, 1 noiembrie 1915, Iaşi,

p. 29; Vezi şi spiţa genealogică la p. 30. 94

Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare în „Convorbiri literare”, nr. 5,

1943, p. 166; Radu Constantinescu, Manuscrise de origine românească din colecţiile străine.

Reportoriu, Direcţia generală a arhivelor, Bucureşti,1988, p. 41. 95

Melchisedec, op.cit., p. 11, Idem, Notiţe istorice şi arheologice adunate de pe la mănăstiri şi

biserici antice din Moldova, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1885, p. 140; T. Burada,

Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Huşi a lui Ştefan cel Mare în „Revista pentru Istorie,

Arheologie și Filologie”, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, an. I, vol. II, 1883, p. 191-192;

Iaţimirschi A. Slavianschia f Russkia rukopisi v rumanskih bibliotek, Tipografia Imperatorako

Academii Nauka, St. Petesburg, 1905, p. 872 - 873; N. Iorga, Studii şi documente, vol. XVI, 1909, p.

25; Al. Ciurea, Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în Monumente istorice bisericeşti din

Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, 1974, p. 92;

Constantin Bilciurescu, Mănăstirile şi bisericile din România cu mici notiţe istorice şi gravure,

Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1890, p. 94; Ierom Dionisie I. Udişteanu, Episcopia

Huşilor (Inscripţii şi însemnări), Seminarul monahul Cernica,1933 (Lucrare republicată în Costin

Clit, Mihai Rotariu, Studii și articole privind istoria orașului Huși, Bârlad, Editura Sfera, 2005, p.

123.)

21

Cine a construit lăcașul din Huşi? Nicolae Iorga susţine construirea bisericilor

domnului Ştefan cel Mare de meşterii care au lucrat edificiile arhitectonice ale regelui

maghiar Mathias Corvin, pisaniile realizate cu mult gust meşteşugăresc amintesc ctitorul,

hramul, data zidirii iar slovele chirilice prin înălţimea lor amintesc descrierea gotică96

. Să fi

recrutat domnul meşteri dintre saşii ardeleni?

Curtea domnească din Huşi

Se consideră că în momentul construirii bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi

Pavel”, Curtea Domnească din Huşi exista97

. Axinte Uricariul consemna: „În anul 7003

<1495> Ştefan vodă au zidit Sfânta Episcopie în târgu în Huşi, hramul Sfinţilor apostoli

Petru şi Pavel şi au făcut şi curţi domneşti, carele sânt surpate, numai beciurile stau până

astăzi98

. Lutul galben provenit din săparea fundaţiilor şi beciurilor Curţii Domneşti este

depozitat în apropiere, a cărui strat măsoară 0,50 - 0,60 m, peste care s-a depus pământ

negru cenuşos în care au fost descoperite piese ceramice specifice epocii ştefaniene. Avem

de-a face cu un nivel de locuire de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al

XVI-lea99

. Curtea domnească a fost construită în secolul al XV-lea100

. Considerăm că

scrisoarea din 17 decembrie 1487 a fost trimisă braşovenilor de Ştefan cel Mare101

din Curtea

domnească din Huşi. Avansând ideea cedării cetăţilor Ciceul şi Cetatea de Baltă în 1486 sau

1487 de regele Ungariei Matias Corvin către Ştefan cel Mare, istoricul Ştefan Gorovei

analizează şi prin această prismă scrisoarea scurtă elaborată la Huşi. Solul Nicolae primit de

Ştefan cel Mare, membru al conducerii Braşovului, expune prin viu grai mesajul cu care a

fost investit, înţeles de domn „lămurit şi clar”, comunicînd la rîndul său „anumite dorinţe

ale gândului nostru”, cunoscute în Transilvania. Importanţa misiunii solului braşovean este

relevată de intitulaţia folosită în scurta scrisoare prin termnul „Io”, în în forma Iohannes,

Ioan şi prin calificativul heres (moştenitor, domn ereditar), ducându-ne cu gândul la

problema succesiunii la tron şi „proaspăta dobândire a feudelor ardelene”102

.

Bogdan cel Chior (1514-1517) întăreşte la 2 martie 1508 la Huşi cumpărăturile

spătarului Clanău şi soţiei sale Dragna, vara domnului, Ruşii, Buciumi şi Bărgăoani, de pe

Bârlad, de la nepoţii stolnicului Sandu Gârbovăţ cu 300 de zloţi, satul Radeştii pe Bilavoiu,

cumpărat de la Mărina Dumei Isăescul, nepotul lui Stibor cu 90 de zloţi,satul Radosloveştii

pe Strajnic, cumpărat de domnul Ştefan de la nepotul lui Ivan Frănciuc cu 52 de zloţi şi dat

Dragnei nepoata sa103

.

