BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandru I., Cărăuşan M., Bucur M., Drept administrativ, Editura Lumina Lex,Bucureşti, 2005

2. Brezoianu D., Drept administrativ. Partea specială, Editura Universităţii TituMaiorescu, Bucureşti, 2002

3. Constantinescu M., Iorgovan A., Muraru I., Tănăsescu E.S., Constituţia Românieirevizuită – comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

4. Manda C., Drept administrativ. Tratat elementar, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2001

5. Manda C., Drept administrativ. Tratat elementar, Ediţia a III-a, revăzută şiadăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005

6. Petrescu R. N., Drept administrtiv, ediţie revăzută şi adăugită, Editura CordialLex, Cluj-Napoca, 2001

7. Tofan D.A., Drept administrativ, Vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 20038. Vida I., Puterea executivă şi administraţia publică, Editura Regia Autonomă

„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994*** Legea 215/2001 privind administraţia publică locală

*** Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei înexercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,prevenirea şi sancţionarea corupţiei

*** Legea nr 340/2004 privind instituţia prefectului

*** OUG nr. 179/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privindinstituţia prefectului, aprobată prin Legea 181/2006

*** Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

*** Legea 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosuluiadministrativ nr. 554/2004

Elemente de drept administrativ

Principii generale ale organizării sistemului administraţiei publice. Tradiţionalaproblemă pe care o ridica organizarea administraţiei publice este aceea de a determinadacă activităţile care formează conţinutul administraţiei urmează a fi încredinţate uneia şiaceleiaşi administraţii – administraţia de stat – sau vor fi distribuite mai multorcomponente, având autorităţi proprii de dispersie teritorială. Principiile generale de

organizare a sistemului administraţiei publice recunoscute de doctrina administrativăsunt: principiul centralizării şi principiul descentralizării.

1. Centralizarea administrativă. Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarciniloradministrative din teritoriul unei ţări în persoana statului, sarcini a căror îndeplinire esteasigurată printr-o administraţie ierarhizată şi unificată. Ansamblul deciziilor privindactivităţile administrative revine organelor centrale ale administraţiei de stat. Ocentralizare completă nu există d.p.d.v. practic. În practică reglementarea satisfaceriiintereselor generale se face prin legi aplicabile pe tot teritoriul lor, iar reglementareasatisfacerii intereselor locale se face prin norme juridice locale, aplicabile numai înanumite unităţi (circumscripţii) administrativ-teritoriale, norme adoptate în temeiul legii.

Dacă un stat este astfel organizat încât satisfacerea intereselor locale sau sociale se faceprin servicii publice, depinzând direct de autoritatea publică centrală şi ai căror titularisunt numiţi de către aceasta, acel sta este centralizat. Prin centralizare se înţelege regimuladministrativ în care autorităţile publice de specialitate şi cele locale sunt numite deautoritatea publică centrală, fiind subordonate acesteia. Sub forma sa cea mai riguroasă,centralizarea nu recunoaşte colectivităţilor umane locale dreptul de a se administra;numai statul, prin funcţionarii săi publici şi prin bugetul său îşi asumă pentru întregteritoriul naţional satisfacerea cerinţelor de interes general. Acest sistem nu excludeorganizarea teritoriului statal în circumscripţii administrative. Nu trebuie să se confundecircumscripţiile administrative, delimitări teritoriale destinate să permită o organizareraţională a serviciilor publice ale statului pe ansamblul teritoriului, cu colectivităţilelocale, care sunt comunităţi umane preexistente în părţi ale teritoriului naţional, cupersonalitate juridică şi reprezentând un sediu al unei administraţii locale. Într-un regimcentralizat pur se organizează circumscripţii teritoriale, dar nu se acordă autonomiecolectivităţilor locale. Statul centralizat recunoaşte existenţa colectivităţilor umane careau cerinţe specifice, dar el numeşte şi conduce funcţionarii publici şi instituţiile careadministrează aceste colectivităţi umane. În cazul unui regim centralizat, în teritoriuacţionează numai agenţi ai organelor centrale ale statului. Agenţii sunt numiţi, revocaţi şirăspund exclusiv în faţa acestora. Ei sunt simpli agenţi administrativi, nu au nici un fel decompetenţă proprie de decizie şi au doar 2 obligaţii: să informeze centrul cu privire lasituaţia locală şi să execute în teritoriu deciziile centrului. În sistemul centralizăriiadministrative, în general, unităţile administrativ-teritoriale nu au personalitate juridică şise află în strictă dependenţă faţă de puterea centrală, limitându-se să execute deciziileacesteia. În acest regim nu se recunoaşte colectivităţilor locale dreptul de a se administra.Centralizarea administrativă se bazează pe dreptul superiorului de a exercita controlulierarhic asupra activităţii inferiorului.

1.1. Deconcentrarea administrativă. Uneori, cerinţele practice au determina o atenuarea sistemului centralizat, acordându-se unor servicii şi unor funcţionari publici ai statuluidreptul de a soluţiona ei înşişi, în cadrul circumscripţiilor administrativ teritoriale,problemele care nu mai sunt înaintate centrului spre rezolvare. Prin deconcentrareadministrativă se înţelege transferul unor atribuţii, care revin structurilor administrativcentrale, unor instituţii din subordine, care funcţionează în teritoriu. Deconcentrareaadministrativă reprezintă deplasarea în teritoriu a unei părţi importante a activităţiiadministraţiei publice centrale. Suntem în faţa unei forme diminuate a sistemului decentralizare. Puterea de a administra aparţine entităţii centrale (stat, guvern) care oorganizează prin externalizări de sarcini şi construirea de competenţe distincte unorentităţi subordonate. Existenţa competenţei face ca aceste instituţii să acţioneze autonompentru exercitarea sa, în nume propriu. Puterea centrală poate exercita asupra lor, învirtutea ierarhiei, dreptul de instrucţie şi control. În cazul deconcentrării administrative pebaze, în teritoriu nu există doar simpli agenţi, ci entităţi (instituţii) administrative.Acestea sunt structuri ale administraţiei statului, numite, revocabile şi răspunzătoare înfaţa autorităţilor administraţiei centrale de stat. Ele sunt înzestrate cu competenţă propriede decizie. Structurile administrative deconcentrate teritorial rămân instituţii ale statului,subordonate ierarhic, chiar dacă au dobândit competenţă proprie. (În fapt, deconcentrareaconstă şi în a pune la conducerea fiecărei circumscripţii administrative a unuireprezentant al puterii centrale şi a-i recunoaşte acestuia o competenţă de decizie proprie,cu scopul de rezolva direct, la bază, anumite activităţi, ale căror determinări acesta estecel mai în măsură a le cunoaşte). Toate autorităţile deconcentrate au o putere de decizielimitată şi rămân strâns legaţi de autorităţile centrale, care exercită asupra lor o putereierarhică ce le permite să se prevaleze de voinţa lor asupra subordonaţilor.

2. Descentralizarea administrativă. Regimul centralizării administrative, cu variantadeconcentrării, coexistă în fapt cu cel al descentralizării, care permite colectivităţilorlocale să îşi administreze singure importante interese comune. Descentralizarea reprezintăacel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale, orăşeneşti saujudeţene se realizează de către autorităţi liber alese de cetăţenii colectivităţii respective.Autorităţile locale au la dispoziţie conform prevederilor constituţionale, mijloacefinanciare proprii şi beneficiază de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunzândideii de libertate. Descentralizarea prezintă certe avantaje pentru prosperitatea unei ţări:

- asigură climatul prielnic ca interesele locale să se dezvolte în mod natural, înconformitate cu obiceiurile localnicilor şi cu cerinţele reale ale acestora;

- generează spiritul de iniţiativă individuală, pe când centralizarea reduce rolullocuitorilor doar la acela de administraţi

- generează sentimentul de libertate locală.

3. Autonomia locală este forma modernă de exprimare a principiului descentralizăriiadministrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităţilorlocale, al autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat şi cu autorităţile careexercită funcţiile acestuia în unităţile administrativ teritoriale. Esenţa acestui principiueste legată de colectivităţile locale care, în „Carta Europeană: Exerciţiul autonom alputerii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985 sunt definite, ţinându-se contde reglementările naţionale, ca fiind colectivităţi locale de bază (comune, districte,departamente), dar şi colectivităţi regionale, dacă statele părţi la Convenţie nu recurg larezervele pe care Carta le permite. Chestiunea autonomiei locale se pune numai ]n stateleunitare sau în statele din componenţa unei federaţii.

Criterii de constituire a sistemului administraţiei publice. Organizarea executării legiişi executarea în concret a acesteia în cele mai diferite domenii de activitate socialăreprezintă conţinutul administraţiei publice. Această activitate socială trebuie condusăastfel încât să răspundă nevoilor oamenilor, cerinţelor fundamentale ale acestora, urmândsă asigure binele comun. Organizarea administraţiei publice în sistem nu poate neglijafelul în care oamenii sunt organizaţi în colectivitate. Sistemul administraţiei publice seconstituie pentru a realiza activităţi care privesc întreaga populaţie a ţării, interesulgeneral, dar şi pentru a fi capabil să răspundă unor nevoi specifice, locale, comune uneicolectivităţi teritoriale. Se desprinde necesitatea utilizării criteriului teritorial dreptcriteriu de asigurare a structurii sistemului administraţiei publice, teritoriul fiind una dinbazele organizării puterii de stat.

(În literatura de specialitate) Organizarea administrativă a teritoriului este definită ca„delimitarea teritoriului ţării în unităţi administrative făcută în scopul îndeplinirii întermen a sarcinilor statului, sau, mai bine zis, pentru realizarea unitară a puterii de stat”(Muraru, 1993). Cadru natural geografic de organizare a puterii de stat, teritoriul areurmătoarele caracteristici juridice: inalienabilitate, indivizibilitate şi egalitate în sensul cănu trebuie să existe „privilegii în formarea unor anumite regiuni sau zone geografice”. Însistemul constituţional românesc, delimitarea teritoriului în unităţi este administrativă şinu politică, statul fiind unitar. În prezent, potrivit art. 3 alin. 3 din Constituţia României,teritoriul ţării este organizat sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe; încondiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

Judeţul reprezintă unitatea administrativ-teritorială care joacă rolul de verigă intermediarăîn cadrul organizării administrative a teritoriului. Judeţul este o unitate administrativ-teritorială complexă din punct de vedere economic şi social, unitate de coordonare şi decontrol d.p.d.v. administrativ. Organele statului din judeţe au legături nemijlocite cuorganele centrale ale statului. El cuprinde unităţi administrativ-teritoriale mai mici: oraşeşi comune. Oraşul reprezintă o unitate administrativ-teritorială de bază, fiind un centru de

populaţie mai dezvoltat d.p.d.v. economic, social-cultural şi edilitar gospodăresc. Uneleoraşe, având un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică,socială, cultural-ştiinţifică a ţării, o îndelungată tradiţie istorică, au fost declarate prinlege, municipii. Comuna reprezintă unitatea administrativ-teritorială de bază carecuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, alcătuită din unulsau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şidemografice. Prin Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională a României s-aucreat premisele înfiinţării unor regiuni de dezvoltare, ca structuri funcţionale care răspundunor obiective de îmbunătăţire a performanţelor economice ale unor arii geografice.

Structura sistemului administraţiei publice

Administraţia publică se realizează prin intermediul persoanelor administrative – subiectede drept înzestrate cu competenţă şi capacitate juridică administrativă sau prinintermediul organelor administraţiei publice.

1.1. Unităţi funcţionale de bază ale sistemului administraţiei publice

Noţiunea de organ al administraţiei publice. Organul administraţiei publice reprezintăo formaţiune, care grupează una sau mai multe persoane alcătuind personalul organizaţieirespective, dotată cu mijloace financiare şi materiale, cu o anumită competenţă şipersonalitate juridică, care să îi permită să acţioneze în scopul pentru care a fost creat.Primul element constitutiv al unui organ al administraţiei publice este personalul. Pentruîndeplinirea atribuţiilor legale, organele administraţiei publice sunt înzestrate cu bunurimateriale şi mijloace băneşti, care alcătuiesc patrimoniul acestora. Dotate cu patrimoniu,având o organizare de sine stătătoare şi un scop stabilit prin lege, organelor administraţieipublice le este recunoscută personalitatea juridică civilă, putând intra în diferite raporturijuridice. Totodată, organelor administraţiei publice le este necesară o anumită competenţăcare le conferă dreptul de a acţiona pe baza şi în exercitarea legii, în regim de dreptadministrativ. În realizarea competenţei, capacitate de drept administrativ, organeleadministraţiei publice fac acte administrative, operaţiuni administrative şi fapte materiale.Competenţa conferă subiectelor de drept administrativ o calitate oficială, pe care odesfăşoară, în principiu, din oficiu, datorită naturii şi scopului organizării în cadrul căreiaexercită competenţa. Titularul competenţei are dreptul, dar şi obligaţia de a exercitacompetenţa conferită de lege. Complexitatea şi infinita varietate a activităţiloradministrative a determinat crearea a numeroase organe ale administraţiei publice, cuatribuţii proprii, specifice. Organizarea şi funcţionarea fiecărui organ este stabilită înactul normativ de înfiinţare, iar ansamblul atribuţiilor specifice organului alcătuieştecompetenţa sa.

În limita competenţei speciale a organelor administraţiei publice se disting:

- competenţa materială, în raport cu natura domeniilor în care acţionează organeleadministraţiei publice (de exemplu organe competente în domeniul sănătăţii,culturii etc.);

- competenţa teritorială, în raport cu aria teritorială în care acţionează organeleadministraţiei publice, fie pe întreg teritoriul ţării, fie numai într-o anumităcircumscripţie administrativ-teritorială;

- competenţa temporală, în raport cu perioada de timp, cu termenul în care, potrivitlegii, se poate desfăşura activitatea unui organ al administraţiei publice.

În principiu, organele administraţiei publice sunt înfiinţate prin lege pe o duratănedeterminată, cu o competenţă temporală nelimitată în timp. Unele organe aleadministraţiei publice pot fi create numai pentru o perioadă de timp sau pentru realizareaunei activităţi stabilite în actul normativ, astfel încât la expirarea termenului sau laîndeplinirea misiunii lor, existenţa acestora încetează.

