bibliografie - drept civil.pdf

of 12 /12
857 bibliografie I. Literatură de specialitate - I. Adam, „Drept civil. Obligaţiile. Contractul în reglementarea NCC”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2011; - I. Adam, „Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor”, Bucureşti, 2004; - I. Adam, C.N. Savu, „Legea societăţilor comerciale. Comentarii şi explica- ţii”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010; - I. Albu, „Drept civil. Contractul si răspunderea contractuală”, Editura Dacia, 1994; - I. Albu, „Probleme actuale privind obligaţiile pecuniare”, în Revista Română de Drept nr. 8/1983; - I. Albu, V. Ursa, „Răspunderea civilă pentru daunele morale”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979; - P. Andrei, „Dolul prin reticenţă în literatura juridică şi practica judiciară”, în Revista Română de Drept nr. 9/1982; - I. M. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, „Răspunderea civilă”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970; - M. Avram, “Actul unilateral în dreptul privat”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006; - R. Baciu, „Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de fapta lucrului”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; - F. A. Baias, „Simulaţia. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003; - F. A. Baias, „Unele consideraţii referitoare la tranzacţie”, Revista Română de Drept nr. 9-12/1989; - F. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), „Noul Cod civil. Comentariu pe articole (art. 1-2.664)”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012; - C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noul Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013; - C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale”, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;

Author: trankhue

Post on 28-Jan-2017

246 views

Category:

Documents


0 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • 857

    bibliografie

    I. Literatur de specialitate

    - I. Adam, Drept civil. Obligaiile. Contractul n reglementarea NCC, Editura C. H. Beck, Bucureti, 2011;

    - I. Adam, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Bucureti, 2004;- I. Adam, C.N. Savu, Legea societilor comerciale. Comentarii i explica-

    ii, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2010;- I. Albu, Drept civil. Contractul si rspunderea contractual, Editura

    Dacia, 1994; - I. Albu, Probleme actuale privind obligaiile pecuniare, n Revista Romn

    de Drept nr. 8/1983;- I. Albu, V. Ursa, Rspunderea civil pentru daunele morale, Editura Dacia,

    Cluj-Napoca, 1979;- P. Andrei, Dolul prin reticen n literatura juridic i practica judiciar,

    n Revista Romn de Drept nr. 9/1982;- I. M. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, Rspunderea civil, Editura tiinific,

    Bucureti, 1970;- M. Avram, Actul unilateral n dreptul privat, Editura Hamangiu, Bucureti,

    2006;- R. Baciu, Rspunderea civil delictual pentru prejudiciile cauzate de fapta

    lucrului, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2000;- F. A. Baias, Simulaia. Studiu de doctrin i jurispruden, Editura Rosetti,

    Bucureti, 2003;- F. A. Baias, Unele consideraii referitoare la tranzacie, Revista Romn

    de Drept nr. 9-12/1989;- F. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod

    civil. Comentariu pe articole (art. 1-2.664), Editura C. H. Beck, Bucureti, 2012;- C. Brsan, Drept civil. Drepturile reale principale n reglementarea noul

    Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;- C. Brsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ediia a III-a, revzut

    i adugit, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008;

  • DREPT Civil

    858

    - C. Brsan, M. Gai, M. M. Pivniceru, Drepturile reale, Institutul European, Iai, 1997;

    - Gh. Beleiu., Drept civil romn. Introducere n dreptul civil. Subiectele drep-tului civil, ediia a XI-a, revzut i adugit de Marian Nicolae, Petric Truc, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007;

    - Gh. Beleiu, Drept civil romn. Introducere n dreptul civil. Subiectele drep-tului civil, ediia a VI-a, Casa de editur i pres ansa, Bucureti, 1999;

    - . Beligrdeanu, Examen teoretic al practicii judiciare privind regimul juri-dic al lucrrilor efectuate de chiria n timpul locaiunii, n Revista Romn de Drept nr. 5/1974;

    - L. R. Boil, Discuii privind prejudiciul cauzat prin pierderea ansei de a obine un avantaj n cadrul rspunderii civile delictuale, n Revista Dreptul nr. 7/2010;

    - L. R. Boil, Fundamentarea obiectiv a rspunderii comitentului n noul Cod civil, n Revista Dreptul nr. 2/2010;

    - G. Boroi, Drept civil. Partea general. Persoanele, ediia a III-a, revzut i adugit, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008;