96

Nicolae Iorga, Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc în Opere economice, p. 28. 97

Al. Andronic, Eugenia Neamţu, Săpăturile de salvare de la Huşi,judeţul Vaslui (1964) în

„Materiale şi cercetări arheologice”, vol. V, Editura Academiei, Bucureşti, p. 275. 98

Axinte Uricariul, Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi Moldovei, Ediţie critică şi studiu

introductiv de Gabriel Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1993, p. 80. 99

Al. Andronic, Eugenia Neamţu,op. cit., p. 275-280. 100

Alex Andronic, Eugenia Neamţu, Gheorghe Melinte, Cronica săpăturilor arheologice ale

muzeelor 1964, în Revista muzeelor, nr. 2, an III, 1966. 101

I. Bogdan, op. cit., vol II, p. 379. 102

Ştefan Gorovei, Feudele ardelene ale lui Ştefan cel Mare. Observaţii pe marginea izvoarelor, în

„Analele Putnei”, I, 2005, nr 1, p. 131-132. 103

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade (Documente slavo-române), I, Tipografia „Dacia” Iliescu,

Grossu & Comp., Iaşi, 1906, p. 65-67, nr. 12.

22

Ocolul târgului Huşi

Ştefan cel Mare „când a zidit mănăstirea şi târgul Huşi, i-a dat şi o moşie de jur

împrejur, cu o rază de peste 20 km” pe care s-ar fi aşezat „ fel de fel de oameni”, ţărani,

meseriaşi, pădurari, văcari, brănişteri, întemeietori de aşezări de case, locurile respective

primind numele celor colonizaţi şi aşezaţi pe moşia târgului Huşi. Se crede că între 1493-

1600 s-au aşezat în zonă Sulă, Hrubă, Râş şi ar fi întemeiat localităţile Suleni, Hrubeni şi

Râşeşti104

.

Ocolul domnesc al târgului Huşi cuprindea satele Ciortova, Râşeşti, Podeni,

Coziaci, Cârligaţi, Plopeni, Creţeşti, Hrubeni, Broşteni, Stănileşti, dat de Miron Movilă la 4

mai 1629 pitarului Ionaşco Cehan, şi Novaci105

.

Satele din ocolul domnesc al Huşului depindeau de curtea domnească de aici şi

aveau, probabil, ca destinaţie aprovizionarea cu alimente şi furaje, efectuarea lucrărilor de

construcţie, întreţinerea bisericii şi clădirilor din interiorul curţii106

. Odată cu întemeierea

târgurilor se fixa terenul agricol înconjurător iar ocoalele „au fost domenii feudale

aparţinând voievozilor şi cnezilor locali pe care mai târziu i-a înlocuit domnia”. Totodată „

reşedinţele foştilor stăpâni au devenit reşedinţe sau curţi domneşti”107

. Ocoalele domneşti s-

au născut odată cu înfiinţarea curţilor domneşti.

Destrămarea domeniului domnesc din perioada 1551-1574 continuă în timpul

domniilor lui Petru Şchiopul, când sunt desprinse numeroase moșii, datorită obligaţiilor

financiare, politice, militare faţă de Poarta Otomană, incursiunilor cazacilor, cumpărării

scaunului domnesc108

. Ieremia Movilă nu face decât să continue această politică faţă de

ocoalele domneşti şi în anii 1602-1604 miluieşte Episcopia Huşilor cu satele Plopeni,

Cozăeci (Oţetoaia de azi, s-a numit şi Gârla Vlădicii ), Râşeşti, siliştile Creţeşti şi Spărieţi

(ţinutul Fălciu de azi), Căcăcerii (ţinutul Lăpuşna), care făceau parte din ocolul domnesc al

Huşului109

. În suretul de pe uricul de danie al domnului Ieremia Movilă, datat după sfatul

domnesc în anii1602-1604, se face referire la „ aceste mai sus scrise sate au fost drepte a

domnii mele şi supt ascultare la ocolul târgului nostru Huşului.”„Iar hotarul acelor mai sus

numite sate anume Plopenii şi Cozăecii şi Râşăştii şi siliştea Creţăştii şi Spărieţii, carei

sânt la ţin(u)t(ul)Fălciului şi Căcăcenii care sânt la ţin(u)t(ul) Lăpuşnei şi cu mori la

Pânoasa, ce sânt în gârla Prutului şi ca să fie hotărâre acestor moşii tuturor, după a lor

cele vechi hotară, pe unde din veac au umblat”110

. Unele danii către lăcaşele şi instituţiile

religioase constituie în realitate vânzări deghizate111

.

Domnul Iancu Sasul miluia la 1580 pe Gavril Sprânceană paharnic, Alontie Pojar,

Toader şi Mihail Arvat pentru slujba şi credinţa lor, „cu o bucată de pămant cu fâneaţă

104

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, XVII, p. XI. 105

D.Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova, sec. XIV - XVII, în „AIIAI”, II,

1965, p. 200-231. 106

Constantin C.Giurescu,Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene…,p.147-148. 107

Ibidem, p. 152 – 153. 108

Cătălina Iliescu, Petru Şchiopul iniţiator al procesului desfiinţării ocoalelor domneşti în Moldova,

în „AIIAI”, XXXVII, 2000, p. 71-73. 109

C. Istrati, Vechi sate din ţinutul Fălciului, în „AIIAI”, XXIII ⁄ 1,1986, p. 310. 110

DIR A Moldova, XVII, I, p. 28 - 29, nr 42; Grigore Găneţ, Costică-Ioan Gârneaţă, op. cit., p. 31,

nr. 42, document datat între 1600-1601; CDM, I, p. 258, nr. 1091, document datat între 1600-1601. 111

Cătălina Iliescu,op.cit., p.76.