Sarcini ale administraţiei publice pot fi realizate şi de organizaţii nestatale ale societăţiicivile, aflate în raporturi juridice de colaborare şi de participare cu organele administraţieipublice. De exemplu, unor organizaţii profesionale (alcătuite conform legii) li seîncredinţează realizarea unor prestaţii de interes public, legate de înfăptuirea unui serviciupublic organizat de administraţia publică. Este cazul barourilor de avocaţi sau corpuluiexperţilor contabili şi contabililor autorizaţi care colaborează şi contribuie, printr-oprestare specifică la funcţionarea serviciului public organizat de Ministerul Justiţieipentru înfăptuirea justiţiei. Alteori, organizaţii particulare îndeplinesc sarcini aleadministraţiei publice în temeiul unor autorizaţii date de organele administraţiei publicecompetente, cum este cazul instituţiilor particulare de învăţământ. Subiectele de dreptcare concură la realizarea sarcinilor administraţiei publice, nefăcând parte din sistemulorganelor administraţiei publice au calitatea de autorităţi administrative.

CONSILIUL JUDEŢEAN ŞI INSTITUŢIA PREFECTULUI

I. Consiliul judeţean

1.1. Consideraţii: „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale,constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şiorăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean” (art. 101 din Legea215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare).Caracterizarea privind consiliul judeţean a fost criticată în doctrină deoarece nu ar reţinedecât un singur aspect al atribuţiilor acestuia (Brezoianu D., 2002, p. 161) şi de legeferenda s-a dat propus definiţia „consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publicelocale, constituită la nivel judeţean, în scopul satisfacerii cerinţelor colectivităţilor localedin acel judeţ şi rezolvării problemelor de interes judeţean” (Tofan D. A., 2003).

Remarcăm că definiţia propusă exprimă mult mai clar rolul instituţional alconsiliului judeţean ancorat în realităţile sociale şi comunitare ale spaţiului asupra căruiaare competenţă.

Constituţia României 2003 (forma republicată a Constituţiei României din 1991,cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor, revizuită prin Legea nr.429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, confirmat prinHotărîrea Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003), la art. 122 cu denumireamarginală „Consiliul judeţean” prevede la alin. 1 că acesta „este autoritatea administraţieipublice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederearealizării serviciilor publice de interes judeţean”.

Potrivit alin. 2 al art. 122 din Constituţia României, republicată, consiliul judeţeaneste ales şi funcţionează în condiţiile legii. Potrivit Legii administraţiei publice locale,„consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, direct, secret şiliber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale”. Numărulmembrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte de prefect, în funcţie de populaţiajudeţului, existentă la 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile sau, după caz, la data de1 iulie a anului care precede alegerile, variind între 31 de consilieri pentru o populaţie depână la 350.000 de locuitori şi 37 de consilieri pentru o populaţie de peste 650.000locuitori. (Tabelul 1)

Numărul locuitorilorjudeţului

Numărulconsilierilor

- până la 350.000 31

- între 350.001 - 500.000 33

- între 500.001 - 650.000 35

- peste 650.000 37

Tabelul 1 (Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean, conform art. 102 dinLegea 215/2001)

La constituirea consiliului judeţean se aplică în mod corespunzător, dispoziţiile din legeprivitoare la constituirea consiliului local.

I.2. Atribuţiile consiliului judeţean pot fi similare cu cele ale consiliului local,dar bineînţeles raportate la nivel judeţean, sau pot fi asemănătoare cu unele atribuţii aleprimarului – exercitate tor la nivel de judeţ, restul fiind proprii consiliului judeţean(Petrescu, R.N., 2001, P.160).

Printre atribuţiile principale ale consiliului judeţean se pot enumera, nu exhaustiv,următoarele:

- alegerea preşedintelui şi a 2 vicepreşedinţi din rândul consilierilor;- aprobarea la propunerea preşedintelui a regulamentului de organizare şi

funcţionare a consiliului judeţean- adoptarea de strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a

judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de laconsiliile locale,

- dispunerea, aprobarea şi urmărirea, în cooperare cu autorităţile administraţieipublice locale comunale şi orăşeneşti interesate, de măsuri necesare, inclusiv celede ordin financiar, pentru realizarea acestora;

- coordonarea activităţii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor în vederearealizării serviciilor publice de interes judeţean

- aprobarea bugetului propriu al judeţului- administrarea domeniului public şi domeniului privat al judeţului- înfiinţarea de instituţii publice şi de servicii publice de interes judeţean- hotărârea dării în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate

publică a judeţului sau, după caz, a serviciilor publice de interes judeţean, încondiţiile legii

- aprobarea construirii, întreţinerii şi modernizării drumurilor, podurilor, precum şia întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes judeţean;acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţieipublice locale comunale şi orăşeneşti pentru construirea, întreţinerea şimodernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti; în acest sens consiliul judeţeanpoate înfiinţa servicii publice specializate;

- asigurarea, potrivit competenţelor sale, de condiţii materiale şi financiare necesareîn vederea bunei funcţionări a instituţiilor de cultură, a instituţiilor şi serviciilorpublice de educaţie, ocrotire socială şi asistenţă socială, a serviciilor publice detransport de sub autoritatea sa, precum şi a altor activităţi, în condiţiile legii

- hotărârea, în condiţiile legii, în ceea ce priveşte cooperarea sau asocierea cu alteautorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şiaderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale a autorităţilor administraţieipublice locale, în vederea promovării unor interese comune;

- coordonarea activităţii Corpului gardienilor publici, în condiţiile legiiDe asemenea, potrivit art. 104 alin. 2 din Legea 215/2001 consiliul judeţean îndeplineşteşi alte atribuţii prevăzute de lege.

I.3. Funcţionarea consiliului judeţean. Mandatul consiliului judeţean este de 4 ani – caregulă generală – dar poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau decatastrofă, şi se exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit aunui nou consiliu (judeţean).

Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţe ordinare o dată la două luni, laconvocarea preşedintelui consiliului judeţean. Consiliul judeţean se poate întruni şi înşedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţinunei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresatăpreşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea demăsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor,catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordiniişi liniştii publice.

Cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţelor - legea prevede necesitateaprezenţei majorităţii consilierilor în funcţie, prezenţa acestora fiind obligatorie. Consiliuljudeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile încare legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altămajoritate.

În cazul în care consiliul judeţean nu se întruneşte timp de 6 luni consecutive saunu a adoptat, în 3 şedinţe ordinare consecutive, nici o hotărâre, precum şi în situaţia încare numărul consilierilor se reduce sub două treimi şi nu se poate completa prinsupleanţi. În atare situaţii, prefectul, prin ordin, ia act de dizolvarea de drept a consiliuluijudeţean şi propune Guvernului organizarea de noi alegeri.

I.4. Conducerea consiliului judeţean este asigurată de un preşedinte şi doivicepreşedinţi, aleşi dintre membrii săi, pe toată durata mandatului, cu votul secret almajorităţii consilierilor aflaţi în funcţie.

Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a administraţieipublice judeţene.

În doctrină (I. Vida, 1994, p. 223 şi C. Manda, 2001, p. 471) s-a apreciat căpreşedintele consiliului judeţean reprezintă o autoritate administrativ-executivă, distinctă,

stabilită de legiuitor, care pe lângă atribuţiile de conducere a lucrărilor consiliuluijudeţean şi ale delegaţiei permanente dispune şi de atribuţii proprii.

I.5. Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean – potrivit doctrinei se pot categorisiîn: atribuţii în raporturile cu consiliul judeţean şi aparatul de specialitate al acestuia(întocmirea proiectului ordinii de zi a şedinţei consiliului judeţean, convocarea şiconducerea şedinţelor, asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărârilor acestuia etc.),atribuţii economico-financiare (exercitarea funcţiei de ordonator principal de credit,urmărirea modului de realizare a veniturilor bugetare), atribuţii în raporturile cu altestructuri ale administraţiei publice locale (coordonarea şi controlarea activităţiiinstituţiilor şi serviciilor publice aflate sub autoritatea consiliului judeţean, emitereaavizelor, acordurilor etc.) (Brezoianu D., 2002, PP. 169, 170).

Preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sauindividual, care devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică saudupă ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.

II. Instituţia prefectului”

II.1. Consideraţii. Autonomia locală într-un stat unitar poate fi concepută numai înanumite limite. „Aceste limite sunt inerente, unele având o determinare economicăobiectivă, altele fiind determinate de considerente politice” (Alexandru I., Cărăuşan M.,Bucur S., 2005, p. 223). Autonomia locală nu se poate realiza decât în baza principiilorstatului de drept, iar principiul autonomiei locale este unul dintre acestea. Aşa se justificălegătura organică ce trebuie să existe între autonomia locală şi lege, între interesele localeşi interesele naţionale exprimate prin lege (Alexandru I., Cărăuşan M., Bucur S., 2005).

În toate ţările democratice, de altfel, la nivelul unităţilor administrativ-teritorialeexistă un reprezentant al statului - al executivului central – cu rol de a veghea asupraaplicării legii de către autorităţile publice locale, inclusiv ale autorităţilor autonome.După sistemul francez, acest rol îi revine prefectului (Constantinescu M., Iorgovan I.,Muraru I., Tănăsescu E. S., 2004).

Potrivit art. 123 din Constituţia României republicată: „(1) Guvernul numeşte unprefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantulGuvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şiale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (4) Între prefecţi pede-o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţiiacestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. (5) Prefectul poate ataca, înfaţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau

al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept”

Cadrul normativ care reglementează instituţia prefectului în România este dat de Legea215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, O.U.G. nr. 179/2005 pentru modificareaşi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului aprobată prin Legea nr.181/2006 şi Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosuluiadministrativ nr. 554/2004.

Prefectul este numit de către Guvernul României, la propunerea MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative)şi este subordonat politic Guvernului care l-a desemnat (Tofan D.A., 2003, p.267). „Eleste însărcinat cu punerea în aplicare a orientărilor politice ale Guvernului în funcţie,având şi o misiune generală de informare a puterii centrale asupra stării judeţului său – unasemenea mod de organizare este o rezultantă a fenomenului general de interpenetrare apoliticului şi administrativului în societate” (Tofan D.A., 2003, p. 267-268). PotrivitOUG nr. 179/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privindinstituţia prefectului prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice lanivel local.

Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor ce îi revin potrivit Constituţieişi altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub conducereaprefectului.

Potrivit modificărilor aduse de OUG nr. 179/2005 art. 3 activitatea prefectului seîntemeiază pe principiile:

- legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii- transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public- eficienţei- responsabilităţii- profesionalizării- orientării către cetăţeanÎn consens cu Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurareatransparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul deafaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede că „În funcţiile de prefect şisubprefect pot fi numite persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Titlul IIIdin Cartea a II-a cu denumirea Reglementări privind funcţia publică şi funcţionariipublici pentru numirea ca înalt funcţionar public, începând cu anul 2006, în modeşalonat, în baza hotărîrii Guvernului”.

Poate ocupa funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care:

Are vârsta de cel puţin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect;îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,şi o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv 3 ani pentrusubprefect; a absolvit programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică,organizate, după caz, de către Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţiispecializate, din ţară sau străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în ştiinţejuridice sau administrative ori a exercitat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Prefectul (şi nici subprefectul) nu are dreptul la grevă.

Prefecţii în funcţie constituie Corpul prefecţilor iar subprefecţii în funcţie constituieCorpul subprefecţilor.

II.2. Atribuţiile prefectului. În calitate de reprezentant al Guvernului, conform art.24 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, acesta îndeplineşteurmătoarele atribuţii principale:

- asigură, la nivelul judeţului, sau după caz, al municipiului Bucureşti, realizareaintereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelorşi hotărîrilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;

- acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, aobiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, şi dispune măsurile necesarepentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin,potrivit legii;

- acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contactcontinuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantăprevenirii tensiunilor sociale;

- stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene,priorităţile de dezvoltare teritorială;

- verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţileadministraţiei publice locale sau judeţene, cu excepţia actelor de gestiune;

- asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea laîndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu aucaracter militar, precum şi a acelor de protecţie civilă;

- dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii deurgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şifoloseşte, în acest sens, sumele special prevăzute în bugetul propriu cu aceastădestinaţie;

- dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărareadrepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;

- asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarearelaţiilor externe;

- dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi apoliticilor de integrare europeană;

- hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţarăşi străinătate, în vederea promovării intereselor comune.

De asemenea, prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte actenormative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern.

II.3. Actele prefectului. În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cucaracter individual sau normativ, în condiţiile legii.

Prin ordine se pot stabili măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate şi sunt emisedupă consultarea conducătorului serviciului/serviciilor publice deconcentrate aleministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordineaGuvernului.

Ordinele care conţin dispoziţii normative devin executorii numai după ce suntaduse la cunoştinţă publică. Acestea se comunică, de îndată, Ministerului Administraţieişi Internelor (în prezent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative) care poatepropune Guvernului anularea acestora în cazul în care le consideră nelegale saunetemeinice.

Ordinul prefectului cu caracter individual devine executoriu de la datacomunicării persoanelor interesate.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii,prefectul este .

II.4. Aparatul de specialitate al prefectului.

Instituţia prefectului are, potrivit legii, personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reşedinţă de judeţ,într-un imobil proprietate publică a statului , a judeţului sau municipiului, după caz.Prefectul poate organiza, prin ordin, numai cu avizul MIRA, oficii prefecturale înjudeţele cu o suprafaţă întinsă, cu localităţi amplasate la mari distanţe de reşedinţajudeţului sau în mari aglomerări urbane. Oficiile prefecturale funcţionează în subordineadirectă a prefectului şi fac parte integrantă din aparatul propriu de specialitate alprefectului. Ele asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice aparatului de specialitate alprefectului în unităţile administrativ-teritoriale situate în raza lor de competenţă. Oficiileprefecturale sunt conduse de un director, a cărui numire şi eliberare din funcţie se face decătre prefect.

