carlo goldoni - cafeneaua

8/16/2019 Carlo Goldoni - Cafeneaua

1/55

CARLO GOLDONI

Cafeneaua

CUPRINS: PERSONAJELE 3 ACTUL I 4 ACTUL II 37 ACTUL III 71

PERSONAJELE: RIDOLFO, cafegiu. DON MARZIO, gentilom napolitan. EUGENIO, negustor. FLAMINIO, sub numele de contele Leandro. PLACIDA, soţ ia lui Flaminio, în veşmâ nt de pelerină . VITTORIA, soţ ia lui Eugenio. LISAUKA, balerină . PANDOLFO, patron de tripou. TRAPPOLA, bă iat de pr ă v ă lie la Ridolfo. Un ucenic de frizerie. Alt bă iat de pr ă v ă lie de la cafenea. Un chelner de la han. Un că pitan de poliţ ie. Poliţ işti, personaje mute. Alţ i chelneri de la han, personaje mute. Alţ i bă ieţ i de pr ă v ă lie de la cafenea, personaje mute. Scena, mereu aceea şi, reprezint ă o mică pia ţă din Veneţ ia, sau o stradă largă , cu trei pr ă v ă lii: cea din mijloc slujeşte de cafenea, cea din dreapta, defrizerie, cea din st â nga, de casă de joc sau de tripou; deasupra acestor trei

pr ă v ă lii se v ă d câ teva camere ale tripoului, cu ferestrele dâ nd spre aceea şistradă . De lâ ngă Frizerie pleacă o stradă pe care se află casa balerinei, iar lâ ngă tripou se vede hanul, cu uşi şi cu ferestre.

ACTUL I. SCENA 1


2/55

RIDOLFO, TRAPPOLA şi alţ i bă ieţ i de pr ă v ă lie. RIDOLFO: Curaj, bă ieţ i, şi purta ţ i-v ă frumos; fiţ i iuţ i şi gata să serviţ iclienţ ii cuviincios şi cu iscusinţă , fiindcă renumele unei pr ă v ă lii ţ ine de multeori de purtarea celor care servesc în ea. TRAPPOLA: Ca să -ţ i spun drept, jupâ ne dragă , sculatul ă sta cu noaptea-

n cap nu-i pentru o fiinţă a şa de ginga şă ca mine! RIDOLFO: Şi totuşi trebuie să ne sculă m devreme. Trebuie să -i servim petoţ i. Pe la cr ă patul zorilor vin şi cei ce se a ştern la drum, şi lucr ă torii, şi

barcagiu, şi marinarii, tot oameni care se scoală dis-de-diminea ţă . TRAPPOLA: Să mori de r â s nu alta, câ nd vezi că pâ nă şi hamalii vin să

bea cafea! RIDOLFO: Vor cu toţ ii să facă ce fac ceilalţ i. Alt ă dat ă era la modă rachiul,acum e cafeaua. TRAPPOLA: Şi cucoana aia, că reia îi duc cafea în fiecare diminea ţă ,mereu mă roagă să -i cumpă r lemne de patru sfanţ i, dar de cafea nu se lasă . RIDOLFO: L ă comia e boală f ă r ă leac; e o boală care, cu câ t îmbă tr â neşti,cu at â t devine mai necruţă toare. TRAPPOLA: Nu se vede venind nimeni, am mai putea trage un pui desomn! RIDOLFO: Acum or să vină ; şi-apoi nici nu-i chiar a şa de diminea ţă . Nu

vezi? Frizerul a deschis, e în pr ă v ă lie şi lucrează la peruci. Uite, e deschis şitripoul. TRAPPOLA: Dacă e vorba de tripou, e deschis de mult. Au f ă cut noaptealbă . RIDOLFO: Bravo! Trebuie să -i fi mers bine jupanului Pandolfo. TRAPPOLA: Câ inelui ă stuia îi merge întotdeauna bine; câştigă la că r ţ i,

câştigă din pungăşii, câştigă din învoielile cu mă sluitorii… Cum prinde pecineva în tripoul lui, îi ia toţ i banii. RIDOLFO: Să nu r â vneşti niciodat ă la asemenea câştig, că ce e de haram,de haram se duce! TRAPPOLA: Pe să racul domnu' Eugenio l-a nenorocit! RIDOLFO: Ce om lipsit de judecat ă , dom'le! Are nevast ă t â nă r ă , cuminteşi serioasă , iar el aleargă după toate fustele şi joacă ca un disperat. TRAPPOLA: Distracţ ii de-ale tineretului de azi… RIDOLFO: Joacă cu contele Leandro şi pierde întotdeauna. TRAPPOLA: A, ce mai pramatie şi acest domn conte! RIDOLFO: Hai, du-te şi pr ă jeşte cafeaua, s-o facem proaspă t ă . TRAPPOLA: Pun şi za ţ ul de-asear ă ? RIDOLFO: Nu, f ă -o cum trebuie. TRAPPOLA: Jupâ ne, eu nu prea am ţ inere de minte. Câ t e de câ nd aideschis cafeneaua? RIDOLFO: Ştii foarte bine; să tot fie vreo opt luni. TRAPPOLA: E vremea să cam schimbă m obiceiurile. RIDOLFO: Ce vrei să spui?


3/55

TRAPPOLA: Câ nd deschizi o cafenea nouă , faci cafea bună . După cel mult şase luni… apă caldă , zeamă lungă . (Iese.) RIDOLFO: Îmi place bă iatul ă sta; cred c-o să fie bun pentru cafeneauamea, pentru că în cafenelele unde e câ te unul care face pe caraghiosul dă fugatoat ă lumea.

SCENA 2 RIDOLFO şi JUPAN PANDOLFO, st ă pâ nul tripoului, care se freacă laochi, somnoros. RUDOLFO: Vrei cafea, jupâ n Pandolfo? PANDOLFO: Da, nu m-a ş da în lă turi. RUDOLFO: Bă ieţ i, o cafea la jupâ n Pandolfo! Stai, ia loc, jupâ n Pandolfo. PANDOLFO: Nu, nu, trebuie s-o beau repede şi să mă întorc la treabă .

(Un bă iat îi aduce cafeaua lui Pandolfo.) RIDOLFO: Se mai joacă şi acu' în pr ă v ă lia dumitale? PANDOLFO: Se lucrează de zor. RIDOLFO: A şa de diminea ţă ? PANDOLFO: Joacă de asear ă . RIDOLFO: Ce joacă ? PANDOLFO: Un joc nevinovat: stos. RIDOLFO: Şi cum merge? PANDOLFO: Mie-mi merge bine. RIDOLFO: Ai jucat şi dumneata? PANDOLFO: Da, am t ă iat şi eu de câ teva ori. RIDOLFO: Iart ă -mă , prietene, n-are rost şi mă amestec în treburiledumitale, dar nu-i frumos să joace şi st ă pâ nul, fiindcă atunci câ nd pierde se

face de r â s, iar câ nd câştigă dă de bă nuit. PANDOLFO: Mie mi-e destul că nu r ă mâ n pă că lit; de bă nuit, pot să mă

bă nuiască câ t vor, nu-mi pasă ! RIDOLFO: Dragă prietene, suntem vecini şi n-a ş vrea să ţ i se înt â mplecine ştie ce nenorocire. Ştii c-ai mai fost şi alt ă dat ă la închisoare din cauza

jocului. PANDOLFO: Mă mulţ umesc cu puţ in. Am pus mâ na pe doi ţ echini şi cuasta am terminat. RIDOLFO: Bravo, jumuleşti gă ina f ă r ă să câ r â ie. De la cine i-ai câştigat? PANDOLFO: De la o calf ă de aurar. RIDOLFO: R ă u, foarte r ă u, a şa se înva ţă tinerii să -şi fure st ă pâ nii… PANDOLFO: Ei, nu-mi mai face şi dumneata morală ! Cine-i neghiob, să stea acasă ! Eu am local de joc pentru cine vrea şi joace. RIDOLFO: Că ai local de joc, hai, treacă -meargă ; dar eşti luat la ochi că mă sluieşti, şi asta te poate nenoroci. PANDOLFO: Eu nu fac pungăşii. Ştiu să joc. Sunt norocos, de astacâştig.


4/55

RIDOLFO: Bravo, dă -i înainte tot a şa! Domnul Eugenio a jucat în noaptea asta? PANDOLFO: Joacă şi acum. N-a mâ ncat, n-a dormit şi a pierdut toţ i

banii. RUDOLFA (aparte): Bietul bă iat! Câ t o fi pierdut?

PANDOLFO: O sut ă de ţ echini bani ghea ţă ; iar acum joacă pe datorie. RIDOLFO: Cu cine joacă ? PANDOLFO: Cu domnul conte. RIDOLFO: Cu pehlivanul ă la? PANDOLFO: Cu el în persoană . RIDOLFO: Şi cu mai cine? PANDOLFO: Numai ci doi, între patru ochi. RIDOLFO: Să racul de el! A intrat ur â t la apă ! PANDOLFO: Ce mă priveşte? Mic mi-e destul că merg că r ţ ile. RIDOLFO: N-a ş ţ ine local de joc chiar dac-a ş şti că mă pricopsesc! PANDOLFO: Nu? Da' de ce? RIDOLFO: Cred că un om cumsecade n-ar trebui să îngă duie ca oameniisă fie asasina ţ i sub ochii lui. PANDOLFO: Ei, prietene, dacă ai obrazul a şa de subţ ire, n-o să faci bani! RIDOLFO: Nu-mi pasă ! Pâ nă acum am fost la st ă pâ n şi mi-ani f ă cutcinstit datoria. Mi-am pus deoparte ceva bă nuţ i, şi cu ajutorul fostului meust ă pâ n, care e, după cum ştii, tat ă l domnului Eugenio, am deschis cafeneauaasta şi vreau să tr ă iesc din ea cinstit şi să nu-mi fac meseria de r â s. PANDOLFO: Oho, şi în meseria dumitale sunt podoabe destule… RIDOLFO: Sunt în toate meseriile. Dar oamenii mai acă t ă rii care intr ă lamine-n cafenea nu se duc la ei.

PANDOLFO: N-ai şi dumneata odă iţ e secrete? RIDOLFO: Am, dar uşa lor nu se închide cu cheia. PANDOLFO: Cafeaua n-o poţ i refuza nimă nui. RIDOLFO: Ceştile nu se pă tează . PANDOLFO: Ei, lasă ! Mai închizi şi dumneata ochii. RIDOLFO: Nu închid nimic! În localul ă sta nu intr ă decâ t oameni cinstiţ i. PANDOLFO: Da, da, eşti începă tor. RIDOLFO: Ce vrei să spui cu asta?

(Clienţ ii din tripou strigă „Că r ţ i!”) PANDOLFO (spre tripoul lui): Îndat ă ! RIDOLFO: Pentru Dumnezeu, scoală -l de la masă pe nenorocitul acela dedomnul Eugenio! PANDOLFO: Din partea mea, n-are decâ t să -şi piardă şi că ma şa, nu-mipasă ! (Porneşte spre localul lui.) RIDOLFO: Prietene, îţ i trec cafeaua în cont? PANDOLFO: Nu, o jucă m la stos. RIDOLFO: Eu nu-s prost, prietene!


5/55

PANDOLFO: Ei, haide, ce rost are? Ştii doar că toţ i clienţ ii mei îşi beaucafeaua în localul dumitale! Mă mir că te uiţ i la asemenea fleacuri! (Iese. Estestrigat din nou.) Am sosit! (Intra în tripou.) RIDOLFO: Frumoasă meserie să tr ă ieşti din nenorocirea şi ruinatineretului! Pe mine n-o să mă pască niciodat ă primejdia de-a ţ ine tripou.

Începi cu jocuri mici şi-apoi ajungi la bacara. Nu, nu, eu numai de cafea o să mă ţ in; câ nd câştig la cafea cincizeci la sut ă , ce să mai caut în alt ă parte? SCENA 3 DON MARZIO şi RIDOLFO. RIDOLFO (aparte): Uite-l şi pe ă la care dă mereu din gur ă şi vrea să aibă întotdeauna dreptate! DON MARZIO: Cafea! RIDOLFO: Îndat ă ! DON MARZIO: Ce mai e nou, Ridolfo? RIDOLFO: Nu ştiu ce să v ă spun, domnule… DON MARZIO: N-a venit nimeni la cafenea pâ nă acum? RIDOLFO: E încă devreme. DON MARZIO: Devreme? A bă tut de nouă . RIDOLFO: Nu, illustrissime; nu e nici şapte. DON MARZIO: Ia taci, caraghiosule! RIDOLFO: V ă asigur că n-a bă tut nici de şapte. DON MARZIO: Ia taci, mă garule! WDOLFO: Mă ocă r âţ i pe degeaba. DON MARZIO: Am numă rat chiar în clipa asta orele. Îţ i spun că e nouă …Şi apoi uit ă -te la ceasul meu (Îi arat ă ceasul), nu greşeşte niciodat ă . RIDOLFO: Bine, dacă ceasul dumneavoastr ă nu greşeşte, priviţ i-l; ceasul

dumneavoastr ă arat ă şase şi trei sferturi. DON MARZIO: Ei, nu se poate! (Îşi scoate lorgnon-ul şi se uit ă .) RIDOLFO: Ce spuneţ i? DON MARZIO: Ceasul meu merge prost. E ora nouă . Doar auzit câ nd a

bă tut. RIDOLFO: De unde l-a ţ i cumpă rat? DON MARZIO: Mi-a fost trimis de la Londra. RIDOLFO: V-au înşelat. DON MARZIO: M-au înşelat? De ce? RIDOLFO (ironic): V-au trimis un ceas prost. DON MARZIO: Cum prost? Este unul din cele mai bune ceasuri f ă cute deQuar é. RIDOLFO: Dac-ar fi bun, n-ar greşi cu două ore! DON MARZIO: Merge întotdeauna bine, nu greşeşte niciodat ă . RIDOLFO: Dacă arat ă şapte f ă r ă un sfert şi spuneţ i că e nouă ! DON MARZIO: Ceasul meu merge bine. RIDOLFO: A şa că în cur â nd va fi şapte, cum am spus şi eu.