23

prespre Prut dinspre răsărit, unde se numeşte Ciortova, însă cea bucată de pământ cu

fâneaţă prespre Prut; dinspre răsărit, să fie trei părţi; doao părţi din sus să fie numai slugii

noastre credinciosului Gavril Sprânceană paharnic; şi iarăşi a treia parte, din jos să fie

slugilor noastre, lui Alontie Pojar şi lui Toader Sprânceană şi lui Mihăilă Arvat şi fratelui

său Toader și cea bucată de pământ fost-a noastră domnească, atârnătoare de ocolul

târgului Huşi”. Domnul, sfatul domnesc şi boierii în urma cercetărilor efectuate s-au convis

„că nici de o trebuinţă n-au fost nici dmlor nici altor sate ce sânt supt ascultare ocolului

târgului Huşi”. Actul face referire la hotare׃ „Iar hotarul acestei bucăţi de loc de pământ

peste Prut despre răsărit, unde se numeşte Ciortova începându-se din malul Prutului, merge

până la gârla Hâdelii mai din sus, iar de acolo peste un grindu şi de acolo dreptu spre

răsăritu până la obârşia Brebenilor, mai din sus de iazul Bătlanei; de acolo iarăşi drept la

răsărit până unde se întâlneşte cu hotarul Rocşăneştilor, iar de acolo drept la vale la malul

Prutului”112

.

Mărturia vel logofătului Pătraşco Başotă şi vel vornicului Savin Prăjescul din 26

septembrie <1635> atestă vânzarea unei bucăţi de loc de către Iordache şi soţia lui Irina,

fostului pitar Dumitru, „ce să chiamă Lungu Grindu, cei esti în ţinut(ul)Fălciului, ce-au fost

la ocol(ul) Huşilor, a târgului, şi cu doă bălţi di, peşte, anumi Lăpuşna şi Lăpuşniţa, din

uric ce-au avut di la Pătru Vodă113

”.

Actul de danie din 1602-1604 aminteşte morile de pe Pănoasa114

, identificat ca

afluent al Lăpuşnei, care se varsă în râul Prut în dreptul satului Condrea (Măldăreni)115

.

Intervenţia Episcopului Ghedeon (ante. 11 aprilie 1645 – iulie 1653)116

din 1

octombrie 1648 pe lângă domnul Vasile Lupu a fost urmată de zapisul de mărturie elaborat

de Andreica vătămanul din satul Pogăneşti, popa Ionaşco (să fie din Stănileşti?), Trifu din

Stănileşti, Oance, Platon, Pintelei şi Ianciu pivnicerul din Huşi, conform căruia „ Parte(a)

despre Ţanţul de iasta parte de Pânoasa să începe din gura Gârlei Plopului prin ţărmurile

Plopului până în ţărmurile Râioasei, din ţărmurile Râioasei în mijlocul câmpului înprotiva

pistrie hotarului, dinpotriva în ţărmurile Prutului în unghiul Stejarului, parte(a) despre

Şopârleni din movila ce mic(ă) ce iasti despre Lăpuşna în movila cea mare a Căcăcerilor,

din movilă în piatră, din piatră în gârla Pânoasei pe dinaintea morilor într-o răchită, din

răchită la mijlocul ţarinii pe din sus de bordei în malul Râioasei în cotul gârlii Reapezi, din

cotul gârlii Reapezi în cotul Căcăcerilor în ţărmurile Prutului”117

. Uricul Episcopiei asupra

satului Căcăceri este întărit de domn la 26 octombrie 1648 (sau 1649)118

. Documentul este

datat în 7157, fără lună şi zi, ceea ce ar însemna 1648 – 1649. Unii autori l-au datat la 26

octombrie 1649 – 7157119

. Observăm că mărturia hotarnicilor este din 1 octombrie 1648,

112

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, XIX, p.136-137, nr 98. 113

DRH A, Moldova, XXIII, p. 290, nr 247; C.D M.,vol. II, p. 234, nr 1111. 114

DIR A, Moldova, XVII, I, p. 28-29, nr. 42; Grigore Găneţ, Costică-Ioan Gârneaţă, op. cit., p. 31,

nr. 42; CDM, I, p. 258, nr. 1091. 115

Corneliu Istrati, Adrian Macovei, Descălecători de sate. Un studiu de caz, p. 108. 116

Anii de păstorie în Istoria românilor, vol. V, coordonator Virgil Cândea, București, Editura

Enciclopedică, 2003, p. 1039. 117

ANI, Manuscrise, nr. 545, f. 101, nr. 97; Menţiune în CDM, vol. II, p. 399, nr. 2048. 118

ANI, Manuscrise, nr. 545, f. 101-102, nr. 98; Menţiune în CDM, II, p.407, nr. 2090; Menţiune şi

la Melchisedec Ştefănescu, Chronica Huşilor , 120-121; Idem, Appendice la Chronica Huşilor, p. 69

unde redă modul însemnării datei uricului. 119

CDM, p. 407, nr. 2090.