    - G. Boroi, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Vol. I, Editura All Beck, Bucureti, 2001;

    - G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea general. Conform Noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011;

    - G. Boroi, C. A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;

    - G. Boroi, D. Rdescu, Codul de procedur civil comentat i adnotat, Editura All, Bucureti, 1995;

    - G. Boroi, L. Stnciulescu, A. Alman, I. Pdurariu, Drept civil, ediia a 4-a, revizuit i actualizat, Editura Hamangiu, Bucureti, 2009;

    - G. Boroi, L. Stnciulescu, Instituii de drept civil n reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2012;

    - I. E. Cadriu Lungu, Dreptul de motenire n noul Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2012;

    - O. Calmuschi, Gh. Beleiu, Drept civil romn. Persoanele, Academia Romn de management, Bucureti, 1992;

    - S. D. Crpenaru, Tratat de drept comercial romn, Editura Universal Juridic, Bucureti, 2009;

    - S. D. Crpenaru, Drept comercial romn, ediia a VII-a, revzut i adu-git, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007;

    - M.D. Cantacuzino., Elementele dreptului civil, Bucureti, 1921;- E. Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck,

    Bucureti, 2009;

  • Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Pali

    859

    - E. Chelaru, Administrarea domeniului public i a domeniului privat, Editura All Beck, Bucureti, 2005;

    - E. Chelaru, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucureti, 2000;

    - E. Chelaru, Dreptul de preempiune reglementat de Codul silvic, n Revista Dreptul nr. 6/1997;

    - D. Chiric, Contracte speciale civile i comerciale, Editura Rosetti, Bucureti, 2005;

    - D. Chiric, Posibilitatea exercitrii aciunii n revendicare de ctre un sin-gur coproprietar coindivizar, n Revista Dreptul nr. 11/1998;

    - D. Chiric, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1997;

    - G. Chivu, Simulaia n teoria i practica dreptului, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001;

    - D. Cimpoeru, Motenirea prin retransmitere, n Revista Dreptul nr. 4/1995;- V. M. Ciobanu, Tratat de procedur civil, Vol. I, Editura Naional,

    Bucureti, 1996;- V. M. Ciobanu, G. Boroi, T. C. Briciu, Drept procesual civil. Curs selectiv.

    Teste gril, ediia 5, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2011;- V. M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste gril,

    ediia 4, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2009;- A. Cojocaru, Drept civil. Partea general, Editura Lumina Lex, Bucureti,

    2000; - Constantinescu M., R. Mare, Principiul neretroactivitii legii n cazul

    deci ziilor Curii Constituionale, n Revista Dreptul nr. 11/1999;- D. Cosma, Teoria general a actului juridic civil, Editura tiinific,

    Bucu reti, 1969;- P. M. Cosmovici (coord.), Tratat de drept civil, Vol. I - Partea general,

    Editura Academiei, Bucureti, 1989;- P. M. Cosmovici, Contribuii la studiul culpei civile, Editura tiinific,

    Bucureti, 1960;- M. N. Costin, M. C. Costin, Dicionar de drept civil, Vol. I, Editura Lumina

    Lex, Bucureti, 1997;- Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediia a II-a, actualizat i comple-

    tat, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2002 (reeditat 2008);- Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Vol. I - Vnzarea-

    cumprarea. Schimbul, ediia a IV-a actualizat de Lucian Mihai, Romeo Popescu, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2006;

    - Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2001;

  • DREPT Civil

    860

    - Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureti, 1999;

    - Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureti, 1999;- Fr. Deak, S. D. Crpenau, Contracte civile i comerciale, Editura Lumina

    Lex, Bucureti, 1993;- Fr. Deak (coord.), C. Toader, R. Popescu, L. Stnciulescu, V. Stoica, Mote-

    ni rea testamentar. Transmisiunea i mpreala motenirii, Editura Actami, Bucu - reti 1996;

    - H. Diaconescu, Elementele structurale ale violenei, viciu al voinei juri-dice, n Revista Dreptul nr. 9/1998;

    - I. Dogaru, Drept civil. Contracte speciale, Editura All Beck, Bucureti, 2004;- I. Dogaru, Drept civil romn. Tratat, Vol. I, Editura Europa, Craiova, 1996;- I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea general, Editura C.H. Beck,