6/55

DON MARZIO: Eşti cam îndr ă zneţ ! Ceasul meu merge bine, tu spuiprostii şi… bagă de scamă să nu-ţ i dau cu ceva în cap!

(Vine un bă iat cu cafeaua.) RIDOLFO (cu ciudă ): Poftiţ i cafeaua! (Aparte.) Ce dobitoc!

DON MARZIO: Pe domnul Eugenio l-ai v ă zut? RIDOLFO: Nu, illustrissime domn! DON MARZIO (bâ ndu-şi cafeaua): O fi st â nd acasă să -şi giugiulească nevasta… Ce om muieratic! Nevast ă şi iar nevast ă , nevast ă şi iar nevast ă ! Nu-lmai vede nimeni, se face de r â sul lumii. Un om f ă r ă caracter. Nu ştie să sepoarte. Nevast ă şi iar nevast ă , nevast ă şi iar nevast ă !. RIDOLFO: Ce nevast ă ? A jucat toat ă noaptea la jupâ n Pandolfo. DON MARZIO: Pă i cu ce spun: joc şi iar joc! Joc şi iar joc! (Îi dă cea şca şise ridică .) WDOLFO (aparte): Joc şi iar joc; nevast ă şi iar nevast ă , şi dracu' să -l ia!. DON MARZIO: A venit alalt ă ieri la mine, în mare taină , cu rugă mintea să -i împrumut zece ţ echini şi a garantat cu o pereche de cercei de-ai nevesti-si. RIDOLFO: Vezi bine, orice om se gă seşte uneori la str â mtoare, nu-i faceplă cere să ştie şi ceilalţ i; de asta o fi şi venit la dumneavoastr ă , crezâ nd că n-osă spuneţ i nimă nui nimic. DON MARZIO: A, eu nu vorbesc. Fac bucuros servicii tuturor şi nu mă laud. (Arat ă cerceii care se află într-o cutiuţă .) Uite-i, ăştia-s cerceii nevesti-si.I-am împrumutai zece ţ echini; crezi că m-am pă că lit? RIDOLFO: Eu nu mă pricep, dar cred că nu. DON MARZIO: Bă iatul dumitale e aici? RIDOLFO: Este.

DON MARZIO: Cheamă -l! Ei, Trappola! SCENA 4 TRAPPOLA, din pr ă v ă lie, şi cei de mai înainte. TRAPPOLA: Am sosit. DON MARZIO: Vino aici! Du-te la giuvaergiul de-ală turi, arat ă -i cerceiiăştia, care sunt ai nevestei domnului Eugenio, şi întreabă -l, din partea mea,dacă sunt acoperit pentru cei zece ţ echini pe care i-am împrumutat. TRAPPOLA: La ordinele dumneavoastr ă ! Va să zică cerceii sunt ainevestei domnului Eugenio? DON MARZIO: Da. În cur â nd n-o să mai aibă nimic; moare de foame. RIDOLFO (aparte): Să racul de el, pe ce mâ ini a încă put! TRAPPOLA: Şi domnul Eugenio nu se supă r ă că află toat ă lumea ce faceel? DON MARZIO: Unui om ca mine poţ i să -i încredinţ ezi orice taină . TRAPPOLA: Iar unuia ca mine nu poţ i să -i încredinţ ezi nimic. DON MARZIO: De ce? TRAPPOLA: Pentru că am un pă cat: repet numaidecâ t totul.


7/55


8/55

RIDOLFO: Ca să v ă spun drept, cu nu mă prea ocup de ce fac alţ ii. DON MARZIO: Dar e bine să afli câ te ceva, ca să ştii cum să te por ţ i. Eprotejata pramatiei ă leia de conte Leandro, care-şi scoate preţ ul protecţ iei dincâştigurile balerinei. În loc să cheltuiască cu ea, mă nâ ncă tot ce câştigă nenorocita, şi poate că din cauza lui e nevoit ă să facă ceea ce altfel n-ar face. A,

ce tică los! RIDOLFO: Dar eu sunt aici toat ă ziua şi pot adeveri că în casa ei nu intr ă decâ t contele Leandro. DON MARZIO: Da' uşa din dos la ce slujeşte? Tii, că prost mai eşti! Toat ă ziua du-te-vino. Asta pe uşa din dos, nă t ă r ă ule! RIDOLFO: Eu mă ocup de localul meu… treaba ei dacă mai are o uşă şi-ndos. Eu nu-mi bag nasul în casa nimă nui! DON MARZIO (ridicâ ndu-se): Dobitocule! A şa vorbeşti cu unul ca mine? RIDOLFO: Ierta ţ i-mă , nu poate omul nici să glumească ? DON MARZIO: Dă -mi un lichior! RIDOLFO (aparte): Gluma asta o să mă coste nişte bani. (Face semn

bă ieţ ilor să -i aducă lichiorul.) DON MARZIO (aparte): Oh, povestea asta cu balerina vreau s-o afle toţ i! RIDOLFO: V-am adus lichiorul. DON MARZIO (bâ ndu-şi lichiorul): Toat ă ziua du-te-vino pe uşa din dos. RIDOLFO: Vai de capul ei dacă toat ă ziua e du-te-vino pe uşa din dos! SCENA 7 EUGENIO, din tripou, în haine de sear ă , privind ca un lunatic spre cer şi

bă t â nd din picioare; cei de mai înainte. DON MARZIO: Sluga dumitale, domnule Eugenio… EUGENIO: Câ t e ceasul?

DON MARZIO: A bă tut de nouă . RIDOLFO: Şi ceasul dumnealui merge bine! EUGENIO: Cafea! RIDOLFO: Îndat ă … (Se duce în pr ă v ă lie.) DON MARZIO: Cum ţ i-a mers, prietene? EUGENIO (neluâ ndu-l în seamă pe don Marzio): Cafea! RIDOLFO (de departe): Îndat ă ! DON MARZIO (lui Eugenio): Ai pierdut? EUGENIO (strigâ nd): O cafea! PON MARZIO (aparte): Am înţ eles, a pierdut tot! (Se duce să se a şeze). SCENA 8 PANDOLFO, din tripou, şi cei de mai înainte. PANDOLFO: Domnule Eugenio, o vorbă … (Îl trage deoparte). EUGENIO: Ştiu ce vrei să -mi spui. Am pierdut treizeci de ţ echini pedatorie. Sunt un om de onoare, am să -i plă tesc. PANDOLFO: Dar domnul conte st ă şi a şteapt ă . Spune că şi-a riscat baniişi vrea să fie plă tii. DON MARZIO (aparte): Ce n-a ş da să aud ce spun!


9/55

RIDOLFO (lui Eugenio): A sosit cafeaua. EUGENIO (lui Ridolfo): Pleacă de aici! (Lui Pandolfo.) A câştigat o sut ă deţ echini bani ghea ţă . Nu şi-a pierdut, pare-mi-se, noaptea de pomană . PANDOLFO: Astea nu-s vorbe de jucă tor; înă lţ imea-voastr ă ştie mai bineca mine cum merg lucrurile la joc.

RIDOLFO (lui Eugenio): Domnule, se r ă ceşte cafeaua. EUGENIO (lui Ridolfo): Lasă -mă -n pace! RIDOLFO: Dacă n-o voia ţ i… EUGENIO: Pleacă de aici! RIDOLFO: Am s-o beau cu. (Pleacă cu cafeaua.) DON MARZIO (lui Ridolfo, care nu-i r ă spunde): Ce spun? EUGENIO (lui Pandolfo): Ştiu şi eu că , atunci câ nd pierzi, plă teşti; dar,câ nd n-ai cu ce, nu poţ i plă ti. PANDOLFO: Uite, ca să v ă salvez bunul nume, sunt gata să v ă gă sesctreizeci de ţ echini. EUGENIO: A, bravo! (Strigă tare.) O cafea! RIDOLFO (lui Eugenio): Acum trebuie s-o fac. EUGENIO: Sunt trei ceasuri de câ nd cer o cafea şi tot n-ai f ă cut-o? RIDOLFO: Am adus-o, şi m-a ţ i pus pe goană . PANDOLFO: Vorbiţ i-i cu frumosul şi-o să v ă r ă spundă la fel. EUGENIO (lui Ridolfo): Spune-mi, vrei să -mi faci o cafea? Dar bună ! Hai,repede! RIDOLFO: Dacă mă lă sa ţ i s-o fac, v ă servesc. (Intr ă în pr ă v ă lie.) DON MARZIO (aparte): Trebuie să fie ceva important. Tare sunt curios să aflu. EUGENIO: Pandolfo, dă -ţ i osteneala şi gă seşte-mi treizeci de ţ echini.

PANDOLFO: Am un prieten care o să vi-i dea, dar numai cu gaj şi cudobâ ndă … EUGENIO: Nu-mi vorbi de gaj că nu facem nimic. Am la Rialtopostavurile alea pe care le ştii; am să le pun drept chezăşie, şi câ nd le v â nd, osă plă tesc. DON MARZIO (aparte): O să plă tesc. A spus „o să plă tesc”. A pierdut pedatorie. PANDOLFO: Şi ce dobâ ndă vreţ i să plă tiţ i? EUGENIO: F ă dumneata a şa cum crezi mai nimerit. PANDOLFO: Dar, să ştiţ i, mai puţ in de un ţ echin pe să pt ă mâ nă n-o să

vrea. EUGENIO: Un ţ echin pe să pt ă mâ nă camă t ă ? RIDOLFO (care a venit cu cafeaua, lui Eugenio): A sosit cafeaua! EUGENIO (lui Ridolfo): Pleacă de aici! RIDOLFO: E a doua cu care mă trimite înapoi… EUGENIO (lui Pandolfo): Un ţ echin pe să pt ă mâ nă ? PANDOLFO: Nu cere prea mult pentru treizeci de ţ echini. RIDOLFO (lui Eugenio): O vreţ i sau n-o vreţ i?


10/55

EUGENIO (lui Ridolfo): Du-te, că ţ i-o arunc în cap! RIDOLFO (aparte): Amă r â tu'! I s-a urcat jocul la cap! (Ia cafeaua ţ i seduce în pr ă v ă lie.) DONMARZIO (se ridică şi se apropie de Eugenio): Domnule Eugenio, aveţ i

vreo neînţ elegere? Vreţ i să v ă împac eu?

EUGENIO: Niciuna, don Marzio, te rog să mă la şi în pace! DON MARZIO: Dacă ai trebuinţă de ceva, porunceşte-mi! EUGENIO: Îţ i spun că n-am nevoie de nimic. DON MARZIO: Jupâ n Pandolfo, ce ai cu domnul Eugenio? PANDOLFO: O mică problemă pe care n-avem chef s-o afle toat ă lumea. DON MARZIO: Eu sunt prieten cu domnul Eugenio, îi cunosc toatedaraverile şi ştie că nu vorbesc cu nimeni. I-am împrumutat chiar zece ţ echinipe o pereche de cercei, nu-i a şa? Şi n-am spus nimă nui. EUGENIO: Puteai să nu spui nici acum! DON MARZIO: Ei, cu jupâ n Pandolfo putem vorbi f ă r ă grijă . Ai pierdut pedatorie? Ai nevoie de ceva? Sunt gata să te servesc. EUGENIO: Dacă vrei să ştii, am pierdut pe datorie treizeci de ţ echini. DON MARZIO: Treizeci de ţ echini şi cu cei zece pe care ţ i i-am dat facpatruzeci; cerceii nu fac at â ta! PANDOLFO: Gă sesc eu treizeci de ţ echini. DON MARZIO: Bravo! Gă seşte patruzeci; mi-i dai pe cei zece ai mei, şi cuîţ i dau cerceii. EUGENIO (aparte): Afurisit ă clipa câ nd m-am încurcat cu omul ă sta! DON MARZIO (lui Eugenio): De ce nu iei banii pe care ţ i-i dă domnulPandolfo? EUGENIO: Pentru ca vrea un ţ echin pe să pt ă mâ nă .

