32

VIAŢA MILITARĂ DIN ORAŞUL HUŞI1

Costin CLIT

Trecutul cazon al oraşului Huşi a stat în atenţia istoricilor mai ales după 1995.

Istoriografia huşeană cunoaşte reale progrese în cercetarea istoriei militare a urbei de pe

Drăslăvăţ. Cu toate acestea publicarea sau depistarea şi folosirea documentelor inedite

depozitate în arhivele militare şi civile este imperioasă.

Potrivit documentelor cercetate până în prezent este atestată în 1861 o companie de

jandarmi la Huşi care făcea parte din Regimentul de jandarmi înfiinţat în 1852 la Iaşi şi avea

două divizioane la Botoşani şi Bârlad însumând 14 companii2.

Prin decretul „referitor la organizarea identică a dorobanţilor din Principatele

Unite”, Alexandru Ioan Cuza a hotărât împărţirea dorobanţilor în trei inspectorii de la

Bucureşti, Craiova şi Iaşi (cu trei divizioane la Iaşi, Roman şi Bârlad). Divizionul de la

Bârlad cuprindea şi escadronul din Huşi3.

Prin Înaltul Decret cu nr. 371, la 18 februarie 1869 a luat fiinţă Batalionul 32 Miliţii,

„ca organizare teritorială a judeţului Fălciu”, ce îşi are originea în vechea organizare a

grănicerilor4.

Organizarea a opt regimente de dorobanţi prin Înaltul Decret cu nr. 3954 din 1872 a

fost urmată de transformarea Batalionului de Fălciu în Batalionul I al Regimentului 7

Dorobanţi, cu reşedinţa la Iaşi5. La 13 noiembrie 1872 o persoană, al cărei nume nu l-am

descifrat (un Gh...), a primit 566 lei de la „Administraţia Resbel” pentru lemnele necesare

cazărmii din Huşi6.

Ieromonahul Narcis Creţulescu se numără printre preoţii militari între 1867 şi 18807.

La 26 februarie 1880 a fost transferat protosinghelul Narcis Creţulescu de la Şcoala Militară

din Iaşi la Seminarul din Huşi, unde deţine şi funcţia de rector între 1880 şi 18848.

1 A se vedea Costin Clit, Scurt istoric a vieţii militare din oraşul Huşi, în Costin Clit, Mihai

Gheorghiu (coordonatori), Batalionul 202 Apărare C.B.R.N. (Intervenţii la dezastre) din Huşi. 60 de

ani de la înfiinţare, Iaşi, Editua PIM, 2010, p. 83-90. 2 Lt. col. Martin Cata, Documente privind istoria militară a municipiului Huşi (I), doc. I în „Prutul”,

An. II, nr. 6 (15), iunie 2002, p. 3. 3 Lt. col. Martin Cata, op. cit., doc. II.

4 Col. (r) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Vaslui, Iaşi, Editura PIM, 2012, p. 48.

5 Ibidem, p. 48.

6 Arhivele Naţionale Vaslui (ANV), Fond Primăria Oraşului Huşi, dosar 1 / 1872.

7 Mircea Păcurariu, 90 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României. Atitudinea

Bisericii Ortodoxe Române faţă de războiul de independenţă, în „Biserica Ortodoxă Română”, An

LXXXV, nr. 5-6, mai-iunie 1967, p. 607; Gheorghe I. Moisescu, Ştefan Lupşa, Alexandru Filipaşcu,

Istoria Bisericii Române, vol. I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1957,

p. 526; pentru preoţii militari din 1877-1878, ieromonahul Narcis Creţulescu şi pr. Ilie Grigoriu a se

vedea „Anuarul Armatei Române pe anul 1877”, p. 109; „Anuarul Armatei Române pe anul 1878”, p.

119.

33

La 29 decembrie 1873 Episcopul Huşilor informează Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii despre numirea ca preot a lui Ioan Harnagea din Huşi, pentru trupele armatei

teritoriale din judeţul Fălciu. Prin decretul nr. 812 din 29 decembrie 1873 este instituit ca

preot confesor la toate „trebuinţele trupelor teritoriale de Dorobanţi şi Călăraşi din această

garnizoană”. Preotul Ioan Harnagea se adresa la 31 octombrie 1881 Episcopului Calinic

Dima: „Acum văzând că pe de o parte serviciul s-au îngreunat din cauza înfiinţării

Regimentului”, cerând includerea în bugetul viitor a unui salariu pentru preoţii ce sunt datori

a asigura asistenţa religioasă pentru regimentele înfiinţate în 1881 în fiecare judeţ9.

Prin Înaltul Decret cu nr. 2195 din noiembrie 1876 au fost înfiinţate încă opt

regimente de dorobanţi, iar Batalionul I al Regimentului 7 Dorobanţi Iaşi devine Batalionul

2 al regimentului 12 Dorobanţi, cu reşedinţa la Bârlad10

.

Potrivit decretului domnitorului Carol I, din 26 noiembrie 1876, Regimentul 12

Dorobanţi cuprindea judeţele Tutova şi Fălciu, cu batalioane la Bârlad şi Huşi (Compania 5

– Huşi, Compania 6 – Podoleni ), Compania 7 – Hoceni, Compania 8 – Budeşti11

. Redăm

„repartiţia contingentului dorobanţilor pe judeţe, plăşi şi companii:

Judeţul Fălciu, 50 dorobanţi

10 din plasa întâi Prutu pentru Compania I Huşi

10 din oraşul Huşi pentru Compania I Huşi

10 din plasa Crasna pentru Compania I Huşi

10 din plasa Podoleni pentru Compania II Podoleni

10 din plasa Mijlocu pentru Compania III Mijlocu”12

.

În ianuarie 1876 Batalionul I Fălciu făcea parte din Regimentul 8 Dorobanţi. După

mutarea căpitanului Constantin Lupaşcu de la Compania 2 Podoleni, a fost ridicat la rang de

căpitan Năstase Popovici care era locotenent de la 10 noiembrie 1868 şi va prelua comanda.

Năstase Popovici primeşte rangul de căpitan la 1 ianuarie 187613

. La 9 februarie 1876 s-a

legalizat „comptu lui Mendel Marcovici pentru primirea a 791 lei de la comandantu

escadronu Fălciu costu a 11 lemne”14

.

La 3 aprilie 1875, I. Alecsiu primeşte factură pentru primirea a 94 lei şi 50 bani „de

la comandant escadron de călăraşi locali”15

. Prin Înaltul Decret cu nr. 1931 din 20

decembrie 1875 este „chemat în activitate căpitanul în rezervă Ioan Dimitrache la

Regimentul 7 Călăraşi, escadronul Fălciu”16

.

Regimentul 7 Călăraşi dispunea de escadroane la Fălciu (Huşi), Vaslui, Iaşi,

Botoşani şi Dorohoi. Redăm în continuare structura Escadronului de Călăraşi Fălciu cu

sediul în Huşi.

8 Costin Clit, Seminarul „Sf. Ioan Gură de Aur” Huşi, în Două secole de învăţământ teologic

seminarial (1803-2003)-volum aniversar-, Volum aniversar tipărit din iniţiativa I. P. S. Daniel,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, Editura Trinitas, 2003, p. 265. 9 ANV, Fond Episcopia Huşilor, dosar 21 / 1873.

10 Col. (r) Constantin Chiper, op. cit., p. 48.

11 Lt. col. Martin Cata, op. cit., doc. III.

1212„Monitorul Oficial al României”, nr. 93, din 28 aprilie / 10 mai 1876, p. 2344.

13 „Monitorul Oficial al României”, nr. 10, 15 / 27 ianuarie 1876, p. 250.

14 D. J. A. N. V., Fond Primăria oraşului Huşi, dosar 5 / 1875, f. 3.

15 Ibidem, f. 7.

16„Monitorul Oficial al României”, din 3 / 15 ianuarie 1876, nr. 2, p. 26.

34

I). Trupa unui schimb (2 sergenţi, 4 brigadieri, 2 trompeţi, 35 soldaţi – total 43 şi 28

cai).

II). Rezerva unui schimb (1 brigadier, 10 soldaţi – totul 11 şi 8 cai).

