aspecte juridico penale privind drept

http://lucraridelicenta.blogspot.com

CUPRINS

TITLUL I. Aspecte juridico-penale privind

infractiunea de contrabanda

CAPITOLUL I Consideratii generale

1.Activitatea vamala in Romania

2.Contrabanda-infractiune de frauda si

componenta a crimei organizate

3.Necesitatea incriminarii contrabandei

CAPITOLUL II Aspecte juridico-penale privind


1. Continutul legal

2. Conditii preexistente

2.1 Situatia premisa

2.2 Obiectul ocrotirii juridice

2.2.1 Obiectul juridic

2.2.2 Obiectul material

2.3 Subiectii infractiunii

2.3.1 Subiectul activ nemijlocit.Probleme

privind pluralitatea ocazionala si cea constituita

de infractori

2.3.2 Subiectul pasiv

3. Continutul constitutiv

3.1 Latura obiectiva

3.1.1 Elementul material

3.1.2 Urmare imediata

3.2 Latura subiectiva

4. Forme,modalitati,sanctiuni

1


4.1 Formele infractiunii de contrabanda

4.1.1 Actele preparatorii

4.1.2 Tentativa

4.1.3 Consumarea infractiunii

4.2 Modalitati de savirsire a

contrabandei

4.3 Sanctiuni

CAPITOLUL III Probleme procesuale si de drept

comparat

1. Aspecte de drept comparat

1.1 Sistemul de drept francez

1.2 Sistemul de drept italian

1.3 Specificul sanctionarii contrabandei in

alte sisteme de drept.

2. Aspecte procesuale

2.1 Constatarea infractiunii de

contrabanda.

2.2 Activitatea de cercetare penala

2.3 Competenta de judecata.

TITLUL II Aspecte criminologice privind


CAPITOLUL I Starea si dinamica savirsirii

infractiunii de contrabanda

1.Particularitati ale situatiei operative

politienesti pe linie de contrabanda.

2.Modalitati practice de savirsire a


CAPITOLUL II Cauzalitatea

1.Conceptul general de cauzalitate

2.Clasificarea factorilor criminogeni

2


3.Cauzele care genereaza,imprejurarile care

favorizeaza,conditiile care inlesnesc savirsirea


CAPITOLUL III Prevenirea savirsirii infractiunii de

contrabanda

1.Conceptul de prevenire si combatere a

criminalitatii.

2.Organizarea prevenirii criminalitatii

3.Posibilitati de preveniresi combatere a

fenomenului de contrabanda.

NOTE

BIBLIOGRAFIE

TITLUL I

ASPECTE JURIDICO–PENALE PRIVIND INFRACŢIUNEA

DE CONTRABANDĂ

3


CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

1. ACTIVITATEA VAMALĂ ÎN ROMÂNIA

Încă din cele mai vechi timpuri statele au prelevat impozite pentru mărfurile

care treceau frontiera.

Primele atestări documentare în legătură cu modul de funcţionare a vămilor

pe teritoriul de azi al României aparţin perioadei Evului Mediu Timpuriu. Cele

dintâi puncte vamale cunoscute au fost Câineni, Bran, Vama Buzăului, Cernăuţi.

Organizarea vămilor în Ţările Române a început în secolul al XIV-lea şi

funcţiona ca un venit domnesc.

În perioada Regulamentelor Organice, pe fondul dezvoltării schimburilor

comerciale s-a pus problema organizării în mai bune condiţii a sistemului vamal.

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, în ambele principate sunt

înfiinţate impozitele indirecte şi taxele vamale care devin venituri ale statului1.

In perioada modernă a României apare “Proiectul pentru administrarea

vămilor Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti ”, sub influenţa

legislaţiei franceze.

După ce România a devenit stat constituţional, în 1875 a fost aprobată

“Legea generală a vămilor ”,reglementând într-un mod precis ansamblul de

probleme referitoare la statutul de vamă.

După 1875 legislaţia vamală a suferit o serie de modificări, realizându-se o

îmbunătăţire a acesteia.

În perioada primului război mondial s-a constatat o scădere considerabilă a

operaţiunilor de import-export, aplicându-se prevederile tarifului vamal din 1904.

În condiţiile economice existente după război s-a adoptat un nou tarif vamal

în 1920, tarif vamal care a majorat taxele vamale cu 5%.

După 23 august 1944, evenimentele politice care au avut loc au condus la

limitarea acţiunilor de import-export private. Aceste operaţiuni au fost preluate de

stat, aspect consacrat de Legea vamală din 1949.

4


În 1978 a fost adoptată Legea nr. 30 prin care s-a aprobat Codul Vamal al

României şi Decretul nr.337 / 1981 reprezentând Regulamentul vamal, acte

normative care cu unele modificări au fost în vigoare şi în perioada cuprinsă între

22 decembrie 1989 – septembrie 1997.

Intrarea în vigoare a noului Cod vamal al României la 01.09.1997 şi a

Regulamentului vamal, a fost impusă de schimbările ce au avut loc în activitate

economică şi socială din România.

După noua reglementare în domeniul vamal s-a încercat să se ţină cont de

realităţile economico-sociale din România, crearea unui mecanism eficient

protecţionist, realizarea transpunerii în viaţă a tratatelor la care România este parte,

compatibilizarea legislaţiei vamale naţionale cu cea a ţărilor din Uniunea

Europeană.

În conformitate cu textul art.1 al.2 prevederile acestui cod se aplică tuturor

bunurilor introduse sau scoase din ţară de către persoane fizice sau juridice.

Codul vamal cuprinde o serie de dispoziţii cu referire la lămurirea unor

termeni (reglementare vamală, autoritate vamală, statut vamal, mărfuri româneşti,

mărfuri străine, datorie vamală ).

Capitolul II reglementează aspecte referitoare la sistemul instituţional al

autorităţii vamale.

Codul vamal cuprinde dispoziţii referitoare la principiile de bază pentru

aplicarea reglementărilor vamale, obţinerea de relaţii şi informaţii de la autorităţile

vamale, etapele operaţiunii de vămuire, regimurile vamale.

Capitolul XI (art.175 – art.183 ) stabileşte faptele care constituie infracţiuni

la regimul vamal, acestea fiind infracţiunea de contrabandă, de contrabandă

calificată, infracţiunea de folosire de acte nereale, infracţiunea de folosire a actelor

falsificate.

În partea finală se precizează că faptele care constituie contravenţii,

procedura de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc prin Regulamentul

vamal (cap. XV, art.384 – art.389).

Odată cu intrarea în vigoare a acestor legi se abrogă legea nr. 30 din

22.12.1978 cu modificările ulterioare, art.2,3,4,8-36 şi pct. I din Anexa nr.2 la O.G.

5


nr.26 / 1993 privind tariful vamal de import al României, aprobată şi modificată

prin Legea nr.102 / 1994, precum şi alte prevederi contrare acestui cod.

Intrarea în vigoare a Regulamentului Vamal a dus la abrogarea H.G. nr. 685

/ 1990 privind regimul vamal aplicabil persoanelor fizice, H.G. nr. 1274 / 1990,

H.G. nr. 580 / 1994, H.G. nr. 149 / 1996, H.G. nr. 150 / 1996.

Noul Regulament Vamal aduce o serie de schimbări, introducând o nouă

terminologie şi proceduri vamale noi, o nouă categorie de intermediari în vamă,

restrângând responsabilitatea comisionarilor în vamă.

2. CONTRABANDA – INFRACŢIUNE DE FRAUDĂ

ŞI COMPONENTĂ A CRIMEI ORGANIZATE

În cadrul politicii vamale, regimul juridic vamal al unui stat reprezintă

totalitatea dispoziţiilor legale care privesc intrarea şi ieşirea bunurilor din ţară şi, în

special, controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat, îndeplinirea formalităţilor

vamale şi plata drepturilor (taxelor) vamale 2.

Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi

a oricăror altor bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea

frontierei de stat, fiind supuse vămuirii (art.2, al.1,2 Cod Vamal).Deasemenea,

importul-exportul de mărfuri se realizează în conformitate cu prevederile legale din

domeniul comerţului exterior pe baza unor aprobări, autorizări sau licenţe, cu

respectarea normelor privind operaţiunile de vămuire.

Nerespectarea reglementărilor vamale atrage potrivit legii, după caz

răspunderea disciplinară, contravenţională, penală sau materială.

Existenţa regimului juridic vamal constituie un dat pentru intervenţia

dreptului penal şi sfera raporturilor juridice vamale.

Legea nr.141 / 1997 – noul Cod Vamal al României – incriminează acţiunea

de contrabandă şi contrabandă calificată, infracţiunea de folosire de acte nereale sau

infracţiunea de folosire a actelor falsificate.

Din momentul incriminării unor fapte care contravin reglementărilor vamale

existente, între stat, prin autorităţilor publice competente şi orice destinatar al legii

penale iau naştere raporturi juridice penale în domeniul vamal, care în general sunt

6


raporturi juridice de conformare. În momentul săvârşirii vreunei infracţiuni vamale

se naşte însă un raport juridic penal de conflict.

Contrabanda este una dintre cele mai grave susceptibile a fi săvârşite în sfera

raporturilor juridice vamale, pentru că prin comiterea infracţiunii de contrabandă se

ameninţă sau lezează efectiv valori sociale importante pentru ordinea publică, pentru

interesele legitime şi legale ale statului român.

Definind în termeni generali infracţiunea de contrabandă, aceasta constă în

trecerea peste frontieră a bunurilor astfel încât să eludeze grav regimul juridic vamal,

prin scoaterea acestor bunuri de sub puterea de dispoziţie a autorităţilor vamale3.

Circumstanţele în care trebuie realizată trecerea prin frontieră a bunurilor pentru a se

realiza conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă sunt expres şi limitativ

prezentate de lege.

Potrivit codului vamal anterior (Legea nr.30 / 1978) constituia infracţiunea

de contrabandă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii bunurilor de la

regimul vamal şi se sancţionau cu închisoare de la 2 la 7 ani şi confiscarea parţială a

averii :

a) trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite

pentru controlul vamal sau prin folosirea de documente vamale false ori a

unor documente vamale privind alte bunuri, dacă valoarea bunurilor depăşeşte

3000 lei;

b) trecerea peste frontieră fără autorizaţie a armelor, muniţiilor, materialelor

explozive sau radioactive, a produselor şi substanţelor stupefiante, precum şi a

produselor şi substanţelor toxice;

c) sustragerea de la operaţiunile de vămuire a bunurilor, săvârşită de una sau

mai multe persoane înarmate sau constituite în bandă.

Aceste fapte erau sancţionate şi atunci când rămâneau în faza tentativei.

În cazul în care bunurile – obiect al infracţiunii de contrabandă nu se găseau,

cel în cauză era dator la plata taxelor vamale aferente.

Conform art.3 din Legea nr.30 / 1978, când trecerea peste frontieră a unor

bunuri constituia infracţiune potrivit dispoziţiilor cuprinse în alte legi, fapta se

pedepsea în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute în acele legi. Potrivit noului Cod

Vamal pentru a constitui infracţiune de contrabandă, trecerea peste frontieră trebuie

7


să se realizeze prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Este vorba

de trecerea peste frontieră a mărfurilor sau altor bunuri şi nu de persoane.

Dacă făptuitorul trece fraudulos odată cu bunurile el va fi tras la răspundere

pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută în art. 65 – 68

din Legea nr.56 / 1992, în concurs cu infracţiunea de contrabandă.

Noul Cod Vamal nu mai cere condiţia ca valoarea bunurilor trecute peste

frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal să depăşească

3000 lei.

Art.76 Cod Vamal incriminează infracţiunea de contrabandă calificată

constând în trecerea peste frontieră, fără autorizaţie a unor categorii de produse ce

reprezintă un grad sporit de pericol social. Dând un caracter calificat acestei

modalităţi de săvârşire a contrabandei, prevăzută şi în codul vamal anterior ( art.72,

lit. b, Legea 30 / 1978 ), legiuitorul român a instituit şi un regim sancţionator mai

aspru ( închisoare de la 3 – 12 ani şi interzicerea unor drepturi dacă legea penală nu

prevede o pedeapsă mai aspră).

Săvârşirea acestor fapte de una sau mai multe persoane separate sau

constituite în bandă nu mai reprezintă o modalitate aparte a infracţiunii de

contrabandă ca în vechea reglementare ( art.72, lit. c din Legea 30 / 1978 ), ci numai

o circumstanţă atenuantă ( pedeapsa fiind închisoare de la 5 – 15 ani şi interzicerea

unor drepturi ).

Noua reglementare vamală, prin dispoziţiile art.180, dă posibilitatea aplicării

pedepsei complimentare a interdicţiei de a mai exercita ocupaţia atunci când faptele

de contrabandă sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice

care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori dacă sunt săvârşite în

folosul acestor persoane juridice.

Art.181 din Legea nr.141 / 1997 incriminează tentativa la infracţiunea de

contrabandă.

Potrivit art.183 Cod Vamal, atunci când mărfurile sau bunurile care au făcut

obiectul infracţiunii de contrabandă nu se găsesc, făptuitorul este obligat la plata

echivalentului lor în bani. În astfel de cazuri, în reglementarea anterioară se prevedea

obligaţia pentru cel în cauză de a plăti taxele vamale aferente.

8


Infracţiunea de contrabandă este prin concept o infracţiune de fraudă,

deoarece implică prin comiterea ei o activitate de eludare a reglementărilor vamale şi

de amăgire a autorităţilor vamale.

Contrabanda nu mai este însă o simplă infracţiune de fraudă, înfăţişându-se

astăzi ca o componentă a crimei organizate şi dând astfel o noua dimensiune a

pericolului social prin faptul că actele de contrabandă sunt săvârşite de participanţi

constituiţi în bandă, cu relaţii de cooperare internaţională, programate pe termen

lung, motivate de dorinţa de profit şi chiar putere, care include un potenţial

substanţial de violenţa, de fraudă şi de corupţie4.

În lumea contemporană, criminalitatea organizată capătă şi o dimensiune

transnaţională, multinaţională. Criminalitatea transnaţională desemnează acea

dimensiune a criminalităţii organizate prin care fie se încalcă simultan legislaţiile

penale a două sau mai multor ţară, fie, săvârşită fiind într-o ţară acum, produce

consecinţe economice şi sociale într-o altă ţară.

Dintre formele criminalităţii transnaţionale contemporane este curentă şi

practicată pe scară foarte mare contrabanda cu narcotice.

Deasemenea, o modalitate de manifestare a criminalităţii transnaţionale este

şi cvasicontrabanda care constă în esenţă în falsificarea facturilor de import şi export

– situaţii sau tranzacţii ilicite de pe urma cărora atât importatorul cât şi exportatorul

se aleg cu profituri mari, dar care afectează totodată echilibrul de plăţi şi de

schimburi valutare agravând şi mai mult problemele economice ale ţărilor 5.

Infracţiunea de contrabandă este îndreptată contra activităţilor autorităţii

publice vamale, prin săvârşirea faptelor de contrabandă aducându-se atingere

funcţiilor organizatorică şi economică statului român, titularul dreptului de a institui

şi pretinde aplicarea riguroasă a regulamentului vamal. În acest sens, Direcţia

Generală a Vămilor înfăptuieşte în numele Ministerului de Finanţe politica vamală a

Guvernului, în concordanţă cu cadrul legislativ existent.

Caracterizarea contrabandei ca o infracţiune contra activităţilor autorităţii

publice vamale prezintă importanţă din punct de vedere juridic, întrucât statul român

fiind subiect pasiv, dobândeşte prin Administraţia Vămilor dreptul de a pretinde în

justiţie, în cazul săvârşirii contrabandei, confiscarea bunurilor care au făcut obiectul

infracţiunii sau care au servit la săvârşirea infracţiunii în temeiul art. 118 Cod Penal.

9


Infracţiunea de contrabandă constituie o componentă semnificativă a

criminalităţii afacerilor.

Recomandarea (81) / 2 din 25.06.1981 a Comitetului de Miniştri ai Statelor

Membre ale Consiliului Europei include în mod expres infracţiunile vamale în sfera

criminalităţii afacerilor. Anexa la Recomandarea (81) / 2 din 25.06.1981 reprezintă o

listă a criminalităţii afacerilor (secţiunea 1 – 16 inclusiv) pe această listă figurând şi

infracţiunea de contrabandă.

3. NECESITATEA INCRIMINĂRII CONTRABANDEI

Apariţia şi funcţionarea primelor vămi pe teritoriul de azi al României încă

din perioada Evului Mediu timpuriu, instituirea primelor tarife vamale, au

determinat luarea unor măsuri specifice pentru a contracara eludarea taxelor vamale.

Funcţionând iniţial ca un rent domnesc ce putea fi arendat sau transmis ca o

danie a domnului către un slujbaş credincios, vămile erau date în paza unor oameni

de încredere ai domnitorului – vameşii – sub conducerea marelui vameş.

În sec. al XVII-lea paza vămilor şi prinderea contrabandiştilor erau

încredinţate corpului inartologilor conduşi de un căpitan.

Pentru prima dată, Legea Generală a Vămilor di 1875 aborda şi problema

contrabandei, de acum înainte contrabanda fiind reglementată în legislaţia vamală.

Prezentarea infracţiunii de contrabandă ca o componentă însemnată a crimei

organizate, ca o infracţiune de fraudă din sfera criminalităţii afacerilor conduce la

ideea necesităţii incriminării acesteia.

Prin natura sa contrabanda poate să lovească în existenţa şi siguranţa

regimului vamal al României, să provoace nelinişti şi dezordine socială, să genereze

prejudicii imense economiei naţionale. Fraudarea legii în sine prezintă un grad

sporit de pericol social.

Incriminarea şi sancţionarea aspră a contrabandei se impune şi datorită

faptului că statul român are obligaţia de a nu lăsa ca drepturile şi libertăţile

persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, aflate pe teritoriul vamal al

României să fie expuse vreunui neajuns derivat din săvârşirea infracţiunii de

contrabandă.

10


Ordinea şi disciplina în sfera raporturilor juridice vamale neputând fi

asigurate fără incriminarea contrabandei, acest lucru devine un imperativ absolut.

CAPITOLUL II

ASPECTE JURIDICO–PENALE PRIVIND

INFRACŢIUNEA DE CONTRABANDĂ

1. CONŢINUTUL LEGAL

Incriminarea infracţiunii de contrabandă în legislaţia vamală îşi găseşte

locul în cap. XI intitulat impropriu Sancţiuni din Legea nr. 141 / 1997.