24

probabil că hotarnica a fost realizată la 26 octombrie 1648 şi nu 1649. Hotarnica moşiei

Căcăceri, proprietatea Episcopiei, dinspre Şopârleni, din 17 august 1744, aminteşte: „ Şi am

început a hotărî şi a stâlpi din malul Pruteţului despre răsărit şi am făcut groapă şi movilă

şi de acole drept la răsărit peste şes (?) în morile Vl(ă)d(i)căi, pe din gios de mori, unde

sânt râpile gemene, deasupra s-au făcut groapă şi movilă, de acolo tot la răsărit peste o

zapodie într-o movilă mare s-au făcut groap(ă), apoi drept spre apa Lăpuşnei tot la răsărit

în şăs s-au făcut groapă şi movilă, apoi la vale într-o vâlce(a) cu viezuini, apoi drept peste

un pisc şi în apa Lăpuşnei din vale de drum s-au făcut movilă şi groapă, apoi apa Lăpuşnei

în gios până puţin mai sus de o râpă ce să cheamă Horjoae, şi din vale de drum s-au făcut

groapă şi movilă, apoi drept la dial spre apus care s-au stâlpit parte(a) din gios despre

Ţanţul în podiş, s-au făcut groapă şi movilă, apoi drept peste o vâlce(a) tot spre apus la dial

în podiş lângă drum s-au făcut groapă şi movilă, apoi drept peste şes la apus şi spre Prut

într-o vale, adică şi în piscul văi(i) în dial s-au făcut groapă şi movilă, de acole drept peste

Prut pe din gios pe balta Plopului, şi drept peste şes peste gârla Râioasei şi în malurile

Prutului s-au făcut groapă şi movilă şi Pruteţul în sus până s-au împreunat, de unde am

început a hotărî”120

.

Moşiile Episcopiei, Căcăcerii, Toporul şi Dobrina, sunt scutite de domnul Matei

Ghica la 1755 de ridicarea grâului de către cei desemnaţi a strânge „uşurul” de la tătari121

.

Mărturia hotarnică a vornicului Agarici din 25 iulie 1756, pentru alegerea moşiei

Suleni (Duda de astăzi) de moşiile Râşeşti şi Hrubeni, aminteşte o altă mărturie din 1755

realizată de biv vel stolnicul Ilie Costache, biv vel pitarul Grigorie Razul şi ieromonahul

Grigore, egumenul mănăstirii Bursuci. Hotarnicii s-au deplasat la piatra de hotar ce

despărţea Hrubenii de Suleni, amplasată lângă drumul cel mare „ şi de acolea am purces în

sus tot pe drumul cel mare, până în hotarul dmisale Toderaşco Jora biv vel stol. unde să

hotărăşte capul moşii Râşăştilor partea din sus”, în lipsa documentelor s-a apelat la

mărturia preotului Ioan Pravilă din Cozmeşti, care a slujit sub câţiva Episcopi, a fost

duhovnicul stolnicului Jora. Prin mărturia preotului Ioan Pravilă s-au ales Râşeştii

Episcopiei de moşia stolnicului Toderaşco Jora „ şi am pus piatră alături cu drumul cel

mare dispre răsărit pe din sus de o movilă mică; şi de acolo la vale pe un podiş spre răsărit

pi din gios de nişte arii cu gropi întrun piscu am am pus stâlpu de piatră de hotar; şi de

acolo la vale tot spre răsărit peste şesul Prutului în malul Pruteţului în dreptul unui plop

sau pus piatră hotar, şi de acolea malul Prutului în gios prin apa Prutului unde se face un

cot mare între Pruteţe, şi între apa Prutului, care să numeşte cotul Cărăuşului numai este

tot din hotarul Râşăştilor şi de acolo apa Prutului în gios, până în gura Pruteţului ce se

numeşte Purcea, şi de acolo malul Pruteţului în gios până la mijlocul Pruteţului unde am

găsit o piatră de hotar, pusă de dmlui stolnic Ilie Costachi care hotărăşti între Suleni şi

între Hrubenii Episcopiei.... Aşijderile neau mai arătat sfinţie sa Episcopul că mai are

Episcopie 3 coturi ce se numescu Pruteţe piste apa Prutului dispre Lăpuşna pe unde au

înblat Prutul de vac. şi mutându-să Prutul au rupt din moşie Râşăştilor, de sau făcut coturi,

şi mergând acolo am cunoscut că adevărat sântu rupte acele coturi din moşie Râşăştilor şi

120

A.N.I., Manuscrise, nr. 545, f. 102-102 v; Melchisedec Ştefănescu, op. cit., p. 214 (aminteşti

hotarnicii scoşi de la domnie pentru moşia Căcăcerii). 121

ANI, Manuscrise, nr. 545, f. 83v, nr. 82.