PANDOLFO: Pentru mine nu vreau nimic; prietenul care-l serveşte vrea. EUGENIO: Uite ce poţ i face: vorbeşte cu domnul conte şi spune-i să mă îngă duie două zeci şi patru de ore: sunt om de cuv â nt şi-am să -i plă tesc! PANDOLFO: Mi-e teamă că trebuie să plece şi că vrea banii numaidecâ t. EUGENIO: Dac-a ş putea să v â nd o bucat ă , două din postavul ă la, i-a ş plă ti pe loc. PANDOLFO: Vreţ i să v ă caut eu un cumpă r ă tor? EUGENIO: Da, dragul meu, caut ă -mi, şi-am să -ţ i plă tesc pentruosteneală . PANDOLFO: Să -i spun o vorbă domnului conte şi mă duc. (Intr ă întripou.) DONMARZIO (lui Eugenio): Ai pierdut mult? EUGENIO: O sut ă de ţ echini, pe care i-am încasai ieri, şi încă treizeci pecuv â nt. DON MARZIO: Puteai să -mi dai înapoi cei zece ţ echini pe care ţ i i-amîmprumutai. EUGENIO: Hai, nu mă mai necă ji; am să -ţ i plă tesc şi cei zece ţ echini aidumitale.


11/55

PANDOLFO (cu manta şi pă lă rie, iese din localul de joc): Domnul conte aadormit cu capul pe masă . Eu mă duc să v ă d ce pot face pentrudumneavoastr ă . Dacă se trezeşte, am lă sat poruncă bă iatului să -i spună desprece e vorba. Înă lţ imea-voastr ă să nu plece de aici. EUGENIO: Te a ştept chiar în locul ă sta.

PANUOLFO (aparte): Mantaua asta e veche; a venit timpul să -mi fac unanouă , şi f ă r ă cheltuială . (Iese.) SCENA 9 DON MARZIO şi EUGENIO, apoi RIDOLFO. DON MARZIO: Poftim, stai aici şi să ne bem cafeaua. EUGENIO: Cafea! (Se a şază .) RIDOLFO: Ce joc e ă sta, domnule Eugenio? Petreceţ i pe socoteala mea? EUGENIO: Iart ă -mă , dragă prietene, sunt nă uc. RIDOLFO: Ei, dragă domnule Eugenio, dacă înă lţ imea-voastr ă m-arasculta pe mine, nu s-ar afla în situa ţ ia asta. EUGENIO: Nu ştiu ce să spun, dar cred că ai dreptate. RIDOLFO: Mă duc să fac alt ă cafea, şi pe urmă st ă m de vorbă . (Pleacă înpr ă v ă lie.) DON MARZIO: Ai aflat de balerina care pă rea că nu se uit ă la nimeni? Oîntreţ ine contele. EUGENIO: Cred şi eu că -i convine s-o întreţ ină , câştigă cu sutele deţ echini. DON MARZIO: Am aflat tot. EUGENIO: Cum ai aflat, dragă prietene? DON MARZIO: Ei, cu ştiu tot. Sunt informat despre toate. Ştiu câ nd vine,câ nd pleacă , ştiu ce cheltuieşte, ce mă nâ ncă , ştiu tot!

EUGENIO: Contele e singurul? DON MARZIO: He-he, mai e şi uşa din dos! RIDOLFO (cu cafeaua, lui Eugenio): A sosit şi a treia cafea. DON MARZIO: Ce spui, Ridolfo? Nu-i a şa că ştiu totul despre balerină ? RIDOLFO: V-am mai spus o dat ă că nu mă amestec. DON MARZIO: Mare om mai sunt şi eu dacă le ştiu pe toate! Cine vrea să afle ce se înt â mplă în casa tuturor artistelor şi a tuturor balerinelor să vină lamine. EUGENIO: Şi zici că doamna balerină e o poamă ? DON MARZIO: Am dibuit eu cum stau lucrurile. E o marf ă pe gustuloricui. Ei, Ridolfo, ştiu sau nu ştiu? RIDOLFO: Dacă înă lţ imea-voastr ă mă ia drept martor, trebuie să spunadev ă rul. Toat ă strada o socoteşte femeie de treabă . DON MAKZIO: Femeie de treabă ? Femeie de treabă ? RIDOLFO: V ă spun că în casa ei nu intr ă nimeni. DON MARZIO: Prin uşa din dos, toat ă ziua du-te-vino. EUGENIO: Şi totuşi pare o fat ă destul de cuminte.


12/55

DON MARZIO: Da, cuminte! O întreţ ine contele Cap-Deştept, şi după el,cine pofteşte… EUGENIO: Am încercat de câ teva ori să -i spun vorbe dulci, dar degeaba. DON MARZIO: Vrei să facem prinsoare? Haide! RIDOLFO (aparte): Vai de mine, ce gur ă !

EUGENIO: Vin aici în fiecare zi să -mi beau cafeaua şi, ca să -ţ i spundrept, n-am v ă zut pe nimeni intr â nd. DONMARZIO: Nu ştii că are o uşă tainică , aici, pe str ă duţ a din spate? Peacolo se intr ă . EUGENIO: A şa o fi. DONMARZIO: F ă r ă discuţ ie! SCENA 10 UCENICUL bă rbierului şi cei de mai înainte. UCENICUL (lui don Marzio): Illustrissime, dacă vreţ i să v ă bă rbieriţ i,st ă pâ nul v ă a şteapt ă . DON MARZIO: Vin. E a şa cum v ă spun cu. Mă duc să mă bă rbieresc şi,câ nd mă întorc, v ă spun restul. (Intr ă la bă rbier şi se întoarce la momentulpotrivit.) EUGENIO: Ce spui, Ridolfo? Balerina s-a pus la mezat? RIDOLFO: Îl credeţ i pe don Marzio? Nu ştiţ i ce limbă are? EUGENIO: Ştiu că are o limbă care taie şi spintecă , dar vorbeşte cu at â tasiguranţă , de-ţ i vine să zici că ştie ce spune. RIDOLFO: Uita ţ i-v ă , acolo e uşa care dă în str ă duţă . Dacă stai aici, se

vede; şi jur pe cuv â ntul meu de om cinstit că nu intr ă nimeni pe-acolo. EUGENIO: Dar o întreţ ine contele? RIDOLFO: Contele se duce pe la ea, ce-i drept, dar am auzit că vrea s-o ia

de nevast ă . EUGENIO: Dac-ar fi a şa, n-ar fi nimic r ă u; don Marzio spune însă că laea intr ă cine pofteşte. RIDOLFO: Iar eu spun că nu intr ă nimeni. DON MARZIO (iese de la bă rbier cu şervetul la gâ t şi cu să pun pe fa ţă ):

V ă spun că intr ă pe uşa din dos! UCENICUL: Illustrissime, se r ă ceşte apa. DON MARZIO: Pe uşa din dos… (Intr ă la bă rbier împreună cu Ucenicul.) SCENA 11 EUGENIO şi RIDOLFO. RIDOLFO: Vedeţ i? Asta-i e omul. Cu să punul pe fa ţă … EUGENIO: Da, câ nd îi intr ă ceva în cap, o ţ ine mor ţ iş. RIDOLFO: Şi-i vorbeşte de r ă u pe toţ i. EUGENIO: Nu ştiu cum face, cum drege, că tot în treburile altora se

bagă . RIDOLFO: V ă spun eu: nu prea are ce face şi, fiindcă nu prea are nevoiesă se gâ ndească la treburile lui, tot la treburile altora îi st ă capul. EUGENIO: Într-adev ă r, e un mare noroc să nu-l cunoşti.


13/55

RIDOLFO: Dragă domnule Eugenio, cum de v-a ţ i încurcat cu el? N-avea ţ icui să cereţ i împrumut zece ţ echini? EUGENIO: Cum? Şi dumneata ştii? RIDOLFO: Pă i a spus aici în pr ă v ă lie, de fa ţă cu toţ i. EUGENIO: Dragă prietene, ştii cum se înt â mplă : câ nd omul se află la

str â mtoare, se aga ţă de orice. RIDOLFO: După câ te-am auzit, chiar azi-diminea ţă v-a ţ i agăţ at de ce nutrebuia… EUGENIO: Crezi că jupâ n Pandolfo vrea să mă tragă pe sfoar ă ? RIDOLFO: O să vedeţ i cu ce fel de afaceri o să v ă îmbie. EUGENIO: Ce să fac? Trebuie să plă tesc cei treizeci de ţ echini pe care i-am pierdut pe datorie. A ş vrea să scap şi de don Marzio. Şi mai am şi altenecazuri; dacă pot vinde două bucăţ i de postav, îmi aranjez toate treburile. RIDOLFO: Ce fel de postav a ţ i vrea să vindeţ i? EUGENIO: Postav de Padova; face paisprezece lire cotul. RIDOLFO: Vreţ i să caut cu să vi-l v â nd cinstit? EUGENIO: Ţ i-a ş ti tare îndatorat. RIDOLFO: Da ţ i-mi puţ in timp şi lă sa ţ i totul pe mine. EUGENIO: Timp? Bucuros, numai că ă la a şteapt ă cei treizeci de ţ echini. RIDOLFO: Poftiţ i aici, v ă rog, scrieţ i pe-o hâ rtie că -mi încredinţ a ţ i două

bucăţ i de postav şi v ă împrumut chiar eu cu treizeci de ţ echini. EUGENIO: Da, dragul meu, îţ i r ă mâ n îndatorat şi-am să te r ă splă tesc a şa cum se cuvine. RIDOLFO: Mă mir că vorbiţ i a şa! Nu v ă cer nici un ban; fac toate asteanumai ca o sf â nt ă datorie fa ţă de tat ă l dumneavoastr ă , a că rui amintire opă strez ca pe a unui st ă pâ n ce-a pus temelie întregii mele averi. N-am inima să

v ă d cum v ă nenorocesc câ inii ăştia! EUGENIO: Eşti cu adev ă rat om de treabă . RIDOLFO: Binevoiţ i să puneţ i şi pe hâ rtie. EUGENIO: Sunt gata. Dumneata dictează , că eu scriu. RIDOLFO: Cum se numeşte omul dumneavoastr ă de încredere? EUGENIO: Pasquino de' Cavoli. RIDOLFO: „Pasquino de' Cavoli… (dictează , şi Eugenio scrie)încredinţ ează jupanului Ridolfo Gamboni… bucăţ i de postav de Padova două …la alegerea sa, ca să le v â ndă pe socoteala mea… fiindcă mi-a dat cu împrumut,f ă r ă camă t ă … ţ echini treizeci…” Puneţ i data şi iscă liţ i-v ă . EUGENIO: S-a f ă cut. RIDOLFO: Aveţ i încredere în mine? EUGENIO: Ei, asta-i! Cum să n-am? RIDOLFO: Şi cu am încredere în dumneavoastr ă . Poftim, aveţ i aicitreizeci de galbeni. (Îi numă r ă treizeci de ţ echini.) EUGENIO: Dragă prietene, îţ i r ă mâ n îndatorat! RIDOLFO: Domnule Eugenio, vi-i dau ca să v ă plă tiţ i la timp datoriile, caun om cinstit; postavul am să -l v â nd eu, ca să nu vi-l mă nâ nce alţ ii, şi plec


14/55

chiar acum, f ă r ă să mai pierd timp; dar, din dragostea ce v-o port şi în numele vechii datorii de recunoştinţă care mă leagă de dumneavoastr ă , da ţ i-mi voie să -mi descarc puţ in inima. Drumul pe care a apucat înă lţ imea-voastr ă e drumulcare duce la ruină . O să v ă pierdeţ i cur â nd creditul şi-o să ajungeţ i la faliment.L ă sa ţ i-v ă de joc, de toate obiceiurile rele, ţ ineţ i-v ă de negustoria

dumneavoastr ă , de familie şi purta ţ i-v ă cu înţ elepciune. Cuvinte puţ ine, darcumpă tate, spuse de un om din popor, din toat ă inima; dac-o să le asculta ţ i, osă v ă meargă ceva mai bine. (Iese.) SCENA 12 EUGENIO, singur, apoi LISAURA, la fereastr ă . EUGENIO: Nu zice r ă u… mă rturisesc că nu zice r â u! Nevasta mea,să raca de ea, ce-o fi zicâ nd oare? Noaptea asta nici nu m-a v ă zut; şi cine ştie cegâ nduri negre şi-a mai f ă cut? Câ nd nu-şi v ă d bă rbatul acasă , femeile segâ ndesc la o mie de lucruri, unul mai negru ca altul. S-o fi gâ ndit c-am umblatcu alte femei, c-am că zut în vreun canal sau c-am fugit din pricina datoriilor.Ştiu că oftează din dragoste pentru mine; o iubesc şi eu, dar îmi place să fiuliber. V ă d însă că libertatea asta a mea îmi aduce mai mult r â u decâ t bine, şidacă a ş face cum zice nevast ă -mea, mi-ar merge şi mie mai bine. Trebuie să -mi

vină odat ă mintea la cap! Vai, dar de câ te ori n-am spus a şa! (O vede pe Lisaura la fereastr ă . Aparte.) Pe Dumnezeul meu! Ce aer nobil! Mi-e teamă că aveaudreptate să vorbească de uşiţ a cu pricina! (Că tre Lisaura.) St ă pâ na meapreaonorat ă . LISAURA: Slugă preaplecat ă . EUGENIO: E mult de câ nd v-a ţ i sculat, doamnă ? LISAURA: În clipa asta. EUGENIO: V-a ţ i bă ut cafeaua?