Art. 175 din această lege prevede că “trecerea peste frontieră prin alte

locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau alte bunuri

constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7

ani şi interzicerea unor drepturi ”.

Art. 176 din Legea 141 / 1997 incriminează infracţiunea de contrabandă

calificată constând în “ trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor,

muniţiilor, a materialelor explozive, sau radioactive, produselor şi substanţelor

stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale,

produselor şi substanţelor toxice ”.

11


Sancţiunea pentru această formă calificată a infracţiunii de contrabandă este

închisoarea de 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede

o pedeapsă mai mare.

Potrivit art. 179 Cod Vamal, faptele prevăzute în art. 175 şi art. 176 sunt

mai grave dacă sunt săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori constituite

în bandă.

În cazul în care faptele prevăzute în art. 175, art. 176 şi în forma agravată

prevăzută în art.179 Cod Vamal sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor

persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import – export, ori în

folosul acestor persoane juridice se poate aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei,

potrivit art.64 Cod Penal.

Codul Vamal incriminează atât forma consumată a infracţiunii de

contrabandă cât şi tentativa la această infracţiune conform art. 181.

2. CONDIŢII PREEXISTENTE

2.1. SITUAŢIA PREMISĂ

În structura infracţiunii de contrabandă există întotdeauna o situaţie

premisă constând în regimul juridic vamal. Fără existenţa acestei premise nu se

poate realiza conţinutul juridic constitutiv al infracţiunii de contrabandă.

Codul Vamal prevede în art. 2 că introducerea sau scoaterea a mărfurilor, a

mijloacelor de transport şi a oricăror altor bunuri este permisă numai prin punctele

de control pentru trecerea frontierei de stat, şi că la trecerea frontierei de stat

mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri sunt supuse vămuirii de către

autorităţile vamale. Inexistenţa acestor dispoziţii legale ar duce la imposibilitatea

incriminării infracţiunii de contrabandă.

12


2.2. OBIECTUL OCROTIRII JURIDICE

2.2.1.OBIECTUL JURIDIC

Caracterizată ca o infracţiune de fraudă prin care se realizează inducerea în

eroare a autorităţii vamale, infracţiunea de contrabandă are ca obiect juridic acele

relaţii sociale referitoare la regimul vamal, a căror naştere şi dezvoltare este

condiţionată de ocrotirea specială a operaţiunilor de control vamal, de aplicare a

tarifelor vamale, precum şi a celorlalte operaţiuni vamale 6.

Regimul juridic vamal desemnează conform art.3, lit. a Cod Vamal,

ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Codul Vamal, în Regulamentul vamal, precum şi

în alte acte normative relative la documentul vamal.

În forma prevăzută de art. 175 Cod Vamal, infracţiunea de contrabandă

prezintă şi un obiect juridic adiacent, şi anume acele relaţii sociale care sunt afectate

de încălcarea regimului juridic al frontierei de stat a României, astfel cum acest

regim juridic este instituit prin Legea nr.56/ 1992 privind frontiera de stat a

României.

Pentru forma calificată a infracţiunii de contrabandă, prevăzută în art.176

Cod Vamal, obiectul juridic secundar constă în acele relaţii sociale cărora li se

aduce atingere prin încălcarea regimului juridic stabilit pentru anumite categorii de

bunuri : arme, muniţii, materiale explozive, sau radioactive, produse şi substanţele

stupefiante şi psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, produse şi

substanţelor toxice.

2.2.2. OBIECTUL MATERIAL

Obiectul material al infracţiunii de contrabandă îl formează în principiu

orice bun supus controlului vamal aflat în sfera patrimonială a făptuitorilor şi pentru

care legea prevede un regim vamal la trecerea peste frontiera de stat.

13


Pentru forma calificată a infracţiunii de contrabandă, bunurile care pot

forma obiectul material sunt expres şi limitativ prevăzute de lege : arme, muniţii,

materiale explozive, sau radioactive, produse şi substanţele stupefiante şi

psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţelor toxice,

astfel cum aceste noţiuni sunt definite de Legea nr.17 / 1996 privind regimul

armelor şi muniţiilor, Legea nr.126 / 1995 privind regimul materiilor explozive,

Legea nr. 123 / 1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor

psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe

psihotrope din 1988, Legea nr. 111 / 1996 privind desfăşurarea activităţii în

domeniul nuclear pe teritoriul României.

Nu pot forma obiectul material al infracţiunii de contrabandă : persoanele în

viaţă, deşi oamenii pot fi reduşi la condiţia de lucruri, bunurile imobile prin natura

lor, bunurile care nu sunt susceptibile de apropiere datorită caracterului lor

extrapatrimonial.

Imobilele prin destinaţie ( art. 468 Cod Civil) precum şi imobilele prin

încorporare ( art. 469 Cod Civil) pot forma obiectul material al infracţiunii de

contrabandă, fiind susceptibile de a fi sustrase regimului vamal.

Nu interesează pentru existenţa infracţiunii dacă bunurile mobile sunt

principale sau accesorii, fungibile sau nefungibile. Este suficient ca aceste bunuri să

se afle în sfera patrimonială a făptuitorilor.

Deasemenea, noua reglementare vamală nu mai condiţionează existenţa

pericolului social al infracţiunii de contrabandă de valoarea bunurilor extrase

controlului vamal.

2.3. SUBIECŢII INFRACŢIUNII

2.3.1. SUBIECTUL ACTIV NEMIJLOCIT.

PROBLEME PRIVIND PLURALITATEA OCAZIONALĂ

ŞI CEA CONSTITUITĂ DE INFRACTORI

Autor al infracţiunii de contrabandă şi contrabandă calificată poate fi orice

persoană.

14


Subiectul activ nemijlocit, nefiind circumstanţiat, participaţia penală este

posibilă, chiar şi sub forma participaţiei penale improprii prevăzută de art.31 Cod

Penal7.

Dacă Legea nr. 6 / 1961 privind regimul vamal cerea pentru autorul

infracţiunii de contrabandă, în una din formele sale, să fie angajat cu atribuţii de a

efectua controlul vamal sau alte atribuţii care îi înlesnesc comiterea faptei, în

reglementarea legală în vigoare calitatea de lucrător vamal a încetat să mai fie o

condiţie legală pentru existenţa infracţiunii de contrabandă, constituind însă o

agravare judiciară deoarece potrivit art.147 Cod Penal, lucrătorul vamal este un

funcţionar public. Agravanta prevăzută în art. 75 Cod Penal se reţine şi în cazul în

care făptuitorul are calitatea de militar în termen sau angajat pe bază de contract al

Comandamentului Naţional al Grănicerilor, personalului din cadrul acestui

Comandament revenindu-i obligaţia stabilită de Legea nr.56 / 1992 de a zădărnici

contrabanda 8.

În cazul agravantei prevăzute de art. 179 Cod Vamal, subiect activ

nemijlocit poate fi, pe de o parte, una sau mai multe persoane înarmate, iar pe de

altă parte, una sau mai multe persoane constituite în bandă.

Subiectul activ poate fi o singură persoană înarmată, mai multe persoane

înarmate în participaţie proprie, o singură persoană care face parte dintr-o bandă, o

pluralitate constituită de făptuitori pe care se poate grefa o participaţie proprie sau

improprie.

Subiectul activ nemijlocit al formei agravate prevăzut de art.179 teza I este

o singură persoană înarmată – o persoană care în condiţiile legii a avut asupra sa, în

timpul şi la locul săvârşirii faptei o armă în interesul art. 151, al. 1 Cod Penal şi art.

3 din Legea nr.17 / 1996, sau mai multe persoane înarmate, fără însă a se folosi de

aceste arme.

În cazul în care făptuitorul sau făptuitorii s-ar folosit de arme, infracţiunea

de contrabandă se transformă, fie în tâlhărie ( art. 211 Cod Penal ), fie în

infracţiunea de subminare a puterii de stat ( art. 162 Cod Penal ) sau infracţiunea de

trecere frauduloasă a frontierei în forma calificată prevăzută în Legea nr. 56 / 1992.

15


Pericolul social sporit al acestei modalităţi de săvârşire a infracţiunii de

contrabandă decurge din posibilitatea folosirii armei pe care făptuitorul o are asupra

sa, armă care are aptitudinea de a-i conferi curaj.

Această agravantă are caracter real, răsfrângându-se asupra tuturor

participanţilor în măsura în care se dovedeşte că unul dintre participanţi este înarmat 9.

În legătură cu participarea proprie la săvârşirea infracţiunii de contrabandă

în forma agravantă prevăzută de art. 179 teza I Cod Vamal, s-a pus problema dacă

această prevedere legală este aplicată atât în cazul unei participaţii proprii

concomitente cât şi în cazul unei participaţii succesive10. În primul caz, câtă vreme

toţi participanţii, concomitent sunt persoane înarmate, în sensul legii penale,

dispoziţiile art. 179 teza I Cod Vamal sunt incidente şi devin aplicabile dacă sunt

îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 179 teza I Cod Vamal sunt incidente şi devin aplicabile şi

în cazul participării proprii succesive neconcomitente, întrucât ori de câte ori

legiuitorul a dorit să facă din participaţia concomitentă o condiţie pentru existenţa

însăşi a infracţiunii, a menţionat-o în mod expres.

Cum art. 179 teza I Cod Vamal nu a prevăzut ca o condiţie pentru existenţa

infracţiunii de contrabandă necesitatea unei participaţii concomitente, se înţelege că

legiuitorul a voit să constituie infracţiunea de contrabandă sau contrabandă

calificată activitatea de trecere peste frontieră de mărfuri sau de alte bunuri prin alte

locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, respectiv trecerea peste frontieră

fără autorizaţie a unor categorii de bunuri expres şi limitativ prevăzute de lege,

săvârşite de una sau mai multe persoane fie printr-o participaţie concomitentă, fie

printr-o participaţie succesivă.

Subiectul activ nemijlocit al contrabandei în forma agravate prevăzut de

art.179 teza II Cod Vamal poate fi una sau mai multe persoane constituite în bandă.

Termenul de bandă nu este explicat nici în Codul Penal, nici în alte legi

speciale cu dispoziţii penale.

Codul Penal român din 1936, titlul XII, art. 183, pct. 8, definea termenul de

ceată sau bandă ca fiind “ adunarea sau întrunirea a cel puţin trei persoane ”11. Cu

toate acestea, Legea nr.141 / 1997, prin termenul de bandă înţelege o grupare de cel

16


puţin două persoane, dat fiind că legea nu limitează numărul de la care începe

această participaţie.

Trebuie subliniat că infracţiunea de contrabandă nu este prin concept o

faptă penală cu pluralitate constituită de infractori cum este, de exemplu,

infracţiunea prevăzută de art.323 Cod Penal.

Infracţiunea de contrabandă în forma agravate prevăzut de art.179 teza II

Cod Vamal poate fi săvârşită de un singur subiect activ nemijlocit, cu condiţia ca

acesta să facă parte dintr-o bandă, grupare sau asociere de persoane în al cărei scop

intră pregătire şi săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Specificul constă în faptul că, deşi autorul este singur, el a aderat, sprijinit, a

cooperat cu alte persoane la crearea sau organizarea unei grupări în programul

căreia intră săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Dacă autorii infracţiunii prevăzută de art.323 Cod Penal ( asocierea în

vederea săvârşirii de infracţiuni ) săvârşesc şi infracţiunea de contrabandă care intră

în programul grupării, într-o astfel de situaţie, datorită autonomiei faptelor penale

sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni.

Existenţa uneia sau ambelor circumstanţe (una sau mai multe persoane

înarmate sau / şi constituite în bandă ) determină un grad sporit de pericol social

faptei, precum şi o periculozitate sporită faptelor, justificând reţinerea uneia sau

ambelor circumstanţe ca agravante judiciare în temeiul art. 75, al. 2, Cod Penal,

raportat la art. 72 Cod Penal.

Potrivit art. 180 Cod Vamal, calitatea specială a celor care săvârşesc

infracţiunea de contrabandă sau contrabandă calificată de a fi angajaţi sau

reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de

import-export, poate atrage pedeapsa complimentară a interdicţiei exercitării

ocupaţiei.

2.3.2. SUBIECTUL PASIV

Subiectul pasiv al infracţiunii de contrabandă este întotdeauna statul român,

ca persoană juridică, reprezentat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a

Vămilor. În ipoteza în care bunurile ce formează obiectul material al infracţiunii de

contrabandă provin din săvârşirea altor infracţiuni (furt, tâlhărie, înşelăciune, etc.)

17


persoana fizică sau juridică astfel prejudiciată devine subiect pasiv secundar al

infracţiunii de contrabandă.

3. CONŢINUTUL CONSTITUTIV

3.1. LATURA OBIECTIVĂ

3.1.1. ELEMENTUL MATERIAL

Elementul material al infracţiunii de contrabandă ( art.175 Cod Vamal )

constă în activitatea de trecere a mărfurilor şi bunurilor peste frontiera de stat.

Prin trecerea peste frontiera de stat se înţelege atât introducerea cât şi

scoaterea din ţară a unor bunuri sau mărfuri.

O cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art.175 Cod

Vamal priveşte locul prin care se realizează trecerea peste frontieră şi anume “alte

Locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ”.

Conform art. 3 din Legea nr.56 / 1992 privind frontiera de stat a României,

trecerea frontierei de către persoane, mijloace de transport, alte bunuri, se face

numai prin punctele de control deschise traficului internaţional, în condiţiile

stabilite prin această lege.

Codul Vamal permite introducerea şi scoaterea din ţară a mărfurilor,

mijloacelor de transport, şi a oricăror alte bunuri numai prin punctele de control

pentru trecerea frontierei.

Închiderea temporară sau definitivă a unui punct de control vamal, în

condiţiile legii, transformă un astfel de punct vamal în alte locuri decât cele stabilite

pentru control.

În reglementarea anterioară, elementul material se realizează atât printr-un

act comisiv ( trecerea peste frontieră a mărfurilor, mijloacelor de transport, şi a

oricăror alte bunuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal) cât şi

printr-un act comisiv sau omisiv (sustragere bunurilor de la regimul vamal). Pentru

întregirea elementului material se cerea o a doua condiţie esenţială referitoare la

valoarea bunurilor sustrase regimului vamal, valoare care trebuia să depăşească

3000 lei.

18


Elementul material al infracţiunii de contrabandă calificată (art.176 Cod

Vamal) constă tot în activitatea de trecere a frontierei a unor categorii de bunuri

expres şi limitativ prevăzute de lege (act comisiv).În acest caz, trecerea peste

frontieră se poate realiza atât prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul

vamal cât şi prin punctele de control la trecerea frontierei, legea vamală stabilind ca

cerinţă esenţială pentru forma calificată a infracţiunii de contrabandă, lipsa

autorizaţiei pentru anumite categorii de bunuri. Cerinţa legală vizează absenţa unui

înscris oficial eliberat de către autoritatea română competentă să avizeze

introducerea sau scoaterea din ţară, ori tranzitarea unor categorii de bunuri. Cerinţa

este îndeplinită şi atunci când există o astfel de autorizaţie, însă priveşte bunuri într-

o altă cantitate, o altă valoare sau tip decât cele pentru care se solicită importarea,

exportarea, tranzitarea lor prin declaraţie vamală.

3.1.2. URMAREA IMEDIATĂ

În sistemul dreptului penal român comiterea oricărei acţiuni sau inacţiuni

interzisă de lege produce un anumit rezultat, costând fie într-o stare de pericol, fie

într-un rezultat material 12.

Urmarea imediată în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă constă într-

o atingere adusă regimului juridic vamal ca valoare socială ocrotită de lege şi

relaţiilor sociale a căror desfăşurare şi dezvoltare normală depinde de respectare

regimului juridic vamal.

Infracţiunea de contrabandă este, aşadar o infracţiune de pericol şi nu una

de rezultat, Codul Vamal necondiţionând existenţa laturii obiective de producerea

unui rezultat material.

Urmare imediată a infracţiunii de contrabandă – starea de pericol – subzistă

independent de consecinţele subsecvente infracţiunii cum ar fi, de exemplu, neplata

taxelor vamale.

3.1.3. LEGĂTURA DE CAUZALITATE

Legea nr. 141 / 1997 neprevăzând producerea unui rezultat material

nemijlocit pentru existenţa infracţiunii de contrabandă nu se pune problema

19


stabilirii legăturii de cauzalitate între acţiunea incriminată de lege şi rezultat,

pericolul social rezultând ex re.

3.2. LATURA SUBIECTIV

Forma de vinovăţie în cazul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prevăzută

de art. 175 Cod Vamal poate fi atât intenţia directă cât şi intenţia indirectă.

În reglementarea anterioară, infracţiunea de contrabandă constând în

trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de

mărfuri sau de bunuri putea fi numai cu intenţie directă, această formă de vinovăţie

fiind determinată de scopul precis al sustragerii bunurilor de la regimul vamal, scop

prevăzut şi urmărit de făptuitori.

În reglementarea Legea nr. 141 / 1997 scopul sustragerii bunurilor de la

regimul vamal, ne mai constituind o cerinţă a laturii subiective a infracţiunii de

contrabandă rezultă că există infracţiunea de contrabandă şi atunci când făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmăreşte, dar acceptă posibilitatea producerii

lui.

În cazul infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176 Cod

Vamal, forma de vinovăţie poate fi numai intenţia directă, determinată de

necesitatea prezentării unei autorizaţii pentru aceste categorii de bunuri.

Sub raport subiectiv, intenţia calificată presupune ştiinţa făptuitorului de a

trece peste frontieră a unor categorii de bunuri, în lipsa autorizaţiei necesare creează

o stare de pericol.

Mobilul cu care acţionează făptuitorul nu este o condiţie subiectivă

necesară pentru existenţa infracţiunii de contrabandă, servind doar la

individualizarea pedepsei şi a altor sancţiuni de drept penal.

4. FORME. MODALITĂŢI. SANCŢIUNI.

4.1. FORMELE INFRACŢIUNII DE CONTRABANDĂ

Fiind o acţiune comisivă intenţionată, infracţiunea de contrabandă ( art. 175

Cod Vamal ) şi forma calificată a acesteia ( art. 176 Cod Vamal ) implică acte ce

20


comportă o desfăşurare în timp, parcurgând mai multe faze : a actelor preparatorii,

tentativa, fapta consumată.