25

am dat malul dispre Fălciu ca săl stăpânească Episcopia,iar malul dispre Lăpuşna să să

stăpânească de cătră răzăşi ce vor fi având moşie...”122

.

Ştefan Tomşa (1611-1615;1621-1623) dăruieşte boierilor Ionaşco Cehan şi Duca

stolnicul satul Novaci la 3 iunie 1622 pentru 600 de galbeni şi doi cai buni daţi în slujba ţării

cu prilejul misiunii banului Enache Catargiul la Ţarigrad. Actul atestă satul Novaci „drept

domnesc ce ţine de ocolul târgului Huşi”, specificându-se „să le fie lor şi de la domnia mea

uric şi ocină cu tot venitul lor şi copiilor lor,neclintit în vecii vecilor”123

. Satul Novaci este

întărit de către domnul Radu Mihnea lui Ionaşco Cehan la 14 aprilie 1624124

, iar la 11 iulie

1626, Miron Barnovschi Movilă întăreşte satul ambilor boieri125

.

Vasile Lupu întăreşte la 10 martie 1635 fostului mare vornic Ionaşco Cehan şi

comisului Duca „dreapta lor ocină şi danie şi cumpărătură” satul Novaci, „fost drept

domnesc ascultător de ocolul târgului Huşi”, boieri care au dat 600 taleri de argint lui

Ştefan Tomşovici când s-a deplasat la Ţarigrad banul Enachi Catargiul pentru nevoia ţării.

În acelaşi timp îi întăreşte lui Ionaşco Cehan „dreapta lui ocină,danie şi cumpărătură”, „o

selişte, anume Stănileşti, care este în ţinutul Fălciului, cu bălţi de peşte şi cu vad de moară

la Prut, unde au fost şase mori domneşti într-o casă, care, această selişte, a fost dreaptă

domnească, lângă târgul Huş, şi a avut şi sate de ocol”. De ocolul Stănileştilor depinde şi

satul Voloseni, întărit la 10 martie 1635 vornicului Cehan „pentru că i-a dat, iarăşi, lui

Ştefan Tomşa voievod ,două sute de ughi, bani buni, şi şase cai; şi s-au dat în treaba ţării”.

Totodată primeşte şi satul Măicani „fost drept domnesc, ascultător de ocolul

Stănileştilor”126

.

La 20 iunie 1638, Vasile Lupu scria mişeilor „noştri din târg din Huşi” despre satul

Novaci „ce au fost de ocolul acelui târg”, pe care îl lasă boierului Cehan, fost vornic,

poruncind „a-i lăsa iarba toată din hotarul acelui sat ca să nu cosiţi; iară de va hi şi cosită

încă să aveţ(i) a-i da brazde să-ş(i) strângă fânul. Şi să-ş(i) ţie acel sat pre hotarul ce i-au

hotărât din sus ep(i)sc(o)pul Mitrofan127

”. Vasile Lupu întăreşte la 17 iunie 1639 biv

comisului Duca satul Novaci „fostu drept domnescu, supt ascultarea târgului nostru,

Huşul,” dată la care Ionaşcu Cehan era decedat. Fară copii, înainte de moarte, Cehan a dăruit

partea sa Zlatii, nepoată, soţia comisului Duca128

.

Satul Spărietului, atestat la 3 iunie 1429, era situat la obârşia Dobromirei,

documentul amintind „vechile şi dreptele hotare”129

. Satul Spărietului, Spărieţii de mai

târziu, se afla la izvoarele pârâului Dobromira, identificat într-o hotarnică din 1780 cu

Dragomira, astăzi Cârligaţi, afluent pe stânga al pârâului Sărata, în care se varsă mai sus de

satul Ivăneşti130

.

122

Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. XVII, p. 34-37, nr. 37. 123

Moldova în epoca feudalismului,vol. III, Documente slavo-moldoveneşti, alcătuit de D.M.

Dragnev, A.N. Nichitici, L.I. Svetlicinaia şi P.V.Sovetov, sub redacţia lui V,P. Paşuto, Chişinău,

1982, p. 163. 124

Ibidem, p. 172. 125

Ibidem, p. 183. 126

DRH A, Moldova, XXIII, nr. 54, p. 55. 127

DRH A, Moldova, XXIV, p. 371, nr 382; Moldova în epoca feudalismului, III, p.372-374, nr. 178. 128

DRH A, Moldova, XXV, p.166, nr151; Moldova în epoca feudalismului, III,p. 383-385, nr. 185. 129

DRH A, Moldova, I, p.135, nr. 90; DIR A, XV, I, p. 82-84. 130

Corneliu Istrati, Adrian Macovei, op.cit., p. 107.