LISAURA: E încă devreme. N-am bă ut-o. EUGENIO: Porunciţ i să v-o aduc eu? LISAURA: V ă sunt îndatorat ă , dar nu v ă obosiţ i. EUGENIO: Deloc… Se poate? Bă ieţ i, duceţ i-i doamnei cafea, ciocolat ă şitot ce-o mai dori, plă tesc eu! LISAURA: Mulţ umesc, mulţ umesc, cafeaua şi ciocolata mi le fac acasă . EUGENIO: Aveţ i ciocolat ă bună ? LISAURA: Drept să spun, foarte bună . EUGENIO: Ştiţ i s-o faceţ i? LISAURA: Slujnica mea îşi dă toat ă silinţ a. EUGENIO: Şi vin eu s-o amestec? LISAURA: N-are rost să v ă osteniţ i. EUGENIO: Dacă -mi îngă duiţ i, am să vin s-o beau cu dumneavoastr ă . LISAURA: Nu e pentru dumneavoastr ă , domnule. EUGENIO: Eu primesc, totuşi… Hai, deschideţ i, să st ă m un ceasîmpreună . LISAURA: Ierta ţ i-mă , dar nu deschid a şa uşor. EUGENIO: Ei, ia spuneţ i-mi, vreţ i să intru pe uşa din dos?


15/55

LISAURA: Cine vine la mine, intr ă pe uşa din fa ţă . EUGENIO: Hai, deschideţ i-mi, să nu facem scene. LISAURA: Domnule Eugenio, spuneţ i-mi, v ă rog, l-a ţ i v ă zut pe conteleLeandro? EUGENIO: Mai bine nu l-a ş fi v ă zut!

LISAURA: A ţ i jucat cu el azi-noapte? EUGENIO: Din pă cate! Dar de ce să audă toat ă lumea ce vorbim?Deschideţ i şi v ă spun tot. LISAURA: V-am spus, domnule: nu deschid nimă nui. EUGENIO: Aveţ i poate nevoie de permisiunea domnului conte? Mă ducsă -l chem. LISAURA: Dacă -l caut pe domnul conte, înseamnă că am motiv s-o fac. EUGENIO: V ă servesc numaidecâ t. E aici în local şi doarme. LISAURA: Dacă doarme, lă sa ţ i-l să doarmă . SCENA 13 LEANDRU, din tripou, şi cei de mai înainte. LEANDRO: Nu dorm, nu, nu dorm… Sunt aici şi-mi st ă mintea-n loc deîndr ă zneala domnului Eugenio! EUGENIO: Ce spuneţ i de purtarea nepotrivit ă a doamnei? Nu vrea să -mideschidă uşa! LEANDRO: Dar cine crezi dumneata că este doamna? EUGENIO: După câ te spune don Marzio, toat ă ziua du-te-vino… LEANDRO: Mint şi don Marzio, şi cine-l crede. EUGENIO: Bine, n-o fi a şa; dar prin mijlocirea dumitale n-a ş putea aveaplă cerea s-o salut? LEANDRO: Ai face mai bine să -mi dai cei treizeci de ţ echini!

EUGENIO: Am să ţ i-i dau. Câ nd pierzi pe datorie, ai timp, ca să plă teşti,două zeci şi patru de ore. LEANDRO: Vedeţ i, doamnă Lisaura? Ăştia sunt pricopsiţ ii care-şi dauaere de oameni cinstiţ i! N-au un ban şi vor să facă pe curtezanii. EUGENIO: Tinerii de felul meu, dragă domnule conte, nu promit nimicînainte de-a fi siguri că se vor ţ ine de cuv â nt. Dacă mi-ar fi deschis, nu şi-ar fipierdut vremea, iar dumneata n-ai fi r ă mas aici, jos, cu neîncrederea dumitale.Poftim banii! Poftim cei treizeci de ţ echini şi să ştii că un om ca mine, câ nd nuare, gă seşte. Ia-ţ i banii şi înva ţă să vorbeşti cu oamenii de felul meu! (Se duceşi se a şază în cafenea.) LEANDRO (aparte): Mi-a plă tit; acuma zică ce-o vrea, nu-mi mai pasă !(Lisaurei.) Deschide! LISAURA: Unde-ai stat toat ă noaptea? LEANDRO: Deschide! LISAURA: Du-te dracului! LEANDRO: Deschide! (Varsă ţ echinii în pă lă rie, ca să -i vadă Lisaura.) LISAURA: De data asta îţ i deschid. (Se retrage şi deschide.)


16/55

LEANDRO: Îmi face cinstea fiindcă i-au f ă cut cu ochiul ţ echinii ăştiafrumoşi! (Intr ă în casă .) EUGENIO: El da, şi eu nu? Îi ar ă t eu ei, să nu-mi zică mie pe nume dacă nu! SCENA 14

PLACIDA, în veşmâ nt de pelerinaj, şi EUGENIO. PLACIDA: Fie-v ă milă de-o biat ă fiinţă care-a pornit în pelerinaj… EUGENIO (aparte): Ia te uit ă , acum e moda pelerinajelor. PLACIDA: Domnule, pentru numele lui Dumnezeu, ajuta ţ i-mă cu ceva! EUGENIO: Ce înseamnă asta? Te-ai îmbr ă cat în veşmâ nt de pelerinaj casă te distrezi, sau ca să ai o scuză ? PLACIDA: Nici de una, nici de alta. EUGENIO: Atunci de ce cutreieri lumea? PLACIDA: De nevoie. EUGENIO: Nevoie de ce? PLACIDA: De toate. EUGENIO: Şi de companie? PLACIDA: De asta n-a ş fi avut cu nevoie, dacă nu m-ar fi lă sat bă rbatul. EUGENIO: Veşnicul câ ntec; m-a lă sat bă rbatul. De unde eşti? PLACIDA: Din Piemont. EUGENIO: Dar bă rbatul dumitale? PLACIDA: Tot din Piemont. EUGENIO: Ce f ă cea acasă la el? PLACIDA: Ţ inea socotelile la un negustor. EUGENIO: Şi de ce-a plecat? PLACIDA: Fiindcă nu-i plă cea să muncească .

EUGENIO: Asta e o boală pe care am avut-o şi eu şi nu m-am lecuit încă . PLACIDA: Domnule, v ă rog, ajuta ţ i-mă ! Chiar acum am ajuns la Veneţ ia.Nu ştiu unde să mă duc, nu cunosc pe nimeni, n-am bani, sunt disperat ă . EUGENIO: De ce-ai venit la Veneţ ia? PLACIDA: Să -l caut pe tică losul ă la de bă rbatu-meu. EUGENIO: Cum îl cheamă ? PLACIDA: Flaminio Ardenţ i. EUGENIO: N-am auzit niciodat ă de numele ă sta. PLACIDA: Mi-e teamă că şi l-a schimbat. EUGENIO: Dă o rait ă prin ora ş şi s-ar putea să -l gă seşti, dacă -i aici. PLACIDA: Fuge, dacă mă vede. EUGENIO: Uite ce-ar trebui să faci: suntem în carnaval, pune-ţ i o mască ,a şa ai putea să -l gă seşti mai uşor. PLACIDA: Dar cum să fac treaba asta dacă n-am pe nimeni care să mă ajute? Nu ştiu nici mă car unde să trag. EUGENIO (aparte): Am înţ eles. Mai c-a ş pleca şi eu în pelerinaj. (Că trePlacida.) Dacă vrei, aici e un han bun.


17/55


18/55

cine ştie ce bani şi vreau să -i cheltuiesc cu socoteală . Bă ieţ i, nu s-a întors Trappola? N-a adus înapoi cerceii pe care mi i-a lă sat în gaj domnul Eugeniopentru zece ţ echini? EUGENIO: Ce tot spune despre mine? DON MARZIO: Bravo! Cu femeia plecat ă în pelerinaj!

EUGENIO: Nu poate ajuta omul o biat ă f ă ptur ă aflat ă în nevoie? DON MARZIO: Ba da, faci foarte bine. Nenorocita! De anul trecut şi pâ nă acum n-a gă sit pe nimeni să -i dea adă post? EUGENIO: Cum de anul trecut? O cunoşti? DON MARZIO: Dacă o cunosc? Şi încă cum! E-adev ă rat că am vedereascurt ă , dar mă ajut ă memoria. EUGENIO: Spune-mi, prietene, cine e? DON MARZIO: E una care venea anul trecut aici, la cafenea, în fiecaresear ă , să pă că lească pe unul şi pe altul. EUGENIO: Dar ca spune că n-a mai fost niciodat ă în Veneţ ia! DON MARZIO: Şi dumneata crezi? Prost mai eşti! EUGENIO: Cea de anul trecut de unde era? DON MARZIO: Din Milano. EUGENIO: Asta e piemonteză . DON MARZIO: A, da, a şa e, era din Piemont. EUGENIO: E soţ ia unui anume Flaminio Ardenti. DON MARZIO: Şi anul trecut ducea după ea unul care zicea că e bă rbatulei. EUGENIO: Acum n-are pe nimeni. DON MARZIO: A şa e via ţ a ă stora, schimbă unul pe lună ! EUGENIO: Dar cum poţ i spune că e aceea şi?

DON MARZIO: Dac-o cunosc! EUGEBIO: Ai v ă zut-o bine? DON MARZIO: Lorgnon-ul meu nu dă greş; şi pe urmă am auzit-o

vorbind. EUGENIO: Cum o chema pe cea de anul trecut? DON MARZIO: Numele nu mi-l aduc aminte. EUGENIO: Pe asta o cheamă Placida. DON MARZIO: Întocmai, Placida o chema! EUGENIO: Dac-a ş fi sigur, i-a ş zice câ teva… DON MARZIO: Câ nd spun cu un lucru, poţ i să -l crezi. Asta e o pelerină care dă ea gă zduire, în loc să caute gazdă . EUGENIO: A şteapt ă -mă , că mă întorc. (Aparte.) Vreau să ştiu adev ă rul!(Intr ă în han.) SCENA 17 DON MARZIO, apoi VITTORIA, mascat ă . DON MARZIO: Ea e. Nu poate fi alta: aerul, statura, chiar şiîmbr ă că mintea mi se par acelea şi. N-am v ă zut-o bine la fa ţă , dar ea e, f ă r ă discuţ ie; şi-apoi, câ nd m-a v ă zut, s-a şi ascuns în han.


19/55

VITTOR1A: Plecă ciune, don Marzio… (Îşi scoate masca.) DON MARZIO: O, stimat ă doamnă , sluga dumneavoastr ă … VITTORIA: Nu l-a ţ i v ă zut, din înt â mplare, pe soţ ul meu? DON MARZIO: Ba da, doamnă , l-am v ă zut. VITTORIA: Mi-a ţ i putea spune unde se află acum?

DON MARZIO: Ştiu foarte bine unde se află . VITTORIA: V ă implor, spuneţ i-mi! DON MARZIO: Asculta ţ i! (O trase la o parte.) E aici, în hanul ă sta, cu ofemeie în manta de pelerinaj, una nostimă r ă u. VITTORIA: De câ nd e cu ca? DON MARZIO: Chiar în clipa asta a picat aici; a v ă zut-o, a plă cut-o şi aintrat numaidecâ t cu ea în han. VITTORIA: Om f ă r ă minte! Vrea să se facă de r â sul lumii! MARZIO: Cred că l-a ţ i a şteptat mult şi bine în noaptea asta! VITTORIA: Mi-era grijă să nu i se fi înt â mplat cine ştie ce nenorocire. DON Marzio: Dar ce, nu e nenorocire să pierzi o sut ă de ţ echini banighea ţă şi treizeci pe datorie? VITTORIA: A pierdut toţ i banii ăştia? DON MARZIO: Da! A pierdut el şi altele! Dacă toat ă ziua şi toat ă noaptea

joacă ca un descreierat! VITTORIA (aparte): Vai de pă catele mele! Simt că plesneşte inima-n mine! DON MARZIO: Acum va trebui să dea pe mai nimica bucăţ ica aia depostav pe care-o mai are, şi-apoi gata. VITTORIA: Sper că nu s-a ruinat încă ! DON MARZIO: Dacă şi-a amanetat totul! VITTORIA: Ierta ţ i-mă , dar nu-i adev ă rat.

DON MARZIO: Mie-mi spuneţ i? VITTORIA: Eu ar trebui să ştiu mai bine ca dumneavoastr ă . DON MARZIO: Dacă mi-a dat mie în gaj… Gata! Sunt un om de onoare,nu vreau să spun mai mult. VITTORIA: Spuneţ i-mi, v ă rog, ce-a amanetat? S-ar putea să nu ştiu. DON MARZIO: Ei, lasă , c-aveţ i o mâ ndreţ e de bă rbat. VITTORIA: Îmi spuneţ i ce-a pus în gaj? DON MARZIO: Sunt om de onoare şi nu spun nimic! SCENA 18 TRAPPOLA, cu cutia cu cerceii, şi cei de mai înainte. TRAPPOLA: Ei, am sosit… Giuvaergiul a zis… (Aparte.) Vai! Ce v ă d?Nevasta domnului Eugenio! Nu vreau să mă audă . DON MARZIO (încet, lui Trappola): Ei, ce-a zis giuvaergiul? TRAPPOLA (încet, lui don Marzio): A zis c-or fi costat ei mai mult de zeceţ echini, dar el nu i-ar lua pe at â ta. DON MARZIO (că tre Trappola): Va să zică nu sunt acoperit? TRAPPOLA (lui don Marzio): Mă tem că nu.