III). Trupe pe 4 schimburi (8 sergenţi, 16 brigadieri, 8 trompeţi, 140 soldaţi – total

172; 112 cai).

IV). Rezerva celor 4 schimburi (4 brigadieri, 40 soldaţi – total 44; 32 cai).

Efectivul escadronului: 8 sergenţi, 20 brigadieri, 8 trompeţi, 180 soldaţi – total 216;

144 cai17

.

Din 1876 avem decretul pentru înfiinţarea a opt regimente de dorobanţi, pe lângă

cele opt existente, în cadrul Diviziei a III-a Teritoriale. Regimentul 12 Dorobanţi cuprinde

Batalionul I Tutova cu reşedinţa la Bârlad şi Batalionul II Fălciu cu reşedinţa la Huşi.

Compania a 5 Huşi îşi avea reşedinţa la Huşi (plasa Prutu şi oraşul Huşi), Compania 6

Podoleni îşi avea reşedinţa la Scoposeni (plasa Podoleni), Compania 7 Mijloc îşi avea

reşedinţa la Hoceni (plasa Mijloc), iar Compania a 8-a Crasna îşi avea reşedinţa la Budeşti

(plasa Crasna)18

. Prin decretul regal cu nr. 1781, un Teleman este numit ofiţer recrutor şi

membru al Consiliului de revizie pentru formarea contigentului 187619

.

Nicu Constandache, arendaşul moşiei Hoceni, oferă în vara anului 1876, o falce şi

48 prăjini pentru păşunatul cailor călăraşilor de la plasa Mijlocu, judeţul Fălciu. La 12

aprilie 1876 ministrul de „resbel” îi va mulţumi arendaşului20

. Din 6 august 1876 avem

anunţul Prefecturii Fălciu privind licitaţia pentru darea în antrepriză a 57,380 kg. de lemne

necesare călăraşilor din judeţ şi 71,400 kg. lemne pentru Compania a II-a Dorobanţi de la

punctul Scoposeni21

.

La 24 ianuarie 1877 s-au stabilit ofiţerii comandanţi: maior Constantin Ciuhureanu

(comanda batalionului 2 Fălciu), căpitan Constantin Băicoianu, sublocotenent Vasile

Alexandrescu (Compania 5 Huşi), căpitan Constantin Lupaşcu, locotenent Grigore Busuioc,

sublocotenent Nicolae Boerescu (Compania 6 Podoleni); locotenent Xenofon Diamandescu

(Compania 7 Mijlocu); locotenent Vasile Manoiliu (Compania 8 Crasna)22

. Participarea

acestui batalion la războiul de independenţă a fost tratată de Vasile Calestru23

.

Batalionul 2 al regimentului 12 Dorobanţi, cu reşedinţa la Bârlad, participă la

Campania militară din anii 1877-1878, la Plevna, Rahova şi Vidin. Sub comanda maiorului

Constantin Ciuhureanu, Batalionul 2 Huşi, unde au fost mobilizaţi tinerii fălcieni, pleacă la

Bârlad la 9 aprilie 1877 în reşedinţa Regimentului 12 Dorobanţi, de unde efectivele militare

au fost îmbarcate în tren la 14 aprilie şi au ajuns la Bucureşti la 15 aprilie 1877, pentru a fi

cantonate în cazarma „Cuza Vodă”. Regimentul a fost subordonat pe linie operativă

Corpului 3 Armată. Echiparea şi instrucţia durează până la 29 aprilie 1877, când unitatea

este îmbarcată pentru Piatra Olt, unde rămâne până la 20 mai. Urmează un marş în trei etape

17

„Monitorul Oficial al României”, din 11 / 23 ianuarie 1876, nr. 7, p. 182. 18

„Monitorul oficial”, nr. 269 din 2 / 14 decembrie 1876, p. 6515. 19

„Monitorul oficial”, nr. 205, din 16/28 septembrie 1876, p. 5074. 20

„Monitorul Oficial al României”, din 16/28 aprilie 1876, nr. 85, p. 2188. 21

„Monitorul oficial”, nr. 167, din 30 iulie /11 august 1876, p. 4214; Vezi şi „Monitorul oficial”, nr.

183, din 19/31 august 1876, p. 4625. 22

Vasile Calestru, Contribuţia militară şi materială a populaţiei oraşului Huşi şi a judeţului Fălciu

la cucerirea independenţei de stat a României (1877-1997), în „Cronica Episcopiei Huşilor”, III,

1997, p. 69 23

Ibidem, p. 65-94.

35

pe itinerarul: Balş – Pieleşti – Craiova – Podari – Radovan – Perişor - Galicea Mare -

Moţăţei, unde la 24 mai 1877 ocupă malul Dunării în faţa localităţii Lom Palanka (malul

bulgăresc) şi îşi îndeplineşte misiunea primită. Înlocuit la 31 mai 1877, Regimentul se

retrage la Moţăţei până la 30 iulie, după care ocupă sectorul de pază pe Dunăre. Trecerea

Dunării pe pontoane se execută la 12 august 1877, fiind urmată de ocuparea localităţii

Măgura24

.

Batalionul 2 Fălciu ocupă la 15 august 1877 înălţimile satului Gigenska, cu faţa spre

Riben, unde respinge un escadron de cerchezi şi execută lucrări genistice. Se deplasează la

27 septembrie 1877 pe partea dreaptă a Vidinului, la Riben şi, apoi, la Coloserot. Unitatea

înaintează la Verbiţa după reintegrarea în Divizia a 3-a Infanterie şi cantonează în stânga

Regimentului 8 Dorobanţi Buzău. După luptele grele din 12 octombrie 1877 soldate cu

numeroşi morţi şi răniţi, Regimentul 12 Dorobanţi, care includea şi Batalionul 2 Huşi, ocupă

fortul Tudor, participând la atacul general din ziua de 28 noiembrie, prin care s-a forţat

capitularea lui Osman Paşa. La Plevna Batalionul 2 Huşi a suferit mari pierderi omeneşti şi

tehnică de luptă. Regimentul 12 Dorobanţi Bârlad, subordonat Diviziei a 4-a Infanterie,

condusă de generalul Gheorghe Anghelescu, primeşte ordinul de participare la operaţiunea

militară de la Vidin25

.

După un marş de 25 de zile, pe o zăpadă de peste un metru grosime, Regimentul 12

Dorobanţi Bârlad ajunge în satul Viedbol, în apropiere de Vidin, „unde a participat la

construirea redutelor de luptă”. Efectivele militare participă la respingerea inamicului din

Smârdan şi la declanşarea asediului Vidinului. Rămasă în avanposturi după încheierea

armistiţiului din 23 ianuarie 1878, unitatea intră triumfal în Vidin la 12 februarie şi este

trecută în revistă de generalii Manu (comandantul Diviziei a 4-a Infanterie Română) şi Izet

Paşa (fostul comandant al garnizoanei otomane din Vidin). După trecerea Dunării din 18

februarie, Regimentul 12 Dorobanţi Bârlad intră în garnizoana din oraşul Turnu Severin,

unde locuitorii „i-au făcut o foarte frumoasă şi entuziastă primire”. Întregul efectiv al

unităţii a fost decorat de către domnitorul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1866-

1914) cu medalia „Trecerea Dunării”, iar răniţii cu grade inferioare au fost răsplătiţi cu

medalia „Virtutea Militară”. La 10 august 1878, ora 800

, Batalionul 2 Fălciu a fost „primit

sărbătoreşte” de populaţia şi administraţia oraşului Huşi26

.

Remarcăm gestul lui Silvestru Bălănescu, profesor la Seminarul Central din

Bucureşti, viitor Episcop de Huşi, de a oferi jumătate din salariul său lunar (141, 31 lei),

începând cu ziua de 1 mai 1877 până la sfârşitul războiului. Profesorii seminarului respectiv

au donat 342, 98 de lei27

. Comitetul Ad-Hoc din Galaţi a înfiinţat două spitale şi cere

sprijinul Episcopului Huşului Iosif Gheorghian, de a pune la dispoziţie două călugăriţe.