    Bucu reti, 2007;- E. Dragomir, Noul Cod civil. Comentat i adnotat. Cartea VII - Dispoziii

    de drept internaional privat, Editura Nomina Lex, Bucureti, 2012;- R. Dumitru, Aciunea n procesul civil, Editura Junimea, Iai, 1974;- M. Duu, Consideraii referitoare la mandatul special, n Revista Dreptul

    nr. 4/2006;- M. Eliescu, Rspunderea civil delictual, Editura Academiei, Bucureti,

    1972;- M. Eliescu, Transmiterea i mpreala motenirii n dreptul RSR, Editura

    Academiei, Bucureti, 1966;- F. Emese, Dreptul familiei n reglementarea NCC, ediia 4, Editura

    C. H. Beck, Bucureti, 2011;- I. P. Filipescu, Teoria general a obligaiilor, Editura Actami, Bucureti,

    1998;- I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, Drept civil. Teoria general a obligaiilor,

    ediia revzut i completat 2007, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2007;- I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate i alte

    drepturi reale, ediie revzut i completat, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2006;

    - I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate i alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureti, 2000;

    - B. Florea, Drept civil. Drepturile reale principale, conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011;

    - D. C. Florescu, Drept civil. Succesiunile, Editura Universitii Titu Maiorescu, Bucureti, 2001;

    - D. Gherasim, Buna credin n raporturile juridice civile, Editura Aca-demiei, Bucureti, 1981;

  • Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Pali

    861

    - M. L. Ghinea, Unele probleme referitoare la dreptul de retenie, n Revista Romn de Drept, nr. 11/1983;

    - S. Ghimpu, Gh. Brehoi, Gh. Mocanu, A. Popescu, I. Urs, Dicionar juri-dic, Editura Albatros, Bucureti, 1985;

    - J. Goicovici, Cesiunea contractului n reglementarea art. 1315-1320 din Noul cod civil, n Curierul Judiciar nr. 5/2010, Editura C.H. Beck, Bucureti;

    - S. Greceanu, M. Necrelescu, Ghid pentru soluionarea daunelor morale. Studiu privind practica naional i european n materie, sintez i recomandri pentru soluionarea daunelor morale suferite ca urmare a vtmrii sntii i a integritii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehi-cule, Editura UNSICAR, Bucureti, 2012;

    - C. Hamangiu, I. Rosetti-Blnescu, A. Bicoianu, Tratat de drept civil romn, Vol. I, ediie ngrijit de Dumitru Rdescu, Editura All Beck, Bucureti, 1996;

    - C. Hamangiu, I. Rosetti Blnescu, A. Bicoianu, Tratat de drept civil romn, Vol. II, ediie ngrijit de Dumitru Rdescu, Editura All Beck, Bucureti, 2002;

    - T. Ionacu, E. A. Barasch, Tratat de drept civil. Partea general, Vol. I, Editura Academiei, Bucureti, 1967;

    - C. Ionescu, Conceptul de societate civil, Revista de Drept Public, nr. 3/2005;- I. Ionescu, Antecontractul de vnzare-cumprare, conform noului Cod

    civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2012;- C. Jora, Unele consideraii cu privire la clasificarea bunurilor conform regle -

    mentrilor noului Cod civil (cogito.ucdc.ro);- J. Kocsis, Excepia de neexecutare, sanciune a nendeplinirii obligaiilor

    civile contractuale, n Revista Dreptul, nr. 4/1999;- I. Le, Tratat de drept procesual civil, ediia 4, Editura C.H. Beck, Bucu-

    reti, 2008;- I. Lul, Opinii privitoare la posibilitatea exercitrii aciunii n revendicare

    de ctre un singur coproprietar, n Revista Dreptul, nr. 4/2002;- I. Lul, Garania, fundamentul rspunderii comitentului, n Revista

    Dreptul nr. 10-11/1995;- E. Lupan, Drept civil. Partea general, Editura Argonaut, Cluj, 1997;- E. Lupan, I. Sabu-Pop, Tratat de drept civil, Vol. I - Partea general

    Editura C.H. Beck, Bucureti, 2006;- D. Macovei, I. E. Cadariu, Drept civil. Contracte, Editura Junimea, Iai,

    2004;- D. Macovei, M. S. Striblea, Drept civil. Contracte. Succesiuni, Editura

    Junimea, Iai, 2000;- I. Mara, Contractul civil de locaiune a lucrrilor i contractul de antre-

    priz, n Revista de Drept Comercial nr. 10/2004;