20/55

DON MARZIO (că tre Vittoria): Vedeţ i ce pungăşii face bă rbatuldumneavoastr ă ? Îmi dă cerceii ăştia ză log pentru zece ţ echini, şi ei nu fac nicişase. VITTORIA: Ăştia sunt cerceii mei. DON MARZIO: Da ţ i-mi zece ţ echini şi vi-i dau.

VITTORIA: Fac mai mult de treizeci. DON MARZIO: Ei, treizeci de cepe degerate! Parcă n-a ţ i şti. VITTORIA: Pă stra ţ i-i pâ nă mâ ine şi v ă gă sesc eu zece ţ echini. DON MARZIO: Pâ nă mâ ine? Nu v ă bateţ i joc de mine! Mă duc să -i ar ă ttuturor giuvaergiilor din Veneţ ia. VITTORIA: Cel puţ in nu spuneţ i că sunt ai mei, să nu mă fac de r â s. DON MARZIO: Ce-mi pasă mic că v ă faceţ i de r â s? Cine nu vrea să seştie, să nu amaneteze! (Iese.) SCENA 19 VITTORIA şi TRAPPOLA. VITTORIA: Ce gur ă spart ă ! Şi ce prost-crescut! Trappola, unde ţ i-est ă pâ nul? TRAPPOLA: Nu ştiu, acum am venit. VITTORIA: Va să zică bă rbatul meu a jucat toat ă noaptea? TRAPPOLA: Unde l-am lă sat asear ă , acolo l-am gă sit şi azi-diminea ţă . VITTORIA: Blestemat ă patimă ! Şi a pierdut o sut ă treizeci de ţ echini? TRAPPOLA: A şa se zice. VITTORLA: Tică los joc! Şi acum îşi pierde vremea cu o str ă ină , nu? TRAPPOLA: Da, doamnă , trebuie să fie cu ea. L-am v ă zut de multe oridâ ndu-i t â rcoale; s-o fi dus în casă . VITTORIA: Mi s-a spus că str ă ina asta abia a venit.

TRAPPOLA: Nu, doamnă , să tot fie o lună de câ nd a venit. VITTORIA: Nu e vorba de-o pelerină ? TRAPPOLA: La naiba, pelerină ! A ţ i greşit, se termină tot în „ină ”, dar e

balerină . VITTORIA: Şi st ă aici la han? TRAPPOLA: Nu, doamnă , sta aici, în casa asta. (Arat ă casa.) VITTORIA: Aici? Dar don Marzio mi-a spus că e la han c-o pelerină ! TRAPPOLA: Asta-i bună ! Mai e şi-o pelerină ? VITTORIA: Pe lâ ngă pelerină mai e şi-o balerină ? Una aici, şi alta colo? TRAPPOLA: Da, doamnă , o fi vr â nd să navigheze mereu cu v â ntul înpupa. După cum suflă v â ntul: de la miază noapte, sau de la miază zi. VITTORIA: Şi o să ducă mereu via ţ a asta? Un bă rbat ca el, cu mintea şipriceperea lui, să -şi piardă vremea cu tică loşii, să -şi toace averea şi să -şi ducă de r â pă casa? Şi eu să rabd? Să mă las batjocorit ă f ă r ă să spun nimic? Ei, oi fieu bună , dar proast ă nu sunt! Nu vreau ca din pricina t ă cerii mele să continuecu prostiile! Am să vorbesc. Am să -i spun ce cred, şi dacă vorbele nu folosesc,am să recurg la judecat ă . TRAPPOLA: A şa e, aveţ i dreptate. Uita ţ i-l că vine de la han.


21/55

VITTORIA: Prietene, lasă -mă singur ă . TRAPPOLA: Poftiţ i! Faceţ i cum vreţ i! (Intr ă în pr ă v ă lie.) SCENA 20 VITTORIA, apoi EUGENIO, care vine de la han. VITTORIA: Ca să -i fie surpriza şi mai mare, am să -mi pun masca. (Se

maschează .) EUGENIO: Nu ştiu ce să cred: ea neagă , şi el se ţ ine tare. Ştiu că donMarzio are o limbă pă că toasă , dar nici pe femeile astea care umblă singure nule poţ i crede. O mă scuţă ? A şa de diminea ţă ? Eşti mut ă ? Vrei o cafea? Vreiceva? Porunceşte! VITTORIA (îşi scoate masca): N-am nevoie de cafea, ci de pâ ine. EUGENIO: Cum! Ce cauţ i aici? VITTORIA: M-a împins deznă dejdea. EUGENIO: Ce înseamnă asta? La ora asta, mascat ă ? VITTORIA: Te miri, nu? Frumoasă pierdere de vreme! Mascat ă la ora asta! EUGENIO: Du-te imediat acasă ! VITTORIA: Eu să mă duc acasă , şi tu să r ă mâ i să te distrezi! EUGENIO: Tu t duci acasă , şi eu r ă mâ n unde-mi place. VITTORIA: Frumoasă via ţă , domnule soţ ! EUGENIO: Mai puţ ină flecă reală , doamnă , şi du-te acasă , că e mai bine. VITTORIA: Da, mă duc acasă , dar acasă la mine, nu acasă la tine. EUGENIO: Adică unde? VITTORIA: La tata, care e scâ rbit de felul în care te por ţ i cu mine şi va ştisă -ţ i cear ă socoteală şi pentru purtarea ta, şi pentru zestrea mea. EUGENIO: Bravo, doamnă , bravo! Asta e marea dragoste pe care mi-opor ţ i, asta e grija pe care-o ai fa ţă de mine şi de bunul meu nume?!

VITTORIA: Am auzit eu spunâ ndu-se că neomenia ucide dragostea. Câ tam suferit, câ t am plâ ns, dar acum nu mai pot. EUGENIO: La urma urmei, ce ţ i-am f ă cut? VITTORIA: Toat ă noaptea la că r ţ i. EUGENIO: Cine ţ i-a spus c-am jucat? VITTORIA: Mi-a spus don Marzio c-ai pierdut o sut ă de ţ echini banighea ţă şi treizeci pe datorie. EUGENIO: Nu-l crede, nu-i adev ă rat. VITTORIA: Şi pe urmă te-ai mai şi dus la han cu pelerina. EUGENIO: Asta cine ţ i-a mai spus-o? VITTORIA: Don Marzio. EUGENIO (aparte): Fir-ai al dracului să fii! (Că tre Vittoria.) Crede-mă , nu-i adev ă rat!. VITTORIA: Şi pe deasupra ai amanetat şi lucrurile mele; să -mi iei opereche de cercei şi să nu-mi spui nimic? Să faci asemenea lucruri unei soţ iiiubitoare, cuviincioase şi cinstite ca mine? EUGENIO: Cum ai aflat de cercei? VITTORIA: Mi-a spus don Marzio.


22/55

EUGENIO: Ah, i-a ş smulge limba din gur ă ! VITTORIA: Acum o spune don Marzio, dar or s-o spună toţ i, că mâ inepoimâ ine ai să fii ruinat, iar eu vreau să -mi pun zestrea la adă post mai înaintede-a se înt â mpla a şa ceva. EUGENIO: Vittoria, dacă m-ai iubi, n-ai vorbi a şa.

VITTORIA: Te iubesc chiar prea mult… Dacă nu te-a ş fi iubit at â ta, ar fifost mai bine pentru mine. EUGENIO: Vrei să pleci la tat ă l t ă u? VITORIA: Da, sigur că vreau. EUGENIO: Nu vrei să mai stai cu mine? VITTORIA: Am să stau câ nd o să -ţ i vină mintea Ia cap. EUGENIO (enervat): Oh, deşteapta lumii, nu mă mai pisa at â ta! VITTORIA: Taci, să nu facem scene pe stradă ! EUGENIO: Dacă ai ţ ine la bunul t ă u nume, n-ai veni să te iei la ceart ă cu

bă rbatul t ă u într-o cafenea. VITTORIA: N-avea grijă , n-am să mai vin. EUGENIO: Haide, pleacă de-aici! VITTORIA: Plec, te ascult, fiindcă o soţ ie cinstit ă trebuie să asculte chiarşi de un soţ nechibzuit. Poate c-ai să oftezi după mine câ nd n-ai să mă mai poţ i

vedea. Şi poate c-ai să -ţ i strigi pe nume soţ ia iubit ă câ nd n-are să -ţ i mai poat ă r ă spunde şi nici n-are să te mai poat ă ajuta. De dragostea mea n-ai de ce teplâ nge. Am f ă cut tot ce putea face o femeie îndr ă gostit ă de bă rbatul ei. Mi-air ă spuns cu nerecunoştinţă ; dar nu-i nimic. Am să te plâ ng de departe, dar n-am să mai fiu mereu jignit ă de purt ă rile tale. Ara să te iubesc mereu, dar n-aisă mă mai vezi niciodat ă . (Iese.) EUGENIO: Biata femeie! M-a înduioşat. O spune, dar nu e în stare s-o

facă . Am s-o urmez de la distanţă şi am s-o iau cu binele. Dacă -şi ia zestrea,sunt ruinat. Dar n-are inima să facă una ca asta. Câ nd nevasta e înfuriat ă , omai giugiuleşti puţ in şi i-a trecut. (Iese.) ACTUL II. SCENA 1 RIDOLFO, din stradă , apoi TRAPPOLA, din fundul pr ă v ă liei. RIDOLFO: Ei, bă ieţ i, unde sunteţ i? TRAPPOLA: Aici, st ă pâ ne! RIDOLFO: L ă sa ţ i pr ă v ă lia singur ă , ai? TRAPPOLA: Eram aici, cu ochiul atent şi urechea trează . Şi-apoi ce-a ţ i

vrea să fure? După tejghea nu intr ă nimeni. RIDOLFO: Pot să fure ceşcuţ ele. Îi ştiu eu pe unii care-şi fac colecţ ie deceşcuţ e, şterpelindu-le una câ te una de pe la negustori. TRAPPOLA: Ca ă ia care se duc pe la recepţ ii numai ca să -şi facă proviziide ceşti şi farfurioare. RIDOLFO: Domnul Eugenio a plecat?


23/55

TRAPPOLA: Vai, dac-a ţ i şti! A venit nevast ă -sa. Şi ce plâ nsete, şi ce vaiete! Barbarule, tr ă dă torule, hainule! Câ nd dr ă gă stoasă , câ nd mâ nioasă . Aspus at â tea, că l-a înduioşat. WDOLFO: Şi unde s-a dus? TRAPPOLA: Ce întrebare! Azi-noapte n-a fost acasă , nevast ă -sa a venit

să -l caute, şi mai întreba ţ i unde s-a dus? RIDOLFO: N-a lă sat nici o vorbă ? TRAPPOLA: S-a întors pe uşa din dos şi mi-a spus să aveţ i grijă depostav, pentru că n-are nici un ban. RIDOLFO: Am v â ndut amâ ndouă bucăţ ile de postav cu treisprezece lirecotul. Şi am luat toţ i banii, dar nu vreau să ştie. Nu vreau să -i dau toţ i odat ă ,pentru că , dacă pune mâ na pe ei, într-o zi îi dă gata! TRAPPOLA: Câ nd o să afle c-a ţ i luat banii, o să -i vrea numaidecâ t. RIDOLFO: N-am să -i spun că i-am luat. Am să -i dau câ t îi trebuie, şirestul cu socoteală . TRAPPOLA: Uita ţ i-l că vine. Lupus est în fabula. RIDOLFO: Ce înseamnă latineasca asta? TRAPPOLA: Înseamnă : Lupul e în papur ă . (Intr ă în pr ă v ă lie r â zâ nd.) RIDOLFO: Caraghios mai e şi ă sta! Vrea să vorbească latineşte şi el nicilimba lui n-o ştie! SCENA 2 RIDOLFO şi EUGENIO. EUGENIO: Ei, prietene Ridolfo, ai f ă cut ceva? HIDOLFO: Am f ă cut. EUGENIO: Ştiu c-ai luat bucăţ ile de postav; mi-a spus bă iatul. Le-ai

v â ndut?

RIDOLFO: Le-am v â ndut. EUGENIO: Cu câ t? RIDOLFO: Cu treisprezece lire cotul. EUGENIO: Sunt mulţ umit. Şi banii? RIDOLFO: O parte în mâ nă , o parte mai t â rziu. EUGENIO: Vai de mine! Câţ i în mâ nă ? RIDOLFO: Patruzeci de ţ echini. EUGENIO: Ei, nu-i r â u nici at â t. Dă -mi-i, că pică la ţ anc. RIDOLFO: Încet, domnule Eugenio. Înă lţ imea-voastr ă ştie doar că i-amîmprumutat treizeci de ţ echini. EUGENIO: Bine, îi iei câ nd o să ţ i se dea restul. RIDOLFO: Mă ierta ţ i, dar asta nu-i cinstit din partea dumneavoastr ă .Ştiţ i câ t de repede v-am servit, de bună voie şi f ă r ă nici un interes, şi acuma

vreţ i să mă lă sa ţ i s-a ştept? Am şi eu nevoie de banii mei. EUGENIO: Da, ai dreptate. Iart ă -mă , ai dreptate. Ţ ine-ţ i treizeci deţ echini şi dă -mi mie zece. RIGOLFO: Cu ăştia zece ţ echini nu vreţ i să -l plă tiţ i pe don Marzio? Nu

vreţ i să scă pa ţ i odat ă de diavolul ă sta care v ă chinuie?