4.1.1. ACTELE PREPARATORII

Constituie acte preparatoare orice activităţi prin acre se produc, se procură

mijloacele sau instrumentele săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi luarea

măsurilor ce se impun în acest scop 13.

Actele preparatorii în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă sunt

incriminate şi sancţionate ca o formă de activitate infracţională. Ele capătă relevanţă

penală când infracţiunea de contrabandă s-a consumat sau a ajuns în faza tentativei

pedepsită dacă au fost comise de altă persoană decât autorul contrabandei. În acest

caz, actele preparatorii la săvârşirea infracţiunii de contrabandă cad sub incidenţa

legii penale ca acte de participaţie.

4.1.2. TENTATIVA

Tentativa la infracţiunea de contrabandă şi contrabandă calificată se

pedepseşte conform art. 180 Cod Vamal.

Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi

contrabanda, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii

este datorată modului cum a fost concepută execuţia 14. 14

Infracţiunea de contrabandă rămâne în faza de tentativă atunci când

făptuitorii sunt prinşi înainte de a li se permite intrarea în ţară (sau ieşirea din ţară)

de organele specializate care execută controlul bunurilor şi al mărfurilor.

Dacă contrabandiştii au fost aduşi înapoi la mal pe când încercau să treacă

cu barca mărfuri prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal,

infracţiunea a rămas deasemenea în faza tentativei pedepsibilă.

Dacă făptuitorul, trecând graniţa s-a prezentat la punctul vamal de pe

teritoriul românesc, descoperirea mărfurilor dosite reprezintă faptă consumată şi nu

tentativă.

21


Când cu ocazia efectuării controlului vamal sunt descoperite arme, muniţii,

explozivi, substanţe stupefiante, radioactive sau toxice ascunse, privită ca tentativă.

4.1.3. CONSUMAREA INFRACŢIUNII

Desfăşurarea activităţii infracţionale presupune un moment final când se

realizează răul pe care legea penală l-a avut în vedere cu ocazia incriminării acelui

fapt.

Referitor la momentul consumativ al infracţiunii de contrabandă,

jurisprudenţa s-a pronunţat, în sensul că atunci când valorile au fost trecute ilegal

dincolo de punctul de frontieră, fapta constituie infracţiune consumată 15.

În raport cu noua reglementare privind frontiera de stat a României,

momentul consumării infracţiunii se înfăţişează diversificat în raport cu natura

diferită terestră, fluvială sau maritimă a frontierei de stat a României.

Astfel, fapta de contrabandă se consideră consumată când bunurile sunt

trecute efectiv dincolo de linia frontierei, pentru frontiera de uscat şi de linia

talvegului spre exterior (la ieşire) ori spre interior (la intrare), în cazul fluviului

Dunăre.

În cazul bunurilor introduse în ţară de navigatori, operaţia de vămuire se

înfăptuieşte prin formalităţi îndeplinite succesiv, mai întâi la bordul navei apoi la

sediul vămii. În plus vama desfăşoară, pe raza competenţei sale, o activitate de

supraveghere pentru a descoperi eventualele cazuri de încălcare a legislaţiei vamale;

în acest scop, reprezentantul vamal verifică, atât în incinta portului cât şi la porţile

de acces în oraş, dacă au fost vămuite bunurile dobândite în străinătate de către

navigatori.

Jurisprudenţa a considerat în astfel de situaţii că infracţiunea de

contrabandă se consumă în momentul scoaterii bunurilor din incinta portului, adică

din zona în care se efectuează controlul vamal 16.

Practica judiciară recentă a stabilit că infracţiunea de contrabandă se

consumă, în cazul litoralului Mării Negre odată cu intrarea în portul deschis

traficului internaţional la momentul debarcării bunurilor în radă, în mod ilegal.

4.2. MODALITĂŢI DE SĂVÂRŞIRE A CONTRABANDEI

22


Infracţiunea de contrabandă prezintă două modalităţi normative prevăzute

de art. 175 Cod Vamal şi art.176 Cod Vamal. Acestor două modalităţi normative le

corespunde o varietate de modalităţi faptice, modalităţi prezentate pe larg în Titlul

II, cap. III “Starea şi dinamica săvârşirii infracţiunii de contrabandă ” ale acestei

lucrări.

4.3. SANCŢIUNI

Sancţiunea prevăzută de legea vamală pentru infracţiunea de contrabandă

(art.175) este închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Dat fiind caracterul calificat al faptei prezentate de art.176 Cod Vamal,

legiuitorul a instituit o pedeapsă mai gravă şi anume închisoare de la 3 la 12 ani şi

interzicerea unor drepturi.

În cazul agravantei prezentate în art.176 şi interzicerea unor drepturi Cod

Vamal, sancţiunea este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art.180 Cod Vamal,când infracţiunea de contrabandă este săvârşită

de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate

operaţiuni de import-export ori dacă sunt săvârşite în folosul acestor persoane

juridice se poate aplica şi interdicţia exercitării ocupaţiei, potrivit art.64 Cod Penal.

În cazul în care trecerea peste frontieră a unor anumite mărfuri sau bunuri

constituie infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu

sancţiunile prevăzute în acele legi, dacă sunt mai aspre (art.182 Cod Vamal ).

Art.182 Cod Vamal constituie unul din puţinele cazuri din sistemul

dreptului penal român în care ne aflăm în prezenţa unei norme divizate, dispoziţiile

acestui articol fiind considerate norme referitoare. Aceste dispoziţii se completează,

pe de o parte cu dispoziţiile de incriminare, tragere la răspundere penală, cuprinse în

Codul Vamal, iar pe de altă parte cu dispoziţiile penale cuprinse într-o lege specială.

De exemplu, Legea nr. 111 / 1996 privind desfăşurarea activităţii nucleare pe

teritoriul României sau Legea nr. 18 / 1996 privind protecţia patrimoniului cultural

naţional.

Dispoziţiile care completează norma divizată (art.182 Cod Vamal ) se

numesc norme complinitoare.

23


Norma de referire prevăzută la art.182 Cod Vamal împreună cu normele

complinitoare formează o unitate legală complexă de infracţiuni, excluzând

aplicarea principiului specialităţii, al alternativităţii şi al solidarităţii, principii ce

cârmuiesc concursul de norme 17.

Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se

găsesc potrivit art. 183 Cod Vamal, făptuitorul este obligat la plata lor în bani.

Alături de pedeapsa cu închisoarea aplicată pentru fapta de contrabandă

consemnată sau rămasă în faza tentativei pedepsibilă se aplică în condiţiile legii şi

pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi precum şi măsura de siguranţă a

confiscării mărfurilor, bunurilor sau valorilor care au făcut obiectul material al

infracţiunii de contrabandă sau care au fost destinate să ajute la săvârşirea

infracţiunii de contrabandă, în temeiul art. 118, lit. b, c, e Cod Penal.

CAPITOLUL III

PROBLEME PROCESUALE ŞI

DE DREPT COMPARAT

1. ASPECTE DE DREPT COMPARAT

1.1. SISTEMUL DE DREPT FRANCEZ

Legislaţia franceză18 consideră contrabanda drept un delict de clasa I-a sau a

II-a, iar contrabanda calificată un delict de casa a III-a.

Cod Vamal francez rezervă un număr de zece articole (art. 412- art. 422)

actelor de contrabandă.

În esenţă, contrabandă constă într-o activitate ilicită prin care mărfurile

scapă de sub autoritatea efectivă a serviciilor vamale.

Încadrarea delictelor de contrabandă în clasa I-a, a II-a sau a III-a, se face

după cum mărfurile care formează obiectul material al contrabandei sunt libere sau

puternic taxate, sau dimpotrivă sunt interzise la import sau export.

24


Codul Vamal francez face distincţie între contrabanda la importuri şi cea la

exporturi. Astfel, orice introducere pe teritoriul vamal intr-un mod ilegal constituie

import de contrabandă. Există delict de contrabandă şi atunci când importul este

realizat pe cale legală închisă însă temporar traficului internaţional.

Evitarea birourilor de vamă fără autorizaţia serviciului vamal constituie

deasemenea contrabandă.

Contrabanda pe cale maritimă se produce prin acostarea navelor în afara

porturilor şi descărcarea frauduloasă a mărfurilor.

Fapta de aterizare în afara aeroporturilor vamale constituie contrabandă. La

fel, orice descărcare de mărfuri, precum şi toate transbordările frauduloase sunt

apreciate ca import de contrabandă.

Este considerată, prin asimilare, contrabandă de importuri sustragerea de

mărfuri, odată cu vizita serviciului vamal prin utilizarea mijloacelor de disimulare.

În ceea ce priveşte contrabanda la export pe cale terestră, acesta constă în

realizarea de exporturi în afara birourilor vamale.

Constituie contrabandă de exporturi pe cale maritimă, scoaterea din port

fără manifest şi îmbarcarea frauduloasă a mărfurilor în incinta porturilor sau pe

coaste.

Cât priveşte contrabanda la export pe cale aeriană, constituie fapte de

contrabandă declararea în afara aeroporturilor vamale a unei aeronave având

direcţia spre străinătate.

În temeiul art. 415 Cod Vamal francez este considerat delict de clasa I

contrabanda săvârşită de un grup de trei până la şase indivizi.

Legislaţia vamala franceză (art. 416) consideră delict de clasa a III-a

contrabanda calificată, adică săvârşită de mai mult de şase indivizi sau trei sau mai

mulţi întrebuinţând oricare ar fi numărul făptuitorilor un vehicul cu tracţiune

animală sau mecanică, o navă sau o ambarcaţiune maritimă ori un vapor fluvial.

În sistemul de drept francez sunt considerate delicte şi contravenţiile

vamale, fiind sancţionate fie numai cu amendă, fie cu închisoare de la zece zile la o

lună şi amendă la care se adaugă şi confiscarea mărfurilor litigioase.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al delictelor de contrabandă,

acestea se sancţionează diversificat în raport cu gravitatea lor, astfel : mai puţin

25


sever atunci când mărfurile alcătuiesc obiectul material al contrabandei, nu sunt

interzise nici suprataxate şi mai sever în situaţia în care mărfurile sunt dintre cele

interzise sau suprataxate.

Pedeapsa pentru delictul de contrabandă de clasa I este închisoare de până

la 3 ani la care se adaugă confiscarea obiectului fraudei, a mijloacelor de transport,

a obiectelor care au servit la mascarea fraudei. Aceste delicte se sancţionează cu

amendă egală cu valoarea mărfurilor, atunci când este cazul mărfurilor neinterzise a

căror valoare nu depăşeşte 5000 FF.

Contrabanda considerată delict de clasa a II-a se pedepseşte cu închisoare

de la 2 la 10 ani, confiscarea sumelor provenite din infracţiune şi o amendă cuprinsă

între o dată şi de cinci ori suma care reprezintă produsul delictului sau tentativei de

contrabandă.

În sistemul de drept francez, pedeapsa privativă de libertate pentru delictele

de contrabandă se cumulează cu pedeapsa amenzii în limitele stabilite de lege.

Tentativa la delictele de contrabandă este asimilată contrabandei consumate

şi sancţionată în aceleaşi limite prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată,

urmându-se sistemul parificării pedepselor.

1.2. SISTEMUL DE DREPT ITALIAN

Cadru legislativ în cate este incriminată infracţiunea de contrabandă în

diverse modalităţi normative îl reprezintă Codul legilor vamale, art. 281 – art. 299,

din 20 septembrie 1940 republicat în 1973, constând în esenţă în introducerea sau

scoaterea mărfurilor din ţară peste linia vamală, prin eludarea impozitului, deci în

afara cadrului vamal.

Sistemul de drept italian19 incriminează şi sancţionează recidiva specială în

materie de contrabandă. Deasemenea, tentativa nu numai că este incriminată, dar

regimul sancţiunilor este cel al parificării legale a pedepselor pentru tentativa de

pedeapsă pentru infracţiunea consumată de contrabandă.

Legea vamală italian a instituit o prezumţie de vinovăţie asupra bunurilor

aflate în zona de vigilenţă vamala, făptuitorii fiind obligaţi să facă dovada cu

documente legale a caracterului licit al originii mărfurilor achiziţionate sau deţinute.

26


Jurisprudenţa italiana consideră că infracţiunea de contrabandă constând în

introducerea de mărfuri supuse drepturilor de frontieră are un caracter de infracţiune

instantanee, consumându-se prin trecerea peste linia vamală.

Contrabanda, potrivit jurisprudenţei italiene, nu presupune nuci o

înşelătorie, fraudă specifică, fiind suficientă dorinţa de introducere a mărfurilor pe

teritoriul statului, fără a se efectua controlul vamal.

Tot jurisprudenţa a hotărât că în materie de participaţie, răspund pentru

infracţiunea de contrabandă fără nici o distincţie între achizitorii de origine şi cei

succesivi, toţi aceia care, chiar în afara zonei de vigilenţă vamala, sunt găsiţi în

posesia mărfurilor străine pentru care nu s-au plătit taxele vamale.

1.3. SPECIFICUL SANCŢIONĂRII CONTRABANDEI

ÎN ALTE SISTEME DE DREPT

Recomandarea (81)12 din 25 iunie 1981 a Comitetului de Miniştri ai

Statelor Membre ale Consiliului Europei include în mod expres infracţiunile vamale

în sfera criminalităţii afacerilor.

Sistemul penal român în vigoare este construit şi subordonat fără excepţie

ideii răspunderii penale a persoanelor fizice, neadmiţându-se sub nici o formă

tragerea la răspundere penală a persoanelor juridice.

Spre deosebire de sistemul de drept românesc, cele mai multe din sistemele

de drept ale statelor don Europa consacră răspunderea penală a persoanelor

juridice20.

Astfel, sistemele de drept ale Austriei, Belgiei, Greciei, Italiei,

luxemburgului, Elveţiei, respectând cu stricteţe regula societas deluiquere gatestas,

cunosc în domeniul legislaţiei economice, a muncii şi antreprizelor, precum şi în

legislaţia fiscală. O excepţie de la această regulă şi anume tragerea la răspundere

penală în anumite condiţii şi limite a persoanelor juridice.

Sistemul de drept elveţian permite chiar, ca în anumite cazuri şi sub rezerva

îndeplinirii unor condiţii, să se renunţe la tragerea la răspundere penală a

persoanelor fizice, deplasând sancţiunea penală în întregime în sfera persoanelor

juridice.

27


În sistemul de drept al Portugaliei, in mod excepţional este îngăduită

răspunderea penală a persoanelor morale pentru faptele reprezentanţilor care

acţionează în numele lor în domeniu precum cel al criminalităţii economice, în

materie fiscală, vamală, a controlului bancar.

Sistemul de drept suedez, cel din Ţările de Jos, precum şi cel al Marii

Britanii au permis instituirea răspunderii penale pentru faptele altuia atunci când

sunt îndeplinite anumite condiţii.

În situaţia în care criminalitatea afacerilor, inclusiv în domeniul vamal,

cunoaşte o puternică recrudescenţă această posibilitate nu trebuie neglijată.

Spre deosebire de sistemul de drept românesc, în care interdicţia exercitării

dreptului de a se ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de

cate s-a folosit făptuitorul pentru săvârşirea infracţiunii, este o pedeapsă

complementară, în sistemul de drept francez interdicţia profesională este o pedeapsă

principală chiar dacă se aplică alături de pedeapsa cu închisoarea.

2. ASPECTE PROCESUALE

2.1. CONSTATAREA INFRACŢIUNII DE CONTRABANDĂ

In perioada de tranziţie pe care o parcurge România, din decembrie 1989,

fenomenul de contrabandă a cunoscut o amploare deosebită.

Infracţiunile ce contrabandă sunt constatate în primul rând de către

reprezentanţii autorităţilor vamale prin natura funcţiilor şi în îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu.

În practica autorităţilor vamale nu numai persoanele operative din punctele

vamale descoperă fapte de contrabandă, dar şi lucrătorii din Direcţia de

Supraveghere şi Control Vamal, cu ocazia unor investigaţii, verificări ulterioare.

Organelor teritoriale de poliţie le revine deasemenea sarcina descoperirii

infracţiunilor de contrabandă, fie prin acţiuni individuale, fie organizate împreună

cu formaţiunile de grăniceri, poliţie de frontieră, organe vamale.

Descoperind astfel de infracţiuni, lucrătorii vamali sunt obligaţi, în temeiul

art.214, lit. a Cod procedură penală, să procedeze la luarea de declaraţii de la

făptuitorii şi martorii oculari şi să întocmească un proces-verbal despre

28


împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii, organele vamale fiind asimilate

organelor inspecţiilor de stat.

În astfel de situaţii, potrivit art.214, al.2,3 Cod Procedură Penală, organele

vamale au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubelor,

precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede acest lucru.

Actele încheiate se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la

descoperirea infracţiunii, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 214, al. ultim din Codul de Procedură Penală menţionează expres că

procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.

În practică s-a constatat o eficientă colaborare între organele vamale şi cele

de poliţie.

Astfel, în sfera descoperirii de substanţe stupefiante, organele vamale

încheie un proces-verbal preliminar, corpurile delicte şi făptuitorii fiind predaţi

imediat organelor de cercetare ale poliţiei competente să soluţioneze cauza.

Un alt aspect care a rezultat din activitatea practică se referă la faptul că

infracţiunile de contrabandă sunt descoperite în multe cazuri de Garda Financiară

sau alte organe cu atribuţii de control.

2.2. ACTIVITATEA DE CERCETARE PENALĂ.

PROBLEME CE TREBUIE SOLUŢIONATE ÎN ACESTĂ FAZĂ.

PROBLEME DE LĂMURIT

Dacă constatarea infracţiunii de contrabandă se realizează după cum am

văzut, atât de către organele de poliţie teritoriale cât şi de organele vamale sau chiar

de alte organe cu atribuţii de control, cercetarea penală a faptelor de contrabandă

este o sarcină a lucrătorilor de poliţie care desfăşoară activitatea de urmărire penală

sub supravegherea procurorului, potrivit art. 216-220 Codul de Procedură Penală21.