În vederea exercitării atribuţiilor conferite de lege, prefectul are un aparat propriude specialitate pe care îl conduce. Personalul din aparatul de specialitate al prefectuluieste format din funcţionari publici cu statut special şi personal contractual. Numirea,încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul de specialitate al

prefectului se face prin ordin al acestuia. Aparatul de specialitate al prefectului areatribuţii:

- principale cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor şi a celorlalteacte normative, la realizarea intereselor naţionale, precum şi la realizarea în judeţa obiectivelor cuprinse în programul de guvernare;

- cu privire la conducerea activităţii serviciilor publice deconcentrate aleministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale dinsubordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;

- cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise deconsiliul judeţean, de consiliul local sau de primar şi contenciosul administrativ;

- cu privire la realizarea politicilor naţionale, a celor de integrare europeană şi aplanului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarea relaţiilor externe;

- cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activităţii pentru situaţii de urgenţă,precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare care nu aucaracter militar

- cu privire la activitatea de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor simple- cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a

autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculareAparatul de specialitate al prefectului îndeplineşte şi alte atribuţii (ex.: întocmeştedocumentaţia necesară emiterii ordinelor prefectului; asigură primirea, înregistrarea şisoluţionarea petiţiilor adresate prefectului, precum şi comunicarea către petent arăspunsului, în termen legal etc.)

Prin ordin, prefectul poate stabili şi alte sarcini pentru aparatul de specialitate, învederea îndeplinirii în cele mai bune condiţii a atribuţiilor ce i-au fost conferite prin lege.

Cancelaria prefectului. În cadrul aparatului propriu de specialitate al prefectuluise organizează şi funcţionează cancelaria prefectului. Aceasta este un compartimentorganizatoric distinct, care cuprinde următoarele funcţii: director, doi asistenţi, doiconsilieri, un secretar precum şi un curier personal.

Răspunderea administrativ-contravenţională

1. CONTRAVENŢIA

La origini, materia contravenţiilor a fost de natură penală, ulterior aceasta devenindextrapenală şi întrând în sfera de reglementare a dreptului administrativ.

Fapta ilicită care atrage răspunderea contravenţională este o abatereadministrativă, care poartă numele de contravenţie.

Contravenţia poate fi definită fa fiind fapta sîvârşită cu vinovăţie, stabilită şisancţionată prin lege, prin ordonanţă, prin hotărîre a Guvernului ori, după caz, prinhotărîre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectoruluimunicipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al MunicipiuluiBucureşti.

Sediul materiei îl reprezintă Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimuljuridic al contravenţiilor, publicată în M. Of. Nr. 410/20001, aprobată cu modificări prinLegea nr. 180/2002 publicată în M.Of. nr. 268/2002.

O.G. Trăsăturile contravenţiei- faptă săvârşită cu vinovăţie - temeiul obiectiv al contravenţiei este reprezentat de faptadescrisă de lege ca fiind contravenţie. Fapta omenească reprezintă latura obiectivă acontravenţiei, putând consta dintr-o acţiune (comisiune), inacţiune (omisiune) sau o faptăcomisiv-omisivă.Actul normativ care prevede fapte cu caracter contravenţional trebuie să cuprindădescrierea lor, în mod concret, în latura lor materială. Contravenţia, ca faptă omenească,este rezultatul unei manifestări de voinţă a unei persoane. Răspunderea contravenţionalăeste o răspundere bazată pe culpă (vinovăţie).

Latura subiectivă reprezintă atitudinea făptuitorului faţă de fapta sa şi faţă de rezultatulpericulos produs. Vinovăţia presupune săvârşirea unei fapte cu intenţie sau din culpă.

- faptă stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărîre a Guvernului ori prinhotărîre a consiliului local sau a consiliului judeţean.

Noua definiţie a contravenţiei dată de O.G. nr. 2 din 2001 nu mai compară pericolulsocial al contravenţiei cu cel al infracţiunii (vechea reglementare, Legea nr. 32 din 1968privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor prevedea că aceasta este fapta săvârşităcu vinovăţie, care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea). Aceasta nuînseamnă că fapta care constituie contravenţie nu preezintă un anumit grad de pericolsocial, ci, dimpotrivă, că aceasta prezintă un pericol social propriu, care nu trebuiecomparat cu cel al vreunei alte fapte antisociale, mai gravă sau mai puţin gravă. Pericolul

social propriu al contravenţiei este atribuit acesteia de către legiuitor în momentul în caredescrie fapta şi prescrie pentru înlăturarea efectelor ei sancţiuni contravenţionale.

O.G. nr. 2/2001 statuează că prin legi, ordonanţe sau hotărîri ale Guvernului sepot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate, în vreme ce prinhotărîri ale consiliilor locale sau judeţene se pot reglementa contravenţii doar îndomeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege, în măsura în careîn domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărîri aleGuvernului.

Cu privire la aplicarea în timp a reglementărilor contravenţionale, prin art. 12 dinO.G. nr. 2/2001 se introduce principiul retroactivităţii legii mai favorabile şi în materiecontravenţională. Astfel, dacă printr-un act normativ, fapta nu mai este consideratăcontravenţie, aceasta nu se mai sancţionează, chiar dacă fapta a fost săvârşită înainte dedata intrării în vigoare a noului act normativ. În ipoteza în care sancţiunea prevăzută înnoul act normativ este mai uşoară, urmează a se aplica aceasta, iar în cazul în care noulact normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior urmează a fisancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.

***** Vă reamintesc: Regula de drept este aceea conform căreia: legea se aplicănumai pentru viitor (se aplică numai din momentul intrării ei în vigoare şi numai pentruviitor – expresie a acestei reguli este şi sintagma “neretroactivitatea legii”). Ca excepţiede la această regulă, se admite aplicarea legii şi pentru TRECUT (adică legea poateretroactiva), dar numai în cazul legii care conţine dispoziţii mai favorabile şi numai înmaterie penală şi contravenţională. De altfel, principiul de drept este acela alNERETROACTIVITĂŢII LEGII, CU EXCEPŢIA LEGII PENALE MAIFAVORABILE, respectiv CU EXCEPŢIA LEGII CONTRAVENŢIONALE MAIFAVORABILE.

1.2. Procedura contravenţionalăFazele procedurii contravenţionale sunt: constatarea contravenţiei; aplicarea sancţiunii;exercitarea căilor de atac; executarea sancţiunilor contravenţionale.1.2.1. Constatarea contravenţiei – are loc prin întocmirea unui proces-verbal încheiat depersoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazăcontravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanle împuternicite în acest scop deminiştri şi alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi,preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti,precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. Ofiţerii şi subofiţerii din cadrulMinisterului Administraţiei şi Internelor constată contravenţii privind: apărarea ordiniipublice, circulaţia pe drumurile publice, regulile generale de comerţ, vânzarea, circulaţiaşi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice,precum şi în alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prih hotărîre a Guvernului.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei trebuie să cuprindă în modobligatoriu:- data şi locul unde este încheiat;- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;- datele personale din actul de identitate, inclusivcodul numeric personal;- ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului;- descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost

săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţiifaptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;

- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea

unui accident de circulaţie;- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii

prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;- termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.La intrarea în România a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul înstrăinătate organele poliţieui de frontieră de la punctele de control pentru trecereafrontierei de stat a României vor elibera acestora tichete de înscriere a contravenţiilor; laieşirea acestor persoane din ţară, organele poliţiei de frontieră le solicită respectiveletichete, precum şi dovada plăţii amenzilor, dacă este cazul.

În cazul în care contravenientul este minor, procesul-verbal va cuprinde şinumele, prenumele şi domociliul părinţilor sau ale reprezentanţilor legali ai minorului.

În cazul în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se facmenţiuni privind denumirea, sediul, codul unic de înregistrare şi datele de identificare alepersoanei ce o reprezintă.

În momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducăla cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actuluide constatare. Obiecţiunile se consemnează distinct în procesul-verbal, la rubrica “Altemenţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator,numele şi prenumele contravenientului, iar, în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şia sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturiiagentului constatator atrage nulitattea procesului-verbal.Nulitatea se constată din oficiu.

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi decontravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate săsemneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie săfie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz rocesul-verbal va cuprinde şi datelepersonale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Nu poate aveacalitatea de martor un alt agent constatator; în lipsa unui martor, agentul constatator vapreciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

1.2.2. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale. O.G. nr. 2/2001 clasificăsancţiunile contravenţionale în principale şi complementare.

Sancţiunile principale contravenţionale sunt:- avertismentul- amenda contravenţională- obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

- închisoarea contravenţională, dacă nu există consimţământul contravenientului pentruaplicarea sancţiunii privind obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;- suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau autorizaţiei de

exercitare a unei activităţi- închiderea unităţii- blocarea contului bancar- suspendarea activităţii agentului economic- retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de

comerţ exterior, temporar sau definitiv- desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţialăPrin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. Sancţiuneatrebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Sancţiunilecomplementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei şi pot fi cumulate.

Avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi înfolosul comunităţii se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică ori juridică.Sancţiunea închisorii contravenţionale se poate aplica numei persoanelor fizice.

Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asuprapericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiilelegale.

Dacă la săvârşirea contravenţiei au participat mai multe persoane, sancţiuneaurmează să se aplice fiecăreia separat.

Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stăriide necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţieiinvoluntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu faptasăvârşită.

Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani, minimul şi

maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu închisoarecontravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În cazul în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă afost obligat la despăgubiri, odată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica şiînştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire laobligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de lacomunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executare silită.

Plata amenzii se face la C.E.C. sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie depe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştăorganului din care acesta face parte.

1.2.3. Exercitarea căilor de atac. Împotriva procesului-verbal de constatare acontravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de ladata înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbalde constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte organul constatator,acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.Plângerea, împreună cu dosarul cauzei urmează a se trimite de îndată judecătoriei în a

cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Judecătoria urmează să fixeze termen dejudecată. Hotărîrea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată curecurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ atribunalului.

1.2.4. Procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile, precum şi hotărîreajudecătoreacă irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea, constituie titlu executoriu,fără vreo altă formalitate. Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legaleprivind executarea silită a crenţalor bugetare. Executarea sancţiunilor contravenţionalecomplementare se face potrivit dispoziţiilor legale.

Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an dela data rămânerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti.

Nume Data

Prenume

Specializarea

An

TEST GRILĂ

1. Calitatea de subiect de drept public diferă de cea reglementată de dreptulprivat;respectiv pentru a fi subiect al unui raport de drept public nu este neapărat necesarca persoana respectivă să fi dobândit capacitatea de exerciţiu. a) adevărat; b) fals

2. În dreptul public predomină normele imperative care autorităţilor publice o anumităconduită de la care nu pot deroga, iar specific dreptului privat este norma: a) onerativă; b)permisivă; c) imperativă

3. În sistemul centralizării administrative, în general, unităţile administrativ-teritoriale: a)au personalitate juridică dar se află în strictă dependenţă faţă de puterea centrală,limitându-se să execute deciziile acesteia; b) nu au personalitate juridică şi se află înstrictă dependenţă faţă de puterea centrală, limitându-se să execute deciziile acesteia.

4. Toate autorităţile deconcentrate au o putere de decizie limitată şi rămân strâns legatede autorităţile centrale, care exercită asupra lor o putere ierarhică şi care: a) le permite săse prevaleze de voinţa lor asupra subordonaţilor; b) nu le permite să se prevaleze devoinţa lor asupra subordonaţilor.

5. În sistemul constituţional românesc, delimitarea teritoriului în unităţi esteadministrativă şi nu politică, statul fiind unitar. În prezent, potrivit art. 3 alin. 3 dinConstituţia României, teritoriul ţării este organizat sub aspect administrativ, în comune,oraşe şi judeţe; iar în condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate………………..

6. În principiu, organele administraţiei publice sunt înfiinţate prin lege pe o duratănedeterminată, cu o competenţă temporală nelimitată în timp, prin: a) prin lege; b) prinhotărâre a Guvernului; c) prin ordonanţă simplă; d) prin ordonanţă de urgenţă

7. Subiectele de drept care concură la realizarea sarcinilor administraţiei publice,nefăcând parte din sistemul organelor administraţiei publice au calitatea d.p.d.v. aldreptului administrativ, de: a) autorităţi administrative; actori sociali; c) partenerpublic/privat

8. Legea se trimite spre promulgare Preşedintelui României. Promulgarea legii se face întermen de cel mult: a) 10 zile; b) 20 de zile; c) 30 de zile de la primire.

9. Toate atribuţiile Preşedintelui care nu privesc sarcinile de reprezentare a statului şi de„mediere între puterile statului, între stat şi societate” sunt atribuţii în sfera a)legislativului; b) executivului; c) administrativului

10. Preşedintele României participă la şedinţele Guvernului: a) adevărat; b) fals

11. Potrivit art. 100 din Constituţia României „În exercitarea atribuţiilor sale, PreşedinteleRomâniei emite: a) hotărâri; b) legi; c) decrete

12. Numerotaţi în ordine cele 4 etape pentru formarea Guvernului:...solicitarea votului deînvestitură;…desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru;…numireaGuvernului, finalizată prin depunerea jurământului de credinţă;…acordarea votului deîncredere de către Parlament

13. Instituţia delegării legislative rezumă, în esenţă, posibilitatea acordată Guvernului ca,în anumite şi cu respectarea unor condiţii, să adopte ordonanţe, acte ce conţin norme cuputere de: a) decret; b) hotărâre de Guvern; c) lege

14. Ordonanţele de urgenţă se supun, toate, fără excepţie aprobării forului legislativ:a)adevărat; b) fals

15. Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comuneşi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şiprimarii, ca autorităţi: a) executive; b) representative

16. Dacă numărul locuitorilor comunei sau ai oraşului este între 200.001 şi 400.000,atunci numărul consilierilor locali este de: a) 23; b) 27; c) 31

17. Hotărîrile consiliului local sunt acte: a) administrative; b) executive; c) legislative

18. Odată ales, primarul nu poate fi înlăturat din funcţie nici măcar pe caleareferendumului local: a) adevărat; b) fals

19. Prefectul şi instituţia prefectului sunt una şi aceeaşi entitate juridică: a) adevărat; b)fals

20. Prin ordinele prefectului se pot stabili măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate şisunt emise după consultarea conducătorului serviciului/serviciilor publice: a)deconcentrate sau b) descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe aleadministraţiei publice centrale din subordinea Guvernului

Organizarea şi funcţionarea asistenţei sociale în România

SECTORUL PUBLIC

I. NIVEL CENTRAL

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse

Observatorul social

Inspecţia socială

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale

II. NIVEL TERITORIAL

Serviciul public de asistenţă socială (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şiProtecţia Copilului), în subordinea Consiliului judeţean (Bihor)

Serviciul public de asistenţă socială (Administraţia Social-Comunitară Oradea), însubordinea Consiliului local (Oradea)

I. NIVEL CENTRAL

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

Observatorul social

Inspecţia socială

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale

1. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – instituţie a administraţieipublice centrale, aflată în subordinea Guvernului României, cu personalitate juridică, cusediul în municipiul Bucureşti. Conducerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii deŞanse se exercită de către ministru. Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanseîndeplineşte, conform legii, funcţia de ordonator principal de credite.