24/55

EUGINIO: Are gaj la mâ nă , o s-a ştepte. RIDOLFO: A şa de puţ in v ă preţ uiţ i înă lţ imea-voastr ă bunul renume? Să

v ă lă sa ţ i terfelit de gura unui flecar? De unul care face servicii numai ca să selaude că le-a f ă cut şi care n-are alt ă plă cere decâ t să arunce cu noroi înoamenii cinstiţ i?

EUGENIO: Adev ă rat, trebuie să -l plă tesc. Dar să r ă mâ n f ă r ă un ban? Cetermen i-ai dat cumpă r ă torului? RIDOLFO: Câţ i bani v-ar trebui? EUGENIO: Ştiu eu? Zece sau doisprezece ţ echini. RIDOLI-O: V ă servesc numaidecâ t, poftiţ i zece ţ echini, iar câ nd vine donMarzio r ă scumpă r cerceii. EUGENIO: Şi ăştia zece ţ echini în ce condiţ ii mi-i dai? RIDOLFO: Lua ţ i-i şi gata. Câ nd o veni vremea, ne socotim noi. EUGENIO: Şi restul de la postav câ nd îl luă m? RIDOLFO: Nu v ă mai gâ ndiţ i la el, cheltuiţ i banii ăştia şi-apoi mai gă simnoi… numai să -i cheltuiţ i cum trebuie, să nu-i arunca ţ i pe fereastr ă ! EUGENIO: Da, prietene, îţ i r ă mâ n îndatorat, şi pă strează -ţ i ceea ce ţ i secuvine din banii de pe postav. RIDOLFO: Mă mir ă că vorbiţ i a şa… Eu sunt cafegiu, nu samsar. Iar dacă fac un serviciu unui prieten, nu-l fac din interes. Fiecare om are datoria să -lajute pe celă lalt atunci câ nd poate, şi cu în primul r â nd am datoria să v ă ajut,drept recunoştinţă pentru binele pe care mi l-a f ă cut tat ă l dumneavoastr ă . Mă socotesc r ă splă tit îndeajuns dacă banii ăştia, că pă ta ţ i pe cale cinstit ă , vor ficheltuiţ i în folosul casei dumneavoastr ă , spre cinstea şi respectul persoaneidumneavoastr ă . EUGENIO: Eşti un om tare îndatoritor şi cumsecade; pă cat numai că ai

asemenea meserie; ţ i s-ar cuveni o situa ţ ie mai bună şi o avere mai mare. RUDOLFO: Mă mulţ umesc cu ce mi-a dă ruit Cerul şi nu mi-a ş schimbasitua ţ ia cu mulţ i alţ ii care au o fa ţ adă mult mai ar ă toasă , dar cheag mai de loc.Mie, la rangul meu, nu-mi lipseşte nimic. Am o meserie cinstit ă , din breaslameşteşugarilor, o meserie curat ă , demnă şi la locul ei. O meserie care ajunge să placă tuturor oamenilor atunci câ nd e f ă cut ă cu demnitate şi cuviinţă . Omeserie care a devenit necesar ă pentru prestigiul orică rui ora ş, pentrusă nă tatea oamenilor şi pentru distracţ ia cinstit ă a celor care vor să seodihnească o clipă . (Intr ă , în pr ă v ă lie.) EUCENIO: Iat ă un om care ştie ce vrea. N-a ş vrea totuşi să se spună că eprea deştept. De fapt, pentru un cafegiu, s-ar pă rea că spune prea multe, dar întoate meseriile exist ă oameni capabili şi cinstiţ i. La urma urmei, nu vorbeştenici de filosofie, nici de matematică … vorbeşte ca un om cu judecat ă … De-ar da Dumnezeu să am şi eu at â ta câ t ă are el! SCENA 3 CONTELE LEANDRO, ieşind din casa Lisaurei, şi EUGENIO. LEANDRO: Domnule Eugenio, uite banii dumitale, sunt toţ i aici, înpunga asta; dacă vrei să ţ i-i dau înapoi, să mergem.


25/55

EUGENIO: Nu mai joc… n-am pic de noroc. LEANDRO: Nu ştii proverbul: o dat ă aleargă câ inele, alt ă dat ă iepurele? EUGENIO: Numai că eu sunt mereu iepurele, şi dumneata mereu câ inele. LEANDRO: Mi-e un somn de nu te v ă d. Nici n-am să pot ţ ine că r ţ ile înmâ nă , dar patima asta blestemat ă mă face să nu-mi pese dacă pierd, numai să

joc. EUGENIO: Şi mie mi-e somn. Azi nu mai joc în nici un caz. LEANDRO: Nu-i nimic dacă n-ai bani, mi-e de-ajuns cuv â ntul dumitale. EUGENIO: Crezi că n-am bani? (Ar ă t ă punga cu cei zece ţ echini) Am aicizece ţ echini, dar nu vreau să joc. LEANDRO: Să jucă m mă car pe-o ciocolat ă . EUGENIO: N-am chef. LEANDRO: Pe-o ciocolat ă , te rog. EUGENIO: Dar dacă -ţ i spun… LEANDRO: Numai pe-o ciocolat ă , şi cine-o vrea să joace pe mai mult,pierde un ducat. EUGENIO: Fie, pe-o ciocolat ă , haide. (Aparte.) Tot nu mă vede Ridolfo. LEANDRO: S-a prins mierla-n la ţ ! (Intr ă cu Eugenio în tripou.) SCENA 4 DON MARZIO, apoi RIDOLFO, din pr ă v ă lie. DON MARZIO: Toţ i giuvaergiii spun că nu merit ă zece ţ echini. Toţ i seminunează că Eugenio m-a tras pe sfoar ă . Nu poţ i să mai faci un bine. Nu maidau nimă nui un ban să -l v ă d cr ă pâ nd. Unde dracu' o mai fi şi ă sta? S-o fiascuns, ca să nu-mi plă tească ! RIDOLFO: Domnule, sunt la dumneavoastr ă cerceii domnului Eugenio? DON MARZIO: Uite-i! Splendorile astea de cercei care nu fac nici câ t o

ceapă degerat ă ; m-a tras pe sfoar ă . A fugit, derbedeul, ca să nu-mi plă tească . Efalit, e falit! RIDOLFO: Iat ă banii, domnule, şi nu mai faceţ i gă lă gie; aveţ i aici zeceţ echini, a şa că da ţ i-mi, v ă rog, cerceii. DON MARZIO (se uit ă la bani cu lorgnon-ul): Sunt ţ echini adev ă ra ţ i? RIDOLFO: Eu zic că da… şi, dacă nu, aici mă gă siţ i. DONMARZIO: Îi dai de la dumneata? RIDOLFO: Eu n-am nici un amestec, sunt banii domnului Eugenio. DON MARZIO: Cum de i-a gă sit? RIDOLFO: Nu sunt la curent cu afacerile dumnealui. DON MARZIO: I-a câştigat la că r ţ i? RIDOLFO: V-am spus că nu ştiu. DON MARZIO: Ah, dacă stau şi mă gâ ndesc, trebuie să fi v â ndutpostavul. Da, da, a v â ndut postavul, i l-a v â ndut jupâ n Pandolfo. RIDOLFO: Fie ca dumneavoastr ă ; lua ţ i banii şi da ţ i-mi, v ă rog, cerceii. DON MARZIO: Ţ i i-a dat domnul Eugenio, sau ţ i i-a dat Pandolfo? RIDOLFO: Oh, că vorbă lungă mai sunteţ i! Îi vreţ i, sau nu-i vreţ i?


26/55

DON MARZIO: Dă -i încoa', dă -i încoa'… Să racul postav! L-o fi dat penimica toat ă ! RIDOLFO: Îmi da ţ i cerceii? DON MARZIO: Trebuie să -i duci lui? RIDOLFO: Lui!

DON MARZIO: Lui sau nevesti-sii? RIDOLFO (cu ner ă bdare): Lui sau nevesti-sii. DON MARZIO: El unde-i? RIDOLFO: Nu ştiu. DON MARZIO: Va să zică îi duci nevesti-si? RIDOLFO: Îi duc nevesti-si. DON MARZIO: Merg şi eu. RIDOLFO: Da ţ i-mi-i mie şi gata. Sunt un om de onoare. DON MARZIO: Să mergem, să mergem să -i ducem nevesti-si. (Porneşte.) RIDOLFO: Ştiu să merg şi singur. DON MARZIO: Vreau să -i fac chiar eu serviciul ă sta. Să mergem, să mergem. (Iese.) RIDOLFO: Câ nd vrea ceva, n-o mai scoţ i la capă t cu el! Bă ieţ i, aveţ i grijă de pr ă v ă lie! (Îl urmează .) SCENA 5 B Ă IE Ţ II în pr ă v ă lie, şi EUGENIO, din tripou. EUGENIO: Blestemat ă soart ă ! I-am pierdut pe toţ i. Pentru o ciocolat ă ampierdut zece ţ echini. Dar purtarea lui mă supă r ă mai mult decâ t pierderea. Să mă momească , să -mi ia toţ i banii, şi apoi să nu mă creadă pe cuv â nt? Acumachiar că sunt jignit… acuma da, m-a ş prinde să joc şi pâ nă mâ ine. Zică Ridolfoce-o vrea, trebuie să -mi dea alţ i bani. Bă ieţ i, unde-i st ă pâ nul?

B Ă IATUL: A plecat chiar în clipa asta. EUGENIO: Unde-a plecat? B Ă IATUL: Nu ştiu, domnule! EUGENIO: Afurisit om! Unde dracu' s-o fi dus? (În uşa tripoului.)Domnule conte, a şteapt ă -mă , că mă întorc numaidecâ t. Trebuie să -l gă sesc pe

blestematul ă sta de Ridolfo. (Se pregă teşte să plece.) SCENA 6 PANDOLFO, de pe stradă , şi EUGENIO. PANDOLFO: Încotro, domnule Eugenio, a şa înfierbâ ntat? EUGENIO: L-ai v ă zut pe Ridolfo? PANDOLFO: Eu nu. EUGENIO: N-ai f ă cut nimic cu postavul? PANDOLFO: Ba da, am f ă cut. EUGENIO: Bravo, ce-ai f ă cut? PANDOLFO: Am gă sit un cumpă r ă tor, dar cu greu! L-au v ă zut mai binede zece, dar toţ i dau preţ mic. EUGENIO: Cumpă r ă torul ă sta câ t vrea să dea? PANDOLFO: Abia l-am înduplecat să -mi dea opt lire pe cot.


27/55

EUGENIO: Ce dracu' spui? Opt lire cotul? Ridolfo mi-a v â ndut două bucăţ i cu treisprezece lire. PANDOLFO: Banii pe loc? EUGENIO: O parte pe loc, şi restul mai t â rziu. PANDOLFO: Frumoasă negustorie! Şi restul mai t â rziu! Eu v ă aduc toţ i

banii gr ă madă . Câţ i coţ i de postav, at âţ ia duca ţ i veneţ ieni de argint. EUGENIO (aparte): Ridolfo nu mă vede. Vreau bani, sunt jignit… PANDOLFO: Dacă -l dă dea ţ i pe datorie, îl vindeam şi cu şaisprezece lire.Dar bani ghea ţă , în ziua de azi, câ nd poţ i să -i iei, îi iei numaidecâ t. EUGENIO: Dar pe mine mă cost ă zece lire. PANDOLFO: Ce-are a face dacă pierdeţ i două lire la cotul de postav, câ ndaveţ i bani ca să v ă faceţ i interesele şi să r ă scumpă ra ţ i şi ce-a ţ i pierdut? EUGENIO: Nu s-ar putea un preţ mai bun? Să -l dă m cu câ t m-a costat? PANDOLFO: Nu e nă dejde nici de o para în plus. EUGENIO (aparte): De nevoie trebuie să fac şi a şa. (Tare.) Haide, f ă ce-ide f ă cut! PANDOLFO: Da ţ i-mi o hâ rtie pentru bucăţ ile alea două de postav, şi în

jumă tate de or ă v ă aduc banii. EUGENIO: Numaidecâ t. Bă ieţ i, aduceţ i-mi de scris!

(Bă ieţ ii aduc mă suţ a cu tot ce trebuie pentru scris.) PANDOLFO: Scrieţ i-i omului dumneavoastr ă de încredere să -mi dea

bucăţ ile de postav pe care le-am însemnat. EUGENIO: Foarte bine, pentru mine e totuna. (Scrie.) PANDOLFO (aparte): Tii, ce haină frumoasă o să -mi fac! SCENA 7

RIDOLFO, din stradă , şi cei de mai înainte. RIDOLFO (aparte): Domnul Eugenio serie în înţ elegere cu jupâ n Pandolfo.Nu-mi prea miroase-a bine. PANDOLFO (aparte, v ă zâ ndu-l pe Ridolfo): N-a ş vrea să -mi pună ă sta

beţ e-n roate tocmai acum! RIDOLFO: Domnule Eugenio, sluga dumneavoastr ă . EUGENIO (continuâ nd să scrie): Oh, te salut. RIDOLFO: Afaceri, afaceri, domnule Eugenio? Afaceri? EUGENIO (scriind): O mică afacere. RIDOLFO: Pot să aflu şi cu despre ce-i vorba? EUGENIO: Vezi ce înseamnă să dai marfa pe datorie? Nu pot să mă

bucur de bunul meu; am nevoie de bani şi trebuie să arunc pe gâ rlă alte două bucăţ i de postav. PANDOLFO: Nu le arunca ţ i pe gâ rlă , ci le vindeţ i a şa cum se poate. RIDOLFO: Câ t v ă dă pe cot? EUGENIO: Mi-e şi ruşine să spun. Opt lire. PANDOLFO: Dar banii pe loc. RIDOLFO: Şi înă lţ imea-voastr ă vrea să -şi dea marfa de pomană ?