Episcopul cere stăreţiei mănăstirii Adam să trimită opt maici pentru îngrijirea soldaţilor

răniţi, iar în urma solicitării primarului oraşului Bârlad pune la dispoziţie câteva maici în

acelaşi scop, însă pentru spitalul de aici28

.

În timpul războiului de independenţă s-a remarcat pe câmpul de luptă Gheorghe

Teleman (22 octombrie 1838 – 4 iulie 1914), un fiu al Huşului. S-a născut la Iaşi în ziua de

24

Col. (r) Constantin Chiper, op. cit., p. 48. 25

Ibidem, p. 48. 26

Ibidem, p. 49. 27

Documente privind istoria României. Războiul pentru independenţă, Bucureşti, Editura Academiei,

V, p. 612, doc. 1230. 28

„Biserica Ortodoxă Română”, 1876-1877, p. 546.

36

22 octombrie 1838. Sublocotenent la 24 iulie 1858, maior la 23 august 1869, locotenent

colonel la 1 decembrie 187729

.

Despre originea familie nu se ştie nimic în istoriografia huşeană. La Ghergheleu,

ţinutul Vaslui, spătarul Grigore Cuza era vecin cu un Teleman, după a cărui moarte a

devenit epitropul orfanilor săi, anume C. Teleman (viitor maior), Iorgu Teleman (viitor elev

al Academiei din Iaşi, timp în care în zilele de sărbătoare era primit în casa spătarului de

lângă biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, general) şi Eliza, căsătorită Bosie, pe care i-a

sprijinit în dezvoltarea lor30

.

A fost comandantul unui batalion în Regimentul 4 linie Craiova, care înainte de anul

1876 se aflase sub comanda colonelului Mihail Cristodulo Cerchez. După 23 iunie 1876,

acest regiment a făcut parte din Corpul de observaţie compus din mai multe unităţi

(regimente, baterii, escadroane, geniu, ambulanţe, coloană de muniţii, intendenţe, etc.)

desfăşurate de-a lungul Dunării până la gura Timocului.

Colonelul Cerchez la această dată, deşi mai tânăr ca Teleman, a fost numit

comandant al acestui corp şi a avut în subordine 6 colonei.

Steaua lui Teleman începe să se contureze după 20 august 1877, când Mihail

Cerchez devine comandantul Diviziei II de rezervă şi ocupă poziţia în zona de operaţii între

Divizia III şi IV, care făceau parte din armata de operaţii şi a început lupte cu turcii la 27

august 1877.

După ocuparea redutei Griviţa nr. 1, Divizia IV fiind extenuată şi epuizată ca şi

Divizia III, Divizia II-a ocupă zone de operaţii şi are misiunea de a consolida şi apăra

Griviţa 1 şi să pregătească atacul redutei Griviţa 2.

Colonelul Cerchez întocmeşte ordinea de bătaie şi regimentele 4 linie, 9 dorobanţi,

6 linie şi altele, iau parte activă la luptele împotriva turcilor în zilele 5 septembrie, 6

octombrie şi 7 noiembrie 1877.

Maiorul Teleman, ca şi locotenent colonelul Cerchez, care a ajuns general, este în

prima linie de bătaie. Apoi se pregăteşte temeinic şi participă activ la exerciţiile din jurul

Fortului Marelui Duce Nicolae.

La 2 noiembrie 1877, în calitate de comandant de tranşee în jurul Griviţei 1,

coordonează activitatea trupelor din interiorul şi exteriorul Griviţei, împreună cu

comandantul artileriei col. Hecht (ordinul Div. Nr. 1258 din 2 XL 1877 menţionat de Radu

Rosetti în jurnalul de operaţii).

La 28 noiembrie 1877, în luptele de la Plevna, maiorul Teleman se distinge între

alţii în linia I în calitate de comandant al liniei de tiraliori (puşcaşi din avanposturi).

Susţinut de bateriile artileriei de pe înălţimile Bucovul, a înaintat cu bărbăţie pe

înălţimile Opanezului sub ploaie de gloanţe ale inamicului.

La 1 decembrie este avansat, după aprecierile elogioase a colonelului M. Cerchez,

la gradul de locotenent colonel şi i se încredinţează comanda regimentului 4 linie, fiind

repartizat la Nicopole (ord. div. nr. 1674 din 6 dec. 1877). De la Nicopole pleacă în marş la

Vidin unde situaţia trupelor noastre era grea.

La 11 ianuarie 1878 orele 12.30, raportează de lângă Smârdan generalului M.

Cerchez că a reuşit să alunge pe turci şi a ocupat satul Alragi, unde au fost încercuite 3

escadroane de cavalerie română. În aceiaşi zi e menţionat în ordinul de bătaie a Diviziei a II-

29

„Anuarul armatei”, 1877, p. 134. 30

Gheorghe Ghibănescu, Surete și izvoade (Documente slavo-române), Iași, Tipografia „Dacia”, P.

& D. Iliescu, 1912, vol. VII, , p. CCLXIV, nota 1.

37

a, alături de ceilalţi comandanţi ai regimentelor 6 linie, 9 dorobanţi, 5 cavalerie, brigada de

cavalerie a colonelului Cernovodeanu, brigada colonelului Creţeanu şi bateriile colonelului

Herkt (ord. circ. a div. II din 11. 1. 1878 jurn. de operaţii pag. 155-158).

La atacul şi luarea Smârdanului, în ziua de 12 ianuarie 1878, locotenent colonelul

Teleman a fost în fruntea coloanei de atac din linia I şi a fost menţionat la loc de frunte de

generalul M. Cerchez în rapoartele din 13 şi 27 ianuarie 1878, înaintate Corpului de vest de

generalul Haralambie.

În 1886 colonelul Gheorghe Teleman, comandantul Regimentului 7 Linie este mutat

în aceeaşi calitate la Regimentul 13 Dorobanţi şi al Brigăzii 14 Infanterie31

.

Un Constantin Teleman, maior, îl întâlnim ca membru al Adunării Deputaţilor în

noiembrie 188832

, ales şi validat în mai în 188933

.

În ianuarie 1889 maiorul Teleman, reprezentantul judeţului Fălciu, chestorul

Camerei Deputaţilor, primeşte cârmuirea judeţului Roman34

. Se aştepta de la maiorul

Teleman, „a cărui energie şi atitudine calmă sunt bine cunoscute”, intervenţia benefică în

problemele prefecturii judeţului Roman, căzută „în prada ideilor celor mai subversive”35

.

Maiorul Teleman, deputat şi fost prefect, este numit prefect al judeţului Roman în locul lui

G. Dimitriu Brănişteanu, demisionat36

.

Prin decretul cu nr. 2445, din 9 mai 1895, regele Carol I înaintează la gradul de

general începând cu ziua de 10 mai pe colonelul în rezervă Gheorghe Teleman, din arma

infanteriei37

.

În cinstea generalului Gheorghe Teleman şi a faptelor sale eroice din războiul de

independenţă, cetăţenii oraşului Huşi i-au ridicat un monument, în parcul aflat în faţa

liceului Cuza Vodă, care există şi astăzi. Monumentul este opera lui Horia V. Miclescu38

,

aflat în 1914 la studii, ca bursier, a modelat piesele şi le-a turnat în atelierul „Vignallia” din

Firenze (Florenţa).

„Tânărul Miclescu, fiul d-lui Vasile Miclescu din Dorohoi, a gătit bustul generalului

Iorgu Teleman. Primăria din Huşi, în cap cu d. Primar Cişman a făcut la început greutăţi

nevoind a încuviinţa aşezarea bustului. În cele din urmă s-a dat voe ca să se aşeze bustul în

colţul parcului din faţa gimnaziului. / Lucrarea tânărului sculptor reprezintă pe Iorgu

Teleman în uniforma de general şi figura sa de atunci. Înălţimea monumentului va fi de 5

metri şi pe un bas-relief se va reprezenta bătălia de la Smârdan, în care Iorgu Teleman a luat

parte. / Lucrarea aceasta e prima pentru Huşi. Ea face onoare comitetului de iniţiativă şi va

31

„România liberă”, Anul X, nr. 2608, din 11 / 23 aprilie 1886, p. 2. 32

„Monitorul oficial”, nr. 195, din 3 / 15 decembrie 1888, p. 4508. 33

„Epoca”, Seria II, Anul IV, nr. 757, din 8 mai 1898, p. 3; Vezi şi nr. 745, din 25 aprilie 1898, p.3. 34

„România liberă”, An. XIII, nr. 3401, din 18 ianuarie 1889. 35

„România liberă”, An. XIII, nr. 3403, din 20 ianuarie 1889. 36

„România liberă”, An. XIII, nr. 3413, din 2/14 februarie 1889, p. 2. 37

„Monitorul oficial”, nr. 34, din 16 / 28 mai 1895, p. 1156. 38

Horia V. MICLESCU , născut la 8 ianuarie 1891, în localitatea Dămileni, comuna Ibăneşti, jud.