  • DREPT Civil

    862

    - D. V. Mnescu, Uzufructul, dezmembrmnt al dreptului de proprietate, n Revista Dreptul nr. 11/2001;

    - R. I. Motica, E. Lupan, Teoria general a obligaiilor civile, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2008;

    - R. I. Motica, F. Moiu, Contractul de vnzare-cumprare. Teorie i practic judiciar, Editura Lumina Lex, Bucureti, 1999;

    - F. Moiu, Contractele speciale n noul Cod civil, ediia a III-a, revzut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2012;

    - F. Moiu, Contractele speciale n noul Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011;

    - I. Muraru, E.S. Tnsescu (coord.), Constituia Romniei - Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008;

    - M. Murean, Contractele civile speciale, Vol. II, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 1999;

    - S. Neculaescu, Rspunderea civil delictual n noul Cod civil - privire critic, n Revista Dreptul nr. 4/2010;

    - S. Neculaescu, Pierderea ansei - prejudiciu reparabil, n Revista Studii de Drept Romnesc, nr. 4/2009, Bucureti, 2009;

    - M. Nicolae, Tratat de prescripie extinctiv, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2010;

    - M. Nicolae, Prescripia extinctiv, Editura Rosetti, Bucureti, 2004;- M. Nicolae, Repunerea n termenul de prescripie, n Revista Dreptul

    nr. 11/1999; - A. G. Nicolae, M. Uliescu, Instituii de drept civil n Noul Cod civil, Bucu-

    reti, 2010;- S. Neculaescu, Examen critic al reglementrii viciilor de consimmnt n

    proiectul noului Cod civil, n Revista Analele Facultii de tiine Juridice Universitatea Valahia Trgovite, nr. 13/2009 - www.analefsj.ro;

    - D. Negril, Drepturile la motenire ale soului supravieuitor, n Revista Romn de ADR, nr. 2/2012, Editura Nomina Lex, Bucureti, 2012;

    - I. Negru, Teoria general a dreptului de preemiune, Editura Universul juridic, Bucureti, 2010;

    - I. Negru, D. Corneanu, Discuii n legtur cu natura juridic a dreptului de preempiune, n Revista Dreptul nr. 1/2004;

    - V. Ptulea, Sintez teoretic i de practic judiciar comparat referitoare la condiiile de valabilitate a contractului. Obiectul determinat, n Revista Dreptul nr. 5/2007;

    - V. Ptulea, C. Turianu, Dreptul de proprietate, Vol. II, Editura Rosetti, Bucureti, 2005;

    - Gh. Piperea, Drept comercial. ntreprinderea n reglementarea noului Cod civil, Editura C. H. Beck, Bucureti, 2012;

  • Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Pali

    863

    - Gh. Piperea, Drept comercial, Vol. I., Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008;- M. M. Pivniceru, Carmen Moldovan, Prescripia extinctiv i principalele

    aciuni n justiie. Practic judiciar, Editura Hamangiu, Bucureti, 2007;- A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria general a dreptului civil, Univer-

    sitatea din Bucureti, 1980;- L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaiile. Regimul juridic general, Vol. I.,

    Editura C.H. Beck, Bucureti, 2006;- L. Pop, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, Tratat, ediia a II-a,

    Editura Fundaiei Chemarea Iai, 1996;- L. Pop, Reglementarea rspunderii delictuale pentru fapta altuia n textele

    noului Cod civil, n Revista Dreptul, nr. 5/2010;- L. Pop, Dreptul de proprietate i dezmembrmintele sale, Editura Lumina

    Lex, Bucureti, 2001;- L. Pop, Teoria general a obligaiilor, Editura Lumina Lex, Bucureti,

    2000;- L. Pop, L. M. Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura

    Uni ver sul Juridic, Bucureti, 2006;- L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaiile.

    Conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2012;- I. Popa, Curs de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucureti,

    2008;- I. Popa, Contractul de vnzare-cumprare. Studiu comparativ de doctrin

    i jurispruden, ediia a II-a revzut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucu-reti, 2008;

    - I. Popa, Vnzarea unei moteniri, n Revista Dreptul nr. 3/2005;- I. F. Popa, Rezoluiunea i rezilierea n Noul Cod civil, RRDP nr. 6/2010;- I. F. Popa, Dolul i obligaia de informare n contractele sinalagmatice, n

    Revista Dreptul nr. 7/2002;- N. Popa, Teoria general a dreptului, Editura All Beck, Bucureti, 2002;- D. A. Popescu, Contractul de societate, Editura Lumina Lex, Bucureti,

    1996;- D. A. Popescu, Natura juridic i condiiile generale de valabilitate ale con -

    tractului de societate, n Revista de drept comercial nr. 5/1993;- R. R. Popescu, Contracte civile speciale n Conferinele Noului Cod civil,

    septembrie 2011, Bucureti, 2011 (www.inm-lex.ro/NCC);- T. R. Popescu, P. Anca, Teoria general a obligaiilor, Editura tiinific,

    Bucureti, 1968;- E. J. Prediger, Introducere n dreptul civil. Raportul juridic civil, actul juri-

    dic civil i prescripia extinctiv, conform Noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011;

  • DREPT Civil

    864

    - T. Prescure, Curs de contracte civile, conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;

    - T. Prescure, A. Ciurea, Contracte civile, Editura Hamangiu, Bucureti, 2007;- I. Reghini, Consideraii privind drepturile potestative, n Revista Pandec-

    tele Romne nr. 4/2003;- I. D. Romoan, Vinovia n dreptul civil romn, Editura All Beck, Bucu-

    reti, 1999;- C. Rou, Contractele de mandat i efectele lor n dreptul civil i dreptul

    comer cial, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2003;- E. Safta-Romano, Contracte civile. ncheiere. Executare. ncetare, Editura

    Polirom, Bucureti, 1999;- E. Safta-Romano, Dreptul de motenire, Editura Graphix, Iai, 1995;- E. Safta-Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de socie-

    tate civil, n Revista Dreptul nr. 2/1992;- E. Safta-Romano, Drept civil. Obligaii. Curs teoretic i practic, Vol. I,

    Editura Intelrom, Piatra Neam, 1991;- L. B. Suleanu, Element specific al contractului de societate - affectio

    socie tatis, n RDC nr. 3/2012;- L. Stnciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, conform noului Cod civil,

    Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;- L. Stnciulescu, Drept civil. Partea special. Contracte i succesiuni, edi-

    ia a 3-a, revizuit i adugit, Editura Hamangiu, Bucureti, 2006;- L. Stnciulescu, V. Neme, Dreptul contractelor civile i comerciale, n

    reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;- C. Sttescu, Rspunderea civil delictual pentru fapta altei persoane,

    Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1984;- C. Sttescu, Drept civil. Persoana fizic. Persoana juridic. Drepturile

    reale, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1970;- C. Sttescu, C. Brsan, Drept civil. Teoria general a obligaiilor, ediia

    a IX-a, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008;- L. Stngu, Neretroactivitatea legii n statul de drept, Bucureti, 2009 -

    www.ccr.ro;- C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, ediia 3, Editura C.H. Beck,

    Bucureti, 2008;- V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediia 2, Editura C. H. Beck,

    Bucureti, 2013;- V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck,

    Bucureti, 2009;- V. Stoica, Declaraia unilateral de rezoluiune n Revista Dreptul

    nr. 8/2006;- V. Stoica, Dreptul de uzufruct, n Revista Curierul Judiciar, nr. 9/2004;

  • Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Pali

    865

    - V. Stoica, Rezoluiunea i rezilierea contractelor civile, Editura All, Bucu-reti, 1997;

    - V. Stoica, Drepturi patrimoniale atipice, n Revista Dreptul 3/2003;- M. Tbrc, Gh. Buta, Codul de procedur civil. Comentat i adnotat

    cu legislaie, jurispruden i doctrin, ediia a II-a, revzut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2008;

    - V. Terzea, Noul Cod civil. Adnotat cu doctrin i jurispruden, Vol. I (Art. 1-1.163), Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011;

    - C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, ediia 3, Editura C.H. Beck, Bucu reti, 2008;

    - C. Toader, Eviciunea n contractile civile, Editura All, Bucureti, 1997;- G. Tocilescu, Curs de procedur civil, Vol. II, Bucureti, 1943;- P. Truc, Drept civil. Introducere n dreptul civil. Persoana fizic. Persoana

    juridic, ediia a V-a, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2010;- Petric Truc, Drept civil. Introducere n dreptul civil, ediia a IV-a rev-

    zut i adugit, Bucureti, 2007;- I. Turcu, Noul Cod civil republicat. Cartea a V-a. Despre obligaii:

    art. 1.164.1.649. Comentarii i explicaii, ediia 2, Editura C. H. Beck, Bucureti, 2011;