Sediul materiei: H.G. nr. 412 din 5 mai 2005 (modificată prin H.G. nr. 863 din28 iulie 2005; H.G. nr. 1230 din 13 octombrie 2005; H.G. 121 din 26 ianuarie 2006; H.G.nr. 138 din 29 ianuarie 2006; H.G. 771 din 14 iunie 2006; H.G. 1070 din 16 august 2006;H.G. 1878 din 21 decembrie 2006) privind organizarea şi funcţionarea Muncii,Familiei şi Egalităţii de Şanse (publicată în M. Of. )

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse are rol de sinteză pentru asigurareaşi coordonarea aplicării strategiei şi politicilor Guvernului României în domeniile:muncii, solidarităţii sociale, protecţiei sociale, familiei.

Pentru realizarea rolului său Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanseîndeplineşte următoarele funcţii:

- Funcţia de strategie prin care se asigură elaborarea strategiei de punere înaplicare a planului de guvernare în domeniul muncii, protecţiei şi solidarităţiisociale şi familiei;

- Funcţia de reglementare şi sinteză prin care se asigură cadrul legislativ şiinstituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său deactivitate;

- Funcţia de armonizare, în domeniul propriu de activitate, a cadrului legislativromânesc cu cel al Uniunii Europene;

- Funcţia de administrare a bunurilor şi de gestionare a bugetelor şi fonduriloralocate;

- Funcţia de reprezentare prin care se asigură reprezentarea pe plan intern şiextern în domeniul său de activitate

- Funcţia de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicăriiunitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate şi alfuncţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea sau încoordonarea sa, precum şi exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire aatribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principalde credite, delegate, potrivit legii, conducătorului executiv al Agenţiei Naţionalepentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv al Casei Naţionale de Pensii şi AlteDrepturi de Asigurări Sociale.

În exercitarea acestor funcţii Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanseîndeplineşte atribuţii în diverse domenii:

În domeniul politicilor sociale:

- identifică şi elaborează în colaborare cu ministerele şi organele de specialitate aleadministraţiei publice centrale şi locale, politici publice în domeniul social;

- evaluează efectele sociale ale politicilor publice aflate în derulareÎn domeniul afacerilor europene şi relaţiilor externe:

- elaborează şi fundamentează documentele anuale ce reflectă poziţia României îndomeniul muncii şi politicii sociale în cadrul procesului de aderare la UniuneaEuropeană;

- pregăteşte, elaborează, negociază şi urmăreşte încheierea şi ratificareainstrumentelor juridice bilaterale în toate domeniile de activitate ale ministerului;

- reprezintă România, în condiţiile legii, la organismele internaţionale din domeniulsău de activitate

În domeniul cetăţenilor români care lucrează în străinătate:

- promovează măsuri de asigurare şi protejare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilorromâni care lucrează în străinătate, precum şi de prevenire a abuzurilor de oricefel la adresa acestora

- realizează campanii de publicitate, acţiuni de informare şi conştientizare privindriscul muncii ilegale şi al lipsei asigurărilor sociale; organizează seminarii şiconferinţe pe această temă;

- propune modificarea şi, după caz, completarea legislaţiei româneşti în domeniulprotecţiei cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi al instaurării unuiclimat de corectitudine în acest domeniu;

- prestează servicii gratuite de informare, orientare şi documentare în domeniulmuncii şi solidarităţii sociale, pentru investitorii străini şi autohtoni

În domeniul asistenţei sociale şi politicilor familiale:

- elaborează politica de asistenţă socială;- elaborează politici şi strategii în domeniul incluziunii sociale;- coordonează şi controlează funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială;

- elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi reglementărireferitoare le funcţionarea sistemului de asistenţă socială;

- îndrumă şi controlează activitatea instituţiilor de asistenţă socială publice şiprivate în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de asistenţă socială;

- îndrumă şi controlează activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor care deruleazăprograme de asistenţă socială (în ceea ce priveşte respectarea drepturilor socialeale persoanelor beneficiare);

- asigură îndrumarea metodologică, coordonează şi controlează - împreună cuautorităţile administraţiei publice locale - activitatea căminelor pentru persoanevârstnice;

- asigură îndrumarea metodologică, coordonează şi controlează activitateainstituţiilor de asistenţă socială pentru victimele violenţei în familie (în ceea cepriveşte asigurarea protecţiei, găzduirea, îngrijirea şi consilierea acestora);

- colaborează cu alte ministere şi instituţii la elaborarea programelor de planificareşi educaţie familială;

- finanţează programele naţionale de asistenţă socială;- realizează programe în parteneriat cu organisme şi instituţii internaţionale în

domeniul asistenţei sociale- elaborează şi propune indicatori în domeniul asistenţei sociale

În domeniul forţei de muncă:

- elaborează politica în domeniul ocupării forţei de muncă şi formării profesionale;- elaborează strategii şi planuri în domeniul ocupării forţei de muncă şi formării

profesionale continue;- monitorizează Strategia naţională pentru ocuparea forţei de muncă 2004-2010;- colaborează cu alte ministere şi instituţii la elaborarea actelor normative,

strategiilor, programelor şi planurilor naţionale cu relevanţă pentru piaţa munciietc.

În domeniul parteneriatului social:

- pregăteşte, elaborează, negociază şi urmăreşte încheierea înţelegerilor cupartenerii sociali în domeniul de activitate al ministerului;

- iniţiază, coordonează şi urmăreşte realizarea programelor de dezvoltare aparteneriatului social în colaborare cu administraţia publică centrală şi locală, cupatronatele, sindicatele şi cu alte structuri organizate ale societăţii civile, precumşi cu structuri şi organisme internaţionale de profil etc.

În domeniul veniturilor salariale:

- elaborează metodologia de calcul al nivelului salariului de bază minim brutgarantat, în plată, fundamentat pe indicatori socioeconomici minimali, cainstrument de protecţie a angajaţilor;

- elaborează sistemul de ajustare a salariilor în raport cu evoluţia preţurilor deconsum etc.

În domeniul asigurărilor sociale şi legilor speciale:

- elaborează politici şi programe, în colaborare cu alte ministere şi organe aleadministraţiei publice centrale, în domeniul pensiilor şi altor drepturi de asigurărisociale;

- exercită controlul asupra implementării politicilor şi programelor de către CasaNaţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale;

- elaborează legislaţia pentru crearea cadrului instituţional necesar implementării şifuncţionării sistemului de pensii administrate privat

În domeniul legislaţiei muncii:

- elaborează politici, programe şi proiecte de acte normative în domeniul relaţiilorde muncă şi urmăreşte aplicarea acestora;

- elaborează proiecte de acte normative referitoare la raporturile de muncă, lacontractele colective de muncă, la timpul de muncă şi odihnă, la disciplinamuncii, la răspunderea patrimonială, jurisdicţia muncii şi la documentele dedovedire a vechimii în muncă etc.

În domeniul managementului resurselor umane:

- coordonează metodologic activitatea de resurse umane din instituţiile subordonate(aflate sub autoritatea sa);

- asigură recrutarea, selectarea, promovarea, în condiţiile legii, după criteriulcompetenţei şi fără nici o discriminare, a funcţionarilor publici şi a personaluluicontractual;

- evaluează performanţele profesionale ale funcţionarilor publici şi ale personaluluicontractual etc.

În domeniul economico-financiar şi de investiţii:

- fundamentează şi promovează proiectele de bugete care se administrează de cătreaparatul propriu sau de către instituţiile aflate în subordinea sa (bugetulasigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul de stat –pentru capitolele bugetare din care se realizează finanţarea prestaţiilor de protecţiesocială), intrările de credite externe, fondurile externe nerambursabile;

- monitorizează execuţia bugetară;- elaborează proiectul bugetului anual pentru activitatea proprie şi a instituţiilor

subordonate;- elaborează programele de investiţii anuale şi multianuale;- coordonează activităţile de implementare a proiectelor cu finanţare externă pentru

toate domeniile de activitate ale ministerului şi administrează fondurile ce provindin intrări de credite externe şi fonduri externe nerambursabile

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

- elaborează politici, programe şi proiecte de acte normative şi metodologii privindsecuritatea şi sănătatea în muncă;

- elaborează programe de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii înmuncă;

- elaborează politici şi strategii în domeniul de asigurare şi prevenire a accidentelorde muncă şi a bolilor profesionale etc.

În domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi:

- coordonează aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul egalităţii deşanse între femei şi bărbaţi;

- elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze privind aplicarea principiuluiegalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi

Alte domenii de activitate: editează buletine informative din domeniul său de activitate;soluţionează plângerile, contestaţiile şi petiţiile persoanelor fizice şi juridice; elaboreazăşi implementează sistemul informatic în domeniul muncii şi solidarităţii sociale etc.

Pentru exercitarea tuturor acestor atribuţii, Ministerul Muncii, Familiei şiEgalităţii de Şanse colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate dinsubordinea Guvernului, cu alte autorităţi publice şi cu organisme guvernamentale şineguvernamentale. Toate aceste instituţii precum şi agenţii economici au obligaţia de apune la dispoziţie Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, urmare cereriiacestuia, documente, date şi informaţii necesare pentru realizarea atribuţiilor sale.

Instituţii care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şiEgalităţii de Şanse:

Instituţii publice cu personalitate juridică, cu finanţare de la bugetul de stat:

- Autoritatea Naţională pentru persoane cu Handicap- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului- Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei- Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi- Direcţii de Muncă şi Protecţie Socială- Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă- Organisme Intermediare Regionale pentru Programul operaţional sectorial pentru

dezvoltarea resurselor umane – pentru: Regiunea Nord-Est; Regiunea Sud-Est;Regiunea Sud-Muntenia; Regiunea Sud-Vest Oltenia; Regiunea Vest; RegiuneaNord-Vest; Regiunea Centru; RegiuneaBucureşti-Ilfov;

- Inspecţia Muncii (instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituriproprii şi din subvenţii de la bugetul de stat)

- Revista „Obiectiv” (unitate cu personalitate juridică, finanţată integral din venituriproprii)

Instituţii care funcţionează în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şiEgalităţii de Şanse:

- institute naţionale de cercetare (Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică îndomeniul Muncii şi Protecţiei Sociale – I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti; Institutul Naţional de

Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii – I.N.C.D.P.M. „Alexandru Darabont” -Bucureşti)

2. Observatorul social

Conform art. 28 din Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socialăse înfiinţează Observatorul Social – instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează caorgan de specialitate în directa coordonare a Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii deŞanse.

Observatorul Social are drept scop eficientizarea procesului de elaborare şiimplementare a politicilor sociale la nivel naţional.

3. Inspecţia Socială

Potrivit art. 29 din Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială seînfiinţează Inspecţia Socială – organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cupersonalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii seŞanse. Inspecţia Socială are ca scop:

- controlul implementării legislaţiei în domeniu- inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private responsabile cu furnizarea

prestaţiilor şi serviciilor socialeOrganizarea, funcţionarea şi finanţarea Inspecţiei Sociale se stabilesc prin lege, lapropunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

4. Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale

Se înfiinţează ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordineaMinisterului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Are scopul de a crea un sistem unitarprivind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale. Îşi va desfăşuraactivitatea (începând cu 01.01.2008) prin structuri organizate în fiecare municipiu,reşedinţă de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.

Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Socialese stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Actul normativ care conţine dispoziţii privitoare la conducerea, atribuţiile,organizarea şi funcţionarea Agenţiei, precum şi instituţiile teritoriale deconcentrate dinsubordinea acesteia este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 116/2007privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (publicatăîn M. Of. nr. 737/31.10.2007).

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 116/2007, Agenţiava prelua de la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse atribuţiile şiresponsabilităţile legate de administrarea, gestionarea şi plata prestaţiilor sociale.

II. NIVEL TERITORIAL

Serviciul public de asistenţă socială – nivel judeţean (Direcţia Generală de AsistenţăSocială şi Protecţia Copilului), în subordinea Consiliului judeţean (Bihor)

Serviciul public de asistenţă socială – nivel local (Administraţia Social-ComunitarăOradea), în subordinea Consiliului local (Oradea)

1. Serviciul public de asistenţă socială – de la nivel judeţean – Direcţia GeneralăJudeţeană de Asistenţă Socială

Instituţia primarului

Etimologie (şt. care studiază originea cuvintelor). Primar provine din latinavulgară primarius, însemnând “primul, principalul”. În lume există o varietate de legilocale şi obiceiuri în ceea ce priveşte puterile şi responsabilităţile primarului, cât şi înprivinţa metodelor de a ajunge primar.

Varianta franceză a cuvântului este maire. În Germania şi în Ţările de

Jos magistratul şef al unui oraş era numit “magistru al cetăţenilor” (G. Bürgermeister,

Du. burgemeester; zonele din Belgia unde se vorbeşte franceza folosesc bourgmestre).

Pe filieră germană a pătruns în Ungaria medievală instituţia pólgármester-ului

(“Bürgermeister”), care s-a păstat până în prezent. Din Ungaria noţiunea a iradiat şi la

răsărit de Carpaţi, lucru care face ca în dreptul medieval român întâistătătorul unei

cetăţi să se numească pârcălab, care era ajutat de consilieri numiţi pârgari (din magh.

“pólgar”, “cetăţean”, preluat din nemţescul bürger. În Italia primarul se numeşte

sindaco, în Boemia starosta şi în Spania alcalde, termen provenit din limba arabă.

În Statele Unite primarii sunt aleşi de obicei de către cetăţenii localităţii pentru un

mandat stabil. Ei împart puterea de obicei cu corpul legislativ local, cum ar fi consiliul

municipal. Primarii pot fi şi conducătorii consiliului local, fiind uneori aleşi ca primari

de către consiliu şi nu de cetăţeni, în timp ce sarcinile uzuale ale oraşului sunt delegate

unui profesionist manager de oraş. În Salt Lake County din statul American Utah

există un primar al comitatului. În plus, conducătorii executivi ai tuturor comitatelor

dinTennessee şi Hawaii sunt numiţi “primary”. Totuşi, persoanele nu sunt numite, ci

alese în funcţie.