Dorohoi, azi în Ucraina. A fost fiul lui Vasile, 28 ani şi Elenei, 25 ani. Activitate creatoare din 1910.

Studii la Academia de Belle Arte din Florenţa, Italia elev al sculptorului italian Raffaello Romanelli

pe baza unei burse oferite de Primăria oraşului Dorohoi în perioada premergătoare primului război

mondial. După primul război mondial s-a afirmat ca sculptor, având lucrări integrate în forul public la

Dorohoi, Botoşani, Huşi, Calafat ş.a. Sculptor activ a fost o prezenţă în perioada interbelică în

expoziţiile oficiale, de grup.

38

fi un imbold pentru alte lucrări, la fel, întrucât Fălciul a avut cinstea să fie leagănul lui

Anastasie Panu, M. Cogălniceanu, Veniamin Costachi şi Alex. Ion Cuza Vodă”39

.

Pe faţa principală a piedestalului se află gravat următorul text: „Marelui cetăţean

General Gheorghe Teleman. Acest monument s'a ridicat în anul 1914 în oraşul Huşi prin

subscripţie publică, din iniţiativa prietinilor politici din judeţul Fălciu. General de divizie

Gheorghe Teleman, născut la 1838, luna octombrie, în 22. Maior în campania anului 1877-

1878, unde a luat parte activă la asediul de la Smîrdan. Deputat - senator - prefect şi şef al

Partidului Conservator din judeţul Fălciu. Posesor a mai multor ordine şi decoraţiuni.

Decedat la 1913, luna iulie, 4.”

O stradă din oraşul Huşi poartă numele generalului Gheorghe Teleman40

. Prin grija

şi dăruirea locotenent – colonelului Adrian-Vasile Perdun a fost dezvelit bustul generalului

Gheorghe Teleman la 3 iulie 2013, operă a cunoscutului sculptor vasluian Gheorghe

Alupoaie. Bustul este amplasat în Cazarma Batalionul 202 Apărare Nucleară, Biologică şi

Chimică (Intervenţie la Dezastre) din Huşi.

Printre unităţile înfiinţate prin decretul din 5 aprilie 1880 se numără şi Regimentul

26 de Dorobanţi cu reşedinţa Huşi (Divizia 4 Teritorială Militară). În cadrul aceleiaşi divizii

se găsea şi escadronul Fălciu, cu reşedinţa în Huşi (Regimentul 7 Călăraşi)41

. Drapelul

Regimentului 26 Dorobanţi Huşi a fost adus la 28 noiembrie 1880 de către locotenent-

colonelul Gheorghe Teleman, comandantul unităţii, şi şase grade inferioare. Regimentul era

subordonat Diviziei a 7-a Infanterie şi Corpului 4 Armată. Instrucţia se desfăşoară în

garnizoana Huşi şi alte localităţi din judeţul Fălciu până în 1889, în colaborare cu

Regimentele 12 Dorobanţi Bârlad şi 25 Dorobanţi Vaslui42

.

Preotul Ioan Harnagea se adresa la 31 octombrie 1881 Episcopului Calinic Dima:

„Acum văzând că pe de o parte serviciul s-au îngreunat din cauza înfiinţării Regimentului”,

cerând includerea în bugetul viitor a unui salariu pentru preoţii ce sunt datori a asigura

asistenţa religioasă pentru regimentele înfiinţate în 1881 în fiecare judeţ. Preotul Ioan

Harnagea deservea Regimentul 26 Dorobanţi. Preotul amintit a servit onorific între 1873 şi

1893, din 1893 i se acordă o diurnă. Postul de confesor al Garnizoanei este solicitat în 1895

de preotul Gheorghe Codreanu de la biserica Sfântul Dumitru din Huşi, de care se plânge

preotul Ioan Harnagea, care este desărcinat din funcţia de preot de către comandantul

Garnizoanei, recunoscând pe primul. Soldaţii Petru Armanu şi Vasile Arsănescu se plângeau

la 29 februarie 1896 de preotul Gheorghe Codreanu, cercetat de justiţie în 1877 de furt de la

un Gheorghe Mazilu. Comandantul Regimentului 7 Rahova informa Episcopia de primirea

lui Ioan Harnagea ca preot confesor la Garnizoana din Huşi43

.

Conform legii votate în şedinţa de la 28 mai 1882 în Huşi îşi desfăşoară activitatea

Brigada 13 dorobanţi şi regimentul 26.44

În 1883 preşedintele tribunalului din Huşi se

adresează comandantului Regimentului 26 Dorobanţi Huşi.45

39

„Opinia. Ziar Conservator Democrat”, XI, nr. 2302, din 14 decembrie 1914, p. 1. 40

Costin Clit, Generalul Gheorghe Teleman (22 octombrie 1838-4 iulie 1913), în „Cadenţe peste

timp”, Revista cadrelor militare în rezervă şi a veteranilor de război din judeţul Vaslui, Anul I, nr. 1 /

2013, Huşi, p. 47-50. 41

Lt. col. Martin Cata, op. cit., doc. IV. 42

Col. (r) Constantin Chiper, op. cit., p. 49. 43

ANV, Fond Episcopia Huşilor, dosar 21 / 1873. 44

Ibidem, dov. V. 45

ANV, Fond Tribunalul Judeţului Fălciu, dosar 1 / 1883.

39

La 15 octombrie 1886 este alcătuit un raport de maiorul francez Louis Theodore

Raoul Meznier, brevetat de statul major, referitor la organizarea armatei române. Meynier,

aflat în misiune în Regatul României, participă la manevrele executate de cavalerie lângă

Buzău în prezenţa regelui Carol I46

. Potrivit lui Meynier, Corpul 4 Armată cu centrul la Iaşi

este alcătuit din 8 departamente: Vaslui, Fălciu, Iaşi, Roman, Botoşani, Dorohoi, Neamţ,

Suceava. Brigada 13 dorobanţi cu sediul la Huşi era alcătuită din două regimente:

regimentul 25 cu sediul la Vaslui (Departamentul Vaslui) şi Regimentul 26 Dorobanţi cu

sediul la Huşi (Departamentul Fălciu)47

. Comandantul Corpului 4 de armată Iaşi era

generalul de brigadă Dimitrie Racoviţă48

.

Conform proiectului de lege, prezentat de ministrul de război ad-interim I. C.

Brătianu, împărţirea teritorială militară are la bază regiunea judeţelor, fiecare corp de armată

cuprinde un număr egal de judeţe. Inconvenientele sunt legate de mobilizare şi sarcinile

militare impuse populaţiei49

. Legea va fi promulgată la 17 decembrie 188750

. Modificarea

diviziunilor militare teritoriale şi sarcinile serviciului militar sunt împărţite în raport cu

numărul populaţiei Corpului 4 Armată, i se adaugă judeţele Tutova şi Bacău, dar numărul

regimentelor a rămas acelaşi, fapt ce va determina desfiinţarea Regimentului 26 (Judeţul

Fălciu) şi Regimentul 28 (Suceava), de unde s-au completat efectivele celorlalte

regimente51

. Regimentul 14 din Roman a fost completat cu 4 companii din Regimentul 25

de Vaslui, iar acesta din urmă este completat cu 6 companii din Regimentul 26 de Fălciu.