În această fază a procesului penal cercetarea penală trebuie să lămurească

aspectele privind22 :

- data şi locul săvârşirii infracţiunii de contrabandă;

- făptuitorii, calitatea şi contribuţia fiecăruia;

- activitatea ilicită desfăşurată;

29


- modul de organizare al făptuitorilor în vederea săvârşirii faptelor ilicite

(interesează aici rolul asumat de fiecare participant);

- urmările activităţii ilicite (paguba produsă, valoarea bunurilor trecute

ilegal peste frontieră, valoarea taxelor vamale eludate );

- forma de vinovăţie a participanţilor;

- existenţa concursului de infracţiuni, măsuri ce se impun pentru

extinderea cercetării şi în raport de alţi făptuitori sau alte fapte;

- cauzele care au generat, împrejurările şi condiţiile care au înlesnit şi

favorizat săvârşirea infracţiunii de contrabandă;

Pentru a proba vinovăţia făptuitorilor în cazul săvârşirii infracţiunii de

contrabandă, organele de cercetare penală ale poliţiei desfăşoară următoarele

activităţi :

Documentarea cu privire la regimul vamal şi al desfăşurării activităţii în

punctele vamale. Interesează cunoaşterea legislaţiei, a organizării sistemului de

control vamal, a documentelor privind existenţa şi mişcarea bunurilor care au

constituit obiectul infracţiunii;

Verificarea şi ridicarea de înscrisuri trebuie să fie o activitate prioritară

pentru a se evita astfel, distrugerea, pierderea lor, asigurându-se astfel posibilitatea

dovedirii şi pe această cale a infracţiunilor săvârşite.

Efectuarea de percheziţii.Sunt vizate bunurile trecute peste frontieră prin

alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, bunurile expres şi limitativ

prevăzute de lege trecute peste frontieră fără autorizaţie, alte bunuri pentru care

legea stabileşte un regim juridic la trecerea peste frontieră (de exemplu, metalele şi

pietrele preţioase, bunuri aparţinând patrimoniului naţional cultural);

Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a experţilor în raport de

particularitatea cauzei, de metodele şi mijloacele folosite de contrabandişti;

Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor despre activitatea desfăşurată pentru

trecerea bunurilor peste frontieră, metodele şi mijloacele folosite, unde au fost

valorificate sau depozitate bunurile în vederea ridicării şi confiscării acestora;

Ascultarea eventualilor martori oculari;

Organizarea prinderii în flagrant a celor care comit acte de contrabandă.

30


2.3. COMPETENŢA DE JUDECATĂ

Instituţia competenţei în materie penală ordonează repartizarea cauzelor

penale pe fiecare organ în parte, în raport de atribuţiile funcţionale ale acestuia, de

natura infracţiunii, de persoana infractorului.

Competenţa penală a fost denumită în literatura juridică ca fiind sfera

atribuţiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe

judiciare în parte23, sau altfel spus, capacitatea unui orga de a se ocupa de o anumită

cauză penală.

În ceea ce priveşte competenţa în materia contrabandei, trebuie avute în

vedere dispoziţiile Codului de Procedură Penală, art.25 şi art.27, pct.1, lit. a.

Conform art.25 Cod de Procedură Penală “Judecătoria judecă în primă

instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor

instanţe ”.

În art.27, pct.1, lit. a Cod de Procedură Penală se arată că infracţiunea de

contrabandă este de competenţa tribunalului dacă a avut ca obiect : arme, muniţii,

materiale explozive, sau radioactive.

Corelând cele două texte din Codul de Procedură Penală rezultă că în prima

instanţă competenţa de soluţionare a cauzelor penale care au ca obiect infracţiunea

de contrabandă prevăzută de art.175 Cod Vamal este de competenţa Tribunalului.

Când trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru

controlul vamal, de mărfuri sau alte bunuri se realizează în condiţiile art.63 din

Legea nr. 56 / 1992 privind frontieră de stat a României (prin forţă sau prin atacarea

grănicerilor, poliţiştilor sau lucrătorilor vamali de către persoane înarmate sau

constituite în grup în scopul scoaterii din ţară a unor bunuri din patrimoniul naţional

cultural sau de valoare deosebită, a traficării de arme, muniţii, materiale explozive

sau radioactive, a produselor şi substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice), se

reţine atât infracţiunea de contrabandă prevăzută în art.175 Cod Vamal, cât şi

infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei în forma agravată prevăzută de art.

68 din Legea nr. 56 / 1992, în concurs ideal de infracţiuni. În acest caz, potrivit

art.27, pct.1, lit. a Cod de Procedură Penală competenţa de soluţionare a cauzei în

prima instanţă aparţine Tribunalului.

31


În vederea realizării justiţiei, raportarea cauzelor penale pe linie orizontală

între organe judiciare de acelaşi grad se face pe baza criteriului teritorial.

Competenţa teritorială pentru infracţiunile săvârşite în ţară este stabilită de art.30

Cod de Procedură Penală. Art. 30, al. 1 stabileşte următoarea ordine de prioritate

pentru determinarea competenţei teritoriale : locul săvârşirii infracţiunii, locul unde

a fost prins făptuitorul, locul unde locuieşte persoana vătămată.

Modul concret de determinare a competenţei teritoriale depinde de

momentul sesizării organului judiciar.

Potrivit art. 45, al. 3 Cod de Procedură Penală, în cazul în care sunt sesizate

simultan mai multe organe competente, conform art.30, al.1 Cod de Procedură

Penală, competenţa teritorială este dată de ordinea reglementată prin acest articol. În

aceste situaţii operează aşa-numita preferinţă legală.

În situaţia în care, în raport cu criteriile oferite de art.30, al.1 Cod de

Procedură Penală, sunt competente mai multe organe sesizate simultan, competenţa

revine organului jurisdicţional mai întâi sesizat (art. 45, al. 4 Cod de Procedură

Penală).

Atunci când nici unul dintre locurile arătate la art.30, al.1 Cod de Procedură

Penală nu este cunoscut, competenţa revine deasemenea organului mai întâi sesizat

(art. 45, al. 2 Cod de Procedură Penală).

În accepţiunea art. 30 al.2 Cod de Procedură Penală, judecarea cauzelor

penale revine instanţei în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Atunci când urmărirea penală se efectuează e către Parchetul de pe lângă

Tribunal, cum este cazul infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 176

Cod Vamal, procurorul, prin rechizitoriu stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute

de art.30, al.1 Cod de Procedură Penală îi revine competenţa de a judeca.

32


TITLUL II

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND

INFRACŢIUNEA DE CONTRABANDĂ

CAPITOUL. I

STAREA ŞI DINAMICA SĂVÂRŞIRII

INFRACŢIUNII DE CONTRABANDĂ

1. PARTICULARITĂŢI ALE SITUAŢIEI OPERATIVE

POLIŢIENEŞTI PE LINIE DE CONTRABANDĂ

Un instrument indispensabil pentru cunoaşterea stării şi dinamicii

criminalităţii în general, a necesarului de forţe implicate în prevenirea şi combaterea

criminalităţii, a costurilor sociale pe care la presupune, îl reprezintă statisticile

judiciare.

33


Astfel pot fi obţinute date importante referitoare la faptele penale şi

făptuitori din examinarea statisticilor oficiale, atât din domeniul penal, cât şi din

domeniile social şi economic.

Rezultatele obţinute cu ajutorul acestor statistici, sunt relative, referindu-se

doar la criminalitatea aparentă şi cel legală, nu şi la criminalitatea reală.

Deşi, prin ele însele statisticile criminalistice nu constituie o cercetare

criminologică, ci înregistrări de date faptuale, utilizarea specifică a acestor

instrumente a dus la obţinerea unor rezultate deosebită24.

Analizând statisticile privind criminalitatea de la începutul anilor ”90, s-a

constatat o evoluţie alarmantă a crimei organizate.

Deşi nu reprezintă un aspect cantitativ semnificativ al crimei organizate,

delicvenţa afacerilor constituie din punct de vedere calitativ un segment deosebit de

important al criminalităţii organizate, jurisprudenţa confruntându-se cu cauze

complexe ce au implicat reţele de infractori cu legături internaţionale.

In perioada 1990-1997, situaţia operativ poliţienească pe linie de

contrabandă a prezentat unele particularităţi. S-a constatat o explozie, o

diversificare, a formelor şi modalităţilor de săvârşire a actelor de contrabandă,

comise atât în zonele de frontieră, cât şi la unităţile vamale interioare sau pe

principalele trasee de defluire sau afluire a mărfurilor din şi înspre porturi,

aeroporturi, staţii CFR cu legătură în transporturile internaţionale.

Toate aceste constatări au determinat o schimbare a concepţiei privitoare la

modul de intervenţie antiinfracţională, precum şi înfiinţarea de structuri specializate,

cu atribuţii bine determinate, care să acţioneze eficient pentru prevenirea şi

combaterea acestui fenomen.

Analiza statistică a fenomenului de contrabandă a relevat amploarea

deosebită pe care a înregistrat-o contrabandă calificată, manifestată prin trecerea

peste frontiera de stat a bunurilor şi valorilor prin alte locuri decât cele stabilite

pentru controlul vamal, traficarea unor obiecte şi materiale care prin ele însele

prezintă un grad sporit de pericol social.

La săvârşirea infracţiunii de contrabandă au fost atraşi tot mai mulţi agenţi

economici şi funcţionari ai structurilor de stat cu ajutorul cărora s-au realizat

transporturi ilegale de capital în străinătate, tranzitarea pe teritoriul României de

34


produse prohibite, sau introducerea şi comercializarea de obiecte provenite din

infracţiuni comise pe teritoriul altor ţări.

În zonele de frontieră din nord-est şi sud-vest ale ţării, contrabanda cu

bunuri şi produse rezultate din dezintegrarea industriilor şi dislocarea unor unităţi

militare din fostele ţări sovietice, precum şi cu produse petroliere (îndeosebi

carburanţi şi lubrifianţi), a devenit o îndeletnicire şi principalul mijloc de realizare a

unor venituri ilicite pentru mase întregi de populaţie situate de o parte şi de alta a

frontierei.

S-a constatat o solidarizare între contrabandiştii români şi cei din ţările

vecine, care deseori au reacţionat violent împotriva organelor vamale, a grănicerilor

şi lucrătorilor de poliţie.

Statisticile au scos la iveală faptul că infracţiunile de contrabandă au fost

însoţite de cele mai multe ori de acte de corupţie a personalului vamal, chiar a

personalului care asigură paza frontierei de stat ori a agenţilor economici de la care

au fost procurate bunurile – obiect material al contrabandei sau prin care s-au

valorificat mărfurile introduse în ţară prin nerespectarea regimului juridic vamal.

Analiza distribuţiei25 unui raport de unităţile vamale în incintă cărora s-au

comis actele de contrabandă, au dus la concluzia că din punct de vedere cantitativ,

cele mai multe infracţiuni au fost săvârşite la unităţile vamale terestre, apoi la cele

portuare şi în cele din urmă la cele aeroportuale. Sub raport calitativ însă, din punct

de vedere al gravităţii concrete a faptelor penale de contrabandă, ordinea este

inversă.

Pericolul social al infracţiunilor de contrabandă comise în aeroporturi şi

porturi (îndeosebi Aeroportul Internaţional Otopeni şi Portul Constanţa) este mult

mai ridicat prin consecinţele subsecvente pe care unele fapte le conţin în structura

lor.

Această constatare determină o orientare a programelor de prevenire şi

combatere a fenomenului de contrabandă ţinându-se cont de specificul fiecărei

unităţi vamale. Tot din punct de vedere al distribuţiei faptelor de contrabandă, cele

mau multe s-au înregistrat la unităţile vamale de frontieră şi mai puţin la cele

interioare, acestea din urmă prezentând însă, o gravitate sporită.

35


În ceea ce priveşte participanţii la comiterea faptelor de contrabandă, marea

majoritate aparţine vârste a doua (25-50 de ani), numai aproximativ 10% provenind

din rândul tinerilor cu vârste între 18-25 de ani. Pe sexe, delicvenţa feminină

reprezintă un procent minim (cca. 2%).

Din analiza statistică a participanţii la comiterea faptelor de contrabandă s-a

putut trage concluzia privitoare la apartenenţa la o anumită categorie socială acelor

implicaţi, în săvârşirea actelor de contrabandă.

Perspectiva obţinerii unor câştiguri însemnate fără un efort fizic sau

intelectual deosebit, chiar înfruntând anumite riscuri, a atras persoane din toate

păturile sociale, atât oameni defavorizaţi economic cât şi persoane cu o situaţie

materială bună sau chiar foarte bună.

În condiţiile în care rata medie criminalităţii în România a avut o tendinţă

de creştere până în 1995, înfăţişând după această dată o tendinţă de stabilitate în

jurul la 1000 infracţiuni / suta de mii de locuitori, rata medie a infracţiunii de

contrabandă se situează net sub acest nivel undeva în jurul valorii de 21 infracţiuni

de contrabandă / suta de mii de locuitori.

Cu toate acestea, diminuarea rate medii anuale a criminalităţii în domeniul

vamal va trebui să constituie o prioritate a politicii penale şi vamale, a strategiei de

prevenire a criminalităţii afacerilor în general şi a contrabandei în special.

Săvârşirea faptelor de contrabandă a cunoscut o tendinţă de creştere în

perioada imediat următoare evenimentelor din Decembrie 1989, atingând apogeul în

anii 1993, 1994 când, profitând de haosul social-economic şi de imperfecţiunile

legislative au fost comise cele mai multe infracţiuni.

Intrarea în vigoare a noului Cod Vamal ( Legea nr. 141 / 1997 ) şi a

Regulamentului de aplicare a Codului Vamal (H.G. 626 / 1997 ) a avut ca o

consecinţă imediată diminuarea aparentă a numărului de infracţiuni de contrabandă.

Reducerea cantitativă a fenomenului de contrabandă se datorează voinţei

legiuitorului care a înţeles să incrimineze ca infracţiuni de serie statutare (art.177

infracţiunea de folosire de acte nereale şi art.178 infracţiunea de folosire la

autoritatea vamala de acte falsificate ) două dintre modalităţile cu pondere a

contrabandei, astfel cum această infracţiune a fost reglementată de art.72 din Legea

nr. 30 / 1978.

36


În realitate însă, noua legislaţie vamală intrată în vigoare peste noapte a

zguduit din temelie sistemul vamal, neţinând seama de realităţile concrete cu care se

confruntă cei implicaţi în desfăşurarea operaţiunilor vamale.

Implementarea sistemului informatic vamal integrat ASYCOUDA, gândit

ca un pas spre progres, spre o vamă civilizată, eficientă şi mai puţin birocratizată, în

condiţiile în care infrastructura şi pregătirea operatorilor este deficitară, se constituie

în condiţii şi împrejurări menite să favorizeze, să înlesnească săvârşirea

infracţiunilor de contrabandă.

O consecinţă firească, imediată a necorelării intrării în vigoare a noii

legislaţii vamale cu lipsa de popularizare a legislaţiei, va fi apariţia unor noi

posibilităţi de săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi contrabandă calificată.

2. MODALITĂŢI PRACTICE DE SĂVÂRŞIRE A

INFRACŢIUNII DE CONTRABANDĂ

Analiza delicvenţei afacerilor în sfera relaţiilor vamale, în perioada 1989-

1997 a relevat o diversificare a manoperelor ilicite prin care se introduc sau se scot

din ţară cantităţi impresionante de produse, bunuri industriala de larg consum,

droguri, armament, metale preţioase, opere de artă, componente nucleare fără

respectarea regulilor în materie.

Modalităţile legale de săvârşire a infracţiunii de contrabandă prevăzute de

art.72 din Codul Vamal anterior, au îmbrăcat mai multe modalităţi faptice.

Prima formă de contrabandă postrevoluţionară depistată a fost săvârşită prin

trecerea mărfurilor peste graniţă, prin punctele vamale, în unele forme private,

nerespectându-se reglementările juridice vamale în vigoare.

Pentru plata taxelor vamale şi a impozitului pe circulaţia mărfurilor, precum

şi pentru practicarea unor adaosuri comerciale mai mari decât cele legale, unele

firme particulare şi persoane fizice au falsificat documentele legale de intrare a

mărfurilor importate prin înscrierea unor preţuri mai mici decât cele reale, la

punctele vamale româneşti, importatorii prezentau alte acte decât cele emise de

exportatori, cu preţuri de achiziţie de 4-5 ori mai mici. Astfel în septembrie 1990 –

37


martie 1991 patronul firmei MUSTANG IMPEX S.R.L. din Reşiţa a introdus în

ţară, prin vama Giurgiu, cu documente vamale falsificate mărfuri de Turcia în

valoare de 79,5 milioane lei. Prin diminuarea preţului de cumpărare faţă de cel real

practicat, patronul firmei nu a plătit taxele vamale în valoare de 23.179.325 lei,

impozitul pe circulaţia mărfurilor în valoare de 15.829.376 lei.

Cunoscută sub numele de metoda dublei facturări sau metoda subfacturării,

această modalitate de trecere a bunurilor peste frontiera de stat a României a fost

săvârşită cu deosebire pentru încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Ordinul nr..176 /

1996 al Direcţiei Generale a Vămilor.

O altă modalitate foarte des întâlnită în practică o constituie prezentarea

declaraţiilor vamale false. Această metodă comportă două procedee :

Procedeul tranzit – contrabandiştii declară mărfurile din mijlocul de

transport ca fiind în tranzit vamal, dar în realitate mărfurile nu mai sunt scoase din

ţară, fiind valorificate fără plata taxelor vamale. În acest mod au procedat

contrabandiştii care au săvârşit contrabandă de cea mai mare amploare până în

prezent. S-au introdus astfel în România cantităţi impresionante de ţigări

valorificate ilegal fără plata taxelor vamale şi a accizelor aferente; pentru acoperirea

acestor manopere frauduloase se utilizează ştampile false care confirmă formal

operaţiunea de vămuire.

Procedeul folosirii unor firme fantomă sau care se desfiinţează imediat

după efectuarea unor importuri masive de marfă, în scopul sustragerii de la plata

taxelor vamale, a accizelor şi a impozitului pe profit. Contrabandiştii introduc în

ţară cu diferite mijloace de transport, declarând la intrarea în ţară că mărfurile sunt

destinate acestor firme inexistente, iar vămuirea urmează a se face la vămile

interioare de la sediul firmelor respective. Cei care realizează transportul în astfel de

condiţii închiriază depozite în care mărfurile sunt descărcate şi revândute rapid, fără

a se plăti taxele vamale şi accizele aferente. În momentul în care organele de control

verifică destinaţia mărfurilor constată inexistenţa acestor firme fantomă, a

documentelor şi implicit a mărfurilor rapid valorificate.