28/55

EUGENIO: Dacă nu pot altfel?! Am nevoie de bani. PANDOLFO: Şi nu-i uşor să gă seşti bani de la o or ă la alta. RIDOLFO (lui Eugenio): Câ t v-ar trebui? EUGENIO: Ce? Poţ i să -mi dai? PANDOLFO (aparte): Să vezi că ă sta îmi strică toate socotelile!

RIDOLFO: Dacă v-ar ajunge şase sau şapte galbeni, i-a ş gă si. EUGENIO: Ei, lasă ! Nu mai umbla cu fleacuri! Am nevoie de bani. PANDOLFO (aparte): Slav ă domnului! RIDOLFO: Sta ţ i un pic! Câ t lua ţ i pe cele două bucăţ i de postav la opt lirecotul? EUGENIO: Să facem socoteala. Bucăţ ile mă soar ă şaizeci de coţ i una; dedouă ori şaizeci, o sut ă două zeci. O sut ă două zeci de duca ţ i de argint. ANDOLFO: Dar mai e şi comisionul. RIDOLFO (lui Pandolfo): Cine ia comisionul? PANDOLFO (lui Ridolfo): Eu, domnule, cu. RIDOLFO: Foarte bine. O sut ă două zeci de duca ţ i de argint a opt lireunul câţ i ţ echini fac? EUGENIO: Unsprezece duca ţ i fac patru ţ echini. De zece ori unsprezece –o sut ă zece, şi încă unsprezece – o sut ă două zeci şi unu. De patru oriunsprezece, patruzeci şi patru. Patruzeci şi patru de ţ echini f ă r ă un ducat.Patruzeci şi trei de ţ echini şi paisprezece lire, bani veneţ ieni. PANDOLFO: Să zicem patruzeci de ţ echini. Mă runţ işul merge la comision. RIDOLFO: Şi cei trei ţ echini tot mă runţ iş sunt? PANDOLFO: Sigur, dar banii pe loc. EUGENIO: Bine, bine, n-are a face. Sunt ai dumitale. RIDOLFO (aparte): Vai, ce punga ş! (Tare.) Să facem acuma socoteala,

domnule Eugenio, câ t aduc cele două bucăţ i de postav cu treisprezece lirecotul? EUGENIO: Oh, aduc mult mai mult. PANDOLFO: Dar trebuie să a ştepte şi nu-şi poate face interesele. RIDOLFO: Să facem socoteala. EUGENIO: O fac acum, cu condeiul. O sut ă două zeci de coţ i, cutreisprezece lire cotul. Trei ori zero: doi ori trei – şase; unu ori trei; unu ori zero;unu ori doi; unu ori unu; total: zero, şase, doi plus trei – cinci; unu. O mie cincisute şaizeci de lire. RIDOLFO: Câţ i ţ echini fac? EUGENIO: Îţ i spun numaidecâ t. (Socoteşte.) Şaptezeci de ţ echini şidouă zeci de lire. RIDOLFO: F ă r ă comision. EUGENIO: F ă r ă comision. PANDOLFO: Dar să -i a ştepte cine ştie câ t. Nu da vrabia din mâ nă pecioara din par. RIDOLFO: Pâ nă acum v-am dat: înt â i treizeci de ţ echini, pe urmă zece,fac patruzeci; zece de la cerceii pe care i-am luat îndă r ă t, fac cincizeci. Va să


29/55

zică v-am dat pâ nă acum cu zece ţ echini mai mult decâ t v ă dă pe loc, în mâ nă ,gr ă madă , acest preacinstit domn că mă tar! PANDOLFO (aparte): Lua-te-ar dracu'! EUGENIO: E-adev ă rat, ai dreptate, dar acum am nevoie de bani. RIDOLFO: Aveţ i nevoie de bani? Poftiţ i bani: două zeci de ţ echini şi

două zeci de lire, at â t câ t a mai r ă mas din cei şaptezeci de ţ echini şi două zeci delire, costul celor o sut ă două zeci de coţ i de postav, cu treisprezece lire cotul,f ă r ă un ban comision, pe loc, în mâ nă , gr ă madă , f ă r ă pungăşie, f ă r ă tragere pesfoar ă , f ă r ă tică loşii şi şarlatanii. EUGENIO: Dacă e a şa, dragă Ridolfo, îţ i mulţ umesc din toat ă inima; ba,mai mult, rup hâ rtia asta. (Că tre Pandolfo) Iar de la dumneata, domnulesamsar, nu-mi mai trebuie nimic! PANDOLFO (Aparte): Dracu' l-a adus aici! S-a dus haina mea. (Tare.)Bine, n-are a face, m-am ostenit de pomană . EUGENIO: Îmi pare r ă u că te-ai ostenit at â ta. PANDOLFO: Mă car să beau un rachiu. EUGENIO: Stai, ia ducatul ă sta. (Scoate un ducat din punga pe care i-adat-o Ridolfo.) PANDOLFO: V ă r ă mâ n îndatorat. (Aparte.) Tot o să -mi cadă în mâ nă ! RIDOLFO (aparte): Ia te uit ă cum îşi aruncă banii! PANDOLFO (lui Eugenio): Îmi mai porunciţ i ceva? EUGENIO: Bună voinţ a dumitale. PANDOLFO (îi face semn dacă vrea să joace, a şa ca să nu vadă Ridolfo):

Vreţ i? EUGENIO (şi el pe ascuns de Ridolfo): Du-te, că vin… PANDOLFO (aparte): Îi joacă şi pe ăştia înainte de masă . (Se duce în

pr ă v ă lie şi apoi iese din nou.) EUGENIO: Cum ai f ă cut, Ridolfo? Te-ai înt â lnit a şa de repede cudatornicul? Ţ i-a dat numaidecâ t banii? RIDOLFO: Ca să v ă spun adev ă rul, îi aveam în buzunar de la început,dar nu voiam să vi-i dau pe toţ i, ca să nu-i arunca ţ i at â t de repede pe gâ rlă . EUGENIO: Să ştii că mă nedrept ăţ eşti vorbind astfel; nu mai sunt copil.Ei, gata… unde sunt cerceii? RIDOLFO: Dr ă guţ ul de don Marzio, după ce i-am dat cei zece ţ echini, a

vrut cu tot dinadinsul să ducă cerceii singur, cu mâ na lui, doamnei Vittoria. EUGENIO: Ai vorbit cu nevast ă -mea? RIDOLFO: Sigur c-am vorbit. M-am dus şi eu cu don Marzio. EUGENIO: Ce spune? RIDOLFO: Plâ nge tot timpul, să r ă cuţ a! Ţ i se rupe inima de milă . EUGENIO: Dac-ai şti ce furioasă era pe mine! Voia să se întoarcă la taică -să u, voia să -şi ia zestrea înapoi, voia să facă lucruri mari. RIDOLFO: Şi cum a ţ i împă cat-o? EUGENIO: Cu câ teva dezmierdă ri. RIDOLFO: Se vede că v ă iubeşte şi e tare bună la suflet!


30/55

EUGENIO: Dar câ nd se mâ nie e ca o fiar ă . RIDOLFO: Nu trebuie să v ă purta ţ i ur â t cu ea. E o doamnă de familie

bună , cu educa ţ ie aleasă . M-a rugat să v ă spun, dacă v ă v ă d, să v ă duceţ idevreme la masă . EUGENIO: Da, da, mă duc chiar acum.

RIDOLFO: Dragă domnule Eugenio, v ă rog, lă sa ţ i jocul şi ocupa ţ i-v ă delucruri mai serioase, nu v ă pierdeţ i vremea după fuste… Câ nd înă lţ imea-

voastr ă are o nevast ă t â nă r ă , frumoasă , iubitoare, ce vreţ i mai mult? EUGENIO: Bine-ai gr ă it, îţ i mulţ umesc din suflet!

(Pandolfo îţ i suflă nasul cu zgomot din pr ă v ă lia lui, a şa ca Eugenio să -laudă şi să se uite la el; Eugenio se întoarce; Pandolfo îi face semn că Leandro îla şteapt ă să joace; Eugenio face semn cu mâ na că va veni; Pandolfo se întoarceîn pr ă v ă lie; Ridolfo nu observ ă nimic.) RIDOLFO: Eu v-a ş sf ă tui să v ă duceţ i acum acasă . Nu mai e mult pâ nă la pr â nz. Duceţ i-v ă şi mâ ngâ ia ţ i-v ă nevestica! EUGENIO: Da, mă duc numaidecâ t. Ne vedem mai încolo. RIDOLFO: Dacă v ă pot fi de vreun folos, porunciţ i-mi! EUGENIO: Îţ i r ă mâ n foarte îndatorat. (Ar vrea să se ducă la că r ţ i, dar seteme să nu-l vadă Ridolfo.) RIDOLFO: Nu-mi porunciţ i nimic? N-aveţ i nevoie de nimic? EUGENIO: De nimic, de nimic. La revedere. RIDOLFO: Sluga dumneavoastr ă ! (Se întoarce spre pr ă v ă lia lui.)

(Eugenio, v ă zâ nd că Ridolfo nu-l observ ă , intr ă în tripou.) SCENA 8

RIDOLFO, apoi DON MARZIO. RIDOLFO: Nă dă jduiesc că , încetul cu încetul, am să -l aduc pe drumul cel

bun. Cineva ar putea să -mi spună : de ce-ţ i ba ţ i cu un t â nă r care nu ţ i-e rudă ,care nu ţ i-e nimic? Ei şi? Parcă la un prieten nu poţ i ţ ine? Nu poţ i face unserviciu unei familii fa ţă de care te simţ i îndatorat? Meseria asta a noastr ă nu-ţ icerc cine ştie ce osteneală . Şi mulţ i îşi irosesc timpul de prisos jucâ nd că r ţ i sau

vorbindu-şi de r â u aproapele. Eu îl folosesc f ă câ nd câ te o fapt ă bună , dacă pot. DON MARZIO: Tii, ce dobitoc! Ce dobitoc! Ce mă gar! RIDOLFO: Cine v-a supă rat, don Marzio? DON MARZIO: Ia ascult ă numai, Ridolfo, dacă vrei sa r â zi! Un doctorsusţ ine că apa caldă e mai să nă toasă decâ t apa rece. RIDOLFO: Dumneavoastr ă nu sunteţ i de pă rerea asta? DON MARZIO: Apa caldă slă beşte stomacul. RIDOLFO: Sigur, înmoaie fibra. DON MARZIO: Ce-i aia fibr ă ? RIDOLFO: Am auzit că în stomacul nostru sunt două fibre, a şa, ca doinervi, care macină mâ ncarea, şi câ nd fibrele astea două îşi încetinesc mersul,mistuirea e proast ă .


31/55

DON MARZIO: Da, domnule, apa caldă înmoaie ventricolul, iar sistola şidiastola nu mai pot macină hrana. RIDOLFO: Ce-are a face stomacul cu sistola şi cu diastola? DON MARZIO: Ce ştii tu, care eşti un prostovan? Sistola şi diastola suntcele două fibre care macină hrana din stomac.

RIDOLFO (aparte): Vai, ce mai bazaconii! Trappola al meu e nimic pelâ ngă el! SCENA 9 LISAURA, la fereastr ă , şi cei de mai înainte. DON MARZIO (lui Ridolfo): Ei, ce zici? Persoana cu uşa din dos. RIDOLFO: Cu îngă duinţ a dumneavoastr ă mă duc să -mi v ă d de cafenea.(Intr ă în pr ă v ă lie.) DON MARZIO: Ă sta e un prostovan care vrea să r ă mâ nă repede f ă r ă pr ă v ă lie. (Lisaurei, privind-o din câ nd în câ nd cu obişnuitul lui lorgnon). Slugadumneavoastr ă , doamnă ! LISAURA: Slugă preaplecat ă . DON MARZIO: Sunteţ i să nă toasă ? LISAURA: Mulţ umesc, să nă toasă . DON MARZIO: De câ nd nu l-a ţ i mai v ă zut pe contele Leandro? LISAURA: Să fie un ceas. MARZIO: Contele e prietenul meu. LISAURA: Îmi pare bine. DON MARZIO: Ce om de onoare! LISAURA: Sunteţ i foarte bun. DON MARZIO: E soţ ul dumneavoastr ă ? LISAURA: Nu discut de la fereastr ă despre via ţ a mea.