Cele două regimente au fost înfiinţate din nou: Regimentul 26 în corpul 1, în locul

Regimentului 4 de Argeş trecut în Corpul 2; Regimentul 28 în corpul 2, în locul

Regimentului de Ialomiţa. Noul proiect asupra regiunilor militare teritoriale este pus în

discuţia Consiliului de Miniştri şi aprobat prin jurnalul cu nr. 1 din 3 februarie 188852

.

La 16 septembrie 1887 este atestat comandantul Regimentului 26 Dorobanţi din

Huşi53

. La 3 octombrie 1887 trupele din garnizoana Huşi sunt inspectate de generalul

Racoviţă, comandantul Corpului de armată. Comandantul Regimentului 26 Dorobanţi era

colonelul Boteanu54

.

În 1887, Corpul 4 cu reşedinţa la Iaşi, cuprindea judeţul Dorohoi, plăşile Zeletin şi

Berheci, judeţele Tecuci, Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Roman, Vaslui, Fălciu, Tutova,

Bacău (fără plasa Trotuş). Corpul I cuprindea şi Regimentul 26, nou format55

. Corpul 2

cuprindea Regimentul 2856

. Corpul 4 cuprindea Brigada 13 alcătuită din Regimentul 12,

46

Documente privind istoria militară a poporului român – ianuarie 1886 – mai 1888, volum întocmit

de locotenent colonel Constantin Căzărnişeanu (coordonator), locotenent-colonel Nicolae Nicolae,

Maria Georgescu, Centrul de studii şi cercetări de istorie şi teorie militară, Ed. Militară, Bucureşti,

1975, p. 87. 47

Ibidem, p. 118. 48

Ibidem, p. 141. 49

Ibidem, p. 380. 50

„Monitorul Oficial”, din 20 decembrie / 1 ianuarie 1888, nr. 209, p. 4817; Documente privind

istoria militară, documentul nr. 178. 51

Documente privind istoria militară..., p. 381. 52

Ibidem, p. 382. 53

ANV, Fond Tribunalul Judeţean Fălciu, dosar 1 / 1887. 54

Ziarul „Prutu”, an I, nr 2, din 6 octombrie 1887, p. 2. 55

Documente privind istoria militară, p. 383; vezi şi „Monitorul Oficial”, din 20 decembrie 1887, nr.

209, p. 4817 56

Documente privind istoria militară, p. 384.

40

căruia i se adaugă companiile 4 şi 6 din Regimentul 26, cu reşedinţa la Bârlad. Se adaugă la

această brigadă Regimentul 25, care cuprindea companiile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 din Regimentul

26, cu reşedinţa la Vaslui. Statul major al batalionului de Fălciu din Regimentul 25 va fi la

Huşi57

.

Articolul 3 se referă la regiunile regimentelor de Călăraşi. Corpul 4 de armată

cuprindea şi Brigada 4 cu reşedinţă la Iaşi. Brigada 4 cuprinde Regimentul 7 Călăraşi cu

reşedinţa la Iaşi, compus dintr-un escadron recrutat din jud. Iaşi, două escadroane din Vaslui

şi un escadron recrutat din Fălciu58

. Sunt stabilite circumscripţiile de recrutare a diferitelor

corpuri de trupe. Batalionul 4 Vânători din Regimentul 8 Linie este recrutat din judeţele Iaşi,

Neamţ, Suceava, Botoşani şi Fălciu.59

Începând cu anul 1888 în Huşi începe să funcţioneze un batalion de dorobanţi.

Regimentul 25 Dorobanţi din Vaslui cuprindea şi Batalionul 2 Huşi, făcând parte din Corpul

IV Armată cu reşedinţa la Iaşi, Batalionul 2 din Huşi era alcătuit din următoarele companii

(redăm şi localităţile arondate):

1). Compania V, cu reşedinţa la Huşi: Brădiceşti, Boţeşti, Gugeşti, Tăbălăeşti,

Stroeşti, Tătărăni, Creţeşti, Epureni, Rusca, Vineţeşti, Crăsnăşeni, Curteni.

2). Compania VI, cu reşedinţa la Răducăneni: Bazga, Bohotin, Covasna, Cozia,

Dolheşti, Grozeşti, Gura Bohotinului, Isaia, Moşna, Răducăneni, Sălăgeni,

Sberoaia.

3). Compania VII, cu reşedinţa la Drânceni: Cozmeşti, Armăşeni, Buneşti,

Drânceni, Duda, Ghermăneşti, Pâhneşti, Podoleni, Râşeşti, Avereşti, Pogăneşti.

4). Compania VIII, cu reşedinţa la Huşi: Huşi, Şchiopeni, Grumezoaia, Lunca,

Stănileşti, Urlaţi, Deleni, Guşiţei, Hoceni, Hurdugi, Oţeleni, Şişcani, Ivăneşti.

Batalionul 2 Fălciu era inclus în Regimentul 12 Dorobanţi din Bârlad şi avea

următoarele companii:

1). Compania V, cu reşedinţa la Pueşti: Pueşti, Lăleşti, Voineşti, Avrămeşti, Tuleşti,

Plopana, Dragomireşti, Buda

2). Compania IV, cu reşedinţa la Bogdaniţa: Vlădeşti, Bogdăneşti, Bogdana,

Bogdăniţa, Buda-Rafaila, Floreşti, Miceşti, Mânzaţi, Costeşti, Orgoeşti, Corăesci.

3). Compania VII, cu reşedinţa la Fălciu: Fălciu, Vetrişoaia, Bărboşi, Băseşti, Idrici,

Mălăeşti, Roşieşti, Stoiceşti, Viltoteşti, Vutcani, Bozia, Dudeşti, Găgeşti, Jigălia, Rânceni,

Tămăşeni, Ţifu, Berezeni, Urdeşti.

4). Compania a VIII-a cu reşedinţa la Murgeni: Murgeni, Şuletea, Cârja, Rânzeşti,

Blăgeşti, Epureni, Schineni, Obârşeni, Popeni, Zorleni, Banca.

Determinarea comunelor din fiecare circumscripţie militară s-a realizat prin decizie

ministerială60

.

Drapelul Regimentului 26 Dorobanţi Huşi, împreună cu Statul Major, şi magaziile

au sosit la Craiova în 15 aprilie 1889, iar pe baza Înaltului Decret nr. 2141 din 15 iulie 1891

a luat denumirea de Regimentul „Rovine” nr. 26. În 1897 a primit o cazarmă nouă61

.

În anii 1891 şi 1893 s-au construit pavilionul administrativ, pavilionul pentru trupă,

infermeria, cantina, bucătăria, sala de mese şi alte anexe, necesare înfiinţării Regimentului

57

Ibidem, p. 385. 58

Ibidem, p. 386. 59

Ibidem, p. 387. 60

„Monitorul Oficial”, nr. 190, din 29 noiembrie / 11 decembrie 1889, p. 4386. 61

Col. (r) Constantin Chiper, op. cit., p. 49-50.

41

de Infanterie62

. Încă de la 11 august 1890 consiliul comunal Huşi a decis cedarea suprafeţei

de „234 m. lungime şi 150 m. lăţime în partea nordică a oraşului pentru clădirile cazarmei

de infanterie iar partea cealaltă de teren până la 350 m. lungime să se deie după expirarea

termenului contractelor pentru închirierea locurilor”63

.

Ministerul de Război constată la 11 noiembrie 1897, în adresa remisă prefecturii

judeţului Fălciu, consideraţiile militare ce impun „crearea chiar de la Aprilie 1898 a unui

regiment de Infanterie care va fi recrutat din judeţul Fălciu şi care va avea garnizoana

permanentă în capitala judeţeană, adică în oraşul Huşi. Aceleaşi consideraţiuni impun

neapărat pentru Aprilie 1898, ducerea la Vasluiu a actualului regiment Rachova N ° 25, ce

face actualmente garnizoana la Huşi”. Insuficienţa cazarmamentului a impus împărţirea

regimentului 25 Rahova în oraşele Vaslui şi Huşi. Crearea noului regiment la Huşi era

împiedicată de cazarma insuficientă, nevoia de clădiri pentru Statul Major, grajduri, magazii

şi altele. Prefectura este solicitată să pună la dispoziţia Direcţiei a IV-a Geniu terenul

necesar şi suma de 200000 lei „costul clădirilor ce mai trebuiesc, precum şi să asigure

cazermarea cancelariilor regimentului în oraş până la septembrie sau octombrie 1898,

epoca terminării construcţiunilor noi.”.64

Prefectul judeţului Fălciu este informat de

Ministerul de Război la 3 ianuarie 1898 de faptul că „nu dispune de fonduri cu care să

construiască cazarma regimentului ce urmează a se înfiinţa din nou pentru acel judeţ”65

.