Pentru a beneficia în mod ilegal de anumite facilităţi vamale ( stabilite pe

bază unor acorduri bilaterale sau multilaterale ori pe bază de reciprocitate), unii

impostori prezintă certificate de origine a mărfurilor false. De exemplu, un asociat a

38


firmei SINCOMP S.R.L. din Bucureşti a introdus în ţară, cu scutire de taxe vamale

300.000 sticle vodcă pentru care a prezentat un certificat de origine fals, ca

provenind din Republica Moldova; s-a creat astfel un prejudiciu de 60.000.000 lei,

echivalentul taxelor vamale neachitate.

Numeroase firme particulare au exportat cu documente vamale false,

mărfuri interzise la export sau contingente. Este cazul patronului firmei ITALIA

COMPETENŢA IMPORT - EXPORT S.R.L. din Cluj Napoca care a fost depistat

în timp ce încerca să scoată din ţară lemn semifabricat, neadmis la export, înscriind

în documente elemente pentru lădeţe din lemn de fag.

Contrabanda prin trecerea peste frontieră cu documente vamale privind alte

bunuri se săvârşeşte fie prin consemnarea în documentele vamale a altor mărfuri şi

coruperea vameşilor pentru ca aceştia să nu mai efectueze controlul vamal, fie prin

“procedeul capac”. Acest procedeu constă în consemnarea în documentele vamale

că se transportă mărfuri pentru care taxele vamale sunt mici, în realitate mijlocul de

transport fiind încărcat cu marfă pentru care taxele vamale sunt ridicate. Pentru a

înşela vigilenţa vameşilor o parte din bunurile consemnate în documentele vamale

sunt aşezate astfel încât să mascheze încărcătura.

În perioada 1990-1996 profitând de controlul deficitar efectuat de

Administraţia Financiară, nu au fost respectate prevederile Legii nr.31 / 1990

privind transformarea asociaţiilor familiale constituite în baza Decretului nr. 54 /

1990, în societăţi cu răspundere limitată sau în alte tipuri de societăţi prevăzute în

nomenclatorul Legii nr.31 / 1990.

Alteori, contrabandiştii în complicitate cu vameşii au schimbat regimul

vamal al unor autoturisme sau categorii de mărfuri importate. În documentele

vamale se consemna că importurile se realizează pentru anumite persoane fizice

pentru care se practica un tarif vamal redus, în realitate importurile fiind contractate

de societăţi comerciale care ar fi trebuit să plătească tarife vamale majorate.

În acelaşi sens, în perioada menţionată s-a realizat contrabandă cu maşini

importate de către societăţi de binefacere, special înfiinţate în acest scop, societăţi

care se bucură de anumite facilităţi vamale. Ulterior acestea erau date în folosinţă

unor persoane fizice.

39


Delicvenţa afacerilor a atras în sfera sa pe unii administratori, patroni sau

asociaţi ai unor societăţi comerciale cu capital privat care au emis cecuri fără

disponibil la tras.

Cei în cauză au profitat de perioada în care vama accepta achitarea taxelor

vamale cu asemenea titluri fără confirmarea băncilor.

Şi în prezent se folosesc ştampile false pentru atestarea confirmării de către

bănci a existenţei banilor în cont. Relevant în acest sens este cazul cetăţeanului

iranian H.D. patron al firmei MEGALOPOLIS din Bucureşti care a importat în

ianuarie 1995 ţigări în valoare de 215.000.000 lei, efectuând plata taxelor vamale

aferente cu două cecuri cu limită de sumă fără a avea disponibilul în cont.

Contrabandiştii cu experienţă infracţională sau care şi-au creat legături

infracţionale în unităţile vamale prin coruperea personalului vamal, recurg la

sustragere de la operaţiunile de vămuire a mărfurilor introduse prin punctele

vamale, speculând perioadele de mare aglomeraţie. Participanţii la acest gen de

criminalitate se folosesc pentru închiderea carnetelor TIR care au însoţit marfa pe

timpul transportului de ştampile vamale false sau nu declară la intrarea sau ieşirea

din ţară bunuri de valoare foarte mare dar reduse ca dimensiuni, importante sume de

valută.

Este ilustrativă în acest sens speţa privind pe M.S. patron al firmei

FLAMINGO S.R.L. din Bucureşti care în perioada 03.07.1995-07.08.1996 a

introdus în ţară fără plata taxelor vamale mărfuri în valoare de 50.000.000 lei pe

care le-a valorificat prin intermediul altor firme din ţară fără plata impozitului pe

circulaţia mărfurilor. Pentru încasarea garanţiei valutare depuse pentru închiderea

carnetelor TIR ce au însoţit marfa pe timpul transportului, M.S. a folosit ştampile

false de confirmare a vămuirii.

Pentru asigurarea extinderii şi diversificării modalităţilor de efectuare a

comerţului exterior, funcţionează sau sunt în curs de amenajare zone libere destinate

schimbului internaţional de mărfuri în porturile Sulina, Giurgiu, Constanţa, Drobeta

Turnu-Severin şi zonele de frontieră Arad şi Timişoara.

Pentru eludarea taxelor vamale contrabandiştii încheie contracte pentru

import de mărfuri cu diferiţi agenţi economici străini care-şi desfăşoară activitatea

40


în acele zone libere pe baza cărora se solicită şi obţine indigenizarea mărfurilor

respective. În acest mod taxele vamale sunt diminuate da la 10 până la 15 ori.

Astfel au procedat A.R. şi L.S. asociaţi în cadrul firmei LOTUS S.R.L.

care, în 1996, în urma importului a 4350 box-uri de ţigări au diminuat taxele vamale

cu 4,3 miliarde lei.

În cadrul aceste metode ca formă de eludare a regimului juridic vamal se

foloseşte “contestaţia” în care se solicită acceptarea valorii din documentul

prezentat.

1 C.C. Giuraşcu – Istoria Românilor, 1975, pag. 2252 Ion Suceavă – Drept vamal, Ed. Cris Book universal, Bucureşti, 19973 Elena Cherciu – Consideraţii teoretice şi practice privind infracţiunea de contrabandă, Revista juridică nr.

4/1995 4 Florin Sandu – Contrabanda contemporană a crimei organizate, Ed. Naţional, 1997, p 95 Aurel Dincu – Bazele criminologiei, Ed. Proarcadia, Bucureşti, p 1416 Gheorghe Diaconescu – Infracţiuni în legi speciale şi legi extrapenale, Ed. ALL, Bucureşti, 1996, p 278 7 Vintilă Dangoroz – Curs de drept penal, Bucureşti,1941, Constantin Bulai – Drept penal român, Casa de

editură Sansa, Bucureşti 1995, Maria Zalyneak – Drept penal, vol. I, Ed. Chemarea, Iaşi 1993, Narcis

Giurgiu – Infracţiunea, Ed. Gama, Iaşi 1994, Jean Pradel – Drept penal general, Dallez, 1975 8 Ilie Telea – Consideraţii privind infracţiunea de trecere frauduloasă peste frontieră în concurs cu alte

infracţiuni, Revista juridică 5/19959 Constantin Bulai – Curs de drept penal. Partea generală, Bucureşti 1975, Octavian Loghin, Avram

Filipaş – Drept penal, Ed. Sansa, Bucureşti 1992, Ghe. Nestoreanu, Vasile Dobrinoiu, Ioan Molnar, Ilie

Pascu, Alex. Boroi, Valerică Lazăr – Drept penal, Ed. Continent XXI, Bucureşti 1995 10 Vintilă Dangoroz, Sigfried Kahone, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Rodica Stănoiu, Victor

Roşca – Explicaţii teoretice ale Cod Penal român, Ed. Academiei Române, Bucureşti 1971.11 Vintilă Dongoroz – Drept penal, Bucureşti, 1939 12 Ghe. Nistreanu, Vasile Dobrinani, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Al. Boroi, Valerică Lazăr – Drept penal,

Partea specială, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 199513 Mihaela Oprica Mărgineanu – Aspecte teoretice şi problemele practice privind infracţiune de

contrabandă, Revista Juridică 4/1995, p 33-34 14 În acest sens, a se vedea Octavian Loghin, Avram Filipaş – Drept penal, Partea specială, Ed. Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 1976, p131 15 Emil Negru – Infracţiunea de contrabandă prin trecerea peste frontieră a unor bunuri prin alte locuri

decât cele stabilite legal, Revista juridică 5/1995, p 17-1816 Dan Clocotici – Notă, în Revista Română de drept 8/1977, p 52. În acest sens Vasile Papadopol, Mihai

Popovici – Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, Ed. Ştiinţifică şi pedagogică,

Bucureşti 1982, p 89-9017 Ghe. Nistreanu, Vasile Dodrinani, Ioan Molnar, Ilie Pascu, Al. Boroi, Valerică Lazăr – Drept penal, Ed.

Continent XXI, 1995, p 323

41


Embargoul impus Iugoslaviei prin Rezoluţia ONU nr.742 / 1991 a

reprezentat pentru românii mai nevoiaşi din vestul ţării şi nu numai, una din

posibilităţile de întreţinere a familiei, în condiţiile tranziţiei.

Traficul cu benzină dar şi cu alte produse de larg consum (materiale de

construcţii, produse alimentare, etc.) a atins cote alarmante în perioada 1993-1994.

Cei care treceau în Iugoslavia erau în majoritate români, în condiţiile în care

cetăţenii sârbi erau obligaţi la ieşirea din ţară să plătească 30 mărci / persoană, 70

mărci / autoturism şi 150 mărci / autocar. Autorităţile române au confiscat în

această perioadă cantităţi importante de carburanţi, transportul acestora realizându-

se atât pe apă cu ambarcaţiuni ale unor persoane fizice sau ale unor societăţi

comerciale din zona de frontieră, cât şi cu cisterne C.F.R. sau auto.

Delicvenţa în domeniul afacerilor vamale s-a manifestat din plin în această

perioadă şi prin trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor,

materialelor explozive sau radioactive dezmembrării U.R.S.S. şi ca urmare a

conflictelor armate din Iugoslavia.

Considerată ca cea mai mare manifestare de la sfârşitul războiului rece,

contrabanda cu materiale radioactive reprezintă o afacere ilicită lucrativă crescândă,

cu toate că în ultimul timp a scăzut frecvenţa ei.

Autorităţile ruse au dat publicităţii faptul că în ultimii 4 ani s-au înregistrat

900 de tentative de a ajunge ilegal la instalaţiile nucleare, iar în 700 de cazuri,

lucrătorii de acolo au încercat să vândă ilegal materiale radioactive, ceea ce denotă

că măsurile de siguranţă în instalaţiile nucleare din ţările fostei U.R.S.S. au scăzut

foarte mult.

Considerată ţară de tranzit pentru produsele stupefiante şi psihotrope,

România s-a confruntat cu numeroase fapte de contrabandă având ca obiect astfel 18 In ceea ce priveşte delictele în dreptul penal comparat, a se vedea Gaston Stefani, Georges Levasseur,

Bernard Bauloc – Drept penal general, deuxieme edition, Daloz, Paris 198419 Giuseppe Dettiol – Dretto penale, settime edizione, Padova 196720 Victor Zlătescu – Panorama marilor sisteme contemporane de drept, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 199421 Ion Neagu – Tratat de drept procesual penal, Ed, Pro 199722 Vasile Berchescu (colectiv) – Metodica criminalistică, Ed. Carpaţi 1997, Craiova, p 139 23 George Antoniu – Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 24 Costică Păun, Ghe. Nistoreanu – Criminologie, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, p 273 25 Materiale documentare puse la dispoziţie de Direcţia Generală a Vămilor, Rapoarte, dare de seamă făcute

publice de Direcţia Generală a Vămilor

42


de produse. Infractorii au folosit în acest scop o gamă variată de procedee, profitând

în primul rând de modalitatea de efectuare a controlului vamal prin sondaj pentru

evitarea aglomeraţiei în punctele vamale.

Astfel, în ziua de 20.09.1997, la Punctul de control pentru trecerea

frontierei Curtici, la ieşirea din ţară a trenului rapid DACIA, care se deplasează pe

ruta Bucureşti – Viena, poliţiştii şi vameşii care efectuau controlul paşapoartelor şi a

mărfurilor l-au depistat pe V.F., acesta având pe fundul unei sacoşe doi saci de voiaj

introduşi unul în celălalt. În fiecare sac, sub întăritură din spate exista un pachet

strâns legat cu bandă adezivă care conţinea un praf de culoare maro deschis. Cele

două pachete în greutate de 5,260 kg au fost supuse verificării cu trusa

NARCOTEST, rezultând că respectiva substanţă are caracteristicile heroinei.

Un segment cu un grad mai ridicat de pericol social îl reprezintă sustragerea

de la operaţiunile vamale săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate sau

constituite în bandă.

S-a constatat o tentativa de organizare sistematică a unor grupări de

persoane în vederea trecerii peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru

controlul vamal. Această modalitate de săvârşire a contrabandă a cunoscut o

amploare deosebită în zonele de frontieră de la graniţa cu Ucraina, Republica

Moldova, Iugoslavia, dar şi cu Bulgaria.

Contrabandiştii români şi cei din ţările vecine s-au grupat în diverse grupări

infracţionale şi procedează la trecerea peste frontieră a bunurilor ce formează

obiectul contrabandei folosind condiţiile naturale pe care le oferă zona de frontieră.

În vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, grupurile infracţionale s-au

dotat cu mijloace de transport adecvate – autoturisme de teren, ambarcaţiuni cu

vâsle sau motor, procedând la un schimb direct de mărfuri prin evitarea punctelor

vamale.

De multe ori, aceste grupuri infracţionale au acţionat în forţă, ripostând cu

arme albe sau chiar de foc atunci când au fost surprinse de patrulele grănicereşti.

Această modalitate de săvârşire a infracţiunii de contrabandă are îndeosebi

ca obiect material produse petroliere, produse industriale de larg consum. Specific

frontierei cu Iugoslavia sunt materialele de construcţii şi în general toate bunurile

necesare reparării pagubelor pricinuite de război.

43


Un loc aparte în cazuistica fenomenului de contrabandă îl ocupă modalitate

de săvârşire a infracţiunii prin coruperea vameşilor.

În toţi aceşti ani, delicvenţa afacerilor în sfera vamală a fost întreţinută de

complicitatea unor lucrători vamali. Corupţia în rândul lucrătorilor vamali nu este,

cu toate acestea o problemă specifică anilor ”90, în această perioadă a cunoscut

însă, o amploare deosebită ceea ce a determinat luarea unor măsuri speciale.

Aspectele privind această modalitate nu sunt chiar puţine. Reţinem aici doar două

exemple.

In ziua de 25.03.1997, lucrătorii din cadru poliţiei oraşului Negru – Vodă,

în cooperare cu lucrătorii din cadru Poliţiei Municipiului Mangalia, în urma unor

informaţii di care reieşea că prin vama Negru – Vodă se introduc mărfuri de

contrabandă din Turcia, în complicitate cu lucrătorii vamali au organizat o acţiune

poliţienească. La controlul atent al documentelor ce însoţeau bagajele turiştilor din

autocarul cu numărul de înmatriculare BC-01-ISG condus de I.P. s-au descoperit că

nu erau autentice. Lucrătorul vamal de 28 de ani din Mangalia întocmise declaraţii

vamale false, sustrăgând prin acest procedeu mărfuri în valoare de 500.000.000 lei,

creând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 180.000.000 lei prin neplata

taxelor vamale. Vameşul L.B. a fost deferi Parchetului de pe lângă Tribunalul

Constanţa, urmând a i se întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare

de mită şi complicitate la contrabandă.

În ziua de 14.09.1997, a fost arestat vameşul S.M. din Deva. În urma unui

contro efectuat la Vama Deva, poliţiştii au constatat că vameşul cu pricina a pretins

şi a primit în anul 1996 diferite sume de bani de la mai multe persoane, care ulterior

au fost scutite de plata taxelor vamale pentru autoturismele achiziţionate în

străinătate. Pentru scutirea de taxe vamale, vameşul S.M. a folosit adeverinţe de

repatriere false sau documente care aparţineau altor persoane decât cumpărătorilor

de autoturisme. În seama vameşului a fost reţinută comiterea infracţiunilor de luare

de mită, fals intelectual şi contrabandă.

Una din cele mai ingenioase şi totodată mai păguboase activităţi de

contrabandă de pe teritoriul României se leagă de produsele ANWAY aduse în ţara

noastră pe filieră maghiară. Pe seama micului trafic de frontieră, uriaşe cantităţi de

asemenea produse au eludat orice fel de taxe vama şi impozite. Începând din 1995 a

44


început să se deruleze liniştit un trafic intens cu produsele firmei ANWAY pe

relaţia Ungaria – România. Au existat două tipuri de contrabandă, unii cetăţeni

români au ajuns pe contrabandă propriu în Ungaria la depozitele firmei ANWAY de

unde şi-au făcut plinul, revenind acasă şi plasându-şi marfa la întâmplare,

practicând preţuri cu mult mai mari. O altă categorie a fost aceea a românilor

înscrişi drept distribuitori oficiali, sub numele adevărat dar cu adresă din Ungaria.

Şi unii şi alţii au trecut la importuri masive de produse, beneficiind fie de facilităţile

vamale ale micului trafic de frontieră, fie de înţelegerile directe cu personalul

vamal. Chiar şi după înmatricularea firmei ANWAY România Marketing S.R.L. cu

sediul în Bucureşti, contrabandă cu produsele ANWAY pe linia maghiară nu a fost

stopată.

Firma ANWAY nu este singura care prezintă acest mod de distribuire şi

desfacere a produselor proprii în România.

Dintre numeroasele sisteme de distribuire înrădăcinate ilegal în România se

disting : NETWORK 21’SUA, sistemul SCHWARZ din Germania şi mai nou cel al

firmei CALIFORNIA FITNESS cu sediul în Timişoara.

Semnalarea acestei modalităţi a săvârşirii infracţiunii de contrabandă

reclamă luarea unor măsuri eficiente de contracarare a unei eventuale extinderi a

contrabandei din România către Bulgaria, Moldova, Ucraina.

Micul trafic de frontieră, ca modalitate de săvârşire a contrabandă,

constituie o mare afacere, atât pentru cei care-l practică, cât şi pentru vameşi şi

călăuze.

Practicat în anii ”80 de iugoslavi, care reprezentau cu mărfurile lor vestul,

după 1990 rolul s-a inversat.

În general, fenomenul de mic trafic de frontieră se înlesneşte la graniţa

dintre două ţări între care există diferenţe de preţuri şi produse cu care se face trafic.