26

O parte a moşiei Cârligaţi a revenit Episcopiei. Un mal al pârâului Sărata era în

proprietatea Episcopiei, realitate demonstrată de o serie de documente, cum ar fi: actul din 2

aprilie 1803, prin care Toader Sălceanu confirmă primirea zăloagelor pentru un mal de

moară de la Cârligaţi131

; cel din 22 aprilie 1803 prin care Gherasim face notă pentru morile

de pe pârâul Sărata, stipulându-se obligaţia a 12 lei anual pentru malul Episcopiei de către

răzeşi, neplătitori a havaetului de 4 ani132

; lista datornicilor din 2 iunie 1803 care datorau

câte 12 lei pentru morile de pe pârâul Cârligaţi, malul Episcopiei pentru 4 ani (Iordache

Caşu,Toader Purcică, Ion Vicol, Toader Sălceanu, Ion Pivniceru şi Dumitru Procipop)133

;

învoirea dintre Episcopul Meletie din 26 octombrie 1803, cu protopopul Dimitrie de la

ţinutul Codrului, deţinătorul unei mori pe pârâul Sărata134

; actul din 26 octombrie 1803 prin

care postelnicul Ion Vicol se obligă să plătească 10 lei bezmăn anual pentru morişca de pe

pârâul Sărata135

; actul de învoială din 26 octombrie 1803 dintre Dumitrachi protopop

Codreanul şi Episcopie pentru plata a 10 lei bezmen pentru morişca deţinută pe pârâul

Sărata, unde are şi moşie136

.

Hotarele târgului Huşi

Eustratie Dabija (1661-1665), cel care „be vin mai mult din oală roşie decât din

pahar de cristal, dzicând că-i mai dulce vinul din oală decât din pahar137

, participă la

campaniile otomane în Ungaria Superioară din 1663 ş1664, împreună cu Grigore Ghica,

domnul Ţării Româneşti138

. Porunca domnului în vederea rechiziţionării cailor necesari

campaniei este îndeplinită cu promptitudine de vornicul de la Pogăneşti şi Petrimăneşti,

proprietar a numeroase herghelii de cai pe malul Prutului, recompensat printr-o danie139

.

Hotarnica satelor Pogăneşti şi Petrimăneşti realizată la 7 iulie 1744, în care sunt enumerate

siliştile şi diferitele trupuri de moşie, aminteşte „o bucată de loc din hotarul târgului a

Uscilor, care au fost danie lui Ioan Racoviţă, di la Evstratie Dabija Vodă, pentru 2 cai buni

ce au dat la vizirul când au fost la oaste la Uivariu”140

. Referiri la hotarul târgului Huşi din

1663 se regăsesc în hotarnica satului Pogăneşti de la 1798. Astfel hotarul târgului Huşi la

1663 se întindea până la Pruteţ: „Începându-se din colţul din sus unde e în hotar cu Toporul

moşia Episcopiei, s-a mers în jos 2750 stânjeni (6132 metri ) până la unghiul stejarului;de

acolo s-a luat spre apus movila Pascarilor, la ţinutul Fălciului, unde era hotarul

Plopenilor, pe o lungime de 1550 stânjeni (2456m) şi apoi ridicând în spre nord Valea lui

Dodu prin gura văii Galbene, până în fundul ei, unde se lovea cu moşia lui Iamandi

medelnicer, pe o lăţime de 1660 stânjeni (3568 m.), iar de aici întorcându-se spre răsărit de

131

ANI, FEH, XLVI / 29, nr. 2. 132

ANI, FEH, XLVI / 29, nr. 3. 133

ANI, FEH, XLVI / 29, nr.4. 134

ANI, FEH, XLVI / 33. 135

ANI, FEH, XLVI / 31; ANI, FEH, XLVI / 32. 136

ANI, FEH, XLVI / 34. 137

Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui

Constantin Mavrocordat, în Letopiseţul Ţării Moldovei, p. 280. 138

Istoria românilor, vol. V, 2003, p. 280. 139

Gheorghe Ghibănescu, O moşie pentru 2 cai, în idem Din traista cu vorbe (101 curiere literare),

Iaşi, 1906, p. 270. 140

Ibidem, p. 271.

27

la movila lui Ioan spre hotarul Toporului, pe o lungime de st,(1634)141

”. La 1663 târgul

Huşi a pierdut aproximativ 120 fălci de pământ pe o lungime de 4 Km, traversând două

dealuri şi două văi,a lui Dodu şi Ioan142

.