În Canada primarii sunt aleşi de obicei de către cetăţenii municipiului pentru un

mandat stabil. În majoritatea provinciilor, primarul guvernează după regulile unui

sistem în care acesta nu are influenţă mare şi este membru al consiliului municipal. În

astfel de sisteme, primarul are un vot, ca şi toţi membri Consiliului, neavând puteri

executive. În municipalităţile rurale, conducătorul Consiliului poate avea titlul

de reeve şi nu primar.

În alte ţări, primarii sunt deseori numiţi de o subdiviziune a guvernului federal sau

regional. În câteva oraşe, subdiviziuni cum ar fi arondismentul sau comitatul

(borough) pot avea proprii lor primari; acesta e cazul, de exemplu, în Paris sau Mexico

City.

În Marea Britanie, cabinetul primarului a avut dintotdeanua mai mult o funcţie

protocolară. Primari aleşi prin vot direct având puteri executive au apărut în unele

regiuni începând cu anul 2000. În Londra, protocolarul primar al Londrei,

reprezentând oraşul Londra, nu trebuie confundat cu primarul ales al Londrei care este

responsabil pentru întreaga Londră, inclusiv suburbiile sale. Treizeci de oraşe din

Marea Britanie au Lord Primar (sau Lord Provost în Scoţia).

În Finlanda nu există primari, deşi au existat planuri de a crea această funcţie în

Tampere. Cea mai mare funcţie publică nu este obţinută prin alegeri democratice, ci

prin numirea de către consiliul municipal, şi se numeşte kaupunginjohtaja “manager al

oraşului” sau kunnanjohtaja “manager municipal”, după termenul folosit - oraş sau

municipiu. Cuvântul pormestari “primar”, din limba suedeză –borgmästare “stăpânul

castelului”, se referă în mod imprecis la cea mai înaltă funcţie a oficiului de stare

civilă şi nu la managerul oraşului. Mai mult, pormestari este folosit ca titlu, şi poate fi

oferit pentru merite deosebite în funcţia de manager de oraş. Managerul oraşului este

numit în Helsinki POLIOMIERLITA, ce se traduce, din motive istorice, prin “primar

şef”.

În ciuda etimologiei sale, cuvântul “primar” nu desemna însă o funcţie în Roma

Antică. Cuvântul a ajuns în uz mai ales în anturajul conducătorilor barbari ce s-au

succedat la conducerea Imperiului Roman de Apus. Astfel, persoana însărcinată cu

conducerea unei curţii regale sau ducale se numea major domus. La curtea regilor

francilor merovingieni, major domus sau praefectus palatii avea o putere atât de mare

încât îşi putea detrona stăpânul (cazul lui Pippin din Herstal).

Primarul în legislaţia română

Institutia primarului a fost introdusa în sistemul administratiei române, în comunele

rurale si urbane, prin Legea din 31 martie 1864, ca organ executiv, alaturat celui

deliberativ, care era consiliul comunal. Primarul era numit de Domn, dintre primii trei

consilieri care obtineau majoritatea sufragiilor în alegeri, îndeplinind o dubla calitate:

de sef al administratiei locale si de reprezentant al Guvernului în comuna. Primarul

supraveghea executarea legilor si a regulamentelor generale, având dreptul sa emita

ordonante si regulamente de politie.[1]

Aceasta institutie a evoluat, rolul ei a crescut mai ales prin dispozitiile Legii de

unificare administrativa din anul 1925. Primarul avea atributii în ceea ce priveste

publicarea si executarea legilor si regulamentelor, în executarea deciziilor consiliului

si ale delegatiei permanente. Ca sef al politiei comunale, avea dreptul de a lua masuri,

pentru asigurarea ordinii si sigurantei publice, salubritatii si igienei, politia

spectacolelor si de igiena sociala.

În Legea administrativa din 1938 s-a prevazut ca primarul se numea de prefect, în

comunele rurale si urbane, de catre rezidentul regal în comunele resedinta de judet si

de catre rege în statiunile climaterice si municipii.

Prin Constitutia din 1948 si urmatoarele din prima etapa a perioadei comuniste,

aceasta institutie dispare pentru a fi reintrodusa prin Legea nr. 57/1968.

Constitutia din 1991 stabileste ca primarul este o autoritate a administratiei

publice locale prin care se realizeaza autonomia locala în comune si orase (art. 121

alin. 1)[2]. Primarul functioneaza în conditiile legii ca autoritate autonoma si rezolva

treburile publice ale comunei sau orasului (art. 121 alin. 2 din Constitutie), fiind seful

administratiei publice locale. El raspunde totodata în fata Consiliului local de buna

functionare a acestei administratii (art. 66 alin. 2 din Legea nr. 215/2001). Deci,

primarul este atât agentul comunei, al orasului sau subdiviziunii administrativ-

teritoriale a municipiului, care reprezinta comuna sau orasul în relatiile cu persoanele

fizice sau juridice din tara si din strainatate, precum si în justitie (art. 67 alin. 1 din

Legea nr. 215/2001) dar, în anumite situatii, este si agent al statului - în exercitarea

atributiilor de ofiter de stare civila si de autoritate tutelara, precum si a sarcinilor ce-i

revin din actele normative privitoare la recensamânt, la organizarea si desfasurarea

alegerilor, la aducerea la cunostinta cetatenilor a legilor, a altor asemenea atributii

stabilite prin legi, precum si a celor care asigura respectarea drepturilor si libertatilor

fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei si ale legilor tarii, ale

decretelor Presedintelui României, ale hotarârilor Guvernului, ale actelor emise de

ministere si alte autoritati ale administratiei publice centrale, precum si a prevederilor

hotarârilor Consiliului judetean (art. 68 lit. a din Legea nr. 215/2001).

PRIMARUL

Comunele, oraşele şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar, iar

municipiul Bucureşti are un primar general. Primarii sectoarelor municipiului Bucureşti

sunt în relaţii de subordonare faţă de primarul general al municipiului Bucureşti.Instituţia

primarului este tradiţională în administraţia României. Ea a fost reglementată pentru

prima dată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunală din 1864 şi a

cunoscut o evoluţie continuă ca un efect firesc al transformărilor prin care a trecut statul

românesc.

Astăzi, primarul este autoritatea executivă a administraţiei publice locale care

îndeplineşte în acelaşi timp şi rolul de reprezentant al statului în relaţiile cu perosane

fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie, în unitatea administartiv

teritorială în care a fost ales.

Primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat de către

cetăţenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-şi

exercite mandatul. Potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei

publice locale, este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil

exprimate.Dacă nici unul dintre candidaţii propuşi de partidele şi formaţiunile politice

participante la alegeri nu întruneşte această majoritate, se organizează al doilea tur de

scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidaţii situaţi pe primele două locuri şi va fi

ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În situaţia parităţii de voturi

a cel puţin doi candidaţi, pentru funcţia de primar, se delara balotaj şi se vor organiza, de

drept, noi alegeri în termen de două săptămâni. La aceste alegeri vor participa numai

candidaţii care s-au aflat în situaţie de balotaj.În cazul în care unul dintre candidaţii la

funcţia de primar, între care urmează să se desfăşoare turul al doilea de scrutin,

decedează, renunţă sau nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi ales, la

turul al doilea de scrutin va participa candidatul dituat pe locul următor. Dacă una dintre

aceste situaţii vizează unul dintre candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj, nu vor mai avea

loc alegeri, biroul electoral de circumscripţie declarându-l primar pe celălalt candidat. Pe

baza rezultatului votului, biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul

doveditor al alegerii primarului.

Primarul şi primarul general al Capitalei îndeplinesc funcţii de autoritate publică;

sunt şefii administraţiei publice locale şi răspund în faţa Consiliului de bună funcţionare a

acesteia. Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al

României. Este obligatorie purtarea eşarfei la solemnităţi, receptii, ceremonii publice şi la

celebrarea căsătoriilor.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor,

în camera de consiliu, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei în a

cărei rază teritorială se află comuna, oraşul sau subdiviziunea administrativ - teritorială.

Validarea alegerii primarului general al municipiului Bucuresti se face de către un

judecător desemnat de preşedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti. Invalidarea

alegerii primarului se poate pronunţa în cazurile prevăzute mai sus. Rezultatul validării se

prezintă în şedinţa de constituire a Consiliului local sau, după caz, într-o şedinţă

extraordinară, de către un judecător sau un delegat al prefectului. În caz de invalidare a

mandatului primarului, se organizează alegeri în termen de cel mult 45 de zile de la data

invalidării, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Primarul depune în faţa Consiliului local următorul jurământ în limba română:

"Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce

stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, judeţului).

Aşa să-mi ajute Dumnezeu."

Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă.În situaţii deosebite,

jurământul se poate depune şi în faţa preşedintelui instanţei judecătoreşti care a validat

alegerea primarului. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat

demisionat de drept. Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea

jurământului de către primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege

organică, pe timp de război sau catastrofă.

Potrivit Legii nr.161/2003 cu privire la unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de

afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de primar şi primar general al

municipiului Bucureşti, este incompatibilă cu:

a) funcţia de consilier local sau de consilier judeţean;

b) funcţia de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă,

indiferent de durata acestuia;

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager,

administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de

conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de

credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional

sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;

e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau

asociaţilor la o societate comercială;

f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale

ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea

generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de deputat sau senator;

j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie

asimilată acestora;

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu

excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau

alte organizaţii neguvernamentale.

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti

pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei

literar-artistice.Mandatul de primar este incompatibil şi cu calitatea de acţionar

semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de consiliul

judeţean.Incompatibilitatea există şi în situaţia în care soţul sau rudele de gradul I ale

primarulul deţin calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de

consiliul local, respectiv de consiliul judeţean.Prin acţionar semnificativ se înţelege

persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin

10% din capitalul social sau îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în

adunarea generală.Primarul, în exercitarea mandatului său, ca ales local este în serviciul

colectivităţii, fiind ocrotit de lege.Libertatea de opinie şi de acţiune în exercitarea

mandatului de primar este garantată.

Potrivit Legii nr. 393/2004 primarul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru

opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.De asemenea, reţinerea, arestarea

sau trimiterea în judecată penală ori contravenţională a aleşilor locali, precum şi faptele

săvârşite care au determinat luarea măsurilor se aduc la cunoştinţă atât autorităţii

administraţiei publice din care fac parte, cât şi prefectului, în termen de cel mult 24 de

ore, de către organele care au dispus măsurile respective.Pe întreaga durată a mandatului,

primarul se consideră în exerciţiul autorităţii publice şi se bucură de protecţia prevăzută

de legea penală.De aceeaşi protecţie juridică beneficiază şi membrii familiei - soţ, soţie şi

copii - în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de

presiuni asupra primarului în legătură cu exercitarea mandatului său.Pe toată durata

mandatului de primar, contractul de muncă al acestuia la instituţiile publice, la regiile

autonome sau la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat se suspendă. Sunt

exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele

didactice, mai puţin educatorii şi învăţătorii, precum şi cercetătorii ştiinţifici, ziariştii cu

atestat profesional, oamenii de cultură şi artă.În funcţiile deţinute de persoanele ale căror

contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate pot fi numite sau angajate alte

persoane, numai pe durată determinată.Funcţiile de conducere pot fi ocupate numai prin

delegare, pe durata exercitării mandatului de către titular.În cazul în care, pe durata

exercitării mandatului de către persoanele care ocupă funcţiile de aleşi locali, au loc

reorganizări ale persoanei juridice, acestea sunt obligate să comunice persoanelor ale

căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate noile locuri de muncă

stabilite, corespunzător celor deţinute de acestea, cu respectarea legislaţiei în vigoare.La

încetarea mandatului de primar, de viceprimar, de preşedinte sau vicepreşedinte al

consiliului judeţean persoanele în cauză îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi

contracte de muncă sau acte de numire. La stabilirea clasei şi gradului de încadrare se vor

lua în calcul şi perioadele lucrate în funcţiile de demnitate publică alese.În cazul în care

conducerea persoanei juridice refuză reluarea activităţii în funcţia deţinută anterior

alegerii, persoana în cauză se va putea adresa instanţei de judecată competente, cererea

fiind scutită de taxă de timbru judiciar.Timp de 2 ani de la data încetării mandatului,

primarului nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă ori acestea nu pot fi

eliberate din funcţie pe motive ce nu le sunt imputabile.La încetarea mandatului, primarii

şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc

condiţiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiază, la cerere,

de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luându-se în calcul şi indemnizaţiile

lunare primite, în condiţiile legii.Aleşii locali au dreptul de iniţiativă în promovarea

actelor administrative, individual sau în grup.Primarii au dreptul la o indemnizaţie lunară,

stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a

cheltuielilor legate de exercitarea mandatului.Drepturile băneşti cuvenite primarilor,

potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condiţiile legii.Primarii

beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi de

concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii.Pentru a

beneficia de concediu fără plată sau de concedii plătite în cazul unor evenimente

familiale deosebite, primarii au obligaţia de a informa, în prealabil, consiliul local,

indicând durata acestora şi perioada în care vor avea loc. În cazuri de urgenţă, informarea

se va face în prima şedinţă de consiliu, organizată după terminarea concediului.

Durata exercitării mandatului de primar constituie vechime în muncă şi în

specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti

rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei. Aleşii locali care

folosesc autoturismul proprietate personală sau mijloacele de transport în comun pentru a

se deplasa din localitatea în care domiciliază în localitatea în care se desfăşoară şedinţa

consiliului local, a consiliului judeţean sau a comisiilor de specialitate vor primi

contravaloarea transportului.Primarii în calitatea lor de aleşii locali beneficiază de plata

cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii

specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului local sau

judeţean.Dreptul aleşilor locali de a avea acces la orice informaţie de interes public nu

poate fi îngrădit.În urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, primarii sunt obligaţi să

prezinte, la prima şedinţă ordinară de consiliu, un raport privind deplasările efectuate în

termen de 30 de zile de la data încheierii misiunii.În cazul nedepunerii în termen a

raporului primarul va suporta cheltuielile deplasării.

Potrivit Legii nr. 393/2004 referitoare la Statutul aleşilor locali primarii, în

calitate de reprezentanţi ai colectivităţii locale, au îndatorirea de a participa, pe durata

mandatului, la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac

parte sau pe care le reprezintă, cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de

colectivitatea care i-a ales.Primarul ca şi ales local este obligat potrivit legii să

menţioneze expres situaţiile în care interesele lui personale contravin intereselor generale.