    - F. uca, C. M. Jipescu, Actualitatea contractului de antrepriz, n Revista de Drept Comercial nr. 4/2002;

    - M. Uliescu (coordonator), Noul Cod civil. Comentarii, ediia a III-a, rev-zut i adugit, Editura Universul Juridic, Bucureti, 2011;

    - O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, ediia 8, Editura C. H. Beck, Bucu - reti, 2007;

    - O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, n reglementarea nou lui Cod civil, ediia a 2-a revzut i adugit, Editura Hamangiu, Bucureti, 2013;

    - O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele n reglementarea nou-lui Cod civil, Editura Hamangiu, Bucureti, 2011;

    - O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, Bucureti, 2008;

    - O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Drepturi reale, ediia a III-a, revzut i adugit, Editura Rosetti, Bucureti, 2005;

    - O. Ungureanu, C. Munteanu, Observaii privind persoana fizic i persona-litatea juridic, n Revista Pandectele Romne, nr. 5/2005;

    - I. R. Urs, S. Angheni, Drept civil. Contracte civile, Vol. III, Editura Oscar Print, Bucureti, 1998;

    - I.R. Urs, C. Todic, Drept civil. Persoana fizic. Persoana juridic, Editura Universitar, Bucureti, 2007;

  • DREPT Civil

    866

    - I.R. Urs, C. Todic, Drept civil. Persoana fizic. Persoana juridic. Prezen-tare teoretic, prezentare practico-aplicativ: doctrin, spee, ntrebri i exerciii, vocabular, teste gril, Editura Universitar, Bucureti, 2007;

    - S. Vahnovan, Prejudiciul moral prin ricoeu, Revista Curentul Juridic, nr. 1-2/2005 (http://revcurentjur.ro);

    - P. Vasilescu, Drept civil. Obligaii (n reglementarea noului Cod civil), Editura Hamangiu, Bucureti, 2012;

    - P. Vasilescu, Cesiunea de contract. Repere pentru o teorie general a for-mrii progresive a contractelor, Editura Sfera Juridic, 2007;

    - P. Vasilescu, Manifestri de voin non-juridice, n Revista Pandectele Romne, Supliment, nr. 1/2003;

    - D. Vduva, Definiia i caracterul declarativ al contractului de tranzacie, n Revista Dreptul nr. 3/2002;

    - I. Vida, Fundamentele filosofice ale principiilor generale ale dreptului, n Revista Reflecii Academice, Vol. 1; Nr. 1, Martie 2012, www.cexa.org (Centrul de Excelen Academic);

    - I. Vida, Aciunea normei juridice n timp, n Revista Dreptul nr. 12/2004;- E. C. Zamsa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrin i jurispruden,

    Editura Hamngiu, Bucureti, 2006;- S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silit, Editura Lumina

    Lex, Bucureti, 2001;- I. Zinveliu, Contracte civile. Instrumente de satisfacere a intereselor cet-

    enilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978; - Noul Cod civil. Comentarii, doctrin i jurispruden, Vol. I. Art. 1-952,

    Despre legea civil. Persoanele. Familia. Bunurile, Editura Hamangiu, Bucureti, 2012;

    - Noul Cod civil. Note. Corelaii. Explicaii, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2011.

    II. Legislaie

    - Noul Cod civil - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicat n M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009, republicat n M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011;

    - Legea nr. 71/2011 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicat n M. Of nr. 409 din 10 iunie 2011 (rectificare n M. Of nr. 489 din 8 iulie 2011);

    - Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementa-rea unor msuri necesare intrrii n vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicat n M. Of. nr. 255 din 17 aprilie 2012;

  • Av. EduArd drAgomir, Av. roxAnA Pali

    867

    - Noul Cod de procedur civil - Legea nr. 134/2010 privind Codul de pro-cedur civil, publicat n M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010, republicat n M. Of. nr. 545 din 3 august 2012;

    - Legea nr. 76/2012 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedur civil, publicat n M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012;

    - Legea nr. 2/2013 privind unele msuri pentru degrevarea instanelor judec-toreti, precum i pentru pregtirea punerii n aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedur civil, publicat n M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013;