O altă cauză a fenomenului este penuria de anumite tipuri de produse dintr-

o ţară sau alta. Fenomenul de trafic se articulează şi pe diferenţele de taxe percepute

pe tutun şi alcool în Estul Europei.

În România fenomenul a apărut la începutul anilor ”90, imediat după

revoluţie.

45


Mărfurile care nu existau în România erau aduse din Turcia, unele fiind

vândute pe piaţa din România iar altele plecau în Iugoslavia sau Moldova.

În principiu, şomerii şi cei care nu se pot întreţine din venitul mic pe care îl au se

regăsesc pentru cei care practică micul trafic de frontieră. Stilul de lucru al fiecăruia diferă.

Din această afacere câştigă trei categorii de persoane : prima categorie îi

include pe cei care se duc ca simpli călători şi iau produsele pe care apoi le vând în

piaţă; există o categorie de călăuze care se află în legătură cu cei care practică micul

trafic de frontieră asigurându-le acestora, prin anumite angajamente cu vameşii,

posibilitatea de a trece încărcătura peste graniţă.

Un mod de organizare mai elaborat se întâlneşte în cazul firmelor care,

printr-o înţelegere cu firmele din ţara vecină angajează un anumit număr de

persoane care să preia marfa. Cei angajaţi trec marfa peste graniţă în condiţii legale,

vameşii neputându-le confisca marfa.

În vestul ţării, embargoul impus Iugoslaviei a încurajat mii de persoane să

transporte produse româneşti pe piaţa acestei ţări.

Un caz particular în reprezintă ce se întâmplă la graniţa cu Ungaria. Aici,

produsele alimentare sunt cele care deţin ponderea cea mai mare. O alta

caracteristică a acestei vămi este aceea că, cei care cumpără din Ungaria sunt

cetăţeni români, în timp ce din România, cetăţenii maghiari nu cumpără nimic,

situaţie păguboasă pentru statul român care pierde astfel valută.

Faptul că statul maghiar acordă la ieşirea din ţară 20% din valoarea

produselor cumpărate, dacă acestea depăşesc suma de 25.000 forinţi, reprezintă o

facilitate de natură să încurajeze pe românii din restul ţării să-şi facă cumpărăturile

în Ungaria.

Cel mai folosit punct de frontieră dintre România şi Bulgaria este Vama

Giurgiu. Circulaţia prin Vama Giurgiu prezintă unele aspecte particulare faţă de alte

zone. Astfel, jumătate din traficul Balcani – Europa este filtrat pe aici. Circuitul este

organizat, în general, în trenurile internaţionale care tranzitează Bulgaria venind din

Turcia, iar altele care vin chiar din ţara vecină.

Ingeniozitatea infractorilor, manifestată în cele mai diverse domenii ale

criminalităţii se reflectă şi în sfera relaţiilor vamale, obiectivându-se în noi metode

şi procedee de săvârşire a contrabandei.

46


CAP. II

CAUZALITATEA

1. CONCEPTUL GENERAL DE CAUZALITATE

Pentru fundamentarea unei politici penale eficiente, în măsură să asigure

prevenirea şi combaterea eficientă a fenomenului infracţional, cercetarea ştiinţifică

în criminologie îşi propune identificare, analiza şi explicarea cauzelor criminalităţii.

Analiza criminalităţii presupune desprinderea de cazul individual şi

identificarea proceselor şi conjuncturilor care se constituie în cauze şi condiţii

necesare şi suficiente producerii actului infracţional.

Pentru explicarea fenomenului infracţional, în criminologie s-au conturat

mai multe orientări.

În cadrul orientării biologice26, locul şi rolul factorilor biologici în apariţia

şi manifestarea fenomenului infracţional sunt prezentate mergându-se de la

afirmaţia care susţine că aceşti factori ar avea un rol determinant în cauzalitatea

comportamentului delicvent, până la negarea oricărei incidenţe în acest domeniu.

În esenţă, autorii care menţionează influenţa unor elemente ale biologicului

asupra fenomenului infracţional, în raport cu orientările teoretico-metodice de ordin

anatomico-fiziologic, genetic, susţin existenţa unor personalităţi care ar avea

26 Cessare Lambrosso - L’uomo delicvente, 1876

47


înscrise, mai mult sau mai puţin, însemnele crimei, fie în fizionomie, fie în secreţia

glandelor hormonale, ori în aberaţiile cromozomiale genetice.

Creatorul acestei orientări este considerat Cesaro Lambrosso care a

formulat ipoteza atavismului evoluţionist, potrivit căruia caracterele omului primitiv

pot apare la anumite persoane sub forma unor stigmate anatomice.

Potrivit lui Lambrosso, când la o persoană sunt întrunite mai multe

anomalii, mai ales de natură atavică, acesta ar fenomenul infracţional un criminal

înnăscut.

Teoria elaborată de Lambrosso a fost puternic combătută de Lacasssgue,

Manouvrier, Tapinard şi Gabriel Tarde care au subliniat lipsa de fundament

ştiinţific a conceptelor utilizate.

O nouă ipoteză de cercetare în cadrul orientării biologice, care a înlocuit

teoria atavismului evoluţionist, a fost formulată de Goring care susţinea o anumită

relevanţă a factorului ereditar în geneza criminalităţii.

Teoriile de orientare fiziologică atribuie glandelor cu secreţie internă

(hipofiză, tiroidă, paratiroidă, glandele sexuale) şi pe un plan mai larg proceselor

chimice din organismul uman, rolul de cauze principale ale criminalităţii.

Olof Kimberg, cel mai important reprezentant al teoriei biconstituţionale,

fondatorul teoriei inadaptării sociale a considerat că pentru a descoperi cauzele

fenomenului infracţional este necesar să se studieze personalitatea individului.

În criminologia contemporană nu se poate afirma existenţa unei relaţii

monocauzale directe între factorii biologici şi criminalitate.

Orientarea psihologică în explicarea fenomenului infracţional grupează

principalele teorii criminologice care au în comun conceptul de personalitate

criminală.

Aceste teorii susţin că infractorii se deosebesc de neinfractori prin

dezvoltarea insuficientă, deformarea sau alterarea structurilor şi funcţiilor psihice.

Teoriile de orientare psihiatrică relevă că infractorii ar fenomenul

infracţional bolnavi psihic. Factorului psihic I se acordă un loc foarte important în

criminogeneză, mergându-se de la aprecierea rolului său de condiţie până la poziţia

extremă de cauză principală a criminalităţii.

48


Orientarea psihologică a criminologiei, în perioada interbelică a fost

dominată de doctrina psihanalitică, avându-l ca principal exponent pe Sigmund

Freud, care a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi antisociale ce ţine

de sfera psihologiei normale.

În concepţia lui Freud, diferenţa dintre infractor şi neinfractor, s-ar situa la

nivelul Supereului. Tendinţele infracţionale ar fenomenul infracţional prezente la

toţi indivizii, dar rămân latente fiind controlate şi stăpânite pe măsura dezvoltării şi

trecerii la faza adultă, de către Eu.

Eşuarea tentativelor de sublimare sau de compensare a conflictelor

interioare a individului pot conduce la o inadaptare a acestuia şi, în final, poate

determina trecerea la actul infracţional.

Orientarea psihologică explică criminalitatea şi prin intermediul

complexului de vinovăţie care ar favoriza comiterea crimei în momentul în care

acest sentiment ar deveni insuportabil.

Alfred Adler elaborează una dintre cele mai importante teorii psihanalitice

care explică comportamentul infracţional pe baza conceptului de complex de

inferioritate. Acest complex de inferioritate conduce la săvârşirea de infracţiuni,

fiind o cale prin care individul atrage atenţia celorlalţi asupra sa, compensându-şi

psihologic inferioritatea.

Etienne de Greef consideră că personalitatea infractorului se structurează

de-a lungul unui proces lent de degradare morală a individului, denumit proces

criminogen, care îl conduce la săvârşirea infracţiunilor.

Trăsătura psihică fundamentală care permite trecerea la săvârşirea actului

infracţional ar fenomenul infracţional indiferenţa afectivă a individului.

În cadrul teoriilor de orientare sociologică, Lacassague oferă o expresie

plastică a rolului şi locului factorului social în etimologia criminalităţii.

În viziunea acestuia, societăţile nu au decât criminalii pe care îi merită,

mediul social fiind clocotul de cultură al criminalităţii; microbul este criminalul, un

element care nu capătă importanţă decât în ziua în care găseşte mediul ce-l va face

să fermenteze.

Autorii de orientare sociologică sunt de părere că determinarea

criminalităţii ţine exclusiv de factorii socio – culturali, economici, exogeni şi că nu

49


există nici o deosebire între personalitatea infractorilor şi cea a noninfractorilor,

care să-şi pună amprenta asupra acestui fenomen.

Analizând aceste orientări în criminologie, s-a ajuns la concluzia că nici

unul dintre factorii care stau la baza fundamentării acestora, luat separat, nu explică

corespunzător originea manifestărilor deviante, structura şi dinamica lor.

Potrivit principiului conexiunii, originea şi dinamica infracţiunilor, a

faptelor antisociale în ansamblu, nu pot fenomenul infracţional rezultatul unui factor

monocauzal, ci numai rezultatul interacţiunii tuturor factorilor criminogeni.

2. CLASIFICAREA FACTORILOR CRIMINOGENI

Intervenţia oportună şi eficientă este strâns condiţionată de înţelegerea

faptului că dinamica interacţiunii factorilor bio–psiho-sociali marcaţi de influenţe

criminologice determină o gamă variată de posibilităţi prezente şi viitoare ale

manifestării fenomenului infracţional. Cu cât este mai bine cunoscută varietatea

acestor posibilităţi, şi se intervine preventiv la nivelul fiecăreia, cu atât se reduce

riscul săvârşirii unor noi fapte antisociale.

O clasificare a factorilor criminogeni este dificilă atât datorită variabilităţii

acestora, cât şi datorită acţiunii lor conjugate.

Jean Pinatel27 clasifică factorii criminogeni în factori geografici,

economici, culturali şi politici.

Mulţi criminologi şi-au manifestat scepticismul cu privire la faptul că

mediul geografic ar constitui un factor criminogen relevant la nivelul fenomenului

infracţional. Cel mult, factorii de mediu se pot constitui în circumstanţe care

favorizează săvârşirea infracţiunilor şi nu în cauze ale acestui fenomen.

Între factorii economici consideraţi a avea un conţinut criminogen pronunţat

sunt induşi : şomajul, industrializarea, nivelul de trai, crizele economice.

Deşi industrializarea este prin ea însăşi un factor de progres economic şi

social, s-a constatat că progresul economico-social a fost însoţit de creşterea

criminalităţii, pe fondul creşterii masive a mobilităţii orizontale a populaţiei.

27 Jean Renatel, P. Bauzat – Trait de droit penal et de criminologie, Teme III, Criminologie, Paris, Dalloz,

1963

50


Şomajul influenţează puternic fenomenul criminalităţii prin scăderea bruscă

şi excesivă a nivelului de trai. Pe lângă nivelul de trai scăzut se adaugă şi dorinţa de

îmbogăţire sau de un trai mai bun, toate acestea împingând spre delicvenţă un

număr mare de persoane.

Crizele economice, afectând producţia, nivelul salariilor şi rata şomajului au

deasemenea un rol important în criminogeneză.

Creşterea excesivă a criminalităţii în Europa Centrală şi de Est care parcurg

tranziţia către economia de piaţă şi care se confruntă cu o puternică recesiune

economică, poate fenomenul infracţional explicată prin impactul acestor factori

criminogeni.

Dintre factorii socio – culturali, în criminologie interesează în primul rând

acei factori care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a

indivizilor şi anume familia, gradul de instruire şcolară, mai mult sau mai puţin

religia, modul de petrecere a timpului liber, influenţa mijloacelor de informare în

masă.

Ca o sinteză a nivelului de cultură şi civilizaţie ale unui popor, specificul

naţional, deşi prin el însuşi nu este un factor criminogen, trebuie luat în calcul prin

prisma temperamentului naţional pe care îl include, deoarece, în anumite condiţii

sociale, economice şi politice se poate prevedea tipul de reacţie socială.

Influenţa factorilor politici în criminogeneză se manifestă în două situaţii

deosebite : revoluţie şi război, în special prin haosul şi anarhia socială şi economică

pe care le generează.

Criminalitatea cunoaşte o adevărată explozie atât în timpul desfăşurării

efective a evenimentelor revoluţionare, cât şi în perioada de tranziţie care urmează.

Conform tradiţiei că faptele antisociale la fel ca şi faptele ilicite sunt

rezultatul unui proces de interacţiune între personalitatea individului şi situaţia

concretă de viaţă, pentru clarificarea etiologiei actului criminal este necesară

lămurirea rolului personalităţii infractorului, a situaţiei reale în care se săvârşeşte

fapta antisocială şi a mecanismelor psihologice care stau la baza trecerii la actul

infracţional.

51


Conceptul de personalitate a infractorului nu trebuie înţeles ca o

personalitate predestinată la crimă, între delicvenţi şi nondelicvenţi neexistând o

diferenţă de natură, ci o diferenţă de grad cu determinare multicauzală.

Deoarece actul infracţional este răspunsul pe care personalitatea orientată

antisocial îl oferă unei situaţii determinate, pe lângă personalitate în geneza actului

infracţional este implicată o anumită situaţie concretă de viaţă.

Ceea ce diferenţiază infractorii de noninfractori este trecerea la săvârşirea

actului infracţional, ca urmare a impactului între personalitate şi situaţia concretă de

viaţă.

Cauza, din perspectiva criminologică, are drept conţinut interacţiunea sau

acţiunea reciprocă, coacţiunea factorilor bio-psiho-sociali ce determină în mod

necesar fapte prin care sunt lezate relaţii sociale proteguite de lege.

Înţelegerea determinismului cauzal al fenomenului infracţional poate

fenomenul infracţional facilitată de sesizarea că în producerea unei încălcări a legii

acţionează concomitent o pluralitate de cauze.

În cauzalitatea fenomenului infracţional se îndeplinesc atât cauze interne cât

şi externe ce vizează diverşi factori anteriori culturali, economici, sociali, juridici,

etc.

3. CAUZELE CARE GENEREAZĂ, ÎMPREJURĂRILE CARE FAVORIZEAZĂ

ŞI CONDIŢIILE CARE ÎNLESNESC SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII DE

CONTRABANDĂ

La sfârşitul acestui mileniu, activitatea economică a cunoscut o amploare

deosebită, un dinamism fără precedent angrenând un număr din ce în ce mai mare

de state, de sisteme economice într-un context deosebit de complex.

52


Pe acest fond se iniţiază, se dezvoltă şi candidează un număr impresionant

de afaceri ilegale, dând naştere fenomenului de criminalitate a afacerilor.

Contrabanda în România constituie o componentă importantă a

criminalităţii organizate în domeniul afacerilor, amploarea şi diversificarea acestui

fenomen fiind cauzate şi înlesnite de factori economici, psiho-sociali, politici,

juridici, etc.

Pe fondul trecerii de la economia hipercentralizată la economia de piaţă,

situaţia economică precară, caracterizată în general prin recesiune, constituie un

factor criminogen determinant pentru amplitudinea criminalităţii afacerilor în

general, deci şi a contrabandei.

Instabilitatea politică a determinat o diminuare drastică a producţiei de

bunuri, o creştere a (influenţei) inflaţiei şi şomajului, o dezorganizare a sectoarelor

vitale pentru economie.

Incapacitatea economiei naţionale de a produce bunuri de larg consum

competitive la nivel mondial a determinat necesitatea realizării unor importuri de

mărfuri pentru saturarea pieţei, importuri care s-au făcut de foarte multe ori cu

eludarea taxelor vamale.

Existenţa unor interdicţii sau limitări cu privire la importul sau exportul

unor categorii de bunuri, ori impunerea de taxe vamale ridicate pentru anumite

mărfuri se constituie în cauze care generează fenomenul de contrabandă.

Starea de recesiune a economiei naţionale caracterizată prin scăderea puterii

de cumpărare a monedei naţionale (inflaţie), duce la recrudescenţa infracţiunii de

contrabandă.

Un rol important în cauzalitatea contrabandei îl au factorii psiho-sociali, în

primul rând înţelegerea greşită a democraţiei, tendinţa unor persoane de a se

îmbogăţi imediat.

Şomajul generat de criza economică, disponibilizarea unor categorii largi de

muncitori au promovat o criză puternică în relaţiile sociale.

Preocupaţi de procurarea mijloacelor de subzistenţă, aflaţi în căutarea unui

loc de muncă, o parte din această categorie de persoane au ales să muncească în

străinătate. Odată ajunşi aici, s-au dedat la activităţi ilicite, bunurile astfel obţinute

53


făcând de cele mai multe ori obiectul infracţiunii de contrabandă prin trecerea peste

frontieră de stat prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Intensificarea traficului de mărfuri şi persoane este o cauză importantă care

favorizează săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Nefiind legaţi de un loc de muncă în condiţiile trecerii în şomaj sau ca

urmare a disponibilizării, profitând de relaţiile pe care şi le-au creat în rândurile

vameşilor, persoanele din aceste categorii se organizează în mici grupuri

infracţionale efectuând micul trafic de frontieră cu încălcarea dispoziţiilor Codului

Vamal şi a Regulamentului Vamal.

În complexul cauzal al fenomenului de contrabandă un rol deosebit de

important în are corupţia.

Coruperea vameşilor este posibilă în condiţiile unei slabe stimulări

materiale şi morale a acestora, precum şi datorită unor disfuncţii în activitatea de

selecţionare a vameşilor.

Din analiza faptelor penale de corupţie în care au fost angrenaţi vameşii,

rezultă că o mare parte a faptelor de corupţie s-au comis la un moment fie foarte

apropiat actului de control, fie în condiţiile în care actul de control a fost absent o

perioadă îndelungată de timp.

Mai mult, activitatea de control a unor vameşi asupra modului de

îndeplinire a atribuţiilor ce le revin nu au indus şi examinarea relaţiilor unor vameşi,

de notorietate pe plan local, cu responsabilii unor societăţi comerciale, atitudinea

unor vameşi în raport cu grupurile de persoane ce trec frontiera, modul superficial

în care verificau documentele vamale ce însoţeau transporturile de mărfuri.