Cazarma Batalionului de Infanterie era amplasată la 28 mai 1898 în partea nordică

a oraşului Huşi, adică spaţiul unde astăzi avem Poliţia de Frontieră66

.

Gheorghe Popovici a fost numit prin jurnalul Consiliului de Miniştri cu nr. 919 /

1906, în postul de ofiţer instructor, şeful revizoratului militar şcolar al judeţului Fălciu67

.

Licitaţia publică din 4 august 1906 din cancelaria Regimentului 7 Rahova, No. 25,

din Vaslui, avea ca obiectiv darea în antrepriză a pâinii, cărnii, zarzavatului şi produselor de

băcănie necesare trupelor din garnizoanele Vaslui şi Huşi68

.Comandamentul Corpului IV

Armată Iaşi, face cunoscută licitaţia publică din 1 februarie 1907 pentru darea în antrepriză a

furnizării lemnelor necesare pentru exerciţiul financiar 1908 / 1909. Lemnele urmau să fie

depuse la reşedinţa Batalionului 2 din Huşi, companiile a 9-a Fălciu, a 11-a Drânceni şi a

12-a Grumezoaia. Licitaţia urma să fie ţinută de Batalionul 2 din Regimentul 7 Rahova, nr.

2569

.

Batalionul 25 Rahova Huşi, dislocat în timpul răscoalei la Iaşi, se întorcea la Huşi în

reşedinţă în 13 mai 190770

.

Şcoala de viticultură din Huşi s-a înfiinţat la 15 ianuarie 1908 în localul vechii

cazărmi de călăraşi, mutată din toamna anului 1908 în localul Serviciului sanitar, permutat

la rândul său în sediul Prefecturii. Sediul cazărmii de călăraşi avea şase odăi71

.

62

Costin Clit, Scurt istoric al vieţii militare din oraşul Huşi în secolul al XIX – lea, în

„Zorile”Revistă literar-ştiinţifică a Liceului Teoretic „Cuza Vodă” din Huşi, Anul XVI (30 - 31), nr.

1-2, ianuarie 2004, p. 51, documentul nr. III. 63

Ibidem, p. 51, documentul nr. IV. 64

Ibidem, p. 50-51, documentul nr. I. 65

Ibidem, p. 51, documentul nr. 2. 66

Ibidem, p. 51, documentul nr. V. 67

„Monitorul oficial”, nr. 28, din 6 / 19 mai 1906, p. 1018. 68

„Monitorul oficial”, nr. 92, din 23 iulie / 5 august 1906, p. 3710. 69

„Monitorul oficial”, nr. nr. 199, din 6 / 19 decembrie 1907, p. 2731. 70

„Opinia”, IV, nr. 145, din 13 mai 1907, p. 2.

42

Documentele cercetate îl atestă pe maiorul Ionescu în 191372

.

Cu prilejul hramului mănăstirii Neamţului, Nicodim Munteanu, Episcopul Huşului,

ţine un emoţionant cuvânt, prin care prevesteşte Marea Unire de la 1918: „De sute de ani

veniţi la această mănăstire ca să vă întăriţi în credinţa ortodoxă şi în dragostea de neam.

Dar ca să pătrundeţi până aici, acei din provinciile subjugate a trebuit să treceţi graniţele

cu multă frică şi cu multe greutăţi. Ţineţi minte însă un lucru: nu va trece mult şi aceste

blestemate hotare care ne frâng trupul nostru naţional vor cădea – şi hotărât că vor cădea –

şi atunci voru alcătui o apă şi un pământ. Duceţi vestea aceasta în părţile voastre şi vestiţi

tuturor că se apropie ziua mântuirii şi unirii întregului nostru neam”73

. Românii basarabeni

treceau Prutul blestemat pentru a se stabili în Regatul României. Astfel, Dimitrie Tanasă,

„român venit aci din Basarabia”, s-a călugărit la Episcopia Huşului, fiind primit ca novice

la 1 aprilie 1910, iar de aici pleacă la Muntele Athos74

.

Episcopul Nicodem se plângea comandantului garnizoanei Huşi la 25 ianuarie 1917:

„de către soldaţii încartiruiţi în acest oraş se distruge şi se fură gardul împrejmuitor al

grădinei Episcopiei, gard construit de către stat cu mari cheltuieli anul trecut”.

Comandantul garnizoanei (C. Teodorescu) a luat măsuri pentru împiedicarea distrugerilor de

care se plângea ierarhul huşean75

.

Potrivit raportului întocmit de protosinghelul Chesarie T. Păunescu la 23 martie

1917, din inventarul bisericii catedrale au fost trimise în linia frontului cărţi bisericeşti:

Liturghier (3 voci), Noul Testament şi Prohod (1891). La 17 aprilie 1917, preotul B.

Rosescu, primeşte de la Episcopie pentru Regimentul 34 Constanţa un sfânt Antimis şi o

cruce de argint rotundă. Episcopul Nicodem aprobase cererea confesorului regimentului 34

din 17 aprilie 1917, prin care solicitase Sfântul Antimis, o cruce, un rând de veşminte şi un

Octoih Mic76

.

În timpul refugiului din 1916-1918 din Moldova, la Huşi au fost înfiinţate spitale

militare în localurile Gimnaziului „Anastasie Panu”(astăzi, Colegiul Naţional „Cuza Vodă”)

şi Şcolii de băieţi nr. 1 (astăzi, Şcoala nr. 3 „Anastasie Panu” ), situate în acelaşi perimetru.

Episcopul Nicodem amintea doctorului Naumescu la 31 iunie 1918: „Soldaţii

bolnavi şi parte din personalul de serviciu al spitalului instalat în şcoala No. de băieţi din

Huşi, pătrund în livada episcopiei şi de acolo îşi fac drum fie spre gară, fie spre mahalaua

din dosul episcopiei şi distrug gardul în trei puncte”77

.

Consiliul de Administraţie a Spitalelor Militare din judeţul Fălciu au obţinut de la

primăria oraşului autorizaţia derivării conductei de apă pentru spitalele amintite şi au obţinut

dreptul de a utiliza pentru construcţia conductei „mai multe burlane de pământ

ars”depozitate în curtea Episcopiei, aşa cum reiese şi din adresa trimisă Episcopului

Nicodem la 4 ianuarie 1918. Acestea erau necesare şi executării cuptoarelor de deparazitare

71

Idem, Un secol de istorie. Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”din Huşi: 1908-2008, Editura

„Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2008, p.23, respective 40-41; Vezi şi ziarul „Sfatul Poporului”, An I, nr. 12,

din 20 ianuarie 1908, p. 4 72

ANV, Fond Liceul „Cuza Vodă”din Huşi, dosar 129 / 1912-1913, f. 175. 73

Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Slujitorii altarului şi marea unire. Ostaşi ai Domnului şi ai ţării, în

„Magazin istoric”, An XXXII, decembrie 1998, nr. 12 (381), p. 22. 74

Arhiva Episcopiei Huşilor (AEH), FEH, dosar 36 / 1907, pachet 113. 75

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134. 76

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134. 77

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134.

43

pentru combaterea tifosului exantematic, în Huşi fiind identificate la 4 ianuarie 1918 peste

30 de cazuri. Episcopul dorea folosirea lor în propriile interese. Conducta de apă,

proprietatea Episcopiei, alimenta cu apă sediul episcopal, spitalul comunal şi o cişmea de pe

strada din faţa instituţiei eclesiastice, iar cu acordul ierarhului se folosea şi spitalul militar

din clădirea Gimnaziului. Conducta se afla în proprietatea Episcopiei, înainte de 1864, „de

pe când nici nu exista primărie în Huşi”. Alimentarea cu apă a spitalului militar s-a realizat

în urma acordului verbal al Episcopului Nicodem, iar olanele au fost cerute pentru această

conductă. Nicodem nu îngăduie cedarea olanelor. În faţa refuzului preşedintele consiliului

de administraţie a spitalelor militare răspunde la 9 ianuarie 1918: „Avem onoare a vă face

cunoscut că luăm cu mulţumire act despre cele ce ne comunicaţi. Nu vom lua din olane

decât strictul necesar”78

.