Organizarea târgului Huşi

Aflat sub stăpânirea domnului, Huşul beneficiază de o oarecare autonomie ca şi

celelalte târguri şi oraşe din Moldova. Conducerea era asigurată de un sfat orăşănesc, format

din membri ce se se numeau „pârgari” (de la germanul Bürger - orăşeni) şi un primar numit

şoltuz (din germanul Schultheisiss). Şoltuzul şi pârgarii „administrau oraşul, supravegheau

activitatea meşteşugarilor şi negustorilor, se îngrijeau de dările oraşului, care rămâneau în

casa orăşenească, judecau pricinile ivite între orăşeni, distribuiau în fiecare an ogoarele de

cultivat din moşia oraşului, după puterile fiecărei familii, repartizau şi încasau dările către

domnie, urmăreau îndeplinirea muncilor cuvenite domniei”. Peste conducerea aleasă a

oraşelor se găseau dregătorii domniei, vornicii de târg, înlocuiţi din secolul al XVI-lea de

ureadnici143

(numiţi în documente şi dregători sau ispravnici), consideraţi poliţaii târgului sau

căpitani de târg144

.

Alegerea şoltuzului de Huşi se făcea pe baza unui privilegiu obţinut de locuitori, la

început „numai din rândurile ungurilor, însă pe măsură ce numărul românilor a crescut”, a

început şi din rândurile lor145

. Ajuns în târgul Huşi la 2 noiembrie 1646, Marcus Bandinus

apreciază numărul ungurilor superior valahilor, cărora le-au lăsat „să locuiască doar partea

de jos a târgului. Cu toate acestea, dregătorii se succed astfel că, dacă un an este jude un

ungur, în celălalt an îndeplineşte aceeaşi slujbă un valah, <şi> aşa, prin schimbări

successive, ei îndeplinesc alternative slujbele”146

.

Prima atestare a şoltuzului de Huşi este dintr-un ispisoc din 28 aprilie 1606, tălmăcit

de Evloghie dascăl, prin care Ieremia Movilă întăreşte slugerului Oana şi spătarului Matei,

„după mărturie lui Ioan, episcop de Huş<i>, cum că Necoară Ratiş, ficiorul Stancăi au

vândut Oanii şi lui Matei a sa parte de ocină, cât să va alege din sat din Cudreşti, drept 32

taleri”. „Şi iarăş, după o mărturii dela Zole şoltuz din Huş<i> şi de la oameni buni, cum că

Sora, fata lui Frăţâlă, au vândut Oprinii, a sa parte de ocină, câtă să va alege din sat din

Cudreşti, drept zăci galbini de argint”147

.

O altă atestare atestare a şoltuzului din Huşi este din 1609 (documentul este datat

după Dumitru stolnicul şi Simion din Răspopi, menţionaţi la 5 iulie 1609). Stanciul, Oanţa,

Chirila, Măriica, Sohiia şi Ana, „feciorii lui Silion, nepoţii lui Necoar<ă> Răspop”

mărturisesc vânzarea ocinii din satul Răspopi, „din giumătatea de sat partea de sus

141

Ibidem, p. 272. 142

Ibidem. 143

Prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, Istoria medie a României, Partea a II-a Principatele Române –

secolele XIV-XVI-, București, 1992, p. 63. 144

Melchisedec, Cronica Hușilor, p. 31. 145

Laurențiu Rădvan, Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul

sec. al XVI-lea), Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2011, p.534. 146

Marco Bandini, Codex Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din

Provincia Moldova 1646 – 1648, Ediție bilingvă . Introducere, text latin stabilit, traducere, glosar:

prof. univ. dr. Traian Diaconescu, Iași, Editura Presa Bună, 2006, p. 92. 147

DIR A. Moldova, II, p. 32, nr. 33.

28

giumătate, dereptu 50 taleri”, în faţa şoltuzului de Huşi, a lui Borvină, aprod din Deleni,

Petria Ţărână spătar din Stroeşti, Macriu din Tăoşti, Fătul din Stroeşti, Florea din Boţeşti,

Lorinţi, Mateiu Ajud „şi mulţi oameni”148

. Documentul a fost publicat nedatat şi de

Melchisedec Ştefănescu149

.

Gaspar Gratiani (5 / 15 aprilie 1619 – 15 / 25 aprilie 1620) scrie la 16 aprilie 1619

ureadnicului, şoltuzului şi pârgarilor din târgul Huşi despre miluirea Episcopiei cu

posluşnici (doi cojocari, doi croitori, un curălar, un olar, un botnar şi un măcelar), „cum au

fost dela alţi domni de mai înainte”, „ca să slujească sfintei episcopii, ce va fi porunca lor”,

pe care să-i lase în „pace de podvoade şi de jold şi de angării, de toate şi de camănă, numai

să asculte de rugătorul nostru Mitrofan episcop de acolo”150

. La aceeaşi dată scrie

ureadnicului, şoltuzului şi pârgarilor pentru a lăsa în pace satele Episcopiei „şi oamenii

scutelnici, de jold şi de podvoade şi de toate câte sunt pe alţi oameni orăşeni de acolo şi

pentru toate cele câte sunt mai mărunte”151

.