Primarul este obligat la probitate şi discreţie profesională. De asemenea, este obligat să

dea dovadă de cinste şi corectitudine; este interzis alesului local să ceară, pentru sine sau

pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje.Aleşii locali au obligaţia de a aduce

la cunoştinţă cetăţenilor toate faptele şi actele administrative ce interesează colectivitatea

localăAleşii locali sunt obligaţi ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel

puţin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetăţenii, să acorde audienţe şi să prezinte în

consiliul local o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetăţenii.Primarii

în calitatea sa de ales local are îndatorirea de a-şi perfecţiona pregătirea în domeniul

administraţiei publice locale, urmând cursurile de pregătire, formare şi perfecţionare

organizate în acest scop de instituţiile abilitate.

Primarul nu poate face uz şi nu se poate prevala de calitatea de ales local în

exercitarea unei activităţi private.Primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să depună

declaraţia de avere la prefect, în termen de 3 zile de la validare, în cazul primarului,

respectiv de la alegere, în cazul viceprimarului.

Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale :

a) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a

prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor

Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor

Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi

instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai

autorităţilor administraţiei publice centrale,

precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;

b) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care

apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe

prefect;

c) poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu

privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia

măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;

d) prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări,

privind starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile

ce revin autorităţilor administraţiei publice

locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor

consiliului local;

e) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar

şi le supune spre aprobare consiliului local;

f) exercită funcţia de ordonator principal de credite;

g) verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul

local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;

h) ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor,

incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În

acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună

sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi

intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;

i) asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei,

jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au

obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;

j) îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform

angajamentelor contractuale;

k) ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;

l) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a

altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri,

la ordinea şi liniştea publică;

m) controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare

puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

n) ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în

condiţiile legii;

o) ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune

spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic

general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;

p) asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;

q) asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei

sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi

pietonal, în condiţiile legii;

r) exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri

de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;

s) conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă

şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;

ş) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;

t) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;

ţ) propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul

de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului

propriu de specialitate;

u) numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul

propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia

secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii,

a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;

v) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului

public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;

x) organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie

autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;

y) ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de

orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a

oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea

scurgerii apelor mari.

Primarul poate delega viceprimarului sau, după caz, viceprimarilor, prin dispoziţie

emisă în cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit art.

68 alin. (1) lit. j), m), p), r), v), x) şi y).

Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau

altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu, potrivit legii.

Atributiile primarului care nu pot fi delegate :

Atribuţiile ce revin primarului, ca reprezentant al statului, potrivit art. 69 din

Legea nr. 215/2001, cu excepţia celor de ofiţer de stare civilă, precum şi cele prevăzute la

art. 68 alin. (1) lit. a)–f), h), i), k), l) şi t) din aceeaşi lege nu pot fi delegate.

Ca reprezentant al statului primarul are următoarele atribuţii:

autoritate tutelară;

sarcinile ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la

organizarea şi desfăsurarea alegerilor, aducerea la cunostintă cetătenilor a

legilor, precum şi a altor asemenea atributii, stabilite prin legi;

reprezentat al statului în comuna sau oraşul în care a fost ales;

În exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară, precum

şi a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi

desfăşurarea alegerilor, aducerea la cunoştinţă cetătenilor a legilor, precum şi a altor

asemenea atribuţii, stabilite prin legi, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în

comuna sau oraşul în care a fost ales. În cazuri excepţionale, dacă primarul refuză sau

este în imposibilitatea de exercitare a unora dintre atribuţiile prevăzute mai sus sau în alte

legi speciale, aceste atribuţii se exercită de către secretar.

Primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, în condiţiile legii,

concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte

organe centrale din unităţile administartiv-teritoriale, dacă sarcinile ce-I revin nu pot fi

rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii

prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de consiliul

local.Astfel, primarul prezintă trimestrial sau la cererea Consiliului local informări

privind executarea hotărârilor adoptate de Consiliu.

Atunci când acţionează ca autoritate executivă a administraţiei locale primarul

trebuie să asigure executarea hotărârilor consiliului local. Totodată primarul este abilitat

de lege să facă propuneri consiliului local cu privire la organizarea referendumului local,

la reglementările locale privitoare la urbanism şi amenajarea teritoriului, la proiectul de

statut al personalului, numărul de personal şi salarizarea acestuia. În aceeaşi calitate,

primarul este abilitat de lege să exercite atribuţii specifice în materie de buget local,

ordine şi linişte publică, salubritate, drumuri publice şi circulaţie rutieră, conducere a

serviciilor publice locale şi administrare a bunurilor comunei sau ale oraşului, prevenire

şi limitarea a urmărilor unor situaţii excepţionale.În exercitarea atribuţiilor sale, primarul

emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual.

Dispoziţiile normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştinţă

publică, iar cele individuale de la data comunicării lor persoanelor interesate. Aducerea la

cunoştinţa publică a dispoziţiilor normative ale primarului poate avea loc prin publicare

în presa locală sau prin afişare la sediul consiliului local şi în alte locuri special

amenajate, accesibile publicului. Dispoziţiile cu caracter individual se comunică direct

celor interesaţi, sub semnătură sau prin poştă, cu dovadă de primire.Dispoziţiile

primarului se avizează pentru legalitate de către secretarul comunei sau

oraşului.Secretarul nu va aviza favorabil dispoziţiile primarului pe care le consideră

ilegale, dar în aceste cazuri va prezenta scris primarului motivele refuzului său.Secretarul

comunică prefectului dispoziţiile primarului, de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la

data emiterii acestora. Comunicarea dispoziţiilor primarului, însoţite de eventualele

obiecţii cu privire la legalitatea acestora, se face, în scris, de către secretar şi va fi

înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.Secretarul asigură comunicarea

dispoziţiilor primarului şi altor autorităţi sau instituţii publice, precum şi persoanelor

interesate, în cel mult 10 zile de la data emiterii acestora, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, secretarul asigură aducerea la îndeplinire publică a dispoziţiilor

normative ale primarului , dar numai după 5 zile de la data comunicării lor oficiale către

prefect. În cadrul acestui termen, prefectul va examina legalitatea dispoziţiei primaruluişi,

în cazul în care consideră că aceasta este ilegală, va solicita primarului reanalizarea

dispoziţiei în cauză, cu propuneri motivate de modificare sau revocare a acesteia. În urma

intervenţiei primarului este posibil ca publicarea dispoziţiei primarului să nu aibă loc,

dacă însuşi primarul va accepta că dispoziţia sa este ilegală sau are dubii în legătură cu

legalitatea acesteia.

Durata mandatului primarului este de 4 ani şi poate fi prelungit prin lege organică

în caz de război sau catastrofă.În situaţia expres prevăzută de lege, şi anume, în cazul

arestării preventive, mandatul primarului este suspendat de drept. Măsura arestării se

comunică de îndată de către instanţa judecătorească prefectului care, prin ordin, constată

suspendarea mandatului.

Suspendarea poate fi dispusă numai la cererea motivată a instantei de judecată sau

a Parchetului. Suspendarea durează până la solutionarea definitivă a cauzei, în afară de

cazul în care Parchetul sau instanta de judecată a solicitat ridicarea acestei măsuri mai

înainte.Ordinul de suspendare se comunică, de îndată, primarului. Împotriva ordinului de

suspendare, primarul se poate adresa instantei de judecată în condiţiile Legii

contenciosului administrativ, în termen de 10 zile de la luarea la cunostintă. Dacă

primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în

condiţiile legii. Încetarea mandatului de primar, la termen, are loc la data depunerii

jurământului de către noul primar. Însă, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de

expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:

a) demisie;

b) incompatibilitate;

c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;

d) imposibilitatea de a o fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni

consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;

e) condamnarea definitivă, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,

la o pedeapsă privativă de libertate;

f) punerea sub interdicţie judecătorească prin hotărâre definitivă;

g) pierderea drepturilor electorale;

h) deces.

În situaţiile prevăzute mai sus Consiliul local adoptă o hotărâre prin care ia

act de încetarea mandatului primarului şi declară vacantă funcţia acestuia.

În cazul demisiei, până la adoptarea de către Consiliul local a hotărârii de mai sus,

primarul poate reveni asupra demisiei. Primarul poate fi demis din funcţie pentru

motivele prevăzute mai sus, care se aplică în mod corespunzător, dacă actele acestuia au

fost emise cu rea-credintă. Demiterea primarului, bazată pe hotărârile definitive ale

instanţei de judecată se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a

prefectului. Hotărârea şi motivele care au stat la baza emiterii acesteia se aduc la

cunoştinţă primarului de către prefect, în termen de 5 zile de la publicarea hotărârii în

Monitorul Oficial al României.

Hotărârea de demitere poate fi atacată de către primar la instanţa de contencios

administrativ, în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţă. În acest caz,

procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează. Introducerea acţiunii

suspendă executarea măsurii de demitere. Un alt caz de încetare a mandatului primarului

este prin referendum. Astfel mandatul primarului poate înceta, înainte de termen, când cel

puţin jumătate plus unu din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot s-au pronunţat în

acest sens.

Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate prefectului, de către locuitorii

comunei sau oraşului, care sunt nemulţumiţi de activitatea primarului. Cererea pentru

organizarea referendumului va cuprinde motivele care au stat la baza acesteia, numele şi

prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau a cărţii de identitate şi

semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.

Condiţiile cerute potrivit legii pentru organizarea referendumului sunt

următoarele:

să fie solicitată de cel puţin 25% din locuitorii cu drept de vot;

procentul de mai sus să fie realizat în fiecare din localităţile

componenete ale comunei sau oraşului.

Motivele invocate în susţinerea cererii pot fi nesocotirea de către primar a

intereselor generale ale colectivităţii locale sau neexercitarea de către acesta a atribuţiilor

ce-i revin, inclusiv a celor pe care le exercită în calitate de reprezentant al statului.După

analizarea cererii, în termen de 30 de zile, prefectul va transmite Guvernului prin

Ministerul Afacerilor şi Internelor o propunere motivată de organizare a referendumului.

În termen de 60 de zile de la solicitarea prefectului, Guvernul se va pronunţa, prin

hotărâre, asupra cererii de organizare a referendumului. În caz de aprobare a cererii,

Guvernul va stabili data organizării referendumului, care va fi adusă la cunoştinţa

locuitorilor comunei sau ai oraşului, prin grija prefectului.Referendumul local se

organizează prin grija prefectului, cu sprijinul secretarului şi al aparatului propiu de

specialitate. Cheltuielile pentru desfăşurarea referendumului se suportă integral din

bugetul local.

Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu

din numărul total al locuitorilor cu drept de vot.În cazul în care rezultatul referendumului

este pentru încetarea mandatului primarului, Guvernul, în termen de 30 de zile va stabili

data organizării alegerilor pentru funcţia de primar.Până la alegerea noului primar sau pe

timpul suspendării din funcţie a acestuia, atribuţiile primarului se îndeplinesc de către

viceprimarul desemnat de consiliul local.

[1] Pe larg despre aceasta institutie, Mircea Preda, op.cit., pag. 508 si urm.

[2] Vezi Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru,Florin Vasilescu, Ioan Vida, op. cit., pag. 272.

[3] A se vedea pe larg în Mircea Preda, op. cit, pag. 532.

[4] A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 583; Rodica NarcisaPetrescu, op.cit., pag. 111; Mircea Preda, op. cit, pag. 533; în sens contrar, Valentin I.Prisacaru, op.cit., pag. 506.

[5] Dispozitia nr. 87 din 21 martie 1997 a Primarului municipiului Târgu-Mures,privind acordarea dreptului de a constata si a sanctiona contraventiile reglementate deunele dispozitii legale; Dispozitia Primarului municipiului Târgu-Mures nr. 147 din 9mai 1997 de modificare a Dispozitiei nr. 87/1997.

[6] A se vedea Mircea Preda, op. cit., pag. 532.

[7] Ibidem, pag. 532.

[8] A se vedea Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, 1996, pag.585.

[9] Art. 78 din Legea nr. 215/2001.

CONSILIUL LOCAL

Constituţia României, precum şi dispoziţiile Legii nr. 215/2001 privind administraţia

publicã localã, stipuleazã cã autoritãţile administraţiei publice locale prin care se

realizeazã autonomia în oraşe şi comune sunt consiliile locale şi primarii aleşi în

condiţiile legii.Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice

locale reglementeazã regimul alegerilor atât pentru consiliile locale şi judeţene, cât şi

pentru primari, astfel cã prevederile referitoare la consiliile locale, pe care le tratãm în

prezenta secţiune, sunt valabile şi celorlaltor douã categorii de autoritãţi ale administraţiei

publice locale. Consiliile locale se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber

exprimat. numãrul membrilor fiecãrui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului,

în funcţie de populaţia comunei sau a oraşului, raportatã de Institutul Naţional de

Statisticã şi Studii Economice, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile. Potrivit

Constituţiei şi Legii nr. 67/2004, o persoanã fizicã trebuie sã îndeplineascã, cumulativ,

urmãtoarele condiţii pentru a fi ales consilier: sã aibã drept de vot; vârsta de cel puţin 23

de ani; cetãţenia românã; domiciliul în comuna respectivã sau în respectivul oraş; sã nu le

fie interzisã asocierea în partide politice; dacã candideazã independent, trebuie sã

îndeplineascã şi condiţia listei de susţinãtori. Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi

în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevede incompatibilitatea

funcţiei de consilier cu alte funcţii sau calităţi : funcţia de primar sau viceprimar; funcţia

de prefect sau subprefect; calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual

de muncã în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al

consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv; funcţia de preşedinte,

vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al

consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societãţile comerciale de

interes local, înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean

respectiv sau la regiile autonome şi societãţile comerciale de interes naţional care îşi au

sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ- teritorialã respectivã ş.a. O persoanã

nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier

judeţean. Starea de incompatibilitate intervine dupã validarea celui de-al doilea mandat.

Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali (şi primari) se fac pe circumscripţii

electorale de cãtre partidele politice sau alianţele politice (instituite potrivit legii

partidelor politice), alianţele electorale sau organizaţiile cetãţenilor aparţinând

minoritãţilor naţionale, care participã la alegeri, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de

data alegerilor. Acestea pot propune o listã de candidaţi în fiecare circumscripţie

electoralã pentru consiliul local (şi consiliul judeţean). Se pot propune şi candidaturi

independente, în condiţiile Legii pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale

însã, nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier. Candidaţii

independenţi pentru funcţia de consilier trebuie sã fie susţinuţi de minim 1% din numãrul

total al alegãtorilor înscrişi în listele electorale permanente. Biroul electoral de

circumscripţie examineazã întrunirea condiţiilor prevãzute de lege atât pentru lista de

candidaturi, cât şi pentru candidaţi, înregistrându-le pe cele care sunt legale. Campania

electoralã începe cu 30 de zile înainte de data desfãşurãrii alegerilor, şi se încheie în ziua

de sâmbãtã care precedã data alegerilor, la ora 7.00. Nerespectarea regulilor cu privire la

desfãşurarea campaniei electorale reprezintã contravenţie. În campania electoralã,

candidaţii, formaţiunile politice, alianţele şi cetãţenii au dreptul sã-şi exprime opiniile în

mod liber şi fãrã nici o discriminare, prin mitinguri, adunãri, utilizând televiziunea,

radioul, presa şi celelalte mijloace de informare în masã. În timpul campaniei electorale

se asigurã candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzãtoare pentru a se

întâlni cu alegãtorii. Primarii sunt obligaţi ca, pânã la declanşarea campaniei electorale,

sã stabileascã, prin dispoziţii, locurile speciale pentru afişaj electoral. Aceste locuri vor fi

situate în zone frecventate de cetãţeni, fãrã stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi

a celorlalte activitãţi din localitãţile respective. Mijloacele folosite în campania electoralã

nu pot contraveni ordinii de drept.

Votarea are loc într-o singurã zi, ea începe la ora 7 şi se terminã la ora 21. La

desfãşurarea operaţiunilor de votare pot asista observatori strãini şi observatori interni,

acreditaţi în acest sens. Alegãtorii vor vota numai la secţia unde au fost înscrişi în listele

electorale. Dupã încheierea votãrii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare

procedeazã la anularea buletinelor de vot rãmase neîntrebuinţate şi la deschiderea urnelor,

în prezenţa membrilor biroului. Preşedintele va citi cu voce tare, la deschiderea fiecãrui

buletin, lista de candidaţi care a fost votatã sau, dupã caz, numele şi prenumele

candidatului independent sau al candidatului pentru funcţia de primar votat şi va arãta

buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele nule (care nu poartã ştampila de control a

secţiei de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele care nu au

ştampila “votat” sau la care ştampila este aplicatã pe mai multe patrulatere sau în afara

acestora) nu intrã în calculul voturilor exprimate. Dupã numãrarea voturilor, preşedintele

biroului electoral al secţiei de votare încheie câte un proces–verbal, în douã exemplare.

Procesele - verbale se vor semna de preşedinte şi membrii biroului electoral al secţiei de

votare şi vor purta ştampila acesteia Pentru consiliul local, consiliul judeţean şi pentru

primar se întocmeşte câte un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile

privitoare la operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele

contestate. Dosarele sigilate şi ştampilate se vor înainta biroului electoral de

circumscripţie de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, cu pazã

militarã, în cel mult 24 de ore de la încheierea votãrii. biroul electoral de circumscripţie

procedeazã la totalizarea voturilor exprimate şi la atribuirea de mandate. În acest scop,

biroul electoral de circumscripţie consemneazã, pe întreaga circumscripţie, separat pentru

fiecare listã de candidaţi sau candidaţi independenţi, numãrul de voturi obţinute.

Alegerile pentru consilieri (cât şi pentru primari) sunt valabile, indiferent de numãrul

alegãtorilor care au participat la vot. Atribuirea mandatelor se face de cãtre biroul

electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii candidaţilor pe listã şi începe cu lista de

candidaţi pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi. Candidaţii înscrişi pe liste,

care nu au fost aleşi sunt declaraţi supleanţi în listele respective. În caz de vacanţã a

mandatelor de consilieri aleşi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea

în care au fost înscrişi pe liste. Biroul electoral de circumscripţie încheie un proces-verbal

pentru consiliul local, privind toate operaţiunile electorale, centralizarea voturilor şi

constatarea rezultatelor alegerilor. Procesele-verbale se semneazã de cãtre preşedinte şi

ceilalţi membri ai biroului electoral de circumscripţie şi vor purta ştampila acesteia.

Procesul-verbal, împreunã cu întâmpinãrile, contestaţiile şi procesele-verbale pentru care

au avut loc alegerile, primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formând

câte un dosar încheiat, sigilat şi semnat de membrii biroului electoral de circumscripţie,

se înainteazã consiliului local, în vederea validãrii, potrivit prevederilor Legii nr.

215/2001, cu modificãrile ulterioare.

Constituirea va avea loc în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Convocarea

consilierilor pentru şedinţa de constituire se face de cãtre prefectul judeţului. La aceasta

participã prefectul sau reprezentantul sãu, precum şi primarul nou ales, chiar dacã

procedura de validare a sa nu a fost finalizatã. Şedinţa este legal constituitã, aşa cum

prevede legea, în condiţiile când consilierii aleşi sunt prezenţi în proporţie de minimum

2/3. Atunci când şedinţa este legal constituitã, este deschisã de prefect sau de

reprezentantul acestuia, iar lucrãrile acesteia sunt conduse de consilierul cel mai în vârstã,

asistat de doi consilieri dintre cei mai tineri. Se constituie grupurile de consilieri potrivit

Statutului aleşilor locali (în funcţie de partidele sau alianţele politice pe ale cãror liste au

fost aleşi), iar secretarul unitãţii administrativ-teritoriale prezintã preşedintelui de şedinţã

şi asistenţilor acestuia, dosarele consilierilor declaraţi aleşi şi pe cele ale supleanţilor,

primite de la biroul electoral de circumscripţie. Se alege o comisie de validare, formatã

din 3 – 5 consilieri, care va funcţiona pe întreaga duratã a mandatului şi care verificã

legalitatea alegerii fiecãrui consilier. Validarea sau invalidarea mandatelor se face în

ordine alfabeticã prin votul deschis al majoritãţii consilierilor prezenţi la şedinţã.

Persoana al cãrui mandat este supus validãrii sau invalidãrii nu participã la vot.

Consilierii care lipsesc motivat de la şedinţa de constituire, pot fi validaţi sau invalidaţi în

lipsã. Consiliul este legal constituit dupã validarea mandatelor a cel puţin douã treimi din

numãrul consilierilor. Dupã validarea mandatelor, consilierii depun jurãmântul. Dupã

depunerea jurãmântului, preşedintele de vârstã, care a condus şedinţa, declarã consiliul

legal constituit şi propune alegerea unui preşedinte de şedinţã, prin votul deschis al

majoritãţii consilierilor în funcţie, pe o perioadã de cel mult 3 luni. Preşedintele de

şedinţã conduce şedinţele consiliului, supune votului hotãrârile în proiect (asigurã

numãrarea voturilor şi anunţã rezultatul votãrii), semneazã hotãrârile adoptate, asigurã

menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfãşurare a şedinţelor, supune

votului orice problemã care intrã în competenţa de soluţionare a consiliului, iar, dacã este

cazul, aplicã sau propune consiliului aplicarea sancţiunile prevãzute de Statutul aleşilor

locali. Consiliul local alege din rândul membrilor sãi pe viceprimar (viceprimari), prin

vot secret, în baza propunerilor de candidaţi fãcute de grupurile de consilieri sau de cãtre

primar. Dupã constituire, consiliul local îşi organizeazã comisii de specialitate, pe

principalele domenii de activitate. Pot fi membri ai acestor comisii numai consilierii.

Consilierii locali, ca şi ceilalţi aleşi locali (primarul şi consilierii judeţeni), îndeplinesc o

funcţie de autoritate publicã şi sunt în serviciul colectivitãţii locale. Consilierii rãspund

dupã caz, civil, administrativ sau penal, pentru faptele sãvârşite în exercitarea atribuţiilor

ce le revin.

Consiliul local alege viceprimarul sau viceprimarii, după caz, din rândul

consilierilor; aprobã bugetul local, împrumuturile, virãrile de credite şi modul de utilizare

a rezervei bugetare; stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în

condiţiile legii ; administreazã domeniul public şi domeniul privat al comunei sau

oraşului; hotãreşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprie-

tate publicã a comunei sau oraşului, dupã caz, precum şi a serviciilor publice de interes

local; hotãrãşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privatã a

comunei sau oraşului; înfiinţează instituţii publice, societãţi comerciale şi servicii publice

de interes local; asigurã condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna

funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sãnãtate, culturã, tineret şi

sport, apãrarea ordinii publice, apãrarea împotriva incendiilor şi protecţia civilã, de sub

autoritatea sa, urmãreşte şi controleazã activitatea acestora; hotãrãşte cu privire la

asigurarea ordinii publice; înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi

parcuri de distrac-ţie, baze sportive şi asigurã buna funcţionare a acestora .

Consiliul local îşi exercitã mandatul pentru o perioadã de 4 ani, de la data constituirii

pânã la data declarãrii ca legal constituit a noului consiliu ales (perioadă care se poate

prelungi, în caz de război sau catastrofă). Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare

lunar, la convocarea primarului, sau în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a

cel puţin o treime din numãrul membrilor consiliului. Consiliul poate fi convocat de

îndatã, în caz de forţã majorã şi de maximã urgenţã, pentru rezolvarea intereselor

locuitorilor comunei sau oraşului. Şedinţa este principala formã de lucru a consilierilor şi

reprezintă forma juridicã prin care consiliile locale realizeazã atribuţiile ce le revin prin

lege, în calitatea lor de autoritãţi administrative, autonome şi deliberative. Şedinţele

consiliului local sunt, de regulã, publice. În cazuri cu totul deosebite, prin votul

majoritãţii consilierilor, este posibil ca desfãşurarea unor şedinţe sã aibã loc cu uşile

închise. Dezbaterile din şedinţele de consiliu se consemneazã într-un proces – verbal

semnat de consilierul care conduce şedinţele de consiliu şi de secretarul unitãţii

administrativ-teritoriale.

În executarea atribuţiilor ce la revin, consiliile locale adoptã hotãrâri care, fiind acte

administrative, sunt obligatorii şi executorii, în mãsura în care respectã legea. Hotãrârile

consiliilor locale sunt normative sau au caracter individual. Hotãrârile cu caracter

normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţa publicã,

iar cele individuale, de la data comunicãrii. Hotărârile se adoptã, de regulã, cu votul

majoritãţii membrilor prezenţi, în afarã de cazurile în care legea sau regulamentul de

organizare şi funcţionare a consiliului cere o altã majoritate.

Un consiliu local poate fi dizolvat dacã, într-un interval de cel mult 6 luni, a adoptat

cel puţin 3 hotãrâri care au fost anulate de instanţa de contencios administrativ prin

hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi irevocabilã. Dizolvarea consiliului local se

dispune prin hotãrâre de Guvern, la propunerea motivatã a prefectului, bazatã pe

hotãrârile judecãtoreşti rãmase definitive şi irevocabile. Consiliul local se poate dizolva

şi de drept, în cazul în care nu se întruneşte timp de trei luni consecutiv sau nu a adoptat

în trei şedinţe ordinare consecutive nici o hotãrâre, precum şi în situaţia în care numãrul

consilierilor se reduce sub jumãtate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

Suspendarea de drept a mandatului de consilier intervine numai în cazul în care acesta a

fost arestat preventiv. Încetarea de drept a mandatului de consilier se constatã de consiliul

local, prin hotãrâre, la iniţiativa primarului sau a oricãrui consilier, în urmãtoarele cazuri:

demisie; schimbarea domiciliului într-o altã unitate administrativ-teritorialã;

imposibilitatea exercitãrii mandatului pe o perioadã mai mare de 6 luni consecutive, cu

excepţia cazurilor prevãzute de lege; constatarea cã alegerea s-a fãcut prin fraudã

electoralã sau prin orice altã încãlcare a legii; condamnarea la o pedeapsã privativã de

libertate, prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã; punerea sub interdicţie

judecãtoreascã; pierderea drepturilor electorale; lipsa nemotivatã de la 3 şedinţe ordinare

ale consiliului; deces.

Consiliul Local

Consiliul local este o autoritate a administratiei publice locale, prin care se realizeaza

autonomia comunei, orasului sau municipiului.

Constituirea Consiliului Local:

- consiliile locale sunt compuse din consilieri locali alesi prin vot universal, egal,

direct, secret si liber exprimat;

- numarul membrilor fiecarui consiliu local se stabileste prin ordin al prefectului, in

functie de numarul locuitorilor comunei, orasului sau municipiului;

- consiliul General al Municipiului Bucuresti este compus din 31 de consilieri locali;

numarul membrilor consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti se

stabileste in functie de numarul locuitorilor sectoarelor respective;

- cererea de validare a consilierilor locali se depune in termen de 3 zile de la data

constatarii rezultatelor alegerilor

- validarea alegerii consilierilor se face de catre judecatoria in raza careia se afla

unitatea administrativ-teritoriala de catre un judecator desemnat de presedintele

instantei;

- constituirea consiliilor locale se face in termen de 25 de zile de la data desfasurarii

alegerilor;

- convocarea consilierilor locali alesi si validati in functie se face de catre prefect in

maxim 5 zile de la pronuntarea hotararii de validare; la sedinta de constituire participa

prefectul sau reprezentantul sau si primarul sau, dupa caz, candidatul declarat

castigator la alegerile pentru functia de primar;

- consilierii locali ale caror mandate au fost validate depun in fata consiliului local

juramantul in limba romana;

- consiliul local se declara legal constituit daca majoritatea consilierilor locali validati

au depus juramantul.

Mandatul Consiliului Local

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege

organica, in caz de razboi sau catastrofa. Consiliul local isi exercita mandatul de la

data constituirii pana la data declararii ca legal constituit a consiliului nou-ales.