Disfuncţionalităţilor în sfera activităţilor de selecţionare a personalului

vamal şi de control a acestuia li se adaugă în cauzalitatea delicvenţei din domeniu

vamal şi supraaglomerarea cu sarcini a personalului vamal, ceea ce a dus la

efectuarea unor controale ineficiente, prin sondaj, favorizând astfel săvârşirea

infracţiunii de contrabandă.

Existenţa unor conflicte militare zonale, destrămarea U.R.S.S., diminuarea

controlului la instalaţiile nucleare au influenţat săvârşirea infracţiunii de

contrabandă cu arme, muniţii, explozivi, substanţe radioactive.

54


Transformarea României într-o ţară tranzitară pe ruta balcanică a traficului

de droguri într-o ţară consumatoare, perspectiva obţinerii unor câştiguri

impresionante din această activitate ilicită, au determinat o creştere alarmantă a

delicvenţei vamale în acest domeniu.

Criminalitatea afacerilor nu este influenţată numai de situaţia economică, de

factori psiho-sociali, politici ci şi de gradul şi maniera de intervenţie a statului

asupra mecanismelor pieţei libere, asupra economiei în general.

Astfel, sistemul de taxe prea accentuat este considerat ca factor criminogen.

În situaţia în care peste 80% din beneficii sunt luate de stat, evaziunea

fiscală şi contrabanda se dezvoltă uimitor de repede.

Intervenţia directă a statului în domeniul reglementării stricte a importului

şi exportului prin licenţele pe care le eliberează, constituie deasemenea un factor

criminogen.

Studiind criminogeneza infracţiunii de contrabandă în perioada 1989-1997,

un rol deosebit de important trebuie acordat imperfecţiunilor legislative.

Unele acte normative adoptate îndeosebi după 1992 au lăsat loc unor acte

nedorite de interesul social, de săvârşire a infracţiunii de contrabandă.

Menţinerea în vigoare, după 1989, a Legii nr.30 / 1978, numeroase

ordonanţe şi hotărâri de guvern în domeniul vamal nu au reuşit să creeze condiţiile

optime desfăşurării operaţiunilor vamale în condiţiile permeabilizării frontierelor.

Această stare de fapt a determinat elaborarea unui nou Cod Vamal care să

ţină cont de realităţile economico-sociale existente azi în România, în vederea

compatibilizării legislaţiei vamale naţionale cu cea a ţărilor din Uniunea Europeană.

Noua legislaţie vamală (Legea nr.141 / 1997 şi H.G. nr. 626 / 1997) intrată

în vigoare peste noapte, a surprins pe picior greşit actorii teatrului de frontieră.

Gândit ca un fluidizant al operaţiunilor comerciale şi adoptat la cerinţele

Uniunii Europene în vederea integrării României în această structură, noul Cod

Vamal a avut ca prim efect îngheţarea vămilor pe fondul încercărilor, mai mult

nereuşite, de informatizare a operaţiunilor de vămuire.

Toate aceste efecte secundare ale schimbării radicale pe care o produce

noua legislaţie vamala se constituie într-un factor criminogen foarte important al

infracţiunilor la regimul vamal.

55


CAPITOLUL III

PREVENIREA SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE

CONTRABANDĂ

1. CONCEPTUL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A CRIMINALITĂŢII

Scopul general al criminologiei îl constituie fundamentarea unei politici

penale eficiente, în măsură să determine prevenirea şi să combaterea fenomenului

infracţional.

Răspunzând funcţiei profilactice, criminologia studiază datele privind

etimologia actului criminal, în înlănţuirea lor logică, transpunându-le într-un sistem

coerent de măsuri de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional.

56


Accentul prioritar pus pe prevenirea criminalităţii este determinat atât de

dinamica în creştere a criminalităţii, diversificarea ilicitului penal, sporirea ponderii

criminalităţii cu un grad sporit de pericol social, cât şi de efectul limitat al măsurilor

penale represive.

Identificând şi studiind cauzele criminalităţii, stabilind starea şi dinamica

acesteia, prevăzând evoluţia cantitativă şi calitativă a fenomenului, criminologia

evaluează măsurile ce se impun şi elaborează programe de prevenire a criminalităţii,

de resocializare şi reinserţie socială a infractorilor.

Paton, în discursul consacrat lui Protagoras arată că cel care pedepseşte cu

judecată nu pedepseşte pentru greşeala comisă – căci lucrul săvârşit nu se poate

îndrepta – ci pentru viitor ca să nu mai repete greşeala, nici el, nici altul văzând că

aceste este pedepsit.

G. Raiser consideră prevenirea un ansamblu de măsuri care au ca obiect

specific limitarea dimensiunii şi gravităţii fenomenului infracţional, fie prin

reducerea oportunităţilor de a comite infracţiuni, fie prin influenţarea pozitivă a

delicventului potenţial, a publicului în general.

Pentru R. Gassin 28 prevenirea reprezintă orice activitate de politică penală

care are ca finalitate exclusivă limitarea posibilităţilor de apariţie a unui ansamblu

de acte criminale, făcându-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie

improbabile cu excluderea a ceea ce decurge din ameninţarea cu pedeapsa. R.

Gessin exclude din sfera prevenirii în sens criminologic, ideea de intimidare

decurgând din aplicarea unei pedepse.

În concepţia lui E. Johnson, patru idei fundamentale definesc prevenirea :

1. ceva neconvenabil se săvârşeşte;

2. acest ceva poate fenomenul infracţional oprit prin intervenţie umană;

3. o mare parte a activităţii de prevenire se situează în afara sistemului

penal;

4. Intervenţia se produce înaintea săvârşirii faptei neconvenabile (caracter

proactiv).

Prevenirea criminalităţii presupune în primul rând preîntâmpinarea

săvârşirii pentru prima dată a cestor acţiuni sau inacţiuni, pe care societatea le

consideră dăunătoare pentru valorile sale, fiind sancţionate de legea penală. 28 R. Gassin – Criminologie, Paris, Dalloz, 1990, p 480

57


În sens strict, prevenirea vizează mai des acele componente care prezintă un

grad de pericol social suficient de mare care să necesite o reacţie prin mijloace de

drept penal împotriva făptuitorilor.

În sens larg, prevenirea se îndreaptă împotriva tuturor comportamentelor

delicvente care pot conduce la săvârşirea de fapte antisociale sancţionate de legea

penală.

Prevenirea criminalităţii desemnează astfel, un proces social permanent care

presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri cu caracter social, cultural, economic,

politic, administrativ şi juridic destinate să preîntâmpine săvârşirea actelor

antisociale, prin identificarea, neutralizarea şi înlăturarea cauzelor fenomenului

infracţional.

Prevenirea criminalităţii nu înseamnă doar preîntâmpinarea săvârşirii pentru

prima dată a unei infracţiuni, ci şi împiedicarea repetării faptei penale de către

acelaşi autor, un rol important în acest sens revenind măsurilor de resocializare şi

reintegrare socială a persoanelor care au comis deja fapte antisociale şi au fost

condamnate pentru acestea.

Obiectul prevenirii este constituit dintr-un ansamblu de factori care

determină sau favorizează săvârşirea faptelor antisociale, factori care precedă

încălcare legii penale.

Ideea că prevenirea criminalităţii ar fenomenul infracţional posibilă fără a

se acţiona asupra cauzelor care determină fenomenul criminalităţii este de

neconceput deoarece măsurile concrete de prevenire nu pot fenomenul infracţional

orientate în mod just fără o concepţie clară asupra cauzelor ce determină şi a

condiţiilor ce favorizează fenomenul infracţional.

2. ORGANIZAREA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

Efectul inhibator al normei penale şi al pedepsei potenţiale a reprezentat

prima modalitate de a preîntâmpina săvârşirea faptelor antisociale.

Modelul clasic de prevenire a criminalităţii face distincţie între prevenirea

generală şi cea specială (prin forţa exemplului, respectiv ca efect intimidant al

pedepsei).

58


Filozoful grec Platon a propus înlocuirea ideii retributive cu ideea de

utilitate socială a pedepsei, conform căreia scopul sancţiunii trebuie să fie

prevenirea generală (prin forţa exemplului) şi prevenirea specială.

Aristotel, în lucrarea sa “Arta retorică şi arta poetică”, a evaluat

importanţa rolului preventiv al pedepsei, afirmând că o persoană comite o crimă

atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă, ori atunci când avantajele obţinute

prin fapta prohibită precumpănesc în faţa pedepsei.

M. Kilias 29 subliniază, citându-l pe Aristotel, că prevenirea generală se

fundamentează pe două idei principale :

- cu cât pedeapsa prevăzută de lege este mai severă, cu atât individul se

abţine să comită infracţiuni;

- - cu cât aplicarea pedepsei este mai certă, cu atât individul se abţine să

comită infracţiuni.

Severitatea, certitudinea, celebritatea pedepsei se adresează unui individ

raţional şi liber să aleagă, care ar putea fenomenul infracţional intimidat, şi astfel

oprit să săvârşească infracţiuni.

Prevenirea specială constă dintr-un ansamblu de măsuri destinate să

împiedice săvârşirea unor fapte antisociale de către persoane care au săvârşit deja o

infracţiune. Prevenirea specială se realizează prin stabilirea şi aplicarea unei

pedepse mult mai aspre în cazul recidiviştilor în scopul neutralizării acestora pe o

perioadă mai mare de timp, fie prin pedepse privative de libertate, fie prin măsuri

alternative de educare, reeducare, tratament medical, etc.

Noua viziune asupra cauzalităţii crimei, aparţinând scolii pozitiviste de la

sfârşitul sec. al XIX-lea pune sub semnul întrebării rolul pedepsei în prevenirea

criminalităţii.

Organizarea prevenirii criminalităţii a evoluat urmând două direcţii :

- prevenirea socială (măsuri axate pe factorii sociali care concură la

etimologia fenomenului infracţional );

- - prevenirea situaţională (constând în măsuri a căror aplicare are ca scop

reducerea ocaziilor de a se comite infracţiuni).

29 Aristotel – Arta retorică şi arta poetică, cap 12, citat de M. Killias, Proces de criminologie, Berna, 1991, p

443.

59


În acest mod, prevenirea criminalităţii nu se mai realizează numai prin

măsuri de drept penal.

Gassin consideră că, pe lângă prevenirea generală şi cea specială, distincţia

cea mai importantă este una tripartită.

Prevenirea primară, prin intermediul diferitelor segmente ale politicii

(politica socială, economică, culturală, administrativă) tinde să influenţeze în sensul

limitării, situaţiile criminogene şi cauzele profunde ale criminalităţii.

Ţinta principală a acestui tip de prevenire este publicul în general, realizând

condiţiile unei socializări economicoase a unei părţi cât mai mari a societăţi

bazându-se pe strategii de prevenire ante-delictum.

Prevenirea secundară are ca obiect adoptarea unei politici penale adecvată

şi transpunerea ei în practică, asigurând prevenirea prin identificarea timpurie a

factorilor criminogeni şi prin modificarea acestora. Acest tip de prevenire se

îndreaptă cu predilecţie asupra unor grupe de populaţie care prezintă un risc

deosebit de a comite infracţiuni. Prevenirea secundară funcţionează ca avertizor,

funcţia preventivă fiind transferată eventualelor victime care sunt învăţate cum să

evite situaţiile criminogene şi cum să se apere de potenţialii infractori.

Prevenirea terţiară vizează prevenirea recidivei. Este adusă adeseori la

regresiune şi neutralizare. Nu trebuie însă neglijată resocializarea infractorilor

primari.

Resocializarea constă într-un proces educativ, reeducativ şi de tratament

aplicat persoanelor care au fost condamnate penal, vizând readaptarea infractorilor

la sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, în scopul reintegrării

sociale a acestora.

Modelul situaţional de prevenire (sau modelul tehnologic) constă în

reducerea oportunităţilor de săvârşire a faptelor antisociale. Acest model are în

vedere potenţialele victime încercând să reducă riscul victimizării.

Există două categorii de măsuri pentru prevenirea situaţională :

Măsuri de securitate care fac dificilă comiterea infracţiunilor;

Măsuri care influenţează costurile şi beneficiile celor care săvârşesc

infracţiuni. Robert Philippe, în cadrul G.E.R.N., februarie 1993 propune trei

modele de prevenire:

60


a) Modelul situaţional centrat pe reducerea contextelor sociale

problematice;

b) Modelul social cu caracter global, prevenirea criminalităţii

reprezentând numai un anumit aspect din obiectivul general urmărit,

acela de ameliorare a calităţii vieţii.

c) Modelul mixt rezultat din îmbinarea elementelor celorlalte două modele.

În cadrul aceleiaşi reuniuni, Elena Larrauri face distincţia între modelul

clasic – sinteză între versiunea prevenirii utilitariste a scalei clasice şi a

pozitivismului, modelul social – în care obiectul prevenirii se amplifică (nu fapta

concretă, ci condiţiile care duc la săvârşirea acesteia devin obiectul privilegiat al

prevenirii) şi modelul sugestiv (tehno-prevenţia).

Consiliul Europei, prin Recomandarea nr. R(87)19 referitoare la

organizarea prevenirii criminalităţii, stabileşte unele principii care să conducă la

eficientizarea măsurilor de prevenire:

1. dezvoltarea de politici omogene şi coordonate privind prevenţia socială

(acordarea unei atenţii deosebite prevenţiei situaţionale);

2. acţiuni la toate nivelele posibile, stabilirea şi aplicarea măsurilor în

funcţie de particularităţile locale şi de necesitatea concentrării asupra

unor categorii de infractori;

3. atragerea concursului larg al colectivităţii în înfăptuirea politicii de

prevenire şi coordonare a eforturilor poliţiei şi a altor organe

specializate în prevenirea criminalităţii;

4. necesitatea efectuării de cercetări ştiinţifice pentru cunoaşterea

aprofundată a problemelor.

Luând în consideraţie lucrările şi concluziile celei de-a XIV-a Conferinţă a

miniştrilor justiţiei din Europa, precum şi lucrările Comitetului European,

referitoare la cooperarea dintre poliţie şi populaţie în scopul prevenirii criminalităţii,

Consiliul Europei stabileşte şase mari categorii de recomandări :

I. Guvernele să includă prevenirea ca misiune permanentă în

programele guvernamentale de luptă împotriva criminalităţii să

stipuleze obligaţii concrete de acţiune şi să se asigure creditele

necesare acestui scop;

61


II. Guvernele să creeze, susţină, încurajeze pe plan naţional şi / sau

regional organisme de prevenirea a criminalităţii având ca atribuţii:

- strângerea informaţiilor referitoare la criminalitate şi tendinţele

ei, la grupurile de populaţie cu risc crescut de victimizare;

- - coordonarea activităţii de prevenire a poliţiei şi a celorlalte

organe specializate în prevenirea criminalităţii, atragerea

populaţiei la activitatea de prevenire;

- - punerea în acţiune şi încurajarea cercetărilor prind un tip anume

de criminalitate, colaborarea cu cei care iau decizii pentru

realizarea unei politici antiinfracţionale raţionale, aplicarea

programelor de formare în domeniul prevenirii;

III. Guvernele să stabilească şi să promoveze programe de prevenire

referitoare la problematica criminalităţii într-un sector geografic

determinat;

IV. Guvernele să promoveze şi să încurajeze cercetarea în domeniul

prevenirii criminalităţii;

V. Guvernele să reexamineze şi dacă este cazul, să completeze

reglementările lor juridice relative la abilitările iniţiale, la

autorizările periodice, la monitorizarea unor activităţi;

VI. Guvernele să ia toate măsurile necesare pentru cooperarea

internaţională în domeniu prevenirii.

În concepţia lui Gassin criminologia preventivă se bazează pe :

a) alegerea ţintelor prevenirii;

b) alegerea teoriei criminologice;

c) definirea obiectivelor prevenirii;

d) determinarea modelului preventiv;

e) necesitatea unei evaluări ştiinţifice a activităţii de prevenire;

f) determinarea autorităţilor competente pentru a executa activitatea de

prevenire.

3. POSIBILITĂŢI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

62


FENOMENULUI DE CONTRABANDĂ

Activitatea de combatere a criminalităţii afacerilor, fiind o activitate

deosebite complexă, comportă a abordare multidisciplinară.

Eficienţa acestei activităţi depinde de maniera în care legislativul adoptă

actele normative necesare, de felul în care executivul adoptă măsurile organizatorice

de perfecţionare a cadrului existent şi de gradul de implicare a tuturor structurilor

abilitate de lege în reprimarea acestui fenomen. Deasemenea, eficienţa activităţii de

prevenire şi combatere a criminalităţii afacerilor a contrabandei depinde de

organizarea prevenirii pe cele trei niveluri ale oricărei activităţi de prevenire :

prevenirea primară (orientată spre modificarea factorilor criminogeni ), prevenirea

secundară (direcţionată spre identificarea grupurilor de populaţie predispuse la

acest gen de infracţiuni ) şi prevenirea terţiară (îndreptată spre împiedicarea

recidivei).

Problema prevenirii delicvenţei în domeniul afacerilor include şi o

prevenire activă, în situaţie, precum şi luarea de măsuri juridice, antrenarea şi a altor

departamente şi organisme neguvernamentale pentru o prevenire indirectă.

Tranziţia pe care România o parcurge spre o economie de piaţă a produs

mutaţii esenţiale în toate domeniile vieţii sociale, inclusiv o creştere şi diversificare

a criminalităţii afacerilor. Această situaţie a impus nevoia unor modificări a

modelelor conceptuale de prevenire şi combatere a fenomenului de contrabandă.

Înainte de a se trece la elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii de

prevenire a fenomenului de contrabandă, trebuie realizate următoarele obiective30 :

1. Cunoaşterea fenomenului sub următoarele aspecte :

- dimensiunea reală a fenomenului;

- formele concrete de săvârşire a contrabandei;

- zonele şi perioadele în care acest fenomen atinge intensitatea

maximă;

- protagoniştii implicaţi în săvârşirea actelor de contrabandă;

- cauzele, condiţiile, împrejurările care generează şi favorizează

dezvoltarea fenomenului;

30 Pentru detaliere, Costică Voicu – Criminalitatea afacerilor, Ed. Ministerului de Interne, 1997

63


- efectele pe care le produce;

- evoluţia previzibilă a fenomenului de contrabandă în raport cu

factorii criminogeni implicaţi;

2. Analiza modului în care este organizată şi se desfăşoară activitatea tuturor

factorilor de decizie şi execuţie angrenaţi în lupta de combatere a

fenomenului de contrabandă, din care să reiasă :

- care sunt structurile operative cu atribuţii în combaterea

fenomenului;

- nivelul de pregătire de specialitate a celor încadraţi în aceste

structuri;

- rezultatele obţinute.