DON MARZIO: Deschideţ i, deschideţ i, să discut ă m. LISAURA: Ierta ţ i-mă , nu primesc vizite. DON MARZIO: Vorbă să fie! LISAURA: V-am spus: nu primesc. DON MARZIO: Vin pe uşa din dos. LISAURA: Şi dumneavoastr ă visa ţ i la uşa din dos? Nu deschid nimă nui. DON MARZIO: Nu mă lua ţ i pe mine cu lucruri de-astea. Ştiu foarte binecă pe acolo-i aduceţ i. LISAURA: Eu sunt femeie cinstit ă . DON MARZIO: Vreţ i nişte castane pisate? (Le scoate din buzunar.) LISAURA: V ă foarte mulţ umesc. DON MARZIO: Sunt bune, să ştiţ i. Le pisez la mine, la moşie. LISAURA: Se vede că v ă pricepeţ i tare bine la pisat. DON MARZIO: De ce? LISAURA: Pentru că mă pisa ţ i şi pe mine. DON MARZIO: Bravo! Glumea ţă ! Dacă ştiţ i să faceţ i piruete dintr-astea,înseamnă că sunteţ i o bună balerină . LISAURA: Nu v ă priveşte pe dumneavoastr ă dacă sunt bună sau nu.


32/55

DON MARZIO: La drept vorbind, mă doare-n cot. SCENA 10 PLACIDA, în veşmâ nt de pelerinaj, la fereastra hanului, şi cei de maiînainte. PLACIDA (aparte): Nu-l mai v ă d pe domnul Eugenio!

DON MARZIO (Lisaurei, după ce s-a uitat la Placida cu lorgnon-ul): Ei! A ţ i v ă zut-o pe pelerină ? LISAURA: Asta cine mai e? DON MARZIO: Una din alea cu care-ţ i pierzi vremea. LISAURA: Şi hangiul primeşte astfel de femei? DON MARZIO: E întreţ inut ă . LISAURA: De cine? DON MARZIO: De domnul Eugenio. LISAURA: De un bă rbat însurat? Frumos! DON MARZIO: Anul trecut şi-a f ă cut de cap. LISAURA (retr ă gâ ndu-se): Sluga dumneavoastr ă . DON MARZIO: Pleca ţ i? LISAURA: Nu pot sta la fereastr ă câ nd în fa ţ a mea se află o femeie cu oasemenea purtare. (Se retrage.) SCENA 11 PLACIDA, la fereastr ă , DON MARZIO, în stradă . DON MARZIO: Ei, asta-i bună ! Balerina fuge de frică să nu-şi piardă reputa ţ ia! (Uit â ndu-se cu lorgnon-ul) Doamnă pelerină , v ă salut cu plecă ciunc! PLACIDA: Slugă credincioasă . DON MARZIO: Unde e domnul Eugenio? PLACIDA: Îl cunoa şteţ i pe domnul Eugenio?

DON MARZIO: A, suntem prieteni buni. Adineauri am fost la nevasta lui. PLACIDA: Va să zică domnul Eugenio are nevast ă ? DON MARZIO: Sigur că are nevasta, dar îi place să -şi piardă vremea şi cufetele frumoase. Ai v ă zut-o pe doamna de la fereastr ă ? PLACIDA: Am v ă zut-o. A avut delicateţ ea să -mi închidă fereastra în nasf ă r ă un cuv â nt, după ce s-a uitat bine la mine. DON MARZIO: E una care trece drept balerină , dar… mă înţ elegeţ i… PLACIDA: Nu-i mare lucru de capul ci, nu-i a şa? DON MARZIO: Ba a şa e. Şi domnul Eugenio e unul din protectorii ei. PLACIDA: Şi are nevast ă ? DON MARZIO: Şi încă frumoasă . PLACIDA: Tineri desfr â na ţ i se gă sesc peste tot. DON MARZIO: V-a dat cumva de înţ eles că e neînsurat? PLACIDA: Mie puţ in îmi pasă dacă e sau nu e. DON MARZIO: Sunteţ i o femeie care nu se pierde cu firea. Îl lua ţ i a şacum e. PLACIDA: Pentru ce-mi trebuie mie, totuna mi-e. DON MARZIO: Da, se înţ elege. Azi unul, mâ ine altul.


33/55

PLACIDA: Ce vreţ i să spuneţ i? Explica ţ i-v ă ! DON MARZIO: Nu vreţ i nişte castane pisate? (Le scoate din buzunar.) PLACIDA: Foarte îndatorat ă . DON MARZIO: Serios, dacă vreţ i, vi le dau! PLACIDA: Sunteţ i foarte generos, domnule.

DON MARZIO: E drept că , pentru meritele dumneavoastr ă , o pungă cucastane nu e mare lucru. Dacă vreţ i, pot să mai adaug la castane şi două lire. PLACIDA: Mă gar prost-crescut! (Închide fereastra şi pleacă .) DON MARZIO: Nu catadicseşte cu două lire, da' anul trecut se mulţ umeaşi cu mai puţ in… (Strigă .) Ridolfo! SCENA 12 RIDOLFO şi DON MARZIO. RIDOLFO: Domnule? DON MARZIO: Secet ă de femei. Nu mai catadicsesc cu două lire. RIDOLFO: Dumneavoastr ă le puneţ i pe toate într-o oală . DON MARZIO: De-astea care v â ntur ă lumea? Nu dau doi bani pe ele. RIDOLFO: V â ntur ă lumea şi oameni cumsecade. DON MARZIO: O pelerină ? Taci, caraghiosule! RIDOLFO: Nu putem şti cine este. DON MARZIO: Eu ştiu. E aia de anul trecut. RIDOLFO: Eu n-am mai v ă zut-o. DON MARZIO: Pentru că eşti un nă t ă r ă u. RIDOLFO: Mulţ umesc pentru curtenia dumneavoastr ă ! (Aparte.) Ce i-a ş mai scă rmă na peruca aia! SCENA 13 EUGENIO, de la tripou, şi cei de mai înainte.

EUGENIO (vesel şi zâ mbitor): Sluga dumneavoastr ă , domnii mei. RIDOLFO: Cum? Domnul Eugenio aici? EUGENIO (r â zâ nd): Sigur, aici sunt. DON MARZIO: Ai câştigat? EUGENIO: Da, domnule, am câştigat… da, domnule! DON MARZIO: O, ce minune! EUGENIO: Ce mare lucru? Eu adică nu pot să câştig? Ce sunt cu? Vreunt â mpit? RIDOLFO: Domnule Eugenio, asta e promisiunea că nu mai juca ţ i? EUGENIO: Taci din gur ă ! Am câştigat. RIDOLFO: Şi dacă pierdea ţ i? EUGENIO: Azi nu puteam să pierd. RIDOLFO: Nu? De ce? EUGENIO: Câ nd e să pierd, simt cu. RIDOLFO: Şi câ nd simţ iţ i, de ce juca ţ i? EUGENIO: Pentru că trebuie să pierd. RIDOLFO: Şi acasă câ nd v ă duceţ i? EUGENIO: Ei, ştii c-ai început să mă plictiseşti?


34/55

RIDOLFO: Nu mai zic nimic. (Aparte.) Vai de vorbele mele! SCENA 14 LEANDRO, din tripou, şi cei de mai înainte. LEANDRO: Bravo, bravo, mi-a luat banii şi, dacă nu mă opream, mă cur ăţ a!

EUGENIO: Ei? Sunt sau nu cineva? Numai ce am t ă iat de trei ori şi l-amşi dat gata. LEANDRO: Curajul disperatului. EUGENIO: Curajul jucă torului. DON MARZIO (lui Leandro): Câ t ţ i-a luat? LEANDRO: Destul. DON MARZIO (lui Eugenio): Ei, hai, spune câ t ai câştigat? EUGENIO (vesel): Încă şase ţ echini… RIDOLFO (aparte): Bat ă -l Dumnezeu de smintit! De ieri-scar ă pâ n-acuma pierdut o sut ă treizeci şi i se pare c-a pus mâ na pe-o comoar ă dacă a câştigatşase! LEANDRO (aparte): Ca să -l momeşti, trebuie să -l la şi să mai câştige şi eldin câ nd în câ nd. DON MARZIO (lui Eugenio): Ce ai de gâ nd să faci cu ăştia şase. EUGENIO: Dacă vreţ i să -i mâ ncă m, sunt gata. DON MARZIO: Să -i mâ ncă m atunci. RIDOLFO (aparte): Vai, să raca osteneala mea! EUGENIO: Mergem la han. Fiecare îşi plă teşte partea lui. RIDOLFO (încet, lui Eugenio): Nu v ă duceţ i. O să v ă tragă iar la joc. EUGENIO (încet, lui Ridolfo): Lasă -i în pace, ast ă zi am mâ nă bună . RIDOLFO (aparte): R â ul n-are leac.

LEANDRO: În loc să mai mergem la han, ar putea să ne pregă tească masa aici, sus, în camerele lui jupâ n Pandolfo. EUGENIO: Da, unde vreţ i. Poruncim masa la han şi ne-o aduce acolo,sus. DON MARZIO: Cu voi, care sunteţ i oameni de onoare, merg oriunde. RIDOLFO (aparte): Neghiobul! Nu-şi dă seama! LEANDRO: Hei, jupâ n Pandolfo! SCENA 15 PANDOLFO şi cei de mai înainte. PANDOLFO: Aici sunt, la poruncă ! LEANDRO: Vrei să ne împrumuţ i camerele dumitale ca să mâ ncă m? PANDOLFO: La porunca dumneavoastr ă , dar, vedeţ i, şi eu… plă tescchirie… LEANDRO: Se înţ elege, plă tim şi pentru osteneală . EUGENIO: Cu cine crezi că ai de-a face? Plă tim tot. PANDOLFO: Foarte bine, poftiţ i. Mă duc să fac cur ăţ enie. (Intr ă întripou.) EUGENIO: Ei, cine se duce să comande?


35/55

LEANDRO (lui Eugenio): S-ar cuveni să faci dumneata treaba asta, eştimai înv ăţ at cu ora şul. DON MARZIO (lui Eugenio): Da, du-te dumneata. EUGENIO: Ce să comand? LEANDRO: Ce vrei!

EUGENIO: Dar ştiţ i vorba câ ntecului: Veselie nu-i în via ţă câ nd femeianu-i de fa ţă ! RIDOLFO (aparte): Mai vrea şi femei pe lâ ngă toate celelalte! DON MARZIO: Domnul conte ar putea să -şi aducă balerina. LEANDRO: De ce nu? Între prieteni mi-e uşor s-o fac să vină . DON MARZIO (lui Leandro): E adev ă rat că vrei s-o iei de nevast ă ? LEANDRO: Nu e momentul să vorbim de asta. EUGENIO: Iar eu voi încerca s-o aduc pe pelerină . LEANDRO: Cine e pelerina asta? EUGENIO: O femeie cinstit ă şi cu bun-simţ . DON MARZIO (aparte): Da, da, las' că -i spun eu cum stau lucrurile. LEANDRO: Hai, du-te să comanzi de mâ ncare. EUGENIO: Câţ i suntem? Noi trei şi două femei fac cinci. Don Marzio,dumneata ai vreo iubit ă ? DON MARZIO: Eu nu. Sunt cu voi. EUGENIO: Ridolfo, vino şi dumneata să iei o îmbucă tur ă cu noi. RIDOLFO: Mulţ umesc, eu trebuie să -mi v ă d de pr ă v ă lie. EUGENIO: Ei, haide, nu te lă sa rugat. RIDOLFO (încet, lui Eugenio): Cum de-aveţ i inima să faceţ i o treabă caasta? EUGENIO: Ce să fac? Am câştigat şi vreau să mă veselesc.

RIDOLFO: Şi pe urmă ? EUGENIO: Pe urmă , salutare! La viitor se gâ ndesc astrologii. (Intr ă , înhan.) RIDOLFO (aparte): Ce să fac? M-am ostenit degeaba! (Se retrage.) SCENA 16 DON MARZIO şi CONTELE LEANDRO. DONMARZIO: Hai, du-te şi ia-ţ i balerina. LEANDRO: Câ nd o fi totul gata, o aduc. DON MARZIO: Să st ă m jos. Ce mai e nou prin lume? LEANDRO: Pe mine nout ăţ ile mă lasă rece. (Se a şază .) DON MARZIO: Ştiai că trupele moscovite s-au retras să ierneze? LEANDRO: Bine-au f ă cut. A şa cere anotimpul. DON MARZIO: Ba nu, domnule, r ă u au f ă cut; nu trebuiau să pă r ă sească poziţ iile ocupate. LEANDRO: A şa e. Trebuiau să sufere de frig, ca să nu piardă ce-aucucerit. DON MARZIO: Ba nu, domnule, nu trebuiau să r ă mâ nă acolo cu risculde-a muri îngheţ a ţ i.


36/55

LEANDRO: Atunci trebuiau să meargă înainte. DON MARZIO: Ba nu, domnule; grozav te pricepi la r ă zboi! Să mă r şă luiască pe timp de iarnă ? LEANDRO: Atunci… ce trebuiau să facă ? DON MARZIO: Să mă uit pe hart ă şi-am să -ţ i spun unde anume trebuiau

să se ducă . LEANDRO (aparte): Mare ţ icnit! DON MARZIO: Ai fost la oper ă ? LEANDRO: Da, domnule. DON MARZIO: Îţ i place? LEANDRO: Foarte mult. DON MARZIO: Ai gusturi proaste. LEANDRO: Ce să -i faci! DON MARZIO: De unde eşti? LEANDRO: Din Torino. DON MARZIO: Ur â t ora ş! LEANDRO: Dimpotriv ă , trece drept unul dintre ora şele frumoase aleItalici. DON MARZIO: Eu sunt napolitan. Să vezi Napoli, şi-apoi să mori. L

carlo goldoni - cafeneaua

Documents