Comandantul Legiunii Fălciu cu sediul în Huşi arendează în 1917 terenul schitului

Brădiceşti pentru al cultiva cu tinerii din colonia de refugiaţi din sat, pădurarul satului Petru

Moişanu, însă a semănat porumb în „curătura lui Ieronim”, locul cel mai productiv, cu

acordul autorităţilor bisericeşti. Elevii Gimnaziului din Huşi, membri ai Legiunii

cercetaşilor Fălciu au lucrat terenul din ceairul Episcopiei în acelaşi an79

.

Comanda garnizoanei Huşi este lăsată la 4 iunie 1918 colonelului Scarlat

Angheleanu de către comandantul Diviziei a 10-a Teritoriale80

.

Primarul D. R. Ralle semna apelul din 7 noiembrie 1934, pentru al face cunoscut

cetăţenilor, cu următorul conţinut: „În ziua de 8 Noembrie a.c., (Sfinţii Mihail şi Gavril), se

va face primirea oficială a Batalionului 4 Infanterie uşoară, care s-a instalat definitiv în

oraşul nostru. / Pentru dovedirea spiritului nostru de solidaritate şi dragostei noastre

neţărmurită către Armata Română şi în special pentru Unitatea Militară stabilită în

localitate, apelăm la populaţia întregului oraş, de a lua parte la solemnitatea primirei, care

se va face cu toate onorurile ce se cuvin unui eveniment de o atât de mare importanţă

pentru acest oraş.” La Catedrala Episcopală este oficiat un Te-Deum de către Arhiereul

Veniamin Pocitan Bârlădeanul, cler şi corul condus de maestrul Rădulescu. Comanda

Batalionului 4 Infanetrie uşoară este asigurată de locotenentul colonel Andrian, originar din

Huşi, „ofiţer distins, bun comandant, bun prieten, exemplu de pricepere şi de muncă”, care a

luptat enorm pentru aducerea batalionului aici. În cuvântul său, colonelul Costăchescu,

comandantul Garnizoanei Huşi, ofiţer „distins şi integru, eroul de pe câmpul de luptă,

purtător al celei mai mari decoraţii de război: Mihai Viteazul”, rosteşte cuvinte

emoţionante: „ / Ofiţeri, subofiţeri, şi soldaţi ai batalionului 4 infanterie uşoară / Începând

cu ziua de astăzi, batalionul vostru îşi ia reşedinţa în oraşul Huşi. Veţi găsi aici, în oraşul

acesta, numai inimi calde, de dragoste, pentru că voi eraţi, de mult aşteptaţi. / Ca

comandant al garnizoanei, eu vă zic din tot sufletul: bine-aţi venit la noi ! Să trăiţi ostaşi ai

batalionului 4 infanterie uşoară”. Vor lua cuvântul, exprimându-şi bucuria şi satisfacţia,

Arhiereul Veniamin Pocitan Bârlădeanul, Dimitrie Enciu, prefectul judeţului Fălciu, Petru

Teodoru, ajutorul de primar, locotentul colonel Andrian, cuvântări urmate de defilarea

Batalionului într-o „ţinută ireproşabilă”. Banchetul organizat de primărie este onorat de

Arhiereul Veniamin Pocitan Bârlădeanul, Dimitrie Enciu, Petru Teodoru, deputatul Emil

Emandi, senatorul Ioan Eugen Linde, Gavril Holban, directorul Liceului „Cuza Vodă”,

78

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134. 79

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134. 80

AEH, FEH, dosar 41 / 1916, pachet 134.

44

Jenică Mitache, fost prefect, D. Gociu, fost primar, C. Lascăr, revizor şcolar, C. Şendrea,

directorul Şcolii Comerciale, preotul catolic Celestin Vaes, rabinul Şechter, dr. Zingher,

preşedintele Comunităţii Israelite, Zanet Corlăteanu, preşedintele Sfatului negustoresc, G.

Costandache şi Leontin Fridman, corespondenţii ziarelor „Universul” şi „Dimineaţa”. Zanet

Corlăteanu, directorul ziarului „Poporul” afirma: „ / Dragostea pentru armata sosită la noi,

a întrunit la această masă pe toţi huşenii fără deosebire de culoare politică şi categorie

socială. Căci armata acolo unde se sălăşlueşte, nu aduce numai afluenţa şi voioşia ci aduce

cu ea şi belşugul. / Armata este cea mai bună consumatoare şi pentru aceasta negustorimea

huşană m-a delegat pe mine să vă spun aici urarea de bun sosit la noi. / O unitate militară

în oraşul nostru era visul de atâta vreme a negustorilor. Acest vis este astăzi împlinit”. Sunt

amintite eforturile liberalului N. N. Tiron, încă din 1927, pentru aducerea unui batalion la

Huşi81

.

Comanda Garnizoanei Huşi o asigura în 1936 colonelul P. Z. Giurcăneanu. Centru

de Pregătire premilitară nr. 1 din Huşi (comandant căpitanul în rezervă Teodor Radu)

organizează la 5 iulie 1936 o serbare naţional-patriotică la sediul Şcolii nr. 2 de băieţi82

.

Nomenclatorul străzilor oraşului Huşi din 1941 înregistrează Cazarma 10 Vânători

pe strada Ioan Mârza, nr. 5 (Avram Marcovici la nr. 7, Spitalul la nr. 9 şi Ioan Zelea

Codreanu la nr. 11)83

. Astăzi este cazarma Batalionului 202 Apărare Nucleară, Biologică şi

Chimică (Intervenţie la dezastre) din Huşi.

În anul 1940 staţionau în Huşi: un Divizion de artilerie (strada Corni-Huşi),

Compania 15 Poliţie (Divizia 15 Infanterie), condusă de locotenentul Ioan P. Fotino, care se

interesa de preţul de achiziţionare al cărnii de porc, slăninii şi grăsimii în perioada 24

decembrie 1939 – 2 ianuarie 1940, Regimentul 7 Vânători(comandant Chinculeac Nechita ),

organizatorul sărbătorii Unirii la 24 ianuarie 1940 datorită neputinţei Străjerilor, Regimentul

52 de Infanterie, Divizia a 3-a Infanterie, a cărui comandant l-a vizitat pe primarul oraşului

în mai 1940, Batalionul 3 Pioneri, Bateria 110 Tunuri – R.M., Coloana de Subzistenţă nr. 3,

Grupul 6 Grăniceri Pază, Batalionul I Grăniceri Pază, condus de maiorul Petre Popescu, care

solicită un imobil la 12 martie 1940 şi va avea reşedinţa permanentă în Huşi, Regimentul 15

Infanterie, Regimentul I Vânători „Principele Moştenitor Ferdinand”(iulie 1940). Mai multe

coloane militare de la diferite unităţi militare sunt cantonate încă din noiembrie 1939 în

diverse puncte ale oraşului Huşi. Garnizoana din Huşi şi Cercul de Recrutare Fălciu au drept

comandant pe colonelul Gheorghe Andrian (12 ianuarie 1940), iar comandant al Pieţei era

căpitanul Alex Nicolau. Comandantul Marii Unităţi şi şeful de stat major, locotenentul

colonel Tr. Hagichirea, îşi au sediul în cadrul Liceului „Cuza Vodă”. Amplasarea

aerodromului pe dealul Dric atrage interdicţia trecerii locuitorilor prin zonă din 3 iunie

1940. Marea Unitate ordonă la 12 iulie 1940 amenajarea unei barăci în gara din Huşi,

pregătită ca sală de aşteptare pentru ostaşii care tranzitează oraşul.84

Subzona Antiaeriană a

Teritoriului judeţului Fălciu are drept comandant pe Atanasie Petrescu în 1940. Sirena de

mână, sistemul „Eletror”, Nº 5490, oferită de firma Gh. Flamaropol din Galaţi este

recepţionată la 16 ianuarie 194085

.