    - Legea nr. 72/2013 privind msurile pentru combaterea ntrzierii n executa-rea obligaiilor de plat a unor sume de bani rezultnd din contracte ncheiate ntre profesioniti i ntre acetia i autoriti contractante, publicat n M. Of. nr. 182 din 2 aprilie 2013;

    - O.G. nr. 13/2011 privind dobnda legal remuneratorie i penalizatoare pen-tru obligaii bneti, precum i pentru reglementarea unor msuri financiar-fiscale n domeniul bancar, publicat n M. Of. nr. 607 din 29 august 2011 (rectificare n M. Of. nr. 694 din 30 septembrie 2011);

    - Legea nr. 43/2012 pentru aprobarea O.G. nr. 13/2011 privind dobnda legal remuneratorie i penalizatoare pentru obligaii bneti, precum i pentru reglemen-tarea unor masuri financiar-fiscale n domeniul bancar, publicat n M. Of. nr. 183 din 21 martie 2012;

    - Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civil, cu modificrile i com-pletrile ulterioare, republicat n M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012;

    - Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitar a dispoziiilor n materie de stare civil, publicat n M. Of. nr. 151 din 02.03.2011;

    - H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitar a dispoziiilor n materie de stare civil, publicat n M. Of. nr. 151 din 2 martie 2011;

    - Legea nr. 245/2004 privind securitatea general a produselor, publicat n M. Of. nr. 565 din 25 iunie 200, republicat n M. Of. nr. 360 din 9 mai 2008;

    - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele ncheiate ntre comerciani i consumatori, publicat n M. Of. nr. 560 din 109 mai 2000;

    - Legea nr. 240/2004 privind rspunderea productorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, publicat n M. Of. nr. 552 din 22 iunie 2004, republicat n M. Of. nr. 313 din 22 aprilie 2008;

    - Legea nr. 449/2003 privind vnzarea produselor i garaniile asociate aces-tora, publicat n M. Of. nr. 812 din 18 noiembrie 2003, republicat n M. Of. nr. 795 din 27 noiembrie 2008;

    - Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executrii construciilor i unele msuri pentru realizarea locuinelor, publicat n M. Of. nr. 163 din data de 7 august 1991, republicat n M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012;

    - Legea nr. 10/1995 privind calitatea n construcii, publicat n M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995, republicat n M. Of. nr. nr. 757 din 12 noiembrie 2012 (recti-ficare n M. Of. nr. 117 din 1 martie 2013);

  • DREPT Civil

    868

    - Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate public, publicat n M. Of. nr. 448 din data de 24 noiembrie 1998;

    - O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate public, publicat n M. Of. nr. 569 din data de 30 iunie 2006;

    - Legea nr. 22/2007 pentru aprobarea Ordonanei de urgen a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate public, publicat n M. Of. nr. 25 din data de 18 ianuarie 2007;

    - O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a con-tractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de servicii, publicat n M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006;

    - Legea nr. 3372006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de lucrri publice i a contractelor de concesiune de servicii publicat n M. Of. nr. 625 din 20 iulie 2006;

    - Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative, publicat n M. Of nr. 139 din 21 martie 2000, modificat i com-pletat prin Legea nr. 29/2011, publicat n M. Of. nr. 182 din 15 martie 2011;

    - Legea nr. 487/2002 - legea sntii mintale i a proteciei persoanelor cu tulburri psihice, publicat n M. Of. nr. 589 din 8 august 2002, republicat n M. Of. nr. 652 din 13 septembrie 2012;

    - Legea nr. 365/2002 privind comerul electronic, publicat n M. Of. nr. 483 din 5 iulie 2002;

    - Legea nr. 121/2006 pentru modificarea i completarea Legii nr. 365/2002 privind comerul electronic, publicat n M. Of. nr. 403 din 10 mai 2006;

    - Legea nr. 455/2001 privind semntura electronic, publicat n M. Of. nr. 429 din 31 iulie 2001;

    - O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea i sancionarea tuturor formelor discri-minare, republicat n anul 2013;

    - Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romniei, republicat n anul 2009;

    - Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicat n M. Of. nr. 407 din 24 iulie 2001;

    - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate n mod abuziv n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicat n M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001;

    - Legea nr. 165/2013 privind msurile pentru finalizarea procesului de restitu-ire, n natur sau prin echivalent, a imobilelor preluate n mod abuziv n perioada regimului comunist n Romnia, publicat n M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013;

    - Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicat n M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004.