contestatia fiscala

7
Contestaţia fiscală Capitolul III Contestația fiscală 3.1. Definiţia contestaţiei fiscale Contestaţia la executarea fiscală este, ca și în dreptul comun, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare silită sau, uneori, chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu de creanţă fiscală. Tot pe calea contestaţiei la executare pot fi desfiinţate și deciziile prin care se dispun măsuri asiguratorii. Pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală de către organele de executare, orice persoană interesată. Contestaţie la executare se poate formula de către persoanele interesate și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. Legea nu determină sfera persoanelor interesate, dar credem că în această 63

Upload: andreea-vasile

Post on 29-Sep-2015

2 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

contestatia fiscala

TRANSCRIPT

Consideraii generale privind veniturile publice

Contestaia fiscal

Capitolul III

Contestaia fiscal

3.1. Definiia contestaiei fiscale

Contestaia la executarea fiscal este, ca i n dreptul comun, o plngere specific acestei proceduri, prin care se obine anularea sau ndeprtarea unor acte de executare silit sau, uneori, chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu de crean fiscal. Tot pe calea contestaiei la executare pot fi desfiinate i deciziile prin care se dispun msuri asiguratorii.

Pot face contestaie mpotriva oricrui act de executare efectuat cu nclcarea prevederilor Codului de procedur fiscal de ctre organele de executare, orice persoan interesat. Contestaie la executare se poate formula de ctre persoanele interesate i n cazul n care aceste organe refuz s ndeplineasc un act de executare n condiiile legii.

Legea nu determin sfera persoanelor interesate, dar credem c n aceast categorie intr toi cei care au interes n executarea silit nceput de ctre organul de executare pentru realizarea creanelor fiscale. Se afl n aceast situaie n primul rnd debitorul urmrit i creditorul urmritor, iar n cazul executrii prin poprire i terul poprit, devenit parte n procedura de executare. Dar interes pot justifica i terii vtmai prin acte de executare silit ndreptate n contra averii lor n mod greit.

Contestaia poate fi fcut i mpotriva titlului executoriu n temeiul cruia a fost pornit executarea, n cazul n care acest titlu nu este o hotrre dat de o instan judectoreasc sau de alt organ jurisdicional i dac pentru contestarea lui nu exist o alt procedur prevzut de lege.

Att contestaia la executarea propriu-zis, ct i contestaia la titlu, n cazul n care titlul nu este o hotrre judectoreasc, se introduc la instana judectoreasc competent, adic la judectoria n circumscripia creia se face executarea i se judec n procedur de urgen. n cazul contestaiei privind lmurirea nelesului, ntinderii sau aplicrii titlului executoriu reprezentat de o hotrre judectoreasc, competena aparine instanei care a pronunat acea hotrre.

3.2. Termenul contestaiei fiscale

Contestaia se poate face n termen de 15 zile, sub sanciunea decderii, de la data cnd:

-Contestatorul a luat cunotin de executare ori de actul de executare pe care l contest, din comunicarea somaiei sau din alt ntiinare primit ori, n lipsa acestora, cu ocazia efecturii executrii silite sau n alt mod;

-Contestatorul a luat cunotiin, potrivit celor de mai sus, de refuzul organului de executare de a ndeplini un act de executare;

-Cel interesat a luat cunostiin, potrivit celor de mai sus, de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contest.

Contestaia prin care o ter persoan pretinde c are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmrit poate fi introdus cel mai trziu n termen de 15 zile dup efectuarea executrii. Neintroducerea contestaiei n acest termen nu l va mpiedica pe cel de-al teilea s i realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Judecarea contestaiei se face cu citarea prilor i a organului de executare n a crui raz teritorial se gsesc bunurile urmrite.

Soluionarea contestaiei se face dup regulile dreptului comun, fiind ns, exclus posibilitatea suspendrii provizorii a executrii silite pe calea ordonanei preedeniale, n temeiul dispoziiilor art. 403 Cod procedur civil.

La cererea prii interesate instana va dispune, n cadrul contestaiei la executare, asupra mpririi bunurilor pe care debitorul le deine n proprietate comun cu alte persoane.

Dac admite contestaia la executare, instana dup caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau ndreptarea acestuia, anularea ori ncetarea executrii nsei, anularea sau lmurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a crui ndeplinire a fost refuzat.

n cazul anulrii actului de executare contestat sau al ncetrii executrii nsei i al anulrii titlului executoriu, instana poate dispune prin aceeai hotrre s i se restituie celui ndreptit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reinerile prin poprire,

n cazul respingerii contestaiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despgubiri pentru pagubele cauzate prin ntrzierea executrii, iar cnd contestaia a fost exercitat cu rea-credin, el va fi obligat i la plata unei amenzi.

3.3. Obiectul contestaiei fiscale

n principiu, obiectul contestaiei l constitue numai sumele i msurile stabilite i nscrise de organul fiscal n titlul de crean sau n actul administrativ fiscal atacat, cu excepia contestaiei mpotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

Obiectul contestaiei administrativ fiscale este determinat de art. 174 Cod procedur fiscal. Aceast cale de atac poate fi exercitat:

-mpotriva titlului de crean;

-mpotriva altor acte administrative fiscale;

-mpotriva refuzului de emitere a unui act administrativ fiscal.

Contestaia se formuleaz n scris i trebuie s cuprind:

-Datele de identificare ale contestatorului;

-Obiectul contestaiei;

-Motivele de fapt i de drept;

-Dovezile pe care se ntemeiaz;

-Semntura contestatorului sau a mputernicitului acestuia, precum i tampila n cazul persoanelor juridice.

Dovada calitii de mputernicit al contestatorului, persoan fizic sau juridic, se face potrivit legii.contestaia nu este supus nici unei taxe de timbru. Dac organul competent constat ca nu sunt ndeplinite toate condiiile de form, contestaia va fi respins fr a se proceda la anaiza pe fond a cauzei, iar nu anulat ca n dreptul comun. Totui, nu poate fi respins pentru simplul motiv c poart o denumire greit. Emil Balan, Drept Financiar, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007, Pagina 244

Viorel Ro, Drept Financiar, Editura All Beck, Bucureti 2005,Pg 368-374

66