Parcurgerea acestor două etape – a cunoaşterii fenomenului de contrabandă

şi a analizei posibilităţilor concrete de intervenţie – ajută cadrele cu putere de

decizie de la nivel naţional şi din teritoriu să stabilească obiectivele unei strategii

eficiente de combatere a criminalităţii afacerilor în domeniul vamal.

Principalele forţe implicate în asigurarea respectării dispoziţiilor legale

relative la regimul vamal sunt : Ministerul de Interne prin Comandamentul General

al Grănicerilor, Direcţia Generală de Paşapoarte şi a Poliţiei de Frontieră, Direcţia

de combatere a criminalităţii economico-financiare, Poliţia Transporturi, Brigada de

combatere a crimei organizate, Direcţia de combatere a corupţiei şi a contrabandei

şi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Vămilor.

Realizarea unei strategii eficiente de prevenire şi combatere a fenomenului

de contrabandă presupune o strânsă cooperare între aceste forţe pe de o parte, şi o

cooperare pe plan mai larg cu celelalte instituţii, organisme, departamente ale vieţii

social-politice cu rol în prevenirea indirectă(Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale,

Ministerul Educaţiei Naţionale, etc.).

Această colaborare reprezintă unul dintre principiile de bază privind

organizarea şi dezvoltarea activităţilor de prevenire şi stopare a actelor de

contrabandă.

Un alt principiu de bază îl constituie colaborarea internaţională şi luarea în

considerare a recomandărilor făcute de organismele internaţionale.

64


În acest sens, Comitetul de Miniştri ai statelor membre ale Consiliului

Europei a elaborat Recomandarea nr. R(81)12 privind prevenirea criminalităţii în

afaceri.

În conformitate cu această Recomandare statele trebuie să aibă în vedere

adoptarea unor măsuri susceptibile a uşura depistarea infracţiunilor în afaceri,

crearea de unităţi şi formaţiuni de poliţie specializate în lupta împotriva acestui tip

de criminalitate, luarea de măsuri care să asigure o judecată penală rapidă şi

eficientă, instituirea unor acţiuni panele axate pe pedeapsa privativă de libertate,

pedepse pecuniare, aplicarea interdicţiei exercitării profesiei cu titlul de pedeapsă

principală.

România a iniţiat şi a participat activ la întâlniri bilaterale cu statele vecine,

scopul declarat fiind combatere eficientă a fenomenului infracţional cu incidenţă la

regim juridic vamal.

Administraţia vamală română participă în cadrul Organizaţiei Mondiale a

Vămilor la reuniunile organizate pe probleme cu caracter vamal, în cadrul

subcomitetelor vamale din Comitetele mixte de asociere la Uniunea Europeană şi

asociaţia Europeană de Liber Schimb.

O atenţie deosebită a fost acordată combaterii terorismului nuclear.

Autorităţile de poliţie din mai multe ţări din Europa de Vest şi de Est,

printre care şi Poliţia română, şi-au unit eforturile pentru a face faţă ameninţării

mereu crescânde a contrabandei cu materiale radioactive provenite din fostele ţări

sovietice, considerată cea mai mare ameninţare de la sfârşitul războiului rece.

La cartierul general al INTERPOL a fost formată o grupă specializată, din

care fac parte reprezentanţi ai poliţiilor din 24 de ţări europene, grupă care are ca

obiectiv principal combaterea contrabandei cu materiale radioactive.

Pentru combaterea fraudelor vamale, în perioada 1990-1996, în cadrul

sistemului vamal au fost luate următoarele măsuri susceptibile în noile condiţii ale

situaţiei operative, de îmbunătăţiri :

1. Crearea de structuri specifice.

Prin H.G. nr. 31/1993 a fost înfiinţată Direcţia de Supraveghere şi Control

Vamal, având ca structuri teritoriale brigăzi de supraveghere şi control vamal,

65


echipe de lucru specifice controlului antidrog în unităţile vamale, Laboratorul

Antidrog. Prin H.G. nr. 147/1996 a fost modificată structura acestei unităţi.

Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal este un corp specializat în

prevenirea, combaterea şi sancţionarea fraudei de orice natură în domeniul vamal,

urmărind modul de aplicare şi respectare a legislaţiei privind importul, exportul şi

traficul realizat de persoane fizice şi juridice pe teritoriul României.

Până la modificarea intervenită prin H.G. nr. 147/1996, în cadrul acestei

Direcţii a acţionat deosebit de eficient Serviciul special de echipe mobile.

În cei trei ani de funcţionare, acest Serviciu şi-a dovedit fiabilitatea făcând

depistări spectaculoase şi reuşind să stopeze activitatea mai multor grupuri de

contrabandişti.

În aceste condiţii, desfiinţarea Serviciului special de echipaje mobile prin

H.G. nr. 147/1996 este neavenită, în viitor impunându-se reconsiderarea activităţii

acestei structuri şi reaşezarea ei la locul pe care îl merită în cadrul organismelor de

control vamal.

2. Elaborarea normelor metodologice privind efectuarea controlului ulterior

la agenţii economici, efectuarea controlului la locurile de încărcare / descărcare a

mărfurilor.

Prin instituirea controlului la încărcarea mărfurilor organele vamale şi

ofiţerii de poliţie specializaţi pe această linie de muncă pot întreprinde măsuri

preventive eficiente referitoare la constatarea pagubelor materiale rezultate ca

urmare a întârzierii expedierii mărfurilor şi neîndeplinirii condiţiilor de sigilare a

mijloacelor de transport, încărcarea unei cantităţi de marfă peste limitele prevăzute

de documentele ce însoţesc transportul, scoaterea ilegală peste frontieră de bunuri

destinate contrabandei.

3. Organizarea activităţii de supraveghere vamală.

În perioada 1990-1996, activitatea de supraveghere vamale a fost

reglementată în anumite limite şi condiţii care nu erau cu realităţile situaţiei

operative existente în ţara noastră, cu problematica pe care o ridică prevenirea şi

combaterea evaziunilor comerciale de natură vamală.

Având în vedere unităţile importante ce s-au produs în această perioadă în

situaţia operativă, activitatea de supraveghere vamală trebuie regândită, astfel încât

66


organele vamale să aibă dreptul să exercite supravegherea vamală în toate locurile

unde se află mărfuri plasate sub un anumit regim vamal şi în legătură cu care au

date şi informaţii că s-a produs o încălcare a legislaţiei vamale.

Activitatea de supraveghere trebuie să depăşească incinta vămilor, să se

exercite pe întreg teritoriul şi la toţi agenţii economici care realizează operaţiuni de

import-export şi de tranzit, unde există mărfuri supuse unui anumit regim vamal.

Acestor imperative le-a răspuns întrucâtva noul Regulament Vamal (H.G.

626/1997) care în art. 351 defineşte supravegherea vamală ca fiind orice acţiune a

autorităţilor vamale în vederea asigurării respectării regulamentelor vamale şi a

altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub un anumit regim juridic vamal.

Regulamentul Vamal stabileşte directivele supravegherii vamale,

modalităţile de realizare, modalităţile specifice de supraveghere în zonele şi

porturile libere, precum şi modalităţile de supraveghere şi control vamal ce se

exercită în afara birourilor vamale, de către autoritatea vamală abilitată din cadrul

Direcţiei Generale a Vămilor, în scopul prevenirii, combaterii şi sancţionării fraudei

în domeniul vamal pe întreg teritoriul naţional.

Totodată, noul Regulament Vamal stabileşte atribuţiile şi drepturile ce revin

organelor vamale, dând posibilitatea înfiinţării unor posturi fixe sau mobile în

vederea realizării supravegherii şi controlului vamal.

4. Cursuri de instruire a personalului vamal la nivel central şi teritorial pe

probleme specifice activităţii de prevenire şi combatere a fraudelor vamale.

Administraţia vamală va trebui să aibă în vedere, ca un element deosebit de

important în lupta pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor vamale,

îmbunătăţirea numărului şi structurii organizatorice a personalului vamal prin

mărirea numărului de angajaţi cu studii superioare, mărirea numărului de angajaţi

tineri, capabili de efort şi pregătiţi să asimileze mai uşor legislaţia aplicabilă în

domeniul vamal.

Odată cu implementarea sistemului informaţional trebuie intensificată

activitatea de pregătire profesională în domeniul informatizării.

Pentru creşterea activităţilor vamale un accent deosebit trebuie pus în

continuare pe perfecţionarea personalului vamal, selecţionarea acestuia după criterii

67


riguroase care să înlăture riscul coruperii acestora de către elementele infracţionale

interesate.

Prevenirea şi combaterea fenomenului de contrabandă reprezintă un

obiectiv major şi pentru organele de poliţie.

Structurile poliţieneşti implicate în prevenirea şi combaterea fenomenului

infracţional sunt, la nivel central Inspectoratul General de Poliţie prin Direcţia de

Combatere a Criminalităţii Economico - Financiare, Direcţia de poliţie Transporturi

şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate.

Un rol deosebit de important revine unei anumite structuri specifice din

cadrul Ministerului de Interne şi anume Brigada de combatere a corupţiei şi

contrabandei şi unităţile teritoriale corespunzătoare.

Având în vedere amploarea deosebită a fenomenului infracţional prin care

se aduce atingere regimului valutar-vamal, ofiţerii de poliţie specializaţi pe linia

prevenirii şi combaterii actelor de contrabandă, fraudelor valutar-vamale şi

operaţiunilor ilegale de import-export, trebuie să ia următoarele măsuri pentru

eficientizarea numai pe această linie :

1. În activitatea de pregătire profesională toţi ofiţerii specializaţi pe această

linie de muncă vor trebui să studieze pe lângă actele normative cu

caracter general şi pe cele specifice acestui domeniu.

2. Pe baza analizei privind situaţia evoluţiei operative din unităţile vamale,

locurile şi mediile în care se comit fraude valutar-vamale şi acte de

contrabandă se vor stabili sarcini concrete termene şi responsabilităţi,

urmărindu-se astfel creşterea eficienţei muncii.

3. Vor fi analizate deîndată şi exploatate operativ datele şi informaţiile

referitoare la actele de contrabandă, operaţiuni ilegale de import-export

şi vameşi corupţi.

4. Activitatea ofiţerilor specializaţi va fi orientată spre identificarea şi

tragerea la răspundere penală a lucrătorilor vamali predispuşi să încalce

prevederile legale privitoare la vămuirea mărfurilor în legătură cu

contrabandiştii.

5. Va fi analizată temeinicia reţinerii bunurilor în vamă de la călători,

depozitarea şi gestionarea lor, legalitatea proceselor verbale de

68


contravenţie întocmite de vameşi, în care faptele penale constatate sunt

considerate drept contravenţii.

6. Trebuie acţionat pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care

falsifică documentele vamale cu ocazia vămuirii, cele care se valorifică

ilegal pe teritoriul României, bunuri aflate în tranzit, persoane care

introduc ilegal mărfuri în ţară în scopul comercializării. O atenţie

deosebită trebuie acordată traficului de arme, muniţii, stupefiante,

bunuri aparţinând patrimoniului naţional cultural, cetăţenilor români sau

străini constituiţi în grupuri infracţionale care introduc în ţară prin

contrabandă cantităţi impresionante de ţigări, cafea, băuturi alcoolice,

precum şi persoanelor care cu banii obţinuţi din vânzarea mărfurilor de

contrabandă cumpără importante sume de valută pentru a o scoate ilegal

din ţară.

7. Trebuie realizat un schimb permanent de date între Inspectoratele

judeţene de poliţie, formaţiunile de poliţie economică şi de transporturi,

între acestea şi Direcţia Generală pentru Paşapoarte şi Poliţia de

Frontieră, Comandamentul Naţional al Grănicerilor pentru a facilita

identificarea persoanelor care efectuează frecvent călătorii în străinătate

în scop de contrabandă.

8. Un rol important în prevenirea şi combaterea fenomenului de

contrabandă revine măsurilor ce trebuie luate cu ocazia controalelor

antevamale, organizate pe traseele ce duc spre vămile de frontieră şi

controalelor postvamale, executate pe traseele de defluire a mărfurilor şi

călătorilor.

9. Pentru prevenirea şi combaterea faptelor de contrabandă ce se comit

prevăzut Dunăre, Prut, în porturi, aeroporturi, pe mijloacele de transport

CFR, ori prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal,

trebuie organizate împreună cu formaţiunile de transporturi activităţi

specific poliţieneşti – razii, controale, percheziţii, etc.

10. Coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului de

contrabandă, informarea opiniei publice prin mass-media cu privire la

cauzele care duc la săvârşirea fraudelor valutar-vamale.

69


Un segment semnificativ care condiţionează eficienţa activităţii de

prevenire şi combatere a oricărui fenomenul infracţional (inclusiv contrabanda) îl

constituie modul în care legislativul adoptă actele normative în materie şi măsura în

care aceste acte normative sunt corelate cu realităţile obiective ce influenţează

fenomenul.

Deşi, prin noua reglementare s-a dorit o armonizare treptată a legislaţiei

vamale româneşti cu cea comunitară în perspectiva aderării României la Uniunea

Europeană, legiuitorul român nu a valorificat în cuprinsul Codului Vamal şi al

Regulamentului Vamal Raportul Comitetului European pentru probleme criminale

asupra criminalităţii afacerilor şi nici Recomandarea nr. R(81)12 a Comitetul de

Miniştri ai statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la criminalitatea

afacerilor.

Cum un rol important în prevenirea criminalităţii revine efectului intimidant

al pedepsei, legislaţia vamală română cu dispoziţia penală este susceptibilă de

îmbunătăţiri în acest domeniu.

Astfel, art. 180 Cod Vamal dă posibilitatea aplicării interdicţiei de a

exercita ocupaţia potrivit art. 64 Cod Penal când faptele prevăzute de art.175-179

Cod Vamal sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice

care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor

persoane juridice.

Sub raport tehnic, trimiterea la art. 64 Cod Penal nu se poate face

indeterminat. Pe de altă parte, pedeapsa complementară a interdicţiei exercitării

ocupaţiei nu realizează eficienţa scontată în raport cu nevoile prevenirii generale şi

speciale din moment ce dă posibilitatea celui care a săvârşit un activitate de

contrabandă să mai comită şi altele până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătoreşti.

Efectele preventive reale ale unei astfel de măsuri s-ar produs dacă legea ar

fenomenul infracţional prevăzut obligativitatea luării măsurii interdicţiei de a

exercitării profesiei, meseriei sau activităţii de natura aceleia de care s-a folosit

făptuitorul contrabandei odată cu începerea urmăririi penale.

70


În legătură cu incriminarea tentativei la infracţiunea de contrabandă sau

contrabandă calificată (art. 181 Cod Vamal ) se impune introducerea parificării

legale a pedepsei pentru tentativă cu pedeapsa pentru infracţiunea consumată.

Trebuie subliniată şi redactarea defectuoasă a art.182 Cod Vamal în care se

arată că dacă “trecerea peste frontieră a unor mărfuri sau bunuri constituie

infracţiuni cuprinse în alte legi, fapta se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile

prevăzute în acele legi dacă sunt mai aspre ”.

Legiuitorul nu a precizat care sunt acele bunuri pentru ca destinatarul

acestei dispoziţii penale să cunoască exact la ce anume categorii de bunuri face

referire legea. Din interpretarea liberă a acestui articol rezultă că numai trecerea

peste frontieră a acestor bunuri constituie infracţiuni (pluralitatea de fapte penale)

sunt aplicabile acestei dispoziţii.

Astfel cum este redactat, art.183 Cod Vamal nu răspunde la problema ce se

întâmplă cu mărfurile care au format obiectul vreunei infracţiuni vamale atunci când

aceste bunuri se găsesc.

Legiuitorul român nu a fost deloc receptiv la recomandările privind luarea

unor măsuri destinate respectării legislaţiei vamale cum ar fenomenul infracţional

cumulul amenzii penale cu pedeapsa cu închisoarea, tragerea la răspundere penală a

persoanelor juridice, răspunderea penală pentru altul, închiderea sediului sau

dizolvarea persoanei juridice ca măsură de siguranţă.

Renunţarea noului Cod Vamal la cumulul răspunderii penale cu cea cerută

este deasemenea o lacună a legislaţiei vamale în vigoare.

Noul Cod Vamal nu sancţionează fapte care potrivit Recomandărilor

Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei ar trebui să se situeze înăuntrul

ilicitului penal din domeniu vamal : orice sustragere de la orice plată cerută de

sistemului vamal, orice inducere în eroare a autorităţilor vamale făcute cu un anumit

scop, orice declaraţie care prezintă omisiuni sau date nereale făcută cu un anumit

scop, refuzul de a prezenta documente justificative privind bunurile care într-o

reglementare vamală ar trebui prezumate ca provenind din contrabandă (prezumţie

relativă).

Incriminarea şi sancţionarea a unor asemenea fapte ar putea răspunde

finalităţii preventive a dispoziţiilor vamale cu caracter penal.

71


Pentru prevenirea şi combaterea contrabandă, instituirea unui regim

sancţionator aspru nu este singura soluţie, impunându-se luarea unor măsuri de

ordin social, economic care să elimine sau limiteze rolul factorilor care generează

acest tip de criminalitate.

Această modalitate de prevenire presupune însă costuri ridicate. Se

consideră că în perioada de tranziţie pe care încă o parcurge România, perioadă

marcată de un puternic declin economic, această modalitate de prevenţie nu este

posibilă.

În măsura în care un volum mare al operaţiilor de vămuire se vor desfăşura

în sistem informaţional, un rol deosebit de important în prevenirea şi combaterea

fraudelor vamale va reveni tehoprevenţiei, prin înlesnirea unor sisteme de securizare

a operaţiunilor pe calculator.

O piedică în realizarea unui sistem eficient de combatere a criminalităţii în

domeniul vamal o constituie implicarea factorului politic clientelar într-o mai mare

sau mai mică măsuri celor care din săvârşirea faptelor de contrabandă au acumulat o

avere imensă.

Luarea în viitor a unor măsuri concrete de prevenire, de contracarare a

fenomenului de contrabandă trebuie să ţină seama de acele domenii ale socialului,

economicului, juridicului, politicului în care apar şi se manifestă cu mai multă forţă

cauzele care determină şi condiţiile care favorizează acest fenomen.

72


73

aspecte juridico penale privind drept

Documents