Atributiile Consiliului Local

Avand putere de decizie in orice problema de interes local care nu intra, prin lege, in

atributiile altei institutii, consiliul local are urmatoarele indatoriri:

- aproba statutul comunei, orasului sau municipiului si regulamentul privitor la

consiliul local;

- aproba infiintarea, organizarea si statul de functii ale aparatului de specialitate

al primarului, ale institutiilor si serviciilor publice de interes local si

reorganizarea si statul de functii ale regiilor autonome de interes local;

- exercita toate drepturile si obligatiile corespunzatoare participatiilor detinute la

societati comerciale sau regii autonome;

- aproba bugetul local, virarile de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare

si contul de incheiere a exercitiului bugetar;

- aproba contractarea si/sau garantarea imprumuturilor, si contractarea de datorie

publica locala prin emisiuni de titluri de valoare in numele unitatii

administrativ-teritoriale;

- stabileste si aproba impozitele si taxele locale;

- aproba documentatiile tehnico-economice pentru lucrarile de investitii de

interes local

- aproba strategiile privind dezvoltarea economica, sociala si de mediu a

localitatii;

- asigura conformitatea cu angajamentele asumate in procesul de integrare

europeana in domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor;

- hotaraste darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor

proprietate publica a localitatii, precum si a serviciilor publice de interes local;

- hotaraste vanzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate privata

a comunei, orasului sau municipiului;

- avizeaza sau aproba documentatiile de amenajare a teritoriului si urbanism ale

localitatilor;

- atribuie sau schimba denumiri de strazi, de piete si de obiective de interes

public local;

- asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local

privind: educatia; serviciile sociale pentru protectia copilului, a persoanelor cu

handicap, a persoanelor varstnice, a familiei si a altor persoane sau grupuri

aflate in nevoie sociala; sanatatea; cultura; tineretul; sportul; ordinea publica;

situatiile de urgenta; protectia si refacerea mediului inconjurator; conservarea,

restaurarea si punerea in valoare a monumentelor istorice si de arhitectura, a

parcurilor, gradinilor publice si rezervatiilor naturale; dezvoltarea urbana;

evidenta persoanelor; podurile si drumurile publice serviciile comunitare de

utilitate publica; alimentare cu apa, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie

termica, iluminat public si transport public local; serviciile de urgenta de tip

salvamont, salvamar si de prim ajutor; activitatile de administratie social-

comunitara; locuintele sociale si celelalte unitati locative aflate in proprietatea

unitatii administrativ-teritoriale sau in administrarea sa; punerea in valoare a

resurselor naturale de pe raza localitatii;

- hotaraste acordarea de sporuri si alte facilitati personalului sanitar si didactic;

- sprijina activitatea cultelor religioase;

- solicita informari si rapoarte de la primar, viceprimar si de la sefii

organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes

local;

- aproba construirea locuintelor sociale si criteriile pentru repartizarea acestora;

- hotaraste cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau straine, in

vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii sau

proiecte de interes public local;

- hotaraste infratirea comunei, orasului sau municipiului cu unitati administrativ-

teritoriale din alte tari;

- hotaraste cooperarea sau asocierea cu alte unitati administrativ-teritoriale din

tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si

internationale ale autoritatilor administratiei publice locale, in vederea

promovarii unor interese comune;

- poate conferi persoanelor fizice romane sau straine cu merite deosebite titlul de

cetatean de onoare al comunei, orasului sau municipiului, in baza unui

regulament propriu

- indeplineste orice alte atributii stabilite prin lege.

Dizolvarea Consiliului Local

Consiliul local se dizolva de drept:

1. in cazul in care acesta nu se intruneste timp de 2 luni consecutive;

2. in cazul in care nu a adoptat in 3 sedinte ordinare consecutive nicio hotarare;

3. in situatia in care numarul consilierilor locali se reduce sub jumatate plus unu si nu

se poate completa prin supleanti.

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local; referendumul se

organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de cel putin 25% din

numarul cetatenilor cu drept de vot inscrisi pe listele electorale ale unitatii

administrativ-teritoriale.

Suspendarea mandatului de consilier local

Mandatul de consilier local se susupenda de drept numai in cazul in care acesta a

fost arestat preventiv. Masura arestarii preventive se comunica de indata de catre

instanta de judecata prefectului, care, prin ordin, constata suspendarea

mandatului.

Acces la Hotararile Consiliului Local

Pe pagina web a Primariei poti gasi toate hotararile de consiliu adoptate din anul

2005 si pana in prezent. Daca accesul la internet nu-ti permite, contacteaza BCC

si iti punem la dispozitie fie un computer pentru cautare, fie - daca stii data

adoptarii sau numarul actului - hotararile de care ai nevoie. De asemenea, pentru a

obtine copii ale unor hotarari ale Consiliului, poti folosi prevederile Legii 544/

2001 cu privire la liberul acces la informatiile de interes public.

Primul ministru

Prim-ministru-ul , numit şi premier (sau în unele ţări şi cancelar), este

şeful Guvernului. În plus, în statele federale (ca de ex. Germania), statele

componente ale federaţiei pot şi ele avea câte un guvern propriu, condus de câte

un prim-ministru propriu. Pentru Germania şi Austia vezi articolul despre

cuvântul german Ministerpräsident (prim-ministru).

Clasificare

Există trei forme de guvernământ principale:

În statele cu forma de guvernământ parlamentară (de ex. în Regatul

Unit, Germania, Austria) prim-ministrul este şeful guvernului, autoritatea

executivă în stat, în timp ce şeful statului (monarh sau preşedinte) are, cu mici

excepţii, doar funcţii simbolice şi se ocupă în general de domeniile politicii

externe şi cele ale apărării naţionale.

Şi în ţările cu formă de

guvernământ semiprezidenţială (ex.: Franţa, România) şeful guvernului este prim-

ministrul. Însă şeful statului îndeplineşte funcţii importante, mai ales în

domeniile politicii externe, al celei de apărare şi de securitate.

În fine, în cele cu formă de guvernământ prezidenţială (ex.: SUA) şeful

statului îndeplineşte şi funcţia de prim-ministru.

Executivul

Executivul este format din guvern plus instituţia şefului statului.

În ţările semiprezidenţiale executivul este divizat din punct de vedere al

competenţelor: el este format din guvern plus şeful de stat, iar şeful guvernului şi

cel al statului sunt două persoane diferite.

În ţările prezidenţiale executivul se numeşte monolitic, deoarece

instituţia guvernului şi cea a şefului de stat sunt conduse de aceeaşi persoană.

Primul ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor

acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin. Primul ministru reprezintă

Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea

Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul

Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi

alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în

relaţiile internaţionale.

Primul ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a

Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate.

Primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie:

a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu

excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, conform art. 3

alin. (1);

b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul

utilizării acestor funcţii;

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al Primului ministru;

d) secretarii de stat;

e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de

lege.

(1) Primul ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi

declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările ori

interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori.

(2) Primul ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă

la întrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori, în

funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării.

Primul ministru contrasemnează decretele emise de Preşedintele

României, în cazul în care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării

acestora.

În scopul rezolvării unor probleme operative Primul ministru poate

constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale.

Primul ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi

de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Primul ministru emite decizii, în condiţiile legii.

Organizarea şi funcţionarea GuvernuluiRolul şi funcţiile Guvernului

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în

baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii

interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrat ă şi dezvoltarea

sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul

economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale.

Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile

constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.

Numirea Guvernului se face de Preşedintele României pe baza votului de

încredere acordat Guvernului de Parlament.

Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele

funcţii:

a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere

în aplicare a Programului de guvernare;

b) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului

normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;

c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură

administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea

serviciilor pentru care statul este responsabil;

d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român,

reprezentarea pe plan intern şi extern;

e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul

aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi

siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării

instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub

autoritatea Guvernului.

Componenţa Guvernului

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi

domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit

condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate

prevăzute la art. 4 alin. (1).

Guvernul este alcătuit din Primul ministru şi miniştri.

Din Guvern pot face parte şi miniştri-delegaţi, cu însărcinări speciale pe

lângă Primul ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului

pentru acordarea votului de încredere.

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:

a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de

deputat sau de senator;

b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională

salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;

c) exercitarea de acte de comerţ, cu excepţia vânzării sau cumpărării de

acţiuni ori alte titluri de valoare;

d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la societăţile

comerciale sau de reprezentant al statului în adunările generale ale unor asemenea

societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome,

companiilor naţionale şi societăţilor naţionale;

e) exercitarea unei funcţii publice în serviciul unei organizaţii străine, cu

excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este

parte.

Constatarea stării de incompatibilitate se face de Primul ministru, care va

dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia.

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării,

a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a

demiterii în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2).

Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă

în scris Primului ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a lua act de

depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Art. 7. (1)

Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele

României, prin decret, la propunerea Primului ministru.

Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală.

În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca

urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a

decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la

propunerea Primului ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de

membru al Guvernului.

În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o

hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în

parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea Primului

ministru.

Dacă Primul ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau

este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va

desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a

îndeplini atribuţiile Primului ministru, până la formarea noului Guvern.

Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă

Primul ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai

Guvernului, la propunerea Primului ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de

zile.

În situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile,

Primul ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt

membru al Guvernului.

Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere

guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la

propunerea Primului ministru.

Atribuţiile Guvernului

În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii

principale:

a) exercită conducerea generală a administraţiei publice;

b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în

temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;

d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi

a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului

asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe

ramuri şi domenii de activitate;

g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de

guvernare;

h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei

cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile

prevăzute de lege;

i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea

ţării, scop în care organizează şi înzestreazăforţele armate;

j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea

României în structurile europene şi internaţionale;

k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care

angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte

înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;

l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe

centrale de specialitate din subordinea sa;

m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

n) acordă şi retrage cetăţenia română, în condiţiile legii; aprobă renunţarea

la cetăţenia română, în aceleaşi condiţii;

o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în

subordinea sa;

p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor

sale;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din

rolul şi funcţiile Guvernului.

Pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa Guvernul poate

constitui organisme cu caracter consultativ.

În scopul elaborării, integrării, corelării şi monitorizării de politici

Guvernul poate constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale.

Modul de organizare şi funcţionare a structurilor prevăzute la alin. (1) şi

(2) şi a serviciilor acestora se stabile şte prin hotărâre a Guvernului, în limita

bugetului aprobat.

Organizarea aparatului de lucru al Guver nului

Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al

Primului ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte

asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a

Guvernului.

Aparatul de lucru al Primului ministru este alcătuit din:

a) corpul de consilieri ai Primului ministru;

b) corpul de control al Primului ministru;

c) aparatul tehnic al corpului de consilieri;

d) cabinetul Primului ministru;

e) cancelaria Primului ministru;

f) compartimentul cu probleme speciale;

g) compartimentul documente secrete;

h) compartimentul care asigură protocolul Primului ministru.

Activitatea corpului de consilieri şi a aparatului tehnic al acestuia este

coordonată de unul dintre consilieri, desemnat prin decizie a Primului ministru.

Atribuţiile aparatului de lucru al Primului ministru se stabilesc prin decizie

a acestuia.

Personalului prevăzut la alin. (1) nu i se aplică prevederile legii privind

statutul funcţionarului public.

Guvernul are un Secretariat General condus de secretarul general al

Guvernului, care poate avea rang de ministru, ajutat de unul sau mai mulţi

secretari generali adjuncţi, care pot avea rang de secretar de stat, numiţi prin

decizie a Primului ministru.

Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi

asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea

problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii

Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin

hotărâre a Guvernului.

Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu, care se include în bugetul de

stat. Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului sau, după

caz, secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite.

Secretariatul general al Guvernului asigură, prin aparatul propriu, continuitatea

derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, constituind elementul

de legătură şi stabilitate al guvernării.

Departamentul este o structură organizatorică fără personalitate juridică şi

fără unităţi în subordine, subordonat Primului ministru, având rolul de coordonare

şi sinteză în domenii de interes general, în conformitate cu atribuţiile Guvernului.

Departamentul este condus de un demnitar.

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin conducătorul departamentului emite

ordine cu caracter individual.

Înfiinţarea, modul de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile

departamentului se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Funcţionarea Guvernului

Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de Primul ministru.

Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se

dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării,

asigurarea ordinii publice şi, la cererea Primului ministru, în alte situaţii.

Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi

externe a ţării, precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei

publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare.

La şedinţele Guvernului pot participa, în calitate de invitaţi, conducători ai

unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai

unor autorităţi administrative autonome, precum şi orice alte persoane a căror

prezenţă se apreciază a fi utilă, la solicitarea Primului ministru.

Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor

acestuia, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite, se înregistrează pe bandă

magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de secretarul

general al Guvernului.

În exercitarea atribuţiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în

temeiul unei legi speciale de abilitare sau, în cazuri excepţionale, ordonanţe de

urgenţă, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie.

Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe; de

asemenea, pot propune Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării

dreptului de iniţiativă legislativă a acestuia. Metodologia de elaborare şi înaintare

la Guvern a acestor proiecte de acte normative se aprobă prin hotărâre a

Guvernului. În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de

Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern,

Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau

normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici

noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia

proiecte de lege.

Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor

săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează

consensul, hotărăşte Primul ministru.

Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul documentelor şi al altor măsuri

dezbătute în Guvern.

Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de Primul ministru, se

contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică

în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa

hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai

instituţiilor interesate.

În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice

Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate

din subordinea sa, precum şi asupra prefecţilor.

În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele

administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice

din subordinea sa, precum şi ale prefecţilor.

Guvernul se află în raporturi de colaborare cu autorităţile administrative

autonome.

Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul

Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. În această

calitate prefectul răspunde de aplicarea politicii

Guvernului în unităţile administrativ-teritoriale, având obligaţia de a

asigura executarea actelor Guvernului, precum şi pe cele ale ministerelor şi

celorlalte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor.

Prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale

celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi exercită

controlul asupra legalităţii actelor administrative ale consiliului local, ale

primarului, ale consiliului judeţean şi ale preşedintelui consiliului judeţean.

Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa

activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi

membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

Răspunderea penală a membrilor Guvernului este reglementată printr-o

lege privind responsabilitatea ministerială.

Guvernul organizează, prin Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului

Protocolului de Stat şi prin Regia Autonomă Locato, administrarea bunurilor

proprietate publică şi privată a statului, destinate unor acţiuni de reprezentare şi

protocol ale Camerei Deputaţilor, Senatului, Preşedintelui României şi

Guvernului.

Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte atribuţiile de minister de

resort faţă de Regia Autonomă

Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi faţă de Regia

Autonomă Locato.

Secretariatului General al Guvernului îi pot fi date în coordonare sau

trecute în subordine organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu

excepţia ministerelor.

(4) Normativele de cheltuieli pentru acţiunile de protocol ale Guvernului

se aprobă prin hotărâre a acestuia.