81

Ziarul „Poporul”, An XIII, nr. 19-21, din 25 noiembrie 1934, p. 2-3. 82

ANV, Fond Liceul Teoretic de Fete „Elena Doamna”, dosar 89 / 1936, f. 183. 83

ANV, Fond Primăria oraşului Huşi, dosar 65 / 1941. 84

D.J.A.N.V., Fond Primăria Oraşului Huşi,dosar 54/1940, f. 2, 3, 5, 7, 12, 13, 33, 38, 47, 51, 56, 62,

64, 70,73,76, 77, 78, 82, 85. 85

ANV, Fond Primăria Oraşului Huşi,dosar 56 /1940, f. 11.

45

Cedările teritoriale din vara anului 1940 au ca urmare sosirea unui val de refugiaţi în

oraşul Huşi. Amintim pe: Emil S. Sofronie, secretarul primăriei din Leova „refugiat în acest

oraş, în urma cedării Basarabiei”; Alexandru Daulja, refugiat din Bolgrad, numit şeful

serviciului Cl. I din Primăria oraşului Huşi; Vasile Leviţchi, refugiat din Orhei, numit şef

birou cl. I la Primăria Huşi şi transferat la Prefectura judeţului Putna; Alexandru Croitoru,

de la Primăria din Sighet, „provenit din teritoriile evacuate”, numit la Huşi şeful Biroului

Administrativ86

. În timpul retragerii ruşinoase din Basarabia la 28 iunie 1940 şi-a pierdut

viaţa cântăreţul bisericesc Petru Butilică, de la biserica „Sfântul Dumitru” din Bârlad87

.

Oraşul Huşi a fost un avanpost al declanşării războiului de eliberare a Basarabiei,

Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţei declanşat împotriva U. R. S. S. –ului la 22 iunie

1941. Generalul Ion Antonescu coordona acţiunile militare din vila lui Mihail Ralea. O

bombă razantă sovietică a explodat la 2 iulie 1941, ora 1115

în faţa scărilor spitalului din

Huşi unde se aflau dr. Tiberiu Măcelariu, directorul instituţiei şi 28 ostaşi răniţi sosiţi atunci

de pe frontul de la Prut. În stradă se aflau un sergent român şi o femeie cu copil lângă un

salcâm. Bomba ucigaşă lansată dintr-un avion sovietic a luat viaţa la 32 de persoane. A fost

înmormântat în cimitirul Sfântul Toma din Huşi în „fund”, însă crucea sa a fost culcată la

pământ. A existat şi o frumoasă troiţă care a dispărut88

.

Numeroase trupe tranzitau şi staţionau în oraşul Huşi, care a constituit obiectul

numeroaselor bombardamente executate de artileria şi aviaţia sovietică în zilele de 26 iunie

1941, 29-31 iunie 1941 şi chiar 12 iulie 194389

. Maiorul în rezervă V.V. Andrian, primarul

oraşului Huşi, cerea Episcopiei Huşului la 23 iunie 1941 adoptarea de măsuri la bisericile

urbane ca „să nu mai tragă absolut de loc clopotele, decât numai în caz de pericol aerian”90

.

În cursul anului 1942 s-a desfăşurat un exerciţiu de apărare pasivă în întregul oraş Huşi,

alarma fiind dată prin clopotul cel mare de la Episcopie şi clopotele bisericilor parohiale

(zilele fixate: 24 mai, 13 iunie, 12 iulie, 15 august, 15 septembrie, 20 septembrie, 24

octombrie)91

.

În timpul războiului şi-a desfăşurat activitatea Societatea Naţională de Cruce Roşie,

filiala Huşi, oferind ajutor (lenjerie, încălţăminte şi pansamente) concentraţilor, refugiaţilor

şi spitalelor, susţine ceainăria din gara Huşi pentru răniţă. Odată cu epuizarea fondurilor

financiare face apel la primăria oraşului Huşi la 1 august 1941 pentru acordarea de

subvenţii, donaţii sau sume benevole de la funcţionari. Rezoluţia primăriei sună: „Nu are

bani primăria”92

.

Preoţii huşeni au fost mobilizaţi la Răsboiul Sfânt al României, în 1943 participând:

pr. Vasile Cehan de la biserica „Sfântul Ioan”, mobilizat în Regimentul 35 Infanterie, întors

după cucerirea oraşului Odessa, răsplătit cu decoraţiile Coroana şi Steaua României în

gradul de Cavaler; pr. Spiru Apostol, consilier referent la Episcopie, mobilizat timp de două

luni la Regimentul 10 Vânători şi Garnizoana Huşi; pr. Vasile Manea de la Catedrala

86

ANV, Fond Primăria oraşului Huşi, dosar 9 / 1940, f. 2-3; 15-16; 21. 87

AEH. FEH, dosar 11 / 1942-1943, pachet 316. 88

Episodul este datat de Virgil Agheorghiesei la 12 iulie 1941 fără oferirea altor informaţii; Vezi

Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi Pagini de istorie, Iaşi, Editura PIM, 2009, p. 57. 89

Costin Clit, Bombardamentele sovietice asupra oraşului Huşi din vara anului 1941, în „Prutul”,

Revistă de cultură, Huşi, Anul I, nr. 4, aprilie 2001, p.3, respectiv 8 90

AEH, FEH, dosar 28 / 1939, pachet 282. 91

AEH, FEH, dosar 28 / 1939, pachet 282. 92

ANV, Fond Primăria Oraşului Huşi, dosar 35 / 1941, f. 8.

46

Episcopală, mobilizat până la 1 februarie 1943 la Regimentul 25 Artilerie; pr. Vasile Nacu

în 1943 la un spital de companie şi pr. Emil Stoica de la parohia Cuza Vodă, Vaslui93

.

Aerodromul de pe platoul Dric s-a transformat într-o bază de unde decolau

avioanele germane şi româneşti în valuri succesive spre linia frontului de Răsărit. Trupele

germane în retragere, sosite la Huşi încă din martie 1944, ocupă localurile instituţiilor

administrative şi şcolare din Huşi94

.

Armata Roşie ocupa la 22 august 1944 amplasamentul Târgu Neamţ – Huşi –

Chişinău. Instituţiile statului din Huşi au luat calea refugiului din primăvara anului 1944.

Între 24-25 august în Huşi s-au desfăşurat lupte grele, urmate de distrugeri materiale în urma

bombardamentelor de artilerie, o parte a bunurilor au fost luate de localnicii rămaşi, la

primăria oraşului se constată lipsa personalului în totalitate. Oraşul nu mai avea

administraţie. Conducerea primăriei este preluată la 27 august de avocatul Hera Carniol,

trecut din 31 august 1944 în funcţia de ajutor de primar, calitate deţinută până la 1 februarie

1945. Comandamentul sovietic instituit şi locuitorii rămaşi în oraş desemnează ca primar pe

Gr. I. Cogălniceanu, institutor, pensionar, care la rândul său funcţionează până la 10

septembrie 1944.95

Prin ordinul nr. 20701 din 17 iulie 1945 al Ministerului de Război – Cabinet, s-a

hotărât staţionarea trupelor sovietice şi la Huşi96

.

Batalionul 159 Grăniceri din Huşi a fost înfiinţat în 1978, subordonat Ministerului

Apărării Naţionale, iar între 1992 – 1999, Ministerului Apărării Naţionale (trupe de

grăniceri). Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui cu sediul în Huşi a fost

înfiinţat la 1 iulie 200097

.

93

AEH. FEH, dosar 11 / 1942, pachet 316. 94

Costin Clit, Unele aspecte privind oraşul Huşi în anii 1944-1945, în „Est”, revistă de cultură, Serie

nouă, Vaslui, Anul I, august 2001, nr. 1, p.76-77 95

ANV, Fond Primăria Oraşului Huşi,dosar 11 / 1949, f. 135-136. 96

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu (coordonator), România. Retragerea trupelor sovietice 1958, Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 1996, p. 159, documentul nr. 20. 97

Vicu Merlan, op. cit., p. 632 – 633.