La 12 aprilie 1619, Gaspar Gratiani scrie ureadnicilor de Huşi şi Stănileşti pentru a

lăsa în pace satele Episcopiei Huşului, Râşeşti, Podeni, Coziaci, Cârligaţi, Plopeni, Creţeşti

şi Hrubeni152

.

Alexandru Iliaş porunceşte la 1 noiembrie 1620 şoltuzului, pârgarilor, podvodarilor

şi dăbilarilor din târgul Huşi să lase în pace de jold, cai de olac şi alte angherii pe locuitorii

satelor Episcopiei, Plopeni, Hrubeni, Cârligaţi, Creţeşti, Râşeşti, Coziaci şi Podeni, sătenii

urmând la plata cislei iar gloabele şi feria reveneau vlădicăi de Huşi153

.

Vasile, fiul lui Hilip, din Şopârleni vinde la 24 mai 1656 hatmanului Neculai

Racoviţă partea din Odobeşti de la ţinutul Fălciului, drept 50 de ughi, bani buni. La

„tocmală au fostu părintel(e) Sarafim, episcopul déa Huş(i) şi Petir Podolean, şoltuzul dé

Huş(i) (cu 12 pârgari)4 şi vornicul

5 de Huş(i) Enachi şi mulţi o(a)mini bun(i)”. Documentul

este întărit prin peceţile Episcopiei, şoltuzului de Huşi în fum şi alte trei peceţi inelare în

fum154

.

148

DIR A. Moldova, II, p. 188, nr. 250. 149

Appendice la Chronica Hușilor, p. 40-41. 150

Melchisedec, Cronica Hușilor, p. 32-33; DIR A. Moldova, IV, p. 320-321, nr. 400; CDM, I, p.

420, nr. 1868. 151

DIR A. Moldova, IV, p. 321, nr. 401; CDM, I, p. 420, nr. 1869. 152

Melchisedec, Cronica Hușilor, p. 33; DIR A. Moldova, IV, p. 318, nr. 396; CDM, I, p. 419, nr.

1863. 153

Melchisedec, op. cit., p. 31-32; DIR A. Moldova, IV, p. 502, nr. 636; CDM, I, p. 444, nr. 1972;

Tezaur arhivistic vasluian, p. 37, nr. 58. 154

Biblioteca Națională a României, Colecția Documente istorice, XXI / 5 ( 792); Gheorghe

Ghibănescu, Surete și izvoade, XVII, p. 5, nr. 3.

29

-1656 (7164 ) mai 24. Vasile, fiul lui Hilip, din Şopârleni vinde hatmanului Neculai

Racoviţă partea din Odobeşti de la ţinutul Fălciului, drept 50 de ughi, bani buni.

Beciul din Plopeni şi fetele sale Tudura şi Măria vând la 20 mai 1667 lui Neculai

Racoviţă, hatman, o falce şi jumătate de vie la Pleşa Broştenilor, cu 40 de lei bătuţi, vânzare

la care au martori Episcopul Ioan, „Iorest, dichiul de la sfănta Ep(i)sc(o)pie, şi Ghelasie,

clisiarhul, şi preoţii cei domneşti de la sfănta Ep(i)sc(o)pie anume popa Platon, şi popa

Gheorghie, şi şoltuzul Péter, şi Dumitru Butucia, şi Pavăl, ficiorul Rănjăi, şi mulţi tărgoveţi

bătrâni şi oameni buni de târgu şi din megiaşi”. Documentul este întărit prin semnăturile

celor amintiţi şi trei sigilii în fum, unul mic iconografic, unul mijlociu al târgului Huşi

(şoltuzului) şi unul inelar 155.

Cantemir armaşul şi şoltuzul de Huşi se regăsdesc printre martorii actului de danie

din 21 iunie 1669 prin care Postolachi şi Gavril, fiii Chiului, dăruiesc spătarului Gavril

Costache partea lor de sat din Costenii de Sus, ţinutul Fălciu, pe Bârlad156

.

Dania din 13 martie 1708, prin care Ştefan şi Nica Tepcean dau paharnicului Radu

partea lor din Budeşti, de pa apa Lohanului, bătrânul Tăpcean, este întărită de martori

precum Constantin, sin Ştefan Serdarul, Dumitraşcu Pascal din Bârlad şi Dumitru, şoltuzul

de Huşi, ultimul aplicând şi pecetea157

.

155

ANI, Manuscrise, nr. 543, f. 86-87; Melchisedec, Chronica Hușilor, p. 132; CDM, III, p. 319, nr.

1476. 156

Gheorghe Ghibănescu, Neamul Kogălnicenilor, p. CCXCVI-CCXCVII. 157

Gheorghe Ghibănescu, Pecetea veche a Hușilor, în „Opinia”, Anul III, nr. 195, Ediția de seară, din

31 decembrie 1899, p. 2.

30

-1667 (7175) mai 20. Beciul din Plopeni ce fetele sale Tudura şi Măria vând lui

Neculai Racoviţă, hatman, o falce şi jumătate de vie la Pleşa Broştenilor, cu 40 de lei

bătuţi.